Personaj secundar, multidimensional, dinamic.

Modalitati de caracterizare:
— caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
— caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic;
prin mediul in care traieste; prin monolog interior.
Natl traieste cu un complex patern pe care va incerca sa-l invinga, Intreaga sa traiectorie existentiala, derulata intre
personaje puternice, poate fi citita ca o permanenta tentativa de a-si razbuna complexele.

Pentru Nicolae Manolescu, Natl, unul din personajele importante ale romanului Mara de Ioan Slavici, este
„dostoievskianul Natl". Ce 1-a determinat pe critic sa faca o astfel de insolita afirmatie? Natl, baiatul lui Hubar si al
Hubaroaiei, urmeaza sa continue meseria de macelar a tatalui sau. Destinul sau firesc este sa intre in breasla. Inca din
capitolul Zbuciumare autorul sugereaza ca viitorul lui Natl a fost hotarat de familie: "Degeaba! N-a fost el nascut sa fie
macelar. Si nici n-ar avea, daca e vorba, nevoie sa fie. Are el si altfel din ce sa traiasca. Mare nedreptate i-au facut cand
l-au luat de la scoala! Ce ar fi el acum!".

Fara indoiala, Natl traieste cu un complex patern pe care va incerca sa-l invinga. Intreaga sa traiectorie existentiala
poate fi citita ca o permanenta tentativa de a-si razbuna complexele. Mai intai de toate Natl este „prins" intre personaje
puternice, tatal sau Hubar si sotia sa Persida. Fire sovaielnica, Natl se lasa purtat de valurile iubirii, se indragosteste
nebuneste de Persida, se casatoreste cu ea si fug la Viena. Aceasta ruptura brusca nu-1 elibereaza pe Natl de complexul
patern. Dupa o perioada linistita traita la Viena, el devine tot mai distant fata de Persida: "Avea ceva pe sufletul lui: era
dus mereu pe ganduri, nu mai venea la ora obicinuita acasa, ba a ajuns in cele din urma s-o lase serile singura acasa.

El, care o temea fara de niciun cuvant, umbla acum, parca, dinadins s-o alunge de la sine, s-o instraineze sa scape de
ea". Imaginea care-l domina e cea a casei parintesti si a tatalui ca prezenta tiranica, dominatoare, „...nu ma simt destul
de tare ca sa nu omor pe acela care s-ar uita chioras la tine, fie el chiar si tatal meu". O indoiala teribila macina sufletul
personajului, strivit intre incalcarea vointei tatalui si iubirea pentru Persida. Revenirea acasa, departe de a solutiona
zbuciumul interior al personajului, il accentueaza. Casatoria care avusese loc, dar care e tinuta in secret de Persida, e
inca unul din motivele care maresc nelinistea lui Natl. Carciuma pe care o deschid cei doi la Sararie, dupa intoarcerea de
la Viena, e condusa de Persida.

Natl se instraineaza progresiv de sotia lui. Mereu nedormit si posac, personajul lasa toata grija afacerii pe seama
Persidei, cautand alinarea in mijlocul unor prieteni de pahar. Insingurarea lui Natl vine din incapacitatea sa de a se simti
„in rand cu lumea". Tot mai ursuz si mai suspicios, Natl isi gaseste refugiul in bautura si in jocul de carti. Tensiunea
interioara isi afla corespondentul intr-o acutizare a conflictului cu Persida.

Ironia personajului la adresa sotiei sale e generata de slabiciune si de exhibarea unui complex latent inca din momentul
cand cei doi tineri se cunoscusera: „— De ce nu!? grai dansa. Dar sa vorbim linistiti, ca oameni cuminte"; „Ca oameni
cuminte, zise si el. Mai ales tu nici nu poti sa vorbesti altfel. Care-i porunca?". Momentul de maxim al acestui conflict cu
Persida, mocnit vreme indelungata, este cel in care Natl, orbit de furie, isi loveste sotia: „Cuprins acum de manie oarba,
el inclesta mana stanga in parul ei bogat si incepu s-o loveasca cu pumnul - asa pe nimerite, in spate, peste umeri, in
fata, cum da omul care nu mai stie ce face..." Dezlantuirea de violenta, departe de a rezolva starea de tensiune in care
traieste Natl, il izoleaza pe acesta si mai mult. In construirea
personajului, finetea de psiholog a lui Slavici atinge unul din momentele de varf. In fata izolarii tot mai accentuate a lui
Natl, Persida se poarta cu el „de parca nu i-ar fi fost barbat, ci copil bolnavicios".

Abatut si posac, Natl nu-si revine „decat seara, la masa cu beamterii". Personajul pare in cautarea onoarei pierdute si de
aceea se entuziasmeaza doar cand il evoca pe generalul Radetsky. Un fel de dor pentru autoritatea pierduta pare a-l
apropia de rigorile armatei. Slabiciunea isi gaseste o compensatie in imaginea luptatorului intransingent: „Ochii i se
umpleau de vapaie cand vorba venea la razboi si la Radetsky. generalul imparatesc, care stia sa-i tina la scurt pe italieni
si putea. Ia nevoie, sa-i invete minte si pe ungurt. Paradoxal, desi tot mai instrainat, Natl nu o iubeste mai putin pe
sotia lui. Sentimentul devine explicit in momentul in care Persida da nastere fiului lor. E o iubire intensa, amestecata cu
tristete si remuscare: „— Ah! Doamne! zise el in romaneste, larta-ma Persido ca te-am desteptat, dar nu mai pot! Nu
mai pot! zise el iar, si izbucni in plans inabusit. Abia dupa nasterea copilului Natl are curajul sa se intoarca acasa si sa
vorbeasca deschis cu tatal sau. Curajul ii este dat de noul sau staftit social. Legitimitatea copilului e in afara oricarei
discutii. El e rodul iubirii oficializate prin casatoria cu Persida.

Toate aceste elemente sunt extrem de importante, incalcand vointa tatalui, Natl are nevoie de o confirmare sociala
pentru a-l putea infrunta. Intalnirea intre tata si fiu are aparenta unui razboi incheiat prin armistitiu. De altfel, intalnirea
celor doi nu are loc decat in prezenta parintelui pleban. Interesant este ca de aceasta data Natl isi priveste in ochi tatal
care ii raspunde evitand sa-l priveasca. Hubar accepta sa mearga la botezul fiului lui Natl dar o face „pentru femeia
aceea, care e prea buna pentru un nemernic ca tine". Aceasta confruntare, fara invins si invingator, e ultima aparitie
semnificativa a lui Natl in roman. La botezul copilului Natl devine personaj de plan secund, lasand-o, din nou, pe Persida
sa fie vioara intai.

Ultimul capitol al romanului, „Pace si liniste", nareaza uciderea lui Hubar de catre fiul lui nelegitim, Bandi. Natl dispare
lasand pe cititor sa mediteze asupra lui si asupra viitorului familiei sale dupa moartea batranului a carui autoritate il
dominase. pastreaza stapanirea de sine si, ca mijloc de autoaparare, constiinta lui isi gaseste o justificare: „Trebuie sa-si
faca datoria, incolo ce-o vrea bunul Dumnezeu".