UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Catedra Drept

Constantinov Alexandru

Tratamentul inuman sau degradant în sistemul

penitenciar din Republica Moldova

Teză de licență

Domeniul general de studii 38 Drept

Programul de licență 381.1 Drept

„Se admite spre susținere” Autor

Șef catedră: ______________ (semnătura)
Baltaga E. dr., conf. univ. Conducător:
_____________________(semnătura) Munteanu R., dr. conf.univ. int.
__________________(data) ________________(semnătura)

Chișinău 2017
1
CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR..................................................................................................................4
INRODUCERE...................................................................................................................................5

1 CADRUL NORMATIV - JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL PRIVIND

INTERZICEREA TRATAMENTULUI INUMAN SAU
DEGRADANT ÎN REPUBLICA MOLDOVA................................................................................6
1.1 Analiza cadrului normativ – juridic de reglementare a tratamentelor
inumane sau degradante....................................................................................................................6
1.2 Conceptualizarea instituțiilor de tratamente inumane sau
degradante – analizate prin prisma jurisprudenței Curții Europene
pentru Drepturile Omului...............................................................................................................12

2 CONCEPTUALIZAREA SISTEMULUI PENITENCIAR DIN

REPUBLICA MOLDOVA..............................................................................................................18
2.1 Sistemul instituțiilor și organelor care execută hotărârile cu caracter penal.......................18
2.2 Statutul juridic al condamnaților..............................................................................................22
2.3 Standarde privind utilizarea forţei şi alte aspecte conexe în cadrul
sistemului penitenciar din Republica Moldova.............................................................................26
2.4 Analiza indicilor calitativi și cantitativi cu privire la tratamentul inuman
sau degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova...................................................32

3 PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRATAMENTULUI UNUMAN SAU

DEGRADANT ÎN SISTEMUL PENITENCIAR DIN REPUBLICA MOLDOVA...................38
3.1 Cauzele tratamentului inuman sau degradant în sistemul penitenciar din
Republica Moldova...........................................................................................................................44
3.2. Instrumente de prevenire a tratamentului inuman și degradant în sistemul
penitenciar din Republica Moldova................................................................................................50
3.3 Combaterea tratamentelor inumane sau degradante în sistemul penitenciar
din Republica Moldova....................................................................................................................55

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI................................................................................................55
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................59

2
ANEXA A..........................................................................................................................................65

ANEXA B..........................................................................................................................................66

ANEXA C..........................................................................................................................................67

ANEXA D..........................................................................................................................................68

ANEXA E..........................................................................................................................................69

ANEXA F..........................................................................................................................................70

DECLARAȚIA.................................................................................................................................71

3
LISTA ABREVIERILOR

CRM - Constituţia Republicii Moldova

CSJ - Curtea Supremă de Justiţie
CC - Codul Civil
CP - Codul Penal
CPP- Codul de procedură penală
CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CML - Centrul de Medicină Legală
CAT - Convenției ONU împotriva formelor de tratament crude, inumane sau degradante
MNPT - Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii
OPCAT - Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude,
inumane sau degradante
PNADO - Planul Național de Acțiuni în Domeniul Drepturilor Omului
RM - Republica Moldova
SRSJ - Strategia de Reformare a Sectorului Justiției

4
 INTRODUCERE

Importanţa şi actualitatea temei cercetate este impusă în mod imperativ de hotărârile

Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care Republica Moldova este condamnată sistematic
pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie şi tratamentul degradant sau inuman la care sunt supuşi
deținuţii în aşezămintele penale care fac parte din sistemul penitenciar autohton. Perspectiva sumbră
relatată în toate mediile, atât în presă cât şi în luări de poziţie ale unor persoane publice cu privire la
mediul penitenciar din ţara noastră a produs de-a lungul timpului schimbări legislative, armonizări
cu prevederi sau reguli internaţionale, însa un singur aspect a rămas de nerezolvat. Aspect ce ţine în
primă fază de infrastructura unităţilor de detenţie din sistemul penitenciar, de vechimea acestora, de
lipsa fondurilor pentru reconstrucţie sau imposibilitatea construirii altora noi, toate acestea
constituindu-se în condiţii de detenţie precare, în dezacord cu prevederile atât naţionale cât şi
internaţionale în acest sens. Suntem astfel martorii unei duble sancţiuni aplicate persoanei
condamnate. Pe de o parte privarea de libertate, suficientă în unele opinii pentru ca pedeapsa să-şi
atingă scopul, iar pe de alta suportarea condiţiilor insalubre şi inumane, ieşite cu mult din interiorul
normei ce le reglementează, şi care creează frustrare şi revolta în rândurile persoanelor deţinute,
motiv pentru care pedeapsa nu-şi mai atinge scopul, ba mai mult induce o stare de nesiguranţă sau
în unele cazuri pune în pericol viaţa celor pe care îi custodiază. Sunt motive suficiente pentru a se
impune o serie de măsuri, dincolo de cele scrise pe hârtie, pentru ca şi această categorie socială
restrânsă să poată intra în normalitate. Nu sunt de asemenea de contestat eforturile depuse, din
punct de vedere social sau financiar de către statul nostru în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de
detenţie, însa ele se situează departe de a rezolva această problematică.
Motivul pentru care a fost aleasă o asemenea temă de cercetare a fost unul extrem de incitant
și provocator în egală măsură. A fost mai degrabă o problemă de conştiinţă care a determinat
crearea unui echilibru interior între percepţia mea ca individ asupra celui care a încălcat legea şi
care trebuie să plătească pentru acest lucru, concepţie clară și fără echivoc a societăţii umane şi
astăzi, iar pe de altă parte încercarea de a înţelege mecanismele de funcţionare ale individului certat
cu norma socială, care acceptă posibilitatea de a fi prins la un moment dat și constrâns să suporte
rigorile executării unei condamnări.
Gradul de studiere a temei în literatura de specialitate. Problema tratamentului inuman
sau degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova este pe larg studiată de autorii
autohtoni, desigur, mulți dintre aceștia atrag atenția asupra faptului că sintagma tratament inuman
sau degradant este incompletă, iar pentru conceptualizarea corectă a problemei e necesar de studiat
fenomenul vizat prin intermediul torturii și relelor tratamente, exact așa cum ne recomandă și

5
jurisprudența CEDO. La etapa actuală de dezvoltare a societății umane constatăm existenţa unui
spectru întreg de opinii ştiinţifice, atât la nivel național cât și internațional. Lucrările autorilor
autohtoni care au inspirat autorul în cadrul procesului de cercetare a temei propuse sunt: A. Apostol,
V. Ceban, A. Smochină, B. Negru, N. Osmochescu, O. Balan, D. Sârcu, N. Gordilă, V. Stati, A.
Borodac, M. Gherman, S. Botnaru, Al. Șavga, Vl. Grosu, V. Zaharia și alții.
Școala de drept românesc atestă mai multe studii dedicate temei ce ne interesează. Astfel,
nemijlocit de studiul problemei ce ne interesează și anume amnistia și grațierea, s-au preocupat
următorii autori: D. Cretu, I. Diaconu, I. Dragoman, V. Duculescu, Victor, G. Florian, Craiovan,
M. Basarab, C. Bulai, și mulți alții.
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în identificarea, conceptualizarea și
stabilirea instrumentarului de prevenire și combatere a tratamentului inuman sau degradant în
sistemul penitenciar din Republica Moldova.
Sarcinile propuse sunt:
- analiza cadrului normativ – juridic de reglementare a torturii, tratamentelor inumane sau
degradante:
- conceptualizarea instituțiilor de tortură, tratamente inumane sau degradante – analizate
prin prisma jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului;
- conceptualizarea sistemului penitenciar din Republica Moldova;
- analiza indicilor calitativi și cantitativi cu privire la tratamentul inuman sau degradant în
sistemul penitenciar din Republica Moldova;
- determinarea instrumentelor de prevenire și combatere a tratamentului tratamentului
inuman sau degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova

6
 1 CADRUL NORMATIV - JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL PRIVIND
INTERZICEREA TRATAMENTULUI INUMAN SAU DEGRADANT ÎN REPUBLICA
MOLDOVA

1.1 Analiza cadrului normativ – juridic de reglementare a tratamentelor inumane sau

degradante

Constituția Republicii Moldova (1994) prevede în cadrul art. 24 „Dreptul la viaţă și la

integritate fizică și psihică” că nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane ori degradante. Astfel, Constituţia interzice tortura și pedepsele sau tratamentele crude,
inumane ori degradante. Interdicţia este categorică și se extinde asupra tuturor persoanelor. Textul
Constituţiei nu explică termenii tortură, pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Din
punct de vedere lingvistic, tortura înseamnă „a supune […] la chinuri fizice violente; a schingiui; a
supune [...] la chinuri morale, a chinui”(62).
În sens juridic, noţiunea este mai complexă, astfel Convenţia ONU împotriva torturii și altor
pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante (1984) în art. 1 definește „tortura” ca acel
act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură
fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă,
informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis
sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau
pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea
durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană
care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor
asemenea persoane.
Elementele esenţiale ale definiţiei sunt durerile și suferinţele puternice de natură fizică sau
psihică, provocate intenţionat de către un agent al autorităţii publice pentru a atinge un scop, cum ar
fi obţinerea de informaţii sau mărturisiri, pedeapsa, intimidarea sau discriminarea unei persoane.
Alte acţiuni sau omisiuni nu sunt considerate tortură, ci tratamente inumane sau degradante, în
funcţie de tip, scop și intensitate. În cazul tratamentelor inumane și degradante, este prezentă
durerea și suferinţa de o intensitate minimă, dar fără unul sau mai multe elemente esenţiale ale
torturii: intenţia, îndeplinirea unui scop și/ sau intensificarea unei dureri puternice (Smochină, A.,
Negru, B., Osmochescu, N. 2012).

7
 Hotărârile explicative la tema tortură și tratamente inumane și degradante luate de Comisia
și, mai recent, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului revelează trăsăturile definitorii ale
tratamentelor inumane și degradante. Deciziile Curţii asociază tratamentul inuman cu următorii
factori: caracterul premeditat; durata lungă; suferinţa puternică, de natură fizică sau psihică;
dezordine psihiatrică acută.
La descrierea tratamentelor degradante, Curtea operează cu termenii: sentimente de frică,
chin și inferioritate; înjosire și degradare; înfrângerea rezistenţei persoanei. Atunci când noţiunile de
tratament inuman și degradant sunt asemănătoare, tortura pare să nu aibă un conţinut definitoriu
specific (Smochină, A., Negru, B., Osmochescu, N. 2012).
În fine, tortura reprezintă un tratament inuman și degradant de o intensitate și un grad de
suferinţă mai crud și mai puternic (Smochină, A., Negru, B., Osmochescu, N. 2012).
Dreptul internaţional umanitar întărește, prin legislaţia și practica statelor ce precedă epoca
drepturilor omului de după al Doilea Război Mondial, interdicţia torturii și a tratamentelor inumane
(Henckaerts, J.-M., Doswald-Beck, L. 2005).
Un exemplu suplimentar al tratamentului uman este abţinerea de a expune prizonierii de
război curiozităţii publice, și obligaţia de a-i proteja de insulte și acte de violenţă și intimidare. În
plus, sunt interzise actele de mutilare sau experienţele medicale și știinţifice de orice tip care nu
sunt justificate (9).
Legislaţia de punere în aplicare a Constituţiei interzice actele de tortură, tratamentele și
pedepsele inumane și degradante și prevede răspundere penală pentru comiterea lor. Asemenea acte
normative sunt Codul penal, Codul de procedură penală etc.
Republica Moldova a ratificat și a aderat la principalele instrumente internaționale și
regionale, care stabilesc o serie de obligaţii de ordin instituţional, jurisdicţional şi de substanţă
privind combaterea torturii, tratamentelor inumane sau degradante. Printre acestea se regăsesc:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului(1948), Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice (1966), inclusiv Protocolul Opţional, Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale, Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante(1984), inclusiv Protocolul Opţional la Convenţie, Convenţia cu
privire la drepturile copilului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (1950), Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (1987), inclusiv Protocolul 1şi 2 la această Convenţie.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin articolele 1 și 3,
impune fiecărui stat un șir de obligații pozitive, intenționate să prevină și să ofere remedii contra

8
torturii și altor forme de rele tratamente, dar și obligații negative care impun statul să se abțină de a
comite anumite acţiuni, care ar duce la încălcarea prevederilor art.3 al Convenţiei.
Astfel, Constituția Republicii Moldova (1994) garantează fiecărui om dreptul la integritate
fizică și psihică și interzice tortura, pedepsele sau tratamentele crude, inumane ori degradante.
Legea Supremă a statului (1994) nu admite restrângerea acestor drepturi nici într-un caz.
Interzicerea torturii și tratamentelor inumane ori degradante la nivel constituțional este un element
important al asigurării, că o asemenea conduită interzisă nu va avea loc în jurisdicția statului.
Respectarea drepturilor, libertăților și demnității umane și inviolabilitatea persoanei se
numără printre principiile generale ale procesului penal, stabilite în Codul de procedură penală
(2003).
Legea procesual-penală obligă toate organele și persoanele participante la procesul penal să
respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei:
- în desfăşurarea procesului penal nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu
cruzime, inumane ori degradante;
- nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe la acţiuni
procesuale care lezează demnitatea umană (3);
- orice persoană reținută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnității umane;
- în timpul desfăşurării procesului penal nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic;
- sânt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa şi sănătatea omului,
chiar şi cu acordul acestuia;
- persoana reţinută, arestată preventiv nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor
metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile (CPP 2003).
Principiul umanismului este unul dintre principiile care guvernează aplicarea Codului penal
(2002).
Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea
omului. Potrivit prevederilor articolului 4 din Codul penal, întreaga reglementare juridică are
menirea să apere, în mod prioritar persoana ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile
acesteia. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
În aceeași ordine de idei, nici legea contravenţională nu urmăreşte cauzarea de suferinţe
fizice sau lezarea demnităţii omului și interzice tortura, pedepsele sau tratamentele crude, inumane
ori degradante (CC 2009).
În urma efectuării modificărilor în Codul penal, intrate în vigoare la 21.12.2012, a fost
introdus un articol nou, 1661, care definește tortura, tratamentul inuman sau degradant. Legislaţia

9
execuţional-penală (CE 2005) care reglementează modul şi condiţiile executării pedepsei, determină
mijloacele de corijare a condamnaţilor și stabileşte modul de executare a măsurilor de siguranţă şi
preventive, are drept scop protecţia drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei,
precum şi acordarea ajutorului necesar condamnaţilor la adaptarea lor socială. În sensul statutului
executării pedepsei de către condamnați termenul „condamnat” semnifică persoana în a cărei
privință a rămas definitivă hotărârea instanţei de judecată, prin care aceasta a fost condamnată la o
pedeapsă penală privativă de libertate, indiferent de vârsta acesteia.
Respectiv, termenul „condamnat” este utilizat și în privința minorilor care ispășesc pedeapsa
privativă de libertate. Toate persoanele condamnate au drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor
Republicii Moldova, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de Codul de executare şi de actele
normative adoptate în conformitate cu acesta.
Restricţia drepturilor proclamate în art.20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se
admite. Fiecărui condamnat, inclusiv minor, i se garantează dreptul la apărarea şi respectarea de
către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei, a demnităţii, a drepturilor şi libertăţilor
pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimțământul său, unei experienţe medicale sau
ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie
din partea statului (CE 2005).
Pe lângă interzicerea absolută a torturii și relelor tratamente, actele normative naționale
interzic tratamentele inumane și obligă toate organele şi persoanele participante la procesul penal să
respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei (CPP 2003).
Pentru lămurirea celor 3 forme de rele tratamente prevăzute în articolul menționat, trebuie
precizat faptul că nu toate tipurile de tratamente aspre cad sub incidența domeniului de aplicare a
art. 3. CEDO a clarificat că maltratarea trebuie să atingă un prag minim de gravitate (Aysling, R.,
2003).
Altfel spus, trebuie determinat punctul de la care suferința produsă unei persoane nu poate fi
considerată o simplă brutalitate produsă, ci suficient de gravă pentru a putea fi calificată ca
tratament inuman ori degradant sau chiar tortură ( Bîrsan, C. 2005).
Aprecierea acestui criteriu este relativă, depinzând de toate circumstanțele cauzei, precum:
durata tratamentelor, efectele lor fizice sau mentale, sexul victimei, vârsta victimei, starea de
sănătate a victimei (Selejan – Guțan, B. 2008), natura tratamentului, contextul tratamentului sau
pedepsei, modul și modalitatea de executare (Aysling, R. 2003).
În cazul deținuților, noțiunea de prag minim de gravitate dispare, deoarece obligația de
protecție este mai mare în cazul acestora. Orice act de violență nejustificată, oricât de mic,

10
împotriva unui deținut determină aplicarea art. 3 din Convenție fără a se lua în considerare pragul
minim de gravitate (Popescu, L.-V. 2013).
De remarcat este și faptul că ceea ce este considerat ca maltratare inacceptabilă poate varia
de la un caz la altul, efectele psihologice pe care le poate avea un tratament specific asupra unei
persoane putând deseori să depindă de cultura acesteia, după cum considera și Comisia Europeană
pentru drepturile omului în Cazul grecesc (1967) (Aysling, R. 2003).
Depășind pragul minim de gravitate, se intră pe tărâmul relelor tratamente, iar pentru a
înțelege ce fel de comportament constituie tortura, este necesară înțelegerea tuturor tipurilor de
comportament și implicațiile juridice pentru fiecare. Articolul 3 din Convenție face referire la
tortură, tratament inuman și tratament degradant. Deoarece textul este lapidar și imprecis cu privire
la definirea acestor 3 tipuri de tratament, Curtea a fost nevoită să intervină pentru a clarifica aceste
noțiuni și a arătat că între acestea nu există o deosebire de natură, ci de intensitate. Practic, orice
tortură constituie în același timp și tratament inuman și degradant, iar orice tratament inuman este în
mod obligatoriu și degradant (vezi Anexa A).
Autorul C.L. Popescu (2013) consideră că tratamentul degradant înjosește individul în ochii
săi ori în ochii altor persoane și nu include suferința fizică. Tratamentul inuman provoacă suferințe
fizice sau psihice deosebite, iar tortura revoltă conștiința umanității, incluzând suferințe fizice și
psihice.
Doctrina națională identifică 4 elemente esențiale care, întrunite, constituie tortură:
- cauzarea unor suferințe sau dureri fizice și psihice grave;
- cauzarea intenționată a durerii;
- urmărirea unui scop anume, precum obținerea de informații, pedepsirea sau intimidarea;
- implicarea unui agent al statului, fie prin acțiune sau inacțiune.
Cum s-a menționat mai sus, intensitatea durerii trebuie să fie să depășească pragul minim de
gravitate pentru a putea fi considerată ca fiind contrară art. 3 al Convenției ca care RM este parte,
dar să fie mult mai intensă decât în cazul tratamentelor inumane și, implicit, al celor degradante.
Intenția pe care o presupune tortura este indiscutabilă. Dacă doctrina consideră că tratamentul
inuman se bazează în majoritatea cazurilor pe tortură, existând posibilitatea unei absențe a
respectivei intenții, în cazul torturii excepția lipsei intenției nu există. Așadar, tortura implică
intenția provocării de suferințe fizice și psihice.

11
 1.2 Conceptualizarea instituțiilor de tortură, tratamente inumane sau degradante –
analizate prin prisma jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului

Literatura de specialitate şi actele juridice operează, de regulă, cu noţiunile tortură, tratament

inuman şi tratament degradant. Deşi se deosebesc după anumite criterii, aceste noţiuni conţin mai
multe elemente comune. Din acest considerent, în continuare, pentru noţiunile de tortură şi
tratamentele inumane şi/sau degradante, vom utiliza termenul generic de rele tratamente, care
cuprinde cele trei noţiuni.
În primul rând, urmează a se menţiona că nu orice tratament, comportament sau element
violent, neplăcut, imoral, ofensator sau jignitor ori supunerea unui dezavantaj fizic sau psihic se
califică ca fiind manifestări de rele tratamente. Pentru ca acestea să fie considerate ca atare, este
necesar ca tratamentul respectiv să depăşească un anumit nivel minim de severitate. Atingerea
nivelului minim de severitate se apreciază în fiecare caz aparte, în mod individual, în dependenţă de
toate circumstanţele relevante cauzei şi personalităţii celui care pretinde că a fost supus relelor
tratamente (exemplu: cauza Rusu v. Moldova, no. 3479/04, 15 Ianuarie 2008) (24).
Spre exemplu, neexecutarea îndelungată a unei hotărâri judecătoreşti nu se consideră
tratament inuman sau degradant, chiar dacă acest fapt provoacă un anumit grad de frustrare şi poate
constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil (Popov vs. Moldova (no. 1), no. 74153/01, 18
ianuarie 2005) (25).
Mai mult, după cum s-a menţionat mai sus, suferinţele inerente ce survin în urma aplicării
unor măsuri sau sancţiuni legale nu pot fi privite ca rele tratamente. De exemplu, în cauza Popov
citată mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a menţionat că simplul fapt al
detenţiei persoanei condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni nu presupune că aceasta constituie
rele tratamente.
Revenind la esenţa trihotomică a noţiunii de rele tratamente, menţionăm că aceasta rezultă
din textul articolului 5 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cel al articolului 3 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi din jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului privind interpretarea şi aplicarea acestuia din urmă. Astfel, în mai multe speţe,
Curtea Europeană a menţionat că utilizarea în textul articolului 3 al CEDO a celor trei termene
distincte - tortură, tratament inuman şi tratament degradant – nu este una întâmplătoare. Se pare că,
la elaborarea textului articolului 3 al CEDO, a existat intenţia ca, prin intermediul acestei distincţii,
să fie acordată o atenţie deosebită torturii, adică tratamentului inuman sau degradant care provoacă
persoanei suferinţe foarte grave şi crude (Corsacov v. Moldova, no. 18944/02, 4 Aprilie 2006) (21).

12
 Conform Convenției ONU împotriva formelor de tratament sau pedepselor crude, inumane
sau degradante (CAT) (8), adoptată în 1984, prin termenul „tortură” se desemnează „orice act prin
care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau
psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă,
informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a
comis sau este bănuită ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe
persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când
o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice
altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau
tacit al unor asemenea persoane”.
Nu se consideră tortură durerea sau suferinţele inerente sau incidente, care apar doar în
rezultatul aplicării sancţiunilor legale.
Definiţia torturii, care poate fi delimitată din conţinutul articolului 1661 alin. (3) din Codul
penal al Republicii Moldova (CP, 2002), este practic identică cu cea pe care o oferă CAT. Tehnica
legislativă din articolul respectiv, de asemenea, reflectă distincţia dintre tortură şi alte forme de
tratament inuman sau degradant. Tortura este plasată într-un alineat separat şi este apreciată ca fiind
o formă gravă a relelor tratamente, iar pedeapsa penală aplicabilă pentru tortură este considerabil
mai mare decât pentru tratamentele inumane sau degradante.
Nu există criterii fixe după care relele tratamente să fie apreciate drept tortură. Totuşi, după
cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, intensitatea suferinţelor
cauzate victimei constituie elementul decisiv în acest sens (Selmouni vs. France [GC], no.
25803/94, ECHR 1999-V) (29).
Suplimentar, atragem atenţia că Tortura întotdeauna se aplică intenţionat. Această
caracteristică se regăseşte în definiţia torturii din articolul 1 al CAT, dar şi în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului (Corsacov vs. Moldova, no. 18944/02, 4 April 2006) (21).
Un criteriu suplimentar pentru aprecierea unor rele tratamente ca fiind tortură, poate
constitui scopul aplicării acestora, în special, când este vorba despre rele tratamente exercitate cu
scopul obţinerii din partea victimei a declaraţiilor de recunoaştere a vinovăţiei. Cu toate acestea,
chiar dacă violenţa cauzată a avut drept scop determinarea victimei de a depune mărturii, însă
intensitatea suferinţelor nu a atins pragul necesar, aceste rele tratamente nu vor fi calificate ca
tortură, dar tratament inuman sau degradant (Davydov and Others v. Ukraine, nos. 17674/02 and
39081/02, 1 July 2010) (20).

13
 Viceversa, după cum poate servi ca exemplu cauza Selmouni, menţionată mai sus, chiar
dacă sănătatea victimei nu a fost afectată considerabil, intensitatea gravă şi cumplită a suferinţelor
poate conduce spre aprecierea relelor tratamente ca tortură.
Intensitatea suferinţelor cauzate victimei torturii va fi determinată în dependenţă de toate
circumstanţele relevante, cu luarea în consideraţie a diferitor aspecte obiective şi subiective,
precum:
- frecvenţa, puterea şi specificul loviturilor. De exemplu, lovirea tălpilor (practică numită
falaka) este o formă de maltratare deosebit de condamnabilă (Salman v. Turkey, [GC], nr.
21986/93, ECHR 2000-VII) (22);
- obiectele folosite de torţionari, de exemplu, plasarea obiectelor ascuţite sub unghii (Lenev
v. Bulgaria, no. 41452/07, 4 December 2012) (27);
- metodele aplicării violenţei şi relelor tratamente, precum sunt suspendarea victimei de
mâinile legate la spate („spânzurătoare palestiniană” întâlnită în speţa Aksoy v. Turkey, 18
December 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-VI), electrocutarea victimei (Buzilov v.
Moldova, no. 28653/05, 23 June 2009) (30);
- durata relelor tratamente - în cauza Ilaşcu and Others v. Moldova and Russia [GC], no.
48787/99, ECHR 2004-VII (36), durata îndelungată a relelor tratamente faţă de dl Ilaşcu şi dl
Ivanţoc a constituit unul din motivele ce au determinat Curtea Europeană să le califice drept tortură;
- consecinţele relelor tratamente asupra sănătăţii fizice şi psihice a victimei (de exemplu,
invaliditatea rezultată din maltratare - Gurgurov v. Moldova, no. 7045/08, 16 June 2009) (33);
- sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (Peers v. Greece, no. 28524/95, ECHR 2001-
III) (31);
- caracterul deosebit de ticălos şi cinic al comportamentului torţionarilor faţă de victimă,
cum ar fi violul unei fete tinere de către agenţii statului, în perioada aflării ei în custodia acestora
(Aydın v. Turkey, 25 September 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-VI) (35) sau
maniera efectuării alimentării forţate a deţinutului, nefiind determinată de motive medicale valabile,
însoţită de durere fizică şi umilire (Ciorap v. Moldova, no. 12066/02, 19 June 2007) (38).
Se consideră tratamente inumane actele prin care se provoacă victimei leziuni sau suferinţe
fizice şi morale. După cum se poate observa, această definiţie este una destul de cuprinzătoare, fapt
ce se datorează unui câmp foarte vast de aplicare a prevederilor legale privind interzicerea torturii şi
tratamentelor inumane sau degradante. Formele pe care le pot lua tratamentele inumane sunt atât de
variate, încât orice încercare de a oferi o definiţie exactă ar risca să excludă anumite comportamente
sau situaţii care pot fi apreciate ca atare. Cert este că tratamentul inuman trebuie să depăşească
nivelul minim de severitate despre care s-a scris mai sus. Totodată, tratamentul inuman nu

14
presupune acte prin care se cauzează suferinţe de intensitate suficient de gravă ca ele să poată fi
calificate drept tortură. Altfel spus, tratamentele inumane sunt acele rele tratamente ce atentează la
integritatea fizică şi morală a persoanei, dar care se manifestă într-o formă mai puţin gravă ca
tortura (70).
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului relevă următoarele forme de tratament
inuman (evident lista nu este şi nici nu poate fi exhaustivă):
- maltratarea (aplicarea loviturilor) şi alte forme de violenţă fizică;
- excesul de forţă la reţinerea persoanei sau, în alte circumstanţe, în cazul în care aplicarea
violenţei este permisă de lege, dar forţa la care se recurge este vădit neproporţională situaţiei
(Savitchi v. Moldova, no. 81/04, 17 Iunie 2008) (Apostol, A. 2010);
- condiţiile neadecvate de detenţie (Ostrovar v. Moldova, no. 35207/03, 13 Septembrie
2005) (Apostol, A. 2010);
- neacordarea asistenţei medicale de bază şi lipsa unei asistenţe medicale corespunzătoare
persoanelor deţinute (Paladi v. Moldova [GC], no. 39806/05, 10 Martie 2009) (Apostol, A. 2010).
Uneori, însăşi starea de sănătate a persoanei este incompatibilă cu detenţia provizorie. De
exemplu, epilepsia care se manifestă în crize convulsive frecvente poate impune un tratament
special, dar care nu este disponibil în instituţia de detenţie. Întârzierea nejustificată de transferare în
instituţie specializată şi neacordarea asistenţei medicale specifice poate constitui tratament inuman
(Oprea v. Moldova, no. 38055/06, 21 Decembrie 2010)(Apostol, A., 2010);
- lăsarea victimei în custodia celor care anterior au maltrat-o, acţiune care poate fi privită ca
o continuare a maltratării deja aplicate (Levinţa v. Moldova, no. 17332/03, 16 December 2008)
(Apostol, A., 2010);
- detenţia ilegală într-o instituţie psihiatrică şi supunerea tratamentului psihiatric forţat, în
mod arbitrar, în lipsa necesităţii medicale de administrare a unui asemenea tratament (Gorobet v.
Moldova, no. 30951/10, 11 octombrie 2011) (Apostol, A., 2015);
- ignorarea îndelungată a alegaţiilor reclamantei care susţine că fiul său a fost răpit în
prezenţa sa, lipsa investigaţiei adecvate a incidentului şi a informaţiei despre evoluţia cercetării
(Kurt v. Turkey, 25 May 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-III) (32);
- forţarea persoanei să vomite nu din raţiuni terapeutice, dar cu scopul de a obţine mijloace
de probă pe care autorităţile ar fi putut să le obţină prin recurgerea la alte metode mai puţin abuzive
(Jalloh v. Germany [GC], no. 54810/00, ECHR 2006-IX) (37);
- distrugerea prin incendiere a locuinţei şi bunurilor din interior a persoanei de vârstă
înaintată (70 de ani), în prezenţa ei, în cumul cu lăsarea ei fără adăpost şi suport, cu obligarea de a

15
părăsi satul şi comunitatea în care şi-a petrecut întreaga viaţă (Dulaş v. Turkey, no. 25801/94, 30
January 2001) (22);
- extrădarea sau expulzarea persoanei în ţara în care este un risc sporit să fie supus unui
tratament inuman sau degradant. În speţa Soering v. the United Kingdom, 7 July 1989, Series A no.
161 (30), cu referire la extrădarea reclamantului în SUA, unde exista riscul ca acestuia să i se aplice
pedeapsa cu moartea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că însuşi petrecerea unei
perioade lungi de timp în aşteptarea execuţiei, adică în „rândul morţii”, se consideră tratament
inuman şi degradant. La fel, expulzarea în ţara în care persistă riscul de executare a unei pedepse cu
moartea, stabilite în cadrul unui proces judiciar arbitrar, este contrară dreptului la viaţă şi de a nu fi
supus tratamentului inuman sau degradant. (Bader and Kanbor v. Sweden, no. 13284/04, ECHR
2005-XI) (34).
Potrivit autorului A. Chiriac (2010), tratamentul degradant se plasează cel mai jos pe „scara”
violărilor articolului 3 al CEDO. Adică, dintre formele de rele tratamente, tratamentul degradant se
consideră mai puţin grav decât tortura şi tratamentul inuman.
Tratamentul degradant atentează grav la demnitatea umană, generează victimelor sentimente
de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să umilească şi să înjosească victima, să o devalorizeze
de esenţa sa de fiinţă umană; înfrânge rezistenţa fizică şi morală a victimei şi o determină să
acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale. Caracterul public al tratamentului poate fi un
element important pentru aprecierea acestuia ca fiind degradant, or înjosirea victimei are loc în
prezenţa altor persoane (Raninen v. Finland, 16 December 1997, Reports of Judgments and
Decisions 1997-VIII) (22).
Totuşi caracterul public al tratamentului nu este obligatoriu, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a menţionat că un tratament va rămâne a fi degradant chiar dacă elementul public lipseşte,
fiind „suficient ca victima să se simtă înjosită în ochii proprii” (Tyrer v. the United Kingdom, 25
April 1978, Series A no. 26) (67).
Alte exemple de tratamente degradante prezintă situaţiile următoare:
- desfăşurarea percheziţiei corporale de către o persoană de sex opus, cu dezgolirea victimei,
atingerea organelor ei genitale şi a alimentaţiei acesteia (Valašinas v. Lithuania, no. 44558/98,
ECHR 2001-VIII) (23);
- plasarea persoanei încătuşate într-o cuşcă de metal pe parcursul şedinţelor de judecată,
precum şi când, în circumstanţe similare, asistenţa medicală, cum ar fi măsurarea tensiunii arteriale,
este acordată printre gratiile cuştii, în faţa publicului (Sarban v. Moldova, no. 3456/05, 4 October
2005) (Apostol, A. 2010);

16
 - expunerea persoanei încătușate în timpul şedinţelor de judecată publice, fără ca o astfel de
măsură să fie necesară în mod rezonabil pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice sau
administrarea corespunzătoare a justiției (Gorodnitchev v. Moldova, no. 52058/99, 24 May 2007)
(Apostol, A. 2010);
În final, este important de a menţiona că interdicţia torturii, tratamentelor inumane şi
degradante, nu se limitează doar la actele comise de persoane care exercită funcţii ale statului.
Personalitatea umană beneficiază de protecţia acestor prevederi şi în cazurile când persoanele terţe
(private) atentează la integritatea sa fizică şi psihică. În aceste cazuri, statului îi revin obligaţiile
pozitive de a întreprinde măsurile necesare pentru identificarea şi pedepsirea celor care au aplicat
rele tratamente faţă de victimă.

17
 2 CONCEPTUALIZAREA SISTEMULUI PENITENCIAR DIN REPUBLICA
MOLDOVA

2.1 Sistemul instituțiilor și organelor care execută hotărârile cu caracter penal

Organele şi instituţiile care execută hotărârile cu caracter penal reprezintă parte componentă
a organelor de ocrotire a normelor de drept din RM care au ca sarcină lupta cu criminalitatea.
Realizarea controlului activităţii acestor organe şi instituţii are o mare importanţă social-juridică. în
primul rând în procesul controlului se asigură respectarea legalităţii cu privire are loc contactul
nemijlocit cu condamnaţii sau preveniţii, are loc primirea acestora în audienţă, se verifică şi
colaboratorii organelor şi instituţiilor respective. Factorii de decizie nu numai audiază condamnaţii
sau preveniţii, dar recepţionează şi plângerile acestora sau a rudelor lor.
Sistemul penitenciar al Republicii Moldova administrează 17 instituţii penitenciare. Cinci
instituţii penitenciare posedă statut de izolator de urmărire penală, un penitenciar este destinat
detenţiei minorilor, o instituţie penitenciară este destinată detenţiei condamnatelor de gen feminin,
existând şi un penitenciar cu statut de spital în care sunt trataţi deţinuţii sistemului penitenciar.
Celelalte 9 instituţii penitenciare sunt destinate ispăşirii pedepselor privative de libertate. Numărul
cel mai mare de deţinuţi este concentrat în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău. Această instituţie
penitenciară găzduieşte anual peste 12000 de persoane, fiind izolatorul de urmărire penală cu cea
mai mare fluctuaţie. Acest fapt este datorat amplasării în municipiul Chişinău a Curţii de Apel şi a
Curţii Supreme de Justiţie, instituţii care procesează majoritatea dosarelor în sistemul judiciar al
Republicii Moldova (64).
Fluxul mare de deţinuţi în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău cauzează fenomenul
suprapopulării. Aceasta contravine standardelor internaţionale de detenţie care presupun acordarea a
4m2 spaţiu de detenţie pentru fiecare deţinut în parte. În consecinţă Republica Moldova a fost
condamnată multiplu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru violarea Articolului 3
al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Prevenirea torturii, tratamentului inuman sau
degradant).
Legislaţia execuţional-penală a Republicii Moldova a inclus recomandările şi standardele
internaţionale în domeniul executării sentinţelor, cum ar fi: Regulamentul Penitenciar European,
recomandarea nr. R 87 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, adoptată în 1987,
Articolului 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Prevenirea torturii, tratamentului

18
inuman sau degradant), Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor omului, semnată în
1950 şi standardele minime de detenţie, adoptate de către ONU (64).
Hotărârile cu caracter penal prin care a fost aplicată o pedeapsă, o măsură de siguranţă sau o
măsură preventivă emană de la organe de stat (instanţă de judecată, organ de urmărire penală),
statul având funcţia şi de a asigura punerea în executare a hotărârilor respective,şi de a executa
nemijlocit sancţiunea penală sau măsura preventivă. în vederea realizării acestei funcţii de regulă
sânt înfiinţate instituţii şi organe specializate (Ceban, V. 2013).
Totalitatea organelor şi instituţiilor care asigură executarea hotărârilor cu caracter penal pot
fi grupate în cele care au fost create special în scopul executării unei sancţiuni, penale, s-au măsuri
preventive şi cele care le execută în Calitate de funcţie suplimentară. La prima categorie se atribuie
spre exemplu instituţiile penitenciare, la cealaltă categorie - organele afacerilor interne,
Departamentul Trupelor de Grăniceri, etc. În cadrul sistemului execuţional-penal pot fi evidenţiate
instituţii şi organe care execută pedepsele, cele care execută măsurile de siguranţă şi cele care
execută măsurile preventive. Executarea pedepselor este asigurată de instituţii şi organe specializate
din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare al MJ al RM şi al Departamentului de
Executare al Ministerului Justiţiei al RM. Departamentul Instituţiilor Penitenciare al MJ al RM a
fost creat prin transmiterea în subordonarea MJ al RM a Direcţiei Instituţiilor Penitenciare a MI al
RM (Decretul Preşedintelui RM nr. 347 din 30.10.1995 cu privire la Direcţia Instituţiilor
Penitenciare1 şi Hotărârea Guvernului RM nr. 863 din 28.12.1995 cu privire la chestiunile ce ţin de
transferarea Direcţiei Instituţiilor Penitenciare în subordonarea MJ al RM2). Departamentului de
executare al Ministerului Justiţiei al RM a fost creat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 34 din
15.01.2002 cu privire la crearea Departamentului de executare a deciziilor judiciare (Ceban, V.
2013).
Pe parcursul unei perioade îndelungate de timp instituţiile care executau în special
privaţiunea de libertate erau în subordonarea Ministerului Afacerilor Interne. Realizând
recomandările Consiliului Europei, în urma reformei penitenciare, sistemul penitenciar al Republicii
Moldova a trecut în subordonarea Ministerului Justiţiei.
Conform opiniei autorului V. Ceban (2013 ) sistemul penitenciar include:
- Departamentul instituţiilor penitenciare. El reprezintă o subdiviziune structurală
independentă a aparatului central al Ministerului Justiţiei şi asigură organizarea executării
pedepselor penale. DIP asigură exercitarea controlului departamental prin două forme de bază:
inspectarea şi dările de seamă parvenite de la organele şi instituţiile din subordonare. In rezultatul
controlului se dă o apreciere activităţii acestora, se fixează măsuri concrete de înlăturare a
neajunsurilor şi factorilor ce le garantează. în subordonarea DIP se află şi Detaşamentul cu

19
Destinaţie Specială, mun. Chişinău, Direcţia Trupelor de Pază, Supraveghere şi Escortă, mun.
Chişinău, Centrul instructiv, comuna Goian, mun. Chişinău, Centrul pentru aprovizionarea tehnico-
materială a sistemului penitenciar.
- Instituţiile penitenciare. Tipurile de instituţii penitenciare sânt stabilite atât de legislaţia
penală (art. 72 Cod Penal al RM), cât şi de legislaţia execuţional-penală (art. 216 CE al RM,
secţiunea 3-a a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi). Instituţiile penitenciare sânt
persoane juridice. Hotărârile privind crearea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor penitenciare se
adoptă de Guvern, la propunerea Ministerului Justiţiei, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 826 din
04.08.2005 cu privire la instituţiile penitenciare actualmente în Sistemul Penitenciar al RM sunt
incluse 17 instituţii penitenciare, iar prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 327 din 18.08.2005
privind stabilirea tipurilor penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie create în cadrul acestora a fost
determinat tipul de bază a penitenciarelor.
- Întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar şi asociaţiile acestora. După forma
organizatorico-juridică ele sânt întreprinderi de stat şi îşi pot desfăşura activitatea atât pe lângă
instituţiile penitenciare, cât şi de sine stătător. Organul ierarhic superior pentru întreprinderile din
cadrul sistemului penitenciar este DIP. La aceste întreprinderi nu se creează consilii de
administrare. Prin hotărârea Guvernului în sistemul penitenciar pot fi incluse instituţii de cercetări
ştiinţifice, de învăţământ, medicale şi alte instituţii şi subdiviziuni create special pentru asigurarea
activităţii acestui sistem. Art. 224 al CE al RM prevede care sânt criteriile de deţinere separată a
condamnaţilor. Norma în cauză nu are caracter exhaustiv, de oarece administraţia penitenciarului
poate aplica şi alte criterii de deţinere separată a condamnaţilor. Dar care nu ar fi aceste criterii,
deţinerea separată a condamnaţilor nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu sau să lezeze
demnitatea umană. Pot fi evidenţiate diferite criterii de clasificare a instituţiilor penitenciare. În
dependenţă de numărul condamnaţilor deţinuţi în ele distingem (Ceban, V. 2013):
- penitenciare mici (cu capacitatea de 200-500 condamnaţi);
- penitenciare medii (capacitatea de 500-1000 condamnaţi);
- penitenciare mari (1000-3000 condamnaţi).
În Republica Moldova predomină instituţii penitenciare mici şi medii, astfel avem doar 4
penitenciare capacitatea de deţinere a cărora depăşeşte 1000 de deţinuţi, iar 4 penitenciare au
capacitatea de până la 500 de deţinuţi. În acelaşi timp lucrul educativ cu condamnaţii mai uşor şi
mai eficient poate fi organizat în instituţiile mici, unde fiecare colaborator al instituţiei cunoaşte toţi
condamnaţii şi intră în contact nemijlocit cu acesta în vederea corectării şi resocializării lui (Ceban,
V. 2013).

20
 Reieşind din art. 2 al Legii cu privire la sistemul penitenciar, sistemul penitenciar
următoarele sarcini (18):
- Punerea în executare a pedepselor privative de libertate - în vederea realizării acestei
sarcini în instituţiile penitenciare se duce evidenţa condamnaţilor, ei sânt repartizaţi pe detaşamente,
se asigură supravegherea permanentă a comportamentului lor şi a persoanelor care lucrează cu ei
(personalul administrativ şi tehnic), se menţine gradul de izolare necesar. În scopul menţinerii
ordinii de drept se aplică masuri disciplinare şi de stimulare. Această sarcină e universală şi se
realizează în procesul influenţei educative a condamnaţilor.
- Întreţinerea persoanelor cărora le-a fost aplicat arestul ca măsură preventivă - în acest
sens în sistemul penitenciar special sânt create izolatoare de urmărire penală. Modul de întreţinere
se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
- Organizarea şi antrenarea condamnaţilor la muncă. Aceasta se face luând în consideraţie
capacitatea de muncă şi specialitatea condamnaţilor. Ei sânt antrenaţi la muncă la întreprinderi din
cadrul sistemului penitenciare sau la alte întreprinderi cu oricare formă organizatorico-juridico şi
orice tip de proprietate. Condamnaţii pot fi antrenaţi de asemenea la lucrări de deservire a
instituţiilor penitenciare.
- Asigurarea posibilităţii obţinerii studiilor medii de cultură generală şi instruirii
profesionale - în acest scop în penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţământul
secundar general al condamnaţilor. Condamnaţii în vârstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I şi
condamnaţii la detenţiunea pe viaţă urmează învăţământul secundar general la dorinţă. La
solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului creează condiţii pentru învăţământul
secundar profesional sau învăţământul superior (art. 259 CE al RM).
- Educarea spirituală şi cultural-estetică a condamnaţilor - în vederea realizării acestei
sarcini în instituţiile penitenciare se desfăşoară manifestaţii cultural-sportive, sânt organizate cercuri
artistice de amatori, se asigură libertatea confesiunilor religioase. Cu acordul administraţiei în
instituţiile penitenciare pot fi organizate diferite concerte. în vederea ridicării nivelului cultural şi
spiritual al condamnaţilor, acestea au accesul la literatura şi presa periodică din biblioteci. Ei au
dreptul să se aboneze la reviste şi ziare.
- Asigurarea securităţii condamnaţilor şi ocrotirii sănătăţii lor. Statutul executării
pedepselor de către condamnaţi prevede că la apariţia unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea
condamnaţilor, la cererea acestora, administraţia instituţiei penitenciară este obligată să ia măsuri
pentru a-i transfera în locuri sigure, inclusiv celulele izolatoarelor disciplinare. Transferul se
efectuează prin decizie motivată a şefului instituţiei penitenciare pe o perioadă de 30 de zile, cu
posibilitatea prelungirii acestui termen încă pe 30 zile (doar cu sancţiunea procurorului). În vederea

21
ocrotirii sănătăţii sânt organizate secţii medicale în fiecare instituţie penitenciară, de asemenea sânt
create instituţii specializate. în conformitate cu art. 250 al CE al RM, orice penitenciar trebuie să
aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui stomatolog şi a unui psihiatru.
în penitenciarele cu capacitatea mai mare de 100 de condamnaţi trebuie să funcţioneze un centru
medical staţionar. Examenul medical se desfăşoară la solicitarea condamnatului, dar nu mai rar de o
dată la 6 luni.
- Desfăşurarea activităţii de urmărire penală operativă. Această activitate se desfăşoară în
vederea: asigurării securităţii personale ale condamnaţilor, ale personalului instituţiilor penitenciare
şi altor persoane; depistării, preîntâmpinării, descoperirii şi curmării infracţiunilor sau altor încălcări
ale regimului în curs de pregătire sau deja săvârşite; căutarea condamnaţilor care au evadat din
instituţiile penitenciare sau a celor care se sustrag de la executarea privaţiunii de libertate,
colaborarea cu organele de urmărire şi anchetă penală în vederea descoperirii infracţiunilor săvârşite
de către condamnaţi până la sosirea lor în instituţia penitenciară.
- Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor.
Administraţia instituţiei penitenciare asigură aplicarea tratamentului medical forţat stabilit prin
hotărârea instanţei de judecată condamnaţilor la pedepse privative de libertate şi afectate de
alcoolism sau narcomanie cronică. Aceasta are loc potrivit prevederilor art. 309 CE al RM şi
Secţiunii a 45-a a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi. Dacă persoana are nevoie de
continuarea unui astfel de tratament şi după eliberarea din locul de deţinere, administraţia
penitenciarului expediază, în termen de 5 zile, instituţiei medicale specializate hotărârea
judecătorească, extrasul din fişa medicală a condamnatului, alte materiale necesare şi informează
despre aceasta instanţa de judecată. Persoana eliberată din locul de deţinere urmează să se prezinte,
în termen de 5 zile, la instituţia medicală cu regim special pentru tratament medical forţat, fapt
despre care semnează la eliberare (Ceban, V. 2013).

2.2 Statutul juridic al condamnaților

Participanţii la relaţiile sociale apărute pe parcursul executării pedepselor penale posedă un

statut juridic anumit, adică o totalitate de drepturi şi obligaţii specifice, generate de particularităţile
raporturilor juridice în cauză, în aşa fel, există: statutul juridic al condamnaţilor, al colaboratorilor
instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor penale, al rudelor condamnaţilor, etc. Importanţă
deosebită o are statutul juridic al condamnaţilor, deoarece el consfinţeşte totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor acestora. Importanţa statutului juridic al condamnaţilor îl accentuează şi acel fapt că

22
legiuitorul a consacrat acestei probleme un capitol distinct în Codul de executare (2004), fiind
păstrată tradiţia existentă în fostul Cod de executare a sancţiunilor de drept penal. Statutul juridic al
condamnaţilor reprezintă acea poziţie a condamnaţilor pe parcursul executării pedepselor,
consfinţită în normele diferitor ramuri de drept, care se manifestă în totalitatea drepturilor,
intereselor şi obligaţiilor acestora. După conţinutul său statutul juridic al condamnaţilor reprezintă
totalitatea mijloacelor juridice prin intermediul cărora este consfinţită poziţia condamnaţilor în
procesul ispăşirii pedepsei (Ceban, V. 2013).
Statutul juridic al condamnaţilor este o varietate a statutului juridic al cetăţenilor Republicii
Moldova (bineînţeles că pentru condamnaţii cetăţeni ai Republicii Moldova), deoarece
condamnarea la o pedeapsă penală nu atrage după sine retragerea cetăţeniei. Art. 17 al Constituţiei
Republicii Moldova (1994) stabileşte că „nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa".
în acelaşi context, art. 165 al Codului de executare al RM (2004) stabileşte că „condamnatul are
drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor RM, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de prezentul
cod şi de acte normative adoptate în conformitate cu acesta. Restricţia drepturilor proclamate în art.
20-24 din Constituţia RM nu se admite. În aşa fel, statutul juridic al condamnaţilor este consfinţit
nu numai în legislaţia execuţional - penală dar şi în normele din alte ramuri de drept. în legătură cu
aceasta urmează a fi făcute careva concretizări. În conformitate cu art. 54 al Constituţiei RM (1994)
exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu pot fi supuse altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, în
acelaşi timp nu pot fi admise restrângeri ale drepturilor indicate în art. 20-24 al Constituţiei RM. În
aşa mod se poate constata că în sensul art. 165 al CE al RM (2005) prin acte normative adoptate în
conformitate cu acesta se au în vedere doare legi care stabilesc restricţii pentru condamnaţi, adică
actele normative subordonate legii din domeniul execuţional-penal nu pot limita drepturile sau
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv ale celor condamnaţi. în plus, chiar nici prin lege nu
pot fi limitate aşa drepturi ca (Шмарова, И.В. 1998):
- accesul liber la justiţie;
- dreptul la cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor sale;
- dreptul la viaţă şi integritatea fizică precum şi nu poate diminua prezumţia nevinovăţiei a
oricărei persoane şi neretroactivitatea legii mai severe.
Constituţia RM (1994) garantează că limitările şi restricţiile pot fi stabilite prin lege numai
în scopul asigurării securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării populaţiei, ordinii publice,
în scopul prevenirii infracţiunilor, protejării drepturilor, intereselor şi demnităţii altor persoane.
Astfel art. 13 al Codului Electoral (2010) prevede că „nu au dreptul de a alege persoanele
condamnate la privaţiunea de libertate” şi „nu pot fi aleşi persoanele condamnate la privaţiunea de
libertate şi persoanele care au antecedente penale”, art. 15 al Codului Familiei (2000) prevede că

23
„nu se admite încheierea căsătoriei între două persoane condamnate la privaţiune de libertate în
perioada când ambele îşi ispăşesc pedeapsa”, art. 26 al Legii privind controlul asupra armelor
individuale (1994) indică că „nu se eliberează autorizaţia de achiziţionare a armelor persoanelor
acuzate de comiterea unor infracţiuni grave, condamnate Ia privaţiunea de libertate, care au
antecedente penale”. Din aceste prevederi rezultă că anumite restricţii stabilite condamnaţilor sunt
consfinţite nu numai în legislaţia execuţional-penală, dar şi în normele din alte ramuri de drept.
Esenţa drepturilor condamnaţilor constă în acordarea posibilităţii de a avea un anumit
comportament sau de a poseda anumite valori sociale. Conţinutul dreptului condamnaţilor include
în sine (Селиверстова, В.И. 2003):
- posibilitate reală de a dispune de anumite valori sociale de ordin material sau spiritual, în
limitele prevăzute de legislaţie (hrană, haine, etc.);
- posibilitatea de a cere executarea obligaţiilor juridice din partea personalului instituţiilor şi
organizaţiilor care execută pedeapsa sau din partea altor participanţi la raporturilor juridice
execuţional-penale;
- posibilitatea de a recurge la apărarea drepturilor sale subiective.
Reieşind din cele expuse, dreptul subiectiv al condamnatului reprezintă posibilitatea reală a
acestuia de a avea un anumit comportament sau de a dispune de anumite valori sociale prevăzute de
lege şi garantate de stat prin obligaţiile administraţiei instituţiilor şi organelor de executarea a
pedepselor penale, altor participanţi la raporturile execuţional-penale. Importanţa social-juridică a
intereselor legitime ale condamnaţilor constă în faptul că ele contribuie la stimularea corijării
condamnaţilor în procesul ispăşirii pedepsei penale. Interesele legitime ale condamnaţilor, deşi au
mult comun cu drepturile acestora, nu sânt identice (Ceban, V. 2013).
Dacă dreptul subiectiv al condamnatului constituie un aşa comportament, care se
caracterizează printr-un înalt grad de realizare care depinde de voinţa condamnatului, atunci esenţa
interesului legitim constă în posibilitatea ce poartă un caracter de tendinţă spre un comportament
autonom, de sine stătător. în aşa mod condamnatul la decizia personală poate beneficia de un
anumit bun social. Este diferit şi conţinutul intereselor legitime care include trei elemente (Ceban,
V., 2013):
- tendinţa de a beneficia de un bun prevăzut de lege atât de ordin material (de exemplu
primirea coletelor suplimentare, premierea pentru comportamentul favorabil, etc.), cât şi de ordin
spiritual (acordarea întrevederilor suplimentare, sunetelor telefonice, etc.). Pentru majoritatea
intereselor legitime e caracteristic faptul că la baza realizării lor stă aprecierea comportamentului
condamnatului (atitudinea lor faţă de regim, faţă de muncă, etc.). Această aprecierea se realizează
de către personalul instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor penale, instanţa de judecată,

24
alţi participanţi la raporturile juridice execuţional-penale. în aşa fel satisfacerea intereselor legitime
ale condamnaţilor depinde întru totul de conduita lor (Ceban, V. 2013);
- posibilitatea de a înainta demersuri acestor subiecte şi participanţilor în vederea realizării
intereselor legitime ale condamnaţilor (Ceban, V. 2013);
- posibilitatea de a se adresa la organele competente pentru apărarea intereselor sale. Deşi
aceasta nu înseamnă satisfacerea lor obligatorie, dar denotă faptul ca interesele legitime, ca şi
drepturile subiective, sânt garantate de stat (Ceban, V. 2013).
Interesele legitime ale condamnaţilor reprezintă tendinţele acestora de a poseda anumite
valori sociale, prevăzute de lege, satisfăcute de regulă în rezultatul aprecierii de către administraţia
instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor penale sau de către instanţa de judecată a
comportamentului condamnatului pe parcursul executării pedepsei penale.
Legislația execuțional – penală a Republicii Moldova prevede destul de detaliat drepturile şi
obligaţiile de bază ale condamnaţilor. Aceasta denotă tendinţa legiuitorului de a garanta executarea
celor mai importante obligaţii şi respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv constituţionale ale
condamnaţilor. Drepturile şi obligaţiile expuse sunt proprii tuturor condamnaţilor, indiferent de
pedeapsa pe care ei o execută. Drepturile fundamentale ale condamnaţilor sânt consfinţite în art.
166 al CE al RM, Aceasta nu este o listă exhaustivă a drepturilor condamnaţilor. Unul din drepturile
fundamentale ale condamnaţilor constă în posibilitatea obţinerii informaţiei, în limba pe care o
înţelege, despre modul şi condiţiile de executare a pedepsei stabilite de instanţa de judecată, despre
drepturile şi obligaţiile sale. Administraţia organului sau instituţiei ce pune în executare pedeapsa
este obligată să pună la dispoziţia condamnatului această informaţie, de asemenea să-1 anunţe
despre modificările ulterioare ale condiţiilor şi modului de executare a pedepsei. Această informaţie
condamnatul o primeşte îndată ce sentinţa rămâne definitivă şi executorie. Spre exemplu
condamnaţilor la pedeapsa cu închisoarea această informaţie, sub semnătură, li se aduce la
cunoştinţă în perioada cât se află în încăperile de carantină (pct. 32 al Statutului executării pedepsei
de către condamnaţi) (12).
Un alt drept garantat de CE al RM este dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia
sau organul care asigură executarea pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are,
inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, precum şi, indiferent de consimţământul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice
care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de protecţie din partea statului.
Respectarea acestui drept este cu atât mai important pentru cei condamnaţi la pedepse privative de
libertate, căci anume demnitatea acestora poate fi înjosită cel mai mult. Potrivit art. 10 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966, orice persoană privată de

25
libertate va fi tratată cu umanitate şi respectarea demnităţii inerente persoanei umane. Un şir de acte
normative stabilesc că „personalul instituţiei penitenciare trebuie să aibă o atitudine umană faţă de
condamnaţi şi deţinuţi, să fie amabili cu acestea" (art. 20 al Legii cu privire la sistemul penitenciar)
(18), „personalul penitenciar este obligat să dea dovadă de politeţe şi cultură în relaţiile cu
deţinuţii” (pct. 82 al Statutului executării pedepsei de către condamnaţi).
Ţinând cont de faptul că RM a ratificat Convenţia europeană pentru, prevenirea torturii și a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26.11.1987, condamnaţilor li se
garantează că nu vor fi supuşi la astfel de tratamente. Legislaţia garantează şi dreptul condamnatului
de a adresa administraţiei instituţiei sau organului care execută pedeapsa, instanţelor ierarhic
superioare, instanţei de judecată, procuraturii, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale,
asociaţilor obşteşti, altor instituţii şi organizaţii, inclusiv internaţionale petiții (propuneri, cereri,
reclamaţii, sesizări). Realizarea dreptului în cauză poate avea loc pe diferite căi: condamnaţii la
pedepse privative de libertate se adresează la organele competente prin intermediul administraţiei
instituţiei penitenciare (cu excepţia cazurilor când cererile plângerile sau reclamaţiile sânt adresate
reprezentanţilor acestor organe în timpul vizitelor în instituţia penitenciară). Aceste adresări nu sânt
cenzurate şi în timp de 24 de ore sânt expediate destinatarului. Ceilalţi condamnaţi expediază
adresările sale personal. Beneficierea de serviciile uni avocat sau a altor persoane care acordă
asistenţa juridică şi socială reprezintă un alt drept fundamental al condamnatului.
Conform CE al RM (2004) asistenţa juridică condamnaţilor se acordă în bază de contract.
Acest drept este garantat pentru toţi condamnaţii indiferent de tipul pedepsei aplicate. Pentru
realizarea lui, condamnaţilor la pedepse le pot avea asupra lor, le pot primi în pachete sau le pot
procura în magazinele penitenciarului, conform prevederilor Statutului. După primire, deţinutului i
se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este deţinut şi schimbarea
acestuia. Comunicarea se efectuează în scris sau telefonic, în mod gratuit. Decizia privind plasarea,
după eliberarea din carantină, a condamnatului în celula în care se va afla pe perioada regimului
iniţial de detenţie, iar a prevenitului pe parcursul detenţiei, este dispusă de şeful penitenciarului la
prezentarea serviciilor securitate, regim şi supraveghere şi medical.

2.3 Standarde privind utilizarea forţei şi alte aspecte conexe în cadrul sistemului
penitenciar din Republica Moldova

Legislația Republicii Moldova începând cu anul 2012 reglementează modul de aplicare a

forţei fizice,a mijloacelor speciale şi a armelor de foc, menționând că: „Aplicarea forţei fizice, a

26
mijloacelor speciale şi a armelor de foc, pornind de la natura juridică şi de la menirea lor, reprezintă
acţiuni concrete de constrângere administrativă cu caracter represiv (de stopare), iar în funcţie de
modalitatea de realizare a acestor acţiuni, reprezintă mijloace violente de influenţă asupra persoanei
care a săvârşit ori care săvârşeşte fapte prejudiciabile, asupra unui animal ori asupra unui mijloc de
transport, în condiţiile şi în limitele legii” (15)
Pascal afirma că „justiţia fără forţă este neputincioasă, iar forţa fără justiţie este tiranie.
Justiţia fără forţă este contrazisă, pentru că există întotdeauna oameni răi, iar forţa fără justiţie este
acuzată. Trebuie deci puse împreună justiţia şi forţa şi prin aceasta, să facem ca ceea ce este just să
fie puternic şi ceea ce este puternic să fie just”(71).
Aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc, pornind de la natura
juridică şi de la menirea lor, reprezintă acţiuni concrete de constrângere administrativă cu caracter
represiv (de stopare), iar în funcţie de modalitatea de realizare a acestor acţiuni, reprezintă mijloace
violente de influenţă asupra persoanei care a săvârşit ori care săvârşeşte fapte prejudiciabile, asupra
unui animal ori asupra unui mijloc de transport, în condiţiile şi în limitele legii (15):
- aplicare a armei de foc – efectuare a unei împuşcături asupra ţintei;
- atentat la securitatea personală – apropiere a presupusului delincvent, după ce a fost
somat să se oprească şi/sau să ocupe o poziţie inofensivă ori în cazul unui atac armat, de subiectul
legii la o distanţă care, potrivit circumstanţelor apărute, generează un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea acestuia;
- rezistenţă armată – împotrivire activă a persoanei sau a unui grup de persoane faţă de
îndeplinirea de către subiecţii legii a atribuţiilor funcţionale, efectuată cu aplicarea armei de foc sau
cu alte obiecte folosite în calitate de armă, ce pot constitui, potrivit circumstanţelor apărute, un
pericol real pentru viaţă şi sănătate, precum şi rezistenţa opusă cu o armă defectată dacă, în situaţia
creată, aceasta nu a putut şi nici nu putea fi percepută ca fiind defectată;
- pericolul aplicării armei de foc – aducerea de către o persoană a armei de foc în poziţie de
pregătire pentru tragere, avertizarea verbală privind aplicarea acesteia sau efectuarea gesturilor
caracteristice care permit a presupune intenţia recurgerii la armă de foc, cum ar fi tentativa de a
scoate obiecte din buzunare, din genţi, dulapuri, sertare etc. după somarea de a ţine mâinile la
vedere sau de a ocupa o poziţie inofensivă;
- atac – acţiuni directe, imediate, materiale şi reale, îndreptate împotriva subiecţilor legii sau
împotriva unei terţe persoane, asupra clădirilor, încăperilor, obiectivelor şi mijloacelor de transport,
acţiuni care, în mod evident, pot pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor, precum şi integritatea
bunurilor atacate;

27
 - atac armat – atac sau rezistenţă efectuată cu ajutorul armelor de orice construcţie, al
mijloacelor speciale ori al obiectelor, substanţelor şi mecanismelor care realmente pot cauza
decesul, pot dăuna sănătăţii oamenilor ori pot provoca pagube materiale considerabile;
- mijloace speciale – obiecte, muniţii, echipament, substanţe chimice, substanţe lacrimogene
şi colorante, dispozitive audiovizuale de influenţă psihologică, mijloace de stopare forţată a
unităţilor de transport, mijloace de transport, utilaje şi tehnică de luptă, animale dresate, utilizate
pentru apărarea pasivă sau activă, fără efecte cu caracter letal, destinate înfrângerii rezistenţei
opuse, imobilizării şi dezorientării persoanei sau distrugerii obstacolelor;
- forţă fizică – măsuri de constrângere realizate exclusiv prin încordarea muşchilor, a puterii
fizice a persoanei, inclusiv prin aplicarea procedeelor speciale de luptă;
- principiul proporţionalităţii – utilizarea de către subiecţii legii a forţei fizice, a mijloacelor
speciale şi a armelor de foc în aşa mod încât această utilizare să fie adecvată, necesară şi
corespunzătoare scopului urmărit.
Subiecții cu drept de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc sunt:
personalul, care deţine grade şi statut special, din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate,
Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Protecţie şi Pază de
Stat, Ministerului Finanţelor, Serviciului Vamal, Serviciului de Stat de Curieri Speciali,
Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, precum şi procurorii (15).
Condiţiile aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc sunt determinate
de Legea (2012) privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de
foc, astfel, subiecţii legii au dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi armele de foc în caz
de legitimă apărare, în stare de extremă necesitate sau de reţinere a persoanelor în condiţiile şi în
situaţiile prevăzute de lege. Aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc,
precum şi intensitatea aplicării se determină de către subiectul legii în dependenţă de circumstanţele
situaţiei concrete, de tipul şi gradul de pericol, precum şi de caracteristicile individuale şi identitatea
persoanei împotriva căreia urmează a fi aplicate, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
foc. În toate cazurile când aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc nu poate
fi evitată, subiecţii legii sânt obligaţi:
- să avertizeze despre intenţia de a recurge la ele, acordând timp suficient pentru îndeplinirea
cerinţelor lor legale, cu excepţia cazurilor când tergiversarea aplicării forţei fizice, a mijloacelor
speciale şi a armelor de foc generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea subiecţilor legii şi a
altor oameni, când poate conduce la alte urmări grave sau când, în situaţia creată, un astfel de
avertisment este nepotrivit sau imposibil;

28
 - să ia toate măsurile posibile, prevăzute de prezenta lege, în funcţie de caracterul şi gradul
prejudiciabil al faptei, de identitatea delincventului care o săvârşeşte, de intensitatea rezistenţei
opuse, pentru ca dauna cauzată sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor oamenilor să fie cît mai
mică;
- să acorde imediat primul ajutor, să asigure acordarea asistenţei medicale urgente victimelor
şi să ia măsuri pentru a înştiinţa în cel mai scurt timp rudele victimelor;
- să comunice imediat conducătorului lor direct despre toate cazurile de aplicare a forţei
fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc;
- în caz de rănire sau de deces al persoanei ca urmare a aplicării forţei fizice, a mijloacelor
speciale ori a armei de foc, să informeze personal sau prin intermediul conducătorului lor direct
organul de poliţie ori, după caz, procurorul în a cărui rază de jurisdicţie a fost aplicată forţa fizică,
mijloacele speciale sau arma de foc;
- în caz de aplicare a armelor de foc, să întreprindă acţiunile posibile pentru a asigura
păstrarea probelor şi a stabili identitatea martorilor oculari ai evenimentului.
Colaboratorii instituțiilor penitenciare urmează să raporteze conducerii instituției despre
fiecare caz de aplicare a forței fizice și a mijloacelor speciale și, indiferent de situaţie şi de leziunile
corporale pricinuite, trebuie să întocmească proces-verbal, un exemplar al căruia, împreună cu
materialele, trebuie să fie expediat procurorului. În cazul aplicării forței care a provocat decesul
persoanei sau vătămarea integrității ei corporale, conducerea tuturor instituțiilor este obligată să
înștiințeze procurorul. Subiecții investiți cu dreptul de a aplica forța fizică și măsurile speciale au
dreptul să stabilească de sine stătător tipul mijlocului special și intensitatea aplicării lui, în funcție
de circumstanțe, de gravitatea și caracterul acțiunii (inacțiunii). În toate cazurile când aplicarea
forței fizice și a mijloacelor speciale nu poate fi evitată, subiecții investiți cu acest drept, în
exercițiul misiunii, sânt datori să se străduiască să aducă o daună cât mai mică sănătății, onoarei,
demnității și bunurilor cetățenilor și să asigure acordarea de asistență medicală victimelor (Ceban,
V. 2013).
Personalul din penitenciare este în drept să aplice cătușe deținuților în câteva cazuri:
- de opunere a rezistenţei fizice personalului penitenciar, efectivului echipei de controlori
(gărzii);
- când manifestă accese de furie - până la calmare;
- de refuz să se deplaseze sub pază sau în izolatorul disciplinar, în timpul escortării, în cazul
dacă sânt temeiuri pentru a presupune că ei pot să evadeze;

29
 - de escortare după reţinerea deţinutului evadat. Legislația execuțional-penală în vigoare nu
conține reglementări speciale cu referire la aplicarea cătușelor față de minori, acestea fiind unice
pentru toți deținuții.
Astfel, conform prevederilor Statutului (12) executării pedepsei de către condamnați, la
punerea cătuşelor mâinile deţinutului trebuie să se afle la spate. După două ore cătuşele trebuie să
fie scoase pentru o perioadă de 5-10 minute, la necesitate pot fi aplicate din nou. Cătuşele trebuie să
fie scoase în timpul luării mesei, somnului, satisfacerii necesităţilor fiziologice şi examinării
medicale a deţinuţilor, în caz de îmbolnăvire subită, după predarea persoanelor escortate la punctul
final de destinaţie, precum şi în caz de apariţie a pericolului pentru viaţa şi sănătatea deţinutului
(incendiu, inundaţie, cutremur de pământ etc.), în şedinţa de judecată sau la indicaţia persoanelor
care au dat dispoziţii referitoare la aplicarea cătuşelor, şefilor direcţi şi superiorilor. Faptul de
aplicare a cătuşelor este consemnat într-un proces-verbal (Ceban, V. 2013).
Persoanele care au admis aplicarea nemotivată a cătuşelor urmează a fi trase la răspundere în
modul stabilit. Subiecții investiți cu dreptul de a aplica, în exercițiul misiunii, armele de foc pot să
le aplice doar ca măsură excepțională, în cazurile prevăzute expres în legislație (18).
De regulă, legea interzice aplicarea armei de foc împotriva minorilor, când vârsta lor este
cunoscută sau evidentă, cu excepția cazurilor în care aceștia săvârșesc atacuri în grup, inclusiv
armate, sau opun rezistență armată. În cazul rănirii sau decesului persoanei ca urmare a aplicării
armei de foc, colaboratorul poliției este dator să comunice despre aceasta șefului direct, pentru ca
acesta să-l înștiințeze pe procuror. Depășirea de către colaboratorii poliției a atribuțiilor în ceea ce
privește aplicarea forței, a mijloacelor speciale și a armei de foc, atrage după sine răspunderea
prevăzută de lege.
În toate cazurile de aplicare a armei de foc, colaboratorii sistemului penitenciar sânt obligați
să comunice neîntârziat şefului nemijlocit şi să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării
securităţii celor din jur şi acordării ajutorului medical victimelor. Administrația penitenciară este
obligată să anunțe imediat procurorul despre fiecare caz de aplicare a armei de foc (12).
Aplicarea de către colaboratorii sistemului penitenciar a forţei fizice, mijloacelor speciale şi
a armei de foc cu încălcarea regulilor stabilite de Legea cu privire la sistemul penitenciar (18) atrage
răspunderea prevăzută de legislația în vigoare.
Conform prevederilor articolului 175 alin. (9) din Codul de executare (2004), executarea
detenției preventive se asigură de către penitenciare, inclusiv de către izolatoarele de urmărire
penală ale Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției. Modul şi condiţiile
detenţiei în izolatoarele de urmărire penală sânt prevăzute în Statutul executării pedepsei de către
condamnați. De regulă, deţinuţii sânt deţinuţi în celulele comune ale izolatorului de urmărire penală,

30
cu respectarea cerinţelor principale ale regimului de detenţie privind izolarea, paza şi supravegherea
permanentă a deţinuţilor, precum şi a normelor de deţinere separată. Doar în cazuri excepţionale, în
scopul păstrării secretului urmăririi penale, asigurării securităţii deţinuţilor sau în scopul prevenirii
unor noi infracţiuni care ar putea fi comise de aceştia, în baza unei decizii motivate a şefului
izolatorului de urmărire penală, emise în urma sesizării persoanei sau organului în a cărui procedură
se află cauza, precum şi ca urmare a sesizării din oficiu, preveniţii pot fi deţinuţi în celule pentru o
persoană sau în celulele izolatorului disciplinar (Ceban, V. 2013).
Însă prevederile respective nu se aplică deţinuţilor minori, ei fiind transferaţi în alte celule
comune. În acest caz, la apariţia unui pericol pentru viaţa şi sănătatea prevenitului minor, acesta este
în drept să prezinte administraţiei izolatorului de urmărire penală o cerere de transferare într-o
încăpere unde pericolul dat lipseşte. În acest caz, administraţia penitenciară este obligată să ia
măsuri urgente pentru a transfera deţinutul minor într-un loc nepericulos (Ceban, V. 2013).
Conform legislației în vigoare, încarcerarea este una dintre sancțiunile disciplinare care pot
fi aplicate condamnaților, inclusiv minorilor, pentru săvârșirea unor abateri disciplinare, cum ar fi
prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea
orei de revenire în penitenciar; tulburarea în orice mod a programelor socio-educative care sânt
derulate în penitenciar; deţinerea de bani sau procurarea de bunuri sau de alte valori în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege; nerespectarea normelor de igienă colectivă sau individuală;
comunicarea cu exteriorul în alte condiţii şi prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege;
utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia
penitenciarului; nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea
pedepsei potrivit legislației în vigoare şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului,
dacă este de natură să aducă atingere ordinii sau siguranţei penitenciarului (Ceban, V. 2013).
La etapa actuală, încarcerarea (plasarea în celulele izolatorului disciplinar) poate fi aplicată
minorilor condamnați, pentru un termen de până la 7 zile,  condamnatului deţinut în penitenciarul
de tip deschis sau semiînchis - pe un termen de până la 15 zile iar condamnatului deţinut în
penitenciarul de tip închis - pe un termen de până la 20 de zile (CE, 2055).
Modul de aplicare şi de executare a sancţiunilor disciplinare de către deținuții din
penitenciarele din Republica Moldova este stabilit de CE al RM (2004), astfel trebuie să menționăm
că sancţiunile disciplinare se exprimă în scris și se aplică de către şeful penitenciarului. Aplicarea
mai multor sancţiuni disciplinare pentru o singură încălcare disciplinară nu se admite, iar la
aplicarea sancţiunii disciplinare se iau în considerare circumstanţele de fapt, persoana
condamnatului şi comportamentul lui. Condamnatul este informat, contra semnătură, despre
încălcarea care i se incumbă şi are dreptul de a da explicaţii în apărarea sa. Sancţiunea disciplinară

31
se aplică în cel mult 10 zile, iar în cazul unei verificări suplimentare -  în cel mult 30 de zile de la
data depistării încălcării. Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare este în
drept, în cazuri excepţionale, să prelungească termenul verificării suplimentare cu 20 de zile. Dacă
sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel suplimentar, condamnatul se
consideră absolvit de pedeapsă.
Sancţiunea disciplinară sub formă de încarcerare se execută în conformitate cu Statutul
executării pedepsei de către condamnaţi, cu condiţia că raportul medical este pozitiv.
Condamnatului încarcerat îi sânt interzise întrevederile, convorbirile telefonice, procurarea
produselor alimentare, primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi banderolelor. Totodată, el
beneficiază de plimbări zilnice cu durata de o oră (condamnatul minor - de cel puţin 2 ore) şi este
supus controlului medical zilnic. În caz de transfer într-o instituţie curativo-profilactică, durata
tratamentului condamnatului se include în termenul deţinerii în carceră (CE 2005).

2.4 Analiza indicilor calitativi și cantitativi cu privire la tratamentul inuman sau

degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova

În ultimii câţiva ani în Republica Moldova au fost depuse multiple eforturi pentru
diminuarea incidenţei fenomenului de tortură, altor rele tratamente şi reducerea impunităţii. Deşi
sursele oficiale sunt tentate în a prezenta o reducere considerabilă a cazurilor de tortură, în practică
acest flagel continuă a fi atestat, iar sistemul organelor de drept şi al instanţelor de judecată nu
prezintă garanţii incontestabile ale luptei cu impunitatea. În asemenea context, este important ca
organizaţiile societăţii civile să documenteze situaţia curentă în ţară, prezentând informaţii obiective
şi credibile factorilor de decizie naţionali şi internaţionali pentru consolidarea eforturilor de
combatere a fenomenului torturii şi a impunităţii pentru faptele de tortură.
Pentru a înțelege mai bine care sunt acei indicatori calitativi și cantitativi cu privire la
tratamentul inuman sau degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova, este necesar de a
înțelege care este metodologia de documentare și raportare a situaţiei curente privind tortura,
tratamentele inumane sau degradante.
Analizând incidenţa torturii și relelor tratamente (care includ tratamentele inumane sau
degradante) în instituţiile de detenţie din Republica Moldova se va ține cont de următorii indicatori
(Zaharia, V. 2014):
- cadrul normativ-juridic de activitate al instituţiilor penitenciare; principiile de activitate
stabilite;

32
 - reglementările legale privind categoriile de persoane şi temeiurile de deţinere în aceste
instituţii;
- locurile de detenţie (număr de instituţii, număr de celule, număr de locuri; aprobarea
capacităţii; nivelul de ocupare); amplasarea instituţiilor; statistica dezagregată referitor la numărul
deţinuţilor pe categorii de sex, vârstă, % străinilor;
- evidenţa deţinuţilor (registrele). Registrele trebuie să conţină informaţii referitor la
identitatea persoanei deţinute, temeiul detenţiei, timpul plasării şi eliberării în/din instituţie;
acurateţea ţinerii registrelor;
- detenţia separată a diferitor categorii de deţinuţi;
- informarea deţinuţilor la sosire, accesul la actele normative privind condiţiile de detenţie;
- condiţiile de detenţie (suprafaţa alocată; pat şi lenjerie de pat, curăţenia şi frecvenţa
schimbării lenjeriei de pat; dotarea celulelor; iluminare; ventilaţie; temperatura şi umiditatea;
prezența insectelor şi rozătoarelor);
- (frecvenţa examinării medicale; procedura de acordare a asistenţei medicale: modalitatea
de solicitare şi de răspuns la solicitări; nivelul de asigurare cu medicamente şi echipament medical;
personalul antrenat: nivelul de profesionalism, instruirea, drepturile şi responsabilităţile medicului şi
ale personalului medical, independenţa personalului medical; registrele de evidenţă a examinării şi
asistenţei medicale acordate; modalitatea de transfer în spitale generale;
- contactul cu lumea exterioară (vizitele, varietatea acestora şi condiţiile de realizare;
corespondenţa, convorbirile telefonice: cenzurarea şi limitele acesteia, costurile implicate;
recepționarea pachetelor şi coletelor);
- utilizarea forţei fizice şi a mijloacelor speciale (inclusiv tipul şi durata aplicării acestora;
examinarea medicală a persoanelor; înregistrarea utilizării mijloacelor speciale, temeiul şi
proporţionalitatea; informarea administraţiei instituţiei de detenţie);
- procedurile disciplinare, inclusiv spectrul de abateri şi sancţiuni disciplinare ce pot fi
aplicate, modalitatea de aplicare a acestora, posibilitatea deţinutului de a explica poziţia sa. În mod
special, izolarea anumitor deţinuţi (temeiurile, procedura, cine ia decizia, posibilitatea de a contesta
decizia de izolare şi asistenţa acordată pentru aceasta; examinarea medicală înainte, în timpul şi
după izolare; condiţiile de detenţie în izolatorul disciplinar, condiţiile materiale şi regimul; statistica
referitor la numărul de sancţiuni, inclusiv cu izolarea);
- angajaţii (număr prevăzut, număr efectiv, nivelul de pregătire profesională; relaţiile dintre
angajaţi şi deţinuţi; nivelul de motivare: salariu, pachet social, condiţii de muncă, asigurarea
securităţii personale);

33
 - tratamentul general al deţinuţilor şi atmosfera în locurile de detenţie: reacţia la solicitările
şi plângerile deţinuţilor, inclusiv numărul de adresări referitor la aceeaşi problemă, calitatea şi
durata reacţiei la aceste solicitări; atitudinea faţă de deţinuţi, în baze statutare sau ca faţă de
„criminali înrăiţi”; respectarea vieţii private şi intimităţii deţinuţilor, inclusiv modalitatea de acces
în celule/dormitoare; tolerarea elementelor de subcultură şi de „control” al unor deţinuţi asupra
altora; modalitatea de reacţionare a administraţiei locului de detenţie la automutilări, conflicte între
deţinuţi; felul în care sunt soluţionate problemele cotidiene, inclusiv la iniţiativa administraţiei
locului de detenţie (ex: respectarea nu doar a criteriilor de separare a deţinuţilor, dar şi plasarea în
celule; violenţa fizică din partea personalului, practici, urme vizibile, reacţii, explicaţii etc.;
- măsuri specifice de prevenire şi combatere a torturii (ex. camere video; verificarea regulată
a instituţiilor de către managementul superior: frecvenţa, procedura, rezultate; procedura de
depunere a plângerilor, uşor şi fără impedimente, fără persecutări ulterioare; modalitatea de
informare a deţinuţilor despre posibilitatea de adresare a cererilor şi plângerilor, ce informaţie obțin
persoanele la momentul plasării în locurile de detenţie, în ce formă o recepţionează şi dacă este
accesibil conţinutul acestor informaţii etc.;
- represiunile (orice act sau omisiune din partea autorităţilor ce ar duce la aplicarea unor
sancţiuni persoanei sau unei organizaţii care au comunicat celor care vizitează locurile de detenţie
anumite informaţii veridice sau false ori cauzarea oricărui alt prejudiciu acestor indivizi sau
organizaţii. Deci, trebuie de reflectat dacă au fost asemenea situaţii şi dacă au fost luate măsuri de
prevenire şi combatere a lor);
- incidenţa torturii: numărul de sesizări; metodele de tortură invocate; numărul de cazuri
înregistrate; măsurile judiciare şi non-judiciare întreprinse;
- analiza cauzelor torturii, tratamentului inuman şi degradant şi factorii care contribuie la
aceasta (ex. corupţia şi estorcarea banilor; incapacitatea profesională; lipsa unui examen medical
independent; calitatea proastă a asistenţei juridice; lipsa unui mecanism funcţional de monitorizare a
locurilor de detenţie; arhitectura instituţiilor de detenţie; mijloacele financiare alocate etc.).
Trebuie de menționat că numărul persoanelor condamnate în anul 2016 a constituit circa 10
mii persoane, ceea ce înseamnă că în fiecare zi 27 persoane sunt condamnate. Comparativ cu anul
precedent numărul lor s-a redus cu 14,1%. În medie în fiecare zi circa 27 persoane sunt condamnate,
inclusiv 25 bărbaţi (vezi Anexa B) (69).
La 100 mii locuitori în medie revin 283 condamnaţi, cu 36 condamnaţi mai mult comparativ
cu anul 2012. Femeile deţin o cotă de 6,3% în numărul total de condamnaţi, iar la 100 mii femei
revin în medie 35 femei condamnate comparativ cu 550 bărbaţi condamnaţi la 100 mii bărbați. Rata
minorilor condamnaţi înregistrează un nivel de 49 condamnaţi la 100 mii minori (0-17 ani).

34
 Cel mai des infractorii sunt condamnaţi pentru infracţiuni în domeniul transporturilor,
furturi şi huliganism. În majoritatea cazurilor delicvenţii au fost condamnaţi pentru infracţiuni în
domeniul transporturilor – 28,3%, săvârşirea furturilor – 12,9%, acte de huliganism – 8,1%,
infracţiuni legate de droguri – 6,0%, precum şi jafuri – 3,8%, etc. (vezi Anexa C) (69).
Cel mai frecvent au fost aplicate următoarele pedepse: aplicarea amenzii – 3229 persoane
(32,2%), condamnarea condiţionată - 2700 persoane (26,9%), privaţiunea de libertate - 2157
persoane (21,5%), munca neremunerată în folosul comunităţii – 1636 (16,3%). În cazul minorilor
predomină condamnarea condiţionată (55,8%), după care urmează privaţiunea de libertate (9,9%) şi
munca neremunerată în folosul comunităţii (8,7%). Femeile într-o măsură mai mare sunt
condamnate condiţionat comparativ cu bărbaţii (69).
În anul 2016 condamnarea condiţionată a fost stabilită pentru 36 la sută din femei,
comparativ cu 26 la sută din bărbaţi. Totodată, pe lângă amendă şi închisoare, fiecare al şaselea
bărbat condamnat a fost pedepsit cu munca neremunerată în folosul comunităţii, iar în cazul
femeilor această pedeapsă a fost stabilită pentru 11 la sută din femei condamnate.
În anul 2016, numărul persoanelor care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare s-a
majorat cu aproximativ 27% comparativ cu anul 2012. Totodată, din total persoane deţinute circa
8,2% sunt femei. La 100 mii locuitori revin în medie 180 persoane deţinute. Cazurile de omor au
determinat pedeapsa cu închisoare pentru 1561 persoane, acestea fiind urmate de persoanele care au
comis furturi - 677 persoane. Ceilalţi au fost condamnaţi pentru viol - 604 persoane, vătămare
intenţionată gravă - 537 persoane, tâlhării - 488 persoane, iar pentru infracţiuni privind traficul şi
consumul de droguri - 340 persoane (vezi Anexa E) (69).
Analiza statisticii asupra plângerilor privind tortura şi relele tratamente ce au fost
înregistrate în ultimii ani (62):
- 992 sesizări în anul 2009;
- 828 sesizări în anul 2010;
- 958 sesizări în anul 2011;
- 970 sesizări în anul 2012;
- 719 sesizări în anul 2013;
- 663 sesizări în anul 2014;
- 633 sesizări în anul 2015;
- 589 sesizări în anul 2016.
În majoritatea cazurilor, rele tratamente au fost admise faţă de persoanele suspecte, bănuite,
învinuite că ar fi comis infracţiuni sau condamnate pentru fapte penale. De asemenea s-au invocat

35
fapte de maltratare aplicate faţă de contravenienţi, dar și faţă de alţi participanţi la procesul penal,
cum ar fi cei cu statut de victimă, parte vătămată, martor. 
Potrivit studiului efectuat de procurori, criteriul locului comiterii actelor de rele tratamente
sau tortură este următorul (65):
- în stradă sau alte locuri publice – 273,
- incinta inspectoratelor de poliţie – 126,
- sectoarele, posturile de poliţie – 62 (58 – în 2014, 68 – în 2013),
- în instituţiile penitenciare – o scădere esenţială – doar 57 (comparativ cu 102 - în 2015, tot
102 în 2014, 126 – în 2013),
- încăperile din izolatoarele de detenţie preventivă – 21 (18 – în 2014, 26 – în 2013, 73 – în
2012),
Cel mai des au fost reclamate următoarele metode de aplicare a violenţei (62):
- Bătăi, aplicarea loviturilor cu mîinile şi picioarele - 365 reclamaţii sau 57,6%.
- Ameninţări sau alte forme de abuz psihologic – 84 plîngeri sau 13,27%;
- Aplicarea mijloacelor speciale, folosirea armei, altor obiecte adaptate acestui scop
(bastoane, sticle de apă, cărţi etc.) - 55 sesizări sau 8,68%.
Dacă e să ne referim la gravitatea vătămărilor suportate, atunci (65):
- în 174 de sesizări persoanele au suferit vătămări corporale neînsemnate;
- în 29 cazuri – vătămări uşoare;
- în 16 cazuri – vătămări de gravitate medie;
- în 2 cazuri - vătămare gravă a integrităţii corporale.
Colaboratori ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP) – 42 sau 6,6% (80 sesizări
sau aproximativ 12% în anul 2016, 94 sau 13% în 2015, 124 sau 14% în 2014) (65).
În anul precedent procurorii au remis în instanţa de judecată 38 cauze penale pe faptul
comiterii actelor de tortură. În rezultatul examinării dosarelor penale în anul 2016, instanţele de
judecată au pronunţat 43 de sentinţe în privinţa la 53 persoane.
Deținuții din Republica Moldova continuă să reclame la CEDO relele condiții din
penitenciare, astfel Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernului Republicii
Moldova, cauzele Jereghi (Dosar nr. 11040/16), Lupoi (Dosar nr. 17744/16) și Cîrlig (Dosar nr.
26827/15). Plângerile sunt depuse în baza art. 3 ( interzicerea torturii) ale Convenției și se referă la
condiții proaste de detenție și asistența medicală în instituțiile de detenție. În plângerile adresate
Curții Europene a Drepturilor Omului reclamanții au invocat: spații mici de detenție, înguste, reci,
cu o ventilație slabă sau chiar inexistentă, cu camere supraaglomerate, iluminare slabă, acces limitat

36
la toaletă, lipsa accesului la serviciile medicale de asistență, lipsa de alimente pentru mai multe zile
ori hrană insuficientă caloric, limitarea accesului la apă, expunerea la infecții și altele (72).
Problema condițiilor proaste de detenție în sistemul penitenciar din Republica Moldova a
fost discutată, în toamna 2016, în cadrul Evaluării Periodice Universale a Națiunilor Unite, unde
Republica Moldova a primit și a acceptat 12 recomandări privind dreptul de a nu fi supus torturii și
tratamentelor inumane sau degradante. Printre principalele recomandări formulate de Națiunile
Unite se regăsește îmbunătățirea condițiilor de detenție și a serviciilor medicale din instituțiile
penitenciare.

37
 3 PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRATAMENTULUI UNUMAN SAU
DEGRADANT ÎN SISTEMUL PENITENCIAR DIN REPUBLICA MOLDOVA

3.1 Cauzele tratamentului inuman sau degradant în sistemul penitenciar din Republica
Moldova

Hotărârea plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la unele

chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor articolului 3 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nr.8 din
30.10.2009 menționează că termenul „tortură” desemnează orice act prin care se provoacă unei
persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu
scopul de a obţine, de Ia această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a
o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare,
oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al
autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane. (...)”.
De asemenea, Curtea a constatat că termenul „grav” este, la fel ca şi termenul „nivelul
minim de severitate”, necesar pentru ca articolul 3 să devină aplicabil, fiind prin natura lucrurilor,
relativ el depinde, de asemenea, de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului,
efectele sale fizice sau psihice şi, în anumite cazuri, sexul, vârsta şi starea sănătăţii victimei. Mai
mult, atunci când Curtea analizează dacă tratamentul este „degradant” în sensul articolului 3, ea va
lua în calcul dacă scopul acestui tratament a fost de a umili şi înjosi persoana şi dacă, în ceea ce
priveşte consecinţele, acest tratament a afectat negativ personalitatea ei, într-un mod incompatibil
cu articolul 3. Chiar şi absenţa unui asemenea scop nu poate exclude categoric o constatare a
violării articolului 3(14).
Astfel, pentru a înţelege ce tip de comportament este interzis şi cum urmează a fi clasificat
este necesar de a menţiona implicaţiile juridice pentru fiecare termen stabilit de articolul 3. Pot fi
evidenţiate cinci elemente constitutive:
- tortura;
- tratamentul inuman;
- tratamentul degradant;
- pedeapsă inumană;

38
 - pedeapsă degradantă.
Tortura constituie o formă agravantă şi intenţionată a unui tratament ori pedeapsă crude,
inumane sau degradante. Din această noţiune rezultă patru elemente esenţiale care constituie
tortura:
- cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave;
- cauzarea intenţionată a durerii sau suferinţelor;
- urmărirea unui scop anume, precum ar fi obţinerea informaţiei sau mărturiilor, pedepsirea,
umilirea şi înjosirea persoanei;
- cel care le produce este un agent al forţei publice sau o persoană care acţionează la
instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al acestuia.
Distincţia dintre tortură şi alte tipuri de maltratare se realizează conform diferenţei de
intensitate a durerii cauzate. Elementele subiective ale acestui criteriu bazate pe sex, vîrsta şi starea
de sănătate a victimei sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unui tratament anume. Acţiunile
care în mod obiectiv cauzează o intensitate suficientă de durere vor fi considerate tortură, indiferent
dacă victima este femeie sau bărbat, ori dacă are o constituţie fizică dezvoltată sau nu. Tortura este
caracterizată ca fiind o formă intenţionată de maltratare pentru care este necesar un anumit nivel de
pregătire şi de efort pentru a acţiona astfel. CEDO a recunoscut ca tratament intenţionat cu caracter
de tortură; „spânzurătoarea palestiniană” (cazul Aksoy vs Turcia); „cauzarea unui număr mare de
lovituri şi alte forme de tortură” (cazul Dikme vs Turcia); alimentarea forţată într-o manieră care a
supus reclamantul Ia dureri fizice extreme şi umilinţă (cazul Ciorap vs Moldova); violul unui
deţinut de către un oficial al statului (cazul Aydin vs Turcia); supunerea victimei la şocuri electrice,
tratament cu apă fierbinte şi rece, lovituri în cap şi ameninţarea privind maltratarea copiilor (cazul
Akkoc vs Turcia); aplicarea aşa zisei „falaka” - lovirea tălpilor (cazul Corsacov vs Moldova) etc.
(60).
CEDO a considerat tratamentele ca fiind „inumane” pentru că au fost premeditate, au fost
aplicate continuu şi au cauzat fie vătămări corporale, fie afecţiuni fizice şi psihice. Tratamentele
sunt considerate a fi „degradante” deoarece prin natura lor creează victimei un sentiment de teamă,
angoasă şi inferioritate, de natură să o umilească şi să o devalorizeze (hot. Kudla vs Polonia, p.92).
Un tratament este estimat ca fiind inuman deoarece a fost premeditat, aplicat ore în şir şi a cauzat
fie vătămare corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde (60):
- în perioada detenţiei, unde victima este supusă maltratării, care este intensă, însă nu în
măsura necesară pentru a fi calificată ca tortură
- în afara detenţiei, unde victimele sunt intenţionat expuse unor acte crude, care le provoacă
o stare de extremă tulburare.

39
 În cauza Irlanda vs Regatul Unit (hot. din 18.01.1978) CEDO a menţionat că, combinarea
celor aşa numite „cinci tehnici” (impunerea persoanei de a sta la perete, aplicarea cagulei,
expunerea la zgomot, privarea de somn, privarea de mâncare şi băutură) – „tehnici de
dezorientare”sau „privare senzorială” au fost apreciate ca tratament inuman şi degradant. Totodată,
aceste tratamente nu au provocat suferinţe de o intensitate şi cruzime deosebită în înţelesul
termenului de tortură (60).
Tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică, anxietate şi
inferioritate, capabile să umilească şi să înjosească victima; înfrânge rezistenţa fizică şi morală a
victimei şi determină victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale. Drept inuman şi
degradant poate fi considerat un asemenea tratament care cuprinde: legarea şi închiderea victimei
într-o celulă întunecoasă şi friguroasă şi tratarea în aşa fel încât să lase răni sau urme vizibile pe
corpul victimei; neacordarea posibilităţii de a dormi, nealimentarea victimei, întreţinerea fără apă şi
în gălăgie continuă, percheziţia corporală înjositoare, obligarea de a dezbrăca hainele în prezenţa
persoanelor de sex opus; condiţii de detenţie inumane şi degradante, inclusiv suprapopularea
celulelor, lipsa accesului la lumină naturală şi artificială, calitatea şi cantitatea insuficientă a hranei,
lipsa plimbărilor la aer liber, asistenţa medicală neadecvată etc.(60).
Pedeapsa este considerată inumană dacă provoacă suferinţe de intensitate deosebită ca
urmare a aplicării violenţei fizice asupra unei fiinţe umane (pedepsele corporale). Degradantă este
pedeapsa în care elementul umilirii fiinţei umane este atât de intens încât provoacă condamnatului
sentimentele frică şi inferioritate (60).
Întru asigurarea garanţiilor în aspectul material prevăzute de articolul 3 combinată cu
obligaţiunea ce rezultă din prevederea art.1 din Convenţie sunt stabilite doua tipuri de obligaţii
esenţiale ale agenţilor statului: obligaţii pozitive şi obligaţii negative. Obligaţiile pozitive solicită
intervenţia activă a statului de a proteja dreptul persoanei, de a crea anumite condiţii, mecanisme de
protecţie, de a lua anumite măsuri, pe când cele negative solicită ca statul (agenţii lui) să se abţină
de a comite anumite acţiuni care ar duce la încălcarea prevederilor art.3 al Convenţiei. Obligaţiile
pozitive ale statului sunt obligaţii ce impun efectuarea acţiunilor pozitive care să prevină şi să ofere
remedii prompte şi eficiente contra torturii şi altor forme de rele tratamente. Fiecărui stat
contractant în revine sarcina de a dispune de un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura
respectarea obligaţiilor pozitive ce-i revin din art.3 din Convenţie. Acest arsenal trebuie să includă
următoarele. Oferirea protecţiei împotriva relelor tratamente, această obligaţie impune statele să ia
măsuri pentru a asigura particularilor, ce se află sub jurisdicţia lor, că nu vor fi supuşi torturii sau
tratamentelor inumane sau degradante sau pedepselor inumane ori degradante. Asemenea măsuri
trebuie să ofere o protecţie eficace, în special, pentru copii şi alte persoane vulnerabile cum ar fi

40
persoanele deţinute (reţinute, arestate, condamnate, internate forţat în spitale) şi trebuie să includă
măsuri rezonabile pentru a preveni maltratarea despre care autorităţile au ştiut sau ar fi trebuit să
ştie. Aceiaşi lucru se aplică direct situaţiilor în care particularii sunt în responsabilitatea sau sarcina
nemijlocită a autorităţilor locale. Obligaţia pozitivă a statului de a oferi protecţie constă şi în crearea
condiţiilor ca deţinuţii să fie protejaţi de agresiune nu doar din partea agenţilor statului dar şi din
partea altor deţinuţi. În cazul plângerii privitor la atacurile din partea deţinuţilor cu care victima se
afla în aceeaşi încăpere, instanţa urmează să examineze dacă autorităţile publice au întreprins toate
măsurile care puteau fi rezonabil întreprinse la momentul evenimentelor pentru a proteja persoana.
Conform jurisprudenței CEDO, tratamentul inuman sau degradant este parte componentă a
sintagmei de tortura și relele tratamente, din acest punct de vedere considerăm oportun ca să
analizăm problema vizată în cadrul lucrării date prin prisma torturii și relelor tratamente aplicate
față de deținut. Tortura și relele tratamente aplicate de angajaţii organelor de drept ale Republicii
Moldova constituie unul dintre cele mai grave flageluri ale societăţii, deoarece aceste acțiuni produc
urmări negative atât pentru victime, cât și pentru persoanele ce recurg la asemenea practici în
activitatea lor de serviciu. Prin urmare, combaterea acestui flagel trebuie să constituie o prioritate în
activitatea autorităților statului, revenindu-le în continuare misiunea de a depune toate eforturile în
scopul neadmiterii torturii, tratamentelor inumane și degradante. Pe parcursul anilor 2011-2016, au
fost atestate multiple încălcări ale dreptului garantat de art.3 din Convenţia Europeană pentru
drepturile omului. Chiar dacă autorităţile au elaborat o serie de acte normative strategice (Planul
Național de Acțiuni în Domeniul Drepturilor Omului (PNADO) şi Strategia de Reformare a
Sectorului Justiției (SRSJ)) menite să redreseze situaţia cu privire la garantarea şi respectarea
acestui drept, implementarea actelor normative menţionate a fost insuficientă. Deseori, procurorii au
refuzat să pornească urmăriri penale în cauze în care existenţa leziunilor corporale era aparent
confirmată. La fel, se creează impresia tergiversării pornirii urmării penale pe cauze de tortură. În
același timp, instanţele de judecată au devenit mai active în lupta cu fenomenul impunității. Pe
parcursul anului 2016 în raport cu anii precedenți a fost atestată o creștere semnificativă a
numărului de pedepse privative de libertate aplicate torționarilor. Reabilitarea victimelor torturii şi a
relelor tratamente este susţinută cu precădere de asociaţii obşteşti cu suportul donatorilor
internaţionali şi nu beneficiază de susținerea organelor de stat. Condiţiile de detenţie continuă a fi
deplorabile, motiv pentru care autorităţile trebuie să continue eforturile de implementare a
proiectelor de construcţie şi reconstrucţie a penitenciarelor.
Factori sistemici ce favorizează comiterea şi tolerarea actelor de tortură (54):
- acces limitat al reprezentanţilor societăţii civile în locurile de detenţie;

41
 - accesul liber al ofiţerilor de urmărire penală la persoanele aflate în custodia poliţiei; ·
detenţia îndelungată în custodia poliţiei;
- atitudinea punitivă a unor colaboratori ai organelor de drept;
- dificultăţi şi constrângeri în demonstrarea performanţelor profesionale;
- condiţii precare de detenţie şi resurse financiare limitate pentru întreţinerea locurilor de
detenţie, ceea ce duce la tratament diferenţiat al deţinuţilor, inclusiv prin comiterea unor acte de
corupţie, când se asigură unele facilităţi contra anumitor sume de bani (52);
- corupţia în autorităţile publice, ceea ce poate permite eschivarea de la răspundere penală a
unor făptuitori şi atragerea la răspundere penală a unor persoane nevinovate, corespunzător cu
deficienţe în probarea „vinovăţiei” acestor persoane şi aplicarea relelor tratamente în vederea
recunoaşterii vinovăţiei;
- evidenţa documentară sumară sau inadecvată a circuitului persoanelor în detenţie;
- abordarea superficială de către factorii politici al problematicii torturii şi tolerarea actelor
de tortură în vederea creării „climatului” necesar menţinerii controlului asupra societăţii;
- înţelegerea superficială a fenomenului torturii (prevenirea, combaterea, pedepsirea,
compensarea) de către practicienii din sistemul de justiţie penală, inclusiv cunoaşterea insuficientă
de către profesionişti (ofiţeri de urmărire penală, procurori, avocaţi, judecători, medici, experţi
medico-legali etc.) a diferitor aspecte importante în ceea ce priveşte tortura;
- eficienţa scăzută a activităţilor instructive şi educaţionale, datorită corelării sumare a
contextului educaţional cu cel de activitate cotidiană, precum şi cu actele internaţionale din
domeniu;
- mecanisme ineficiente de depunere a plângerilor de tortură, soldate deseori doar cu
înregistrarea lor, fără o reacţie adecvată şi consecventă la acestea. Marea majoritate a plângerilor nu
sunt investigate în mod corespunzător şi sunt respinse practic automat, după o abordare şablonata,
fără luarea în considerare a prevederilor Protocolului de la Istanbul şi a altor principii de investigare
eficientă a cazurilor de tortură (54);
- elemente de persecutare a persoanelor care depun plângeri şi lipsa mecanismelor de
protecţie a acestora;
- capacitate şi cunoştinţe insuficiente în vederea investigării eficiente a plângerilor de
tortură. Practicarea unor metode vechi şi inadecvate de investigare şi documentare a torturii,
inclusiv de colectare şi prezentare în instanţă a dovezilor medicale şi a documentelor eliberate
exclusiv de Centrul de Medicină Legală (CML) şi alte instituţii de stat (59);

42
 - examinarea medicală primară (58) sumată la examinarea vizuală a deţinutului în locurile de
detenţie ale poliţiei şi, corespunzător, documentarea inadecvată a consecinţelor actelor de tortură
sau lipsa reacţiei (anunţarea altor medici, a procurorului, a ombudsmanului etc.) în acest caz (55);
- admiterea ca probe în cadrul procesului de judecată a depoziţiilor obţinute prin violenţă,
ameninţări sau alte metode de presiune şi tortură;
- remedii naţionale ineficiente pentru combaterea actelor de tortură; persistenţa impunităţii
prin judecarea inadecvată, uneori contextuală, a actelor de tortură;
- limite legale inadecvate ale pedepsei pentru acte de tortură;
- solidaritate profesională, tolerarea şi muşamalizarea cauzelor de tortură de către superiori;
- remedii domestice ineficiente pentru acte de tortură. Autorităţile competente, procurorii şi
personalul penitenciar cu greu iniţiază investigaţii, chiar dacă există dovezi medicale sau de alt gen
precum că s-au comis acte de tortura (54).
Factori individuali, atribuiţi colaboratorilor organelor de drept, ce favorizează comiterea
actelor de tortură (Zaharia, V. 2010):
- condiţii de muncă dificile, lipsă sau insuficienţă a echipamentelor necesare, salarii reduse
şi alte probleme sociale, ore de muncă peste program, lipsa condiţiilor adecvate de re-creare şi
odihnă, stres profesional zilnic, stări de încordare şi tensiune care pot duce la patologii
cardiovasculare, neurologice, psiho-somatice şi de altă natură, probleme psiho-emoţionale, tulburări
psihologice şi stări de limită, soldate cu reducerea auto-controlului, a gradului de satisfacţie faţă de
profesie şi activitatea zilnică, cu creşterea agresivităţii şi comunicare violentă cu persoanele aflate în
custodie cu riscul de utilizare a forţei şi torturii faţă de acestea (Zaharia, V. 2010).
- lipsa serviciilor de asistenţă psihologică specializată continuă pentru colaboratorii
organelor de drept;
- condiţii inadecvate şi resurse insuficiente pentru formare profesională continuă, inclusiv
auto-instruire;
- lipsa sistemelor eficiente de verificare a cunoştinţelor şi de motivare profesională în baza
abilităţilor şi performanţelor personale;
- regulamente interne riguroase în structuri quasi-militarizate, cu indicatori inadecvaţi de
evaluare a performanţelor.
Factori sociali ce favorizează comiterea şi tolerarea actelor de tortură (Zaharia, V. 2010):
- interes şi cunoştinţe limitate în rândul cetăţenilor cu privire la Drepturile fundamentale ale
Omului şi interzicerea absolută a torturii;
- tolerarea practicării torturii pe teritoriul ţării pentru o perioadă îndelungată de timp;

43
 - situaţie dificilă şi stare socială precară a victimelor, care deseori provin din familii social
compromise şi vulnerabile, precum şi lipsa de cunoştinţe şi mijloace pentru a implica mecanisme de
suport şi protecţie;
- dominanţa fricii în societate, dependenţa de factorii de decizie de la diferite niveluri,
obedienţa faţă de guvernare, indiferenţa, ignoranţa sau reticenţa cetăţenilor faţă de victimele torturii
şi problemele lor, care contribuie la instaurarea unei stări de toleranţă sporită a fenomenului în
societate (Zaharia, V. 2010).

3.2. Instrumente de prevenire a tratamentului inuman și degradant în sistemul

penitenciar din Republica Moldova

Potrivit prevederilor Convenției ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, fiecare stat-parte va lua măsuri legislative, administrative,
judiciare şi alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de
sub jurisdicţia sa. Această obligațiune, asumată de către Republica Moldova în urma ratificării
Convenţiei, impune statul nostru să contribuie la asigurarea dreptului la integritate fizică și psihică a
tuturor persoanelor, inclusiv a persoanelor lipsite de libertate (57).
La 16 septembrie 2005, Republica Moldova a semnat, iar prin Legea nr.66 din 30.03.2006 a
ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU (OP CAT) împotriva torturii şi altor tratamente
crude, inumane sau degradante, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002. Întru
implementarea cerinţelor Protocolului, Parlamentul Republicii Moldova la data de 26.07.2007 a
adoptat Legea nr. 200 privind modificarea şi completarea Legii RM cu privire la avocaţii
parlamentari nr.1349 din 17.10.1997 (17) şi hotărârea Parlamentului nr. 57, din 20.03.2008 cu
privire la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului (CpDOM) (11).
În Republica Moldova statut de instrumente obligate să prevină tortura și relele tratamente
sunt:
- Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii;
- Centrul pentru Drepturile Omului;
- Avocatul Poporului (Ombudsmanul).
Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii (MNPT) a fost creat cu două entităţi
componente: avocaţii parlamentari – în capacitatea lor individuală şi un organ colegial - Consiliul
Consultativ (din care face parte un avocat parlamentar desemnat, în calitate de membru).

44
 CpDOM a adoptat, la data de 12.07.2007, Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Consiliului Consultativ. Consiliul Consultativ s-a constituit în aprilie 2008, prin alegerea a 10
membri din partea societăţii civile în frunte cu Ivan Cucu, avocatul parlamentar desemnat de către
directorul CpDOM în calitate de preşedinte al Consiliul Consultativ din oficiu. Suportul logistic
pentru activitatea Mecanismului Naţional pentru Prevenirea Torturii şi implicit Consiliului
Consultativ (inclusiv a membrilor acestuia) se asigură de către CpDOM. Cadrul normativ relevant
nu prevede exact cerinţele referitor la colegialitatea activităţii în cadrul Consiliului Consultativ şi
nici modalitatea de adoptare a deciziilor privitor la rapoartele în urma vizitelor instituţionale,
adoptarea bugetului, raportului de activitate anuală şi a rapoartelor tematice etc. Pe parcursul anilor
2008 şi 2016, Consiliul Consultativ a produs mai multe rapoarte după vizite instituţionale, însă
acestea nu sunt făcute publice (68).
Prin urmare, realizând necesitatea implicării societăţii civile în procesele naţionale de
eradicare a torturii, pe lângă Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova a fost instituit un
consiliu consultativ, care are menirea de a acorda consultanţă şi asistenţă în exercitarea atribuţiilor
avocaţilor parlamentari în calitate de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, fiind învestit cu
atribuţii directe în monitorizarea fenomenului torturii şi altor pedepse ori tratamente crude sau
inumane. Activitatea consiliului consultativ este dictată de necesitatea acordării unui caracter ritmic
şi organizat Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, astfel contribuind la eficienta şi buna
funcţionare a Mecanismului în general (70).
Capacitatea Centrului pentru Drepturile Omului de a contribui la apărarea dreptului de a nu
fi supus torturii, pedepselor, tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante este analizată în
baza prevederilor Principiilor de la Paris privind Statutul Instituţiilor Naţionale (Principiile de la
Paris), prin utilizarea cadrului analitic elaborat de Consiliul Internaţional cu Privire la Politicile în
Domeniul Drepturilor Omului (68).
Astfel, contribuţia Centrului pentru Drepturile Omului este examinată din perspectiva a două
aspecte: - corespunderea instituţiei cu standardele minime stipulate în Principiile de la Paris din
perspectiva prevenirii torturii şi - indicatorii utilizaţi pentru măsurarea progresului în prevenirea
torturii.
Potrivit prevederilor Convenției ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, fiecare stat-parte va lua măsuri legislative, administrative,
judiciare şi alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de
sub jurisdicţia sa. Această obligațiune, asumată de către Republica Moldova în urma ratificării
Convenţiei, impune statul nostru să contribuie la asigurarea dreptului la integritate fizică și psihică a
tuturor persoanelor, inclusiv a persoanelor lipsite de libertate. Din anul 2008 mandatul

45
Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) a fost exercitat de Centrul pentru
Drepturile Omului (azi Oficiul Avocatului Poporului), monitorizarea instituțiilor de detenție avînd
scopul să contribuie la ameliorarea situaţiei persoanelor aflate în custodia autorităților(68).
La investirea Ombudsmanului cu mandatul MNPT s-a reieșit din logica că acesta
corespunde criteriilor înaintate de Protocolul Opţional la Convenția ONU împotriva torturii şi altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante faţă de mecanismul naţional de
prevenire a torturii(68):
- independenţă funcţională;
- aptitudini şi cunoştinţe profesionale necesare pentru exercitarea mandatului, dar şi
competenţe largi la inspectarea locurilor unde se deţin sau se pot deţine persoane în detenţie.
Potrivit Legii cu privire la avocații parlamentari nr. 1349 din 17.10.1997 (abrogata prin
publicarea Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr. 52 din 03.04.2014), pe lângă
Centrul pentru Drepturile Omului a fost creat un Consiliu consultativ, care avea menirea de a
”acorda consultanţă şi asistenţă în exercitarea atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de
mecanism naţional de prevenire a torturii”, membrii consiliului beneficiind în exercitarea
atribuțiilor de drepturile avocatului parlamentar (57).
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 52 din 03.04.2014, Consiliul consultativ și-a încetat
activitatea. Comitetul ONU împotriva Torturii (CAT) în observaţiile sale de concluzie din 2009 în
privința Republicii Moldova a ridicat îngrijorări în legătură cu restricţiile legislative și logistice
serioase, care au împiedicat funcționarea eficientă a MNPT. CAT a fost deosebit de preocupat de
lipsa de claritate cu privire la ceea ce a constituit MNPT. Totodată, Subcomitetul ONU pentru
prevenirea torturii (SPT), în raportul său întocmit în urma vizitei în Republica Moldova în perioada
01-04 octombrie 2012, a menționat absența unei structuri separate și a unei linii bugetare distincte
pentru funcțiile MNPT în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului. În redacția Legii cu privire la
Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014, intrată în vigoare la 09.05.2014, formula
Mecanismului național de prevenire a torturii a fost modificată, atribuțiile Ombudsmanului în
domeniul prevenirii torturii fiind transmise unui organ colegial: Consiliul pentru prevenirea torturii,
constituit din persoane fizice - reprezentanți ai societății civile. Consiliul se creează pe lângă Oficiul
Avocatului Poporului, iar Avocatul Poporului trebuie să asigure efectuarea de către membrii
acestuia a vizitelor preventive și de monitorizare în locurile unde se află sau se pot afla persoane
private de libertate. Resursele necesare pentru realizarea atribuţiilor Consiliului pentru contractarea
specialiştilor şi experţilor se includ într-o linie bugetară separată, parte integrantă a bugetului
Oficiului Avocatului Poporului. Membrii Consiliului au dreptul la o remuneraţie în mărime de 10%
din salariul mediu lunar pe economie pentru fiecare zi în care au efectuat vizite preventive în

46
locurile de detenţie 105 sau au participat la şedinţele Consiliului. În activitatea sa, Consiliul trebuie
să fie asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (57).
Oficiul Avocatului Poporului s-a aflat pe parcursul anului 2015 în procesul de reorganizare a
structurii sale, activitatea de prevenire a torturii fiind efectuată de Avocatul Poporului și funcţionarii
Oficiului. Pe parcursul anului angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au efectuat 68 de vizite în
instituțiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii,
Protecției Sociale și Familiei (57).

Categoriile instituțiilor vizitate 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Izolatoare de detenție provizorie 27 73 83 155 155 148 78 31
Penitenciare 13 44 39 70 60 50 40 35
Total 40 117 122 225 215 198 118 66
Tabel 1. Numărul vizitelor după tipul instituțiilor
Sursa: Raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2015.

Datele statistice indică o dinamică pozitivă în ceea ce privește vizitele în instituțiile de

detenție din anul 2008 până în anul 2013. În anii 2014 și 2015 au fost adoptate noi reglementări ce
privesc activitatea Avocatului Poporului, implementarea cărora durează până în prezent. În acest
context a încetat activitatea Consiliului consultativ, care acorda asistență Ombudsmanului în
activitatea de prevenire a torturii. Aceasta explică scăderea numărului vizitelor efectuate în 2015 în
instituțiile ce asigură detenția persoanelor. Efectuarea vizitelor preventive și de monitorizare a fost
planificată în rezultatul analizei conținutului cererilor înregistrate la Oficiul Avocatului Poporului,
notelor informative privind situația operativă în sistemul penitenciar, informațiilor difuzate de mass-
media. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 52 cu privire la Avocatul
Poporului (Ombudsmanul) (1997) în activitatea sa de prevenire a torturii, Avocatul Poporului
prezintă autorităţii sau persoanei cu funcţie de răspundere recomandările sale în vederea ameliorării
comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a
prevenirii torturii. Recomandările înaintate au menirea de a îmbunătăți situația persoanelor aflate în
locurile de detenție. Reieșind din prevederile legislației, în anul 2015 Avocatul Poporului a înaintat
în adresa diferitor instituții 15 avize cu recomandări în vederea ameliorării comportamentului față
de persoanele private de libertate, precum și două demersuri privind intentarea unor proceduri
penale sau disciplinare față de persoanele cu funcții de răspundere care au comis nereguli ce au
generat încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

47
 Potrivit constatărilor Avocatului Poporului, confirmate de către Departamentul Instituțiilor
Penitenciare, sistemul penitenciar continuă să se confrunte cu următoarele problemele (57):
- suprapopularea penitenciarelor, îndeosebi a izolatoarelor de urmărire penală, precum și
imposibilitatea deținerii separate a deținuților pe categorii, din lipsa spațiului necesar de detenție;
- deficitul personalului medical și ineficiența sistemului de motivare a acestuia în cadrul
sistemului penitenciar;
- asigurarea insuficientă a deținuților cu îmbrăcăminte și încălțăminte;
- lipsa posibilității de a reînnoi inventarul pentru dormit și a lenjeriei de pat;
- lipsa posibilității de amenajare a celulelor cu mobilier (noptiere, scaune, lighene, etc.);
- lipsa posibilității de achiziționare a inventarului și utilajului pentru blocurile alimentare și
complexele baie-spălătorie;
- dificultăți create artificial de către administraţia de la Tiraspol în activitatea Penitenciarelor
nr.8 și nr.12 din Bender, cum ar fi interdicția transferării deținuților în alte penitenciare, precum și
la instanțele de judecată; restricția privind circulația transportului de serviciu cu numere de
înmatriculare ale Republicii Moldova; nepermiterea transportării produselor alimentare,
medicamentelor, materialelor de construcție și carburanților pentru aprovizionarea penitenciarelor;
deconectarea Penitenciarului nr.8 Bender de la rețelele de aprovizionare cu energie electrică,
energie termică, apă și canalizare; deconectări spontane temporare ale Penitenciarului nr.12 Bender
de la resursele energetice, motivate prin efectuarea lucrărilor de reparație; - existența riscului de
surpare a gardurilor unor penitenciare (nr.2 Lipcani, nr.3 Leova, nr.6 Soroca, nr. 7 Rusca, nr.9
Pruncul) etc. (57).
Urmare a analizei gradului de asigurare financiară a instituțiilor medicale din cadrul
sistemului penitenciar, efectuată în perioada 2014-2015, au fost stabilite următoarele probleme (57):
- majorarea prețurilor pe toate direcțiile de activitate (servicii, produse, medicamente, para
farmaceutice, servicii contractuale, etc.), din cauza devalorizării valutei naționale;
- majorarea prețurilor de înregistrare a medicamentelor în Catalogul Agenției
Medicamentului, cu 15 - 20%;
- aflarea în desfășurare a ultimei runde de finanțare a infecțiilor TB/HIV din partea Fondului
Global pentru anii 2015-2017. În cadrul aplicațiilor care au avut loc în perioada aprilie-mai 2014
pentru finanțarea TB/HIV de către Fondul Global, până în anul 2017 toate cheltuielile în domeniul
TB/HIV urmează să fie preluate integral de actorii guvernamentali din Republica Moldova;
- medicamentele antituberculoase de linia II vor fi primite din sursele Fondului Global până
în anul 2017, moment din care finanțarea va fi asigurată de bugetul de stat al Republicii Moldova;

48
 - programul național de profilaxie și combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015
(HG nr. 549 din 21.07.2011) prevede asigurarea gratuită a bolnavilor cu preparate antidiabetice,
precum și asigurarea de diete alimentare. În sistemul penitenciar se află sub supraveghere circa 70
de pacienți, dintre care 33 sînt pe insulină, pentru care este necesară alocarea de către DIP a circa
250 mii lei;
- din cauza lipsei personalului medical în domeniul sănătății publice în cadrul sistemului
penitenciar este nevoie de contractat servicii medicale de la instituțiile abilitate ale Ministerului
Sănătății. Este vorba de efectuarea probelor din rezervoarele de apă potabilă sau menajeră la grupul
bacteriilor intestinale etc. (57).
Pentru asigurarea funcționării serviciilor de sănătate și prestarea asistenței medicale
condamnaților echivalente sectorului civil, în condiţiile în care programele de finanțare din surse
externe sânt la etapa de finalizare, va fi necesară finanțare anuală din bugetul de stat în sumă de
24,672 milioane lei. Prin Hotărârea Guvernului nr. 901 din 27.10.2014 a fost aprobat Planul de
acțiuni pentru reorganizarea serviciilor medicale din penitenciare pe anii 2015-2016. Prin
implementarea acestui document se propune îmbunătățirea managementului serviciilor de sănătate
în sistemul penitenciar, îmbunătățirea finanțării serviciilor de sănătate prestate persoanelor deținute
în penitenciare, îmbunătățirea calității serviciilor medicale prestate persoanelor deținute în
penitenciare, generarea resurselor, asigurarea și consolidarea independenței și eticii profesionale a
lucrătorilor medicali din penitenciare.
Astfel, dintre cele 27 de măsuri preconizate în anul 2015 au fost realizare 21 de acțiuni ce
urmau a fi implementate într-o consecutivitate logică, după instituirea Direcției asistență medicală
penitenciară. Numărul sporit al acțiunilor nerealizate din Planul de acțiuni pentru reorganizarea
serviciilor medicale din penitenciare pe anii 2015 – 2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
901 din 27 octombrie 2014, se datorează faptului că până în prezent nu a fost aprobată Hotărârea
Guvernului cu privire la instituirea Direcției asistență medicală penitenciară, ca subdiviziune
subordonată Departamentului instituțiilor penitenciare.
Reforma serviciilor medicale în penitenciare necesită suport financiar considerabil din
partea bugetului de stat, atât pentru procurarea utilajului necesar pentru stabilirea corectă a
diagnosticului, amenajarea secțiilor medicale din penitenciare, asigurarea cu necesarul de
medicamente, precum și pentru motivarea personalului medical din penitenciare, ridicarea continuă
a calificării medicilor, asistentelor medicale și infirmierelor. În scopul achiziționării instalațiilor
sanitare, materialelor de construcție necesare pentru efectuarea reparațiilor capitale/curente,
consumabilelor pentru instalațiile sanitare, electrice și de canalizare, pentru anul 2015 au fost
alocate 4570,3 mii lei. În decursul anului 2015 au fost sistate finanțările lucrărilor de construcție și

49
reconstrucție a spațiilor de detenție. Tot în 2015, a fost elaborată documentația de proiect pentru
construcția Casei de arest în municipiul Bălți și reconstrucția penitenciarelor nr.17 Rezina, nr. 3
Leova, nr. 10 Goian și nr. 5 Cahul. Din lipsa mijloacelor financiare, lucrările de reconstrucție nu au
fost inițiate în penitenciarele nr.17 Rezina și nr.5 Cahul. Din sursele alocate de la bugetul de stat, a
fost realizată reconstrucția Penitenciarului nr. 2 Lipcani și a Penitenciarului nr. 3 Leova, reparația
cantinei Penitenciarului nr.4 Cricova.
În concluzie putem spune că sistemul penitenciar din Republica Moldova are sarcina dificilă
de punere în executare a pedepsei privative de libertate, revenindu-i nu numai misiunea de izolare a
deținuților, dar și cea de corectare/reeducare a acestora. Tendința ultimilor ani arată o dinamică de
creștere a populației penitenciarelor, fiind necesare eforturi conjugate pentru reducerea numărului
de deținuți. Or, în condițiile unui sistem nereformat, finanțat insuficient apar probleme grave la
capitolul asigurării condițiilor minime de detenție.

3.3 Combaterea tratamentelor inumane sau degradante în sistemul penitenciar din

Republica Moldova

Dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane și degradante este un drept absolut,

acesta face parte din dreptul internațional cutumiar și este considerat a fi o normă jus cogens (53).
Republica Moldova a ratificat majoritatea tratatelor internaționale în domeniu, astfel încât
interdicția absolută a torturii și tratamentelor inumane și degradante este o obligație asumată de stat
care presupune la rândul său sarcina de a se abține de la anumite acțiuni care ar favoriza sau duce la
acte de tortură și obligația pozitivă de a realiza anumite acțiuni în scopul prevenirii și combaterii
actelor de tortură. Legislația națională nu stabilește infracțiuni separate pentru actele de tortură și
tratament inuman și degradant în instituțiile psihiatrice, în acest sens fiind aplicate prevederile
generale ale Codului penal. În anul 2012, Codul Penal a fost modificat fiind introdusă infracțiunea
de tortură prevăzută de articolul 1661 (19) care a modificat articolul 3091, criticat în repetate rânduri
pentru neconcordanțele cu Convenția împotriva Torturii (54).
Conform articolului 1661 Cod Penal al Republicii Moldova, tortura și tratamentul inuman
sau degradant reprezintă: „Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care
reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care,
de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează
cu titlu oficial sau cu consimţământul expres ori tacit al unei asemenea persoane”. Sancțiunile
pentru actele de tortură, tratament inuman sau degradant prevăzute de articolul 166 1 pot varia de la

50
amendă până la închisoare și suplimentar în fiecare caz se aplică pedeapsa sub formă de privare de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Raportând prevederile
articolului 166/1 la articolul 16 Cod Penal (2002) (calificarea infracțiunilor) conchidem că
infracțiunea de tortură, tratament inuman sau degradant se califică ca o infracțiune gravă (pentru
alineatele 1, 2 și 3 ale articolului 166 1) și ca infracțiune deosebit de gravă (pentru alineatul 4 a
articolului 1661). În vederea racordării prevederilor articolului 60 Cod Penal (prescripția tragerii la
răspundere) la Convenția împotriva torturii, în anul 2014 acesta a fost modificat astfel încât pentru
persoanele care au săvârșit infracțiuni de tortură, tratament inuman sau degradant, prescripția
tragerii la răspundere penală nu se aplică, indiferent de data la care aceste infracțiuni au fost
săvârșite (10).
Această modificare reprezintă o îmbunătățire importantă a cadrului legislativ inclusiv pentru
actele de tortură comise în instituțiile psihiatrice mai ales datorită caracterului specific al acestora,
lipsei mecanismelor eficiente de denunțare și investigare, tolerarea actelor de tortură de autorități și
reprezentanții instituțiilor medicale și obstrucționare prin diverse metode a depunerii plângerilor și
investigării acestor cazuri, care luate împreună cu o eventuală prescripție a tragerii la răspundere
penală ar spori impunitatea pentru astfel de acte. Printre altele, Codul Penal prevede o serie de
infracțiuni care tangențial ar putea prezenta sau conduce la acte de tortură și tratamente inumane sau
degradante în instituțiile psihiatrice. Astfel, Codul Penal reglementează la articolul 159 –
Provocarea ilegală a avortului, la articolul 160 - Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale, la
articolul 166 - Privaţiunea ilegală de libertate, la articolul 171 – Violul, la articolul 172 - Acţiuni
violente cu caracter sexual, la articolul 173 - Hărţuirea sexuală, la articolul 174 - Raportul sexual cu
o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, la articolul 175 - Acţiuni perverse, la articolul 309 -
Constrângerea de a face declaraţii, la articolul 327 - Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, la
articolul 328 - Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, la articolul 370 - Abuzul de
putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii (CP 2002).
O prevedere importantă dar foarte rar aplicabilă a Codului penal este stabilită la articolul
169 - Internarea ilegală într-o instituție psihiatrică. Suplimentar, în anumite condiții, unele
circumstanțe agravante stabilite de art. 77 Codul Penal ar putea însuma nivelul minim de gravitate
pentru a fi calificate ca tratamente inumane sau degradante, spre exemplul: săvârșirea infracţiunii
prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei sau săvârșirea infracţiunii cu
folosirea încrederii acordate (CP, 2002).
Prevenirea şi combaterea torturii, tratamentelor inumane şi degradante este un rezultat al
activităţii mai multor instituţii şi mecanisme naţionale (57):

51
 - Procuratura, prin controlul respectării legilor în locurile de detenţie preventivă şi în
penitenciare (supravegherea de către procuratură a locurilor de detenţie ale poliţiei şi ale
Ministerului de Justiţie) şi exercitarea, după caz, a urmăririi penale;
- Centrul pentru Drepturile Omului prin examinarea plângerilor, vizite de documentare,
propunere de modificări legislative, rapoarte şi recomandări autorităţilor publice;
- Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii prin vizitele periodice şi realizarea
recomandărilor instituţionale pentru toate locurile de detenţie;
- Vizite ale organizaţiilor societăţii civile în locurile de detenţie;
- Mandatul de activitate al Comitetului pentru Plângeri;
- Stipularea unor drepturi şi garanţii procedurale pentru persoanele aflate în locurile de
detenţie (57).
Mecanism Metodă Mandat
Procuratura Plângeri, autosesizare; se poate Urmărire penală; supraveghere
solda cu urmărire penală zilnic, toate locurile de detenţie
Centrul pentru Drepturile Plângeri, autosesizare, se poate Toate locurile de detenţie
Omului solda cu constatări referite
organelor abilitate,
recomandări, concluzii cu
caracter individual şi
instituţional
Mecanismul Naţional pentru Constatări, informarea Toate locurile de detenţie
Prevenirea Torturii (Consiliul publicului şi a instituţiilor
Consultativ) publice, recomandări şi
concluzii
Societatea civilă Constatări şi informare în
public
Comitetul pentru Plângeri Plângeri, contestaţii
Stipularea unor drepturi şi Reglementări privind: dreptul
garanţii procedurale la apărare, condiţii de detenţie,
garanţii şi servicii medicale,
gestionarea autonomă a
locurilor de detenţie etc.
Tabelul 2. Mecanisme naționale întru prevenirea și combaterea torturii, tratamentelor
inumane şi degradante.
Sursa: Raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2015.

În 2016, al cincilea an consecutiv, Oficiul Avocatului Poporului a organizat un Săptămînal

de combatere a torturii (10 activităţi), prilejuită de Ziua Internaţională de Susţinere a Victimelor
Torturii, Tratamentelor Inumane sau Degradante. Funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului au
ţinut prelegeri pentru angajaţii din inspectoratele de poliţie din Ceadîr-Lunga, Taraclia şi Comrat,
Penitenciarele nr. 1 şi nr. 5, respectiv din Taraclia şi Cahul. Pe 26 iunie, de Ziua Internaţională

52
pentru Susţinerea Victimelor Torturii, Tratamentelor Inumane sau Degradante - Instituţia
Ombudsmanului a organizat o masă rotundă cu participarea conducerii DIP, şefilor de penitenciare
din ţară, reprezentanţilor Procuraturii Generale,ai societăţii civile: RCTV „Memoria” şi Promo-
LEX, ai PNUD Moldova. La masa rotundă au fost discutate chestiuni privind condiţiile de detenţie
în calitate de rele tratamente din penitenciarele din ţară; etapa curentă a construcţiei noului
penitenciar din municipiul Chişinău; condiţiile de detenţie a deţinuţilor - persoane cu dizabilităţi;
obligaţia statului de a asigura reabilitarea victimelor torturii, în conformitate cu prevederile
Convenţiei ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante; limitele aplicării forţei fizice şi a mijloacelor speciale faţă de deţinuţi, realităţile atestate
în penitenciarele din ţară. Pe data de 27 iunie curent, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, şi mai
mulţi angajaţi ai Instituţiei Ombudsmanului au participat la maratonul care a avut loc în parcul
Valea Morilor în susţinerea victimelor torturii. Panouri „Toleranţă zero faţă de tortură!” – în
instituţiile Procuraturii din 46 de oraşe şi municipii din ţară. În anul 2016, Instituţia
Ombudsmanului a elaborat şi transmis Procuraturii Generale panouri informative cu mesaj anti-
tortură care au fost amplasate în 46 de instituţii raionale, orăşeneşti şi municipale ale Procuraturii
Generale. Panourile menţionate au fost realizate de CpDOM în contextul activităţilor de promovare
a drepturilor omului finanţate din cadrul Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei. Ideea
amplasării acestora în incinta procuraturilor raionale, municipale, orăşeneşti a fost determinată de
rolul procurorilor în investigarea actelor de tortură, proces în al cărui cadru ei conlucrează cu
victime sau potenţiale victime ale torturii. Anterior, CpDOM a amplasat panouri similare în incinta
comisariatelor de poliţie din ţară (57).
Problema îngrădirii accesului Ombudsmanului și membrilor Consiliul Consultativ în
locurile de detenție, această problemă a fost specifică la începutul activității Mecanismului național
de prevenire a torturii și reflectată în Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica
Moldova în anul 2009. Avocatul parlamentar şi membrii Consiliului consultativ aveau acces cu
întârziere în locurile de detenţie din cadrul penitenciarelor vizitate, precum şi acces cu întârziere la
materialele, informaţiile şi documentele necesare exercitării mandatului. În prezent, nu mai există
asemenea probleme (57).
Suprapopularea spațiilor de detenție. După ce a fost revizuită legislația penală, autoritățile
dispun de posibilităţi pentru a soluționa această problemă. Dacă în perioada 2005-2009 numărul
deţinuţilor din penitenciare s-a redus considerabil, începînd cu anul 2010 numărul condamnaţilor
este în continuă creștere. O soluție ar fi adoptarea de către Parlament a unei legi privind amnistierea
unor categorii de condamnați (57).

53
 Iluminarea insuficientă a spaţiilor de detenţie - această problemă a fost soluționată în
majoritatea instituțiilor de detenție ale poliției odată cu reparațiile demarate în anul 2016, cînd, la
recomandarea Ombudsmanului, Guvernul a alocat 123 două milioane de lei pentru repararea
izolatoarelor de detenție din sediile inspectoratelor teritoriale de poliție. În același timp această
problemă rămâne a fi nerezolvată în penitenciare. O schimbare radicală la acest capitol va putea fi
resimțită doar după construcția unor noi penitenciare ce vor corespunde standardelor minime de
detenție (57).
Neasigurarea în măsura cuvenită a persoanelor deţinute în penitenciare şi în organele de
poliţie cu saltele, perne, lenjerie curată, haine de sezon. Până în prezent, persoanele plasate în
penitenciare sânt asigurate de către rude cu obiectele menţionate. Condiţii inadecvate de lucru ale
angajaţilor instituţiilor în care sânt deţinute persoane private sau limitate în libertate: în ultimii ani
s-a atestat o tendință pozitivă în ceea ce privește crearea condițiilor adecvate de lucru pentru
colaboratorii instituțiilor de detenție în sensul asigurării securității și sănătății lor. Astfel, dacă în
anii precedenți s-au atestat cazuri de îmbolnăvire cu tuberculoză a colaboratorilor din sistemul
penitenciar, atunci în ultimii 2 ani astfel de cazuri nu au fost înregistrate (57).
Analizând situația creată în sistemul penitenciar din Republica Moldova la capitolul
tratamente inumane și degradante, ajungem la concluzia că prevenirea şi combaterea torturii şi altor
rele tratamente trebuie şi poate fi rezultatul activităţii mai multor instituţii şi mecanisme naţionale:
- Structurile responsabile de desfăşurarea investigaţiilor interne în cadrul instituţiilor de
forţă;
- Procuratura, prin controlul respectării legilor în locurile de detenţie preventivă şi în
penitenciare (supravegherea de către procuratură a locurilor de detenţie ale poliţiei şi ale
Ministerului de Justiţie) şi exercitarea, după caz, a urmăririi penale;
- Centrul pentru Drepturile Omului prin examinarea plângerilor, vizite de documentare,
propunere de modificări legislative, rapoarte şi recomandări adresate autorităţilor publice;
- Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii prin vizitele periodice şi realizarea
recomandărilor instituţionale pentru toate locurile de detenţie;
- Vizite ale organizaţiilor societăţii civile în locurile de detenţie, inclusiv ale comisiilor
locale de monitorizare a locurilor de detenţie;
- Mandatul de activitate al Comitetului pentru Plângeri;
- Stipularea unor drepturi şi garanţii procedurale pentru persoanele aflate în locurile de
detenţie.

54
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

O veche maximă latină spune: „Pedepseşte-l pe unul ca să-i îndrumi pe o sută”. Astăzi
scopul nu mai scuză mijloacele, acestea trebuie adaptate la valorile umane, determinate de
principiile toleranţei, umanismului şi raţionalismului. Umanitatea a intrat în epoca „drepturilor
omului”, în care au fost abolite sclavia, pedeapsa capitală şi este declarată toleranţă „zero” faţă de
actele de tortură.
În prezent, respectul pentru drepturile omului reprezintă nu doar o realitate filosofică,
politică sau sociologică, specifică epocii anterioare, dar în special o realitate juridică exprimată prin
norme de drept internaţional. Acestea impun un anumit tip de comportament, instituind un veritabil
sistem de garanţii procedurale în materie penală, menite să excludă la maximum ilegalitatea. Aceste
garanţii au vocaţia nu de a proteja un criminal, dar drepturile sale. Dacă o eroare judiciară în alte
materii poate fi reparată eventual prin despăgubire pecuniară, erorile procesului penal provoacă de
cele mai multe ori consecinţe iremediabile, fiind în joc soarta unui om.
În urma analizei și generalizării materiei expuse în teză, formulăm următoarele concluzii și
recomandări:
1 Analiza cadrului normativ – juridic de reglementare a tratamentelor inumane sau
degradante în sistemul penitenciar din Republica Moldova a scos la iveală o neconcordanță dintre
aspectul normativ și cel practic. Republica Moldova a ratificat și a aderat la principalele instrumente
internaționale și regionale, care stabilesc o serie de obligaţii de ordin instituţional, jurisdicţional şi
de substanţă privind combaterea torturii, tratamentelor inumane sau degradante, în special în
sistemul penitenciar, și cu toate acestea numărul cererilor depuse la CEDO, care au ca obiect
tratamentul inuman sau degradant este în continuă creștere.
2 Literatura de specialitate şi actele juridice operează, de regulă, cu noţiunile tortură,
tratament inuman şi tratament degradant. Deşi se deosebesc după anumite criterii, aceste noţiuni
conţin mai multe elemente comune. Din acest considerent, luând în calcul și jurisprudența CEDO,
în continuare, pentru noţiunile de tortură şi tratamentele inumane şi/sau degradante, trebuie de
utilizat termenul generic de rele tratamente, care cuprinde cele trei noţiuni.
3 Conceptualizând instituțiile de tortură, tratamente inumane sau degradante și analizându-le
prin prisma jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului ajungem la concluzia că orice
act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură
fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă,
informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis
sau este bănuită ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane sau

55
pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea
durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană
care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor
asemenea persoane.
4 Analizând incidenţa torturii și relelor tratamente (care includ tratamentele inumane sau
degradante) în instituţiile de detenţie din Republica Moldova se va ține cont de următorii indicatori:
- cadrul normativ-juridic de activitate al instituţiilor penitenciare; principiile de activitate
stabilite;
- reglementările legale privind categoriile de persoane şi temeiurile de deţinere în aceste
instituţii;
- locurile de detenţie (număr de instituţii, număr de celule, număr de locuri; aprobarea
capacităţii; nivelul de ocupare); amplasarea instituţiilor; statistica dezagregată referitor la numărul
deţinuţilor pe categorii de sex, vârstă, % străinilor;
- evidenţa deţinuţilor (registrele);
- detenţia separată a diferitor categorii de deţinuţi;
- informarea deţinuţilor la sosire, accesul la actele normative privind condiţiile de detenţie;
- condiţiile de detenţie (suprafaţa alocată; pat şi lenjerie de pat, curăţenia şi frecvenţa
schimbării lenjeriei de pat; dotarea celulelor; iluminare; ventilaţie; temperatura şi umiditatea;
prezența insectelor şi rozătoarelor);
- igiena (posibilitatea și frecvența de a face baie/duş; curăţenia în încăperi) şi condiţiile
sanitare (veceu, lavoar (în celulă, în încăpere, afară));
- asigurarea cu apă potabilă şi hrană (cantitatea, calitatea, varietatea şi frecvenţa; cerinţe
alimentare speciale);
- activităţile zilnice;
- examinarea şi asistenţa medicală;
- contactul cu lumea exterioară;
- utilizarea forţei fizice şi a mijloacelor speciale (inclusiv tipul şi durata aplicării acestora;
4 Analizând cauzele tratamentului inuman sau degradant în sistemul penitenciar din Republica
Moldova, am ajuns la concluzia că asupra lor influențează următorii factori:
- Factori sistemici ce favorizează comiterea şi tolerarea actelor de tortură;
- Factori individuali, atribuiţi colaboratorilor organelor de drept, ce favorizează comiterea
actelor de tortură;
- Factori sociali ce favorizează comiterea şi tolerarea actelor de tortură.
5 În Republica Moldova statut de instrumente obligate să prevină tortura și relele tratamente sunt:

56
 - Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii;
- Centrul pentru Drepturile Omului;
- Avocatul Poporului (Ombudsmanul).
6 Analizând situația creată în sistemul penitenciar din Republica Moldova la capitolul tratamente
inumane și degradante, ajungem la concluzia că prevenirea şi combaterea torturii şi altor rele
tratamente trebuie şi poate fi rezultatul activităţii mai multor instituţii şi mecanisme naţionale:
- Structurile responsabile de desfăşurarea investigaţiilor interne în cadrul instituţiilor de
forţă:
- Procuratura, prin controlul respectării legilor în locurile de detenţie preventivă şi în
penitenciare (supravegherea de către procuratură a locurilor de detenţie ale poliţiei şi ale
Ministerului de Justiţie) şi exercitarea, după caz, a urmăririi penale;
- Centrul pentru Drepturile Omului prin examinarea plângerilor, vizite de documentare,
propunere de modificări legislative, rapoarte şi recomandări adresate autorităţilor publice;
- Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii prin vizitele periodice şi realizarea
recomandărilor instituţionale pentru toate locurile de detenţie;
- Vizite ale organizaţiilor societăţii civile în locurile de detenţie, inclusiv ale comisiilor
locale de monitorizare a locurilor de detenţie;
- Mandatul de activitate al Comitetului pentru Plângeri;
- Stipularea unor drepturi şi garanţii procedurale pentru persoanele aflate în locurile de
detenţie.
Drept rezultat al investigației venim cu unele propuneri și recomandări cu caracter
științifico-aplicativ și normativ:
- Perseverență în reformarea sistemului judiciar astfel încât respectul pentru drepturile
omului să fie garantat, iar formele de tortură, de tratamente crude, inumane și degradante să fie
eliminate;
- Întărirea autonomiei Centrului consultativ al CpDOM prin facilitarea vizitelor membrilor
săi în locurile de detenție și prin mărirea numărului acestora;
- Publicarea sistematică a concluziilor Consiliului consultativ al CpDOM, rezultate în urma
vizitelor efectuate;
- Sporirea accesului la informație privind căile de recurs pentru deținuți și, în general,
pentru toți cetățenii ce doresc să depună plângere împotriva torturii;
- Deschiderea de investigații independente și imparțiale în cazurile de acuzații privind acte
de tortură și stabilirea unor sancțiuni penale, civile și disciplinare în caz de încălcări ale procedurilor
stabilite prin lege privind arestare, interogarea și tratamentul deținuților;

57
 - Încetarea condamnărilor cu suspendare în cazul polițiștilor responsabili de acte de tortură
și demiterea lor imediată din funcție;
- Elaborarea și implementarea rapidă a unor măsuri de împiedicare a forțelor de ordine de a
mai efectua arestări și interogări ad-hoc și garantarea respectării procedurilor;
- Reducerea la minim a perioadei dintre începerea urmăririi judiciare sau arestarea
suspectului și definirea statutului său astfel încât acesta să poată fi notificat fără întârziere care îi
sunt drepturile și să acceseze servicii juridice (accesul la un avocat, respectarea dreptului de a nu
declara nimic etc.);
- Efectuarea interogatoriilor în locuri special create pentru astfel de activități (spații pentru
interogatorii, echipate cu camere de înregistrare);
- Îmbunătățirea condițiilor de detenție pentru persoanele plasate în arest deschis;
- În lipsa mijloacelor pentru renovarea celulelor sau pentru construirea altora noi,
înlocuirea, acolo unde este posibil a măsurilor de detenție prin măsuri alternative – arestul la
domiciliu, eliberarea condiționată;
- Continuarea eforturilor de perfecționare a sistemului penitenciar astfel încât să fie în
conformitate cu normele internaționale și regionale și eliminarea oricărei forme de recurs la tortură,
la tratamente crude, inumane și degradante;
- Obligarea administrațiilor penitenciare să ia măsuri pentru a oferi deținuților acces la
îngrijire medicală de bază de calitate. Recrutarea unor medici calificați într-un număr suficient de
mare astfel încât să poată oferi consultații zilnice sau transferul serviciilor de sănătate din închisori
către spitalele teritoriale;
- Organizarea într-o manieră eficientă a reabilitării și a pregătirii pentru viața în afara
închisorii, oferind formări profesionale și educative pentru deținuți, în special pentru minori;
- Transparentizarea procedeului de eliberare anticipată a deținuților, astfel încât
să nu fie privați de o pârghie ce i-ar putea influența să aibă un comportament conform regulilor
carcerale pe perioada detenției.
În calitate de recomandări propunem modificarea, luând în calcul și jurisprudența CEDO, în
doctrina națională, noţiunilor de tortură şi tratamentele inumane şi/sau degradante, cu termenul
generic de rele tratamente, care cuprinde cele trei noţiuni.

58
 BIBLIOGRAFIA

ACTE LEGISLATIVE ȘI NORMATIVE

1 Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, Nr. 1, din: 27.08.1994.
2 Cod nr. 985 din 18.04.2002 Codul Penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 128-129/1012 din 13.09.2002.
3 Cod nr. 122 din 14.03.2003 Codul de procedură penală al Republicii Moldova. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 104-110, art. Nr: 447, din: 12.06.2003.
4 Cod Nr. 218 din 24.10.2008 Codul contravențional al Republicii Moldova. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, Nr. 3-6 din16.01.2009, art. Nr: 15, din: 24.10.2008.
5 Cod Nr. 443 din 24.12.2004 Codul de executare al Republicii Moldova. În: Monitorul
Oficial Nr. 34-35, art. Nr: 112, din: 24.12.2004.
6 Cod Nr. 1381 din 21.11.1997 Codul electoral al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova Nr. 81, art. Nr: 667, din: 24.11.1997.
7 Cod nr. 1316 din 26.10.2000 Codul Familiei al Republicii Moldova. Publicat: 26.04.2001.
În: Monitorul Oficial Nr. 47-48, art. Nr: 210, din: 26.10.2000.
8 Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984. În: Monitorul Oficial nr. 112, 10.10. 1990.
9 Convenţia a III-a de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, 1949. În: Tratate
Internaționale Nr. 5, art. Nr: 190, din: 30.12.1998.
10 Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova. Nr. 14 din 27.05.2014 pentru
controlul constituţionalităţii Art. II al Legii nr. 56 din 4 aprilie 2014 pentru completarea articolului
60 din Codul penal al Republicii Moldova (prescripţia tragerii la răspundere penală). În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova Nr. 364-365, art. Nr: 47, din: 09.12.2014.
11 Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 57 din 20.03.2008 de aprobare a 
Regulamentului Centrului  pentru Drepturile Omului, a structurii, a statului de funcţii şi a modului
de  finanţare a acestuia. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 81, art. Nr: 276, din:
14.05.2008.
12 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea
Statutul executării pedepsei de către condamnați. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.
91-94, art. Nr: 676, din:26.05.2006.

59
 13 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 901 din 27.10.2014 cu privire la aprobarea
Planului de acţiuni pentru reorganizarea serviciilor medicale din penitenciare pe anii 2015-2016..
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 325-332, art. Nr: 968, din: 24.11.2014.
14 Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 8 din 30.10.2009 cu
privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor
articolului 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale. În: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Nr. 12, din:
11.05.2010.
15 Legea Republicii Moldova cu privire la modul de aplicare a forţei fizice,a mijloacelor
speciale şi a armelor de foc, nr.218 din 19.10.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.
254-262, art. Nr: 836, din 18.12.2012
16 Legea Republicii Moldova cu privire la arme. Nr. 110 din: 18.05.1994. În: Monitorul Oficial
Nr. 4, art. Nr: 43, din: 08.06.2012.
17 Legea Republicii Moldova cu privire la avocații parlamentari, În: Monitorul Oficial Nr. 82-
83 art. Nr: 671, din: 17.10.1997.
18 Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036 din 17.12.1996. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 183-185, art. Nr: 654, din: 17.12.1997.
19 Legea Republicii Moldova nr.252 din 08.11.2012 pentru modificarea și completarea unor
acte legislative. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 263-269, art. Nr: 855, din:
08.11.2012.

JURISPRUDENȚA CEDO

20 Hotărâre disponibilă: [accesat: 05.02.2017]. http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/ pdf/?

library=ECHR&id=001-99750&filename=001-99750.pdf.
21 Hotărâre Cauza Corsacov c.Molovei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/03/CORSACOV-RO.pdf.
22 Hotărâre Cauza Artun și alții c Turciei disponibilă:
http://freecases.eu/Doc/CourtAct/4555252.
23 Hotărâre Cauza Telman c. Turciei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"appno":["21986/93"]}.
24 Hotărâre Cauza Rusu c. Moldovei, disponibilă: [accesat: 05.02.2017].
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/RUSU%20(ro).pdf.
25 Hotărâre Cauza Popov c. Moldovei, disponibilă: [accesat: 05.02.2017].
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/POPOV%20NO.%202%20(ro).pdf.

60
 26 Hotărâre Cauza Pornov c. Moldovei, disponibilă: [accesat:
05.02.2017].http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/PARNOV%20(ro).pdf.
27 Hotărâre Cauza Lenev c. Bulgariei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://s.conjur.com.br/dl/decisao-corte-europeia-direitos-humanos79.pdf.
28 Hotărâre disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://www.echr.coe.int/Documents/Case_law_references_ENG.pdf
29 Hotărâre Cauza Selmouni c. Franței disponibilă:[accesat: 05.02.2017]
http://www.hrcr.org/safrica/dignity/Selmouni.html.
30 Hotărâre Cauza Soering c. Marii Britanii disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://www.refworld.org/docid/3ae6b6fec.html.
31 Hotărâre ID c Moldovei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://www.refworld.org/pdfid/4d5bccf82.pdf.
32 Hotărâre Cauza Dane c. Moldovei disponibilă:[accesat:05.02.2017]
http://www.uio.no/studier/emner/jus/jus/JUR5710/h10/undervisningsmateriale/5nov
33 Hotărâre Cauza Stoianov c. Moldovei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?...ECHR&id.
34 Hotărâre Cauza rostinoc c Moldovei, disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?...ECHR...
35 Hotărâre Cauza Diunov c. Rusieidisponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://www.echr.coe.int/Documents/Case_law_references_ENG.pdf .
36 Hotărâre Cauza Ilașcu și alții c. Moldovei disponibilă: [accesat:05.02.2017]
http://www.rulac.org/assets/downloads/CASE_OF_ILASCU_AND_OTHERS_v._Moldova.
37 Hotărâre Cauza Stilman c. Germaniei disponibilă: [accesat: 05.02.2017
https://eclass.uoa.gr/modules/document/file.php/LAW20GERMANY.pdf
38 Hotărâre Cauza Leova c. Moldovei disponibilă: [accesat: 05.02.2017]
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/03/LEOVA VS.MD.pdf.

CĂRȚI ȘI PUBLICAȚII MONOGRAFICE TIPĂRITE

39 APOSTOL, A. Sinteza jurisprudenţei Curţii Europene în cauzele versus Moldova

Examinate sub aspectul Articolului 3 din Convenţie, Chișinău: Ed. Arc, 2010. 386 p.
40 BÎRSAN, C. Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I –
Drepturi și libertăți, București: Ed. All Beck, 2005. 153 p.
41 CEBAN, V. Drept execuțional penal. Chișinău: Ed. Arc, 2013. 342 p.

61
 42 CHIRIAC, A. Codul Convenţiei europene a drepturilor omului: comentariu pe articole.
Ediţia 2, Bucureşti: C.H.Beck, 2010. 87 p.
43 HENCKAERTS, J.,-M., DOSWALD-BECK, L. Customary International Humanitarian
Law, Volume I: Rules, Cambridge: ICRC, 2005. 315 p.
44 POPESCU, L.-V. Protecția internațională a drepturilor omului, București: ALL BECK,
2014. 459 p.
45 SMOCHINĂ, A., NEGRU, B., OSMOCHESCU, N., et. alții. Constituția Republicii
Moldova: comentariu/ coord. de proiect: Klaus Sollfrank; red.: Nina Pârțac, Lucia Țurcanu –
Chișinău: Arc, 2012. 576 p.
46 ZAHARIA, V., Metodologia de documentare și raportare a situaţiei curente privind tortura
şi alte rele tratamente în Republica Moldova, Chișinău: Ed. Cartea juridică, 2014. 112 p.
47 ZAHARIA, V., Situaţia din Republica Moldova privind combaterea torturii şi altor pedepse
ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Chișinău: Ed. Cartea juridică, 2010. 104 p.
48 СЕЛИВЕРСТОВА В.И. Уголовно-исполнительное право России. Москва: Юристъ,
2003. 114 c.
49 ШМАРОВА И.В. Уголовно-исполнительное право. Учебник. Москва: Издательство
БЕК, 1998, 312 c.

CĂRȚI ȘI PUBLICAȚII MONOGRAFICE ELECTRONICE

50 AYSLING R., Interzicerea torturii. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 3 al

Convenției europene pentru Drepturile Omului, seria „Manuale privind drepturile omului”, nr.6,
editat în Republica Moldova, 2003. [accesat: 24.02.2017] Disponibil:
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/acorduri/ghidul_privind_punerea_in_aplicare_a_artic
olului_3_al_conventiei_europene_pentru_drepturile_omului.pdf.
51 SELEJAN – GUȚAN, B., Articolul 3 al C.E.D.O. în jurisprudența recentă a Curții
Europene a Drepturilor Omului. [accesat: 08.01.2017]. Disponibil:
http://drept.uvt.ro/documents/Anale_UVT_Drept_1-2.2008_final-Romania-si-articolul-3-al-
C.E.D.O.pdf.

62
 TIPURI SPECIALE DE DOCUMENTE

52 Documentul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Doc. 11374 din 14 septembrie

2007, al. 16, 93, 100, 121 şi 129-141. [accesat: 15.04.2017]. Disponibil:
www.lhr.md/rapoarte/do/onu/raport.onu.tortura.2009.doc.
53 Ghid privind punerea în aplicare a articolului 3 al Convenţiei europene pentru Drepturile
Omului/ Directoratul General pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei. 2002. 108 p.
54 Raport al Raportorului Special al ONU pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau
degradante de tratament sau pedeapsă. Manfred Nowak. A/HRC/10/44/Add.3. 12.02. 2009. 84 p.
55 Raport cu privire la activitatea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, 2009. 238p.
56 Raport cu privire la monitorizarea și prevenirea torturii în sistemul penitenciar din
Republica Moldova. Atlas al torturii. Monitoring and Preventing Torture Worldwide/ Final Project
Report – Moldova. Decembrie 2013. 68 p.
57 Raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2015.[accesat:
16.11.2016]. Disponibil:
http://www.parliament.md/LinkClick.aspx?fileticket=VHjmLUjWsac%3D&tabid=202&language.
58 Raportul lui Thomas Hammarberg, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului
Europei ca urmare a vizitei în Republica Moldova, 25 - 28 aprilie 2009. [accesat: 16.11.2016].
Disponibil: https://promolex.md/old/upload/publications/ro/doc_1319534121.pdf
59 Recomandări ale Comitetului Împotriva Torturii din noiembrie 2009. [accesat: 16.11.2016].
Disponibil: http://www.undp.md/publications/doc/Baseline%2010%20mai%20final.pdf[accesat:
08.02.2017]

CONTRIBUŢII ÎN PUBLICAŢII SERIALE ELECTRONICE

60 [online] http://cj.md/uploads/prevederilor-articolului-3-din-Convenia.pdf [accesat:

14.11.2017]
61 [online] http://dexonline.ro/definitie/tortura[accesat: 18.04.2017]
62 [online] http://en.tm.lt/dok/Karalevicius_v__Lithuania_DEC_2002.pdf
63 [online] http://freecases.eu/Doc/CourtAct/4542738
64 [online] http://penitenciar.gov.md/ro/uip-chisinau[accesat: 07.02 2017]
65 [online] http://www.basarabia.md/fenomenul-torturii-in-cifre-pg-numarul-plangerilor-in-
ultimii-sapte-ani-sunt-in-descrestere-statistica/[accesat: 05.02.2017]

63
66 [online] http://www.realitatea.md/tortura-in-republica-moldova-cele-mai-multe-actiuni-sunt-
comise-de-politisti-statistica_34539.html[accesat 05.02.217]
67 [online] http://www.servat.unibe.ch/dfr/em585672.html
68 [online]http://www.undp.md/publications/doc/Baseline%2010%20mai%20final.pdf[accesat:
17.11.2016]
69 [online] Nivelul infracţionalităţii în Republica Moldova în anul
2016. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5550[accesat:
25.02.2017]
70 [online]http://stoptorture.humanrightsembassy.org/index.php?
option=com_content&view=category&layout=blog&id=42&Itemid=20&lang=ro (vizitat
05.04.2017)
71 [online]http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2008/ghid%20de
%20interventie%20profesionala/ghid%20de%20interventie%20profesionala.pdf[accesat:
05.01.2017]
72 [online]https://promolex.md/4416-detinutii-continua-sa-reclame-la-cedo-relele-conditiile-
din-penitenciare/[accesat: 06.02.2017]

64
 DECLARAȚIE

Subsemnatul, Constantinov Alexandru, student la ciclul I, anul IV, programul 381.1

„Drept”, prin prezenta declar pe propria răspundere că teza de licență pe tema: „Tratamentul
inuman sau degradant în sistemul penitenciar din Republica Moldova” a fost elaborată de mine și
nu a mai fost prezentată niciodată de către mine sau altă persoană în UASM sau altă instituție de
învățământ în cadrul vreunei forme de evaluare.
De asemenea declar că prezenta variantă a tezei corespunde exact cu cea electronică
prezentată la centrul de calcul al UASM pentru verificare contra plagiatului.

Data Semnătura

65