MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Catedra Drept Penal şi Criminologie

Teză de licenţă

Efectuarea fecundării artificiale sau implantarea embrionului în reglementarea

legislaţiei penale

A studentului anului IV BAC

BOT Alexandru

Conducător ştiinţific
EŞANU Adriana,
doctor în drept, lector universitar
 Chişinău 2010
Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................3
Consideraţii preliminare privind reglementarea efectuării fecundării artificiale sau implantării
embrionului fără consimţământul pacientei.....................................................................................6
§ 1. Concepte operaţionale privind fecundarea artificială şi implantarea
embrionului............................................................................................................6
§ 2. Incriminarea penală a fecundării artificiale şi implantării embrionului în
sistemul de drept de tip continental european.....................................................23
§ 3. Răspunderea penală pentru faptele de fecundare artificială şi implantare a
embrionului în sistemul de drept de tip common law..........................................32
Analiza juridico-penală a infracţiunii de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării
embrionului fără consimţământul pacientei potrivit legii penale a Republicii Moldova..............42
§ 1. Elemente constitutive obiective ale infracţiunii............................................42
1.1. Obiectul infracţiunii........................................................................................................42
1.2. Latura obiectivă a infracţiunii.........................................................................................48
§ 2. Elemente constitutive subiective ale infracţiuni ........................................78
2.1. Subiectul infracţiunii.......................................................................................................78
2.2. Latura subiectivă a infracţiunii.......................................................................................84
Concluzii........................................................................................................................................89
Bibliografie....................................................................................................................................92
Anexa 1..........................................................................................................................................97
Anexa 2........................................................................................................................................101
Anexa 3........................................................................................................................................102
Anexa 4........................................................................................................................................104

2
 Introducere

Actualitatea temei investigate. În ultimele decenii, ori de cate ori

un progres major este realizat in domeniul biologiei şi procreaţiei
medical asistate, în mod inevitabil apare întrebarea de legiferare
a noilor tehnici, care la rândul lor ridică deseori probleme practice
ce vin să remodeleze fizionomia relaţiilor sociale în domeniu. Or,
o atare stare de fapt vine să impună o necesitate stringentă de
protecţie a valorilor indisolubil legate de dreptul la procreaţia de
semeni.
Din ce în ce mai mult, omul de ştiinţă dispune asupra creării, modificării şi
alterării vieţii umane, ceea ce determină construcţia unei fortăreţe legislative solide
ce a contracara impulsurile spre arbitrariu în gestionarea vieţii umane.
Şi în acest sens nu e de neglijat art. 161 CP RM, care prin conţinutul său
vine să asigure aplicarea tehnicilor de procreaţie medical asistată, în limitele unei
atmosfere legale.
Deşi prezent în legea penală, art. 161 CP RM, vine să ridice o serie de
întrebări, care, în mod specific vizează:
a. Temeiul real al infracţiunii, or, deşi transpuse legislativ
tehnicile de procreaţie medical asistată nu sunt definite suficient pentru a garanta
interpretarea corectă a faptei prejudiciabile;
b. Temeiul juridic al infracţiunii, or, conţinutul art. 161 CP RM,
descrie lipsa incriminării unor fapte de procreaţie medical asistată, a căror aplicare
ilegală nu este penalizată;
c. Noţiunea de embrion, or, interpretarea acesteia doar în limita
naturii sale umane, face ca prin restricţia admisă să fie prejudiciate drepturile
victimei.
d. Înţelesul sintagmei de „lipsă de consimţământ”, or, vicierea
acestuia nu presupune lipsa lui totală, ceea ce efectiv generează necesitatea de

3
disociere a faptelor ilegale ale făptuitorul în dependenţă de conţinutul voinţei
victimei

Scopul şi obiectivele tezei de licenţă. Scopul tezei de licenţă constă

analiza juridico-penală a conţinutului infracţiunii de fecundare artificială sau
implantare a embrionului realizate fără consimţământul scris al pacientei,
infracţiune prevăzută de art. 161 CP RM.
Pentru a atinge acest scop, au fost stabilite următoarele obiective:
• Analiza noţiunilor de fecundare artificială, fecundare in vitro,
implantare a embrionului şi embrion;
• Determinarea conţinutului sintagmei de lipsă de consimţământ;
• Cercetarea etapelor de aplicarea a tehnicilor de procreaţie medical
asistată;
• Analiza calităţii speciale a subiectului medicului;
• Stabilirea raportului cauzal dintre aplicarea tehnicilor de procreaţie
medical asistată şi eventualele urmări prejudiciabile pentru viaţa şi
sănătatea victimei;

Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică. Cercetările întreprinse se

bazează pe studierea legislaţiei naţionale în vigoare, a legislaţiei altor ţări, precum:
Marea Britanie, Germania, România, SUA, a literaturii de specialitate atât din
domeniul juridic, cât şi cel medical.
Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică şi metoda
comparativă.
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările doctrinarilor autohtoni şi
celor străini. În acest sens au fost preluate studiile din monografiile ce se referă la
aprofundarea cercetărilor în domeniu, un rol important revenind lucrărilor din sfera
ştiinţelor concrete (biologia, genetica şi medicina).

4
 Conţinutul şi structura tezei de licenţă. Teza de licenţă este compusă din
două capitole, analizate după principiul de le general la special, a căror conţinut
este sintetizat în secţiunea concluziilor şi se încheie cu trecerea în revistă a tuturor
surselor utilizate la scrierea respectivei lucrări.
Primul capitol, fiind divizat în 3 paragrafe, are menirea de a face o
introducere în studiul noţiunilor de fecundare artificială şi implantare a
embrionului, evidenţiind problemele de determinare a conţinutului lor, în
coroborare cu legislaţia naţională şi variaţiile lor în legislaţia statelor străine, atât
din sistemul de drept de tip continental european, cât şi cel de tip common law.
Al doilea capitol însumează analiza structurii faptice a conţinutului
infracţiunii prevăzute de art. 161 CP RM. Or, respectivul capitol este divizat în 2
paragrafe ce vizează analiza semnalmentelor obiective ale aplicării tehnicilor de
procreaţie medical asistată şi, respectiv, a celor subiective.
În finalul tezei este prezentată concluzia care vine să releve şi să reunească
expunerea din capitolele anterioare, exprimând, efectiv, sinteza celor cercetate. Or,
dat fiind necesitatea protecţiei multilaterale a valorilor conexe drepturilor la
reproducerea a persoanei, la capitolul concluziilor a fost propusă reformularea art.
161 CP RM, cu includerea unui nou articol în Capitolul XIII al Părţii Generale a
Codului Penal, ce ar avea menirea să definească conţinutul exact al tehnicilor de
procreaţie medical asistată.

5
 Capitolul I.

Consideraţii preliminare privind reglementarea efectuării fecundării

artificiale sau implantării embrionului fără consimţământul pacientei

§ 1. Concepte operaţionale privind fecundarea artificială şi implantarea

embrionului

Realizările biomedicinei reprezintă un fenomen istoric, a cărui beneficii încă

nu le putem valorifica pe deplin. Acest lucru este cu siguranţă o binecuvântare
pentru umanitate, dat fiind numeroasele îmbunătăţiri care le aduce vieţii, sănătăţii şi
evoluţiei oamenilor... Dar concomitent respectivul fenomen reprezintă o preocupare
majoră pentru legislatori, dat fiind gravelor riscurilor ce le presupune aceasta, or, din
ce în ce mai mult, omul de ştiinţă dispune asupra creării, modificării şi alterării vieţii
umane.
O atare situaţie, inevitabil, duce la apariţia de revolte filosofice, morale şi
religioase fără precedent, la o confruntare de principii şi norme esenţiale ale vieţii,
precum sacralizarea tradiţională a corpului uman, ceea ce prin urmare generează o
criză juridică profundă. Aceste practici ştiinţifice şi medicale, în fapt, s-au dezvoltat
în întregime în afara legii în vigoare şi, deci, împotriva ei, obţinând legitimate numai
prin rezultatele lor practice.
Contemporanii noştri, uluiţi de o asemenea stare de fapt, au depus eforturi
enorme pentru a dezvolta noi standarde empirice, ezitante şi nuanţate, prin
coeziunea intereselor comunităţii ştiinţifice şi medicale şi celor a reprezentanţilor
forţelor societăţii. Un atare echilibru este menţinut dificil, dat fiind că se identifică
mereu între limitele necesare pentru păstrarea demnităţii umane şi necesitatea de a
nu împiedica progresul ştiinţific şi beneficiile medicale.
În efect acest lucru a rezultat în construcţia unei moralităţi noi, mult mai
permisive, pe care am preferat să o numim etică, pentru a o diferenţia de
antecedentele sale cunoscute. Acest lucru reprezintă o etică a ştiinţelor despre viaţă
şi sănătate, constituind ceea ce rapid a fost acceptat a se numi bioetică.

6
 Având în vedere amploarea şi rapiditatea succesului biomedicinei, tentaţia
de a transforma aceste recomandări etice în norme juridice a fost mult prea mare,
astfel încât acestea să se poată înrudimenta legislativ. Această sete de recunoaştere
juridică a bioeticii se manifestă în special prin insistenţa cu care se face apel la
dreptul penal pentru asigurarea unei pedepse cuvenite şi instituţionalizate. Astfel că
raportul dintre bioetică şi dreptul penal devine ambiguu. Dacă într-adevăr bioetica
este puternic dependentă de dreptul penal, nu trebuie să uităm că ea a fost creată
anume pentru a eluda vechile instituţii penale.
Prin urmare, putem spune că bioetica se foloseşte de dreptul penal, deoarece
îl exploatează cu scopul atingerii profitului său. Astfel, suntem în prezenţa unei noi
legi penale, care este deosebit de influenţată de bioetică. Să fie oare aceasta o nouă
instituţie de drept penal? Unii au pus la îndoială o atare alegaţie ştiinţifică. Or, care
este specificul dreptului penal din domeniul bioetic? Care este impactul negativ al
acesteia asupra propriei naturi juridico-penale?1
Deşi, în debutul acestui capitol am ridicat o serie de întrebări, care ar putea
constitui subiectul mai multor monografii ştiinţifice, totuşi, ne propunem să
cercetăm doar un segment al bioeticii, şi anume conţinutul de drept penal al
tehnicilor de procreaţie medical asistată.
În prezent tehnicile procreative sunt privite ca un mijloc acceptabil, care le
oferă femeilor infertile, cu anumite dificultăţi biologice, posibilitatea de a concepe
copii. În plus, asemenea practici avansate precum fertilizarea in vitro şi transferul de
embrioni devin tot mai perfecţionate, permiţându-le femeilor cu probleme serioase
de fertilitate să conceapă copii. Statistic vorbind, în limitele Republicii Moldova
numai pe parcursul anilor 1995 – 2009 au efectuate 4128 de proceduri de procreaţie
medical asistată. (Anexa 1)

1
N. Questiaux, L'éthique des sciences du vivant: réflexions а partir de l'expérience française, Rapport du Conseil
d'Etat 1998, Réflexions sur le droit de la santé, p. 323 citat de Alain Prothais în Un droit pénal pour les besoins de la
bioéthique, Revue de science criminelle, Dalloz, 2000, p. 39.

7
 În timp ce aceste proceduri evoluează, sistemul judiciar al ţărilor, atât cel
civil, cât şi cel penal, trebuie să se confrunte cu implicaţiile juridice ale acestor
tehnici medicale moderne.2
Şi în acest sens legiuitorul nostru nu este o excepţie. Or, un prim act
legislativ ce garantează drepturile persoanei la procrearea de semeni este Legea nr.
185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea
familială, MO 90-91 din 02.08.2001. Astfel, în art. 1 găsim definiţia drepturilor la
reproducere - drepturile persoanei la ocrotirea sănătăţii sale reproductive, luarea
liberă a deciziilor referitoare la naşterea copiilor în căsătorie sau în afara căsătoriei,
precum şi la asistenţa medico-socială, inclusiv la informare şi consultanţă în acest
domeniu.
Garantarea acestor drepturi este asigurată de către stat, or, art. 14 al Legii
sus-menţionate prevede că:
(1) Statul asigură cadrul juridic necesar pentru a preveni şi suprima
încălcarea drepturilor şi principiilor stabilite în Convenţia privind drepturile omului
şi biomedicina, adoptată de Consiliul Europei.
(2) Acordarea serviciilor ce ţin de realizarea drepturilor la reproducere se
asigură de către instituţiile de stat de ocrotire a sănătăţii şi de învăţământ, precum şi
de către organizaţiile şi instituţiile nestatale.
Cadrul dezbaterilor în desfăşurare, determinate de progresele în domeniul
reproducerii asistate, a venit să extindă perceperea standardă al drepturilor la
reproducere şi implicit al siguranţei lor, garantată de stat. Or, textul întrebării are
următorul conţinut: care este posibilitatea de a permite deţinutului de sex masculin
să devină tată şi, în contrast, de a permite deţinuţilor de sex feminin să devină
însărcinate. Doctrina medicală şi juridică au explorat acest subiect într-o măsură mai
mare decât literatura penologică, or, chiar şi în alegaţiile privind drepturile
deţinuţilor această problemă controversată a beneficiat de puţină atenţie.
Invizibilitatea relativă a acestor concepte în Marea Britanie, văzută în contrast cu

2
Joseph Green, Artificial Insemination in Israel – A Legal View. The Position of the Israeli Judicial System
Regarding Artificial Insemination of a Married Woman // http://www.medethics.org.il/articles/JME/JMEB2/
JMEB2.11.asp

8
situaţia din SUA, unde provocările constituţionale invocate în cazul Goodwin şi,
mai recent, în cazul aşa-numitelor „procreări prin Fed-Ex” statuate în cazul Gerber
vs. Hickman au dus la o avalanşă de articole publicate pe dezbaterea în cauză.3 În
plus, subiectul a căpătat interes public în anul 2002, când New York Post a raportat
ca un condamnat şi partenera sa, care nu au fost eligibili pentru vizite conjugale, se
presupune că au dat mită poliţiştilor pentru „contrabanda” cu spermă dintr-o
închisoare într-o clinica de fertilizare, drept consecinţă aceştia au conceput o fiică.4
S-ar putea, totuşi, să susţinem că, în pofida relativei lipse de publicitate, situaţia
juridică în domeniu din Marea Britanie este mult mai complexă decât în SUA. În
Marea Britanie, în contrast cu multe alte jurisdicţii penale, nu există nici o dispoziţie
pentru vizitele conjugale a deţinuţilor cu partenerii acestora. Dacă un deţinut şi
partenerul său au dorinţa de a concepe un copil împreună, cu excepţia cazului când
îi este permisă eliberarea temporară pe bază de licenţă (ROTL – Release on
temporary license), atunci condamnatul are o altă alternativă decât solicitarea
accesului la facilităţile de însămânţare artificială. După cum scrie Sutherland, „spre
deosebire de poziţia Statelor Unite, dreptul deţinuţilor la exercitarea libertăţii
procreare în Marea Britanie nu este eliminat la porţile închisorii”.5 În contrast cu
situaţia din SUA, unde există o interdicţie generală, decizia de a acorda un acces
deţinutului la astfel de instituţii se face de către Unitatea pentru relaţiile de familie, o
subdiviziune din administraţia unităţii penitenciare. În cazul în care deţinuţii şi
familiile lor doresc să conteste o decizie, cum ar fi aceasta, Legea din 1998 prevede
mecanisme viabile de contestare judiciară, la fel este garantat şi recursul la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.
Reiterând cadrul general al protecţiei etatice a drepturilor la reproducere
trebuie să menţionăm că în contextul alegat, nu e de neglijat rolul legislaţiei penale
3
Goodwin vs. Turner 702 F. Supp. 1452 (W.D.Mo.1988); Gerber v. Hickman 273.F.3d 843 (9th Cir.2001); Bozzuti, J.
(2003) ‘Judicial Birth Control? The Ninth Circuit’s Examination of the Fundamental Right to Procreate in Gerber v.
Hickman’, St. John’s Law Review, Vol. 77, pp.625-647; Roth, R. (2004) ‘”No New Babies”: Gender Inequality and
Reproductive Control in the Criminal Justice and Prison Systems’, American University Journal of Gender, Social
Policy and Law, Vol. 12, p. 391-424.
4
Dan Kadison & Murray Weiss, Mob Sperm Bust, New York Post, Dec. 3rd 2002, p.7.
5
Sutherland, E. (2003) ‘Procreative Freedom and Convicted Criminals in the United States and the United Kingdom:
is Child Welfare Becoming the New Eugenics?’, Oregon Law Review, Vol. 82, p.1033-1065 citat de HELEN CODD
în Policing Procreation: Prisoners, Artificial Insemination and the Law // Genomics, Society and Policy, 2006, Vol.2,
No.1, p. 110.

9
naţionale, care inovator pentru relaţiile sociale existente la moment îşi propune
condamnarea anumitor practici ce ţin de domeniul biologiei şi procreaţiei medical
asistate. Or, Codul Penal al Republicii Moldova din redacţia anului 2002 conţine
următoarea componenţă, relevantă pentru tema abordată:
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării
embrionului fără consimţământul pacientei
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării
embrionului fără consimţământul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, în
ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Însă componenţa, relativ secă, a art. 161 CP RM vine să ridice o serie de
probleme privind incoerenţa legiuitorului vizând definirea anumitor concepte
precum: fecundarea artificială, implantarea embrionului, propriu-zis noţiunea de
embrion etc.
Alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea
sănătăţii reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001, prevede
că femeile au dreptul la însămânţare artificială şi fecundare in vitro. Astfel,
contrastul dintre legea invocată şi Codul Penal dictează o discrepanţă uşor sesizabilă
dintre sintagmele de însămânţare artificială şi fecundare artificială, dintre
fecundarea in vitro şi implantarea embrionului. Un atare dezacord între două acte
legislative pune în lumină faptul că la constituirea proiectului Codului Penal,
legiuitorul a omis să respecte lit. e) a art. 19 din Legea nr. 780 din 27.12.2001
privind actele legislative, MO 36-38 din 14.03.2002, în vigoare din 14.06.2002, care
prevede în mod expres că terminologia utilizată în actul elaborat este constantă şi
uniformă ca şi în celelalte acte legislative şi în reglementările legislaţiei
comunitare; se va utiliza unul şi acelaşi termen dacă este corect, iar folosirea lui
repetată exclude confuzia.

10
 Deci, implicit, urmează să definim sintagmele anterior relevate atât prin
prisma ştiinţei medicale, cât şi legislaţiei în domeniu.
Or, în limitele sarcinii propuse, pe lângă legislaţia invocată vom uza şi de
prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată, care deşi descrie un conţinut
normativ, până în prezent nu a fost publicat. Faptul dat vine în contradicţie directă
cu art. 1 al Legii nr. 173 din 06.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în
vigoare a actelor oficiale, MO nr. 1 din 12.08.1994, ceea ce face incidentă
sancţiunea impusă de art. 76 din Constituţia Republicii Moldova – nepublicarea
legii atrage inexistenţa acesteia.
Revenind în albia problemei alegate prind definirea conceptelor
operaţionale ale normei din art. 161 CP RM, menţionăm.
1. Fecundarea artificială / Însămânţare artificială:
Deşi, Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001, are drept scop
reglementarea relaţiilor sociale din domeniu ocrotirii sănătăţii reproductive, aceasta
în art. 1 se limitează doar la redarea conţinutului tehnicii de fecundare in vitro,
astfel, creând un gol de conţinut pentru legislaţia penală în ceea ce priveşte
fecundarea artificială. Totodată nu e de neglijat nici diferenţa dintre noţiunile de
fecundare şi însămânţare artificială sau altfel spus contrastul dintre conţinutul art.
Art. 161 Cod Penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 985-XV din
18.04.2002, în vigoare din 12.06.2003, MO nr. 128-129 din 13.09.2002, şi art. 10
din Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, nr.
185 din 24.05.2001, MO nr. 90-91 din 02.08.2001. Or, Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române pentru fiecare din aceste sintagme redă următoarele definiţii:
I. Fecundare – Acţiunea de a fecunda şi rezultatul ei;
A fecunda – A provoca o fecundaţie, a face să procreeze;
Fecundaţie – Fenomen de unire a două celule sexuale de sex diferit, din
care rezultă o singură celulă-ou, ce asigură un reprezentant al speciei;6
6
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 372.

11
 II. Însămânţare – Acţiunea de a însămânţa şi rezultatul ei;
A însămânţa – A introduce pe cale artificială gameţi masculini în
organele genitale femele, în vederea reproducţiei.7
În aceeaşi ordine de idei, Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi
Genetică Medicală la capitolul însămânţării artificiale invocă următoarele:8
Însămânţarea artificială presupune introducerea spermei printr-un tub
subţire şi flexibil direct în cervixul sau uterul femeii.
Însămânţarea artificială:
o reduce distanţa pe care trebuie sa o parcurgă spermatozoidul în tractul
reproductiv al femeii; aceasta tehnică este utilă pentru bărbaţii care au fost
diagnosticaţi cu astenospermie (spermatozoizi cu deficit de mişcare) sau
oligospermie (număr redus de spermatozoizi), precum şi femeilor la care s-au pus în
evidenţă prezenţa anticorpilor antispermatozoizi şi/sau testul postcoital negativ
o face posibilă folosirea spermei de la un donator, atunci când
partenerul de viaţă nu are o spermă de calitate
o poate fi combinată cu superovulaţia, pentru a trata infertilitatea
inexplicabilă sau endometrioza medie (care a determinat infertilitatea).
Contrapunerea dintre aceste două sensuri, gramatical şi medical, ale noţiunii
de însămânţare artificială ne duce la concluzia că sintagma de fecundare artificială
utilizată în cuprinsul Codului Penal al Republicii este improprie. Generic vorbind,
fecundarea presupune unirea dintre două celule sexuale de sex diferit, din care
rezultă o singură celulă-ou, ce asigură un reprezentant al speciei, pe când finalitatea
însămânţării artificiale se reduce doar la mărirea şanselor de fecundare naturală
dintre cele două celule şi nu, propriu-zis, asigurarea contactului dintre ele.
2. Fecundarea in vitro / Implantarea embrionului:
În cazul dat legiuitorul este mai explicit şi redă în art. 1 al Legea nr. 185 din
24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială,
MO 90-91 din 02.08.2001, definiţia fecundării in vitro ca fiind o metodă de
tratament a sterilităţii când procrearea pe cale naturală este imposibilă, constând în
7
Ibidem, p. 535.
8
http://www.reprogenetics.md/uploads/infertil1.doc.

12
fecundarea gameţilor în condiţii de laborator cu implantarea ulterioară a produsului
de concepţie în cavitatea uterină.
Conţinutul medical al respectivei proceduri este mult mai complex şi
complicat decât cel însămânţării artificiale, el constând în parcurgerea succesivă a
patru trepte:
a. Stimularea ovariană şi monitorizarea ecografică
b. Recoltarea ovulelor
c. Fertilizarea
d. Transferul embrionului în uter
Respectivele cicluri sunt reunite într-o singură tehnică de fecundare in vitro,
care presupune fertilizarea ovulului în afara organismului şi introducerea în uter,
printr-un tub subţire şi flexibil (cateter), a unuia sau a mai multor zigoţi (ovule
fertilizate). Procedura se poate realiza cu injectarea spermatozoizilor
intracitoplasmatic (ICSI)9, în care spermatozoidul este inserat direct în ovul,
embrionul rezultat fiind introdus apoi in uter.10
Totuşi, e de neînţeles care a fost raţiunea legiuitorului atunci când s-a limitat
doar la incriminarea implantării embrionului. O explicaţie plauzibilă în acest sens ar
fi că la elaborarea textului de lege al art. 161 CP RM, autorii pur şi simplu au
transpus conţinutul art. 33 din Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411 din 28.03.1995, MO
nr. 34 din 22.06.1995, or, acelaşi conţinut îl găsim redat în art. 108/2 din Codul
Penal din 1961, publicat în Veştile nr. 010, din 24.04.1961.
În aceeaşi ordine de idei, explicaţia respectivei reglementări poate evolua şi
în sensul că legiuitorul a pornit de la ideea că prelevarea ovulelor sau a
spermatozoizilor nu duce la o disfuncţie a organismului uman şi nici nu distruge
unitatea anatomică a corpului.11 Astfel, incriminând în mod exclusiv doar
implantarea embrionului, drept faptă penalmente condamnabilă.

9
Cea mai recentă şi probabil cea mai spectaculoasă evoluţie a fecundării in vitro este injectarea intracitoplasmică a
spermatozoidului (ICSI), această tehnică, practicată pentru prima dată cu succes în 1992, face posibilă injectarea unui
singur spermatozoid în ovul, facilitând astfel fertilizarea // Virginia Bolton, Fertilizarea in vitro / Interiorul Corpului
Uman, nr. 5, Capitolul 42, Medicina reproducerii: Sarcina, Bucureşti, De AGOSTINI HELLAS, 2009, foaia 2.
10
http://www.reprogenetics.md/uploads/infertil1.doc
11
Eşanu Adriana, Infracţiuni legate de prelevarea organelor sau ţesuturilor umane în reglementarea legislaţiilor penale
contemporane, Chişinău, CEP USM, 2009, p. 70.

13
 O a treia problemă ridicată în limitele acestui capitol este definirea
conceptului de embrion. Or, judecând conform reglementărilor legislaţiei naţionale,
ajungem la deducţia că prin embrion trebuie să înţelegem:
a) material biologic de prăsilă12 – pct. 12 al art. 8 din Legea privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, nr. 451 din 30.07.2001,
MO 26-28 din 18.02.2005;
b) material germinativ de origine animală – art. 2 din Legea privind
activitatea sanitar-veterinară, nr. 221 din 19.10.2007, MO 51-54 din 14.03.2008, în
vigoare din 14.09.2008;
c) produs biologic destinat reproducerii animalelor în captivitate – alin.
(2) al art. 8 din Legea grădinilor zoologice, nr. 136 din 14.06.2007, MO 107-111 din
27.07.2007, în vigoare din 27.01.2008;
d) material de origine umană – alin. (2) al art. 7 din Legea privind
protecţia invenţiilor, nr. nr. 42-XVI din 06 martie 2008 din 07.03.2008, MO din
04.07.2008, în vigoare din 04.10.2008, precum şi art. 1 (în coroborare cu ar. 2) din
Legea privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, nr. 42 din
06.03.2008, MO 117-119 din 25.07.2008, în vigoare din 25.10.2008.
Astfel, putem sintetiza înţelesul noţiunii de embrion ca fiind fie de origine
umană, fie – animală. Întrebarea ce se impune în acest sens este următoarea: Care
anume din aceste două înţelesuri şi-a găsit reflectarea în conţinutul art. 161 CP RM?
Or, problema se complică şi mai mult atunci când iniţiem cercetarea noţiunii
în dependenţă de termenul de gestaţie, în limita căruia se dezvoltă embrionul, fapt
pentru care ştiinţa delimitează asemenea concepte precum:
a. Embrion – fiinţă umană în timpul primelor opt săptămâni ale
dezvoltării sale;13
b. Protoembrion – masă celulară descrisă de fecundarea gameţilor
feminini şi masculini, în perioada de până la 14 zile de la aceasta;14

12
Prăsilă – Reproducţie (dirijată) între animale domestice (de rasă) // Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, op.
cit., p. 835.
13
Dicţionar de medicină Larousse / Trad. de E. I. Burlacu. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1999, p. 169.
14
Gh.Scripcaru, A.Ciucă, V.Astărăstoaie ş.a. Introducere în biodrept – de la bioetică la biodrept. – Bucureşti: Lumina
LEX, 2003, p.216

14
 Procesul deductiv în acest sens poate debuta cu analiza prevederilor Legii
nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea
familială, MO 90-91 din 02.08.2001, care în art. 1 defineşte drepturile la
reproducere ca fiind drepturile persoanei la ocrotirea sănătăţii sale reproductive,
luarea liberă a deciziilor referitoare la naşterea copiilor în căsătorie sau în afara
căsătoriei, precum şi la asistenţa medico-socială, inclusiv la informare şi consultanţă
în acest domeniu. Astfel, putem sintetiza două domenii acoperite de respectiva
sintagma şi relevante pentru analiza noţiunii de embrion:
a. ocrotirea sănătăţii reproductive;
b. libertatea de a concepe copii.
Aparent, am putea interpreta relaţia dintre acestea în sensul că orice tehnică
ce ţine de domeniul medicinii reproductive umane are drept scop procrearea de
semeni, or, orice manipulare cu embrionii de origine animală nu poate genera
conceperea şi, implicit, naşterea unui copil, a unui om.
Potrivit art. 1 din Convenţia internaţională cu privire la Drepturile Copilului
înţelege prin noţiunea de copil fiinţa umană sub vârsta de 18 ani.15 Dacă limita
superioară a copilăriei nu generează întrebări, atunci cea inferioară este un subiect
amplu discutat. În ceea ce priveşte limita inferioară a copilăriei, Convenţia evită o
formulare clară. Textul lasă deschisă problema debutului copilăriei, neprecizând
când începe aceasta: la concepere, la naştere sau la momentul dintre acestea două. El
nu stabileşte un moment anume, susţinând o „abordare flexibilă”16 a problemei,
lăsând la discreţia statelor să decidă, în funcţie de propriile condiţii, drepturile aflate
în conflict, în special dreptul copilului/dreptul mamei, şi interesele implicate în
problemele avortului şi planificării familiale.
Grupul de lucru care a redactat Convenţia a ocolit problema debutului
copilăriei. O luare de poziţie în privinţa avortului şi a altor probleme legate de

15
Art. 1 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 44/25 din
29.11.1989 // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.I. – Chişinău, 1998, p.51.
16
P. M. Santos, Manualul de raportare a respectării drepturilor omului, conform prevederilor a şase instrumente pentru
drepturile omului. Biroul Comisarului pentru drepturile omului. – Geneva, 1997, p. 413, citat de Carolina Ciugureanu-
Mihailuţă în Definiţia convenţională a copilului, Revista Naţională de Drept, nr. 1, Chişinău, 2009, p. 38.

15
perioada de dinaintea naşterii copilului ar fi pus sub semnul întrebării acceptarea
universală a tratatului.
Se susţine că maniera în care este redactat art.1 al Convenţiei nu trebuie să
ridice în mod explicit problema momentului în care se consideră că începe perioada
copilăriei, problemă evitată în mod intenţionat, cu scopul de a se privilegia
diversitatea tuturor soluţiilor naţionale legale, în locul uneia comune tuturor statelor.
De menţionat că nici cele două Declaraţii privind drepturile copilului, din
1924 şi 1959, la care face referire Convenţia internaţională cu privire la dreturile
copilului, nu definesc debutul copilăriei. Cu toate acestea, Declaraţia din 195917, în
Preambulul său, menţionează că „datorită imaturităţii sale fizice şi mintale, copilul
are nevoie de ocrotire şi grijă speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât
înainte, cât şi după naştere”.
Această formulare a provocat îndelungi discuţii în cadrul grupului de lucru
care a redactat Convenţia privind Drepturile Copilului. Regăsirea ei în Preambulul
Convenţiei este justificată prin dorinţa grupului de lucru de a evita prejudicierea
interpretării art.1 şi a altor prevederi din Convenţie.18
Nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat definitiv
asupra problemei debutului copilăriei. În una din hotărârile sale19 Curtea îşi exprimă
viziunea care precumpăneşte în cadrul său: avortul nu violează Convenţia
Europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în
cazul în care se face pentru protejarea mamei. Curtea a pus sub semnul îndoielii
faptul că expresia ,,orice persoană”20 include embrionul uman, fără a ajunge la o
hotărâre definitivă şi asupra întrebării dacă ar putea exista un stadiu, pe durata
sarcinii, în care s-ar putea aplica alte considerente.

17
Declaraţia Drepturilor Copilului, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU, nr. 1386 din 12.11.1959 //
http://airinei.omad.ro/AE.pdf.
18
Travaux preparatoires. E/CN:4/1989/48, p.8, Detrick, p.110 // R.Hodgkin, P.Newell. Ghid de aplicare practică a
Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. UNICEF. – Chişinău: Cartier, 2001, p. 3 citaţi de Carolina Ciugureanu-
Mihailuţă, op. cit., p. 39.
19
X. contra Regatului Unit. Hotărârea CEDO DR 19/244, 1979, pct.3 // L.Clemens, N.Mole, A.Simmons. Drepturile
europene ale omului: înaintarea unei cauze pe baza Convenţiei. – Chişinău: Cartier juridic, 2005, p. 208 citaţi de
Carolina Ciugureanu-Mihailuţă în Revista Naţională de Drept, nr. 1, Chişinău, 2009, p. 39.
20
Art. 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Roma,
04.11.1950 // Tratate internaţionale, Vol. I, Chişinău, 1998, p. 341.

16
 În 1999, curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut de înfruntat o
provocare reală în cazul Vo contra Franţei21. Reclamanta Thi-Nho Vo, o
franţuzoaică de origine vietnameză, a invocat violarea art. 2 din Convenţia
Europeană pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului,
pledând pentru recunoaşterea drept „lipsire de viaţă din imprudenţă” a faptei
medicului care a confundat-o cu o altă pacientă, tot de origine vietnameză, cu nume
asemănător, provocându-i un avort.
Totodată, susţinem în unanimitate viziunea profesorului S. Brânză,22 potrivit
căruia în literatura de specialitate nu există o opinie unanim acceptată în privinţa
limitei raţionale care ar corespunde totalmente criteriilor fiziologice de apariţie a
vieţii umane şi care ar fi acceptabilă la soluţionarea juridică a problemei cu privire
la existenţa în cazul concret a infracţiunii de lipsire de viaţă a unei persoane sau a
nimicirii fătului (avort). În acelaşi timp, majoritatea legislaţiilor statelor europene
împărtăşesc totuşi ideea că atât embrionul (protoembrionul), cât şi fătul23, deşi cad
sub conceptul de fiinţă umană, nu pot fi considerate persoane, ci spes hominis, adică
probabilităţi de vieţi umane.
Problema a constat în interpretarea art. 2 al Convenţiei, mai exact a
prevederilor care afirmă că „dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin
lege”. Anume acest termen – „oricare persoană” – a trezit dezbateri aprinse.
Pornind de la premisa lipsei unui consens european vis-à-vis de momentul
începerii vieţii şi că, în cel mai bun caz, despre embrionul (fătul) intrauterin se poate
spune că „aparţine rasei umane”, Curtea a decis în cazul Vo contra Franţei că nu
există o încălcare a art. 2 al Convenţiei.
Dincolo de latura morală a acestei decizii şi în ciuda obiecţiilor parvenite
ulterior din partea unui număr de critici, cert este că precedentul judiciar a fost

21
http://www.echr.coe.int.
22
S. Brânză, Aspecte generale ale infracţiunilor contra vieţii // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova, 1999, nr.2, p.88 citat de Eşanu Adriana, Ajder Corina, op. cit., p. 36.
23
Făt (fetus) – fiinţă umană începând de la sfârşitul celei de a doua luni de sarcină şi pană la sfârşitul acesteia. Stadiul
de făt urmează celui de embrion: sistemele şi organele sunt deja formate, perioada fetală fiind marcată mai ales prin
maturitate şi creştere. A se vedea: Dicţionar de medicină Larousse / Trad. de E.I. Burlacu, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 1999, p. 183 citat de Eşanu Adriana, Ajder Corina, op. cit., p. 36.

17
stabilit: produsul concepţiei nu are statut juridic şi nu se bucură de protecţia
legii.
În dezacord cu opinia majorităţii, judecătorii G. Ress (Germania) şi A.
Mularoni (San-Marino),24 luând în consideraţie evoluţia ştiinţifică ce demonstrează
viabilitatea fătului chiar înainte de naştere şi dezbaterile publice despre cercetarea pe
embrioni, alături de opiniile personale faţă de momentul începerii vieţii, consideră
că viaţa începe înainte de naşterea propriu-zisă, motiv pentru care art. 2 din
Convenţie se referă şi la făt. Per a contrario, judecătorii L. Caflisch (Elveţia), M.
Fischbach (Luxemburg), P. Lorenzen (Danemarca), W. Thomassen (Olanda) şi C.
Rozakis (Grecia) au prezentat un compromis mai pragmatic pentru protecţia
produsului concepţiei. Aceştia au examinat din punct de vedere ştiinţific, legal şi
moral evoluţiile din Europa şi au notat că „viaţa intrauterină este deja considerată
pasibilă de protecţie, dar această protecţie este diferită de cea acordată unui copil
după naştere, şi mult mai îngustă ca scop”25 . Tocmai această viziune se dovedeşte a
fi cea mai apropiată de prevederile unor acte internaţionale ce atribuie embrionului o
protecţie sporită. O probă in acest sens pot servi prevederile art.18 al Convenţiei
pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la
aplicarea biologiei şi medicinei, adoptată la 04.04.1997, la Oviedo (Spania),26 prin
care s-au impus restricţii şi limitări ale cercetării ştiinţifice şi ale experimentelor
nonterapeutice pe embrion.
Pornind de la ideea că embrionul (fătul) nu poate supravieţui în afara
corpului mamei pană la naştere şi că, pe perioada sarcinii, va fi considerat parte a
corpului ei, Curtea Europeană a decis cu 14 voturi din 17 că produsul conceperii nu
poate avea statut juridic. Mai mult ca atât, dacă s-ar fi recunoscut încălcarea
dreptului la viaţă prin avort, cele 39 de state membre care au legalizat avortul s-ar fi
pomenit intr-o situaţie dificilă; or, legislaţia lor, într-o asemenea ipoteză, ar deveni
incompatibilă cu Convenţia.
24
T. Goldman Vo v. France and fetal rights: The Decision not to Decide // Harvard Human Rights Journal, 2005,
vol.XVIII, p. 280 citat de
25
Idem.
26
Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicarea biologiei şi
medicinei, în vigoare din 01.12.1999, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.1256-XV din 19.07.2002 // MO
al Republicii Moldova, 2002, nr.110-112/ 853 / În vigoare pentru Republica Moldova din 01.03.2003.

18
 Raţionamentul invocat de CEDO este unul ştiinţific; dat fiind că, aşa cum
afirmă specialiştii in domeniu,27 produsul concepţiei este incapabil de a supravieţui
şi a se dezvolta in afara uterului feminin şi, prin urmare, embrionul (fătul) nu este
decât o parte componentă a corpului matern. Cu toate că embrionul (fătul) dispune
de organe şi sisteme, sângele nu se contopeşte cu cel al mamei şi poate avea o altă
grupă sanguină; până la obţinerea vieţii extrauterine, există o legătură indisolubilă
dintre produsul conceperii şi mamă, legătură care favorizează formarea şi
dezvoltarea celui dintâi in virtutea procesului biologic firesc.28
Există însă o propunere legislativă sub numele de Bill C484 (Unborn
Victims of Crime Act),29 invocată de către conservatistul Ken Epp, trecută in a doua
lectură in Parlament pe 5 martie 2008, care vine să completeze Codul penal
canadian şi să creeze o normă distinctă pentru moartea fătului atunci când o femeie
gravidă este atacată. Această iniţiativă ameninţă femeile cu limitarea dreptului de a
decide asupra întreruperii sarcinii şi poate fi considerată ca un pas firesc de
criminalizare a avortului. Astfel privite lucrurile, ar trebui eventual să se modifice şi
Partea a VIII-a a Codului penal canadian30 „Infracţiuni contra persoanei şi
reputaţiei”; or, fătul nu este persoană şi nu poate să cadă sub incidenţa acestui
capitol. În contrast cu cele propuse, Curtea Supremă in cauza Dobson contra
Dobson31 a decis că toate drepturile, in acest caz, aparţin femeii, deoarece acordarea
unor drepturi fătului automat ar limita careva drepturi ale femeii, pentru că este
imposibil ca două persoane care ocupă acelaşi corp să se bucure de drepturi
depline.32
Aşadar, o analiză în detaliu a noţiunii de drepturi reproductive, confruntată
cu scopul general al legii penale (art. 2 CP RM) şi constatarea sus-enunţată ne duce
la următoarea concluzie: atât Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea

27
Gh. Scripcaru, A. Ciucă, V. Astărăstoaie, Introducere în biodrept – de la bioetică la biodrept, Bucureşti: Lumina
LEX, 2003, p. 212 citaţi de Eşanu Adriana, Ajder Corina, op. cit., p. 37.
28
Н. Е. Крылова. Уголовное право и биоэтика: проблемы, дискуссии, поиск решений. – Москва: Инфра, 2006,
p. 101 citată de Eşanu Adriana, Ajder Corina, op. cit., p. 37.
29
A.Joyce. The Case Against a „Fetal Homicide” Law // http://www.arcccdac. ca/fetal_homicide_law.html.
30
Canada Criminal Code (R.S., 1985, c. C-46) // http://laws.justice.gc.ca/en/C-46.
31
A.Joyce. Op. cit. // www.arcc-cdac.ca/fetal_homicide_law.html.
32
Eşanu Adriana, Ajder Corina, op. cit., p. 38.

19
sănătăţii reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001, cât şi
Codul Penal al Republicii Moldova nu-şi propun apărarea produsului conceperii.
Or, obiectul prioritar al drepturilor reproductive, efectiv, al instrumentelor
de protecţie a acestor drepturi, este sănătatea reproductivă a persoanei, definită ca
fiind sănătatea fizică şi psihică, precum şi prosperitatea socială a persoanei în toate
aspectele referitoare la sistemul ei de reproducere, care îi determină capacitatea de
procreare.33 Astfel că orice acţiune şi/sau inacţiune căreia îi incubă manipularea cu
embrioni de origine umană sau animală şi care deţine capacitatea de a vicia
drepturile reproductive ale persoanei este susceptibilă de apărarea oferită de lege,
inclusiv şi prin instrumentele de politică penală.
O asemenea interpretare a noţiunii de embrion poate fi dedusă şi prin
analiza legislaţiei statelor străine. Un exemplu relevant în acest sens ar fi Marea
Britanie, care prin sub-secţiunea (2) a secţiunii 3 din Human Fertilization and
Embryonology Act din 1990, cu amendamentele de rigoare din 2008,34
reglementează următoarele:
„Nici o persoană nu va implanta în organismul unei femei un alt embrion
decât cel permis.”
În aceeaşi ordine de idei un embrion permis este definit de sub-secţiunea (4)
a secţiunii 3ZA a legii invocate:
Un embrion este un embrion permis în cazul în care:
(A) a fost creat prin fertilizarea unui ovul permis de către spermatozoizi
permişi,35
(B) ADN-ul mitocondrial sau nuclear din orice celulă a embrionului nu a
fost modificat, şi
(C) nici o celulă nu a fost adăugată la acesta, decât prin diviziunea celulelor
embrionare proprii

33
Art. 1 din Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, nr. 185 din 24.05.2001, MO
nr. 90-91 din 02.08.2001.
34
http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2008/ukpga_20080022_en_2#pt1-pb1-l1g1.
35
Prin ovul şi spermatozoid permis urmează să înţelegem: a) ovul sau spermatozoidul produs de sau extras din ovarul
unei femei, respectiv – testiculul unui bărbat; b) a căror ADN mitocondrial sau nuclear nu a fost modificat // Sub-
secţiunea (2) şi (3) a secţiunii 3ZA din Human Fertilization and Embryonology Act din 1990, cu amendatele de
rigoare din 2008, Marea Britanie // http://www.opsi.gov.uk/acts/acts2008/ukpga_20080022_en_2#pt1-pb1-l1g1.

20
 Astfel, legislatorul britanic asumându-şi pe deplin rolul predictiv a impus o
prohibiţie totală în ceea ce priveşte manipularea cu embrionii de o altă provenienţă
decât cea umană, or, o atare concluzie nu poate fi dedusă din analiza legislaţiei
naţionale în domeniu, ceea ce, efectiv, constituie nu numai o lacună normativă, ci şi
un pericol pentru relaţiile sociale existente la moment în Republica Moldova.
Un alt plus al legislaţiei britanice este că ea omite definirea conceptului de
embrion, or, în al 5-a Raport pentru sesiunea 2004-05, întitulat Tehnologiile
Reproductive Umane şi Legea, a Comitetului pentru Ştiinţă şi Tehnologie a Camerei
Comunelor a Parlamentului Britanic se specifică, prin recomandarea a 5-a,
următoarele:
„Suntem îngrijoraţi de faptul că oricare definiţii juridice ale embrionului
bazate pe modul în care aceasta a fost creat sau capacităţile sale ar fi contestabile
legal sau nu vor reuşi să reziste progresului tehnologic. Încercarea de a defini un
embrion în Human Fertilization and Embryonology Act din 1990 s-a dovedit a fi
contra-productivă şi recomandăm ca orice legislaţie viitoare ar trebui să reziste
tentaţiei de a redefini această situaţie. Considerăm că o abordare mai bună ar fi să
se definească formele de embrion care poate fi implantat şi în ce condiţii. Folosind
această abordare, numai acele forme de embrioni specificate de legislaţie, cum ar fi
cele create prin fertilizare, ar putea fi implantate în uter şi, prin urmare, utilizate în
scopuri de reproducere. Alte forme de embrioni ar fi reglementate în măsura în
care sunt create şi folosite în scopuri de cercetare.”36
Considerăm că o atare logică este susceptibilă de aplicabilitate şi în
contextul Republicii Moldova, fapt ce se explică prin incidenţa următoarelor
argumente:
1. Noţiunea de embrion este una polisemantică din punct de vedere
juridic, or, fiecare sens la acesteia îi găseşte reflectarea într-un anumit sector al
relaţiilor sociale;
2. Utilizarea respectivei noţiuni în conţinutul art. 161 CP RM nu
generează o confuzie între diferite sensuri ale cuvântului, deoarece pentru respectiva
36
Human Reproductive Technologies and the Law. Fifth report of the Session 2004-05, Vol. I. Ordered by the House
of Commons. Published on 24 March 2005, p. 175-176.

21
componenţă de infracţiune nu este de ordin conceptual definirea sintagmei, ci
capacitatea diferitor forme ale embrionului de a constitui obiectul tehnologiilor de
medicină reproductivă;
3. Interpretarea noţiunii de embrion doar în limitele atributului
uman, ar genera imposibilitatea aplicabilităţii art. 161 CP RM în cazul transferului
unui embrion de origine animală, ceea ce ar duce la prejudicierea drepturilor
victimei supusă unei asemenea proceduri biomedicale;
4. Eventualele dileme ridicate în contextul determinării limitei
inferioare a vieţii nu trebuie conexate noţiunilor de embrion, protoembrion sau făt,
ci noţiunii de copil, care în limitele unui sistem de drept are un conţinut unic şi
imuabil.37

37
Bunăoară, nici o altă componenţă de infracţiune din Codul Penal al RM, decât cea din art. 161 CP RM, nu operează
cu noţiunea de embrion, ci de copil. Şi, deşi, subiectul în discuţie este deseori conexat art. 147 CP RM –
Pruncuciderea, aceasta componenţă înglobează doar noţiunea de copil.

22
 § 2. Incriminarea penală a fecundării artificiale şi implantării embrionului în
sistemul de drept de tip continental european

La momentul actual, problema legiferării tehnicilor procreative este una

destul de complexă şi discutabilă atât la nivelul unui anumit stat, cât şi în contextul
unei societăţi internaţionale.
Analiza legislaţiei penale contemporane denotă că în unele ţări răspunderea
pentru efectuarea ilegală a însămânţării artificiale şi implantării embrionului,
precum şi a faptelor conexe acestora, îmbracă un conţinut de sancţiune civilă sau
administrativă, iar în altele – acestea sunt completate de pedepse penale, prevăzute
nu numai pentru faptele numite, dar şi pentru acţiuni separate ale procedurilor de
reproducere medical asistată.
Un prim exemplu în acest sens ar fi cel al Germnaniei care prin
Embryonenschutzgesetz (Legea privind protecţia embrionilor) din 1990
reglementează prohibiţia următoarelor activităţi relevante atât pentru însămânţarea
artificială, cât şi pentru fecundarea in vitro per ansamblu:
În ceea ce priveşte tehnicile de procreaţie medical asistată trebuie să
menţionăm că legislaţia penală a Republicii Moldova este una secă, neconţinând
absolut nici o prohibiţie în sensul manipulării cu gameţii. Or, legislaţia germană are
meritul de a fi progresistă în acest sens, incriminând:
În domeniul practicării unor tehnici de procreaţie artificială:
1. Fertilizarea ovulelor:
1.1. Posibilitatea fertilizării ovulelor este limitată exclusiv la scopul de

impregnare a femeii de la care provin;

1.2. Numărul acestora este limitat la 3 per ciclu;

1.3. Este prohibită fertilizarea ovulelor fără intenţia de a impregnare a

femeii de la care acestea provin;

1.4. Este prohibită fertilizarea ovulelor cu spermă fără consimţământul

femeii şi bărbatului de la care provin gameţii;

23
 1.5. Este prohibită fertilizarea cu bună-ştiinţă a ovulelor cu sperma

provenită de la un individ decedat38

2. Este prohibită manipularea artificială a spermei întru penetrarea
ovulelor cu aceasta39
Încălcarea respectivelor prohibiţii de către medicul supraveghetor este
condamnabilă pentru fiecare acţiune cu un maxim de 3 ani de privaţiune de libertate
sau o amendă penală. Totodată, Embryonenschutzgesetz nu acoperă şi relaţiile
sociale privind practicarea ilegală a unei tehnici de procreaţie artificială.40
E necesar, de altfel, să elucidăm unele posibilităţi de realizare a implantării
embrionului. Or, judecând conform reglementărilor germane aceasta se poate
efectuate în variate metode. Astfel, legislaţia germană incriminează penal
următoarele acţiuni vizând transferul de embrioni:
1. Transferul embrionilor către o femeie:
1.1. Este limitat în sensul utilizării exclusive a propriilor embrioni genetici
1.2. Implantarea embrionului este precedată de enunţarea consimţământului
pacientei
2. Numărul embrionilor transferaţi pentru gestaţie:
Numărul acestora este limitat la 3 per ciclu41
3. Transferul de embrioni de o pacientă la alta:
Recoltare de un embrion de la o femeie şi transferul la alta pentru gestaţie
este interzisă.42
În domeniul prestabilirii sexului:
Fertilizarea ovulelor cu sperma a cărei cromozom de sex a fost prestabilit:

38
Irene Barnett, Trudy Steuernagel, Germany’s Embryo Protection Law: Issue Definition and Policy Outcomes, Paper
presented at the annual meeting of the Midwest Political Science Association, Chicago, IL, April 15-18, 2004, p. 3 //
http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-3.php.
39
Ibidem, p. 4 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
4.php.
40
Ibidem, p. 3 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
3.php.
41
Ibidem, p. 3 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_ citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
3.php.
42
Ibidem, p. 4 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_ citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
4.php.

24
 • Este prohibită cu menţiunea că se poate utiliza doar în scopul de a evita
anumite maladii sau condiţii genetice, precum boala Tay-Sachs.43
Încălcarea respectivei interdicţii de către medicul supraveghetor este
condamnabilă cu un maxim de 1 an de privaţiune de libertate sau o amendă penală.44
În domeniul integrităţii genetice:
1. Este prohibită manipularea cu genomul uman

2. Este interzisă utilizarea gameţilor umani injectaţi cu informaţii genetice

modificate în scopul fertilizării şi gestaţiei.45

Încălcarea respectivei interdicţii este condamnabilă cu un maxim de 5 ani de
privaţiune de libertate sau o amendă penală.46
Dat fiind că finalitatea etapei de fertilizare extracorporală a gameţilor
feminini de cei masculini este constituirea unui embrion, am avea să aducem un
ultim exemplu de faptă ilegală ce ţine de legea penală germană:
Crearea de hibrizi sau himere este condamnabilă cu un maxim de 5 ani
privaţiune de libertate sau amendă penală.47
Cuvântul „hibrid” are sensuri biomedicale diferite.
În genetică, un hibrid este rezultatul unei încrucişări între cei doi părinţi
genetic diferiţi. În cazul în care părinţii sunt suficient de diferiţi, poate exista un
hibrid steril (de exemplu, în transmisiunea genetică de cal şi măgar pentru a produce
un catâr).
În genetica celulară, o celulă este un hibrid dacă conţine componente din
unul sau mai mulţi genomi (altele decât zigoţii şi derivaţii acestora). Celule hibrid
pot fi formate prin mai multe tehnici, inclusiv fuziunea celulară, fuziunea a două sau
a mai multor celule.
43
Boala Tay-Sachs – o tulburare genetico-metabolică cauzată de deficitul de hexosaminidaza enzimei A (hex-A),
care duce la un eşec de a procesa un lipidic numit gangliozidul GM2, care se acumulează în creier şi în alte ţesuturi //
http://www.medterms.com/script/main/art.asp?articlekey=6308.
44
Irene Barnett, Trudy Steuernagel, op. cit., p. 4 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_
citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-4.php.
45
Trebuie remarcat că aceste practici nu sunt interzise în cazul în care gameţii manipulaţi nu sunt destinaţi gestaţiei.
Sunt excluse terapiile medicale cum ar fi radiaţiile şi chimioterapia a căror consecinţă nedorită poate să modifice
conţinutul genetic al gameţilor sau embrionilor // Ibidem, p. 5 // http://www.allacademic.com//
meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-5.php.
46
Ibidem, p. 4 // http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
4.php.
47
Ibidem, p. 5 // http://www.allacademic.com// meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-
5.php.

25
 În genetica moleculară, o moleculă de ADN hibrid este o moleculă de ADN
cu componente de origine diferite.48
Himera, în medicină, reprezintă o persoană compusă din două tipuri
distincte de celule genetice. Himerele umane au fost descoperite, odată cu apariţia
testelor tipului de sânge, atunci când sa constatat că unii oameni au avut mai mult
decât un tip de sânge. Majoritatea dintre ei s-au dovedit a fi chimere sangvine -
gemeni non-identici, care au împărtăşit o livrare comună de sânge în uter. Cei care
nu au un frate (soră) geamăn se crede ca au celule de sânge de la un geamăn care a
murit la începutul anului gestaţie. Embrionii gemeni deseori uzează de o livrare
unică de sânge în placentă, permiţând celulelor sangvine stem de a trece de la unul
şi la altul şi de a se implanta în măduva osoasă a acestuia. Aproximativ 8% din
perechile de gemeni non-identice sunt himere. Mulţi mai mulţi indivizi sunt
microhimere şi posed un număr mai mici de celule sanguine străine care posibil au
trecut de la mamă prin placentă sau persistă dat fiind unei transfuzii de sânge.
Fecundarea in vitro de asemenea contribuie la numărul de himere umane. Pentru a
îmbunătăţi ratele de succes a conceperii, doi sau mai mulţi embrioni sunt plasaţi în
uter, astfel femeile suspuse fecundării in vitro au şanse mai mari de a da naştere la
gemeni. Mai mulţi gemeni înseamnă mai multe himere.
În mitologia greacă, Himera a fost un monstru cu cap de leu, corp de capră,
şi coada un şarpe.49
În ceea ce priveşte exemplul Franţei, trebuie menţionăm că reglementările
penale în domeniu sunt ghidate prioritar de două acte normative: propriu-zis Codul
Penal şi Codul Sănătăţii Publice.
Astfel, Codul Penal al Franţei prevede în Cartea a V-a: Alte crime şi delicte,
Titlul 1: Despre infracţiuni în domeniul sănătăţii publice, Capitolul 1: Despre
infracţiuni în domeniul eticii biomedicale:
- Secţiunea 2: Despre protecţia corpului uman50

48
http://www.medterms.com/script/main/art.asp?articlekey=3822.
49
http://www.medterms.com/script/main/art.asp?articlekey=8905.
50
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=B293E7E71CB50263221AFEB25A6DFB9D.tpdjo 04v_3?
i dSectionTA=LEGISCTA000006165390&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20100516

26
 Art. 511-11: Actul de colectare sau prelevare de gameţi de la o persoană în
viaţă destinaţi realizării unei proceduri de procreaţie asistată medical, fără efectuarea
testelor pentru maladiile transmisibile astfel cum se prevede în conţinutul articolului
L. 1211-6 din Codul Sănătăţii Publice este pedepsit cu doi ani de închisoare şi
30.000 de euro amendă.
Fiecare pacient urmând a fi supus testelor serologice asupra prezenţei
maladiilor: HIV 1+2, Hepatita B şi C, sifilis.51
Art. 511-12: Actul de procedare la o însămânţare artificială, utilizând
spermă recent colectată sau un melanj de spermă, provenit din donaţii şi realizat cu
încălcarea articolului L. 1244-3 din Codul Sănătăţii Publice este pedepsit cu doi ani
de închisoare şi 30.000 de euro amendă.
Or, articolul L. 1244-3 din Codul Sănătăţii Publice prevede că însămânţarea
artificială cu spermă recent colectată provenită dintr-o donaţie, precum şi melanjul
de sperme este interzis.52
Art. 511-13: Faptul subordonării unui beneficiu provenit dintr-o donaţie de
gameţi, realizată în contextul desemnării de către cuplul receptor a unei persoane,
care în mod voluntar a acceptat să purceadă la o atare donaţie, în favoare unui cuplu
terţ, efectuat cu încălcarea articolul L. 1244-7 din Codul Sănătăţii Publice este
pedepsit cu 2 de închisoare şi 30.000 de euro amendă.
Astfel că beneficiul unei asemenea donaţii de gameţi nu poate nici într-o
manieră a fi subordonat unui cuplu terţ. În timpul interviurilor cu echipa medicală,
donatoarea de oocite trebuie în mod particular informată asupra condiţiilor
stimulării ovariene şi prelevării oocitare, riscurilor şi contraindicaţiilor legate de
respectiva tehnică. Informarea asupra condiţiilor legale ale donaţiei include
principiile anonimatului şi gratuităţii. Pacienta beneficiază de rambursarea tuturor
cheltuielilor legate de donaţie.
- Secţiunea 3: Despre protecţia embrionului uman53

51
http://www.chups.jussieu.fr/polys/gyneco/POLY.Chp.10.html.
52
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=B293E7E71CB50263221AFEB25A6DFB9D.tpdjo 04v_3?
idSectionTA=LEGISCTA000006171520&cidTexte=LEGITEXT000006072665&dateTexte=20100516
53
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=B293E7E71CB50263221AFEB25A6DFB9D.tpdjo 04v_3?
idSectionTA=LEGISCTA000006165391&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20100516

27
 Art. 511-15: Faptul obţinerii de embrioni umani, realizat contra unei
remuneraţii, indiferent de forma acesteia, este pedepsit cu şapte ani de închisoare şi
100.000 de euro amendă.
Aceeaşi pedeapsă se răsfrânge şi asupra faptului aportului persoanei la
favorizarea obţinerii de embrioni umani, realizată contra unei remuneraţii, indiferent
de forma acesteia, precum şi remiterea cu titlu oneros către terţi a embrionilor
umani.
Art. 511-16: Faptul obţinerii de embrioni umani fără respectarea condiţiilor
prevăzute de articolele L. 2141-5 şi L. 2141-6 a Codului Sănătăţii Publice e
pedepsită cu şapte ani de închisoare şi 100.000 de euro amendă.
Astfel, articolul 2141-5 din Codul Sănătăţii Publice prevede: cu titlul de
excepţie, ambii membri a cuplului pot consimţi în scris la faptul ca embrionii
conservaţi să fie recepţionaţi de un alt cuplu în condiţiile prevăzute de articolul L.
2141-6. În caz de deces a unui membru al cuplului, supravieţuitorul este consultat în
scris asupra faptului că poate consimţi la aceea ca embrionii conservaţi să fie
recepţionaţi de un alt cuplu în condiţiile articolului L. 2141-6. Or, articolul L. 2141-
6 prevede că în mod excepţional un cuplu ce corespunde cerinţelor din articolul L.
2141-254 şi pentru care asistenţa medicală la procreaţie fără recurgerea la un terţ
donator nu se poate realiza, sunt în drept de a dobândi un embrion. Cuplul este în
mod prealabil informat asupra riscurilor procedurii de procreaţie medical asistată ce
se pot răsfrânge asupra copilului nenăscut. Dobândirea de embrioni este subordonată
unei decizii a autorităţii judiciare, care recepţionează în mod prealabil
consimţământul scris a cuplului ce se află la originea conceperii sale. Judecătorul se
asigură că cuplul solicitant întruneşte condiţiile articolului L. 2141-2 şi purcede la
investigarea tuturor aspectelor ce circumstanţiază viaţa cuplului de recepţie şi de
care va beneficia copilul ce se va naşte, în special apreciind condiţiile de pe planul
familial, educativ şi psihologic. Autorizarea de recepţie e valabilă pe o perioadă
54
Bărbatul şi femeia ce formează un cuplu trebuie să fie în viaţă, având vârsta necesară procreaţiei, căsătoriţi sau în
măsură să prezinte proba că convieţuiesc în comun mai mult de 2 ani şi asupra consimţirii transferului de embrioni sau
însămânţării. Obstacol la realizarea procedurii de însămânţare sau transferul de embrioni îl constituie decesul unui
membru al cuplului, depunerea unei cereri de divorţ, precum şi revocarea scrisă a consimţământului bărbatului sau
femeii, realizată în raport cu medicul împuternicit la realizarea procedurii de procreaţie medical asistată.

28
renovabilă de trei ani. Cuplul dobânditor de embrion şi cel ce a renunţat la acesta, nu
se pot informa în mod respectiv asupra identităţii lor. Totodată, în caz de necesitate
terapeutică, un medic poate avea acces la informaţiile medicale neidentificatoare,
vizând cuplul ce a renunţat la embrion. Este prohibită acordarea oricărei
remuneraţii, indiferent de forma sa, cuplului ce a renunţat la embrion. Recepţionarea
embrionului este subordonată regulilor de securitate sanitară. Aceste reguli cuprind
cu prioritate teste pentru depistarea maladiilor infecţioase. Doar structurile publice
sau private cu scop nelucrativ, autorizate în modul cuvenit, pot conserva embrioni
destinaţi a fi recepţionaţi de un alt cuplu.
Art. 511-17: Faptul de purcede la o concepere in vitro sau la crearea prin
clonare a embrionilor umani, în scopuri industriale sau comerciale este pedepsit cu
şapte ani de închisoare şi 100.000 de euro amendă.
Aceeaşi pedeapsă se răsfrânge şi asupra faptei de utilizare a embrionilor
umani în scopuri industriale sau comerciale.
Art. 511-18: Faptul de a purcede la conceperea in vitro sau la crearea prin
clonare a embrionilor uman cu scopul de realizare de cercetări este pedepsit cu şapte
ani de închisoare şi 100.000 euro amendă.
Art. 511-18-1: Faptul de purcede la constituirea prin clonare a embrionilor
umani, în scopuri terapeutice este pedepsit cu şapte ani de închisoare şi 100.000
euro amendă.
Art. 511-20: Fapta de a proceda la diagnosticul prenatal fără a dobândi
autorizaţia prevăzută de articolul L. 2131-1 a Codului Sănătăţii Publice este
pedepsită cu doi ani de închisoare şi 30.000 euro amendă.
Respectiva autorizaţie este eliberată pe un termen de 5 ani.
Art. 511-21: Fapta de nerespectare a dispoziţiilor articolelor L. 2131-4 şi L.
2131-4-1 (din Codul Sănătăţii Publice al Franţei) privind diagnosticul de pre-
implantare este pedepsit cu 2 ani de închisoare şi 30.000 euro amendă.
511-22: Fapta de efectuare a activităţilor de procreaţie medical asistată fără
a avea autorizaţia prevăzută de aliniatul 4 al articolului L. 2142-1 din Codul

29
Sănătăţii Publice sau fără respectarea prescripţiilor ultimei norme este pedepsită cu
2 ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă.
Astfel, activităţile clinice de procreaţie medical asistată, cu excepţia
însămânţării artificiale şi stimulării ovariene, nu pot fi practicate decât în structuri de
sănătate publică, acreditate în modul stabilit. Autorizaţia fiind valabilă pe o perioadă
de 5 ani. Fecundarea in vitro este subordonată unei reuniuni de autorizaţii clinice şi
biologice prevăzute de legea franceză.
511-24: Fapta de efectuare a activităţilor de procreaţie medical asistată,
realizată pentru alte scopuri decât cele definite în articolul L. 2141-2 din Codul
Sănătăţii Publice este pedepsită cu 5 ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă.
Or, procreaţia medical asistată este destinată necesităţii de a fi părinţi a unui
cuplu.
Ea are drept scop remedierea infertilităţii, a cărei caracter patologic a fost
medical diagnosticat, fie evitarea transmiterii către copil sau membru al cuplului a
unei maladii de o gravitate particulară.
În ceea ce priveşte reglementările domeniului procreaţiei medical asistate
din România, trebuie să menţionăm că în limitele acestui stat există un gol
legislativ privind tehnicile de procreaţie medical asistată.
Primul centru de procreaţie medical asistată din România a intrat în
funcţiune în 1995, la Timişoara, după care au luat fiinţa alte două în Bucureşti.
Activitatea acestor centre însă nu are nici un suport legal.
Parlamentul României a ratificat la 22 februarie 2001, conform Constituţiei
României, art. 74, alin. (2), Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului
şi a demnităţii fiinţei umane, faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, Convenţia
privind drepturile omului şi biomedicină, semnate la Oviedo, la 4 aprilie 1997 . S-a
semnat la Paris la 12 ianuarie 1998 şi Protocolul adiţional la această Convenţia
Europeană privind drepturile omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinii , referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane.
Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Ministerului Sănătăţii şi Familiei
consideră că activitatea de procreaţie medical asistată se desfăşoară în baza acestor

30
acte normative care sunt însă doar orientative, fără să existe o lege în România care
să precizeze toate detaliile activităţilor ce presupun intervenţii pe embrioni.55
Astfel, în România actul normativ de referinţă pentru practicarea
respectivelor proceduri este Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, nr.
95/2006, Monitorul Oficial al României, 2006, Partea I, nr. 372, (28 aprilie) –
Titlul VI.
Totodată, la data de 23 septembrie 2009 prin Ordinul Ministerului Sănătăţii
nr. 1156/2009, Monitorul Oficial al României, nr. 640, din 29.09.2009 Titlul VI al
Legii sus-menţionate a fost abrogat.56
În asemenea condiţii, cuplurile care nu pot avea un copil pe cale naturală şi
încearcă inseminarea artificială riscă să ajungă după gratii... Or, efectuarea contra
cost a procedurilor de fertilizare in vitro şi a celor de inseminare artificială vor intra
sub incidenţa traficului de celule umane şi vor fi pedepsite cu închisoarea de la 3 la
10 ani (art. 158 alin. (1) din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, nr.
95/2006, Monitorul Oficial al României, 2006, Partea I, nr. 372, (28 aprilie)).
Medicii specialişti spun că ordinul ministerial este absurd, în contextul în
care nu există alternativă pentru cuplurile care nu pot avea copii. Măsura a fost luată
pe fondul scandalului de la clinica Sabyc.57

55
http://www.adevaruldespreavort.ro/arhiva/cursuri/Dr.%20Christa%20Todea-Gross%20-%20FERTILIZAREA%
20IN%20VITRO.pdf
56
http://legislatie.just.ro/Document.aspx.
57
http://www.antena3.ro/stiri/romania/fertilizarea-in-vitro-interzisa-de-lege-printr-un-ordin-al-fostului-ministru-al-
sanatatii-ion-bazac_82037.html.

31
 § 3. Răspunderea penală pentru faptele de fecundare artificială şi implantare a
embrionului în sistemul de drept de tip common law

În paragraful anterior am mizat pe relevarea conţinutului legislativ al

diferitor legiuiri penale europene ce deţin reglementări în domeniu cercetat. Or, în
această secţiune, din raţiuni obiective de spaţiu ne propunem să reflectăm cu
prioritate practica judiciară, sub aspectul unui izvor important de drept penal în
sistemul de tip common law, dar nenegând şi rolul actelor normative ce descriu în
contextul acestuia o pronunţată tendinţă spre coeziune şi unitate.
În acest sens Marea Britanie are meritul de a legifera într-un unic act –
Human Fertilisation and Embryology Act, 199058 – raporturile administrative şi
penale vizând acţiunile de însămânţare artificială şi implantare a embrionului,
reglementând în latura penală următoarele prohibiţii:
Secţiunea 3: Prohibiţii vizând embrionii
(1) Nici o persoană nu se va deda
(a) creării unui embrion sau
(b) păstrării sau utilizării unui embrion
Decât în limitele admisibile de licenţă
(2) Nici o persoană nu va plasa în corpul unei femei
(a) un embrion viabil decât unul de origine umană sau
(b) orice gamet viabil decât unul de origine umană
(3) O licenţă nu poate autoriza
(a) păstrarea sau utilizarea unui embrion după apariţia dungii primitive59
(b) plasarea embrionului într-un animal
(c) păstrarea sau utilizarea unui embrion în circumstanţe prohibite pentru
păstrarea şi utilizarea lui sau

58
http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1990/pdf/ukpga_19900037_en.pdf.
59
Dungă primitivă – creasta ectodermală pe linia mediană a sfârşitului caudal a discului embrionar din care se
dezvoltă mezodermul intraembrionic // http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/primitive+streak.

32
 (d) înlocuirea nucleului unei celule a embrionului cu nucleul prelevat din
celula oricărei persoane, embrion sau structură subsecventă dezvoltării embrionului.
(4) subsecţiunea (3) (a) presupune că dunga primitivă va apărea nu mai
târziu decât sfârşit perioadei de 14 zile, începând cu ziua de când gameţii s-au
contopit, neincluzând intervalul de prezervare a embrionului.
Secţiunea 4: Prohibiţii vizând gameţii
Nici o persoană nu va:
(a) păstra nici un gamet
(b) utiliza sperma oricărui bărbat, în scopul acordării de tratament oricărei
femei, decât dacă serviciile sunt destinate atât bărbatului, cât şi femeii împreună,
aceeaşi prohibiţie vizează şi utilizarea de ovule ale unei alte femei sau
(c) gameţi contopiţi cu gameţii viabili ai unui animal,
Cu excepţia limitelor descrise de licenţă
(2) O licenţă nu poate autoriza păstrarea sau utilizarea de gameţi în
circumstanţe prohibite pentru păstrarea şi utilizarea lor
(3) Nici o persoană nu va plasa în corpul unei femei spermă sau ovule în
circumstanţe prohibite de Act, decât în limitele admisibile de licenţă
Prin secţiunea 41 a Human Fertilisation and Embryology Act, 1990
stabileşte că persoana ce se face vinovată de încălcarea respectivelor prohibiţii riscă
fie o pedeapsă ce nu va depăşi 10 de închisoare sau o amendă, fie ambele.
Sistemul de drept tip common law ne demonstrează că tehnicile de procreare
medical asistată, pot constitui şi latura obiectivă a unei infracţiuni de incest. Or,
Codul Penal al statului Utah prevede expres în Titlul 76, Capitolul 7, secţiunea 102
60
că persona se face vinovată de comiterea infracţiunii de incest în cazul în care
furnizează sau pune la dispoziţie propriul său lichid seminal, în scopul de inserţie
sau de plasare a fluidului în vagin, col uterin sau uterul unei rude prin alte mijloace
decât raportul sexual.
Astfel, putem constata că în contextul legislaţiei penale a Republicii
Moldova însămânţarea artificială reprezintă o metodă eficientă de eludare a legii.

60
http://le.utah.gov/~code/TITLE76/htm/76_07_010200.htm.

33
Or, judecând conform conţinutului art. 201 CP RM, incestul poate, fi comis doar în
contextul unui raport sexual, pe când fertilizarea unei persoane cu lichidul seminal
al unei rude nu poate constitui, în virtutea principiului nullum crimen sine lege, o
încălcare a legii penale.
Urcând pe treapta componenţelor cărora faptic le incumbă tehnica de
însămânţare artificială şi/sau fecundare in vitro putem conchide că practica
internaţională este cointeresată de aspectul infracţiunii de adulter comisă prin
respectiva procedură (cel puţin în ţările unde ea este incriminată). Or, noţiunea de
adulter de la stat la stat dobândeşte un conţinut diferit. Astfel:
a. Insulele Filipine, Codul penal revizuit – actul sexual consensual
realizat între o femeie căsătorită şi un bărbat – altul decât soţul acesteia. Astfel în
acest context legiuitorul limitează cercul culpabililor de adulter doar la femei
b. Pakistan, Ordonanţa Hudood – reprezintă un act controversat care
prevede că femeia ce acuză un bărbat de viol trebuie să prezinte probe suficiente şi
determinate în acuzare ori în caz de eşec riscă să fie pedepsită de adulter
c. India – adulterul este definit drept raportul sexual dintr-o femeie şi un
bărbat realizat în lipsa consimţământului soţului celei dintâi
d. SUA – deşi rar întâlnită infracţiunea de adulter este încă prezentă în
legiuirile penale ale unor state federative, or, Codul Penal al statului Michigan
prevede drept pedeapsă detenţiunea pe viaţă pentru respectiva faptă, pe când
Maryland – o amendă în mărime de 10 $61
Un prim model în acest sens este cauza Ordorf vs. Ordorf.62 Cuplul implicat
în acest litigiu s-a căsătorit în Canada şi şi-a petrecut luna de miere în Anglia. După
două luni de sejur în Anglia, soţul a revenit în Canada, lăsându-şi soţia cu părinţii ei.
Relaţia de mariaj s-a epuizat în scurt timp dat fiind că orice contact sexual îi cauza
doamnei o durere insurmontabilă, datorată infirmităţii sale fizice (retroflexiune
uterină). Cinci ani mai târziu aceasta a dat naştere unui băiat înregistrându-l în
calitate de copil al doamnei şi domnului Hodgkinson (în certificatul de naştere fiind

61
http://en.wikipedia.org/wiki/Adultery.
62
Shimazu Ichiro, Cases and Legislation Concerning Artificial Insemination: A Comparative Study of Japanese
Law, Hitotsubashi Journal of Law and Politics, vol. 7, 1974, p. 9.

34
inclus şi numele de domnişoară al mamei). Peste o anumită perioadă ea s-a reîntors
în Canada, însă soţul a refuzat să o accepte drept soţie, fapt pentru care ea la acţionat
în judecată pentru dobândirea pensiei alimentare. Soţul a obiectat în sensul scoaterii
cererii de pe rolul instanţei, motivându-şi cerinţa prin faptul că odată ce doamna a
închiriat un apartament în Londra, după ce el a revenit în Canada, aceasta a comis
un adulter cu domnul Hodgkinson. Soţia a venit să conteste alegaţia soţului prin
faptul că băiatul născut nu este un rezultat al adulterului invocat, ci a unei proceduri
de fertilizare artificială, procedură care de altfel era una necesară în contextul
retroflexiunii uterine de care suferea. Încheind un acord cu d-ul Hodgkinson, ea a
fost fertilizată artificial în apartamentul acestuia de două ori, fiind sub anestetic.
Astfel, contraargumentele soţiei pot fi rezumate la următoarele:
1. copilul a fost născut drept rezultat al fertilizării artificiale
2. fertilizarea artificială urmează a fi interpretată ca o procedură
indispensabilă tratamentului doamnei
Instanţa de fond nu a reţinut drept temeinică prima alegaţie a soţiei dat fiind
faptul că ea în mod evident continua să comită adulter, chiar şi după ce s-a tratat de
retroflexiune uterină şi putea să întreţină relaţii sexuale fără durere.
Totuşi avocatul soţiei a reclamat că elementul esenţial al adulterului constă
în turpitudinea morală a actului sexual avut cu o persoană, alta decât soţul. Instanţa
însă nu a căzut de acord cu acest argument şi a statuat că „începând cu legea
mozaică şi ecleziastică, urcând până în prezent adulterul a fost privit drept principala
invaziune în obiectul mariajului – perpetuarea rasei umane.” Esenţa lui constă în
predarea voluntară unei alte persoane a puterilor sau facultăţilor reproductive a
individului culpabil şi/sau orice subminare a acestor puteri în schimbul unor servicii
oferite de o persoană alta decât soţul sau soţia. Orice contact sexual de această
natură este incontestabil un adulter, deoarece în cazul soţiei implică posibilitatea
introducerii în familia soţului a unui neam străin. Ratio decidendi a acestui caz este
acţiunea în vederea dobândirii pensiei alimentare pentru întreţinerea copilului,
invocată de către soţie şi care trebuia refuzată pe motiv că ea se face vinovată de
adulter. Astfel, obiter dictum instanţa a calificat acţiunea de fertilizare artificială ca

35
încadrându-se în definiţia de adulter. Faptele relevate în acest caz arată că deseori
soţiile culpabile de adulter invocă în alegaţie sau în fapt că au fost fertilizate
artificial, în scopul de a evita răspunderea pentru cele comise.
Totuşi, logica instanţei de judecată aplicată cazului Ordorf vs Ordorf, este
diametral opusă soluţiei vizată de cazul MacLENNAN vs MacLENNAN,63 în
contextul căruia un cuplu şi-a oficializat relaţia în august 1952, însă cuplul nu a avut
o relaţie maritală după separaţia lor în mai 1954. Soţia a dat naştere unui copil în
New York în 1957, fapt pentru care soţul a cerut divorţ pe motiv de adulter. Soţia a
explicat că a conceput copilul graţie unei proceduri de fertilizare heterologă. Soţul a
obiectat în sensul că niciodată nu a consimţit pentru o atare procedură şi că are dubii
că ea în general a avut loc. Soţia a alegat că fertilizarea heterologă nu constituie un
adulter, chiar şi în contextul în care a fost efectuată cu omiterea consimţământului
soţului.
Esenţa acestui caz constă în faptul de a interpreta dacă fertilizarea
heterologă constituie sau nu adulter – temei de declarare a divorţului. Întru
elucidarea respectivei probleme Curtea Scoţiană şi-a propus edificarea unei noţiuni
de adulter, fundamentată pe lucrările unor iluştri savanţi în domeniu dreptului,
precum şi pe practica judiciară anterioară. Astfel, Curtea a consultat asemenea cărţi
ca Deuteromonul, scrierile Sfântului Paul şi lucrările Canoniştilor şi a ajuns la
concluzia o componentă inerentă şi concomitentă a adulterului este „conjuctio
corporum”. Fundamentând respectiva constatare Curtea a dat următoarea de
definiţie:
1. Pentru ca un adulter să fie comis e necesar ca să fie prezente fizic două
persoane, angajate în acelaşi timp într-un act sexual mutual;
2. Pentru existenţa unui act sexual se cere realizarea unei uniuni corporale
dintre parteneri, ce ar implica şi un anumit grad de penetrare a organului sexual
feminin de către cel masculin
3. Pentru adulter nu e necesar ca lichidul seminal masculin să fie
depozitat în ovulul feminin

63
Shimazu Ichiro, op. cit., p. 12-14.

36
 4. Plasarea în ovulul feminin a lichidului seminal masculin prin procedee
altele decât un raport sexual nu constituie un act sexual
În mod logic, Curtea a statuat că fertilizare heterologă nu constituie un
adulter.
În acelaşi context Curtea şi-a expus părerea pe marginea unui precedent,
care invoca, similar cazului Ordorf vs Ordorf, exact inversul judecăţii respective.
Precedentul Doornbos vs Doornbos a fost criticat de Curtea Scoţiană în sensul că
dacă fertilizarea heterologă constituie un adulter atunci cine este autorul respectivei
fapte? Să presupunem că culpabilul este donatorul de spermă, atunci care e a fi
considerat momentul în care acesta comite respectiva faptă? Or, acest moment poate
fi legat de punctul în care sperma a fost extrasă din corpul său, fie de procedura în
care aceasta a fost introdusă în ovulul pacientei. Dacă e să acceptăm prima ipoteză,
trebuie să reţinem că de la momentul extragerii spermei, până la momentul
fertilizării poate trece o perioadă îndelungată de timp, în intervalul căreia donatorul
poate deceda, ne mai vorbind de situaţia în care aceasta poate să nu fie utilizată în
general. Printr-o reducere la absurd să presupunem că medicul responsabil de
procedură este culpabil de adulter, astfel în cazul în care acel medic este o femeie
sau însăşi pacienta atunci firul logic de succesiune a actelor culpabile dispare.
Astfel, în contextul în care situaţia descrisă în cazurile Ordorf vs Ordorf şi
MacLENNAN vs MacLENNAN ar fi invocată într-un caz penal concret, atunci apare
drept relevantă întrebarea, care ar fi logica soluţionării cauzei penale în contextul în
care legiuitorii diferitor state prevăd pentru noţiunea de adulter fie o definiţie
diferită, fie un grad disproporţionat de sancţiune, la care se sumează şi subtilităţile
juridice ridicate de tehnica de fertilizare artificială.
Or, o atare subtilitate nu se limitează exclusiv la cazurile de adulter, ci are o
relevanţă şi în contextul altor componenţe infracţionale. În acest context, secţiunea
270 din Codul penal al Californiei, prevede că un părinte a unui copil minor derivat
dintr-o concepţie legitimă sau ilegitimă, care voit omite să furnizeze sprijin pentru

37
copilul său este supus la o amendă care nu depăşeşte două mii de dolari sau cu
închisoare de cel mult un an.64
În contrast cu legislaţia Republicii Moldova o atare reglementare ar coincide
cu norma din art. 202 CP RM – Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la
întreţinerea copiilor, însă conţinutul acesteia a fost abrogat prin Legea nr. 277 din
18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului Penal al Republicii Moldova,
MO 41-44 din 24.02.2009, în vigoare din 24.05.2009.
Întrebare ridicată de practica judiciară a fost dacă soţul care a dat
consimţământul pentru fertilizarea heterologă ar putea fi considerat părinte în
conformitate cu prezenta secţiune a codului. În cazul cetăţeanului Sorensen,
Tribunalul Municipal din California l-a găsit vinovat pe acesta şi liberat de pedeapsă
penală cu numirea unui termen de probaţiune de trei ani, cu condiţia să realizeze
plăţile pe care datora pentru copil. El a declarat apel contra hotărârii instanţei de
fond.
Faptele s-au succedat după cum urmează:65 După şapte ani de căsătorie a
fost determinat medical faptul că soţul este steril. Soţia a dorit un copil, fie prin
fertilizare artificială sau prin adopţie, dar el a refuzat să-şi dea acordul. După
cincisprezece ani de căsătorie, el a fost de acord cu propunerea ei să fie supusă la o
procedură de fertilizare. Împreună au semnat un acord care solicită medicului să
efectueze procedura de fertilizare a soţiei cu material seminal a unui bărbat alb. Un
băiat s-a născut ca rezultat al fertilizării. Din informaţia descrisă de certificatul de
naştere, completat de mamă, derivă că bărbatul a fost numit tatăl copilului. El a
mărturisit că el nu a ştiut conţinutul certificatul de naştere. Timp de patru ani,
relaţiile familiale au decurs într-un ritm normal, soţul spunând prietenilor săi că el
este tatăl copilului. În 1964, cuplul a divorţat. La momentul de separare, ea nu a
solicitat nici un sprijin pentru fiul ei. În vara anului 1966, s-a îmbolnăvit şi nu a
putut să-şi exercite atribuţiile sale de muncă, fiind nevoită să apeleze la programe de
asistenţă socială pentru a întreţine copilul. Tatăl, în contextul acestor noi
circumstanţe, nu a acordat familiei nici un sprijin pentru copil, cu toate că cererile
64
http://law.onecle.com/california/penal/270.html.
65
Shimazu Ichiro, op. cit., p. 16-17.

38
de rigoare au fost făcute de către procuror. Tribunalul de Apel a respins toate
argumentele propuse de către organele de urmărire penală, fundamentându-şi
decizia prin următoare:
(1) Regulile vizând adopţia sunt inaplicabile respectivului caz, deoarece
procedura de adopţie este una exclusiv scrisă.
(2) Adopţia unui copil nelegitim de către tată printr-un act de recunoaştere
publică, cumulat cu acordul soţiei de a accepta respectivul copil în familia soţului.
Această dispoziţie, de asemenea, a fost una inaplicabilă, deoarece vizează doar tatăl
real al copilului.
(3) Doctrina contractuală, care ar statua un contract implicit în relaţiile de
familie şi, deci, ar descrie o obligaţie civilă naturală a soţului a fost considerată
irelevantă la un caz penal de genul acesta.
(4) Codul privind Probele al Californiei prevede aşa-numitele prezumţii
concludente de legitimitate. Astfel, o reglementare în domeniu include faptul că o
coabitare dintre o soţie şi un soţ care nu este impotent este prezumată în mod
concludent a fi legitimă. Însă un precedent ce vine să interpreteze această secţiune a
recunoscut că testele de sânge de la soţ şi copil ar putea nega coabitarea şi, prin
urmare, paternitatea. Logica ce guvernează acest precedent a fost considerată a fi
aplicabilă şi cazului în care soţul este steril şi copilul a fost conceput prin fertilizare
artificială heterologă.
(5) Din conţinutul Codului privind Probele rezultă că un copil născut în
timpul căsătoriei sau în termen de 300 zile după dizolvarea acesteia este legitim.
Dar, Curtea a statuat că această prezumţie ar putea fi contestată de către soţ sau de
către popor, şi poate fi uşor de înlăturată în cazul în care ambele părţi recunosc că
subiectul nu este tatăl biologic al copilului.
(6) Doctrina estoppel (interdicţie) a fost baza pe care hotărârea judecătoriei
municipale a fost construită şi teoria pe care organele de urmărire penală mizau în
principal. Însă estoppel a fost considerat aproape în exclusivitate legat de materia
civilă şi, deci, nu-şi găsea reflectarea într-un caz penal.

39
 Una dintre teoriile pe care această decizie a fost bazată este logica de
delimitare strictă între cazurile penale şi civile. Curtea a precizat că a existat o
diferenţă evidentă între o cauză penală, în care „sarcina de a dovedi fiecare element
al crimei este inerentă organelor de urmărirea penală” şi o cauză civilă, în care
„principii de drept contractual sau considerente de echitate pot fi aplicate.”
În primul rând această logică a fost folosită ca un instrument de interpretare
a noţiunii de „tată”. Se poate, deci, spune că pentru urmărirea penală sarcina de a
dovedi că soţul este tatăl copilului a fost imposibil de realizat.
În final, soţul nu a fost găsit vinovat şi copilul a devenit bastard.
Totuşi, epopeea cazului Poporul vs Sorensen nu ia sfârşit aici, ci a fost
deferit spre o soluţionare finală la Curtea Supremă de Justiţie, care a considerat că
acuzatul este „părinte” în sensul Codului Penal al Californiei şi a declarat:66
(1) Noţiunea de tată din Codul Penal nu poate fi limitată la cea de tată
biologic sau natural.
Un copil născut prin fertilizare heterologă nu are un părinte natural, or, acest
termen este frecvent utilizat. Donatorul anonim nu poate fi considerat părintele
natural, fiindcă el nu este mai responsabil decât donatorii de sânge sau de un rinichi.
El nu poate contesta prezumţia de legitimitate a familiei, pentru că prezumţia poate
fi contestată numai de către stat, soţ sau soţie şi descendentul lor. Cu utilizarea
materialului seminal congelat, însămânţarea artificială este posibilă şi după decesul
donatorului. În cazul în care nu există nici tatăl natural, instanţa poate căuta un tată
legal.
(2) Statutul de tată trebuie interpretat din punctul de vedere a unui om
rezonabil. Un om rezonabil, care din cauza sterilităţii sale doreşte să aibă un copil,
conceput prin fertilizare heterologă, îşi dă acordul la efectuarea procedurii, deci
consimte la faptul de a-şi asuma responsabilitatea juridică de tată. Prin urmare,
acordul impune obligaţia de a-i sprijini pe cei pentru a căror existenţă tatăl este
direct responsabil. Fără consimţământul soţului copilul nu ar fi fost procreat. Deci,

66
Shimazu Ichiro, op. cit., p. 17-19.

40
unui soţ care şi-a dat acordul la efectuarea procedurii îi este imputabilă noţiunea de
„părinte”.
(3) O urmărire penală în conformitate cu secţiunea 270 necesită prima facie
doar o constatare de paternitate utilizând aceleaşi elemente de probă ce ar fi
suficiente pentru a determina o paternitate într-o acţiune civilă, cu condiţia că
acuzatul nu reuşeşte invocarea de probe ce ar ridica o îndoială rezonabilă cu privire
la paternitate.
Dovezile în acest caz constau în acordul scris solicitat de medic pentru a
supune soţia fertilizării artificiale, certificatul de naştere ce vizează inculpatul ca tată
şi o copie a hotărârii de divorţ.
Acuzatul a mărturisit că nu ştia conţinutul certificatului de naştere, însă
acest fapt nu a fost invocat cu titlu să ridice o îndoială rezonabilă cu privire la faptul
că el a fost tatăl. Prin urmare, dovada de paternitate a fost stabilită dincolo de orice
îndoială rezonabilă.
(4) Un copil care rezultă din fertilizare heterologă nu este produs al
adulterului. Este evident absurd să se afirme că medicul comite adulter, astfel
medicul poate fi o femeie sau soţul însuşi poate efectua procedura de fertilizare
artificială. De asemenea, este absurd să se afirme că donatorul comite un adulter. În
momentul efectuării procedurii, el poate fi departe sau poate fi chiar mort.
Astfel, hotărârea pronunţată de către instanţa municipală a fost reanimată.

41
 Capitolul II.

Analiza juridico-penală a infracţiunii de efectuare a fecundării artificiale sau

a implantării embrionului fără consimţământul pacientei potrivit legii
penale a Republicii Moldova

§ 1. Elemente constitutive obiective ale infracţiunii

1.1. Obiectul infracţiunii

Codul penal al Republicii Moldova, în art. 51 prevede: Temeiul real al

răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită, iar componenţa
infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii
penale. Astfel legea stabileşte drept temei al răspunderii penale săvârşirea unei
anumite fapte care conţine semnele unei componenţe de infracţiune prevăzute într-o
normă din Partea Specială a Codului Penal.
Pentru tragerea la răspundere a unei persoane este necesar să se stabilească
dacă fapta prejudiciabilă săvârşită conţine semnele unei componenţe de infracţiune.
În dreptul penal se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea
elementelor şi semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică
o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă (alin. (1) al art. 52 din CP RM).67
Orice faptă infracţională prezintă o totalitate de elemente şi semne obiective
şi subiective ale comportamentului persoanei, care sunt indicate în legea penală într-
o componenţă concretă de infracţiune.
Ştiinţa dreptului penal, alcătuind modelul teoretic al componenţei
infracţiunii în scopul înlesnirii procesului de studiere a acestora, distinge noţiunile
de „semn” şi de „element” ale componenţei infracţiunii.
Elementele componenţei infracţiunii reprezintă părţi componente ale unui
sistem integral, ce include grupuri de semne care corespund diferitelor laturi ale

67
Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Drept Penal. Partea Generală, vol. I, ediţia a II-a, ed.
Cartier, Chişinău, 2005, p. 125.

42
faptelor prejudiciabile caracterizate de legea penală ca infracţiuni. Deosebim patru
părţi componente, care se numesc elementele componenţei infracţiunii. Acestea
sunt: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
Semnele componenţei infracţiunii reprezintă o caracteristică concretă,
legislativă a celor mai importante trăsături ale infracţiunii. Semnele componenţei
infracţiunii sunt trăsăturile concrete, specifice, caracteristice elementelor.
Reiese că celor patru elemente ale componenţei infracţiunii le corespund
respectiv patru grupuri de semne ce caracterizează aceste elemente: grupul de semne
care caracterizează obiectul infracţiunii, grupul ce se referă la subiectul infracţiunii,
grupurile privind particularităţile laturii obiective şi ale celei subiective.
În literatura de specialitate semnele ce caracterizează obiectul şi latura
obiectivă şi reflectă fenomene ale realităţii obiective poartă denumirea de semne
obiective, iar semnele care se referă la caracteristica laturii subiective şi subiectului,
reflectând particularităţile subiective ale persoanei care a comis infracţiunea, sunt
numite semne subiective.
Din cele expuse anterior rezultă că noţiunile de „element” şi „semn” nu sunt
identice şi de aceea ele nu trebuie confundate. Componenţele infracţiunii coincid în
toate cazurile, conform elementelor ce le caracterizează, pe când semnele lor, în
toate cazurile sunt specifice, individuale.68
La analiza juridico-penală a oricărei componenţe de infracţiune importanţa
determinării şi examinării elementelor sale constitutive este indiscutabilă. Obiectul
juridic fiind unul dintre elementele componenţei de infracţiune, urmează a fi stabilit
în fiecare caz în dependenţă de natura şi categoria acesteia. Deseori, însă, specificul
infracţiunii examinate provoacă anumite dificultăţi în stabilirea obiectului juridic.
Astfel, prin obiect juridic al infracţiunii înţelegem valorile sau relaţiile sociale
protejate de legea penală, la care se atentează printr-o faptă infracţională. Ne
propunem să analizăm natura obiectului juridic al infracţiunii de la 161 CP RM în
scopul stabilirii unor trăsături specifice pentru aceasta.

68
Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, op.cit., p. 129-130.

43
 În literatura de specialitate este acceptată, pe bună dreptate, cvasiunanim
opinia, precum că obiectul juridic al infracţiunii îl constituie valoarea socială asupra
căreia se îndreaptă acţiunea sau omisiunea incriminată şi relaţiile sociale
corespunzătoare acesteia.69
În conformitate cu clasificarea „pe verticală” a obiectului juridic al
infracţiunii, distingem: obiectul juridic general al infracţiunii, obiectul juridic
generic al infracţiunii şi obiectul juridic special (nemijlocit) al infracţiunii.
Astfel, obiectul general al tuturor infracţiunilor îl constituie relaţiile sociale
apărate de legea penală, iar obiectul juridic generic reprezintă grupul de relaţii
sociale omogene, asupra cărora atentează infracţiunile prevăzute de articolele
incluse în unul şi acelaşi capitol al Părţii Speciale a Codului Penal.70
Reieşind din definiţia dată putem conchide că obiectul juridic generic al
infracţiunilor din grupul specificat îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa şi
sănătatea persoanei.71
În acest context am putea opina în sensul că obiectul juridic generic al
infracţiunii analizate reprezintă relaţiile sociale care asigură dreptul persoanei de a
dispune de sănătatea sa. Or, un argument în acest sens ne este oferit de însăşi
noţiunea drepturilor reproductive (art. 1 din Legea nr. 185 din 2001), care prevede
că persoana este liberă în luarea deciziilor referitoare la asistenţa medico-socială ce
îi este acordată şi concretizată, în cazul dat, în efectuarea însămânţării artificiale
şi/sau implantării embrionului. Totuşi, dreptul de a dispune de propria sănătate,
raportat la capitolul Codului Penal al Republicii Moldova din care face parte
infracţiunea analizată, presupune anumite limitări impuse de necesitatea respectării
ordinii de drept. Limitarea dreptului de a dispune de propria sănătate reproductivă
rezidă în eliminarea oricăror tendinţe de obţinere a avantajelor, ca efect al
însămânţării artificiale şi/sau implantării embrionului. Astfel, alin. (4) al art. 9 din
Legea 185 din 2001 prevede că păstrarea şi utilizarea celulelor sexuale nu pot fi

69
Brânză Sergiu, Obiectul juridic al infracţiunii şi obiectul material al infracţiunii: consideraţii preliminare // Revista
Naţională de Drept, nr. 9, 2003, p. 5.
70
Гаухман Л.Д. , Объект преступления, Москва, Лекция, 1992, c. 20 citat de Eşanu Adriana, op. cit., p. 49.
71
Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Valdimir Grosu, Drept Penal. Partea Specială, vol.
II, ediţia a II-a, Cartier Juridic, Chişinău, 2005, p. 48.

44
sursă de profit.72 Or, sintagma profitului ne permite să reiterăm că art. 511-15 din
Codul Penal al Franţei incriminează penal, cu titlul infracţiune separată, faptul
obţinerii de embrioni umani, realizat contra unei remuneraţii, indiferent de forma
acesteia.
În aceeaşi ordine de idei, am putea confrunta conţinutul obiectului generic
cu raţionamentul că acesta este constituit din sănătatea persoanei, ca determinant al
stării fiziologice a organismului unui individ concret.73 Însă infracţiunea de la art.
161 CP RM face parte din categoria infracţiunilor care pun în pericol nu doar
sănătatea persoanei, dar şi viaţa acesteia. Întrucât Capitolul II din Partea Specială a
Codului penal al Republicii Moldova este intitulat „Infracţiuni contra vieţii şi
sănătăţii persoanei”, rămânem la opinia că obiectul juridic generic al respectivei
infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
Odată desemnat obiectul juridic generic al infracţiunii analizate se impune
cu titlul de necesitate stabilirea obiectului juridic special. Această necesitate rezultă
nu doar din clasificarea „pe verticală” a obiectului infracţiunii, ci, mai cu seamă,
rezidă în stabilirea caracterului concret de periculozitate socială a unui anumit tip de
conduită umană, iar aceasta, la rândul său, acordă legiuitorului posibilitatea de a fixa
corect temeiurile pentru recunoaşterea tipului respectiv de conduită ca fiind
infracţională, precum şi stabilirea pedepsei adecvate.
Doctrina autohtonă desemnează în calitate de obiect juridic special al acestei
infracţiuni acele relaţii sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
În vederea evitării unor discuţii controversate privind obiectul juridic
special, dat fiind că optica autorilor indicată supra coincide de fapt cu obiectul

72
Cel puţin în limita obligaţiilor donatorilor de celule sexuale trebuie să înţelegem prevederea în sensul că aceştia pot
primi o indemnizaţie care se limitează strict la acoperirea cheltuielilor şi a inconvenientelor legate de donare // Alin.
(1) al art. 12 din Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31.03.2004 privind stabilirea
standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi
distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane // http://www.justice.gov.md/upload/Baza%20de%20date/ Materiale
%202008/Legislatie/Acquis/RO/32004L0023-RO.pdf.
73
Eşanu Adriana, op. cit., p. 50.

45
juridic generic, trebuie să pornim de la definiţia obiectului juridic special al
infracţiunii.
Aşadar, obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie valoarea socială
concretă (şi, implicit, relaţiile sociale corespunzătoare) căreia i se aduce atingere
prin infracţiune. Pornind de la această definiţie, coroborată cu prevederile incidente
ale Legii nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi
planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001, urmează să înţelegem prin
obiectul juridic special totalitatea relaţiilor sociale privind exercitarea drepturilor
reproductive ale persoanei. Totuşi, nu putem omite şi faptul că o eventuală viciere a
acestor relaţii sociale se realizează contrar consimţământului pacientei, or, aceasta
presupune relevanţa libertăţii psihice a persoanei drept valoare ocrotită de
reglementările art. 161 CP RM. Or, prin libertatea psihică urmează să înţelegem
posibilitatea fiinţei umane de a se autodetermina de sine stătător, fără careva
presiuni exercitate din exterior asupra actului de însămânţare artificială şi/sau
implantare a embrionului.
Dat fiind interconexiunea dintre obiectul juridic special al infracţiunii cu
obiectul material, dar mai cu seamă reieşind din natura obiectului infracţiunii, vom
investiga şi expresia materială a valorii sociale ocrotite prin incriminarea prevăzută
la art. 161 CP RM. Astfel, doctrina autohtonă consideră că prin obiect material al
respectivei infracţiuni urmează să înţelegem corpul persoanei.
În acest sens trebuie să reiterăm definiţia obiectului material al infracţiunii.
ce îl formează acea entitate materială asupra căreia se îndreaptă influenţarea
nemijlocit infracţională şi prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului
juridic al infracţiunii. Deci, valoarea socială ocrotită prin prisma art. 161 CP RM
trebuie să se proiectează într-o entitate materială, care constituie corpul victimei,
astfel că vătămarea relaţiilor sociale are loc prin intermediul acestei entităţi. În acest
sens, corpul persoanei reprezintă ansamblul de funcţii şi procese organice care
asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse sau dereglate suprimă
calitatea sănătoasă a persoanei. În concluzie devine evident că atât timp cât norma

46
de la art. 161 CP RM nu prevede o viciere a integrităţii corporale a pacientei, nu
vom putea identifica corpul persoanei drept obiect material.

47
 1.2. Latura obiectivă a infracţiunii

În lista elementelor obiective ce definesc o componenţă de infracţiune se

include şi cel al laturii obiective, care reprezintă totalitatea condiţiilor cerute de
norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii.74
Infracţiunii de la art. 161 CP RM îi incubă alternanţa dintre două acţiuni, şi
anume de: fecundare artificială şi implantare a embrionului.
• Fecundarea artificială
Astfel, fecundarea artificială presupune introducerea spermei printr-un tub
subţire şi flexibil direct în cervixul sau uterul femeii.75 Actul de fecundare este de
obicei efectuat de o asistentă medicală calificată, sub supravegherea unui medic.
Asistenta medicală va utiliza mai întâi un speculum, un instrument de metal sau
plastic destinat introducerii în vagin, pentru a permite cervixului sa fie văzut. Apoi,
o anumită doză de material seminal va fi plasată într-o seringă, care vor fi folosită
pentru a preleva materialului seminal, astfel încât acesta să fie depozitat la intrarea
în cervix, aşa cum se întâmplă atunci când sperma este ejaculată în timpul actului
sexual. Fecundarea este programată sa coincidă cu ovulaţia, care este, în ciclului
lunar, momentul de fertilitate maximă a femeii. În mod normal, fecundarea va fi
efectuată succesiv timp de două sau trei zile, or, aceasta creşte probabilitatea de
concepere a unui copil. (Anexa 2)
Materialul seminal utilizat poate proveni de la soţul pacientei sau partenerul
(concubinul) ei sau de la un donator.76 Acesta poate fi material seminal proaspăt sau,
ce este mult mai probabil, să fi fost anterior îngheţat. Însămânţarea succesivă în
cursul unui ciclu particular poate să implice doar un donator de material seminal,
atunci când acesta este congelat, sau mai mulţi donatori, atunci când procedura
presupune materialul seminal proaspăt. Deşi fecundarea artificială este cel mai

74
Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, op. cit, p. 132.
75
http://www.reprogenetics.md/uploads/infertil1.doc.
76
În acest sens art. 1 din Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, nr. 185 din
24.05.2001, MO nr. 90-91 din 02.08.2001 prevede că persoana este liberă la luarea deciziilor referitoare la naşterea
copiilor în căsătorie sau în afara căsătoriei

48
frecvent efectuată sub supravegherea unui medic, tehnicile implicate sunt simple şi
pot fi efectuate de persoane fără studii medicale.77
În paragraful 1 al capitolului 1 din prezenta lucrare, am ridicat problema
contrastului dintre noţiunile de fecundare şi însămânţare artificială, or, reiterăm că
contrapunerea dintre sensurile gramatical şi medical, ale noţiunii de însămânţare
artificială ne duce la concluzia că sintagma de fecundare artificială utilizată în
cuprinsul Codului Penal al Republicii este improprie, dat fiind că fecundarea
presupune unirea dintre două celule sexuale de sex diferit, din care rezultă o singură
celulă-ou, ce asigură un reprezentant al speciei, pe când finalitatea însămânţării
artificiale se reduce doar la mărirea şanselor de fecundare naturală dintre cele două
celule şi nu, propriu-zis, asigurarea contactului dintre ele. În efect, pentru a sigura
coeziunea necesară dintre legea penală şi Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la
ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001,
optăm, cu titlu de lege ferenda, pentru modificarea conţinutului art. 161 CP RM, în
sensul schimbării sintagmei de fecundare artificială în însămânţare artificială.
Relevând, anterior, faptul că însămânţării artificiale îi este caracteristic
efectuarea succesivă a procedurii timp de două sau trei zile, inevitabil ne punem
întrebarea: Poate fi caracterizat conţinutul ei ca descriind, în contextul art. 161 CP
RM, o infracţiune unică prelungită? Or, conform alin. (1) al art. 30 CP RM, se
consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin
două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop,
alcătuind în ansamblu o infracţiune.
În acest context, la comiterea infracţiunii de însămânţare artificială fără
consimţământul scris al pacientei, medicul săvârşeşte la diferite perioade de timp,
dar întru realizarea aceleiaşi rezoluţii criminale, acţiuni de introducere a spermei,
printr-un tub subţire şi flexibil, direct în cervixul sau uterul femeii; acţiuni care pot
fi caracterizate ca formând în mod separat componenţa aceleaşi infracţiuni, vizate de
art. 161 CP RM.

77
Report 49 (1986) - Artificial Conception: Human Artificial Insemination of the Law Reform Commission of New
South Wales, Australia, Chapter 1, 1986 // http://www.lawlink.nsw.gov.au/lrc.nsf/pages/R49CHP1.

49
 Acţiunile care formează latura obiectivă a infracţiunii continuate
(prelungite) sunt înfăptuite la diferite intervale de timp, relativ scurte, de regulă
comise prin acelaşi mijloc, urmărindu-se un rezultat omogen, de aceeaşi natură. Din
punctul de vedere al laturii subiective, este determinant scopul unic, adică toate
faptele sunt cuprinse de aceeaşi intenţie, fiind comise prin aceeaşi formă a vinovăţiei
şi având acelaşi scop şi acelaşi motiv.78
• Implantarea embrionului
Prin implantarea embrionului se înţelege introducerea produsului conceperii
în cavitatea uterină, produs obţinut prin fecundarea artificială in vitro.79 Aşa că
pentru plenitudinea cercetărilor ne propunem să facem o scurtă caracterizare a
tehnicii de fecundare in vitro în ansamblu.
Fecundarea in vitro este o procedură medicală, prin care un ovul uman este
chirurgical de recuperat din ovarul unei femei şi fertilizat cu spermă umană într-un
vas de laborator. Ovulul fecundat rezultant este apoi transferat în uterul femeii, în
speranţa că aceasta se va implanta ulterior şi dezvolta ca în cazul unei sarcini
normale. (Anexa 2)
Succesul procedurii depinde de mai mulţi factori, inclusiv monitorizarea
atentă a nivelurilor hormonale a pacientei, precum şi de perioadele eliminării
ovulului şi transferului acestuia după fertilizare.
Practica de fecundare in vitro implică adesea un soţ şi o soţie, care
furnizează propriile ţesuturi pentru efectuarea procedurii. Ovulul fecundat
(embrionul) va fi implantat la nivelul uterului a soţiei, în speranţa că ea va rămâne
gravidă. Totuşi sunt posibile variaţii, în sensul utilizării de gameţi donaţi sau
implicarea unui cuplu necăsătorit (concubini) sau, pur şi simplu, a unor indivizi.80
Procedurii de fecundare in vitro îi incumbă parcurgerea succesivă a patru
etape:
a. Stimularea ovariană şi monitorizarea ecografică

78
Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, op. cit., p. 283.
79
Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Valdimir Grosu, Drept Penal. Partea Specială, vol.
II, ediţia a II-a, Cartier Juridic, Chişinău, 2005, p. 127.
80
Report 58 (1988) - Artificial Conception: In Vitro Fertilization of the Law Reform Commission of New South
Wales, Australia, Chapter 1, 1988 // http://www.lawlink.nsw.gov.au/lrc.nsf/pages/R58CHP1.

50
 b. Recoltarea ovulelor
c. Fertilizarea
d. Transferul embrionului în uter
(1) Stimularea ovariană şi monitorizarea ecografică
Scopul stimulării ovariene este de a colecta un număr suficient de ovule din
ovare, pentru a maximiza şansele generării de embrioni, dintre care unii, până la trei,
vor fi selectaţi pentru a fi transferaţi în uter; alţii ar putea fi selectaţi pentru
crioprezervare.81
În mod obişnuit, medicaţia folosită în stadiile iniţiale a reglării sau inhibiţiei
hipofizare, folosind un analog (un medicament cu aceleaşi caracteristici ca şi
componentele naturale) al luliberinei (LHRH).82
Urmează o fază de stimulare, cu hormon de stimulare foliculară (FSH).83
Doza optimă diferă, în funcţie de diverşi factori, precum vârsta femeii şi nivelul
bazal de FSH (produs în mod natural). Femeile mai în vârstă şi cele cu niveluri
crescute de FSH primesc doze mai mari de FSH, deoarece este probabil să aibă o
rezervă ovariană mai mică. O doză prea mare ar putea determina un răspuns
exagerat, care ar duce la o complicaţie serioasă, numită sindromul de hiperstimulare
ovariană (SHSO).
Dezvoltarea ovulului este urmărită folosind ultrasunetele, cu ajutorul unei
sonde endovaginale. Femeile sunt chemate la control, de obicei, după opt până la
zece zile de la stimularea FSH când numărul şi mărimea foliculilor ovarieni, în care
se dezvoltă ovulele, poate fi măsurat. Dacă, în acesta etapă, riscul apariţiei SHSO
(sindromului de hiperstimulare ovariană) este mare, atunci ciclul de tratament va fi
abandonat şi nu se va mai administra FSH. Majoritatea pacientelor continuă
81
Crioprezervare – Procesul de răcire şi stocare de celule, ţesuturi sau organe la temperaturi foarte scăzute pentru a
menţine viabilitatea acestora. De exemplu, tehnologia de răcire şi stocare a celulelor la o temperatură sub punctul de
congelare (–1960 C) permite rate ridicate de supravieţuire după decongelare. În limba greacă "kryos" înseamnă rece //
http://www.medterms.com/script/main/art.asp?articlekey=7252.
82
LHRH (Gn-RH) – un hormon glicoproteinic gonadotropic secretat de adenohipofiză care acţionează cu hormonul
foliculo-stimulant (FSH) pentru promovarea ovulaţiei şi secreţiei de androgen şi progesteron // http://medical-
dictionary. thefreedictionary.com/hormone.
83
FSH – Hormonul de stimulare foliculară (FSH) este produs de glanda pituitară, iar producţia acestuia este realizată
printr-un proces complex de control ce implică hormonii glandelor gonade (ovare sau testicule), ai glandei pituitare şi
hipotalamusului. La femei, FSH stimulează creşterea şi maturizarea foliculilor ovarieni în timpul ciclului menstrual;
acest ciclu este împărţit în două faze, folicular şi luteal, de către un val de FSH şi hormon lutenizant //
http://www.medcenter.ro/pentru-tine/ghidul-sanatatii-tale/dictionar-de-analize-medicale/f/fsh-hormon-de-stimulare-
foliculara.

51
tratamentul şi vor fi programate la controale, numărul şi frecvenţa acestora variind
de la un centru medical la altul. Când foliculul atinge mărimea optimă (în jur de 17
mm diametru, dar această apreciere poate varia de la un centru la altul) se
programează extragerea ovulului. Unele centre vor include acum şi măsurarea
nivelului de estradiol84, deoarece acesta este un indicator al riscului de a dezvolta
SHSO (deşi acest fapt nu este dovedit) şi al calităţii ovulelor ce se dezvoltă. Odată
stabilită data colectării ovulelor, se opreşte administrarea de FSH şi se administrează
la final o injecţie de gonadotrofină corionică (HCG), cu 34-36 de ore înainte de ora
la care este planificată procedura. Acest ultim hormon administrat este factorul ce
declanşează ovulaţia şi imită acţiunea de eliberare a hormonului luteinizant (LH),
care are loc în cazul unui ciclu menstrual normal.
(2) Recoltarea ovulelor
În timpul recoltării ovulelor, lichidul ce le conţine este aspirat (tras afară)
din fiecare folicul ovarian, folosind un ac de seringă, sub observaţie ecografică. Deşi
recoltarea se poate efectua sub anestezie locală, cu pacientă sedată, în unele centre
ea se efectuează sub anestezie generală. Ovulele sunt prea mici pentru a putea fi
văzute cu ochiul liber (0,1 mm diametru), dar masa de celule din jur poate fi
observată relativ uşor. Ovulele sunt recoltate şi transferate către laborator, în
recipiente ce conţin mediu de cultură pentru incubarea lor, înainte de a fi fertilizate.
(3) Fertilizarea
Fertilizarea se face foarte uşor, prin adăugarea unui volum mic de suspensie
de spermatozoizi în mediul de cultură în care se găsesc ovulele. Proba cu
spermatozoizii se pregăteşte de obicei cu ajutorul unei tehnici care îndepărtează prin
spălare lichidul seminal, îndepărtând detritusul85 şi concentrând spermatozoizii
activi.
Succesul fertilizării poate fi apreciat după 18 ore, când se vizualizează cei
doi pronuclei în citoplasmă. În acest stadiu toţi embrionii arată la fel. Cu
spermatozoizii normali, vor fi fertilizate aproximativ 60 la sută din ovule. Se
84
Estradiol – Cel mai puternic estrogen natural, secretat de celule tecii interne a foliculilor ovarieni sub influenţa
hormonului foliculo-stimulent şi luteinizant, secretaţi de hipofiză // http://dictionar.romedic.ro/estradiol.
85
Detritus – materie de particule produse de sau rămase după dezintegrarea unei substanţe sau ţesut // http://medical-
dictionary.thefreedictionary.com/detritus.

52
presupune că restul ovulelor nu se dezvoltă normal, deşi au fost expuse aceluiaşi
tratament hormonal.
În sarcina normală, fertilizarea ar avea loc în trompele uterine, la 48 de ore
după raportul sexual. Ovulul fertilizat, sau zigotul, şi-ar fi croit apoi drum către uter,
pentru a se implanta, dezvoltându-se pe parcurs. De la fertilizare până la stadiul de
două celule e nevoie de un interval de timp de aproximativ 30 de ore. În cazul
fecundării in vitro, embrionul urmează acelaşi proces de dezvoltare, datorită
incubaţiei în mediul de cultură, care reprezintă o imitaţie a mediului din trompa
uterină. Prima diviziune duce la formarea a două celule sau blastomere, fiecare din
ele continuând să se dividă şi astfel se formează embrionul.86
(4) Transferul / implantarea embrionului în uter
Transferul embrionului, fiind ultima etapă din procedura de fecundare in
vitro şi unica modalitate a acesteia incriminată penal de legiuitorul autohton, se face
de obicei la două zile după recoltarea ovulului, când embrionii au atins stadiul de
două sau patru celule, chiar dacă în mod natural embrionul nu ar fi ajuns în uter
decât la cinci zile de la fertilizarea in vivo (prin concepţie naturală). Transferul poate
fi făcut în orice zi între ziua întâi (stadiul pronucleat) şi a cincea (stadiul de
blastocist) după fertilizare, dar cel mai frecvent se face în ziua a doua. Mediile de
cultură pentru embrionii umani nu sunt încă perfecte şi de aceea este recomandat ca
embrionii să fie transferaţi în mediul lor natural cât mai curând posibil. Ziua a doua
este momentul cel mai precoce în care observarea embrionilor poate da indicaţii
privind viabilitatea lor. Numai 15-20 la sută din embrionii generaţi in vitro au
potenţialul de a-şi continua dezvoltarea. Aprecierea privind viabilitatea este făcută
prin observaţie atentă a formei şi mărimii celulelor şi gradului de multiplicare
celulară, pe măsură ce embrionul continuă să crească şi să se dividă.
Procedura actuală de transfer este foarte simplă şi nu necesită sedarea sau
anestezierea femeii. Un cateter fin este trecut prin orificiul cervical şi se injectează
până la trei embrioni în cavitatea uterină, odată cu o cantitate mică din mediul lor de

86
Virginia Bolton, Fertilizarea in vitro // Interiorul Corpului Uman, nr. 5, Capitolul 42, Medicina reproducerii:
Sarcina, Bucureşti, De AGOSTINI HELLAS, 2009, foaia 3.

53
cultură. Procedeul le permite să se implanteze în peretele uterin, la fel cum ar fi
făcut un embrion normal.
Deseori se asigură şi un ajutor hormonal pentru implantare. Numeroşii
factori implicaţi fac ca rata de reuşită a încercărilor de a rămâne gravidă să fie de
una la şase cicluri de tratament.87
O analiză superficială a conţinutului art. 161 CP RM, în contrast cu cele sus-
evocate, pune în evidenţă faptul că legislatorul autohton a reţinut doar etapa finală a
fecundării in vitro – implantarea embrionului. Faptul dat ne duce la concluzia că
celelalte trei cicluri ale procedurii nu sunt susceptibile de a genera temeiul juridic de
tragere la răspundere penală a făptuluitorului, chiar şi în contextul în care ar fi pe
deplin respectate cerinţele privind calitatea specială a făptuitorului şi lipsa
consimţământului victimei. Or, o atare interpretare este dedusă prin prisma
coroborării art. 161 CP RM cu alin. (2) al art. 3 CP RM. Astfel că extinderea
sintagmei de implantare a embrionului la cea de fecundare in vitro ar reprezenta o
interpretare extensivă defavorabilă – fapt prohibit expres de legea penală.
În acest context ni se poate reproşa că etapele de stimulare ovariană
(implicit monitorizare ecografică), recoltare a ovulelor şi fertilizare sunt înglobate
de noţiunea de fecundare artificială, redată în acelaşi conţinut al articolului
comentat. Per a contrario, o atare interpretare eronată a legii penale ar avea drept
efect obscurizarea noţiunii de însămânţare artificială, care nu se identifică şi nici nu
este absorbită de cea a fecundării.
Totuşi, logica incriminării exclusive a implantării embrionului este
justificată atunci când discutăm fie despre un embrion de altă natură decât cea
umană, fie despre embrionul provenit de la o altă pacientă decât cea cărei urmează
să i se administreze implantul.
În aceeaşi ordine de idei, am putea analiza nivelul de corelaţie dintre diferite
etape ale fecundării in vitro şi conţinutul obiectului generic, inerent componenţei
infracţionale, prevăzută de art. 161 CP RM. Or, prin respectiva analiză urmărim
două scopuri:

87
Virginia Bolton, op. cit., foaia 3.

54
 a. Sintetizarea anumitor raţionamente privind posibilitatea
incriminării fecundării in vitro drept modalitate de realizare a laturii obiective a
infracţiunii de la art. 161 CP RM
b. Determinarea faptului dacă oricare dinte aceste faze poate
reprezenta cadrul unei etape neconsumate de infracţiune
Aşadar, reunind într-o singură categorie logică etapele de stimulare
ovariană şi cea de recoltare a ovulelor, realizate în lipsa consimţământului
pacientei, am putea eronat conchide că un asemenea cumul de acţiuni ar putea fi
atribuit art. 158 CP RM – Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau
ţesuturilor. Or, componenţa de la art. 158 CP RM nu înglobează, în limita obiectului
juridic protejat, entitatea celulelor, 88 or, în temeiul alin. (1) al art. 9 din Legea nr.
185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea
familială 89, ovulele sunt celule sexuale, pe când un ţesut reprezintă oricare din
părţile (formaţiunile anatomice) ale corpului uman formate din celule.90 Literatura
de specialitate autohtonă s-a expus pe marginea acestui subiect. Potrivit opiniei
autorului Eşanu Adriana poziţia legiuitorului moldav de a nu include în sfera
penalului, ca obiect al actului de prelevare al infracţiunii, şi celulele de origine
umană este greşită. Probabil, s-a pornit de la ideea că prelevarea ovulelor sau a
spermatozoizilor, spre exemplu, nu conduce la o disfuncţie a organismului uman şi
nici nu distruge unitatea anatomică a corpului.91 Însă, periculoasă este acţiunea prin
care se realizează fapta prejudiciabilă, or, se recurge la aplicarea violenţei sau la
ameninţarea cu aplicarea acesteia,92 văzute drept modalităţi de viciere a
consimţământului pacientei. Posibil carenţa legiuitorului devine şi mai accentuată
atunci când reiterăm că în contextul conţinutului medical al stimulării ovariene am
statuat posibilitatea apariţiei sindromului de hiperstimulare ovariană. Or, vorbind de
hiperstimularea ovariană, delimităm două variaţii posibile ale acesteia:

88
Celule - celule individuale sau conglomerat de celule care nu sânt legate prin nici o formă de ţesut // Art. 2 din
Legea nr. 42 din 06.03.2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, MO nr. 81 din 24.04.2008.
89
M.O. nr. 90-91 din 02.08.2001.
90
Art. 2 din Legea nr. 42 din 06.03.2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, MO nr. 81 din
24.04.2008.
91
Eşanu Adriana, op. cit., p. 70.
92
Idem.

55
 1. Hiperstimulare controlată a ovarului pentru a produce mai mulţi
foliculi. Frecvent se induce cu preparate de gonadotrofină, se foloseşte în fecundarea
in vitro şi în alte proceduri de concepţie asistată, cu scopul de a îmbunătăţi rata
naşterilor;
2. Hiperstimulare necontrolată a ovarului (sindromul de
hiperstimulare ovariană), un răspuns anormal al ovarului la producţia de foliculi
multipli. Se poate asocia cu dureri abdominale, ascita, oligurie şi chiar insuficienţă
renală. Tromboembolismul este cea mai periculoasă complicaţie.93
Ascită – Ascita este definită prin prezenţa unei cantităţi excesive de fluide în
cavitatea peritoneală. Această acumulare devine simptomatică când cantitatea de
lichid depăşeşte 500 ml. Ascita se poate instala brusc sau insidios, după o perioadă
de meteorism şi flatulenţă.94
Oligurie – Micşorarea volumului urinelor (<500 ml în 24 de ore).95
Insuficienţa renală – Reprezintă reducerea capacităţii rinichilor de a
asigura filtrarea şi eliminarea produselor de rebut ale sângelui, de a controla
echilibrul corpului în apă şi săruri şi de a regulariza presiunea sangvină.
Insuficienţa renală, cronică sau acută, nu este o boală în sine: ea rezultă din
afecţiunile care ating rinichii, caracterizată printr-o diminuare a numărului de
nefroni.
Diagnosticarea insuficienţei renale se bazează pe punerea în evidenţă a
diminuării funcţiei de filtrare glomerulară printr-o creştere a nivelului sangvin al
creatininei. Examenul constă în măsurarea numărului de mililitri de plasmă necesari
pentru ca glomerulii să se poată debarasa de această substanţă de origine musculară
într-un minut. Clearance-ul normal al creatininei este de 130 mililitri/minut.
Urmărirea regulată a cifrelor pentru clearance permite în plus să se
supravegheze evoluţia unei insuficienţe normale aflate sub tratament.
Dializa devine indispensabilă atunci când clearance-ul creatininei este mai mic de
10 mililitri/minut; există două tipuri de dializă: hemodializa, sau rinichiul artificial,

93
http://www.pcfarm.ro/dictionar.php?id=supraovulatie.
94
http://www.romedic.ro/ascita.
95
http://dictionar.romedic.ro/oligurie.

56
în care sângele este epurat în afara organismului, printr-o membrană artificială şi
dializa peritoneală, în cursul căreia peritoneul bolnavului este utilizat ca membrană
de filtrare. Grefa (transplantul) de rinichi este singura posibilitate de tratament
definitiv al insuficientei renale.96
Tromboembolism – blocarea acută a unui vas sangvin de către un tromb,
detaşat de la locul formării sale (peretele inimii sau a unui vas) şi care a nimerit în
circuitul sângelui. În rezultatul tromboembolismului circularea sângelui în vasul
respectiv este încetată, este cauzată ischemia ţesutului vasului blocat, ceea ce
deseori se finalizează cu infarct ischemic. Blocarea arterelor magistrale ale
membrelor corpului se caracterizează prin lipsa pulsului cardiac, micşorarea
temperaturii pielii distal de regiunea blocată, dureri acute ale membrului afectat,
edem al ţesutului ischemic, disfuncţia parţială a membrului şi dezvoltarea ulterioară
a cangrenei.97
Astfel, din perspectiva conţinutului medical al consecinţelor nocive ce pot
surveni în cazul constrângerii pacientei la prelevarea de ovule, cel puţin în cazul
insuficienţei renale şi tromboembolismului putem identifica perspectiva vătămărilor
corporale grave ale victimei. Or, insuficienţa renală acută determină disfuncţia
rinichilor, iar infarctul ischemic în caz de tromboembolism – necroza organului sau
membrului afectat. Deci, eventual, logica noastră poate evolua în sensul incriminării
pentru cazul concret a acţiunii imprudente de vătămare intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat încetarea funcţionării organului,
pierderea membrului etc. Însă, un eventual concurs ideal dintre infracţiunea de la
art. 161 CP RM şi cea de la art. 213 CP RM, precum şi incidenţa separată a ultimei
fapte, sunt imposibile, or, faptic o atare situaţie ar presupune că supraovulaţia
victimei supusă contrar voinţei sale procedurii de fecundare in vitro a dus, din
imprudenţa manifestată faţă de controlul desfăşurării procedurii, fie la vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii pacientei, fie la decesul ei. Deşi, deplin
justificată din punct de vedere medical, o atare încadrare juridică a faptei va fi în

96
http://dictionar.romedic.ro/insuficienta_renala.
97
http://www.zabolevaniya.ru/zab.php?id=17032&act=full.

57
imposibilitate să producă efecte, iar respectiva stare de drept îşi are construit
fundamentul pe 2 raţiuni subsecvente:
a. Art. 161 CP RM nu prevede decât etapa implantării embrionului,
drept faptă penalmente condamnabilă în limita lipsei consimţământului pacientei;
b. Din punct de vedere a practicii naţionale, în contextul art. 213 CP
RM, se va statua că respectivele consecinţe nu sunt în legătură cauzală cu fapta
constrângerii pacientei la prelevarea de ovule. Or, etiologic insuficienţa renală
cronică reprezintă etapa finală a bolilor renale bilaterale, în special a
glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor şi a pielonefritelor cronice, a
hipertensiunii arteriale maligne, a obstrucţiilor căilor urinare.98 Simptomatica bolii,
având şi ea un specific de durată, se statuează că în stadiul compensat, care poate
dura ani de zile, starea generală este relativ bună. Diagnosticul se precizează prin
explorarea funcţiilor renale, care arată scăderea capacităţii de concentrare şi
reducerea filtrării glomerulare. Pot apărea unele semne clinice ca astenie, cefalee,
scăderea poftei de mâncare. Cel mai important semn este poliuria, care se însoţeşte
la început de hipostenurie, iar mai târziu de izostenurie.
În ceea ce priveşte etiologia complicaţiilor trombembolice, embolia
pulmonară (EP) gravă este cel mai frecvent legată de terenul şi accidentele
tromboembolice, postoperatorii sau posttraumatice. Se consideră că în peste 95%
din cazuri sursa EP se găseşte în migrarea unui embolus de la nivelul unei tromboze
venoase în special localizată la membrele inferioare sau la nivelul circulaţiei
venoase pelviene. Într-o proporţie de cazuri, care nu depăşeşte 5-10%, sursa EP este
în tromboza venei cave inferioare, tromboza intracardiacă şi, foarte rar - tromoboza
arterială pulmonară.99 Or, dezvoltarea unui embolus, în speţă, nu poate fi
monitorizată pe perioade de evoluţie, ci constituie, după caz, fie un fenomen rapid,
fie de durată. Astfel, practica ne vorbeşte despre faptul că în timpul primelor 2
săptămâni de la apariţia simptomaticii bolii, embolusul poate fi vizualizat ca o
hiperdensitate lineară pe traiectul venei. După două săptămâni, acesta devine

98
http://www.boli-medicina.com/aparatul-urinar/boli-renale/INSUFICIENTA-RENALA-CRONICA-BM-COM.php
99
http://www.wattpad.com/146124-trombembolia-în-patologia-chirurgicală.

58
izodens şi poate fi vizualizat numai la rezonanţele magnetice cu contrast.100 Or, în
efect trebuie să conchidem că vom fi în imposibilitate de a statua juridic legătura
cauzală dintre hiperstimularea ovariană şi localizarea cazuistică a trombului.
Astfel, Republica Moldova se include printre ţările care la interpretarea
raportului de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările ei uzează de teoria
cauzei proxime, care susţine că nu poate fi cauză decât fenomenul sau energia care a
precedat nemijlocit urmarea, indiferent de valoarea sa contributivă la declanşarea
sau susţinerea cursului de evenimente ce a dus la aceasta. Deci cauza o constituie
ultima energie sau fenomenul care a precedat rezultatul.101 În aceste circumstanţe
trebuie să recunoaştem că atât insuficienţa renală, cât şi tromboembolismul sunt
afecţiuni a căror evoluţie durează în timp. Şi chiar în contextul în care fenomenul
declanşator al apariţiei lor va fi hiperstimularea ovariană necontrolată ne vom găsi
în situaţia de imposibilitate a probării prejudiciului condiţionat în mod prioritar de
evenimentul sus-numit.
Caracterizând efectiv conţinutul juridic al etapelor de fecundare in vitro, nu
ne rămâne decât să analizăm posibilitatea acestora de a constitui separat sau în
cumul o tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 161 CP RM. În temeiul art. 27 CP
RM tentativa reprezintă acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit
spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
aceasta nu şi-a produs efectul. Aşadar este lesne de observat că paşii premergători
implantării embrionului de facto sunt acţiuni finite ce înglobează în sine un alt scop,
deci – intenţie, decât fundamentarea faptică a componenţei de la art. 161 CP RM.
Or, prelevarea de gameţi feminini nu are drept finalitate constantă aplicarea unei
tehnici de procreaţie medical asistată contrar voinţei pacientei. Iar o eventuală
incriminare a acestei acţiuni nu trebuie realizată în contextul tentativei la
infracţiunea prevăzută de art. 161 CP RM, ci a unei modalităţi a laturii obiective a
faptei penale de la art. 158 CP RM, în eventualitatea modificării legislative a
acestuia.

100
http://neurologie.ucoz.com/publ/accidentul_vascular_cerebral/tromboza_venoasa_cerebrala/tomboza_cerebrala_
la_adulti/23-1-0-28.
101
Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, op. cit., 168.

59
 În aceeaşi ordine de idei, atât prelevarea de gameţi, cât şi fertilizarea
acestora sunt proceduri de durată, uneori finalizate cu crioconservarea embrionilor
rezultaţi, care pot exista ani de zile în anabioză, ceea ce presupune că cumul actelor
respective, iarăşi, va fi în disonanţă cu teoria cauzei proxime vizând raportul cauzal
dintre faptele menţionate şi neîntrunirea deplină a componenţei de infracţiune la art.
161 CP RM. Or, dintr-o altă perspectivă, legiuitorii străini au anticipat o atare
situaţie şi au reglementat în calitate de infracţiuni separate fiecare din fazele ce
preced însăşi etapa implantării embrionului.
Astfel, dacă e să reiterăm reglementările legislaţiei penale franceze trebuie
să menţionăm că atât în contextul însămânţării artificiale, cât şi a fecundării in vitro
putem identifica componenţele mai multor infracţiuni realizate prin inacţiune, acte
care prin conţinutul lor incumbă şi reglementărilor penale naţionale ale Republicii
Moldova, nu sub forma unei componenţe separate, ci, cazuistic, în formula unor acte
subsecvente modalităţilor laturii obiective a infracţiunii din art. 161 CP RM. În
această ordine de idei, art. 511-11 din Codul Penal al Franţei prevede că actul de
colectare sau prelevare de gameţi de la o persoană în viaţă destinaţi realizării unei
proceduri de procreaţie asistată medical, fără efectuarea testelor pentru maladiile
transmisibile astfel cum se prevede în conţinutul articolului L. 1211-6 din Codul
Sănătăţii Publice este pedepsit cu doi ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă.
Or, fiecare pacient urmând a fi supus testelor serologice asupra prezenţei
maladiilor: HIV 1+2, Hepatita B şi C, sifilis.102
Or, în temeiul Capitolului III al Regulamentului cu privire la reproducerea
umană asistată, adoptat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004
cu privire la serviciile medicale de reproducere umană asistată, testele serologice
descriu obligativitatea verificării subiecţilor la prezenţa virusului HIV, sifilisului,
Hepatitei B şi citomegalovirusului.103 (Anexa 3)
În această ordine de idei, e oportun să cercetăm dacă însăşi acţiunile de
însămânţare artificială sau fecundare in vitro, prevăzute de art. 161 CP RM, realizate
102
http://www.chups.jussieu.fr/polys/gyneco/POLY.Chp.10.html.
103
Citomegalovirus – Virus aparţinând familiei virusurilor herpetice, care determină de obicei la adulţi
imunocompetenţi infecţii asimptomatice, dar care transmis de la mamă la făt, poate determina la nou-născut o infecţie
severă şi sechele.

60
în contextul omisiunii testelor serologice, pot genera concursul ideal cu o altă
infracţiune. Astfel, identificăm formula concursului ideal în coroborare cu
contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiilor sale profesionale
(art. 212 alin. (4) CP RM). Or, în cazul în care gametul prelevat este purtătorul
virusului HIV/SIDA, iar utilizarea lui prin procedeele de însămânţare artificială sau
fecundare in vitro, realizate în lipsa consimţământului victimei, ar genera
contaminarea trebuie să apreciem că făptuitorul prin fapta va fi pasibil de
răspundere şi pedeapsă penală conform reglementărilor art. 33 alin. (4) şi art. 84 CP
RM. Aşadar, urmările prejudiciabile sub forma contaminării cu maladia SIDA
(recepţionării de către victimă a virusului HIV) trebuie să se afle în legătură cauzală
cu inacţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor profesionale sau acţiunea de îndeplinire
necorespunzătoare a acestor obligaţii.104 Totuşi, respectiva omisiune va excede
cadrul concursului dintre infracţiunile prevăzute la art. 161 CP RM şi art. 212 alin.
(4) CP RM, atunci când făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările
prejudiciabile, descrise de ultimul articol, or, cele comise trebuie calificate conform
art. 151 CP RM.105
Recent, au fost dezvoltate anumite tehnici care presupun că ovulele
fertilizate sau embrioni timpurii sunt transferaţi în tuburile falopiene şi nu în uter.
Aceste proceduri sunt: ZIFT (zygoyte intra fallopian transfer - transferul intra-
falopian a zigotului), PROST (pro-nuclear stage ovum transfer - transferul ovulului
la etapa pro-nucleară), TEST (tubal embryo stage transfer – transferul embrionului
la etapa tubulară) şi FET (fallopian embryo transfer – transferul falopian de
embrioni). Or, prin descrierea acestui fapt devine inacceptabilă interpretarea noţiunii
de implantare a embrionului, ca fiind doar etapa finală a procedurii de fecundare in
vitro.
O tehnică anterior apărută – GIFT (gamete intra fallopian transfer -
transferul intra-falopian de gameţi) – implică transferul de gameţi în trompele
uterine (falopiene), înainte de fertilizare. Prin urmare, respectiva procedură este
104
Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Valdimir Grosu, op. cit., p. 348.
105
Idem.

61
diferită de fecundarea in vitro, or, nu este realizată o fertilizare extracorporală, dar
totuşi similară acesteia, în sensul că se utilizează o tehnologie comună.106
Procedura GIFT urmează următorul itinerar:
1. Ovarele femeii sunt stimulate cu medicamente pentru a
creşte probabilitatea de a produce mai multe ovule.
2. Ovulele sunt colectate printr-o procedură de aspiraţie.
3. De la trei până la patru ovule sunt imediat amestecate cu
aproximativ 200.000 de spermatozoizi mobili şi plasaţi într-un cateter special.
4. Amestecul de ovule şi spermă este transferat în corpul
femeii prin intermediul unei proceduri laparoscopice.
5. Cateterul este plasat în trompa falopiană şi amestecul de
spermă şi ovule este injectată.107
6. Odată ce ovulele şi sperma au fost transferate în tubul
falopian, fertilizarea este lăsată să se realizeze în mod natural. În cazul în care
ovulele sunt fecundate, acestea se vor deplasa în interiorul tubului falopian pentru a
ajunge în uter pentru implantare.108
Analizând etapele procedurii GIFT este lesne de înţeles că respectiva
tehnică este o metodă eficientă de eludare a legii penale. Or, în contextul în care
conţinutul procedurii nu presupune implantarea unui embrion, creat extracorporal, şi
nici nu se reduce la simpla injectare a spermei în vaginul pacientei, trebuie să
recunoaştem că, din perspectiva alin. (2) al art. 3 CP RM, coroborat cu alin. (1) al
art. 51 CP RM, făptuitorul nu va putea fi tras la răspundere penală pentru aplicarea
tehnologiei GIFT realizată în lipsa consimţământului victimei.
Respectiva constatare urmează a fi văzută în contrast cu legislaţia germană,
care expres sancţionează penal realizarea procedurii GIFT, în lipsa
consimţământului pacientei, limitând, concomitent, numărul de ovule transferate la
3 per ciclu.109
106
Report 58 (1988) - Artificial Conception: In Vitro Fertilization of the Law Reform Commission of New South
Wales, Australia, Chapter 1, 1988 // http://www.lawlink.nsw.gov.au/lrc.nsf/pages/R58CHP1.
107
http://www.americanpregnancy.org/infertility/gift.html.
108
http://www.fertilityfactor.com/infertility_medical_options_GIFT.html.
109
http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/pages84162/p84162-3.php.

62
 În procesul de stabilire a temeiului tragerii la răspundere penală a persoanei
vinovate de comiterea unei infracţiuni şi de calificarea faptei prejudiciabile organul
de urmărire penală stabileşte absolut în toate cazurile locul, timpul, mijlocul, metoda
şi împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea. Acestea sunt prezente cu
ocazia săvârşirii unei infracţiuni concrete, deoarece existenţa ei nu poate fi
concepută în afara locului şi a timpului, iar comiterea se efectuează într-un anumit
mod şi adeseori cu anumite mijloace. În raport cu componenţa infracţiunii, semnele
laturii obiective arătate - locul, timpul, metoda, mijloacele, împrejurările săvârşirii
infracţiunii -, alături de urmările prejudiciabile şi legătura cauzală, constituie semne
facultative ale acesteia. Acestea nu se iau în seamă pentru a considera fapta ca
infracţiune decât atunci când sunt prevăzute în conţinutul ei legal, cu alte cuvinte,
doar cazul în care sunt indicate într-o dispoziţie a normei penale concrete ele devin
semne principale obligatorii. Or, acesta este cazul particular al infracţiunii prevăzute
la art. 161 CP RM, dat fiind că pentru cauza cercetată semnul obiectiv al lipsei
consimţământului victimei de a fi supusă unei intervenţii medicale ce presupune
actele de însămânţare artificială sau implantare a embrionului evoluează în calitate
de împrejurare determinantă pentru incidenţa temeiurilor real şi juridic al
componenţei vizate.
Din perspectiva dreptului penal consimţământul victimei reprezintă un
subiect destul de discutabil, datorită specificului său şi influenţei lui asupra
activităţii infracţionale. Luând in consideraţie particularităţile acestuia, legislaţia
penală a diferitelor state îl tratează în mod diferit, raportându-l la anumite
componenţe de infracţiuni sau reglementând doar unele aspecte generale privind
condiţiile aplicării lui. Există însă diferite modalităţi de interpretare a influenţei
consimţământului victimei la calificarea infracţiunii: fie acesta este obligatoriu
pentru existenţa componenţei de infracţiune, fie prezenţa lui atrage excluderea
caracterului penal al faptei, în dependenţă de prevederile legale în acest sens.
Legislaţia penală a Republicii Moldova nu prevede drept cauză care înlătură
caracterul penal al faptei consimţământul victimei, iar pentru unele componenţe de

63
infracţiuni, prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, printre care se include
şi cea din art. 161 CP RM, acesta constituie un semn constitutiv al infracţiunii.110
Consimţământul victimei se prezintă a fi în unele ţări un mijloc special de
apărare a făptuitorului, o cauză justificativă care exclude caracterul penal al faptei,
deci răspunderea penală, mijloc care poate fi invocat numai în anumite cazuri, cum
sunt, de exemplu, tratamentul medical sau domeniul sportului. Consimţământul
victimei nu este deci o circumstanţă sau justificare ce poate fi invocată în cazul
comiterii oricărei infracţiuni. Unul dintre puţinele acte ce consacră acestui subiect o
normă generală este Codul Penal-Model al SUA, a cărui secţiune 2.11.(1) stabileşte:
„Dispoziţii generale. Consimţământul victimei la comportamentul imputat
constituie o infracţiune sau rezultatul acesteia, o apărare dacă un asemenea
consimţământ exclude un element al infracţiunii sau previne cauzarea unei daune
sau a unui rău pe care legea urmăreşte să-l prevină prin definirea infracţiunii”.111
În limita art. 161 CP RM, nu putem raţionaliza noţiunea consimţământului
ca evoluând până la limita unei entităţi juridice incipiente, ce ar înlătura caracterul
penal al cauzei. Respectiva alegaţie o fundamentăm pe teza că, de exemplu, în
contextul infracţiunii de eutanasie (art. 148 CP RM) conţinutul actului de lipsire de
viaţă a unei alte persoane este ab initio ilegal, iar consimţământul victimei vine să
altereze prin atenuare incidenţa răspunderii şi pedepsei penale. Or, în cadrul
infracţiunii prevăzute de art. 161 CP RM, actele de însămânţare artificială şi
implantare a embrionului, conexe noţiunii de consimţământ, reprezintă un conţinut
absolut legal şi admis de legislaţia în domeniu. Logica este completată şi de
procedeul negaţiei folosit de legislator la reglementarea caracterului penal al
aplicării tehnicilor de procreaţie medical asistată. Astfel, în contrast cu aceeaşi
infracţiune de eutanasie, respectiva uzează de sintagma lipsei obligatorii a
consimţământului şi nu a prezenţei acestuia. Or, prin efectul său, respectiva
constatare reiterează statuarea că lipsa consimţământului victimei urmează a fi
tratată doar în limitele unui semn constitutiv al infracţiunii.
110
Vidaicu Mihaela, Consimţământul victimei în dreptul penal // Studia Universitatis, Seria Ştiinţe Sociale, CEP
USM, Chişinău, 2007, p. 201.
111
Grosu Vladimir, Consimţământul victimei: justificare sau răspundere penală? // Revista Naţională de Drept, nr. 12,
Chişinău, 2005, p. 15-16.

64
 În aceeaşi ordine de idei, legislaţia naţională identifică o primă definiţie a
consimţământului în art. 199 Cod Civil al Republicii Moldova:
(1)Consimţământ este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a

încheia un act juridic.

(2)Consimţământul este valabil dacă provine de la o persoană cu

discernământ, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.

Dezvoltând conţinutul alin. (2) al art. 199 din Codul Civil al Republicii
Moldova, trebuie să menţionăm că în diferite sisteme de drept, condiţiile ce se cer
îndeplinite pentru valabilitatea consimţământului diferă. Britanicii teoretizează
conceptul de voluntaritate.
În common-law-ul britanic, înainte de a analiza validitatea din punct de
vedere juridic a consimţământului, respectiv dacă persoana chemată să îl exprime
este competentă în acest sens şi este informată adecvat, trebuie cercetat dacă o a
treia condiţie, suplimentară, este îndeplinită, şi anume ca orice consimţământ să fie
exprimat în mod voluntar şi liber. Această cerinţă poate părea ca fiind uşor de
satisfăcut din moment ce constrângerea, forţa şi inducerea în eroare nu sunt trăsături
ale „armamentului” medical.112
În stabilirea acestei graniţe, trebuie observat că există, ca regulă, două tipuri
de ipoteze în care libertatea consimţământului apare ca fiind îngrădită. Într-o primă
ipoteză, pacientul poate pretinde că a fost tratat deşi consimţământul său a fost, în
fapt, obţinut în mod impropriu. În cel de-al doilea caz s-ar putea susţine că lipsa
consimţământului pacientului este rezultatul presiunii exercitate asupra acestuia,
presiune în absenţa căreia un atare consimţământ ar fi fost valabil, şi în concluzie se
justifică aplicarea unui anumit tratament. În ambele situaţii prezentate legea este cea
care, prin norme clare, la adăpost deci de orice interpretare, are menirea de a înlătura
aceste prezumţii, şi, implicit, arbitrariul.113
Astfel, doctrina, fundamentându-şi analiza pe normele legale în vigoare, a
sintetizat următorul conţinut al condiţiilor valabilităţii consimţământului:
112
Aurel Teodor Moldovan, Tratat de drept medical, ALL Beck, Bucureşti, 2002, p. 327.
113
I. Kennedy, A.Grubb, Principles of Medical Law, Oxford University Press, 1998, p. 109 citaţi de Aurel Teodor
Moldovan, op. cit., p. 328.

65
 1. Să provină de la o persoană cu discernământ – această cerinţă rezidă din
necesitatea ca pacientul să aibă puterea de a evalua singur efectele juridice care se
produc ca urmare a manifestării sale de voinţă.
Dispun de discernământ doar persoanele cu capacitate de exerciţiu.114
Din analiza prevederilor Codului Civil a Republicii Moldova, deducem
următoarele ipoteze, în limita cărora discernământul pacientei poate fi valorificat la
tratamentul inferlităţii prin aplicarea tehnicilor de procreare medical asistată:
a. Pacienta dispune de capacitate deplină de exerciţiu – capacitatea deplină

de exerciţiu începe de la data când persoana fizică devine majoră, adică la

împlinirea vârstei de 18 ani (art. 20 alin. (1) Cod Civil al RM);
b. Pacienta este limitată în capacitate de exerciţiu:
- Pacienta este minoră cuprinsă cu vârsta între 14 şi 18 ani (art. 21 Cod Civil
al RM)
- Pacienta a fost limitată în capacitate de exerciţiu de către instanţa de
judecată (art. 25 Cod Civil al RM)
c. Pacienta este incapabilă:
- Pacienta este o minoră cu o vârstă de până la 14 ani
- Pacienta a fost declarată incapabilă de către instanţa de judecată ( art. 24
Cod Civil al RM)
Aşadar, la moment se impune, drept imperativă, întrebarea dacă
consimţământul victimei, identificate în contextul infracţiunii de la art. 161 CP RM,
poate fi substituit prin cel al unui reprezentant legal sau rudă apropiată? Substitut
care ar îmbrăca forma juridică a unui element justificativ al actelor de însămânţare
artificială şi fecundare in vitro, efectiv – implantare a embrionului. Or, Art. 1 din
Legea nr. 236 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile
pacientului, MO 176-181 din 30.12.2005, în vigoare din 30.06.2006, prevede
următoarele:
Consimţământ – consimţământul conştientizat al pacientului sau al
reprezentantului său legal (în lipsa acestuia, al rudei apropiate) pentru efectuarea
114
Baieş Sergiu, Roşca Nicolae, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ediţia a II-a,
Tipografia centrală, Chişinău, 2005, p. 166.

66
unei intervenţii medicale, exprimat benevol, în baza informaţiei multilaterale şi
exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care efectuează cercetarea
biomedicală (studiul clinic), autentificat prin semnăturile pacientului sau a
reprezentantului său legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia
medicală respectivă.
În această ordine, actul ce ar veni să reglementeze respectiva dilemă este
Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi
planificarea familială. Însă, cu părere de rău, respectiva lege nu prevede o limită
inferioară a vârstei de la care subiectul este în posibilitate efectivă de a-şi exercita
drepturile subiective, abordând pentru noţiunea de consimţământ un domeniu
restrâns de relaţii sociale. Or, în art. 1 al Legii sus-numite sunt indicate următoarele:
Acord benevol informat – consimţământul benevol al persoanei la aplicarea
metodei chirurgicale de contracepţie sau la prelevarea glandelor sexuale, exprimat în
formă scrisă în baza informaţiei multilaterale şi complete oferite de medicul curant
sau de medicul care l-a examinat, şi semnat atât de pacient, cât şi de medic.
Totuşi, trebuie să apreciem că în limita laturii obiective ale infracţiunii de la
art. 161 CP RM, consimţământul rudei sau a reprezentatului legal nu va putea
evolua sub forma unui element justificativ de aplicare a tehnicilor de procreaţie
medical asistă, implicit – de substitut al discernământului victimei, dat fiind faptul
că o interpretare extensivă este în disonanţă totală cu conţinutul infracţiunii
analizate. Or, norma din art. 161 CP RM este imperativă la capitolul victimei şi,
deci, asupra subiectului titular de discernământ. Respectiva logică este completată şi
de reglementările art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la
ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001,
care prevede că unul din principiile de bază ale realizării drepturilor la reproducere
este realizarea acestor drepturi conform voinţei şi intereselor persoanei (pacientei)
fără a leza drepturile, interesele şi libertăţile legitime ale altor persoane. Incidenţa
prioritară respectivelor a respectivelor reglementări, trebuie văzută în contrast cu art.
2 lit. e) din Legea nr. 236 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile
pacientului, MO 176-181 din 30.12.2005, în vigoare din 30.06.2006, care abordează

67
subiectul într-o lumină mai liberală, prevăzând că realizarea dreptului pacientului
presupune recunoaşterea pacientului, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, a
reprezentantului său legal (a rudei apropiate), în calitate de participant principal la
luarea deciziei privind intervenţia medicală. Concurenţa acestor două legi este
soluţionată prin prisma art. 6 alin. (3) din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind
actele legislative, MO 36-38 din 14.03.2002, în vigoare din 14.06.2002, or, acesta
prevede că în caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă
a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ
special, deci – reglementările Legii nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea
sănătăţii reproductive şi planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001.
În efect, conchidem că, în contextul art. 161 CP RM, consimţământul
trebuie să provină de la o persoană ce descrie o capacitate deplină de exerciţiu, fiind
imposibilă substituirea acesteia prin voinţa reprezentanţilor legali sau a rudelor, în
cazurile particulare de limitare în capacitate de exerciţiu şi/sau incapacitate a
victimei. Or, finalitatea acestei constatări determină caracterul individual al
consimţământului, drept condiţie de valabilitate a acestuia.
Totodată, nu e de neglijat cazul particular când reprezentantul legal sau ruda
îşi vor aduce contribuţia la exprimarea consimţământului pacientei. Or, acest caz
particular se identifică sub forma inaptitudinii pacientei din punct de vedere fizic de
a comunica.115 Însă, situaţia descrisă, sub nici o formă nu pune la îndoială
valabilitatea discernământului victimei, uzând de reprezentant sau rudă numai sub
forma unui subiect intermediar la valorificarea consimţământului pacientei.
Rămânând în albia discuţiilor privind incidenţa consimţământului exprimat
de către terţi la efectuarea asupra corpului pacientei a însămânţării artificiale şi
implantării embrionului, trebuie să menţionăm că anterior art. 108/2 din Codul Penal
din 1961, publicat în Veştile nr. 010, din 24.04.1961, prevedea exprimarea
obligatorie a consimţământului de către pacientă şi soţul acesteia, care, la fel, trebuia
în mod obligatoriu să fie o persoană cu discernământ. Or, reiterând cele enunţate în
cadrul reglementărilor din Franţa, menţionăm că legislaţia franceză îi oferă, inclusiv,

115
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 329.

68
cuplului necăsătorit posibilitatea de a-şi exprima consimţământul cumulat asupra
aplicării tehnicilor de tratament al infertilităţii. Probabil, în contextul Republicii
Moldova, limitarea cercului de subiecţi a căror consimţământ scris se cere a fi
exprimat este dictată de raţiunile art. 2 alin. (2) din Codul Familiei a Republicii
Moldova, prin care sunt negate raporturile de concubinaj ca fiind producătoare de
efecte juridice. Logica alegată este demonstrată şi prin reglementările Ordinului
Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la serviciile medicale de
reproducere umană asistată, care în Capitolul I al Anexei nr. 1 a Ordinului prevede
pentru fiecare din tehnicile utilizate: inseminaţia cu sperma soţului (ISS),
inseminaţia cu sperma donatorului (ISD), precum şi fertilizarea in vitro şi transferul
intrauterin al embrionilor (IVF), un formular separat de exprimare a
consimţământului soţilor, solicitând în mod obligatoriu şi adeverinţa de căsătorie.
(Anexa 4)
Continuând şirul condiţiilor de valabilitate a consimţământului pacientei,
menţionăm:
2. Să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice – efectele juridice
se vor concretiza în efectuarea unei intervenţii medicale sub forma acţiunilor de
însămânţare artificială sau implantare a embrionului.

Intenţia de a produce efecte juridice, animo contrahendi negotii, nu poate fi

reţinută în următoarele cazuri:
- când manifestarea de voinţă este prea vagă, adică pacientul nu îşi face
înţeles fără dubii consimţământul la intervenţia medicală.
- când manifestarea de voinţă a pacientului s-a făcut cu o rezervă mentală
(reservatio mentalis) cunoscută de medic, din cauza circumstanţelor în care pa-
cientul a consimţit.
Este situaţia când pacientul consimte la o intervenţie medicală în faţa medi-
cului şi a familiei care l-a convins în acest sens, consimţământul său nefiind în
concordanţă cu voinţa sa intimă.116

116
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 329.

69
 3. Să fie exteriorizat – în ceea ce priveşte exteriorizarea consimţământului,
menţionăm că manifestarea de voinţă trebuie să fie expresă, iar nu tacită. Valorile
sociale implicate în activitatea medicală sunt mult prea importante, lucru ce reiese şi
din protecţia penală asigurată vieţii şi integrităţii fizice şi mentale a persoanei.
Manifestarea de voinţă tacită, implicită (care se poate deduce) prezintă avantajul
economiei de timp, însă în situaţia dreptului medical comportă şi marele dezavantaj
al echivocităţii. De asemenea, nici principiul qui tacit consentire videtur are
aplicabilitate în dreptul medical pentru că tăcerea nu poate valora consimţământ.117

Totuşi, în sistemul de drept common law identificăm noţiunea de

consimţământ implicit, care presupune acordarea permisiunii pentru îngrijiri
medicale în lipsa unui acord formal între pacient şi furnizorul de servicii de sănătate.
Un exemplu în acest sens ar fi întrevederea dintre un medic şi un pacient ce
implică prin însăşi conţinutul său că pacientul a consimţit la efectuarea unui
diagnostic şi prescripţie de tratament.118

4. Să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ – condiţia se referă la

necesitatea caracterului conştient, liber şi determinat al consimţământului.

Din punct de vedere al dreptului, consimţământul este starea psihică

personală a pacientului manifestată în sensul că este de acord cu o violare a
integrităţii sale corporale. Nu orice acord de a urma un tratament este, din punct de
vedere juridic, un consimţământ valabil pentru că el poate fi întemeiat pe o
informare incompletă sau poate fi rezultatul unor împrejurări, a dorinţelor altora,
care modifică involuntar decizia ori unul care nu este efectiv al pacientului, din
cauza unei influenţe inoportune.

5. Să fie scris – în această ordine de idei art. 161 CP RM şi art. 1 din Legea
nr. 236 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, MO
176-181 din 30.12.2005, în vigoare din 30.06.2006, prevede pentru consimţământ
cerinţa de fi autentificat prin semnăturile pacientului şi a medicului în documentaţia
medicală respectivă. Forma materială a unui asemenea consimţământ este redată în
117
Ibidem, p. 330.
118
http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/implied+consent.

70
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la serviciile
medicale de reproducere umană asistată. (Anexa 4)
Totuşi, actele acte care cuprind consimţământul în formă scrisă nu constituie
prin ele însele un consimţământ al pacientului, după cum se presupune uneori în
cadrul profesiunii medicale. Funcţia lor, în drept, este pur probativă.
Consimţământul nu va avea absolut nici o valoare atunci când, de exemplu, deşi
pacientul a consimţit la o anumită procedură ce i-a fost explicată şi pe care a înţeles-
o, declaraţia sa nu este de fapt adevărată.119

Esenţială în aprecierea consimţământului este starea de spirit reală a pacien-

tului. Consimţământul exprimat numai formal nu este de fapt un consimţământ.120
6. Să fie informat – fiind o cerinţă imperativă impusă de art. 1 din Legea nr.
236 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, MO 176-
181 din 30.12.2005, în vigoare din 30.06.2006, presupune că consimţământul unui
pacient asupra unei intervenţii medicale, nu poate fi considerat valabil, decât dacă
persoana este pe deplin informată despre conţinutul intervenţiei, riscurile şi
alternativele ei.121
Pentru a fi în prezenţa unui consimţământ, pacientul trebuie să înţeleagă în
mod corespunzător implicaţiile procedurii; este motivul pentru care uneori se
vorbeşte despre consimţământul „informat”. Aceasta este o frază nefericită şi,
totodată, susceptibilă de a induce în eroare. Este o expresie folosită de instanţe
străine, mai ales în SUA, pentru a descrie, în cazul delictului de neglijenţă, raţiunea
instituirii obligaţiei doctorului de a dezvălui informaţia. Ea este evitată în Anglia, în
orice discuţii în contextul constrângerii sau neglijenţei. În cazul constrângerii, este
mai oportună formularea conform căreia consimţământul pacientului trebuie să fie
„real”.
Prin urmare, dacă consimţământul pacientului nu este real declanşarea pro-
cedurii este susceptibilă de a fi calificată drept constrângere. Cu toate acestea, atunci
când pacientul nu poate să înţeleagă natura procedurii, doctorul care a crezut în mod
119
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 330.
120
I. Kennedy, A.Grubb, Principles of Medical Law, Oxford University Press, 1998, p. 109 citaţi de Aurel Teodor
Moldovan, op. cit., p. 330.
121
http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/informed+consent.

71
eronat că acesta a înţeles, se poate apăra arătând că în mod just, respectiv prin întreg
comportamentul său, pacientul l-a determinat pe doctor să presupună că informaţiile
relevante îi erau cunoscute.
Când va fi real consimţământul unui pacient?
Pacientul trebuie să înţeleagă în termeni generali natura procedurii în
legătură cu care urmează să îşi exprime consimţământul. Consimţământul va fi real
şi valabil din punct de vedere legal, cu condiţia ca pacientul să înţeleagă, să fie
competent şi să acţioneze voluntar.
Autorul Aurel Teodor Moldovan invocă122 faptul că nu putem fi de acord cu
opiniile ce condiţionează caracterul real al consimţământului exprimat de pacient de
obligaţia medicului de a-l informa pe acesta cu privire la toate aspectele relevante ce
ţin de natura procedurii la care pacientul urmează să fie supus, întrucât
constrângerea şi consimţământul nu privesc obligaţia doctorului de a informa, ci mai
curând cunoştinţele şi capacitatea de înţelegere efectivă a pacientului.
Consimţământul unui pacient va fi real dacă acesta înţelege „natura” procedurii,
indiferent de modalitatea în care a obţinut informaţia: de la medicul său curant sau
de la un alt cadru medical. Bineînţeles că, prin însăşi natura lucrurilor, de obicei
informaţia provine de la un medic (sau alte cadre medicale, ca de exemplu o
asistentă) pentru că acesta constituie singura sursă de informare pentru pacient. Pe
de altă parte, atunci când se analizează o posibilă culpă a medicului prin omisiune,
legea prevede obligaţia acestuia de a oferi în mod voluntar informaţii sau de a
răspunde la întrebările formulate de pacient.123
În Cauza Freeman vs. Home Office, Sir Jonh Donaldson argumenta: „Dacă a
existat un consimţământ real la tratament, nu contează că doctorul şi-a încălcat
obligaţia de a-i da pacientului informaţiile potrivite înainte ca acesta să îşi exprime
consimţământul. Consimţământul real asigură o apărare completă pentru o plângere
cu privire la delictul de violare a persoanei. Consimţământul de fapt devine un
consimţământ de drept, cu condiţia ca pacientul să fie informat în termeni generali
cu privire la natura tratamentului.”
122
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 332.
123
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 333.

72
 Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile legale din Marea Britanie sunt
extrem de clare, nelăsând loc vreunei interpretări sau vreunei extinderi prin analogie
la situaţii care nu se încadrează în ipotezele enumerate, rolul instanţelor
judecătoreşti se rezumă la aplicarea acestora.124
Cele mai evidente limitări impuse de judecători cu privire la informaţiile
relevante pentru „natura şi scopul” unei proceduri sunt legate de ascunderea
riscurilor inerente şi a alternativelor la procedură. Aceste informaţii nu sunt consi-
derate ca afectând realitatea consimţământului pacientului. În cauza Charterton vs.
Gerson, judecătorul Bristow a reţinut: „Cred că justiţia cere ca pentru a vicia reali-
tatea unui consimţământ, între doctor şi pacient să existe o defecţiune de
comunicare mai mare decât cea implicată în încălcarea unei datorii dacă
plângerea se întemeiază pe neglijenţă (...). în judecata mea, odată ce pacientul este
informat în termeni generali cu privire la natura procedurii ce se intenţionează şi
îşi dă consimţământul, acest consimţământ este real şi cauza acţiunii pe care se
întemeiază plângerea cu privire la riscuri şi implicaţii este neglijenţa, şi nu
încălcarea legii.”125
În termenii dreptului penal, o atare logică, din perspectiva art. 115 CP RM,
ar genera imposibilitatea calificări faptei în baza componenţei de infracţiune
prevăzute la art. 161 CP RM. Or, conţinutul normei anterior numite presupune lipsa
totală a consimţământului, pe când caracterul viciat al acestuia ar fundamenta logica
calificării naturii faptei prejudiciabile în limitele art. 213 CP RM – încălcarea din
neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Or, incidenţa
normei se realizează doar sub rezerva generării urmărilor prejudiciabile concretizate
fie în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a victimei, fie în
decesul pacientei.
Cu valoare de principiu, consimţământul privind autorizarea unei proceduri
de procreaţie medical asistată poate fi retras în orice moment de către pacientă.
Retragerea consimţământului va produce însă efecte şi cu privire la exonerarea de

124
Ibidem, p. 334.
125
Ibidem, p. 333.

73
răspundere a medicului, pacientul nerespectându-şi obligaţia de a urma tratamentul
prescris.
Recunoaşterea şi protecţia juridică a inviolabilităţii integrităţii corporale a
pacientului include dreptul de retragere a consimţământului după ce a fost dat. O
retragere a consimţământului, produce, în principiu, aceleaşi efecte ca un refuz
iniţial al consimţământului. A continua un tratament după ce un pacient şi-a retras în
mod valabil consimţământul ar fi la fel de ilegal ca şi constrângerea. Deşi în juris-
prudenţa europeană nu a fost reţinut nici un caz relevant în această materie,
problema a fost dezbătută de Curtea Supremă a Canadei în Cauza Ciarlariello vs.
Schacter, decizia pronunţată de Curte reflectând, fără îndoială, legea engleză.126
În cererea adresată Curţii, reclamanta a învederat că, întrucât şi-a retras
consimţământul în timpul procedurii, continuarea acesteia reprezintă o constrângere.
Curtea Supremă a respins acţiunea, motivând că, într-adevăr, pacientul are dreptul
să-şi retragă consimţământul în timpul unei proceduri în temeiul dreptului său la
integritate corporală, cu atât mai mult cu cât el este cel mai în măsură să aprecieze,
pe de o parte, gradul de tolerabilitate al durerii sau disconfortului şi să evalueze, pe
de altă parte, riscurile.
Dreptul unui individ de a stabili care anume proceduri medicale vor fi
acceptate trebuie să includă şi dreptul de a opri o procedură. Astfel, dacă se
stabileşte că un atare consimţământ a fost efectiv retras în cursul procedurii, aceasta
trebuie oprită.
Curtea a observat, în continuare, că retragerea consimţământului este
valabilă atâta timp cât pacientul este capabil din punct de vedere legal să facă acest
lucru. Capacitatea unui pacient de a-şi retrage consimţământul, întocmai ca şi
capacitatea sa de a consimţi, poate fi însă afectată de diverse circumstanţe.127
Astfel, în limita art. 161 CP RM, am statuat că însămânţarea artificială
presupune o acţiune unică continuată, ceea ce generează concluzia că retragerea

126
Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p. 331.
127
I. Kennedy, A.Grubb, Principles of Medical Law, Oxford University Press, 1998, p. 109 citaţi de Aurel Teodor
Moldovan, op. cit., p. 332.

74
consimţământului la consumarea oricărui dintre actele de introducere a spermei în
vaginul pacientei, va determina incidenţa conţinutului infracţiunii analizate.
În ceea ce priveşte retragerea consimţământului în decursul desfăşurării
actului singular (şi nu a acţiunii per ansamblu) de însămânţare artificială sau de
implantare a embrionului, în conformitate cu logica invocată de Curtea Supremă a
Canadei, se va accede la analiza faptică a conţinutului unei asemenea retractări. Or,
dacă se va constata o autentică şi deplină retragere de consimţământ vom putea
defini aplicabilitatea conţinutului art. 161 CP RM. Însă, în cazul unei retractări
viciate, itinerarul logicii noastre va descrie imposibilitatea determinării temeiului
real al infracţiunii,128 prevăzute de art. 161 CP RM.
Continuând cercetarea semnelor obiective descrise de conţinutul art. 161 CP
RM, e oportun să ne focalizăm vizorul asupra locului săvârşirii infracţiunii. Or, în
temeiul Capitolului I al Regulamentului cu privire la reproducerea umană asistată,
adoptat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată, serviciile de reproducere umană
asistată se prestează în mod exclusiv în Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de
Sănătate de Reproductivă, Genetică Medicală şi Planificare Familială, care dispune
de condiţii necesare pentru efectuarea acestor tehnologii medicale. Pacientele cărora
li s-a efectuat reproducerea umană asistată şi necesită în continuare supraveghere şi
tratament în condiţii de staţionar, vor fi spitalizate în secţiile de profil ale Institutului
de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului.
Analizând conţinutul art. 161 CP RM, trebuie să statuăm că locul comiterii
infracţiunii nu evoluează în calitate de semn obligatoriu al laturii obiective, ceea ce
presupune că aplicarea tehnicilor de procreaţie medical asistată în afara instituţiilor
sus-numite, în circumstanţa lipsei consimţământului scris al pacientei, va fi reţinută
doar sub forma unui criteriu de individualizare a pedepsei penale (art. 75 CP RM).
Deşi, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată, este imperativ la capitolul

128
Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită – art. 51 alin. (1) Cod Penal al
Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 985-XV din 18.04.2002, în vigoare din 12.06.2003, MO nr. 128-129 din
13.09.2002.

75
instituţiilor competente de a presta servicii de reproducere umană asistată, suntem în
dilemă atunci când apreciem că în limitele Republicii Moldova din 2010,
respectivele servicii sunt furnizate şi de Centrul Privat „New Med Life” din
municipiul Chişinău. Or, itinerarul logicii noastre poate evolua până la concluzia că
respectivul Centru activează în ilegalitate.
Reiterând cercetarea pe marginea semnelor laturii obiective, urmează să
analizăm entitatea mijloacelor cu care poate fi realizată infracţiunea, or, Ordinul sus-
numit, specifică în Capitolul V al Anexei 1, lista de echipamentului şi
medicamentelor necesare procreaţiei medical asistate, grupându-le, prioritar, pe trei
categorii: echipament, consumabile şi medicamente. Astfel, menţionăm că
mijloacele menţionate nu vor putea evolua în calitate de circumstanţă agravantă,
vizată de art. 77 alin. (1) lit. k) – săvârşirea infracţiunii cu folosirea mijloacelor
tehnice special pregătite, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate
chimico-farmacologice. Or, deşi, art. 161 CP RM nu le prevede expres în calitate de
semn al laturii obiective, totuşi aplicarea lor ţine de esenţa procedurilor de
însămânţare artificială şi/sau implantare a embrionului. Faptul dat generează
concluzia că reţinerea lor în calitate de circumstanţă agravantă, va veni în
contradicţie directă cu art. 3 alin. (2) CP RM, reprezentând o interpretare extensivă
defavorabilă în sensul dublării imputării acţiunilor realizate.
Încheind analiza laturii obiective a infracţiunii cercetate, ne vom referi la
momentul de consumare a acesteia. Respectivul moment trebuie caracterizat în mod
diferenţiat, privitor la ambele modalităţi de normative alternative, descrise de art.
161 CP RM:
a) Însămânţarea artificială – în ceea ce priveşte momentul consumării
infracţiunii realizate printr-o succesiune de acte identice, dar cu o unică finalitate,
menţionăm că, în temeiul art. 30 alin. (2) CP RM, ea se consumă din momentul
săvârşirii ultimei acţiuni infracţionale, altfel spus odată cu epuizarea procedurii
finale de introducere a spermei în cervixul, uterul sau vaginul unei paciente;
b) Implantarea embrionului – respectiva acţiune, spre deosebire de prima
modalitate a laturii obiective descrise art. 161 CP RM, nu presupune o activitate

76
continuată, ceea ce generează concluzia că momentul consumării infracţiunii în
ipoteza descrisă se realizează odată cu injectarea embrionilor în cavitatea uterină a
pacientei.
Momentul consumării infracţiunii cercetate are importanţă din perspectiva
că atât în cazul însămânţării artificiale, cât şi a implantării embrionului, nu are
valoare dacă acesta a fost efectiv conceput prin fecundarea gameţilor feminini de
către cei masculini injectaţi sau dacă embrionul rezultat a reuşit să se prindă de
peretele uterului, asigurând astfel sarcina viitoare.
În aceeaşi ordine de idei, nu are importanţă dacă prin aplicarea procedurilor,
pacientei i s-au cauzat sau nu anumite leziuni ale corpului sau sănătăţii. Or,
legiuitorul nu a condiţionat viabilitatea laturii obiective de prezenţa obligatorie a
unor asemenea urmări prejudiciabile, fapt care, de altfel, nu exclude incidenţa
concursului cu alte infracţiuni, subiect asupra căruia ne-am expus anterior. Prin
statuarea respectivă putem concluziona că infracţiunea descrisă de art. 161 CP RM
este una formală.

77
 § 2. Elemente constitutive subiective ale infracţiuni

2.1. Subiectul infracţiunii

În cadrul secţiunii de faţă, vom supune analizei subiectul infracţiunii

prevăzute la art. 161 CP RM. Or, ca orice activitate umană, şi infracţiunea dată
apare întâi de toate în raţiunea făptuitorului. Chiar dacă se săvârşeşte acţiunea
prejudiciabilă, descrisă la art. 161 CP RM, nu este suficient ca aceasta să fie
caracterizată drept infracţiune prevăzută la acest articol. Mai este necesar ca ea să
fie imputabilă unei persoane, deoarece infracţiunea nu este o simplă eliberare de
energie fizică.
În literatura de specialitate, prin „subiectul infracţiunii” se înţelege persoana
care săvârşeşte nemijlocit latura obiectivă a infracţiunii.129 Subiectul infracţiunii
trebuie să corespundă unor condiţii generale (prevăzute în normele corespunzătoare
din Partea Generală a Codului penal) şi, după caz, unor condiţii speciale (care pot fi
stabilite în norma corespunzătoare din Partea Specială a Codului penal).
Privitor la condiţiile ce caracterizează subiectul acţiunilor de însămânţare
artificială şi de implantare a embrionului, putem menţiona că acest subiect poate fi
doar persoana ce exercită funcţia unui medic.
În doctrina penală, au fost exprimate variate opinii cu privire la tipologia
trăsăturilor subiectului special al infracţiunii. De exemplu, G. N. Borzenkov
deosebeşte trei tipuri de trăsături ale subiectului special al infracţiunii, caracterizând:
1) rolul social, precum şi statutul juridic al subiectului infracţiunii;
2) calităţile fizice ale subiectului infracţiunii;
3) interacţiunea subiectului infracţiunii cu victima infracţiunii.130
Astfel, din perspectiva statutului juridic al medicului, urmează să-i
identificăm trăsăturile în baza art. 4 din Legea nr. 624 din 27.10.2005, MO 172-175

129
Manea Vladislav în Răspunderea penală pentru acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor, Teză de
doctor, Chişinău, 2009, p. 135.
130
Курс уголовного право. Часть общая. Том 1. Учение о преступлении / Под ред. Н. Ф. Кузнецовой, И. М.
Тяжковой – Москва: Зерцало, 1999, p. 292 sursă citată de Manea Vladislav, op. cit., p. 139.

78
din 23.12.2005, care prevede că profesiunea de medic poate fi exercitată de orice
persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este cetăţean al Republicii Moldova; are domiciliu sau drept de reşedinţă
în Republica Moldova;
b) are studii superioare medicale complete: diplomă de studii superioare
profil medicină, diplomă de licenţă la specializare, după absolvirea studiilor
postuniversitare medicale, eliberate conform legislaţiei Republicii Moldova în
vigoare, diplomă de studii postuniversitare profil medicină obţinută în altă ţară,
nostrificată de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu standardul educaţional în
vigoare, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd
altfel;
c) îşi perfecţionează, pe parcursul întregii sale activităţi profesionale,
cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice conform regulamentelor elaborate şi
aprobate de Ministerul Sănătăţii, utilizând în acest scop toate posibilităţile
accesibile;
d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiunii;
e) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de
prezenta lege.
Art. 15 din Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială, MO nr. 90-91 din 02.08.2001, vine să
completeze cele sus-enunţate, în sensul că persoanele care acordă servicii ce ţin de
realizarea drepturilor la reproducere trebuie să aibă pregătire specială în acest
domeniu.
Dacă determinarea caracterului de subiect special ale medicului, calităţile
sale fizice nu prezintă nici o valoare juridică pentru infracţiunea prevăzută de art.
161 CP RM, atunci din perspectiva interacţiunii cu victima medicului îi incubă
obligaţia de asigurare a tratamentului până la însănătoşirea pacientului sau până la
trecerea lui în îngrijirea unui alt medic,131 ceea ce presupune o atribuţie de

131
Art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 264 din 27.10.2005 privind exercitarea profesiunii de medic, MO 172-175 din
23.12.2005.

79
„gestionare a sănătăţii pacientului” adusă până la superlativul absolut al importanţei
sale.
Întrebarea care este ridicată în limitele acestei analize este următoarea: Care
va fi itinerarul calificării actelor de însămânţare artificială sau de implantare a
embrionului, realizate fără consimţământul pacientei, în circumstanţa în care
făptuitorul nu descrie cadrul unui medic?
Doctrina autohtonă132 răspunde la respectiva întrebare în sensul că persoana
va putea fi trasă la răspundere penală doar în cazul producerii unor urmări
prejudiciabile în dauna vieţii sau sănătăţii femeii, conform art. 149 CP RM –
Lipsirea de viaţă din imprudenţă sau art. 157 CP RM – Vătămarea gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă. Suntem de acord cu
respectiva poziţie şi venim să o completăm cu specificarea că, în temeiul art. 115 CP
RM, respectiva calificare va fi una viabilă doar în limita lipsei consimţământului
victimei şi cu reţinerea agravantei de la art. 77 alin. (1) lit. k) CP RM – săvârşirea
infracţiunii cu aplicarea constrângerii fizice şi psihice. Or, în circumstanţa prezenţei
lui, logica calificării va fi supusă art. 214 CP RM – Practicarea ilegală a medicinei
sau a activităţii farmaceutice şi doar în limita cauzării din imprudenţă a vătămării
sănătăţii sau a decesului victimei. În contrast cu legea penală naţională, Codul Penal
al României nu prevede survenirea urmărilor prejudiciabile sus-numite. Or, acesta
este cazul inculpaţilor Lewit Natan şi Ziskind Genia din controversatul dosar al
clinicii Sabyc.
La 24 februarie 2010, procurorii DIICOT133 – Serviciul Teritorial Bucureşti
au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor cercetaţi în 2009 pentru activitatea
infracţională desfăşurată în cadrul clinicii SC „SABYC” SRL din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat DIICOT, în sarcina inculpatului LEWIT NATAN s-
a reţinut săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzute
de art. 348 CP al României, constând în aceea că, în calitate de medic specialist în
obstetrică-ginecologie, racola din străinătate cuplurile ce doreau să fie beneficiarele

132
Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Valdimir Grosu, op. cit., p. 128.
133
Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Ministerul Public al României –
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie // http://www.diicot.ro.

80
tehnicilor de reproducere asistată, supraveghea evoluţia tratamentului de stimulare
hormonală participând în mod direct la examinarea donatoarelor şi a pacientelor,
realiza puncţiile şi preda oocitele extrase inculpatei ZISKIND GENIA, în vederea
pregătirii culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv, introducea în ţară,
în mod repetat şi fraudulos materie genetică precum şi că a exercitat profesia de
medic pe teritoriul României fără să aibă acordul din partea autorităţilor competente.
În sarcina inculpatei ZISKIND GENIA s-a reţinut săvârşirea aceloraşi
infracţiuni precum şi exercitarea fără drept a unei profesii, constând în aceea ca, în
calitate de specialist embriolog, pregătea culturile (embrionii) necesare realizării
embriotransferului efectiv, ajuta la preluarea oocitelor extrase în momentul imediat
următor realizării puncţiilor, oocite pe care ulterior le utiliza în cadrul procesului de
pregătire a culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv, a introdus în ţară,
in mod repetat şi fraudulos materie genetică care a fost ulterior utilizată în tehnicile
de pregătire a culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv şi a exercitat
profesia de medic pe teritoriul României fără să aibă acordul din partea autorităţilor
competente.
Cauza a fost înaintată Tribunalului Bucureşti spre competenta soluţionare.134
În doctrina penală din România, prin noţiunea de subiecţi ai infracţiunii se
desemnează persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni, fie prin însăşi
săvârşirea infracţiunii, fie prin suportarea consecinţelor acesteia.135 Aşadar, sunt
subiecţi ai infracţiunii atât persoana care nu şi-a respectat obligaţia în cadrul
raportului juridic penal de conformare şi a săvârşit fapta interzisă, cât şi persoana
beneficiară a ocrotirii juridice penale şi care prin săvârşirea infracţiunii a suportat
consecinţele acesteia. Prin urmare, în funcţie de modul în care sunt implicaţi în
săvârşirea infracţiunii, doctrina din România distinge subiecţi activi (propriu-zişi) şi
subiecţi pasivi136 – victimele.
Raliindu-ne la optica de idei a doctrinei din dreapta Prutului şi bazându-ne
pe tangenţa dintre victima infracţiunii şi subiectul infracţiunii, am considerat

134
http://www.juridice.ro/101031/diicot-trimiteri-in-judecata-ref-cazul-sabyc.html.
135
Costică Bulai, Drept penal. Partea Generală, Bucureşti, Şansa, 1992, p. 148 citat de Eşanu Adriana, op. cit., p. 64.
136
Eşanu Adriana, op. cit., p. 64.

81
oportun de a trata victima infracţiunii tocmai în contextul noţional al subiectului
infracţiunii.137
Aşadar, victimă a infracţiunii de însămânţare artificială sau implantare a
embrionului, spre deosebire de alte infracţiuni, poate fi doar o persoană fizică de
genul feminin, care deţine calitatea specială de pacientă. Or, statutul juridic al
pacientului este definit de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire
la drepturile şi responsabilităţile pacientului, MO nr. 176-181 din 31.12.2005, în
vigoare din 30.06.2006, care prevede că pacientul sau consumatorul serviciilor de
sănătate138 este persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate,
indiferent de starea sa de sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect
uman, la cercetări biomedicale.
Din perspectiva principiului realizării drepturilor reproductive conform
voinţei şi intereselor persoanei, cercetat în cadrul analizei consimţământului
victimei, reiterăm că pacienta urmează să deţină o capacitate deplină de exerciţiu,
iar în temeiul în temeiul Capitolului II al Regulamentului cu privire la reproducerea
umană asistată, adoptat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004
cu privire la serviciile medicale de reproducere umană asistată, starea sănătăţii
acesteia urmează să descrie anumite afecţiuni cauzatoare de infertilitate.
Deşi cadrul general al noţiunii de pacientă descrie anume acest conţinut,
respectivul nu poate fi reţinut ca reprezentând şi limita în care identificăm victima
infracţiunii de la art. 161 CP RM. Or, o atare interpretare restrictivă nu ar asigura
suficienţa realizării scopului legii penale, definit în art. 2 CP RM. Totuşi, uzând de
conţinutul în cauză al noţiunii de pacientă, trebuie să apreciem că orice excedare a
acestui cadru, va reprezenta un criteriu de individualizare a pedepsei penale. Cu
titlul particular, menţionăm că în cazul în care pacienta va fi minoră, iar medicul va
fi în cunoştinţă de cauză asupra acestui fapt, atunci procesul de stabilire a pedepsei
în mod obligatoriu va reţine şi agravanta de la art. 77 alin. (1) lit. e) CP – săvârşirea

137
Eşanu Adriana, op. cit., p. 66.
138
Servicii de sănătate - complex de măsuri orientate spre satisfacerea necesităţilor populaţiei în ocrotirea şi
recuperarea sănătăţii, realizate cu folosirea cunoştinţelor profesionale medicale şi farmaceutice / Art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, MO nr. 176-181 din 31.12.2005,
în vigoare din 30.06.2006.

82
infracţiunii cu bună ştiinţă asupra unui minor. În cazul special al pacientei minore
nu se va pune întrebarea consimţământului viciat al acesteia, or, până la dobândirea
de către aceasta a capacităţii depline de exerciţiu va fi incidentă prezumţia lipsei
consimţământului.
La fel din perspectiva noţiunii de pacientă e oportun să ridicăm întrebarea:
În limita acţiunii de implantare a embrionului, realizat fără consimţământul victimei,
este vizată atât pacienta donatoare de embrioni (concepuţi prin fertilizarea propriilor
gameţi), cât şi pacienta receptoare de embrioni? Or, legiuitorul francez în art. 511-
16 din Codul Penal139 a incriminat fapta de recepţionare a embrionilor în lipsa
consimţământului scris al donatoarei.
Suntem de părerea că în calitate de victimă a infracţiunii de la art. 161 CP
RM, poate evolua numai pacienta receptoare, alegaţie întemeiată pe argumentul că
eventuala interpretare a noţiunii de pacientă ca incluzând şi subiectul donator de
embrioni vine în disonanţă cu obiectul juridic generic a respectivei infracţiuni. Or,
în circumstanţa în care procedura de implantare a embrionului nu presupune un
careva pericol pentru viaţa şi sănătatea pacientei donatoare, extinderea protecţiei
juridice, oferite de art. 161 CP RM, şi asupra acesteia devine iraţională.

139
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=C9FED46E4B742C83E4C51315AE648767.tpdjo11v_ 3?
idSectionTA=LEGISCTA000006165391&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20100524.

83
 2.2. Latura subiectivă a infracţiunii

După ce am supus analizei subiectul infracţiunii prevăzut de art. 161 CP

RM, e cazul să accedem la examinarea celui de-al doilea element constitutiv
subiectiv al acestei infracţiuni, şi anume latura subiectivă.
În literatura de specialitate, prin „latura subiectivă a infracţiunii” se înţelege
atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei, motivul şi
scopul infracţiunii.140 Reprezentând aspectul psihologic al faptei prejudiciabile,
latura subiectivă a infracţiunii este latura intrinsecă a infracţiunii (în comparaţie cu
latura obiectivă a infracţiunii, care este latura extrinsecă a acesteia).
Din conţinutul art. 17 şi 18 CP RM, deducem că legea penală raportează la
conţinutul vinovăţiei – adică a intenţiei sau imprudenţei – numai atitudinea psihică -
conştiinţa şi voinţa. Însă, nu lasă loc nici în cadrul elementului intelectiv al intenţiei
şi imprudenţei, nici în cadrul elementului volitiv al acestora, loc pentru motivul şi
scopul infracţiunii. Ceea ce demonstrează, că vinovăţia nu se identifică cu întreaga
latură subiectivă a infracţiunii. Ea este doar semnul principal şi obligatoriu al laturii
subiective a infracţiunii.
Aşadar, în general, vinovăţia constă în atitudinea psihică a făptuitorului, în
momentul săvârşirii faptei prejudiciabile, faţă de aceasta şi urmările prejudiciabile.
În particular, în raport cu infracţiunea prevăzută la art. 161 CP RM, vinovăţia constă
în atitudinea psihică a medicul faţă de procedura concretă de procreaţie medical
asistată, realizată în contextul lipsei consimţământului scris al pacientei.
Vinovăţia implică prezenţa a două elemente inseparabile: elementul
intelectiv, adică cunoaşterea semnificaţiei sociale şi a urmărilor eventuale ale faptei,
precum şi elementul volitiv, adică libertatea de deliberare şi de decizie din partea
făptuitorului. Numai existenţa cumulativă a acestor două elemente conduce la
stabilirea vinovăţiei ca o condiţie a răspunderii penale.
Variatele combinaţii, prevăzute de legea penală, ale elementului intelectiv şi
elementului volitiv ale vinovăţiei, constituie variaţii ale vinovăţiei. În acest plan,
140
Stela Botnaru, Alina Şavga, Valdimir Grosu, Mariana Grama, op. cit., p. 137.

84
A.I. Rarog afirmă, pe bună dreptate: „Forma vinovăţiei este condiţionată de
corelaţia, fixată în legea penală, a elementelor psihologice (conştiinţa şi voinţa), care
formează conţinutul vinovăţiei. Adică e condiţionată de diferenţele de intensitate şi
determinism ale proceselor intelectuale şi volitive, care decurg în psihicul
făptuitorului. Forma vinovăţiei indică asupra modului de interacţiune intelectuală şi
volitivă a făptuitorului cu circumstanţele de natură obiectivă, reprezentând
caracteristica juridică a unei sau altei infracţiuni”.141
Vinovăţia se poate prezenta sub două forme principale: intenţia şi
imprudenţa. Deoarece acţiunile de însămânţare artificială şi de implantare a
embrionului reprezintă o infracţiune săvârşită cu intenţie, în cele ce urmează vom
acorda atenţie acestei forme a vinovăţiei.
În conformitate cu art. 17 CP RM, se consideră că infracţiunea a fost
săvârşită cu intenţie, dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a
dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări. Implicit, din această
prevedere legală, rezultă că, în funcţie de conţinutul psihologic, intenţia poate fi de
două tipuri: intenţia directă sau intenţia indirectă. Intenţia directă este prezentă, dacă
făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale,
prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte survenirea acestor urmări. Intenţia
indirectă este prezentă, dacă făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunii sau inacţiunii sale, prevede urmările ei prejudiciabile şi admite, în mod
conştient, survenirea acestor urmări.
Infracţiunea prevăzută de art. 161 CP RM este posibilă a se consuma doar în
limitele intenţiei directe, or, alegaţia ne-o fundamentăm pe poziţia acelor autori care
consideră că infracţiunile formale (din rândul cărora face parte şi infracţiunea
prevăzută la art. 161 CP RM) pot fi săvârşite doar cu intenţie directă, sugerând
următoarea formulă de stabilire a vinovăţiei: făptuitorul îşi dă seama că săvârşeşte o
acţiune (inacţiune) prejudiciabilă şi doreşte să o săvârşească.142 Cu această poziţie nu

141
Paгор А. И., Квалификация преступлений по субъективным признакам. - Санкт-Петербург: Юридический
центр Пресс, 2003, р.67 citat de Manea Vladislav, op. cit., p. 125.
142
Лунеев В. В., Субъективное вменение, Москва, 2000б p. 39 citat de Manea Vladislav, op. cit., p. 126.

85
este de acord S.V. Sklearov, care consideră că infracţiunile formale pot fi săvârşite
atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. Însă, în opinia acestui autor,
urmări prejudiciabile produc şi infracţiunile formale. Numai că aceste urmări nu
sunt vizibile, pentru că se exprimă în atingerea adusă unor anume relaţii şi valori
sociale.143 Este interesant că acelaşi autor susţine că o persoană sănătoasă psihic,
săvârşind fapte volitive, întotdeauna doreşte să le săvârşească; dacă făptuitorul nu
doreşte să le săvârşească, dar totuşi le săvârşeşte, aceasta mărturiseşte despre
iresponsabilitatea acestuia.144 Această afirmaţie a lui S.V. Sklearov nu vine decât să
susţină poziţia noastră: că infracţiunile formale sunt comise doar cu intenţie directă.
De asemenea, această afirmaţie arată inconsistenţa acelor opinii, care pun în prim
plan faptul că, în definiţia legislativă a noţiunii de vinovăţie, dorinţa sau admiterea
conştientă se referă la survenirea urmărilor prejudiciabile, nu la săvârşirea acţiunii
(inacţiunii) prejudiciabile.145
Art.24 al Codului Penal al Republicii Belarus,146 stabileşte că, în
infracţiunile pentru a căror consumare nu este necesară survenirea urmărilor
prejudiciabile, vinovăţia se stabileşte în baza atitudinii psihice faţă de acţiunea
(inacţiunea) prejudiciabilă; infracţiunea se consideră săvârşită intenţionat, dacă
făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii (inacţiunii) sale şi
doreşte să o săvârşească. Faptul că o astfel de prevedere nu e stabilită expres în art.
17 CP RM, nu înseamnă că nu rezultă din spiritul acestei norme. Dacă nu ar
rezulta, atunci ar rămâne în permanentă suspensie problema tipului de intenţie
atestat în cazul infracţiunilor formale.
Reiterând prevederile legislaţiilor străine trebuie să menţionăm că legiuitorii
altor state au condiţionat caracterul penal al aplicării tehnicilor de procreaţie medical
asistată de prezenţa (sau dimpotrivă absenţa) unui anumit scop definit. Acesta,
bunăoară, este exemplul Codului Penal al Franţei care în:

143
Скляров СВ. Вина и мотивы преступного поведения. - Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2004,
рg. 32-33 citat de Manea Vladislav, op. cit., p. 126.
144
Скляров С. В., op. cit., p. 15-16 citat de Manea Vladislav, op. cit., p. 126.
145
Иванов Н., Умысел в уголовном праве России // Российская юстиция. - 1995. - №12, рg. 17-19 citat de Manea
Vladislav, op. cit., p. 126.
146
http://pravo.kulichki.com/vip/uk/00000002.htm#g4.

86
 - Art. 511-17 şi art. 511-18 incriminează conceperea in vitro şi utilizarea
embrionilor realizată în scopuri de cercetări, precum şi în scopuri industriale sau
comerciale.
- Art. 511-24 incriminează efectuarea a activităţilor de procreaţie medical
asistată, realizată pentru alte scopuri decât cele de remediere a infertilităţii, a cărei
caracter patologic a fost medical diagnosticat, fie evitarea transmiterii către copil
sau membru al cuplului a unei maladii de o gravitate particulară.147
Scopul procedurilor de procreaţie medical asistată este definit şi în Capitolul
I al Regulamentului cu privire la reproducerea umană asistată, adoptat prin Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la serviciile medicale de
reproducere umană asistată, sub formularea necesităţii de a obţine o sarcină. Or,
necesitatea respectivă este dictată anume de caracterul patologic al infertilităţii şi
care este transpus în Capitolul II al Regulamentului sus-numit într-o listă
impresionantă de afecţiuni, precum: azoospermie, lipsa trompelor uterine,
anovulaţie cronică etc.
Deşi definit în legislaţia medicală, prezenţa sau lipsa scopului terapeutic nu
sunt fundamente în calitate de semne obligatorii ale laturii subiective. Or, legiuitorul
în mod prioritar a pus accentul semnul obiectiv al lipsei consimţământului victimei,
ceea ce face să concluzionăm că pentru survenirea răspunderii şi pedepsei penale în
baza art. 161 CP RM, nu se cere prezenţa unui scop atât timp cât faptele vizate sunt
realizate în contextul lipsei voinţei pacientei.
Respectiva alegaţie urmează a fi susţinută şi de argumentul că din
perspectiva tehnicii legislative identificăm art. 161 CP RM în Capitolul II al Părţii
Speciale a Codului Penal – Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, ceea ce
presupune că pericolul social al faptelor analizate nu rezidă în finalitatea lor, ci în
potenţialul de viciere a vieţii şi sănătăţii persoanei. Per a contrario reglementarea
scopului terapeutic (sau a lipsei lui) în conţinutul art. 161 CP RM, ar determina
necesitatea identificării lui în Capitolul VIII al Părţii Speciale a CP RM – Infracţiuni
contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale, dat fiind faptul că o atare modificare
147
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=3D78334CCDFB9A404ED1B2304F88030E.tpdjo11v_ 3?
idSectionTA=LEGISCTA000006165391&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20100524.

87
ar genera finalitatea incriminării vicierii nu a sănătăţii personale a victimei, ci a unei
entităţi de valori colective, precum serviciile de sănătatea publică. Or, prin sintagma
de servicii de sănătate publică urmează să înţelegem, în lumina art. 2 din Legea nr.
10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, MO nr. 67 din
03.04.2009, în vigoare din 03.05.2009, totalitatea activităţilor destinate să
promoveze sănătatea, să prelungească viaţa şi să prevină bolile în cadrul sectorului
de sănătate, orientate către populaţie.
Din această perspectivă, este util a reproduce următorul punct de vedere a
lui A. I. Rarog: „Conţinutul laturii subiective a infracţiunii îl epuizează trei semne:
vinovăţia, motivul şi scopul, care sunt organic legate între ele, interdependente şi
intercondiţionate. Între vinovăţie şi alte semne ale laturii subiective, există o
conexiune strânsă, care însă nu exclude semnificaţia juridică de sine stătătoare a
fiecărui semn al laturii subiective. Spre deosebire de vinovăţie, ce caracterizează
oricare infracţiune, motivul şi scopul caracterizează doar unele infracţiuni, evoluând
ca semne constitutive sau circumstanţiale atenuante ori agravante”.148
Aşadar, scopul, fiind caracteristic în general activităţii volitive, nu este
prevăzut ca semn în componenţa infracţiunii decât în mod excepţional,149 ceea ce
presupune că, în limita art. 161 CP RM, prezenţa unui anumit scop, similar
motivului, nu constituie decât un criteriu de individualizare a pedepsei penale. Deşi,
în acest context, putem ridica problema că art. 75 alin. (1) CP RM prevede în mod
exhaustiv lista criteriilor de individualizare a pedepsei, în rândul cărora, de altfel, nu
se include scopul infracţiunii.

148
Энциклопедия уголовного права. Том 4. Состав преступления. - Санкт-Петербург: СПб ГКА, 2005, рg. 641
sursă citată de Manea Valdislav, op. cit., p. 127.
149
Stela Botnaru, Alina Şavga, Valdimir Grosu, Mariana Grama, op. cit., p. 221.

88
 Concluzii

La capitolul concluziilor, avem dificila sarcină de trecere a în revistă a

întreg materialului redat în capitolele anterioare. Astfel, cele relatate urmează a fi
sintetizate într-o formulă globală, respectând un algoritm logic de generalizare.
În contextul subiectului cercetat am abordat o serie de carenţe de ordin
semantic admise de legiuitor în reglementarea conţinutului art. 161 CP RM. Or, a
fost accentuat că atât din perspectiva conţinutului medical, cât şi a celui juridic
noţiunile de însămânţare şi fecundarea artificială nu descriu o echivalenţă de sens.
Astfel, în circumstanţa în care Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea
sănătăţii reproductive, privită din perspectiva unei legi speciale, operează cu
noţiunea de însămânţare artificială, legiuitorul la definirea conţinutului art. 161 CP
RM nu asigură coerenţa de exprimare legislativă expres definită de art. 19 din Legea
nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, MO 36-38 din 14.03.2002, în
vigoare din 14.06.2002.
În aceeaşi ordine de idei am accentuat faptul că sintagma de implantare a
embrionului nu descrie un simplu conţinut al etapei finale a fecundării in vitro, ci
este susceptibilă de a constitui formula legislativă pentru asemenea proceduri
inovative de procreaţie medical asistată ca ZIFT (zygoyte intra fallopian transfer –
transferul intra-falopian a zigotului), PROST (pro-nuclear stage ovum transfer –
transferul ovulului la etapa pro-nucleară), TEST (tubal embryo stage transfer –
transferul embrionului la etapa tubulară) şi FET (fallopian embryo transfer –
transferul falopian de embrioni).
Dezvoltând şirul, am atenţionat asupra faptul că în limitele legislaţiei penale
a Republicii Moldova, utilizarea tehnicii GIFT (gamete intra fallopian transfer -
transferul intra-falopian de gameţi), ce implică transferul de gameţi în trompele
uterine (falopiene), înainte de fertilizare, este o metodă eficientă de eludare a legii
penale. Or, în contextul în care conţinutul procedurii nu presupune implantarea unui
embrion, creat extracorporal, şi nici nu se reduce la simpla însămânţare artificială,

89
trebuie să recunoaştem că făptuitorul nu va putea fi tras la răspundere penală pentru
aplicarea tehnologiei GIFT realizată în lipsa consimţământului victimei.
Reţinând constatările anterioare privind caracterul penal al aplicării
tehnicilor de procreaţie medical asistată, cu titlu de lege ferenda, propunem pentru
conţinutul art. 161 CP RM, următoarea formulă:
Art. 161. Efectuarea însămânţării artificiale, a implantării embrionului
sau a transferului intrafalopian de gameţi prin tehnologia GIFT fără
consimţământul pacientei
Efectuarea de către medic a însămânţării artificiale, a implantării
embrionului sau a transferului intrafalopian de gameţi prin tehnologia GIFT fără
consimţământul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, în
ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Însă o atare propunere ridică o altă întrebare: în limita în care nici Legea nr.
185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea
familială, nici Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411 din 28.03.1995, şi nici Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la serviciile medicale de
reproducere umană asistată, nu definesc noţiunile vizate de art. 161 CP RM, suntem
în prezenţa dilemei determinării concrete a temeiului real a infracţiunii. Or, întru
asigurarea certitudinii legii penale şi întru redarea de substanţă componenţei de
infracţiune vizate de art. 161 CP RM, optăm pentru includerea în Capitolul XIII al
Părţii Generale a Codului Penal a art. 13413 cu următorul conţinut:
Art. 13413. Tehnicile de procreaţie medical asistată:
Prin tehnici de procreaţie medical asistată se înţelege oricare din
următoarele acţiuni:
a)Însămânţare artificială – acţiunea de introducere a spermei soţului sau

terţului donator direct în cervixul, vaginul sau uterul pacientei, realizată într-un unic
act sau în acte identice succesive;

90
 b) Implantarea embrionului – acţiunea de transfer a
embrionului conceput prin fecundarea gameţilor feminini şi masculini, indiferent de
mediul de concepere, etapa de dezvoltare şi natura umană sau animală a acestuia;
c) Transferul intrafalopian de gameţi prin tehnologia GIFT –
acţiunea de transfer, prin intermediul unei proceduri laparoscopice, a gameţilor
feminini şi masculini în trompele uterine (falopiene), înainte de fecundarea efectivă
a acestora.
Deşi, aparent, asemenea propuneri ar veni să îngreuneze conţinutul juridic al
legii penale, totuşi puse pe balanţă asemenea variabile ca accesibilitatea exprimării
legii şi necesitatea ocrotirii unor valori sociale, precum cele concretizate în sintagma
generică de drepturi la reproducere, cu siguranţă cea din urmă va deţine primatul.
Or, anume prin prisma ei se asigură împlinirea scopului legii penale, definit în art. 2
CP RM.
Totuşi, o atare sarcină se vede a fi irealizabilă sau cel puţin dificilă în
contextul în care protecţia penală a drepturilor la reproducere nu-şi vede
fundamentat conţinutul pe reglementarea relaţiilor sociale medicale, ce descriu
segmentul tehnicilor de procreaţie medical asistată. Or, reiterăm, în limitele
nepublicării Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată nu poate fi garantată efectiva
reglementare a tehnicilor procreative, ceea ce ştirbeşte din substanţa siguranţei
oferite nu numai de Codul Penal, ci şi de legislaţia naţională per ansamblu.

91
 Bibliografie

 Acte normative internaţionale şi naţionale:

1. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de Republica
Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24.07.1997, MO nr. 54-
55/502 din 21 august 1997.
2. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Rezoluţia Adunării Generale a
ONU nr. 44/25 din 29.11.1989, Tratate internaţionale la care Republica Moldova
este parte, vol. I, Chişinău, 1998.
3. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane
cu privire la aplicarea biologiei şi medicinei: Convenţia privind drepturile omului
şi biomedicina, adoptată la 04.04.1997, la Oviedo (Spania), în vigoare din
01.12.1999, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 1256-XV din
19.07.2002, MO nr. 110-112/853 din 1 august 2002, în vigoare pentru Republica
Moldova din 01.03.2003.
4. Constituţia Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova din 29 iulie
1994. MO nr. 1 din 12 august 1994, în vigoare din 27 august 1994.
5. Codul Penal din 1961, publicat în Veştile nr. 010, din 24.04.1961. (abrogat)
6. Codul familiei al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr. 1316-
XIV din 26 octombrie 2000, MO nr. 47-48/210 din 26 aprilie 2001.
7. Codul penal al Republicii Moldova, Legea nr. 985-XV din 18.04.2002, MO
nr. 128-129 din 13.09.2002, în vigoare din 12 iunie 2003.
8. Codul civil al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr. 1107-XV
din 6 iunie 2002, MO nr. 82-86/661 din 22 iunie 2002, în vigoare din 12 iunie
2003.
9. Legea nr. 173 din 06.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în
vigoare a actelor oficiale, MO nr. 1 din 12.08.1994.

92
10. Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995, MO nr. 34 din 22
iunie 1995.
11. Legea nr. 185 din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi
planificarea familială, MO 90-91 din 02.08.2001.
12. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, nr.
451 din 30.07.2001, MO 26-28 din 18.02.2005.
13. Legea nr. 264 din 27.10.2005 privind exercitarea profesiunii de medic, MO
172-175 din 23.12.2005.
14. Legea nr. 236 din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile
pacientului, MO 176-181 din 30.12.2005, în vigoare din 30.06.2006.
15. Legea grădinilor zoologice, nr. 136 din 14.06.2007, MO 107-111 din
27.07.2007, în vigoare din 27.01.2008.
16. Legea privind activitatea sanitar-veterinară, nr. 221 din 19.10.2007, MO 51-
54 din 14.03.2008, în vigoare din 14.09.2008.
17. Legea privind protecţia invenţiilor, nr. 50 din 07.03.2008, MO din
04.07.2008, în vigoare din 04.10.2008.
18. Legea nr. 42-XVI din 06.03.2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi
celule umane, MO nr. 81/273 din 25.04.2008, în vigoare din 25.10.2008.
19. Legea nr. 10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii
publice, MO nr. 67 din 03.04.2009, în vigoare din 03.05.2009.
20. Legea nr. 277 din 18.12.2008 pentru modificarea şi completarea Codului
Penal al Republicii Moldova, MO 41-44 din 24.02.2009, în vigoare din
24.05.2009.
21. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la serviciile
medicale de reproducere umană asistată. (nepublicat)

 Dicţionare, monografii, tratate, manuale, reviste:

22. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Academia Română,

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

93
23. Dicţionar de medicină Larousse / Trad. de E. I. Burlacu. – Bucureşti:
Univers Enciclopedic, 1999.
24. Gh. Scripcaru, A.Ciucă, V.Astărăstoaie, Introducere în biodrept – de la
bioetică la biodrept, Lumina LEX, Bucureşti, 2003.
25. Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Drept Penal.
Partea Generală, vol. I, ediţia a II-a, ed. Cartier, Chişinău, 2005.
26. Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Valdimir
Grosu în Drept Penal. Partea Specială, vol. II, ediţia a II-a, Cartier Juridic,
Chişinău, 2005.
27. Baieş Sergiu, Roşca Nicolae, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică.
Persoana juridică, Ediţia a II-a, Tipografia centrală, Chişinău, 2005.
28. Eşanu Adriana, Infracţiuni legate de prelevarea organelor sau ţesuturilor
umane în reglementarea legislaţiilor penale contemporane, CEP USM, Chişinău,
2009.
29. Manea Vladislav în Răspunderea penală pentru acţiunile care
dezorganizează activitatea penitenciarelor, Teză de doctor, Chişinău, 2009.
30. Moldovan Aurel Teodor, Tratat de drept medical, ALL Beck, Bucureşti,
2002.
31. Brânză Sergiu, Obiectul juridic al infracţiunii şi obiectul material al
infracţiunii: consideraţii preliminare // Revista Naţională de Drept, nr. 9, 2003.
32. Brânză Sergiu, Asistarea medicală a reproducerii umane în atenţia legii
penale // Analele Ştiinţifice ale USM, Seria „Ştiinţe socioumanistice”, Vol. I, 2006.
33. Ciugureanu-Mihailuţă Carolina, Definiţia convenţională a copilului //
Revista Naţională de Drept, nr. 1, Chişinău, 2009.
34. Grosu Vladimir, Consimţământul victimei: justificare sau răspundere
penală? // Revista Naţională de Drept, nr. 12, Chişinău, 2005.
35. Moscalciuc Irina, Apărarea juridico-penală a drepturilor şi intereselor
consumatorilor serviciilor de sănătate // Analele Ştiinţifice ale USM, Seria „Ştiinţe
socioumanistice”, Vol. I, 2006.

94
36. Vidaicu Mihaela, Consimţământul victimei în dreptul penal // Studia
Universitatis, Seria Ştiinţe Sociale, CEP USM, Chişinău, 2007.
37. Virginia Bolton, Fertilizarea in vitro // Interiorul Corpului Uman, nr. 5,
Capitolul 42, Medicina reproducerii: Sarcina, Bucureşti, De AGOSTINI HELLAS,
2009.
38. T. Goldman, Vo v. France and fetal rights: The Decision not to Decide //
Harvard Human Rights Journal, vol. XVIII, 2005.
39. Alain Prothais în Un droit pénal pour les besoins de la bioéthique // Revue
de science criminelle, Dalloz, 2000.
40. Shimazu Ichiro, Cases and Legislation Concerning Artificial Insemination:
A Comparative Study of Japanese Law // Hitotsubashi Journal of Law and Politics,
vol. 7, 1974.

 Surse Internet:

41. http://www.adevaruldespreavort.ro/arhiva/cursuri/Dr.%20Christa%20Todea-
Gross%20-%20FERTILIZAREA% 20IN%20VITRO.pdf.
42. http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/8/4/1/6/p
ages84162/p84162-3.php.
43. http://www.americanpregnancy.org/infertility/gift.html.
44. http://www.antena3.ro/stiri/romania/fertilizarea-in-vitro-interzisa-de-lege-
printr-un-ordin-al-fostului-ministru-al-sanatatii-ion-bazac_82037.html.
45. http://www.chups.jussieu.fr/polys/gyneco/POLY.Chp.10.html.
46. http://dexonline.ro/
47. http://dictionar.romedic.ro/
48. http://www.echr.coe.int/
49. http://www.fertilityfactor.com/infertility_medical_options_GIFT.html.
50. http://www.juridice.ro/101031/diicot-trimiteri-in-judecata-ref-cazul-
sabyc.html.
51. http://www.justice.gov.md/

95
52. http://law.onecle.com/california/penal/270.html.
53. http://www.lawlink.nsw.gov.au/lrc.nsf/pages/R49CHP1.
54. http://le.utah.gov/~code/TITLE76/htm/76_07_010200.htm.
55. http://www.legifrance.gouv.fr/
56. http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/
57. http://www.medterms.com/
58. http://neurologie.ucoz.com/publ/accidentul_vascular_cerebral/tromboza_ven
oasa_cerebrala/tomboza_cerebrala_ la_adulti/23-1-0-28.
59. http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1990/pdf/ukpga_19900037_en.pdf.
60. http://www.pcfarm.ro/dictionar.php?id=supraovulatie.
61. http://pravo.kulichki.com/vip/uk/00000002.htm#g4.
62. http://www.reprogenetics.md/uploads/infertil1.doc
63. http://www.zabolevaniya.ru/zab.php?id=17032&act=full.

96
 Anexa 1

97
98
99
100
 Anexa 2

Etapele reproducerii umane asistate

(Extras din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată)

1. Inseminaţia cu sperma soţului:

• Consilierea iniţială;
• Selectarea pacientelor;
• Monitorizarea ovulaţiei;
• Pregătirea spermei soţului;
• Procedura de inseminare intrauterină.

2. Inseminaţia cu sperma donatorului:

• Consilierea iniţială;
• Selectarea pacientelor;
• Consimţământul informat benevol;
• Selectarea donatorilor;
• Monitorizarea ovulaţiei;
• Pregătirea spermei donatorului;
• Procedura de inseminare intracervicală sau intrauterină.

3. Fertilizarea in vitro şi transferul intrauterin al embrionilor

• Consilierea iniţială;
• Selectarea pacientelor;
• Consimţământul informat benevol;
• Controlul şi pregătirea înainte de procedură;
• Stimularea super ovulaţiei;
• Punct ia foliculilor;
• Fertilizarea in vitro a oocitelor;
• Transferul intrauterin al embrionilor;
• Suportul fazei luteine;
• Confirmarea sarcinii.

101
 Anexa 3

Investigaţiile clinice, de laborator şi instrumentale

indicate în reproducerea umană asistată
(Extras din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 202 din 05.07.2004 cu privire la
serviciile medicale de reproducere umană asistată)
1. În cazul inseminaţiei cu sperma soţului
Pentru femei:
• Colectarea anamnezei generale;
• Colectarea anamnezei reproductive;
• Examenul clinic general;
• Examenul ginecologic special;
• Determinarea permiabilităţii trompelor uterine prin histerosalpingografie sau
laparoscopie;
• Determinarea florei urogenitale;
• Evaluarea funcţiei ovulatorii (temperatura bazală - 3 cicluri, foliculometrie
ultrasonoră 1 ciclu, controlul hormonal - determinarea concentraţiei de
progesteron în faza luteină a ciclului);
• Testul postcoital la compatibilitate.

Pentru bărbaţi:
• Spermograma;
• Determinarea florei urogenitale.

2. În cazul inseminaţiei cu sperma donatorului

Pentru femei:
• Colectarea anamnezei generale;
• Colectarea anamnezei reproductive;
• Exanenul clinic;
• Examenul ginecologic special;
• Determinarea florei urogenitale;
• Evaluarea funcţiei ovulatorii (temperatura bazală, foliculometrie ultrasonoră);
• Determinarea permeabilităţii trompelor uterine prin histerosalpingografie sau
laparoscopie.

Pentru donatori:
• Donatori de spermă pot fi persoane de vîrsta cuprinsă între 18 şi 40 ani, care nu
au în anamneză maladii genetice, patologii somatice şi urogenitale şi la care
funcţia reproductiva nu este afectată.
• Investigaţia primară a donatorilor include:

102
Colectarea anamnezei familiale, reproductive, sexuale şi somatice; Examenul
clinic general şi andrologic; Consultaţia geneticianului, determinarea cariotipului;
Determinarea florei urogenitale;
Testele serologice la HIV, sifilis, hepatita B, citomegalovirus; Grupa de sînge şi
Rh factor;
• Investigaţia repetată a donatorilor include: Consultaţia andrologului (1 dată pe
an); Examinarea serologică la hepatită B (1 dată pe an); Testele serologice la HIV
şi sifilis (1 dată la 3 luni).
3. În cazul fertilizării in vitro şi transferului intrauterin al embrionilor
Pentru femei:
• Colectarea anamnezei generale;
• Colectarea anamnezei reproductive;
• Examenul clinic;
• Examenul ginecologic special;
• Ultrasonografia organelor genitale;
• Determinarea florei urogenitale;
• Controlul hormonal (la indicaţii);
• Consultaţia geneticianului;
• Determinarea cariotipului.

Pentru bărbaţi:
• Spermograma;
• Determinarea florei urogenitale;
• Consultaţia geneticianului;
• Determinarea cariotipului.

103
 Anexa 4

Consimţământul scris la aplicarea metodei

de însămânţare artificială cu sperma soţului

CEREREA CUPLULUI
Noi, cuplul: soţia____________________________________________________
Numele, prenumele, patronimicul
Anul naşterii________naţionalitatea_____________________________________
paşaport seria___________Nr.________________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
şi soţul_____________________________________________________________
numele, prenumele, patronimicul

anul naşterii____naţionalitatea______________________
paşaport seria_____Nr.________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
Aflându-ne în căsătorie înregistrată, certificat seria_________Nr.______________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
Domiciliaţi____________________________________
Tel. dom.___________________________________________________________
Rugăm prin consimţământ benevol reciproc să ni se efectueze tratamentul
infertilităţii prin metoda inseminaţiei artificiale cu sperma soţului.
Cu aceasta ne luăm drepturi egale şi angajament părintesc reciproc către viitorul
copil pentru educarea şi întreţinerea lui în conformitate cu legislaţia Republicii
Moldova despre căsătorie şi familie. Noi suntem de acord să achităm plata pentru
inseminaţia artificială conform tarifelor în vigoare.
Promitem să nu avem pretenţii faţă de medicul ce efectuează procedura de
inseminaţie artificială şi către conducătorul instituţiei în caz de apariţie a
complicaţiilor, lipsa efectului inseminaţiei artificiale, naştere a copilului cu anomalii
de dezvoltare şi să nu cerem restituirea sumei plătite.

Semnăturile: Soţia________________
Soţul________________

Directorul_______________ Data__________

104
 Consimţământul scris la aplicarea metodei
de însămânţare artificială cu sperma donatorului

CEREREA CUPLULUI
Noi, cuplul: soţia____________________________________________________
Numele, prenumele, patronimicul
Anul naşterii________naţionalitatea_____________________________________
paşaport seria___________Nr.________________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
şi soţul_____________________________________________________________
numele, prenumele, patronimicul

anul naşterii____naţionalitatea______________________
paşaport seria_____Nr.________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
Aflându-ne în căsătorie înregistrată, certificat seria_________Nr.______________
eliberat de (cine, când)________________________________________________
Domiciliaţi____________________________________
Tel. dom.___________________________________________________________
În legătură cu imposibilitatea folosirii spermei soţului pentru tratamentul
infertilităţii, rugăm prin consimţământ benevol reciproc să se efectueze tratamentul
infertilităţii noastre prin metoda inseminaţiei artificiale cu sperma donatorului. Cu
aceasta ne luăm drepturi egale şi angajament părintesc reciproc faţă de viitorul copil
pentru educarea şi întreţinerea lui în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova
despre căsătorie şi familie.
Noi sîntem de acord să achităm plata pentru inseminaţia artificială cu sperma
donatorului în conformitate cu tarifele în vigoare. Promitem să nu cerem
identificarea personalităţii donatorului de spermă, să nu avem pretenţii faţă de
medicul ce efectuează procedura de inseminaţie artificială şi către conducătorul
instituţiei în caz de apariţie a complicaţiilor sau lipsa efectului inseminaţiei
artificiale, naştere a copilului cu anomalii de dezvoltare ori proprietăţi fenotipice
deosebite de naţionalitatea noastră şi nu vom cere restituirea sumei plătite.

Semnăturile: Soţia________________
Soţul________________

Directorul_______________ Data__________

105
 Consimţământul scris la aplicarea metodei
de fecundare in vitro şi transferul intrauterin de embrioni

CEREREA CUPLULUI
Noi, cuplul:_________________________________________________________
Soţia______________________________________________________________
(N.P.P., anul naşterii, naţionalitatea)
__________________________________________________________________
(datele buletinului de identitate)
Soţul______________________________________________________________
(N.P.P., anul naşterii, naţionalitatea)
__________________________________________________________________
(datele buletinului de identitate)
Domiciliaţi____________________________________

Aflându-ne în căsătorie înregistrată

__________________________________________________________________
(adeverinţa de căsătorie N, organul ce a eliberat, data eliberării)
Rugăm prin consimţământ reciproc să se efectueze tratamentul infertilităţii prin
metoda fertilizării in vitro (FIV).
În caz de imposibilitate a tratamentului cu sperma soţului ori cu ovulele proprii
rugăm să efectuaţi inseminaţia cu sperma/ovulele donatorului, care poate fi ales de
colaboratorii centrului, a căror alegere noi o acceptăm şi o socotim proprie. Noi
suntem preîntâmpinaţi că folosirea metodei poate avea complicaţii tot atât de des, ca
şi în reproducerea naturală, copiii născuţi prin metoda FIV pot avea dereglări de
dezvoltare.
Declarăm că datele despre sănătatea noastră sânt veridice, boli ereditare, venerice
sau psihice în familia noastră n-au fost înregistrate. Suntem informaţi că FIV fiind o
metoda complexă poate necesita mai multe încercări pentru a obţine graviditatea.
Nouă ni s-a explicat ordinea FIV şi responsabilitatea juridică atât a soţului, cât şi a
soţiei, referitor la copilul născut prin metoda FIV.
Promitem să nu avem pretenţii faţă de medicul ce efectuează procedura de fertilizare
in vitro şi transfer al embrionilor şi către conducătorul instituţiei în caz de apariţie a
complicaţiilor, lipsa efectului procedurii fertilizării in vitro şi transfer al
embrionilor, naştere a copilului cu anomalii de dezvoltare şi să nu cerem restituirea
sumei achitate.
În caz de nerespectare cu stricteţe a prescrierilor medicale tratamentul poate fi
anulat.
Semnăturile: Soţia
Soţul Data

Semnătura este legalizată

106