MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

Cu titlu de manuscris:
CZU 343.281(043.21)

CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIȚIONATĂ A

EXECUTĂRII PEDEPSEI PENALE: ASPECTE
TEORETICO-PRACTICE

Teză de master în drept

Autor:
Masteranda grupei SP21M,
Cristina GURSCAIA
_____________________

Conducător științific:
Mariana SPATARI
doctor, conferențiar universitar
_____________________

1
 BĂLȚI – 2020

Discutată și recomandată pentru susținere

la Ședința Catedrei de Drept,
proces-verbal nr. _____ din _________________
Șeful Catedrei, Ina ODINOKAIA
dr., conf. univ.____________________________

2
 CUPRINS
Adnotarea .......................................................................................................................................... 4
Lista abrevierilor .............................................................................................................................. 5
Introducere ........................................................................................................................................ 6

CAPITOLUL I - ABORDĂRI GENERALE PRIVIND INSTITUȚIA CONDAMNĂRII CU

SUSPENDAREA CONDIȚIONAȚĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI ........................................... 9

1.1. Noțiunea și evoluția istorică a condamnării cu suspendarea condiționață a executării

pedepsei ...........................................................................................................................................
............ 9
1.2. Natura juridică a condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
................... 14
1.3. Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în legislația diferitor state
.................................................................................................................................................... 18
1.4. Prevederile legislative privind condamnarea cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei în Republica Moldova
................................................................................................................ 22

CAPITOLUL II – ASPECTE TEORETICO-PRACTICE PRIVIND CONDAMNAREA CU

SUSPENDAREA CONDIȚIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI ......................................... 32

2.1. Condițiile de aplicare a condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei …… 32

2.2. Termenul de încercare și măsurile de supraveghere a condamnatului ...................................... 36
2.3. Efectele juridice ale condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei ............... 39
2.4. Anularea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ............................... 43
2.5. Practica instanțelor de judecată din Republica Moldova privind condamnarea cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei .................................................................................................... 51

Concluzii și recomandări ............................................................................................................... 60

Bibliografie ...................................................................................................................................... 63
Declarația privind asumarea răspunderii .................................................................................... 67

3
 ADNOTAREA
tezei de master la tema: Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
penale: aspecte teoretico-practice
Termeni-cheie: sancțiune, pedeapsă, individualizarea pedepsei, instanța de judecată,
sentință, condamnat, condițiile, liberare, termen de probă.
Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ca instituţie juridico-penală
reprezintă o modalitate a liberării de pedeapsă penală, ce rezidă în acordarea acesteia condamnatului
sub rezerva unor condiţii, liberare ce îşi are consecinţa evitării, în condiţii legale, a executarii
pedepsei principale, stabilite de către instanţa de judecată printr-o sentinţă de condamnare. În
acelaşi timp, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă o măsură
alternativă pedepsei cu închisoarea, deoarece corectarea condamnatului are loc fără izolarea lui de
societate.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării se axează pe ideea că rezultatele
cercetării pot fi folosite în vederea unor cercetări ulterioare și de perspectivă a multiplelor probleme
din domeniul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Concluziile și
recomandările tezei de master evidențiază soluțiile propuse în vederea eficientizării prevederilor
instituției cercetate.

ANNOTATION
to the master’s thesis on the topic: Conditional conviction: theoretical and practical
aspects
Keywords: sanction, punishment, punishment individualization, individualization of
punishment, court, sentence, convict, conditions, release, probationary period.
Conditional conviction as a criminal-law institution is a way of exemption from criminal
punishment, which consists in providing the convicted person with the opportunity under certain
conditions, namely, release which results in the avoidance, under legal conditions, of the main
punishment imposed by the court in a guilty verdict. At the same time, conditional conviction is an
alternative measure of punishment in the form of imprisonment, since correction of a convicted
person is possible without his isolation from society.
The theoretical importance and the applicative value of therm paper are based on the idea
that the research results can be used for further and prospective research of the multiple problems in
the field of punishment enforcement in criminal law. The conclusions and recommendations of the
master’s thesis highlight the proposed solutions in order to make the provisions of the criminal
enforcement institution more efficient.

4
 Lista abrevierilor

Alin. – alineat

Art. – articol

CP – Cod penal

CPP - Codul de procedură penală

op. cit. – operă citată

p. – pagina

RM – Republica Moldova

SUA – Statele Unite ale Americii

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

5
 Introducere
Actualitatea și importanța temei de cercetare
Realizarea de mai departe a programelor de dezvoltare a statului este strâns legată de
ridicarea rolului conducerii legale şi juste a relaţiilor sociale, necesare pentru întărirea legislaţiei
naţionale şi a ordinii de drept. Pentru ridicarea nivelului de dezvoltare economică, politică şi
culturală a statului e necesară intensificarea luptei împotriva încălcărilor de lege şi mai întîi de toate
împiedicarea, preîntâmpinarea apariţiei acestora. Astfel, organele de drept ale statului au luat şi iau
diferite măsuri, prin elaborarea și adoptarea actelor de diferit gen, pentru îmbunătăţirea ordinii de
drept a statului, profilaxiei încălcărilor de lege. Dar în acelaşi timp legea penală a RM (art. 90)
prevede o modalitate specială de liberare de pedeapsa penală – suspendarea condiţionată a
executării pedepsei. Suspendarea condiţionată înseamnă liberarea condiţionată de la executarea
reală a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite condiţii puse de instanţa de judecată.
Trebuie de menţionat că instanţa de judecată trebuie să examineze cu o deosebită prudenţă
suspendarea condiţionată a executării pedepsei de către persoanele care cu toate că în cazul dat nu
săvârşesc o infracţiune ce nu prezintă un mare pericol social. Deoarece suspendarea condiţionată
este aplicabilă numai persoanelor cărora instanţa de judecată le acordă încredere, ajungând la
convingerea că pentru corectarea şi reeducarea lor este iraţională executarea reală a pedepsei
privative sau munca neremunerată în folosul comunităţii.
Analiza practicii judiciare atestă că în cele mai dese cazuri instanţele indică în calitate de
temei ce dă posibilitatea aplicării suspendării condiţionate săvârşirea pentru prima dată a faptei
infracţionale (lipsa antecedentelor penale), fapt în principiu justificat deoarece în multe cazuri
primul antecend penal indică la caracterul întâmplător al infracţiunii săvârşite.
De aceea este nejustificată aplicarea suspendării condiţionate faţă de persoanele care au
săvârşit pentru prima dată infracţiune, dar care anterior nu respectau regulile în societate, încălcau
ordinea publică.
Desigur, periculozitatea celui vinovat este determinată şi de modul lui de comportare după
săvârşirea infracţiunii. Dacă el manifestă căinţă sinceră, contribuie la descoperirea infracţiunii, ia
măsuri pentru a recupera dauna cauzată de infracţiune, acordă ajutor victimei şi o compătimeşte s-a
autodenunţat, aceasta poate mărturisi posibilitatea corectării vinovatului şi fără executarea reală a
pedepsei.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul tezei de licență se referă la descrierea particularităților
condamnării cu suspendarea condiționată a executăîrii pedepsei penale.
În dependență de acest scop, au fost trasate următoarele obiective:
- analiza noţiunii de suspendare condiţionată a executării pedepsei şi trăsăturile specifice;
- expunerea evoluției istorice a instituţiei suspendării condiţionate a pedepsei;
6
 - analiza naturii juridice a suspendării condiţionate a executării pedepsei ;
- identificarea particularităților suspendării condiţionate a pedepsei în diferite state;
- studierea condiţiilor de aplicare a suspendării condiţionate a pedepsei;
- analiza termenului de încercare a suspendării condiţionate;
- expunerea efectelor ce condiţionează suspendarea condiţionată a pedepsei;
- studierea anulării şi revocării suspendării condiţionate a pedepsei;
- formularea concluziilor și recomandărilor privind condamnarea cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei penale.
Gradul de investigație al temei. Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei penale generează multiple discuții, polemici și controverse în teoria și practica dreptului
penal, ea fiind una din cele mai importante și complexe ale acestui domeniu. Cercetării ei i-au
acordat atenție, în diferite perioade de timp, mai mulți savanți notorii din domeniul dreptului penal:
Barbăneagră A., Borodac A., Botnaru S., Bîrgău M., Macari I., Boroi A., Dima T., Tănăsescu I.,
Mitrache C., Vetrov N., Gauhmanov P., Ivanov P., Luchianov V., etc.
Însă, marea majoritate a acestor cercetări s-a desfășurat până la inițierea schimbărilor din
domeniul social, economic, politic și juridic, care necesită, la moment, noi abordări științifice a
instituției condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Aportul adus științei juridice, în general, și dreptului penal, în parte, prin opiniile acestor
oameni de știință se regăsește în cadrul prezentei teze, ele ținând în vizor științific evoluția legii
penale a RM referitoare la condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei penale.
Lucrările acestor autori au o importanță științifico-practică substanțială privind particularitățile
condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei penale.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării o constituie analiza comparativă a
doctrinei, a procedurilor legislaţiei în vigoare privind suspendarea condiţionată, precum și analiza
publicaţiilor, ce reflectă acest subiect sau consacrate problemei date, sinteza informaţiei, analiza
legislaţiei.
În cadrul studiului a fost aplicată, pe scară largă, pe lângă metoda analizei logice şi studiului
de caz, şi metoda prospectivă de studiere a dreptului cu referinţă la tendinţele actuale de evoluţie a
unor norme juridico-penale. Totodată, a fost folosită metoda comparativă de examinare a
condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei.
Baza normativă a lucrării o reprezintă Constituția RM, Codul penal al RM, Codul de
procedură penală al RM, prevederile legii penale a altor state și practica judiciară a organelor de
drept din RM. Fundamentul teoretic al tezei de master este constituit din lucrările din domeniul
dreptului penal referitoare la condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
penale.
7
 Noutatea științifică a rezultatelor obținute Teza de master reprezintă o analiză complexă a
condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei penale, cu luarea în calcul a practicii
aplicării prevederilor art. 90 CP al RM de către organele judiciare. Noutatea și originalitatea
științifică a rezultatelor obținute constă în faptul că a fost realizată o cercetare complexă a unui
spectru larg de chestiuni teoretico-practice nesoluționate, legate de particularitățile condamnării cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei penale. Luând în calcul faptul că există un număr de
limitat publicații la acest subiect, prezenta cercetare sub forma tezei de master reprezintă o
contribuție modestă, aici fiind efectuată o analiză detaliată a condamnării cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei penale, a locului și importanța ei în cadrul instituției liberării de
pedeapsă penală.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării se axează pe ideea că rezultatele
cercetării pot fi folosite în vederea unor cercetări ulterioare și de perspectivă a multiplelor probleme
din domeniul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Punerea în aplicare a concluziilor și recomandărilor din conținutul lucrării în practica
organelor judiciare va permite evitarea, pe viitor, a multiplelor erori în procesul aplicării
reglementărilor referitoare: la liberarea de pedeapsă penală; la ridicarea eficienței aplicării normelor
de drept penal referitoare la condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei penale;
la organizarea profilaxiei și prevenirii situațiilor de aplicare incorectă a prevederilor art. 90 și 901
din CP al RM etc.
Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea constă din: introducere, două capitole structurate
în secțiuni, concluzii şi recomandări, bibliografie.
Primul capitol „Abordări generale privind instituția condamnării cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei”, care cuprinde patru paragrafe, unde se tratează noţiunea de
suspendare condiţionată a executării pedepsei din punct de vedere teoretic şi practic; caracteristică
generală a naturii juridice a suspendării condiţionate a aplicării şi executării pedepsei; prevederile
legislative privind condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei atât în Republica
Moldova, cât și în diferite state ale lumii.
Al doilea capitol „Aspecte teoretico-practice privind condamnarea cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei”, unde se analizează efectele ce stau la baza suspendării
condiţionate a executării pedepsei, anularea şi revocarea suspendării condiţionate a executării
pedepsei; termenul de încercare şi măsurile de supraveghere a condamnatului. Tot la acest capitol se
examinează practica instanțelor de judecată din Republica Moldova privind condamnarea cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În cadrul concluziilor și recomandărilor sunt evidențiate rezultatele cercetării științifice
obținute în cadrul tezei de master.
8
 CAPITOLUL I – ABORDĂRI GENERALE PRIVIND INSTITUȚIA
CONDAMNĂRII CU SUSPENDAREA CONDIȚIONAȚĂ A EXECUTĂRII
PEDEPSEI

1.1. Noțiunea și evoluția istorică a condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei

Criminalitatea întotdeauna a erodat valorile sociale, bunăstarea economică, ameninţând cu

desăvârşire viaţa sau sănătatea cetăţenilor, care, în consecinţă, determină o degenerare a calităţii
vieţii tuturor membrilor societăţii. Relaţiile sociale ce au loc în societatea contemporană sunt destul
de variate şi manifestă atitudine din partea indivizilor. Cetăţenii au deplină cunoştinţă de normele de
drept şi, în special, cele penale, au menirea să contribuie la menţinerea ordinii publice, prin
ameninţarea cu sancţiunea corespunzătoare pentru fapta comisă. În pofida faptului că aceste norme
îşi au aplicabilitatea la moment şi la modul cel mai serios, aceasta nicidecum nu evită prezenţa
abaterilor respective, prin faptele penale. Desigur aceasta necesită, indiscutabil, implicarea statului
prin organele sale competente în soluţionarea diferendelor, manifestărilor antisociale în vederea
restabilirii echităţii sociale. Reacţia negativă a întregii societăţi în privinţa flagelului infracţiunii a
fost întotdeauna prezentă şi, indiscutabil, a fost tratată cu un răspuns de represiune penală.
Deşi pedeapsa penală sub forma închisorii a dominat decenii la rând, însă nu a convins
societatea că este unicul mijloc desăvârşit în corectarea şi reeducarea persoanelor, care au săvârşit
fapte penale, pedepsite cu o astfel de sancţiune. Astfel, instituţia liberării de pedeapsa penală s-a
văzut a fi salvatorul legiuitorului în reglementarea unor situaţii ce nu necesită o recluziune a unei
persoane vinovate de o faptă penală. Datorită răsturnării postulatului desăvârşirii aplicării pedepsei
cu închisoare ca unicul mijloc raţional al salvării societăţii de flagelul infracţional, sistemul justiţiei
a beneficiat din partea legiuitorului de apariţia unor norme penale ce reglementează astfel de situaţii
cu alternative la pedeapsa închisorii.1
Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea în gândirea
filozofică europeană prinde contur tot mai mult concepţiile cu un pronunţat caracter umanist privind
scopul pedepsei. Aceste opinii încercau să se concentreze nu atât asupra faptei comise, cât asupra
celor care ar urma, pe această cale, preconizându-se un sistem de preîntâmpinare a fenomenului
infracţional. De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au făcut primele teoretizări ale estimării raportului
dintre eficacitatea pedepsei vis-a-vis de gravitatea faptei ilicite. Din stabilirea raportului menţionat a
luat naştere ideea conceptualizării pedepselor alternative. Conform DEX-ului,2 noţiunea de

1
Antoniu Gh. Instituții de drept penal. Partea generală și partea specială. Ed. Ovidius University Press. Constanța 2010,
p.125.
2
DEX // [on-line]: https://dexonline.ro/definitie/alternativ%C4%83 (accesat pe 20.03.2020).
9
„alternativă” înseamnă „posibilitatea de a alege între două soluţii, între două situaţii etc., care se
exclud”. Este o realitate faptul că formele tradiţionale de protejare a societăţii împotriva
criminalităţii nu mai fac faţă; închisorile sunt supra populate, pedeapsa cu închisoarea nu mai are
suficientă putere de intimidare a infractorilor şi nici nu conduce la integrarea acestora în societate,
iar daunele suferite de victimă nu sunt compensate prin hotărârea pronunţată de instanţă în procesul
penal. În special, numărul mare al deţinuţilor a generat o serie de probleme, în esenţă, de natură
economică, avându-se în vedere faptul că a fost nevoie de construirea noilor închisori şi mărirea
numărului personalului din penitenciare. Practica demonstrează că pedepsele privative de libertate
au o serie de efecte nedorite cum ar fi influenţa devastatoare a mediului de detenţie asupra
personalităţii individului, întreruperea legăturilor şi relaţiilor sale sociale pozitive, poziţia de
inferioritate pe care se plasează acesta la eliberarea din închisoare. Se ştie că timpul scurs după
gratii reprezintă mai degrabă o „şcolarizare în domeniul infracţionalităţii” şi nu o ocazie de
reeducare a infractorului.
În anii ’70 ai secolului XX-lea s-au materializat unele încercări de reformă în aplicarea
pedepsei. Deseori, acestea pledau pentru instituirea unor pedepse alternative pedepsei cu
închisoarea3. Din cele menţionate se observă că noua viziune asupra prevenirii şi contracarării
fenomenului infracţional prin prisma aplicării pedepselor alternative şi a măsurilor alternative faţă
de persoanele vinovate de săvârşirea unei infracţiuni de o gravitate redusă se rezumă la două
momente. Astfel, acestea se axează pe pedepsele nonprivative de libertate şi alte măsuri juridico-
penale.
Prezenţa mai multor forme de realizare a răspunderii penale a permis legislatorului să
prevadă un şir de împrejurări în care poate fi aplicată liberarea de pedeapsa penală. După importanţa
juridico-penală aceste împrejurări se echivalează cu ispăşirea pedepsei. În prezent, legislaţia penală
fixează un şir de împrejurări care condiţionează liberarea de pedeapsa penală.
După cum rezultă din actele normative internaţionale instituţia liberării de pedeapsa penală
în calitate de alternativă la închisoare se aplică ca rezultat al supra aglomerării insituţiilor
penitenciarelor, stimulării implementării regulamentului european privind sancţiunile şi măsurile
comunitare, supravegherii condamnaţilor condiţionali sau a infractorilor liberaţi condiţional,
problemelor maladiilor înrudite în penitenciar şi posibilitatea acordării tratamentului cuvenit în
mediul social prin intermediul liberării de pedeapsă înainte de termen, precum şi a aspeсtelor etice
şi organizatorice ce ţin de ocrotirea sănătăţii în penitenciare în care se invocă posibilitatea liberării
înainte de termen sau amnistierea din motive medicale.
Caracteristicile specifice instituţiei liberării de pedeapsă penală enunţate determină
aprecierea importanţei şi locului său în cadrul răspunderii penale, prin care face ca abordările, în
3
Bîrgău M., Carp S., Bulai I. Deţinutul şi drepturile sale. Chişinău, 2003, p. 63-64.
10
acest sens, să fie realiste şi pline de argumentare. Urmare acestui fapt rezultă că instituţia liberării
de pedeapsa penală îşi are o susţinere internaţională ca alternativă a pedepselor penale, urmăreşte
atingerea scopului prevenirii săvârşirii infracţiunilor prin acordarea posibilităţii condamnatului de a
se corecta în regim de libertate şi exclude iraţionalitatea executării pedepsei mai departe de către
condamnat în cazul în care condamnatul a păşit ferm pe calea corectării.
Așadar, liberarea de pedeapsa penală reprezintă o instituţie pluriramurală, care determină
condiţiile în care persoana condamnată pentru infracţiune este liberată de pedeapsa penală parţial,
real sau total.
Astfel, în argumentarea ideei expuse susţinem următoarele: liberarea de pedeapsă penală
reprezintă o instituţie de drept penal, reieşind din faptul că norma materială ce prevede această
instituţie, cu modalităţile sale, este prevăzută în CP al RM într-un capitol separat de alte instituţii de
drept penal şi care stabileşte esenţa acestei instituţii prin specificarea prevederilor legale ce
trebuiesc întrunite pentru a putea fi aplicată.
Numai în urma stabilirii exacte a întrunirii condiţiilor ce se referă la una sau alta dintre
modalităţile liberării de pedeapsă penală instanţa de judecată poate aplica această instituţie şi numai
în măsura în care ea poate contribui la corectarea şi reeducarea persoanei vinovate de o infracţiune
în regim de libertate.4
În pofida faptului că există o multitudine de definiţii în literatura de specialitate cu privire la
instituţia liberării de pedeapsa penală, legea penală defineşte această instituţie în art. 89 alin. (1) CP
al RM. Astfel, prin liberarea de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o
infracţiune de la executarea reală, parţială sau totală, a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a
instanţei de judecată. Prin instituţia liberării de pedeapsă penală, desigur că, se reflectă principiul
umanismului, ideilor social-raţionale şi economisirea măsurilor represive.
Codul penal în vigoare determină opt categorii de liberare de pedeapsa penală:
1) condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 90 din CP al RM);
2) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen (art. 91 din CP al RM);
3) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. 92 din CP al
RM);
4) liberarea de pedeapsă a minorilor (art. 93 din CP al RM);
5) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei (art. 94 din CP al RM);
6) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave (art. 95 din CP al RM);
7) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până
la 8 ani (art. 96 din CP al RM);

4
Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. ș.a Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Centrul de Drept al
Avocaților. Chișinău, 2009, p.73.
11
 8) liberarea de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului de prescripţie a executării a
sentinţei de condamnare (art. 97 din CP al RM).
Aplicarea acestora presupune diferite temeiuri; pentru unele aceasta poate fi comportarea
condamnatului în timpul executării pedepsei, în cazul altora, starea sănătăţii persoanei în timpul
executării pedepsei, sau executarea efectivă a unui anumit termen din pedeapsă de către condamnat.
Majoritatea tipurilor liberării de pedeapsă penală sunt aplicabile atunci când persoana a
executat deja un termen oarecare stabilit în sentinţa de condamnare. Unele categorii însă presupun
posibilitatea liberării de pedeapsă a persoanei care a comis o infracţiune chiar şi în momentul
judecării cauzei (de pildă, liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei).5
Un obiectiv fundamental încă din cele mai vechi timpuri îl constituie lupta contra
fenomenului infracţional, luptă care nu se limitează doar la aplicarea unei pedepse, ci implică şi
luarea unor măsuri de prevenire a săvârşirii unor fapte antisociale.
Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj
acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care
derivă din organizarea unei politici penale adaptată la realitatea socială concretă.
În contextul în care au fost sesizate de către penalişti, atât în doctrină cât şi în practică,
inconvenientele efectelor pedepselor privative de libertate de scurtă durată aplicate infractorilor
primari sau de ocazie, s-a ajuns la concluzia necesităţii înlocuirii pedepselor privative de libertate
aplicate acestor infractori cu pedeapsa închisorii, a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
Din punct de vedere istoric, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei este
semnalată într-o formă empirică în secolul al XII-lea, și se realiza prin aceea că cel care comitea o
agresiune sau o violență la adresa cuiva era iertat de pedeapsa dacă își lua obligația solemnă că pe
viitor va avea o comportare foarte bună față de victimă. Nerespectarea acestei obligații atrăgea
pedepsirea celui vinovat cu o sancțiune mai gravă decît aceea ce i s-ar fi cuvenit inițial.6
După unele date s-a încercat a se dovedi că instituţia suspendării condiţionate a fost
cunoscută şi practicată încă din Evul Mediu. Astfel, diferite pasaje din scrierile lui Bartolus au fost
interpretate în sensul că tribunalele ecleziastice încheiau deseori cu inculpaţii, care le implorau milă
un fel de pact conform căruia inculpaţii erau iertaţi de pedepsele temporare şi spirituale, cu condiţia
să nu recadă în aceeaşi vină, iar dacă săvârşeau noi infracţiuni, pedepsele iertate condiţionat
trebuiau executate.

5
Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea generală. Vol. I. Ed. Cartier Juridic. Chișinău, 2005, p.
500-501.
6
Dima T. Drept penal. Partea generală. București: Lumina Lex, vol.II, 2001, p.198.
12
 Instituţia premergătoare suspendării condiţionate a fost aceea a graţierii condiţionate, care se
acorda de obicei sub condiţia unei bune conduite din partea condamnatului sau/şi sub aceea a
reparării prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii. 7
Această modalitate a graţierii condiţionate a fost preconizată în anul 1847 de către
Bonneville de Marsangy, iar prima condiţie avea un caracter rezolutor fiind impusă pentru un
anumit termen de încercare şi în cazul în care conduita condamnatului era necorespunzătoare,
beneficiul graţierii era revocat şi cel condamnat trebuia să execute pedeapsa. Cea de-a doua condiţie
avea un caracter suspensiv când înlăturarea executării pedepsei trebuia precedată de repararea
prejudiciului, sau efect rezolutor când înlăturarea executării pedepsei avea loc imediat cu obligaţia
de reparare ulterioară a prejudiciului.
Dreptul penal clasic, care a dominat în secolul XVIII-XIX, caracterizat prin rigiditatea
principiilor în materie de individualizare a pedepselor, nu a cunoscut instituția suspendării
condiționate a executării pedepsei. După cum se știe, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, sub
imperiul ideilor iluminiștilor, în planul dreptului penal s-au manifestat tendințe de umanizare a
dreptului și de individualizare a pedepselor. În cadrul acestui curent, cu ocazia Congresului de drept
penal din 1885 de la Roma s-a demonstrat oportunitatea instituției suspendării condiționate a
executării pedepsei.
Primul proiect de lege de reglementare a acestei instituții a fost prezentat de senatotul
Beranger în Franța, la 1891, și adopta în cursul aceluiași an. La scurt timp instituția a fost însușită
de majoritatea țărilor europene, iar mai tîrziu, la începutul secolului XX, de către țările din America
Latină și Extremul Orient.
Având ca scop primordial scăderea ratei infracţionalităţii, instituţia suspendării condiţionate
a executării pedepsei a fost adoptată de legislaţia penală a mai multor state, inclusiv de către ţara
noastră.
În Republica Moldova instituția suspendării executării pedepsei a fost reglementată de art.43
din Codul penal de la 1961, al cărui conținut a suferit o modificare totală prin Legea RM din
06.03.2001.
Art.90 din actualul Cod penal conține dispoziții ce caracterizează instituția. Vizînd un mod
de individualizare caracterizat prin suspendarea condiționată a executării pedepseri pe un anumit
termen de probă (de încercare), acordarea tipului dat al liberării de pedeapsa penală depinde de
întrunirea cumulatică a mai multe condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, care privesc pe de o
parte, pedeapsa aplicată și natura infracțiunii (condiții obiective), iar pe de altă parte, situația și
persoana infractorului (condiții subiective).8

7
Ibidem, p. 237.
8
Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea generală: Chișinău, Vol. I, 2005, p. 504.
13
 O novație pentru legislația penală este includerea în CP a instituției condamnării cu
suspendarea parțială a executării pedepsei - art. 901 CP al RM, conform căruia „în cazul în care
instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de personalitatea vinovatului, ajunge la
concluzia că nu este raţional ca acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoare în penitenciar,
aceasta poate dispune suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd în
hotărâre perioada de executare a pedepsei în închisoare și perioada de probațiune sau, după caz,
termenul de probă, precum și motivele condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei.
Prima parte a pedepsei se execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă”.

1.2. Natura juridică a condamnării cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie de drept penal, constă în dispoziţia

luată de instanţa de judecată prin însăşi hotărârea de condamnare, de a suspenda condiţionat pe o
anumită perioadă de timp, denumită termen de încercare, executarea pedepsei, dacă sunt îndeplinite
anumite condiţii prevăzute de art.90 Cod penal. Dacă în cursul termenului de încercare condamnatul
săvârşeşte din nou o infracţiune, conform art.90 Cod penal, suspendarea condiţionată se va revoca şi
pedeapsa care a fost suspendată se va executa alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune,
iar dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat nu mai săvârşeşte vreo infracţiune cu
intenţie, va fi reabilitat de drept. Cu privire la natura juridică a suspendării condiţionate, în literatura
juridică au fost exprimate mai multe opinii. Opinia predominantă - opinie la care achiesăm - este
aceea conform căreia suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un mijloc de
individualizare a pedepsei.9
Această opinie este reflectată şi în cuprinsul Codului penal care reglementează suspendarea
condiţionată a executării pedepsei în capitolul IX întitulat „Liberarea de pedeapsa penală” sub art.
90 Condamnarea cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei.
Astfel, suspendarea condiţionată, ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanţei
de judecată posibilitatea ca pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei să se pronunţe şi asupra
modului de executare. Instanţa judecătorească, după ce va delibera cu privire la existenţa faptei şi a
vinovăţiei făptuitorului, va stabili şi pedeapsa ce urmează să fie aplicată, inclusiv modalitatea de
executarea a acesteia, iar dacă apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate,
fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.90 a Codului penal, va dispune suspendarea condiţionată
a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare.

9
Pitulescu I. Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procedură penală. Bucureşti, 1998, p 211.
14
 Pe durata termenului de încercare cel condamnat trebuie să aibă o conduită corespunzătoare
şi să evite săvârşirea unei noi infracţiuni, păstrându-se astfel caracterul de măsură coercitivă penală
ca şi consecinţă a unei condamnări. Însă tot pe perioada termenului de încercare condamnatul, în
cazul în care săvârşeşte din nou o infracţiune, pierde beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei
care i-a fost aplicată, aceasta revocându-se şi se va dispune executarea a acestei pedepse alături de
pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.10
Ca atare, suspendarea condiţionată a pedepsei apare ca un substitutiv de pedeapsă, această
măsură nefiind o pedeapsă deoarece instanţa o pronunţă pentru a suspenda executarea unei pedepse,
dar este o măsură de a cărei îndeplinire este condiţionată stingerea pedepsei fiindcă pedeapsa este
socotită atunci când condamnatul respectă condiţiile impuse ca şi cum a fost executată.
Potrivit opiniei autorului Ivanov Vladimir, se apreciază că suspendarea condiţionată a
executării pedepsei ar constitui o pedeapsă morală, opinie care nu poate fi raportată decât la situaţia
în care cel condamnat nu ar săvârşi în cursul termenului de încercare vreo infracţiune de natură a
atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Într-o altă opinie autorului Prohorov Leonid, care nu poate fi acceptată, se consideră că
suspendarea condiţionată ar fi o formă specială a amânării executării pedepsei.
Amânarea executării pedepsei se poate dispune numai în cazurile prevăzute expres de Cod
de procedură penală şi anume:
- când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală
care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, în acest caz executarea pedepsei se amână până
când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa;
- când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei în
aceste cazuri seamănă până la încetarea cauzei care a determinat amânarea;
- când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea
consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, în acest caz executarea
poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.11
De asemenea amânarea executării pedepsei presupune în prealabil pronunţarea unei hotărâri
definitive la pedeapsa închisorii (sau a detenţiunii pe viaţă, iar la expirarea termenelor ce au
implicat amânarea executării pedepsei, urmează ca pedeapsa închisorii, sau cu executare la locul de
muncă sau a detenţiunii pe viaţă să fie executate efectiv (desigur dacă nu intervin între timp cauze
care să înlăture executarea pedepsei respective adică amnistia, graţierea ori chiar decesul
condamnatului).

10
Florea V., Florea L. Dreptul execuțional penal. Editura ARC, Chișinău, 1999, p.115.
11
Иванов П., Иванов В., Уголовное право. Общая часть. Особенная часть: Москва, 2000, p.329.
15
 Când instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare cu pedeapsa închisorii sau amenzii (aşa
cum s-a arătat, se poate dispune amânarea executării pedepsei numai a închisorii, sau a executării la
locul de muncă, sau a detenţiunii pe viaţă, nu şi cea a amenzii) a cărei executare o suspendă
condiţionat, s-a apreciat, cu ocazia individualizării acelei pedepse, că scopul pedepsei poate fi atins
şi fără executarea pedepsei, iar cel condamnat va avea o conduită corespunzătoare în cursul
termenului de încercare şi dacă nu va săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la
expirarea termenului de încercare acesta va fi reabilitat de drept, conform art.90 Cod penal.
În caz contrar, adică dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat va săvârşi din nou
o infracţiune cu intenţie, suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii sau amenzii va fi
revocată şi se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Aşadar, faţă de considerentele expuse mai sus, este evidentă diferenţa dintre cele două
instituţii.
Într-o altă opinie, se arată că suspendarea condiţionată este o măsură de siguranţă sau o
măsură de apărare socială, căci ea nu are ca scop să cauzeze o suferinţă făptuitorului ori să
intimideze pe alte persoane, caracterul de măsură de siguranţă rezultă şi din aceea că suspendarea
condiţionată apare ca un "tratament criminologic", destinat readaptării la viaţa socială. Însă măsurile
de siguranţă, care potrivit art.98 Cod penal sunt următoarele: obligarea la tratament medical,
internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o
altă ocupaţie, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, expulzarea străinilor, confiscarea
specială, au ca scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin înlăturarea stării de pericol şi se pot
lua numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală; prin săvârşirea faptei să se fi dat în vileag o stare de pericol a făptuitorului care poate
constitui în viitor sursa săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală; combaterea stării de
pericol să nu fie posibilă doar prin aplicarea pedepsei, ci prin luarea măsurilor de siguranţă.
De asemenea, măsurile de siguranţă, spre deosebire de pedepse, nu sunt consecinţe ale
răspunderii penale şi nu depind de gravitatea faptei săvârşite, ele putând fi luate chiar dacă
făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, fiindcă luarea acestor măsuri este provocată de existenţa
stării de pericol pe care o reprezintă în special persoana făptuitorului.12
Având în vedere că suspendarea condiţionată se dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 90 Cod penal, şi care urmează a fi analizate într-un alt capitol, condiţii care sunt
incompatibile cu condiţiile şi scopul luării măsurilor de siguranţă, rezultă că cele două instituţii
prezintă caracteristici distincte.
Nici opinia conform căreia se susţine că suspendarea condiţionată ar constitui o prescripţie
specială care face ca pedeapsa să nu se execute dacă condamnatul în cursul termenului de încercare
12
Лукьянов В., Прохоров В. Уголовное право. Общая часть. Учебник для вузов. Москва, 2001, p. 189.
16
n-a săvârşit nici o infracţiune de natură a atrage revocarea suspendării condiţionate a executării
pedepsei, nu este oportună deoarece prescripţia intervine în situaţia în care organul de executare,
într-un anumit termen prevăzut de art.97 Cod penal, nu a avut posibilitatea materială de a executa
hotărârea de condamnare, în timp ce în situaţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, după
pronunţarea hotărârii, voinţa organului judiciar nu este semnificativă, iar executarea în viitor a
pedepsei ce a fost suspendată condiţionat depinde doar de comportamentul condamnatului în viitor,
pe durata termenului de încercare.
Într-un alt punct de vedere, se apreciază că suspendarea condiţionată ar fi un mod special de
executare a pedepsei sau un mijloc de individualizare a executării pedepsei principale stabilită
anterior, motivată prin aceea că suspendarea condiţionată este o instituţie complementară a pedepsei
care permite instanţei să individualizeze şi modul ei de executare, „fiindcă după stabilirea acesteia
potrivit criteriilor din art.75 Cod penal, ea se completează printr-o individualizare a modului de
„executare”, constând de fapt în suspendarea ei.”13
Nici această opinie nu poate fi acceptată deoarece constrângerea pe care o implică
suspendarea condiţionată derivă din obligaţia ce revine celui condamnat ca în cursul termenului de
încercare să nu săvârşească o altă infracţiune, iar executarea efectivă a pedepsei - care a fost
suspendată şi în fapt nu are loc se va realiza doar în cazul în care intervine revocarea suspendării
condiţionate tocmai ca urmare a săvârşirii de către cel condamnat a unei infracţiuni cu intenţie în
cursul termenului de încercare sau a neexecutării obligaţiilor civile impuse de instanţă.
Se susţine într-o altă opinie că instituţia suspendării condiţionate îşi are originea în instituţia
suspendării judecăţii pe timpul unui termen de încercare înăuntrul căruia inculpatul se afla sub
supraveghere şi dacă avea o conduită bună, împotriva lui nu se mai pronunţa nici o hotărâre de
condamnare, judecătorul dispunând stingerea procesului, instituţie aplicată în sistemul anglo-saxon.
Într-o altă părere se apreciază că instituţia premergătoare suspendării condiţionate şi din care
aceasta a derivat este aceea a graţierii condiţionate care se acorda în cazul în care condamnatul avea
o conduită bună sau în cazul în care condamnatul repara paguba cauzată prin infracţiune.14
Concluzia finală este aceea arătată în partea introductivă a acestui capitol, respectiv că
suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a pedepsei şi în
această ipostază este reglementată actualmente şi în Codul penal al Republicii Moldova.

13
Ibidem, p. 347.
14
Boroi A. Drept penal. Parte generală : Bucureşti, Lumina Lex, 1999, p. 228.
17
 1.3. Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în
legislația diferitor state

Problema infractorilor primari sau ocazionali şi a pedepselor de scurtă durată a făcut

obiectul dezbaterilor la diferite congrese internaţionale desfăşurate la Londra în 1872 şi apoi la
Roma în anul 1885.
În anul 1884 senatorul francez Berranger a prezentat Parlamentului francez un proiect de
lege asupra atenuării şi agravării pedepselor, în care se propunea pentru prima dată suspendarea
executării pedepsei pentru a se înlătura gravele consecinţe ale privării de libertate pe o perioadă
redusă de timp, însă din cauza discuţiilor generate de problema agravării pedepsei datorită stării de
recidivă, acest proiect a fost abandonat. Ideile senatorului Berranger au fost preluate însă de către
statul belgian care prin Legea din 31 mai 1888 a reglementat pentru prima dată instituţia suspendării
condiţionate, sub forma preconizată în proiectul francez. Participanţii la Congresul de la Petersburg
din 1890 urmau să se pronunţe asupra admiterii sau respingerii instituţiei suspendării condiţionate,
aspect ce influenţa decisiv adoptarea acestei instituţii în celelalte state, în timp ce în doctrina penală
se contura o tendinţă favorabilă cu privire la această instituţie.
Congresul a amânat pentru o dată ulterioară acest lucru, ca urmare a concluziilor formulate
de profesorul Pools de la Universitatea din Utrecht, aceeaşi problematică reluându-se la Congresul
de la Paris din 1895, când s-a adoptat o poziţie favorabilă instituţiei suspendării condiţionate şi
concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că „legislaţiile care recunosc tribunalelor represive dreptul
de a acorda infractorilor primari condamnaţi la pedepse scurte suspendarea executării pedepsei,
cuprind cele mai bune dispoziţii cunoscute”. Pe acest fundal s-au conturat trei sisteme legislative de
bază, iar statele care ulterior, au introdus în legislaţiile penale instituţia suspendării executării
pedepsei s-au orientat spre sistemul care se adapta corespunzător nivelului social-economic al
acestora. 15
1) Sistemul anglo – american
În SUA acest sistem îşi are originile din anul 1841, când un anume John Augustus, un
cizmar din Boston, a solicitat unei instanţe judecătoreşti să îi încredinţeze un infractor care urma să
fie condamnat, pentru a supraveghea conduita acestuia. Ca atare, judecătorul a suspendat
pronunţarea sentinţei şi i-a impus lui Augustus să se prezinte din nou în instanţă după o perioadă de
timp, împreună cu infractorul, şi să îi comunice informaţii referitoare la conduita infractorului care
dacă îşi revizuia comportamentul în acel interval de timp, judecătorul nu mai pronunţa condamnarea
sa, iar în caz contrar dispunea condamnarea acestuia. Infractorului i se impunea obligaţia de a avea
o conduită bună, iar supravegherea lui era încredinţată unui funcţionar special denumit „probation

15
Иванов П., Иванов В., op. cit., p. 324.
18
officer”. În cazul în care în cursul termenului de încercare infractorul îşi încălca obligaţia asumată,
judecătorul îi aplica o pedeapsă, iar în caz contrar se solicita scoaterea definitivă a infractorului din
cauză.
Mai târziu s-a adoptat în statul Massachussetts şi instituţia suspendării condiţionate a
pedepsei, menţinându-se şi această formă de supraveghere exercitată de „probation officer”, acest
sistem fiind adoptat şi în Noua Zeelandă în 1886, însă numai cu privire la infractorii primari şi
numai pentru infracţiuni uşoare.
În Anglia, suspendarea condiţionată îşi are originea în jurisprudenţă, în baza căreia
judecătorul avea facultatea să amâne pronunţarea hotărârii, stipulând însă de la infractor o cauţiune
de bună conduită denumită „recognisance” (a recunoaşte, a admite), din această combinaţie
rezultând practicarea suspendării condiţionate prin suspendarea pronunţării hotărârii.
Prin Legea din 8 august 1887, adoptă legea de încercarea a infractorilor primari, a fost
introdusă în Anglia instituţia suspendării, după modelul instituţiei adoptate de către statul
Massachussets. Potrivit acestui sistem, judecătorul suspenda pronunţarea hotărârii de condamnare
pe perioada unui termen de încercare al cărui cuantum era lăsat la latitudinea acestuia, pe baza unor
date privitoare la antecedentele penale ale infractorului, gravitatea redusă a faptelor precum şi orice
alte circumstanţe atenuante excepţionale. De acest sistem nu puteau beneficia însă cei care au
suferit o condamnare anterioară, precum şi cei care au săvârşit infracţiuni pedepsite cu mai mult de
doi ani închisoare.
Alături de acest sistem mai exista şi cel denumit „summary jurisdiction act”, potrivit căruia
instanţa avea posibilitatea ca pentru infracţiuni mai puţin grave să înlăture represiunea fără a
pronunţa o condamnare, sau să constate culpabilitatea infractorului şi apoi să îl lase în libertate în
baza obligaţiei, care putea fi garantată printr-o cauţiune, de a avea o conduită corespunzătoare şi de
a se prezenta în instanţă ori de câte ori va fi chemat, iar pentru infracţiunile mai grave această
procedură putea fi aplicată numai infractorilor minori. Legea din 21 august 1907 a completat legea
engleză din 1887, fiind intitulată „Probation of offenders act”, adică legea de încercare a
infractorilor, care conferea judecătorului posibilitatea de a ordona supravegherea infractorilor
printr-un „probation officer”, aşa cum s-a adoptat încă de la început în statul Massachussets.
„Probation officer” avea obligaţia de a-1 supraveghea pe infractor, respectiv să îl viziteze, să îl
consilieze, să îi procure de lucru şi ulterior întocmea în acest sens un raport pe care îl prezenta
judecătorului.
Sistemul anglo-saxon nu a fost admis iniţial în dreptul european, decât în cazul unor măsuri
educative luate faţă de minorii delincvenţi.
Deşi apreciat că profita inculpatului, care era absolvit nu numai de pedeapsă dar şi de
condamnare, acest sistem a fost criticat ca fiind dezavantajos deoarece infractorul se afla sub o
19
strictă supraveghere, chiar şi pentru săvârşirea unei infracţiuni care prezenta un pericol social redus,
iar pe de altă parte acest sistem presupunea un aparat poliţienesc bine organizat, inclusiv în ceea ce
priveşte cazierul judiciar, iar la vremea respectivă nu toate statele dispuneau de o asemenea
instituţie. 16
2) Sistemul german
Acest sistem are ca fundament instituţia graţierii condiţionate, care, aşa cum s-a menţionat, a
precedat instituţia suspendării condiţionate, însă şi acest sistem a fost supus unor critici, fiind
apreciat ca defectuos deoarece constituia, pe lângă faptul că se încălca puterea judecătorească de
către puterea executivă, şi un prilej de abuzuri.17
3) Sistemul francez
Cel de-al treilea sistem este cel francez şi care a fost avut în vedere şi de către legiuitorul
român, astfel că sub influenţa ideilor pozitiviste, în vederea încurajării delicvenţilor primari de a nu
mai săvârşi în viitor alte infracţiuni, prin Legea din 26 martie 1891 „La loi Berranger”, cunoscută şi
sub denumirea de „le sursis simple”, s-a introdus şi în legislaţia franceză instituţia suspendării
condiţionate a pedepselor.
Astfel, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată era facultativă pentru judecător,
care la pronunţarea unei asemenea hotărâri trebuia să aibă în vedere antecedentele penale şi
condiţiile de viaţă ale inculpatului, iar acesta din urmă nu executa pedeapsa aplicată decât în cazul
în care ar fi fost din nou condamnat pentru o altă faptă.
Prin Ordonanţa din 23 decembrie 1958, în Franţa s-a legiferat şi modalitatea de suspendare
condiţionată cunoscută sub denumirea de „le sursis avec mise â l'epreuve”, care conferă instanţei
judecătoreşti posibilitatea pronunţării unei pedepse prin aceeaşi hotărâre, prin care a fost constatată
şi vinovăţia inculpatului, iar condamnatul este încredinţat spre supraveghere unui delegat al
instanţei.
Conform noului Cod penal francez intrat în vigoare prin Legea 92-683 din 22 iulie 1992 şi
care a clasificat infracţiunile în crime, delicte şi contravenţii şi care a consacrat totodată şi
răspunderea penală a persoanelor morale (juridice), în cazul suspendării simple, instanţa de judecată
este în măsură să aprecieze dacă acordă suspendarea condiţionată unui anumit delicvent şi care
îndeplineşte condiţiile impuse de lege, context în care acesta va trebui atenţionat asupra
consecinţelor pe care le va antrena o condamnare ulterioară pentru o nouă infracţiune care va fi
comisă în termen de cinci ani, dacă suspendarea a fost dispusă pentru o pedeapsă aplicată pentru o
crimă sau un delict, sau în termen de doi ani, dacă condamnarea priveşte o contravenţie.

16
Гаухманов Л. Уголовное право: Общая и особенная часть. Интенсивный полный курс. Москва, 2002, p. 267.
17
Ibidem, p.273
20
 Pentru persoanele morale, suspendarea simplă este aplicabilă condamnărilor la amendă sau
la următoarele pedepse: interdicţia de a exercita una sau mai multe activităţi comerciale, cu
excluderea pieţelor publice, interdicţia de a face apel la economie, interdicţia de a emite cecuri sau
de a utiliza cărţi de plată.
De asemenea, instanţa poate să acorde o suspendare parţială iar hotărârea pronunţată trebuie
să cuprindă întinderea pedepsei a cărei executare a fost suspendată.18
În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, instanţa care se
pronunţă asupra noii infracţiuni poate hotărî printr-o decizie specială şi motivată că pedeapsa pe
care o va pronunţa nu va atrage revocarea suspendării anterioare acordată sau nu va antrena decât o
revocare parţială pe o durată care o va determina (art.132-38 alin.2, Cod penal francez), iar dacă
mai multe condamnări anterioare însoţite de suspendare riscă a fi revocate, instanţa poate limita
revocarea, a uneia sau mai multora dintre suspendările anterioare şi în cazul când instanţa n-a
statuat expres asupra dispensei de revocare, condamnatul poate cere ulterior să beneficieze de
această dispensă. De asemenea, orice condamnare însoţită de o suspendare parţială se consideră
inexistentă în totalitate şi nici o compensare nu se va acorda condamnatului pentru partea din
pedeapsă care nu a fost suspendată şi care a fost executată.
În cantonul din Geneva, instituţia suspendării a fost adoptată prin Legea din 29 octombrie
1892, în Portugalia – prin Legea din 6 iulie 1893, în Italia – prin Legea denumită şi Ronchetti din
26 iulie 1904, în Spania – prin Legea din 19 martie 1908, în Ungaria – prin Legea XXXVI din 1908
denumită şi „Novela Penală”, iar în Austria – prin Legea din 23 iulie 1920.
Consacrarea legislativă în mai multe state europene, aşa cum s-a menţionat mai sus, a
generat o preocupare favorabilă privind reglementarea instituţiei suspendării condiţionate şi în alte
state, datorită unei politici penale guvernată de principii reformatoare, ce vizează diminuarea
aplicării unor pedepse cu închisoare în regim de detenţie prin substituirea acestora cu unele măsuri
neprivative de libertate, care includ şi suspendarea condiţionată.
În acest context se impune a fi menţionată Rezoluţia 65 privind suspendarea executării
pedepsei, probaţiunea şi alte măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate adoptată de
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la data de 22.01.1965 19, precum şi Rezoluţia 73 privind
tratamentul de scurtă durată al delicvenţilor adulţi, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului
Europei la data de 13.04.197320, prin care se recomandă guvernelor statelor membre să limiteze atât

18
Tănăsescu I. Drept penal general. Bucureşti, All Beck, 2002, p.121.
19
Rezoluţia 65 privind suspendarea executării pedepsei, probaţiunea şi alte măsuri de înlocuire a pedepselor privative
de libertate adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la data de 22.01.1965 // [on-line]: https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52017IP0385&from=F (accesat pe 25.03.2020).
20
Rezoluţia 73 privind tratamentul de scurtă durată al delicvenţilor adulţi, adoptată de Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei la data de 13.04.1973 // [on-line]: https://rm.coe.int/16805e3be (accesat pe 25.03.2020).
21
cât este posibil privarea de libertate a autorilor unor infracţiuni minore şi a persoanelor care ar
prezenta un pericol social redus.21

1.4. Prevederile legislative privind condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei în Republica Moldova

Unirea principatelor române din anul 1918-1919 a cauzat implicit şi unificarea legislativă în
domeniul dreptului penal, prin extinderea în 1919 asupra Basarabiei a Codului Penal din 1865.
În vechiul regat instituţia suspendării condiţionate nu a fost introdusă în Codul penal din
1864, de altfel nici în Franţa la acea dată nu era cunoscută. Ulterior, s-a depus în Parlament în anul
1897, din iniţiativa lui Petre Grădişteanu, un proiect de lege care însă nu a fost adoptat datorită
lipsei de mijloace necesare pentru identificarea infractorilor şi constatarea recidivei. O altă încercare
aparţine fostului ministru de justiţie Constantin Disescu în anul 1900 în proiectul de modificare a
Codului penal şi a Codului de procedură penală, dar nici de această dată nu a fost posibilă
consacrarea legislativă a instituţiei suspendării.22
Astfel, suspendarea executării pedepsei se putea pronunţa dacă pedeapsa închisorii
corecţionale aplicată nu depăşea o lună de zile, precum şi cea a amenzii, şi raportat la împrejurările
de trai ale condamnatului precum şi la toate celelalte împrejurări ale speţei (art.1 alin. l) şi se
aprecia că suspendarea va avea efect favorabil asupra conduitei condamnatului, iar efectul
suspendării se extindea şi asupra amenzii aplicate ca pedeapsă accesorie, dar nu şi asupra celorlalte
dispoziţii din sentinţă (art. l alin.2). Cazurile prevăzute de art.2 în care nu se putea acorda
suspendarea erau următoarele:
a) dacă instanţa judecătorească a pronunţat o hotărâre prin care s-a aplicat o pedeapsă
pentru o infracţiune ce s-a executat, ori pentru tentativa unei infracţiuni care se pedepseşte cu
munca silnică ori cu recluziunea;
b) în cazul în care condamnatul a fost condamnat definitiv pentru vreo crimă, ori în
intervalul de timp de zece ani a fost condamnat definitiv la închisoare corecţională, în general, ori la
închisoare poliţienească de peste o lună, afară de cazul în care, beneficiind a fost graţiat,
c) în cazul în care condamnatul a comis infracţiunea din motive josnice. 23
Termenul de încercare, denumit timp de probă, era de trei ani şi pedeapsa suspendată nu se
putea executa faţă de condamnatul contra căruia în intervalul de trei ani de probă, de la data când
sentinţa a rămas definitivă în contra sa, nu s-a introdus vreo procedură penală (art.3).

21
Ibidem, p. 277.
22
Mitrache C. Drept Penal Român. Bucureşti, 1999, p.138.
23
Zolyzneak M. Drept penal. Partea generală. Iaşi, Chemarea, 1999, p. 349.
22
 Art. 4 se referă la revocarea suspendării, şi ca atare, dacă înainte de expirarea timpului de
probă, contra condamnatului s-a introdus procedura penală pentru vreo infracţiune săvârşită în
timpul de probă şi în baza acestei noi proceduri instanţa a condamnat pentru vreo crimă ori vreun
delict comis intenţionat, pedeapsa suspendată se va executa fără a proceda la cumularea pedepselor
şi în alte cazuri de condamnare instanţa aprecia în funcţie de împrejurările speţei dacă urma ca
pedeapsa suspendată să fie executată sau nu. În acelaşi mod instanţa urma să decidă şi în cazul când
condamnatul a fost achitat în noua procedură pe motivul că acuzatorul şi-a retras acuzaţia.
Instanţele judecătoreşti care pronunţau o hotărâre cu suspendare condiţionată erau instanţele
judecătoreşti ori administrative de gradul I ori instanţele de apel.
În chestiunea suspendării puteau declara apel în favoarea condamnatului, numai el însuşi,
reprezentantul său legal şi apărătorul său, iar împotriva lui numai Parchetul în cauzele în care
competenţa aparţinea instanţelor judecătoreşti.
Cu ocazia elaborării Codului penal s-a ajuns la concluzia că era necesară introducerea în
legislaţia penală a instituţiei suspendării executării pedepsei, care era în concordanţă cu principiile
moderne ale individualizării pedepselor şi care de altfel, era deja prevăzută în Codul penal
transilvănean.
Consiliul legislativ întrunit cu această ocazie a apreciat că principiul fundamental al
instituţiei suspendării este următorul: celui condamnat pentru prima dată şi pentru infracţiuni ce i-ar
atrage o pedeapsă privativă de libertate de scurtă durată, de cel mult doi ani, i se oferă ocazia de a se
reeduca nu prin efectul discutabil al pedepsei, ci prin propria lui voinţă, punându-1 la încercare şi să
probeze printr-o conduită ireproşabilă în intervalul de timp fixat că pentru el pedeapsa nu este
necesară, iar această încercare se acordă dacă din circumstanţele faptului şi conduita sa anterioară el
merită o consideraţie deosebită şi justifică aşteptările ca pe viitor conduita lui va fi bună, chiar fără
executarea pedepsei, principiu care şi în prezent (în opinia noastră) este guvernat de aceleaşi
considerente. Discuţii contradictorii au fost în legătură cu termenul de încercare, dacă acesta trebuie
fixat de legiuitor, sau dimpotrivă, lăsat la latitudinea judecătorului care să îl stabilească cum crede
de cuviinţă, înăuntrul unui interval maxim fixat de lege, ajungându-se la concluzia că dacă termenul
de încercare ar fi lăsat la aprecierea judecătorului, s-ar putea ca acesta să reducă la nimic o încercare
care ar fi trebuit să aibă o anumită durată spre a deveni probantă, astfel că a fost stabilit un interval
de timp de doi ani fixat de lege, plus durata pedepsei aplicate. De asemenea, discuţii s-au purtat şi
dacă trebuie aplicată mai întâi pedeapsa şi apoi să se pronunţe suspendarea, sau suspendarea să se
acorde înainte de aplicarea oricărei pedepse, în contextul în care, aşa cum s-a menţionat, sistemul

23
francez a promovat prima opinie, iar în sistemul anglo-american se aplica suspendarea înainte de
vreo condamnare, adică se suspenda însăşi pronunţarea hotărârii.24
În cele din urmă s-a adoptat sistemul francez şi instituţia suspendării executării pedepsei a
fost reglementată în art. 65-69 din Codul penal.
Astfel, dacă instanţa de judecata, luând in considerare circumstanţele cauzei şi persoana
celui vinovat, va ajunge la concluzia ca nu este raţional ca condamnatul sa execute pedeapsa sub
forma de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate dispune suspendarea pedepsei
aplicate condamnatului, indicând in sentinţa motivele acestei hotărâri. În acest caz, instanţa de
judecata decide neexecutarea sentinţei daca în decursul termenului de proba, fixat de instanţa de
judecata, condamnatul nu va săvârşi o noua infracţiune si dacă va îndeplini obligaţiile puse în seama
lui de instanţa de judecată pe termenul de proba. Pentru a se putea acorda suspendarea executării
pedepsei trebuiau întrunite cumulativ mai multe condiţii prevăzute şi anume:
a) aplicarea unei condamnări la cel mult doi ani închisorii corecţionale, detenţiune simplă
sau amendă;
b) cel condamnat să nu fi suferit mai înainte de nici o condamnare privativă de libertate
pentru crimă sau delict, chiar dacă a fost reabilitat;
c) dacă faţă de circumstanţele faptului şi antecedentele condamnatului instanţa apreciază
că pe viitor conduita lui va fi bună chiar fără executarea pedepsei.25
Termenul de încercare era de la un an la cinci ani plus durata pedepsei aplicate şi măsura
suspendării trebuia motivată şi totodată i se atrăgea atenţia condamnatului asupra consecinţelor ce
ar rezulta din nerespectarea condiţiilor suspendării.
Suspendarea executării pedepsei nu se putea aplica în cazurile enumerate de art.66 şi anume:
a) în caz de concurs real de infracţiuni sau de contopire de pedepse, când instanţa a
pronunţat o pedeapsă mai mare de un an;
b) când pedeapsa corecţională este rezultată din aplicarea circumstanţelor atenuante pentru
crimă, afară de delapidare, dacă infractorul a depus în întregime suma delapidată până la
pronunţarea hotărârii ultimei instanţe de fond.
Revocarea suspendării apare reglementată de art.67 potrivit căruia condamnatul, care înainte
de expirarea termenului de încercare socotit de la data pronunţării hotărârii condamnatoare a
săvârşit o nouă infracţiune calificată de lege drept crimă sau delict, pentru care a fost condamnat
printr-o hotărâre definitivă, chiar după trecerea termenului de mai sus, este supus la executarea
pedepsei ce fusese suspendată, exceptându-se cazul infracţiunilor neintenţionate sau pedepsite de
instanţă numai cu amendă.
24
Cușnir V., Berliba V., Zosim Al., Carp S., Cojocaru R., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal. Chișinău,
2004, p.88.
25
Tănăsescu I. Drept penal general. Bucureşti, All Beck, 2002, p. 232.
24
 Pedeapsa ce urmează să se execute nu se contopeşte, în nici un caz, cu penalitatea aplicată
pentru ultima infracţiune (art.67 alin.2) şi pedeapsa suspendată se execută, de asemenea, în cazul
când s-a impus condamnatului această îndatorire înainte de expirarea termenului de încercare
(art.67 alin.(3)).
Dacă timpul de încercare a expirat fără să fi intervenit vreuna din cauzele de revocare a
suspendării pedepsei prevăzute de art.67 Cod penal, condamnarea se consideră inexistentă (art.68),
deci intervenea reabilitarea de drept.
Condamnaţii pentru contravenţii, dacă întruneau condiţiile generale prevăzute de art.65,
puteau beneficia de suspendarea executării închisorii sau amenzii poliţieneşti, timpul de încercare în
acest caz fiind de opt luni, iar dispoziţiile referitoare la definitivarea sau revocarea suspendării se
aplicau şi acestora.26
După cel de al doilea război mondial când Moldova intră în componenţa URSS, a cauzat
implicit şi unificarea legislativă în domeniul dreptului penal, prin extinderea în 1961 asupra
Basarabiei a Codului Penal.
Ca urmare a adoptării noului Cod Penal Nou la 24 martie 1961, s-a inclus în capitolul IV
întitulat „Aplicarea pedepsei și absolvirea de pedeapsă”, în art.43 întitulat „Condamnarea cu
suspendarea pedepsei”.
Astfel, daca instanţa de judecata, luând în considerare circumstanţele cauzei şi persoana
celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca condamnatul să execute pedeapsa sub
forma de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate dispune suspendarea pedepsei
aplicate condamnatului, indicând în sentinţa motivele acestei hotărâri. În acest caz, instanţa de
judecata decide neexecutarea sentinţei dacă în decursul termenului de probă, fixat de instanţa de
judecată, condamnatul nu va săvârşi o noua infracţiune și dacă va îndeplini obligaţiile puse în seama
lui de instanţa de judecată pe termenul de probă.
Condiţiile ce trebuiau întrunite cumulativ pentru a se putea acorda suspendarea condiţionată
erau enumerate în art.43 Cod penal şi anume:
a) pedeapsa aplicată să fi fost închisoarea nu mai mult de cinci ani sau amenda;
b) infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, afară de cazul când
condamnarea intră în vreunul dintre cazurile care se referă la condamnările, care nu atrag starea de
recidivă:
1) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii,
2) infracţiunile amnistiate,
3) fapte, care nu mai sunt prevăzute de lega penală,

26
Ibidem, p. 240.
25
 4) condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit
termenul de reabilitare.27
Condamnarea cu suspendarea pedepsei nu se aplica persoanelor, care au săvârşit
infracţiunile prevăzute la art. 61 – 66, alin. 3 al art. 67, art. 69, 70 şi 74, alin. 2 al art.74 1, alin. 1 al
art. 742, art. 88, 89 si 95, alin. 3, 4 si 5 ale arti. 102, art. 103, 103 1 si 104, alin. 2 ale art. 107 1 si 113,
art.1131 și 1161, alin. 4 al art. 119, alin. 3 și 4 ale art. 120, art. 121, alin. 3 ale art. 122 si 123, art.
1231, alin. 3 și 4 ale art. 125, art. 159, alin. 3 al art. 187, alin. 2 al art. 206 1, alin. 4 al art. 214, art.
2251 – 2253, 227 si 2271, punctul 3) al art.241 din Cod Penal.
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă avutului obştesc,
instanţa putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba era
integral reparată până la pronunţarea hotărârii. Deoarece scopul legii penale, la acea dată, aşa cum
apărea reglementat în art.1 al Codului penal era acela de a apăra şi proprietatea socialistă, regimul
sancţionator al pedepselor în cazul săvârşirii infracţiunilor contra avutului obştesc era mult mai
sever, decât cel prevăzut în cazul săvârşirii infracţiunilor contra avutului particular, aspect ce a avut
impact şi asupra instituţiei suspendării condiţionate, condiţiile de aplicare ale acesteia fiind distincte
raportat la avutul obştesc sau particular, astfel că pentru infracţiunile contra avutului public
pedeapsa aplicată trebuia să fie de cel mult şase luni închisoare şi în cazul producerii unei pagube
avutului public paguba trebuia să fie reparată până la pronunţarea hotărârii, această ultimă condiţie
nefiind prevăzută în cazul în care s-ar fi produs o pagubă avutului particular.
Termenul de încercare, care se socotea de la hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea
condiţionata executării pedepsei a rămas definitivă, era compus cuantumul pedepsei închisorii
aplicate la care se adaugă interval de timp de doi ani, iar în cazul când pedeapsa de executare a fost
suspendată era amenda, termenul de încercare era de un an.
În caz de condamnare cu suspendarea pedepsei pot fi stabilite pedepse complementare.
Controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea pedepsei este exercitat de
organul de stat specializat, iar în cazul militarilor de comandamentul unităţilor și instituţiilor
militare. În caz de condamnare cu suspendarea pedepsei, instanţa de judecată poate pune în sarcina
condamnatului îndeplinirea anumitelor obligaţii: să nu-și schimbe, fără învoirea organului de stat
specializat care exercită controlul asupra comportamentului condamnatului, domiciliul stabil, locul
de muncă sau de învăţătură; să nu frecventeze anumite locuri; să-și susţină material familia. Instanţa
de judecată poate pune în sarcina celui condamnat cu suspendarea pedepsei și îndeplinirea altor
obligaţii care pot contribui la corijarea condamnatului. Pe durata termenului de probă, instanţa de
judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportamentului celui condamnat
27
Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961, abrogat la data 12.06.03 prin L1160-XV din 21.06.02,
MO128/13.09.02 // [on-line]: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=314072 (accesat pe
28.03.2020)
26
cu suspendarea pedepsei, poate anula în întregime sau în parte ori poate completa obligaţiile
stabilite anterior pentru cel condamnat cu suspendarea pedepsei.28
Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile
stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării
pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele
obligaţii.
Aşa cum rezultă din cuprinsul art.43 Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare
condamnatul încalcă, pe durata termenului de probă, ordinea publică, ceea ce atrage aplicarea
sancţiunii administrative, nu-și îndeplineşte obligaţiile date în seamă pe durata termenului de probă,
instanţa de judecată, în temeiul propunerii corespunzătoare a organului indicat la alin. 5 al
prezentului articol, poate pronunţa o încheiere cu privire la trimiterea condamnatului pentru a-și
executa pedeapsa stabilită prin sentinţă.
În cazul când cel condamnat cu suspendarea pedepsei săvârşeşte pe durata termenului de
probă o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa conform prevederilor art. 40 din
prezentul Cod Penal, care prevede că daca după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea
completă a pedepsei, condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în
întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţa, partea neexecutată a pedepsei,
pronunţate prin sentinţa anterioară. Revocarea suspendării nu are loc, însă dacă infracţiunea
săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracţiunea
ulterioară este săvârşită din imprudență, instanța de judecată poate aplica suspendarea condiţionată
a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendare condiţionată a
executării pedepsei, în acest caz nu mai are loc revocarea primei.
Anularea suspendării nu are loc dacă infracţiunea, care ar fi putut atrage anularea a fost
descoperită după expirarea termenului de încercare.
Aceste dispoziţii legale expuse mai sus, cu privire la instituţia suspendării condiţionate se
regăsesc şi în legislaţia actuală, modificări survenind numai referitor la condiţiile de aplicare a
acesteia.29
După intrarea în vigoare a Constituţiei Moldovei la data de 29 iulie 1994, în doctrină şi în
practică s-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la conceptul „obştesc”, ce avea relevanţă
pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a unor infracţiuni, în contextul în care art.127 alin.(l)
din Constituţie prevede că statul ocroteşte proprietatea 30 publică şi privată, iar potrivit art.46 alin.(1)
din Constituţie proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular, iar în
cuprinsul legilor penale speciale nu au intervenit modificări în acest sens.
28
Borodac A. Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1992, p. 280.
29
Ibidem, p. 284.
30
Constutuția RM, nr. 78 din 29.03.2016 // Monitorul Oficial, nr. 140 din 27.08.1994
27
 Vom încerca acum să redăm principalele nuanţe ale art.90 întitulat: „Condamnarea cu
suspendarea condiţionata a executării pedepsei”. Legea penală a Republicii Moldova (art. 90 CP)
prevede o modalitate specială de liberare de pedeapsă penală – suspendarea condiţionată a
executării pedepsei.
Suspendarea condiţionată înseamnă liberarea condiţionată de la executarea reală a pedepsei
sub formă de închisoare cu anumite condiţii puse de instanţa de judecată.31
Aşadar, condiţiile de suspendare condiţionată a pedepsei sunt:
1. persoana i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare;
2. termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate nu este mai mare
de 5 ani;
3. termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni din imprudenţă nu depăşeşte 7
ani;
4. instanţa de judecată ţine cont de circumstanţele faptei;
5. se ia în consideraţie persoana celui vinovat;
6. judecata consideră că nu este raţional ca vinovatul să execute pedeapsa stabilită;
7. instanţa de judecată înaintează condamnatului condiţia ca el să respecte întocmai legea
şi să nu săvârşească o nouă infracţiune;
8. instanţa de judecată stabileşte un termin de probă;
9. vinovatul până la pronunţare sentinţei a reparat integral paguba cauzată;
10. condamnatul nu a săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
11. cel condamnat nu este un recidivist.
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată
până la pronunţarea hotărârii. În conformitate cu Cod penal, suspendarea condiţionată a executării
pedepsei nu putea fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de doisprezece ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală
gravă, viol şi tortură. În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă,
instanţa poate să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la
pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o
societate de asigurare.
Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile
prevăzute în art. 90 Cod penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat
în primă instanţă suspendarea în vederea revocării suspendării executării pedepsei vine în
contradicţie cu prevederile art.4 alin.(2) şi art.16 din Constituţie.
31
Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea generală. Chişinău, 2002, p. 332.
28
 Accesul inculpatului la unele măsuri de politică penală neprivative de libertate la care el este
îndreptăţit, din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu îi poate fi interzis pe
criterii străine justiţiei penale, cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului, inculpatul care nu are
posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului înaintea pronunţării hotărârii de condamnare nu
poate avea acces la condamnarea cu suspendarea executării pedepsei şi determină o discriminare pe
criteriul averii.
Potrivit legii generale, condamnarea condiţionată nu se aplică faţă de persoanele, care au
săvârşit fapte ce prezintă un pericol social grav. Acesta rezultă din conţinutul alin.(4) art. 90 CP, în
care se menţionează că faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave,
excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei condamnarea condiţionată nu se aplică.
Suntem de părerea că instanţa de judecată trebuie să examineze cu deosebită prudenţă
posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei de către persoanele care, cu toate că în
cazul dat au săvârşit o infracţiune ce nu prezintă un mare pericol social, în trecut au săvârşit de
multe ori infracţiuni şi fapte ilicite; de către persoanele care fac abuz de băuturi alcoolice,
narcomani şi alte persoane, al căror comportament este antisocial şi vine în discordanţă cu normele
morale stabilite în societate. Prin urmare, condamnarea condiţională e posibilă numai atunci când se
ţine cont nu numai de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite, dar şi de persoana
infractorului. Suspendarea condiţionată este aplicabilă numai persoanelor cărora instanţa de
judecată le acordă încredere, ajungând la convingerea că pentru corectarea şi reeducarea lor este
iraţională executarea reală a pedepsei privative de libertate sau munca neremunerată în folosul
comunităţii. 32
Analiza practicii judiciare atestă că în cele mai dese cazuri instanţele de judecată indică în
calitate de temei, ce dă posibilitatea aplicării suspendării condiţionate, săvârşirea pentru prima dată
a faptei infracţionale (lipsa antecedentelor penale), fapt, în principiu, justificat, deoarece în multe
cazuri primul antecedent penal indică la caracterul întâmplător al infracţiunii săvârşite. Constatăm,
însă că primul antecedent penal nu este totuşi semnul principal la aprecierea gradului prejudiciabil
real al persoanei infractorului. De aceea, este nejustificată aplicarea suspendării condiţionate faţă de
persoanele care au săvârşit pentru prima dată infracţiune, dar care anterior nu respectau regulile de
convieţuire în societate, încălcau ordinea publică.
Desigur, periculozitatea celui vinovat este determinată şi de modul lui de comportare după
săvârşirea infracţiunii. Dacă el manifestă căinţă sinceră, contribuie activ la descoperirea infracţiunii,
ia măsuri pentru a recupera dauna cauzată de infracţiune, acordă ajutor victimei şi o compătimeşte,
s-a autodenunţat, aceasta poate mărturisi posibilitatea corectării vinovatului şi fără executarea reală
a pedepsei.
32
Ibidem, p. 336.
29
 La aprecierea persoanei celui vinovat este necesar a stabili un şir de circumstanţe (atât
obiective, cît şi subiective), ce caracterizează această persoană: situaţia familială, dacă întreţine
copii de vârstă fragedă, părinţi inapţi de muncă, invalizi, dacă sînt în familie persoane grav bolnave
etc.
În conformitate cu prevederile alin.(l) art.90 CP, condiţional pot fi stabilite numai pedeapsa
cu închisoare sau trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Instanţa de judecată stabileşte mai
întâi termenele de închisoare sau de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi numai după
aceasta pronunţă hotărârea ca ele să fie considerate condiţionale. Totodată, stabileşte, prin sentinţă,
şi termenul de probă, care trebuie să fie de la un an până la 5 ani.
Legea penală stabileşte (alin.(6) art.90 CP) că, aplicând condamnarea condiţionată, instanţa
de judecată îl poate obliga pe condamnat:
1) să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reședința fără consimţământul organului competent;
2) să nu frecventeze anumite locuri;
3) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală
venerică;
4) să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii
comportamentului violent;
5) să acorde o susţinere materială familiei victimei;
6) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă;
7) să participe la programe probaţionale;
8) să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii;
9) să fie supus monitorizării electronice, dar nu mai mult de 12 luni.
Termenul de probă la aplicarea suspendării condiţionate are o mare importanţă juridică,
deoarece în anumite circumstanţe el poate fi schimbat. Astfel, în decursul termenului de probă
instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui
condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial,
obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori poate adăuga altele noi.
Dacă după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă, condamnatul cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, a reparat
integral dauna, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra
comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pronunţa o
încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 33

33
Borodac A., op. cit., p.286.
30
 În cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei are
stabilită şi pedeapsă complementară, prevederile alin.(8) nu se aplică pînă la executarea integrală a
pedepsei complementare.
Dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul perioadei
de probațiune sau, după caz, termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau,
pînă la expirarea termenului de probă, nu a executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna
cauzată instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării
celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la
anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea
condamnatului pentru a executa, deplin sau parţial, dar nu mai puţin de 1/3 din pedeapsa stabilită
prin hotărîrea instanţei de judecată.
Controlul asupra comportării persoanelor condamnate condiţionat îl exercită organele care
exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, în
privinţa militarilor acest control îl exercită comandamentul militar respectiv.
Dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul
de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în
conformitate cu cerinţele art.85 CP, adică prin cumularea sentinţelor. Legea penală prevede, de
asemenea, că în cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în
termenul de probă săvârşeşte o infracţiune din imprudenţa sau o infracţiune intenţionată mai puţin
gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată.
Dacă instanţa de judecată va anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pedeapsa
se va stabili în condiţiile art.85 CP (cumul de sentinţe) şi persoana va executa real pedeapsa
pronunţată. Acum o să purcedem la o detaliere mai aprofundată a celor expuse mai sus.

31
 CAPITOLUL II – ASPECTE TEORETICO-PRACTICE PRIVIND
CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIȚIONATĂ A EXECUTĂRII
PEDEPSEI

2.1. Condițiile de aplicare a condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei
Conform art.90 Cod penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei pe o anumită durată dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate nu este mai mare de 5
ani;
- termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni din imprudenţă nu depăşeşte 7 ani.
Prin dispoziția respectivă legiuitorul arată că această condiție este strîns legată de gradul
prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite de infractor. Întrucît gravitatea infracțiunii se reflectă în
pedeapsa stabilită și aplicată de instanță, legea condiționează dispunerea de către aceasta a instituției
suspendării condiționate a executării pedepsei de cuantumul pedepsei aplicate și forma vinovăției cu
care a fost săvîrșită infracțiunea.34
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor
intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul
infracţiunilor de integritate corporală, deces, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (viol), tortură. 35
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la pronunţarea hotărârii
paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de
siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Suspendarea condiţionată a
executării pedepsei trebuie motivată.
Pedeapsa aplicată este închisoarea de 5 pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionat şi 7 ani
din imprudenţă, indiferent de natura infracţiunii şi include ipoteza când făptuitorul a săvârşit o
singură infracţiune pentru care i s-a aplicat fie pedeapsa închisorii de maxim 5-7 ani, indiferent de
cuantum, care, desigur, trebuie să se situeze în limitele legale - ipoteză care nu comportă dificultăţi
practice. Deoarece textul legal face referire strictă la pedeapsa închisorii sau a amenzii, implicit
rezultă că nu pot fi suspendate măsurile educative ce pot fi aplicate minorilor, reglementate de
art.54 Cod penal şi anume mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de

34
Botnaru S., ș.a., op.cit., p. 510.
35
Boroi A., Nistoreanu Gh. Drept penal. Curs selectiv pentru examene. Bucureşti, All Beck, 2002, p. 309.
32
reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ, practica judiciară fiind orientată în acest
sens.
Totodată în practică s-a reţinut că este un principiu consacrat în legislaţia penală caracterul
mai favorabil al aplicării unei măsuri educative în comparaţie cu acela al unei pedepse, în cazul
infractorilor minori, chiar dacă instanţa s-a orientat ca modalitate de executare a pedepsei, indiferent
dacă amenda sau închisoarea, către suspendarea condiţionată a acesteia. Nici suspendarea
condiţionată a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute Codul cu privire la
contravenţii administrative art.25, indiferent dacă au fost aplicate ca urmare a înlocuirii răspunderii
penale conform art. 79 nu este posibilă. Astfel art. 90 alin.(9) CP stabileşte că în cazul în care cel
condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă,
încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii
administrative, instanţa de judecata, la propunerea organului care exercită controlul asupra
comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu
privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei și la trimiterea
condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilita prin hotărârea instanţei de judecata.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi aplicată nici în cazul în care s-ar
fi aplicat unui inculpat pedeapsa închisorii cu executarea pedepsei la locul de muncă, respectiv să se
dispună suspendarea condiţionată a acestei pedepse deoarece acestea sunt modalităţi de
individualizare a pedepsei închisorii distincte şi ca atare ele nu pot fi aplicate numai alternativ.
Dintre aceste două mijloace de individualizare, instanţa o va aplica pe aceea care o va considera ca
fiind corespunzătoare în raport cu prevederile art.75 din Codul penal, în sensul că inculpatul este
susceptibil de a fi reeducat fie prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei care înlătură
orice modalitate de executare, fie executarea pedepsei la locul de muncă care constituie un mod de
executare efectiv, iar dacă aceasta din urmă se apreciază ca fiind adecvată realizării scopului înscris
în art.61 din Codul penal, măsura suspendării condiţionate urmează a fi exclusă. 36
În momentul analizării aplicării suspendării condiţionate se va avea în vedere pedeapsa în
întregul ei, aşa cum a fost pronunţată în hotărârea de condamnare, iar nu fracţiunea de pedeapsă
rămasă neexecutată după deducerea arestării preventive, ori în urma unei graţieri parţiale sau, în
cazul admiterii unui recurs în anulare, după ce s-a scăzut timpul executat din pedeapsă. În caz
contrar, dacă s-ar admite că este posibil a se suspenda doar o parte din pedeapsă - aceea care nu a
fost executată sau considerată ca executată - s-ar ajunge la situaţia inedită ca la expirarea termenului
de încercare condamnatul să nu fie reabilitat pentru întreaga condamnare, ceea ce este inadmisibil.
Deci pedeapsa rezultantă trebuie să fie :

36
Dima T., op. cit., p. 167.
33
 - pentru toate infracţiunile concurente se aplică pedeapsa închisorii, iar pedeapsa rezultantă
este cea a închisorii de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie;
- pentru toate infracţiunile concurente se aplică pedeapsa închisorii, iar pedeapsa rezultantă
este cea a închisorii de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenta;
- sau stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinara
Evident că în urma efectuării operaţiei juridice de contopire care presupune două etape
succesive, mai întâi operaţia de stabilire a pedepselor individuale aferente fiecărei infracţiuni
concurente, apoi o operaţie de aplicare a pedepsei globale pentru întregul concurs, această pedeapsă
globală constituie un tot unitar care nu poate fi fragmentat în două părţi în cazul dispunerii
suspendării condiţionate prin stabilirea a două termene de încercare diferite ca şi cuantum pentru
fiecare pedeapsă în parte din moment ce pedepsele au fost contopite.
Dezincriminarea înlătură caracterul penal al faptei, astfel că în cazul concursului de
infracţiuni, dacă numai pentru una sau pentru unele dintre infracţiunile concurente a intervenit
dezincriminarea, pentru cealaltă infracţiune sau pentru celelalte infracţiuni concurente, dacă
pedepsele aplicate se situează în limita prevăzută de art.90 alin.(2) Cod penal şi de asemenea nu
sunt pedepse aplicate pentru infracţiuni exceptate de la aplicarea suspendării condiţionate (vătămare
corporală gravă, lovituri cauzatoare de moarte, viol sau tortură) atunci se va dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei respective. 37
Astfel, conform art.90 alin.(7) a Codului Penal în decursul termenului de proba, instanţa de
judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu
suspendarea condiţionata a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile
stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.
În cazul concursului de infracţiuni, aceasta va opera după cum urmează:
- dacă toate infracţiunile concurente sunt amnistiate, va interveni încetarea procesului penal
în baza art.4 Cod procedură penală pentru toate infracţiunile concurente;
- dacă numai una sau unele dintre infracţiunile concurente au fost amnistiate se va dispune
încetarea procesului penal pentru acea infracţiune sau acele infracţiuni amnistiate, iar pentru
cealaltă infracţiune concurentă sau celelalte infracţiuni concurente care nu cad sub incidenţa
amnistiei se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, desigur dacă sunt
îndeplinite condiţiile art.90 Cod penal;
- dacă una dintre infracţiunile concurente este amnistiată, altă infracţiune concurentă este
graţiată, iar cealaltă infracţiune concurentă nu este nici graţiată, nici amnistiată, atunci se va dispune
încetarea procesului penal pentru infracţiunea amnistiată, se va constata că a intervenit graţierea cu
privire la pedeapsa pentru cea de-a doua infracţiune concurentă, iar pentru cea de-a treia infracţiune
37
Козоченко И., Незнамова З. Уголовное право. Общaя часть. Учебник для вузов. Москва, 2001, p. 289.
34
se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art.90 Cod penal. 38
Graţierea, al cărei efect este neexecutarea pedepsei, nu înlătură existenţa concursului de
infracţiuni, iar problema care se pune este aceea dacă instanţa are posibilitatea de a dispune
suspendarea condiţionată numai a uneia sau unora dintre pedepse, constatând că celelalte pedepse
stabilite pentru infracţiunile concurente sunt graţiate condiţionat sau necondiţionat.
Deci, art.90 alin.(8) Cod penal prevede, dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din
termenul de probă, condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o
comportare corectă și exemplară, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită
controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei,
poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării și stingerea antecedentelor penale.
Într-o opinie se susţine că suspendarea condiţionată se poate aplica chiar şi numai uneia
dintre pedepsele stabilite pentru o infracţiune aflată în concurs şi atunci când se acordă de către
legiuitor graţierea cu caracter general (pentru una sau unele infracţiuni concurente). Se apreciază că
datorită condiţiilor sociale existente scopul pedepsei penale se realizează şi fără executarea acesteia,
iar dacă s-a apreciat că pedeapsa graţiată îşi atinge scopul şi fără a se executa, instanţa nu este în
măsură să facă alte aprecieri, însă va analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile art.90 alin.(1) Cod
penal, dar şi de faptele care au condus la pronunţarea pedepselor graţiate, de împrejurările în care au
fost săvârşite, de circumstanţele personale ale infractorului, de atitudinea sa, concluzia bazându-se
pe ansamblul acestor împrejurări şi pentru a se stabili dacă inculpatul prezintă suficiente garanţii de
îndreptare fără executarea pedepsei rămasă negraţiată, iar săvârşirea faptei penale a cărei pedeapsă
s-a graţiat nu poate fi un impediment pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei negraţiate
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În opinia contrară s-a arătat, în esenţă, că circumstanţele unei cauze alcătuiesc un întreg, o
unitate faţă de care instanţa nu poate adopta o poziţie diferenţiată aplicând suspendarea condiţionată
numai cu privire la o pedeapsă, astfel problema aplicării art.90 Cod penal nu poate fi abordată decât
în raport.
Dacă graţierea intervine înăuntrul termenului de încercare al suspendării, pedepsele se vor
descontopi şi se va aplica graţierea cu privire la fiecare dintre ele şi dacă numai una dintre cele două
pedepse este graţiată, consecinţele vor fi deosebite, după cum aceasta este cea mai grea ori cea mai
uşoară. Astfel, dacă pedeapsa cea mai grea a fost graţiată, termenul de încercare se va reduce, el
fiind în continuare alcătuit din pedeapsa mai uşoară, negraţiată, şi termenul fie prevăzut de lege, fie
stabilit de instanţă, iar dacă pedeapsa cea mai uşoară a fost graţiată se vor produce efecte asupra
termenului de încercare numai dacă s-a aplicat un spor de pedeapsă care va fi astfel înlăturat.
38
Ibidem, p. 316.
35
 În practică s-a decis că în caz de concurs de infracţiuni, suspendarea condiţionată a
executării pedepsei poate fi acordată numai dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 7
ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.90 alin.(l) CP RM .
Aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendare, cât şi a celor privind graţierea decurge din
lege, iar ordinea aplicării lor este obiectiv determinată de caracterul instituţiilor juridice, astfel că
suspendarea executării se examinează cu prioritate în cadrul procesului de individualizare judiciară
a pedepsei, iar graţierea se examinează ulterior, în raport cu pedeapsa determinată, individualizată.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu constituie un motiv de înlăturare a
graţierii, care se constată ulterior suspendării condiţionate şi are efecte mai restrânse decât aceasta,
de aceea condamnatul are interesul să beneficieze în primul rând de suspendarea executării pedepsei
şi apoi de graţiere, fiind posibilă suspendarea executării pedepselor stabilite pentru infracţiuni
concurente prin aceeaşi hotărâre, chiar dacă constatându-se graţierea totală condiţionată a
pedepselor, nu se mai aplică o pedeapsă rezultantă.
Achiesăm opiniei care susţine că suspendarea condiţionată se poate aplica, chiar şi numai
uneia dintre pedepsele stabilite pentru o infracţiune aflată în concurs, cu precizarea că fiecare dintre
pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, chiar şi cele graţiate (condiţionat sau
necondiţionat) trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art.90 Cod penal (de
exemplu dacă concursul de infracţiuni este compus dintr-o infracţiune de vătămare corporală gravă
pentru care pedeapsa este graţiată şi o infracţiune de distrugere pentru care pedeapsa nu este
graţiată, nu se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru
infracţiunea de distrugere deoarece în absenţa graţierii, în cazul efectuării concursului de infracţiuni,
pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă nu ar fi susceptibilă de
suspendare condiţionată şi deci în urma efectuării operaţiei juridice a contopirii cu pedeapsa
aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere nici pedeapsa rezultantă nu ar putea fi
suspendată condiţionat).
În fine, conform art.90 alin.(4) CP, prevede că persoanelor care au săvârşit infracţiuni grave,
deosebit de grave și excepţional de grave, precum și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea
condiţionata a executării pedepsei nu se aplică, astfel nu poate fi vorba nici de graţiere.39

2.2. Termenul de încercare și măsurile de supraveghere a condamnatului

În cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute

de art.90 Cod penal - analizate în capitolul IX - instanţa judecătorească are posibilitatea de a
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită perioadă.

39
Козоченко И., Незнамова З., op. cit., p. 334.
36
 Conform art.90 alin.(2) Cod penal durata suspendării condiţionate a executării pedepsei
constituie termen de încercare şi se compune în limitele de la 1 an la 5 ani.
Pentru a-și forma convingere că nu este rațional ca făptuitoul să execute pedeapsa stabilită,
privește posibilitatea instanței de a aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea
efectivă a acesteia, instanța trebuie să efectueze o analiză completă a personalității infractorului
urmărind în acest sens comportarea sa în viața socială, la locul de muncă, înainte și după săvîrșirea
faptei, în timpul judecăți etc. Instanța este obligată să indice în hotărîre motivele condamnării cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei se acordă pe o anumită perioadă de timp, ale
cărei limite sunt reglementate de lege în alin.(2) al art.90 din CP al RM, fiind cuprinse între 1 și 5
ani. Această perioadă de timp poartă denumirea de „termen de probă”, care este stabilit de către
instanța de judecată și reprezintă durata de timp în care condamnatul face dovada că s-a corectat, că
scopul pedepsei s-a atins și fără executarea acesteia. În decursul acestui termen ca cel condamnat să
poată beneficia la expirarea acestuia de dispunerea de către instanța de judecată a neexecutării
pedepsei aplicate inițial prin sentința de condamnare. Obligația impusă de lege în acest caz rezidă în
faptul ca condamnatul să nu săvîrșească o nouă infracțiune în decursul termenului de probă.
Termenul de probă se calculează de la data cînd sentința de condamnare cu stabilirea pedepsei cu
liberarea de executarea ei prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a
rămas definitivă.
Codul penal conține expres prevederea potrivit căreia, în cazul condamnării cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, pot fi stabilite pedepse complimentare. Conform dispozițiilor
alin.(3) și (4) ale art.62 din CP al RM, acestea pot fi: amenda, privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate și retragerea gradului militar, a unui titlu
special, a gradului de calificare (clasificare) și a distincțiilor de stat.40
Evident că, în urma efectuării operaţiei juridice a contopirii care presupune două operaţii
succesive: mai întâi o operaţie de stabilire a pedepselor individuale aferente fiecărei infracţiuni
concurente şi apoi o operaţie de aplicare a pedepselor globale pentru întregul concurs de infracţiuni,
această pedeapsă globală constituie un tot unitar care nu poate fi fragmentat în două părţi ca şi în
speţă, în cazul dispunerii suspendării condiţionate prin stabilirea de termene de încercare diferite ca
şi cuantum pentru fiecare pedeapsă în parte.
De asemenea, suntem de acord cu opiniile deja consacrate în literatura şi practica judiciară,
conform cărora durata pedepsei închisorii aplicate, ca element component al termenului de
încercare, este cea stabilită de instanţă ca rezultat al individualizării sancţiunii şi în raport cu care se
realizează individualizarea suspendării executării pedepsei şi nu interesează, sub acest aspect,
40
Botnaru S., ș.a., op.cit., p. 506.
37
cuantumul de pedeapsă pe care 1-ar mai avea de executat efectiv condamnatul ca urmare a
computării detenţiei preventive.
Desigur condamnatul, pe lângă faptul de a se abţine de la săvârşirea altor infracţiuni, trebuie
să se supună eventualelor măsuri de siguranţă şi să execute în limitele care îl vizează dispoziţiile
civile impuse în hotărârea de condamnare, dar aceste obligaţii nu sunt conexe aplicării suspendării
condiţionate a executării pedepsei, ci incumbă oricărui condamnat indiferent dacă a beneficiat sau
nu de o astfel de măsură (respectiv despăgubirile civile, cheltuielile de spitalizare, cheltuielile
judiciare, etc.). 41
Legea îl impune condamnatului pe durata termenului de încercare măsuri de supraveghere
conform art.90 alin.(1) CP, controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea
condiţionata a executării pedepsei îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor
- comandamentul militar respectiv.
La fel art.90 alin.(6) stipulează că, aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionata a
executării pedepsei, instanţa de judecata îl poate obliga pe condamnat:
- să nu-si schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent;
- să nu frecventeze anumite locuri;
- să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boala venerică;
- să acorde o susţinere materiala familiei victimei;
- să repare daunele cauzate in termenul stabilit de instanţa;
- să îndeplinească alte obligaţii care pot contribui la corectarea ş.a.
Legea prevede că aceste obligații nu au caracter definitiv, irevocabil, instanța de judecată în
decursul termenului de probă, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării
condamnatului cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, avînd dreptul de a anula în
întregime sau parțial obligațiile stabilite anterior persoanei, sau adaugă altele noi.
Realizarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reduce în fapt,
la instituirea ei, prin pronunțarea sentinței de condamnare cu stabilirea pedepsei și cu liberarea de
executarea ei, ci presupune desfășurarea raportului juridic special creat prin dispunerea ei, raport în
cadrul căruia condamnatul trebuie să aibă, pe toată durata termenului de probă, comportamentul
care condiționează realizarea scopului măsurii. Pornind de la aceasta particularitate, efectele pe care
suspendarea condiționată a executării pedepsei le produce sunt de două categorii. Unele sunt efecte
imediate (provizorii) și rezultă din simplul fapt al dispunerii ei în sentință de condamnare rămasă
definitivă, acestea durează pînă în momentul producerii efectelor definitive care caracterizează tipul
dat al liberării de pedeapsă.42

41
Tănăsescu I., op. cit., p. 213.
42
Botnaru S., ș.a., op.cit., p. 508.
38
 Potrivit Codului penal, termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care
s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.
Termenul de încercare este un termen legal, fiind expres prevăzut de lege, având un caracter
fix, invariabil şi nu poate fi modificat, respectiv instanţa nu poate stabili un termen de încercare mai
mare sau mai mic, pe când în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere acest termen
de încercare poate fi dispus într-un interval de timp cuprins între 1 şi 5 ani.
Durata termenului de încercare poate fi redusă însă, ca efect al graţierii conform art.108 Cod
penal, care prevede că în cazul în care graţierea este aplicabilă unei pedepse a cărei executare a fost
suspendată condiţionat, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate
de instanţă se reduce în mod corespunzător, indiferent dacă graţierea este condiţionată sau
necondiţionată, totală sau parţială.
Când graţierea produce efecte asupra unei pedepse aplicate cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei pentru un concurs de infracţiuni, la stabilirea termenului de încercare, astfel
cum a fost redus datorită graţierii, trebuie să se aibă în vedere atât dispoziţiile art.108 alin.(2) Cod
penal, cât şi faptul că în cazul graţierii rămâne în fiinţă numai una dintre pedepsele contopite.
Apreciem că durata termenului de încercare în cazul pedepsei amenzii rămâne aceeaşi, chiar dacă
intervine graţierea necondiţionată, parţială sau totală.

2.3. Efectele juridice ale condamnării cu suspendare condiționată a executării

pedepsei

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei îşi produce efectele în două momente

diferite, astfel se vor produce efectele tranzitorii care au o existenţă limitată, şi efectele finale care
au un caracter definitiv, implicând intervenirea reabilitării de drept.
Efectele tranzitorii, intervin în momentul în care hotărârea de condamnare prin care s-a
aplicat pedeapsa închisorii sau cea a amenzii cu suspendarea condiţionată a rămas definitivă şi vor
dura până la împlinirea termenului de încercare, sau în ipoteza în care suspendarea condiţionată a
fost anulată sau revocată, până la data la care hotărârea de revocare sau anulare a intrat în puterea
lucrului judecat.
Efectul principal, dar provizoriu, ce decurge imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare prin care i s-a aplicat unui inculpat o pedeapsă cu închisoare sau cu amendă, cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, constă în aceea că pedeapsa amenzii sau a închisorii
nu se pune în executare.43

43
Boroi A., Nistoreanu Gh., op. cit., p. 430.
39
 Cu ocazia pronunţării unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, potrivit art.90
CP.
Această procedură este obligatorie indiferent dacă în cauză sunt judecaţi infractori majori
sau minori şi nu are relevanţă dacă judecarea cauzei are loc în modalitatea obişnuită sau urmează
procedura specială a judecării infracţiunilor flagrante.
Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea
săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi se iau faţă de persoanele care au comis fapte
prevăzute de legea penală şi de asemenea se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o
pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute de art.98 CP.
Din textul legal expus mai sus rezultă că nu există vreo incompatibilitate a aplicării
concomitente a unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a unei măsuri de
siguranţă prevăzute de art.98 din Codul penal, şi anume:
- măsurile de constrângere cu caracter medical;
- măsurile de constrângere cu caracter educativ;
- expulzarea;
- confiscarea specială.
În cazul în care s-a dispus luarea unor măsuri asigurătorii, acestea se menţin dacă s-a
constatat existenţa vreunui prejudiciu cauzat părţii vătămate, desigur raportat la cuantumul acelui
prejudiciu.
Textul art.90 Cod penal ce se referă la faptul că suspendarea condiţionată a executării
pedepsei nu atrage suspendarea executării obligaţiilor civile.
Astfel, s-a limitat atât atitudinea arbitrară şi discreţionară a părţilor vătămate care în unele
cazuri solicitau despăgubiri civile în cuantumuri nejustificat de mari, cât s-a şi conferit prezumţiei
de nevinovăţie o sferă mai largă de aplicare, în cazul în care un inculpat, deşi nu se considera
vinovat, accepta şi achita cuantumul despăgubirilor solicitate de către partea vătămată sub imperiul
temerii că în caz contrar i se va aplica o pedeapsă cu executare în regim de detenţie şi deci implicit
îşi recunoştea vinovăţia, cu toate că uneori nu se confirma sau se confirma parţial vinovăţia acelui
inculpat.
Efectele finale, care au un caracter definitiv intervin în momentul împlinirii termenului de
încercare şi constau în reabilitarea de drept a condamnatului căruia i s-a aplicat o pedeapsă cu
închisoarea sau amenda ce au fost suspendate condiţionat, pe durata unui termen de încercare.
Nici revocarea şi nici anularea suspendării condiţionate nu constituie efecte ale suspendării
condiţionate ci cauze de împiedicare a producerii efectelor definitive, care intervin anterior expirării
termenului de încercare.
40
 Rezultă că pentru a interveni reabilitarea de drept este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii:
1) să fi expirat termenul de încercare prevăzut în hotărârea de condamnare, calculat de
la data rămânerii definitive a hotărârii respective, iar dacă nu a expirat termenul de încercare
reabilitarea de drept nu poate interveni;
2) condamnatul să nu fi săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare.
Uneori săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare - care de obicei
atrage revocarea suspendării - nu determină însă întotdeauna producerea efectelor finale deoarece
există posibilitatea ca nu întotdeauna să se dispună revocarea suspendării condiţionate, astfel că:
- dacă hotărârea de condamnare prin care însă nu s-a dispus şi revocarea a fost pronunţată
sau a intrat în puterea lucrului judecat după ce a termenul de încercare a expirat, producerea
efectelor finale va avea loc la data când hotărârea a rămas definitivă, însă ele vor opera retroactiv,
de la împlinirea termenului de încercare;
- dacă hotărârea prin care însă nu s-a dispus revocarea suspendării a fost pronunţată şi a
rămas definitivă în cursul termenului de încercare, efectele finale vor surveni la expirarea acestui
termen. 44
În ipoteza în care noua infracţiune săvârşită de condamnat a fost descoperită după expirarea
termenului de încercare, s-au conturat două opinii referitoare la posibilitatea intervenirii reabilitării
de drept.
În opinia contrară, la care achiesăm, se menţionează că revocarea ne mai având posibilă
deoarece descoperirea noii infracţiuni a avut loc după expirarea termenului de încercare aşa cum
rezultă din reglementarea art.90 alin.(6) Cod penal, implicit condamnatul urma să beneficieze de
reabilitarea de drept. Disocierea pe care a făcut-o instanţa între efectele pe care descoperirea
infracţiunii nou comise după împlinirea termenului de încercare le produce în privinţa revocării
suspendării condiţionate a executării pedepsei şi efectele produse asupra reabilitării de drept pare să
nu fie în concordanţă cu prevederile art.86 Cod penal care tratează în mod unitar aceste efecte.
În sensul art.90 alin.(9) Cod penal, dacă condamnatul nu a comis nici o infracţiune ori chiar
dacă a comis, nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, el este
reabilitat de drept, existând în ipoteza analizată un impediment legal pentru a se ajunge la revocarea
suspendării condiţionate ca urmare a săvârşirii din nou a unei infracţiuni - descoperirea tardivă a
infracţiunii comise - reabilitarea de drept va opera ca şi în cazul când condamnatul nu ar fi comis
nici o infracţiune în termenul de încercare.
În cazul reglementat de art.90 Cod penal, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu
depăşeşte 2 ani, instanţa, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art.90 Cod penal,
44
Ветров Н.И. Уголовное право. Общaя и особеная часть. Москва, 2001, p. 340.
41
poate dispune suspendarea condiţionată, iar termenul de încercare se calculează de la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată.
Evident că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare va
atrage revocarea suspendării condiţionate şi totodată va exclude incidenţa reabilitării de drept.
Dacă în cursul procesului penal unui inculpat arestat preventiv i s-a acordat punerea sa în
libertate pe cauţiune, conform art.192 Cod procedură penală, în ipoteza în care se pronunţă
pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, totodată se dispune şi
restituirea cauţiunii ce garanta respectarea de către inculpat a obligaţiilor ce îi reveneau în timpul
liberării provizorii.
Apreciem că acest efect definitiv decurge din faptul că legiuitorul a prevăzut expres aşa cum
rezultă din dispoziţiile art.192 Cod procedură penală când nu se restituie cauţiunea, respectiv când
se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii şi când liberarea provizorie s-a revocat potrivit
dispoziţiilor art.192 Cod procedură penală, fără a face vreo referire şi în ipoteza în care ar opera
revocarea sau anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În principiu reabilitarea de drept care intervine atât în condiţiile prevăzute de art.111 Cod
penal cât şi în cazul infracţiunii de abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor prevăzută
de art.205 Codul penal, nu comportă o procedură specială.
Însă, în practică, s-a consacrat şi procedura judiciară în sensul că la solicitarea
condamnatului poate fi pronunţată o hotărâre prin care să se constate că a intervenit reabilitarea de
drept iar hotărârea pronunţată în acest caz are un caracter de constatare a unei situaţii existente în
virtutea legii, neavând caracter constitutiv de drepturi.
Vreunei cauze de anulare ori revocare a suspendării, graţierea fiind definitivă, produce
aceleaşi efecte ca şi graţierea pură şi simplă, adică va duce la reducerea termenului de încercare cu
durata pedepsei care a fost graţiată şi la împlinirea termenului de încercare al suspendării, astfel
cum a fost redus, va interveni reabilitarea de drept, dacă însă nu a operat vreo cauză de revocare ori
anulare a suspendării.
Dacă termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei se împlineşte
mai înainte de termenul de definitivare al graţierii condiţionate, efectele suspendării condiţionate se
produc iar graţierea condiţionată rămâne fără obiect şi săvârşirea unei noi infracţiuni după
împlinirea termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, dar în termenul
de definitivare al graţierii condiţionate nu mai determină vreo revocare a suspendării sau a graţierii.
Într-o altă opinie se arată că reabilitarea de drept nu poate constitui un impediment pentru
revocarea graţierii condiţionate care, pe această cale, nu poate fi transformată într-o graţiere pură şi
simplă ci trebuie să îşi producă efectele specifice, astfel că în situaţia în care termenul de încercare

42
al suspendării condiţionate, reîntregit prin efectul revocării graţierii, nu va apare ca împlinit în
momentul săvârşirii.45

2.4. Anularea condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei

În ce priveşte aspectul anulării condamnării cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei, ţinem să specificăm că anularea categoriei în cauză a liberării de pedeapsa penală ţine de
3 tipuri de anulări:
- anularea la jumătatea termenului de probă, în urma căreia persoana se consideră liberată
total de executarea pedepsei penale stabilite prin sentinţa de condamnare, generând stingerea
antecedentului penal;
- anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu trimiterea spe
executare a pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;
- anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu trimiterea
executării pedepsei cumulate cu cea stabilită prin noua sentinţă de condamnare şi cu stingerea
antecedentului penal după executarea pedepsei.
Cât priveşte anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în
cazul primei situaţii, ţinem să menţionăm că aceasta are loc în condiţii specifice, care ţine de
comportamentul condamnatului, de executarea a jumătate din termenul de probă şi de repararea
integrală a daunei cauzate prin săvârşirea infracţiunii.
A doua situaţie a anulării se poate produce în cazul încălcării obligaţiilor stabilite în
termenul de probă, or a încălcării ordinii publice sau dacă până la expirare termenului de probă nu a
executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată. Anularea condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei cu trimiterea spre executare a pedepsei pronunţate în sentinţa de
condamnare, în cazul încălcării obligaţiilor stabilite în termenul de probă sau încălcării ordinei
publice, or nereparării cu rea-voinţă a daunei cauzate se face potrivit prevederilor alin.(9) art. 90 CP
RM. Astfel, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul
termenului de probă, încalcă, în mod sistematic, obligaţiile stabilite sau ordinea publică, fiind supus
răspunderii administrative sau nu a reparat cu rea-voinţă dauna cauzată, instanţa de judecată, la
propunerea organului care execută controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea
executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa reală,
stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.

45
Boroi A. Drept penal. Partea generală : Bucureşti, All Beck, 2000, p. 234.
43
 Ce-a de-a treia situaţie a anulării condamnării cu suspendarea condiţionată executării
pedepsei se poate produce în cazul săvârşirii unei infracţiuni noi. Astfel, problema anulării sau
menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei
infracţiuni noi (săvârşită din imprudenţă sau din intenţie de categoria celei mai puţin grave), în
termenul de probă, se hotărăşte de instanţa de judecată, potrivit prevederilor alin.(11) art.90 CP RM.
Revocarea, în această situaţie, după cum se susţine în literatura de specialitate, ar reprezenta o
formă de înrăutăţire a situaţiei condamnatului şi o garanţie a îndeplinirii condiţiilor suspendării iar
nu un mijloc de reeducare a condamnatului.
Anularea suspendării condiţionate este „o măsură remediu” care constă în desfiinţarea
dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta era lovită ab initio de un viciu esenţial deoarece în
momentul judecării instanţa nu a cunoscut, datorită unor cauze ce nu îi sunt imputabile, unele date
privitoare la antecedentele penale ale inculpatului, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi exclus
incidenţa art.91 Cod penal.
Potrivit art.96 Cod penal - dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune
înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a
acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de încercare,
suspendarea condiţionată se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de
infracţiuni sau recidivă.
Pentru a opera anularea suspendării condiţionate este necesar îndeplinirea următoarelor
condiţii: cel condamnat să fi săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a
dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia.
În acest context nu mai are relevanţă nici forma de pluralitate infracţională din care este
compusă cele două infracţiuni: recidivă postexecutorie sau postcondamnatorie, concurs de
infracţiuni sau pluralitate intermediară, şi nici durata pedepsei aplicate.46
O excepţie o constituie însă cazul reglementat de art.205 Cod penal potrivit căruia în cazul
săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii
inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva
inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute în art.90 Cod penal, şi ca atare faţă de aceste dispoziţii, suspendarea
condiţionată a executării pedepsei acordată în condiţiile art.205 Cod penal nu se poate anula -
potrivit art.90 Cod penal chiar dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune
înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a
acesteia, dispoziţiile generale care reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei
nefiind aplicabile în cazul în care această măsură a fost dispusă în baza reglementării speciale
46
Комисхан С. Уголовное право. Общaя и особеная часть. Практикум. Москва, 2001, p. 398.
44
cuprinse în art.205 Cod penal. Pentru infracţiunea săvârşită i s-a aplicat inculpatului pedeapsa
închisorii, fiind îndeplinită această condiţie şi atunci când pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage
anularea se pronunţă după împlinirea termenului de încercare.
Astfel, nu interesează dacă hotărârea de condamnare pronunţată pentru infracţiunea ce ar
putea atrage anularea suspendării a rămas definitivă înainte sau după data la care a intrat în puterea
lucrului judecat hotărârea prin care a fost pronunţată pedeapsa cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, nici dacă pedeapsa ce ar putea constitui o cauză de anulare a suspendării a fost
aplicată înainte sau după expirarea termenului de încercare.
În funcţie de pedepsele stabilite pentru cele două infracţiuni concurente pot interveni
următoarele situaţii:
- după condamnarea la pedeapsa amenzii suspendarea condiţionată a executării acesteia se
descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care inculpatul este condamnat tot la pedeapsa
amenzii şi raportat la prevederile art.96 Cod penal nu poate avea loc anularea suspendării
condiţionate a primei pedepse şi implicit nici contopirea celor două pedepse pecuniare şi nefiind
aplicabile nici alte prevederi legale, înseamnă că cea de a doua pedeapsă cu amendă va trebui
executată, situaţie contrară principiilor ce guvernează tratamentul penal al concursului de
infracţiuni;
- după condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei
se descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa
amenzii, caz în care nu va opera de asemenea anularea suspendării, situaţia fiind identică cu cea
expusă la punctul;
- după condamnarea la pedeapsa amenzii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care inculpatul este condamnat la pedeapsa
închisorii, caz în care va opera anularea suspendării condiţionate şi dacă pedeapsa rezultată în
urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, se va putea dispune din nou suspendarea condiţionate a
acesteia;
- după condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată a executării pedepsei
se descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care inculpatul este condamnat la pedeapsa
închisorii, fiind incidente dispoziţiile art.96 Cod penal.
Acelaşi autor a propus, pentru a nu se crea inechităţi precum cele evidenţiate mai sus, că s-ar
impune o reformulare a prevederilor art.96 Cod penal care să acopere toate situaţiile ce se pot ivi
printr-o reglementare unitară (şi cea a anulării pedepsei amenzii ce a fost suspendată condiţionat).
Infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea termenului de încercare,
deci cel mai târziu până în momentul expirării termenului de încercare.

45
 Prin instituirea acestei condiţii se asigură stabilitatea situaţiilor juridice definitive şi ca atare
efectele definitive ale suspendării produse odată cu împlinirea termenului de încercare să nu mai
poată fi desfiinţate datorită descoperirii ulterioare a unui antecedent penal pe care instanţa nu 1-a
cunoscut atunci când s-a pronunţat hotărârea de suspendare şi pentru infracţiunea de care a luat
cunoştinţă ulterior, instanţa va aplica o pedeapsă independentă fără nici un efect asupra pedepsei în
privinţa căreia s-a dispus suspendarea şi care se va executa de sine stătător în mod efectiv, în afară
de cazul când instanţa constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.90 Cod penal nu va
pronunţa şi privitor la ea măsura suspendării condiţionate.
Dacă pentru două infracţiuni concurente au fost aplicate, pentru fiecare separat, câte o
pedeapsă cu suspendarea condiţionată cu două termene de încercare distincte, prin două hotărâri
judecătoreşti definitive, însă judecate pe cale separată, fără ca vreuna dintre instanţele care au
judecat cele două infracţiuni concurente să aibă cunoştinţă de existenţa concursului de infracţiuni,
iar faţă de una dintre aceste pedepse s-a împlinit termenul de încercare, care era mai redus, însă
după expirarea acestui termen de încercare condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune
intenţionată, însă în cursul termenului de încercare al celeilalte infracţiuni, care era mai mare,
desigur că va interveni doar revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru acea
infracţiune, iar pedeapsa aplicată infracţiunii concurente pentru care a expirat termenul de încercare
nu se va putea anula, neavând nici o eficienţă juridică deoarece a intervenit faţă de aceasta
reabilitarea de drept. 47
Se impune a se preciza că instituţia anulării suspendării condiţionate reglementată de art.96
Cod penal este incidenţă atât săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţii majori cât şi celor săvârşite
de inculpaţi minori, cărora li s-au aplicat pedepse cu suspendarea condiţionată şi în cursul
termenului de încercare se descoperă că au mai săvârşit şi alte infracţiuni, fie înainte de pronunţarea
hotărârii fie până la rămânerea definitivă a acesteia, deşi dispoziţiile legale cu privire la starea de
minoritate nu prevăd expres şi dispoziţii referitoare la anularea suspendării condiţionate a executării
pedepsei aplicate inculpaţilor minori.
Astfel, în literatura juridică s-a arătat că, lipsind din enumerarea prevederilor legale
aplicabile infractorilor minori, dispoziţiile art.96 Cod penal nu se întrevede rezolvarea situaţiilor ce
s-ar putea ivi în acest context.
În practica unor instanţe s-a omis aplicarea dispoziţiilor art.96 Cod penal la infractorii
minori, cu motivarea că analiza literară a acestor dispoziţii legale determină concluzia că atunci
când se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin
care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau până la rămânerea definitivă a
acesteia şi pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanţele judecătoreşti trebuie să procedeze
47
Zolyzneak M., op. cit., p. 351.
46
la anularea suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, şi, după caz, să aplice dispoziţiile
referitoare la concursul de infracţiuni ori recidivă.
Într-o altă ordine de idei este de necontestat că cele doi fapte reţinute în sarcina inculpatului
minor din hotărârea expus mai sus se află în concurs real de infracţiuni şi deşi nu s-a menţionat
expres, urma să beneficieze şi de aplicare dispoziţiilor art.11 Cod penal cu privire la legea penală
favorabilă date fiind modificările legislative intervenite până la data judecării cauzei, iar în ipoteza
în care inculpatul ar formula pe cale separată o cerere pentru contopirea celor două pedepse, cum
acestea au un regim diferit de executare - una fiind cu executare în regim de detenţie, iar cealaltă
fiind suspendată condiţionat evident că singura soluţie care s-ar putea impune este ca în prealabil să
se dispună anularea suspendării condiţionate deoarece se contopesc numai pedepsele care sunt
executabile deoarece la stabilirea pedepsei mai grave ce urmează să le absoarbă pe celelalte se va
ţine seama de natura şi cuantumul pedepselor ce au fost executate sau urmează a fi în concret
executate.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior se va dispune anularea suspendării
condiţionate a executării pedepsei, făcându-se aplicarea, după caz, a dispoziţiilor privind
sancţionarea concursului de infracţiuni ori a stării de recidivă ori a pluralităţii intermediare, ceea ce
înseamnă că se va înlătura suspendarea condiţionată ca şi cum aceasta nu ar fi fost pronunţată, iar
tratamentul penal al celui condamnat va fi modificat corespunzător.
Se disting astfel următoarele situaţii:
- Infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa a cărei executare a fost suspendată condiţionat
ce a fost anulată conform art.90 Cod penal - a fost săvârşită după ce infractorul fusese condamnat
definitiv la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune comisă anterior, caz în care dacă infractorul a
executat această pedeapsă şi sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa recidivei postexecutorii,
instanţa anulând suspendarea condiţionată va dispune ca cel condamnat să execute pedeapsa ce a
fost suspendată condiţionat, cu posibilitatea agravării situaţiei sale în limitele reglementate de art.82
alin.(1) Cod penal;
- Mărimea pedepsei pentru recidiva nu poate fi mai mica de jumătate, pentru recidiva
periculoasa este de cel puţin două treimi, iar pentru recidiva deosebit de periculoasa - de cel puţin
trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea
speciala a prezentului cod.
Dacă cel condamnat nu a început sau nu a terminat de executat pedeapsa ce a determinat
anularea până în momentul săvârşirii celei de a doua infracţiuni cu privire la care se dispusese
suspendarea condiţionată şi sunt îndeplinite condiţiile recidivei post condamnatorii, cele două
pedepse vor fi contopite după regulile prevăzute în art.82 Cod penal, urmând ca pedeapsa globală să
fie executată, iar dacă însă nu sunt îndeplinite condiţiile recidivei, va exista pluralitatea intermediară
47
şi contopirea pedepselor se va efectua potrivit regulilor concursului de infracţiuni prevăzute în
art.84 Cod penal.
Infracţiunea ce a determinat condamnarea cu suspendarea condiţionată a fost săvârşită după
comiterea altei infracţiuni pentru care însă infractorul a fost condamnat definitiv ulterior, chiar după
expirarea termenului de încercare. În acest caz, cele două infracţiuni sunt concurente şi după
anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei se vor contopi conform art.84 Cod penal, iar
pedeapsa rezultantă în urma contopirii va fi executată.
Art.96 Cod penal prevede însă şi posibilitatea de a se suspenda condiţionat executarea
pedepsei, dacă pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 2 ani şi când după anularea suspendării
condiţionate şi după contopirea pedepselor se dispune din nou suspendarea condiţionată - termenul
de încercare se calculează potrivit art.96 Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, înainte de a se fi
descoperit infracţiunea ce a determinat anularea, şi nu de la data când s-a suspendat executarea
pedepsei pentru întregul concurs de infracţiuni.
Analiza textului art.85 Cod penal implică, după cum sunt sau nu îndeplinite şi condiţiile
art.90 Cod penal, două ipoteze, astfel că:
- Instanţa în urma anulării suspendării condiţionate dispune contopirea pedepselor conform
dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni (art.84 Cod penal) sau recidivă (art.82 Cod penal),
deoarece acestea nu alterează conţinutul art.96 Cod penal, fiind posibilă aplicarea lor prin
echivalenţă cu cele ale dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni şi constatând că sunt
îndeplinite condiţiile generale reglementate de art.90 Cod penal se va putea dispune din nou
suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Instanţa în urma anulării suspendării condiţionate
dispune contopirea pedepselor conform dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni sau
recidivă sau pluralitate intermediară, însă constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art.90 Cod
penal, va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie, în ambele ipoteze dacă se impune,
desigur va fi dedusă perioada executată sau timpul reţinerii şi arestării preventive, după caz.
- În cazul anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei şi contopirii celor două
pedepse nu se va putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei
rezultante în urma contopirii şi nici în cazul anulării suspendării pedepsei sub supraveghere şi
contopirii celor două pedepse, nu se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei rezultată din contopire deoarece intenţia legiuitorului a fost să creeze o simetrie între cele
două instituţii, fără însă a oferi elemente de natură a le confunda sau amesteca.48
Din analiza acestor texte legale rezultă că suspendarea condiţionată a pedepsei rezultate în
urma contopirii într-o astfel de ipoteză este exclusă şi ca atare situaţia expusă la punctul
48
Лукьянов В., Прохоров В., op. cit., p. 404.
48
suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante în urma contopirii se va putea dispune numai în
cazul concursului de infracţiuni sau al pluralităţii intermediare, infracţiunile comise în stare de
recidivă fiind exceptate de la aplicarea suspendării condiţionate în acest context.
Apreciem că în urma anulării suspendării condiţionate a pedepsei închisorii şi a contopirii
pedepselor, nu se va putea dispune nici executarea la locul de muncă a pedepsei închisorii rezultate,
cele două modalităţi de executare a pedepsei (cea a suspendării şi cea cu executare la locul de
muncă) fiind incompatibile.
În ipoteza în care intervine amnistierea infracţiunii săvârşite anterior rămânerii definitive a
hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată, evident că se va exclude posibilitatea
anulării suspendării condiţionate conform art. 96 din Codul penal în contextul în care amnistia este
o cauză care înlătură răspunderea penală.
Incidenţa graţierii în acest caz determină apariţia mai multor situaţii în funcţie de
împrejurarea că instanţa a cunoscut sau nu existenţa unei pedepse anterioare:
- Instanţa aplică pedeapsa închisorii a cărei executare este suspendată condiţionat şi constată
totodată că a intervenit şi graţierea acestei pedepse, fără însă a cunoaşte existenţa unei pedepse
anterioare, cu închisoarea, chiar după expirarea termenului de încercare. astfel că instanţa
corespunzătoare prevăzută de art. 90 Cod penal va anula suspendarea condiţionată însă nu va putea
efectua operaţia contopirii pedepselor deoarece pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat şi pentru
care a fost anulată suspendarea, fiind graţiată, nu este executabilă, însă dacă în cursul termenului de
încercare al acestei graţieri se săvârşeşte o nouă infracţiune cu intenţie, desigur graţierea respectivă
se va revoca;
- Instanţa aplică o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiţionat şi
totodată a fost şi graţiată, fără ca instanţa să cunoască existenţa unei pedepse cu închisoarea
anterioară, aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă, în condiţiile concursului
de infracţiuni sau a pluralităţii intermediare, cu infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa ce a
fost suspendată condiţionat şi graţiată, astfel că: în cazul constatării concursului de infracţiuni
instanţa prevăzută de art. 33 Cod penal va dispune anularea suspendării condiţionate, însă nu va
înlătura şi nici revoca graţierea şi ca atare nici contopirea pedepselor nu se va efectua;
- Instanţa aplică o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiţionat şi
totodată a fost şi graţiată, fără ca instanţa să cunoască existenţa unei pedepse cu închisoarea cu
suspendarea condiţionată, anterioară, aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă,
în condiţiile concursului de infracţiuni sau a pluralităţii intermediare cu infracţiunea pentru care s-a
aplicat pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat şi graţiată, astfel că: În cazul constatării
concursului de infracţiuni instanţa corespunzătoare prevăzută de art.33 Cod penal va dispune

49
anularea suspendării condiţionate a ambelor pedepse, iar operaţiile juridice ulterioare sunt cele
expuse.
În cazul constatării stării de recidivă, instanţa prevăzută de art.82 Cod penal va proceda
conform următoarelor ipoteze: dacă cea de-a doua infracţiune a fost săvârşită înăuntrul ambelor
termene de încercare - al suspendării condiţionate şi al graţierii - se va anula suspendarea
condiţionată aplicată pentru cea de-a doua pedeapsă şi se va înlătura graţierea acesteia dacă
recidiviştii sunt exceptaţi de la incidenţa actului e graţiere şi ca atare va deveni executabilă alături
de prima pedeapsă, după ce în prealabil faţă de aceasta s-a dispus atât revocarea suspendării
condiţionate cât şi a graţierii condiţionate.
Dacă graţierea nu îi exceptează şi pe recidivişti pentru cea de-a doua pedeapsă în urma
anulării suspendării condiţionate a acesteia, graţierea se va menţine, însă revocarea suspendării
condiţionate şi a graţierii condiţionate pentru prima pedeapsă vor fi operante şi în consecinţă aceasta
va deveni executabilă.49
Dacă cea de-a doua infracţiune a fost comisă după expirarea termenului de încercare al
graţierii, dar în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate, se va dispune anularea
suspendării condiţionate pentru cea de-a doua pedeapsă şi se va înlătura graţierea în măsura în care
recidiviştii nu vor beneficia de graţiere, iar această pedeapsă se va executa singură, deoarece
revocându-se suspendarea condiţionată a primei pedepse se va constata că aceasta este graţiată.
În acest sens, în practică s-a decis că, acela care a săvârşit o primă infracţiune pentru care a
fost condamnat definitiv şi apoi o a doua infracţiune pentru care i s-a reţinut starea de recidivă post
condamnatorie, poate beneficia de dispoziţiile decretului de graţiere în ceea ce priveşte pedeapsa
aplicată pentru prima infracţiune, săvârşită la o dată când nu se afla în situaţia de recidivist, dar nu
va putea beneficia de aceste dispoziţii referitor la pedeapsa la care a fost condamnat pentru cea de a
doua infracţiune săvârşită în stare de recidivă (desigur dacă actul de graţiere conţine prevederi
exprese că şi recidiviştilor li se aplică dispoziţiile actului de graţiere, aplicabilitatea acestora va fi
obligatorie).
Dacă însă actul de graţiere prevede că dispoziţiile sale vor fi aplicabile şi recidiviştilor,
atunci se va dispune anularea suspendării condiţionate a celei de-a doua pedepse şi se va constata că
aceasta este graţiată şi nu se va executa, iar revocându-se suspendarea condiţionată a primei
pedepse, de asemenea, se va constata că nici aceasta nu se va executa fiind graţiată.
Dacă ce-a de a doua infracţiune a fost comisă după expirarea termenului de încercare al
suspendării condiţionate însă în cursul termenului de încercare al graţierii, nu va genera producerea

49
Oancea I. Drept penal. Partea generală. Ed. Didactică și Pedagogică. București, 1971, p.54.
50
vreunui efect asupra primei pedepse deoarece faţă de aceasta a intervenit reabilitarea de drept şi în
consecinţă nu s-a realizat starea de recidivă. 50
Unica consecinţă este aceea că, anularea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate pentru
cea de a doua infracţiune nu va mai avea loc şi deci graţierea pedepsei respective se va menţine.

2.5. Practica instanțelor de judecată din Republica Moldova privind

condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
Potrivit prevederilor art.90 alin.(1) CP, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de
cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile
săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana
celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea
poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd
numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi
perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă.
Conform sentinței pronunțate, A.R., persoană, care nu deține permis de conducere, dîndu-și
seama de consecințele care pot surveni în rezultatul consumului alcoolului, la G.S. a servit băuturi
spirtoase, după ce la orele 14:00 s-a urcat la volanul automobilului de model X cu n/î XX XX XXX,
care-i aparține cet.J.E. și deplasîndu-se pe str.X din mun.Bălți, a fost stopat de către angajații de
poliție RP Nord, unde în cadrul discuției cu cet.A.R., ultimul avea semne vizibile de stare de
ebrietate alcoolică, dintre care comportament agresiv, dereglări în articulație, reacție încetinită,
din cavitatea bucală se simțea miros de alcool, în legătură cu ce i-a fost propus de a fi supus
testării alcoolscopice, de petrece examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a
naturii ei și de a recolta probele biologice în cadrul acestui examen medical. Fiind deacord cu
procedura în cauză, cet.A.R. a fost supus testării alcoolscopice. Ca rezultat s-a stabilit că în aerul
expirat de către el se conține alcool în cantitate de 1,11 md/l, cantitatea, care conform alin.(3)
art.13412 Cod penal, se atribuie la stare de ebrietate cu grad avansat. Aflîndu-se în incinta
dispensarului narcologic al Spitalului municipal Bălți, conform procesului verbal al examinării
medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, s-a
stabilit că cet.A.R. se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, totodată de la el au fost
recoltate probe biologice de sînge pentru examinare toxicologică.
Tot A.R., activînd în calitate de spălător auto la spălătoria auto amplasată pe teritoriul
bazei X din mun.Bălți, folosindu-se de aceea că cet.J.E. a lăsat automobilul său de model X cu n/î
XX XX XXX, pentru prestarea serviciilor și anume curățirea chimică a salonului automobilului,
fiind în stare de ebrietate alcoolică, de comun acord și prin înțelegere prealabilă cu cet.G.S. și
50
Lupaşcu L. Din nou despre graţiere şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, București, 2001, p. 156.
51
minorul C.V., cu scopul răpirii mijlocului de transport, fără scopul însușirii, au răpit automobilul
de model X cu n/î XX XX XXX, care-i aparținea cet.J.E. cu drept de proprietate, după aceea au
dispărut într-o direcție necunoscută, fiind stopat de către angajații de poliție a INP Nord pe str.X
din mun.Bălți.
Reeșind din circumstanțele cazului și ținînd cont de scopul pedepsei penale, instanța de
judecată consideră că reeducarea și corectarea inculpatului A.R. este posibilă prin stabilirea
pedepsei cu muncă neremunerată, ținînd cont că, inculpatul a depus cerere, prin care a solicitat
examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de judecată
urmează să-i aplice o pedeapsă prevăzută de art.264 1 alin.(4) CP, cu aplicarea prevederilor
art.3641 alin.(8) CPP.51
Referitor la învinuirea în baza art.1921 alin.(2) CP, instanța pe acest capăt de acuzare va
înceta procesul penal pe motivul împăcării victimei cu făptuitorul.
Referitor la cererea părții vătămate J.E. privind încetarea procesului penal pe motiv de
împăcare, în privința lui G.S. nu este aplicabilă, deoarece sunt restricțiile prevăzute de art.109 CP –
a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracțiuni similare
comise cu intenție în ultimii cinci ani, cu referire la decizia Curții de Apel Bălți din
XXXXXXXXX.
Astfel acestuia urmează de aplicat pedeapsă.
Conform art.90 CP, (1) dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5
ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din
imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat,
va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre
motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune
sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei
aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat,
condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi, prin respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după
caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării
celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente,
iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv. (2) Perioada de probaţiune
sau, după caz, termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani.52

51
Dosar nr.1-674/2018 nr.09-1-11472-3007208 // [on-line]:https://www.legis.md/ cautare/getResults?doc_ id=120900
&lang=ro (accesat pe 05.04.2020).
52
Cod penal al RM, nr. 985 din 18.04.2002, publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 // [on-line]: https://
www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=120900&lang=ro (accesat pe 05.04.2020).
52
 Reieșind din circumstanțele cazului, persoana inculpatului, a recunoscut vina în baza
probelor din faza urmăririi penale, s-a căit sincer, și ținînd cont de scopul pedepsei penal, instanța
de judecată ajunge la concluzia că nu este rațional ca persoana să execute pedeapsa cu închisoare în
detenție și consideră că reeducarea și corectarea inculpatului este posibilă prin aplicarea unei
pedepse condiționate cu închisoare, pe o perioada de probațiune cu condiția că persoana nu va
săvîrși o nouă infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a
acordat.
La fel, conform art.90 CP, (6) Aplicînd condamnarea cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe
domiciliul şi/sau reședința fără consimţămîntul organului competent.
Luînd în considerație personalitatea inculpatului, circumstanțele cauzei și prevederile legale,
instanța va obliga pe condamnat să nu-și scumbe domiciliul și/sau reședința fără consimțămîntul
serviciul probațiune din raza domiciliului său.
Astfel, procesul penal în privința cet.A.R. pe capătul de acuzare în baza art.192 1 alin.(2) Cod
penal, se încetează, în corespundere cu art.109 din Cod penal, în legătură cu împăcarea părților.
A.R. se recunoaște vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.264 1 alin.(4) Cod penal
și în baza acestei legi, prin aplicarea art.3641 alin.(8) CPP, i se aplică pedeapsa – 160 (una sută
șasezeci) ore muncă neremunerată în folosul comunității.
G.S. se recunoaște vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.192 1 alin.(2) lit.(a) Cod
penal și în baza acestei legi, prin aplicarea art.364 1 alin.(8) CPP, i se aplică pedeapsă cu închisoare
pe un termen de 2 ani.
În conformitate cu art.90 CP lui G.S. se suspendă executarea pedepsei cu închisoare aplicate
pe perioada de probațiune de un an, dispunîndu-i neexecutarea pedepsei stabilite, dacă în perioada
de probațiune nu va săvîrși alte infracțiuni și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți
încrederea ce i s-a acordat.
Se obligă G.S., conform art.90 alin.(6) CP: - să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința fără
consimțămîntul serviciul probațiue din raza domiciliului său.
O altă speță ar fi, inculpatul C.R., la 19.04.2015 aproximativ pe la orele 20:00, avînd scopul
răpirii unei persoane, în complicitate cu cet.L.V., D.O. și E.C., toți locuitorii ai s.Cotova,
r.Drochia, aflîndu-se pe o stradă a s.Cotova r-l Drochia, l-au bătut cu pumnii și picioarele pe
diferite părți ale corpului pe cet.C.A., după care l-au urcat forțat într-un automobil de model X cu
n/î XX XX XXX, la volanul căruia se afla L.V. și l-au transportat la domiciliul lui C.R., unde iarăși
a fost maltratat, după care l-au lăsat să plece.
Conform raportului de expertiză medico-legală XXXXXXXXX, cet.C.A. i-au fost cauzate
leziuni corporale sub formă de: fractura marginală a oaselor nazale fără deplasare, echimozele
53
feței excoriațiile obrazului drept, ce se califică ca vătămări corporale ușoare cu dereglarea
sănătății pe un timp scurt.
La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanța ia în considerație faptul că, inculpatul
C.R. a contribuit activ la decoperirea infracțiunii prin recunoașterea vinei, se căiește sincer de cele
comise, la locul de trai se caracterizează pozitiv, anterior a fost judecat.53
Din considerentele indicate și ținînd cont de analiza cumulativă a criteriilor de
individualizare a pedepsei și coroborarea probelor care furnizează informațiile respective, precum și
indicarea temeiurilor care fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării infractorului,
aplicîndu-se în dosar efectele alin.(8) art.3641 Cod de procedură penală al RM, și prin caracterul
retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul
restabilirii ordinii de drept încălcate, instanța consideră că pedeapsa lui C.R. urmează să fie stabilită
în formă de închisoare, ținîndu-se cont de limitele și categoria sancțiunii prevăzite de către
legislator la art.164 alin.(2) lit.e) Cod penal al RM, cu reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o
treime, și anume pe un termen de 4 ani.
Potrivit prevederilor alin.(1) art.90 Cod penal al RM, dacă, la stabilirea pedepsei cu
închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7
ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele
cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute
pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate
vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a
executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz,
instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau,
după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi, prin
respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i
s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul
militar respectiv.
La fel, instanța ține cont și de jurisprudența CEDO, potrivit căreia: „...soluția cea mai
potrivită pentru problema supra-aglomerării ar fi reducerea numărului de deținuți prin utilizarea mai
fregventă a măsurilor punitive non-privative de libertate și minimizarea recurgerii la detenția
preventivă” (cauza Varga și alții vs Ungaria, cererile nr.1409/12, 45135/12, 73712/12, 34001/13,
44055/13 și 64586/13 din 10.03.2015), precum și de Recomandările Comitetului de Miniștri ONU

53
Dosarul nr.26-1-799-09022018 // [on-line]: https://jdr.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/6ed611db-cd22-
e911-80d8-0050568b4d5b (accesat pe 05.04.2020).
54
nr.R (99) 22 și Rec (2006) 13, care invită statele să încurajeze procurorii și judecătorii de a folosi cît
mai mult posibil alternativele la detenție.
Astfel, avînd în vedere atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, conduita acestuia
de recunoaștere a faptei comise, ținînd cont de circumstanțele pricinii și persoana celui vinovat,
instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, de aceea constată că
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.90 Cod penal al RM.
În baza acestor prevederi legale, instanța urmează să dispună suspendarea condiționată a
executării pedepsei aplicate față de inculpatul C.R., fixînd pentru el un termen de încercare pe o
durată de 4 ani, la care se va adăuga durata pedepsei ce va fi aplicată.
La fel, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei instanța
de judecată este în drept să-i stabilească inculpatului unele restricții, prevăzute de alin.(6) art.90
Cod penal al RM.
Aplicînd astfel prevederile normei sus indicate, ținînd cont de concluzia finală asupra
fondului cauzei, precum și luînd în considerație circumstanțele pricinii și scopul pedepsei stipulat la
alin.(2) art.61 Cod penal al RM, instanța de judecată consideră necesar de a aplica în privința
inculpatului C.R. restricția prevăzută la lit.a) alin.(6) art.90 Cod penal al RM, și anume a obliga
inculpatul C.R. să nu-și schimbe domiciliul fără acordul organului competent.
Aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj
acordat de lege acestuia, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă
din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.
În acest sens, instanța va reține recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului
Europei, prin care statele membre sunt încurajate să recurgă cît mai mult posibil la alternative
pentru detenție și să reorienteze politicile penale către aplicarea mai rară a pedepsei închisorii. De
asemenea, Curtea Europeană în jurisprudența sa s-a pronunțat în favoarea folosirii măsurilor
neprivative de libertate, statuînd că trebuie să se ia în considerare alternativele disponibilie
detenției, și nu aplicarea automată a pedepsei închisorii.
Pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini de respect față de legea
penală, precum și de valorile sociale și interesele protejate de acestea, din partea condamnaților,
persoana să fie silită să înceteze activitatea criminală și să-și modifice comportamentul în
conformitate cu prevederile legii.
Pedeapsa este echitabilă cînd ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui,
proporționale cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale,
adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societății, perturbate prin infracțiune.

55
 De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci cînd este capabilă de a contribui la
realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea
săvîrșirii de noi infracțiuni atît de către condamnat, precum și de alte persoane.
Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează apariția unor
sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe
contrare scopului urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea blîndă generează dispreț față de ea și nu
este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvîrșirii de noi
infracțiuni.
Totodată, stabilind vinovăția inculpatului C.R. în săvîrșirea infracțiunii imputate, calificînd
acțiunile acesteia, instanța de judecată la determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atît sub
aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cît și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a
făptuitorului, va ține cont de prevederile art. art. 7, 75 – 88 ale Codului penal al RM, și anume
gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul săvîrșirii acesteia, de personalitatea inculpatului, precum
și de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspundere.
În acest sens, instanța ține cont și de opinia acuzatorului de stat, care a pledat pentru
stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu aplicarea în speță a
prevederilor art.90 CP cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de
5 ani.
La rîndul său apărătorul inculpatei a pledat pentru stabilirea pedepsei în formă de închisoare,
cu aplicarea în spețăa prevederilor art.90 CP cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în
limitele minime prevăzute de art.3641 alin. (8) CPP.
La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanța de judecată ia în considerație că,
inculpatul C.R. a fost făsit vinovat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute art.164 alin.(2) lit.e) Cod
penal al RM, conform art.16 alin.(4) Cod penal, infracțiunea prevăzute de art.164 alin.(2) lit.e) Cod
penal, face parte din categoria infracțiunor grave, care se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani.
De asemenea, la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanța ia în considerație faptul că,
inculpatul D.O. a contribuit activ la descoperirea infracțiunii prin recunoașterea vinei, se căiește
sincer de cele comise, la locul de trai se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost judecat.
Din considerentele indicate și ținînd cont de analiza cumulativă a criteriilor de
individualizare a pedepsei și coroborarea probelor care furnizează informațiile respective, precum și
indicarea temeiurilor care fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării infractorului,
prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat
sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, instanța consideră că pedeapsa lui D.O. urmează
să fie stabilită în formă de închisoare. Or, scopul pedepsei de reeducare și de prevenire de săvîrșire

56
de noi infracțiuni analogice sau similare poate fi atins doar prin stabilirea pedepsei în formă de
închisoare.
Analizînd materialele dosarului instanța atestă că, inculpatul D.O. și-a recunoscut integral
vina, solicitînd examinarea cauzei în ordinea prevăzută de art.3641 Cod de procedură penală al RM.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei pentru speță au incidență prevederile art.364 1 alin.(8) Cod de
procedură penală al RM.
Așa dar, potrivit alin.(8) art.3641 Cod de procedură penală al RM, inculpatul care a
recunoscut săvîrșirea faptelor indicare în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul
comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei
cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii
de 30 ani.54
Din considerentele indicare și ținînd cont de analiza cumulativă a criteriilor de
individualizare a pedepsei și coroborarea probelor care furnizează informațiile respective, precum și
indicarea temeiurilor care fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării infractorului,
aplicîndu-se în dosar efectele alin.(8) art.364 1 Cod de procedură penală al RM, și prin caracterul
retrebutiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul
restabilirii ordinii de drept încălcate, instanța consideră că pedeapsa lui D.O. urmează să fie stabilită
în formă de închisoare, ținîndu-se de cont de limitele și categoria sancțiunii prevăzute de către
legislator la art.164 alin.(2) lit.e) Cod penal al RM, cu reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o
treime, și anume pe un termen de 4 ani.
Astfel, avînd în vedere atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, conduita acestuia
de recunoaștere a faptei comise, ținîn cont de circumstanțele pricinii și persoana celui vinovat,
instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, de aceia constată că
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.90 Cod penal al RM.
În baza acestor prevederi legale, instanța urmează să dispună suspendarea condiționată a
executării pedepsei aplicate față de inculpatul D.O., fixînd pentru el un termen de încercare pe
durata de 4 ani, la care se va adăuga durata pedepsei ce va fi aplicată.
La fel, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei instanța
de judecată este în drept să-i stabilească inculpatului unele restricții, prevăzute de alin.(6) art.90
Cod penal al RM.

54
Cod de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122 din 14.03.2003 // Monitorul Oficial, nr. 248-251 din
05.11.2013
57
 Aplicînd astfel prevederile normei sus indicate, ținînd cont de concluzia finală asupra
fondului cauzei, precum și luînd în considerație circumstanțele pricinii și scopul pedepsei stipulat la
alin.(2) art.61 Cod penal al RM, instanța de judecată consideră necesar de a aplica în privința
inculpatului D.O. restricția prevăzută la lit.a) alin.(6) art.90 Cod penal al RM, și anume a obliga
inculpatul D.O. să nu-și schimbe domiciliul fără acordul organului competent.
Astfel, inculpatul C.R. și D.O. se recunosc vinovați de săvîrșirea infracțiunii de art.164 alin.
(2) lit.e) Cod penal al RM și în baza acestei Legi se stabilește acesteia pedeapsa sub formă de
închisoare pe un termen de 4 ani.
În baza art.90 Cod penal al RM, executarea pedepsei aplicate față de C.R. și D.O., se
suspendă condiționat pe un termen de probă de 4 ani.
În temeiul lit.a) alin.(6) Cod penal al RM, inculpatul C.R. și D.O., se obligă să nu-și schimbe
domiciliul fără acordul organului competent.
O altă speță ar fi, inculpații S.I., C.A., R.V. și P.I., la data X, aproximativ în jurul orelor
22:00, împreună și prin înțelegere prealabilă, aflîndu-se în loc public, și anume pe bd.X, din
sectorul Botanica, mun.Chișinău, din intenții huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică,
manifestată prin aplicarea violenței fizice, adresări vulgare și jignitoare în adresa victimei, fără
careva motive obiective, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, precum și acțiuni
care prin conținutul lor, se deosebesc printr-un cinism și obraznicie deosebită, i-au aplicat multiple
lovituri cu pumnii și picioarele cet.C.V. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.X,
cetățeanului C.V., i-au fost cauzate: fractura închisă a epifizei proximale a osului metacarpian I pe
stânga, care a fost cauzată în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în
circumstanțele indicate și care a condiționat o dereglare a sănătății de lungă durată și a fost
calificată ca vătămare corporală medie a sănătății.55
În atare circumstanțe, prin totalitatea probelor cercetate în ședința de judecată din punct de
vedere al pertinenței și concludenței, instanța de judecată conchide că, fapta inculpaților S.I., C.A.,
R.V. și P.I. este prejudiciabilă, este prevăzută de legea penală, iar vinovăția inculpaților în
comiterea infracțiunilor imputate este integral dovedită, încadrând acțiunile acestora în prevederile
art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, după semnele: vătămarea intenționată medie a integrității corporale
sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață, care a fost urmată de dereglarea îndelungată a
sănătății, săvârșită de două sau mai multe persoane, precum și în prevederile art.287 alin.(2) lit.b)
Cod penal, după semnele huliganismului, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea
publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor de amenințarea cu aplicarea unei
asemenea violențe, de opunerea de rezistență violentă reprezentanților autorităților sau altor

55
Dosarul nr.12-1-4449-02062016 // [on-line]: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/d32bef72-872a-
e811-80d4-0050568b021b (accesat pe 05.04.2020).
58
persoane care curmă actele huliganice, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc
printr-un cinism sau obraznicie deosebită, săvârșită de două sau mai multe persoane.
Astfel, concursul de circumstanțe stabilite în privința inculpaților denotă faptul că față de
inculpați, în baza art.152 alin.(2) lit.b) Cod penal, urmează a fi aplicată sancțiunea penală în limita
sancțiunii articolului imputat, și anume pedeapsa sub formă de 5 ani de închisoare, pentru fiecare,
cu suspendarea condiționată de la executarea pedepsei, conform art.90 Cod penal, nefiind rațională
apicarea unei pedepse mai aspre, din considerentul că, în ședința de judecată s-a constatat că S.I.,
C.A., R.V. și P.I. nu prezintă pericol social sporit și corectarea lor este posibilă fără a fi izolați real
de societate. De altfel instanța, își exprimă convingere că pedeapsa stabilită inculpaților, va duce la
atingerea deplină a scopului legii penale privind corectarea și reeducarea acestora în vederea
neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept.
Cu referire la pedeapsa aplicată, pentru acțiunile de huliganism săvârșite de către inculpați,
instanța de judecată, în baza art.287 alin.(2) lit.e) Cod penal, consideră necesar, de a aplica, în
privința fiecărui inculpat, o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 400 unități convenționale,
care la data săvârșirii infracțiuni constituia suma de 8 000 lei, or, potrivit art.8 Codul penal,
caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la
momentul săvârșirii faptei.
Astfel, S.I., C.A., R.V. și P.I. se recunosc culpabili în comiterea infracțiunii prevăzute de
art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal și în baza acestei norme se stabilește pedeapsa de 5 ani închisoare,
fiecăruia.
În temeiul art.90 Cod penal al RM, pedeapsa stabilită lui S.I., C.A., R.V. și P.I. prin prezenta
sentință se suspendă condiționat pe un termen de probă de 2 ani, care nu va fi executată dacă
condamnații în termenul de probă nu vor comite o nouă infracțiune și prin purtare exemplară vor
confirma încrederea acordată, cu obligarea ca, în termenul stabilit, să nu-și schimbe domiciliul fără
acordul organului de control al executării pedepsei.

59
 Concluzii și recomandări
Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ca instituţie juridico-penală
reprezintă o modalitate a liberării de pedeapsă penală, ce rezidă în acordarea acesteia condamnatului
sub rezerva unor condiţii, liberare ce îşi are consecinţa evitării, în condiţii legale, a executarii
pedepsei principale, stabilite de către instanţa de judecată printr-o sentinţă de condamnare. În
acelaşi timp, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă o măsură
alternativă pedepsei cu închisoarea, deoarece corectarea condamnatului are loc fără izolarea lui de
societate.
Cu ocazia elaborării Codului penal s-a ajuns la concluzia că era necesară introducerea în
legislaţia penală a instituţiei suspendării executării pedepsei care era în concordanţă cu principiile
moderne ale individualizării pedepselor. Astfel, instituţia condamnării cu suspendărea condiţionată
a executării pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie
apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea unei politici penale
adaptată la realitatea socială concretă, aceasta reprezintînd o instituţie distinctă, ce se delimitează
substanţial de o pedeapsă penală. Aceasta se demonstrează prin următoarele argumente:
- condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă o instituţie
juridico-penală distinctă de pedeapsa penală prin însăşi prevederile sale legale;
- se aplică în urma stabilirii pedepei penale şi numai în anumite condiţii;
- aplicarea ei este condiţionată de mărimea pedepsei penale;
- este o măsură juridico-penală care se execută în regim de libertate, ca condiţie a liberării
de pedeapsa penală;
- ca măsură conţine mai multe obligaţii în cumul, ce urmează a fi respectate decât în cazul
pedepsei închisorii care se rezumă la: obligaţia executării acesteia sau amenzii care are o singură
obligaţie: de achitare a acesteia ca măsură juridico-penală poate fi anulată, în cazul eschivării
condamnatului de la obligaţiile impuse de instanţa de judecată, respectiv va avea loc reîntoarcerea
la poziţia iniţială a pedeapsei penale şi a executării acesteia.
Din cele invocate, dacă e să facem o precizare în vederea elucidării noţiunii de
„suspendare”, atunci conform Dicţionarului Enciclopedic „suspendarea” se defineşte ca
„întrerupere, suprimare (temporară)”. Astfel, în viziunea noastră, în urma analizei noțiunii vizate,
cea mai reușită definiție estedată de autorului Martin D., potrivit cărei suspendarea reprezintă o
activitate care prezumă reluarea procesului suspendat peste o anumită perioadă. De aceea,
suspendarea executării pedepsei ar presupune executarea ei după trecerea unei perioade de timp.
Totodată, ajungem la concluzia că, după expirarea termenului de probă, condamnatul nu mai este
obligat de a executa pedeapsa aplicată anterior de către instanţa de judecată şi nici nu se mai
examinează o astfel de posibilitate, deoarece „instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei
60
aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune
şi, prin comportare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat”. Astfel,
considerând mai corect a numi această instituţie a dreptului penal „condamnarea cu liberarea
condiţionată de la executarea pedepsei”.
Constrângerea directă, care se realizează întotdeauna prin executarea propriu-zisă a
pedepsei, este înlocuită în acest caz cu o constrângere indirectă, care se exercită datorită acordării
suspendării condiţionate. În cazul termenului de încercare, condamnatul este ameninţat că va
executa şi pedeapsa suspendată, dacă va săvârşi din nou o infracţiune. Luînd în considerație cele
indicate mai sus, ajungem la concluzia că, această instituţie este foarte importantă, deoarece oferă
posibilitatea unor condamnaţi (care au săvârşit infracţiuni cu un pericol social mai redus) să se
reeduce în starea de libertate în care se află, precum şi pentru faptul că o serie de condamnaţi
primari sunt feriţi de mediul penitenciarelor, care ar putea avea o influenţă negativă asupra lor.
Instituţia suspendării condiţionate a pedepsei are două funcţii sau caractere de ordin general:
- neexecutarea pedepsei penale, deoarece reeducarea şi îndreptarea condamnatului se
realizează în mod nemijlocit prin lăsarea acestuia în libertate (pedeapsa fiind considerată ca
executată dacă sunt respectate condiţiile);
- executarea pedepsei iniţiale, cât şi a pedepsei noi, aplicate pentru o infracţiune săvârşită
în perioada de încercare, în virtutea nerespectării condiţiilor legale, impuse de admiterea suspendării
executării pedepsei.
Analiza practicii judiciare atestă că în cele mai dese cazuri instanţele indică în calitate de
temei ce dă posibilitatea aplicării suspendării condiţionate săvârşirea pentru prima dată a faptei
infracţionale, adică lipsa antecedentelor penale, fapt în principiu justificat deoarece în multe cazuri
primul antecend penal indică la caracterul întâmplător al infracţiunii săvârşite.
Termenul de probă la aplicarea suspendării condiţionate are o mare importanţă juridică,
deoarece în anumite circumstanţe el poate fi schimbat. Astfel, în decursul termenului de probă
instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui
condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial,
obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori poate adăuga altele noi.
Suspendarea condiţionată, ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanţei de
judecată posibilitatea ca pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei să se pronunţe şi asupra modului
de executare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei îşi produce efectele în două momente
diferite, astfel se vor produce efectele tranzitorii care au o existenţă limitată, şi efectele finale care
au un caracter definitiv, implicând intervenirea reabilitării de drept.

61
 Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi aplicată nici în cazul în care s-ar
fi aplicat unui inculpat pedeapsa închisorii cu executarea pedepsei la locul de muncă, respectiv să se
dispună suspendarea condiţionată a acestei pedepse deoarece acestea sunt modalităţi de
individualizare a pedepsei închisorii distincte şi ca atare ele nu pot fi aplicate numai alternativ.
Instanţa care judecă infracţiunea ce atrage revocarea suspendării condiţionate nu are
cunoştinţă de existenţa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii sau amenzii cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, indiferent dacă această condamnare a survenit ca
urmare a săvârşirii unei singure infracţiuni sau a unui concurs de infracţiuni.
O modaliate a instituției cercetate este condamnarea cu suspendarea parțială a executării
pedepsei (art. 901 CP al RM), care presupune posibilitatea instanţei de judecată de a aplica
suspendarea parțială a executării pedepsei condamnatului, indicînd în hotărâre perioada de
executare a pedepsei în închisoare și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă,
precum și motivele condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei. Caracteristic
acesteea este faptul că condamnatul execută prima parte a pedepsei în penitenciar, iar restul
pedepsei se suspendă.
Prevederile art.90 CP RM nu stipulează expres privind persoanele care au săvîrșit infracțiuni
prin participaţie, fapt pentru care instanțele de judecată interpretează diferit o astfel de lacună în
legislația penală, însă luînd în considerație că săvîrşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie
este o circumstanță agravată, considerăm că faptul respectiv trebuie să fie prevăzut expres în Codul
penal al Republicii Moldova. Astfel, o propunere de lege ferenda, ar fi completarea art.90 CP cu
alineatul (41) cu următorul cuprins: „Persoanelor care au săvîrşit infracţiuni prin orice formă de
participaţie, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică”.

62
 Bibliografie
Acte normative:

1. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04

noiembrie 1950. Semnată de către RM la 13 iulie 1995, Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM
nr.1298-XIII din 24 iulie 1999. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 54-55/502.
2. Convenţia Europeană cu privire la supravegherea condamnaţilor condiţionali sau a infractorilor
liberaţi condiţionat, din 30 noiembrie 1964. www.juridice.ro (accesat pe 10.03.2020).
3. Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 217 A (III)
din 10.12.1948. // Tratate internaționale. Vol. I. Chișinău, 2001. p. 11-18.
4. Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008, privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de
probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative.
5. Rezoluția nr. 65 privind suspendarea executării pedepsei, probațiunea și alte măsuri de înlocuire
a pedepselor privative de libertate. Adoptată de Consiliul de Miniștri ai UE la 22 ianuarie 1965.
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52017IP0385&from=F (accesat
pe 25.03.2020).
6. Rezoluţia 73 privind tratamentul de scurtă durată al delicvenţilor adulţi, adoptată de Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei la data de 13.04.1973. https://rm.coe.int/16805e3be (accesat pe
25.03.2020).
7. Constutuția RM, nr. 78 din 29.03.2016 // Monitorul Oficial, nr. 140 din 27.08.1994.
8. Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961, abrogat la data 12.06.03 prin L1160-XV
din 21.06.2002.
9. Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 128-129 din 13.09.2002.
10. Cod de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122 din 14.03.2003 // Monitorul Oficial,
nr. 248-251 din 05.11.2013.
11. Codul de executare al Republicii Moldova. nr. 443-XV din 24.12.2004. [on-line] Disponibil:
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=7815EB1B:E68465D1. (accesat pe 15.03.2020).

Practică judiciară:

1. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica aplicării unor prevederi ce
reglementează punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti cu caracter penal”, nr. 6, din 14
noiembrie 2008. http://cj.md/uploads/sentina-judectoreasc.pdf. (accesat pe 08.04.2019).

63
2. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la
individualizarea pedepsei penale”, nr. 8 din 11 noiembrie 2013. Buletinul Curții Supreme de Justiție
al Republicii Moldova, 2014, nr. 1-2., pag. 12.
3. Cauza Varga și alții vs Ungaria, cererile nr.1409/12, 45135/12, 73712/12, 34001/13, 44055/13 și
64586/13 din 10.03.2015 // [on-line]: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Varga-si-altii-
impotriva-Ungariei.pdf. (accesat pe 15.04.2020).
4. Dosar nr.1-674/2018 nr.09-1-11472-3007208 // [on-line]: https://www.legis.md/ cautare/
getResults? doc_id=120900&lang=ro (accesat pe 05.04.2020).
5. Dosarul nr.26-1-799-09022018 // [on-line]: https://jdr.instante.justice.md/ro/pigd _integration/
pdf/6ed611db-cd22-e911-80d8-0050568b4d5b (accesat pe 05.04.2020).
6. Dosarul nr.12-1-4449-02062016 // [on-line]: https://jc.instante.justice.md/ro/ pigd_integration/
pdf/d32bef72-872a-e811-80d4-0050568b021b (accesat pe 05.04.2020).

Manuale, monografii:

1. Antoniu Gh. Instituții de drept penal. Partea generală și partea specială. Ed. Ovidius University
Press. Constanța 2010.
2. Antoniu G., Toader T. Explicațiile noului Cod penal. Vol. II. Articolele 53-187. Ed. Universul
Juridic. București, 2015.
3. Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. ș.a Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu.
Centrul de Drept al Avocaților. Chișinău, 2009.
4. Bodoroncea G., Cioclei V., Lefterache L. V. Codul penal. Comentariu pe articole. Ed. C. H.
BECK. București, 2014.
5. Bogdan S., Șerban D. A., Zlati G. Noul Cod penal: analize, explicații, comentarii: perspectiva
clujeană. Ed. Universul Juridic. București, 2014.
6. Borodac A. Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1992.
7. Boroi A. Drept penal. Parte generală. Bucureşti, Lumina Lex, 1999.
8. Boroi A. Drept penal. Partea generală. Bucureşti, All Beck, 2000.
9. Boroi A., Nistoreanu Gh. Drept penal. Curs selectiv pentru examene. Bucureşti, All Beck,
2002.
10. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea generală. Chișinău, Vol. I,
2005.
11. Bîrgău M., Carp S., Bulai I. Deţinutul şi drepturile sale. Chişinău, 2003.
12. Bîrsan C. Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. I.
Ed.C.H.BECK. București, 2006.
64
13. Bulai C. Drept penal – partea generală. Vol. I și II. Casa de Editură și Presă ȘANSA. București,
1992.
14. Bulai C. ș.a. Manual de drept penal. Ed. ALL BECK. București, 2002.
15. Bulai C., Bulai B. N. Manual de drept penal. Partea generală. Ed. Universul Juridic. București,
2007.
16. Cușnir V., Berliba V., Zosim Al., Carp S., Cojocaru R., Ursu V. Studiu selectiv în materie de
drept penal. Chișinău, 2004.
17. Dima T. Drept penal. Partea generală. București. Lumina Lex, vol. II, 2001.
18. Dobrinou V., Nistoreanu Gh. Drept penal. Partea generală. Ed. Atlas Lex. București, 2004.
19. Dungan P., Medeanu T., Pașca V. Manual de drept penal. Partea generală. Volumul II. Ed.
Universul Juridic. București, 2011.
20. Florea V., Florea L. Dreptul execuțional penal. Editura ARC, Chișinău, 1999.
21. Fondor I. Liberarea condiționată în explicații teoretice ale Codului penal român. Vol. II,
București, Editura Academică, 1970.
22. Lupaşcu L. Din nou despre graţiere şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
București, 2001.
23. Macari I. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală. Material didactic. Chișinău,
1999.
24. Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova. Partea generală. Chişinău, 2002.
25. Mitrache C. Drept Penal Român. Bucureşti, 1999.
26. Moraru V. Drepturile și interesele legiteme ale condamnatului. Editura Museum, Chișinău,
2002.
27. Oancea I. Drept penal. Partea generală. Ed. Didactică și Pedagogică. București, 1971
28. Pitulescu I. Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procedură penală. Bucureşti, 1998.
29. Tănăsescu I. Drept penal general. Bucureşti, All Beck, 2002.
30. Ulianovschi X., Golubțov I., Zaharia V., Cojocaru V. Ghidul consilierului de probațiune.
Institutul de Reforme Penale, Editura Prut Internațional, Chișinău, 2004.
31. Vasiliu T., Pavel D., Antoniu G., Daneș Șt., Dărîngă Gh., Lucinescu D., Papadopol V., Popescu
D., Rămureanu V. Codul penal român, comentat și adnotat. Partea generală. Vol. II. Ed. Științifică
și Enciclopedică. București, 1977.
32. Zolyzneak M. Drept penal. Partea generală. Iaşi, Chemarea, 1999.
33. Ветров Н.И. Уголовное право. Общaя и особеная часть. Москва, 2001.
34. Гаухманов Л. Уголовное право: Общая и особенная часть. Интенсивный полный курс.
Москва, 2002.

65
35. Городинец Ф., Малинин В., Смирнов Л., Спицнадель В. Уголовно-исполнительное
право. Санкт-Петербург, 2000.
36. Иванов П., Иванов В.Д. Уголовное право. Общая часть. Особенная часть. Москва, 2000.
37. Козоченко И., Незнамова З. Уголовное право. Общaя часть. Учебник для вузов. Москва,
2001.
38. Комисхан С. Уголовное право. Общaя и особеная часть. Практикум. Москва, 2001.
39. Кузнецова Н. Уголовное право Российской Федерации. Часть Общая. Изд. ЮРИСТЪ. М.,
2008.
40. Лукьянов В., Прохоров В. Уголовное право. Общая часть. Учебник для вузов. Москва,
2001.
Articole în reviste de specialitate:
1. Dobrinoiu V., Costache Gh. Liberarea condiţionată în legislaţia Republicii Moldova. În: Legea
şi viaţa. 2000, nr. 4.
2. Dolea I. Probleme şi perspective privind alternativele detenţiei. În: Analele Ştiinţifice ale
Universităţii de Stat din Moldova. Ştiinţe juridice. Probleme actuale ale jurisprudenţei. Chișinău,
2001.
3. Ţipa I. Reflectarea instituţiei liberării de pedeapsa penală în actele normative internaţionale. În:
Revista Naţională de Drept. 2009, nr. 2.

Webografie:

1. [on-line]: https://www.instante.justice.md/ (accesat pe 15.03.2020).

2. [on-line]: www.juridice.ro (accesat pe 10.03.2020).
3. [on-line]: http://lex.justice.md/document_rom.php?id=7815EB1B:E68465D1. (accesat pe
18.03.2020).
4. [on-line]: http://cj.md/uploads/sentina-judectoreasc.pdf. (accesat pe 05.04.2020).
5. [on-line]: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Varga-si-altii-impotriva-Ungariei.pdf.
(accesat pe 03.04.2020).
6. [on-line]: https://www.legis.md/cautare/getResults? doc_id=120900&lang=ro (accesat pe
05.04.2020).
7. [on-line]: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/d32bef72-872a-e811-80d4-
0050568b021b (accesat pe 05.04.2020).

66
 Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnata, Gurscaia Cristina, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza

de master sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Semnatura____________________ Data_______________________

67