Sunteți pe pagina 1din 2

RECENZIE

la teza de licenţă a studentului , specialitatea Drept public, cu tema


ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE STATULUI DE DREPT.

Apariţia şi evoluţia ideii statului de drept sunt procese reale care necesită
cunoaştere şi cercetare. La fiecare etapă de dezvoltare a societăţii civile ea reflectă
nivelul de cultură şi realitatea juridică intr-o ţară concretă sau pe planetă in general.
În această ordine de idei este de menţionat că autorul lucrării abordează un
subiect de o actualitate stringentă în viaţa cotidiană a concetăţenilor noştri. Consider
că ar fi inutilă o trecere în revistă a tuturor avantajelor care se deschid din perspectiva
soluţionării cazurilor litigioase născute din neînţelegerea corectă a Statului de drept.
Este important să menţionez că autorul lucrării respective a ţinut cont că
concepţiile statului de drept au rădăcinile şi premisele sale proprii; ele se află intr-o
permanentă evoluţie in timp şi spaţiu, caracterul lor fiind determinat de etapa istorică
şi societatea concretă. În dezvoltarea şi evoluţia sa fiecare concepţie nou-apărută se
bazează pe cele precedente, iar fiecare pas nou in istorie este pregătit de oameni şi de
timp. În acelaşi timp autorul se dedă unei cercetări profunde a temei alese, venind în
sprijinul acesteia cu noi şi originale interpretări ale prevederilor legale şi ştiinţei
instituţiei în cauză.
Consider că este extrem de îmbucurător şi faptul că autorul a utilizat un limbaj
juridic adecvat, denotând o excelentă pregătire a materiei examinate. Lucrarea este
bine structurată, explorând întreaga informaţie, care i-a permis cristalizarea
concepţiilor sale datorită selectării temeinice şi bibliografiei folosite. De asemenea
opinez că lucrarea de faţă este reuşită şi prin utilizarea coerentă a opiniilor “monştrilor
sacri” ai acestui domeniu din ştiinţele juridice nu pur şi simplu într-un compendiu, o
culegere, sau doar o trecere în revistă a opiniilor investigate pe parcursul istoriei.

1
Este îmbucurător şi faptul că autorul examinează şi înaintează propuneri
concrete referitoare la problematica statului de drept în Republica Moldova.
Prin urmare teza de licenţă este întocmită la nivel ştiinţific înalt, corespunde
întru totul cerinţelor înaintate faţă de astfel de lucrări şi este înaintată Comisiei de Stat
pentru examinare, fiind recomandată pentru a fi apreciată cu o notă înaltă.

S-ar putea să vă placă și