Sunteți pe pagina 1din 4

REPUBLICA MOLDOVA REPUBLIC OF MOLDOVA

JUDECĂTORIA CHIŞINĂU THE COURT OF CHISINAU


sediul Rîşcani office Rîşcani
_____________________________________________________________________________________________
Chişinău, str. Kiev, 3 Republica Moldova Chisinau, Kiev 3, street, Republic of Moldova
MD-2078, tel. (+373 22) 43 80 02, MD-2078, tel. (+373 22) 43 80 02,
tel./fax (+373 22) 43 80 02, e-mail: jrc@justice.md tel./fax (+373 22) 43 80 02, e-mail: jrc@justice.md
_____________________________________________________________________________________________

RECENZIE
la teza de master a masterandei Pavalachi Lucia
Facultatea de Drept
Drept Penal 042
cu tema ” Răspunderea penală pentru omorul intenționat săvîrșit cu
deosebită cruzime, precum și din motive sadice’’

Teza înaintată spre examinare Comisiei de Stat prezintă un interes în primul


rând în virtutea importanței subiectului cercetat, cât și din punct de vedere a
actualității acestuia. Astfel, viaţa reprezintă principalul atribut al persoanei umane
ca valoare socială fundamentală pe care legea penală, ca expresie a voinţei
societăţii, o apără nu ca bun individual, ci ca un bun social, ca o valoare supremă
pentru existenţa colectivităţii însăşi.
Lucrarea autoarei reprezintă un studiu complex al reglementărilor juridice
privind infracțiunea de omor ca fiind cea mai gravă și nemiloasă formă de
exprimare a violenței împotriva ființei umane. Respectiv, încălcarea dreptului la
viață creează o situație de nesiguranță socială, un dezechilibru ce pune în pericol
existența societății. Prin interpretarea clară și univocă a normelor legale, se
urmărește finalitatea de a contribui la aplicarea corectă a acestora în practica
judiciară. Subliniem aspectul inovator al lucrării, dat de reliefarea carențelor
cadrului normativ național și accentului pus pe necesitatea racordării legislației
autohtone la cea comunitară.
Ca rezultat al muncii depuse, autorul a reușit să sistematizeze cu succes
cunoștințele obținute în urma analizei teoretico-practice a temei respective. De
asemenea, se impune atenției structura armonioasă şi concentrată a lucrării de față:
introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări și bibliografie, care
cuprinde întregul spectru de tematici și probleme ce se impun a fi cercetate în
cadrul temei: ”Răspunderea penală pentru omorul intenționat săvîrșit cu deosebită
cruzime, precum și din motive sadice’’.
Un aspect determinant, care permite calificarea prezentei teze de master drept
una ce corespunde exigențelor înaintate unor astfel de lucrări științifice, îl
constituie investigarea realizată la un înalt nivel științific a răspunderii penale în
cazul omorului intenționat în varianta agravantă, avînd ca bază un număr
impunător de surse, ținând cont de părerile savanților, de practica judiciară, şi nu în
ultimul rând, de legislația în vigoare, aducând multiple exemple şi argumente la
descrierile efectuate.
Analiza atentă a modului de folosire a izvoarelor tezei denotă faptul că autorul
propune spre apreciere o perfectare a opiniilor altor autori, făcută în spirit critic
constructiv, care este urmărită de o prezentare obligatorie a propriului punct de
vedere, argumentat și bine gândit.
Finalmente, s-au evidențiat o serie de concluzii ce înglobează principalele idei
ale tezei şi s-au formulat sugestii (propuneri delege ferenda) de o conotaţie
apreciabilă.
În concluzie, prezenta teză de master elaborată de Pavalachi Lucia, este scrisă
la un nivel ce corespunde cerințelor înalte față de asemenea lucrări, recomand spre
susținere publică în fața Comisiei de evaluare a tezelor de master şi merită a fi
apreciată cu nota maximă.

Recenzent: Judecătorul
Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani
Aureliu Postică

21 decembrie 2019
Judecătoria BUIUCANI Суд БУЮКАНЬ
MD-2012, mun. Chişinău, str. MD-2012, мун. Кишинэу, ул.
M.Viteazul 2 М.Витязул 2
tel.(fax) 022-29-47-61 тел.(fax) 022-29-47-61

RECENZIE
la teza de master a masterandei Țurcanu Angelica
Facultatea de Drept
Drept Civil 553.01
cu tema ”Contractul de vânzare-cumpărare de bunuri pentru consum”

Având în vedere importanța teoretică și aplicabilitatea practică a normelor ce


guvernează raporturile de consum, apreciem că tema tezei de master realizată de
către autor este una actuală, problema propusă spre examinare beneficiind de
atenţia cercetătorilor în repetate rânduri.
Lucrarea autorului reprezintă un studiu complex al reglementărilor juridice
privind raporturile de consum, prin interpretarea clară și univocă a normelor legale,
ceea ce în final va contribui la aplicarea corectă a acestora în practica judiciară.
Subliniem aspectul inovator al lucrării, dat de reliefarea carențelor cadrului
normativ național și accentului pus pe necesitatea racordării legislației autohtone la
cea comunitară.
Ca rezultat al muncii depuse, autorul a reușit să sistematizeze cu succes
cunoștințele obținute în urma analizei teoretico-practice a temei respective. Acest
lucru poate fi observat de la bun început din modalitatea de structurare a tezei (în
trei capitole), care cuprinde întregul spectru de tematici și probleme ce se impun a
fi cercetate în cadrul temei ”Contractul de vânzare-cumpărare de bunuri pentru
consum”.
Un aspect determinant, care permite calificarea prezentei teze de master
drept una ce corespunde exigențelor înaintate unor astfel de lucrări științifice, îl
constituie abordarea amplă a contractului de vânzare-cumpărare de bunuri pentru
consum, atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic, în perimetrul doctrinei și
legislației naționale, precum și a prevederilor comunitare, acestea din urmă
impunându-se mai cu seamă în contextul procesului de aderare a Republicii
Moldova la Uniunea Europeană.
Evidențiem capacitatea masterandei de cercetare analitică, sistemică, istorică
și comparativă, bazată pe un raționament logic în expunerea contractului de
vânzare-cumpărare de bunuri pentru consum, remarcându-se legătura indisolubilă
între obiectivele propuse, conţinutul subiectelor supuse analizei şi concluziile
finale la care a ajuns autorul.
Sintetizând informația cuprinsă în teza de master, constatăm cu certitudine
că întreg conținutul acesteia reprezintă expresia seriozității, sârguinței, efortului și
corectitudinii masterandei.
În concluzie, apreciem că teza de master merită a fi înaintată pentru
susţinere în faţa comisiei de stat și propunem ca masterandei Țurcanu Angelica să i
se acorde notă maximă, precum și titlul de masterand în drept.

Recenzent: Judecătorul
Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău
Liuba PRUTEANU

S-ar putea să vă placă și