Sunteți pe pagina 1din 11

Asamblari cu flanse

1. Aspecte generale

Asamblarile cu flanse, sunt printre cele mai utilizate asamblari demontabile întâlnite în industriile
de proces. Asamblarea cu flanse trebuie sa asigure strângerea subansamblurilor componente si etanseitatea
asamblarii. Sub actiunea fortei de strângere este necesar ca flansa sa reziste iar elementele de etansare
(garnitura) sa nu fie distruse.

Rezistenta flansei este asigurata din conditiile de calcul si de executie iar etanseitatea prin solutia
constructiva, precizia fabricarii flanselor (planeitatea si rugozitatea suprafetelor de etansare) si calitatea
garniturii.

Cu cât produsul p × ∙D, dintre presiunea de etansat p si diametrul nominal al asamblarii D, este mai
mare cu atât flansa trebuie sa fie mai rigida si în consecinta, masa acesteia mai mare. Din acest motiv, ori
de câte ori este posibil, dia 22122d320w metrul capacului demontabil D0 se realizeaza mai mic decât
diametrul nominal D al recipientului, sau se prevad guri de vizitare laterale care sa permita efectuarea
lucrarilor de montare si întretinere în interiorul recipientului.

Strângerea asamblarii este asigurata în conditii normale prin suruburi. În conditii grele de
functionare, presiuni mai mari de 4 MPa si temperaturi superioare valorii de 3000C, strângerea se va
realiza prin prezoane.

Dimensiunile principale si de legatura ale flanselor sunt standardizate :

STAS 9801/1-76…STAS 9801/10-90. Se întâlnesc însa multe cazuri, justificate tehnic, în care trebuie sa se
utilizeze flanse cu dimensiuni nestandardizate.

Dimensiunile flanselor trebuie verificate din punct de vedere al asigurarii rezistentei, rigiditatii si
etanseitatii. Rezistenta asamblarilor cu flanse se rezova relativ usor, în schimb rigiditatea si implicit
etanseitatea acestora este dependenta strâns de valoarea dimensiunilor flanselor. În general flansele pentru
presiuni mari nu pun probleme din acest punct de vedere; flansele pentru presiuni mici si medii au nevoie
de conditii suplimentare de executie si montaj pentru a satisface cerintele de rigiditatea si etanseitate.
Tabelul .1 . Forme constructive ale flanselor
Criteriul de clasificare Forme constructive
Forma talerului • flanse rotunde;

• flanse patrate;

• flanse ovale;

• flanse triunghiulare;
Forma sectiunii flansei • flanse plate;

• flanse cu gât;
Procedeul de fabricare • flanse turnate;

• flanse forjate;

• flanse sudate;
Modul de asamblare • flanse asamblate prin sudare;

• flanse asamblate prin mandrinare sau


filetare;

• flanse libere;
Natura mediului tehnologic • flanse normale;

• flanse captusite anticoroziv;


Forma suprafetei de etansare • flansa cu suprafata plana;

• cu suprafata înclinata-tronconica;

Flansele plate (Fig..a)

Sunt flansele cele mai simple, usor realizabile si cu un consum relativ mic
de material. Sunt limitate însa ca domeniu de utilizare, din punctul de
vedere al presiunii maxime de utilizare. Uzual se construiesc flanse plate cu
diametru nominal cuprins în intervalul :
Dmax = 1000…2100 mm pentru presiune maxima de utilizare în intervalul pmax = 2,5…1 MPa.

Flansele plate cu nervuri (Fig. .b)

Sunt flanse care permit extinderea domeniului de utilizare a flanselor plate la diametre si presiuni mai
mari; domeniul de utilizare fiind caracterizat prin : Dmax = ≥ 2100 mm pentru pmax ≥ 1,6 MPa . Prin
prezenta nervurilor, creste rigiditatea flansei si scade sageata de încovoiere dintre suruburile de strângere,
asigurându-se si etanseitatea corespunzatoare.

Pentru diametre si presiuni mai mari decât cele prezentate, ambele tipuri de flanse plate necesita
grosimi foarte mari, devin neeconomice si greu de utilizat. Din acest motiv se recomanda utilizarea altor
tipuri de flanse, spre exemplu flanse cu gât.

Flansele cu gât (Fig..c)

Sunt flanse cu rezistenta si rigiditate mare. Datorita gâtului care mareste atât rezistenta cât si rigiditatea
flansei, în aceleasi conditii de exploatare, grosimea talerului flansei este mai mica decât la flansele plate.
Un dezavantaj major al acestor flanse, este consumul relativ ridicat de material. De aceea în cazul
executarii acestor flanse din oteluri înalt aliate inoxidabile, care sunt scumpe, se recomanda realizarea lor
în constructie placata conform STAS 8815/6-82 (Fig. 7.39.a) si nu în constructie masiva monobloc.

Flansele libere (Fig. ..e)

Sunt utilizate în situatiile când este necesara o economie de material înalt aliat sau se realizeaza asamblari
între elemente constructive din materiale fragile (sticla, material ceramic, etc.), sau materiale neferoase
(aluminiu, cupru, etc.). Aceste flanse sunt în general demontabile. Flansele libere nu sunt asamblate în
mod unitar cu racordul, deci acesta nu preia sarcinile rezultate din strângerea asamblarii. Din acest motiv
flansele libere sunt mult mai solicitate si în aceleasi conditii de utilizare au grosimi mai mari decât
celelalte flanse. Domeniul de utilizare al acestor flanse este inferior domeniului de utilizarea al celorlalte
flanse.

Flansele speciale (Fig. ..f)

Pentru utilajele emailate este foarte important ca flansele sa fie rigide iar solicitarea de încovoiere a
talerului, realizata la strângerea asamblarii, sa fie cât mai mica. În acest mod este protejat de la distrugerea
prin fisurare, stratul de email care este casant si se evita atacul chimic al mediului coroziv asupra
materialului de baza. Din acest motiv flansele pentru utilaje emailate au latime mica, în comparatie cu
celelalte tipuri de flanse, iar strângerea lor se realizeaza cu un sistem special de agrafe de fixare .

2. Etanseitatea asamblarilor cu flanse

Etanseitatea asamblarilor cu flanse se poate considera ca fiind capacitatea acestor asamblari de a


asigura separarea permanenta si completa a mediului tehnologic de cel ambiant, atât la montaj cât si
în exploatare. Este o proprietate deosebit de importanta atât pentru siguranta instalatilor cât si pentru
desfasurarea procesului tehnologic în parametri de caliate si randamentul proiectat. În principiu
etanseitatea asamblarii cu flanse depinde de trei grupari de factori :

• forma suprafetelor de etansare (Fig. 7. 39);

• dimensiunile geometrice - rigiditatea flanselor;

• caliatea executiei (a suprafetelor de etansare) si caracteristicile materialelor, în special caliatea


garniturii de etansare.
Analiza etanseitatii este diferentiata de regimul de presiune, (joasa sau înalta), la care a fost dimensionata
asamblarea. Forma suprafetei de etansare este determinata, la rândul ei, de catre conditiile de exploatare
(presiunea de lucru p si temperatura extrema T) si de natura mediului tehnologic. Presiunea determina în
general alegerea formei constructive a etansarii iar aceasta conditioneaza forma constructiva a flansei
(Tabelul .2). Pentru flanse lucrând la presiuni joase si medii, garnitura trebuie sa aiba proprietati
elastoplastice bune.

Strângerea garniturii, cu o presiune specifica q, asigura deformarea acesteia si umplerea microasperitatilor


de pe supafetele de etansare favorizând etanseitatea. Valoarea minima a presiunii specifice de apasare pe
garnitura se defineste ca presiune de strivire a garniturii qmin si este o caracteristica de material a garniturii.
Asigurarea presiune de strivire a garniturii este obligatorie pentru ca asamblarea sa functioneze în bune
conditii.

Tabelul .2 .

Tipul Domeniu specific de Natura mediului tehnologic


supraf utilizare [pmax× T]
etei
Plana simpla pmax ≤ 2,5 MPa; Mediu inert, normal putin agresiv.

(Fig. .a ) Tmax ≤ 5400C;


Cu prag si pmax ≤ 10…40 MPa siMediu inert, normal relativ agresiv.
adânci-tura Tmax ≤ 5400C;
(Fig. . .b) Orice mediu.
0
vid si T= -30..+200 C;
Cu canal si pana vid si pmax ≤ 40 MPa; Mediu agresiv, toxic, periculos (in-
flamabil, exploziv) sau letal.
(Fig. ..c) Tmax ≤ 540 C;0

a. b. c.

Flanse cu suprafete de etansare speciale


Pentru etansarea mediilor fluide letale, radioactive sau aflate la temperaturi foarte ridicate s-au realizat
elemente speciale de siguranta pentru a asigura conditii sigure de functionare. Unele dintre acestea sunt
membranele metalice sudate de cele doua flanse si ulterior între ele (Fig. ) sau utilizarea unor flanse cu o
zona inelara terminala elastica, care se sudeaza dupa realizarea montajului.

La etansarea mediilor tehnologice cu presiuni joase si medii, când sunt necesare grosimi mici de garnitura
(în special la garnituri executate din materiale plastice din familia PTFE), s-a observat ondularea excesiva
a garniturii cu efecte nefavorabile asupra etanseitatii. Pentru evitarea acestui neajuns au fost recomandate
suprafete de etansare tonconice (Fig. ). Simultan se obtine si o reducere a presiune de strivire a garniturii
cu pâna la 35…60%.

Asa cum a fost mentionat, în cele ce preced,


etanseitatea asamblarilor cu flanse depinde în mod
hotarâtor si de dimensiunile geometrice ale acestora,
deci de rigiditatea flanselor.

În cazul presiunilor ridicate, din cauza


dimensiunilor mari sau a solutiilor constructive alese
ale flanselor nu apar probleme deosebite de rigiditate.

În cazul presiunilor mici si medii, din cauza unor dimensiuni relativ mai modeste la flanselor, la
acelasi diametru nominal, rigiditatea flanselor poate devenii insuficienta.

Efectele nedorite : o rotire excesiva a talerelor flansei (Fig. .a) cu încovoierea suplimentara a
virolelor sau a suruburilor, sau chiar încovoierea flanselor între doua suruburi învecinate (Fig. .b).
a. b.

Ambele situatii conduc la micsorarea etanseitatii, iar în anumite conditii chiar la pierderea acesteia.

Încovoierea flanselor între doua suruburi învecinate poate fi compensata partial si prin micsorarea pasului
dintre suruburi. Daca în conditii normale distanta-pasul t dintre doua suruburi se ia t < 5d, pentru a atenua
încovoierea flanselor între suruburi învecinate se recomanda micsorarea acestuia la valoarea t = (2,25…
4)d,

Încovoierea si rotirea talerelor si a zonei de capat a virolei se poate atenua prin marirea rigiditatii
acesteia, prin adoptarea unor solutii constructive adecvate. Una dintre acestea o constituie utilizarea unui
tronson de capat îngrosat (Fig. c).

3. Calculul asamblarilor cu flanse

Calculul asamblarilor cu flanse se poate realiza


prin multe metode. Marea majoritate a acestora sunt
metode de verificare, bazate pe un numar mare de
cercetari teoretice si experimentale, concretizate prin
multe relatii semiempirice. Printre cele mai cunoscute si
mai utilizate metode se pot enumera:

• metoda bazta pe codul american ASME;

• metoda codului german AD-M;

• metoda calculului la sarcini limita;

• metode teoretice aproximative.

Metoda codului ASME permite determinarea separata a tensiunilor dupa cele trei directii principale,
inelara, meridionala si radiala si este aplicabila pentru flanse executate din cele mai diverse materiale, de
la cele casante pâna la cele cu plasticitate buna.

La presiuni joase metoda ASME conduce la valori ale grosimii talerului flansei mai mici decât cele
obtinute prin metoda AD-M, dar fara a pune în pericol rigiditatea flansei si implicit etanseitatea asamblarii.

Starea limita de raportare în metoda ASME este una inferioara limitei de curgere, deci flansa dimensionata
dupa aceasta metoda are o rezerva de capacitate portanta. Fata de metoda calculului la sarcini limita, care
admite depasirea limitei de curgere a materialului flansei si care conduce la flanse mai putin rigide,
metoda ASME conduce la flanse mult mai rigide. Conform metodei ASME, în vedera calculului, flansele
se împart în trei categorii: flanse de tip integral (Fig. a.), flanse de tip liber (Fig. b.) si flanse de tip
optional (Fig. c.). În limitele metodei ASME cele trei categorii de flanse, mentionate anterior, sunt
clasificate astfel:

• flanse de tip integral sunt acele flanse care prin constructia lor garanteaza solicitarea simultana si în
aceeasi masura a flansei (talerului) si a virolei (flanse cu gât, flanse plate cu sudura patrunsa pe toata
grosimea);
• flanse de tip liber sunt flansele care datorita constructiei lor nu asigura solicitarea simultana si în
aceeasi masura a flansei (talerului) si a virolei (flansele libere, flansele mandrinate sau filetate, flansele
sudate cu patrundere incompleta);

• flanse de tip optional sunt flansele care prin constructia lor asigura numai partial solicitarea simultana
si în aceeasi masura a flansei (talerului) si a virolei;

a. b. c.

Flansele de tip optional se pot calcula fie ca flanse de tip liber fie, ca flanse de tip integral. Se
recomanda ca aceste flanse sa fie calculate ca flanse de tip liber, daca sunt îndeplinite conditiile: sp <16
mm, D/s ≤ 300, p ≤ 2,1 MPa, t < 3700C.

Ipoteze simplificatoare (calculul flanselor prin metodei ASME ) :

• garnitura de etansare dispusa în interiorul diametrului de amplasare al suruburilor

• flansele se încovoaie sub influenta momentelor meridionale de încovoiere.

• regim stationar de functionare la temperatura de montaj T = T0,

Sarcini principalecare de solicitare (Fig…),:

• Forta de strângere a
garniturii la montaj
(1)

în care b este latimea eficace a garniturii (b<B0<B) si se determina în functie de valoarea latimilor de
referinta (b0 ,B0 , B) prin relatia,

b = b0 , pentru b0 ≤ 6,5 mm sau 2,52(b0)1/2 pentru b0 > 6,5 mm (2)

Conform normativelor în vigoare, b0 = f (B, B0). Datorita rotirii flanselor, la montaj, etansarea nu
este asigurata pe întreaga latime B a garniturii. Din aceasta cauza nu se va considera latimea reala B a
garniturii ci una mai mica denumita latime eficace a garniturii b care este dependenta de latimea de
asezare B0 a garniturii si implicit de forma si dimensiunile suprafetelor de etansare.

• Forta de comprimare-etansare pe garnitura:

, (3)

în care pc este presiunea de calcul iar m este un coeficient specific garniturii.

• Forta de serviciu, datorata actiunii presiunii:

. (4)

• Forta de expulzare a garniturii sub actiunea presiunii:

. (5)

• Forta de strângere în exploatare, care trebuie sa asigure etanseitatea asamblarii si sa împiedece


desfacerea suruburilor:

, (6)

Pentru a se evita pericolul de strivire a garniturii (la montaj sau la prestrângere) este necesara verificarea
acesteia la strivire prin conditia ca, latimea de asezare B0 a garniturii sa fie superioara latimii minime
necesara în cazul strângerii la maximum a suruburilor, adica:

. (7)

Asamblarea în totalitatea ei, flanse, suruburi si garnitura, trebuie sa asigure o rigiditate suficienta
astfel ca în exploatare garnitura sa ramâna strânsa cu o forta egala cel putin cu valoarea Fg (relatia 3).

Prin corelarea acestei conditii cu cele prezentate în paragraful referitor la asamblarile cu suruburi si
flanse, se poate restrictiona forta remanenta de etansare F’0 prin relatiile:

, si respectiv , (8)

în care .

Verificarea flanselor conforma metodei codului ASME,


Verificarea flanselor de tip optional si a celor libere se poate realiza dupa acelasi algoritm doar daca,
pentru flansele de tip optional, sunt îndeplinite inegalitatile:

sp ≤ 16 mm, Tc ≤ 3700C, pc < 2,1 MPa si D/sp < 300.

• Momentul încovoietor de referinta M0,

, (9)

în care Ms este momentul încovoietor datorat fortei de strângere a suruburilor iar σ a tensiunea admisibila
a materialului flanselor.

• Momentul total de încovoiere în conditii de exploatare,

, (10)

în care, aD = (Ds-D)/2,

aG =(Ds-Dm)/2,

aT = (aG+aD)/2. (11)

• Momentul încovoietor de calcul Mic este momentul maxim de încovoiere,

Mic = max (M0, Mi). (12)

Verificarea propriuzisa a flansei consta în determinarea tensiunilor pe cele trei directii principale
cu expresiile:

, (13)

în care Kf , K3 , K1 , Y, Z, etc. sunt coeficientii de forma si corectie si sunt prezentati pe larg în normele
metodei ASME.

Se considera ca flansa rezista în bune conditii daca sunt îndeplinite conditiile:

σ 1 ≤ 1,5σ a, (σ 2, σ 3) ≤ σ a ; σ 1+σ 3 ≤ 2σ a , σ 1+σ 2 ≤ 2σ a . (14)

Verificarea flanselor prin Metodele teoretice aproximative


Sunt în principiu tot metode de verificare care, pâna la stabilirea solicitarilor (sarcinile care solicita
asamblarea cu flanse) si a modului de comportare al elementelor componente din asamblare, se aseamana
cu cele prezentate anterior.

Diferente mai substantiale apar însa la verificarea elementelor componente ale asamblarii cu
flanse. În aceasta situatie aceste verificari se formuleaza pe baza unor solicitari echivalente simple, fara a
se apela la diversi coeficienti de forma si corectie, asa cum se procedeaza la verificarile realizate dupa
diverse normative.

În cele ce urmeaza se prezinta un calcul simplificat de verificare a flanselor de tip integral, dar care
asigura o siguranta suficienta în exploatare.

Conform acestei metode de verificare se considera ca solicitarea simpla de încovoiere a flanselor


este solicitarea cea mai periculoasa, iar tensiunile maxime de încovoiere se produc în sectiunea “n-o”
pentru talerul flansei, respectiv în sectiunea “m-n” pentru gâtul flansei (Fig. .).

Verificarea
propriuzisa a flanselor de tip
integral si optional este una
simplificata si consta în
determinarea tensiunilor pe
cele doua sectiuni principale:

• tensiunea de încovoiere
pentru talerul flansei,

, (15)

• tensiunea de încovoiere pentru gâtul flansei,

, (16)

în care, Mno, Mmn sunt momentele încovoietoare în cele doua sectiuni, Wno, Wmn sunt modulele de rezistenta
ale sectiunilor iar este rezistenta admisibila la încovoiere a materialului flanselor. Un calcul complet
de verificare al întregii asamblari cu flanse, cuprinde si verificarea garniturii si a suruburilor. Verificarea
garniturii se poate realiza conform celor mentionate anterior (vezi relatiile precedente) iar verificarea
suruburilor, la montaj si în exploatare, se poate realiza conform celor prezentate în paragraful referitor la
asamblarile suruburi si flanse .

Observatii
• Verificarea asamblarilor cu flanse se realizeaza în mod normal în toate situatiile caracteristice de
functionare: la montaj, pentru starea de exploatare si pentru probele de presiune.

• Deoarece între flanse si suruburile de strângere exista un gradient de temperatura, pentru situatiile în
care acesta are valori importante, se recomanda a se lua în consideratie în calculele de verificare
tendinta de dilatare diferita prin reformularea fortei de comprimare a garniturii.

• Pe parcursul unor regimuri tranzitorii importante (încalziri sau raciri) temperaturile flanselor si a
suruburilor evolueaza diferit. De regula durata regimului tranzitoriu pentru suruburi este mai mare
decât durata regimului tranzitoriu pentru flanse. În astfel de situatii forta totala de strângere în
exploatare Fe se va calcula cu relatia:

, (17)

unde Fe este forta de strângere în exploatare iar este forta de strângere pe garnitura în regimul
tranzitoriu si se va calcula pe baza celor recomandate de literatura de specilitate.