500 Personalitati Buzoiene

PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 - 2018
500 PENTRU ROMÂNIA

Valeriu NICOLESCU Valeriu AVRAM
Marius-Adrian NICOARĂ
PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 - 2018

500 PENTRU ROMÂNIA
Editura Alpha MDN

Buzău - 2018
Toate drepturile sunt rezervate autorilor.
Autorii răspund de autenticitatea şi acurateţea informaţiilor.
Copierea, reproducerea şi publicarea oricărei părţi este permisă numai cu acordul
acestora.
Lector şi corectura: Marcela CHIRIŢĂ

Culegere text: Eduard NICOLESCU
Tehnoredactare şi coperta: Monica BALABAN
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NICOLESCU, VALERIU
Personalităţi buzoiene : 1918-2018 : 500 pentru România / Va-
leriu Nicolescu, Valeriu Avram, Marius-Adrian Nicoară. -
Buzău : Alpha MDN, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-139-410-7
I. Avram, Valeriu
II. Nicoară, Marius-Adrian
008
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE / 19
INTRODUCERE / 21
1. Alexandrescu D. Constantin / 26
2. Alexandru Cristian / 26
3. Alexe George / 27
4. Alexiu G. Iulian / 28
5. Alstani Achim / 28
6. Anastasescu Carol / 29
7. Anastasiu B. Toma / 31
8. Andreescu Iulian / 31
9. Andreescu Gabriel / 31
10. Andrei Gheorghe / 33
11. Andronescu Coca / 34
12. Andruh Marius / 35
13. Angelescu Antim / 37
14. Angelescu Constantin / 38
15. Angelescu George / 40
16. Angelini Maria Mauro / 40
17. Anghel I. Ion / 41
18. Antemir Puiu / 41
19. Anton Lucia / 43
20. Antonescu Mihail / 43
21. Antonescu Petre / 44
22. Antonescu Ştefan / 46
23. Antonescu-Lupu Alexandru / 47
24. Apostol Constantin / 48
25. Apostol Constantin (artist plastic) / 50
26. Arion C. Constantin / 51
27. Aron Mihai / 52
28. Baboi Marina Andreea / 54

29. Baniţă Petre / 54
30. Banu P. Constantin / 55
31. Banu George / 57
32. Banu Ionel / 59
33. Barbu Ionuţ / 60
Valeriu Nicolescu y Valeriu Avram y Marius - Adrian Nicoară
34. Basarabescu Ioan / 60

35. Baştan Grigore / 61
36. Bădina Ovidiu / 61
37. Bădulescu Alexandru / 63
38. Bădulescu Dorin Valeriu / 64
39. Bădulescu T. Mircea / 65
40. Băieşu Ion / 66
41. Bălănescu I. Mihail / 68
42. Bârsănescu Ştefan / 70
43. Beldescu George / 71
44. Belu Dumitru / 73
45. Benea T. Adrian / 73
46. Benea Jaures / 74
47. Beşchea Clemenţa / 74
48. Beşchea Gheorghe / 75
49. Bianu Vasile / 76
50. Bichir Florian / 77
51. Bistriceanu Valeriu / 79
52. Blag Ioan / 81
53. Boboc St. Ioan / 82
54. Bogdănescu Napoleon / 83
55. Boianovici Emil / 84
56. Bostan Călin / 85
57. Brad Gr. Ion / 85
58. Bratu I. Vasile / 87
59. Brăescu Constantin / 88
60. Brătescu Constantin / 89
61. Bucur Chiriac / 89
62. Budeanu Constantin / 91
63. Burada Corneliu / 92
64. Buzatu Gheorghe / 92
65. Buzoianu Ion / 95
66. Cabel Nicolae / 98

67. Calcan Gheorghe / 100
68. Candiano-Popescu Alexandru / 101
69. Caraion Ion / 102
70. Carpen Traian / 105
71. Cazan Laurenţiu / 105
72. Cazan Onu (Ion) / 107
73. Cazan Radu / 108
6
PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 - 2018. 500 PENTRU ROMÂNIA
74. Căluşaru D. Aurelian / 109

75. Căpăţână Constantin / 110
76. Căţoiu Ştefan / 111
77. Cârneci Radu / 112
78. Ching Ling (Clement) Hung / 114
79. Ciobanu Doina / 115
80. Ciobanu Gheorghe / 116
81. Ciocan Nicolae-Traian / 117
82. Ciolacu Ion Marcel / 119
83. Ciompec Gheorghe / 120
84. Ciprian, arhiepiscop / 121
85. Ciprian George / 122
86. Ciucurette-Rusu P. Nicolae / 124
87. Ciupercă Nicolae / 124
88. Ciurea Ştefan Octavian / 125
89. Cocora Gabriel / 126
90. Codreanu-Dobrovici Eleonora / 128
91. Coman Constantin / 129
92. Coman Gheorghe / 129
93. Comănescu Denisa / 131
94. Comşa Liviu Ioan / 132
95. Constantinescu Cristea / 133
96. Constantinescu Gherasim / 133
97. Constantinescu Horia / 135
98. Constantinescu I. Nicu / 136
99. Constantinescu-Claps Constantin / 138
100. Constantinescu-Monteoru Grigore / 138
101. Cosma Neagu / 140
102. Costa-Foru Gh. Constantin / 140
103. Costache Paul / 142
104. Coşerea Eminescu / 142
105. Craifăleanu D. Aurel / 143
106. Craioveanu Vasile / 144
107. Crăciun Casian Costică / 145
108. Cristea Andi Lucian / 147
109. Cristescu Nicolae / 148
110. Croitoru Corneliu / 148
111. Cupcea Z. Nicolae / 149
112. Damian Titi / 152

113. Dan Dumitru / 153
7
114. Dimache C. Constantin / 154

115. Dincă Dumitru Ion / 155
116. Dinescu Gheorghe / 157
117. Dinu Marius Bogdan / 158
118. Dinu Stelian / 159
119. Dinu Vasile / 159
120. Dinulescu Radu / 160
121. Doboş Mihaela / 161
122. Dragu Nicolae / 162
123. Drăgan M. Constantin / 163
124. Drăgoi Gabriela / 165
125. Drăgulin Gheorghe / 165
126. Dumbravă Cezar / 167
127. Dumitrache Ion /168
128. Dumitraşcu I. Gheorghe / 169
129. Dumitrescu Alexandru / 171
130. Dumitrescu Gh. Constantin / 171
131. Dumitrescu Iulian / 172
132. Dunka I. Gheorghe / 172
133. Duţă Steluţa / 174
134. Economu Virgil / 176

135. Elianu P. Ion / 177
136. Enăchescu Theodor / 178
137. Ene Gheorghe / 179
138. Ene-Zărneşti Dumitru / 180
139. Enescu Bogdan / 181
140. Enescu A. Longinus Constantin / 183
141. Epifanie Norocel / 184
142. Epure Traian / 185
143. Fetecău Adrian / 188

144. Filitti Gheorghe / 189
145. Florea Mihai Constantin / 190
146. Foca Lucian Pertică / 190
147. Fotescu Dumitru / 192
148. Furtună Horia / 192
8
149. Gagu Ionel / 196

150. Gaitanovici Dora / 196
151. Ganea Aurel / 197
152. Garoflid Constantin / 198
153. Gavrilă G. Horia Cătălin / 200
154. Gavriliu Leon / 201
155. Găvănescul C. Constantin / 202
156. Gâlmeanu Nicolae / 203
157. Geambaşu Nicolae Mihail / 204
158. Georgescu C. Ioan / 205
159. Georgescu Virgil Horia / 206
160. Gerota D. Sava / 207
161. Gheba Grigore / 207
162. Ghenadie Niculescu / 209
163. Gheorghe A. Ion / 210
164. Gheorghe Viorel / 211
165. Gheorghiade Doru-Chiriţă / 212
166. Gheorghiu Teodor Octavian / 213
167. Ghica Şerban (Bany) Alexandru / 214
168. Ghiţulescu Ion / 215
169. Ghiveci Constantin / 216
170. Giurescu Constantin / 216
171. Glasman Haim Noe / 218
172. Glogojanu Ion / 218
173. Grădinescu Emil / 219
174. Grecescu Emil / 220
175. Gubandru Aurel / 221
176. Guşă Ştefan / 223
177. Harabagiu Sorin / 226

178. Hlihor (Adam) Georgeta / 226
179. Hlihor Mihai / 227
180. Horvath Gheorghe Arpad / 228
181. Iacobescu Aimée-Gabriela / 232

182. Iamandi Romeo / 232
183. Iarca Alexandru / 233
9
184. Iarca C. Constantin (Costică) / 233

185. Iarca Ioan / 235
186. Ichim I. Mircea-Adrian / 236
187. Ifrim Marin / 237
188. Ilie Aurel-Constantin / 238
189. Ilie I. Mirea / 239
190. Iliescu Dem (Dumitru) / 240
191. Iliescu Gheorghe (Gogu) / 241
192. Iliescu Nicolae / 243
193. Ioachim Pavel (Paul) / 243
194. Ioaniţescu Pompiliu / 245
195. Ionescu Gh. Dimitrie / 246
196. Ionescu Gheorghe / 247
197. Ionescu T. Ion / 248
198. Ionescu Magdalena / 249
199. Ionescu Mariana / 250
200. Ionescu Ovidiu / 251
201. Ionescu Pompiliu / 252
202. Ionescu Şerban / 253
203. Ionescu-Nişcov Traian / 254
204. Ionescu-Râmnic Ion / 255
205. Ioniţă Antonia / 256
206. Ioniţă Nicodim / 256
207. Ioniţă-Radu Florentina / 257
208. Istrate Gheorghe / 259
209. Istudor Nicolae / 260
210. Ivan Dorin / 261
211. Janina Nectara / 266

212. Jinga Nicolae Daniel / 266
213. Jingoiu Mihaela - Cătălina / 268
214. Jitianu Ion / 269
215. Lazăr Sorin / 272

216. Lăzărescu Ştefan / 273
217. Lăzăroiu Dumitru Felician / 273
218. Lefter Bogdan / 275
219. Livovschi Vicenţiu / 276
220. Lomaca C. Constantin / 278
10
221. Lupaşcu Neron / 278

222. Luscan Mina Ion / 280
223. Macedonescu Alexandru / 282

224. Macovescu Dumitru / 282
225. Macovescu George / 283
226. Manole Gheorghe / 283
227. Manolescu Chiracule / 285
228. Manolescu Dan / 285
229. Mareş Teodora / 284
230. Marghiloman Alexandru / 288
231. Marin Constantin / 290
232. Marin Firmilian / 291
233. Marinescu Gheorghe / 292
234. Marinescu D. Gheorghe / 293
235. Marino-Moscu Constanţa / 295
236. Maximilian Velimir Vladimir / 296
237. Mănăilă Eugen / 298
238. Mănăilescu Lucian / 298
239. Mândricel Ilie / 299
240. Menzopol Florin / 300
241. Metaxa Mihail / 301
242. Micu Mircea / 302
243. Mihai Ştefan / 302
244. Mihalache-Buzău George / 303
245. Mihăescu-Nigrim Grigore Nicolae / 303
246. Mihăescu-Nigrim Vladimir / 305
247. Mihăescu-Nigrim Yarodara / 306
248. Mihăilescu Cristian / 307
249. Mihăilescu Dan-Constantin / 308
250. Mihălcescu Irineu Ioan / 310
251. Milea Mihail / 311
252. Milu Gheorghe / 313
253. Minovici Ştefan / 313
254. Mircescu Gore / 314
255. Miroiu Adrian Florin / 315
256. Mocanu Petre Călin / 317
257. Modreanu Cristina / 317
258. Moise Carmen-Mihaela / 318
259. Moisescu-Herivan Doina / 319
260. Moldoveanu V. Gheorghe / 320
11
261. Moldoveanu-Nestor Elisabeta / 321

262. Moscu Adina-Paula / 322
263. Moscu Alexandru / 324
264. Moscu Gheorghe (Gogu) / 324
265. Moscu Panait Gheorghe / 325
266. Moser-Padina Alexander / 326
267. Murea Victor / 328
268. Murgescu Costin / 328
269. Muşat Ioan / 329
270. Nae Leonard / 332

271. Naum Hristache / 333
272. Necula Nicolae / 333
273. Negoescu Cornel / 335
274. Negoiţă Iulius - Paul / 336
275. Negoşanu Grigore / 337
276. Negulescu C. Emil / 338
277. Neguţ Silviu / 339
278. Nestor Remus / 341
279. Nestorescu I. Nicolae / 342
280. Nestorescu Valerian / 343
281. Nichita Eleodor / 344
282. Nicolescu T. Ion / 344
283. Nicolescu D. Vasile / 345
284. Nicolescu-Buzeşti C. Grigore-Gheorghe / 346
285. Nicolici St. Alexandru / 347
286. Niculescu-Buzău Nicolae / 348
287. Niculescu Nicolae / 350
288. Niţă C. Marin / 350
289. Olaru Leonard / 352

290. Oprea O. Gheorghe / 353
291. Oproescu Alexandru / 354
292. Orban Carmen / 356
293. Orcan Sabin / 357
294. Oroveanu Titus / 358
295. Otescu Ion / 359
12
P
296. Palade Emil / 364
297. Palade Emil George / 364
298. Panaitescu Rodica / 365
299. Pandele Alexandru / 366
300. Papadat-Bengescu Hortensia / 368
301. Papadopol C. A. / 369
302. Papadopol Gh. Ştefan / 369
303. Papuc Aurel Constantin / 371
304. Paraschiv Dobre / 372
305. Paraschivescu Mihai / 373
306. Paraschivescu Nicolae / 373
307. Partal Petre / 374
308. Păle Dănuţ / 375
309. Păun C. Alexandru / 376
310. Păun Laurenţiu / 377
311. Păuşescu Exacustodian / 378
312. Pârvulescu Eugeniu Puiu / 379
313. Pâslaru Gh. George / 381
314. Pella V. Vespasian / 382
315. Peneş Ioan / 383
316. Peneş Nicolae / 385
317. Penu Cornel / 387
318. Perieţeanu Alexandru / 389
319. Perietzeanu-Buzău V. Alexandru / 389
320. Persu I. Aurel / 389
321. Petcu Constantin / 390
322. Petculescu Atanasie / 391
323. Peticilă Adrian George / 392
324. Petre (Diaconescu) Adela / 393
325. Petrescu Mihai / 394
326. Petrescu Ovidiu - Cameliu / 395
327. Petrescu Stan / 397
328. Petrescu-Burloiu I. / 398
329. Petrescu-Dragoe Constantin / 399
330. Petrişor Adelin-Laurenţiu / 400
331. Petrovici Gr. Nicolae / 401
332. Pietrăreanu Adriana / 402
333. Pintilie Stelian / 403
334. Plămădeală Antonie / 404
335. Pleşea Maria Monalisa / 405
336. Podeanu Maria (Mimi) / 406
337. Podgoreanu George / 407
13
338. Pogonaru Nicolae / 407

339. Popa Cristinel-Pompiliu / 409
340. Popescu Dumitru Cuconu / 410
341. Popescu Elena / 411
342. Popescu Elena-Liliana / 411
343. Popescu Florentin / 412
344. Popescu Gabriel / 415
345. Popescu I. Iliuţă / 416
346. Popescu I. Ioan / 417
347. Popescu Petre / 418
348. Popescu Ştefan / 419
349. Popescu P. Traian / 420
350. Popescu C. Tudor / 421
351. Popescu-Buzeu Mitică / 421
352. Popescu-Ruşavăţ Mircea / 422
353. Popovici Nicolae / 422
354. Posea N. Grigore / 423
355. Posea N. Nicolae / 425
356. Posea N. Petre / 425
357. Postelnicu Gheorghe / 426
358. Postolache Carmen / 428
359. Potlogea Ion / 430
360. Preda Cezar - Florin / 430
361. Predescu Pandele / 432
362. Predescu Vladimir / 433
363. Pricopescu Emil / 434
364. Pufu Mircea-Vlad / 435
365. Puric Dan / 436
366. Rache Felix Aurelian / 440

367. Radu D. Aurelian / 440
368. Radu N. Aurelian / 441
369. Radu Dumitru / 442
370. Radu Elena / 443
371. Radu Gabriel / 443
372. Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin / 445
373. Răduică Ştefan / 446
374. Rădulescu-Pogoneanu I. A. / 446
375. Rătescu Dinu / 448
376. Râmniceanu Gh. Dumitru / 449
377. Rîpeanu Aurelian / 450
14
378. Roman G. T. August / 451

379. Romanescu Cristinel-Sebastian / 451
380. Romanescu Ion / 452
381. Romaşcanu Lucian / 453
382. Roşioru Ion / 454
383. Runceanu Mihaela / 457
384. Sandu Eugen / 460

385. Sandu Tudor / 460
386. Sandu-Ville Constantin / 461
387. Sava-Popa Gheorghe / 462
388. Sălcuţan Mihai / 463
389. Săraru Stan / 465
390. Sărăţeanu C. Constantin / 466
391. Săvulescu T. Traian / 467
392. Sburlan A. Dumitru / 468
393. Scărlătoiu Grigore (Greg) / 469
394. Scoroşanu Dumitru / 470
395. Seceleanu N. Dumitru / 471
396. Serbescu-Lopătari Dumitru / 473
397. Serghiescu Teodor / 475
398. Severeanu Nicolae / 477
399. Sibiescu Vasile / 478
400. Sileanu Ştefan / 478
401. Sinulescu Benone / 480
402. Soare Claudiu / 481
403. Solcan Dan / 482
404. Somnea Oprea / 483
405. Spirescu Gheorghe / 484
406. Stan Alexandru / 485
407. Stan Aurel / 486
408. Stan Constantin / 487
409. Stan Valerică / 489
410. Stanciu Ion / 489
411. Stancu Stelian / 491
412. Stănculeanu Gheorghe / 492
413. Stănescu V. Gheorghe / 494
414. Stănescu Justin / 495
415. Stănescu Mihai / 495
416. Stănescu R. Nicolae / 497
417. Stănescu S. Petre / 498
15
418. Stănescu Romulus / 499

419. Stănescu Ştefan / 499
420. Stănilă Liviu / 201
421. Stănuţă Ionel / 502
422. Stehan Alexandru / 504
423. Steinberg Saul / 505
424. Sterian Margareta / 506
425. Sterian Valeriu / 508
426. Stoica Mădălin / 509
427. Stoica Relu / 509
428. Stoica Victor / 511
429. Stoicescu N. Antoaneta-Gabriela / 511
430. Stoicescu Passionaria / 512
431. Stoika T. Alexandru-Cezar / 514
432. Stoika T. Constantin / 514
433. Stoika T. Titus / 516
434. Stroescu Ion / 517
435. Sudeţeanu Constantin / 518
436. Şaguna Sorin / 522

437. Şeicaru Pamfil / 522
438. Şerban Oana-Camelia / 524
439. Şerbănescu Rodica / 525
440. Şerdinescu N. Petre / 526
441. Şoldea I. Camelia / 527
442. Şontică Daniela / 527
443. Ştefan Corneliu / 529
444. Şuşnea Valeriu / 530
445. Tache-Gheorghe Rodica / 534

446. Tarara Gheorghe / 535
447. Tăbăcaru Ion / 536
448. Tănase Laurenţiu / 537
449. Tănase Mircea / 537
450. Tănăsescu Nistor / 538
451. Tătaru Călin - Petru / 539
452. Tătăranu Nicolae / 541
453. Tătulescu Petruţa / 543
454. Tegăneanu C. Constantin / 543
16
455. Teodorescu A. Constantin / 544

456. Teodorescu O. Cristian / 544
457. Teodorescu Mihai Honorius / 545
458. Teodoru P. Emil / 546
459. Tetrat Iuliu / 547
460. Tincu Giulio / 548
461. Toader Vasile / 549
462. Trandaf Valeriu / 550
463. Trestioreanu Constantin / 551
464. Tudor Mihalache / 553
465. Tudorancea Miahil Adrian / 553
466. Tupan Maria Ana / 554
467. Ţarălungă Ştefan / 558

468. Ţintoiu Ion / 558
469. Ulici Laurenţiu / 562

470. Ulmeanu Sebastian / 563
471. Ungureanu Constantin / 564
472. Ursache Magda / 564
473. Van Der Meiren Jean Pierre / 568

474. Vasile Domente / 569
475. Vasilescu Adrian / 571
476. Vasilescu Alfred / 572
477. Vasilescu Paul / 573
478. Velescu Alexandru / 574
479. Vencov I. Ştefan / 575
480. Vergu-Iordache Mioara / 576
481. Vernescu N. Dumitru / 576
482. Vernescu Ion / 577
483. Vicol Ion / 578
484. Vitzu Ion / 578
485. Vizireanu Adrian Ion / 579
486. Vînătoru Costel / 579
487. Vlase Oprea / 580
488. Vlădescu Radu / 581
17
489. Vlăducă-Marghiloman Irina / 582

490. Vlăsceanu Lazăr / 583
491. Voicilaş Constantin / 584
492. Voicu Mihail / 585
493. Voiculescu Vasile / 586
494. Voinescu Radu / 589
495. Vrapciu Liusic / 590
496. Vrânceanu Alexandru - Viorel / 591
497. Zaharescu Petru / 594

498. Zainea Pimen / 594
499. Zangopol V. Petre / 595
500. Zăinescu Aurel-Ion / 597
POSTFAŢĂ / 598
BIBLIOGRAFIE / 599
18
CUVÂNT ÎNAINTE
Această carte este despre 500 de buzoieni, de ieri şi de azi, care prin educa-
ţie, muncă, inteligenţă şi multă creativitate au contribuit şi contribuie la dezvoltarea
comunităţii buzoiene, comunităţii naţionale sau internaţionale.
Fără promovarea şi preţuirea permanentă a personalităţilor noastre nu vom
putea progresa ca neam şi nu vom putea avea modelele de referinţă, atât de necesa-
re tinerei noastre generaţii.
Am început demersul de promovare a valorilor buzoiene din 2016, atunci
când, în urma unui sondaj sociologic, am constatat că în topul celor mai importanţi
10 buzoieni din toate timpurile, cele mai multe persoane nu ar fi trebuit să existe
acolo.
Prima acţiune a constat în tipărirea unui calendar mare de perete, cu fotogra-
fiile şi biografiile unor personalităţi care şi-au adus o contribuţie remarcabilă la
istoria neamului românesc.
Acest calendar a fost pus în fiecare sală de clasă din oraşul nostru şi a fost
transmis către toate instituţiile din municipiu şi judeţ, inclusiv tuturor şcolilor din
mediul rural.
Aceleaşi personalităţi au fost puse în valoare şi prin includerea fiecărei bio-
grafii în agenda tipărită de primărie, pentru anul 2018.
De asemenea, începând din luna ianuarie şi până în decembrie 2018 eu per-
sonal, împreună cu istorici buzoieni şi din ţară, inclusiv din Republica Moldova şi
Ucraina, am promovat personalităţile buzoiene, în cadrul a două proiecte închinate
Centenarului: „Ora de istorie” şi „Personalităţi buzoiene”.
Acţiunea de promovare a personalităţilor buzoiene continuă cu această carte,
„500 de buzoieni pentru România”, scrisă de trei buzoieni, mari iubitori de istorie
şi adevăr, dr. Marius-Adrian Nicoară, Valeriu Nicolescu şi dr. Valeriu Avram.
Veţi descoperi lucruri mai puţin ştiute despre cei mai valoroşi şi talentaţi bu-
zoieni: oameni de ştiinţă, antreprenori, scriitori, pictori, sculptori, compozitori sau
19
sportivi, cele mai reprezentative personalităţi ale Buzăului, care au contribuit deci-
siv la evoluţia socială, politică şi economică a României.
Felicit autorii pentru această lucrare extraordinară şi îmi doresc ca prezenta
lucrare să fie doar o primă etapă a unui proiect de durată, ce pune accentul pe iubi-
rea de patrie, unitatea neamului, respectul faţă de oameni şi ţara noastră dragă.
Cu siguranţă mai sunt buzoieni extraordinari care nu au fost cuprinşi aici.
Rog cititorii să semnaleze autorilor orice buzoian remarcabil, care a ajutat şi ajută
comunitatea şi ţara.
Invit, cu mare drag, pe toţi cititorii să parcurgă cu atenţie acest modern în-
dreptar şi să rememorăm împreună pe marii buzoieni, pentru că fiecare dintre ei ar
putea fi un reper al oraşului sau ţării noastre.
Constantin Toma
Primarul Municipiului Buzău
1 decembrie 2018
20
INTRODUCERE
Am considerat o datorie de onoare reunirea într-o lucrare cuprinzătoare, de

tipul unui dicţionar, a unor scurte biografii ale celor mai cunoscuţi buzoieni din
ultimul veac.
De-a lungul timpului, diverşi cercetători precum Alexandru Oproescu, Nico-
lae Peneş, Viorel Frîncu, Alexandru Gaiţă, Relu Stoica, Marin Ifrim, Gabriel Co-
cora, Dorin Ivan, sau Mircea Tănase, au prezentat în diferite lucrări, studii despre
unele dintre personalităţile incluse în acest volum.
Să nu-i uităm nici pe acei cercetători de la nivel naţional care au alcătuit di-
verse dicţionare cuprinzând personalităţi din domeniile ştiinţei şi tehnicii, despre
teologi, clerici şi seminarişti etc., ce includ şi buzoieni.
Desigur că am început prin a stabili criterii măsurabile pentru evaluarea per-
sonalităţilor care urmau să apară în acest volum. Printre criteriile avute în vedere,
ca să eliminăm controversele şi arbitrariul, au fost: calitatea umană, reuşitele per-
sonale, familiale sau profesionale, recunoaşterea naţională şi internaţională, rezul-
tatele activităţilor publice, calitatea de posibil model pentru tânăra generaţie, buna
conduită şi implicit absenţa activităţilor infracţionale. Iată, de exemplu, la momen-
tul elaborării lucrării, oraşul Buzău avea 116 cetăţeni de onoare, dintre care 27 au
obţinut această recunoaştere post-mortem, alţi 14 decedând după dobândirea aces-
tei calităţi.
Volumul include, într-o primă selecţie, 500 de nume, profesionişti de excep-
ţie din diferite domenii de activitate, multe devenite legende, dar şi contemporani ai
noştri care au excelat în ştiinţă, economie, cercetare, medicină, cultură etc., prin
care, şi cu care, Buzăul se identifică. S-au născut, s-au format şi educat aici, au
continuat să se pregătească devenind specialişti recunoscuţi în domeniile în care îşi
desfăşoară activitatea. Între aceştia: teologi, sportivi, militari, artişti de primă mă-
rime ai scenei româneşti, literaţi, membri ai Academiei, arhitecţi care au realizat
construcţii monumentale emblematice, foşti şi actuali parlamentari sau membri în
guvernele României.
21
Unii dintre ei au devenit buzoieni prin adopţie, reuşind să se identifice cu

problemele locului, cu speranţele şi dorinţele buzoienilor, servind urbea cu devo-
tament şi credinţă sau, cei ajunşi în posturi înalte, făcându-ne mândri prin contribu-
ţiile lor de excepţie. Este cazul lui Nicu Constantinescu, primar timp de 5 mandate,
considerat, prin ceea ce a realizat, ctitorul Buzăului modern, sau Dr. Constantin
Angelescu, de numele căruia se leagă realizări de excepţie în domeniul învăţămân-
tului. De asemenea, în anii înfăptuirii României Mari, au devenit buzoieni verita-
bili: savantul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel; Mihail Bălănescu,
membru de onoare al Academiei Române, specialist în Fizică Atomică; jurnalistul
şi istoricul Florian Bichir; Emil Boianovici, arhitect şef al oraşului; istoricul şi poli-
ticianul Gheorghe Buzatu; omul de afaceri Ching Ling (Clement) Hung, preşedinte
al Greengroup şi mulţi alţii.
Este o datorie a noastră să-i menţionăm şi să-i facem cunoscuţi buzoienilor şi
nu numai, spre a fi apreciaţi aşa cum se cuvine, de a comemora, în acelaşi timp, pe cei
care nu mai sunt printre noi, dovadă de respect şi consideraţie pentru strădaniile lor.
Sigur, avem cunoştinţă de faptul că în instituţii de prestigiu din străinătate
sau din ţară îşi desfăşoară activitatea şi alţi buzoieni valoroşi - cercetători, profesori
universitari, medici renumiţi - care sunt recunoscuţi pentru meritele lor. De aceea
ne propunem să aprofundăm documentările pentru a-i identifica şi include într-o
ediţie viitoare astfel încât să realizăm un dicţionar enciclopedic, dacă termenul nu
este prea pretenţios, cu cei care reprezintă elita Buzăului. Şi aceasta cu atât mai
mult cu cât constatăm că elitele sunt tot atâtea embleme ale municipiului de la
Curbura Carpaţilor, pe care îl reprezintă cu mândrie şi cu cinste, făcând ca oraşul
lor şi prin acesta ţara noastră, să fie cunoscute şi apreciate.
Ca autori am încercat să ne ridicăm la înălţimea momentului Centenar, de-
monstrând că cei 500 de buzoieni sunt români adevăraţi, care poartă în suflet res-
pectul pentru valorile perene ale neamului şi ţării, recunoscute şi ca valori europene.
Cartea poate contracara discursuri despre caracterul marginal al culturii române,
implicit al celei buzoiene şi demonstrează că spiritualitatea nu poate fi mică sau
mare, ci este universală.
Este de domeniul evidenţei faptul că prin promovarea acestora imaginea Bu-
zăului în lume poate fi mai bună. Noi credem că putem conta pe îmbunătăţirea vo-
lumului în următorii ani.
Volumul este alcătuit după modelul european sau atlantic, de tip „Who’s
Who”, tocmai din dorinţa de a urma şi în acest domeniu calea ţărilor occidentale,
ca mică enciclopedie ce cuprinde 500 de biografii ale elitei buzoiene din perioada
22
contemporană, - oameni din domeniul culturii (teatru, cărturari, artă plastică, litera-
tură), ştiinţei (inginerie, informatică, arhitectură), educaţiei, administraţiei, afaceri-
lor, politicieni, sportivi.
Totodată ne dorim ca lucrarea să creeze o nouă viziune asupra a ceea ce re-
prezintă Buzăul în România şi în lume, chiar dacă unele dintre personalităţile pre-
zentate au contribuit, ca anonimi sau ca personaje recunoscute, la dezvoltarea cul-
turală, ştiinţifică şi economică a ţării, păstrând în memoria personală sau colectivă,
legendarul tărâm al Buzăului. Subliniem astfel faptul că transgresiunea şi omogeni-
zarea culturală au dus identitatea buzoiană la nivel naţional, demonstrând că Buză-
ul este şi unul din centrele spirituale importante din ţara noastră. Observăm şi fap-
tul că Buzăul totalitar a creat o spiritualitate în absenţa democraţiei, ca de altfel în
toată ţara, iar vectorii ei au fost personalităţile ce se regăsesc în acest volum.
Concluzionăm însă că dimensiunea spirituală este indispensabilă pentru în-
săşi supravieţuirea democraţiei în România, iar reprezentanţii de frunte ai Buzăului
se regăsesc în acest efort. Considerăm că aceasta sumă de biografii „Who's Who în
Buzău” este o reflectare a elitei locale trecute sau prezente, ce poate constitui mo-
dele şi oferi căi de dezvoltare.
Pentru ca proiectul să fie complet, urmărim să facem din această lucrare o
carte de referinţă, continuată prin publicarea în anii următori, a unei ediţii revizuite,
îmbunătăţite, complementare, deoarece este posibil să fi scăpat din vedere sau să
nu fi avut informaţii despre nume importante în plină afirmare la momentul tipăririi
volumului. Totodată facem apel la cititori să ne semnaleze informaţii despre alţi
buzoieni performanţi, care merită să se regăsească în viitorul dicţionar.
Autorii
Buzău,
30 noiembrie 2018
23
A
Alexandrescu D. Constantin1, general de brigadă, inginer electronist, ingi-

ner de transmisiuni, profesor universitar, s-a născut la 15 iulie 1931 în comuna Be-
ceni. Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electronică şi
Telecomunicaţii, specialitatea Telecomunicaţii (1968) şi al Academiei Militare,
specialitatea Transmisiuni (1958); studii postuniversitare la Institutul Central de
Studii pentru Problemele Conducerii Economiei (1970); Institutul Central pentru
Conducere şi Informatică (1980). În anul 1977 obţine titlul de doctor în ştiinţe mili-
tare cu teza Contribuţii la studiul sistemelor de transmisiuni şi a transmiterii date-
lor pentru sistemul automatizat de conducere. Desfăşoară activitate didactică uni-
versitară în cadrul Academiei Militare (1958-1970), din 1990 fiind profesor asociat
la Academia de Înalte Studii Militare. Totodată, activează în cercetare în cadrul
Institutului de Cercetări Ştiinţifice şi Proiectări al M.Ap.N., Bucureşti (1970-1976).
Locţiitor şef de direcţie în Marele Stat Major Bucureşti (1976-1984); şeful Centru-
lui de Calcul al Academiei Militare Bucureşti (1984-1989). A desfăşurat activităţi
ştiinţifice în domeniile: sisteme tehnice pentru automatizarea conducerii trupelor;
elaborarea de echipamente tehnice pentru automatizarea conducerii; analiză şi pro-
iectare de sisteme informatice integrate; transmisiuni militare moderne; aplicarea
cercetării operaţionale în domeniul militar; autor sau coautor a 6 cărţi, dintre care
menţionăm: Elemente de calcul grafic şi nomografie (Ed. Academiei Militare,
1968); Probleme ale ştiinţei conducerii cu aplicaţii în domeniul militar (Ed. Milita-
ră, 1970); Ştiinţa conducerii în domeniul militar capitolul Sisteme informaţionale
(Ed. Militară, 1984); Bazele matematice ale organizării sistemelor de transmisiuni
(Ed. Militară, 1994); Probleme filosofice ale ştiinţei militare, capitolul Modelarea
luptei (Ed. Militară, 1987). A publicat 38 articole în ţară şi 2 în străinătate; a parti-
cipat la peste 30 de conferinţe şi simpozioane.
Alexandru Cristian (27 octombrie 1953-14 noiembrie 2007), fotba-

list şi profesor de educaţie fizică şi sport, s-a născut în comuna Robeasca,
judeţul Buzău, unde a absolvit şi cursurile şcolii generale. Urmează o şcoală
profesională la Brăila, timp în care este legitimat la
„Chimia” Brăila din Divizia C. Pleacă să efectueze
serviciul militar obligatoriu, fiind component al
echipei „Victoria” Roman, pe postul de portar. Se
remarcă în 1974, la meciul cu „Gloria” Buzău, câş-
tigat de echipa sa cu scorul de 1-0.
În sezonul 1974-1975, se transferă la „Gloria” Bu-
zău, ce activa în Divizia B, cu care în 1977-1979, pro-
movează în Divizia A. În 1978-1979, Alexandru Cristian
(Cristian II) a fost al treilea portar din Liga I, fiind selec-
ţionat pentru Lotul Olimpic al României. Între anii 1980-
1
Dicţionarul specialiştilor, un “Who’s Who” în ştiinţa şi tehnica românească, vol. II, Editura Tehni-
că, Buc., 1998, p. 16-17 (în continuare, Dicţionarul specialiştilor …).
26
1983, a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Suceava, după

care revine la „Gloria” Buzău cu care promovează în Divizia A, astfel că în 1984-
1985 joacă în Cupa Balcanică.
În sezonul 1985-1986, după o dispută violentă cu profesorul Gheorghe Con-
stantin, despre Ion Viorel (Vioară), părăseşte fotbalul şi se încadrează ca profesor
de activităţi sportive la Casa Pionierilor (azi Palatul Copiilor), după care este profe-
sor de educaţie fizică şi sport la Şcoala Generală nr. 14, unde va activa până la de-
ces. În semn de respect pentru această personalitate reprezentativă a fotbalului bu-
zoian, în fiecare an se organizează „Memorialul Cristian Alexandru”2. În 17
decembrie 2018 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare, post-mortem, al jude-
ţului Buzău.
Alexe George3, poet (26 noiembrie 1925-16 ianuarie 2013), s-a născut în sa-
tul Smârdan, comuna Brădeanu; fiul Vişei (născută Şerban) şi al lui Constantin
Alexe, ţărani. După încheierea instrucţiei şcolare în satul
natal, a urmat Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul”
din Buzău (1937-1945) şi Facultatea de Teologie din
Bucureşti (1945-1949), continuând cursurile de doctorat
la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, speciali-
tatea Teologie Fundamentală şi Istoria Religiilor (1951-
1954). Între anii 1948-1968 a lucrat în Sectorul Cultural
al Arhiepiscopiei Bucureştiului, în redacţia revistelor Pa-
triarhiei Române, bibliotecar la Biblioteca Sfântului Si-
nod şi în Departamentul Relaţii Externe Bisericeşti al
Patriarhiei Române, în America, America Centrală şi
Canada. În anul 1971, înfiinţează Societatea corală şi
culturală „România”, în Detroit, iar în 1973 a înfiinţat revista şi colecţia literară de
teologie, cultură şi artă „Comunitatea Românească”, în Detroit şi Michigan. Împre-
ună cu Theodor Damian, a fondat publicaţia „Romanian Medievalia”. A editat cărţi
şi reviste, a publicat numeroase studii, eseuri şi articole de spiritualitate şi cultură
creştină ortodoxă în România, Europa şi America, şi a participat activ cu comuni-
cări teologice, istorice şi literare la simpozioane şi congrese internaţionale.
În 1969 s-a stabilit în S.U.A., împreună cu soţia sa, Ruxandra Alexe, artist
plastic şi pictor de icoane, ţară în care şi-au continuat activitatea culturală, editoria-
lă şi artistică la Departamentul Publicaţiilor de pe lângă Arhiepiscopia Ortodoxă
Română de Spiritualitate şi Cultură Creştină Ortodoxă în România, Europa şi Ame-
rica, şi a participat activ cu comunicări teologice, istorice şi literare la simpozioane
şi congrese internaţionale. A fost şi profesor universitar.
A debutat cu povestirea Un vis, tipărită în revista buzoiană „Muguri” (1940-
1941) şi editorial în anul 1991, când publică volumul de versuri, Ţărmul dinspre
2
Material pus la dispoziţie de d-l Dan Tulpan, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
3
Date extrase din volumul de versuri Ţărmul dinspre cer, Editura Moonfall Press, Washington, D.C.,
1991; „Ziarul Lumina”, 23 ianuarie, 2013 (Pr. prof. dr. Gheorghe I. Drăgulin).
27
cer (a doua ediţie, 1993), în Colecţia literară „Comunitatea românească”. A îngrijit

o ediţie de cântece populare olteneşti de Teodor Bălăşel, în 1994, publică Diorame
teologice şi literare (eseuri) şi un volum de poeme în limba engleză, cât şi volumul
de articole şi eseuri Diorame teologice şi literare, Ajungă vieţii (versuri, 2007). A
fost membru al Asociaţiei Naţionale a Scriitorilor Profesionişti din SUA şi membru
al Uniunii Scriitorilor din România.
A decedat în ziua de 16 ianuarie 2013, rămăşiţele pământeşti fiindu-i
aduse în ţară pentru înmormântare, în ziua de 22 ianuarie.
Alexiu G. Iulian4, profesor universitar, s-a născut la 23 iulie 1910, în comu-

na Tohani, fostul judeţ Buzău. Absolvent al Şcolii Politehnice Bucureşti, secţia
Construcţii (1937), licenţiat în Ştiinţe matematice (1936). În anul 1974 obţine titlul
de doctor în Ştiinţe Tehnice cu teza Contribuţii la calculul stabilităţii elementelor
de construcţii metalice solicitate la compresiune. Din 1937 este asistent la Şcoala
Politehnică Bucureşti (1937-1948), conferenţiar la Institutul de Construcţii (1948-
1952) şi Institutul de Căi Ferate (1950-1958), profesor la Institutul de Construcţii
(1958-1975). În paralel, a desfăşurat activităţi ca inginer în cadrul Regiei Autono-
me CFR, Direcţia Poduri Bucureşti (1937-1947), şef serviciu (1947-1958), consili-
er la Comisia de Avizare (1958-1970), şef proiect (1959-1966) în cadrul Institutu-
lui de Proiectări Căi Ferate Bucureşti (1947-1958).
Autor al cărţilor: O metodă analitică pentru calculul retrasării curbelor de
cale ferată (1945); Curs de lucrări de artă (1956); Poduri masive (1970). A publi-
cat articole ştiinţifice în reviste de specialitate; decorat cu ordinul Coroana Româ-
niei, Medalia Muncii, Ordinul Muncii clasa a III-a.
Alstani Achim, general paraşutist (r), fiul lui Constantin, secretar comunal,
şi al Mariei, s-a născut la 25 mai 1932, în comuna Bărbăteşti-Vâlcea. A urmat cur-
surile primare în satul natal, liceul la Oradea şi apoi
Şcoala Militară de la Sibiu (1951-1953), la absolvire
fiind avansat locotenent.
A îndeplinit funcţiile de comandant de pluton elevi
la Şcoala Militară de Ofiţeri de la Ineu (1953-1955); co-
mandant de companie la U.M. 01161 Beiuş (1955-1956)
şi şef birou cadre la U.M. 01340 Oradea (1956-1961). În
anul 1956 a fost avansat locotenent major, iar în 1960,
căpitan.
Între anii 1961-1964 a urmat cursurile Academiei
Militare Bucureşti. După absolvire este avansat maior şi
numit şef de Stat Major la UM 01171 Buzău (1964-1970)
şi apoi în aceeaşi funcţie la Regimentul de Paraşutişti (1970-1980). În 1970 a fost
avansat locotenent colonel, iar în 1975, colonel, în urma examenului susţinut la
4
Dicţionarul specialiştilor …”, p. 18-19.
28
Academia Militară. Este numit comandantul Regimentului de Paraşutişti Buzău

(1980-1983, până în 1980 a fost singura unitate de acest gen din România), în
această perioadă regimentul participând la o mare aplicaţie în zona Vlădeni-
Braşov, în cadrul Tratatului de la Varşovia. Cu acest prilej s-a executat o paraşutare
în condiţii meteo şi de teren foarte grele, acţiune apreciată cu calificativul „Foarte
bine”. De asemenea, în urma inspecţiei unei comisii M.Ap.N, Regimentul a obţi-
nut, pentru prima dată de la înfiinţare, acelaşi calificativ. În 1982, Regimentul a
organizat o consfătuire pe armată a paraşutiştilor militari, la care a luat parte con-
ducerea armatei (peste 45 de generali, împreună cu Şeful Statului Major General,
general colonel Vasile Milea), acţiunea bucurându-se de aprecieri deosebite
A îndeplinit apoi funcţia de comandant al Trupelor de Paraşutişti Bucureşti
(1983-1998). A mai absolvit un curs postacademic la Bucureşti (1984), cât şi un
curs de specializare (1985), fiind înaintat la gradul de general de brigadă.
Membru PCR (1954-1989), membru PDSR din 2 ianuarie 1992. A fost se-
cretar de organizaţie UTC, secretar al organizaţiei PCR pe comandament, membru
în Consiliul Politic al Armatei (1975-1986).
Ca membru PDSR a fost vicepreşedinte al Biroului Consiliului Municipal
Buzău (1993-1999), din 1999 fiind secretar executiv al BCM Buzău. Membru al
Biroului Consiliului Naţional de Arbitraj al PDSR (din 1994). Consilier municipal
(2000-2004); preşedinte al Comisiei de protecţie socială.
Din anul 2008 este preşedinte al Filialei Buzău a Asociaţiei Naţionale Cultul
Eroilor „Regina Maria”, militant activ pentru identificarea, restaurarea, construirea
şi ocrotirea monumentelor, cimitirelor, edificiilor sau oricăror construcţii şi lucrări
existente la nivelul judeţului Buzău, pentru cultivarea dragostei şi ataşamentului
faţă de patrie şi idealurile sacre ale poporului şi armatei României şi pentru atrage-
rea tineretului la activitatea de îngrijire a cimitirelor şi operelor comemorative de
război închinate eroilor şi martirilor neamului.
În anul 2013, a iniţiat publicaţia „Buzăul Eroic”. Printre activităţi a continuat
concursul interşcolar „Monumente şi eroi, mărturii peste timpuri”. În anul 2010 a
reuşit să contribuie la consolidarea monumentului Regimentului 48 Infanterie şi să
amenajeze parcul adiacent, cunoscut azi ca Parcul Eroilor. Cu sprijinul Consiliului
Judeţean şi al Primăriei Cătina, în această comună a fost înălţat un monument în-
chinat eroilor, ca de altfel şi în localităţile: Cernăteşti, Costeşti, Mihăileşti, Vintilă
Vodă, Racoviţeni. De asemenea, s-a realizat albumul Monumente şi eroi buzoieni,
de Relu Stoica şi revista „România Eroică”.
Anastasescu Carol a văzut lumina zilei la 2 martie 1918 în comuna Co-

cargea din judeţul Ialomiţa. Imediat după naştere, părinţii săi s-au mutat în oraşul
Buzău, el declarându-se buzoian get-beget.
A urmat şcoala primară, apoi Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău,
dar după obţinerea diplomei de bacalaureat şi un an de studenţie, a renunţat la stu-
diile universitare şi a optat pentru arta pilotajului, înscriindu-se la Şcoala de Ofiţeri
de Aviaţie de la Cotroceni. După terminarea şcolii, la 10 mai 1941, a fost avansat la
29
gradul de sublocotenent şi repartizat la Escadrila 62 din Grupul 6 Vânătoare (Flotila

2 Vânătoare) dislocată la Turda.
La 1 octombrie 1941, sublocotenentul av. Carol
Anastasescu a plecat, împreună cu personalul navigant şi
tehnic al Escadrilei 62, pe frontul de la Stalingrad, unita-
tea acţionând rând pe rând, de pe aerodromurile de la
Morozovskaia, Tacinskaia şi Rostov, executând 125 mi-
siuni de însoţire şi protecţie a avioanelor de bombarda-
ment româno-germane. În timpul luptelor de la Stalingrad,
avionul său a fost avariat de două ori în confruntările ae-
riene cu vânătorii inamici, dar, ca prin minune, n-a fost
rănit.
La 1 aprilie 1943, Escadrila 62 a fost retrasă în ţară
pentru refacere, stabilindu-şi baza pe aerodromul de la
Pipera-Bucureşti. Flotila 2 Vânătoare a primit în dotare şi avioane I.A.R.-80, având
misiunea să asigure apărarea teritoriului de eventualele atacuri ale bombardierelor.
Sublocotenentul av. Carol Anastasescu era de serviciu pe aerodrom în ziua de 1
august când staţiile radar germane din Bulgaria au dat alarma anunţând Centrul de
Comandă al Apărării Antiaeriene de la Otopeni că vin asupra României „Indienii
cu patru pene” - adică bombardierele americane cu patru motoare. S-a vehiculat
ideea că sublocotenentul aviator a intrat cu avionul IAR-80 într-un bombardier
american ca un kamikaze. În realitate, tânărul pilot de vânătoare, deşi se afla într-o
stare confuză şi cu avionul în flăcări, a aterizat forţat într-un lan de porumb. A fost
internat într-un spital din Bucureşti, unde a stat aproape un an, întrucât i-a fost
afectată coloana vertebrală. A fost externat la 15 decembrie 1944. Pentru fapta sa
de arme a primit Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade clasa Crucea de Aur, cu
două barete. A fost avansat simultan până la gradul de căpitan. La 15 septembrie
1945 a fost trecut în rezervă.
Rămas fără ocupaţie şi serviciu, Carol Anastasescu a încercat să-şi continue
studiile universitare încercând să urmeze Dreptul. N-a fost primit, părinţii săi erau
oameni cu avere şi autorităţile comuniste n-au trecut cu vederea faptul că a luptat
pe Frontul de Est. Mai mult, la 1 august 1948, a fost arestat fără nici un fel de mo-
tiv, fiind întemniţat un an fără să fie judecat. Eliberat din închisoare, pentru a-şi
câştiga existenţa a urmat, între anii 1949 - 1950, cursurile unei şcoli de cadastru. În
perioada 1953 - 1957 a lucrat în cadrul unei întreprinderi de prospecţiuni funciare,
apoi s-a transferat la o fabrică de prelucrarea lemnului din Bucureşti, de unde în
anul 1980 s-a pensionat. După 1990, a fost avansat în etape până la gradul de co-
mandor (r) av. S-a stins din viaţă în anul 2005.
30
Anastasiu B. Toma, ofiţer de cavalerie (1 decembrie 1887-1917), s-a născut

la Buzău. A absolvit Liceul „Al. Hasdeu” şi Şcoala de ofiţeri de Cavalerie de la
Târgovişte, în anul 1909 fiind repartizat cu gradul de
sublocotenent la Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”.
Participă, cu gradul de căpitan, la Războiul de Reîntregi-
re din 1916-1918, dar cade eroic în luptele de la Oituz
din 7 august 1917. A fost înmormântat provizoriu la
Mănăstirea Pătrăşcani. Este adus la Buzău, în 1919, pen-
tru a fi reînhumat în cavoul familiei, cortegiul mortuar
fiind întâmpinat la gară de generalii Razu Aristide, Ioan
Vernescu şi Tomoriceanu. În faţa Liceului „Al. Hasdeu”
a vorbit sublocotenentul de rezervă Alexandru Şerdi-
nescu, în faţa Palatului Comunal, Anton Filotti, iar la
cimitir, căpitanul Chivulescu din Regimentul 7 Artilerie.
A fost avansat, post-mortem, la gradul de maior. Din anul 1924, o stradă din
Buzău, care unea străzile Petre Bărbulescu (Democraţiei) şi Pompiliu Ioaniţescu
(Transilvaniei), i-a purtat numele.
Andreescu Iulian5 (20 iulie 1897, Buzău-4 noiembrie 1957, Cluj), prim te-
nor al Operei din Bucureşti şi al Operei din Cluj, a slujit arta muzicală pe parcursul
unei strălucite cariere de 30 de ani. A debutat în opera
Faust (7 octombrie 1924). După absolvirea cursurilor
primare la Şcoala nr. 4 (actualmente nr. 8) şi Liceului
„Al. Hasdeu” (1918), urmează Conservatorul de Arte şi
Muzică, audiind în paralel cursuri şi la Facultatea de
Agronomie din Bucureşti. A absolvit secţia Artă drama-
tică şi canto, ca tenor liric. Este angajat, în 1924, ca so-
list al Operei Române din Bucureşti. A interpretat cu
succes roluri în: Rigoletto, Tosca, Traviata etc., creaţiile
sale atrăgându-i deopotrivă admiraţia şi simpatia criticii
şi publicului spectator, realizând roluri de succes în peste
44 de opere. În 1928 este trimis cu o bursă în Italia, unde
studiază la „Scala” din Milano. Revenit în ţară, se stabileşte la Cluj, fiind distribuit
în: Trubadurul, Bal mascat, Boema, Lohengrin, Regele visului, Vasul fantomă, cât
şi în roluri din operele unor autori români: Luceafărul, Păcatul boieresc, Horia ş.a.
Andreescu Gabriel6, profesor universitar doctor la Şcoala Naţională pentru

Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), specialist în domeniul ştiinţelor politi-
ce, activist pentru drepturile omului, licenţiat în fizică, membru fondator al Gru-
5
C. Dumitrescu, Material documentar privitor la istoria oraşului Buzău, (mss.la Serv.Arh.Naţ.Bz.)
vol. XII, p. 125.
6
Monografia Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”, Buzău, 1997, p. 64; Agenţia Română de Presă,
Rompres, …., p. 25-26.
31
pului pentru Dialog Social, publicist, s-a născut la 8 aprilie 1952, în oraşul Buzău.
Părinţii au fost economişti; tatăl, inspector financiar, a fost deţinut politic în anii
’50, după eliberare fiind încadrat ca muncitor. A urmat cursurile Şcolii generale
nr.1 Buzău, Liceul „B. P. Hasdeu” (1967-1972) şi Facultatea de Fizică din cadrul
Universităţii Bucureşti (promoţia 1976). Între anii 1980-
1987, participă la simpozioane de fizică, logică şi filoso-
fia limbajului. Urmează specializări la Center for Ideas
and Society, Departament of Philosophy, Reverside
(martie-iunie 1992), iar la Haga a urmat cursuri de legis-
laţie internaţională în domeniul drepturilor omului (ianu-
arie-februarie 1993).
A fost profesor de liceu (1976-1980), apoi cercetă-
tor ştiinţific la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie
Bucureşti (1980-1990). Între anii 1980-1987, a transmis
în Occident informaţii despre violarea drepturilor omului
în România, iar mai târziu şi texte anticomuniste. În de-
cembrie 1987-ianuarie 1988, a fost închis pe baza acuzaţiei de trădare, după inter-
ceptarea unor texte critice privind situaţia din România, predate unui străin. Elibe-
rat în urma unei amnistii, a fost anchetat în anii 1988-1989, în stare de libertate. În
vara anului 1988 a transmis o scrisoare de protest Conferinţei internaţionale de la
Cracovia pentru drepturile omului, organizată de „Solidarnosti”, scrisoare difuzată
de „Europa Liberă”. Între 1-15 iunie 1989, în timpul Conferinţei CSCE de la Paris,
a făcut greva foamei în semn de protest faţă de violarea drepturilor omului în Ro-
mânia. Din octombrie 1989, i s-a stabilit domiciliu forţat la Buzău, locuinţa părinţi-
lor de pe strada Democraţie fiind păzită permanent de un miliţian, iar în secret, şi
de Securitate. În seara zilei de 22 decembrie 1989, când cel care îl păzea şi-a pă-
răsit postul, a plecat imediat la Bucureşti. La 30 decembrie, s-a numărat printre
membrii fondatori ai Grupului pentru Dialog Social.
Membru al CFSN şi CPUN (ianuarie-11 mai 1990). La 10 decembrie 1990 i
s-a decernat, de către Human Rights Watch din New York, premiul Human Rights
Monitor. Membru fondator al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din
România, Comitetul Helsinki (APADOR-CH); fondator şi copreşedinte al Grupului
ecologic de cooperare; fondator (decembrie 1990) şi vicepreşedinte al Alianţei Ci-
vice, preşedinte al organizaţiei (din 1993); preşedinte al Centrului Naţional al Adu-
nării Cetăţeneşti Helsinki; director, din 1993, al „Revistei Române de Drepturile
Omului”. În anii 1992-1993 a fost redactor al revistei „22”, iar între anii 1994-
2004, editorialist la „Europa Liberă”.
Participă la simpozioane şi conferinţe naţionale şi internaţionale şi la lucrări
pe probleme despre tranziţie, democraţie, politică externă etc. în Franţa, Germania,
SUA, Italia, Olanda, Portugalia, Elveţia, Republica Cehă, Ungaria, Marea Britanie,
România.
În anul 1994 a primit Premiul Pro Amiciţia, oferit de Asociaţia Jurnaliştilor
Maghiari din România, iar în 1995, Premiul Pro Amiciţia, oferit de guvernul ma-
32
ghiar. În anul 1996 este numit de către Delegaţia Comisiei Europene Unite ca jur-
nalist european, în acelaşi an fiind premiat pentru cel mai bun eseu despre relaţiile
de prietenie româno-maghiare.
A publicat în reviste din ţară şi străinătate circa 1000 de articole, 150 de stu-
dii, 28 de cărţi şi a contribuit, în calitate de coautor, editor sau coeditor, la apariţia a
numeroase volume, unele traduse în limbi de circulaţie internaţională, dar şi în lim-
ba maghiară.
În februarie 2001 i s-a retras calitatea de membru al Grupului pentru Dialog
Social, în urma unor declaraţii privind posibila colaborare a lui Andrei Pleşu cu
Securitatea. În ultimii ani a publicat scrieri privind interpretarea documentelor din
arhivele Securităţii care au stârnit interesul cititorilor.
În anul 2000 a primit Ordinul Naţional „Steaua României” cu rang de
cavaler, Premiul „Pro Minoritate” din partea Fundaţiei Diaspora Timişoara
(2003), Premiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (2007),
„C. Rădulescu-Motru” Award recognition for the contribution to field of cul-
tural ideology (2012), Premiul revistei „Contemporanul” (2015), în anul 2009
a fost distins cu „Petofi Sandor” Award oferit de 21 st Century Institute Bu-
dapesta, iar în anul 2012, cu JSRI Award (Field Religion and Politics).
Andrei Gheorghe7, profesor, poet şi publicist (24 octombrie 1937 - 12 de-

cembrie 2008), s-a născut în comuna Sângeru-Prahova. A urmat cursurile primare
şi gimnaziale în comuna natală, apoi Liceul „I. L. Cara-
giale” din Ploieşti (promoţia 1955). A absolvit Faculta-
tea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, promoţia
George Călinescu (1963, diplomat universitar în Limba
şi literatura română; Teoria şi practica presei). Funcţio-
nează ca profesor la Liceul Pogoanele (1963-1971) şi
metodist principal la Casa Corpului Didactic Buzău
(1971-1986). Timp de trei ani (1986-1989), este psiho-
log şcolar pentru şcolile speciale, iar după reînfiinţarea
Casei Corpului Didactic, devine directorul acestei insti-
tuţii (1990-1996), după care s-a pensionat.
La 15 ianuarie 1959 i se publică în „Luceafărul”
prima poezie. Mai publică în „Viaţa Studenţească” şi într-o culegere bucureşteană
editată de Casa de Cultură a Studenţilor (Dialectica zborului - 1963). A mai cola-
borat, cu articole şi poezii, la: „Flamura Prahovei”, „Ramuri” (Craiova) „Argeş”
(Piteşti), „Orizont” (Timişoara), „Iaşul literar” şi „Convorbiri literare” (versuri,
recenzii), „Contemporanul”, „Flacăra”, „Scânteia pionierului”, „România literară”,
„Îndrumătorul cultural” (versuri şi reportaje), „Tribuna şcolii”, „Tribuna învăţă-
mântului”, „Învăţământul liceal” (recenzii şi însemnări), „Limbă şi literatură”, „Vi-
aţa Buzăului”, „Cântarea României”, „Forum”.
7
Date comunicate personal, în 1999; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni, Buzău, 1980, p. 116.
33
La Pogoanele, a editat revista „Aurora”, iar la Buzău a coordonat, împreună

cu directorul de atunci al Casei Corpului Didactic, editarea publicaţiei „Şcoala bu-
zoiană” (1971-1979) - Culegere de materiale didactice, ştiinţifice şi culturale. Reia
colaborarea la „Luceafărul” (1981-1987), unde publică însemnări (rubrica Breviar),
recenzii, articole despre scriitorul Vasile Voiculescu şi un serial despre epigramiştii
râmniceni (extrase din cartea lui Octavian Moşescu, Epigramişti râmniceni). Între
anii 1981-1988 a colaborat cu însemnări la „România literară” (rubrica Viaţa lite-
rară). Versurile îi sunt tipărite în suplimentul literar al „Scânteii tineretului” (1986-
1989). În ziarul „Viaţa Buzăului” a avut, încă din 1968, rubricile săptămânale: Car-
tea didactică şi pedagogică şi Cenaclu, publicând şi în suplimentele acestuia.
Pentru o scurtă perioadă, a fost chiar redactor al ziarului. După 1990, continuă să
colaboreze cu ziarele buzoiene: „Opinia”, „Muntenia”, „Carnet Literar”, dar şi la
„Moftul român” şi „Almanahul părinţilor”, din Bucureşti. A semnat versuri şi în
culegeri apărute sub egida Casei Creaţiei Populare, Cântec lângă sonde, Ploieşti,
1962; În numele vieţii, Bucureşti, 1963, şi în cele editate de Biblioteca Judeţeană
„V. Voiculescu” Buzău.
În anul 1976 debutează editorial cu placheta de versuri Zăpezile fierbinţi
(Editura Litera) - o selecţie din poeziile publicate în ziare şi reviste. Au urmat vo-
lumele de versuri Copac solitar (1981); Pentru pământul natal, în caseta Anotimp
solar; cartea de reportaje artistice şi povestiri, Ţinutul sânzienelor (1984), micro-
romanul Anii de studenţie (1989); Promoţia Călinescu - George Călinescu, profe-
sorul - evocări (coautor - 1999); Rugaţi-vă pentru mine (exemplar unic, 2000), iar
în anul 2002, îi apare volumul de versuri Blitz în eternitate.
A mai colaborat la antologiile 9 pentru eternitate - evocări ale scriitorilor care
au pierit la cutremurul din 1977; Epigramişti râmniceni (de Octavian Moşescu,
1977) şi Semnul că nu cunoaştem eclipsa (poezie, proză, 1978). S-a numărat printre
colaboratorii la: Monografia judeţului Buzău din colecţia Judeţele patriei (1980); Din
activitatea caselor corpului didactic (editată de Casa Corpului Didactic Deva, 1979).
A publicat şi în limba franceză, în revista „Pierry” din Franţa (1990, 1991) - reportaje
documentare: Jumelage; Les occupations des Maxenois; Maxenu le jumelage. A tra-
dus poemul România de Ali Jalil al Wardi (Irak), în colaborare cu Nicolae Dobrişan.
A mai editat Aşa cum a fost şi Să nu inviţi un filosof la nuntă.
A fost membru în conducerea Societăţii de Ştiinţe Filologice din România
(1975-1990), secretar al Filialei Buzău a societăţii (1975-1991) şi membru al Uniu-
nii Scriitorilor (validat în anul 1982 şi ratificat în 1990).
Andronescu Coca8 (3 iulie 1932-5 august 1998, Bucureşti), actriţă de teatru

şi film, născută la Pătârlagele, a urmat cursurile liceale la Râmnicu Sărat şi Institu-
tul de Teatru la Cluj (absolventă 1953). Repartizată la Teatrul de Stat din Baia Ma-
re, împreună cu soţul său, Andrei Bursaci, de care însă se desparte când a fost deta-
şată la Teatrul Naţional din Bucureşti (soarta i-a unit în veşnicie, fostul soţ murind
8
Wikipedia, 20 noiembrie 2018, ora 18.00.
34
în aceeaşi zi cu actriţa), instituţie pe care o va sluji 30 de ani.

Pe scena naţională, s-a remarcat prin rolul episodic (o elevă) în „Steaua fără
nume" de Mihail Sebastian, montare semnată de Sică
Alexandrescu, în 1956. În anii următori, primeşte roluri
succesive ce o vor consacra ca actriţă de comedie tempe-
ramentală, seducătoare şi spontană, cu mare priză la pu-
blic. În 1957 interpretează rolul Pyrrhei din Ovidiu de
Vasile Alecsandri. În 1958, joacă în Minunata pantofă-
reasă de Federico García Lorca, interpretând rolul Pan-
tofăresei, în compania lui Mihai Fotino. Un an mai târ-
ziu, Sică Alexandrescu îi încredinţează rolul Mirando-
linei din Hangiţa de Carlo Goldoni. La începutul anilor
'60, Coca Andronescu joacă într-o variantă TV a cele-
brului spectacol al lui Sică Alexandrescu, Bădăranii de Carlo Goldoni, în care îi
avea ca parteneri pe Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru sau
Grigore Vasiliu-Birlic. Alături de acesta din urmă va apărea şi în celebrul Titanic
vals (1964), în regia lui Paul Călinescu, unde interpreta rolul Sarmisegetuzei. Ur-
mătoarele trei filme în care apare sunt Balul de sâmbătă seara (1968), Zile de vară
(1968), Aşteptarea (1970). Pe parcursul anilor '70, joacă într-un miniserial TV de
mare succes la public, difuzat de Televiziunea Română, în care interpretează, în
duet cu Octavian Cotescu, memorabilul cuplu de personaje Tanţa şi Costel, în
Lehliu Gară. Îşi continuă cariera alternând apariţiile pe scenă cu cele de pe ecran.
Cele mai cunoscute rămân rolurile din piesa de teatru TV Hangiţa (1983) sau din
filmul Cuibul de viespi, în regia lui Horea Popescu, adaptare a piesei Gaiţele.
A obţinut succese remarcabile atât pe scenă, cât şi pe ecran, în emisiuni de
satiră şi umor, cuplete şi scenete. A fost prezentator al Undei vesele la Radio. Dis-
tribuită în: Nu vreau să mă însor (1960), Bădăranii (1960), Post restant (1961),
Iubirea e un lucru foarte mare (1962) - mini-serial TV, Dragoste la zero gra-
de (1964), Titanic vals (1964), Şeful sectorului suflete (1967), Balul de sâmbătă
seara (1968), Zile de vară (1968), Aşteptarea (1970), Comedie fantastică (1975),
Singurătatea florilor (1976), Serenadă pentru etajul XII (1976), Eu, tu, şi... Ovi-
diu (1978), Tufă de Veneţia (1977), Expresul de Buftea (1979), Tren de plăcere
(1979)-film TV, Alo, aterizează străbunica!... (1981), Cine iubeşte şi lasă (1982),
Hangiţa (1983) - teatru TV, Muschetarii în vacanţă (1984), Masca de argint
(1985), Cuibul de viespi (1986), Recital în grădina cu pitici (1987), În fiecare zi
mi-e dor de tine (1988), Moartea unui artist (1989. Se pensionează în 1989, nouă
ani mai târziu încetând din viaţă. A fost înmormântată alături de părinţi, în satul
natal.
Andruh Marius (născut pe 15 iulie 1954 la Smeeni, în judeţul Buzău), chi-

mist, membru corespondent al Academiei Române din 6 iunie 2001, membru titu-
lar din 30 aprilie 2009, şi preşedinte din 2009, al Secţiei de Ştiinţe Chimice a aces-
teia. Discurs de recepţie: Originalitatea cercetătorului (14 martie 2014).
35
Absolvent al Liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău (1973) şi al

Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti (1979); în 1988 a obţinut titlul de
doctor în chimie. Şi-a continuat specializarea la Paris (1991) şi Göttingen (bursier
„Alexander von Humboldt”, 1992 - 1993).
Din 1984 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Cate-
drei de chimie anorganică a Facultăţii de Chimie de la
Universitatea din Bucureşti unde, din 1996, este profesor
şi director de departament (din 2004).
În 1994 şi 1996 a fost profesor asociat La Univer-
sitatea Québec din Montreal.
Prin activitatea sa ştiinţifică, a contribuit la dezvol-
tarea chimiei combinaţiilor complexe polinucleare. Re-
zultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 270 de arti-
cole şi patru capitole de cărţi; este coautor la trei cărţi şi
la manuale de chimie pentru liceu.
Laboratorul pe care îl conduce a făcut parte dintr-o reţea de excelenţă a Uni-
unii Europene, care a adunat cele mai prestigioase laboratoare din Europa în dome-
niul magnetismului molecular, proiect finalizat cu înfiinţarea Institutului European
de Magnetism Molecular. Intre anii 2008-2013 a făcut parte din comitetul director
al acestui institut. Calităţile sale didactice, pedagogice şi ştiinţifice, au fost valorifi-
cate ca: „visiting professor” la: Universitatea din Bordeaux, Institut Universitaire
de France (1998); Universitatea din Göttingen (2001); Universitatea din Brno
(2001); Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009); Universitatea „Pierre et Ma-
rie Curie” din Paris (2005); Universitatea din Jena (2006); Universitatea din Man-
chester (2006); Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse (2007); Universitatea
„Louis Pasteur” din Strasbourg (2007, 2009); Universitatea din Valencia (2010);
Universidade Federal Fluminense Niteroi - Rio de Janeiro (2012, 2013, 2014);
Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal”, 2014); Gaus
Professorship la Akademie der Wiessenschaften zu Gottingen (2006).
A susţinut peste 100 de conferinţe şi seminarii la manifestări ştiinţifice inter-
naţionale şi la universităţi din importante centre europene, precum şi din SUA,
China, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia.
Este membru in Editorial Board al Journal of Coordination Chemistry,
Inorganica Chimica Acta, ChemistrySelect, Inorganics, Magnetochemistry şi re-
dactor-şef al Revue Roumaine de Chimie; preşedinte al Comisiei centrale pentru
Olimpiada de Chimie; membru de onoare al Societăţii Române de Ştiinţa Materia-
lelor şi Creştere a Cristalelor, membru ales al Academiei Europaea (2004); membru
corespondent (ales) al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris
(2004); membru (ales) al European Academy of Sciences (2010); Doctor honoris
causa al Universităţii de Vest din Timişoara (2013); al Universităţii „Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca (2015) şi al Universitatii din Angers, Franţa, 2018.
A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Cavaler
(2008), cu Diploma de Onoare şi Medalia „G. Spacu” (2009), Diploma de Onoare
36
şi Medalia „Dr. C. I. Istrati” din partea Societăţii de Chimie din România (2018).
În 2009 i-a fost acordată distincţia „Nenitzescu-Criegee” din partea Societă-
ţii de Chimie din Germania. Din 23 noiembrie 2018 este Cetăţean de Onoare al
municipiului Buzău.
Angelescu Antim9, episcop al Buzăului (11 ianuarie 1943-1 septembrie

1979). S-a născut la 18 septembrie 1893, în satul Moşeşti,
comuna Robeasca, unde tatăl său era preot, şi a primit
numele Anton. A absolvit cursurile seminariilor bucu-
reştene „Nifon” şi „Central” şi Facultatea de Teologie din
Bucureşti, luându-şi şi doctoratul în Teologie. A urmat
apoi cursuri de specializare la Montpellier, după care a ab-
solvit şi Seminarul Pedagogic.
A fost preot la Căbeşti-Tutova, Cândeşti-Buzău,
Ruşeţu-Brăila (pe atunci), a slujit la Bisericile „Sf. Ilie”
şi „Petru şi Pavel” din Brăila şi tot aici a funcţionat ca
profesor la Liceul „Nicolae Bălcescu”, fiind şi preşedinte
al Asociaţiei clerului brăilean. S-a remarcat şi ca gazetar
bisericesc şi redactor al revistei „Viaţa Creştină” (1933-1936, Brăila).
Tuns întru monahism şi hirotesit arhimandrit (1942) la Mănăstirea Cozia, a
fost numit vicar-arhiereu la Mitropolia Olteniei (arhimandrit, 21 decembrie 1942-3
decembrie 1943 şi arhiereu, 3 decembrie 1943). Este ales episcop al Buzăului la 11
ianuarie 1944 şi va fi instalat în ziua de 21 mai acelaşi an, până la 1 septembrie
1979, dar va gira până în ianuarie 1980. Moare în ziua de 8 februarie 1980 şi este
înmormântat lângă Biserica Episcopală.
A organizat cercuri pastorale, comitete de misiune, cercuri de studii, a tipărit
revista „Îngerul” şi a iniţiat Biblioteca „Viaţa Creştină”, în care au apărut 48 de
titluri. A propovăduit rolul social al bisericii, prin comitetul „Iubirea Aproapelui”
de la Centrul Eparhial (1944-1947), care a ajutat nenumăraţi săraci şi refugiaţi, mai
ales în timpul secetei.
În vremea sa au fost restaurate mai multe biserici, s-a renovat pictura para-
clisului, s-a reutilat Seminarul, s-au construit noi chilii, s-a amenajat un modern
atelier de lumânări şi spaţiul unde funcţionează în prezent colecţia muzeală. De
asemenea, s-a reutilat Palatul Episcopal, unde se află galeria cu chipurile episcopi-
lor, s-a construit portalul de la intrare, s-a amenajat grădina şi parcul din jurul cate-
dralei. A acordat o atenţie deosebită reconstrucţiei şi amenajării mănăstirilor. A
făcut parte din două delegaţii care au vizitat Biserica Ortodoxă Rusă (1948, 1968).
De remarcat că a fost episcopul care a jucat rolul de arhiereu în scena înco-
ronării lui Mihai Viteazul din filmul „Unirea”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
9
Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului-o vatră de spiritualitate şi simţire românească, Buzău, 1986,
p.197-204.
37
Angelescu Constantin10, medic, om politic, născut la Craiova la 10/22 iunie

1869 se numără printre personalităţile de marcă ale vieţii culturale şi politice din
perioada interbelică, fiind demn continuator, în dome-
niul învăţământului, al operei lui Spiru Haret. După studii
primare şi secundare la Craiova, urmează cursurile Facul-
tăţii de Medicină din Paris, specializarea Chirurgie
(1897), colaborând în acelaşi timp la prestigioase reviste
de specialitate din Franţa.
Ca tânăr medic, este angajat mai întâi la Spitalul
Brâncovenesc şi apoi la „Filantropia”, de la 15 februarie
1903 devenind profesor definitiv la Clinica chirurgicală
de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. De orientare
politică liberală, intră în P.N.L. în anul 1901, fiind ales în
anii următori deputat sau senator, iar mai târziu, senator de drept. Fieful său electo-
ral era Colegiul III ţărănesc din judeţul Buzău. Este desemnat ministru al Lucrărilor
Publice şi Comunicaţiilor (4 ianuarie 1914-11 decembrie 1916), ocupându-se în
acelaşi timp, la solicitarea lui I. I. C. Brătianu, de organizarea, în secret, a Serviciu-
lui Medical al Armatei. A fost apoi numit ministru plenipotenţiar la Washington (1
octombrie 1917-25 martie 1918), deci primul nostru ambasador în S.U.A., calitate
în care acţionează în sprijinul reîntregirii României. Pleacă după aceea la Paris un-
de acţionează în favoarea intereselor naţionale, ca vicepreşedinte al Consiliului Na-
ţional pentru Unitatea Românilor (20 septembrie-3 octombrie 1918). A fost cooptat
în delegaţia română care a participat la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris
(1919-1920).
Ca ministru la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice11 s-a preocupat cu
precădere de reorganizarea învăţământului românesc şi construirea de localuri pro-
prii pentru şcoli. Între cele aproximativ 14.000 de localuri ridicate din iniţiativa şi
cu sprijinul său, în perioada 1922-1938, se află şi clădirile Liceului de fete „Dr.
Constantin Angelescu” (1925-1931, actualul Colegiu Naţional „Mihai Eminescu”)
şi Şcolii Normale de Fete (1925-1937), astăzi sediul Muzeului Judeţean „Alexan-
dru Odobescu” Buzău (tot aici funcţionează Teatrul „George Ciprian” şi Centrul de
Cultură şi Artă).
A dispus unificarea învăţământului în condiţiile României întregite, pe baza
unei legislaţii unitare, a creat comitetele şcolare, a luat măsuri de reorganizare a
10
Nicolae Peneş, Dr. Constantin Angelescu. Povestea unei vieţi, Bucureşti 1998; Lucian Predescu,
Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940, p. 34.
11
Ministru la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (12 decembrie 1918 - 12 septembrie 1919);
Ministerul Instrucţiunii (9 ianuarie 1922 - 27 martie 1926 ) şi ad-interim la Ministerul Comunicaţiilor
(19 - 24 ianuarie 1922); Ministerul Instrucţiunii (22 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928); Ministerul In-
strucţiunii, Cultelor şi Artelor (14 noiembrie 1933 - 3 ianuarie 1934) şi Preşedinte al Consiliului de
Miniştri (29 decembrie 1933 - 3 ianuarie 1934); Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor (5 ianua-
rie - 1 octombrie 1934); Ministerul Instrucţiunii (2 octombrie 1934 - 29 august 1936; 15 noiembrie
1936); Ministerul Educaţiei Naţionale (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937; 17 noiembrie - 28 de-
cembrie 1937).
38
învăţământului primar (1924) şi a celui secundar (1928) prin reintroducerea, după

noi principii, a bacalaureatului (1925), legiferarea învăţământului particular, confe-
sional şi minoritar (1923). Pentru stimularea construirii localurilor de şcoli a insti-
tuit ordinul „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare”, a sprijinit acţiunile de or-
ganizare a internatelor şcolare, a dispus acordarea de burse pentru elevii merituoşi
din învăţământul secundar. Ministru secretar de stat (10 februarie-30 martie 1938)
şi Consilier al Coroanei (30 martie 1938-1940).
Personalitate de o aleasă cultură, dr. Constantin Angelescu a fost membru
sau conducător al unor prestigioase instituţii culturale şi ştiinţifice: membru în
Consiliul Sanitar Superior, preşedinte al Comitetului de conducere al Ateneului
Român (1923-1947), membru corespondent al Societăţii Internaţionale de Chirur-
gie din Paris (1927), membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie din Bruxelles
(1929), al Societăţii Internaţionale de Urologie din Paris (1930), membru
corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1930), membru asociat al
Academiei de Chirurgie din Paris (1932), membru de onoare al Academiei Române
(1934), Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Medicină din Varşovia, preşedinte al
Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român (1936-1938), preşedinte al
Academiei de Ştiinţe din România (1941-1948), preşedinte al „Ligii Culturale”
(1941-1947); decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, ordinul
„Coroana României” în grad de mare ofiţer, ordinul „Meritul Cultural”, „Crucea
Legiunii de Onoare” în grad de mare ofiţer etc. În 1990 a fost repus în drepturi ca
membru de onoare al Academiei Române.
Dr. Constantin Angelescu a fost un pasionat bibliofil şi un împătimit colec-
ţionar de artă. Colecţia sa de tablouri cuprindea lucrări de Nicolae Grigorescu, Ion
Andreescu, Verona, Luchian şi alţi mari maeştri ai penelului. Din păcate, aceste
valori de patrimoniu s-au pierdut în timpul retragerii din 1916 sau au fost îm-
prăştiate prin muzee şi colecţii particulare. După asasinarea premierului Ion G. Du-
ca, a fost, vreme de patru zile, prim-ministru interimar, nevoit fiind apoi să cedeze
locul lui Gheorghe Tătărescu. În cele din urmă a acceptat să fie ministrul Educaţiei
Naţionale în cabinetele conduse de Tătărescu. În timpul Dictaturii regale a lui Ca-
rol al II-lea, în anii 1938-1940, dr. Angelescu a fost ministru secretar de stat (în
guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea) şi apoi consilier regal. În anul 1940
s-a opus acceptării ultimatumului sovietic în privinţa Basarabiei şi, împreună cu
Dinu Brătianu, s-a împotrivit acceptării Dictatului de la Viena.
A fost, vreme de 24 ani, preşedintele Ateneului Român (1923-1947), iar în-
tre 1941-1947 a fost preşedinte al Ligii culturale. La 24 mai 1934 a fost ales mem-
bru de onoare al Academiei Române.
Constantin Angelescu moare la 14 septembrie 1948, la spitalul francez
„Vincent de Paul” din Bucureşti şi este înmormântat în cavoul unor prieteni (fami-
lia Slama), la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
A fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău.
39
Angelescu George12, medic, publicist, (1843-1932), s-a născut la Mărgineni-

Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Medicină din Torino-Italia, doctor în medicină
(Paris, 1869). Funcţionează ca medic la Spitalul militar
din Bucureşti (1869) şi ca medic al oraşului Buzău
(1869-1898). A fost, totodată, medicul veterinar al oraşu-
lui (1869-1879), medic al Spitalului comunal (din 1880)
şi profesor de Igienă la Seminarul Teologic (1869-1898).
A desfăşurat o susţinută activitate pentru salubriza-
rea oraşului, eradicarea febrei palustre şi combaterea
mortalităţii. Autor a 7 studii şi rapoarte de activitate ca
medic (Dare de seamă asupra serviciului medical al ora-
şului Buzău pe anul 1885, Raport general de starea
higienică asupra serviciului medical al oraşului Buzău
pe anul 1893, 1894) şi a unui Curs de medicină popula-
ră, Buzău, 1884. Pe monumentul său funerar din Cimitirul Dumbrava, păstrat, spre
cinstea lor, de noii proprietari, se poate citi: Morala este igiena sufletului şi: Studi-
ind materia şi reflectând asupra infinitului spaţiu, am căpătat convingerea că exis-
tă o supremă energie cu sediul dincolo de limitele materiale ale universului.
Angelini Maria Mauro, născut la 14 august 1969 în Italia, cu reşedinţa în

municipiul Buzău, director general S.C. Martelli Europe S.R.L. Buzău, preşedintele
Asociaţiei patronale CONFINDUSTRIA România, ad-
ministrator al S.C. MARCOLTEX INDUSTRY S.R.L.
Buzău, preşedinte şi fondator al Clubului de rugby R.C.
STEJARUL Buzău. A ajuns pe meleagurile buzoiene în
1998, iar de atunci şi până în prezent s-a implicat activ
atât în viaţa economico-socială buzoiană cât şi în renaşte-
rea rugby-ului buzoian de performanţă. Este unul din
ambasadorii care promovează activ imaginea oraşului
nostru în ţară şi străinătate.
Firma S.C. Martelli Europe S.R.L. Buzău are
aproximativ 650 de salariaţi, contribuie la bugetul local şi
la bugetul de stat cu sume considerabile şi, datorită susţi-
nerii şi dezvoltării unui mediu economic dinamic s-a clasat în anul 2006 pe locul
10 în „Top 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi” realizat de săptămâ-
nalul economic şi financiar „Capital”. Topul s-a realizat în baza gradului de mul-
ţumire a angajaţilor faţă de condiţiile oferite de companie, pachetul salarial şi avan-
tajele sale, calitatea colaborării în companie şi condiţiile de dezvoltare
profesională. Trebuie subliniat faptul că topul „Capital” a scos în evidenţă faptul că
angajaţii sunt atraşi de organizaţiile unde găsesc motivaţia de a performa, iar
Martelli Europe s-a situat de fapt pe locul I între firmele din industrie.
12
G. Angelescu, Amintiri din activitatea mea ca medic al oraşului (1869 – 1898), Buzău, 1912.
40
Anghel I. Ion (Nino)13, actor (16 octombrie 1928-29 decembrie 1997, Bucu-
reşti), fiul lui Ion Anghel, frânar CFR şi al Vioricăi, domiciliaţi în str. Agriculturii,
s-a născut la Buzău. După absolvirea şcolii primare, a
urmat trei clase la Şcoala Comercială. Odată cu tran-
sferul părinţilor la Braşov, a frecventat cursurile Şcolii
de Ucenici de pe lângă Uzina „Tractorul”, după absol-
vire angajându-se ca strungar. În paralel, a frecventat
cursurile Şcolii de Artă de pe lângă Asociaţia „Astra”. A
absolvit, în anul 1954 Institutul de Artă Teatrală şi Ci-
nematografică, avându-i ca profesori pe Constantin Ra-
madan, Marieta Sadova, Marcel Anghelescu. Şi-a desfă-
şurat activitatea la Studioul Actorului de Film, devenit
apoi Studioul „C. I. Nottara” unde a interpretat, în gene-
ral, roluri secundare.
A lucrat cu mai mulţi regizori, printre care: Radu Penciulescu, Lucian
Pintilie, Tudor Mărăscu, Alexa Visarion, Sorana Coroamă. Dintre piesele în care a
fost distribuit amintim: Armata I de Cavalerie, Uliţa fericirii, Între două drumuri,
La telefon Taimirul, Gâlcevile din Chioggia, Cine a ucis?, Ferestre deschise, D-ale
Carnavalului (studioul Nottara); Cocoşelul neascultător (Teatrul pentru Copii şi
Tineret); Manevrele, Haiducii (Teatrul din Satu Mare); Opinia publică, Dragostea
prinţesei, Zodia gemenilor, Milionarul sărac, Wozeck, Pălăria florentină, Visul
unei nopţi de vară, Bărbierul din Sevilla (Teatrul Giuleşti-Odeon). De asemenea, a
fost distribuit într-o serie de filme: Alarmă în munţi (1955); D-ale carnavalului
(1958); Cinci oameni la drum (1962); Codin (1963); Mărturiile unei mese de res-
taurant; Paşi spre lună; Străinul (1963), Neamul Şoimăreştilor (1964); Fantomele
se grăbesc; Faust XX (1966); Maiorul şi moartea; Zile de vară (1967); Castelul
condamnaţilor (1970); Sfânta Tereza şi diavolii; Zestrea (1972), Muntele ascuns
(1974); Toate pânzele sus (1976-1978) - rol secundar (palicarul hoţ); De ce trag
clopotele, Mitică? (1982); Viraj periculos (1983); Ciuleandra (1984); Liceenii în
alertă (1992).
Antemir Puiu, scenograf, s-a născut la 1 august 1953 în comuna Vipereşti,

dar a copilărit la Nehoiu. După absolvirea şcolii generale din localitate, în anul
1972 a absolvit Liceul de Artă din Braşov, apoi Institutul de Arte Plastice din Bu-
cureşti (1972-1977), dedicându-se scenografiei, debutul făcându-l chiar în anul ab-
solvirii cu piesa Un domn pribeag, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani. Până
în 1981, a realizat scenografia la 9 piese de teatru la Teatrul Dramatic din Braşov.
Din 1982 colaborează cu Studioul „Casandra”, unde a realizat scenografia pentru
piesa Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind şi tot în acelaşi an, la Teatrul de
Stat din Reşiţa a colaborat la piesa Logodnica de Alexandru Sever, după care, în
13
Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, 1234 cineaşti români (Ghid bio - filmografic) Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1996, p. 15; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 839/20 oct. 1928; s-a căsă-
torit la 13 sept. 1955, în Bucureşti, cu Mocanu Nastasia (şi date comunicate de soţie).
41
1984, realizează decorurile pentru două spectacole la Teatrul de Comedie din Bu-
cureşti. În 1985, începe colaborarea cu regizorul Tudor Mărăscu la spectacolul O
dragoste nebună, nebună, nebună, cu care va colabora în 1996, la piesa Omul cu
mârţoaga, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, primul teatru de proiecte din
ţară. Un alt spectacol prezentat la Buzău, la care a realizat scenografia, a fost Ale-
geri anticipate de Tudor Popescu.
Între anii 1985-2015 a realizat scenografia a peste 80 de spectacole pentru
cele mai importante teatre din Capitală şi din ţară: Poker,
regia: Alexandru Tocilescu, Teatrul de Comedie Bucu-
reşti; Domnul Sisif, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul
Naţional Bucureşti; Iubire confort 2, regia Florin
Zamfirescu, Compania D'Aya; Soare pentru doi, regia
Alice Barb, Teatrul de Comedie; Bani din cer, regia Ho-
raţiu Mălăele, Teatrul de Comedie; Jocul dragostei şi-al
morţii, regia Lucian Giurchescu, Teatrul Nottara; O zi din
viaţa lui Nicolae Ceauşescu, regia Alexandru Tocilescu,
Teatrul Mic; Istoria comunismului povestită pentru bolna-
vii mintal, regia Florin Fătulescu, Teatrul Naţional Bucureşti; Galy Gay, regia Lucian
Giurchescu, Teatrul de Comedie; Scandal la operă, regia Petre Bokor, Teatrul
Nottara; A patra soră, regia Alexandru Colpaci, Teatrul Naţional Bucureşti; Ţăranul
baron, regia Lucian Giurchescu, Teatrul Naţional Bucureşti; Străini în noapte, regia
Radu Beligan; Doamne... ce măcel!, regia: Lucian Giurchescu, Teatrul de Comedie;
Amanţii însângeraţi, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Naţional Bucureşti; Balco-
nul, Teatrul Naţional Craiova; Astă seară: Lola Blau, regia Alexandru Dabija, Tea-
trul Evreiesc; Acul cumetrei Gurton, regia Răzvan Diaconu, Teatrul Masca. Cu spec-
tacolul Visul unei nopţi de vară, în regia lui Ducu Darie, a făcut turnee în toată
lumea, iar spectacolul Amanţii însângeraţi de Chicamatsu Monzaemon, în regia lui
Alexandru Tocilescu, a fost premiat de statul japonez. A fost scenograf şi la PROTV
şi PROTV Internaţional, dar desfăşoară şi activitate didactică la Universitatea de Artă
Bucureşti, iar în anul 2001 este lector la secţia Design a UNATC. Devine membru al
Uniunii Artiştilor Plastici (1996) şi secretar al secţiei Design.
Pentru întreaga sa activitate scenografică a primit diverse premii; în 1982, la
Festivalul de teatru pentru tineret de la Târgu Mureş, pentru spectacolul Deştepta-
rea primăverii; în 1990, Premiul UAP pentru decorul spectacolului Visul unei nopţi
de vară de W. Shakespeare; în 2004, la Festivalul de Teatru Imagine Târgu Mureş,
Festivalul de Comedie de la Galaţi şi Festivalul de Teatru Contemporan Braşov; în
2006, la Festivalul Comediei Româneşti Fest Co - Premiul pentru scenografia spec-
tacolului O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu de Denis Dinulescu (regia, Alexan-
dru Tocilescu). În anul 2000, a fost decorat de către preşedintele României cu Or-
dinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de cavaler14.
14
Marin Ifrim, Buzoianul Puiu Antemir, un mare scenograf român, o carieră de excepţie, în „Opinia”
din 25 mai 2016; Florina Tecuceanu, Puiu Antemir despre UNITER după 25 de ani (interviu),
42
Anton Lucia15, editor film (15 august 1915-3 martie 2007), s-a născut în
comuna Glodeanu Cârlig. După absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale, ur-
mează liceul la Buzău şi apoi Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii
Bucureşti (abs.1938). Din 1941 lucrează la Oficiul Naţional al Cinematografiei,
fiind şi profesor de montaj (1950-1956).
Obţine Premiul ACIN (1972) pentru Puterea şi Adevărul; Felix şi Otilia şi Pre-
miul UCIN (1990) pentru întreaga activitate. Între filmele pe care le-a montat, amintim:
O noapte furtunoasă (1942); Visul unei nopţi de iarnă (1944); În permisie, La clacă
(1946); Alegerile din 28 martie pentru Marea Adunare Naţională (1948); Anul 1848,
realizat după stampele vremii (1948); Cu fruntea în soare (1948); Săptămâna prieteniei
româno-sovietice, 1947 (1948); Vizita delegaţiei guvernamentale bulgare în frunte cu
Gheorghi Dimitrov în Bucureşti (1948); Vizita delegaţiei guvernamentale iugoslave/ Vi-
zita Mareşalului Iosip Broz Tito în România (1948); Răsună valea (1949); Toamna în
deltă (1951); Cum e Sfatul e şi satul (1953); După concurs (1955); Avalanşa, Viaţa nu
iartă (1958); Doi vecini (1969); Nu vreau să mă însor (1960); Poveste sentimentală,
Străzile au amintiri (1961); Cinci oameni la drum, Doi băieţi ca pâinea caldă, Vacanţă
la mare (1962); Un surâs în plină vară (1963); Dragoste la zero grade (1964); La porţile
pământului (1965); Zodia Fecioarei (1966); Gioconda fără surâs (1967); Canarul şi
viscolul (1969); Serata; Puterea şi Adevărul (1971); Conspiraţia; Felix şi Otilia; (1972);
Felix şi Otilia (serial TV); Capcana, Departe de Tipperary, Despre o anume fericire,
Trecătoarele iubiri (1973); Ştefan cel Mare - Vaslui 1475, Actorul şi sălbaticii (1974);
Tată de duminică (1975); Aurel Vlaicu (1977); Cuibul salamandrelor (1978).
Antonescu Mihail16 (17 iulie 1855 Gura Aninoasei-4 aprilie 1925, Bucu-
reşti), viitor magistrat, îşi susţine licenţa la Facultatea de Drept din Bucureşti în
anul 1878, de la 8 februarie acelaşi an fiind numit avocat în Baroul buzoian. A
funcţionat ca substitut de procuror la Tribunalul din Bră-
ila (15 martie 1878), iar în perioada 1878-1882, substitut
şi procuror la Putna, Vlaşca, Râmnicu Sărat, jude in-
structor la Tribunalul Buzău şi preşedinte al Tribunalului
Râmnicu Sărat. Pleacă la Paris (9 septembrie 1882), iar
după susţinerea tezei de doctorat, la 9 noiembrie 1885, se
reîntoarce în ţară. Avocat cu renume în Baroul bucureş-
tean (1885-1888), este numit, la 21 decembrie 1888,
consilier la Curtea de Apel din Bucureşti, iar la 18 mar-
tie 1889 consilier la Curtea de Casaţie, funcţie din care
demisionează pentru a o prelua pe cea de decan al Baro-
„UNITER”, 2 decembrie 2015; Luminiţa Batali, Scenografi români: Puiu Antemir, Observator cultu-
ral, 11 februarie, 2003.
15
Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, op. cit., p. 118; Wikipedia.
16
Enciclopedia Ilustrată a României, Bucureşti 1913, lit. A, p. 1; Albumul conservator-democrat,
Bucureşti, l908, p. 24; Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guverne şi guvernanţi, 1916-1938, Bucureşti, 1996,
p. 129-130.
43
ului (1903; 1905-1909). În timpul decanatului său s-au înfiinţat asistenţa judiciară,
conferinţele stagiarilor şi s-a format biblioteca avocaţilor. A fost şi conferenţiar la
Catedra de Drept Agricol Forestier din cadrul Şcolii de Agricultură de la Herăstrău
(1887-1901) şi avocat al statului (2 aprilie 1889 - 22 ianuarie 1905). Intră în politi-
că, înscriindu-se în Partidul Conservator; din 1908 devine membru al Partidului
Conservator Democrat, iar din 1922 al Partidului Naţional Român. În perioada 1 ia-
nuarie -7 decembrie 1921 a fost ministru la Ministerul Justiţiei. Ca publicist, va
colabora la „Revista Constituţională”; deputat de Ilfov (din 1905) şi vicepreşedinte
al Adunării Deputaţilor, a luat parte la alcătuirea şi dezbaterea legii asupra conten-
ciosului, a propus şi susţinut proiectul de lege asupra corpului de avocaţi, aprobat
de corpurilor legiuitoare în 1907. S-a pronunţat împotriva desfiinţării contenciosu-
lui, acţiune în sprijinul căreia a organizat întruniri de protest la Bucureşti, Brăila şi
Galaţi.
Antonescu Petre, renumit arhitect, profesor universitar, academician (29 iu-

nie 1873-22 aprilie 1965, Bucureşti), s-a născut la Râmnicu Sărat ca fiu al co-
merciantului Anton şi al Profirei Antonescu. Urmează cursurile primare în oraşul
natal (1880-1884), liceul la Bucureşti unde începe studii
juridice. Pasionat de reprezentarea în arhitectură a speci-
ficului artei româneşti, renunţă la studiile de Drept şi
pleacă la Paris, unde urmează cursurile Şcolii Naţionale
de Belle-Arte (1893-1899). În anul absolvirii, când obţine
titlul de diplomat inginer, expune la Salonul de Artă din
Paris, acuarele realizate în Italia şi România. Mulţi ani
mai târziu, la expoziţia organizată la Liceul „Alexandru
Vlahuţă” din oraşul natal, expune o colecţie de scoarţe
româneşti şi schiţe ale caselor din zona de munte a Râm-
nicului. Vedetele expoziţiei au fost tablourile lui N.
Grigorescu În lumină, Profil pierdut, Car cu boi, Corturi-
le, Popas la han şi Bisoceanca, expusă separat, pe un splendid covor de Bisoca,
tablouri din colecţia lui Menelaş Chircu. În 1900, expune la Paris, acuarele şi cro-
chiuri, în acelaşi an proiectând construcţia pavilionului Monopolurilor Statului, la
Expoziţia internaţională de la Paris, lucrare în stil românesc, pentru care primeşte
distincţia Officier d’Academie. Remarcat încă din primii ani de activitate, este nu-
mit, în 1900, profesor onorific, iar din 1903 profesor la Şcoala Superioară de Arhi-
tectură şi Academia de Arhitectură din Bucureşti (1900-1938). Cursul său de istoria
arhitecturii a inclus idei originale privind realizarea de construcţii cu specific ro-
mânesc. Rector al Şcolii Superioare de Arhitectură (1931-1938), preşedinte al So-
cietăţii Arhitecţilor (1912, 1919-1921, 1946-1949) şi al Societăţii Arhitecţilor Di-
plomaţi (1926-1932), membru al Comisiunii Monumentelor Istorice (1904-1938),
calitate în care a desfăşurat o susţinută activitate pentru conservarea şi restaurarea
monumentelor de arhitectură. Ales membru onorific al Academiei Române (1936)
şi apoi membru titular al acestei prestigioase instituţii (1945). Membru al Ateneului
44
Român, la secţia artistică. A fost, totodată, membru permanent al Comitetului pen-

tru congresele internaţionale de arhitectură, membru al Academiei de Litere şi Arte
„San Luca” din Roma, laureat al Premiului Naţional de Arhitectură (1964).
S-a preocupat de cercetarea vechilor construcţii tradiţionale, în ideea folosi-
rii lor ca surse de inspiraţie în creaţia contemporană. De formaţie neoclasică şi
eclectică, a realizat opere cu interpretări personale, caracterizate prin echilibrul
formelor şi compoziţia spaţială. A proiectat Primăria Generală a Capitalei (fostul
Palat al Ministerului Lucrărilor Publice (1906- 1910, 1945, primul edificiu admi-
nistrativ la care s-au folosit elemente de arhitectură românească veche), Palatul
Kretzulescu (1912-1915), Palatul Administrativ din Craiova (1912-1913, actual-
mente sediul Prefecturii Dolj), Cazinoul (1913) şi Hotelul „Postăvarul” (1914) din
Sinaia, Vila Oprea Soare (1914) din strada Apolodor nr. 1 (Restaurantul Bucur),
blocul cu apartamente pentru angajaţii Băncii Naţionale (1926-1928), clădirea In-
stitutului Academic Român din Roma (Academia di Romania, 1931), Palatul Fa-
cultăţii de Drept (1933-1935), Arcul de Triumf (1935-1936), imobilul fostei So-
cietăţi de Asigurare „Agricola-Fonciera” din Bucureşti, Splaiul Unirii, Palatul Ar-
telor din Parcul „Carol”, clădirea Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (1939),
Casa de cultură a studenţilor din Bucureşti. A mai realizat: casele Brătianu (1908)
din Bucureşti, strada Biserica Amzei nr. 5-7 aripa sudică a Arhivelor Naţionale
(1916), conacul şi anexele de la Ştefăneşti-Argeş (1912-1915) ale Brătienilor,
Palatul Navigaţiei Fluviale Galaţi (1910-1911, prima clădire din ţară cu schelet
monolit din beton), Palatele de Justiţie din Botoşani şi Buzău (1909-1912),
Catedrala din Galaţi, conacul din Păuşeşti-Vâlcea, silozurile din Constanţa (1912-
1914) şi gările fluviale din Galaţi (1912-1915) şi Giurgiu (1935-1936), clădirea
Societăţii Politehnice, Calea Victoriei 118 (1927), Banca Marmorosch-Blank
(1915-1923, fost sediu al Băncii de Investiţii Bucureşti, apoi B.R.D.), clădirea
Teatrului Comunal din Râmnicu Sărat (în grădina publică, proiect 1912) ş.a. Prin
concepţiile sale originale, novatoare, dar mai ales prin operele sale arhitecturale,
Petre Antonescu, autor a peste 200 publicaţii de specialitate, reprezintă una din
personalităţile de frunte ale arhitecturii româneşti moderne care a dominat şcoala
de arhitectură neoromânească a primei jumătăţi a secolului XX, primul arhitect
român care a făcut dificila experienţă de adaptare a viziunii tradiţionale româneşti
la construcţiile moderne orăşeneşti17. În anul 2018 i s-a acordat titlul de Cetăţean
de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău.
17
Paul Constantin, Dicţionar universal al arhitecţilor, Bucureşti, 1983, p. 22-23, Personalităţi româ-
neşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii (mic dicţionar), Editura. Ştiinţifică. şi Enciclopedică, Bucureşti,
1982, p. 29-31; Grigore Ionescu, Arhitectura românească, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986; Lucian
Predescu, Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940, p. 39; „Gazeta săteanului”, XVI, nr. 8 (319)
din 20 mai 1899, p. 242; Serv. Arh. Naţ. Bz., fond Primăria oraşului Râmnicu Sărat, act naştere 178
din 30 iunie 1873; Ion Văduva-Poenaru (editor coordonator), Enciclopedia marilor personalităţi, vol.
I (A-G), Editura Geneze, Bucureşti, 1999, p. 60-61.
45
Antonescu Ştefan18, doctor docent, membru al Academiei de Ştiinţe Medi-

cale din România (25 martie 1925-ianuarie 2009), s-a născut în comuna Gura-
Sărăţii. A urmat şcoala primară din comuna natală, Liceul „B. P. Hasdeu” (abs.1943,
ca premiant) şi apoi Facultatea de Medicină Generală Bucureşti (1949), clasificat pri-
mul, cu diplomă de merit, la examenul de stat (sesiunea iunie 1950).
Ca studii postuniversitare a urmat cursul de laborator clinic, organizat de In-
stitutul „Dr. Ion Cantacuzino” (1949-1950), curs de radiobiologie cu aplicaţii în
medicină, la Institutul de Perfecţionare a Medicilor din Moscova (martie-mai
1958), stagiu în Clinica (laboratoarele de histochimie şi micologie) din München
sub conducerea profesorului Otto Braun Falco, preşedintele Comitetului Internaţi-
onal de Dermatologie (octombrie 1967-martie 1968). A participat la seminarul
„Bolile cu transmisie sexuală” organizat de OMS, la Institutul „Alfred Fournier”
din Paris (13 şi 31 mai 1979).
A funcţionat ca extern şi intern (prin concurs), me-
dic secundar, medic specialist şi medic primar, în Clinica
dermatologică din Spitalul Militar Central, condusă de
academicianul Scarlat Longhin; după pensionarea maes-
trului său, este director al Clinicii până în anul 1990. Cla-
sificat primul la concursul de medic primar, în 1976 este
atestat medic primar gradul I, iar din anul 1974 este
avansat la gradul de general-maior. Asistent şi şef de lu-
crări, (prin cumul, 1952-1968), la Clinica Dermatologică
de învăţământ post-universitar, tot sub conducerea aca-
demicianului Scarlat Longhin. Doctor în ştiinţe medicale
în 1963 şi doctor docent în 1974, în 1993 este ales mem-
bru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Membru în comisiile de spe-
cialitate ale Academiei de Ştiinţe Medicale şi ale Ministerului Sănătăţii, precum şi
în diverse comisii de concurs şi de atestare.
A participat la 17 congrese şi conferinţe medicale cu caracter internaţional,
ca delegat al USSM sau ca invitat al organizatorilor. Este primul deţinător al Pre-
miului Internaţional „Alfred Narchionini”, decernat cu ocazia Congresului Mondial
de Dermatologie ce a avut loc în 1967 la München. Membru al Societăţii Franceze
de Dermatologie, Societăţii Germane de Dermatologie, Asociaţiei Dermatologilor
de limbă franceză (ales vicepreşedinte între anii 1974-1978), Academiei Europene
de Dermatologie etc. A desfăşurat activităţi de cercetare ştiinţifică şi publicistică
medicală, concretizată în 7 cărţi şi monografii, 318 articole şi comunicări în ţară şi
33 lucrări publicate în străinătate.
Autor al unor lucrări cu contribuţii originale privind histotopia enzimelor
metabolismului energetic şi hidrolitice în epidermul uman, endeoenzimele metabo-
lismului energetic al celulei candidiene, ultrastructura celulei candidiene, ultra-
structura unor dermatoze, suprafaţa celulei Sézary circulante în microscopia elec-
18
Date comunicate personal, în 1999.
46
tronică cu baleaj, dinamica radioactivităţii septicemiei candidiene, cu agentul mico-

tic radiomarcat, determinările viscerale în septicemia candidiană, evoluţia sifilisu-
lui experimental sub influenţa penicilinei în doze subcurative şi a spectinomicinei,
studii clinice şi morfologice prioritare în ţara noastră, sindromul nervilor displazici,
pseudolimfoamele cutanate, eritemele pelagreide, elastozele dermice, eritemul mi-
grator boreliozic, tumora granulomatoasă a limbii, entitate clinică nouă, descrisă
împreună cu profesorul Longhin. Descrie primele cazuri de histoplasmoză cutanată
primitivă şi leismanioză în România şi publică pentru prima dată în ţara noastră
studii asupra unor dermatoze rare: elastenul perforant Lutz-Miescher, sindromul
Nertherton, reticuloza pagetoidă, sindromul Sweet, sindromul REM, papuloza
limfomateidă, sindromul Rothmann-Makai, maladia Kimura etc. Contribuţii sub-
stanţiale - pe baza unor experimentări riguroase - la introducerea în practica derma-
tologică din România a unor metode terapeutice noi.
A desfăşurat activităţi de promovare, aprofundare şi difuzare a progreselor reali-
zate în domeniul dermatologiei pe plan mondial şi naţional, în calitate de vicepreşedin-
te al Societăţii Române de Dermatologie (începând din 1984), redactor responsabil al
revistei „Dermato-venerologia” şi preşedinte în Comitetul de organizare a Congresului
Naţional (cu participare internaţională), care a avut loc în luna octombrie 1994, la Sina-
ia. A fost membru de onoare al Societăţii Române de Dermatologie.
Antonescu-Lupu Alexandru19, prozator, publicist (15 aprilie 1859-26 mar-

tie 1937), s-a născut la Lunca Frumoasă-Pârscov. Urmează cursurile Şcolii primare
nr.1 de băieţi „Dionisie Episcopul” din Buzău (1867-1871), iar pe cele secundare la
Bucureşti, la Liceele „Sf. Sava” (1871-1873) şi „Matei Basarab” (1873 -1878) ca
bursier. Se înscrie la Universitatea din Bucureşti (1879-1882), devenind ca licenţiat
în litere (ştiinţe istorico-filologice). Numit în 1882 profesor la Liceul „Mihai
Bravu”, iar din 1892 la Şcoala Normală „Carol I”, funcţionează şi la Şcoala Nor-
mală de Institutori (1888-1889), fiind totodată, şi director al Şcolii Normale „Carol
I” (1890 - 1892). A mai funcţionat ca revizor şcolar în judeţul Ilfov (1885 - 1888)
şi inspector pentru învăţământul primar normal (1895-1898). A colaborat la ziarele
„Binele public” (1881-1883), „România Liberă” (1886-1888), „Literatorul”, „Con-
vorbiri didactice”, „Revista literară”. Este unul dintre întemeietorii ziarelor „Cu-
rierul Capitalei” (1883-1884) şi „Scaiul” (1882-1883) şi al revistei „Ştiinţe şi arte”
(1881). A condus, împreună cu soţia sa, un institut de domnişoare la locuinţa lor
din Bucureşti, strada Fântânii nr. 22. Este autorul unor studii de lingvistică, de isto-
ria literaturii române şi al unor manuale şcolare (cărţi de citire şi gramatici). În
martie 1895 conferenţiază la Ateneul din Buzău despre: Alecsandri şi Negruzzi,
Cultura femeii, pedantismul în învăţământ şi dislocarea puterilor sociale (13 mar-
tie 1895), Despre vise (19 ianuarie 1896 şi 21 februarie 1897), iar în noiembrie
1906 susţine conferinţa cu tema Cum trebuie să lucreze învăţătorii, concluzionând
19
Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor:1800-1898, Editura Populară, 1897, p. 117; Al.
Oproescu, lucr. cit., p. 16-17 (citat ca Anton Lupu-Antonescu); Lucian Predescu, op. cit., p. 502.
47
că atât timp cât ţăranul nu va şti să citească, încercările de a-l lumina pe calea
publicităţei, nu vor putea da roade. A colaborat cu articole şi la „Liberalul”.
Apostol Constantin20 (18 aprilie 1903-18 martie 1995), militar, sportiv de

performanţă, s-a născut în satul Săgeata, unde a urmat cursurile primare. Absolvent
al Liceului „Al. Hasdeu” şi al Şcolii de Ofiţeri de Cavale-
rie din Târgovişte. Ca elev, a fost component al echipei de
oină a liceului şi al echipei de fotbal „Vârtejul” Buzău.
Este o vreme ofiţer la Regimentul 11 Roşiori din Cernă-
uţi, după care urmează Şcoala Specială de Echitaţie Sibiu,
unde va fi şi profesor 14 ani.
A luat parte la Campania din 1941-1945, la coman-
da Grupului de Cercetare al Diviziei a V-a, cu care a lup-
tat până la Odessa. Numit profesor la Şcoală Superioară
de Război (echivalentul Academiei Militare), cu sediul la
acea dată în Mediaş, este reţinut în calitate de comandant
al părţii sedentare. Cere să fie trimis pe front şi, cu Re-
gimentul II Călăraşi, participă la Campania din Vest, până la frontiera Cehoslova-
că. În 1946, cu gradul de colonel, era comandant al Garnizoanei şi al Cercului Teri-
torial Buzău21. Pentru refuzul de a se înscrie în PCR, în 1947 este trecut în rezervă,
iar în 1950 evacuat din locuinţa sa de pe str. Democraţiei nr. 43 (o vreme aici a fost
sediul Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat, devenit apoi PDL, în final con-
topindu-se cu PNL), în 12 ore. Deşi în casa care i-a fost confiscată funcţiona Canti-
na PMR, este învinuit că nu şi-a plătit impozitele şi imobilul este scos la licitaţie.
În 1958 este arestat, închis două luni într-o celulă a arestului Securităţii din
Ploieşti, apoi i se intentează proces sub acuzaţia de apartenenţă la un grup de luptă
anticomunistă, şi condamnat la şase ani închisoare, pentru subestimarea sportului
călare în Republica Populară Română, fără a se ţine seamă că a fost unul din cei
mai mari sportivi ai României.
A fost component şi căpitan al echipei de fotbal „Vârtejul” a liceenilor has-
deieni, iar după absolvirea liceului a jucat la diferite echipe, între care şi la „Dragoş
Vodă” din Cernăuţi. Aici a început să practice şi echitaţia, luând parte la diferite con-
cursuri militare. Component al Lotului Naţional Militar de Hipism, specialitatea ob-
stacole şi unul din cei mai buni călăreţi ai ţării, în perioada 1933-1940, a luat parte la
mai multe concursuri internaţionale, inclusiv la Olimpiada de la Berlin.
20
G. Cocora, Figuri buzoiene, mss. Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, vol. I, f. 20-21 şi
informaţii de la familie; fotografii, plachete, medalii, în colecţiile Muzeului judeţean Buzău, inv.
21858-21894; E. Fînăţeanu, N. Şerbănescu, Calul-prietenul meu. Pagini din istoria călăriei româ-
neşti, Editura Ceres, Bucureşti. 1989, p. 37, 43, 49, 67, 69, 78, 83, 198, 199-201, 204-205; Felix
Ţopescu Călăreţi, obstacole, victorii, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1978, p. 207-211, 216-
221,286-291; Dan Popescu, Unul din cei mai mari sportivi ai României aruncat în puşcăriile comu-
niste, în „Opinia”, 4 oct. 1991.
21
„Vocea Buzăului” , XXII, nr. 34 din 15 septembrie 1946.
48
Cu echipa Şcolii de Aplicaţie a Cavaleriei a câştigat, cu calul Bucurie, con-

cursurile de la Botoşani (1933, locul I) şi Constanţa (1934, locul II), dotate cu „Cu-
pa Cavaleriei”. La competiţia gen ştafetă, „Lupta regimentelor” (Arad, 1934) obţi-
ne locul II cu Bucurie; la concursul organizat de Societatea Hipică „Dobrogeanca”
(Constanţa 1935), locul I cu Dracul Ştie; Premiul „Sf. Gheorghe”, cu Dracul Ştie şi
Bucurie (Sibiu, 1935).
La Jocurile Olimpice de la Berlin (1936), s-a înscris în Marele Premiu al Na-
ţiunilor la obstacole, cea mai importantă şi în acelaşi timp, cea mai dificilă probă a
jocurilor.. Concurând cu calul Dracul Ştie, a obţinut 28 puncte (locul 29), echipa
României clasându-se în probele hipice pe locurile II şi III, între cele 18 naţiuni
participante.
Între anii 1936-1938, alături de ceilalţi componenţi din acea vreme ai echipei
hipice a României, a acumulat un impresionant palmares, performanţă pentru care
a fost considerat un nume în cartea de aur a călăriei româneşti. La Napoli (1933,
1935), obţine locul II în proba de înălţime; Roma (1934, medalia „Mussolini”), la
Nisa (1935, 1938), proba de înălţime - locul II, considerat cel mai bun în Cupa Ca-
valeriei Belgiene şi al treilea în Cupa Cavaleriei Italiene; la Roma (1935), - locul II
la Premiul Urbe, şi Cupa de aur; Florenţa (1935) - echipa României a obţinut nouă
premii, Viena (1936, obţine primul loc la înălţime - 2,10 m - cu calul Dracu Ştie
record neegalat până în prezent).
Prezent cu echipa la Cupa oraşului Aachen (iunie 1935, locul II şi 20-29 au-
gust 1936-Premiul Armatelor Străine - locurile I şi II - Marele trofeu, Cupa Salati-
eră (din argint), distincţii care, în cea mai mare parte se află în colecţiile Muzeului
judeţean Buzău); Paris - Concurs Hipic Internaţional (6-12 mai 1936); Burxelles -
Grand Palais de Centenaire - locul II la Premiul Hainelor Roşii, iar la Premiul
Saint Michel a dominat la înălţime; Varşovia - Cupa Naţiunilor - locurile II şi X, iar
la Premiul Armatei Poloneze - locurile II; Berlin (1937) - două premii trei în proba
celor şase bare, şi la vânătoarea mijlocie. Sezonul competiţional al anului 1937, s-a
încheiat la Aachen. Constantin Apostol a cucerit cele mai multe premii, ocupând
locul I într-un clasament neoficial, deoarece a sărit 5 obstacole în 8 secunde. În
Premiul Rheindgold a obţinut locul al III-lea. A mai participat la concursurile or-
ganizate în Belgia (1937- 7 medalii) şi Polonia (1937 - 4 medalii). După concursul
de la Varşovia (1938), Constantin Apostol s-a retras din activitatea competiţională.
A fost membru al Societăţii Hipice „Clubul Călăreţilor”, pentru activitatea sa
competiţională fiind distins cu placheta ziarului „Universul” (şi pentru cei care
sprijineau sportul). A fost, de asemenea, membru al clubului londonez Internaţional
Royal Horse (1937). După trecerea în rezervă în 1949, cu gradul de locotenent co-
lonel, va lucra ca tehnician la Comitetul Central al Sindicatelor, pentru toate şcolile
de călărie din ţară. Totodată, va pregăti lotul naţional de obstacole pentru olimpia-
dele de la Helsinki (1952) şi Stockholm (1956), fiind şi antrenor de hipism la Clu-
bul sportiv „Petrolul” Ploieşti.
49
Apostol Constantin22, artist plastic, doctor în Arte vizuale. S-a născut în

comuna Mânzăleşti, la 26 aprilie 1950, părinţii săi fiind Ion şi Stanca Apostol, care
se ocupau cu cojocăria, de aceea familia era mai cunoscută cu numele de Cojocaru.
A copilărit şi a urmat şcoala generală la Mânzăleşti, iar
apoi a fost elev al Liceului de Muzică şi Arte Plastice din
Ploieşti. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu”, în anul 1976 luându-şi licenţa în Artă mo-
numentală, clasa profesor Vasile Celmare. A urmat speci-
alizare în mozaic, marmură la Muzeul de Arheologie
Adamclisi, Constanţa. A devenit membru al Uniunii Ar-
tiştilor Plastici din România în anul 1981. De numele său
se leagă restaurarea unor obiective naţionale importante:
Mausoleul Eroilor Mărăşeşti, Muzeul Marinei din Con-
stanţa, Muzeul Militar Naţional din Bucureşti. În perioada
2005-2007 şi-a pregătit doctoratul în Arte vizuale sub
îndrumarea profesorului universitar doctor Mihai Mănescu. Din anul 2007 este
doctor al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cu teza Fresca-Materialitate şi
tehnică vie în pictura şi iconografia bizantină.
În perioada 1999-2009 a fost lector, iar de atunci şi în prezent este conferen-
ţiar doctor la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian
Patriarhul”, Departamentul de Teologie sistematică, practică şi artă sacră.
Până în anul 1990 a lucrat ca artist plastic la Întreprinderea „Decorativa”
Bucureşti, unitate a Fondului Plastic, iar după 1990, a fost colaborator al Facultăţii
„Gheorghe Cristea” Bucureşti, Secţia Artă monumentală, restaurare şi al Facultăţii
de Pedagogie din cadrul Universităţii Naţionale de Artă.
A realizat fresca neobizantină a Bisericii Precista din Bacău (1991) şi pe cea
a Bisericii Sf. Nicolae din Starchiojd (1995), a executat decoraţii pentru Banca
Chrissoveloni şi Clubul Universitarilor, mozaicul de pe faţada Cinematografului
„Balada” din Focşani.
Participă la expoziţii şi simpozioane, este curator al unor expoziţii, face de-
plasări de documentare cu studenţii. În aprilie 2018 a avut prima expoziţie persona-
lă la Buzău. Tematica predilectă a lucrărilor sale este inspirată din mitologia şi cre-
dinţa poporului român, din lumea satului natal.
22
CV Europass; Cristian Ionescu, Constantin Apostol, artistul picturilor sculptate, Opinia, Buzău, 18
aprilie 2018; Dana Mihai, Expoziţie de picturi sculptate la Ploieşti, Adevărul, 24 mai, 2011.
50
Arion C. Constantin (18 ianuarie 1855-27 iunie 1923), fiul lui Constantin
Arion, fost prim-preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti şi nepotul lui Anton Arion.
Doctor (din 1878) al Facultăţii de Drept din Paris şi absol-
vent al Înaltei Şcoli de Ştiinţe Politice, funcţionează, după
revenirea în ţară, ca procuror şi judecător la Tribunalul
Ilfov şi apoi ca avocat (1881). Profesor suplinitor la cate-
dra de Drept Comercial a Universităţii Bucureşti (1883-
1886), din 1908 profesor (definitiv din 1913). Membru de
onoare (21 mai 1912), şi unul din fondatorii (şi membru al
Secţiunii social-filosofice) Ateneului Român. Ca politician
a fost membru al Partidului Naţional Liberal, deputat (din
1884) şi senator. Participă la acţiunile organizate de Opo-
ziţia Unită împotriva guvernului I. C. Brătianu; intră apoi
în Partidul Constituţional (Junimist), în 1907 în Partidul Conservator (după 1918
Partidul Conservator-Progresist), fiind unul din liderii marcanţi ai acestei formaţi-
uni politice. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (7 iulie 1900-3 februarie
1901; 29 decembrie 1910-27 martie 1912); Ministru de Interne şi ad-interim la Cul-
te şi Instrucţiune Publică (28 martie-14 octombrie 1912), Ministrul Agriculturii şi
Domeniilor (5 aprilie-31 decembrie 1913), Ministru al Afacerilor Străine (5 martie
- 23 octombrie 1918) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (9 aprilie-24 oc-
tombrie 1918). A candidat pentru Senat (Colegiul I) în 1902-1903. La 6 octombrie
1911, în calitate de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost prezent la ce-
remonia de punere a pietrei fundamentale a clădirii internatului „Ion Marghilo-
man”, pentru elevii Liceului „Al. Hasdeu”. Iar Ion I. Arion, ca prefect al judeţului,
se numără printre oficialităţile (Nae Stănescu, primar, Carol Kertch, arhitect ş.a.)
care, la 20 octombrie 1872, au luat parte la ceremonia de ridicare a crucii comemo-
rative, fixată în apropierea capelei din Cimitirul „Dumbrava”, cu prilejul inaugură-
rii acestuia şi unde, în timp, vor fi înhumate şi multe dintre personalităţile locale.
Constantin C. Arion, avocat, profesor universitar, politician, de mai multe ori
ministru, proprietar al moşiei Tomşani-Găgeni-Vintileanca, s-a căsătorit cu Maria
Tătăranu, originară din judeţul Râmnicu Sărat. A avut un fiu, Dinu Arion (1883-
1966), cunoscut istoric şi profesor universitar. Din 1924, o stradă din Buzău a pur-
tat numele C. C. Arion (actualmente strada Progresului). Începea din bulevardul
Gh. V. Stănescu (actualmente strada Martirilor), intersecta aleea Spiru Haret (str.
22 Decembrie, fostă 30 Decembrie) şi se termina în strada Aurel Şerdinescu (actu-
almente strada Carpaţi) din fostul cartier Regele Ferdinand I (23 August,
actualmente N. Titulescu). În anul 1925 Ministerul Agriculturii a înaintat Tribuna-
lului Buzău documentele de expropriere a moşiei Tomşani, proprietatea moştenito-
rilor lui C. C. Arion23.
23
Serv.Arh.Naţ,Bz., fond Tribunalul Buzău Secţia I, dosar 163/1925.
51
Aron Mihai24, amiral, (26 mai 1927-14 iulie 1994, Bucureşti) s-a născut la
Caransebeş. A absolvit şcoala primară şi liceul teoretic din Buzău, garnizoană în
care tatăl său îndeplinea serviciul militar (ofiţer). În 1947
a reuşit printre primii la examenul de admitere organizat
de Şcoala Navală, ale cărei cursuri le-a absolvit la 9 mai
1949. A urmat apoi Academia de Înalte Studii Militare,
pe care a absolvit-o în 1952. Străbate cu succes toate
treptele ierarhiei militare, îndeplinind funcţiile de ofiţer
secund şi comandant de Distrugător, şef de Stat Major al
Divizionului de Distrugătoare, comandant al Diviziei 42
Maritime, şef de Stat Major al Marinei Militare, coman-
dant al Marinei Militare şi funcţia de mare răspundere de
locţiitor al Şefului Marelui Stat Major al Armatei (pri-
mind gradul de amiral, la 30 decembrie 1989). După ieşi-
rea la pensie, a continuat să servească Marina, fiind membru fondator al Ligii Na-
vale Române. A fost înmormântat cu înalte onoruri la Cimitirul Militar Ghencea.
De la 30 decembrie 1989 până la 12 aprilie 1990 a fost comandantul Marinei
Militare, iar între 12 aprilie-2 mai 1990, consilier principal al ministrului la Grupul
de consilieri al M.Ap.N. În perioada 2 mai-2 iulie 1990 a fost preşedinte al Comi-
siei Superioare a M.Ap.N.
A fost decorat cu „Medalia Muncii” (1953), medaliile „Meritul Militar” cla-
sele a II-a (1954) şi I (1964), Medalia „Virtutea Ostăşească” clasa I (1959), Ordinul
„Steaua României” clasa a V-a (1964), Ordinul „Meritul Militar”clasa a III-a
(1964) şi I (1974), Ordinul „Tudor Vladimirescu” (1981) etc.
A trecut în rezervă la 2 iulie 1990.
24
Date comunicate de Muzeul Marinei Române; Forţele Navale Române. Comandanţii Marinei Mili-
tare Române.
52
B
Baboi Marina Andreea25, atletă, s-a născut în ziua de 4 iunie 1999, la Bu-
zău. A început atletismul de la vârsta de 9 ani. A fost elevă a şcolii generale ce
funcţionează în cadrul Şcolii Normale Buzău, apoi a urmat
cursurile Liceului cu program sportiv din Buzău. A înce-
put activitatea competiţională încă din timpul şcolii fiind
legitimată mai întâi la LPS Buzău şi apoi la Clubul „Stea-
ua” Bucureşti. A participat la Campionatul European de
cadeţi de la Tbilsi, Europeanul de la Grosetto U 20, cam-
pioană balcanică în Serbia şi Turcia. În prezent activează
la SCM „Gloria” Buzău, în vitrina căruia a adus deja 8
medalii naţionale de aur, reprezentând tot atâtea titluri de
campioană naţională la trei categorii de vârstă diferite şi 4
medalii internaţionale, trei de aur, şi tot atâtea titluri de
campioană balcanică U 20, plus o medalie de argint cu
ştafeta 4x100 metri a României. Până în prezent, palmaresul balcanic al Marinei
Baboi numără 14 medalii, dintre care 11 sunt de aur.
Este oficial lidera absolută a sprintului feminin românesc, obţinând cei mai
buni timpi la toate probele de sprint: 60 m, 100 m, 200 m. Astfel, la Campionatele
Naţionale U 20 desfăşurate la Piteşti, a alergat timpi de top european reuşind, în
finala probei de 100 metri, 11,48 secunde, fiind singura atletă din România care a
reuşit să coboare sub timpul de 11,60 secunde. Eleva profesoarei Doina Voinea,
deţine până în prezent 14 titluri de campioană naţională.
În anul 2018 a obţinut nu mai puţin de 20 de medalii, 19 de aur şi una de ar-
gint. Conform Top 10 alcătuit de Federaţia Română de Atletism, în sezonul în aer
liber 2018, Marina Baboi este pe primul loc.26
Baniţă M. Petre27, doctor în agronomie, specialitatea viticultură (6 aprilie

1926-3 august 2009). S-a născut în comuna Breaza, judeţul Buzău şi a absolvit Fa-
cultatea de Horticultură Bucureşti (1950). Doctor în agro-
nomie cu teza Studiul ampelografic al portaltoiului
Berlandieri x Ripparia Teleki 8 B la SEV Drăgăşani, se-
lecţia clonului Drăgăşani 57 (1971). Îşi începe activitatea
la SEV Drăgăşani (1950-1961), la început cercetător la
laboratorul de material săditor viticol şi secretar ştiinţific,
din 1953, iar din 1957 ca director. Transferat la nou înfiin-
ţata staţiune Ştefăneşti-Argeş, lucrează ca director şi cerce-
tător, din 1961până în 1963. Recunoscut ca un bun organi-
zator, în 1963 este transferat la SEA de ICHV la SEH
Bechet şi în paralel conferenţiar (cu jumătate de normă) la
25
TV Buzău, 30 iulie 2018; TV Sud-Est, 26 iunie 2018; Sportivity.ro, 2017; presa locală online
26
„Opinia”, Buzău, 6 decembrie 2018.
27
Apud Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, coordonator Prof. dr. doc. Nicolae Şte-
fan, Editura Agricola, Bucureşti, 2013, p. 62-63.
54
disciplina Horticultură de la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Craiova. Din 1966,

predă cursul de Ampelografie şi apoi pe cel de Viticultură intensivă (1969-1971),
la Facultatea de Horticultură din Craiova. În calitate de director la SEH Bechet-
Dolj, mutată ulterior la Dăbuleni (1967-1994), coordonează programul de valorifi-
care superioară a nisipurilor, acordând viticulturii şi pomiculturii un rol predomi-
nant. Participă activ la punerea în valoare a sistemului de irigaţii a nisipurilor din
perimetrul Sadova - Corabia (70 mii ha), la organizarea agricolă a acestui ultramo-
dern sistem de irigaţii (construit cu fonduri FMI). În anul 1977, este numit profesor
la disciplina Viticultură în cadrul Facultăţii de Horticultură Craiova, unde va func-
ţiona până la pensionare (1992), când rămâne profesor onorific. Conducător de
doctoranzi din 1986. Are realizări remarcabile, succese în ameliorarea viţei de vie:
autor a 2 cloni de portaltoi Drăgăşani 57 şi Drăgăşani 37, coautor al soiului
Crâmpoşie selecţionată. În colaborare, publică peste 50 lucrări de specialitate, din-
tre care se detaşează colaborarea la Ampelografia RSR, 8 volume (1950-1970);
Tehnica pepinieristică viticolă (1958); Viticultura generală şi specială (1980); Vi-
ticultura pe nisipuri (1983); lucrarea Organizarea viţelor altoite în gospodăriile
cultivate (1963), a fost considerată cea mai valoroasă carte privitoare la pepiniera
viticolă, cu soluţii tehnologice noi de producere a materialului săditor viticol.
Membru corespondent (1969) şi apoi titular (1990) al Academiei de Ştiinţe Agrico-
le şi Silvice, membru al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Societăţii Române a
Horticultorilor, a fost onorat cu diplome, premii şi distincţii, între care Ordinul
Muncii, Steaua României, Meritul ştiinţific şi altele. În legislatura 1996-2000 a fost
deputat în Parlamentul României.
Banu P. Constantin28, profesor universitar, inginer Tehnologia Alimentară,

doctor în Ştiinţe Tehnice - Tehnologia produselor alimentare (16 noiembrie 1930-
16 iunie 2016), s-a născut în comuna Cilibia. În anul 1956
a absolvit Institutul Tehnic Galaţi, Facultatea de Industrii
Alimentare, iar în 1968 a obţinut titlul de doctor în specia-
litatea Tehnologia şi chimia produselor alimentare, cu te-
za: Studiul biochimic al refrigerării şi hidratării cărnii.
După un stagiu în producţie (1956 -1958), desfăşoară ac-
tivitate didactică universitară, parcurgând toate gradele
până la cel de profesor, la disciplina Tehnologie şi Utilaj
în Industria Cărnii, la Universitatea din Galaţi.
A urmat cursuri de specializare la Universitatea din
Michigan, SUA, 1964; din 1974 a fost conducător de doc-
torat în specialitatea Tehnologii şi echipamente în indus-
tria alimentară, iar din 1990 şi în Biotehnologii în industria alimentară. Autor a 20
de manuale, îndrumare pentru proiectare, caiete de lucrări practice, editate pe plan
28
Dicţionarul specialiştilor…, vol. 1, ed. I, p. 37; Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Universi-
tatea „Valahia” Târgovişte, 2016; catalogul Bibliotecii „V. A. Urechia” Galaţi.
55
local şi central, a 17 cărţi şi tratate editate pe plan central, dintre care unele premia-
te: Biochimia cărnii şi subproduselor (1966, Premiul I pe ţară al Ministerului Învă-
ţământului); Biotehnologii în industria alimentară (Premiul „Emanoil Teodorescu”
al Academiei Române pe anul 1987); Biotehno-logii de valorificare a sub-
produselor din industria alimentară, premiată la Iaşi, în 1989. De asemenea, este
autor a 18 lucrări ştiinţifice publicate în străinătate (RFG, Franţa, Ungaria, Polonia,
Belgia, Italia etc.) şi a 130 de cărţi ştiinţifice şi sinteze documentare publicate în
ţară; 71 lucrări au fost prezentate la diferite manifestări ştiinţifice.
A realizat 74 contracte de cercetare ştiinţifică finalizate, zece brevete de in-
ventator şi două certificate de inovator. A condus activitatea ştiinţifică a studenţilor
din Facultatea de Industrie Alimentară, Acvacultură şi Pescuit, obţinând 6 premii la
diferite concursuri naţionale de creaţie ştiinţifică şi tehnică studenţească. A fost
membru în Consiliul profesoral al Facultăţii de Industrii Alimentare, Acavacultură
şi Pescuit, şeful catedrei de Biochimie şi Tehnologie; membru al Academiei de Şti-
inţe Agricole şi Silvice, membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă.
Din anul 1996 până în 1999 a fost decan al Facultăţii de Industrie Alimenta-
ră, Acvacultură şi Pescuit, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, iar în perioada
1999-2000 a fost prorector al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, apoi până în
2002 a fost decan al Facultăţii de Ingineria Mediului şi Biotehnologii a Universită-
ţii „Valahia”. S-a pensionat în anul 2002, dar a continuat să activeze atât la Galaţi
cât şi la Cahul (2007-2008), a coordonat teze de doctorat în specialităţile: Tehnolo-
gii şi echipamente în industria alimentară, Biotehnologii în industria alimentară.
A fost membru în Comisia de avizare planuri de cercetare-Secţia Industrie
Alimentară a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice; membru în Consiliul Naţio-
nal pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), din 1998 până în anul
2006; membru în ABI Research Board of Advisor SUA; membru în Consiliul spe-
cializat pentru susţinerea tezelor de doctorat la Universitatea Tehnică a Moldovei;
în anul 1991 a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice, iar din anul 2012 titular. A fost membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă
din România şi al Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din România. A primit
Diploma de onoare pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea învăţământului su-
perior de industrie alimentară, Diploma de excelenţă pentru activitatea didactică şi
ştiinţifică dedicate învăţământului superior de industrie alimentară din România.
Anul 2001 i-a adus Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate de cercetare
ştiinţifică, acordat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul
Superior, dar şi Diploma Honoris Causa a Universităţii Tehnice a Moldovei pentru
merite deosebite în crearea bazei didactice-metodice şi contribuţia la pregătirea
inginerilor în domeniul industriei alimentare în Republica Moldova. Tot în anul
2001 a primit şi Diploma pentru personalitate deosebită (American Biographical
Institute), iar în anii 2002 şi 2003 i s-a acordat Diploma American Biographical
Institute for distinguished stading and has been conferred with honorary appoint-
ment to the Research Board of advisors. O Diplomă de merit pentru contribuţia
deosebită la întemeierea şi dezvoltarea învăţământului superior din Târgovişte a
56
primit din partea Universităţii „Valahia” în anul 2002, iar în anul 2013 i s-a acordat
Diploma de Doctor Honoris Causa al aceleiaşi universităţi. Senatul Universităţii
„Dunărea de Jos” i-a acordat Diploma de Onoare în anul 2002. În anul 2004 i s-a
acordat Premiul „Dumitru Moţoc” pentru lucrarea Manualul inginerului din indus-
tria alimentară, iar lucrarea Cartea producătorului şi procesatorului de lapte a
primit Premiul „Nicolae Teodoreanu” în anul 2006, dar a mai primit şi Diploma de
excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ştiinţelor şi tehnologiilor alimen-
tare. În anul 2009 i s-a acordat Diploma de excelenţă pentru contribuţia adusă la
îmbogăţirea tezaurului de carte românească şi Premiul „Ion Ionescu de la Brad”
pentru lucrarea Suveranitate, securitate şi siguranţă alimentară. Volumul Industria
laptelui, scris în colaborare cu profesori de la Chişinău, a fost distins cu Premiul
„Cartea de top” la ediţia a XI-a a Salonului Naţional de Carte.
Banu George29, critic de teatru, s-a născut la 22 iunie 1943, în Buzău. Este
fiul doctorului Eugen Banu, născut la 29 mai 1908 în Bârlad, medic specialist boli
contagioase, a profesat la Spitalul „Gârlaş” din Buzău în perioada 1938-1950. Ge-
orge Banu, a absolvit, la Buzău, Liceul „B. P. Hasdeu” şi
Şcoala Normală, apoi Facultatea de Teatrologie -
Filmologie din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Ci-
nematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A fost critic
de teatru şi film la revistele: „Contemporanul”, „Teatrul”
şi „România literară”, cât şi responsabil (cu Mihaela To-
nitza) al antologiei de texte Arta teatrului (1974). Între anii
1981-1988 a fost redactor şef al revistei „Arta teatrului”,
editată de Teatrul Naţional Chaillot/Actes Sud.
În anul 2006 a primit titlul de Doctor Honoris Causa
al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematogra-
fică „I. L. Caragiale”, Bucureşti, cât şi Premiul de Onoare
al AICT - Secţia Română, în cadrul Galei UNITER, iar în anul 2012, Premiului
Special al Festivalului Shakespeare, oferit de Rotary Craiova Probitas şi Rotary
Craiova.
Doctor în Estetică al Universităţii Bucureşti (1973), doctor în Studii Teatrale
al Universităţii Sorbona (1977), doctor de stat în Estetică (1987, cel mai înalt titlu
universitar în Franţa); profesor la Sorbona-Paris Institutul de Studii Teatrale şi la
Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve (Belgia); director artistic al Academiei
Experimentale de Teatru. Este preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Critici de
Teatru (din 1994, trei mandate, în prezent preşedinte de onoare), fiind de trei ori
laureat pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. Redactor şef al colecţiei de
cărţi de teatru Timpul teatrului (Ed. Actes Sud). Printre autorii publicaţi: Jerzy Gro-
towski, Jaques Lassalle, Luc Bondy, Yoshi Oida, Bernard Dort, Danièle Sallenave,
Monique Borie.
29
Date comunicate personal; Wikipedia; Opinia Buzău, 12 octombrie 2018.
57
Din martie 2013 este membru de onoare al Academiei Române. Între 1991-
2000 a fost director al Academiei Experimentale de Teatru şi membru UNITER.
Autor al unor lucrări de specialitate: Brecht şi orientul (1981-Premiul pentru
cea mai bună carte de teatru); Costumul de teatru (1981); Teatrul, ieşiri de ajutor
(1983 - Premiul pentru cea mai bună carte de teatru); Actorul pe calea fără de ur-
mă (1986, reeditare în colecţia eseuri, 1992, traducere română, 1995; versiune
germană-Berlin, Alexander Verlag, 1989); Memoriile teatrului (1987 traducere
română, 1993); Le Rouge et Or (1989; Premiul pentru cea mai bună carte de teatru;
versiune italiană-Milano, Editura Rizzoli, 1990; traducere română , 1993); Peter
Brook sau regizorul şi cercul (1991; versiune italiană. Bologna, Casa USHER,
1994); Teatrul sau clipa împlinită (1993; traducere în slovacă şi italiană); Sarah
Bernhardt sau sculpturile efemerului (1995); Romanele teatrului (1995); Cortina
sau spărtura lumii (1997); Livada cu vişini, Jurnal de spectator (1999), Ultimul
sfert de secol teatral. O panoramă subiectivă (2003), Arta teatrului (2004), Peter
Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Spatele omului (2008), Scena suprave-
gheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Dincolo de rol sau actorul nesupus
(2008), Yannis Kokkos, scenograful şi cocostârcul (2009), Repetiţiile şi teatrul re-
înnoit. Secolul regiei (2009), Shakespeare. Lumea e un teatru (2010), Livada de
vişini, teatrul nostru (2011), Trilogia îndepărtării (2010), Reformele teatrului în
secolul reînnoirii (2011), Teatrul de artă, o tradiţie modernă (2013), Nocturne
(2013), Iubire şi neiubire în teatru (2013), Parisul personal. Autobiografie urbană
(2013), Monologurile neîmplinirii (2014), Scena modernă. Mitologii şi miniaturi
(2014), Parisul personal - Casa cu daruri (2015); Parisul personal. Familia din
Rivoli 18 (2016); Uşa, o geografie intimă (2017); Iisusii mei (2018).
A coordonat apariţia volumelor: Brook, seria les Voies de la création
théâtrale (1985); Opera, teatrul, o memorie imaginară (1989); Charles Garnier -
Teatrul (1989); Antoine Vitez - Teatrul de idei (1990); Tadeusz Cantor, artistul la
sfârşitul secolului (1990); Ryszard Cieslak, actorul - emblemă a anilor '60 (1991);
De la vorbe la cântece (1995); Klaus Michael Grüber (cu Mark Blezienger, 1995);
Luc Bondy - Sărbătoarea clipei (Dialoguri cu Georges Banu,1996; versiune ger-
mană - Salzburg, Prezidenz Verlag).
A realizat numere speciale ale revistelor: Art Press (1990), în care a publicat
un serial de articole despre: Teatrul, artă a prezentului, artă a trecutului; Scenogra-
fia franceză; Teatrul testamentar; Claude Régy; Teatrul naturii; Repetiţiile-un secol
de regie; A debuta; Estul dezorientat; Teatrul în Est. Ca autor de filme de televiziu-
ne, a realizat pentru Televiziunea Română, serialul Memoria teatrului (12 episoade,
în anul 2000) şi pentru Televiziunea Franceză Cehov, martor anonim; Shakespeare,
regi în furtună. În anul 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze pentru
promovarea culturii franceze în lume. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Bu-
zău. La sfârşitul lunii septembrie 2018, cu ocazia unei seri aniversare, a primit paşa-
port diplomatic din partea Ministerului Afacerilor Externe al României „pentru cali-
tatea actelor de diplomaţie culturală realizate între Franţa şi România”.
58
Banu Ionel - născut la 1 decembrie 1953 în comuna Merei, judeţul Buzău,

profesor de limba şi literatura română, director al Colegiului Naţional „B. P. Has-
deu”, membru al Consiliului Consultativ al ISJ Buzău,
membru al Consiliului Consultativ al Directorilor, meto-
dist la ISJ Buzău, membru al Comisiei Consultative a
profesorilor de limba şi literatura română. Autor, iniţia-
tor şi editor al seriei de tipărituri, parte integrantă a ma-
nagementului curricular şi educaţional cu următoarele
lucrări tipărite: Planuri de învăţământ - cursuri opţiona-
le, clasele a V-a - a X-a, Cursuri Opţionale clasele a V-a
- a X-a, Admitere 1999. Modele de subiecte - limba şi
literatura română, Memoria care modelează statui,
Anuarul Colegiului Naţional, Debuturi hasdeiene.
A iniţiat şi fondat Centrul Cultural „B. P.
Hasdeu”, instituţie integrată în activitatea colegiului şi ancorată în ambianţa cultu-
rală a Buzăului. Centrul Cultural are personalitate juridică şi este cunoscut la nivel
naţional. A organizat, în cadrul Centrului Cultural „B. P. Hasdeu” conferinţa „Im-
pactul globalizării contra politicilor educaţionale contemporane”, 12 septembrie
2013, la care au participat personalităţi ale vieţii universitare (Universitatea Bucu-
reşti - Facultatea de Filosofie, SNSPA - Facultatea de Ştiinţe Politice), profesori
din „Hasdeu” şi din Municipiul Buzău. Rodul acestei conferinţe: cartea „Impactul
globalizării asupra politicilor educaţionale contemporane”, Editura Ars Docendi,
Bucureşti, 2013, autori fiind Oana Şerban, Ionel Banu, Gheorghe Tarara. Conferin-
ţa a fost finanţată prin fonduri nerambursabile, ca şi cartea apărută.
Ateneul, seria de conferinţe iniţiată în anul 2008 de directorul Colegiului Na-
ţional „B. P. Hasdeu”, a continuat, printre conferenţiari aflându-se academicianul
Răzvan Theodorescu, academicianul Solomon Marcus, scriitorul Nicolae Peneş -
autor al unor cărţi de referinţă pentru Buzăul de astăzi.
Ateneul a reluat iniţiativa directorului Basil Iorgulescu, din 1893, devenind o
instituţie de tradiţie în Buzău.
Managementul Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu” poate fi socotit perfor-
mant: colegiul ocupă locul al doilea între liceele din România, iar gimnaziul s-a
situat pe primul loc în urma rezultatelor de la testarea naţională.
Elevii colegiului s-au situat pe locuri fruntaşe la Olimpiadele naţionale
(aproape 40 de premii, premii speciale, menţiuni şi medalii). Rezultate remarcabile
la 16 discipline de învăţământ şi la sport - echipa de volei, locul IV pe ţară.
Ziua Porţilor Deschise în Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, ediţia 2013, a
marcat premierea olimpicilor hasdeieni de către Primarul Municipiul Buzău - Lan-
sări de carte şi întâlniri cu scriitori - în special buzoieni.
59
Barbu Ionuţ s-a născut la Buzău pe 12 octombrie

1978. Era corespondent al Antenei 1 din 2003 şi absolvi-
se Universitatea Politehnica din Bucureşti. A pierit la
datorie, pe 24 mai 2004, în timp ce filma tragicul acci-
dent de la Mihăileşti.
Basarabescu Ioan30, general de brigadă, fiul lui

Mihail şi al Mariei Basarabescu, s-a născut la 15 februarie
1861, în comuna Topliceni, fostul judeţ Râmnicu Sărat.
A urmat Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie
(1878-1880), Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu
(1881-1883). A fost sublocotenent (1880), locotenent
(1884), căpitan (1889), maior (1896), locotenent-colonel
(1902), colonel (1912), general de brigadă. De-a lungul
carierei sale a ocupat diverse funcţii militare: comandant
de secţie la Regimentul 2 Artilerie (1880-1881); coman-
dant de secţie la Regimentul 1 Artilerie (1881-1883);
comandant subunitate în Regimentul 6 Artilerie (1883-
1884); ofiţer al Arsenalului Armatei (1884 -1885); ofiţer
în Regimentul 2 Artilerie (1885); ofiţer în Batalionul de
Asediu (1885-1888); ofiţer în Regimentul 6 Artilerie
(1889-1892); ofiţer în Regimentul 10 Artilerie (1892-
1896), ofiţer în Regimentul 5 Artilerie (1896-1898) şi în
Regimentul 2 Cetate (1898-1900); ofiţer de stat major în
Regimentul 10 Artilerie (1901-1902), Regimentul 10 Artilerie (1903-1905), Regi-
mentul 2 Artilerie (1905-1907); comandant în Regimentul 1 Artilerie (1907-1909);
director al Artileriei în Ministerul de Război (1909-1910); şeful Comenduirii Pieţei
Bucureşti (1910); comandant al Brigăzii 9 Artilerie (1911-1914); comandant al Di-
viziei 9 Infanterie (din 1914).
Pe parcursul întregii cariere militare s-a remarcat ca un profesionist autentic,
apreciat deopotrivă de subordonaţi şi de superiori. În prima foaie calificativă, cele-
brul general Gheorghe Manu menţiona: are toate calităţile cerute pentru a deveni
un bun ofiţer. Iar în anul 1887, cu prilejul inspecţiei generale, legendarul inspector
general, Eracle Arion, îl caracteriza astfel pe tânărul Basarabescu: este inteligent, îi
place a studia şi a se ţine în curent cu cunoştinţele teoretice şi practice ale armei.
Ca o recunoaştere a calităţilor sale profesionale şi morale, a fost trimis în Germa-
nia, în anul 1890, pentru achiziţionarea cupolelor destinate fortificaţiilor Cetăţii
Bucureştiului şi aliniamentului Focşani-Nămoloasa, iar în anul 1906, în Franţa,
pentru achiziţionarea tunurilor Hotchkiss calibru 57 mm.
30
Enciclopedia artileriei române, coord. Adrian Stroea, Editura Centrului Tehnic al Armatei, Bucu-
reşti, 2014, p. 617.
60
Temeinicele cunoştinţe de specialitate i-au permis să deţină înalte funcţii mi-

litare, între care şi pe cea de comandant al Diviziei 9 Infanterie. Meritele i-au fost
recunoscute şi prin atribuirea de ordine şi medalii: „Coroana României” clasa a IV-a;
„Tezaurul sacru” în grad de ofiţer din partea Împăratului Japoniei în anul 1898;
„Steaua României” clasa a V-a (1904); Medalia jubiliară „Carol I” (1906); Semnul
onorific „Serviciu 25 ani”; „Steaua României” clasa a IV-a (1912).
Baştan Grigore31 (23 ianuarie 1922-8 februarie 1983, Bucureşti), primul

general de paraşutişti, unul din pionierii paraşutismului militar, s-a născut la
Foleşti, judeţul Bălţi-Basarabia. Copil de trupă de la 18
ani, urmează cursuri la Şcoala de zbor de la Tecuci. Du-
pă absolvire este încadrat pilot de vânătoare. Sergent în
1941, este, de la 10 iunie, component al primei companii
de paraşutişti, fiind brevetat la 1 octombrie şi ca paraşu-
tist. Ia parte, cu gradul de adjutant, la luptele din august
1944 pentru apărarea Capitalei. După înfiinţarea, la 29
noiembrie 1950, a Batalionului 597 paraşutişti, cu garni-
zoana la Tecuci, este numit comandantul acestei unităţi.
Căpitan în 1951, maior în 1952 şi lt. colonel în 1957. La
Buzău a fost, între anii 1951-1964, comandant al Unităţii
Militare 01847 (Paraşutişti). Datorită meritelor sale mili-
tare deosebite, avansează până la gradul de general, fiind apoi numit comandantul
trupelor de paraşutişti din România. Considerat părintele paraşutismului militar din
România, a inventat paraşutele BG 3 M şi BG 7 M, aflate şi astăzi în dotarea trupelor
de specialitate şi a aerocluburilor sportive. La 20 august 1970, generalul Baştan reali-
zează, la Spătaru, un nou record la saltul cu paraşuta, o lansare de antrenament şi ex-
perimentală de la 10.000 m., cu cădere liberă de 7000 m, stabilind un record naţional,
depăşit în anul 2015 de Gabriel-Dan Chiriac care a realizat un salt de la 10.400 m.
Până în 1983, carnetul său de zbor înregistra 677 salturi.
Maestru emerit al sportului şi preşedinte al comisiei de specialitate din ca-
drul Federaţiei Aeronautice Române, timp de 20 de ani, generalul Grigore Baştan
este autorul unor cărţi de specialitate şi al lucrării Istoria paraşutismului militar din
România, lucrare ştiinţifică de referinţă pentru acest domeniu, prima din istoriogra-
fia română care tratează exhaustiv (până la sfârşitul deceniului opt) acest fenomen.
Tipărită postum, a fost lansată la 9 iunie 1997 (în anul în care se împlineau 75 de
ani de la naşterea generalului), la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu prilejul
Zilei paraşutiştilor. În semn de cinstire pentru acest cuceritor al văzduhului, cu pri-
lejul memorialului de paraşutism ce-i poartă numele, la intersecţia străzilor Stadio-
nului şi Grigore Baştan, la 20 august 1996, a fost dezvelit bustul generalului, opera
sculptorului braşovean Nicolae Daicu. Totodată, la Buzău funcţionează o filială a
31
Pliant General Grigore Baştan, editat în 1999, cu prilejul concursului militar aplicativ organizat la
Buzău.
61
Fundaţiei „General Grigore Baştan”, condusă de Dan Morişcă. Prin hotărârea din
22 octombrie 1989 a Consiliului local, i s-a conferit post mortem titlul de cetăţean
de onoare al municipiului Buzău. Iar la 18 august 1999, la sediul Şcolii de Aplica-
ţie ce-i poartă numele, s-a organizat memorialul General Grigore Baştan, care a
inclus şi un concurs militar-aplicativ. În semn de omagiu, Şcoala Generală nr. 6 din
Buzău îi poartă numele, iar în anul 2018 a fost declarat Cetăţean de Onoare post-
mortem al Municipiului Buzău.
Bădina Ovidiu32, doctor în Filosofie, profesor universitar, doctor docent al

Universităţii Bucureşti (23 noiembrie 1932-26 aprilie 1999, Bucureşti), născut co-
muna Breaza - Buzău, a absolvit cursurile Liceului Comercial din Buzău şi apoi
Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. A fost
cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei Româ-
ne, din 1963, conferenţiar universitar şi din 1975, profe-
sor universitar la A.S.S.P. Bucureşti. A fost apoi profe-
sor universitar la A.S.E.M. Chişinău, din 1994, profesor
universitar la Universitatea „Spiru Haret”, iar din 1996,
cercetător principal gr. I la Institutul de Economie Agra-
ră al Academiei Române.
Din 1961, candidat în Ştiinţe Filosofice, Universi-
tatea „Lomonosov” din Moscova, din 1960, doctor în
filozofie şi doctor docent din 1974. Iniţiatorul, fonda-
torul şi conducătorul unor prestigioase instituţii: Centrul
de cercetări pentru problemele tineretului (1968-1974), Comitetul de Cercetare 34,
în cadrul Asociaţiei Internaţionale de Sociologie (I.S.A.), comitet pe care îl condu-
ce, ca preşedinte din 1975 până în 1986; membru în Consiliul Cercetării din cadrul
I. S. A. În 1990 a creat Fundaţia „Dimitrie Gusti”, al cărei preşedinte a fost de la
înfiinţare, apoi şi Institutul Naţional de Sociologie (I.N.S.O.C.) al Republicii Mol-
dova (1991-1993), Serviciul de Cercetare a Opiniei Publice (S.C.O.P.), Bucureşti
1991, devenit CSOP - Gallup U.K., 1993 şi CSOP - Gallup Internaţional Bucureşti,
Serviciul de Cercetare a Opiniei şi Pieţii (SCOP), Chişinău, 1993.
Autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice, în diferite domenii de activitate, între
care: Valorificarea moştenirii sociologice; Dimitrie Gusti. Viaţă şi operă; Cerceta-
rea sociologică concretă; Tradiţii româneşti; Dimitrie Gusti. Viaţă şi personalita-
te; Dimitrie Gusti. Pagini alese; Dimitrie Gusti (versiunile engleză, franceză, ger-
mană); Dimitrie Gusti. Opere; Istoria sociologiei româneşti şi universale
(Introducere în sociologie, vol. I, Izvoarele sociologiei, vol. II, Fondatorii socio-
logiei); Gândirea sociologică din România (versiunile franceză şi engleză); Socio-
logia tineretului; Tineretul rural '68, Tineretul industrial; Tineretul şi mass-media;
Tineretul şi lumea contemporană (în limba bulgară), din care unele în colaborare.
Este autorul studiului Revoluţia din 1848 în oraşul şi judeţul Buzău (în Studii şi
32
Dimitrie Gusti. Opere - Despre cultură, Buzău, 1996, date biografice, supracoperta volumului.
62
articole de istorie, III, Buc., 1961); Participarea grupării democrat-revoluţionare

poloneze la acţiunile revoluţionare din Ţara Românească şi Moldova din 1848
(Studii şi materiale de istorie modernă, III, Bucureşti, 1963). În 1996, s-a tipărit la
Buzău, lucrarea Dimitrie Gusti-Opere-Despre cultură.
Bădulescu Alexandru, muzicolog, profesor doctor în Muzicologie, s-a năs-

cut la 20 februarie 1929 în satul Dara, fosta comună Şarânga (acum în componenţa
comunei Pietroasele), unde a absolvit cursurile primare
şi elementare. A urmat cursuri liceale la Ploieşti, apoi
Facultatea de Compoziţie - Dirijat din cadrul Conser-
vatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” (1960-1964)
şi Facultatea de Compoziţie - Muzicologie (1968-1972).
A absolvit cursuri postuniversitare de Muzicologie
(1972-1973) şi cursuri de perfecţionare în domeniul edu-
caţiei adulţilor, organizate de Ministerul Culturii până în
1985, şi în 1994, în Danemarca, în cadrul Consiliului
Europei.
A activat în învăţământ şi în domeniul cultural, în-
tre anii 1947-1949 fiind director al Căminului cultural
din satul natal, profesor suplinitor de muzică la şcolile generale din Pietroasele şi
Şarânga, învăţător suplinitor şi profesor suplinitor de muzică la Şcoala primară şi
Preventoriul din Monteoru, şef Secţia Artă şi Cultură din cadrul Comitetului Provi-
zoriu al Plasei Mihăileşti şi membru al Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular
al judeţului Buzău, şef Secţie Cultură raionul Pogoanele şi membru al Comitetului
Provizoriu al Regiunii a X-a Buzău, inspector la Secţiunea de Artă din cadrul Sfa-
tului Popular al regiunii Ploieşti, inspector principal şi inspector şef la Secţia Cultu-
rală Regiunea Ploieşti, inspector principal Artă la Comitetul de Cultură şi Artă al
regiunii Ploieşti, secretar al Comitetului Regional de Cultură Ploieşti, vicepreşedin-
te al Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Prahova, până în 1990,
consilier teritorial la Inspectoratul Judeţean de Cultură Prahova (1990-1992), consi-
lier teritorial şef la aceeaşi instituţie (1992-1997), iar de la 1 iulie 1997 este muze-
ograf - coordonator la Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploieşti şi vice-
preşedinte al Cenaclului Muzical ce funcţionează pe lângă muzeu.
A efectuat studii de documentare în Bulgaria, R. D. Germană, Cehoslovacia,
Elveţia şi a însoţit Ansamblul Folcloric „Prahova”, la festivalurile internaţionale de
folclor şi Corala „Paul Constantinescu” a Palatului Culturii Ploieşti, la cea de-a X-a
ediţie a Concursului coral internaţional „Guido Arezzo”, în Italia şi în Bulgaria;
turneul Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Ploieşti în Germania şi Italia şi
Iraklion-Grecia.
A fost director al Festivalului Naţional al Tinerilor Dirijori (1981-1990) şi al
Festivalului Internaţional al Tinerilor Dirijori (1991-1996), desfăşurate la Buşteni
şi Sinaia. A organizat Festivalul coral interjudeţean „Florin Comişel” (1986-1997),
Festivalul interjudeţean de interpretare a muzicii uşoare româneşti „Când castanii
63
înfloresc” (1975-1997), Concursul Naţional de Interpretare Muzicală „Paul Con-

stantinescu”, cu participarea elevilor de la şcoli de muzică din România şi Republi-
ca Moldova, cursurile de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” din Vă-
lenii de Munte, membru în Comitetul de organizare a concursurilor internaţionale
„Lory Wallfisch” - pian (2000-2002) şi „Eugenia Moldoveanu” (2001-2002).
A susţinut prelegeri, expuneri, referate la Universitatea Populară din Ploieşti
şi este autorul a peste 700 articole, studii, cronici muzicale, recenzii, publicate în
reviste de specialitate.
Este coautor la Albumul judeţului Prahova (1974), Istoria Prahovei în date
(1977), Monografia judeţului Prahova (1984), dar a întocmit şi tematici pentru Mu-
zeul Memorial „Paul Constantinescu” (inaugurat la 20 decembrie 1993), pentru
Expoziţia permanentă „Ion Baciu” (inaugurată la 21 iunie 1995), consiliind şi exe-
cutarea unor lucrări de artă monumentală amplasate în judeţele Dâmboviţa şi Pra-
hova: bustul lui George Enescu (1995), bustul poetului Mihai Eminescu (1996),
executate de Ion Irimescu, bustul compozitorului Paul Constantinescu (20 decem-
brie 2001), cât şi 9 plăci memoriale: Radu Tudoran (comuna Blejoi), Yehudi
Menuhin (vila Carola, Sinaia), Nicolae I. Simache (com. Cosminele), Paul Con-
stantinescu (Ploieşti), Ion Baciu, Ioan şi Nelu Danielescu (Ploieşti), Constantin
Dumitrescu (Blejoi), Florin Comişel (Ploieşti).
În colaborare cu dirijorul şi profesorul Leonida Brezeanu a publicat mai mul-
te culegeri şi prelucrări de folclor, cântece corale, pentru bogata sa activitate fiind
recompensat cu 30 de diplome de onoare şi premii de excelenţă. A fost premiat de
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu Premiul pentru pu-
blicistică şi critică muzicală, pentru monografia Viaţa muzicală pe teritoriul judeţu-
lui Prahova în sec. XIX-XX. La 20 februarie 2009, Primăria Municipiului Ploieşti i-
a conferit Diploma de Excelenţă, cu prilejul aniversării vârstei de 80 de ani…
A fost decorat cu Steaua RPR, clasa a V-a, medalia „ARS LONGA VITA
BREVIS (1995), diverse alte medalii jubiliare, plachete cu prilejul marcării unor
momente de referinţă din istoria României, aniversarea unor instituţii sau persona-
lităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti.
Bădulescu Dorin-Valeriu33, avocat, senator ALDE, s-a născut în ziua de 15

iunie 1976, la Vălenii de Munte. Tatăl său, Marian Bădulescu, are pregătire juridică
şi încă profesează în cadrul Judecătoriei Pogoanele, iar mama este profesoară la
Liceul din Pogoanele.
După cursurile elementare, în perioada 1990-1994 a urmat cursurile Liceului
„B. P. Hasdeu” la clasă de matematică-fizică, apoi Academia de Studii Economice
Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (1994-1998), iar din anul
1995 până în anul 1999, a urmat, în paralel, şi Facultatea de Drept din cadrul Aca-
demiei de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti, specializarea Drept. În perioada
1997-1998 a fost referent la Ministerul Industriilor şi Comerţului, iar de la 1 febru-
33
Site Parlamentul României. Senat.
64
arie 2000 a devenit avocat definitiv, membru al Baroului Buzău. A absolvit cursuri
de mediator, dar şi cursuri de diplomaţie şi securitate la Institutul Diplomatic Ro-
mân. A fost formator la SC Mondo Consult SRL şi evaluator competenţe profe-
sionale la SC Pro Training Intens SRL.
În anul 2013 a absolvit cursurile de arbitraj „Admi-
nistrarea jurisdicţiei alternative a arbitrajului în soluţiona-
rea litigiului, evaluarea, monitorizarea şi conducerea acti-
vităţilor desfăşurate în judecata arbitrală, redactarea
documentelor în arbitraj”. În anul 2015 a obţinut diploma
de Master „Managementul crizelor şi prevenirea conflic-
telor”, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”
(cursuri urmate în perioada 2013-2015, la Facultatea de
Securitate şi Apărare). În prezent efectuează studii docto-
rale având ca temă „Medierea conflictelor internaţionale”
la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Ştiinţe
militare.
Este coautor al lucrărilor: Doing business with Romania (1997, capitolul des-
pre Zonele libere); Analiza medierii-culegere de speţe comentate (2011); Culegere de
hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia medierii (2012); Medierea în noul cod
de procedură civilă (2014). A fost redactor al revistei „Medierea tehnică şi arta”
(2010-2011), iar în anul 2011 a fondat ziarul „Mediatorul”, unde a fost şi redactor.
A făcut parte din Consiliul Baroului Buzău (2011-2015; 2017); a fost preşedinte
al Consiliului director al Asociaţiei Centrelor de Mediere din Buzău (2005-2016);
primvicepreşedinte al Uniunii Centrelor de Mediere din România (2011-2014); între
anii 2014-2016 a fost vicepreşedinte al Uniunii profesiilor liberale din România.
Pe lângă profesie, este atras şi de politică. A debutat ca liberal, a făcut un
stagiu în Partidul Mişcarea Populară, pe listele căruia a fost ales senator, iar în pre-
zent face parte din Grupul Parlamentar Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE)
şi este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia specială a Camerei
Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii
SIE; Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistemati-
zarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.
Face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Serbia, Cos-
ta Rica şi Republica Franceză.
Bădulescu T. Mircea34 (1917-1967), căpitan aviator, as al aviaţiei de bom-

bardament în picaj în anii celui de al II-lea Război Mondial, al treilea copil al soţi-
34
Comandor rezervă, prof. dr. Aurel Pentelescu (directorul Institutului de Istorie Militară), Mircea T.
Bădulescu (1917-1967)- mss. transmis de d-l Laurian-Doru Bădulescu; Valeriu Avram, Valeriu
Nicolescu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei (1916-1919; 1941-1945), Buzău,
Editgraph, 2015, p. 217-246: „Şansa buzoiană”, V, nr. 118 din 1-2 iunie 2002; „Expresul” din 16
august 2002.
65
lor Teodor (croitor) şi Sofia Bădulescu, s-a născut la 1 noiembrie 1917, la Buzău. A
urmat şcoala primară (1924-1929) şi Liceul „B. P. Hasdeu” (1930-1938) din oraşul
natal, şi apoi Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie din Bu-
cureşti (1939-1941), pe care o absolvă ca sublocotenent
aviator (10 mai 1941). Timp de zece ani este ofiţer aviator,
fiind, succesiv, avansat la gradele de locotenent (23 martie
1944) şi căpitan (11 februarie 1949), grad cu care va fi
trecut în rezervă la 20 octombrie 1951.
A luat parte la Campania 1941/1945, fiind brevetat
pilot de război la 10 septembrie 1941. Timp de un an ur-
mează un curs de perfecţionare în tehnica pilotajului, du-
pă care, în perioada august - decembrie 1942, cu Escadri-
la 81 Bombardament în picaj, a luat parte la luptele de la
Stalingrad şi Cotul Donului. Din martie 1943 şi până la
23 august 1944, cu aceeaşi escadrilă, încadrată în Grupul 3 Bombardament în picaj
(STUKA), a luptat pe frontul din Kuban, Crimeea, Iaşi, totalizând 175 misiuni de
bombardament.
Din septembrie 1944 şi până în mai 1945, a luat parte la acţiunile militare de
pe Frontul de Vest, în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, cu 105 misiuni de
bombardament. Pentru fapte de arme, a fost decorat cu înalte ordine şi medalii: or-
dinele Mihai Viteazul clasa III-a cu spade - cel mai înalt ordin românesc de război,
Virtutea Aeronautică, clasele Crucea de aur, Ofiţer şi Comandor (printre puţinii
ofiţeri piloţi luptători, distins cu clasa Comandor), Coroana României, clasele a IV-a
şi a V-a, Steaua României clasa a V-a.
După război a îndeplinit funcţii de comandă şi instruire (instructor de zbor)
în mai multe garnizoane: Braşov, Buzău, Focşani (1945-1951) etc.. Deoarece făcea
parte din vechile cadre ale armatei, este trecut în rezervă la ordin, trebuind astfel
să-şi găsească altă ocupaţie. A lucrat la GAS Răduceşti-Râmnicu Sărat (1952-
1955) şi apoi la Trustul Regional GOSTAT Ploieşti (1955-1967), până la tragica sa
dispariţie, în urma unui accident
Faptele şi împlinirile sale rămân însă peste veacuri, situându-l ca pe unul din
fiii de vază ai Buzăului, ce binemerită admiraţia şi cinstirea noastră. A fost declarat
Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău.
Băieşu I. Ion (Ion Mihalache)35, prozator, dramaturg, scenarist, publicist (2

ianuarie 1933 - 21 septembrie 1992, New Jersey, S.U.A), fiul lui Ion Mihalache şi
al Auricăi Cârciu, agricultori, s-a născut în satul Băieşti, comuna Aldeni. Şi-a luat
pseudonimul literar după numele satului natal (la sugestia poetului Victor Tulbure),
onomastic legalizat la 9 martie 1967, când i se aprobă schimbarea numelui din
35
Din volumul: Ion Băieşu, Ţara lui Papură Vodă, colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura, Minerva,
Bucureşti, 1996 (şi foto); Alex. Oproescu, op. cit., p. 87-89; Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu,
1234 cineaşti români (ghid bio - filmografic), Editura Ştiinţifică. Bucureşti, 1996, p. 30; Aurel Sasu,
Dicţionarul biobibliografic al literaturii române, vol. 1: A-L, Paralela 45, Piteşti, 2006, p. 126-127.
66
Mihalache în Băieşu. A urmat cursurile şcolilor primare din Băieşti şi Poponeţi

(1940-1944) şi Liceul Comercial de băieţi din Buzău (1944-1951). Ca elev, a frec-
ventat Cenaclul „Al. Sahia” din Buzău, condus de inginerul Gheorghe Ciauşu, unde
este coleg cu Ion Gheorghe. Remarcaţi pentru talentul
lor, sunt trimişi să urmeze Şcoala de Literatură „Mihai
Eminescu” (1951-1952). Debutează cu versuri în 1951,
la „Viaţa Buzăului” (prima serie, 1949-1964), iar „Viaţa
românească” îi tipăreşte poemul Ileana tractorista, sub
pseudonimul Ion Băieşu. În 1952 a obţinut un premiu al
revistei „Tânărul scriitor”. Din anul 1952 este redactor la
revista „Albina”, unde publică schiţe, poezii şi cronici
ritmate, iar între 1952-1958, redactor la „Scânteia tinere-
tului”. În paralel, este student la Drept şi Filosofie şi apoi
la Filologie, pe care o absolvă în anul 1961. Debutează
editorial în 1956 cu schiţe, sub titlul Necazuri şi bucurii,
iar în 1962 publică Noaptea cu dragoste (schiţe şi nuvele). A mai scris Cei din ur-
mă (1959), Oameni cu simţul umorului (1964).
Între anii 1962-1964 este redactor, apoi redactor-şef adjunct la „Scânteia ti-
neretului”, redactor-şef al revistei „Amfiteatru” (1966-1968), pe care a înfiinţat-o
împreună cu Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Ştefan Bănulescu, Gheorghe Tomozei
şi Constanţa Buzea. În scurt timp aceasta devine cea mai valoroasă revistă culturală
din România, iar Ion Băieşu se dovedeşte un veritabil conducător de şcoală publi-
cistică.
În 1965 publică culegerea de nuvele Sufereau împreună şi ciclul pentru tele-
viziune Iubirea e un lucru foarte mare sau Câteva minunate povestiri despre Tanţa
şi Costel (1967), cu regretata actriţă de origine buzoiană Coca Andronescu, în rolul
titular feminin. În anul 1969 a fost destituit din funcţie, dedicându-se în exclusivita-
te literaturii şi publicisticii, ca liber profesionist. După un volum cu piese de teatru,
îi apar, una după alta, numeroase cărţi: Sufereau împreună (ediţia a 3-a, 1971),
Umor (1970); Fotbalul - joc de bărbaţi (1972); La iarbă albastră (1973); Pompie-
rul şi opera (1976); Fiul satului (1976); Dragoste bolnavă (1980); Umor la domici-
liu (1981); Boul şi viţeii (1982); Vederea (1983); Balanţa (roman, 1985, 2011, edi-
ţia necenzurată); Întâmplări trăite de alţii (1987); Un activist al suferinţei (roman,
vol. I, 1991); Tristeţea vânzătorului de sticle goale (1992). Postum au apărut: Ţara
lui Papură Vodă, proză scurtă (1996); Nu muriţi din întâmplare (2003); Teatru
(2003), editate de către fiul său, regizorul Radu Băieşu.
Ca dramaturg, a scris Vinovatul (1968), Autorul e în sală (1987), comediile
Poetul comunal şi Preşul (1970, cea de-a doua jucată şi pe scena Teatrului „George
Ciprian” din Buzău, în stagiunea 1999/2000), Teatru (1970), Fiul satului, Mare
meci, mare (1972), Nepotrivire de caracter (1972), Vaccin contra lenei (1972),
Cine sapă groapa altuia (1974), Chiţimia (1975), Navetiştii, Detectivul comunal
(1975), În căutarea sensului pierdut (1979). Timp de peste trei decenii a semnat şi
susţinut mai multe rubrici în „Scânteia tineretului” (De la om la om), „Magazin”
67
(Poşta rotundă), „Informaţia Bucureştiului” (Radiografii satirice), „Munca” (Cro-

nica sportivă).
În anul 1970 a primit Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române pentru
dramaturgie, iar în 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul În căutarea
sensului pierdut. Uniunea Scriitorilor îl premiase şi în anii 1968 şi 1973, iar în anul
1978 a fost premiat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. Ca scenarist a fost recom-
pensat cu Premiul ACIN (1976, pentru Mere roşii şi în 1979, pentru Omul care ne
trebuie), cât şi cu Premiul UCIN - 1992 - in memoriam. A scris scenariile filmelor:
Camera albă (1965), Maiorul şi moartea (colab., 1972), Astă seară dansăm în fa-
milie (colab., 1972), Mere roşii (1976), Rătăcire (colab., 1977), Omul care ne tre-
buie (1979), Grăbeşte-te încet (1981), Sper să ne mai vedem (1985), Duminică în
familie (colab., 1987), De ce are vulpea coadă (1988), Harababura (colab., 1990),
Vinovatul (colab., 1991). A mai publicat traduceri şi a scris prefaţa la cartea lui
Petre Dragomir Cu fotbalul pe continentul sud-american (1967).
În memoria sa, la Buzău, s-a organizat în anul 1993 Festivalul de teatru „Ion
Băieşu”, care şi-a încetat activitatea după doar două ediţii. O stradă centrală din
municipiul Buzău a primit numele scriitorului, iar Biblioteca din comuna
Cernăteşti îi poartă numele din anul 2010.
Bălănescu I. Mihail36, inginer, profesor universitar asociat, doctor în Ştiinţe

Tehnice, membru de onoare al Academiei Române (9 noiembrie 1922-18 octom-
brie 2018), s-a născut în comuna Tohani, la acea dată în judeţul Buzău, azi în com-
ponenţa comunei Gura Vadului, judeţul Prahova. După
absolvirea cursurilor primare în satul natal şi gimnaziului
la Mizil, urmează Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău pe
care l-a absolvit în anul 1940. A dat examen, concomi-
tent, la Şcoala Politehnică din Bucureşti şi la Facultatea
de Fizico-Chimie a Universităţii Bucureşti. Deşi a câşti-
gat ambele concursuri, a optat pentru Politehnică-Facul-
tatea de Construcţii şi Instalaţii, absolvent Magna cum
laude în anul 1945. După publicarea diplomei de inginer
în Monitorul Oficial i s-a permis înscrierea în Colegiul
Inginerilor, care acorda gradele profesionale de la inginer
ordinar până la inginer şef şi inginer inspector general. A
lucrat ca inginer proiectant pentru structuri de rezistenţă, poduri, viaducte şi tune-
luri de căi ferate, în perioada 1945-1949, apoi inginer proiectant şi director Con-
strucţii la Comitetul de Stat pentru Cultură, Artă, Cinematografie şi Ministerul În-
văţământului şi Culturii în perioada 1949-1954. A coordonat şi lucrările de
proiectare şi realizare a Centrului de producţie cinematografică Buftea şi Teatrului
de Operă şi Balet Bucureşti, dar a răspuns şi de structura de rezistenţă a corpului
36
Date comunicate personal; Mihail Bălănescu. O istorie pentru posteritate. Iaşi, Tipo Moldova,
2015, 320 p.; Nicolae Peneş, Mărturiile unui luptător: dr. ing. Mihail Bălănescu, Ed. a 2-a, Buzău,
Editgraph, 2012.
68
central al Casei Scânteii (azi Casa Presei), prima lucrare de mare amploare cu
structură de rezistenţă din profile laminate sudate, realizată în ţara noastră.
Prin intermediul profesorului Grigore Bălănescu, unchiul său, îl cunoaşte pe
savantul Horia Hulubei, pe atunci în căutarea unui inginer constructor care să facă
parte din echipa ce urma să realizeze Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Acceptă să lucreze cu o jumătate de normă şi astfel şi-a început activitatea în do-
meniul nuclear până în anul 1954, când renunţă la postul din Ministerul Culturii şi i
se alătură marelui savant. A lucrat aici până în în ziua de 30 septembrie 1958, când
este arestat de Securitate, din Aeroportul Băneasa, de unde urma să plece la Mos-
cova şi apoi la Centrul Nulear Leningrad. Va suporta rigorile detenţiei şi ale muncii
forţate la stuf, în colonia de la Periprava, timp de 4 ani, din cauză că în primii ani
petrecuţi la Oradea, acordase sprijin financiar unor tineri liberali care se opuneau
noului regim, dar în actul de acuzare scrie crimă de uneltire împotriva ordinei de
stat. După eliberare, lucrează un timp ca muncitor necalificat, iar în anul 1963, re-
vine la IFA, iar Horia Hulubei îl angajează ca inginer-şef, după câţiva ani, director
tehnic şi director al Programului Naţional de cercetare-dezvoltare al aplicaţiilor
tehnicilor şi tehnologiilor nucleare.
Este doctor în ştiinţe nucleare cu lucrări experimentale efectuate în perioada
1965-1969, în centrele de studii nucleare de la Saclay şi Grenoble - Franţa, consi-
derate cele mai mari din Europa. Şi-a susţinut teza de doctorat în anul 1969 la Insti-
tutul Politehnic Timişoara. Rezultatele cercetărilor sale s-au concretizat în două
tehnologii originale pentru protecţia biologică împotriva radiaţiilor Gamma şi Neu-
troni-Gamma care se valorifică industrial în România şi alte ţări cu programe de
energetică nucleară. A obţinut, de asemenea, titlul de cercetător ştiinţific principal
I, asimilat profesor universitar.
A participat cu lucrări de specialitate la numeroase seminarii, colocvii şi
conferinţe naţionale şi internaţionale, iar în anul 1977 a devenit membru al Acade-
miei de Ştiinţe din New York. Este autorul a peste 100 proiecte structuri de rezis-
tenţă pentru refacerea podurilor de cale ferată peste Someş, Crişul Negru etc. şi
autor a peste 150 lucrări de specialitate în domeniul aplicaţiilor tehnicilor nucleare
în industrie, agricultură, medicină etc., radioprotecţie şi securitate nucleară, publi-
cate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Este deţinător al unor breve-
te şi patente. Toate aceste tehnologii sunt valorificate industrial prin S.C. FILTO,
privatizată în 1991, la care a fost acţionar principal şi director general. Guvernator
al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) cu sediul la Viena (1
ianuarie 1992-1 octombrie 1993); vicepreşedinte ales al Consiliului Guvernatorilor
AIEA (septembrie 1992-octombrie 1993).
Pentru iniţiativele şi contribuţiile originale în tehnologia nucleară şi protecţia
mediului pe plan intern şi internaţional, American Nuclear Society i-a acordat, în
anul 2004, cea mai înaltă distincţie, Medalia „Alvin Weinberg”.
Provenind dintr-o familie cu vechi tradiţii liberale, după anul 1990 se lansea-
ză în politică, fiind ales deputat din partea Mişcării ecologiste, în legislatura 1990-
1992 şi este preşedinte al Comisiei permanente din Parlamentul României pentru
69
protecţia mediului şi echilibru ecologic. Membru al PNL, devine senator de Buzău

în legislatura 1996-2000 şi secretar al Comisiei pentru Sănătate, Ecologie şi Sport;
secretar al Comisiei mixte (Senat-Cameră) pentru Integrare Europeană. Ales preşe-
dinte al Filialei judeţene Buzău a PNL în noiembrie 1991, reales în februarie 1993,
până în 1997, când la conducerea filialei a fost desemnat farmacistul Gheorghe
Todiraşcu. În august 2000 şi-a anunţat intenţia de a nu mai candida, urmând să ră-
mână doar membru PNL.
În anul 2012, la împlinirea vârstei de 90 de ani, este ales membru de onoare
al Academiei Române, iar în anul 2015 a publicat volumul autobiografic O istorie
pentru posteritate. Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău din anul 2013.
Bârsănescu Ştefan37, pedagog (6 martie 1895-6 noiembrie 1984, Iaşi). Per-

sonalitate emblematică a pedagogiei româneşti, Ştefan Bârsănescu, fiul lui Ştefan şi
Mariei, s-a născut în comuna Vipereşti, unde urmează şi
şcoala primară. Îşi continuă pregătirea secundară la Bu-
zău şi la Seminarul „Sf. Andrei” din Galaţi (bacalaureat
1916), apoi la Universitatea din Iaşi, luându-şi licenţa în
Drept (1919) şi Filozofie (1921). Tot în 1921 îşi trece şi
capacitatea în Pedagogie. În 1925 obţine titlul de doctor
în filozofie şi pedagogie, iar pentru desăvârşirea pregăti-
rii sale audiază, la Zentral Institut fur Erziehung, precum
şi la universităţile din Berlin, München, Jena, Leipzig
(1923-1924, 1929 şi 1931), cursurile unor profesori şi sa-
vanţi de prestigiu ai epocii, concepţiile acestora punându-
şi amprenta asupra evoluţiei sale, astfel că va fi promoto-
rul unei pedagogii a culturii, considerat pentru aceasta singurul reprezentant au-
tentic şi consecvent al acestui curent în România.
În 1925, obţine doctoratul cu teza Emile Boutroux - viaţa, opera şi filosofia
sa. A desfăşurat o strălucită şi îndelungată activitate didactică la Iaşi, ca profesor la
Liceul Internat şi Liceul Naţional (1921-1923), profesor şi director al Şcolii Nor-
male „Vasile Lupu” (1921-1933), asistent universitar (1923-1933, catedra de Psi-
hologie), apoi profesor de Pedagogie, după pensionarea, în 1933, a lui Ion Gă-
vănescu (1859-1949), reţinut ca profesor consultant. În 1937 a cunoscut direct o
serie de centre pedagogice din Copenhaga, Jena, München, în anul 1963, fiind ales
membru corespondent al Academiei Române. Între anii 1948 şi 1952, mai mulţi
profesori şi asistenţi universitari, între care şi Ştefan Bârsănescu, au fost îndepărtaţi
de la catedră de către comunişti. Fostul seminarist gălăţean a lucrat un timp ca la-
borant la Politehnică, apoi la Institutul pentru Perfecţionarea Personalului Didactic
din Iaşi (1955-1956), după care a revenit la catedra sa de pedagogie din universita-
tea ieşeană, de unde s-a pensionat în anul 1965.
37
„Acţiunea Buzăului”, anul II, nr. 76 din 22 septembrie1935; M. Răducanu, Ştefan Bârsănescu,
pliant centenar, Buzău, 4 martie 1995; Serv. Arh. Naţ. Bz., fond Primăria comunei Vipereşti, reg.
născuţi, act 7/1895; Enciclopedia marilor personalităţi…, p. 141-143.
70
Marele pedagog de la Iaşi a fost un autor fecund, opera sa însumând 30 de

volume38, 17 manuale pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi peste 500
de studii publicate în periodice din ţară şi străinătate.
A trecut la cele veşnice în ziua de 6 noiembrie 1984, fiind înmormântat în
Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
A elaborat studii, manuale, a întreprins cercetări de istorie a şcolii şi a ideilor
privind educaţia, fiind autorul a peste 600 de articole, studii şi comunicări ştiinţifi-
ce, publicate în ţară şi în străinătate. În scrierile sale din anii 1930-1946 - Pedago-
gia (1932), Didactica (1935), Politica culturii în România contemporană (1937),
Tehnologia didactică (1939), Pedagogia practică (1946) a pus în evidenţă caracte-
rul complex al actului educativ, pe baza unei atente analize a „politicii culturii” din
România în deceniile trei şi patru, cu accent pe politica şcolară.
A mai publicat: Istoria pedagogiei româneşti, Schola latina de la Cotnari,
Academia Domnească din Iaşi, Educaţia estetică (colab., 1961), Schola Greca et
Latina din Târgovişte (1966), Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (1971),
Dicţionar cronologic. Educaţia. Învăţământul, gândirea pedagogiei în România
(colab., 1978), Medalioane pentru o pedagogie a modelelor (1983), lucrări înteme-
iate pe cercetări laborioase, considerându-se că poporul român se poate afirma prin
cultură, interpretările ţinând de erudiţia autorului.
A fost, totodată, iniţiatorul şi autorul unei premiere editoriale de epistemolo-
gie pedagogică, autorul primului amplu studiu comparativ privind politicile cultu-
rale, autorul primei lucrări româneşti de pedagogie practică şi al primei lucrări am-
ple şi sistematice de pedagogie agricolă, cel mai prodigios istoric al instituţiilor de
învăţământ şi educaţie şi al gândirii pedagogice româneşti.
A fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău post-mortem.
Beldescu George39, doctor în Filologie (16 noiem-

brie 1920-22 martie 2009), s-a născut la Odobeşti, Vran-
cea. A urmat Şcoala primară în Odobeşti (1927-1931),
Liceul „Unirea” din Focşani (1931-1939) şi Facultatea de
Litere şi Filosofie, Bucureşti, (1939-1946, cu întrerupere
cauzată de încorporare şi război); licenţă în Litere (1946),
Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu” Bucureşti (1945 -
1946), specialitatea română principal, franceză secundar;
examen de capacitate, la aceleaşi specialităţi (1946) A
susţinut doctoratul în filologie la Facultatea de Litere şi
38
Pedagogia, 1932; Didactica, 1935; Unitatea pedagogică contemporană ca ştiinţă, 1936; Politica
culturii în România contemporană, 1937; Tehnologia didactică, 1939; Istoria pedagogiei româneşti,
1941; Pedagogia practică, Pedagogia agricolă, 1946; Schola latina de la Cotnari, 1957; Academia
domnească din Iaşi, 1962; Conceptul de pedagogie a culturii, Pagini nescrise din istoria culturii
româneşti, 1971; Dicţionar cronologic - Educaţia, învăţământul, gândirea pedagogică din România,
1978; Pedagogia, 1984.
39
Stelian Grigore, Momentul George Beldescu, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2010, p. 84-88.
71
Filosofie din Bucureşti (cu probleme de dosar) înscris în 1969, fără rezultat, reîn-
scris în 1972, cu susţinerea tezei abia în 1979 (Ortografia în perspectiva învăţării,
rescrisă pentru tipar şi publicată în 1984).
A fost profesor de limba română la Seminarul Teologic din Buzău (1946-
1948) şi la Şcoala Pedagogică de Băieţi din Buzău (1948-1957; a predat şi constitu-
ţie şi educaţie fizică). În Bucureşti a fost redactor principal la Editura Didactică şi
Pedagogică (1957-1958); cercetător principal la Institutul de Ştiinţe Pedagogice
(1958-1964); lector la Catedra de Metodologie a Universităţii Bucureşti (1964-
1969); lector la Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic (1969-
1979); lector la Facultatea de Limba Română a Universităţii Bucureşti (1979-
1980). Pensionat la cerere. Între 1966 şi 1971, a fost secretar ştiinţific, în cumul, la
Societatea de Ştiinţe Filologice. Perioada de profesorat în Buzău o consideră ca
fiind dominată de relaţii de încredere, stimă şi afecţiune reciprocă cu colegii ca şi
cu elevii, ce i-a adus mulţumiri şi legături de suflet pentru toată viaţa.
Ca activitate ştiinţifică şi publicistică a abordat domeniile: psihopedagogia
lingvisticii şcolare, cu raportare la limba română ca limbă maternă; descrierea
structurii gramaticale a limbii române; chestiuni normative în descrierea structurii
şi a sistemului limbii române literare; mai puţin - didactica literaturii şi literatura
română, cu problemele ei la nivelul manualelor şcolare.
A prezentat, între anii 1956-1983, comunicări la sesiuni ştiinţifice, dezbateri,
cursuri informative organizate de instituţii centrale. A publicat articole şi studii în
periodicele „Limba română” din Bucureşti şi Chişinău, „Revista de pedagogie”,
„Gazeta învăţământului”, „Contemporanul”, „Limbă şi literatură pentru elevi”, cât
şi în culegeri şi studii: „Limbă şi literatură” (1960 şi 1980); „Studii de didactică ex-
perimentală” (1965); „Studii de metodică a limbii şi literaturii române” (1974); „În-
drumări metodice privind studierea limbii şi literaturii române în şcoală” (1980).
Autor de manuale şcolare (în colaborare): Limba română (Lecturi literare),
clasa a VII-a (premiat la concurs), 1959; Limba română, anul I, 1963, anul II,
1962, şcoli profesionale; Literatura română, 1966; Gramatica limbii române, anii I
şi II licee pedagogice, 1967, iar ca singur autor, Limba română (Teorie literară),
anul I şcoli profesionale, 1966.
Studii personale în volum: Contribuţii la cunoaşterea numelui predicativ,
1957; Ortografia în şcoală, 1973 (o psihopedagogie a ortografiei, în întâmpinarea
amendării practicii şcolare de atunci şi de acum); Ortografie, ortoepie, punctuaţie,
ed. I 1982, ed. a II-a (nemărturisită), tot în 1982 - fotocopie a primei ediţii -, ambe-
le difuzate numai în şcoli; Ortografia actuală a limbii române, ed. I 1984, ed. a II-a
1985 - teza de doctorat rescrisă pentru tipar (cu deschidere spre cunoaşterea şi în-
suşirea raţională şi motivată a ortografiei - şi nu numai în instituţii de învăţământ);
Punctuaţia în limba română, ed. I 1995 (difuzată numai în şcoli), ed. a II-a, revăzu-
tă şi adăugită, 1997, ed. a III-a, revăzută, 2004 (lucrare despre punctuaţie larg ex-
plicativă, depăşind caracterul de cod de norme al îndreptarelor şi puterea de cuprin-
dere a acestora şi acoperind situaţii mai apropiate de diversitatea şi complexitatea
realităţilor din scriere; text cu mai multă apetenţă la lectură).
72
Belu Dumitru, preot, profesor universitar de morală (21 noiembrie 1902-5

septembrie 1980, Sibiu), s-a născut în satul Greceanca, actualmente în comuna
Breaza, unde va urma cursurile primare şi elementare. Urmează Seminarul „Che-
sarie Episcopul” din Buzău (1915-1923), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi
(actualmente în Ucraina), cu licenţă în 1927 şi doctoratul în 1929. Ca elev al Se-
minarului, a colaborat la revista şcolii, intitulată sugestiv „Muguri”.
După absolvire, este suplinitor la Seminarul Monahal din Mănăstirea Neamţ,
la Centrul eparhial din Bălţi (Basarabia) şi Seminarul Monahal de la Cernica. În
anul 1936, este numit profesor suplinitor la catedra de Morală şi Sociologie din
cadrul Academiei de Teologie din Oradea, apoi titular cu grad definitiv. Din 1948,
va profesa la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. La Oradea a publicat studii
valoroase de teologie morală, iar la Sibiu, lucrări din domeniul Omileticii. Este hi-
rotonit diacon în 1936 şi preot în 1938, hirotesit protopop în 1943 şi în 1957 hirote-
sit iconom stavrofor.
În anul 1945 publică, la Timişoara, volumul Despre iubire, lucrare monogra-
fică apreciată de specialişti şi nu numai, tema iubirii regăsindu-se în nenumărate
articole şi predici. Intenţia şi eforturile sale au vizat răspândirea elementelor de mo-
rală creştină în rândurile marelui public, articolele: Sinuciderea (1934) publicat în
cotidianul de mare tiraj „Universul”, Fraţi în aşteptarea dragostei noastre (1971),
Graiul în funcţia lui etică (1971). S-a îngrijit şi de apariţia buletinului eparhial
„Legea românească” (1938-1940)40.
Benea T. Adrian41, pictor, s-a născut la 26 octombrie 1937, în Buzău. După

absolvirea fostei şcoli primare nr. 5, de lângă Episcopie, şi a Liceului „B. P. Has-
deu”, a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1962)
- clasa pictură, cu profesorii Şt. Constantinescu, Gh.
Labin, Paul Miracovici. După absolvire, a funcţionat ca
profesor de pictură la Palatul Pionierilor din Bucureşti
(1962-1981). Debutează în anul 1962 cu o expoziţie de
pictură în Capitală, iar în 1970, efectuează o călătorie de
studii în U.R.S.S. Membru al U.A.P., participă cu lucrări
la expoziţii de stat şi ale tineretului, la saloane de gravură,
unde expune compoziţii şi portrete inspirate din mediul
natural şi urban. În 1979 şi 1981 organizează expoziţii
personale la Galeria „Galateea” din Bucureşti.
Din anul 1982, ca cetăţean german, cu rezidenţa la
Düsseldorf, în RFG, activează ca pictor liber profesio-
nist, realizând lucrări de mozaic şi pictură. Participă la expoziţiile anuale ale oraşu-
lui Düsseldorf, organizează expoziţii personale, execută lucrări monumentale de
40
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Drăgulin, Preoţi şi seminarişti de seamă din Arhiepiscopia Buzăului
şi Vrancei. Preocupările lor pastoral-misionare şi culturale, Buzău, Editgraph, 2015, p. 23-25; Dicţi-
onarul teologilor români.
41
73
mozaic şi restaurări de mozaic la Domul din Köln, în Düsseldorf, Essen, Wupertal,

Oberhausen, Leverkusen, Frankfurt etc.
În aprilie 2012 a organizat o expoziţie retrospectivă la Palatul Comunal, în
interviul pentru presa locală detaliind câteva aspecte din istoria de 100 de ani de
când bunicul şi tatăl său au realizat pictură bisericească, dar şi portrete între care şi
cel al lui B. P. Hasdeu (1960) expus şi în prezent pe scara principală de acces a Co-
legiului Naţional „B. P. Hasdeu”.
Benea Jaurés42 (3 octombrie 1911, Ploieşti - 20 iunie 1986, Bucureşti), este

fiul lui Matei Benea (cunoscut pictor, militant social-democrat şi membru fondator
al P.S.D., şi-a botezat copiii, Titel, viitor pictor, şi Jaurés, după numele lui Titel
Petrescu şi Jean Jaurés) şi al Clarei (de origine
poloneză). A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu”, iar în 1932,
Facultatea de Drept din Bucureşti. Şi-a început
activitatea ca avocat stagiar în Baroul buzoian, din 1936
fiind avocat pledant. In 1932, împreună cu alţi militanţi
socialişti, înfiinţează organizaţia judeţeană a Partidului
Social Democrat. S-a căsătorit în 1935, cu Carolina
Lupescu, fiica unui moşier local, cu care a avut trei
copii. În acelaşi an, a fost ales ajutor de primar pe listele
P.N.L. A lucrat ca avocat în Buzău, până în 1944, când
s-a transferat la Bucureşti. Joru, după cum îi spuneau
prietenii, a pledat în cele mai importante procese politice
din perioada comunistă. Între cei apăraţi, se numără şi Ion Ioanid, ziarist, redactor
la „Europa Liberă”, Păstorel Teodoreanu, filozoful Constantin Noica, Nicolae
Steinhardt, Marietta Sadova ş.a.
Un mare răsunet în epocă a avut procesul Noica-Pillat, din anul 1960, în care
Jaurés Benea a pledat nevinovat, ca de altfel şi în procesul aşa-zişilor sabotori ai
lucrărilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pentru atitudinea sa, a fost de mai
multe ori reţinut de Securitate (anchete care au durat ore şi chiar săptămâni). Deşi a
scăpat de condamnare, în schimb, moşia de la Verneşti şi locuinţa de pe strada Bis-
triţei nr. 32 i-au fost confiscate. Procesele politice în care a pledat l-au făcut cele-
bru, astfel că până la pensionare, în 1975, a fost un adevărat pedagog pentru tinerii
jurişti, iar figura sa a fost evocată elogios de clienţii săi.
Beşchea Clemenţa43, autoare de cărţi pentru copii (5 noiembrie 1905 - oc-

tombrie 1993, Ploieşti), fiica preotului Nicolae R. Stănescu, s-a născut la Lopătari.
După absolvirea cursurilor primare, urmează Şcoala Normală de fete din Buzău
(clădirea în care funcţionează Muzeul judeţean Buzău), concomitent cu Şcoala Se-
cundară de fete „Dr. Constantin Angelescu” (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”).
42
Date comunicate de jurnalistul Dorin Ivan.
43
Alex. Oproescu, op. cit., p. 67-68; Primăria comunei Lopătari, act naştere nr. 79/18 noiembrie 1905.
74
Funcţionează ca învăţătoare la Mărăcineni (1926-1960), unde s-a căsătorit cu

preotul Gheorghe Beşchea (1902-1986), animator cultural şi publicist, încarcerat de
comunişti. Face însemnări într-un caiet intim pe care l-a intitulat Condica mea de
prezenţă, debutând în anul 1934, în „Sfatul sătenilor”, condus de Dumitru Ser-
bescu-Lopătari.
Colaborează la „Acţiunea Buzăului” şi suplimentul literar al acestei publica-
ţii - „Acţiunea literară”, la „Tribuna învăţătorimii”, „Voinţa şcoalei” „Vlăstarul”,
„Gândirea”. În anul 1938, publică la Editura „Ioan Călinescu” din Buzău, culegerea
de schiţe Voinicii pământului, premiată de Casa de Credit şi Ajutor a Corpului Di-
dactic Bucureşti şi, ulterior, tradusă în Anglia. A fost reeditată în anul 2006, de că-
tre scriitorul Nicolae Pogonaru. A fost membru fondator al Grupării învăţătorilor
scriitori. În anul 1962, după pensionare, s-a retras la fiul său care locuia în Ploieşti.
Beşchea Gheorghe (1902-25 mai 1986), preot, protopop, învăţător, anima-

tor cultural, publicist, luptător anticomunist, s-a născut în satul Osmanu, comuna
Unirea, din judeţul Brăila. După absolvirea cursurilor primare şi elementare în satul
natal, a urmat Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, după absolvire
(1924) fiind aici pedagog şi apoi secretar. În 1925 este hirotonit preot pe seama
parohiei Goideşti, dar în acelaşi an se transferă la Mărăcineni, unde va sluji până la
pensionare. Şi-a desăvârşit pregătirea la Facultatea de Teologie, pe care a absolvit-
o în 1931, pe lângă misiunea de preot fiind şi învăţător. A activat cu mult zel în
cadrul Căminului cultural şi a fost sufletul acţiunilor finalizate, în august 1937, cu
dezvelirea Monumentului Eroilor.
A fost un asiduu publicist, colaborând cu articole şi versuri (cu poezia coche-
tând chiar de pe băncile Seminarului) în „Glasul Adevărului” (publicaţie cu conţi-
nut religios-moral), „Vocea Buzăului”, „Crai nou” (publicaţie a Căminului Cultural
Judeţean Buzău), dar şi la „Universul”, „Telegraful român”, „Noua revistă biseri-
cească”. Între altele, a scris: Sfânta Cruce a Domnului (1926), Să înceteze bârfirea
clerului (1928), Taina Sfintei Mărturisiri după „Evhologhion” (1930), cât şi volu-
mele: Înfăptuiri săteşti (1938), Mănăstirea Răteşti (1939), Preotul, aşa cum îl cere
poporul.
A fost mobilizat şi a luptat pentru eliberarea fraţilor din Basarabia şi Buco-
vina de Nord, fiind luat prizonier la 24 noiembrie 1942, în teribila încleştare de la
Cotul Donului, unde au căzut mii de soldaţi, mulţi alţii fiind daţi dispăruţi (parte
din ei au revenit în ţară, după suferinţe de nedescris în lagărele sovietice). Gheor-
ghe Beşchea a fost internat timp de 6 ani în lagărul 74 de la Oranki, iar la revenirea
în ţară (1948), este întemniţat şi de către autorităţile comuniste (1958-1964), pe
motiv că nu a vrut să se alăture soldaţilor din Divizia de voluntari „Tudor Vladi-
mirescu” (a doua s-a numit „Horia, Cloşca şi Crişan”), constituite la iniţiativa unui
agent comunist sovietic din guvernul marionetă de la Bucureşti, Ana Pauker.
A fost încarcerat de comunişti împreună cu fiul său, Tiberiu (medic, cu do-
miciliul în Ploieşti), învinuiţi fiind pentru vederi politice de dreapta. Între altele,
procurorul militar a menţionat: Din 1950, până la arestare s-a întâlnit în mai multe
75
rânduri cu ceilalţi coinculpaţi şi a purtat discuţii cu caracter duşmănos regimului

popular din ţara noastră, manifestându-şi dorinţa schimbării acestuia cu ajutorul
puterilor imperialiste şi a comentat ştirile calomnioase audiate la posturile imperi-
aliste şi le-a difuzat în rândurile cetăţenilor cu care venea în contact. Fără a i se
demonstra temeinicia acuzaţiilor şi dovezi care să le susţină, fără o apărare serioa-
să, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani de-
gradare civică. A trecut prin penitenciarele Ploieşti, Jilava, Aiud. Din cauza sufe-
rinţelor îndurate în lagărul 74 Oranki, dar şi în închisorile româneşti, în închisoarea
de la Aiud paralizează. După multe insistenţe ale altor deţinuţi, i se aprobă trimite-
rea la infirmerie. Încarcerarea a fost şi motivul pentru care i s-au confiscat casa şi
întreaga agoniseală, ocazie cu care au dispărut obiecte de cult şi alte valori de patri-
moniu. Una din încăperile locuinţei a fost folosită ca sală de clasă, spaţiu pentru
magazinul sătesc şi apoi ca atelier şcolar de lăcătuşerie. După eliberarea din 29 iu-
lie 1964, a fost preot la biserica „Sf. Sava” din Ploieşti. Reamintim că la
Mărăcineni s-a căsătorit cu învăţătoarea Clemenţa Stănescu, autoare de cărţi pentru
copii44.
Bianu Vasile45, medic (30 septembrie 1858-1927) s-a născut la Aiud. Studi-
ază la Blaj şi Bucureşti, absolvind în 1881 Facultatea de Medicină (1877-1881), în
acelaşi timp ocupând şi postul de custode al Bibliotecii
Centrale. Funcţionează apoi ca medic de plasă în judeţul
Bacău (1881-1882), medic la spitalul rural Slatina din ju-
deţul Suceava (1882-1888), medic la Spitalul din Galaţi
şi apoi medic primar la Spitalul Horezu-Vâlcea (1888-
1891), medic primar la Spitalul „I. C. Brătianu” din Bu-
zău (1892-1920). A funcţionat şi ca profesor de Igienă la
Liceul „Al. Hasdeu” (1896-1899), figurând totodată şi ca
medic-maior în rezervă, în evidenţele Regimentului 8
Infanterie Buzău. Renumit chirurg, a desfăşurat în acelaşi
timp o laborioasă activitate culturală şi publicistică, cola-
borând asiduu la revistele medicale ale vremii: „Analele
medicale române”, „Apărătorul sanitar”, „Clinica”, „Spitalul” ş. a.
În 1893 era membru în Comitetul Ligii culturale, Secţiunea Buzău, la 18 fe-
bruarie 1894 conferenţiind la Ateneul local despre Higiena omului după etate şi în
special higiena primei copilării, la 17 martie 1895 despre Nevrotism şi nevroze, în
special despre isterie, în 1905 despre Lupta cu microbii, iar în aprilie 1894 a ţinut
un emoţionant discurs la mitingul organizat la Buzău de Liga Culturală, pentru a se
protesta împotriva procesului intentat memorandiştilor. Pe lângă dări de seamă şi
44
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Drăgulin, op.cit., p. 26-27; Ion Antohe, Suferinţele părintelui Gheor-
ghe Beşchea în temniţele Aiudului. În: Răstigniri în România după Yalta. Bucureşti, Albatros, 1995,
p. 207.
45
Enciclopedia Ilustrată Română, Bucureşti, 1913, p. 11; C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. IV B,
passim; „Foaia liberală”, I, nr. 18 din 30 octombrie 1919, art. D-l doctor Bianu părăseşte Buzăul.
76
rapoarte ştiinţifice legate de activitatea spitalelor unde a funcţionat ca medic46, este

autorul unei lucrări de popularizare Dicţionarul sănătăţii sau Doctorul de casă,
(Buzău, 1910; ediţia II-a, 1941), scrisă împreună cu dr. Ion Glăvan, membru al So-
cietăţii de Oftalmologie din Paris, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe
din România, laureat al Academiei Române, lucrare premiată de Academia Româ-
nă cu premiul Năsturel (1911). Tot el este autorul unei interesante lucrări memoria-
listice despre anii Primului Război Mondial, Însemnări din răsboiul României Mari
(două volume, Cluj, 1926). În 1927 a tipărit la Craiova, în „Almanahul Graficei
Române”, studiul Mitrofan, episcopul Huşilor şi al Buzăului, mare tipograf. A fost
decorat cu ordinul Coroana României, în grad de comandor. După anul 1920, se
retrage la Cluj, în frumosul nostru Ardeal, locul meu natal, ca să mă bucur împre-
ună cu toţi iubiţii mei de acolo, trăind în deplină libertate... În anul 1926, când ti-
părea Însemnările din răsboi... era senator de Huedin.
Cu titlul Ziua cea mare, scriitoarea Daniela Şontică, de origne buzoiană, a
dramatizat pentru Radio România Însemnări din Războiul României Mari.
Bichir Florian47, jurnalist, istoric, s-a născut în ziua de 29 iulie 1973, la Bu-
cureşti, dar copilăria şi-a petrecut-o la Buzău, „pe strada Heliade Rădulescu nr. 46,
la bunicii materni. Mama sa, Mariana, născută Stroe şi decedată de timpuriu, era
absolventă a Liceului „B. P. Hasdeu”. Tatăl se numeşte Gheorghe Bichir, Gelu
pentru familie şi cunoscuţi. Din perioada copilăriei buzo-
iene păstrează amintiri frumoase cu Crângul, Stadionul,
restaurantul „Mireasa” de unde-şi cumpăra suc, dar şi de
la Boboc. Când nu locuia la bunici, se afla în comuna
Movila Banului, la unchiul său, Constantin Minea, preot
în această localitate.
A urmat cursurile Liceului de Matematică Fizică
nr. 3 Bucureşti (1988-1991), apoi Facultatea de Limba şi
Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti şi
Facultatea de Teologie Ortodoxă la Universitatea
„Valahia” din Târgovişte (1993-1997). În perioada 2005-
2006 a urmat cursuri de master în Teologie ortodoxă la
Universitatea „Ovidius” din Constanţa, din anul 2006 până în 2012 fiind doctorand
al aceleiaşi universităţi, în anul 2012 devenind doctor în Teologie. A făcut studii
aprofundate la Bruxelles (Belgia) şi Salamina (Grecia), iar în anul 2013 a absolvit
Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol
I” - program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă în do-
meniul Securităţii şi Apărării Naţionale - „Securitate şi bună guvernare”. Din anul
46
Higiena oraşului Bucureşti, 1881; Raport ştiinţific Spitalul Horezu pe 1889; Idem, 1890; Dare de
seamă asupra operaţiilor ce s-au făcut în 1895 în spitalul judeţean Buzău; Raport ştiinţific pe 1896,
spitalul judeţean Buzău; Higiena omului după etate, conferinţă susţinută la „Ateneul” Buzău.
47
Silvia Herghelegiu, Florian Bichir la Buzău (interviu), „Opinia” Buzău, 2 octombrie 2012; CV
europass.
77
2012 este doctorand în domeniul Ştiinţelor politice la SNSPA, iar din 2013 benefi-
ciază de Bursă doctorală pentru tineri cercetători în domeniile: Ştiinţe politice, Şti-
inţe administrative, Ştiinţele comunicării şi Sociologie la această facultate.
A intrat în presa scrisă încă din anul 1990, mai întâi colaborator la „Drepta-
tea”, apoi redactor, reporter special la „Viitorul românesc” şi „Ora” (1992-1994),
„Tinerama” (1994-1997), iar din iunie 1997 până în iulie 2009, este editor coordo-
nator, publicist comentator şi senior-editor la „Evenimentul zilei” şi publicist-
comentator la „Libertatea” (2009-2012). A fost realizator de emisiuni la posturile
de televiziune B1TV şi Realitatea.
În luna martie 2012 a fost ales în Parlamentul României, membru în Colegiul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu rang de ministru
secretar de stat pentru un mandat de 6 ani.
În anul 2014 a intrat în viaţa universitară ca lector universitar doctor la Uni-
versitatea Piteşti-cadru didactic asociat, titular al cursurilor „Comunicare, globali-
zare şi schimbare” şi „Rezistenţă şi represiune în România comunistă”. Din anul
2015 devine, prin concurs, titular la Departamentul de Relaţii internaţionale, Isto-
rie, Filosofie şi Facultatea de Ştiinţe Socio-umane, disciplinele: Comunicare politi-
că şi guvernamentală; Comunicare în condiţii de conflict şi criză; Comunicare in-
ternaţională (lector universitar doctor) la aceeaşi universitate.
Participă la sesiuni ştiinţifice unde prezintă comunicări, publică studii şi arti-
cole în reviste de specialitate, dar este şi autor sau coautor al unui important număr
de lucrări de specialitate..
Membru al Consiliului ştiinţific al revistei „Document-Buletinul Arhivelor
Militare Române” şi al revistei „Misiunea”- Centrul de Cercetare a Conlucrării Bi-
sericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”. Este membru
fondator al Asociaţiei Jurnaliştilor Români (AJR), Asociaţiei Jurnaliştilor Genera-
ţia 90 (AJG 90), Asociaţiei Române a Profesioniştilor Mass Media (ARPM), mem-
bru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), al Societăţii de Ştiinţe
Istorice din România şi al Comisiei Române de Istorie Militară.
A primit mai multe distincţii din partea unor instituţii administrative sau de
cultură: Emblema de Merit Partener pentru Apărare, clasa I, în semn de apreciere
pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor armatei, oferită de Ministerul
Apărării Naţionale; Diploma de Excelenţă pentru valoroasa contribuţie la dezvolta-
rea istoriografiei naţionale, oferită de Serviciul Istoric al Armatei şi Centrul de Stu-
dii şi Păstrarea Arhivelor Militare Istorice; Premiul „Locotenent Mircea Tomescu”
oferit de revista „Gândirea militară românească” pentru lucrarea Corsarii uitaţi ai
adâncurilor: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul; Diploma de Excelenţă din partea
Uniunii Ziariştilor Profesionişti, pentru lucrarea Când Satana îţi dă târcoale; Di-
plomă de Excelenţă din partea Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”; Diploma de
Merit din partea Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului; Diplomă
Omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” a Patriarhiei Române; diploma „Veşnicia
Vlăsceană” a Episcopiei Giurgiului.
78
Bistriceanu Valeriu48, medic primar de medicină generală-medicina famili-

ei, doctor în ştiinţe medicale (7 februarie 1955- 30 aprilie 2017), scriitor, s-a născut
la Piatra Neamţ, într-o familie de intelectuali. Tatăl său,
Traian, avocat pledant, era cel mai mare dintre cei şapte
copii ai dascălului de biserică Dumitru Bistriceanu din
satul Şoimăreşti, sat de răzeşi de pe apa Moldovei, nu
departe de Târgu Neamţ. A urmat clasele primare în ora-
şul natal, apoi pe cele liceale la unul dintre liceele presti-
gioase ale urbei, cel care-i poartă numele lui Calistrat
Hogaş, perioadă în care a făcut parte din cenaclul liceu-
lui şi Cenaclul judeţean „Ceahlăul”. A publicat în presa
locală poezii şi fotografii.
Atras în egală măsură de medicină şi de literatură,
a ales-o pe prima, dar nu şi-a trădat nici cea de-a doua dragoste. În anul 1981 a ab-
solvit Facultatea de Medicină „Gr. T. Popa” din Iaşi, cu media 9,59 dar a venit la
Buzău, oraşul natal al Ancăi, soţia sa, medic pediatru (la Centrul de Plasament „Sf.
Andrei”), fiica medicului cardiolog Daniel, renumit în urbe. A obţinut titlul de doc-
tor în ştiinţe medicale cu teza Bolile de piele în practica medicului de familie.
Preşedinte al FSN la Întreprinderea „Metalurgica” Buzău în decembrie 1989;
vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei din România; vicepre-
şedinte al Colegiului medicilor instructori de medicina familiei; preşedinte al Fede-
raţiei „Speranţa” a sindicatelor medicilor de familie; preşedinte al Fundaţiei Aca-
demice „V. Voiculescu” Buzău; director al Grupului Şcolar postliceal „V.
Voiculescu”, pe care l-a înfiinţat în anul 1998, director al Editurii Fundaţiei Aca-
demice „V. Voiculescu” prin care a susţinut atât perfecţionarea medicală cât şi ta-
lentul literar. Membru al unor societăţi ştiinţifice internaţionale, a făcut parte din
Colegiul redacţional al revistelor: „Medicina Familiei” (Timişoara), „Revista me-
dicală română” (Bucureşti) „Buletin Informativ al medicilor de familie” (Iaşi). Di-
rector executiv al Institutului Naţional de Medicina Familiei (Bucureşti), mentorul
său spiritual a fost medicul scriitor V. Voiculescu.
Din anul 2003, a organizat la Buzău Şcoala de vară pentru asistenţi şi me-
dici sub egida Fundaţiei „V. Voiculescu”, după modelul celei de la Vălenii de
Munte, întemeiată de N. Iorga. Pe lângă medicii din judeţ, aici au avut posibilitatea
să se perfecţioneze medici şi asistenţi din Republica Moldova, cu sprijinul unor
nume cu rezonanţă în lumea medicală.
Mare iubitor de cultură, a fondat Concursul Naţional de Creaţie Literară pen-
tru Elevi şi Studenţi „Vasile Voiculescu - Arc de suflet peste timp”, în cadrul celor
18 ediţii premiind tinere talente literare din întreaga ţară. Membru în colectivul de
redacţie al revistelor „Medicina familiei” şi „Revista medicală română”, dar şi co-
laborator al revistelor literare „Cartelul metaforelor” şi „Caietele de la Ţinteşti” şi,
48
Date comunicate personal; „Şansa buzoiană”, 24 mai 2001; „Opinia”. 30 iulie 2003; Marin Ifrim,
Doctorul Valeriu Bistriceanu sau începutul unei Veşnicii, Buzău, Teocora, 2018, 147 p.
79
ocazional, al revistei „Luceafărul” de la Botoşani. Tot ocazional a colaborat şi la

cotidianul „Sănătatea buzoiană”.
Construieşte, prin eforturi proprii, un mic centru medical de asistenţă ambu-
latorie, prin care, din 1993, acordă asistenţă medicală şi medicamente gratuite
muncitorilor, pe bază de contracte cu patronii unor firme particulare din Buzău,
devansând astfel sistemul asigurărilor de sănătate. Participă cu lucrări ştiinţifice la
congrese, conferinţe, simpozioane, în ţară şi străinătate, publică articole în reviste
de specialitate, scrie cărţi care se adresează echipei din asistenţa medicală primară
ce s-au bucurat de recenzii favorabile în presa de specialitate. Recunoscut în plan
naţional şi internaţional, este iniţiatorul şi unul din principalii organizatori ai Pri-
mei Conferinţe Naţionale - Medicina Familiei în rural (30 septembrie-3 octombrie
1999), ce se înscrie ca prima manifestare medicală de asemenea amploare, cu parti-
cipare internaţională, ce a avut loc la Buzău.
După aproape zece ani, reuşeşte, prin presiuni sindicale, să obţină, prin ordi-
nul 378/1999, emis de Ministerul Sănătăţii, recunoaşterea distinctă a specialităţii
medicale de „Medicina Familiei”, ceea ce constituie un moment de răscruce în res-
tructurarea sistemului de sănătate românesc şi reconsiderarea demnităţii medicilor.
Animat de dorinţa de a promova adevărul şi valorile naţionale, a fondat peri-
odicul naţional „Actual - Magazin”.
Membru al Colegiului Judeţean al Medicilor din Buzău încă de la constitui-
re, a fost reprezentantul acestui for profesional în Colegiul Naţional al Medicilor
din România. A fost şi vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină Generală
şi Medicina Familiei şi preşedintele aceluiaşi for profesional la nivelul judeţului
Buzău. Câţiva ani a fost şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor de Fami-
lie şi membru al Colegiului Medicilor Instructori din România.
Dorea edificarea unei statui a lui Vasile Voiculescu în centrul municipiului
Buzău, dar nu a reuşit, în schimb a reuşit editarea unui album de artă intitulat Sfinţii
doctori fără de arginţi, debutul său editorial. Pentru copii a publicat Din lumea po-
veştilor: povestioare pentru suflete nevinovate, ediţie bilingvă. La editura Fundaţiei
Academice „Vasile Voiculescu” s-au mai tipărit: Sistemul nervos. Analizori, cu
subtitlul „Noţiuni fundamentale” (cu schiţe şi desene realizate de artistul plastic
Aurelia Tudorache, 2001), în colaborare cu medicii Eugenia Drăghici şi Anca Bis-
triceanu. Este, de asemenea, coautor împreună cu medicii Roxana-Maria Albu şi
Mioara Mincu, al manualului Anatomia şi fiziologia omului, editat de „Universul”
Bucureşti, utilizat în învăţământul preuniversitar sanitar, studenţii în medicină, me-
dici practicieni şi medici de familie. A mai editat: Genetică. Embriologie. Noţiuni
fundamentale (1999), Managementul în medicina familiei (2000), Medicina famili-
ei (2001, coautor)
Pensionar, a continuat să scrie, în special povestiri pentru copii: Din lumea
poveştilor-povestioare pentru suflete nevinovate , vol. I-II (2015 şi 2016, ediţie bi-
lingvă, română-franceză), ilustraţiile şi coperta fiind creaţii proprii. A fost declarat
Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău post-mortem în anul 2017.
80
Blag Ioan49, inginer mecanic, al nouălea din cei 11 copii ai familiei Silvestru
şi al Elenei Blag, s-a născut la 24 martie 1941, în satul Runc din comuna Zlatna
(actualmente oraş), centrul administrativ al exploatărilor
aurifere din regiune. După absolvirea cursurilor primare
în localitatea natală, a urmat ciclul gimnazial la Zlatna şi
tot aici, liceul (1955-1959) fiind absolvent al primei pro-
moţii a acestuia.
A lucrat pentru scurt timp, la Întreprinderea Chi-
mico-Metalurgică din localitate, iar din 1960 până în
1965 a urmat Facultatea de Mecanică din cadrul Institutu-
lui Politehnic Bucureşti, fiind bursier în cei patru ani de
studii. După ce, timp de patru luni, a efectuat serviciul mili-
tar în cadrul Şcolii de Ofiţeri de Rezervă, începând cu 1 de-
cembrie 1965, este repartizat la Întreprinderea de Mase Plastice Buzău unde, până în
1979, este inginer stagiar, tehnolog, şef secţie producţie, mecanic şef pe întreprindere.
Căsătorindu-se cu profesoara de chimie Zizica Apostol, originară din Topli-
ceni, devine buzoian prin adopţie. Cei doi copii ai lor, Ionuţ, inginer, şi Simona,
medic, sunt absolvenţi ai Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”.
La Întreprinderea de Mase Plastice Buzău aflată în plină dezvoltare, se inte-
grează în echipa de conducerea a acesteia, manifestând spirit novator, rigoare, seri-
ozitate şi un adevărat cult fată de muncă. Acum participă la diferite schimburi de
experienţă în Polonia, Germania, Austria, Suedia şi Norvegia.
La 15 iunie 1979, este numit la conducerea Întreprinderii „Metalurgica” Bu-
zău, într-un moment în care aceasta se confrunta cu o serie de probleme, în primul
rând cu cele de la Marea Turnătorie. În cei peste zece ani, cât s-a aflat la conduce-
re, a realizat şi pus în funcţiune circa cincisprezece obiective productive şi sociale,
printre care: Turnătoria Mari la întreaga capacitate, în trei schimburi; realizarea
unor ateliere de produse forjate şi a unei fabrici de oxigen; dezvoltarea secţiei de
prelucrări prin aşchiere a produselor şi subansamblelor turnate; realizarea prin me-
cano-sudură a unor echipamente pentru tractoare şi maşini agricole; punerea în
funcţiune a secţiei de întreţinere şi reparaţii; realizarea unei secţii SDV; a labora-
toarelor de mecanică fină, de hidraulică şi electronică; un depozit de materiale şi
produse finite; a înfiinţat microcantine pentru fiecare sector de producţie; o mi-
cropoliclinică cu cabinete de urgenţă şi control dentar, vestiare şi grupuri sociale cu
duşuri; a realizat o bază sportivă cu terenuri de fotbal, tenis şi handbal.
Cea mai importantă realizare a fost legată de asigurarea personalului cu pre-
gătire în consens cu nivelul de dezvoltare a întreprinderii şi, în mod special, a celui
cu pregătire superioară care era deficitar, obiectiv realizat cu sprijinul şcolilor pro-
fesionale şi al liceelor industriale din Buzău, dar şi cu al centrelor universitare din
Bucureşti, Iaşi, Braşov, Galaţi. Peste 200 de buzoieni absolvenţi de studii superioa-
re s-au întors acasă participând la dezvoltarea oraşului şi judeţului Buzău.
49
Date comunicate personal în noiembrie 2018.
81
Prin numărul obiectivelor puse în funcţiune prin dublarea locurilor de muncă

şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, a devenit una din cele mai bune între-
prinderi din Centrala de Tractoare, ajungând furnizorul de bază pentru repere,
componente şi echipamente care alimentau liniile de montaj al celor peste 60.000
tractoare realizate anual, atât pentru intern cât şi pentru export.
I s-au recunoscut meritele fiind decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a şi a
fost ales membru în Consiliul Naţional al Oamenilor Muncii, în 1985 a fost ales
deputat în Marea Adunare Naţională şi membru supleant în Biroul Comitetului Ju-
deţean al PCR.
Se mândreşte cu faptul că mulţi dintre angajaţi, formaţi şi promovaţi în func-
ţii de conducere la „Metalurgica” în perioada 1979-1989, au devenit, după 1990,
oameni de bază în societăţi şi instituţii din Buzău, iar alţii, în urma alegerilor locale
şi parlamentare, au devenit primari, deputaţi, senatori, cu contribuţii esenţiale la
dezvoltarea oraşului şi judeţului.
În 1990, la alegerile pentru conducerea întreprinderii, deşi a întrunit pragul
de 50%, a decis să nu mai continue activitatea de manager pentru că erau destul de
mulţi tineri pregătiţi să facă acest lucru şi s-a întors la Întreprinderea de Mase Plas-
tice, fiind ales director la uzina cu profil de construcţii maşini, unde a lucrat până în
anul 1999, când s-a pensionat.
Boboc St. Ioan (14 septembrie 1911-18 noiembrie 1977), preot, misionar,
publicist, fiul dascălului bisericesc Stoian şi al Neacşei, s-a născut la Lopătari. Du-
pă absolvirea cursurilor primare şi elementare în comuna natală, urmează Liceul
„B. P. Hasdeu” din Buzău şi apoi susţine examene de diferenţă pentru a-şi continua
studiile la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul”, după care se înscrie la Facul-
tatea de Teologie a Universităţii Bucureşti.
După ce refuză o parohie în Capitală, în noiembrie 1934 se căsătoreşte cu
învăţătoarea Sofia Gănescu, astfel că va deveni preot în parohia Mărculeşti din ju-
deţul Buzău, dar după un an se mută la Bărăşti-Scărişoara din comuna Cislău. Cei
care l-au cunoscut consideră că era adeptul unui program maximalist de pastoraţie,
inspirat se pare din epoca apostolică, cu năzuinţe anahoretice tot mai pronunţate, el
crezând într-o societate creştină ideală. Ca urmare, parte din enoriaşi i-au urmat
sfaturile, iar câteva credincioase au devenit, la insistenţele sale, călugăriţe.
De aceea enoriaşii îl considerau sfânt, un adevărat slujitor al lui Dumnezeu,
dar mulţi preoţi l-au catalogat ca fiind un mistic, un slujitor exagerat, muşcat de
trufie, ba chiar propovăduitor al unor rătăciri. Între altele, a propus înfiinţarea
unei asociaţii „hristoforice”, cu deviza „Credincioşi din toate ţările, uniţi-vă”, idee
ce a atras atenţia organelor de Securitate. Urmarea a fost că în 1952 este arestat la
Hodoboaia, în munţii Buzăului, cărţile din biblioteca sa au fost arse, iar soţia obli-
gată să ceară divorţul, în caz contrar urmând să fie scoasă din învăţământ. Până în
anul 1970, este arestat şi eliberat de mai multe ori, fiind mutat des în parohii din
Muntenia şi Ardeal. Între alte măsuri, la 15 aprilie 1964 este internat la spitalul din
82
Pogoanele, la acea dată fiind preot la biserica din satul Moisica, comuna Smeeni, în
1967 era internat la spitalul din Zalău, iar în 1968 şi 1971, la Alba Iulia.
La 16 septembrie 1970, a cerut să fie primit călugăr în mănăstirea Cernica, în
acelaşi an, în urma unui denunţ formulat de un elev care a fost instruit de Securita-
te, este internat la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca unde, potrivit unor informaţii
de după 1990, au fost internaţi mulţi dintre aşa-zişii adversari ai regimului. După
doi ani, este externat, dar se observă că „tratamentul” i-a creat un pronunţat dez-
echilibru psihic. I se fixează domiciliu obligatoriu la sora sa din satul Lunci, comu-
na Lopătari, fiind pensionat cu gradul II. Preotul Ioan Grigorescu din Poienărei-
Argeş, îl preia şi-l ascunde în parohia sa, unde va deceda. I-a rămas o lucrare cu
titlul Strigătul credinţei pentru „lume” şi pentru „preoţi” (Buzău, 1944) şi broşuri-
le: Milă voiesc!, Războiul şi credinţa, Nimic fără Dumnezeu! (Buzău, 1944), iar
Securitatea i-a distrus manuscrisele lucrărilor: Miniştrii lui Isus (1943) şi Flori su-
fleteşti (1945), dedicate mamei sale, unele scrieri fiind semnate cu pseudonimele
Ioan Cristofil, Ioan Delatrepte (Scărişoara), Povăţuitorul, Culegătorul50.
Bogdănescu Napoleon51, avocat (29 ianuarie 1914-27 aprilie 1996), fiul lui
Negoiţă şi al Stanei, s-a născut la Cilibia. A urmat cursu-
rile primare în comuna natală (1921-1925), Liceul „Al.
Hasdeu” (1925-1932), apoi Facultatea de Drept a Uni-
versităţii din Iaşi (1932-1936), şi în paralel pe cea de Fi-
losofie.
După absolvire este avocat în Baroul buzoian, pâ-
nă la 22 iunie 1941, când este mobilizat ca sublocotenent
şi apoi locotenent în Regimentul 7 Artilerie Buzău. Luat
prizonier pe Frontul de Est, împreună cu alţi doi cama-
razi, reuşeşte să evadeze şi, după o călătorie de 14 zile,
ajunge în liniile româneşti. După încheierea Campaniei
din Est, a luat parte şi la cea din Vest, până la capitularea
Germaniei. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu ordinele Coroana Româ-
niei cu spade şi panglică de Virtute Militară şi Steaua României, cu spade.
Revenit de pe front, îşi continuă activitatea de avocat până în februarie 1948,
când a fost exclus din barou pe motive politice, arestat şi condamnat de către Tri-
bunalul Militar Braşov, la un an închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale.
A fost eliberat la 18 februarie 1950, până la 2 octombrie 1955 fixându-i-se domici-
liu obligatoriu. Din 3 iunie 1955, i s-a permis să-şi câştige existenţa lucrând la Res-
taurantul CFR şi apoi la Exploatarea Carboniferă Ojasca. Din 18 septembrie 1955
şi până la 15 aprilie 1957, este jurisconsult la Întreprinderea „Vinalcool” Buzău.
50
Pr. prof. dr. Gheorghe Drăgulin, op. cit., p. 28-31.
51
Date comunicate de d-na prof. Bogdănescu Lausanna Lambina şi fiica sa, prof. Dobru Iuliana, Co-
legiul Naţional „M. Eminescu”, în 1999; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău Secţia I, dosar
1/1900.
83
În 1957, solicită reintegrarea în cadrul Baroului de avocaţi, cerere admisă de

Colegiul Regional Ploieşti, dar respinsă de Colegiul Buzău pe motiv că avea cazier.
Din această cauză îşi continuă activitatea de jurisconsult la Moara „11 Iunie” (de la
7 mai 1957 până la 1 octombrie 1961, cu jumătate de normă) şi la Întreprinderea
„Metalurgica” (tot cu jumătate de normă, de la 15 aprilie 1957 până la 5 septembrie
1958). De la 1 octombrie 1961 lucrează la Întreprinderea de Panificaţie Buzău, ca
jurisconsult principal, iar din 18 octombrie 1968 şi până la pensionare, la 1 aprilie
1975, consilier juridic la aceeaşi întreprindere.
Membru al CPUN Buzău în 1990; membru al Uniunii Mondiale a Românilor
Liberi, filiala Buzău, membru al Filialei judeţene a Veteranilor de Război şi al
Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Buzău. S-a implicat activ în acţiunile
organizate de filialele judeţene ale PNŢCD şi PNL.
S-a căsătorit cu Lambina Lausanna, profesoară de Fizică şi de Chimie la Li-
ceul Comercial de fete şi Liceul „M. Eminescu”. Au o fiică, Iuliana Bogdănescu,
căsătorită Dobru, din 1998, fost director adjunct al Liceului „Mihai Eminescu”,
devenit Colegiu Naţional la 26 septembrie 2000. Soţul, Narcis Dobru, este inspec-
tor la Biroul de Integrare Europeană din cadrul Prefecturii judeţului Buzău.
Boianovici Emil52 (12 noiembrie 1843-8 noiembrie 1911), fiul lui Corneliu
şi al Mariei, născut la Budapesta, cu studii primare şi secundare la Paris şi Gand-
Belgia (Universitatea Geniului Civil), inginer din 1866, vine în România cu alţi
ingineri, angajaţi ai Companiei Strousberg, pentru construcţia de căi ferate. După
ce a obţinut cetăţenia română (Decret Lege 543/16 ianua-
rie 1906), a lucrat la construcţia căii ferate Buzău-Tecuci
(1871-1872) şi a îndeplinit funcţia de subantreprenor de
lucrări publice, cât şi de arhitect şef şi şef al Serviciului
Tehnic al comunei urbane Buzău (1880-1895; 1908-
1911). În 1908 a achiziţionat terenuri petrolifere pentru
Societatea Steaua Română. A fost decorat cu ordinul ira-
nian Leul şi Soarele, la Expoziţia Universală de la Paris,
din 1867. Emil Boianovici este autorul a numeroase lu-
crări edilitare (construirea cazărmilor, a primului abator
sistematic, amenajarea Cimitirului „Sf. Gheorghe”, des-
chiderea şi repararea de străzi, primul rezervor de alimen-
tare cu apă, construit în 1897 ş.a.). Familia sa a trăit la Buzău, în casa construită de
el la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 42 bis (lângă
Serviciul judeţean al Arhivelor Naţionale), actualmente sediul Societăţii de Asigu-
rare Ion Ţiriac.
S-a recăsătorit cu Roza Lizer, fiica lui Anton şi Iosefina, născută la 5 decem-
brie 1879 la Iacobeni-Câmpulung Moldovenesc.
52
Enciclopedia Ilustrată Română, Bucureşti, 1913, lit. B., p. 24; Monitorul Oficial 250 din 9 februa-
rie 1907, p. 9579; Muzeul judeţean Buzău, inv. 23294-23309, 23324-23337.
84
Bostan Călin, jurnalist născut la 1 decembrie 1967, Baia Mare (Maramu-

reş); a absolvit Şcoala Generală nr. 1 (1974-1982); Liceul „B. P. Hasdeu”, matema-
tică-fizică (1982-1986). A fost militar termen redus UM
01866 (Radiolocaţie) Ploieşti; absolvind Institutul Po-
litehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică, secţia Utilaj
Tehnologic (1987-1992)
A lucrat ca redactor la cotidianul „Opinia” (1992-
1995); - redactor-şef (1995-1999); redactor-şef adjunct
„Şansa Buzoiană” (1999-2004); director la „Viaţa Buză-
ului” (2004-2011); - redactor „Opinia” (2011-2012); -
redactor-şef „Opinia” (ianuarie-martie 2018); director
„Opinia” (din martie 2018).
Coautor al volumului De la postcomunism la
pretranziţie, editat de Grupul pentru Dialog Social
(1995)
Activitate politică: membru PNŢCD (1990-1995), preşedinte al Organizaţiei
Municipale de Tineret (1992-1993), preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret
(1993-1995).
Brad Gr. Ion53, biochimist, profesor universitar doctor (3 septembrie 1928-

decembrie 2015), s-a născut la Mizil. Tatăl său, Grigore Brad, originar din Munţii
Apuseni-Ţara Moţilor, vine în 1904, după moartea părinţilor (la vârsta de 14 ani),
mai întâi la Craiova, apoi la Buzău, la un unchi.
Acesta a urmat şcoala elementară la Mizil (1935-
1939), Liceul „B. P. Hasdeu” (1939-1947) şi Facultatea
de Fizică-Chimie, secţia Chimie biologică medicală din
cadrul Universităţii Bucureşti (1949-1953), pe care a
absolvit-o cu teza Biochimia organismelor purtătoare de
tumori (conducător ştiinţific, acad. prof. Eugen
Macovschi). În anul 1968 obţine titlul de doctor în chi-
mie al Academiei Române, specialitatea biochimie, cu
teza Contribuţii la studiul biochimiei rezistenţei la ger a
cerealelor de toamnă (conducător ştiinţific, acad. prof.
Eugen Macovschi).
După absolvire, este cercetător la Institutul de Chimie Alimentară, şef labo-
rator Institutul Medico-Farmaceutic, Clinica I Medicală (½ normă); cercetător şti-
inţific şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Agronomice - Labo-
ratorul de biochimie şi fiziologia plantelor; cercetător ştiinţific principal la
Institutul de Chimie Alimentară, secţia Industria de Conserve şi Vitamine (Secţia
53
Date comunicate personal; Magda Marincovici, Cătină pentru minerii răniţi, jurnalul.ro, 19 noiem-
brie 2008; Florin Dobrescu, La moartea unui savant, în „Buciumul”, 20 decembrie, 2015 ; Dragoş
Şerban, Arbuşti fructiferi: Profesorul Ion Brad studiază de 56 ani cătina albă, AgroRomania.ro, 25
martie 2016.
85
Industrie Fermentativă şi Preparate Enzimatice), Laboratorul Preparate Enzimatice;

cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Teh-
nice-Secţia Fiziologie-Biochimie, sector Biochimie - Laboratorul de Biochimie
(1966-1972); profesor titular la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Universitatea Cra-
iova (1972-1995); profesor asociat al Facultăţii de Biologie, Universitatea Bucu-
reşti şi conducător doctorat (din 1993); profesor titular la Facultatea de Inginerie,
Universitatea Bacău (din 1995), profesor la Facultatea de Agromontanologie şi
Prelucrarea Produselor Agricole, Universitatea „Valahia” Târgovişte (din 1999),
consilier ştiinţific la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi
Membrane.
Desfăşoară activităţi de cercetare privind utilizarea enzimelor în analiza
chimică, sinteză, diagnoză, industrie alimentară, epurări de ape, depistarea agenţi-
lor poluanţi; în industria farmaceutică; biochimia rezistenţei la agenţi biotici şi abi-
otici a plantelor; nutriţia minerală la plante şi influenţa fitohormonilor; biochimie
genetică şi ameliorativă la plante; utilizarea superioară a unor specii din flora spon-
tană (cătină albă), în nutriţia umană, medicină umană şi veterinară, zootehnie, hor-
ticultură, microbiologie, cosmetică; utilizarea tehnicilor nucleare în selecţionarea
seminţelor bogate în ulei, proteine şi microelemente; influenţa unor factori stresanţi
asupra hipersecreţiei de acid ascorbic din ţesutul renal şi efectul preparatelor din
cătină albă în stări depresive şi anxioase; matematizarea prin reprezentarea cantita-
tivă a rezultatelor analizelor biochimice etc. Supranumit „tatăl cătinei albe”, el este
cel care a descoperit valenţele terapeutice miraculoase ale cătinei albe. Considera
cătina albă un fel de medicament menit să vindece boli grave, de la cancer la
SIDA, arsuri şi, mai nou, gripa porcina.
A început cercetările în 1953 şi a descoperit ce minune e cătina. Cauza tutu-
ror bolilor este slăbirea sistemului imunitar. Considera această plantă ca o hrană
pentru organism, ce acţionează simultan în 130 de puncte ale celulei. Membru al
Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cercetătorul susţinea că românii nu vor cădea vic-
time ale teribilei gripe porcine pentru că vor fi salvaţi de... cătină, cu condiţia ca
tratamentul să fie asociat şi cu alte plante medicinale, dar şi medicamentele reco-
mandate de doctor.
A efectuat deplasări în străinătate pentru specializări, schimburi de experien-
ţă sau a participat la congrese internaţionale de biochimie în: Germania, Ungaria,
Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa. Ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe
Agricole şi Silvice (1991), al Academiei Oamenilor de Ştiinţă Bucureşti (1992), al
Academiei de Ştiinţe din New York (1995), secretar al Secţiei de Biochimia Plan-
telor din cadrul Comisiei de Biochimie a Academiei Române (1960-1990), mem-
bru al Comisiei de Avizare a Ministerului Cercetării şi Tehnologiei pentru Chimie
şi Chimie alimentară (din 1992), membru fondator al Societăţii Naţionale de Bio-
chimie şi al Societăţii Naţionale de Biologie Moleculară.
Autor a peste 220 lucrări de specialitate, dintre care patru cărţi-tratate, lucrări
ştiinţifice susţinute sau predate la congrese şi simpozioane internaţionale sau publi-
cate în reviste de circulaţie internaţională.
86
Dintre lucrările publicate menţionăm: Enzimele ca reactiv în analiza chimică

(1971); Chimie şi Biochimie Vegetală (1983, colab.); Originea vieţii. Evoluţie pre-
viotică (1998); O farmacie într-o plantă-cătina albă (2002); Contribuţii la studiul
activităţii polienzimatice a proteinelor din plante . Posesor a 16 brevete pentru lo-
ţiuni de plajă, emulsii cosmetice, creme, şampon, preparate medicamentoase cu
efect regenerator şi epitelizant reconfortant.
Bratu I. Vasile54, doctor în ştiinţe biologice (10 ianuarie 1928-8 septembrie

1985), s-a născut în comuna Cochirleanca. După absolvirea cursurilor primare, a
urmat Liceul „B. P. Hasdeu” (promoţia 1951) şi apoi
Facultatea de Biologie - secţia Analize serologice şi hor-
monale (abs. 1955).
După un an în care a muncit ca zilier în Grădina
Botanică, este angajat ca biochimist la Centrul de Hema-
tologie Bucureşti, secţia de recoltare. Aici face câteva
inovaţii privind protecţia acelor şi sistemelor de recoltare
a sângelui, ca şi pregătirea lor mecanică în scopul unei
bune recoltări, precum şi cercetări privind întârzierea
hemolizei sângelui conservat. Aceste inovaţii, ca şi cer-
cetările pe această temă, au fost publicate în reviste de
specialitate.
Lucrează apoi pe post de cercetător şi cercetător principal în secţia de cerce-
tare ştiinţifică a Centrul Hematologic Bucureşti. În 1975 obţine certificat de inova-
tor pentru Procedeu şi aparat pentru separarea electrofontică a hemoglobinelor, în
1978 (în colaborare), pentru Procedeu de obţinere din sânge a hemoglobinei pentru
prepararea soluţiei standard de cianmethemoglobină, iar în 1984 (în colaborare),
pentru Metoda pentru depistarea hemoragiilor oculte în materiile fecale.
Dorinţa sa de perfecţionare în cercetarea ştiinţifică şi problemele Centrului
de Hematologie au dus la pregătirea şi obţinerea titlului de doctor în Ştiinţele Bio-
logice (1968), cu lucrarea: Contribuţii la studiul hemoglobinelor umane în România.
În anii 1969-1970, cu o bursă OMS, îşi continuă pregătirea profesională şi
cercetările în domeniul hemoglobinopatiilor, mai întâi la Ferrara în Italia, apoi la
Departamentul de Biochimie al Consiliului de Cercetare a Hemoglobinelor Anor-
male de la Universitatea din Cambridge-Anglia.
De la această dată, activitatea sa se axează pe cercetarea hemoglobinelor şi
în special a celor instabile. Astfel, împreună cu dr. C. Predescu şi cu prof. H. Leh-
man de la Universitatea din Cambridge, cercetează şi descriu primul caz de anemie
hemolitică din ţara noastră, cauzată de prezenţa unei hemoglobine instabile, necu-
noscută până în 1971, care a fost numită după locul unde a fost prima dată întâlnită
şi cercetată Hemoglobina Bucureşti B 42. Totodată, cu dr. C. Predescu, a pus baze-
le sistemului de depistare a hemoglobinelor patologice în ţara noastră. Prin activita-
54
Date comunicate de familie.
87
tea sa ştiinţifică, materializată în peste 35 de lucrări ştiinţifice abordând aspecte

diferite ale cercetării biochimice în hematologie, comunicate şi publicate în reviste-
le de specialitate, a încercat să facă încă un pas în descifrarea tainelor naturii.
Brăescu Constantin55, dramaturg, publicist, ziarist (21 decembrie 1942-12

mai 2013 Bucureşti), s-a născut în oraşul Câmpina. După absolvirea cursurilor
primare şi gimnaziale, urmează Liceul militar (1956-1960) şi doi ani la Şcoala de
ofiţeri de geniu (1960-1962). Este apoi desenator, student la chimie şi engleză,
muncitor, iar din 1968, corector şi apoi redactor principal
la ziarul „Viaţa Buzăului”. În anul 1979 a absolvit Facul-
tatea de Ziaristică.
A fost redactor şef la publicaţia „Senator” (1990-
1992), consilier la Inspectoratul judeţean pentru cultură
(1992-1996), calitate în care a editat publicaţia „Mesager
cultural”, director al cotidianului (apoi săptămânalului)
„Muntenia” (1996-1999), referent la Centrul Judeţean de
Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare
(ianuarie-mai 2000, actualmente Centrul de Cultură şi Ar-
tă); metodist la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Bu-
zău (din august 2000), de unde s-a pensionat în anul 2007.
Debutează în anul 1961 în „Viaţa Militară” cu o poezie şi o schiţă, iar în
1962 cu versuri, în revista „Luceafărul”, la rubrica Tineri poeţi, mai publică în
„Flamura Prahovei” şi „Viaţa Buzăului”.
Ca ziarist, susţine rubricile Episod, O întrebare pe coloana a 7-a, Foileton,
Dosarele secrete ale birocraţiei, Viaţa la ţară. Piesei de început, Sentinţa se pro-
nunţă azi - prima piesă document din România (1973), îi urmează altele publicate
în „Îndrumătorul cultural”, în plachete şi antologii, ori puse în scenă de teatrele din
Piteşti, Bucureşti, Buzău, Botoşani: Bustul,(1971) piesă premiată, dar apoi interzi-
să, Nu risipiţi cămilele, Musafirii. A obţinut de patru ori Premiul I pentru creaţie
dramatică la Festivalul Naţional „Cântarea României”.
În colecţia Teatru a I.C.E.D. a publicat piesele Lapsus (1983), Remorca
(1984), O comedie la ţară (1987, în vol. Arta dialogului), Gondolierii din Lunca
Frumoasă, Tezaurul. La radio i s-au difuzat piesele Cheia de la intrare (Tezaurul),
O poveste romantică şi Fragii tinereţii noastre (Remorca), iar la televiziune a de-
butat la 1 noiembrie 1988 cu piesa Camera de gardă, concentrate în antologia Co-
medii din epoca de aur ( 2003).
În 1989, la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani a avut loc premiera absolu-
tă a piesei Secretul unui om de zăpadă, apreciată de critica de specialitate (pentru
care în 1990 a primit Premiul UNITER), Nicolae Toia considerând că autorul se
plasează spre linia lui Teodor Mazilu sau Tudor Popescu. Au fost jucate apoi şi pe
alte scene profesioniste, în rolurile principale, între alţi interpreţi figurând Radu
55
Alex. Oproescu, op. cit., p. 123; alte date, comunicate personal, în 1999; presa on line.
88
Beligan şi Carmen Stănescu. Celelalte piese au fost jucate în teatrul de amatori cu o

plăcere reală şi un constant succes. Tudor Popescu îl consideră un talent viguros,
un dramaturg format… un scriitor matur, creaţia sa bucurându-se de aprecieri elo-
gioase din partea prof. universitar dr. Virgil Brădăţeanu şi a criticilor de teatru Mi-
hai Ispirescu, Natalia Stancu, Victor Parhon, Nicoleta Toia. În calitate de metodist
la Biblioteca judeţeană „V.Voiculescu”, s-a ocupat de îndrumarea activităţii biblio-
tecilor comunale şi a editat Ghidul bibliotecilor publice din judeţul Buzău (2006).
Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Ploieşti.
Brătescu Constantin56, general (30 august 1892-13 aprilie1971, Bucureşti),

fiul lui Ion şi Maria, s-a născut la Buzău. Este absolvent al Şcolii Militare de Cava-
lerie şi al Şcolii Superioare de Război. Ataşat militar al
României în Germania, acreditat şi în Elveţia şi Olanda
(1930-1935). A fost şeful Propagandei în Marele Stat
Major (1941), ofiţer de legătură pe lângă Misiunea Mili-
tară Germană din România (1941-1942). Comandantul
Diviziei I a Cavaleriei (1942-1943), avansat general de
brigadă, a luat parte la Planul „Barbarossa”, Planul
„Blue”, redenumit mai târziu Planul „Braunschweig”, şi
Bătălia de la Stalingrad. Luat prizonier de armata sovieti-
că, după operaţiunea de încercuire a Armatei a 6-a ger-
mană condusă de Feldmareşalul von Paulus, a fost deţi-
nut până în anul 1948. Întors din prizonierat, s-a retras din armată. A fost decorat
cu Ordinul „Steaua României” în gradul de ofiţer, anul 1940.
Bucur Chiriac (Chiriţă, pentru prieteni)57, poet, publicist, eseist, colecţionar

de artă, (1 mai 1932-8 martie 2016), s-a născut în Buzău. A urmat clasele primare
la Şcoala nr. 10 „Petre şi Hrisula Zangopol” din cartierul „Mihai Viteazul”, apoi
gimnaziul unic de pe lângă Liceul Industrial de băieţi din Buzău (actualmente Cole-
giul Agricol „Dr. Constantin Angelescu” Buzău). Îşi în-
trerupe studiile în 1949 şi se angajează ca normator la
SMT Stâlpu; se transferă la GAS Cândeşti, apoi la GAS
Stâlpu şi Valea Teancului, unde îndeplineşte funcţia de
contabil.
Între anii 1952-1955 este militar la Oradea şi Braşov,
fiind recrutat în calitate de corespondent permanent al
ziarului „În slujba Patriei”, unde publică numeroase arti-
cole, reportaje şi poezii. În 1955 îşi susţine examenele de
diferenţă pentru continuarea studiilor la Liceul „Andrei
Şaguna” din Braşov (cursuri fără frecvenţă), unde îşi ia
56
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond, Primăria oraşului Buzău, act naştere nr.442/1 septembrie 1892; Wikipedia
57
Date comunicate personal, în 1999; Alex. Oproescu, op. cit., p. 119; Internet.
89
bacalaureatul. Funcţionează ca muzeograf principal la Muzeul regional de istorie

din Ploieşti (1955-1958), sub îndrumarea profesorului emerit Nicolae Simache. În
paralel este student la Facultatea de Limba Română şi Istorie a Universităţii Bucu-
reşti, cursuri fără frecvenţă, pe care însă le întrerupe.
Între anii 1958-1963, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie din Bucu-
reşti, promoţia George Călinescu. După absolvire, este diplomat în Ministerul Afa-
cerilor Externe (1963-1979) şi ataşat cultural al României la Ambasada de la Mos-
cova (1966-1972). În 1979, sub pretextul că ministerul nu are nevoie de oameni de
cultură, este transferat ca instructor principal la Direcţia Relaţiilor Culturale din
Ministerul Culturii. Revine la Externe în 1990, ca secretar I, la Direcţia Relaţiilor
Culturale, cu sarcina de a coordona activitatea centrelor culturale româneşti din
străinătate. Între anii 1993-1996 este prim-secretar şi ataşat cultural la Ambasada
României din Sofia. S-a pensionat în anul 1996.
Pentru studii, documentare şi specializare, a călătorit în peste 30 de ţări soci-
aliste și capitaliste din Europa şi Asia. La sugestia scriitorului Marin Sorescu, a
înfiinţat, în aprilie 1996, Fundaţia Culturală „Marieta şi Chiriac Bucur”, pe care a
condus-o ca director executiv. A deţinut o impresionantă colecţie de artă plastică
contemporană şi o colecţii de icoane, ceramică, măşti şi costume populare pe care,
în anul 2006, le-a donat oraşului său natal, în prezent aflându-se în patrimoniul
Muzeului judeţean.
A debutat cu versuri în anul 1953, în 1977 publicându-i-se, la Editura Ion
Creangă, volumul Aproape de copilărie, urmat, în 1982, de Caii de fum, tradus şi
în limba italiană, iar în 1983 Zmeiele copilăriei. Membru, din 1985, al Uniunii
Scriitorilor din România, iar din 1991, membru al Asociaţiei Colecţionarilor de
Artă din România.
A mai publicat: Întoarcerea în câmpie (versuri, 1986), Ultimul zăgan (ver-
suri, 1988), Vitralii (memorialistică, 1991), Statui la Măgura (versuri, 1994), Firul
subţire al amintirii (versuri, 1997), La marginea cerului (versuri, 1997), Trecător
grăbit prin timpul nostru (evocări despre profesorul Nicolae Simache, 1998), Clo-
potele Athosului (note de călătorie, 2000), Răstigniri (versuri, 2001), Anotimpul
liniştii (versuri, 2003), Mai aproape de Dumnezeu (poeme creştine, 2004), Spove-
dania unui colecţionar de artă (2007), Trecător grăbit prin timpul nostru (tot evo-
cări despre Nicolae I. Simache, 2008 şi reeditare în 2015), Vulturul Ilie (versuri,
2008), Jertfă pentru înălţare (versuri, 2009), Zăpezile din suflet (versuri, 2009),
Cartierul Mihai Viteazul (colab, 2010), Amintiri despre apusul zeilor (proză,
2011), Vitralii (reeditare, 2013).
La 24 noiembrie 2015, din iniţiativa şi cu contribuţia sa, cu sprijinul familiei
Marin din Monteoru şi a preotului prof. dr. Mihail Milea, s-a dezvelit o placă co-
memorativă şi o efigie în amintirea unei embleme locale, vulturul Ilie (adus de la
Soroca), amplasate pe peretele de la intrarea în gara Buzău.
Cu sprijinul Fundaţiei Culturale „Marieta şi Chiriac Bucur”, Biblioteca jude-
ţeană „V. Voiculescu” Buzău a editat (în colecţia Scriitori buzoieni - Restituiri), în
februarie 2001, cu prilejul comemorării a 60 de ani de la moartea poetului Panait
90
Nicolae, antologia Răstigniri şi alte poeme. Cetăţean de onoare al municipiului Bu-

zău şi Omul Anului 2007.
Budeanu Constantin58, inginer electrotehnician, om de ştiinţă (16/28 febru-

arie 1886, Buzău-27 februarie 1959, Bucureşti). Studii primare şi liceale în oraşul
natal şi apoi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele Bucureşti (1903-1908) şi Şcoala
Superioară de Electricitate din Paris, ca bursier al Aca-
demiei Române. Obţine, în 1909, diploma de inginer
electrotehnician, după care urmează stagii de practică în
întreprinderi de electricitate din Paris şi Berlin (1910-
1916). A funcţionat ca asistent (1916) şi conferenţiar
(1920) la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucu-
reşti, profesor la Şcoala Politehnică din Bucureşti (1926)
şi la Institutul Politehnic (1948-1959). Membru al Consi-
liului de conducere al Societăţii Electricienilor Francezi
din Paris (1932-1935), vicepreşedinte al Consiliului de
administraţie al Conferinţei internaţionale a Marilor Re-
ţele Electrice, preşedinte al Comitetului Internaţional
nr.16 pentru studiul fenomenelor reactive şi deformate, pentru activitatea desfăşu-
rată fiindu-i acordată, în 1946, Medalia Recunoştinţei.
Pentru activitatea şi rezultatele cercetărilor sale, fost ales membru corespon-
dent (1938), apoi membru titular al Academiei Române (1955). A efectuat cercetări
în domeniul energeticii şi metrologiei, prima lucrare ştiinţifică fiind publicată în
1912 - Reostatele lichide pentru încercarea generatoarelor electrice. A mai publi-
cat: Puissance réactive et fictive (1927), Problema electrificării în România (Bucu-
reşti, 1943), Bazele teoretice ale electrotehnicii (vol. II, Bucureşti, 1958-1959).
În întreaga activitate s-a preocupat atât de economisirea energiei cât şi de ra-
ţionalizarea sistemelor de unităţi de electricitate. - unitate de putere reactivă - VAR,
Stockholm (1930), putere deformată (1927, propuse în numele Comitetului Elec-
trotehnic Român, Comitetului Electrotehnic Internaţional. S-a implicat nu numai în
domeniul electroenergetic, cât şi al fizicii, el stabilind distincţia între mărime şi
unitatea de măsură, în sensul că aceasta poate fi scrisă numai între măsuri măsura-
bile. De asemenea, a propus şi în electromagnetism un nou sistem de unităţi.
Prin întreaga sa activitate şi-a adus o contribuţie de valoare mondială în do-
meniul electrotehnicii, fiind unul din fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică.
La 27 mai 1938 devine membru corespondent al Academiei Române şi membru
titular din 2 iulie 1955.
58
Personalităţi româneşti ale ştiinţei şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982,
p. 73-74; Doina Rusu, Membrii Academiei Române (1866-1996), Ed. Fundaţiei Academice „Petre
Andrei”, Iaşi, 1996, p. 60; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria oraşului Buzău, reg. născuţi 1886, act
104/18. 02. 1886.
91
Burada Corneliu59, inginer de căi ferate, specialitatea Vagoane, profesor

universitar, ministru al Transporturilor, din 2 ianuarie până în 28 iunie 1990, (26
octombrie 1929-25 iunie 2011), s-a născut în satul Nenciuleşti, comuna Sărăţeanca.
A urmat şcoala primară în comuna natală, şcoala profe-
sională de la Depoul CFR Buzău, Şcoala Medie Tehnică
Metalurgică Bucureşti; Facultatea de Mecanică, Secţia
Material Rulant, a Institutului de Căi Ferate (1950-1955).
În anul 1977 a obţinut titlul de doctor inginer.
După absolvire este inginer stagiar la Uzinele „23
August” din Bucureşti (1955), maistru principal, şef ate-
lier, şef secţie şi inginer-şef la Întreprinderea de Material
Rulant „Griviţa Roşie” (1956-1959). În 1961, prin
schimbarea profilului, se înfiinţează Întreprinderea de
Utilaj Chimic „Griviţa Roşie”, unde deţine funcţia de
inginer, până în 1965, când avansează şef serviciu în Mi-
nisterul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Este apoi director adjunct ştiinţific la
Institutul de Studii şi Cercetări Transporturi (1966); adjunct al ministrului Căilor
Ferate (1967). De asemenea, a fost şi cadru didactic la Facultatea de Transporturi
(1955-1982). Este autor al unor lucrări de specialitate.
În 1982 este destituit pe motiv că făcea parte din „Meditaţia Transcedentală”
şi exclus din partid, scos din învăţământ şi din funcţia de preşedinte al Federaţiei
Române de Rugby, cu interdicţia de a mai lucra în Bucureşti. I se oferă un loc de
muncă la Revizia de vagoane Simeria (1982-1983), după care este inginer principal
şi apoi şef secţie la Întreprinderea Mecanică de Material Rulant din Paşcani (1983 -
30 decembrie 1989).
Mulţi ani a deţinut şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby
(1974-1977; 1982-1986), având meritul că a introdus această disciplină sportivă în
şcolile din subordinea Ministerului Transporturilor. La 2 ianuarie 1990, prin Decre-
tul nr. 8 al C.F.S.N., care divizează Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţii-
lor în Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Poştelor şi Telecomuni-
caţiilor, este numit ministru al Transporturilor. Din această funcţie pleacă odată cu
formarea celui de-al doilea guvern Roman, la 28 iunie 1990, pentru a fi consilier în
acelaşi minister (până în 1994). În 1996 a fost numit director adjunct ştiinţific la
Institutul de Studii şi Cercetări în Transporturi.
59
Agenţia Română de Presă, Rompres…. p. 129; site-ul Federaţiei Române de Rugby; Wikipedia,
material de Dan Draghia.
92
Buzatu Gheorghe60, doctor în istorie, politician (6 iunie 1939-20 mai 2013)

s-a născut în comuna Sihlea, fostul judeţ Râmnicu Sărat. A absolvit Liceul „Al.
Vlahuţă” din Râmnicu Sărat şi a urmat cursurile Secţiei de Istorie a Facultăţii de
Filologie-Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”
din Iaşi (1956-1961). Deşi a încheiat studiile universitare
cu rezultate foarte bune, pe motive de dosar, timp de un
an, a funcţionat ca profesor de Istorie, Limba şi literatura
română, Sport şi Lucru Manual la Şcoala Elementară din
comuna Probota, judeţul Suceava, iar în 1962 a fost invi-
tat de profesorul său, academician Mircea Petrescu-
Dâmboviţa, să lucreze în cercetare. A ocupat, prin con-
curs, cu începere de la 1 septembrie 1962, postul de cer-
cetător ştiinţific stagiar Istorie contemporană din cadrul
Institutului de Istorie şi Filologie (ulterior Institutul de
Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”) al Filialei Iaşi a
Academiei Române. După obţinerea titlului ştiinţific de doctor în istorie, va fi pro-
movat, tot prin concurs, cercetător ştiinţific principal III (1971), apoi cercetător şti-
inţific principal II (1990) şi cercetător ştiinţific principal I (1993).
În septembrie 1971 a obţinut, sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr. Au-
rel Loghin, titlul de doctor în Istorie al Universităţii din Iaşi, cu teza intitulată: Ro-
mânia şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929, tipărită abia după un
deceniu, în 1981 şi distinsă în acelaşi an cu Premiul Academiei Române. Timp de
mai mulţi ani a funcţionat ca secretar al Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D.
Xenopol” din Iaşi (1975-1990). Din 1992, odată cu crearea Centrului de Istorie şi
Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române, este director şi, totoda-
tă, redactor-şef al publicaţiei Centrului - Europa XXI. Din 1994 este conducător de
doctorat, iar cu începere de la 1 februarie 1998, a fost numit profesor titular al Fa-
cultăţii de Litere şi Istorie de la Universitatea din Craiova (specialitatea Istoria con-
temporană a României).
Autor al unei opere reprezentative, cuprinzând sinteze şi monografii, biblio-
grafii şi culegeri de studii, volume de documente, numeroase studii şi articole, tipă-
rite în ţară sau în străinătate. S-a impus cu deosebire în ultimul deceniu, ca editor al
colecţiei Românii în istoria universală, reunind deja 160 de volume (Iaşi-
Bucureşti-New York, 1986-1999). În anul 2010 a lansat colecţia Opera omnia, pu-
blicată de Tipo Moldova. A efectuat stagii de documentare în unele dintre cele mai
mari biblioteci şi arhive din lume şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifice
cu caracter naţional ori internaţional.
A avut colaborări la presa scrisă română şi străină, intervenţii radio (BBC,
Europa Liberă ş.a.) şi posturile de TV. A fost membru în colegiile de redacţie ale
unor publicaţii de specialitate, a coordonat volumul Dosar Horia Sima, apărut în
60
Date comunicate personal în 1999, prin amabilitatea d-lui prof. Mihai Ceauşu; vezi şi Viorel
Frîncu, Univers spiritual buzoian: calendar cultural, vol.1, Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”,
2011, p. 114; Wikipedia.
93
noiembrie 2000. În afară de Premiul Academiei Române, primit în nume personal

în 1981, a coordonat volumul colectiv: Aspecte ale luptei pentru unitate naţională:
Iaşi 1600-1859-1918 (1983), distins cu acelaşi premiu, iar ulterior a primit premiile
Fundaţiilor „Flacăra” (1992) şi „Revistei de Istorie Militară” (1993, 1995, 1998,
1999), pentru lucrările din seria Mareşal Antonescu. În 1999, pentru întreaga acti-
vitate istoriografică, i-a fost decernat Premiul Naţional „Savel Rădulescu”, al Mu-
zeului Vrancei din Focşani.
A fost membru al Asociaţiei Istoricilor Americani (1985-1987), iar din 1985
membru al Comisiei Internaţionale pentru Studiul Istoriei Relaţiilor Internaţionale,
cu sediul în Italia; în 1995 a fost desemnat vicepreşedinte al Comitetului România
pentru Istoria celui de-al Doilea Război Mondial şi, de la constituire, în 1990, a fost
ales preşedinte executiv al Ligii „Mareşal Antonescu” din România.
Este autor al volumelor: România şi trusturile petroliere internaţionale pâ-
nă la 1929 (1981, lucrare distinsă cu Premiul Academiei Române); Al Doilea Răz-
boi Mondial şi România - o bibliografie (1981, în colaborare cu Gh. I. Florescu);
Breve; Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial (vol. I-II, 1988-
1995); Mareşalul Ion Antonescu în faţa istoriei (I-IV, 1990-1999; 2010); România
cu şi fără Antonescu. Documente, studii, relatări şi comentarii (ediţia I, 1991, edi-
ţia a II-a, 1998); România şi războiul mondial din 1939-1945 (1995); Aşa a început
holocaustul împotriva poporului român (1995); Românii în arhivele Kremlinului
(1996; ediţia a 2-a, 2010); Radiografia dreptei româneşti (1927-1941) (1996, în
colaborare); Agresiunea comunismului în România. Documente din arhivele secre-
te: 1944-1989 (1998); O istorie a petrolului românesc (1998; ediţia a II-a, 2009, tra-
dusă şi în engleză, Premiul „Dimitrie Cantemir al Academiei Oamenilor de Ştiin-
ţă); Faust Brădescu. Viaţa şi opera (1999, în colaborare); Istoria Românilor în
secolul XX. 1918-1948 (1999; ed. a II-a, 2002, în colaborare).
A coordonat peste 55 volume şi colaborator la alte 70 lucrări de specialitate,
peste 500 de studii şi micromonografii, articole, eseuri, prefeţe, note etc. A coordo-
nat mai mulţi ani prestigioasa colecţie „Românii în istoria universală”. În iunie
2007, Senatul Universităţii Ovidius din Constanţa i-a decernat titlul de Doctor
Honoris Causa, iar în decembrie 2008 Academia Oamenilor de Ştiinţă din România
l-a ales ca membru corespondent.
Bogata activitatea ştiinţifică i-a fost apreciată şi răsplătită din plin: de două
ori laureat al Premiilor Academiei Române, Premiul de Excelenţă al UNESCO,
membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei
Americane de Istorie şi multe altele. S-a implicat şi în viaţa publică românească.
Senator şi vicepreşedinte al Senatului României cu prezenţe şi realizări memorabi-
le, a făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum şi din De-
legaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
(decembrie 2002-decembrie 2004). Expert avizat, totdeauna elocvent şi inspirat, în
multele emisiuni de televiziune, radio, presă scrisă. După retragerea din viaţa poli-
tică s-a dedicat vechii sale pasiuni - cercetarea.
94
Buzoianu Ion61, colonel, (9 noiembrie 1896-28 septembrie 1944), s-a născut

în satul Racoviţeni. Studii primare şi gimnaziale la Râmnicu Sărat şi apoi la Şcoala
militară de infanterie de la Dorohoi. Repartizat, după
absolvire, ca plutonier la Regimentul 9 Infanterie Râm-
nicu Sărat. Participă, ca sublocotenent, la luptele de la
Nămoloasa, iar după specializarea efectuată la Centrul
de instrucţie Huşi, în calitate de comandant al companiei
a doua din Regimentul 10 Vânători, ia parte la luptele de
la pădurea Chicera. Detaşat la Regimentul 39 infanterie,
este demobilizat la 16 iunie 1918, fiind recompensat
pentru faptele sale de arme cu medalia Victoria şi Cru-
cea comemorativă 1916-1918.
Suplinitor o vreme în satul natal, este mobilizat
din nou la 1 martie 1919, fiind trecut în cadrele active
ale armatei. Avansat locotenent la 1 octombrie 1919, este mutat la Regimentul 9
Infanterie Râmnicu Sărat, iar după cursuri de pregătire la Şcoala Superioară a Cor-
pului III Armată (1922-1923) şi la Centrul de instrucţie de la Sf. Gheorghe (1926).
La 28 septembrie 1926, este avansat la gradul de căpitan şi numit adjutant la
Comenduirea Pieţei Râmnicu Sărat (28 septembrie 1926 - 26 martie 1927).
Maior la 24 ianuarie 1938, este propus, în 1940, spre a fi avansat locotenent
colonel. Ia parte la campania 1941 - 1945, fiind luat prizonier, la 22 noiembrie
1942. Locotenent colonel de la 15 februarie 1944, este numit comandantul Regi-
mentului 2 infanterie panduri, din Divizia „Tudor Vladimirescu”, cu care ia parte la
luptele de pe teritoriul României. Ucis la 28 septembrie 1944, la Băile Felix, este
înmormântat la Beiuş, iar după război, reînhumat în Cimitirul „Eternitatea” din
Râmnicu Sărat. I-au fost ridicate monumente la Oradea şi Râmnicu Sărat, iar o
stradă din Buzău (fostă Călăraşilor şi apoi N. I. Constantinescu) îi poartă numele.
61
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria comunei Racoviţeni, act naştere 73/10 noiembrie 1896; Arhivele
Militare Piteşti, foaia personală; Fl. Argeşanu, C. Ucrain, Tripticul vitejiei româneşti, Editura Sport
Turism, Bucureşti, 1977, p. 162.
95
C
Cabel Nicolae62, poet, scriitor, regizor de film documentar, s-a născut la 21

noiembrie 1943 în Buzău. Absolvent al Liceului „B.P. Hasdeu”, a fost doi ani co-
rector la gazeta „Viaţa Buzăului”, unde debutează cu ver-
suri, iar în decembrie 1961 i se publică prima cronică de
film. Urmează cursurile I.A.T.C. Bucureşti - Facultatea
de Regie Teatru-Film (absolvent 1970). În anii studenţiei,
dar şi în perioada 1968-1989 (şi după) publică versuri şi
proză într-o serie de periodice culturale din ţară şi de pes-
te hotare, susţine rubrici de cronică şi estetică de film,
intervenţii de teorie şi eseu cinematografic în „Cinema”,
„Steaua”, „România Literară”, are nenumărate intervenţii
la Radio, iar în decembrie 1997, publică versuri în revista
„Lumină Lină” („Gracious Light”) din New York. După
absolvire, este regizor de film la Studioul „Sahia-Film”
(1970-1992), la Studioul Cinematografic al Armatei (1992-1994), redactor-produ-
cător delegat la Editura Video din Ministerul Culturii (februarie 1994 - aprilie
1997), consilier artistic TV Antena 1, director artistic-producţie TV Antena 1 (din
25 decembrie 1997).
Este membru titular al Uniunii Cineaştilor (din 1997), membru în Consiliul
UCIN (1993-1996, reales în iunie 1996), membru în Comitetul Director al UCIN
(din iulie 1996), secretar al UCIN (din august 1996). S-a preocupat în principal de
realizarea unor monografii din ciclul Centenarul cinematografului românesc. A
coordonat, împreună cu Viorica Matei, apariţia monografiilor: Jean Georgescu,
Jean Mihail, Ion Popescu-Gopo, Elisabeta Bostan, Liviu Ciulei, Paul Călinescu,
Animaţia românească, Ion Bostan, Victor Iliu (autor), la Editura Meridiane. Ulteri-
or devine coordonator UCIN şi îngrijitor de ediţie pentru monografiile: Colea
Răutu, Ovidiu Gologan, Mihnea Gheorghiu (scenariul Fierul şi aurul) şi Mircea
Drăgan. Lector şi membru în Colectivul de catedră al cursului de Cultură cinema-
tografică de la Universitatea Cultural - Ştiinţifică Bucureşti (1974-1980), profesor
asociat la Catedra de Regie film şi imagine film TV din I.A.T.C. „I. L. Caragiale”
Bucureşti (1974-1986). În aprilie 1990 şi în perioada august 1990 - martie 1991
susţine un ciclu de prelegeri de regie de film documentar în cadrul cursurilor post-
universitare organizate de studioul „Moldova Film” realizând ca demonstraţie fil-
mul Iarba pentru caii liberi (artişti plastici şi tineri muzicieni din Basarabia). Parte
din filmele sale intră în selecţia unor competiţii naţionale şi internaţionale con-
sacrate genului: Bucureşti (ACIN, Cupa de Cristal), Sibiu, Târgovişte, Piteşti,
Costineşti, precum şi la Montréal, Valladolid, Bilbao, Santarém, Cracovia, Bom-
bay, Leipzig, Tampere, Budapesta, Roma, fiind distinse cu peste 50 de premii.
A fost membru în jurii de film, naţionale şi internaţionale, şi a efectuat călă-
torii peste hotare, pentru studiu, filmare sau jurizare: URSS, Libia, Anglia, Polonia,
62
Alex. Oproescu, op. cit., p. 120-121; Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, op. cit., p. 57; Inter-
net.
98
Portugalia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, China (în 27 de oraşe). A activat

în Comisia pentru Cinecluburi a Asociaţiei Cineaştilor (ACIN), a îndrumat şi in-
struit cineaşti amatori din toată ţara. Cu Călin Căliman a iniţiat şi susţinut toate re-
uniunile Cine-cenaclului „Contemporanul”.
Membru (din 1996) în Consiliul de Administraţie DACIN-SARA (instituţie
pentru protecţia drepturilor de autor din cinematografie şi audiovizual); reales în
anul 2000, membru în primul Consiliu ONC, la reînfiinţarea acestuia, ca reprezen-
tant al televiziunilor particulare (1997-1999). În august 1999, a fost reales în Consi-
liul UCIN, Comitetul Director şi Secretar UCIN, pentru probleme editoriale; în
decembrie 1999 şi 2000 - membru în juriul pentru documentar (suport magnetic) şi
scurt metraj de ficţiune (16 mm), la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc
CINEMA IUBIT, organizat de Universitatea de Artă Teatrală şi Film (U.A.T.F.)
Bucureşti; secretar (ianuarie 2000) în juriul Uniunii Cineaştilor pentru Premiile
UCIN, anii 1988-1999; membru în juriul Salonului Naţional de Fotografie, ediţia a
doua, Buzău, august 2000. Din octombrie 2005, respectiv 2007, este membru în
Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei. Editor al mi-
cromonografiilor Uniunii Cineaştilor din seria Centenarul cinematografului româ-
nesc Distins cu Diploma de excelenţă a Ministerului Culturii şi Cultelor, în februa-
rie 2004 şi cu Distincţia de merit Rotary Club Buzău, 2005. Este Cetăţean de
onoare al Municipiului Buzău, din anul 2005.
Meleagurile şi oamenii Buzăului natal sunt prezente în documentarele: Ple-
doarie pentru tinereţe (1976), Şcoala de la Baraj (Siriu, 1976), secvenţe în filmul
sinteză România `77 (în colaborare cu Ioan Grigorescu), Pământul ca un dar fru-
mos (1979), Siriu `81 (1981), De taină, de piatră, de dor (1982), Caii de dimineaţă
(1986), Oraş cu salcâmi primăvara (1986), Curaj pentru fiecare zi (1987), unele
din scenarii fiind realizate în colaborare cu ziariştii N. Nicolae şi Corneliu Ştefan.
Cu prilejul aniversării a 80 de ani de la primul spectacol cinematografic la Buzău, a
întocmit pliantul publicitar al filmelor prezentate cu acest prilej.
A realizat peste o sută filme documentare, de scurt şi mediu metraj, pentru
marele ecran şi televiziune, video-cronică şi film documentar pe bandă magnetică.
A obţinut Premiile ACIN 1972 pentru Victor Iliu, ACIN 1976 pentru Dimineţile
oţelului, UCIN 1991 pentru Iarba pentru caii liberi. A abordat şi nenumărate alte
subiecte - premiere teatrale, vernisaje, simpozioane, conferinţe, expoziţii şi ateliere
de creaţie, mari saloane retrospective (fotografie - Dinu Lipatti; pictură - Octav
Grigorescu; etnografie - Satul românesc) etc.
Debutul literar s-a produs în anul 1959, la Cenaclul „Al. Sahia”, pe care îl
frecventa ca elev de liceu. În amintirea acelor ani, în octombrie 2012, a aşezat o
placă memorială pe unul din pereţii Hotelului „Coroana”, unde îşi avea sediul în
urmă cu 43 de ani. A urmat debutul în ziarul „Viaţa Buzăului”, în mai 1961, în iu-
nie 1968, publică în revista „Amfiteatru”. Editorial a debutat în anul 1978 la Cartea
Românească cu volumul de proză scurtă Somnul pe râu, urmat de volumul de ver-
suri O cometă în cuşcă (1996, ediţie definitivă în 2012) şi monografia Victor Iliu
(1996; reeditată în 2012), Lăstun sub strigătul frunzei (şi audio, 2010) şi a îngrijit
99
antologia din creaţia lui Dem. Iliescu, Încă nu e seară (2012), Sentimentul clepsi-
drei, 2012; Victor Iliu, fuga temporum, 2013; Aorta unei portocale, 2014; Cronos
pe balansoar, versuri, 2014; Alfasonete şi alte poeme, 2014; Memoria ca o capca-
nă, 2015; Trilogie de sonete (Corabia cu plete, 2015, Cititor în rouă, 2015, În fra-
cul de mălai, 2016) .
Este prezent în sumarele unor antologii: O zi, un om, un fapt, reportaj, 1972;
Caiet de proză, 1973; Pădurea de steme, versuri, 1974 şi Poezia pădurii, vol. IV,
1999.
A avut iniţiativa de a se realiza un bust al lui Victor Iliu la sediul Uniunii
Scriitorilor, a se bate o monedă aniversară şi a se înfiinţa Premiul „Victor Iliu”
acordat anual în nume propriu la Festivalul cinematografic internaţional, CINEMA
IUBIT, ediţiile 2006-2013.
Calcan Gheorghe63, profesor universitar, doctor în istorie, cercetător, publi-

cist, s-a născut la 16 aprilie 1956, în comuna Săgeata. A urmat cursurile şcolii ge-
nerale din localitatea natală, Liceul Teoretic „B. P. Hasdeu”
din Buzău (promoţia 1975) şi apoi Facultatea de Istorie-
Filosofie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi
(absolvent 1980).
A fost repartizat la catedra de istorie a Liceului In-
dustrial nr. 6 Ploieşti, iar după desfiinţarea acestuia (1990),
se transferă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Plo-
ieşti. În prezent este profesor la Facultatea de Litere şi Şti-
inţe din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. La
liceele unde a fost profesor a coordonat cercurile de istorie
ale elevilor, care şi-au axat activitatea pe marcarea marilor
momente ale istoriei naţionale, cât şi prin participarea la
sesiunile ştiinţifice ale elevilor (Premiul I pe ţară în 1987 şi 1996).
Desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică încă din timpul studenţiei, sub
coordonarea prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei. De asemenea, a participat la Sesiunile
de comunicări ştiinţifice ale studenţilor, în anul 1979 obţinând Premiul I. Ca cerce-
tător, a avut în vedere teme care priveau recunoaşterea internaţională a Marii Uniri
şi istoricul industriei petroliere. A susţinut peste 60 de comunicări ştiinţifice şi a
publicat cca. 50 de studii de specialitate.
Este membru al Comitetului de Redacţie al Anuarului Societăţii de Ştiinţe Is-
torice şi al Arhivelor Naţionale Prahova (vol. I-IX, 1989-1997) şi şeful Secţiei
Umaniste a Fundaţiei Oamenilor de Ştiinţă Prahova. În anul 1995 a obţinut, la Uni-
versitatea Iaşi, titlul de doctor în istorie cu teza Industria petrolieră din România în
perioada interbelică. Confruntări şi opţiuni în cercurile de specialişti, tipărită în
anul 1997.
63
După textul biografic al lucrării Industria petrolieră din România în perioada interbelică. Confrun-
tări şi opţiuni în cercurile de specialişti, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
100
Autor al lucrărilor: România în relaţiile internaţionale ale Conferinţei de

pace de la Paris-Versailles; 1919-1920. Recunoaşterea internaţională a Marii
Uniri (Cluj, 2013); Unificarea administrativă a României întregite (1918-1925);
Integrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei în structurile administraţiei ro-
mâneşti (Cluj, 2016).
În 1997 a predat cursul de Istoria Românilor studenţilor străini din anul pre-
gătitor de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi a participat la cursurile Uni-
versităţii de Vară de la Lou Riouclur-Franţa. Face parte din grupul de redactori şi
referenţi ştiinţifici ai Editurii U.P.C. Ploieşti, la Departamentul Economie, Marke-
ting, Administrarea Afacerilor.
În anul 2017, în cadrul Programului „Prahova - capitala mondială a petrolu-
lui” a susţinut medalioane sub genericul „Seniorii petrolului românesc”, în cadrul
unor emisiuni la televiziunea locală „Valea Prahovei”. Este membru al Asociaţiei
de Geopolitică „Ion Conea” din Bucureşti
Candiano-Popescu Alexandru64 (27 ianuarie 1841, Lipia - 25 iunie 1901,

Târgovişte). Nepot al moşneanului (pitar la 1842) Radu Popa din Lipia, care a avut
doi fii: Dumitru Popa (Popescu) şi Gheorghe (Ghiţă) şi trei fete. După moartea
timpurie a lui Dumitru (1843, 27 de ani), văduva sa,
Zinicuţa (născută Urziceanu), de numai 19 ani, se recă-
sătoreşte cu poliţaiul oraşului Ploieşti, Candiano (ve-
neţian de origine), care adoptă pe cei trei băieţi (Alex-
andru, Serghie şi Iorgu), ei urmând să folosească ambele
nume de familie: Candiano-Popescu.
Elev al Şcolii militare de ofiţeri din Bucureşti
(1854-1859), pe care o termină la 10 iulie 1859 cu gra-
dul de sublocotenent de artilerie. Avansat locotenent la
15 aprilie 1861 şi căpitan la 24 ianuarie 1864, coman-
dant al unei baterii de artilerie călăreaţă.
La 11 februarie 1866, la ordinul generalului Iarca,
ia parte, împreună cu un grup de ofiţeri, la detronarea domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, pe care mai târziu îl va întâlni în Italia, la Florenţa, şi-i va cere iertare pentru
aceasta. În 1868 demisionează din armată şi este trecut în corpul miliţienilor. Intră,
totodată, în viaţa politică, adept al ideilor republicane, fiind ales deputat de Praho-
va. Este fondatorul ziarelor „Perseverenţa” şi „Democraţia”. Considerat agitator
politic îndrăzneţ, cu idei democratice înaintate, este arestat şi închis de trei ori. În
1868 este arestat la Arad pentru activităţi în sprijinul drepturilor românilor din
Transilvania şi înfăptuirea unităţii naţionale.
La 8/20-21 august 1870 declanşează şi conduce, împreună cu Eugeniu
Carada, mişcarea antidinastică cunoscută ca Republica de la Ploieşti. Deoarece
64
Bărbaţi ai datoriei, 1877-1878.., p. 41-43; Dimitrie R. Rosetti, op. cit., p. 41; Asalt la redute, Bucu-
reşti, 1969, p. 60-64; Mihail Sevastos, Monografia oraşului Ploieşti, Editura Cartea Românească,
Bucureşti 1937, p. 127.
101
încercarea de înlăturare a domnitorului Carol I eşuează, se refugiază la Lipia, dar i

se află ascunzătoarea şi este arestat. A fost judecat la Târgovişte, împreună cu cei-
lalţi 41 de învinuiţi, apărătorul lor fiind cunoscutul avocat (şi politician liberal) Ni-
colae Fleva, care reuşeşte să obţină achitarea. Pleacă în Italia unde studiază la facul-
tăţile de Drept şi Litere. Întors în ţară practică avocatura, continuându-şi şi activitatea
politică.
La 24 mai 1875, semnătura sa figurează, alături de I. C. Brătianu, M.
Kogălniceanu, A. G. Golescu, Gh. Vernescu etc., pe un program politic care atesta
fondarea Partidului Naţional Liberal.
Participă la Campania din 1877-1878 ca ofiţer miliţian, ataşat Statului major
al Diviziei a 4-a Infanterie. Avansat maior la 6 iunie 1877, ia parte la atacul redutei
Griviţa, în fruntea Batalionului II Vânători, cu care execută ultimele două atacuri
decisive (trei dintre soldaţii batalionului, între care şi Grigore Ioan au capturat un
steag turcesc). Pentru bravura sa, la 15 octombrie 1877 este avansat locotenent co-
lonel, iar comandantul Diviziei a II-a Infanterie, col. Alexandru Angelescu îl men-
ţionează în ordinul de zi.
La 3 septembrie 1877, generalul Alexandru Cernat îl propune pentru avansa-
re ca locotenent colonel şi ajutor al comandantului Diviziei a IV-a teritorială. A
fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de ofiţer, Virtutea militară de aur,
Crucea Trecerii Dunării, medalia Apărătorilor Independenţei, şi ordinul rus Cru-
cea Sf. Gheorghe.
Militar de carieră din 1878, a înaintat în ierarhia militară până la gradul de
general de brigadă de cavalerie, în 1880 fiind numit aghiotant al domnitorului Ca-
rol I, cu toate că în 1870 voise să-l îndepărteze de la tron. Va îndeplini această
funcţie timp de 12 ani, în 1879 fiind şi prefectul Poliţiei capitalei. La 28 septembrie
1901, împreună cu alţi doi generali, şi cu membri marcanţi ai comunităţii râm-
nicene, l-a întâmpinat în gara oraşului pe Regele Carol I, prezent în judeţ cu prilejul
unor manevre militare.
Al Candiano-Popescu a scris un volum de poezii, Când n-aveam ce face
(1866), cât şi Ţara (1891) Cavaleria (trei părţi, 1897-1898), Cuvântări ostăşeşti
(1901), textele câtorva melodii ostăşeşti şi lucrarea memorialistică Războiul nea-
târnării. Istorie critică. Asaltul şi luarea redutei Griviţa, publicată postum, în anul
1913. Tot postum, în anul 1944, Editura Universul publică două volume cu Amin-
tiri din viaţa-mi: (1867-1898), reeditate la Humanitas în anul 1998.
Caraion Ion (Stelian Diaconescu)65, poet, eseist, traducător, publicist, edi-

tor (24 mai 1923-21 iulie 1986, Lausanne, Elveţia), s-a născut în satul Pălici, co-
muna Vipereşti. Ardelean prin tată şi buzoian prin mamă, este crescut de la vârsta
de şapte ani de către rudele de la Râmnicu Sărat, unde urmează şcoala primară
(1930-1934). Din cauza situaţiei materiale precare, părinţii l-au trimis la un liceu
65
Dicţionarul scriitorilor români, vol. I, lit. A-C, Editura Fundaţiile Culturale Române, Bucureşti,
1995, p. 472-477 (şi foto); Alex.. Oproescu, op. cit., p. 76-80; „Vocea Buzăului”, XVIII, nr. 17/13
iunie 1942.
102
militar, pe care însă îl părăseşte în timpul examenelor.

Încearcă să fie învăţător, dar nu reuşeşte, astfel că urmează Liceul „B. P
Hasdeu” din Buzău (1934-1942) unde, împreună cu co-
legul Alexandru Lungu, editează revista de poezie
„Zarathustra” (1940-1941). La sfârşitul clasei a VIII-a
(1942) a obţinut Premiul III.
Respins din motive medicale la examenul de la
Facultatea de Litere şi Filosofie, o va frecventa totuşi în
anii 1944-1948, fără a-şi obţine licenţa. În paralel este
corector, redactor şi secretar de redacţie la „Timpul”
(1942-1943), redactor la „Ecoul” (1943-1944), la „Tri-
buna poporului”, „Fapta”, „Victoria”, „Revista Fundaţii-
lor Regale”. În 1944, a participat la fondarea şi apariţia
legală a ziarului „Scânteia”, fiind şi secretar de redacţie
la „Scânteia tineretului”, de unde demisionează după câteva luni. A fost consilier
de presă în Ministerul Artelor şi Cultelor şi redactor la „Cartea Românească”
(1948).
A fost colaboratorul lui George Călinescu în redacţia revistei „Lumea”
(1945), iar împreună cu Virgil Ierunca a iniţiat revista pentalingvă „Agora” (1947)
şi a îngrijit „Caietele de poezie” ale „Revistei Fundaţiilor Regale” (1946-1947).
Arestat şi condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964) şi con-
damnat la moarte în 1958, a executat unsprezece ani de detenţie la Canal, în închi-
sorile de la Jilava, Gherla şi Aiud, în minele de la Cavnic şi Baia Sprie. Eliberat în
1955, este corector la Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice de pe lângă Aca-
demia Română (1955-1958).
A manifestat preocupări literar-publicistice de la vârsta de 16 ani când a tra-
dus Lorelei de Heine şi apoi Les fleurs du mal de Baudelaire. Debutează cu poezia
Gândurilor mele în revista „Flori de primăvară” (Buzău, 1936), în „Acţiunea Bu-
zăului” nr. 7/1940, semnând cu pseudonimul care îl va consacra. A mai colaborat
cu versuri, cronici literare, eseuri, la publicaţiile locale „Acţiunea Buzăului”, „Ac-
ţiunea literară”, „Dacia”, dar şi la publicaţii culturale din ţară. Editorial debutează
în 1943 cu volumul Panopticum, oprit în tipografie şi interzis de cenzura vremii.
Au urmat volumele de versuri Omul profilat pe cer (1945 - premiul Editurii Fo-
rum) şi Cântece negre (1946).
După eliberarea din cea de-a doua perioadă de detenţie (1964), este secretar de
redacţie la revista „Ramuri” (1964-1966), redactor la „Gazeta literară” şi „România
literară” (1966-1981). Revine în viaţa literară cu volumul de versuri Eseu (1969),
urmat de culegerea retrospectivă Necunoscutul ferestrelor, distinsă de Academia
Română cu Premiul Eminescu. În 1968, pentru traducerea cărţii lui Edgar Lee Mas-
ters, Antologia orăşelului Spoon River a primit premiul Uniunii Scriitorilor.
În anii `70 publică mai multe volume de versuri şi eseuri: Cârtiţa şi aproape-
le (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul din stele (1971), Selene şi Pan
(1971), Munţii de os (1972), Duelul cu crinii (1972), Frunzele în Galaad (1973),
103
Poeme (1974), Enigmatica nobleţe (1974), Pălărierul silabelor, O ureche de dul-

ceaţă şi-o ureche de pelin - carte pentru copii (1976), Bacovia. Sfârşitul continuu
(1977, 1979), Lacrimi perpendiculare (1978), Interogarea magilor, Lucrurile de
dimineaţă (1978), Jurnal (I, 1980), Dragostea e pseudonimul morţii (1980). Anto-
logator, traducător şi prefaţator, şi-a înscris numele pe pagina de titlu a unor anto-
logii reprezentative pentru poezia romandă (1972), franceză (1974-1976), canadia-
nă (1978) şi americană (1979). A realizat şi remarcabile traduceri, multe însoţite şi
de prefeţe, din opera lui Marcel Aymé, Honoré de Balzac, Marieta Şahighian, Al.
Dumas, Sherwood Anderson, Antoine de Saint-Exupéry, Ryunosuke Akutagawa,
Anna Ahmatova, Ezra Pound, Raymond Queneau ş.a. De asemenea, a semnat pre-
feţe la volume de Georg Scherg, Mihail Crama, Tudor Arghezi, unele dintre cărţile
sale au fost traduse în germană, franceză şi engleză. Postum, poetul Christian W.
Schenk i-a tradus şi publicat în Germania (2002), volumul Ein Garten ist in mir. În
vara anului 1981, când lucra la „România literară”, în urma unor ameninţări şi ata-
curi şovine este obligat să părăsească ţara. S-a stabilit la Lausanne, în Elveţia, unde
a editat revistele: „2 plus 2” (1983), „Don Quichotte” şi „Correspondances” (poe-
me şi eseuri în şase limbi, similară revistei „Agora”). A colaborat la Radio Londra
şi la revistele „Limite” (Paris), „Dialog” (Dietzenbach), „Săptămâna müncheneză”,
„Contrapunct”, „Curentul” (München), „Jalons” (Chambourg-sur-Indre), „Cuvân-
tul românesc” (Suedia), „Uomini e libri” (Milano), „Izvoare”, „Revista mea” (Isra-
el),” „Gazette de Genève”, „Tribune de Genève”, „Tribune-dimanche”, „Ecriture”, „Ľ
Echo sentimentale” (Elveţia), „American Romanian Academy Journal” (SUA), „Le
Figaro”, „Repères”, „PEN Internationale” (Paris), „Le journal des poètes” (Belgia),
„Neue Europe” (Luxemburg), „Gradive” (New York).
În străinătate a scris versuri în limbile română şi franceză, eseuri şi comenta-
rii literare, pamflete social-politice antitotalitare (Insectele tovarăşului Hitler,
1982). Denigrat în ţară, în anii `80, Ion Caraion era comentat şi elogiat în străinăta-
te şi omagiat postum la Sorbona (1988).
În semn de omagiu, biblioteca comunală Vipereşti îi poartă numele începând
cu anul 1996, când a avut loc prima ediţie a „Zilelor Ion Caraion”. O vreme, şi Ca-
sa de Cultură a municipiului i-a purtat numele. Post-mortem a fost declarat Cetă-
ţean de Onoare al Municipiului Buzău.
Postum, i s-au tipărit volumele de versuri: Apa de apoi (1991), Postume
(1995), Omul profilat pe cer (1995), Cimitirul de stele (1996), Exil interior (1997),
Poezii arestate (1999, ediţie de Nicolae Ţone), Antichitatea durerii, antologie şi
postfaţă de scriitorul Nicolae Tzone (care a şi publicat-o la Editura Vinea, în anul
2005) şi de eseuri şi critică literară, jurnale: Tristeţe şi cărţi (1995), Jurnal, vol. II
şi III (cu subtitlul Ultima bolgie - 1998).
104
Carpen Traian66, fost ministru adjunct, secretar de stat în Ministerul Eco-

nomiei Naţionale (1 ianuarie 1990-1992), s-a născut la 12 august 1936, în comuna
Mihăileşti, în familia unui avocat, director al Baroului de avocaţi Urziceni. A ab-
solvit Facultatea de Economia Industriei (1960) din cadrul ASE Bucureşti . A lu-
crat ca economist, şef de serviciu, director la Întreprinderea comercială de stat mix-
tă Urziceni (1960-1970); vicepreşedinte al Uniunii Regionale a Cooperativelor
Meşteşugăreşti Ilfov (1970-1973); director la Baza de Aprovizionare Tehnico-
Materială Ilfov şi Bucureşti (1973-1985); director adjunct în cadrul Ministerului
Aprovizionării Tehnico-Materiale (1985-1989).
În perioada 1 ianuarie 1990-1992, a fost ministru adjunct, secretar de stat la
Ministerul Economiei Naţionale, iar din 1992, director în Ministerul Industriilor -
Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor. În această calitate a participat la
elaborarea primei schiţe-program de reformă economică a României, şi a condus
colectivul care a propus studiul de restructurare a activităţii de reciclare a materia-
lelor şi comerţului en gros în România. A reorganizat în societăţi comerciale 44
foste întreprinderi de recuperare şi 44 foste baze de aprovizionare judeţene. A par-
ticipat la elaborarea proiectului de Lege pentru reciclarea materialelor şi s-a preo-
cupat de organizarea Federaţiei Patronale RECOMAT, din cadrul sectorului reci-
clare şi comerţ en gros, care, în 1994, a devenit membră a Biroului Internaţional al
Recuperării, cu sediul la Bruxelles. A realizat numeroase contracte de cooperare cu
firme din ţări europene în vederea intensificării procesului de privatizare. Membru
al Colegiului consultativ pentru cercetare aplicativă şi dezvoltare, preşedinte al
Comisiei de reciclare.
Cazan Laurenţiu67, compozitor, textier, interpret,

poliinstrumentist, supranumit „omul orchestră”, fiul lui
Stan Cazan, originar din Bentu, comuna Gălbinaşi, sala-
riat la Fabrica de avioane din Bacău, şi al Stancăi, s-a
născut la 28 decembrie 1957, în oraşul lui Bacovia. Din
1966 se mută cu părinţii la Buzău (şi mama era tot buzo-
iancă, din satul Mânzu, comuna Cilibia), tatăl tran-
sferându-se la Întreprinderea de Sârmă şi Produse din
Sârmă unde, pe lângă funcţia de maistru, va fi secretar
de partid şi deputat în Marea Adunare Naţională.
Laurenţiu Cazan a început cursurile primare la
Bacău şi le-a continuat la Şcoala de Muzică (Liceul de Muzică şi Arte Plastice, în
66
Agenţia Română de Presă, Rompres, Personalităţile României Contemporane. Protagonişti ai vieţii
publice (decembrie 1989-decembrie 1994), Buc., 1994, vol. I, p. 142.
67
Date transmise personal; vezi şi „Ecran Magazin”, febr. 1994, Idem, anul X, nr. 27(433) 12-18 iulie
1999; Idem, nr. 28 (434)/19-25 iulie 1999; Idem, anul IX, nr. 6 (464)/14-20 febr. 2000; „Jurnalul
Naţional”, IV. nr. 939, 28.06.1996; „Popcorn”, nr. 5, mai 1997; „Avantaje”, V, nr.46, iulie1999; „Vox
Pop Rock”, 24 aprilie 2000; Kunstkatem (Olanda) din 20 octombrie1999; „Rock Pop”, nr. 5, iunie
1997; „Story” (Olanda), nr. 41, 7-13 octombrie 1993.
105
prezent Liceul de Artă „Margareta Sterian”), clasa vioară-pian, profesor Ion

Oncescu. Totodată, a învăţat singur să cânte la chitară şi, ajutat de tatăl său, la mu-
zicuţă. Ultima clasă de liceu, a XII-a, a urmat-o la Liceul „B. P. Hasdeu”. Ca elev,
a fost component al orchestrei simfonice a şcolii (vioară), formată din profesori,
medici, avocaţi, elevi, cu care în 1973, sub conducerea profesorului Tiberiu
Tănase, a efectuat un turneu în Cehoslovacia. A fost, de asemenea, membru al for-
maţiei de jazz-rock „Omicron” a Casei de Cultură a Sindicatelor (vioară, chitară,
voce) cu care a efectuat turnee în ţară, cât şi al orchestrei de muzică populară (vioa-
ră).
După absolvirea liceului, este proiectant la Întreprinderea „23 August”, apoi
la Atelierul de proiectare al Întreprinderii de Utilaj Terasier Buzău (actualmente
ROTEC S.A.). La Buzău, a făcut parte din formaţia „Nona”, condusă de Xenti Stă-
nescu, împreună cu o altă viitoare celebritate a muzicii uşoare româneşti, Mihaela
Runceanu.
A fost descoperit de producătorul TV Ion Mustaţă, care îi propune un con-
tract cu trupa „Litoral”, cu care efectuează turnee în ţară. După scurt timp devine
membru al formaţiei „Cromatic”, condusă de Marin Pechea, cu care efectuează
turnee în Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Kuweit. Du-
pă două luni de instrucţie la o unitate militară de grăniceri din Giurgiu, este cooptat
în Ansamblul „Doina” al Armatei, la orchestrele simfonică şi populară, sub bagheta
generalului Dinu Stelian.
Debutează la TVR, la 8 octombrie 1982, în emisiunea Meridianele cântecu-
lui, realizată de Titus Munteanu, cu Uită tristeţea, acesta fiind şi titlul primului sin-
gle editat în 1983 de Electrecord. A fost apoi prezent în emisiuni realizate de Tudor
Vornicu, Eugen Dumitru, Aurora Andronache ş.a. Concomitent, debutează şi la
radio, în emisiunea realizată de Titus Andrei şi Lucia Popescu-Moraru. A fost şi
component al formaţiei „Sfinx” condusă de Mihai Cernea, cu care efectuează tur-
nee în Danemarca, Olanda, Germania.
În 1991, rămâne în Olanda, iar după cinci ani primeşte şi cetăţenia olandeză.
S-a stabilit la Assen, dar locuieşte mare parte din timp şi la Buzău. Socoteşte Olan-
da ca a doua mea casă. Aici cântă în spectacole, susţine concerte, înregistrează
clipuri la televiziune şi show-uri la radio, face înregistrări, dar cântă şi în discoteci,
cluburi de jazz, cluburi de noapte şi chiar pe un vapor. Cântă în engleză, spaniolă,
italiană, portugheză, germană, franceză, arabă, limbile scandinave, atât muzică
proprie, din repertoriul internaţional, dar şi muzică românească, în special folclor.
A cântat în toată Europa Centrală şi de Nord, inclusiv Irlanda unde, după ce
a ratat calificarea pentru Eurovision ’93, cu Say Something, la 5 februarie 1994, la
Festivalul „Song Cavan”, a câştigat Premiul I la concursul de compoziţie. A parti-
cipat la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur”, ediţiile din 1993, 1996 şi 1997, iar
în anul 2018, Anul Centenarului, dar şi al Jubileului Festivalului, a cântat în des-
chiderea acestuia, alături de alţi laureaţi ai celor 18 ediţii. În 1993, a obţinut Premi-
ul Special al Presei, în 1996, Premiul al II-lea la secţiunea CD, cu albumul Say
Something, album înregistrat în Olanda, cu un grup de studenţi de la Conservatorul
106
din Hilversom, editat în Austria şi distribuit de firma Intercoant Music Ltd, condu-
să de George Mărăcine. Say Something cuprinde 10 piese - 3 în limba română, 3 în
engleză, 2 instrumentale şi 2 negative, şi s-a vândut în peste 250.000 de exemplare.
Prima piesă a albumului a fost scrisă împreună cu Garry Burr, considerat cel mai
valoros compozitor country din SUA.
În 1998, a participat din nou la selecţia pentru Eurovision, cu piesa Sinceri-
tate, fiind până la ultima jurizare pe locul I, ca în final să i se comunice că a ocupat
locul al V-lea. La selecţia din anul 2000 a prezentat piesa Surviver (Şi iarăşi voi
zbura), dar nici de această dată juriul nu i-a fost favorabil.
Este pasionat şi de desen, mai ales de caricatură. Din 1991, împreună cu un
alt român, George Tudorică, a deschis la Assen un restaurant cu specific românesc,
afacere pe care a condus-o până în 1995. În acest local a susţinut programe muzica-
le, mai ales cu melodii româneşti.
În anul 2000 a fost prezent la Eurovision cu piesa Surviver. În 2001, piesa
compusă de el, Sunetul ploii, interpretată de buzoianca Aida-Elena Borovină, pri-
meşte Premiul special a juriului de copii, „Steaua de mare”, iar în 2002, piesa Pes-
căruşul, interpretată de Patricia Costache, primeşte acelaşi premiu pentru cel mai
bun aranjament muzical. În 2007, susţine un recital la Festivalul de la Mamaia, du-
pă care se retrage la Buzău, fiind din ce în ce mai puţin prezent în viaţa muzicală.
Cazan Onu (în acte Ion), actor, scriitor (15 octombrie 1928-20 septembrie
2013), s-a născut în satul Bentu, comunei Gălbinaşi. Urmează clasele primare la
şcoala din sat, apoi, la Buzău, Şcoala tehnică industrială
militară auto. În anul 1947 se înscrie la Conservatorul de
muzică şi artă dramatică din Timişoara, la secţia actorie,
unde-i are ca profesori pe actriţa Lily Bulandra şi pe ac-
torul şi regizorul Ştefan Braborescu, rectorul institutului
la acea vreme. Îşi finalizează studiile artistice la Institu-
tul „I. L. Caragiale” din Bucureşti. După absolvire, în
anul 1951, pentru o lună este instructor artistic la Sfatul
popular al Raionului 1 Mai, Bucureşti, un an, în perioada
1 august 1953-1 august 1954, este instructor şef la Comi-
tetul pentru artă şi învăţământul artistic de unde, din mo-
tive de sănătate, demisionează şi se retrage în satul natal.
În anul următor, va fi un timp vânzător de Aprozar la Dorohoi, după care va reveni
în mediul artistic întâi la Casa de cultură din Botoşani, instructor artistic, apoi di-
rector (muzeograf) la Muzeul memorial „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti.
Din anul 1958 până în 1965 va conduce Şcoala populară de artă din Suceava,
pentru puţin timp este redactor cu probleme de popularizare la Întreprinderea Ci-
nematografică Suceava, din luna octombrie 1970 până în octombrie 1971 este re-
dactor la ziarul „Zori noi” din Suceava, apoi ajunge la Centrul de Librării Suceava,
şef serviciu carte. La sfârşitul anului 1973, pentru aproape o jumătate de an, este
din nou redactor la „Zori noi”, o scurtă perioadă de timp va fi director al Ansam-
107
blului artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, iar din luna octombrie 1975 până
la 1 ianuarie 1989, când se pensionează, este şef serviciu la Centrul de Librării Su-
ceava.
Autor de proză scurtă, a debutat în anul 1966, în revista clujeană „Tribuna”,
cu cinci schiţe. A mai colaborat la „România literară”, „Ateneu”, „Cronica”, „Con-
vorbiri literare”, „Orizont”, „Steaua”, ziarul „Zori noi” şi „Suceava”, suplimentul
literar al acestuia, precum şi la „Bucovina literară”. A făcut parte din Cenaclul „Ni-
colae Labiş” din Suceava, membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1983.
A debutat cu volumul În faţa uşii, în anul 1981, fiind distins cu Premiul pen-
tru debut al USR. A urmat Confidenţă în parcul oraşului, 1982, premiat de Editura
Eminescu pentru debut; Pană de cauciuc,1984, titlul fiind împrumutat şi unei anto-
logii din creaţia autorului, editată în limba rusă de Redacţia publicaţiilor pentru
străinătate, în anul 1988. A mai publicat Invitaţia a fost refuzată cu plăcere, 1994,
Nu trebuia s-o sărut pe Iulia, 1997, Dihorul din grădina lui Laur, 1999, Întâmplări
neverosimile în spatele unei uşi secrete, 2007.
Din anul 1990 până în anul 2008, a fost membru activ al Fundaţiei Culturale
a Bucovinei şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. A fost de mai multe ori premi-
at, pentru volumele sale de proză, de această fundaţie, iar în anul 2002 i s-a acordat
premiul Opera Omnia pentru întreaga sa creaţie literară. Alături de fraţii săi, Ghe-
orghe, fost deţinut politic şi Radu, actor şi scriitor, este cetăţean de onoare al co-
munei Gălbinaşi.
Cazan Radu68, actor şi scriitor, este cel mai mic dintre cei opt copii ai fami-
liei Ştefan şi Ioana Cazan (născută Dinu), fratele scriitorului Onu Cazan, s-a născut
în ziua de 12 septembrie 1937, în satul Bentu, comuna
Gălbinaşi. A urmat şcoala primară în satul natal, clasa a
V-a la Liceul Pedagogic Buzău, iar celelalte două la
şcoala din Gălbinaşi. În anul 1956 a absolvit Şcoala Me-
die Mixtă nr. 1 Buzău (actualmente Colegiul Naţional
„B. P. Hasdeu” şi a dat examen la Facultatea de Biologie,
dar după patru ani se înscrie la IATC „I. L. Caragiale”
Bucureşti. După absolvire, în anul 1965, este, timp de
patru ani, actor la Teatrul de Comedie Bucureşti, condus
de Radu Beligan, apoi a jucat un an la Teatrul „Bu-
landra”. Alţi cinci ani a fost actor la Teatrul Naţional din
Târgu Mureş, apoi la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad,
unde a şi rămas, iar într-o perioadă a fost chiar director. Actor talentat, s-a făcut
remarcat încă din timpul studenţiei, şi nu doar în ţară, ci şi în turneele întreprinse
peste hotare. Dar nu numai că a jucat în piese scrise şi regizate de alţii, ci a regizat
el însuşi spectacole care s-au bucurat de aprecierile publicului şi criticii de speciali-
68
Date comunicate personal în 2018; Ion Aldeniu, Radu Cazan - actorul poet şi prozator, în „Cartelul
metaforelor, IV, nr. 36-38, iulie-septembrie 2017, p. 22-23.
108
tate. Între acestea: Titanic vals, Omul care a văzut moartea, O bancă în mijlocul
mării, recital din creaţia lui Marin Sorescu inspirat de piesa Iona, el fiind şi prota-
gonist, dar şi regizor.
A fost membru al Cenaclului literar „Alexandru Sahia” din Buzău unde, la
concursul din decembrie 1952, a obţinut premiul întâi pentru poezie. Debutul s-a
produs tot cu poezie, în „Viaţa Buzăului”, dar a fost inclus şi în volumul aniversar
al cenaclului, Condeieri dintr-un oraş al patriei noastre, editat la împlinirea a cinci
ani de activitate. El consideră că adevăratul debut s-a produs în anul 1953, când
revista „Tânărul scriitor” i-a publicat poezia Patria mea. Debutul în proză s-a pro-
dus în iulie 1967, în revista „Amfiteatru”, condusă de Ion Băieşu, dar recomanda-
rea a venit din partea lui Fănuş Neagu. A publicat proză şi în „Suplimentul literar şi
artistic al Scânteii Tineretului”, „Vatra” din Târgu Mureş, „Arca” din Arad. A fost
membru şi al altor cenacluri literare din ţară: la Târgu Mureş, cenaclul condus de
Romulus Guga, „Lucian Blaga” din Arad, condus de Florin Bănescu, „Cenaclul de
Luni”, condus de criticul Nicolae Manolescu.
Primul volum de autor, Punţi celeste, poeme, i-a apărut târziu, în anul 1990,
urmat de Coloana mea infinită, în anul 2003. Este şi autor al unei monografii,
Bentu-început de lume, 2004, cuprinzând şi cântecele satului natal. După moartea
soţiei, actriţa Gina Cazan, a publicat volumul de versuri Suspine grăite, 2010, iar în
anul 2013, Minunea rugăciunii, tot versuri. În anul 2011, apare volumul Dorm,
deci exist, proză scurtă, pe care, cu alt titlu, două edituri au refuzat să i-l publice,
în anul 1976, deşi unele schiţe chiar apăruseră în diverse publicaţii, mai ales umo-
ristice.
Teatrului şi slujitorilor săi le-a dedicat până acum patru cărţi: Actorul în pri-
mul rând (2010), o carte de interviuri cu şi despre actori; Actori arădeni la rampă,
două volume apărute în 2014 şi 2015, iar în anul 2017 a publicat volumele Regizori
arădeni şi Dramaturgi pe scena arădeană. Ca şi fraţii săi, Onu, scriitor, şi Gheor-
ghe, fost deţinut politic, este Cetăţean de onoare al comunei Gălbinaşi.
Căluşaru D. Aurelian69, cercetător ştiinţific la Institutul de Chimie-Fizică al

Academiei Române din Bucureşti, s-a născut la 18 iulie 1928, la Buzău. Este ab-
solvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Chimie Industrială, secţia
Industrii anorganice (1953). În anul 1957, obţine titlul de doctor inginer cu teza:
Mecanismul de formare a pulberilor metalice la densităţi ridicate de curent; doctor
în ştiinţe la Universitatea Liberă din Bruxelles (1966), cu teza: Reduction polaro-
graphique de quelques complexes nitrohydroxylamines de cobalt et du nikel et le
mechanisme de charge catalytique de l’hydrogène. A desfăşurat activităţi de cerce-
tare, ca şef de laborator Chimie (1977), cercetător ştiinţific I (1990), la Institutul de
Chimie-Fizică al Academiei Române; conducător de doctorate ştiinţifice, speciali-
tatea Chimie nucleară (1972) şi Electrochimie (1990).
69
Dicţionarul specialiştilor…, vol. 1, ed. I, partea I, p. 8.
109
Este autor şi coautor a cinci cărţi: Depunerea electrolitică a metalelor în

formă dispersă (Ed. Academiei, Române, 1961), Metode fizico-chimice de analiză
(Ed. Tehnică, 1961), Depunerea electrolitică a pulberilor metalice, (Ed. Ştiinţifică
şi Enciclopedică, 1976), Electrodeposition of Metal Powders (Elsevier Scientific
Publishing Company, 1979), Representation of Chemical Structures by Matrices
and Computer Algorithms Chapter 32 în Handbook of Heat and Mass Transfer
(vol. 3, Gulf Publishing House, Houstun Texas, 1989).
De asemenea, a publicat peste 110 articole ştiinţifice în reviste din ţară şi
străinătate, cărţile şi lucrările sale fiind citate favorabil în literatura internaţională
de specialitate. Este deţinător al premiilor „Jean Servais Staas” al Academiei Rega-
le de Ştiinţe din Belgia (1966), pentru lucrarea Reduction polarographique de
quelques complexes nitrohydroxilaminés de nikel et de cobalt et mechanisme de
catalyse polarographique şi „Gh. Spacu” al Academiei Române, pentru grupul de
lucrări asupra catalizei polarografice (1966).
Căpăţână Constantin70, profesor de educaţie fizică, antrenor şi arbitru de

handbal (14 iunie 1927-30 iulie 2016), s-a născut în comuna Vânători-Vrancea. A
urmat, la Focşani, Şcoala primară nr. 2 şi Liceul „Unirea”, apoi Institutul de Cultu-
ră Fizică din Bucureşti (astăzi A.N.E.F.S.). După absolvi-
re, a funcţionat ca profesor de educaţie fizică la Liceul
„Ioan Slavici” din Panciu (1949-1951) şi Liceul Mixt din
Petroşani (1951-1957). La aceste şcoli a pus bazele jocu-
lui de handbal în 11, pregătind elevi care apoi au devenit
sportivi celebri: Nicolae Horaţiu (volei), Şerban Ciochină
(campionul României la triplu salt), Dorin Purică (fost
arbitru internaţional de handbal), Alexandru Lăzărescu
(fost inspector la Ministerul Tineretului şi Sportului) ş.a.
În 1957 se transferă la Buzău, funcţionând succe-
siv, la Liceul Pedagogic (1957-1967), Liceul Economic
(1967-1977), Liceul Industrial nr. 7, Şcoala de Coopera-
ţie (1977-1989), Şcoala Sportivă de elevi şi Liceul cu Program Sportiv (chiar şi
după pensionare). Din 1957, a introdus ca disciplină handbalul în 7 (H7), punând
bazele unei şcoli de handbal cu care a câştigat patru titluri naţionale la juniori. Cu
elevii de la liceele Pedagogic şi „B. P. Hasdeu”, cucereşte, în 1962, primul titlu de
campioni pentru Buzău, la şcoli sportive şi juniori.
În 1962 Buzăul a câştigat Campionatul naţional şcolar la H7, iar la H11, Me-
talul Buzău a devenit campioana regiunii Ploieşti (Nicola, Victor, Niculescu, Sa-
chelarie, Enache, Grecu, Codreanu). Câştigă din nou campionatul de handbal -
campioni ai României în Turneul Final din 1965, la Râmnicu Vâlcea, şi în 1966 la
Piatra Neamţ şi Petroşani. De asemenea, au învins campioana de juniori a Suediei
cu scorul de 30-9, iar graţie renumelui profesorului Căpăţână, au jucat un meci
70
Date comunicate personal în 1999.
110
demonstrativ cu echipa României, campioană mondială, după victoria de la

Dortmund.
La Buzău s-a jucat, tot la iniţiativa sa, şi o partidă din Cupa Campionilor Eu-
ropeni între Dinamo Bucureşti (antrenor, buzoianul Oprea Vlase, care a condus şi
naţionala spre primele titluri supreme) şi „Gwardia” Varşovia. Juniorii Buzăului au
avut, de asemenea, marea satisfacţie de a învinge echipe din marile centre universi-
tare unde jucau un Roland Gunesch, Gaţu, Kicsid etc.
Anual, handbaliştii buzoieni au participat la concursuri organizate la toate
nivelurile de vârstă, începând de la 10 ani. Are meritul de a fi trimis elevi de-ai săi
la patru echipe masculine, campioane naţionale. La Buzău, a organizat şi condus şi
o prestigioasă şcoală de arbitri de handbal, unde vor absolvi şi patru viitori arbitri
internaţionali: Romeo Iamandi, Traian Ene, Gh. Mihalaşcu, urmaţi mai târziu (în
1999) de Vasile Pavel şi Marian State. Cu aceştia şi alţi colegi de-ai lor, a constituit
cel mai bun colegiu de arbitri din ţară (de la începuturi şi până astăzi are şapte ar-
bitri internaţionali).
A fost totodată un reputat arbitru. A debutat ca arbitru de volei, la oină a ar-
bitrat doi ani finalele naţionale şi a fost chiar tuşier la un meci de fotbal. S-a făcut
însă cunoscut prin handbal - sport care îl va consacra în ţară şi în lume ca un foarte
bun profesor, antrenor şi arbitru, pentru aceasta, primind în 1974 „Meritul sportiv”.
În anul 1979, în semn de preţuire, Federaţia Internaţională de Handbal l-a recom-
pensat cu un turneu în jurul lumii, pe traseul Bucureşti-Bahrein-Singapore-
Djakarta-Sidney-Aukland-Noumeea-Port-Vila-Papeete-Los Angeles-Paris - cel mai
lung voiaj al unui sportiv român (traversarea a patru continente şi a trei oceane). În
timpul acestei călătorii, secondat de Vasile Sidea, conduce, în Oceania, patru jocuri
de handbal, Franţa-Japonia.
A cutreierat tot globul, arbitrând 220 de meciuri internaţionale, din totalul de
1080 întâlniri la care a oficiat ca arbitru, cifră record pentru România, iar în Cuba a
fost pentru o scurtă perioadă lector la un curs de arbitri.
Peste trei decenii, a fost preşedintele Comisiei de Handbal şi cronicar sportiv
la presa locală. A antrenat şi o echipă de juniori III la Liceul Sportiv - prima în se-
ria divizionară. A fost declarat Cetăţean de Onoare a municipiului Buzău.
Căţoiu Ştefan71, general, s-a născut la 5 octombrie 1880, la Scurteşti. A ur-

mat liceul la Buzău şi Academia militară Charlottenburg (Germania). Sublocote-
nent de geniu în 1904, îşi face stagiul în armata austro-ungară (1908-1914), la re-
gimentul de transmisiuni şi transporturi şi în armata germană (în timpul studiilor).
Ia parte la Campania 1913 cu gradul de căpitan, comandant al companiei de tele-
graf. În Primul Război Mondial a comandat, cu gradul de maior, batalionul de pio-
nieri şi telegraf. Comandant al regimentului de transmisiuni, al şcolilor militare de
geniu şi director al Geniului.
71
G. Cocora, Figuri buzoiene…, f. 67; Lucian Predescu, op. cit., p. 179.
111
Avansat general în 1932, este, din 1937, inspectorul general al geniului, exe-
cutând în această calitate, misiuni în Anglia, Germania, Polonia. În perioada 1929 -
1937 a fost şeful transmisiunilor la manevrele regale de la Urziceni, Sighişoara,
Roman, Alba Iulia, Craiova, Lugoj şi Sibiu. La 1 octombrie 1938 este numit direc-
tor general al Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor.
Cârneci Radu72, (14 februarie 1928-8 decembrie 2017), poet, publicist, tra-
ducător, editor, fiul lui Nicolae, ce se trăgea dintr-o familie de români macedoneni
şi al Dochiei-Stanca, fiica unui moşnean din zona Râm-
nicului, s-a născut în satul Valea lui Lal, comuna Pardoşi.
Urmează şapte clase la Mărgăriteşti (1935-1942) în anii
1942-1948 este elev la Liceul „Regele Ferdinand” din
Râmnicu Sărat (astăzi „Alexandru Vlahuţă”), iar în anul
1948 este admis la Facultatea de Litere şi Filosofie a
Universităţii Bucureşti, pe care însă o părăseşte pentru
Politehnică. Din 1949 frecventează cursurile Facultăţii de
Silvicultură de la Câmpulung-Moldovenesc (unificată
după cinci ani cu cea de la Braşov), pe care a absolvit-o
în 1954 la Braşov cu teza: Amenajarea pădurilor în mun-
ţii Făgăraşului. Mai târziu a absolvit şi Academia de
Studii Social-Politice din Bucureşti.
Ca inginer, după o scurtă perioadă de practică la Ocolul Silvic Noua din Bra-
şov, se stabileşte la Bacău. Lucrează la Staţiunea de Experimentări Silvice He-
meiuş-Bacău şi apoi, pentru scurt timp, şef al Ocolului Silvic Fântânele. În perioa-
da 1958-1964 este director al Casei Regionale a Creaţiei Populare, secretar şi apoi
preşedinte al Comitetului regional Bacău de Cultură şi Artă. În 1958, ia parte ca
invitat la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova.
În anul 1964, a fondat la Bacău revista de cultură „Ateneu”, al cărei redactor
şef a fost până în anul 1972, dată la care devine secretar al Uniunii Scriitorilor din
România. Din 1976 şi până în 1990, a condus Secţia de literatură şi artă a săptămâ-
nalului „Contemporanul” - publicist comentator şi apoi şef al secţiei culturale. A
fost director al Editurii Orion, pe care tot el a înfiinţat-o.
Primele poezii i s-au publicat în anul 1950, în ziarul „Zori noi” din Câmpu-
lung-Moldovenesc, şi apoi în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1951, participă la
Iaşi, la prima Consfătuire a scriitorilor din Moldova, iar la Bacău, colaborează cu
poezii şi diferite articole la „Steagul Roşu”.
În anul 1955, Editura Tineretului refuză publicarea plachetei de poezii Nu-
mai de dragoste, astfel că debutează editorial în 1963 cu o altă plachetă de versuri
Noi şi soarele în colecţia Luceafărul. Îi apare apoi volumul Orgă şi iarbă (1966),
urmat de Umbra facerii (1968). În 1967, participă la Congresul Mondial al Federa-
72
Radu Cârneci, Heraldica iubirii, B. P. T., Editura Minerva, Bucureşti, 1998 – tabel cronologic de
Florentin Popescu; Alex. Oproescu, op. cit., p. 98-100.
112
ţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET). În august 1968,

este prezent la Serile de poezie de la Struga-Macedonia. Îi apar volumele Iarba
verde de acasă şi Centaur îndrăgostit (1969), Grădina în formă de vis (1970), vo-
lumul de poezii de inspiraţie istorică Cântând dintr-un arbore (1971), distins cu
Premiul Uniunii Scriitorilor.
După o călătorie de documentare la Varşovia, Cracovia şi Gdansk (Polonia),
îi apare cartea de poezii Oracol deschis (1971). Din iniţiativa şi sub conducerea sa,
în septembrie acelaşi an, se organizează ediţia I a Festivalului George Bacovia -
primul festival la scară naţională închinat unui literat român.
Numit secretar al Uniunii Scriitorilor (până în 1976), în toamna anului 1972
se stabileşte în Bucureşti. În 1973, publică Cântarea Cântărilor (prima ediţie bibli-
ofilă) şi apoi Banchetul, în 1975, publică Heraldica iubirii (retipărită în 1998), tot
în acelaşi an, traduce şi publică Extazul iubirii de Leopold Sédar Senghor, fost pre-
şedinte al Republicii Senegal, iar după o vizită în această ţară, publică volumul Jer-
tfe negre, ediţie bibliofilă, pe care îl oferă preşedintelui Senegalului cu prilejul vizi-
tei sale oficiale în România. În anul 1977 este invitat la Conferinţa Scriitorilor
Afro-Asiatici de la Adis-Abeba (Etiopia).
În 1978, publică Temerile lui Orfeu, distins cu Premiul de Poezie „Mihai
Eminescu” al Academiei Române. În 1980 publică volumul Un spaţiu de dor, ur-
mat de Timpul judecător (1982), Sonete (1983), distins cu Premiul „George Ba-
covia” al revistei „Ateneu”, şi traducerile Profetul şi Grădina Profetului (Poeme)
de Khalil Gibran. În acelaşi an, ia parte, ca delegat al Uniunii Scriitorilor, la cea de-
a VI-a ediţie a Festivalului European de poezie de la Louvain-Belgia. Volumul edi-
tat de organizatori include poemele sale Ca o sabie, Jocul de-a moartea, Poem de-
spre secol şi fragmente din poemul Africa. Tipăreşte apoi Pasărea de cenuşă
(1986) şi Clipa eternă (1988).
Se pensionează în 1990, dar îşi înfiinţează propria casă de editură, ORION,
un an mai târziu publicând Florile răului, prima integrală lirică Baudelaire în limba
română, pe care o tipăreşte la Chişinău. Tot în 1991, tipăreşte traducerea romanului
de iubire Omul de nisip de Jean Joubert, carte distinsă cu Premiul Renaudot.
În anul 1992, participă la Întâlnirea poeţilor lumii de la Kuala Lumpur-Ma-
layzia, iar în 1994, după douăzeci de ani de la ediţia princeps, reeditează Cântarea
Cântărilor, distinsă cu Premiul „Mihai Eminescu” (1995), Premiul pentru bi-
bliofilie, la Salonul naţional al cărţii de la Cluj-Napoca (1995), Premiul „Lucian
Blaga”, oferit de Banca Internaţională a Religiilor şi Centrul Ecumenic Internaţio-
nal Bucureşti (1996), Medalia aniversară Ierusalim-3000, acordată de Asociaţia
scriitorilor de limbă română din Israel.
În luna martie 1995, este invitat la Congresul al XI-lea al Organizaţiei Mon-
diale a Poeţilor, de la Sintra-Portugalia. În acelaşi an publică traducerea volumului
Elegiile lui Yorick de poetul elveţian Jacques Chessex, iar în 1996, cu prilejul ani-
versării a 90 de ani de la naşterea lui Léopold Sédar Senghor, sub îngrijirea sa apa-
re volumul de poezie Totem (carte bilingvă, de ţinută bibliofilă). Tot în anul 1996,
Editura Arania din Braşov publică un volum bilingv din Florile răului (cu o selec-
113
ţie, cuvânt înainte şi în traducerea sa). Publică, de asemenea, traducerea Sonete de

W. Shakespeare, cât şi Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere
imaginară de V. Voiculescu.
Societatea de prietenie „România-Africa” îi acordă Diploma de onoare pen-
tru contribuţia deosebită la promovarea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cola-
borare dintre România şi ţările africane.
În anul 1997, apare volumul de sonete Dorador, cât şi Mioriţa (în îngrijirea
sa), în limbile română, franceză, italiană, spaniolă, engleză, germană şi rusă. Tot la
„Orion”, publică antologia Arborele memoriei - creaţii ale poeţilor de limbă româ-
nă din Israel (1998), traducerea povestirii pentru copii Inimă de aur a scriitorului
elveţian Mousse Boulanger şi antologia în cinci volume Poezia pădurii (ediţie în-
grijită), cu cele mai frumoase piese din poezia populară şi cultă de inspiraţie silves-
tră (1998-2000). A fost vicepreşedinte al Fundaţiei „Episcop Grigore Leu” şi al
Institutului Internaţional „Jacques Maritain” din Roma.
La împlinirea vârstei de 70 de ani (14 februarie 1998) a fost desemnat cetă-
ţean de onoare al municipiilor Bacău şi Râmnicu Sărat şi sărbătorit de Uniunea
Scriitorilor, revista „Ateneu”, de alte câteva edituri şi biblioteci.
După anul 2000, a publicat: Poema sonetelor (2001), Cinegetica ( 3 volume,
2003), Radu Cârneci - 75 (Breviar biobibliografic - 2003), Scrieri (2004), Bibliote-
ca cu sentimente (versuri).
Ching Ling (Clement) Hung (5 ianuarie 1969-2018), născut în Tainan,

Taiwan, CEO & President of the Board GREENGROUP (Greenfiber, Greentech,
Greenweee, Greenlamp). La 9 februarie 2017, Clement Hung, CEO Green Group
declara: „Parcul integrat de reciclare Green Group este
un model unic de business în Europa Centrală şi de Sud-
Est, prin complexitatea serviciilor prestate, de la colecta-
rea deşeurilor reciclabile până la valorificarea acestora în
produse finite, închizând astfel cercul reciclării. Suntem
lider european pentru reciclarea sticlelor PET (capacitate
de procesare de 110.000 tone/an), lider naţional în dome-
niul reciclării DEEE-urilor (capacităţi de tratare de
50.000 tone/an). În topul producătorilor de fibră sintetică
poliesterică (capacităţi de 85.000 tone/an), bandă PET
(capacităţi de 9000 tone/an) şi PET reciclat - RPET (ca-
pacitate de 12.000 tone/an) şi deţine cea mai modernă
fabrică de reciclare a sticlei. Totodată, Green Group asigură soluţii integrate de co-
lectare cu acoperire naţională pentru o gamă largă de deşeuri şi este pionier în solu-
ţii de colectare inteligentă direct de la populaţie”. Considera că „o Societate a Reci-
clării nu trebuie să rămână doar un slogan promovat de Bruxelles, ci trebuie să
devină un adevărat indicator care să ajute la stabilirea unei direcţii corecte a dez-
voltării durabile" iar "Ceea ce reprezintă GREEN GROUP astăzi este rezultatul
cumulat al anilor de muncă a peste 1200 de persoane, susţinut de către acţionarii
114
uniţi sub aceeaşi viziune de dezvoltare durabilă pe termen lung şi, totodată, devo-
tamentul unei echipe de management bine consolidate şi unită pentru atingerea
obiectivelor propuse - anume de a restitui economiei valoarea pierdută a resurselor
cu efect şi asupra calităţii vieţii comunităţii, şi a mediului înconjurător. Înainte de
toate am realizat că există un lanţ valoric invizibil al resurselor, care ne înconjoară
şi care este atât de mult afectat de ignoranţă, spre beneficiul nimănui şi pierderea
tuturor. A venit în România din Taiwan, dintr-o cultură în care lupta pentru resurse
a dus la reconsiderarea deşeurilor ca o inepuizabilă şi regenerabilă resursă locală.
Recunoştea că stabilirea mea în România a fost un dar pe care i l-a oferit viaţa, o
ţară pentru care avea cel mai profund respect şi apreciere. Devotamentul său a fost
la unison cu aspiraţiile echipei sale. Criza economică, în timpul căreia multe indus-
trii puternice au fost îngenuncheate de pieţele de pretutindeni aflate în cădere, este
mai mult un concept occidental asupra căruia avea o percepţie diferită. În cultura
ţării sale se spune că, în cazul unui vânt puternic, unii oameni construiesc ziduri
înalte, alţii mori de vânt - GREEN GROUP este asemeni celor din urmă. Considera
că „vântul puternic“ este o furtună de deşeuri, care cel mai des sfârşeşte prin depo-
zitarea la groapa de gunoi, dar întreprinderea sa captează forţa acestei furtuni în
folosul oamenilor; este pur şi simplu „moara de vânt a economiei circulare.
Un caracter puternic, un vizionar, cu proiecte importante pentru grupul său
de firme dar şi pentru Buzău, dar soarta nemiloasă i-a curmat elanul în timpul unei
vizite în ţara sa natală, unde acum se „odihneşte” lângă membri ai familiei sale.
În mai 2017, a fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău.
Ciobanu Doina73, istoric, cercetător, s-a născut la 18 mai 1951 în comuna

Pietroasele, judeţul Buzău. A absolvit Liceul „M. Eminescu” Buzău şi Facultatea
de Istorie a Universităţii Bucureşti (1976). După absolvire a predat la diferite şcoli
şi licee din judeţ, iar în anul 1979 a venit la Muzeul Judeţean Buzău, la Oficiul pen-
tru Patrimoniu Cultural. În anul 1998 devine director al acestei instituţii, funcţie pe
care o va deţine până la pensionare. Din anul 2002 este doctor în istorie la Univer-
sitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. A colaborat, cu articole de specialitate, la publicaţiile
„Şcoala buzoiană”, „Vlăstarul”, „Mousaios”, Arheologia Moldovei”, „Angustia”,
„Sargetia” ş.a. După ce a devenit director, a coordonat publicaţiile editate de Mu-
zeul Judeţean: „Mousaios” (din 2001) şi „Analele Buzăului” (din 2009), revistă de
cultură istorică. A publicat în reviste de specialitate din Ucraina, Germania, Franţa.
Este coautor al următoarelor volume: Să învăţăm istoria prin anecdote
(1996); Istoria plaiurilor buzoiene: texte şi documente (1997); Buzău: mică enci-
clopedie istorică (2000); Din istoria anecdotică a poporului român (2003); Judeţul
Buzău: album monografic (2004); In memoriam Ion Nestor (2005); Municipiul Bu-
zău: album monografic (2008).
În anul 2002 publică lucrarea despre Exploatarea sării în perioada marilor
73
Viorel Frîncu, Istoria jurnalismului din judeţul Buzău: enciclopedie cronologică (1839-2014),
Teocora, Buzău, 2015, p. 241; catalogul online al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
115
migraţii: (sec. I-XIII) în spaţiul Carpato-Dunărean, iar în anul 2015, Calendar al

tradiţiilor şi obiceiurilor populare în zona Buzăului.
Este Cetăţean de Onoare al municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat; cercetător
- colaborator al Uniunii Arhitecţilor din România, pentru Casa cu Blazoane din
Chiojdu.
În anul 2014 a primit Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a, categoria H-
Cercetare ştiinţifică.
Ciobanu C. Gheorghe74, pictor, fiul lui Constantin Ciobanu (1894, Făgeţel -

octombrie 1949), mic comerciant şi al Elenei (1904-1975), s-a născut la Mizil, la
17 iulie 1932. Tatăl său a fost arestat în 1949, anchetat foarte dur de Securitatea din
Ploieşti, fiind eliberat după câteva săptămâni de detenţie.
Considerat incomod regimului, după scurt timp se dispune
rearestarea, şocul producându-i decesul. Mai târziu, toată
familia a avut de suferit, Gheorghe Ciobanu fiind exmatri-
culat în anul II de facultate.
Urmează şcoala primară (1940-1944) şi Liceul Co-
mercial „Tase Dumitrescu” din oraşul natal. Din anul
1948 se stabileşte la Buzău, la una din surori, aici urmând
şi Şcoala Medie Metalurgică (1948-1952). După efectua-
rea stagiului militar (1952-1955) într-un detaşament de
muncă forţată (D.G.S.M.), funcţionează doi ani ca pictor
decorator la Casa Armatei Buzău (în prezent Cercul Mili-
tar). În perioada 1957-1963, urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Ni-
colae Grigorescu”, în paralel lucrând şi ca decorator la fosta întreprindere O.C.L.
Produse Industriale Buzău. Din 1963 este angajat la o unitate militară şi apoi este
designer la I.S.P.S., până la pensionare, în 1991.
Preocupat şi pasionat de desen, se remarcă la concursuri de desen şi pictură
încă din anii de liceu. Din 1968 participă la manifestările organizate de Filiala
U.A.P. Buzău, al cărei membru este din acel an. Prezent la manifestări expoziţiona-
le judeţene şi naţionale: Dalles (1971), Expoziţia de grup de la Bacău (1974); Salo-
nul de grafică - Dalles (1974); Căminul Artei Bucureşti (1979, 1986, 1993); Salo-
nul Naţional de Artă de la Bucureşti (1990); Bienala Artelor „Ion Andreescu”
(Buzău, 1998, 2000); Expoziţia „Recviem pentru un Crăciun însângerat” (Bucu-
reşti, Palatul C.E.C., 1999).
A efectuat călătorii de studii în Germania (1973, 1979), Italia (1975), Austria
(1976 - bursă de studii, 1980), Elveţia (1980) şi în Asia Centrală (1982). În anul
1981 obţine brevetul de invenţie pentru Procedeu şi instrumente privind realizarea
de efecte artistice în pictură.
A fost invitat la Expoziţia de artă românească din Elveţia (1965), unde a
primit Premiul III UNESCO, în Austria (1980 - manifestări consacrate României -
74
Date comunicate personal.
116
„2050 ani de la primul stat dac centralizat şi independent”), Grecia (1982), Middel-
burg-Olanda (1996-1997).
Este autorul unor lucrări de artă monumentală la Staţiunea Vitivinicolă Pie-
troasa (1974 şi 1984), Agenţia „Faber, Castell” din Viena-Austria (1976), I.S.P.S.
Buzău (1978), Casa de cultură a tineretului Buzău (1987), S.C. Ductil S.A. Buzău
şi Fabrica de pulberi feroase Buzău (design general, 1997).
A organizat mai multe expoziţii personale: la Buzău (1970, 1972, 1974,
1979, 1987), la Bucureşti (1975 - Galeria „Amfora”; 1979 - Televiziunea Română;
1980 şi 1983 - Galeria „Eforie”), Galeriile de Artă Buzău (1983), la Biblioteca
Română din Roma, la Torino şi Milano (1975), la Palatul Palffy din Viena (1976),
la New Jersey, New York - Biblioteca Română, Massachausetts - Galery Sounge -
College of The Holly Cross Worcester şi la Galeria “Dacia”, Universitatea Wiscon-
sin (1976, 1977, 1978), la Galerie Am Markt, HofGeismar-Germania (1979), Gale-
rie Werthmüller, Bruag-Elveţia (1980), Albert Schweitzer-Hauss Viena (1980,
1991), AMRO BANCK Middelburg şi Galeria Geluk-Burgo din Haamstede -
Olanda (1996 şi 1997), Galeria Casa Radio (noiembrie 1999), Fundaţia „Ioan
Dalles” (Bucureşti, 1998).
Are lucrări în muzee şi colecţii particulare din România, Anglia, Austria,
Australia, Belgia, Canada, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Noua
Zeelandă, Olanda, S.U.A. Figurează în dicţionarul şi enciclopedia artiştlor români
contemporani (1976 şi 1996) şi în studii dedicate picturii româneşti. Este Cetăţean
de Onoare al Municipiului Buzău şi a fost declarat Omul anului 2012.
Ciocan Nicolae-Traian75, comandor aviator, s-a născut la 27 aprilie 1917, în

comuna Grebănu, fostul judeţ Râmnicu-Sărat. După absolvirea Liceului „Ferdinand
I” din oraşul natal, în anul 1936 a dat examen la Şcoala
de ofiţeri de Aviaţie din Bucureşti, pe care a absolvit-o la
1 iulie 1939,,fiind avansat la gradul de sublocotenent. A
fost repartizat ca pilot la Flotila 1 Informaţie-Iaşi dotată
cu avioane IAR-38. În martie 1940, a fost mutat în inte-
res de serviciu la Flotila 3 Bombardament de la Craiova,
ca navigator de bord şi şef de echipaj, pe avionul bimo-
tor Bristol Blenheim de recunoaştere îndepărtată şi bom-
bardament.
A luat parte, începând cu 22 iunie 1941, la elibera-
rea Basarabiei luptând în Escadrila 3 recunoaştere Bris-
tol Blenheim. Pentru vitejia în luptă a fost decorat cu
Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade clasa Crucea de Aur. Avansat la gradul de
locotenent, a executat în lunile iulie-august 1942, un număr de 11 misiuni de su-
praveghere asupra Mării Negre, zburând până aproape de ţărmul turcesc.
75
V. Avram, V. Nicolescu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei, 1916-1919; 1941-
1945, Editgraph, Buzău, 2015, p. 252-255.
117
Decolând de pe aerodromul de la Tacinskaia, între 10 octombrie-1 decem-

brie 1942, a luptat pe frontul de la Stalingrad şi Don, îndeplinind misiuni pericu-
loase mult în spatele frontului inamic, aducând informaţii importante. În baza lor,
avioanele de bombardament româneşti în picaj Ju.88 şi He.111 au bombardat obi-
ective industriale şi militare ale inamicului. Mărturie a meritelor locotenentului
aviator Nicolae Traian Ciocan stau aprecierile din brevetul de decorare din 11 iunie
1943, cu ocazia acordării Ordinului „Virtutea Aeronautică” cu spade clasa Cavaler,
în care se menţiona că decoraţia i-a fost acordată:…Pentru curajul şi spiritul de
jertfă dovedit în timpul executării misiunilor de recunoaştere pe front.
Plecat într-o misiune de recunoaştere în spatele liniilor inamice, a fost atacat
în ziua de 1 decembrie 1943, de patru avioane YAK-3 de vânătoare sovietice, care
au incendiat avionul Bristol-Blenheim, obligând echipajul românesc să aterizeze în
liniile inamice unde au fost luaţi prizonieri.
Supus unui tratament neomenesc, de exterminare, lt. aviator Nicolae Traian
Ciocan a fost nevoit să se înroleze în Divizia „Tudor Vladimirescu”. La 14 februa-
rie 1944, a fost avansat la gradul de căpitan şi încadrat ca locţiitor al comandantului
unui divizion de artilerie antitanc.
Revenit în ţară la 26 august 1944, cu Divizia „Tudor Vladimirescu”, a luptat
la Sf. Gheorghe şi Oradea Mare unde, dirijând tirul terestru, a reuşit, cu militarii
din subordine, să doboare un avion de vânătoare german Focke Wulf 190, pilotul
german fiind luat prizonier. A fost numit comandantul Divizionului antitanc, lup-
tând pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei pe Criş, apoi în munţii Matra şi
pe râul Hron. Avansat la gradul de maior, a luptat până la terminarea războiului. A
revenit la Bucureşti la sfârşitul lunii iunie 1945.
În februarie 1946, a solicitat reîncadrarea în aviaţie, fiind numit şeful Servi-
ciului de educaţie, cultură şi propagandă în cadrul Diviziei de aviaţie Bucureşti. A
fost mutat, rând pe rând, la Flotila 7 Aerotransport, Centrul de Instrucţie al Aviaţi-
ei-Mediaş, Flotila de aviaţie de la Turda şi la Divizia de aviaţie -Braşov.
În iunie 1949, maiorul Nicolae Traian Ciocan devine şef de stat major, apoi
comandant la Batalionul de Deservire Aerodrom de la Galaţi şi ulterior al unităţii
de la Sibiu. În iulie 1952 a fost trecut în rezervă.
În noua situaţie, s-a stabilit la Sibiu şi a lucrat ca strungar la uzina „Indepen-
denţa”, desenator tehnic la Cooperativa „Sporul”. S-a mutat la Râmnicu Sărat, fiind
încadrat ca şef al Serviciului de aprovizionare, desfacere şi transport la Cooperativa
„Solidaritatea”. S-a reîntors la Bucureşti, angajându-se ca tehnician cu aproviziona-
rea la Institutul de Cercetări şi Proiectări de Maşini Agricole (I.C.P.M.A) Otopeni,
de unde, la 1 ianuarie 1979, a ieşit la pensie. După 1990 a fost avansat în grad până
la cel de comandor (r) aviator.
Pentru activitatea desfăşurată în aviaţie, a fost decorat cu ordine şi medalii
româneşti şi străine, din care amintim: ordinele „Virtutea Aeronautică” cu spade
clasele Crucea de Aur cu două barete şi Cavaler, „Coroana României” cu spade şi
panglică de Virtute Militară. Sovieticii i-au acordat Ordinul „Steaua Roşie” şi Me-
dalia „Victoria”.
118
Ciolacu Ion-Marcel76, jurist, deputat PSD, fiul unui militar de carieră, co-
mandorul în retragere Ion Ciolacu, aviator decorat cu Emblema de Onoare a Forţe-
lor Aeriene, deputatul Ion-Marcel Ciolacu s-a născut în
ziua de 28 noiembrie 1967, în Buzău.
Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul
Universităţii Ecologice Bucureşti (1991-1995), s-a spe-
cializat ulterior în administraţia publică locală, finalizând
o serie de programe postuniversitare în acest domeniu:
Arta rezolvării conflictelor în administraţia publică loca-
lă (2001); Managementul serviciilor publice în adminis-
traţia publică locală (iunie 2001); Strategii de dezvoltare
locale şi naţionale (decembrie 2001); Organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice locale, strategia gu-
vernului privind reforma în administraţie (august 2002);
Strategii de dezvoltare locală şi regională (2006); Fonduri structurale-instrumente
de finanţare pentru dezvoltarea durabilă (2007, 2009).
În perioada 2008-2009, a urmat cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional
de Apărare Bucureşti cu tema „Securitate şi bună guvernare” pentru a se perfecţio-
na în domeniul securităţii şi apărării naţionale. A făcut cursuri de Master şi la
SNSPA, cu tema „Bazele sectorului public. Managementul finanţelor publice. Ma-
nagementul sectorului public (2010-2012).
Din punct de vedere profesional, a fost consilier juridic la SC Alcom SRL,
director la Urbis Serv SRL (mai 2007-iulie 2008), apoi, până în anul 2012, a fost
viceprimar la Primăria Buzău. Prima funcţie publică pe care a îndeplinit-o a fost
cea de prefect interimar, în perioada noiembrie-decembrie 2005.
Ion-Marcel Ciolacu s-a implicat în viaţa politică postdecembristă încă din
primii ani. Astfel că s-a numărat printre membrii fondatori ai PSD Buzău cu titula-
turile anterioare. În anul 1996 a devenit vicepreşedinte al organizaţiei buzoiene de
tineret, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2000.
În anul 2000 a devenit vicepreşedinte al organizaţiei municipale, dar şi al ce-
lei judeţene a PSD Buzău, până în anul 2010, când devine preşedinte al Organizaţi-
ei Municipale a PSD Buzău, până în anul 2015. Din luna mai 2015 a devenit şi
membru al Consiliului Naţional al PSD, coordonator al Departamentului Econo-
mic, investiţii, locuri de muncă. În anul 2015 a devenit şi preşedinte al Organizaţiei
judeţene a PSD Buzău şi membru al Comitetului Executiv (Cex.).
A candidat şi a fost ales deputat în Colegiul uninominal 7, din partea PSD,
iar din luna februarie 2015 până în decembrie 2016, a ocupat şi funcţia de secretar
al Camerei Deputaţilor. A făcut parte din Comisia pentru administraţie publică şi
amenajarea teritoriului a Camerei Deputaţilor (martie 2014-decembrie 2016), iar în
anul 2014 a fost supleant în cadrul delegaţiei României la Adunarea Parlamentară
76
Site Parlamentul României. Camera Deputaţilor; Wikipedia; presa locală online.
119
OSCE. A fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Statul Israel şi

Regatul Belgiei.
În anul 2016, şi-a înscris din nou candidatura pentru un fotoliu de deputat în
Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău şi a fost reales, pentru o perioadă (decem-
brie 2016-februarie 2017) fiind chiar secretar al Camerei, dar şi lider al Grupului
parlamentar PSD. În prezent este chestor al Camerei Deputaţilor. În calitate de de-
putat, face parte din Comisia pentru afaceri europene; Comisia de validare-
preşedinte (ianuarie 2016-aprilie 2017) şi membru al Delegaţiei României la Adu-
narea Parlamentară a Consiliului Europei.
A fost preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Se-
natului pentru elaborarea Codului administrativ (din aprilie 2018).
Face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federală
Germania, Republica Zambia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
Statul Israel.
În timpul Guvernului condus de premierul Mihai Tudose (29 iunie 2017-29
ianuarie 2018), a avut funcţia de primvicepremier fără portofoliu.
A avut mai multe iniţiative legislative, dintre care unele au fost promulgate
legi, dar cea mai importantă realizare este Codul administrativ.
Ciompec Gheorghe77, profesor universitar, doctor în Filologie, specialist în

istoria literaturii române. Fiul Zinei (născută Sandu) şi al lui Gheorghe Ciompec,
ţărani cu stare materială medie (n. 3 aprilie 1932-10 de-
cembrie 2010) din comuna Meteleu, satul Brăgăreasa.
După absolvirea şcolii primare în satul natal, urmează
studiile liceale la Şcoala Normală de băieţi din Buzău
(1945-1952), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii
Bucureşti (1952-1957). După absolvire, este numit asis-
tent la catedra de Teoria Literaturii şi Folclor, unde func-
ţionează patru ani, după care este transferat (la cerere) la
Catedra de Istoria Literaturii Române, avansând până la
gradul de profesor. Activitatea didactică a constat din
seminarii şi cursuri mai ales din literatura română a seco-
lului al XIX-lea. În 1976, obţine titlul de doctor în filolo-
gie cu teza Mitul Meşterului Manole în literatura română. În perioada septembrie
1966-iulie 1969, a funcţionat ca lector de Limba română în Franţa (Toulouse,
Dijon).
Autor al unor lucrări ştiinţifice, dintre care menţionăm: Meşterul Manole în
literatura cultă („Revista de folclor”, nr. 3-4/1960); Pentru un dicţionar al esteticii
noastre literare. Romantismul („Analele Universităţii Bucureşti”, seria Ştiinţe So-
ciale. Filologie, nr. 23,10/1961); Balade populare româneşti prelucrate de scriitori
străini („Analele Universităţii Bucureşti”, „Limba şi literatura română”, nr. 1-2,
77
Date comunicate personal; Wikipedia; Crispedia.
120
21/1972); Istoria literaturii române de la origini până la sfârşitul secolului al XIX-

lea, partea I, Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti, 1971 (curs uni-
versitar elaborat de colectivul catedrei-a redactat capitolele: Vasile Cârlova, Grigo-
re Alexandrescu, Nicolae Bălcescu); Istoria literaturii române de la origini până la
sfârşitul secolului al XIX-lea, partea a II-a, Centrul de multiplicare al Universităţii
din Bucureşti, 1972 (a redactat capitolele: Ion Creangă, Ioan Slavici); Motivul crea-
ţiei în literatura română, (Editura Minerva, Bucureşti, 1979 - reia, dintr-o perspecti-
vă mai largă şi pe o temelie documentară mai bogată, teza de doctorat susţinută în
1976); Eminescu, I. Poetul naţional, antologie, introducere, note şi comentarii, ta-
bel cronologic de Gh. Ciompec, (Editura Eminescu, colecţia „Biblioteca critică”,
1983); Mihai Eminescu, II. Structurile operei-selecţie, studiu introductiv şi note
critice de Gh. Ciompec, (Editura Eminescu, colecţia „Biblioteca critică”, 1985);
Eminescu, III. Textul eminescian - analize, selecţie, studiu introductiv şi note criti-
ce de Gh. Ciompec, (Editura Eminescu, colecţia „Biblioteca critică”, 1990). Inten-
ţia acestei antologii în trei volume a fost precizată în notă asupra ediţiei, la primul
volum. Studiile introductive oferă o imagine cuprinzătoare asupra problemei esen-
ţiale supusă discuţiei în fiecare volum, iar notele şi comentariile aduc lămuriri su-
plimentare şi, totodată, lărgesc informaţia.
Ciprian (Cezar Spiridon, pe numele de mirean), arhiepiscopul Buzăului şi

Vrancei. S-a născut la 19 aprilie 1965, în satul Suhuleţ din comuna Tansa, judeţul
Iaşi, fiind cel de-al patrulea din cei cinci copii ai familiei Constantin şi Elena Spiri-
don. La botez a primit numele Cezar. A urmat cursurile
Liceului de Filologie-Istorie „M. Eminescu” din Iaşi
(1979-1981), iar din anul 1982 este elev la Seminarul
Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău, pe care l-a ab-
solvit ca şef de promoţie, în anul 1987. Este apoi student
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriar-
hul” din Bucureşti, licenţiat în anul 1992, tot şef de pro-
moţie. În paralel, a studiat muzica bizantină la Universi-
tatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Tuns întru monahism în ziua de 13 septembrie
1992, primeşte numele de Ciprian, iar în ziua praznicului
Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, este hirotonit iero-
diacon la Mănăstirea Crasna din judeţul Prahova. Timp de cinci ani, 1992-1997,
studiază ca doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Aristoteli-
ce din Thessalonic-Grecia, fiind declarat doctor în Teologie cu lucrarea Arhiereii
greci care au păstorit Mitropoliile Ungro-Vlahiei şi Moldovei din secolul al
XIV-lea până în secolul al XIX-lea, redactată în limba greacă şi publicată la
Thessalonic. A făcut studii postdoctorale la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din
Bari-Italia, la specialitatea Bizantinologie, în perioada 1998-1999.
A ocupat funcţia de inspector eparhial în cadrul sectorului Biserica şi Socie-
tatea a Administraţiei Patriarhale, în anii 1999-2000. La 21 mai 2000, a fost hiroto-
121
nit ieromonah în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de către Arhiepiscopul

Hristodoulos al Atenei şi a toată Elada, în aceeaşi zi având loc şi hirotesia în proto-
singhel, ceremonia fiind oficiată de către Patriarhul Teoctist. Din luna octombrie a
anului 2000, până în octombrie 2002, a preluat responsabilităţile Mănăstirii Antim
din Bucureşti, devenind stareţul acestui aşezământ monahal. Tot în acea perioadă, a
fost şi consilier patriarhal, coordonând activitatea sectorului Biserica şi Societatea.
În luna februarie 2002, Patriarhul Teoctist l-a hirotesit arhimandrit al Mănăstirii
Antim, oferindu-i totodată şi Crucea Patriarhală.
La propunerea Patriarhului Teoctist, în ziua de 2 iulie 2002, a fost ales, de
către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în demnitatea de episcop-vicar
patriarhal cu numele Câmpineanul. În acelaşi an, în luna septembrie, a fost hiroto-
nit arhiereu în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon-Nou” din Bucureşti, de
către Întâistătătorul Ortodoxiei Româneşti, Teoctist, împreună cu un sobor de ie-
rarhi greci şi români.
Din anul 2002 până în anul 2013, a desfăşurat o remarcabilă activitate
pastoral-misionară şi liturgică în numeroase parohii din cadrul Arhiepiscopiei
Bucureştiului, îndeosebi la Biserica Domniţa Bălaşa, a coordonat sectoarele Relaţii
Bisericeşti şi Interreligioase, Comunităţi externe, Social-filantropic, Teologic-
educaţional (2002-2010), Patrimoniu Cultural Naţional Bisericesc (2006-2010), iar
din anul 2009, şi Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De
asemenea, a fost coordonatorul asistenţei religioase din unităţile militare, spitale,
penitenciare şi alte instituţii. În februarie 2004 este decorat cu „Meritul Cultural” în
grad de Comandor, categoria C, „Culte”.
În ziua de 28 februarie 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a
ales în scaunul rămas vacant al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, iar la 10 mar-
tie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat ceremonia de întronizare ca ar-
hiepiscop, după ce mai întâi a oficiat Liturghia în Catedrala Arhiepiscopală cu
hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfinţii Trei Ierarhi”, în prezenţa unor înalţi pre-
laţi din ţară şi străinătate, preoţi, monahi, mireni.
A publicat: Studii referitoare la mănăstirile din Moldova, publicate în sfinte
locuri de pelerinaj, Stâlpi ai Ortodoxiei (Thessalonic, 1997); Mărturie iubitoare de
Dumnezeu (texte patristice traduse din limba greacă, Thessalonic, 1994-1995); Via-
ţa şi învăţăturile Cuviosului Părinte Filotei Zervakos (Thessalonic, 1994-1995).
Ciprian George78 (Gheorghe Constantin-Constantinescu) (5 iunie 1883- 8

mai 1968, Bucureşti), actor şi dramaturg, prozator şi memorialist, s-a născut la Bu-
zău, în curtea unui han de pe Calea Dobrogei (actualmente strada Al. Marghilo-
man), ca fiu al brutarului Pană Constantin, originar din Cipru. Urmează şcoala pri-
mară la Glodeanu Siliştea, unde unchiul său era învăţător, pe care însă o continuă la
Bucureşti, unde s-a mutat cu mama sa. A absolvit Liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti
78
Lucian Predescu, op. cit., p. 197-198; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni…, p. 49-50; Program pre-
mieră inaugurală Teatrul „G. Ciprian” Buzău, 5 aprilie 1996; „Gazeta liberă”, anul IX, nr. 167, ianua-
rie 1942.
122
(1894- 1902), unde a fost coleg cu buzoianul Vasile Voiculescu şi Dem

Demetrescu-Buzău, alias Urmuz, şi el cu genealogie buzoiană. Încă de pe băncile
şcolii, scrie piesa în cinci acte Somnambula. Se înscrie la Facultăţile de Litere şi
Filosofie şi Drept, dar după un an trece la Conservator,
unde urmează cursurile de actorie cu Constantin Nottara.
În 1907 este angajat la Teatrul Naţional din Craiova,
primul său rol fiind Şoltuz din Răzvan şi Vidra; un an
mai târziu este distribuit la Teatrul Naţional din Bucu-
reşti în rolul lacheului din Heidelbergul de altădată.
Primul rol de succes a fost însă escrocul Leroque din
Necunoscuta, urmat apoi de bufonul din Regele Lear,
Păcală din Înşir-te mărgărite, răzeşul din Răzvan şi Vi-
dra, Grozea din Vlaicu Vodă, doctorul din Bujoreştii,
Gluto din Fântâna Blanduziei, Purgon din Bolnavul în-
chipuit, Lubin din Georges Dandin. A mai jucat în
Domnişoara Iulia, Nora, în Macbeth, Richard al III-lea (rolurile titulare), cât şi în
Raţa sălbatică, Idiotul, Azilul de noapte, Profesoul Storiţîn, Faust ş.a.
Este prezent şi pe scena Teatrului „Moldavia” din Buzău la 22 aprilie 1932
în Heidelbergul de altădată, 21 ianuarie 1940 în Capul de răţoi (rolul titular), 11
februarie 1941 în Strigoii de Ibsen (cu I. Manolescu, Roman Bulfinski, Marioara
Voiculescu etc.), 15 noiembrie 1941, în Omul cu mârţoaga, în 10 aprilie 1942, în
Doi sergenţi (cu Victor Antoniu, Teatrul „Tudor Muşatescu”), iar în ianuarie 1942
a fost sărbătorit la Râmnicu Sărat.
Ca dramaturg, debutează la 44 de ani, scriind cinci piese de teatru, Omul cu
mârţoaga (1927), cu premiera la Teatrul Naţional Bucureşti la 7 octombrie 1927 şi
reprezentată apoi la Berlin (1929), Praga (1930), Berna (1937), Paris (1937) şi bine-
înţeles la teatre din ţară, Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Turda, Oradea. Omul cu mâr-
ţoaga este cea dintâi lucrare dramatică a unui autor român reprezentată peste hotare.
A doua piesă, Capul de răţoi (1938), reprezentată la Teatrul Naţional; Nae
Niculae (1928, Compania Bulandra, Storin, Maximilian); Ioachim - Prietenul po-
porului (1947); Un lup mâncat de oaie (1947); Iuda şi Soţ or făr dă, cât şi volume-
le de memorialistică Cutia cu maimuţe şi Măscărici şi Mâzgălici. Prin opera şi
creaţia sa actoricească, George Ciprian, actor de talent, ce a realizat creaţii remar-
cabile în piese pentru copii, dar şi în cele ale lui Shakespeare, Ibsen, Dostoievski,
Gorki, O'Neill, rămâne una dintre cele mai reliefate personalităţi ale scenei şi dra-
maturgiei româneşti. Fiii săi, Alexandru (actor şi regizor la New York) şi Ion
Ciprian, au îmbrăţişat, ca şi tatăl lor, cariera scenică. În 1996, Biblioteca Judeţeană
„V.Voiculescu” a dezvelit, la casa unde s-a născut, o placă comemorativă. Tot
atunci a editat volumul Scrisori către Dumitru Trancă, 19 epistole către cel care
deţinea funcţia de director al Centralei Editoriale, prin care îşi manifesta preocupa-
rea pentru soarta propriei creaţii literare pe care şi-o dorea tipărită cât mai repede.
Cartea a fost lansată în ziua deschiderii primei stagiuni a Teatrului „George
Ciprian” din Buzău.
123
Ciucurette-Rusu P. Niculae79 (1876-1926), actor, s-a născut la Buzău, ca

fiu al croitorului Petrache Petrescu-Rusu, originar din Pleşcoi, ce lucra comenzi
pentru patronii din centrul oraşului. Urmează şcoala pri-
mară în cartier şi patru clase la Liceul „Al. Hasdeu”. Ca
elev a fost membru al trupei de teatru şcolar, condusă de
Alexandru Demetriade, viitorul primar al oraşului şi frate
cu tragedianul de mai târziu, Aristide Demetriade. Primul
rol a fost în piesa Haiducul Jianu. Prieten în adolescenţă
cu Maximilian, Niculescu-Buzău şi, mai târziu, cu Nicu
Costinescu, într-o obişnuită escapadă la Crâng, le-a arătat
un erete (cunoscut de localnici şi ca huhurete), spunând
că a prins un ciucurete. De aici şi porecla care îl va însoţi
toată viaţa.
În 1893, pe când era în clasa a IV-a de liceu, plea-
că la Bucureşti şi se înscrie la Conservator, clasa de Dramă şi Comedie, condusă de
Constantin Nottara. Întrebată la vremea respectivă de vecini şi cunoştinţe despre
Petre, care a absolvit Conservatorul în 1898, mama sa spunea că este singurul din-
tre copiii săi care a ajuns rău. Joacă o vreme la Teatrul Naţional din Iaşi, iar din
1900 la Teatrul Naţional din Bucureşti (director Paul Gusty), unde va fi distribuit în
Patru săbii, Vagabonzii, O scrisoare pierdută şi alte roluri din repertoriul clasic şi
modern alături de Vasile Brezeanu, Petre Liciu, Tony Bulandra, Vladimir
Maximilian. Din 1907, este asociat al Companiei de operetă Grigoriu, alături de
Carussy şi Maximilian, fiind distribuit în Regele vânătorilor, Vagabondul nemuri-
tor, Prinţ şi bandit, Unul de-ai noştri, Stingerea ş.a.
În a doua parte a carierei sale părăseşte Teatrul Naţional şi se dedică opere-
tei, interpretând sute de roluri, chiar şi pe scena comediei franceze. A jucat totodată
în reviste şi vodeviluri de mare succes. Victimă a intrigilor de culise care i-au
zdruncinat sănătatea, se îmbolnăveşte grav de nervi, boală care îl va secera în 1926
la numai 50 de ani, în plină maturitate şi creaţie artistică. Omagiind originea buzo-
iană a acestui mare actor care îşi merită rolul în galeria monştrilor sacri de comedie
ai teatrului românesc, edilii oraşului în care s-a născut au atribuit fostei străzi a
Brebeneilor, numele său.
Ciupercă Nicolae80 (20 aprilie 1882-25 mai 1950, Spitalul Central nr. 1 al
Penitenciarului Văcăreşti), general de elită al armatei române, s-a născut la
Râmnicu Sărat. Urmează Şcoala fiilor de ofiţeri din Iaşi şi apoi Şcoala militară de
ofiţeri activi de infanterie şi cavalerie (1900- 1902, ca şef de promoţie) şi Şcoala
79
C. Dumitrescu, lucr. cit., XII, p. 109; „Acţiunea Buzăului”, VI, nr. 276, 20 august 1939, art. Frag-
mente din viaţa lui Ciucurette; în actul de căsătorie seria CF nr. 799462/4 februarie 1910 (căsătorit cu
Adela-Ana Tomescu) se menţionează că este născut la Mărăcineni. La Muzeul Judeţean, în fondul V.
Maximilian, se păstrează fotografii care îl prezintă în diferite roluri.
80
Alex. Duţu, Fl. Dobre, Drama generalilor români (1944-1964), Editura Enciclopedică. Bucureşti,
1997, p. 75-81; Wikipedia.
124
Superioară de Război (1911-1914). Sublocotenent în 1902, locotenent în 1909 şi

căpitan în 1911, grad cu care ia parte, în cadrul Marelui Stat Major, la Campania
din 1913. Avansat maior în 1916, participă la Războiul de
Întregire a neamului, ca şef al Biroului Operaţii al Armatei
a IV-a, aflată sub comanda generalului Averescu, contri-
buind, împreună cu maiorul Ion Antonescu, la executarea
operaţiunilor ofensive din vara anului 1917.
Avansat locotenent colonel în 1917, colonel în 1920,
general de brigadă în 1930, general de divizie în 1937, şi
general de corp de armată în 1940. A fost comandantul
Corpului III Armată (1937-1938), ministru la Ministerul de
Război (1938 - 1939, demisionează, nefiind de acord cu
folosirea unor fonduri din bugetul armatei, dirijate potrivit
unui ordin al Regelui Carol al II-lea spre o destinaţie secre-
tă, imposibil de verificat); comandantul Inspectoratului
General al Armatei a III-a (1939), comandant al Inspectoratului General al Armatei
a II-a (1939-1940) şi a IV-a (1940-1941). În 1941, este trecut în rezervă cu gradul
de general de armată.
În perioada 22 iunie-9 septembrie 1941, a comandat Armata a IV-a, cu care
participă la operaţiunile militare de dezrobire a Basarabiei. Deoarece nu este de
acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru, demisionează. Pentru meritele
sale a fost decorat cu numeroase ordine şi medalii. La 12 septembrie 1948, este
arestat pentru complot şi uneltire contra ordinei sociale şi închis la Jilava unde,
grav bolnav, nu poate rezista torturilor şi regimului de detenţie.
Ciurea Ştefan Octavian81, medic specialist în transplant de celule stem,

profesor universitar. Fiul profesorilor buzoieni Lucia şi Constantin Ciurea, care au
funcţionat la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, s-a născut în anul 1971. A absolvit
cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” din oraşul natal în anul 1990, iar în anul 1996, pe
cele ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T.
Popa” din Iaşi, apoi Universitatea de Stat Pennsylvania,
rezidenţiatul l-a făcut la Harrisburg Hospital din localita-
tea cu acelaşi nume (2000-2003). O perioadă de 3 ani a
fost fellowship clinic în Hematologie/Oncologie la Uni-
versitatea Illinois din Chicago, unde a avut privilegiul de
a lucra în laboratorul prof. dr. Ronald Hoffman, recunos-
cut ca unul dintre cei mai importanţi practicieni ameri-
cani în medicina complementară, apoi, un an a fost in-
struit fellowship clinic în transplant de celule stem
hematopoietice la Universitatea din Texas, MD
81
Cristian Ionescu, Medicul buzoian Ştefan Ciurea, de la Centrul Oncologic Texas, conferenţiază la
Primul Congres al Societăţii Române de Transplant Medular, „Opinia”, Buzău, 19 iunie 2017; Inter-
net.
125
Anderson Cancer Center Huston Tx, unde a lucrat direct cu prof. dr. Richard
Champlin. În prezent este profesor asociat al Universităţii de Medicină din Texas -
Centrul Oncologic Anderson. Este diplomat Medicină internă (2003) și Hematolo-
gie (2007). A mai lucrat în diverse spitale din cadrul organizaţiei Physicians
Referral Service. Interesele sale de cercetare sunt axate în primul rând pe transplan-
tul celulelor stem hematopoietice clinico-experimentale şi translaţionale în dome-
niul donatorilor alternativi. A dezvoltat un program de transplant haploidentic la
Universitatea din Texas, MD Anderson Cancer Center, luând în considerare dona-
torii haploidentical, o modalitate rentabilă de a extinde disponibilitatea donatorului
pentru aproape orice pacient în nevoie, indiferent de rasă. Este interesat de diferite
metode de control al reactivităţii în acest cadru şi a întreprins modificări majore în
modul în care se efectuează acest tip de transplant de la epuizarea celulelor T. Efor-
turile sale s-au concentrat şi pe îmbunătăţirea rezultatelor pentru pacienţii cu boli
mieloide, incluzând leucemia mieloidă acută şi neoplasmele mielo-proliferative
utilizând transplantul de celule stem hematopoietice. Rezultatele cercetărilor sale
sunt prezentate în reviste de specialitate: „Hematologica”, „Medicina naturii”,
„Journal of Cellular Physiology” etc.
Participă la diverse congrese, conferinţe sau sesiuni ştiinţifice, atât în SUA,
cât şi în Europa sau Asia. În anul 2017 a fost invitatul special al Dr. Irinel Popescu
la Primul Congres al Societăţii Române de Transplant Medular, ce a avut loc în
perioada 19-21 iunie. De asemenea, este unul dintre preşedinţii de onoare ai acestei
organizaţii independente. În cei peste 20 de ani de carieră profesională şi ştiinţifică
a fost recompensat cu diverse titluri şi premii: „Rezidentul anului” (2001); „Chief
Medical Resident” (2002); „Travel Award” al Societăţii Americane de Hematolo-
gie (2006); High Impact Clinic de Cercetare Suport Program Award UTMD
Anderson Cancer Center (2014); Premiul pentru inovaţie clinică al UTMD
Anderson Cancer Center (2015); Programul Heart of Leadership UTMD Anderson
Cancer Center (2016).
Cocora Gabriel82 (1 martie 1917-8 decembrie 1992), preot, istoriograf, isto-

ric literar, publicist (Gavril Fulgeriş), originar din Gura Teghii, fiul lui Pascu şi
Elisabeta, s-a născut în satul Gohor-Tecuci, unde familia s-a refugiat din cauza răz-
boiului. Urmează şcoala primară la Gura Teghii, Seminarul Teologic la Buzău (ab-
solvent 1938) şi Facultatea de Teologie Bucureşti (1942). După absolvire, este dia-
con şi funcţionar la Arhiepiscopia Bucureştilor (1942-1943), preot la Poiana
Cristii-Vrancea, Episcopia Buzăului şi apoi, până la pensionare, la Biserica „Sf.
Îngeri”.
A fost consilier economic (1947-1948) şi vicar administrativ la Episcopia
Buzău (1968-1975), bibliotecar şi muzeograf (în 1965 organizează colecţia mu-
82
G. Cocora, Figuri buzoiene, vol. I, mss. Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, f. 81-85 şi
date furnizate de soţia preotului-cărturar, Ecaterina Cocora, în 1999; Pentru activitatea publicistică
vezi, Relu Stoica, Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1800-1997), Buzău, 1998-
peste o sută de referinţe bibliografice.
126
zeală a Episcopiei). Membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice, Societăţii de Ştiinţe

Istorice, Societăţii de Bibliofilie, Societăţii „Prietenii Muzeului Bălcescu”, precum
şi al altor prestigioase instituţii. Secretar de redacţie la revista şcolară „Stropi de
lumină” (1935) şi redactor la „Îngerul” (1947). A prezentat numeroase comunicări
ştiinţifice la diverse manifestări.
A colaborat la „Satul”, „Buciumul Ortodox”,
„Tomis”, „Calea Mântuirii”, „Îngerul”, „Biserica Orto-
doxă Română”, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Olteniei”,
„Calendarul Credinţei” (Detroit, S.U.A.), „Almanahul
parohiei române din Viena” ş.a. A participat la cel de al
XV-lea Congres Internaţional de Istorie (Bucureşti, 10 -
17 august 1980). Este autorul a peste 150 studii şi articole
(pagini de o rigoare şi de o frumuseţe aparte - Alex.
Oproescu), între care: Aspecte din trecutul învăţământu-
lui public la Buzău în „Studii şi articole de istorie”, II,
Bucureşti, 1957, Ştiri despre viaţa şi opera lexicografului
Ion Costinescu (1965); Tipografia şi tipărituri la Buzău (1691-1871) în „B. O. R.”
LXXVIII, 1960, 3-4, p. 286-331, Evoluţia arhitectonică a complexului de la Epis-
copia Buzăului, în „Glasul Bisericii”, XXX, 1961, nr. 7-8, p. 710-747, Date noi
despre anii de formaţie a pictorului Gh. Tattarescu în „B. O. R.” LXXXII, 1964, p.
593-599, Biblioteca Liceului B. P. Haşdeu din Buzău, în „Revista Bibliotecilor”,
XX, 1967, nr. 4, p. 225-229 şi nenumărate articole pe teme de istorie locală publi-
cate în presă.
În anul 1977 şi-a adunat o parte dintre articolele pe teme culturale în volu-
mul Tipar şi cărturari, apărut la Editura Litera, cu cheltuiala sa. În anul 1978, la
aceeaşi editură, apărea volumul Peneluri şi condeie, iar în anul 1983, Pentru liber-
tate şi unitate: studii, articole şi documente de istorie buzoiană. În anul 1995, din
iniţiativa şi sub egida Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”, i s-a tipărit în volum
studiul Caragiale şi Buzăul. În anul 1979 a publicat un istoric, de aproape 300 de
pagini, al comunei de baştină cu titlul La poalele Penteleului: Gura Teghii. Este
autor al mai multor lucrări privind istoricul Episcopiei Buzăului al rolului acesteia
în viaţa spirituală a judeţului şi a ţării: Episcopia Buzăului: istoric (1972); Episco-
pia Buzăului: vatră de spiritualitate şi simţire românească (1986); Mănăstiri din
Eparhia Buzăului, vetre de cultură şi trăire românească (1987); Seminarul Teolo-
gic din Buzău la împlinirea a 60 de ani. Postum, în anul 2006, i-a fost publicat vo-
lumul Dionisie Romano episcopul Buzăului, al cărui manuscris se afla de zeci de
ani în Biblioteca Episcopiei.
Omagiind opera şi personalitatea acestui modest erudit buzoian, în ziua de
27 februarie 1997, la locuinţa sa din strada Bucegi, nr. 36, din iniţiativa Bibliotecii
Judeţene „V. Voiculescu”, s-a dezvelit o placă comemorativă cu următorul text: În
această casă a trăit şi a scris preotul cărturar G. Cocora, 1917-1992 (ulterior pla-
ca a fost scoasă de către noii proprietari, care au cumpărat imobilul de la moşteni-
tori). Şi tot de atunci, biblioteca din comuna Gura Teghii îi poartă numele.
127
Codreanu-Dobrovici Eleonora83, pictor (7 iunie 1897-ianuarie 1935), ori-

ginară din Bârlad, soţia prim-procurorului Gheorghe Dobrovici, a funcţionat la Bu-
zău ca profesor de desen. Ca pictor a lucrat peisaje, naturi moarte, portrete, flori,
acuarele şi pasteluri, fiind considerată în deceniul al treilea al secolului trectu ca
singura pictoriţă de valoare cu care Buzăul se mândreşte. A organizat expoziţii la
Bârlad, Buzău, Bucureşti, Arad, Trei Scaune. La expoziţiile de la Buzău, din oc-
tombrie 1927 şi 10 ianuarie 1935, este prezentă cu Scufiţa Roşie, Tânără spaniolă,
Toamna, Primăvara, Madonă, Ţigancă, Ţigancă cu crini. Dintre portrete, amintim
Moş Tarcoci, aflat în prezent în colecţiile Muzeului judeţean Buzău. A mai lucrat
reproduceri pentru Calendarul Ilustraţiunii Române, a pictat catapeteasma Bisericii
Eroi şi interiorul unei biserici din Brăila.
Duminică, 22 noiembrie 1931, ora 11,00, la parterul Caselor Gerota (unde
era şi Hotelul „Coroana”) s-a vernisat expoziţia de pictură, desen şi acuarelă a pic-
toriţei. O altă expoziţie84 a avut loc în sala „Ileana” din Bucureşti unde a expus na-
turi moarte, Ţigancă cu crini, Moş Tarcoci - portretul unui bătrân din munţii Buză-
ului, o expresie singulară a vigurozităţii talentului artistei. A ştiut să redea
portretului ceva din reflexul genialităţii, fără să se piardă în fluctuaţii de culoare.
(…) Portretele Eleonorei-Codreanu-Dobrovici sunt impregnate de sufletul unei
naturaleţi de obsedantă armonie. Linia ei pură, firească se relevă dintr-un semn
psihic, caracteristic modelului. A excelat însă în peisaj. Multă lumină, o tonalitate
de culoare suavă şi o linie clasică uimitoare.
Coman Constantin, preot, profesor universitar, traducător, ecumenist, s-a

născut la 28 august 1953, în satul Albeşti, comuna Smeeni. După cursuri primare şi
elementare în comuna natală, a urmat Seminarul Teolo-
gic din Buzău, apoi Institutul Teologic de Grad Univer-
sitar din Bucureşti, cât şi cursuri de doctorat (1977-
1978).
În 1980, a fost hirotonit diacon la Buzău, apoi ca
preot la Bucureşti, pe seama parohiei „Sf. Voievozi”. Be-
neficiază de o bursă de specializare (1979-1983) la Fa-
cultatea de Teologie a Universităţii din Atena, unde obţi-
ne titlul de doctor cu teza Biserica din epoca Epistolelor
Pastorale (publicată la Atena în 1983). A mai urmat cur-
suri postuniversitare şi a parcurs toate treptele didactice,
din 2002, fiind profesor universitar la catedra de Teologie biblică, iar din anul
2008, profesor îndrumător de doctorat. În anul 1993 a iniţiat şi coordonat construi-
rea bisericii cu hramul „Sfântul Grigorie Palama” din campusul Politehnicii din
Bucureşti, târnosită la 26 octombrie 1999, în prezenţa S.S. Bartolomeu, Patriarhul
Ecumenic al Constantin-opolului şi Patriarhului Teoctist.
83
„Vocea Buzăului”, număr festiv/1935 (10 ani de apariţie), p. 26; G. Cocora, lucr. cit., f. 85.
84
„Vocea Buzăului”, număr festiv/1935 (10 ani de apariţie), p. 26.
128
De asemenea, a fost redactor responsabil al unor publicaţii bisericeşti centra-

le, precum: „Vestitorul Ortodoxiei”, „Ortodoxia”, „Studii teologice”. Între anii
1998-2006, este prodecan al Facultăţii de Teologie, membru al Consiliului Naţional
de Acreditare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor (CNATDCU), preşedinte al
acestui for (2006-2010) şi vicepreşedinte (2010-1012).
A publicat mai multe cărţi (1983-2010), pe lângă teza de doctorat: Ortodoxia
sub presiunea istoriei (1995), Biblia în biserică (1997), Erminia duhului, prin fe-
reastra Bisericii sau o lectură teologică a realităţii (2007), Dreptatea lui Dumne-
zeu şi dreptatea oamenilor (2010). A mai publicat 33 studii în străinătate şi 37 în
ţară. Apreciat traducător, a realizat o ediţie bilingvă a Noului Testament, alături de
o echipă de colegi mai tineri din facultate, şi Patericul Mare (şi lucrări ale Pă-
rintelui Dumitru Stăniloae), expert şi membru al Comisiei Patristice a Patriarhiei
Române, a selectat şi redat în limba română pe cei mai autorizaţi reprezentanţi ai
culturii bizantine, greceşti şi athonite (1997-2003)85.
Pentru activitatea desfăşurată i s-au acordat unele distincţii bisericeşti, atât în
ţară cât şi în străinătate: Protopresbiter al Scaunului Ecumenic al Constantinopolu-
lui şi Crucea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (Constantinopol, 28 septembrie
1998); Crucea de Aur cu stema Sfântului Mormânt, acordată de Patriarhul Dio-
doros al Ierusalimului (28 martie 1999); Iconom stavrofor (8 noiembrie 1994),
acordat de Patriarhul Teoctist pentru activitatea preoţească; Medalia jubiliară „Vul-
turul Apocalipsei” (septembrie 1995).
Coman Gheorghe86, sculptor (8 septembrie 1925-9 august 2005), s-a născut

în Ploieşti. Membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici (din 1950), preşedinte al
Filialei UAP Ploieşti (din 1951), cât şi al Filialei Buzău
(din 1968), pe care a condus-o ca preşedinte mult timp.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” Bucureşti, secţia sculptură, seria 1945-1950.
Din 1949 are peste trei sute de participări la toate expozi-
ţiile anuale şi bienale, la interregionale, regionale, jude-
ţene, colective şi de grup. A organizat trei expoziţii perso-
nale, în 1965 (Ploieşti), 1970 (Vălenii de Munte) şi în
1991 la Lumsden în Scoţia.
Autor al unor valoroase lucrări de artă monumen-
tală: bustul lui I.L.Caragiale din centrul Ploieştiului, al
lui Vasile Cârlova (bronz- 1972), Buzău - „Fântâna lui
Mihai Viteazul” (1975 - pe şoseaua Buzău-Braşov, între Măgura şi Ciuta), Obelis-
cul „Buzău-1600” (1976, în Parcul Crâng din Buzău), are o înălţime de 26,80 m şi
o fundaţie de 14 m. A mai realizat lucrările: „Nud” (incinta Spitalului judeţean Bu-
zău, 1982); Monument pentru eroii Revoluţiei din decembrie 1989; Monument
85
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Drăgulin, op.cit., p. 46-47.
86
129
pentru paraşutiştii căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989-1991, la Fundeni-

Zărneşti, satul Ghizdita. A participat la expoziţiile internaţionale de la Praga
(1962), Varşovia (1971) şi Scoţia (în anii de după 1992).
I s-au acordat următoarele premii: Marele premiu pentru sculptură al Uniunii
Artiştilor Plastici (1965), Premiul I pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici -
ediţia întâi a Taberei de sculptură Măgura (1970), Premiul U.T.C., la ediţia a II-a a
Taberei de Sculptură Măgura (1971), Premiul pentru Artă Monumentală al Uniunii
Artiştilor Plastici (1976) şi Premiul pentru sculptură în cadrul primei ediţii a Biena-
lei Artelor Plastice „Ion Andreescu” (1998). A fost decorat cu Ordinul „Meritul
Cultural” şi laureat de mai multe ori al Festivalului Naţional „Cântarea României”.
În anul 2000 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Buzău, iar în 2002 a pri-
mit medalia comemorativă „I.L.Caragiale” şi premiul pentru sculptură la cea de-a
treia ediţiei a Bienalei „Ion Andreescu”. În 2004, primeşte ordinul şi medalia „Me-
ritul cultural” în grad de Comandor, categoria C.
A iniţiat Tabăra de sculptură de la Măgura, împreună cu ziaristul Paul
Lampert de la „România Liberă”, pe care a coordonat-o, la fiecare ediţie, realizând
câte o sculptură: Piatră de izvor (1970), Zbor (1971), Ambient (1972), Doamna
Neaga (1973), Jertfa Brâncoveanului (1974), Şipotul (1975), Semn pentru o bătălie
pierdută (1976), Ţărancă (1977), Întâmpinare (1978), Vlad Vintilă-Vodă (1979),
Pârvu Mutu Zugravul (1980), Mioritică (1981), Trecere (1982), Ana lui Manole
(1982), Martiriu (1983), Trecere (1984), Semne primordiale (1985) - numărul de
16 ediţii semnificând cele 16 secole de atestare documentară cunoscută a Buzăului.
Între anii 1970-1974 a iniţiat, a adunat piese, a proiectat şi a condus lucrările
de amenajare a Muzeului Pietrei de la punctul Fântâna Rece dintre Mănăstirea
Ciolanu şi Sanatoriul Nifon, judeţul Buzău, cu peste 80 piese din cele 4600 identi-
ficate. Din păcate, o parte din exponate au fost deteriorate sau furate, astfel că lu-
crările au fost ridicate după 1998 de către Muzeul Judeţean, parte expuse la Casa
Vergu Mănăilă, parte în curtea muzeului. A contribuit la decorarea cu sculpturi a
staţiunii Sărata Monteoru şi a Parcului Tineretului din Buzău.
Cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, a deschis o expoziţie retrospectivă -
Treceri - la Galeria „Simeza” din Bucureşti, vernisată şi la Buzău, în ziua de 20 octom-
brie 2000, prilej cu care a fost declarat Cetăţean de onoare al municipiului Buzău.
În 1987 a realizat în Tabăra de sculptură de la Oarba de Mureş Veşnica Po-
menire, iar în 1998, la Ineu-Arad, lucrarea Menumorut. În 1991, în urma unei se-
lecţionări prin concurs, participă la Tabăra Internaţională de Sculptură de la
Lumsden-Scoţia, unde realizează în piatră sculptura Trecere, care va fi amplasată
în parcul central din oraşul Aberdeen.
După 1989, a desfăşurat o susţinută activitate publicistică.
130
Comănescu (Prelipceanu) Denisa87, poetă, traducătoare, editoare, fiica

avocatului Caton Comănescu şi a Elenei (n. Tomescu), s-a născut la 4 februarie
1954, în Buzău. După absolvirea Liceului „Mihai
Eminescu” (1973), urmează Facultatea de Limbă şi
Literatură română, secţia română-engleză a Universităţii
Bucureşti (1973-1977). A lucrat ca traducător la
Chimimportexport Bucureşti, iar din 1978 până în 2001,
este redactor la Editura Univers. După ce Editura Univers
devine o afacere de familie, iar vechii angajaţi o părăsesc,
este invitată de Silviu Lupescu, patronul Editurii Polirom
din Iaşi, să preia postul de director editorial pe literatură
străină. Acceptă şi rămâne aici până la 1 februarie 2006,
timp în care iniţiază colecţia Biblioteca Polirom, cu pri-
mele 400 de titluri publicate. Considerând-o „cel mai bun
editor din spaţiul românesc pe literatură străină”, Gabriel Liiceanu îi încredinţează
postul de redactor-şef, iar din august 2007, pe cel de director general al Editurii
Humanitas Fiction. La această editură lansează, în luna mai 2006, prima colecţie de
carte personalizată, „Raftul Denisei”, dar creează şi serii de autor. A deţinut funcţia
de secretar general al Centrului PEN Român (1990-2004), membră a Boardului
Fundaţiei Culturale irlandezo-române, iar din 2006, membru al Parlamentului Cul-
tural European.
Ca elevă, a frecventat, din 1969, Cenacul „Viaţa Buzăului”, patronat de zia-
rul cu acelaşi nume, unde i se publică primele poezii. A mai publicat în revista li-
ceului, „Năzuinţe”, sub îndrumarea profesoarei Doina Mănoiu, cât şi la „România
literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Steaua” ş.a. În anul 1976 a
obţinut Premiul I în Festivalul „Cântarea României” - creaţii studenţeşti, urmat de
Premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul” (1978) şi Premiul de debut al Uniunii
Scriitorilor pentru volumul de poezie Izgonirea din paradis (1979). A devenit mem-
bră a Uniunii Scriitorilor în anul 1986 şi membră a Consiliului Uniunii în anul 2002.
A mai publicat volumele Cuţitul de argint (1983), Barca pe valuri (1987),
Urma de foc (Axa, Botoşani,1999), Acum biografia de atunci (2000). În anul 2008,
la Editura Humanitas Multimedia îi apare audiobook-ul Obsesia biografiei. În anul
1999 i s-a decernat Premiul Festivalului Internaţional de Poezie de la Oradea.
Denisa Comănescu nu este doar editor, ci şi traducător: a tradus din lirica america-
nă şi cea engleză Trei poeţi englezi contemporani - Fleur Adcock, Alan Brown-
john, Jon Silkin (colab., 1989). Poemele sale au fost de asemenea traduse şi tipărite
în antologii din peste 15 ţări, dar i-au apărut şi două volume de autor: unul în anul
1999, în Suedia, în traducerea lui Dan Shafran, altul în anul 2008, în Spania, tradus
de Joaquin Garrigos. În anul 2003 a fost invitată în SUA, la Universitatea din Iowa,
în cadrul „International Writers Program”.
87
Dicţionarul scriitorilor români, vol. I, lit. A-C, Editura Fundaţiile Culturale Române, Bucureşti,
1995, p. 633-634; Alex. Oproescu, op. cit., p. 121-122 (şi foto); „România liberă, 30 mai 2018; www
humanitas.ro.
131
Comşa Liviu-Ioan, căpitan comandor de aviaţie (26 februarie 1900- 28 no-

iembrie 1970) s-a născut în comuna Plaineşti, fostul judeţ Râmnicu Sărat. A urmat
cursul inferior al Liceului „Ferdinand I” la Râmnicu Sărat, continuându-şi studiile
la Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău.
În anul 1920 a dat examen şi a intrat la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infante-
rie. La 1 iunie a fost avansat prin Înaltul Decret Regal nr. 2947 din 1 iunie 1922, la
gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 23 Infanterie. Atras de mi-
racolul zborului, a urmat Şcoala Militară de pilotaj de la Tecuci, obţinând brevetul
militar de pilot nr.389 din 23 octombrie 1924.
La cerere, a fost mutat în arma aviaţiei - Î.D.R nr. 3293 /1924- fiind reparti-
zat la Flotila de Luptă Pipera. Îşi continuă pregătirea şi, la 1 iulie 1925, a urmat
cursurile Şcolii de Aplicaţie pentru Aviaţie. La 26 octombrie 1926 a fost avansat
prin Î.D.R nr. 3218 la gradul de locotenent, urmând cursurile Şcolii de observatori
aerieni de pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii - Pipera. Avea acum o pre-
gătire completă, având brevetele de pilot şi pe cel de observator aerian militar.
În anul 1928 a fost detaşat pentru o perioadă scurtă de timp ca pilot în cadrul
Direcţiei Aviaţiei Civile, aflată în subordinea Inspectoratului General al Aeronauti-
cii. Avid de studiu, a urmat cursurile Şcolii de Aerofotogrametrie în anul 1932.
În toamna anului 1933 participă la manevrele regale ca observator şi naviga-
tor în Escadrila de Bombardament.
La 1 ianuarie 1934 a fost avansat la gradul de căpitan, fiind apreciat de şefii
săi ierarhici pentru activitatea deosebită depusă în instruirea sa. Datorită seriozităţii
şi a cunoştinţelor acumulate prin cursurile de specializare urmate, la 15 decembrie
1935 a fost numit comandantul Escadrilei 3 din Flotila 1 Bombardament.
Între anii 1936-1938 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război, continu-
ând să zboare. În perioada 20 aprilie-25 mai 1939 şi 15-29 iulie 1939, a îndeplinit
mai multe misiuni în Franţa şi Anglia, aducând pe calea aerului avioanele bimotoa-
re de recunoaştere îndepărtată şi bombardament Potez-63.3 comandate de Ministe-
rul Aerului şi Marinei. Urmează în Anglia un stagiu într-o unitate a aviaţiei de
bombardament dotată cu avioane Bristol-Blenheim, aducând în ţară pe calea aeru-
lui, la 10 octombrie 1939, un avion de recunoaştere şi bombardament de acest tip.
Din 1 aprilie 1940, a fost avansat la gradul de locotenent comandor, fiind numit
comandantul Grupului 1 Bombardament ,,Savoia”. S.M.-79 din Flotila 2 Bombar-
dament. În ziua de 22 iunie 1941, pe baza Decretului nr. 1789, întreaga Armată
română se mobilizează, începând războiul de eliberare a Bucovinei de Nord şi a
Basarabiei, ţinuturi româneşti ocupate cu forţa armată în vara anului 1940 de Ar-
mata Roşie.
Prin Ordinul de Zi nr. 72 din 23 martie 1942 al Statului Major al Aerului, lt.
comandorul Comşa a fost numit comandant secund al Flotilei 2 Bombardament, iar
la 11 mai acelaşi an a preluat comanda acestei mari unităţi a aviaţiei româneşti de
bombardament. La 23 martie 1943 a fost avansat prin Î.D.R nr.765/ 1943 la gradul
de căpitan comandor.
132
A comandat Flotila 1 Bombardament până la 10 octombrie 1943. De la 10

octombrie 1943 şi până la 15 septembrie 1945 a fost comandantul Bazei Flotilei 2
Bombardament cu sediul pe aerodromul de la Stăneşti-Târgu Jiu, fiind trecut în
rezervă cu gradul de comandor.
Cu câteva zile înainte de lovitura de stat de la 23 august 1944, în urma unei
discuţii avute cu comandantul german al unei baze de aviaţie, la solicitarea acestu-
ia, comandantul Liviu Comşa a permis militarilor germani să părăsească baza aeri-
ană, asigurându-le şi hrana pentru câteva zile. Regimul comunist nu l-a iertat, din
anul 1949 i s-a luat pensia, iar fiica sa a fost dată afară de la Facultatea de Litere
din Iaşi. Ani de zile a fost fără serviciu, întrucât nu-l angaja nimeni, dar au fost şi
oameni de suflet care l-au ajutat să nu moară de foame. Astfel, directorul unui
centru de achiziţii a pieilor de animale din oraşul Bacău şi-a asumat riscul şi i-a dat
un serviciu modest veteranului erou, unde mai munceau alţi doi ofiţeri superiori în
rezervă care fuseseră daţi afară din armată. Pentru vitejia în luptă şi pentru modul
cum şi-a condus echipajele în misiunile de pe Frontul de Est, a fost decorat, printre
altele cu Ordinele: „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasele: Crucea de Aur (Decret
nr. 2216/1941), Cavaler (Decret nr. 539/1943) şi Ofiţer, „Crucea de Fier” clasa I,
„Steaua României” clasa a V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.
A plecat în zborul fără întoarcere, spre cerul albastru, în ziua de 28 noiem-
brie 1970.
Constantinescu Cristea88 (1908-1968), comandor, inginer, inventator în

domeniul aviaţiei, s-a născut la Pogoanele, unde a urmat şi cursurile primare. Ur-
mează studii liceale la Buzău şi apoi studii de inginerie şi aviaţie la Paris. În 1934
prezintă proiectul elicopterului inventat de el, denumit CO-1, iar în 1938, un al doi-
lea proiect, îmbunătăţit, Elicoplanul CO-2. Ministerul Aerului şi Marinei îi răspun-
de însă că nu există fonduri pentru materializarea proiectului, concluzionând că nu
prezintă nici un interes din punct de vedere al utilizării tehnice. Din comoditate şi
dezinteres, s-a stopat astfel o invenţie de excepţie, primul elicopter stabil, ce putea
decola la verticală, cu deplasare orizontală, sub diferite unghiuri, părere formulată
mulţi ani mai târziu, de specialişti în domeniu.
Constantinescu Gherasim89 academician, profesor doctor docent, viticultor

(1902, Cişmeaua Văruită, Basarabia-3 iulie 1979, Bucureşti), efectuează în 1923,
ca student, stagiul de practică la Pepiniera viticolă Pietroasa, una din primele uni-
tăţi experimentale din România, creată în 1893, după dezastrul filoxerei. A revenit
în 1927, după absolvirea Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău, ca ingi-
ner specialist viticol şi a lucrat aici până în 1937, din 1929 fiind şi şeful instituţiei,
Via Experimentală Pietroasele. Din 1932 a condus şi Şcoala specială de pivniceri,
prima de acest fel din ţară.
88
G. Cocora, lucr. cit, f. 93-94.
89
80 de ani de activitate a Staţiunii Experimentale Pietroasele, Buzău, 1973; Mic Dicţionar Enciclo-
pedic, Bucureşti 1978, p. 1215; Doina Rusu, op.cit., p. 87.
133
S-a specializat în Franţa, la Universitatea din Montpellier, Staţiunea de oeno-

logie din Nimes, pepinierele Richard din Ners, departamentul Gard, Staţiunea oe-
nologică din Beaune Côte d’Or, Staţiunea regională de
ameliorare a plantelor şi de avertizare împotriva manei de
la Grande Ferrade-Bordeaux (1928-1929). De asemenea,
a efectuat un stagiu de informare la Staţiunea experi-
mentală viticolă italiană de la Conegliano. În 1941 şi-a
luat doctoratul, iar în 1954 a devenit doctor docent. A
fost profesor la Facultatea de Agronomie din Timişoara
(1945-1948), profesor de Ampelografie şi Viticultură la
Institutul Agronomic din Bucureşti (1948-1972). În
acelaşi timp a fost şi director al Secţiei de viticultură din
cadrul Institutului de Cercetări Agronomice, director
ştiinţific al Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Că-
lugărească.
La Pietroasele şi-a făcut ucenicia de viticultor şi şi-a definitivat profilul de
om de ştiinţă. A iniţiat cercetări pe o plantaţie ampelografică de concurs cu 12 so-
iuri româneşti şi 12 străine şi a coordonat activitatea de triere a soiurilor şi alegerea
celor mai bune combinaţii între altoi şi portaltoi, adaptarea la diferite ecosisteme,
studiul durabilităţii plantaţiilor, productivitatea soiurilor şi calitatea producţiei. Re-
zultatele acestor cercetări s-au materializat prin apariţia unor colecţii de vinuri pe
soiuri şi combinaţii între soiuri, cât şi vinuri de renume astăzi: Tămâioasa de Pie-
troasele, Cabernet, Riesling, alături de renumita Grasă de Pietroasele.
A coordonat, de asemenea, şi cercetările pentru soiurile de masă, eviden-
ţiindu-se Muscatul de Hamburg şi Afuz-Ali, rezultatele fiind folosite pentru redac-
tarea unor valoroase lucrări ştiinţifice în domeniul viticulturii şi în special studii de
ampelografie, incluse în tratatul Ampelografia R. S. R. (8 volume). Autor a 15 lu-
crări (1931-1941) privind probleme de selecţie şi ameliorare (2 în colaborare cu I.
C. Teodorescu), 25 lucrări în domeniul agrotehnicii viţei de vie (1930-1937), 8 lu-
crări privind protecţia plantelor (1932-1937), nouă lucrări privind vinificaţia (1927-
1937), articole şi studii publicate în „Drumul Nou”, „România Viticolă”, „Revista
Agricolă”, „Podgoria”, „Agricultura Nouă” (Cluj) ş. a. Doctor în viticultură cu teza
Studiu comparativ al varietăţilor de viţă braghina şi negru vârtos la Via Experi-
mentală Pietroasa-deal şi Pepiniera Istriţa-şes din judeţul Buzău (1940).
Membru corespondent al Academiei Române (2 iulie 1955) şi titular din 21
martie 1963, al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi membru corespondent al
Academiei italiene della Vite e del vino-Sienna. Pentru activitatea desfăşurată şi
lucrările ştiinţifice elaborate a fost distins cu Premiul de Stat, fiind şi laureat al Of-
fice Interntionale de la vigne et du vin de la Paris.
134
Constantinescu Horia90, (8 februarie 1910-1februarie 2001), preot iconom

stavrofor, fiul învăţătorului Gheorghe Constantinescu şi al Sofiei Săseanu, s-a năs-
cut în satul Bâscenii de Jos, comuna Calvini. A urmat
cursurile primare în satul natal, apoi Seminarul Teologic
din Buzău (1922-1930) şi Facultatea de Teologie din Bu-
cureşti (1930-1934). A funcţionat ca preot în parohiile
Ruşavăţu, Zoiţa, Mărăcineni şi apoi la Parohia „Sf. Ioan
Botezătorul” din Buzău. De asemenea, a fost profesor de
religie la Şcoala Normală de băieţi din Buzău şi Liceul
Comercial de băieţi „Marele Voievod Mihai” (1946-
1948).
Pasionat de istorie, începând cu anul 1931 a efec-
tuat cercetări asidue, concretizate în numeroase articole şi
studii publicate în revistele: „Îngerul”, „Muguri”, „Glasul
Bisericii”, în presa locală (peste 20 de articole în „Viaţa Buzăului”), cât şi în volu-
mul Spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor (vol. I, Buzău 1983). Între aces-
tea menţionăm: Trei biserici de sat de munteni; Biserica „Sf. Nicolae” din
Bâscenii de Jos; Biserica „Sf. Voievozi” din Bâscenii de Sus; Şcoala din Calvini;
Poiana Mărului; Biserica fostei mănăstiri Râmnicu Sărat; O ctitorie a lui Ştefan
cel Mare în Ţara Românească; Biserica din Calvini; Cel mai vechi monument isto-
rico-bisericesc de pe plaiurile Buzăului (Cârnu); Un protopop din veacul al XVIII-
lea; Meşteri de biserici buzoieni; Frescele de la Calvini; Biserici de lemn mutate şi
strămutate; Resfinţirea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Buzău; Bi-
serica din satul Fundu Cătinei; Biserica „Sf. Dumitru” din satul Cătina; Bisericile
din Poieni; Vechi biserici de lemn de pe Bâsca-Chiojdului, judeţul Buzău; Preoţi
de pe Bâsca Chiojdului, din secolul al XVIII-lea până în prezent; Cărţi bisericeşti
de pe Bâsca Chiojdului; Schitul Cislău-Buzău; Biserica din Cislău-Buzău; Biserica
din Proşca; Câteva pisanii-Proşca; Câteva pisanii - Meteleu; O şcoală sub strea-
şina bisericii; Schituri sau sihăstrii rupestre, mărturii ale vechimii creştinismului şi
continuităţii noastre pe aceste meleaguri; Biserici de lemn din eparhia Buzăului
(Buzău, 1987, 400 p.). După 1990, în „Glasul Adevărului” seria nouă, a publicat
poezii (Rugă, Ilaşcu), Nu se cade a te tinde acolo unde nu ai treabă; Rezistenţa la
Episcopia Buzăului; Sufletul în lirica poetului Vasile Voiculescu-106 ani de la naş-
tere; Un popas aniversar - 145 de ani de la naşterea lui Eminescu (1850-1995);
Pictura lui Gheorghe Tattarescu; Serbarea Duminicii; Deplinătatea unei întreite
slujiri ş.a. Din motive de sănătate, dar şi financiare, manuscrisele: Valori spirituale
româneşti - meşteri lemnari, zidari, pietrari, zugravi, miniaturişti, orfevrieri, un
eseu despre poezia religioasă voiculesciană şi un studiu despre Nichifor Crainic
aşteaptă să fie editate. Este, de asemenea, autor a numeroase predici scrise cu prile-
jul diferitelor sărbători religioase.
90
Date comunicate personal, în 1999; vezi şi M. Păcurariu, op. cit.,p.115; Relu Stoica, op. cit., p. 18,
41, 88, 101, 111, 114-115, 117,119, 140, 144, 158, 185.
135
Constantinescu I. Nicu91 (1840-21 aprilie 1905, Buzău) s-a născut la Craio-

va, unde îşi va face studiile primare şi liceale, după care urmează la Bucureşti Fa-
cultatea de Drept. Este numit locţiitor de prefect la Brăi-
la, membru al Consiliului judeţean, funcţionează o pe-
rioadă ca avocat al statului, subprefect în judeţul Dolj, iar
din 1867, director al Prefecturii judeţului Buzău. Se căsă-
toreşte cu Maria, fiica unui cunoscut comerciant buzoian,
Nicola (Nae) Aur, originar din Piemont, refugiat în Mun-
tenia după 1848. După ce îşi ia licenţa, Nicu Constan-
tinescu funcţionează ca avocat, anii 1868-1883 fiind anii
de afirmare ca membru al baroului buzoian, dar şi în via-
ţa politică, fruntaş liberal, ataşat însă curentului ideologic
iniţiat de C. A. Rosetti, spre un anume democratism
social. Din 1876 este ales membru în Consiliul comunal,
deputat în Parlament (de mai multe ori), iar din 1883 primar al oraşului (1883-
1888; 1889-1890; 1890-1892; 1895-1899; 1901-1905), impunându-se ca primar, nu
numai în faţa cetăţeanului de rând, ci şi a adversarilor politici.
În anul 1892, este ales vicepreşedinte al Biroului dirigent al Organizaţiei ju-
deţene a P.N.L., iar în 1893, vicepreşedinte al Comitetului „Ligii Culturale”, secţi-
unea Buzău şi delegat pentru a participa la congresele şi conferinţele Ligii. A can-
didat, în 1894, la alegerile pentru consiliul judeţean, iar în 1900, din partea
Colegiului I, pentru Cameră, cu menţiunea, fost primar, fost deputat.
În perioada cât a fost primar, s-a preocupat de rezolvarea unor stringente
probleme edilitare: lucrări de asanare, şoseluiri, pavaje etc., cât şi aplicarea unui
program de ridicare a potenţialului economic al oraşului, astfel că în timpul prima-
riatului său, bugetul s-a soldat întotdeauna cu excedente cu care au fost achitate
unele împrumuturi, la care a fost nevoit să recurgă. Între anii 1885- 1900, se reu-
şeşte asanarea, nivelarea şi pavarea Oborului, iar în locul unor barăci din scânduri,
se construieşte un abator modern pentru acea vreme. La marginea de sud a Oboru-
lui, s-a ridicat Hala de Măcelărie şi Pescărie (Bazarul Obor, 1896-1898). Totodată,
a fost delimitat intravilanul, printr-un şanţ larg şi adânc, în măsură să colecteze
apele pluviale şi pe cele provenite din revărsările Iazului Morilor. În 1890, deschi-
de pe traseul vechiului apeduct, Bulevardul Parcului (I. C. Brătianu, astăzi Nicolae
Bălcescu), care a fost pavat şi plantat cu castani. S-a preocupat, în egală măsură, de
curăţenia oraşului, alimentarea cu apă şi iluminat. Se sistematizează Crângul, se
91
C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. VII, p. 541-550; „Acţiunea Buzăului”, VI, nr. 252, 253, 254 din 5-
20 martie 1939; „Alarma”, XXVIII, nr. 63-64, 19 octombrie 1924; Serv.Arh.Naţ.Bz., Primăria Buzău,
reg. căsătorii/1867, p.18, dosar 7/1905; „Buzăul economic”, anul II, nr. 30 din 31 decembrie 1930;
„Acţiunea Buzăului” din 18 februarie 1940; „Gazeta Buzăului” nr. 10 din 20 ianuarie 1885, idem din
20 şi 24 februarie 1885, 19 mai 1885, 30 ianuarie 1886; „Liberalul”, X, nr. 28 din 28 aprilie 1905,
idem, din 23 aprilie 1906, idem, anul XXVIII, nr. 6 din 23 decembrie 1930; „Gazeta liberală” nr. 4
din 5 august 1907; „Curierul satelor”, I, nr. 9 din 31 martie 1896; Primăria Buzău, act deces 221/23
aprilie 1905; Alex. Gaiţă, Nicu Constantinescu şi urmaşii săi, în „Opinia”, VI, nr. 1680 din 30 iulie
1996.
136
construieşte bufetul din Crâng (1897) şi se amenajează eleşteul (1898), se prelun-

geşte actuala stradă Col. Ion Buzoianu (fostă Nifon, Vânătorilor, Călăraşilor, din
1907 N. I. Constantinescu, actualmente Col. Ion Buzoianu) până la gară. De ase-
menea, s-au pavat cu dale centrul oraşului şi trotuarele de pe străzile principale, s-a
construit localul Gimnaziului (1889-1890, actualmente Colegiul Naţional „B. P.
Hasdeu”), prin demolarea clădirii Arestului Preventiv, punându-se astfel în valoare
construcţiile din zonă - Biserica Banu şi Casa Vergu Mănăilă, astfel că, potrivit
aprecierii unui ziar local, în locul unei case pentru corecţiune s-a ridicat un palat
pentru instrucţiune. Gimnaziul a fost trecut, în 1884, în bugetul Statului, iar Şcoala
primară nr. 1 de băieţi (înfiinţată în 1832) fiind comasată cu Şcoala nr. 1 de fete
(înfiinţată în 1861). După mutarea Gimnaziului, localul renovat primeşte la 18 au-
gust 1890, numele primului ctitor, „Dionisie Episcopul”. A făcut eforturi să se con-
struiască localuri proprii pentru şcolile primare, nr. 2 (1894 - 1895, astăzi nr. 1), nr.
3 fete (1897), nr. 3 băieţi (1898), nr. 4 de băieţi şi fete (1899, astăzi nr. 8), astfel că
în acea vreme, Buzăul era cotat printre primele oraşe cu localuri proprii, pentru
toate cele opt şcoli primare (patru de băieţi şi patru de fete, în patru clădiri duble).
O lucrare urbanistică de mare valoare, emblematică pentru realizările edilita-
re ale lui Nicu Constantinescu este construcţia, între anii 1899-1903, a Palatului
Comunal, cea mai impunătoare construcţie comunală, până în 1918 (Buzăul a fost
până în 1952 comună urbană gr. II), despre care Nicolae Iorga afirma în 1902: va fi
neîndoielnic, cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru
Buzău.
A încurajat activităţile culturale din localitate, fiind un asiduu sprijinitor al
acţiunilor iniţiate de cunoscutul om de cultură Basil Iorgulescu. A făcut parte din
consiliul de conducere al bibliotecii publice (înfiinţată în 1873, cu regim de biblio-
tecă publică din 1893), căreia i-a asigurat o subvenţie anuală de 2000 lei pentru
procurarea de cărţi, a conferenţiat în cadrul „Ateneului” local (înfiinţat în 1893), a
prevăzut anual în bugetul comunei câte 4500 lei, echivalentul a 9 burse pentru ele-
vii silitori. Părăseşte scena politică în ianuarie 1905, odată cu venirea la putere a
conservatorilor. La 21 aprilie acelaşi an, încetează din viaţă. În semn de recunoştin-
ţă pentru tot ceea ce a lăsat oraşului, străzii Călăraşilor (astăzi Colonel Ion Buzo-
ianu) pe care a locuit, precum şi Şcolilor nr. 4 de băieţi şi fete (actualmente Şcoala
generală nr. 8), li se atribuie numele său. În 1930, în faţa primăriei i se ridică un
bust (scos în 1952 şi reamplasat în 1977 în faţa Şcolii generale nr. 1), prin subscrip-
ţie publică, cu aportul dr. C-tin Angelescu, Ath. Cătuneanu, C. Garoflid, Justin
Stănescu, Traian Orleanu ş. a., modest omagiu adus primului cetăţean al urbei care,
în răstimpul de aproape două decenii, a gândit şi muncit pentru binele cetăţii.
A fost decorat cu ordinele „Steaua României”, în grad de ofiţer (8 august
1887), „Coroana României”, în grad de cavaler (10 mai 1897) şi comandor (2 iulie
1904). În anul 2018 a fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiu-
lui Buzău.
137
Constantinescu-Claps Constantin92 (20 februarie 1884-1961, Bacău), ge-

neral al armatei române, s-a născut la Beceni. Urmează Şcoala Militară de Artilerie
şi Geniu (1903 - 1905) şi Şcoala Superioară de Război
(1919 -1920). Sublocotenent în 1905, locotenent (1909),
căpitan în 1913, grad cu care ia parte la Campania din
1913, cu Regimentul 12 Artilerie şi la Campania 1916-
1918, fiind comandant de baterie şi divizion. Avansat
maior în 1917; decorat cu ordinul „Coroana României”
cu spade, în grad de cavaler; locotenent colonel în 1919
şi colonel în 1925.
A fost comandantul Regimentului 4 Artilerie Grea
(februarie 1925 - iulie 1933), al Brigăzii 7 Artilerie (au-
gust 1933-martie 1935). Avansat general de brigadă în
1935, general de divizie în 1939, general de corp de armată în 1942, a comandat
Diviziile 12 Infanterie (aprilie-octombrie 1937), 7 Infanterie (1937-1939), Corpul
X Armată (1939 -1941), Corpul XI Armată (1941), Armata a IV-a (1941-1943).
A luat parte la acţiunile militare de dezrobire a Basarabiei şi Campania din
Est. Demisionează din armată în 1943, în 1944 fiind avansat la gradul de general de
armată în rezervă.
A fost arestat la 15 august 1949, învinuit iniţial pentru legături cu foşti
membri ai P.N.Ţ. (în realitate era vorba de fiul său, Constantin Constantinescu), şi
apoi pentru participarea la Campania din Est (exterminarea unor prizonieri de răz-
boi). Eliberat la 1 septembrie 1949, rearestat la 17 septembrie 1951 şi încarcerat la
Văcăreşti. La 20 noiembrie 1954 a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani
degradare civică şi confiscarea averii, dar la insistenţele apărării, se administrează
noi probe, care-i dovedesc nevinovăţia, astfel că la 26 septembrie 1955, este elibe-
rat, prin sentinţa Tribunalului Suprem, Colegiul Penal.
Constantinescu-Monteoru Grigore93 (1831-30 decembrie1898), mare pro-

prietar, politician liberal, deputat şi senator. S-a născut la Târgovişte, ca fiul lui
Constantin şi al Anei (Anastasia) Stavride. Tatăl său, grec de origine, s-a născut în
Bulgaria, iar mama era de naţionalitate sârbă. De teama turcilor, familia se refugia-
ză în 1830 în Ţara Românească, la Târgovişte, iar din 1843 se mută la Brăila unde
s-au născut şi ceilalţi copii: Dumitru, Paraschiva, Pandele, Nae, Iordache şi
Evdochia. Îşi schimbă numele din Stavride în Constantinescu.
Vine în judeţul Buzău unde va subarenda terenuri şi puţuri de petrol la Săra-
ta. Se căsătoreşte în 1867 cu Elena Popa (Popescu) de numai 15 ani (1852-1928), a
doua din cele opt fiice ale pitarului Ghiţă Popa (Popescu) şi Ecaterinei (născută
Gheorghiu), care primeşte ca zestre 40 pogoane în moşia Stâlpu şi moşia Nucu. Îşi
92
Alex. Duţu, Fl. Dobre, op. cit. p. 82-93; Adrian Stroea, Marin Ghinioiu, Din elita Artileriei, Editura
Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012, p. 90-91.
93
Sărata Monteoru-schiţă de monografie, Buzău, 1995; Vasile I. Lipan Centenarul Staţiunii climate-
rice Sărata Monteoru, judeţul Buzău, Iaşi, 1996.
138
măreşte averea prin cumpărarea moşiei Tega, la poalele masivului Monteoru, fostă
proprietate a schitului Ciolanu, Căldăruşanca, Joseni, în total 1197,52 ha. Basil Ior-
gulescu94 indică însă 3500 ha din care 2500 pădure, 500 arabil, 250 vie, 42 livadă,
cât şi terenurile pe care se aflau puţurile de păcură. Poate fi socotit primul între-
prinzător care s-a ocupat de exploatarea petrolului cu
mijloace perfecţionate pentru acea vreme. Din 1880 este
singurul proprietar al exploatărilor de la Sărata
Monteoru, pe care în 1887 le concesionează consorţiului
austriac „Offenheim Singer” Co., din 1897 Societatea
„Steaua Română”.
A fost membru în Consiliul judeţean, deputat şi
senator de Buzău din partea P.N.L., membru în Comite-
tul de supraveghere şi administraţie al Gimnaziului „Tu-
dor Vladimirescu” împreună cu Iancu Marghiloman şi
Procopie Casotta. În 1892, era preşedintele Biroului di-
rigent al organizaţiei judeţene P.N.L. Buzău şi delegat în
Comitetul central P.N.L. A fost, totodată, unul din membrii comitetului de condu-
cere al Ligii Culturale, secţiunea Buzău, calitate în care, la 26 mai 1895, participă la
adunarea generală de la Bucureşti. Se numără printre iniţiatorii Comitetului pentru
cumpărarea de arme al judeţului Buzău, constituit la 1 august 1877 în scopul de a
sprijini acţiunile militare din Campania 1877-1878 prin colecte şi mai ales prin strân-
gerea de fonduri pentru cumpărarea de arme moderne (2000 de puşti Peabody).
Înfiinţează o rafinărie, gara Monteoru, un spital (conform dorinţei testamen-
tare, în 1904 ia fiinţă un spital la Pogoanele, Spitalul „Elena şi Grigore Monteoru”
cu 20 de paturi, care se întreţinea din subvenţia de 15000 lei lăsată de donatori). La
Monteoru ridică în 1888 o impozantă vilă, înconjurată de un imens parc dendrolo-
gic. Cunoscând valoarea terapeutică a izvoarelor din zonă, folosite empiric de să-
teni, cât şi rezultatele analizelor întreprinse de chimiştii Alfons Oscar Saligny
(1888 şi 1899) şi Constantin Istrati (1895), sfătuit de dr. Guyenot, medic la Aix les
Bains, începe, în 1892-1893, cu ajutorul arhitectului german Eduard Honzik, ridi-
carea primelor construcţii - un hotel cu 50 de camere, restaurant, instalaţii de tra-
tament etc., astfel că la 1 iulie 1895, are loc inaugurarea oficială a Staţiunii balnea-
re Sărata Monteoru, care în scurt timp avea să fie cunoscută şi recunoscută în ţară
şi în întreaga Europă. Grigore Monteoru a avut în vedere şi alte proiecte: o uzină
electrică, linie de tramvai de la gară până în staţiune ş.a., pe care însă nu le mai
poate materializa. Bătrân şi bolnav îşi face testamentul la 3/15 decembrie 1898,
prin care îşi împărţea întreaga avere, evaluată la cca. 8.000.000 lei (o sumă uriaşă
la acea dată) soţiei şi fiicelor sale. Moare la 30 decembrie 1898 la reşedinţa sa din
Bucureşti, Calea Victoriei nr. 129, fiind înmormântat în cavoul familiei de la Mon-
teoru (opera arhitectului german Eduard Honzik).
94
B. Iorgulescu, Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău, Bucureşti,
1892, p. 268.
139
Cosma Neagu95, general de securitate (7 aprilie 1925-13 martie 2007), fiul

lui Gheorghe (Ghiţă Bibicel) şi al Ioanei Cosma, s-a născut în comuna Padina. A
fost comandant al Direcţiei a III-a Contraspionaj a Securităţii.
În acestă calitate, a fost printre primii care a atras
atenţia că Mihai Pacepa este agent KGB, nu american.
Acesta este şi motivul pentru care lui Pacepa nu i s-a
acordat cetăţenia americană. Din cauză că medicul fa-
miliei Ceauşescu, Schechter, „s-a sinucis”, a fost înlocuit
şi a primit funcţii marginale. A fost comandant al Şcolii
de ofiţeri de Securitate de la Băneasa mai mulţi ani, apoi
trecut în rezervă. După trecerea în rezervă, a devenit
preşedintele executiv al ACR. În anul 1990, la înfiinţarea
SRI, Virgil Măgureanu l-a reactivat ca şef al Serviciului
de Inspecţii şi consilier al directorului, dar la scurt timp a
fost trecut din nou în rezervă. Este autor sau coautor al
mai multor volume pe teme de specialitate sau cu dezvăluiri din culisele securităţii:
Fapte din umbră (1975, cu Dumitru Marinescu); Să ne amintim de Cain, roman
(1981, cu Mihai Stan); Capcana din panou, roman (1981); La Săcele... linişte (ro-
man,1982); Cine l-a ucis pe Abel? (roman, 1984, cu Mihai Stan); Noaptea amăgirii
(1986); Culisele Palatului Regal (1990); Corola. Securitatea văzută din interior.
Pagini de memorii (1994); Cum a fost posibil? Cârtiţa Pacepa (1994, reeditare
2012); Dictatul de la Viena: 30 august 1940 (1996); Dominaţia comunistă: 1944-
1989. Contribuţia unor minorităţi „naţionale” la bolşevizarea României (1996);
Securitatea, poliţia politică, dosare, informatori (1998); De la iscoadă la agentul
modern în spionajul şi contraspionajul românesc (2001, în colaborare cu Ion
Stănescu, fost şef al Securităţii).
Costa-Foru Gh. Constantin (26 octombrie 1856, Bucureşti-15 august 1935,

Joseni), a învăţat la Pensionul „Schewitz” (1862-1864) şi la Colegiul „Sf. Sava”,
apoi a studiat la Heidelberg, în Franţa, la Colegiul „Sainte Barbé” şi la Dresda
(1872-1876), după care, din anul 1878, urmează Dreptul. Remarcabilă personalitate
a culturii româneşti, avocat şi deputat independent, ziarist şi publicist de mare ta-
lent, şi-a petrecut o parte din viaţă în comuna Berca, unde de altfel a şi murit96.
Politician deosebit, apreciat orator şi bun educator, manifestând o deosebită
grijă şi interes pentru tineret şi problemele acestuia, Constantin Gh. Costa-Foru a
îndeplinit şi funcţii în diplomaţie şi în administraţie, fiind ataşat diplomatic la Paris
şi subprefect la Comana-Vlaşca.
95
Wikipedia; www cnsas/documente/cadrele securităţii; Călin Mihăescu, România în faţa invaziei
(interviu cu generalul de Securitate Neagu Cosma din martie 1999), Wordpress, 28 iulie 2010.
96
Muzeul judeţean Buzău, fondul Gh. Gh. Costa-Foru, inv. 6857-6870: Florea Nedelcu, Florian
Tănăsescu, C. Gh. Costa-Foru - din viaţa şi opera unui mare democrat român, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1986.
140
A înfiinţat ziarele „Bucureşti” şi „Epoca”, revistele

„Scrisoarea săptămânii”, „Părerile unor spectatori”, „Revis-
ta copiilor şi tinerimii” (1913 - 1925). A colaborat la „Di-
mineaţa” şi „Adevărul” cu articole de mare curaj şi principi-
alitate. A condus, în perioada 1923-1929, ca secretar
general, „Liga drepturilor omului”, atras fiind de mişcarea
socialistă. S-a pronunţat împotriva războaielor, pentru con-
vieţuire paşnică cu naţionalităţile conlocuitoare, pentru des-
fiinţarea cenzurii şi libertatea presei.
În noiembrie 1925, sprijină organizarea Comi-
tetului de ajutorare de pe lângă Sindicatele Unite, iar în
iunie 1926 se numără printre iniţiatorii „Ligii contra terorii”. În acelaşi an, împreu-
nă cu alţi fruntaşi ai vieţii publice şi culturale româneşti, înfiinţează Comitetul de
iniţiativă pentru amnistie. În 1935 este ales preşedinte al Blocului pentru apărarea
libertăţilor democratice, calitate în care a militat pentru democraţie şi pace, înţele-
gere între naţiuni, drepturi şi libertăţi democratice, obiective pentru care s-a preo-
cupat până la moartea sa, survenită la 15 august 1935 (79 de ani).
În anul 1883 încearcă să facă afaceri cu petrol, după câţiva ani, în 1896, îm-
preună cu inginerul şi antreprenorul I. Lewicky, legalizând la Tribunalul Buzău
contractul de concesiune petroliferă pentru terenuri din moşia sa, Berca-Pâclele,
unde în anul 1898 sunt menţionate mine de petrol (primele exploatări sunt consem-
nate în anii 1867-1875)97. În 1890 importă utilaje din Galiţia, iar în 1891 a înfiinţat
o societate cu un capital de 800.000 lei. În anul 1896 primeşte autorizarea pentru a
efectua foraje, dar la 12 iunie încheie la Londra un contract cu George Lawson
Johnston şi Iulius Charles Prince, prin care le cedează dreptul de a explora, exploa-
ta şi extrage petrol din subsolul moşiilor sale Berca-Pâclele (312 ha), Pâclele -
Urlători (240 ha) şi Valea Petrei (40 ha), cât şi de pe cele 342 ha concesionate de la
Moşnenii Marchidani, Mărculeşti şi obştile clăcaşilor împroprietăriţi pe moşiile
Berca-Pâclele, Pâclele-Urlători şi cele ale mănăstirilor Berca şi Banu. Se concesio-
nau, totodată, rezervoarele de petrol cu toate accesoriile, instalate lângă gara Bu-
zău. Durata concesiunii: 5 ani pentru moşia Berca-Pâclele, 30 de ani pentru Valea
Petrei şi 25 ani pentru restul, pentru zece mii lire sterline aur, un drept în natură din
producţia brută de 40 % pentru primii 25 de ani, 10 % pentru următorii 25 de ani,
cât şi un împrumut de zece mii lire sterline, cu 5 % dobândă anuală, restituibil până
la 30 octombrie 1901. La 3 iulie 1899, cedează lui George Edwards dreptul în natu-
ră de 40 % pentru 50.000 acţiuni de un leu ale companiei „Berca Petroleum
Company Ltd.” şi reprezentarea sa în consiliul de administraţie al societăţii.
Din anul 1885 intră în publicistică şi politică. Un an mai târziu este implicat
în agitaţiile antiliberale, fiind arestat şi închis la Văcăreşti, împreună cu Nicolae
Filipescu şi Nicolae Fleva. De asemenea, a fost unul din fruntaşii francmasoneriei
97
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău, Secţia I, dosar 161/1896, 40/1898, 57/1898, 87/1898,
125/1898, 2/1908, reg. transcripţiuni, vol. IV/1899, nr. ordine 826/3iulie1899; fond Inspectoratul
Minier al judeţului Buzău, dosar 4/1908, 5/1909.
141
româneşti, membru al Lojii Masonice Redeşteptarea98.

Ca politician, a fost ales deputat în Colegiul II, din partea Partidului Conser-
vator, în anii 1889-1893, după care se retrage din viaţa politică şi intră în avocatu-
ră. A fost avocatul familiei Manciu în procesul de omucidere a prefectului Poliţiei
Iaşi - colonelul Manciu, împuşcat la 25 octombrie 1924 de către Corneliu Zelea
Codreanu, şeful Organizaţiei Garda de Fier. A fost şi apărătorul celor acuzaţi la
Tatar-Bunar, o mizerabilă înscenare a Cominternului pentru a justifica intenţiile
anexioniste ale sovieticilor.
Înainte de a muri, Constantin Gh. Costa-Foru a mărturisit: după ce m-am silit
înainte a fi un bun naţionalist, acum un bun patriot (…) să ajung a muri în pielea
unui bun european, cetăţean al Patriei pe care o întrevăd în speranţele mele: Pa-
tria Statelor Unite ale Marii Republici Europene.
Costache Paul s-a născut Ia 9 aprilie 1951 în comuna Movila Banului,

judeţul Buzău. După absolvirea Facultăţii de Medicină Generală din laşi în anul
1977, este numit la spitalul Mihăileşti unde lucrează până în 1980. În acel an, la 1
decembrie este transferat la Spitalul Pârscov. Este medic
primar, medicină internă, cu specializare şi competenţe şi
în endoscopie digestivă şi ecografie generală. Între anii
1990-1993 a îndeplinit funcţia de director al spitalului
din Pârscov. După 1989, pe lângă activitatea de medic de
spital a construit şi înfiinţat în comună un modern cabinet
medical şi un laborator, iar în Buzău un cabinet de ma-
mografie şi în colaborare cu alţi medici o policlinică în
Buzău, transformate în Centrul Medical Medinvest, unul
din cele mai mari centre medicale private din judeţul Bu-
zău, pe care îl administrează împreună cu soţia sa, Gabri-
ela Costache, de profesie jurist. In anul 2008, 2009, 2010,
2011, 2012, 2013, 2014, 2015 situându-se pe primul loc în judeţul Buzău în topul
afacerilor medicale.
Este fondator al Restaurantului „New Life”, inaugurat în ziua de 8 ianuarie
2012, cu misiunea de a promova alimentaţia vegetariană ca alternativă sănătoasă la
regimul de viaţă haotic. Iar în ziua de 25 mai 2018, împreună cu soţia, au inaugurat
Spitalul de Boli Cronice şi Îngrijiri Paliative, în localul fostului restaurant „Mile-
nium”, pe DN 2 E 85.
Prin calitatea serviciilor medicale prestate, prin comportarea faţă de pacienţi,
dr. Paul Costache a atras aprecierea şi stima acestora.
Coşerea Eminescu, comandor av. (r) dr. Buzoian prin adopţie, s-a născut la
7 noiembrie 1951 în localitatea Măneciu - Pământeni, judeţul Prahova. Studiile
primare şi gimnaziale şi le-a definitivat în localitatea de reşedinţă. A absolvit: 1967
98
Al. Gaiţă, art. cit., p. 8.
142
- 1970 Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”; 1970 - 1973 Şcoala Militară de Ofiţeri
de Aviaţie „Aurel Vlaicu”; 1974 - 1976 Academia Militară (Facultatea de Coman-
dă şi Stat Major, Secţia Aviaţie şi Apărare Antiaeriană); în
1978 Cursul de perfecţionare psiho-pedagogică, metodică
şi conducere a învăţământului militar; în 1982 Cursul post
academic în conducerea marilor unităţi şi unităţi de aviaţie
/Academia Militară; 1992 - 1997 Doctoratul în Ştiinţa Mi-
litară, Specializarea Arta Militară - Aviaţie; 1996 Cursul
post academic de perfecţionare în conducerea strategi-
că/Colegiul Superior de Stat Major (Colegiul de Război).
A îndeplinit pe linie de învăţământ între 1976 - 1988
funcţii de lector şef, şef catedră de tactică şi pregătire mili-
tară generală, locţiitor pentru învăţământ al comandantului
şcolii /Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlai-
cu”, pe linie de stat major; 1990 - 1995 şef de stat major al Institutului Militar de
Aviaţie „Aurel Vlaicu”; 1996 - 2000 şef de stat major al Şcolii de Aplicaţie a Avia-
ţiei Militare „Aurel Vlaicu” şi pe linie de comandă; 1988 - 1990 Comandant al Li-
ceului Militar „Tudor Vladimirescu; 1995 - 1996 Comandant de bază aeriană; 2000
- 2002 Comandant al Şcolii de Aplicaţie a Aviaţiei Militare „Aurel Vlaicu”.
A fost factorul dinamizator al îmbunătăţirii conţinutului ştiinţific şi practic-
aplicativ al planurilor de învăţământ şi programelor şcolare, precum şi al dezvoltă-
rii bazei militare a învăţământului de specialitate. A contribuit substanţial la ridica-
rea nivelului pregătirii pentru luptă în zbor şi la sol a personalului aeronautic.
Comandanţii şi eşalonul superioare i-au apreciat meritele, calităţile de foarte
bun organizator, dascăl şi comandant, precum şi pregătirea sa militară.
Ca o recunoaştere a aptitudinilor sale, a fost numit în diferite funcţii de co-
mandă. Pentru activitatea intensă depusă în anii cât a îndeplinit funcţii de răspunde-
re în şcoală şi pentru tot ce a gândit şi realizat în Şcoala Aripilor Româneşti, zbură-
torii, ofiţerii de stat major, cadrele didactice şi personalul tehnico-ingineresc îi
păstrează o vie şi frumoasă amintire.
În cei peste treizeci de ani cât a servit cu credinţă şi devotament aviaţia mili-
tară şi în special Şcoala Aripilor Româneşti de la Zilişte - Boboc, Buzău, a fost dis-
tins cu numeroase ordine, medalii şi diplome. A lăsat în urmă realizări care vor fi-
gura la locul cuvenit în filele istoriei şcolii aeronautice buzoiene.
Craifăleanu D. Aurel99 (1 august1884, Buzău-10 martie 1938), pionier al

Biochimiei româneşti, fiul unui magistrat originar din Transilvania, s-a născut la
Buzău, unde a urmat cursurile primare, secundare şi liceale, în anul 1904 absolvind
Liceul „Al. Hasdeu”. Licenţiat în ştiinţe fizico-chimice al Facultăţii de Ştiinţe din
Bucureşti (1909), doctor în ştiinţe al Universităţii din Berlin (1914), doctor în Chi-
99
G. Cocora, Figuri buzoiene…., f. 111-113; N. Peneş, Peronalităţi hasdeiene, Buzău, Editgraph,
2017, p. 96-98.
143
mie Biologică (1922). Lucrează trei ani ca asistent al prof. Dr. C. I. Istrati, din 1911
fiind beneficiarul unei burse de 5 ani a Casei Şcoalelor din fondul „Musicu”, pentru
a se specializa în Chimie Biologică. Are prilejul de a lucra 3 ani în laboratorul lui
Emil Fischer, socotit fondatorul chimiei biologice moderne. Îşi pregăteşte teza de
doctorat în laboratorul de Chimie fiziologică sub direcţia profesorului E. Sal-
kowski, a profesorului Neuberg, în laboratorul de Histologie sub Hertwig, în labo-
ratorul de Bacteriologie sub îndrumarea profesorului Fluge şi în laboratorul de Fi-
zică condus de profesorii Blasius şi Wehnelt. În anul 1924 obţine titlul de doctor în
Ştiinţe, teza susţinând-o la Facultatea de Filosofie din Berlin. Între anii 1914-1916
lucrează la Institutul de Fiziologie din Neapole, la sfârşitul perioadei fiind numit
directorul Laboratorului de Chimie Biologică de la Staţiunea Zoologică din
Neapole, unde va lucra până în 1920. În acelaşi an, este numit conferenţiar de chi-
mie biologică la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, în octombrie
1921 devine profesor suplinitor la Catedra de Chimie Biologică înfiinţată la această
facultate. În mai 1922 îşi trece examenele de docenţă în specialitatea Chimie biolo-
gică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Din 1 octombrie 1922
este numit docent şi conferenţiar de Chimie biologică la Universitatea Bucureşti. În
1925, lucrează patru luni la biblioteca şi la laboratorul de chimie biologică ale In-
stitutului „Pasteur” din Paris.
La revenirea în ţară înfiinţează un laborator de Biochimie la Facultatea de
Ştiinţe din Bucureşti, undea înfiinţat prima catedră de Chimie Biologică din Româ-
nia. Obţine titlul de profesor agregat, iar în anul 1936 devine titular. Ca profesor, îi
ajută din banii proprii, pe studenţii nevoiaşi sau cumpără substanţe pentru labora-
tor. Este autorul primului curs de chimie biologică pentru studenţi şi fondatorul
unui laborator modern de specialitate. Totodată, a iniţiat şi editat o revistă în do-
meniu, „Priorităţi în cercetarea biochimiei creierului”. În anul 2014 a fost declarat
Cetăţean de Onoare post mortem, al municipiului Buzău.
Craioveanu Vasile100, artist plastic, profesor de iconografie (6 septembrie

1940, Buzău-23 iunie 2010, Eforie). Inclus în catalogul
Maestri della ceramica moderne, Editrice Florenţa - Ita-
lia, a practicat atât sculptura cât şi pictura, fiind conside-
rat de către specialişti ca unul dintre maeştrii noştri ico-
nari.
Născut pe meleaguri buzoiene unde tradiţia sculp-
tării crucilor este foarte puternică. Şi tatăl său, Nicolae
Craioveanu, a practicat această meserie.
Artistul a absolvit Academia Naţională de Arte în
anul 1967, secţia Pictură monumentală, a profesorului
Costin Ioanid. Tot atunci are norocul s-o cunoască pe
100
Gabriela Bidu, Vasile Craioveanu şi arta plastică (interviu), în: „Cronica Română”, 23 martie,
2007.
144
Miliţa Petraşcu, figura legendară a artei noastre. Ea l-a îndrumat şi influenţat, i-a
format personalitatea. În anul 1968, la Sala Kalinderu, vernisează prima sa expozi-
ţie de ceramică pe care Miliţa i-o onorează cu prezenţa sa. Cu ea a colaborat la rea-
lizarea unor monumente funerare în Cimitirul Bellu: Bacovia, Panait Istrati, Dimi-
trie Gusti. De la ea a învăţat să facă ceramică şi sculptură. S-a specializat în arta
bizantină făcând studii în Grecia, care i-au desăvârşit tehnica icoanei. A fost profe-
sor de Iconografie la Academia de Artă Bucureşti şi iniţiatorul Salonului Internaţi-
onal de Icoane.
Începând cu anul 1970, când expune ceramică şi guaşă la Sala Kalinderu, are
numeroase expoziţii în diverse săli din Bucureşti unde este prezent atât cu pictură
cât şi cu ceramică, iar în anul 2009, sub genericul Maeştri şi discipoli, expune îm-
preună cu fiica sa, Paula Craioveanu, la Galeria „Gold Art”.
Pe lângă expoziţiile din ţară, a expus şi în Marea Britanie (1974, 1991, 1992
- pictură), Italia (1974 - ceramică, 1990 - pictură), Grecia (1981, 1982, 1983, 1984
- ceramică şi pictură; 1997, 1998 - pictură), Danemarca (1993 - pictură), Suedia
(1994, 1996 - pictură), Cipru (1998 - pictură). A realizat şi lucrări monumentale la
Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, mozaicul Muzica; la Casa de Cultură a Stu-
denţilor, plafon ornamental, vitralii, sgrafitto; la Biserica „Adormirea Maicii Dom-
nului” din Mizil, faţada şi mozaic. Lucrările sale sunt prezente şi postum în expozi-
ţii: la Muzeul Naţional al Satului (2017) şi la Biblioteca Naţională a României, cu
prilejul aniversării a 50 de ani de la absolvirea facultăţii a promoţiei sale (2017).
Crăciun Casian-Costică101, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Dună-

rii de Jos, s-a născut la 18 martie 1955, în satul Lopătari. După absolvirea cursuri-
lor primare şi gimnaziale (1962-1970), urmează Semina-
rul Teologic „Kesarie Episcopul”din Buzău (1970-
1975), Facultatea de Teologie din Bucureşti (1976-1980
- absolvită cu teza: Biserica - lăcaş de închinare în tâl-
cuirea principalilor scriitori bisericeşti şi patristici) şi
Universitatea de Ştiinţe Umane din Strasbourg (1981-
1984). Obţine doctoratul în Franţa cu teza: Icoana şi
frescele exterioare din nordul Moldovei. Încercare de
relaţie între ele (limba franceză, 400 p.), titlu echivalat
la Bucureşti în anul 1986. În anii 1975-1976 efectuează
stagiul militar, apoi, din 1980 devine profesor la catedra
I a Seminarului Teologic din Buzău.
Tuns întru monahism la Mănăstirea Ciolanu şi hirotonit diacon (20 decem-
brie 1980), iar la 21 decembrie 1980 este hirotonit ierodiacon la Catedrala Episco-
pală din Buzău, apoi ieromonah (10 noiembrie l985 - Catedrala Mitropolitană); hie-
rotesit protosinghel (1985) şi arhimandrit (1987). A funcţionat ca profesor la
101
Se numără între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru care CNSAS a
constatat colaborarea cu fosta Securitate (Wikipedia).
145
Seminarul Teologic din Buzău (1984-1985), asistent universitar la Facultatea de

Teologie din Sibiu (1985-1988), inspector patriarhal al şcolilor teologice şi asistent
universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1988-1990). I se încredinţează,
pentru scurt timp, conducerea Mănăstirii Antim din Bucureşti.
Este numit arhiereu-vicar cu titlul Gălăţeanul, la Episcopia Dunării de Jos,
cu reşedinţa la Galaţi (12 februarie 1990-1994) apoi, de la 12 iulie 1994, episcop
titular al Episcopiei Ortodoxe a Dunării de Jos, ales de Colegiul Electoral Biseri-
cesc şi instalat la 24 iulie 1994. A slujit peste hotare ca diacon slujitor la Capela
română din Baden-Baden şi a întemeiat Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din Stras-
bourg, unde a slujit (1981-1984). Este autor al unor studii, articole, recenzii şi pre-
dici publicate în: „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bisericii”, „Îndrumătorul
Bisericesc” (Buzău), „Telegraful Român” (Sibiu), „Călăuza Ortodoxă” (Galaţi) ş.a.
După 1990 este prezent la mai multe momente culturale, istorice şi misiona-
re semnificative, în oraşele Galaţi şi Brăila. A iniţiat şi binecuvântat ca patroni spi-
rituali, pe Sf. Andrei, la Galaţi şi pe Sf. Ierarh Nicolae, la Brăila. Totodată, după
1990, s-au reactivat Seminarul „Sf. Andrei” din Galaţi (1990), Şcoala de cântăreţi
din Galaţi (1991), Facultatea de Teologie-Litere din cadrul Universităţii Dunărea
de Jos (1993), o şcoală postliceală de învăţători, a îndrumat lucrările de restaurare a
catedralei, a pus bazele publicaţiei „Călăuza Ortodoxă”, a reprezentat Biserica Or-
todoxă Română la mai multe întruniri peste hotare.
Din 12 iulie 2002, Comisia CNATDU (Senatul Universităţii Dunărea de Jos)
din Galaţi îi acordă titlul didactic de profesor universitar în cadrul Facultăţii de Li-
tere, Istorie şi Teologie, Catedra de Teologie-Filosofie. În şedinţa de lucru a Sfân-
tului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 18-19 iulie 2009, s-a apro-
bat ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Dunării de Jos, alături de alte
episcopii din structura BOR.
A publicat peste 200 de articole şi studii, a susţinut comunicări în ţară şi stră-
inătate, a prefaţat peste 65 de cărţi şi a acordat numeroase interviuri. Este fondator
şi coordonator al publicaţiilor eparhiale „Călăuza ortodoxă” din anul 1990, şi al
volumului anual „Biserica - misiune şi slujire”, din anul 2000. Autor al mai multor
volume cu caracter religios cât şi de morală creştină.
În calitate de păstor al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a înfiinţat peste 300 de
parohii şi 5 protopopiate, a iniţiat şi susţinut construirea a peste 130 de biserici noi
şi a fondat sau reînfiinţat 11 mănăstiri şi un schit. Este iniţiatorul mai multor funda-
ţii şi asociaţii filantropice, implicat şi la conducerea activităţii unora dintre ele. Din
anul 1999 este preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice „Sfântul Vasile cel
Mare” din Galaţi, iar între anii 1999-2001 a fost preşedinte de onoare al Institutului
European de Ştiinţe Economice de pe lângă Universitatea Dunărea de Jos Galaţi. În
anul 2005 a devenit preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Creştin - Orto-
doxe „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, din Lacu Sărat, iar din anul 2006 este
preşedinte de onoare al Asociaţiei Medicilor Creştin-Ortodocşi „Sfinţii Doctori
Fără de Arginţi Chir şi Ioan” din Galaţi. Asociaţia Creştin - Ortodoxă „Panaghia” l-
a ales şi ea preşedinte de onoare, în anul 2009.
146
În anul 2000 a înfiinţat Ordinul „Crucea Sfântul Apostol Andrei” al Episco-

piei Dunării de Jos, precum şi distincţia „Vrednicia Andreiană”, care s-au acordat
mai multor ierarhi ortodocşi din ţară şi din străinătate, dar şi unor personalităţi cul-
turale. În anul 1989 a primit Ordinul „Sfânta Maria Magdalena” al Bisericii Orto-
doxe a Poloniei, iar în anul 1996 a fost distins cu Ordinul „Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel” al Mitropoliei Veria, Grecia. Patriarhul Bartolomeu I al Patriarhiei Ecume-
nice a Constantinopolului i-a conferit Ordinul „Sfântul Apostol Andrei”, în anul
1999. În anul 2000, în luna decembrie, a primit Ordinul „Voievod al Sfântului
Mormânt”, din partea Preafericitului Diodor, Patriarhul Ierusalimului. Preafericitul
Vladimir, Mitropolit al Kievului şi Întregii Ucraine i-a conferit, în anul 2010, Ordi-
nul „Sfântul Petru Movilă”, iar Patriarhia Română, Preafericitul Patriarh Daniel, i-a
acordat Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” (pentru ierarhi), în anul 2014.
În decembrie 2000, Preşedintele României l-a decorat cu Ordinul Naţional
Pentru Merit, în grad de Mare Ofiţer, pentru slujirea cu cinste, evlavie şi dragoste
de oameni a cuvântului lui Dumnezeu, iar Preşedinţia Republicii Moldova i-a acor-
dat Ordinul Naţional de Onoare, în anul 2010. Este Cetăţean de Onoare al munici-
piilor Galaţi şi Brăila, din anul 2001, şi al Municipiului Tecuci, din anul 2005.
Cristea Andi Lucian102, diplomat, politician. S-a născut în ziua de 5 ianua-

rie 1982, la Buzău şi a urmat cursurile actualului Colegiu Naţional „Mihai Emines-
cu”. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din
cadrul SNSPA (2000-2004), apoi a făcut studii postuni-
versitare de lungă durată în cadrul Universităţii Bucu-
reşti, la Centrul pentru studii euroatlantice, pregătire
economică şi administrativă (2004). A absolvit apoi cur-
surile de analiză şi consiliere economică ale Institutului
Diplomatic Român (2009) şi cursurile Universităţii de
Apărare „Carol I” din cadrul Colegiului Naţional de
Apărare (2013). Este membru PSD din septembrie 2004,
iar în perioada octombrie 2010-octombrie 2013, a fost
secretar executiv al Tineretului Social Democrat (TSD),
responsabil cu afaceri europene.
A fost expert în cadrul Biroului de presă al PSD (septembrie 2004-iunie
2009), expert parlamentar la Camera Deputaţilor (iunie 2005-decembrie 2007),
asistent parlamentar la Parlamentul European (decembrie 2007-decembrie 2008),
consilier parlamentar la Senatul României, Comisia pentru politică externă (ianua-
rie 2009-mai 2012), director de cabinet al ministrului în cadrul Ministerului Justiţi-
ei (mai-august 2012), director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
(august 2012-ianuarie 2014).
La 25 mai 2014 a fost ales europarlamentar pe lista PSD şi activează în Grupul
Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor. Este vicepreşedinte al Comisie pen-
102
Parlamentul European. Deputaţi europeni.
147
tru Afaceri Externe (AFET), preşedinte al Delegaţiei la Comisia Parlamentară de Aso-

ciere UE-Moldova (D-MD), membru în Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
(DEPA) şi membru al Conferinţei preşedinţilor de delegaţie (CPDE).
Cristescu Nicolae103, colonel, Regimentul 8 Dorobanţi Buzău (23 septem-

brie 1877-17 aprilie 1938, Buzău), fiul lui Mărgărit şi al Mariei, s-a născut la Bâr-
lad. Urmează şcoala primară la Tulcea şi apoi, din 1894, Şcoala fiilor de militari de
la Iaşi. Este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri (1897-1899), fiind repartizat ca
sublocotenent la Batalionul 4 Vânători.
În 1901 se transferă la Regimentul 33 Tulcea, iar în 1906, cu gradul de loco-
tenent, la Regimentul 10 Putna. Din 1911 este mutat la Regimentul 8 Dorobanţi
Buzău, unde va sluji până la 5 octombrie 1931, când este trecut în rezervă. A parti-
cipat la Campania din 1913 din Bulgaria şi apoi, începând cu 15 august 1916, la
Campania 1916-1918. Cu gradul de căpitan, în fruntea Companiei a 8-a din Batali-
onul II al Regimentului 8 Dorobanţi, ocupă satul Vama Buzăului, luând prizonieri
soldaţii unui batalion inamic. A luat parte la luptele din Dobrogea, fiind rănit la 6
septembrie 1916, când primeşte, pentru vitejia sa, ordinul „Coroana României”.
După ieşirea din spital, lucrează o vreme la Centrul de Instrucţie Râmnicu Sărat.
Avansat maior, este repartizat la Regimentul 5 Vânători, cu care ia parte la luptele
din Moldova. Înaintat la gradul de locotenent colonel la 1 aprilie 1920, revine la
comanda Regimentului 8 Dorobanţi Buzău. După trecerea în rezervă, în 1932, este
avansat colonel. Decorat cu medaliile „Carol I”, „Avântul Ţării”, „Crucea Come-
morativă 1916-1918”, cât şi cu ordinele „Coroana României” cu spade şi panglică
de Virtute Militară, în grad de cavaler şi ofiţer, şi „Steaua României”, în grad de
ofiţer.
Croitoru Corneliu104, finanţist, viceguvernator al BNR (12 mai 1934-2017,

Bucureşti), s-a născut în comuna Brăeşti, unde părinţii săi erau învăţători. Tatăl său
era fiu de ţărani din Brăeşti, dar mama era fiica învăţăto-
rului Ion Lupu din comuna vecină, Bozioru, numele său
fiind legat de înfiinţarea şcolii din localitate.
Urmează şcoala primară şi primele două clase
gimnaziale la şcoala din Bozioru, unde părinţii se muta-
seră în anul 1940, probabil din cauza războiului, tatăl
urmând să fie concentrat. În clasa a VII-a de gimnaziu,
părinţii îl înscriu în clasa a III-a (echivalentul clasei a
VII-a), la Liceul „B. P. Hasdeu”, al cărui elev va fi până
la absolvire, în anul 1951, cu un an mai devreme decât
colegii săi. Când era elev în clasa a X-a, tatăl său este
103
„Vocea Buzăului”, XIV, nr. 13 din 20 aprilie 1938.
104
Silvia Herghelegiu, Corneliu Croitoru... (interviu), „Opinia”, 12 mai 2013; Idem, Fostul vicegu-
vernator al Băncii Naţionale, Corneliu Croitoru, cetăţean de onoare al comunei Bozioru, Opinia, 23
iulie, 2013.
148
arestat de Securitate şi condamnat la 3 ani de închisoare. Pentru a preîntâmpina

eventualele neplăceri care ar fi putut urma, se hotărăşte să se pregătească în acelaşi
timp şi pentru clasa a XI-a şi să susţină examenul. După absolvire, nu se înscrie
imediat la facultate, ci preferă să fie profesor suplinitor de limba română (erau pu-
ţini profesori) la şcolile din Pârscov (1951/1952) şi Cozieni (1952/1953).
După mai bine de doi ani de detenţie, tatăl se întoarce acasă, iar el, la îndem-
nul unei rude care absolvise aceeaşi facultate, dă examen la Institutul de Ştiinţe
Economice şi Planificare, Facultatea de Finanţe şi Credit. A absolvit în anul 1957,
cu Diplomă de merit, şi este repartizat, prin concurs, la Administraţia Financiară a
Capitalei, raionul 23 August. După preluarea activităţii de urmărire şi control a ve-
niturilor de stat de către BNR de la Ministerul Finanţelor, filiala 23 August trecea
în subordinea acestei instituţii, împreună cu personalul, începând cu anul 1959.
Aici este inspector timp de doi ani, apoi este promovat la Centrala BNR, Direcţia
executării de casă a bugetului de stat, căreia îi reveneau sarcinile şi respon-
sabilităţile în domeniul veniturilor de stat (între timp fusese revizuit procesul tatălui
său şi era achitat, iar în anul 1966 devenise chiar membru PCR). În anul 1968 este
promovat în funcţia de director adjunct al Direcţiei de revizie, căreia îi reveneau
atribuţiile de control asupra tuturor activităţilor desfăşurate de sucursale şi filiale.
După încă aproximativ doi ani, este promovat director în Direcţia de coordonare şi
sinteză ale cărei sarcini principale constau în elaborarea, în colaborare cu organele
Comitetului de Stat al Planificării, Ministerului Finanţelor şi cu cele ale băncilor
specializate, a proiectului planului de credite centralizat pe economie şi urmărirea
realizării acestuia, precum şi a normelor metodologice privind creditarea pe termen
scurt şi deconturile economiei.
La 22 august 1982 este transferat la Centrala Industrială de Utilaj Tehnologic
şi Material Rulant Bucureşti (cauza se pare să fi fost tot dosarul tatălui), unde va lu-
cra până în martie 1990, când este rechemat în conducerea BNR, ca director al acele-
iaşi direcţii din care fusese scos în 1982. Totodată i s-a redat şi calitatea de membru
în Consiliul de Administraţie şi cea de membru al biroului executiv al acestuia. Când
Mugur Isărescu devine guvernator al BNR, îi propune colaborarea, ca viceguverna-
tor, şi acceptă În ziua de 4 septembrie 1990 este numit viceguvernator de către Gu-
vernul României, iar din anul 1991, când este validat de Parlament, şi până în de-
cembrie 1998, când expiră mandatul, va ocupa această funcţie. Printre atribuţiile sale
era şi aceea de a asigura necesarul monetar al ţării. Apoi a condus Banca de Investiţii
şi Dezvoltare a controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.
În anul 2012 a participat la aniversarea a 145 de ani a Colegiului Naţional
„B. P. Hasdeu” şi a 100 de ani de la naşterea hasdeianului George Emil Palade, iar
în anul 2013, Primăria comunei Bozioru l-a declarat Cetăţean de onoare.
Cupcea Z. Nicolae105, profesor universitar, fost decan al Facultăţii de Auto-

matică şi Calculatoare, s-a născut la 15 noiembrie 1943, în Chişinău, Republica
105
149
Moldova. A urmat, la Buzău, şcoala primară şi gimnaziul (1949-1957), Liceul „B.

P. Hasdeu” (1957-1961) şi apoi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din
cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (denumirea actuală, Universitatea Po-
litehnica), specializarea ingineri fizicieni, şef de promoţie cu media generală 9,89
(inginer-electronist, 1961-1966). Şi-a susţinut doctoratul la Facultatea de Automa-
tică (1980), cu o teză din domeniul transmiterii de date
numerice de viteză mică, obţinând titlul de doctor inginer
în electronică. A urmat cursuri de specializare în micro-
electronică la LETI/CEN Grenoble, Franţa, cu o bursă
UNESCO (1969-1970).
După absolvire, este asistent (1966-1969) la cate-
dra Dispozitive, Circuite şi Aparate Electronice, de la
Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii; asistent
(1969-1973) şi şef de lucrări (1973-1990) la catedra de
Calculatoare de la Facultatea de Automatică şi Calcula-
toare din Universitatea Politehnică din Bucureşti; confe-
renţiar (1990-1992) la catedra de Automatică şi Calcula-
toare; profesor (1992-prezent) la catedra de Calculatoare de la Facultatea de Auto-
matică şi Calculatoare. Principalele cursuri predate: Dispozitive şi circuite electrice
(din 1973), Circuite integrate digitale (din 1984), Structura circuitelor digitale (din
1992), toate la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Autor a numeroase cărţi
manuale, culegeri de probleme, îndrumare de laborator, publicate în edituri centrale
sau la Universitatea Politehnică Bucureşti.
A efectuat activităţi de cercetare ştiinţifică în domenii ca: modelarea dispozi-
tivelor semiconductoare (modelul „Cupcea” al tranzistorului MOS), simularea şi
proiectarea circuitelor electronice liniare şi digitale, proiectarea şi realizarea de
echipamente electronice din diferite domenii, transmiterea datelor numerice, studi-
ul controlului nedistructiv al materialelor, aparatură medicală, studiul vibraţiilor
agregatelor energetice. Rezultatele au fost incluse în articole şi comunicări prezen-
tate la congrese şi conferinţe în ţară şi în străinătate. Posesor a 16 brevete de inven-
ţie, a realizat 30 contracte de cercetare ştiinţifică, a întocmit numeroase rapoarte de
cercetare ştiinţifică şi a participat la simpozioane ştiinţifice etc. Pentru activitatea
didactică şi ştiinţifică a primit numeroase premii şi distincţii, între care şi premiul
„Traian Vuia” al Academiei Române (1981). Membru al IEEE, ACM şi al Acade-
miei de Ştiinţe din New York. Membru în Consiliul Ştiinţific al IMT Bucureşti.
Expert pentru evaluare contracte de cercetare la ANSTI, CNCSIS şi Acade-
mia Română, responsabil al subcomisiei programul RELANSIN, membru în comi-
tetele de program şi de organizare la numeroase conferinţe şi simpozioane interne
şi internaţionale, participant la programe internaţionale Tempus, Socrates, Leonardo.
Din 1996 până în 2004 este decan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi
membru al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti.
150
D
Damian Titi106, profesor, scriitor, publicist, fiul lui Ion şi al Stelei (fostă
Boerescu), s-a născut la 5 august 1945, în satul Muscelu-Cărămăneşti, comuna
Colţi. A urmat cursurile primare în satul natal (1952-
1956), elementare la Bozioru (1956-1959), Şcoala Peda-
gogică Experimentală Mixtă din Buzău (1959-1965),
avându-l ca diriginte pe profesorul Petre Cucu, iar printre
colegi pe scriitoarea Passionaria Stoicescu şi sociologul
Lazăr Vlăsceanu, Facultatea de Limba şi Literatura Ro-
mână (1966-1970) din cadrul Institutului Pedagogic Ora-
dea. După armată se transferă la Institutul Pedagogic din
Galaţi, unde va urma anii al III-lea şi al IV-lea, în anul
1970 absolvind Facultatea de Filologie din cadrul acestei
instituţii de învăţământ. Va continua la Universitatea Bu-
cureşti, unde se înscrie în anul 1971 pentru diferenţe, iar
în anul 1975 devine absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din ca-
drul acesteia, cu o lucrare de licenţă despre Damian Stănoiu, îndrumător fiind pro-
fesoara Elena Zaharia Filipaş.
A fost învăţător în comuna natală (1964-1969), profesor de Limba şi literatu-
ra română la şcoala din Muntenii-Buzău (1969-1975), apoi la Jilavele (1985-1987),
ambele din judeţul Ialomiţa, Din 1988, s-a transferat, prin concurs, pe acelaşi post,
la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Urziceni. Şi-a obţinut definitivatul (1969),
gradul II (1979) şi gradul I (1987), cu lucrarea: Aspecte particulare ale interpretă-
rii textelor folclorice în manualele şcolare.
A debutat în anul 2001, în „Tribuna literar-artistică şi culturală” (Slobozia),
cu nuvelele. Fiara, Pepenele galben şi Proces-verbal. Din anul 1992 a publicat în
mai multe ziare şi reviste din judeţele Ialomiţa şi Buzău, dar şi din alte judeţe. Este
şi redactor-şef adjunct al revistei „Helis” din Slobozia.
Face parte din Colectivul de redacţie al Almanahului „Renaşterea buzoiană”
(din 2007), fiind redactor responsabil al volumului Dor de spaţiu (2002), în care s-
au publicat creaţii literare ale elevilor Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Urzi-
ceni, la aniversarea a 50 de ani de la înfiinţare.
Invitat al unor emisiuni culturale la posturi de radio şi televiziune locale şi
naţionale, scrie cronici pentru toate publicaţiile la care colaborează, a prefaţat mai
multe volume, ale unor scriitori, pentru activitatea sa fiind recompensat cu o serie
de distincţii şi diplome de onoare, de excelenţă, de merit, oferite de instituţii admi-
nistrative, culturale sau de învăţământ.
În anul 2005 a debutat şi editorial, cu romanul Fagul, apărut la editura bucu-
reşteană Bizantinia, pentru care a fost distins cu Premiul special al juriului la a
XXV-a ediţie a Concursului de creaţie „Liviu Rebreanu” de la Bistriţa din anul
2006. În anul 2008 apare romanul Umbra, onorat cu Premiul Uniunii Scriitorilor,
Filiala Galaţi-Brăila, iar în anul 2009 şi Premiul „Radu Petrescu” al Societăţii
106
Date din memoriul pentru acordarea titlului de Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău.
152
Scriitorilor Târgovişteni. În anul 2009 publică volumul de eseuri Fascinaţia fasci-

naţiei, premiat de Fundaţia Academică Dacoromână în anul 2010, iar doi ani mai
târziu, în 2011, va publica romanul Norul, dar şi un volum de cronici de întâmpina-
re, Fidelitatea lecturii. În anul 2013 a alcătuit antologia critică Scriitori din Zodia
Helis şi a publicat un nou volum de proză Cronicile Muscelenilor. Tot în anul 2013
a publicat primul volum al trilogiei Muscelenii pentru care a primit Premiul pentru
proză la Festivalul internaţional „Antares”, Galaţi, 2014, a fost nominalizat la Ma-
rele Premiu al Uniunii Scriitorilor la FestLit, Cluj-Napoca, 2014 şi a fost distins cu
Marele Premiu la Concursul Naţional de Literatură „V. Voiculescu” în anul 2014.
Tot în anul 2014 publică o monografie despre Passionaria Stoicescu intitulată Dia-
logul vârstelor şi romanul Judecătorul de suflete despre care are dubii dacă să-l
considere „un roman al formării unui dascăl (copilărie, adolescenţă, tinereţe, matu-
ritate, pensionare) sau o suită de povestiri care să ilustreze experienţa, adică trece-
rea sa prin şcoală”. În anul 2015 îi apar volumele Tablouri în oglinda sufletului:
pagini jurnalistice şi Interioare de conştiinţă, pagini de critică, iar în 2016 publică
un nou volum din seria Muscelenilor intitulat Ruina. În anul 2018 apare volumul
Călător, note de călătorie, după cum o spune şi titlul.
Titi Damian este membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni şi membru al
Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est. De-a lungul bogatei sale cariere
didactice a obţinut numeroase diplome de excelenţă şi titluri: Profesor evidenţiat în
anul 1987; Diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I, în 2007; Diplomă de Excelenţă din
partea Liceului Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, 2008; Diploma de Excelenţă în
Învăţământ, 2011; Diplomă de Excelenţă în Cultură acordată de Primăria Urziceni
în anul 2013. Din anul 2015 este Cetăţean de onoare al municipiului Buzău.
Dan Dumitru107 (14 iulie 1890-4 decembrie 1978), profesor de geografie,

primul globe-trotter român, fiul Mariei şi a lui Tudorache Dan, cântăreţ bisericesc şi
agent sanitar, s-a născut la Buhuşi. Urmează cursurile şcolare în oraşul natal, liceul la
Brăila şi Facultatea de Geografie la Paris (1907-1910).
Profesor de geografie la licee din Brăila şi Buzău, partici-
pant la Campania 1916-1918.
În perioada 1910-1916, 1923, împreună cu alţi trei
studenţi români aflaţi la studii la Paris (Gheorghe
Negreanu, Alexandru Pascu şi Paul Pârvu), ia parte la
concursul organizat de Touring Club de France, fiind
singurul din cei 250 de concurenţi, care a finalizat ocolul
lumii pe jos (conform regulamentului). A străbătut 5
continente, 74 de ţări, peste 1500 oraşe, în total 100.000
de km., pe parcursul a 2200 de zile, folosind 497 perechi
107
G. Cocora, Figuri buzoiene….f. 122; documente originale, obiecte personale, plachete, medalii, la
Muzeul jud. Buzău, inv. 15470-15673); Val. Tebeica, Români pe şapte continente, Ed. Sport Turism,
Bucureşti 1975; Silviu Neguţ, Dicţionar de exploratori şi călători. Căutători de noi tărâmuri, Editura
All, Bucureşti, 1997.
153
de opinci şi 28 costume naţionale. Peripeţiile călătoriei au fost relatate personal, cu

prilejul nenumăratelor întâlniri cu grupuri de elevi, militari etc., sau au făcut obiec-
tul capitolelor unor lucrări geografice. În anii 1923, 1927 şi 1930, a mai călătorit în
Italia şi Elveţia.
Cu sănătatea afectată de călătorie, Dumitru Dan a fost respins la vizita medi-
cală pentru mobilizarea în armată, el înrolându-se în război ulterior, ca voluntar. A
activat timp de trei luni la Buzău, în Divizia a V-a Buzău (Regimentul 8 Infanterie
Buzău), apoi s-a retras cu armata la Iaşi, fiind secretar-interpret asimilat ca ofiţer pe
lângă Marele Cartier General, la Biroul 2 Contrainformaţii. Pentru serviciile adu-
se a primit „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”. În timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial s-a refugiat cu familia în judeţul Vrancea, a revenit la Ba-
cău, iar în 1950, înainte de a se stabili la Buzău, a stat o vreme şi la Mizil, de teama
arestării, deoarece comuniştii i-au naţionalizat hotelul.
După primirea premiului, în 1923, în capitala Franţei, revenit în ţară, de-
acum profesor de geografie, Dumitru Dan a devenit un neobosit conferenţiar, obţi-
nând şi în acest domeniu un record: prezenţa de peste 2.000 de ori în mijlocul as-
cultătorilor din diferite localităţi rurale sau urbane ale României, unde a vorbit des-
pre „excursia” sa şi a prietenilor săi. Dumitru Dan este primul globe-trotter român,
singurul din lume care a parcurs pe jos 100.000 de km. de-a lungul şi de-a latul
pământului, ispravă pentru care a primit titlul de „campion mondial pentru înconju-
rul Pământului pe jos” şi a fost înscris în Guiness Book of World Records în 1985.
În ultimii ani ai vieţii a locuit într-o garsonieră dintr-un bloc de pe Bd-ul Lenin nr.
38, unde a şi decedat la vârsta de 90 de ani. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor,
unde strănepotul său, profesor de Marketing la Universitatea „Ovidius” din Con-
stanţa, i-a ridicat un frumos monument, demn de renumele lui Dumitru Dan (în
locul crucii de matal pe care abia se mai observa scrisul). A fost dezvelit în ziua de
30 octombrie 2017, în prezenţa oficialităţilor locale şi ale judeţului. Iar povestea sa,
pe scurt, este imortalizată pe un panou care străjuieşte Calea Eroilor, inaugurată la
17 mai 2018, în cadrul unui grandios ceremonial militar. A fost declarat Cetăţean
de onoare post-mortem al municipiului Buzău.
Dimache C. Constantin, aviator, s-a născut la 6 ianuarie 1915, în comuna

Bozioru din judeţul Buzău unde a făcut şi clasele primare.
A urmat cursurile Şcolii de Subofiţeri Naviganţi de Aviaţie
şi a luat parte la războiul pentru recuperarea Basarabiei,
ocazie cu care a doborât 3 avioane sovietice, deşi a pilotat
un avion demodat. În perioada anilor 1943-1944 a executat
16 misiuni, luând parte la luptele pentru apărarea Capitalei
şi a zonei petrolifere, unde a doborât 3 avioane: un „Libe-
rator”, un „Mustang” şi unul „Lightning”, împreună cu
celula cu care executa misiunea. Adjutantul aviator erou a
fost apreciat ca un pilot temerar şi un luptător încercat, un
coechipier cu cel mai dezvoltat spirit de camaraderie.
154
În 10 iunie 1944, când americanii au trimis asupra României 250 avioane

bifuselate „Lightning”, care trebuiau să distrugă Rafinăria Româno-Americană de
la Ploieşti şi baza Grupului 6 Vânătoare, de lângă Bucureşti, au reuşit să lovească
numai rafinăria, deoarece de la Popeşti-Leordeni s-au ridicat aviatorii Grupului 6
Vânătoare, care au doborât aproape zece dintre acestea, obţinând tot atâtea victorii.
Una dintre acestea i-a aparţinut adjutantului av. Constantin C. Dimache.
Atacurile aeriene americane împotriva României au fost reluate în 23 iunie
1944, când 500 dintre avioanele lor, la ora 9.02 erau deja la Dunăre. Acest bom-
bardament a făcut ravagii la Ploieşti şi Giurgiu. Replica aviatorilor noştri din Gru-
pul 6 Vânătoare a fost pe măsura posibilităţilor lor, pierzând 3 dintre camarazii lor.
Unul dintre aceştia a fost adjutantul av. Dimache care, deşi s-a bătut ca un erou, a
fost copleşit de inamic, căzând cu avionul în flăcări, lângă comuna Lilieci, din fos-
tul judeţ Vlaşca.
A cântat foarte bine la chitară şi mandolină, multe din melodiile lui fiind pre-
luate şi cântate de Gică Petrescu, aşa cum a fost Costică, Costică, fă lampa mai
mică. Talentat cum a fost, după război urma să facă parte din trupa marelui Con-
stantin Tănase, de la „Cărăbuş”.108
Dincă Dumitru-Ion109, scriitor, publicist, s-a născut la 15 iulie 1949, în co-

muna Clondiru, raionul Mizil, actualmente comuna Ulmeni, jud. Buzău. Din 1968
este profesor de limba şi literatura română şi de limba
franceză la Şcoala generală din Lapoş, jud. Prahova, con-
comitent urmând cursurile fără frecvenţă ale Facultăţii de
Filologie. Renunţă în anul al III-lea şi dă concurs de ad-
mitere la nou înfiinţata Facultate de Ziaristică pe care a
absolvit-o în 1974.
În anul 1977 obţine o bursă şi urmează cursuri de
limbă şi civilizaţie franceză la Antibes, Franţa (singurul
român şi singurul cursant din fostele ţări socialiste), iar
între anii 1988-1989, cursuri postuniversitare la Acade-
mia de Studii Economice Bucureşti;
Lucrează în presă din august 1969 la ziarul „Viaţa
Buzăului”, corector, apoi redactor la secţia probleme cetăţeneşti din anul 1978 este
corespondent special al ziarului „Scânteia tineretului”, din decembrie 1989, publi-
cist comentator la cotidianul „Tineretul liber”, iar din septembrie 1993 corespon-
dent special al Agenţiei naţionale de ştiri Agerpres.
Debutează în Cenaclul „Al. Sahia” în 1965, iar în presa scrisă în 1966, la
„Poşta literară” din revista clujeană „Tribuna”. Adevăratul debut are loc în 1968 în
108
Memoriul original al adjutantului aviator Dimache C. Constantin, Arhivele Militare Piteşti, Fond
„Memorii Bătrâni”, vezi şi Daniel Focşa, Destinul unui pilot de vânătoare, Editura Europeană, 2010, p.
60-62 şi Tudor Vasile, Războiul aerian din România, Editura Tiparg, Piteşti, 2006, p. 171, 186, 181.
109
Date transmise personal; Alex. Oproescu, op. cit., p. 117-118; Aurel Sasu, op. cit., p. 495;
Wikipedia şi presa locală.
155
pagina literară a ziarului „Viaţa Buzăului” fiind girat de Mircea Ichim. Debut editori-
al cu volumul „Marea de voievod a bărbatului”, versuri, Editura Litera, Bucureşti.
În studenţie a frecventat Cenaclul „Nicolae Labiş”, patronat de Uniunea
Scriitorilor. Publică versuri şi reportaje în majoritatea revistelor literare cu precădere
în „Contemporanul”, „Amfiteatru” şi „Luceafărul”. Este membru al Uniunii
Scriitorilor.
A publicat: „Marea de voievod a bărbatului”, poezii, 1976; „Piramidele Bă-
răganului” reportaje, 1983 (premiul acordat de UTC pentru publicistică, alături de
Areta Şandru, Gabriel Chifu şi alţi şapte colegi din generaţia sa); „Locul de lângă
inimă”, reportaje, 1984; „Nevăzuta faţă a Tezaurului de la Pietroasa”, publicistică-
eseuri, 1985 (premiul ziarului Scânteia tineretului), „Mai mult decât dragostea”,
roman, 1988; „Arhipelag”, versuri, 1989;. „Odobescu, fatalitatea operei”, investi-
gaţii documentare 1995; „Dosar Moromeţii II”, investigaţii documentare, 1996;
„Tratat de graţiere provizorie”, versuri, 1998; „Biblice” , versuri, ediţie bibliofilă
de autor, 1999; „Rugile”, poeme; „Secunda şi riscul”, publicistică, 2004; „Scriitori
buzoieni de azi”, jurnal de lector, 2005; „Arborele manuscris”, poeme, 2005; „Scri-
itori buzoieni de azi”, jurnal de lector, ediţia a II-a, 2007; „Din poiana lui Iocan, în
Agora Căldărăştilor”, 2007; „Arheopterix”, 2008; „Consideraţii asupra literaturii
buzoiene contemporane” (2 volume), 2009; „Caietul de dictando”, 2010; „Arborele
manuscris”, Opera Omnia, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013; „Conspiraţia îngeri-
lor”, versuri, 2014; „Lotca lui Iov”, versuri, 2014 (Marele premiu la concursul de
creaţie literară „V. Voiculescu”, 2015); „Reporter pe frontul din Transnistria”,
2014; „Prinţul captiv”, 2016; „Imposibila întoarcere în Poiana lui Iocan”, eseu
evocare Marin Preda, 2017; „În linia întâi pe frontul din Transnistria”, 2018; „Ne-
văzuta faţă a Tezaurului de la Pietroasa”, 2018. La Târgul de Carte „Gaudeamus”
şi-a lansat volumul de versuri „Lagărul şoimului”. Este inclus în „Antologia Cente-
nar” lansată tot la „Gaudeamus”. Nepoţilor săi, Tomiţă şi Cezi, le-a dedicat până
acum opt volume, în care eroii sunt chiar cei doi puşti în „raiul de la Gura Milii”.
A îngrijit ediţiile: „Trage laşule”, carte despre eroul Bogdan Stan căzut în
Revoluţie la Televiziunea română, 1990, Bucureşti; „Istoria paraşutismului militar
din România”, cuvânt înainte, note introductive, aparat critic, 1997; „Scrisorile” de
M. Eminescu, ediţie îngrijită, cuvânt înainte, note, 2000.
Redactor responsabil şi iniţiator al revistei „Carnet literar” 1997-1998; re-
dactor la „Renaşterea Culturală”. Din anul 1990 se implică şi face parte din juriul
tuturor ediţiilor Concursului Naţional de Literatură „V. Voiculescu”.
Grupaje de poeme i-au fost traduse în Rusia, Franţa, Bulgaria, Belgia, Cana-
da, Germania, Ungaria, America de Sud. Este Cetăţean de onoare al municipiului
Buzău 2005. A primit şi titlul de Om al anului 2010, titlu conferit de Consiliul local
al municipiului Buzău, iar prin Hotărârea Consiliului Judeţean din 28 septembrie
2018, a fost declarat Cetăţean de onoare al judeţului Buzău. Este unicul nominali-
zat, dintre cei cinci candidaţi, la Premiul Academiei Române pentru literatură pe
anul 2016 pentru volumul de versuri „Prinţul captiv-epistole de la Elsinore”.
156
Dinescu Gheorghe110, inginer, coleg de şcoală cu Henri Coandă (1886-

1972), s-a născut în satul Glodeanu-Siliştea. Au învăţat împreună la Liceul „Sf.
Sava” (1896-1897) între ei legându-se o trainică prietenie pe care numai sfârşitul
timpuriu al lui Dinescu avea s-o curme la Paris, în anii primelor tinereţi.
În lipsa unor date despre copilăria şi adolescenţa lui Gheorghe Dinescu, ne
vom folosi de amintirile lui H. Coandă care, ori de câte ori avea prilejul, făcea refe-
riri la prietenul său cel mai apropiat: copil al satului, purtând în el întreaga inteli-
genţă nealterată a unor străbuni anonimi. Gh. Dinescu i-a fost prieten de joacă,
povestiri, născociri tehnice şi coleg de studii. Călit în lupta cu greutăţile vieţii,
acesta a fost un exemplu pentru bucureşteanul Coandă, care recunoaşte cu fran-
cheţe: Lângă Dinescu am învăţat să lupt şi mai ales să ştiu aştepta, să nu mă las
doborât nici de oameni, nici de întâmplări … întotdeauna dârji pe poziţie.
Cei doi, împreună cu fraţii Nicu şi George Capşa (aceştia vor învăţa să pilo-
teze) şi fratele mai mic al lui Coandă, Petre, au format un quintet pe care mai târziu
îl găsim şi la Liceul Militar din Iaşi. În timpul şcolii a dovedit disponibilităţi pentru
toate materiile de studiu, la care obţine numai note mari, inclusiv la limba franceză,
comparativ cu mulţi dintre colegii săi care vorbeau limba din familie. A urmat, ală-
turi de prietenii săi, Liceul Fiilor de Militari de la Iaşi, deoarece avea capacitate
didactică şi era un elev deosebit, dar mai ales ca urmare a intervenţiei generalului
Constantin Coandă (1857-1932), convins că prin gestul său deschidea calea unui
copil de ţăran, un elev cu însuşiri excepţionale: printre fruntaşi la concursul de
admitere în Liceul Militar de la Iaşi, premiant apoi în acest liceu militar, student la
Politehnica din Paris şi inginer cu bune începuturi în tehnica din Franţa. Din nefe-
ricire, sfârşitul acestui om valoros a venit timpuriu, în locul unei afirmări ingine-
reşti rămânând doar o piatră funerară într-un cimitir din Paris cu inscripţie fran-
ceză, în jurul unui nume păstrat şi acolo neaoş românesc: l’inginiéur Gh. Dinescu.
Coandă îşi aminteşte de plimbările duminicale în Cişmigiu şi la Şosea, de
bătăile cu flori care uimeau pe băiatul de la ţară, de concertul de la Teatrul Naţio-
nal, susţinut de George Enescu, cu câţiva ani mai în vârstă decât ei. La Iaşi, în lun-
gile plimbări prin grădina de la Copou, discutau mai ales despre tot felul de maşini,
de născociri, de proiecte. Între multele lor idei, s-au gândit să inventeze o maşină,
o unealtă mecanică … care să uşureze truda omului pe ogoare. Pornind de la prin-
cipiul morii de vânt, au conceput o combină care s-a dovedit precursoarea maşini-
lor agricole apărute mult mai târziu: un plug şi o secerătoare acţionate de vânt.
Datorită pasiunii lor pentru tehnică, la Iaşi şi-au făcut un nou prieten, pe lo-
cotenentul Ion Papană, profesor ajutor la şcoala unde învăţau cei doi. Coandă,
Dinescu şi fraţii Capşa erau abonaţi la Revue de Mathèmatiques ce apărea la Paris
şi au rezolvat toate problemele de matematică, în cadrul unui concurs organizat de
revista pariziană. Au primit ca premiu cărţi de matematică şi fizică.
110
V. Firoiu, Din nou acasă… convorbiri cu Henri Coandă, Editura Tineretului,Bucureşti, 1969, p.
56-87, 210-211.
157
La Paris, unde au urmat studiile universitare, l-au cunoscut şi pe buzoianul

Nicolae Vaschide, medic, biolog, filozof, psiholog cu o valoroasă activitate publi-
că, conferenţiar la Sorbona, şi colaborator apropiat al savantului francez Alfred
Binet. Soţia lui Vaschide, fiica chirurgului moldovean Zamfirescu, profesor la
Universitatea din Iaşi, şi-a trecut doctoratul în Litere, fiind prima româncă doctor la
Sorbona.
Dinu Bogdan Marius111, boxer profesionist de categoria supergrea, s-a năs-

cut la 15 august 1986 în Buzău. Este licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi
Sport Iaşi şi al Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” Bucureşti. În anul 1999, la
Campionatul Naţional de Box, cadeţi de la Târgu Mureş
a obţinut o medalie de aur, iar în 2002, două medalii de
bronz la Campionatul European din Ucraina şi la Campi-
onatul Mondial organizat la Kecskemet (Ungaria). Cam-
pionatul Mondial de Cadeţi organizat în România îi adu-
ce o nouă medalie de aur, iar în anul 2004 devine triplu
campion naţional la juniori, tineret şi seniori. Tot în anul
2004 este medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de
juniori din Coreea de Sud, dar obţine şi titlul de Cea mai
mare speranţă la categoria Amatori, în timp ce Lucian
Bute obţine acelaşi titlu la Profesionişti.
În anul 2005, încă junior, câştigă Centura de Aur la
Campionatul Naţional de Seniori şi medalia de argint la Campionatul European de
Juniori din Estonia. În anul 2006 este din nou premiat cu Centura şi medalia de aur
la Campionatele Naţionale de Box, iar în anul următor câştigă Cupa României la
Târgu Jiu.
Din anul 2008 a devenit boxer profesionist fiind neînvins în cele18 meciuri,
disputate între 19 aprilie 2008-8 decembrie 2017. La 18 noiembrie 2018 a pierdut
prin KO în runda a IV-a, meciul pentru WBA la categoria grea cu Jarell Miller,
prima înfrângere din cariera de profesionist. Tot în 2008 s-a angajat într-o unitate
de elită, formată din profesionişti care luptă cu crima organizată, agent SIAS, parti-
cipând la numeroase acţiuni. În anul 2012 se va transfera la Serviciul de Intervenţie
Rapidă din cadrul IPJ Buzău şi tot în acel an va semna un contract cu Interbox din
Quebec, Canada. A boxat în deschiderea Galei Bute din 2011.
A făcut parte din echipa României la Olimpiada Trupelor Speciale care a
avut loc în Germania, ţara noastră ocupând locul 31 din 44 de ţări. În decembrie
2013 a câştigat titlul de campion al Circuitului Biggers Better, un turneu de box în
cadrul unui format cunoscut de seria populară Prizefighter din Marea Britanie,
învingându-l pe conaţionalul său Lucian Bot, iar în ziua de 16 martie a boxat în
cadrul Galei Careul de Aşi, organizat de King Promotion. În anul 2016 a boxat în
111
Un luptător în forţele speciale vrea să-l eclipseze pe Bute, „ProSport”, 2 iulie, 2011; Pugilistul
Bogdan Dinu luptă în echipa mascaţilor buzoieni, „Opinia” Buzău, 12 decembrie, 2012; Multiplu
medaliat Bogdan Dinu, boxer, poliţist, bucătar, „Şansa buzoiană”, 19 martie, 2014; Wikipedia.
158
două meciuri şi a obţinut tot atâtea victorii.

În noiembrie 2017, a deschis o sală de box în incinta Stadionului Gloria,
împreună cu fratele său, George. Este antrenor la secţia de Box a SCM Gloria Bu-
zău. Se implică şi în acţiuni caritabile.
Dinu Stelian112, general, compozitor, (12 aprilie 1912-11 septembrie 1997,

Caracal), s-a născut în comuna Sălciile, judeţul Prahova. A urmat cursurile Şcolii
Normale de băieţi din Buzău şi Conservatorul din Bucu-
reşti (1934-1938), sub îndrumarea profesorilor Faust
Nicolescu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Constantin
Brăiloiu şi Ştefan Popescu.
După absolvire, este şeful muzicii militare de la
Sibiu şi Bucureşti (1938-1947), dirijor al Orchestrei
Simfonice a Armatei (1946-1947), director şi dirijor al
Ansamblului Armatei (1947-1960, 1962). A fost, de
asemenea, conferenţiar la clasa de operă de la Conser-
vatorul din Bucureşti (1964-1967). A cules, armonizat şi
publicat folclor, a orchestrat lucrări de scenă, a realizat
transcripţii pentru fanfară, cor bărbătesc, orchestră. Au-
tor de muzică vocal-simfonică şi muzică corală (18 piese).
A întreprins turnee în U.R.S.S., China, Mongolia, Ungaria, Iugoslavia, Ger-
mania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia etc. Decorat cu ordine şi medalii, i s-a con-
ferit Premiul de Stat clasa I (1952) şi titlurile de Artist Emerit (1954), Maestru
Emerit al Artei (1964) şi Artist al Poporului (1967).
Dinu Vasile, profesor şi muzicolog (25 februarie 1927-5 noiembrie 1978),

s-a născut în satul Pietrosu din comuna Costeşti. După absolvirea cursurilor şcolare
în comuna natală, a urmat Seminarul Teologic din Buzău (1939-1947), excelând la
muzică, pe care o preda preotul profesor de psaltichie, Gheorghe Marinescu.
A urmat apoi Conservatorul din Bucureşti unde i-a avut ca profesori pe Ioan
D. Chirescu (teorie-solfegii), Ioan Dumitrescu (armonie), Theodor Rogalski (or-
chestraţie), Harry Brauner şi Tiberiu Alexandru (folclor). Este profesor de muzică
la mai multe şcoli medii din Capitală, apoi la catedra de folclor a Conservatorului
bucureştean, până la gradul de conferenţiar (1969-1978). În paralel studiat şi a ob-
ţinut licenţa la Facultatea de Filologie, secţia de Limbi clasice.
Dovedind seriozitate şi profesionalism, a fost promovat ca îndrumător artis-
tic în Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (1954-1957), inspector principal în
Ministerul Învăţământului (1957-1962), director muzical al Ansamblului „Doina”
al Centrului Universitar Bucureşti (1968-1969). Ca publicist, este autorul a nume-
roase studii, articole şi cronici tipărite în „Muzica”, „Revista de folclor”, „Cercetări
muzicologice”, cât şi în „Scânteia” şi „Contemporanul”. De asemenea, a susţinut
112
Viorel Cosma, Muzicieni români…., p. 168.
159
conferinţe, lecţii şi comunicări ştiinţifice, a efectuat cercetări pe teren şi a organizat

culegeri de folclor în Câmpia Bărăganului şi în sudul Transilvaniei, reuşindu-se
înregistrarea a peste 4000 melodii, păstrate, alături de alte materiale, în Fonoteca şi
Arhiva Conservatorului din Bucureşti (actualmente Academia de Muzică). Men-
ţionăm că în unele din lucrările sale s-a aplecat asupra trăsăturilor specifice ale
folclorului din judeţele Buzău şi Ialomiţa.
A efectuat deplasări de documentare în Franţa, Italia şi R. F. Germană şi a
fondat Grupul folcloric „Carpaţii” din Capitală, pentru care a realizat prelucrări şi
aranjamente muzicale proprii113.
Dinulescu Radu114, ofiţer de informaţii, şef al serviciului de spionaj şi con-

traspionaj al armatei române în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial.
Fiul lui Niţă şi al Paraschivei, s-a născut la Cândeşti (20 ianuarie 1898-6 februarie
1984), într-o familie cu nouă copii. Deşi avea două po-
goane de livadă, pentru a-şi întreţine familia, tatăl său a
lucrat pe moşia lui Emanoil Miclescu şi apoi la Nicolae
Ionescu, din judeţul Brăila. Astfel şi-a putut trimite copiii
la studii. Primul născut, Gheorghe Dinulescu, a devenit
profesor universitar doctor la Facultatea de Medicină Ve-
terinară din Arad, iar trei surori au fost profesoare.
După absolvirea cursurilor primare, Radu Dinulescu
urmează Liceul „Al. Hasdeu”, după care, din motive fi-
nanciare, se înscrie la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie din
Bucureşti, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1916, cu gradul
de sublocotenent. Între anii 1923-1925 a urmat Şcoala
Superioară de Război (şi-a făcut stagiul la Regimentul 2 Artilerie ), în 1929 fiind
trimis la Şcoala de Aplicaţie a Infanteriei franceze de la Versailles.
La plecare, subşeful secţiei a doua din cadrul Statului Major General l-a in-
format şi instruit pentru a ţine legătura cu agenţii care lucrau pentru Serviciul de
informaţii al armatei. Mesajele erau predate lui Tătăranu, ataşatul militar din capi-
tala Franţei, care le trimitea apoi prin curier la Bucureşti. Participă la Războiul de
Reîntregire din 1916-1918, cu Regimentul 11 Infanterie, cu care trece Carpaţii în
noaptea de 15/16 august 1916. Este rănit de două gloanţe, în trahee şi în umăr, ră-
mânând cu o uşoară invaliditate a braţului drept. Luat prizonier, este repatriat în
1918, revenind la regimentul său cu care participă la campania din Ungaria, în anul
1919.
A îndeplinit diferite funcţii de comandă (comandant de pluton, companie şi
de baterie), din 1927 fiind încadrat ca ofiţer stagiar în secţia I la Statul Major Gene-
ral cu gradul de maior. În perioada mai 1930-aprilie 1932, a fost ataşat militar la
113
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin, op. cit., p. 64-65.
114
Cristian Troncotă Radu Dinulescu. Amintiri de la Biroul II.; în „Magazin istoric”, XXXIV, nr.7
(400) din iulie 2000, p. 26-27; Ibidem, 8 (401) din august 2000, p. 38-40; Ibidem, 9 (402) din septem-
brie 2000.
160
Paris. Revenind în ţară este numit comandant de batalion, din aprilie 1937 fiind
trecut la Secţia a II-a din Statul Major General, unde-şi desfăşoară activitatea până
în 1942. Din acel an şi până în 1945, este ataşat militar la Stockholm şi Helsinki, de
unde este rechemat la 26 martie 1945 şi trecut în rezervă cu gradul de colonel.
Decorat cu „Crucea Comemorativă”, ordinele „Coroana României” clasa a
V-a cu spade şi frunze de stejar, „Steaua României” clasa a V-a cu panglică de Vir-
tute Militară, şi medalia „Victoria”, acordată de sovietici. În paralel cu activitatea
militară, a publicat în reviste militare numeroase studii de specialitate. Pentru lu-
crarea Armata modernă (1930), a primit Premiul Academiei Române. A mai scris
Războiul german-polonez (1939).
A fost arestat şi condamnat prin sentinţa 27/24 ianuarie 1957 a Tribunalului
Militar al Regiunii a II-a Militare, pentru activitate intensă contra clasei muncitoa-
re şi mişcării revoluţionare - sentinţă casată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie
din 30 martie 1998.
Doboş Mihaela115, născută la 5 ianuarie 1949, în comuna C. A. Rosetti, este

fiica dirijorului şi animatorului cultural Nicolae Arion (13 martie 1919-13 iunie
1997), unul din devotaţii slujitori ai artei, ce a dirijat nu-
meroase formaţii corale din municipiul şi judeţul Buzău.
S-a afirmat şi în calitate de compozitor, lucrările sale fi-
ind interpretate de ansamblurile pe care le conducea. Mi-
haela a făcut studii muzicale la Şcoala Generală de Muzi-
că din Buzău, apoi la Liceul de Muzică nr. 1 („Dinu
Lipatti”) din Bucureşti. Absolventă a Conservatorului
„Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Facultatea Com-
poziţie şi Muzicologie, specialitatea profesor de muzică
(1967-1972). Tot în 1972 a absolvit şi Facultatea de Pe-
dagogie instrumentală, secţia pian.
Redactor la Radiodifuziunea Română (din 1972),
apoi redactor principal (1982-1987), realizator de emisiuni (1987-1990), redactor
şef al Redacţiei emisiunilor muzicale Radio (1990-1996), directoare a Canalului
România Muzical (din 1996).
A realizat cicluri de emisiuni radiofonice ca: Muzica corală şi marile epoci
creatoare, Armonii corale, Miracolul Madrigal XXX etc., transmisii directe ale
concertelor, recitalurilor etc. de la Ateneu şi din studiourile muzicale Radio, inter-
viuri cu personalităţi ale muzicii româneşti ca Alexandru Paşcanu, Vasile Pântea,
D.D. Botez, Ştefan Mureşan, Marin Constantin, Dan Grigore, Irina Odăgescu-
Ţuţuianu, Voicu Enăchescu, Ion Marin, Emil Lerescu etc., interviuri cu tineri artişti
români, laureaţi la concursuri internaţionale, ca Irina Mureşanu, Ana Camelia-
Ştefănescu, Dana Simona-Ciocârlie, Liviu Prunaru, Corina Belcea etc.
115
Date comunicate personal în 1999; presa online, 2000-2018.
161
Din anul 1986, este autoarea emisiunii (bilunare) de actualitate muzicală in-
ternaţională, Radioglob, difuzată pe canalul România Cultural, şi din 1993, a rubri-
cii Chemările muzicii, difuzată bisăptămânal, pe Canalul România Actualităţi, în
cadrul radioprogramului Matinal, realizat de Paul Grigoriu. A publicat articole de
specialitate în „Actualitatea muzicală”, „Muzica”, „Melos” etc. Este atestată ca
ziarist profesionist (1982) şi este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti (U.Z.P,
din 1993); vicepreşedinte al Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” (din 1994).
Între anii 1997-2007, a condus postul Radio România Muzical.
Distinsă cu medalia jubiliară „Madrigal XXX, 1963-1993” şi cu medalia
comemorativă „Dinu Lipatti” (1995). I se acordă Premiul „Mass Media” pentru
contribuţiile la ridicarea prestigiului emisiunilor radiofonice, de către „Fundaţia
Jora”, şi Diploma de Excelenţă, în 1998, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de radio-
fonie în România, de către UZP. Din 1993 este invitată permanent în calitate de
critic muzical, la Concursul Internaţional „Regina Elisabeta”, de la Bruxelles.
În 14 aprilie 2000, a primit Premiul Criticii Muzicale pentru concepţia şi co-
ordonarea evenimentului stagiunii „Festival Chopin”, oferit de Uniunea Criticilor
„Mihail Jora”, la fel şi în 24 martie 2002, pentru întreaga activitate a postului pe
care îl conducea. A mai primit medalia „Una vita per l’arte” (22 martie 2002) pen-
tru strălucite rezultate obţinute în activitatea artistică şi organizatorică, conferită de
Fundaţia „Madrigal-Marin Constantin”; în 2003 este distinsă cu „Meritul Cultural”
în grad de cavaler, acordat de preşedintele României. A mai primit Premiul
Maestro pe anul 2004, acordat de Forumul Muzical Român, iar în 2008, Premiul de
Excelenţă pentru întreaga activitate, acordat de Forumul Muzical Român. A fost
unul dintre redactorii volumului Destine muzicale, coordonator Carmen Marino,
apărut la Editura Muzicală în anul 2012, când promoţia 1972 a Conservatorului
aniversa 40 de ani de la absolvire. Marele merit al acestui volum monografic este
acela că reflectă viaţa noastră muzicală de aproape o jumătate de secol.
Dragu Nicolae116, profesor, animator al sportului buzoian, antrenor, arbitru

(13 iulie 1935-2 ianuarie 2009), s-a născut în satul Găvăneşti. După studii primare
în satul natal, urmează Şcoala Normală de băieţi, şi
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Ca elev a prac-
ticat mai întâi fotbalul, dar s-a dedicat atletismului,
devenind singurul , la acea dată, sportiv buzoian care
s-a clasat în primii zece atleţi ai ţării în proba de 100 m
plat (1955) fiind cooptat în lotul naţional.
A fost profesor de educaţie fizică, dar şi antre-
nor la Clubul Sportiv Şcolar, de unde au plecat tineri
ce au devenit sportivi de valoare naţională şi internaţi-
onală: Cornel Chifu - voleibalist -, medaliat la Jocurile
Olimpice de la Moscova (1980), profesorul-antrenor
116
162
Sîrbu Florin, voleibaliştii Gheorghe David, Ovidiu Comşa, Marian Boldişteanu,

Sorin Danciu, Ion Sîrbu ş.a. care au devenit la rândul lor, profesori şi antrenori, cu
rezultate notabile la nivel naţional (Marian Boldişteanu). De asemenea, Mircea
Virgil, multiplu campion naţional la ciclism, fotbaliştii Aurel Bădin şi Gheorghe
Chiţu.
Timp de 30 de ani a condus mişcarea sportivă buzoiană ca preşedinte al
Consiliului Orăşenesc pentru Educaţie Fizică, metodist al U.C.F.S., raion Buzău,
vicepreşedinte (12 ani) şi apoi preşedinte CJEFS (10 ani), iar după pensionare, in-
structor şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (până în 1999), fiind unul
dintre cei mai longevivi coordonatori ai mişcării sportive, din ţară.
A iniţiat o serie de competiţii, care apoi au fost extinse şi la nivel naţional:
campionatul inter-străzi la minifotbal (1958) calendarul complet al mişcării sporti-
ve (Cupa CUASC). A reuşit, în 2008 să-şi editeze cartea la care a lucrat mai mulţi
ani, Fotbalul buzoian. Istorie şi performanţă (1907-2008).
Drăgan M. Constantin117, profesor universitar, doctor în economie (9 au-

gust 1936) s-a născut în satul Lunca Furmoasă, comuna Pîrscov. Urmează şcoala
primară în satul natal, gimnaziul la Pârscov şi Şcoala
Medie Tehnică de Comerţ şi Administraţie Economică
Buzău (1950-1954). Este absolvent al Academiei de Stu-
dii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Credit şi
Contabilitate (1966- şef de promoţie pe ţară).
În anul 1973 îşi ia doctoratul în Economie, specia-
litatea contabilitate, la Universitatea din Grenoble, după
care urmează cursuri de specialitate la aceeaşi universita-
te, la Corpul experţilor contabili de la Paris, la institute şi
centre de specialitate în domeniul financiar-contabil din
Torino, Luasanne, Berlin, Roma, Moscova etc. După
absolvirea a fost repartizat cadru didactic în învăţămân-
tul superior economic, până în anul 2011 funcţionând ca şef de catedră, iar 10 ani a
fost decanul Facultăţii de Finanţe, Credit, Contabilitate. A fost conducător de doc-
torat în Ştiinţe economice, apoi în Ştiinţe administrative la Facultatea de Adminis-
traţie din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, apoi colabo-
rator la Şcoala Postdoctorală în Ştiinţe economice a Academiei, după anul 2011
devenind membru de onoare.
A funcţionat şi ca inspector general financiar de stat şi expert al Guvernului
(1990-1992). În perioada 1991-1996 a organizat Facultatea de Poliţie Economică
din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, fiind secretarul ştiinţific al
acesteia.
117
Date comunicate personal; Victor Pachiţa, O viaţă în slujba contabilităţii româneşti, Editura Eco-
nomică, Bucureşti, 2006.
163
Activitatea ştiinţifică a vizat cu prioritate domeniile contabilitate, finanţe,

control financiar, activitate bancară. Este autorul a peste 30 de lucrări de cercetare
fundamentală adresată specialiştilor în domeniu, din care amintim: Biroul modern -
standardizarea lucrărilor contabile (1970); Informatizarea contabilităţii (1973);
Sistemul informaţional al costurilor de producţie (1975); Raţionalizarea lucrărilor
de evidenţă, de calcul şi de birou (1976); Contabilitatea de gestiune (1978, tradusă
şi în germană); Calculul costurilor ( 2 ediţii 1982 şi 1984, lucrare tradusă şi publi-
cată în limbile sârbă-1983, engleză-1985 şi italiană-1986); Sistemul costurilor nor-
mate (1985, tradusă în rusă şi poloneză); Contabilitate pentru cadrele de conducere
(1988); Conducerea financiară a întreprinderii (1989); Contabilitatea firmelor
private (1990); Contabilitatea societăţilor comerciale (1991- este prima carte des-
pre societăţile comerciale, scrisă în limba română); Contabilitatea managerială
(1992, apărută cu doi ani înainte de a se introduce noul sistem contabil în Româ-
nia); Noua contabilitate a agenţilor economici (4 ediţii 1993 şi 1994); Ghid practic
de contabilitate (1994-1995); Cartea economistului (1995); Bazele contabilităţii
(1995); Sisteme avansate de contabilitate bancară (1998); Contabilitatea adminis-
traţiei publice locale (2000). Este autorul primei cărţi în limba română despre
Contabilitatea asigurărilor (2006), dar a continuat să publice atât lucrări în spri-
jinul studenţilor de la SNSPA, cât şi al celor interesaţi: Auditul şi contabilitatea
(2005); Revoluţia contabilităţii (2007); Contabilitatea şi ordinea publică (2008);
Noile orizonturi ale contabilităţii (2009); ABACO - contabilitatea pe înţelesul tutu-
ror (2009); Introducere în ştiinţa auditului (2009); Spălarea banilor şi evaziunea
(2010); Sistemul conturilor naţionale (2012).
A publicat, de asemenea, nenumărate articole şi studii în „Revista de conta-
bilitate”, „Tribuna Economică”, „Revista de finanţe-credit şi contabilitate”, „Revis-
ta de contabilitate şi expertiză contabilă”, „Bursa” (unele dintre ele traduse şi în
publicaţii din alte ţări). Este, totodată, autor de cursuri universitare, culegeri de lu-
crări practice (32 de titluri - multiplicate pentru uzul studenţilor), a peste 36 manua-
le universitare şi postuniversitare. A participat cu peste 100 referate şi comunicări
la manifestări ştiinţifice din ţară şi în străinătate, la congrese mondiale ale econo-
miştilor de la Paris, New York, Copenhaga, Roma, Moscova, la congrese ale ex-
perţilor contabili de la Bordeaux, Salonic, congrese ale contabilităţii, Consfătuirea
Asociaţiei Băncilor din Europa Centrală şi de Est etc.
A deţinut funcţia de subdirector al Diviziei Standarde a Asociaţiei Internaţi-
onale a Economiştilor (AIE) de la Roma şi New York; membru al Corpului exper-
ţilor contabili şi contabililor autorizaţi (din anul 1967); membru al FOREX - CLUB
România (organizaţie a specialiştilor în Relaţii Bancare Internaţionale); a fost vice-
preşedinte al Institutului Român de Administraţie Publică. De asemenea, este fon-
dator şi preşedinte al firmei de specialitate în expertizarea şi auditarea bilanţurilor
contabile, CONT CONSULT-The European Audit (consiliere şi vize pentru bilanţ
la marile societăţi comerciale); a înfiinţat şi conduce Fundaţia Drăgan - „Clubul de
la Buzău”. Implicat în acţiuni caritabile, timp de 20 de ani fiind trezorierul Crucii
Roşii.
164
Drăgoi Gabriela118, gimnastă română de talie mondială, s-a născut la 28 au-

gust 1992, în Buzău. A început gimnastica de la vârsta de 4 ani îndrumată de antre-
norii Costică Clinciu şi Gabriela Robu, la clubul, local
CSS Buzău. Începând cu anul 2004, a avut rezultate
promiţătoare câştigând Campionatele şcolare cu echipa
şi a obţinut al 13-lea punctaj la individual, medalia de
aur la paralele şi bronz la sărituri. În acelaşi an obţine un
loc 7 la Campionatele Naţionale, la individual compus,
şi 6 la Campionatul Naţional al junioarelor. În anul 2005
obţine locul al 3-lea la sol, iar în 2006, titlul naţional de
junioare. În acelaşi an mai obţine trei medalii de argint la
paralele, bârnă şi sol. Primele concursuri internaţionale
au venit în 2007, când s-a remarcat la „Cita di Lugano
Trophy”, cu al patrulea punctaj individual şi la Festivalul Olimpic al Tineretului
European de la Belgrad, unde a obţinut medalia de bronz cu echipa României, şi
locul al 6-lea la sol. Medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a
României la Jocurile Olimpice din anul 2008.
La 28 august 2008 a primit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 ba-
rete. Tot în anul 2008, Primăria oraşului natal a declarat-o „Omul anului”. A fost
medaliată cu echipa la Campionatele Europene de la Clermont-Ferand (2008) şi cu
bronz, la bârnă la Europenele de la Milano (2009), performanţă pe care a reeditat-o
şi la Grand Prix-ul de la Glasgow în acelaşi an. S-a retras din activitatea competiţi-
onală în anul 2012, în cadrul Galei Sportului Buzoian. Tot atunci a fost premiată de
Academia Olimpică Română.
Drăgulin Gheorghe119, preot, profesor universitar, istoric, areopagitolog,

publicist, fiul lui Ion şi al Dumitrei, s-a născut la 14 aprilie 1929, în comuna Scu-
telnici (Meteleu). După studii primare şi gimnaziale în
localitatea natală, a urmat şase clase la Seminarul Teolo-
gic „Kesarie Episcopul” din Buzău (1942-1948), conti-
nuate după desfiinţarea şcolii, la Liceul „B. P. Hasdeu”
(1948-1950).
În anul 1950 este declarat admis la Facultatea de
Litere din Bucureşti (va fi exclus din motive politice).
Tot în acelaşi an obţine o bursă de studii la Facultatea de
Teologie din Bucureşti, din partea Episcopiei Buzăului.
Este absolvent al Institutului Teologic Universitar din
Bucureşti (1950-1956). A elaborat lucrarea de licenţă
Argumentarea istorică a divinităţii creştinismului,
luându-şi doctoratul la 23 iunie 1979, cu o teză de Dogmatică: Eclesiologia tra-
118
Romaniangymnast.com, 2015; Wikipedia; Ciprian Sterian, Gimnasta Gabriela Drăgoi se retrage
din activitate, „Observator buzoian”, 21 decembrie, 2012.
119
M. Păcurariu, op. cit., p. 153-154.
165
tatelor areopagitice şi importanţa ei pentru ecumenismul contemporan, îndrumător

fiind renumitul preot profesor Dumitru Stăniloae.
Puţini ştiu însă că a avut de suferit în perioada de început a dictaturii comu-
niste (1952-1954), fiind deţinut politic la şantierul de tortură al marilor bărbaţi ai
neamului, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Motivul încarcerării sale a fost propa-
gandă împotriva orânduirii socialiste, acelaşi ca şi în cazul multora dintre cei pe
care comunitatea rurală îi respecta şi-i asculta. În 1960 ia examenul de admisibilita-
te pentru intrarea în cler. La 3 martie 1963 este hirotonit diacon în Catedrala
Patriarhală, iar 10 martie 1963 este hirotonit preot în Biserica Domniţa Bălaşa din
Bucureşti de către Patriarhul Justinian Marina. Între 1963-1967 este preot slujitor şi
paroh (1966-1967) la Biserica Ceauş Radu din Bucureşti, transferându-se la
Biserica Hagiu din anul 1967, unde slujeşte până în anul 2010, când se pensio-
nează. În anul 1990 devine asistent universitar la catedra de Omiletică şi
Catehetică, apoi lector (1991) şi conferenţiar (1994, la catedra de Istoria Bisericii
Universale) la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, iar din 1998 este
profesor universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea
„1 Decembrie” din Alba Iulia, de unde se pensionează în anul 2000.
În decursul activităţii sale a fost judecător titular la Consistoriul Central din
Bucureşti (1987-1991), membru în: Comisia de istorie eclesiastică, al Consiliului
Naţional Bisericesc Provizoriu al Patriarhiei Române (1989-1990), al Asociaţiei
Foştilor Deţinuţi Politici (din 1990), al Association Internationale d’Etudes
Patristiques (din 1995; corespondent al ei din 2003), al Comisiei Naţionale de Pic-
tură a Patriarhiei Române (1996), membru fondator al Fundaţiei „Forum”. O lume
pentru mâine (din 1996). A participat cu comunicări la simpozioane şi congrese din
ţară şi străinătate - al XXVIII-lea Congres Mondial de Istorie Medievală (Mi-
chigan, Kalamazoo, 6 iunie 1993), Milano (2005), congresele de Dacologie de la
Bucureşti, Constanţa (2005), Oradea şi Sibiu (2009), Craiova (2010), Cluj (2014).
Începând cu anul 1959 a colaborat cu articole şi studii la revistele: „Ortodo-
xia”, Glasul Bisericii”, „Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei”, „Stu-
dii Teologice” ş.a. Dintre lucrările publicate de-a lungul vremii, amintim: Dic-
ţionar bio-bibliografic. Teologi ortodocşi români şi străini, sec. XIX-XXI (2011);
Evanghelie Zappa. Aspecte inedite din viaţa, din activitatea şi iniţiativa reînfiin-
ţării Jocurilor Olimpice (2014), Preotul academician profesor Dumitru Stăniloae,
mărturisitor al dreptei-credinţe în ţară şi străinătate (2015), Preoţi şi seminarişti
de seamă din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Preocupările lor pastorale-misio-
nare şi culturale (2015) şi încă alte unsprezece. Demn de remarcat că în semn de
dragoste şi respect pentru meleagurile natale, a publicat studii de istorie locală, des-
pre biserica parohială şi unele personalităţi120.
120
166
Dumbravă Cezar121, profesor. S-a născut la 8 ianuarie 1943, în comuna

Dersca, judeţul Botoşani, unde tatăl era preot, iar mama învăţătoare. După absolvi-
rea cursurilor primare şi gimnaziale în comuna natală, dă
examen şi este admis, la Şcoala medie mixtă din oraşul
Siret (1956-1960). După examenul de maturitate, susţine
examenul de admitere la Facultatea de Chimie din cadrul
Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în anul 1965 deve-
nind licenţiat al acestei facultăţi. După absolvire, este
repartizat, de către Comisia Centrală, profesor de chimie
la Şcoala Medie nr. 1 din Buzău, Colegiul „B. P.
Hasdeu” de astăzi, renumit şi atunci ca şi acum.. Aici va
preda timp de 42 de ani, adică până în anul 2007, când se
va pensiona. În aceşti ani şi-a susţinut examenele pentru
obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice II şi I.
După evenimentele din decembrie 1989, va fi director al acestei instituţii, ales în
ziua de 20 ianuarie 1990, până în luna iunie 1995.
Dascăl dedicat profesiei, s-a străduit ca elevii săi să fie remarcaţi la olimpia-
dele naţionale şi internaţionale de chimie, să fie admişi între primii la facultăţile
care aveau printre probele de admitere şi chimia. Pe plan internaţional, elevii pre-
gătiţi de profesorul Cezar Dumbravă au obţinut 7 medalii, printre ei, academicianul
Marius Andruh.
Pe lângă activitatea la catedră, Cezar Dumbravă a fost profesor metodist la
disciplina Chimie în cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Buzău; membru în
Consiliul consultativ al profesorilor de chimie; a activat în cadrul Comisiei naţiona-
le pentru elaborarea programei de chimie; a desfăşurat o intensă activitate de eva-
luare pentru modulele alternative de chimie pe plan naţional; a susţinut numeroase
referate şi comunicări ştiinţifice în cadrul Societăţii Naţionale de Chimie. Pentru
activitatea didactică, dar mai ales pentru rezultatele obţinute la catedră, Ministerul
Educaţiei i-a acordat de două ori titlul de Profesor emerit (1979, 1985); Diploma de
Merit pentru rezultatele deosebite obţinute la concursurile şi olimpiadele inter-
naţionale; Diploma „Gheorghe Lazăr”clasa I pentru merite deosebite în activitatea
la catedră şi pentru rezultatele remarcabile obţinute în educarea şi formarea tineri-
lor. La aniversarea a 85 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Chimie din România a
primit Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară a Societăţii de Chimie pentru în-
treaga activitate. În anul 2000, de Ziua Naţională a României, profesorul Cezar
Dumbravă a fost decorat de către Preşedintele României, cu Ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de cavaler.
121
Nicolae Peneş, Personalităţi hasdeiene, ed. a 2-a, revăzută şi îmbogăţită, Editgraph, Buzău, 2017,
p. 139-147.
167
Dumitrache Ion122, general-colonel (r), una din personalităţile de marcă ale

corpului ofiţeresc român din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Născut în
comuna Ciorăşti din fostul judeţ Râmnicu Sărat (25 august 1889-6 martie 1977,
Braşov). După absolvirea cursurilor primare, a urmat
Gimnaziul „V. Boerescu” din Râmnicu Sărat şi cursul
superior al liceului din Focşani. A frecventat apoi Şcoala
Militară de Ofiţeri de Infanterie (1909-1911), pe care a
absolvit-o cu gradul de sublocotenent.
De la 1 iulie 1911, este repartizat la Regimentul 38
Infanterie Brăila. Locotenent în 1914 şi căpitan în 1917, a
participat la Războiul de Reîntregire din anii 1916-1918,
luând parte la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, la
acţiunile defensive din iarna anului 1916, cât şi la cam-
pania din 1917, încheiată cu crearea României Mari. După
război, urmează Şcoala Superioară de Război (1919-
1921), în 1921 fiind avansat la gradul de maior. Promovat ca ofiţer de Stat Major la
Divizia 1 Vânători de Munte de la Arad, în 1924 este mutat la Sinaia, în coman-
damentul Diviziei I Munte, iar în 1927, numit ajutor al comandantului Diviziei I
Vânători de Munte.
În 1929 este avansat la gradul de locotenent colonel şi numit la comanda Ba-
talionului 2 Vânători de Munte de la Caransebeş. Între anii 1931-1935, funcţionea-
ză în cadrul Statului Major al Inspectoratului Teritorial Bucureşti, iar din 1935, cu
gradul de colonel, preia comanda Grupului 4 Vânători de Munte cu două batalioane
şi un divizion de tunuri, cu sediul la Bistriţa. Totodată, ocupă funcţia de prefect al
judeţului Năsăud (august 1938-martie 1939). În martie 1939, unitatea pe care o
comanda, a fost dislocată pe graniţa de nord-vest. Din toamna anului 1939 trece la
comanda Brigăzii 2 Munte (ulterior Divizia 2 Munte), ce avea ca misiune apărarea
graniţei maramureşene de pe Tisa, până la Diktatul de la Viena - 30 august 1940).
Avansat general de brigadă la 10 mai 1941, Ion Dumitrache a plecat la 22
iunie 1941 pe „frontul reîntregirii”. A luat parte la campania 1941-1945 în calitate
de comandant al Diviziei 2 Munte şi al Corpului de Munte, conducând această ma-
re unitate de elită a armatei române şi între anii 1946-1947. S-a evidenţiat în nume-
roase confruntări militare, culminând cu bătălia pentru cucerirea Nalcikului.
În februarie 1945, în urma unui denunţ potrivit căruia, în 1942 ar fi ordonat
represalii împotriva populaţiei civile din Nalcik şi că şi-a însuşit capturi de război,
este arestat şi i se stabileşte domiciliu forţat în clădirea Comandamentului din Bra-
şov. Rămâne aici până la 15 august 1946, deşi nu se afla pe lista celor consideraţi a
fi încălcat legile războiului. A fost cercetat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, în
favoarea sa intervenind personal Dr. Petru Groza, care-l cunoştea, şi care a solicitat
reprezentanţilor sovietici din Comisia Aliată de Control, să verifice temeinic veri-
122
Al. Duţu, Fl. Dobre, Drama generalilor români, Editura. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 119-125;
General Ion Dumitrache, Divizia de Cremene. (Memorii din campania 1941-1944), Braşov, 1997.
168
dicitatea acuzaţiilor. În vara anului 1946, i s-a comunicat că denunţul este o calom-
nie, astfel că la 17 august este repus în funcţia de comandant al Corpului de Munte.
La 23 august 1947, este avansat la gradul de general de corp de armată, iar în sep-
tembrie acelaşi an s-a pensionat, după o carieră militară de 40 de ani.
În 1948, este din nou denunţat Parchetului Curţii Bucureşti, fiind inclus între
persoanele acuzate de crime de război şi, totodată, suspectat că în 1946 a simpatizat
şi a luat parte la Mişcarea Naţională de Rezistenţă în zona Braşov-Valea Prahovei,
fără să se ţină seama că în acea perioadă era închis la sediul comandamentului din
Braşov.
La 8 decembrie 1948, este audiat de Cabinetul 2 Cercetări Criminali de Răz-
boi al Parchetului Curţii Bucureşti, ca martor într-un alt proces, după scurt timp
luat de la domiciliu şi trimis Parchetului Curţii Bucureşti. În baza ordinului genera-
lului Alexandru Nicolski, care a dispus cercetări, deşi ştia de relaţiile de amiciţie
ale generalului cu Dr. Petru Groza, ancheta organelor de securitate nu a putut do-
vedi acuzaţiile, astfel că s-a propus punerea sa în libertate. Totuşi, la 12 iulie 1949
este închis la Jilava, iar la 13 februarie 1950, Direcţia Generală a Securităţii dispu-
ne continuarea anchetei.
În apărarea sa, generalul Ion Dumitrache a demonstrat, cu probe şi martori
contrariul acuzaţiilor, dar fără niciun rezultat, deoarece la 25 iulie 1950, în dosarul
de anchetă se consemnează că a fost sluga credincioasă a lui Antonescu, admirator
al regimului fascist-hitlerist, înarmat cu o ură de moarte asupra oamenilor paş-
nici(…) a luptat contra URSS din 22 mai 1941 până în mai 1944. Se concluziona,
vădit tendenţios, că se făcea vinovat de crime de război. În pofida acestor grave
acuzaţii, procurorul delegat de pe lângă Parchetul Curţii Bucureşti, Alexandru Stan,
a analizat lucid dosarul şi a dispus clasarea, astfel că generalul, după ce a fost în-
chis la Jilava şi Văcăreşti, este eliberat.
Avea însă să mai suporte şi alte nedreptăţi, deoarece nu i s-a recunoscut cali-
tatea de ofiţer de rezervă, iar la 18 iulie 1952, Parchetul Curţii Bucureşti, Cabinetul
Crime de Război, a dispus adâncirea cercetărilor şi repunerea dosarului pe rol,
dispoziţie căreia însă nu i s-a dat curs. Se încheia astfel calvarul unui ofiţer de elită,
care deşi primise cea mai înaltă distincţie militară de război, ordinul „Mihai Vitea-
zul”, clasa a II-a şi a III-a, a fost considerat, la sfârşitul carierei militare, criminal
de război.
Dumitraşcu I. Gheorghe123 (12 ianuarie 1874-10 februarie 1947, Bucu-

reşti), învăţător, publicist, autor de manuale şcolare, iniţiator al Asociaţiei Generale
a Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din România, s-a născut în comuna Zărneşti, unde a
urmat cursurile primare. Se înscrie apoi la Şcoala Normală de la Galaţi, unde va
edita publicaţia şcolară „Făclia”, în paginile căreia s-au publicat materiale realizate
123
C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. XI, p.183-187; Lui I. G. Dumitraşcu (1874-1947), necrolog, în colecţiile
Muzeului judeţean Buzău, inv. 35429; Magdalena Andronic, Un înaintaş de seamă al învăţământului buzo-
ian, în „Şcoala buzoiană”, nr. 1,1972, p. 54-56; I. G. Dumitraşcu, Înainte Mergătorii, Bucureşti, 1940; Aso-
ciaţii ale cadrelor didactice buzoiene, în „Şcoala buzoiană”, 1978-1979, p. 157-182.
169
mai ales de elevi. După absolvire (1891), este numit învăţător provizoriu la Foc-
şani, apoi de la 1 decembrie acelaşi an, în comuna Păuleşti-Vrancea, unde va edita
revista „Ştafeta”, ce va apărea până în 1892, când editorul s-a transferat la
Păltineni. După efectuarea serviciului militar, se reîntoarce la post, unde va scoate
o altă publicaţie, „Ştafeta Păltinenilor” şi va înfiinţa Cer-
cul de conferinţe „Buzăul”, printre cele mai vechi de
acest gen din ţară, în scopul de ridicare culturală, eco-
nomică şi socială, atât a învăţătorilor cât şi a poporului
din sate. A fost preşedintele cercului, până la 15 ianuarie
1895, când s-a transferat la Zilişteanca. Din iniţiativa sa
şi a învăţătorului I. Voiculescu de la Simileasca, a luat
fiinţă, în 1894, Asociaţia învăţătorilor buzoieni,
germenele asociaţiei generale pe ţară, ce continua activi-
tatea Societăţii „Solidaritatea”, înfiinţată tot la Buzău, în
1882. Propunându-şi obiective profesionale şi sociale,
asociaţia, care din 1894 editează şi „Revista Asociaţiunii
învăţătorilor buzoieni”, s-a preocupat de situaţia generală a învăţământului, mai
ales în mediul rural. A fost unul din fondatorii revistei „Şcoala viitoare” care apare
în 1898 la Ploieşti (unde în perioada 29-30 decembrie 1898 a avut loc primul con-
gres învăţătoresc, la organizarea căruia a avut un rol important). În anul 1898 obţi-
ne titlul definitiv în învăţământ. Din 1900, ca urmare a strădaniilor sale, se tipăreşte
la Buzău „Revista învăţătorilor şi învăţătoarelor din România” (1900-1905). A fost
unul din iniţiatorii congreselor didactice de la Focşani (1896), Constanţa (1897) şi
Piatra Neamţ (1898, a fost secretarul congresului), unde prezintă raportul Unifica-
rea şcoalelor normale ce a fost apoi tipărit şi difuzat şcolilor din ţară. A întocmit o
serie de manuale şcolare, de numele său fiind legată şi înfiinţarea Orfelinatului
Corpului Didactic şi a Casei Corpului Didactic din România. După constituirea, la
Bucureşti, la 8 iulie 1902, a „Asociaţiei învăţătorilor şi învăţătoarelor din Româ-
nia”, în cei cinci ani cât şi-a avut sediul la Buzău, I. G. Dumitraşcu a iniţiat şi alte
publicaţii: „Almanahul învăţătorilor”, „Calendarul învăţătorului” ş.a.124. De aseme-
nea, s-a străduit să organizeze cursuri pentru adulţi, insistând pentru conceperea
unei programe analitice necesare şcolilor complementare. Preocupat să cunoască
problematica învăţământului din alte ţări, s-a pronunţat pentru preluarea şi apli-
carea la noi a ideilor şi metodelor înaintate din ţările Europei.
A participat la congresele învăţătorilor din ţară, fiind delegat la Congresul
Internaţional de Pedagogie de la Paris (2-10 august 1910), unde a fost ales vicepre-
şedinte al Biroului Federaţiei Internaţionale. A condus delegaţia română la primul
Congres Latin de la Roma (15-22 aprilie 1903). Este singurul învăţător român de-
corat de Academia Franceză cu înalta distincţie Officier de ľ Academie. A fost unul
din colaboratorii apropiaţi ai lui Spiru Haret, cu care a şi corespondat rezolvând
probleme sociale şi culturale de larg interes. A organizat şi îndrumat învăţământul
124
Unificarea şcoalelor normale, Buzău, 1899, Cultura universitară a învăţătorilor, Craiova, 1929.
170
primar din Bucovina, a susţinut conferinţe asupra misiunii sociale şi şcolare a învă-
ţătorilor, a organizat excursii în ţară şi peste hotare. A ţinut să lase Buzăului bogata
sa bibliotecă, o voluminoasă corespondenţă legată de activitatea Asociaţiei Gene-
rale a Învăţătorilor, fotografii şi documente de o valoare deosebită, gest care înche-
ie o viaţă dedicată şcolii şi semenilor.
Din multitudinea studiilor pe care le-a întocmit, amintim: Din istoricul Aso-
ciaţiei generale a învăţătorilor din România, Buzău, 1930; Din trecutul mişcării
învăţătoreşti („Vlăstarul”, anul XVIII, nr. 14-15,1940), Şcoala primară din
Monteoru-Buzău („Almanahul învăţătorului”, Focşani, II/1902, Istoricul Asociaţiei
învăţătorilor („Şcoala şi viaţa”, II, nr. 9-10,1932; IV, nr. 1-2 şi 8-10,1933).
Dumitrescu Alexandru125, avocat, fost secretar general al Senatului Româ-

niei (1996 -2000), fost ministru Secretar de Stat la Ministerul Justiţiei. S-a născut
în localitatea Ostrov-Constanţa (8 mai 1944-7 iulie
2002), în familia unor cadre medicale. Licenţiat al Facul-
tăţii de Teologie Ortodoxă (1968), al Facultăţii de Isto-
rie-Filosofie (1974), ambele din Bucureşti, şi al Facul-
tăţii de Drept din Iaşi (1981). A fost profesor la liceul
din Pătârlagele (1968-1974), director al Casei de Cultură
a Sindicatelor Buzău (1973-1981); judecător la Judecăto-
ria Buzău (1981-1985), din 1985, profesând ca avocat.
Membru al FSN, devenit PD/FSN, din 1992 vice-
preşedinte al FSN şi purtător de cuvânt (până la 29 mai
1993); membru al Biroului Executiv PD/FSN şi secretar
al Departamentului buget-finanţe (din mai 1993); vice-
preşedinte al Filialei Buzău a Partidului Democrat. Deputat de Buzău, ales la 20
mai 1990 în Parlamentul României (9 iunie 1990-5 martie 1992), vicepreşedinte al
Comisiei juridice; membru al Delegaţiei Permanente la Comisia Europei,
Strasbourg (când România a avut statut de invitat special). Secretar de stat la Mi-
nisterul Justiţiei (martie 1992-martie 1993); a demisionat din Camera Deputaţilor la
5 martie 1992; expert permanent pe lângă Comisia de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională (1994).
A participat la iniţierea şi apariţia Legii organizării judecătoreşti. Iniţiator al
Fundaţiei franco-române „Copiii României”, pe care a condus-o ca preşedinte.
Dumitrescu Gh. Constantin126 (1898-1981, Bucureşti), profesor, istorio-

graf, s-a născut la Cochirleanca. După absolvirea cursurilor liceale la Buzău, ur-
125
Agenţia Română de Presă, Rompres, Personalităţile României Contemporane. Protagonişti ai
vieţii publice (decembrie 1989-decembrie 1994), Buc., 1994, vol. I, p. 293, şi date comunicate perso-
nal, în 1999; Relu Stoica, Parlamentarii de la Curbura Carpaţilor..., p. 124.
126
G. Cocora, Figuri buzoiene….., f. 145; V. Nicolescu, M. Gaiţă, 60 de ani de activitate muzeală la
Buzău, în „Mousaios”, Buzău, 1996, IV, p. II-a, p. 327-346; Serv.Arh.Naţ.Bz., mss. lucrarea Material
documentar privitor la istoria oraşului Buzău, vol. I – XVII.
171
mează Facultatea de Litere şi Filosofie, specializarea Geografie, absolvită cu dis-

tincţia Magna cum laude. În perioada 1926 -1959 a funcţionat ca profesor de geo-
grafie la Şcoala Comercială de băieţi, Liceul „Al. Hasdeu”, Seminarul Teologic
(1923-1926, geografie şi 1926-1928, istorie) şi Şcoala Normală de băieţi (şi direc-
tor, 1933-1938).
A înfiinţat, la 29 iulie 1934, în casele Sibiceanu de pe Bulevardul Gării nr.
34, Muzeul etnografic regional (cu peste 700 de piese), ale cărui exponate au fost
mutate în 1936 în Palatul Comunal, transferate la Şcoala
Normală de băieţi şi apoi la locuinţa sa din cartierul „Re-
gele Ferdinand”, din păcate însă pierdute în timpul eve-
nimentelor din 1945. A fost preşedintele Societăţii de
Turism „Siriul”, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Cul-
turale „Prietenii muzeului regional al Buzăului”, înfiinţa-
tă la 16 octombrie 1934, cu 23 membri fondatori127, ce-şi
propunea să facă cercetări şi studii asupra trecutului şi
etnografiei acestei regiuni şi să editeze o publicaţie cu
acest caracter. În acest sens trebuia să se realizeze cerce-
tări de teren, să se colecţioneze material istoric şi etno-
grafic pentru îmbogăţirea colecţiilor muzeului, să se întocmească şi să se publice
studii, să se organizeze conferinţe şi festivaluri. A întreprins minuţioase cercetări
de geografie şi istorie locală, materializate în câteva studii: Oraşul Buzău. Studiu
monografic (Buzău, 1926) şi un valoros manuscris, în 17 volume, Material docu-
mentar privitor la istoria oraşului Buzău, păstrate la Serviciul Arhivelor Naţionale
Buzău, cu nenumărate fotografii originale, multe inedite, extrase de documente etc.
Dumitrescu Iulian, sublocotenent post-mortem,

s-a născut în data de 19 octombrie 1983, în localitatea
Smeeni din judeţul Buzău, absolvind şcoala generală şi
liceul în localitatea natală. Din anul 2003 a lucrat ca mili-
tar, absolvind în 2009 Şcoala de Maiştri Militari şi Sub-
ofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti. După
ce a parcurs diverse etape de pregătire, în anul 2014, res-
pectiv în luna martie a anului 2016, a participat la misiu-
nile militare de consiliere a forţelor de securitate afgane.
A căzut la datorie în timpul ultimei misiuni militare în
ziua de 7 mai 2016 în Afganistan.
Dunka I. Gheorghe (12 martie 1867, Bucureşti-4 ianuarie 1944), inginer

arhitect, fiul, din prima căsătorie, al lui Iulius N. Dunka. A urmat Colegiul din Iaşi
(1884) şi Şcoala Politehnică din Zürich (1890). Diplomat în arhitectură la Stuttgart
(1892-1893), cu specializări în Belgia şi Franţa.
127
Serv.Arh.Naţ.Bz. fond Tribunalul Buzău Secţia I, act autentic 5054/22 decembrie 1934.
172
Sublocotenent de rezervă în anul 1887, şi locotenent în anul 1891, revine în

ţară în anul 1893, după încheierea studiilor în Germania. Este numit inginer stagiar
la Corpul Tehnic, secţia verificări poduri metalice. Este trecut apoi în colectivul de
ingineri condus de Anghel Saligny şi ia parte la construcţia liniei C.F.R. Bucureşti-
Ploieşti, continuată spre Braşov, a gărilor din Ploieşti şi Râmnicu Sărat şi a unor
poduri de cale ferată.
În anul 1894 s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica lui
Iancu (Ion) Fotin Robescu din Focşani, iar doi ani mai
târziu demisionează din serviciul public pentru a putea
administra moşia zestrală de la Bălăceanu, a soţiei,128,
cât şi pe cea de la Cochirleanca. A intrat şi în politică.
Avea ca proprietăţi moşia Bălăceanu şi o casă în Buzău,
pe str. Ghiţă Dăscălescu, vizavi de intrarea în curtea Li-
ceului „B. P. Hasdeu”, unde a funcţionat apoi Policlinica
pentru angajaţii C.F.R.
Gh. Dunka a decedat în 1944 şi a fost înmormân-
tat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. În 1945, terenurile
familiei au fost confiscate şi trecute în proprietatea statu-
lui, familia primind domiciliu obligatoriu la Râmnicu Sărat. Fiul său, avocatul
Gheorghe Gh. Dunka, a fost arestat şi condamnat la 4 ani închisoare.
Din 5 noiembrie 1902 este ales membru al Societăţii Astronomice a Franţei.
În anul 1903 este ales consilier judeţean, în 1912, senator în Colegiul I Buzău. În-
scris în anul 1906 cu gradul de căpitan de rezervă în evidenţele Regimentului 7 Ar-
tilerie Buzău, participă la campania din 1913 (Războiul Balcanic), fiind decorat în
anul 1914 cu medalia „Avântul Ţării”. Avansat maior la finele anului 1913, este
decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.
Se înscrie în Partidul Liberal, devenind în scurt timp unul din conducătorii
organizaţiei din judeţul Buzău; fost prefect (3 ianuarie 1914-6 octombrie1919),
senator (1911-1912 şi 1922-1926), deputat (1930) şi vicepreşedinte al Senatului
(1925). Pentru contribuţia sa la bunul mers al şcolilor din judeţ, la 7 iulie 1915 a
fost decorat cu medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ” clasa I. Din 1910,
conduce împreună cu C. Iarca, publicaţia „Liberalul”, organul P.N.L. Buzău (1892,
1894- 1896, 1899-1900, 1902,1905-1910, 1928-1932). A candidat, în 1907, din
partea Colegiului II, pentru Cameră (menţionat ca inginer, mare proprietar), din
1933 fiind preşedintele organizaţiei locale a P.N.L., aripa georgistă (Gh. Brătianu;
trecut la această formaţiune din 1925), dar după reunificarea liberală se retrage din
politică.
Alături de generalii buzoieni Traian Epure şi Eugen Petala, a luat parte la
confruntările armatei române de la 15 august 1916, la Tabla Buţii, cu forţe austro-
ungare superioare ca număr şi tehnică militară. În timpul ocupaţiei germane, se re-
trage cu familia la Iaşi, la cumnatul său, Gheorghe Mârzescu (1877-1926).
128
Al. Gaiţă, Pagini din istoria unei moşii-Bălăceanu, în „Opinia”, X, 6 noiembrie 2000.
173
Din 3 ianuarie 1917 este numit comisar al guvernului pe lângă Comanda-

mentul trupelor române din Basarabia, de la Ungheni, sub guvernarea Averescu;
prefect de Huşi şi apoi, pentru o vreme, guvernator militar al Basarabiei. A fost
decorat cu ordinele „Sf. Vladimir” clasa a IV-a, „Sf. Ana”, clasa a II-a, „Sf.
Stanislas” clasa a II-a, „Crucea comemorativă 1916-1918”. În anul 1909 a solicitat
Tribunalului Buzău să autentifice drepturile sale de concesiune petroliferă pentru
terenuri din comuna Cislău129.
Duţă Steluţa, pugilistă, laureată cu trei medalii de argint la Campionatul

Mondial de Box Feminin Amator (AIBA), patru medalii de aur la Campionatul
European EUBC şi două medalii de aur la Campionatul
European EABA, s-a născut la 18 martie 1982, în
Râmnicu Sărat, mama fiind originară din Murgeşti.
Abandonată la naştere, a crescut în orfelinatul din
Râmnicu Sărat, apoi la Centrul de Plasament din Buzău,
la cel din Stâlpu şi la aşezământul unei biserici
la Câmpeni. La vârsta de 18 ani a trebuit să plece şi a
ajuns să trăiască pe stradă.
Practică boxul din anul 2002. Este calificată ca an-
trenoare de box şi este Maestru emerit al sportului. Pal-
mares: 10 medalii la Cupa României, 8 de aur şi 2 de
bronz; 10 medalii la Campionatele Naţionale de senioare,
9 de aur şi 1 de argint; 3 medalii de aur la Campionatele Uniunii Europene; 3 me-
dalii de bronz la Campionatul European; 3 medalii de argint la Campionatul Mon-
dial. A susţinut pentru Clubul Sportiv Municipal un număr de 320 de meciuri în
campionatul intern, câştigând 316 şi un număr de 88 de meciuri internaţionale, câş-
tigând 8,
În 2002 l-a întâlnit pe Constantin Voicilaş, antrenor de box la CSM Buzău,
care în cele din urmă a devenit tatăl ei adoptiv. După câteva luni de antrenament a
devenit vicecampioană naţională. În paralel, şi-a reluat studiile, absolvind Liceul
Sportiv din Buzău şi şcoala de antrenori.
În anul 2006 a cucerit prima sa medalie într-o competiţie majoră, aurul la
Campionatul European de la Varşovia. În anul 2018, la tradiţionala competiţie,
Centura de Aur, cu participare internaţională, ce s-a desfăşurat la Galaţi, a obţinut
medalia de argint.
În anul 2015 a făcut obiectul unui documentar, Roboţelul de aur, realizat de
Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, după cartea cu acelaşi titlu, scrisă de antrenorul
său, Constantin Voicilaş. Este cetăţean de onoare al municipiului Buzău.
129
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău, Secţia I, dosar 1/1909.
174
E
Economu Virgil130, dr. inginer în horticultură animator sportiv, s-a remarcat

şi ca antrenor de fotbal. S-a născut în Bucureşti (21 noiembrie 1896-1978). După
absolvirea şcolii primare, a urmat liceul la Viena, iar din
anul 1923, studii de specialitate în domeniul agronomic,
la Montpellier (Franţa). În anul 1930 obţine titlul ştiinţi-
fic de doctor în agronomie. S-a apropiat de fotbal fără să-
l practice, încă din anul 1915, când a început să se ocupe
de echipa TCR Bucureşti în calitate de antrenor, mana-
ger, consilier. Polisportiv, a fost şi component al echipei
de rugby a Universităţii din Montpellier până în anul
1923. A jucat fotbal şi rugby cu Octav Luchidy, Paul
Nedelcovici, mr. Ţane Săvulescu, Rudy Schmettan,
col. Davila ş.a., luând parte, cu echipa României, la
Olimpiada de la Paris.
Revenit în ţară după finalizarea studiilor agronomice, este angajat la Ministe-
rul Agriculturii unde, în ciuda tinereţii, este un timp ministru adjunct.
Între anii 1921-1925, a fost director al Pepinierei de la Istriţa-Buzău, unde a
înfiinţat o fabrică de marmeladă. Pe lângă activitatea profesională, în timpul liber,
venea la Buzău şi urmărea, pe terenul amenajat în Crâng, antrenamentele şi meciu-
rile echipei „Vârtejul” pe care a şi antrenat-o în perioada 1923-1927, dar a înfiinţat
şi a antrenat şi echipa „Pepiniera” Istriţa. În aceeaşi perioadă era membru în Comi-
tetul de conducere al echipei „Unirea Tricolor” Bucureşti, la care mai târziu va co-
opta şi 5-6 jucători de la „Vârtejul” Buzău, iar între anii 1928-1930 s-a ocupat de
„Gloria” CFR Arad. A pus bazele primei şcoli de antrenori de fotbal din România,
iar în anul 1930, devine directorul ziarului „Sportul Capitalei” şi şeful rubricii de
sport a ziarului „Curentul”, dar şi crainic sportiv.
În anul 1937 este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, iar în perioada
1939-1940, antrenor principal al echipei naţionale de fotbal. Începând cu anul
1945, participă la reorganizarea FRF şi la apariţia ziarului „Sportul popular”, iar
între anii 1946-1947 a fost ales preşedintele FRF şi, în paralel a fost şi antrenor
principal al Naţionalei. Profesează în continuare ca agronom, dar în anul 1953, pri-
etenul său Manea Mănescu şi Ion Gheorghe-Maurer îi propun lui Nicolae
Ceauşescu, ministru adjunct al Armatei, să-l angajeze la CCA Bucureşti, clubul
armatei. Din anul 1962 până în 1967 a fost director coordonator al primului centru
de copii şi juniori „23 August”.
Este autorul mai multor lucrări atât în domeniul agricol cât şi despre fotbal şi
tehnica jocului. Din multitudinea de titluri am selectat doar două: Fotbal modern
simplificat şi 400 de întrebări şi răspunsuri (1972); Fotbal de la Mexic la
Munchen” (1972).
Cu echipa constituită la Istriţa-Pietroasele a susţinut câteva meciuri amicale
cu echipele buzoiene „Avântul” şi „Vârtejul” şi cu echipa „Tricolor” din Mizil. La
130
Date furnizate de prof. Nicolae Dragu, în 1999; Wikipedia.
176
una din aceste întâlniri s-a întreţinut cu profesorul Pamfil C. Georgian, directorul
Liceului „Al. Hasdeu”, de unde proveneau cei mai mulţi jucători ai celor două
echipe buzoiene. Cu acest prilej i-a propus să susţină lecţii de pregătire tehnico-
tactică cu elevii liceului şi activităţi practice cu echipierii „Vârtejului”, propunere
acceptată de director, un mare iubitor şi sprijinitor al activităţilor sportive.
Astfel Virgil Economu, un nume în fotbalul românesc, a devenit antrenor al
echipei „Vârtejul”, pe care o pregăteşte timp de 4 ani, cât a lucrat la Istriţa. Echipa
s-a afirmat pe plan Lecţiile teoretice aveau loc la liceu, iar cele practice pe terenul
din Crâng.
La Istriţa, l-a avut colaborator pe electricianul Charles Kohler, maistru horti-
cultor, titular în echipa „Unirea Tricolor” Bucureşti şi component al echipei naţio-
nale. Prezenţa antrenorului Virgil Economu şi a fotbalistului belgian Charles
Kohler la Buzău, bunele rezultate înregistrate de echipele „Vârtejul” şi „Avântul”
au constituit un imbold pentru mulţi tineri din Buzău şi din împrejurimi, dar şi pen-
tru unii patroni - iubitori ai fotbalului - care s-a dezvoltat rapid în continuare, prin
noi echipe ce s-au constituit şi au atras numeroase talente.
Elianu P. Ion (Ion Petrache Lia Ilie)131 (28 martie 1919-1993, Bucureşti),
matematician, profesor specialist în analiză matematică la Academia Militară Teh-
nică Bucureşti, fiul lui Petrache şi Stana Ilie, s-a născut
la Pogoanele. Urmează şcoala primară în sat, o clasă de
liceu la Buzău şi apoi Liceul Militar de la Mănăstirea
Dealu, absolvent în anul 1937. În anul 1941 este licenţiat
în matematică, iar în anul 1949 îşi ia doctoratul. A func-
ţionat, succesiv, ca asistent la Catedra de Geometrie de-
scriptivă la Facultatea de Arhitectură Bucureşti, apoi la
Universitste, la Catedra de ecuaţii diferenţiale, iar mai
târziu la Institutul de Construcţii. Între anii 1955-1957, a
fost lector la Institutul de Mine, apoi la Universitatea
Bucureşti. Din anul 1951 până în 1958 a fost şi cercetă-
tor principal la Secţia de geometrie a Institutului de Ma-
tematică Bucureşti. Timp de patru ani, între 1958 şi 1962, a fost conferenţiar la In-
stitutul de Matematică Timişoara. Revenit în Bucureşti, este profesor de Analiză
matematică la Academia de Tehnică Militară Bucureşti (1 octombrie 1962-1 oc-
tombrie 1970).
Doctor în ştiinţe, specialitatea matematici, cu diploma nr. 2151, din 28 mar-
tie 1961. Activitatea şiinţifică s-a extins în domeniul ecuaţiilor cu derivate parţiale
şi în special asupra proprietăţilor generale ale soluţiilor acestor ecuaţii şi a dat for-
mule de reprezentare a acestor soluţii. În teza sa de doctorat a tratat problema lui
131
G. Cocora, Figuri buzoiene… f. 147-148; Primăria comunei Pogoanele, act naştere 63 din 28 mar-
tie/10 aprilie 1919. Prin jurnalul Consiliului de Miniştri 19939/1946, publicat în M. Oficial 57 din 8
martie 1946, s-a aprobat schimbarea numelui în Ion P. Elianu; informaţii furnizate de familie; Iuliu
Deac, Dicţionar enciclopedic al matematicienilor, Editura Universităţii Piteşti, 2001, p. 222-223.
177
Cauchy pentru ecuaţiile cu derivate parţiale liniare polihiperbolice normale. A stu-

diat sistemele de ecuaţii liniare cu derivate parţiale tip Laplace şi a făcut cercetări
asupra invarianţilor matriceali absoluţi pentru sistemele de tip Laplace. S-a ocupat
şi de derivatele areolare ale lui Dimitrie Pompeiu şi a definit noţiunea de derivată
parţială areolară. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste de specia-
litate din Paris şi în numeroasele lucrări publicate începând cu anul 1950, până în
1967. În anul 1957, participă cu o comunicare la Congresul matematicienilor ger-
mani de la Dresda. Lucrările sale privind extensiunea derivatei aureolare au fost
citate în Histoire generale des sciences şi în volumul al doilea al lucrării Les
sciences contemporaines.
Enăchescu Theodor132, antropolog, doctor în medicină (22 aprilie 1919-12

mai 2014) fiul lui Gh. Enăchescu133, fost şef al Schelei petroliere Arbănaşi şi al
Teodorei (n. Beşliu), s-a născut în colonia Arbănaşi (astăzi Tabăra şcolară Arbă-
naşi). A urmat primele clase la Arbănaşi, finalizate la
Şcoala de Aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală „Spiru
Haret”, cu învăţătorul Constantin Cazan, omul politic de
mai târziu. Este apoi elev la Liceul Internat din Iaşi şi
Liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti, după care urmează Fa-
cultatea de Medicină, unde i-a avut profesori pe Francisc
I. Rainer şi concomitent, Facultatea de Drept, unde l-a
avut profesor pe celebrul Istrate Micescu. În această pe-
rioadă a fost vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor în
Medicină (1942-1943). După absolvire, este cercetător
ştiinţific la Institutul de Antropologie „Francisc I.
Rainer” (1948-1985), în condiţiile în care, după 1944,
această ştiinţă mai permitea conturarea românismului şi stabilirea drumului potrivit
pentru dezvoltarea României.
Este cofondator al Societăţii Antropologice din Bucureşti, a fost secretar
fondator al Comitetului Naţional de Antropologie şi Etnologie (1960-1975; 1983-
1988); fondator al Staţiunii de supraveghere medico-antropologică Bran - Braşov, a
unor populaţii în mediul lor de viaţă, acolo unde omul se naşte, se dezvoltă, înte-
meiază familii şi moare. Acţiunea s-a bucurat de aprecieri la nivel internaţional,
fiind până astăzi unicat. Este, de asemenea, cofondator al Societăţii Naţionale de
Sexologie.
Între anii 1960-1963, a fost secretar ştiinţific al Institutului de Antropologie
„Francisc I. Rainer”, având meritul de a introduce în nomenclatorul cercetării ştiin-
ţifice româneşti sociologia, într-un moment de represiune marxistă a acestei ştiinţe.
132
Date comunicate personal în 1999; Sinteze antropologice româneşti (2014-2016). Evocare perso-
nalităţi, site Institutul de antropologie „Francisc I. Rainer”.
133
După decesului tatălului, Gh. Enăchescu a lucrat de la 14 ani în petrol, fiind unul dintre primii
angajaţi, deoarece a săpat un şanţ pentru conducte, „ perfect”, utilizând ţăruşi cu sfoară, aşa cum făcea
mama sa când planta zarzavaturi.
178
În calitate de cercetător, a participat la programe genetice de monitorizare a creşte-

rii şi dezvoltării fizice a copilului.
În cadrul acestui program anual au fost măsuraţi şi remăsuraţi cca 20.000 de
copii, pentru a se putea preciza pentru fiecare dintre aceştia, măsura în care se dez-
voltă, corespunzător cu cerinţele lor genetice. Totodată, s-a introdus în antropolo-
gie conceptul de „facies antropologic”, corespunzător speciei polimorfe umane,
care generează, în acelaşi loc şi în acelaşi timp, o multitudine de tipuri umane (in-
divizi mici şi mari, blonzi şi bruni, cu cap oval sau rotund etc.). Conceptul s-a do-
vedit operant în identificarea în cadrul migraţiilor, care este segmentul de popula-
ţie, care pleacă şi care rămâne. A fost elaborat Faciesul craniologic al populaţiei
României, ce permite compararea populaţiilor autohtone cu cele trecute, cu apli-
caţie în arheologie şi stabilirea de descendenţă a populaţiei.
Alte teme de cercetare: Refacerea înălţimii iniţiale a feţei prin indicatori me-
trici; Corelaţia specifică interdimensională a tipurilor antropologice; Identitatea
metrică dintre populaţia din zona Drăguş-Făgăraş şi cea din zona Berevoieşti-
Câmpulung -Muscel, care a demonstrat „descălecarea” populaţiilor din sudul Ar-
dealului în nordul Munteniei, peste munţi. Longevitatea în România; Secuii din
România etc.
Au fost efectuate, de asemenea, cercetări ergonomice, ce au folosit ca orien-
tare pentru industria constructoare de maşini, în procesul modern de realizare a
adaptării maşinii la om, în locul vechii cerinţe, de adaptare a omului la maşină. Una
dintre contribuţiile esenţiale în acest sens a fost design-ul tractorului forestier ro-
mânesc, cât şi identificarea tipurilor de muncă la muncitorii forestieri, ce a pus în
evidenţă mersul selecţiei profesionale. Cercetările ergonomice au evidenţiat relaţia
dintre conformaţia craniană şi aptitudinea intelectuală. De asemenea, s-au efectuat
cercetări şi în ceea ce priveşte rădăcinile genetice ale personalităţii umane.
Ene Gheorghe134, profesor, poet, epigramist, traducător, publicist, ziarist,

unul dintre numele importante ale generaţiei 80 în literatura română (16 octombrie
1950-9 mai 2011), s-a născut în comuna Căldărăşti, azi
sat în componenţa oraşului Pogoanele. A absolvit şcoala
generală din satul natal (1965), Liceul Teoretic din Po-
goanele (1969) şi Facultatea de Limbă şi literatură ro-
mână din Bucureşti, specialitatea Limba română - Limba
franceză (1973). În timpul facultăţii a făcut parte din
grupul textualist „Noii”, alături de Mircea Nedelciu,
Gheorghe Crăciun şi Gheorghe Iova, dar a frecventat şi
Cenaclul „Junimea” condus de criticul Ov.S.
Crohmălniceanu. A fost profesor de limba română şi
franceză la Şcoala Generală Ciuta-Măgura (1973-1976),
şcolile generale nr. 1 şi 2 Pogoanele (1976-1984), Liceul
134
Date comunicate personal, în 1999; Wikipedia.
179
Agroindustrial Pogoanele (1984-1990), Clubul Copiilor şi Elevilor din Pogoanele

(1991-1993; 1995-1996), Liceul Industrial nr. 3 Buzău („Contactoare”) şi Semina-
rul Teologic Ortodox Buzău (1993-1995), din 1996 fiind încadrat la Liceul Teore-
tic din Pogoanele, după care a fost profesor la şcoala din satul natal.
A debutat în anul 1967, în primul număr al revistei „Aurora” a Liceului din
Pogoanele, (al cărei redactor a fost în perioada 1968-1969), cu poezia „Soarele”, iar
în 1968, cu poezie la „Viaţa Buzăului” şi în antologia Tineri poeţi (Editura Tineretu-
lui, 1969). Cu proză a debutat în 1981, în revista „Tribuna”. A colaborat la „Viaţa
Buzăului”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Vatra”, „Contrapunct”,
„Forum studenţesc”, „Contemporanul”, „Paralela 45”, iar după 1990, la: „Opinia”,
„Muntenia”, „Focuri vii”, „Amprenta”, „Informaţia Buzăului”, „Şcoala buzoiană”.
A fondat publicaţia umoristică „Carevasăzică” (1990,1993), redactor şef la
„Jurnalul de Buzău” (1995), redactor la Radio Buzău (1995, acum Focus), redactor
la „Opinia literară” (1990), „Opinia magazin” (1990), „Buzăul literar”, colaborator
la revista „Carnet literar” (seria a III-a, apărută în 1997), fondator al revistei şcolii
din Căldărăşti, „Dincoace de pod” (din 2001). Este prezent în culegeri şi antologii:
Pe scuturi de aur (Buzău, 1969), Semnul că nu ne cunoaştem eclipsa (Editura Di-
dactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973), Desant ’83 (cu proză scurtă), Generaţia ̀80
în proză scurtă, Generaţia ̀80 în texte epistolare, Experimentul literar românesc
postbelic (1998-1999).
Prima carte de autor şi-a tipărit-o abia în anul 1992, un volum de versuri In-
trarea în Europa sau Târfa şi sertarul. Au urmat Starea de dizgraţie, versuri
(1995), Eu, dizgraţiatul (1997), versuri sub egida Bibliotecii judeţene „V.
Voiculescu”, volumul de proză scurtă O spovedanie a textului (1999), Aromanul
trandafirului (proză scurtă, 2000); Portret în picături de rouă (versuri, 2004), Vor-
ba! (versuri, 2005), Texte de dincoace (versuri, 2007).
La „Festivalul sonetului românesc” organizat la 14 octombrie 2000 de către
Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” a primit Premiul al III-lea. În anul 1994, re-
vista „Buzău” îi decernează Premiul pentru proză scurtă, iar în 1999, volumul O
spovedanie a textului primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din
România. De asemenea, la 6 mai 2003 i s-a decernat Diploma de excelenţă pentru
contribuţia la îmbogăţirea vieţii culturale buzoiene. Membru al Uniunii Scriitorilor
din România şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti.
Ene - Zărneşti Dumitru135, poet, (10 iunie 1938-5 decembrie 2009), fiul lui
Simion şi al Ioanei (Oiţa), s-a născut în comuna Zărneşti. A urmat şcoala primară şi
gimnaziul în comuna natală, Şcoala Medie Tehnică Metalurgică Buzău, Şcoala
Tehnică de Maiştri Mecanizate Roman, liceele „Petru Rareş” din Piatra Neamţ şi
„M. Eminescu” din Constanţa (echivalare pe bază de examene de diferenţă); Şcoli-
le Militare de Ofiţeri Activi (Sibiu şi Bucureşti); Facultatea de Drept din cadrul
135
Date comunicate personal, în 1999 şi Internet.
180
Universităţii Bucureşti (tot aici fiind şi doctorand) şi apoi Cursul militar de cadre
de conducere în cadrul Academiei Militare şi cursuri militare de perfecţionare.
Din 1960 până în septembrie 1987 a lucrat ca ofiţer în armată, în domeniul
tehnic şi juridic. În urma unei operaţii, în 1987 a fost
pensionat medical. A lucrat apoi ca jurist (consilier ju-
ridic) la unele firme din Constanţa.
Scrie poezie din copilărie şi frecventează cenaclu-
rile literare din Constanţa - „Ovidius”, „Mihail Sadovea-
nu”; este membru fondator al Societăţii de Haiku Con-
stanţa. A publicat poezie precum şi materiale pe teme
juridice în reviste şi ziare din ţară şi din străinătate:
„Mirrors International Haiku Forum” din SUA; „Zbornik”
din Croaţia; „Comhar” din Irlanda; „Apokalipsa” din
Slovenia; Antologia poeziei Haiku din Europa de sud-est
- „Noduri” (editura Prijatelji, Tolmin, 1999, Slovenia,
întocmită de un juriu internaţional). A colaborat la revistele: „Tomis”, „Metafora”,
„Cuget Liber”, „Telegraf”, „Albatros”,„Dobrogea Nouă”, „Opinia literară”,„Ori”, „În
slujba patriei”, „Marea Noastră”, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Ate-
neu”, „Ramuri”, „Luceafărul” etc.
A debutat editorial în anul 1993, cu volumul de versuri Bătrâne Cronos de-
ai mai vrea …, urmat de Clopote de lut, versuri (1995). Cea de-a treia carte, Zefir
Nipon (1996), consacrată în exclusivitate haiku-ului, o ediţie trilingvă (română,
engleză, franceză, traducerea aparţinând lui Ion Roşioru şi Mădălin Roşioru), a fost
urmată de Cocorul de pază (2000, colecţia Haiku), apărută în limbile română, en-
gleză, franceză şi italiană, traducerea de Mădălin Teodor Roşioru.
A mai publicat: Albastrul mării, versuri (2001), Fulguraţii lirice (versuri,
2002), Şarpele şi Genţiana (roman, 2003), Gânduri haijine (versuri, 2007), Sentin-
ţă amânată (roman, 2008), Simfonia anotimpurilor (roman, 2009). Colaborator la
„Carmina Balkanika review”, a participat la cele două Festivaluri internaţionale de
poezie haiku, ca şi la cele patru colocvii naţionale consacrate aceluiaşi gen, ambele
categorii de manifestări desfăşurându-se la Constanţa, prilej cu care a lansat şi ul-
timele sale apariţii editoriale. De asemenea, a fost invitat şi a participat la „Coloc-
viile Tomitane”, la Simpozioanele naţionale de literatură de la Slobozia şi la Zilele
„V.Voiculescu”, activitate desfăşurată la Biblioteca Judeţeană Buzău.
Enescu Bogdan-Călin136, matematician, profesor la Colegiul Naţional „B.

P. Hasdeu” din Buzău, s-a născut la 24 septembrie 1960, în Bacău. După mutarea
părinţilor în Buzău, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 1 (1967-1975, având ca
profesor de matematică pe Ion Vlăgioiu), apoi Liceul „B. P. Hasdeu” (1975-1979,
profesor de matematică Sfetoslav Cremarenco). Dornic să rezolve probleme cât
mai complicate, învaţă singur limba rusă pentru a avea acces la problemele propuse
136
Viorel Ilişoi, Aurul lui Enescu, Press One, 18 iunie 2018; presa locală online.
181
de revistele ruseşti de specialitate, singurele care se puteau găsi pe atunci. În timpul

studiilor liceale a participat la trei olimpiade internaţionale de matematică, obţi-
nând două medalii de bronz şi una de aur: Belgrad (1977)
- bronz, Bucureşti (1978) - aur, Londra (1979) - bronz. A
absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucu-
reşti în anul 1985, deoarece după cei patru ani a mai făcut
un fel de master deschis doar celor mai buni 15 studenţi
din ţară, apoi s-a întors profesor la liceul unde fusese
elev. Este printre puţinii profesori care, după ce a fost
olimpic internaţional, a pregătit şi a avut el însuşi elevi
care au obţinut medalii la olimpiadele internaţionale de
matematică. Primul său elev medaliat la OIM este Dra-
goş Ghioca (argint în 1994, 1995 şi 1996), în prezent
profesor în SUA, iar a doua performanţă a fost înregistra-
tă de Dragoş Porumbel (bronz) în anul 2000, tot atunci câştigând o medalie la Bal-
caniada de Matematică pentru juniori şi eleva Iuliana Pascu.
Din anul 1989, participă la pregătirea lotului naţional de matematică pentru
OIM şi a fost chemat, inclusiv de echipa SUA să-i pregătească pe elevii din lotul
naţional. Sub coordonarea profesorului Bogdan Enescu, elevii români au obţinut
şase medalii - una de aur şi cinci de argint - la a 55-a ediţie a Olimpiadei Internaţi-
onale de Matematică, desfăşurate în perioada 3-13 iulie 2014, în Africa de Sud, la
Cape Town. În urma acestor rezultate, România s-a clasat pe locul 11 în lume şi pe
primul loc între ţările Uniunii Europene. Toţi cei şase componenţi ai echipei Ro-
mâniei au obţinut medalii. La competiţie au participat 565 de elevi din 106 ţări.
Echipa naţională a fost coordonată de către profesorii Radu Gologan (Leader) şi
Bogdan Enescu (Deputy leader).
A susţinut prelegeri la lotul american pentru Olimpiada Internaţională de
Matematică în anii 1999, 2001, 2002, iar elevii din SUA au desemnat cursul său
din 2001 drept cel mai bun de la pregătirea lor. În ultimii ani a susţinut cursuri de
pregătire pentru echipele Ungariei, Republicii Moldova şi Pakistanului la IMO. În
fiecare an predă cursuri de vară organizate de mari universităţi precum Berkeley
sau Cornell, a fost invitat de Institute of Advanced Study de la Princeton să partici-
pe la un seminar internaţional, este chemat să conferenţieze la multe universităţi
din Europa. La Buzău, conduce Centrul de pregătire pentru performanţă.
Propune probleme pentru olimpiadele internaţionale de matematică, iar 100
dintre problemele compuse de Bogdan Enescu au fost propuse la numeroase com-
petiţii, inclusiv la Olimpiada Internaţională de Matematică şi Balcaniada de Mate-
matică. Problema nr. 1 dată la Olimpiada Internaţională de Matematică din 2005 a
fost creaţia sa.
A publicat numeroase articole despre stagii de rezolvare a problemelor, dar
şi cărţi de popularizare şi despre subiectele de la olimpiadă, în România sau în stră-
inătate. Cele mai recente cărţi pe care le-a publicat sunt: Balkan Mathematical
Olimpiads-The First 30 Years (o istorie a Balcaniadei de matematică, împreună cu
182
Mircea Becheanu), editată la Dallas (după ce editura din Zalău care publicase o
primă ediţie până în anul 2006 şi-a vândut drepturile de editare) şi Mathematical
Olympiad Treasures (cu Titu Andreescu), publicată exclusiv în America.
Îi place literatura SF şi muzica rock, în facultate fiind chiar component al
unei formaţii, iar la unul din festivalurile artei studenţeşti a obţinut un premiu pe
ţară la chitară clasică. Activitatea deosebită în domeniul matematicii i-a fost încu-
nunată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, oferit în anul 2000 de
către Preşedinţia României. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău.
Enescu A. Longinus-Constantin137, medic, farmacist, chimist, inginer chi-

mist, profesor universitar (1 decembrie 1921, Breaza-ianuarie 2013). A absolvit
Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti, Facultatea
de Farmacie (1945) - Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi,
Facultatea de Chimie (1947) - Institutul Politehnic Iaşi,
Facultatea de Chimie Industrială (1951) şi Institutul de
Medicină şi Farmacie Iaşi-Facultatea de Medicină Gene-
rală (1957). A obţinut titlul de doctor în medicină
(1964), cu teza: Sinteza unui derivat fexiacetic
sulfamidat şi studiul fiziopatologic experimental al acţi-
unii sale hipotensive; doctor în chimie (1971), cu teza:
Acţiunea colinesterazică şi unele modificări din metabo-
lismul interme-diar sub influenţa adrenalinei, cofeinei,
atropinei şi de doctor în farmacie (1972), cu teza: Con-
tribuţii la studiul toxicologic experimental al unor substanţe hipotensive. În 1973
obţine şi titlul doctor docent în ştiinţe. Din 1948 desfăşoară activitate didactică uni-
versitară, parcurgând toate gradele, până la cel de profesor, în cadrul IMF Iaşi
(1948-1951; 1970-1982) şi la Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi (1962-1970);
şeful laboratorului Biochimie (1946-1957), şeful secţiei ORL din Spitalul Militar
Iaşi (1957-1970); din 1970 are gradul de medic colonel.
A efectuat cercetări ştiinţifice în domeniile: farmacie, biochimie, toxicologie,
farmacologie, medicină experimentale, istoria medicinii. Este autor a 26 cărţi, din-
tre care menţionăm: Ghidul farmacistului practician (1967); Farmacologie şi re-
ceptură veterinară (1965); Vitaminele liposolubie (IMF, Iaşi); Biochimie medicală
(vol. I, 1976, vol. 2, 1977 I); Polenul-biochimie, farmacodinamie (1977); Biochi-
mie (1978); Biocatalizatori (1978); Aplicaţii biologice şi medicale ale chimiei
anorganice (1982); Bazele vitaminoterapiei (1990); Farmacologie (1996). Deţine 9
brevete de invenţii, din care 4 în străinătate. A publicat, în ţară şi în străinătate 252
de lucrări; a prezentat 68 comunicări; a participat la 26 conferinţe, 27 congrese in-
ternaţionale, 115 simpozioane.
Membru în numeroase societăţi ştiinţifice între care: Societatea Ştiinţelor
Medicale (1948); Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (1967); L’Union
137
Dicţionarul specialiştilor …, vol. 2, ed. I, p. 114; Wikipedia.
183
Medicale Balkanique (1962); Federaţia Internaţională Farmaceutică (Paris, 1962);

Societatea Europeană de Biochimie Farmacologică (1963); Societatea de Chimie
Terapeutică, Bruxelles, 1968; citat în J. Pharmacology Experimental (London,
1971); Archives internationales de pharmacodynamie et de therapie (1963);
Biochemical Pharmacology (1965); Die Pharmazie (1962); Toxicology
Mecanismes and Analitical Methods (Ed. Academiei New York, 1961); Brit. J.
Pharm and Chemotherapy (1969). A lucrat la Fundaţia Ecologică „Dimitrie
Cantemir” Iaşi. Este întemeietorul Fundaţiei Academice „Vasile Alecsandri” şi a
cinci şcoli sanitare: Buzău, Botoşani, Focşani, Neamţ, Tecuci.
Epifanie Norocel138, (14 decembrie 1932-7 ianuarie 2013, Panciu), s-a năs-
cut în satul Mălini, Baia din judeţul Suceava, la botez primind numele Gavril No-
rocel. După absolvirea cursurilor primare în satul natal, a fost frate în Mănăstirea
Râşca, judeţul Suceava (1948-1950). Este, apoi, elev al
seminariilor teologice din Mănăstirea Neamţ (1951-
1955) şi Curtea de Argeş (1955-1956).
La 14 aprilie 1953 a fost tuns întru monahism, cu
numele Epifanie, în Mănăstirea Neamţ, hirotonit diacon
la 25 mai acelaşi an şi apoi, de la 1 ianuarie1967, iero-
monah. În anul 1968 primeşte rang de protosinghel, iar la
1 ianuarie 1971 pe cel de arhimandrit.
Licenţiat al Institutului Teologic Universitar din
Bucureşti (1957-1959) şi al Academiei Teologice din
Sofia (1959-1961). Urmează cursuri de specializare la
magisteriu (doctorat) în Istorie Bisericească Universală,
la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1961-1964), Academia Teologică
din Sofia şi, din nou, la Bucureşti (1966-1968), susţinând şi examenul aprofundat
de admisibilitate la doctorat în specialitatea Istoria bisericească universală, la In-
stitutul Teologic Universitar din Bucureşti, la Academia Duhovnicească din Mos-
cova-Zagorsk şi din nou la Bucureşti.
A funcţionat ca profesor la Şcoala monahală din Mănăstirea Dragomirna
(1956-1957), ghid la Mănăstirea Putna (1964-1965), profesor la Seminarul Teolo-
gic de la Mănăstirea Neamţ (1 martie 1965-30 iunie 1971), director al aceleiaşi uni-
tăţi (1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1971); stareţ al Mănăstirii Neamţ (1 ianuarie 1971-
octombrie 1975).
La 16 octombrie 1975 a fost ales de Sfântul Sinod episcop-vicar al Arhiepis-
copiei Tomisului şi Dunării de Jos,înscăunat la 9 noiembrie 1975, cu titlul Tomi-
tanul şi reşedinţa la Constanţa (sediul Arhiepiscopiei se afla la Galaţi). La 25 apri-
lie 1982 a fost ales în scaunul de Episcop titular al Eparhiei Buzăului, instalat în
ziua de 4 iulie a aceluiaşi an. Ca Întâistătător al acestei Eparhii, veghează perma-
nent la păstrarea patrimoniului bisericesc şi depune eforturi susţinute pentru îmbo-
138
Gabriel Cocora, art. cit., p. 52-53; Mircea Păcurariu, op. cit., p. 314; presa on line.
184
găţirea lui. Sub directa îndrumare, sunt restaurate biserici şi mănăstiri şi se zidesc
altele noi, acolo unde nevoile duhovniceşti ale credincioşilor au cerut-o. După
1989, în Eparhia Buzăului au fost reînfiinţate 19 aşezăminte monahale - schituri şi
mănăstiri.
Ostenitor în cele ale scrisului, publică diferite monografii cu privire la unele
ctitorii voievodale din cuprinsul Eparhiei, precum şi articole, în special de istorie
bisericească-românească şi universală -, dar şi unele cu caracter misionar, în perio-
dice bisericeşti din ţară şi de peste hotare.
S-a îngrijit de buna desfăşurare a învăţământului religios, şi nu numai; cu bi-
necuvântarea sa, au fost înfiinţate două noi seminarii monahale - „Sfântul Grigorie
Palama” la Mănăstirea Ciolanu şi „Sfântul Epifanie - arhiepiscopul Ciprului” la
Mănăstirea Răteşti, cursurile acestor şcoli putând fi urmate, alături de personalul
monahal, şi de laici. Pentru iniţiativa de reabilitare a preoţilor care s-au opus făţiş
comunismului, P.S. Epifanie a primit din partea Episcopiei Dunării de Jos medalia
jubiliară „Sf. Andrei”, acordată cu prilejul sărbătoririi a 2000 de ani de creştinism.
Dintre lucrările publicate, menţionăm: Pagini din istoria veche a creşti-
nismului la români (Buzău, 1986); În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între
oameni (Buzău, 1987); Mănăstirea Ciolanu (Buzău, 1987); Ctitorii voievodale în
Eparhia Buzăului (Buzău, 1988); Slujitori ai legii strămoşeşti (Buzău, 1991); Sfân-
tul Sava de la Buzău (Gotul), extras din volumul Pagini din istoria veche a creşti-
nismului la români (Buzău, 1996), Episcopul Dionisie Romano, promotor al cultu-
rii şi emancipării neamului (2006).
După ridicarea Episcopiei la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului şi Vrancei,
în anul 2009, devine arhiepiscop. Aici va păstori până la decesul produs în ziua de
7 ianuarie 2013, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi din judeţul Vrancea. A
suferit un infarct, a fost transportat la spitalul din oraşul Panciu, dar nu a mai putut
fi resuscitat.
Epure Traian139 (1869-1940), general, s-a născut la Cahul, ulterior familia

mutându-se la Bârlad. A învăţat mecanica ca lucrător la
Viena, după care intră în armată. Cu gradul de colonel, a
comandat în Campania 1916-1918, Regimentul 3 Vâ-
nători, cu care a luat parte la luptele de pe Valea Bu-
zăului fiind cunoscut ca „Apărătorul Văii Buzăului”. În
perioada 1920-1929 a fost comandantul Diviziei a V-a
Buzău. În această calitate se numără printre cei care au
contribuit la înfiinţarea Cimitirului Eroilor (1929), con-
struirea Bisericii Eroilor (1929) şi Cimitirului Eroilor de
la Siriu (mutat mai târziu de pe vechiul amplasament din
cauza construcţiei barajului).
139
G. Cocora, Figuri buzoiene…., f. 149-150.
185
F
Fetecău Gh. Adrian140, ziarist şi comentator sportiv, fiul lui Gheorghe şi al

Aurorei, s-a născut la 19 noiembrie 1957 în comuna Scorţoasa. După trei ani, fami-
lia a venit la Buzău, locuind pe strada Mioriţei. A urmat
cursurile Şcolii Generale nr. 11, apoi Liceul „B. P.
Hasdeu” (1972-1976). Ca elev de liceu a jucat tenis de
câmp, în vara anului 1973 câştigând titlul de campion ju-
deţean la juniori 14-16 ani, apoi pe cel de campion
judeţean absolut în toamna anului 1975, când a câştigat
„Cupa Scânteii tineretului”.
În 1976 este admis la Facultatea de Tehnologia
Construcţiilor de Maşini din cadrul Institutului Politehnic
Bucureşti, dar începe cursurile după opt luni de armată la
UM 1046 Tancuri din Bucureşti. Încă din primul an face parte din trupa de teatru a
facultăţii, din anul IV devenind conducătorul acesteia. În anul V, la 1 decembrie
1981, obţine locul I la Festivalul Politehnicii, cu o piesă de Dumitru Solomon, iar
personal, obţine premiul pentru interpretare masculină.
În martie 1982 înfiinţează grupul „Vouă”, cu participarea celor mai talentaţi
artişti comici şi interpreţi de muzică folk din Institutul Politehnic. În scurt timp
grupul devine o constantă a mişcării culturale studenţeşti, fiind prezent în numeroa-
se spectacole susţinute în Bucureşti, Buzău şi în alte oraşe. Din octombrie 1982
este angajat al Întreprinderii de Contactoare Buzău, prilej de a colabora cu colecti-
vul Casei Tineretului, trioul Aurelian Mareş, Călin Gheţu, Nicolae Tănase. Până în
octombrie 1991 s-a ocupat şi de activitatea artistică din întreprindere, organizând
câteva spectacole de excepţie în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea României”
sau al concursului „Cel mai bun continuă”, organizat în întreprinderile buzoiene de
către Comitetul judeţean al U.T.C.
Din octombrie 1991 şi până în martie 1992 a fost director artistic la Casa Ti-
neretului din Buzău. Participă la examenul pentru unul din posturile de redactor de
la Societatea Română de Radiodifuziune, din aprilie 1992 devenind angajatul aces-
tei instituţii. A realizat transmisii sportive de handbal, tenis (sporturile sale prefera-
te), dar şi de box, având şansa să comenteze câteva mari competiţii din lume. În
martie 1994, a lansat pe piaţă Fenomenalul Vaştag, un roman despre viaţa celui
mai mare boxer român, cartea a stârnit interesul regizorului Mircea Veroiu, care a
dorit să realizeze un film dar timpul nu a mai avut răbdare. A mai scris: Doroftei
cel mare (în colaborare cu Viorel Sima, 2002), Vouă, acum douăzeci de ani. Jurnal
(vol. I, 2002). În anul 2016 apare un volum despre olimpiada de la Rio, Rio 2016:
gânduri răzleţe, iar la Târgul de carte „Gaudeamus” din 2017 lansează un volum
dedicat sportului său preferat, Tenis, sportul inventat de diavol, pe care l-a lansat şi
la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, unde a fost elev. Este mândru că fiica sa, Iri-
na, a devenit campioana ţării la senioare, individual, fiind premiată chiar de Horia
140
Date comunicate personal în 1999; Wikipedia şi presa on line.
188
Tecău. Irina Fetecău a jucat ambele finale ale Turneului futures de la Cairo (Egipt)
şi a câştigat titlul la dublu.
După destrămarea, în 1992, a primei formule a grupului „Vouă” (înfiinţat în
anul 1982), în 1995 reface grupul împreună cu buzoianul Radu Gabriel, care absol-
vise I.A.T.C.-ul, şi câţiva absolvenţi ai Academiei de Teatru şi Film, tineri actori în
teatrele Capitalei: Cristi Jungu, Lia Bugnar, Ana Velinomon, Dan Ungureanu, apoi
Maria Buză, Marilena Chelaru, Marius Florea Vizante, Gheorghe Ifrim, Ion
Batinaş, Cristian Creţu, Ion Ionuţ Ciocia. Regia spectacolelor: Radu Gabriel şi Ge-
lu Colceag. Pe lângă numeroase apariţii televizate şi spectacole în ţară, au efectuat
şi două turnee, în martie 1997 (SUA) şi octombrie 1999 (Canada). Din 1982 şi pâ-
nă în 1989, a susţinut peste 600 de spectacole, prezentate pe scene din Capitală şi
din ţară. Din 2009, Grupul „Vouă” se compune din: Adrian Fetecău, Marilena
Chelaru, Ioan Batinaş, Ioan (Ionuţ) Ciocia, Cristian Creţu, Şerban Drăguşanu, Va-
sile Mincu, Adrian (Biţă) Pătraşcu şi Victor Yilla. Îşi împarte timpul între redacţie,
grupul „Vouă” (marea nebunie a vieţii sale) şi familie.
Filitti Gheorghe, general de brigadă, s-a născut la 3 februarie 1872, în co-

muna Sărata, judeţul Buzău. A urmat cursurile Şcolii Fiilor de Militari din Craiova,
până la 1 iulie 1890, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu (1890-
1892), Şcoala Specială de Artilerie (1895-1897). În anul 1892 era sublocotenent,
locotenent în 1895, iar între 1 septembrie 1895 şi 1 iulie 1897, este elev al Şcolii
Speciale de Artlerie şi Geniu. Este avansat la gradul de locotenent, ajunge colonel
în anul 1916, general de brigadă în anul 1917.
A ocupat diferite funcţii în Regimentul 2 Artilerie, Şcoala Militară de Infan-
terie şi Cavalerie, director al Direcţiei artilerie din Ministerul de Război (1913-
1915), comandant al Regimentului 3 Artilerie Grea (1915-1916), al Brigăzii 2 Arti-
lerie Grea (1917-1918), comandant al artileriei Corpului 4 Armată (1918-1920).
A participat la Campania din anul 1916, îndeplinind funcţia de şef serviciu
Artilerie al Corpului 3 Armată, iar la Campania din anul 1917 era comandant al
Brigăzii 2 Artilerie Grea. A condus Direcţia Artilerie din Ministerul de Război,
când realizează lucrarea Reaprovizionarea muniţiilor de campanie. Demisionează
din armată la 1 noiembrie 1920, la vârsta de 48 de ani, iar la 1 noiembrie 1938 este
trecut în retragere.
Decorat cu Medalia jubiliară „Carol I”, „Coroana României” clasa a V-a,
Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, „Avântul Ţării” (1913), Medalia „Meritul Comer-
cial şi Industrial”, „Steaua României” cu spade în grad de Ofiţer şi Ordinul rus „Sf.
Vladimir” cu spade, clasa a III-a141.
141
Enciclopedia artileriei române,coordonator Adrian Stroea, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic
Editorial al Armatei, 2014, p. 666; vezi şi Din elita Artileriei, Bucureşti, 2012, p. 119.
189
Florea I. Mihai-Constantin142 (11 martie 1929-1986, Azuga), fiul muncito-

rului ceferist Ilie Florea şi al Anetei (fostă Marinache), s-a născut la Buzău. A fost
istoric de teatru, publicist, autor de scenarii dramatice, prezentator de televiziune
director al Secţiei de Teatru a TVR, autor de monografii şi colaborator al revistei
„Teatrul”şi al altor publicaţii. După absolvirea cursurilor primare, a urmat Liceul
militar de la Mănăstirea Dealu, dar a susţinut bacalaurea-
tul la Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău (1948). În anul
1952 a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti,
după care este cercetător la Institutul de Istoria Artei al
Academiei Române.
După studii strălucite şi-a luat doctoratul în Teatro-
logie, devenind unul din cei mai apreciaţi cercetători ai
Institutului de Arte al Academiei Române. A publicat în
diferite reviste, articole, recenzii şi studii, dar şi mono-
grafii despre: Eufrosina Popescu (1964), Matei Millo
(1966), Scurtă istorie a teatrului românesc (1970).
Ca publicist, a scris şi proză: Drumuri şi condeie
(1974), Prietenii mei concurenţii (formaţii şi artişti amatori, 1976). A fost unul din-
tre colaboratorii la Istoria teatrului în România (1965, 3 volume) şi Teatrul româ-
nesc contemporan: 1944-1974 (1975). Dintre scenariile radiofonice dar şi lucrări
pe care le-a publicat, amintim: Gheorghe Asachi (1974), Ion Eliade Rădulescu
(1975), Constantin I. Nottara (1976), Eufrosina Popescu (1977), Costache Cara-
giale (1978), Constantin Aristia (1980).
În perioada 1960-1977 a prezentat emisiunile „Cine ştie câştigă”, „Dialog la
distanţă”, „Steaua fără nume”, „Floarea din grădină” (în juriu era şi un buzoian,
etnofolcloristul Vasile Nicolescu). La 5 aprilie 1970, în actuala sală a Consiliului
judeţean Buzău, a fost prezentatorul concursului „Cine ştie câştigă” pe teme de is-
torie buzoiană - concurenţi profesorii Valeriu Nicolescu şi Constantin Corbu. Din
nefericire, după ce de două ori a scăpat cu viaţă din accidente de automobil, al trei-
lea i-a fost fatal. Este înmormântat la Cimitirul Evanghelic Luteran.
Foca Petrică-Lucian, general locotenent (rez.) doctor, comandantul Diviziei

2 Infanterie „Getica”, născut la 24 august 1960 în Sinaia, judeţul Prahova. A absol-
vit Liceul Militar „Ştefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc, în anul 1979 şi
Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în anul 1982.
După absolvirea şcolii militare, a fost selecţionat de către Direcţia de Infor-
maţii Militare din Marele Stat Major şi repartizat în funcţia de comandant grup la
Batalionul 404 Cercetare în dispozitivul inamicului prin paraşutare, unde a mai în-
deplinit, până în anul 1988, funcţia de ofiţer în statul major. În anul 1987 a absolvit
Cursul de comandanţi de batalioane de infanterie. În perioada 1988-1990 a urmat
142
Alex. Oproescu, op. cit, p. 100-101; Monografia Colegiului „B. P. Hasdeu”, Buzău, 1997, p. 62;
Serv.Arh.Naţ, Bz., fond Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 246/13 martie 1929; Wikipedia.
190
cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme Întrunite, pe care

a absolvit-o ca şef de promoţie la specialitatea „Cercetare şi paraşutişti”, fiind re-
partizat şef al cercetării la regimentul 62 Paraşutişti. În-
tre anii 1990 şi 1995 a îndeplinit funcţii în cadrul Direc-
ţiei Informaţii Militare din Marele Stat Major, perioadă
în care a urmat cursuri de perfecţionare în domeniul
conducerii informaţiilor militare. În perioada 1995-2000
a îndeplinit funcţia de şef al Centrului de pregătire a cer-
cetaşilor în dispozitivul inamicului prin paraşutare şi
locţiitor al comandantului Centrului 404 Cercetare pen-
tru învăţământ şi formare specialişti şi comandant al
acestuia. În perioada 2000-2004 a fost comandant al de-
taşamentului şi Batalionului de Informaţii Militare, între
2005-2010 comandant al Batalionului HUMINT, iar în perioada 2010-2014, co-
mandant al Brigăzii de Informaţii Militare „Mareşal Alexandru Averescu”. A înfi-
inţat, transformat şi modernizat, după standarde NATO, aceste structuri unicat din
Armata României. În anul 2007 a urmat cursul postuniversitar de perfecţionare în
conducerea strategică la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. La 21 oc-
tombrie 2010 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în anul 2011 a obţi-
nut titlul de doctor în ştiinţe militare şi informaţii. În anul 2011 a absolvit Cursul
postuniversitar „Securitate şi bună guvernare” la Colegiul Naţional de Apărare.
Începând cu anul 2011, a selecţionat, pregătit şi coordonat toate structurile de in-
formaţii militare care au acţionat în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de
Vest şi Irak. A participat la numeroase activităţi de pregătire internaţională, schim-
buri de experienţă, exerciţii, aplicaţii şi simpozioane în domeniul forţelor pentru
operaţii speciale şi informaţii militare. Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carie-
rei a fost distins cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Ordinul „Virtu-
tea Militară” în grad de Ofiţer, Emblemele de Onoare ale Armatei României, Statu-
lui Major General, Forţelor Terestre, Forţelor Navale, Forţelor Aeriene,
Informaţiilor pentru Apărare, Comunicaţiilor şi Informaticii, Emblema de merit „În
Serviciul Armatei României” clasa a III-a şi Semnele onorifice „În Serviciul Patri-
ei” pentru 20 şi 25 de ani de activitate.
În mai 2017 a fost numit comandant al Comandamentului Forţelor Întrunite
din cadrul Statului Major General al M.Ap.N., iar în august 2017 înaintat la gradul
de genera-locotenent cu trei stele şi trecut în rezervă. Între 1 septembrie 2017 şi 31
ianuarie 2018 a fost consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al fostului Prim-
ministru Mihai Tudose, apoi obţine, prin concurs, funcţia de consilier clasa I, grad
profesional superior în cadrul Consiliului Judeţean Buzău. Din 29 august 2018 a
fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului Buzău, din luna octombrie 2018,
subprefect al judeţului Buzău.
Este Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău.
191
Fotescu Dumitru143, general (24 noiembrie 1928-1990), fiul funcţionarului

Dumitru Fotescu şi al Elenei, s-a născut în oraşul Buzău, unde urmează cursurile
primare şi Liceul „B.P.Hasdeu”, pe care l-a absolvit în anul 1948. Avansat la gra-
dul de locotenent, după terminarea Şcolii militare de artilerie, la 30 decembrie 1949
este repartizat comandant de pluton la Regimentul 20 Artilerie Grea Turda.
În perioada 1950-1955, urmează cursurile Academiei Militare de Artilerie
Dzerjinski - URSS, finalizate cu diplomă de merit. Ocupă succesiv mai multe func-
ţii în Comandamentul Artileriei, din 1956 încredinţându-i-se comanda Brigăzii 32
Artilerie, funcţie pe care o deţine timp de 3 ani. Din 1961 şi până în 1965 îndepli-
neşte funcţia de şef al Artileriei în Comandamentul Armatei a 2-a, în 1967 fiind
avansat la gradul de general maior şi numit locţiitor al comandantului Artileriei
Forţelor Armate. Între anii 1969-1970 a fost şef de Stat Major la Comandamentul
Artileriei, iar din ianuarie 1970, şef de Stat Major al Armatei a 2-a, funcţie în care a
fost menţinut mai mult de 15 ani (1970-1980 la Armata a 2-a, 1980- aprilie 1985,
la Armata 1).
În 1972 a urmat cursul postacademic de arme întrunite, iar în 1974 i s-a
acordat gradul de general-locotenent. Din 1985 a fost şef al Direcţiei Lucrări în
Economia Naţională, funcţie pe care o părăseşte în 1988, când se pensionează.
Furtună Horia144, politician, poet (21 iunie 1886, Focşani-8 martie 1952,
Bucureşti), fiul medicului veterinar Ion Stephănescu Furtună şi al Plautinei Speran-
ţa Vasiliu, originară din Lipova. A absolvit Liceul „Matei
Basarab”, după care, din 1906, studiază Dreptul şi Literele
la Paris. Audiază totodată, la Collége de France, prelegeri-
le renumitului filosof şi psiholog, Paul Bourget (1852-
1938) şi ale altor renumiţi profesori francezi ai vremii. În
Paris a locuit la căminul studenţilor români, înfiinţat de
Maria Pillat, unde, în toamna anului 1910, are prilejul să-l
cunoască pe Ion Pillat, unul din marii săi prieteni. Obţine
licenţa în 1909 şi doctoratul în Drept în 1915, cu Magna
cum laude.
Revenit în ţară, îşi începe cariera juridică la baroul
Ilfov, fiind ales şi deputat de Ilfov. Cunoscător al limbilor
latină, franceză, germană, engleză şi turcă, în afară de aplecarea către poezie, cola-
borează la „Adevărul” cu articole despre opera şi personalitatea filosofului Henri
Bergson (1859-1941). Mobilizat în Campania 1916-1918, cade prizonier şi este
internat în lagărul de la Stralsund de pe insula Dänholm de la Marea Baltică (de-
cembrie 1916 - 1918; la Muzeul judeţean Buzău se păstrează un album cu fotogra-
fii ale prizonierilor). Între cei cca. 500 ofiţeri români prizonieri erau şi poetul
143
Scut pentru ţară 1916-1996. Opt decenii de la înfiinţarea Armatei a 2-a române, Buzău, 1996, p.
183-184. Primăria Buzău, act naştere nr. 926/28 noiembrie 1928.
144
Alex. Gaiţă, Din galeria prefecţilor buzoieni-Horia Furtună, în „Opinia”, VI, nr. 1682/1 august
1996; „Vocea Buzăului”, VIII, nr. 9/27, februarie 1932.
192
Volbură Poiană, filozoful Mircea Florian, istoricul literar Dan Simonescu. După
1920, îmbrăţişează atât cariera literară cât şi politică. A fost totodată, director tea-
tral, conferenţiar la radio, traducător de texte şi librete de operă.
A fost redactor la „Flacăra” colaborator la „Cugetul românesc”, „Adevărul
literar şi artistic”, „Universul literar”, „Flamura”, „Viaţa literară”, „Cele Trei
Crişuri”, „Revista Fundaţiilor Regale” ş.a. S-a aflat printre membrii fondatori ai
Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, iar în ziua de 1 noiembrie
1928, la ora 17, după ce Dragomir Hurmuzescu, întemeietorul şi directorul societă-
ţii, a inaugurat emisia, Horia Furtună a avut un recital de versuri în care definea
radio-ul ca un suflet nou. La Buzău a publicat în revista „Carnet Literar” (1931-
1934), alături de I. Minulescu, G. Bacovia, Al. Lascarov-Moldovanu ş.a. În perioa-
da 25 august 1931-7 iunie 1932, a fost prefect al judeţului, fiind confruntat cu o
gravă problemă şi anume anularea căsătoriei morganatice a prinţului Nicolae, cu
Ioana Lucia Doletti, fiica lui Dumitrescu-Doletti din Tohani. La 14 aprilie 1932,
dispune înfiinţarea Bibliotecii publice „Alexandru Marghiloman”, cu sediul într-una
din camerele Palatului Comunal. În ziua de 8 octombrie 1931, când s-a inaugurat
Cimitirul Eroilor din Buzău, în prezenţa Regelui Buzău al II-lea şi a Prim-
ministrului Nicolae Iorga, prefectul Horia Furtună a rostit un emoţionant discurs:
Sire, Locuitorii buzoieni, urându-vă bun sosit, se închină cu respect şi devotament
înaintea Majestăţii Voastre, care reprezintă viaţa, voinţa şi puterea de creaţie a
acestui neam. Vă apropiaţi astăzi pentru câteva clipe cu gândul pios de rămăşiţele
eroilor morţi pentru Patrie. Aceşti eroi, amestecându-şi sângele cu ogorul nostru,
au dat pâinii româneşti gustul vitejiei, iar oasele lor „Pildă de Ocrotire”, sunt tot
atât de dure şi veşnice ca şi stâncile Carpaţilor.
Potrivit unor surse, confirmate de o serie de evenimente, a făcut parte din
francmasonerie, iniţiat probabil, înainte de 1940. În 1921, publică un studiu dedicat
lui I. C. Brătianu, urmat de Criza morală a timpului de faţă, Spre o politică finan-
ciară, Contesa de Noaielles (1933), Războiul pentru neatârnare. În 1967, a apărut
postum, la Bucureşti, volumul Balada lunii. Considerat un strălucit mânuitor al
calamburului.
193
G
Gagu Ionel, inginer metalurgist, director general al S.C. Concas S.A., s-a
născut la 16 decembrie 1955, în Buzău. A absolvit cursurile Şcolii Generale nr. 7,
Liceul „B. P. Hasdeu” şi Facultatea de Metalurgie, secţia Turnătorie, din cadrul
Institutului Politehnic Bucureşti (1983).
După absolvire este inginer, şef Atelier Proiectare
sectoare cald, la Întreprinderea „Metalurgica” (1983-
1991), asociat la S.C. Somet SRL (1991-1999) şi apoi
director general S.C. Concas S.A. (din 1999).
Societatea are ca obiect de activitate: proiectare,
execuţii şi reparaţii construcţii civile, hidrotehnice, indus-
triale, rutiere - instalaţii aferente; proiectare, execuţie,
montaj, reparaţii şi izolaţii conducte de gaze, apă, canali-
zare, agent termic - montaj contoare aferente; producţie
industrială în domeniul construcţiilor, produse balastieră,
betoane, mortare, şape; confecţii şi construcţii metalice;
vopsitorii; montaj şi reparaţii vane industriale; montaj reţele electrice. La 21 de-
cembrie 2000 a obţinut certificarea sistemului calităţii conform cu SR EN ISO
9001/1995.
Dintre obiectivele realizate, menţionăm consolidarea clădirilor Colegiului
Naţional „B. P. Hasdeu”; sediul S.C. Romtelecom Buzău; sediul S.C. Electrica
S.A. Buzău; sediul Casei de Asigurări de Sănătate din Buzău, Muzeului Judeţean
Buzău, consolidarea şi reabilitarea şcolilor din localităţile Borduşani, Stănceşti,
Găvăneşti şi Bentu; alimentarea cu apă pe Valea Slănicului, modernizarea centrale-
lor şi punctelor termice din cartierele Micro XIV, Unirii, Broşteni, Dorobanţi; blo-
curi de locuinţe în strada Bistriţei, bl. 1A, 2A, 4A, 14 A din Micro XIV; Cartierul
„Orizont”, Bazinul Olimpic ş.a.
Gaitanovici Dora, născută în data de 10 iunie 2000 în Buzău, este elevă la

Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău, în clasa a XII-a, profil limbi străine. Are
studii muzicale de: pian clasic; saxofon; canto muzică
uşoară; canto muzica clasică.
Talentul şi munca asiduă i-au adus numeroase re-
zultate: „Trofeul Tinereţii” - Amara 2017 - trofeul festi-
valului; Festivalul „Radu Şerban” - 2017 - trofeul festiva-
lului; Festivalul „George Grigoriu” - 2017 - premiul al
III-lea; Finala Selecţiei Naţionale - Eurovision 2018 -
locul 6; Trofeul MUSIC-ADA - 2017; Trofeu creaţie
„Mamaia Copiilor” - 2015, cu piesa „Doar eu”, compozi-
ţie proprie; Trofeu secţiunea show, „Mamaia Copiilor” -
2015, cu momentul „Alunecând pe-o rază”, compoziţie
proprie; Marele premiu „Talentul din liceu se-arată”- 2016; Realizarea imnului Co-
legiului Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău, la împlinirea a 150 de ani de la înfiinţare;
Realizarea imnului Drăgăicii din Buzău.
196
Are colaborări cu: Thy Veils - Gărâna Jazz Festival 2017; Thy Veils - albu-
mul „Neoradiant”; Trupa Implant Pentru Refuz; Trupa BUCIUM; Filarmonica „Pa-
ul Constantinescu” - Ploieşti; Trupa Undercover; şi apariţii tv şi difuzări radio la:
TVR 2 - emisiunea „Ieri, azi, mâine”; TV Buzău - emisiunea „Fresh Time”; TV
Campus - „C-am pus punctul pe I”, „Cocktail”; TV Sud-Est - „Oameni”, „Chic cu
Simonik”, „In paşi de weekend”; Radio Buzz FM - piesele „Doar eu”, „Drăgaica
de la Buzău” , „Poveste de Crăciun”; Radio Focus FM - „Drăgaica de la Buzău” ,
„Poveste de Crăciun”; Radio Campus - „Un suflet curat”, „Drăgaica de la Buzău”,
„Poveste de Crăciun”; Radio România Internaţional - piesele „Doar eu”, „Un suflet
curat”; Radio România Cultural - piesele „Trancing”(Thy veils), „Mai aproape”,
emisiunea „Oaza de muzică”; Radio România Actualităţi - piesa „Fără tine”; Radio
Iaşi - „Un suflet curat”. Piesele menţionate mai sus, cu excepţia piesei „Trancing”,
sunt compoziţii proprii (muzica, text, orchestraţie).
În anul Centenarului participă ca finalistă la: „Eurovizion România”, Festi-
valul „Cerbul de aur” şi emisiunea „Vocea României” (aici având ca antrenor pe
Irina Rimes). La ediţia de vineri, 7 decembrie 2018, a fost desemnată între finaliştii
concursului, toţi cei 4 antrenori şi membri ai juriului apreciindu-i calităţile vocale
şi prestaţia de la fiecare etapă, fiind favorita lor şi a publicului pentru câştigarea
finalei din 14 decembrie. După votul publicului a ocupat un nemeritat loc doi.
Ganea Aurel145, poet, publicist, ziarist (9 februarie 1950 - 27 iunie 2014) s-a
născut în satul Piatra Albă, comuna Odăile. A urmat şcoala primară la Pârscov
1957-1961, gimnaziul la Pătârlagele şi Liceul „B. P.
Hasdeu” din Buzău (promoţia 1969). A absolvit Secţia de
Maşini-Unelte a Facultăţii de Mecanică din cadrul Insti-
tutului Politehnic Iaşi (1969-1974). A mai urmat cursuri
de artă fotografică, controlul statistic al calităţii,
managementul proiectelor, marketing, brokeraj, comerţ
exterior.
A lucrat ca inginer proiectant la Întreprinderea de
Strunguri SARO din Târgovişte (1974-1978) şi la Minis-
terul Industriei Metalurgice, ca reprezentant pentru inves-
tiţii în judeţele Buzău, Bistriţa şi Prahova. Din 1990 func-
ţionează la Departamentul relaţii comerciale şi presă din
cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Buzău - consilier
relaţii comerciale şi consilier de presă. În anii 1994-1995 obţine o bursă în Franţa,
cu stagii în Anglia, Italia şi Spania, unde se perfecţionează în cunoaşterea şi comer-
ţul internaţional al vinurilor şi al altor băuturi alcoolice, prilej de a cunoaşte multe
din soiurile de vinuri. Obţine o diplomă Higher Certificate in Wine and Spirits,
acordată de Wine and Spirit Education Trust, Londra şi Brighton College of
Technology. Este degustător de vinuri abilitat în UE.
145
Date comunicate personal, în 1999; necrologuri în presa locală şi online.
197
A debutat literar în 1967 în revista şcolară „Muncă şi talent”, a Liceului „B.

P. Hasdeu”, editată cu prilejul centenarului şcolii. A fost redactorul paginii literare
a revistei studenţeşti „Viaţa Politehnicii” din Iaşi. Colaborează la: „Cronica”, „Am-
fiteatru”, „Viaţa Politehnicii”, „Astra” (opinii critice despre poezia contemporană,
la rubrica Poemul comentat, ţinută până 1989 de Laurenţiu Ulici), „Carnet literar”,
„Amphitryon”, „Şcoala buzoiană”, „Helion”, „Muntenia literă” ş.a. Membru al ce-
naclurilor: „Viaţa Buzăului”, „Pozitronic”, „Al. Sahia”, „V. Voiculescu”, „Cicero-
ne Theodorescu” (Târgovişte). A mai publicat în „Focuri Vii” şi în revista franceză
„Ľ Avenir possible” (despre fenomenul S.F.).
A publicat până în 1981 poezie, apoi proză, critică literară, epigrame, iar pe
Internet i-a apărut un grupaj de proză-reportaj. A tradus din şi în franceză, engleză
şi esperanto, fiind traducătorul oficial de limbă franceză al CCIA Buzău. În anul
2007, publică volumul Artizania, 28 de schiţe despre care autorul declara la un
eveniment literar din anul 2012, că este jurnalul unui animal marin care trăieşte pe
uscat şi vrea să zboare. A colaborat la almanahurile „Renaşterea buzoiană”, „Re-
naşterea culturală” şi la revista „Origini”
A făcut corectura la două cărţi de poeme în limba franceză, tipărite în Ro-
mânia. Ca jurnalist, a fost unul din fondatori, redactor cât şi secretar de redacţie la
săptămânalul Focuri Vii (2 februarie-6 octombrie 1990), prima publicaţie privată
buzoiană de după 1989. A fost coordonator, redactor unic, autor şi culegător de text
al publicaţiei CCIA Buzău, „Mesager comercial”(nr. 7 a apărut în luna martie
2000). A primit premiul ziarului „Viaţa Buzăului”, premiul pentru proză „Al.
Vlahuţă” (1987, Focşani), premiul revistei „Helion” (Timişoara, pentru proză S.F.),
cât şi diverse premii la concursurile de epigrame. Împătimit fotograf amator, a par-
ticipat la două expoziţii de grup organizate la Buzău.
Garoflid Al. Constantin (18 martie 1872, Cândeşti-23 iulie 1942, Bucu-
reşti), fiul lui Alexandru (Alecu) şi al Anei, student medicinist la Paris, a luat parte
la campania antiholerică din capitala Franţei, fiind deco-
rat de statul francez. În anul 1896, după moartea tatălui
său, revine în ţară. Sporeşte averea familiei prin cumpă-
rări: în 1904, moşia Ţinteasca-Muşeteasca, de la moş-
nenii Lipieni, iar în anul 1910, restul de 2500 pogoane
din moşia Şopârliga-Smeeni. De asemenea, a arendat
moşia Bălaia a unchiului său, Nicolae Trestianu. Avea
case în Buzău şi un conac la Curca-Smeeni.
Considerat unul din marii proprietari şi agricultori
din Câmpia Buzăului, apreciat ca reformator al agricultu-
rii româneşti, în „Cuvânt înainte” la studiul său scris în
anul 1940146, Nicolae Mareş, proprietar din Mizil şi succe-
sorul său la preşedinţia Uniunii Sindicatelor Agricole, îl prezintă ca pe un om
146
C. Garoflide, Agricultura veche, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1943.
198
inteligent, de o vastă cultură generală şi unul dintre agricultorii de seamă din judeţul
Buzău.
Bun cunoscător al problemelor agriculturii, s-a pronunţat pentru exproprierea
latifundiilor (problemă tratată mai pe larg într-o broşură publicată în anul 1907),
dar şi pentru păstrarea restului marilor proprietăţi ce puteau servi propăşirii agricul-
turii. Studiul său era răspunsul la chestionarul profesorului C. Cornăţeanu de la In-
stitutul de Cercetări Agronomice şi descrie metode folosite în exploatările agricole
din judeţul Buzău din 1896 până în 1921.
A avut moşii în zona de câmp a Buzăului, acolo unde începe Bărăganul, cu
clima sa aspră şi secetoasă, la Smeeni şi Ţinteşti - Moisica Banului (1200 ha.),
Şopârliga-Smeeni (1200 ha.) şi Ţinteasca-Muşeteasca (60 ha.).
Moşia Şopârliga-Smeeni sau Curca (după numele clucerului Radu, zis Cur-
că, unul din foştii proprietari) a fost cumpărată în anul 1896 de către tatăl său, iar
restul, în 1910, de către el, de la familia Gună Vernescu. Aici a amenajat un parc şi
a construit un conac, a cărui piatră de temelie s-a pus în 1909. La Ţinteşti, a plantat
în 1910 mai multe pogoane de vie, deoarece a constatat că strugurii se coceau mai
devreme cu două săptămâni decât cei din deal. De asemenea, a plantat şi 9 ha. de
pădure, Smeeniul fiind locul preferat unde îşi petrecea cea mai mare parte a timpu-
lui, când se afla în judeţul Buzău. După 1945, proprietăţile sale de aici au devenit
Ferma Curca a I.A.S. Verguleasa. Moşia Ţinteasca-Muşeteasca, fostă proprietate a
moşnenilor Lipieni, s-a mai chemat şi Măciuca, după numele proprietarului care a
cumpărat anterior de la moşneni restul proprietăţii. Moşia Bălaia, pe care o avea în
arendă, era a unchiului său, colonelul Nicolae Trestianu, zestre a bunicii sale ma-
terne, la căsătoria cu Costache Trestianu, proprietar al moşiei Trestia. Mai avea
proprietăţi la Valea Călugărească şi Boţârlău-Putna, al cărei conac a fost ars de ruşi
(aliaţii noştri n.n.) în anul 1916.
Constantin Garoflide şi-a exploatat moşiile după regulile agriculturii moder-
ne (la acea dată). Pentru aceasta a îndemnat sătenii să îndesească arborii din sat,
pentru a contracara asprimea vânturilor, iar personal a înconjurat satul şi conacul
cu o perdea de salcâmi, arbori care au început să fie plantaţi în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea pe moşiile de la Casotta, Ţinteşti şi Smeeni. Salcâmul înlocuia
pădurile de stejar, mai întinse în trecut, dar apoi defrişate masiv pentru a se mări
suprafeţele arabile. De asemenea, pe moşiile sale a plantat perdele de protecţie, din
arbori cu perioade diferite de înflorire. Din păcate, acestea au fost defrişate în anii
’60, cu efecte ecologice ulterioare dezastruoase.
A înfiinţat loturi semincere pentru plante perene rare, pentru treierat a folosit
batoze acţionate cu locomobile, iar la Tăbărăşti a organizat o crescătorie de porci,
fiind adeptul selecţionării raselor indigene deoarece, pe baza unor experimente
proprii, a constatat că cele străine nu rezistau multă vreme la condiţiile aspre din
Bărăgan. A avut vaci din rasa Sura de stepă şi 200 de oi, iar în anul 1910 a adus
ovine pol-spance de la crescătoria fraţilor Dumitru şi Nicolae Seceleanu, mari agri-
cultori din judeţul Ialomiţa, dar şi oi merinos (au pierit în 3-4 ani), pentru ca în anul
1924 să înceapă selecţia ţigăilor.
199
La Ţinteşti a avut casă mare cu două etaje, construită la începutul secolului

al XIX-lea de către Dumitrache Hrisoscoleu-Buzoianu. Pe această moşie a făcut
două foraje pentru irigarea culturilor (din apa subterană care curgea pe sub lunca
Călmăţuiului, care alimenta şi bălţile de la Ţinteşti, Tăbărăşti şi Bentu). Pentru arat
folosea 100 boi şi 16 pluguri „Eckert”, fiecare tras de câte şase boi. Mai deţinea 25
semănători, 25 boroane, 3 garnituri de treier cu locomobilele respective şi o maşină
de bătut porumbul. După expropriere, conform Legii de Reformă Agrară din 1921,
din 3000 ha a rămas cu 500, 4 tractoare şi 40 de boi. Pe moşiile sale existau şi trei
hanuri: la Bălaia - hanul Trestianu; la Smeeni - hanul Vernescu şi un al treilea, la
Sălcioara, toate trei situate pe aşa - zisul drum al sării, care lega ocnele de sare din
judeţul Prahova, cu schelele portuare de la Brăila şi Galaţi, prin Mizil, peste Câm-
pia Buzăului (trecea şi prin satul Florica). Fost ministru al Agriculturii şi Domenii-
lor, s-a retras din viaţa politică în anul 1932, demisionând din Cameră, la acea dată
fiind deputat de Buzău.
Garoflid a fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului
Buzău.
Gavrilă G. Horia-Cătălin147, profesor universitar, s-a născut la 7 decembrie

1940, în Buzău. Este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de
Electrotehnică, secţia Maşini şi aparate electrice (1962) şi al Universităţii Bucu-
reşti, Facultatea de Fizică, secţia Fizică teoretică (1968).
În anul 1972 a obţinut titlul de doctor inginer în
specialitatea Bazele teoretice ale electrotehnicii, cu teza
Studiul proprietăţilor şi al unor aplicaţii tehnice ale
peliculelor feromagnetice.
După absolvire este cadru didactic universitar,
parcurgând toate gradele didactice până la cel de profesor
(din 1990). Este conducător de doctorat, în specialitatea
Electrodinamică aplicată. Autor şi coautor al mai multor
cursuri universitare (unele publicate de Editura Didactică
şi Pedagogică), culegeri de probleme de acelaşi nivel,
monografii ştiinţifice, ce reprezintă sinteze cu caracter de
premieră pe plan mondial: Înregistrări magnetice digitale. Capete magnetice
(1987, premiul „Traian Vuia”, al Academiei Române) şi Magnetic Heads for Digi-
tal Recording (Elsevier Science Publishers B.V. Amsterdam, 1990); Aplicaţiile
tehnice ale magnetismului, distinsă în anul 2000 cu Premiul „Traian Vuia”; articole
ştiinţifice publicate în reviste de specialitate; a participat la derularea unor contrac-
te de cercetare ştiinţifică, fiind responsabil de contract pentru cele mai multe dintre
ele (Italia, Canada, Republica Cehă, Franţa). Este membru activ al Asociaţiei Ingi-
147
Dicţionarul specialiştilor.., vol. 1, ed. I, p. 143-144; site-ul UPB, CV Horia Gavrilă; site Academia
de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR).
200
nerilor Electricieni şi Electronişti din România şi al Institute of Electrical and

Electronics Engineers, SUA.
A urmat stagii ştiinţifice la Laboratoire d’élèctrotechnique, Institut National
Polytechnique de Grenoble (1992); Laboratoire de Magnétisme „Louis Néel”,
Grenoble (1994); profesor invitat la École Polytechnique de Montréal, Departa-
ment de Génie Physique (1995); codirector al unor proiecte în cadrul programelor
europene de colaborare universitară, TEMPUS şi ştiinţifică, INCO. A activat ca
profesor invitat în Canada şi a fost conducătorul unei misiuni universitare în Mada-
gascar, la Universitatea din Tananarive, pentru organizarea unor secţiuni de învă-
ţământ superior (inginerie electrică şi fizică). Între anii 2001-2017 a participat la 55
de proiecte naţionale, pentru 28 dintre ele fiind responsabil şi a fost director al pro-
iectului ştiinţific bilateral Italia-România „Nanostructuri şi aliaje amorfe magnetice
de înaltă frecvenţă, aplicaţiile (2006-2008). Creator al unei reputate şcoli de cerce-
tare în domeniul magnetismului tehnic aplicat, a fost desemnat expert independent
în cadrul unor grupuri consultative ale Directoratului General pentru cercetare al
Comisiei Europene. Este autor sau coautor al mai multor invenţii, pentru ultima
primind brevetul în anul 2014.
Profesor emerit, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, în
anul 2008 a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Universităţii „Politehnica”
Bucureşti, iar în anul 2009 a primit Medalia de Aur la „Eureka”, Bruxelles şi
International Exibition „Inventika” Bucureşti.
Gavriliu Leon148, general, fiul lui Petre şi al Elenei Gavriliu, s-a născut în
anul 1872, la Iaşi. A absolvit Liceul Militar „General Macarovici” din Iaşi şi Şcoa-
la Militară de Artilerie, Geniu şi Marină. A fost reparti-
zat la Regimentul 4 Artilerie Roman şi apoi la Regimen-
tul 7 Artilerie Buzău. În 1913 avea gradul de maior şi era
ajutorul comandantului de regiment, colonel Spirescu şi,
totodată, comandant al Divizionului I Artilerie, cu care a
participat la Campania din 1913. Avansat locotenent co-
lonel în 1916, îndeplineşte aceeaşi funcţie, la acea dată
comandantul regimentului fiind colonel Gheorghe
Prassa. Era şi comandant al Divizionului III de artilerie.
A participat la acţiunile militare din Dobrogea şi apoi la
cele din zona Jiu.
De la 1 septembrie 1917 şi până la 1 octombrie
1920, a fost comandant al Regimentului 7 Artilerie. A luptat la Mărăşti şi Mără-
şeşti, unde este îngropat de o bombă, fiind grav rănit. Decorat cu ordinul „Coroana
României”. Avansat la gradul de general în 1921, este trecut în rezervă în anul
1933. La 26 noiembrie 1906, pe când se afla în garnizoana Roman şi avea gradul
148
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău, Secţia I, dosar 50/1921; 14/1925; Constantin
Dumitrescu, lucr. cit.. vol. IX B.
201
de căpitan, s-a căsătorit cu Elena-Steluţa (n.1884), fiica colonelului Benone Anas-

tasiu şi a Elenei Masinca, născută Pâcleanu.
Pentru construcţia Bisericii Eroilor au donat 10.000 lei şi au fost incluşi în
rândul ctitorilor, soţia sa fiind şi membră a Comitetului de construcţie.
Găvănescul C. Constantin149, general de divizie (28 ianuarie 1871-11 au-

gust 1942), primul comandant al Corpului de Aviaţie Român, înfiinţat în septem-
brie 1915, s-a născut în satul Găvăneşti. După absolvirea şcolii primare şi a gimna-
ziului, a urmat cursurile Liceului Militar din Craiova, luându-şi bacalaureatul cu
medie mare, în 1891. A urmat Şcoala Militară de Infante-
rie din Bucureşti, absolvită în anul 1893 cu gradul de sub-
locotenent. A fost repartizat la Regimentul 3 Infanterie
Dâmboviţa cu garnizoana în Târgovişte, în funcţia de co-
mandant de pluton, unde nu a rămas decât zece luni, soli-
citând să urmeze timp de un an, Şcoala Militară de Admi-
nistraţie. După absolvirea acestei şcoli se reîntoarce la
unitatea sa.
În anul 1897, a fost avansat la gradul de locotenent,
la vechime, după care, la cerere, a primit o detaşare la
Brigada 6 Infanterie, unde se familiarizează cu mai multe
funcţii de comandă şi stat major. În perioada 1901-1903,
urmează cursurile Şcolii Superioare de Război, fiind oprit
în această instituţie. Ca profesor de istorie militară în cadrul Şcolii Superioare de
Război şi ajutor la Cursul de tactică generală, a fost apreciat de şefii săi. Datorită
rezultatelor bune obţinute la catedră, a fost promovat inspector de studii la aceeaşi
instituţie. 150
Participă la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913) ca şef de stat major al
Diviziei 2 Infanterie Rezervă, înfiinţată la mobilizare. După Campania din Bul-
garia, a fost numit profesor la Şcoala Militară de Infanterie. Locotenent colonelul
Constantin Găvănescul a urmat, împreună cu 24 de ofiţeri de artilerie, cursurile
Şcolii de observatori aerieni, obţinând brevetul militar de observator aerian nr.1
prin Î.D.R. nr. 1660 din 22/5 iulie 1915.
În conformitate cu Legea organizării Aeronauticii militare din 17/30 aprilie
1913 (Î.D.R, nr. 3199/1913), comandantul aviaţiei militare trebuia să fie ofiţer su-
perior. La acea data, niciun ofiţer-pilot român nu avea gradul de maior ca să fie nu-
mit la comanda Corpului de Aviaţie. În această funcţie importantă a fost numit lt.
colonelul Constantin Găvănescul, ofiţer de stat major, nezburător, inaugurând astfel
numirea la comanda aviaţiei sau în funcţii de conducere a ofiţerilor nezburători,
149
Avram Valeriu, Nicoară Marius-Adrian, Buzăul şi aeronautica română, Editura Editgraph, Buzău
2012, p. 68-70; V. Avram, C-tin I. Stan. V. Nicolescu, op. cit., p. 23-28.
150
Valeriu Avram, Valeriu Nicolescu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei (1916-1918;
1941-1945), Buzău, Editgraph, 2015, p. 77-81.
202
obicei care se va perpetua până la începutul Războiului de Întregire şi apoi şi după

război, politică nefastă ce s-a continuat chiar până în zilele noastre.
Lt. colonelul Constantin Găvănescul a fost schimbat din funcţie în mai 1916.
La intrarea României în Războiul de Întregire Naţională, a fost numit subşef de stat
major la Armata I-a, apoi şef de stat major al acestei arme. La 1 septembrie 1917 a
fost avansat la gradul de general de brigadă. Pentru o scurtă perioadă de timp, în
anul 1919, a fost numit Directorul Aeronauticii din Statul Major General, funcţie
pe care a părăsit-o ca urmare a unor nemulţumiri create în rândul aviatorilor din su-
bordine.
Plecat definitiv din aviaţie, a fost numit şeful Misiuni militare ataşat pe lângă
prinţul moştenitor Carol, însoţindu-l pe viitorul Rege (Carol al II-lea) într-o călăto-
rie în jurul lumii efectuată între 20 februarie-20 septembrie 1920 (Egipt, India, Chi-
na, Japonia, SUA). După revenirea în ţară, a scris o carte interesantă în mai multe
volume cu titlul Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi, lucrare care s-a bucurat de
o bună apreciere din partea publicului.
Întors din călătorie, a fost numit comandantul Diviziei 1 Infanterie, care avea
comandamentul la Timişoara, funcţie pe care o îndeplineşte până în anul 1925.
Avansat la gradul de general de divizie ocupă, rând pe rând, funcţia de comandant
al Diviziei 19 Infanterie, al Corpurilor 7 şi 2 Armată, al Corpului de Munte. În fe-
bruarie 1932, a fost trecut în retragere. Decorat cu înalte ordine şi medalii, s-a făcut
cunoscut şi ca un apreciat publicist, unele din lucrările sale de specialitate fiind re-
marcate la vremea respectivă. Între acestea, Epopeea României. Războiul pentru
întregirea neamului (august 1916-aprilie 1918), care a primit premiul Academiei
Române.
Gâlmeanu Nicolae151, poet şi prozator, născut în ziua de 9 august 1946 în

satul Scărişoara, comuna Cislău, părinţii fiind ţărani. După absolvirea Facultăţii de
Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bu-
cureşti este profesor la şcoala din satul Buda, apoi la
Scărişoara şi la Şcoala generală din Cislău unde a fost şi
director.
Primele versuri i-au apărut în ziarul „Viaţa Buzău-
lui” în anul 1969, a colaborat şi la revistele „Viaţa româ-
nească”, „Albina”, „Contemporanul”, „Luceafărul” (re-
comandat de poetul buzoian Ion Gheorghe). Este prezent
în culegerile: Caietul debutanţilor din 1975 (cu un ciclu
de poeme Cum trec prin lume, apreciat de Laurenţiu
Ulici); Caietul patriei. Antologie (1986), cât şi în plache-
tele apărute la Buzău Pământ românesc (1972), Ţara ca
o primăvară (1976), Anotimp solar (1982). Este prezent în volumul al doilea al
151
Date comunicate de scriitorul George Băiculescu; site-ul USR, Filiala Braşov; catalogul online al
Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
203
antologiei Poezia română religioasă. De la Ion Pillat până azi. Se numără printre
laureaţii Festivalului de poezie patriotică de la Râmnicu Sărat şi a participat la rea-
lizarea emisiunii „Viaţa Satului” a Radiodifuziunii Române.
Membru al cenaclurilor literare „N. Tăutu” de la Cislău, „Al. Odobescu”-
Nehoiu, „V. Voiculescu”- Buzău, numărându-se printre fondatori (27 noiem-
brie1987). Debutul editorial s-a produs mult mai târziu, în anul 1996, cu volumul
de poezii Complotul vămilor urmat, la foarte scurt timp de alte volume de poezie:
Proiect de cruce (1998) şi Alarmă în christale (1999); Dumnezeu din gerunziu
(2001); Cezură şi canon (2003); Mirele pietrei (2006); Cămaşa lui Lot (2007);
Plângea Iisus (2009); Golgota Akasha” (2011); Poeme cu noduri (2012); Contor-
siuni. Ieşirea (2016). Nicolae Gâlmeanu nu i-a rămas dator nici prozei. A debutat
cu un roman, Zodia fluturilor (2002), urmat de volumul de nuvele Schimbarea la
faţă (2004); Egreta de pe malul celălalt, roman (2005); Atent(at) la tentaţii (2009);
Sfeştanie la o casă de (in)toleranţă (2014). Este coautor al celui de-al doilea volum
al Monografiei comunei Cislău şi laureat al Festivalului de poezie de la Râmnicu
Sărat.
Geambaşu Nicolae-Mihail152, inginer silvic, ministru-adjunct şi secretar de

stat, s-a născut în comuna Breaza din judeţul Buzău (2 martie 1947-2006), tot în
satul natal fiind şi înmormântat.
Urmează şcoala generală în comună (1954-1961); Liceul „B. P. Hasdeu” din
Buzău (1961-1965); Facultatea de Silvicultură, Braşov (1965-1970); specializare în
Finlanda (1978). În anul 1984 obţine titlul de doctor în Pedagogie forestieră.
După absolvire, este inginer silvic la Staţiunea de Cercetări Silvice din Câm-
pulung Moldovenesc (1970-1986); şef al staţiunii (1986-1989); director ştiinţific al
Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, Bucureşti (iulie 1989-1991); cercetă-
tor ştiinţific gradul I (1992); director al ICAS, Bucureşti (din 1993).
În perioada 18 ianuarie-16 iunie 1990, a fost ministru adjunct în Ministerul
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, iar în perioada 16 iunie-25 noiembrie, se-
cretar de stat în acelaşi minister şi şeful Departamentului pădurilor. În această func-
ţie administrativă a reuşit să impună scăderea cotei de tăiere a pădurilor ţării, a
sprijinit apariţia publicaţiei „Pădurea noastră”, a contribuit la amendarea Legii
2/1987, privind gospodărirea pădurilor.
Este autorul a peste 70 de lucrări ştiinţifice în domeniul silviculturii, între ca-
re: Tehnologii de împădurire a grohotişurilor, Fertilizarea arbuştilor de molid,
Starea actuală a pădurilor din România etc. A fost membru corespondent al Aca-
demiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (din 1992) şi vicepreşedinte al Ligii Naţionale
de Luptă contra Cancerului.
152
Agenţia Română de Presă Rompres…..,vol. II, p. 20.
204
Georgescu C. Ioan153, poet, animator cultural (11 martie 1906 - 18 august

1950), fiul mecanicului Constantin Georgescu (decedat în anul 1920) şi al Paulinei,
s-a născut la Buzău. După absolvirea cursurilor primare, urmează Seminarul Teo-
logic „Kesarie Episcopul” din Buzău, apoi se înscrie la Conservatorul de Muzică şi
Artă Dramatică din Bucureşti, clasa de teorie-solfegiu, condusă de profesorul
D.G.Kiriac. Din cauza condiţiilor materiale, în 1926 abandonează studiile şi revine
la Buzău, unde lucrează ca funcţionar CFR. Se transferă după un timp la Galaţi,
apoi la Bucureşti. Avansează până la funcţia şef serviciu
în cadrul Direcţiei Generale a CFR. La 31 martie 1949 se
pensionează medical şi se retrage la Buzău, unde îşi gă-
seşte sfârşitul. Încă din copilărie se dovedeşte a fi multi-
talent: avea o voce frumoasă, cânta la vioară şi desena.
Debutează în revista locală „Muguri”, fiind încă elev, iar
în 1927 este admis colaborator la „Universul literar”,
condus de Camil Petrescu, aici făcându-şi adevărata uce-
nicie literară.
Debutează editorial în 1929, cu volumul de versuri
Metanii şi ore (Tipografia I. Călinescu, Buzău), pe care îl
dedică lui Camil Petrescu, primul care m-a învăţat să
cioplesc din gânduri vorbe luminoase. Cartea a fost pri-
mită elogios de critica literară dedicându-i-se 34 de cronici şi recenzii în: „Mu-
guri”, „Vlăstarul” (Buzău), „Facla”, „Luceafărul literar şi artistic”, „Ţara”, „Cultu-
ra poporului”, „Cumpăna”, „Epoca”. De altfel, într-o scrisoare primită de la Camil
Petrescu, acesta menţiona că mi-e cu deosebire plăcut să vin în faţa cititorilor du-
mitale de la Buzău, care au dovedit atâta înţelegere pentru „Metanii şi ore”.
În anul 1933 fondează şi tipăreşte revista „Munca literară” (aprilie 1933 -
mai 1936, Buzău şi apoi Bucureşti, titlul complet era „Munca literară şi artistică”,
iar în subtitlu se specifica gazetă de critică, informaţie artistică şi literară). Au co-
laborat la ea toţi marii scriitori din epoca aceea. În anul următor publică cel de-al
doilea volum de versuri Cântece din umbră (1934, Editura Universul, Bucureşti),
apariţie despre care au scris: George Călinescu, Zaharia Stancu, Dinu Roco, Mircea
Eliade, cât şi alţi cronicari în: „Viitorul”, „Curentul”, „Ţara Noastră”, „Glasul Bu-
covinei” etc. A colaborat şi la publicaţiile locale: „Voinţa”, „Acţiunea Buzăului”,
„Carnet literar”, „Curentul nou”, „Reporterul”, „Muguri”, „Chemarea Buzăului”,
„Vocea Buzăului”, „Buzăul economic”, „Munca literară”, dar şi la „Universul lite-
rar”, „Azi”, „România literară”, „Universul”, „Bilete de papagal”, „Facla”, „Epo-
153
Alex. Oproescu, op. cit., p. 54-55; Muzeul judeţean Buzău, fond Ioan Georgescu (fotografii, publi-
caţii, extrase presă, manuscrise poezii inedite) inv. 23.264, 23.269, 23.368, 23.373-23.374, 23.377–
23.399 23.411, 23.413-23.415, 23.418-23.419, 23.422-23.425, 24.297, 24-478 –24.482, 24.485-
24.486, 24.488, 34.740, 34.742; M. Ichim, Un text de Camil Petrescu, în „Viaţa Buzăului”, II,
nr.382/11 mai 1969; Idem, Ioan Georgescu, în „Viaţa Buzăului”, II, nr. 359/13 aprilie 1969; Victoria
Dragu Dimitriu, Poveştile unui domn din Bucureşti: Dinu Roco, Editura Vremea, Bucureşti, 2007, p.
146, 147.
205
ca”, „Rampa”. În anul 1935 devine membru al Asociaţiei Publiciştilor Români, în

acelaşi an, cu prilejul unei anchete despre Săptămâna cărţii primind scrisori de la
Eugen Lovinescu (26 aprilie 1935) şi Cezar Petrescu (27 aprilie 1935). În 1940,
publică la Editura Universul, ultimul său volum de versuri Fumul pământului pen-
tru care primeşte Premiul Societăţii Scriitorilor. A fost membru al Uniunii Sindica-
telor CFR, de la 1 aprilie 1949 fiind reconsiderat ca membru al Uniunii Scriitorilor.
Georgescu Virgil-Horia154, diplomat (30 ianuarie 1914-7 iunie 1988, Le

Lavandou-Franţa), fiul lui Ioan Gheorghe P. Georgescu, erou al Primului Război
Mondial, şi al Elenei, fiica preotului Dimitrie Stoica (Stoian) din Păltineni, s-a născut
la Mizil, fostul judeţ Buzău. Copilăria şi-o petrece în satul Chiojdu, unde urmează
şi clasele primare. Este apoi elev la Liceul „Sf. Sava” (1925-1932), după care se
înscrie la facultăţile de Litere şi Filosofie şi de Drept din
Bucureşti. Se specializează în Limba şi literatura italiană,
în 1936 luându-şi licenţa în Litere, cu o teză despre poe-
tul italian Ceccardo Roccatagliata Ceccardi şi în Drept. În
1938 îşi încheie studiile de doctorat în Drept, fără a-şi
susţine însă şi teza.
În primăvara anului 1937 susţine examenul de ca-
pacitate pentru învăţământul secundar, fiind numit profe-
sor titular de Limba italiană la Brăila. La 15 septembrie
acelaşi an, în urma unui concurs, este numit ataşat de le-
gaţie în Ministerul Regal al Afacerilor Străine, la Direcţia
Economică şi apoi la Direcţia Cabinetului şi Cifrului.
De la 15 august 1940 la 16 martie 1941, este viceconsul la Ierusalim, în Pa-
lestina, iar de la 1 iulie 1941 este numit secretar de legaţie la Legaţia României din
Roma, fiind însărcinat şi cu conducerea Secţiei Consulare. Între septembrie 1943 şi
1944 este trimis la Veneţia, ca însărcinat cu afaceri ad-interim. Se reîntoarce în ţară
şi lucrează la Direcţia Protocolului şi apoi la Direcţia Politică a Ministerului, fiind
detaşat temporar şi la Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului.
În martie 1946 este prim secretar de legaţie la Paris, dar la 30 decembrie
1947, după abdicarea Regelui Mihai I, şi-a dat demisia şi a ales calea exilului. În
decembrie 1948 se stabileşte la Londra, unde lucrează la Agenţia France Presse,
din aprilie 1950 fiind numit redactor, iar din septembrie 1953 şi până la 1 aprilie
1979, când se pensionează, fiind redactor diplomatic.
Împreună cu Ion Raţiu, Leonard Kirschen şi alţii înfiinţează, la 15 mai 1965,
Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia (ACARDA), al cărei secretar general a fost
timp de 20 de ani. În această calitate s-a ocupat de problemele refugiaţilor români şi de
problemele româneşti în general, prin articole, scrisori, memorandumuri etc., încercând
să informeze opinia publică occidentală despre situaţia reală din România. A trimis
154
Horia Georgescu, În slujba neamului meu, Ed. Archaeus, Buc., 1999 - tabelul cronologic; volum
pus la dispoziţie de prof. Elisabeta Dobrin Popescu, căreia îi mulţumim şi pe această cale.
206
asemenea materiale la: „The Times”, „The Daily Telegraph”, „The Guardian”, „The
World Tonight”, „La Libre Belgique”, „The Economist”, „Church Times”, „The Spec-
tator”, „The Sunday Times”, „Private Eye”, „America”, „The Independent” ş.a.
După retragerea din funcţia de secretar general, şi-a continuat acţiunile pen-
tru cauza românească, din 1985 devenind reprezentantul la Londra al Ligii pentru
Apărarea Drepturilor Omului în România, organizaţie fondată în 1980 la Paris. A
scris articole şi pentru „Presa Liberă Română”, publicaţie editată de Ion Raţiu, pe
care a redactat-o între ianuarie 1982 şi august 1984. Este autor al lucrărilor Pentru
cauza românească (Ed. Univers Enciclopedic, 1998); În slujba neamului meu (Ed.
Archaeus, Buc).
În „Ara Journal” nr.11/1988, a publicat o recenzie despre povestirea Martei
Caraion (18 ani), fiica scriitorului Ion Caraion, Pacea mormântului, apărută în original
(limba franceză) în revista „Dialog”, publicaţie lunară de limba română din Germania.
Gerota D. Sava155, farmacist, politician, animator cultural, s-a născut la 5
decembrie 1881, în oraşul Craiova, unde urmează studiile primare şi secundare. A
absolvit Facultatea de Medicină, secţia Farmacie, obţi-
nând, în anul 1907, titlul de licenţiat în farmacie. În tim-
pul studiilor a făcut practică în diferite farmacii. Din
anul 1911 devine proprietar farmacist, prin cumpărarea
farmaciei „La Vulturul alb”, din Strada Târgului din Bu-
zău, înfiinţată în anul 1880 de către Adolf Weber.
În 1923, farmacia a fost închiriată lui Lazăr
Costinescu. A fost împroprietărit în 1924 cu lotul nr. 561
din cartierul Regele Ferdinand (23 August, actualmente
N. Titulescu). În 1920 era membru al organizaţiei Buzău
a Partidului Conservator Democrat. La 15 august 1932,
împreună cu avocaţii Gh. Teişanu, G. Marinescu, V.
Popescu, C. Tegăneanu, Gh. Pliniceanu ş.a., a înfiinţat şi a condus ca preşedinte,
Societatea de Binefacere şi Ajutor „Coroana”, cu sediul în str. Regele Carol II (In-
dependenţei) nr. 100. Scopul acesteia era de a ajuta pe cei săraci cât, şi pe copiii de
negustori, ca să deprindă operaţiunile de comerţ. Fondurile urmau să fie obţinute
din încasările de la serbări şi jocuri distractive, cât şi din donaţii.
Gheba Grigore (15 august 1918-6 septembrie 2004), matematician şi gene-

ral în retragere, fiul lui Ştefan şi al Măriuţei, ţărani nevoiaşi, s-a născut în satul
Strâmba (azi Valea Mică) comuna Poieniţa, la acea dată în fostul judeţ Râmnicu
Sărat (actualmente sat al comunei Dumitreşti din judeţul Vrancea). Era cel de-al
cincilea băiat dintr-o familie cu şapte copii. După absolvirea cursurilor primare în
satul natal, mama îl duce la şcoala de cântăreţi, aşa cum o sfătuise preotul satului.
Fuge a doua zi şi, la sugestia unchiului său, Ion Lungu, fratele mamei, inspector
155
Enciclopedia Ilustrată Română, Bucureşti, 1913, lit. G, p. 3; Serv. Arh. Naţ. Bz., fond Tribunalul
Buzău, Secţia I, dosar 137/1932, „Alarma”, XXVII, nr.38/30 iulie 1923.
207
şcolar de matematică, îşi continuă studiile la Şcoala Normală din Râmnicu Sărat,
director la acea dată fiind profesorul Gherda. Dar şcoala din Râmnic se desfiinţează
după trei ani şi este repartizat la Şcoala normală din Călă-
raşi care nu-i place de fel, mai ales profesorul de mate-
matică, un suplinitor, cu care intră deseori în conflict.
Norocul său vine de la senatorul Nicolae Tătăranu (fost
general de brigadă şi şeful Statului Major al Armatei a 4-
a în Al Doilea Război Mondial) aflat în campanie electo-
rală la Dumitreşti. Când acesta începe să facă promisiuni
că va ajuta pe oricine va avea nevoie, micul Gheba ridică
mâna şcolăreşte şi îşi spune păsul. Rezultatul, în urma
unui telefon, Grigore ajunge elevul Şcolii normale din
Câmpulung Muscel, unde are fericirea să facă matemati-
ca cu renumitul profesor Corbeanu, autor al unor culegeri de matematică, apoi la
Bârlad şi Buzău. După absolvire, deşi dotat pentru matematică, urmează Şcoala de
Ofiţeri din Bacău, avansat sublocotenent de artilerie la absolvire şi repartizat la Re-
gimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat (comandant era colonelul Anastasescu).
După ce a slujit în armată, profesează pentru scurtă vreme ca suplinitor la
şcolile din comunele Alexandru Odobescu şi Chiojdeni, dar la 22 iunie 1941, este
mobilizat şi ia parte la luptele celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru eliberarea
Basarabiei. La 3 noiembrie 1942, la Cotul Donului, este luat prizonier şi trece prin
trei lagăre din Siberia (primul era la Vorkuta, iar cel de-al treilea, Susdold, la 60
km. de Moscova). Din cauza condiţiilor de muncă, a lipsei hranei şi a frigului, se
îmbolnăveşte, este aruncat muribund la groapa comună, dar este salvat de Ana Pau-
ker, care vizita lagărul, şi de căpitanul medic Anka Marusia, doctorul lagărului. În
urma îngrijirilor şi atenţiei care i s-au acordat (între doctoriţă şi prizonier se va înfi-
ripa o poveste de dragoste), se însănătoşeşte. Sfătuit de aceeaşi doctoriţă, se înscrie
în Divizia „Tudor Vladimirescu” şi revine în ţară. Ia parte la Campania din Vest,
pentru fapte de arme fiind avansat până la gradul de maior. A fost rănit de două ori
şi a primit 8 decoraţii. După demobilizare, la 6 martie 1946, este numit prefect al
judeţului Râmnicu Sărat, dar fiindcă refuză să se înscrie în partidul comunist şi să
aresteze un grup de 84 legionari, majoritatea învăţători, ba se mai şi plânge Comi-
siei aliate de abuzurile săvârşite de soldaţii sovietici, este acuzat de „antisovi-
etism”, în pericol de a fi condamnat la moarte, aşa că demisionează. Pleacă la Bu-
cureşti împreună cu soţia şi fiica, unde soţii Gheba se înscriu la cursurile Facultăţii
de Matematică şi se întreţin din meditaţiile lui şi din colaborările la elaborarea unor
manuale de matematică.
După absolvire, este profesor de matematică la Şcoala nr. 146 şi acolo va
rămâne până la pensionare. Matematician de excepţie, compune probleme şi exer-
ciţii încă din anul 1948. A scris 34 de culegeri de probleme de matematică, tipărite
în peste 6 milioane de exemplare. În 1975, i s-a interzis să-şi mai publice culegeri-
le, din cauză că devenise prea celebru în propria-i ţară, lucru care i-a deranjat pe
şefii partidului comunist. Prima carte sub semnătura sa a apărut în 1958 (50 de
208
exemplare le-a expediat la Secţia Învăţământ a raionului Râmnicu Sărat, după care
s-au mai tipărit 350.000 exemplare), fiind de nivel elementar şi mediu, în special de
algebră şi geometrie, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. A fost ajutat
de cea de-a doua soţie a sa, Lucreţia şi fiica adoptivă, Carmina Gheba Dragomir.
Ultima culegere a văzut lumina tiparului la 15 aprilie 2011, la Editura Univers.
A fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu „Steaua României” în grad de
cavaler, iar ca semn de cinstire, Grupul Şcolar Industrial din Dumitreşti (înfiinţat în
anul 1963, cu local nou construit în 1970-1972, cu 16 săli de clasă) a primit numele
său156.
Ghenadie Niculescu157 (28 noiembrie 1874-29 august 1942), episcop al

Eparhiei Buzăului (29 martie 1923-29 august 1942), s-a născut în satul Găgeni,
comuna Păuleşti-Prahova la botez primind numele Gheorghe. Absolvent al Semi-
narului Teologic „Veniamin Costache” din Iaşi (1898) şi al Facultăţii de Teologie
din Bucureşti (1898-1902). A fost diacon la schitul
Nămăeşti (1899-1902), preot la Cocargeaua-Constanţa,
Nalbant-Tulcea (1904) şi Biserica „Sf. Împăraţi” din
Tulcea (1905-1910), protopop al judeţelor Constanţa
(1902-1904), Tulcea (1904-1910) şi Vâlcea (1911-
1913), preot la Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâl-
cea (1911-1922), profesor şi director al Seminarului „Sf.
Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1910-1911; 1913-1922),
membru în Consistoriul Superior Bisericesc (1 ianuarie
1916-1 mai 1923), profesor şi director al Seminarului
„Sf. Andrei” din Galaţi (1922-1923), episcop al Buzău-
lui (29 martie 1923- 9 august 1942). În primul an de ar-
hipăstorie a înfiinţat „Asociaţia clerului monahal şi de mir”, cu scopul de a răs-
pândi învăţătura creştină în popor. În Centrul Eparhial, pune bazele Bibliotecii
Eparhiale, distrusă în Primul Război Mondial, şi iniţiază organizarea unui muzeu
eparhial, în acest scop colectându-se obiecte bisericeşti.
Autor a două Dări de seamă privind situaţia bisericească din judeţele Con-
stanţa şi Tulcea, a susţinut şi colaborat la revistele „Îngerul” şi „Buletinul Episco-
piei Buzăului”. A fost preocupat de pregătirea clerului, a tipărit predici, a publicat
articole, broşuri, traduceri, a pus rânduială în parohii şi mănăstiri. Totodată, a des-
făşurat o intensă activitate misionară. Pe lângă larga campanie de restaurare a mo-
numentelor istorice: bisericile Gârlaşi, Bradu şi cea de la Stâlpu, a insistat pentru
aducerea Catedralei Episcopale la arhitectura secolului al XVII-lea. De asemenea, a
fost preocupat de înfiinţarea căminelor culturale, bibliotecilor şi a corurilor de pe
lângă biserici în mediul rural şi a şcolilor de cântăreţi.
156
„Opinia”, XIII, nr. 3623/1 aprilie 2003; 26 iulie 2014; Grigore Gheba, Între viaţă şi moarte,
Publistar, 1993; Wikipedia.
157
Mircea Păcurariu, op. cit., p. 311; Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitate şi
simţire românească, Buzău, 1986, p. 190-196.
209
Deşi a avut parte de o păstorie zbuciumată, episcopul Ghenadie a găsit răgaz

să-şi aştearnă pe hârtie concepţiile sale, concretizate în peste 20 de volume şi bro-
şuri, cât şi peste 50 de articole, în afară de pastorale, lăsând Episcopiei o bibliotecă
de peste 2000 de volume.
Gheorghe A. Ion158, poet, eseist, reprezentant al generaţiei resurecţionale şi

a paradoxismului, fiul lui Anton Gheorghe, cu origine ardeleană şi al Filofteiei (n.
Marin), s-a născut la 16 august 1935 în satul Florica. Urmează cursurile primare în
satul natal, Şcoala Normală „Spiru C. Haret” (1947-1948), Şcoala Mihăileşti
(1948-1950), Şcoala Pedagogică Buzău (1950-1952) şi Şcoala de Literatură şi Cri-
tică Literară „Mihai Eminescu” din Bucureşti (1952-
1954) unde este coleg, între alţii, cu N. Labiş, G. To-
mozei, Radu Cosaşu etc. În 1970 a absolvit Facultatea de
Filologie a Universităţii din Bucureşti.
Ca elev la Buzău, a frecventat Cenaclul „Al.
Sahia”, condus de inginerul Gheorghe Ciauşu, şi a de-
butat cu versuri în publicaţia locală „Viaţa Buzăului”
(1951, prima serie). În 1952, revista „Tânărul scriitor” îl
declară prim laureat, distincţie care-i va folosi pentru în-
scrierea la Şcoala de Literatură. A fost redactor, cu in-
termitenţe, la revista „Albina” şi ziarul „Drumul belşugu-
lui” (1954-1957), apoi la „Gazeta literară” şi „Lucea-
fărul” (din 1963), în 1992, funcţionar în Ministerul Culturii, iar între anii 1994-
1996 a fost ataşat cultural la Ambasada României din Beijing.
A debutat editorial în anul 1957 cu volumul de poezie Pâine şi sare (roman
în versuri), urmat apoi, succesiv, de Căile pământului (1960); Ţara rândunelelor
(versuri pentru copii, 1963); Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esenţiale,
(1966)- recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor; Cariatida (1967); Zoosofia
(1967); Vine iarba (1968); Cavalerul trac (1969); Mai mult ca plânsul. Icoane pe
sticlă (1970); Megalitice (1972) - Premiul revistei „Săptămâna”; Avatara (poeme
inspirate din călătoriile în Vietnam şi Cuba, 1972) - Premiul Academiei Române;
Poeme (1972, colecţia Cele mai frumoase poezii”); Cultul Zburătorului. Opiniile
autorului despre lumea miturilor autohtone (1974); Noimele (1976) - Premiul Aso-
ciaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Dacia Fëniks (1978); Proba logosului (1979);
Cenuşile (1980); Elegii politice (1980; ed. a II-a, 1982); Zicere la zicere (1982);
Scripturile (1983); Joaca jocului (1984); Şi mai joaca jocului (1985); Condica în
versuri (impresii de călătorie prin Bucovina şi Maramureş, 1987); Zalmoksiile (te-
matică geto-dacă, 1988).
Despre Ion Gheorghe, Alexandru Oproescu spunea că este unul dintre cei
mai originali scriitori din ultimii 50 de ani. Vertical în crezul său literar şi ideolo-
158
Dicţionarul scriitorilor II, lit. D-L, Editura Fundaţiile Culturale Române,Bucureşti; 1998, pag.
364-367; Alex. Oproescu op. cit.; p. 93-94 (şi foto); „Opinia”, X, nr. 2833/15 august 2000; Sasu,
Aurel, op. cit., p. 641-642; Wikipedia.
210
gic... S-a aflat printre membrii fondatori ai Partidului Socialist al Muncii, în 1990,
şi membru în Comitetul Director al acestuia.
În anul 1976, a fost inclus în Les Lettres Nouvelles coordonator Maurice
Nadeau, număr special, Écrivains roumains d'aujourd'hui, cu poezia Pierres de
cathédrale, în traducerea lui Ion Pop şi Serge Fauchereau şi în Streiflicht - Eine
Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina
piezişă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui
Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994.
După 1989, a publicat: Muzaios: pome taoiste (versuri, 2001), Elegii politice
(versuri, ediţia a II-a, 2002), Cogaioanele. Munţii marilor pontifi (versuri, 2004),
Eponimatele eternităţii în tablete de plumb (versuri, 2007), Sutrele ţăranului Iancu
Arsene (poeme, 2010), Concluziile senectuţii: poeme în reportofon (versuri, 2010),
Pe ochiul Gorgonei (versuri, 2013).
Gheorghe Viorel, profesor, doctor în istorie, s-a născut la 14 noiembrie

1968 în Buzău. A absolvit în anul 1997 Facultatea de Istorie a Universităţii Bucu-
reşti, în 1999 a absolvit masteratul, pentru ca în 2012 să
obţină titlul de doctor în Ştiinţe aerospaţiale la Universi-
tatea Politehnică Bucureşti. Este membru al Comisiei de
Istorie a Oraşelor din România şi al Comitetului Român
de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii - Divizia de
Istoria Tehnicii, ambele ale Academiei Române. Este
membru şi al Societăţii de Ştiinţe Istorice. Din 1998 este
profesor de istorie titular.
A predat în perioada 1998 - 2018 la Liceul cu
Program Sportiv din Buzău, iar de la 1 septembrie 2018
s-a transferat la Colegiul Naţional Pedagogic ”Spiru
Haret” Buzău. Cercetarea istorică a reprezentat o parte
importantă a activităţii desfăşurate după 1997. Ca urmare a cercetărilor de arhivă a
publicat peste o sută de studii, articole, recenzii în reviste şi buletine ştiinţifice
prestigioase precum „Historia Urbana”, „Noema”, „Monumentul”, „Document”,
„Studii de Istorie”, „Dosarele Istoriei”, „Mousaios”, „Analele Buzăului”. A pu-
blicat, în calitate de autor sau coautor şase cărţi de istoria aviaţiei şi istorie urbană.
A participat la numeroase sesiuni şi simpozioane, la nivel local, naţional şi interna-
ţional. În perioada 2008-2016 a realizat la postul de televiziune local Campus Tv,
emisiunile Magazin Istoric şi Univers Buzoian.
Cărţi publicate: Scurtă istorie a aeronauticii române.(De la începuturi până
în 1917), Ed. Printech, Colecţia „Cultură şi Civilizaţie aerospaţială”, Seria „Isto-
rie”, Bucureşti, 2007, (în colaborare cu prof.dr.ing. doctor honoris causa Virgil
Stanciu), Istoria realizărilor româneşti în domeniul propulsiei aerospaţiale, Ed.
Printech, Colecţia „Cultură şi Civilizaţie aerospaţială”, Seria „Istorie”, Bucureşti,
2008, (în colaborare cu prof.dr.ing. D.H.C. Virgil Stanciu), Mică Antologie Henri
Coandă, Ed. Printech, Colecţia „Cultură şi Civilizaţie aerospaţială”, Seria „Istorie”,
211
Bucureşti, 2009, (în colaborare cu prof.dr.ing. D.H.C. Virgil Stanciu, ing. Cristina
Pavel), Contribuţii româneşti în domeniul propulsiei aeronautice, Ed. Printech,
Colecţia ”Propulsia Aerospaţială”, Seria ”Studii avansate”, Bucureşti, 2013, (în
colaborare cu prof.dr.ing. D.H.C. Virgil Stanciu), Confruntări aeriene româno-
sovietice. Misiuni de bombardament, vânătoare, recunoaştere şi lansări de paraşu-
tişti (21 iunie 1941-23 august 1944), Editura Editgraph, Buzău, 2017, (în colabora-
re cu prof. dr. Valeriu Avram, comandor dr. Marius Adrian Nicoară). Moderniza-
rea oraşului Buzău 1880-1950. Arhitectură. Urbanism. Igienă, Editura Editgraph,
Buzău, 2018.
Gheorghiade Doru-Chiriţă159, jurnalist, s-a născut pe 14 august 1964, în

oraşul Buzău, a urmat cursurile Şcolii Generale Nr. 15, Liceul „B. P. Hasdeu” şi
Facultatea de Finanţe, Bănci şi Burse de Valori a Aca-
demiei de Studii Economice Bucureşti. După ce a lucrat
câţiva ani în industrie, a debutat în presă la cotidianul
„Opinia”, apoi lucrează la Radio Buzău doi ani, în 1995
şi 1996 colaborând în paralel, cu ziarul „Opinia” şi coti-
dianul „Jurnalul Naţional”. În iunie 1996, devine coordo-
natorul redacţiei nou înfiinţatului săptămânal „Şansa Bu-
zoiană”, făcând parte din echipa care a fondat această
publicaţie. Peste un an, „Şansa Buzoiană” se transformă
în cotidian, moment în care devine redactor şef, funcţie
pe care o ocupă de mai bine de 23 de ani. În acelaşi timp,
colaborează cu cotidianele „Evenimentul Zilei”, „Ziua”,
„România Liberă”, „Azi”, „Pro Sport”, „Gazeta Sporturilor” şi cu Focus FM Re-
gional, post de radio înfiinţat în anul 2000.
În această perioadă, a realizat mai multe emisiuni tv la canalele locale Cony
Sat şi Storm TV şi a fost, pentru scurt timp, colaborator al reţelei naţionale Radio
Contact. Totodată, a fost invitat, în calitate de jurnalist la mai multe emisiuni ale
OTV.
Din 2009 devine realizator al emisiunii Sens Direct de la Focus TV, post de
televiziune regional care şi-a început emisia în 2009 la Buzău, după care s-a extins
în Vrancea şi, parţial, în Galaţi. În cei peste 23 de ani de activitate jurnalistică, pu-
blică mii de anchete, reportaje, interviuri şi realizează mii de emisiuni radio şi tv,
printre invitaţi aflându-se numele multor personalităţi ale presei şi vieţii publice
româneşti.
De asemenea, a fost colaborator al postului naţional B1 TV şi a publicat o se-
rie de articole la revista „Regio", între care şi câteva editoriale cu specific economic.
Pe parcursul întregii activităţi jurnalistice a contribuit la formarea profesi-
onală a zeci de ziarişti debutanţi care ulterior au îmbrăţişat această meserie.
159
Date comunicate personal în octombrie 2018.
212
Gheorghiu Teodor Octavian160, arhitect, profe-

sor universitar doctor, s-a născut la 6 iunie 1949, în Bu-
zău. Este absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion
Mincu”, Bucureşti, specialitatea Arhitectură-Urbanism
(1973). Obţine titlul de doctor în arhitectură (1993) cu
teza: Elemente de structură urbană tradiţională româ-
nească în context central şi est-european. Îşi desfăşoară
activitatea didactică în cadrul Institutului Politehnic
(Universitatea „Politehnica”) Timişoara parcurgând toate
gradele didactice, până la cel de profesor (în1998), la
disciplina Istoria Arhitecturii şi Urbanismului. În 2005 şi
2008 a fost director la Departamentul Arhitectură al
Universităţii „Politehnica”, coorganizator al Masteratului de Urbanism; profesor
asociat la cursurile de Masterat în reabilitare din Cluj şi Bucureşti.
A lucrat ca arhitect proiectant la Centrul de Proiectări Buzău (1982-1984) şi
Institutul pentru Construcţii Tipizate Bucureşti (1984-1985); designer arhitect la
Întreprinderea de Produse Industriale pentru Căi Ferate Buzău (1985-1990) şi arhi-
tect şef la Primăria Buzău (1990). A realizat numeroase studii şi proiecte de arhi-
tectură şi urbanism, fiind autor sau coautor al cărţilor: Arhitectura medievală de
apărare din România (1985); Istoria arhitecturii în România (1981); Aşezări uma-
ne (1997).
A publicat numeroase articole ştiinţifice în reviste de specialitate, autor sau
coautor al unor lucrări de specialitate, proiecte, pentru care i s-au acordat numeroa-
se premii şi distincţii ale Uniunii Arhitecţilor şi ale unor concursuri de arhitectură,
premiul „Constantin Joja” al Uniunii Arhitecţilor din România.
Este membru al Uniunii Arhitecţilor din anul 1973, al Ordinului Arhitecţilor
din România (2002) şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România încă din
anul 1988; vicepreşedinte al Comisiei de Istorie a Oraşelor din România a Acade-
miei (2008); vicepreşedinte al Comisiei de Istorie a Urbanismului; vicepreşedinte
al Comisiei Judeţene Timiş a Monumentelor şi Siturilor Istorice Timişoara; preşe-
dinte al Comisiei Regionale 5 a Monumentelor Istorice (2002, 2005); preşedintele
Comisiei Regionale Cluj a Monumentelor Istorice (2006-2011); expert CNCSIS
(Ministerul Educaţiei, 1999-2003; 2005); expert restaurare Ministerul Cultelor
(2006).
Este istoric al arhitecturii şi autor al unor sinteze generale asupra dezvoltării
fortificaţiilor pe tot teritoriul României, studii comparative de fortificaţii urbane. A
publicat lucrările: Cetăţile oraşelor. Apărarea urbană în centrul şi estul Europei în
Evul Mediu (2000), ediţie bilingvă română-engleză; Locuri şi neaşezare (2002);
Locuirea tradiţională rurală din zona Banat-Crişana: elemente de istorie şi morfo-
logie, protecţie şi integrare, (2008); Restituţii: oraşe la începuturile Evului Mediu
românesc/Restitutions: fortified towns at the beginning of the Romanian Middle
160
Date comunicate personal; vezi şi Dicţionarul specialiştilor.., vol. II, ed. 1, p. 124; presa on line.
213
Ages (2015, în colaborare cu Smaranda Maria Bica). Membru în colegiul de redac-

ţie al publicaţiilor „Historia Urbana”, revistă ce apare sub egida Institutului de Cer-
cetări Socio-Umane din Sibiu, şi „Buletinul Comisiei Monumentelor istorice”, un-
de colaborează cu articole de istoria arhitecturii şi urbanism. A fost coorganizator
al Simpozionului „Pro Patrimonio”, Timişoara, 2004; vicepreşedinte al Fundaţiei
Pro-Urbe Arad (2008).
Premiat la Bienala de Arhitectură de la Bucureşti, în anul 2010, la secţiunea
Publicaţii de arhitectură, pentru Ghiduri din zona Banat-Crişana.
Ghica Şerban (Bany) Alexandru161, inginer şi rugbyst. Descendent al unei

vechi familii care a dat domni atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, Şerban
Alexandru Ghica (25 martie 1919-26 iulie 2006) a fost fiul lui Şerban Grigore
Ghica (1882-1958) şi al Aristiţei Stoenescu (1884-1965)
şi finul mareşalului Averescu. Au fost trei fraţi: Ion
(1916-1940), Constantin-Zamfir (născut în anul 1918) şi
Şerban-Alexandru. Ultimii doi au supravieţuit închisori-
lor comuniste, în care au fost întemniţaţi în condiţii inu-
mane, fără a fi vinovaţi. A fost elev al Colegiului „Sf.
Sava” din Bucureşti până în clasa a VII-a pe care o ur-
mează la „Lazăr”, iar ultima clasă, a VIII-a, la „Matei
Basarab”. Explicaţia acestor peregrinări prin diverse şcoli
este că se pregătea în particular, iar dacă voia să dea două
clase într-un an, ministerul stabilea şcoala. În anul 1942
absolvea Institutul Politehnic, Facultatea de Mine şi Metalurgie, după care a conti-
nuat studiul ingineriei la Birmingham.
În anul 1943 devine membru al Partidului Naţional Ţărănesc, recomandat lui
Iuliu Maniu chiar de tatăl său. Va fi unul dintre secretarii lui Corneliu Coposu
(prim secretar al lui Iuliu Maniu), care îl va caracteriza astfel: prietenie, fair-play,
temperament, loialitate, curaj. Pe Iuliu Maniu l-a cunoscut în anul 1937 prin in-
termediul unchiului său, Ion C. Grădişteanu din Sihlea, fostul judeţ Râmnicu Sărat
(fiul lui Costache Grădişteanu şi al Elenei Sihleanu), şeful ţărăniştilor fiind naşul
său de partid, ca şi al lui Ghiţă Pop şi Ilie Lazăr. Una din primele responsabilităţi ca
membru al P.N.Ţ., a fost organizarea filialei partidului din circumscripţia 3, secto-
rul de galben.
A luat parte la demonstraţia din 8 noiembrie 1945, de ziua Regelui Mihai I,
când, din cauza unor incidente provocate de comunişti, au fost ucise opt persoane.
Situaţia a fost speculată de noile autorităţi (la 6 martie 1945 ruşii instalaseră guver-
nul dr. Petru Groza), care au dispus arestarea unor membri ai partidelor istorice,
participanţi la demonstraţie. Între cei vizaţi a fost şi Şerban Ghica, care s-a refugiat
mai întâi la Hotelul „Athenée Palace”, la corespondenta americană de presă Mary
161
Dorin Ivan, Amintiri dintr-o altă eternitate, Buzău, 1999 şi date transmise de prinţul Şerban Ghica,
prin amabilitatea jurnalistului şi scriitorului Dorin Ivan; sit Rugby.ro; Jurnalul.ro.
214
Thier, în alte ascunzători şi apoi la locuinţa de la Băneasa a jocheului Jean Gill. A

fost totuşi arestat la 30 decembrie 1945, dar presiunile făcute de guvernul englez
asupra Moscovei, determină eliberarea sa..
La alegerile din 19 noiembrie 1946 a fost trecut pe listele P.N.Ţ., la poziţia
25. Este din nou arestat în aprilie 1947 şi apoi în 1948 şi închis timp de şase ani
fără să fie judecat, a trecut prin şapte puşcării şi lagăre de muncă: Văcăreşti, Jilava,
Aiud, Ocnele Mari, Canal-Cap Midia, Gherla, şi în final, în spitalul Penitenciarului
„Văcăreşti”. La Canal a lucrat pe acelaşi vagonet cu Corneliu Coposu, cu care a
împărţit, de altfel, şi aceeaşi celulă. A fost eliberat la 17 iulie 1954, iar în anul 1969
ajunge şef de şantier la Buzău. Printre altele, sub coordonarea sa a fost reparat res-
taurantul „Parcul Trandafirilor” (Conacul Trandafirilor) din Crâng şi s-a construit
sediul tipografiei din strada Chiristigii unde îşi avea sediul şi ziarul „Viaţa Bu-
zăului”. Polisportiv, a început să practice rugby-ul de la 13 ani, iar la vârsta de 15
ani a jucat în prima echipă de rugby din ţară devenind titular. L-a pasionat şi tenisul
şi a cucerit patru titluri de campion cu echipa Tenis-Club Român. La vârsta de 18
ani, în anul 1937, debutează în echipa naţională de rugby, cu care participă la Tur-
neul Expoziţiei Internaţionale de la Paris. În anul 1973, înfiinţează şi la Buzău o
echipă de rugby pe lângă Întreprinderea de Contactoare care va purta acelaşi nume.
În anul 1984, a obţinut locul IV la Campionatul naţional, cel mai bun rezultat fiind
câştigarea „Cupei României”. A intrat în istoria rugby-ului mondial prin faptul că a
fost cel care a reuşit să emită primul timbru din lume dedicat sportului cu balonul
oval. Macheta pentru acest timbru a executat-o arhitectul Ascanio Damian în anul
1944. Astfel ajuta financiar echipa naţională şi Federaţia de rugby.
După 1989, a revenit în PNŢCD, fiind preşedintele organizaţiei din Bucu-
reşti. A fost înmormântat în ziua de 30 iulie 2006, în Cimitirul Bellu.
Ghiţulescu Ion,162 născut pe 25 mai 1949 la Homeşti, comuna Grebănu. La

10 ani câştigă prima competiţie regională de interpretare, iar la 15 ani, în 1964,
acompaniat de Orchestra „Doina Argeşului”, este laureat
al concursului „Debuturi piteştene”. Tatăl l-ar fi vrut
tractorist în sat, el dorea să fie preot sau ofiţer, dar a ales
cântecul. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi în
scurt timp devine cunoscut, activând la ansamblurile
„Doruleţul” din Buzău (1971 - 1975), „Doina Vrancei"
din Focşani (1975-1979), iar din 1979 activează la An-
samblul „Doina Gorjului"din Târgu Jiu. Cu acest ansam-
blu cântă în toată ţara, dar şi în străinătate, pe scenele din
Spania, Portugalia, Franţa, Bulgaria, Israel, Turcia, Iu-
goslavia, Ucraina sau Republica Moldova. În anul 2008,
la Casa Americii din Israel, i s-a decernat titlul de „Cântăreţul anului” Repertoriul
162
Ion Ghiţulescu - o carieră de cântec autentic românesc, „Lumea satului”, nr. 13, 1-15 iulie 2013;
Gabriela Rusu-Păsărin, Ion Ghiţulescu - o viaţă artistică de referinţă, Radio România Regional, 20
iunie, 2016.
215
său este alcătuit mai ales din cântece lăutăreşti vechi, peste 180 ca număr, adunate
în 20 de albume, alături de marii dirijori ai ţării. Ion Ghiţulescu, acest Barbu
Lăutaru al zilelor noastre este recunoscut între puţinii valorificatori ai cântecului
lăutăresc; iar pentru a crea atmosferă, îmbracă costume ale epocii cu vocea sa a
încântat şi încânta atât pe specialişti cât şi publicul larg.
Ghiveci Constantin163, inginer, antreprenor. S-a născut în ziua de 23 mai

1955 în comuna Berca, satul Joseni din judeţul Buzău. A urmat studiile primare în
comuna natală, Liceul Industrial Metalurgic la Galaţi, iar
studiile superioare la Bucureşti - Institutul Politehnic,
Facultatea de Metalurgie. După absolvire, a lucrat la
Turnătoria Râmnicu Sărat pe postul de inginer, până în
anul 1983. Din 1984 până în anul 1991 a ocupat funcţia
de şef de secţie coordonator la S.C. Metalurgica S.A. Bu-
zău. In 1991 a devenit asociat în firma Somet S.R.L., ur-
mând ca în 1994 să înfiinţeze societatea Metal Somet
S.A. unde ocupă funcţia de administrator şi acţionar până
în prezent.
Din 1994 şi până astăzi, având ca misiune satisfa-
cerea cerinţelor clienţilor, firma Metal Somet a reuşit să
îşi îndeplinească permanent angajamentul de a furniza produse şi servicii la cel mai
înalt nivel calitativ, înregistrând o creştere constant atât la nivelul producţiei cât şi
în sectoarele pe care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Datorită bunelor rezultate ale Societaţii Metal Somet, Constantin Ghiveci
devine acţionar al Societăţii Tehnomet S.A. la începutul anului 2011, firmă ce des-
făşoară aceeaşi ramură de activitate. În domeniul imobiliar, dezvoltă 3 clădiri rezi-
denţiale pentru locuitorii oraşului Buzău prin firma Conprif S.A. înfiinţată în 2002
şi activând până în prezent, unde are calitatea de acţionar.
Urmare a interesului manifestat pentru educaţie şi pentru dezvoltarea regio-
nală, sprijină financiar, acordând burse private unor instituţii de învăţământ acredi-
tate şi sponsorizează diverse domenii precum cultura, culte religioase etc.
Giurescu Constantin164, istoric, istoriograf, editor de texte vechi (8 august

1875-28 octombrie 1918, Bucureşti). Fiul unui negustor grec din Chiojdu, Giuris165
ce avea cea mai mare şi mai respectată prăvălie din regiune şi se bucura (…) de un
foarte bun renume, urmează cursurile primare în satul natal, iar pe cele liceale la
Ploieşti. Studiază mai întâi medicina, matematica şi literele, optând, în cele din ur-
163
Date comunicate personal, octombrie 2018.
164
Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni, Buzău, 1980, p. 23-24; Lucian Predescu, op. cit., p. 363;
Serv.Arh.Naţ, Bz., reg. născuţi Primăria comunei Chiojdu, act 74/10 august 1875; Monografia Cole-
giului Naţional „B. P. Hasdeu”, Buzău, 1997, p. 56-57; Dorina Rusu, Membrii Academiei Române,
1866-1999, , Editura Academiei Române, 1999, p. 142.
165
Al. Tzigara-Samurcaş, Memorii, Bucureşti, 1991, p. 50.
216
mă pentru Istorie, pe care o absolvă în 1898, în paralel urmând şi cursurile Şcolii

Normale Superioare. Licenţiat în Istorie şi Geografie, funcţionează, din 1898, ca
profesor suplinitor la liceul din Focşani. În anul şcolar 1902-1903, funcţionează ca
profesor titular şi director la Liceul „Al. Hasdeu”, în
1903 susţinând un ciclu de conferinţe pe teme de istorie,
la Ateneul local. Obţine o bursă şi pleacă la Viena pentru
a-şi perfecţiona pregătirea didactică, revenind în ţară în
1906 cu o bogată documentare despre istoria românilor,
date culese din arhivele vieneze. În 1909 şi-a luat docto-
ratul, fiind primul doctor al Facultăţii de Litere din Bu-
cureşti.
Este numit profesor la Gimnaziul „Cantemir Vo-
dă” din Bucureşti, şef al Serviciului arhivelor din Minis-
terul Afacerilor Străine (1908), membru al Comisiei pen-
tru publicarea izvoarelor naţionale (1909. În acelaşi an
îşi trece şi doctoratul în litere), după care este conferenţiar la Facultatea de Litere
din Bucureşti (1912, predă Istoria Românilor) şi secretar general al Ministerului
Instrucţiunii (1918). În 1918, este numit secretar general la Ministerul Instrucţiunii.
Pasionat cercetător, s-a preocupat de studierea şi interpretarea izvoarelor is-
torice (Cronicile din Muntenia şi Moldova, Vechea rumânie în Ţara Românească şi
“legătura” lui Mihai Viteazul), despre care a scris valoroase ediţii critice. Dintre
studiile şi lucrările publicate, mai amintim: Contribuţii la studiul cronicilor munte-
ne (1906); Contribuţii la studiul cronicilor moldovene (1907); Documente şi re-
geste privitoare la Constantin Brâncoveanu (colab.), Noi contribuţii la studiul cro-
nicilor moldovene (1908); Capitulaţiile Moldovei cu Poarta Otomană, Studiu
istoric (1908); Oltenia sub austrieci. Documente (1909); O carte despre politica
externă a lui Petru Rareş, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Istratie Dabija până la
domnia a doua a lui Antioh Cantemir, 1661-1705 (1913); Miron Costin, De neamul
moldovenilor. Din ce ţară au ieşit strămoşii lor (1914); Organizarea socială a Ţă-
rii Româneşti (1915); Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mi-
hai Viteazul (1915); Tratatul lui Constantin Cantemir cu austriecii, Material pen-
tru istoria Olteniei sub austrieci, Despre rumâni (1916); Letopiseţul Ţării
Moldovei până la Aron Vodă, 1359-1515 (1916); Pseudocronicarii-Enache
Kogălniceanu, Despre boieri (apărută postum, în 1929) ş.a.
La 28 mai 1909, este admis ca membru corespondent al Academiei Române,
iar de la 13 mai 1914, ca membru titular. Se stinge din viaţă la 28 octombrie 1918,
la numai 44 de ani, opera sa de erudit istoric fiind continuată în timp de alţi doi re-
numiţi cercetători şi istorici ai familiei Giurescu, fiul său Constantin şi nepotul Di-
nu. În anul 2018 a fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului
Buzău.
217
Glasman Haim Noe, fost rabin al Comunităţii evreieşti, s-a născut în anul
1863 la Bucureşti (după alte surse la Fălticeni, oraşul Bucureşti fiind menţionat în
actul de deces) şi a decedat la 16 ianuarie 1934, la Buzău.
Din actul de deces nr. 20/17 ianuarie 1934, întocmit de
Primăria oraşului Buzău, reies următoarele date: Noe H.
Glasman, comerciant, strada Carol (Independenţei) nr.
20, decedat la 16 ianuarie 1934, orele 15,00. Era fiul lui
Haim şi Estera Glasman, soţia numindu-se Etti Glasman,
născută Marcus. La Buzău a lucrat iniţial la o firmă de
comercializarea cerealelor, a fost o vreme arendaşul mo-
şiei Smeeni, proprietatea lui Gună Vernescu, dar în prin-
cipal s-a ocupat cu comerţul, aşa după cum reiese şi din
actul de deces. În registrul de firme de la Camera de Co-
merţ şi Industrie a judeţului Buzău, la nr. 166/G, figurea-
ză Noe H. Glasman, exploatator de păduri, cu domiciliul în strada Emil Teodoru
(Tudor Vladimirescu) nr. 4, la data de 28 martie 1934 solicitând radierea firmei
înscrisă la 18 septembrie 1931, sub nr. 283, în registrul cronologic şi 158, în regis-
trul analitic. Se face menţiunea că firma era în activitate din 2 decembrie 1922. În
cererea de înmatriculare se menţionează că s-a născut la 18 septembrie 1865 în ora-
şul Focşani. La nr. 353, figurează Ismail Glasman, strada Carol (Independenţei) nr.
20 - parfumerie, iar la nr. 822 şi 823 - Ionel Glasman - lemne de foc şi parfumerie.
Actul de căsătorie s-a înregistrat la nr. 69/15 iunie 1896, ora 16,00 p.m., la
Primăria oraşului Buzău între Noe Haim Glasman, 33 ani, născut la Bucureşti în
anul 1863, de religie mozaică, funcţionar comercial, fiul decedatului Mendel
Glasman şi al Sarei Glasman. Soţia se numea Ieti (Etti) Marcus, avea 24 ani, casni-
că, născută în comuna Nicoreşti, judeţul Tecuci, în anul 1872, fiica lui Mendel şi
Carolina Marcus. A decedat la 19 august 1955, fiind înhumată alături de mormân-
tul soţului, în mijlocul Cimitirului Evreiesc, morminte străjuite de două monumente
funerare cu inscripţii în limbile română şi ebraică: Soţului şi tatălui nostru mult
iubit, plin de bunătate şi înţelepciune.
În anul 1898, Noe H. Glasman a fost cooptat în conducerea Epitropiei Co-
munităţii Israelite, pe care, între anii 1901-1934, a condus-o în calitate de preşedin-
te. Lui i se datorează construcţia localului şcolii primare a comunităţii (înfiinţată în
anul 1872), inaugurat la 24 august 1903, în strada Alexandru Marghiloman nr. 27
(în prezent aici funcţionează Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Buzău).
S-au mai dat în folosinţă baia comunităţii şi capela noului cimitir. În anul 1912,
împreună cu câţiva fruntaşi ai comunităţii, a înfiinţat Organizaţia Sionistă Buzău,
iar în anul 1920, Banca „Mercur”, în 1925 cu un capital de 5.000.000 lei, preşedin-
te fiind Samuel Goldstein.
Glogojanu Ion, general al armatei române (1 iulie 1888- 22 octombrie 1941,

Odessa), s-a născut la Râmnicu Sărat. După ce, între anii 1907-1909, a frecventat
cursurile Şcolii militare ofiţeri de artilerie şi geniu, îşi începe cariera militară la 1
218
iulie 1909, cu gradul de sublocotenent. A luat parte la cel de-al Doilea Război Bal-
canic (1913), în timpul Campaniei din 1916-1918, fiind comandantul unei baterii
din Regimentul 16 Artilerie cu care a participat la luptele de la Baranicut şi Perşani
şi de la Oituz. După 1918, a urmat Şcoala Superioară de
Război, fiind apoi comandant al Diviziilor 32 şi 33 In-
fanterie. Locotenent colonel (1926), colonel (1933), ge-
neral de brigadă (1939), general de divizie (1941, pos-
tmortem). La 4 septembrie 1941, era la Tighina
(Bender), participând activ la luptele pentru cucerirea
Odessei.
A fost comandantul Diviziei 10 Infanterie (3 iunie
- 22 octombrie 1941) şi apoi comandantul militar al ora-
şului Odessa (17-22 octombrie 1941). După ocuparea
oraşului, la 16 octombrie 1941, generalul Glogojanu şi-a
instalat postul de comandă în fostul sediu al NKVD, deşi
au existat informaţii cu privire la minarea clădirii de către sovietici. După cinci zile
de la intrarea trupelor române în oraş, în după-amiaza zilei de 22 octombrie 1941,
la orele 17,00, imobilul care adăpostea Comandamentul Militar al oraşului Odessa
şi Statul Major al Diviziei 10 Infanterie, din strada Engleză, a fost aruncat în aer de
către partizanii sovietici, provocând pierderea a 135 militari (79 ucişi, 43 răniţi şi
13 dispăruţi), dintre care 128 români şi 7 germani, inclusiv decesul generalului
Glogojanu. Corpul său neînsufleţit a fost scos de sub dărâmături în ziua următoare,
la ora 13,10. Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie 1941, în parcul
Şevcenko din Odessa. Ca urmare a acestui atac, mareşalul Ion Antonescu a ordonat
ca represalii o serie de execuţii, care au rămas cunoscute sub numele de „masacrul
de la Odessa”166.
Grădinescu Emil (n. 8 octombrie 1959 la Focşani), comentator sportiv la

Dolce Sport. A mai lucrat la TVR şi Antena1. A câştigat de 5 ori premiul TVMania
acordat celui mai bun comentator sportiv (2001, 2002,
2003, 2009 şi 2010). După absolvirea Facultăţii de Ci-
bernetică, s-a angajat la departamentul sportiv al postului
public de televiziune, unde a lucrat până în 2008. Este de
asemenea colaborator al postului de televiziune Eurosport,
pentru care comentează meciuri din Bundesliga. La sfâr-
şitul anilor '90 a avut o scurtă perioadă în care a lucrat
pentru postul Antena 1 (iulie 1999 - martie 2001). Parte-
nerul său de comentariu la transmisiunile fotbalistice
este Vlad Enăchescu.
A comentat numeroase evenimente sportive im-
166
Al. Gaiţă, Personalităţi râmnicene, în „Muntenia”, VI, nr. 773 /17 aprilie 1996; foto şi text
Wikipedia.
219
portante, dintre care pot fi amintite Campionatele Mondiale de fotbal din 1994,
1998, 2002 şi 2006, Campionatele Europene de fotbal din 1992, 1996, 2004, 2008
şi 2012, Jocurile Olimpice din 1992, 1996, 2004 şi 2012, precum şi alte competiţii
interne şi internaţionale.
Activitatea sa a fost răsplătită atât de asociaţiile jurnalistice specializate cât
şi de publicul telespectator. Astfel, Asociaţia Presei Sportive i-a decernat Premiul
de televiziune în anii 2000 şi 2002, iar cititorii revistei TV Mania l-au declarat de 5
ori cel mai bun comentator sportiv.
Grecescu Emil167, viceamiral (1 ianuarie 1905-8 ianuarie 1981, Bucureşti),

s-a născut la Bucureşti. A urmat cursurile primare şi liceale la Buzău, în 1922 fiind
admis în Şcoala Navală din Constanţa. După absolvirea
acesteia, şi-a început activitatea în marină, în cadrul Ba-
zei Navale Maritime. În 1925-1926, a urmat cursurile
Şcolii de Specialităţi a Marinei, după absolvire fiind re-
partizat la Serviciului Hidrografic al Marinei, Compania
a V-a din cadrul Bazei Navale Maritime, ca ofiţer la bor-
dul torpilorului „Zmeul", ofiţer secund la bordul re-
morcherului „Lt. Vârtosu". Până în perioada postbelică a
lucrat aproape neîntrerupt la Serviciul Hidrografic, cu
excepţia perioadei 1925-1926, unde s-a format ca specia-
list în domeniul hidrografic.
Pe timpul campaniilor de vară a activat ca ofiţer cu
navigaţia pe torpilorul „Zborul", ofiţer secund pe canoniera „Stihi", respectiv „Cpt.
Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruţi al Bazei
Navale, şef de cart pe canoniera „Alba Iulia", şeful Serviciului Hidrografic, subdi-
rector la Oficiul Hidrografic şi Aerofotogrametric, comandant pe canoniera „Lt.
Comandor Stihi", comandantul canonierei „Cpt. Dimitrescu", comandantul canoni-
erei „Stihi", şeful Oficiului Hidrografic, ofiţer secund şi comandant secund al dis-
trugătorului „Regina Maria", şeful Biroului IV din C.F.N.M., director de studii la
Şcoala Navală, comandantul Grupării Navelor de Mare.
În 1935, cu gradul de căpitan, a devenit şef al Serviciului Hidrografic. În
1937 a lucrat în Ministerul Aerului şi al Marinei, iar din 1938 a fost ambarcat pe
nave ale Forţei Navale Maritime, participând la primii ani de război ca ofiţer se-
cund al distrugătorului „Regina Maria”. Până în 1946 a funcţionat şi la Şcoala Na-
vală, ca director de studii. În acelaşi an fiind numit comandant al Grupării navelor
maritime. În 1951, cu gradul de contraamiral, a fost numit la comanda Marinei Mi-
litare, unde a rămas până în 1952, iar în 1954 a fost numit şef de stat major al Co-
mandamentului pentru prevenirea inundaţiilor; în 1956 a fost trecut în rezervă.
Din 25 august 1949, comandorul Emil Grecescu a girat comanda Marinei
Militare Române, fiind numit pe funcţie prin D.C.F.A. nr. 2739 din 24 iulie 1951.
167
Date comunicate de Muzeul Marinei din Constanţa; vezi şi Wikipedia.
220
A fost înaintat, la 22 iunie 1951, la gradul de contraamiral prin H.C.M. nr.118/1951. A

condus Marina Militară Română până la data de 20 septembrie 1952.
Conform Ordinului M.F.A. nr. 6243 din 20 septembrie 1952, contraamiralul
Grecescu a fost transferat începând din aceeaşi dată în funcţia de ajutor al şefului
Marelui Stat Major pentru Marină. Din 13 februarie 1954, a fost detaşat în funcţia
de şef de stat major al Comandamentului pentru Prevenirea Inundaţiilor. Contraa-
miralul Grecescu a fost detaşat, în anul 1954, pe timp nelimitat la Consiliul de Mi-
niştri, Biroul Transporturi şi Telecomunicaţii, pentru specialitatea Transporturi Na-
vale. A fost trecut în rezervă la data de 23 octombrie 1956, la vârsta de numai 51
ani. Prin Decretul Prezidenţial nr. 290 din 29 decembrie 1975, Emil Grecescu a fost
înaintat la gradul de viceamiral în retragere.
Gubandru Aurel168, economist, fost prefect şi deputat PDSR, fiul lui Petre
şi al Mariei, s-a născut la 29 mai 1955, în comuna Ghioroiu, judeţul Vâlcea. A ur-
mat cursurile Şcolii Generale nr. 1 Poienari-Vâlcea, lice-
ul la Grădiştea, judeţul Vâlcea, apoi Facultatea de Ma-
nagement din cadrul Academiei de Studii Economice
Bucureşti. Ulterior, a efectuat stagii de specializare or-
ganizate de Centrul de perfecţionare al Ministerului In-
dustriei Metalurgice (cursul: Analiza activităţii eco-
nomice,1985, Bucureşti); de către Universitatea din Cra-
iova (cursul: Contabilitatea cheltuielilor de producţie,
1986); Institutul Bancar Român (cursul Tehnici bancare,
1997, Sinaia).
După absolvire, a lucrat ca economist şi apoi şef
serviciu plan la Întreprinderea de Sârmă şi Produse din
Sârmă (1980-1991); profesor de Ştiinţe economice la Liceul Industrial Metalurgic
nr. 4 Buzău (1982-1987), asistent la catedra de Economie din cadrul Colegiului
ASE Buzău (1992-1994)
În perioada 29 martie 1991-15 decembrie 1996, a îndeplinit funcţia de Pre-
fect al judeţului Buzău. Este apoi director adjunct al Sucursalei Râmnicu Sărat a
Bancorex S.A. (1996-1997) şi director al Sucursalei Buzău a Băncii „Ion Ţiriac”
(din 1997). Între anii 2008-2009 a fost director al Comisiei de Supraveghere a Asi-
gurărilor, apoi director general al S.C. Grup Romet Buzău (2008-2013) şi director
general adjunct al SC Expert Consultanţă şi Servicii S.A. Buzău.
Din 20 aprilie 1990 este membru al FSN (din aprilie 1992 - FDSN - şi din
1993 - PDSR, actualmente PSD), fiind unul din vicepreşedinţii Consiliului judeţean
al P.D.S.R. Buzău (din 1992) şi membru al Consiliului Naţional al partidului.
Se numără printre membrii fondatori ai A.S.F.C. „Gloria” Buzău - membru
al Consiliului de administraţie şi preşedinte de onoare între anii 1993 -1997; mem-
bru al Asociaţiei Copiii Europei; al Fundaţiei Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz; al Asociaţi-
168
Date comunicate personal; vezi şi CV pe Internet şi Wikipedia.
221
ei Copiii României; al Asociaţiei Prietenii României, Buzău - Middelfurt (Dane-

marca); preşedinte al UNICEF - Filiala Buzău (1991-1997, membru fondator);
membru al Curţii de Onoare a Federaţiei Patronale UGIR 1903 - Buzău.
În perioada cât a fost prefect, s-a reuşit organizarea instituţiei în conformitate
cu Legea nr.69/1991 privind Administraţia Publică Locală; completarea şi înmâna-
rea a 72 % din titlurile de proprietate, potrivit Legii 18/1991; iniţierea Festivalului
de teatru „Ion Băieşu”; înfiinţarea Teatrului „George Ciprian” şi a Liceului de Poli-
ţie „Neagoe Basarab”, a Colegiului Economic al Academiei de Studii Economice
Bucureşti (1992), a unor universităţi particulare.
De asemenea, s-a demarat programul de reformă economică prin: crearea de
agenţi economici privaţi şi privatizarea capitalului de stat din industrie, agricultură,
construcţii, comerţ şi turism; au fost create bănci şi societăţi de asigurare private,
trezoreriile din Buzău, Râmnicu Sărat, Pătârlagele; s-au înfiinţat Judecătoria şi Par-
chetul Pogoanele. În domeniul infrastructurii s-au realizat: locuinţe private, atât sub
forma construcţiilor de case, cât şi a cumpărării apartamentelor de către chiriaşi la
preţuri accesibile; Fabrica de Pulberi-Ductil; alimentarea cu gaze la Merei, Mierea,
Boldu, Ghergheasa, Berca, Râmnicu Sărat; alimentări cu apă la Bisoca, Cozieni,
Măgura, Gura Teghii, Verneşti, Calvini, Smârdan, Poşta Câlnău, Grebănu; constru-
irea „campusului bancar” din centrul municipiului Buzău; construirea unei moder-
ne Staţii de salvare la Buzău şi a clădirii Institutului de Medicină Legală; dublarea
podului Drăgaica.
La alegerile locale din 4 iunie 2000 a candidat pentru funcţia de consilier
judeţean, la şedinţa de constituire din 26 iunie fiind ales ca preşedinte al Comisiei
de studii şi prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului
public şi privat al statului. În 26 noiembrie 2000, a fost ales deputat în Parlamentul
României (legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008) pe listele PSD. În legislatura 2000-
2004, Aurel Gubandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Re-
publica Indonezia, Albania şi Republica Tunisiană. În legislatura 2004-2008, Aurel
Gubandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Canada, Irlanda
şi Statul Kuweit. A fost preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci înce-
pând din luna iunie 2007.
Din anul 2015 este director economic la RAM Buzău, motiv pentru care în
şedinţa Consiliului Local Municipal din 20 aprilie 2015 a demisionat din funcţia de
consilier municipal. Mai mult, din 28 noiembrie 2018 este director interimar al
acestei regii autonome.
Guşă Ştefan169 (17 aprilie 1940-28 martie 1994) general de divizie, inginer,
s-a născut în satul Spătaru, comuna Costeşti. A absolvit clasele elementare în anul
1954, apoi a urmat cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” pe care-l va absolvi în anul
1957. Din 1957 până în 1960 este elev al Şcolii Militare de Ofiţeri Tancuri şi Auto
169
Ionel Banu, Un mare oştean plecat de pe băncile Hasdeului: Ştefan Guşă, în „Spre astre”, revista
Colegiului „B.P.Hasdeu”, anul V, nr. 4, p. 15-16; Nicolae Peneş, Personalităţi hasdeiene, Editgraph,
Buzău, 2017, p. 159-164.
222
din Piteşti (declarat absolvent cu gradul de locotenent, la 23 august 1960). Coman-

dant de pluton şi de companie până în 1966, este absolvent al Academiei Militare
cu diplomă de inginer militar. Va funcţiona la această
înaltă şcoală ca lector şi şef de lucrări până în 1972. Co-
mandant de regiment (1972-1975 şi 1976) în Transilva-
nia, până în 1981 şef de Stat Major şi apoi comandant al
Diviziei 6 Tancuri „Horia, Cloşca şi Crişan”, este numit,
la 23 septembrie 1986, prim-adjunct al Ministrului Apă-
rării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major. Evenimente-
le din decembrie 1989 îl găsesc pe Ştefan Guşă la co-
manda Marelui Stat Major. Între 17 şi 23 decembrie este
pus în situaţia de a lua hotărâri de o importanţă fără pre-
cedent pentru ţară şi pentru armată. Opreşte masacrul de
la Timişoara, în 20 decembrie merge la Întreprinderea
„Elba”, unde discută cu muncitorii şi hotărăşte să retragă armata în cazărmi, a con-
dus şi dirijat, în calitate de şef al Marelui Stat Major, acţiunile armatei în apărarea
evenimentelor din acele zile, între altele, opunându-se categoric intervenţiei ruseşti.
De aceea scriitorul Pavel Coruţ îl consideră omul care a salvat România. La 26
februarie 1990 a devenit comandant al Armatei a II-a, cu reşedinţa la Buzău. Pe
patul de moarte, ultimele sale cuvinte au fost: Sper că românii vor afla adevărul,
făcându-i să fie mai buni, mai umani şi mai credincioşi în steaua lor. În memoria
sa, la Spătaru, unde îşi doarme somnul de veci, prin grija fostului său ginere, profe-
sor doctor Iosif Constantin Drăgan şi a fiicei sale Veronica I. C. Drăgan, s-a dezve-
lit bustul generalului, operă în marmură de Carrara, realizare a sculptorului italian
Mario Galeotti unde, anual, de Ziua Eroilor şi Ziua Armatei, dar şi cu alte prilejuri,
au loc ceremonii in memoriam.
223
H
Harabagiu Sorin170 s-a născut în data de 9 iulie 1973, în localitatea Pârscov,

judeţul Buzău, unde a urmat Şcoala Generală între 1979 - 1987, apoi Liceul Indus-
trial Nr. 7 Galaţi în perioada 1987 - 1991 şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi
în perioada 1992 – 1997, devenind inginer în industria
alimentară.
Persoană dinamică, bun organizator, orientat către
rezultat, fluent în limba engleză, în perioada 2004 - 2008
a urmat The Open University UK obţinând Diploma în
Management.
Din punct de vedere profesional, între august 1997
- martie 2000 a fost inginer stagiar la „Vulturul” S.A.,
Buzău; între aprilie 2000 - septembrie 2000 a fost şef
secţie la „Ursus” Buzău; între octombrie 2000 - octom-
brie 2002 a fost şef proiecte speciale la Compania de Be-
re România (noul nume al companiei Ursus).
Apoi între noiembrie 2002 - octombrie 2005 a fost manager Îmbuteliere la
„Ursus Breweries” Timişoara, din noiembrie 2005 până în aprilie 2007 a fost direc-
tor la Sucursala „Ursus Breweries” Braşov, între aprilie 2007 - septembrie 2008 a
fost Director la Sucursala „Ursus Breweries” Cluj Napoca, între octombrie 2008 -
aprilie 2018 director Sucursala „Ursus Breweries” Buzău, iar din mai 2018 până în
prezent este vicepreşedinte tehnic Interimar, „Ursus Breweries” România.
Este Senator de onoare al Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca,
membru în clubul „Rotary“ Buzău/Braşov, membru în Consiliul de Dezvoltare al
Municipiului Buzău - comisia economica, membru în Comitetul Judeţean pentru
Situaţii de Urgenţă Buzău.
Este căsătorit, are un copil, iubeşte călătoriile şi pescuitul.
Hlihor (Adam), Georgeta171, artist decorator, s-a născut la 7 ianuarie 1962,

în comuna Unirea, judeţul Ialomiţa. A urmat cursurile primare şi gimnaziale la Fe-
teşti şi liceul la Constanţa. Absolventă a Institutului de
Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia
1985, secţia tapiserie-imprimeuri, clasa profesor Ileana
Balotă. După absolvire a fost repartizată la atelierul de
creaţie al Întreprinderii „Textila” Buzău (1985-1990). A
fost apoi profesor la Şcoala Populară de Artă Buzău
(1990-1992), iar din anul 1992 îşi desfăşoară activitatea
la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (gradul didactic I).
Din 1985 este prezentă cu lucrări la expoziţiile ju-
deţene şi de grup ale Uniunii Artiştilor Plastici, în expo-
ziţii naţionale, Trienalele Artiştilor Decoratori, Sala
170
Date comunicate personal în septembrie 2018.
171
Date comunicate personal şi site-ul UAP Buzău.
226
Dalles (1986) şi la Palatul Parlamentului (1994), Quadrienala Artelor Decorative,

Sala Dalles (1989), Expoziţiile Tineretului (1987, 1988, 1989, 1990), Salonul Arte-
lor Decorative de la Teatrul Naţional Bucureşti (1990, 1993), Expoziţia Naţională
de Artă de la Teatrul Naţional Bucureşti (1991), Salonul Naţional de Artă Decora-
tivă de la Muzeul Naţional Cotroceni (1995, 1997), Bienala Artelor Plastice „Ion
Andrescu” (Buzău, 1998-2012).
A trimis lucrări la manifestările artistice de la Arad (Bienala de desen din
1990 şi 1995), Cluj-Napoca (Expoziţia de broderie, 1994), Bucureşti (Trienala de
tapiserie - 1999 şi Expoziţia de textile - 1995), Bârlad (Expoziţia de artă decorati-
vă, 1996), Bacău şi Chişinău (Saloanele Moldovei, 1997), Charleroi-Belgia (Trie-
nala tinerelor talente, 1997), Expoziţia de grup a artiştilor plastici buzoieni din Bel-
gia (1998), Expoziţia „Intersalon AJV”, Budejovice (2001, 2002), Expoziţia
„Tapiserie românească”, Veneţia (2002), Trienala de tapiserie, la Galeria „Artis”,
Bucureşti (2003), Expoziţia de grup „Hexagon Art” (Buzău, 2003, 2004), Expoziţia
„Tradiţie şi modernitate”, la Galeria „Fayla” din Bruxelles (2006), Trienala interna-
ţională de broderie (Cluj Napoca, 2006 - Premiul pentru lucrarea „Ploaia”), Salonul
de Artă decorativă, Muzeul Naţional Cotroceni (2008, 2009 şi 2011), Salonul Naţi-
onal de miniaturi textile, Galeria „Orizont” (2011 şi 2012), Expoziţia „Carte - obi-
ect” de la Contanţa, Iaşi, Bucureşti (2011, 2012), Salonul de Arte textile „Mix”, la
Galeria „Orizont” (2012) .
A organizat expoziţii personale la Bucureşti (Galeria „Simeza”, 1994) şi la
Buzău (1998), la Galeria „Dunărea” din Brăila (2003), la Galeriile de Artă Buzău
(2005, 2008 şi 2010), la Galeria „Foişor” Palatul Mogoşoaia (2010). Are lucrări în
colecţii particulare şi publice din ţară şi din străinătate. În anii 2012 şi 2013 a făcut
parte din juriul Salonului de Artă decorativă de la Muzeul Naţional Cotroceni
A fost distinsă cu Premiul pentru tapiserie „Dvera” la Expoziţia de Artă De-
corativă de la Cotroceni (1997), Premiul pentru Artă Decorativă la Bienala Artelor
„Ion Andreescu” Buzău (1998), Premiul pentru tapiserie, la Salonul Naţional de
Artă „Lascăr Vorel” de la Piatra Neamţ (2003).
Hlihor Mihai172, artist decorator sticlă, s-a născut

la 20 februarie 1958 în localitatea Baia-Suceava. Urmea-
ză cursurile primare şi gimnaziale în comuna natală şi
Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Absolvent al
Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din
Bucureşti, secţia sticlă, promoţia 1986. După absolvire
este repartizat la Fabrica de sticlă de la Poiana Codrului-
Satu Mare (1986-1989), după care se transferă la Între-
prinderea „Perla” Buzău (STIFIN S.A.), la atelierul de
creaţie.
Deşi devine membru al U.A.P. în 1990, în perioa-
172
227
da 1986-1990, ia parte la manifestările expoziţionale organizate de Filiala U.A.P.

Satu-Mare, iar din 1989 de filiala buzoiană. Este prezent cu lucrări la Trienala Ar-
telor Decorative de la Bucureşti (1986), Simpozionul Naţional de Sticlărie de la
Târgu Jiu (1987), Salonul Artelor Plastice Bucureşti (1988), Salonul Bienal de De-
sen de la Arad (1988, 1990, 1996, 1997), Expoziţia Tineretului de la Teatrul Naţio-
nal Bucureşti (1989), Expoziţia Naţională de Artă de la Bucureşti (1991, 1992),
Expoziţia de Artă Decorativă de la Muzeul Cotroceni (1994, 1995, 1997), Bienala
de Pictură, Sculptură „Gheorghe Petraşcu” Făgăraş (1997), Saloanele Moldovei, de
la Bacău şi Chişinău (1998-2005), Bienala Artelor Plastice de la Buzău (1998,
2000), la Bienala „Artele Focului” la Galeria „Apollo” Bucureşti (1999). A mai
expus la: Galeria „Căminul Artei” (1999), Galeria „Dunărea” Brăila (2003), Galeri-
ile de Artă Buzău (2005, 2008 şi 2010), Gala „Foişor” de la Palatul Mogoşoaia
(2010), Galeriile „Orizont” din Bucureşti, la „Salonul sticlei” şi cu tema: Cuprinsul
necuprins (2012, 2014). Prezent cu lucrări în expoziţii colective organizate în ţară
şi peste hotare (Cehia, 2001; Bruxelles, în 2006), la Centrul cultural Ottignies -
Louvain (2007), la Palatul Parlamentului, cu tema Atingeri şi semne (2010).
Organizează o expoziţie personală la Galeria „Simeza” Bucureşti (1994) şi
participă cu lucrări la expoziţia colectivă a artiştilor plastici buzoieni din Belgia
(1998). Are lucrări în colecţii publice şi particulare din ţară şi din Anglia, Belgia,
Franţa, S.U.A. Din 1994 a fost preşedintele Filialei Buzău a U.A.P. fiind printre
iniţiatorii şi organizatorii Bienalei Artelor de la Buzău, ediţia din anul 2000
desfăşurându-se sub semnul aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Mihai Emi-
nescu şi Ion Andreescu, cât şi a 50 de ani de activitate a U.A.P. Manifestarea inau-
gurală (1998), la care au expus toţi artiştii plastici buzoieni, s-a desfăşurat sub ge-
nericul „Metafore plastice”. Prezent la taberele internaţionale de creaţie de la Brăila
(Blasova, 2000, 2001), de sculptură de la Soroca (2004) şi de la Ungheni (2004).
A reprezentat Buzăul la Salonul Naţional de Sticlă (16 martie 2000) - Gale-
ria „Simeza” din Bucureşti, unde a expus lucrarea Copacul. Au fost prezenţi 33 de
artişti plastici sticlari. A condus filiala, ca preşedinte între anii 1994-2002 şi apoi
vicepreşedinte, între anii 2006-2011. Iniţiator şi organizator al Bienalei Artelor
„Ion Andreescu” ediţiile din 1998, 2000, 2002, 2004, 2006, 2008. deşi a dorit să
rămână membru, s-a transferat la Bucureşti. A primit Premiul pentru Arta Decora-
tivă la Bienala Artelor „Ion Andreescu” Buzău (2002) şi Premiul UAP pentru „Ar-
tele focului” (2003). În prezent lucrează în Bucureşti.
Horvath Gheorghe Arpad (Horwath Georgius-Arpad), (18 aprilie 1883-5

mai 1961), preot canonic, s-a născut în Buzău, unde a urmat cursurile primare,
complementare şi Liceul „Al. Hasdeu” (1897-1901). Se înscrie apoi la Seminarul
„Sf. Duh” din Bucureşti (1902-1904) şi Seminarul din Esztergom (Ungaria, 1904-
1908), fiind sfinţit ca preot la 29 iunie 1908, în Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti.
Este capelan la Brăila (1908-1914), predicator la bisericile „Sf. Elena” şi
„Bărăţia” din Bucureşti, catihet pe lângă şcolile maghiare din Bucureşti (1914-
1918), subsidiar la parohia NemesAduvar (Ungaria, 1919-1921), vicar în parohiile
228
„Bărăţia” din Bucureşti şi Sulina (1921-1926), paroh la „Bărăţia” (1926-1947).

Ales în 1939 în funcţia de canonic al Catedralei „Sf. Iosif”, dar în 1947 s-a pensio-
nat şi s-a retras la Buzău, unde îşi va da obştescul sfârşit,
fiind înmormântat într-o parcelă din marginea aleii cen-
trale de acces a Cimitirului „Dumbrava”, având o cruce
din ţevi metalice. Pe altă alee, este o piatră cu aceleaşi
date, cu menţiunea că pe placa de la mormântul unde a
fost mutat fiind inscripţionat ca an de naştere, 1882.
Prezenţa sa la Buzău, la biserica „Sf. Iosif”, este
semnalată într-un document din 2 octombrie 1921, când
o credincioasă catolică, soţia lui Louis Nicolesco, solici-
ta unui grup de catolici rezolvarea problemei „preotului
stabil”, Gheorghe Horvath, cu menţiunea că era buzoian
şi se putea ocupa şi de filialele din Nehoiu şi Arbănaşi,
unde erau muncitori străini, de religie catolică, dar preotul nu a putut fi prezent la
slujba de Crăciun, deoarece fusese numit paroh la Sulina, astfel că din 1922, aici
slujea preotul Emanoil Kreiss (în august 1977, temporar, a slujit la Buzău, dr. în
Teologie Ioan Robu, viitorul arhiepiscop). Lui i se datorează obţinerea terenului de
1300 m.p. din centrul Buzăului şi imobilul unde îşi desfăşoară activitatea surorile
din Congregaţia Micile Slujitoare ale Inimii lui Iisus, preotul Ioan Ciuraru fiind cel
care s-a opus demolării, conform planului de sistematizare care nu s-a mai realizat
datorită prăbuşirii regimului comunist. Monumentul funerar ce-i străjuieşte locul de
veci se datorează Parohiei „Sf. Iosif” din Buzău. Încă se păstrează casa părintelui
Gheorghe Horvath, de pe strada Nicolae Titulescu, cu o frumoasă capelă
229
I
Iacobescu Aimée-Gabriela173, actriţă la Teatrul Naţional Bucureşti, fiica

sublocotenentului farmacist Constantin Iacobescu şi a Stelei (născută Mihai Dumi-
tru), studentă originară din Unguriu. S-a născut în noap-
tea de Sânziene (1 iulie 1946-27 martie 2018, Bucureşti),
în satul natal al mamei, tatăl fiind încadrat la unitatea
militară din localitate.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinemato-
grafică, clasa profesoarei Beate Fredanov (promoţia
1968). Activitatea teatrală a desfăşurat-o la Teatrul Naţi-
onal Bucureşti. Contactul cu teatrul are loc când era elevă
în clasa a X-a de liceu, fiind distribuită de maestrul Sică
Alexandrescu într-o piesă a lui Aurel Baranga, moment
care i-a hotărât destinul. Deşi cunoscutul regizor i-a reco-
mandat să joace în piese de Caragiale, a jucat doar în do-
uă schiţe, regizate tot de Sică Alexandrescu. A considerat mereu că îi datorează
mult profesoarei Beate Fredanov, care a învăţat-o arta şi forţa cuvântului, ABC-ul
mişcării scenice, cum să captezi atenţia publicului, cum să-l ţii în mână în momen-
tele de emoţie, şi care este timpul optim ca să-ţi spui replica astfel încât să aibă
efectul maxim. Iar regizorul Mihai Berechet a distribuit-o în roluri potrivite. A fă-
cut teatru, televiziune şi film, în răstimpul a 10-12 ani fiind distribuită în roluri de
cochetă, deşi se considera mai degrabă ingenuă, lirică sau dramatică. A avut şi ro-
luri în travesti: Decebal din Titanic Vals, Ducele de York ş.a.
În film a fost distribuită în: Şapte băieţi şi o ştrengăriţă (1966); Frumoasele
vacanţe (1967); Răpirea fecioarelor; Haiducii lui Şaptecai (1970); Săptămâna ne-
bunilor, Zestrea domniţei Ralu (1971); Cu mâinile curate, Din viaţa unui pierde
vară (1972); Nu filmăm să ne-amuzăm (1974); Osânda (1976); Dumbrava minuna-
tă (1980). În stagiunea 1998/1999, la Teatrul Naţional Bucureşti, a jucat în piesa
Regele şi cadavrul, de Vlad Zografi.
Iamandi Romeo174 (21 septembrie 1943-8 octombrie 2001), născut în Bu-

zău, a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” şi apoi I.E.F.S. Bucureşti (1962-1966). A
funcţionat ca profesor de educaţie fizică la Şcoala Profesională CFR, mai târziu
Liceul Industrial nr. 6 CFR, până la pensionare. Coleg la şcoala de arbitri cu Ene
Traian, Gh. Mihalaşcu şi Nicu Iancu, a fost considerat de profesorul său cel mai
bun elev-arbitru. În 1973 a devenit arbitru internaţional. A avut la activ 1024 de
meciuri, din care 380 internaţionale. Cu profesorul Căpăţână a fost delegat la meciuri
în Israel, Italia, Iugoslavia etc. A arbitrat la 5 campionate mondiale, din care unul
173
Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, 1234 Cineaşti români (Ghid bio - filmografic) Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1996; Primăria Unguriu, act naştere nr. 41/3 iulie 1946. Sora geamănă a lui
Dorel, născut la 2110, respectiv 2310. S-a căsătorit la 4 februarie1995, la Bucureşti, cu George Dan
Comşa, luându-şi numele soţului; „Timpul liber” (România Liberă), nr. 2 (69)/11-17 ianuarie 2001, p. 3.
174
232
în grupa A şi 3 finale ale campionatelor internaţionale. În memoria sa, Sala Sportu-

rilor din Buzău îi poartă numele.
Iarca Alexandru, general de divizie, s-a n-a născut în ziua de 21 decembrie

1853, în localitatea Palanca-Ojasca, comuna Unguriu, judeţul Buzău - decedat în
ziua de 13 mai 1933. Era descendent al familiei Iarca, originară din Gopeş-
Macedonia. A urmat şcoala primară şi Seminarul „Kesarie Episcopul” la Buzău,
apoi urmează cariera armelor.
A absolvit Şcoala Militară din Iaşi şi Şcoala de Stat Major din Bruxelles
(1880-1883). În anul 1873 are gradul de sublocotenent, a fost apoi, rând pe rând,
locotenent, căpitan, maior, locotenent-colonel şi apoi colonel, la 10 mai 1904 este
general de brigadă, iar în anul următor general de divizie. A fost comandant de
subunitate în Regimentul 1 Linie, ofiţer în Regimentul 4 Linie, comandant de com-
panie la Şcoala Militară, ofiţer de stat major în Ministerul de Război, comandant al
Regimentului 5 Călăraşi, şef de stat major al Diviziei 4 Bucureşti, şef de stat major
la Corpul 3 Armată, comandant al Brigăzii 10 Infanterie, comandant al Diviziei 5
Infanterie, comandant al Corpului 3 Armată, subinspector general de Armată.
După absolvirea Şcolii Militare din Iaşi, a fost repartizat la Regimentul 1 Li-
nie, cu care a participat la Războiul pentru Independenţă. Iar după absolvirea Şcolii
de Stat Major din Bruxelles a activat în Regimentul 4 Linie şi ulterior în Şcoala
Militară. A îndeplinit funcţii de comandant de brigadă, divizie, corp de armată. În
perioada 1914-1916, era subinspector general de armată, poziţie din care s-a pro-
nunţat deschis pentru intrarea României în război alături de Antanta.
Generalul Alexandru Iarca a fost unul dintre marii teoreticieni militari ro-
mâni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. A scris
numeroase lucrări de referinţă pentru armată: Studii asupra reorganizării; Diferite
moduri de atac, 2 volume; O propunere pentru reorganizarea armatei; Evoluţii,
exerciţii şi manevre; Câteva consideraţiuni generale asupra înaintării în armată şi
asupra Statului Major General, Instrucţiuni tactice; Manevrele ca imagine a răz-
boiului şi câteva chestiuni privitoare avanposturilor; Precepte asupra apărării şi
staţionării infanteriei; Precepte asupra atacului infanteriei; Precepte asupra îm-
bunătăţirii artileriei din luptă; Câteva poveţe despre conducerea războiului. Pro-
bleme strategice; Câteva poveţe tactice; Regulamentele şi unitatea de doctrină;
Generalul Averescu în război. Anii 1913, 1916-1918; Generalul Averescu în timp
de pace; Instrucţiuni teoretice pentru comandanţii de regiment, brigadă, divizie;
Memoriul meu175.
Iarca C. Constantin (Costică) (13 iulie 1855-9 noiembrie 1940), s-a născut
la Ojasca. Urmează cursurile Liceului „Matei Basarab”, apoi pe cele ale Facultăţii
de Drept din Bucureşti. Avocat şi politician, a fost deputat Colegiul I Buzău, la
175
Enciclopedia artileriei române,coordonator Adrian Stroea, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-
Editorial al Armatei, 2014, p. 691-692.
233
alegerile din 1888, reales în aprilie 1891 şi Colegiul III Buzău, la alegerile din no-
iembrie 1895176. Prin Decretul 3574/ 18 noiembrie 1914 a obţinut dreptul de conce-
siune, pe 75 de ani, a exploatării minei de lignit de pe moşia sa Palanca-Ojasca
(125 ha din comuna Măgura). La 1 august 1918 a cesionat drepturile sale ingineru-
lui A. Beldiman pentru suma de 600.000 lei şi o redevenţă anuală de 6% . La rân-
dul lui, acesta va ceda exploatarea, la 30 martie 1919, Societăţii Miniera177.
În anul 1896, Constantin Iarca a acţionat în justiţie pe locuitorii împroprietă-
riţi în moşia Cândeştii de Sus, pentru tulburare de posesie, în 1899 fiind menţionat
ca proprietar al moşiei Zoreşti178, un an mai înainte, în 1898, efectuându-se hotăr-
nicia moşiei sale Clinciu-Gorganele, numită şi Deduleasca, din comuna Verneşti,
lucrare efectuată de către inginerul hotarnic de origine buzoiană, Emanoil Mehtup-
ciu. În anul 1923, în conformitate cu Legea de Reformă Agrară din 1921, moşia
Clinciu-Gorganele i-a fost expropriată179.
În 1927 era preşedintele Societăţii de Vânătoare „Vânătorul” din Buzău180.
A fost membru al Societăţii Române de Economie şi Ajutor „Griviţa”, fondată la 9
decembrie 1899 din iniţiativa ofiţerilor în retragere, rezervă şi miliţie, la data lichi-
dării, 30 mai 1910, fiind preşedintele acesteia. Între membrii fondatori figura şi
Mihai Al. Iarca, funcţionar181.
Au avut doi copii: Oprişan Iarca (născut la 27 decembrie 1893)182, căsătorit
cu Adela Prassa şi Irina (1896-17 mai 1972), căsătorită cu Ion Zamfirescu din
Râmnicu Sărat. La 27 august 1923, ing. Oprişan Iarca a înscris la Tribunal fabrica
de cărămidă, firmă radiată la 13 noiembrie1923 şi reînscrisă ca Societate Nume
Colectiv, fabrica de cărămidă ing. Iarca şi I. Rădulescu, str. Carol nr. 24. A fost
radiată la 20 ianuarie 1928183. La 20 ianuarie 1925, ing. Oprişan Iarca solicită Tri-
bunalului Buzău înscrierea contractului de asociaţie în nume colectiv încheiat la 18
septembrie 1924 cu I. Rădulescu, pentru exploatarea, industrializarea şi comerci-
alizarea carierelor de ocru, cu emblema „Curcubeul”. Sediul firmei era pe str. Cuza
Vodă nr.7, iar fabrica se afla pe şoseaua Urziceni, valoarea instalaţiilor fiind de
20.000 lei184.
În Buzău a existat până în anul 1948 o stradă C.C. Iarca (actualmente Cri-
zantemelor), care începea din strada Nae Stănescu (Bistriţei), intersecta strada Emil
Teodoru (Tudor Vladimirescu), până în strada Al. Averescu (Pompiliu Ştefu).
176
Mihai Sorin Rădulescu, Elita liberală românească (1866-1900), Bucureşti, 1998, p. 265, 277
177
Monitorul Oficial, nr. 203/6 dec. 1914, p.9236; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău Secţia I.
dosar 102/1928.
178
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău Secţia I, dosar 93/1896, 2/1899, 23/1899.
179
Ibidem, dosar 276/1923.
180
„Vocea Buzăului”, III, nr. 17/18 decembrie 1927.
181
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău Secţia I, dosar 1/1900; fond Primăria oraşului Buzău,
reg. născuţi, inv.6/1894, act 724/11 decembrie 1894.
182
Idem, fond Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 736/28 decembrie 1893.
183
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond. Tribunalul Buzău, Secţia I, registrul pentru înscrierea firmelor, nr.
crt.1879/1923 şi 489/1928.
184
Ibidem Secţia a II-a, dosar 12/1925.
234
Iarca Ioan, general de brigadă s-a născut la 21 aprilie 1885 în oraşul

Râmnicu Sărat, fiind fiul lui Niculae şi al Mariei. Pasionat de cariera armelor, la 1
septembrie 1903, a devenit elev al Şcolii de Artilerie şi
Geniu, pe care a absolvit-o în anul 1905 cu gradul de
sublocotenent. Grade militare: sublocotenent (1 iulie
1905), locotenent (10 mai 1909), căpitan (1 octombrie
1913), maior (1 aprilie 1917), locotenent-colonel (1 apri-
lie 1919), colonel (31 martie 1924) şi general de brigadă
(16 octombrie 1935).
În conformitate cu Înaltul Decret nr. 3606/1905, la
terminarea Şcolii de Artilerie şi Geniu, în 1905, Ioan Iar-
ca a fost repartizat, datorită notelor mari obţinute la ab-
solvire, ca ofiţer la Regiunea de Întărire Focşani-
Nămoloasa-Galaţi. În perioada 10 octombrie 1906-1 iulie 1908, a urmat cursurile
Şcolii Speciale de Artilerie şi Geniu, de unde a fost repartizat la Batalionul 3 Pioni-
eri. Apreciat de comandanţi, la 10 mai 1909 a fost avansat la gradul de locotenent,
începând o frumoasă carieră militară.
Cu Înaltul Decret nr.1537 din 24 aprilie 1911 a fost mutat de la Batalionul 2
Pionieri - Compania 2-a de telegrafie, la Compania Specială din cadrul Bata-
lionului de Căi Ferate. În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, a participat în
calitate de comandant al Secţiei de Telegrafie fără fir (T.F.F) din cadrul Corpului 2
Armată. La 1 octombrie 1913, conform Înaltului Decret nr. 5863/1913 a fost înain-
tat la gradul de căpitan şi transferat la Compania de Aerostaţie, primind comanda
acestei unităţi care se afla în subordinea Batalionului de Specialităţi din cadrul Di-
recţiei Geniului. La 15/28 august 1916, a fost mobilizat în conformitate cu Înaltul
Decret nr. 2784/1916, Batalionul de Specialităţi executând misiuni specifice la or-
dinele Marelui Cartier General. Începând cu această dată, Serviciul de Aerostaţie a
mobilizat patru secţii de baloane captive şi o uzină transportabilă care fabrica hi-
drogen.
La scurt timp a fost numit comandantul Serviciului de Aerostaţie român,
executând împreună cu subordonaţii săi misiuni de recunoaştere a aliniamentelor
inamice, dar şi de reglare a tirului artileriei române. Începând cu 1 ianuarie 1917,
Aeronautica română a fost reorganizată având sprijinul Misiunii aeronautice fran-
ceze în România comandată de către locotenent-colonelul aviator De Vergnette de
Lamotte. În contextul acestei noi organizări, căpitanul Ioan Iarca a fost reconfirmat
în calitate de comandant al Secţiei de Aerostaţie avându-l ca prim locţiitor pe avia-
torul francez, maiorul Laudet. La 1 aprilie 1917, prin Înaltul Decret nr. 485/1917, a
fost avansat la gradul de maior. Sprijinit de maiorul Laudet au fost refăcute toate
cele cinci unităţi de aerostaţie şi dotate cu baloane captive franţuzeşti tip „Caquot”.
La 15 iunie 1917, maiorul Ioan Iarca a devenit şef al Serviciului Aerostaţiei
şi Meteorologiei din cadrul Marelui Cartier General român, luând parte pe frontul
Moldovei la pregătirea ofensivei de pe Siret.
La 7 mai 1918, în conformitate cu Ordinul de Zi nr. 711 /1918, a primit co-
235
manda Corpului de Aerostaţie care avea în dotare 10 baloane captive. În urma cali-
ficativelor excepţionale primite din partea comandanţilor săi, la 1 aprilie 1919 Ioan
Iarca a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, încununând o perioadă plină de
împliniri profesionale din timpul Marelui Război de Întregire. După realizarea Ro-
mâniei Mari, începând cu anul 1920, a primit comanda Grupului de Aerostaţie. Îna-
intat la gradul de general de brigadă la 16 octombrie 1935, Ioan Iarca a primit cali-
ficative elogioase din partea superiorilor săi pe tot parcursul perioadei interbelice.
În anul 1940 a fost pensionat pentru limită de vârstă, încheind o carieră militară
strălucită, în care a excelat nu numai ca un bun profesionist, ci şi ca un ofiţer care a
pus mai presus de toate dragostea pentru ţară.
Decoraţii: Medalia jubiliară „Carol I” (Î.D. nr. 5384/ din 28 decembrie
1905), Medalia „Avântul Ţării” (Î.D. nr. 6277 /1913), Ordinul „Coroana Româ-
niei” clasa a IV-a cu spade (Î.D. nr.100/1918), Ordinul rusesc „Sfânta Ana” (1918),
Ordinul „Crucea Comemorativă 1916-1918” cu baretele Carpaţi, Mărăşeşti (Î.D.
nr. 1744/1918), Medalia „Victoriei” (Î.D. nr. 3390/1921), Ordinul „Steaua Româ-
niei”în grad de Cavaler (Î.D.nr.1542/1929)185.
Ichim I. Mircea-Adrian186, poet, publicist, ziarist, parlamentar (26 septem-

brie 1944 - 28 februarie 1993, Bucureşti), fiul profesorului de limba şi literatura
română de la Liceul „B.P. Hasdeu”, Ioan Ichim şi al Vale-
riei (născută Voicu P. Nica, din Smeeni), s-a născut la
Buzău. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” (1962), Faculta-
tea de Limba şi literatura română a Universităţii Bu-
cureşti (1967) şi un curs postuniversitar la Facultatea de
Ziaristică (1971). Este ziarist şi apoi secretar de redacţie
la „Viaţa Buzăului” (1968-1973), lector universitar la
Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1973-1981). Înde-
părtat de la catedră, este cercetător ştiinţific la Institutul
de Istorie „Nicolae Iorga” (1982-1983), secretar general
de redacţie la revista „Albina” (1983-1990), redactor şef
al ziarului „Dimineaţa” (aprilie 1991-februarie 1993).
Debutează la 16 ani, în paginile publicaţiei „Viaţa Buzăului” (seria I, 1949-
1964), apoi a colaborat cu poezii, note de lectură, cronici literare şi culturale la:
„Albina”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Tomis”, „Viaţa studenţească” etc. A scris şi a
publicat un curs de teoria presei, în două ediţii (1975,1980), Secretariatul de redac-
ţie - prima lucrare de acest gen a literaturii de specialitate. A elaborat studii de
semiotica presei, publicate în revista „Presa noastră” şi în volumul colectiv
Sémiotique roumaine apărut sub egida Universităţii Bucureşti.
În anul 1976 tipăreşte primul (şi unicul) volum de poezie Ieşirea din crisali-
185
V.Avram, C-tin I. Stan, V. Nicolescu, op. cit, p. 18-23.
186
Agenţia Naţională de presă-Rompres, Personalităţile României contemporane…., vol. II, p. 74;
Alex. Oproescu, op. cit., p. 118-119 (şi foto); George Băiculescu, Mircea Ichim, în „Vocea Buzăului”
din 23-29 februarie 2000, p. 15; Primăria oraşului Buzău act naştere nr. 37/27 septembrie 1944.
236
dă care s-a bucurat de unanime aprecieri. A fost preşedinte al Fundaţiei culturale

„Dimineaţa” (6 mai 1991-28 februarie 1993), membru în conducerea Uniunii Zia-
riştilor Profesionişti (UZP), preşedintele Juriului de Onoare al UZP (1990-1993),
profesor-asociat la Universităţile „Hyperion” şi „Spiru Haret” - Facultatea de Zia-
ristică. Membru al FSN (1990-1991), membru fondator al FDSN şi al Consiliului
Naţional al FDSN, deputat de Giurgiu (16 octombrie 1992-28 februarie 1993).
Ifrim Marin187, poet şi prozator, s-a născut la 1 decembrie 1955, în comuna

Bălăceanu. Este absolvent al Şcolii Profesionale de Chimie Brăila (1974), speciali-
tatea lăcătuş-mecanic şi al Liceului Agricol Buzău. Timp
de aproximativ două decenii lucrează ca mecanic la dife-
rite întreprinderi: Combinatul de Fire Artificiale Brăila
(august 1973 - noiembrie 1974), Întreprinderea Meta-
lurgica Buzău (ianuarie-mai 1975), Întreprinderea de
Prelucrare Mase Plastice (decembrie 1976-14 ianuarie
1991). După 1991 se dedică publicisticii, lucrând la zia-
rele locale „Senator” (redactor principal), „Muntenia”
(redactor) şi „Informaţia Buzăului” (şef departament in-
formaţii), regizor tehnic la Teatrul „George Ciprian” din
Buzău (15 martie 1996-15 ianuarie 2001), referent-bibli-
otecar la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău (din
15 ianuarie 2001 până la pensionare) şi preşedinte al Cenaclului „Al. Sahia”. Ab-
solvent al Facultăţii de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică, Universitatea „Spiru
Haret” Bucureşti. Din 1996, este membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din
România, iar din 1998 membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Fonda-
tor şi redactor-şef al revistei „Cartelul metaforelor” şi redactor şef al revistei „Caie-
tele de la Ţinteşti”, colaborează la majoritatea revistelor literare româneşti.
Debutează cu poezie în revista „Familia” (Oradea,1980), iar editorial, în anul
1986, cu volumul de versuri Spre oraşul cu un milion de ferestre (Editura „Lite-
ra”), carte primită elogios de critica literară. Urmează apoi volumele: Curentul ma-
rin (versuri”, 1995); Alfabet de tranziţie (versuri”,1995); Însemnări despre literatu-
ra buzoiană actuală (critică şi istorie literară,1996); Fotografii cu cântec (versuri,
2001); Incursiuni în viaţa unui actor George Mihalache-Buzău (monografie,
2001); Poeme ( 2003); La spartul târgului (proză, 2004); Lamentaţii de mucava
(proză, 2004); Suprafaţa lucrurilor (versuri, 2004); Scriitori buzoieni şi scriitori
din ţară (critică literară, două ediţii, 2006); Fiecare cuvânt pentru Nicolae
Pogonaru (versuri, 2006); Monografia comunei Bălăceanu (coautor, 2007); Gloria
locală (antologie de versuri, 2007); Portrete în bleu’Marin (tablete literare, 2008);
Trilogia efemerităţii (antologie de proză scurtă, 2008); Circumstanţe (tablete litera-
re, 2008); Nume şi cărţi (critică literară, 2009); Din capitala mondială a anonima-
tului (antologie de versuri, TipoMoldova Iaşi, 2011); Cântec pentru cel care se
187
Date comunicate personal; Catalogul online al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”.
237
râmnicereşte (selecţie critică din opera lui Constantin Marafet, 2011); Săptă-mâna
de sare (versuri, 2011); Cartelul metaforelor (roman, 2012); Scrisori din Anglia
(2013); Cu vaporul prin deşert (pamflete politice, 2014); Vid reîncarnat
/Reincarnated void (ediţie bilingvă română-engleză, 2014); Invitaţie la vals literar
(interviuri, 2014): Blocat în lift, spre cer (eseuri lirice, 2015); Cartea de muncă,
(autobiografie, 2016); Cartea teatrului: evocări din culisele Teatrului „George
Ciprian”(2016); În sângele ploii (2016); Din/spre Teatrul „George Ciprian”
(2017); Doctorul Valeriu Bistriceanu sau începutul unei Veşnicii (2018).
Premii (selectiv): Premiul revistei „Flacăra” la Festivalul Naţional de Poezie
de la Oradea,1984; Premiul „Duiliu Zamfirescu” pentru poezie, Focşani, 2004;
Premiul Salonului scriitorilor vrânceni de pretutindeni, pentru volumul Scriitori
buzoieni şi scriitori din ţară, Mărăşeşti, 2006; Premiul ziarului „Cuvântul liber”, la
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm, 2004, Premiul Editurii Anasta-
sia-Ina pentru întreaga activitate publicistică, 2003; Premiul pentru cea mai bună
carte de poezie a anului 2007 (Gloria locală), din cadrul Festivalului Primăvara
poeţilor, ediţia a II-a, Buzău, 2007; Menţiune la Festivalul Naţional de Teatru
Scurt, pentru piesa Teleapartamentul, Bucureşti, 1999; Premiul „Opera Omnia”,
Râmnicu Sărat, 2011. A mai fost distins cu Diploma de Onoare a Ligii de Prietenie
Româno-Sârbe; Diploma pentru Excelenţă în Cultură şi alte numeroase diplome de
excelenţă, de onoare, de merit, din partea unor instituţii de stat, fundaţii, asociaţii,
edituri.
Inclus în Enciclopedia personalităţilor din România, Who is Who, 2009.
Tradus în: engleză, franceză, sârbă, italiană, germană. Din anul 2008 este Cetăţean
de Onoare al municipiului Buzău.
Ilie Aurel-Constantin, inginer hidrotehnician (19 mai 1946-23 iulie 2014)

fost ministru al Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (19 noiembrie 1992-1996;
din 29 decembrie 2000 - ministrul Apelor şi Protecţiei
Mediului) s-a născut la Buzău.
Urmează Facultatea de Construcţii Hidroenergetice
(absolvent în 1970), în 1974 obţinând titlul de doctor in-
giner. După absolvire este cercetător ştiinţific la Institutul
de Cercetări pentru Îmbunătăţiri Funciare şi Gospodări-
rea Apelor Bucureşti (1970-1975); inginer-şef la Direcţia
Bazinului hidrografic Ialomiţa-Buzău (1975-1983); di-
rector al Direcţiei de utilizare şi amenajare a apelor din
Consiliul Naţional al Apelor (1983-1984), calitate din
care coordonează activităţile de promovare a investiţiilor
în cadrul Direcţiei de Investiţii a Consiliului Naţional al
Apelor (1984-1987); director tehnic al Complexului de amenajare a râului Dâmbo-
viţa, Bucureşti (1987-1990), director general al Institutului de Cercetări şi Proiec-
tări pentru Gospodărirea Apelor (1990-1992).
238
Cadru universitar la Institutul de Construcţii Bucureşti, a realizat lucrări şi

studii privind: eroziunea hidraulică (1974); fezabilitatea sistemelor hidroenergetice
(1976); organizarea gospodăririi apelor (1977); cercetări privind resursele de ape
de suprafaţă şi subterane, legate de strategia de dezvoltare socio-economică a Ro-
mâniei; proiecte de amenajări complexe pentru bazinele hidrogeografice din ţară;
cercetări privind asigurarea necesarului de ape al unor zone cu deficit de apă din
România. A obţinut Premiul european „Ambiente” pentru acţiuni în favoarea pro-
tecţiei mediului, acordat în decembrie 1993 la Roma, de Societatea Editorială, de
sub patronajul Regiunii Lazio. Ministrul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
(din 19 noiembrie 1992 - noiembrie 1996). Membru în Consiliul Naţional al PDSR,
în legislatura 1996-2000 a fost ales senator de Maramureş şi vicepreşedinte al Co-
misiei pentru sănătate, ecologie şi sport.
Ilie I. Mirea188, publicist, folclorist, dramaturg, autor de cărţi pentru copii

(28 mai 1904 - 19 ianuarie 1993, Bucureşti), fiul lui Ion Ilie din Gherăseni şi al
Anicăi din Smeeni, s-a născut la Smeeni. A absolvit
Şcoala primară nr. 1 Brăila (1917) şi Şcoala Normală din
aceeaşi localitate (1926). Ca bursier al Asociaţiei Învăţă-
torilor, Filiala Brăila, a urmat cursuri universitare de va-
ră la Braşov şi Cluj (1930-1932). A fost apoi învăţător şi
director în satul Filipeni-Cahul (1927-1928) şi preşedinte
al Cercului de propagandă culturală din satul Cantemir-
Cahul (1928). În 1928 se transferă la Şcoala din comuna
Piscu, în 1945 la Brăila şi apoi la Şcoala nr. 139 Bu-
cureşti (1957-1964). A colaborat la: „Analele Brăilei”,
„Ancheta”, „Calendarul”, „Curentul”, „Drum Nou”,
„Facla”, dar şi la presa didactică sau pentru copii: „Foaia
învăţătorului”, „Revista de pedagogie”, „Cravata roşie”, „Luminiţa”, „Arici Po-
gonici”.
Autor de manuale, culegeri de teatru şi folclor (peste 130 volume) a debutat
editorial cu Manualul serbărilor şcolare (2 volume; vol. I, 1934, cu ediţia a II-a în
1935 , vol. II în 1936). A mai semnat I. M., M.I.I., Delasmeeni, Mircea Ghiocel,
Inimir, I. Mirea. A mai publicat: Colecţie de cântece şcolare şi populare (1936);
Teatru şcolar şi popular (2 vol., 1936, 1939); Comoara copiilor sau cartea virtuţi-
lor (1936); Culegere de cântece şcolare şi populare (1936); Şezători obligatorii
(1937); Legendele păsărilor, animalelor, florilor, arborilor şi legende religioase,
istorice, geografice (1937, 1943); Şezători de seară la foc (1938); Carte cu colin-
de. Cântece de stea, pluguşoare, vicleime, sorcove (1940); Colecţie de ghicitori
188
Alex. Oproescu op. cit., p. 58-60 (şi foto); Th. Buculei, Prezenţe brăilene în spiritualitatea româ-
nească, Brăila, 1993, p. 148-149; Muzeul judeţean Buzău, donaţia Ilie Mirea, inv. 21833-21859; I.
Datcu, S.C. Stroescu, Dicţionarul folcloriştilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti; 1979,
p. 286-287; Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea p. 556; Primăria comunei Smeeni, act naştere
nr. 30/30 mai 1904.
239
pentru şezători (1940, 1943); Cultul eroilor (1942); Poveşti şi legende (1952); Noi
ştim să desenăm (versuri, 1965); Ghicitori (1967); Ghicitori pentru cunoaşterea
mediului înconjurător (1976); Teatru şcolar (colab., 1977).
În antologii a tipărit: Cinel-Cinel (1964); Poveşti şi legende (1958), cât şi is-
torie literară: Corespondenţa lui Panait Istrati. Pe marginea unei scrisori şi
Perpessicius, profesorul. A mai publicat: Cartea lucrului manual (1939); Invenţi-
uni şi descoperiri (1940); Cum învăţăm să desenăm, Învăţăm să colorăm; Desen
decorativ; Desenăm şi împletim motive româneşti; Desenăm şi colorăm motive
decorative, iar în manuscris a rămas volumul de poezii Tinere mlădiţe. În memoria
acestui eminent fiu al satului Smeeni, prin hotărârea Consiliului Local din mai
1992, Bibliotecii comunale i s-a atribuit numele său.
Iliescu Dem. (Iliescu Dumitru)189, avocat, poet, fiul muncitorului Dumitru

Iliescu şi al Ecaterinei (14 iunie 1911-1 august 1988), s-a născut la Buzău. A ab-
solvit Liceul „Al. Hasdeu” (1930) şi apoi Facultatea de Drept din Bucureşti.
A fost avocat în Baroul buzoian, iar după elibera-
rea din detenţie, jurisconsult la Întreprinderea de Con-
strucţii Forestiere (CONCIFOR S.A.) de unde s-a pensi-
onat în anul 1971. Ca elev, a redactat revista „Licăriri
literare” (două numere, 1929), unde publică versuri şi
proză, iar în timpul studenţiei a frecventat Cenaclul
„Sburătorul”. A fost redactor al publicaţiei „Gând Nou”
şi de asemenea, redactor şi unul din fondatorii revistei
„Carnet literar” (26 noiembrie 1931-15 februarie 1934),
alături de Şt. Crăciun, Pompiliu Podgoreanu, Matei
Ghimbăşanu şi G. Oprescu.
A tradus din lirica italiană şi franceză (Gabriele
D’Annunzio şi Chateaubriand - Martirii, 1943, împreună cu preotul Antofie Radu -
3 vol.190) şi a scris o piesă de teatru cu tentă antirăzboinică. Conferenţiar la Cercul
„Nicolae Vaschide” (1932-1947), a colaborat, totodată, la: „Luceafărul”, „Univer-
sul literar”, „Viaţa literară”, „Curentul”, „Tomis” etc., dar şi la publicaţii locale:
„Albatros” (revista Asociaţiei Studenţilor Buzoieni „Al. Marghiloman”), „Avân-
tul”, „Acţiunea Buzăului”, „Acţiunea literară”, „Carnet literar”, „Cefereul”, „Gând
Nou”, „Liberalul Buzăului”, „Licăriri literare”, „Ideea Naţională”, „Îngerul”, „Mu-
guri”, „Munca literară”, „Reporterul”, „Curierul”, „Vocea Buzăului” (colaborator
literar), „Vremea Nouă”, „Ziarul Nostru”.
189
Emil Niculescu, Dem. Iliescu, în „Amphitryon”, anul I, nr. 8/9 octombrie1998, p. 13; Ioan
Georgescu, (cronica literară), Dem. Iliescu „Piatra cu lilieci”, în „Carnet literar”, nr. 5/noiembrie
1931; Idem, nr. 6/28 ianuarie, 1932; „Reporterul”, V nr. 61/20 decembrie 1931; „Vocea Buzăului”,
VIII, nr.5/30 ianuarie 1932; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 470/15 iunie 1911. S-a căsătorit
la 28 decembrie 1932 cu Lucreţia Diciu, care divorţează (obligată) la 29 octombrie 1954, în timpul
detenţiei politice a lui Dem. Iliescu, cu care s-a recăsătorit legal la 1 martie 1968.
190
„Vocea Buzăului”, XIX, nr. 47/4 decembrie 1943.
240
A condus publicaţia „Buletin legionar” (octombrie 1940-ianuarie 1941), un-

de este şi redactor, fiind totodată şeful Organizaţiei judeţene Buzău a Gărzii de
Fier, motiv pentru care a fost întemniţat din 1948 până în 1960. A tipărit două pla-
chete de versuri Piatra cu lilieci (Buzău, 1931) şi Cartea cu vise (Editura „Alba-
tros”, Buzău, 1934), care, au fost - după cum remarca Ion Caraion - (absolvent şi el
al aceluiaşi liceu), împărţite între prieteni şi cunoscuţi. Între aceştia, şi poetul buzo-
ian Ioan Georgescu care a semnat cronica literară despre primul volum. În anul
1939, presa locală anunţa Un nou volum de poeme al lui Dem. Iliescu „Destin pe-
cetluit”191.
A mai publicat: Siena, veche cetate a fecioarei (Buzău, 1939); Florile
Paştilor (dramă în trei acte şi un prolog. Cu un caiet de regie, de Nicolae Niculescu
- Buzău). A fost membru în Consiliul Asociaţiei Presei Buzoiene. Al. Rosetti, di-
rectorul Editurii „Revistei Fundaţiilor Regale” încearcă o reeditare a plachetei de
versuri Cartea cu vise, proiect nefinalizat din cauza desfiinţării editurii (1948). În
memoria acestui om de suflet, pe care l-a cunoscut la Cenaclul „Al. Sahia”, Nicolae
Cabel a editat sub îngrijirea sa, volumul: Dem. Iliescu. Încă nu e seară..., o antolo-
gia din creaţia sa poetică, iar istoricul Ion Costea a publicat volumul „Cazul” poe-
tului Dem Iliescu şi securitatea.
Iliescu Gheorghe (Gogu) (9 iulie 1866-1951), locotenent colonel de cavale-

rie şi mare proprietar la Cândeşti (în 1908 a înfiinţat o moară, cu 4 lucrători, acţio-
nată electric), s-a născut la Trestia. Absolvent al şcolilor militare de cavalerie din
Iaşi şi Bucureşti. Avansat sublocotenent la 1 iulie 1887
şi repartizat în Regimentul 12 Călăraşi. Locotenent la 8
aprilie 1892, căpitan la 10 mai 1899, maior la 10 mai
1914. Demisionează din armată şi intră în politică. Vice-
preşedinte (din 1923) şi preşedinte (din 1932) al Organi-
zaţiei judeţene a Partidului Poporului ce avea ca organ
de presă publicaţia „Steaua Poporului”. Fost senator.
Căsătorit cu Maria Stoia, Gogu Iliescu, a avut doi copii,
pe Cireşica (decedată în 1917) şi inginerul Eugen Iliescu
(la Buzău a avut o reprezentanţă pentru comercializarea
automobilelor şi maşini agricole), arestat în 1947, ca şi
tatăl său de altfel, şi mort la Penitenciarul Gherla, în
1953. În registrul de născuţi înregistraţi la Primăria oraşului Buzău, cu actul nr.
30/14 ianuarie 1896 este înregistrată naşterea copilei Anghelica, născută la 13 ia-
nuarie 1896, fiica locotenentului Gheorghe Iliescu şi a Mariei, la acea dată cu do-
miciliul în Buzău, strada Nifon nr. 5192.
Prieten din 1902 cu pictorul Nicolae Grigorescu, pe care l-a cunoscut cu pri-
lejul unei expoziţii organizate la Ateneul Român, de unde a cumpărat 40 de lucrări,
191
„Acţiunea Buzăului”, VI, nr. 245/15 ianuarie 1939.
192
Serv.Arh.Naţ.Bz, fond Primăria oraşului Buzău, reg. 14/1896, act 30 /14 ianuarie 1896.
241
Gogu Iliescu l-a invitat la Cândeşti, astfel că două veri la rând, Grigorescu va fi
oaspetele acestuia. Aici a lucrat 60 de tablouri, din care 20 au fost oferite soţiei şi
fiicei amfitrionului său. Din păcate, lada în care se aflau 50 picturi de N.
Grigorescu, două de I. Andreescu şi multe altele, ale unor renumiţi pictori francezi,
s-a pierdut undeva pe lângă Chişinău, în timpul retragerii din decembrie 1916193. El
însuşi a fost un pictor talentat, căruia Grigorescu, contrar principiilor sale, i-a dat
totuşi câteva îndrumări. A participat la diferite expoziţii, la Buzău şi Bucureşti (să-
lile Ileana, Dalles, Hotel Continental), între care şi la Retrospectiva artei plastice
româneşti (pictură-sculptură), deschisă la 26 decembrie 1927 la Ateneul Român,
unde expune trei lucrări: Castelul Bran, Casă de ţară, Flori (Cârciumărese), men-
ţionate în catalogul expoziţiei la numerele 205, 206 şi 207. La această expoziţie au
figurat şi trei tablouri de Nicolae Grigorescu: Casă din Câmpina, Fetiţă în repaus
şi Logofeţii, cu precizarea că sunt proprietatea lui Gogu Iliescu.
Numărul festiv din 1935 al ziarului „Vocea Buzăului” (10 ani de apariţie)
acordă un spaţiu generos şi lui Gogu Iliescu, artistul plastic, despre care se afirma:
Artist ca şi distinsul său amic, Nicolae Grigorescu. (…). Poet al culorii, Gogu
Iliescu a reuşit să simbolizeze cu o sensibilitate aproape feminină feericul în pei-
saj, specificul românesc în portret şi natura bogată, în miniaturi inteligent studiate.
(…) Pictura lui Gogu Iliescu ? O stranie combinare a tot ce e mai uman: poezia şi
simfonia nostalgică a satelor româneşti cu patriarhalul lor vis de totdeauna.
La 12 octombrie 1941, apare informaţia că la sala Dalles din Bucureşti a avut
loc vernisajul expoziţiei pictorului Gogu Iliescu, iniţiatorul „Fondului Grigorescu”
pentru ridicarea unui monument în memoria marelui înaintaş al picturii româneşti.
Fost deputat şi senator, este caracterizat astfel de jurnalistul şi poetul buzoian Panait
Nicolae: În conacul de la Cândeşti, unde s-a odihnit şi „meşterul Nicu” stau ascunse
de privirile muritorilor, eternităţi prinse-n lumini şi umbre coloristice. Peisagiile
sale redau aspecte din satul natal, minunat redate şi meşteşugit plăsmuite.
Un alt prieten, Grigore Trancu-Iaşi, spunea despre Gogu Iliescu: (...) De câte
ori văd tablourile dumitale coane Gogule, mi se înfăţişează conacul ospitalier de
la Cândeşti (...) Atmosfera Cândeştilor ne-o dă expoziţia dumitale. Şi flori şi fructe
şi copaci. Şi cerul care l-a luminat pe cel care prin arta lui a fost purtătorul de
cuvânt al neamului întreg. Şi soarele care l-a încălzit pe dăruitorul mândrului cio-
bănel tras ca prin inel ! Erau expuse case de ţară, flori de măr, piersic, crizanteme
etc. Între vizitatori a fost remarcat şi Stelian Popescu, fost ministru, directorul zia-
rului „Universul”194.
193
„Acţiunea Buzăulu”, anul V, nr. 211/29 mai 1938; dintre tablourile pierdute menţionăm: Apus de
soare în Bărăgan, Evreul din Galiţia, Femeie la gura sobei, Aratul, Ciobănaş cu oile, La scăldat,
Căruţă de ţigani, Caravanele, Han pe Valea Buzăului, Casă boierească în paragină, Ţărancă din
Bisoca, ş.a.; „Acţiunea Buzăului”, 228/18 septembrie 1938, art. Între Vila Albatros şi hanul Barbison-
amintirile d-lui Gogu Iliescu despre P. Carp şi galeriile de artă din occident.
194
„Acţiunea Buzăului”, XVII, nr. 32/duminică, 26 octombrie 1941.
242
Iliescu Nicolae (1843-1919), retras din armată cu gradul de maior, fiul lui
Costache şi al Elenei Iliescu, s-a născut la Buzău. După absolvirea cursurilor Şcolii
primare nr. 1 de băieţi şi a celor secundare, se înscrie la
Şcoala Militară de Ofiţeri. În 1860 este avansat subloco-
tenent şi repartizat în Batalionul al şaptelea de Miliţie
din judeţul Buzău, sub comanda lui Teodosie Paleologu.
S-a căsătorit la 12 noiembrie 1871 cu Elena
(1855-1927), fiica lui Atanase şi Bălaşa Gheorghiu (năs-
cută Mihăescu), originari din Aldeni, socrul său fiind
primar al comunei (mai târziu s-au mutat la Buzău, pe
str. Independenţei nr. 43). Trecut din anul 1874 în Cor-
pul dorobanţilor, Nicolae Iliescu participă la Campania
1877-1878 cu gradul de locotenent, şef de pluton şi apoi
comandant de companie în Regimentul 6 Dorobanţi (comandant maiorul Constan-
tin Ene) din Brigada a II-a (comandant col. Constantin Budişteanu), Divizia a II-a
(comandant col. Mihail Cerchez). Este înaintat la gradul de căpitan în 1879 şi apoi
avansat căpitan în retragere, în noiembrie 1906 şi maior în retragere, în decembrie
1906. Pentru merite pe câmpul de luptă a fost decorat cu: „Medalia Apărătorilor
Independenţei”, „Crucea Trecerii Dunării”, Medalia jubiliară „Carol I”, Ordinul
„Coroana României” în grad de cavaler, primind, totodată, şi semnele onorifice din
argint, pentru 18 ani de serviciu militar şi de aur pentru 25 de ani.
Ioachim Pavel (Paul)195, actor, dramaturg (6 octombrie 1930-12 iunie

2002), s-a născut în satul Conduratu, comuna Baba Ana, judeţul Buzău (la acea
dată ). A locuit însă la Buzău, unde urmează cursurile
Şcolii primare nr. 4 (actualmente Şcoala Generală nr. 8
„N. I. Constantinescu”), Liceul „B. P. Hasdeu” (ab-
solvent 1949), apoi Institutul de Artă Teatrală şi Ci-
nematografică Bucureşti (promoţia 1953).După absolvi-
re, este actor al Teatrului „Giuleşti”, fiind distribuit în
peste 80 de roluri dintre cele mai variate.
Pune temeliile Teatrului „George Ciprian” din
Buzău, înfiinţat prin Hotărârea Consiliului judeţean nr.
5/28.03.1995.
Vocaţia de dramaturg a lui Paul Ioachim, s-a ma-
nifestat încă de pe băncile şcolii. Pe lângă versuri pentru
gazeta de perete, a scris în 1947-1948 o comedie, Început de an, al cărei text însă a
fost eliminat la „sugestia” Comitetului UTM pe şcoală, rămânând numai cântece-
lele, pe care le-a interpretat personal. În ultimii ani de liceu joacă în oraşul natal
peste 20 de roluri, atât la Teatrul popular nou înfiinţat, cât şi în cadrul liceului, pes-
te 20 de roluri.
195
Date comunicate personal, în 1999, Wikipedia, presa on line.
243
Debutează în 1965, cu serialul de teatru TV pentru copii Drumul spre lună,

urmat de comedia Podul sinucigaşilor. Vede luminile rampei, în premieră absolută,
abia în mai 1997 (stagiunea 1996-1997), la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, în
regia autorului. În martie 2000, Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă în premieră,
comedia Podul, după Podul sinucigaşilor, un spectacol realizat de Horaţiu Mălăele
care interpretează şi rolul principal, alături de Ioana Moldovan şi George Ivaşcu.
În 1968, i se joacă comedia Harpagon ’68 (Idealul), teatru TV, şi scrie O în-
tâmplare stranie; în 1970 Ascensiunea unei fecioare (farsă tragică), cu premiera
absolută la Teatrul Dramatic din Galaţi. I se joacă în premiera absolută drama Nu
suntem îngeri (1975), la Teatrul Mic din Bucureşti şi Teatrul Municipal din Plo-
ieşti, apoi la teatrele din Bârlad, Satu Mare (secţia maghiară), Petroşani, Teatrul
Naţional din Târgu Mureş (secţia maghiară), Teatrul Naţional din Timişoara, Tea-
trul „Lacrimi şi râs” din Sofia - Bulgaria şi Teatrul de Stat din Quedlinburg - Ger-
mania.
În 1978 are loc premiera absolută a dramei Goana, la Teatrul „Giuleşti”, în
regia lui Alexa Visarion, reprezentată apoi la teatrele din Satu Mare, Reşiţa, Teatrul
Naţional Iaşi (1978), Teatrul Naţional din Timişoara (1982), Teatrul Naţional din
Târgu Mureş (1984), Teatrul de Stat din Oradea (1989), Teatrul „George Ciprian”
din Buzău (stagiunea 1999-2000). Goana şi Nu suntem îngeri vor fi reunite într-un
volum publicat în colecţia „Rampa”, la Editura Eminescu, volum distins cu Premiul
pentru Dramaturgie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1981).
Urmează Ce mai e nou pe strada Salcâmilor?, Întâmplări dintr-o vară fru-
moasă, scenarii de teatru TV (1982); Înaintea furtunii (teatru TV, 1983); Iubirile
de atunci (Apocalips-dramă, publicată în revista „Teatrul” nr.6/1984); O vară fier-
binte (1984); Scene din viaţa Mariei (teatru TV, 1985); Aşteptam pe altcineva (co-
medie, revista „Teatrul” nr.11-12/1985). În 1988, piesa Aşteptam pe altcineva, pu-
blicată în revista „Teatrul”, primeşte Premiul pentru dramaturgie al Asociaţiei
Scriitorilor din Bucureşti.
A mai scris comedia Totul e un joc (1986, interzisă de cenzură, pentru „alu-
zie la dictatură”); în timpul directoratului lui Vlad Mugur - Ecaterina Oproiu,
(1991-1992) are loc premiera absolută la Teatrul „Odeon”. În 1998, aceeaşi come-
die este montată la Teatrul Naţional de Televiziune în regia lui Cornel Todea. Pri-
meşte Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol TV; O întâmplare stranie
(tragi-comedie, 1987, jucată la IATC, clasa profesorilor Olga Tudorache-Florin
Zamfirescu). În 1996 este premiată la Festivalul umorului de la Vaslui. Între anii
1987-1989, scrie scenariul de film Să nu alergi singur în viaţă, o comedie din viaţa
unor tineri nonconformişti. Tot în 1989 scrie comedia Privire de fluture, inedită.
A mai scris piesele: O viaţă şi încă o noapte (apare un volum sub titlul Omul
de noroi), dar interzisă pentru că atacă înseşi structurile societăţii comuniste; la
insistenţele redactorului şef, Ion Cristoiu, apare în nr. 9 al revistei „Teatrul”, 1989;
Vacanţă de Crăciun (1992, film TV, după Accidentul de M. Sebastian); Carlo con-
tra Carlo (1993, comedie, a fost contractată de către Bern Bauer Verlag-Berlin),
premiera absolută la Teatrul „Odeon” din Bucureşti, 1995. Este jucată apoi la Tea-
244
trul Naţional din Craiova (1996), primind Premiul pentru Dramaturgie al Asociaţiei
Scriitorilor din Bucureşti (1996). Piesa primeşte Premiul I la Concursul de comedie
„Ion Băieşu” (ex aequo), iniţiat de Editura „Expansion Armonia”, iar spectacolului
i se decernează (ex aequo) Marele Premiu la Festivalul Comediei Româneşti, ediţia
I, de la Bucureşti. Piesa a fost publicată la Editura „Expansion Armonia”. În 1996
scrie Ultimul Don Juan, piesă inedită, o viziune personală asupra miticului personaj.
Cu ocazia aniversării a 70 de ani de viaţă şi 40 de activitate în slujba teatru-
lui, Paul Ioachim a tipărit, la Editura Sophia, două volume, cu titlul Comedii şi…
ceva drame, ce includ titluri scrise din 1965 până în anul 2000, carte lansată la
Uniunea Scriitorilor şi UNITER, dar şi la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”
Buzău. Prin hotărâre a Consiliului Local, a fost declarat Cetăţean de Onoare al
Municipiului Buzău.
Ioaniţescu Pompiliu196, politician, ziarist, publicist (23 noiembrie 1878-14

august 1933, Buzău), fiul lui Ion şi Ana, s-a născut la Stâlpu. Urmează cursurile
primare la Stâlpu şi liceul la Buzău, după care pleacă în
străinătate pentru a studia Dreptul. Obţine licenţa la
Liège şi doctoratul la Bruxelles. A fost corespondent al
ziarelor, „Adevărul”, „Dimineaţa” şi „Le Temps”. În 1904,
revine în ţară şi practică avocatura la Buzău, înscriindu-
se în Partidul Naţional Liberal. Din 1910, a fost ales de
mai multe ori deputat din partea Colegiului II (cel mai
tânăr deputat, 27 ani), lansându-se totodată şi în publicis-
tică. Începe să se apropie de socialiştii Morţun, Radovici
şi Diamandi, în luările sale de cuvânt, pronunţându-se
pentru libera asociere profesională a muncitorilor, atitu-
dine pentru care are conflicte cu liberalii.
În 1916, împreună cu C. C. Iarca, rămâne în teritoriul ocupat şi sunt aleşi, ca
ajutor de primar şi respectiv primar, calitate în care s-au străduit să uşureze traiul
buzoienilor. Demisionează din P.N.L. (1919) şi candidează ca independent, alături
de C.C.Iarca, ambii dizidenţi liberali. Este ales deputat, intrând astfel în com-
ponenţa primului Parlament al României Mari. Îmbrăţişează, din nou, cauza munci-
torimii, împrietenindu-se astfel cu dr. Nicolae Lupu, pe atunci ministru de Interne.
Datorită acestuia intră, în 1923, în Partidul Ţărănesc. Se mută la Bucureşti şi, în
scurt timp, devine unul din fruntaşii ţărănişti din capitală. Este ales şeful sectorului
de negru şi apoi al celui de verde. În 1926, a candidat pe listele P.N.Ţ., din partea
Rădăuţiului. La alegerile din 1927, pentru şefia P.N.Ţ. Buzău, a fost ales preşe-
dinte, iar Anton Filotti, vicepreşedinte (anterior, preşedinte). În 1929 a fost ales
vicepreşedinte al Camerei. A fost şi decan al Baroului buzoian, catalogat ca un ex-
celent penalist. Cât a fost în opoziţie, s-a preocupat de reorganizarea organizaţiei
196
Ion Mamina, Ioan Scurtu, op.cit., p.189; „Ideea Naţională”, nr. 4 din 4 septembrie 1933 (necro-
log); G. Cocora, lucr. cit., p. 187; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria comunei Stâlpu, act naştere 59/24
noiembrie 1878.
245
judeţene a P.N.Ţ. În perioada 17 iunie-9 octombrie 1930 a fost subsecretar de stat

la Ministerul Finanţelor. A fost, de asemenea, preşedintele Societăţii Economice şi
Filantropice „Progresul”, a meseriaşilor.
Ca ziarist, a fost corespondentul publicaţiei „L'Independence Roumaine”,
colaborator la „Le Temps”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Ecoul Buzăului” (1902),
„Comerţul” (1906), „Sfatul Sătenilor” (1928); secretar de redacţie la „Vremea No-
uă” (1919) şi directorul publicaţiei „Reforma” (1914). Încetează din viaţă în urma
unei hemoragii cerebrale. La Buzău a avut locuinţa (demolată în 1988) pe strada
Unirii, vizavi de zidul ce împrejmuieşte incinta Episcopiei, lângă fosta clădire
„Pomul Verde”.
Ionescu Gh. Dimitrie (Ionescu Gh. Dumitru)197 (28 august 1900-7 martie
1985, Buzău), profesor, publicist, fiul lui Gheorghe (funcţionar la primărie) şi al
Mariei, s-a născut la Grăjdana-Tisău. Urmează şcoala
primară din satul natal (1907-1912), după care se anga-
jează vânzător de prăvălie. Orfan de tată la 15 ani, ajutat
de o rudă înstărită, urmează Seminarul Teologic Buzău
(1915-1922), Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Ma-
iorescu” din Bucureşti (1923-1926) şi Liceul „Gh.
Şincai” (diferenţa pentru clasele V-VIII). Licenţiat în
Teologie (1926) cu Magna cum laude, Litere şi Filozofie,
frecventând cursurile lui Nicolae Iorga (1927, Magna
cum laude)), secţia Istorie Universală.
Concomitent, lucrează în Ministerul Cultelor şi Ar-
telor şi secretar al Internatului Teologic. Studii de specia-
lizare la Paris - Şcoala română din Franţa (Fontenay-aux-Roses, 1931-1933), la
recomandarea şi cu susţinerea lui Nicolae Iorga, prim-ministru şi ministru al In-
strucţiunii Publice şi Cultelor. A urmat, de asemenea, Şcoala Practică de Înalte
Studii (ştiinţe istorice şi filologice) de la Sorbona. Timp de 6 luni este bursier la
Atena, perfecţionându-şi greaca modernă pentru studii de bizantinistică. A funcţio-
nat ca profesor la liceele „Sf. Sava” şi „Aurel Vlaicu”, cât şi la Şcoala Comercială
Elementară nr. 2 băieţi din Bucureşti (cu completări la şcolile comerciale nr. 2 şi
4), Şcoala primară de Aplicaţii şi Aşezământul normal al Asistenţei Sociale. Con-
comitent, a predat ore la Liceul particular seral „Sf. Sava”.
În 1929 susţine examenul de capacitate pentru învăţământul secundar (Isto-
rie, principal şi Drept, secundar). În acelaşi an este profesor la Şcoala Normală de
băieţi din Grădiştea-Vlaşca (actualmente în judeţul Giurgiu), unde a fost şi director
(1929-1930), Şcoala Comercială Elementară nr. 5 Bucureşti (din noiembrie 1930),
la Liceul „B.P.Hasdeu” (1931; 1933-1948, director, 1940-1941), titular din 1 sep-
tembrie 1932, cât şi la Seminarul din localitate. La 11 iunie 1930 ministerul îl nu-
197
Dr. ing. Gh. Moldoveanu, Dimitrie Gh. Ionescu (1900-1985). Profil biografic, Editura Alpha,
Buzău, 1999; Monografia Colegiului Naţional B.P.Hasdeu, Buzău, 1997, p. 69; Primăria comunei
Grăjdana, act naştere 70/30 august 1900; Relu Stoica, op. cit.- referinţe bibliografice.
246
mise membru al Comisiei de definitivat al învăţătorilor din judeţele Ilfov, Vlaşca,

Ialomiţa şi din Capitală. A fost şi preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Secundari
din Buzău. În 1939 a fost numit director al Căminului Cultural judeţean. În 1939 şi
între anii 1943-1945, este de mai multe ori concentrat şi apoi mobilizat 8 luni pe
Frontul de Vest, pentru fapte de arme conferindu-i-se medalia „Pobeda”.
În plan politic, aderă în 1935 la mişcarea legionară, fiind arestat la 23 ianua-
rie 1941, împreună cu alţi membri ai partidului, pentru participare la evenimentele
din 21 - 22 ianuarie. În martie 1945 este licenţiat din învăţământul secundar, iar în
septembrie 1948, epurat. Va preda la diferite şcoli din mediul rural, iar în perioada
1952-1954 este internat în lagărul de muncă de la Canal. Funcţionează apoi ca pro-
fesor la Şcoala elementară din Baba Ana, Şcoala de 7 ani din Ulmeni (1954-1956)
şi Şcoala Pedagogică din Buzău (1956-1959). Colaborator extern la Editura de Stat
Didactică şi Pedagogică (1957) şi la „Revista de pedagogie”. Din 1960 este cooptat
ca membru al Asociaţiei Slaviştilor din România, din partea căreia va participa la al
VI-lea Congres Internaţional al Slaviştilor, desfăşurat la Praga în perioada 7-13
august 1968. Se pensionează în 1962, după 32 de ani de activitate didactică şi şti-
inţifică, dar continuă să cerceteze arhivele şi să elaboreze articole şi studii valoroase.
A fost directorul publicaţiei „Semănătorul”, a colaborat cu articole şi studii
la reviste de specialitate, a colaborat la publicaţia „Dacia”, săptămânal de doctrină
şi conduită naţionalistă (15 dec. 1940-19 ian. 1941), cât şi la „Neamul Românesc”,
„Revista muzeelor”, „Romanoslavica”, „Contemporanul”.
A realizat cercetări în domeniul istoriei universale, recompensate cu premii.
Cercetările de istorie locală au fost materializate în peste 50 de articole şi studii,
fiind recompensat cu Premiul „Năsturel” al Academiei Române şi Premiul Hilel al
Universităţii Bucureşti. între care: Aplicarea legii rurale din 1864 în judeţul Buzău
(1964), Aşezarea coloniştilor bulgari în oraşul Buzău şi în împrejurimi, 1792-1838
(1965), Date privitoare la evoluţia teritorială, urbanistică şi demografică a oraşu-
lui Buzău din secolul al XV-lea până în anul 1944 (1965), Lupta orăşenilor din
Buzău cu Episcopia, 1550-1850 (1966,), Un document necunoscut de la Alexandru
cel Bun, Contribuţii buzoiene la războiul independenţei (1877-1878, în 1969), Bi-
serici vechi din oraşul Buzău (1965), Alte biserici vechi din oraşul Buzău (1966),
Casa Vergu-Mănăilă din oraşul Buzău (1968), Monografia Liceului „Mihai Emi-
nescu” (Buzău, 1969), Carte românească, şcoli şi vechi biblioteci în oraşul şi jude-
ţul Buzău (1969), Istoria oraşului Buzău (Ed. Litera, 1979) ş. a. Împreună cu profe-
sorul Ilie Grancea editează câteva manuale şcolare.
În semn de respect şi recunoştinţă, în ziua de 20 iunie 2012, Primăria comu-
nei Tisău a atribuit numelui „Fraţii Dimitrie Ionescu şi Traian Ionescu-Nişcov”
bibliotecii publice din localitate.
Ionescu Gheorghe, general de brigadă post-mortem, s-a născut în Buzău (15

mai 1892- 9 august 1941, Katrinovka, Ucraina). A absolvit Şcoala Militară de Ofi-
ţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1913-1915) şi Şcoala de Aplicaţie pentru Artile-
rie. La absolvire a primit gradul de sublocotenent (1915), locotenent (1917), căpi-
247
tan (1919), maior 1927), locotenent colonel (1934) colonel în 1940. În anul 1941, a
fost avansat la gradul de general post-mortem. Comandant de pluton în Regimentul
13 Artilerie (1915-1928); diferite funcţii în Regimentul 9 Artilerie (1928-1934);
diferite funcţii la Centrul de Instrucţie Mihai Bravu (1938-1940); comandant al
Regimentului 51 Artilerie (1940-1941); comandant al Regimentului 6 Artilerie
(1941). A luat parte la Primul Război Mondial luptând la Flămânda, Fundeni,
Lieşti, Şerbeşti şi Mărăşeşti. Despre participarea sa la luptele de la Mărăşeşti, se
scrie în foaia sa calificativă că „s-a distins prin curajul şi destoinicia sa în calitate
de comandant de baterie” şi că în ziua de 27 iulie 1917, subunitatea sa „a rămas
pironită pe poziţii la Mărăşeşti, numai la câteva sute de metri de inamic, atunci
când Regimentul 36 Infanterie era decimat, contribuind în mod hotărâtor la restabi-
lirea poziţiei”. Pentru faptele sale de curaj a fost decorat cu Ordinul „Coroana Ro-
mâniei” clasa a V-a.
A fost nu doar un militar excelent, ci şi un teoretician apreciat. În perioada în
care a activat la Centrul de Instrucţie „Mihai Bravu”, a contribuit la elaborarea
Memoratorului tactic al comandanţilor de divizion; Temelor model pentru instrui-
rea bateriei şi divizionului; Regulamentului de tragere E 14.
La 15 aprilie 1941, a fost numit comandant al Regimentului 6 Artilerie, cu
care a participat în cadrul Diviziei 3 Infanterie, la Campania din Est în Al Doilea
Război Mondial. A condus regimentul în luptele de la Odessa, căzând eroic în ziua
de 9 august 1941, conducând focul bateriei din subordine în sprijinul acţiunilor Re-
gimentului 1 Vânători. Pentru eroismul său a fost citat prin Ordinul de Zi pe Unita-
te nr. 14, din 11 august 1941, de către generalul Ilie Şteflea, comandantul Diviziei
3 Infanterie. Medalii şi decoraţii: „Coroana României”, clasa a V-a; Ordinul „Mi-
hai Viteazul”, clasa a III-a, post-mortem198.
Ionescu T. Ion199, general maior (r), s-a născut la 25 noiembrie 1896, în co-
muna Mărăcineni. A absolvit Liceul „Al. Hasdeu”, Şcoala de ofiţeri de Infanterie şi
Şcoala Superioară de Război (azi Academia Militară, 1925-1927). Efectuează trei
ani stagii, în arma infanterie, arma artilerie, geniu, aviaţie, marină şi stagii de stat
major la Divizie şi Marele Stat Major, trecând prin toate secţiile. La 1 aprilie 1930
a fost brevetat ca ofiţer de stat major. Şi-a desfăşurat activitatea în Regimentul 48
Infanterie, Buzău; Regimentul 48/49 Infanterie, Regimentul 100 Infanterie ca adju-
tant al Brigăzii 50 infanterie în Regimentul Vânători de Munte; Regimentul 2 Vâ-
nători de Munte; Batalionul 4 Vânători de Munte, Divizia a 5-a Infanterie, Şcoala
Superioară de Război. A efectuat stagii în Regimentul 8 Infanterie, Regimentul 7
Artilerie, Regimentul de Pompieri, Centrul de Aviaţie Pipera, Marina Fluvială şi de
Mare, ca stagiar în Marele Stat Major al Corpului Vânătorilor de Munte, apoi în
cadrele Marelui Stat Major, Regimentul 93 Infanterie în Marele Stat Major, iar pe
front comandant al Regimentului 4 Vânători Motorizaţi, Marele Stat Major de pe
198
Enciclopedia artileriei române,coordonator Adrian Stroea, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-
Editorial al Armatei, 2014, p. 697-698.
199
Fişă veteran, Muzeul judeţean Buzău.
248
lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. După 23 august 1944, a revenit în Marele

Stat Major, ca şef al Serviciului Statisticii Armatei şi a făcut parte din colectivul
care a întocmit documentele cu care Comisia României a
plecat la Paris, la încheierea păcii din 1947. Aici a lucrat
până la 1 septembrie 1947, când s-a pensionat cu gradul
de general maior. A luat parte la Campania 1916-1918
cu Regimentul 48 Infanterie, la acţiunile din zona
Nămăloasa-Blehani, apoi a luptat la Mărăşeşti şi Munce-
lul, unde a fost grav rănit şi evacuat în spitalele din zona
interioară, Frunzeasca, Bârlad şi Tg. Frumos.
Ca adjutant al Brigăzii 50 Infanterie, participă la
campania din Ungaria (1919-1920). A participat şi la
Campania 1941-1945, ca şef de secţie în Marele Cartier
General, eşalonul II, apoi comandant al Regimentului IV
Vânători Moto, în Divizia blindată. Este rechemat ca şef de secţie în Marele Cartier
General, după care a îndeplinit funcţia de secretar al Comisiei pentru Controlul
Fondurilor Înzestrării Armatei (1930-1940). Totodată, a funcţionat şi ca profesor la
Şcoala Superioară de Război (azi Academia Militară), timp de trei ani şi jumătate.
Delegat al Ministerului Apărării Naţionale sau Marelui Stat Major, în unele comi-
sii, la Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei Naţionale, pentru probleme ce
aveau contingenţă cu armata.
A fost delegatul Marelui Stat Major în comisia inspectorilor generali de pe
lângă Ministerul Învăţământului, pentru numirea profesorilor civili care trebuiau să
încadreze şcolile militare de toate genurile, cât şi delegatul Marelui Stat Major de
pe lângă Direcţia Generală a Statisticii, în calitate de şef al Serviciului statistic al
Armatei.
A fost decorat cu: „Steaua României”, în gradele de cavaler şi ofiţer cu pan-
glica de Virtute Militară; „Coroana României” în gradele de cavaler şi ofiţer, cu
panglica de Virtute Militară; „Mihai Viteazul”, „Ferdinand I”; medalia „Victoria
Crucea 1916-1918”, cu bareta „Mărăşeşti”; insigna „Pregătirii Premilitare” clasa I;
Medalia „Centenarului Regelui Carol I”; „Semnul onorific pentru serviciul militar
de 25 ani”; „Semnul de distincţie al Crucii Roşii”.
Ionescu Magdalena200, apreciat jurnalist, s-a născut pe 27 mai 1977, în mu-

nicipiul Buzău. A urmat cursurile Şcolii Generale nr. 12 din Buzău, apoi a absolvit
Liceul cu Program Sportiv, profil biologie-chimie, în anul 1995. A obţinut licenţa
în Jurnalism, în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universita-
tea Bucureşti. A absolvit studii postuniversitare de specializare în domeniul Ştiinţe
Politice în cadrul Universităţii „Tor Vergata” din Roma. In timpul studiilor univer-
sitare a colaborat cu mai multe publicaţii în care i-au apărut peste 100 de articole.
200
Date comunicate personal în septembrie 2018.
249
De asemenea, a tradus şi editat volumul Mircea

Eliade. Istoric al Religiilor, apărut la Editura Curtea Ve-
che.
Din luna ianuarie a anului 2000 a început activita-
tea la Radio Campus, în funcţia de redactor prezentator.
In prezent, realizează emisiunea „Spune pe Bune”, la Ra-
dio Campus, zilnic, între orele 11.00 - 15.00 şi emisiunea
„D’ale Buzoianului”, la Campus TV, de luni până vineri,
în intervalul orar 18.00 - 19.00.
Este Director General al Trustului de presă Cam-
pus Media, care include Radio Campus, Campus TV şi
săptămânalul Viata Buzăului.
Ionescu Mariana201, critic literar, eseist, editor (26 august 1947- 3 iulie
2015, Bucureşti), s-a născut în familia preotului Ion Ionescu şi a soţiei sale, Maria-
na (n. Ştefănescu), din comuna Amaru, judeţul Buzău.
Începe studiile elementare în satul natal (1954-1958),
continuate la Ploieşti, tot aici absolvind, în anul 1965,
Liceul „I. L. Caragiale”. A urmat apoi Facultatea de
Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti
(1965-1970). În anul următor, frecventează un curs
postuniversitar la Facultatea de ziaristică, secţia editură,
iar în anul 1974, beneficiază de o bursă de specializare la
Paris. În anul 1981 obţine titlul de doctor în filologie al
Universităţii Bucureşti cu teza Proza lui Tudor Arghezi,
care în acelaşi an a constituit baza volumului Ochiul
ciclopului. Proza lui Tudor Arghezi.
După absolvirea facultăţii, cu repartiţie guvernamentală, este lector la secţia
critică, apoi redactor (1970-1998) şi redactor-şef (1998-2003) la Editura Eminescu.
Din această calitate, a îngrijit apariţia unor ediţii din opera lui Tudor Arghezi, Ion
Al. Brătescu-Voineşti, Liviu Rebreanu, Zaharia Stancu. Din anul 2001, a fost re-
dactor-şef al publicaţiei „Universul cărţii”, editată de Ministerul Culturii.
Nu a frecventat cenacluri literare, iar debutul s-a produs în anul 1971, când
publică Note despre „Cartea nunţii”de G. Călinescu, în revista craioveană „Ra-
muri”. A colaborat, cu cronici eseuri literare la Radio România şi la publicaţii de
specialitate, precum şi la revistele „Luceafărul”, „Steaua”, „România literară”,
„Ateneu”, „Orizont”, „Viaţa românească”, „Contemporanul - Ideea europeană”,
„Litere”, „Pro saeculum”, „Axioma”, „Oglinda literară”, „Fereastra”etc. În volum a
debutat abia în 1977, cu Artă şi aspiraţie, ce conţine mai multe studii critice şi eseuri
consacrate universului imaginar la Tudor Arghezi, G. Călinescu, Zaharia Stancu,
201
Al. Oproescu, Scriitori buzoieni: fişier istorico-literar, Buzău, 1980, p. 119-120; Dicţionarul ge-
neral al literaturii române, vol. 3: E-K, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, p. 630-631.
250
Laurenţiu Fulga. În cursul activităţii sale a publicat mai multe volume de eseuri şi
critică literară. Au urmat monografii dedicate prozei lui Arghezi (1981), baza con-
stituind-o teza de doctorat; Opera literară a lui Zaharia Stancu (1985); Interviu cu
înger şi maimuţă (2001) este un volum de reflecţii şi eseuri; Nostalgia himerei
(2007), reuneşte studii şi eseuri dedicate lui Liviu Rebreanu, G. Călinescu, T. Ar-
ghezi, I. Al. Brătescu-Voineşti. Uneori a semnat şi cu pseudonime: Ioana Papina,
Diamanta Ştefanide, Benedict Ionescu, Vicenţia Vara.
În afară de critică literară şi eseistică, a mai publicat versuri, proză scurtă şi
romanul Exerciţii de fidelitate (1987, reeditat în 1999), un bildungsroman scris la
persoana a II-a, despre căutarea adevăratei identităţi într-o realitate înşelătoare, chiar
ostilă. În volumele de proză scurtă, nuvele şi povestiri: Două părţi cal şi una vizitiu
(1990); Geografie cu îngeri (1997); Jocuri şi zile (2000); Muritorii de rând (2003),
caută semnificaţiile simbolice ale existenţei umane. Cu pseudonimul Vicenţia Va-
ra, a semnat plachetele de versuri: Umărul de argint-Cette epaule en argent (2002);
Acrobaţie diurnă şi alte închipuiri (2005); Alter ego cu flori galbene (2012); Pul-
bere îndrăgostită de cuvinte (2012). A fost membră a secţiei critică şi istorie litera-
ră a USR, din anul 1983, iar din anul 2000, şi a PEN Clubului Român.
A fost înmormântată în comuna Amaru, în ziua de 7 iulie 2015.
Ionescu Ovidiu202, tenisman, sportiv al secţiei Tenis de masă din cadrul

SCM „Gloria” Buzău, s-a născut la 28 iunie 1989, în Buzău. A început să joace
tenis de la vârsta de 6 ani, când a primit de Crăciun, o
paletă de tenis. Văzându-i implicarea şi îndemânarea,
tatăl său îl înscrie la clubul local de tenis, unde l-a avut
antrenor pe Mircea Dinu. A început să joace la naţionala
de seniori de la vârsta de 18 ani. Jucătorul care l-a inspi-
rat cel mai mult este Adrian Crişan. În prezent este nu-
mărul 60 mondial, potrivit ranking-ului ITTF (Federaţia
Internaţională de Tenis de Masă) şi locul 4 în ierarhia
federaţiei naţionale de profil, potrivit clasamentului din
luna februarie 2018, înaintea „naţionalelor” de la Buzău.
La acest campionat, Ovidiu Ionescu a câştigat titlul de
campion naţional în cadrul competiţiei de profil găzduită
de Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Pe lângă titlul individual, sportivul pregătit
de George Ciubotaru şi-a adjudecat „aurul” şi la probele de dublu, unde a făcut
echipă cu Constantin Cioti (CSM Buzău) şi dublu mixt, unde a jucat alături de Eli-
sabeta Samara (CSA „Steaua” Bucureşti).
În anul 2014 a concurat în proba de dublu masculin alături de spaniolul
Alvaro Robles, la Open-ul Chinei şi a obţinut medalia de argint, avându-i ca adver-
sari pe campionii mondiali Xu Xin şi Ma Long. În anul 2016 a participat la Olim-
202
Andrei Piţigoi, Buzăul, pământul lui Ionescu! Tenismanul legitimat la SCM Gloria, invincibil aca-
să!, Buzăul sportiv.ro, 4 martie, 2018; C.P., Ovidiu Ionescu, argint la proba de dublu masculin la
Openul Chinei!, News Buzău, 6 iunie, 2014; Auraş Tereacă, Buzoienii.ro., 27 decembrie 2017.
251
piada de la Rio de Janeiro, dar a fost eliminat. Este legitimat şi la TTC Hagen din
Bremen (Germania) cu care participă în Bundesliga.
A devenit vicecampion european la Campionatul European de Tenis de Ma-
să de la Alicante (septembrie 2018). Din 23 noiembrie 2018, este Cetăţean de
Onoare al municipiului Buzău.
A câştigat Cupa României la seniori, adăugându-şi în palmares titlul de
campion naţional.
Ionescu Pompiliu203 (29 noiembrie 1910-28 august 1941), ziarist, absolvent

al Facultăţii de Drept, fiul lui Ion şi Urania Ionescu, s-a născut la Buzău. Cu o cul-
tură generală solidă demnă de invidiat, a fost atras de jurnalistică, colaborând la
numeroase ziare locale: „Gând Nou”, „Curierul”, „Reporterul”, „Vremea nouă”,
„Carnet literar”, „Vocea Buzăului”, „Cuvântul sanitarului”, fiind şi corespondent
zonal la „Curentul” lui Pamfil Şeicaru. A fost membru, în Comitetul de conducere
al Asociaţiei Presei Buzoiene, înfiinţată la 7 iunie 1932, alături de nume importante
ale breslei: avocatul N. I. Dragomirescu, preşedinte, Petre M. Gheorghiu, directorul
publicaţiei „Reporterul”, secretar general. În anul 1934, Pompiliu Ionescu este ales
vicepreşedinte al asociaţiei. La 20 decembrie 1935, fondează publicaţia „Grefa” -
gazeta funcţionarilor judecătoreşti. De la 1 septembrie 1935, George Pâslaru, unul
din cei mai importanţi ziarişti ai Buzăului1 , îl cooptează, ca prim-redactor, în co-
lectivul de redacţie al publicaţiei „Acţiunea Buzăului”. La 30 martie 1941, la Bu-
zău, apărea „Crai nou”, gazetă săptămânală, informativ-cultural-economică, „sub
îngrijirea căminelor culturale”, director: D. Serbescu-Lopătari. Aceasta va fi ultima
publicaţie la care va mai colabora, fiindcă la 22 iunie 1941 Pompiliu Ionescu va fi
mobilizat, cu gradul de sergent T.R., şi repartizat în cadrul Regimentului 8 Infante-
rie, componentă a Diviziei 5 Infanterie. De menţionat faptul că în parcursul Divizi-
ei 5 Infanterie, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, a făcut parte şi
jurnalistul George Pâslaru, corespondent de război, cel care, după cucerirea oraşu-
lui-port Odessa, va publica un volum de reportaje , în care sunt relevate eroicele
fapte de arme ale militarilor buzoieni în campania de pe Frontul de Est. În amintitul
volum, George Pâslaru alocă un capitol distinct eroismului de care a dat dovadă
sergentul T.R. Pompiliu Ionescu care, în timpul unui bombardament rusesc asupra
tranşeelor româneşti, îşi salvează comandantul sacrificându-se. Redăm mai jos re-
latarea dramatică a faptei de eroism a sergentului TR Pompiliu Ionescu, surprinsă
de camaradul său, jurnalistul George Pâslaru: Era ora 12,30 şi focul ucigător nu se
sfârşise. Sergentul Ionescu se întoarse de la un pluton, aflat într-un crâng la 35
metri. Nu avu însă timpul să raporteze nimic, căci o explozie îl obligă să se culce
la pământ. Se mai târî puţin şi, în sfârşit, îşi găsi comandantul, căpitanul
Leoveanu. Îi comunică situaţia şi rămâne alături de el. În acel moment o şuierătu-
ră le prevesti sosirea unui nou obuz. Alături, o groapă. Sergentul privi imediat în
203
G. Cocora, lucr. cit., f. 192-193; Primăria Buzău, act naştere 891/30 noiembrie 1910; Viorel Frîncu
(material preluat din revista „Străjer în calea furtunilor”, an VI, nr. 14, decembrie 2013, cu acordul
autorului).
252
jur şi agitat se adresă căpitanului: - „În groapa asta, domnule căpitan”. Sergentul,
după ce constată cu repeziciune că în jur nu mai este altă groapă şi pentru el, se
aruncă deasupra căpitanului, în aceeaşi groapă. La trei metri, obuzul se sparse în
bucăţi. O schije găsi trupul sergentului Ionescu Pompiliu, jumătate afară din
groapă şi-i rupse coapsa stângă. O schije mică atinse uşor şi pe căpitan în spate.
Rănit grav, sergentul nu mai putu spune decât atât: - „M-a rănit, domnule căpi-
tan” - şi căzu în nesimţire. Sub el, o baltă de sânge. Rana era destul de mare.” Fu
ridicat de brancardieri, pansat şi la ora 3 noaptea transportat la ambulanţă. Era
prea târziu, însă. După câteva ore de chinuri, muri pe drum.
Ionescu Şerban204 (19 iunie 1887-1 aprilie 1957, Bucureşti), fiul preotului
Ion Ionescu, s-a născut în satul Cernăteşti. Urmează cursurile primare la Buzău şi
Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi (absolvent 1906), fiind şi absolvent al
Şcolii Normale de Învăţători. Obţine diploma de învăţător şi-şi susţine bacalaurea-
tul la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, tot în anul 1906.
În anul 1911 îşi trece licenţa în Teologie, după care pleacă la Leipzig, unde
urmează cursuri de filosofie, pedagogie şi economie politică; doctor în filosofie
(1915). Revenit în ţară, urmează cursurile Şcolii de Ofiţeri de Infanterie (rezervişti)
şi, cu gradul de locotenent infanterist, ia parte la Campania 1916-1918, conferindu-
i-se importante distincţii. Funcţionează ca profesor de Limba germană la Seminarul
Teologic din Buzău (1918-1922) şi la Seminarul Central din Bucureşti, iar după
obţinerea doctoratului în Teologie trece la Facultatea de Teologie din Bucureşti
(1920), unde este numit docent la catedra de Teologie Morală (februarie 1922) şi
apoi conferenţiar suplinitor la catedra de Filosofie Morală (1923). În anul şcolar
1925-1926, suplineşte cu titlul de conferenţiar şi catedra de Teologie Morală, iar
după încetarea din viaţă a preotului profesor Constantin Nazarie (21 martie 1926),
este numit profesor suplinitor (1 martie 1927) şi apoi titular (1930), predând aceas-
tă disciplină până în anul 1948 când s-a pensionat.
În perioada 5 iunie 1941-16 septembrie 1942, a fost decanul Facultăţii de
Teologie din Bucureşti. Se numără printre iniţiatorii Cercului de studii social-
creştine „Solidaritatea” şi al revistei cu acelaşi nume. A fost membru al Academiei
de Ştiinţe Morale şi Politice din România (1942), colaborator al publicaţiilor „Bise-
rica Ortodoxă Română”, „Revista Teologică” (Sibiu), „Renaşterea” (Craiova),
„Revista de Filosofie”, „Analele Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice”, „Univer-
sul”, „Adevărul” ş. a. Autor (1915 -1945) a 11 studii pe probleme de filosofie şi
sociologie.
Este, de asemenea, autorul unor studii şi articole împotriva literaturii porno-
grafice a vremii, cât şi a nedreptăţilor sociale. A activat în cadrul Mişcării ecume-
nice şi a avut strânse legături cu teologi şi centre ortodoxe. A fost membru al dele-
gaţiei Bisericii Ortodoxe Române la Conferinţa Bisericilor Ortodoxe din cadrul
204
Dumitru Radu, Contribuţii buzoiene la teologia morală românească, în „Spiritualitate şi istorie la
Întorsura Carpaţilor”, vol. I, Buzău, 1983, p. 385-400; G. Cocora, Figuri buzoiene…., f. 193-194;
Lucian Predescu, op. cit. p. 432.
253
Alianţei Mondiale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, Novi Sad, 1936. A
participat, ca delegat, la Conferinţa organizaţiei „Creştinismul practic”, Oxford,
1937, cât şi la lucrările primului Congres al teologilor ortodocşi, Atena, 20 noiem-
brie - 6 decembrie 1936. A conferenţiat la Facultatea de Teologie din Sofia, iar la
Facultatea de Teologie din Bucureşti a susţinut un ciclu de conferinţe şi comunicări
consacrate ortodoxiei româneşti în viaţa şi istoria poporului nostru. Publicist şi con-
ferenţiar de talent, a colaborat la revistele şi la presa timpului, cu articole şi studii;
autor al unor cărţi de Morală creştină în general şi Morală specială şi socială care l-
au consacrat ca un reputat specialist, unul din numele reprezentative ale teologiei
româneşti ortodoxe.
Ionescu-Nişcov Traian205, renumit slavist, traducător, editor (n. 20 martie

1898, Grăjdana,Tisău-1989 Bucureşti), fiul lui Gheorghe şi Mariţa şi fratele profe-
sorului Dimitrie Gh. Ionescu. Absolvent al Şcolii Normale
din Buzău, al Liceului „Al. Hasdeu”(1918), e învăţător până
în anul 1926, după care urmează concomitent două facultăţi:
Drept şi Litere (absolvent în 1930). Bursier doctorand la
Praga, revine în ţară pentru a ţine cursuri de limba cehă la
Institutul de Studii Sud-Est Europene, condus de N. Iorga şi
la Academia Comercială. Doctor în Filosofie al Universităţii
din Praga. Lector şi apoi profesor de Limba şi literatura ro-
mână la Universitatea din Praga (1940-1944; 1946-1949),
unde editează şi revista „Românoslavica”. Cercetător ştiinţi-
fic principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Aca-
demiei Române, Traian Ionescu-Nişcov creează, împreună
cu Emil Petrovici, Asociaţia slaviştilor din România (1957), iar în anul următor,
anuarul „Romanoslavica” (1958).
Este editor de izvoare documentare şi traducător din literatura cehă. A fost
membru al colectivului care a editat „Documente privind istoria României”. A luat
parte, cu diferite comunicări, la congrese internaţionale şi a scris peste 35 studii
monografice (1936-1968), numeroase articole de specialitate, eseuri, recenzii, tra-
duceri, dări de seamă, folcloristică, publicate în reviste din ţară şi din Cehoslovacia,
Bulgaria, Grecia, Franţa, Germania. Are importante contribuţii istorico-literare pri-
vind familia Hasdeu sau Jan Urban Jarnik. Între lucrările publicate, trei se referă la
judeţul Buzău: Două documente inedite din prima jumătate a secolului al XVI-lea
(Romanoslavica, Bucureşti, V/1962, p. 151-155), Un act de cancelarie domnească
necunoscut de la Matei Basarab (Revista Arhivelor, LVI, nr. 2/1979, p. 182-183),
Scurtă monografie toponimică-satul Grăjdana (Romanoslavica, III/1958, p. 21-30).
A fost viceconsul la Consulatul român din Praga.
205
G.Cocora, lucr. cit., f. 197-195; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni...p. 63-66; Primăria Grăjdana,
act naştere 11/22 martie 1898.
254
Ionescu-Râmnic Ion, general de escadră aeriană, s-a născut la 10 aprilie

1898, în localitatea Jideni din fostul judeţ Râmnicu Sărat. A îmbrăţişat cariera mili-
tară, absolvind în anul 1918 Şcoala de Ofiţeri de Infante-
rie de rezervă ca şef de promoţie, fiind repartizat la Regi-
mentul 2 Grăniceri (1918-1919), ulterior a fost numit
instructor la Liceul Militar din Craiova. În anul 1922 a
absolvit, tot ca şef de promoţie, Şcoala specială de Infan-
terie, fiind transferat pentru o scurtă perioadă de timp la
Regimentul Vânători de Munte de la Cluj. Între anii
1922-1923 a fost numit instructor în Şcoala de aplicaţii
de la Sf. Gheorghe, apoi la Centrul de Aplicaţii din acest
oraş. La cerere, a trecut în arma Aviaţiei. Între anii 1925-
1926 a absolvit Şcoala de ingineri cadastrali şi Facul-
tatea de Drept din Bucureşti, fiind avansat la gradul de
locotenent. La 23 noiembrie 1926 a obţinut brevetul de observator aerian nr. 290.
Obţinând rezultate foarte bune în activitatea sa, a fost propus de şefii ierarhici să
urmeze Şcoala Superioară de Război pe care a absolvit-o în anul 1929. La 30 oc-
tombrie 1930 a fost avansat la gradul de căpitan. A urmat Şcoala militară de pilotaj
de la Tecuci, obţinând brevetul militar de pilot în anul 1931.
În perioada cât şi-a desfăşurat activitatea în arma aviaţiei (1924-1937) Ion
Ionescu-Râmnic a fost, succesiv, comandant de pluton elevi-piloţi, comandant de
escadrilă elevi-piloţi, profesor şi şef Birou instrucţie. În calitate de observator aeri-
an, în iulie 1931, a participat la un raid aerian de peste 3000 km, în cadrul unei
formaţii de 5 avioane Potez XXV construite în licenţă la IAR Braşov, pe ruta: Bu-
cureşti-Lvov-Varşovia-Gdynia-Poznan-Deblin-Lvov-Bucureşti, avându-l ca pilot
pe maiorul aviator Haralambie Giossanu.
În anul 1934, Ionescu-Râmnic a urmat Şcoala de Perfecţionare piloţi de răz-
boi de la Buzău, după absolvire a fost mutat ca ofiţer de stat major, apoi comandant
secund la Regiunea a 3-a Aeriană de la Pipera. În anul 1942, comandorul aviator
Ionescu-Râmnic a fost numit şef de stat major la aviaţia Armatei a 3-a, pentru ca în
primăvara anului 1944 să fie numit locţiitor de comandant la Baza Înaintată a Re-
giunii Aeriene, fiind numit comandant al Flotilei 2 Informaţii. În această funcţie, în
zilele de 23-26 august 1944, a condus degajarea aerodromului de la Pogoanele un-
de se afla Flotila 2 Informaţii şi a întreprins cu avioanele IAR-39 atacuri asupra
trupelor germane dislocate la Băneasa şi Otopeni.
A condus activitatea Flotilei 2 Informaţii şi în luptele care s-au dat pentru
eliberarea nord-vestului Transilvaniei, acţionând de pe aerodromurile de la
Drâmbari (Alba Iulia) şi Blaj. Şi-a continuat activitatea şi în luptele pentru elibera-
rea Ungariei şi Cehoslovaciei. La 1 octombrie 1946 a fost avansat la gradul de ge-
neral de escadră aeriană. După un an, în 1947, a fost trecut în rezervă. Pentru acti-
vitatea sa deosebită desfăşurată în Forţele Aeriene Regale Române a fost decorat cu
numeroase ordine şi medalii, din care amintim: Ordinele „Virtutea Aeronautică” cu
spade clasele Crucea de Aur, Cavaler şi Ofiţer, „Coroana României” cu spade şi
255
panglică de Virtute Militară, „Steaua României” cu spade clasa a V-a, „Crucea de

Fier” clasa I206.
Ioniţă Antonia207, jurnalist, corespondent TVR

pentru judeţul Buzău. Născută la 3 iulie 1967 în Buzău,
este absolventă a Facultăţii de Matematică şi chiar a fost
profesoară vreme de 7 ani. A avut scurte colaborări cu re-
dacţiile locale de radio şi televiziune, dar şi cu ziarele, iar
în anul 2001 a ajuns corespondent TVR, făcând echipă cu
operatorul Dorian Ioniţă. În calitate de corespondent, a
transmis din diverse locuri, de la diverse evenimente: a
transmis din zonele afectate de inundaţii sau de înzăpe-
ziri, a însoţit militarii buzoieni în Afganistan şi a transmis
reportaje de acolo.
Ioniţă Nicodim (Ioniţă Nicolae)208, (30 iulie 1905-19 martie 1942), preot,
publicist, fiul lui Moise şi al Mariei, s-a născut în satul Vintilă Vodă. Absolvent al
Seminarului din Buzău, în anul 1925 pleacă învăţător în
Basarabia, fiind repartizat la Şcoala primară de la Mă-
năstirea Noul Neamţ, pe Nistru, înfiinţată prin grija călu-
gărilor de la Neamţ, ca de altfel multe lăcaşuri de cult şi
şcoli din acest străvechi ţinut românesc. Din 1926 este
student la proaspăt înfiinţata Facultate de Teologie din
Chişinău, pe care a absolvit-o în 1930, cu teza: Converti-
rea Sf. Apostol Pavel-studiu istoric exegetic, sub îndru-
marea părintelui Gala Galaction, care preda studiul bi-
blic. În acelaşi an obţine, prin concurs, o bursă la Stras-
bourg. În 1932 studiază la Louvain-Belgia, unde cunoaşte
pe cardinalul Mercier, apoi urmează cursuri la Paris, la
Institutul Teologic înfiinţat de Nikolae Berdiaeff şi Serghei Bulgakov. Cu sprijinul
Societăţii Saint Serge et Saint Alban, pleacă la Londra şi apoi efectuează o călătorie
la Athos. Revine în ţară şi în 1934 se călugăreşte, la mănăstirea Noul Neamţ-
Chiţcani (judeţul Tighina), unde îşi reia şi postul de învăţător. Din 1936 este iero-
monah, protosinghel, de la 1 ianuarie 1937, consilier-referent administrativ la Epis-
copia Argeş (1 septembrie 1936-13 februarie 1937). A fost, de asemenea, superio-
206
V. Avram, V. Nicolescu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei, 1916-1919; 1941-
1945, Editgraph, Buzău, 2015, p. 277-279.
207
Viorel Frîncu, Istoria jurnalismului din judeţul Buzău: enciclopedie cronologică(1839-2014),
Teocora, Buzău, 2015, p. 260; Iulian Bunilă, Antonia Ioniţă este reporterul care a transmis din In-
fern, Adevărul, 22 martie 2010.
208
Lucian Predescu, op. cit. p. 435; Primăria comunei Vintilă Vodă, act naştere 34/31 iulie 1900;
Lăudatu Vasilescu, Un chip din pridvorul amintirilor mele, în „Călăuza Ortodoxă”, 1992; G. Cocora,
Seminarul Teologic din Buzău la împlinirea a 150 de ani, Buzău, 1988; Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I.
Drăgulin, op.cit., p. 101-104.
256
rul chinoviei monahale mitropolitane şi secretar al Mitropolitului Visarion Puiu de

la Cernăuţi, fiind arhimandrit de scaun.
Din anul 1938, este stareţ al Mănăstirii Antim, respectând cu stricteţe canoa-
nele şi pravilele călugăreşti, organizând dese întâlniri cu membrii cercului „Rugul
aprins”. Totodată, a primit misiunea de a supraveghea, împreună cu episcopul
Eugeniu Laiu pe cei 20 de absolvenţi ai Seminarului de la Cernica, ce locuiau în
căminul special organizat pentru ei.
Debutează în publicistică, în 1929, la revista „Studentul”, colaborând la
„Glasul Parohiei”, „Luminătorul”, „Misionarul”, „Tinerimea Creştină”, „Credinţa”
(Cernăuţi). „Glasul monahilor”, „Îngerul” (Buzău) şi la pagina Bisericii din „Uni-
versul”, articole sub genericul „Biserica şi şcoala”.
Autor al lucrărilor: Convertirea Sfântului Apostol Pavel (1932), Suferinţa,
ascetismul şi dragostea (1935), Viaţa în Rusia Sovietică (1935), Natura şi sensul
termenului „sobornicesc” (1936), Ortodoxia în Occident (1936), Voluntarii Dom-
nului (1936), Vechiul Testament mai are loc în Biblie (1940), Îndrumări pentru o
viaţă creştină (1940), Înnoieşte-te, noule Ierusalime (colab., 1940), Formarea pre-
oţilor după hirotonie (1941), Rânduiala sfintei slujbe a Dumnezeieştilor Patimi ale
Domnului nostru Iisus Hristos (Pasiile, 1941).
La 30 mai 1941 slujeşte de „Sfânta Treime”, cu preotul Lăudatu Vasilescu,
la Biserica Banu, iar la sfârşit rosteşte o emoţionantă predică despre necesitatea
revenirii Basarabiei şi Bucovinei la Patria Mamă. Conştient de misiunea sa, se înro-
lează confesor voluntar la un regiment de artilerie, considerând că trebuie să tre-
cem noi să luptăm şi să cădem eroic pentru Hristos şi pentru neamul românesc!
Altfel înseamnă că suntem laşi, consimţind tacit la destrămarea şi nimicirea fiinţei
noastre ca neam…! Este ucis la Pavlograd în Ucraina, mormântul său aflându-se
încă lângă biserica din localitate.
Ioniţă-Radu Florentina209, general maior, medic, conferenţiar universitar

doctor, prima femeie comandant al Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central
„Dr. Carol Davila” din Bucureşti, s-a născut pe 16 no-
iembrie 1964 în Buzău. A urmat cursurile primare şi
gimnaziale la Şcoala nr. 11 din Buzău, apoi Liceul
„Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi ulterior, Universitatea de
Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, secţia
Medicină Militară, astfel, în septembrie 1989 a obţinut
diploma de medic, eliberată de Institutul de Medicină şi
Farmacie Bucureşti - Facultatea de Medicină Generală.
În perioada 1989 - 1991 a fost medic stagiar (spe-
cialitatea medicină internă) în cadrul Secţiei Medicală 3
a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.
Carol Davila”, Bucureşti. Din 1991 până în 1993 a ocu-
209
Date comunicate personal în decembrie 2018.
257
pat poziţia de medic secundar prin concurs în specialitatea medicină internă, desfă-
şurând activitate în cadrul Spitalului Colţea, Secţiei Medicală 3 a Spitalul Universi-
tar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, precum şi în cadrul Spitalului de
Nefrologie. Prima funcţie de conducere ocupată în calitate de medic a fost aceea de
medic şef Policlinică în cadrul Policlinicii Centrale a Ministerului Apărării Naţio-
nale, între anii 1995 - 1997.
Principalele etape ale parcursului academic profesional au fost următoarele:
medic specialist medicină internă (1991 - 1994), medic primar medicină internă
(1999), medic specialist gastroenterologie (2000), medic primar gastroenterologie
(2008), competenţă în endoscopie digestivă (2000), Masterat în Managementul Sis-
temului de Sănătate (2004 - 2005), absolvirea cursului de Manager al sistemelor
de management al calităţii (2014), la care se adaugă absolvirea a numeroase alte
cursuri şi stagii de specializare.
În anul 2006 a obţinut titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Tratamentul cu
interferon pegylat în hepatita cronică cu virus C la pacienţii dializaţi iterativ“.
Din 1997 şi până în prezent, a lucrat în cadrul Spitalului Universitar de Ur-
genţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, Bucureşti, în calitate de medic specia-
list/medic primar boli interne şi gastroenterologie. În perioada 2008 - 2012 a fost
Şeful Secţiei Medicală 2 - prima femeie şef de secţie din cadrul Spitalului Univer-
sitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, între 2012 - 2014 a fost Şeful
Secţiei Gastroenterologie, secţie înfiinţată ca urmare a demersurilor susţinute de ea.
În anul 2014 a devenit Comandantul spitalului, funcţie pe care o deţine şi în pre-
zent.
În perioada 2004 - 2015 a fost asistent universitar, susţinând cursuri şi lucrări
practice în cadrul modulului de medicină internă pentru studenţii Institutului de
Medicină Militară. Din 2015 şi până în prezent, este conferenţiar universitar susţi-
nând cursuri şi lucrări practice pentru studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul
Universităţii „Titu Maiorescu”, Bucureşti.
Trebuie subliniat şi faptul că Florentina Ioniţă-Radu este prima femeie medic
militar avansată în gradul de general de brigadă.
De-a lungul anilor, a fost autor sau coautor pentru mai mult de 280 de artico-
le şi lucrări ştiinţifice, publicate sau comunicate în ţară şi în străinătate, în reviste
de specialitate sau la manifestări ştiinţifice. Are două cărţi publicate ca prim autor,
o carte la care este coautor şi 6 capitole în cărţi de specialitate, dintre acestea din
urmă, amintim 3 cărţi de circulaţie internaţională: „Right Heart Pathology. From
Mechanism to Management”, Editura Springer, 2018, „New Approaches to Aortic
Diseases from Valve to Abdominal Bifurcation”, Editura Elsevier, Paperback, 2017
şi „Coronary Graft Failure”, Editura Springer, 2016.
Este redactor şef la Revista de Medicină Militară, vicepreşedinte al Comisiei
de gastroenterologie a Ministerului Sănătăţii (din 2015) şi membru în Comitetul de
conducere al Societăţii Române de Oncologie Digestivă (din 2013), membru fon-
dator al Asociaţiei cadrelor medicale din Spitalul Militar „Dr Carol Davila” (2014),
membru fondator al Fundaţiei Române de Endoscopie (din 2000), membru fonda-
258
tor al Fundaţiei Române a Rinichiului (din 1996), Membru al Societăţii Române de

Oncologie Digestivă (din 2013), membru al Societăţii Europene de Oncologie Di-
gestivă (din 2011), membru al Societăţii Europene pentru Studiul Ficatului (din
2006), membru al Societăţii Române de Endoscopie Digestivă (din 2004), membru
al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie (din 2004), membru al
Societăţii de Gastroenterologie din România (din 2000).
Din 23 noiembrie 2018 este Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău (titlu
înmânat în cadrul unei ceremonii emoţionante vineri, 7 decembrie), iar la 1 decem-
brie 2018 a fost înaintată la gradul de general-maior.
Istrate Gheorghe210 (11 mai 1940-2 septembrie 2017), poet, scriitor, publi-
cist, ziarist, fiul lui Ion şi al Mariei Istrate, s-a născut în satul Limpeziş. După ab-
solvirea cursurilor primare şi gimnaziale, urmează Liceul
„B. P. Hasdeu” din Buzău (1954-1957). A funcţionat ca
bibliotecar comunal la Glodeanu Sărat (1958-1959), câţiva
ani fiind exclus „definitiv”, prin ordin ministerial, din
învăţământul postliceal şi superior şi trimis la „munca de
jos”, pe motive de „dosar politic”. Din această cauză,
urmează studii şi funcţii de impiegat de mişcare CFR
(1960-1962). Efectuează stagiul militar la o unitate
feroviară (1962-1963), în vara anului al doilea de armată,
în urma unor cereri insistente la ministrul Forţelor Armate,
Leontin Sălăjan, dar şi datorită faptului că luase locul I la
un concurs literar al armatei, obţine dreptul de a susţine un
nou examen în învăţământul superior. Reuşeşte şi este lăsat la vatră, mai mult, pri-
meşte şi bursă de merit pe tot parcursul studiilor la Facultatea de Litere din Bucu-
reşti (1963-1968).
La absolvirea facultăţii este repartizat ca redactor la „Scânteia tineretului”, se
transferă în anul 1970 la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. Aici, împreună cu
Nicolae Baltag şi Constantin Crişan, editează publicaţia „Radio-teleşcoală.” Din
anul 1974 şi până în 1989, a fost redactor la publicaţia pentru străinătate, „Tribuna
României”, continuată după 1989 de „Curierul Românesc.”
A debutat literar în „Viaţa Buzăului”, la 1 aprilie 1956, ca membru al Cena-
clului local „Al. Sahia”, cu poezia „Ghiocelul”, scrisă în colaborare, iar editorial, în
1968, cu volumul Măştile somnului, pentru care a primit Premiul revistei „Amfitea-
tru” şi Premiul revistei „Breve” din Napoli-Italia. Au urmat volumele: Poeme
(1971); Pseudopatriarchalia (1974); Zodia Şarpelui (1975); Cântec la izvoarele
lumii (1975); Sceptrul singurătăţii (1978); Rune (1980); Oase de fluturi (1982);
Interiorul tăcerii (1985); Poezii în şoaptă (1985 - Premiul Uniunii Scriitorilor);
Despărţirea de cuvinte (1988); Ritual/Rite (Antologie de poeme bilingvă, versiunea
210
Date comunicate personal, în 1999; Alex. Oproescu, op. cit., p. 104-105; Wikipedia şi presa on
line.
259
franceză de Gina Argintescu-Amza, 1995); Gedichte/Poezii (Editura „Radu

Bărbulescu”, München-Germania, 1999); L.V. (cincizeci şi cinci de poezii-selecţie,
Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, Buzău, 1995); Limpeziş. Locul fiinţei
(1997). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru volumul Poe-
zii în şoaptă (1985) şi Premiul revistei Observator, München-Germania pentru vo-
lumul Limpeziş. Locul fiinţei (1998). A îngrijit ediţia postumă Polemos de Nicolae
Baltag (1978). A participat direct, pe tot parcursul evenimentelor din 22 decembrie
1989, la Televiziunea Română în grupul Mircea Dinescu.
A fost secretar general de redacţie şi redactor-şef (ad interim) la publicaţia
lunară „Curierul românesc”, editată de Fundaţia Culturală Română, revistă difuzată
în 60 de ţări. Din 1970 este membru în Uniunea Scriitorilor. A mai publicat: Frag-
mente despre infinit. 101 intropoeme (2000), Puberul divin: 33 sonete imperfecte
(2003), Omul întrerupt: poetul în pelerina lui apostolică (2007), Dumitru Pricop -
65: alcătuirea mea de prinţ vrâncean (2008). În anul 2005, i s-a conferit titlul de
Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău.
Este înhumat în cimitirul satului natal, pe care l-a făcut cunoscut prin creaţia sa.
Istudor Nicolae, profesor universitar, rectorul Academiei de Studii Econo-

mice Bucureşti, s-a născut la 24 martie 1968 în satul Grăjdana, comuna Tisău. A
urmat şcoala generală în comuna natală, apoi Liceul eco-
nomic şi de drept administrativ din Buzău, pe care l-a
absolvit în anul 1988. În perioada 1988-1993 a urmat
Facultatea de Economia şi Gestiunea Producţiei Agricole
şi Alimentare din cadrul Academiei de Studii Economice
Bucureşti, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. Din
anul 2000 este doctor în Economie.
În ceea ce priveşte activitatea didactică, a parcurs
toate treptele, începând de la preparator (1993) şi ajun-
gând profesor în anul 2007. Este titular de curs la urmă-
toarele discipline: „Strategii şi politici de dezvoltare rura-
lă şi regională”; „Dezvoltare rurală şi regională”; „Burse
de mărfuri agroalimentare”; „Legislaţia întreprinderilor agroalimentare”; „Mana-
gementul sistemului logistic al întreprinderilor agroalimentare”, cursuri susţinute la
ciclurile de licenţă şi masterat în cadrul facultăţilor ASE. A fost titular de curs la
disciplina „Dezvoltarea durabilă” din cadrul Şcolii postdoctorale „Economia trans-
ferului de cunoaştere în dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului”; tutore în cadrul
proiectului „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi postdoctorală în
domeniul ştiinţelor economice din România”, formator în cadrul unor cursuri la
Institutul Naţional de Administraţie şi Marketing al Produselor Vitivinicole. Este
fondatorul programului de masterat „Managementul proiectelor de dezvoltare rura-
lă şi regională de la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului.
Timp de 8 ani a fost prorector al ASE, în mandatul 2008-2012, a fost respon-
sabil cu activitatea socială şi relaţii cu organizaţiile studenţeşti, iar din 2012 până în
260
2016, a coordonat domeniile Relaţii interinstituţionale şi cu mediul economico-

social, Relaţii cu mediul de afaceri, cu alte universităţi, Dezvoltarea de programe,
proiecte în parteneriat cu mediul economico-social, inclusiv cele finanţate cu fon-
duri europene.
Pe lângă funcţiile didactice, a deţinut şi funcţii în cadrul instituţiilor de stat:
secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (2004-2005), unde a
înfiinţat Departamentul de Dezvoltare Rurală şi a coordonat Programul SAPARD;
din 2001 până în anul 2004 a fost director general în Ministerul Agriculturii, Pădu-
rii şi Dezvoltării Rurale; responsabil al Departamentului de Dezvoltare Rurală şi
Politici Agricole din MADR.
Din anul 2015 este vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Finanţarea
Învăţământului Superior şi tot din acest an este membru al Consiliului Naţional al
Cercetării Ştiinţifice, iar din anul 2012 deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei
de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din cadrul CNATDCU şi pe cea
de preşedinte al Comitetului Director al Asociaţiei Facultăţilor Economice din Ro-
mânia. În anul 2013 a devenit vicepreşedinte al Asociaţiei Facultăţilor Economice
din România. De numele său se leagă şi întemeierea filialei ASE Bucureşti de la
Buzău.
Activitatea de cercetare ocupă un loc important în preocupările profesorului
Istudor. De aceeea a participat la 31 de proiecte, dintre care 3 internaţionale (pentru
unul fiind director) şi 25 naţionale (8 în calitate de director şi 17 în calitate de
membru). Este autorul a 11 cărţi de specialitate, dintre care două îl au ca unic autor,
la 6 este coautor, iar pentru 3 a fost coordonator. A publicat numeroase articole în
reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, participă la conferinţe naţionale şi
internaţionale. Din anul 2010 este membru în Comitetul Editorial Internaţional al
revistei „Journal of Agricultural Sciences” din Belgrad, din anul 2012 şi în Comite-
tul Editorial Internaţional al revistei „Economics of Agriculture” din Belgrad, al
revistei „Theoretical and Applied Economics” Bucureşti, precum şi al revistei
„Amfiteatru economic”, editată de ASE Bucureşti.
Pentru activitatea depusă a fost distins cu Ordinul Naţional „Serviciul Cre-
dincios” în grad de Cavaler, precum şi numeroase diplome şi diplome de excelenţă
ale unor instituţii şi organizaţii interne şi internaţionale: Diplomă de recunoaştere a
activităţii depuse în sectorul agroalimentar din partea FAO (2010); Diplomă de
excelenţă pentru contribuţia la dezvoltarea Institutului de Economie Agrară din
Belgrad (2009); a fost declarat „Profesorul anului 2009” de către Asociaţia Facultă-
ţilor de Economie din România (2010) etc.
Este Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul
Universităţii „Ovidius” din Constanţa, al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
iar din noiembrie 2018, şi al Universităţii Petroşani.
261
Ivan Dorin211, romancier, publicist, jurnalist (a semnat şi cu pseudonimul

D. I. DelaPetra), corespondent Rompress pentru judeţul Buzău, preşedinte de onoa-
re al Asociaţiei Jurnaliştilor din judeţul Buzău. S-a născut în ziua de 19 mai 1955,
în comuna Şarânga, în prezent sat în componenţa comunei Pietroasele. Absolvent
al Liceului „B. P. Hasdeu”, promoţia 1974, al Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti
şi al Facultăţii de Drept a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, după ce în anul
1977, abandonase studiile de Drept şi Sociologie. Are un
masterat în Dreptul informaţiilor la Universitatea Ecolo-
gică şi a absolvit cursuri postuniversitare de sociologie
la Facultatea de Sociologie Bucureşti; colaborator terito-
rial al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională Bu-
cureşti.
În anul 1980 devine corespondent judeţean al pu-
blicaţiei „Agricultura socialistă” şi este ales membru
titular al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
Din anul 1981 este fotoreporter principal la ziarul „Viaţa
Buzăului”, iar în anul 1983 şi 1984 este premiat de către
Consiliul Ziariştilor din România, pentru fotografie de
reportaj. În anul 1986 este distins cu Premiul naţional „Alexandru Sahia” pentru
fotografie de reportaj acordat de Uniunea Scriiitorilor din România şi Consiliul
Ziariştilor din România. Publică articole în revista „Fotografia”, pe probleme de
critică şi teoria imaginii. Pentru prima dată în România aplică metoda structurală în
analiza mesajului vizual.
După 1990, este jurnalist la cotidianul „Opinia”, dar şi director şi coordona-
tor al suplimentului „Vestitorul de Râmnic”, aparţinând trustului de presă „Opinia”.
Colaborează la „Evenimentul zilei”, însă este prezent şi în presa literară: „Carnet
literar”, „Luceafărul”, „Oglinda literară”, „Pro Saeculum”, „Dunărea de Jos”, „Va-
tra Nouă”, „Ateneu” etc.
Primul volum editat este unul de publicistică Fântâna tămăduirii, 1990, ur-
mat de Amintiri dintr-o altă eternitate (1999); Mitropolitul Irineu Mihălcescu: via-
ţa şi opera (2000), o lucrare biografică, după cum o arată şi titlul. Publicistul expe-
rimentat nu se dezminte nici în lucrările: Ion Raţiu sau tentaţia martirajului (2000);
Istorii râmnicene (2001); Slam Râmnic (2003). Primul volum de povestiri, Duhov-
nicul Mareşalului şi alte povestiri (2003) are ca punct de pornire întâmplări adevă-
rate pe marginea cărora autorul brodează naraţiunile. Penitenciarul de maximă si-
guranţă de la Râmnicu Sărat şi atrocităţile la care erau supuşi deţinuţii, marea
majoritate politici, sunt prezentate în volumul Experimentul Râmnicu Sărat (2005).
Refacerea podului de peste râul Buzău, avariat din cauza ploilor abundente din anul
2005, constituie subiectul volumului publicistic Podul Preşedintelui: cronica de la
Mărăcineni (2006). Personalitatea liderului ţărănist, Corneliu Coposu, suferinţele
pe care le-a suportat în timpul regimului comunist, dar şi umilinţele pe care le su-
211
Date comunicate personal; Wikipedia.
262
portă după decembrie 1989, îi inspiră volumul Corneliu Coposu, un stoic contem-
poran (2009), o versiune în limba engleză fiind editată în anul 2010. Groaznicul
accident produs în comuna Mihăileşti în dimineaţa zilei de 24 mai 2004, este con-
semnat în volumul Tragedia de la Mihăileşti: justiţie şi adevăr (2009). După acest
an urmează mai multe volume de povestiri, majoritatea inspirate de întâmplări
reale: Duminica Orbului. Povestiri (2009); Filantropica (2010); Panta rei: 9 po-
vestiri cu tâlc (2011); Fiul lui Athanaric: roman (2011). La 10 ani de la trecerea în
eternitate a jurnalistului Corneliu Ştefan, fondatorul cotidianului „Opinia”, publică,
pornind de la volumul acestuia, La noapte, cotidianul, cartea de interviuri imagina-
re Gazetarii mor în picioare: dialoguri cu Corneliu Ştefan (2013). Tot în anul
2013, publică la TipoMoldova, o antologie din povestirile sale, cu titlul Călător în
constelaţia rătăciţilor şi o alta cuprinzând publicistica, Diavolul din călimară, dis-
tinsă în acelaşi an cu Premiul pentru publicistică la Concursul Naţional de Creaţie
Literară „V. Voiculescu” de la Pârscov.
Tot la TipoMoldova publică volumul Puşcăria Rm.Sărat: mărturii (2013).
La împlinirea vârstei de 58 de ani, a publicat volumul LVIII, semnat D. I.
DELAPETRA şi volumul de eseuri, Familia romană (2013). În anul 2015 publică
romanul în trei volume, Tezaurul blestemat, încununat cu Premiul special pentru
proză la cea de-a XXVI-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară „V.
Voiculescu” de la Pârscov. În perioada 2017-2018 a publicat romanele: Prinţesa
roşie (inspirat dintr-o întâmplare reală având-o ca protagonistă pe Lica Gheorghiu,
una dintre fiicele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej); Revoluţia cârtiţelor; Povestea unui
telefonist orb (personajul a existat aievea şi a fost martor al unora dintre evenimen-
tele din decembrie 1989); Ovidius Tomitanul, povestirile sclavului Gaelius, Las
incredibiles aventuras de pod caballeros (Bilbao 2018)
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei
Scriitorilor Profesionişti din România. Se numără printre întemeietorii Fundaţiei
Mitropolit Irineu Mihălcescu şi preşedinte al acesteia, coordonând şi activitatea
editurii cu acelaşi nume. Din iniţiativa sa, la Pătârlagele s-a înfiinţat Casa memoria-
lă Irineu Mihălcescu şi s-a realizat un bust al mitropolitului, operă a sculptorului
Emil Pricopescu. Mai vechea sa propunere ca înaltul ierarh să fie ales membru al
Academiei Române post-mortem, s-a materializat în anul 2015, iar din anul 2018,
scuarul de la Arhiepiscopie poartă numele Mitropolitului Irineu Mihălcescu. Este
Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău.
263
J
Janina Nectara (Constantin)212, blogger de modă, s-a născut la Râmnicu

Sărat şi este fiica inginerului Constantin Cristea. Este licenţiată în politici de mar-
keting la Academia de Studii Economice Bucureşti, dar concomitent, a urmat şi
Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, însă nu
a susţinut licenţa. A lucrat la o firmă de consultanţă poli-
tică, dar în anul 2009 a aflat despre un concurs de mana-
gement al afacerilor în modă în Paris. Fiindcă era pasio-
nată de modă, studiase design vestimentar în România,
dar în Franţa a urmat un curs la Fashion Institute şi a ră-
mas la Paris pentru a lucra cu Godfrey Deeny, critic in-
ternaţional de modă, redactorul-şef al „Vogue Hommes
International”, editor al lui „Le Figaro”, în prezent redac-
tor-şef al „Fashion Network.com”. Aici s-a perfecţionat,
având posibilitatea să lucreze şi să înveţe de la unii dintre
cei mai buni creatori de modă: Karl Lagerfeld (Chanel),
Yohji Yamamoto, Alexander McQeen. După terminarea studiilor, a făcut un
internship în New York, la Casa de modă a creatorului preferat al primelor doamne
ale Americii, Oscar de la Renta (1932-2014), iar ulterior a început să aibă din ce în
ce mai multe colaborări de marcă.
În anul 2011 a lansat blogul „FashionAvecPassion” în care scrie despre eve-
nimente internaţionale de modă, despre afaceri şi mari creatori. I-a intervievat pe
unii dintre cei mai importanţi oameni din industria modei: Pierre Cardin, Claudia
Schiffer, Gianbattista Valli, Pharell Williams, Natalia Vodianova, Boy George etc.
În anul 2013, Forbes România a nominalizat-o în topul „Forbes 30 sub 30”,
este prima persoană din România care a publicat în revista „Vogue” (ediţia din
Turcia) şi a fost şi fashion editor la revista „Tabu”. În primăvara anului 2018 a ini-
ţiat o petiţie online şi a lansat campania „Femei pe bancnote”, cu prilejul Centena-
rului Marii Uniri şi a aniversării a 80 de ani de când femeile au drept de vot. În parte
a reuşit, deoarece la 1 Decembrie 2018, Banca Naţională a României a introdus în
circuitul numismatic o bancnotă cu valoare nominală de 100 de lei, reprezentându-i
pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, suveranii Marii Uniri.213
Jinga Nicolae Daniel214, profesor, dirijor, s-a născut în ziua de 11 ianuarie

1978, în Buzău. A început studiul viorii la Şcoala Populară de Artă din Buzău. În
paralel a făcut parte din Ansamblul „Izvoraşul” al Casei Pionierilor şi Şoimilor Pa-
triei, mai întâi ca violonist, apoi ca solist vocal. A urmat clasele primare la Şcoala
Generală nr. 16 din Buzău, iar din clasa a V-a se transferă la Şcoala de Muzică.
Atras de muzica vocală, după absolvirea celor 8 clase, urmează cursurile Seminaru-
212
Lorena Buhnici (blog) „Nu există prost/bine îmbrăcat” (interviu cu Janina Nectara), 24 mai 2017;
Silvia Herghelegiu, Buzoianca Janina Nectara pregăteşte o carte despre stil şi modă, „Opinia”, 20
noiembrie, 2017; Discover, 29 aprilie 2013.
213
„Opinia”, Buzău, 6 decembrie 2018.
214
Aniversare în Oază: Daniel Jinga – 40, Radio România Cultural, 11 ianuarie 2018; Wikipedia.
266
lui Teologic Liceal din Buzău, dar în anul al V-lea se transferă în Capitală, în anul
1997 devenind absolvent. După Seminar este admis la Universitatea Naţională de
Muzică din Bucureşti, Facultatea Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală,
licenţiat în anul 2003, cu lucrarea Muzica liturgică romano-catolică după Conciliul
Vatican II. În perioada 2003-2004 urmează cursurile de Master Stilistică dirijorală-
Dirijat cor academic, la absolvire susţinând dizertaţia
Mijloace psihotehnice în arta conducerii dirijorale. În
paralel a absolvit cursuri de perfecţionare Masterclass
internaţional de dirijat operă susţinut de profesorul uni-
versitar doctor Dumitru Goia „La Traviata” de Giuseppe
Verdi; Masterclass de dirijat coral şi stilistică dirijorală,
ţinut de Sharon Hansen, profesor de Muzică şi Artă la
Universitatea din Wisconsin, SUA.
Din anul 2012 este Doctor în Muzică. În timpul fa-
cultăţii cântă în cele mai importante coruri bucureştene:
„Madrigal”, „Preludiu”, „Te Deum laudamus”, „Kontakion”,
„Musica selecta”, Corul Filarmonicii „George Enescu”.
În anul 2003, Marin Constantin, conducătorul „Madrigalului”, îl numeşte di-
rijor secund al Corului Naţional de Cameră „Madrigal”, astfel legitimându-i calită-
ţile dirijorale. Dar în scurt timp părăseşte „Madrigalul” şi înfiinţează Corul de Ca-
meră „Accoustic”, împreună cu colegi din generaţia sa. În scurt timp corul îşi
construieşte o identitate proprie prin colaborările cu lumea teatrului, concertele şi
imprimările de muzică contemporană pe care le realizează în colaborare cu Uniu-
nea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice Bucureşti în cadrul
spectacolelor-eveniment „Ascultă. Simte. Despre Operă”, alături de tenorul Vlad
Miriţă. În anul 2012 câştigă concursul organizat de Opera Naţională Bucureşti pen-
tru postul de Maestru de cor şi îşi începe ucenicia alături de celebrul Stelian Olariu,
dar şi de Marin Constantin. În paralel, continuă să colaboreze, ca dirijor, cu multe
orchestre din Bucureşti sau din ţară. Se apropie de genul musical şi debutează la
pupitrul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Ro-
mân, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei etc.
În anul 2014 fondează trupa-concept „Mundi Coulour” pentru a acompania
proiectul muzical al sopranei Ana Cebotari. Din anul 2015, această trupă participă,
ca trupă de acompaniament, la emisiunea „Vocea României”. Din anul 2015 este
numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgovişte.
A imprimat alături de Felicia Filip, cu „Iris”, Vlad Miriţă, cu formaţia „Bere
gratis”, colinde româneşti cu Angela Gheorghiu, dar şi cu Smiley. Activitatea i-a
fost recunoscută şi răsplătită cu numeroase premii şi diplome: Marele Premiu la
Concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul”, ediţia a VI-a,
organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române; Premiul pentru
cel mai bun dirijor la Festivalul Coral „Argos Orestiko”, Grecia; Trofeul „Liviu
Borlan”, Baia Mare; Medalie de aur la Competiţia corală Internaţională de Muzică
267
Sacră, ediţia a XVI-a, Grecia; Premiul pentru debut în activitatea dirijorală acordat
de Asociaţia Naţională Corală din România; Festivalul de muzică contemporană
„Culturescapes” Basel; Festivalul Internaţional „Balcans Sound ” Bucureşti; „I. H.
Danielescu”, Ploieşti; Festivalul de muzică sacră, Patriarhia Română „I. D.
Chirescu” Cernavodă; „Nae Leonard”, Galaţi.
Jingoiu Mihaela-Cătălina215, jurnalistă, s-a născut la 5 noiembrie 1978, în

comuna Vintilă Vodă din judeţul Buzău. După o copilărie trăită la ţară, la Beceni,
urmează cursurile Şcolii Generale numărul 5 actuala Şcoală „Dionisie Romano”,
apoi pe cele ale Liceului „M. Eminescu” din Buzău. Ime-
diat după absolvirea liceului, în 1997, începe să lucreze
în primul radio care a emis la Buzău, în calitate de agent
de vânzări publicitate, iar un an mai târziu se înscrie la
cursurile fără frecvenţă ale Facultăţii de Jurnalism de la
Universitatea „Spiru Haret”. În paralel, cochetează cu
primele emisiuni de radio, însă adevărata vocaţie şi-o
descoperă în momentul în care începe să redacteze pri-
mele ştiri, la un alt post de radio local.
Din anul 2000, devine redactor de ştiri al Focus
FM, post în cadrul căruia va urca în ierarhie, în poziţia de
redactor-şef. Colaborează, în paralel, cu posturile de ra-
dio Europa FM şi Radio 21, devine corespondent al posturilor TV Antena 1 şi B1
TV, fiind şi colaborator al ziarul naţional „Jurnalul Naţional”.
Din anul 2009 devine coordonator al echipei de ştiri din cadrul postului
Focus TV, post care emite, la început, în judeţul Buzău pentru ca, mai apoi, să îşi
extindă emisia şi în Vrancea şi, parţial, în judeţul Galaţi. Pe lângă apariţiile TV şi
coordonarea Departamentului Ştiri, se implică în proiecte editoriale cum ar fi reali-
zarea Revistei „Regio” (revistă a Programului Operaţional Regional în România),
este expert în comunicare în cadrul unor proiecte şi campanii de promovare, coor-
donează evenimente cu public organizate direct sau în parteneriat cu instituţiile de
presă în care activează.
În perioada 2007-2009 urmează cursurile de master ale Facultăţii de Ştiinţe
Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea Relaţii Internaţionale, fără
a urma o carieră în domeniu şi fără a se implica, ulterior, în activităţi care au le-
gătură cu domeniul relaţiilor internaţionale.
În cele peste două decenii de când practică jurnalismul, publică numeroase
articole, reportaje, interviuri realizate pentru radio, tv sau presa scrisă, locală sau
naţională. A realizat emisiuni tv la postul Focus TV, printre invitaţi aflându-se
numeroase personalităţi ale vieţii publice din România.
Ocazional, participă în calitate de speaker la întâlniri, conferinţe sau alte eve-
nimente care au legătură cu comunicarea şi promovarea jurnalismului de calitate.
215
268
Jitianu Ion216, general de divizie, s-a născut în comuna Pătârlagele, judeţul

Buzău, în ziua de 30 iunie 1867 (altă sursă indică 14 septembrie 1867) şi a decedat
la 16 octombrie 1938, în Bucureşti. Urmează şcoala pri-
mară în satul natal şi gimnaziul la Buzău (1878-1881),
după care, se înscrie la Şcoala fiilor de ofiţeri de la Cra-
iova (1881-1885). A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie
şi Geniu (1885-1889) şi Şcoala Superioară de Război de
la Bruxelles (1896-1898). În anul 1887 avea gradul de
sublocotenent, în 1890, locotenent, iar în anul 1917 avan-
sează la gradul de general de brigadă. Patru ani mai târ-
ziu, în anul 1921, este avansat la rangul de general de
divizie.
A fost şef de stat major la Diviziile 6 şi 8 Infante-
rie, Corpurile 3 şi 5 Armată, comandant al Regimentului
18 Artilerie, şef al Secţiei IV (comunicări, etape, transporturi) din Marele stat Ma-
jor; comandant al Corpului 2 Armată Teritorială, profesor la Şcoala Superioară de
Război şi la Şcoala de Aplicaţie a Marinei, din Constanţa, comandant al Diviziei 2
Infanterie (1918-1919), primele trupe ale armatei române care, la 22 iulie 1919, au
intrat în Lugoj.
A fost unul dintre marii teoreticieni şi publicişti militari români, trecut în re-
zervă în anul 1929. Tot acum întemeiază revista „Lumea românească”. Este autor
al mai multor lucrări de specialitate şi de istorie militară: Conflictul ruso-japonez;
Patru studii militare şi un studiu istoric; Câteva cuvinte asupra dezarmării; Forţe-
le morale şi forţele materiale la război; Prima bătălie de la Marna, 4-14 septem-
brie 1914; Europa actuală. Politica socială economică; Verdun în văpaie. 1914-
1918. Din calitatea de profesor al Şcolii Superioare de Război, a scris numeroase
cursuri, între care şi Cursul de artă militară. Între ideile sale care l-au consacrat în
publicistica militară a timpului, amintim pe cele cu privire la raportul dintre forţele
morale şi cele materiale în cadrul războiului.
216
Enciclopedia artileriei române,….., p. 697-698.
269
L
Lazăr Sorin217, inginer, deputat PSD, s-a născut la Iaşi, în ziua de 19

martie 1962. Între anii 1976-1980 a fost elev al Liceului „Costache Ne-
gruzzi” (Liceul Internat) din Iaşi, din anul 1981 până în 1986 a urmat Facul-
tatea de Automatizări şi Calculatoare din cadrul In-
stitutului Politehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi, iar în
anul 1987 a absolvit cursuri postuniversitare de con-
ducere online a sistemelor industriale.
După 1990 s-a orientat spre noile profesii care apă-
reau, astfel că în anul 1995 a absolvit cursuri de atestare
pentru broker valori mobiliare, iar în 2008, a făcut Cur-
suri de management Gustav Kaeser Training
International.
După absolvirea facultăţii, până în anul 1996, a
fost inginer proiectant la Centrul Teritorial de Calcul
Electronic Buzău, iar din anul 1995 până în 2005, a fost director al Sucursalei Bu-
zău a SC Computerland România. În perioada 2005-2010 este director regional al
SCCG&GC II SA. Din anul 2009 până în 2013 a fost preşedinte al Consiliului de
Administraţie Transbus SA, dar şi (din 2010 până în septembrie 2013) Business
developement manager la SC BGM Business Solution SRL.
Din ziua de 25 septembrie 2013, până la 21 decembrie 2016, a fost vice-
preşedinte, subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietă-
ţilor.
Este membru al PSD din anul 2002 şi a fost preşedinte la Organizaţia Secto-
rială-Organizaţia Municipală Buzău (2002-2010). În anul 2010 a fost ales vicepre-
şedinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău şi membru în Comitetul Executiv al
Organizaţiei judeţene PSD Buzău.
În anul 2016 s-a înscris în cursa pentru alegerile de deputaţi şi a fost ales în
Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău. Ca deputat, este membru al mai multor
comisii parlamentare: Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, unde din ianuarie
2017, este vicepreşedinte; membru în Comisia permanentă comună a Camerei De-
putaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO (din octombrie 2017) şi preşedinte
al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul
execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi. Din calitatea de membru al Comi-
siei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO militează pentru constituirea Rezerva-
ţiei Biosferei Transfrontaliere Trilaterale „Delta Dunării-Prutul de Jos” dintre Ro-
mânia, Ucraina şi Republica Moldova şi armonizarea legislaţiei celor trei state în
acest domeniu cu legislaţia UNESCO.
Face parte din grupurile de prietenie cu parlamentele Marelui Ducat de Lu-
xemburg (secretar), Regatul Suediei, Republica Zambia, Republica Malta. Este
autor sau coautor al mai multor propuneri legislative, unele dintre ele fiind promul-
gate ca legi.
217
Site Parlamentul României. Camera Deputaţilor; presa locală online.
272
Lăzărescu Ştefan (Ştefan Lazăr), interpret de muzică populară, compozitor,

(18 iunie 1913-13 septembrie 1999, Bucureşti), fiul lui Ion Ene Lăzărescu şi al Ma-
riei, s-a născut în satul Caragele. Absolvent, în 1928, al
Şcolii de cântăreţi bisericeşti, este cântăreţ bisericesc la
Buzău, Focşani şi Bucureşti. Concomitent, urmează liceul
şi apoi, Conservatorul din Bucureşti, secţia Pedagogie. A
urmat, totodată, secţiile de Canto şi Operă, pe care însă nu
le finalizează (în anul V şi, respectiv, II) din motive de
sănătate.
A fost, din 1941, membru şi solist al corurilor Radio
şi al Operei, în activitatea sa abordând un repertoriu variat:
operă, operetă, canţonete, lieduri, muzică populară. Este
cunoscut mai ales ca interpret de muzică populară şi ro-
manţe, multe dintre acestea fiind culese şi prelucrate de
interpret (peste 60 de piese, aflate în discoteca Radio), între care Smaranda, Se scu-
turau toţi trandafirii, Zadarnic, Când luna mai, A venit aseară mama, Să-mi cânţi
cobzar bătrân, Călugărul din vechiul schit, De ce m-aţi dus de lângă voi, În fânul
de curând cosit, Pe lângă plopii fără soţ, Pe sub fereastră curge-un râu, Păsărică
mută-ţi cuibul; Ciobănaş cu trei sute de oi etc.
Component şi solist al Ansamblului Sfatului Popular al Capitalei, al Orches-
trelor „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „G. Enescu” şi „Rapsodia Română”, cu care
a efectuat turnee în ţară şi străinătate (Albania, Bulgaria, Germania, Franţa, Dane-
marca, Mongolia, Israel ş.a.). În cinematografie a fost distribuit în Nepoţii gornistu-
lui şi Două lozuri.
A funcţionat ca profesor la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, a fost
membru stagiar al Uniunii Compozitorilor, a compus melodii populare, romanţe,
coruri pentru copii. Are înregistrate pe discuri, peste 40 piese muzicale. A decedat
la 13 septembrie 1999, fiind înhumat la Mănăstirea Mărcuţa218.
Lăzăroiu Dumitru-Felician219, inginer electro-

tehnician, profesor universitar (19 ianuarie 1926-26 sep-
tembrie 2018, Paris), s-a născut în oraşul Ploieşti. După
absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale a urmat, la
Buzău, Liceul „B. P. Hasdeu” (în anul 1942, în clasa a
VI-a, a obţinut premiul al II-lea, după un alt coleg ajuns
celebru, dr. Exacustodian Păuşescu) şi apoi Facultatea de
Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Bucu-
reşti (promoţia 1949). În anul 1969 a obţinut titlul de
doctor inginer cu teza: Maşini electrice cu circuite im-
primate şi inerţie redusă.
218
Primăria Caragele, act naştere 29/20 iunie 1916.; Viorel Frîncu, op. cit, , p. 140-141.
219
Dicţionarul specialiştilor …, vol. 1, ed. I, p. 197; alte date comunicate de prof. dr. ing. Gh.
Moldoveanu ; „Vocea Buzăului”, XVIII, nr.17/13 iunie 1942; Wikipedia.
273
Din 1950 a fost cadru didactic universitar la Institutul Politehnic Bucureşti,

parcurgând toate gradele, până la cel de profesor (în 1974) - titularul cursului Fia-
bilitatea şi teoria sistemelor (1950-1983). În anul 1951, a urmat un curs de specia-
lizare în industria electrotehnică la Moscova, iar în anii următori în Ungaria, Fran-
ţa, Italia, Israel, Japonia. În paralel, a desfăşurat activităţi în producţie şi proiectare:
proiectant de reţele şi instalaţii electrice, ISPE Bucureşti (1949-1951), constructor
şef şi tehnolog şef la Uzina de Maşini Electrice Bucureşti (1951-1958), director la
Uzinele „Electronica”, Bucureşti (1958-1964), director ICPE Bucureşti (1964-
1969), director general - Industria electrotehnică în cadrul MICM Bucureşti (1969-
1972), director general al Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice în cadrul
Ministerului Învăţământului Bucureşti (1972-1975).
În anul 1982 a fost demis din învăţământ pe motive politice, din 1990 fiind
reintegrat ca profesor universitar. Din 1984 este cercetător în fiabilitate şi apoi di-
rector pentru calitate la ELSCINT- Societate Internaţională de Electronică Medica-
lă din Franţa. În anul 1995, la Paris, devine inginer european, diplomă acordată de
FEANI, este înregistrat la Bruxelles ca expert PHARE/TACIS pentru contracte
europene, iar din 1996 este consultant tehnico-ştiinţific în fiabilitate şi disponibili-
tate, managementul calităţii, certificare, asigurarea calităţii etc.
Este autor, coautor şi coordonator a numeroase cărţi publicate în România şi
în străinătate, a publicat peste 100 articole ştiinţifice în reviste de specialitate din
ţară şi de peste hotare. Distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române
(1974) pentru lucrarea Maşini electrice cu inerţie redusă; a fost medaliat cu aur la
Târgul din Caen-Franţa (1972); diplomă şi medalie de argint la Târgul Internaţional
de Invenţii de la Geneva (1981), dar şi ordinul iordanian care în traducere înseamnă
„Libertatea” (1975); deţine 10 brevete de invenţie (autor sau coautor), cea mai ma-
re parte în domeniul servomotoarelor pentru acţionări automatizate, înregistrate în
Franţa, USA, Germania, Japonia; conducător de doctorate în specialitatea Fiabilita-
tea sistemelor; activităţi în cadrul CEI, IFAC.
A fost Secretar al Comitetului Electrotehnic Român, membru CEI (1968-
1984); membru al Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor (CNIT), res-
ponsabil al Secţiei Electrotehnică, Electronică, Automatică (1972-1976), membru
al IFAC (1975-1983); reprezentant al laboratoarelor Under Writers Laboratories
(USA) în România, ca inspector al mărcii de calitate UL, pentru produsele industri-
ale româneşti exportate în USA (1980-1983); membru al Asociaţiei Oamenilor de
Ştiinţă din România (din 1972); membru al SRAQ şi auditor de sisteme calitate
(din 1993); membru al Academiei de Ştiinţe din New York (din 1995). A făcut par-
te din diferite organizaţii anticomuniste ale exilului românesc, consilier-consultant
pentru studii în managementul calităţii moderne-Programul de dezvoltare al Naţiu-
nilor Unite Bucureşti, România (1992-1994); consilier pentru studii privind cerce-
tările referitoare la calitate (Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, Bucureşti, 1995-
1999); membru în Organizaţia Naţională a Inginerilor şi Oamenilor de Ştiinţă din
Franţa, expert pentru ţările estice la Academia de Ştiinţe din New-York. Este
membru de onoare al Academiei Ştiinţei şi Tehnicii din România.
274
A primit Premiul Noului Secol, fiind numit premiant - membru al organiza-

ţiei „Europa 500” (2000). Prin aceasta a fost nominalizat ca lider al Noului Secol
pe baza recomandărilor şi contribuţiilor unice aduse societăţii… Diploma de merit
i s-a acordat de către Centrul Biografic Internaţional, Cambridge-Anglia, ca o re-
cunoaştere a realizărilor meritorii pe care le-aţi făcut cunoscute tuturor oamenilor
din toate ţările lumii, cât şi pentru contribuţia deosebită în ştiinţele privind calita-
tea şi tehnologia.
După ce s-a stabilit în Franţa, a devenit membru al Uniunii Mondiale a Ro-
mânilor Liberi şi a militat pentru drepturile omului în România şi în exil, dar şi îm-
potriva discriminării. În anul 1991 a devenit membru de onoare al Ordinului de
Malta.
A fost ataşat Buzăului, unde şi-a făcut pregătirea liceală şi a participat la în-
tâlnirile periodice cu colegii de promoţie, a sprijinit activitatea culturală din cadrul
Fundaţiei „Hasdeienilor”.
Lefter Bogdan Adrian220, artist plastic, sculptor, s-a născut în ziua de 1

martie 1983, la Buzău. A urmat Liceul de Artă „Margareta Sterian”, specialitatea
pictură, iar după bacalaureat (2002), urmează Universita-
tea de Artă Bucureşti, Facultatea de Artă Decorativă şi
Design, secţia ceramică, sticlă, metal (2002-2006), unde
a ales să se specializeze în modelarea metalului. Visul
său este să-şi înfrumuseţeze oraşul natal şi a oferit Pri-
măriei o serie de proiecte de fântâni arteziene şi monu-
mente, dar nefiind luat în seamă, a decis să-şi încerce
norocul în străinătate. La numai 25 de ani, participă, ală-
turi de alţi 600 de artişti, la un concurs de proiecte pentru
un monument de inox, comandat de Muzeul de Artă
Contemporană din Roma. Ulterior a realizat mici fântâni
arteziene pentru două orăşele din sudul Spaniei. În anul 2010, fântâna Skuld the
sign of the future, realizată de Bogdan Adrian Lefter a fost aleasă şi a rămas în Pia-
ţa Wuxi din oraşul Changchung.
În anul 2011, a participat pentru prima oară la Simpozionul Internaţional de
Sculptură de la Changchung, unde a modelat lucrarea Ecological Trophy reprezen-
tând un rinocer, Rhino, turnat apoi din bronz cu înălţimea 3,3 metri şi lungimea de
5,5 metri, atrăgând atenţia asupra pericolului în care se află acest animal din cauza
braconajului. După trei ani, Bogdan Adrian Lefter a participat din nou la evenimen-
tul artistic din China, cu o serie de lucrări din ceramică pe care le-a expus apoi la
Muzeul Changchung Sculpture Museum of Art.
220
Iulian Bunilă, Bogdan Adrian Lefter, un artist care i-a uimit pe chinezi, Adevărul. ro, 25 septem-
brie 2011; Idem, Artistul român care sculptează peste mări şi ţări: Bogdan Adrian Lefter, „Adevă-
rul.ro”, 20 august, 2017; Cristian Ionescu, Buzoianul Bogdan Adrian Lefter, inimi pentru Egipt împo-
triva războiului şi a terorismului, „Opinia”, 8 octombrie 2018.
275
În primele luni ale anului 2016 a reprezentat România, împreună cu echipa

sa, la Festivalul Internaţional de Sculptură în Zăpadă, desfăşurat în două oraşe din
nordul Italiei: San Candido şi Vigilio. După Italia, a urmat Simpozionul Internaţio-
nal de Sculptură din Cairo, unde a prezentat lucrarea Parallel Worlds („Lumi para-
lele”), reprezentând două piese din oţel inspirate din Sferele Kusudama. În aprilie
2016 s-a aflat în Costa Rica, la cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional
de Sculptură „Artă şi tradiţie” de la Santa Ana. Fiindcă tema ediţiei era dedicată
copiilor, a prezentat lucrarea The Swing of Memories („Leagănul amintirilor”), un
balansoar supradimensionat, realizat dintr-un buştean de stejar, care a fost amplasat
în curtea şcolii din Santa Ana.
La „Gare Art Festival” din Luxemburg a realizat lucrarea Ballet Strech, într-
o tehnică mai puţin întâlnită, „papier mache”, iar la final, toate lucrările au fost ex-
puse în gara din Luxemburg.
În anul chinezesc al Cocoşului, la cea de-a 17-a ediţie a Simpozionului In-
ternaţional de Sculptură intitulat „City Flowers Symposion”, din Changchung, a
prezentat lucrarea A New Day („O nouă zi”), reprezentând un cocoş din granit stili-
zat, simbolul chinezesc al anului 2017. A luat parte la un simpozion de sculptură în
Vietnam, la Saigon, unde a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru lucrarea
Wind Ballet, reprezentând o balerină în timpul dansului. A participat şi la un con-
curs de sculpturi în nisip în Florida, după ce câştigase o etapă preliminară organiza-
tă în oraşul Rorschach din Elveţia, când a surprins juriul, dar şi pe localnici, cu un
melc uriaş din nisip.
În noiembrie 2018 a reprezenta România în Egipt, la un eveniment internaţi-
onal de sculptură desfăşurat sub patronajul preşedintelui ţării, în staţiunea Sharm El
Sheikh, iar tema a fost ca artiştii să realizeze câte o sculptură în formă de inimă cât
mai apropiată de forma anatomică.
În ţară a reuşit să se evidenţieze prin lucrări ca: bustul lui Corneliu Coposu
din Parcul Tineretului Bucureşti, ansamblul sculptural din inox de la intrarea în
Buzău dinspre Moldova etc. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Româ-
nia şi al Asociaţiei Internaţionale a Sculptorilor Monumentalişti (AIESM).
Livovschi Vicenţiu221, farmacist, animator cultural (1 mai 1879-1959), s-a

născut în comuna Hagi Abdula, judeţul Bolgrad (atunci în Basarabia, acum în
Ucraina). După studii gimnaziale la Tulcea, a absolvit Facultatea de Farmacie din
Bucureşti (1896-1901). A avut gradul de locotenent farmacist. La 13 martie 1906 a
arendat o farmacie în Ploieşti, iar în 1911 a cumpărat de la Adolf Weber, „Farma-
cia Modernă La Vulturul Alb” din Buzău, pe care o va vinde lui Sava Gerota. Un
an mai târziu deschide o drogherie la Bucureşti, pe care o deţine un an, tot în 1912
cumpărând Drogheria Centrală din strada Târgului nr. 44.
A participat la Campania din 1913 (al Doilea Război Balcanic) şi Războiul
din 1916-1918, fiind avansat la gradul de locotenent-colonel şi medaliat cu ordinul
221
G. Cocora, lucr. cit., vol. I, f. 208; „Vocea Buzăului” din 28 octombrie 1933; Wikipedia.
276
„Coroana României”, cu spade, în grad de cavaler (1917); „Bărbăţie şi Credinţă” şi

alte opt asemenea distincţii. În 1920 a înfiinţat Fabrica „Lis şi Li”, prima fabrică de
produse de parfumerie şi produse cosmetice. La intrarea în drogheria de pe strada
Cuza Vodă era un câine din piatră. În 1940 i se aprobă redobândirea numelui ro-
mânesc de Vicenţiu Z. Roman, Z. fiind iniţiala numele tatălui - Zinovie
A fost proprietarul drogheriei cu acelaşi nume, pe care a deţinut-o până la
naţionalizarea din 1949, a fost preşedinte al Ateneului
„Amicii Artei” (1924-1932), cu secţie de teatru, artă, cor
mixt şi orchestră de cameră, pe care a condus-o. Din ini-
ţiativa sa şi a comitetului de conducere, s-au organizat
conferinţe, şezători literare, jocuri populare, concerte de
fanfară, spectacole de teatru etc. Încasările au fost în be-
neficiul Societăţii Orfanilor de Război, Societăţii de Cru-
ce Roşie, Căminului Studenţesc Buzoian, Ligii Creştine,
Societăţii „Cultul Eroilor”, procurării de instrumentar
pentru Spitalul de Chirurgie „I. C. Brătianu” şi La-
boratorul de Analize „C.A.Papadopol”. Este inventatorul
unui geamantan de turism-camping, pentru care a primit
medalia de aur şi diploma de onoare la Expoziţia română din 1933, iar ca farma-
cist-droghist a produs o gamă variată de parfumuri şi creme de machiaj, între care
renumita Seva-Si, ce a făcut, la vremea respectivă, obiectul unei largi campanii pu-
blicitare în presa locală.
A fost membru al PNL, comandant al Cercetaşilor din Buzău (se pare că în
imagine este în uniforma organizaţiei), Cohorta „Decebal” (înfiinţată în 1914 şi
reînfiinţată în 1924), ca organizator al unor întreceri cultural-sportive fiind medali-
at în 1934 cu „Meritul cultural”. Din datele postate pe internet de nepotul său, Con-
stantin Livovschi-Roman ce trăieşte în Anglia, aflăm că în 1916, când ţara era ocu-
pată, a încredinţat farmacia unui administrator pentru a se înrola în cadrul echipelor
de medici militari. Conştient de apropierea trupelor germane, a condus un tren care
să evacueze refugiaţii din Buzău, în nordul Moldovei, călătorie în timpul căreia i-a
pierdut pe cei doi fraţi. A deviat trenul prin Braşov, oraş aflat sub iminenta ocupa-
ţie germană, de unde a preluat 3000 de răniţi şi echipament medical de la Spitalul
Militar din Braşov. Pe frontul din Moldova, Vicenţiu, care vorbea rusa, a fost omul
de legătură cu Comandamentul Trupelor Imperiului Rus, activitate pentru care a
fost decorat de către ţarul Nicolae al II-lea, cu Ordinul „Sf. Stanislas”. După război
este preşedintele Uniunii Ofiţerilor în Rezervă, secretar fiind vărul său, Victor
Stănescu. În anul 1919, se întoarce la Buzău unde îşi reia activitatea profesionala şi
civică. În 1943, împreună cu soţia sa, Ştefania (născută Şerbănescu), s-au refugiat
la Alba Iulia, unde o fiică era căsătorită cu un farmacist. La Buzău, în august 1944,
ca urmare a evenimentelor militare şi a devastărilor nocturne (a la guerre, comme a
la guerre) clădirea drogheriei a suferit avarii serioase, fiind pierdute documente
preţioase.
277
Lomaca C. Constantin222, profesor, publicist. S-a născut în ziua de 21 apri-

lie 1962 în Buzău. Fiul lui Constantin şi al Elenei Lomaca, el inginer agronom şi
mai târziu preşedinte de CAP, ea profesoară de Agricultură (de fapt, era inginer
horticol, având experienţă de la Dăbuleni, a propus ca şi nisipurile zburătoare de la
Padina să fie stabilizate cu viţă-de-vie) în comuna Padina (1957-1972). Urmează
Şcoala primară la Padina, gimnaziul la Şcoala Generală nr. 1 (azi „Aviator Mircea
T. Bădulescu”) şi Liceul „B. P. Hasdeu”. Este absolvent al Facultăţii de Geologie
Bucureşti, după care urmează şi cursuri postuniversitare absolvite cu Diploma
postuniversitară de Profesor de Ştiinţe la University
Technology Sidney şi specializare postuniversitară în
bacalaureat internaţional la Universitatea din Melbourne.
A fost şef de catedră şi director de curriculum la
Sidney peste douăzeci de ani (1992-2015), profesor şi
membru al Şcolii româneşti din Sidney, a coordonat şi
programele în limba română ale Radio 2RRR din Sidney.
Din anul 2015, este şef de catedră Ştiinţe la Franconian
International School din Erlangen, Germania. Predă
Chimie, Biologie, Fizică, Filozofie pentru copii, Teoria
cunoaşterii, Perspective globale.
Susţine conferinţe şi prezentări pe teme educaţio-
nale (Visible Learning-Brisbane, Association of German International Schools-
Hanovra, Educational Collaborative International Schools-Copenhaga). Publică
articole, mai ales pe teme de educaţie, atât în periodice străine: „Republica”, dar şi
în „Tribuna învăţământului”, fiindcă educaţia şi învăţământul din România fac par-
te din preocupările sale. Printre acestea: Câteva soluţii pentru schimbarea în bine a
şcolii, de la un profesor român care predă în Germania; O educaţie românească
pentru generaţiile viitoare; Educaţia prin lume; Învăţământul primar etc. Olimpia-
da de la Sidney i-a dat prilejul să publice prima sa carte, Sidney 2000. Olimpiada
mileniului văzută de un australian de origine română (2001), în anul 2004 a publi-
cat lucrarea Emigrarea. Foaie de parcurs (cu Silvia Lomaca), tratând despre pro-
blemele acestei categorii, iar în anul 2015, Analiza sistemului de învăţământ preu-
niversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Are şi un blog
unde tema predilectă pentru dezbateri este tot educaţia.
Lupaşcu Neron Gh., colonel (19 iulie 1891-1953, Bucureşti), fiu al maioru-
lui Gh. Lupaşcu (erou al Războiului pentru Independenţă) şi al Mariei, s-a născut la
Râmnicu Sărat.
A urmat Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, fiind înălţat la gradul de sub-
locotenent la 1 iulie 1911 şi repartizat la Regimentul 2 Cetate Bucureşti. Înaintat
apoi căpitan, a trecut la Regimentul 15 Artilerie, cu care a luat parte la Campania
222
278
1916-1918. După război a ocupat diferite funcţii în Ministerul de Război, la Direc-

ţia a III-a Artilerie şi Direcţia Personalului.
La 1 aprilie 1928, maiorul Neron Lupaşcu a trecut,
la cerere, în Inspectoratul de Pompieri Militari, fiind
numit şeful Serviciului Tehnic. După înfiinţarea Coman-
damentului, a fost avansat locotenent-colonel şi numit
inspector al grupurilor de unităţi.
La 19 martie 1937 a fost numit comandantul Cor-
pului Pompierilor Militari, funcţie în care a urmărit per-
fecţionarea structurilor organizatorice şi funcţionale, în-
cadrarea corespunzătoare a Corpului Pompierilor, pregă-
tirea cadrelor şi efectivelor şi asigurarea înzestrării teh-
nice. De asemenea, au fost înfiinţate noi servicii: gaze de
luptă, apărare pasivă şi pompierii rurali, servicii impuse de executarea misiunilor
ce reveneau pompierilor prin Legea din 1936 şi cerinţele timpului.
În teritoriu a înfiinţat unităţi şi subunităţi în oraşele din Basarabia, Bucovina
şi Transilvania, primind în Corpul Pompierilor ofiţeri şi subofiţeri de rezervă, aflaţi
la comanda unor servicii de pompieri civili. De asemenea, a înfiinţat Batalionul de
Pompieri Valea Prahovei şi Compania Constanţa Port.
În anul 1939, a avut în vedere intensificarea de pregătire a unităţilor şi înca-
drarea lor în sistemul Apărării Pasive. În paralel, a fost instruită populaţia pentru a
cunoaşte şi aplica măsurile de autoapărare în caz de atac aerian, s-au înfiinţat for-
maţii de pompieri voluntari în mediul rural, asigurându-se instruirea şi dotarea teh-
nică a acestora. Cu sprijinul ministrului de Interne Armand Călinescu, a fost elabo-
rat primul plan de dotare cu tehnică de luptă a unităţilor de pompieri. De asemenea,
la 1 aprilie 1940, Corpul Pompierilor Militari cuprindea 10 grupuri de unităţi, 2
batalioane, 21 de companii şi 68 de secţii.
În condiţiile dificile de după mutilările teritoriale din vara anului 1940, se
reuşeşte reorganizarea Corpul Pompierilor Militari, întărirea efectivelor din marile
centre urbane şi înfiinţarea de unităţi şi în alte oraşe. A fost trecut în rezervă la 31
august 1941, pentru meritele sale fiind distins cu ordinele „Coroana României” în
grad de cavaler (1923) şi „Steaua României” în grad de ofiţer (1936), iar în semn
de omagiu, Grupului de Pompieri al judeţului Buzău i-a fost atribuit numele său223.
223
Datele ne-au fost puse la dispoziţie de col. ing. Gh. Boloangă, fost comandant al Grupului de Pom-
pieri al judeţului Buzău „ Neron Lupaşcu”; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria Râmnicu Sărat, act naşte-
re nr. 242/20 iulie 1891.
279
Luscan Mina Ion224, ofiţer al Armatei Române (22 iulie 1899-1953), s-a
născut în satul Finţeşti, comuna Năeni. În anul 1916 a intrat ca elev la Şcoala Mili-
tară de ofiţeri în rezervă, la 1 iunie 1918 fiind concentrat
cu gradul de sublocotenent în rezervă.
Între 1 iunie 1919 şi 22 noiembrie 1942, a fost ofi-
ţer activ la Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat. A
luat parte la Campania din Est cu gradul de maior, la 28
noiembrie 1942 fiind luat prizonier. A făcut 11 ani de
prizonierat, fiind judecat şi condamnat, sub acuzaţia că a
luat măsuri de represiune împotriva populaţiei paşnice.
La 24 decembrie 1948 a fost declarat criminal de război.
După moartea lui Stalin (martie 1953), în urma
unor presiuni din partea sătenilor sovietici care au fost
protejaţi în perioada războiului de armata română, proce-
sul său a fost rejudecat. Tribunalul militar Moscova şi vicepreşedintele Tribunalu-
lui Suprem al URSS, L. Smirnov, prin sentinţa din de 29 aprilie 1962, l-au reabili-
tat post-mortem. Principala sa vină a fost refuzul de a lupta contra românilor cu
Divizia „Tudor Vladimirescu”.
224
Date comunicate de familie, prin amabilitatea jurnalistului Dorin Ivan.
280
M
Macedonescu Alexandru225, avocat, publicist, artist plastic amator (20 mar-

tie 1897-12 mai 1987, Buzău), s-a născut la Bucureşti. A urmat cursurile primare la
Sibiciu, Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, Fa-
cultatea de Drept (abs. 1902), şi în paralel, Facultatea de
Filosofie. Cu gradul de sublocotenent, a participat ca vo-
luntar la Campania 1916-1918, fiind demobilizat la 1
octombrie 1918. În anul 1917 a urmat şi Şcoala de Infan-
terie de la Botoşani, fiind încadrat în Regimentul 48 In-
fanterie Buzău, ca agent de legătură cu Corpul Francez
de la Mărăşeşti. A fost decorat cu „Virtutea Militară”
clasa I şi a primit Insigna de voluntar de război.
În anul 1923 se înscrie ca avocat în Baroul Buzău,
unde va profesa până la pensionare, în 1970. Între anii
1930-1933 a fost prodecan al Baroului şi timp de 25 de ani avocat al CFR. Ca pu-
blicist, a colaborat la „Curentul” (în nr. 5 aprilie 1934 a publicat articolul Buzăul
din trecut şi azi) şi la „Vocea Buzăului” (a semnat şi Al. Mac). A fost membru al
Societăţii Ziariştilor Români, prezent la toate întrunirile şi congresele acestui for
(1935-Oradea; 1937-Buzău etc.). Membru al Partidului Poporului (Averescu) şi
secretar al Organizaţiei judeţene Buzău; membru al Asociaţiei Voluntarilor de
Război şi al Societăţii sportive „Progresul”.
Concentrat la 1 septembrie 1939 cu gradul de căpitan, ia parte la Campania
1941-1945, fiind ofiţer de legătură cu armata germană. A fost aghiotant al genera-
lului Dăscălescu, comandantul Diviziei a V-a Buzău. În septembrie 1942 este rănit
în luptele de la Morozovskaia. Revine în ţară şi, cu sprijinul fratelui său Dan
Macedonescu, inginer şi director al fabricii APACA din Bucureşti, este concentrat
pe loc ca şef al Contenciosului fabricii. Revine la Buzău în 1945, doi ani mai târziu
căsătorindu-se cu Ortansa Popovici. Şi-au stabilit domiciliul pe strada Crinului.
Pasionat de frumos, cu aptitudini muzicale şi de desenator, a fost un talentat
pictor amator. A realizat nenumărate tablouri cu peisaje, flori şi naturi moarte, mul-
te dintre acestea păstrându-se încă în locuinţa familiei. Între numeroşii săi prieteni
s-a numărat Gogu Iliescu, şi el pictor amator, la a cărui reşedinţă de la Cândeşti s-a
întâlnit de câteva ori cu generalul Alexandru Averescu, generalul Constantin
Coandă, tatăl savantului Henri Coandă, cu ministrul Muncii, Grigore Trancu-Iaşi,
şi cu alţi fruntaşi politici din acea vreme.
Macovescu Dumitru226, general, magistrat militar. S-a născut la Cândeştii

de Jos la 26 noiembrie 1878 în familia comerciantului Ion Macovescu. După susţi-
nerea bacalaureatului, în 1899, şi absolvirea Facultăţii de Drept în 1906, în 1925
obţine doctoratul. A absolvit şi Şcoala Militară de Infanterie Bucureşti. Între 1908 -
1922 va fi Comisar Regal la Curtea Marţială de la Iaşi, apoi la cea din Craiova, du-
225
Date comunicate de d-na Ortansa Macedonescu în anul 1998.
226
Lucian Predescu, op. cit., p. 506.
282
pă care, până în 1931, va fi şeful Serviciului Contencios şi al Justiţiei Militare din

Ministerul de Război. A mai ocupat şi funcţia de Prim Comisar Regal al Consiliu-
lui de Revizie al Armatei. Ca publicist, editează după 1933 o serie de lucrări, între
care Consiliile de reformă (1933); Consiliile de disciplină şi procedura lor (1934).
Macovescu George227, publicist, istoric şi teoretician literar, eseist, ziarist şi

diplomat, fiul învăţătorului Nicolae Macovescu (28 mai 1913-20 martie 2002), s-a
născut în satul Joseni. Urmează cursurile primare în satul
natal, sub îndrumarea tatălui său apoi la Colegiul „Sf.
Sava” (1925-1932). Absolvent al Facultăţii de Drept din
Bucureşti. Debutează, ca elev de liceu, la „Revista Lite-
rară”, iar din 1935 lucrează la „Adevărul” şi „Diminea-
ţa”; colaborări la „Cuvântul Liber”, „Facla”, „Lumea
Românească”, „Contemporanul”, „Viaţa Românească”,
„Presa Noastră” ş.a. Profesor şi şeful Catedrei de Teoria
Literaturii de la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Ca
diplomat, a fost ambasadorul ţării noastre în S.U.A., se-
cretar general în Ministerul Informaţiilor şi ministru al
Afacerilor Externe (23 octombrie 1972 - 23 martie 1978,
în locul lui Corneliu Mănescu). O vreme a fost şi director general al Cinematogra-
fiei. În 1977 a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Autor de cursuri universitare, broşuri, reportaje (Vârstele timpului), studii
monografice (Gh. Lazăr), prefeţe cât şi lucrări de istorie şi teorie literară, eseuri,
memorialistică. Este autorul scenariului filmului, Lumina palidă a durerii (1980),
după cartea autobiografică, Farmecul pământului (1977).
Manole Gheorghe228, inginer, antreprenor, s-a născut pe 7 octombrie 1952

în judeţul Argeş. Studiile primare le-a urmat în comuna natală, mai apoi a urmat
Liceul Industrial cu profil electric din Hunedoara. A absolvit în anul 1979 Institutul
Politehnic - Facultatea de Electrotehnică din Cluj
Napoca. Până la începutul anilor ’90 a ocupat funcţia de
şef Serviciu Investiţii din cadrul Întreprinderii de Con-
tactoare Buzău.
Pe lângă activitatea de birou, a sprijinit şi încurajat
activităţile sociale şi sportive, astfel că încă din anul
1985 a devenit preşedintele asociaţiei sportive având
echipe de rugby, handbal, şah, rachetomodelism, cu me-
rite recunoscute atât naţional cât şi internaţional.
Începând cu anul 1993, a trecut în mediul privat,
fiind cofondator şi acţionar al Grupului de firme
227
Mic Dicţionar Enciclopedic, Bucureşti, 1978, p. 1451; Stelian Neagoe, op. cit., 203, 206, 212;
Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni…p. 85-87; Primăria comunei Joseni, act naştere 31/28 mai 1913
228
283
Eximprod împreună cu asociatul său, Domente Vasile, dezvoltând pe parcursul ul-

timilor aproape 25 de ani, afaceri de succes în sectorul producerii de echipamente
electrice pentru instalaţii de 0,4 - 400 kV, consultanţă, proiecte la cheie şi proiecta-
rea instalaţiilor electrice până la 400 kV, sisteme SCADA, software, automatizări
pentru domeniul energetic cât şi furnizor de energie electrică.
In domeniul Imobiliar a dezvoltat o serie de investiţii - Clădirea de birouri
Buzău Business Center, Clădirea de birouri Power Business Center din Cluj, Cen-
trul comercial Praktiker Buzău şi altele. În agricultură a investit în domeniul vinu-
lui, Firmele Viile Budureasca şi Budureasca au promovat marca de vinuri
Budureasca la nivel internaţional. Vinurile Budureasca sunt exportate în peste 20
de ţări, printre care Japonia, China, Dubai, Canada, SUA, Belgia.
În domeniul energiei regenerabile a dezvoltat o serie de proiecte atât de par-
curi eoliene cât şi fotovoltaice de aproximativ 200 MW, alţi 250 MW fiind în sta-
diul de dezvoltare, pe raza mai multor judeţe din România, cum ar fi Tulcea, Ga-
laţi, Prahova, Buzău.
Prin intermediul firmelor deţinute s-a implicat în dezvoltarea comunităţii lo-
cale prin sprijinirea financiară de acţiuni în domeniile educaţiei, sănătăţii, sprijini-
rea categoriilor defavorizate, voluntariat în comunitate şi activităţi filantropice pen-
tru sprijinirea unor cauze nobile. Astfel, în domeniul educaţiei, sprijină învăţământul
dual acordând burse pentru elevi, acordă sprijin financiar unor unităţi de învăţă-
mânt din judeţele Buzău şi Prahova, dar şi Universităţii Politehnica Bucureşti.
Anual acordă 25 de burse unor elevi şi studenţi cu rezultate excepţionale, dar cu
posibilităţi material reduse. Olimpiadele naţionale de Geografie, Electronică, Elec-
trotehnică şi Olimpiada Internaţională de Limba Franceză. Dintre acţiunile din do-
meniul cultural trebuie menţionat că din anul 2010 este principalul sponsor al Fes-
tivalului „Buzăul iubeşte teatrul”, organizat anual de Teatrul „George Ciprian” din
Buzău, dar sprijină şi alte manifestări cultural-artistice care au loc în judeţul Buzău.
Pe plan social, încă din anul 2010 sprijină activitatea Fundaţiei Crucea Alb-
Galbenă, filiala Buzău, cu mijloace auto, construirea unui sediu nou, sprijină activi-
tăţile fundaţiei în acţiunile de voluntariat pentru acordarea îngrijirilor medicale şi
sociale zilnic. Şi fundaţiile Medinvest şi „Sfântu Sava” beneficiază de sprijin fi-
nanciar pentru acţiuni de sănătate pentru persoane defavorizate. Sprijină participa-
rea reprezentantei României la „World Children’s Winners Games”, eveniment
dedicat copiilor bolnavi de cancer. De sprijin financiar beneficiază şi Secţia de Pe-
diatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului şi
Vrancei şi Centrul Cultural-Filantropic „Cuvioasa Parascheva” Buzău. Nu negli-
jează nici activitatea sportivă, fiind unul dintre sponsorii Federaţiei Române de Te-
nis de Masă la competiţiile internaţionale şi susţine Clubul de Rugby „Stejarul” din
Buzău.
Eximprod Grup este partener la EXPLORER SCIENCE CENTER - un pro-
iect unic în România, de dezvoltare a celui mai mare şi mai modern centru ştiinţific
de educaţie a elevilor, cu o valoare estimată la 2 milioane de euro, în parteneriat cu
Rotary Club Buzău, Nemo Science Center Amsterdam, Science Center Singapore.
284
Manolescu Chiracule (botezat de Chiraculis, administratorul moşiei boieru-

lui Suţu)229, general (16 aprilie 1886-16 octombrie 1968, Bucureşti), fiul veteranu-
lui de la 1877, Enache Manolescu (18 ani a fost primar al comunei; decorat cu or-
dinele „Coroana României” şi „Steaua României”, me-
daliile „Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorilor Indepen-
denţei”, „Virtutea Militară”, „Medalia jubiliară Carol I”
şi ordinele ruse „Sf. Gheorghe” şi „Sf. Vladimir”), s-a
născut la Grebănu. Urmează şcoala primară în satul natal
şi gimnaziul la Râmnicu Sărat, apoi Şcoala pentru Fiii de
Militari din Iaşi, unde a fost coleg cu viitorul mareşal
Ion Antonescu. În 1907 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de la
Mănăstirea Dealu, fiind repartizat la Batalionul 6 Vâ-
nători de Gardă din Bucureşti. Remarcat ca un ofiţer ca-
pabil, în 1908 este trimis la Brno-Cehoslovacia, pentru
specializare.
Revenit în ţară, îşi continuă activitatea la Batalionul 6 Vânători de Gardă, cu
care ia parte la luptele din primul război mondial, remarcându-se în confruntările
de la Doaga, Ineşti şi Mărăşeşti. După război este transferat la Direcţia Regimente-
lor de Infanterie şi Vânători de Munte, iar în 1921 este avansat maior şi numit co-
mandantul Regimentului 6 Vânători de gardă. Doi ani mai târziu, revine în Statul
Major al Armatei, iar apoi numit comandantul Şcolii de Război. În 1933 este avan-
sat general şi numit aghiotant al Curţii Regale, iar după 1940, aghiotantul personal
al prinţului Nicolae. Timp de 12 ani a fost comandantul parăzilor militare organiza-
te la 10 Mai. În 1945 se pensionează, fiind avansat general de divizie în rezervă.
Deşi departe de satul, natal nu şi-a uitat consătenii, pe care i-a ajutat ori de
câte ori a fost solicitat. Astfel, după cutremurul din 9/10 noiembrie 1940, a subscris
o importantă sumă de bani pentru consolidarea şi repararea bisericii, iar pictorul
Ştefan Hangu din Buzău a fost scutit de mobilizare pentru a putea reface pictura. În
1942, a trimis doi specialişti de la Institutul Apele Române pentru a studia posibili-
tatea aprovizionării cu apă a comunei din izvoarele de la Hereşti, de unde porneau
şi conductele spre conacul şi celelalte amenajări ale boierului Suţu. Raportul fiind
afirmativ, a donat 300.000 lei (o pereche de boi costa 6000 lei), cu care s-au con-
struit două bazine de captare, pentru cel de-al treilea, strângându-se bani de la locu-
itori. Două funcţionează şi astăzi, unul fiind distrus prin 1968-1969.
Manolescu Dan230, profesor de istorie, poet şi publicist (3 martie 1951- 31

octombrie 2016) s-a născut la Buzău. Este absolvent al Facultăţii de Istorie - Filo-
sofie a Universităţii din Bucureşti (1979), a funcţionat ca profesor de istorie şi filo-
sofie la mai multe şcoli din localitate. S-a pensionat fiind profesor la Liceul de Artă
„Margareta Sterian”.
229
Date comunicate de nepotul şi finul său, prof. Chiracule Simion Manolescu din Bucureşti.
230
Date comunicate personal, în 1999; Wikipedia.
285
A debutat cu poezie în „Viaţa Buzăului” (1968), după care publică versuri şi

interviuri cu personalităţi ale culturii româneşti în gazeta locală, dar şi în „Luceafă-
rul”, „Săptămâna”, „Tribuna”, „Argeş”, „Viaţa studenţească”, „Amfiteatru”, „Fo-
curi vii”, „Opinia”, „Muntenia” şi în câteva almanahuri,
inclusiv „Almanahul literar”, editat de Asociaţia Scriito-
rilor din Bucureşti. Ca membru al Cenaclului literar „Ce-
zar Petrescu” a primit Premiul I pentru poezie, juriul fi-
ind compus din Nichita Stănescu (preşedinte), Ion Băieşu,
Mircea Dinescu, Mircea Micu, Romul Munteanu, Gheor-
ghe Pituţ, Gheorghe Tomozei. Antologat în volumele
colective: 9 pentru eternitate (1977) şi Nichita Stănescu
(Album omagial, 1983).
După două decenii de activitate literară, debutează
editorial cu volumul de interviuri (1985-1992), Portret al
poetului Nichita Stănescu, Omagiu adus ultimului mare
rege al poeziei româneşti, portret schiţat de către 31 personalităţi ale culturii româ-
ne. Al doilea volum de interviuri, Conversaţii lângă şevalet, evidenţiază crezul ar-
tistic al unor valoroşi artişti plastici contemporani, între care şi buzoienii Georgeta
şi Mihai Hlihor, Florin Menzopol.
A urmat volumul de versuri Slugă la Poarta Sărutului şi apoi Singurătatea
unei mari iubiri, vol. I şi II o plachetă de interviuri (16) şi sinteze de referinţă în
care se încearcă configurarea imaginii omului şi scriitorului V. Voiculescu, din
perspectiva valorilor spirituale de astăzi. A mai publicat: Singurătatea ceasurilor
solare, Recidivist (versuri, 1998) - o carte care-l consacră şi-l defineşte. Plutind
prin noaptea desuetă (1999, a şaptea creaţie a sa) este bogat ilustrată de artiştii
plastici buzoieni Mihai şi Georgeta Hlihor, Gheorghe Ciobanu, Valeriu Şuşnea şi
Dan Drăghiciu.
A mai publicat: Ceasuri florale (versuri, 2001); Portretul poetului Vasile
Voiculescu (eseu, 2002); Pagini dintr-un jurnal regăsit (proză, despre Ion Băieşu
vol. I şi III, 2003); 33 de scrisori de dragoste (publicistică, 2005); Un destin singu-
lar. Marin Preda (interviuri); Amintiri despre mine (versuri); Un romantic modern.
Bogdan Pietriş (interviu); Numai pentru liniştea dumneavoastră (versuri); George
Ciprian - un dramaturg uitat (interviuri imaginare, 2005); Conversaţii lângă şeva-
let (interviuri, vol. III, 2005); 66 scrisori de dragoste: manualul timidului îndră-
gostit (versuri, 2006); Scurte radiografii contemporane (interviuri, 2007); Preludiu
sentimental (versuri, 2007); Axiome lirice, Scurte radiografii contemporane. Ulti-
mul volum, O nouă identitate sau Preludiu sentimental (2016), i-a apărut doar cu
câteva zile înaintea decesului.
286
Mareş Teodora231, actriţă de teatru şi film, fiica lui Aurelian şi a Veronei, s-

a născut la 27 octombrie 1962, în Buzău. A absolvit Şcoala Generală nr. 15 Buzău
(1977) şi Liceul de Construcţii, clasa de Arhitectură, Sis-
tematizare şi Desen Tehnic, din Brăila (1981). În anii
1981-1983, a fost angajată ca actor corp ansamblu la
Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, timp în care a acumu-
lat experienţa necesară pentru meseria pe care o va des-
făşura ulterior. A urmat apoi Institutul de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti, clasa profesorilor Octavi-
an Cotescu şi Gelu Colceag (1983-1987). Studentă fiind,
în anul al II-lea a jucat în primul său film, Declaraţie de
dragoste (1985, în regia lui Nicolae Corjos), în care a
avut rol principal, devenind o actriţă apreciată şi binecu-
noscută în ţară.
Tot în timpul studenţiei, a mai jucat rolul Polina din filmul Moromeţii
(1986), iar pe scena Studioului „Cassandra” a jucat în rolul Dorina din Tartuffe de
Molière, Saşa din Platonov de Cehov şi un rol în travesti, băiatul de prăvălie din
muzicalul Asta-i ciudat, după M. R. Paraschivescu. La absolvirea facultăţii a fost
repartizată la Teatrul Dramatic din Sfântu Gheorghe, unde a interpretat multe roluri
principale, în special de comedie. În 1990 a fost angajată pentru trei luni la Teatrul
de Stat din Ploieşti şi tot în acest an a venit, prin concurs, la Teatrul „C. I. Nottara”
din Bucureşti. A mai avut roluri principale în filmele: În fiecare zi mi-e dor de tine
(1987); Extemporal la dirigenţie, Miracolul (1987); O vară cu Mara (1988), Hara-
babura (1990), Vacanţă de Crăciun (1994- film TV).
A colaborat cu Radioul şi Televiziunea, făcând roluri principale în câteva pi-
ese de teatru şi în filme. La Teatrul „C. I. Nottara” a jucat în Sinucigaşul, de
Erdman, Burghezul gentilom, de Molière, Regele moare, de Eugen Ionescu,
Rozencrantz şi Guildenstern sunt morţi, de Stoppard. A fost distinsă cu Premiul de
interpretare la Festivalul Filmului pentru Tineret de la Costineşti, pentru rolul din
Declaraţie de dragoste şi Premiul Galei Tânărului Actor de la Costineşti, pentru
băiatul de prăvălie din piesa Asta-i ciudat. Trece apoi la Teatrul Naţional „I L.
Caragiale” din Bucureşti, în stagiunea 1998-1999 fiind distribuită în Femeile sa-
vante (Molière), Bacantele (Euripide), Cabotinul (John Osborne). În anul 2002 a
interpretat rolul Vilma din piesa Ispita, de Havel; în 2004, rolul Eva, din Sonată
pentru saxofon şi Eva, de Eugen Şerbănescu. A mai interpretat rolul Jitsuko în
spectacolul cu piesa Iubiri interzise de Yukio Mishima; Dr. Deseară în Spitalul
special de Iosif Naghiu (2010); Celestine, în Dineu cu proşti de Francis Weber
(2013); Elefteria din Dumnezeu se îmbracă de la second hand, de Cristian Mungiu
(2014). În calitate de colaborator, în anul 2007, joacă la Teatrul Naţional Constanţa
231
Cristina Corciovescu, B. T. Râpeanu, op. cit., p. 205-206 ; Toader Buculei, Prezenţe brăilene în
spiritualitatea românească, Brăila, 1993, p. 132-133 ; şi date comunicate personal; Primăria oraşului
Buzău., act naştere nr. 745/1 noiembrie 1962; căsătorită la 8 iulie 1995 cu Ştefan Felix Totolici,
păstrându-şi numele de familie, Mareş.
287
în piesa cu tematică poliţistă, Opt femei, de Robert Thomas, în acelaşi an interpre-

tând un rol episodic în serialul TV, Cu un pas înainte. În anul 2018 a fost distribui-
tă în filmul Coborâm la prima.
La 7 februarie 2004, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de
cavaler, Categoria D, Arta spectacolului în semn de apreciere a întregii activităţi.
Marghiloman Alexandru232, (27 ianuarie 1854-10 mai 1925), născut la Bu-

zău s-a numărat printre personalităţile marcante ale vieţii politice româneşti de la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Studiază la Co-
legiul „Sf. Sava”, îşi ia doctoratul în drept şi în ştiinţe
politice la Paris (1878), după care intră în magistratură ca
procuror la Tribunalul Ilfov (8 ianuarie 1879). Demisio-
nează în 1883 pentru a se înscrie în barou. Din iunie 1884
este avocat al statului, funcţie din care se retrage după
câteva luni pentru a se lansa în politică. Un adversar al său
scria în 1911: ...un partid care doreşte să câştige
alegerile, să îl pună pe Alexandru Marghiloman ministru
de Interne.
A fost ales prima oară deputat în Colegiul I de
Buzău, la 6 noiembrie 1879. Cu o cultură solidă, apreciat
ca om politic abil, dotat cu talent oratoric, cu o elegantă
prestanţă, foarte bogat, sportman, a debutat în viaţa politică la Partidului Liberal,
tatăl său fiind vicepreşedinte al Camerei, dar atras de Junimişti, se înscrie în Parti-
dul Conservator, partid pe care l-a condus din 1914 şi până la moartea sa, în 1925.
Deputat (din 1884), intră în guverne ca ministru al Justiţiei (23 martie-11 no-
iembrie 1888), ministrul Lucrărilor Publice (12 noiembrie 1888-22 martie 1889; 5
noiembrie 1889-15 noiembrie 1890), ministru la Ministerul Agriculturii, Industriei,
Comerţului şi Domeniilor (16 noiembrie 1890-15 februarie 1891), la Ministerul
Afacerilor Străine (7 iulie 1900-3 februarie 1901). Ca ministru de Justiţie a elaborat
legea de organizare a magistraturii, a contribuit la modificarea Codului de comerţ,
a întocmit legea judecătoriilor de pace. După fuzionarea conservatorilor (1907)
devine unul din principalii lideri ai Partidului Conservator. Este ministru de Interne
(29 decembrie 1910-28 martie 1912) şi ministru de Finanţe (14 octombrie 1912-31
decembrie 1913). Fidel instituţiei regale, a încercat permanent să influenţeze politi-
ca timpului, ceea ce i-a atras critici şi mai ales adversari. Având mare influenţă în
partid şi în viaţa politică, s-a implicat în evenimentele din anii 1914-1918,
pronunţându-se pentru neutralitatea României, dar insistând pentru un statut politic
al românilor din Transilvania şi pentru alipirea Bucovinei la România.
Rămas în teritoriul ocupat de trupele Puterilor Centrale, a fost numit preşe-
dintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne (5 martie-24 octombrie 1918;
232
V. Nicolescu, Alexandru Marghiloman, un prim-ministru buzoian, personalitate marcantă a Ro-
mâniei Mari, în „Muntenia”, V, 600/12 mai 1995; în anul 2018 au fost organizate mai multe acţiuni
omagiale.
288
ad-interim la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, 6 martie-4 iunie 1918) pentru a

semna armistiţiul şi Tratatul de pace cu Germania. Referindu-se la ingrata misiune
a lui Alexandru Marghiloman, Nicolae Iorga sublinia că a fost tragică victimă a
unor grozave împrejurări, dar şi o podoabă a vieţii noastre publice. Cert este că tot
ceea ce a declarat şi a făcut a fost rezultatul voit al unei înţelegeri cu Regele Ferdi-
nand I şi I. I. C. Brătianu. Rolul său a fost de rezervă politică şi factor răspunzător
în teritoriul ocupat. Astăzi este clar că a urmărit întotdeauna interesele majore ale
ţării, după cum reiese şi dintr-una din intervenţiile sale în care sublinia că România
să fie cu ochii mereu aţintiţi asupra intereselor reale ale statului. Statul român îna-
inte de toate…. Ca Prim-ministru, prezent la Chişinău în ziua de 27 martie 1918, a
primit Declaraţia Sfatului Ţării de unire a Basarabiei cu România. Iar la sfârşitul
războiului, caută, fără succes, să revigoreze partidul, devenit Partidul Conservator-
Progresist.
Deşi angrenat în activităţi politice sau legate de obligaţiile sale ca membru al
guvernului, găseşte totuşi timpul necesar să vină la Buzău, de fiecare dată Vila
„Albatros” (principala componentă a complexului arhitectural Marghiloman, inau-
gurată probabil în 1896-1897) fiind locul de întâlnire al colaboratorilor şi prieteni-
lor săi politici. Aici se pun bazele filialei judeţene a Partidului Conservator, consti-
tuită la 27 ianuarie 1902, în ziua când aniversa 48 de ani, şi tot aici primeşte, la 27
martie 1923, o telegramă de felicitare din partea unui prieten, cu prilejul aniversării
Unirii Basarabiei cu România. La 6 octombrie 1911, Alexandru Marghiloman, mi-
nistru de Interne, C. C. Arion (buzoian şi el), ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Pu-
blice, C. Dissescu, Petre Bărbulescu şi alţi reprezentanţi ai oficialităţilor locale
semnează actul comemorativ de punere a pietrei fundamentale a internatului Liceu-
lui „Alexandru Hasdeu”, pe un teren donat de Alexandru şi Mişu Marghiloman, şi
care va primi numele „Ion Marghiloman”. La Buzău a organizat prima crescătorie
de cai pur sânge, cu instalaţii moderne pentru acea vreme şi un hipodrom. La curse-
le hipice la care au participat, caii săi au câştigat 27 derby-uri, ultima participare
fiind în 1928. Din păcate, după moartea sa, creditorii au scos la licitaţie, pe lângă
alte bunuri, şi caii hergheliei233. Se stinge din viaţă la 10 mai 1925, testamentul său,
cu ultimul codicil din 7 aprilie 1925, încheindu-se cu o confesiune de inimă: Am
greşit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat şi mi-
am iubit ţara234. A fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului
Buzău.
În martie 2018, cu prilejul marcării unirii Basarabiei cu România, din iniţia-
tiva Primăriei Buzău, în prezenţa d-nei Irina Vlăduca-Marghiloman, a unor parla-
mentari şi unui numeros public, s-a dezvelit statuia marelui om politic de origine
buzoiană.
233
„Libertatea”, II, nr. 6 din 1 aprilie 1932.
234
Testament (copie) în colecţia Muzeului judeţean Buzău, fondul Al. Marghiloman.
289
Marin Constantin235, compozitor, profesor, dirijor, fondatorul şi directorul

pe viaţă al corului Madrigal (1963), primul cor de cameră din România (27 februa-
rie 1925-1 ianuarie 2011), s-a născut în comuna Urleta, judeţul Prahova. După ab-
solvirea cursurilor primare în localitatea natală, se înscrie
la Şcoala Normală din Ploieşti, continuându-şi studiile la
Şcoala Normală de băieţi din Buzău. Aici i-a fost în-
credinţată, pentru prima oară, conducerea unui cor: mai
întâi corul clasei, apoi ansamblul de formaţii mixte din
Buzău. În 1944 era învăţător, dar din dragoste pentru mu-
zică urmează Conservatorul din Bucureşti (1944-1949),
sub îndrumarea profesorilor Ioan Chirescu, Mihail Jora,
Dumitru Botez, Vasile Popovici, Florin Eftimescu; licen-
ţiat la dirijat coral. În paralel, urmează şi cursurile Facul-
tăţii de Filosofie (pedagogie-psihologie, 1945-1949).
A dirijat coruri studenţeşti şi de amatori din Bucu-
reşti (1949-1951), fiind totodată asistent la catedra de Pedagogie Generală a Uni-
versităţii din Bucureşti (1949-1952), dirijor al corului universităţii (1950-1953),
dirijor (1951-1963) şi director (din 1967) al Ansamblului U.T.C. din Bucureşti. A
fost, de asemenea, şeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creaţiei Populare
(1954-1955), dirijor al Capelei corale „Gh. Cucu” din Bucureşti (1958-1979), se-
cretar al Consiliului muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), conferenţiar la
catedra de dirijat cor la Conservatorul din Bucureşti (din 1960), dirijor al corului
Madrigal (din 1963), în 1999, încredinţând bagheta corului buzoianului Gabriel
Popescu. A fost şi director general al Operei Române din Bucureşti (1966-1969),
membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956).
Doctor în Muzicologie şi Filosofia muzicii, profesor la Academia de Muzică
din Bucureşti, doctor Honoris Causa al Academiei „Gh. Dima” din Cluj, Goodwill
-Ambasador UNESCO. Cu corul „Madrigal” a susţinut peste 35000 de concerte,
din care peste 1980 în străinătate, fiind recompensat cu 9 titluri, premii şi distincţii,
atât în ţară, cât şi în străinătate. Activitatea sa este menţionată în şapte dicţionare
internaţionale de specialitate. A efectuat peste 30 de turnee artistice în străinătate
(1969-1992), a participat la 54 de festivaluri muzicale internaţionale (1964-1994),
din care 45 în străinătate; este autorul a peste 25 de lucrări corale.
În studiourile „Sahia” şi „România Film”, s-au înregistrat 8 filme şi filme de
televiziune, iar în străinătate, alte şapte filme; a înregistrat în România 16 discuri şi
8 compact discuri, iar în străinătate 10 discuri, sub genericul „Arta construcţiei şi
interpretării corale”. În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni din 10 decembrie
2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Mare
Ofiţer şi Crucea Patriarhală a Sfântului Sinod din România; Premiul pentru „Voca-
ţia măiestriei artistice” oferit de Fundaţia Balcanii şi Europa (2006). Pentru întrea-
235
Viorel Cosma, Muzicieni români, (lexicon), Editura Muzicală, Bucureşti, 1970, p. 291-292; Idem,
Corul Madrigal al Conservatorului, Bucureşti, 1971; Pliant, Corul Madrigal - Marin Constantin,
editat de Ministerul Culturii.
290
ga activitate a fost menţionat în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music

and Musicians”.
A publicat volumul Tinereţea lui Toma Caragiu (Bucureşti 1993), contribu-
ind cu câteva pagini la cartea lui Valentin Silvestru, despre Toma Caragiu (1985).
A mai dramatizat Paul şi Virginia de Bernardin de Saint Pierre, prezentată în pre-
mieră la Radio, în 1943.
Marin Firmilian (18 februarie 1901-30 octombrie 1972), profesor, publi-

cist, slujitor cu prestanţă, mitropolit, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, s-a născut în
satul Plopeasa de Sus. Beneficiind de şansa de a avea
două mătuşi călugăriţe la Mănăstirea Răteşti, a fost ne-
lipsit de la slujba marilor praznice creştine. Până în anul
1913 a urmat cursuri primare în satul natal, dar greutăţi
materiale inerente unei familii modeste, cât şi neajun-
surile cauzate de războiul la care România s-a angajat din
15 august 1916, i-au stânjenit intenţia de a continua ins-
trucţia şcolară. Astfel că mătuşile i-au sărit în ajutor şi l-
au înscris la Seminarul Teologic din Galaţi, unde reuşeşte
la examenul de admitere printre primii.
În anii războiului (1916-1918) este nevoit să revină
în familie, dar va fi admis ca novice la Mănăstirea
Ciolanu, unde se obişnuieşte cu rugăciunile, ascultările monahale, ia parte la sluj-
bele de zi şi de noapte, citeşte cu regularitate şi religiozitate cărţi vechi de cult.
Deoarece nu mai poate să se prezinte la Galaţi, urmează şi susţine examenele pen-
tru clasele a III-a şi a IV-a, în particular (în 1917 şi 1919), la Seminarul din Buzău.
Are bucuria, din 1920, de a fi sprijinit financiar de Arhimandritul Atanasie
Popescu, stareţul Mănăstirii Cozia, ceea ce îi permite continuarea studiilor. La
Cozia, este primit ca frate la 24 ianuarie 1920, ulterior fiind hirotonit ca diacon.
Întrucât a dorit să-şi continue studiile la Galaţi, este sprijinit ca să fie diacon la Ca-
tedrala din Galaţi, apoi este transferat în Bucureşti, la biserica „Sf. Ilie Gorgani” şi
apoi la Patriarhie. După absolvirea Seminarului s-a înscris la Facultatea de Litere şi
Filosofie, pe care a absolvit-o în 1929, în paralel participând şi la seminariile prac-
tice de slavistică, paleografie şi arhivistică. Amintim şi că în 1924, a susţinut cu
brio examenul de bacalaureat clasic la Liceul „Spiru Haret” din Capitală.
Din decembrie 1946, este ridicat la rangul de arhimandrit, fiind, totodată,
profesor şi subdirector al Şcolii de Cântăreţi din Cetatea lui Bucur, cât şi profesor
suplinitor de istorie şi geografie la Seminarul Monahal de pe lângă Mănăstirea
Cernica. După susţinerea examenului de capacitate (1 septembrie 1936), este numit
profesor cu grad definitiv la Seminarul Central din Bucureşti, pe care îl va conduce
ca director în 1940 şi 1944. De asemenea, a fost inspector pentru învăţământul reli-
gios şi îndrumător al Asociaţiei religioase „Patriarhul Miron”.
Din 1938, este şi student al Facultăţii de Teologie, calităţile de care dădea
dovadă în orice situaţie, impunându-l în poziţia de predicator oficial al Patriarhiei,
291
la postul naţional de Radio şi conferenţiar apreciat la cercurile pastorale ale Patri-

arhiei Române.
S-a remarcat şi în plan publicistic, cu contribuţii în plan monahal şi de evla-
vie tradiţională, editând cărţi de rugăciune, calendare, Prohodul etc. A înfiinţat re-
vistele bisericeşti „Cuvântul bun”, „Albina”, „Glasul monahilor” şi a colaborat la
„Păstorul ortodox”, „Însemnări creştine”, „Misionarul”, „Credinţa”, „Crucea”, cu
articole (cca 450) despre vieţile sfinţilor, prefeţe ale unor alte lucrări. Pentru întrea-
ga sa activitate în slujba credinţei strămoşeşti, în anul 1947 este ales arhiepiscop al
nou înfiinţatei Arhiepiscopii a Craiovei. Iar în semn de omagiu pentru această mare
personalitate a Bisericii Ortodoxe Române, în 1970 i-au fost dedicate două volume
omagiale236.
Marinescu Gheorghe237, preot, profesor, animator cultural, director de

seminar, dirijor de cor (14 august 1890 - 29 august 1960, Buzău), fiul lui Gheorghe
şi al Leancăi Marinescu, s-a născut în satul Glodeanu Cârlig (Cârligu Mare). După
absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale urmează Seminarul Central din Bucu-
reşti, Facultatea de Teologie, Academia de Muzică Bisericească şi Conservatorul
de Muzică din Bucureşti. Examenul de capacitate l-a susţinut în anul 1924 la spe-
cialitatea muzică bisericească.
A funcţionat ca preot la Biserica „Sf. Îngeri” (1913-1960), profesor de muzi-
că la catedra de muzică vocală şi psaltică de la Seminarul Teologic, al cărui direc-
tor a fost între anii 1929-1931 şi 1939-1948. Totodată, a fost profesor de muzică la
Liceul Ortodox de fete şi la Pensionul „Modestia”. A condus corul Episcopiei (12
iunie 1950-1 mai 1960), a înfiinţat şi condus corul Bisericii „Sf. Îngeri”, îmbogă-
ţind repertoriul acestora cu compoziţii pretenţioase şi a iniţiat cursuri pentru corişti.
De asemenea, a coordonat secţia muzicală a Ateneului „Amicii Artei” (1924-1932).
În anul 1928, tipăreşte Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos, în notaţie psaltică
şi armonizat pe 3 voci egale, colaboratori fiindu-i preoţii Haralambie Popescu şi I.
N. Vasilescu.
Dintre elevii săi, unii au devenit cunoscuţi în domeniul muzical: Traian
Ghica, C. Z. Grigorescu, G. Buda - componenţi ai Coralelor Armatei şi „Carmen”,
etnomuzicologii Vasile D. Nicolescu (originar din acelaşi sat), Vasile Dinu, Dinu
Stelian, redactorul muzical Titus Moisescu, stareţul Manolache Dometie ş.a.
236
237
Date comunicate de urmaşi; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria comunei Glodeanu Cârlig, act naşte-
re nr. 68/16 august 1890; Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Drăgulin, op.cit., p. 125-126.
292
Marinescu D. Gheorghe238, general locotenent (16 noiembrie 1891-4 no-

iembrie 1989, Bucureşti), fiul preotului Dobre Marinescu şi nepot în linie maternă
al preotului Atanasie Stoica, primul învăţător al satului, s-
a născut la Cotorca-Glodeanu Siliştea. A urmat cursurile
primare (1898-1902) avându-l ca învăţător pe tatăl său şi
apoi secţia reală a Liceului „Al. Hasdeu” din Buzău
(1902-1910). A absolvit Şcoala de Ofiţeri de Artilerie
(1912) şi a luat parte la Campaniile din 1913 şi 1916-
1918, în Primul Război Mondial fiind comandant al Es-
cadrilei 9 Recunoaştere din cadrul Grupului 2 Aeronau-
tic, pus la dispoziţia Armatei 1, în timpul bătăliei de la
Mărăşeşti. Decorat cu Medalia interaliată „Victoria” şi
ordinul rus „Sf. Vladimir”.
Absolvent al Şcolii de Observatori Aerieni şi al
Şcolii Superioare de Război, cu stagii la diferite unităţi şi la conducerea unor insti-
tuţii de învăţământ militar: Regimentul 3 Artilerie; Grupul 2 Aviaţie; Regimentul
22 Artilerie; Şcoala Tehnică de Aeronautică; Inspectoratul General al Aviaţiei;
Şcoala de Tir şi Bombardament Aerian; Flotila de Luptă Aeriană; Regimentul 7
Artilerie Buzău; Regimentul 1 Artilerie Antiaeriană; Regimentul 2 Artilerie; Secre-
tariatul General al Ministerului Armamentului; Inspectoratul General Tehnic al
Armatei; Ministerul Aerului - Comandamentul Apărării Antiaeriene, Secretariatul
General al Ministerului Aerului; Comandamentul Apărării Pasive; Comandamentul
Apărării Antiaeriene al Armatelor de Operaţiuni şi a Teritoriului Ţării.
În anul 1926 a urmat cursurile Şcolii de Tir şi Bombardament Aerian de la
Cazaux -Franţa, cu stagii în Regimentele 11 (bombardament de zi) şi 21 (bombar-
dament de noapte) din Franţa. Un an mai târziu este numit comandantul Şcolii de
Tir şi Bombardament din România, cu sediul la Mamaia. Totodată, a efectuat un
stagiu informativ în Apărarea Antiaeriană, la Berlin şi în bazinul Ruhr-Germania.
În 1929 este chemat în Inspectoratul General Tehnic al Armatei. Avansat la gradul
de colonel în 1937, doi ani mai târziu este detaşat în nou creatul Comandament al
Apărării Antiaeriene a Teritoriului, iar la 1 octombrie 1939 numit comandant se-
cund al Apărării Antiaeriene a Teritoriului. La 10 mai 1940 a devenit secretar gene-
ral al Subsecretarului de Stat al Aerului, după 11 septembrie 1940 revenind în ca-
drul Comandamentului Apărării Antiaeriene, cu gradul de general de brigadă. După
22 iunie 1941, în calitate de comandant secund al Apărării Antiaeriene a Armatelor
de operaţii, a fost detaşat la Marele Cartier General Român şi a făcut toată Campa-
nia din Est.
238
Foto şi memoriu activitate, colecţiile Muzeului judeţean, Buzău, inv. 42825; G-ral (r) Gh. D.
Marinescu, 23 august 1944-9 mai 1945 Antiaeriana română la datorie, în „Magazin istoric”, XXV,
nr.8 (293) august 1991, p. 48-49; Calvarul din iadul închisorilor comuniste, Idem, nr. 9 (294) sep-
tembrie 1991, p. 46-47; 10 (295) octombrie 1991, p. 70-71; 11(296) noiembrie1991, p. 45-46; 12
(297) decembrie 1991, p. 76-77.
293
La 20 septembrie 1944 a fost numit şeful Comandamentului Apărării Antiae-

riene a Teritoriului şi al Armatelor de Operaţii, cu misiunea de a apăra în contra
atacurilor aeriene inamice întreg teritoriul naţional român rămas în spatele frontului
şi de a acoperi, în contra activităţii aeriene inamice, mişcările şi acţiunile de luptă
ale celor două armate române - a IV-a şi I-a, care luptau pe frontul de Vest alături
de ruşi. Pentru executarea acestor misiuni a organizat cu unităţile amplasate în
Moldova, Dobrogea şi Muntenia - cu excepţia Bucureştilor şi zonei petrolifere -
Divizia 1 antiaeriană, pusă sub comanda generalului maior Horia Roman. La 1 ia-
nuarie 1945 a fost avansat la gradul de general-locotenent, unităţile din subordinea
sa participând la apărarea aerodromurilor, depozitelor de muniţii şi carburanţi, a
podurilor, gărilor şi cantonamentelor importante; general lt. Marinescu fiind felici-
tat de către generalul comandant al Armatei 5 Aeriene sovietice. A fost decorat cu
ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler şi ofiţer, ordinul german „Vulturul
negru”, medalia „Victoria contra fascismului”, clasa I, medalia de aur a „Apărării
Pasive”, „Crucea de Aur” a ordinului „Virtutea Aeronautică” cu spade, în grad de
cavaler.
La sfârşitul lunii august 1945, trupele româneşti participante la Campania
din Vest s-au întors în ţară, unităţile respective urmând să fie primite în Bucureşti
de către Regele Mihai I şi Guvern. Prezenţa Anei Pauker în tribună îl determină pe
generalul locotenent Gh. Marinescu să refuze participarea la defilare şi la banchetul
organizat de ministrul Apărării Naţionale, generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu.
După câteva zile, este pus la dispoziţia Ministerului Apărării şi obligat să predea
comanda. Pentru că refuză, considerând că un general poate fi destituit doar prin
Înalt Decret Regal, se recurge la „o mişelie”. Sub pretextul verificării dosarelor
unor oşteni trimişi în judecată, este chemat la Corpul 2 Armată şi arestat, bruscat,
percheziţionat şi încarcerat la Arsenal. Transferat la Malmaison, este anchetat de
un procuror militar, iar după două luni, internat la Spitalul Militar, pentru extirpa-
rea unui ulcer tetanoid la piciorul stâng. Este evacuat la domiciliu, deoarece pavili-
onul răniţilor de război, unde era internat sub pază, urma să fie vizitat de o delega-
ţie a unei societăţi de binefacere din Anglia şi de Regina Elena. Este pus la
dispoziţia Ministerului Apărării, iar în anul 1947, trecut în rezervă, cu o pensie mi-
zeră. Prin intermediul funcţionarului unei ambasade, trimite o scrisoare generalului
Rădescu, la Londra, în care prezintă situaţia din ţară. Aflându-se de scrisoare, este
pus sub urmărire începând cu anul 1950. Se adăposteşte cu ajutorul colonelului
Truţescu, în locuinţa doctorului Iriminoiu, dar la 13 octombrie 1950 este arestat
împreună cu cei doi „complici”. La 28 aprilie 1951 este condamnat la 25 de ani
muncă silnică, colonelul Truţescu la 8 ani, iar doctorul Iriminoiu la 5 ani (amândoi
au decedat în închisoare). După condamnare, este închis la Jilava şi apoi la Aiud, în
aceeaşi celulă cu amiralul Măcelaru. În toamna anului 1957 este transferat la Piteşti
unde, după un an, se îmbolnăveşte. După câteva încercări, în noiembrie 1958 este
internat la Spitalul Văcăreşti cu diagnosticul „colibaciloza căilor urinare”. După ce
starea sănătăţii se ameliorează, este închis la Jilava, dar boala recidivează şi este
294
reinternat la Văcăreşti, apoi readus la Jilava, transferat la Piteşti şi după alte 45 de

zile, la închisoare militară Arsenalul din Bucureşti.
În noaptea de 19/20 ianuarie 1964, este transportat la Gherla, iar la 2 august
1964, în conformitate cu Decretul de graţiere din 22 iunie 1964, eliberat. În 1968 i
s-a recunoscut dreptul la pensie, după ce, timp de 4 ani a primit o infimă sumă, ca
ajutor social.
Marino-Moscu, Constanţa239, prozatoare (17 aprilie 1875, Filioara-Văratic,

judeţul Neamţ - 20 septembrie 1940, Bucureşti), este fiica Anei Popovici (fostă
Cantemir), adoptată de Panait Marino, administratorul
moşiei Roznovanu, în urma căsătoriei acestuia cu Ana.
Primii ani ai copilăriei şi-i va petrece în austeritatea mă-
năstirii Văratec. Urmează cursurile primare la Paşcani şi
la Pensionul „Dodun de Pérrières” din Iaşi, după care va
studia pianul la Paris, Viena şi Berlin.
S-a căsătorit în anul 1894 cu avocatul şi publicistul
Gheorghe C. Moscu, originar din Teleorman, magistrat la
Bârlad, Buzău (1898-1929 sau, după alte surse, 1898-
1932), Călăraşi, Ploieşti, Bucureşti şi Turnu-Măgurele.
Au avut patru copii: Gheorghe (George), Alexandru,
Adina-Paula şi Constantin-decedat în anul 1917. A debu-
tat publicistic cu nuvela Nataliţa (1908), publicată în „Viaţa românească”, la care
va mai colabora. Publică, de asemenea, schiţe, nuvele, amintiri, care o consacră ca
pe o talentată memorialistă, la: „Curentul Nou”, „Literatura pentru toţi”, „Adevărul
literar şi artistic”, „Sburătorul”, „Sburătorul literar”, „Bilete de papagal”, „Adam”,
„Avântul” etc. A semnat: C. Marino, C. Moscu, Constanţa Marino. Editorial, debu-
tează în anul 1911 cu volumul de nuvele Ada Lazu. În revista locală „Avântul” (III,
nr.2/15 iulie 1921) a publicat Neculai Moţatu (proză).
A frecventat Cenaclul literar „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu şi a
făcut parte din Asociaţia literară şi ştiinţifică „Viaţa românească”. A fost bună prie-
tenă cu Garabet Ibrăileanu (Elena Carp, soţia lui, îi fusese colegă la pension), Eu-
gen Lovinescu, G. Topârceanu, Otilia Cazimir, Hortensia Papadat-Bengescu, Caton
Theodorian, M. Sadoveanu, Gala Galaction, N.D. Cocea, H. Sanielevici, Paul
Zarifopol, care i-au preţuit talentul literar şi deseori au vizitat-o la Buzău. În anul
1928, primea de la Tudor Arghezi răspuns la o scrisoare, acesta propunându-i să
colaboreze la „Bilete de papagal” cu proze scurte care se pot mânui mai bine în
aşezarea paginilor.
A mai scris volumele: Tulburea (nuvele, 1923), Făclii în noapte (schiţe şi
239
George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura Aristarc, Bucu-
reşti, 1998, p. 676; Alex. Oproescu, op. cit., p. 27-28; Elisabeta Dobrin, Din corespondenţa lui Tudor
Arghezi în „Viaţa Buzăului”, VI, nr. 1735/23 septembrie 1973; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul
Buzău Secţia I, dosar 110/1922; Corneliu Ştefan, Constanţa Marino-Moscu şi Garabet Ibrăileanu,
„Viaţa Buzăului”, II, nr. 353, p. 3.
295
nuvele, 1930), Nataliţa (nuvele), iar ca memorialist Amintirile Caterinei State

(1931) şi Din zilele şi gândurile mele (1938). Totodată, a tradus din A. D. Voisin,
J. Tharaud, Strindberg, Lenau, Uhland. I-au rămas în manuscris romanele:
Rosmarinul şi Tovărăşie, piesa de teatru Vechiul cântec (dramatizarea nuvelei Ada
Lazu) şi un jurnal - Caietele de însemnări - aflat în colecţia Bibliotecii Centrale
Universitare cât şi a Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
La Buzău, în casa sa de pe b-dul I. C. Brătianu (astăzi N. Bălcescu), unde în
prezent funcţionează Palatul Copiilor (anterior a funcţionat şi Inspectoratul Şcolar),
îşi dădeau întâlnire Hortensia Papadat-Bengescu, Cincinat Pavelescu, N. Mihăescu-
Nigrim, cât şi avocaţi, jurişti, şefi ai autorităţilor publice locale. Aici aveau loc şi
seri de muzică, susţinute de către amfitrioană, care era o bună pianistă, cât şi de
către cei trei Gracchi ai artelor româneşti, cum i-a numit într-un articol publicat în
„Adevărul literar şi artistic”, Isabela Sadoveanu, pe fiii Constanţei Marino-Moscu:
Gheorghe-Panait (Titi) - pianist, Alexandru (Sandu) - pictor, Adina-Paula (Nuţa),
căsătorită Melinte - pictoriţă. Gheorghe şi Constanţa Moscu au mai avut un fiu,
Constantin, născut la 5 mai 1899, botezat la biserica Parohiei „Sf. Îngeri”, de către
preotul Alexandru Movileanu, naş fiind Dimitrie Anastasiade (decedat în anul
1917)240.
Maximilian (Macsimilian) Velimir-Vladimir241, actor, una din gloriile

scenei româneşti (18 august 1882-18 august 1959, Bucureşti), fiul comerciantului
Zaharia Maximilian, s-a născut la Buzău pe strada Elisabeta Doamna, suburbia Ba-
nului (actualul bulevard al Gării), primind la botez nume-
le de Velimir. Urmează Şcoala primară nr. 2 (azi Şcoala
Gimnazială nr. 1 „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”
şi cinci clase la Liceul „Al. Hasdeu”, fiind unul din cei
care a urmărit cu interes spectacolele trupelor care popo-
seau la Teatrul „Moldavia”. Remarcat la 11 ani pentru
vocea sa deosebită, a făcut parte din corul Seminarului
Teologic „Chesarie Episcopul”, condus de compozitorul
Nicolae Severeanu.
La îndemnul lui Basil Iorgulescu şi sprijinit de I.
L. Caragiale, se înscrie, la 11 septembrie 1900, la Con-
servatorul din Bucureşti, secţia de Artă dramatică şi muzică, interpretând în faţa
comisiei un fragment din Sultănica de Th. Speranţia. În 1901-1902, student fiind,
este interpret vocal în trupa condusă de George Ştefănescu şi joacă în spectacolele
prezentate la grădina de vară din Cişmigiu, la „Buturugă”, ca bas comic în trupa
240
Serv.Arh.Naţ.Bz. fond Parohia „Sf. Îngeri”, reg. botezaţi, cununaţi şi înmormântaţi, inv. 2/1899-
1900, act 3/5 mai 1899.
241
C. Dumitrescu, lucr. cit., XII, p. 91-94; Lucian Predescu, op. cit., p. 535; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond
Primăria oraşului Buzău, act naştere 382/20 august 1882; act deces 624/18.08.1959. Prin Decizia
19173/1950, a Comitetului Provizoriu Bucureşti, se completează prenumele de Velimir, urmând a se
numi Vladimir–Velimir Maximilian; V. Maximilian, Evocări, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959.
296
Societăţii lirice române şi din 1903, tot bas comic, în cadrul Companiei de operetă
condusă de C. Grigoriu. Toamna, se angajează la Teatrul Naţional unde, în 1901,
interpretase rolul luntraşului din Cei trei muşchetari, acum fiind distribuit ca tenor
în operetele Inima şi mâna şi Traviata (rolul marchizului).
Primul mare succes îl are în opereta Fetiţa dulce, adevăratul debut însă având
loc la 13 februarie 1905 cu rolul Lăcustă Vodă din Sânziana şi Pepelea. A fost distri-
buit în Instinctul, Bolnavul închipuit, Căsătoria silită, Ostaşul lăudăros ş. a. În 1906,
împreună cu Grigoriu, Ciucurette şi Carussy formează faimoasa Societate de Operetă
în care va rămâne până în 1923 şi al cărei director va deveni în 1913. Efectuează mai
multe turnee, interpretând în premieră roluri în operete româneşti: Dragostea Cori-
nei, Mimi, Insula fermecată, Stafia Dâmboviţei, iar în 1907 efectuează un turneu la
Viena. A mai jucat în Regele vânătorilor, Dama în roşu, Ţăranul voios, Vagabondul
nemuritor, După divorţ, Mascota, Mamselle Nitouche, Liliacul, în total în peste 200
de opere şi operete, unele din ele în primă audiţie la noi în ţară. Celebrul compozitor
Franz Lehar, cu care a fost prieten, l-a apreciat pentru interpretarea rolurilor din Vă-
duva veselă, Eva şi Contele de Luxemburg.
Revine în teatru unde va fi distribuit în peste 100 de comedii: Bolnavul închi-
puit, Domnişoara Nastasia, Slujbaş la stat, Omul care a văzut moartea, iar în 1923,
la Teatrul „Regina Maria” în Magnificul încornorat. În perioada 1924-1948 joacă pe
scenele teatrelor bucureştene conduse de Maria Filotti, Tony Bulandra, la Teatrul
Municipal, interpretând roluri de neuitat, între care cel al lui Topaze şi Marius din
piesele cu acelaşi nume de Marcel Pagnol, considerat drept unul din cei mai buni
interpreţi din lume ai acestor roluri. În 1930 este sărbătorit pentru 30 de ani de teatru,
prilej cu care colegii îi oferă în dar bustul său din bronz, executat de Oscar Späethe,
aflat în prezent, împreună cu piese de mobilier, obiecte personale, fotografii, docu-
mente, costume, recuzită etc. în colecţiile Muzeului judeţean Buzău.
În perioada octombrie 1928-martie 1940 este prezent la Buzău pe scena Tea-
trului „Moldavia” în piesele: Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, cu
Tony Bulandra, la 7 martie 1929 cu Teatrul „Regina Maria”, în piesa în trei acte şi
şapte tablouri Societate de Galsworthy (cu Tony Bulandra şi I. Manolescu), la 21
noiembrie, în Aventura lui Dorjan, la 4 decembrie, în Profesiunea Doamnei
Warren (cu Lucia Sturdza Bulandra, Gheorghe Storin, Al. Finţi, I. Manolescu), la
27 martie 1934, în Slujbaş la stat, la 25 februarie 1935, spectacol de comedie cu
trupa Teatrului „Regina Maria” (Ionel Ţăranu, Tony Bulandra, Leny Caler ş.a) şi la
19 martie 1940, în Nuca de cocos cu I. Talianu şi Tanţi Căpăţână. Cu Compania
„Maria Filotti” şi apoi cu Teatrul Armatei efectuează turnee în Austria, Germania,
Franţa, Anglia. A dramatizat piesele Ovu Vodu, Omul cu urechea ruptă, Isprăvile
lui Arsene, Moartea lui Arsene, iar ca regizor a pus în scenă operetele Ciocârlia,
Pericola, Cântecul munţilor, Tarsiţa şi roşiorul ş.a. A scris eseuri, amintiri: Teatru,
actori, public, Bucureşti, 1925 şi Evocări, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1952. Artist al
poporului din 1954, V. Maximilian rămâne prin calităţile sale de umor, discreţie şi
măsură, actorul care a dat viaţă unor tipuri remarcabile din teatrul lui I. L.
Caragiale. Buzoienii îi cinstesc memoria şi prin atribuirea numelui său sălii de
297
spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, renovată şi redată circuitului cultural

în noiembrie 2018.
Mănăilă Eugen, născut la 9 decembrie 1969 în municipiul Buzău, plutonier

adjutant principal, grav rănit în anul 2010, în Afganistan, onorat de Preşedintele
României cu Medalia Naţională „Serviciul Credincios”, clasa a II-a cu însemn pen-
tru militari, de război, în semn de recunoştinţă şi aprecie-
re pentru curajul şi devotamentul dovedite pe timpul în-
deplinirii unor misiuni în teatrul de operaţiii militare din
Afganistan, de către Ministrul Apărării Naţionale cu Em-
blema de Onoare a Armatei României pentru spiritul de
sacrificiu şi înaltul devotament dovedit pe timpul desfă-
şurării misiunilor în teatrul de operaţii Afganistan şi de
şeful Statului Major al Armatei Terestre cu Emblema de
Merit „În slujba Păcii” clasa a III-a.
Este posesorul Insignei „Participant la Misiuni în
Străinătate” pentru participare şi comportare meritorie la
misiunea ISAF din Afganistan în perioada ianuarie - iulie
2010. Deşi a rămas cu afecţiuni care influenţează calitatea vieţii sale şi a familiei,
militarul dovedeşte ambiţie şi tărie de caracter, asumându-şi onoranta misiune de a
se înscrie în echipa României care a participat la evenimentul sportiv internaţional
„Invictus Games Toronto 2017”, unde au fost reprezentate mai multe naţiuni aliate
sau partenere. Este un alt fel de a-şi face datoria faţă de ţară, la care se angajează
numai oamenii hotărâţi şi puternici, adevărate modele pentru societate.
Mănăilescu Lucian242, poet, publicist, s-a născut în la 11 noiembrie 1951 în

Nehoiu (satul Bâsca). A urmat cursurile primare la Siriu (1958-1961), şcoala gene-
rală la Buzău, iar liceul la Buzău, Pătârlagele şi Bucu-
reşti, absolvent în anul 1970. A urmat apoi Şcoala postli-
ceală sanitară din Buzău (1970-1972), mai târziu absol-
vind şi International Computer School (2002) şi, la
Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Istorie (2008-
2011). A lucrat ca asistent medical la Spitalul din Vintilă
Vodă, la Siriu, apoi asistent epidemiologie la CSA Buzău
(1981-1991). A fost redactor al publicaţiilor locale „Viaţa
Buzăului”, „Informaţia Buzăului”, „Muntenia” (1991-
1993) şi redactor-şef la „Jurnalul de Buzău” (1993). A
fost apoi asistent principal epidemiologie IPSMP Buzău
(1993-1995), iar din 1996 până în anul 2006, redactor la
publicaţia Inspectoratului de Poliţie, „Amprenta”. A fost consilier cultural al prima-
rului din Mizil, până în anul 2016, şi redactor-şef al revistei lunare de cultură „Fe-
242
Date comunicate personal; Antologia scriitorilor nehoieni, Alpha MDN, Buzău, 2017, p. 149-150.
298
reastra” din aceeaşi localitate, începând cu anul 2007 până în 2016. Ani la rând s-a
ocupat de realizarea şi redactarea Almanahului „Renaşterea Buzoiană” şi a „Alma-
nahului cultural”, la Mizil (7 ediţii, din 2009 până în 2015) şi tot la Mizil a organi-
zat cele nouă ediţii ale Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu-
Bacovia”. Este redactor şi tehnoredactor al unor volume cu diverşi autori.
Debutul în literatură s-a produs în adolescenţă, în anul 1968, cu versuri în
„România literară”, dar în timp a colaborata atât cu poezie cât şi cu proză, la „Lu-
ceafărul”, „Cronica”, „Viaţa Românească”, „Translation Cafe”, „Poesis”, „Actuali-
tatea literară”, „Vatra Veche”, „Spaţii culturale”, „Cafeneaua literară”,
„Bucureştiul literar şi artistic”, „Urmuz”, „AGERO”-Stutgart etc.
Editorial a debutat în anul 1997, cu volumul de fabule Cartea junglei, după
care au urmat volumele: Lacrimi de Murano (versuri, 2001); Rememorări (versuri,
2004); Ultima eră glaciară (versuri, 2006); Am auzit că viaţa e frumoasă (versuri,
2009); La început a fost umorul (2011); 60 (versuri, 2011); Raiul pirania (versuri,
2011, la Tipo Moldova); Atrocităţile fericirii (versuri, 2015); Ferestre literare
(eseuri şi interviuri, 2016); Fractali (versuri, 2017). A alcătuit, împreună cu Alex.
Oproescu, antologia Scriitori nehoieni (2017), iar în anul 2018, volumul de versuri
Patria amară.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2006 şi a fost distins cu diferite
premii: „Satyricon” la Festivalul Naţional Eterna Epigramă, ediţia a X-a, Cluj-
Napoca, 1999; „Ridendo” la Gala umorului „Un bob de veselie”, Feteşti, 2002;
Premiul I la creaţie literară, secţiunea Fabulă, la Concursul Naţional „Oltenia şi
restul lumii”, Slatina, 2002; Marele Premiu la Concursul de Poezie „Carmen
Patriae”, Braşov, 2005; Premiul I la secţiunea Proză a Concursului Naţional „Dor
de dor”, Cluj-Napoca, 2007; Premiul „Dumitru Pricop” pentru volumul La început
a fost... umorul la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară „Titel
Constantinescu”, Râmnicu Sărat, 2011; Premiul I la Concursul naţional de poezie,
proză, eseu, reportaj, epigramă, plastică de la Dor Mărunt, 2014, la Tema: Emines-
cu (baladă, odă, glossă, doină). Pe lângă textele semnate cu propriul nume, Lucian
Mănăilescu foloseşte şi pseudonime: Mihai Băceanu, Florin Ursuleanu, Eugen
Pelmuş, Alexandru Noapteş.
Mândricel Ilie, născut la 2 noiembrie 1943, în

Crevedia Mică, comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu.
A urmat Liceul „D. Bolintineanu”, Bolintin Vale, judeţul
Giurgiu (1957-1961); Facultatea de Filologie, specialita-
tea Limba şi literatura română, Institutul Pedagogic de 3
ani Bucureşti (1964-1967); Facultatea de Filosofie, spe-
cialitatea Filosofie, Universitatea Bucureşti (1969-1973).
Din anul 1967 până în 2007, a fost profesor de limba
română şi filosofie la Şcoala Bozioru, com. Bozioru, jud.
Buzău, gradul didactic I, din 2007 pensionar. A debutat
în activitatea publicistică şi editorială în anul 1968, cu
299
proză umoristică. Dar publică eseuri, studii şi comunicări de istorie, lingvistică,

bibliografie, istorie a învăţământului, culturii şi spiritualităţii buzoiene, cronică şi
critică literară. Colaborări la ziare şi reviste: „Viaţa Buzăului”, „Şcoala buzoiană”
(redactor 1999-2004), „Amprenta”, „Mousaios”, „Analele Buzăului”, „Glasul Ade-
vărului”, „Almanah religios”, „Almanah bisericesc” (Episcopia Buzăului), „Porun-
ca iubirii” (Asociaţia pentru isihasm din România), „Helis”- Slobozia, „Pro
Saeculum”- Focşani, „Revista de pedagogie”, „Biblioteca”, unele din reuşite men-
ţionate în bibliografia românească de lingvistică. A mai publicat şi în „Observato-
rul”, Toronto (Canada) sau cronici literare pe Internet, despre cărţile lui Gh. Mincă,
N. Gâlmeanu, Gh. Postelnicu, Marcela şi Iuliu Marin, Titi Damian, Valere Burlacu,
Passionaria Stoicescu şi Florentin Popescu.
Diplome obţinute: Diplomă din partea C.C.D. Buzău pentru colaborare deo-
sebită la revista „Şcoala buzoiană” (2000) şi, cu ocazia Zilelor Şcolii Buzoiene,
pentru colaborare în programele vizând reforma învăţământului (2001); Diplomă
de onoare din partea Şcolii Bozioru, cu ocazia aniversării a 220 de ani de învăţă-
mânt atestat la Bozioru (2007); Diplomă de excelenţă din partea Academiei Daco-
române pentru promovarea valorilor temporale dacoromâneşti (2009); 5) Diplomă
din partea Primăriei comunei Bozioru, cu prilejul acordării titlului de cetăţean de
onoare pentru întreaga activitate şi contribuţie adusă la creşterea prestigiului comu-
nei (2009).
Cărţi publicate: Vestigii rupestre din Munţii Buzăului, Arh. St. Buzău, 1980
(coautor); Izvoare din adâncuri. Începuturile învăţământului buzoian la sate
(2000); Chemarea clopotelor scufundate (2006); Vestigii rupestre şi alte locuri
magice din Munţii Buzăului (2008); Epigrame din tranziţie (2010); Scormonind
prin cenuşa veacurilor. Culegere de documente despre comuna Bozioru, judeţul
Buzău (2011); Bozioru. 500 de ani de atestare documentară (în colaborare cu Mi-
hai Mîncu 2015); Fosta Mănăstire Găvanele (2015; Din umbra chiliilor în floare.
Vechi legende din Munţii Buzăului (2017); Fidelitatea memoriei colective. De la
Colchida din Curbura Carpaţilor la Athosul românesc (2017, coautor); Mărturii
buzoiene în colecţiile Bibliotecii Academiei Române (2018).
Menzopol Florin243, profesor, pictor, s-a născut la 28 martie 1943, în locali-

tatea Reni-Basarabia, dar din 1946 a copilărit la Mizil, unde tatăl său, pictorul Mi-
hai Menzopol, a funcţionat ca profesor de desen. Urmează cursurile primare la
Mizil, Liceul de Arte Plastice Bucureşti, între anii 1958-1962, apoi Institutul de
Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secţia Pictură Monumentală, specializarea
mozaic, frescă, ceramică, tapiserie (abs. 1968). După absolvire a funcţionat ca pro-
fesor de desen la diferite şcoli generale din municipiu, consilier şef la Inspectoratul
judeţean de Cultură (1990-1991), profesor la Liceul de Artă (din 1991), în prezent
fiind pensionar.
243
Date comunicate personal; site UAP Filiala Buzău.
300
Membru, din 1968, al Filialei U.A.P. Buzău, participă cu lucrări la toate ma-
nifestările expoziţionale organizate: Expoziţiile Tineretului de la Bucureşti, Piteşti,
Cluj, Iaşi (1969, 1973, 1974, 1977), Salonul Artelor De-
corative (Bucureşti, 1969), Salonul Republican de Desen
şi Gravură, (Bucureşti - 1970, 1986), Salonul Artelor
Plastice, (Bucureşti, 1971,1975,1990), Bienala de Pictu-
ră şi Sculptură (Bucureşt, 1984), Salonul de Desen şi
Gravură, (Arad, 1986).
A organizat expoziţii personale la Bucureşti
(1968, 1972, 1976, 1986, 1995, 2007, 2010), Buzău
(1970, 1983, 1987, 1994, 2003, 2009); Mamaia (1971);
Galaţi (2009). Prezent cu lucrări la Bienala Artelor Plas-
tice, Buzău (1998, 2000). În anul 1989 a obţinut marele
premiu la Bienala Artelor „Ion Andreescu”. S-a raliat
grupului de artişti plastici tineri şi participă la proiectul „Arta printre blocuri”, ex-
poziţii de artă organizate în spaţii neconvenţionale care se bucură de succes. A rea-
lizat lucrări de artă monumentală la Berca (sgrafitto şi tempera al seco) şi Buzău
(Serviciul Arhivelor Naţionale şi Casa de Cultură a Sindicatelor). Are lucrări în
colecţii particulare şi publice din ţară (inclusiv la Muzeul Judeţean Buzău), cât şi în
Belgia, Canada, Elveţia şi Suedia.
La şedinţa Filialei din 26 ianuarie 2002, au fost aleşi ca reprezentanţi: Emil
Pricopescu - sculptură, Florin Menzopol - pictură, Rodica Gheorghe-Tache - arte
decorative, cu sarcina de a coordona activitatea secţiilor respective. Totodată, ca
urmare a transferării la Bucureşti a lui Mihai Hlihor, preşedintele de până la acea
dată (a rămas şi membru al filialei), care a condus filiala timp de două magistraturi
a câte doi ani, a fost ales ca preşedinte, în unanimitate, pictorul Florin Menzopol. În
prezent Filiala UAP este condusă de prof. dr. Valeriu Şuşnea.
Metaxa Mihail244, căpitan, s-a născut în Buzău, fiul lui Mihail Metaxa, func-
ţionar la poştă şi al Chiriacăi Metaxa, născută Rădulescu, institutoare şi directoare a
Şcolii nr. 2 de fete „I.C.Brătianu” (actualmente Şoala
Gimnazială nr. 1 „Aviator Mircea T. Bădulescu”). A
urmat cursurile primare la Şcoala de băieţi nr. 2, ce fun-
cţiona în acelaşi corp de clădire, dar în spaţii separate, cu
şcoala de fete şi Liceul „Al. Hasdeu”. Elev al Şcolii Mi-
litare din Bucureşti (1909-1911), pe care a absolvit-o cu
gradul de sublocotenent, la 1 iulie 1911, fiind repartizat,
mai întâi la Regimentul 9 Vânători, şi apoi la Regimen-
tul 47 Prahova, cu care participă la Campania din 1913
şi la Războiul de Reîntregire din 1916-1918. În oc-
tombrie 1916 ia parte la luptele din Valea Oltului, că-
244
V. Avram, C-tin I. Stan, V. Nicolescu, op. cit, p. 176-177.
301
zând eroic pe Dealul Vladului. A fost înmormântat iniţial la Câineni, la 4 ianuarie

1923, osemintele fiindu-i transferate la Cimitirul militar Ghencea. La Buzău, în
semn de recunoştinţă pentru suprema jertfă întru binele neamului, străzii Mioriţei i-
a fost atribuit numele său.
Înainte de a pleca pe front, s-a căsătorit, la 10 ianuarie 1916, cu pianista Va-
leria Mihail, el însuşi fiind un excelent violonist.
Micu Mircea245, rapsod popular şi constructor de instrumente populare din

comuna Săruleşti, judeţul Buzău, s-a născut la 22 mai 1939.
A învăţat, copil fiind, să cânte mai întâi la cimpoi,
fluier şi caval şi apoi la bucium. Îşi confecţionează singur
cimpoaiele şi buciumele, instrumente greu de realizat şi
de acordat. Cimpoaiele construite de el sunt folosite de
grupul de cimpoieri din Săruleşti, grup pe care l-a înfiin-
ţat şi a cărui activitate a condus-o. Ca rapsod popular este
neîntrecut în interpretarea cântecelor, baladelor şi doine-
lor, a horelor şi brâielor de pe Valea Slănicului. De men-
ţionat că, deşi absolvise doar patru clase, a continuat mai
târziu până la completarea celor opt şi a devenit profesor
al Şcolii Populare de Artă din Buzău, cu clasa la
Săruleşti, învăţând meşteşugul cântatului din cimpoi mai
multe generaţii de copii, care astfel preiau şi duc mai departe această frumoasă tra-
diţie. La vârsta de 35 de ani, înregistrează prima melodie la Radio, între alţii cân-
tând cu Marcel Budală, Grigore Leşe, orchestra din Craiova. De asemenea, în gos-
podăria sa s-au făcut filmări şi s-au înregistrat adevărate concerte. Pentru
activitatea sa în domeniul folclorului autentic a fost declarat „Tezaur uman viu” de
către UNESCO, în cadrul unei emoţionante festivităţi organizate la 27 noiembrie
2013, la Alba Iulia, prezent fiind şi reprezentantul UNESCO. În anul 2015, a pri-
mit, din partea Preşedintelui României, Medalia „Meritul Cultural”.
Mihai Ştefan246, inginer, s-a născut în comuna Ţinteşti în ziua de 18 mai

1955, într-o familie de agricultori. A urmat Şcoala Generală din satul Pogonele,
comuna Ţinteşti, până în anul 1970, când devine elev al Liceului „B. P. Hasdeu”
din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1974. Din anul 1975 până în 1980 este stu-
dent al Facultăţii de Transporturi din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, iar în
perioada 1986-1991 urmează cursurile Facultăţii de Management din cadrul Aca-
demiei de Ştiinţe Economice Bucureşti şi First RIA Traction and Rolling Stock
Course-London and Birmingham, în 1999. A fost inginer la Depoul CFR Bucureşti
Călători, la Atelierul RL din Depoul CFR Buzău, şef al acestui atelier, şef adjunct
la Depoul CFR Buzău, şef coordonator la Depoul CFR Galaţi, revizor regional şi
245
Date comunicate de Lazăr Isvoranu; Iulian Bunilă, „Adevărul”, 11 noiembrie, 2015; Turism Bu-
zău.ro
246
Ţinteşti-rouă de Bărăgan: monografie, Editura Anastasia-Ina, Buzău, 2003, p. 106-107.
302
şef al Serviciului SC al Regionalei CFR Galaţi între anii

1994-1998, în prezent director la Regionala CFR Marfă
Galaţi.
Preocupat de trecutul satului natal şi al oamenilor
săi, publică pertinente articole de istorie locală în revista
„Caietele de la Ţinteşti”, al cărei director- adjunct este.
Este şi coautor al monografiei Depoului CFR Buzău, apă-
rută în anul 2006, cu prilejul aniversării a 125 de ani de
existenţă.
Mihalache-Buzău George247 (18 iulie 1921-23 iu-

nie 1998, Bucureşti ), avocat, dramaturg, traducător, publi-
cist, s-a născut la Bălăneşti. Urmează cursurile şcolare la Buzău, Facultatea de
Drept şi Conservatorul din Bucureşti, secţia teatru şi regie. După doi ani de avoca-
tură, lucrează 37 de ani la Teatrul Naţional, Teatrul Tineretului şi Teatrul „Barbu
Ştefănescu Delavrancea”. Traducător al trilogiei Wallenstein de Friedrich Schiller.
Face traduceri şi din alţi autori germani pentru radio şi scenă. A dramatizat Zahei
Orbul şi Capul de zimbru, de V. Voiculescu, cu premiere
la 22 aprilie şi 8 iunie 1991, la Radio. A interpretat cu
succes diferite roluri.
A publicat volumul Tinereţea lui Toma Caragiu
(Bucureşti 1993), contribuind cu câteva pagini şi la car-
tea lui Valentin Silvestru, despre Toma Caragiu, apărută
în 1985. A mai dramatizat Paul şi Virginia de Bernardin
de Saint Pierre, prezentată în premieră la Radio, în 1943.
A dramatizat romanul Muntele vrăjit, de Thomas Mann,
pentru Teatrul radiofonic şi Îmbrăţişarea fratelui, de Al.
Philippide. A adaptat pentru Teatrul radiofonic, Hero şi
Leandru, de Franz Grillparzer.
Mihăescu-Nigrim Grigore Nicolae 248 (19 martie 1871, Gura Sărăţii-11 no-
iembrie 1951, Bucureşti), poet, prozator, editor, dramaturg, epigramist, publicist,
compozitor, este fiul lui Grigore Mihăescu, originar din Râmnicu Sărat. Arendând
moşia proprietatea Musceleanu (teren arabil, vie şi pădure), este nevoit să se mute
la Gura Sărăţii. Aici se îndrăgosteşte de o tânără, Stana (Stanca) Ilie Cârnat, cu care
are doi copii, Nicolae şi Alexandrina (1876-1895), legitimaţi de tatăl lor prin actul
247
Date comunicate de d-na Irina Mihalache-Buzău, prin amabilitatea d-lui Marin Ifrim.
248
Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni, Buzău, 1980, p. 19-20; V. Nicolescu, Adversarul necesar.
Nigrim (N. Ilie Cârnat), în „Viaţa Buzăului”, V, nr. 1450/22 octombrie 1972; Idem, N. Mihăescu-
Nigrim, conferenţiar la Ateneul din Buzău, în „Viaţa Buzăului”, VI, nr. 1743/3 octombrie 1973; O.
Moşescu, Inedit, în „Viaţa Buzăului”, nr. 1450/20 octombrie 1972; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond. Primăria
comunei Gura Sărăţii, act naştere nr. 30/19 martie 1871; Dicţionarul general al literaturii române,
vol. 4: L-O, Editura Academiei Române, 2005; Mihail Straje, Dicţionar de pseudonime, Bucureşti,
1973.
303
de căsătorie nr. 28 din 29 aprilie 1920, după ce a divorţat şi s-a recăsătorit cu Stana.
Mai târziu, în 1950, prin Decizia nr. 22.965 a Comitetului Provizoriu Bucureşti, se
aprobă schimbarea numelui de Nicolae Stana Ilie Cârnat, în Nicolae Mihăescu-
Nigrim (de la Nicolae Grigore Mihăescu). Au fost 11 fraţi, dintre care nouă au murit
de mici, de tuberculoză, angină difterică, scarlatină şi tifos. Au scăpat el şi fratele
său George (21 aprilie 1888-1897).
Urmează şcoala primară în satul natal, cursurile
secundare la Bucureşti şi Ploieşti şi apoi Facultatea de
Litere şi Filosofie din Bucureşti. La îndemnul şi cu
sprijinul lui Titu Maiorescu, profesorul şi mentorul său,
urmează Universitatea de Litere şi Filosofie din
Bruxelles, unde obţine titlul de doctor în filosofie şi
litere. Este, totodată, diplomat în ştiinţe sociale de la
Ecole des Hautes Etudes din Paris, iar cu sprijinul
buzoianului C.C. Arion şi al lui Spiru Haret, urmează şi
Facultatea de Sociologie şi Filosofie din Paris, unde
obţine titlul de doctor în ştiinţe sociale şi politice.
A fost membru al mai multor societăţi cultural-ştiinţifice din ţară şi din străi-
nătate: Societatea Oamenilor de Litere din Londra, Societatea de Sociologie din
Paris (din 1900), Societatea Thomas Hardy (din 1915), Societatea Prietenii Istoriei
Literare, Institutul American al Uniunii Arta şi Istoria Naţională, membru fondator
al Societăţii Anglo-Române din Bucureşti. La 1 ianuarie 1931 este ales membru al
Societăţii Scriitorilor Români, dar exclus în 1949, pe motiv că este moşier (deţinea
la Gura Sărăţii 15 ha de vie). A fost, de asemenea, vicepreşedinte al Federaţiei
Economice şi al Frontului Economic, inspector domenial şi deputat.
A funcţionat ca profesor de Limba şi Literatura română la Cercle Polyglotte
din Bruxelles (1896), profesor de Istorie şi Limba Franceză la gimnaziul din
Râmnicu Vâlcea (1897-1898) şi Liceul „Petru şi Pavel” din Ploieşti (1898-1900),
profesor suplinitor de limba engleză la Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău (1920-1921)
şi profesor la Râmnicu Sărat (1923-1924). A urmat studii de specializare în socio-
logie la Paris şi Londra. Revenit în ţară, demisionează şi se retrage la Gura Sărăţii,
unde administrează averea rămasă de la tatăl său.
S-a căsătorit cu fiica unui funcţionar din Monteoru, cu care a avut o fiică,
Elena. Divorţează şi se recăsătoreşte, la 50 de ani, cu Maria (de 20 ani, decedată în
1981), fiica magistratului C. Georgescu, ce avea o casă şi terenuri la Gura Sărăţii.
A editat şi condus revistele „Intim”, „Carmen Sylva” şi „Viaţa Nouă”, a înfi-
inţat şi condus la Buzău ziarul conservator „Ordinea” (1905-1906), a colaborat cu
poezii, nuvele, poeme în proză şi articole de pedagogie, lingvistică şi igienă socia-
lă, poveşti pentru copii, studii literare, fabule, epigrame etc. la: „Convorbiri litera-
re”, „Revista idealistă”, „Rampa”, „Clipa”, „Epigonii”, „Lumea Nouă”, „Ştiinţă şi
Literatură”, „Ovidiu”, „Revue Internationale de Sociologie” (Paris), „Floare Albas-
tră”, (Prahova), „Evenimentul” (Iaşi), „Revue Roumaine”, „Universul literar”,
„Revista copiilor şi tinerimii”, „Higiena”, „Flacăra”, „Ilustraţiunnea română”, „Les
304
Angles Roumaines”, „Răsăritul”, „Preocupări literare”, „Cuget clar”, „Neamul ro-

mânesc pentru popor”, „Epigrame”, „The Globe” (USA), „Adevărul literar”. A mai
semnat Raoul de Mont-Doré, Semper, Un buzoian.
Deşi are o bibliografie bogată, creaţia sa fiind compusă din lucrări filosofice,
sociologice, nuvele, romane, versuri, eseuri, reportaje, piese de teatru, care din ne-
fericire n-au fost reeditate, este cunoscut mai ales ca un excelent epigramist, dome-
niu în care s-a „duelat” cu Cincinat Pavelescu (care nu a cunoscut niciodată numele
adevărat al adversarului său) care, deşi, inegal, l-a consacrat pe Nigrim ca singurul
partener al bardului râmnicean.
Traducător, mai ales din engleză, a fost totodată, chiar şi compozitor, autor a
72 de compoziţii muzicale diverse. Prieten cu poetul Oreste, pe care l-a găzduit
multă vreme la Gura Sărăţii, deoarece era bolnav de plămâni, s-a bucurat şi de prie-
tenia sculptorului Ştefan Baraschi, care l-a iniţiat în sculptură. A realizat astfel mai
multe lucrări, între care Capul lui Octavian Goga, Cap de evreu şi mai multe măşti
din gips şi bronz.
În 1900 a fondat Societatea „Carmen Sylva”. Conferenţiar talentat, susţine la
Râmnicu Sărat şi Buzău un ciclu de conferinţe apreciate elogios în presa locală. A
publicat volumul de poezie Astrale (1901), Din grozăviile Parisului şi Cavalul
fermecat (nuvele, 1912) şi romanul În apele oglinzilor (1940). Ca memorialist pu-
blică Londra şi Constantinopol (1906), iar ca publicist un serial de articole, în pre-
sa bucureşteană cu titlul Războiul (1916). Ca dramaturg a scris L’aveau (1906, pie-
să în trei acte), Sistemul meu (1909) şi Bogdan (piesă într-un act, 1938, în colab. cu
Petre V.). În 1925 publică o carte pentru copii Zmeul. Dintre traduceri amintim pie-
sa de teatru Care-i din amândouă de S. Theyre Smith (1905, jucată la Teatrul Naţi-
onal de şapte ori), Unde duce socialismul; Jurnalul unui lucrător după Eugeniu
Richter; Viaţa lui Oscar Wilde după Robert H. Sherand (1911) şi o altă piesă de
teatru, Bărbaţii preferă blondele, după A. Loces (1935). A mai publicat eseuri, stu-
dii şi conferinţe: Filozofia Socialismului (1900); Despre reforma calendarului
(1900); La Roumanie a l’exposition Universelle de 1900 (Paris, 1901), Doctrina
vieţii unui nebun (reflecţii şi cugetări, 1903); Wit and Humour (1904); Ce zice en-
glezul despre români (1908); Şarlatanii ştiinţei (1911); Beţia morţii (poeme filozo-
fice, 1912). Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău a publicat în anul 1998, în
colecţia Scriitori buzoieni - Restituiri, un text inedit, Ecce poetae (perioada 5 de-
cembrie 1913-16 decembrie 1921 - întâmplări de la Paris şi perioada de la Gura
Sărăţii), oferit de fiica poetului, Yarodara Nigrim. Astfel se marcau cei 125 de ani
de la naşterea lui N. Mihăescu-Nigrim, omagiat de altfel şi de către Muzeul Litera-
turii Române. Biblioteca comunală Merei îi poartă numele.
Mihăescu-Nigrim Vladimir249, fiul lui Nicolae Gr. Mihăescu-Nigrim, me-

dic ginecolog, doctor în medicină (21 iunie 1921, Gura Sărăţii-11 septembrie 1972,
Braşov), urmează cursurile şcolare la Bucureşti, tot aici absolvind şi Facultatea de
249
Date comunicate de soţia sa, Ana Nigrim, în 1999.
305
Medicină, cu specializare în ginecologie. A fost medic la Maternitatea Polizu, la

Spitalul din Sinaia şi apoi la cel din Braşov.
Este autor a numeroase articole de specialitate şi lucrări cu care a participat
la conferinţe şi congrese, cât şi al unei invenţii brevetate - Instrument pentru biopsii
ginecologice care să nu traumatizeze pacientele. A fost căsătorit prima oară cu
Maria Moisescu, medic de laborator, cu care a avut două fiice, Laura şi Maura,
aflate în prezent în străinătate. S-a recăsătorit la Braşov cu Ana Leu, absolventă a
Facultăţii de Farmacie, care a profesat doar nouă ani. După studii de specialitate,
începe o nouă carieră - cea de cântăreaţă de operă. A fost angajata Teatrului Muzi-
cal din Braşov şi a obţinut chiar un premiu la Paris. Fiica lor, Dana Nigrim, pianis-
tă, doctor în muzicologie, trăieşte în prezent la New York.
Mihăescu-Nigrim Yarodara250, actriţă, pictoriţă, publicistă, epigramistă,

memorialistă (30 martie 1924-noiembrie 1999, Bucureşti) fiica epigramistului Ni-
colae Mihăescu-Nigrim şi a Mariei, (n. Georgescu), s-a
născut la Buzău. A urmat cursurile primare şi liceale la
Bucureşti, apoi Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa
Marioarei Voiculescu şi M. Constantinescu (1940-1944).
A fost actriţă la Teatrul Naţional (1944-1950), Teatrul
„Nottara” (1950-1961), apoi la Teatrul „Giuleşti”.
Chiar din primul an, ca studentă, regizorul Sică
Alexandrescu a distribuit-o, alături de Ion Iancovescu şi
Radu Beligan, în Banii nu fac nici două parale. În Ro-
maniţa de Caillavet şi Robert de Flers, a jucat alături de
Tanţi Cocea, George Demetru şi Roman Bulfinski, iar în
1944 a interpretat rolul Martei din Frenezie de Claude
André Chapas, distribuită alături de Aura Buzescu, Emil Botta şi Lily Popovici. A
mai avut roluri în piese de Mollière, Shakespeare, Pirandello, Gorki etc. A fost ac-
triţă şi la Studioul Actorului de Film „C. I. Nottara”, unde a fost distribuită în: Gai-
ţele, Hotel „Zodia Gemenilor”, Comedie cu olteni, Cu oltencele nu e de glumit. A
interpretat diverse roluri în filme de lung metraj: Răsună valea (1950, fiica lui
Goguleanu); Viaţa învinge (1951, Sofia Popescu); Mitrea Cocor (1952, Didina);
Brigada lui Ionuţ (1954, Elena); De trei ori Bucureşti (1968, soţia); Războiul dom-
niţelor (1969). În noiembrie 1985, la Viena, în cadrul recitalului de poezie româ-
nească, în prezenţa membrilor comunităţii româneşti, a recitat şi versuri proprii şi
epigrame. În afară de cariera artistică, a scris versuri şi epigrame, publicate în: „Al-
bina”, „Contemporanul”, „Radio TV”, „Orizonturi” etc., iar de la vârsta de 40 de
ani a început să picteze. În 1991, a publicat în ziarul „Dimineaţa” un serial de arti-
cole sub genericul: Amintiri din teatru.
250
C. Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 125-127 ; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr.
282/31martie 1924; şi date din documente puse la dispoziţie de prof. Elisabeta-Dobrin Popescu şi Ana
Mihăescu-Nigrim din Braşov.
306
În perioada 13-23 februarie 1975, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bu-

zău a organizat o expoziţie personală de pictură, prezentată de Cristina Angelescu,
redactor la „Săptămâna”. Manifestarea a fost prefaţată de o evocare literar-
muzicală: Omagiu lui Nigrim. Cu acest prilej s-au purtat discuţii pentru înfiinţarea
unui teatru profesionist la Buzău, actriţei Yarodara Nigrim propunându-i-se direc-
ţiunea acestei instituţii la care urma să fie angajaţi absolvenţi ai IATC, promoţia
1975-1976, intenţie materializată abia în 1995.
Impresionată de solicitudinea organelor locale, a propus ca toate bunurile
care i-au aparţinut tatălui său, şi care la acea dată erau în posesia cumnatei sale,
Ana Mihăescu-Nigrim, coristă la Teatrul de Operă din Braşov, să fie preluate prin
donaţie de municipalitatea buzoiană. Solicita ca toate acestea să fie folosite pentru
o viitoare galerie a personalităţilor buzoiene ce urma să fie găzduită de Muzeul
judeţean.
Mihăilescu Cristian251, regizor de operă, director artistic la Teatrul Liric din

Braşov (septembrie 2000-2011), s-a născut la 24 iulie 1944, în Buzău. A urmat cur-
surile şcolare în Bucureşti, fiind absolvent al Liceului
„Al. I. Cuza” şi al Academiei de Muzică, secţia Canto-
promoţia 1968. Totodată, a absolvit cursurile de regie
operă, la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti.
Din 1969, este angajatul Operei Naţionale din Bu-
cureşti, ca solist (tenor), unde a interpretat 47 de roluri,
de la Mozart la Stravinski, inclusiv Verdi, Puccini,
Offenbach şi Richard Strauss. De asemenea, a participat
la numeroase festivaluri şi a susţinut concerte şi spectaco-
le pe marile scene ale ţării. A efectuat turnee în Grecia,
Spania, Italia (la Pescara i s-a decernat Premiul
„Pantheon”).
Din anul 1994, susţine cursul de regie „Cristian Mihăilescu”, la Roma,
Tokyo şi Nagasaky. A regizat spectacole de operă în numeroase oraşe ale lumii,
între care: Madame Butterfly, la Nagasaky, Bal mascat la Tokyo, Pescuitorii de
perle, în Olanda, Cosi fan tutte (1999) şi Carmen (2000), la Toulon-Franţa.
A primit toate premiile pentru regie care se acordă în România, pentru: Băr-
bierul din Sevilla (1988, Braşov); Premiul „Regizorul anului”, decernat de Uniunea
Compozitorilor, pentru Othello (1996); Premiul Uniunii Criticii Muzicale, pentru
„Cel mai bun moment liric” (I Capuleti e i Montecchi-1997) şi Premiul „Cel mai
bun spectacol al anului”, pentru Traviata (Opera Naţională din Bucureşti-1998). A
mai fost distins cu „Premiul pentru management artistic” (1994 şi 1996), fiind con-
siderat cel mai bun director de operă din România; Premiul „Omul de cultură al
anului”(1996). În anul 1998 a fost desemnat „Personalitatea muzicală a anului”.
251
Date comunicate personal; informaţii din presa online.
307
Participă frecvent la colocvii şi seminarii internaţionale, la Comisia franceză

pentru UNESCO (1998, 1999, 2000), pe teme legate de specificul regiei de operă şi
modalităţi de gestionare a teatrului liric. Între anii 1992-2000, a fost director al
Operei din Constanţa. Este membru permanent al juriului Concursului internaţional
de canto de la Marmande-Franţa şi al Asociaţiei „Eurolyrica” a directorilor de ope-
ră din Europa (singurul român).
În octombrie 2000, semnează regia megaspectacolului IRIS-ATHENAEUM,
susţinut pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în prezenţa a peste 5000 de specta-
tori, manifestare artistică considerată cel mai important moment cultural al ultimi-
lor ani. În anul 2002, montează la Braşov, opera Carmen de Bizet, cu spectacole şi
în Austria şi Germania. Este directorul primei ediţii a Festivalului internaţional de
operă şi operetă din Braşov, cu a V-a ediţie în 2007. A fost desemnat Celebritatea
anului 2010, iar în decembrie 2014, a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în
grad de Cavaler.
Din anul 1991 este căsătorit cu soprana Felicia Filip, solistă a Operei Naţio-
nale din Bucureşti. Distribuită în importante roluri în spectacole prezentate pe ma-
rile scene ale lumii: „Scala” din Milano, „Covent Garden” din Londra, Opera de
Stat din Viena, Opera din Hamburg, „Liceo” din Barcelona, Opera Naţională din
Toronto, după ce prima ieşire peste hotare a avut loc în anul 1991, la Opera din
Basel. Este deţinătoarea tuturor Premiilor „Mozart”.
Mihăilescu Dan-Constantin, reprezentant al celei de-a cincea generaţii de

călăreţi români252, fiul lui Petru Alecu Mihăilescu şi al Steluţei (n. Ionescu), s-a
născut la 13 ianuarie 1938, în oraşul Buzău. A urmat Şcoala primară nr. 2 de băieţi
(astăzi Şcoala Gimnazială nr. 1 „Aviator Mircea Bădulescu” Buzău), apoi Şcoala
Medie Tehnică de Chimie din Bucureşti. După doi ani, şcoala s-a desfiinţat, el re-
fuzând să fie transferat la o şcoală profesională. Din mo-
tive politice nu şi-a mai putut continua studiile. A fost
crescut, de la vârsta de 3 ani, de către cel de-al doilea soţ
al mamei sale (după divorţul de Petru Mihăilescu), loco-
tenent-colonelul Constantin Apostol, component al echi-
pei de echitaţie a României.
Iniţiat în tainele călăriei încă de la vârsta de 4 ani,
de către tatăl său adoptiv, în anul 1953 este selecţionat în
lotul de tineret. Un an mai târziu devine component al
Clubului sportiv „Recolta” Bucureşti, unde se pregăteşte
sub îndrumarea lui Constantin Apostol. A luat parte la
252
Felix Ţopescu Călăreţi, obstacole, victorii, Editura Sport Turism, Bucureşti,1978; tatăl său, Petre
Alecu Mihăilescu, a fost închis şase ani la Canal, mama sa 12 luni la Gherla (fără judecată), iar tatăl
adoptiv, Constantin Apostol, unul din aşii echitaţiei româneşti, închis şase ani. Sora, Ochia Doina
Jeanine, a avut, în 1952, domiciliu forţat la Braşov. Este singurul membru al familiei care a scăpat de
puşcărie şi crede că s-a întâmplat astfel, fie din cauza vârstei, fie datorită sportului. Totuşi, deşi a fost
selectat în lotul naţional pentru a participa la competiţii internaţionale, de trei ori i s-a refuzat plecarea.
308
concursurile hipice din anul 1956 (categoria mijlocie) şi cel din 1957 (juniori „18
ani”), cu calul „Pobeda”. La concursul de la Craiova din 1958 - cursa cu obstacole,
a deschis concursul cu calul „Măgura”. În acelaşi an, la Târgu Mureş, la cursa cu
obstacole, categoria semiuşoară, a obţinut locul II cu acelaşi cal.
Între anii 1959-1960, deşi avea recomandări de la cluburile „Steaua” şi
„Dinamo” ca să efectueze stagiul militar la unul dintre acestea, ca fiu de moşier, a
fost încorporat la o unitate de muncă a DGSM. Din anul 1961 activează la Clubul
Sportiv „Petrolul” din Ploieşti, în paralel fiind elev la seral (cursuri liceale). A ur-
mat apoi Şcoala de Specializare în Surse Radioactive, în cadrul Institutului de Fizică
Atomică. După absolvire se angajează la Rafinăria Brazi, unde va lucra până la
pensionare, în 1990.
La campionate naţionale-seniori, categoria semiuşoară, a concurat în anii
1962 şi 1966 cu Rodna, iar în 1968 cu Potcovar. Prezent şi la concursul hipic din
1970-categoria uşoară, cu calul Aprod. Deşi selecţionat în lotul naţional, ce urma
să reprezinte România la concursuri internaţionale (1971-lotul pentru Jocurile
Olimpice de la Roma şi concursurile hipice din Cehoslovacia şi Iugoslavia), i s-a
refuzat plecarea şi apoi a fost scos din lotul de călărie. Din aceste motive, în 1971 a
abandonat sportul de performanţă.
În cei 15 ani de activitate sportivă (1954-1958; 1961-1971) a obţinut şase
titluri de campion al României (de patru ori locul II şi tot de patru ori locul III).
Între acestea: locul III în 1956, campion în 1957 (primul titlu de campion la juniori,
obţinut în România); în 1961, locul II; în 1963 locul III, XI şi XII; în 1964 locul II;
în 1965 două locuri III; în 1966 locul IX; în 1967 locul II; în 1968, campion şi lo-
cul III pe echipe şi în 1970, campion.
A fost prezent la 28 competiţii internaţionale: Ungaria (1957), cu echipa
„Recolta 1”- locul I pe echipe şi locurile III la deschidere şi închidere; Craiova
(echipele „Recolta 1” România şi „Medosz” Ungaria, 1958) - locul I pe echipe,
locurile I şi II la deschidere (cu doi cai) şi locul II la închidere; Ungaria (1958) lo-
cul I; Târgu Mureş (1958, România-Ungaria) locul I la durată, locul II la semimij-
locie; Bucureşti (1958-România, Polonia, Bulgaria, RDG, URSS, Cehoslovacia,
Ungaria); Lugoj (1966, România-Iugoslavia) locul I şi II la închidere; Lugoj (1967
locul II şi IV - cu al doilea cal) la deschidere; Istanbul (1967- România, Iugoslavia,
Bulgaria şi Turcia) locul I pe echipe - Cupa Naţiunilor; locul IV la prima probă,
locul II la proba a doua şi locurile şase şi şapte la închidere; Sofia (1967, Bulgaria-
România) locul I pe echipe - Cupa Naţiunilor, locul IV în proba a doua şi locurile
şapte şi opt în proba de vânătoare; Ruse (1970, lotul local şi lotul „Petrolul”) locul I
pe echipe. Palmaresul internaţional: nouă locuri I, şase locuri II, două locuri III, trei
locuri IV, un loc VI, două locuri VII, un loc VIII şi un loc XXVIII.
Pentru activitatea sportivă a primit diploma şi insigna „Evidenţiat în munca
sportivă” (1957), acordate de clubul „Recolta” Bucureşti; carnetul de instructor
sportiv-călărie (1965, clubul „Petrolul”), diploma şi insigna „Merite în activitatea
sportivă” (1968, UCFS), carnetul de antrenor, călărie-echitaţie (1969).
309
Mihălcescu Irineu-Ioan253 (24 aprilie 1874-2/3 aprilie 1948), profesor şi

mitropolit, s-a născut în satul Valea Viei - Pătârlagele, într-o familie de preoţi orto-
docşi. După absolvirea şcolii primare se înscrie la Gimnaziul de Băieţi din Buzău
(1887-1889). După doi ani se transferă la Seminarul Teo-
logic din oraş, pe care îl continuă la Bucureşti (Seminarul
Central). Remarcat pentru calităţile sale şi inteligenţă, din
clasa a VIII-a este admis ca preparator de limba greacă.
Între anii 1895-1899 urmează Facultatea de Teologie din
Bucureşti şi-şi ia licenţa cu teza Sinodul al treilea ecume-
nic din Efes. În paralel a audiat cursurile de filosofie sus-
ţinute de Titu Maiorescu şi Dumitrescu-Iaşi. Între anii
1901-1903 se specializează la Berlin şi Leipzig, unde
audiază cursurile renumiţilor profesori Paulsen şi
Simmel. Îşi ia doctoratul în Filosofie la Leipzig, cu o teză
în care analiza o serie de probleme teologice de pe pozi-
ţiile ortodoxiei, în comparaţie cu gândirea protestantă germană (Darlegung und
Kritik der Religions philosophie Sabatiers), prin această valoroasă lucrare Biserica
Ortodoxă Română descoperindu-şi vocaţia teologică, pe care Ioan Irineu
Mihălcescu o va afirma timp de peste patru decenii, pe plan european şi mondial.
Din 1908 este profesor titular la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică
de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, decan al facultăţii (1927-1929; 1933-
1936), decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1927), perioadă în care a
scris cca. 600 studii, manuale, traduceri, recenzii (17.500 pagini tipărite şi peste
150.000 pagini de manuscris, între care şi cel al cursului său de Teologie dogmati-
că şi simbolică). Studiile sale de Dogmatică, Apologetică şi Istoria religiilor, ca şi
traducerile din limbile clasice l-au impus ca pe unul din marii teologi români ai
timpului său şi ca primul cercetător român al istoriei religiilor. În 1923, la 49 de
ani, Irineu Mihălcescu se preoţeşte, ceea ce i-a permis, după pensionare, o rapidă
ascensiune în ierarhia Bisericii. În 1936 este arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucu-
reştilor, locţiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin (noiembrie 1939) şi mi-
tropolit al Moldovei (17 decembrie 1939-16 august 1947), rang ce-i deschidea per-
spectiva alegerii sale, conform tradiţiei, ca patriarh al României. După ocuparea
ţării de către trupele sovietice se manifestă ca un adversar de temut al comunismu-
lui ateist, atitudine despre care se aminteşte în lucrarea Cartea de aur a rezistenţei
româneşti împotriva comunismului, numele său este înscris şi pe monumentul ridi-
cat în Cimitirul Eroilor, în memoria victimelor comunismului. Pe 3 aprilie 1948,
moare în condiţii suspecte (intoxicat se pare cu ciuperci) la mănăstirea Agapia
(agapi, în greceşte, înseamnă iubire), unde fusese obligat să se retragă.
Este ctitorul bisericuţei din Valea Viei - Satul de Sus, cu hramul „Adormirea
Maicii Domnului”. Construită de către săteni la începutul secolului al XX-lea, este
253
Dorin Ivan, Mitropolit Irineu Mihălcescu. Viaţa şi opera, Buzău, 2000; informaţii din presa locală
online.
310
refăcută din temelie de familia Mihălcescu, în special de viitorul mitropolit al Mol-

dovei. L-a adus pe pictorul Ioan Dogărescu şi a finanţat integral pictura, iar la 15
august 1938 a ţinut slujba de sfinţire. Unul dintre pereţii bisericii păstrează şi azi
chipul său. În memoria sa, Stelian Cuzea-Mihălcescu, nepotul său, a înfiinţat o
fundaţie care îi poartă numele, cu intenţia de a-i recupera bunurile, dar mai ales
pentru a-i reedita şi populariza opera, în ţară, dar şi în Macedonia.
În anul 2004, în ziua de 24 aprilie, la împlinirea a130 de ani de la naşterea
sa, în satul Valea Viei s-a inaugurat Casa memorial „Irineu Mihălcescu”, iar în faţa
casei a fost dezvelit bustul său. În anul 2015, Mitropolitul Irineu Mihălcescu a de-
venit membru post-mortem al Academiei Române, în anul 2018 a devenit Cetăţean
de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău, iar prin Hotărârea Consiliului Lo-
cal Municipal nr. 128 din 17 mai 2018, piaţeta cu rondul de la Arhiepiscopie se
numeşte Mitropolit Irineu Mihălcescu. Toate acestea sunt rezultatul demersurilor
făcute de către jurnalistul Dorin Ivan, actualul preşedinte al Fundaţiei Irineu
Mihălcescu.
Milea Mihail (din 2009 semnează Sava Bogasiu), doctor în Teologie, s-a
născut la 23 aprilie 1958, în localitatea Câmpeni (Miroşi, Bădeni-Miluiţi) într-o
familie cu 12 copii. După absolvirea cursurilor primare în satul natal, a urmat o
şcoală profesională în oraşul Plopeni, apoi, ca bursier,
Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău
(1975-1980). După efectuarea stagiului militar, a urmat
cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti,
pe care a absolvit-o în anul 1985, cu teza de licenţă:
Omiliile lui Afraate, traducerea din limba aramaică. Spe-
cializare în limbile orientale: siriană-aramaică, cu marele
orientalist Constantin Daniel.
Până în anul 1989 a fost pedagog şi profesor su-
plinitor la Seminarul Teologic din Buzău, funcţionând în
paralel şi ca slujitor la Catedrala Episcopală. În 1990
susţine examenul de admisibilitate a cursurilor de docto-
rat la Secţia Biblică din cadrul Facultăţii de Teologie. După evenimentele din 1989,
a fost titularizat ca profesor la catedra de Studiu Biblic, slujind şi ca preot la Cate-
drala „Sf. Sava” din Buzău. În anul 1991 a beneficiat de o bursă de studii la Atena-
Grecia, în vederea documentării pentru teza de doctorat. Doctor în Teologie, spe-
cialitatea Biblică (1998), în cadrul Universităţii Bucureşti, cu teza: Noţiunea de
lume în scrierile Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.
În 1999 a făcut parte dintr-o delegaţie a Patriarhiei Române la Conferinţa
Europeană Misiune şi slujire în lumea contemporană, din Olanda, iar în noiembrie
2000 a fost invitat la Congresul Internaţional: Copilăria promisă, în Ierusalim. Din
1999 a devenit doctorand în Sociologie la catedra de Asistenţă Socială cu lucrarea:
Alternative la instituţionalizarea persoanelor vârstnice.
311
În paralel cu slujirea preoţească şi cu activitatea didactică s-a ocupat şi de

asistenţă socială în cadrul Episcopiei Buzăului, prin Fundaţia Sf. Sava (înfiinţată în
anul 1993), al cărei preşedinte este. A fondat Institutul Ortodox de Ştiinţe Creaţio-
niste şi o Şcoală de ucenici pentru elevii defavorizaţi, finalizând şi câteva proiecte
sociale: Aşezământul pentru bătrâni „Sf. Sava” din Câmpeni, Campusul pentru co-
pii din Bisoca (1994), o Cantină Socială în Buzău cu 100 locuri, Şcoala de Arte şi
Meserii (1999), în anul 2004 a amenajat Centrul de urgenţă pentru primirea victi-
melor violenţei în familie, apoi Tabăra pentru copii din Maliuc-Tulcea (2006), că-
minele de bătrâni din Pietroasele (2008), Ulmeni (2011, pentru femei), Câmpeni şi
Năeni şi Complexul Social „Savaliada”, un proiect important început în anul 2012.
Pe lângă aceste aşezăminte au fost create microferme care să asigure autoapro-
vizionarea. Aici lucrează tineri care au ieşit din sistemul de asistenţă, dar şi unii
dintre vârstnicii care pot să participe la aceste activităţi.
Ca urmare a desfiinţării şcolilor de arte şi meserii, în anul 2009 a deschis
Centrul de formare profesională. A reamenajat Cimitirul soldaţilor români de la
Soroca. În anul 2015 şi-a văzut realizat cel mai important proiect al său, sfinţirea
Catedralei Municipale Sfântul Sava, în ziua de 11 octombrie, chiar dacă este acum
doar coslujitor, şi nu paroh.
Una dintre pasiunile preotului Milea este scrisul, iar din anul 2010 este
membru al Uniunii Scriitorilor din România. La Năeni a înfiinţat chiar o Casă de
odihnă şi creaţie pentru Filiala Sud-Est a USR. A semnat cărţile cu numele său, iar
articolele din presă cu pseudonimul Milhael Museosaba, iar în ultimii ani foloseşte
pseudonimul Sava Bogasiu. Este autorul a peste 20 de lucrări cu caracter religios,
cărţi de morală creştină, dar şi literare: Măreţia Bisericii Ortodoxe pe înţelesul ti-
nerilor, 2008; Mare este Dumnezeu, 2008; Sansalas, 2008; prima lucrare semnată
cu pseudonimul Sava Bogasiu, cu care-şi va semna cărţile, începând cu anul 2009:
Aşezăminte patronate de Sfântul Sava de la Buzău, 2009; Convorbiri amprentate,
2009; Grigore Vieru-luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, 2009; Abece-
darul istoric al Basarabiei de la A la Z, 2010; Dialoguri nonviolenţă amprentate,
2010; Evanghelia în eseuri duminicale, 2010; Mărturii în lumina dreptei credinţe,
2011; Basarabia în versuri, 2011; Sacrul în poezia lui Grigore Vieru, 2011; O la-
crimă pentru Basarabia, eseuri, 2012; Părintele Macarie, în slujba Sfântului Cuvi-
os Vasile de la Poiana Mărului, 2013; Gânduri printre rânduri, 2013; Savaliada:
Fundaţia Sfântul Sava de la Buzău în imagini şi cuvinte: 20 de ani în slujba lui
Dumnezeu şi a oamenilor, 2013; Sfinţii Brâncoveni, martiri ai ortodoxiei româneşti
pe înţelesul tinerilor, 2014; Credinţa şi demnitatea Sfinţilor Brâncoveni în faţa
morţii, piesă de teatru, 2014; Patria în opera lui Grigore Vieru, 2015; Poetul de pe
aripile vulturului Ilie: Bucur Chiriac, 2016; Sfântul Sava de la Buzău într-un aca-
tist întreit, 2017; Sfinţi cu numele de Sava în Biserica Ortodoxă, 2017; Abecedarul
Marii Uniri, 2018. În anul 1998 a tradus lucrarea Sfântul Afraat Persanul: îndru-
mări duhovniceşti, 1998, iar în calitate de editor, în anul 2008, în colaborare cu
profesoara Monalisa Pleşea, a publicat un Caiet de creaţie literară Bisoca 2008, cu
312
lucrările copiilor din Tabăra de creaţie de la Bisoca. Are rubrică permanentă în co-
tidianul „Şansa”, dar a avut o astfel de rubrică şi la „Opinia” şi în alte periodice.
Este Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău şi al oraşului Soroca, decla-
rat Omul anului 2010. A fost premiat de Televiziunea Română în cadrul Galei
„Inimi de români”, eveniment care a reunit, la Palatul Ştirbey de la Buftea, în ziua
de 1 Decembrie 2015, nume importante din lumea culturală, sportivă, muzicală.
Milu Gheorghe (2 iunie 1931-6 octombrie 2018), s-a născut în oraşul Brea-
za, judeţul Prahova, primar în perioada ianuarie 1970-noiembrie 1976, perioada în
care municipiul Buzău a înregistrat o puternică dezvolta-
re economică şi socială, când au fost construite: 5600
apartamente, Casa de Cultură a Sindicatelor, Spitalul
Judeţean, Sala Sporturilor, Bazinul Olimpic, Patinoarul
artificial, Stadionul „Gloria”, Autogările Nord şi Sud,
Centrul de recoltare a sângelui, Centrul de medicină pre-
ventivă, Parcul Tineretului, Statuia Obelisc, instituţii de
învăţământ (Liceul Teoretic „Al. Marghiloman”, Grup
Şcolar „Costin Neniţescu”, Grup Şcolar Transporturi
„Henri Coandă”, Grup Şcolar Tehnic Meserii şi Servicii,
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12, Şcoala cu clasele I-VIII
„Dr. George Emil Palade” etc.
Minovici Ştefan (18 iulie 1867, Râmnicu Sărat-29 decembrie 1935, Bucu-
reşti), chimist, membru corespondent al Academiei Române din 8 iunie 1925.
Studii liceale la Brăila şi Bucureşti şi universitare
(Facultatea de Chimie) la Bucureşti. A fost preparator la
Laboratorul de fizică şi chimie al Liceului „Sf. Sava”
(1889-1894), apoi asistent la Laboratorul de Chimie or-
ganică al Universităţii din Bucureşti (1894). Şi-a conti-
nuat pregătirea la Institutul de Chimie al Universităţii
din Berlin (1894-1896), unde, în 1897, şi-a luat doctora-
tul în chimie. Revenit în ţară, a fost chimist legist la mi-
nisterele de Justiţie şi de Interne (1896-1911), profesor
de chimie analitică la Facultatea Superioară de Farmacie
(1897-1923) şi la Facultatea de Ştiinţe (1925-1935); din
1925 a condus Institutul de Chimie de pe lângă Universi-
tatea din Bucureşti. În 1919 a fondat Societatea Română de Chimie. Şi-a legat nu-
mele de organizarea învăţământului farmaceutic român de rang universitar; a pu-
blicat Manual teoretic şi practic de chimie analitică (4 vol., 1907-1915) şi Manual
practic de chimie organică (1926). Autorul unor studii de chimie analitică, chimie
organică, chimie biologică, chimie toxicologică, al unor metode de dozare şi identi-
ficare a unor compuşi chimici cu aplicaţii în medicina legală. A adus contribuţii în
domeniul chimiei oxazolilor şi imidazolilor; a generalizat reacţia lui E. Fischer de
313
preparare a difenil-oxazolului prin condensarea aldehidei benzoice cu nitril man-

delic; analog a obţinut imidazoli prin combinarea aminonitrililor cu aldehide şi prin
încălzirea oxazolilor cu amoniac în soluţie alcoolică. S-a preocupat îndeaproape de
rolul colesterolului în organismul animal, rezultatele cercetărilor sale comu-
nicându-le Societăţii de Biologie din Paris, precum şi într-o serie de studii pe
această temă: Contribuţiuni la studiul colesterolului din punct de vedere chimic şi
fiziologic (1927); Contribuţiuni la originea colesterolului în organismul animal
(1934). Membru al Societăţii de Biologie din Londra, al Comisiei internaţionale de
farmacopee, al Comisiei internaţionale pentru unificarea metodelor de analize igie-
nice, al societăţilor de chimie din Germania, Polonia, SUA, şi al Societăţii de Chi-
mie Biologică din Paris, al Societăţii de Chimie Industrială din Paris, al Societăţii
de Grafologie din Paris, al Uniunii Internaţionale de Chimie Pură şi Aplicată. Doc-
tor Honoris Causa al universităţilor din Bucureşti şi Paris. A fost distins cu Medalia
Lavoisier a Societăţii de Chimie din Franţa. Cavaler al Legiunii de Onoare
(1936)254.
Mircescu Grigore (Gori), pictor (13 mai 1885-13 iulie 1950), pe numele
adevărat Grigore Grigoriu Bagdat, şi-a făcut studiile la Buzău (cursurile primare,
gimnaziale şi liceale) şi apoi la Bucureşti (Belle Arte,
1902 - 1905). Debutează în 1907 cu o expoziţie la Ro-
tonda Ateneului, prezenţă elogiată de „Viaţa Româneas-
că”. Participă, de asemenea, cu lucrări la expoziţiile de la
„Tinerimea Artistică” şi Salonul Oficial. În 1913 pleacă
la specializare la München şi Paris (Şcoala de la
Barbizon). Între alte activităţi, Gori Mircescu organi-
zează, împreună cu pictorul Alexandru Moscu, o expozi-
ţie la Buzău, în anul 1923 şi o a doua în 1929, împreună
cu B. Mauriciu şi Al. Moscu255. Expune, de asemenea, în
Bucureşti, la Ateneu şi în Salonul Tinerimii Artistice.
Înainte de Primul Război Mondial a lucrat câţiva ani la
Paris, picturile sale fiind remarcate de critica de specialitate. Astfel, în „La revue
moderne ilustrée des arts et de la vie” criticul Clément Morro socotea că este în
România un reprezentant al impresionismului nostru în serviciul căruia el a pus o
sensibilitate extremă şi un material robust. Prezent la expoziţiile organizate de Sa-
lonul Artelor şi Cercul Artistic, a avut în Bucureşti mai multe expoziţii personale,
fiind considerat ca pictorul luminii, deoarece cele mai multe din lucrările sale erau
pictate în plină bătaie a soarelui. La Salonul din Bucureşti expune pânza Munteni
apreciată pentru tăria desenului şi luminozitatea culorilor, iar la expoziţia retros-
254
Rusu Dorina, Membrii Academiei Române: 1866-2016: dicţionar. ed. a 5-a, revăzută şi adăugită,
partea a II-a: M-Z. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2016, p. 121-122.
255
„Graiul Vremii” din 21 aprilie 1929; „Acţiunea Buzăului”, VI, nr. 245/15 ianuarie 1939; N.
Ionescu, Pictorul Grigore Mircescu, în „Viaţa Buzăului”, II, nr. 269/1969; Serv.Arh.Naţ,Bz., fond
Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 266 din 15 mai 1885.
314
pectivă a artei plastice româneşti (pictură-sculptură), organizată la Ateneul Român

şi vernisată la 26 decembrie 1927, expune lucrarea Ţărancă. Multe din lucrările
sale sunt inspirate de specificul buzoian: Cu coasa, La ţesut, Cu furca în brâu, Ho-
ra, La păşune, Lăutarul, Fierarul, Munteanca, La drum, Moş Drăgan, Torcând în
curte, Buzăul la Broasca, Cosind lui Stoica . În 1939 expune la Arad, împreună cu
un grup de pictori italieni.
Un alt membru al familiei, Eliza Constantinescu-Bagdat,256profesor uni-
versitar, s-a născut la Buzău, în anul 1878. După absolvirea cursurilor primare
(Pensionul surorilor Martini) şi secundare (bacalaureat 1895), funcţionează ca pro-
fesor suplinitor de română şi franceză (1895 - 1901). A urmat apoi Facultatea de
Litere a Universităţii Bucureşti (1896 - 1900). Este licenţiată în limba germană la
Sorbona (1911-1917) şi diplomată a Şcolii d’Études Superieure Classiques (1918).
Din octombrie 1918 a funcţionat ca profesor la Liceul de băieţi din Coulommiers,
iar în 1924 obţine titlul de doctor în Litere la Fribourg. Este numită profesor la
Şcoala Comercială Superioară Bucureşti şi Liceul de fete din Buftea (1925 - 1927)
şi transferată apoi la Alba Iulia (1927 - 1928). Din 18 iulie 1927 este conferenţiar
permanent la Academia Comercială Cluj, iar din 1 ianuarie 1931, profesor agregat
şi apoi profesor titular. A fost o feministă activă şi conferenţiară pacifistă, fiind
vicepreşedinta grupării Femeilor Române din Cluj. A scris, între altele, Rolul feme-
ii în familie şi societate (1930), Foloasele grupării femeilor, şi studii critice despre
unii scriitori francezi.
Miroiu Adrian-Florin257, profesor universitar doctor SNSPA, fost secretar

de Stat în Ministerul Educaţiei Naţionale (1999-2000), s-a născut la 20 august 1954
în Buzău. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” şi Facultatea
de Filosofie, Universitatea Bucureşti (1978). Este doctor
în Filosofie din 1987.
A urmat stagii de specializare în domeniile:
logică, filosofie politică, politici publice, la Oxford
University (1991-1994); Cornell University (1994-
1995); Universita degli Studi „La Sapienza” (1996). A
fost profesor la Liceul Industrial nr. 9 Bucureşti (1978-
1985); redactor la Editura Politică (1985-1989); redactor
şef la Editura Humanitas (1990); conferenţiar universitar
la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti
(1991-1995); profesor universitar, Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti
(din 1995), conducător de doctorat (din 1996), din 2001 fiind profesor de ştiinţe
politice în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti, iar
între 2005-2008, şeful Catedrei de Ştiinţe Politice şi Studii Europene la SNSPA.
256
257
Date comunicate personal şi CV-ul depus pentru titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Bu-
zău; Google Academic, bibliografia lui Adrian Miroiu.
315
A fost, de asemenea, decan la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucu-

reşti (1993-1995), director General la Direcţia Generală Învăţământ Superior din
Ministerul Educaţiei Naţionale (1995-1997), director la Agenţia Naţională Socrates
(1998-1999) şi Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei Naţionale. Membru în Con-
siliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică Universitară; Comisia de Ştiinţe socio-
umane; Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitare (din 1996); Comisia de filozofie, sociologie, ştiinţe politice; Consiliul
Oficiului Naţional al Burselor de Studii în Străinătate; coordonator al Programului
de politici publice, Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti, decan al Facul-
tăţii de Ştiinţe Politice, SNSPA (2001-2005). Membru în Comisia de ştiinţe politice
şi sociologice, în Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior (din
2003), în Consiliul Ştiinţific al INA (din 2005), în Consiliul ARACIS (din 2006).
Autor a numeroase articole publicate în volume colective, reviste din ţară şi
din străinătate, acte ale unor congrese ştiinţifice internaţionale, membru în comitete
de redacţie ale unor reviste. Dintre lucrările ştiinţifice, amintim: Realitate şi practi-
că socială (1989); Metafizica lumilor posibile şi existenţa lui Dumnezeu (1993); Ce
nu e existenţa (1994); Introducere în logica filosofică (1995); Filozofie fără haine
de gală (1995); Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză (coordonator şi
coautor, 1998); Etică aplicată (1995); Teorii ale dreptăţii (1996); Filozofie. Manual
pentru liceu (coautor, 1993-1998); Filosofie: Dreptatea, Fericirea (1995, 1998), Fun-
damentele politicii (prima monografie cuprinzătoare în limba română a problematicii
teoriei alegerii raţionale), Constructe formale (2002); Argumentul ontologic (2002);
Handbook of Strategic Management, Governance and Policy Making (coautor, 2002);
Politici publice (coautor, 2002; prima ediţie autor unic) Introducere în analiza politici-
lor publice (2001); Fundamentele politicii, II, Instituţii şi acţiune colectivă (2007); In-
troducere în filosofia politică (2009); Reconstrucţia Dreptei între experimentul capita-
list occidental şi proiectul naţional românesc (2009, colab cu Valeriu Stoica şi Dragoş
Paul Aligică); Calitatea învăţământului superior (2011, cu L. Vlăsceanu, M.
Păunescu); Barometrul calităţii 2010. Starea calităţii în învăţământul superior din
România (2011, cu L. Vlăsceanu, M. Păunescu, M.G. Hâncean); Competiţia politică în
România (2013, colab. cu Şerban Cerkez); Universitatea românească azi (2015); Acţi-
unea colectivă şi bunuri comune în societatea românească (2015, cu Iris-Patricia
Golopenţa); Fuga de competiţie (2016); Lumea lui Anaxagora (2017). A coordonat
editarea a numeroase studii de specialitate, a editat manuale sau cursuri, a publicat arti-
cole, atât în revistele de specialitate cât şi în reviste de cultură. Pentru meritele sale, în
1995 a primit Premiul „Mircea Florian” al Academiei Române.
316
Mocanu Petre Călin258, inginer horticol, doctor în agronomie. S-a născut la

16 mai 1946, în comuna Verneşti, judeţul Buzău. Absolvent al Facultăţii de Horti-
cultură Bucureşti (1969), doctor în agronomie (1999), cu
teza Cercetări privind folosirea unor fructe şi plante
medicinale pentru obţinerea unor produse aromatizate
destinate consumului alimentar. Repartizat la ÎS Popeşti-
Bucureşti, unde a parcurs toate treptele: şef fermă (1969-
1978), director comercial (1978-1979), director (1980-
1983). Promovat în DGEH, director al Direcţiei de Or-
ganizare şi Control (1984-1986). Trece la MCI, odată cu
reţeaua de magazine de legume şi fructe, director al Di-
recţiei legume-fructe (1987-1988) şi prin preluarea acti-
vităţii de noul minister MCAPA, este mumit director
Direcţia de legume, fructe, cartof şi plante medicinale (1988-1989), directorul ge-
neral al PLAFAR (1990-2000), directorul Direcţiei horticole din MAPDR (2000-
2002), director executiv al ONIV (2002-2013). Are trei brevete înregistrate la
OSIM în domeniul folosirii plantelor medicinale şi a coordonat mai multe proiecte
şi teme de cercetare în domeniul valorificării produselor horticole şi plantelor me-
dicinale. În anul 2007 a fost distins cu Ordinul României „Meritul Agricol” în gra-
dul de Ofiţer. Membru al Societăţii Române a Horticultorilor - Filiala Bucureşti,
membru al Comitetului director al SRH, în perioada 2000-2013.
Modreanu Cristina259, critic de teatru, jurnalist, expert în artele vizuale, s-a

născut în septembrie 1974, la Buzău. În anul 1997, obţine licenţa în jurnalism la
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din
cadrul Universităţii Bucureşti, cu lucrarea Tendinţe în
publicistica românească în perioada 1990-1996. Din
anul 2009 este doctor în teatru al Universităţii de Artă
Teatrală şi Cinematografică, unde a susţinut teza Rein-
ventarea spaţiului de joc în teatrul românesc de după
1990, coordonator Mihaela Tonitza-Iordache, şi a obţi-
nut calificativul „Summa cum laude”.
Încă din timpul facultăţii a fost reporter la depar-
tamentul Cultură al ziarului „Azi”, apoi la suplimentul
„Rampa” al aceleiaşi publicaţii; titular la rubrica teatrală
a ziarului „Adevărul”; colaborator la revista „Teatrul
azi”. În anul 2000 a participat la „Stagiul tinerilor critici de teatru”, organizat de
Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru de la Strasbourg. În anul 2001, în
cadrul Galei UNITER, a fost distinsă cu Premiul Asociaţiei Internaţionale a Critici-
lor de Teatru (AICT), iar în anul 2002 a obţinut Marele Premiu la secţiunea Jurna-
258
Apud Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, coordonator prof. dr. doc. Nicolae Şte-
fan, Editura Agricola, Bucureşti, 2013, p. 405-406.
259
ABOUT/RO; Wikipedia.
317
lism Cultural a concursului „Tânărul Jurnalist al Anului”, organizat de Fundaţia

Freedom House Romanian Publishing Group Connex. A fost redactor-şef adjunct
la „Adevărul literar şi artistic”, şef al Departamentului „Cultură” şi redactor-şef
adjunct la ziarul „Gândul”, realizator şi moderator pentru TVR Cultural. Din anul
2002 este membru în Senatul UNITER.
În prezent este redactor-şef al revistei de artele spectacolului „Scena.ro” pe
care a co-fondat-o în anul 2008, dar şi lector universitar la Centrul de Excelenţă în
Studiul Imaginii din cadrul Universităţii Bucureşti. A susţinut conferinţe pe teme
teatrale la Valladolid, Berlin, Stockholm, Universitatea din Tel-Aviv, Universitatea
din Plymouth, Universitatea California din San Diego etc. A fost Fulbright Alumna
şi Visiting Scholar al New York University, Tisch School of Arts, Departamentul
Performance Studies.
Este curatorul celor mai importante festivaluri de teatru din România, selec-
ţioner al FestCo - Festivalul Comediei Româneşti, consultant al Festivalului Nitra
din Slovacia. Ca expert în artele spectacolului, a făcut parte din echipa care a for-
mulat strategia culturală a oraşului Timişoara pentru 2014-2024. În calitate de curator,
a prezentat publicului din România, creatori experimentali de prim rang, precum şi
importanţi teoreticieni. În anul 2014, Cristina Modreanu a câştigat prestigiosul
premiu „Ibsen Scholarship” oferit de guvernul norvegian, cu proiectul „Surorile
Heddei. Susţinerea femeilor artist din România şi Estul Europei”, proiect ce-şi pro-
pune să folosească personajele ibseniene pentru a aduce în prim plan perspectiva
contemporană feminină.
Din anul 2014, este curatorul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti
pe care a fondat-o, prima ediţie având ca temă „Viitorul feminin”. A iniţiat o serie
de traduceri ale unora dintre cele mai importante scrieri în domeniul artelor specta-
colului, a tradus lucrările a 50 cei mai importanţi regzori şi Ghidul Routledge de
Teatru şi Performance (2012), dar este şi autoarea mai multor cărţi de specialitate:
Şah la regizor (2003); Măştile lui Alexander Hausvater (2005); Casa dinăuntru
(2008, prefaţată de Georges Banu); Mihai Măniuţiu-Spaţiul cameleonic (2010, vo-
lum trilingv); Fluturele gladiator - Teatrul politic, queer
& feminist pe scena românească (2016).
Moise Carmen-Mihaela260, jurnalist de televiziune.

Născută în Buzău, absolventă a Liceului „B. P. Hasdeu”
din Buzău şi a Facultăţii de Jurnalism din Sibiu. Aici a şi
lucrat doi ani la Radio Cibinium, o vreme a fost reporter-
prezentator la PRO TV Buzău, apoi s-a transferat la Bucu-
reşti, la departamentul de ştiri al postului naţional PRO
TV. A fost prezentator-realizator la revista „Felicia”, a
lucrat la emisiunea „În premieră” de la Antena 3, iar în
260
Blog Vedete; Buzoianca Carmen Moise, o jurnalistă de aur , Costin Tănăsescu, blog, 20 aprilie
2016.
318
prezent tot în cadrul Trustului Intact, la Antena 1. În calitate de jurnalist, a ajuns în

Laponia şi la Carnavalul de la Rio, iar unele reportaje realizate la „În premieră” au
luat premii internaţionale: la Association of International Broadcasting (AIB), la
Londra în anul 2012, pentru reportajul Oraşul otrăvit, a luat Premiul special al ju-
riului, iar în 2013, reportajul Pe-un picior de iad a fost distins cu medalia de aur la
New York Worlds Best Television, iar în anul 2016, Sclave la export a fost de
asemenea premiat la New York.
Moisescu-Herivan Doina261, pictoriţă, s-a născut la 18 aprilie 1944, în Bu-

zău. În anul 1962 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” şi apoi Institutul de Arte Plasti-
ce „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (promoţia 1970),
clasa Corneliu Baba. A debutat în 1967 la expoziţiile
Cenaclului studenţesc „Ştefan Luchian” din sala
„Kalinderu”. În 1968 participă la expoziţia organizată de
revista „Astra”, în sălile Teatrului Dramatic din Braşov.
În acelaşi an este prezentă la „Salonul artei studenţeşti”,
iar în anul următor, la Expoziţia Republicană a Tine-
retului - Sala Dalles, Bucureşti.
După absolvire este profesor de desen la Liceul „I.
L. Caragiale” din Ploieşti (1973-1986) şi la Liceul de
Artă din acelaşi oraş. În această perioadă a fost prezentă
cu lucrări la toate manifestările expoziţionale ale Filialei
judeţene Prahova a UAP, al cărei membru a fost din 1970 şi până în 1988, când s-a
transferat în Bucureşti. Din 1990 este membru al UAP din România, şi-şi desfă-
şoară activitatea în cadrul Filialei din Capitală.
A organizat expoziţii personale la Galeria de Artă din Ploieşti şi „Căminul
Artei” Bucureşti (1985, 2009); Teatrul Dramatic Giurgiu (1986); Galeria ArTei
Bucureşti (1996) şi Galeria „Orizont” (1999); Galeria Bavareză Târgu Mureş
(2005,2006); Galeria „Frezia” Dej (2013) şi Muzeul Municipiului Bucureşti
(2013). Prezentă cu lucrări la expoziţii de grup (Ploieşti-1974, 1976, 1978) şi expo-
ziţii colective: interjudeţene, la Târgovişte şi Bucureşti; Bienala de pictură şi sculp-
tură Bucureşti (1983); Salonul Republican Bucureşti (1984, 1986, 1988); Saloanele
Municipale din Capitală (1990-1996); Teatrul Naţional Bucureşti (1998,1999); Bi-
enala de pictură de la Piatra Neamţ (1997); Bienala Artelor Plastice „Ion
Andreescu” Buzău (1998 - Premiul pentru pictură); Galeria „Orizont” Bucureşti,
expoziţia cu tema „Eseu pentru Nicula-3 artiste” (2004); la Sala „Brâncuşi” din
Parlamentul României - „Dialog vizual-15 artişti” (2010); „Fronius-10 artişti”, Si-
ghişoara (2010). A expus, de asemenea, la expoziţiile internaţionale de la Torún-
Polonia (1983) şi Magdeburg - Germania (1984) şi Tabăra de pictură de la
Leptokaria, Grecia (2010) şi Tabăra de pictură „Armonia” de la Târgu Mureş
(1996, 1997, 1999) şi; Zihron Yaakovo, Israel (2007); „Laguna” Sâncrai de Mureş,
261
Date comunicate personal; UAP-date despre Doina Herivan.
319
Târgu Mureş (2008, 2009); „Ars Banatica Recaş”, Timiş şi Gârnic, Caraş Severin
(2010, 2011, 2012); „Danubius-Art Orşova”, Drobeta-Turnu Severin (2012, 2013);
„44”, Viscri (2013); Tabăra de pictură de la Brezoi şi Tabăra de pictură de la
Măldăreşti, ambele în judeţul Vâlcea (2015). Are lucrări în colecţii publice: Muze-
ul de Artă Ploieşti, Ministerul Culturii Bucureşti, Conservatorul de Artă Plastică
Torún-Polonia, cât şi în colecţii particulare din: Australia, Canada, Franţa, Germa-
nia, Israel, Italia, Japonia, Polonia, România, Turcia.
Creaţia sa s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea unor renumiţi critici
de artă: Dan Grigorescu, C. R. Constantinescu, Tudor Octavian, Marina Preutu,
Virgil Mocanu. A fost distinsă cu Premiul al III-lea pentru pictură la Bienala „Gh.
Petraşcu” de la Târgovişte (2000) şi Premiul I la Concursul de acuarelă „Constantin
Găvăneanu”, Tulcea (2004).
Moldoveanu V. Gheorghe262, doctor inginer, cercetător ştiinţific, s-a născut

la 15 ianuarie 1924, în comuna Ţinteşti, al doilea copil din cei patru ai familiei Va-
sile şi Neacşa Moldoveanu. Tatăl, lăcătuş de profesie, era
originar din Transilvania, din Mureş, iar mama era fiica
lui Neagu Ichim din Ţinteşti. A urmat şapte clase în satul
natal, avându-l ca învăţător pe renumitul Ion Neagu, pe
care ţinteştenii în vârstă încă îl evocă. După cele şapte
clase absolvite cu rezultate excepţionale, este înscris la
Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău, pe care l-a absolvit în
anul 1944. În această perioadă este ajutat material de bo-
ierul luminat, Claudiu Mititelu, inginer şi director al
CAM-Regia Tutunului, care cunoştea atât posibilităţile
materiale reduse ale familiei, cât şi pe cele intelectuale
ale adolescentului. După absolvirea liceului, în perioada
1944-1946, este învăţător suplinitor la şcoala din Ţinteşti, iar după stagiul militar,
1946-1948, urmează, ca bursier, Institutul de Industrie Alimentară Bucureşti, secţia
Morărit-Panificaţie, absolvind în anul 1951, ca şef de promoţie. De la absolvire
până în anul 1954, desfăşoară activitate didactică, mai întâi ca asistent la facultatea
pe care a absolvit-o, apoi ca profesor la Şcoala Medie Tehnică de Industrie Alimen-
tară Bucureşti.
Din anul 1954 până în 1965, lucrează în Ministerul Industriei Alimentare-
Direcţia Generală a Panificaţiei şi Produselor Făinoase, apoi se transferă la Institu-
tul de Cercetări Alimentare, unde este cercetător ştiinţific principal, până în anul
1984, când se pensionează. Doctor inginer din anul 1974, cu teza: O nouă metodică
pentru determinarea însuşirilor reologice ale aluatului de paste făinoase şi a cali-
tăţii grâului respectiv (Universitatea din Galaţi). A efectuat studii privind asimila-
rea utilajelor moderne de panificaţie şi îmbunătăţirea mijloacelor de depozitare şi
transport a produselor, perfecţionarea tehnologiilor, diversificarea sortimentelor şi
262
Date comunicate personal 2017.
320
ameliorarea normelor de consum pentru materii prime, combustibil şi energie, do-

tarea laboratoarelor, iar în 1958 a colaborat la întocmirea proiectului primei fabrici
moderne de mare capacitate, cu mecanizare avansată, pentru municipiul Bucureşti.
Ca autor sau în colaborare, a finalizat peste 40 teme de cercetare cu aplicabi-
litate în producţie. Ca om de ştiinţă, este autorul a şapte inovaţii şi a peste o sută de
cărţi, manuale şi broşuri. A publicat numeroase articole în reviste de specialitate, a
susţinut comunicări ştiinţifice, a iniţiat traduceri şi a efectuat control ştiinţific la un
important număr de lucrări de specialitate din literatura mondială. Este unul din
organizatorii manifestării anuale de breaslă: Întâlnirea brutarilor, declarată în
1991, la a XIII-a ediţie, Ziua morarilor şi brutarilor. De asemenea, a propus înfiin-
ţarea unui muzeu, Panificaţia în imagini, elaborarea studiului monografic Morări-
tul şi Panificaţia în România postbelică şi a scris textele pentru melodiile: Imnul
brutarilor, (muzica Marius Ţeicu); Hora brutarilor (muzica Gică Petrescu); Cânte-
cul morarilor (muzica Marin Velea); Slujim agronomia (muzica Traian Piperea). A
compus şi versuri pentru melodii de muzică uşoară. Din a anul 1999 a început pu-
blicarea monografiilor unora dintre profesorii săi din liceu. A început cu Dimitrie
Gh. Ionescu (1900-1985). Profil biografic (1999); Emanoil N. Stângescu: (1902-
1979). Profesor de limba franceză şi director al Liceului „B.P. Hasdeu” (2000);
Sozont Stadnicov, Ion Apriotesei: profiluri biografice (2000); Profesori hasdeieni
de odinioară: profiluri biografice (2006). În anul 2010, editează volumul de ver-
suri Dor şi dor, în colaborare cu profesorul Stelian Grigore.
A participat, ca redactor onorific, la elaborarea revistei Documentare curen-
tă-Industria de morărit, panificaţie şi produse făinoase, editată de Academia de
Ştiinţe Agricole şi Silvice (1975-1986). A iniţiat realizarea unor produse dietetice
bazate pe fibre alimentare din grâu şi produse apicole, recomandate în diverse afec-
ţiuni şi este autor a 7 certificate de inovator. A fost distins cu „Medalia muncii”
(1964) şi ales ca membru de onoare al Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Pani-
ficaţie din România (martie 1994). Este menţionat în Dicţionarul specialiştilor - un
Who’s Who în ştiinţa şi tehnica românească, vol. I., ed. I, 1996. Este Membru al
Fundaţiei Hasdeienilor, înfiinţată în anul 1995. Din anul 2008 este Cetăţean de
Onoare al comunei Ţinteşti. Pentru satul său natal a făcut substanţiale donaţii bise-
ricii şi cărţi pentru Biblioteca comunală, iar copiilor din sat, cărţi şi rechizite. A
donat Muzeului judeţean peste 600 de documente, cărţi şi obiecte pentru morărit şi
panificaţie, în scopul infiinţării unei colecţii documentare.
Moldoveanu-Nestor Elisabeta263, profesoară, folcloristă, compozitoare,

doctor în folclor muzical (18 februarie 1920-2013), fiica profesorului de limba
latină, Ion Şt. Moldoveanu şi a Elenei Lina, s-a născut în Buzău. Este absolventă a
Liceului Ortodox de fete (1939) şi a Academiei de Muzică şi Artă Dramatică Bucu-
reşti, secţiile Pedagogie (1944) şi Canto-operă (1947). Din 1943, este solistă la
263
G. Cocora, lucr. cit, vol. II, f. 32-38; Relu Soica, op. cit.,- referinţe bibliografice; Primăria oraşului
Buzău, act naştere 777/19 noiembrie 1920.
321
Radio, din 1944 funcţionează ca profesor de muzică, iar din 1946 este artist liric
concertist. Profesor de canto la Liceul de Muzică nr. 1 Bucureşti (1955-1965) şi la
Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (din 1967), cercetător ştiinţific principal la
Institutul de Etnologie şi Dialectologie (1964).
Membră a Uniunii Compozitorilor, membru
fondator al mai multor asociaţii ale folcloriştilor din ţară
şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Folcloriştilor din
judeţul Buzău. A prezentat comunicări ştiinţifice la
congrese şi festivaluri internaţionale: România (1969),
Spania (1970), Iugoslavia (1965 şi 1969), Franţa (1976)
şi din nou la Bucureşti (1970, 1976). A susţinut
comunicări la radio despre folclorul muzical de pe văile
Buzăului, Slănicului şi Sărăţelului, emisiuni în limbile
spaniolă şi portugheză, atât la Radio Bucureşti, cât şi la
Radio Madrid şi Televiziunea portugheză.
A efectuat cercetări şi a scris lucrări de sinteză
privind folclorul muzical - primele de acest gen din literatura noastră de specialitate
(între care şi Folclor muzical din judeţul Buzău; Date inedite privind practicile
folclorice tradiţionale de Anul Nou din zona Buzăuzlui; Contribuţii la cunoaşterea
folclorului muzical din judeţul Buzău), autoare a peste 50 de studii şi numeroase
articole, peste 30 de compoziţii, peste 6000 culegeri de folclor muzical, literar şi
peste 3000 de melodii transcrise de pe cilindri de fonograf, discuri de patefon şi
benzi magnetice. În anul 2017, a apărut postum volumul 132 cântece din Năsăud,
ediţia a 2-a, alcătuită în colaborare cu Constantin Zamfir şi Victoria Dosies.
Moscu Adina-Paula (Alexandra-Paula Gh. Moscu)264 (3 martie 1908-27 no-

iembrie 1979, Bucureşti), pictoriţă şi graficiană de şevalet, de viziune realist-
clasică, născută la Buzău, este fiica magistratului Gheorghe
Moscu şi a scriitoarei Constanţa Marino-Moscu (stabiliţi
din 1898 la Buzău, mai întâi pe strada Plevnei, iar din 1919,
pe bd-ul I. C. Brătianu nr. 16, actualul sediu al Palatului
Copiilor). A absolvit cursurile primare, secundare şi liceale
la Buzău, înclinaţia pentru pictură fiind remarcată încă din
această perioadă, când a început să picteze alături de fratele
său Alexandru şi prietenul acestuia, pictorul Gore
Mircescu. A urmat la Bucureşti Şcoala de Belle-Arte şi stu-
dii de specializare la Paris (1929-1930) cu Jean Pierre
Laurence şi Paul Albert Laurence, pictura şi cu André
Dessarois, gravura. Debutează în 1926 la Salonul Oficial,
264
Lucian Predescu, op. cit., p. 570; Octavian Barbosa, op.cit., p. 338; Primăria oraşului Buzău, act
naştere 142/3 martie 1908; fondul Moscu, Muzeul judeţean Buzău, inventar 22142-22197, 26 959-
26962, 30700-30717 (fotografii, documente personale, corespondenţă); Tudor Octavian, Adina Paula
Moscu (1908-1979), „Ziarul de duminică, 18 octombrie 2002.
322
iar la 2 septembrie 1928 organizează, în Sala Jecu prima expoziţie personală la Bu-
zău. Cronicarul ziarului „Vocea Buzăului” consemna: desenele sale sunt poeme
simple şi frumoase în care visul se îmbină cu nostalgia... În decembrie 1928 expu-
ne la Căminul Artelor din Bucureşti, fiind prezentă, în 1929, cu mai multe lucrări
apreciate de public şi critică şi remarcate de Nicolae Tonitza. Organizează expoziţii
personale la Bucureşti în 1928, 1929, 1937, 1965, în 1930 şi 1931 la Paris şi în
1935 la Buzău. A fost premiată la Salonul Oficial al Moldovei, a primit Premiul
Conte la Salonul de toamnă din Paris, medalii şi menţiuni la Salonul artiştilor fran-
cezi şi la concursurile „Eminescu” şi „Puşkin”. Premiul de Stat (1951).
A realizat peisaje, portrete, desene cu tematică diversă şi chiar caricaturi cu
care va participa la expoziţii din Bucureşti şi Buzău. În 1932 şi 1933 expune la Pa-
ris o suită de peisaje din Buzău, pentru desenele expuse în 1933 fiind distinsă de
Academia de Belle-Arte din Paris cu Marea Medalie. În expoziţia din 1935 de la
Buzău a expus lucrări realizate pe Valea Slănicului, la Lopătari şi Mocearu, presa
locală remarcând-o ca pe o pictoriţă de înaltă manieră artistică. În 1937 este pre-
zentă cu mai multe lucrări la expoziţia organizată la Sala Dalles. În numărul său
festiv editat la zece ani de apariţie, ziarul „Vocea Buzăului” îi dedică un spaţiu ge-
neros artistei, caracterizând-o astfel: (…) Adina Paula-Moscu este o pictoriţă de
înaltă manieră plastică (…).
Între 7-28 februarie 1939, a avut loc la Bucureşti, în organizarea Secretaria-
tul Presei şi Propagandei, o expoziţie colectivă de pictură şi grafică, la care au fost
prezenţi şi buzoienii Gori Mircescu, cu Peisaj de la Brăieşti, Adina-Paula Moscu
Melinte, cu: Ţăran din Neamţ şi Ţăran din Lopătari şi Alexandru Moscu, cu Ţă-
rancă din judeţul Buzău şi Vârful Nehoiu Buzău265.
Membră a asociaţiilor artistice „Tinerimea artistică” şi „Grupul nostru”, este
numită în 1950, profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”,
membră în comitetul de conducere al UAP şi laureată a Premiului de Stat (1951). A
călătorit în Franţa, Polonia şi Bulgaria, fiind prezentă la majoritatea manifestărilor
artistice organizate în ţară cu picturi, desene, gravuri, peisaje şi portrete. A realizat
portretele unor însemnate personalităţi ale vieţii politice, ştiinţifice şi culturale ro-
mâneşti, între care: N. Iorga, M. Sadoveanu, H. Coandă, Leonte Filipescu, Gheor-
ghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, cât şi portrete de oameni simpli şi com-
poziţii cu teme sociale. Catalogată pentru creaţia sa ca una din personalităţile
valoroase ale artei plastice româneşti. Făcând distincţie între artista interbelică şi
cea silită să recurgă la compromisuri pentru a-şi salva soţul, cunoscut avocat şi po-
litician ţărănist, de la detenţie, Tudor Octavian, artist şi jurnalist remarcabil, con-
cluziona într-un articol: Cine desparte cu fermitate cele două feluri de a picta ale
Adinei Paula Moscu, descoperă, cu motive de entuziasm, o pictoriţă interbelică de
mare calitate, cu unele opere demne de panourile Muzeului Naţional.
265
„Acţiunea Buzăului”, VI, nr. 252/3 martie 1939.
323
Moscu Alexandru266 (1896, Bârlad-1968, Bucureşti), pictor, fratele Adinei

Paula (al doilea copil al familiei), a urmat cursurile şcolare la Buzău, înclinarea sa
pentru desen şi pictură fiind descoperită în anii copilăriei
şi încurajată de mama sa, scriitoarea Constanţa Marino-
Moscu, prietenă cu G. Topârceanu, I. Al. Brătescu-
Voineşti, Gala Galaction, Mihail Sevastos şi pictorii Şte-
fan Constantinescu şi Lucian Grigorescu. Începe să pic-
teze încă din clasa a doua de liceu, sub îndrumarea profe-
sorului Ioan Mircescu (prieten cu I. Andreescu şi tatăl
pictorului Gore Mircescu). Desenul trimis la una din ex-
poziţiile anuale pe ţară ale elevilor, s-a bucurat de succes.
La Iaşi, unde s-a stabilit în timpul războiului, i se
publică în ziarul „Omul liber” condus de N.D.Cocea, mai
multe desene satirice şi caricaturi. Se înscrie la Şcoala de Belle-Arte din Iaşi, după
absolvire urmând cursuri de specializare la Academia Regală din München. Re-
venit în ţară, este prezent cu lucrări la expoziţiile societăţii „Grupul nostru”, la dife-
rite expoziţii colective şi la saloane oficiale. Revine des la Buzău, unde imor-
talizează în pânzele sale oameni şi locuri, cu care organizează o expoziţie la 21
aprilie 1929 împreună cu B. Mauriciu (nuduri, peisaje, flori). Expune în 1938 la
Sala „Dalles” peisaje inspirate de ţinutul Buzăului, iar în 1939 participă la Expo-
ziţia Internaţională de la Paris cu un peisaj ce a fost premiat cu medalia de argint. A
funcţionat ca profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” şi apoi ca
director al Muzeului „Th. Aman”.
Dintre lucrările sale amintim: Mocearu, Peisaj de iarnă, Crângul Buzăului,
Bătrâni din Buzău, Apa Buzăului, Bâlciul Drăgaica, Intrare în oborul Buzăului ş.a.
Moscu Gheorghe (Gogu)267, magistrat, avocat, ziarist (17 ianuarie 1867-

1937, Bucureşti), fiul lui Chiriac Moscu, frate cu medicii Ion (1876-1957) şi Botez
Moscu (1882-1941, socrul inventatorului Elie Carafoli),
s-a născut la Alexandria. Aici urmează Gimnaziul „Ale-
xandru Ghica”, după care este absolvent al Facultăţii de
Drept din Bucureşti (1890).
Referitor la legăturile de rudenie ale familiei, ge-
nealogistul Mihai Sorin Rădulescu precizează că bunicul
mamei filosofului Contantin Noica a fost colonel medic
Haralambie Casassovici (1850-1914), participant la Răz-
boiul de Independenţă, fiul lui Ivancea Casassovici
(1798-1838). Acesta a mai avut un fiu, Haralambie Casa-
ssovici, din care provine familia Moscu. Între membrii
266
Valeria Stoica, Alexandru Moscu în „Viaţa Buzăului”, supliment/aprilie 1970.
267
Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1999, p. 143; „Alarma”, XXVII,
nr.38/30 iulie 1923; „Vocea Buzăului”, VII,nr. 22/6 iunie 1931; şi date din documente puse la dispo-
ziţie de prof. Elisabeta Dobrin-Popescu, căreia îi mulţumim şi pe această cale.
324
Societăţii Române de Econmie şi Ajutor „Griviţa”, fondată la 9 decembrie 1899

din iniţiativa ofiţerilor în retragere, rezervă şi miliţie, se număra şi Ion Cassasovici,
învestit cu funcţia de cenzor268.
Gh. Moscu a funcţionat ca magistrat la Focşani, Bârlad, Galaţi, Buzău, Ale-
xandria, Călăraşi şi Ploieşti, iar apoi ca avocat la Buzău, Bucureşti (1905-1907;
1929-1931) şi Turnu Măgurele (1928,1937). Ca politician, după Primul Război
Mondial a făcut parte din gruparea politică a lui Nicolae Iorga. Mai târziu a fost
ales senator de Buzău, pe listele PNL. În 1923, un anunţ publicat în presa locală,
preciza că locuieşte pe bulevardul Brătianu, iar un altul, din 1931, îl menţiona ca
fost magistrat, avocat al statului şi decanul Baroului Buzău, precizându-se că locu-
ia în Bucureşti, strada Bibescu Vodă nr.2, colţ cu Rahovei.
A fost preşedinte al Comitetului şcolar al Liceului de fete „Dr. C.
Angelescu”, la 16 ianuarie 1926 primind medalia „Răsplata muncii pentru învăţă-
mânt” clasa I, brevetul purtând semnătura ministrului Instrucţiunii Publice, doctor
C. Angelescu. A fost membru în comitetul de redacţie al publicaţiei „Secera Tele-
ormanului”, apărută la Turnu Măgurele (în perioada 1 aprilie 1935-29 decembrie
1937) şi a editat ziarul independent „Cuvântul Teleromanului” (1-22 februarie
1932). De asemenea, a mai colaborat şi la alte publicaţii ale timpului. Este în-
mormântat în satul Mavrodin-Teleorman.
Moscu Panait Gheorghe (George)269, pianist, pictor, (16 martie 1895-21 iu-
lie 1972, Bucureşti), fiul reputatului magistrat şi avocat Gheorghe C. Moscu şi al
scriitoarei Constanţa Marino-Moscu (Titi în familie), s-a
născut la Bârlad. De la vârsta de trei ani a locuit cu fami-
lia la Buzău, aproximativ 30 de ani. A absolvit cursurile
primare, gimnaziale şi liceale la Turnu Măgurele (clasele
I-III), Şcoala Clemenţii, Liceul „Matei Basarab” din Bu-
cureşti şi Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău. Totodată, sub
îndrumarea mamei sale, ia lecţii de pian în familie. A
studiat muzica la Bucureşti, apoi, în mai 1911, la Berlin,
cu profesorul Staub şi după aceea la Paris, cu Joseph
Sliwinsky. Între anii 1913-1915, studiază la Academia
de Muzică din Berlin.
Este mobilizat la 1 septembrie 1916 şi evacuat în
Moldova, dar după câţiva ani de inactivitate artistică revine la Buzău, ca profesor
de pian. În anul 1920 îl cunoaşte la Bucureşti, pe compozitorul şi dirijorul ceh
Oskar Nedbal care, după ce-l ascultă cântând la pian, îi recomandă să-şi continue
pregătirea cu profesorul şi concertistul Wilhem Kurtz de la Meister Schule din
Praga, care la acea dată conducea clasa de pian a Conservatorului din Brno. Aici,
din motive financiare, va studia doar un an (1920-1921).
268
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunal Buzău, Secţia I., dosar 1/1900.
269
După textul oferit de prof. Elisabeta Dobrin-Popescu; „Şcoala Buzoiană”, XIII, nr.14/mai 2000, p.
8 şi 11.
325
Revenit la Buzău continuă să dea lecţii de pian şi, totodată, concertează în

diferite oraşe. În anul 1929 se înscrie la Ecole Normale de Musique din Paris, al
cărei preşedinte artistic era Alfred Cortot. Aici studiază pianul cu profesorul Lucien
Wurmser. Pentru că nu-şi poate plăti taxele, este ajutat de Nicolae Iorga, care îl
angajează în 1932 ca bibliotecar onorific la Şcoala Română de la Fontenay aux
Roses, fiind cazat într-o anexă a bibliotecii. După o scurtă întrerupere a studiilor, le
reia cu ajutorul directorului administrativ Auguste Mangeot şi chiar are posibilita-
tea să ia lecţii particulare gratuite cu pianistul-concertist Lazare Levy, profesor la
Conservator şi la Ecole Normale de Musique. În anul următor (1933) primeşte o
bursă de la statul francez. În tot acest timp este stimulat de către George Enescu,
care-i facilitează posibilitatea de a concerta în saloanele unde se întâlneau mari per-
sonalităţi.
În februarie 1934 revine la Bucureşti, unde dă lecţii de pian şi susţine con-
certe, atât în capitală, cât şi în provincie. În anul 1935 a susţinut un concert în sala
de festivităţi a Liceului „Dr. C. Angelescu” (actualmente Colegiul „M. Eminescu”),
cu bucăţi din Bach, Mozart, Schubert, Schumann, Chopin. De la 1 noiembrie 1935,
se angajează la Radiodifuziunea Română, unde va lucra până în 1955, ca bibliote-
car al fondului muzical, crainic, controlor muzical preventiv, controlor muzical de
emisie, responsabil de emisie. În 1938, se căsătoreşte cu Xenia Macovschi, profe-
soară, pianistă, solistă şi concertistă radio, sora academicianului Eugen Macovschi.
În perioada noiembrie 1941-martie 1944, soţii Moscu sunt transferaţi la Iaşi,
unde pun bazele postului Radio Moldova, George Moscu fiind crainic şi responsa-
bil de emisie; împreună susţin concerte radio. Din 1955, George Moscu funcţio-
nează ca profesor de pian la Şcoala Medie de Muzică nr. 1 şi apoi la Şcoala ele-
mentară nr.1 din fostul raion Griviţa Roşie, nou înfiinţată.
Ca artist plastic a realizat nenumărate peisaje, cât şi portrete, dar a excelat în
caricatură, multe dintre acestea fiind inspirate din anii Primului Război Mondial. În
anul 1919, împreună cu fratele său Alexandru, organizează la Sala Dalles o expozi-
ţie de caricatură, urmată de altele în oraşe din Moldova şi Transilvania. De aseme-
nea, a scris versuri şi proză, dar dintre acestea s-au păstrat foarte puţine.
Moser-Padina Alexander, pictor şi restaurator (2 martie 1904-4 noiembrie

1992), s-a născut în localitatea Padina din judeţul Buzău, nume pe care-l va adăuga
celui de familie, dar uneori va semna doar Alexandru Padina, iar în unele publicaţii
este grafiat şi Padinei. Era fiul lui Louis Moser, elveţian de origine evreiască, pro-
babil unul dintre israeliţii menţionaţi de Basil Iorgulescu în Dicţionarul său când
prezintă comuna Padina, dar mama, Adela Faluţă, era româncă.
Lecţia picturii o primeşte la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, în perioada
interbelică, perioada propice pentru a acumula cunoştinţe şi a se afirma, pentru ori-
care student, indiferent de facultatea pe care o urma. Dacă prima sa apariţie pe si-
meze a trecut aproape neobservată, în anul 1930, cu expoziţia de la Sala Mozart din
Bucureşti, reuşeşte să se impună. Atunci cronicarul ziarului „Universul” îl situa pe
Moser-Padina în descendenţa lui Schweizer-Cumpăna şi a lui Octav Băncilă. La
326
succesul său, o contribuţie importantă a avut cunoscutul colecţionar de artă, Krikor

H. Zambaccian, admiratorul său fără rezerve, care l-a descoperit şi lansat, iar une-
ori l-a sprijinit financiar. În cartea sa, Însemnările unui
amator de artă, Zambaccian va nota: Padina avea un
frumos talent. I-am reţinut câteva peisaje din Piteşti, Po-
dul de pe Argeş, vederi din marginea Bucureştiului, de la
Tei, o perspectivă de acoperişuri de case din centrul Ca-
pitalei. Recunoscut ca peisagist, el a pictat şi un expresiv
şi colorat portret al soţiei colecţionarului. În catalogul
Muzeului Zambaccian, fostul director, Petru Ciocan,
afirmă: Padina este un virtuos ce se diferenţiază total de
ceilalţi pictori, printr-o paletă de cuţit gravă, în care ma-
teria are luciuri de cristal. În anul 1940 a primit Premiul
„Anastase şi Elena Simu”, iar în anul 1947 s-a stabilit în
Elveţia, ţara natală a tatălui său. Aici a continuat să picteze în acelaşi stil, iar în
martie 1952, expune la Muzeul Strauhof. Tablourile sale din Elveţia se încadrează
perfect în pictura elveţiană contemporană, pictorul ocupând un loc onorabil în dic-
ţionarele de artă din ţara cantoanelor. Dar numele său se regăseşte şi în catalogul
Muzeului Artei Moderne.
Puţin cunoscut în România şi din cauză că a plecat de multă vreme din ţară,
lucrări ale sale se găsesc la Muzeul Naţional de Artă şi la Muzeul Zambaccian din
Bucureşti, la Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de
Artă din Roman. În anul 2002, lucrarea Peisaj urban s-a aflat pe simezele Muzeu-
lui Naţional Cotroceni în expoziţia Peisajul în pictura românească, iar în septem-
brie 2009, în expoziţia De gustibus et coloribus organizată la Cluj-Napoca, au fost
expuse şi lucrări ale sale. Unele dintre tablourile sale se regăsesc în cataloagele
unor cunoscute case de licitaţii din România şi din străinătate.
Artistul a încetat din viaţă ziua de 4 noiembrie 1992, dar alte surse menţio-
nează anul 1994, la Zurich, unde a şi trăit270.
Murea Victor271 (21 martie 1935-decembie 2001), ministrul Petrolului (29

decembrie 1989-28 iunie 1990), deputat de Gorj (9 iunie-30 martie 1992), primar al
municipiului Târgu Jiu (februarie 1992-1996), s-a născut la Cluj, unde lucra atunci
tatăl său, angajat al CFR. În timpul războiului, familia se mută la Buzău unde, în
anul 1953, termină cursurile Liceului „B. P. Hasdeu”, apoi Institutul de Petrol şi
Gaze din Bucureşti (1958). După absolvire este inginer stagiar la Schela de Foraj
Ţicleni, după care este transferat la Schela de extracţie Ţicleni. şef de secţie, tehno-
270
Krikor H. Zambaccian, Însemnările unui amator de artă, Bucureşti, Editura de Stat pentru Litera-
tură şi Artă, 1956, p.88-89; Pictura românească în imagini: 1111 reproduceri, Meridiane, Bucureşti,
1970, p. 238 ; Viorel Frîncu, Univers spritual buzoian: calendar cultural, vol. 2, Buzău, 2012, p. 41-
42; România literară, nr. 22, 2009; Wikipedia.
271
Agenţia Română de Presă, Rompres, Ibidem, p.249-250; Personalităţi tangente cu Ţiclenii, „Gor-
jeanul”, 21 noiembrie, 2016; Wikipedia.
327
log-şef, inginer-şef şi director al schelei Ţicleni, judeţul Gorj (1958-1979 - în acea

perioadă, numai Schela Ţicleni furniza 25% din producţia de ţiţei a ţării; a avut o
contribuţie deosebită la dezvoltarea extracţiei de ţiţei din Banat şi la pregătirea înfi-
inţării schelei de Extracţie Şandra).
Este apoi director al Trustului de foraj-extracţie
Târgu Jiu (1979-1981); adjunct al ministrului Petrolului
cu probleme de producţie de gaze şi ţiţei (1981-1989). De
numele său se leagă dezvoltarea şi prestigiul Schelei Ţi-
cleni, înfiinţarea şi dezvoltarea Grupului Şcolar de Petrol
Ţicleni, realizarea Deetanizării Turburea, realizarea şi
dezvoltarea Petromarului Constanţa, extinderea alimentă-
rii cu gaze la nivel naţional, inclusiv în Gorj, alimentarea
cu apă a unor zone, electrificarea transportului în comun
în municipiul Târgu Jiu, obţinerea unor fonduri pentru
investiţii la realizarea multor obiective economice
gorjene, modernizarea drumului Ţicleni- parc 1000 Iaşi, dezvoltarea bazei materia-
le a zootehniei de la fostul C.A.P. Ţicleni, unde se crease o fermă de elită pe judeţ,
numele lui Victor Murea rămânând şi în folclorul local, deoarece o îngrijitoare a
compus un cântec.
Ca o recunoaştere pentru contribuţia sa la dezvoltarea localităţii Ţicleni,
Primăria şi Consiliul local i-au acordat (post-mortem) titlul de cetăţean de onoare.
La 29 decembrie 1989, este numit ministrul Petrolului, iar la 6 iulie 1990 - secretar
de stat, şeful Departamentului industriei petrolului din Ministerul Resurselor şi In-
dustriei, de unde demisionează, fiind ales deputat de Gorj, pe lista FSN; demisio-
nează la 30 martie 1992, devenind primarul municipiului Târgu Jiu. Moartea nemi-
loasă l-a smuls prematur dintre cei dragi, la începutul lui decembrie 2001.
Murgescu Costin (27 octombrie 1919, Râmnicu Sărat-30 august 1989, Bu-
cureşti), economist. Membru corespondent al Academiei Române din 21 mar. 1963.
Studii universitare la Bucureşti, unde şi-a luat şi ti-
tlul de doctor în Ştiinţe economice. A fost şef al Catedrei
de economie politică a Universităţii din Bucureşti (1956-
1965); director al Institutului de Cercetări Economice al
Academiei Române; consilier la Consiliul de Miniştri
(1968-1974); redactor-şef al revistei „Viaţa economică”
(1968-1971; director al Institutului de Economie Mondia-
lă (din 1970); director general al Institutului pentru Stu-
dierea Conjuncturii Economiei Naţionale (1970-1973). A
fost membru al comitetului de direcţie al Centrului de
Ştiinţe Sociale UNESCO din Viena. Autor al lucrărilor:
Industria grea, pivot al reconstrucţiei României (1974);
Reforma agrară din 1945 (1956); Contribuţii la istoria capitalismului străin în
România de la sfârşitul Primului Război Mondial până la ieşirea din criza econo-
328
mică din 1929-1933 (1960); Cooperarea economică internaţională în cadrul ONU

(1967); L’influence de l’industrialisation sur la mobilite sociale (1967); Aspecte
economice ale Conferinţei general-europene pentru securitate şi cooperare (1970);
România şi promovarea principiilor cooperării economice internaţionale (1970);
Reflecţii asupra cooperării economice general-europene (1971); David Ricardo în
Anglia revoluţiei industriale (1972); Relaţii comerciale ale României şi colabora-
rea economică cu alte ţări (1977); Japonia în economia mondială (1982); Proble-
me actuale privind creşterea economică a României (1983); Criza economică
mondială. Concept, dimensiuni, implicaţii (1986); Mersul ideilor economice la ro-
mâni. Epoca modernă (2 vol., 1987, 1990). Membru al International Conference of
Agricultural Economists, reprezentant al României la Consiliul Economic şi Social
al ONU cu gradul de ambasador272.
Muşat Ioan (6 septembrie 1928-2002, Constan-

ţa)273, viceamiral, s-a născut la data de 6 septembrie
1928, în oraşul Râmnicu Sărat. A urmat Şcoala de Ofi-
ţeri de Marină din Constanţa (1950-1952), Academia
Militară Generală din Bucureşti şi Facultatea de Marină
(1963-1966). După absolvirea Şcolii Militare în august
1952, a deţinut funcţiile de comandant de navă la Divi-
zionul 319 Vedete Torpiloare Mangalia, comandant de
pluton, şef de Stat Major, respectiv comandant de batali-
on la Şcoala de Specialişti şi Cartnici a Marinei Militare,
şef de Stat Major al Divizionului 93 Vedete Torpiloare
(din februarie 1960), comandantul Divizionului 19 Dragoare de Radă, comandantul
Divizionului 133 Vedete (august 1966-1973). În anul 1973, căpitanul de rangul I
Ioan Muşat a fost numit la comanda Centrului de Instrucţie al Marinei Militare,
situat în oraşul Mangalia.
În perioada 21 martie 1979-30 decembrie 1989, contraamiralul Ioan Muşat a
îndeplinit funcţia de comandant al Marinei Militare Române. El a fost înaintat la
gradul de contraamiral în august 1979 şi viceamiral la 23 august 1984. A fost trecut
în rezervă la 30 decembrie 1989.
272
Rusu Dorina, Membrii Academiei Române: 1866-2016: dicţionar. ed. a 5-a, revăzută şi adăugită.
partea a II-a: M-Z. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2016, p. 175.
273
Wikipedia.
329
N
Nae C. Leonard274 (13 decembrie 1886-24 decembrie 1928, Câmpulung

Muscel), tenor, „prinţul operetei”, s-a născut la Galaţi, dar de la vârsta de 6 până la
13 ani a copilărit la Buzău, unde tatăl său, mecanicul de locomotivă Constantin
Nae, a fost mutat. A locuit în aceeaşi curte cu Velimir
Maximilian, într-o casă de pe actuala stradă care îi poartă
numele. A urmat cursurile Şcolii Primare nr. 2 (astăzi
Şcoala Gimnazială nr. 1 „Aviator Mircea Bădulescu”),
pe care a absolvit-o în 1898 ca premiant III din 59 de
elevi, o clasă la Liceul „Al. Hasdeu” şi apoi la Bucureşti,
la Pensionul „Otescu”, unde a fost coleg cu Tony
Bulandra.
Primul contact cu scena îl are în clasa a IV-a pri-
mară când, la serbarea şcolară de sfârşit de an, a recitat
Şoldan viteazul. La Bucureşti are loc pe scena Teatrului
„Edison” un spectacol cu piesa Anticarul, scrisă de fiul directorului pensionului
(Ion Otescu, profesor de matematică şi astronom popular, născut la Buzău în 1868),
viitorul compozitor Ion Nonna Otescu (17 ani). La spectacol, unde Leonard a inter-
pretat rolul lui Chervase, a asistat şi concitadinul său, Nicu Poenaru, care i-a re-
marcat talentul şi prezenţa scenică.
Pe când era elev în clasa a V-a (1903), părăseşte şcoala şi se angajează la
Compania „Teatrul Liric”, condusă de Nicolae Poenaru şi Nicolae Niculescu-
Buzău, unde este corist. În 1904 se angajează la un varieteu în Focşani şi apoi la
Compania C. Grigoriu, remarcându-se ca un interpret ideal de operetă. Este distri-
buit în roluri din Vrăjitorul Nilului, Vânt de primăvară, Frumoasa din New York,
ş.a. La 25 august 1905 se căsătoreşte cu Elena Teodorescu, fiica lui Teodorescu-
Buzău, iar în anul următor pleacă în turneu la Paris cu Văduva veselă, după ce în
martie susţinuse, împreună cu N. Niculescu-Buzău, un spectacol la Teatrul „Mol-
davia”. Din 1907, după moartea lui C. Grigoriu, preia împreună cu V. Maximilian
conducerea Companiei, la 20 de ani impunându-se deja ca o personalitate artistică
ce şi-a adus contribuţia la reînvierea operetei româneşti. Este distribuit în Prinţ şi
bandit, Dragoste de ţigan, Farmecul unui vals, Contele de Luxemburg, Voievodul
ţiganilor, De-aş fi rege, Eva, Floarea din Stambul, Contesa Maritza, Silvia, dar a
interpretat şi roluri de operă în Cavaleria rusticană, Povestirile lui Hoffmann, Pa-
iaţe ş. a. La 30 şi 31 octombrie 1926 cântă la Buzău în Liliacul şi Contesa Maritza.
În 1927-1928, efectuează un turneu la Paris şi Marsilia cu Baiadera de
Kalman, susţinând 120 de reprezentaţii. Bolnav de ftizie, se reîntoarce în ţară şi, în
scurt timp, se stinge din viaţă la locuinţa din Câmpulung a tatălui său, fiind înhu-
mat la Cimitirul „Sf. Vineri” din Bucureşti. Pentru deosebitele sale calităţi vocale şi
actoriceşti, pentru întreaga sa carieră artistică, rămâne unul din cei mai populari
274
C. Dumitrescu, lucr. cit., XII, p. 79; Lucian Predescu, op. cit., p. 484-485; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond
Şcoala Primară nr. 2, reg. matricol inv. 16/1897, f. 27, matricola 250; „Liberalul”, XI, nr. 10/5 martie
1906. La Muzeul judeţean Buzău, în colecţia V. Maximilian se păstrează şi fotografii cu N. Leonard
în diferite roluri.
332
PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 – 2018. 500 PENTRU ROMÂNIA
interpreţi ai genului şi ai vremii sale. Omagiindu-l, Tudor Arghezi a spus: Leonard

a cântat ca o vioară şi a murit ca o vioară, învăluit în crepul violet al regretului
oftat al unei lumi.
Naum Hristache275 (8 mai 1931-11 ianuarie 1986), ziarist sportiv, fiul lui
Vasile, macedonean dintr-o familie venită din Ianina - Grecia, şi al Ecaterinei, de
origine buzoiană, s-a născut la Tecuci, dar a copilărit şi la Buzău. A urmat cursuri-
le primare la Bucureşti, iar pe cele gimnaziale la Buzău, unde a absolvit şi Liceul
„B. P. Hasdeu”. Deoarece din şcoală a dovedit calităţi sportive, a efectuat stagiul
militar la C.C.A., după care a urmat cursuri de ziaristică, concomitent cu angajarea
la ziarul „Sportul popular”. Din 1970 este student la Facultatea de Ziaristică din
cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”. A fost şef de secţie la ziarul „Sportul” până
în anul 1986.
A publicat cronici sportive, a fost comentator sportiv de radio şi televiziune,
transmiţând de la marile competiţii internaţionale ale handbaliştilor români -
Supercupa Campionilor Mondiali şi Olimpici; campionatele mondiale universitare,
campionatele balcanice, dar şi „Trofeul Carpaţi”. Între acestea: Campionatul Mon-
dial de handbal masculin, Paris,1970; Campionatul Mondial de handbal feminin,
URSS, 1975; Supercupa Campionilor Mondiali şi Olimpici, Dortmund, 1981;
Campionatul Mondial de handbal masculin, Germania, 1982.
A fost primul ziarist din Europa de Est care a participat după război la o edi-
ţie a Turului Franţei (1968), la Turul Franţei pentru amatori (1967) şi la mai multe
ediţii ale Cursei Păcii. A fost trimisul ziarului „Sportul” la Universiada de la
Edmonton (1983) şi a comentat finala Cupei I.H.F. dintre „Zaporojie” şi „Minaur”
Baia Mare (1985). Considerat un bun cunoscător al handbalului românesc şi inter-
naţional, de care a fost ataşat multe decenii.
Ca membru al Comisiei internaţionale de presă a A.I.P.S., a oferit publicului
sportiv din România lucrări cu mare audienţă: Handbalul de la A la Z, Infernul glo-
riei, Ultimul apărător (Cornel Penu), A fost odată un meci de handbal, (în colabo-
rare cu Călin Antonescu), Cele patru secunde ale unei mari victorii. Ultimul capi-
tol, dedicat buzoianului Cornel Penu, impresionează prin autenticitatea datelor şi
faptelor celor care au muncit cu pasiune, abnegaţie, dăruire şi devotament pentru
cucerirea medaliilor de aur la campionatele mondiale. Precizăm că echipele naţio-
nale ale României au cucerit şapte medalii de aur la campionatele lumii, şi mai
multe medalii de argint şi bronz la „Mondiale” şi la Jocurile Olimpice. Fiul său,
Radu Naum, este comentator la TV România Sport.
Necula Nicolae276 (18 martie 1944-4 septembrie 2017), profesor de Teolo-

gie, publicist, fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, s-a năs-
cut în satul Nicoleşti. După absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale a urmat
275
Date comunicate de fiul său, ziaristul sportiv Radu Naum.
276
M. Păcurariu, op. cit., p. 303-304; Pr. prof.univ.dr. Drăgulin I. Gheorghe, op.cit , p. 157-159.
333
Seminarul Teologic din Buzău (1958-1964) şi Institutul Teologic Universitar din

Bucureşti (1964-1968). A făcut studii de doctorat (1968-1971), specialitatea Litur-
gică, Pastorală şi Artă creştină, şi studii de specializare la Institutul de Studii Su-
perioare Copte din Cairo (1970-1971), Balamand (Liban,
1971) şi la Facultatea Valdeză de Teologie din Roma
(1974-1975) şi Regensburg (1981). Şi-a susţinut doctora-
tul în anul 1976 cu teza: Doctrina şi viaţa religioasă a
Bisericii copte reflectate în textele ei liturgice (Rugăciuni
şi imne).
A funcţionat ca pedagog la Seminarul Teologic din
Bucureşti (1971-1972), la redacţia Editurii Institutului
Biblic şi de Misiune Ortodoxă (1972-1975), asistent la
secţia practică a Institutului Teologic Universitar din Bu-
cureşti (1975), lector suplinitor la catedra de Drept Bise-
ricesc (1978-1981) şi apoi al celei de Liturgică şi Pastora-
lă (din 1982), profesor titular la catedra de Liturgică şi Pastorală (din 1984). A fost
prodecan şi decan, cât şi reprezentant al Facultăţii în forurile naţionale de evaluare
academică şi acreditare.
A fost hirotonit diacon în anul 1975 şi preot în 1976. A luat parte, ca delegat
al B.O.R., la diferite întruniri ecumenice peste hotare. Este autor a peste 30 de arti-
cole, note, cronici, recenzii, predici publicate în revistele „Biserica Ortodoxă Ro-
mână”, „Ortodoxia”, „Glasul Bisericii”, „Studii Teologice” ş.a., în unele periodice
străine, cât şi în „Dilema”, „Armonica”, „Nine O’Clock”, „Expres Magazin”. A
publicat 7 cărţi, între care Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică (4 vol., 1996-
2010) şi a fost conducător de doctorat, coordonând 29 de doctoranzi.
Prestigiul său ştiinţific a determinat numirea sa în diverse organisme de spe-
cialitate: Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei; Comisia de avizare pentru
construirea locaşurilor de cult din cadrul Departamentului pentru Urbanism şi
Amenajarea Teritoriului; Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi
Siturilor Istorice; Comisia de ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de
Evaluare Academică şi Acreditare; Comisia pentru Teologie din cadrul Consiliului
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare; Consi-
liul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
În anul 2000 a fost ales în funcţia de decan al Facultăţii de Teologie
Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din care a demisionat în anul 2007, în urma acuza-
ţiilor de abuz deoarece a intervenit pentru a schimba lucrarea de licenţă a fiului său.
A fost Doctor Honoris Causa al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, în anul 2000
a primit cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, „Crucea Patriarhală”, oferită
de Patriarhul Teoctist, a fost decorat cu „Meritul Cultural” în grad de Comandor,
categoria G, Culte, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate i s-a conferit
Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, în anul 2014.
334
Negoescu Cornel277 sau „Profesorul”, fotbalist, profesor de educaţie fizică şi

sport (19 octombrie 1950-30 martie 1999) a fost o emblemă a echipei de fotbal
Gloria Buzău, mai ales că s-a dovedit decisiv în meciul
cu CSU Galaţi, când a marcat unicul gol şi astfel echipa
promova în prima divizie. A fost un tip modest, muncitor
şi bun coleg. S-a născut la Nehoiu, unde a şi urmat cursu-
rile primare şi elementare, apoi liceul la Pătârlagele, aici
fiind remarcat de către antrenorul Jean Luca, o personali-
tate recunoscută şi respectată în lumea fotbalului. L-a
adus la Buzău şi a jucat ca extremă dreapta la „Metalul”
şi apoi la „Gloria”, fiind cel căruia i se datorează golul
decisiv în meciul cu „Flacăra” Moreni, astfel că echipa sa
a urcat în eşalonul 2, tot el fiind primul marcator buzoian
în Divizia B.
Component de bază şi om de gol, sub comanda lui Puiu Ionescu, a contribuit
la promovarea echipei, în premieră, pe prima scenă a fotbalului românesc. Mijlocaş
ofensiv, cu nr. 8, i-a avut colegi de linie pe Neculce - Motoreta, Toma - Dulapul,
Ghizdeanu - Ţăranul. A făcut parte din 11-le învingător cu neverosimilul scor de 4-
1 împotriva echipei Steaua Bucureşti. Odată cu revenirea formaţiei la matineu şi,
mai ales cu retragerea nouarului Costică Stan, Negoescu a urcat în avanposturi.
Avea să fie atacantul central nu numai al Gloriei, ci şi al altor două echipe din ju-
deţ, „Olimpia” Râmnicu Sărat şi „Chimia” Buzău.
Ca antrenor a coordonat grupe de copii dintre care unii au ajuns apoi să joace
în eşalonul superior, Gheorghe Dobre considerând că a fost cel mai exponenţial
fotbalist din toată istoria Cubului Gloria. Fotbalistic, a participat la toate promo-
vările echipei. A fost antrenor la CSM Râmnicu Sărat, apoi la „Metalul”, iar în fi-
nal la Gloria Buzău, pe care în anii 90 a dus-o aproape de promovare. În memoria
sa, la 22 februarie 2013 s-a organizat Memorialul Cornel Negoescu, toţi seniorii
Gloriei reunindu-se în memoria fostului coleg.
Iar Dan Tulpan, remarca: A plecat de jos, de la ţară, a făcut o facultate şi a
reuşit să-şi întemeieze o familie frumoasă, însă din păcate, atât el cât şi soţia lui s-
au dus prematur, unul după altul. Decesul soţiei sale, Carmen, l-a bulversat şi de-
moralizat, declanşând o adevărată dramă, astfel că după 8 ani de singurătate i s-a
alăturat în „locul de veci” din spatele Capelei Cimitirului „Dumbrava”, la nici 49
de ani, când un om atinge vârsta maturităţii depline, se stingea nefiresc de repede
unul din goleadorii fotbalului buzoian. Şi tot ca omagiu, joi, 4 decembrie 2008, a
fost inaugurat terenul 2 din Complexul „Gloria”, fost “Metalul”, denumit dupa fos-
tul mare jucător al Gloriei, Cornel Negoescu.
277
Adi Soare, Seniorii „Gloriei” s-au reunit în memoria fostului coleg, Cornel Negoescu, Liga 2.ro,
22 februarie 2013; Forumul FC Gloria.
335
Negoiţă Iulius-Paul, teolog, fiu al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, eco-

nomistă, s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975. A absolvit
Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău în
anul 1995 şi Facultatea de Teologie a Universităţii Bucu-
reşti în anul 1999, Facultatea de Farmacie din cadrul
Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din
Bucureşti, cât şi cursuri de master în Administraţie publi-
că la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrati-
ve. Este doctor în Drept canonic al Universităţii Bucu-
reşti. A urmat şi cursuri de formare în străinătate: Islanda
(2007), Cipru (2008), Marea Britanie şi Letonia (2010)
şi Germania (2012).
Este preot din anul 1997, întâi la Parohia din co-
muna Gherăseni, apoi în Buzău. Ca preot, a primit toate
gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 a fost
judecător în cadrul Consistoriului Mitropolitan. Cea mai importantă realizare de
până acum pentru cariera sa de preot consideră a fi ansamblul bisericesc din Cartie-
rul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la care a
contribuit împreună cu tatăl său, cu sprijinul comunităţii parohiale.
A fost şi cadru didactic la Seminarul Teologic, unde cândva a fost elev, dar
şi la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (2001-2010), iar din anul 2003 până în
anul 2010 a fost şi inspector de Religie şi Imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean,
cât şi inspector general adjunct, din anul 2008 până în 2010. Pentru doi ani, 2010-
2012, a deţinut funcţia de director al Palatului Copiilor Buzău, apoi director al Şco-
lii Postliceale Sanitare (2012-2016 şi în continuare după susţinerea concursului
pentru acest post). În calitate de manager al celor două instituţii şcolare, a reuşit să
le refacă din temelii şi să le modernizeze. În anul 2013, a pus bazele Colegiului
„Nicolae Paulescu” din Râmnicu Sărat, unitate de învăţământ privat, având au-
torizate atât cursuri liceale cât şi postliceale sanitare.
În cadrul celei de-a doua profesii, cea de farmacist, este implicat mai ales la
nivel managerial, încă de la înfiinţarea lanţului de farmacii „Iris Pharm”, o între-
prindere de familie. Din anul 2015, Colegiul Farmaciştilor din Buzău l-a desemnat
ca reprezentant în Adunarea Naţională.
S-a implicat şi în viaţa politică locală şi în două legislaturi (2008-2012;
2012-2016) a fost consilier local independent. La primul mandat a fost chiar preşe-
dintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorităţi, Sport, Sănătate şi Asistenţă Socială.
Din poziţia de independent, în anul 2012 a candidat pentru funcţia de primar al
Municipiului Buzău, clasându-se al doilea.
Desfăşoară o bogată activitate publicistică, abordând cele mai diverse dome-
nii: teologie, istorie, drept, în reviste ştiinţifice, ori în periodicele şi revistele locale
sau naţionale: „Ziarul Lumina”, „Jurnalul Naţional”, „Revista Teologică”,
„Mousaios”, „Glasul Adevărului”, „Analele Buzăului”, „Opinia”, unde a fost şi
editorialist. Este iniţiator al revistei „Educaţia creştină” şi membru în comitetul de
336
redacţie al revistei de istorie „Tezaur”. În anul 2004 a înfiinţat Editura Omega căre-
ia ulterior i-a adăugat şi o tipografie, întâi în Buzău, dar în prezent ambele îşi au
sediul în satul Focşănei din comuna Vadu Paşii. În anul 2010 a înfiinţat Editura
Palatul Copiilor. Este autor sau coautor al unui număr de peste douăzeci de lucrări
cu tematici diverse, de la management educaţional şi auxiliare didactice la analiză
şi satiră politică. A început cu Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului
din comuna Gherăseni, 2002; Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău: note de
istorie recentă, 2009; Rostire întru zidire: antologie de poezie religioasă, 2010;
Daruri cu tâlc; Dinastia Vorel; Farmacia în albumul cu amintiri; Religie şi socie-
tate: dialoguri; Zăpada zilei de ieri, 40 de rânduri (editorialele din Opinia, reedita-
tă în anul 2012); Marchitanii roşii (distinsă cu Premiul Naţional „V. Voiculescu”
pentru publicistică, acordat de jurnalistul Cristinel Popa, originar din Pârscov).
La 7 decembrie 2018, a fost validat ca membru al Uniunii Scriitorilor din
România, Filiala Bucureşti - Secţia Proză.
Negoşanu Grigore278, pictor (12 decembrie 1885-13 februarie 1953, Bucu-

reşti), s-a născut în comuna Căneşti, ca fiu al lui Gheorghe şi Tincăi Negoşanu. A
urmat şcoala primară în sat, cursurile secundare şi liceale la Buzău şi Şcoala de
Belle-Arte la Iaşi, unde îl cunoaşte pe Nicolae Tonitza, de care îl va lega o mare
prietenie şi care îi va deveni cumnat, prin căsătoria cu
sora soţiei sale. Dorind să-şi completeze studiile, pleacă
în Germania, la München, unde, cu sprijinul profesorului
Friedrich von Stuck, reuşeşte să aibă propriile sale atelie-
re la München şi Dachau. Remarcându-se ca un bun pro-
fesionist, este invitat să expună la „Secession”, iar revis-
tele de artă îi reproduc unele din lucrările realizate în
această perioadă. Se căsătoreşte cu Alberta Albertini,
conferenţiar universitar de istoria artelor la Universitatea
müncheneză, fiica arhitectului italian Aristto Albertini,
cu care Anghel Saligny a colaborat la proiectul podului
de la Cernavodă.
Efectuează călătorii de studii la Roma, Veneţia, Milano, Florenţa, Bologna,
Genova şi Paris. În capitala Franţei expune împreună cu secesioniştii, fiind remar-
cat de Guillom Apollinaire. Lucrează la Paris şi Saint Tropez, atelierul său din
apropierea Rotondei fiind locul de întâlnire al artiştilor. Aici l-a cunoscut şi pe Oc-
tavian Goga, căruia îi va face portretul.
În timpul Primului Război Mondial este mobilizat la Iaşi ca pictor pe lângă
Marele Cartier General. Realizează tablouri şi desene cu teme din spitalele de cam-
panie, dar şi câteva portrete (prof. N. Leon, Marta Gusti), prilej pentru a-şi releva
278
Petronela Negoşanu, Pictorul Grigore Negoşanu, în „Viaţa Buzăului”, supliment august, 1968;
Serv. Arh.Naţ.Bz., fond Primăria comunei Căneşti, registru născuţi/1885, act nr. 39/12 decembrie
1885; Liceul „B. P. Hasdeu”, reg. matricol inv. 1/1900-1901, p. 159, matricola 29, clasa a II-a, clasi-
ficat al 22-lea din 25 de elevi cu media 5,89 (la desen 8,25).
337
talentul de portretist. După război revine la Bucureşti, unde îşi deschide un atelier
în Pasajul Român, loc de întâlniri cu prietenii, dar şi sală de expoziţii. Însoţit de
Nicolae Dărăscu, revine în 1920 la Paris, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele. La stă-
ruinţele lui Octavian Goga, care îl preţuia foarte mult, se întoarce în ţară şi lucrea-
ză la Cluj şi în împrejurimi, în Ţara Moţilor, la Baia Mare şi la Mangalia (lucrări cu
specificul oriental al peisajului dobrogean). Organizează la Cluj mai multe expo-
ziţii, apreciate de public şi de critica de specialitate, dar în 1940 revine la Bucureşti
unde, obosit şi slăbit de boală se va mărgini să trimită la expoziţii din lucrările sale
sau va realiza unele comenzi.
Influenţat în arta desenului de profesorii de la Academia din München, iar în
ceea ce priveşte coloritul de şcoala franceză, mai ales de impresionişti şi, în primul
rând Cézanne, Grigore Negoşanu a realizat lucrări din care nu lipseşte omul cu
preocupările sale, natura statică, excelând însă în arta portretului. În afară de cele
amintite, de portretul lui N. Tonitza şi I. L. Caragiale (realizat la Berlin), ne-a lăsat
o galerie de lucrări cu chipurile unor personalităţi artistice şi culturale ale timpului.
Se stinge din viaţă la 13 februarie 1953, lăsându-ne un valoros patrimoniu artistic,
apreciat ca atare de critică şi iubitorii de frumos (o parte din lucrările sale au fost
achiziţionate în 1997 de Muzeul judeţean Buzău).
Negulescu G. Emil279, profesor doctor docent, titular al catedrei de Silvicul-

tură a Institutului de Silvicultură din Braşov (din 1948), fiul institutorului Gabriel
Negulescu, directorul Şcolii primare nr. 3 de băieţi din
Buzău (actualmente Şcoala Generală nr. 6), s-a născut la
27 martie 1902. Urmează cursurile şcolii primare din
mahalaua Gârlaşi, sub îndrumarea tatălui său, din 1921,
Liceul „Al. Hasdeu”, iar în perioada 1921-1925, Faculta-
tea Politehnică din Bucureşti, secţia Silvicultură, în para-
lel cu Belle Arte şi Facultatea de Geografie a Universită-
ţii din Cluj (1933). Între anii 1926-1940, a fost inginer
silvic la Gurghiu, judeţul Mureş şi director al Şcolii de
Brigadieri Silvici, în activitate şi astăzi, unde încă se mai
păstrează laboratorul şi cabinetul său de lucru. În 1926,
se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Cluj, în 1930 îşi trece licenţa în geografie, iar
în 1936 obţine titlul de Doctor în geografie, cu lucrarea Bazinul Gurghiului - studiu
monografic. În perioada 1928-1930, este conferenţiar suplinitor la catedra de Silvi-
cultură a Academiei de Înalte Studii Agronomice din Cluj, participând împreună cu
celebrul profesor Emmanuele de Martonne la cercetări în Munţii Apuseni. Este
numit în 1942, director-inspector silvic la Craiova, la 1 septembrie 1948, director şi
apoi decan, al Institutului de Silvicultură din Braşov, unde va preda cursuri de Den-
drologie, Genetică, Selecţia speciilor forestiere şi Ecologie. Între 1951-1954, a fost
preşedintele Societăţii pentru Răspândirea Culturii şi Ştiinţei, Filiala Braşov.
279
C-tin Dumitrescu, lucr.cit., vol. XII, p. 69-74; Cetăţenii de onoare ai municipiului Braşov.
338
În 1966, este cooptat în Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, iar în

1969, devine membru al Academiei de Ştiinţe Agricole. Desfăşoară o bogată acti-
vitate pedagogică şi de cercetare, fiind autorul a 42 lucrări ştiinţifice şi a numeroase
articole şi studii, publicate în reviste de specialitate. Este şi autor de manuale, între
care şi Tratatul de silvicultură şi Manual de dendrologie, primele lucrări de acest
gen din România. Ca sculptor amator, a realizat busturile profesorului Marin
Drăcea (Institutul de cercetări forestiere Bucureşti-Pipera), al paşoptistului I. D.
Petrescu (diaconul Ipatie, profesor la Buzău, la Casa memorială Rădeşti-Muscel),
al profesorului Nazarie (Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”) şi al lui Spiru Haret
(Şcoala Normală de băieţi, dezvelit la 19 iunie 1939.
În anul 1997 a fost declarat Cetăţean de Onoare al municipiului Braşov pen-
tru contribuţia adusă pe tărâm ştiinţific, educaţional şi cultural.
Neguţ Silviu280, geograf, profesor universitar doctor, publicist, editor, s-a

născut la 1 februarie 1945, în comuna Vadu Paşii. Tatăl, Gheorghe, un om foarte
pragmatic, cum s-ar zice astăzi, le-a inoculat copiilor dorinţa de a învăţa astfel că
toţi cei şase fraţi în viaţă au făcut studii superioare:
Virgil şi Adrian, Dreptul, Nicolae şi Stelian au devenit
ingineri, primul doctor în geodezie, Olimpia şi Silviu,
naturalişti: ea biolog, Silviu geograf.
A urmat şcoala generală în comuna natală în
perioada 1951-1958, apoi Liceul „B. P. Hasdeu” pe care
l-a absolvit în anul 1962. În anul 1968 a absolvit
Facultatea de Geologie-Geografie, secţia Geografie,
specializarea Geografie Economică, Universitatea Bucu-
reşti.
În anul 1973 a absolvit un curs postuniversitar de
limbi străine în cadrul Universităţii Bucureşti, iar în
perioada 1974-1975, unul de ziaristică. În anul 1994 a parcurs un program de for-
mare a formatorilor pentru IMM-uri la Universitatea din Padova şi CNA Veneto-
Mestre Veneţia, Italia. A mai urmat Programul Banca Mondială Ministerul Învăţă-
mântului de formare (domeniul reforma curriculară) în Olanda (la SLO-Enschede,
CITO-Arnhem şi PMVO-Haga), 1996. A mai urmat programe de specializare la
universităţi străine ca: Universita degli Studi-Perugia (1993, 1997, 2000),
Nottingham Trent University-Marea Britanie (1996, 1997), Universite Paris 1
Sorbone Paris şi Universite des Sciences et Technologie Lille, Franţa (1992, 1996),
Universitatea Barcelona, Spania (1997), Wirtschaftsuniversität, Viena (2000, 2004)
etc. În anul 2009 a absolvit un curs postuniversitar de management universitar. Din
anul 1984 este doctor în Geografie, Universitatea Bucureşti.
Între anii 1991-1993 a fost conferenţiar universitar la Academia de Studii
Economice Bucureşti, iar din anul 1993, este profesor universitar. Din anul 1993
280
339
până în 2008 a fost prodecan al Facultăţii de Relaţii Economice din cadrul Acade-
miei de Studii Economice Bucureşti, apoi decan, până în anul 2012. Este fondator
şi director al Masteratului de Geopolitică şi Relaţii Economice Internaţionale din
cadrul facultăţii, şi conducător de doctorat începând din anul 2000. A fost membru
în Consiliul Ştiinţific al ASE în 1996, 2000, 2004 şi 2008, şi membru în Senatul
Academiei de Studii Economice, în anii 2000, 2004 şi 2008. Din anul 1995 până în
2001 a fost profesor asociat la Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti, iar
din anul 2004, profesor asociat la Academia Diplomatică - Institutul Diplomatic
Român, şi profesor asociat la Institutul Naţional de Administraţie, din anul 2007.
Visiting Professor la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Lille (2009), Uni-
versitatea de Studii „Aldo Moro” din Bari şi Universitatea din Ancona (2009), iar
în anul 2010, la Universitatea Paris - Dauphine. În anul 2009 devine expert al Şco-
lii Doctorale a Universităţii „Aldo Moro” din Bari, dar şi referent în comisii de
doctorat din Bordeaux, Franţa.
În ţară face parte din peste 50 de comisii la Universitatea Bucureşti, Institu-
tul de Geografie al Academiei Române, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj,
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion
Mincu” Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea Naţională de
Apărare „Carol I” etc.
Pe lângă cariera didactică, are şi o bogată carieră editorială la Editura Enci-
clopedică Română (din 1968), devenită Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, unde
este redactor, redactor principal, până în 1989, iar din 1990 până în 1993, redactor
şef al Editurii Enciclopedice. În anul 2003 a devenit redactor coordonator al revis-
tei „Geopolitica” şi fondator al Asociaţiei de Geopolitică „Ion Conea”, iar în anul
2004, şi al Asociaţiei de Geografie Umană, îndeplinind funcţia de vicepreşedinte.
A fost membru al CNCSIS şi preşedinte al Comisiei Ştiinţele Vieţii şi ale Pământu-
lui, din anul 1998 până în 2006. În anul 2008 participă la Congresul Internaţional
de Geografie de la Tunis.
Autor şi coautor a peste 60 de cărţi, a publicat peste 100 de articole şi a pre-
zentat mai mult de 150 de comunicări la conferinţe naţionale şi internaţionale. Re-
dactor şi autor al Micului dicţionar enciclopedic, ediţiile din 1972, 1978, 1986, şi
autor şi coordonator al primului volum din Dicţionar enciclopedic, apărut în anul
2004. S-a preocupat de reeditarea lucrării fundamentale a geografiei româneşti
Terra-introducere în geografie ca ştiinţă de Simion Mehedinţi, ediţie îngrijită de
Victor Tufescu. A sprijinit editarea lucrării în două volume despre viaţa şi opera lui
Simion Mehedinţi, autor Victor Tufescu. A tradus Dicţionar turistic internaţional,
apărut în anul 1980.
Lucrări apărute după anul 2000: Enciclopedia Australiei şi Oceaniei (2000,
coautor); Enciclopedia Africii (2002, coautor); Enciclopedia Americilor (2003,
coautor); Europa: ghid de călătorie (2003, coautor); Enciclopedia recordurilor
geografice (2003, coautor); Geopolitica României (2004); Enciclopedia călători-
lor şi exploratorilor (2004); UNESCO: mică enciclopedie (2005, coautor); Enci-
clopedia Europei (2005; 2007, coautor); Introducere în Geopolitică (2006); Atlas
340
geografic general (2006, coautor); Statele Uniunii Europene: mică enciclopedie

(2007, coautor); Navigatori, călători, exploratori din antichitate până în secolul
XX: mică enciclopedie (2007); Geopolitică (2008); Geografie economică mondială
(2009, coautor); Capitalele statelor Europei: mică enciclopedie (2009, coautor);
Tratat de geografie umană (2011); Geopolitica latino-americană (2012); Şi eu am
fost la capătul lumii (2012); Mică enciclopedie a României pentru copii (2016,
coautor). Se numără printre coautorii Enciclopediei statelor lumii care a cunoscut
13 reeditări.
În anul 2005 a fost desemnat Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău, ală-
turi de alte personalităţi ale culturii buzoiene281.
Nestor Remus (Romul Nestor)282, avocat, politician (27 iunie 1895-22 au-
gust 1953?), fiul preotului Alexandru Nestor şi Tincăi (au avut opt copii), s-a năs-
cut în comuna Pietroasele. Studii primare în satul natal,
Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi, Facultatea de
Drept din Bucureşti (studii încheiate în 1919, întrerupte
o vreme, în anii Primului Război Mondial). În timpul
studenţiei, a fost preşedintele Societăţii Studenţilor Bu-
zoieni. După absolvire, este avocat în Baroul Ilfov, tran-
sferat din 1922, la Baroul buzoian, an în care aderă la
mişcarea liberală. Totodată, până în 1926, va fi şi funcţi-
onar C.F.R.
În perioada 22 iunie 1927-10 noiembrie 1928, şi a
doua oară, între 20 noiembrie-7 decembrie 1937, este
prefect al judeţului Buzău şi unul din cei mai activi
membri ai organizaţiei liberale de tineret, remarcat de seniorul, Dr. C. Angelescu.
Lui i se datorează, între altele, organizarea Societăţii culturale de la Săgeata. S-a
căsătorit cu Virginia Aristide I. Agnastopol, cu care a avut un fiu, Costin, născut în
1929.
Pleacă apoi la specializare în Franţa, unde, la 5 noiembrie 1929, îşi ia licenţa
în Drept. La 14 noiembrie 1930, devine diplomat în Economie Politică, iar la 9 iu-
nie 1931, doctor în Drept (Paris). În 1933, era secretarul general al Organizaţiei
judeţene a partidului, iar în 1934, împreună cu Justin Stănescu, a condus campania
electorală pentru alegerile generale. A candidat în alegerile din 12 decembrie 1928
şi cele din 1933 (este ales deputat, calitate în care a interpelat de mai multe ori gu-
vernul, în sprijinul îmbunătăţirii situaţiei ţărănimii). La 5 noiembrie 1934, este nu-
mit în Comisia pentru elaborarea anteproiectului la Legea administrativă, dar după
instaurarea regimului de autoritate monarhică, se retrage din viaţa politică, practi-
când în continuare avocatura. A fost şi preşedinte al organizaţiei judeţene a Frontu-
281
„Opinia”, XII, nr. 3341/16 decembrie 2005.
282
Lucian Predescu, op. cit., p. 595; Primăria comunei Pietroasele, act naştere 14/29 iunie 1895; „Vo-
cea Buzăului” din 18 mai şi 20 iulie 1940; Alex. Gaiţă, Remus Nestor sau prima şi ultima ştire din
gulag, în „Opinia”, VIII, nr. 2049/13 ian. 1998.
341
lui Renaşterii Naţionale, constituită la 26 mai 1940. De remarcat că presa locală

sau rapoartele de activitate, prezentate ca prefect, scot în evidenţă conceperea şi
realizarea unui ambiţios program edilitar: refaceri de poduri şi şosele, construirea
uzinei de apă de la Monteoru - pentru alimentarea cu apă a satelor din zonă -, şi
împroprietărirea locuitorilor din zona de munte, în judeţul Brăila. În 1945, era vi-
cepreşedinte al organizaţiei judeţene P.N.L. În 1948 este epurat din Barou, fiindu-i
totodată confiscată întreaga avere. Se retrage la Bucureşti, din 1950 lucrând ca
inspector-achizitor la Sovrom-Asigurare. Este arestat la 16 august 1952 pentru
apartenenţa la P.N.L. şi activitatea ca prefect şi internat într-o colonie de muncă,
condiţiile de detenţie, munca şi tratamentele la care a fost supus fiindu-i fatale. Fiul
său, Costin Nestor, după insistente demersuri la organele Ministerului de Interne,
afla, printr-o adresă oficială, primită la 22 iunie 1991, că tatăl său a decedat la 22
august 1953. Până atunci familia primise doar o care poştală, fără adresa expedito-
rului, numai cu indicativul unei căsuţe poştale.
Nestorescu I. Nicolae283, medic, microbiolog şi imunolog (13 septembrie

1901, Buzău-15 decembrie 1969, Bucureşti), fiul boiangiului Nichita Nestorescu,
urmează la Buzău Şcoala primară nr. 1 (1908-1912) şi Liceul „Al. Hasdeu” (1912
-1920). Se înscrie apoi la Institutul Medico-Militar din cadrul Facultăţii de Medici-
nă din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1926. Obţine
doctoratul în medicină şi chirurgie cu teza: Contribuţiuni
la studiul şi tratamentul malariei. Funcţionează ca ofiţer
medic (1926-1947), asistent (1926), şef de laborator
(1940), şef al Centrului de sânge al armatei, înfiinţat de el
(1942), şef de secţie (1955-1969), director adjunct-
ştiinţific la Institutul Cantacuzino (1962 -1969). Este apoi
şef de lucrări (1947), conferenţiar (1952) şi profesor titu-
lar la catedra de Microbiologie (1958-1969) la Institutul
de specializare postuniversitară pentru medici şi farma-
cişti din Bucureşti. În 1948 este trecut în rezervă cu gra-
dul de colonel medic.
A fost preşedinte al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale şi membru co-
respondent al Academiei Române (1963), şi expert european O.M.S. pentru bolile
cu poartă de intrare digestivă. Autor a peste 300 lucrări ştiinţifice, între care tratate
şi monografii despre infecţiile cu germeni anaerobi, toxiinfecţiile alimentare, relaţi-
ile entero-bacterii-bacteriofagi enterici, infecţiile nosocomiale cu stafilococ pato-
gen etc. Pentru activitatea sa ştiinţifică, recunoscută pe plan naţional şi inter-
naţional, contribuţiile originale şi valoroase din domeniul bacteriologiei şi
virusologiei, în 1964, devine membru al Societăţii franceze de microbiologie, şi şef
al secţiei române a Laboratorului internaţional de culturi microbiene folosite în ge-
283
Lucian Predescu, op. cit., p.167; Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii.., p. 270;
Doina Rusu, op. cit, p. 249-250; vezi şi C-tin Dumitrescu, mss. Serv.Arh.Naţ.Bz.
342
netică. Membru al Academiei de Ştiinţe din New York (1966), al Societăţii Regale
de Medicină din Londra, membru în comitete internaţionale de Microbiologie-
Lizotipie.
Nestorescu Valerian, general de brigadă, s-a născut la 5 februarie 1898, în

comuna Vintileanca, judeţul Buzău, dar primii ani ai copilăriei i-a petrecut în satul
Strachina, comuna Ţăndărei din judeţul Ialomiţa, unde tatăl său era şef de gară. Tot
aici a urmat şi cursurile primare. În anul 1909, familia se mută la Buzău, iar el va
urma şapte clase la Liceul „Al. Hasdeu”, după care se înscrie la Şcoala de Ofiţeri
de Artilerie, Geniu şi Marină (1916-1917) şi Şcoala Specială de Artilerie Timişoara
(1922-1924). A fost elev plutonier (1917), sublocotenent (1917), locotenent (1922),
căpitan (1932), maior (1934), locotenent-colonel (1939), colonel în 1943, iar în
anul 1968, general-maior.
A îndeplinit diverse funcţii militare: comandant de pluton în Regimentul 23
Artilerie (1917-1922), profesor la Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie (1925-
1928), profesor la Şcoala Specială de Artilerie (1928-1934), şef al biroului material
de artilerie în Direcţia Tehnică din Inspectoratul General Tehnic al Armatei (1934-
1935) şi membru sau preşedinte al mai multor comisii de recepţie, director al Uzi-
nelor de armament de artilerie „Mărgineanca” (1944-1945), director al Uzinelor de
armament „Astra” Braşov (1946-1949), profesor titular al cursului „Fabricaţia ar-
mamentului de artilerie” din Academia Tehnică Militară (1949-1959), şef serviciu
cercetare ştiinţifică în domeniul tehnicii de artilerie din Comandamentul Artileriei
(din 1968).
În anul 1936, maiorul Valerian Nestorescu, împreună cu generalii Gelu
Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei şi căpitanul Vasile Burlacu, ca repre-
zentanţi ai statului român, au participat la elaborarea caietului de sarcini pentru fa-
bricarea a 100 de tunuri americane Vickers, calibru 79 mm. Un merit deosebit a
avut şi la fabricarea aruncătorului calibru 120 mm. A fost prima gură de foc reali-
zată în ţară prin reproducerea unui model pentru care nu exista o documentaţie teh-
nică. Cea mai importantă realizare a sa o reprezintă tunul antitanc „Reşiţa” calibru
75 mm, model 1943. Această gură de foc a fost realizată împreună cu căpitanul
Eugen Burlacu şi inginerul Lazăr Stoicescu de la Uzinele Reşiţa. Fabricarea în se-
rie a început la 25 februarie 1944 şi s-a executat atât la Reşiţa cât şi la Uzinele „As-
tra” Braşov şi „Concordia” Ploieşti.
Deşi la o vârstă înaintată, generalul Valerian Nestorescu a condus activitatea
grupului de specialişti constituit pentru proiectarea şi realizarea mai multor guri de
foc între care amintim tunul antitanc calibru 100 mm, model 1975 şi 1977. Acesta a
fost primul tun realizat de industria naţională de armament după Al Doilea Război
Mondial. A avut şi o contribuţie importantă la dezvoltarea teoriei tehnice de specia-
litate, între lucrările sale amintim: Ghidul general al fabricaţiei; Fabricaţia şi re-
cepţia ţevilor de tun; Aplicarea calculului probabilităţilor în domeniul militar şi
Fenomen - cerinţe - practică. Este şi autorul unei interesante opere memorialistice
File din trecutul artileriei române moderne.
343
În memoria sa, Brigada 1 Artilerie poartă numele său, fiind denumită Briga-
da 1 „rtilerie „General Valerian Nestorescu”. Această unitate militară a primit dra-
pelul de luptă prin Decretul 203 din 3 iulie 1995284.
Nichita Eleodor285, fizician, profesor universitar, s-a născut în ziua de 3

martie 1964, în Buzău fiul inginerului Ioan Nichita şi al Titei. A urmat cursurile
Şcolii Generale nr. 2 şi este absolvent al Liceului „B. P. Hasdeu”, promoţia 1982,
şi al Facultăţii de Fizică Tehnologică Bucureşti. Elev la
liceu fiind, participă la concursurile şcolare de fizică, iar
în anul 1982, la Olimpiada Internaţională de Fizică din
Germania, a obţinut premiul al doilea. A absolvit Facul-
tatea de Fizică, secţia Fizică Tehnologică, specializarea
reactori nucleari de la Măgurele, Bucureşti. A fost, timp
de cinci ani, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări
Nucleare Piteşti. A început să devină tot mai cunoscut în
plan mondial, astfel că obţine un Master of Science în
Health Physics şi un doctorat în Ingineria Nucleară la
Georgia Institute of Technology, Atlanta, Georgia, SUA.
După doctorat a lucrat şase ani în grupul de fizica
reactorilor de la Atomic Energy of Canada Limited, compania care a proiectat
reactorii de la Cernavodă, după care s-a mutat profesor la University of Ontario
Institute of Technology, în nou creata Facultate de Sisteme Energetice şi Ştiinţe
Nucleare (2002). În anul 2002 a fost desemnat preşedinte al Diviziei de Ştiinţă şi
Inginerie Nucleară a Societăţii Nucleare Canadiene, iar între 2009 şi 2010 a fost
preşedinte al Societăţii Nucleare Canadiene, funcţie pe care canadienii o încredin-
ţează doar pentru un an unor personalităţi de excepţie. Este preocupat şi studiază
modul în care medicina nucleară oferă informaţii despre funcţionalitatea organelor.
Cercetările sale se îndreaptă acum în sprijinul ideii că medicina nucleară trebuie să
devină eficace în diagnosticarea tuturor tipurilor de cancer. Este convins că energia
nucleară poate deveni una dintre cele mai stabile şi sigure surse de electricitate,
comparabilă numai cu combustibili fosili. Este Cetăţean de onoare al Municipiului
Buzău.
Nicolescu T. Ion286, poet, prozator, publicist, doctor în filosofie, (19 ianuarie

1943-17 februarie 2012), fiul invalidului de război Traian Nicolescu şi al Ecateri-
nei, originară din Târgu Frumos, s-a născut în Buzău. După absolvirea cursurilor
şcolare, urmează, la Bucureşti, Facultatea de Filosofie, secţia Filosofie generală
(absolvent 1968). Se pensionează la 25 de ani, din motive de sănătate. Ca elev al
284
Enciclopedia artileriei române,… P. 737-737; Wikipedia.
285
Radu Calcan, op. cit., p. 229; „Opinia”, 22 aug. 2011 (interviu de Silvia Herghelegiu).
286
Alex. Oproescu, op. cit., p. 106-107; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 50-21 ianuarie 1943;
Laurenţiu Ulici, Literatura română contemporană, vol. 1. Editura Eminescu, Bucureşti, 1995, p. 290,
291.
344
Liceului „B. P. Hasdeu” (absolvent 1961) a frecventat Cenaclul „Al. Sahia”, con-
dus de ing. Ciauşu, unde şi-au făcut ucenicia literară Ion Băieşu, Ion Gheorghe ş.a.
A fost, totodată, actor în trupa de teatru a Casei Orăşeneşti de Cultură şi co-
laborator al Studioului local de Radioficare (funcţiona în imobilul din str. Crizan-
temelor, fost sediu al ITSAIA, fosta proprietate a avoca-
tului Gh. Marinescu, primar al oraşului Buzău (5 iulie
1942-1944). Debutează în anul 1956, în ziarul „Drapelul
roşu” din Bacău, cu un reportaj dintr-o excursie organi-
zată la Palatul Pionerilor din Bucureşti (la acea dată
funcţiona la Cotroceni). Ca elev, a publicat versuri şi
reportaje în ziarul „Viaţa Buzăului (seria I) şi apoi la
„Munca”, (1960). A colaborat la „Scânteia Tineretului”,
„Luceafărul”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Gazeta
literară”, devenită în anul 1967, „România literară”, „Vi-
aţa românească”, „Cronica”, „Tribuna”, „Flacăra”.
După ce a devenit cunoscut datorită deselor apari-
ţii în reviste, se produce şi debutul editorial, cu volumul de versuri Indulgenţe
(1969), urmat de Ironice (1970), care-l face un poet în vogă, Mioritiada (1973, re-
editat 2010), Retorica (1975), Vox populi, Vox dei (1979). În acelaşi an i s-a tipărit
şi romanul Voi de colo de la Biarritz, urmat de volumele de versuri Scrisori de ser-
viciu (1982) şi Odele pământului pârjolit de iubire (1986). În total şapte volume de
versuri şi un roman. Primit elogios încă de la debut, verdictul în privinţa talentului
lui Ion Nicolescu îl va da Laurenţiu Ulici, coleg de generaţie şi de liceu: E un poet
remarcabil, în multe din textele sale face acrobaţii de saltimbanc..., iar în alt loc,
tot Ulici conchide că au coajă frumoasă dar au şi miez.
Nicolescu D. Vasile287 (8 noiembrie 1919, Glodeanu Cârlig-19 decembrie

1982, Piatra Neamţ), folclorist, etnomuzicolog şi profesor, fiul lui Dumitru şi al
Gherghinei, a urmat cursurile şcolare în comuna natală, iar după absolvirea Semi-
narului din Buzău, a urmat Conservatorul din Bucureşti (1945-1950, cu profeso-
rii Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), I. Dumitrescu
şi Dimitrie Cuclin (armonie), L. Klepper (contrapunct),
T. Ciortea (forme muzicale), Z. Vancea (istoria muzi-
cii), Tiberiu Alexandru şi Emilia Comişel (folclor muzi-
cal), Fl. Eftimescu (pian), D. Cutavas (psaltichie), Paraschiv
Angelescu (imnologie), V. Popovici (cânt gregorian) şi
Facultatea de Teologie (1945-1948). Funcţionează ca
dirijor de cor (1946-1950), cercetător ştiinţific la Ins-
titutul de Folclor din Bucureşti (1949-1967), profesor de
muzică la Liceele nr. 4 şi 154 din Bucureşti (1950-
1952), profesor de teorie-solfegiu, folclor şi cor la Licee-
287
Date comunicate de familie; Wikipedia.
345
le de Muzică nr. 1 şi 2 (1952-1961), profesor de folclor şi metodica predării corului

la Şcoala Postliceală de Bibliotecari şi Activişti Culturali (1955-1958), Liceul de
Poligrafie şi Tehnică Cinematografică (1964-1975), lector la catedra de folclor,
teorie-solfegiu, istoria muzicii româneşti şi cor la Institutul Pedagogic de 3 ani din
Bucureşti (1962-1966). Între 1967-1971 este cercetător ştiinţific principal la Insti-
tutul de Ştiinţe Pedagogice din Bucureşti. În 1971 devine lector titular, inspector
metodist la Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic din
Bucureşti.
A publicat studii şi articole de muzicologie, lucrări şi culegeri de folclor, lu-
crări didactice, ediţii critice şi a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice, conferin-
ţe, concerte-lecţii, emisiuni radiofonice. Membru al juriilor unor concursuri de mu-
zică populară (Floarea din grădină). Autor al lucrării Manuscrisul Ucenescu.
Cânturi (1979 - istoria imnului naţional), iar cu Vasile Vasile a îngrijit ediţia Leca
Morariu, Iraclie şi Ciprian Porumbescu (vol. I,1986), tipărită postum; Cântece şi
jocuri populare din Moldova (1963 în colaborare cu Constantin Gh. Prichici); Cân-
tece şi strigături populare noi (1963, în colaborare cu Eugenia Cernea, Monica
Brătulescu, Nicolae Rădulescu). Autor al unor articole de specialitate: Naiul - con-
tribuţie la cunoaşterea instrumentelor populare; Pe marginea primei culegeri de
cântece noi din Dobrogea, Din viaţa unor vechi cântece muncitoreşti-revoluţio-
nare; Din materialele premiate la concursul de cântece muncitoreşti revoluţionare.
Niculescu-Buzeşti C. Grigore-Gheorghe288, diplomat şi politician, fiul avo-

catului Costică Nicolescu şi al Valericăi (1 august 1908-12 octombrie 1949, New
York), s-a născut la Sărata, judeţul Buzău. Licenţiat în Drept (1929), a fost numit
ataşat de legaţie în anul 1930, după ce susţinuse examen
de admitere. A îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Mi-
nisterul de Externe: secretar III (1933), secretar II (1937),
secretar I (1941), consilier (1943), consilier I de Legaţie
(aprilie 1944) şi ministru plenipotenţiar clasa a II-a (din
15 august 1944). În paralel cu funcţiile din cadrul Minis-
terului, a fost trimis peste hotare ca secretar la Legaţia
română de pe lângă Societatea Naţiunilor de la Geneva
(1933-1935), secretar de Legaţie la Stockholm (1937-
1939) şi la Riga (1939-1940). Revenit în România, el a
condus Direcţia Cabinetului şi Cifrului (din 20 mai
1941), Direcţia Afacerilor Economice şi Administraţie
(din 23 iunie 1944) şi Direcţia Personalului (din 1 august 1944). Grigore
Niculescu-Buzeşti a obţinut o serie de informaţii ultrasecrete pe care le-a furni-
zat regelui Mihai I şi anturajului acestuia, dând astfel posibilitatea îndepărtării
lui Ion Antonescu de la putere.
288
Lucian Predescu, op. cit., p. 603; Primăria oraşului Buzău, act naştere 492/ 3 august 1908; căsătorit
la 1 aprilie 1945, la Buftea, cu Ecaterina B. Ştirbey; Wikipedia.
346
A fost principalul om de legătură dintre Iuliu Maniu şi regele Mihai în lunile

ce au precedat lovitura de stat de la 23 august 1944, jucând astfel un rol în îndepăr-
tarea de la putere a mareşalului Ion Antonescu şi instaurarea unui regim constituţi-
onal de scurtă durată în România. Plecat în exil, a primit un mandat de la partidele
democratice să le reprezinte în străinătate.
Până la moartea sa, a fost unul dintre reprezentanţii PNŢ în Comitetul Naţio-
nal Român, însă din cauza conflictului său cu generalul Rădescu, organizaţia nu a
funcţionat în timpul vieţii sale.
După răsturnarea regimului antonescian la 23 august 1944, Grigore
Niculescu-Buzeşti a fost numit în funcţia de ministru de externe în guvernul gene-
ralului Constantin Sănătescu (23 august - 2 noiembrie 1944). Alături de rolul său în
această lovitură de palat, probabil a contat şi faptul că era ginerele prinţului
Barbu A. Ştirbey şi cumnatul lui Edward Boxshall (şeful Intelligence Service în
România).
După instalarea guvernului procomunist condus de către Petru Groza, Grigo-
re Niculescu-Buzeşti este îndepărtat din structura Ministerului de Externe. În mai
1946 se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc, dar intuind ceea ce urma să se în-
tâmple în România, a părăsit clandestin ţara spre sfârşitul anului 1946, mergând
în Elveţia. În noiembrie 1947 a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar
al Regiunii a II-a Bucureşti la muncă silnică pe viaţă, 5 ani de degradare civică,
confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată.
Liderii opoziţiei l-au însărcinat cu reprezentarea, în străinătate a PNŢ, PNL
şi PSD. Niculescu-Buzeşti l-a întâlnit pe fostul rege Mihai al României la scurt
timp după abdicarea forţată, la începutul anului 1948. În cadrul discuţiei ce a avut
loc la hotelul Derby din Davos, Niculescu-Buzeşti a propus formarea unui Comitet
Naţional Român care să cuprindă trei ţărănişti, un liberal şi un social-democrat, iar
orice membru suplimentar să aibă merite în lupta împotriva naziştilor sau comuniş-
tilor, organizaţia fiind altfel în imposibilitatea de a reprezenta poporul român. Fostul
suveran a aşteptat să se consulte cu generalul Nicolae Rădescu înainte de a lua o
decizie. A încetat din viaţă la data de 12 octombrie 1949, în oraşul New York.
Nicolici St. Alexandru289, general, (19 februarie

1892, Bucureşti - 30 ianuarie 1953, Capul Midia), fiul
lui Ştefan şi al Mariei, a absolvit Liceul „Matei Basarab”
din Bucureşti, Academia de Război şi Facultatea de
Drept din Bucureşti. Cu gradul de locotenent, a fost re-
partizat în Garnizoana Constanţa, apoi la Sighet (1925,
căpitan) şi Satu-Mare (maior şi locotenent-colonel). Până
în anul 1938 a fost comandantul Regimentului 32 Ar-
tilerie, apoi, cu gradul de colonel, comandantul Fabricii
de armament din Cugir (1938-1939). Între anii 1939-
289
Date comunicate de fiica sa Costin Marilena-Alexandra-Tisa, din Galaţi.
347
1944, a fost comandantul Regimentului 7 Artilerie Buzău, stabilindu-şi domiciliul

pe str. Victoriei nr.11 (între anii 1944-1952 se mută la nr. 29). A luat parte la Cam-
pania din Est (1941-1944), iar în august 1944, în timpul retragerii, este avansat ge-
neral. Decorat pentru fapte de arme cu ordinul „Coroana României” şi „Crucea de
Fier” germană. Deoarece a refuzat să ia parte şi la Campania din Vest, este trecut în
rezervă. În toamna aceluiaşi an aderă la PNŢ (la acea dată preşedintele organizaţiei
judeţene era avocatul Nicolae Anghel, fost prefect în perioada 8 iunie 1932-14 no-
iembrie 1933) şi este numit prefect al judeţului Buzău (1 noiembrie - 10 decembrie
1944; înlocuit cu generalul Marinescu).
În 1946 este arestat, dar după cercetări este eliberat. Pentru a-şi putea întreţi-
ne familia se angajează remizier şi vinde loz în plic. La 16 martie 1948, este arestat
din nou, sub acuzaţia de apartenenţă la organizaţia teroristă (sau cum apare în alte
documente-contrarevoluţionară) „Pajura neagră” din Buzău. Prin sentinţa nr.
972/26 iunie 1948, Tribunalul Militar Bucureşti îl condamnă la doi ani închisoare
corecţională pentru omisiunea denunţării complotului. Eliberat la 14 martie 1950,
este internat în lagăr şi pus în libertate în primăvara anului 1951. La nici un an, în
data de 15 martie 1952, este din nou arestat pentru colportare de zvonuri (în reali-
tate ca membru PNŢ), încarcerat la Rahova şi Jilava şi trimis în colonia de muncă
de la Capul Midia, unde a decedat din cauza condiţiilor inumane de detenţie. Deşi a
aflat de deces după şase luni, familia nu a ştiut nimic din suferinţele îndurate, până
când un fost coleg de detenţie de la Canal, maiorul Ion Napeu, nu a fost eliberat.
Acesta le-a predat obiectele încredinţate de general înaintea morţii - inelul, cruciu-
liţa cu lănţişor şi o iconiţă. Cu acest prilej au aflat că moartea s-a datorat unei can-
grene care nu a fost tratată. Solicitându-i-se ajutorul, medicul Bocancea i-a replicat
că dacă moare va fi o lichea mai puţin în ţara noastră. A fost înhumat într-o groapă
comună din colonie.
Generalul Nicolici s-a căsătorit în anul 1925 cu Maria Marioţeanu (26 ianua-
rie 1903, Bucureşti-31 martie 1963, Buzău), care i-a adus ca zestre 14,5 ha la
Gherăseni şi cu care a avut doi copii: Mircea-Alexandru-Maramureş (13 septem-
brie 1926, Sighet-21 decembrie 1966, Târgovişte) şi Marilena-Alexandra-Tisa,
născută la 15 iulie 1929 la Sighet.
Niculescu-Buzău Nicolae290 (3 mai 1872-1960, Bucureşti), actor de operetă,

revistă şi comedie, s-a născut la Buzău, fiu al Irinei şi Niţă Negoescu, zugrav, ori-
ginar din Transilvania, în aceeaşi curte cu Aristide Demetriade, al cărui tată avea
închiriată o cameră în casa părinţilor săi. Rămas orfan de tată în 1878, intră în 1886
ca ucenic la un pantofar din Bucureşti, care lucra şi pentru Teatrul Naţional, dar în
1888 pleacă de la meşter şi, după ce hoinăreşte o vreme prin Capitală şi apoi prin
Giurgiu, se reîntoarce la Buzău. În 1889, când împlinea 17 ani, este distribuit, la
insistenţele sale, într-un rol de figurant în piesa Jianu, căpitan de haiduci, jucată pe
290
N. Niculescu-Buzău, Suvenire teatrale; C. Dumitrescu, lucr. cit., XII, p. 99; Lucian Predescu. op.
cit., p. 602-603; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria oraşului Buzău, act naştere 176/3 mai 1872.
348
scena Teatrului „Moldavia” de trupa Zaharia Buruienescu-Al. B. Ionescu, pe care o

va însoţi în turneu la Târgovişte şi în alte 14 oraşe, cu comedia lui A. Bacalbaşa,
Viaţa la Café-chantant. În 1891 îl găsim la Râmnicu Vâlcea, după care, cu aceeaşi
trupă, joacă la Craiova în grădina „Belle Vue”, trece în 1892 corist la Teatrul Naţi-
onal din localitate, unde joacă în Vlăduţul mamei, după care se angajează la Foc-
şani în trupa lui A. Popescu, repurtând un mare succes în
rolul preotului din comedia Porcarul şi Măria Sa Vodă.
Pleacă din nou la Craiova unde, cu Achil Popescu, des-
chide stagiunea la grădina Mitică Georgescu cu comedia
Clareta în concentrare. Tot în 1892 însoţeşte într-un
turneu prin ţară trupa lui Aron Bobescu. Trece apoi la
trupa lui Matei Millo cu care efectuează turnee prin ţară,
la trupa Iozefinei Găluşcă şi la Iaşi, la Circul „Sidoli”
Din 1894, de când îşi zice Niculescu-Buzău, in-
terpretează roluri comice în trupa de operetă a buzoianu-
lui Nicu Poenaru, iar în 1900 înfiinţează împreună cu
Achil Popescu o mică trupă cu care deschide stagiunea
în localul lui Mitică Georgescu, apoi joacă la Grădina „Triumf”şi Grădina Roşca de
pe strada Academiei. Iarna face stagiune la „Liric”, asociat cu N. Poenaru, unde se
joacă piesele Fiica tamburului major şi M-zelle Nitouche. În 1901 intră în Societa-
tea Lirică Română, nucleul viitorului Teatru de Operă şi Operetă, înfiinţată de
Gheorghe Ştefănescu şi joacă în opera comică Maria de Rohan, prestaţia sa
bucurându-se de un real succes. În vara anului 1903, cu N. Poenaru, inaugurează
Parcul Oteteleşanu cu rolul maiorului din Moştenitorii veseli de Wittenberg şi ope-
reta Vânt de primăvară. În 1904 joacă pe aceeaşi scenă ca angajat al Companiei
Grigoriu, al cărei director devine în iarna aceluiaşi an, în asociere cu Alecu
Bărcănescu. Obţine un remarcabil succes în rolul ofiţerului din Maiorul Mura, fo-
tografia sa din acest rol figurând pe firma unui restaurant din strada Doamnei. Joa-
că în martie 1906 la Teatrul „Moldavia” împreună cu Nae Leonard, iar în 1907,
împreună cu Constantin Nottara, inaugurează grădina „Ambasador”, devenită mai
târziu „Cărăbuş” (dispărută în 1940), cu roluri în Drama de la Maxim, Răpirea din
Popa Tatu, Mehmet Marafet, Manase ş. a. În 1910 se angajează la Compania Dra-
matică „Alexandru Davilla” (roluri în Stane de piatră, Cântecul lebedei), în 1911
joacă la Cazinoul din Sinaia în Ariciul şi sobolul de V. Eftimiu şi apoi la Teatrul
Naţional (director Al. Davila) şi la Grădina „Blanduzia”. În 1912 - 1913 joacă la
Teatrul „Concordia”, în 1913 devine stagiar I la Teatrul Naţional, iar în 1914 joacă
cu trupa de revistă la Teatrul „Eforia” alături de Carussy şi Achil Popescu şi apoi la
„Alhambra”.
Mobilizat în Campania 1916-1918 la Regimentul 48 Infanterie, ca intendent
de spital, calitate în care va organiza birourile de asistenţă a răniţilor din cele patru
spitale din Buzău, după care se refugiază la Iaşi unde, împreună cu alţi câţiva ac-
tori, va organiza reprezentaţii în spitalele de răniţi. După 1918 joacă la teatrele
„Modern”, „Eforia”, „Liric”, „Vesel”, interpretând roluri în: Ginerele domnului
349
prefect, Tranca-fleanca mere acre, Mătuşa lui Carol, Două inimi într-un pat,
Moartea lui Iţic, Nimic, Ura, Cărăbuş şi revista Nimic nou pe frontul Bucureştilor.
La 22 martie 1937, cu trupa Teatrului Vesel din care făceau parte Mişu Fotino şi
Grigore Vasiliu-Birlic, joacă la Buzău în Călugărul din vechiul schit. A repurtat
succese răsunătoare, cu trupa pe care a condus-o împreună cu Nae Leonard în Vân-
zătorul de păsări, Liliacul, Voievodul ţiganilor, Suzana, Văduva veselă, Floarea
din Stambul ş.a.
Sărbătorit în 1933 de Teatrul „Comedia” pentru 50 de ani de teatru, intră din
1941 în trupa lui Sică Alexandrescu, alături de V. Maximilian, Grigore Vasiliu-
Birlic, Radu Beligan, după 1944 la Teatrul „Colorado” şi apoi la Teatrul Naţional,
unde va juca până în 1950 când s-a pensionat, încheind astfel o strălucită carieră
artistică de 67 de ani. Se stinge din viaţă în primăvara anului 1960, când împlinise
88 de ani.
Niculescu Nicolae291 (1909-1947), gazetar, regizor, s-a născut la Buzău.

Cursuri liceale în oraşul natal şi Şcoala de conductori tehnici de la Paris. A predat o
vreme arta dramatică la un conservator din Transilvania. A condus publicaţiile bu-
zoiene „Gând nou” (1933 - ianuarie 1934) şi „Săptămâna” (17 februarie-31 martie
1935). A colaborat la „Facla”, „Acţiunea literară”, „Ştirea Buzăului”, „Curentul
Nou” şi „Carnet literar”, în care a publicat articole prin care a semnalat, în premie-
ră, valoarea mondială a operelor brâncuşiene din Cimitirul Dumbrava. Membru
activ al Ateneului „Amicii artei” şi autor, în colaborare cu George Ioan Popescu al
lucrării Antologia poeziei buzoiene, rămasă în manuscris.
Niţă C. Marin, colonel (r) (5 august 1916-2013) s-a născut în comuna Cili-
bia, judeţul Buzău, veteran de război, a participat pe front cu Compania 38 Poliţie
din Divizia Vânători de Munte. A fost şef post de jandarmi şi a trecut în rezervă din
unitatea „Legiunea de Jandarmi Buzău”. Decorat cu: medaliile „Serviciul Credin-
cios” clasa a III-a cu Spade; „Bărbăţie şi Credinţă”, clasa a II-a cu Spade; „Virtu-
tea Militară” clasa a II-a pentru fapte de război; „Crucea comemorativă a celui de-
al Doilea Război Mondial, 1941-194”; „90 de ani de la crearea statului român suve-
ran independent şi indivizibil”; „M.S. Regina Maria 1875-1938”. În anul 2013 a
fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al municipiului Buzău.
291
G. Cocora, lucr. cit., f. 76.
350
O
Olaru Leonard292, geolog, profesor universitar doctor, fiul învăţătorilor Va-

sile şi Olga Olaru, s-a născut la 4 octombrie 1936, în localitatea Noul Caragaci-
Basarabia, astăzi Vişneovoie, judeţul Cetatea Albă, în-
globat după cel de-al Doilea Război Mondial în teritoriul
Ucrainei (regiunea Odessa). În anii de restrişte 1939-
1940, se refugiază împreună cu familia în comuna Rubla,
judeţul Râmnicu Sărat, unde urmează clasele I-III. După
moartea mamei (1945) şi recăsătorirea tatălui (1946), îşi
încheie cursurile primare în comuna Vişani, acelaşi judeţ.
Urmează apoi Şcoala Normală de băieţi din Buzău
(1947-1948, clasa a V-a), clasele a VI-a şi a VII-a
urmându-le tot la Vişani (1948-1950). Continuă studiile
la Şcoala Pedagogică de băieţi din Buzău (1950-1954),
dar deoarece şi-a dorit să fie inginer, a urmat în paralel şi
Liceul „B. P. Hasdeu”; studii pe care însă nu le finalizează. Frecventează un an
cursurile Facultăţii de Matematică-Fizică a Institutului Pedagogic Bucureşti, pe
care o abandonează şi este un timp secretar de şcoală şi învăţător suplinitor în co-
muna Vişani.
Urmează apoi cursurile Facultăţii de Ştiinţele Naturale-Geografie, secţia Ge-
ografie-Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1956-1961), după absolvire
rămânând ca preparator la catedra de Geologie. Îşi continuă studiile la Facultatea
de Biologie-Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1965-
1969), obţinând calificarea de geolog.
Din 1976 este doctor în Geologie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu o
teză dintr-un domeniu inedit al geologiei, Paleopalinologia: Cercetări asuprea dis-
tribuţiei stratigrafice a microflorei în flişul paleogen, dintre văile Bistriţa şi Trotuş,
printre puţinele de acest fel întocmite în ţara noastră. Se dedică, în continuare,
muncii didactice şi ştiinţifice universitare, remarcându-se prin studii de
paleopalinologie în formaţiunile metamorfice din Carpaţii Orientali şi Nordul
Dobrogei şi în formaţiunile sedimentare din Platforma Moldovenească şi Carpaţii
Orientali.
A publicat numeroase cursuri didactice pentru studenţi, în mai multe ramuri
ale geologiei, cât şi peste 100 de lucrări ştiinţifice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Este coautor la singurul tratat de palinologie publicat în România: Palinologie cu
aplicaţii în geologie, lucrare foarte apreciată în SUA. De asemenea, a participat la
peste 23 de congrese internaţionale în SUA, Canada, Franţa, Anglia, India, Rusia,
Cehia, Polonia, Bulgaria, cât şi la numeroase simpozioane şi congrese ştiinţifice
din ţară. Pentru activitatea sa ştiinţifică, în anul 1996 a primit Premiul „Gr.
Cobălcescu” al Academiei Române.
Este membru titular al Societăţilor Geologice din România şi Republica
Moldova, al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Societăţii Paleonto-
292
Date comunicate personal în 1999; Wikipedia.
352
logilor din România (preşedinte 2005-2009), al Asociaţiei Palinologilor de Limbă

Franceză (APLF) din Franţa şi al Comisiei Internaţionale de Microfloră Paleozoică
(CIMP) din Anglia. A parcurs toate treptele universitare (preparator, şef de labora-
tor, geolog principal (1961-1969); asistent universitar (1969-1972); şef de lucrări
(1972-1991); conferenţiar universitar (1991-1993); profesor universitar (1993-
2004); şef de Catedră Geologie-Paleontologie (1999-2001profesor dr. consultant
(2004-2007); profesor emeritus (din 2007), până la cea de profesor, din 1999 fiind
şeful Catedrei de Geologie-Paleontologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, şi
conducător de doctorat în domeniul geologiei.
Oprea O. Gheorghe293, profesor universitar doctor, Universitatea de Muzică

din Bucureşti, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1
ianuarie 1942-24 martie 2014), s-a născut în Satu-Nou,
comuna Poşta-Câlnău, judeţul Buzău, al patrulea din cei
opt copii ai lui Oprea V. Oprea, vestit cântăreţ bisericesc
pe Valea Câlnăului, întemeietor, împreună cu soţia sa
Aneta, a neamului lui Oprică, familie de elită în zonă.
Satu-Nou a luat fiinţă în secolul al XIX-lea, printre în-
temeietori fiind şi străbunicul său, primul Oprea, des-
cinzând din Blăjani.
Gheorghe Oprea a urmat cele şapte clase elemen-
tare în comună, apoi Şcoala Normală de Învăţători din
Buzău (1955-1959). După trei ani în învăţământ - învăţă-
tor în comuna Padina, apoi profesor suplinitor în comu-
nele Glodeanu Siliştea şi Pogoanele, devine student al Conservatorului „Ciprian
Porumbescu” din Bucureşti, secţiile Teoretică şi Dirijat de cor academic, pe care le
va absolvi ca şef de promoţie pe ţară (1967). A parcurs toate gradele didactice:
asistent (1967), lector (1982), conferenţiar (1990), profesor (1993), obţinând titlul
ştiinţific de Doctor în muzică, în iunie 1993, cu teza Sisteme sonore în folclorul
românesc, lucrare fundamentală a etnomuzicologiei româneşti.
Prin cele peste patruzeci de lucrări publicate, prin elaborarea tratatului de
Folclor muzical, prin mii de documente sonore culese din aproape toate judeţele ţării,
inclusiv Basarabia (peste 3000), prin acordarea dreptului de conducere a doctoratului,
este considerat cel mai important etnomuzicolog român. Totodată are meritul de a fi
unul dintre primii cercetători ai folclorului muzical al meglenoromânilor.
Paralel, Gheorghe Oprea a fost fondatorul şi dirijorul corului de cameră
„Gaudeamus” al Universităţii de Muzică din Bucureşti înfiinţat în 1969, cu care a
realizat două discuri de muzică românească; a înregistrat peste 80 lucrări la Radio,
a susţinut peste o mie de concerte în ţară şi peste hotare. Corul „Gaudeamus” este
laureat al Festivalurilor de la Lincoln Center (New York, 1974), St. Louis (SUA,
1975), fiind prima formaţie de acest gen primită la Casa Albă (1975), al Festivalu-
293
353
rilor Internaţionale din Polonia (1975, 1999); Barcelona (1979); Ţara Galilor
(1981); Premiul I la Festivalurile corale naţionale: Iaşi (1970), Timişoara (1971,
1977), Cluj (1979, 1987), Craiova (1989). În lumea muzicală, corul „Gaudeamus”
este apreciat printre primele trei formaţii corale de cameră, alături de „Madrigal”
(dirijat de Marin Constantin, absolvent al aceleiaşi Şcoli Normale din Buzău) şi
„Cappella Transilvanica” (dirijor Dorin Pop, Cluj-Napoca). Începând din 1998,
corul „Gaudeamus” a devenit Fundaţia Muzicală „Gaudeamus - Gheorghe Oprea”.
Pe lângă distincţiile menţionate, Gheorghe Oprea este deţinătorul premiului
„Ethnos” pe anul 1999, pentru volumul Studii de etnomuzicologie, cu volumul II în
anul 2000. A mai publicat: Folclor muzical românesc (2001), Folclorul muzical
românesc (2002, Premiul pentru folclor al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor
din România), Curs de folclor (2002). A fost premiat în Germania, Polonia, Grecia,
Spania.
Pentru îndelungată activitatea corală în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi (dirijor
al corurilor „Lirica”- Slobozia, „Ionel Perlea” - Ţăndărei, „Camerata - Danubii”
(Călăraşi), Gheorghe Oprea este Cetăţean de Onoare al oraşului Ţăndărei (1994), al
municipiului Călăraşi (1999) şi municipiului Buzău, iar în 1998, a primit Premiul
Academiei Române pentru folclor, cât şi răspunderea ştiinţifică de îndrumător de
teze de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale a Universităţii de Muzică Bucureşti.
Oproescu Alexandru294 (8 mai 1940-26 mai 2017) reputat om de carte, fiul

negustorului Constantin Oproescu, unul din personajele pitoreşti ale Nehoiului şi al
Alexandrinei, de spiţă aromână (Caraileanu, strămutată de la Nişcov, la
Pătârlagele) s-a născut la Nehoiu. După absolvirea cursu-
rilor primare în localitatea natală, urmează liceul din
Pătârlagele (promoţia 1957) şi Şcoala postliceală de Bi-
blioteconomie din Bucureşti (1958-1960); licenţiat al
Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din
Iaşi (1972). Este bibliotecar şef şi director al Bibliotecii
raionale Râmnicu Sărat (1960-1968); inspector de specia-
litate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Cultură şi
Artă Buzău (1968-1970); director al Bibliotecii Judeţene
„V. Voiculescu” Buzău (1970-mai 2003).
După truda sa şi a harnicilor colaboratori, acest lă-
caş de cultură - biblioteca - a devenit centrul spiritual al
Buzăului, prin organizarea pe plan naţional a „Salonului literar” (1970-1994), des-
pre care Alex. Oproescu scrie o carte, a altor nenumărate activităţi. A iniţiat şi
294
George Băiculescu, Alexandru Oproescu, în „Vocea Buzăului”, II, nr.123/5-8 mai 2000; „Opinia”,
X, nr. 2809/18 iulie 2000; Agenţia Român ROMPRES, Personalităţile României Contemporane.
Protagonişti ai vieţii publice (dec. 1989-dec. 1994), Bucureşti 1994, p. 375. Străbunicul, tot pe linie
maternă, Alecu I. Şugă a fost numit pomojnic (subprefect), în 1859, de Al. I. Cuza, iar unchiul său,
Nicolae Şugă, a funcţionat prin anii `30 ca bibliotecar la Fundaţia Regală din Iaşi; Gheorghe Buluţă,
Bibliologi români: dicţionar, Editura Bibliotheca, 2011, p. 180-181.
354
animat Cenaclul judeţean „V. Voiculescu” (1987-1989, 1992-1994), a pus bazele

editurii Bibliotecii judeţene şi mişcării locale de bibliografie (din 1991). Membru
fondator al Cenaclurilor „Al. Odobescu” Nehoiu (1969) şi „V. Voiculescu” Buzău
(1987). Din 1995 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat cu versuri în „Scânteia pionierului” (1954). Din 1972, se dedică
istoriei literare cu un articol ce schimbă data naşterii lui Vasile Voiculescu: 13 oc-
tombrie, în loc de 27 noiembrie 1884. Colaborează permanent la ziarul „Viaţa” Bu-
zăului” şi suplimentele sale. Publică, de asemenea, în revistele „Îndrumătorul cul-
tural”, „Contemporanul”, „Biblioteca”, „Ramuri”, „Almanahul Luceafărul”,
„Opinia”, „Muntenia”, „Carnet literar”, „Buzăul”, „Mesager cultural”, „Opinia lite-
rară”, „Buzăul literar”, „Albatros”, „Penteleu”, la ultimele trei fiind editor coordo-
nator. Este un recunoscut organizator de întâlniri şi saloane literare, aducând în
lumea şi localităţile Buzăului scriitori de marcă ai ultimelor decenii. Întâlnirile
acestea, de la prima organizată în noiembrie 1970, până la cea de a 250-a, din apri-
lie 1993, au fost strânse, consemnate şi adnotate cu texte şi însoţite de imagini, în
cartea sa Salonul literar - o revistă vorbită (1993).
Editează „Buzăul literar”, sprijină tipărirea publicaţiei nehoiene „Penteleu”,
concepe, împreună cu Constantin Deneş, revista de umor „Gafa”, descoperă şi
promovează condeie noi.
Tipăreşte peste 50 de titluri de cărţi: poezie, proză, eseu, critică şi istorie lite-
rară, din sfera bibliografiei locale. Este, pentru activitate editorială, încununat cu
Marele Premiu al bibliotecarilor din România (1998). Îşi aduce o contribuţie deo-
sebită la cunoaşterea vieţii şi operei lui V. Voiculescu, atât prin publicarea a patru
volume de Articole, comunicări, documente V. Voiculescu (Buzău, 1974, 1979,
1992, 1994), la care se adaugă V. Voiculescu. Contribuţii buzoiene (Buzău, 1993),
cât şi prin participarea la organizarea, după 1990, a Casei memoriale de la Pârscov.
În 1980 îi apare volumul Scriitori buzoieni - Fişier istorico-literar, însumând
92 de fişe biobibliografice ale poeţilor, prozatorilor, dramaturgilor, istoricilor şi
criticilor literari, istoriografilor, editorilor şi traducătorilor care s-au născut ori au
activat în acest perimetru al spiritualităţii româneşti (publicate mai întâi în serial la
suplimentele cotidianului „Viaţa Buzăului”, septembrie 1976 - decembrie 1977,
sub titlul: Un posibil dicţionar al scriitorilor buzoieni, din volum lipsind cei pe
care cenzura nu-i admitea. A lucrat după 1980 la un dicţionar al Presei buzoiene şi
râmnicene, din care a scos trei volume: I (literele A-F), 1995; II (literele G-N),
1997 şi vol. III, partea 1 (literele O-Z, 1839-1948), în 2009, pe care autorul îl apre-
cia ca principala sa operă bibliografică. În anul 2011 editează un compendiu Dicţi-
onarul presei buzoiene şi râmnicene: 1839-1949. Două premii I la Festivalul Naţi-
onal “Cântarea României”, medalia „Meritul cultural”, clasa I (1983).
După pensionare a publicat, în regie proprie: Ion Aristotel, bibliotecar şi pu-
blicist. 1859-1919 (2007); Despre V. Voiculescu în scrisori (2008); Din Buzăul
literar: de prin ziare şi reviste (2009); Scriitori buzoieni: fişier istorico-literar, edi-
ţia a 2-a, anastatică (2010), 250 de scrisori (2011); V. Voiculescu: mărturii şi do-
cumente (2012), Nimic despre Hamlet. Note dintr-o vizită culturală în Danemarca,
355
ediţia a 2-a anastatică (2012), Literatura în publicaţii buzoiene şi râmnicene, 1839-

2000: dicţionar bibliografic (2013), iar în cadrul colecţiei pe care a iniţiat-o - Con-
tribuţii la bibliografia Nehoiului, în 2015 a editat volumul comemorativ: Preot
Dumitru Nicolaescu, publicist şi, fiindcă timpul n-a mai avut răbdare..., cea de-a
doua carte din această colecţie a apărut postum. Este o antologie Scriitori nehoieni,
pe care a desăvârşit-o scriitorul Lucian Mănăilescu, fiu al aceloraşi locuri, iar Ovi-
diu Petrescu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”, a suportat
cheltuielile tipăririi. Prima carte pe care nu şi-a realizat-o în regie proprie.
Meritorii sunt şi înfiinţarea, în 1993, a unei filiale de carte românească la
Soroca, în Republica Moldova, a primei Biblioteci de carte religioasă din România
şi a unei salbe de filiale active ale Bibliotecii judeţene în municipiu, realizarea
Corpului B în Cartierul „Poşta”, o zonă izolată şi defavorizată a municipiului. Din
anul 1990 s-a preocupat de revigorarea bibliotecilor din judeţ, pe care celebrul De-
cret 703 din 1973 le-a lăsat fără bibliotecari salariaţi, dar şi fără fond de carte ac-
tualizat. A donat Bibliotecii mii de cărţi rare cu autografe, fotografii, scrisori, fil-
me-document din ultimii 30 de ani şi alte documente primite de la diverse
personalităţi, dar şi bibliotecilor din Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pogoanele, filialei de
la Soroca.
Orban Carmen295, medic, managerul Institutului Clinic Fundeni, fiica medi-

cului buzoian Panait Şerbănoiu, s-a născut la 22 noiembrie 1968, în Bucureşti. A
urmat şcoala primară, gimnaziul la Buzău şi apoi Liceul
„B. P. Hasdeu” din aceeaşi localitate, pe care l-a absolvit
în anul 1987.
Urmează Facultatea de Medicină şi Farmacie
„Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca şi îşi obţine licenţa în
anul 1995. Din 1996 şi până în anul 2001, este medic
rezident Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Univer-
sitar de Urgenţă Bucureşti
Din anul 2004 este medic primar A.T.I la Spita-
lul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi
Arsuri din Bucureşti, între 2007-2009 a coordonat
Compartimentul A.T.I., iar din 2009 şi până în martie 2011 a fost managerul aces-
tui spital. A obţinut mai multe atestate de management al serviciilor de sănătate şi
management spitalicesc (1998-2014).
Încă de la preluarea funcţiei de manager al Institutului Clinic Fundeni, dr.
Carmen Orban şi-a propus să facă din institut o unitate de elită, care să dispună de
medici excepţionali, astfel încât I.C. Fundeni să devină un spital de nivel european.
A iniţiat proiecte de restructurare şi modernizare, dar s-a străduit să doteze institu-
tul cu aparatură de înaltă performanţă (CT, angiograf, aparat Röntgen, liotriptor,
truse de videoendoscopie digestivă, ecograf, aparat microdializă). Dotări complete
295
356
au existat şi pentru blocurile operatorii ale chirurgiei generale şi transplant hepatic,

cât şi pentru blocul operator urologie şi de transplant renal. Printre alte proiecte
importante menţionăm lărgirea departamentului de transplant medular, de la 7 ca-
mere sterile la 12 pentru adulţi şi 6 pentru copii, dar şi reamenajarea spaţiului de
joacă pentru copii şi realizarea de indicatoare pentru toată incinta unităţii.
În anul 2014, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Medicale, la UMF „Carol
Davila”, Bucureşti, cu teza de doctorat Antibioterapia adecvată la pacienţii arşi cu
diferite forme de sepsis În acelaşi an este doctorand în domeniul Management, Şti-
inţe Economice, la Universitatea „Valahia”, Târgovişte
Membru în 4 comitete ştiinţifice naţionale (2011-2014) şi organizator a 4
manifestări ştiinţifice naţionale (2011-2014).
În domeniul cercetării ştiinţifice a fost manager de proiect „Centru de ex-
celenţă în medicina transnaţională” (2012-2015), membru în echipa de cercetare
(reprezentant legal ICF) - „Sistem informatic unitar pentru monitorizarea şi optimi-
zarea îngrijirii bolnavilor critici din spitalele platformei Fundeni: intraoperator,
postoperator şi din secţiile de terapie intensivă” (2012); membru în echipa de cer-
cetare - „ Profil genic al cancerelor bronhopulmonare primitive cu celule non-mici
şi invazia ganglionilor mediastinali” (2010).
Pentru rezultatele obţinute a primit mai multe Diplome şi Premii de Exce-
lenţă (2010-2015), între care: Medalia aniversară „Rezervistul Militar” (2011);
Diploma de Onoare cu titlul onorific de OMUL ZILEI pentru contribuţia personală
la realizarea naţională a Proiectului Biografic Contemporan „Dicţionarul perso-
nalităţilor din România” (2011); Emblema de Onoare a Forţelor Navale (2010) etc.
Coautor a 7 studii şi a unor capitole de specialitate (2013-2014), a 11 lu-
crări publicate în reviste ISI (2012-2014), a unor publicaţii BDI, fiind prezentă cu
lucrări la congrese naţionale şi internaţionale de specialitate. Din 23 noiembrie
2018 este Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău.
Orcan Sabin296 (orcan = uragan, ciclon tropical, din germanul orkan), născut
în anul 1969 într-o familie de dascăli din judeţul Buzău, a moştenit dragostea pen-
tru scris şi lectură de la tatăl său, Alexandru Borcan, cu-
noscut profesor de limba şi literatura română. A absolvit
liceul „B. P. Hasdeu” din localitate în anul 1989, după
care a făcut stagiul militar la unitatea de paraşutişti, între
anii 1989-1990.
A urmat cursurile Şcolii Superioare de Jurnalistică,
prima facultate privată de profil, înfiinţată imediat după
revoluţie de AZR (Asociaţia Ziariştilor din România).
A debutat, în vara fierbinte a mineriadei din iunie
’90, în paginile cotidianului local „Opinia”. A urcat apoi
toate „treptele” - reporter, redactor, secretar de redacţie,
296
357
redactor-şef adjunct -, sub îndrumarea regretatului publicist buzoian Corneliu Şte-

fan. În paralel, a fost corespondent pentru numeroase publicaţii naţionale - „Cuvân-
tul”, „Tinerama”, „Ultimul cuvânt”, „România liberă”, „Ziua”. Totodată, a colaborat
cu posturile de radio „Europa liberă” şi BBC, precum şi cu agenţia Reuters.
A coordonat seria nouă a revistei „Carnet literar”, în care a publicat eseuri,
recenzii, reportaje, dar şi poezie.
Ulterior s-a specializat în investigaţii, fiind printre primii jurnalişti buzoieni
care au dezvăluit corupţia din viaţa politică şi din instituţii publice, precum Poliţia,
Parchetul, Armata sau serviciile secrete. Condamnat în primă instanţă la un an de
închisoare cu executare, pentru o presupusă calomnie la adresa unui procuror-şef,
sentinţă desfiinţată în urma recursului, a beneficiat de protecţia mai multor asociaţii
internaţionale de presă. Aşa a ajuns să emigreze pentru aproape cinci ani în Statele
Unite ale Americii. Întors în ţară pentru o scurtă perioadă, între 2001-2002, a înfi-
inţat cotidianul local „Expresul buzoian”.
Între 2004-2008 a fost editor şi apoi coordonator de ediţie regională la coti-
dianul „Evenimentul Zilei”. Din 2008 a fost redactor-şef al ziarului gratuit „Adevă-
rul de seară”, apoi prim redactor-şef adjunct la cotidianul „Adevărul”. Între 2013-
2017 a realizat o emisiune de succes, X-PRESS, la postul naţional de televiziune
B1 TV. Între 2016-2017 a fost director editorial al trustului care editează cotidianul
„România liberă” şi alte publicaţii.
În mai 2018 a lansat prima ediţie românească a unei prestigioase reviste
americane, „Newsweek”, încercând să îndeplinească astfel visul oricărui jurnalist -
de a lucra alături de cea mai profesionistă şi mai puternică presă din lume. Speră ca
după această nouă „aventură” să-şi poată găsi răgazul de a-şi scrie cărţile îndelung
amânate.
Oroveanu Titus297, medic, politician, (1888-14 ianuarie 1932, Buzău), fost

prefect al judeţului Buzău (21 ianuarie 1922-17 decembrie 1924; 1932), fiul lui
Tache şi al Nicoliţei, s-a născut la Caracal, fostul judeţ
Romanaţi. Ca politician, a fost deputat şi chestor al Ca-
merei. S-a căsătorit cu Eugenia, fiica lui Constantin
Tisescu, fost prefect al judeţului Buzău (20 decembrie
1910-20 octombrie 1912). În septembrie 1932, Prefectu-
ra, Camera de Comerţ şi Industrie, Camera Agricolă şi
Sfatul Negustoresc au organizat Expoziţia Generală a
judeţului Buzău, cu produse agricole, zootehnice şi ale
industriei casnice şi meşteşugăreşti. Cu acest prilej s-a
bătut o medalie care are înscris ca legendă pe avers: Pre-
fectul judeţului Buzău dr. Titus Oroveanu298. A decedat la
297
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Tribunalul Buzău, Secţia I, dosar32/1932 ; Primăria oraşului Buzău, act de
deces nr. 81/15 ianuarie 1932; „Vocea Buzăului“, VIII, nr. 3/16 ianuarie 1932; „Tribuna învăţători-
mii”, I, nr. 9/1 februarie 1932.
298
Un exemplar se păstrează la Muzeul Judeţean Buzău.
358
sanatoriul „Sf. Elisabeta” din Bucureşti, soţia sa, la acea dată cu domiciliul în Capi-
tală, solicitând deschiderea succesiunii. În afara locuinţei şi a bunurilor mobile, a
fost revendicat şi şlepul „Withleem” de 1088 tone, ancorat la Brăila, punctul
Ghecet, aflat în grija cârmaciului Dumitru Radu. Au fost prezenţi fraţii săi Vasile şi
Gheorghe Oroveanu din Bucureşti, Tudor Oroveanu din Slatina, Ion şi Dumitru N.
Oroveanu din Craiova, Petre şi Tonton I. Oroveanu din Bucureşti. Conform testa-
mentului din 27 decembrie 1931, urmau să se împartă şi alte bunuri: moşia Greci-
Romanaţi (108 ha. - 6 trupuri), fâneaţa, conacul (construit în 1930), cu curtea (2
ha.); cinci semănători „Union”, locuri de casă la Corabia, casa şi locul de casă de la
Caracal-avere evaluată la 1.591.300 lei.
Sub semnătura învăţătoarei Alexandrina Miulescu, de la şcoala din Zilişteanca,
în presa locală a apărut o ştire în care, între altele, se spunea: Buzăul a pierdut un
om de elită, un om muncitor, un suflet ales. Prefect al judeţului Buzău a pornit ero-
ica campanie a construcţiilor şcolare, prin care ne-a scos pe noi, învăţătorii şi pe
şcolarii noştri din chichineţele insalubre (e vorba de sălile de clasă din acea vre-
me). Era un adevărat om al şcolii. (...). A înzestrat judeţul Buzău cu 174 săli de
clasă, adică cu 38 mai mult decât se construise în 50 de ani……
Otescu Ion299, (9 septembrie 1859, Buzău-10 martie 1932), profesor de ma-

tematică şi astronom popular, văr al maiorului Nicolae Iliescu, este fiul lui
Dumitrache Otescu, cu ascendenţă oltenească şi al Profirei, din familia
Hrisoscoleu-Buzoianu. I se nasc 21 de copii, dar au su-
pravieţuit doar o fiică şi un fiu, Ion. Acesta, după absol-
virea cursurilor primare, ca premiant I în toţi anii, a ab-
solvit Liceul „Matei Basarab” şi Facultatea de
Matematică a Universităţii Bucureşti (licenţa în 1887).
Profesor la Şcoala Normală (1882-1887) şi Seminarul
Teologic din Galaţi (1886-1887), susţine examenul de
titularizare în 1888. Din 1887 şi până în 1927 a fost pro-
fesor la Liceul „Mihai Viteazul”, pe care l-a condus ca
director între anii 1889-1901. Totodată, a organizat şi
condus un pension unde, din 1899, a învăţat şi Nae
Leonard. A fost membru în Consiliul Permanent al Instrucţiunii (din 1912) şi in-
spector general pentru învăţământul secundar. În timpul Primului Război Mondial
s-a refugiat la Vaslui, unde a predat matematica, geografia şi cursuri de contabilita-
te, avându-l printre elevi şi pe Grigore C. Moisil. La Bucureşti, îi are ca elevi pe
viitorul academician Dimitrie Pompeiu şi pe profesorul Nichifor, ce va preda geo-
metria descriptivă la Facultatea de Matematică. Autor de manuale şcolare: aritme-
tici pentru clasele I-IV, elemente de algebră pentru clasa VIII-a secundară, o Arit-
metică raţională în două volume, un manual de cosmografie, studiul Problema
299
Datele au fost comunicate de nepotul său Constantin Ottescu, fiul lui Nicolae Otescu şi Maria,
născută Noica, revenit pe meleagurile natale ale bunicului său, prin cumpărarea unei case la Cislău.
359
calendarului (1925) şi un studiu despre numerele prime. Marea sa pasiune a fost

însă astronomia, rezultatele observaţiilor şi cercetărilor sale fiind publicate de Aca-
demia Română în, Memoriile secţiunii literare, sub titlul: Credinţele ţăranului ro-
mân despre cer şi stele300. Totodată, pe baza unor minuţioase cercetări de teren, a
alcătuit prima mitologie românească cu legende legate de stele şi constelaţii, cât şi
prima hartă a cerului românesc, în comparaţie cu cea cu denumiri mondial consa-
crate. A fost bun prieten cu pictorul Costin Petrescu, care i-a realizat portretul.
A fost căsătorit cu Rozalia, născută Negrescu, cu care a avut doi copii. Pri-
mul, Otescu Nicolae (1885, Galaţi-1950, Bucureşti), este licenţiat al Facultăţii de
Drept. După o scurtă carieră juridică (prima pledoarie ca avocat al apărării, o are în
procesul lui Stoenescu Jalea, care atentase la viaţa lui Ionel Brătianu; este remarcat
de Take Ionescu, pe atunci personalitate de frunte a Baroului bucureştean), intră în
politică, fiind o vreme unul din secretarii particulari ai lui Nicolae Titulescu. Este
apoi secretar general la Finanţe, subsecretar de stat la Domenii şi Interne şi Rezi-
dent Regal al Ţinutului Marea (1938), calitate în care s-a preocupat de construirea
unei case de odihnă pentru scriitori, la Mamaia. Pentru scurt timp, a fost şi subse-
cretar de stat la Ministerul de Interne, în guvernul Iorga (20 aprilie 1931 - 5 iunie
1932). Ca scriitor, a tipărit volumul Zece nuvele, pentru care în 1940, obţine pre-
miul Societăţii Scriitorilor Români. A editat revista literară „Pontice” unde a cola-
borat sub pseudonimul NICOT. A fost bun prieten cu Mihail Sadoveanu, inginerul
Liviu Ciulei, Mihail Paleologu şi Radu Rosetti. A mai scris Coppelia, piesă de tea-
tru în versuri (1928), volumul Hotel Rex (1942), romanul de factură poliţistă Nunta
de aur, piesa de teatru Don Juan (1941), volumul de amintiri Nicolae Titulescu, o
statuie fără piedestal (retipărit în 1997), romanul Homer (1943), reeditat în 1994
de Editura Junior, cât şi o serie de nuvele. A fost membru al Societăţii Scriitorilor
Români şi preşedinte al Societăţii Autorilor Dramatici. A fost căsătorit cu Maria
Noica, cu care a avut doi copii, Ioana, născută la 2 iulie 1922, regizor artistic la
Teatrul Municipal Bucureşti şi Teatrul din Reşiţa, şi Constantin, născut la 8 iulie
1932, profesor de matematică la Liceul German, scriitor, talentat pictor amator. A
fost o vreme secretar general al Societăţii de Matematică. Este şi autor de manuale
şcolare (în colaborare cu profesorul universitar Ion Cuculescu), geometrii pentru
clasele VI-VIII, culegeri de probleme pentru olimpiade ş.a. A scris şi două volume
de sonete: Flori de stâncă (1987) şi Sonete albastre (1998), o piesă de teatru în
versuri - Urmaşul, regizată de Olga Tudorache şi romanul Un spion la curtea lui
Ştefan cel Mare (ediţia I, 1993 şi ediţia II-a, 1998).
300
Curs complet de aritmetică pentru usul şcoalelor secundare, vol. I-II, 1894; Credinţele ţăranului
român despre cer şi stele, 1907; Asupra gravitaţiunii universale, 1908; Curs de cosmografie pentru
clasa VIII-a reală de băieţi, conform noii progreme, 1908; Lecţiuni de geometrie elementară pentru
clasa II-a secundară, 1910; Idem pentru clasa III-a, 1911; Aritmetica practică pentru clasa I-a secun-
dară, 1913; Problema calendarului, conferinţă susţinută la 15 noiembrie 1925; Sufletul şi cerul româ-
nesc, conferinţă susţinută la 5 noiembrie 1926, şi alte şase manuale, toate aflate în colecţiile Bibliote-
cii Academiei Române.
360
Cel de-al doilea fiu al lui Otescu Ion, Nonna301, compozitor, dirijor şi pedagog
(3 decembrie 1888-25 martie 1940), născut la Bucureşti, a studiat la Conservatorul
din Bucureşti şi Schola Cantorum din Paris. A fost membru fondator şi prim dirijor
al Operei Române, director şi rector al Conservatorului din Bucureşti, profesor de
armonie şi contrapunct la 27 de ani. A dirijat concerte şi opere lirice în ţară şi peste
hotare. Membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Compozitorilor Români,
membru fondator, prim dirijor şi director al Operei Române. Pentru activitatea sa, a
fost distins cu Premiul I onorific de compoziţie, George Enescu (1913) şi Premiul
naţional de compoziţie (1928). A scris muzică de teatru, muzică simfonică, muzică
de cameră şi muzică corală. Autor al operei De la Matei citire.., pe care nu o poate
termina, dar a fost finalizată de compozitorul Aurel Stroe.
301
Viorel Cosma, Dicţionarul muzicologilor români, p. 340-341; Lucian Predescu, op. cit., p. 786.
361
P
Palade Emil302 s-a născut la 15 iunie 1885 la Şendriceni-Tutova. După ab-

solvirea claselor primare în 1899, urmează Şcoala Normală din Bârlad, din 1906
Liceul Naţional din Iaşi, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie (1915-1920). Îşi tre-
ce şi examenele de capacitate în filosofie (1920) şi pedagogie (1921). Funcţionează
ca învăţător în judeţul Roman (1906-1921), iar de la 1 septembrie 1921 şi până la 1
septembrie 1943, când s-a pensionat, este profesor de pedagogie şi director (11 ani)
la Şcoala Normală „Spiru C. Haret”, din Buzău. În anii 1921-1928 şi 1929-1930 a
predat la Seminarul Teologic, psihologia, logica şi ştiinţe pedagogice.
Ca dascăl s-a dovedit un desăvârşit pedagog, desfăşurând şi o valoroasă acti-
vitate culturală şi publicistică. La 8 noiembrie 1929, din iniţiativa şi sub conducerea
sa, s-a înfiinţat Ateneul popular „Spiru Haret”. A colaborat la revista „Vlăstarul” cu
diferite articole: Personalitate şi individualitate, Ce şcoală trebuie ţăranului nos-
tru, Aptitudinile individuale şi formarea personalităţii, Lacune nepermise în educa-
ţie, Înţelesul şcolii active, Rostul lucrului manual în şcoala activă, Educaţia inte-
lectuală în şcoala activă ş.a., preocupându-se şi de îmbunătăţirea programelor
şcolare. Intră şi în politică, din anul 1928 fiind membru în Comitetul de conducere
al P.N.Ţ. Buzău. A scris şi articolul: Petre N. Şerdinescu, publicat în revista „Vlăs-
tarul” (V, nr. 14/1928, p. 1-6).
Palade Emil George303, om de ştiinţă, biolog, laureat al Premiului Nobel

pentru Medicină (1974), savant american de origine română (19 noiembrie 1912-8
octombrie 2008, Del Mar, California), s-a născut la Iaşi unde va urma o parte din
clasele primare.
Îşi continuă studiile la Buzău (1921-1929), unde
tatăl său, eminentul pedagog Emil Palade, a fost numit
profesor la catedra de Pedagogie a Şcolii Normale de
băieţi (şi director). Îşi ia bacalaureatul (în 1929) la Liceul
„Al. Hasdeu”, ca şef de promoţie, elev eminent în toţi
anii şcolari, după care urmează Facultatea de Medicină
din Bucureşti. În 1940 obţine doctoratul în Medicină, cu
teza, Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi
fiziologie comparată Lucrează în clinica profesorului
Gheorghe Lupu ca medic, după care este asistent şef de
lucrări şi apoi conferenţiar la Institutul de Anatomie.
Între anii 1942-1945 a servit în Corpul Medical al Armatei Române. În 1946, după
căsătoria cu fiica cunoscutului industriaş Nicolae Malaxa (au doi copii: Georgia
Palade-Van Dusen şi Philip Palade), pleacă în S.U.A, devenind, din 1952, cetăţean
american.
302
Ştefan Rujan, Un dascăl ilustru: Emil Palade, în „Şcoala buzoiană”, 3/1972, p. 11-14; „Vocea
Buzăului”, IV, nr. 41/18 noiembrie 1928; idem, VIII, nr. 1/1 ianuarie 1932; „Curentul Nou”, II, nr.
53/11 martie 1933. „Curierul”, III, nr. 1/18 martie 1944.
303
Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 1555; Perso-
nalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii…, p. 293-294; Doina Rusu, op.cit., p. 267.
364
A fost cercetător şi apoi profesor de biologie celulară la Departamentul de

biologie al Institutului Rockeffeler din New York, iar din 1973, profesor de Biolo-
gie Celulară la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale şi New Haven, iar în
anul 1990 se transferă la Universitatea San Diego, California. A descris cu precizie
structura fină a multor componente celulare.
Pentru rezultatele cercetărilor sale, activitatea didactică şi ştiinţifică, obţine în
1966 Premiul „Albert Lasker”, iar în 1970, Premiul „Louisa Gross Horowitz”, la 10
octombrie 1974 acordându-i-se Premiul Nobel pentru Medicină. În anul 1986, Preşe-
dintele Ronald Reagan i-a acordat „National Medal of Science” în biologie pentru
„descoperiri fundamentale în domeniul unei serii esenţiale de structuri complexe cu
înaltă organizare prezente în toate celulele vii”. Este ales membru al Academiei de
Ştiinţe a SUA (1973), membru de onoare al Academiei Române (1975), iar în anul
1989, membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe la Uni-
versitatea din California şi al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York.
În cadrul cercetărilor întreprinse împreună cu alţi colaboratori, a dovedit
prezenţa sistemului enzimatic succin-oxidazic în mitocondrii (1948). Totodată, a
colaborat la un vast plan de cercetare a ultrastructurii celulelor şi organitelor sale, a
perfecţionat metodica de fixare a celulei vii, astfel încât să-şi păstreze neschimbate
detaliile structurale. În 1952 descrie în detaliu, structura fină a mitocondriei în for-
maţiunile membranare şi cristale, demonstrează că particulele din citoplasmă, nu-
mite în acea vreme şi corpusculii lui Palade, sunt formaţiuni granuloase dense.
Totodată, descoperă că aceste formaţiuni sunt bogate în ARN (acid ribonucleic),
fapt pentru care au fost numite ulterior, ribozomi.
A realizat descoperiri fundamentale în domeniul biologiei celulare, în special
al ultrastructurii, relevată cu ajutorul microscopului electronic. Pe plan medical,
investigaţiile sale au vizat cercetarea structurii şi formaţiunile de transport ale pere-
ţilor sanguini.
În anul 2007 a fost decorat de către Preşedintele României cu Ordinul Naţio-
nal „Steaua României” în grad de Colan. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului
Buzău şi Cetăţean de Onoare post-mortem al judeţului Buzău.
Panaitescu Rodica304, sculptor, s-a născut la 23

noiembrie 1955, în Buzău. A absolvit Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia
sculptură (1980), clasa profesor Geta Caragiu. În anii
1980-1990 este profesor de desen la Şcoala Generală nr.
1 Râmnicu Sărat, apoi profesor de sculptură la Liceul de
Artă Buzău. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici
din România.
A debutat în 1979, la Expoziţia de artă plastică or-
ganizată de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, în
304
365
1980, fiind prezentă cu lucrări la Salonul Municipal de la Muzeul Naţional de Artă

din Capitală. Participă la expoziţii oficiale: Bienala de Pictură şi Sculptură (Bucu-
reşti, Sala Dalles, 1980, 1984, 1986); Saloanele de Pictură şi Sculptură (Bucureşti,
1983); Expoziţia Naţională a Tineretului (Bucureşti, 1987); Expoziţia Tineretului
(Baia Mare, 1988); Expoziţia de Sculptură (Arad, 1987, 1989); Expoziţia Tine-
retului (Bucureşti, 1990); Salonul Municipal de Pictură şi Sculptură Mică (Bucu-
reşti, 1992); Salonul de Artă Decorativă (Bucureşti - Palatul Cotroceni, 1995,
1996, 1997); Expoziţia de Sculţptură Mică (Bucureşti, 1997); Bienala Artelor Plas-
tice „Ion Andreescu” (Buzău, 1998, 2000, 2006. 2012). În colaborare cu Luminiţa
Toader (pictură) organizează Expoziţia „Culoare, timp, spaţiu” (2011).
Prezentă, de asemenea, la expoziţii de grup: Salonul anual al Tineretului sub
egida „Atelier 35” (Râmnicu Sărat, 1981-1988), la Buzău, Bacău, Brăila, Braşov,
Focşani, Galaţi, Ploieşti, Râmnicu Sărat, Târgovişte (1980-2000); la Salonul de
Vară de la Covasna (1981, 1985); la Expoziţia Filialei U.A.P. Buzău, de la Bucu-
reşti (1981, 1983); Expoziţia Tineretului (Bacău, 1988), Salonul Tineretului
(Bucureşti, 1989); Trienala de Artă Plastică, „Gh. Petraşcu” (Târgovişte, 1996);
Salonul Moldovenilor (Bacău şi Chişinău, 1996, 1997, 1999); la Expoziţia Filialei
Buzău a U.A.P. de la Oudenaarde (Belgia, 1998), Expoziţia artiştilor buzoieni (Ga-
leriile de Artă Brăila, 1999-2004), Expoziţia aniversară „Filiala - 35” (Buzău,
2003), Bienala „N.Tonitza” (Bârlad, 2004), Bienala „Lascăr Vorel” (Piatra Neamţ,
2005), Sărbătoare pe simeze (Buzău, 2013), prezentă în expoziţia aniversară „Filia-
la 50” de la Institutul Cultural Român (13 aprilie 2018), dar şi în expoziţia „Arta
printre blocuri”, organizată pe Terasa „Bazar” 9 iulie 2018).
A organizat două expoziţii personale: Galeriile de Artă Buzău (1985) şi la
Galeriile „Jean Louis Calderon” din Bucureşti (1995). A mai participat la ediţia din
1981 a Taberei de Sculptură de la Măgura şi la o excursie de documentare în
Nordul Moldovei (1987). Are lucrări de artă monumentală în Bucureşti, Piteşti,
Drobeta-Turnu Severin, în muzee şi colecţii particulare. Obţine Premiul special al
juriului Bienalei Artelor „Ion Andreescu” Buzău (2000); Diploma de Excelenţă
acordată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Buzău
(2003), Are lucrări expuse în spaţii publice. A coordonat Tabăra de sculptură în
piatră de la Năeni.
Pandele Alexandru305, actor, fiul unui maistru electrician de la Uzina elec-

trică Buzău, s-a născut la 3 octombrie 1936, în Buzău (str. Dr. Bagdasar, fostă
Minculescu). După decesul tatălui (6 aprilie 1944, electrocutat) şi al mamei (8 apri-
lie 1950), de la vârsta de 13 ani este crescut de o mătuşă. După absolvirea cursuri-
lor primare şi gimnaziale, a urmat Liceul Comercial de băieţi „Marele Voievod
Mihai” din Buzău, apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L.
Caragiale” din Bucureşti, clasa profesor George Carabin (absolvent 1962).
305
Date comunicate personal: rolurile menţionate fac parte dintre cele socotite de d-l Pandele ca „cele
mai dragi mie”.
366
La cel de-al IV-lea Festival Naţional al Şcolilor şi Institutelor de Artă

(1962), obţine Premiul I pentru rolul Arlechino din piesa Nu puneţi dragostea la
încercare (Commedia dell’arte). Remarcat de regretatul Toma Caragiu, după ab-
solvire este angajat la Teatrul de Stat din Ploieşti (director, Toma Caragiu, regizor
Valeriu Moisescu). Primul rol alături de marele actor a
fost Bertoldino, din piesa Bertoldo la Curte, de Massimo
Dursi.
Are o activitate teatrală bogată, fiind distribuit în
continuare în diferite roluri. În tot acest timp, a interpre-
tat 60 personaje, în tot atâtea piese (1962-1992) între
care (selectiv): Gigi Ionescu din Îndrăzneala, de Gh.
Vlad (1962); Clarindo din Steaua Sevillei, de Lope de
Vega (1962); Bertoldino, din piesa Bertoldo la Curte, de
Massimo Dursi (1963); Colibaş din piesa Sfântu Mitică
Blajinu, de Aurel Baranga; Tudor Popescu din Plicul, de
Liviu Rebreanu (1966); Braharu din piesa Opinia publi-
că, de Aurel Baranga (1967); Şagă din Trandafirii roşii, de Zaharia Bîrsan (1969);
Trapolla din piesa Cafeneaua, de Carlo Goldoni (1970); Sfinţescu din piesa Intere-
sul general, de Aurel Baranga, Limbă Dulce din Despot Vodă, de Vasile
Alecsandri (1972); Procuristul Krapp din piesa Stâlpii societăţii, de H. Ibsen
(1973): Angelino din Metamorfozele unui cântăreţ ambulant, de Peppino De
Filippo (1974); Lubin din piesa Georges Dandin, de Molière (1975); Cei trei ge-
meni din Zodia Gemenilor, de Valentin Munteanu (1976); Ataşatul austriac din
piesa Hotărârea, de Mircea Bradu (1977); Shakebag din piesa Arden din Kent, au-
tor englez necunoscut, Jean Bolboacă din Concediu nelimitat, de Mihai Ispirescu
(1978); Orbul din A treia ţeapă, de Marin Sorescu (1979); Sentinela din Minunatul
principe, de Lope de Vega (1980); Menelaos din piesa Micii farisei, de Dimitris
Psathas (1982); Ipistatul din piesa D-ale carnavalului, de I. L. Caragiale (1984);
Ferechis din piesa Se caută un mincinos, de Dimitris Psathas (1986); Chirică din
piesa Omul cu mârţoaga, de G. Ciprian (1987); Verges din piesa Mult zgomot pen-
tru nimic, de W. Shakespeare (1988); Verşinin din piesa Trei surori, de A. P.
Cehov (1988); Bartolo din Bărbierul din Sevilla, de Beaumarchais (1993). A cola-
borat cu regizori renumiţi: Alexe Marcovici, Emil Mandric, Harry Eliad, Sică
Alexandrescu, Ion Cojar, Tudor Mărăscu, Iona Maximilian, Eusebiu Ştefănescu
etc.
367
Papadat-Bengescu Hortensia306 (8 decembrie 1876, Iveşti-Tecuci-5 martie

1955, Bucureşti), considerată creatoarea romanului citadin românesc, este fiica co-
lonelului de Infanterie Dimitrie Bengescu şi a Zoei
Ştefănescu. A învăţat la Institutul „Bolintineanu” (1887-
1894). S-a căsătorit cu magistratul Nicolae N. Papadat (6
decembrie 1866-24 noiembrie 1949), care în decembrie
1903 a fost transferat la Buzău, unde a funcţionat până în
septembrie 1906, când s-a mutat cu serviciul la Târ-
govişte, dar după o lună revine la Buzău, la Judecătoria
de Ocol II Rural. La 1 iulie 1909 este transferat la Tribu-
nalul Putna şi se stabileşte la Focşani, unde socrul său
deţinea „o casă spaţioasă în mijlocul unui parc îngrijit”.
La Buzău a locuit în casa de pe strada Independen-
ţei nr.53 unde, la 9 ianuarie 1906 (restaurată de către noul
proprietar în 2014), s-a născut fiica lor Sofia-Elena (căsătorită Stamatiad). Aici au
locuit între anii 1903-1909 (alte surse indică anii 1904-1911), fiind în relaţii de pri-
etenie cu scriitoarea Constanţa Marino-Moscu (căsătorită cu magistratul Gheorghe
Moscu, mutat de la Bârlad la Buzău, în martie 1898), familia inginerului Gh. I.
Dunka (1866-1943), fost prefect de Buzău (3 ianuarie 1914-5 octombrie 1919),
senator şi deputat, şi familia colonel Benone Anastasiu, viitorul general. Presa loca-
lă din acea perioadă inserează, la rubrica „Mondene”, şi ştiri despre prezenţa fami-
liei Papadat la balurile Regimentului 8 Dorobanţi (unde era comandant colonelul
Benone Anastasiu), sau cele ale Crucii Roşii, la concerte sau reprezentaţii teatrale.
După mutarea la Focşani, locuinţa din str. Independenţei, unde filiala locală
a Societăţii de Ştiinţe Filologice a dezvelit cândva o placă memorială (astăzi dispă-
rută), a trecut din 1909 în proprietatea familiei căpitanului Gheorghe Metz.
A debutat în 1912, sub pseudonimul Loys - publică articole pe teme de mo-
dă, impresii din natură, meditaţii critice pe marginea unor cărţi. Debutul propriu-zis
are loc în 1913, cu Viziune, urmată de Dorinţa, Vis de femeie, Sephora, Femei între
ele, adunate apoi în volumul Ape adânci (1919). A colaborat la „Viaţa Româneas-
că” şi „Sburătorul”, frecventând totodată, şi cenaclurile acestor reviste. Piesa de
teatru Bătrânul (comedie socială) se joacă în 1920 la Teatrul Naţional.
A mai scris: Sfinxul (Bucureşti, 1920); Femeia în faţa oglinzii (Bucureşti,
1921); Balaurul (Bucureşti, 1923); Romanţă provincială (Bucureşti, 1925); Fe-
cioarele despletite (Bucureşti, 1926); Concert de muzică din Bach (Bucureşti,
1927); Desenuri tragice (Bucureşti, 1927); Drumul ascuns (Bucureşti, 1933); Lo-
306
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,ed. a II-a revăzută şi adăugi-
tă, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p.732; Mic Dicţionar Enciclopedic, (MDE), Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.1113; C. Ştefan, Hortensia Papadat Bengescu la Buzău, în „Via-
ţa Buzăului”, în nr. 174 /08.09.1968; „Munca”, anul II, nr. 21/12 dec. 1903; Florentin Popescu, O
istorie anecdotică a literaturii române, Editura Vestala, Bucureşti, 1995, p. 97-98; Ion Moldoveanu
Hortensia Papadat-Bengescu la Buzău, în „Viaţa Buzăului”, supliment, aprilie 1970; „Ordinea”, anul
III, nr. 109/8 martie 1898; Florin Muscalu, Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor vrânceni, Focşani,
1999, p. 118-120.
368
godnicul (Bucureşti, 1935); Rădăcini (vol. I şi II, Bucureşti, 1938). Între anii 1941-
1942, lucrează la romanul Străina (iniţial Femeia şi leopardul), rămas în manu-
scris, cât şi la piesele de teatru Medievala şi Sora mea. A mai scris şi poezii, atât în
limba română, cât şi în limbile franceză şi germană. În 1946 i s-a decernat Premiul
Naţional pentru proză.
Poetul Ion Barbu, numele cu care semna profesorul de matematică Dan
Barbilian, a făcut în 1920 o mistuitoare pasiune pentru autoarea Concertului din
muzică de Bach, în ciuda diferenţei de vârstă (25 şi, respectiv, 44 de ani). Vrăjit de
chipul angelic al femeii cu nume de floare exotică, pe care a întâlnit-o la Cenaclul
lui Lovinescu, îi dedică poezia În ceaţă, pe care i-o trimite împreună cu un buchet
de flori. Îi mărturiseşte dragostea în timpul unei plimbări prin Cişmigiu. Cochetă,
prozatoarea i-a răspuns că pentru a-l iubi i-ar trebui o insulă singuratică, replica a
fost ca un duş rece pentru junele amorez, care i-a spus că nu ar fi putut rămâne pe o
insulă pustie şi îndepărtată şi, culmea, cu o singură femeie.
Papadopol C. A.307, magistrat şi filantrop, s-a stabilit în 1921 la Buzău. A

fost preşedinte al Tribunalului Buzău, cu grad de consilier de Curte de Apel, iar din
1939, membru al Baroului buzoian. Pe lângă activitatea
ca magistrat, a iniţiat şi opere de interes social şi umani-
tar. Astfel, s-a preocupat să strângă fonduri pentru înfiin-
ţarea şi dotarea cu aparatură a sălii de operaţii de la Spi-
talul „I. C. Brătianu”, înfiinţarea Laboratorului de
Analize (la 21 martie 1925, în clădirea Spitalului
„Gârlaşi”) şi a Institutului de Radiologie şi Fiziologie.
Trei ani mai târziu, la 1 iunie 1928, îşi începe activitatea
institutul amintit, cu sediul în strada General Averescu
nr. 64, iar în 1929, un Serviciu antirabic. Din aceste mo-
tive, în şedinţa din 28 mai 1929, Consiliul comunal
aprobă ca Institutul de Radiologie şi Fiziologie, să-i
poarte numele, şi, totodată, îl declară cetăţean de onoare al oraşului. În urma stăru-
inţelor lui C. A. Papadopol, de la 1 ianuarie 1932, institutul este trecut în bugetul
Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale. În 1930, iniţiază editarea revista
„Sănătatea publică”. Decorat cu Crucea „Meritul Sanitar” clasa I (brevet 4106/27
mai 1932).
Papadopol Gh. Ştefan308, animator al sportului local, primul arbitru buzoian

de fotbal (28 mai 1907-28 decembrie 1979, Bucureşti), fiul lui Gheorghe şi al Ioa-
nei, s-a născut în comuna Zăvoaia, judeţul Brăila. Urmează cursurile primare, gim-
307
V. Nistor, Donaţii, aşezăminte spitaliceşti şi activitate sanitară în judeţul Buzău, 1792-1940; „Vo-
cea Buzăului” VII, nr. 50/28 noiembrie 1931; Muzeul judeţean Buzău, colecţia C. A. Papadopol, inv.
23265, 23425-23472, 24435, 24499, 24501-24511 (corespondenţă, extrase presă, fotografii).
308
Fişă realizată cu documente puse la dispoziţie şi cu sprijinul prof. Nicu Dragu, în 1999; „Vocea
Buzăului”, XXI, nr. 21/10 iunie 1947.
369
naziale şi liceale la Buzău (Liceul „B. P. Hasdeu”) fiind crescut de sora tatălui său,
Elena Chiriţescu, soţia controlorului fiscal Grigore Chiriţescu. A absolvit Acade-
mia de Comerţ din Bucureşti (1931), după care ocupă diferite funcţii în Garda Fi-
nanciară Braşov şi Buzău. Din 1940, este o vreme director administrativ al Econo-
matului din Buzău, apoi administrator la morile Bunescu şi Zangopol. Şi-a
continuat activitatea ca revizor contabil la Întreprinderea „Flacăra” Buzău (Flacăra
S.A.), până la pensionare, în 1969.
Component al echipei de fotbal „Vârtejul”, înfiin-
ţată de elevi ai Liceului „Al. Hasdeu” prin 1919, dar este
nevoit să abandoneze din cauza unei bronşite rebele, ast-
fel că de pe tuşă asistă la antrenamente şi meciuri. Reu-
şeşte să înţeleagă mai bine regulile jocului, astfel că la 7
noiembrie 1924, pe când era elev în clasa a VII-a de li-
ceu, susţine şi promovează examenul de arbitru, fiind
astfel primul arbitru buzoian de fotbal, recunoscut oficial
la 7 noiembrie 1944. Examenul a avut loc în sala „Pă-
ianjenul” din Ploieşti, aflată pe str. Câmpinei, acolo unde
va funcţiona cinematograful „Victoria”. Proba teoretică a
susţinut-o cu Denis Xilfando, preşedintele Colegiului
Central al Arbitrilor şi Alfons Vogel, arbitru şi redactor sportiv la „Dimineaţa”, iar
a doua zi proba practică - arbitraj la tuşă şi la centru.
În 1945 a fost sărbătorit la Buzău pentru 20 de ani de activitate sportivă. Cu
această ocazie a avut loc un meci amical, pe care l-a arbitrat; între componenţii
echipelor: Denis Xilfando, Şt. Alexandrescu, Emil Kroner, Mircea Ciutescu, Ma-
xim Ganţu, iar dintre buzoieni: Nicu Teodorescu (Moşu), Mircea Jugănaru,
Popescu, Ţapu. I se acordă cupa-trofeu din partea Colegiului Central de Arbitri,
pentru douăzeci de ani de arbitraj şi este cooptat în rândul arbitrilor divizionari de
primă categorie din România.
A fost, totodată, preşedintele primului Club Sportiv Muncitoresc „Dacia”,
înfiinţat în 1922, cât şi primul corespondent sportiv pentru ziarele „Sportul” şi apoi
„Gazeta Sporturilor”, unde semnează „Step”. După revenirea la Buzău, a editat aici
prima publicaţie sportivă, intitulată „Buzăul sportiv” (săptămânal, 15-29 octombrie
1931, trei numere) - unde se publică informaţii despre competiţii sportive, mai ales
fotbal, având diverse rubrici: box, fotbal, atletism, aviatice, diverse.
În timpul studiilor la Bucureşti, a devenit membru al Colegiului bucureştean
condus de Alfons Vogel şi apoi, progresiv, secretar al Colegiului de Arbitri din Bu-
cureşti şi al Comisiei de Fotbal a oraşului Bucureşti (preşedinte era buzoianul Mi-
hail Dragomirescu, redactor sportiv la „Curentul” şi preşedintele Asociaţiei Sporti-
ve „Turda”).
În 1930, din iniţiativa sa, se înfiinţează Districtul de Fotbal Buzău, cu patru
echipe afiliate la F.R.F.A., din 1935 fiind numit preşedinte. În acelaşi an sunt legi-
timaţi alţi 3 arbitri: Benonel Anastasiu, Aurelian Pascal şi dr. Wolf Hornstein, cu
toţii în evidenţele Colegiului de Arbitri de la Ploieşti. După 1939 apar alte nume de
370
arbitri, iar mai târziu s-a constituit Comisia judeţeană de Fotbal şi Colegiul jude-
ţean de Arbitri, al căror preşedinte a fost mult timp Ştefan Popodopol.
A arbitrat meciuri în Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Turnu Măgurele, Buzău,
Cernăuţi etc. iar la 1 iunie 1930, meciul internaţional dintre „Braşovia” şi „Vasas
Budapesta”, disputat la Braşov.
S-a numărat printre cei care au avut iniţiativa de a se amenaja corespunzător
luminişul din Crâng, unde aveau loc întrecerile sportive (prima amenajare, în 1904,
cu prilejul disputării la Buzău a Campionatului Naţional de Oină). Cu banii obţinuţi
de la diverse persoane ce îndrăgeau fotbalul, mai ales de la părinţi ai jucătorilor
(comercianţi, medici, droghişti), între care Gică Trandafirescu, Vene Serafimovici,
Mircea Ducari, Andrei Teodorescu şi cu ajutorul meseriaşilor Cosma Gilescu şi
Dobre Grozavu, jucători la „Avântul”, a doua echipă ca valoare după „Vârtejul”, ce
a activat între 1921-1948 (preşedinte Ludovic Frânculescu, viitor profesor de ma-
tematică, considerată echipa de aur a Buzăului), s-a realizat împ În 1942, Şt.
Popodopol primeşte din partea Organizaţiei Sportul Românesc, pentru echipa
„Avântul”, Diploma pentru activităţi sportive.
În 1957 a fost numit preşedinte al Consiliului orăşenesc pentru edu-
caţie fizică şi sport, apoi coordonator al arbitrilor buzoieni şi preşedinte al Comisiei
judeţene de fotbal. În anul 1975 a fost recompensat de către Consiliul Naţional pen-
tru Educaţie Fizică şi Sport cu diploma şi insigna „Merite în activitatea sportivă”,
cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate în acest domeniu.
Papuc Aurel-Constantin309, economist, fost preşedinte al Filialei Buzău a

Alianţei pentru România (8 februarie 1951- 12 iunie 2003), s-a născut în municipi-
ul Buzău. A urmat Şcoala Generală nr. 4 din Buzău, Liceul „B. P. Hasdeu”, apoi
Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii
Economice Bucureşti (promoţia 1976).
După absolvire, este economist în cadrul Centralei
Industriale de Motoare şi Materiale Electroizolante -
CIMME; şef birou la Întreprinderea Comercială de Stat
pentru Mărfuri Industriale Buzău (1985-1986, ICSMI);
director general la Întreprinderea Comercială de Stat
Mixtă Râmnicu Sărat (1986-1990); director general la
Întreprinderea Comercială de Stat pentru Mărfuri Indus-
triale Buzău (1990-1991); director de departament la
Camera de Comerţ şi Industrie Buzău (1991-1992); co-
ordonator firmă privată (1992-1996).
Membru al Partidul Democrat din anul 1992, a candidat al treilea pe listă
pentru Camera Deputaţilor (loc neeligibil), iar în 1996, candidând pe locul II, a fost
validat ca deputat PD. Din cauza unor nemulţumiri personale şi negăsind audienţă
la preşedintele Petre Roman, la 1 iunie 1999 şi-a dat demisia din PD şi, o zi mai
309
Date comunicate personal în 1999 şi informaţii din presa locală.
371
târziu a devenit membru al Partidului Alianţa pentru România (APR). La aceeaşi

dată şi-au dat demisia alţi membri de partid, împreună cu primarul în funcţie al
municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, care s-a înscris în APR, la 15 septem-
brie 1999.
Ca deputat, a iniţiat mai multe propuneri legislative: sprijinirea şi întrajuto-
rarea sinistraţilor din zonele calamitate; lege privind impozitele şi taxele locale;
lege privind înfiinţarea Departamentului Urmărire, Performanţe, post privatizare al
Guvernului; lege privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing; lege pri-
vind majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a alocaţiei suplimentare pentru fami-
liile cu mulţi copii; lege privind sponsorizarea; lege privind stabilirea unor măsuri
pentru stimularea revenirii în ţară a specialiştilor tineri.
La sfârşitul lunii iunie 1999, după demisia lui Octavian Pâslaru, preşedinte
interimar al Alianţei pentru România a fost numit deputatul Papuc Aurel Constan-
tin, iar la 6 noiembrie 1999 au avut loc alegerile pentru Biroul Permanent.
La Conferinţa Naţională a A.P.R. din 17-18 martie 2001 de la Braşov, Aurel-
Constantin Papuc a fost ales vicepreşedinte al partidului, alături de Teodor
Meleşcanu, preşedinte şi Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte. Ca preşedinte al
Organizaţiei municipale APR a fost ales Dumitru Ene, consilier judeţean, profesor
la Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret”. După fuziunea APR cu PNL, a devenit pre-
şedintele organizaţiei de la Buzău. A decedat chiar în sediul partidului, la 12 iunie
2003.
Paraschiv Dobre, general de divizie, s-a născut în ziua de 9 decembrie

1884, în localitatea Cilibia din judeţul Buzău, a decedat la 8 ianuarie 1942, în Bu-
cureşti.
A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1904-1906) la Bu-
cureşti, dar şi Şcoala Superioară de Război (1919-1921), pe care a absolvit-o ca şef
de promoţie. La absolvire a fost avansat la gradul de sublocotenent, apoi a urcat
admirabil treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie obţinut în
anul 1939. A avut o bogată experienţă de comandă întrucât a fost comandant la
nivel de subunitate, unitate şi mare unitate. A luat parte la Primul Război Mondial,
în perioada 1937-1938 generalul de brigadă Dobre Paraschiv fiind comandantul
Diviziei 11 Infanterie.
A îndeplinit funcţiile de comandant al Armatei 1 (25 martie-1 noiembrie
1941), apoi de locţiitor al comandantului aceleiaşi armate (1 noiembrie-decembrie
1941). Decorat cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Ofiţer cu în-
semne militare (9 mai 1941). Face parte din galeria celor care de-a lungul timpului
au comandat Armata I. A decedat la vârsta de doar 57 de ani, în ziua de 8 ianuarie
1942, la Bucureşti310
310
Enciclopedia artileriei române..., p. 741; Wikipedia.
372
Paraschivescu Mihai311, doctor în Ştiinţe Politice şi în Drept, s-a născut la

20 decembrie 1877, în oraşul Mizil, fostul judeţ Buzău. După absolvirea cursurilor
secundare, urmează studiile superioare la Universitatea
din Gand - Belgia. Revine în ţară şi se înscrie în Baroul
avocaţilor din Capitală. Autor a numeroase articole de
specialitate publicate în reviste şi ziare, în anul 1903 a
tipărit volumul Monopolul tutunului, urmat în 1904 de
Istoria comerţului din punct de vedere economic.
A fost director politic al organului muncitoresc
„Ginta latină”, în coloanele căruia dezvoltă principii să-
nătoase, contrarii celor împărtăşite de socialiştii inter-
naţionali, pe care-i consideră ca periculoşi organi-
zaţiunei noastre de stat.
Paraschivescu Nicolae312, inginer agronom consilier (22 aprilie 1899-1976),

s-a născut la Buzău. A absolvit Şcoala primară nr. 2 „I. C. Brătianu”(actualmente
Şcoala Gimnazială nr. 1 „Aviator Mircea T. Bădulescu”)
şi Liceul „Al. Hasdeu” (1918). Participă ca voluntar la
Războiul de Reîntregire din 1916-1918, demobilizat în
iunie 1918, din octombrie fiind student la Şcoala Super-
ioară de Agricultură din Bucureşti. În toamna anului
1919 se transferă la Academia Agricolă din Cluj, pe care
a absolvit-o în 1921.
Din martie 1922, este numit şef al Circumscripţiei
agricole Buzău, timp de trei ani ocupându-se cu aplica-
rea Legii de Reformă agrară din 1921. Din 1925, când s-
a înfiinţat Camera Agricolă a judeţului Buzău, şi până în
anul 1939, a funcţionat ca director. În această perioadă
au fost organizate centre agricole şi câmpuri de experienţă sub coordonarea Institu-
tului de Cercetări Agronomice Bucureşti; s-au procurat şi repartizat seminţe selec-
ţionate, s-au plantat pomi, s-au îngrijit plantaţiile şi s-a asigurat materialul săditor;
s-a plantat viţă de vie nobilă; s-a realizat industrializarea fructelor; îmbunătăţirea
raselor de animale şi s-au organizat staţiuni de montă cu reproducători de la staţiu-
nile statului, cât şi pregătirea specialiştilor (în anii 1936-1937, din cei 9 ingineri
agronomi din judeţul Buzău, 6 au fost trimişi la cursuri de specializare în Germania
şi Franţa).
Din aprilie 1939 şi până în 1945, a condus Direcţia Generală a Învăţământu-
lui şi Propagandei Agricole din Ministerul Agriculturii, perioadă în care s-au înfiin-
ţat 96 noi centre agricole; s-au conceput, tipărit şi difuzat materiale documentare în
311
Albumul Corpului Avocaţilor din România; Enciclopedia Ilustrată Română, Bucureşti, 1913.
312
C. Dumitrescu, op. cit., vol XII, p.169-171. A avut un frate, Ion, născut la 16 octombrie 1900 (act
naştere Primăria oraşului Buzău nr. 667/17 octombrie1900) şi căsătorit la 20 decembrie 1932, cu
Smaranda Epure, fiica generalului Traian Epure.
373
sprijinul agricultorilor; s-au organizat conferinţe, cursuri, demonstraţii, expoziţii,

excursii documentare şi concursuri, printre care şi Concursul naţional al grâului;
Concursul naţional al porumbului; Concursul naţional al platformelor de gunoi;
Concursul naţional al grădinilor comunale şi parcelelor ţărăneşti.
Între anii 1945-1949, a fost consilier tehnic în Centrala Ministerului Agricul-
turii, ocupându-se cu aplicarea prevederilor Legii de reformă agrară din 1945.
Partal Petre313, economist, a fost preşedinte al Filialei judeţene a Partidului

Democrat, fiul lui Tudorică şi al Sofiei, (21 septembrie 1952- 12 noiembrie 2012,
Bucureşti), s-a născut în Buzău. A urmat cursurile Şcolii
Generale nr. 7 (astăzi demolată), apoi Liceul Economic,
pe care l-a absolvit în anul 1971. După efectuarea stagiu-
lui militar, în cadrul trupelor de Securitate, în februarie
1973 s-a angajat la Întreprinderea judeţeană de Gospodă-
rire Comunală şi Locativă, secţia Apă-Canal, unde s-a
ocupat de stabilirea şi facturarea consumurilor de apă.
După eşecul la admiterea din vara anului 1973, la
Academia de Studii Economice, Facultatea de Finanţe-
Contabilitate, reuşeşte în iulie 1974, la aceeaşi facultate.
Este repartizat (împreună cu soţia) la Întreprinderea de
Construcţii Montaj, ca economist la Şantierul 7 Instalaţii.
Din 1980 se transferă la Administraţia Financiară a judeţului Buzău, iar în 1990
este numit director la Circumscripţia financiară a municipiului Buzău.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) îl numeşte primar al mu-
nicipiului Buzău (9 ianuarie-iunie 1990), funcţie în care a fost ajutat de doi vice-
primari: ing. Viorel Constantinescu, viitor preşedinte al Consiliului judeţean, şi ing.
Cezar Preda (în prezent parlamentar din partea PNL Dâmboviţa), iar ca secretar, de
către Cornel Cone. A mai colaborat cu Ştefan Nedelcu şi Gheorghe Tănase.
La alegerile din mai 1990 (a fost înscris pe listele FSN pe locul patru), este
desemnat deputat. Alegerile parlamentare din 1992 au găsit FSN-ul, numit mai târ-
ziu Partidul Democrat (prin fuzionarea FSN cu Partidul Democrat) nepregătit. S-a
obţinut un singur mandat de deputat, după redistribuiri, atribuit lui Petre Partal.
În 1990 devine membru al Comisiei Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei De-
putaţilor şi al Grupului Parlamentar Uniunea Social Democrată - Partidul Demo-
crat; în legislatura 1992-1996 este vicepreşedinte al aceleiaşi comisii, iar în legisla-
tura 1996-2000, secretar. În acelaşi timp, este preşedinte al Camerei de Comerţ
România-Liban, vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Protecţie Socială,
membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Polonă şi cu India.
Şi-a concentrat eforturile în direcţia perfecţionării vieţii de organizaţie în ca-
drul Filialei PD Buzău şi organizării moderne a partidului. Ca preşedinte al Filialei
judeţene a P.D. a reuşit să realizeze organizaţii în aproape toate comunele, în muni-
313
374
cipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, la Nehoiu şi Pogoanele, cu peste 4200 membri ac-
tivi.
În legislatura 1992-1996, a iniţiat trei proiecte de legi referitoare la modul de
organizare a alegerilor locale şi instituţia prezidenţială, perfecţionarea sistemului de
impozite şi taxe, proiecte care nu au fost introduse pe ordinea de zi. În legislatura
1996-2000 a iniţiat proiecte legislative referitoare la Băncile Populare şi Consiliul
de Supraveghere Bancar; reorganizarea Curţii de Conturi şi modificarea legii de
funcţionare a acestei instituţii; activitatea FPS şi necesitatea verificării modului în
care s-a făcut privatizarea societăţilor, în corelare cu atribuţiile de control ale Curţii
de Conturi; încurajarea construirii de locuinţe; trecerea institutelor de cercetări bio-
logice din Iaşi şi Cluj-Napoca, din structura Institutului Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti în structura Academiei Române.
Alături de ceilalţi parlamentari buzoieni de după 1992, a obţinut de la Gu-
vern autorizaţii şi fondurile de investiţii necesare proiectării lucrărilor şi introduce-
rii aprovizionării cu gaz metan în cartiere din Buzău şi Râmnicu Sărat şi în mai
multe comune.
Din noiembrie 2000, a devenit director de Marketing şi Dezvoltare Turism la
firma „Vacanţa Tour”, condusă de soţia sa, Poliana. Petre Partal se numără printre
cei care au pus bazele învăţământului superior economic la Buzău, iar din anul uni-
versitar 2000-2001, a fost şi profesor universitar la Filiala Buzău a Academiei de
Studii Economice, secţia Învăţământ Deschis la Distanţă, inaugurată la 21 septem-
brie 2000, şi a donat 50 volume din manualul de Finanţe publice pentru studenţii
anului al II-lea.
În octombrie 2000 a publicat cartea-interviu România în căutarea identităţii.
Un deceniu în Parlamentul ţării.
Păle Dănuţ314, medic veterinar, deputat PSD, născut în ziua de 4 octombrie

1966, în comuna Crângeni din judeţul Teleorman, a absolvit Liceul Agroindustrial
Alexandria în anul 1985 şi Facultatea de Medicină Vete-
rinară din Cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Me-
dicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, în anul 1993. A
urmat apoi Şcoala de Studii Academice Universitare din
cadrul USAMV. A fost medic veterinar, apoi medic pri-
mar veterinar. În perioada 1998-2005, a fost doctorand al
USAMV, la disciplina Boli infecţioase.
A fost medic veterinar - şef de circumscripţie sani-
tar-veterinară în comunele Movila Banului, Scorţoasa,
Căneşti, Chilii; medic veterinar la Direcţia Sanitar-
Veterinară Buzău, la Oficiul Judeţean pentru Protecţia
Consumatorilor Buzău; inspector SSM la Inspectoratul
314
375
Teritorial de Muncă Buzău (2003-2009), din 2009 până în 2016 a fost director la
FARMAVET Bucureşti-Sucursala Buzău şi administrator BIOVET SRL Buzău.
Este membru al Asociaţiei Medicilor Veterinari din România şi al Colegiului
Medicilor Veterinari; a fost secretar al Patronatului Medicilor Veterinari, iar din
anul 2010 până în 2013 a fost preşedinte al Comisiei de Liberă Practică. A fost
membru în Consiliul de administraţie şi preşedinte al Consiliului de administraţie
al SC Prestcom Serv. Buzău, dar şi membru în Comisia pentru Dialog Social
AJOFM, în perioada 2013-2014. A fost voluntar pentru implementarea Legii
258/2013.
Este membru al PSD Buzău din anul 2003, iar în 2012 a devenit vicepreşe-
dinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău, între anii 2012-2015, a fost secretar
executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Buzău. În legislatura 2012-2016 a fost
consilier local la Consiliul Local al comunei Costeşti şi consilier judeţean. În anul
2016 a candidat pentru legislatura 2016-2020, la Camera Deputaţilor şi a fost ales
în Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău.
Este membru al Comisiei permanente pentru agricultură, silvicultură, indus-
tria alimentară şi servicii specifice, având şi calitatea de vicepreşedinte (din sep-
tembrie 2017). Face parte din Delegaţia Parlamentară la Adunarea Parlamentară
OSCE (supleant), calitate în care, la 9 decembrie 2018, a făcut parte din grupul de
observatori la alegerile anticipate din Armenia. Este vicepreşedinte al Grupului de
prietenie cu Parlamentul Regatului Ţărilor de Jos (Olanda) şi membru al Grupurilor
de prietenie cu Parlamentele Republicii Federale Germane şi Republicii Elene.
A depus la Parlament peste o sută de iniţiative legislative din care peste 15
au fost promulgate ca legi, între acestea şi Legea muntelui. Se află printre iniţiato-
rii altor 5 proiecte de lege pentru dezvoltarea zonelor montane din ţara noastră, vo-
tate în Camera Deputaţilor în ziua de 21 noiembrie 2018.
Opiniile sale referitoare la „Viitorul sectorului alimentar şi al agriculturii” au
fost apreciate de către Comisia Europeană printr-o scrisoare de mulţumire trimisă
Camerei Deputaţilor. El sublinia necesitatea finanţării politicii agricole comune cel
puţin la acelaşi nivel ca în prezent, deoarece un pilon de dezvoltare rurală puternic
ar putea asigura continuarea modernizării şi crearea locurilor de muncă în zonele în
care acest lucru este esenţial. Opinia sa a fost adoptată cu votul tuturor celor pre-
zenţi, printr-o hotărâre a Camerei.
La invitaţia sa, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi
servicii specifice din cadrul Camerei Deputaţilor s-a întrunit la Buzău unde, pe lângă
problemele aflate pe ordinea de zi, s-a întâlnit cu primarii şi fermierii buzoieni.
Păun C. Alexandru315, comandor aviator (14 octombrie 1888 Iaşi-6 martie

1964, Bucureşti), este fiul căpitanului Constantin Păun (frate cu poetul socialist Ion
Păun-Pincio) şi al Ecaterinei Bontaş. Rămâne orfan de tată la 7 ani, după moartea
mamei este crescut de sora acesteia care locuia la Buzău.
315
Curriculum vitae în colecţia Muzeului Judeţean Buzău.
376
Urmează cursurile liceale la Iaşi şi Bucureşti (Liceul „Matei Basarab”) pe

care le-a absolvit în anul 1909 iar apoi, din 22 octombrie 1910, Şcoala de ofiţeri
din Bucureşti. În anul 1911 este trimis la specializare în
Germania, unde va studia doi ani şi, totodată, a fost îna-
intat la gradul de sublocotenent. În anul 1914 revine în
ţară, la Buzău şi, cu gradul de locotenent (de la 1 octom-
brie 1915) este încadrat în Regimentul 48 Infanterie, cu
care va lua parte la Războiul de Reîntregire din anii
1916-1918. La Buzău se căsătoreşte cu Eliza Nicolau (15
august 1916), sora generalului de mai târziu, Alexandru
Nicolau.
A fost rănit la Tălmaciu-Sibiu (10 octombrie
1916) şi internat în spital. După externare este numit
comandant al Şcolii de cadre a Regimentului 48 Infanterie,
Buzău. În 1917 pleacă din nou pe front, cu gradul de căpitan (1 aprilie 1917), co-
mandant al Companiei a II-a mitraliere, cu care ia parte la atacul de la pădurea Ră-
zoare de lângă Mărăşeşti, unde este rănit şi internat în spitalul de la Bârlad. A fost
decorat cu ordinele: „Coroana României” şi „Steaua României”, în grad de cavaler,
cu panglică de Virtute Militară şi „Steaua României”, în grad de ofiţer, cu panglică
de Virtute Militară.
Din anul 1919 şi până în 1924, este ofiţer în Regimentul 8 Infanterie (de la 1
aprilie 1920 a fost înaintat la gradul de maior). Urmează Şcoala de observatori de
la Pipera (din 1924) şi apoi cu gradul de locotenent colonel, pe cea de pilotaj. După
absolvire este numit ajutor de comandant al Şcolii de Perfecţionare a Aviaţiei, co-
mandant la acea dată colonelul Mândrescu. În anul 1927 îşi construieşte un aparat
de radio, primul la acea dată în oraş, iar la comandament a promovat iniţiative de
pionierat pentru care a fost felicitat şi medaliat.
În anul 1930 este înaintat la gradul de comandor, un an mai târziu fiind nu-
mit comandant al Şcolii Tehnice Aeronautice din Mediaş, pe care o conduce timp
de nouă ani. Aici realizează un avion numit „Puricele cerului”, pe care l-a condus
în primul zbor de încercare. În 1940 este transferat la Ministerul Aerului şi Mari-
nei, de unde se pensionează la vârsta de 52 de ani. Deşi pensionar, este numit co-
mandantul militar al rafinăriilor de la Ploieşti, funcţie pe
care o deţine pe toată durata războiului.
Păun Laurenţiu, operator, făcea parte din echipa

de serviciu în weekend a postului TV Buzău. A plecat pe
teren, după-amiază, pentru a filma un accident produs pe
şoseaua de centură a municipiului Buzău, soldat cu un
mort şi doi răniţi. După ce şi-a terminat reportajul, a ple-
cat spre redacţie, însă pe drum, o nouă informaţie avea
să-l abată către un alt eveniment rutier, produs tot pe
şoseaua de centură, din cauza carosabilului umed. A
377
ajuns primul, şi-a luat camera şi a început să înregistreze câteva cadre cu o maşină
ieşită în decor. În curba în care s-a produs derapajul, un alt şofer a pierdut controlul
volanului, iar bolidul pe care îl conducea, un Mercedes cu numere de Italia, a ajuns
şi el în şanţ lovind cu laterala dreaptă maşina avariată, iar operatorul a fost strivit
de acest bolid care a derapat pe şoseaua udă. A pierit la datorie pe 2 martie 2014.
Păuşescu Exacustodian316, medic primar gradul I, doctor în ştiinţe me-

dicale, specialist în medicină internă şi explorări funcţionale medicale, fost şef de
Secţie la Spitalul Clinic Fundeni, eseist, memorialist, fiul preotului Gheorghe
Păuşescu şi al Elenei (născută Negrilă), s-a născut la 19 noiembrie 1928, în satul
Cotu Ciorii, comuna C. A. Rosetti. A urmat cursurile primare în localitatea natală
(1935-1939), Liceul „B. P. Hasdeu” (1940-1948, premiant I în toţi anii), apoi Fa-
cultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1948-1954). După o scurtă activi-
tate ca epidemiolog (1954-1955) şi-a început cariera universitară ca asistent-
preparator (1955-1956), asistent (1956-1958) şi mai târziu ca şef al laboratorului
Catedrei de Psihopatologie a I.M.F. Bucureşti (1958-1959).
În 1959 a renunţat la cariera universitară, devenind cercetător ştiinţific prin-
cipal în cadrul Departamentului de Patologie Experimentală şi Organe Artificiale
din Clinica Spitalului Fundeni-Bucureşti. În 1964 a fost numit şef al acestui depar-
tament, în următorii ani obţinând titlul de Doctor în Ştiinţe Fiziologice şi a avansat
pe treapta cea mai înaltă - medic primar - în ierarhia practicii medicale.
Este autor a peste 300 lucrări ştiinţifice originale publicate în prestigioase
reviste de specialitate din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia, cu pri-
vire la fiziologia şi patologia sistemului cardiovascular, plămâni, ficat, creier, coa-
gularea sângelui, ţesuturi producătoare de hormoni şi grefa de organe. Este, de
asemenea, autorul a 12 monografii medico-biologice
complete (circulaţia extracorporală; hipotermia intensă;
biologia grefelor de organe şi ţesuturi; grefe de organe şi
organe artificiale; fibrinoliza; catecolaminele; serotonina;
prostaglandinele, imunologia şi ţesuturile producătoare
de hormoni, patologia şi terapeutica prostaglan-dinelor.
A mai efectuat cercetări asupra hipotermiei diferenţiate
pentru operaţia pe cord deschis; mecanismele insuficienţe-
lor cardiace şi respiratorii, edemele cerebrale.
A folosit o metodă originală pentru neutralizarea
heparinei şi a realizat studii de bază asupra mecanismului
316
Primăria comunei Cotu Ciorii, act naştere nr. 100/20 noiembrie 1928; „Vocea Buzăului”, XVIII,
nr. 17/13 iunie 1942; Exacustodian Păuşescu, Elucubraţii, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1999 (date bio-
grafice); World Who’s Who in Science Chicago (USA), 1968, p. 1317; The International register of
Profiles, World Edition, Cambridge (Anglia), 1977, p. 578, Who’s Who în the World, 4th edition,
1978-1979, Chicago (USA), 1980, p. 723; Academia Italia – Personaggi Contemporanei; Roma (Ita-
lia), 1983, p. 5208; International Who’s Who of Intellectuals, Cambridge, 1987, p. 655, (extrase –
copii xerox, puse la dispoziţie de dr. Păuşescu Exacustodian).
378
de acţiune a heparinei şi a ţesuturilor producătoare de hormoni (efectele biologice

ale radiaţiilor ionizante, biochimie şi aspecte imunologice ale respingerii ho-
mogrefelor). În arhiva sa personală se află peste 10.000 scrisori primite din partea
unor personalităţi şi instituţii ştiinţifice din diferite ţări, interesate de lucrările sale.
A participat la numeroase congrese internaţionale cu comunicări ştiinţifice,
fiind membru fondator sau membru al unor societăţi de ştiinţe medicale şi biologi-
ce internaţionale. Printre altele, este membru al Societăţii Internaţionale de Imuno-
logie (New York), al Societăţii Europene de Cercetare Chirurgicală (München), al
Asociaţiei Germane de Medicină Internă (Berlin), al Uniunii Medicale Interbalca-
nice (Bucureşti), al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (Bucureşti), al Societă-
ţii Internaţionale de Transplant (Baltimore).
În 1976 a lucrat timp de trei luni în cadrul Centrului German de Cardiologie
(München), ca invitat al Preşedintelui Departamentului pentru Relaţii Ştiinţifice al
Academiei din Bonn, pentru a pune în practică o teorie personală, nouă privind
păstrarea organelor şi condiţionarea grefelor în vederea transplantului. Publicistic a
debutat în ziarul „Viitorul” din anul 1991, cu eseul Omenirea şi iluziile ei, dar a
colaborat şi la „Liberalul”. În ultimii ani şi-a adunat eseurile filosofice supercon-
cise (3897), publicate în anul 2000 la Editura PACO din Bucureşti, cu titlul Două-
zeci de ani de activitate în mine însumi. Jurnal de idei (1970-1990).
De asemenea, în 1999, la Editura Kriterion, i s-a tipărit un alt volum de ese-
uri Elucubraţii. Eseurile sale sunt, deopotrivă, rodul unei experienţe practice şi spi-
rituale de o viaţă, dar şi expresia artistică a unei gândiri înzestrate cu darul de a
descoperi conexiunile, de a sonda necunoscutul. În anul 2003 îi apare un volum de
Confesiuni: Golgota mea cea de toate zilele.
Pârvulescu Eugeniu-Puiu, comandor aviator (27 martie 1900-1979, Bra-

şov), s-a născut în oraşul Râmnicu Sărat. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie pe
care a absolvit-o în anul 1922. Atras de mirajul zborului,
a părăsit artileria urmând cursurile Şcolii de Ofiţeri de
Aviaţie de la Cotroceni, unde se preda multă mate-
matică, dar insuficientă pentru potenţialul său intelectu-
al. Din acest motiv s-a înscris, în paralel şi la Facultatea
de Matematică din Universitatea Bucureşti. După cursu-
rile teoretice de la Cotroceni, în ziua de 28 martie 1923,
a primit botezul aerului la Tecuci pe un avion Hansa
Brandemburg, seria 269, fabricat în licenţă la Arsenalul
Aeronautic.
După 132 de zboruri în dublă comandă, primeşte
aprobarea să zboare în simplă comandă. Îşi continuă per-
fecţionarea pe alte tipuri de avioane, mai pretenţioase, avându-l instructor pe căpi-
tanul av. Gheorghe Jienescu - viitor ministru al Aerului. În urma examenului, a
primit brevetul militar de pilot nr. 323 din 31 august 1923. A continuat să se antre-
379
neze intens perfecţionându-se în acrobaţia aeriană, executând raiduri aeriene inclu-

siv pe timp de noapte.
În anul 1925, a urmat Şcoala de Tir şi Bombardament de la Mamaia, conti-
nuând să zboare zilnic. În vara acestui an a executat într-o zi, la bordul unui avion
Potez XXV, un raid în lungime de 1745 km în circuit închis, ceea ce reprezenta în
acel timp o performanţă remarcabilă.
Fiind apreciat de comandanţii săi ca un pilot de mare viitor, a fost trimis în
Franţa să urmeze cursurile Şcolii de Tir şi Bombardament de la Cazeaux. La 28
iunie 1926, a obţinut brevetul militar de pilot francez. Şi-a continuat antrenamentul
la Regimentul 2 Aviaţie de Vânătoare de la Strasbourg, luând parte la manevrele de
toamnă al Armatei franceze.
Şi-a continuat studiile, luându-şi licenţa în matematică, dar şi pregătirea,
urmând cursurile Şcolii de Perfecţionare pentru Piloţi de Război de la Buzău, de-
venind unul din cei mai bine pregătiţi şi titraţi ofiţeri de aviaţie din Armata Ro-
mâniei.
A fost încadrat la Flotila de Luptă Pipera şi la 9 iulie 1927, a executat un
zbor pe spate deasupra aerodromului. Mai târziu, zborul pe spate a făcut parte din
exerciţiile obişnuite în şcolile de pilotaj româneşti, dar el, Puiu Pârvulescu a des-
chis drumul pentru acest tip de zbor. În ziua de 7 octombrie 1927, a stabilit un re-
cord, atingând înălţimea de 8.850 m, pilotând un avion de vânătoare tip Spad.
Între 15 iunie şi 7 iulie 1929, a executat mai multe raiduri zburând pe distan-
ţe mari, participând la un zbor în Cehoslovacia şi Polonia cu un avion Potez XXV,
avându-l în calitate de copilot pe căpitanul aviator Gh. Ceauşu. A fost avansat în
funcţie, devenind comandantul Escadrilei a 4-a din cadrul Flotilei de Luptă.
A participat, între 7-8 septembrie 1929, la raidul Micii Antante zburând pe
traseul Bucureşti-Iaşi-Lemberg-Varşovia-Cracovia-Praga-Brno-Zagreb-Belgrad-
Bucureşti. Din 24 de concurenţi, pilotul Puiu Pârvulescu a ocupat locul III. La 31
iulie 1931, a reuşit să se ridice cu un avion Fokker la înălţimea de 8900 m. La 5
octombrie 1931, a executat un zbor de noapte pe ruta Bucureşti-Tecuci-Râmnicu
Sărat.
Încrederea în măiestria artei zborului lui Puiu Pârvulescu a fost aşa de mare,
încât ministrul Aerului, comandorul (r) de marină aviator ing. Radu Irimescu l-a
folosit ca pilot. Cu el a zburat şi celebra paraşutistă Smaranda Brăescu, care a adus
României, în ziua de 20 octombrie 1931, primul record naţional absolut la saltul cu
paraşuta.
În anul 1932, Subsecretariatul de Stat al Aerului l-a detaşat ca pilot de în-
cercare la uzinele I.A.R Braşov, participând alături de dr. ing. Elie Carafoli la per-
fecţionarea avionului IAR-14.
În anul 1936, căpitanul aviator Puiu Pârvulescu, a primit misiunea din par-
tea ministrului Aerului să execute 150 de ore de zbor cu avionul polonez de vână-
toare PZL.11 F, care urma să fie fabricat în licenţă la IAR Braşov. În ziua de 8 fe-
bruarie 1937, a încercat un nou record de altitudine, atingând cu un avion de
vânătoare înălţimea de 9150 m. De la 15 iunie, până în decembrie 1937, a activat
380
ca şef de pilotaj la Şcoala civilă de zbor de pilotaj A.R.P.A., de la Otopeni şi Bă-

neasa.
La 1 iunie 1941, locotenent comandorul aviator Eugeniu Puiu Pârvulescu a
fost numit comandantul Grupului 8 Vânătoare, din care două escadrile aveau baza
la Târgşor-Ploieşti, iar cealaltă se afla pe aerodromul militar de la Mizil. În timpul
operaţiunilor de eliberare a Basarabiei, Grupul 8 Vânătoare şi-a adus o mare con-
tribuţie prin atacurile executate asupra avioanelor sovietice însoţind avioanele de
bombardament S.M.-79 şi Heinkel He.111, în misiunile lor, asigurându-le protec-
ţia. Comandantul Pârvulescu a executat pe frontul eliberării Basarabiei numeroase
misiuni de luptă.
Dotat şi cu aptitudini poetice şi muzicale, comandantul Pârvulescu a scris
imnul Grupului 8 Vânătoare. Comandantul Puiu Pârvulescu a scris şi lucrări de
specialitate, dintre care amintim: Proiect de dotare a aeronauticii pentru anii 1933-
1940, un studiu elaborat din punct de vedere defensiv şi Propuneri pentru caietul
de sarcini al avionului PZL. A scris şi o carte de literatură ştiinţifică cu titlul Poe-
zia matematicii, o lucrare originală şi pedagogică, dar şi accesibilă. I-a rămas în
manuscris lucrarea Lecţii de matematică pentru candidaţii la examene de maturita-
te şi admiterea în învăţământul superior.
În anul 1943 a fost avansat la gradul de comandor. A activat în aviaţia mili-
tară până la 15 septembrie 1947, când a fost pensionat. După trecerea în rezervă,
comandorul aviator Eugeniu Puiu Pârvulescu şi-a dedicat activitatea în domeniul
matematicii, în calitate de profesor. A fost decorat cu numeroase ordine şi medalii
româneşti şi străine, din care amintim: Ordinele „Virtutea Aeronautică” cu spade
clasa Crucea de Aur, clasa Cavaler, „Coroana României” cu spade şi panglică de
Virtute Militară, „Crucea de Fier” clasele a II-a şi I etc.317.
Pâslaru Gh. George318 (30 martie 1913-15 iulie 1961), editor, publicist, zia-
rist şi patron al unor publicaţii buzoiene, fiul lui Gh.
Pâslaru, originar din Lipia, s-a născut la Pârscov, unde
tatăl său era diriginte de poştă. A absolvit liceul la Mizil
(bacalaureatul la Buzău, în 1930) şi Academia de Studii
Comerciale. Debutează în publicistică în clasa a cincea
de liceu, cu corespondenţe la „Curentul”. Din 1933,
conduce revista „Albatros”, a Asociaţiei studenţilor bu-
zoieni „Al. Marghiloman”, unde au colaborat şi V. Voi-
culescu şi V. Maximilian. A fost director şi editor al săp-
tămânalului „Acţiunea Buzăului” (1934-1941, colabora-
tori: V. Voiculescu, D. Serbescu-Lopătari, Traian Ne-
317
V. Avram, V. Nicolescu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei (1916-1919; 1941-
1945), Buzău, Editura Editgraph, 2015, p. 263-267.
318
Alex. Gaiţă, Drumuri de sânge, de George Gh. Pâslaru, în „Muntenia”, VI, nr. 704/20 ianuarie
1996; „Acţiunea Buzăului”, II, nr. 120-121/ 25 decembrie 1935- articolul Cum am debutat la Acţiu-
nea Buzăului.
381
goşanu, Mircea I. Popescu-Ruşavăţ, C. Pâcle, N. N. Manolescu ş.a.), cu supli-

mentul „Acţiunea literară” (10 octombrie 1939-5 decembrie 1940, colaboratori: I.
Georgescu, Ion Caraion, Panait Nicolae, Lăudatu Vasilescu, Dem Iliescu, Matei
Ghimbăşanu, Gheorghe Popovici, Nichifor Crainic ş.a.), tipărite în tipografia zia-
rului, din strada Tunel nr. 1. A fost şi corespondent zonal la „Timpul”, şi director-
proprietar al publicaţiei „Capitala” (1944). A scris volumul 1918-1940. România
aşa cum a fost, tipărit la Bucureşti, în 1940, cât şi Drumuri de sânge, o evocare a
faptelor de arme ale unor buzoieni, râmniceni şi prahoveni, din Divizia a V-a, în
luptele pentru eliberarea Basarabiei (prima ediţie a fost tipărită la Buzău, în de-
cembrie 1941, iar a doua, la Bucureşti, Editura Muguri). A fost membru al Sindica-
tului Ziariştilor. S-a căsătorit la Odessa, la 2 decembrie 1942, cu o actriţă, Victoria
Dimitriu, pe care o cunoscuse pe front, când a fost corespondent de război, cu care
a avut o fiică, cunoscuta cântăreaţă Margareta Pâslaru (născută la 3 iulie 1943).
Pentru a-şi proteja familia, când a fost condamnat la un an şi jumătate de închi-
soare, a divorţat. A decedat la 15 iulie 1961, la Bucureşti, fiind înmormântat la Ci-
mitirul „Sf. Vineri”.
Pella V. Vespasian (17 ianuarie 1897, Râmnicu Sărat-24 august 1952, New
York), fiul politicianului, avocatului şi ziaristului Pella I Vespasian, doctor al Fa-
cultăţii de Drept din Paris (1920) cu teza: „Des incapacités resultant des
condamnations penales en droit international”, cadru uni-
versitar la Bucureşti şi la Iaşi, membru corespondent al
Academiei Române, diplomat.
A făcut o strălucită carieră universitară la Bucu-
reşti şi la Iaşi, fiind unul din raportorii Conferinţei Inter-
parlamentare de la Washington, din 1925. A fost profesor
agregat (1921-1924) şi apoi titular (1924-1935) la Facul-
tatea de Drept din Iaşi; profesor de drept penal şi proce-
dură penală la Facultatea de Drept din Bucureşti (1935-
1948); profesor la Academia de Drept Internaţional de la
Haga (1926-1939), profesor invitat la Institutul de Înalte
Studii Internaţionale din Paris (1928) şi la Institutul Uni-
versităţii de Înalte Studii Internaţionale din Geneva (1929); raportor al proiectului
de lege pentru înfrângerea şi reprimarea speculei ilicite (1923) şi al proiectului de
Cod penal (1928); raportor la Conferinţa Interparlamentară din Washington (1925)
şi al Societăţii Naţiunilor pentru chestiunile penale (1927-1939); raportor general la
Conferinţa de la Geneva pentru represiunea terorismului şi crearea unei Curţi Pena-
le Internaţionale (1937); reprezentant al României la Societatea Naţiunilor şi în alte
organisme internaţionale.
Deputat în Parlamentul României; secretar general al Biroului internaţional
pentru unificarea dreptului penal; consilier temporar la Consiliul Legislativ; delegat
al României la Conferinţa Dezarmării (1932-1934); delegat al României în Comi-
sia Regimului Apelor Dunării (1933-1935); ministru plenipotenţiar la Legaţia Ro-
382
mâniei în Olanda (1936-1939); ministru plenipotenţiar la Legaţia României din

Elveţia; vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept penal (1924-1939) şi
apoi preşedinte (1946-1952); preşedinte al Comisiunii Juridice şi Constituţionale
al Societăţii Naţiunilor (1938); prim agent al guvernului român pe lângă Tribunalul
Arbitral româno-bulgar (1941); expert şi consultant juridic în dreptul internaţional
penal al ONU (1948-1952).
Este autor al unor lucrări de drept penal şi procedură penală (La criminalité
collective des Etats et le droit pénal de l'avenir). Este cel mai recunoscut jurist
român la nivel internaţional şi specialistul român cu contribuţiile cele mai impor-
tante la dezvoltarea dreptului internaţional, în general, şi cea a dreptului penal, în
special319.
Peneş Ioan, aviator (10 iunie 1892-5 februarie 1935), s-a născut în localita-
tea Tărlungeni, dar a trecut cu familia dincoace de Munţii Carpaţi, stabilindu-se în
localitatea Verneşti, aflată în apropiere de municipiul Buzău.
A urmat cursurile Liceului „Al. Hasdeu”, iar în anul 1910 a susţinut bacalau-
reatul şi a optat pentru cariera militară, devenind elev la
Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu din Bucureşti. La 1
iulie 1912 a absolvit şcoala militară printre primii din
promoţia sa. A fost avansat la gradul de sublocotenent şi
repartizat ca ofiţer subaltern la Regimentul 16 Artilerie.
Participă la Campania din Bulgaria din anul 1913,
fiind decorat cu medalia „Avântul ţării”. După termina-
rea campaniei, continuă să muncească cu aceeaşi pasiune
în cadrul Regimentului 16 Artilerie. Sublocotenentul
Ioan Peneş a luat contactul cu aviaţia urmând Şcoala de
Observatori Aerieni de la Cotroceni şi a primit brevetul
nr. 9 de observator aerian. La 5/18 mai 1915 devine
elev-pilot la Şcoala Militară de Pilotaj de la Cotroceni şi numai după aproximativ o
lună a obţinut brevetul militar de pilot nr. 55. Era primul ofiţer român de aviaţie
care avea o pregătire completă: a urmat, aproape în acelaşi timp, cele două şcoli ale
Aeronauticii Militare, cea de observator aerian pentru artilerie şi cea de pilotaj. A
fost avansat, la 1 august 1915, la gradul de locotenent, iar începând cu 1 septem-
brie, şi-a început activitatea în calitate de pilot militar la C.A.R.
La decretarea mobilizării, locotenentul av. Ioan Peneş a fost repartizat ca pi-
lot de front în Escadrila „Farman” din Grupul 1 Escadrile comandat de căpitanul
av. Alexandru Sturdza. Pilotul Ioan Peneş a fost primul zburător român care a tre-
cut cu avionul Munţii Carpaţi. A îndeplinit imediat misiuni în liniile inamice, do-
vedind calităţi deosebite în tehnica pilotajului
319
Enciclopedia marilor personalităţi…, p. 435-439 ; Mircea Duţu, Vespasian V. Pella (1897-1952),
Editura Universul juridic, Bucureşti, 2012; Mihai Taşcă, Vespasian V. Pella – fondatorul Dreptului
internaţional penal şi promotorul Curţii Internaţionale Penale; Stoica Relu, Parlamentarii de la
Curbura Carpaţilor (1831.2020), Buzău, Editura Editgraph, 2017, p. 268-270.
383
Pentru curajul dovedit în timpul misiunilor de front îndeplinite, locotenentul

Ioan Peneş din Escadrila „Farman” a fost decorat prin cu ordinul „Steaua Români-
ei” cu spade în gradul de cavaler.
Pentru curajul deosebit dovedit în luptă, îndeplinindu-şi misiunea cu riscul
de a-şi pierde viaţa, Regele Ferdinand I al României l-a decorat pe locotenentul av.
Ioan Peneş prin cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa III-a. În 16 aprilie 1918 a primit
Ordinul „Coroana României” cu spade în gradul de ofiţer şi panglică de Virtute
Militară. Grav rănit la piciorul drept, aviatorul Ioan Peneş a fost îngrijit în spitalele
din Oneşti, Piatra Neamţ şi Iaşi, în perioada 30 aprilie 1917-15 martie 1918. A ră-
mas cu infirmitate la piciorul rănit.
În primăvara anului 1919, România Mare a fost atacată de trupele bolşevice
maghiare ale lui Bela Kun, la ordinul Moscovei lui Vladimir Ilici Lenin. Armata
Română a trebuit să apere interesele naţionale. M.C.G.R. a mobilizat şi aviaţia,
înfiinţându-se o unitate specială - Grupul 5 Aeronautic Ardelean, format numai din
aviatori transilvăneni. Căpitanul av. Ioan Peneş a fost mobilizat la cererea sa, fiind
numit la comanda Escadrilei B.2, unitate care a adus mari servicii armatei noastre
în această campanie.320
Maiorul av. Ioan Peneş a fost decorat cu următoarele ordine şi medalii: -
„Avântul Ţării”, „Steaua României” - cu spade în gradul de cavaler, Ordinul „Mi-
hai Viteazul” clasa III-a, 1 iunie 1917, - „Croix de guerre,”; - „Coroana României”
cu spade în gradul de ofiţer şi panglică de Virtute Militară, l aprilie 1918; - Ordinul
rusesc „Sfânta Ana” clasa III-a; - Ordinul rusesc „Sfântul Vladimir”, clasa II-a.
În anul 1921 a publicat lucrarea „Salvaţi aviaţia română”, în care prezintă
multe din neregulile organizării şi dotării acestei arme în anii Primului Război
Mondial. Cei vizaţi i-au intentat un proces pentru ofensă, dar în faţa atâtor probe
concludente, judecătorii militari l-au achitat.
În aprilie 1929, conducerea Companiei Internaţionale de Navigaţie Aeriană
(viitoarea Air France) l-a numit în funcţia de director pentru România, numele său
fiind bine cunoscut în cercul aviatorilor francezi. Şi-a îndeplinit misiunea în cele
mai bune condiţii, fiind apreciat pentru activitatea sa de conducătorii acestei com-
panii aeriene. A reuşit să obţină fonduri şi să modernizeze aeroporturile civile in-
ternaţionale de la Arad şi Băneasa.
Buzoienii nu l-au uitat şi l-au sprijinit să ia conducerea judeţului în calitate
de prefect. În timpul mandatului său, s-au efectuat lucrări de înfrumuseţare a oraşu-
lui fiind reamenajat parcul „Crâng”. Pentru a-i cinsti memoria, o stradă din Buzău
îi poartă numele
320
Valeriu Avram, Valeriu Nicolescu, op. cit., p. 97.
384
Peneş Nicolae321, scriitor, eseist, editor, animator cultural, s-a născut la 22

septembrie 1935, în comuna Costeşti, satul Spătaru, localitate situată în apropierea
Buzăului, din părinţii Traian şi Florica Peneş. După
moartea tatălui (1937), mama se recăsătoreşte cu Iancu
Nicolae, morar în comuna Stâlpu. Aici va face trei clase
primare şi-l va cunoaşte pe Doctorul Constantin
Angelescu, venit în vizită la şcoală. Peste decenii, în
amintirea acelei întâlniri astrale, va scrie volumul Dr.
Angelescu - Povestea unei vieţi (1998).
Clasa a IV-a primară o urmează la Spătaru, apoi
două clase gimnaziale (1946-1948) la Liceul Comercial
de băieţi din Buzău, unde familia se mutase cu chirie.
Clasa a VII-a o urmează la internatul Liceului „B. P.
Hasdeu”. Se înscrie la Şcoala profesională CFR Oradea.
În timpul celor trei ani de studiu (1949-1952) câştigă mai multe premii de literatură
pe Regionala CFR Cluj, iar în anul 1952, Premiul pe ţară la Şcoli profesionale.
După absolvire, este repartizat la Depoul CFR Cluj, din decembrie 1952
transferându-se la Depoul din Ploieşti. Intră în contact cu mişcarea literară din Bu-
zău, condusă de inginerul Gheorghe Ciauşu, preşedintele Cenaclului „Al. Sahia”.
Publică primele poezii la „Viaţa Buzăului” precum şi în volumul Condeieri dintr-
un oraş al patriei noastre (1954).
Între 1954-1956 urmează cursurile serale ale Liceului „Al. I .Cuza” din Plo-
ieşti (două clase într-un an). După absolvirea liceului, ratează intrarea la Facultatea
de Limba şi Literatura Română şi se va înscrie la Şcoala Tehnică pentru Activişti
Culturali (1956-1958). În 1957, scoate împreună cu Mihai Ungheanu „Revista Şco-
lii”, unde publică poezii. Va mai publica versuri, eseuri, articole şi reportaje în:
„Viaţa Buzăului”, „Flamura Prahovei”, „Scânteia tineretului”, „Tânărul scriitor”,
„Îndrumătorul cultural”etc. precum şi în toate culegerile locale: Pe scuturi de aur
(1969); Pământ românesc (1973); „Caiet de etnografie şi folclor” (1974, 1978, pu-
blicaţie editată din iniţiativa sa); Columnele luminii (1974); Ţara ca o primăvară
(1976); Patrie eternă (1979); Anotimp solar (1982). Prezent şi în antologia de ver-
suri Flori lângă izvoare (1985) cu poezia Autobiografie. De mai multe ori premiat
pentru publicistică la Festivalul Naţional „Cântarea României”.
În 1958 este numit director al Casei de Cultură din Videle unde, până în
1962, va desfăşura o intensă activitatea culturală. Va înfiinţa prima estradă a ama-
torilor pe ţară, o formaţie de teatru, un cor şi o orchestră de muzică populară. În
1962 revine la Buzău ca instructor artistic la Casa de Cultură a oraşului, unde va
lucra până în 1968. În paralel, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul
Universităţii Bucureşti, absolvită în anul 1969 cu teza de licenţă: P. P. Negulescu,
filosof şi istoric al filosofiei.
321
Date comunicate personal, 2018; Valeriu Nicolescu, Un nume predestinat culturii, în Nicolae
Peneş. Un nume adunat pe-o carte, Editgraph, Buzău, 2015, p. 334-337.
385
În 1968 este numit director al Casei judeţene a Creaţiei Populare şi a Mişcă-

rii Artistice de Masă şi publică lucrarea Dorule de unde vii… (1970, îngrijitor de
ediţie împreună cu Gheorghe Băicuş). În 1971 înfiinţează Asociaţia de Etnografie
şi Folclor al cărei preşedinte de onoare va fi prof. dr. docent Mihai Pop, directorul
Institutului de Etnografie şi Folclor. În aceeaşi perioadă, au prins viaţă serbările
folclorice: „Pe urme de baladă” (Gura Teghii), „Plaiul Nucului”(Lopătari), „Festi-
valul Slănicului” (Mânzeleşti), „Cu cântecul şi jocul pe plaiuri bisocene”(Bisoca),
cât şi „Toamna culturală buzoiană” sau „Cântecul oraşului” (Râmnicu Sărat).
Cu Teatrul Popular din Buzău participă (ca interpret) la Festivalul Internaţi-
onal „Interdrama”(1971) din Berlinul Occidental, iar în 1974, împreună cu ansam-
blurile folclorice din Lopătari şi Ziduri, participă la Festivalul Internaţional de
Folclor de la Zagreb. În 1975, cu Ansamblul „Plaiurile Mioriţei” va efectua un lung
turneu în Elveţia şi Franţa.
Între anii 1978-1989 este vicepreşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură
şi Educaţie Socialistă. În această calitate a coordonat Tabăra de sculptură în aer
liber de la Măgura (1970-1985). După 1990, lucrează la ziarul „Senator”, redactor
principal, unde publică în serial Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu şi Pagini din
procesul asasinului Mihaelei Runceanu, apoi scrie o carte, Un cântec ucis, despre
sfârşitul tragic al artistei. Reeditată în anul 2009. Şi procesul asasinului a luat for-
ma unei cărţi pe care a editat-o în anul 1990. Tot în anul 1990, dar în decembrie, se
pensionează, dedicându-se cercetărilor în arhive şi biblioteci. Împreună cu Brân-
duşa Negulescu publică în anul 1996 volumul Fundaţia Dalles. Urmează volumele:
I.L. Caragiale, comersant la Buzău (1997, reeditată cu revizuiri şi completări, în
2005 şi 2012) şi Dr. C. Angelescu - Povestea unei vieţi. Devine membru al Societă-
ţii Ziariştilor în 1990, iar în 1998, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La începutul anului 2001, a publicat volumul Oraşul cu statui furate, ce cu-
prinde articole, eseuri şi reportaje apărute în „Vremea”, „Totuşi iubirea”, „Flacă-
ra”, „Dimineaţa”, „Paideia”, „Femeia”, Moftul român” etc. În anul 2003, vede lu-
mina tiparului Buzăul, dincolo de Bariera Brăilei, lucrare cu caracter monografic,
prilejuită de aniversarea a 75 de ani de existenţă a Întreprinderii „Metalurgica” (as-
tăzi aparţinând de Grup Romet Buzău).
În anul 2005 lansează cartea Dr. ing. Mihail Bălănescu - Mărturiile unui
luptător, o biografie a omului de ştiinţă şi despre pătimirile sale în închisorile
comuniste, reeditată şi completată, în anul 2012, când protagonistul său împlinea
vârsta de 90 de ani, era membru de onoare al Academiei Române, se recăsătorise.
La şaptezeci de ani (2005), îşi lansează şi primul volum de versuri Tăcutele iubiri,
distins cu Premiul „G. Coşbuc” la Festivalul de poezie de la Bistriţa. Şi acest vo-
lum a fost reeditat, inclusiv la Tipo Moldova Iaşi, în colecţia „Opera Omnia”. O
selecţie de versuri din acest volum au fost incluse în Antologia poeziei române,
ediţie în patru limbi ce apare la Tipo Moldova. În Anul Centenar a fost declarat
membru de onoare al Asociaţiei „Alexandru Marghiloman şi Elena Marghiloman-
Pherekyde”, lansată oficial în ziua de 18 octombrie 2018.
După ani de cercetări prin arhive şi biblioteci, în anul 2007 publică primul
386
volum Alexandru Marghiloman-lordul valah, iar în anul următor a apărut şi volu-

mul al doilea. Distinsă cu Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române în
anul 2008, cartea a fost reeditată, cu completări şi revizuită, în anul 2011, la Buzău,
şi în colecţia „Opera Omnia” la Tipo Moldova, într-un singur volum, iar în Anul
Centenarului României Mari a fost retipărită într-o ediţie de lux, de Primăria Buzău.
Cu titlul Oraşul cu castani şi amintiri, în anul 2010, în preajma vârstei de 75
de ani, începe publicarea unor „memorii infidele”, ajunse la al treilea volum în anul
2011, dar nu încheiate. Pe primele două le-a reeditat în anul 2016, într-un singur
volum intitulat simplu, Memorii. În anul 2013, publică un volum de Elogii efemere:
(radiografii spirituale), cuprinzând eseuri despre mari personalităţi ale Buzăului şi
nu numai, reeditat un an mai târziu tot la Tipo Moldova.
Impresionat de personalitatea doctorului Constantin Angelescu, îşi reia cer-
cetările asupra vieţii şi activităţii sale, iar în anul 2014, publică la Tipo Moldova o
ediţie revăzută şi adăugită cu titlul Moartea lui Cressus: Dr. C. Angelescu - o viaţă
închinată învăţământului, ştiinţei şi culturii naţionale, colecţia Opera Omnia. Seria
istorie.
Aniversarea a opt decenii de viaţă a constituit pentru Nicolae Peneş un mo-
ment deosebit pe care l-a pregătit în inconfundabilul „stil Peneş”. A tipărit volumul
Un nume adunat pe-o carte, cuprinzând amintirile sale, amintiri ale unor prieteni şi
apropiaţi, scrisori, gândurile sale despre prieteni şi prietenie, prefeţe, referinţe bi-
bliografice şi altele. La aniversarea a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional
„B. P. Hasdeu” publică volumul Personalităţi hasdeiene (2017), aflat deja la cea
de-a doua ediţie.
Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău, declarat Omul anului 2008.
Despre Nicolae Peneş au scris importante personalităţi ale culturii care au activat
sau încă activează în diverse domenii, dar în anul 2018, profesoara Valeria
Grigorescu-Condei, originară din Sâlpu, i-a dedicat un întreg volum de Scrisori
către Nicolae Peneş.
Penu Cornel322, maestru emerit al sportului, unul

din marile talente ale handbalului românesc, este consi-
derat cel mai mare portar al tuturor timpurilor. Fiul con-
tabilului Petrache Penu şi al Sofiei, s-a născut la 16 iunie
1946 la Galaţi, dar copilăria şi adolescenţa şi le-a petre-
cut la Buzău, unde tatăl s-a mutat cu serviciul. A urmat
cursurile Şcolii Generale nr. 8, Liceul „B. P. Hasdeu”,
apoi Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini
din Galaţi (1962-1966).
A fost descoperit prin clasa a V-a, de profesorul
de educaţie fizică Morişcă, de la Şcoala nr. 8, care a or-
322
Hristache Naum, Ultimul apărător, Editura Sport -Turism, Bucureşti, 1983; alte informaţii, prof.
C. Căpăţână; Agerpres-Dorin Ivan; Wikipedia.
387
ganizat un campionat de fotbal şi handbal, pe clase şi pe şcoală, câştigat de echipa

clasei sale (el fiind portar la ambele echipe). L-a cooptat în echipa de handbal a
şcolii, câştigătoare a locului I pe ţară la campionatul şcolar din 1962. A fost, toto-
dată, şi component al echipei Clubului Sportiv Şcolar, echipă pregătită de profeso-
rul Constantin Căpăţână. În 1960 a câştigat locul al II-lea la finala pe ţară a campi-
onatului cluburilor sportive şcolare, disputată la Hunedoara. A început ca jucător
de câmp, dar la un meci l-a înlocuit pe portarul Ion Samoilă, indisponibil şi astfel
va fi descoperit şi consacrat în timp drept cel mai bun portar.
La Galaţi a fost component al echipei de handbal a facultăţii. A fost
selecţionat în echipa de tineret a României, campioană mondială de tineret în 1967
la Vasteräs - Suedia şi apoi la „Dinamo”, unde cunoaşte consacrarea deplină sub
conducerea unui alt buzoian, maestrul Oprea Vlase. Va deveni multiplu campion
naţional, fiind selecţionat în prima reprezentativă a ţării (selecţionat de 3 ori în
echipa lumii).
Din palmaresul său reţinem că în 1965 a făcut parte din echipa care a câşti-
gat Trofeul „Carpaţi”; campion mondial universitar în 1969, campion mondial la
Paris (1970) şi Berlin (1974), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la
München (1972) şi cu argint la cele de la Montreal (1976). A mai participat la
Campionatul mondial de la Copenhaga (1978) şi la a X-a ediţie a Campionatului
Mondial din RFG (23 februarie - 7 martie 1982). Clasată pe primul loc, în grupa D,
România a ocupat locul cinci, după URSS, Iugoslavia, Polonia şi Danemarca.
A fost selecţionat de peste 200 de ori în echipa României, iar pentru palma-
resul sportiv a fost decorat de două ori cu Ordinul Muncii clasa I şi ordinul „Meri-
tul Sportiv”, clasele a II-a şi a III-a. Şi-a încheiat cariera la 18 decembrie 1980.
Pentru toate aceste rezultate, a primit titlul de Maestru emerit al sportului, a fost
ales membru al Biroului Federaţiei Române de Handbal şi desemnat sportivul nu-
mărul unu în sportul buzoian. După retragerea din activitatea competiţională, a de-
venit antrenor la echipa naţională, apoi la „Dinamo” Bucureşti. Un timp a pregătit
şi „Hidrotehnica” Constanţa şi ASA Buzău.
Din 1993, a activat un timp în Maroc. A antrenat mai întâi o echipă de club,
apoi naţionala, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din 1997. A fost, timp
de 9 ani profesor de educaţie fizică la Liceul francez din Marrakech şi antrenor al
unui club de handbal, unde a fost elev şi fiul său cel mic. Deoarece soţia a primit o
ofertă tentantă ca profesor, s-au mutat în Franţa, unde el este antrenor al unui Cen-
tru regional de pregătire a tinerilor handbalişti din Sedan. În timpul liber, s-a dedi-
cat şi unei alte pasiuni din copilărie, pictura, realizând o suită de acuarele cu peisa-
je din Maroc. La împlinirea vârstei de 70 de ani, Cornel Penu a publicat volumul
autobiografic Cornel Penu: a apăra, a câştiga, a trăi. La elaborarea acestei cărţi,
care s-a lansat în ziua de 19 octombrie 2017 la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, a
fost ajutat de un alt hasdeian, jurnalistul Cristian Geambaşu. În anul 2000 a primit
Medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa I, iar din anul 2011, este Cetăţean
de Onoare al municipiului Buzău.
388
Perieţeanu Alexandru323 (1874 (?), Buzău-11 august 1946, Bucureşti). Stu-

dii primare şi secundare la Buzău, apoi studii universitare la Bucureşti. Obţine di-
ploma de inginer, după care funcţionează ca profesor.
Este numit apoi, director general al C.F.R. (1919). Intră
în politică, devenind membru al Partidului Naţional Li-
beral. A fost subsecretar de stat la Ministerul Comunica-
ţiilor (6-20 iunie 1927; 21 iunie 1927-3 noiembrie 1928).
În iunie 1929, se înscrie în Liga Vlad Ţepeş (din martie
1932, Partidul Conservator). În 1931, este ales deputat,
fiind, totodată, şi membru în Consiliul de administraţie
al Uzinelor Malaxa.
Un alt membru al familiei, Ştefan Perieţeanu-
Buzău, era în 1892 - 1894, vicepreşedinte al comitetului
P.N.L. Buzău, în 1898, fiind menţionat ca unul din frun-
taşii locali ai partidului. A candidat în 1894, din partea Colegiului I, la alegerile
pentru consilieri judeţeni, iar în 1895, pentru Senat (Colegiul II). În 1945, deţinea
la Beceni 261 ha. teren.
Perietzeanu-Buzău V. Alexandru (1911-1995)324, de profesie avocat, unul

din marii noştri genealogişti, fost subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor,
s-a preocupat de genealogia unor familii boiereşti şi negustoreşti din judeţele Bu-
zău, Râmnicu Sărat, Prahova şi Ialomiţa, elaborând o vastă monografie a familiei
sale. Între lucrările puse în evidenţă şi transcrise de el, amintim: Lista boierilor
Moldovei din 1829; Lista boierilor moldoveni ce au însuşiri cuvenite pentru alege-
rea deputatului sau pentru a fi aleşi deputaţi, din 15 martie 1842; Lista persoane-
lor alegătoare la fieştecare ţănut al deputaţilor obşteştii obicinuite adunări din 15
septembrie 1837; Catagrafia din 1839 a tuturor moşiilor din principatul Moldova
şi a proprietarilor lor; Izvodul din 1835 al despăgubirii scutelnicilor din Moldova;
Arhondologia Moldovei din 1857-1858 a caimacamului Nicolae Vogoride ş.a. De
asemenea, a realizat 36 de genealogii ale unor familii din Munteia, între care fami-
liile buzoiene Casotta, Pherekyde, Hagi-Moscu, Trestianu, Saegiu, Filitti-Cremidi
etc. fiind preocupat şi de familii alogene de altă obârşie decât cea sud-dunăreană
(Blaremberg, Gramont, Salmen, Grant, Iacobson), cât şi de probleme teoretice ale
genealogiei.
Persu I. Aurel325, inginer, inventator (26 decembrie 1890-5 mai 1977), este
originar din Perşunari, plasa Tohani din fostul judeţ Buzău. A studiat printre primii
în lume aplicarea formei aerodinamice la automobile, cu roţile integrate în
caroserie, iar în anul 1924 şi-a înregistrat invenţia: Automobilul dinamic corect,
323
Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guverne şi guvernanţi: 1916-1938, Bucureşti, 1996, p. 222.
324
Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Ed. Albatros, 1999, p. 99; Idem. Genealogia românească.
Istoric şi bibliografie, Brăila, 2000, p. 99-100.
325
Emilian M. Dobrescu, Iluştrii francmasoni, Ed. Nemira, Bucureşti, 1999, p.162-163; Wikipedia.
389
prototipul fiind expus în prezent la Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida” din
Bucureşti. Brevetul a fost obţinut în Germania la 19 septembrie 1924, cererea de
brevetare fiind adresată la 13 noiembrie 1922.
A urmat Şcoala Superioară Tehnică din Berlin-
Charlottenburg, absolvind Secţia Mecanică în 1913, ca
şef de promoţie. În 1914 a fost medaliat de Ministerul
Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu deo-
sebit în domeniul comportării navelor în spaţiul cosmic.
Aurel Persu a adus automobilul în România, par-
curgând cu el peste 120.000 km, cu o viteză maximă de
circa 80 km pe oră. Datorită lipsei diferenţialului putea
lua viraje foarte strânse cu 60 km pe oră în deplină sigu-
ranţă. Persu a donat automobilul, în stare de funcţionare,
Muzeului Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida” în anul
1969. Deşi automobilul nu a fost realizat în serie, uzine-
le Ford şi General Motors au solicitat cumpărarea brevetului, fără a garanta însă şi
construirea acestuia. Acest fapt l-a determinat pe inventator să refuze propunerea.
În ţară a fost conferenţiar la Şcoala Politehnică, iar din 1938 director general
la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov. A fost scos din cadrele universitare în 1948 şi
a activat, între 1953 - 1962, ca violoncelist profesionist în Orchestra Cinematogra-
fiei. Între 1957 şi 1969 a fost membru al Orchestrei Inginerilor şi şef de partidă vio-
loncel. A murit în mai 1977 în urma unui infarct cardiac provocat de demolarea
casei sale de pe Calea Victoriei.
Este autor al lucrărilor: Priviri noui ce rectifică şi simplifică studiul meca-
nicei (1943): Le principe de la dualite des forces. Considerations mecaniques pour
apprendre a connaitre, definir et apprecier la notion de „masse”, 1971, Belgia,
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”; L'automobile aerodynamique,
1973, Belgia, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”; Mecanique
applique. Mon testament scientifique, 1975, Belgia, Muzeul Naţional Tehnic „Prof.
ing. Dimitrie Leonida.
Revista „Auto Mondial” împreună cu Naţional TV, emisiunea „autoMobile”
şi Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” au iniţiat din 2006 „Pre-
miul Automobilul aerodinamic Aurel Persu” care se acordă anual constructorilor de
automobile pentru modele noi cu un coeficient de aerodinamicitate sub 0,3 şi un
design atrăgător. Au primit acest premiu automobilele Mercedes S-Klasse (2006),
Toyota Corolla (2007), Opel Insignia (2009).
Petcu Constantin326, poet, (16 mai 1949-6 noiembrie 1998), s-a născut în
oraşul Pogoanele. Şcoala generală şi liceul (absolvit în 1967) la Pogoanele, apoi
Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Institutului Pedagoci Sucea-
va. Îşi dă examenele de diferenţă şi, în anul 1980, este absolvent al Facultăţii de
326
Apud Marin Ifrim.
390
Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Timp de peste două decenii

a lucrat în învăţământul buzoian, ca profesor de Limba română, în ultimii 10 ani
desfăşurându-şi activitatea la Şcoala Normală „Spiru C.
Haret”. A debutat cu poezie în revista studenţească
„Studium” (1986), colaborând apoi cu articole, recenzii
şi poezii în diverse ziare şi reviste din ţară: „Viaţa Buză-
ului”, „Contemporanul”, „Învăţământul liceal şi tehnico-
profesional”, „Şcoala buzoiană”, „Vatra” etc. În perioada
1979-1989, a coordonat activitatea Cenaclului literar
„Al. Sahia”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor
Buzău, editând „Foaia literară”. Editorial, debutează în
anul 1985 cu volumul de versuri În aşteptare (Editura
Litera), după care publică încă trei cărţi: Luciri de
curcubeu (1988), Adieri de piatră (1997) şi Pământul va
fi carnea mea (1998). În 1997 primeşte Premiul Fundaţiei „Amprenta” pentru cea
mai bună carte de versuri a anului. În anul 2005, prietenii i-au editat postum vo-
lumul Anotimpul plecării.
În memoria sa, Cenaclul literar „Al. Sahia” a organizat la 1 mai 2001, prima
ediţie a Concursului judeţean de poezie „Constantin Petcu”, care continuă anual, în
luna mai.
Petculescu Atanasie, general de brigadă, s-a născut în localitatea Goleşti din

fostul judeţ Râmnicu Sărat, la 5 august 1892. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artile-
rie, Geniu şi Marină (1912-1914) şi a urcat treptele ierar-
hiei militare de la gradul de sublocotenent până la cel de
general de brigadă obţinut la 23 martie 1944. A deţinut
numeroase funcţii militare până la cea de şef de secţie în
Direcţia Superioară a Artileriei (1941-1942); comandant
al artileriei Diviziei 18 Infanterie (1942-1943); coman-
dant al Brigăzii 19 Artilerie (1943-1944); comandant al
artileriei Corpului 2 Armată (1944-1945); director al
Institutului Geografic Militar (1945-1946). La dispoziţia
Ministerului Apărării (1946-1947), iar la 9 august 1947 a
fost trecut în rezervă
A participat la ambele conflagraţii mondiale. În
timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luat parte la luptele din Crimeea (1943,
1944), precum şi la cele din Ungaria şi Slovacia. Stabilit la Focşani, a încetat din
viaţă la 6 octombrie 1973327.
327
Enciclopedia artileriei române... p. 749; Wikipedia.
391
Peticilă Adrian George328, profesor universitar, s-a născut în ziua de 1 sep-

tembrie 1970, la Buzău. În perioada 1990-1995 a urmat cursurile Universităţii de
Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, în
specialitatea Horticultură. După absolvire, a făcut studii
aprofundate de Master tot în Horticultură, iar din anul
1997 şi-a început pregătirea pentru doctorat. În anul 2000
a devenit doctor în agronomie, cu lucrarea Cercetări pri-
vind efectul unor biostimulatori substraturi şi soluţii nu-
tritive asupra înmulţirii plantelor de Actinidia sp. (kiwi),
la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterina-
ră (2003), conducător de doctorat fiind academicianul
David Davidescu. A urmat stagii de specializare în Marea
Britanie (1999), Italia (2001 şi 2011), China (2002 şi
2010) şi Franţa (2005). Reţinut preparator suplinitor (în
paralel student la Master) la Facultatea de Horticultură (1995/1996), preparator
titular (1996/1999), asistent (1999/2002), şef de lucrări (2003), titularul cursului
Microînmulţirea plantelor horticole şi a celui de masterat, Conservarea speciilor
horticole valoroase din punct de vedere al biodiversităţii şi lucrări practice:
Microînmulţirea plantelor horticole; Pomicultură generală şi Pomicultură integra-
tă. În paralel este secretar ştiinţific al secţiei Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei
Române (1999-2013) şi coordonator al Biroului doctorate al Academiei Române
(2002-2013). A urmat studii postdoctorale la Institutul Naţional de Cercetări Eco-
nomice „Costin C. Kiriţescu”, la Şcoala postdoctorală pentru biodiversitate zooteh-
nică şi biotehnologii alimentare pe baza economiei şi bioeconomiei necesare
ecosangenezei (2011-2013). Aria preocupărilor sale a fost „Cercetări şi studii pos-
tdoctorale privind impactul biotehnologiilor horticole asupra biodiversităţii agrico-
le şi alimentare prin introducerea în cultură în ţara noastră a două noi specii:
Actinidia arguta şi Actinidia deliciosa”. A întreprins cercetări în microprogramare
şi biotehnologie vegetală. În perioada 1 decembrie 2015-31 martie 2016 a urmat
cursuri de perfecţionare profesională în utilizare platforme educaţionale în învăţă-
mântul superior, instrumente TIC şi metode de predare-învăţare IFR-ID centrate pe
student din cadrul Centrului de Training european şi USAMV Bucureşti.
Din anul 2016 este conferenţiar profesor doctor şi prodecan, responsabil cu
problemele studenţeşti la Facultatea de Horticultură. Este coordonator al lucrărilor
de licenţă şi al cercului „Hortus Magnus”. Totodată este şi secretar ştiinţific în ca-
drul Academiei Române. Domeniile de cercetare: tehnologii pomicole, înmulţirea
in vitro a unor specii horticole valoroase, adaptarea la condiţiile din ţara noastră a
unor specii pomicole noi, conservarea biodiversităţii speciilor horticole. Autor al
mai multor lucrări ştiinţifice, a publicat până în prezent 8 cărţi unde semnează ca
autor sau coautor: Cercetări privind efectul unor biostimulatori, substraturi şi solu-
328
Apud Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, coordonator Nicolae Ştefan, Editura
Agricola, Bucureşti, p. 480-481; C.V. Europass.
392
ţii nutritive asupra înmulţirii plantelor de Actinidia, sp. (kiwi) (2007); De ce un

măr în fiecare zi (2009, coautor); Atlasul agricol al României (2010, coautor); Înfi-
inţarea plantaţiilor pomicole (2011, coautor); Înmulţirea plantelor horticole lem-
noase (2012, coautor); Tehnologii moderne şi reglementări comunitare aplicabile
cooperativelor din domeniul legumelor şi fructelor (2013, coautor), în cadrul pro-
iectului „Cooperarea continuă pentru dezvoltarea cooperativelor agricole finanţate
de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională JICA”; Microînmulţirea plante-
lor horticole (2014, 2015).
Este membru al unor societăţi profesionale internaţionale şi din România:
ISHA, Asociaţia „Amicii Rozelor din România” (1993); „Horticultura XXI”
(2001); European Society for New Methods in Agricultural Rechearch - ESNA
(2003). În anul 2013 a primit medalia „80 de ani ai UASM, Universitatea Agrară
de Stat Moldova şi Diploma şi medalia centenară - Societatea Română a Horticul-
torilor (2013).
Petre (Diaconescu) Adela329, creator popular, s-a născut la 10 iunie 1929 în

satul Bălăneşti. A locuit, de la vârsta de un an, în satul Valea Sibiciului, comuna
Sibiciu (actualmente, oraşul Pătârlagele). Este absolven-
tă a Liceului Industrial de Fete, promoţia 1948, unde a
învăţat ţesutul la războiul vertical şi s-a specializat în
confecţionarea de scoarţe şi covoare. În perioada 1948-
1967 a lucrat la Magazinul Universal „Bucureşti” de pe
strada Cuza Vodă unde în prezent funcţionează o filială a
BRD.
Remarcată la cea de-a IV-a Bienală a Artei Popu-
lare de la Bucureşti, unde a obţinut Premiul I pentru o
colecţie de ştergare cu motive specifice din zona Buzău-
lui, a fost angajată în cooperaţia meşteşugărească (iulie
1967-septembrie 1969), ca tehnician cu probleme de Ar-
tă Populară, iar la recomandarea profesorului doctor docent Mihai Pop, a fost trans-
ferată ca metodist artă populară la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare Buzău
(1969-1971). În această perioadă, a înfiinţat 14 cercuri de artă populară la Trestioa-
ra, în comunele Mânzăleşti, Padina, Vadu Paşii, Stâlpu, Bisoca etc.
Din octombrie 1971 şi până în anul 1973, este vicepreşedintă a Cooperativei
„Arta Populară” Buzău, în cadrul căreia a constituit colective cu care a realizat con-
fecţii artizanale şi covoare cu motive româneşti. A fost prezentă, cu o parte din
acestea, la expoziţii şi concursuri. Din 1973 se transferă la Uniunea judeţeană a
Cooperativelor Meşteşugăreşti ca tehnician cu probleme de Artă Populară, îndru-
mând activitatea cooperativelor de profil de la Buzău şi Râmnicu Sărat.
La manifestările organizate în ultima jumătate de secol a obţinut, până în
1989, peste 250 premii I, Buzăul fiind printre primele judeţe din ţară cu această
329
Date comunicate personal; presa locală online.
393
performanţă, iar personal i s-au acordat de mai multe ori premii speciale sau premii
I. În paralel, a organizat şi condus două grupuri vocale: „Firicelul”, la Cooperativa
„Arta Populară” Buzău, şi „Chindia”, la unitatea similară din Râmnicu Sărat.
Creatoarea Adela Petre a primit următoarele distincţii: Premiul I - Bienala
Artelor Populare (1967), premii speciale la toate ediţiile Festivalului Naţional
„Cântarea României”, Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici (1983), Premiul
„Ethnos” (1984), iar în 1994, a devenit membră a Academiei Artelor Tradiţionale
din Sibiu, înfiinţată din iniţiativa Muzeului Civilizaţiei şi Tradiţiei Populare „As-
tra”. A fost prezentă în expoziţii organizate la Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului
Român, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Fundaţia „Elena Doamna” Bucureşti şi
Muzeul „Astra” Sibiu.
În 1993, împreună cu fiica şi nepoata, au participat, timp de trei săptămâni,
la o manifestare tradiţională în Franţa. A fost invitată, de asemenea, în Grecia
(1994, 1996), Olanda (1996), Italia (Montealbano, 1997) şi Statele Unite ale Ame-
ricii la Festivalul de tradiţii folcloristice Smithsonian din 1999 de la Washington,
împreună cu nepoata sa, Cristina.
La sfârşitul lunii iunie 2001, cu prilejul împlinirii vârstei de 72 de ani, i se
acordă titlul de Cetăţean de onoare al municipiului, pentru merite deosebite în con-
servarea tradiţiei şi artei populare - creaţii unice expuse în colecţii muzeale din ţară,
cât şi în: Franţa, Italia, Olanda, Grecia, S.U.A, unde au fost distinse şi cu premii.330.
A fost distinsă în anul 2002, cu medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa a
III-a, iar în anul 2012 a fost declarată de către UNESCO, „Tezaur uman viu”. În
anul 2015, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat Ordinul „Meritul Cultural”, iar
în anul 2017 a fost declarată Cetăţean de Onoare al judeţului Buzău.
Petrescu Mihai331, inginer mecanic-agricol, fost senator PDSR de Buzău,

fiul lui Titu şi al Zoei, s-a născut la 16 iulie 1938, în oraşul Craiova. A urmat
Şcoala primară nr. 6 şi Colegiul „Nicolae Bălcescu” din
Craiova, iar apoi Facultatea pentru Mecanizarea Agricul-
turii din cadrul Institutului Agronomic Craiova. Absol-
vent al unor cursuri postuniversitare la Institutul Politeh-
nic Bucureşti şi specializări în domeniul mecanizării
lucrărilor în viticultură (Nimes - Franţa, 1967).
A lucrat ca inginer şef la SMT Ziduri şi SMT
Stâlpu, (1962-1968), director adjunct la Direcţia Agricolă
a judeţului Buzău (1968-1970), inginer şef la Trustul
SMA Buzău (1970-1979), director la Trustul SMA Bu-
zău (1979-1990). Din 1990 şi până în 1992 este deputat
în Parlamentul României, iar în legislatura 1992-1996
este senator, secretar al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi silvicul-
330
„Opinia”, XI, nr. 3097/2 iulie 2001.
331
Date comunicate personal; site Camera Deputaţilor.
394
tură. În perioada 1996-2000 este reales senator şi cooptat ca membru în Comisia

pentru muncă, protecţie socială şi problemele şomajului.
Membru FSN (1990-1992), PDSR din 1992, membru în Biroul executiv al
Consiliului judeţean PDSR. În perioada 1992-1998 este membru al Consiliului Na-
ţional PDSR, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PDSR Buzău (1993-
1996), membru al Colegiului Central de Arbitraj PDSR (din 1998). În legislatura
1996-2000 a avut două iniţiative legislative, dintre care una promulgată
Petrescu Ovidiu-Cameliu332, jurist, fost deputat, fiul lui Constantin Ştefan

(de profesie merceolog) şi al Rozicăi (funcţionară), s-a născut la 11 februarie 1953,
în Mizil, dar la şase săptămâni după naştere, este adus la bunica din partea mamei,
în satul Pârscovul de Jos, unde rămâne până la vârsta de
10 ani, când familia se mută la Buzău, unde locuieşte şi
astăzi. Urmează şcoala primară în satul Runcu, comuna
Pârscov, gimnaziul (clasele V-VI) la Liceul „M. Emi-
nescu” şi Şcoala Generală nr. 5 (clasele VII-VIII), apoi
secţia umanistă din cadrul Liceului „M. Eminescu” (ab-
solvent 1971, şef de promoţie). În perioada 1972-1977,
urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii
Bucureşti, iar între anii 1980-1985, Facultatea de Drept
a Universităţii Bucureşti, obţinând a doua licenţă.
În martie 1972 se încadrează la UJECOOP Buzău,
sectorul comercial, unde lucrează ca funcţionar până în 1976. Se transferă la Consi-
liul Judeţean al Sindicatelor Buzău, sectorul cultural (mai 1976 - septembrie 1977),
la Casa de Cultură a Sindicatelor ca bibliotecar, apoi ca metodist (septembrie 1977-
august 1983). Se încadrează apoi la PECO Buzău, ca şef Birou organizare, perso-
nal, învăţământ, retribuire, administrativ, documente secrete (august 1983-iunie
1990).
Membru al FSN (martie 1990-iunie 1992), în urma alegerilor din 20 mai
1990, este ales deputat de Buzău şi cooptat în Comisia de muncă, sănătate, protec-
ţie socială a Adunării Deputaţilor ( reales şi în legislaturile 1992-1996, 1996-2000,
2000-2004, pe listele aceluiaşi partid, care între timp şi-a schimbat titulatura). Pre-
şedinte al Organizaţiei municipale şi vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene FSN.
Din octombrie 1992 până la 1 septembrie 1993, este secretar al Biroului Co-
misiei pentru Apărare, Ordine publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţi-
lor. Din 12 februarie 1993 până în noiembrie 1996 este membru al delegaţiei Par-
lamentului României la Adunarea Parlamentară a Atlanticului de Nord (Adunarea
parlamentarilor din ţările membre NATO), preşedinte al Grupului de prietenie cu
Marea Britanie din Parlamentul României.
332
Date comunicate personal; Stan Brebenel, Medalion Ovidiu Cameliu Petrescu, în „Opinia” Buzău,
13 octombrie 2017.
395
De la 1 septembrie 1993 până în noiembrie 1996, este secretar al Biroului

Permanent al Camerei Deputaţilor, fiind reales în această funcţie de şase ori la în-
ceputul fiecărei sesiuni parlamentare. În noiembrie 1996 este reales deputat PDSR
de Buzău şi devine vicepreşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei De-
putaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii
SRI.
Membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparla-
mentare, vicepreşedinte al Grupului de prietenie cu Finlanda, secretar al Grupului
de prietenie cu Japonia, membru al Grupului de prietenie cu Canada. A fost unul
din cei patru iniţiatori ai proiectului de hotărâre a Parlamentului României privind
constituirea Comisiei de control a activităţii SRI (în 1993) şi împreună cu alt depu-
tat este autorul proiectului de Lege privind Avocatul Poporului (adoptată în 1996).
Din 1993 până în 1994, a fost preşedintele Comisiei speciale pentru întocmirea Re-
gulamentului Camerei Deputaţilor.
A fost, de asemenea, iniţiatorul proiectului privind o nouă Lege a siguranţei
naţionale şi al proiectului pentru o nouă lege a Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării. Vicepreşedinte al PDSR Buzău şi membru în Consiliul Naţional PDSR.
Membru fondator al Institutului pentru Românitate şi Românistică, membru al
Fundaţiei de caritate „Copiii Europei” Buzău. La alegerile parlamentare din 26 no-
iembrie 2000, a obţinut un nou mandat de deputat (locul III pe liste). La şedinţa de
constituire a Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2000 a fost ales vicepreşedinte
al acestui for şi şef al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Atlanticului
de Nord.
Este autorul unui proiect legislativ privind Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării (CSAT), în care se stipulează că acesta nu dă şi nu face legi, ci poate doar
emite hotărâri în aplicarea legilor. În 2001, a depus la Biroul Permanent al Camerei
Deputaţilor un proiect de lege privind gruparea serviciilor de informaţii şi servicii-
lor auxiliare integrate în sistemul naţional de apărare, în Comunitatea de informaţii,
care să fie controlată parlamentar. În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional
Pentru Merit în grad de Cavaler, de către preşedintele Ion Iliescu. Din anul 2005, a
fost consilier la Comisia pentru regulament a Camerei Deputaţilor, până la pensio-
nare (15 decembrie 2015).
Scrie literatură din liceu, debutul producându-se în anul 1970, în revista
„Năzuinţe”, a Liceului „M. Eminescu”, unde era elev. Este unul dintre fondatorii
publicaţiei „Foaia literară” (1980-1985), a Cenaclului „Al. Sahia” al Casei de Cul-
tură a Sindicatelor Buzău, fiind prezent cu versuri. În anul 1990 s-a aflat printre
fondatorii publicaţiei „Senator”, editată bisăptămânal de către FSN, iar în anul
1999 este redactor-şef al publicaţiei bilunare „Observator buzoian” unde publică
articole politice.
Din anul 2002, a înfiinţat şi conduce Asociaţia culturală „Renaşterea buzoia-
nă” care, din anul 2004, editează Almanahul Renaşterea buzoiană. A publicat arti-
cole politice în presa buzoiană, dar şi versuri în diverse publicaţii şi în acest alma-
nah. Este autor al unei cărţi de eseuri politice Parlamentarii şi frizerii (1998), al
396
unei cărţi de dialoguri Politica între fascinaţie şi repulsie: O. C. Petrescu în dialog

cu Călin Gheţu (2004), publicată mai întâi în limba engleză (2002). În anul 2017 îi
apare primul volum de versuri, Ulise orb, ediţie trilingvă: română, engleză, france-
ză. Discret, susţine financiar diferite acţiuni culturale, dar mai ales editarea unor
cărţi.
Petrescu Stan333, profesor universitar, general de brigadă (r.), s-a născut la

22 septembrie 1947, în comuna Padina. A absolvit Liceul „I. L. Caragiale” din Plo-
ieşti (1966), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” Sibiu (1970) şi
Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1979).
Urmează cursul postacademic pe probleme de logistică
(1989) şi cursul post universitar de Drept internaţional şi
relaţii internaţionale (1993), unde a prezentat lucrarea:
Recurgerea la forţă-mijloc de soluţionare a diferendelor
internaţionale.
În anul 1999 şi-a susţinut doctoratul în Ştiinţe Mi-
litare, la Academia de Înalte Studii Militare, cu teza:
Rolul informaţiilor militare în pregătirea şi ducerea
operaţiilor strategice, fiind primul doctor care a abordat
o temă din domeniul informaţiilor militare. În anul 2004
urmează un Master Puterea executivă şi administraţie
publică.
A deţinut funcţiile de şef birou/comandant subunităţi în cadrul Forţelor Te-
restre M.Ap.N. (1970-1980); locţiitor al comandantului de regiment (1980-1986);
şef secţie protecţie şi siguranţă militară la Armata a II-a din Buzău (1990-2000);
director adjunct la Direcţia Protecţie şi Siguranţă Militară M.Ap.N.(1999-2006);
locţiitor al Direcţiei Doctrine şi Instrucţie (2000-2001); locţiitor al Direcţiei Cerce-
tare şi Informaţii din SGM (2001-2002); comandant de brigadă (2002-2003); ex-
pert gradul I în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii (2004-2005); prof. univ.
dr. la Academia Naţională de Informaţii Bucureşti; prof. univ. dr. asociat în cadrul
universităţilor „Lucian Blaga” Sibiu şi „Dimitrie Cantemir” Bucureşti (2007-2009);
Universitatea de Vest Timişoara (2009-2013); Universitatea „Lumina” Bucureşti
(2012-2013); prorector Universitatea „Bioterra” (2009-2012). Este membru al So-
cietăţii Scriitorilor Militari; membru în Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei de Geopoli-
tică „Ion Conea” şi colaborator la revista „GeoPolitica”; membru în Colegiul re-
dacţional şi colaborator la revista „Studia securitas” editată de Facultatea de Ştiinţe
Politice şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu; la revista
„Lumea detectivilor” editată de Asociaţia detectivilor particulari din România;
membru în Colegiul redacţional şi colaborator al revistei „Securitatea privată” edi-
tată de Societatea Naţională Antidrog.
333
Date comunicate personal; Ziua Veche.Ro, 14 aprilie 2014.
397
Este autor al lucrărilor: Contraspionajul militar, sistem interferent în cadrul

celorlalte structuri informative din domeniu, care concură la realizarea siguranţei
naţionale (1997); Informaţiile, a patra armă (1999); Riscuri, ameninţări şi pericole
la adresa României, rolul informaţiilor (curs, 2001); Arta şi puterea informaţiilor
(2003); Mediul de securitate global şi euroatlantic (2005); Apărarea şi securitatea
europeană (2006); Despre intelligence. Spionaj şi contraspionaj (2007); Politici şi
strategii de securitate (2007); Ameninţări primare: terorism, state la răscruce,
conflicte locale şi regionale, sărăcie şi Buzău ilegală (2008); Despre intelligence şi
putere (2009); Uniunea Europeană-formă completă de integrare europeană
(2010); Călătorii geopolitice. Lumea văzută de la Bucureşti (2011); Spuse cu năduf
(2016). Este coordonator sau coautor al mai multor lucrări de specialitate şi autor a
numeroase articole publicate în reviste de circulaţie internă şi internaţională, atât
tipărite cât şi online. Din septembrie 2018 este membru în Comitetul Român pentru
Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii.
Petrescu-Burloiu I334 (2 decembrie 1913-20 mai 1977), geograf şi cartograf,

s-a născut la Buzău. Urmează cursurile şcolare în oraşul natal (1930), apoi Faculta-
tea de Litere şi Buzău - Secţia Geografie (1936), Seminarul Pedagogic (1937) şi
Şcoala de Cartografie a Institutului Geografic Militar din Bucureşti (1939). Doctor
în Ştiinţe Geografice (1948). A funcţionat ca profesor la Liceul „Creţulescu” Bucu-
reşti (1937-1938), după care este asistent la catedra de Geografie de la Academia
Comercială Bucureşti (1945-1950), lector şi conferenţiar universitar la Institutul
Pedagogic din Constanţa (1967-1975), desenator şi cartograf la Institutul de Cerce-
tări Sociale din Bucureşti (1939-1945), cartograf - diplomat la Institutul de Cerce-
tări Geografice şi preşedinte al Filialei Societăţii de Geografie din Constanţa. A
scris şi poezii, publicate în revista locală, „Ex Ponto”.
A desfăşurat şi o bogată activitate ştiinţifică materializată în articole şi studii
de geomorfologie, geografia aşezărilor, agricultură, industrie etc., publicate în re-
viste de specialitate. Multe din aceste articole se referă la zona Buzăului (Portul
locuitorilor de pe Valea Slănicului-Buzău (1941); Subcarpaţii Buzului. Relaţii geo-
grafice om-natură (1957); Originea satelor din Subcarpaţii Buzăului (1966); Cer-
cetări de geografia agriculturii în bazinul mijlociu al râului Buzău (1969); Tipurile
de case din regiunea dealurilor Buzăului şi influenţa factorilor geografici asupra
lor (1974) ş.a. Este coautor la Harta fizică şi economică a României şi coordonator
al celor patru volume de Studii de geografie asupra Dobrogei (1969), Studii şi cer-
cetări de geografie aplicată a Dobrogei (1972), Comunicări de geografie şi istorie
(1971-1972). În 1945, a tipărit la Bucureşti studiul Zonele economice ale oraşului
Buzău. Lucrarea Subcarpaţii Buzăului a fost definitivată cu două zile înainte de a
înceta din viaţă.
334
G. Cocora, lucr. cit., f. 93 – 94; Monografia Colegiului Naţional B. P. Hadeu, Buzău, 1997, p. 78;
Relu Stoica, op. cit. – referinţe bibliografice.
398
Petrescu-Dragoe Constantin335 (21 aprilie 1887-10 aprilie 1937, Bucu-

reşti), pictor, născut în satul Gura Sărăţii, fiul lui Demetrie şi al Raliţei Petrescu,
urmează şcoala primară în satul natal, în 1898 se înscrie la Liceul „Sf. Sava”, unde
termină patru clase, fiind nevoit, în 1902, să se retragă, nemaiavând posibilitatea
să-şi plătească taxele. În perioada 1902-1906 va funcţio-
na ca suplinitor în învăţământul primar, iar în toamna
anului 1906 reuşeşte la examenul susţinut la Şcoala Na-
ţională de Arte Frumoase, fiind repartizat la clasa prof.
G. D. Mirea, şcoală pe care a absolvit-o în 1909. După
efectuarea stagiului militar lucrează sub conducerea pro-
fesorului Costin Petrescu la restaurarea picturii murale a
bisericii din Roznov în tehnica frescă (1912), renovează
împreună cu un coleg Biserica Albă din Calea Victoriei
(1914) şi biserica - monument istoric Slobozia din str.
Leon Vodă, Bucureşti (1915).
În 1916 este mobilizat şi trimis pe front în Moldo-
va cu gradul de elev plutonier, iar un an mai târziu avansat la gradul de sublocote-
nent de rezervă şi mobilizat în plutonul de artişti plastici, ataşaţi pe lângă Marele
Cartier General. În 1918 participă la expoziţia organizată la Iaşi, la Şcoala Naţiona-
lă de Arte Frumoase, în acelaşi an înfiinţând, împreună cu Camil Ressu, Ştefan
Dimitrescu, Marius Bunescu şi alţii, gruparea „Arta Română”. Este, totodată, unul
din iniţiatorii Asociaţiei Profesorilor de Desen din România. Reuşeşte în 1919 la
concursul pentru o bursă de studii în Italia, iar la sfârşitul anului organizează prima
expoziţie personală în Sala „Arta”. În 1920 expune la Bucureşti, împreună cu picto-
rul Nicolae Tempeanu, după care pleacă la Roma unde se înscrie la Şcoala de Ar-
te Frumoase.
A funcţionat ca profesor de desen la Câmpina (1920) şi Bucureşti (1923, li-
ceele „Gh. Lazăr” şi „M. Eminescu”, iar din 1924 la Şcoala Normală a Societăţii
pentru Învăţătura Poporului Român). Ia parte la saloanele organizate de Ministerul
Artelor (1924, i se acordă un premiu), 1925, 1926, 1928, 1929, 1930-1932, 1933,
1934, Salonul de desen-gravură, unde obţine o bursă de voiaj de 25.000 lei. În cata-
logul Expoziţiei retrospective a artei plastice româneşti (pictură-sculptură), verni-
sată la 26 decembrie 1927 la Ateneul Român, figurează cu lucrarea Cap de ţăran.
Este prezent cu lucrări la primul şi al doilea Salon al artiştilor plastici - profesori de
desen (19 ianuarie - 23 februarie 1936; 31 ianuarie - 28 februarie 1937), cât şi la
expoziţii peste hotare: bienala de la Roma (1923), Salone d’Hiver şi Grand Palais
(1930), Salone des Beaux Arts (1931), Salone les Amis de Concarneau (1931),
Salons de Lorient - Bretagne, Galerie d’art du bon marché din Paris (1931). În
paralel, şi-a continuat participarea la campaniile de restaurare a unor monumente
istorice: fresce ale Bisericii „Sf. Nicolae Brâncovenesc” (vara 1925, colaborare),
335
Lucian Predescu, op. cit., p. 653; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria comunei Gura Sărăţii, reg. năs-
cuţi/1887, act. nr. 34/21.04.1887; Muzeul judeţean Buzău, Cataloage de expoziţie.
399
frescele Bisericii Secuieni (vara 1926). În 1931, deşi era în Franţa, participă cu
lucrări la expoziţiile din Bucureşti, iar în 1932 lucrează la Concarneau o friză pe
pereţii cafenelei-restaurant Caffé des Halles în tehnica fresco. Moare la 10 aprilie
1937 în plină activitate, fiind considerat pentru realizările sale artistice un incontes-
tabil talent.
Petrişor Adelin-Laurenţiu336, jurnalist, reporter de război, s-a născut la 29

iulie 1975, în Buzău. A absolvit Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” (1993) şi Facul-
tatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1999). Şi-a început cariera în anul
1994, la postul de radio 2M+, din noiembrie 1995 şi până
în aprilie 1997 este reporter Departamentul Ştiri şi In-
formaţii-Tele 7abc, reporter la Departamentul Emisiuni-
lor Informative TVR 1 (aprilie 1997-octombrie 1999).
Din anul 1999 până în 2008 a lucrat la postul de televizi-
une Antena 1, unde s-a remarcat mai ales prin reportajele
transmise din zonele de conflict. În perioada 2008-2009 a
fost reporter special la Realitatea TV, iar din septembrie
2010 este colaborator al TVR.
În calitate de reporter, în decembrie 1996 a fost co-
respondent Tele 7abc la războiul din sudul Libanului, iar
în aprilie 1997 în Albania (războiul civil cauzat de căde-
rea unor circuite piramidale). În decembrie 1997, a realizat la Moscova un docu-
mentar despre mafia rusă, sub genericul Noi, ruşii, difuzat pe TVR 1. Corespondent
TVR în războiul din Algeria (februarie 1998-războiul cu fundamentaliştii
islamişti), în războiul din Kosovo (august 1998-debutul luptei dintre separatiştii
albanezi din UCK şi poliţia sârbă), la Bagdad (decembrie 1998-operaţiunea „Vul-
pea Deşertului”, primele bombardamente ale aliaţilor), la Bagdad şi Aman (ianua-
rie-februarie 1999, reportaje despre decesul regelui Hussein al Iordaniei şi înco-
ronarea fiului său, Abdulah), la Belgrad (primăvara 1999, bombardamentele NATO
asupra Iugoslaviei) şi la Skopje-Macedonia (mai 1999-problemele refugiaţilor
kosovari din această ţară). În primăvara anului 2000 a fost trimisul Antenei 1 la
Priština, Kosovo (a relatat despre ciocnirile violente dintre albanezi şi sârbi, la
Kosovska-Mitrovica), în mai 2000 a transmis de la Moscova reportaje despre ale-
gerile prezidenţiale din Federaţia Rusă, în august 2000, la Murmansk (scufundarea
submarinului nuclear rus „Kursk”) şi în decembrie 2000, la Cernobîl, de unde a
transmis despre ceremonia de închidere a centralei nucleare. În luna mai 2000, a
primit titlul de laureat al Galei Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din Ro-
mânia şi Premiul „Jean Louis Calderon”, pentru corespondenţele despre războiul
din Iugoslavia. În timpul ofensivei americane din 2003, a fost singurul corespon-
dent care a transmis din Bagdad. În anul 2006 a realizat un reportaj din închisoarea
americană de maximă siguranţă, Guantanamo. A realizat interviuri cu personalităţi
336
400
cunoscute pe plan mondial: Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu,

Valentino Rossi, ayatolahul Mohamed Fadlallah, liderul spiritual al mişcării
Hezbollah, în anul 2009 i-a luat un interviu secretarului general NATO, Jaap de
Hoop Scheffer. Este singurul jurnalist care a zburat cu avioane supersonice militare
(MiG-21 LanceR, Eurofighter Typhoon, F-16, Saab 39 Gripen).
În anul 2007 a publicat la Editura Humanitas un album fotografic intitulat
Corespondent de război, cu imagini surprinse de „ochiul” aparatului foto în zonele
de conflict. Au urmat apoi, la scurte intervale de timp, cărţi în care relatează expe-
rienţele sale în calitate de reporter special: Războaiele mele (Polirom, 2010, reedi-
tare 2013); Coreea de Nord, un lagăr cât o ţară (Polirom, 2012, album foto); Ţara
cu un singur gras (Polirom, 2013, despre Coreea de Nord); în colaborare cu Bradly
Rusty, Kevin Maurer şi Diana Dumitru, a publicat volumul Leii din Kandahar: o
poveste de război (2013).
În anul 2012 a participat la „International Photography Awards”, la Los
Angeles, cu cinci fotografii realizate în Coreea de Nord, numărându-se printre fina-
liştii la Marele premiu „Discovery of the year”, adjudecându-şi premiul de la secţi-
unea „Editorial Non-Pro”. Documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat a rulat
la TIFF în 2012, iar în anul 2013 a fost ales în selecţia oficială a „Astra Film Festi-
val” de la Sibiu.
A primit cinci premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din Ro-
mânia, inclusiv Marele premiu APTR (2003), Premiul pentru cel mai bun reportaj
(2007) şi Premiul pentru documentar (2009).
Petrovici Gr. Nicolae337, personalitate marcantă a ştiinţei aeronautice din

România, este originar din satul Cârligele, fostul judeţ Râmnicu Sărat. Între anii
1913-1915, a proiectat şi a realizat macheta funcţională a unui elicopter. Elementul
principal al aparatului era o elice mare (rotor) orizontală care, acţionată prin inter-
mediul unui sistem compus dintr-o bară orizontală purtând la capete câte o elice
mică verticală, fiecare orientată în sens opus şi în funcţie de înclinarea dată arbore-
lui făcând corp comun cu motorul, permitea, în acelaşi timp, zborul ascensional, cât
şi zborul orizontal; era, de fapt, un rotor liber, cu elemente motoare încorporate în
el, care prin alcătuirea sa elimina necesitatea unor dispozitive de anulare a cuplului.
Elicopterul astfel conceput oferea un echilibru sigur, posibilitatea de acces (ateriza-
re) în orice punct de pe teritoriu - independent de relief şi obstacole, posibilitatea
de zbor staţionar la orice înălţime. Pentru epoca elaborării sale, reprezenta o rezol-
vare la egalul multor încercări larg discutate din ţări cu un „nivel aeronautic” re-
numit. Soluţia rotorului cu două elice laterale apare pentru prima oară în lume
atunci şi constituie o rezolvare care arată că inventatorul stăpânea în mod real pro-
blemele, atât ale zborului vertical, cât şi de cuplu ale elicelor orizontale. Din acest
punct de vedere, are întâietatea absolută faţă de toţi cercetătorii şi inventatorii ro-
337
Valeriu Avram, Marius Adrian Nicoară, Buzăul şi aeronautica română în primele decenii ale se-
colului al XX-lea, Buzău, 2012, p. 14-16.
401
mâni şi străini în domeniul elicopterelor. Atunci, problemele de variere a pasului

elicelor nu erau rezolvate nici ştiinţific şi nici tehnologic, şi au rămas în acest sta-
diu până în anul 1939, când Petrovici aplică o formulă care se impunea în mod ca-
tegoric, iar valoarea proiectului său era o premieră mondială în construcţiile apara-
telor de zbor verticale. Tot el, a avansat ideea folosirii elicopterului în scopuri
militare, pentru misiuni de bombardament.
A avut preocupări şi în domeniul artei grafice, al folclorului şi muzicii. În
anul 1916, a publicat, la Focşani, lucrarea: Încercări pentru rezolvarea perpetuum-
ului mobile, lucrare deosebit de interesantă care, în anii 1995-1998 a atras atenţia
unor specialişti.
Pietrăreanu Adriana338, profesor, s-a născut la 18 septembrie 1953 în Bu-

zău. Este absolventă a Liceului „B. P. Hasdeu” şi a Facultăţii de Limbi Străine din
Bucureşti. După absolvire, timp de 10 ani, a predat limba franceză la şcoala din
Mihăileşti, apoi, înainte de 1990, s-a transferat la Liceul
Economic din Buzău, unde a predat atât limba franceză,
cât şi limba engleză, discipline pe care le-a predat şi la
Colegiul Economic Universitar după înfiinţarea acestuia.
După 1990, a pornit un proiect de anvergură, înfră-
ţirea municipiului Buzău cu oraşul Oudenarde din Belgia,
proiect care a adus reabilitarea Spitalului judeţean, înfiin-
ţarea fundaţiei de îngrijiri medicale la domiciliu, „Crucea
Alb-Galbenă”, cursuri de pregătire în ţară şi străinătate la
care au participat medici, asistente, profesori, elevi, re-
prezentanţi ai autorităţilor locale.
Pentru proiectele desfăşurate cu ţări din Europa şi
Africa, a fost distinsă cu Diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I, a fost de două ori de-
semnată „Profesorul Anului” în România, Parlamentul European din Strasbourg i-a
conferit „European Development Prize” şi este Cetăţean de Onoare al Municipiului
Buzău.
La finele anului 2017, a fost numită director adjunct al Institutului Cultural
Român de la Bruxelles, după ce a primit şi avizul Parlamentului. Căci Adriana
Pietrăreanu are o carte de vizită impresionantă atât din punct de vedere profesional
cât şi din punct de vedere civic, iar proiectele iniţiate la nivel naţional, dar mai ales
internaţional, i-au conferit competenţa de a coordona de la Bruxelles, proiecte,
evenimente şi activităţi în beneficiul culturii, civilizaţiei naţionale şi al imaginii
României în lume.
338
Iulian Bunilă, Adriana Pietrăreanu, prima în topul celor mai apreciaţi dascăli buzoieni, adevă-
rul.ro, 20 februarie, 2012; Călin Bostan, Buzoianca Adriana Pietrăreanu, noul director adjunct al
ICR de la Bruxelles, „Opinia” Buzău, 8 decembrie 2017.
402
Pintilie Stelian339, inginer (13 iulie1938-2003), ministrul Poştelor şi Teleco-

municaţiilor (2 ianuarie-28 iulie 1990), s-a născut în comuna Beceni.
Urmează Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău, Şcoala Militară de Transmisiuni
de la Sibiu (1960). Este licenţiat al Facultăţii de Electronică de la Academia Milita-
ră Tehnică, (1969). Absolvent al unor cursuri postuniversitare de specialitate la
Institutul Politehnic Bucureşti.
A lucrat ca specialist în diferite unităţi militare aparţinând Ministerului Apă-
rării Naţionale şi Ministerului de Interne. În perioada 1 iunie 1980 - 23 iunie 1984,
colonelul Pintelie a îndeplinit funcţia de comandant al Unităţii Speciale de Trans-
misiuni „R” (actualul STS) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În anul 1984
este numit în funcţia de adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţii-
lor, conducând sectorul de poştă şi telecomunicaţii. În decembrie 1989, el s-a ocu-
pat de întreruperea legăturilor unităţilor Ministerului de Interne şi ale Securităţii şi
a creat o linie directă, securizată între centrul de comandă de la MApN cu celulele
aflate în sediul CC al PCR şi cu TVR. A fost înaintat la gradul de general-maior
(cu o stea).
Din vara anului 1990, este ofiţer superior în cadrul Ministerului Apărării Na-
ţionale; apoi, ataşat militar pe lângă Ambasada României din Bruxelles (1992 -
august 1994). La 15 octombrie 1994 a fost trecut în rezervă.
La data de 2 ianuarie 1990, generalul-maior Stelian Pintilie a fost numit în
funcţia de ministru al Poştelor şi Telecomunicaţiilor (minister nou-înfiinţat în Gu-
vernul Petre Roman - 1). El a îndeplinit această funcţie până la data de 28 iunie
1990, când s-a format un nou guvern condus de Petre Roman. După ce a fost trecut
în rezervă, a devenit consilier al firmei Ericsson, protagonistă a scandalului siste-
mului de transmisiuni al Armatei Române.
A îndeplinit apoi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al
Mobifon (deţinătorul mărcii Connex) şi apoi consilier al preşedintelui. Începând
din anul universitar 1997-1998, el a avut iniţiativa unui parteneriat între compania
Mobifon şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii
Bucureşti, sponsorizând anual prin burse şi dotări tehnice această facultate.
Cu ocazia Zilei Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pe data de 23 iulie
2001, în mod excepţional, generalul de brigadă (cu o stea) în retragere Stelian
Pintelie a fost înaintat la gradul de general de divizie (cu două stele). El a încetat
din viaţă în condiţii catalogate de o parte a presei ca fiind suspecte, dar decesul său
a fost consemnat ca „natural”.
În iunie 2003, compania de telefonie mobilă Mobifon (astăzi Vodafone Ro-
mânia) a dotat cu aparatură telefonică şi tehnică de calcul Laboratorul Facultăţii de
Electronică şi Telecomunicaţii al Universităţii Politehnice Bucureşti. Cu acest pri-
lej, laboratorul a primit numele generalului Stelian Pintelie.
339
Agenţia Română de Presă, Rompres, Ibidem, vol. I, p. 48-49.
403
Plămădeală Antonie340 (17 noiembrie 1926-29 august 2005, Sibiu ), înalt

ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, romancier şi eseist, a fost episcop al Buzău-
lui (9 decembrie 1979-10 ianuarie 1982), de fapt
învestirea a avut loc la 12 ianuarie 1980 şi a fost
înscăunat la 13 ianuarie. În ziua de 7 februarie 1982 a
fost înscăunat Mitropolit al Ardealului. S-a născut în
comuna Stolniceni, judeţul Lăpuşna (Basarabia). A
absolvit Seminarul „Nifon” din Bucureşti şi Institutul
Teologic din Cluj; în 1949 s-a călugărit. Urmărit de
organele de securitate, a fost arestat, condamnat şi încar-
cerat până în 1956.
Trimis în Marea Britanie în 1970, a devenit
doctor în Teologie şi Filosofie la Heythrop College,
Oxford-Anglia (1970) şi apoi doctor în Teologie la
Institutul Teologic din Bucureşti (1972), cu teza Biserica slujitoare în Sfânta Scrip-
tură. Sfânta Tradiţie în teologia contemporană.
A urcat treptele ierarhiei bisericeşti, la 15 noiembrie 1970 fiind ales vicar pa-
triarhal şi hirotonit arhiereu la 27 decembrie 1970. A condus Sectoarele Relaţii Ex-
terne şi Economic, cât şi Comisia de Pictură Bisericească. A fost şi rector al Institu-
tului Teologic din Bucureşti, secretar cu probleme externe al Sinodului Bisericii
Ortodoxe Române, membru în Comitetul Central şi în Comitetul Executiv al Con-
siliului Ecumenic al Bisericilor, cu sediul la Geneva, membru al Comitetului Con-
sultativ al Conferinţei Bisericilor Europene, membru în Comisia română de istorie
eclesiastică comparată. A ţinut conferinţe şi comunicări în Spania, Anglia, Austra-
lia, Cehoslovacia, Cipru, Egipt, Elveţia, Finlanda, Japonia, Polonia, Franţa, Belgia,
Suedia, Germania, S.U.A. etc. şi a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferi-
te adunări, congrese, conferinţe ale organizaţiilor intercreştine mondiale.
Ca mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului s-a preocupat de re-
facerea lăcaşurilor de cult (Schitul Păltiniş, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta
de Sus, cât şi a peste 20 biserici din Arhiepiscopia Sibiului), s-a înfiinţat muzeul
memorial „Casa Eminescu” din Sibiu, s-au restaurat clădirile unor seminarii, s-au
luat măsuri de protejare a unor monumente religioase, de artă şi istorice.
Este autorul romanului Trei ceasuri în iad (1970, reeditat în 2004 şi 2013, la
prima ediţie tradus şi în limba bulgară), al volumului Dascăli de cuget şi simţire
românească, a numeroase lucrări, studii, articole, reportaje, recenzii, critică litera-
ră, articole de economie ş.a. Dintre acestea, amintim pe cele scrise în perioada cât a
fost episcop al Eparhiei Buzăului341: Presa religioasă şi îndrumarea pastorală la
Episcopia Buzăului de-a lungul vremurilor; Episcopia Buzăului în cultura română.
Nume şi fapte în istoria culturii româneşti, sec. XVII-XVIII; Episcopul Chesarie al
340
G. Cocora, art. cit, p. 52; Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996, p.
335-337; Doina N. Rusu, op. cit., p. 16.
341
Relu Stoica, Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1800-1997), Buzău,
1998, p. 16, 23, 32, 44, 56, 65, 74, 90.
404
Buzăului şi Revoluţia lui Tudor Vladimirescu; Dionisie Romano în dialog cu „un

israelit” la mijlocul veacului trecut; Episcopul Filotei al Buzăului (1850-1860),
îndrumător al clerului şi monahilor; Trei descoperiri recente la Episcopia Buzău-
lui; Contribuţii la istoria „palatului domnesc” din incinta Episcopiei; Înfăptuiri
recente şi planuri de realizare la Buzău.
De asemenea, a publicat numeroase studii şi articole în reviste din ţară şi
străinătate, iar la Buzău a tipărit pentru prima oară „Îndrumătorul bisericesc”
(1982) şi a coordonat apariţia celor două volume din Spiritualitate şi istorie la În-
torsura Carpaţilor (1983).
A fost membru al unor organe de conducere ale multor organizaţii ecumeni-
ce, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, Doctor ho-
noris causa al Facultăţii de Teologie din Prestov (Cehia), membru de onoare al
Academiei Române, din 10 noiembrie 1992.
Pleşea Maria Monalisa342, profesoară, animator cultural, publicistă. S-a

născut în ziua de 21 februarie 1976, la Buzău. Absolventă a Liceului Pedagogic şi
licenţiată în Filologie, specialitatea Limba şi literatura
română (principal); Limba franceză (secundar). Profesor
la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” şi Colegiul
Naţional „M. Eminescu”, în prezent inspector pentru
limbi romanice la Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău,
iniţiatoare şi preşedintă a Centrului Cultural Francofon
de la Buzău. În cadrul acestuia a iniţiat numeroase întâl-
niri, seminarii având ca parteneri organisme din Franţa,
Belgia şi alte ţări francofone. Printre acestea, Festivalul
de muzică francofonă „Francochanson”, ajuns la cea de-
a noua ediţie, Tabăra internaţională francofonă de la Po-
iana Pinului, Seminarul european de formare pe tema
„Educaţia democratică în şcoală”, conduce revista trimestrială „Bonjour Buzău” a
Centrului Cultural Francofon (2013).
A condus colectivul de redacţie al revistei şcolare „Muguri” a elevilor Semi-
narului Teologic, dar este şi coautor al unor lucrări de specialitate: Limba şi litera-
tura română: teze unice clasa a VII-a. Semestrul 2 (2009); Limba şi literatura ro-
mână: teze unice clasa a VIII-a. Semestrul 2 (2009); Limba şi literatura română:
proba scrisă la examenul de bacalaureat 2009-2010 (2009); Orthofrançais: teste
de limba franceză (2010); Testes complexes grammaire de la langue française
(2010); Dicţionar şcolar de sinonime, paronime, expresii şi locuţiuni (2011).
342
Viorel Frîncu, Istoria jurnalismului din judeţul Buzău: enciclopedie cronologică (1839-2014),
Teocora, Buzău, 2015, p. 276; Cristian Ionescu, Buzăul a reprezentat România la Universitatea de
vară de la Liege, „Opinia”, 3 septembrie, 2018; catalogul online Biblioteca Judeţeană „V.
Voiculescu” Buzău.
405
Coeditor al antologiilor: Caiet de creaţie literară. Bisoca (2008); Cuvânt despre

cer: antologie de poezie religioasă de poeţi buzoieni (2009); Rostire întru zidire
(2010). A făcut parte din colectivul care a tradus Enciclopedia religiilor (2012).
Podeanu Maria (Mimi)343, artist decorator, (4 septembrie 1927, Pogoanele-

22 iunie 1975, Bucureşti). Absolventă a Facultăţii de Litere, secţia engleză-italiană
(1946); în paralel Academia liberă de pictură Guguianu, Institutul de Arte Plastice
(1950) şi Şcoala de Artă Murală de la Patriarhie. În 1952 efectuează un stagiu de
practică în domeniul picturii murale, la mănăstirea Ciorogârla. Membră a U.A.P.
din 1953, debutează în 1954, la Bucureşti cu o expoziţie de artă decorativă (lemn
pictat şi în mozaic ceramic). În acelaşi an, împreună cu soţul său, pictorul Florin
Niculiu şi pictorul Paul Gherasim au pictat biserica din satul Valea Viei-
Pătârlagele.
Este prezentă la toate expoziţiile de arte decorative, bienale, trienale, cât şi la
Expoziţia de artă contemporană la „Galeria Nouă” (1975) şi postum, la Expoziţia
Covorul şi tapiseria românească, organizată de Muzeul Satului (1976), la Trienala
Artelor Decorative (1994). Prezentă cu lucrări la expoziţiile de artă decorativă şi
tapiserie românească organizate la Beijing (1955), Milano (1957), „Florariile” -
Paris (1958), Mexico City şi Paris (1960), São Paolo (1961), Praga (1962), Faenza
şi Sofia (1964), Budapesta, Geneva, Lausanne, Washington, Chicago, New York,
Nashville, Moscova (1965), Londra, Milano, Stuttgart, München (1966), Atena,
Köln, Istambul, Frankfurt, Bochum, München, Braunschweig, Lausanne (1967),
Milano, Alexandria, Berlin, Leipzig, Ciudad de Mexico, Montevideo, Rio de
Janeiro, Buenos Aires, Havana, Santiago de Chile, Orly, Copenhaga (1968), Oslo,
Göteborg, Havana (1969), Madrid, Szopot, Viena, Varşovia, Moscova (1970),
Düsseldorf, Roma (1971), Haga, Budapesta, Belgrad (1972), Praga, Bratislava,
Brno, Bochum, Hamburg (1973), Boston (1974). Prezentă cu lucrări la expoziţiile
de grup organizate la Haga (1969), Gand, Bruges - Belgia (1970), Bucureşti
(1974), Aarau- Elveţia (1978).
A organizat expoziţii personale în 1962 şi 1970 la Bucureşti (tapiserie şi ce-
ramică), în 1974 la Diablerets-Elveţia şi 1977, retrospectivă cu tapiserii, desene,
proiecte, ceramică şi pictură de şevalet. I s-a acordat menţiune de onoare la Triena-
la Artelor Decorative de la Milano (1957), diploma de onoare la Expoziţia interna-
ţională de ceramică de la Praga (1968), premiul III U.A.P. pentru tapiserie şi cera-
mică (1964), medalia de aur şi premiul Expoziţiei internaţionale de ceramică,
Szopot-Polonia (1970), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1974) şi
alte distincţii. Are lucrări în Olanda, Belgia, Mexic, Polonia, Cehia, Australia,
S.U.A. şi în muzee şi colecţii din Bucureşti, Oradea, Rm. Vâlcea, Botoşani, Sucea-
va, Galaţi, Drobeta-Turnu Severin şi Buzău.
343
Octavian Barbosa, op. cit., p. 395 – 396; Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I,
Bucureşti, 1996, p. 162.
406
Podgoreanu George (Gheorghe D. Podgoreanu)344 (18 februarie 1904-18 au-

gust 1976), ziarist, născut la Buzău, directorul şi proprietarul ziarului „Vocea
Buzăului” (9 noiembrie 1925-1947; suspendat în anii
1940-1941), cu sediul redacţiei şi administraţiei în strada
Carol II nr. 7 (astăzi Unirii) şi apoi Unirii nr. 11. Se ti-
părea la tipografiile Luca Oprescu şi Ioan Călinescu. A
colaborat la „Universul”, „Dimineaţa”, „Cooperativa
Buzăului”. A fost preşedinte al Societăţii Funcţionarilor
Comerciali, membru al Asociaţiei Generale a Ziariştilor
din provincie, membru în comitetul Asociaţiei Presei
Buzoiene, membru al Sindicatului Artişti, Scriitori, Zia-
rişti, corespondent local al ziarului „Universul” şi girant
la publicaţia „Ziarul nostru”. A participat la Congresul
Naţional al Presei, ţinut la Oradea în anul 1935. În „Fla-
mura Prahovei”, a publicat articolul Poetul toamnei - Ioan Georgescu (1967).
Pogonaru Nicolae (Ninel)345 poet, publicist, eseist, traducător. Membru al

Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti şi al Uniunii Scriitorilor din România. S-a năs-
cut la 14 august 1950, în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău. A urmat şcoala gene-
rală în satul natal, absolvită în anul 1965, apoi Liceul „B.
P. Hasdeu” din Buzău, Secţia umanistă, promoţia 1969.
Licenţiat în filologie, specializarea limba română-limba
franceză al Universităţii Bucureşti, a urmat studii post-
universitare la Centre International d'Etudes Pedago-
giques la Sèvres (Franţa).
Activează la cenaclul universitar şi publică poezie
şi epigrame în revista studenţească, „Orientări”. Profesor
de Limba şi Literatura română la Şcoala Generală din
Tătăranu - Vrancea (1972-1975), la Şcoala Bălăceanu,
judeţul Buzău (1975 şi 1976) şi profesor la Şcoala Gura
Bădicului, Mânzăleşti, judeţul Buzău (1976-1978). Din
anul 1978 funcţionează ca profesor de limba franceză în satul Căpăţâneşti, comuna
Mărăcineni, iar din anul 1990 până la pensionare, în anul 2015, este şi director de
coordonare al şcolilor din comuna Mărăcineni. A frecventat cenaclurile literare
„Viaţa Buzăului”, „Al. Sahia”, „V. Voiculescu”, „Arca” din Buzău, dar şi „Cenaclul
de Luni” din Bucureşti, condus de criticul literar Nicolae Manolescu.
A debutat în anul 1971, în revista „Orientări” din Galaţi, iar editorial în anul
1995 cu volumul de versuri Efectul de seră, în Colecţia „Autograf” a Bibliotecii
Judeţene „V.Voiculescu” din Buzău. Colaborează la mai multe reviste din Buzău şi
344
G. Cocora, lucr. cit., f. 99; „Vocea Buzăului”, 1935, număr festiv (zece ani de la apariţie); Primă-
ria oraşului Buzău, act naştere 117/19 februarie 1904; Muzeul judeţean Buzău, inv. 19156-19169
(documente personale, fotografii, corespondenţă - G. Podgoreanu).
345
407
din ţară, fiind şi fondator ori redactor al unora dintre ele: „Amphitryon”, „Ampren-
ta”„Arhipelag”, „Axioma”, Bucureştiul literar şi artistic”, „Carambol”, „Carevasă-
zică” (membru fondator şi redactor), „Carnet literar” (redactor), „Cetatea”, „Croni-
ca”, „Dincoace de pod”, „Dominus”, „Dunărea de Jos”, „Echo de Sevres”,
„Fereastra”, „Focuri vii” (membru fondator şi redactor), „Lampa lui Aladin” (fon-
dator şi redactor), „Muntenia literară”, „Negru pe alb”, „Oglinda literară”, „Opinia
literară”, „Plumb”, „Renaşterea culturală” (redactor), „Şcoala buzoiană”, „Vitralii”,
„Sud” şi încă altele. În paginile acestor reviste este prezent cu poezii, proză scurtă,
proză umoristică, eseuri, cronici literare şi plastice, traduceri. Este prezent în anto-
logii naţionale de poezie, în dicţionare literare, în volume de critică şi istorie litera-
ră. Din creaţiile sale s-au făcut traduceri în limbile franceză, engleză şi germană.
După volumul de debut a mai publicat următoarele volume: Viaţa-n Block, versuri
(2002), desemnată „Cartea anului 2002”; F.M.I., versuri (2004); Banc (note) in-
formative, versuri (2005); Cocktail, versuri (2007); Memoria paşilor, versuri
(2009), distinsă cu Premiul USR; Amintiri din prezent, versuri (2010); Invazii coti-
diene, versuri (2011, Tipo Moldova); Oraşul din camera Web, versuri (2013); Gra-
vuri de ocazie, versuri (2017). Este coautor la Monografia comunei Mărăcineni şi
editor al antologiei Voinicii pământului” de Clemenţa Beşchea (2006), tot el sem-
nând un substanţial studiu introductiv, iar în anul 2018, a publicat volumul antolo-
gic Carte cu femei, o selecţie de 68 de poezii (vârsta sa) din volumele apărute din
1995 până în 2017.
Despre creaţia sa literară au făcut comentarii numeroşi scriitori şi critici lite-
rari, dar a fost distins şi cu importante premii: Cartea anului 2002 pentru Viaţa-n
Block; Premiul USR 2010 pentru Memoria paşilor; Premiul Cea mai bună carte a
anului 2011 pentru volumul Amintiri din prezent, la Festivalul „Primăvara poeţi-
lor”; Premiul USR 2014 pentru volumul Oraşul din camera Web. În anul 2016 a
participat la cea de-a VI-a ediţie a Turnirului de poezie „Cununa de lauri la
Tomis”, organizat de USR la Neptun, în perioada 7-10 iulie.
Distins cu Diploma pentru excelenţă în cultură din partea Direcţiei pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Buzău, 2003; Diploma
de excelenţă în cultură conferită de Fundaţia Academică „V. Voiculescu”, 2006;
Diploma de excelenţă Membru de Onoare al publicaţiei periodice „Tainele sănă-
tăţii”, Chişinău, 2006; Diplomă conferită la Festivalul „Primăvara poeţilor” pentru
contribuţia adusă la promovarea culturii în judeţul Buzău, 2007; Diplomă de parti-
cipare la Festivalul „Toamna bacoviană - George Bacovia 130”, Bacău, 2011; Me-
dalia jubiliară „George Bacovia - 130”, conferită de Primăria oraşului Bacău; Di-
plomă de excelenţă pentru contribuţia deosebită în organizarea şi desfăşurarea
Festivalului Naţional de Poezie „Emil Botta”, ed. I. Adjud, 2011; Diploma „A servi
mai presus de tine însuşi”, conferită de Rotary Club, 2012; Medalia jubiliară „Rota-
ry Buzău”, 10 ani de la cartare: 2002-2012; Diploma de excelenţă conferită de In-
spectoratul Şcolar al Judeţului Buzău pentru întreaga activitate didactică, 2015;
Diplomă de excelenţă ca recunoaştere a „ostenelii pe ogorul literaturii române”
acordată de USR, Filiala Bacău, 2015.
408
Popa Cristinel-Pompiliu,346 jurnalist, om de afaceri, fiu al Mariei (n. Duţu)

şi al lui Gheorghe Popa, s-a născut în ziua de 8 iunie 1959, în comuna Pârscov. A
urmat şcoala generală din comuna natală (1966 -1972), apoi Liceul „B. P. Hasdeu”
din Buzău (1973-1978) şi Facultatea de Electrotehnică
din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, între anii 1984-1989,
este inginer la Întreprinderea de Sârmă şi Produse din
Sârmă (ISPS) Buzău, unde coordonează activitatea de
întreţinere electrică la Secţia Electrozi de sudură.
După 1990 a urmat cursuri postuniversitare la British
Broadcasting Corporation (BBC)-„Management pentru
mass-media”, la Londra şi Bucureşti; Reuter
Foundation-Journalism de Bussines”, Londra;
CHRISTIES - Cursuri de managementul artei.
În perioada 1989-1990 este cercetător ştiinţific
principal la Institutul de Cercetări pentru Electrotehnică (ICPE), având ca obiectiv
al activităţii sale proiectarea şi realizarea de echipamente de acţionări electrice şi
electronice pentru transport electric.
Din anul 1990 până în 1992 este redactor la România Actualităţi - Societatea
Română de Radiodifuziune, având ca atribuţii realizarea emisiunilor săptămânale:
„Economia. Reconstrucţie. Dezvoltare”; „Convorbiri economice”; „România şi piaţa
mondială”; coordonarea programelor complexe şi transmisiuni directe şi realizarea
emisiunilor economice şi de ştiri. Este jurnalist acreditat de Societatea Română de
Radiodifuziune la Parlamentul României (Senat şi Camera Deputaţilor), Preşe-
dinţie, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe.
Din anul 1992 până în 1995 este secretar general al Societăţii Române de
Radiodifuziune având ca atribuţii: susţinerea intereselor Societăţii Române de Ra-
diodifuziune în relaţiile cu Parlamentul României, Preşedinţia, Guvernul, alte insti-
tuţii oficiale; aprobarea şi coordonarea restructurării şi reorganizării Societăţii Ro-
mâne de Radiodifuziune; corespondent special pentru SRR la numeroase reuniuni
internaţionale la nivel înalt, evenimente politice sau economice; reprezentant al
SRR la diferite organizaţii internaţionale, conferinţe şi seminarii; predarea unui
curs de management pentru mass-media în cadrul Universităţii „Marea Neagră”
Mangalia; coordonator al cursurilor de pregătire managerială organizate de Socie-
tatea Română de Radiodifuziune.
În anul 1997 a devenit Preşedinte şi director general al EASTERN SPACE
SYSTEMS (până în anul 2014). Din anul 2014 până în prezent este director general
al MX1 CEE, cel mai mare operator de servicii de televiziune prin satelit din Euro-
pa Centrală şi de Est.
În perioada 1998-2001 a fost preşedinte al UNICLUB MULTIMEDIA SRL
(Uniplus Radio), primul post privat de radio din România cu acoperire naţională,
346
Date tranmise personal, septembrie 2018.
409
fondat în februarie 1990. A fost fondator şi director general FOCUS SAT

ROMÂNIA S.A. (2004-2008), lansată în noiembrie 2004, fiind prima platformă digi-
tală de servicii de televiziune şi radio prin satelit direct la domiciliu în România.
În anul 2017 a fondat GALERIA DADA (al cărei director general este), una
dintre cele mai importante galerii de artă modernă şi contemporană din România,
cu participări la evenimente culturale internaţionale.
Are o bogată activitate publicistică, dar şi editorială: editorialist al revistei
săptămânale „Mesagerul economic” a Camerei de Comerţ şi Industrie a României;
colaborări la numeroase ziare şi alte periodice; consultant ştiinţific pentru versiunea
românească a cărţii Lecţia de economie; coordonator al traducerii lucrării Cum se
citesc paginile financiare de Michael Butt (Random House, Londra, 1995); edita-
rea, realizarea şi publicarea unei ediţii limitate a prozei fantastice a lui V.
Voiculescu, ilustrată cu gravuri originale realizate de profesori şi elevi de la Liceul
de Artă „N. Tonitza” Bucureşti. Ediţia limitată a însoţit antologia integralei prozei
lui V. Voiculescu de la Editura Nemira.
Este membru al Institutului Internaţional de Presă (IPI); membru în Consiliul
de Onoa-re şi vicepreşedinte al Clubului Român de Presă (CRP); membru al Uni-
unii Ziariştilor din România şi al Uniunii Jurnaliştilor Profesionişti din România;
reprezentant al Societăţii Române de Radiodifuziune la Uniunea Europeană de Ra-
diodifuziune şi Televiziune UER/EBU. Susţine financiar Concursul Naţional de
Creaţie Literară „V. Voiculescu” de la Pârscov, acordând premii consistente unor
câştigători şi sprijin pentru a-şi tipări volumele. Începând cu ediţia din anul 2017,
la propunerea sa, a fost creată o secţiune specială unde participă doar elevi din
Pârscov, şi o alta pentru elevii de liceu din toată ţara.
Din 2001 este Cetăţean de Onoare al comunei Pârscov, iar în ziua de 28 sep-
tembrie 2018, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Buzău, a devenit Cetăţean de
Onoare al judeţului.
Popescu Dumitru Cuconu347, locotenent colonel, fiul generalului Grigore

Popescu şi al Elenei (n. Soroceanu), s-a născut la 24 octombrie 1884, în oraşul Bo-
toşani. După absolvirea liceului militar şi a Academiei Militare din Berlin, a fost
repartizat la Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”. Ia parte la Campania 1916-
1918, fiind rănit la 1 noiembrie 1916 în luptele de la Robăneşti. A fost ridicat de pe
câmpul de luptă de către brancardierii germani, evacuat la un spital de campanie şi,
după însănătoşire, a fost internat într-un lagăr de prizonieri de la Craiova, unde a
rămas până în ocotombrie1918.
A fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan-invalid, mare mutilat de război
şi a fost avansat până la gradul de locotenent colonel de rezervă. Pentru faptele sale
de arme, a fost citat prin Ordinul de zi nr.119/1916 şi decorat cu ordinul „Coroana
României”. S-a căsătorit la 9 noiembrie 1913 cu Anişoara (născută la 24 decembrie
1889, în Buzău), fiica viitorului general, Benone Anastasiu.
347
Fişă în colecţia Muzeului judeţean Buzău.
410
Popescu Elena, s-a născut la Râmnicu Sărat, ju-

deţul Buzău, în ziua de 28 noiembrie 1977. Era redactor-
şef al ATN Trust Press Buzău (care cuprinde Radio
Campus şi săptămânalul Viaţa Buzăului) şi corespondent
al postului TV Antena 1. Absolventă a Şcolii Naţionale
de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Ştiinţe
Politice, jurnalista Antenei 1 avea ca hobby-uri muzica,
lectura şi călătoriile. A pierit la datorie, pe 24 mai 2004,
în timp ce filma tragicul accident de la Mihăileşti.
Popescu Elena-Liliana348, matematician, poetă,

publicistă traducătoare. Fiica inspectorului de bancă Gheorghe Ioan şi a Teodorei,
s-a născut în oraşul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, la 20 iulie 1948. În anul
1952 se stabileşte la Buzău împreună cu părinţii. A urmat două clase primare la
Liceul „Mihai Eminescu”, iar din clasa a III-a, până la absolvirea liceului (1965),
este eleva Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău. În perioada 1965-1970 este studentă
a Facultăţii de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în
anul 1981 devine doctor în matematică, specialitatea Al-
gebră. A fost asistent, lector, conferenţiar, iar în prezent
este profesor universitar la Departamentul Informatică al
Facultăţii de Matematică-Informatică din cadrul Univer-
sităţii Bucureşti. Este autoare sau coautoare a numeroase
lucrări cu caracter ştiinţific între care şi cinci cărţi.
Din anul 1990 se implică în viaţa socială, civică şi
politică din România, publicând în presă articole tratând
aspecte de interes general şi de actualitate. Scrie versuri
de la vârsta de 17 ani şi este membră a Uniunii Scriitori-
lor din România. Primul volum de versuri, Ţie, îi apare în
anul 1994, dar în anul 1993 publicase traducerea din lim-
ba engleză a volumului de versuri Introspecţia pe care-l va reedita în anul 2004. În
anul 1994 publică traducerea din limba franceză a volumului Viaţa impersonală,
revăzut şi reeditat în anul 2007. Volumul de versuri originale Tărâmul dintre gân-
duri, apare în anul 1997 şi tot în acest an va publica traducerea celor două volume
Înţeleptul de la Arunachala, dialoguri cu Ramana Maharishi. În anul 1999 apare
volumul Cânt de iubire / Song of Love, ediţie bilingvă, română-engleză (în anul
2001 cunoscând şi o ediţie româno-sârbă, în 2006 şi în limba chineză şi reeditat în
2007 în versiune româno-engleză), iar în anul 2000, un volum dedicat lui M. Emi-
nescu, Imn existenţei (tradus în spaniolă în anul 2006). Urmează volumul Pelerin
(2003), care în anul 2004 va avea o ediţie bilingvă, româno-spaniolă, iar în anul
2009 a apărut în Brazilia, în limba portugheză. A mai publicat volumele de versuri:
Cuan grande es la tristeza (2005), în limba spaniolă; Un solo canto (2006, versiune
348
411
argentiniană); Cât de aproape... (2007, ediţie româno-spaniolă). În anul 2009 apare

volumul Dacă, un singur poem tradus în 42 de limbi, în anul 2017 fiind reeditat în
80 de limbi. Mai publică şi Dincolo de azur / Alene de azul (2012, portugheză-
română); Trei poeme din Europa (2013), volum multilingv care în anul 2016 a apă-
rut sub formă de audiobook în limbile Uniunii Europene; Cânt de iubire (2013),
volum trilingv: română, engleză, franceză; Doar tăcerile (2015), ediţie bilingvă,
româno-maghiară; Dacă ai şti 22x29 (2015), 22 de poeme în 29 de limbi; Dacă-un
singur poem (volum multilingv, 2017); Clipa aceea (2018); Imn existenţei/Inno all
Esistenza (2018). Pe lângă volumele de autor, este prezentă atât în reviste literare
(peste 100) din ţară şi de peste hotare cât şi în numeroase antologii, mai ales din
străinătate.
Traduce din limbile franceză, engleză, spaniolă, portugheză, atât cărţi de lite-
ratură, cât şi cărţi de filosofie şi psihologie, este îngrijitor de ediţii, semnează prefe-
ţe şi postfeţe, note. În anul 2018 a publicat traducerea din limba engleză a volumu-
lui Perlya Puranam (din vieţile a 63 de sfinţi shivaziţi, de Sekkizhar). Este membră
a Pen Club România. A fost distinsă cu Diploma specială a Festivalulul de Poezie
de la Uzdin (1997); Premiul I la Festivalul de Poezie „Novalis” (Germania, 1997);
menţiune la „X Certamen de Poesia Leonardo Cercos” la Palma de Mallorca
(2007); Diploma de reconocimiento y merito, acordată de Ambasada Spaniei la
Bucureşti (2011).
Popescu Florentin349, poet, prozator, istoric literar, editor şi ziarist, s-a năs-
cut la 3 (8 în documentele de stare civilă) aprilie 1945 în satul Lera, comuna
Chiojdu.
A urmat cursurile şcolii primare în satul natal şi la Şcoala Pedagogică din
Buzău (clasele V-VII), dă examen de admitere la Şcoala Pedagogică, trece proba
de muzică, dar o ratează pe cea de matematică, astfel este
nevoit să se întoarcă în sat, iar în anul următor dă examen
de admitere şi-l promovează, la Liceul din Pătârlagele.
După primul an (clasa a VIII-a), se transferă la Liceul „B.
P. Hasdeu” din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1964.
La liceu, editează (dactilografiată) revista „Muncă şi ta-
lent”, împreună cu Aurelian Mareş, îndrumaţi de profe-
sorul de limba română, Ion Coman. Aici publică versuri,
cronici, reportaje. Tot de pe băncile şcolii descoperă Ce-
naclul „Al. Sahia” al Casei de cultură a oraşului, pe care
îl conducea inginerul Gheorghe Ciauşu. În 1963, elev
fiind, a debutat cu poezie în revista „Luceafărul”.
În toamna anului 1964 susţine şi promovează examenul de admitere la Fa-
cultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti (absolvent 1969).
349
Florentin Popescu, Un mesteacăn rătăcit în câmpie, Mad Linotype, Buzău, 2007; Alex. Oproescu,
op. cit., p. 108-109.
412
În studenţie a desfăşurat o rodnică activitatea publicistică la „Viaţa studenţească”,

„Amfiteatru” (1967), „Scânteia Tineretului”. În anul 1968 este distins cu Premiul
pentru Poezie al revistelor „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, dar şi de la
„Sânteia tineretului” este recompensat cu un premiu pentru poezie.
După absolvire, este repartizat profesor în comuna Sângeru, judeţul Prahova,
dar nu se prezintă la post, şi va fi angajat redactor la ziarul „Viaţa Buzăului” (1969-
1970), apoi va fi încorporat. După armată a lucrat mai întâi la „Informaţia
Bucureştiului” (1970-1971), editurile Sport - Turism (1971-1985) şi Albatros (1985-
1991), ziarul „Tineretul Liber” (1991-1992), „Vocea României” (1992-1996),
„Manuscriptum” (din 1996), expert la Consiliul Naţional al Audiovizualului (1999-
2000), muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, până la pensionare.
A debutat cu volumul de versuri Obsesia păsărilor (1970, reeditat în 2013 la
Tipo Moldova ca antologie din creaţia sa), după care a publicat şi încă publică, o
lungă listă de cărţi cu un larg spectru tematic, în mai multe genuri, inclusiv dicţio-
nare, enciclopedii şi alte lucrări aferente domeniului „de referinţă”: Mereu-
peregrinul (1972); Cuvinte de grâu (1975); Ţărmul uitat şi alte poeme; Diligenţa
cu păsări (1983); Peregrin la Ninive (1988); Flăcări şi porumbei (1989, proză);
Povarna şi alte povestiri (1987); Puii de urs nu merg cu automobilul (roman pentru
copii, 1989); Ţara fântânilor (reportaj şi eseu, 1972); Ctitorii brâncoveneşti
(1976); Contemporan cu visul. Oameni, locuri şi tradiţii din Ţinutul Buzăului
(1978); Reîntâlnirea cu cetatea adolescenţei (1979); Carte de dragoste despre Bu-
cureşti (1986); Cele mai frumoase poezii (1992, ed. bibliofilă);
A îngrijit ediţii ale conjudeţenilor săi: V. Voiculescu, Ion Băieşu şi Radu
Cârneci şi este unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai vieţii şi operei lui V.
Voiculescu, căruia i-a consacrat mai multe lucrări: Pe urmele lui Vasile Voiculescu
(1984, reeditat de Biblioteca Judeţeană Buzău, în 1994); V. Voiculescu şi lumea lui
(1993); V. Voiculescu la Pârscov (1996); V. Voiculescu, contemporanul nostru
(1997); Detenţia şi sfârşitul lui Vasile Voiculescu (2000); Viaţa lui V. Voiculescu
(2003); V. Voiculescu şi contemporanii lui (2004); a editat din opera scriitorului:
Alcyon sau diavolul alb (1992) şi Lostriţa. Căprioara din vis (1997). În 1998, a
participat, alături de specialişti ai Muzeului judeţean Buzău, la amenajarea Casei
Memoriale „V. Voiculescu” de la Pârscov.
În 1995, în urma unei călătorii la Babilon, a publicat volumele: Babilon, ora-
şul blestemat (1998); Divinităţi, simboluri şi mistere orientale - un vast dicţionar
conceput în patru volume - Mesopotamia, Egiptul antic, China şi Japonia, (1999).
Este, de asemenea, autorul volumului O istorie anecdotică a literaturii ro-
mâne (1995, ediţia a II-a, în două volume, 1999), al unui Dicţionar de literatură
română pentru elevi (2 ediţii, 1998) şi al unui Dicţionar de literatură universală
pentru elevi (1998), precum şi al unei cărţi de evocări Cafeneaua literară şi boemii
ei (1997).
Ca editor a alcătuit şi îngrijit mai multe antologii literare, dintre care menţio-
năm: Poezia religioasă românească de la începuturi până azi (1992, ediţia a III-a,
în 2 volume, 1999); Satul românesc în poezie (1994); Poezia pădurii (1999); totodată
413
a semnat şi o serie de ediţii, cu aparatul critic necesar - antologie, prefaţă, note. În

martie 1990, fondează revista bilunară „Colibri”, împreună cu poeta Iuliana
Paloda-Popescu, soţia sa. A fost una dintre primele publicaţii particulare cu carac-
ter cultural-distractiv care-şi propunea „să fie şi să rămână independentă” atât din
punct de vedere financiar cât şi politic. Din păcate, după 22 de numere, revista îşi
încetează apariţia „căci preferă să moară frumos” decât să recurgă la compromisuri.
Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din 1975 şi membru
al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Pentru activitatea literară a primit mai multe
premii şi distincţii: Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor pentru volumul Pe
urmele lui Vasile Voiculescu (1984); Premiul pentru poezie al ziarului „Informaţia
Bucureştiului”(1985), Premiul „Cultura militans” şi Medalia „Academia Carpatica”
din Bucureşti pentru Merite culturale excepţionale (1998). Din partea Societăţii
Scriitorilor Târgovişteni a fost distins cu Premiul pentru monografii literare (2007,
2008), Premiul „Alexandru Stark” pentru publicistică (2012). A fost inclus, cu date
despre viaţă şi operă, în volumele 2000 de scriitori de seamă ai secolului XX
(2000) şi 2000 de intelectuali de excepţie ai secolului XX (2000), editate de
International Biographical Centre din Cambridge (Anglia).
Din aprilie 2002 a fost colaborator permanent al revistei „Sud”, ce apărea în
oraşul Bolintin, până în anul 2012, iar în perioada 2011-2012, redactor-şef. La 1
octombrie 2010, împreună cu poetul Coman Şova, fondează revista lunară
„Bucureştiul literar şi artistic”, el fiind redactor-şef. Aici semnează editorialul şi
cronica literară, precum şi interviurile de la rubrica Seniorii literaturii.
A mai editat: Romanul vieţii şi operei lui Al. Odobescu (2001, distins cu
Premiul revistei „Tomis” şi al Filialei Dobrogea a USR); Cafeneaua literară şi bo-
ema din România de la începuturi până în prezent (2002); Amintirea care ne ră-
mâne: convorbiri şi evocări (2002); Necunoscutul Macedonski (2005); Dicţionar
de mitologie orientală (2005); Nicolae Labiş: monografie (2006, reeditată la
TipoMoldova, 2013); Fotoliul de onoare: convorbiri, evocări, amintiri (2006); Co-
libri, un zbor întrerupt (2007, monografia revistei cu acelaşi nume); Bucureştii ca-
fenelelor literare (2007); Semne şi simboluri (2007); Un mesteacăn rătăcit în câm-
pie: amintiri şi evocări (2007); Elegia cailor pierduţi: poeme (ediţie româno-
albaneză, 2007); Florin Mugur în 37 de lecturi critice (2007); Eu v-am citit pe toţi
(vol. 1-2007; vol. 2- 2009; vol. 3- 2011; vol. 4- 2014); N. Porsenna: o viaţă, un
destin, o operă (2008); O istorie culturală în imagini: de la G. Călinescu la Nichita
Stănescu (2008); Dicţionar de literatură universală (2008); Siluete pe plajele tim-
pului (2009); Scrijelind pe nisipurile universului: documentar biobibliografic
(2010); Scriitorii din Strada Apolodor: gânduri de scriitor, interviuri acordate
(2011); Salonul portretelor în peniţă (2012); Cafeneaua literară şi boema din Ro-
mânia de la începuturi până în prezent: antologie de texte (2012); Pe simezele
memoriei: memorialistică (2013); Coman Şova: omul şi scriitorul (2013); Seniorii
literaturii noastre (vol. 1, 2014); Convorbiri cu Corneliu Leu (2014); De patruzeci
de ori în pagina întâi: editoriale din revista Bucureştiul literar şi artistic (2015);
Cheia de aur, Cireşul din copilărie, scenarii (2015).
414
A alcătuit mai multe antologii: N. Porsenna. Antologie de lirică universală

(2002); Poezie română religioasă (2002); Antologia poeziei româneşti de dragoste
(2004). La rândul său a fost inclus în antologii: Caiete Litere. În căutarea unui
topos liric (2006); 30 de prozatori (2007); Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg:
antologie de poezie (2012).
Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău, în anul 2014 a fost declarat
Omul anului, iar prin Hotărârea Consiliului Judeţean din 28 septembrie 2018, a fost
declarat Cetăţean de Onoare al judeţului Buzău.
Popescu Gabriel Constantin, profesor universitar, dirijor, s-a născut la 19

iunie 1953, la Ploieşti. Se mută în 1955 la Buzău, unde urmează Şcoala de Muzică
şi Liceul „B. P. Hasdeu”. În 1976 a absolvit Facultatea de Compoziţie, Muzicolo-
gie, Dirijat, Pedagogie a Conservatorului „Ciprian
Porumbescu” din Bucureşti. După finalizarea studiilor,
revine la Buzău ca profesor la Liceul de Artă, catedra
Teorie, armonie, istoria muzicii, ansamblu coral, fiind,
totodată, şi dirijor al corurilor de la Întreprinderea de
Utilaj Tehnologic, Uzina de Sârmă şi Produse din
Sârmă.
În 1978 preia corul mixt al Casei de cultură a mu-
nicipiului şi tot aici înfiinţează în 1980 corala feminină
„Incantaţii”, formaţie cu care obţine nenumărate succese
pe plan naţional: Festivalurile „I. D. Chirescu” (Con-
stanţa), „Ion Vidu” (Lugoj), „D. G. Kiriac” (Piteşti); rea-
lizează înregistrări la radio şi TV, a efectuat turnee în Cehoslovacia, Iugoslavia,
Germania. Câştigă trofeul pentru cel mai bun dirijor al Festivalului Internaţional de
la Niš şi este desemnat cetăţean de onoare al oraşelor Brezno (Cehoslovacia) şi Niš
(Iugoslavia).
Din 1990 se mută la Bucureşti, la Universitatea de Muzică, Catedra de dirijat
coral, ca asistent, apoi lector universitar, din anul 2006, conferenţiar. Dirijor al co-
rului „Sfântul Gheorghe” cu care face înregistrări la Radio, TVR, ProTV. Efec-
tuează turnee în Grecia (Festivalul de la Atena) şi Franţa. Obţine Premiul I la Fes-
tivalurile internaţionale de la Bucureşti şi Constanţa („I. D. Chirescu”). Din 1994,
este maestru de cor la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, Bucureşti. Premiere şi tur-
nee în Israel, Germania.
În 1998 înfiinţează Corul de cameră „Muzica Selecta”, cu care participă la
spectacolul de teatru cu piesa Saragosa, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul
„Odeon” şi la Festivalul de Teatru de la Berlin (la acest spectacol semnează şi mu-
zica). Participă la concerte în Bucureşti şi efectuează turnee în Franţa.
Obţine doctoratul în Stilistică muzicală, cu lucrarea Stilul corului în teatrul
liric, iar din anul 2004 obţine titlul de doctor în muzică cu teza Corul în teatrul de
operetă, sub îndrumarea lui Dan Buciu. La 4 noiembrie 1999, pe scena Casei de
Cultură a Sindicatelor Buzău, a dirijat concertul Corului „Madrigal”, prefaţat de
415
expozeul profesorului universitar doctor Marin Constantin, directorul artistic şi di-

rijorul fondator al corului, cu titlul: Buzăul cultural şi arta Madrigalului. În anul
2000 susţine la Sala Radio, un concert aniversar de „Ziua internaţională a cântului
coral” iar în anul 2005, în sala „G. Enescu” a UMB, prezintă un concert în primă
audiţie cu Cântările Sfintei Liturghii de Dragoş Alexandrescu. Participă la concer-
tele aniversare de la Muzeul Enescu, în 2013 şi 2016 a participat la Festivalul
„I.D.Kirescu” şi obţine Trofeul Festivalului. Este preşedinte sau membru al juriului
la diferite concursuri şi festivaluri: Festivalul de muzică corală „Gh. Cucu”, Slatina
2010 (preşedinte); Festivalul de Arte Muzicale Dorna Candrenilor, 2007-2010
(preşedinte); membru al juriului „Liviu Borlan” International Choral Festival, Baia
Mare.
Distins cu diferite premii: Premiul revistei „Actualitatea muzicală” pentru
cel mai bun spectacol cu musicalul Romeo şi Julieta (2010); Premiul revistei „Ac-
tualitatea muzicală” pentru cel mai bun spectacol al anului cu musicalul Rebecca
(2011); Diploma pentru întreaga activitate, oferită de conducerea Teatrului Naţio-
nal de Operetă „Ion Dacian”.
În anul 2005 publică volumul monografic Corul Teatrului de Operetă, iar în
anul 2013, sub semnătura lui Ion Moldovan, apare cartea interviu Maestrul...şi opereta.
În ziua de 7 noiembrie 2018 a sărbătorit 45 de ai de activitate artistică printr-un
concert susţinut de Corul „Musica Selecta” la Ateneul Român.
Popescu I. Iliuţă350, rapsod, (5 iulie 1903 - 1963), s-a născut în satul Cătina.
Era fiul lui Ilie Popescu, factor poştal, notar, cârciumar şi agricultor şi al Mariei,
moaşă, care au avut 12 copii, din care au trăit numai şase. A urmat şcoala primară
în sat (1910-1915), iar în 1919, cu o bursă oferită de Federala Băncilor Populare
Buzău (înfiinţată în 1916), a urmat cursurile Şcolii de contabili Buzău.
În perioada 10 iulie 1920-15 octombrie 1924 a fost contabil la Banca popula-
ră din Cătina. Este apoi încorporat la Regimentul 8 Infanterie Buzău, perioadă în
care urmează şi cursurile Şcolii de subofiţeri de la Ora-
dea. Din octombrie 1925 îşi continuă activitatea de con-
tabil la Cătina, Chiojdu şi Calvini, apoi la Obştile de
cumpărare din Bâsceni (1926) şi Corbu (1927). În 1929
urmează cursuri de contabili la Sibiu, iar în 1932 intră în
rândurile Partidului Social Democrat.
Înfiinţează, în 1933, Sfatul sătesc cooperatist, Obştea
de arendare „Unirea” şi Cooperativa „Chihlimbarul”,
prima de acest gen din ţară, care avea ca obiect de activi-
tate exploatarea şi prelucrarea chihlimbarului. Totodată, a
reuşit să procure un aparat de radio pentru audiţii colecti-
ve la Sfatul sătesc cooperatist. Din 1937 este casier, contabil şi administrator la
350
Muzeul judeţean Buzău, fondul Iliuţă Popescu, inv. 15,705-15,717; 15,722-15,729; „La Roumanie
Nouvelle” din 1 iunie 1958; Corneliu Ştefan, Taina fluierului, în „Viaţa Buzăului”, supliment, aprilie
1969.
416
Obştea „Unirea”, apoi numai contabil, în paralel lucrând şi la băcănia tatălui său. În
perioada 1939-1940 este, timp de şase luni, agent agricol, în 1941 fiind concentrat
pentru lucru, până la încheierea războiului.
În 1945 reînfiinţează Sfatul cultural cooperatist, înfiinţează Cooperativa
„Pruna” pentru valorificarea ţuicii, Cooperativa de ţesătorie „Femeile Unite” şi o
cooperativă forestieră. Doi ani mai târziu este contabil la REAZIM Cătina, la 10
decembrie 1949 fiind numit şeful Centrului de Contabilitate Cătina şi apoi contabil
la cooperativele din Chiojdu şi Cătina. A fost membru al Frontului Plugarilor.
În 1951 constituie o echipă de fluieraşi şi o formaţie de dansuri, el însuşi fi-
ind un neîntrecut dansator şi interpret la fluier. Totodată, a fost şi preşedinte al
Comitetului de construcţie a căminului cultural. A cules folclor din zonă, dar a
compus şi balade şi strigături: Balada Dadei Maria, Povestea Dadei Maria, Poves-
tea fluierului, Balada unui om de la Cătina, Strigături la brâu, Şiriagul de la Căti-
na, Din fluier şi din inimă, Balada baltagului, Doina Cătinei, Sârba festivalului.
Strigăturile la brâu, care au fost publicate în broşura Florile recunoştinţei. În
„Contemporanul” i s-a publicat balada Taina fluierului. La 28 februarie 1955, pen-
tru rezultatele obţinute la concursurile organizate la nivelul raional şi al regiunii
Ploieşti, a fost medaliat cu insigna „Evidenţiat în munca culturală de masă”.
A luat parte la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor din 1957, de
la Moscova. A corespondat cu Mihail Sadoveanu, căruia i-a trimis un ţigaret din
chihlimbar (acesta i-a dăruit, cu dedicaţie, romanul Baltagul) şi cu Ilya Ehrenburg,
căruia i-a trimis o pipă din chihlimbar şi de la care a primit, cu autograf, romanul
Furtuna. La invitaţia dr. Petru Groza, cu care a purtat corespondenţă, ia parte cu
echipa de fluieraşi, laureată la mai multe concursuri, la manifestările din 1957 de la
Chizătău, prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea corului din această
localitate. Până către sfârşitul vieţii s-a preocupat de menţinerea şi primenirea for-
maţiei de fluieraşi, recunoscută pentru măiestria interpreţilor, ca una ce avea în re-
pertoriu melodii autentice, culese din zona Cătinei.
Popescu I. Ioan, colonel post-mortem (20 iulie 1899-3 noiembrie 1942), s-a
născut în localitatea Bălţaţi din judeţul Râmnicu Sărat şi a decedat la Cotul Donu-
lui. A absolvit Şcoala de Ofiţeri de Artilerie (1918-1919), iar în perioada 1934-
1936 a urmat Şcoala Superioară de Război, fiind şef de promoţie.
Este încadrat cu gradul de sublocotenent în Regimentul 28 Artilerie, în Ma-
rele Stat Major şi apoi ca şef la Birourile 1-3 din Divizia V-a Infanterie, Garnizoa-
na Buzău. A urcat pe rând treptele ierarhiei militare ajungând până la gradul de
colonel pe care l-a primit post-mortem. Propunerea de înaintare în grad a fost făcu-
tă abia la 27 iulie 1943 de către generalul Ion Arbore, comandantul Armatei a 3-a,
deoarece toţi şefii ofiţerului pieriseră în luptele din 19-24 noiembrie 1942 la Cotul
Donului.
Ia parte, ca ofiţer de stat major la Campania 1941-1945, la luptele pentru eli-
berarea Basarabiei, precum şi la luptele din faţa Dalnikului (septembrie-octombrie
1941), fiind ucis la Cotul Donului, într-o poziţie înaintată a Regimentului 8 Doro-
417
banţi Buzău, pe înălţimile de la Verchny Fominsky, în timp ce-l însoţea la recu-

noaşteri pe generalul Ion Arbore, şeful de stat major al Armatei a 3-a351.
Popescu Petre (Petrică Fluieraşu)352 (29 iunie 1916-26 septembrie 1985), fi-
ul lui Constantin şi al Ioanei, s-a născut în satul Zahareşti, actuala comună Pănătău.
A urmat şcoala primară în satul natal, după care a intrat
copil de trupă în fanfara Regimentului Regal de Gardă. A
învăţat mai întâi să cânte la clarinet, dar nu şi-a abando-
nat pasiunea copilăriei de a meşteri fluiere şi de a doini
cu gândul la satul natal. A învăţat să cânte pe la cinci ani,
îndemnat fiind şi de consăteanul său, Gheorghe Oproescu,
care i-a pus în mână primul fluier, dar şi-a meşterit şi el
unul din lemn de paltin. S-a făcut repede cunoscut ca flu-
ieraş, astfel că la 14 ani avea în repertoriul său câteva din
cele mai cunoscute cântece bătrâneşti, care se cântau în
sat: Dura Filitti, Zuralia, Leica, Opincuţa, Clopoţelul şi
altele.
A făcut armata la un regiment de vânători de munte la Braşov (trei ani) şi
apoi, cu gradul de sergent, comandant de grupă, a luat parte la Campania 1941-
1945. După război obţine autorizaţia de a susţine spectacole, astfel că este prezent
pe scene ale căminelor culturale, în case de cultură şi în şcoli. Datorită măiestriei
interpretative şi faimei sale, Vasile Dinu, originar din Costeşti, judeţul Buzău, pro-
fesor la Conservatorul din Bucureşti, îl invită să ilustreze la fluier partea teoretică a
orelor sale de folclor.
În 1937 debutează la Radio cu melodiile Slănicul şi Clopoţelul. Are marea
bucurie să o cunoască pe Maria Tănase care, fermecată de virtuozitatea tânărului
interpret, i-a spus: Eşti mărunţel, măi ţâcă, dar ţi-e cântecul ca argintul viu, de nu-
ţi vine-a crede că se poate înălţa atât. La 13 decembrie 1938 a participat la un con-
curs de cântece şi dansuri populare româneşti. Juriul, prezidat de renumitul muzi-
colog, folclorist şi compozitor Constantin Brăiloiu (1893-1958), i-a acordat Premi-
ul I la secţiunea interpreţi instrumente populare. Au urmat peste 50 de înregistrări
(între care şi Ciocârlia) şi chiar un disc cu melodii cântate la fluier, multe din aces-
tea compuse de el.
În anul 1951 participă la primul concurs pe ţară al artiştilor amatori, unde a
obţinut Premiul I, cucerit apoi de încă şapte ori. Doi ani mai târziu, obţinea cea mai
mare distincţie la cel de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor
de la Bucureşti. În 1959 a fost laureat al celui de-al V-lea Concurs artistic al forma-
ţiilor de amatori. Premiant I la toate ediţiile Festivalului Naţional „Cântarea Româ-
niei”. A mai fost premiat cu Diploma Festivalului de Folclor al ţărilor balcanice şi
din zona Mării Adriatice, organizat în 1962 la Bucureşti.
351
Enciclopedia artileriei române,…p. 757; Alex. Gaiţă, Personalităţi din trecutul Râmnicului Sărat,
în „Muntenia”, VI, nr. 857/ 14 august 1996.
352
Date comunicate de fiul său, fluieraşul Traian Popescu.
418
Totodată, a fost creatorul unei şcoli de fluieraşi. El l-a învăţat să cânte pe

Constantin Văduva şi pe mulţi alţii. În anii `70 a fost şi profesor la Şcoala Populară
de Artă clasa instrumente populare tradiţionale. Recunoscut ca un neîntrecut inter-
pret la fluier, avea un umor deosebit, pe scenă glumind şi dansând în timpul specta-
colelor.
Pe lângă prezenţa sa în nenumărate spectacole în ţară, a efectuat turnee în
Ungaria, Germania şi Franţa. Impresionat de stilul său interpretativ, Bela Bartok l-a
numit “micul geniu” (aluzie la statura sa), iar în 1975, la vârsta de 59 de ani, a par-
ticipat la un turneu în Elveţia, la Fribourg. În numărul său din 28 mai 1975, ziarul
local „La Liberté”, consemna evoluţia sa la spectacolul prezentat pe data de 24
mai. Impresionat de măiestria interpretativă, semnatarul articolului menţiona că s-a
născut cu talentul în degete, că este un mare virtuoz al fluierului şi că interpretea-
ză cu o uşurinţă deconcertantă şi alte genuri de muzică.
Popescu Ştefan, pictor, profesor la Şcoala de Belle-Arte (26 ianuarie 1872 -

13 iulie 1948, Bucureşti). S-a născut la Finţeşti-Năeni, ca al doilea copil al învăţă-
torului Costache Popescu şi al Mariei, născută Parepeanu. A absolvit gimnaziul din
Ploieşti şi apoi, ca bursier, Şcoala de Institutori din Bu-
cureşti şi va funcţiona ca institutor până în 1893. Începe
să picteze ca autodidact şi, totodată, să activeze ca sim-
patizant al mişcării socialiste, în cadrul Cercului de Stu-
dii Sociale, unde s-a împrietenit cu redactori de la „Con-
temporanul” şi „Revista socială”. În perioada 1891-1893
participă la expoziţiile organizate la Ateneul Român,
după care pleacă la München (1893-1900) pentru a stu-
dia pictura, studii continuate la Paris (1900-1914). În
scurtele sale reveniri în ţară pictează la Finţeşti şi pe Va-
lea Râmnicului.
Începând cu 20 noiembrie 1901 şi până în noiem-
brie 1922, participă frecvent la expoziţiile „Tinerimii Artistice”, este prezent la ex-
poziţiile internaţionale de la Atena (1903), Paris şi München (1904, medalia de
aur), expoziţia de arte frumoase de la München (1905, 1906 şi 1913), unde primeş-
te medalia de aur clasa a II-a şi la Expoziţia generală de la Bucureşti (1906). Face
parte din grupul pictorilor români care înfiinţează, la 3 decembrie 1902, Asociaţia
„Tinerimea Artistică”.
În 1908 este ales asociat la Salonul Societăţii Naţionale din Paris, iar la
München, membru societar la Secesion şi Kunstlergenossenschaft. Din 1914 pic-
tează în diferite zone ale ţării, iar din 1922 este cooptat în corpul profesoral al Aca-
demiei de pictură. În 1924 participă la Expoziţia Internaţională de la Veneţia, una
din lucrările expuse, La malul Dunării, fiind achiziţionată de guvernul francez pen-
tru Musée de Luxembourg. A fost preşedintele juriului Salonului Oficial pentru
desen, membru al Consiliului Artistic al Muzeului „Toma Stelian”, iar din 1934
preşedinte al acestui consiliu. În 1923 este decorat cu ordinul „Coroana României”
419
în grad de comandor. Ca senator şi consilier regal s-a străduit să îmbunătăţească

situaţia materială a artiştilor.
În 1925 este desemnat preşedinte al Juriului Salonului Oficial şi participă la
expoziţia de artă românească de la Musée du Jeu de Paume din Paris, ca expozant
şi membru în comisia de organizare. Pentru meritele şi activitatea sa cunoscută şi
recunoscută şi în Franţa este decorat de statul francez cu Ordinul „Legiunii de
Onoare” în grad de cavaler. În acelaşi an, deschide la locuinţa sa din Bucureşti, cea
de-a cincea expoziţie personală. Începând din 1928, când primeşte Premiul naţional
pentru pictură şi până în 1933, este prezent la toate expoziţiile din cadrul Salonului
de desen şi gravură, în 1929 expune la expoziţia internaţională de la Barcelona, iar
în 1931 este ales preşedinte al juriului Salonului de desen. La retrospectiva din Sala
„Dalles” (30 martie 1934) a expus 314 lucrări.
Remarcabil artist al timpului său, socotit ca una din figurile reprezentative
ale picturii româneşti, cu o importantă contribuţie la dezvoltarea fenomenului artis-
tic din prima jumătate a secolului XX, Ştefan Popescu a surprins şi redat în pânzele
sale şi aspecte din viaţa locuitorilor unor ţări din Orient şi nordul Africii, pe unde a
călătorit (desene, gravuri şi mii de schiţe), între care peisaje din Turcia, Maroc şi
Tunis. În ultima parte a vieţii a locuit, cu întreruperi, 27 de ani, la Răduceşti (fostul
judeţ Râmnicu Sărat), loc ce va reprezenta subiectul principal al graficii sale. De-
senator de talent, peisagist înnăscut şi personalitate artistică bine individualizată,
Ştefan Popescu rămâne un mare pictor ce a stăpânit cu precizie tehnica picturii,
ştiinţa desenului, principiile compoziţiei şi armoniei.
Popescu P. Traian353, solist instrumente populare tradiţionale, fiul neîntre-

cutului cântăreţ din fluier Petrică Popescu, s-a născut la 11 iunie 1951, în satul,
Zahareşti - Tega, astăzi comuna Pănătău. Începe să fie atras de fluierele tatălui său
în jurul vârstei de 5 ani, de la 10 ani însoţindu-l la serbări, concursuri, concerte şi
festivaluri. La vârsta de 14 ani participă la prima emisiune în direct la televiziune
(1965) după care urmează înregistrări la radio şi televi-
ziune. Ca elev al liceului din Pătârlagele, continuă să par-
ticipe la activităţi cu caracter muzical şi, totodată, la în-
tâlnirile Cenaclului „Viaţa Buzăului”, unde citeşte poezii.
Unele dintre acestea au fost publicate la rubrica „Cenaclu”
în pagina „Cadran literar”.
În timpul serviciului militar (1973-1974) este co-
optat la Ansamblul „Steaua Dunării” din Galaţi ce funcţi-
ona pe lângă Casa Armatei, cu care participă la spectaco-
le, concursuri şi turnee. Din anul 1975 începe colaborarea
cu ansamblul „Plaiurile Mioriţei” din Buzău şi, totodată,
participă la o serie de concursuri: „Festivalul Rapsozilor”
- Brăila; „Argeşule, plai de dor” - Piteşti; „Toamna culturală buzoiană”, „Festivalul
353
420
Slănicului”, Slănic-Moldova, „Festivalul Maria Tănase”- Craiova şi la toate ediţiile

Festivalului Naţional „Cântarea României”, unde cântă din fluier, ocarină, caval,
cimpoi şi nai. Atât personal, cât şi alături de tatăl şi fratele său, Dan Popescu, obţi-
ne multe premii întâi, premii speciale, cât şi titlul de laureat al Festivalului „Arge-
şule, plai de dor”. Din anul 1983, cu ansamblul „Plaiurile Mioriţei” Buzău participă
la turnee peste hotare şi apoi cu Grupul folcloric „Penteleul”, înfiinţat în anul 1990
de fratele său, Dan Popescu. Au efectuat deplasări în Cehoslovacia, Bulgaria, Iu-
goslavia, Belgia, Republica Moldova, Elveţia, Franţa. Au beneficiat de mai multe
contracte în Elveţia, unde sunt invitaţi la festivaluri internaţionale.
Profesor de instrumente populare tradiţionale la Palatul Copiilor din Buzău,
colaborând cu Clubul Copiilor Beceni şi şcolile generale din Vadu Soreşti şi
Blăjani. A constituit un grup de interpreţi la fluier (5-14 ani) care anul acesta, la
concursul dintre cluburi şi şcoli, a obţinut Premiul I.
Popescu C. Tudor354 (1903-1974), profesor, ziarist, animator cultural, năs-

cut la Buzău, a absolvit Academia Comercială Bucureşti şi Facultatea de Drept
(1925). Doctor în Ştiinţe Economice, a funcţionat ca profesor de Ştiinţe Juridice şi
Economie la Şcoala Superioară Comercială din Buzău (1925-1926), subsecretar de
stat la Subsecretariatul de Stat de educaţie extraşcolară, şi ca asistent la Academia
Comercială (1944-1946).
A înfiinţat societatea culturală „Ion Ghica”, a elevilor Liceului „Al. Hasdeu”,
a fost membru fondator şi conferenţiar la Secţiunea Buzău a Ligii Culturale şi Cer-
cul Cultural „N. Vaschide”. Membru al Asociaţiei Presei din Provincie, secretar al
Camerei de Comerţ şi Industrie Buzău, redactor şef al buletinului oficial al acestei
instituţii şi director al publicaţiei „Comerţul şi industria Buzăului”, organ al Sfatu-
lui Negustoresc şi al Cercului Comercial şi Industriei Unite - Secţiunea Buzău (15
aprilie 1930-31 decembrie 1931, 32 nr.). A colaborat la „Revista noastră”, „Buzăul
economic” şi „Vremea nouă”. Este autorul lucrărilor Judeţul Buzău - încercare de
monografie economică (Buzău, 1930), Anteproiect de regulament (1931), Naţiona-
lism şi internaţionalism (1932).
Popescu-Buzeu Mitică355 (1 decembrie 1901, Buzău-1986), medic, fiul co-

merciantului Mihail Popescu. A absolvit cursurile şcolare în oraşul natal, şi apoi
Facultatea de Medicină din Bucureşti. A funcţionat ca şef al Serviciului de Urolo-
gie al Spitalului Militar Central, unde a efectuat şi cercetări, materializate în peste
100 de lucrări ştiinţifice în domeniul biologiei, urologiei, biochimiei şi anatomiei
patologice.
A fost şi secretar general şi preşedinte al Societăţii Române de Urologie
354
Gabriel Cocora, lucr. cit. f. 108-109; Lucian Predescu, op. cit., p. 678
355
G. Cocora, lucr. cit., f. 110-111; Primăria oraşului Buzău, act naştere 664/3 decembrie 1901; prin
Decretul Regal 1852 din 4 iunie 1940 s-a admis să se cheme Mitică Popescu-Buzău, iar conform ho-
tărârii publicate în „Monitorul Oficial” 169/1940, p. 3763, Mitică Popescu-Buzeu; „Sănătatea buzoia-
nă”, 21 august 2012.
421
(1963-1972), delegat al României în Comitetul Permanent al Societăţii Internaţio-

nale de Urologie, membru al societăţilor de urologie din Franţa, Belgia, Italia şi
Portugalia, membru de onoare al Asociaţiei Chirurgilor Militari din S.U.A. şi al
Uniunii Medicale a Mediteranei Latine. A fost, de asemenea, membru al Asociaţiei
franceze pentru dezvoltarea stomatologiei, al Uniunii Societăţilor Medicale din
Jugoslavia, membru fondator, secretar general şi preşedinte al Uniunii Medicale
Balcanice, cofondator al Antantei Medicale Mediteraneene (1974).
Dublu laureat al Academiei Franceze de Medicină (1961, 1974), decorat
pentru activitatea sa ştiinţifică de excepţie cu ordine şi medalii, româneşti şi străine,
între care „Palmes Académiques” (Franţa), „Chiril şi Metodiu” (Bulgaria), „Drape-
lul Roşu” şi „Steaua de Aur” (Jugoslavia), „Phoenix”(Grecia). A fost redactor şef
al publicaţiilor Uniunii Medicale Balcanice, membru în comitetul de redacţie al
revistei „Spitalul”, colaborator la prestigioase reviste medicale de specialitate, din
ţară şi străinătate.
Popescu-Ruşavăţ Mircea356, avocat, jurist, publicist (28 aprilie 1916-27

septembrie 1972, Bucureşti), fiul preotului Ion St. Popescu, s-a născut în satul
Ruşavăţu. Este absolvent al Seminarului Teologic (1935) şi al liceului din Găeşti
(bacalaureatul la Buzău), al facultăţilor de Litere şi Filosofie şi ulterior de Drept
(1941), după care îşi obţine doctoratul la secţia de economie a Facultăţii de Drept
(1942-1944). Funcţionează ca profesor de limba latină la Zărneşti-Braşov. Ca pu-
blicist, debutează încă de pe băncile seminarului cu versuri la „Ideea Naţională” şi
„Acţiunea Buzăului”. A colaborat la „Azi”, „Linia Dreaptă”, „Cuvântul studen-
ţesc”, „Flacăra” şi „Porunca Vremii”. Din 1940, este secretar de redacţie la „Sfar-
mă Piatră”. În 1972, editează la „Cartea Românească”, volumul de versuri Întoar-
cerea ochilor.
Popovici Nicolae, general de brigadă (21 august 1860-14 martie 1943,

Stuttgart), fiul lui Nicolae şi al Coraliei (N. Slătineanu) s-a născut în localitatea
Obidiţi, plasa Râmnicu de Jos, judeţul Râmnicu Sărat. A urmat studii militare la
Şcoala de Ofiţeri (1879-1881) şi Şcoala Specială de Arti-
lerie şi Geniu (1881-1883), făcând parte din prima pro-
moţie de absolvenţi ai acesteia. A trecut prin toate trepte-
le ierarhiei militare, în anul 1912 fiind avansat la gradul
de general de brigadă. A avut o carieră militară strălucită,
între funcţiile deţinute fiind cele de comandant de regi-
ment şi brigadă de artilerie, comandant de divizie de in-
fanterie şi comandant al Şcolii de Ofiţeri de Artilerie şi
Geniu. Are meritul de a fi înfiinţat Şcoala de Tragere a Arti-
leriei „Mihai Bravu”, fiind primul ei comandant. A fost şi
prim-redactor al „Revistei Armatei” timp de 20 de ani.
356
G. Cocora, lucr. cit. f. 957; Primăria comunei Ruşavăţu, act naştere 31/1 mai 1916.
422
Decorat, între altele, cu „Steaua României” în timp de pace şi „Coroana Ro-

mâniei” clasa a V-a. A decedat în ziua de 14 martie 1943 la Bucureşti, fiind în-
mormântat în Cimitirul Bellu. În discursul de omagiere, generalul Constantin
Coandă, inspectorul Artileriei, aprecia: „Artileria pierde în generalul Popovici pe
conducătorul de mâine.” Onorurile militare au fost date de Regimentul 10 Artilerie,
Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină, un batalion din Regimentul „Mihai
Viteazul” nr. 6 şi un escadron din Regimentul 4 Roşiori, parada fiind comandată de
generalul Volvoreanu, comandantul Artileriei Corpului 2 Armată357.
Posea N. Grigore358, profesor universitar doctor docent, s-a născut la 15

(12) octombrie 1928, în satul Nehoiaşu. A urmat şcoala primară la Nehoiu (1935-
1940), liceul militar la Chişinău, Timişoara şi Predeal
(1940-1948) şi Facultatea de Geologie-Geografie a Uni-
versităţii din Bucureşti (1948-1952). A obţinut titlul de
doctor în Geografie în anul 1958, cu teza: Ţara
Lăpuşului şi pe cel de doctor docent în ştiinţe, în anul
1970. A efectuat stagii de specializare la Universitatea
din Moscova (1962) şi la Universitatea Sorbona din Pa-
ris (1965-1966). Începând cu anul 1951 este preparator
la Universitatea Bucureşti (1951-1952); asistent, Univer-
sitatea Bucureşti (1952-1953): doctorand cu frecvenţă,
Universitatea din Cluj (1953-1956); lector (şef de lu-
crări), Universitatea din Cluj (1957-1960); conferenţiar,
Universitatea din Bucureşti (1960-1969); profesor universitar, Universitatea Bucu-
reşti, din 1969; prof. consultant Universitatea Bucureşti, (din 1999); prof. univ.
titular şi prorector, Universitatea Spiru Haret (din 2002); profesor de Onoare al
Universităţii din Iaşi (2002).
Principalele domenii de interes: relieful României, terase, piemonturi,
pedimente, glacisuri, depresiuni, geografia munţilor, geografia câmpiilor, re-
gionarea geografică, geomorfologie aplicată, relieful şi mediul înconjurător, văile
transversale, Geografia României, geopolitică, vulcanism environement, geografie
didactică preuniversitară
A fost prodecan al Facultăţii de Geografie-Geologie (1961-1963); decan
(1972-1976); director al Institutului de Geografie (1975-1976); şef Catedră, Geo-
grafie Fizică (1966-1972) şi Geomorfologie-Pedologie (1990-1996); conducător de
doctorat pentru Geomorfologie (din 1965); conducător de doctorat pentru
Geogradie Fizică (din 1968); vicepreşedinte al Comitetului Naţional de Geografie
(1968-1998); prim-vicepreşedinte al Societăţii de Geografie (1972-1990) şi apoi
preşedinte (din 1992); preşedinte al Asociaţiei de Geormofologie din România
(1990-2004) şi apoi Preşedinte de Onoare; fondator şi preşedinte al Asociaţiei Ge-
357
Enciclopedia artileriei române,…p. 761-762; Wikipedia.
358
Date comunicate personal; vezi şi Dicţionarul specialiştilor …, vol. 1, ed. I, p. 293; Wikipedia.
423
omorfologilor din România, din 1990-1998, apoi Preşedinte de Onoare; vi-

cepreşedinte al Fundaţiei România de Mâine (1990); din 1990, îndrumare pentru
specializare şi doctorat a unor cadre din străinătate.
Prorector al Universităţii „Spiru Haret” (din 1991, 2002 şi 2008) şi rector
(1993-1994). A fost, de asemenea, redactor şef adjunct al Revue Roumaine de
Geographie (1970-1998) şi al revistei Studii şi cercetări de geografie (1970-1998);
redactor responsabil al „Buletinului Societăţii Române de Geografie” (din 1995) şi
al „Analelor Universităţii Spiru Haret” (din 1997); membru în colegiul de redacţie
al revistei „Analele Universităţii din Bucureşti” (din 1968); fondator al şcolii de
Geomorfologie de la Universitatea din Bucureşti şi al Staţiunii de Cercetări Geo-
grafice Orşova (1964); membru în Comitetul de cercetare al supervizorilor de la
The American Biographical Institut (2002); membru în comitetul de redacţie al
revistei francofone „Physi-Geo” (2007); membru în colectivul de coordonare a „Tra-
tatului de Geografia României (vol.1-6), pentru volumul 5, apărut în anul 2005.
Autor al cursurilor: Probleme de geomorfologia României (vol I/1969 şi
vol.II/1998); Geomorfologie generală (1970); Relieful României (1974); Geomor-
fologie (1976); Câmpia de Vest a României (1997); Geografie fizică. Terra,
Căminul omenirii şi sistemul solar (1998); Vulcanismul şi relieful vulcanic (2001);
Geomorfologia României (2003, 2005); Cartografia geomorfologică (2003); Geo-
grafia fizică a României (p. I, 2003; p. a II-a, 2004); A publicat peste 300 de lu-
crări, din care 25 de volume reprezentând cercetări ştiinţifice personale, sinteze,
manuale (între 1978-2007 a publicat 18 manuale preuniversitare), tratate, dicţiona-
re de specialitate (unele în colaborare), la toate fiind şi coordonator.
A studiat pentru prima dată, din punct de vedere geomorfologic, câteva uni-
tăţi geografice din România: Depresiunea Lăpuş, Depresiunea Braşovului, Depre-
siunea Săcele-Sălişte, Podişul Secaşelor, Munţii vulcanici Ţibleş-Gutâi. De aseme-
nea, şi-a adus contribuţii importante în problema piemonturilor, în studierea
reliefului periglaciar, glacisuri şi pedimente, glaciaţiunea în Carpaţi, terase fluviale
şi marine, suprafeţe de eroziune, tipuri de munţi, evoluţia văilor transversale din
Carpaţi, depresiunile din România; a realizat studii asupra teraselor marine din Do-
brogea, a pus bazele cercetării geomorfologice, cercetării alunecărilor de teren sau
a regionării geografice; a realizat o sinteză în privinţa scării morfocronologice a
evoluţiei teritoriului României (1973-1974); lucrări privind unitatea pământului
românesc, protecţia mediului înconjurător, geografia, turismul etc.
A publicat şi lecturi geografice: Paris (1971); Londra (1971); Traversând
Canada (1973). Publică articole în reviste de specialitate, unele dintre acestea cu
referiri la spaţiul buzoian: Torentul noroios de la Chirleşti (Natura nr.6/1953); Bu-
zăul - Valea antecedentă (Natura nr.3/1959); Judeţul Buzău (Terra nr.2/1969) etc.
Între cărţile publicate menţionăm: Ţara Lăpuşului (Ed. Ştiinţifică, 1962); Geomor-
fologie generală (1970,1976); Geografia judeţului Buzău (1971); Relieful Români-
ei (1974); Geografia judeţului Maramureş (1980); Enciclopedia geografică a Ro-
mâniei (1982); Câmpia Banato-Crişană (1991); Câmpia Română de Vest (1995);
Geografie şi geopolitică (1995) etc.
424
Pentru activitatea sa a primit mai multe premii: Premiul Ministerului Învă-

ţământului pentru cercetare ştiinţifică (în 1959, 1962); Premiul „Gh. Murgoci “ al
Academiei Române, 1974 (Relieful României); Premiul „Gr. Cobălcescu“ al Aca-
demiei Române, 1984 (Enciclopedia Geografică a României, coordonator şi autor
principal); Diplome şi medalii ale Societăţii de Geografie (între 1975-2006); Di-
plomă de Mare Merit; Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler
(2004).
Posea N. Nicolae359, profesor universitar, s-a născut la 12 octombrie 1928, în

comuna Nehoiaşu. A absolvit Facultatea de Poduri şi Construcţii Masive, Institutul
de Construcţii Bucureşti (1951), şi a obţinut titlul de
doctor inginer în specialitatea Mecanica Construcţiilor,
cu teza: Calculul cadrelor prin iteraţii cu suprarelaxări
(1962). Profesor şi şef de catedră la Institutul de Petrol şi
Gaze din Ploieşti, a desfăşurat şi activităţi de cercetare
ştiinţifică, în perioada 1965-1970 fiind consilier în ca-
drul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice.
A publicat peste 350 de lucrări, din care peste 30
de volume, reprezentând cercetări ştiinţifice personale,
sinteze, manuale, tratate, dicţionare de specialitate, unele
în colaborare, dar la toate având aportul substanţial şi
fiind coordonator (vezi anexa). De asemenea, a coor-
donat şi realizat peste 50 de contracte de cercetare cu diferite întreprinderi, în va-
loare de multe milioane lei. Între 1978-2007 a publicat 18 manuale preuniversitare,
din care două sunt caiete de lucru.
Este autor şi coautor, al unor lucrări de specialitate, între care: Probleme de
rezistenţa materialelor (Ed. Tehnică, 2 vol., 1965, 1975); Rezistenţa materialelor
(Ed. Didactică şi Pedagogică, 1979); Mecanica aplicată pentru ingineri (Ed. Teh-
nică, 1984); Rezistenţa materialelor. Probleme.(Ed. Ştiinţifică, 1986); Calculul
dinamic al struturilor (Ed. Tehnică, 1991); Probleme de dinamica structurilor (Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1994). De asemenea, a publicat numeroase articole în re-
viste de specialitate din ţară şi din străinătate. Este membru al Asociaţiei Române
de Tensiometrie-ARTENS şi ALGAMM (Gesellschaft für angewandte mathematik
und mechanik).
Posea N. Petre360, fiul lui Nicolae şi al Mariei, s-a născut la 25 iunie 1944,
în satul Nehoiaşu. A urmat cursurile primare şi gimnaziale în comuna natală (1951-
1959, premiant în toţi anii). După ratarea admiterii la Liceul Militar din Breaza,
frecventează cursurile serale ale liceului de pe lângă Întreprinderea forestieră
Nehoiu, la care lucra ca muncitor din octombrie 1959.
359
Dicţionarul specialiştilor …, vol. I., ed. I, p. 293-294; Wikipedia.
360
425
După absolvire, din 1962 urmează cursurile Facultăţii de Industrializare a

Lemnului din Braşov, pe care a absolvit-o în anul 1967. Revine la vechiul loc de
muncă din Nehoiu, unde ocupă, succesiv, (1967-1990;
1993-1997) funcţiile de inginer tehnolog, inginer CTC,
şef fabrică, inginer şef fabrică, şef birou şi apoi şef servi-
ciu Producţie-proiectare, director tehnic şi director gene-
ral. În tot acest timp, împreună cu colectivul întreprinde-
rii, îşi aduce o substanţială contribuţie la modernizarea
acesteia. În paralel, timp de 11 ani a fost profesor la Li-
ceul Industrial Nehoiu. Secretar UTC pe întreprindere,
membru al Biroului judeţean Buzău al UTC (1968-1970),
a îndeplinit diferite funcţii şi ca membru PCR.
A fost membru al FSN (1990-1992, FDSN din
aprilie 1992) şi CPUN Nehoiu. A fost ales deputat în
primul Parlament al României (din 20 mai 1990 - Camera Constituantă), aducându-
şi contribuţia la elaborarea cadrului legislativ, inclusiv a Constituţiei României.
Posesor al certificatului de „Participant la Revoluţia din 1989”.
Reales deputat la 27 septembrie 1992, la solicitarea organizaţiei judeţene a
FDSN, la 1 mai 1993 demisionează din Parlament şi devine consilier judeţean şi
membru al Delegaţiei Permanente. În 1996 demisionează din PDSR şi candidează
ca independent, dar fără rezultat. În legislatura 1996-2000, a fost consilier judeţean.
Revine în PDSR în 1998, la alegerile locale din 4 iunie 2000, fiind ales consilier
judeţean. La şedinţa de constituire a Consiliului judeţean din 26 iunie 2000, a fost
ales preşedinte al Comisiei pentru servicii publice şi comerţ. Pentru alegerile par-
lamentare din 26 noiembrie 2000, a fost propus la Camera Deputaţilor - locul V,
obţinând un mandat de deputat. A fost ales ca membru al Comisiei pentru agricul-
tură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor,
membru în grupul parlamentar se prietenie cu Albania, Brazilia şi Turcia. După
anul 2004 s-a retras din viaţa politică activă şi se ocupă de afacerile familiei.
Postelnicu Gheorghe361 a venit pe lume în zorii unei zile de august a istori-

cului an 1947, în familia muncitorului ceferist Nicolae Postelnicu şi a croitoresei
Polina Burlacu. Tatăl era născut în satul Bădila, fusese artilerist pe Frontul de Est,
căzuse prizonier la Stalingrad şi deţinut în Munţii Urali, scăpând cu viaţă datorită
conservelor americane care au hrănit pe membrii Diviziei „Tudor Vladimirescu”,
intrată în luptă împotriva armatei germane la Deleni (Vaslui), în august 1944.
Polina era urmaşa unei familii de Pietrăreni, nepoata lui Dumitru Burlacu, împuşcat
mortal în timpul revoltei ţuicarilor din 20 octombrie 1900. Naşterea lui Gheorghe
în timpuri de restrişte nu a fost chiar o bucurie. Familia se întemeia greu, sergentul
Nicolae Postelnicu abia fusese demobilizat, după ce parcursese pas cu pas şi frontul
361
Date comunicate personal, august 2018.
426
de vest, până în Tatra. Autorităţile comuniste aplicau întocmai modelul sovietic de

înfometare şi subjugare.
Cu toate neajunsurile, tânăra familie a pus în centrul speranţelor sale şcolari-
zarea celor trei copii. În acest fel, mezinul Gheorghe (Gigi) a putut cunoaşte dascăli
eminenţi ai şcolii săteşti (educatoarea Elena Sandu, învă-
ţătoarea Marcela Petrache, profesorul Ioan Popescu, pro-
fesoara Lidia Giurescu), evocaţi cu căldură, în 2012, în
volumul „Dicţionarul dascălilor pârscoveni”. Urmând
îndemnul bunului său frate şi al stăruitoarei mame, şi-a
dezvoltat de timpuriu pasiunea pentru lectură. În anii de
liceu, sub îndrumarea tânărului profesor Ion Diaconu,
din Pătârlagele, şi-a orientat preocupările spre latura
umanistă şi spre studiile filologice, pe care le-a urmat la
zi, devenind profesor de limba română, dăscălind 12 ani
într-o localitate fermecătoare de pe malul dobrogean al
Dunării Vechi. Ecourile acestor ani răzbat în paginile romanului Vâsla de sare. În
1980, Gh. Postelnicu a încheiat episodul tulcean, lăsând numele său pe numeroase
articole de atitudine educativă şi didactică, tipărite în publicaţiile de profil, dar şi pe
creaţii lirice („O Tulce literară”, 1981). Cu mare greutate şi-a găsit loc printre ca-
drele didactice ale şcolii din satul natal. S-a căsătorit cu profesoara de chimie Eli-
sabeta Başturea (n. 1951, în satul Caragele, comuna Luciu) şi l-au avut, în 1982, pe
Dimitrie, care a crescut armonios alături de sora lui, Alina-Gabriela. A debutat
editorial cu trei romane (Vâsla de sare, Tânărul Veronel, Minunata Adela) şi cu un
volum de proză scurtă (14 povestiri). După consumarea acestei experienţe epice, şi-
a orientat activitatea spre cunoaşterea valorilor culturale româneşti cu obârşie buzo-
iană. Aşa a apărut volumul Critice, oglindă a literaturii contemporane, apoi Viaţa şi
opera lui Vasile Voiculescu, după o cercetare temeinică a surselor orale şi scrise
din Pârscov, lucrare distinsă cu Marele Premiu al Concursului Naţional „V.
Voiculescu”. Cercetarea activităţii cunoscutului medic şi scriitor născut în Pârscov
constituie o pasiune permanentă a lui Gh. Postelnicu. Cartea, existentă în biblioteci
şi în librării, continuă să fie necunoscută „voiculescologilor” de ocazie, care pri-
mesc cu uşurinţă de la Google ceea ce trebuie să spună la aniversări şi comemorări,
pentru că timpul s-a oprit în 1985, când ei erau tineri şi Editura Sport-Turism călă-
torise pe urmele genialului scriitor. Cultul Voiculescu, pentru Gh. Postelnicu, s-a
materializat şi în cele 7 caiete care vor constitui materia unei opere filologice fun-
damentale: Repertoar lexicografic V. Voiculescu. V. Voiculescu a avut, consideră
Gh. Postelnicu, destinul social tipic pentru copilul de la ţară, înnobilat de învăţătu-
ră. Poezia mistică din zilele noastre a crescut din sâmburele de lumină numit
Voiculescu.
În acelaşi registru de forţă a fost cartografiată, pentru prima dată în critica li-
terară, opera monumentală a buzoianului Ion Gheorghe, textualistul protocronist
care îşi petrece verile la Sărăţeanca. Rezultatele studiului au fost prezentate în două
lucrări monumentale: Opera lui Ion Gheorghe şi Ultimul poet dac, ediţie revăzută
427
şi îmbogăţită, Biblioteca Europeană, Colecţia Collegium a Editurii EuroPress,

2013. Considerând că notorietatea, câtă este, o dau cei în mijlocul cărora te afli,
Gh. Postelnicu, membru al USR, Filiala Braşov, s-a preocupat, în ultimii ani, de
scoaterea la lumină a trecutului localităţii, restituind simboluri, consolidând temelia
spirituală a acestei aşezări, realizând o lucrare energică de misionarism cultural,
prin Vechi familii pârscovene şi Vechi case pârscovene, ca şi prin romanul Speran-
ţa (2015), premiat de Filiala Uniunii Scriitorilor.
De mai bine de 5 ani, cu o constanţă nedezminţită, scriitorul Gh. Postelnicu,
împreună cu soţia sa, scot o revistă sătească de ştiinţă şi cultură, „Întrezăriri”, uni-
că în spaţiul geografic al Văii Buzăului. Număr de număr, 20-25 de colaboratori
permanenţi, preoţi, profesori, medici, ofiţeri superiori, restituie repere ale româ-
nismului, ale limbii, folclorului şi credinţei ortodoxe, în binele unităţii naţionale şi
de combatere a înjosirii culturii noastre de către o elită cosmopolită şi trădătoare de
neam. Colectivul de redacţie, animat de istoricul militar Marius Adrian Nicoară,
remarcabil fiu al satului, a sprijinit ridicarea monumentului eroilor aviaţiei române
(aprilie 2015) şi restaurarea monumentului german (2017) consacrat luptei de la
Pârscov, din 29 octombrie 1916.
Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la propăşirea culturii buzoiene, Consili-
ul Local Pârscov i-a acordat, în 2017, titlul de Cetăţean de onoare.
Postolache Carmen362 (născută pe 16 august 1959 la Lapoş, în judeţul Praho-

va), chimist, Decan al Facultăţii de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Absol-
ventă a Liceului „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău (1978) ca şefă de promo-
ţie şi a Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti (1983), tot ca şefă de
promoţie; în 1999 a obţinut titlul de doctor în Chimie, specializarea Chimie fizică.
În 1983 este repartizată la Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice,
unde îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei Analize fizico-chimice până în anul
1990. Desfăşoară activităţi didactice în regimul plata cu
ora la Universitatea Politehnică Bucureşti în perioada
1985-1987.
În anul 1991 susţine şi promovează concursul pen-
tru ocuparea funcţiei de lector la Facultatea de Biologie
de la Universitatea din Bucureşti şi devine titularul disci-
plinei de Chimie fizică. Devine profesor universitar în
anul 2007. Susţine cursuri de Chimie generală, Chimie
fizică şi Ecotoxicologie la toate secţiile Facultăţii de Bio-
logie. Este secretar ştiinţific al Facultăţii de Biologie în
perioada 2004-2012 şi membră a Consiliului ştiinţific al
Universităţii din Bucureşti în aceeaşi perioadă. Din anul 2012 este Decan al facul-
tăţii şi membră a Senatului Universităţii din Bucureşti.
362
Date comunicate personal, decembrie 2018.
428
Îşi desfăşoară activitatea de cercetare în cadrul Departamentului de Ecologie

Sistemică şi Sustenabilitate. Este membră a echipelor de cercetare în peste 20 pro-
iecte naţionale (cinci conduse ca director) şi 19 proiecte internaţionale, din care
responsabil ştiinţific al contribuţiei României în şase proiecte internaţionale finan-
ţate la nivel european. La acestea se adaugă alte trei proiecte cu universităţi din
SUA - Twinning Programs (1994 - Boston University; 1999 şi 2002 - California State
University, Chico), finanţate de Academia Naţională de Ştiinţe din SUA. A benefi-
ciat de trei burse de specializare TEMPUS în Belgia, Marea Britanie şi Germania.
Activitatea de cercetare ştiinţifică s-a finalizat prin publicarea (în colaborare)
a unui număr total de peste 120 publicaţii ştiinţifice, din care 7 cărţi/capitole în
cărţi, 84 articole ştiinţifice în reviste cu cotaţie ISI, reviste indexate în Baza de Date
Internaţionale, publicaţii la congrese internaţionale şi naţionale, trei brevete de in-
venţie, 30 rapoarte ştiinţifice ale proiectelor de cercetare internaţionale.
Din 1996 iniţiază şi dezvoltă direcţiile de cercetare Circuite biogeochimice
ale elementelor şi Ecotoxicologie şi se preocupă de dezvoltarea infrastructurii de
cercetare a facultăţii. În acest sens a fost director al Bazei de Cercetare cu Utiliza-
tori Multipli în Ecologie (proiect finanţat de Banca Mondială) şi a creat Platforma
de Cercetare în Biologie şi Ecologie Sistemică a Facultăţii de Biologie (finanţare
din Fonduri Structurale). A contribuit hotărâtor la integrarea Centrului de cercetare
în Ecologie în reţele de cercetare internaţionale: International Long Term
Ecological Research (ILTER), reţeaua de excelenţă A Long-term Biodiversity,
Ecosystem an Awareness Research Network (ALTER-net), reţeaua Life Watch.
Este membră Editorial Board al revistei ştiinţifice Romanian Biotechnological
Letters; membră a Comitetului de coordonare al European Science Foundation -
programul MOLTER (2008-2013); evaluator al International Water Association la
World Water Congress (2005); evaluator European Science Foundation; membră a
institutului din Marea Britanie Institute of Ecology and Environment Management
(2008); membră a organizaţiei Earth Voice Romania (1995); membră a Asociaţiei
Internaţionale pentru Cercetarea Dunării - International Association for Danube
Research (1997), face parte din comitetul ştiinţific al acestei asociaţii deţinând
funcţia de responsabil al grupului de experţi Calitatea apei (Water Quality); mem-
bră a comitetului de organizare a numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale,
printre care 8th International Conference on Environmental Engineering and Ma-
nagement (2015), 8th International Conference on Environmental and Climate
Change (2018).
Potlogea Ion, om înţelept prin harul şi munca sa de autodidact, (29 iulie

1908 - februarie 1999) s-a născut în satul Runcu într-o familie de ţărani, rămânând
orfan de tată la doi ani. Crescut în spiritul moralei creştine în casa bunicilor săi din-
spre mamă, îşi deschide inima spre cultură datorită învăţătorului său Tache
Dragomirescu - „artist violonist, om religios, pictor, poliglot, cult”. A terminat cur-
surile primare în anul 1922, devenind mai apoi ucenic al zugravilor bisericeşti
Şolescu şi Nicoleanu. maeştri ai Şcolii de zugravi bisericeşti de pe lângă Episcopia
429
Buzăului. În 1930 a terminat cursurile fără frecvenţă ale Liceului „Alexandru

Hasdeu” din municipiul Buzău. În această perioadă devenise deja lucrător principal
al maeştrilor săi, pictând alături de ei. Din 1940 a obţinut
atestatul Ministerului Cultelor şi Artelor ca zugrav bise-
ricesc şi a fost cunoscut pentru calităţile sale artistice de
mari personalităţi ale timpului. S-a remarcat ca restaura-
tor de numeroase aşezăminte bisericeşti, printre care
amintim Mănăstirea Ciolanu, Mănăstirea Răteşti - Fântâ-
na lui Xenocrat, Mănăstirea Găvanu, Poiana Mărului,
Jitia - Vrancea, cavoul familiei Gherghina din Cimitirul
Dumbrava din Buzău, Biserica „Sfântul Nicolae” din
Pârscovul de Sus. La Biserica „Sfânta Parascheva” din
Pârscovul de Jos a pictat icoanele împărăteşti din tâmpla
bisericii. În cei peste 50 de ani cât a putut ţine penelul în
mână, a pictat zeci de biserici din regiunile Muntenia şi Moldova perpetuând un
stil transmis de Gheorghe Tattarescu în pictura bisericească. Ion Potlogea s-a re-
marcat însă prin neobositul său interes pentru cunoaşterea trecutului, în special al
locurilor din care se trăgea. A fost din tinereţe un cercetător de documente vechi,
publicând în revistele bisericeşti numeroase articole referitoare la istoricul unor
biserici şi mănăstiri. După 1970 a devenit un obişnuit cercetător al Arhivelor Statu-
lui Buzău, Bucureşti şi al Bibliotecii Academiei Române. A scos pentru posteritate
principalele elemente medievale privind zona Buzăului şi a depus spre păstrare la
Arhivele Statului Buzău mai multe manuscrise valoroase. Spiritul său era enciclo-
pedic, având certe calităţi de cercetător. A fost un model de cetăţean preocupat de
soarta comunităţii, privită în evoluţia sa istorică.
Preda Cezar Florin363, inginer, om politic, deputat, s-a născut la 27 aprilie

1959, în Bucureşti. A absolvit şcoala generală, liceul şi
apoi Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Meta-
lurgie, iar după absolvire, din anul 1984, a lucrat ca ingi-
ner la Întreprinderea „Metalurgica” din Buzău, devenită
SC AROMET, după anul 1989. În anul 1986 a devenit
inginer şef şi şef de secţie. În anul 1989 a urmat cursuri
de perfecţionare în ştiinţa conducerii, iar în perioada
1993-1994, cursul pentru formarea experţilor în adminis-
traţie şi servicii publice Phare Delog. A mai absolvit cur-
suri de Managementul serviciilor publice (1996 şi 1999),
iar în anul 1998 a absolvit cursul de experţi evaluatori
Anevar. În anul 2005 a absolvit Academia de Studii Eco-
nomice, Facultatea de Finanţe-Bănci. Este absolvent al cursului postuniversitar
363
Site Parlamentul României. Camera Deputaţilor; Relu Stoica, Parlamentarii de la Curbura
Carpaţilor(1831-2020): dicţionar, Editgraph, Buzău, 2017, p. 291-292.
430
„Securitate şi bună guvernare”, organizat de Colegiul Naţional de Apărare (2006)

şi al unui curs de perfecţionare pentru gestionarea deşeurilor urbane. În anul 2010 a
devenit doctor în ştiinţe inginereşti la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti,
cu teza Analiza teoretico-experimentală a tehnologiei de durificare prin încărcare
cu aliaje /materiale dure a suprafeţelor unor echipamente petrolifere supuse unor
procese de uzare intensă.
În perioada 1990-1991, a avut funcţia de viceprimar al Primăriei Buzău. Din
1992 până în 1994 a fost şeful Serviciului Patrimoniu din Primărie, apoi director
tehnic (1995-1996) în aceeaşi instituţie. Până în anul 2000 a fost vicepreşedinte al
Consiliului Naţional al Salubrităţii (CNSIPMU), iar din anul 1997 până în 2001, a
fost director general al SC RER Ecologic Service Buzău, apoi a condus mai multe
firme de salubritate din Bucureşti.
În anul 1999 s-a înscris în Partidul Democrat, iar în anul 2001 a devenit pre-
şedintele Organizaţiei judeţene PD (din 2007 PD-L, în urma fuziunii cu mai multe
formaţiuni de orientare liberală) Buzău, funcţie pe care o va deţine până în anul
2014. Din anul 2015, când PDL fuzionează, prin absorbţie, cu PNL, până în anul
2016, va fi copreşedinte al acestei organizaţii. În anul 2002 a devenit secretar regi-
onal, membru al Biroului Permanent Naţional şi vicepreşedinte, din anul 2003 până
în 2011, primvicepreşedinte (2012-2013), iar în anii 2013 şi 2014 a fost vicepreşe-
dinte al PDL Regiunea Sud-Est. Din iulie 2016, este preşedinte al Organizaţiei
PNL Dâmboviţa.
A candidat pentru Senat în anul 2000 şi a obţinut poziţia de senator supleant,
dar începând cu legislatura 2004-2008, a devenit deputat în Circumscripţia electo-
rală nr. 10, din partea PD, pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr, cu care acesta fă-
cuse alianţă electorală. În această circumscripţie va deţine trei mandate succesiv. În
prezent se află la al patrulea mandat de deputat, dar în Circumscripţia electorală nr.
16 Dâmboviţa, din partea PNL. De-a lungul carierei parlamentare, Cezar Preda a
făcut parte din diverse comisii ale Camerei Deputaţilor: Comisia pentru politică
externă, Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a fost preşedinte
al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exerci-
tarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii Externe (iu-
nie 2007-decembrie 2008). În legislatura următoare a fost preşedintele Comisiei
permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea contro-
lului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii (februarie 2009). În ia-
nuarie 2006 a fost vicepreşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Din decembrie 2016 face parte din Grupul parlamentar PNL şi membru al
mai multor comisii parlamentare: Comisia pentru apărare, ordine publică şi sigu-
ranţă naţională (până în februarie 2017), Comisia permanentă comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii
SRI, Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verifi-
carea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului
prezidenţial. Este membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Par-
lamentară a Consiliului Europei, de asemenea este membru în grupurile parlamen-
431
tare de prietenie cu Republica Armeniei (vicepreşedinte), Republica Turcia şi Re-

publica Malta.
A avut numeroase propuneri legislative sau a fost cosemnatar al unor
iniţiative legislative, dintre care multe au fost şi adoptate
Predescu Pandele, colonel, s-a născut în ziua de 15 februarie 1878 în Bu-

zău. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1897-1899) şi Şcoala
Superioară de Război (1909-1911). A avut o carieră militară inedită. A îndeplinit o
multitudine de funcţii: comandant de pluton tunuri de câmp la Regimentul 1 Artile-
rie Cetate, la Regimentele 1, 2, 7 şi 10 Artilerie (1899-1908); comandant de baterie
la Regimentele 6 şi 15 Artilerie; comandant companie de pompieri în Bucureşti;
comandant al Divizionului 2 din Regimentul 10 Artilerie; ajutor al comandantului
Şcolii de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină; detaşat la Marele Cartier General ca
ofiţer de legătură pe lângă Grupul de Armate Ruse; şef Secţie adjuntatură în Marele
Stat Major; comandant al Şcolii Carelor de Asalt; comandant al Batalionului Care
de Luptă; comandant al Regimentului Care de Luptă; profesor la Şcoala Superioară
de Război; şef al Direcţiei 8 Armament din Ministerul de Război; şef al
Inspectoratului Tehnic al Infanteriei. În memoria colectivă a artileriştilor a rămas
ca fondator al primelor structuri de tancuri din Armata României.
În anii de debut în cariera militară a îndeplinit cu responsabilitate funcţii de
comandant de subunitate în mai multe regimente de artilerie. Participant la acţiuni-
le de luptă din Primul Război Mondial, a fost grav rănit, iar după vindecare a fost
detaşat la Marele Cartier General şi numit ofiţer de legătură pe lângă Grupul de
Armate Ruse aflat în Galiţia.
La începutul anului 1918, ca urmare a anarhiei instaurate în armata rusă în
urma revoluţiei din octombrie 1917, maiorul Pandele Predescu a fost prins de o
unitate bolşevică, anchetat, judecat şi condamnat la moarte. A reuşit să evadeze şi,
după o călătorie dramatică, în condiţii de iarnă, fără hrană şi sumar îmbrăcat, a tre-
cut Nistrul pe gheaţă revenind în ţară după 10 zile de drum, în apropiere de Hotin.
Pentru toate faptele sale de vitejie, pentru devotamentul său faţă de ţară şi armată,
în anul 1919 a fost înaintat la gradul de colonel. În acelaşi an, ca urmare a hotărârii
Ministerului de Război de a introduce în dotarea armatei carele de asalt, s-a dispus
înfiinţarea Şcolii de Care de Asalt şi numirea colonelului Predescu în funcţia de
comandant. În această calitate, a desfăşurat o muncă intensă pentru crearea infras-
tructurii şcolii şi elaborarea primei programe analitice. Împreună cu maiorul ingi-
ner Gheorghe Negrescu a înfiinţat primul regiment de care de luptă care a intrat în
funcţiune în anul 1921 în Garnizoana Târgovişte, apoi a fost mutat la Şcoala Super-
ioară de Război de unde a fost pensionat în anul 1932364.
364
Enciclopedia artileriei române,…p. 773-764; Wikipedia.
432
Predescu Vladimir365, sculptor, s-a născut la 3 septembrie 1928 în comuna

Albeşti (azi sat în componenţa comunei Smeeni), judeţul Buzău. A absolvit Liceul
„B. P. Hasdeu” în anul 1948 şi Institutul de Arte Plastice
„Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Sculptură, în
anul 1957, clasa profesorilor Corneliu Medrea şi Con-
stantin Baraschi. De la absolvire, îmbrăţişează cariera
didactică, rămânând profesor în Institut până în anul
1990, când se pensionează. Din anul 1962 este membru
al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Participă, cu
sculptură în marmură, piatră, lemn, bronz, la expoziţii de
artă plastică încă din anul 1957, anuale, bienale, munici-
pale, pe ţară.
Are prima expoziţie personală în anul 1967, la Sa-
la Kalinderu din Bucureşti. În anul 1999 este prezent în
expoziţia Dante în România, iar în anul 2000 participă la Salonul de artă contem-
porană de la Palatul Parlamentului. În 2001 expune atât la Salonul Naţional de Ar-
tă, cât şi la Târgul Internaţional de Arte Vizuale de la Bucureşti. Alături de alţi ar-
tişti, în anul 2002 are lucrări în expoziţia de la Galeria Hanul cu Tei, iar între anii
2003-2006 va fi prezent la toate expoziţiile de sculptură mică de la Galeria „Ori-
zont”.
La Festivalul culturii armâne din anul 2008, participă la expoziţia de sculptu-
ră mică organizată la Constanţa. În anul 2010 participă la expoziţia de grup Darul
maeştrilor, organizată la Galeriile Municipiului Bucureşti, dar şi la expoziţia de
sculptură mică de la Galeria „Orizont”. Pe lângă expoziţiile din ţară, are numeroase
participări la expoziţii internaţionale de grup la Paris, Berlin, Belgrad, Tel-Aviv,
Sofia, Moscova, Abu Dhabi, iar din anul 1990 până în anul 1999 participă la toate
ediţiile Bienalei Dantesca de la Ravenna.
Este autorul unor lucrări monumentale amplasate în diferite oraşe ale ţării: la
Braşov, Tinereţe (travertin) şi bustului monumental din bronz Ciprian Porumbescu;
Bucureşti: lucrarea monumentală din piatră Prietenie, bustul monumental din
marmură Ştefan Luchian, bust monumental Aurel Vlaicu. La Buzău a realizat bus-
tul actorului de origine buzoiană, G. Ciprian (dezvelit cu ocazia spectacolului
inaugural din 5 aprilie 1996, cu piesa Omul cu mârţoaga), expus în holul teatrului
cu acelaşi nume din localitate, dar şi al lucrărilor monumentale din piatră Joc de
copil şi Rod. În Rotonda din Câmpia Libertăţii de la Blaj sunt amplasate busturile
monumentale din bronz, Andrei Mureşanu şi Aron Pumnul, iar în oraş, statuia din
bronz a lui Inocenţiu Micu-Klein. La Căpăţâneşti-Argeş a realizat statuia lui Geor-
ge Ştefănescu, din piatră. Prezent la ediţia jubiliară a Taberei de sculptură de la
Măgura-Buzău, din anul 1979, a realizat aici lucrarea monumentală Prietenie. La
Montesson, în Franţa, a realizat bustul din bronz al lui Traian Vuia.
365
Octavian Barbosa, op. cit., p. 408-409 şi Internet.
433
În anul 1964 a beneficiat de Bursa Perugia a Academiei de Artă Pietro

Vannucci din Perugia, iar în anul 1967 a primit menţiune pentru monumentul
Asparuh, la Concursul Internaţional de la Sofia. Pentru sculptură monumentală, în
anul 1987 a fost distins cu Premiul Academiei Române. În anul 1990 a primit me-
dalia de bronz la Bienala Dantesca de la Ravenna. La concursul pentru monumen-
tul Iancu de Hunedoara, a obţinut premiul al III-lea în anul 1995 şi tot premiul al
III-lea a luat la Târgu Mureş, în anul 1996, pentru monumentul Dandea. Are lucrări
în colecţii particulare din România, Grecia, Danemarca, Suedia, Elveţia, SUA,
Arabia Saudită. A efectuat călătorii de studii în 1959 în URSS. În martie 2010 par-
ticipă cu lucrări la expoziţia de la Galeria de Artă Bucureşti, cu titlul „Darul maeş-
trilor”, un omagiu adus eternului feminin; expune la Salonul anual de Arte Vizuale
(2013), la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, la expoziţia „Unelte vechi, ex-
presivităţi noi” (2014) şi la Cluj, la Bienala de plastică mică „Vârsta de bronz”
(2015).
Pricopescu Emil366, sculptor, s-a născut la 18 august 1939, în localitatea

Certeşti - Galaţi. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din
Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice şi Muzeografie,
secţia sculptură. Din 1968 şi până în 2003 a fost
profesor de modelaj şi sculptură la Liceul de Artă
„Margareta Sterian”.
Este membru fondator al Filialei U.A.P. Buzău
(1968), dată de la care expune lucrări de sculptură în
lemn, piatră şi metal, la toate manifestările
expoziţionale judeţene şi interjudeţene, cât şi la bienale
şi anuale de stat. A fost prezent cu lucrări şi la expoziţia
de grup a artiştilor plastici buzoieni, organizată în
Belgia.
A organizat expoziţii personale la Bacău, Buzău
şi Bucureşti (1971, 1972, 1980, 1985), a expus în cadrul expoziţiilor de grup de la
Bucureşti: Expoziţia anuală de la Sala „Dalles” (1979, 1982). A mai participat la
Saloanele Moldovei (Bacău, 1987), Expoziţia artiştilor plastici din zona Tecuci
(1999), Expoziţiile interjudeţene de la Brăila, Bacău şi Ploieşti (1995, 1997, 1998,
1999, 2000), la Expoziţia de grup de la Galeria „Eforie” (Bucureşti, 1984, 1992),
Saloanele Moldovei Bacău-Chişinău (1997-2004), la Bienala Artelor Plastice „Ion
Andreescu” (Buzău, 1998, 2000, 2002, 2004), Expoziţia de grup de la Oudenaarde,
Belgia (1998), Expoziţia „Brâncuşiana” de la Târgu Jiu (2003).
A realizat două lucrări din ciclul „Homo Faber” la ediţiile din 1973 (a IV-a)
şi în 1980 (a IX-a) ale Taberei de Sculptură de la Măgura. A efectuat călătorii de
studii în R.D.G., U.R.S.S. şi Polonia. Ca profesor de sculptură la Liceul de Artă
Buzău, este preocupat de continuarea tradiţiei sculpturii în piatră de la Măgura, mo-
366
Date comunicate personal, site-ul UAP Buzău; Wikipedia.
434
tiv pentru care între anii 1997-2001 organizează Tabăra Naţională de Sculptură a
elevilor din liceele de artă, la Poiana Pinului Buzău. A fost prezent la Festivalul
Naţional de Artă „N. Tonitza” Bârlad (2002), în acelaşi an fiind ales preşedintele
Filialei UAP, funcţie pe care o ocupă până în anul 2010.
Are lucrări în colecţii particulare din Buzău, Bucureşti, Galaţi, Bacău, la
Muzeul Judeţean Buzău, în Germania, Polonia, Belgia, Japonia. De asemenea, are
lucrări de artă monumentală în judeţul Buzău: Monumentul Eroilor din Chiojdu;
Obeliscul din Râmnicu Sărat, ridicat în memoria luptătorilor şi deţinuţilor antico-
munişti din penitenciarul Râmnicu Sărat; bustul poetului Vasile Voiculescu, la Bi-
blioteca judeţeană Buzău; Monumentul Eroilor din localitatea Galbenu, judeţul
Brăila; Monumentul Eroilor din Beceni; bustul lui Alexandru Marghiloman, am-
plasat în curtea liceului ce-i poartă numele, dezvelit la 27 ianuarie 2001, busturile
primarilor Nicu I. Constantinescu şi Stan Săraru, expuse în Holul de Onoare al Pri-
măriei municipiului Buzău; bustul mitropolitului Irineu Mihălcescu (Pătârlagele,
2004); bustul savantului Grigore Moisil, expus la liceul cu acelaşi nume (2004).
Distins cu Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler, acordat de Pre-
şedinţia României (2000), Diploma de Excelenţă pentru performanţă în învăţământ
şi Diploma de Fidelitate oferite în anul 2002 de către Ministerul Educaţiei şi Cerce-
tării; în acelaşi an primeşte şi Premiul UAP pentru sculptură la Bienala Artelor
Plastice „Ion Andreescu”; Diplomă de Excelenţă conferită de către Direcţia pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (2004), cu prilejul împlinirii vârstei
de 65 de ani; Premiul „Sf. Luca” (2005); Cetăţean de onoare al municipiului Buzău
(2005). Fiica sa, Agata-Rodica Pricopescu (născută la 5 februarie 1977, Buzău)
este tot artist plastic.
Pufu Mircea-Vlad367, jurnalist, s-a născut la 26 mai 1971, în oraşul

Râmnicu Sărat, acolo unde s-au stabilit bunicii săi din partea mamei în anul 1940,
refugiaţi din Orhei, Basarabia. A urmat Şcoala primară
numărul 16 din Buzău şi, ulterior, gimnaziul şi cursurile
liceale la Liceul „B. P. Hasdeu”. În anul 1997 a absolvit
Facultatea de Economie Agricolă din cadrul ASE Bucu-
reşti şi şi-a continuat studiile specializându-se în relaţii
internaţionale şi diplomaţie, absolvind în 2004 studii
academice postuniversitare în cadrul Facultăţii de Relaţii
Internaţionale şi Integrare Europeană a Şcolii Naţionale
de Studii Politice şi Administrative.
Din primii ani ai studenţiei colaborează, semnând
sub pseudonim, cu mai multe gazete postdecembriste:
„Bursa”, „Zig Zag”, iar din 1992 devine reporter al sec-
ţiei de investigaţii a nou înfiinţatului cotidian „Evenimentul Zilei” condus de Ion
Cristoiu. Urcă mai multe trepte profesionale şi devine adjunct al şefului de secţie,
367
435
ulterior, şef al Secţiei Anchete. Din 1995 este membru al echipei care fondează
cotidianul „Ziua”. Publică pentru o perioadă scurtă în „România Liberă” şi devine
editorialist al cotidianului „Independent”. Din 1996, începe primele colaborări cu
posturile de televiziune nou înfiinţate, în perioada 1996-1997 ocupând funcţia de
editor şi şef al Secţiei Economic din cadrul Ştirilor Tele 7 abc.
Experienţa profesională, atât ca reporter de teren, cât şi cea în management
de presă îl încurajează să lanseze la Buzău, în 1997, împreună cu Ion Cristoiu,
mentorul său de la „Evenimentul Zilei”, cotidianul „Şansa buzoiană”. În scurt timp,
publicaţia ajunge cea mai vândută gazetă buzoiană, iar ca o confirmare a reuşitei,
îşi extinde operaţiunile în mai multe zone media astfel încât, în portofoliul grupului
de presă se adaugă, până în anul 2007, postul de radio regional Focus Fm şi cana-
lul tv regional Focus Tv, tipografie şi editură.
În calendarul naţional al evenimentelor importante ziua de 15 noiembrie
2001 consemnează lansarea revistei „HISTORIA”, avându-i drept fondatori pe Ion
Cristoiu şi Vlad Pufu. Conduce publicaţia, în calitate de redactor-şef, 2 ani, sub
directoratul lui Ion Cristoiu.
Cariera continuă cu anii 2010-2015, perioadă în care este membru în echipa
de management cu care Sorin Oancea relansează postul naţional B1 TV. Ca direc-
tor general adjunct, în această perioadă, B1TV ajunge în TOP 10 staţii tv din Ro-
mânia. Cu experienţa dobândită în managementul staţiilor tv, părăseşte B1TV pen-
tru a se dedica unui proiect personal. La 1 octombrie 2018, ca unic proprietar şi
director general, dă cale undelor primului post de televiziune cu profil medical şi
de sănătate din România, Medika TV.
A inventat formula „Anunţul buzoian” care a schimbat logica în consumul
de publicitate, timp de 20 de ani în judeţul Buzău, şi formatul radio al Focus FM,
postul care a schimbat în România trendul consumului de muzică, orientându-se
spre un public românesc şi numeros, care nu îşi găsea repere în alte oferte.
Puric Dan368, actor, fiul medicilor Ioan şi Lorica-Victoria Puric, care lucrau
la Spitalul din Nehoiu, s-a născut la 12 februarie 1959, în
Buzău. După absolvirea cursurilor primare, a urmat Li-
ceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, iar
în anul 1985, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Ci-
nematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
În perioada 1985-1988 a fost actor la Teatrul
„Mihai Eminescu” din Botoşani, iar din 1988, la Teatrul
Naţional din Bucureşti. A fost distribuit în numeroase
piese atât la teatrul unde este angajat, cât şi la Teatrul
„C.I.Nottara”, după ce timp de opt-nouă ani a realizat
roluri episodice şi secundare. Între rolurile importante
368
Cristina Corciovescu, B.T. Râpeanu, op. cit., p. 311; şi date comunicate personal; Primăria oraşu-
lui Buzău, act naştere nr.140/19 februarie 1959.
436
menţionăm pe cele din piesele: Omul care a văzut moartea şi Mihai Eminescu. Dis-
tribuit în 1983 în filmul Prea cald pentru luna mai; Acasă; Salutări de la Agigea;
O vară cu Mara; Un studio în căutarea unei vedete; Vacanţa cea mare; Tinereţe
frântă (Broken Youth, 1990, o coproducţie româno-sârbă).
În stagiunea 1998-1999, semnează scenariul şi regia piesei Toujours
l’amour, în care a jucat alături de soţia sa, Carmen Ungureanu. A efectuat turnee la
Botoşani, Arad, în Bulgaria, Sofia - Festivalul de Teatru Balcanic pentru Tineret -,
SUA, Canada (1998); Marsilia, Nisa, Paris, Varşovia, Madrid-El Escorial, Seul,
Londra- Festivalul Gate, Menden - Germania (1999). A primit Premiul Secţiei
Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. În aceeaşi stagiune a mai
jucat în piesa De partea cui eşti? de Ronald Harwood.
Spectacolele sale de pantomimă - Secvenţe (spectacol de pantomimă şi dans,
la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani; Pantomima şi Toujours ľamour, la Tea-
trul Naţional din Bucureşti, Costumele, la Teatrul „C. I. Nottara”) au fost transmise
de BBC Belfast-Royal College, 3Sat-Frankfurt, Leipzig RTL. A regizat (film şi
producţie) pentru televiziunea din Lausanne-Elveţia. În stagiunea 1999-2000 a fost
distribuit în piesele O scrisoare pierdută (Brânzovenescu, dar şi Dandanache); Şi
mai potoliţi-l pe Eminescu (împreună cu soţia sa, Carmen Ungureanu) şi Doi ge-
meni veneţieni, de Carlo Goldoni, la Teatrul „C. I. Nottara”. A mai interpretat rolu-
rile: Arlechino în Jocul dragostei şi al întâmplării, de Marivaux (2001), Revizorul
în piesa cu acelaşi nume, de N. V. Gogol (2002), Rică Venturiano din O noapte
furtunoasă (2002). În anul 2003 a jucat în Vis - one man shaw: în anul 2005, în
Don Quijote, de Cervantes (cu acest spectacol a întreprins turnee în Berlin, Londra,
Paris, Bruxelles, Madrid, Alcala de Henares în anul 2006); în 2006, Ion Anapoda,
în piesa Idolul şi Ion Anapoda, de George Mihail Zamfirescu; în 2009, Semion,
Semionovici Podsekalnikov din Sinucigaşul, de Nikolai Erdman; Suflet românesc -
one man shaw (2013), Zmeul, din Înşir’te mărgărite, de Victor Eftimiu, în versiu-
nea sa scenică.
Ca publicist a tipărit; Cine suntem (2008), Omul frumos (2009), Fii demn
(2011), Suflet românesc (2013), Dulci. Jurnalul unui câine scris de un Puric Dan
(2015). A primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru
servicii excepţionale în cultură (2000); Marele Premiu UNESCO pentru dezvolta-
rea culturală şi pentru dezvoltarea artei scenice româneşti în străinătate (2002);
Premiul „Aristizza Romanescu” al Academiei Române pentru realizările din teatru
şi cinematograf (2003); Premiul UNITER pentru teatru non verbal (2003), Marele
Premiu la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Monodramă (Bitola-
Macedonia, 2006); Premiul de excelenţă pentru „Maestru al teatrului românesc,
ambasador al spiritului poporului român folosind tăcerea ca limbaj universal” acor-
dat de firma olandeză Deb Braven, 2006; Crucea Casei Regale a României (2009).
437
R
Rache Felix-Aurelian369, jurnalist, s-a născut la Râmnicu Sărat şi activează

atât în presa scrisă cât şi în televiziune. A fost redactor-şef adjunct la „Jurnalul Na-
ţional” (1993-1997); „Evenimentul zilei” (1997-2000);
„Academia Caţavencu”, Realitatea TV (2011-2013) şi
Antena 3 (2013-2017), unde realiza momentul umoristic
„Deziluzia optică”. A fost consilierul lui Mircea Geoană
când acesta se afla la conducerea PSD, iar în 2017 a de-
venit consilier pentru comunicare al prim-ministrului
Mihai Tudose, ulterior a devenit consilier de stat, şeful
Departamentului pentru Strategii Guvernamentale din
cadrul aparatului de lucru al Guvernului. În prezent este
consilierul pentru comunicare al lui Victor Ponta, fost
preşedinte al PSD şi prim-ministru, care a înfiinţat for-
maţiunea politică Pro România. Coordonează Filiala Bu-
zău a partidului înfiinţat de Victor Ponta.
Radu D. Aurelian, ofiţer, fost preşedinte al FSN-CPUN Buzău şi primar al

judeţului Buzău, s-a născut la 21 octombrie 1952, în municipiul Bârlad, judeţul
Vaslui. S-a mutat cu părinţii la Buzău, unde a urmat cursurile primare, gimnaziale
(la Liceul Pedagogic, 1959-1969) şi apoi Liceul Econo-
mic (1967-1971).
A fost contabil la Fabrica de Zahăr Buzău (1971),
iar după efectuarea stagiului militar, urmează Şcoala Mi-
litară „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma Infanterie
(1972-1975). Este repartizat la Buzău, la UM 01171 şi
apoi la 01847. Între anii 1981-1983, frecventează cursuri-
le Academiei Militare, Facultatea de Arme Întrunite -
Tancuri Auto. Este apoi ofiţer 1 la Comandamentul Avia-
ţiei Militare, Secţia Paraşutişti (1983-1984), locţiitor şi
şef de Stat Major Gărzi Patriotice din judeţul Buzău. În
1987 a absolvit şi un curs post-academic de şase luni.
În calitate de şef al Statului Major al Gărzilor Patriotice, a fost ofiţerul care
s-a implicat cu unităţile de gărzi patriotice de pe raza municipiului, în derularea
evenimentelor din decembrie 1989. Din această cauză, este desemnat preşedinte
FSN-CPUN şi primar al judeţului (22 decembrie 1989-1 aprilie 1990). După trans-
ferarea atribuţiilor noilor autorităţi, trece ca şef de Stat Major la Centrul Militar
Judeţean (1 aprilie 1990-1995) şi apoi ofiţer 1 la Comandamentul Armatei a II-a,
până la pensionare.
369
Radu Eremia, Felix Rache, noul strateg pe comunicare al Pro România, adevărul.ro, 28 mai 2018;
presa locală online.
440
Radu N. Aurelian370, biofizician, doctor în biologie, fiul lui Nicolae şi al

Filofteiei, s-a născut la 18 octombrie 1953, în Buzău. A urmat cursurile primare şi
gimnaziale din cadrul Şcolii Pedagogice Buzău (1960-
1968) şi Liceul „B. P. Hasdeu” (1968-1972). S-a
calificat la olimpiadele judeţene de matematică şi la
olimpiadele naţionale de fizică (pregătit de profesorii
Sfetoslav Cremarenco şi Iacob Nicolae). Profund
ataşat de liceul în care s-a format, păstrează în biroul său
din New York fotografii ale actualului colegiu buzoian.
A urmat apoi Facultatea de Fizică, Universitatea Bucu-
reşti, specia-litatea Biofizică (1972-1977), iar din 1981,
cu o bursa de studii Fullbright, a studiat la Universitatea
din Miami, departamentul de Fiziologie şi Biofizică,
specializare în joncţiuni intercelulare. Între anii 1986-
1991 a urmat cursuri de doctorat în Biologie Celulară Moleculară. Aici a beneficiat de
experienţa anterioară, cercetător la Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae
Simionescu” din Bucureşti, profesorii Nicolae şi Maya Simionescu fiind colaboratorii
lui George Emil Palade, buzoianul laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.
A lucrat ca biofizician la Întreprinderea „Tehnica Medicală” Bucureşti, Con-
trolul Tehnic de Calitate (1977-1979); cercetător ştiinţific la Institutul de Biologie
şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” Bucureşti (1979-1990); cercetător şti-
inţific principal III (1990-1991); cercetător asociat în laboratorul de Biologie Celu-
lară de la Universitatea Rockefeller din New York (1991-1997, condus de profesor
dr. Günter Blobel, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină (în
1999).
În anul 1991, profesorii Simionescu l-au recomandat pentru un stagiu la Uni-
versitatea Rockefeller din New York. Aici a lucrat în laboratorul Profesorului
Günter Blöbel, elev al lui Palade şi, totodată, laureat Nobel şi prieten cu soţii
Simionescu. Echipa de cercetători pe care a format-o a început să colaboreze cu o
altă echipă, din Franţa, condusă de Nicolae Ghinea, cu care fusese coleg la Bucu-
reşti. Din 1997 este Assistant Profesor în cadrul Institutului de Terapie Genetică şi
Medicina Moleculară din cadrul Facultăţii de Medicină „Mount Sinai” din New
York. Conduce un laborator de cercetare independent, compus din cinci cercetători,
doctori în ştiinţe, şi un doctorand. Laboratorul este finanţat în totalitate pe baza
proiectelor de cercetare alcătuite personal, de către Institutele Naţionale de Sănăta-
te ale Statelor Unite şi de Facultatea de Medicină „Mount Sinai”. Totodată, predă
cursul de Biologie celulară şi terapie genică studenţilor Facultăţii de Medicină
„Mount Sinai” şi candidaţilor pentru doctorat în ştiinţe. Între anii 1982-1997 a pu-
blicat în reviste de circulaţie internaţională (colaborare) peste 20 de articole ştiinţi-
fice pe probleme de Biologie celulară şi terapie genetică.
370
Date comunicate personal, prin amabilitatea prof. Elisabeta Popescu; „Opinia” Buzău, 30 august
2011.
441
Începând cu anul 2006, cei doi au descoperit că în tumorile de prostată se

află o proteină prezentă, de fapt, în toate tipurile de tumori (FSHR), nu doar în can-
cerul de prostată. Această proteină este necesară funcţionării hormonului FSH. Pe
baza acestui proces ce are loc în cancer se poate descoperi un medicament sau mai
multe medicamente. Fondurile pentru cercetare au fost obţinute de la instituţii ame-
ricane abilitate în acest sens. Aurelian Radu este în tratative cu două dintre cele mai
mari companii farmaceutice din lume, care vor finanţa cercetarea, inclusiv produ-
cerea medicamentelor în anii următori, aşa încât mai multe tipuri de cancer pot de-
veni vindecabile. A depus cereri de brevet pentru protejarea următoarelor invenţii:
Utilizarea liganzilor receptorului FSH pentru diagnosticarea şi terapia cancerului;
Metode noi pentru predicirea responsabilităţii unui pacient afectat cu un tratament
cu un inhibitor de Kinasă de tyrozine.
În prezent este profesor doctor şi cercetător în domeniul cancerului
(ASSOCIATE PROFESSOR /Cell, Developmental & Regenerative Biology), iar
la Icahn School of Medicine at Mount Sinai (ISMMS), buzoianul de 64 de ani este
şeful unui laborator de cercetare.
Radu Dumitru, general de brigadă în rezervă (24 octombrie 1920-23 mai

2018) s-a născut în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu. A absolvit, la fără
frecvenţă, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Sibiu,
Liceul Teoretic „Titu Maiorescu” şi Liceul Teoretic „Sf.
Sava” din Bucureşti iar în anul 1954, Facultatea de Agro-
nomie din cadrul Universităţii Bucureşti. La 18 ani s-a
înrolat ca voluntar în Centrul de instrucţie artilerie antiae-
riană Bucureşti. A urmat Şcoala Militară de Subofiţeri
activi din Bucureşti, în 1944 a absolvit-o după care a ple-
cat pe front, unde a primit misiunea de a apăra
Bucureştiul în cadrul Bateriei 279.
În toamna anului 1944 a fost deplasat pe Frontul
de Vest în cadrul Regimentului 4 Artilerie Antiaeriană. A
apărat aerodromul militar din Budapesta până la 9 mai
1945 când s-au încheiat ostilităţile după care a fost retras la Sibiu. În anul 1946 a
fost trecut cadru disponibil iar din anul 1947 a fost încadrat pe postul de casier la
Cooperativa de consum din Adunaţii Copăceni. Din anul 1990 activează în cadrul
Asociaţiei Veteranilor de Război, în cadrul căreia începând cu anul 1992 a ocupat
funcţia de membru în comitetul de conducere şi în cel executiv. În această perioadă
a fost avansat de la gradul de sergent major în rezervă la gradul de colonel în rezer-
vă. În anul 2010 a fost avansat la gradul de General de brigadă în rezervă. Din anul
2008 a ocupat funcţia de preşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Buzău.
442
Radu Elena, inspector ANAF, scriitoare, s-a născut la 22 martie 1965, în

satul Şarânga, comuna Pietroasele. Urmează cursurile primare şi gimnaziale la Şco-
lile generale nr. 10 şi 14, apoi Liceul „Mihai Eminescu”
Buzău, secţia Filologie - Istorie (absolventă 1984). Ur-
mează doi ani Facultatea de Jurnalism, iar din octombrie
2000, a devenit studentă a Facultăţii de Drept din cadrul
Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Iaşi.
Din 1990 colaborează la „Senator”, unde este şi
redactor, cât şi la „Viaţa Buzăului” (serie nouă). După
scurt timp renunţă la activitatea de ziarist şi se dedică
scrisului. Debutează editorial în 1994 cu romanul Pă-
mântul silniciei (Editura Porto-Franco, Galaţi). Au ur-
mat: Dulcea cântare a paradisului (1996); Porţi spre
eternitate (1997); Umbre din Acropole (1998); Drumul vulpii (2000); Despărţirea
de amurguri (versuri, 2000); Impresia de fericire (versuri, 2002); Anotimpul secret
(nuvele, povestiri, 2003, premiat de „Renaşterea culturală buzoiană); Ultimul tri-
gon (proză, 2005); Azi vom trece Rubiconul (proză, 2007); Fiul din copcă (roman,
2009); Fiii gândului (eseuri, 2011); Poeme pentru acces provizoriu (versuri, ediţie
bilingvă, româno-engleză, 2012); Şi Tatăl (proză scurtă, 2013). Membră a Asocia-
ţiei Scriitorilor Profesionişti (2003), prima scriitoare din judeţul Buzău membru al
acestui for şi membră a USR (2003), tot prima femeie din judeţ.
A debutat cu poezie în „Muntenia literară”. Respectivul grupaj de versuri a
fost considerat o surpriză plăcută, creaţia sa poetică fiind inclusă în volumul Des-
părţirea de amurguri, Drumul vulpii în octombrie 2000. Este cetăţean de onoare al
municipiului Buzău.
Activitatea literară i-a fost apreciată de instituţii de profil şi premiată la con-
cursuri şi festivaluri literare: Diploma de excelenţă din partea Asociaţiei Naţionale
a Caselor de Cultură din România - Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău; Diploma
pentru excelenţă în cultură acordată de către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Pa-
trimoniu Cultural Naţional a judeţului Buzău; Diploma de merit a Asociaţiei
Culturale Renaşterea buzoiană; Diploma de onoare a Fundaţiei Academice „V.
Voiculescu”; Diploma A servi mai presus de tine însuşi, din partea Rotary Club
Buzău; Premiul „C. C. Datculescu” la Festivalul internaţional de creaţie literară
„Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat, pentru volumul de eseuri ...şi tatăl;
Premiul al II-lea la Festivalul de creaţie literară şi interpretare „Cuvinte potrivite”,
pentru volumul Poeme pentru acces provizoriu.
Radu Gabriel371, actor, profesor universitar doctor şi prodecan al Academi-

ei de Teatru şi Film, s-a născut la 27 aprilie 1957, în Buzău. A urma Liceul „B. P.
Hasdeu” (1972-1976), Şcoala postliceală UCECOM Bucureşti (1976-1978) şi Aca-
371
Date comunicate personal; „Opinia” Buzău, 8 ianuarie 2018; „Revista teatrală radio, 9 august,
2017.
443
demia de Teatru şi Film Bucureşti (1989-1993). A lucrat ca depanator radio-TV la

Cooperativa „Prestarea” Buzău (1979-1983) şi instructor metodist la Casa Tinere-
tului Buzău (1983-1989). În această perioadă a coordonat activitatea grupului de
teatru „Spot”, a Teatrului de Revistă al Casei Tineretului
şi instructor grup satiric. Textier şi instructor pentru bri-
găzile artistice de la întreprinderile „Contactoare”, „Tex-
tila”, „Tricotaje”, IIS Zahăr, IJGCL, Liceul „B. P. Has-
deu”, liceele industriale nr 3 şi 7 etc. Asistent universitar
UATC clasa Gelu Colceag (1993-1997), Olga Tudorache
(1997-1998), Dem. Rădulescu (1998-1999) şi Gelu Col-
ceag (1999-2000).Totodată, este actor la Teatrul Naţio-
nal „I. L. Caragiale” din Bucureşti, actor, scenarist, regi-
zor, conducător artistic al grupului „Vouă”, înfiinţat în
anul 1995 împreună cu Adrian Fetecău (peste 400 de
apariţii).
Dintre rolurile în care a fost distribuit menţionăm: doctorul din Victor sau
Copii la putere (1994), Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, în regia lui Gelu Col-
ceag; controlorul din Vizita bătrânei doamne (1995) - Teatrul „Lucia Sturdza
Bulandra”, regia Felix Alexa; groparul, preşedintele, din Porunca a 7-a, 1995, Tea-
trul „Lucia Sturdza Bulandra”, în regia lui Gelu Colceag; Gogoloi, câinele, din
Inimă de câine, 1998, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti-dramatizarea şi adaptarea,
Radu Gabriel şi Gelu Colceag; Franklin, din Copiii unui Dumnezeu mai mic, la
Teatrul „Odeon”; muncitorul, locatarul, din Nişte români... Teatrul Naţional Bucu-
reşti, autori Radu Gabriel, A. Fetecău; regia Radu Gabriel (şi grupul „Vouă”); pri-
marul, din Boabe de rouă pe frunza de lotus în bătaia lunii - Teatrul Naţional „I.
L. Caragiale”, regia G. Colceag; Cetăţeanul turmentat, din O scrisoare pierdută
Teatrul Naţional Bucureşti (1999), regia Al. Tocilescu; Edelkin, în Tango, de
Mrozek, la Teatrul Naţional; Kostilovodin, în Azilul de noapte, de M. Gorki, la
Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti etc.
De asemenea, a scris scenarii pentru spectacole de teatru: Cafeneaua, după
povestiri de Bashevi Singer, la Teatrul Evreiesc (premiera, 1995); Ciocoii vechi şi
noi, după romanul lui N. Filimon, Teatrul de Comedie (premiera, 1997); Cabaret
politic - texte originale, la Teatrul „Casandra” (premiera, 1997), regia Radu Gabri-
el. Este autor al cursului Situaţia comică şi conducător al atelierului cu acelaşi nu-
me predate la cursul „Arta actorului”, proiect aplicat în perioada 2002-2005. Autor
şi titular al cursului Analiza textului dramatic, predat din 2005, în cadrul modulului
de materii teoretice, studenţilor din primul an, studii de licenţă şi masterat.
A fost distribuit în filmele: Tu ne marcheras jamais (2001), Les percutes
(2002), Iubire ca în filme (2006), California dreamin (rolul Stelică), film distins cu
„Palme d’Or” la Cannes în 2007, Vine poliţia (2008), Ursul (2011), Las Fierbinţi
(2012) şi în filmul Tache, cât şi în filme de televiziune, Ultimul stinge lumina, Ai
lu’ Gorobete. A interpretat peste 30 de roluri în diferite scheciuri şi peste 150 de
roluri în „Miniaturi umoristice” cu grupul „Vouă”. Este autor de piese, scenarii şi
444
dramatizări pentru spectacole de teatru şi televiziune, precum şi autor al unor arti-

cole de specialitate. A câştigat concursul de proiecte organizat de TVR în anul
2005, la secţiunea „Serial de comedie”. La Teatrul „Metropolis” a interpretat rolul
lui Ivan Antonovici Raspliuev în Tarelkin de A.V. Suhov-Kobilin, regia Gelu Col-
ceag (2009); Miloslavski Jorj în Ţarul Ivan îşi schimbă meseria de Mihail
Bulgakov în regia lui Gelu Colceag (2013). A mai interpretat rolul lui Bertoldo în
spectacolul Bertoldo la curte de M. Dursi, regia Cristian Theodor Popescu; Dom-
nul A din spectacolul Strip-tease de Mrozek, regia Gelu Colceag, la Studioul
Casandra. În anul 2017 a revenit pe scena Teatrului „G. Ciprian” cu spectacolul Ai
lu Gorobete, autor şi regizor Radu Gabriel. Revine şi pe marele ecran în filmul
Ghinionistul la al cărui scenariu a contribuit, rolul principal, nea Petrică, fiind in-
terpretat de Radu Gabriel, alturi de care se regăsesc Gheorghe Visu, Diana
Dumitrescu, Virgil Ianţu. Filmul a bătut recordul la încasări în România.
Autor şi trainer al workshop-ului „Acting in business”, de dezvoltare profe-
sională interdisciplinară, creat în colaborare cu lectorul universitar Marius Galea şi
Radu Panait, viceprezident Human Resources - Compania SABMiller, URSUS
Breweries. Din 2003, au fost beneficiari participanţi de la Orange România, Avon,
Henkel România etc. Participă la workshop-uri, festivaluri şi manifestări internaţio-
nale la Budapesta, Endinburgh, Pamukkale, Toronto, New York, Paris, Freiburg etc.
Radu Nicolae-Sebastian-Valentin372, tehnician dentar, deputat PSD. S-a

născut în Buzău, la data de 20 februarie 1971. A urmat cursurile Liceului industrial
nr. 3, actualmente Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” (1985-1989), apoi s-a
specializat în tehnică dentară la Colegiul „Apollonia” din
Iaşi (1993-1996). A urmat şi cursuri pentru programatori
şi gestiune economică, curs pentru specializare în mana-
gementul deşeurilor şi pentru manager de proiect.
Tehnician dentar, din anul 1996 până în iunie
2002, a lucrat la F&B, Departamentul Princess Cruises,
manager asociat la Ideea Dent (2002-2005), manager
dezvoltare Precident (2005-2012), din februarie 2015
până în luna iunie 2016 a ocupat funcţia de director
Dezvoltare - Precident.
A intrat în viaţa politică de foarte tânăr, ca mem-
bru al Partidulu Democrat Liberal, dar a demisionat şi s-a înscris în PSD. A fost
consilier local din 2008 până în anul 2015 şi coordonatorul campaniei electorale
pentru alegerile din 2012. Din anul 2012 până în 2015 a avut funcţia de vicepreşe-
dinte al Organizaţiei municipale Buzău a PSD, din luna octombrie 2012 până în
februarie 2015, ocupând şi funcţia administrativă de viceprimar la Primăria muni-
cipiului Buzău.
372
445
După alegerile locale din anul 2016 a devenit consilier personal al primarului
municipiului Buzău, Constantin Toma, pe probleme de administraţie publică. Iar la
alegerile parlamentare din toamna anului 2016, a candidat pentru Camera Deputaţi-
lor din partea PSD Buzău. Din decembrie 2016 a fost validat deputat în Circum-
scripţia electorală nr.10 Buzău. Este membru în Comisia de sănătate şi familie şi
secretar al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
Este membru al grupurilor de prietenie cu parlamentele Republicii Elene,
Bosniei şi Herţegovinei, Regatului Ţărilor de Jos (Olanda).
A făcut numeroase propuneri legislative, a adus amendamente la unele legi,
între care şi cel privind legea contabilităţii, legea muntelui, libera circulaţie a cetă-
ţenilor români etc.
Răduică Ştefan373, membru fondator al SRH (1991), s-a născut la 27 oc-

tombrie 1936, în comuna Uda-Clocociov din judeţul Teleorman. Lucrează ca teh-
nician în mai multe unităţi agricole înainte de facultate. Absolvent al Facultăţii de
Agronomie Bucureşti (1965), a făcut specializări în SUA (1976); Italia (1988);
Germania (1995) şi mai multe vizite documentare în ţări cu legumicultură dezvol-
tată. Repartizat şef de fermă la SEL Buzău, unde lucrează până în anul 1971. Se
remarcă prin spirit organizatoric şi iniţiativă şi este promovat director al Unităţii
Agricole Mărăcineni, Buzău (1971-1986). După 14 ani de activitate în această uni-
tate complexă, este promovat la Trustul Horticulturii Buzău, ca inginer şef (1986).
În acelaşi an este numit director general al ICLF Vidra (1986-1990), unde se re-
marcă prin introducerea disciplinei tehnologice în ferme şi obţinerea de producţii
mari şi de bună calitate în sectorul de producere a seminţelor, dar şi al legumelor de
consum. Este promotorul unei noi tehnologii de obţinere a pepenilor verzi prin al-
toire pe specii cucurbitacee mai viguroase care produc, în condiţiile de seră, peste
120 tone la hectar fructe, cu timpurietate deosebită. Se reîntoarce în judeţul Buzău,
ca director al SC Versem 66 SA, producţie de legume în sere şi solarii (1990-
1996), de unde se pensionează.
Rădulescu-Pogoneanu A. Ion374 (14/27 august 1870-14 martie 1945), pro-

fesor de Pedagogie şi Istoria Pedagogiei la Universitatea din Bucureşti, fiul comer-
cianţilor Anghel şi Mariţa Rădulescu, s-a născut la Pogoanele. Rămas orfan, a fost
crescut o perioadă de o rudă, apoi de cunoscutul primar al Buzăului, N.I.
Constrantinescu. La îndemnul lui Basil Iorgulescu se înscrie la Facultatea de Litere
şi Filosofie din Bucureşti, secţia istorie-filosofie. În timpul studenţiei este remarcat
373
Apud Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, coordonator prof. dr. doc. Nicolae Şte-
fan, Editura Agricola, Bucureşti, 2013, p. 541.
374
Dorina Rusu, op.cit., p. 312; Lucian Predescu, op. cit., p. 712; C. Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII,
passim; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni..., p. 20–22, 70; Serv.Arh.Naţ.Bz., Primăria comunei Po-
goanele, act naştere 22/16 august 1870; Memoriu prezentat Onor Ministeriu al Cultelor şi al Instruc-
ţiunii Publice de Ion A. Rădulescu-Pogoneanu cu prilejul candidării la Catedra de Estetică, Etică şi
Sociologie de la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol
Gobl”, 1910.
446
de către profesorul său, Titu Maiorescu, pe atunci şi rectorul Universităţii,

bucurându-se de o atenţie deosebită din partea acestuia. Licenţiat în Ştiinţele istori-
co-filosofice cu teza despre Morala stoică (1893), va fi distins cu Premiul Hillel. În
paralel cu studiile universitare, urmează şi cursurile Şcolii Normale Superioare pe
care atunci o conducea Alexandru Odobescu. Ocupă funcţii didactice de suplinitor
prin diferite şcoli bucureştene, între care şi la Liceul „Sf. Sava”. Tot în acea pe-
rioadă, mentorul „Junimii” îl selectează să preia responsabilităţile conducătoare la
„Convorbiri literare”, împreună cu alţi foşti elevi ai săi.
Obţine prin concurs, o bursă a Universităţii Bucureşti
pentru studiul pedagogiei în străinătate şi pleacă în Ger-
mania unde ia parte la lucrări şi seminarii la universităţi
din Leipzig, Berlin, Jena. Rămâne la Leipzig unde, la 30
iunie 1901, îşi va trece doctoratul cu o teză despre Viaţa
şi filosofia lui Vasile Conta, prima despre acest impor-
tant filosof român. În anul următor, lucrarea va fi publi-
cată, în limba germană, tot în Leipzig. În limba română
va apărea abia după 110 ani de la redactare şi la aproape
70 de la dispariţia autorului său, în anul 2014, graţie tra-
ducătorului Adrian Cînţa şi editorului Florin Roatiş de la
Editura Aius din Craiova.
Revenit în ţară, va face parte efectiv din conducerea „Convorbirilor literare”
la care Iacob Negruzzi, „director prin tradiţie”, renunţase. Deşi profesionist al filo-
sofiei şi pedagogiei, ca elev şi discipol al lui Titu Maiorescu, este preocupat con-
stant de literatură, mai ales de literatura apropiaţilor „Junimii” şi „Convorbirilor
literare”. Va scrie mai multe articole şi studii despre personalitatea lui Titu Maio-
rescu, dar este autor şi al altor valoroase lucrări de istorie literară, filosofie, peda-
gogie, lingvistică, de prefeţe şi ediţii critice. În anul 1906, când Sextil Puşcariu pre-
ia conducerea Dicţionarului academic al limbii române, îl cooptează şi pe I. A.
Rădulescu-Pogoneanu (se pare că-şi adăugase acest cognomen din 1902) pentru
controlul definiţiilor şi redactarea neologismelor pentru explicarea exactă a ter-
menilor tehnici, pentru completarea sinonimiei şi pentru corectarea tiparului.
Membru fondator al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor (înfiinţată în
1890) şi cel care la 15 decembrie, a dat citire statutelor societăţii. Dintre nenumăra-
tele sale lucrări ştiinţifice amintim: Probleme ale culturii române (1902); Lite-
ratura veche (în colaborare, 1902); Gramatica istorică a limbii româneşti (1905);
Studii (1910), în care a inclus articole despre Eminescu, despre opera pedagogică a
lui Odobescu, despre poeziile lui Alecsandri; Studii asupra eticei germane contem-
porane (vol. I, 1911); În memoria lui Titu Maiorescu (1931). Ca discipol apropiat
al lui Titu Maiorescu, a îngrijit multe ediţii din operele acestuia, între care şi cele
trei volume de Critice pe care le va reedita între anii 1927-1930, a editat postum
Istoria contimporană a României: 1866-1900, a fost şi primul editor al Însemnări-
lor zilnice cuprinse în cele 44 de caiete rămase de la Maiorescu.
447
Ca urmare a recunoaşterii meritelor sale ca lingvist şi istoric literar, dar mai

ales pentru contribuţia sa la Dicţionarul academic al limbii române, în iunie 1919
este ales membru corespondent al Academiei Române, secţia literară.
În semn de omagiu pentru această valoroasă personalitate, la 11 august 1995,
la Pogoanele s-a atribuit Bibliotecii orăşeneşti numele său şi s-a dezvelit o placă
comemorativă. De asemenea, a fost editat şi lansat volumul Despre Eminescu, edi-
tat de Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”. Soţia sa a fost Elena Rădulescu-
Pogoneanu (29 ianuarie 1876, Râmnicu Sărat- 1958, Bucureşti), istoric literar, edi-
tor, publicist şi autoare de manuale de limba franceză pentru cursul secundar, cât şi
a unor lucrări de istorie literară, metodică şi unor traduceri.
Fiul lor, Victor Rădulescu-Pogoneanu, înalt funcţionar în Ministerul de Ex-
terne, director la Direcţia Cabinetului şi Cifrului, cu o importantă contribuţie pentru
scurtarea duratei războiului, a decedat în închisoarea cu regim sever din oraşul
Râmnicu Sărat.
Rătescu Dinu375, general (27 iunie 1898, Buzău-1978, Buzău) este fiul loco-
tenent colonelului Gheorghe Rătescu, din Regimentul 7 Artilerie Buzău, căzut în
Războiul pentru Întregirea Neamului (a absolvit în 1892,
Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu, avansat sublocote-
nent şi repartizat la Regimentul 4 Roşiori şi apoi la Re-
gimentul 7 Artilerie Buzău. A fost decorat cu „Medalia
jubiliară Carol I”- 1906, ordinul „Coroana României” în
grad de cavaler - 8 mai 1913 şi „Crucea comemorativă a
războiului 1916-1918”; în 1895, este avansat locotenent,
în 1904, căpitan, la 16 iunie 1914, maior şi apoi locote-
nent colonel).
Rătescu Dinu a urmat cursurile Şcolii primare nr. 1
Buzău şi la liceele din Buzău („Al. Hasdeu”) şi Bucureşti
(„Gh. Lazăr”). La 1 octombrie 1916, a absolvit Şcoala
Militară de Cavalerie (al doilea din promoţie) şi a fost repartizat, cu gradul de sub-
locotenent, la Regimentul 6 Călăraşi, cu care participă la Campania 1916-1918. La
20 aprilie 1918, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler,
cu panglică de Virtute militară, la 1 martie 1920, primeşte „Crucea comemorativă a
războiului 1916-1918”, iar la 1 septembrie 1923, medalia „Victoria”. La 24 aprilie
1931, este autorizat să poarte „Insigna de 7 ani”, iar la 31 decembrie 1936, semnul
onorific. A mai fost decorat cu ordinul „Sf. Sava”.
După război, face parte din cadrele Şcolii pregătitoare de cavalerie ca in-
structor, inspector şi director de studii şi comandant de escadron de elevi. În sep-
tembrie 1923, cu gradul de căpitan, este trecut la Corpul III Armată, iar o lună mai
târziu, repartizat la Regimentul de Escortă Regală. În 1925 îşi face stagiul în Regi-
375
O. G. Lecca, Familiile boiereşti române, istoric şi genealogie…p. 250; Muzeul judeţean Buzău,
donaţia Rătescu Dinu, inv. 19797, 19602-19827, 19848-20027, 20052-20167 (documente şi obiecte
personale, cores-pondenţă, fotografii, brevete, medalii etc.).
448
mentul 14 Ulani polonez, fiind şi curier diplomatic al Legaţiei române de la Varşo-

via. În perioada 1 octombrie 1927-1937, este din nou cadru didactic la Şcoala pre-
gătitoare a ofiţerilor de cavalerie. A fost avansat maior la 1 ianuarie 1934, de la 1
octombrie 1935, fiind repartizat la Regimentul 5 Călăraşi. Este numit, din 1936,
comandant al Escadronului I din Regimentul de Escortă Regală, şi apoi, succesiv,
ofiţer în Regimentul 6 Călăraşi (de la 1 aprilie 1937) şi Regimentul 10 Roşiori (de
la 1 octombrie 1938). La 8 iunie 1940, este avansat locotenent colonel, din 1941,
fiind ajutor al colonelului Răducanu Korne, comandantului Regimentului 6 Călă-
raşi, şi apoi comandant de divizion. Cu funcţia de comandant de detaşament, parti-
cipă la luptele pentru dezrobirea Basarabiei.
Împreună cu detaşamentul său şi alte unităţi militare româneşti, trece, la 17
iulie 1941 Nistrul, o zi mai târziu fiind grav rănit la picior. Este evacuat şi operat,
singura soluţie pentru a supravieţui, fiind amputarea piciorului. Se încheia astfel
cariera unui cavalerist de elită, poreclit pentru performanţele sale hipice, „hatma-
nul”. A fost membru al Societăţii Clubul Sportiv (de la 8 octombrie 1921) şi, toto-
dată, un experimentat automobilist (din 1937, deţinea un automobil Oakland, cu
numărul de înmatriculare 61). În 1942, este decorat cu ordinul „Steaua României”,
clasa a IV-a şi numit comandant militar al Capitalei. La 14 aprilie 1943, primeşte
ordinul „Steaua României” cu spade şi apoi ordinul „Coroana României” în grad de
cavaler (7 mai 1943). Din octombrie 1943, este director al Muzeului Militar. La 9
august 1946, este avansat general şi disponibilizat, iar la 9 august 1947, trecut în
rezervă. A mai trăit 31 de ani, în casa sa de pe strada Independenţei, prezenţa la
poartă, în uniforma de general, şi însemnele de mare mutilat de război, fiind o apa-
riţie insolită.
Râmniceanu Gh. Dumitru376, inginer forestier, specialist în silvicultură şi

industria lemnului, s-a născut în Buzău, la 2 noiembrie 1925, fiind primul fiu al
familiei Gheorghe şi Steliana Râmniceanu, de profesie agricultori. După absolvirea
şcolii primare, a urmat cursurile Liceului, „B. P. Hasdeu” (abs. 1944), apoi şi-a
continuat studiile la Politehnica din Bucureşti, secţia silvică, luându-şi diploma de
iniginer în anul 1950.
A lucrat în domeniul economiei forestiere, ocupându-se atât de sectorul pro-
ducţiei, cât şi de cercetare, proiectare, comerţ exterior. Astfel, în perioada 1950-
1954, a deţinut funcţia de inginer, referent tehnic de specialitate la Centrul de An-
gajare „Jiul Ardelean” şi la Centrul „Moldoviţa”, din cadrul Ministerului Silvicul-
turii, Industriei Lemnului şi Hârtiei, iar apoi la Institutul de Studii şi Proiectări Sil-
vice (Forestiere)-Bucureşti. În continuare, până în 1959, este cercetător şi cer-
cetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări şi Experimentări pentru
Industria Lemnului, iar apoi la Institutul de Cercetări pentru Mecanizări Silvice şi
de Exploatare, după care, până în 1974, activează la Institutul de Cercetări Foresti-
ere şi respectiv Institutul de cercetări pentru Industria Lemnului, deţinând, între
376
Date comunicate personal prin amabilitatea dr. ing. Gh. Moldoveanu.
449
1965-1970, şi funcţia de şef al Laboratorului Asimilări şi Modernizări de Utilaje.

Ulterior, trece la Întreprinderea de Comerţ Exterior FOREXIM, în cadrul Serviciu-
lui Societăţii Mixte - Exporturi complexe, unde lucrează până în 1984 (aici
ocupându-se printre altele, de contractele pentru produsele şi tehnologiile oferite la
export, cum şi de documentaţiile necesare asimilării produselor noi şi modernizarea
celor existente), după care revine în cercetare la Institutul de Cercetări şi Proiectări
pentru Industria Lemnului, de unde se pensionează în 1986.
Pe parcursul activităţii de cercetare, în intervalul 1961-1963, a urmat cursuri-
le postuniversitare la Institutul Politehnic din Bucureşti, obţinând titlul de inginer
economist în specialitatea industria lemnului. În calitate de cercetător, a participat
la rezolvarea unui număr de peste 40 de teme, dintre care cele mai numeroase în
calitate de autor (responsabil de lucrare), la restul fiind colaborator. Cercetările s-
au referit, cu deosebire, la aspecte privind mecanizarea lucrărilor silvice şi de ex-
ploatare-transport-construcţii forestiere, cum şi la asimilarea de noi utilaje. Soluţii-
le elaborate au contribuit, la timpul respectiv, substanţial la creşterea performanţe-
lor utilajelor indigene din domeniu, eliminându-se astfel importul şi oferindu-se la
export inteligenţă românească, cu sporirea corespunzătoare a aportului valutar şi a
prestigiului cercetării autohtone. Printre lucrările de acest gen sunt cele referitoare
la: Circular pentru croirea şi îndoirea lamelor din plăci fibro-lemnoase; Maşină de
şlefuit cu cilindrul vertical; Ferăstrău circular de tivit cu avans mecanic; Instalaţie
de pulverizat fără aer; Moară pentru mărunţit aşchii necesare fabricării plăcilor
aglomerate din lemn; Maşină de aplicat adeziv pentru foi de mobilă. Alte teme de
cercetare au avut obiective ca: Mecanizarea lucrării solului după defrişare; Meto-
dă ciclică în exploatările forestiere; Valorificarea deşeurilor din exploatările fo-
restiere şi fabricile de industrializare a lemnului. Stabilirea ciclurilor de fabricaţie
la mobila corp şi curbată de mare serie.
Rezultatele cercetătorilor întreprinse au constituit obiectul unor articole teh-
nice publicate în periodice de specialitate, cum ar fi: revista „Industria lemnului”;
„Studii şi cercetări” - Institutul de Cercetări Forestiere; „Buletin de documentare
curentă” - Centrul de documentare Forestieră. Legat nemijlocit de activitatea profe-
sională, şi-a oferit cunoştinţele ca lector la cursurile pentru ridicarea calificării per-
sonalului din cercetare, pe probleme referitoare la „Asimilări şi modernizări de uti-
laje pentru prelucrarea lemnului”. Apreciindu-i-se activitatea depusă, în 1974 a fost
distins cu medalia „Meritul ştiinţific”.
Rîpeanu Aurelian, colonel, s-a născut la 22 iulie 1894 în comuna Ruşavăţu,

judeţul Buzău. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1914-
1916), Şcoala Superioară de Război (1925-1927) şi un stagiu în armata Poloniei în
perioada 1937-1938.
Cariera militară i-a fost marcată de participarea la ambele conflagraţii mon-
diale, fiind prezent la luptele din Transilvania, Dobrogea, de pe râul Argeş, dar şi
de la Nămoloasa şi Mărăşeşti în Primul Război Mondial, şi la luptele de la Cotul
Donului, comandând Regimentul 5 Artilerie Grea, în cel de-al doilea. Aici a fost
450
luat prizonier, împreună cu majoritatea soldaţilor regimentului, în ziua de 19 no-

iembrie 1942. A fost trecut în rezervă în ziua de 4 iulie 1947377.
Roman G. T. August378 (10 august 1892-1985, Bucureşti), s-a născut la Bu-

zău. Între anii 1911-1914 a urmat cursurile Academiei Navale din Livorno, partici-
pând la războiul italo-turc (29 septembrie 1911-18 octombrie 1912), fiind decorat
de guvernul italian. A comandat torpiloarele „Sborul” şi
„Năluca”, canoniera „Dumitrescu”, a fost profesor la
Şcoala Superioară de Război şi a condus comisia de
recepţie a bricului „Mircea”, navă şcoală pe care a
comandat-o în marşul către ţară (Hamburg-Constanţa), şi
în primul voiaj de instrucţie în Marea Mediterană. În
perioada 16 ianuarie 1939-1 aprilie 1944, a fost şef de
Stat Major în Comandamentul Marinei Regale, subsecre-
tar de stat al Marinei, comandant al Forţelor Navale Ma-
ritime, ministru în Subsecretariatul de Stat al Marinei,
şef de Stat Major al Marinei. La 23 martie 1944 a fost
avansat contraamiral.
Romanescu Cristinel-Sebastian379, tenisman, maestru al sportului, deputat,

fiul ofiţerului aviator Ion Romanescu şi al Sofiei (învăţătoare), s-a născut la 7 apri-
lie 1959, în localitatea Ianca-Sat. Se mută cu familia la
Buzău în anul 1961, unde urmează şcolile generale nr.
11 şi 5, Liceul „M. Eminescu” (1974-1978), după care s-
a înscris la Şcoala de Antrenori din Bucureşti (1981-
1983). În perioada 2001-2006, a fost student al Facultăţii
de Educaţie Fizică şi Sport Iaşi.
Ca elev la Şcoala Generală nr. 11, a început să
joace fotbal, sub îndrumarea învăţătorului Economu T.,
el fiind căpitan al echipei clasei, cu care a câştigat cam-
pionatul orăşenesc de copii. Totodată, începe să joace
tenis de masă, iar în timp, sub îndrumarea antrenorului
emerit Emilian Băcioiu şi a altor antrenori, câştigă
numeroase competiţii. Cu mari eforturi şi renunţări, ajunge campion şcolar, campi-
on orăşenesc şi judeţean, iar în 1970, la Bucureşti, devine campion naţional la copii
10-12 ani. Remarcat pentru calităţile sale sportive, este selecţionat de Federaţia
Română de Tenis, condusă la acea vreme de o fostă glorie a tenisului românesc,
Ela Constantinescu Zeller. A jucat tenis 17 ani, la Rapid, CSS, ASA „Muntenia” şi
377
Enciclopedia artileriei române,…. p. 769.
378
Date comunicate de Muzeul Marinei Constanţa şi de d-l Ioan Stoicescu Stoica, Cercul de Istorie
„Columna” Braşov, Filiala Buzău.
379
Date comunicate personal; „Opinia”, XI, nr, 3216/17-18 noiembrie 2001; XIII, nr. 3751/2 septem-
brie 2003.
451
CSM Buzău. Timp de 6 ani a fost component al loturilor naţionale de juniori şi se-
niori.
A câştigat numeroase medalii, atât la simplu, cât şi la dublu sau dublu mixt.
A cucerit două medalii de bronz în probele de simplu şi dublu la Campionatele Eu-
ropene (1977); cinci medalii, din care două de aur, la Campionatele Balcanice; 25
medalii (7-4-14), la Campionatele Naţionale de copii juniori şi seniori şi numeroase
alte medalii la competiţiile internaţionale. A fost, timp de 11 ani, component al lo-
turilor naţionale. Pentru aceste rezultate, prin Ordinul nr. 262/1999 al Ministerului
Turismului şi Sportului, de la 31 august 1999, este Maestru al Sportului.
În luna octombrie 2000 s-au organizat la Buzău întrecerile din cadrul etapei
a opta a Trofeului „B’90 Cristi Romanescu”, competiţie cu caracter de selecţie,
rezervată copiilor până la 10 ani, premiile fiind asigurate de fostul tenisman de per-
formanţă, multiplu medaliat la campionatele naţionale şi europene, managerul, S.C.
B’90, Cristi Romanescu.
După încheierea activităţii competiţionale, a fost promovat în corpul de teh-
nicieni al C.S.M. Buzău, între anii 1987-1989, pregătindu-i, alături de maestrul său,
Emilian Băcioiu, pe Paula Apostu, Daniela Muşetoiu, Cristina Zahiu, Simona
Negoescu, care au obţinut rezultate notabile în competiţiile interne şi internaţiona-
le. Membru în Biroul Federaţiei Române de Tenis de masă, cu funcţia de vicepre-
şedinte (1992-1996). După 1990, a renunţat la sport în favoarea afacerilor, fiind
managerul B 90 Impex SRL Buzău
Antrenor de tenis de masă la Clubul Sportiv Hidrotehnica Buzău (1981-
1986), antrenor de tenis de masă la Clubul Sportiv Şcolar Buzău (1987-1992), din
2001 ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis de Masă (în Biroul Executiv au
fost incluşi şi alţi doi buzoieni, Bety Romanescu şi Mircea Kisling) şi membru al
Comitetului Olimpic Român, Preşedinte al Federaţiei Balcanice de Tenis de Masă
(2004-2006), din 2006 este membru în Comisia Tehnică a Federaţiei Europene de
Tenis de Masă iar din 2010 este membru al Comitetului Director al Federaţiei In-
ternaţionale de Tenis de Masă. Între 2000-2004 a fost consilier local, o vreme vice-
preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău din partea PNL, în legislatura 2012-2016.
Este preşedinte al Organizaţiei judeţene a PNL Buzău şi a fost ales deputat în Cir-
cumscripţia electorală nr. 10 Buzău. Ca parlamentar, este membru al Comisiei pen-
tru învăţământ, ştiinţă, tineret, a avut mai multe propuneri legislative, dintre care 3
promulgate, interpelări, luări de cuvânt. Face parte din grupurile de prietenie cu
Regatul Bahrein, Republica Bulgaria şi Republica Croaţia. Pe plan sportiv, afost
reales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis de Masă , iar pe plan europea şi
internaţional este vicepreşedinte al ETTU şi a fost reales membru în Consiliul Di-
rector al ITTU.
452
Romanescu Ion (Fănică), comandor de aviaţie, epigramist, publicist (1

aprilie 1930-25 aprilie 2014) s-a născut în satul Furnicari din comuna Tamaşi, ju-
deţul Bacău. După studiile primare în satul natal, a urmat
cursurile Liceului comercial din Bacău apoi Şcoala
Militară de Ofiţeri Tehnici de Aviaţie din Mediaş, pro-
moţia 1952. Pentru a avea acces la şcoala militară, se
înscrie mai întâi în UTM, participă la şedinţele
organizaţiei, deoarece în primul an a fost respins din
cauză că era fiu de chiabur. A absolvit ca şef de promoţie,
iar la 23 august 1952 este înaintat la gradul de locotenent
de aviaţie şi repartizat la Aerodromul Ianca, specialist în
instalaţiile electrice, oxigen şi aparatele de la bordul
avioanelor militare cu reacţie.
A lucrat în mai multe unităţi de aviaţie, după care
s-a stabilit la atelierele din Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” de
la Bobocu, judeţul Buzău. La vârsta de 55 de ani, s-a prezentat la Ministrul Apără-
rii Naţionale pentru a solicita trecerea sa în rezervă. Deoarece provenea dintr-o fa-
milie înstărită şi putea fi trecut oricând în rezervă fără drept de pensie, a fost disci-
plinat, a muncit mai mult decât alţii, a participat la activităţi culturale
extraprofesionale.
Timp de 18 ani a fost actor al Teatrului Popular din Buzău şi a obţinut nume-
roase premii la nivel naţional, mai ales în piese cu subiect istoric, rolul lui Ştefan
cel Mare din piesa „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Autor de
texte pentru brigăzile artistice şi membru al cenaclurilor literare „Al. Sahia”, „Viaţa
Buzăului”, „Amprenta”, dar şi al Cenaclului Epigramiştilor „N. Gr. Mihăescu-
Nigrim”. Pasionat rebusist, autor de careuri, şi epigramist, a fost membru al Uniu-
nii Epigramiştilor din România.
După trecerea în rezervă a făcut parte din Asociaţia Naţională a Cadrelor Mi-
litare în Rezervă „Mareşal Alexandru Averescu”, Asociaţia Română pentru Propa-
ganda şi Istoria Aeronauticii „Comandor Mihai Băetanu”, filialele judeţului Buzău
şi Asociaţia „Origini”. S-a implicat cu entuziasm în activitatea celor trei asociaţii şi
a colaborat cu articole, epigrame, poezii, careuri rebusistice la revistele editate de
acestea.
În anul 2002 a editat primul său volum, până în anul 2014 ajungând la 20,
dintre care 6 volume în 2013 şi unul în ianuarie 2014. A început cu epigrame: Prin-
se din zbor: epigrame şi careuri, 2002; Poeme prinse din zbor, 2007; Catrene epi-
gramatice, 2009; Sub cupola azurie, 2009; Cât e Buzăul de mare, 2009; Epigra-
mişti buzoieni, 2010; Rădăcini mioritice: coordonate istorice, 2011; Icarii cu aripi
vultureşti, 2011; Aripi româneşti: istoric şi construcţii, 2012; Mărturisire: file de
istorie, 2012: Palete buzoiene, 2012; Sub aripi de zbor visând..., 2012; Voie bună:
epigrame şi catrene, 2012.
453
Romaşcanu Lucian380, senator PSD, fiu al unei cunoscute familii de intelec-

tuali (tatăl jurist, mama profesoară), Lucian Romaşcanu s-a născut în ziua de 19
mai 1967, în Buzău. În anul 1985 a absolvit Liceul „B. P.
Hasdeu”, apoi Facultatea de Comerţ din cadrul Academi-
ei de Studii Economice, iar în anul 2002 a absolvit un
Master la University of Washington.
După absolvirea facultăţii, în perioada 1991-1993,
a fost Account Manager la Vinexport Trading SRL, iar
din anul 1993 până în 1997, Country Coordinator la
Amorim&Irmaos.
Din anul 1997 până în anul 2015 a lucrat pentru
mai multe companii de media, între care Mediapro (di-
rector vânzări, 1997-1999); Ringier (director vânzări,
director executiv, 1999-2002, 2006-2009); „Cancan” (di-
rector general, 2009-2012); Dogan Media International (director executiv, 2012-
2014) şi Societatea Română de Televiziune, TVR (consilier PDG, 2014-2015).
Este membru PSD şi al predecesorilor acestuia încă din ianuarie 1990, mem-
bru fondator al organizaţiei de tineret a FSN.
A devenit senator de Buzău în urma alegerilor din decembrie 2016 şi face
parte din Comisia pentru afaceri europene, iar din anul 2017, a condus Comisia
pentru Cultură. De asemenea, este membru în Comisia specială comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi Războiului
pentru Întregirea Neamului. Face parte din Organizaţia de Cooperare Parlamentară
Internaţională OSCE-din 4 iulie 2018, preşedinte. Participă la unele iniţiative legis-
lative între care şi cea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap.
A deţinut portofoliul Culturii în timpul guvernării premierului Mihai Tudose
(29 iunie 2017-29 ianuarie 2018).
Senatorul Lucian Romaşcanu a primit Medalia de Onoare Prieten al Comu-
nităţilor Evreieşti din România din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din
România pentru meritele atât în activitatea de ministru cât şi parlamentară pentru
sprijinirea constantă şi concretă a proiectelor Comunităţii Evreieşti din România.
Roşioru Ion381, poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, s-a născut la
14 august 1949, în satul Grunj, comuna Mânzăleşti. A urmat cursurile primare şi
gimnaziale în satul natal, liceul din Beceni, apoi Facultatea de Limbi Romanice din
cadrul Universităţii Bucureşti. După absolvire, îşi desfăşoară activitatea ca profesor
de franceză la Liceul „Ioan Cotovu” din Hârşova, unde este mentorul Cenaclului
literar „Duiliu Zamfirescu”.
380
Site Parlamentul României. Senatul.
381
454
În anul 1990 a obţinut gradul I didactic cu eseul Chateaubriand, poète en

prose, lucrare datorită căreia primeşte o bursă de studii la Alianţa Franceză din
Rouen (1994). Şi-a început activitatea publicistică încă de elev, fiind corespondent
al ziarelor „Viaţa Buzăului” şi „Flamura Prahovei”. Ca student, a colaborat la re-
vista „Viaţa studenţească”, cu articole pe teme didactice, iar după 1989, la „Dina-
mys” din Constanţa şi la „Tribuna învăţământului” din Bucureşti. A editat în oraşul
de adopţie, „Opinia Hârşovei” care, cu intermitenţele inerente, a apărut pe parcur-
sul a doi ani.
Cu poezie a debutat în anii de liceu, în publicaţia
literară şi ştiinţifică a liceului (dactilografiată), dar
adevăratul debut are loc în anul 1976, în revista „Tomis”
din Constanţa. În continuare, colaborează la
„Luceafărul” (semnează Ioan Grunz), „România literară”,
„Arcadia”, „Steaua”, „Revue Roumaine”, „Metafora”,
„Dinamys”, „Dacia literară”, „Convorbiri literare”,
„Analele Dobrogei”, „Tribuna”, „Euro Poèsie”,
„Albatros”, „Târnava”, „Dunărea de Jos”, „Jurnalul de
Mureş”, „24 de ore”, „Accent”, „Contrafort”
(Basarabia), „Observator” (München), „Zbornic”
(Croaţia), „Ambasador” etc.
La concursurile şi festivalurile naţionale de poezie la care a participat, a ob-
ţinut: Premiul I la Concursul „Panait Cerna”-Tulcea, 1976; Premiul I la Concursul
„Odă ţăranului român”, Buzău, 1980; Premiul special al juriului la „Moştenirea
Văcăreştilor” de la Târgovişte, 1988; Premiul oferit de „Revue francaise” pentru
poezii scrise direct în limba franceză; Premiul revistei „Orion”, Slobozia, 1996,
pentru cel mai bun haiku; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea (al cărui
membru este), pentru volumul de versuri Pur, în cadrul „Colocviilor tomitane”,
ediţia 1998; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, şi al revistei „Tomis”,
pentru contribuţia deosebită la susţinerea actului de cultură scrisă şi la promovarea
literaturii dobrogene pe plan naţional, în cadrul aceloraşi „Colocvii tomitane”, edi-
ţia 1999; Premiul oferit de Bibliothèque Internationale de Poesie” (Franţa), pentru
poezia Sonet, Paris, 1999. În anul 2004, a primit Premiul USR Filiala Dobrogea,
pentru volumul de proză scurtă, Luceafărul de ziuă, iar în anul următor i s-a acor-
dat acelaşi premiu pentru volumul de versuri Recviem pentru secolul meu. Pentru
traduceri, în anul 2003 i s-a acordat Premiul pentru calitatea acestora, de către re-
vista „Convorbiri literare”; în 2004, Diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate
literară şi pentru contribuţia la promovarea literaturii buzoiene la nivel naţional,
acordat de Asociaţia Culturală „Renaşterea buzoiană”; în 2012, Premiul „Florica
Cristoforeanu”, oferit de către Editura Rafet, pentru traducerea volumului Cele mai
frumoase poezii, de Emile Verhaeren, la Festivalul de Literatură „Titel Constan-
tinescu”, cât şi Premiul USR, Filiala Dobrogea pentru acelaşi volum; premiul
„Mircea Micu”, pentru volumul Mir(easmă) de nard (2013). În anul 2014, USR,
455
Filiala Dobrogea i-a oferit Premiul „Opera Omnia” pentru activitatea literară şi cul-
turală.
Este autorul volumelor: La ţărmul grânelor (versuri, 1988); Îngeri indecişi
(roman, 1995); Pur (versuri, 1998); Casa de la ţară (haiku); Marius Tupan între
utopie şi parabolă (studiu critic, 2001).
Redactor la revistele literare „Metafora” (Constanţa) şi „Orfeu” (Târgu Mu-
reş); deţinătorul unei rubrici permanente de critică literară intitulată Panoramic
editorial, în revista ieşeană „Convorbiri literare”, ca şi cronicarul oficial al revistei
constănţene, „Tomis”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995
şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec din anul 2010.
A mai publicat volumele: Şerban Codrin sau meditaţia unui poet occidental
într-o grădină Zen (2003); Arthur Porumboiu sau scrisul ca pavăză împotriva mor-
ţii (2005); Ţine-mă de vorbă să nu mor: roman (2006); Etonnements / Sub semnul
mirării: antologie de poezie francofonă pentru elevi (2007); Cronicar la Pontul
Euxin: critică literară (2008); Pantumierul: antologie de versuri. Vol.1-2 (2011);
Incantaţii de mătase: versuri (2012); Lacrimi triunghiulare: versuri (2012);
Paznicul de vânătoare: proză scurtă (2012); 101 schaltiniene: versuri (2012);
Trecutul afectiv se pierde: versuri (2012); 111 elide (2013); Clopotul din Dojoji:
versuri (2013); Cronici ospitaliere, vol. 1-2 (2013, critică literară). În anul 2013, în
colecţia „Opera Omnia”, Editura Tipo Moldova îi editează volumul antologic de
versuri Insomnii vesperale. În anul 2016 publică volumul de cople şi elide Îşi
pierde urma inorogul. A transpus în limba franceză versuri şi poeme de V.
Alecsandri, M. Eminescu, G. Bacovia, T. Arghezi, L. Blaga, I. Pillat, V.
Voiculescu şi a semnat versiunile în limba franceză ale unor cărţi de haiku şi poe-
me. Din literatura universală a tradus Vilanele şi pantumuri, Sipetul de santal, de
CharlesFundaţia
Cros. Naji Naaman din Liban l-a distins cu Premiul de onoare pentru in-
tegritatea operei, pentru operele cele mai emancipate din punctul de vedere al sti-
lului.
Din anul 1974 este preşedinte al Cercului literar Hârşova, preşedinte de
onoare al Bibliotecii orăşeneşti Hârşova şi, din anul 1990, este membru în Consiliul
de administraţie al Casei de cultură Hârşova. Face parte din Comitetul de conduce-
rea al Filialei Dobrogea a USR, redactor-şef adjunct al revistei trimestriale de cul-
tură „Agora” şi este membru în colectivele de redacţie ale revistelor „Orfeu” din
Târgu Mureş şi „Metafora” din Constanţa. D
Pentru merite deosebite în activitatea la catedră şi pentru rezultate remarca-
bile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, în anul 2006 a primit Diploma
„Gheorghe Lazăr” clasa I. Iar din anul 2009 este Cetăţean de onoare al oraşului
Hârşova.
456
Runceanu Mihaela382, (4 mai 1955-31 octombrie 1989, Bucureşti), profe-

soară, interpretă de muzică uşoară, fiica lui Nicolae şi a Lenuţei Runceanu, s-a năs-
cut la Buzău. Urmează clasa I şi jumătate din clasa II-a la Orbeni-Bacău (1962-
1963), unde părinţii s-au mutat cu serviciul. În perioada
1964-1970 este elevă la Şcoala Elementară de pe lângă
Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, unde ia
lecţii de vioară cu profesoara Eufrosina Tomescu. Ur-
mează Liceul de Muzică şi Arte Plastice (1970-1974), pe
care l-a absolvit ca şefă de promoţie. Elevă fiind, partici-
pă la ediţia a II-a a concursului „Tinereţea buzoiană”,
premiul întâi fiind prima recunoaştere publică a vocaţiei
de solist de muzică uşoară. În 1974 este admisă la Con-
servatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, în paralel
urmând şi Şcoala Populară de Artă, clasa canto, cu pro-
fesoara Nina Bercaru.
În 1975 câştigă trofeul „Steaua litoralului”, la Constanţa, premiul I la „Con-
stelaţii vâlcene, Râmnicu Vâlcea şi debutează la Radio cu o piesă în primă audiţie a
compozitorului George Grigoriu. La prima etapă a Concursului „Steaua fără nu-
me”, prezentatorul buzoian Mihai Florea are bucuria de a anunţa verdictul unanim
al celor opt membri ai juriului, 80 de puncte, Mihaela Runceanu fiind prima candi-
dată care promova în etapa următoare cu punctajul maxim. Un an mai târziu, în
1976, obţine premiul I la Festivalul „Lotca de aur” de la Brăila, premiul II la Festi-
valul Artei Studenţeşti, secţia muzică uşoară şi la Concursul „Bucureşti `76”. Tot în
acest an, pe L.P.-ul omagial dedicat lui George Grigoriu, pentru douăzeci de ani de
activitate muzicală, înregistrează două melodii: Speranţe-vis, speranţe flori şi Nu
mai ştiu ce să cred. La 8 aprilie 1976, participă la spectacolul organizat în Sala de
Concerte a Radioteleviziunii, Mihaela Runceanu considerând acest moment ca
adevăratul meu debut ca solist profesionist de muzică uşoară. În vara aceluiaşi an,
participă la Concursul de creaţie şi interpretare a muzicii uşoare româneşti „Mama-
ia `76” cu piesa De-ar fi să vii de George Grigoriu. Va fi apoi prezentă şi la cele-
lalte ediţii ale festivalului. În 1977, înregistrează pe un L.P. cu titlul: Şlagărele
anului 1976 piesa Ce frumos am visat de Dan Beizadea. Tot în 1977 îi apare un
single cu Luna de Vasile Veselovschi şi Ce frumos am visat.
În 1978 a absolvit Facultatea de Pedagogie, Muzicologie, Compoziţie din
cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” cu lucrarea Muzica uşoară româ-
nească şi rolul său în societatea contemporană. De asemenea, obţine premiul I la
concursul soliştilor profesionişti, secţia muzică uşoară. Un an mai târziu, la „Festi-
valul tinereţii” de la Amara-Ialomiţa câştigă Trofeul Amara.
În anul şcolar 1978-1979 funcţionează ca profesoară la Şcoala Generală de
Muzică din Brăila, în acelaşi timp fiind şi solista formaţiilor din localitate,
„Solaris” şi „Mefisto”. În perioada 1979-1980 este profesor de vioară la fosta sa
382
Nicolae Peneş, Un cântec ucis, Editura Monteoru, Bucureşti, 1991, ed. a 2-a, revăzută, 2009.
457
şcoală, Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău şi face parte din formaţia de
muzică uşoară NONA, condusă de profesorul Xenti Stănescu (şi clape). Al doilea
solist vocal era George Nicolescu, profesor la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere
din Buzău.
În perioada 1980-1989 a fost profesoară de canto la Şcoala Populară Bucu-
reşti, unde a colaborat cu compozitorul Ionel Tudor, corepetitor la aceeaşi clasă. În
1985, la Top „Săptămâna”, Andrei Partoş stabilea, pe baza preferinţelor ascultători-
lor, că pe locul I în ierarhia soliştilor de muzică uşoară se situa Mihaela Runceanu,
cu piesa Să crezi în dragostea mea, de Ion Cristinoiu. Tot în acelaşi an, la „Melodii
`85”, cu aceeaşi piesă obţinea premiul I, melodie pe care o va interpreta şi la Festi-
valul de muzică uşoară de la Havana-Cuba.
Are bucuria ca, la 31 octombrie 1989, să i se comunice apariţia discului
Pentru voi, muguri noi, generic ce astăzi poate fi considerat mesajul-testament lăsat
tinerilor ei elevi, pentru că în acea noapte se sfârşea din viaţă în condiţii tragice, la
nici 35 de ani.
458
S
Sandu Eugen, născut Ia 8 decembrie 1937, în localitatea Bălţi din Basa-

rabia, se stabileşte, după 1940, cu familia la Pârscov, unde urmează cursurile şcolii
primare şi gimnaziale. Absolvent al Liceului „B. P.
Hasdeu” din Buzău, îşi continuă studiile la Institutul de
Mine din Bucureşti şi Petroşani. Urmează apoi cursurile
postuniversitare la Institutul Politehnic din Bucureşti şi
specializări în Germania şi Elveţia. Şi-a început activita-
tea profesională la Fabrica de materiale de construcţii
Pătârlagele, unde a lucrat între 1959-1964. După anul
1964, timp de 30 de ani, îşi leagă viaţa de Întreprinderea
de Sârmă şi Produse din Sârmă Buzău, unde parcurge
toate treptele ierarhiei manageriale, de la inginer princi-
pal la director general, iar între 1973-1985 brevetează trei
invenţii. După pensionare, din 1999, ocupă funcţiile de director general şi vicepre-
şedinte al Consiliului de Administraţie - Ductil S.A. Buzău. N-a uitat niciodată sa-
tul copilăriei. A înfiinţat, în anul 1970, în Pârscov, o secţie a I.S.P.S. Buzău şi a
sprijinit construcţia Casei Memoriale „Vasile Voiculescu”. Din 2001 este Cetăţean
de onoare al comunei Pârscov, iar din 28 septembrie 2018, prin Hotărârea Consiliu-
lui Judeţean Buzău, este şi Cetăţean de onoare al Judeţului Buzău.
Sandu Tudor383, preot, publicist, animator cultural (6 mai 1906, Albeşti-

Udaţi-30 iunie 1979, Vintilă Vodă). Urmează cursuri primare în comuna natală, Semi-
narul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău şi Facultatea de Teologie din Bucureşti
(promoţia 1934), cu teza de licenţă Biserici de lemn de pe Valea Slănicului.
A funcţionat ca preot paroh la Verneşti, iar din 1933 la parohia Măneşti
(Ciomagi), comuna Mânzăleşti. Pasionat de istorie, a studiat documente păstrate la
Arhivele Naţionale şi a colecţionat documente vechi din satele de pe Valea
Slănicului, rezultatele cercetărilor fiind folosite pentru întocmirea unor articole şi
studii, între care menţionăm: Cruci vechi în părţile Buzăului; Tot despre iniţiale pe
cruci; Braga Voievod (1532-1534); Din frământările ţărănimii buzoiene în vremea
Divanului ad-hoc; Primii ani de învăţământ public în judeţul Buzău; Schitul Găva-
nul; Un manuscris cu implicaţii paisiene; Bisericile din Mînzăleşti; Costache Mo-
glan (serial); Bisericuţa din satul meu; Monografia comunei Mânzăleşti (mss). A
colaborat la mai multe publicaţii, între care: „Sfarmă piatră” şi „Gândirea”, condu-
se de Nichifor Crainic, şi la „Glasul Bisericii”, „Vlăstarul”, „Îngerul”, „Vocea Bu-
zăului”, „Acţiunea Buzăului” etc.
A aderat la mişcarea legionară, dar după câţiva ani, alarmat de unele mani-
festări extremiste, se retrage, scriind chiar articole critice la adresa mişcării. A fost
arestat de poliţia legionară şi întemniţat câteva luni, iar după 1944 a fost închis şi
de către autorităţile comuniste; eliberat în 1964.
383
Mănăstirea Cetate de la Vintilă Vodă şi Vechiul Plai al Slănicului, coord. Ion Dedu, 1999, mss.
dactilo., p. 208-209; Relu Stoica, op. cit., p. 12, 16, 39, 59, 79, 139, 159-160.
460
Sandu-Ville, Constantin A. (22 august 1897, Pietroasele, jud. Buzău-13 oc-

tombrie 1969, Iaşi), fitopatolog. Membru corespondent al Academiei Române - din
2 iulie 1955 şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole (1969). Studii
liceale la Craiova şi Râmnicu Vâlcea şi superioare la Şcoala Superioară de Agricul-
tură de la Herăstrău (1921-1925). În 1929 şi-a susţinut teza de doctorat la
Hochschule fur Bodenkultur din Viena. A desfăşurat o bogată activitate didactică:
asistent la Catedra de sistemică şi patologie vegetală (1924-1927), şef de lucrări la
Secţia de fitopatologie (1929-1938) din cadrul Academiei de Înalte Studii Agro-
nomice din Bucureşti, profesor suplinitor, iar din 1946 titular al Catedrei de pro-
tecţia plantelor din cadrul Facultăţii de Agronomie din Iaşi; între 1946 şi 1950 a
fost decan al Facultăţii de Agronomie din Iaşi; director al Staţiunii de fitopatologie
din Chişinău (din 1941) şi al Staţiunii de viticultură din Iaşi. În activitatea didactică
s-a impus prin elaborarea mai multor ediţii ale Cursului de fitopatologie şi prin
organizarea laboratorului Institutului de Agronomie din Iaşi. Încă de la începuturile
activităţii sale s-a afirmat prin cercetătări în domeniul fitopatologiei: a publicat
peste 130 de lucrări şi monografii şi peste 90 de articole cu caracter tehnic şi de
popularizare; a explorat mai multe domenii ale biologiei vegetale: sistematica
plantelor superioare, sistematica, morfologia şi ecologia ciupercilor şi bacteriilor,
îndeosebi celor fitopatogene. A făcut cercetări asupra unor bacterii şi ciuperci para-
zite la plante, referitoare îndeosebi la sistematica, morfologia, ecologia, ciclul
biologic, profilaxia şi combaterea acestora. A descris peste 3000 de specii de mi-
cromicete prezente în România, o predilecţie deosebită arătând pentru ciupercile
din familia „Erysiphaceae”. A făcut cercetări privitoare la combaterea mălurii
comune la grâu, la studiul sortimentelor de soiuri existente în vederea selecţionării
celor rezistente la mălura comună: Râia neagră a cartofului în România (1926);
Tratarea seminţelor de grâu contra mălurei (1936); Încercări de stimularea
plantelor cu ajutorul acidului cianhidric (1937); Contribution a la connaissance de
Micromycetes de Bessarabie (1943); Instrucţiuni pentru folosirea insecticidelor şi
fungicidelor în agricultură (1944); Pyrenomicetele. Sclerotinia minor a salatei
(1959, în colab.); Botryotinia fuckliana (1962, în colab.); Ciupercile Erysiphaceae
din România (1967, în colab.); Micromicete noi în România (1969). A pus bazele
Herbarului micologic al Moldovei, în care a descris 137 de micromicete noi pentru
ştiinţă şi 1837 pentru România384.
384
Al. Lazăr, M. Hatmanu, Viorica Iacob.Trei sferturi de veac de preocupări micologice şi fitopato-
logice în Moldova. Bucureşti, 1972; Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii. Dicţio-
nar. Bucureşti, 1982; Valeriu Cotea. Constantin Sandu-Ville, un renumit fitopatolog român. În: Aca-
demica, an IV, nr. 1 (37), 1993; Istoria ştiinţelor în România. Ştiinţele agricole (coord. acad. David
Davidescu). Bucureşti, 1994; Repere ale ingineriei româneşti (coord. dr. ing. Mihai Mihăiţă). Bucu-
reşti, 2000; Liviu Mărghitan. Membri ai Academiei Române originari din judeţul Buzău (secolele
XIX-XX). Arad, 2006; Ionel Maftei. 1000 personalităţi ieşene. Lexicon. Iaşi, 2008; Ecaterina
Ţarălungă. Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi. Bucureşti, 2011.
461
Sava Popa-Gheorghe385, doctor în teologie, preot paroh parohia „Cuvioasa

Parascheva”, directorul Seminarului „Chesarie Episcopul”, fiul lui Victor şi al
Floarei, s-a născut la 3 noiembrie 1955 în satul
Căpăţâneşti, comuna Mărăcineni. După absolvirea cursu-
rilor elementare în comuna natală, între anii 1970-1975, a
urmat Seminarul Teologic Buzău şi apoi Institutul Teo-
logic din Bucureşti (promoţia 1980).
După absolvire, funcţionează ca pedagog la Semi-
narul Teologic din Buzău (septembrie 1980-septembrie
1981), după care, la propunerea Consiliului profesoral al
Seminarului, P.S.Episcop Antonie Plămădeală l-a numit
profesor suplinitor la catedra de Studiul biblic, rămasă
liberă prin plecarea la studii a titularului. Din toamna
anului 1983 se titularizează pe catedra de Dogmatică,
unde funcţionează şi în prezent, predând următoarele discipline: Teologia dogmati-
că, Îndrumări misionare şi Catehism. Din mai 1998 este şi director al Seminarului
Teologic.
În 1983 susţine examenul de admitere la doctorat, secţia sistematică, specia-
litatea Teologie dogmatică şi simbolică. În perioada 13 septembrie-15 octombrie
1997 participă la un curs intensiv de Limba franceză la Universitatea din Grenoble-
Franţa. După încheierea cursurilor de doctorat şi publicarea lucrărilor, la 18 octom-
brie 1988 susţine examenul oral de admisibilitate.
În martie 1990 pleacă pentru continuarea studiilor şi întocmirea tezei de doc-
torat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Fribourg-Elveţia, cu o bursă din
partea Conferinţei episcopilor elveţieni. Subiectul tezei a fost Botezul în tradiţia
ortodoxă şi implicaţiile sale ecumenice, o problemă destul de delicată ce a constitu-
it tema a trei reuniuni de dialog între Biserica ortodoxă şi cea romano-catolică. În
lucrarea respectivă a analizat punctele de divergenţă consemnate de Documentul de
la Bari (1987), prezentând viziunea Părinţilor Bisericii asupra acestora. De aseme-
nea, a demonstrat pe bază de documente, când şi cum a părăsit Biserica romano-
catolică adevărata tradiţie, implicaţiile ce decurg din aceasta, şi perspectivele depă-
şirii acestor divergenţe.
Şi-a susţinut teza de doctorat la 15 iunie 1993, fiind apreciată cu calificativul
summa cum laude şi propusă pentru premiul „Jean -Louis Leuba”. Premiul i-a fost
acordat în octombrie 1993 şi înmânat personal la 15 noiembrie 1993, în cadrul săr-
bătorii Universităţii, „Dies Academicus”. Teza de doctorat a fost publicată în co-
lecţia CAHIERS OECUMENIQUES-FRIBOURG. Diploma de doctor în Teologie,
eliberată de Universitatea din Fribourg (15 iunie 1993), a fost echivalată de Minis-
terul Educaţiei Naţionale cu diploma nr 50/26 februarie 1997-doctor în Teologie,
specialitatea Teologie Fundamentală şi Dogmatică.
A publicat mai multe articole în reviste bisericeşti centrale şi eparhiale. În
385
Date comunicate personal; „Ziarul Lumina”, 19 august, 2015; „Adevărul”, Buzău, 25 martie 2017.
462
anul 1986 a fost hirotonit diacon, iar în 1989 preot pe seama Paraclisului. Din fe-
bruarie 1994 slujeşte la Parohia Cuvioasa Parascheva din cartierul „N. Titulescu”.
În calitate de preot paroh al acestui locaş, prima măsură pe care a luat-o a fost re-
novarea şi resfinţirea Bisericii, acţiune încheiată în anul 2009. Preocupat de soarta
enoriaşilor săi, a construit tot atunci o cantină socială de unde, prin voluntari, dis-
tribuie hrană mai multor familii nevoiaşe din parohie, mai ales persoane singure,
vârstnice, fără alt sprijin. Pentru copiii din cartier a ridicat o grădiniţă chiar în
curtea Bisericii, iar pentru tineri a întemeiat o bibliotecă şi a amenajat un centru de
întâlniri unde desfăşoară lecţii de catehizare. Anual sunt trimişi tineri la întâlnirile
creştine din Franţa. A creat chiar un sistem de burse de care la început au beneficiat
tineri seminarişti cu rezultate bune la şcoală şi posibilităţi materiale reduse, dar în-
tre timp a extins acest sistem şi pentru copiii din alte licee, condiţiile fiind aceleaşi.
Între timp, pe lângă Biserica „Cuvioasa Parascheva” s-a dezvoltat un adevărat cen-
tru social-cultural. Tot aici se derulează un program social pentru copiii abandonaţi
şi de la Centrul de copii nr. 2, cărora le cumpără îmbrăcăminte, rechizite, dulciuri.
Sălcuţan Mihai386, avocat, publicist, epigramist, animator cultural, s-a năs-

cut la 2 ianuarie 1946 în municipiul Buzău. A urmat: cursurile generale la Şcoala
Normală de băieţi, Liceul „Mihai Eminescu” (promoţia
1965) şi Facultatea de Drept din Bucureşti (promoţia
1970). Din anul 1970 este avocat. A funcţionat în Barou-
rile Vrancea (1970-1977) şi Buzău (1977-1990; 1997-
2013). Împreună cu fiul său, Alexandru-Lucian, a con-
dus Societatea de Avocaţi „Pro Veritas” din Buzău.
A îndeplinit funcţiile de secretar al CFSN al jude-
ţului Buzău; secretar şi apoi preşedinte al CPUN al jude-
ţului Buzău; director general al Prefecturii judeţului Bu-
zău (august 1990-ianuarie 1997); membru, din anul
1990, în Consiliul Eparhial şi în Adunarea Eparhială a
Episcopiei Buzăului; deputat din anul 1990 în Adunarea
Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, iar din anul 1998 secretar al
acestui organism, membru al Consiliului Naţional Bisericesc (1994-1998).
A fost distins cu: Medalia „Meritul Civic” a Republicii Moldova, septembrie
2012; Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău - martie 2012; Cetăţean de Onoa-
re al Raionului Soroca, iunie 2012; Crucea Patriarhală „Teoctist, Patriarhul Biseri-
cii Ortodoxe Române”, 1996: Distincţia Eparhială „Episcop Epifanie”, Episcopia
Buzăului şi Vrancei, ianuarie 2007. Semnatar al Hrisovului de Închinare prin care
Sfântul Mucenic Sava a fost rânduit ca ocrotitor spiritual al Buzăului, 1996.
A coordonat comitetul ce a organizat dublul centenar Sărata Monteoru din
anul 1995 - 100 de ani de la inaugurarea Staţiunii balneoclimaterice şi 100 de ani
386
Date transmise personal; presa online.
463
de la primele săpături arheologice. A fost preşedinte al Secţiei de box a Clubului

Sportiv Municipal Buzău ( 1994).
Este unul din fondatorii bibliotecii de carte românească cu grafie latină „Basa-
rabia” din Soroca (1993); membru fondator al Fundaţiei de cultură patriotică „Mără-
şeşti-Mărăşti-Oituz” (1993) şi coordonatorul Centrului judeţean Buzău, fondator al
Institutului de Ştiinţe Administrative al României, pe lângă Universitatea din Sibiu
(1994), vicepreşedinte al Fundaţiei „Amprenta” (1997), vicepreşedinte şi membru în
Consiliul Director (1997-2005). Membru al Uniunii Epigramiştilor din România
(1998), membru de onoare (2006), vicepreşedinte (2007); membru fondator şi preşe-
dinte al Cenaclului umoriştilor „Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim” Buzău, (2000);
membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2007).
Iniţiator al Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”
(2000), al Concursului „Boboc de epigramă” pentru elevii de liceu şi organizator al
tuturor ediţiilor desfăşurate din anul 2000. Membru în consiliile de editare a publi-
caţiilor: „Epigrama” (Bucureşti), „Haz de necaz” (Câmpina), „Hohote” (Tg. Jiu),
„Pe aici nu se trece” (Focşani). Colaborator cu eseuri, proză, publicistică, poezie, epi-
gramă la periodicele buzoiene, din ţară, din Republica Moldova, Serbia, Germania,
Israel. A publicat epigrame în revista „Epigrama” a Uniunii Epigramiştilor din Româ-
nia, precum şi în „Cacialmaua”, „Rebus”, „Rebus Magazin”, „Haz de necaz” etc.
A debutat editorial în 1999 cu Viaţa ca o epigramă: epigrame, catrene, epita-
furi, replici epigramatice (1999). Prezent în antologii şi culegeri de epigramă: Cu
epigrama la asalt (1998); Constelaţia Post-Scriptum, Chişinău (1999); Epigrame
cu şi despre femei (1999); Cimitirul vesel, antologie de epitafuri (2000); Definiţii
epigramatice (2000); Perle de umor (2000); O antologie a epigramei româneşti
actuale (1999); Ciulini (2000).
A mai publicat: Cei trei magnifici: Cincinat, Ion şi Mircea Pavelescu (co-
lab. 2002); Ace la purtător: epigrame (colab., 2002); Vesela tristeţe: epigrame,
catrene, epitafuri, replici epigramatice (2003); Catrene de căpătâi; epitafuri
(2006), Zodia balanţei (eseuri, publicistică, 2006), Mic îndreptar pentru năravuri
mari: rondeluri epigramatice (2010); Cronica unui început de mileniu (proză scur-
tă, 2011); Zbor cu parapOanta: epigrame vesele şi triste (2012); Umor pe toate
feţele: Cenaclul umoriştilor Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim Buzău (2013); Con-
stelaţia Nicomah: Nicolae-Paul Mihail - 90, în memoria celor care l-au cunoscut
(colab., 2013); Cu umorul nu e de glumit: rondeluri şi epigrame (2013); Candela
nestinsă. Eseuri (2014); Pseudomorfologie dionisiacă: versuri ironice şi satirice
2015); Cumpăna dreptăţii (proză, 2016); Ţara Luanei, proză scurtă (2017); Răfuia-
la, proză scurtă (2018); Poduri de Prut (2018)
A îngrijit ediţiile: Metamorfozele vinului. Legende şi povestiri despre viţa de
vie şi despre vin. Acad. Gherasim Constantinescu, Adrian-Alexandru Heraru,
(2005); Perechea mănuşii de catifea. Nicolae-Paul Mihail (Nicomah). Replici şi
comentarii epigramatice cu adăugiri de George Zarafu şi Mihai Sălcuţan (2015) şi
a prefaţat volume semnate Sava Bogasiu, Constantin Voicilaş, Aurelian Perdeleanu
şi de alţii. Prezent în: Antologie de poezie română contemporană, volumul IV,
464
ediţie în limbile română, franceză, engleză şi germană. Colecţia „Opera Omnia”

poezie contemporană, Editura „Tipo Moldova”, 2015; Suflet românesc, Antologie
de poezie patriotică, Târgu Jiu, 2013 şi în peste 80 de antologii sau culegeri de epi-
gramă. Multiplu laureat pentru creaţie literară şi epigramă.
Săraru Stan387, avocat, politician, primar (1 ianuarie 1899-3 aprilie 1985,

Bucureşti), s-a născut în Buzău. Urmează cursurile şcolare în oraşul natal apoi Fa-
cultatea de Drept din Bucureşti. Avocat în Baroul buzo-
ian (1923-1943), ajutor de primar şi primar (noiembrie
1933-decembrie 1937). În anul 1948, acesta a fost epurat
din Baroul Buzău, ca fost politician liberal (membru
PNL din 1923, data înscrierii în barou). Arestat pentru
prima oară în mai 1948, a fost închis la Jilava şi Aiud, la
16 august 1952 fiind din nou arestat la Aleşd-Oradea şi
încarcerat la Aiud şi la coloniile de muncă de la Castelu-
Medgidia şi Capul Midia. A fost eliberat la 1 mai 1954,
fiind menţionat în volumul 3 al lucrării lui Cicerone
Ioniţoiu, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva
comunismului. După eliberare, între anii 1957-1967 a
fost consilier juridic la Sfatul Popular Regional Bucureşti. Fiica sa, Ruxandra-
Simona, profesoară de pian, s-a căsătorit cu Tonel Holder, cu care a locuit în
Düsseldorf-Germania (în prezent decedat).
În timpul primariatului său a realizat câteva lucrări edilitare de excepţie:
Baia comunală, Piaţa Centrală; primele lucrări de canalizare în centrul oraşului -
după planurile arhitectului Duiliu Marcu - regenerarea Crângului, s-au pavat străzi
în cartierele Poşta şi Mihai Viteazul şi alimentarea acestora cu apă. Este autor al
lucrării Buzăul edilitar (1936). A organizat cantine pentru elevii săraci, a luat mă-
suri de electrificare a cartierului Poşta şi aprovizionarea cu lemne a celor nevoiaşi;
a înfiinţat pe lângă Primărie un Birou de asistenţă socială cu scopul de a îngriji de
obidiţii soartei - bătrâni, suferinzi. Astfel, pentru aceştia s-a asigurat un adăpost şi
o masă, iar noi vom fi scutiţi de spectacolul degradant, care este pentru străini, un
indiciu că merg spre Orient.
A fost girant al gazetei „Glasul vremii” (15 mai-1 iunie 1925), şi a colaborat
la „Liberalul Buzăului”. A luptat pe Frontul de Est cu Regimentul 7 Artilerie, fiind
decorat cu ordinul „Coroana României” clasa a V-a în grad de cavaler, cu spade şi
panglică de „Virtute Militară”. În semn de respect pentru realizările sale edilitare,
la solicitarea urmaşilor, Comisia de Urbanism a Consiliului Local Municipal a pro-
pus, în şedinţa din ianuarie 2002, ca Piaţa Centrală să-i poarte numele, propunere
acceptată în unanimitate388.
387
G. Cocora, lucr.cit., f. 126; „Vocea Buzăului”, XI, nr. 40/19 octombrie 1935; alte informaţii de la
familia din Germania.
388
„Opinia”, XII, nr. 3271/30 ianuarie 2002.
465
Sărăţeanu C. Constantin389 (18 iunie 1862, Buzău-23 mai 1935, Bucureşti)

era fiul lui Constantin şi nepotul lui Dumitrache Sărăţeanu. După absolvirea cursu-
rilor la „Sf. Sava”, urmează Facultatea de Drept (1875-
1880), iar după ce îşi ia licenţa este numit substitut de
procuror la Tribunalele din Râmnicu Sărat (1887) şi Ar-
geş; din 1890 este procuror la tribunalele din Vlaşca şi
Ilfov (1890-1892), judecător de instrucţie şi prim-
procuror la tribunalele din Ilfov (1892-1896) şi Covurlui
(1896-1899). Din 1900 este prim-procuror la Curtea de
Apel din Iaşi şi apoi la cea din Bucureşti, secretar general
la Ministerul Justiţiei (1903), consilier la Curtea de Apel
Iaşi (1905), unde ajunge preşedinte de secţie (1912) şi tot
în 1912, consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În
1916 este mobilizat cu gradul de maior de rezervă şi nu-
mit comandantul pieţei Braşov. Avansat locotenent colonel, este numit la comanda
Regimentului 8 de instrucţie. A fost ministru de Interne în guvernul Averescu, în
perioada 29 ianuarie-4 martie 1918, iar de la 5 martie 1918, din nou consilier la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până în 1929.
Constantin Sărăţeanu era rudă cu Mihai Popovici, vicepreşedintele Partidului
Naţional Ţărănesc şi colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. După decesul lui
Gheorghe Buzdugan, membru al Regenţei instituite pe timpul minoratului Regelui
Mihai I, Constantin Sărăţeanu a fost propus de către prim-ministrul Iuliu Maniu,
prin intermediul lui Alexandru Vaida-Voevod, şi aprobat de Parlament, ca înlocui-
tor al acestuia, la 9 octombrie 1929, ocupându-se de problemele politice ale ţării,
împreună cu patriarhul Miron Cristea şi Principele Nicolae, ca regenţi ai minorului
Rege Mihai I. C. Sărăţeanu a demisionat la 8 iunie 1930, pentru a facilita revenirea
la tron a Regelui Carol al II-lea.
A fost şi preşedinte al Comisiunii Superioare a Casei de dotare a armatei,
membru al Comitetului general al Societăţii Române de Cruce Roşie. În 1930, după
Restauraţie, se retrage la moşia de la Sărata, unde avea vii şi o cramă. A renovat
conacul familiei, iar în 1927 şi-a construit şi o vilă.
Pe lângă cariera politică şi activitatea în magistratură, s-a consacrat studiilor
juridice, dintre care amintim: Vechile legi şi instituţii juridice ale Valahiei; Vechea
organizare judiciară a Moldovei; Despre depozit şi sechestru în dreptul român (te-
ză de licenţă, tipărită la Piteşti în 1890), Despre raporturile sistemului penal cu
civilizarea (1887); Legea numelui la noi (1897); Cetăţeni şi străini (1899); Din
trecutul judecătoresc al Moldovei (1902)
A fost şi vicepreşedinte al Societăţii de Istorie, în 1908 donând Academiei
Române 160 de documente vechi. A fost înmormântat la biserica din Valea Botei.
Soţia sa Olga, născută Popovici (cu care a avut un fiu, Neagu C. Sărăţeanu), mai
389
Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guverne şi guvernanţi: 1916-1938, Bucureşti, 1996, p. 236-237; Arh.
Naţionale ale României, fond Sărăţeanu, prezentarea de fond; Lucian Predescu, op. cit. p. 758; „Acţi-
unea Buzăului”, I, nr. 9/25 mai 1935 (necrolog); Wikipedia.
466
deţinea încă în 1948 câteva hectare de vie la Sărăţeanca. În presa liberală locală se
fac referiri la un C. D. Sărăţeanu, membru în comitetul electoral al organizaţiei
P.N.L. Buzău (împreună cu un alt membru al familiei, Nicu Sărăţeanu), desemnat
în 1894 candidat pentru alegerile de consilieri judeţeni (la acea dată era membru în
conducerea P.N.L. Buzău).
Săvulescu I. Traian390, om de ştiinţă, botanist, întemeietorul şcolii româ-

neşti de micologie şi fitopatologie (20 ianuarie 1889, Râmnicu Sărat-29 martie
1963, Bucureşti). Studiile primare şi gimnaziale le face în oraşul natal (Gimnaziul
„Vasile Boerescu”-1903), după care se înscrie la Liceul
Internat „C. Negruzzi” din Iaşi. După o scurtă întrerupe-
re, din cauze medicale, revine ca elev la Liceul „Al. Has-
deu” din Buzău, absolvent în 1907. Urmează Facultatea
de Ştiinţe, secţia Ştiinţele Naturii a Universităţii din
Bucureşti şi Facultatea de Medicină. În 1912 obţine li-
cenţa în Ştiinţele Naturii, iar în 1916, titlul de doctor în
Ştiinţe Biologice, cu teza Studii asupra speciilor de
Campanula din secţia Heterophyllae ce cresc în Ro-
mânia.
Funcţionează apoi ca şef de lucrări la Catedra de
morfologie şi sistemică vegetală (1918), profesor titular
la catedra de botanică sistematică şi patologie vegetală (1920) la Institutul de cerce-
tări agronomice din România. A fost secretar general al Academiei Române (1939-
1948), calitate în care s-a îngrijit şi de apariţia publicaţiilor „Buletinul secţiunii şti-
inţifice” şi „Memoriile secţiunii ştiinţifice”. A fost şeful catedrei de Patologie Ve-
getală din cadrul Facultăţii de ştiinţe a Universităţii Bucureşti (1948). Pentru me-
ritele sale deosebite ca pedagog şi cercetător, în 1932 a fost admis ca membru
corespondent, iar din 1936, membru al Academiei Române, al cărei preşedinte va fi
în perioada 1948-1959. De asemenea, a fost ministru la Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor (1946-1948) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Membru al
academiilor de ştiinţe din U.R.S.S., Bulgaria, Ungaria şi Cehoslovacia.
A efectuat cercetări asupra florei diverselor zone ale României, s-a îngrijit de
editarea lucrării Flora Republicii Populare Române (lucrare încheiată în anul
1966), al cărei redactor a fost pentru primele cinci volume (1952-1957). A dezvol-
tat o reţea de staţiuni de avertizare pe întreg teritoriul ţării, în scopul combaterii
manei viţei de vie, iar în cadrul Institutului de cercetări agronomice a creat un labo-
rator pentru studiul substanţelor insectofungicide şi a preconizat înfiinţarea Birou-
lui entomologic, devenit mai târziu Serviciul de protecţia plantelor.
Autor a peste 400 lucrări de specialitate, a publicat, totodată, biografiile mai
multor savanţi, iar prin prestigiul său ştiinţific a format o adevărată şcoală de bota-
390
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria oraşului Râmnicu Sărat, act naştere nr. 19/21 ianuarie1889; Per-
sonalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii…p. 361-362; Enciclopedia marilor personali-
tăţi…, p. 240-244; Dr, Dorina N. Rusu, op.cit., p. 327-328; Wikipedia.
467
nică şi fitopatologie, având o însemnată contribuţie la fundamentarea agronomiei

moderne. La muzeul din Râmnicu Sărat se păstrează o valoroasă colecţie de obiec-
te personale (microscop, ochelari, halat, legitimaţii diferite), ordine şi medalii ro-
mâneşti şi străine (Ungaria, Polonia, Cehoslovacia şi Bulgaria), manuscrise, foto-
grafii şi publicaţii, ce fac obiectul unei interesante expoziţii memoriale, donate de
soţia sa, Alice Săvulescu (1905-1970), botanist.
Sburlan A. Dumitru391, inginer silvic, profesor doctor docent, s-a născut la

16 noiembrie 1899, în Buzău. A urmat cursurile primare la Aliceni-Zilişteanca
(1906-1910) şi Liceul „Al. Hasdeu” (1910-1916). În timpul războiului, s-a refugiat
cu familia în Moldova, astfel că va urma clasa a VIII-a la
Piatra Neamţ. Ultima clasă de liceu şi bacalaureatul, la
Liceul „Al. Hasdeu” (1918). Este un an învăţător suplini-
tor la Zilişteanca (1918/1919) şi apoi student la Şcoala
Superioară de Silvicultură din Bucureşti (1919-1923).
După absolvire este inclus în Corpul Silvic al Statului şi
repartizat la Staţiunea de Cercetări Silvice de la Sinaia.
Se mută apoi cu serviciul la Ocolul Silvic Căiuţi-Bacău,
ca ajutor şef ocol şi profesor la Şcoala de brigadieri sil-
vici. Din anul 1924, este asistent la Secţia Silvică a Şcolii
Politehnice din Bucureşti, unde realizează seminarii şi
aplicaţii practice cu studenţii. În anul 1927 urmează un
curs de specializare la Viena, doi ani mai târziu obţinând titlul de doctor inginer.
Revenit în ţară, este reîncadrat în Serviciul Casei Pădurilor, iar din 1930, obţine,
prin concurs, postul de conferenţiar la catedra de Transporturi forestiere şi fabrica-
rea cherestelelor, la Facultatea de Silvicultură din Bucureşti. Din 1937 este profe-
sor la aceeaşi catedră.
În anul 1948, când se înfiinţează Institutul de Exploatare şi Prelucrare a lem-
nului din Bucureşti, este numit şeful Catedrei de prelucrare mecanică a lemnului. În
1953 Institutul este transferat la Braşov, din 1956 funcţionând în cadrul Institutului
Politehnic. Se pensionează în anul 1960, dar rămâne profesor consultant pentru
doctoranzi. În paralel cu activitatea didactică, între anii 1924-1932 a fost şef al
Serviciului Casei Pădurilor Bucureşti, şef de secţie la Institutul de Cercetări Fores-
tiere (1939-1949) şi apoi director general adjunct (1946-1947). De asemenea, a fost
şef de grupă în Comisia de Standardizare (1949-1952), membru în Consiliul Ştiinţi-
fic al Cercetării Ştiinţifice (1958-1968). Autor al mai multor lucrări ştiinţifice, între
care menţionăm: Condiţiile forestiere din România (1933); Fabrici de cherestea
(1935); Agenda forestieră (1927-1968); Pădurile României (1965, colab.); cursuri
pentru studenţi. Pentru întreaga sa activitate didactică şi ştiinţifică a fost decorat cu
„Meritul Ştiinţific” clasa a III-a (1968) şi „Ordinul Muncii” clasa a II-a (1973).
391
C. Dumitrescu, lucr. cit., vol. VII, p. 144-145.
468
Scărlătoiu Grigore (Greg)392, diplomat, expert în drepturile omului, s-a

născut la Bucureşti pe data de 15 mai 1970. Aflat în grija bunicilor materni, Valeria
şi Constantin Mihăilă (profesoară la Liceul „Mihai Emi-
nescu”, respectiv fost căpitan aviator), a locuit în Buzău
de la o vârstă foarte fragedă. A urmat Şcoala Generală
nr. 5 „Dionisie Romano”, iar în anul 1988 a absolvit Li-
ceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, copilărind pe strada
Aurorei nr. 4A din oraş.
A fost student al Facultăţii de Limba şi Literatura
Engleză a Universităţii Bucureşti. Din materialele care
soseau în ţară imediat după căderea comunismului, a
aflat despre miracolul de la râul Han, despre dezvoltarea
economică accelerată a Coreei de Sud. Din martie 1990,
România şi Coreea de Sud au stabilit relaţii diplomatice.
Ambasada sud coreeană căuta un student român pe care să-l trimită la studii. A par-
ticipat cu un eseu despre dezvoltarea economică a acestei ţări, iar guvernul sud co-
reean i-a oferit o bursă, fiind primul student român care a studiat în Coreea de Sud.
Din septembrie 1990 până în august 1991, a urmat un curs intensiv de limba
coreeană la Universitatea Naţională din Seul. În anul 1994 a obţinut licenţa, iar în
1998 masteratul în relaţii internaţionale la aceeaşi universitate. În anul 1996 a câş-
tigat concursul de limba coreeană pentru cetăţeni străini, după care a lucrat pentru
mai multe televiziuni din Coreea de Sud, ca prezentator şi reporter.
În anul 1999 i s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Seul.
Această alegere s-a datorat contribuţiilor din presă, şi pentru participarea la misiuni
de căutare - salvare în timpul unor inundaţii majore, în calitate de membru şi maes-
tru scufundător al Asociaţiei Coreene pentru Scufundări Subacvatice, dar şi pentru
donaţiile pe care le-a făcut, împreună cu majoritatea coreenilor în timpul crizei fi-
nanciare din 1997.
În anul 2000 a fost acceptat la Fletcher School of Law and Diplomacy, Tufs
University, una dintre cele mai prestigioase şcoli postuniversitare de relaţii interna-
ţionale din Statele Unite ale Americii, şi cea mai veche şcoală postuniversitară spe-
cializată în acest domeniu.
În 2001 a lucrat la Organizaţia Internaţională a Muncii de la Geneva pentru
Biroul pentru activitatea companiilor multinaţionale.
Din anul 2002 s-a mutat la Washington DC, unde a lucrat timp de şase ani
pentru o companie de consultanţă pe probleme de dezvoltare internaţională. A lu-
crat cu Banca Mondială, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională,
Banca pentru Dezvoltarea Asiei şi alte agenţii pentru dezvoltare internaţională. A
lucrat pe teren în Zambia, Tanzania, Africa de Sud, Zimbabwe, Sri Lanka şi a co-
392
Adrian Novac, Cum a ajuns expertul român Greg Scărlătoiu să ofere consultanţă Administraţiei
Trump privind Coreea de Nord, G4 Media.ro. 25 apr. 2018; Silvia Herghelegiu, Greg Scărlătoiu,
buzoianul de la Washington care arată lumii ororile din Coreea comunistă, „Opinia” Buzău, 8 sep-
tembrie 2014.
469
ordonat alte proiecte în Europa de Est, fosta Uniune Sovietică, Asia de Sud, Africa
şi America Latină.
A continuat să fie preocupat de situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord
şi să menţină legături strânse cu organizaţii specializate în acest domeniu. În anul
2003 a început să scrie un articol săptămânal în coreeană şi timp de 15 ani a scris şi
difuzat săptămânal emisiunea în coreeană „Scărlătoiu Column”, transmisă la Ra-
dio Asia Liberă pentru Coreea de Nord. Expert în probleme coreene, este invitat
frecvent la televiziunile CNN, BBC, Al Jazeera, Vocea Americii, Radio Free Asia
şi alte instituţii media. A apărut ca martor expert la mai multe audieri ale Congre-
sului American privind drepturile omului din Coreea de Nord. În 2008 a devenit
director pentru Relaţii Publice şi Afaceri Internaţionale pentru Institutul Economic
Americano-Coreean în Washington DC.
În 2011 devine directorul executiv al Comitetului pentru Drepturile Omului
în Coreea de Nord. Este profesor invitat la Universitatea de Studii Internaţionale
Hankuk din Seul, instructor şi coordonator la Institutul de Studii Diplomatice al
Departamentului de Stat American.
A publicat materiale de opinie şi scrisori către editor în ziare precum „The
Wall Street Journal,” „The Washington Post” şi „The New York Times”, lucrări
academice în volume produse de organizaţii precum Fundaţia Hanns Seidel, Insti-
tutul Asan pentru Studii Politice şi Jurnalul Internaţional de Studii Coreene.
Este vicepreşedinte al Consiliului Internaţional de Coreanistică. A absolvit
Seminarul XXI al MIT pentru liderii în securitate naţională din Statele Unite ale
Americii (2016 - 2017).
În ziua de 23 noiembrie 2018 a fost declarat Cetăţean de Onoare al munici-
piului Buzău.
Scoroşanu Dumitru393, profesor de istorie, fiul Elenei şi al lui Ştefan

Scoroşanu, s-a născut la 20 august 1948, în satul Brăeşti, dar şansa acestuia a fost
stabilirea în Pârscov, fiul putând urma un traseu şcolar prestigios, îndrumat de
mentori remarcabili la Pârscov, la Buzău Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, la
Iaşi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de
Istorie. Din 1973 până în 2013 a fost profesor de istorie
la Şcoala Gimnazială „Vasile Voiculescu” din Pârscov,
pe care a şi condus-o, ca director, între 1994 şi 2013. Me-
todist şi responsabil de cerc pedagogic al Inspectoratului
Şcolar Judeţean, s-a remarcat prin disponibilitatea la nou,
cultivarea valorii individuale şi a spiritului de echipă. De
mare importanţă în devenirea sa profesională au fost anii
în care a condus Şcoala Bădila. Consilier local şi consili-
er judeţean, a militat pentru modernizarea satului buzoian
şi a instituţiilor administrative.
393
Date comunicate personal, august 2018.
470
Înţelepciunea populară şi-a concentrat gândurile şi sentimentele în proverbe

şi zicători scurte, exprimate în cuvintele unei limbi „ca un fagure de miere”. ”Când
marea e liniştită, oricine poate sta la cârmă”, spunea latinul, înţelegând prin asta că
pentru a naviga prin valurile sălbatice ale vieţii, e nevoie de îndemânare şi curaj.
Viaţa profesorului Dumitru Scoroşanu a fost numai în aparenţă liniştită, în realitate,
acest reper al şcolii buzoiene a avut de înfruntat ca dascăl şi ca director al unor uni-
tăţi şcolare, piedici de tot felul. Deschiderea sa către lume, gândirea înseninată de
bunăvoinţă şi înţelegere l-au ridicat la un statut social respectabil.
Niciodată nu a trecut în plan secundar, principala sa preocupare, aceea de
cercetare a trecutului. Din 1974 a fost colaborator al Muzeului Judeţean de Istorie
Buzău, participând la cercetarea arheologică a Văii Pârscovului (Bălăneasa) şi pu-
blicarea unor studii de specialitate. În anul 1988, când Muzeul Naţional de Istorie a
realizat descărcarea de sarcină arheologică a râului Buzău, cu scopul regularizării
albiei acestuia, a promovat deschiderea şantierului arheologic de la Piatra cu Lilieci
(Târcov).
A scos la lumină, prin articole şi comunicări, simbolurile românismului de
pe aceste meleaguri. Ca o încununare a muncii ştiinţifice a elaborat „Monografia
arheologică” (1986) şi „Monografia Pârscov - Plai străvechi” (2004 - lucrare colec-
tivă). A fost coautor, alături de Corneliu Ştefan şi Vasile Drâmboceanu, al lucrării
„Vestigiile rupestre din Munţii Buzăului”, precum şi al volumului „Vechi familii
pârscovene” (2016) împreună cu Gheorghe Postelnicu (premiul „Cartea anului”
acordat de CCS Buzău şi de Asociaţia „Renaşterea Buzoiană”).
Din 2013 face parte din colectivul de redacţie al revistei de ştiinţă şi cultură
„Întrezăriri” în care a publicat articole referitoare la spaţiul pârscovean, valorifi-
când şi colecţia muzeului şcolar şi artefactele de interes local.
În 2017, ca o recunoaştere a meritelor sale incontestabile, Consiliul Local
Pârscov i-a acordat titlul de Cetăţean de onoare. Dascăl total, Dumitru Scoroşanu a
rezonat cu prototipul modern în această profesiune pândită de primejdii birocratice.
Optimismul care l-a caracterizat întotdeauna a făcut din D. Scoroşanu omul care a
marcat spiritual continuitatea pârscoveană în ultima jumătate de secol.
Seceleanu N. Dumitru394 (23 noiembrie 1857, Bobocu -11 mai 1932), este
fiul lui Nicolae Seceleanu, econom de oi din zona Săcele, şi coborâtor din neam de
oieri, ce făcea negoţ de berbeci (în loturi de 5000-10000 de capete) cu gelepii din
Constantinopol. Oile erau trimise la zalhanaua sa din Săcele. Străbunicul său a fost
ucis de unguri în 1848, la Budapesta, iar tatăl său, N. Seceleanu (1829 - 16 iunie
1911395), se refugiază în Muntenia şi primeşte pământ în judeţul Buzău. A fost,
alături de Evanghelie Zappa (cu proprietăţi la Cotorca - Glodeanu Siliştea) şi I. C.
Filitti, unul din plugarii de seamă din Bărăgan, membru al Partidului Conservator.
394
Dumitru N. Seceleanu, documente inedite, Bucureşti, 1997, lucrare editată de Muzeul Agriculturii
din România, de la Slobozia; Stelian Grigorescu, Personalităţi ialomiţene: Dumitru N. Seceleanu, în:
„Ialomiţa”, 983, 12 iulie 2018; Wikipedia, articol de Georgeta Filitti.
395
„Politica” (Buzău), 19 iunie 1911.
471
A aprovizionat cu pietriş pe antreprenorii care au executat terasamentul căii ferate

Buzău-Galaţi. A arendat moşii la Stâlpu, Văleanca, Sărata-Mărgineni, Colţăneni
(mai târziu, în proprietatea fiicelor sale, Elisa şi Maria), Cioranca (unde avea şi un
han , în „Drumul Sării”, ce trecea şi pe la Florica), cât şi moşia oraşului.
A avut cinci copii: Neculai, Dumitru, Ştefan, Elisa şi Maria (căsătorită
Alexandrescu). Dumitru Seceleanu (a patra generaţie a neamului Seceleanu, împă-
mântenit la Buzău) se mută cu familia, la vârsta de 5 ani, în Buzău. Aici urmează
două clase primare, alte două la Săcele şi trei clase reale la Braşov. Revine la Bu-
zău în 1875, pentru a-şi ajuta tatăl. În 1877 se înscrie ca voluntar şi întreţine cu ba-
nii proprii, Escadronul 6 Călăraşi Buzău. În 1888, se stabileşte la moşia Iazu-
Ialomiţa, ca arendaş. Se căsătoreşte cu d-ra Mihailidis, nepoata lui Rieganesi, aren-
daşul moşiei Cilibia, (macedoneni din Grecia). Au avut şase copii, din care însă au
trăit doar trei, doi băieţi şi o fată.
În 1900 cumpără din ţinutul Donului 100 iepe de prăsilă, 7 armăsari pur sân-
ge englezesc şi 20 cai de muncă, cu care formează, în scurt timp, o herghelie de
400 cai, şi cu armăsari de reproducţie, aduşi din herghelia lui Alexandru Marghi-
loman. A crescut şi oi, în special de rasă ţigaie, estimate înainte de primul război
mondial la peste 16.000 de capete. A adus din Franţa şi Elveţia, tauri pentru repro-
ducţie, fără a obţine însă rezultate deosebite, apoi vaci englezeşti din rasa Jersey şi
a aclimatizat în zona Bărăganului vaci moldoveneşti. A crescut porci din rasa
Mangaliţa şi s-a ocupat de creşterea albinelor şi a viermilor de mătase. La expozi-
ţiile la care a luat parte, a primit diplome şi medalii: Expoziţia Naţională din 1906
(jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I), la Torino (1911) şi la Expoziţia
Universală de la Paris (1900, medalie de argint)
A înfiinţat o plantaţie de pomi fructiferi pe 100 de pogoane, a organizat un
atelier de covoare, unde fetele învăţau să prepare mătasea, vopsitoria şi gospodăria,
a construit un uscător de fructe şi a produs marmelade, compoturi şi rachiuri dulci.
Are meritul de a fi pus în valoare proprietăţile apelor de la Amara, unde şi-a tratat
cu succes paralizia mâinii drepte. Cunoscută la început doar localnicilor, el a con-
struit cabine, barăci şi a pus în funcţiune primele instalaţii pentru tratamentul boli-
lor reumatismale. La Mărculeşti, a înfiinţat o şcoală de agricultură, iar în 1899 a
început foraje petroliere, astfel că în scurt timp deţinea 30 de sonde cu 300 lucră-
tori. Neavând însă cunoştinţele tehnice necesare, vinde afacerea unui întreprinzător
belgian, Margulis.
Considerând că fără irigaţii nu se poate face agricultură în Bărăgan, cu rezul-
tate mulţumitoare, a trimis pe inginerul Ionescu în Egipt, pentru a studia sistemele
de irigaţii de pe Valea Nilului. Este primul care a folosit apa râului Ialomiţa pentru
irigaţii şi pe cea dintr-un puţ de 56 m., forat de el. De asemenea, a plantat pe moşia
Mărculeşti 200 ha cu vie altoită. A fost considerat deţinătorul celei mai mari pepi-
niere de pomi fructiferi şi cel mai mare crescător de vite din ţară. În 1894, cu spri-
jinul lui Nicolae Fleva, a pus bazele primului sindicat agricol din judeţul Ialomiţa şi
ale unei bănci, care însă va falimenta destul de repede. A fost preşedinte al Uniunii
Sindicatelor Agricole din România, calitate în care a militat pentru întrajutorarea şi
472
întovărăşirea ţăranilor, căci cu doi boi ori căluşei nu se face plugărie.

Ca politician, a fost membru al Partidului Conservator, bun prieten cu Lascăr
Catargiu, Iancu şi Alexandru Marghiloman. În 1918, pentru scurt timp, a fost secretar
în guvernul de la Iaşi. După război, în anul 1918, s-a oferit să crească 100 de copii
orfani, dintre care unul a ajuns profesor universitar. Familia Seceleanu a deţinut în
Buzău imobilul de pe strada Dobrogei nr. 34 (Al. Marghiloman, fost local al Şcolii
Ajutătoare Buzău, din 2010, sediul Inspectoratului Şcolar al judeţului. O membră a
familiei, Eliza Secelean, fiica lui Nicolae I. Seceleanu, s-a căsătorit cu avocatul Petre
Stănescu (decedat la 9 octombrie 1905), la moartea căruia a comandat lui C. Brân-
cuşi cunoscutele lucrări din Cimitirul Dumbrava, cele două socluri din calcar de Mă-
gura fiind fasonate în curtea casei părinteşti. Cavoul familiei Seceleanu din acelaşi
cimitir este străjuit de o lucrare monumentală în marmură neagră de Carrara, lucrare
realizată de Fr. Stork. Eliza a fost înhumată în cavoul familiei Seceleanu.
Serbescu-Lopătari Dumitru396 (5 mai 1883-12 aprilie 1954, Buzău), pro-

zator, ziarist publicist, autor de cărţi pentru copii, animator cultural, s-a născut în
satul Mânzăleşti. În 1884 se mută cu familia la Lopătari,
unde va urma cursurile primare (părinţii fiind săraci, la 6
ani este dat la stăpân, ceea ce-l împiedică să frecventeze
regulat şcoala; remarcat la biserică de învăţător, care era
şi cântăreţ bisericesc, acesta îl ajută şi-i eliberează dova-
da de absolvire a cursurilor primare) şi apoi, din 1898,
Şcoala Normală de la Galaţi, unde reuşeşte primul. După
absolvire (1902), se întoarce la Lopătari. Aici va desfă-
şura, pe lângă o neobosită activitate didactică şi o largă
operă culturală, concretizată în înfiinţarea primului că-
min cultural din judeţ, „Lumina” (1908, reorganizat la
15 decembrie 1938), pe lângă care activau, sub conduce-
rea sa, o echipă de dansuri, alta de teatru sătesc şi un cor mixt pe 4 voci cu care se
prezentau spectacole duminica, urmate de hora satului. Pe lângă cămin funcţiona şi
o bibliotecă (înfiinţată după 1902, cu peste 3000 de volume în 1905, primele cărţi
fiind donate de D. Serbescu şi preotul N. R. Stănescu, cât şi cu contribuţia sătenilor
înstăriţi), o colecţie muzeală (prima de acest gen organizată în mediul rural) o ex-
poziţie permanentă de ţesături şi cusături specifice zonei şi cca. 200 păsări şi ani-
male naturalizate, o bancă populară, Cooperativa „Bradul” (1928), Obştea „Valea
Părului” (1925) şi Obştea moşnenilor Lopătăreni. Din 1930, când se procură un
aparat de radio, în fiecare duminică, când se transmitea ora satului se organizau
audiţii colective. Cu sprijinul sătenilor şi cu fonduri obţinute prin strădania sa, se
construieşte primul local al şcolii, unde mai târziu va funcţiona căminul cultural.
Şi, pentru a asigura instruirea şcolară şi pentru alte categorii de vârste, a organizat
396
Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni, Buzău, 1980, p. 57; C-tin Dumitrecsu, lucr. cit., vol. XI, p.
164-170; A.N.I.C., fond Fundaţiile Culturale Regale „Principele Carol” - Cămine culturale, dosar
717/1938, 662/1939, f. 86, „Crai Nou”, anul I, nr. 5/4 mai 1941.
473
cursuri serale cu adulţii. O atenţie deosebită s-a acordat păstrării unor tradiţii şi re-
venirea la costumul popular, lui Dumitru Serbescu-Lopătari datorându-i-se iniţiati-
va organizării unui concurs de dans şi port popular, la care au fost invitaţi locuitori
din satele vecine şi din Sf. Gheorghe. În 1910, formaţia de dansuri participă la un
concurs la Bucureşti, fiind recompensată pentru frumuseţea şi autenticitatea cos-
tumelor specifice zonei, cu Premiul I.
În 1906 publică studiul Proprietatea moşnenească în indiviziune preluat de
Spiru Haret şi inclus în lucrarea sa Chestiunea ţărănească, studiu care a fost folosit
şi de H. H. Stahl în lucrarea Contribuţie la evoluţia proprietăţii funciare în Româ-
nia, publicată în 1958.
Aprig susţinător şi apărător al drepturilor moşnenilor lopătăreni, întocmeşte
împreună cu inginerul hotarnic Ion Ghiţun, funia de neam a moşnenilor, cu ajutorul
căreia, inclusiv cu acte de proprietate, se străduieşte să-i repună în drepturi asupra
proprietăţilor deţinute de moşii şi strămoşii lor.
Este autorul a zeci de memorii, proteste şi apeluri transmise autorităţilor,
care apoi au fost tipărite, cât şi al studiului Documente privind răscoala din 1907,
editat în 1948. A fost autor de manuale şcolare, culegător de folclor, a tradus multe
dintre povestirile Fraţilor Grimm, a fondat câteva reviste şi ziare. Astfel, în 1913
tipăreşte Geografia judeţului Buzău (în colaborare), cărţi de citire, aritmetică, gra-
matică, geografie, desen397, în 1905 scoate „Vremea Nouă”, în 1912, „Sfatul Să-
tenilor” (1912-1934), iar în 1931, „Tribuna învăţătorimii”. A fost directorul (cu nr.
4) publicaţiei „Crai Nou” (30 martie-7 decembrie 1941, 36 numere), organul de
presă al căminelor culturale.
Mobilizat în Campania 1916-1918, ia parte la luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti,
fiind apoi delegat, pentru scurt timp, ca profesor de pedagogie la Şcoala Normală de la
Hârlău unde, împreună cu Apostol D. Culea şi alţi colaboratori, scoate gazeta „Cuvânt
moldovenesc”. Soţia sa, Maria Serbescu, rămasă în teritoriul ocupat, a organizat, îm-
preună cu Maria Beşliu, Teodora Enăchescu, Năstase Deşliu ş.a. „Societatea de ajuto-
rare” ce acţiona în strânsă legătură cu grupul de patrioţi din Vrancea, condus de Vasile
Chilian (rudă cu Maria Beşliu). Membrii acestei societăţi au adăpostit, îngrijit şi trecut
peste linia frontului peste 2000 ostaşi români398, unii dintre ei fiind arestaţi de autorită-
ţile germane de ocupaţie, judecaţi şi condamnaţi.
După 1920 şi până în 1954 va funcţiona ca institutor la Şcoala primară nr. 3
din Buzău (director Gabriel Negulescu) şi totodată, ca inspector pentru căminele
culturale. La Buzău, înfiinţează, împreună cu G. Negulescu, Căminul cultural
397
Geografia judeţului Buzău, pentru clasa II-a primară, 1933; Carte de citire pentru clasa V-a pri-
mară, ed. I, 1934/1935; Idem pentru clasele a II-a şi a III-a, Aritmetica pentru clasa a II-a şi a III-a;
Gramatica pentru clasa a III-a; Geografia României pentru clasa a III-a; Caiet de caligrafie pentru
clasele I-IV, Caiet de desemn pentru clasele I-III, V, tipărite la Editura Tipografiei, Legătoriei şi Li-
brăriei „Ioan Călinescu”.
398
Aron L. Popoiu, Contribuţia femeilor la lupta de rezistenţă în anii 1916-1917 oglindită în docu-
mente din patrimoniul Muzeului Militar Central, în „Studii şi materiale de muzeografie şi istorie mili-
tară”, nr. 11/1978, p. 315-320; Florian Tucă, Au biruit prin jertfă, în „Magazin istoric”, V, nr. 6
(38)/iunie 1970, p. 92-93 ; A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 814/1943, Monografia comunei Lopătari.
474
„Lumina” (3 mai 1936) pentru locuitorii din cartierul Marghiloman sau mahalaua
sârbească.
Ca inspector pentru căminele culturale, s-a străduit să asigure funcţionarea
normală a acestora, chiar în condiţiile grele ale anilor 1941-1945.
Ca publicist a scris un volum de schiţe satirice, piese de teatru sătesc, două
volume de povestiri399 (prelucrări din literatura universală, Inima care luminează
după Maxim Gorki şi Povestiri după Fraţii Grimm), broşuri cu tematică diversă
pentru lectura sătenilor, iar în colaborare cu colonelul G. Sătcoeanu va tipări în
1933 lucrarea Un jubileu, 1883-1933, Regimentul 7 Artilerie, cincizeci de ani de
viaţă. A lucrat peste 15 ani la cea mai valoroasă operă literară a sa, Penteleu, ce
conţine legende culese din zonă (reeditată în anul 1996 de Biblioteca Judeţeană „V.
Voiculescu”).
Dintre distincţiile pe care le-a primit menţionăm Premiul I şcolar acordat
când era elev la Galaţi, Medalia Jubiliară „Carol I” (1906), medalia „Răsplata
muncii pentru învăţământ” clasa I (1907), medalia „Avântul Ţării” (1913), iar în
1915, Ministerul Instrucţiunii l-a cooptat în Consiliul General al Instrucţiunii,
acestea, împreună cu elogiile din presă sau în diverse publicaţii, constituind cartea
de vizită a unui vizionar şi truditor în slujba înălţării spirituale a semenilor.
Serghiescu Teodor400, general (31 octombrie 1877, Bucureşti-3 aprilie

1942, Buzău), este fiul generalului Teodor M. Serghiescu, participant la Războiul
de Independenţă, decorat cu „Crucea Trecerii Dunării” şi nepotul lui Marin
Serghiescu „Naţionalu”, conducătorul revoluţionarilor de
la 1848 de la Telega401, personalitate cunoscută între anii
1840-1848, fost cântăreţ la Biserica Negustorilor. Docu-
mentele vremii îl prezintă ca pe unul dintre participanţii
la complotul din 1840 împotriva domnitorului Ghica.
După terminarea cursurilor şcolare, Teodor
Serghiescu, urmează Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu
(1896-1898) şi Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu
(1899-1901). Efectuează perioada de stagiu în armata
Austro-Ungară (1905-1907), după care frecventează
Şcoala Superioară de Război (1909-1911). În anul 1930 a
mai absolvit şi un curs de comandament.
399
Inima care luminează şi alte povestiri culese din literaturi străine, traduceri prelucrate, adaptări
(1933), Îngerul milei şi alte povestiri, traduceri, prelucrări, adaptări (1937), Zboară fluturaşi’n joc de
copilaşi (1939), Glume şi hazuri pentru şezători, culese din popor, Ingerinţe. Schiţe şi însemnări
(1941), Penteleu. Povestiri şi legende (1944), Proprietatea moşnenească în indiviziune. Studiu eco-
nomico-social. Pagini din chestia ţărănească (1906), Fraţii Grimm. Copila Sfintei Fecioare şi alte
povestiri minunate pentru fete şi băieţi (1938), în Editura Ion Călinescu.
400
Date din foaia matricolă pusă la dispoziţia noastră prin amabilitatea ing. Serghiescu Teodor, nepo-
tul generalului.
401
Amintit de Ion Ghica în Scrisori către Vasile Alecsandri; vezi G. Călinescu, Istoria literaturii
române de la origini până în prezent, Ed. Aristarc, Buc., 1998. p. 177, 179, 309.
475
Sublocotenent la 1 iulie 1898, este avansat locotenent (10 mai 1902), căpitan
(10 mai 1909), maior (14 martie 1916), locotenent colonel (la excepţional, 1 aprilie
1917), colonel (1 aprilie 1919) şi general de brigadă, la 31 mai 1933. A fost trecut
în rezervă, la dispoziţia Marelui Stat Major, la 13 noiembrie 1936.
După absolvirea Şcolii de Arilerie şi Geniu, este repartizat la Regimentul 10
Artilerie (1 iulie 1898) şi apoi, succesiv, la Regimentul 6 Artilerie (1 aprilie 1900),
Regimentul 2 Artilerie (7 aprilie 1902), Regimentul 8 Artilerie (20 septembrie
1905), Regimentul 4 Artilerie (10 mai 1907), Regimentul 2 Artilerie (22 octombrie
1907); Divizionul Călăreţ (1 aprilie 1908), Regimentul 14 Artilerie (1 aprilie
1909); Regimentul 3 Artilerie (1 aprilie 1911); Regimentul 7 Artilerie Buzău (1
octombrie 1911); Comandamentul Corpului III Armată (1 noiembrie 1912); Regi-
mentul de Artilerie Călăreaţă (1 aprilie 1914); Regimentul 23 Artilerie (14 martie
1916); Regimentul 7 Artilerie Buzău (6 iulie 1918); şef de Stat Major la Coman-
damentul Diviziei a II-a (2 iunie 1919); Ministerul de Război, Direcţia a VI-a Sani-
tară (14 august 1920); şef de Stat Major la Comandamentul Diviziei a V-a, cu reşe-
dinţa la Buzău (de la 9 noiembrie 1921); comandantul Regimentului 7 Artilerie
Buzău (1 octombrie 1924); şef de Stat Major la Comandamentul Corpului V Arma-
tă Teritorial (de la 1 octombrie 1924); Comandant al Brigăzii a V-a Artilerie (1
aprilie 1930); Comandantul Diviziei a V-a, cu reşedinţa la Buzău (de la 15 iunie
1935)
A participat la Campania din Bulgaria (23 iunie -3 august 1913), ca ofiţer de
Stat Major la Comandamentul Corpului III Armată - Biroul Operaţiilor. În calitate
de comandant de Divizion în Regimentul 23 Artilerie, a luat parte şi la Campania
din 1916-1918. Participă la luptele de la Răşinari, Cisnădie, Cisnădioara, Valea
Oltului, Valea Topologului. Rănit la 20 noiembrie 1916, în luptele de la Găeşti,
este evacuat şi după însănătoşire, la 1 martie 1917 revine pe front. Este transferat la
Marele Cartier General al Cartierului Etape, Armata I.
Pentru merite deosebite şi fapte de arme a primit mai multe ordine şi meda-
lii: „Medalia Jubiliară Carol I” (10 mai 1906), medalia „Avântul Ţării” (1914); or-
dinele „Steaua României” cu spade, în grad de ofiţer (13 iunie 1918) şi „Coroana
României”, în grad de ofiţer, cu spade şi panglică de Virtute Militară (1917); „Cru-
cea comemorativă de război, 1916-1918” (20 iunie 1920); Medalia „Victoria a
Marelul Război pentru Civiliaţie”; Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu
militar; ordinul „Sf. Mauriciu şi Lazăr”, conferit de Victor Emanuel, regele Italiei,
(27 iunie 1923); ordinul „Coroana României”, clasa a III-a, în grad de comandor
(13 noiembrie 1924). A fost membru activ al Societăţii Regale Române de Geogra-
fie - unul din iniţiatorii înfiinţării Cimitirului Eroilor şi membru în Comitetul de
construcţie al Bisericii Eroilor, mormântul său fiind în acest cimitir.
476
Severeanu Nicolae402 (14 octombrie 1864, Flămânzi, Botoşani-9 martie

1941, Buzău), profesor, compozitor, publicist, director, fondator de cor, fondator şi
conducător de revistă muzicală, culegător de folclor, critic muzical şi autor de ma-
nuale şcolare. Orfan de tată (paznic al palatului domnitorului Mihail Sturdza) la
vârsta de 6 ani, iar la 9 ani şi de mamă, a fost crescut până la vârsta de 14 ani de o
mătuşă. Este trimis apoi la Mănăstirea Neamţ unde, sub îndrumarea lui Damaschin,
fostul director al tipografiei de aici, studiază la Şcoala de cântăreţi (1878-1881),
fiind totodată şi psalt al mănăstirii (1880-1881). Remarcat de mitropolitul Iosif
Naniescu, fost elev al Seminarului din Buzău, este luat la Iaşi unde îşi va completa
studiile muzicale şi se va perfecţiona în cântările psaltichiei cu D. Suceveanu, fiind
în acelaşi timp şi canonarh al Mitropoliei Iaşi (1881-1885). Este apoi protopsalt al
bisericilor Domniţa Bălaşa, Sf. Nicolai-Tabacu, Sf. Ecaterina şi Sf. Spiridon-Nou
din Bucureşti (1885-1890); numit prin concurs profesor de muzică la gimnaziul din
Turnu Severin (1890) şi apoi transferat la Gimnaziul din Buzău (1 mai 1890-1934,
definitiv din 21 aprilie 1895). A predat muzica vocală şi la Seminarul Teologic
„Chesarie Episcopul” din Buzău (1890-1893; 1919-1921).
Alături de alţi dascăli buzoieni, precum profesorul de muzică Constantin
Georgescu, contribuie la educarea şi formarea unor elevi, între care şi Theodor
Georgescu, autorul primelor romanţe româneşti. În activitatea corală, a continuat,
începând cu anul 1892, tradiţia corului pe patru voci, înfiinţat cu un deceniu şi ju-
mătate în urmă de muzicianul şi profesorul Neagu Ionescu, în paralel dirijând şi
corul Catedralei din Buzău.
La Buzău a fost dirijor al corului Episcopiei (1895-1941) şi protopsalt (1897-
1941), dirijor al Societăţii corale „Doina Buzăului” (1907-1940) şi al corului Bise-
ricii Neguţători (1923-1941). Împreună cu Pană Brăneanu înfiinţează în 1899 Soci-
etatea Cântăreţilor Bisericeşti „Ion Cucuzel” din Bucureşti şi totodată a înfiinţat şi
condus revista muzicală cu acelaşi nume (1912-1915). Este autorul unor articole şi
studii în domeniu, muzică corală, muzică psaltică, lucrări didactice şi culegeri de
folclor. A cules cântece populare româneşti, pe care le-a armonizat pentru cor sau
le-a publicat în notaţia psaltică, organizând din 1910 concerte de muzică populară
în dorinţa de a dezvolta gustul publicului pentru acest gen de muzică. Ca folclorist,
publică în 1904 o culegere de cântece Colecţiune de cântece naţionale, bătrâneşti
şi călugăreşti. Cele mai importante lucrări ale sale sunt Gramatica Muzicii Psalti-
ce, publicaţie aprobată de Sf. Sinod pentru usul seminariilor şi scoalelor de cântă-
reţi, care se studiază cu interes şi astăzi, fiind reeditate periodic.
Ca animator cultural a fost unul din fondatorii filialei Buzău a Ateneului
(1893 -1913), organizând concerte ale căror încasări s-au folosit pentru sprijinirea
luptei românilor din Transilvania. Moare la 9 martie 1941, lăsând în urma sa amin-
tirea unei personalităţi complexe, cu originale şi valoroase contribuţii la îmbogăţi-
rea patrimoniului cultural. Alături de eminenta sa soţie, pianista, compozitoarea şi
402
C. Dumitrescu, lucr. cit., vol, XI, p. 235-236; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Liceul B.P.Hasdeu, dosar
4/1907 (raport de activitate); Lucian Predescu, op. cit., p. 700-706; Viorel Cosma, op. cit., p. 397.
477
autoarea de manuale şcolare Maria-Micheru Severeanu, deschide, în anul 1894, la

domiciliul comun, o şcoală particulară de muzică, renumită în epocă pentru princi-
piile de armonie şi pentru lecţiile de canto şi vioară predate403
Sibiescu Vasile404 (22 ianuarie 1904-10 august 1989, Buzău), preot, istoric,
s-a născut în satul Zahareşti. Absolvent al Seminarului Teologic din Buzău (1918-
1925) şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1925-1929), unde şi-a luat şi
doctoratul (1938). Studii de specializare în Istorie bisericească la Facultăţile de
Teologie Protestantă şi Catolică din Strasbourg (1929-1932).
Funcţionează ca profesor suplinitor la Seminarul Teologic din Buzău (1932-
1933; 1934 - 1935), profesor de religie la Liceul de fete din Râmnicu Sărat (1935-
1937), Şcoala Normală de fete din Buzău (1937-1939) şi Liceul de fete „Dr. C.
Angelescu” din Buzău (1939-1948). În septembrie 1942, este detaşat la Liceul ro-
mân din Sofia ca profesor de religie şi limba latină. A mai funcţionat ca profesor de
istorie la Şcoala primară Pârscov (1948-1949), la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti şi
Seminarul Teologic din Buzău (1949-1972); preot la parohia Gârlaşi (din 1935), la
Catedrala Episcopală (1949-1955) şi la biserica „Sf. Gheorghe” (1955-1977);
iconom stavrofor. A colaborat la „Revista teologică” (Sibiu), „Ortodoxia”, „Glasul
bisericii” şi publicaţiile locale „Îngerul” şi „Lumina ortodoxiei”, dar a publicat şi în
volume colective. Dintre contribuţiile sale menţionăm câteva titluri: Călugări sciţi;
Arianismul şi elinismul; Mănăstirile noastre, temei de viaţă românească; Sfântul
Sava Gotul la 1600 de ani de la mucenicia sa; Legăturile Sfântului Vasile cel Mare
cu Scythia Minor. În anul 1938 a publicat un volum consistent despre Împăratul
Iustinian I şi ereziile, la Tipografia „Carpaţi” P. Bărbulescu din Bucureşti.
Sileanu Ştefan405, actor, s-a născut la 15 noiembrie 1939, în comuna Cislău.

Mama era localnică, iar tatăl, de profesie croitor, era originar din Pănătău. A înce-
put cursurile primare la Buzău, dar le-a încheiat la Almaşul Mare-judeţul Alba, un-
de părinţii au găsit de lucru în timpul foametei din 1947. A început cursurile gim-
naziale la Zlatna, judeţul Alba, dar frecventează ultimele clase la Pătârlagele.
După mutarea părinţilor la Bucureşti, a urmat Şcoala Medie de Arte Plastice
din Capitală (actualmente Liceul „N. Tonitza”), Institutul de Arte Plastice
„N. Grigorescu”, secţia pictură (1959-1961) şi apoi Institutul de Artă Teatrală şi
403
Opt coruri pentru cor mixt, Bucureşti 1914 cu Maria Severeanu, Anastasimatarul, Irmologhionul,
Bucureşti, 1897, cu Neagu Ionescu, Liturghierul, Noul Anastasimatar (1901) cu cele opt glasuri, Pro-
hodul Domnului pe psaltichie şi note liniare (1905), Curs elementar de muzică orientală (Buzău,
1900, 1926), Curs elementar de muzică vocală pentru uzul şcolilor secundare (Bucureşti, 1902 cu
Maria Severeanu), Lectură muzicală (solfegii) pentru clasa I-a secundară (Buzău 1909, cu Maria
Severeanu), apoi şi pentru clasa a II-a, a III-a şi a IV-a secundară.
404
M. Păcurariu, op. cit., p. 402 - 404.
405
Date comunicate personal; Cristina Corciovescu, B.T. Râpeanu, op. cit., p. 336-337; Primăria
comunei Cislău, act naştere nr. 96/17 nov. 1939; Agerpres, 15 noiembrie 2014-Ştefan Sileanu 75 de
ani.
478
Cinematografică (1961-1965). După absolvire, este actor la Teatrele Naţionale din

Cluj (1965-1970) şi Târgu-Mureş (1970-1975) şi apoi la Teatrul „C. I. Nottara”.
Dintre rolurile în care a fost distribuit în teatru,
amintim: Antonio din Hora domniţelor, de Radu Stanca;
Triletki din Platonov, de Cehov; Edmund din Lungul
drum al zilei către noapte, de Eugen O’Neil; Astrov din
Unchiul Vania, de Cehov, Musgrave din Dansul sergen-
tului Musgrave, de John Arden; Şbilţ din Patima roşie,
de Mihail Sorbul; Cain din Jocul vieţii şi al morţii în
deşertul de cenuşă, de Horia Lovinescu; Edgar din Dan-
sul Morţii, de Strindberg; Dimitri din Karamazovii, după
Dostoievski; Tyron din Lungul drum al zilei către noap-
te, de Eugen O’Neil etc. Din anul 2001, a fost distribuit
în: Incidentul Ankara, Valsul lebedelor (2002), Azucena
- îngerul de abanos (2005), Despre morţi numai de bine (2005), Păcală se întoarce
(2006), Europolis (2010), Rămâi cu mine (2013). A mai avut roluri în filme de de-
sen animat - Compania monştrilor (2003) şi Peter Pan (2004).
A avut roluri în numeroase filme: Cântecele mării (1970); Prin cenuşa impe-
riului (1975); Buzduganul cu trei peceţi (Banu Mihalcea), Războiul de independen-
ţă - serial TV(1977); Vlad Ţepeş (Vlad Ţepeş, 1978); Am fost 16, Burebista, Labi-
rintul, Punga cu libelule, Stop-cadru la masă (1980); Un echipaj pentru Singapore
(1981); Întâlnirea (1982); Amurgul fântânilor, Scopul şi mijoacele, Vreau să ştiu
de ce am aripi (1983); Adela (Tuliu), Raliul (1984); Bătălia din umbră, Clipa de
răgaz (1985); Duminica în familie (1987); Liliacul înfloreşte a doua oară (1988);
Marea sfidare, Momentul adevărului (1989); Şobolanii roşii, Flăcăul cu o singură
bretea (1990); Priveşte înainte cu mânie, Unde fugi, maestre? (1992); Somnul in-
sulei (Dictatorul, 1993). A avut şi are numeroase apariţii la televiziune, în specta-
cole de poezie şi teatru. În anul 2003 a asigurat dublajul în filmul Compania miniş-
trilor, iar în anul 2004 în Peter Pan.
După 25 de ani dedicaţi doar scenei, din anul 1992 a reînceput să picteze. În
anul 1994 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi participă la expoziţii
personale sau colective. A participat la expoziţiile anuale ale UAP din 1962, 1963
şi 1964. A organizat expoziţii personale la Mangalia (1997,1998-pictură şi pastel),
la Bucureşti (1999, Galeria „Simeza” şi 2000, Teatrul „Bulandra”- pictură) şi la
Târgu Mureş (2000) unde a expus peste 60 de lucrări de pictură şi grafică, la „Că-
minul Artei (2001); Galeria „Galateea” (2003); la Palatul Cotrocen (2006); la Gale-
ria Regală a Casinoului Sinaia „Bolta de lumini” (2010); La Sala „Savoy” a Teatru-
lui „Constantin Tănase” (2011); la Galeria de Artă din Râmnicu Vâlcea (2014). Îşi
împarte timpul între locuinţa de la Cocioc (Periş) şi Sf. Gheorghe din Deltă, spaţiu
mirific care l-a inspirat pentru realizarea multor peisaje de acolo.
479
Sinulescu Benone406, îndrăgit solist de muzică populară, fiul lui Luca (1906-
1995) şi al Ilenei Damian (1913-1997), s-a născut la 24 mai 1937 în comuna Siriu.
A urmat clasele primare în satul natal, gimnaziul la şcoli-
le din Pleşcoi (satul natal al tatălui), Nehoiu şi Pă-
târlagele, iar la Buzău, Şcoala Medie Tehnică Mecanică.
În anul 1959, a absolvit, la Bucureşti, Şcoala Specială de
Muzică.
A cântat din copilărie. Mărturiseşte că a moştenit
talentul de la tatăl său, care cânta duminica la biserică.
Primul cântec auzit şi învăţat încă de pe atunci a fost
Străina mamii, străină şi apoi Satul meu din depărtare.
În clasa a cincea dirija corul şcolii şi era, totodată, prim
solist. A cântat, de asemenea, şi la Căminul cultural din
localitate (era şi membru al echipei de dansuri), iar în
anii de liceu era invitat să cânte la microfonul staţiei de radioficare a oraşului - De
la moară pân’ la gară şi Spune, spune, moş bătrân. În Bucureşti a urmat clasa de
canto popular cu Elisabeta Moldoveanu-Nestor, originară din Buzău, care era şi
cercetător la Institutul de Folclor, iar profesor de canto popular i-a fost Maria
Tănase. În această perioadă, împreună cu colegul şi prietenul său Gheorghe Zamfir,
care cânta la acordeon, erau prezenţi pe la diferite petreceri, câştigându-şi astfel
banii de buzunar. După absolvire a fost repartizat la Teatrul Muzical „Gheorghe
Dima” din Braşov, la Orchestra „Mioriţa”, dirijată de Gheorghe Constantinescu
(1958-1960). Este apoi solist la Ansamblul „Ciocârlia” (dirijori Victor Predescu şi
Ion Mărgean), la Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat „George
Enescu” (împreună cu Irina Loghin şi Ileana Sărăroiu), la Orchestra Filarmonicii de
Stat „Gheorghe Dima” din Braşov şi din nou la Ansamblul „Ciocârlia”, de unde s-a
pensionat în 1991.
A debutat la Radio în 1956, fiind descoperit de Paul Marinescu, redactor-şef
al secţiei de folclor a Radiodifuziunii Române. Între primele înregistrări: Balada lui
Volinaş, Străina mamii, străină, În munţii Buzăului, Eu ţi-am iubit ochii tăi, Cât e
Siriul de mare, Prin pădure, prin brădet, cântece de mare succes. După o serie de
„dialoguri muzicale” cu colega sa de la Teatrul Muzical din Braşov, Natalia Gliga,
în 1966 cântă în aceeaşi manieră cu Irina Loghin: Plec, mândruţo, militar, Pe dru-
mul căruţelor, Azi e nor, mâine-i senin. Totodată, cu multe din cântecele interpreta-
te împreună, au înregistrat numeroase discuri.
În 1958 îi apare primul disc (macro, pe viteza 78), urmat de alte peste 35
(macro sau micro, a câte 3 cântece). Ultimul din ele s-a intitulat La căsuţa cu prid-
vor. A fost şi un neobosit culegător de folclor, cele mai multe din melodiile sale
provenind din zona Buzăului.
În anii ’60 devine cel mai solicitat interpret al Radioteleviziunii şi Elec-
trecordului, imprimările sale depăşind cifra 100. În 1962 a devenit Laureat al Festi-
406
Benone Sinulescu. O viaţă ca un cântec, Editura Carro, Bucureşti, 1998; Wikipedia.
480
valului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki, în 1970 a primit „Pre-

miul discului” (cu Irina Loghin), iar în 1971 a fost desemnat de o anchetă a revistei
„Flacăra”, cel mai bun interpret al anului. A mai fost premiat de revista „Săptămâ-
na”, fiind şi decorat de mai multe ori.
A participat la numeroase turnee în ţară şi în străinătate: Bulgaria, Ungaria,
Cehoslovacia, U.R.S.S., Polonia, R.D.G., R.F.G., Austria, Franţa, Italia, Olanda,
Danemarca, Norvegia (cu Ansamblul Tineretului), Suedia, Finlanda, China, Coreea
de Nord, Coreea de Sud, Elveţia (alături de Corul „Madrigal”), Egipt, Canada,
S.U.A. În 1994 s-a deplasat la Detroit cu Ansamblul de copii „Dor”. Mai târziu şi-a
îndreptat atenţia asupra romanţelor şi cântecelor de petrecere şi voie bună, reperto-
riu care s-a bucurat şi se bucură de succes din partea iubitorilor acestui gen muzi-
cal. A înregistrat şi un disc cu colinde, iar la 31 martie 2000407, la Galeriile de Artă
Buzău, şi-a lansat CD-ul Radu mamii, Radule, cu 32 de melodii.
I-au apărut albumele: La căsuţa cu pridvor (2000), La un pahar de Pietroasă
(2001), Doamne, ascultă glasul meu şi Roata vieţii (2002), Bennymania şi Tinereţe
trecătoare (2003, 2011), Se duc anii mei (2004), Fiul risipitor (2005), Hai, nu mă
lăsa, tinereţea mea (cu Millenium, 2009), Noi vă colindăm (cu Millenium, 2011) şi
compilaţiile: La Lenuţa sub cerdac şi Străina mamii, străină (2005), Anii s-or că-
lători (cu Mioara Velicu) şi Cât e Siriul de mare (2007), Muzică de colecţie şi Co-
linde de Crăciun (2008), Cine bate seara la fereastra mea (cu Irina Loghin, 2010),
Noi vă colindăm şi Colinde de Crăciun (2013).
Distins în anul 2000 cu Diploma de Onoare „Mihai Eminescu”, oferită cu
prilejul marcării a 150 de ani de la naşterea poetului. În anul 2002, preşedintele Ion
Iliescu i-a conferit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a, iar Minis-
terul Culturii i-a acordat Premiul de Excelenţă. La 7 februarie 2004 a primit Meri-
tul Cultural, în grad de Mare Ofiţer, categoria D-Arta Spectacolului, în semn de
apreciere pentru întreaga activitate. Este Cetăţean de onoare al municipiului Buzău
şi Cetăţean de onoare al judeţului Buzău.
Soare Claudiu408, poet, prozator, publicist, tradu-

cător. Deşi născut la Ploieşti, în ziua de 24 martie 1969,
a locuit în Buzău şi aabsolvit în anul 1987 Liceul „B. P.
Hasdeu”. Din anul 1994 este licenţiat în limba şi literatu-
ra hindi al Universităţii Bucureşti, cu lucrarea Sannyasa
Upanisad - psihologia renunţării. Doi ani mai târziu îşi
încheie studiile de indianistică la Institutul de Limbi
şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le realisme
mystique dans la litterature de Nagarjun. Nu va mai da
curs niciodată acestei orientări spirituale, ci se dedică
poeziei şi traducerilor din literatura franceză, este profe-
407
„Opinia”, X, nr. 2648/10 ianuarie 2000.
408
www humanitas.ro/claudiu soare.
481
sor de limba română, redactor şi traducător la Editura Vinea, iar la finele anului
2004 emigrează în Franţa. A tradus din Charles Baudelaire, Marchizul de Sade,
Antonin Artaud, Michel Onfray, Henri Michaux etc.
A debutat cu versuri în revista Astra din Braşov în anul 1986, dar a mai publi-
cat diverse articole şi versuri în revistele: „Luceafărul”, „Dilema”, „Apostrof”. În
volum a debutat cu Psalmii maimuţei, versuri în anul 1998, distins cu Premiul special
al juriului marelui premiu Aldebaran, secţiunea Debut în poezie în cadrul Premiilor
Vinea. A urmat un alt volum de versuri, Metafizica Bambara, în anul 2001. După
cele două volume lirice, urmează Agnostica trândăvie, eseuri, în anul 2003, apoi iar
versuri, Frica de a trăi din nou, 2004. Ghidul avangardei europene, apărut în anul
2005, este urmat de eseul Ochiul fără pleoapă, 2005, şi de Jurnalul unui crocodil
ratat, versuri, 2006. Nevroza metafizică, volum de eseuri, apare în anul 2008, iar
Neantul îndrăgostit, versuri, în anul 2009. După versuri şi eseuri, publică şi un roman
fantastic, Nimeni sau Fumătorul de pipă, în anul 2010, apoi volumul de fragmente
Singurătatea lui Adam. Despre neîmplinire şi alte regrete, 2011, distins cu Premiul
Milan Kundera al Editurii Humanitas, urmat de Melancolia, poem, în anul 2013. Un
roman a cărui acţiune se petrece în Buzăul anului 1985 este Tratament împotriva
revoltei, 2014, prezentat şi sub forma ebook, iar volumul de proză Extaz. Jurnal in-
grat, 2014, inclus de Editura Humanitas în Colecţia Memorii. Jurnale. Călătorii, apa-
re de asemenea şi sub forma ebook. În anul 2016 i-au apărut volumele de proză Peri-
culoasa blândeţe a vieţii şi Omul fără vis şi Republica Eden la Editura fraCTalia. În
prezent, Claudiu Soare trăieşte în Haute Normandie.
Solcan Dan409, profesor de istorie, publicist, născut la Buzău în ziua de 18

iunie 1968, părinţii săi fiind tot profesori de istorie, dar nu i-au influenţat opţiunea.
A urmat cursurile primare la Şcoala generală nr. 5, azi
„Dionisie Romano”, iar gimnaziul şi liceul la „B. P.
Hasdeu”. În ultima clasă se transferă la Liceul „M. Emi-
nescu” deoarece şcoala sa avea doar profil matematică
fizică, iar el voia la Facultatea de Istorie. De aceea, în
anul 1986, după absolvire şi bacalaureat, dă examen de
admitere la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti,
iar în anul 1992 îşi trece licenţa cu teza Istoricitatea apo-
logiei lui Socrate. După absolvire, un an (1992-1993),
predă istoria la Liceul „M. Eminesu”, în anul următor
devenind titular la Liceul „B. P. Hasdeu”. Profesoara sa,
Zoe Petre îl anunţă despre o şcoală doctorală la Bucu-
reşti, în limba franceză. Începe studiile doctorale în anul 1993 documentându-se
timp de 12 ani în ţară, dar urmând şi stagii de pregătire în străinătate în perioada
1996-1998, în Franţa, Elveţia, Grecia.
409
Nicolae Peneş, Personalităşi hasdeiene, Editgraph, Buzău, 2017, p. 278-284; Dan Solcan, Profe-
sor Merito, 2017; „Opinia” Buzău, 19 martie 2018; Idem, 26 octombrie 2017.
482
La 13 ianuarie 2005 îşi susţine teza despre La pieté chez Platon.

L'Euthyphron et L'Apologie de Socrate şi este distins cu „Magna cum laude”. În tot
acest timp publică articole în prestigioase reviste din România, dar şi din Franţa,
Elveţia, Canada. Participă la congrese, simpozioane, colocvii, conferinţe naţionale
şi internaţionale: Madrid, la cel de-al 17-lea Congres de ştiinţe istorice (1990);
Fribourg, despre o nouă interpretare a celei de-a doua părţi din „Parmenide” de Pla-
ton şi Geneva, despre Anul Descartes (1996); Neuchatel, despre o scriere biblică
(1998); Bucureşti despre a inova în limba franceză (2006) şi în 2009, un colocviu
internaţional la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti cu tema Verba volant,
scripta manent (octombrie 2009). O editură din Paris (Harmattan) l-a solicitat să-i
tipărească teza de doctorat, cu condiţia ca, din cele 800 de pagini cât are lucrarea
iniţială, s-o reducă la 300. După încă aproape doi ani, a reuşit, iar în anul 2009, car-
tea a apărut.
I s-a propus un post de cercetător în Elveţia, dar a renunţat pentru că aşa cum
mărturiseşte, mai mult decât istoria, îi place „să predea”. Pe lângă lecţiile atractive,
este implicat în activităţi extracuriculare cu elevii şcolii: Clubul „3, 14”, echipa de
teatru, revista „Agora”, Cinemateca etc. Pentru activitatea desfăşurată, în anul 2004
a fost distins cu „Meritul pentru învăţământ” în grad de ofiţer; Medalia aniversară a
Colegiului „B.P. Hasdeu”-145; Premiul „George Emil Palade” al Colegiului Naţio-
nal „B.P. Hasdeu” pentru lucrarea La Piete chez Platon. Une lecture conjuguee de
l'„Euthyphron” et l'„Apologie de Socrate”; „Profesor Merito” pentru excelenţă în
educaţie, 2017.
Somnea Oprea410, medic (13 septembrie 1874-18 februarie 1954, Buzău),

fiul lui Neculai Ion Somnea şi al Ruxandrei, s-a născut în satul Cândeşti. După ab-
solvirea cursurilor primare în localitatea natală şi a Li-
ceului „Al. Hasdeu”, a urmat Facultatea de Medicină din
Bucureşti (promoţia 1905); după susţinerea tezei Purpura
emoragică palustră, a fost declarat doctor în medicină şi
chirurgie. Funcţionează ca medic la Spitalul „I. C.
Brătianu”411 din Buzău (1905-1922), de la 20 august
1910 fiind şi şeful secţiei de chirurgie de la Spitalul
„Gârlaşi”. În anul 1902, un anunţ inserat în presa locală,
face referiri şi la cabinetul său de pe str. Cuza Vodă nr. 4.
Participă la Războiul de Reîntregire ca medic militar,
încadrat în Regimentul 48 Infanterie Buzău. Referitor la
410
Enciclopedia Ilustrată Română, Buc., 1913, lit. S, p. 9; Primăria comunei Cândeşti, act naştere nr.
48/15 septembrie 1874; „Alarma”, XXVII, nr. 8/30 iulie 1923; şi date comunicate de Tonel Holder,
din Düsseldorf, Germania, în 1998.
411
A fost înfiinţat în anul 1872 sub numele de Spitalul judeţean şi a funcţionat până la 14 aprilie
1896, în casele Persescu, când s-a mutat în localul propriu de pe b-dul I. C. Brătianu. A fost condus de
dr. Clement (1872-1892), dr. V. Bianu (1892-1920), dr. Michiu (1920-1942). Aici au mai lucrat me-
dicii chirurgi Gh. Nelepcu, V. Nistor, Emilia Popescu, G.Somnea, N. Coautu, Olga Chiribiţiu, Răzvan
Djuvara, Mircea Cucu ş.a.
483
luptele din 19 octombrie 1916, de pe dealul Călugăreasca-Argeş, Mihail Sadovea-

nu, în cartea sa, Ţara mea, menţionează: mulţi vrednici flăcăi din 48 au căzut
atunci. Neajungând brancardierii companiilor pentru a aduce pe răniţi, medicul
sublocotenent Oprea Somnea trimise pe sergentul sanitar Mudava, cu o echipă de
la postul de prim ajutor. A fost unul dintre primii radiologi care au lucrat la Buzău
(1906-1916).
Din anul 1922 şi până în 1943, când se pensionează, a lucrat ca medic la Di-
recţiunea Generală CFR, secţia Buzău, iar în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial a condus spitalul de răniţi organizat în incinta Seminarului din Buzău. A
lucrat şi la Dispensarul Corporaţiei Meseriaşilor şi la Casa Asigurărilor Sociale
Buzău, fiind printre primii medici din ţară care au folosit în cabinetul său aparate
Röentgen, după cursuri de specialitate efectuate la Viena. De asemenea, a întocmit
şi susţinut diferite comunicări ştiinţifice, cât şi conferinţe la Ateneul local. Este au-
torul broşurii Apele minerale de la băile Sărata-Monteoru din jud. Buzău. Izvorul
nr. 2 apă atermală, isotonică, cloro-magneziană tip Châtel-Guyon. Indicaţiunile
sale terapeutice în patologia tubului digestiv (Buzău, 1928),
A scris şi o monografie a oraşului Buzău, care a fost depusă la Academia
Română. S-a căsătorit cu Maria Antonescu, cu care a avut cinci copii, între care şi
medicul chirurg George Somnea, care a lucrat cu profesorul Djuvara, la spitalul
„I.C. Brătianu”, cu dr. Michiu, şi la sanatoriul dr. Putna din Buzău. Proprietar ur-
ban şi rural, a deţinut 20 pogoane vie americană, o fermă model de 150 pogoane în
apropiere de Buzău, cât şi o fabrică de conserve. Una din fiicele sale, Elena, a fost
soţia lui Stan Săraru, avocat, politician, primar (1 ianuarie 1899, Buzău-3 aprilie
1985, Bucureşti).
Spirescu Gheorghe412, general (16 februarie 1862 -3 mai 1933, Buzău), fiul
lui Ion şi al Paraschivei Spirescu, s-a născut la Motău-Muscel. Absolvent al Şcolii
Militare de Infanterie, Geniu şi Marină, este transferat în 1899, cu gradul de maior,
la Regimentul 7 Artilerie Buzău413 şi numit comandant al
Divizionului II, ce avea în subordine bateriile 4 şi 5. Din
toamna anului 1900 şi până în 1908 când s-a desfiinţat, a
fost şi directorul Şcolii regimentare, având sub directa sa
îndrumare, următorii ofiţeri-profesori: lt. Leon Gavriliu
(viitorul general) - Serviciul tunuri şi descrierea mitra-
lierei; lt. Iacob Constantin - Limba română şi serviciul de
campanie; lt. Gheorghe Gheorghiu - Matematica şi servi-
ciul interior; lt. Gh. Rătescu - Călărie, înhămare, scrimă
şi topografie; slt. Emil Mănescu - Istorie şi geografie; slt.
Mavrodin Vasile - Geometrie; medic maior Papadopol
412
Primăria oraşului Buzău, act deces nr. 227/4 mai 1933; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond. Tribunalul Buzău,
Secţia I, dosar 101/1918, 84/1933; G. Sătcoianu; D. Serbescu-Lopătari, Un jubileu (1883-1933), Re-
gimentul 7 Artilerie. Cincizeci de ani de viaţă, Buzău, 1935.
413
Înfiinţat cu Înaltul Decret Regal nr. 829/1 aprilie 1883; iniţial cu sediul în Focşani, din 1893 la Buzău
484
Dumitru - Igiena; medic veterinar Nicolaescu - Hipologia. În perioada 1 octombrie

1911-1 iulie 1914, cu gradul de colonel, este comandantul Regimentului 7 Artile-
rie, anterior fiind şeful Biroului mobilizări şi directorul tragerilor pe întregul Corp
de armată.
Cu gradul de maior, a făcut parte din statul major al Garnizoanei, cu sediul
în Palatul Comunal, care a coordonat acţiunile militare de anihilare a răscoalelor
ţăranilor din comunele judeţului, în martie 1907. În 1913 ia parte la Campania din
Bulgaria, la revenirea în garnizoană iniţiind ridicarea, pe terenul din faţa regimen-
tului, a unui monument în memoria eroilor din 1913, dezvelit în prezenţa coman-
dantului Diviziei a V-a, generalul Georgescu. Cu gradul de general, ia parte şi la
Campania 1916/1918 - în Dobrogea şi la luptele din Moldova.
A iniţiat construcţia localului Cercului Militar al Ofiţerilor, al cărui preşedin-
te a fost. Cu subvenţia de 50.000 lei din partea Ministerului de Război, şi cu dona-
ţii, s-a reuşit ca pe terenul de pe strada Carol II (astăzi Independenţei), în locul clă-
dirilor unde a funcţionat Spitalul militar (mutat în clădirile de lângă Crâng, în
apropierea regimentelor), să se ridice, în 1914, clădirea în prezent dezafectată pen-
tru reparaţii (renovată în 1927 şi redeschisă la 10 decembrie; în clădirea de pe str.
Gării, unde o vreme a fost Policlinica Militară şi apoi Restaurantul Militar, a fost
Cercul Subofiţerilor).
Revenit de pe front, se adresează, în 1918, Tribunalului Buzău, căruia îi soli-
cită să se constate pagubele cauzate la locuinţa sa din str. Nae Stănescu nr. 39-41
(astăzi Bistriţei), de către trupele germane de ocupaţie, pagube evaluate de către
comisia de expertiză, la 57.490,28 lei. Şi-a făcut testamentul la 25 mai 1930, lăsând
soţiei sale Ana, născută Şişman, casa din str. Nae Stănescu nr. 39-41, cumpărată la
29 martie 1912 de la Ştefan Stoicescu.
Stan Alexandru414, profesor de Teologie, publicist (29 octombrie 1941-17

noiembrie 2016), s-a născut în comuna Smeeni. A urmat
Şcoala de cântăreţi din cadrul Seminarului Teologic din
Buzău (1957-1962), Institutul Teologic Universitar din
Bucureşti (1962-1966) şi, în paralel, Liceul „Dimitrie
Bolintineanu”, apoi cursuri de doctorat în Istoria
Religiilor, la acelaşi institut (1966-1968), continuate la
College of the Ascension Selly Oak din Birmingham, la
Mansffield College din Oxford (1968-1970). Doctor în
Teologie (9 martie 1982) cu teza Biserica Ortodoxă şi
religiile necreştine.
A funcţionat ca preot (1972) şi profesor de limbi
clasice la Seminarul Teologic din Buzău (1972-1975),
asistent la secţia Sistematică la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1975-
1984) şi, totodată, ca suplinitor la catedra de limbi clasice; conferenţiar-spiritual
414
Mircea Păcurariu, op. cit., p. 411-412; „Ziarul Lumina”, 21 noiembrie 2016.
485
(1984-1990) şi conferenţiar la catedra de Drept bisericesc şi Administraţie (1990-

1998). În perioada martie 1977-iulie 1978 a fost trimis în Canada, la Canterbury
College din cadrul Universităţii din Windsor-Ontario, unde a lucrat ca asistent pe
lângă catedra de Filosofia religiei şi capelan ortodox al universităţii. A fost, totodată,
preot ajutor la Catedrala românească „Sf. Gheorghe” din Windsor. A făcut parte din
delegaţia Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) la cea de-a cincea Adunare generală a
Consiliului Ecumenic al Bisericilor - Nairobi, 1975 şi a participat la zeci de întruniri
în cadrul Dialogului islamic-creştin, ca reprezentant al B.O.R.
A publicat peste 150 de articole, note, recenzii, predici, în periodice bucureştene
şi în revistele: „Glasul Bisericii”, „Ortodoxia”, „Studii Teologice”, „Îndrumătorul bise-
ricesc al eparhiei Romanului şi Huşilor”, „Îndrumător bisericesc” (Buzău) şi „Glasul
Adevărului” (serie nouă, Buzău) ş.a., cât şi în buletinele comunităţilor ortodoxe române
de peste hotare. Dintre lucrările publicate amintim: Religia sciţilor în lumina noilor
cercetări; Religia etruscilor în lumina noilor cercetări; Religia tracilor sud-dunăreni;
Biserica Ortodoxă Română şi islamismul; Iisus Hristos Mântuitorul - izvor de viaţă;
Rugăciunea în creştinism şi alte mari religii; Duhul lui Dumnezeu - Duhul Ortodoxiei
etc. A tradus în limba engleză diverse studii şi articole. Împreună cu prof. dr. Remus
Rus, este coautor al manualului Istoria religiilor. Manual pentru Seminariile Teologice
(Bucureşti, 1991).
Din 1990, până în anul 1998, a fost conferenţiar titular la disciplina Drept bi-
sericesc şi Administraţie la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucu-
reşti şi preot paroh la Biserica „Sfântul Ştefan” Călăraşi din Bucureşti. Din octom-
brie 1998, este profesor suplinitor la Facultatea de Teologie a Universităţii
„Valahia” din Târgovişte, la disciplina Drept bisericesc şi administraţie, în anul
2000 devenind titularul acestei discipline. Din 10 octombrie 2001 devine şeful Ca-
tedrei de Teologie pastorală.
Autor al lucrărilor: Dreptul transilvan în manuscrisul preotului Petru Cazan
din Răşinari, 1997; Curs de Drept bisericesc pentru anii III şi IV, 1997; Drept bi-
sericesc, 2002. Este coautor, împreună cu Remus Rus, al lucrărilor Romanian
Orthodox Church and the Church of England, 1976; Istoria religiilor, 1991. A tra-
dus din literatura teologică şi istoria religiilor: Teologia bizantină: tendinţe istorice
şi teme doctrinare, 1996; Marile religii ale lumii, 1996; Crearea Organizaţiei Re-
ligiilor Unite, 1999; Dreptul bisericesc la Sinoadele ecumenice I-IV, 2000; Scurtă
istorie a filosofiei chineze, 2001; Drept bisericesc. Împreună cu Canoanele Aposto-
lice şi ale Sinoadelor Ecumenice, 2002.
Stan Aurel415, general de flotilă aeriană av. (r) S-a născut la data de 19 fe-
bruarie 1948 în comuna Ruşeţu din judeţul Buzău. Este absolvent al Şcolii Superioa-
re de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” - promoţia 1969, Academiei Militare Genera-
le promoţia 1982 şi al Cursul post academic - comandanţi de mari unităţi - 1986.
415
Avram Valeriu, Marius-Adrian Nicoară, Buzăul şi aeronautica română, Editura Editgraph, Buzău,
2010, p. 208.
486
A îndeplinit funcţii de: comandant al Grupului Şcoală Vânătoare, Vânătoare-

Bombardament: februarie 1990 - februarie 1996; - co-
mandant al Institutului Militar de Aviaţie „Aurel Vlai-
cu” (februarie 1996 - august 1997); comandant al Şcolii
de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu” (august 1997
- februarie 2000).
A zburat următoarele tipuri de aeronave: Yak-18;
L-29; L-39; L-159; MiG-15; MiG-21; I.A.R.-99 ŞOIM;
I.A.R.-316 B. A totalizat un număr de 4860 ore zbor pe
avioane cu reacţie şi 50 ore zbor pe avion clasic şi eli-
copter. A fost decorat cu ordine şi medalii ale statului
român. Este preşedintele A.R.P.I.A. Buzău.
Stan Constantin416, conferenţiar universitar doctor, publicist, s-a născut la

21 octombrie 1956, în Buzău. A urmat clasele primare şi gimnaziale la Şcoala ge-
nerală nr. 8 din Buzău, a absolvit Liceul „B. P.
Hasdeu”(1971-1975) şi Facultatea de Istorie-Filosofie a
Universităţii Bucureşti (1976-1980). A obţinut titlul de
doctor în Istorie în anul 1994, cu lucrarea: România anu-
lui 1918 în context internaţional. După absolvire, este
profesor secundar la Şcoala Generală nr. 11 Buzău
(1980-1992), Liceul „Neagoe Basarab” al Ministerului de
Interne (1992-1998), Liceul de Artă (1999-2004), din
2003 fiind cadru didactic universitar la Universitatea
„Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Istorie, Fi-
losofie şi Teologie
Are preocupări ştiinţifice încă din anii studenţiei, când a publicat studiul:
Contribuţii ale studenţilor Universităţii din Bucureşti la Unirea Transilvaniei cu
România (1914-1918), în volumul 60 de ani de la făurirea statului naţional unitar
român (Bucureşti, 1978). A întreprins cercetări şi a publicat studii la Bucureşti,
Buzău, Alba Iulia, Ploieşti, Bacău, Satu Mare, Arad, Sfântu-Gheorghe, Zalău etc.
Este coautor la volumele: Din cronica poliţiei la curbura Carpaţilor (Buzău,
1996); România şi Primul Război Mondial (Focşani, 1998); Sovietizarea nord-
vestului Transilvaniei, 1944-1950 (Satu Mare, 1996); 1918. Sfârşit şi început de
epocă (Satu Mare, Zalău, 1998).
A editat lucrarea Vasile Stroescu. Minunata tăcere a unui boier basarabean
(1999). Este colaborator la prestigioase reviste de specialitate din Buzău şi din ţară
şi autor a peste 20 de volume cu tematică istorică şi peste 200 de studii, articole şi
comunicări editate în ţară şi străinătate. S-a implicat în viaţa cultural-ştiinţifică bu-
zoiană, prin colaborări la posturile de radio şi TV, dar a avut emisiuni şi la Radio
România Actualităţi, participări la sesiuni de comunicări între care şi Sesiunea ex-
416
487
traordinară dedicată Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, ce a vut loc la Bu-
zău, cu participare internaţională.
Dintre articolele, studiile şi cărţile pubicate semnalăm: Aniversarea semicen-
tenarului Unirii Principatelor Române (1990); Pagini din lupta universitarilor ro-
mâni pentru unitate naţională (1890-1900), în 1990; Activitatea românilor aflaţi în
străinătate în lupta pentru dreptatea cauzei româneşti în timpul Conferinţei de
Pace de la Paris (1992); Din activitatea românilor americani în sprijinul înfăptui-
rii Marii Unirii (1989-1993, în colaborare); Destrămarea Partidului Conservator
în Moldova; Rusia şi România la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) -
2001; Constantin Angelescu şi drama României Mari din vara anului 1940 (2001);
Profesori şi învăţători refugiaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord (2002); Ale-
xandru Candiano Popescu şi Războiul pentru cucerirea independenţei de stat a
României (2004); Buzoieni şi râmniceni în bătălia Odessei (august-octombrie
1941) - 2005; Familia Regală şi Comisia Europeană a Dunării la sfârşitul seco-
lului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (2006); Activitatea dr. C.
Angelescu în sprijinul înfăptuirii Marii Uniri (2007); Sosirea misiunii militare
franceze condusă de generalul Henri Mathias Berthelot în România (2007); 1907
în judeţul Buzău. Contribuţii documentare (2007); Dr. Constantin Angelescu şi
frământările de la Universitatea din Iaşi (2009); Nicolae Iorga şi centenarul răpi-
rii Basarabiei, 1812-1912 (2011); Generalul Nicolae Ciupercă şi problema Basa-
rabiei, 1940-1941 (2011); Atitudinea românilor din străinătate faţă de pacea de la
Buftea-Bucureşti. Din 24 aprilie/7 mai 1918 (2012); Ecouri în România ale cente-
narului răpirii Basarabiei (1912). Tratatul de pace de la Bucureşti din 1812. 200
de ani de la anexarea Basarabiei (2012); Refugiaţi basarabeni şi bucovineni la
Buzău şi Râmnicu Sărat în 1940 (2013); Aviatori români pe frontul din Franţa,
1914-1918 (2013); Trădarea colonelului Alexandru D. Sturdza.ianuarie 1917
(2013); Linia fortificată Furu Mare-Racoviţeni-Viziru. Bătălia Râmnicului, 1916.
Contribuţii documentare (2014); Pe „Frontul secret” în sprijinul unităţii naţiona-
le. Grupul Vasile Chilian (2015), cât şi cărţile: Minunata tăcere a unui boier basa-
rabean, Vasile Stroescu(1845-1926) (1999); România în anul 1918. Context intern
şi internaţional (2004); Buzăul pe calea progresului şi modernizării,(1877-1918)
(2005); Aliaţi şi adversari. Relaţiile româno-ruse (1916-1920) (2006); Generalul
Henri Mathias Berthelot şi românii (2008); Ocupaţia germană la Buzău şi
Râmnicu Sărat (1916-1918) (2008); Dr. Constantin Angelescu, omul politic, di-
plomatul şi ctitorul de şcoli româneşti (1869-1948), coautor (2009); Miron Cristea.
O viaţă, un destin (2009); Generalul Traian Moşoiu. Ostaşul şi omul politic (1868-
1932) (2009); Crucea reeducării. O istorie a reeducărilor în temniţele comuniste
din România (1948-1964) (2010); Europa între absolutism şi democraţie, 1815-
1848, editată în 2011; Călătorii ale românilor în centrul şi vestul Europei, 1800-
1848, editată în 2013; Cum era în „epoca de aur” (proză scurtă, 2012); Societate,
organizare şi lupta naţională la românii americani (1914-1920) (2014); Buzoieni
pe frontul războiului de reîntregire sau care au militat pentru înfăptuirea României
Mari (2018, în colab.); Buzăul în anii Marelui Război (2018, în colab.).
488
Stan Valerică417, profesor de flaut şi muzică de cameră la Liceul de Artă Bu-

zău (29 iulie 1950-5 noiembrie 2014), s-a născut în satul Gomoeşti, comuna
Costeşti. A urmat cursurile primare în localitatea natală,
Şcoala Generală de Muzică din Buzău, Liceul de Muzică
din Braşov (absolvent 1969) şi Conservatorul „Gh. Di-
ma” din Cluj-Napoca, secţia Solistică instrumentală,
promoţia 1973.
Încă din timpul studenţiei participă la diferite fes-
tivaluri, unde obţine mai multe premii şi titluri de lau-
reat: Laureat la ediţia I a Festivalului Naţional al studen-
ţilor din Institutele de Artă (1971); Premiul III (1971) şi
Premiul I (1972) la Festivalul „Primăvara studenţească”,
de la Cluj; Premiul „Orfeu” pentru cel mai bun instru-
mentist din cadrul Conservatorului (1973). În anul 1972 a reprezentat România la
festivităţile ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Conservatorului
de Muzică „Franz Liszt” din Weimar, susţinând recitaluri la Eisenach, Erfurt,
Dresda. Totodată, a efectuat imprimări la Radio Leipzig.
Angajat prin concurs la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca, a efectuat tur-
nee în Polonia, Elveţia, Cehoslovacia, Bulgaria, Franţa, Germania. În anul 1973/
1974 a fost asistent universitar la Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” din Cluj
Napoca. Revine în oraşul natal, unde va funcţiona ca profesor la Şcoala Populară
de Artă (1978-1984), calitate în care a reprezentat Buzăul la o emisiune TV realiza-
tă de Tudor Vornicu. Cu Grupul Cameral din Buzău a efectuat un turneu în Cehos-
lovacia. În perioada 1985-1989, a fost instructor principal-metodist cu probleme de
artă la Consiliul judeţean al sindicatelor Buzău.
Între anii 1990-1992 a fost director al Centrului de Conservare şi Valorifica-
re a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Buzău, după care se transferă ca profesor de flaut
şi muzică de cameră la Liceul de Artă. Cu elevii pe care i-a pregătit, obţine în anul
şcolar 1999/2000 locul I pe ţară la Olimpiada Naţională. De asemenea, participa la
recitaluri şi concerte susţinute cu prilejul unor manifestări culturale organizate la
Galeriile de Artă, Muzeul judeţean şi Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău.
Stanciu Ion418, profesor, poet, publicist (2 octombrie 1950-18 octombrie 2013),

s-a născut în comuna Ziduri, satul Nicolae Fleva (fost Şocariciu, azi Lanurile). Ur-
mează cursurile primare în satul natal, pe cele gimnaziale la Şcoala generală nr. 8
Braşov, după care continuă cu Şcoala profesională „Tractorul” din Braşov (1965-
1968), apoi cursurile serale ale Liceului Teoretic nr. 4 Braşov (1968-1972). În pa-
ralel, urmează cursuri de actorie-regie la Şcoala Populară de Artă de pe lângă Tea-
trul Dramatic Braşov (clasa profesor George Ferra, director Sică Alexandrescu, 1967-
417
Date comunicate personal, în 1999 şi de către familie.
418
Date comunicate personal, în 1999; D.I. Dincă, Consideraţii asupra literaturii buzoiene contempo-
rane, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită, Tipo Moldova, 2013, p. 59-61; Stan Brebenel, Medalion literar
Ion Stanciu, în: „Opinia” Buzău, 30 septembrie, 2016; presa on line.
489
1969). Absolvent al Facultăţii de Filosofie şi Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti

(1979-1983).
A fost, succesiv, strungar, corector, maşinist teatru, redactor, publicist, liber
profesionist, iar apoi profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul Naval nr. 1 Manga-
lia, Liceul Economic din Buzău, Colegiul Sanitar Buzău,
Colegiul Universitar de stat al ASE din Buzău. A fost
redactor-şef adjunct la revista Colegiului Economic
„Amfiteatru economic”; redactor la revista de cultură
„Carnet literar” Buzău; redactorul paginii literare a
ziarului „Muntenia”; membru în comitetul de coordonare
al Forumului Democrat Român (organizaţie civică,
nonguvernamentală) Buzău.
Debutează în 1967 în Caiete de literatură, culegere
editată de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor şi revista
„Astra”, 1968, cu o prezentare de scriitorul
Gherghinescu-Vania. A colaborat la ziarul „Drum nou”
(Braşov), „Luceafărul”, „România literară”, „Astra”, „Convorbiri literare”, „Croni-
ca”, „Viaţa românească”, „Amfiteatru”, „Carnet literar”, „Echinox”, „Argeş”,
„Viaţa Buzăului” etc. Autor al volumelor: Despre Uimire (versuri. 1975, redactor
Mircea Ciobanu, referent Ion Caraion); Fiinţa concretă (versuri,1979); Poster
(Naşterea Mântuitorului, 1998); M. Eminescu - Scrisorile (redactor de carte,
2000).
A fost distins cu Menţiune la Concursul de poezie „Nicolae Labiş” (Sucea-
va, 1970); Premiul de poezie al revistei „Luceafărul” (1972); Premiul pentru carte
de debut (poezie) al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul Despre Uimire (1975). A
devenit membru al Uniunii Scriitorilor în anul 1979 (primul scriitor din judeţul Bu-
zău, cooptat în această uniune profesională).
La 13 octombrie 2000, în Aula „Basil Iorgulescu” a Bibliotecii Judeţene „V.
Voiculescu” a fost sărbătorit pentru împlinirea vârstei de 50 de ani, în cadrul mani-
festărilor prilejuite de ziua patronului spiritual al bibliotecii. De asemenea, la 15
ianuarie 2001, aceeaşi instituţie, a organizat Salonul literar EMINESCU - omul
deplin al culturii româneşti, prilej cu care Ion Stanciu şi-a lansat volumul Mihai
Eminescu - un sistem de filosofie politică românească (2000).
A continuat să publice versuri, eseuri, să colaboreze la presa locală şi din ţa-
ră. În anul 2008 apare volumul de versuri Constelaţia miresmei, urmat de Pasteluri
metafizice (Braşov, 2012). În anul 2013, în colecţia „Opera omnia” a Editurii Tipo
Moldova îi apare volumul antologic Summum: pasteluri metafizice sau despre ui-
mire, iar postum îi editează un volum de publicistică Mihai Eminescu. Un sistem de
filosofie românească, în colecţia „Opera omnia. Publicistică şi eseu contemporan”.
Inclus în antologia bilingvă Du Congo au Danube, alături de D. I. Dincă şi
Marin Ifrim, şi în cel de-al doilea volum al Antologiei de poezie română contempo-
rană, pe care o editează Tipo Moldova, în patru limbi.
490
Stancu (Popescu) Stelian419, actor, până la pensionare director al Teatrului

de Păpuşi „Gulliver” din Galaţi (fondat în 1952), s-a născut la 13 ianuarie 1943, în
comuna Glodeanu Cârlig. A absolvit Liceul „B. P.
Hasdeu” (1960), Facultatea de Biologie-Geografie a
Universităţii Bucureşti şi apoi Institutul de Artă Teatrală
şi Cinematografică, Facultatea de Teatru - actorie, clasa
Sanda Manu - (promoţia 1971). Este actor şi apoi director
(din 1975) la Teatrul de Stat din Turda.
A interpretat numeroase roluri foarte diverse, aco-
perind aproape toate genurile, între care în piesele:
Secunda 58 (Dorel Dorian), Şeful sectorului suflete (Al.
Mirodan), Gaiţele (Al. Kiriţescu), Maşina de scris (Jean
Cocteau), Unchiul nostru din Jamaica (Dan Tărchilă),
Vrăjitorul din Oz (Frank Baum), Casa care a fugit prin uşă (Petru Vintilă), Mis-
terioasa convorbire telefonică (Virgil Stoenescu), Citadela sfărâmată (Horia Lovi-
nescu), Omul care a văzut moartea (Victor Eftimiu), Fii cuminte, Cristofor! (Aurel
Baranga), D’ale Carnavalului (I. L. Caragiale), Dublu joc (Robert Thomas),
Transmitem în direct (Tudor Popescu), Geamandura (Tudor Muşatescu), Moara cu
noroc (Nicu Gheorghe) ş.a. În anul 1990 a fost angajat prin concurs la Teatrul
Dramatic din Galaţi, unde a interpretat numeroase roluri în diverse piese şi anume:
Solomeea (Oscar Wilde), Vizita bătrânei doamne (Durrenmatt), Doctor cu de-a sila
(Molière), City sugar (Poliakoff), Profesorul de franceză (Tudor Muşatescu). Din
anul 1995 şi până la pensionare este actor şi director la Teatrul de Animaţie
„Gulliver” din Galaţi unde a interpretat roluri în: Ramayany (Valmiky), Sânziana şi
Pepelea (V. Alecsandri) şi a regizat piese ca: Gulliver în ţara Lilliput (J. Swift),
Făt-Frumos din lacrimă (M. Eminescu), Gulliver în ţara uriaşilor (J. Swift). Din
anul 1986 este actor categoria I.
Încă din anii studenţiei a fost solicitat în cinematografie, unde a jucat în mai
multe filme roluri de diverse întinderi, de la episodice până la principale. În anul
1993 s-a implicat în organizarea unei specializări de teatru, ca filială a Facultăţii de
Artă a Universităţii „Hyperion”, în Galaţi. Aici a îndeplinit funcţiile de prodecan şi
profesor de Arta actorului şi Vorbire scenică, la anii I şi II. După al treilea trimes-
tru, filiala de la Galaţi s-a mutat la Bucureşti, în cadrul facultăţii mamă, la reco-
mandarea CNAA.
Ca director al Teatrului „Gulliver”, a organizat, din 1995 Festivalul
„Gulliver”, unul din cele mai importante festivaluri de gen din ţară, singurul menţi-
onat în Calendarul Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor. A participat la festiva-
luri interne şi internaţionale cu spectacole de animaţie, la Bacău, Botoşani, Arad,
Constanţa, Silistra, Chişinău; a făcut parte din delegaţia oraşului Galaţi care a sus-
ţinut o decadă culturală la Paris, în noiembrie 1997; a reprezentat România la Fes-
419
Date comunicate personal; Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi, Fişă biobibliografică Ste-
lian Stancu; „Viaţa Liberă”, Galaţi, 16 iunie 2010; Teatrul dramatic „Fani Tardini” Galaţi, Stelian
Stancu-CV artistic.
491
tivalul Internaţional de la Aarhus - Danemarca, dedicat aniversării a 10 ani de la

căderea Zidului Berlinului, cu spectacolul Gulliver în ţara Lilliput. S-au adăugat
două turnee: în Turcia - invitaţie prilejuită de faptul că 2000 este Anul Eminescu
(UNESCO) şi în Franţa - Bordeaux, cu Vasilache şi Mărioara. În anul 2000 a fost
lector la Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Litere, Istorie, Teologie,
unde a contribuit la înfiinţarea Departamentului de Teatru, fiind şi director.
Din anul 2003, este Doctor în ştiinţele spectacolului de teatru la Institutul de
Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Este şi consilier internaţional UNIMA,
invitat la întrunirea mondială a marionetiştilor. Deşi pensionar, nu a renunţat la
scenă şi continuă să fie distribuit în spectacole importante: Cabinierul (2017); Pa-
na de automobil (2014); Antidotul (2013); Fiarele (2011); Hora iubirilor şi Regele
Ioan (2010); Petrecerea (2008); Magnum Mophtologicul (2007); Volpone (2005);
Livada cu vişini şi A douăsprezecea noapte cu Michael Jackson (2004).
În anul 2014 a fost nominalizat pe lista UNITER pentru consecvenţa, con-
stanţa în promovarea genului şi pentru organizarea celui mai longeviv festival din
ţară dedicat teatrului de păpuşi. În anul 1998 a fost distins cu Premiul de interpreta-
re la Festivalul „Ion Creangă” de la Bacău, dar şi cu Premiul pentru regie, împreu-
nă cu Daniel Stanciu pentru spectacolul Gulliver în Ţara Lilliput la Festivalul
„Gulliver”; Premiul pentru opţiune repertorială pentru spectacolul cu Ramayana,
Premiul pentru management la Festivalul „Bucurii pentru copii” de la Bucureşti.
A colaborat la eleborarea lucrării Dicţionarul teatrului de animaţie, păpuşi şi
marionete din România, coordonator Cristian Pepino, reeditat pentru a treia oară în
anul 2013. Este autorul unui volum despre Festivalul Gulliver.
Stănculeanu Gheorghe420 (iunie 1874-15 august 1917, SUA), oftalmolog,

profesor universitar, s-a născut în anul 1874 (după alte surse în 1856), la Gura
Sărăţii, dar a copilărit la moşia părinţilor din judeţul Ialomiţa, copilărie marcată de
o afecţiune la şold care l-a imobilizat, ori i-a limitat mişcările. După absolvirea
cursurilor primare şi elementare, urmează Liceul „Sf. Gheorghe” din Bucureşti, pe
care l-a absolvit în anul 1891, după care pleacă în Italia şi Franţa, la Paris urmând
Facultatea de Medicină.
Alege să se specializeze în Oftalmologie cu renumiţi medici parizieni, prin-
tre care Victor Morax, în serviciul căruia a elaborat lucrarea Contribuţii la studiul
experimental al tuberculozei corneei (1909, în limba franceză). Şi-a continuat pre-
gătirea la Freiburg, la Wurzburg, la Londra şi Edinburgh, la Dublin. Rezultatele
experienţei câştigate în clinicile prin care a trecut le-a făcut cunoscut prin lucrările
publicate în limba ţării respective, începând din anul 1904.
A studiat şi otorinolaringologia la Berlin şi Viena. Teza de doctorat în medi-
cină Raporturile anatomice şi patologice între sinususurile feţei şi aparatul orbito-
ocular (în limba franceză) a fost susţinută la Paris, în ziua de 26 februarie 1902.
420
Dr. Richard Constantinescu, Globe-trotterul oftalmolog, în „Viaţa Medicală”, nr. 1-2/ianuarie
2015 p. 7.
492
Era un studiu analitic al legăturilor patologice orbito-sinusale bazat pe o cazuistică

personală care a primit din partea Facultăţii de Medicină din Paris „mention
honorable”, iar publicaţiile vremii au elogiat-o. În anul 1901 a fost ales membru
corespondent al Societăţii de Anatomie din Paris.
În toamna anului 1902 revine în ţară, iar după un an devine colaborator al
profesorului Nicolae I. Manolescu, de origine buzoiană.. Susţine examenul de do-
cenţă cu lucrarea Aspectul papilei optice în primele faze ale paraliziei generale
(1903) şi a început să ţină prelegeri de oftalmologie pentru studenţii medicinişti,
lucrări practice şi intervenţii oculare pe cadavre. A introdus irido-sclerectomia-
operaţia antiglaucomatoasă Lagrange în România şi diverse inovaţii în chirurgia
oftalmologică mondială între care cea mai perfecţionată metodă operatorie a cata-
ractei, adică extracţia cataractei în capsulă cunoscută ca „operaţia lui Stănculeanu”.
Articolele pe care le semna erau ilustrate cu desene şi planşe în culori, era ci-
tat în tratatele de oftalmologie, iar multe din cercetările sale au devenit clasice.
Cercetările asupra simţului culorilor la funcţionarii CFR şi Marinei au apărut sub
forma unei monografii în 1905 la Editura Jules Rousset din Paris. În anul 1906 pu-
blică Tabele optice, singurul formular de acest fel din România, şi tot el este auto-
rul primului studiu histologic de literatură medicală asupra reacţiei conjunctivale la
tuberculină.
S-a preocupat şi de anatomia patologică experimentală şi clinică, ori de im-
portanţa rahianesteziei şi radiologiei în oftalmologie. Este autorul primului manual
didactic românesc de oftalmologie, Cursul de oftalmologie predat la Facultatea de
Medicină din Bucureşti de docent d-rul G. Stănculeanu, cu 60 de imagini originale.
Împreună cu dr. Alexandru Costiniu, dr. S. Birman-Bera şi dr. Eugen Felix,
la 13 februarie 1908, înfiinţează Societatea Română de ORL. În calitate de membru
în Comisia administrativă a Asociaţiei Generale a Medicilor, în noiembrie 1913
pune în discuţie necesitatea modificării legii sanitare, susţinând imposibilitatea
aplicării legii în numirile specialiştilor. A ţinut prelegeri, în cadrul Asociaţiei, şi a
militat pentru înfiinţarea de spitale pentru granulomatoşi. A fost vicepreşedinte al
Asociaţiei Generale a Medicilor.
Pentru prevenirea orbirii şi ameliorarea stării sanitare şi sociale a orbilor a
susţinut numeroase conferinţe la Ateneul Român, Spitalul Colţea, Eforia Spitalelor
şi în alte locuri, de multe ori onorate de prezenţa Reginei Maria. Convins că nicio-
dată statul nu va face suficient în politicile sanitare, G. Stănculeanu a susţinut că
iniţiativa privată trebuie să întărească şi să completeze acţiunile oficialităţilor.
În luna februarie 1913 a fondat Societatea Amicii Orbilor care, din anul
1914, a beneficiat de înaltul patronaj al Reginei Maria. În Bucureşti a înfiinţat câte
un „Ocularium” în Strada Sfinţilor şi în Calea Victoriei, unde se acordau consultaţii
oftalmologice gratuite persoanelor nevoiaşe, ori la preţuri modice pentru ceilalţi
pacienţi, se eliberau şi se reparau ochelari, avea magazin prin care se comercializau
produsele confecţionate de cei fără vedere. Obţine transport gratuit pentru nevăză-
tori şi însoţitorii lor, iar pentru educarea copiilor şi tinerilor a înfiinţat, în anul
1914, o şcoală pentru orbi ce-i poartă numele, unde se învăţa alfabetul Braille şi
493
lucrul manual. Până în anul 1925 şcoala a funcţionat în mai multe locaţii din Bucu-
reşti, apoi în localul construit de către Societatea Amicii Orbilor, pe un teren în Va-
tra Luminoasă, cu sprijin din partea Ministerului Instrucţiei Publice. În anul 1915 a
înfiinţat şi o şcoală pentru maseuri la Spitalul Colţea, coordonată de dr. I. Jianu,
care oferea personal calificat sanatoriilor şi băilor din ţară. Datorită perseverenţei
sale s-au înfiinţat dispensare oftalmologice în Bucureşti, Craiova, Brăila - subven-
ţionate de Serviciul Sanitar, Galaţi - prin intermediul Casei Meseriilor, Ploieşti şi
Mănăstirea Agapia - cu sprijinul Reginei Maria.
Tot el a constituit un fond pentru Universitatea Bucureşti, „Legatul Profesor
Dr. Stănculeanu”, din care să se acorde recompense pentru cercetări originale în of-
talmologie, dar a sprijinit financiar pe mulţi studenţi săraci, ori artişti aflaţi la înce-
put de drum.
Declanşarea Primului Război Mondial i-a tulburat existenţa doctorului
Stănculeanu, care suferea că nu poate fi util din cauza afecţiunii pe care o avea încă
din copilărie. S-a refugiat la Iaşi, apoi în Statele Unite ale Americii, unde pledează
pentru cauza României. Din nefericire, aici contractează o pneumonie care îl răpu-
ne după o săptămână de suferinţă, într-un sanatoriu din Stanford, Connecticut, în
ciuda progreselor medicinii de peste ocean. A murit în ziua de 15 august 1917, iar
trupul i-a fost îmbălsămat şi ţinut într-o criptă până în anul 1921, când a fost adus
în ţară. În ziua de 5 ianuarie 1922 a fost înhumat în cavoul familiei.
Stănescu V. Gheorghe421 (20 aprilie 1879-8 octombrie 1935), pedagog, pro-

fesor, edil, fiul lui Vasile şi al Ecaterinei, s-a născut la Calafat-Dolj. A urmat cursu-
rile primare şi elementare în localitatea natală şi apoi
Liceul „Carol I” din Craiova, pe care l-a absolvit în sep-
tembrie 1897, data când a obţinut diploma de bacalau-
reat. După ce în 1901 îşi obţine licenţa în matematică la
Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, se stabileşte la Bu-
zău, funcţionând ca profesor de matematică la Liceul
„Al. Hasdeu” (1902-1935) pe care îl conduce ca director
între 20 august 1908-30 ianuarie 1911 şi director la
Şcoala Normală de băieţi (20 ianuarie 1914-1 septembrie
1918; 11 decembrie 1918-15 octombrie 1920). Ca in-
spector şef (din 1928) al Regiunii a IX-a şcolare a iniţiat
acţiuni împotriva analfabetismului, fiind totodată preşedintele unei societăţi de bi-
nefacere pentru ajutorarea elevilor săraci. Este autorul unor manuale şcolare pentru
clasele I-IV secundare. A fost şi deputat eparhial.
A fost decorat cu ordinele „Coroana României” şi „Steaua României”, a primit
mulţumiri scrise din partea Ministerului Instrucţiunii, cât şi medaliile „Răsplata Mun-
cii” clasele a II.a şi I, pentru implicarea sa în realizarea unor construcţii de şcoli.
421
G. Cocora, lucr. cit., f. 145; Primăria oraşului Buzău, act deces 547/10 octombrie 1930.
494
Ca primar (1922-1926) a înfiinţat şcolile nr. 5 de băieţi şi fete, noi cartiere şi

i-a împroprietărit pe locuitorii acestora cu locuri de casă, a pus bazele Societăţii
Comunale de Electricitate (1926). Membru în Comitetul de administraţie al Băncii
„Muntenia” şi în cel al Cooperativei „Înfrăţirea”, preşedinte al Consiliului de Ad-
ministraţie al Federalei Băncilor Populare (înfiinţată în 1916) şi consilier la Secţia
industrie a Camerei de Comerţ şi Industrie; a coordonat totodată şi activitatea unor
cooperative din judeţ.
A fost înmormântat în după amiaza zilei de 11 octombrie 1935 în Cimitirul
„Dumbrava”, în prezenţa lui Nicolae Orghidan, inspectorul şef al Învăţământului
secundar şi local din Ministerul Instrucţiunii, a episcopului PSS Ghenadie şi a unui
distins sobor de preoţi, fiind omagiat de către episcopul Ghenadie; Nicolae
Orghidan; Constantin Iarca, Dimitrie Gh. Ionescu, preşedintele Asociaţiei Profeso-
rilor Secundari; Alexandru Stancu, directorul Liceului „B. P. Hasdeu”; Constantin
Secreţianu, directorul Liceului Comercial de băieţi; avocatul Constantin Baciu,
primarul Stan Săraru, deputatul Justin Stănescu, inginerul Alexandru, directorul
Societăţii Comunale de Electricitate; Constantin Dumitrescu, directorul Şcolii
Normale de băieţi şi un fost elev, profesorul Teodor Cristea.
Stănescu Justin422 (iunie 1881-1955), avocat, politician, ziarist, s-a născut la

Mizil. Urmează cursurile primare, secundare şi liceale la Buzău şi Facultatea de
Drept din Bucureşti, unde îşi va obţine şi doctoratul.
Membru al baroului buzoian (1905-1909), s-a făcut cu-
noscut prin pledoariile sale în apărarea ţăranilor arestaţi
în 1907. Din 1934 este avocat pledant la Curtea de Casa-
ţie şi Curtea de Apel. Membru din 1905 al Organizaţiei
locale a P.N.L., a fost ales, în perioada 1913-1919, de opt
ori deputat, fiind desemnat şi vicepreşedinte al Camerei
Deputaţilor. Primar al oraşului Buzău între anii 1918-
1919 şi consilier juridic la Societatea petroliferă „Steaua
Română”. A făcut parte din Parlamentul României, ales
în 1919, după înfăptuirea României Mari.
Ca publicist, a fost redactor al publicaţiei „Gazeta Liberală” (14 iulie 1907-7
iulie 1910), o perioadă redacţia şi administraţia au funcţionat la locuinţa sa, a cola-
borat şi la „Comerţul” (1906). Autor al lucrărilor Răspunderea pentru alţii (teză de
doctorat), Ideal şi realitate (1912), Alexandru Ionescu-Brădeanu în lumina adevă-
rului (Buzău, 1934).
Stănescu Mihai, grafician, caricaturist (20 iulie 1939-13 aprilie 2018), s-a
născut în satul Grădiştea, comuna Boldeşti, lângă Mizil, dar din anul 1949 a locuit
în Buzău. Deşi născut în ziua de 20 iulie, la Primărie, unde bunicul său era notar, a
fost declarat în ziua de 23 iulie. Mai târziu mama sa, văduvă de război, a fost pri-
422
495
mar al comunei, iar după revoluţia din decembrie 1989, a fost primar, timp de un
an, un unchi al său, mai apoi un văr, timp de patru mandate, până în anul 2008.
A urmat şcoala elementară la Buzău şi cursurile
Liceului „B. P. Hasdeu”, apoi Liceul de Artă la Iaşi (deşi
mama sa ar fi vrut ca el să studieze medicina), unde a
intrat direct în anul al II-lea. În copilărie a frecventat un
cerc de arte plastice şi a făcut pictură. Pentru că în primul
an nu a reuşit la facultate, s-a întors la Buzău şi a fost pe
rând, profesor de desen la şcoala ajutătoare, scriitor de
borne kilometrice la Întreprinderea de drumuri şi poduri,
scriitor de preţuri la Alimentara. În anul 1966 a absolvit
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” şi a fost
repartizat la Tulcea, dar nu acceptă şi lucrează la ONT
„Carpaţi”, unde a făcut grafică publicitară. A demisionat
după şase ani, dar a revenit după un an şi a mai rămas încă şase, până în anul 1978,
când a devenit liber-profesionist, iar în anul 1980, a devenit membru al Uniunii
Artiştilor Plastici. Caricaturist a devenit după ce a câştigat un concurs al revistei
„Urzica”, iar caricaturistul A. Poch l-a remarcat şi l-a promovat. Are prima expozi-
ţie la Bucureşti în anul 1978, dar a participat la numeroase concursuri naţionale şi
mai ales internaţionale: Belgia, Turcia, Japonia etc. A luat 40 de premii în străină-
tate, începând cu cel al Salonului mondial umoristic de la Bruxelles, primit în anul
1979, după şase luni de la decernare, abia după ce a declarat greva foamei şi şi-a
depus carnetul de partid pentru a fi lăsat să plece să-şi ridice premiul. În anul 1982
a obţinut Marele Premiu la Tokio, lucrarea sa fiind selecţionată dintr-un număr de
10.000 de caricaturi, provenind din 54 de ţări. A făcut publicitate pentru firme din
Olanda, Franţa, Canada, iar ministrul Culturii, Jacques Lang, i-a oferit o locuinţă în
Franţa, dar a preferat să revină mereu în ţară. Într-un interviu, artistul mărturisea că
mai multă celebritate i-a adus faptul că a fost singurul caricaturist român care, „tră-
ind la Bucureşti, cu securitatea pe urme”, a criticat în mod deschis regimul dictato-
rial al lui Nicolae Ceauşescu, decât i-au adus premiile internaţionale.
În anul 1982 a tipărit şi primul său album de caricaturi pe care l-a intitulat
Mihai Stănescu, interzis ulterior, dar din care se vânduseră 4000 din cele 5000 de
exemplare. În anul 1985, editează Umor 50% (a fost interzis şi topit); Rire en
Roumanie (Paris, 1988); Acum nu e momentul (1990, apărut în 1989 la Paris); Pe
urmele mele (1999); Manual de publicitate, Volumul II (2003); Am intrat... (2006);
Cod portocaliu (2009); Realizările Guvernului Boc în perioada 2009-2010 (2011);
La cererea clienţilor am plecat în vacanţă (2012); Realizările Guvernului Ponta
(2014). A realizat coperte şi ilustraţii pentru diverse volume.
Unul dintre proiectele cele mai cunoscute a fost cel de fotografii cu fiica sa,
Diana Stănescu, pe care a fotografiat-o în aceeaşi rochie între vârstele de 6 şi 29 de
ani. Expoziţia Diana la diferite vârste fotografiată în aceeaşi rochie a fost vernisa-
tă în anul 2003, la Salonul de carte „Bookarest” şi reluată în anul 2004, la Galeriile
Orizont. Tot el a creat logo-ul „Bookarest” sub care a funcţionat Târgul de carte
496
până în anul 2006, în prezent Bookfest. O altă invenţie a sa a fost semnul de carte
autocolant, adresat cititorilor leneşi, care se împotmolesc şi renunţă la lectură.
În anul 1992, adaptându-se la economia de piaţă, a deschis un magazin lângă
Sala Palatului, pe care l-a botezat „Errata”, unde se vindeau cărţi poştale, tricouri,
căni, sacoşe din pânză imprimate cu desenele sale, dar şi albume de caricaturi rea-
lizate de artist. Magazinul a funcţionat până în anul 2016.
Preşedintele României, Emil Constantinescu, i-a acordat, în anul 2000, Ordi-
nul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Primăria municipiului Buzău
l-a declarat Cetăţean de Onoare. A fost distins cu Marele Premiu la Salonul Inter-
naţional de Caricatură „Nicolae Popescu Găină” (21 martie 2018).
Stănescu R. Nicolae423 (1882-8 martie 1965) preot, învăţător, animator cul-

tural, o personalitate distinctă prin preocupări, s-a născut la Măneşti-Mânzăleşti.
Absolvent al Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, şi-a desfăşurat activitatea
începând cu anul 1902, la Lopătari.
Un mare iubitor al cărţii, şi-a constituit în timp o impresionantă bibliotecă, în
orele de răgaz citind şi scriind. Un almanah din Bucureşti i-a tipărit chiar în prime-
le pagini povestirea, Împământenirea lui Moş Bratosin. I s-a mai tipărit povestea
unui pui de cioară, Un cioroi concertist, pe care l-a crescut de mic şi care l-a însoţit
pretutindeni. Editura Astra a inclus-o apoi într-un volum de povestiri despre viaţa
păsărilor şi animalelor. La „Noua Revistă Bisericească” din Bucureşti a trimis o
adaptare după psalmi, tipărită într-o broşură. De asemenea, a scris un articol-
pamflet intitulat Penitenţă liberală, la adresa liberalilor buzoieni, apărut în revista
„Sfatul Sătenilor”, editată de Dumitru Serbescu-Lopătari.
Împreună cu D. Serbescu-Lopătari au pus bazele unuia din primele cămine
culturale din ţară, „Lumina” (1908), în cadrul căruia s-au organizat şedinţe literare
cu lecturi şi prezentări de cărţi (autori români şi străini), serbări, conferinţe, cor
sătesc pe patru voci, echipe de teatru şi dansuri populare, concursuri de costume
populare, excursii etc. Pentru organizarea diferitelor activităţi s-a folosit şi „fondul
cultural” al băncii populare, înfiinţată tot de cei doi. Căminul cultural dispunea de o
bibliotecă cu peste 3000 de volume, care se împrumutau acasă.
A participat la Războiul de Reîntregire din 1916-1918 cu Ambulanţa Divizi-
ei a 8-a, fiind unul din confesorii marii unităţi. După război, pe lângă alte preocu-
pări, a cules şi folclor: cântece haiduceşti, balade, strigături, descântece etc. Din
iniţiativa şi cu sprijinul său, s-a construit Biserica „Sf. Nicolae” din satul Lunci,
sfinţită la 1 octombrie 1906 şi, totodată, s-a înfiinţat un post de învăţător, post pe
care l-a ocupat până în anul 1910. După promovarea examenului susţinut la Şcoala
Normală din Bucureşti, obţine diploma de capacitate ca învăţător, ocupând cel de-
al treilea post de la Şcoala Lopătari, în care va profesa 35 de ani.
Fiica sa, Clemenţa, soţia preotului Gheorghe I. Beşchea, care a avut parohie
la Mărăcineni, amintea într-o scrisoare trimisă preotului Gabriel Cocora, la 21 oc-
423
După documente puse la dispoziţie de prof. Elisabeta Dobrin-Popescu.
497
tombrie 1968: am adunat cu emoţie din vraful de amintiri din viaţa tatălui meu
notele, pe care împreună cu soţul meu vi le trimitem cu toată dragostea şi conside-
raţia. Fiul său, Tiberiu Beşchea, într-o altă scrisoare (15 octombrie 1968), menţio-
na că a donat două broşuri către Biblioteca Municipală, în completarea pieselor
rare şi de autentică valoare pe care le dăruieşte tata….
Stănescu S. Petre (12 august 1874-9 octombrie 1905), avocat, fiul profeso-
rului Sterie Stănescu, s-a născut la Buzău. Studii primare şi liceale la Buzău şi Fa-
cultatea de Drept la Bucureşti. După absolvire, profesea-
ză ca avocat în Baroul buzoian. Intră în politică ca mem-
bru P.N.L., fiind ales deputat în Colegiul I, în 1891 şi
1903. A fost unul din fondatorii ziarului „Liberalul” şi
membru activ al Ateneului local unde, la 9 februarie
1903, conferenţiază despre Artă, morală şi adevăr. În
1904 i se descoperă un cancer, afecţiune din cauza căreia
va deceda la 7 octombrie 1905, în vârstă de 31 de ani. În
memoria sa, soţia, Eliza (Elisabeta Nicolae Seceleanu),
din familia Secelenilor, comandă lui Constantin Brâncuşi
un bust, lucrare realizată în stil clasic, amplasată pe un
piedestal din piatră de Măgura
Conform contractului încheiat la Paris, la 18 aprilie 1907, între văduva avo-
catului şi Constantin Brâncuşi, acesta se angaja să execute personal un monument
funerar în valoare de 7500 lei, cu termen de predare în 1908. Monumentul se com-
punea din socluri de piatră, o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge şi
bustul avocatului decedat (soclurile din piatră, iar cele două lucrări din bronz), spe-
cialiştii considerând lucrarea ca o noutate în arta lui Brâncuşi.
După ce a realizat mai multe variante, Brâncuşi a conceput lucrările contrac-
tate. Înainte de a fi amplasată în cimitirul Dumbrava, „Rugăciunea” a fost expusă la
„Société des Artistes Indépendants” (Paris, 1910), cât şi la Bucureşti, la „Tinerimea
artistică” (1914).
Brâncuşi a locuit la Buzău în perioada 26 mai-29 iunie 1914, în casa Elisabe-
tei (Eliza) de pe strada Dobrogei nr. 24, răstimp în care a cioplit în piatră de Măgu-
ra soclurile şi a montat cele două lucrări. Piatra a fost achiziţionată de la antrepre-
norul de lucrări publice Donig F. Rădulescu, cel care a furnizat şi piatra pentru
lucrările de construcţie a Palatului de Justiţie (1909-1912), după planurile arhitec-
tului Petre Antonescu. Antreprenorul avea două antrepozite cu piatră în gările Mă-
gura şi Buzău, de unde, conform contractului, a livrat piatra solicitată de Brâncuşi.
Originalele au fost preluate de către Muzeul Naţional de Artă în 1958 („Rugăciu-
nea”) şi 13 martie 1976 (bustul lui Petre Stănescu), fiind înlocuite cu copii din
bronz, amplasate pe soclurile originale, lucrări donate Muzeului judeţean de către
Nicoară Popovici-Seceleanu. Documentul de donaţie este păstrat în arhiva insti-
tuţiei.
498
Furată în noaptea de 28 februarie/1 martie 1994 şi recuperată, copia celebrei

„Rugăciune” a fost reamplasată pe soclul din piatră de la cimitir, după ce câteva
luni a fost păstrată şi expusă pe holul central al Muzeului. Bustul a fost furat apoi,
împreună cu Rugăciunea, în noaptea de 11/12 iunie 2005 şi nu au mai fost găsite.
Ulterior, cu sprijinul Clubului Rotary Buzău s-a comandat şi executat o replică în
bronz a „Rugăciunii”, amplasată în locul copiei furate, iar o ştire apărută în ziua de
1 martie 2016, în „Opinia”, informa despre recuperarea bustului, considerat defini-
tiv pierdut, ce urmează să fie repus pe soclu,
Cei doi, Petre şi Eliza, s-au cunoscut în vara anului 1904, s-au îndrăgostit
nebuneşte şi au decis să se căsătorească, deşi familia Seceleanu avea alte planuri
pentru fiica sa. Şi-au unit destinele în decembrie 1904, dar dragostea lor s-a sfârşit
la 7 octombrie 1905. Până la moartea soţului său, cei doi au locuit într-o casă de pe
strada Păcii, Eliza mutându-se apoi în casa părintească de pe strada Dobrogei nr. 24
(Al. Marghiloman, apoi Dobrogeanu Gherea şi din nou Al. Marghiloman, unde
actualmente funcţionează Inspectoratul Şcolar al judeţului Buzău). Inaugurarea
complexului funerar s-a făcut la 29 iunie 1914, de Sf. Petru şi Pavel, când în loc de
onomastică s-a celebrat parastasul lui Petre Stănescu. Astfel, Buzăul a fost inclus
pe harta oraşelor unde se găsesc opere ale marelui sculptor.
Valoarea mondială a operelor lui Brâncuşi de la Buzău a fost semnalată în
premieră de către gazetarul şi regizorul de origine buzoiană, Nicolae Niculescu
(1909-1947), care a publicat articole în acest sens în paginile unor gazete locale şi
din Capitală, la care a colaborat424.
Stănescu Romulus, general de brigadă, s-a născut în localitatea Gura Sărăţii,

judeţul Buzău, în ziua de 21 iunie 1889. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie,
Geniu şi Marină (1910-1912) şi Şcoala Superioară de Război (1920-1922). După
absolvire, a parcurs întreaga ierarhie militară, de la gradul de sublocotenent până la
cel de general de brigadă obţinut în anul 1942. A avut diferite funcţii în armată, dar
a fost şi prefect al judeţului Roman între anii 1941-1942. A luat parte la cel de-al
Doilea Război Balcanic, precum şi la cele două războaie mondiale. Prezent la acţi-
unile de la Cotul Donului, după 23 august 1944 a fost luat prizonier de către sovie-
tici pentru câteva zile, apoi a participat la luptele de la Tisa, unde a fost rănit şi a
stat în spital până în anul 1945. A fost trecut în rezervă în ziua de 4 august 1946. A
decedat la 14 ianuarie 1958425.
Stănescu Ştefan426, profesor, dirijor, s-a născut la 14 octombrie 1938, în

comuna Vadu Soreşti. A urmat cursurile primare la Lopătari şi pe cele gimnaziale
la Blăjani. Deoarece tatăl său era preot şi chiabur, nu s-a putut înscrie la liceu, fiind
424
„Lupta”, I, nr. 15 din 16 octombrie 1905; „Liberalul”, X, nr. 46 din 9 octombrie 1905; Idem, nr. 18
din 27 martie 1905; Idem nr. 46 din 9 octombrie 1905; Idem nr. 47 din 16 octombrie 1905. Primăria
oraşului Buzău, act naştere 77/14 august 1874; act deces 508/11 octombrie 1905.
425
Enciclopedia artileriei române,…p. 787.
426
Date comunicate personal în 1999; presa locală online.
499
admis ca elev la Seminarul Teologic, pe care l-a absolvit în 1957. În perioada

1957-1961, a urmat Facultatea de Teologie Bucureşti, iar în paralel şi Şcoala Popu-
lară de Artă, secţiile pian şi dirijat.
A luat primele lecţii de muzică instrumentală de la
tatăl său, care cânta la vioară şi flaut, iar la şcoală, profe-
soara de muzică i-a încredinţat pregătirea şi dirijarea co-
rului de elevi la serbările şcolare. Şi-a perfecţionat studii-
le la Seminar, unde a făcut parte din corul Episcopiei. La
Facultatea de Teologie, profesorul de muzică, dirijorul şi
compozitorul Nicolae Lungu, l-a desemnat să se ocupe
de pregătirea studenţilor şi chiar a acceptat să-şi formeze
un cor pe care l-a dirijat şi cu care a cântat în mai multe
biserici din Bucureşti.
Deoarece i s-a refuzat înscrierea la Conservatorul
„Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, a fost nevoit să intre în învăţământ, ca profe-
sor suplinitor de muzică şi, totodată, să urmeze la fără frecvenţă cursurile liceale,
pe care le-a absolvit în 1967. Deoarece acum îndeplinea condiţiile, a dat examen şi
a fost admis ca student la Conservator, absolvent în 1973, la secţia Compoziţie
Muzicologie Pedagogie.
Ca profesor de muzică (din 1962), obţine, chiar din primul an ca dascăl, lo-
cul al II-lea pe ţară cu corul şi orchestra Casei de Copii Şcolari Buzău, unde a pre-
dat până în 1968, când s-a transferat la Liceul Pedagogic (Şcoala Normală „Spiru
C. Haret”), de unde se şi pensionează, dar va continua să predea încă mulţi ani du-
pă aceea. A participat cu formaţiile pe care le-a dirijat la festivaluri şi concursuri
naţionale şi internaţionale, de fiecare dată, acestea situându-se pe primele trei lo-
curi. Cu Ansamblul Folcloric „Mugurel”, al Liceului Pedagogic, a obţinut, în 1977,
Marele Trofeu. În afara concursurilor a susţinut peste 30 de concerte, pe parcursul
celor 24 de zile cât a stat în Franţa.
Cu ansamblul coral cameral „Gaudeamus” al Şcolii Normale efectuează pa-
tru turnee în Cehoslovacia, iar după 1990, susţine concerte în Franţa şi Elveţia (un-
de au înregistrat şi un compact disc cu 24 de cântece), Austria şi Republica Moldo-
va. Obţine însă succese deosebite cu Corul de cameră „Lyra”, format în cea mai
mare parte din foşti elevi ai săi de la Şcoala Normală, în prezent educatori, învăţă-
tori şi profesori, formaţie înfiinţată în anul 1974. S-au susţinut concerte în Franţa-la
Dijon, Gevry, Chambertyon, Lyon (ales cetăţean de onoare al oraşului şi trecut în
Cartea de Aur a primăriei).
În 1995 au participat la Nancy, la ediţia a XI-a a celui mai mare festival co-
ral din lume, prestaţia Corului „Lyra” fiind apreciată elogios de presa franceză, ca-
re l-a cotat printre cele mai bune. Au mai susţinut concerte în Cehia şi Slovacia (la
Praga, Brno, Topliceany, Banska Bistrica, Trinec, Bratilava etc.), Austria (la
Viena), Elveţia, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, Portugalia (la Basilica Mai-
cii Domnului de la Fatima), la Vatican. Corul are un repertoriu variat, cu peste 150
de piese din toate genurile şi perioadele muzicale. La aniversarea a 40 de ani de la
500
fondarea Corului Lyra, în anul 2014, IPSS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi

Vrancei, i-a oferit Diploma de excelenţă. În perioada 1-3 iulie 2018, cu Corul
„Lyra”, a fost prezent la Festivalul Internaţional „Pastorala” ce a avut loc la Foc-
şani, cu prilejul „Zilelor oraşului Focşani”. Tot în anul 2018 a întreprins un turneu
în Croaţia şi Grecia.
A mai dirijat corurile din Pătârlagele, Zărneşti-Fundeni (locul al II-lea pe ţa-
ră, în 1985), corul pe voci egale - fete - din Săhăteni (locul al II-lea pe ţară, în
1987), corul Întreprinderii de Sârmă şi Produse din Sârmă (iniţial dirijat de Nicolae
Arion, locul al II-lea pe ţară, în 1987). A înfiinţat în 1971, la Casa Armatei (actu-
almente Cercul Militar) o formaţie de estradă, pe care a condus-o până în 1974.
Este coautor la Metodica predării muzicii în şcolile normale (manual pentru
clasa a IX-a), a fost membru în Comisia naţională pentru elaborarea programelor
şcolare la obiectul Muzică şi în Comisia naţională pentru evaluarea manualelor al-
ternative, la acelaşi obiect. Este autorul unor cântece pentru copii-32 de piese-sub
genericul Voinicii pământului, pe versurile poetei Passionaria Stoicescu (1995),
compact disc (24 piese corale, înregistrate în Elveţia cu corul „Gaudeamus”).
A publicat mai multe prelucrări folclorice: Zoriţele (cu care a obţinut locul al
II-lea pe ţară la concursul de creaţie, 1984); Verde şi-o mălură; Fluier, fluieraş;
Da, măicuţă, piese care au ca sursă de inspiraţie zona folclorică a Buzăului. A scris
şi piese pentru coruri de voci egale: Evocare, Hai să ne jucăm de-a trenul, Rugă,
Tatăl Nostru, Ecoul, cât şi pentru coruri mixte: Visul omenirii, Petrecăreţii, Colind
la dalba cetate, Tatăl Nostru, Lumina lui Hristos.
Ca profesor metodist în cadrul Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, a coordo-
nat practica pedagogică şi lucrările de diplomă la obiectul Muzică, iar în cadrul
Centrului de Perfecţionare a educatoarelor şi învăţătoarelor a fost coordonator ştiin-
ţific pentru lucrările de grad I - specialitate Muzică. De asemenea, a fost profesor
metodist al Inspectoratului Şcolar Buzău şi responsabilul Cercului Metodic al pro-
fesorilor de muzică din judeţul Buzău. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului
Buzău.
Stănilă Liviu427, profesor, istoric, s-a născut la 28

mai 1940, în localitatea Mereşti din judeţul Odorhei, azi
Harghita. Aici erau învăţători părinţii săi, deşi mama,
Valeria, era originară din comuna buzoiană Stâlpu, iar
tatăl, Dumitru, venea din comuna Boarta, azi sat în com-
ponenţa comunei Şeica Mare din judeţul Sibiu. Erau anii
de după Marea Unire, când Carol al II-lea a hotărât „pro-
tejarea românismului”şi românizarea populaţiei din secu-
ime. Dar a venit Diktatul de la Viena, din 30 august
1940, tatăl este concentrat, iar mama, cu copilul de câte-
va luni, se adăposteşte la sora sa din comuna Clondiru.
427
Date comunicate personal, 2018.
501
Întrucât părinţii erau învăţători titulari, obţin posturi aici, apoi se transferă la Stâlpu
şi mai târziu la Buzău.
În anul 1946, cu dispensă de la Minister, va începe şcoala. Primele două cla-
se cu tatăl său, următoarele la clasa mamei sale. În anul 1950 este elev în clasa a V-
a la Şcoala Medie nr 1 de băieţi, actualul Colegiu Naţional „B. P. Hasdeu”. După
liceu optează pentru studii juridice, dar este respins deoarece, pe linie maternă,
avea în familie mai mulţi preoţi sau absolvenţi ai Seminarului, ori Facultăţii de Te-
ologie, ba unii mai făcuseră şi politică fiind membri ai PNŢ sau PNL. Aşa că este
nevoit să se înscrie la Şcoala Tehnică de Topografie din Brăila, iar după absolvirea
acesteia, în anul 1960, se înscrie la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii
Bucureşti.
A absolvit în anul 1965, cu note foarte bune şi este repartizat la Şcoala gene-
rală din comuna Spătaru, azi sat aparţinător de comuna Costeşti deoarece în oraş nu
erau posturi libere. În anul 1968 , susţine examenul de definitivat şi-l promovează
cu cea mai mare medie, iar în 1970 dă concurs pentru un post în oraş şi din nou
obţine nota cea mai mare. Aşa ajunge să predea istoria chiar la liceul pe care-l ab-
solvise. Şi aici a rămas până la pensionare, în anul 2002. Între anii 1965-2002 a
participat la sesiuni de comunicări şi referate ştiinţifice, la cea din 1973, dedicată
împlinirii a 125 ani de la Revoluţia din 1848, lucrarea susţinută a fost apreciată de
prof. Nicolae Ceachir de la Facultatea de Istorie, care i-a sugerat să întocmească o
teză de doctorat, promiţându-i sprijinul.
S-a dovedit nu doar un profesor cu un bagaj de cunoştinţe temeinice, dar şi
dăruit pentru meseria de dascăl. El introducea în lecţiile sale şi elemente de istorie
locală făcând astfel orele mai interesante şi mai atractive. În acei ani de totalita-
rism, între altele, a realizat o hartă tematică electrică în care, sub pretextul prezen-
tării luptelor antiotomane şi a mişcărilor ţărăneşti de-a lungul secolelor, este confi-
gurată România Mare.
Despre dascălul Stănilă, foştii săi elevi, azi mulţi dintre ei somităţi în dome-
niul lor de activitate, au doar cuvinte de laudă şi amintiri plăcute. O spun academi-
cianul Marius Andruh, conferenţiarul universitar Constantin I. Stan, familia de me-
dici Carmen şi prof. univ. dr. Călin Tătaru şi mulţi alţii.
Stănuţă Ionel428, ziarist, fost consilier la Inspectoratul pentru Cultură şi Cul-

te al judeţului Buzău. Fiul lui Constantin, muncitor ceferist şi al Ioanei, casnică, s-a
născut la 12 octombrie 1949, în municipiul Buzău. A urmat Şcoala Elementară nr.
11 din Bariera Brăilei, apoi Şcoala Profesională Căi Ferate Bucureşti (absolvent în
1966), după care a lucrat la Depoul CFR Buzău şapte ani. În timp ce era muncitor,
urmează cursurile Liceului „B. P. Hasdeu”, la seral, iar în anul 1970 îşi ia bacalau-
reatul. În anul 1976, susţine examen de admitere la Facultatea de Ziaristică (absol-
vent în1980). După absolvire, este redactor la ziarul „Viaţa Buzăului” (1980-1982),
rubrica economică; director al Casei de Cultură a Sindicatelor (1982-1986). În
428
502
această perioadă, prin natura activităţii instituţiei, ia contact cu o serie de personali-

tăţi ale teatrului românesc, prezente la Buzău: Radu Beligan, George Constantin,
Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Matei Alexandru, Sebastian Papaiani, Mircea
Diaconu, George Motoi, Carmen Stănescu, Stela
Popescu ş.a., dialogurile cu aceştia, profilate îndeosebi
pe personalitatea actorului şi legătura lui cu publicul bu-
zoian şi nu numai, fiind publicate în ziarul local şi su-
plimentele acestuia, dar pregăteşte şi o carte, până
atunci, cotidianul „Opinia” a început republicarea lor sub
genericul „Remember”.
Revine în presă în anul 1990, ca redactor şi, ulte-
rior, ca secretar de redacţie la ziarul „Opinia”, unde rea-
lizează, cu prioritate, materiale cu caracter economic,
reportaje şi cronici sportive; secretar de redacţie la ziarul
„Muntenia” şi apoi, din 1994, la cotidianul „Informaţia Buzăului”. Din anul 1993
este consilier la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Buzău, calitate în care, pe
lângă problemele legate de patrimoniul cultural al judeţului, a contribuit la editarea
periodicului „Mesager cultural”, a unor pliante cu profil cultural, la organizarea
unor manifestări reprezentative, între care: „Toamna buzoiană”, Festivalul de teatru
„Ion Băieşu”, Festivalul-concurs de muzică uşoară „Mihaela Runceanu”, Concur-
sul Naţional de creaţie literară „V. Voiculescu”, Salonul Naţional de Artă Fotogra-
fică. În mai multe rânduri a fost director interimar al Direcţiei pentru Cultură a ju-
deţului Buzău. În anul 2005, publică lucrarea Monumente istorice din judeţul
Buzău, unde sunt prezentate cele mai reprezentative obiective de patrimoniu din
arealul buzoian. Lucrarea este completată şi îmbunătăţită cu noi imagini referitoare
la obiectivele buzoiene de patrimoniu şi publicată în anul 2012. Anul următor edi-
tează, la Tipografia Alpha, un set de 8 ilustrate color cu caracter documentar - într-
un tiraj de 1000 de exemplare, cu titlul Comori din patrimoniul judeţului Buzău.
Cu titluri ca: Biserici de lemn din judeţul Buzău; Parcul Crâng; Palatul Comunal;
Aşezările rupestre de la Nucu-Bozioru; Monumente istorice de pe Valea Buzăului
etc. sunt prezentate grafic o serie de monumente de importanţă naţională sau locală.
Genericul sub care au fost tipărite respectivele lucrări a fost „Protejaţi monumente-
le istorice”.
În anul 2013, sub egida Primăriei municipiului Buzău, instituţie care a şi fi-
nanţat respectivul proiect, realizează albumul Palatul Comunal - o bijuterie a arhi-
tecturii româneşti, prin care, nu numai că este pusă în lumină valoarea istorică, es-
tetică şi ambientală a construcţiei, prin aprecieri ale unor arhitecţi, istorici, artişti
plastici, regizori etc., dar este din nou evidenţiată contribuţia decisivă a unor perso-
nalităţi precum Nicu I. Constantinescu, fost primar al Buzăului, Alexandru
Săvulescu şi Sigfried Kofşinski - arhitecţi, la conceperea şi construirea acestei em-
blematice clădiri a Buzăului. Ultimul evidenţiat a fost polonez de origine, prieten şi
coleg cu Alexandru Săvulescu, care a continuat opera de finalizare a Palatului Co-
munal, după încetarea din viaţă a acestuia. În paralel cu albumul, a fost editat un
503
nou set de ilustrate cu tricolor, sub genericul Comori din patrimoniul municipiului
Buzău.
După pensionare (2014), colaborează cu Centrul Cultural „Alexandru Mar-
ghiloman” la organizarea Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile
Voiculescu”, ajuns deja la cea de-a XXIX-a ediţie. Colaborează cu istoricul Valeriu
Nicolescu la editarea mai multor calendare anuale, printre care cel dedicat celor 120
de personalităţi buzoiene de diverse profesii (clerici, medici, militari, politicieni,
sportivi, oameni de ştiinţă, primari etc. Tot împreună cu Valeriu Nicolescu, editează,
la Editura Alpha, un calendar dedicat Centenarului Marii Uniri din 1918 şi rolului
unor personalităţi buzoiene la înfăptuirea acestui măreţ act istoric. În colaborare cu
scriitorul Dumitru Ion Dincă, a reeditat volumul scris de acesta, Faţa nevăzută a Te-
zaurului de la Pietroasa, ce a apărut cu prilejul Centenarului Marii Uniri.
Din 28 septembrie 2018, prin Hotărârea Consiliului Judeţean, a devenit Ce-
tăţean de onoare al judeţului Buzău.
Stehan Alexandru429, general maior de infanterie (17 septembrie 1897,

Râmnicu Sărat-6 decembrie 1974, Buzău). A urmat şcoala primară în oraşul natal,
şi liceul în Bucureşti şi la Râmnicu Sărat (absolvent
1916). La 1 decembrie 1916 s-a înscris la Şcoala Militară
de Ofiţeri de Infanterie. În paralel cu participarea la acţi-
unile militare ale armatei române, îşi încheie şi studiile
militare. La 1 aprilie 1917 este avansat elev plutonier, iar
la 1 iulie acelaşi an, sublocotenent. După război este nu-
mit comandant de pluton (1 aprilie 1920-1 aprilie 1929).
În perioada 1923-1925, urmează un curs de specializare
militară, iar în 1934 a absolvit cursurile pentru ofiţeri
superiori. De la 1 aprilie 1929 şi până la 1 aprilie 1936
este comandant de companie, iar de la 1 aprilie 1936 pâ-
nă la 1 aprilie 1942, comandant de batalion, în cadrul
Regimentului 8 Infanterie Buzău. În ianuarie 1940 a participat la contracararea re-
beliunii legionare, eliberând sediile instituţiilor administrative din Buzău. Totodată,
în calitatea sa de comandant al garnizoanei, a luat unele măsuri de protejare a po-
pulaţiei evreieşti.
Participă şi la Campania 1941-1945, de la 1 aprilie 1942 fiind comandant de
regiment. La 29 august 1941, este grav rănit în luptele de la Vigoda-U.R.S.S. Deşi
a fost considerat mort, ordonanţa lui, originar din Nehoiu, îl transportă la spitalul
de campanie şi astfel este salvat. În 1944, Regimentul 8 Infanterie ce fusese retras
de pe front pentru refacere, este dislocat de la Buzău, la Cândeşti. După încheierea
armistiţiului, a coordonat evacuarea trupelor germane împiedicând astfel distruge-
rea unor obiective importante de pe Valea Buzăului. În 1945, cu gradul de colonel,
era comandant al garnizoanei. A fost decorat cu „Virtutea Militară” şi ordinul
429
Date comunicate de familie în 1999.
504
„Coroana României”, cât şi cu decoraţii militare germane, pe care însă le refuză. În

anul 1946 este avansat la gradul de general maior, dar în 1949 este scos din armată, i
se confiscă bunurile şi i se fixează domiciliu obligatoriu, împreună cu familia, la
Miercurea Ciuc. Singurul ajutor primit a fost din partea familiilor surorilor sale şi a
Comunităţii evreieşti din Buzău. Revine la domiciliul său din Buzău, abia în 1964. I
se recunoaşte gradul, i se acordă pensia cuvenită, iar în 1968 primeşte un apartament.
S-a numărat printre cei care au fost consultaţi de Ion Sârbu, prim secretar al Comite-
tului judeţean PCR Buzău şi preşedinte al Consiliului Popular judeţean, pentru a
cunoaşte unele realităţi sau în diverse probleme care necesitau o anumită rezolvare.
Steinberg Saul430, grafician american de origine română (15 iunie 1914,

Râmnicu Sărat-12 mai 1999, S.U.A), este fiul lui Moritz Steinberg, patronul unui
atelier tipografic şi de legătorie şi al Rosei.
La 6 luni după naşterea lui Saul, familia s-a stabilit
la Bucureşti, unde acesta urmează şcoala primară (1921-
1924), Liceul „Matei Basarab” (promoţia 1932) şi Fa-
cultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii
Bucureşti, unde însă a frecventat numai anul întâi. În
1933 a plecat la Milano şi s-a înscris la Facolta di
Architettura din cadrul Politehnicii, după 3 ani consem-
nându-se şi debutul său în domeniul care-l va consacra,
publicând caricaturi în revista „Bertalilo” din oraşul stu-
denţiei sale de pe pământ italian. În 1940, şi-a obţinut
doctoratul în Arhitectură, dar nu va proiecta nimic ca
arhitect, însă studiile i-au folosit foarte mult în arta de caricaturist.
În 1941, din cauza discriminărilor la care erau supuşi evreii de către regimul
fascist al lui Mussolini, a falsificat un paşaport şi a încercat să intre în America. A
ajuns iniţial în Portugalia, la acea dată în stare de neutralitate şi apoi în Insula Ellis.
Falsul este depistat, motiv pentru care a fost deportat la Santo Domingo, în Repu-
blica Dominicană. Încercând să găsească o soluţie pentru situaţia sa, a trimis câteva
desene la The New Yorker, care vor apărea după o lungă aşteptare chinuitoare, abia
în iulie 1942, fiind acceptat legal în SUA.
În 1943, cu gradul de sublocotenent de rezervă este înrolat în Marina Milita-
ră a USA, devenind astfel cetăţean american, având posibilitatea să se căsătorească
cu pictoriţa Hedda Lindenberg Sterne, de care s-a despărţit în 1970, fără a divorţa.
Ca militar a fost trimis pe frontul din Africa de Nord şi din Europa, cu misiunea de
a desena caricaturi având ca temă rezistenţa antinazistă din Germania. Lucrările
sale au fost publicate, ca nişte „rapoarte vizuale”, în The New Yorker. Desenele,
care ilustrau viaţa militară, erau imagini cu soldaţi americani deconcentraţi în
Europa, ce aşteptau scrisori de acasă.
430
Mic Dicţionar Enciclopedic, Bucureşti, 1978, p. 1731; Mihai Ceauşu, Desenatorul Saul Steinberg,
un râmnicean celebru, în „Opinia”, XI, nr, 3223/26 noiembrie 2001; Wikipedia.
505
Prima expoziţie personală a fost organizată în anul 1943, la Galeria

Wakefield din Manhattan, apoi la Galeria Maeght din Paris, în 1953, alta la Galeria
Sidney Janis (1973) şi o retrospectivă la Muzeul Whitney de Artă Americană (1978).
Lăsat la vatră în 1946, are bucuria ca lucrările sale să fie incluse în expoziţia
„Paisprezece americani”, organizată la Muzeul de Artă Modernă din New York. O
retrospectivă a operei sale a fost expusă la Whitney Museum of American Art din
New York, în 1978 şi o altă retrospectivă, de această dată postumă, a fost expusă
la Institutul de artă modernă din Valencia, în 2002.
Din 1970, critica de specialitate sesizează o diversificare a creaţiei sale artis-
tice, lucrând fantezii arhitecturale, peisaje în acuarelă şi desene răutăcioase înfăţi-
şând viaţa de pe străzile New Yorkului. Pentru ziarul care l-a consacrat în SUA, a
executat 85 de coperte şi 642 desene. A publicat câteva cărţi de desene: Arta de a
trăi (1949), Paşaportul (1954), Labirintul (1960), Lumea nouă (1965), Inspectorul
(1973), Descoperirea Americii (1993).
La 6 luni de la moartea sa, la Metropolitan Museum of Art din New York s-
a organizat „Memorialul Steinberg”, o seară închinată artistului, omagiat de către
Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură; Torsten Wiesel, laureat
al Premiului Nobel pentru Medicină; pictoriţa Mary Frank; scriitorul Norman Ma-
nea, laureat al Fundaţiei Mac Arthur şi criticul de artă Leo Steinberg, întreaga ma-
nifestare desfăşurându-se sub mottoul: „Statele Unite erau destinate să-şi procure
un SAUL STEINBERG”.
Sterian (Wainberg) Margareta431 (16 martie 1897-9 septembrie 1992),

poetă, prozatoare, traducătoare, artist plastic, fiica lui Iancu şi Angelica Wainberg,
s-a născut la Buzău în casa părinţilor din strada Carol I
(Independenţei)432. Studii în oraşul natal şi la Liceul Ger-
man Evanghelic din Bucureşti, unde l- a avut ca profesor şi
pe Ioan Slavici (limba română) şi Richard Conisius (de-
sen). Ucenică a lui Gori Mircescu în ale picturii, pleacă la
Paris, unde urmează cursuri la Academia Ronson şi l'École
de Louvre (1926-1929), după care în 1931-1932, că-
lătoreşte în S.U.A. Revenită în ţară ia parte la Campania
monografică de la Drăguş, condusă de Dimitrie Gusti, rea-
lizând portrete de copii şi ţărani, prezente în expoziţia
Seminarului de sociologie de la Bucureşti şi Dresda.
Organizează prima expoziţie în 1929 la Bucureşti, în Sala „Mozart”, unde
expune şi lucrările de la Drăguş, fiindu-i acordat Premiul pentru cultură al Ministe-
431
Octavian Barbosa, op. cit., p. 447-448; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni..., p. 81-82; Catalog
expoziţie retrospectivă, Bucureşti, 1998; Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I, Bucu-
reşti, 1996, p. 189.
432
Primăria oraşului Buzău, registru născuţi nr. 18/1897, act naştere nr. 219/18 martie 1897; cu Deci-
zia nr. 13.977/27 mai 1956, a Sfatului Popular al raionului 1 Mai Bucureşti, şi-a schimbat numele în
Sterian; catalogul online al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
506
rului Artelor. Organizează expoziţii personale în 1933 (Galeriile Premiile Artei),

1938 (la locuinţa sa din str. Vasile Lascăr nr. 8), 1944 („Căminul Artei”), 1958 şi
1965 (Bucureşti), 1969 (Sala „Dalles” şi Galeriile „Katia Granoff” din Paris-
tapiserie), 1971 (Sala „Apollo” Bucureşti), 1974 (Galeria „Simeza”), 1974-1975
(Muzeele din Brăila, Galaţi, Piteşti, Timişoara şi Buzău - tapiserie), 1975 (Galeriile
de Artă ale municipiului Bucureşti - pictură şi tapiserie), 1977 (retrospectivă, Sala
„Dalles”), 1979-1980 (Muzeul Naţional de Artă), 1984 (Art Center, Tokio şi Mu-
zeul Naţional de Artă - retrospectivă), 1990 (Biblioteca franceză din Bucureşti),
1992 (Art Center, Tokio), 1993 şi 1998 ( Muzeul Naţional de Artă - expoziţii re-
trospective, ultima şi cu colaborarea Muzeului judeţean Buzău), presa timpului
dedicându-i cronici semnate de mari personalităţi, care au comentat amplu tablouri-
le şi desenele artistei, ce s-a impus prin noutate, modernitate şi originalitate. Din
1930 este prezentă la Saloane Oficiale, expoziţii ale grupărilor şi societăţilor artis-
tice: „Arta nouă”, „Criterion”, a cărei membră a fost (ca şi la „Contimporanul” şi
„Grupul nostru”), cât şi la saloane de desen, gravură şi artă decorativă, expoziţii de
grup, de stat, municipale şi republicane Împreună cu arhitectul Marcel Iancu, a lu-
crat frescă şi ceramică pentru decorarea unor locuinţe din Bucureşti. Participă cu
lucrări la expoziţiile organizate la Roma (1935), Budapesta (1947), Expoziţia inter-
naţională de ceramică de la Praga (1962), Expoziţia 15 artişti contemporani, Gale-
riile „Altamira” din Geneva (1966), Expoziţiile internaţionale de ceramică de la
München (1966) şi Istanbul (1967, diploma de onoare), Expoziţia internaţională de
la Paris, la Orly, Ludenscheid, Düsseldorf, Bologna, Lausanne (1968), Milano,
Roma, Haga, Düsseldorf, Budapesta (1971), expoziţiile de artă românească de la
Tokio şi Roma (1979). Distinsă cu premiul Ministerului Instrucţiunii (1930), pre-
miul special al UAP (1985). În 1993 Muzeul Naţional de Artă a instituit premiul
„Margareta Sterian” acordat pentru expoziţii de patrimoniu şi de artă contempora-
nă. Are lucrări în muzee din ţară şi străinătate.
Încă din 1930 colaborează cu versuri originale, studii şi traduceri la publica-
ţiile importante ale timpului, iar după război publică volume de poezie, proză şi
amintiri. Debutul editorial s-a produs în anul 1945 cu volumul intitulat Poezii. A
urmat volumul Poeme în 1969, Soare difuz (1974); Poeme-Imagini-Proze (1977,
reeditat 2004). În 1983 publică un alt volum de Poeme la fel în 1985, cu titlul
Ecran. O antologie din creaţia lirică 1945-1986 îi apare în anul 1988, cu titlul Poe-
zii şi se va reedita în anul 2005. A publicat şi câteva volume de proză: Castelul de
apă (1972, reeditat în 1992, 2008); Din petece colorate (1977); Oblic peste lume
(1979). A publicat şi un volum de Evocări de călătorie (1970). A tradus mai ales
din literaturea engleză şi americană, dar şi din alte literaturi. De referinţă până as-
tăzi este Antologia poeziei americane moderne, apărută în anul 1947 şi reeditată la
mai multe edituri de-a lungul timpului, cea mai nouă reeditare, cu titlul Aud cân-
tând America, datează din anul 2005. În 1981 apare la Editura Eminescu volumul
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, de V. Voiculescu, traduse în engle-
ză şi cu ilustraţii de Margareta Sterian. A tradus şi piese de teatru, reprezentate pe
scenele de la noi şi uneori a realizat şi costumele şi scenografia. În ultimii ani ai
507
vieţii s-a preocupat de reeditarea cărţilor sale, iar în 1992 a fost prezentă, ca invitat
de onoare la Salonul de primăvară organizat de Art Expo, cu 10 noi compoziţii.
Înainte de a-şi sfârşi zilele, la 95 de ani, mai are răgazul şi răbdarea de a desăvârşi
lucrări rămase neterminate.
Biblioteca judeţeană deţine ediţiile princeps cu autograf ale celor mai multe
din cărţile sale, numeroase fotografii, manuscrise şi corespondenţă, o serie de por-
trete (donate de artistul plastic Mircea Barzuca, executorul său testamentar), iar
Muzeul judeţean are în colecţiile sale lucrarea Saltimbancii şi tapiseriile Mirii şi
Voievozii.
Sterian Octavian-Valeriu433, cantautor (21 septembrie 1952-16 septembrie

2000, Bucureşti), s-a născut în comuna Ştiubeiu. După absolvirea cursurilor pri-
mare şi a Liceului „Ştefan cel Mare” din Râmnicu Sărat, a urmat cursurile Facultă-
ţii de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti.
A debutat ca folkist în 1972, cântând în cluburi
studenţeşti. La festivalul „Primăvara Baladelor”, din
1973, cântecul său Nopţi, obţine premiul pentru cea mai
bună compoziţie folk. Primul său album important, Ruga,
îi apare în 1979, an în care înfiinţează propria formaţie
„Compania de sunet”, cu care au colaborat mulţi mu-
zicieni apreciaţi.
A făcut parte din Cenaclul „Flacăra” al poetului
Adrian Păunescu, iar în cariera sa de aproape trei decenii,
în care a abordat şi genurile pop-rock, a cântat cu forma-
ţiile: „Capitol”, „Sfinx”, „Venus”, „Sintetic”. Din 1996
era întâlnit, cu creaţiile sale, în ambianţa propice muzicii
de calitate de la „Club A”- „Casa Eliade”. Dintre compoziţiile sale mai cunoscute,
menţionăm: Mica Publicitate, Iubirea de moşie, Moara, S-a votat codul penal.A
efectuat turnee în toate localităţile din ţară, în Bulgaria, Ungaria, URSS, Polonia,
Norvegia, Franţa, Anglia, SUA. În 1993, a înfiinţat Studioul B’Inişor.
Discografia sa cuprinde: single Cântec de oameni şi Iubirea de moşie
(1975); LP Folk-culegere (1979); LP Antirăzboinică (1979); LP-Poznan-Polonia
(Festival-1980); LP Veac XX (1982); LP Nimic fără oameni (1989); single (MC,
video) Nopţi-Norvegia (1990); LP Vino Doamne (1991); CD, MC East meets West
-USA, compilaţie (1992); LP, MC, video S-a votat Codul Penal (1993); LP, MC-
Evenimentul zilei şi altele (1995); CD, MC, compilaţie Din darul magilor (1995-
1997); LP, CD, MC Rugă (1998); CD, MC, The (very) best of Valeriu Sterian
(2000) şi albumul intitulat 62.
Este înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor.În luna mai 2013, a
avut loc la Râmnicu Sărat prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk
433
Necrolog, „Cronica română”, VII, nr. 2338 (serie nouă)/18 sept. 2000 ed. I, p. 1 şi 3; în anul 1978
s-a căsătorit cu Lucia Birovescu.
508
„Valeriu Sterian”, o primă manifestare în memoria artistului având loc în anul

2005, sub genericul „In memoriam Valeriu Sterian”. Evenimentul a găzduit şi o
lansare de carte-document, „Pariu pe o lacrimă”, scrisă de Vasile Ghinea, un volum
despre viaţa lui Sterian434.
În aprilie 2013, s-a realizat un interviu biografic, ca omagiu adus mu-
zicianului şi omului de atitudine Vali Sterian, realizat de poetul şi publicistul
râmnicean Vasile Ghinea, împreună cu tatăl cunoscutului cantautor, Costică
Sterian, profesor de muzică şi de matematică, cu fotografii şi fragmente din artico-
lele de presă despre activitatea cântăreţului de muzică folk. Acest dialog de suflet a
fost lansat în zilele Festivalului de Muzică Folk „Valeriu Sterian”.
Stoica Mădălin, născut la 10 august 1977 în municipiul Buzău, unde a ur-

mat şcoala generală, Grupul şcolar de construcţii de maşini şi Şcoala postliceală
sanitară. A devenit militar angajat pe bază de contract la Batalionul 47 Comunicaţii
şi Informatică „General Nicolae Petrescu". Pe parcursul
carierei a manifestat un deosebit interes pentru pregătirea
profesională, parcurgând cursuri de atestare şi perfecţio-
nare în domeniul medical şi al comunicaţiilor.
Deprinderile practice foarte bine formate, cunoş-
tinţele profesionale foarte bune, cu privire la tehnicile de
acordare a primului ajutor în luptă, de tratare şi evacuare
a pacienţilor, pe care le-a dobândit, i-au permis să fie
recomandat pentru a participa, la prima misiune în Tea-
tru de Operaţii Afganistan, în cadrul Batalionului de In-
fanterie destinat protecţiei forţei în baza aeriană
Kandahar. În data de 15 septembrie 2017, pe timpul executării unei misiuni de lup-
tă în zona de operaţii, a fost rănit şi şi-a pierdut viaţa în urma rănilor suferite. A
fost avansat sublocotenet şi decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua Ro-
mâniei” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, „în semn de recu-
noştinţă şi apreciere pentru dăruirea şi curajul manifestate sub culorile drapelului
naţional, pentru spiritul de sacrificiu dovedit în timpul executării unei misiuni de
luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan”. A fost declarat Cetăţean de Onoare
post-mortem al judeţului Buzău.
Stoica Relu, profesor, istoric, publicist, s-a născut la 4 iunie 1951 în satul
Runcu, judeţul Vâlcea, fiul lui Pavel (Vele) şi al Eleonorei, născută Pistol. A ab-
solvit clasele I-VIII la şcoala din Runcu (1966), Liceul Teoretic „Nicolae
Bălcescu”, azi Colegiul Naţional „Al. Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, secţia uma-
nistă (1970), Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu lucrarea
de stat Dinaştii daci de la Burebista la Decebal (1974), sub îndrumarea profesoru-
lui Nicolae Gostar.
434
„Opinia”, joi, 28 martie 2013.
509
A fost profesor de istorie la Şcoala Mânzăleşti, (1974-1975), Şcoala Vipe-

reşti, (1975-1977), Şcoala Costeşti (1977-1979), judeţul Buzău, Liceul Industrial
nr. 1 Buzău, astăzi Liceul Teoretic „Al. Marghiloman” (1979-1980), Liceul Indus-
trial nr. 2 Buzău, astăzi Colegiul Agricol „Dr. C.
Angelescu” (1980-1991), Colegiul Naţional „M. Emi-
nescu” (1991-2016). De la 1 ianuarie 1991 a îndeplinit
funcţia de ins-pector de specialitate la Inspectoratul Şco-
lar Judeţean Buzău, până în 1997 când a fost numit direc-
torul Casei Corpului Didactic (1997-1998), calitate în
care a reînfiinţat revista „Vlăstarul” şi a înfiinţat Editura
C.C.D. În anul 2002 a revenit la Inspectoratul Şcolar, ca
inspector, specialitatea istorie, învăţământ particular şi
alternative educaţionale, până în 2006, când s-a întors la
catedră. A susţinut examenele de definitivat (1978), gra-
dul II (1983), gradul I, cu lucrarea Monografia Liceului Industrial nr. 2 Buzău
(1989). A publicat peste 100 de articole şi studii de specialitate în reviste şi ziare
din Iaşi („Opinia studenţească”), Buzău („Şcoala buzoiană”, „Mousaios”, „Teza-
ur”, „Analele Buzăului”, „Viaţa Buzăului”, „Opinia”, „Focuri Vii”, „Muntenia”,
„R.E.I”, „Vlăstarul” serie nouă, „Arte şi Meserii”), Râmnicu Vâlcea („Orizont”,
„Renaşterea”), Craiova („Magister”), Focşani („Unirea Principatelor Române”) şi
s-a implicat în cercetarea istoriei plaiurilor buzoiene. A participat la sesiuni ştiinţi-
fice şi simpozioane la nivel judeţean şi naţional. Din 1990, până la pensionare, a
fost preşedintele filialei Buzău a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi este
membru fondator al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. A fost directo-
rul publicaţiei de cultură istorică, „Tezaur”. ce a apărut la Buzău din anul 2006 pâ-
nă în anul 2013. În anul 2004 a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ în grad
de Cavaler”, în anul 2006 a primit Medalia „Gheorghe Lazăr”, clasa I, în 2009 pre-
miul „Constantin Giurescu” şi în 2014 premiul „Aurel Iordănescu”, acordate de
Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
A publicat mai multe lucrări de istorie, astfel: Bibliografia istorică a judeţu-
lui Buzău - 1800-1997 (1998), Runcu - satul de dincolo de păduri (1998), Colegiul
Agricol „Dr. C. Angelescu” - o şcolă centenară (2002); Istoria învăţământului bu-
zoian - repere cronologice (2005), Dascăli buzoieni autori de manuale şi auxiliare
didactice (2007), Eroii buzoieni şi monumentele lor (2009, ediţia a II-a, 2011),
Doamnele românilor (2009), Bibliografia istorică a judeţului Buzău - 1800-2010
(2011), Istoricul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău 1919-2013 (2013),
Şcoala Gimnazială Runcu. 175 de ani de activitate (2014), Runcu. Comuna de
dincolo de păduri. Monografie (2014), Conducătorii românilor - oameni şi destine
(2016); Parlamentarii de la Curbura Carpaţilor:(1831-2020): dicţionar (2017).
Este coautor la auxiliarele pentru predarea istorie: Să învăţăm istoria prin anecdote
(1996), Istoria plaiurilor buzoiene-texte şi documente (1997), Din istoria anecdoti-
că a poporului român (2004) şi la manualele pentru clasa a XII-a, Istoria Români-
510
lor, Piteşti, 2000, Istorie integrată pentru clasa a XII-a, Târgovişte, 2007, avizate
de Ministerul Educaţiei Naţionale.
În calitate de preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice, filiala Buzău, a or-
ganizat primul simpozion naţional dedicat politicianului buzoian Alexandru Mar-
ghiloman (1995), iar în 2015 a fost ales membru în Comitetul Executiv Naţional al
acesteia. S-a pensionat la 1 septembrie 2016435.
Stoica Victor436, doctor în economie, s-a născut la 28 aprilie 1952, în oraşul

Buzău. A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Economia Indus-
triei, Construcţiilor şi Transporturilor, promoţia 1975, iar la 25 mai 1988 a obţinut
titlul de doctor în Economie, cu teza: Teoria echilibrului economic general.
După absolvire, a lucrat ca economist la Întreprinderea Mătasea populară,
Bucureşti (1975-1976), la Centrala Industriei Mătăsii, Inului şi Cânepii (1976-
1978), la Întreprinderea MAŞINIEXPORTIMPORT (1978-1979). În paralel, a fost
asistent asociat la Academia de Studii Economice, catedra Conducerea, organizarea
şi planificarea unităţilor economice, disciplina Conducerea unităţilor economice.
Este apoi cercetător ştiinţific principal gr. I la Institutul de Planificare şi Prognoză,
din cadrul Comitetului de Stat al Planificării (1979-1989), şi la Institutul de Prog-
noză Economică, din cadrul Academiei Române (1990-1998); director adjunct
ştiinţific la Institutul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu” al Aca-
demiei Române (1 mai 1998-31 martie 1999); conferenţiar universitar doctor la
Universitatea „Spiru Haret”, titular al cursului Pieţe de capital şi burse de valori (de
la 1 aprilie 1999); prodecan al Facultăţii de Management financiar-contabil din ca-
drul Universităţii „Spiru Haret”.
Autor şi coautor a peste 160 de studii, lucrări documentare, articole şi al mai
multor volume, unele în colaborare: Modul economic de gândire. Elemente de ini-
ţiere (1998); Radiografia crizei (1999); Statul şi familia (1999); Pieţe de capital şi
valori mobiliare (colab. Cu Florin Văduva, 1999); Comportamentul economic în
istoria gândirii economice (2000); Piaţa de capital: studii şi cercetări (vol. 1:
2003; vol. 2: 2007); Reflecţii liberale (coaut., 2003); Bani şi credit: Banii. Teoriile
monetare. Administrarea banilor şi politica monetară (2003); Pieţe de capital şi
produse bursiere (2006).
Stoicescu N. Antoaneta-Gabriela437, inginer industria alimentară, profesor

universitar (17 ianuarie 1936-august 2014), fiica sublocotenentului aviator, Nicolae
Ion şi a Zoei (n. Ionescu), s-a născut în Buzău, unde a urmat cursurile generale şi
liceale. A absolvit Institutul Politehnic Galaţi, Facultatea de Tehnologia Produselor
435
436
Idem, prin amabilitatea fostului deputat Ovidiu-Cameliu Petrescu; catalogul online al Bibliotecii
Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
437
Dicţionarul specialiştilor …, vol. II, ed. I, p. 271-272; Primăria oraş Buzău, act naştere nr. 50/19
ianuarie 1936; căsătorită la 14 ianuarie 1961, la Galaţi, cu Stoicescu Liviu Dan; Universitatea „Dună-
rea de Jos” Galaţi, 2014.
511
Alimentare şi Tehnica Pescuitului, specialitatea Tehnologia produselor alimentare

(1958); În anul 1984 a obţinut titlul de doctor inginer cu teza: Formarea alcoolilor
superiori în principalele procese fermentative.
Desfăşoară activitate didactică universitară din 1958, parcurgând toate gra-
dele, până la cel de profesor, obţinut în 1993, în cadrul Institutului Politehnic Galaţi
(Universitatea „Dunărea de Jos”), Facultatea de Industrie
Alimentară, Acvacultură şi Pescuit, disciplina Tehnolo-
gia industriilor fermentative. A desfăşurat şi activităţi de
cercetare în domeniile: biotehnologia obţinerii malţului,
berii, drojdiei şi spirtului (selecţionarea unor tulpini de
drojdii cu importanţă industrială); obţinerea de produse
din biomasă de drojdii: invertază, lactază, derivate prote-
ice, potenţiatori de aromă; obţinerea şi utilizarea culturi-
lor imobilizate de drojdie; modernizarea unor tehnologii
în domeniul industriilor fermentative. Coautoare a mai
mutor cărţi, dintre care menţionăm: Biotehnologii în in-
dustria alimentară (1987); Tehnologia maţului şi berii (1981); Progrese tehnice,
tehnologice şi ştiinţifice în inudstria alimentară (vol. 1, 1992; vol. 2, 1993); Tratat
de ştiinţa şi tehnologia malţului şi a berii (vol. 2, 2001); Tratat de inginerie ali-
mentară (vol. 2, 2010). A publicat 58 lucrări, dintre care una în Franţa; a participat
la numeroase simpozioane şi congrese, sesiuni ştiinţifice şi simpozioane de profil,
organizate în ţară. Specializări în Bulgaria (1968); R.F. Germania (1974); Germa-
nia (1994). A fost distinsă cu Premiul Academiei Române (1990) pentru cartea:
Biotehnologii în industria alimentară. Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
din România.
Stoicescu Passionaria438, poetă, traducătoare, autoare de cărţi pentru copii,

fiica unei familii de buzoieni (tatăl, economist, mama, învăţătoare), s-a născut la 30
aprilie 1946, în Bucureşti. Urmează cursurile primare la Râmnicu Sărat, la şcoala
unde preda mama sa şi apoi Liceul Pedagogic din Buzău (abs. 1965).
A funcţionat ca profesoară suplinitoare la Tâm-
boeşti-Vrancea apoi ca metodist la Casa de Cultură a
raionului Râmnicu Sărat. În anul 1970 a absolvit Faculta-
tea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, după care,
până în 1992, este redactor la editurile: Litera, Ion
Creangă, Centrala editorială, Minerva. Între anii 1992-
1993 a lucrat ca expert guvernamental pe probleme de
imagine a României (pentru editură şi presă) în Guvernul
României. Din 1993 a fost jurnalist, redactor de rubrică
la ziarul Camerei de Comerţ şi Industrie a României,
„Mesagerul economic” .
438
Date comunicate personal în 1999; Alex. Oproescu op. cit., p. 109-110 şi pagina personală.
512
A debutat publicistic cu poezie în anul 1964, la „Luceafărul”, dar a colabo-

rat la toate revistele literare din ţară. Editorial a debutat în anul 1971, cu literatură
pentru copii la Editura Ion Creangă - Lume mică, lume mare (scrisă pentru primii
săi şcolari din comuna Sihlea), iar în 1974 publică volumul de poezie Zăpezile de
jertfă (Editura Litera ), după care au urmat volumele: Fără de pierdere ca o iubire
(1976); Cartea jocurilor (1978 - „Trofeul micului cititor”); Reverberata (1978);
Cuşca de aer (1980); Rouă şi scrum (1982); Cartea pădurii (1985 - „Trofeul micu-
lui cititor”); Profesorul de iluzie (1986); De-a poveştile (1989); Calendarul ferme-
cat (1991); Cele mai năstruşnice păţanii (1991); Interogativul consecvent (1995);
Voinicii pământului (1995); Dicţionar de antonime, cu imagini şi în rime (1996);
Dicţionar de paronime, cu imagini şi în rime (1996); Dicţionar de antonomaze, cu
poveşti şi plin de haz (1997); Povestea Sfântului Valentin (1998); Poveste de Paşte
(1998); Autoportret cu capul înfrunzit (1998); Pană de gaiţă şi poveştile ei (1986-
Premiul Uniunii Scriitorilor); Lecţia de logică (1988); Soare cu dinţi (1989); Po-
vestea bufniciorului (1994); Povestea iepuraşului (1994); Poveştile primăverii
(1995- Premiul Uniunii Scriitorilor); Limba română avea ochi albaştri (1995); Lu-
nile, minunile (1998) ; Circul (1999); Trei poveşti până mai creşti (1999). A tradus
din limbile rusă şi polonă (poezie, 1982-1999), lucrări de Ahmadulina, Okudjava,
Vîsoţki, A. Mickiewicz, W. Szymborska.
A mai publicat: Apa sâmbetei (2007), Celălalt soare (2010), Şarpele cu aripi
(2010, în limbile română şi albaneză), Arca lui Noe (2011 şi 2012, în limbile româ-
nă şi spaniolă), Fluturi mutanţi (2012), Doamna Bonsai (2013, în limbile română şi
engleză), Regele Praf (2014) Altceva decât semne (2015), Decoltate ( 2015, distin-
să cu Premiul pentru debut în epigramă) Something else than sings (2016) ; proză:
Limba română avea ochi albaştri (2005- ediţie revăzută), Solitaire (2010), Domnul
Freud şi poşeta (2013, Tipo Moldova în colecţia „Opera Omnia”), Puzzle (2014,
Tipo Moldova); literatură pentru copii: Trei poveşti până mai creşti (1999), Ada ca
Zăpada şi cei trei curăţei (2000), Hai la serbare! (2001), Una e Miruna (2002),
Chiriaşi poznaşi (2002), Noapte bună, sâmbure de prună (2005), Poveste cu Moş
Crăciun (2006), Trei dolofănei (2007), Printre ierburi şi gângănii (2007), Acasă
la poveşti (2007), Sun şi….vine Moş Crăciun (2007), Povestea mărţişorului (2009),
Povestea anului (2009), Întâmplări dintr-o ogradă şi cu pace şi cu sfadă (2010),
Jocuri - poezii despre ce poţi fi (2010), Şoricelul mofturos (teatru pentru copii,
2010), Pădure, dragă pădure! (2012), Călimara fermecată (2012), Mic dicţionar
de anatomie (2012), Povestioare cu ploaie şi soare (2013), Cartea înaripată
(2014), Când paronimele preferă rimele (2015); Mic dicţionar deocebit. Cine a
fost, ce-a devenit (2016).
A fost distinsă cu: Premiul U.S.R (1996 şi 2014), Diplomă de onoare la Fes-
tivalul Internaţional de Poezie „EMIA” (Deva, 2013), Premiul Asociaţiei UNESCO
„Iulia Hasdeu” (2002), Cetăţean de onoare al municipiilor Buzău (2005) şi
Râmnicu Sărat (2011), Diplomă de Merit oferită de Asociaţia Scriitorilor Bucu-
reşti, la împlinirea vârstei de 65 ani, cât şi Diplomă de onoare pentru Opera Omnia
(Buzău, 2005), Premiul USR pentru literatură pentru copii (2014), Diplomă de par-
513
ticipare şi titlul de „Poetă a Iaşilor” la Festivalul Internaţional de Poezie, ediţia a

III-a (2016).
Stoika T. Alexandru-Cezar439, poet, traducător, critic literar (8 ianuarie

1891-1941), s-a născut în Bucureşti. Este fiul lui Titus Stoika (ziarist, director de
ziare) şi al Irenei, născută Ciorogârleanu, elevă a artistei
Rici Sabatello, de la „Scala” din Milano. Tatăl său, în-
clinat în tinereţe spre romantism, a luptat în 1888 împo-
triva berberilor, ca ofiţer în Regimentul 1 Colonial fran-
cez. A fost director-proprietar al ziarelor „Ecoul Oltului”
(1904-1916) şi „Democraţia Oltului” (1919) care au apă-
rut la Slatina. În 1915 a colaborat cu Alexandru Ma-
cedonski la „Cuvântul meu”. Bunicul dinspre tată, Ştefan
Cristofor Stoika, a fost aghiotant al lui Al. I. Cuza, pri-
mar al Bucureştilor (1862-1865) şi apreciat traducător
din Shakespeare.
Cezar Stoika, a absolvit Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de
Drept din Bucureşti. Participă ca voluntar, cu gradul de soldat, la campania din
Bulgaria (1913) şi sublocotenent rezervist la Războiul de Întregire din 1916-1918.
Rănit grav la Avrig-Porumbacu, este spitalizat şi apoi internat în lagărele de la
Stralsund şi Danhölm440. Aici înfiinţează, împreună cu poeţii Dimitrie Nanu, Sandu
Teleajen (Alexandru Morcovescu), Titus Hotnog şi Horia Furtună, (viitorul prefect
de Buzău), o Societate de literatură, muzică şi artă românească (1917-1918) cu
scopul de a menţine moralul prizonierilor. Revenit în ţară practică avocatura.
A debutat cu versuri şi proză în „Curierul Liceului Petru şi Pavel” (Ploieşti,
1907) şi a colaborat la: „Duminica”, „Tinerimea literară şi artistică”, „Flacăra”,
„Rampa”, „Poezia” , „Literatorul” , „România viitoare”, „Frăţia românească” ş.a.
A frecventat o vreme cenaclurile conduse de Ovid Densuşianu (1873-1938) şi Al.
Macedonski (1854-1920), iar în 1914 a colaborat la editarea revistei „Văpaia” . În
1912 îi apare la Editura Minerva, placheta de versuri Flori de primăvară . A tra-
dus din Sar Péladan, a scris proză, a cules folclor şi a făcut critică de artă (despre
Cincinat Pavelescu, 1938), dar din păcate, multe dintre lucrările sale au rămas în
manuscris.
Stoika T. Constantin, poet, prozator, traducător, editor (14 februarie 1892-

23 octombrie 1916, satul Spini-Tiţeşti) s-a născut la Buzău. După divorţul părinţi-
lor, de la vârsta de 6 ani este întreţinut de mamă, de tată sau de rude, de aceea
cursurile primare şi liceale le va urma la Piatra-Neamţ, Slatina, Buzău, Braşov şi
Piteşti (1908-1912). Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Uni-
versităţii Bucureşti (1912-1914), în 1914, la solicitarea sa fiind înrolat voluntar în
439
Alex. Oproescu, op. cit., p. 28-29; Monografia Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu”,Buzău, 1997, p. 63.
440
Vezi albumul de fotografii din colecţia Muzeului judeţean Buzău.
514
Regimentul 3 Călăraşi din Bucureşti. După absolvirea Şcolii Militare de Artilerie,

Geniu şi Marină, este concentrat la Bucureşti şi apoi la Câineni, în Regimentul 1
Grăniceri. Avansat sublocotenent, este numit comandant de pluton, apoi de com-
panie, detaşament şi adjutant de batalion. Participă la luptele pentru eliberarea sate-
lor Porceşti, Racoviţa, Avrig, Cornăţel, Răşinari şi la ac-
ţiunile din zona Văii Oltului. La 27 septembrie 1916 este
rănit la mâna dreaptă. Refuză să fie evacuat şi, presimţind
că va muri, încredinţează jurnalul de front soldatului An-
ton Ilie, cu rugămintea de a-l trimite fratelui său Titus, la
spitalul din Slatina. La 23 octombrie este grav rănit de un
proiectil, pe Dealul Spinul, şi moare în drum spre spital.
Se împlinea astfel dorinţa-profeţie, consemnată în jurnal:
în pământul patriei, cu frumuseţi nesfârşite şi nesecate
bogăţii, aici moartea mi se pare un ideal împlinit. A fost
înmormântat pe o colină în satul Boişoara şi apoi
reînhumat în Cimitirul Eroilor din Dealul Mlaci, satul Tiţeşti, comuna Petrişani,
Vâlcea, aşa cum şi-a dorit: De-a fi să mor în floarea vieţii/Duceţi-mi lutul în coli-
nă/Unde zefirul lin suspină/În revărsatul dimineţii.
Publică versuri încă din anii de liceu, la reviste din Piteşti, Galaţi, Ploieşti,
Buzău şi Bucureşti: „Neamul Românesc literar”, „Universul literar”, „Ramuri”,
„Noua Revistă Română”, „Vieaţa nouă”, „Epoca”, „Dumineca”, „Flacăra”, „Ram-
pa”, inclusiv articole, cronici, schiţe, nuvele şi traduceri. În perioada noiembrie
1909-mai 1910, editează la Piteşti, cu un grup de elevi, revista „Tinerimea literară
şi artistică” (7 nr.), iar între 15 februarie-1 august 1915, revista „Poezia” (13 nr.),
la care au colaborat George Murnu, Simion Mehedinţi, Duiliu Zamfirescu, Gala
Galaction, Victor Eftimiu, Mihail Dragomirescu, Cezar Stoika, Mihail Sorbul
(primele fragmente din Patima Roşie). În 1910 scoate, la Buzău, la Tipografia
„ Ioan Călinescu ”, placheta de versuri Licăriri, din păcate dispărută, în 1914, în-
credinţând tiparului traducerea tragediei Oedip şi Sfinxul, de Sar Péladan. Remarcat
ca un valoros traducător din limbile franceză şi latină: Baudelaire, Verlaine, Iulia
Hasdeu, Horaţiu, Virgiliu - primeşte în 1914, împreună cu colegul său Perpessicius,
Premiul Hillel, pentru traducerea parţială a poemului De rerum natura, de Titus
Lucretius Carus.
Ca licean la Braşov, participă la acţiunile organizate în sprijinul luptei româ-
nilor transilvăneni, numărându-se printre cei care au intonat „Deşteaptă-te româ-
ne” în faţa Bisericii Negre. Este arestat, dar eliberat în urma intervenţiei câtorva
profesori. Opera sa literară este tipărită prin grija fratelui său Titus: în 1921 şi apoi
în 1977, jurnalul de front intitulat Însemnări din zilele de luptă, iar în 1928 şi 1973,
volumul Poezii (1912-1916), cu un cuvânt înainte de Ovid Densuşianu. Era
omagiul postum adus eroului care s-a jertfit pentru înfăptuirea unităţii naţionale.
Au rămas în manuscris: proză, teatru, studiile Monografia traducerilor din limba
latină, de la curentul latinist până astăzi şi Şcoala noastră victorioasă în lupta cu
parnasienii şi realiştii.
515
Stoika T. Titus441, publicist, editor (16 octombrie 1893-11aprilie 1983, Bu-

cureşti), al treilea fiu al familiei Stoika, s-a născut la Buzău, unde urmează cursuri-
le primare şi liceale, continuate la Slatina şi Bucureşti, Liceul „Matei Basarab”. A
absolvit Şcoala Militară de Artilerie Geniu şi Marină din Bucureşti (1914), şi apoi
Facultatea de Drept.
Participă la Campania din 1913 (al Doilea Război Balcanic), ca elev sergent
cu Regimentul 14 Artilerie şi cu gradul de sublocotenent (avansat la 1 iulie 1914),
încadrat în Regimentul 1 Obuziere Uşoare din Slatina, la Războiul de Întregire din
1916-1918. A luptat la Jiu şi a fost rănit la Buliga, după care s-a retras cu trupele
române în Moldova. Locotenent de la 1 septembrie 1916, este numit comandant al
Bateriei a II-a de elevi din Şcoala Militară de Artilerie, având în subordine nume ce
se vor remarca în cultura românească: Ionel Teodoreanu, Tudor Vianu, George
Brătianu, I. D. Suchianu ş.a.
Avansat căpitan la 1 septembrie 1917, ia parte cu Bateria a VI-a de elevi din
Şcoala Militară de la Botoşani, la luptele de la Mărăşeşti. Din 1918 este încadrat în
Inspectoratul Tehnic al Artileriei, ca profesor la Şcoala de Tragere de la Dadilov -
Ilfov, mutată apoi la Râşnov-Braşov. Detaşat la Muzeul Militar din Bucureşti, a
preluat de la corpurile de trupă combatante, capturile de război (armament, stea-
guri, echipament), cu care a organizat Secţia Artilerie a muzeului. În 1919 a co-
mandat Bateria a V-a din Regimentul 7 Artilerie Buzău, la 16 iulie fiind rănit în
luptele de la Szentes.
Între anii 1919-1923, este magistrat militar, cu gradul de maior (avansat în
1920). Demisionează din armată şi până în anul 1948 va practica avocatura. A fost
unul din avocaţii apărării în procesul intentat în 1946 mareşalului Ion Antonescu şi
unora dintre colaboratorii săi apropiaţi. Soţia sa, Maria (Cuculeţ), a publicat în săp-
tămânalul „Focuri vii” (I, nr.21/1990) articolul Destăinuirile soţiei avocatului lui
Ion Antonescu.
Funcţionează apoi ca inginer în Ministerul Agriculturii (1948-1960), dirigin-
te de lucrări la construcţia Aerogării Internaţionale „Mihail Kogălniceanu” Con-
stanţa (1961) şi diriginte tehnic la Sfatul Popular al Capitalei (1962-1 septembrie
1969), după care se pensionează. A publicat în presa vremii numeroase studii şi
articole militante şi s-a îngrijit de strângerea şi editarea operei poetice a fraţilor săi,
Constantin şi Cezar Stoika - Însemnări din zilele de luptă (1921) şi Poezii din pe-
rioada 1912-1916 (1928). De asemenea, a donat Bibliotecii Academiei manuscrise
şi periodice cu care s-au constituit fonduri personale ale celor doi poeţi. Au rămas
în manuscris o serie de lucrări memorialistice: Valurile vieţii, Flori însângerate,
Suflete, In memoriam, Străbunii - Bunicii - Copiii - Nepoţii, cât şi culegeri de co-
respondenţă de la mari personalităţi ale culturii româneşti.
441
Al. Oproescu op. cit., p. 40; Monografia Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu”,Bz., 1997, p. 64; Au-
gustin Z. N. Pop, Titus Stoika - extras pus la dispoziţie de prof. Elisabeta Dobrin Popescu;
Serv.Arh.Naţ.Bz., fond. Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 579/18 oct. 1893.
516
Stroescu Ion442, profesor de desen la liceul din Râmnicu Sărat, primul ro-
mân specialist în aerodinamică, s-a născut în anul 1888, la Ploieşti; a absolvit Aca-
demia de Belle-Arte în anul 1910. Cercetător de excepţie, a proiectat în anul 1910,
un avion pe care l-a numit „Aeroplanul România”, obţinând brevetul nr. 2038 din
24 martie 1910, al Ministerului Industriei şi Comerţului.
Un alt proiect în domeniul construcţiilor aeronautice l-a
înregistrat la acelaşi minister, sub nr. 3613, împreună cu
N. Osmanovici.
În anul 1911, într-un memoriu adresat Academiei
Române, propune aplicarea principiului reacţiei la mo-
toarele de aviaţie. A publicat ideea şi dispozitivul în „La
Revue de l’aviation” din 1 august 1911. După 27 de ani,
la 1 iulie 1938, firma Junkers Flugzeug und Motoren-
werke A.G. obţine brevetul nr. 840128, în care este vor-
ba de acelaşi dispozitiv şi principiu.
Între anii 1914-1915, a trecut la studiul unui avion de vânătoare, lucrare ce a
fost predată Ministerului de Război. Prin referatul nr. 2907 din 13 iunie 1916, Ser-
viciul tehnic al aviaţiei l-a calificat drept cel mai serios proiect de avion prezentat
la noi până acum. Reluând tema, Ion Stroescu a elaborat complet partea aerodina-
mică a unei variante perfecţionate S-2 a avionului, calculată a atinge viteza de 200
km/h.
De asemenea, în anul 1917 a proiectat un avion militar cu propulsie reacti-
vă-bimotor, proiect cu un caracter întru totul revoluţionar nu doar la nivelul româ-
nesc, ci chiar mondial. Aparatul avea o configuraţie generală modernă, surprinzător
de înaintată. Proiectul conţinea şi un generator energetic cu elice, care ar fi asigurat
tensiunea permanentă de aprindere necesară ciclului de funcţionare a pulsoreactoa-
relor.
Cea mai mare parte a activităţii a desfăşurat-o prin cercetări de laborator. În
anul 1925 obţine brevetul nr. 11169 sub denumirea de Aripă de avion cu ţâşnitură
de gaze tangenţială la partea superioară a bordului de atac. În anul următor, Aca-
demia Română îl premiază cu premiul „Năsturaş” pentru lucrarea: Noi perspective
în aerodinamică, în care prezintă numeroase idei şi lucrări practice de aeronautică.
Obţine un alt brevet românesc, înregistrat sub nr. 1377/1927, privind proiectarea
unui dispozitiv pentru intensificarea sustentaţiei prin mărirea depresiunii dorsale a
aripii de avion. Mulţi specialişti străini îl consideră un pionier al ştiinţei aerodina-
mice, emiţând metoda de intensificare a sustentaţiei cu ajutorul jeturilor fluide tan-
genţiale, idei de avangardă pentru acel timp şi care au contribuit la dezvoltarea ae-
ronauticii, cu aplicaţii directe în construcţia de avioane.
În anul 1926, a construit în sala de gimnastică a liceului din Râmnicu Sărat,
o suflerie aerodinamică (tunel aerodinamic), distrus însă din ordinul Ministerului
442
Valeriu Avram, Marius-Adrian Nicoară, Buzăul şi aeronautica română, Editgraph, Buzău, 2012,
p. 17 - 21.
517
Instrucţiunii Publice şi Cultelor, pe motiv că şi-a construit un butoi personal. Ini-

ţiativa s-a bucurat însă de aprecierea revistei germane „Flugtechnik” (11 mai 1928)
care scria: Profesorul Stroescu este un adevărat pionier în domeniul aeronauticii,
iar această ştiinţă îi datorează foarte mult.
Între anii 1929-1937, a lucrat împreună cu prof. univ. dr. Elie Carafoli, sa-
vant de renume mondial, construind în anul 1930, la Şcoala Politehnică din Bucu-
reşti, un tunel aerodinamic. Aceasta a fost prima instalaţie de acest fel din sud-estul
Europei şi printre cele mai moderne din lume la vremea respectivă. Devine cadru
didactic universitar, desfăşurându-şi activitatea ca şef de lucrări în cadrul Laborato-
rului de mecanică al Universităţii Bucureşti. Între anii 1946-1948, a realizat la Uni-
versitatea Sorbona din Paris, la solicitarea prof. univ. dr. Edmond Brun, o suflerie
aerodinamică destinată studiului fenomenelor de givraj. Instalaţia a fost realizată în
18 luni şi Universitatea Sorbona se mândreşte şi astăzi cu această lucrare de mare
fineţe. Deşi acesta a primit numeroase oferte să rămână în Franţa sau S.U.A., la
firma „Sikorski”, care construia elicoptere, savantul român s-a reîntors în ţară şi în
colaborare cu academicianul prof. dr. Dumitru Dumitrescu, a studiat energiile ne-
convenţionale (energia eoliană), obţinând brevetul nr. 266/39330, intitulat: Turbină
eoliană elicoidală intubată într-un tub Venturi.
Autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice şi brevete, şi-a desfăşurat o bună parte
din activitatea sa ştiinţifică în oraşul Râmnicu Sărat, rămânând în istoria ştiinţei
aeronauticii ca un deschizător de drumuri.
Sudeţeanu Constantin443, profesor universitar, sociolog, publicist (25 mar-

tie 1885, Buzău-1 august 1960, Cluj), fiul lui Răducanu şi al Ştefaniei Sudeţeanu,
(strada Dorobanţi 24; bunicul său, dascălul Alecu Sudeţeanu a deschis, la 17 ianua-
rie 1850, o şcoală cu 15 copii, clasele I şi a II-a), urmează cursurile primare la Bu-
zău şi Liceul „Sf. Sava” la Bucureşti, absolvent 1904. Se înscrie la Facultatea de
Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti (1904-1908), iar după absolvire pleacă
la specializare în Germania şi Franţa. În 1913, împreună cu o delegaţie de studenţi,
se deplasează la Leipzig unde studiază organizarea şcolară din Germania şi totoda-
tă, audiază prelegeri de pedagogie. Obţine doctoratul în Sociologie la Universitatea
din Paris, iar la 2 decembrie 1924 îşi susţine şi la Bucureşti doctoratul cu teza Idei-
le politice în evoluţia istorică a sociologiei, obţinând distincţia Magna cum laudae.
Funcţionează ca suplinitor la liceele „Gh. Lazăr” şi „Sf. Sava” din Bucureşti,
la Şcoala Normală şi Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău. Susţine în 1911 examenul de
capacitate la filosofie şi limba română, fiind apoi numit profesor la Şcoala Normală
din Turnu Severin (1913-1915). Din 1915 funcţionează la Şcoala Normală din
Buzău (1915-1919), conducând în acelaşi timp şi Şcoala de Aplicaţie, iar în vara
anului 1919, predă limba română la cursurile de pregătire a profesorilor ardeleni,
organizate la Cluj. Este numit profesor la Şcoala Normală din Cluj, iar în 1920 înfi-
443
C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 55-60; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria oraşului Buzău,
act naştere nr. 177/25 martie 1885; Muzeul judeţean Buzău, colecţia Sudeţeanu, inv. 30724-30760.
518
inţează Şcoala Normală de la Oradea. Revine în 1921 la Cluj, la catedra de Peda-

gogie, în 1922 fiind ales preşedintele Asociaţiei Profesorilor Secundari din oraş.
Susţine, în 1926, examen şi devine docent în Sociologie al Universităţii din Cluj
(preda numai o oră pe săptămână), funcţionând din 1931 ca suplinitor la catedra de
Sociologie şi Etică. Este profesor titular până la pensionare, în 1947.
Pe lângă activitatea didactică, a colaborat la revistele „Studii filozofice”,
„Ideea Europeană”, „Revista generală a învăţământului”, „Viaţa Nouă”, „Societa-
tea de mâine”. Autor al unor lucrări de referinţă între care Raport asupra Congre-
sului de pedologie de la Bruxelles, 1911; Introducere în sociologia lui August
Comte; Durkheim şi doctrina şcolii sociologice franceze; Opinia publică: analiza
condiţiilor şi aspectelor ei; Corelaţia aspectelor vieţii sociale, cât şi a unor tradu-
ceri: Educaţia fetelor de Fenelon şi Regulile metodei sociologice de Emil
Durkheim. A publicat în reviste de specialitate numeroase articole şi studii. A fost
decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler (9 martie 1913) şi meda-
lia „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului” (12 aprilie 1938 şi 13
octombrie 1941)444.
444
Muzeul Judeţean Buzău, brevete inv. 20179, 20180, 20181.
519
Ş
Şaguna Sorin-Gabriel445, actor, poet (23 februarie 1989-9 iulie 2014), fiul
lui Laurenţiu şi al Laurei, s-a născut la Buzău, având şi un frate geamăn, Adrian.
După cursurile primare şi gimnaziale a urmat Liceul de
Artă „Margareta Sterian”, la clasa de actorie. S-a înscris
la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinemato-
grafică fiind unul dintre cei mai serioşi studenţi de la cla-
sa profesorului Florin Zamfirescu. A absolvit facultatea
cu 10, iar lucrarea sa de licenţă a fost reţinută pentru a
servi drept exemplu altor generaţii de studenţi.
Încă din vremea studiilor gimnaziale, a colaborat la
presa locală şi a realizat emisiuni la posturile locale de
radio şi televiziune, apărând alături de fratele său gea-
măn. Ca student, a colaborat cu Teatrul Metropolis, unde
a fost şi sufleur. Tânăr actor, a jucat alături de maestrul
său, Florin Zamfirescu, de Marius Manole şi Ioana Anastasia Anton în spectacolul
O noapte furtunoasă (rolul lui Spiridon).
Iubea poezia şi, până la 25 de ani, a publicat trei volume de versuri: Apus de
infinit, 2006; Pur tu, 2007; Dumnezeu pentru o clipă, 2008. Creaţia sa poetică i-a
fost încununată cu Premiul special „V. Voiculescu”, în anul 2004, ziarul „Opinia”
din Buzău premiindu-l în anul 2005, pentru „Cele mai bune poezii ale anului
2004”.
A fost implicat în mai multe acţiuni filantropice, a făcut parte dintr-un ONG
şi a fost voluntar la Crucea Roşie, unde a avut două atestate recunoscute la nivel
internaţional, de trainer pe probleme antidrog şi pe probleme de intervenţie. A înce-
tat din viaţă, răpus de o boală căreia trupul său fragil nu i-a putut face faţă, toxo-
plasmoza. Este înmormântat în Cimitirul Dumbrava din
Buzău.
Şeicaru Pamfil446 (18aprilie 1894, Tăbărăşti - 21 oc-

tombrie 1980, München, Germania), ziarist, director al
ziarului „Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc
interbelic.
Deşi născut într-un sat din Câmpia Buzăului, fami-
lia paternă era originară din Mărginimea Sibiului, proba-
bil comuna Şeica. Fugit pentru a nu fi recrutat de armata
kesaro-crăiască, bunicul său s-a stabilit la Tăbărăşti, s-a
445
Presa locală, scrisă şi online, din 9, 10, 11 iulie 2014.
446
Minerva. Enciclopedie română, Cluj, 1930, p. 866; Lucian Predescu, op. cit., p. 772; Pamfil
Şeicaru, Scrieri, vol. 1, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 2001, p. 3-4; Valeriu Nicolescu, Un buzoian
de marcă-Pamfil Şeicaru, absolvent al Liceului „Al. Hasdeu”, în: „Analele Buzăului”, III, Buzău
2011, p. 73-77; Valeriu Avram, Constantin I. Stan, Valeriu Nicolescu, Buzoieni pe frontul Războiului
de Întregire sau care au militat pentru înfăptuirea României Mari, Editgraph, Buzău, 2018, p. 124-
136; „Vocea Buzăului”, XIX, nr. 30, 7 august, 1942; Victor Frunză, Destinul unui condamnat la
moarte: Pamfil Şeicaru, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 2001.
522
căsătorit şi a fost preot. Tatăl său, Haralambie Popescu, născut la Tăbărăşti, a fost
funcţionar CFR, iar mama sa era Ana Hiciu. A urmat cursurile primare în satul na-
tal, pe cele gimnaziale şi liceale la Tecuci, Bârlad şi le-a finalizat la Buzău, la Li-
ceul „Al. Hasdeu”. A debutat în revista tecuceană „Freamătul”, în anul 1911, sem-
nând Pamfil Popescu Şeicaru. A făcut apoi studii juridice obţinând licenţa în Drept.
A luat parte ca ofiţer la operaţiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu
Ordin de zi pe Armată. „În anul 1923 am fost angajat la ziarul „Cuvântul” ca şef
redactor, proprietar fiind Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era sem-
nat de mine. În 1924 am fost ales preşedinte al sindicatului ziariştilor. În 1927 am
demisionat de la ziarul „Cuvântul” şi am luat conducerea ziarului „Curentul” al
unei societăţi anonime unde am funcţionat ca director şi redactor şef. (...). Din ia-
nuarie 1927 şi până la 9 august 1944, când am plecat din ţară, articolul de fond al
ziarului „Curentul” era semnat de mine.”, arăta într-o autobiografie scrisă probabil
în anul 1979, nu pentru a fi publicată, ci în scop administrativ. A fost deputat în
Parlamentul României în 1928, 1931 şi în 1933. Ziarist de mare talent, a fost direc-
tor al ziarului „Bucovina" (Cernăuţi) şi a participat la editarea revistei „Gândirea",
apoi, aşa cum arată în „biografia” citată, a întemeiat ziarul „Curentul”.
În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că aşa-zisele garanţii mi-
litare oferite de Marea Britanie şi Franţa pentru integritatea frontierelor României
nu valorau nimic în faţa pericolului nazist. În august 1944 a părăsit ţara cu ideea de
a edita un ziar ce ar fi trebuit să susţină cauza României după încetarea războiului.
Despre plecarea sa din ţară circulă şi acum mai multe istorii. Scriitorul Victor
Frunză, biograf al lui Pamfil Şeicaru şi editor al operei sale în patru volume de
Scrieri, arată că Pamfil Şeicaru a plecat din Bucureşti la ora 5 dimineaţa, cu auto-
mobilul său personal, care trăgea o remorcă în care erau depozitaţi, probabil în
bidoane, vreo opt sute de litri de benzină, calculaţi a-i ajunge până la Madrid. Se
ferea de ochii indiscreţi ai germanilor, pentru că aceştia aveau dispoziţia să urmă-
rească îndeaproape mişcarea de trecere a frontierei de către o seamă de „somi-
tăţi” române. Se pare că în maşină cu el, în afară de şofer care de la Turda, s-a în-
tors la Bucureşti cu trenul, se mai aflau ataşatul de presă al Germaniei la Bucureşti
şi ataşatul de presă maghiar, Forray Tibor. A petrecut 30 de ani în Spania, unde,
la Madrid, a publicat o ediţie trimestrială a ziarului „Curentul” şi, pentru câtva
timp, publicaţia „Liberty and Justice”447. După 1944 m-am stabilit în Spania, unde
am colaborat la diverse ziare. Am fost colaborator la ziarul „El Alcazar”, publi-
când zilnic articole de politică externă. Am colaborat cu articole şi la alte ziare şi
reviste săptămânale. - aflăm din aceeaşi biografie. Ultimii ani i-a petrecut în Ger-
mania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria), la familia lui Vasile C. Dumitrescu, un
447
Din opera lui Pamfil Şeicaru: Istoria Partidului Ţărănesc şi Naţional Ţărănesc (vol. 1-2, Madrid,
1963); Nicolae Iorga, Editura Carpaţii, Madrid, 1957, editat în 1991 la Edit. Clio; România în Marele
Război, Editura Eminescu, 1994, prima ediţie în 1968, Editura Minard, Paris; Adevărul trebuie amin-
tit. Politica României, 1933-1944, Editura Fides, Iaşi, 1997; Construcţii pe nisip. Politica istorică,
Editura Fides, Iaşi, 1998; alte portrete de personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti publica-
te la Editura Carpaţii din Madrid.
523
român plecat din ţară tot în 1944, dar mai tânăr decât Şeicaru (25 decembrie 1916-
decembrie 1992). Am venit în Republica Federală Germană în 1974 şi am publicat
diverse cărţi în limba germană. În lista cărţilor publicate în Germania: Dunărea
fluviu a cinci mări; Karl Marx-Însemnări despre români după manuscrise inedite;
Weg nach Helsinki, cu o prefaţă de Franz Josef Strauss (tradusă cu titlul Finlan-
dizarea Europei); Davai ceas (apărută mai întâi la Madrid în Editura Carpaţii);
Belgrad Conference (Editura Drum, Hamilton-Ontario, Canada, 1977). La moartea
sa, în octombrie 1980, prim-ministrul Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat
într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român şi eminent ziarist... Moştenirea
pe care a lăsat-o compatrioţilor săi este lupta pentru dreptate, omenie şi pace.”
În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de către comunişti. În
1966 Ceauşescu l-a graţiat în urma unei ample acţiuni a Securităţii, după care a fost
ajutat financiar să publice articole şi cărţi favorabile politicii de independenţă faţă
de Moscova a lui Nicolae Ceauşescu. Iar în august 1977 a făcut o vizită secretă în
România, organizată de Securitate.
Şerban Oana Camelia448, profesor universitar, doctor în filosofie, născută

în ziua de 28 decembrie 1991, la Buzău. Este absolventă a Colegiului Naţional „B.
P. Hasdeu” secţia bilingvă, engleză-franceză (2010) şi licenţiată a Facultăţii de Fi-
losofie, modulul Istoria filosofiei şi Filosofia culturii, a
absolvit programul de master Istoria şi circulaţia ideilor
filosofice din cadrul aceleiaşi facultăţi.
Semnează editoriale în diverse publicaţii: „Adevă-
rul”, „Actualitatea”, „LaPunkt” etc. Este membru fonda-
tor al Centrului cultural „B. P. Hasdeu” Buzău, este res-
ponsabil programe cu fonduri europene nerambursabile,
granturi, proiecte şi alte activităţi.
Îşi concentrează cariera academică asupra demer-
surilor de cercetare în domenii precum etica, estetica,
filosofia modernă şi contemporană şi filosofia religiei,
coordonează numeroase proiecte editoriale şi academice cum ar fi: Şcoala de Vară-
Ştiinţă, Filosofie şi Religie, Teism vs. Ateism.
A debutat editorial încă din liceu, cu volumul de lirică modernă Camelii fără
puls, în anul 2007, urmat de Silogismele Agape-ului, 2008 şi Sofisme pentru
Calliope-Scurt tratat despre monadele poeziei, 2010. Studentă fiind, publică volu-
mul de texte filosofice Moartea fericirii light: de la reforma etică spre metafora
estetică, 2012, lansat la Salonul din acelaşi an, urmat de volumul de eseuri Aşa a
fost, se-ntâmplă-n viaţă, 2012 şi de un volum cuprinzând editoriale, publicistică,
Actualităţi urbane. Odiseea spectacolului fără virtute, 2013. A coordonat volumul
Impactul globalizării asupra politicilor educaţionale contemporane, 2013, şi a
448
Ionel Banu, Oana Şerban, „Spre astre”, revista Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”, număr ani-
versar 2017; Marin Ifrim, Invitaţie la vals literar.
524
contribuit la redactarea monografiei Arhiepiscopul Epifanie: de la aniversarea

naşterii la ziua prohodirii, 2013. Se ocupă de editarea publicaţiilor studenţeşti:
„Morphe”, editorial studenţesc al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti,
revista de consiliere educativă „Psiho-educaţia Pro” şi revista de spiritualitate
„Credo in Deo”. De asemenea este prezentă cu comunicări la conferinţe şi simpo-
zioane de specialitate şi colaborează la publicaţii de profil.
În perioada 2013-2015, în timpul studiilor masterale, a alternat proiectele
derulate sub egida Centrului Cultural „Hasdeu” cu cele realizate în cadrul Centrului
de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, preluând direcţia de programe, granturi şi
proiecte ştiinţifice. Şi-a finalizat studiile de Master în anul 2015 susţinând dizerta-
ţia Capitalismul artistic. Consumul operei de artă în patru paşi: Lipovetsky,
Debord, Baudrillard şi Marcuse, care a devenit volum în anul 2016. Devenind doc-
torand al Şcolii doctorale de Filosofie a Universităţii Bucureşti cu o teză despre
Structura revoluţiilor estetice în modernitate, Oana Şerban a integrat în portofoliul
didactic seminarii de Estetică, Filosofie Modernă şi cursuri de Psihosociologia co-
municării în artele vizuale şi Managementul artei, fiind asistent de cercetare în di-
ferite proiecte din ţară şi din străinătate. Este profesor la Facultatea de Filosofie,
dar susţine cursuri şi la unele secţii ale Universităţii Naţionale de Arte. Susţine con-
ferinţe internaţionale şi prelegeri în Grecia, Italia, Germania, Norvegia, Portugalia
etc., dar şi în ţară.
Şerbănescu Rodica449, doctor în istorie, ziarist, fiica lui Constantin şi a

Ecaterinei Ioniţă, s-a născut la 22 noiembrie 1944, în Buzău (pe site-ul Primăriei
comunei Gălbinaşi se menţionează că este născută în
Tăbărăşti). Tatăl, fost şef al Ocolului silvic Cărpiniştea,
s-a mutat în 1947 cu serviciul la Sibiu şi apoi la Bucu-
reşti. A urmat (în Capitală) Şcoala Generală nr. 5, Liceul
nr. 32 (fost „Barbu Delavrancea“) şi apoi Facultatea de
Istorie a Universităţii Bucureşti (promoţia 1967). În 1978
a obţinut doctoratul cu teza: Ziarele „Dimineaţa” şi
„Adevărul” despre luptele pentru drepturi şi libertăţi
democratice, în perioada interbelică.
După absolvire, a fost profesor la Liceul „I. L.
Caragiale”, redactor, redactor de rubrică, şef de secţie,
publicist comentator, redactor şef, director de editură la revistele: „Presa noastră”,
„Presa panoramic”, „Curierul ziariştilor”, „Itinerar”, „Eva”, „Şanse”, Editura
Europress; cercetător ştiinţific principal gr. I şi consilier ştiinţific; asistent şi lector
la Facultatea de Ziaristică. A mai lucrat şi în cadrul Institutului Român pentru
Drepturile Omului. Este apoi redactor şef al revistei „Drepturile Omului“ şi con-
ferenţiar universitar la Facultatea de Filosofie şi Jurnalistică a Universităţii „Spiru
Haret“ din Bucureşti. În anul 1980, a publicat în revista „Presa noastră” articolul
449
525
„Sugestii pentru un viitor muzeu al ziaristicii române”, propunând ca sediu Palatul

„Adevărul” din strada Constantin Mille nr. 5-9.
A urmat stagii de formare şi perfecţionare organizate de ONU, UNESCO,
Fundaţia Canadiană a Drepturilor Omului, Universitatea Internaţională a Drepturi-
lor Omului şi alte organisme şi instituţii naţionale şi internaţionale. Este membră a
Comitetului Director şi a Consiliului Naţional al Societăţii Ziariştilor din România,
membră a Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor (Bruxelles) şi a Comitetului Direc-
tor şi a Consiliului General al Institutului Român pentru Drepturile Omului; preşe-
dintă a Asociaţiei Române pentru Drepturile Omului, expert UNESCO în domeniul
drepturilor omului.
Este autoarea a peste 50 studii, cercetări, articole consacrate istoriei şi teoriei
presei precum şi drepturilor omului, publicate în reviste de specialitate sau în vo-
lume precum: Repere pentru o istorie a presei române şi Presa, drepturi, respon-
sabilităţi. De asemenea, a participat cu comunicări şi intervenţii la numeroase con-
grese, colocvii, seminarii şi dezbateri ştiinţifice cu caracter naţional şi internaţional
(cca. 100). Distinsă cu Premiul „Pamfil Şeicaru“ (1994), pentru cercetarea, editarea
şi popularizarea operei gazetăreşti a ziaristului de origine buzoiană.
Şerdinescu N. Petre450 (12 septembrie 1864 - 18 martie 1928), fiul lui Nico-
lae şi Tinca Şerdinescu, s-a născut la Buzău. Rămâne orfan de mic copil, dar reu-
şeşte să urmeze şcoala primară şi apoi seminarul din Bu-
zău, iar ca bursier, cursul superior al Seminarului Central
din Bucureşti, unde se clasifică primul în ultimii doi ani.
În 1886 reuşeşte întâiul la examenul de institutori de la
Ploieşti, de la 1 martie acelaşi an fiind numit institutor la
Şcoala primară nr. 1 din Buzău (Astăzi Şcoala Gimnazia-
lă nr. 5 „Episcop Dionisie Romano”). De patru ori a deţi-
nut funcţia de revizor şcolar al judeţului Buzău şi de şap-
te ori inspector şcolar pentru învăţământul primar, în
diferite circumscripţii şcolare. În 1912 reuşeşte să obţină
licenţa în Litere şi Drept la Universitatea Bucureşti, fiind
un bun cunoscător al limbilor latină, elină, franceză, itali-
ană, sârbă şi bulgară. Colaborator al unor periodice locale şi centrale, membru în
comitetul de redacţie al publicaţiei „Şcoala viitoare” şi în Comitetul Asociaţiei în-
văţătorilor din România, conferenţiar la Ateneul local, este autorul unor abecedare
şi manuale (în colaborare) pentru ciclul primar.
A fost membru al Partidului Conservator-Democrat şi apoi al P.N.L. Medali-
at cu „Răsplata Muncii” clasa I-a şi cu ordinul „Coroana României” în grad de ca-
valer. La moartea sa, survenită la 16 martie 1928, ministrul Instrucţiunii Publice,
dr. Constantin Angelescu, scria: Cu adâncă părere de rău aflu de moartea lui Petre
450
Albumul conservator…p. 69, Relu Stoica, Petre N. Şerdinescu, în „Vlăstarul”, nr. 1 din iunie
/1997, p. 120-121; Primăria oraşului Buzău, act deces 169/18 martie 1928; „Glasul Adevărului”, I, nr.
12/17 martie 1928.
526
Şerdinescu, unul din cei mai distinşi inspectori ai învăţământului şi devotat prieten
al meu, care a adus mari servicii şcoalei româneşti şi a cărui pierdere este adânc
simţită de toţi cei care l-au cunoscut. Fratele său, Alexandru Şerdinescu, a fost pri-
mar al oraşului Buzău în perioada aprilie-iunie 1932 şi decembrie 1941-iunie 1942.
Şoldea I. Camelia451, conferenţiar universitar, s-a născut la 6 mai 1941, în

satul Sălcioara. Este absolventă a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, Faculta-
tea de Chimie Industrială, specialitatea Industrii organice (1964). În anul 1983 a
obţinut titlul de doctor inginer cu teza: Cercetări în domeniul sintezei unor polimeri
cu acţiune biologică. Desfăşoară activitate didactică universitară, parcurgând toate
gradele până la cel de conferenţiar universitar, în cadrul Universităţii Tehnice „Gh.
Asachi” Iaşi, Facultatea de Chimie Industrială. În paralel, a desfăşurat activităţi de
cercetare ştiinţifică în domeniile: obţinerea pesticidelor; sinteze organice; biochi-
mie; produse odorante pentru industria cosmetică.
Este autor sau coautor al mai multor lucrări de specialitate: Ingineria sintezei
intermediarilor aromatici - Baze teoretice (1977); Ingineria sintezei intermediari-
lor aromatici - Procese fundamentale (1981); Chimia şi tehnologia pesticidelor
(1986); Chimia şi tehnologia antidăunătorilor, lucrări practice (2004); Pesticide.
Proprietăţi-Accesibilitate (2009, cu Anca Mihaela Mocanu); Alcaloizi. Reprezen-
tanţi. Bioactivitate (2010, cu Anca Mihaela Mocanu); Biomolecule. Biotransfor-
mări (2011, cu Anca Mihaela Mocanu). Deţine mai multe brevete de invenţii. A
fost vicepreşedinte al Societăţii Române de Cosmetologie.
Şontică Daniela452, jurnalistă, poetă. S-a născut la 23 martie 1970, în comu-

na Vintilă-Vodă. Este licenţiată a Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism a Universităţii
„Spiru Haret” Bucureşti, dar a absolvit şi cursurile secţiei
de grafică şi pictură a Şcolii populare de artă Buzău,
precum şi pe cele de secretariat artistic şi de redacţie de
la Fundaţia „Atenaeum” Bucureşti, la clasa profesorului
Cornel Tabacu.
Lucrează în presă din anul 1993, mai întâi la pu-
blicaţiile buzoiene „Muntenia” şi „Informaţia Buzăului”, fi-
ind şi secretar de redacţie, până în anul 1995, apoi în Bu-
cureşti la revistele: „Privirea”, „Casa Lux”, „Metrobus”,
„Casa de vacanţă”, publicând articole, dar ocupându-se
şi de secretariatul de redacţie. În perioada 2003-2004 este
secretar de redacţie (designer) la „Jurnalul Naţional”,
apoi la ediţiile de colecţie ale aceluiaşi ziar, dar scrie şi articole privind domeniul
religios. Pentru o scurtă perioadă, în anul 2008, este redactor-şef adjunct la „Ziarul
Lumina” al Patriarhiei Române, apoi revine la „Jurnalul Naţional”, tot la ediţiile de
451
Dicţionarul specialiştilor …, vol. I, ed. I, p. 341-342; Primăria Sălcioara-Ghergheasa, act naştere
nr. 12/6 mai 1941.
452
Marin Ifrim, Invitaţie la vals literar, Editura Omega, 2014, p. 45-55; şi date comunicate personal.
527
colecţie. Din anul 2010 până în 2015 este redactor-şef la „Ziarul Lumina”, cotidian
al Patriarhiei Române unde, din anul 2014, a iniţiat şi coordonează suplimentul lite-
rar lunar „Lumina literară şi artistică” şi a fost co-moderator al colocviilor de litera-
tură creştină (2015, 2016, 2017). Din martie 2016 este redactor la Radio Trinitas,
unde realizează emisiunea „Lumina cunoştinţei” şi rubrica „Mărturii de ieri pentru
azi”, pentru care, în 2 noiembrie 2017, a primit Diploma comemorativă „Justinian
Patriarhul” din partea Patriarhului Daniel.
A scris prima poezie când era elevă în clasa a VII-a, o poezie naivă despre
ploaie, care i-a fost publicată la gazeta de perete a şcolii, ceea ce i-a dat încredere
în forţele sale, dar n-a determinat-o să continue. A revenit în anii adolescenţei, pe
la vârsta de 16-17 ani, dar debutul în literatură s-a produs în anul 1989, la Poşta
redacţiei a revistei „Convorbiri literare” de la Iaşi. Acolo, poetul Daniel Dimitriu,
titularul rubricii, i-a publicat două dintre poeziile trimise revistei. În anul 1993 a
primit premiul special la Concursul naţional de creaţie „V. Voiculescu” de la Bu-
zău, iar în anul 1994, la Concursul de creaţie literară „Nichifor Crainic”, a luat
Premiul al III-lea.
În anul 1995 este laureată a Concursului naţional de creaţie „Ion Vinea”,
premiu ce a constat din editarea volumului său de debut, Arlechini într-o pădure
sălbatică, la editura purtând numele poetului giurgiuvean, întemeiată şi condusă de
scriitorul Nicolae Tzone. Următorul volum de versuri, cu titlul Uitaţi-vă prin mine,
i-a apărut în anul 2007. A urmat un volum de publicistică Însemnări din pridvor, în
anul 2013, cuprinzând editorialele publicate în ziarul la care lucrează. Noul volum
de versuri, Iubita cu nume de profet, a apărut în anul 2014 şi a fost lansat la ediţia
din acel an a Bookfest. Acest volum a fost distins şi cu Premiul special al Concur-
sului naţional de creaţie literară „V. Voiculescu” de la Buzău şi cu premiul pentru
poezie al Colocviului „George Coşbuc” de la Bistriţa, în anul 2014. Un nou volum
de versuri, Privileges de femme de lune, apare în anul 2015, traducerea în limba
franceză aparţinând scriitorului buzoian, trăitor în Franţa, Claudiu Soare. Cartea a
fost prezentată la „Salon du Livre” de la Paris, în luna martie a aceluiaşi an. Cu
titlul Ziua cea mare, a dramatizat, pentru Radio România, Însemnări din Războiul
României Mari, scrise de medicul Vasile Bianu, care mulţi ani a profesat la Buzău,
iar la Editura Trinitas i-a apărut volumul Oamenii Unirii.
Revista „Luceafărul” i-a acordat Danielei Şontică premiul pentru poezie în
anul 2006, iar în anul 2015, a fost distinsă cu Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură
de Aur” de către Patriarhia Română, pentru promovarea culturii creştine. Din luna
decembrie 2017 este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov.
528
Ştefan Corneliu453, prozator, publicist (21 octombrie 1941-9 februarie

2003), fiul profesorului Petre Ştefan şi al Ceciliei (n. Munteanu), învăţătoare, s-a
născut în Buzău. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ (clasele I-XI, promoţia 1959),
Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul
Universităţii Cluj (1967) şi Facultatea de Filologie-
Istorie a Universităţii din Craiova (1978). Este profesor
de Limba română la Şcoala Bălăuşeşti-Roman (1967-
1968), redactor principal al cotidianului „Viaţa Buzăului“
(1968-1997), redactor şef la cotidianul „Opinia” (din fe-
bruarie 1990) şi apoi acţionar principal şi director general
al Societăţii „Opinia“ S.A.
A fost membru PNŢCD şi preşedinte al Organiza-
ţiei judeţene (1995), preşedinte al Organizaţiei judeţene
a Convenţiei Democratice (1991-1995), consilier jude-
ţean (februarie 1992 până în ianuarie 1996) pe listele
PNŢCD, şi consilier municipal (februarie 1996- mai 2000) pe listele Partidului Al-
ternativa României (Uniunea Forţelor Democrate). După o polemică dură în presa
centrală cu o parte dintre liderii PNŢCD, demisionează, fiind unul dintre membrii
fondatori ai Partidului Alternativa României (UFD).
A debutat ca student în revista „Tribuna” (1967), unde timp de doi ani susţi-
ne rubrica Ex Libris. A mai colaborat la „România literară”, „Steaua”, „Amfitea-
tru”, „Ramuri”, „Cronica”, „Almanahul literar”. Ca redactor la „Viaţa Buzăului”,
iniţiază câteva rubrici: Să vină reporterul, Cadran cultural, Cadran istoric, dar a
susţinut şi rubrici de istorie şi critică literară, cronica plastică, muzicală şi sportivă,
interviuri şi reportaje. A iniţiat, de asemenea, apariţia suplimentelor cotidianului la
care lucra. A publicat în serial articole documentate (peste 150) pe teme de lingvis-
tică, geografie, istorie, arheologie: Săpăturile arheologice de la Pietroasele, Gruiul
Dării, Zănoaga-Năieni, Cârlomăneşti şi Vintilă Vodă; aşezările rupestre de la
Nucu- Bozioru; un serial generos intitulat Continuitatea 2050; Tezaurul de la Pie-
troasa, cât şi despre scriitorii: V. Cârlova, Constantin T. Stoika, G. Ciprian, I. L.
Caragiale, Constanţa Marino-Moscu, Hortensia Papadat-Bengescu, V. Voiculescu,
N. D. Cocea, Al. Odobescu, Gala Galaction etc. Nu s-a dat înapoi nici de la foto-
grafia de reportaj şi a expus şi ca fotograf de artă.
A publicat, de asemenea, articole despre sculptura ţărănească în piatră, des-
pre diverse subiecte de istorie medievală, Muzeul chihlimbarului de la Colţi, Casa
Vergu Mănăilă, sau având ca tematică istoria presei locale, sub genericul Reviste de
altădată. A mai realizat un serial de interviuri cu participanţii la ediţiile Taberei de
453
Date comunicate în 1999; Alex. Oproescu, op. cit., p. 122-123; Personalităţile României contem-
porane. Protagonişti ai vieţii publice (dec. 1989-dec. 1994) Bucureşti, 1994, p. 232; Pliantul Cenaclul
literar „V. Voiculescu“, Buzău, dec. 1987 ; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr.561/23 oct.1941;
Relu Stoica Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1800-1997), Buzău, 1998-33 refe-
rinţe bibliografice; Dorin Ivan, Gazetarii mor în picioare, Editura Omega, Buzău, 2013; Dicţionarul
general al literaturii române: S-T, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007.
529
sculptură Măgura, în avanpremiera ceremonialelor de vernisare tipărindu-se o pa-

gină specială. A coordonat apariţia volumului de studii Vestigii rupestre din Mun-
ţii Buzăului (Buzău, 1980) şi a publicat albumul Sculptura ţărănească din judeţul
Buzău (Buzău, 1980).
A fost membru fondator şi secretarul Cenaclului literar „V. Voiculescu” al
scriitorilor buzoieni (cu sediul la Biblioteca judeţeană), înfiinţat la 25 noiembrie
1987.
Din ianuarie 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor. Autor al unor texte de
istorie literară: Pe urmele lui Vasile Voiculescu, în „Articole, comunicări, docu-
mente V. Voiculescu” (vol. I, Bz., 1974; vol. II, Bz., 1979) şi al volumelor : Aven-
turile Tezaurului Cloşca cu puii de aur (1979), despre care, la apariţie, criticul
literar Laurenţiu Ulici scria că este o lectură captivantă şi instructivă. Au urmat
Expediţie la apa vie (1981), La noapte, cotidianul (vol. I, 1985; vol. II, 2000); Du-
pă anchetă (1986); Adio cu nopţile de unul singur (1987); Drumul prin pădure
(1989); Râul tăcut (roman, 1999).
Mai vechile sale preocupări în domeniul istoriei şi criticii literare se materia-
lizează în volumele: Moartea lui Odobescu: enigme literare (1997); O scrisoare
pierdută: enigme literare (1997), apărute sub egida Bibliotecii Judeţene „V.
Voiculescu” şi O scrisoare pierdută şi evenimentul zilei (1998), cu care obţine
Premiul pentru critică, eseu şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor - Asociaţia Bra-
şov (1998). Tezaurul de la Pietroasa, care a marcat profund istoria modernă a Ro-
mâniei, a fost una dintre preocupările jurnalistului cu aptitudini de cercetător, aşa
că, după volumul de debut pe această temă, în anul 2001, publică o nouă carte Te-
zaurul de la Pietroasa: impactul cultural în care reface, bazat pe documente, co-
mentarii şi reproduceri din presa vremii, odiseea acestui tezaur antic, o combinaţie
fascinantă de legendă, adevăr şi întrebări rămase fără răspuns, cum scrie pe co-
perta a patra. A fost director al revistei lunare „Carnet literar” (seria a III-a), editată
în 1998 de Centrul de Cultură al municipiului Buzău.
După zece ani de la deces, în anul 2013, consilierii municipali l-au declarat
în unanimitate Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău
Şuşnea Valeriu454, profesor, pictor, doctor în Arte Plastice şi Decorative, s-a

născut la 6 martie 1960, în comuna Bereşti-Galaţi. A urmat cursurile primare la
Tecuci şi Liceul de Artă din Galaţi (1975-1979). Este absolvent al Institutului de
Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Artă Monumentală - Res-
taurare, promoţia 1984. Repartizat ca muzeograf la Oficiul judeţean Buzău Patri-
moniul Cultural Naţional Buzău, până în anul 1989. Liber profesionist în anii
1989-1993, după care este profesor la Liceul de Artă Buzău. Din 1990 este mem-
bru al Filialei Buzău a U.A.P., în 1999 fiind autorizat ca restaurator pictură de epo-
că. În anul 2000 a fost ales vicepreşedinte al Filialei Buzău a UAP, în prezent este
preşedinte. Este şi inspector pentru Arte la Inspectoratul Şcolar al judeţului, iar în
454
Date comunicate personal; site-ul personal al pictorului Valeriu Şuşnea; site-ul UAP.
530
anul şcolar 2011-2012 a fost şef Catedră Arte Vizuale la Liceul de Artă „Margareta
Sterian”.
Expune, începând cu anul 1984, la toate manifestările expoziţionale ale filia-
lei buzoiene, fiind prezent cu lucrări şi la: Expoziţia de grup de la Târgovişte
(1986, 1987), la Baia Mare (1988); Bacău (1988, 1993);
Saloanele Moldovenilor de la Galaţi (1991) şi Bacău
(1992), cât şi la Paris (1990), Expoziţia România salută
Europa, la Bruxelles şi Oudenaarde, Belgia, Expoziţia
de grup a artiştilor plastici buzoieni (1998). A mai
expus la Trienala Artelor Decorative (1981), Salonul
Naţional de grafică şi pictură (Bucureşti-1987, 1989),
Quadrienala Artelor Decorative (1989); Expoziţiile
tineretului (1987, 1989, 1992), Bienala Artelor „Ion
Andreescu”, (Buzău-1998, 2000, 2002, 2004, 2006,
2008, 2010, 2012, 2014).
Deschide expoziţii personale la Galeriile „Hanul
cu tei”, (Bucureşti, 1987); Galeriile de Artă Buzău (1991, 1992, 2002, 2004, 2006,
2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2018), Muzeul municipal Râmnicu Sărat
(1991), Galeria „Eforie”, (Bucureşti, 1991); Casa Americii Latine (Bucureşti,
1993); „Căminul Artei” (Bucureşti, 1994); Franţa-Beaune, Regiunea Bourgogne,
Galeria „Pichet” (1995 şi 1997), Galeriile de Artă Brăila, (1997) şi Buzău (1998,
1999, 2001). Din martie 2004, cu ocazia aniversării zilei de naştere, deschide o ex-
poziţie personală. În 2004 a expus 50 lucrări - Ipostaze cromatice, o retrospectivă
a 20 ani de activitate, dar în fiecare an, tema este alta. Are expoziţii personale sau
de grup în fiecare an, nu doar în Buzău, ci şi în alte oraşe din ţară, începând cu Bu-
cureşti. A continuat să expună şi peste hotare, în anul 2005 la Galeriile
„Rakkethuset”, în Danemarca, la Academia di Romania, la Roma.
Din august 1980, lucrează ca restaurator la Cozia şi Voroneţ, şantiere orga-
nizate de Direcţia Monumentelor Istorice şi secţia restaurare a Institutului de Arte
Plastice „N. Grigorescu”, iar în 1999 la Episcopia Romanului şi Mânăstirea Lai-
nici-Gorj. A condus ca şef de şantier lucrările de la Mănăstirea Pasărea, biserica
„Sf. Petru şi Pavel” din Brăila şi monumente din Tecuci, Ianca şi Valea Cânepii
(Brăila). Participă la Tabăra de documentare şi creaţie de la Sibiu (1988), Tabăra
de creaţie de la Făgăraş (1997); Tabăra de icoane de la Poiana Pinului, Buzău (pri-
ma ediţie în 1996); a efectuat documentări la Nehoiu (1987), Ploieşti şi Braşov.
Înfiinţează şi conduce, din anul 1995 până în 2011, Tabăra de Icoane pentru
elevii de liceu „Şcoala de zugravi de subţire” de la Poiana Pinului, iar din anul
2004 înfiinţează şi conduce Tabăra de documentare şi creaţie a UAP „Măgura Art”.
Este realizator de emisiuni artistice şi culturale la radio şi televiziune la Radio
Campus şi Campus TV, dar a avut emisiuni şi la Focus TV. În anul 2002, a fost
distins cu Premiul UAP pentru pictură, la Bienala „Ion Andreescu” - testing
policolor; în 2003, Diplomă de excelenţă în cultură din partea Direcţiei pentru cul-
tură a judeţului Buzău, în anul 2004 a primit ordinul „Meritul Cultural” în grad de
531
Cavaler, din partea Preşedintelui României. Este Cetăţean de Onoare al municipiu-

lui Buzău din anul 2005 şi tot în anul 2005 a primit Distincţia Naţională „Profeso-
rul anului”, în 2006, Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa a III-a. Pentru creaţia artis-
tică, în anul 2007 a obţinut Premiul Muzeului Naţional de Artă Contemporană
Chişinău, la Saloanele Moldovei; în 2008, Premiul al II-lea pentru pictură la Biena-
la concurs de artă plastică „Gheorghe Petraşcu”, ediţia a IX-a, Târgovişte; Diploma
de excelenţă şi medalia Aşezământului cultural şi de creaţie „George Apostu” Ba-
cău în 2011.
În 1998 a realizat grafica pentru lucrarea Tratat de graţiere provizorie, autor
Dumitru Ion Dincă, cât şi pentru volumul Vesela Tristeţe de Mihai Sălcuţan şi con-
tinuă să ilustreze cărţile diferiţilor autori. În 1994 şi 1995 a expus la Galeria „Pi-
chet” Beaume-Boulogne. Este autorul unor lucrări de artă monumentală (colab.) la
Constanţa (Muzeul Marinei - frescă şi tempera), Bucureşti (Muzeul Militar Naţio-
nal-tempera) şi Focşani (Teatrul „Gh. Pastia” - graffiti), Spitalul Judeţean Buzău
(2003 - mozaic gresie). A colaborat cu Teatrul „George Ciprian” din Buzău cu sce-
nografia şi costumele pentru piesa Acolo, departe, de M. Ştefănescu. Are lucrări în
colecţii din România, Anglia, Belgia, Franţa, S.U.A. şi la Chişinău. În anul 2009 a
fost inclus în Who is Who-Enciclopedia personalităţilor din România.
A participat la cea de-a doua ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă Con-
temporană „N. N. Tonitza” de la Bârlad, fiind distins cu Premiul Uniunii Artiştilor
Plastici şi cu Medalia „N. Tonitza”. Lucrarea expusă: „Vămile văzduhului”.
532
T
Tache-Gheorghe Rodica455, muzeograf, artist plastic, doctor al Universităţii

de Arte şi Design Bucureşti (din 2011), s-a născut în oraşul Râmnicu Vâlcea, la
3 martie 1956. Din aprilie 1956 se mută cu familia la
Buzău, unde urmează cursurile primare, gimnaziale şi
liceale. Absolventă a Academiei de Arte Plastice „Ni-
colae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1985, speci-
alitatea Artă Monumentală şi Restaurare. Monumenta-
listă prin formare şi decoratoare prin vocaţie, şi-a
orientat preocupările ultimilor ani spre două direcţii
distincte: creaţie artistică în universul fascinant al sti-
clei pentru care este dăruită cu deosebită sensibilitate şi
activitatea de muzeograf în cadrul secţiei de artă a Mu-
zeului judeţean Buzău. Ca membră a Uniunii Artiştilor
Plastici, participă la numeroase expoziţii în ţară - Bucu-
reşti (1986) Târgovişte (1987, Baia Mare (1988), Brăila, Galaţi, Râmnicu Sărat
(1985-1988), cât şi în străinătate.
În anii 1981-1985 realizează lucrarea de artă monumentală în tehnica mozai-
cului Victoria, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş Câmpulung-Muscel, pentru care
a obţinut Diploma de Onoare din partea judeţului Argeş pentru contribuţia la re-
amenajarea mausoleului. La Casa de Cultură din Botoşani realizează lucrarea, în
tehnica fresca - Odă tinereţii. A participat la restaurarea Bisericii Domneşti din
Curtea de Argeş şi a executat o compoziţie în tehnica graffitto pentru clădirea Insti-
tutului de Arte Plastice din Bucureşti.
În perioada 1985-2000 participă la toate expoziţiile de grup organizate de Fi-
liala U.A.P. Buzău, la Bucureşti, Târgovişte, Baia Mare, Brăila, Galaţi, Ploieşti,
Buzău, Râmnicu Sărat etc. Este prezentă cu lucrări la expoziţiile: Artiştii plastici şi
pacea, (Sala „Dalles”, Bucureşti -1986), Flori, natură statică, peisaj, (Galeriile de
Artă Buzău -1987), Expoziţia de Artă decorativă, (Sala „Dalles”, Bucureşti -1988),
Expoziţia Tineretului, (Baia Mare - 1988), Salonul sticlei şi ceramicii la Sticlei şi
Ceramicii, (Bucureşti - 1988). Trienala de Artă Decorativă, (Sala „Dalles”, Bucu-
reşti -1989) şi Expoziţie de grup Atelierul 35, (Galeria „Eforie”, Bucureşti - 1989).
În anul 1990 organizează o expoziţie personală Sticlă la Galeria U.A.P. Buzău, pre-
zentată de criticul de artă Adrian Silvan Ionescu. Participă la expoziţii personale şi
de grup la Oudenaarde Belgia (1992, 1996, 1998), cât şi la Bienala Artelor „Ion
Andreescu” (Buzău - 1998, 2000).
S-a preocupat să facă cunoscute, în expoziţii temporare, valorile de patrimo-
niu din colecţiile de artă ale muzeului: 1996, expoziţia Theodor Aman-gravor:
Icoane vechi româneşti, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până la înce-
putul secolului al XIX-lea, realizată în colaborare cu Episcopia Buzăului; Legături
din piele-motive decorative-artă contemporană; Lucrări de tapiserie, semnate de
artista Cella Neamţu-Grigoraş, în colaborare cu artista; Tapiseria contemporană
455
534
românească, (1997); Ştefan Popescu - pictor buzoian (1872-1948) - In Memoriam,

(1998); Pictori buzoieni de la începutul secolului al XIX-lea până la începutul se-
colului XX (1999); Culoare şi desen în lucrări de grafică, semnate de pictorul Bră-
duţ Covaliu.
Totodată, a organizat expoziţii împreună cu ambasadele Chinei (Arta tradiţi-
onală chineză), Coreei (Artă tradiţională), Poloniei (Afişul polonez contemporan).
Este, în acelaşi timp, şi profesor la catedra de Educaţie plastică de la Liceul „Mihai
Eminescu”. Are lucrări în colecţii particulare din Anglia, Belgia, Franţa, Germania,
Luxemburg, Olanda, Spania.
În anul 1990, organizează expoziţiile personale: Artă decorativă, structuri
vegetale - sticlă La Galeriile de Artă Buzău; la Hasselt şi Bruxelles (Belgia, 2000),
Saint Pierre les Elbeuf (Franţa, 2005). Prezentă cu lucrări în expoziţii colective or-
ganizate între anii 1987-2009, la Bucureşti, Buzău, Tulcea, Galaţi, Brăila, Târgo-
vişte, Piatra Neamţ, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Bacău, Baia Mare,
Ploieşti. În 2006, 2007 şi 2009 expune obiecte de artă decorativă la Primăria mu-
nicipiului Buzău.
În anul 2003 primeşte Diploma de Excelenţă în cultură, din partea Direcţiei
pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Buzău, la Bienala Artelor
„Ion Andreescu”, ediţia a IV-a (2002); Ordinul şi medalia „Meritul Cultural” clasa
I, oferit de Preşedinţia României (2004), Diplomă de Excelenţă, oferită de Liceul
de Artă „Margareta Sterian” (2007). În anul 2003, obţine atestatul de Expert în Ar-
tă, pe domeniul lucrărilor de patrimoniu cu semnificaţie artistică, artă plastică şi
decorativă modernă. Între anii 2002-2006, a fost vicepreşedinte al Filialei UAP
Buzău, al cărei membru este din anul 1996. Publică articole de specialitate în revis-
ta Muzeului Judeţean Buzău, „Mousaios” şi în „Analele Buzăului”. S-a pensionat
în anul 2017.
Tarara Gheorghe, născut la 23 octombrie 1956 în municipiul Buzău, jude-

ţul Buzău, doctor în filozofie, este profesor titular la Colegiul Naţional „B. P.
Hasdeu”. A creat o adevărată şcoală de ştiinţe socio-
umaniste, aspect susţinut de obţinerea cu elevii pe care i-
a pregătit a 46 de premii şi menţiuni la fazele naţionale
ale olimpiadelor şcolare de profil (filozofie, economie,
sociologie, psihologie, logică, cultură civică), precum şi
a 2 distincţii la olimpiada internaţională de filozofie.
Desfăşoară şi o bogată activitate publicistică prin
articole, studii şi recenzii apărute în presa locală şi naţi-
onală: „Focuri vii”, „Senator”, „Mesager cultural”,
„Opinia”, „Almanahul Renaşterea Buzoiană”, „Şcoala
Braşoveană”, „Informaţia Buzăului”, „Universul Şcolii”,
„Diagonale”, etc. Este autor de programe şcolare şi manuale, membru în Comisia
Naţională de profil şi Comisia Naţională a Concursului „Democraţie şi Toleranţă”,
membru fondator al Asociaţiei de Logică „Organon”, organizator şi coordonator al
535
Concursului „N. Vaschilde”. Este o prezenţă activă în viaţa culturală a oraşului,

prin critica literară, lansări de carte, critica de artă, colaborare cu principalele insti-
tuţii culturale şi promovarea tinerilor autori. Este onorat cu diplome şi distincţii
conferite de MEC, IRDO, ROTARY CLUB, Crucea Roşie, Arhiepiscopia Buzău-
lui şi Vrancei, Consiliul Judeţean Buzău etc.
Tăbăcaru Ion, artist fotograf, membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi

(AAF) din România (din 1991), fotograf profesionist cu 53 de ani de activitate ar-
tistică, s-a născut la 23 noiembrie 1945, în satul Mărăcineni. După absolvirea cur-
surilor primare, a urmat Şcoala de ucenici „Ilie Pintilie”
Plopeni (1963-1967), Liceul „M. Eminescu” Buzău
(curs seral), Şcoala Tehnică Postliceală „1 Mai”
Ploieşti, şi mai târziu, Şcoala de Arte Ploieşti, secţia
Artă fotografică (1988-1991).
A lucrat la IUT Buzău (1983-1990) şi apoi, ca
fotoreporter la „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia
Buzăului”, „Jurnalul de Buzău”. Între anii 1996-1999, a
fost sufleor şi fotograf la Teatrul „George Ciprian” din
Buzău.
Din 1997 este membru al Clubului fotografic
„Nufărul” din Oradea. A organizat expoziţii personale la: Casa de Cultură a Tinere-
tului; Palatul Comunal; Muzeul Judeţean şi Biblioteca judeţeană Buzău; Galeriile
de Artă Buzău .
A participat cu lucrări la expoziţii de grup: Expoziţia Cercului Foto „Ori-
zont”, la clubul Uzinei Mecanice Buzău (1972); Clubul IUT Buzău (1979); Sala cu
vitralii a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (1989). Expoziţia Mari artişti foto-
grafi în colecţia Gheorghe Rizeanu-Galeriile de Artă Buzău (1999); Expoziţia de
grup a clubului fotografic „Nufărul”-Oradea, la Atena-Grecia şi Debrecen-Ungaria
(iunie, 1999).
Între anii 1998-2000 are fotografii admise şi promovate la Saloanele Naţio-
nale de la Arad, Suceava, Craiova, Buzău, Brăila, Tg. Mureş, Oradea şi la Saloa-
nele Internaţionale de la Reus-Spania, Novi-Sad şi Sunice-Serbia, Taipei-Hon
Kong, Kyoto-Japonia, Buenos Aires-Argentina, Debrecen-Ungaria.
În august 2000, a participat la Simpozionul European al Artiştilor Fotografi
de la Oradea. Are fotografii de teatru publicate în presa centrală: „Cotidianul”,
„Curierul Naţional”, „Evenimentul zilei”, „Adevărul” şi „Adevărul literar”, „Gong”,
„Amfiteatru”, „Flacăra”, „Privirea”, „Rampa”.
La Salonul Naţional de Artă Fotografică, organizat la Buzău în perioada 5 -
25 octombrie 2000, a primit Premiul II şi medalia de bronz pentru lucrarea Spirala
vieţii.
Din februarie 2001 este membru al PHOTOGRAPHIC SOCIETY OF
AMERICA (P.S.A). Autor a peste 80 de lucrări tipărite (albume, pliante, calendare,
ghiduri turistice, copertă carte, portofolii firme şi fotomodele, felicitări, vederi),
536
membru titular al breslei respective, realizatorul unei fototeci unice în lumea teatru-
lui românesc, cu ipostaze din piesele de teatru jucate pe scena buzoiană, cu mari
actori, regizori, scenografi, etc. autor a nenumărate expoziţii personale, expoziţii de
grup în ţară şi expoziţii de grup internaţionale, onorat cu nenumărate premii naţio-
nale şi internaţionale
Tănase Laurenţiu, preot, ministru secretar de stat pentru Culte în Ministerul

Culturii (2001-2004), profesor universitar, publicist, este originar din comuna
Berca (n. 26 iunie 1967). După absolvirea cursurilor şco-
lare în comuna natală a urmat Seminarul Teologic
„Chesarie Episcopul” şi apoi Facultatea de Teologie din
Bucureşti, pe care le-a absolvit ca şef de promoţie.
Se perfecţionează în străinătate, obţinând diplome
de master în Sociologia Religiei şi Istorie europeană
contemporană, iar în 2005, devine doctor în Sociologia
Religiei, titlu obţinut la Universitatea de Ştiinţe Umanis-
te „Marc Bloch” din Strasbourg, cu teza: Noile mişcări
religioase şi sectele în România după căderea comunis-
mului şi până în prezent, apreciată cu Magna cum laude,
Este apoi lector titular la Facultatea de Teologie,
colaborând şi cu Facultatea de Sociologie şi Academia Naţională de Informaţii
(2009-2010). Membru, în mai multe rânduri, al Colegiului CNSAS, cercetător aso-
ciat al unui Centru de Sociologie a Religiilor la Facultatea de Teologie Protestantă
din Strasbourg. De asemenea, a participat la grantul european EUREL, girat ştiinţi-
fic de către CNRS-Paris.
Ca publicist, şi-a adus contribuţia la volumele editate în limba franceză şi
engleză, Study regarding the Muslim community and the Islamic Education in
Romania, Islamic Education in Europa (Viena, 2009), cât şi Islamic text books and
Curricula in Europe (Frankfurt am Main, 2011). Totodată, a participat la congrese,
simpozioane şi seminarii pe teme de specialitate, cât şi la emisiuni de informare
publică la posturile de radio şi TV, cu intervenţii despre viaţa religioasă456. În anul
2010 a fost distins cu Premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Române, iar în anul
2012, a fost declarat Cetăţean de Onoare al comunei Berca.
Tănase Mircea457, colonel paraşutist, jurnalist şi publicist, s-a născut la 4 ia-

nuarie 1961 în comuna Bucov, judeţul Prahova. A absolvit Liceul Industrial „1
Mai” din Ploieşti (1980), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Transmisiuni din Si-
biu (1983), Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti (1994) şi Facultatea
de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (2002).
456
Pr. prof.univ.dr. Gheorghe I. Drăgulin, op. cit., p. 205-206.
457
Mircea Tănase, Prin Buzăul istoric. Locuri, fapte, personalităţi, Editgraph, Buzău, 2016 (ed. a 2-a,
2018), coperta IV.
537
În acelaşi an a absolvit Colegiul de Comandă şi Stat Major, iar în anul 2012,

Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducerea strategică din cadrul Univer-
sităţii Naţionale de Apărare „Carol I” din Bucureşti. Din
anul 2007 este doctor în Ştiinţe Militare.
A fost redactor şef al revistei „Paraşutiştii”, editată
de Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţiuni Spe-
ciale „General maior Grigore Baştan” din Buzău (1997-
2008) şi „Străjer în calea furtunilor”, magazin al Fundaţi-
ei „Mareşal Alexandru Averescu” (2007-2008). De la 15
noiembrie 2008 este redactor şef al revistei „Gândirea
militară românească”, editată de Statul Major General al
Armatei Române.
Autor al volumelor: Salt în istorie. Paraşutiştii din
România în anii celui de-al Doilea Război Mondial
(2003), Trupele aeropurtate în cel de-al Doilea Război Mondial (2006), Eroii în-
vinşi ai revoluţiei (2009), Paraşutismul militar în România - Tradiţie şi actualitate,
1941-2008 (două ediţii, 2009 şi 2010), Eroi ai nimănui. Agenţi paraşutaţi în Ro-
mânia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (2011); Prin Buzăul istoric.
Locuri, fapte, personalităţi (2016)
A participat la numeroase manifestări ştiinţifice, naţionale şi internaţionale,
cu studii şi comunicări pe diverse teme de istorie. Este membru al Comitetului
Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Româ-
ne, al Societăţii Scriitorilor Militari şi al Cenaclului „Amprenta” Buzău.
Tănăsescu Nistor458 poet, publicist, licenţiat în ziaristică (1989) s-a născut

la 16 aprilie 1960, în comuna Florica (o vreme sat al comunei Mihăileşti). Discret
ca poet, este prezent în publicistica locală (semnează şi
cu pseudonimul Martin Tronaru), fiind preocupat şi de
eseistică, critică, de literatura speculativă în general.
Debutează cu versuri în „Viaţa Buzăului”, în pe-
rioada liceului, apoi în „Luceafărul” (1984), prezentat de
consăteanul său Ion Gheorghe. Este primul laureat al
Premiului Uniunii Scriitorilor, la Festivalul Naţional de
Poezie „Nicolae Labiş” (introdus începând cu ediţia a
XVI-a, 1984), şi al premiilor revistelor: „Familia”, „As-
tra” şi „Viaţa Românească”. În anul 1986, la propunerea
Constanţei Buzea, revistele „Viaţa studenţească” şi
„Amfiteatru” îi acordă Premiul I pentru poezie pe Cen-
trul Universitar Bucureşti. Până în 1989, publică constant în „Luceafărul”, „Amfi-
teatru”, „România literară” şi S.L.A.S.T. (versuri şi recenzii).
458
538
Ca ziarist profesionist, activează în presă de la 1 octombrie 1989 la: „Viaţa

Buzăului”, „Opinia”, „Muntenia”, „Buzăul” (primul săptămânal buzoian postde-
cembrist, ca redactor-şef), „Evenimentul zilei” (redactor-corespondent încă de la
înfiinţare); concomitent, colaborează la „Jurnalul de Buzău” (seria I), apoi este al
doilea redactor şef (cronologic) al cotidianului „Informaţia Buzăului”. Din 1996
lucrează ca ziarist militar în redacţia mensualului „Informaţia poliţiei”, devenit ul-
terior săptămânalul „Amprenta” (redactor şef până la 1 martie 2007). Se numără
printre membrii fondatori ai Fundaţiei „Amprenta” şi este realizator al unora dintre
ediţiile Almanahului Renaşterea buzoiană (7 la număr), iar din anul 2015 este se-
cretar general de redacţie al revistei culturale „Caietele de la Ţinteşti”.
A debutat în literatură prin anii 80 când poetul Ion Gheorghe, consăteanul
său, îi făcea o prezentare poetică în revista „Luceafărul” din 30 iunie 1984: Nistor
Tănăsescu - fratele meu de fântână, căci s-a limpezit şi - a băut apă în satul Flori-
ca, judeţul Buzău.
Fratele meu de acelaşi spic, de pâine din satul Florica, judeţul Buzău;
Fratele meu de vânt, fratele meu de floare, fratele-mi de soare şi de umbră,
Nistor Tănăsescu;
Frate al meu de drumurile - aceleaşi, de aceleaşi ierburi, Nistor
Tănăsescu;
Frate - al meu de - aceiaşi fraţi, părinţi, de aceleaşi mame, de surori; frate
de fratele cântecului, cântec frate, Nistor Tănăsescu.
Muncitor la Buzău şi ţăran la Florica, Nistor Tănăsescu, fratele meu de
fântână, căci s-a limpezit.
Are cine să mă apere în sat la noi.
Este autorul volumului Inventatorul tristeţii, editat în anul 1994 sub egida
Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău. În anul 2014 a publicat antologia de
referinţe critice Buzăul înainte de toate: despre Alex. Oproescu şi cărţile sale, cu
prilejul aniversării a 75 de ani de viaţă şi 55 de activitate culturală.
În prezent locuieşte în comuna Ţinteşti, satul Pogonele.
Tătaru Călin - Petru459, profesor universitar,

medic primar oftalmolog, doctor în Ştiinţe medicale.
Fiul medicului primar chirurg Tătaru Petre, fost şef de
secţie Chirurgie I, la Spitalul Judeţean Buzău, s-a născut
la 29 martie 1959 în municipiul Buzău. După ce a absol-
vit gimnaziul la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice unde a
studiat vioara, a urmat Liceul „B. P. Hasdeu”, unde a
fost pasionat de ştiinţele exacte (fizica şi matematica ),
dar şi de biologie, câştigând Premiul Special la olimpia-
da naţională de profil de la Timişoara.
A urmat cursurile Facultăţii de Medicină Generală
459
Date comunicate personal în decembrie 2018.
539
„Carol Davila” din Bucureşti (1979-1985 ). După absolvire şi terminarea stagiatu-

rii este medic de medicină generală în cadrul Dispensarului Nişcov, satul Cândeşti.
Din anul 1991 până în anul 1994 îl regăsim medic secundar oftalmolog la Spitalul
Clinic de Oftalmologie Bucureşti unde în anul 1994 devine asistent universitar la
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi unde este titularizat ca
medic specialist oftalmolog.
Examenul de medic primar din anul 1998 consfinţeşte aptitudinile chirurgi-
cale ale doctorului Călin Tătaru a cărui carieră profesională include un număr im-
presionant de operaţii (peste 45000 la data numirii sala ca profesor universitar). Se
specializează în chirurgia cataractei, a glaucomului, a transplantului de cornee.
Abordează şi patologii din chirurgia oculopalpebrală, a pterigionului şi a vitrosului.
Din anul 2006 începe drumul anevoios, dar plin de satisfacţii al chirurgiei
refractive a corneei pe care încearcă să o desăvârşească prin achiziţia celor mai
moderne lasere în domeniu în anul 2013 (Suita Refractivă Alcon - destinată opera-
ţiilor femto lasik).
În anul 2001 devine doctor în Ştiinţe medicale, iar din 2006 şef de lucrări la
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
Activitatea sa didactică a inclus cursuri de oftalmologie pentru studenţi, lu-
crări practice, îndrumător de lucrări de diplomă, cursuri cu medicii rezidenţi.
Din februarie 2017 este profesor universitar la disciplina oftalmologie la Spi-
talul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” din Bucureşti, iar din
iunie 2017 este profesor abilitat al Şcolii Doctorale din Universitatea de Medicină
şi Farmacie „Carol Davila”.
A fost în permanenţă preocupat de perfecţionarea profesională şi a urmat
numeroase cursuri de pregătire atât în ţară cât şi în străinătate (Franţa - 1996, 1997,
2011; Germania 1994; Grecia 2007, 2014; Italia 2012; Olanda 2009; Ungaria 2010).
În 2008 dr. Călin Tătaru devine master în Managementul Sistemului de Să-
nătate la Universitatea Bucureşti.
Pe târâm ştiinţific este autor a numeroase articole de specialitate apărute în
prestigioase publicaţii de profil din ţară ăi din străinătate. De asemenea este autor
sau coautor în tratate de oftalmologie. Tipăreşte primul Ghid de Cataractă din Ro-
mânia (2014) dar şi lucrări în domeniul ecografiei oculoorbitare, al cataractei,
facoemulsificării sau al patologiei oculare a persoanelor vârstnice. Articolele din
revistele recunoscute internaţional au fost remarcate prin numeroase citări.
Spiritul inovator s-a materializat prin numeroase lucrări originale în domeniul
chirurgiei oculare, prezentând adesea tehnici chirurgicale deosebite, complexe şi
spectaculoase. Este deţinător a două brevete de invenţie.
Totodată participă la numeroase manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate
unde este un promotor activ al noutăţilor din oftalmologie.
Din anul 2013 este preşedinte al Societăţii de Cataractă şi Chirurgie Refractivă
din România, calitate în care a organizat cinci congrese naţionale cu participare
internaţională ce s-au bucurat de un real succes, evidenţiat de o participare constant
numeroasă.
540
Din anul 2012 este si vicepreşedinte al Societăţii Române de Oftalmologie, o

prezenţă activă în cadrul congreselor şi simpozioanelor organizate de această socie-
tate.
Face parte din colectivele editoriale ale unor reviste medicale (Roumanian
Journal of Ophtalmology - având o contribuţie majoră la editarea acesteia în limba
engleză, Romanian Journal of Legal Medecine, Journal of Medecine and Life, Anti
- Aging Journal ), precum şi din numeroase organizaţii de specialitate (Membru al
Academiei Americane de Oftalmologie, membru în Consiliul de Conducere al So-
cietăţii Europene de Oftalmologie etc.).
Din anul 2000 este medic primar oftalmolog la Clinica Optimed din Buzău şi
Tudor Vision din Constanţa, din anul 2002 este director şi fondator al Clinicii Of-
talmologice Alcor din Bucureşti.
În prezent colaborează şi cu Clinica Ema din Giurgiu, Spitalul orăşenesc Ro-
şiori de Vede şi Vision Clinic din Bucureşti, unde încearcă să rezolve diverse ca-
zuri dificile.
Pasionat de pictură, calatorii şi automobilism, dr. Călin Tătaru, în nobila mi-
siune de a reda pacienţilor vederea clară, încearcă să-şi reamintească arareori şi
pasiunile tinereţii, adică ping pong-ul sau jocul de şah.
Din ziua de 23 noiembrie 2018 este Cetăţean de Onoare al municipiului
Buzău.
Tătăranu Nicolae (3 octombrie1890-13 mai1953, Bucureşti), general (deco-

rat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, prin Înaltul Decret Regal 3200 din 14
noiembrie 1941 şi Cavaler al „Crucii de Fier” - 17 de-
cembrie 1942- general de brigadă, şeful de Stat Major al
Armatei), s-a născut la Măicăneşti, fostul judeţ Râmnicu
Sărat. A urmat Şcoala Militară de Infanterie din Bucu-
reşti (1908-1910) şi Şcoala Superioară de Război din Pa-
ris (1921-1923), la absolvirea căreia, fiind elogiat de că-
tre generalul de divizie Debeney, comandantul şcolii.
Merite pentru care, la 1 octombrie 1928, este numit ataşat
militar al României în Franţa, funcţie pe care a exercitat-
o până la 1 februarie 1931, asigurând, concomitent, şi
posturile similare de la Bruxelles (1929) şi Madrid
(1930)., A fost apreciat şi de Ion Antonescu, la 1 noiem-
brie 1940 fiind numit subşef al Marelui Stat Major, funcţie pe care a îndeplinit-o
până în vara anului 1942, cu excepţia perioadei 9 septembrie-30 octombrie 1941,
când a fost şef al Statului Major al Armatei a 4- a, în timpul bătăliei de la Odessa.
La 4 iulie 1942, a fost numit comandat al Diviziei 20 Infanterie, pe care a
condus-o în timpul urmăririi trupelor sovietice spre Don, pe care l-a trecut la 7 au-
gust, înaintând apoi pe o adâncime de 75 km spre Stalingrad. Pe râul Aksay, Divi-
zia 20 a trecut în apărare, iniţial, pe un front de 28 km, ulterior de 40 km, pentru a
da posibilitate trupelor Armatei 6 germane şi celorlalte forţe ale Corpului 6 Armata
541
română să înainteze în lungul căii ferate Kotelnikovo-Stalingrad. După cucerirea

centurii exterioare a Stalingradului (linia Aksay), între 15 şi 18 august 1942, Divi-
zia 20 infanterie a fost introdusă pe front, pe râul Miskova, în locul Diviziei 297
infanterie germană. La 28 august a atacat, în cadrul ofensivei generale germane,
centura de apărare intermediară a Stalingradului (râul Miskova), în legătură cu
Corpul 48 blindat german, reuşind să cucerească, până la 1 septembrie, linia
Miskova (până pe râul Cerverlnoia, pe care l-a trecut, în colaborare cu Diviziile 14
şi 24 blindate germane, cucerind localitatea Zibenko şi gara Bosagun.
Între 2 şi 9 septembrie, în cooperare cu unităţile germane menţionate, a cuce-
rit satul Pesteanka (pe liziera de sud a Stalingradului), Stara Duborova şi înălţimea
Trigurgana, iar între 10 şi 17 septembrie a trecut în apărare pe aliniamentul atins,
după care a predat sectorul său de luptă Diviziei 271 infanterie germană, preluând
frontul dintre Jagodni şi Tundutovo. Începând cu dimineaţa zilei de 20 noiembrie
1942, Divizia 20 a primit şocul atacului în masă al tancurilor sovietice. Cu toată
rezistenţa opusă de Regimentul 91 şi Batalionul 20 Pionieri, inamicul a rupt frontul
pe direcţiile Tundutovo şi Ivanovka, în lungul rambleului de cale ferată, pătrunzând
în spatele şi la flancul drept al diviziei. După o rezistenţă de circa o oră, militarii
români de pe direcţia de efort a trupelor sovietice au fost lichidaţi sau capturaţi.
Intervenţia Diviziei 29 Motorizată germană şi ordinele energice conforme cu
situaţia dată de generalul Tătăranu, au menţinut coeziunea Diviziei 20 şi au făcut
posibilă constituirea unui nou front defensiv; în ziua de 21 noiembrie, împreună cu
unităţile germane vecine, a trecut la contraatac. În final, frontul a fost stabilizat la
est de Gavrilovka, până la 22 noiembrie, când la ordinul Corpului 4 german, Divi-
zia 20 a rupt lupta şi s-a dirijat spre nord pe aliniamentul Jagodni, vest Zibenko,
unde, după scurt timp, a fost încercuită, împreună cu Divizia 297 Infanterie germa-
nă. La 23 noiembrie, unităţile s-au retras într-o zonă de regrupare la nord-est de
Rakotino. Regimentul a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a şi
unui număr de 50 militari le-a fost conferit Ordinul „Crucea de Fier” clasele I şi a
II-a.
În 24 august 1944, Nicolae Tătăranu a fost numit la comanda Corpului 6
Armată, pe care l-a condus în cursul luptelor de la Târgşorul Nou de lângă Ploieşti,
în bătăliile din podişul transilvan, pe Târnava Mică şi pe Mureş, până la 29 septem-
brie 1944. La scurt timp după aceea s-a îmbolnăvit. Supravegheat de organele Di-
recţiei Generale a Securităţii, a murit la 14 mai 1953, la numai 62 de ani. Avea să
fie scos de sub urmărire de către Procuratura Generală, abia la doi ani după deces,
prin Ordonanţa nr. 52 din 1955460.
460
Preluare şi prelucrare text Wikipedia.
542
Tătulescu Petruţa461, consultant manager, publicist, a absolvit Colegiul Na-

ţional „B. P. Hasdeu” în anul 1996 şi a urmat un an la Universitatea Bucureşti. În
anul 1997, a plecat să studieze în Germania dornică să se perfecţioneze în limba
germană. A absolvit Schiller International University, Heidelberg University. Este
doctor în literatură germană comparată (2016) la Universitatea Heidelberg, cu o
teză cu temă feministă, în care a demonstrat rolul primordial al personajelor femi-
nine în opera lui Gotfried Keller. A participat la numeroase conferinţe de speciali-
tate în întreaga lume (SUA, Australia, Marea Britanie, Polonia etc.).
Între anii 2010-2012, a fost Assystant Professor la catedra de Limba germa-
nă de la Trinity College Dublin. În septembrie 2016 a publicat cartea Figurationen
der Galathea in Gotfried Keller Sinngedichte, lucrare de specialitate. S-a implicat
în multe proiecte pentru promovarea comunităţii româneşti din Germania, partici-
pând la Asociaţia „Cuza”din Heidelberg, iar în anul 2014, prin intermediul Ligii
Studenţilor Români din Străinătate, a efectuat un stagiu la Cancelaria Preşedinţiei.
Vorbeşte fluent germana, engleza, italiana, franceza şi a publicat extensiv ca
jurnalistă, atât articole academice cât şi ficţiune şi a fost moderatoare TV. O menţi-
une specială, din anul 1997, când a plecat din România, s-a finanţat singură.
Nominalizată la cea de-a VII-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străi-
nătate la categoria „Europa Post-Universitar, a primit Menţiunea Specială pentru
Excelenţă, în ziua de 5 ianuarie 2017.
Anterior doctoratului a mai obţinut diplomă în Management Strategic de la
Open University of Australia şi un Master of Arts în germană şi engleză la Univer-
sitatea din Heidelberg. Şi-a dezvoltat atât cariera academică, dar şi diplomatică,
fiind Observer la Naţiunile Unite în Geneva.
Absolvind şi studii economice, oferă consultanţă firmelor mici, mijlocii şi
mari pe trei continente: Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord.
Tegăneanu C. Constantin462 (19 martie 1899,

Buzău-15 aprilie 1965, Bucureşti), avocat, istoric, publi-
cist, politician liberal. Fiu al unor mici viticultori de la
Valea Teancului, urmează la Buzău cursurile primare
(Şcoala nr. 2), şase clase la Liceul „Al. Hasdeu” şi restul
la Iaşi. Elev merituos al liceului, colaborează încă de pe
băncile şcolii la revista „Gazeta matematică”, iniţiind
împreună cu colegul său Ştefan Vencov, fizicianul de
mai târziu, o gazetă matematică locală. A colaborat la
„Ziarul ştiinţelor populare”, participând anual la concur-
surile organizate de Societatea „Tinerimea Română”, de
fiecare dată fiind premiat. Urmează cursurile universitare
461
Cristian Ionescu, Buzoianca Petruţa Tătulescu nominalizată la titlul cel mai bun student român al
anului în Europa..., „Opinia” Buzău, 10 ianuarie, 2017; Maria Man, „Transilvania Reporter, 26 apri-
lie 2017.
462
C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 168.
543
la Facultatea de Matematică din Iaşi (o abandonează din cauza situaţiei materiale)

şi apoi la Drept, fiind în acelaşi timp copist la Înalta Curte de Conturi, corector la
„Adevărul” (la solicitarea lui C. Mille) şi colaborator la „Chemarea” şi „Clopotul”
(al lui N. D. Cocea). A absolvit în 1920, cu Magna cum laude şi intră ca avocat în
Baroul Ilfov (decembrie 1920), substitut de procuror la Dorohoi (decembrie 1921).
La încheierea stagiului militar, este numit funcţionar la Contenciosul Casei
Şcoalelor (1923). Se îmbolnăveşte de scarlatină şi după ce se întremează, se înscrie
în baroul buzoian. A fost proprietarul ziarelor „Liberalul Buzăului” (27 aprilie
1929, număr unic, ediţie specială; 14 noiembrie 1946-12 aprilie 1947), „Mişcarea
Liberală” (cu N. Diaconescu, 5 mai-4 iulie 1929) şi „Voinţa liberală”. În perioada
15 noiembrie 1933-19 noiembrie 1937 a fost prefect al judeţului Buzău, iar la
alegerile din 20 decembrie 1937 a candidat pentru Adunarea Deputaţilor, dar nu a
întrunit numărul necesar de voturi. La alegerile din 19 noiembrie 1946 a fost ales
deputat pentru legislatura 1946-1948 din partea PNL-Tătărescu, dar în 1947 este
numit subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale. Din 1950, a fost
cercetător ştiinţific la Biblioteca Academiei, publicând lucrări despre moşnenii
buzoieni, vechiul drept românesc, ş. a. (Din viaţa moşnenilor de pe Buzău, 1952;
Răscoala din muntele Tehereu şi cauzele ei, 1953; Limba juridică a Regula-
mentului Organic al Ţării Româneşti, 1954; Obiceiuri juridice pentru stâni şi pă-
şuni, 1956.
Teodorescu A. Constantin463, expert chimist, s-a născut la 23 iulie 1882, în
Smeeni, în familia de ţărani Alecu şi Marioara Teodorescu. A urmat şcoala primară
în sat, liceul la Buzău şi Facultatea de Chimie la Bucureşti. Va funcţiona ca asistent
şi apoi profesor la aceeaşi facultate, din 1912 fiind expert chimist al oraşului
Bucureşti.
Atras de politică, devine în 1928 senator ţărănist de Arad. Fiul său, Constan-
tin C. Teodorescu, inginer, a fost profesor de rezistenţa materialelor şi statistică
grafică la Şcolile Politehnice Bucureşti (1939) şi Timişoara (şi rector). Diplomat al
Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, preşedinte al Institutului Social
Banat-Crişana, este autorul câtorva studii şi lucrări ştiinţifice, între care cursuri de
rezistenţa materialelor, calculului probabilităţilor aplicate în industrie, influenţa
umidităţii aplicată la stofe.
Teodorescu O. Cristian464, profesor, jurnalist, arbitru divizionar A de fotbal

(20 septembrie 1942-23 ianuarie 2018), s-a născut în comuna Pătârlagele. De la
vârsta de cinci ani se mută cu familia la Buzău. A urmat cursurile Şcolii Generale
nr. 8 şi Liceului „B. P. Hasdeu” (clasele V-XI). După absolvirea Facultăţii de Isto-
rie a Universităţii Bucureşti (1961-1966), este profesor la liceele din Pogoanele,
Pătârlagele, Economic şi „B. P. Hasdeu” din Buzău. Din cauza activităţii ca arbitru,
renunţă la catedră şi se consacră ziaristicii, cu mult timp înainte având colaborări
463
Lucian Predescu, op. cit., p. 841; Primăria Smeeni, act naştere 50/25 iulie 1882.
464
Date comunicate personal; Călin Bostan, In memoriam Cristian Teodorescu, în: „Opinia” Buzău,
25 ianuarie 2018.
544
pe teme sportive de arbitraj la ziarul local „Viaţa Buzăului”, dovedindu-se un veri-

tabil publicist sportiv.
Conduce o vreme A.C.R.-ul buzoian şi apoi periodicul „Informaţia Buzău-
lui”. Este director al firmei „Hellen Company Com.
SRL” (patron fiind soţia sa, Elena, până la deces, iar di-
rector general, fiul său Adrian, fost fotbalist divizionar
A). A fost secretar general al Alianţei pentru Pace din
România.
Arbitru de fotbal din 1960, după terminarea
cursurilor liceale şi absolvirea cursurilor de arbitri. A
arbitrat primele meciuri în perioada studenţiei. În 1967
promovează în lotul divizionar A, unde va activa până în
1990. Se numără printre arbitrii cu cea mai lungă presta-
ţie la nivel naţional, fiind desemnat să conducă peste
1500 de meciuri. Timp de 17 ani a condus, în primul eşalon, importante derby-uri
bucureştene, dar şi numeroase meciuri „cu miză” (mai ales disputele U Craiova -
Steaua).
A condus peste 50 de meciuri internaţionale, fiind până acum singurul arbi-
tru internaţional din Buzău care a oficiat la toate nivelurile: juniori, tineret, seniori.
A condus, între alte întâlniri, meciurile Valencia - Manchester United (Cupa
UEFA), amicalul Italia - Olanda, pe celebrul San Ciro şi Juventus - Hamburg, cele-
bra finală de la Atena a Cupei Campionilor Europeni.
Din 1990 a fost observator federal pentru diviziile B şi C. În decembrie 2000
a fost numit şeful Comisiei pentru observatori şi evaluarea arbitrilor din cadrul
Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău şi, totodată, consilier al preşedintelui AJF,
Pompiliu Coşconea.
Revenit în lumea presei buzoiene în anul 1990, a fost redactor la „Viaţa Bu-
zăului” şi „Muntenia”, iar în perioada 1994-1995, director general al ziarului „Via-
ţa Buzăului”, seria a II-a. Din anul 2000 a renunţat la activitatea jurnalistică.
Implicat în politică, timp de opt ani a condus organizaţia de seniori a PSD,
dar în anul 2015 a demisionat pentru a se înscrie în PSRo şi astfel să-l poată susţine
în cursa pentru Primăria Buzău pe fostul fotbalist Ion Viorel.
În luna noiembrie 2017, în cadrul „Zilelor Pamfil Şeicaru”, Biblioteca Jude-
ţeană „V. Voiculescu” i-a conferit Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate
jurnalistică.
Teodorescu Mihai-Honorius465, profesor universitar (17 august 1941-21 ia-

nuarie 1999, Galaţi), s-a născut în Buzău. A absolvit Institutul Politehnic Braşov,
Facultatea de Mecanică, specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (1964).
Obţine titlul de doctor inginer în domeniul ingineriei prelucrării materialelor meta-
lice, cu teza: Contribuţii la studiul influenţei stării structurale a unor oţeluri
465
Dicţionarul specialiştilor …, vol. 1, ed. I, partea I, p. 346.
545
hipoeutectoide asupra prelucrabilităţii prin aşchiere (1973). Desfăşoară activitate

didactică universitară, parcurgând toate gradele, până la cel de profesor universitar,
şeful catedrei de Tehnologia construcţiilor de maşini,
prorector şi rector la Facultatea de Inginerie din cadrul
Universităţii Galaţi.
Conducător de doctorate ştiinţifice în domeniul
tehnologiei construcţiilor de maşini; autor şi coautor a 11
tratate, manuale şi cursuri universitare, dintre care menţi-
onăm: Tehnologia presării la rece 1980), Prelucrări prin
deformare plastică la rece (vol. I şi II, 1987, 1988); Ele-
mente de proiectare a ştanţelor şi matriţelor (1975,
1983); Prelucrabilitatea prin aşchiere (litografie, Uni-
versitatea Galaţi, 1986).
A publicat peste 100 articole ştiinţifice în reviste
de specialitate din ţară şi din străinătate şi a elaborat peste 110 lucrări ştiinţifice. A
condus şi elaborat peste 55 de contracte de colaborare ştiinţifică cu Ministerul În-
văţământului, Ministerul Cercetării şi Tehnologiei etc. Coordonator al unor pro-
grame de cooperare internaţională în domeniul perfecţionării învăţământului super-
ior - TEMPUS - şi cercetării ştiinţifice - PECO; director al Departamentului de
Inginerie Tehnologică şi Deformare Plastică de la Universitatea Galaţi. Preşedinte
al Asociaţiei Române pentru Tehnologii Neconvenţionale, Filiala Galaţi. Secretar
de Stat (3 octombrie 1980-17 septembrie 1981) şi apoi ministru (18 septembrie
1981-18 martie 1985) la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
În memoria sa, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii Dunărea de
Jos, se organizează Concursul Profesional Tehnic „Mihai Honorius Teodorescu”
pentru elevii care studiază în liceele cu profil tehnic, clasele a XI-a şi a XII-a, ajuns
în 2017 la cea de a VI-a ediţie.
Teodoru P. Emil466 s-a născut la 26 august 1851 la Zimnicea. A intrat în

1861 ca bursier la Liceul „Sf. Sava” (absolvent 1869),
iar în 1873 şi-a luat licenţa în Drept. Este numit substitut
de procuror la Olt şi apoi supleant la Mehedinţi. Se reîn-
toarce la Olt ca procuror, din 1875 fiind avocat al statului
la Ialomiţa, de unde a trecut în aceeaşi calitate la Buzău
(1879-1891). În 1891 este numit prefect al judeţului Bu-
zău, mutat în aceeaşi funcţie în 1892 la Brăila, dar demi-
sionează şi revine la Buzău, ca avocat. Membru al Parti-
dului Conservator din 1891, după despărţirea junimiştilor
de conservatori l-a urmat pe şeful conservatorilor demo-
craţi, Take Ionescu, cu care a întreţinut permanente legă-
466
Albumul conservator…, p. 69.
546
turi467. Desemnat a doua oară prefect, în perioada 13-28 aprilie 1899. A fost cola-
borator apropiat şi bun prieten cu Alexandru Marghiloman, fiind unul din semnata-
rii procesului verbal de constituire a Organizaţiei judeţene a Partidului Conservator
(1902). În 1902 a candidat în alegeri, dar a obţinut numai 303 voturi din minimul
de 310. Ofiţer al ordinului „Steaua României” şi comandor al ordinului „Coroana
României”. În semn de omagiu pentru activitatea sa în slujba comunităţii, unei
străzi i s-a atribuit în perioada interbelică, numele său (actuala stradă Tudor
Vladimirescu).
Tetrat Iuliu (Jules Georges)468, ofiţer de cavalerie, sublocotenent observator

de aviaţie (locotenent post-mortem), primul ofiţer aviator român căzut la datorie în-
tr-o luptă aeriană cu un avion german, s-a născut la 14 august 1896, în Râmnicu
Sărat.
Fiu de general de cavalerie, a primit o educaţie de-
osebită şi, din dragoste pentru cariera de militar a tatălui
său, la 1 iulie 1916 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Cava-
lerie. Avansat sublocotenent, este repartizat la Regi-
mentul 5 Roşiori (cavalerie, numiţi aşa după culoarea
roşie a tunicii-n.n.). Atras de miracolul aerului, a cerut să
fie transferat la aviaţie, armă care la acea dată ducea lipsă
de personal navigant şi de deservire. Având altă pregăti-
re, a urmat la Băneasa un curs sumar de observator aeri-
an, dar fără a primi şi brevet în acest sens. A fost reparti-
zat la Grupul 2 Escadrile, din subordinea Armatei a II-a
Române.
În condiţiile în care Corpul 1 Rezervă German a reluat, la 8/21 octombrie
1916, ofensiva, împreună cu Divizia 12 Bavareză şi Divizia 76 Infanterie, s-a pri-
mit, la 26 octombrie 1916, dispoziţie, ca aviatorii Grupului să survoleze zona Câm-
pulung Muscel, spre Rucăr.
A primit ordin în acest sens, comandatul de Grup, locotenentul aviator, in-
giner Gheorghe Negrescu, însoţit ca observator de tânărul sublocotenent Iulius
Tetrat. Ajunşi la 3000 de metri deasupra zonei Văii Târgului, din apropierea Dealu-
lui Mateiaş, un avion inamic i-a atacat prin surprindere. Pilotul a degajat spre stân-
ga şi i-a cerut observatorului să tragă cu mitraliera, în timp ce s-a auzit o a doua
rafală, care a atins structura avionului şi a afectat motorul, obligându-l să facă se-
rioase eforturi pentru a ateriza. A reuşit să coboare la 1000 de metri, a depăşit defi-
467
Muzeul judeţean Buzău, fondul Emil P. Teodoru, inv. 24194-24249, 30812-30834.
468
V. Avram C. I. Stan, V. Nicolescu, op, cit.. p. 35-40; Valeriu Avram, Marius-Adrian Nicoară,
Buzăul şi aeronautica română, Editgraph, Buzău, 2012, p. 83-86; Wikipedia - Cer senin / Romanian
Air Force Magazin - postare Marian Marin; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria oraşului Râmnicu Sărat,
registru stare civilă născuţi, inv. 17/1896, act nr, 271/16 august 1896 – fiul maiorului Gheorghe Tetrat
(40 ani) şi al Anei-Maria Tetrat (27 ani), strada Carol I nr. 39; martori au fost maiorul Gheorghe
Lupaşcu şi avocatul George M. Cristescu.
547
leul Stoeneşti, avionul fiind oprit cu greu la câţiva metri de râpa Dâmboviţei. A
ieşit din avion şi i-a cerut acelaşi lucru şi observatorului, dar acesta zăcea neînsu-
fleţit la locul lui. A fost ucis la 20 de ani, în timp ce tatăl său, generalul Tetrat,
lupta în Oltenia.
A fost citat prin Înaltul Ordin de Zi nr.16/1916, în care, printre altele, se sub-
linia: Sublocotenentul observator Tetrat Iulius, în cursul luptei aeriene cu un avion
inamic, deasupra Carpaţilor, a dovedit bravură fără seamăn şi un mare dispreţ de
moarte, citare care echivala cu decorarea cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-
a, la acea dată nefiind uzitat sistemul decorării „post-mortem”.
Tincu Giulio469, scenograf (5 august 1923-21 martie 1978, Bucureşti), s-a

născut la Scurteşti-Buzău. După absolvirea Liceului „B. P. Hasdeu”, a urmat In-
stitutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti. În calitate de scenarist, a primit
Premiul ACIN (1973) pentru filmul Veronica, iar în anul
1977, Premiul special ACIN.
A realizat decorurile pentru filme de referinţă ale
cinematografiei româneşti precum O scrisoare pierdută
(1953), Directorul nostru (1955), Două lozuri (1957),
Doi vecini! (1958), Valurile Dunării (1959), Porto-Franco
(1961), Pădurea spânzuraţilor (1964), Prea mic pentru
un război atât de mare (1969), Aventuri la Marea Nea-
gră (1972), Veronica (1972), Veronica se întoarce
(1973), Marele singuratic (1977) şi Împuşcături sub clar
de lună (1977).
Giulio Tincu a lucrat ca scenograf de teatru şi film, debutând în cine-
matografie cu decorurile filmului La un punct de agitaţie (1952) regizat de Paul
Călinescu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Sică Alexandrescu la O scri-
soare pierdută (1953), cu Jean Mihail la Brigada lui Ionuţ (1954) şi Râpa Dracu-
lui (1956), cu Jean Georgescu la Directorul nostru (1955), cu Aurel Miheleş
şi Gheorghe Naghi la Două lozuri (1957), cu Geo Saizescu la Doi vecini! (1958)
sau cu Liviu Ciulei la Valurile Dunării (1959) şi Pădurea spânzuraţilor (1964).
Are o contribuţie importantă la filmele Veronica (1972) şi Veronica se în-
toarce (1973) ale Elisabetei Bostan, pentru decorurile primului dintre cele două
filme primind Premiul pentru scenografie al Asociaţiei Cineaştilor din România
(ACIN,1973).
Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul „Maeştri
scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă” (Ed. Reu Studio, Bu-
cureşti, 2009), aprecia că Giulio Tincu a imprimat în scenografia profesată o poe-
zie sobră, ce vorbeşte despre sufletul omenesc aflat în permanentă oscilaţie între
realitatea dură a timpului istoric şi a destinului individual şi nevoia de transcen-
denţă, fie ea şi numai afectivă. Ca scenograf a realizat decoruri pentru 25 filme
469
Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, op. cit., p. 365; Wikipedia.
548
(1952-1977), a creat costumele pentru alte două (Brigada lui Ionuţ -1954 şi Împuş-
cături sub clar de lună-1977).
Toader Vasile, general-maior aviator, s-a născut în oraşul Buzău, la 16 no-

iembrie 1965. A copilărit în satul Zilişteanca, comuna Poşta-Câlnău, unde a absol-
vit cursurile şcolii primare şi ulterior pe cele ale şcolii generale.
A urmat apoi cursurile Liceului Militar „Dimitrie
Cantemir” din localitatea Breaza, judeţul Prahova şi ulte-
rior pe cele ale Şcolii militare de ofiţeri activi de aviaţie
„Aurel Vlaicu”, de la Bobocu, judeţul Buzău, pe care le-
a absolvit în anul 1987, fiind controlor de trafic aerian,
cu gradul de locotenent.
Din 1987 şi până în 1996, şi-a desfăşurat activita-
tea în cadrul Grupului 20 Aviaţie Şcoală Vânătoare şi
Vânătoare-Bombardament de la Bobocu, îndeplinind
mai multe funcţii (controlor de trafic aerian, comandant
patrulă elevi, ofiţer tehnic). În perioada 1993-1995, a
urmat cursurile Universităţii Naţionale de Apărare, la acea vreme Academia de
Înalte Studii Militare, din Bucureşti. După absolvire s-a întors la acelaşi Grup
Aerian, ca ofiţer de stat major cu operaţiile şi pregătirea pentru luptă. În anul 1999,
a fost promovat la Statul Major al Forţelor Aeriene (Statul Major al Aviaţiei şi
Apărării Antiaeriene, la acea vreme), unde a îndeplinit pe rând mai multe funcţii de
la cea de ofiţer de stat major cu operaţiile aeriene până la cea de şef al operaţiilor.
A fost implicat în planificarea operaţiilor, comandă şi control, alerte şi evaluări,
exerciţii aeriene şi activităţi de atingere a nivelului de interoperabilitate necesar
efortului de accedere a României în NATO.
A executat misiuni în afara teritoriului naţional ca observator militar al ONU
în R. D. Congo, ca ofiţer cu operaţiile aeriene la Centrul Multinaţional de Coordo-
nare a Mişcării pentru misiunea ISAF II, de la Ankara, Turcia, ca ofiţer cu operaţii-
le aeriene şi şef secţie forţe de răspuns NATO în cadrul Comandamentului Aliat al
Componentei Aeriene de la Izmir, Turcia precum şi la Aeroportul Internaţional
Kabul din Afganistan, comandant al Grupului de Operaţii Aeriene în cadrul misiu-
nii NATO ISAF (International Security Assistance Force).
În anul 2014, şi-a desfăşurat activitatea in cadrul Comandamentului Forţelor
Întrunite, din Bucureşti, îndeplinind funcţia de şef secţie sprijin operaţii. În 2015, a
fost promovat în funcţia de comandant al Centrului Naţional Militar de Comandă
(nucleu). În 2016, a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană, cu o stea şi
ulterior numit în funcţia de locţiitor al comandantului Comandamentului Forţelor
Întrunite.
În 2017, a fost promovat în funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al
şefului Statului Major al Apărării.
Printre distincţiile naţionale şi internaţionale acordate pentru rezultatele ob-
ţinute de-a lungul carierei se evidenţiază Medalia NATO pentru Serviciu Merituos,
549
fiind primul ofiţer român care a primit, în anul 2005, această înaltă distincţie
NATO după accederea României în Alianţă.
În plan personal, a întemeiat o familie frumoasă cu Liliana, pilot de elicopter
militar, cu care a împărţit pasiunea pentru aviaţie şi cu care are doi copii, Radu-
Ionuţ şi Irina-Cristiana. La 1 decembrie 2018 a fost înaintat la gradul de general -
maior.
Trandaf Valeriu, avocat, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, po-

litician, fost prodecan al Baroului avocaţilor din Buzău, fost prefect al judeţului
Buzău (1930-1931) şi primar al oraşului, din ianuarie
1939 până în iunie 1940. În 1928 a înregistrat publicaţia
„Brazda”, oficios al Organizaţiei judeţene a PNŢ Buzău,
în conformitate cu decizia nr. 879/1930, privind
constituirea Consiliului judeţean, a fost numit preşedinte
al Delegaţiei Consiliului judeţean, cu data de 24 aprilie
1930. Din acelaşi an, s-a editat şi „Sfatul Ţăranilor” (29
noiembrie 1928-31 ianuarie 1930), condus de Valeriu
Trandaf, cu articole de propagandă în sprijinul gu-
vernului PNŢ aflat la putere şi, bineînţeles, împotriva
adversarilor politici liberali.
Pentru alegerile din 1932, s-a depus şi lista nr. 2,
PNŢ, în care figurau: Nicolae Anghel (preşedinte, fost
deputat), Emanoil Homoriceanu, Valeriu Trandaf, Nico-
lae Petrescu, Constantin Bozioreanu şi Dragomir Manta. Numele său este menţio-
nat alături de ceilalţi avocaţi care erau implicaţi în politică, Valeriu Trandaf fiind
nominalizat ca şeful Organizaţiei de tineret a PNŢ Buzău.
În 1933 era deja deputat. Se numără printre parlamentarii avocaţi de la Bu-
zău (alături de Justin Stănescu, Apostol Albu şi Arteme Moldoveanu), care au pri-
mit un memoriu pentru a se opune creşterii impozitelor şi taxelor comunale. În
1933-1935, a fost membru în Consiliul de Disciplină al Baroului Avocaţilor.
Numele său figura şi pe placa comemorativă ce menţiona pe cei care, la 17
august 1935, au hotărât construirea şi amenajarea spaţiului unde este acum Piaţa
„Avocat Stan Săraru”. Este amintit şi în documente referitoare la necesitatea întoc-
mirii planului de sistematizare, ca fost primar şi deputat.
Între 1937-1939 a fost prodecan al Baroului Buzău, iar în 1939, în calitate de
primar (ianuarie 1939-iunie 1940), a fost preşedinte al Comitetului de conducere al
Întreprinderilor Comunale, înfiinţate la 11 octombrie 1938 (mai târziu IGO), toto-
dată fiind şi membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii „Băile Comunale
S.A.”. Ca primar a aprobat alinierea străzii Carol I (Independenţei), prin expro-
prierea imobilului lui Al. Tunaru. Altă documentaţie privea exproprierea unor tere-
nuri pentru lărgirea şi alinierea străzii Episcopiei (Sf. Sava Gotul) şi pentru moder-
nizarea străzii Cuza Vodă. Din martie 1938 a fost şi membru în Consiliul de
administraţie al Societăţii Comunale de Electricitate. S-a numărat printre cei care
550
au semnat între primii adeziunea de înscriere în Frontul Renaşterii Naţionale

(1938).
Cu decizia nr. 11.281/2 august 1939, primarul Valeriu Trandaf a dispus con-
stituirea Comisiei de Salubritate a oraşului Buzău. La solicitarea buzoienilor, a
promis şi amenajarea unui ştrand modest, după posibilităţile bugetare, pe malul
râului Buzău, lângă podul Mărăcineni, iar în plan edilitar, deoarece trotuarele din
centru s-au lărgit cu 2,00 m., s-a prevăzut asfaltarea acestora.
Cu decizia nr. 1715/14 februarie 1938, primarul Valeriu Trandaf a dispus in-
terzicerea funcţionării stabilimentelor de băi, ca urmare a dării în folosinţă a Băii
comunale, cu excepţia băilor din hoteluri şi cele ale instituţiilor CFR. La 1 mai
1939, s-au înfiinţat Căminul cultural judeţean „Chesarie Episcopul”, cel orăşenesc
„Basil Iorgulescu” şi Biblioteca Comunală „Al. Marghiloman”, proprietatea comu-
nei, trecută provizoriu în administrarea Căminului Cultural orăşenesc, preşedinte
Valeriu Trandaf; director profesor Ilie Grancea; bibliotecar, profesor Gheorghe
Ghiţă. Referitor la broşura Gând şi muncă pentru propăşirea oraşului Buzău, de
Valeriu Trandaf, între alte informaţii aflăm următoarele: suprafaţa oraşului - 2027
ha. şi 7460 m.p. din care clădită 630 ha.; până în anul 1925, suprafaţa clădită a fost
de 519 ha.; străzi în lungime de 91 km. şi 748 m.l., din care 5 km. şi 270 m.l., drum
modernizat (4,378 km. şoseaua naţională Regele Carol al II-lea, fostă Unirii şi 892
m.l. străzi); 60, 974 km. pavaţi cu caldarâm; 5,818 km. acoperiţi cu pietriş şi
19,696 km. adevărate drumuri de ţară; caldarâmul şi pământul străzilor este o
caracteristică a oraşului Buzău. Străzi de primitivă viaţă urbană, de un aspect ori-
ental veşnic supuse stricăciunilor, prafului şi noroiului; uzina şi conducta de apă
datau din 1897; reţeaua de alimentare se întindea pe 26 km. şi 768 m.l., restul de
64, 98 km, fără reţea de alimentare; conducta principală era deteriorată; nu era ca-
nalizare; studiile pentru realizarea canalizării s-au făcut de către ing. Henri
Teodoru, primul tronson realizându-se în 1936, de către Societatea „Edilitatea” pe
o lungime de 1200 m.l.; lucrarea nu a fost achitată, deoarece societatea nu a respec-
tat condiţiile din caietul de sarcini, la care s-a mai adăugat şi impasul financiar.
În 1946, a contribuit la constituirea organizaţiei PNŢ Alexandrescu (compo-
nentă a Blocului Partidelor Democratice), el fiind preşedinte, cu menţiunea că era
avocat (1921-1946), fost primar şi prefect în timpul guvernărilor PNŢ.
Trestioreanu Constantin470, general de divizie (18 iulie 1891-26 ianuarie

1983 Bucureşti), s-a născut în satul Trestioara. A urmat cursurile Şcolii primare nr.
1 de băieţi „Dionisie Episcopul” şi apoi Liceul „Al. Hasdeu”. Din 1909, a urmat
Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, până în 1911, apoi Şcoala de Aplicaţie a Artileriei
(1912-1914) şi Şcoala Superioară de Război din Paris (1920-1922).
Participă cu Regimentul 16 Artilerie la Campania din 1913, în 1914 fiind
avansat la gradul de locotenent. Ia parte la Războiul de Reîntregire din 1916-1918,
la comanda unei baterii din acelaşi regiment, component al Diviziei a VI-a Infante-
470
C. Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 142-143 ; Enciclopedia artileriei române…, p. 799.
551
rie Focşani. La 1 aprilie 1917 este avansat căpitan şi numit comandant al Regi-
mentului 11 Artilerie. S-a remarcat în luptele de la Perşani, Pralea, Mărăşeşti şi
Soveja. Pentru faptele de arme este decorat cu Ordinul „Coroana României” cu
spade şi panglică de Virtute Militară şi cu „Virtutea Mi-
litară”, dar şi cu Ordinul „Steaua României”, clasa a III-a,
retras de Tribunalul Poporului.
Maior de la 1 aprilie 1920, în 1923, după studiile
de la Paris, este brevetat ca ofiţer de Stat Major şi inclus
între cadrele Marelui Stat Major şi apoi la Statul Major al
Diviziei a 4-a Infanterie. În anul 1924 este repartizat în
Statul Major Regal. Avansat locotenent-colonel (1929),
este numit comandant al Diviziei de elevi din Şcoala Po-
litehnică Bucureşti, cu gradul de colonel (1934), coman-
dant al Regimentului 30 Obuziere Timişoara şi apoi co-
mandant al Regimentului 13 Artilerie-Constanţa. În 1939
a fost numit şef de Stat Major la Corpul 2 Armată, dislocat operativ la Constanţa,
iar în 1940, comandant al Brigăzii 9 Infanterie, staţionată în Dobrogea. În această
calitate a luat parte, cu trupele din subordinea sa, la evacuarea Cadrilaterului, cedat
Bulgariei în septembrie 1940.
A îndeplinit funcţiile: comandantul Regimentului 38 de Artilerie (1935);
comandantul Regimentului 13 de Artilerie (1934-1939); şeful statului major al Cor-
pului al II-lea de Armată (1939); general de brigadă, comandantul Brigăzii a IX-a
de Artilerie (1939-1941); comandant adjunct al Diviziei a X-a (1941); general de
divizie, comandantul Corpului de Artilerie (1941-1942); comandantul militar
al Odessei (1941-1942); comandantul Diviziei a VII-a (1942-1943); trecut în rezer-
vă (1943); rechemat la comanda Diviziei a X-a (1943-1944): comandantul Corpu-
lui al II-lea (1944).
La 10 mai 1941, este avansat la gradul de general de brigadă şi numit ajutor
de comandant al Diviziei 10 Infanterie de la Babadag. Ia parte la luptele pentru eli-
berarea Basarabiei, Odessa şi Cotul Donului, precum şi în luptele de pe teritoriul
românesc din 1944, în calitate de comandant al Diviziei Infanterie Roman, Diviziei
10 Infanterie Brăila şi Corpului de Cavalerie Român.
General de divizie, din 1944, după încheierea armistiţiului cu Puterile Aliate,
acţionează în zona Slobozia-Ialomiţa, primind apoi comanda Corpului 2 Armată.
Cu Regimentul Diviziei a 10-a Infanterie a asigurat paza zonei petroliere Prahova.
Decorat cu „Vulturul german” clasa a II-a, dar a primit şi ordinul „Mihai Viteazul”.
Arestat la 20 octombrie 1944, acuzat de măsuri împotriva populaţiei evreieşti
în 1941, a fost judecat şi condamnat la moarte de către Tribunalul Poporului, la 22
mai 1945. Ulterior pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viaţă, fiind închis
în penitenciarele Dumbrăveni, Aiud, Craiova, Gherla, de unde a fost eliberat la 25
aprilie 1956. A încetat din viaţă la respectabila vârstă de 92 de ani şi este înmor-
mântat la Bucureşti.
552
Tudor Mihalache, arhidiacon, dirijor, profesor şi director de seminar, s-a

născut la 25 februarie 1934, în satul Săpoca unde a urmat şi cursurile primare şi
elementare, după care, în 1953, a absolvit Seminarul
Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, unde va fi
secretar (1961-1968), profesor (1968-1989) şi director
(1990-1997), agreat de colegii de cancelarie, personalul
şcolii şi delegaţii elevilor.
I se datorează redobândirea clădirii noi a Semina-
rului, preluată abuziv de către autorităţile comuniste
(1948), a coordonat lucrările de reparaţii, igienizare şi a
asigurat dotarea corespunzătoare, astfel că instituţia de-
vine Seminar liceal. Ca profesor de muzică, s-a bucurat
de îndrumările competente ale unor eminenţi profesori:
preotul Gheorghe Marinescu şi Nicolae Lungu, în 1957,
acesta din urmă fiind îndrumătorul tezei de licenţă în Teologie, intitulată: Tipărituri
de muzică psaltică la români.
A fost diacon la Catedrala Episcopală (din 1957), dirijor secund al Corului
Catedralei (1962-1968) şi apoi prim-dirijor, cultivând atât muzica liniară, cât şi pe
cea psaltică, la Seminar şi Mănăstirea Răteşti. A fost prezent la cursurile preoţeşti
din eparhie sau la cursurile de perfecţionare a cântăreţilor, după obţinerea gradului
II didactic fiind cooptat ca profesor metodist în cadrul Inspectoratului Şcolar al ju-
deţului Buzău. Se mândreşte cu faptul că patruzeci şi ceva de serii de elevi mi-au
trecut prin mână.
A susţinut cursuri şi la conferinţele preoţeşti sau cursurile de perfecţionare
ale cântăreţilor fiind, totodată, metodist gradul II în cadrul Inspectoratului Şcolar al
judeţului Buzău. De asemenea, a publicat o serie de articole în reviste: Popas la
vetrele ortodoxiei buzoiene şi vrâncene (2002), O pioasă aducere aminte (a preo-
tului-profesor Gheorghe Marinescu-1987), Moment aniversar-120 de ani de activi-
tate a Corului Catedralei Episcopale din Buzău (1981), Ciprian Porumbescu
(1981), Pr. profesor Gheorghe Marinescu, director (1989), Preot Antofie Radu
(1989), Participarea credincioşilor la cântarea omofonă (1990). Iar în anul 2015,
la vârsta senectuţii, se gândea să editeze un volum de amintiri despre evenimente
importante din eparhie471.
Tudorancea Mihail Adrian, avocat, fiul Valeriei şi al lui Iulian, ambii pro-
fesori de limba română, s-a născut pe 3 iulie 1962, în Nehoiu.
A urmat Şcoala Generală Cislău, Liceul Pătârlagele, clasa de matematică-
fizică; Facultatea de Drept „Alexandru Ioan Cuza” promoţia 1986 (promoţia cu
numărul 100 de la înfiinţarea acestei instituţii de învăţământ pe principii moderne.
Încă de la absolvire, a ales profesia de avocat, fiind înscris în Baroul Buzău
începând cu data de 1 septembrie 1986. De la 15 mai 1999, este ales în organele de
471
Pr. prof.univ.dr. Gheorghe I. Drăgulin, op. cit., p. 211-212.
553
conducere ale Baroului Buzău, iniţial în calitate de consilier, până la 1 iunie 2005,
când ocupă funcţia de prodecan al Baroului Buzău, până la data de 2 septembrie
2011, când este ales în funcţia de decan al Baroului Bu-
zău şi membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Barou-
rilor din România. În această calitate organizează anual,
de ziua profesiei, manifestări la care specialişti în dome-
niu prezintă teme de interes pentru avocaţi, precum şi
expuneri pe teme de istorie locală, expoziţii etc.
Este asistent universitar în cadrul Universităţii
„George Bariţiu” şi lichidator judiciar, încă de la începu-
tul legiferării acestei profesii;
Are preocupări artistice - poet, cu poezii publicate
în diferite reviste şi plachete, fiind unul dintre laureaţii
Festivalului Naţional de Poezie „Lucian Blaga” de la
Lancrăm-Sebeş, acordat de un juriu internaţional în 1989.
Tupan Maria-Ana472, istoric şi teoretician literar, profesor doctor la Facul-

tatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, scriitor, tra-
ducător, publicist, fiica preotului Spiridon Iordache şi a Margaretei (n. Constantin),
s-a născut la 19 aprilie 1949, în comuna Săruleşti, unde
va urma şi cursurile elementare. Absolventă a Liceului
„M. Eminescu” (1963-1967), intră prima la Facultatea
de Limbi Germanice (engleză-germană, 1967-1972) a
Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o cu Diploma
de Merit. A mai obţinut la Institutul de Studii Sud-Est
Europene (1990-1992) diploma de doctor în Filologie şi
Literatură. Curs de fenomenologie (1995) la clasa de
master a prof. Joseph Kockelmans (Penn State
University).
Redactor al publicaţiei „Cărţi Româneşti”, a
Centrului Editorial CCES (din 1972, publicaţie pentru
străinătate), publicist comentator la revista „Viaţa românească” (1990-1991), iar
din februarie 1991, asistent, lector dr., conferenţiar dr., iar din 2002, profesor dr. la
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (catedra de engleză) a Universităţii Bucu-
reşti. În anii 1994-1995, Senior Lecturer la University of Pennsylvania.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din 1985, dar validată abia la 22 decem-
brie 1989 . În 1992 obţine şi titlul de doctor. Bursier Fullbright, prilej cu care predă
la Universitatea Pennsylvania (1994-1995). În 1996 şi 1997 (pentru traducerea
volumului Sâmbure de rodie - antologie de proză scurtă - de Edith Wharton) obţine
Premiul Uniunii Scriitorilor; în anul 2000, Premiul revistei „Convorbiri literare”,
472
Date comunicate personal; Primăria comunei Săruleşti, act naştere nr.40/21 aprilie 1949; „Univer-
sul cărţii”, IX, nr. 10 (106)/oct. 1999, p. 16; Wikipedia.
554
iar în anul 2006, Premiul revistei „Viaţa Românească”. Membră a societăţilor ştiin-
ţifice Gesellschaft für fantastikforschung şi EFACIS. Organizator de manifestări
ştiinţifice internaţionale dedicate formării masteranzilor.
A publicat peste 200 articole, studii, eseuri în: „Astra”, „Continent”, „Con-
vorbiri literare”, „Luceafărul”, „Radio Televiziune”, „România literară” etc., a sus-
ţinut numeroase comunicări ştiinţifice la congrese şi simpozioane din ţară, dar mai
ales din străinătate.
A publicat: Scenarii şi limbaje poetice (1989); Marin Sorescu şi deconstruc-
tivismul (1995); Scriitori români în paradigme universale (1998); A Discourse
Analyst’s Charles Dickens (1999); Discursul modernist (2000), Romanian English
Conversation. Guide-Book (2001); Discursul post modern (2002); Sensul sincro-
nismului (2004); British Literature. An Overview (2005); The New Literary History
(2006); English- Romanian Conversation. Guide-Book (including a concise
Romanian-English constrastive grammar (2007); Studii, eseuri şi cronici în perio-
dice literare, Traduceri din literatura americană, Genre and Postmeridian (2008);
Modernismul şi psihologia. Încercare de epistemologie literară (2009); Literary
Discourses of the New Physics 2010); Teoria şi practica literaturii la început de
mileniu (2011); Relativism /Relativity: The History of Modern Concept (2013,
Cambridge).
Dintre traduceri menţionăm: o antologie de proză scurtă americană (1980); o
antologie de proză fantastică americană; Isaac Asimov, O piatră pe cer (1981) etc.
În ultimii ani a participat cu comunicări la reuniuni ştiinţifice internaţionale: Atena
(2004); Manchester şi Madrid (2007); Dresda (2008); Graz (2011); Salzburg (2012,
2017); Roma (2013, 2016); Prato (2016); Viena (2017).
555
Ţ
Ţarălungă Ştefan473, (3 ianuarie 1915-27 ianuarie 2008 ), colonel (r), cava-

ler al Ordinului „Mihai Viteazul”, buzoian prin adopţie, fiul lui Gheorghe (1885-
1963) şi al Aglaei, s-a născut în satul Onceştii Noi, comuna Onceşti, judeţul Tecuci
(actualmente Bacău). După absolvirea cursurilor primare,
urmează Liceul „Regele Ferdinand” din Bacău (actual-
mente „G. Bacovia”). În 1931, împreună cu alţi colegi, a
participat la concursul organizat de Societatea „Tineri-
mea Română” la Bucureşti.
A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de la
Bucureşti (un an) şi apoi Şcoala de Ofiţeri de Infanterie
de la Sibiu, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1939, cu gradul
de sublocotenent. Este repartizat la Regimentul 10 Vână-
tori din Tighina, cu garnizoana lângă Nistru, aproape de
Tighina (Bender). De la 8 noiembrie 1939 este transferat
la Alba Iulia, unde a luat fiinţă Grupul 10 Vânători Moto,
transformat apoi în Regimentul 3 Vânători Motorizat, din cadrul nou înfiinţatei Di-
vizii Motomecanizate, cu sediul la Turda, aflată sub comanda generalului Constan-
tin Voiculescu. Din 1941, Divizia îşi schimbă garnizoana la Târgovişte, unde i se
dă în organizare Regimentul 1 Care de Luptă, Regimentul 1 Artilerie Moto şi Bata-
lionul de Geniu Moto, de sub comanda generalului Ion Alecu Sion.
Ia parte cu unitatea sa la Campania 1941/1945, participând la acţiunile mili-
tare pentru eliberarea Basarabiei - Chişinău (la 16 iulie 1941), la luptele pentru
Odessa şi la Cotul Donului. Aici, în calitate de comandant al unui pluton de mitra-
liere din Compania a 2-a motociclişti a Grupului de cercetare, subordonat grupului
de specialişti Moto, reuşeşte ca în luptele din 20, 23, 24 şi 27 noiembrie 1942, cu
toată superioritatea de forţe a inamicului, să-l respingă pe poziţiile de plecare. Deşi
rănit, a rămas pe loc. Pentru vitejia sa a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”,
acordat prin Înaltul Decret Regal 2505/13 septembrie 1943474.
Prezent la toate ceremonialele militare, cu mantia şi însemnele Ordinului
„Mihai Viteazul”, deşi împovărat de ani, este imaginea vie a dârzeniei ostaşului
român, necruţător cu cei ce-i calcă glia străbună. A primit titlul de Cetăţean de
onoare al municipiului Buzău. Prin dispariţia sa dispare de pe scena vieţii unul din-
tre puţinii cavaleri ai ordinului amintit, prezenţi la ceremonialele organizate pe plan
local, imaginea vie a unui trecut glorios şi onorabil.
Ţintoiu Ion475, general de brigadă medic, conferenţiar doctor, fost şef al

Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei (înfiinţat în anul 1990), s-a născut la
16 ianuarie 1946, în comuna Cătina. Urmează Şcoala Generală nr. 1 Buzău (abs.
1960), Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1960-1962),
473
474
Brevet nr. 827.
475
Date comunicate personal, prin amabilitatea Georgetei Zamfir, fost director economic la Consiliul
Judeţean Buzău, în 1999; presa on line.
558
Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1962-1964) şi apoi Facultatea de

Medicină din Bucureşti (1964-1970). În perioada 1970-1972, a fost intern clinic în
Spitalul Militar Central.
Cu gradul de locotenent, acordat în 1968, între
anii 1972-1975 este secundar medicină internă, la înche-
ierea stagiului fiind avansat la gradul de locotenent ma-
jor. Funcţionează ca medic specialist la Spitalul Militar
Piteşti (1975-1977), după care este transferat la Secţia de
Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Militar Central,
condusă de generalul de divizie, profesor Vasile Cândea.
Medic primar de boli interne (din 1980), este avansat în
anul 1982 la gradul de căpitan. La 12 mai acelaşi an, îşi
susţine teza de doctorat cu titlul: Cercetarea ecocardio-
grafică a funcţiei valvulare şi miocardice, înainte şi du-
pă protezarea valvulară mitrală sau aortică, realizată sub coordonarea profesorului
doctor docent Veniamin Runcan. Titlul de doctor în medicină îi este confirmat prin
ordinul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, nr. 4924/03 mai 1983. În anul
1987 este avansat la gradul de maior, iar în 1990 devine medic primar cardiolog şi
este înaintat la gradul de colonel. Şef lucrări cardiologice din anul 1992, este avan-
sat în 1996, la gradul de general de brigadă.
Din 1992 este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale, iar
din 1997 conferenţiar universitar cardiolog. S-a format la şcoala generalului de di-
vizie profesor doctor Vasile Cândea, membru al Academiei de Medicină din Ro-
mânia, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, sub conducerea
căruia s-a ocupat, în perioada 1977-1995, de pregătirea preoperatorie a bolnavilor
şi conducerea sistemului circulator de inimă şi plămân artificial
Din 1994 conduce Clinica de Cardiologie a Facultăţii de Medicină Militară.
Este primul chirurg care a introdus ecocardiografia în România. Conferenţiar uni-
versitar Cardiologie (1998-2002); profesor universitar Cardiologie la UMF „Carol
Davila” (din 2002); profesor universitar Medicină internă, Universitatea „Titu Ma-
iorescu” (din 2010). Profesor universitar doctor în cadrul Centrului Clinic de Ur-
genţă Boli cardiovasculare al armatei „Vasile Cândea”, ocupându-se şi de selecţia
candidaţilor pentru cursuri postuniversitare şi de perfecţionare
A participat cu numeroase comunicări ştiinţifice la reuniuni medicale inter-
naţionale, fiind autorul unor studii şi articole de specialitate publicate în „Revista
Medicală Naţională”, „Jurnal de chirurgie toracică”, „Revista Română de Aneste-
zie şi Terapie Intensivă”, „Revista de Medicină Militară”, „Revista Sanitară Milita-
ră”, „American Journal of Cardiology”, „The Journal of Invasive Cardiology” ş.a.
Este autor sau coautor a 285 de lucrări dintre care 63 au fost publicate în ţară şi 14
în străinătate; 141 au fost comunicate în ţară, 12 în străinătate şi 43 tot în ţară, dar
la manifestări cu participare internaţională, restul fiind prezentate la simpozioane şi
congrese.
559
Volume publicate: Circulaţia extracorporală şi asistarea circulatorie

(1998); Managementul bolilor cardiovasculare (curs, vol. I, 1998); Urgenţe cardi-
ovasculare (2000); Certitudini în cardiologia modernă (2 vol., 2001); Electrocar-
diografia în practica medicală (2002); Coronary Stent Restenosis (2011); Cardiac
Arryhythmias from Basic Mechanism to State of Art Management (2014).
Membru în colegiul ştiinţific al următoarelor publicaţii: „Revista medicală
naţională”, „Revista militară sanitară”, „Revista română de cardiologie”, „Revista
de chirurgie toracică”, „Revista română de chirurgie cardiovasculară”, „Revista
română de medicină internă”, „Noutatea medicală”. A fost distins cu Premiul Aca-
demiei Oamenilor de Ştiinţă (2012), Premiul Academiei Române de Medicină
(2014), Premiul „Daniel Danielopolu” al Academiei Române (2014), toate pentru
cartea Coronary Stent Restenosis. Este membru titular al Academiei de Ştiinţe Me-
dicale, după ce a fost membru corespondent din anul 1995, al Societăţii Europene
de Cardiologie (2005), Societăţii Române de Cardiologie şi Electrocardiografie,
Uniunii Medicale Balcanice. Este Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău, din
18 aprilie 2013.
Preşedinte al Fundaţiei Cord Deschis, înfiinţată în 1994, asociaţie non-profit,
neguvernamentală, înfiinţată cu scopul de a facilita accesul persoanelor ce au nevo-
ie de asistenţă medicală specializată (cardiologică şi chirurgicală). Totodată, Fun-
daţia permite accesul la aparatura şi materialele de care dispune şi stimulează acti-
vitatea de cercetare medical
560
U
Ulici Laurenţiu476 (6 mai 1943, Buzău-16 noiembrie 2000, satul Pârău, ju-
deţul Braşov), doctor în ştiinţe filologice, critic literar, eseist, editor. Originar, după
tată, din Maramureş şi buzoian după mamă (bunicul
matern Constantin Canetti, a fost petrolist la Berca şi
Arbănaşi), a urmat şcoala în diferite localităţi unde tatăl
său a fost mutat cu serviciul: Sighetul Marmaţiei, Bihor,
Timiş, Buzău (clasa a IV-a - a X-a, la Şcoala Medie
nr.1, redevenită Liceul „B. P. Hasdeu”). În anul 1960, a
absolvit liceul în Ploieşti, la „I. L. Caragiale”. Deşi ca
elev participă cu succes la olimpiade de matematică,
fizică şi literatura română, se dedică studiilor filologice.
A urmat Facultăţile de Filologie (1961-1966) şi de
Filosofie (absolvent 1970); în anul 1973 a obţinut
doctoratul în Teoria literaturii.
Ca student, conduce în anii 1964-1966 Cenaclul „Junimea”. Debutul literar
se produce în anul 1959, cu o poezie în „Luceafărul”. În critica literară a debutat în
anul 1965 la revista „Contemporanul” unde va fi redactor de la absolvirea facultăţii
(1966) până în anul 1989; director al revistei „Luceafărul” (din 1990). În 1976 este
cooptat ca membru în Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor, vicepreşe-
dinte (1992-1994) şi preşedinte (1995-2000). Uneori îşi semnează colaborările -
versuri, cronici literare, eseuri etc. - cu diferite pseudonime: Laurenţiu Buga, Al
Rona (după numele satului de baştină al tatălui), Mircea Moga, Igorescu, Laborios.
Editorial a debutat în anul 1971 cu volumul de eseuri Recurs, urmat de vo-
lumul de critică literară Nouă poeţi (o antologie comentată despre Arghezi,
Bacovia, Barbu, Blaga, Fundoianu, Maniu, Pillat, Vinea, Voiculescu -1974); Pri-
ma verba I (1975), volum dedicat debutanţilor, cuprinzând cronicile de întâmpinare
publicate în „România literară” sub acelaşi generic; volumul de eseuri Biblioteca
Babel (1978- Premiul Uniunii Scriitorilor); Prima verba II (1978); Confort Procust
(1983- Premiul Uniunii Scriitorilor); Nobel contra Nobel (1988, ed. a II-a - 1998),
un volum prin care Laurenţiu Ulici face nominalizările sale la Premiul Nobel pen-
tru literatură până în anul 2000; Puţin, după exorcism (1992); Prima verba, III
(1992); Literatura română contemporană (1995; volum dedicat Promoţiei 70, pen-
tru care a obţinut Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Soros); Dublă impostură
(eseuri politice, 1996), O mie şi una de poezii româneşti vol. I-X, antologie, 1997);
Prima verba IV (2004).
Este, de asemenea, autor al unor ediţii din Al. Macedonski şi Gib Mihăescu,
al prefeţelor unor traduceri din Th. Gautier, Louis Gouilloux, Julien Green, Blaise
Cendrars, Pierre de Labracherie sau studii despre Dostoievski şi William Faulkner.
În anul 1995 este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în primăvara anului
476
Alex. Oproescu, op. cit, p. 110-112; C. Căpăţână, Elevul Laurenţiu Ulici a jucat handbal la Buzău,
în…Valea Plângerii; Primăria oraşului Buzău, act naştere nr. 549/7 mai 1943 şi date comunicate per-
sonal (cu 10 zile înainte de deces, prin fax); Dicţionarul general al literaturii române, vol. 7: Ş-Z,
Univers enciclopedic, Bucureşti, 2009; Wikipedia.
562
2000, preşedinte al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori. Ca preşedinte al

Uniunii Scriitorilor a fost o prezenţă activă pe scena culturală românească, a parti-
cipat la târguri, festivaluri culturale etc.
Ca politician, în legislatura 1996-2000 a fost ales senator de Brăila, pe listele
CDR, fiind component al grupului parlamentar PNŢCD-UFD, membru în Comisia
pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă. A fost prim-vicepreşedinte al
Partidului Alternativa României şi copreşedinte al Consiliului Naţional al U.F.D.
S-a distins prin abordările pertinente ale dificilelor probleme cu care se confrunta
România, urmărind reintegrarea în cultura română a tuturor acelora care, din varii
motive, au fost ostracizaţi în anii comunismului S-a stins din viaţă în casa unor cu-
noscuţi din satul Pârău-Făgăraş, judeţul Braşov, asfixiat cu monoxid de carbon.
Ulmeanu Sebastian477, viceamiral şi apoi amiral (18 ianuarie 1929 - 10 iulie

1979, Bucureşti), s-a născut la Buzău. A absolvit Şcoala Militară de Marină din
Constanţa şi Academia Militară. Printre funcţiile îndepli-
nite se numără: lector la Academia Militară. După absol-
virea facultăţii, a deţinut funcţiile de comandant al
Unităţii de Luptă Artilerie la bordul distrugătorului
„Mărăşeşti", şef al Biroului Cadre la Flotila de Dunăre,
secretar al Consiliului Militar în C.M.M., comandantul
Distrugătorului 2 din Divizionul 418 Distrugătoare al
Brigăzii 214 Nave, şef de stat major al Bazei 42 Mariti-
me, specialist Observare Transmisiuni şi şef al Secţiei
Observare Radiotehnică şi Vizuală în C.M.M., coman-
dantul Regimentului 110 Radiotehnic şi Transmisiuni,
comandantul Diviziei 42 Maritime, locţiitor al coman-
dantului Marinei Militare pentru pregătirea de luptă şi învăţământ, locţiitor al co-
mandantului Marinei Militare. În ultimul an de viaţă a lucrat în Ministerul Apărării
Naţionale.
În anul 1968 a fost numit în funcţia de căpitan al Navei-şcoală „Mircea", fi-
ind înaintat în anul 1970 la gradul de contraamiral. La data de 13 decembrie 1973,
contraamiralul Sebastian Ulmeanu a fost numit în funcţia de comandant al Marinei
Militare Române. În anul 1977, este avansat la gradul de viceamiral. La data de 21
martie 1979, viceamiralul Ulmeanu a fost promovat locţiitor al şefului Marelui Stat
Major şi şef al Secţiei Marină. În noiembrie 1974, cu prilejul Congresului al XI-lea
al PCR, Sebastian Ulmeanu a fost ales în funcţia de membru al Comitetului Central
al PCR. El a încetat din viaţă în iulie 1979, intr-un accident de maşină în zona
Braşov.
477
Date comunicate de Muzeul Marinei din Constanţa, în 1999; Wikipedia.
563
Ungureanu Constantin, profesor de muzică, compozitor şi interpret, liderul

trupei „Nemuritorii" şi totodată un descoperitor şi şlefuitor de tinere talente, majo-
ritatea deja lansate pe piaţa muzicală, s-a născut în co-
muna Unguriu, la 24 ianuarie 1954.
Talentul l-a moştenit de la părinţii săi, care aveau o
voce de excepţie, dar care nu au avut o carieră în lumea
muzicală. După finalizarea studiilor, Constantin Ungureanu
a fost repartizat ca profesor de muzică în Pogoanele, un-
de a predat timp de 16 ani, apoi s-a mutat la Buzău. Cel
care i-a dat un impuls pentru a-şi clădi o carieră muzicală
este dirijorul Nelu Toma. După un an a lansat şi un disc
de vinil cu muzică populară, apoi au urmat difuzările la
radio, însă la scurt timp şi-a schimbat stilul muzical în
folk şi a înfiinţat şi o trupă care se numea „Balada”, cu
care până în 1989 a fost mereu pe primul loc în topuri. După ce a venit la Ansam-
blul Plaiurile Mioriţei din Buzău, unde a cântat timp de trei ani ca solist de muzică
populară, le-a propus altor doi cântăreţi să formeze o trupă etno. A fost cel care a
gândit mişcările scenice, costumaţia şi a compus melodiile trupei „Nemuritorii”.
Pentru că întotdeauna i-a plăcut să lucreze cu tinere talente, „Nemuritorul” a înfiin-
ţat mai multe grupuri de copii, primul a fost „Minimelos” cu care participa la di-
verse spectacole. Sub îndrumarea sa s-au lansat şi nume cunoscute, precum Lucia
Dumitrescu, Aida Borovină, Tatiana Răduţă. Acum a format patru trupe de copii
care cântă muzică etno şi care încearcă să îi calce pe urme
A lansat cinci albume, patru cu muzică etno-populară şi unul de colinde, cât
şi 24 de videoclipuri. Cel mai recent album se numeşte „Să trăiască toată lumea",
în care fiecare cântec este o poveste.
Ursache Magda478, critic literar, eseist, s-a născut la 20 decembrie 1943 în

Bucureşti, din părinţi de origine buzoiană. Absolventă a Liceului „B. P. Hasdeu” şi
a Facultăţii de Filologie din Iaşi. A debutat în anul 1968
la „Cronica” unde, după absolvire va lucra ca redactor, cu
o recenzie la volumul Rod de Cezar Ivănescu. Aici publi-
că eseuri despre Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ioan
Alexandru, buzoianul Ion Gheorghe ş.a., în cea mai parte
reunite în volumul A patra dimensiune (1973), volum
care reprezintă debutul său editorial. Un an mai târziu
publică o ediţie din lirica Magdei Isanos, Poezii. A mai
publicat la revistele „Ateneu”, „Convorbiri literare”,
„Limbă şi literatură”. Din 1978 este profesor la Universi-
tatea din Iaşi.
478
Alex. Oproescu, op. cit., p. 114; Dicţionarul general al literaturii române, vol. 7: Ş-Z, Univers
enciclopedic, 2009; Wikipedia.
564
A fost redactor la Secţia Poezie a revistei „Cronica” şi asistent la Catedra de

limba română la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. După anul 1990 se dedică
scrisului şi publică romane, eseuri, se ocupă de editarea operelor unor autori ro-
mâni. Volumul de debut în proză se intitulează Universitatea care ucide, a apărut
în anul 1995 şi, după cum o spune şi titlul, are ca subiect viaţa universitară de la
Iaşi. La vremea apariţiei a fost apreciat ca unul dintre primele romane de sertar,
alături de Sertarul cu aplauze de Ana Blandiana. Au urmat romanele: Astă vară n-a
fost vară..., 1996; Strigă acum, 2000; Conversaţie pe Titanic, 2001, distins cu Pre-
miul Duiliu Zamfirescu la Focşani, în acelaşi an. A mai publicat romanele Rău de
România, 2003 şi Bursa de iluzii, 2005. Pe lângă romane, Magda Ursache este au-
toarea mai multor volume de publicistică: Bolile spiritului critic: eseuri atipice,
2006, premiat în anul 2007 de către Filiala Iaşi a USR, la categoria eseu-
publicistică; Pe muchie de hârtie, 2007; Să citiţi bine! Eseuri lirice, epice şi dra-
matice, 2010; Vieţile cărţarilor contemporani după Magda U, 2012; Comunismul
cu rele şi cu rele, 2013; Noi vrem cuvânt! Sau Alte feluri de cenzură, 2015.
În afara volumelor de autor, a alcătuit şi ediţii critice din operele unor impor-
tanţi scriitori români: Mihai Eminescu, Doina, 2000 şi Luceafărul, 2001, distinsă
cu Premiul „Mihai Eminescu” de la Suceava, 15 ianuarie 2002; Mircea Eliade,
Meşterul Manole (Studii de etnologie şi mitologie), 1992; Nichifor Crainic, puncte
cardinale în haos, 1996. A realizat antologia de lirică creştină Duh şi slovă, 2002 şi
Mircea Eliade: Arta de a muri, 2006.
Colaborări la: „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Limbă şi literatură”,
„Luceafărul”, „Bucovina literară”, „Oglinda literară”, „Pro Saeculum”, „Vitralii”,
„Dacia literară”, „Revista română”, „Contemporanul. Ideea europeană”, „Acola-
da”, „Spaţii culturale”, „Negru pe alb”, „Spiritul critic”, „Argeş”, „Conta”, „Confe-
siuni”, „Fereastra”, „Cafeneaua literară”, „Cartelul metaforelor”, „Caietele de la
Ţinteşti” etc.
Activitatea literară şi cea culturală i-au fost răsplătite cu numeroase premii şi
diplome: Premiul Asociaţiei „Duiliu Zamfirescu” pentru sprijinirea culturii româ-
ne, Focşani, 2002; Medalia omagială „Nichita Stănescu”, Ploieşti, 2006, acordată
de Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale; Premiul
pentru proză al revistei „Convorbiri literare”, 2006; Premiul pentru eseu-
publicistică al Filialei Iaşi a USR, pentru Bolile spiritului critic. Eseuri atipice,
2006; Premiul pentru ştiinţa limbii acordat de revista „Argeş”, 2008; Premiul revis-
tei „Contemporanul. Ideea europeană”, Pentru patosul revoltei, 2009; Premiul pen-
tru publicistică al Filialei Iaşi a USR pentru Comunismul cu rele şi rele, 2013; Ma-
rele Premiu la Concursul Naţional de creaţie literară „Vasile Voiculescu”, Pârscov
2016; Premiul revistei „Cafeneaua literară”, 2016; Premiul Filialei Iaşi a USR pen-
tru Noi vrem cuvânt! Sau alte feluri de cenzură, 2016. Membru în Colectivul direc-
tor al revistelor „Pro Saeculum”, „Spirit critic”, „Conta”.
565
V
Van Der Meiren Jean Pierre479, om politic belgian, iniţiator al cola-

borării dintre judeţul Buzău şi regiunea Flandra de Est.
La începutul anului 1991, pe atunci viceprimar al oraşului Oudenaarde -
Flandra de Est, Belgia, Jean Pierre Van Der Meiren a
realizat înfrăţirea oraşului belgian cu Municipiul Buzău,
al cărui primar era inginerul Vasile Moraru. A fost una
dintre primele înfrăţiri realizate între oraşe din România
şi din alte state din Europa Occidentală.
Echipe sportive din Buzău au participat la compe-
tiţii în Belgia, diferite firme au mers în Fladra Orientală
pentru a lua primele lecţii de antreprenoriat, iar sute de
elevi şi-au petrecut vacanţele în Belgia şi au legat priete-
nii care rezistă şi astăzi cu copiii din această ţară, iar unii
au mers acolo la studii universitare şi chiar s-au căsătorit.
În aceeaşi perioadă, Jean Pieree a iniţiat colaborarea între judeţul Buzău şi
Flandra de Est, iar după ce a fost ales deputat, în 1992, a realizat numeroase proiec-
te pe care Guvernul Flandrei de Est le-a sprijinit financiar şi logistic. Peste două
milioane de euro au alocat belgienii finanţării unor proiecte în domeniul medical,
social şi umanitar.
Primul protocol a fost semnat şi a început să funcţioneze prin sprijinirea
reabilitării Spitalului Judeţean Buzău. Era vremea când medicii buzoieni lucrau în
condiţii şi cu aparatură din anii ’60, când puţini văzuseră cum se lucrează într-un
spital dintr-o ţară civilizată, când visul de a realiza investigaţii şi intervenţii la nive-
lul anilor 90 părea o utopie.
În 1995 a început reabilitarea celei mai mari unităţi sanitare cu paturi din ju-
deţ, iar în paralel, sute de cadre medicale, medici si asistente au beneficiat de pre-
gătire în IT, limba engleză şi limba franceză, de cursuri ce s-au dovedit de mare
folos în dezvoltarea profesională. Alte zeci de medici şi asistente din Spitalul jude-
ţean Buzău, Spitalul orăşenesc Nehoiu şi Spitalul Municipal Rm. Sărat au mers
la Spitalul Universitar din Gent (Gand) unde au beneficiat de stagii de pregătire de
câte o lună sau de două săptămâni pentru a veni în contact cu serviciile de sănătate
din Belgia şi a învăţa cum trebuie îngrijit un pacient.
Reabilitarea Spitalului Judeţean Buzău a demarat cu punctele cele mai vul-
nerabile: secţia ATI şi înfiinţarea compartimentului de Primire Urgenţe (actualul
UPU). Au urmat Cardiologia, Ortopedia şi Blocul Operator. Să investească în re-
abilitarea Spitalului Gârlaşi, unde funcţionează secţiile Pneumoftiziologie, Infec-
ţioase, DV şi compartimentul HIV/SIDA.
Fosta Maternitate a beneficiat, la rândul ei, de reabilitare şi dotări, mai ales
pe secţia Neonatologie, pentru renovarea şi dotarea căreia s-a implicat însăşi soţia
guvernatorului Flandrei de Est din perioada respectivă, André Denis.
479
Vali Marinescu, Gest simbolic al autorităţilor buzoiene, „Opinia” Buzău, 23 martie 2018.
568
În aceeaşi perioadă au fost reabilitate şi modernizate secţiile Chirurgie şi Pe-

diatrie de la Spitalul Nehoiu. Rând pe rând au fost reabilitate toate secţii-
le Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, ultima contribuţie a belgienilor fiind o
investiţie în secţia Chirurgie generală şi în uniforme de serviciu pentru personalul
medical din întreaga unitate medicală.
O altă contribuţie majoră a lui Jean Pierre van Der Meiren în sectorul medi-
cal a fost înfiinţarea filialei Buzău a Crucii Alb-Galbene, primul serviciu medical
de acordare a îngrijirilor medicale şi sociale la domiciliu.
De numele şi lui Jean Pierre Van Der Meiren se leagă însă şi numeroase pro-
iecte sociale. Datorită diligenţelor sale pe lângă Parlamentul şi Guvernul Flandrei
Orientale a fost ajutată Fundaţia Sfântul Sava cu bani pentru aşezămintele de la
Câmpeni (pentru bătrâni) şi Bisoca (pentru copii), coordonând şi grupuri de volun-
tari care au ajutat la reabilitarea acestor aşezăminte. O mare realizare a voluntarilor
a fost dotarea cu centrală termică a şcolii din Câmpeni.
În cei peste 20 de ani de colaborare, profesori de la Colegiul Economic Bu-
zău au beneficiat de stagii de pregătire în Belgia în cadrul proiectului „Sprijin pen-
tru dezvoltarea Judeţului Buzău prin pregătirea IT a profesorilor”.
De asemenea, a organizat vizite ale femeilor-întreprinzător din Buzău în
Belgia, ca şi vizite ale preşedinţilor Consiliului Judeţean, prefecţilor, subprefecţilor
şi ale unor primari şi consilieri din judeţ, în Provincia Flandra de Est. În anul 2006
a organizat un „Program de diplomaţie publică” prin care 80 de primari, consilieri,
oameni din presă, persoane cu funcţii publice din Judeţul Buzău au mers în Belgia
unde au întâlnit oameni de afaceri, reprezentanţi ai unor instituţii şi companii priva-
te din Flandra Orientală. Ulterior, numeroase firme din judeţ au participat la diferi-
te târguri din Belgia cu produse tradiţionale româneşti.
Pentru a putea ajuta cât mai mult Judeţul Buzău, a organizat vizitele a doi
dintre Guvernatorii Flandrei Orientale, Herman Balthasar şi André Denis la Buzău,
precum şi întâlniri cu ambasadorii Belgiei la Bucureşti şi cu miniştrii sănătăţii pen-
tru a face lobby judeţului Buzău. De asemenea, pentru a obţine cât mai uşor ajutor
financiar pentru Judeţul Buzău, a organizat vizite ale politicienilor din Parlamentul
Flandrei Orientale, împreună cu oameni din presa naţională din Belgia, pentru ca
aceştia să vadă cu ce se confruntă Buzăul şi pentru ce se solicită sprijinul financiar,
dar şi pentru a constata cum s-au cheltuit sumele acordate până la momentul aces-
tor vizite.
Pentru toate acestea, Consiliul Judeţean Buzău l-a declarat Cetăţean de
Onoare al judeţului Buzău, în ziua de 19 martie 2018.
Vasile Domente480, om de afaceri în domeniile energiei, agriculturii şi inves-

tiţiilor imobiliare, s-a născut la 21 aprilie 1951, în satul Albeşti, judeţul Buzău.
După absolvirea studiilor primare şi gimnaziale în comuna natala, urmează la Plo-
ieşti, Liceul Industrial de Petrol. Pe durata studiilor a realizat stagiul de practică
480
569
fiind tehnician la marile unităţi din industria petrolieră din jurul Ploieştiului:
Combinatul Petrochimic Brazi, Rafinăria 1 Ploieşti, Rafinăria Teleajen. După ab-
solvirea liceului, urmează cursurile Facultăţii de Automatică din cadrul Institutului
Politehnic Bucureşti.
În anul 1976 se angajează la Întreprinderea de
Contactoare Buzău, parcurgând toate etapele, de la ingi-
ner stagiar la director executiv.
Începând cu anul 1993, activează ca investitor în
domeniul privat. Toate firmele dezvoltate împreună cu
partenerul său Gheorghe Manole, au capital 100% româ-
nesc, sunt investiţii noi, cu produse create de inginerii
români care pun în valoare inteligenţa românească. Fir-
mele dezvoltate de cei 2 investitori au mai mult de 650
locuri de muncă nou create. În domeniul energetic, sub
marca Eximprod, a dezvoltat un grup de firme specializa-
te pe domenii de activitate: Eximprod Grup furnizor de soluţii de automatizare în
domeniul energetic; Eximprod Power Systems - producător de echipamente pentru
industria energetică în domeniul 0,4 - 400 kV; Total Electric Automatizări - produ-
cător de dulapuri de automatizare pentru industria energetică; şi EFE Energy - fur-
nizor de energie electrică. Firmele grupului Eximprod au activitate la nivel naţional
şi internaţional.
În domeniul imobiliar a dezvoltat o serie de investiţii - Clădirea de birouri
Buzău Business Center, Clădirea de birouri Power Business Center din Cluj, Cen-
trul comercial Praktiker Buzău şi altele.
În agricultură a investit în domeniul vinului. Firmele Viile Budureasca şi
Budureasca au promovat marca de vinuri Budureasca la nivel internaţional. Vinuri-
le Budureasca sunt exportate în peste 20 de ţări, printre care Japonia, China, Dubai,
Canada, SUA, Belgia.
S-a implicat în protejarea mediului înconjurător prin dezvoltarea unor surse
de energie curate, nepoluante. A dezvoltat o serie de proiecte eoliene - Parcul eoli-
an Corni de 70 MW, Parcul eolian Băleni de 50 MW, Parcul eolian Topolog de 27
MW - şi fotovoltaice - Parcul fotovoltaic Ciorani 65 MW, parcul fotovoltaic Stâlpu
de 5,76 MW.
Prin intermediul firmelor deţinute s-a implicat în dezvoltarea comunităţii lo-
cale prin sprijinirea financiară a unor acţiuni în domeniile educaţiei, sănătăţii, spri-
jinirea categoriilor defavorizate, voluntariat în comunitate şi activităţi filantropice
pentru sprijinirea unor cauze nobile.
În domeniul educaţiei: promovarea sistemului de învăţământ dual - program
de burse pentru elevi; susţinerea desfăşurării olimpiadelor naţionale şi internaţiona-
le (Olimpiada Naţională de Geografie, Olimpiada Naţională de Electronică şi Elec-
trotehnică, Olimpiada Internaţională de Limba Franceză); sprijinirea diverselor uni-
tăţi de învăţământ din judeţele Buzău şi Prahova, precum şi a Universităţii
Politehnice din Bucureşti; program anual de burse educaţionale (25 de burse anuale
570
acordate elevilor şi studenţilor cu rezultate excepţionale, dar cu posibilităţi materia-

le reduse).
În domeniul cultural şi al activităţilor sportive: sprijinirea, începând cu anul
2010, ca sponsor principal, a ediţiilor anuale ale Festivalului Naţional de Teatru
organizat de Teatrul George Ciprian din Buzău; sprijinirea unor manifestări cultu-
ral - artistice desfăşurate în judeţul Buzău; sponsorizarea participării Federaţiei
Române de Tenis de Masă la competiţiile internaţionale; susţinerea Clubului de
Rugby „Stejarul” din Buzău.
În domeniul sănătăţii şi social: sprijinirea, începând cu anul 2010, a activită-
ţii Fundaţiei Crucea Alb - Galbenă, filiala Buzău (completarea flotei auto, construi-
rea unui nou sediu al Fundaţiei, sprijinirea activităţii în acţiunile de voluntariat în
acordarea de îngrijiri medicale şi sociale zilnice locuitorilor judeţului Buzău); spri-
jin financiar acordat Fundaţiilor Medinvest şi Sf. Sava din Buzău pentru susţinerea
activităţilor din sănătate destinate sprijinirii categoriilor defavorizate; sprijinirea
participării reprezentantei României la „World Children’s Winners Games”, eve-
niment dedicat copiilor bolnavi de cancer; sponsorizarea Secţiei de Pediatrie a Spi-
talului Judeţean de Urgenţă Buzău în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului şi
Vrancei şi cu Centrul Cultural - Filantropic „Cuvioasa Parascheva” din Buzău.
Un proiect special în derulare este participarea Eximprod Grup ca partener la
Explorer Science Center - un proiect unic în România, de dezvoltare a celui mai
mare şi mai modern centru ştiinţific de educaţie a elevilor, cu o valoare estimată la
2 milioane euro, în parteneriat cu Rotary Club Buzău, Nemo Science Center Am-
sterdam, Science Center Singapore.
Vasilescu Adrian, născut la 23 martie 1936 la Făleşti, judeţul Bălţi din Ba-
sarabia. Mama era din Moldova iar tatăl din Buzău.
A urmat cursurile primare şi liceale la Buzău şi a
absolvit studii universitare în domeniul economic, după
care şi-a continuat specializarea şi a obţinut atestate pro-
fesionale în domeniul economiei, dreptului şi jurnalisti-
cii. În anul 1962 a debutat în jurnalistică la „Scânteia
Tineretului”. A lucrat apoi pentru numeroase ziare, re-
viste, posturi de radio şi televiziune. În paralel cu activi-
tatea publicistică, până în 1996 a fost profesor asociat la
Academia de Studii Economice şi la Şcoala Superioară
de Jurnalistică. Începând din anul 1996 şi-a dedicat acti-
vitatea domeniului bancar, devenind coordonatorul stra-
tegiei de comunicare a Băncii Naţionale a României. În anul 2000 a fost numit
consilier al premierului Mugur Isărescu, iar în luna decembrie a aceluiaşi an a re-
venit la Banca Naţională, împreună cu guvernatorul Mugur Isărescu, de asemenea
în calitate de consilier. Totodată, şi-a continuat activitatea publicistică şi are o bo-
gată activitate în domeniul jurnalistic. Cărţi de referinţă: Cum să muşcăm azi din
pâinea zilei de mâine şi Biletul de ieşire din criză.
571
Vasilescu Alfred, comandor aviator (r.) doctor, s-a născut la 5 septembrie

1967, în localitatea Ianca, judeţul Brăila. A absolvit Şcoala Generală nr. 12 şi Lice-
ul tehnic „Grigore Moisil” din Buzău, în 1986. Atras de
cariera militară, fiind la a treia generaţie de aviatori în
familie (bunicul, George, căzut cu avionul, la datorie, pe
23 august 1943 pe aerodromul din Tecuci, iar tatăl, Mihai
Vasilescu, fost comandant al Aeroportului Internaţional
Otopeni) Alfred Vasilescu a absolvit, în 1990, Şcoala
Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. În cei 30 de
ani de carieră militară a parcurs toate treptele ierarhiei, de
la soldat la comandor (echivalentul gradului de colonel în
forţele terestre). A fost, succesiv: navigator cu dirijarea
radar (controlor de trafic aerian) în Punctul de Comandă
al Bazei aeriene de la Boboc, ofiţer de relaţii publice al
Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene (SAFA), şef al biroului Cooperare
Civili-Militari (CIMIC) la Comandamentul Operaţional Întrunit (actuala Divizie 2
Infanterie „Getica”) şi şef al structurii de operaţii psihologice (PSYOPS), informa-
ţionale (INFOOPS) şi CIMIC din subordinea Statului Major General, responsabilă
cu misiunile forţelor româneşti ce acţionează în afara teritoriului naţional (actualul
Comandament al Forţelor Întrunite), poziţie de unde a trecut în rezervă în anul
2016.
Este considerat unul dintre cei mai buni experţi militari români în domeniul
operaţiilor psihologice şi informaţionale, războiului hibrid, comunicării strategice
(STRATCOM), operaţiilor media (MEDIAOPS), targetingului, inducerii în eroare
(MILDEC), cooperării civili-militari (CIMIC), relaţiilor militare internaţionale,
evaluării forţelor dislocabile în teatrele de operaţii, în crearea de imagine, al marke-
tingului politic şi electoral. A conferenţiat ca invitat la Universitatea Naţională de
Apărare (UNAp), la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene (SAFA) precum şi
la numeroase simpozioane şi conferinţe internaţionale pe teme de geopolitică, răz-
boi hibrid, ştiinţă militară şi artă operativă. Este autor a numeroase doctrine, manu-
ale, studii de stat major, cărţi de specialitate, a mai mult de 45 de articole apărute în
publicaţii de prestigiu, tratând teme complexe, de la geostrategie la etică, manage-
ment şi cultură organizaţională şi al mai multor volume de istorie militară şi de teo-
rie a comunicării. Cartea sa „Tratat despre minciună” (Ed. Comunicare.ro, 2003)
este şi astăzi considerată o referinţă bibliografică la facultăţile de profil.
A participat la planificarea şi conducerea cvasitotalităţii exerciţiilor militare
naţionale şi internaţionale ale României în perioada 2003-2015, ca şef INFOOPS,
PSYOPS şi CIMIC al Grupării de Forţe Întrunite/GFÎ. Este veteran din Teatrele de
Operaţii, unde a participat la două misiuni NATO: Locţiitor al Şefului Operaţiilor
Informaţionale din KFOR NATO HQ, în Kosovo (2006) şi Ofiţer de legătură al
Statului Major General la Comandamentul Regional Sud/Afganistan pentru Opera-
ţia ISAF, Kandahar (2013-2014). A mai îndeplinit misiuni în Bulgaria, Serbia, Da-
nemarca, Italia şi Bosnia-Herţegovina.
572
Absolvent al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, specializarea Istorie -

Filosofie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (2000), a urmat Studii aca-
demice postuniversitare la Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice „David
Ogilvy” al SNSPA Bucureşti precum şi alte numeroase cursuri şi specializări de
prestigiu: Cursul NATO CIMIC, Ankara, Turcia 2003; Cursul aplicativ NATO de
logistică strategică, Salzburg, Austria 2003; Cursul internaţional NATO Senior
Executive Master, Seria a 5-a, Centrul de Studii NATO, Bucureşti 2004; Cursul
postuniversitar avansat de operaţii multinaţionale întrunite, UNAp, Bucureşti 2012,
iar în 2005 a devenit master în Relaţii Internaţionale al Departamentului de Relaţii
Internaţionale şi Studii Europene, la SNSPA Bucureşti. În anul 2012 îşi obţine doc-
toratul în Securitate Naţională la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, cu
o lucrare apreciată cu Magna Cum Laude, despre emergenţa agresiunilor noncon-
venţionale şi influenţa lor asupra politicilor de securitate.
Pentru activitatea sa a primit Trofeul „Omul Anului 2010”, premiul I la Sec-
ţiunea I - Imaginea şi vizibilitatea Armatei şi i-a fost conferită Emblema de onoare
a Statului Major General (2014). A primit distincţii de la generali NATO din SUA,
Franţa, Germania şi Italia.
După trecerea în rezervă, în anul 2016, Alfred Vasilescu a revenit în Buzău,
unde a pus bazele SC Green Oval Publishing SRL, firmă de succes în activitatea de
consultanţă politică, comunicare, advertising, editare, media, organizare de eveni-
mente şi impresariat artistic. S-a implicat în renaşterea oraşului ca membru coordo-
nator al Consiliului de Dezvoltare a Municipiului Buzău, ca organizator şi Director
de imagine al festivalurilor „Drăgaica Iarmafest” 2017 şi 2018, „Toamna Buzoia-
nă” 2017 şi 2018, „Târgul de Crăciun 2017”, „Buzăul Clasic 2017”, „Zilele Ale-
xandru Marghiloman 2018”, „Ziua Eroilor, 16-17 mai 2018”, a numeroase confe-
rinţe ştiinţifice interne şi internaţionale. Este coordonator al conceptului galeriei
istorice în aer liber „Eroii” amplasată pe Calea Eroilor din Buzău.
Vasilescu Paul481, sculptor (31 august 1936-2 aprilie 2012), s-a născut în sa-
tul Valea Botei din comuna Sărăţeanca. Absolvent al Institutului de Arte Plastice
„N. Grigorescu”, promoţia 1961 (clasa profesor Boris
Caragea), când a şi debutat la o expoziţie regională, Do-
brogea-Galaţi. Expune la toate manifestările de impor-
tanţă naţională (expoziţii municipale, republicane, anuale
şi bienale, expoziţii de grup, de plastică mică etc.). Pre-
zent cu lucrări în expoziţii de artă românească organizate
peste hotare: Praga (1968, 1972); Sofia (1971, 1979);
Varşovia (1972); Eastbourne-Southampton (1973); Berlin
(1974, 1981); Moscova (1977, 1979); Damasc şi Zamalek
- Egipt (1979); Amman-Iordania, Irbid şi Bagdad (1980),
Budapesta (1987). A fost invitat şi a trimis lucrări la
481
Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. 2, Buc., 1998, p. 189; Wikipedia.
573
câteva manifestări expoziţionale internaţionale: Varşovia (1970); Concursul „Paul

Louis Weiler” din Paris (1974). A fost prezent cu lucrări la: Bienala Internaţională
de sculptură „Dantesca” (Italia, 1975); Expoziţia „Plastik und Blummen” (Berlin,
1975); Trienala Internaţională de la New Delhi (1979). În 1973 participă la expozi-
ţia organizată de Casa Americii Latine (Bucureşti şi Venezuela). A beneficiat de bur-
se de documentare în: Franţa, Italia, Grecia, Olanda, Ungaria, Polonia, Bulgaria.
Din 1961 a fost cadru didactic la Academia de Arte Plastice din Bucureşti, în
1990 fiind titularizat profesor. A fost distins cu Premiul pentru Artă Monumentală
(1967); Premiul pentru sculptură (1968); Premiul Academiei Române (1971); Ma-
rele Premiu al UAP (1972); Premiul Ministerului Culturii (1973) şi Medalia co-
memorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, pentru merite deosebi-
te în ilustrarea operei eminesciene. A organizat expoziţii personale în 1975 la
Bienala internaţională de sculptură „Dantesca” de la Ravenna (1975), Expoziţia
„Plastik und Blummen” de la Berlin (1975); Trienala internaţională de Artă Plasti-
că de la New Delhi (1979), Expoziţia organizată de Casa Americii Latine de la Bu-
cureşti (1993), iar în 1997 expune la Teatrul Naţional, din Bucureşti. A fost mem-
bru al Comisiei Naţionale pentru monumente de for public.
Autor al unor lucrări de artă monumentală: Stejarul din Borzeşti (Oneşti),
Ion Andreescu (Buzău, 1982), N. Bălcescu (Blaj), Petru II Muşat (Suceava, 1976),
Basarab I (Curtea de Argeş), Eroica (Timişoara, 1992), Ionel Brătianu (Alba Iu-
lia), Andrei Şaguna (Sfântul Gheorghe, 1995), Iancu de Hunedoara (Hunedoara),
Regina Maria (Alba Iulia), Alexandru Ioan Cuza (Aleea Mitropoliei, 2004), bustul
lui Nichita Stănescu (Bucureşti, 1984). A participat la ediţia din 1981 a Taberei de
sculptură Măgura, unde a realizat lucrarea Zburătoare melancolică.
Velescu Alexandru482, doctor în Drept, avocat (5/18 octombrie 1891-27 de-

cembrie 1976, Bucureşti), fiul comerciantului Miron Velescu, s-a născut la Buzău.
Orfan de tată de la 10 ani, a absolvit Şcoala primară nr. 2
(azi Şcoala Gimnazială nr. 1 „Aviator Mircea Bădulescu”),
Liceul „Al. Hasdeu” (1910), apoi Facultatea de Drept a
Universităţii Bucureşti (1914). În 1916 şi-a susţinut teza
de doctorat cu tema: Unificarea dreptului privat. Totodată,
a absolvit, ca ofiţer de rezervă şi Şcoala Militară de Ofiţeri
de Artilerie, Geniu şi Marină, efectuându-şi stagiul la Bate-
ria I Artilerie Cetate a Regimentului FNG Focşani.
De la 20 martie 1916 se înscrie în Baroul Buzău.
Participă la Campania din 1916-1918, cu Regimentul 23
Artilerie, pentru eroismul dovedit în luptele de la,
Călineşti-Olt fiind decorat cu Ordinul „Coroana Români-
ei” în grad de cavaler, cu spade şi panglică de Virtute Militară. După demobilizare
se înscrie ca avocat în Baroul Bucureşti, profesând timp de 32 de ani. A fost avocat
482
C. Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 109-114.
574
al Teatrului Naţional (1 august 1919-1 august 1931) şi în Ministerul Agriculturii

(1920-1926). De la 1 iulie 1952 lucrează ca şef al Oficiului juridic al Direcţiei ge-
nerale a desfacerii produselor din Ministerul Industriei Alimentare; iar din 13 no-
iembrie 1954 este cercetător principal la Institutul de Cercetări Juridice al Acade-
miei, până la 1 iulie 1963 când se pensionează.
De asemenea, a predat cursul de Drept succesoral, ca suplinitor la catedra de
Drept Civil a Facultăţii de Drept, iar de la 25 septembrie 1925 a fost secretar gene-
ral al Cercului de Studii al Uniunii Avocaţilor din România. Pentru întreaga sa ca-
rieră şi activitate juridică, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de
ofiţer. În perioada 1914-1939 a desfăşurat o laborioasă activitate publicistică: stu-
dii, articole, adnotări, publicate în „Curierul judiciar”, „Revista Critică de Drept”,
„Legislaţie şi Jurisprudenţă”, „Revista de Drept penal şi ştiinţă penitenciară”, „Re-
vista Codului Civil”, „Pandectele române”, „Sentinţa”, „Justiţia Olteniei”, „Justiţia
Dobrogei”, dar şi în „Bulletin de la Societé de Legislation Comparée” din Paris.
Între aceste menţionăm: Dreptul persoanelor morale străine de a sta în judecată;
Distincţia greşită în filosofia dreptului; O criză în filosofia penală; Codul închirie-
rilor (1922), Noul cod al închirierilor (colaborare), O gravă chestiune economică
(1924) Închirierea sub regimul legii din 6 aprilie 1925; Contractul de locaţie în
dreptul românesc; Procedura civilă română - origine, evoluţii, tendinţe; volumul
Recursul civil (Ed. Ştiinţifică, 1965); Participarea procurorului la procesul civil;
Cu privire la terminologia codului de procedură civilă; Din legislaţia ţărilor so-
cialiste. Noua organizare judecătorească a R. S. Cehoslovacia; Pensia de între-
ţinere. Contestaţie la executare; Despre succesiuni, actele de vânzare, contestaţii
şi anulări.
Vencov I. Ştefan483, fizician, cadru didactic universitar, academician (17 no-

iembrie 1899, Buzău-8 septembrie 1955, Marx Stadt, Germania). Studii secundare
la Liceul „Al. Hasdeu” (1914-1918), după care urmează
Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti (1918-
1922). După absolvire lucrează ca asistent la laboratorul
de optică al Universităţii (1922) şi şef de lucrări (1939);
în 1930 îşi ia doctoratul în fizică la Universitatea din
Paris. Conferenţiar de fizică experimentală la Instituitul
Politehnic (1944), profesor de fizică tehnică la Institutul
de Petrol şi Gaze din Bucureşti (1948), rector al Institu-
tului Politehnic (1951), membru corespondent (1949) şi
membru al Academiei Române (1952); membru al pre-
zidiului şi şeful secretariatului Academiei.
Şi-a adus importante contribuţii la iniţierea şi dezvoltarea cercetărilor de op-
tică şi spectroscopie în România. A efectuat cercetări privind descărcările electrice
483
Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii…p. 406; Muzeul judeţean Buzău, copii
xerox memoriu de activitate, donaţia Vencov; Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române: 1866-
1996: mic dicţionar, Editura A 92, Iaşi, 1996, p. 379; Wikipedia.
575
în gaze, spectroscopia moleculară şi fotografia în infraroşu şi studii experimentale

asupra luminescenţei vaporilor de hidrocarburi ciclice în descărcări fără electrozi,
absorbţia în infraroşu a clorat-thionilului, a cianogenului, a acidului monocolor sul-
furic (1918 - 1939), absorbţia în ultraviolet a aminelor (1943), evidenţierea punţilor
de hidrogen (1952), spectrele în infraroşu ale uleiurilor vegetale (1953). A decedat
la 8 septembrie 1955 în Germania (Marx Stadt, fosta R.D.G.), unde participa la
„Zilele Păcii”, organizate de Comitetul German al Păcii.
Vergu-Iordache Mioara484, jurnalist, s-a născut în Buzău, la 24 iunie 1953.

Absolventă a Liceului „M. Eminescu” Buzău (1972) şi a Facultăţii de Ziaristică
Bucureşti (1978). În perioada 1983-1984 a urmat un curs
postuniversitar de 2 ani, tot ziaristică, echivalent cu
Master.
După absolvirea facultăţii, a fost redactor la ziarul
local „Viaţa Buzăului” (1978-1980), apoi s-a transferat la
„Scânteia tineretului”, unde a lucrat până în decembrie
1990, fiind redactor, redactor principal, redactor de rubri-
că. A fost apoi şef de secţie şi publicist comentator la
„Curierul naţional” (din decembrie 1990 până în 1996). O
scurtă perioadă a fost redactor-şef la SC SYSTEMS Bu-
cureşti, apoi la Info TOFAN şi la alte publicaţii. A fost
referent de specialitate în Compartimentul Presă la Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Bancare şi la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În anul
2007 a ocupat diferite funcţii la SC „România de Mâine”, din anul 2009 fiind di-
rector al publicaţiei „Opinia Naţională” A colaborat la Radio România, la revistele
„Luceafărul”, „România literară”, la „Republica”, publicist-comentator, „Balkan
News”, „955” (revista Poliţiei Capitalei), „Actualitatea”(şef de departament), edito-
rialist la „Cuget liber” şi a redactat volumul Colinde româneşti. A mai colaborat la
publicaţia Academiei de Înalte Studii Militare, „Strategii XXI” şi a fost redactorul
cărţii File de istorie trăită şi studiată (2009), editată de Fundaţia „România de
Mâine”. A editat volumul Personalităţi ale vieţii ştiinţifice, artistice şi spirituale în
dialog cu Matei Georgescu (6 vol. 2014-2017).
A fost preşedinte al Societăţii Ziariştilor din România (1992-1994), vice-
preşedinte al Confederaţiei Balcanice a Jurnaliştilor (1993-1996), membru în Con-
siliul director al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni (1994-1995), membru în Consili-
ul director al Organizaţiei nonguvernamentale „Pentru copiii noştri” (1993-1998).
Vernescu N. Dumitru (Tache), medic (29 mai 1866-16 octombrie 1937,

Craiova), s-a născut în satul Cojanu, comuna Gura Aninoasei, judeţul Buzău. A
urmat clasele primare în satul natal, gimnaziul la Buzău, Liceul „Sfântu Sava” din
Bucureşti, apoi Facultatea de Medicină (1885-1893) din acelaşi oraş. Doctor în
484
Date comunicate personal, 2018.
576
medicină şi chirurgie (1893) cu teza Operaţiunea Letievant-Estlander în pleuritele

purulente.
După absolvire este medic de plasă în judeţul Prahova, la spitalul rural
Tecucul, Teleorman şi la spitalul din Roznov. La 1 aprilie 1898 ocupă, prin con-
curs, postul de medic primar la spitalul mixt „Theodor I.
Preda” din Craiova, unde, în colaborare cu dr. Charles
Laugier, va înfiinţa Cercul Medico-Farmaceutic. Aici va
prezenta peste 20 de comunicări ştiinţifice ce vor fi apoi
publicate în reviste de specialitate, în special în revista
„Spitalul” (1903-1905). În timpul activităţii a publicat
peste 95 de articole, în „Revista de chirurgie”, „Revista
Ştiinţelor Medicale” ş.a. Totodată, a desfăşurat cercetări
multiple în domeniul său de activitate, fiind considerat
unul din pionierii endocrinologiei româneşti. Este primul
medic român care în 1909 a folosit un ser al doctorului
Jean Nicolaidi din Paris, în tratarea formelor grave de pelagră, o premieră mondială
la acea dată.
Este mobilizat în timpul celui de-al doilea Război Balcanic, şef al unei am-
bulanţe, cu gradul de căpitan, ocupându-se mai ales de tratarea cazurilor de holeră
ce făcea ravagii în rândul soldaţilor pe frontul din Dobrogea. În campania 1916-
1918 este maior-medic, comandant al Spitalului nr. 1 de Etapă din cadrul Corpului
I Armată de la Craiova, mutat la Foteşti-Covurlui, apoi la Albeşti-Botoşani. Cu
gradul de colonel-medic, în septembrie 1917, este transferat la Spitalul Militar nr.
67, Curtea de Argeş. La demobilizare are gradul de colonel în rezervă.
S-a implicat în diferite activităţi medico-sanitare, fiind secretar general al
Societăţii de Profilaxia Tuberculozei, o contribuţie importantă având şi la construc-
ţia sanatoriului pentru tuberculoşi de la Leamna-Dolj. Dar cea mai mare realizare a
sa a fost construcţia noului spital „Theodor I. Preda” (1910), cu sprijinul financiar
al avocatului Primăriei, G. Poncioiu. În anul 1927 s-a pensionat. De la medicul
Dumitru Vernascu a rămas lucrarea Istorie şi dare de seamă a activităţei Spitalului
Theodor I. Preda de la fondaţiune.
Dumitru Dinu Vernescu (n. 1909), fiul cel mic al doctorului, a scris un ro-
man documentar despre tatăl său, intitulat „Salvatorul”.
Vernescu Ion (13 februarie 1868-4 decembrie

1935, Buzău), fiul lui Coman şi Ana, s-a născut la Bu-
zău. Participant la Campania 1916-1919, s-a distins în
luptele de la Neajlov, în calitatea sa de comandant al
Diviziei a V-a, primind în 1918 misiunea de a respinge
înaintarea trupelor ruseşti peste Nistru. A fost ofiţer de
Stat Major şi profesor la Şcoala Superioară de Război.
După ce s-a pensionat, în 1923, a fost comandantul Co-
mandamentului V Teritorial Buzău (cu sediul în str. Unirii,
577
casele Pazdernic, foste Şişman). Decorat la 10 mai 1928 cu ordinul „Steaua României”
în grad de mare ofiţer.
Vicol Ion485, profesor, pedagog-teoretician (22 februarie 1898-1996), s-a

născut la Tutucani - Vaslui. Absolvă în 1918 Şcoala Normală din Bârlad, unde în
1919 debutează în publicistică la revista „Florile dalbe”,
iar în perioada 1921-1924 urmează Conservatorul de Mu-
zică din Bucureşti. Funcţionează ca profesor de muzică la
Cetatea Albă (1924-1925), Târgu Mureş (1925-1929 şi
subdirector), Bucureşti (1929-1934) şi Buzău (1934-1944),
fiind totodată şi dirijorul Societăţii corale „Cântarea Ro-
mâniei” din Buzău (1934-1944).
Funcţionează apoi ca profesor de muzică la Liceul
„Gh. Şincai” din Bucureşti (1944-1947) şi dirijor al Socie-
tăţii corale „Cântarea României” din Bucureşti (1946-
1947), conferenţiar la catedra de dirijat coral şi decan al Fa-
cultăţii de Muzică la Conservatorul din Iaşi (1949-1950),
profesor (1950-1955), decan al Facultăţii de Canto şi Instrumente (1950-1952), decan
al Facultăţii Teoretice (1952- 1955), profesor şi şef al catedrei de dirijat cor (1955-
1968), din 1969 fiind profesor consultant la Conservatorul din Bucureşti.
Autor de studii, articole şi lucrări didactice, a susţinut totodată conferinţe,
concerte, lecţii, comunicări ştiinţifice, emisiuni radiofonice. În 1941 primeşte pre-
miul Academiei Române pentru manualele didactice tipărite (Manual de muzică
pentru clasa I-a, a II-a şi a III-a secundară, Bucureşti 1939 şi 1946) şi alte distinc-
ţii. A mai publicat Dirijorul de cor; Despre interpretare; Cântăm şi învăţăm; În
ajutorul activităţii artistice de mase, Dirijorul (1955-1964).
Vitzu Ion, locotenent-colonel, s-a născut la Buzău, în ziua de 31 martie

1893. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1912-1914), Şcoala
Specială de Artilerie (1921) şi Cursul de informaţii pentru gradul de maior (1923).
Ofiţer valoros, a participat la Primul Război Mondial, la luptele de la Giur-
giu, Flămânda, Bratocea, Tabla Buţii, Valea Buzăului, Râmnicu Sărat. A îndeplinit
diverse funcţii militare între care şi comandant divizion şi şef Birou Mobilizare în
Regimentul 2 Artilerie, şef grup ateliere Arsenalul Armatei, şef birou la Direcţia
Tehnică a Inspectoratului General Tehnic, comandant de divizion şi şef birou In-
strucţie în Regimentul 12 Artilerie, şef birou la Cercul de Recrutare Cernăuţi, şef
birou în Direcţia Industriei de Război şi Direcţia Controlului Industriei de Război.
Publicist valoros, lucrarea sa Potenţialul de război al marilor puteri (apărută
în 1939 şi 1940) l-a consacrat în domeniul economiei militare486.
485
Viorel Cosma, op. cit., p. 451.; Lucian Predescu, op. cit., p 897; Gabriel Dimisianu, Amintiri şi
portrete literare, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.
486
Enciclopedia artileriei române,…p. 809.
578
Vizireanu Adrian Ion, sublocotenent post mortem,

s-a născut în data de 16 ianuarie 1980, în localitatea
Pârscov din judeţul Buzău. A urmat şcoala generală, li-
ceul cu program sportiv şi Facultatea de Educaţie Fizică
şi Sport a Universităţii „George Bariţiu”. Din anul 2004
a lucrat ca paraşutist militar absolvind în 2015 Şcoala de
Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basa-
rab I” din Piteşti. După ce a parcurs toate etapele de pre-
gătire în domeniul operaţii speciale, în luna martie a anu-
lui 2016, a participat la misiunea militară de consiliere a
forţelor de securitate afgane. A căzut la datorie pe timpul
acestei misiuni militare, în data de 7 mai 2016.
Vînătoru Costel487, preot si cercetător ştiinţific în domeniul horticulturii, s-a

născut la 10 octombrie 1967, în comuna Lopătari. După absolvirea studiilor prima-
re şi gimnaziale în comuna natală, urmează la Beceni,
Liceul Agricol. Pe durata studiilor a realizat stagiul de
practică la Staţiunea Legumicolă Buzău, iar după absol-
vire, în anul 1986 se angajează la această unitate, parcur-
gând toate stadiile de la muncitor la şef de echipă, tehni-
cian, iar după absolvirea Facultăţii de Agricultură din
cadrul Universităţii de la Craiova, 1996, este angajat ca
inginer cercetător tot în cadrul unităţii de cercetare. În
perioada 1996-2000 urmează cursurile Facultăţii de Teo-
logie susţinând lucrarea de licenţă în Teologie Ortodoxă
Pastorală în cadrul Universităţii Bucureşti. În perioada
1999-2006 şi-a pregătit doctoratul, în ziua de 12 decem-
brie 2006 obţine titlul de doctor în horticultură prin susţinerea tezei Crearea de
hibrizi F1 de tomate timpurii cu plasticitate ecologică şi calitate superioară la
USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură. Din anul 1997 şi până în prezent
conduce Laboratorul de genetică, ameliorare şi conservarea biodiversităţii. În pe-
rioada 2008-2009 ocupă funcţia de director al SCDL Buzău. Ca cercetător parcurge
toate stadiile de la cercetător ştiinţific până la cercetător ştiinţific principal gradul I,
fiind primul cercetător din istoria staţiunii care obţine acest titlu. Ca ameliorator
realizează o colecţie bogată de germoplasmă compusă din peste 10.000 de genoti-
puri (soiuri) din care până în prezent 30 omologate şi brevetate iar 14 sunt în curs
de brevetare. Pe lângă obţinerea de creaţii valoroase la speciile legumicole consa-
crate (tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, busuioc, cicoare, topinambur, castra-
veţi). Rezultate a obţinut şi în ceea ce priveşte aclimatizarea de noi specii care nu
au fost cultivate până în prezent în România: Momordica charantia, Lophanthus
487
Date selectate din CV site-ul SCDL Buzău; „Ferma”, 3 octombrie, 2017; „Jurnalul de Buzău”, 19
februarie 2018 şi presa on line.
579
anisatus, Cucumis metuliferus, Sideritis scardica etc. A omologat 5 noi tehnologii

de cultură şi a acreditat 4 suporturi de curs. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc
până în prezent în peste 170 de lucrări ştiinţifice, majoritatea fiind indexate în baza
de date din cadrul unor Congrese Naţionale şi Internaţionale. Pe plan pedagogic a
coordonat numeroase lucrări de licenţă, master şi doctorat în domeniu.
Devine membru a numeroase colective de redacţie printre care revistele de
specialitate InfoAmsem, Hortus, Hortinform. Totodată, este membru a numeroase
societăţi profesionale şi ştiinţifice, atât din ţară cât şi din străinătate. În anul 2010 a
fost ales membru asociat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe
Ionescu Siseşti”, iar din anul 2012 este membru corespondent al ASAS, dar este şi
membru al Societăţii Internaţionale a Horticultorilor, cu sediul la Bruxelles (ISHS)
din 2009. Din anul 1995 devine membru al Societăţii Române a Horticultorilor iar
din 2012 devine preşedintele SRH, filiala Buzău. Este autor a 12 cărţi de specialita-
te, iar dintre acestea lucrarea Legumicultura (publicată în anul 2016, în colab.) a
primit premiul ASAS Ioan Maier în 2017. În anul 2017, la Conferinţa PRIA
Agriculture, acad. dr. ing. Costel Vânătoru a fost premiat pentru întreaga sa activi-
tate. De-a lungul carierei primeşte numeroase diplome şi medalii, distincţii ca re-
compensă profesională. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău şi a fost
desemnat şi Omul anului 2017. A făcut parte, în calitate de responsabil de proiect
şi membru, în echipa a 12 proiecte de cercetare finalizate, iar în prezent conduce un
proiect naţional de cercetare în numele SCDL Buzău.
În anul 1997 a fost hirotonit preot, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală
Voievodală din Buzău unde slujeşte şi în prezent. În anul 2001 este hirotesit
Iconom Stavrofor şi primeşte Crucea Patriarhală.
Vlase Oprea488, profesor de educaţie fizică, antrenor al echipei de handbal

„Dinamo” Bucureşti, Maestru emerit al sportului, s-a născut la Buzău (27 octom-
brie 1927-13 octombrie 2011). După absolvirea Liceului
„B. P. Hasdeu”, a urmat cursurile Institutului de Educaţie
Fizică şi Sport, promoţia 1952. A început cu handbal în
11 şi apoi a trecut la handbal în 7. A practicat cu succes
gimnastica şi fotbalul, atletismul şi handbalul, baschetul
şi voleiul.
A pus bazele echipei „Dinamo” Bucureşti, unde a
fost antrenor din 7 noiembrie 1949 până la 13 mai 1981
(când s-a pensionat) cu care, în 1961, la Dortmund-
Germania, a câştigat primul titlu mondial la handbal în
şapte. În calitate de antrenor a obţinut următoarele titluri:
4 titluri de campion mondial cu echipa masculină
naţională a României-locul I în ediţiile din anii 1961 (RFG); 1964 (Cehoslovacia);
1970 (Franţa); 1974 (RDG), în calitate de antrenor principal, cât şi alături de Nico-
488
H. Naum, op. cit.; Wikipedia.
580
lae Nedef. Cu echipa „Dinamo” Bucureşti a cucerit 8 titluri de campioană naţională

(1958, 1959, 1960, 1961, 1962, 1963, 1965, 1966), două cupe ale României şi locul
I (1965) în Cupa Campionilor Europeni. La Olimpiada de la München, 1972, a câş-
tigat medalia de bronz, la Montreal, în 1976, medalia de argint.
A fost declarat antrenor emerit în anul 1961, în anul 2007 a fost declarat An-
trenor internaţional de excelenţă, distincţie ce se acordă antrenorilor principali care
au obţinut cu echipele naţionale de seniori titlul de campion olimpic, mondial şi
european, care a obţinut cu echipele naţionale medalii olimpice de argint sau bronz,
care au obţinut cu echipele de club locul I, respectiv câştigarea Cupei Campionilor
Europeni. Este considerat unul dintre creatorii handbalului în 7. A fost preşedintele
Comisiei de Disciplină din Federaţia Română de Handbal atunci când Cristian
Gaţu era preşedintele FRH. În anul 2000 a fost decorat cu medalia Naţională „Ser-
viciul Credincios” clasa I, iar în 2009 a primit medalia „Meritul Sportiv”, clasa I.
Este cel care a introdus în handbal antrenamentul special al portarului şi pre-
gătirea sistemului defensiv, domeniu în care a fost realmente celebru. Este înmor-
mântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Buzău.
Vlădescu Radu489, medic veterinar şi biochimist, cadru didactic universitar,

academician (26 aprilie 1886, Sibiciu de Sus-februarie 1964, Bucureşti). Fiul lui
Gheorghe I. Vlădescu, rămâne orfan de tată de la vârsta
de doi ani. După studii primare în satul natal, pe cele se-
cundare le urmează la Buzău (absolvent 1904). Pentru a
se întreţine, a trebuit să muncească şi a fost copil de trupă
la Regimentul 8 Infanterie Buzău. A dat meditaţii şi a
fost suplinitor la câteva şcoli din judeţ. După liceu ur-
mează Şcoala Superioară de Medicină Veterinară la Bu-
cureşti, iar în anul al II-lea se angajează la Institutul Me-
dico-Militar. În anul al V-lea, se înscrie şi la Facultatea
de Ştiinţe de pe lângă Universitatea Bucureşti. După ab-
solvire, funcţionează ca preparator la catedra de chimie a
şcolii. Îşi ia doctoratul în 1911 cu teza Cercetări relative
la mecanismul serului anticarbonos. Pleacă apoi la Paris unde va studia biochimia
cu profesorul G. Bertrand fiind declarat, la terminarea studiilor, doctor în Ştiinţe
Chimice al Universităţii Sorbona (1921, cu teza Cercetări asupra prezenţei şi rolu-
lui zincului la animale). Şi-a continuat specializarea la Institutul „Pasteur” în perioada
1938-1941, în anul 1941 fiind mobilizat cu gradul de maior. Revenit în ţară este
numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe, profesor la Facultatea de Medicină şi
apoi profesor titular de chimie biologică la Facultatea de Medicină Veterinară din
Bucureşti (1 aprilie 1922). De numele său se leagă organizarea primului laborator
489
C-tin Dumitrescu, lucr. cit., vol. XII, p. 163-164 ; Serv.Arhz.Naţ.Bz., Primăria comunei Sibiciu,
reg. născuţi 1886, act nr. 8/27 aprilie 1886; Liceul „Al. Hasdeu”, reg. matricol/1900, p. 164, nr. matri-
col 65/clasa III-a; Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii…p. 298; Dorina N. Rusu,
Membrii Academiei Române: 1866-1996: mic dicţionar, Editura A92, Iaşi, 1996, p. 382-383.
581
de chimie biologică din România şi studii de pionierat în biochimie. A elaborat, de

asemenea, metode pentru dozarea clorurilor, fosfaţilor şi a altor componente din
lichide biologice şi a aplicat metoda microsedimentaţiei pentru dozarea diferitelor
componente ale sângelui. A efectuat studii asupra compoziţiei chimice a materiei
vii, caracteristicile complexe ale metabolismului animal (prezenţa fierului în orga-
nismul animal, repartizarea grăsimilor în organism), cercetări în domeniul
lactologiei cât şi elaborarea unor noi metode de analiză a unor substanţe cu impor-
tanţă biologică.
Este autorul a peste 150 lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate din
ţară şi străinătate, din 1955 devenind membru al Academiei Române. A fost membru
corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi al Academiei de Medicină Veteri-
nară a Franţei. Dar după anul 1945, statul român i-a respins solicitările de a participa la
congresele internaţionale unde era invitat, de asemenea, i-au fost respinse repetatele
solicitări de a merge în Franţa, unde îi rămăsese familia pe care n-a mai revăzut-o nici-
odată. Conform dorinţei sale, a fost înhumat în satul natal. Despre destinul său tragic au
scris foştii săi studenţi: Miron Costin, reprezentantul Academiei Civice în SUA, şi Ra-
du Iftimovici, laureat al Premiului „Kalinga” al UNESCO.
Ca o reparaţie târzie, din anul 2000, prin Ordinul 4565 din 19 septembrie, al
Ministerului Educaţiei, obţinut în urma demersurilor făcute de cadrele didactice,
liceul din Pătârlagele îi poartă numele. La ceremonie au participat fiica sa, Maria-
Pia Visconti, din Elveţia, şi fiul, Gabriel Vlădescu, din Franţa.
Vlăducă-Marghiloman Irina, născută la data de 26 octombrie 1951, în Bu-

cureşti este strănepoata marelui român Alexandru Marghiloman care, la 27 martie
1918, dând dovadă de mult curaj şi patriotism, în numele poporului român şi al
Regelui României, cu adâncă empatie şi falnică mândrie,
a luat act de hotărârea cvasi- unanimă a Sfatului Ţării
la Chişinău, declarând Basarabia pentru vecie unită cu
România.
Ca descendentă a marelui om politic, doamna
Irina Vlăducă Marghiloman a avut mult de suferit în
viaţă, în copilărie chiar fiindu-i schimbat numele din
Marghiloman în Marghioala. Din 1971 trăieşte în Ger-
mania împreună cu familia, dar niciodată nu a încetat să-
şi iubească ţara şi locurile unde s-a născut şi a trăit ilus-
trul său înaintaş. Din septembrie 2014 şi-a redobândit şi
cetăţenia română. De foarte mulţi ani, doamna Irina
Vlăducă Marghiloman are o ferventă activitate de reabilitare a numelui Alexandru
Marghiloman şi a valorilor naţionale în care acesta a crezut.
Irina Vlăducă Marghiloman crede în reunificarea Basarabiei cu România şi
contribuie activ la acţiuni legate de aceasta.
La 18 octombrie 2018, oficialităţi locale, oameni de cultură au fost prezenţi
la festivitatea de constituire a Asociaţiei „Al. Marghiloman” prin care urmaşa ma-
582
relui om politic vrea să se implice în dezvoltarea Buzăului. Potrivit statutelor, are

ca scop ajutorarea copiilor săraci şi a celor bolnavi de cancer, a tinerilor care vor să
urmeze cursurile facultăţilor de drept, dar şi creşterea cailor de rasă.
Vlăsceanu Lazăr, sociolog, profesor universitar, doctor în Sociologie, năs-

cut la 1 februarie 1946, este absolvent al Liceului Pedagogic din Buzău, în anul
1965. După liceu a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii
Bucureşti devenind licenţiat în filosofie (pedagogie), în
anul 1970. De la absolvirea facultăţii face parte din per-
sonalul didactic şi de cercetare al Universităţii Bucu-
reşti, până în anul 1990 fiind membru al Catedrei de
Pedagogie la Facultatea de Filosofie, cu excepţia pe-
rioadei octombrie 1973 - iulie 1976 când a urmat cursu-
rile London University, Institute of Education, în 1976
devenind Doctor în Sociologie al acestei instituţii de
învăţământ.
Din anul 1990 este membru al Catedrei de Socio-
logie. În intervalul 1990-1992 a fost, pentru scurte pe-
rioade de timp, decan al Facultăţii de Filosofie, prorec-
tor al Universităţii Bucureşti, secretar de stat pentru Învăţământul Superior în Mi-
nisterul Educaţiei. Din anul 1992 până în 2007 a fost director adjunct al Centrului
European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO - CEPES), dar şi-a
continuat şi activitatea didactică şi de cercetare la Catedra de Sociologie a Univer-
sităţii Bucureşti.
Până în prezent a reuşit să elaboreze şi să testeze un nou model metodologic
de cercetare sociologică, bazat pe principiul complementarităţii individualismului
şi holismului metodologic; să contribuie la construirea unei teorii a relaţiilor dintre
producţia, transmiterea şi reproducerea cognitivă şi culturală, cu aplicaţii în elabo-
rarea de politici publice aplicate în educaţie şi în studiul sociologic al relaţiilor din-
tre stocul public de cunoaştere şi cunoaşterea ştiinţifică.
A iniţiat şi a reuşit să finalizeze o analiză a stadiilor modernităţii în Româ-
nia, iar în domeniul cercetării sociologice a publicat, încă din anii 80, două volume:
Metodologia cercetării sociologice. Orientări şi probleme, 1983, respectiv Meto-
dologia cercetării sociale. Metode şi tehnici, 1986. Pentru primul volum, în anul
1984, a fost premiat de Academia Română. Pentru noile cercetări şi analize socio-
logice din ţară, a întocmit şi coordonat, împreună cu profesorul Cătălin Zamfir, un
Dicţionar de sociologie (1993).
Un alt domeniu pe care şi-a axat cercetările este guvernarea şi managementul
în învăţământul superior, domeniu în care a realizat mai multe proiecte, nu doar pe
plan naţional, ci şi european. A semnat, în calitate de autor şi coautor, ori editor sau
coeditor, mai multe lucrări de specialitate, dar şi articole şi comunicări în publicaţii
din ţară şi străinătate. Printre cele mai importante lucrări, considerate astfel de către
autor, menţionăm: Decizie şi inovaţie în învăţământ, 1979; Metodologia cercetării
583
sociologice. Orientări şi probleme, 1983; Metodologia cercetării sociale. Metode

şi tehnici, 1986; Structuri, strategii şi performanţe în învăţământ (coautor ţi coedi-
tor), 1989; Didactica: manual pentru clasa a X-a şcoli normale (coautor), 1992;
Dicţionar de sociologie (coautor), 1993; Democraţia ca proces: alegerile 2000
(coautor), 2001; Politică şi dezvoltare. România încotro?, 2001; Şcoala la răscru-
ce. Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu, 2 vol.
(coordonator şi coautor), 2002; From Words to Action. Approaches to a
Programme (coautor), 2005; Sociologie şi modernitate. Tranziţii spre modernitatea
reflexivă, 2007; Demographics and Higher Education in Europe-Institutional
Perspectives (coautor şi coeditor), 2008; Universities and Reflexive Modernity,
2010; Sociologie (coautor), 2011; Introducere în metodologia cercetării sociologi-
ce (2013); Modernitatea românească (2014).
Activitatea depusă în calitate de cercetător şi cadru didactic a fost răsplătită
cu premii şi titluri cum sunt: Premiul „P.S. Aurelian” din partea Academiei Româ-
ne (1984); Ordinul „Pentru Merit” în grad de ofiţer (2000); Profesor Honoris Causa
al Universităţii Babeş-Bolyai (2002); Premiul „A. D. Xenopol” al Societăţii de Şti-
inţe Istorice din România (2015)490.
Voicilaş Constantin491, antrenor de box, s-a născut la 6 iunie 1950, în co-

muna Starchiojd din judeţul Prahova. A început să facă box de la vârsta de 17 ani,
după ce trecuse pe la secţia de lupte, apoi la cea de haltere de la Clubul „Petrolul”
Ploieşti.
Până la 21 de ani a trăit în comuna natală, apoi s-a mutat la Buzău, de unde
era originar unul dintre părinţi. În acelaşi an s-a transferat de la Clubul de Box „Pe-
trolul” la „Constructorul” Buzău unde, după patru ani, s-a apucat de antrenorat la
CSM Buzău. Mărturiseşte că, deşi nu a fost un boxer
foarte valoros, s-a străduit din răsputeri să fie un bun an-
trenor. Pentru aceasta s-a apropiat de mari boxeri ca fraţii
Cuţov, Gheorghe Simion şi fiii săi, Titi Tudor, Relu
Auraş, de la care a căutat să înveţe cât mai mult, să se
perfecţioneze.
La sfârşitul anilor 90, a avut inspiraţia să aducă la
sala de antrenament o fată, Mariana Răducanu, venită de
la Casa de copii, dar prima performeră se numeşte Came-
lia Negrea, care venea tot de la un centru de plasament
buzoian, care doar după doi ani de antrenament, devenea
prima campioană a României la box feminin, în anul
490
Word Press şi din CV Lazăr Vlăsceanu, pe site-ul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială
Bucureşti, actualizat 2015.
491
Iulian Bunilă, Portret: Constantin Voicilaş, antrenorul care a revoluţionat boxul, adevărul.ro, 24
octombrie 2009; Opinia, 16 martie, 2018; Cezar Romaniuc, Constantin Voicilaş, antrenorul care a
descoperit-o pe Steluţa Duţă, Sport total. Ro, 9 iunie, 2014.
584
2001. În timp, ea a obţinut medalii de aur, argint şi bronz la Campionatele Europe-

ne şi bronz la Mondiale.
Dar cele mai mari satisfacţii le-a trăit după ce la club a venit Stela Duţă, tot o
fată provenind de la casa de copii, căreia nu i-au trebuit mulţi ani ca să devină cea
mai titrată pugilistă a României. Ea a obţinut de la început două titluri de vicecam-
pioană mondială. Succesele ei i-au determinat pe soţii Voicilaş să devină părinţii
săi adoptivi.
În anul 1998 a înfiinţat Box Club Voicilaş, căci în federaţie nu exista secţie
de box feminin. După 2001, când boxul feminin s-a afiliat la federaţie, fetele au
fost transferate la CSM.
În afară de box, Constantin Voicilaş scrie versuri şi epigrame, iar în anul
2002 a publicat volumul Roboţelul de aur, o carte despre Steluţa Duţă.
Din anul 2018 a fost desemnat să conducă secţia de box a SCM „Gloria”
Buzău, de pregătirea sportivilor ocupându-se Bogdan Dinu şi Steluţa Duţă. Cu
acest club a obţinut deja primele trei medalii la Campionatul Naţional de Box fe-
minin de la Eforie: Steluţa Duţă - aur la categoria 48 kg şi al 16-lea titlu consecutiv
de campioană naţională, argint pentru Bianca Niţă şi Denisa Lăcătuşu, prima la
categoria 54 kg senioare, a doua la 50 kg junioare.
Voicu Mihail, general de divizie (2 februarie 1890-17 august 1961, Gherla),

s-a născut în comuna Hânguleşti, fostul judeţ Râmnicu Sărat. A urmat cursurile
Şcolii de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1910-
1912), apoi Şcoala Superioară de Război (1919-1921).
De-a lungul carierei sale a comandat subunităţi, unităţi şi
mari unităţi militare, a participat la Campania din anul
1913, precum şi la cele două războaie mondiale. În cel
De-al Doilea Război Mondial a condus unităţile Diviziei
2 Infanterie în luptele de la Szolnok, Budapesta, din ma-
sivul Javorina, pentru forţarea râurilor Hron, Nitra, Vah
şi Morava, dar şi din Podişul Bohemiei.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondi-
al, devotamentul său exemplar i-a fost răsplătit cu închi-
soarea, generalul de divizie Mihail Voicu sfârşind în în-
chisoarea Gherla492.
492
Enciclopedia artileriei române,…. p. 812; Wikipedia.
585
Voiculescu Vasile493 (13 octombrie 1884, Pârscov - 25/26 aprilie 1963, Bu-
cureşti), poet, prozator, dramaturg, publicist, editor, este fiul lui Voicu 494 şi al Sul-
tanei. Urmează primele clase la Pleşcoi şi la Pensionul particular „I. D. Răşcanu”
din Buzău (1890-1895). Tot aici frecventează două clase
la Liceul „Al. Hasdeu” (1895-1897), continuate la Liceul
„Gh. Lazăr” din Bucureşti (1897-1901). Urmează un an
la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucu-
reşti (1902-1903), dar la insistenţele familiei, se înscrie la
Facultatea de Medicină (1903-1909). În vacanţa anului
IV (1907), împreună cu N. Constantinescu, călătoreşte la
Veneţia, impresiile concretizându-se în două poezii (În
San Marco şi Din Veneţia) şi un text în proză (Chiparo-
sul din Lido).
Îşi susţine teza de doctorat la 6 mai 1910, cu tema:
Rezecţia intestinului cu sutură termino-terminală în her-
nii strangulate. La 4 iunie acelaşi an este numit medic la circa sanitară Ocolul-
Gorj, la 19 octombrie, transferat la circa Câmpu-Buzău, cu reşedinţa la Pogoanele,
iar la 24 noiembrie, este mutat la circa Hotarele-Ilfov. La 11 aprilie 1911 se trans-
feră la circa Bezdead-Dâmboviţa, iar din 31 mai 1913 este medic la Casa Culturală
a Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti. Ia parte la campania din Bulgaria (1913),
din 27 mai 1914 fiind transferat la circa Tătărani-Dâmboviţa.
Mobilizat în 1915, cu gradul de locotenent, i se încredinţează misiunea de a
organiza un spital militar la Bucureşti. În 1916 este numit şeful Spitalului mobil
nr.6. Conduce în 1917 Spitalul militar nr. 371 Bârlad şi frecventează „Academia
Bârlădeană”.
La 23 octombrie 1918 este transferat ca medic al oraşului Bucureşti, de la 31
decembrie revenind la Buftea. În 1919 este profesor de anatomie la Şcoala Militară,
Şcoala de Educaţie Fizică, din 6 ianuarie 1920 medic la Administraţia Domeniilor
Coroanei, medic şi profesor de Igienă la Institutul „Pompilian” din Bucureşti
(1922). De la 1 martie 1922 conduce Circumscripţia medicală nr. 12 din Bucureşti,
la 8 august 1923 fiind reconfirmat medic definitiv de circă urbană. A mai fost me-
dic-şef al Secţiunii Sanitare de pe lângă Primăria Sectorului III Albastru, director în
cadrul Direcţiei Presei, în Comisia Controlului Cinematografelor (de la 28 martie
1924); redactor şi şef al propagandei sanitare în Direcţia Educaţiei Poporului din
Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale (din 15 ianuarie 1930); medic şef al Sec-
493
Florentin Popescu, V. Voiculescu la Pârscov, Buzău, 1996, p. 145-161; Idem O istorie anecdotică
a literaturii române, Ed. Vestala, Bucureşti, 1995, p. 324-326; Alex. Oproescu, op. cit., p. 30-37;
Articole Comunicări. Documente - V. Voiculescu, Buzău, 1979: Postelnicu Gheorghe, Vasile
Voiculescu, Alte contribuţii biografice, în „România literară”, nr. 43/2012; Sultana Voiculescu, în
„Contemporanul”, Ideea europeană, nr. 10/26 oct. 2014; Când s-a născut Vasile Voiculescu?, în „Lu-
ceafărul” (ed. online, Botoşani) an VI, 16 oct., 2015.
494
Conform deciziei 12880/1950 a Comitetului Provizoriu Bucureşti, şi-a schimbat numele din Voi-
cu, în Voiculescu; problema datei de naştere a fost elucidată de Alex. Oproescu, în anul 1976.
586
torului III Albastru (1939); director al Centrului de Sănătate nr. 4 (1940-1943), de

unde se pensionează.
Totodată, a fost director adjunct la Fundaţiile Culturale „Principele Carol”
(1921-1922); director al culturii la Fundaţia Culturală (1 mai 1922-5 noiembrie
1929); colaborator şi referent (din 1 septembrie 1931) şi apoi consilier referent lite-
rar, cu grad de director clasa I, la Radiodifuziunea Română (1 septembrie 1935-
1945), fiind redactorul fondator al Revistei Literare Radio.. La emisiunea „Ora sa-
tului” susţine rubrica De vorbă cu sătenii, fiind şi realizator al emisiunii Sfatul me-
dicului. La 2 august 1940 a fost numit membru în Comisia de cenzură cinematogra-
fică de pe lângă Ministerul Propagandei Naţionale.
Primele încercări literare sunt din perioada 1890-1901 din care nu s-au păs-
trat decât câteva, exemplu, pe ultima pagină a unui volum de Eminescu - Poezii,
scrie versuri dedicate acestuia, semnând şi datând: V. Voiculescu 1897. Debutează
în „Convorbiri Literare” (nr. 4/1914), cu poeziile Urare şi Din a vremilor risipă,
iar editorial în 1916, cu volumul Poezii, dar din nefericire cea mai mare parte a ti-
rajului (600 exemplare) va dispărea de la Buftea în timpul ocupaţiei germane. În
1918 îi apare la Bârlad al doilea volum de versuri, Din Ţara Zimbrului, pentru care
în 1920 primeşte Premiul de poezie al Academiei Române; în acelaşi an devine
membru al Societăţii Scriitorilor Români. Tot la Bârlad, împreună cu G.
Tutoveanu, Tudor Pamfile şi M. Lungeanu, scoate revista „Florile Dalbe” (1 ianua-
rie -1 noiembrie 1919, 19 nr.), unde publică poezii, traduceri şi bucăţile în proză
Singuri şi Momâia. Al treilea volum, Pârgă, apreciat elogios de critica literară, îi
apare în 1921. Ca o recunoaştere a meritelor sale ca medic, în 1925 este decorat cu
„Crucea Meritul Sanitar” clasa I, iar la 25 martie 1926 cu ordinul „Steaua Români-
ei”, ca poet şi publicist al Teatrului Naţional din Craiova. Colaborează (din 1927)
la revista „Gândirea”, iar în noiembrie, împreună cu T. Păunescu-Ulmu şi N. T.
Hersecu, editează, la Craiova, revista „Pleiada”. În acelaşi an apare volumul al pa-
trulea, Poeme cu îngeri, pentru care primeşte în 1928 Premiul Societăţii Scriitorilor
Români; urmează volumul Amintiri despre Vlahuţă (1927), iar în revista „România
Administrativă”, publică materiale de popularizare a medicinii. În 1928 scoate cu
Gh. D. Mugur broşura Proverbe, în vara anul 1929 scrie piesa Fata ursului, jucată
în premieră la Teatrul Naţional Bucureşti la 6 decembrie 1930, iar în vara anului
următor, a doua piesă, Umbra.
Tot cu Gh. D. Mugur publică mai multe broşuri de popularizare: Îndreptar
cultural. Cartea Misionarului; Chestionar de anchetă socială pentru monografie;
Chestionar folcloric; Îndreptar pentru conducătorii culturali la sate, Căminul cul-
tural. De asemenea, publică două broşuri de popularizare a medicinii: Sifilisul şi
Tuberculoza. A mai publicat: Boala cea nouă,- poliomyelita acută sau paralizia
copiilor. Este decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de comandor.
Colaborează asiduu la revistele culturale, iar în 1934, în nr.1 al revistei „Azi”
îi apare piesa într-un act, Sacul cu cartofi, tipărită apoi în volum cu titlul La pragul
minunii, piesă care va fi jucată la Paris.
587
La 7 aprilie 1935, împreună cu Tudor Vianu, este numit cenzor activ al Soci-
etăţii Scriitorilor Români, iar la 25 noiembrie are loc la Teatrul Naţional Bucureşti
premiera piesei Umbra, pentru care primeşte în 1936 Premiul Teatrului Naţional.
Este decorat cu „Meritul Cultural” pentru litere şi opere literare, cavaler clasa a II-a
(27 noiembrie 1935).
Pasionat turist, a călătorit prin multe locuri din ţară, îndeosebi prin Munţii
Buzăului, prilej cu care caută plante şi flori medicinale. Observaţiile au făcut obiec-
tul unui interesant studiu, Toate leacurile la îndemână (1935), un fel de dicţionar
de boli, fiecare cu leacul ei. Prin acest studiu, reeditat în 1935, 1938, 1945 şi 1947,
V. Voiculescu poate fi considerat unul din pionierii homeopatiei în ţara noastră şi
un întemeietor al medicinei naturiste.
Publică apoi volumele de poezii Urcuş (1937), Întrezăriri (1939) şi broşura
Mierea (1940), în care prezintă avantajele folosirii acesteia în tratamentul unor
boli. La 7 iunie 1940 este decorat cu ordinul „Meritul Cultural” pentru litere şi
opere literare cavaler clasa I, iar în 1941 primeşte Premiul Naţional pentru Poezie.
În 1943 îi apare piesa în patru acte Demiurgul, volumul Duhul pământului. Teatru
românesc (piesele Umbra şi Fata ursului), iar în 1944, volumul Poezii, ediţie defi-
nitivă. În urma unui concurs organizat în mai 1947 de revista „Provincia” de la
Turnu Severin, povestirea Capul de zimbru obţine Premiul III. În acelaşi an scrie
opt povestiri: Taina gorunului, Limanul, Iubire magică, Behaviorism, Şarpele
Aliodor, Lostriţa, În mijlocul lupilor, Lacul rău.
Între anii 1948-1953 scrie proză şi continuă romanul Zahei Orbul; din de-
cembrie 1954 începe să scrie Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în tra-
ducere imaginară de V. Voiculescu (volum tipărit postum, în 1964, cu o prefaţă de
Perpessicius), iar în anii 1955-1958, scrie nuvelele: Ispitele Părintelui Evtichie,
Ciobănilă, Pescarul Amin, Proba, Căprioara din vis, Amintiri despre pescuit, Re-
volta dobitoacelor, Moarte amânată; continuă să lucreze la Sonete (încheiate la 21
iulie 1958) şi scrie volumul Clepsidra, tipărit în 1968.
În anul 1958 este arestat şi întemniţat pe nedrept patru ani (1958-1962), sen-
tinţa fiind casată după moartea scriitorului prin decizia nr.4444/1968 a Tribunalului
Suprem. Grav bolnav, se stinge din viaţă în noaptea de 25/26 aprilie 1963, fiind
înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
În 1966 i se editează două volume de nuvelele inedite, Capul de zimbru şi
Ultimul Berevoi, cât şi volumul selectiv de Poezii. I se publică apoi în două volume
ediţia de Poezii Sub îngrijirea lui Alexandru Oproescu, directorul Bibliotecii Jude-
ţene „V. Voiculescu” Buzău apare în 1974 volumul Articole. Comunicări. Docu-
mente V. Voiculescu, urmat în 1979 de al doilea volum, în 1992, al treilea, în 1994,
al patrulea.
Din 22 aprilie 1993 V. Voiculescu este membru titular post-mortem al Aca-
demiei Române.
Pentru a omagia personalitatea acestui remarcabil scriitor, în anii 1986-1988,
directorul ISPS de la acea vreme, inginer Eugen Sandu, originar din Pârscov, îm-
588
preună cu arhitectul Aurel Michnea, au reconstruit casa memorială din satul natal
în forma actuală.
La 13 octombrie 1974, cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naştere, a fost
dezvelit bustul în bronz al scriitorului, opera lui Oscar Han, amplasat pe un soclu
din piatră de Măgura. De asemenea, în 1991 se constituie un început modest de
colecţie memorială, iar în 1996 s-a realizat actuala formulă de prezentare muzeo-
grafică, inaugurarea Casei Memoriale având loc la 13 octombrie, cu prilejul ediţiei
anuale a Concursului Naţional de Literatură „V. Voiculescu”.
Voinescu Radu (pseudonimul literar al lui Nicolae Baboi), poet, prozator,

publicist, critic literar, fiul lui Ion şi al Floricăi Baboi din satul Dâmbroca, comuna
Săgeata, s-a născut în ziua de 8 decembrie 1958 în locali-
tatea amintită, primind la naştere numele de Nicolae.
După şcoala generală absolvită în satul natal, urmează
cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Brea-
za, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae
Bălcescu” din Sibiu, arma Infanterie, absolvită în anul
1980. Activează ca ofiţer în unităţi militare din Garni-
zoana Bucureşti, iar în anul 1982 se înscrie la Facultatea
de Filologie, secţia româno-franceză, a Universităţii Bu-
cureşti. Absolvent în anul 1987, devine doctor în Ştiinţe
filologice Magna cum laude, în anul 2004.
Este ziarist militar din anul 1986, la săptămânalul
„Apărarea patriei” (în prezent „Observatorul militar”) şi la revista „Orizonturi mili-
tare” pe care a înfiinţat-o în decembrie 1989, chiar în zilele revoluţiei. Ulterior a
fost redactor şi şeful secţiei Beletristică la Editura Militară, redactor şi apoi secretar
general de redacţie la revista „Viaţa armatei”. În anul 2001 a trecut în rezervă, la
cerere, cu gradul de locotenent-colonel, pentru a se consacra literaturii.
A debutat în literatură în anul 1989, cu un grupaj de poezii pe care le-a sem-
nat cu numele real, în revista „Luceafărul” din luna iulie. Prima povestire o va pu-
blica în Suplimentul literar-artistic al ziarului „Tineretul liber” din anul 1991, iar
prima cronică literară i-a apărut în „Viaţa armatei” din anul 1991, despre volumul
Levantul de Mircea Cărtărescu. În anul 1993 publică primul eseu în suplimentul
„Litere, Arte & Idei”, al ziarului „Cotidianul”. A mai colaborat la „România litera-
ră”, „Contrapunct”, „Cronica”, „UNU”, „Poesis”, „Nouvelle Europe” din Luxem-
burg şi „Le mensuel litteraire” din Bruxelles, „Luceafărul”, unde din anul 1999
până în 2003 a deţinut pagina de critică literară. A deţinut şi deţine rubrici la unele
dintre revistele literare importante. În anul 1997 a înfiinţat Cenaclul scriitorilor mi-
litari pe care îl şi conduce, iar în anul 2008 a fondat şi condus revista „Diagonale”
la Buzău care, din lipsă de fonduri, şi-a suspendat apariţia după şapte numere.
S-a aflat printre membrii fondatori ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din
România şi ai Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România. Este membru al
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, secţia Critică literară al cărei preşedinte este în
589
prezent. Din anul 2006 face parte din juriul permanent care acordă premiile literare
anuale ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care este filială a Uniunii Scriitori-
lor. Cu deschidere spre mişcarea literar-culturală a vestului european, are preocu-
pări multidisciplinare de filosofie, psihologie socială, antropologie culturală.
A debutat editorial în anul 1999 cu volumul de versuri Hierofantul, cu prefa-
ţa scriitorului George Astaloş, premiat în manuscris de Editura Vinea, iar preşedin-
tele juriului fiind Laurenţiu Ulici. Acelaşi volum a luat menţiune în anul 1999, la
Festivalul Internaţional de Literatură de la Oradea. Un volum de eseuri de antropo-
logie culturală, Modernităţi apare în anul 2001, iar în anul 2002 publică un nou
volum de versuri intitulat simplu Poezii. În anul 2003 editează Spectacolul literatu-
rii: studii de critică şi teorie literară, urmat de încă unul, Printre primejdiile criti-
cii, în 2004 şi un altul de studii de estetică, Trivialul, în acelaşi an şi distins cu
Premiul pentru critică al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, juriul fiind condus de
criticul Alex. Ştefănescu. În anul 2005 apare volumul de povestiri Erezii pioase şi
cel de critică, Subiecte I. Scriitori români contemporani.
Este prezent şi în antologii din ţară şi din străinătate: Spectre lyrique. Anto-
logie de poesie roumaine contemporaine, 2000; Canon şi canonizare, 2003; Senti-
ment latin / Sentimento latino. Poeţi români - Poeţi napoletani / Poeti romeni -
Poeti napoletani, 2004. Este consilier şi contributor (Romanian Erotic Literature)
la Encyclopedia of Erotic Literature, New York, 2006. A tradus, în colaborare cu
Augustin Văduva, Mitul Biltzkrieg-ului - Campania Wermachtului în Vest, 2010. În
anul 2011 a fost distins cu Premiul pentru critică literară al revistei „Cafeneaua lite-
rară” de la Piteşti.
Vrapciu Liusic495, artist decorator sticlă (28 decembrie 1952-iulie 1993), s-a
născut la Buzău. A urmat Şcoala generală nr. 6 (1959-1967), Liceul Economic Bu-
zău (1968-1969), Liceul de Arte Plastice Ploieşti (1969-
1972). Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti, secţia sticlă (1975). Din 1975
participă cu lucrări de artă decorativă, pictură şi grafică la
expoziţiile organizate de Filiala Buzău al U.A.P. Din
1990, este membru definitiv al U.A.P.
A realizat lucrări de artă monumentală la
Costineşti (1980), Buşteni (1986), Cercul Militar Bucu-
reşti, Restaurantul Central-Râmnicu Sărat, Restaurantul
Militar-Buzău, Restaurant Central-Buzău, Bar „Colage”
Buzău, Staţiunea de Cercetări Vini - Viticole Pietroasa;
lucrări de restaurare la Biserica Neagră din Braşov.
Prezent cu lucrări la Quadrienala Artelor Decorative (1984, Buzău), Trienala
de Design (1985-), iar din 1982, la Saloanele Tineretului. După dispariţia sa prema-
tură, la 13 august 1994, Filiala U.A.P. Buzău a organizat o expoziţie decorativă cu
495
Date din pliantul expoziţiei retrospective, Buzău, august 1994.
590
50 de lucrări - schiţe (vitraliu), crochiuri, portrete, peisaje acuarelă, proiecte de vi-

traliu. O parte din lucrări au fost incluse în expoziţia aniversară retrospectivă din
anul 2013, la împlinirea a 45 de ani de la înfiinţarea Filialei U.A.P. Buzău.
Vrânceanu Alexandru Viorel,496 cercetător ştiinţific, s-a născut la 22 febru-

arie 1927 în comuna Băile, judeţul Buzău. A absolvit Facultatea de Horticultură
Bucureşti (1950). Repartizat în GAS (1950-1954), după care s-a angajat prin con-
curs, cercetător ştiinţific la ICAR (1954-1961), Laborato-
rul central de ameliorarea plantelor. În această perioadă a
susţinut şi teza de doctorat (1961). Profesorul Nicolae
Giosan (CV) l-a propus pentru echipa de cercetători ce se
forma la la ICCPT Fundulea, unde a fost numit responsa-
bilul programului de cercetare pentru „Cultura florii soa-
relui şi a altor plante oleaginoase” (1962-1997). S-a de-
dicat cercetărilor în domeniul „geneticii şi producerii de
hibrizi de floarea soarelui”, catalizând un colectiv care a
obţinut rezultate ce la vremea lor s-au constituit în „prio-
rităţi mondiale”. Rezultatele muncii sale şi a echipei de
colaboratori au fost publicate în 200 de articole ştiinţifi-
ce, dintre care peste 50 publicate în străinătate, precum şi 15 cărţi, dintre care vom
cita numai cele 3 lucrări monografice: Cultura florii soarelui (1974); Floarea soa-
relui (1995) şi Floarea soarelui hibridă (2003). Aici vom adăuga şi nenumăratele
soiuri de floarea soarelui create şi omologate. A fost distins cu Premiul Academiei
RSR, pentru lucrarea Hibrizi de floarea soarelui (1974). A fost secretar ştiinţific
(1982-1991) şi director general al ICCPT Fundulea (1991-1997 preşedinte al Aca-
demiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (1997-2000). A fost şi preşedinte al Asociaţiei
Internaţionale a Florii Soarelui (1974-1978) şi ulterior membru în Comitetul Exe-
cutiv (1979-2001) a condus reţeaua FAO de Cooperare ştiinţifică în domeniul florii
soarelui (1975-1979). A participat la 85 de manifestări ştiinţifice şi documentări de
studii în 30 de ţări (1959-2001). Mai târziu, a fost şi profesor asociat la Universita-
tea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (1991-
1997) şi la cea din Bucureşti (1997-2001). Membru titular al Academiei de Ştiinţe
Agricole, membru al Academiei Agricole din Kiev, membru corespondent al Aca-
demiei dei Georgofili din Florenţa (1999), membru titular al Academiei Oamenilor
de Ştiinţă din România (1995), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Re-
publica Moldova (2000). A fost distins cu Premiul Internaţional „V. S. Pustovorit
(Madrid, 1980). În oricare ţară capitalistă, dr. V. Vrânceanu nu ar fi avut contra-
candidat pentru Premiul Nobel, având în vedere progresele aduse culturii florii soa-
relui, revoluţionând practic cultura acestei importante specii.
496
Apud Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, coordonator Prof. dr. doc. Nicolae
Ştefan, Editura Agricola, Bucureşti, 2013, p. 701-702.
591
Z
Zaharescu Petru, profesor (20 iulie 1867-6 august 1954), s-a născut la Bu-
zău. A urmat Liceul „Matei Basarab” şi Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, specia-
lizarea matematică. La 1 mai 1889, a fost titularizat la
gimnaziul din Buzău, după care a funcţionat o vreme la
liceele din Brăila şi Caracal. De la 1 septembrie 1899 şi
până în 1931, când s-a pensionat, a fost profesor şi, o
perioadă, director la Liceul „Al. Hasdeu”, cât şi la liceul
particular ce i-a purtat numele (înfiinţat în 1934; în 1942
era etatizat); director al Şcolii Tehnice Industriale de bă-
ieţi gradul II (viitorul Liceu Industrial de băieţi). A fun-
cţionat ca inspector general pentru învăţământul secun-
dar, consilier tehnic la Ministerul Instrucţiunii şi
inspector general al învăţământului primar şi normal şi
profesor de matematică la Seminarul Teologic Buzău
(1924-1929). Cu Decretul 176/3 august 1948, privind trecerea în proprietatea statu-
lui a bunurilor unor instituţii de învăţământ, între cele 7 şcoli particulare fiind şi
Liceul Teoretic de băieţi „Petre Zaharescu”, cu imobilele din strada Emil Teodoru
(azi Tudor Vladimirescu, unde a funcţionat Grădiniţa cu program prelungit nr. 1,
din martie 2016 Centru medical) nr. 14 şi 17, proprietăţi ale lui Dinu şi Paul
Zaharescu, cu întreaga avere.
Ca politician, a fost mai întâi conservator şi apoi membru şi preşedinte al
Partidului Poporului, Organizaţia judeţeană Buzău; în perioada 16 martie 1920-21
decembrie 1921 a fost prefect al judeţului. Din cauza unor neînţelegeri, în 1926
părăseşte partidul. A fost totodată un inimos animator cultural, membru şi confe-
renţiar la filiala locală a Ateneului unde, la 20 martie 1894, a conferenţiat despre:
Pericolele băuturilor spirtoase (tipărită) şi Despre calendare (1907). A mai scris
Tutunul. Acţiunea asupra fumătorilor şi recomandaţiuni pentru micşorarea efecte-
lor lui (1905), Despre calendare (1907), Memoriul corpului didactic secundar
(1907), Situaţia materială a profesorilor şi maeştrilor din învăţământul secundar
(1910), Spre reforma şcoalei săteanului (1916); autor de manuale şcolare (aritme-
tică şi geografie) şi a unei hărţi a judeţului Buzău497.
Zainea Pimen498, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a

născut la 25 august 1928, în satul Grebănu. După absolvirea cursurilor primare şi
gimnaziale în comuna natală, urmează Liceul „Regele Ferdinand” din Râmnicu
Sărat, apoi Seminarul Monahal din Mănăstirea Neamţ (1948-1951). Studiază în
continuare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1953-1957), iar în para-
lel audiază cursuri de restaurare icoane, carte veche, artă, ceramică şi muzeografie,
la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1952-1957). Ca bursier al Uni-
497
Lucian Predescu, op. cit, p. 887; Ibidem, p. 920; Monografia Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”,
Buzău, 1997, p. 75.
498
M. Păcurariu, op. cit., p. 488-490; Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii
publice (dec. 1989-dec. 1994), Bucureşti, 1994, p. 341-342; Wikipedia.
594
versităţii din Köln (1975), a urmat cursuri de limbă germană. A efectuat călătorii
de studii în Belgia, Franţa, Olanda, Elveţia, Austria.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ (10
martie 1951), sub numele Pimen. Hirotonit diacon (în
1951), ieromonah (1957); hierosit protosinghel (1966) şi
arhimandrit (1975). A funcţionat ca profesor la şcolile
monahale din mănăstirile Neamţ şi Secu (1951-1952),
pedagog la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ
(1952-1953), egumen şi apoi stareţ la Mănăstirea Putna
(1957- 1958; 1961); trimis special al Patriarhului Justin
Moisescu în parohiile cu probleme misionare, Vicovul
de Sus şi Durău. Este apoi preot-duhovnic la Văratic
(1961-1962), preot la Durău (1962-1964), muzeograf la
Mănăstirea Putna (1964-1974), calitate în care a organizat muzeele mănăstirilor
Putna şi Dragomirna.
A mai fost stareţ la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (1974-
1978), preot la Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim şi în Israel
(1977-1978), exarh al mănăstirilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (1979-
1982), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovi-
nei, cu titlul Suceveanul (1982-1991). La 24 ianuarie 1991, a fost ales arhiepiscop
al Sucevei şi Rădăuţilor, cu sediul la Suceava. A îndeplinit misiuni în străinătate, în
cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române din S.U.A. şi Canada (1977), la
Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim (1978) şi a făcut parte din delega-
ţii sinodale care a vizitat alte biserici.
Este autor a peste 30 de articole, studii, recenzii, cronici, publicate în revistele:
Mitropolia Moldovei şi Sucevei şi Candela (Suceava), între care amintim: Icoana
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi semnificaţia ei teologică, redată în frescele
din nordul Moldovei; Însemnătatea teologică a icoanei Botezului Domnului, după
texte liturgice;„Icoana învierii; Icoana schimbării la faţă; Învăţătura ortodoxă des-
pre icoană; Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în iconografia ortodoxă,, ş.a. A publicat,
de asemenea, traduceri din limba franceză ale unor lucrări teologice.
În cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, la 10 decembrie 2000,
a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de mare ofiţer.
Zangopol V. Petre, s-a născut în anul 1874, în Epir-Turcia, unde şi-a făcut
studiile. Venit în România în 1896, s-a stabilit la Buzău, unde a lucrat la diferiţi
comercianţi. Până în 1908 a avut o mică firmă ce se ocupa de comerţul cu cereale
şi coloniale. A luat apoi în arendă moara „Garoflid” de la marginea oraşului Buzău,
spre bariera Focşani. A fost înscrisă în registrul de comerţ, la 28 iulie 1909 şi apoi
radiată la 31 octombrie 1927.
În 1921 a achiziţionat, lângă Gara Buzău, un teren în suprafaţă de 27.429
mp, la 26 iunie constituind Societatea în nume colectiv „Moara Zangopol”, pe o
durată de 30 de ani, - societate ce-şi propunea să exploateze fabrica de făină, fabri-
595
ca de paste făinoase şi o distilerie de petrol şi derivate. În septembrie 1922, cei doi

asociaţi, P. V. Zangopol şi A. Galiazatis, au semnat un nou contract de modificare
de societate, la care se asocia şi A. P. Calantzis. La 19 mai 1922 a început construc-
ţia clădirilor pe locul achiziţionat, moara intrând în funcţiune la 14 octombrie 1923,
cu denumirea Moara automată „P. V. Zangopol” - cu maşini şi valţuri aduse de la
Viena (motorul, scos din funcţiune înainte de 1989, a fost preluat la Muzeul Tehnic
„Dimitrie Leonida”, din Bucureşti).
Între anii 1925-1926 a fost exploatată de către
arendaşul Leonida Hristodulo, în 1927 de Ioniţă
Georgescu, de la 31 octombrie 1928 devenind Societate
Anonimă Română, condusă de Petre V. Zangopol, în
asociere cu fraţii Calmanovici. La acea dată erau 7 acţio-
nari, capitalul social fiind de 5.000.000 lei. În anul 1929
acesta creşte la 20.000.000 lei, fabrica, cu 50 lucrători,
având o capacitate de măcinat de 11 vagoane în 24 ore
(efectiv, 5 vagoane zilnic). Dispunea de trei motoare: de
20, 300 şi 560 H.P. În 1936 avea ca angajaţi 16 lucrători
calificaţi şi 73 necalificaţi, capitalul social de 29.000.000
lei, fiind împărţit la 12 acţionari.
În perioada 11 noiembrie 1940-14 octombrie 1941, a fost în administrarea
Comisiei Naţionale de Românizare (CNR), la 15 octombrie fiind predată lui Petre
Zangopol, care devine doar arendaş. Preluată din nou de CNR (15 octombrie 1942
- 15 octombrie 1943), este arendată apoi lui Iancu Ghiţă. P. V. Zangopol are posibi-
litatea să-şi exercite drepturile de proprietar, din decembrie 1944. Naţionalizată la
11 iunie 1948, prin decizia 7419/21 august 1948, Moara „11 iunie”, sub noua sa
denumire, este trecută în subordinea Comcereal.
În 1929, Petre V. Zangopol era membru în Consiliul de administraţie al Ca-
merei de Comerţ şi Industrie Buzău, la secţia industrială. La Buzău, a locuit şi un
văr al său, Aristotel Z. Zangopol (fiul lui Zisu Zangos), decedat la 20 martie 1941.
La solicitarea Dorotheei Dumitraşcu, cu domiciliul în strada col. Mănăilă (Războ-
ieni) nr. 3, Tribunalul Buzău a dispus deschiderea succesiunii, conform testamentu-
lui din 15 martie 1941, bunurile mobile şi imobile (în valoare de 9.257.000 lei)
revenindu-i nepotului său, Vasile A. Zangopol, cu domiciliul în Atena-Grecia.
Acesta era fiul lui Vasile A. Zangu (Zangopulos) din Vasiliko-Pogomina.
A fost citat şi Petre V. Zangopol, la acea dată cu domiciliul în str. Nae
Stănescu (Bistriţei) nr. 440, care a solicitat restituirea cheltuielilor de spitalizare şi
înmormântare. La 9 octombrie 1946 se admite transmiterea moştenirii către legata-
rul testamentar, dar la 26 noiembrie 1946, prima hotărâre este casată şi cererea res-
pinsă499.
499
Enciclopedia Ilustrată Română, Buc., 1913, lit. Z, p. 8; Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Primăria Buzău,
dosar 9/1919 ; Idem, fond. Tribunalul Buzău Secţia I, act autentic nr. 2509/28.07.1924; Monitorul
Oficial nr. 243/31 oct. 1928; „Îndrumarea”, II, nr. 44/14 oct. 1923;Muzeul Judeţean Buzău,
inv.19547-Act constitutiv şi statute Societate Anonimă Română „Moara Zangopol” (1929); Primăria
596
Zăinescu I. Aurel-Ion500, poet, publicist, fiul lui Ion şi al Mariţei (22 oc-
tombrie 1939-14 aprilie 2004), s-a născut în satul Dara, comuna Şarânga (astăzi în
comuna Pietroasele). După absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale, urmează
Liceul Pedagogic din Buzău (1953-1957), perioadă în care a frecventat Cenaclul
„Al. Sahia”. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, secţia critică literară
(1962). După absolvire este repartizat ca învăţător la şcoala primară din comuna de
origine a marelui dramaturg I. L. Caragiale (fostă Haimanale) raionul Târgovişte.
Aici profesează 13 zile, după care dă admitere la Universitatea din Bucureşti, Fa-
cultatea de Filologie, secţia critică literară, teoria literaturii şi folclor, pe care a ab-
solvit-o în 1962. Îi sunt colegi de facultate şi prieteni Ion Băieşu (coleg de bancă),
criticii literari de mai târziu C. Stănescu, Mircea Martin şi Mihai Ungheanu, poeţii
Cezar Baltag, Ilie Constantin, Nicolae Dragoş, Darie Novăceanu şi alţii. Lucrează
ca redactor la „Scânteia Tineretului” şi apoi redactor adjunct (din 1972), iar în pe-
rioada 1964-1972, ca activist al CC al UTC.
A debutat în 1958, în „Viaţa Buzăului” (seria I), în acelaşi an publicându-i-
se versuri, la rubrica Steaua fără nume, şi în revista „Luceafărul”. Editorial a debu-
tat în anul 1967 cu volumul de versuri Zeii neatenţi. Au urmat: Recviem într-un
cimitir de maşini (1969), În zale albe (1971), Grădinile ascunse (1974), Legea viei
(1976). A mai publicat eseul Tinerii (1971), pentru care obţine Premiul CC al UTC,
şi cartea pentru copii E un copac frumos pământul ţării (1977). La „Scânteia Tine-
retului” susţine rubrica Scrisori natale, ce avea ca temă semnificaţia podgoriei în
istorie. La „Viaţa Buzăului” şi „Luceafărul”, publică eseuri intitulate generic Re-
flex. A fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu (1990-2004).
Buzău, act deces 160/21 martie 1941. La data decesului avea 36 ani şi era funcţionar. S-a născut în
anul 1905, în satul Taroplane, comuna Vasiliko - Macedonia (Grecia), fiul lui Zisu şi al Despinei.
500
Alex. Oproescu. op. cit., p. 103-104; Primăria comunei Şarânga, act naştere 82/23 oct. 1939; presa
on line.
597
POSTFAŢĂ
Un dicţionar al personalităţilor buzoiene din ultima sută de ani, apărut la săr-

bătorirea Centenarului Marii Uniri, este salutar şi necesar.
Trebuie să remarcăm că pe diferite tematici, astfel de lucrări au mai apărut,
însă o lucrare atotcuprinzătoare ce conţine un summum de 500 de biografii ale ce-
lor mai cunoscuţi buzoieni din ultima sută de ani este alcătuită în premieră.
În primul rând, aceşti 500 de buzoieni sunt exemple umane de realizări şi
conduite, putând uşor deveni modele de urmat, odată ce sunt cunoscute, deoarece
şi-au câştigat locul în volum datorită activităţii lor deosebite, remarcată sau nu de
contemporanii lor.
Cei trei autori, după ani de muncă şi eforturi, au centralizat date extrem de
interesante despre personalităţile concentrate în acest volum. Este remarcabil faptul
că munca celor trei istorici - şi ei buzoieni recunoscuţi pentru activitatea lor la nivel
naţional şi internaţional - s-a desfăşurat prin studiu în arhive naţionale, judeţene sau
personale, prin discuţii sau interviuri cu personalităţile prezentate, cu rude apropia-
te, urmaşi sau prieteni ai acestora, lucrate în ani de zile.
Autorii s-au străduit să nu facă alegeri subiective şi şi-au asumat centraliza-
rea a 500 de buzoieni de frunte. Lucrarea în sine nu este exhaustivă, este însă una
educaţională şi istorică. Totodată volumul constituie o baza de date utilă, întrucât
cuprinde consistente date biografice. Astfel descoperim lucruri mai puţin ştiute
despre cei mai valoroşi şi talentaţi buzoieni, scriitori, pictori, sculptori, jurnalişti,
compozitori, oameni de ştiinţă şi antreprenori, cele mai reprezentative personalităţi
ale Buzăului, ce au contribuit decisiv la evoluţia socială, politică şi economică a
patriei noastre.
Cititorii au primit de la istoricii Valeriu Nicolescu, Valeriu Avram şi Marius-
Adrian Nicoară, o lucrare de excepţie, care poate fi model pentru celelalte judeţe,
de ce nu, proiect demn de urmat la sărbătorirea primului Centenar al Marii Uniri.
Astfel se pot dezvolta ulterior alte proiecte, de exemplu anuare de referinţă pe do-
menii de activităţi.
Nu în ultimul rând, remarc determinarea primarului oraşului Buzău, domnul
Constantin Toma, şi a echipei sale - excelent coordonată în domeniul cultural de dom-
nul dr. Marius-Adrian Nicoară, de a realiza cel mai consistent program de sărbătorire a
Centenarului Marii Uniri 1918-2018, inclusiv prin readucerea în memoria colectivă a
unor personalităţi buzoiene pe nedrept uitate. Preocuparea domnului primar Toma pen-
tru dezvoltarea oraşului pornind de la istoria acestuia este exemplară.
Jipa Rotaru
Profesor universitar doctor
Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Buzău, 1 decembrie 2018
598
BIBLIOGRAFIE
ARHIVE, DOCUMENTE, MEMORII, MANUSCRISE, MANUALE
Arhivele Militare Române. Fond „Memorii Bătrâni”

Arhiva Comandamentului Apărării Antiaeriene - Statul Major al Forţelor Aeriene
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Fundaţiile Culturale Regale „Principele
Carol” - Cămine culturale
A.N.I.., fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice
Serviciul Arhivelor Naţionale Buzău, fond Parohia Negustori, fond Prefectura Bu-
zău, fond Tribunalul Buzău
Colecţia manuscrise - Constantin Dumitrescu
Colecţiile: Bibliotecii Academiei Române, Institutului de Istorie Militară
Muzeului Judeţean Buzău, Cataloage de expoziţie, cataloage de inventar
Colecţiile Muzeului Marinei din Constanţa
Colecţiile Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău
Colecţiile Bibliotecii Academiei Române
LUCRĂRI SPECIALE ŞI GENERALE
XXX, Albumul conservator-democrat, Bucureşti, l908

XXX, Albumul Corpului Avocaţilor din România; Enciclopedia Ilustrată Română,
Bucureşti, 1913
XXX, Antologia scriitorilor nehoieni, Alpha MDN, Buzău, 2017
XXX, Catalogul Bibliotecii „V. A. Urechia” Galaţi
XXX, Dicţionarul general al literaturii române, vol. 3: E-K; , vol. 4: L-O, 2005;
vol. 7: Ş- Z, 2009
XXX, Dicţionarul scriitorilor români, vol. I, lit. A-C, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 1995
XXX, Dicţionarul specialiştilor…, vol. 1, ed. I; Universitatea „Dunărea de Jos”
Galaţi şi Universitatea „Valahia” Târgovişte, 2016
XXX, Dicţionarul specialiştilor, un “Who’s Who” în ştiinţa şi tehnica româneas-
că, vol. II, Editura Tehnică, Buc., 1998
XXX, Enciclopedia Ilustrată a României, Bucureşti 1913
XXX, Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I, Bucureşti, 1996, p. 189
XXX, General Grigore Baştan, Pliant editat în 1999, cu prilejul concursului militar
aplicativ organizat la Buzău
XXX, Industria petrolieră din România în perioada interbelică. Confruntări şi
opţiuni în cercurile de specialişti, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997
XXX, Memoriu prezentat Onor Ministeriu al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice de
Ion A. Rădulescu-Pogoneanu cu prilejul candidării la Catedra de Estetică, Etică şi
599
Sociologie de la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, Institutul de Arte

Grafice „Carol Gobl”, 1910
XXX, Mic dicţionar enciclopedic (M. D. E.), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1978
XXX, Monografia Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”, Buzău, 1997
XXX, 80 de ani de activitate a Staţiunii Experimentale Pietroasele, Buzău, 1973;
XXX, Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii (mic dicţionar), Edi-
tura. Ştiinţifică. şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982
XXX, Spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor, vol. I, Buzău, 1983
XXX, The International register of Profiles, World Edition, Cambridge (Anglia),
1977
XXX, Ţărmul dinspre cer, Editura Moonfall Press, Washington, D.C., 1991
XXX, International Who’s Who of Intellectuals, Cambridge, 1987
XXX, World Who’s Who in Science, Chicago (USA), 1968
XXX, Who’s Who în the World, 4th edition, 1978-1979, Chicago (USA), 1980
XXX, Benone Sinulescu. O viaţă ca un cântec, Editura Carro, Bucureşti, 1998
Angelescu G., Amintiri din activitatea mea ca medic al oraşului (1869 - 1898),
Buzău, 1912
Antohe Ion, Suferinţele părintelui Gheorghe Beşchea în temniţele Aiudului. În:
Răstigniri în România după Yalta. Bucureşti, Albatros, 1995
Agenţia Română de Presă, Rompres, Personalităţile României Contemporane.
Protagonişti ai vieţii publice (decembrie 1989-decembrie 1994), Buc., 1994, vol. I
Argeşanu Fl., Ucrain C., Tripticul vitejiei româneşti, Editura Sport Turism, Bucu-
reşti, 1977
Avram Valeriu, Nicoară Marius - Adrian, Buzăul şi Aeronautica Română,
Editgraph, Buzău, 2015
Avram Valeriu, Nicolescu Valeriu, Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Eu-
ropei (1916-1919; 1941-1945), Editgraph, Buzău, 2015
Avram Valeriu, Stan I Constantin, Nicolescu Valeriu, Buzoieni pe frontul Războiu-
lui de Întregire sau care au militat pentru înfăptuirea României Mari, Editgraph,
Buzău, 2018
Bădescu Radu, Hronicul handbalului românesc, Editura Sport - Turism, Bucureşti,
1984
Băieşu Ion, Ţara lui Papură Vodă, colecţia Biblioteca Pentru toţi, Editura Miner-
va, Bucureşti, 1996
Bălănescu Mihail. O istorie pentru posteritate. Iaşi, Tipo Moldova, 2015
Buluţă Gh., Petrescu V., Vasilescu E., Bibliologi români, dicţionar, Editura
Bibliotheca, Târgovişte, 2011
Calcan M. Radu, Istoria Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu” din Buzău, în perioa-
da 1944-2007, Editura Omega, Buzău, 2007, p. 234
Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura
Aristarc, Bucureşti, 1998
600
Cocora Gabriel, Episcopia Buzăului-o vatră de spiritualitate şi simţire româneas-

că, Buzău, 1986
Cocora G., Figuri buzoiene, mss. Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău,
vol. I
Constantin Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Bucureşti, 1983
Corciovescu Cristina, Râpeanu T. Bujor, 1234 Cineaşti români (Ghid bio-
filmografic) Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996
Cosma Viorel, Muzicieni români, (lexicon), Editura Muzicală, Bucureşti, 1970
Davidescu acad David coordonator. Istoria ştiinţelor în România. Ştiinţele agri-
cole. Bucureşti, 1994
Datcu I., Stroescu S.C., Dicţionarul folcloriştilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclope-
dică Bucureşti; 1979
Deac Iuliu, Dicţionar enciclopedic al matematicienilor, Editura Universităţii
Piteşti, 2001
Dimisianu Gabriel, Amintiri şi portrete literare, Editura Humanitas, 2003
Dincă I. Dumitru, Consideraţii asupra literaturii buzoiene contemporane, ed. a 2-a,
revizuită şi adăugită, Tipo Moldova, 2013
Dobrescu M. Emilian, Iluştrii francmasoni, Ed. Nemira, Bucureşti, 1999
Dragu Dimitriu Victoria, Poveştile unui domn din Bucureşti: Dinu Roco, Bucureşti,
Editura Vremea, 2007
Drăgulin Pr. prof. univ. dr. I. Gheorghe, Preoţi şi seminarişti de seamă din Arhie-
piscopia Buzăului şi Vrancei. Preocupările lor pastoral-misionare şi culturale,
Buzău, Editgraph, 2015
Duţu Alexandru, Dobre Florica, Drama generalilor români (1944-1964), Editura
Enciclopedică. Bucureşti, 1997
Firoiu V., Din nou acasă… convorbiri cu Henri Coandă, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1969
Fînăţeanu E., N. Şerbănescu, Calul-prietenul meu. Pagini din istoria călăriei
româneşti, Editura Ceres, Bucureşti. 1989
Focşa Daniel, Destinul unui pilot de vânătoare, Editura Europeană, 2010
Frîncu Viorel, Univers spiritual buzoian: calendar cultural, vol.1, Biblioteca Jude-
ţeană „V. Voiculescu”, 2011
Frîncu Viorel, Univers spiritual buzoian: calendar cultural, vol. 2, Buzău, 2012
Frunză Victor, Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Şeicaru, Editura Victor
Frunză, Bucureşti, 2001
Garoflid C., Agricultura veche, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1943
Georgescu Horia, În slujba neamului meu, Editura Archaeus, Bucureşti, 1999
Gusti Dimitrie. Opere-Despre cultură, Buzău, 1996
Ifrim Marin, Doctorul Valeriu Bistriceanu sau începutul unei Veşnicii, Buzău,
Teocora, 2018
Ifrim Marin, Invitaţie la vals literar, Editura Omega, 2014,
Ionescu Cristian, Constantin Apostol, artistul picturilor sculptate, „Opinia”,
Buzău, 18 aprilie 2018
601
Ionescu Grigore, Arhitectura românească, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986

Iorgulescu Bazil, Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului
Buzău, Bucureşti, 1892
Ivan Dorin, Gazetarii mor în picioare, Editura Omega, Buzău, 2013
Ivan Dorin, Mitropolit Irineu Mihălcescu. Viaţa şi opera, Buzău, 2000
Lazăr Al., Hatmanu M., Iacob Viorica, Trei sferturi de veac de preocupări micolo-
gice şi fitopatologice în Moldova. Bucureşti, 1972
Macovei M. Mihai, Colierul de rouă, Editgraph, Buzău, 2017, p. 94
Maftei Ionel, 1000 personalităţi ieşene. Lexicon, Iaşi, 2008
Mamina Ion, Scurtu Ioan, Guverne şi guvernanţi, 1916-1938, Bucureşti, 1996
Mărghitan Liviu. Membri ai Academiei Române originari din judeţul Buzău (seco-
lele XIX-XX), Arad, 2006
Moldoveanu Dr. ing. Gh., Dimitrie Gh. Ionescu (1900-1985). Profil biografic, Edi-
tura Alpha MDN, Buzău, 1999
Naum Hristache, Handbal de la A la Z, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1966
Naum Hristache, Ultimul apărător, Editura Sport -Turism, Bucureşti, 1983
Nedelcu Florea, Tănăsescu Florian, C. Gh. Costa-Foru - din viaţa şi opera unui
mare democrat român, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986
Neguţ Silviu, Dicţionar de exploratori şi călători. Căutători de noi tărâmuri, Edi-
tura All, Bucureşti, 1997
Oproescu Alexandru Scriitori buzoieni: fişier istorico-literar, Buzău, 1980
Pachiţa Victor, O viaţă în slujba contabilităţii româneşti, Editura Economică,
Bucureşti, 2006
Păcurariu Mircea, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996
Păuşescu Exacustodian, Elucubraţii, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1999 (date biografice)
Peneş Nicolae, Dr. Constantin Angelescu. Povestea unei vieţi, Bucureşti, 1998
Peneş Nicolae, Elogii efemere, Buzău, Editgraph, 2013
Peneş Nicolae, Mărturiile unui luptător: dr. ing. Mihail Bălănescu, Ed. a 2-a,
Buzău, Editgraph, 2012
Peneş Nicolae, Personalităţi hasdeiene, Editgraph, Buzău, 2017
Peneş Nicolae, Un cântec ucis, Editura Monteoru, Bucureşti, 1991
Popescu Florentin, O istorie anecdotică a literaturii române, Editura Vestala,
Bucureşti, 1995
Popescu Florentin, Un mesteacăn rătăcit în câmpie, Mad Linotype, Buzău, 2007
Predescu Lucian, Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940
Rosetti R. Dimitrie, Dicţionarul contimporanilor:1800-1898, Editura Populară,
1897
Răducanu M., Ştefan Bârsănescu, pliant centenar, Buzău, 4 martie 1995
Rădulescu Mihai Sorin, Elita liberală românească (1866-1900), Bucureşti, 1998
Rădulescu Mihai Sorin, Genealogii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1999,
Rădulescu Mihai Sorin, Genealogii, Genealogia românească. Istoric şi bibliogra-
fie, Brăila, 2000,
602
Rusu Dorina, Membrii Academiei Române (1866-1996), Ed. Fundaţiei Academice

„Petre Andrei”, Iaşi, 1996
Sasu Aurel, Dicţionarul biografic al literaturii române, vol. 1: A-L, Paralela 45,
Piteşti, 2006
Scurtu Ioan, Presăraţi pe-a lor morminte, ale laurilor flori, Editura Albatros,
Bucureşti, 1978
Straje Mihail, Dicţionar de pseudonime, Bucureşti, 1973
Stroea Adrian coordonator, Enciclopedia artileriei române, Editura Centrului Teh-
nic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2014
Stroea Adrian, Ghinioiu Marin, Din elita Artileriei, Editura Centrului Tehnic-
Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012
Sevastos Mihail, Monografia oraşului Ploieşti, Editura Cartea Românească, Bucu-
reşti, 1937
Tănase Mircea, Prin Buzăul istoric. Locuri, fapte, personalităţi, Editgraph, Buzău,
2016 (ed. a 2-a, 2018)
Tebeica Val., Români pe şapte continente, Ed. Sport Turism, Bucureşti 1975
Tudor Vasile, Războiul aerian din România, Editura Tiparg, Piteşti, 2006
Ţarălungă Ecaterina. Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi, Bucureşti,
2011
Ţopescu Felix, Călăreţi, obstacole, victorii, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1978,
Ulici Laurenţiu, Literatura română contemporană, vol. 1, Editura Eminescu,
Bucureşti, 1995
Văduva - Poenaru Ion (editor coordonator), Enciclopedia marilor personalităţi,
vol. I (A-G), Editura Geneze, Bucureşti, 1999
Zambaccian H. Krikor, Însemnările unui amator de artă, Bucureşti, Editura de Stat
pentru Literatură şi Artă, 1956
PERIODICE
„Acţiunea Buzăului”, 1939;

„Adevărul,” 2011;
„Actual magazin”, 2000;
„Alarma”, XXVIII, 1924;
Almanahul „Sportul”;
Agenţia Română de Presă, Rompres;
„Amos News”, 2004;
„Amphitryon”, 1998;
„Analele Buzăului, 2011;
„Avantaje”, 1999;
„Buciumul”, 2015;
„Bucureştiul literar şi artistic”, 2016,
„Buzăul economic”, 1930;
„Carnet literar”, 1998;
603
„Cartelul metaforelor,” 2017;

„Călăuza Ortodoxă”;
„Curierul satelor”, 1896;
„Contemporanul”,
„Cronica Română, 2007
„Dimineaţa” 1932;
„Ecran Magazin”;
„Expresul” 2002;
„Gazeta liberală”, 1907;
„Gazeta de Transilvania” 1992;
„Gazeta Buzăului” 1885;
„Glasul Adevărului”, 1928;
„Graiul Vremii”, 1929;
„Gorjeanul”, 2016;
„Handbal” (Olanda), 1967;
„Jurnalul de Roman”, 2016;
„Jurnalul Naţional”, 1996;
„Kunstkatem” (Olanda), 1999;
„Liberalul”, 1905;
„Luceafărul”;
„Lupta”, 1905;
„Magazin istoric”;
„Monitorul Oastei”, 1916;
„Monitorul Oficial”, 1907;
„Mousaios”, Buzău;
„Munca”, 1903;
„Muntenia”, 1996;
„Opinia”, 1996;
„Ordinea”, 1898;
„Popcorn”, 1997;
„Reporterul”,1931;
„Revista Artileriei”, 1929;
„Revista teatrală radio” 2017;
„Ring”;
„Rock Pop”,1997;
„Romanul financiar”, 2016;
„România liberă”, 2018;
„Socialismul” din anii 1919-1920;
„Spre astre”, revista Colegiului „B. P. Hasdeu”;
„Sportul Popular”, 1967;
„Story”;
„Străjer în calea furtunilor”, 2013;
„Şansa buzoiană”, 2002, 2007;
604
„Şcoala buzoiană”, 1978-1979;

„Şansa buzoiană”, 2002;
„Tribuna învăţătorimii”, 1932;
„Viaţa medicală”;
„Vocea Buzăului”, 1946;
„Vox Pop Rock”, 2000;
„Ziarul Lumina”, 2013;
„Ziarul de duminică,” 2002;
„Viaţa Liberă”, 2010;
“Vlăstarul”, 1928.
&
site Camera Deputaţilor
Crispedia
wwwhumanitas.ro
jurnalul.ro, 19 noiembrie 2008
presa on line
Turism Buzău.ro
Ziua Veche.Ro, 14 aprilie 2014
Wikipedia
605
DESPRE AUTORI
Valeriu Nicolescu, istoric, publicist, s-a născut la 27 august 1942. Absolvent

al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, şi-a desfăşurat activitatea
la Filiala Buzău a Arhivelor Naţionale şi la Muzeul Ju-
deţean Buzău, unde a fost director adjunct şi director al
acestei instituţii.
Autor a peste 500 articole pe teme de istorie locală
publicate în presă şi al unor studii tipărite în reviste de
specialitate. A participat la organizarea şi reorganizarea
expoziţiei permanente a muzeului şi a colecţiilor muzea-
le de la Colţi, Cotorca, Smeeni, Casei Memoriale „V.
Voiculescu” de la Pârscov. A fost prezent cu comunicări
la manifestări ştiinţifice judeţene, interjudeţene şi naţio-
nale, a făcut parte din colectivul de organizare a mani-
festărilor prilejuite de sărbătorirea a 100 de ani de la de-
clararea localităţii Monteoru ca staţiune balneo-climaterică şi 100 de ani de la pri-
mele cercetări arheologice efectuate la Sărata-Monteoru (1995).
A semnat 40 de lucrări pe teme de istorie locală, între care 17 monografii
comunale şi 6 volume ale monografiei fostului judeţ Râmnicu Sărat. Consultant
ştiinţific la trei filme documentare pe teme de istorie locală realizate de TVR.
Participant la acţiuni de marcare a Centenarului Marii Uniri. Este membru al Con-
siliului de Dezvoltare a Municipiului Buzău.
Cetăţean ce onoare al Municipiului Buzău, din anul 2005, şi al Judeţului Bu-
zău din septembrie 2018. A fost declarat Omul anului 2012.
Valeriu Avram s-a născut la 25 septembrie 1941 în municipiul Buzău. Este

doctor în istorie, specialitatea istoria aviaţiei, cercetător ştiinţific principal gradul I.
A predat la Facultatea de inginerie aerospaţială din Bucureşti cursul privind Istoria
aeronauticii. Pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată, a fost decorat cu ordinele:
„Meritul cultural” şi „Virtutea aeronautică” în gradul de cavaler.
A scris 50 de cărţi cu tematică aeronautică şi a pu-
blicat peste 500 de studii şi articole de istorie în reviste de
specialitate, din ţară şi străinătate (Franţa, SUA, Ungaria,
Republica Moldova).
Expert al Ministerului Culturii şi Cultelor în dome-
niul istoriei şi al patrimoniului aeronautic, profesorul uni-
versitar dr. Valeriu Avram, este cel mai important cercetă-
tor în domeniul atât de fascinant al istoriei aviaţiei din
România.
În anul 2011 a primit Premiul Fundaţiei „Magazin
Istoric”.
606
Marius-Adrian Nicoară s-a născut la 8 august 1966 în localitatea Mihăileşti
din judeţul Buzău. Este doctor în ştiinţe militare, specialitatea istorie militară - isto-
ria artei militare aeronautice, a fost comandant al Centru-
lui de Instruire pentru Forţe Aeriene de la Ziliştea-Boboc,
Buzău, unde a predat discipline de specialitate şi din do-
meniul managementului şi lector universitar la Universi-
tatea „George Bariţiu” unde a predat la Facultatea de
drept cursurile de „Istoria statului şi dreptului româ-
nesc”, „Organizaţii şi relaţii internaţionale”, iar la
Facultatea de economia comerţului, turismului şi servicii-
lor „Istoria economiei” şi „Doctrine politice contempo-
rane”.
A scris 34 de cărţi cu tematică istorică, în special
aeronautică, numeroase manuale militare şi a publicat peste 126 de studii şi articole
în publicaţii de specialitate sau de popularizare.
Pentru activitatea sa a fost recompensat cu ordine şi medalii ale statului ro-
mân. În anul 2014 a primit premiul „General de brigadă Constantin Hîrjeu” al
revistei „Gândirea Militară Românească”, acordat de şeful Statului Major General
şi ministrul Apărării Naţionale, iar în anul 2015 a fost desemnat Omul anului în
Forţele Aeriene Române în domeniile: „Istorie, cultură şi tradiţie militară” şi „Învă-
ţământ, ştiinţă şi artă militară.”
În 2017 a fost declarat Cetăţean de Onoare al comunei Pârscov din judeţul
Buzău, iar de la 1 decembrie 2017 este coordonatorul activităţilor de Centenar ale
Primăriei Municipiului Buzău şi membru coordonator al Consiliului de Dezvoltare
a Municipiului Buzău. A cercetat şi documentat reabilitarea Bisericii şi a Cimitiru-
lui Eroilor, realizarea galeriei istorice în aer liber „Eroii” din oraşul Buzău, precum
şi istoria şi tradiţiile altor obiective din acest judeţ.
607

500 Personalitati Buzoiene

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

500 Personalitati Buzoiene

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 - 2018

500 PENTRU ROMÂNIA

PERSONALITĂŢI BUZOIENE 1918 - 2018

Editura Alpha MDN

Lector şi corectura: Marcela CHIRIŢĂ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

28. Baboi Marina Andreea / 54

34. Basarabescu Ioan / 60

66. Cabel Nicolae / 98

74. Căluşaru D. Aurelian / 109

112. Damian Titi / 152

114. Dimache C. Constantin / 154

134. Economu Virgil / 176

143. Fetecău Adrian / 188

149. Gagu Ionel / 196

177. Harabagiu Sorin / 226

181. Iacobescu Aimée-Gabriela / 232

184. Iarca C. Constantin (Costică) / 233

211. Janina Nectara / 266

215. Lazăr Sorin / 272

221. Lupaşcu Neron / 278

223. Macedonescu Alexandru / 282

261. Moldoveanu-Nestor Elisabeta / 321

270. Nae Leonard / 332

289. Olaru Leonard / 352

338. Pogonaru Nicolae / 407

366. Rache Felix Aurelian / 440

378. Roman G. T. August / 451

384. Sandu Eugen / 460

418. Stănescu Romulus / 499

436. Şaguna Sorin / 522

445. Tache-Gheorghe Rodica / 534

455. Teodorescu A. Constantin / 544

467. Ţarălungă Ştefan / 558

469. Ulici Laurenţiu / 562

473. Van Der Meiren Jean Pierre / 568

489. Vlăducă-Marghiloman Irina / 582

497. Zaharescu Petru / 594

Am considerat o datorie de onoare reunirea într-o lucrare cuprinzătoare, de

Unii dintre ei au devenit buzoieni prin adopţie, reuşind să se identifice cu

Alexandrescu D. Constantin1, general de brigadă, inginer electronist, ingi-

Alexandru Cristian (27 octombrie 1953-14 noiembrie 2007), fotba-

1983, a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Suceava, după

cer (a doua ediţie, 1993), în Colecţia literară „Comunitatea românească”. A îngrijit

Alexiu G. Iulian4, profesor universitar, s-a născut la 23 iulie 1910, în comu-

Academia Militară. Este numit comandantul Regimentului de Paraşutişti Buzău

Anastasescu Carol a văzut lumina zilei la 2 martie 1918 în comuna Co-

gradul de sublocotenent şi repartizat la Escadrila 62 din Grupul 6 Vânătoare (Flotila

Anastasiu B. Toma, ofiţer de cavalerie (1 decembrie 1887-1917), s-a născut

Andreescu Gabriel6, profesor universitar doctor la Şcoala Naţională pentru

Andrei Gheorghe7, profesor, poet şi publicist (24 octombrie 1937 - 12 de-

La Pogoanele, a editat revista „Aurora”, iar la Buzău a coordonat, împreună

Andronescu Coca8 (3 iulie 1932-5 august 1998, Bucureşti), actriţă de teatru

în aceeaşi zi cu actriţa), instituţie pe care o va sluji 30 de ani.

Andruh Marius (născut pe 15 iulie 1954 la Smeeni, în judeţul Buzău), chi-

Absolvent al Liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău (1973) şi al

Angelescu Antim9, episcop al Buzăului (11 ianuarie 1943-1 septembrie

Angelescu Constantin10, medic, om politic, născut la Craiova la 10/22 iunie

învăţământului primar (1924) şi a celui secundar (1928) prin reintroducerea, după

Angelescu George12, medic, publicist, (1843-1932), s-a născut la Mărgineni-

Angelini Maria Mauro, născut la 14 august 1969 în Italia, cu reşedinţa în

Antemir Puiu, scenograf, s-a născut la 1 august 1953 în comuna Vipereşti,

Antonescu Petre, renumit arhitect, profesor universitar, academician (29 iu-