Pata picturala se obtine vibrand culoarea prin diferite

procedee sau tehnici de lucru. Tratarea picturala vizeaza

redarea efectelor de lumina-umbra, aproape-departe si de
materialiate a obiectelor , cu ajutorul culorilor. Pata picturala
poate sugera dinamism, miscare, tensiune sau poate reda
volumul si spatial.
Pentru ca plasticitatea unei picture sa fie accentuata,
pata de culoare se vibreaza utilizand diferite
tehnici:fuzionare, ondulare, grizare, tusare scurta, nuantare,
monocromie, transparenta, stropire etc.
Prin utilizarea petei picturale in realizarea compozitiilor
plastice, se obtin armonii cromatice rafinate si expresive.
Pentru a obtine diferite expresivitati plastice, pata
picturala poate fi realizata pe suprafata uscata sau umeda.
Pe suport uscat, contururile sunt precise, pe suport umed ,
contururile fuzioneaza si pata are un aspect difuz.*3.
AMESTECURI CROMATICE SI ACROMATICE
Legile culorii se refera la toate ipostazele si relatiile in care
se pot afla culorile una fata de alta sau una in contextul
celorlalte, precum si la efectele produse de aceste realatii si
ipostaze. De accea, o problema importanta in perceptia
culorilor este cea a amestecurilor .
In practica , exista trei tipuri de amestecuri cromatice
si acromatice:
-amestecul fizic
-amestecul optic
-amestecul substrativ
* Amestecul fizic
Amestecul fizic este procedeul prin care se realizeaza
combinarea materiala dintre culori. Practicienii afirma ca prin
amestec fizic se pot obtine aproximativ 900 de tente de
culoare pe care le paote distinge retina ochiului.
*3. Cristea,Maria- Metodica predarii educatiei plastic in
invatamantul primar
Practic, prin amestecul fizic dintre culori si dintre culori
si nonculori se pot obtine nuante, tonuri si griuri colorate.
Amestecul fizic poate fi realizat prin mai multe tehnici si
procedee:
-amestecul pe paleta sau direct pe suportul de lucru;
-fuzionarea culorilor asezate pe o suprafata umeda;
-suprapunerea culorilor prin plierea si presarea hartiei etc
Din amestecul fizic al culorilor si nonculorilor se obtin:
•

Tonurile –rezulta din amestec fizic dintre o culoare si alb

sau negru in cantitati diferite(tonuri inchise si tonuri
deschise). Cand amestecul cu alb sau negru este progresiv ,
se obtine scara tonala a unei culori sau degradeul . Acesta
se prezinta ca o succsiune de tonuri spre inchis cand
amestecul se realizeaza cu alb. Daca intr-o pictura se
utilizeaza doar tenetele unei culori diferentiate ca tonalitate
prin amestecuri cu alb si cu negru, tema plastica este
“monocromia”.
•

Nuantele –rezulta din amestecul fizic dintre o culoare si cele

semene, vecine in cercul cromatic, cu conditia ca una din cele
doua culori intrate in amestec sa fie luata in cantitate mai mare.
Procedeul de obtinere a nuantelor se numeste
nuantare.
Exemple:
G+O=nuante de la galben la oranj
R+O=nuante de la rosu la oranj
R+Vi=nuante de la rosu la violet
A+Vi=nuante de la albastru la violet
A+Ve=nuante de la albastru la verde
G+Ve=nuante de la galben la verde
*griurile colorate se obtin din amestecul fizic a doua
complementare plus alb, iar procedeul se numeste girzare.
Griurile colorate se numesc tonuri rupte si se mai obtin prin:
-amestecul fizic a doua complementare;

-amestecul fizic a doua culori opuse in cercul cromatic;

-amestecul fizic a unei culori primare cu o culoare binara de

gradul al II-lea;
-amestecul fizic dintre o culoare pura si gri neutru.
*griurile neutre- amestecul fizic dintre alb si gri neutru.
AMESTECUL OPTIC
Amestecul optic sau aditiv presupune compunerea unei
tente colorate, provocata de juxtapunerea unor tente mici de
culoare pura sau rupta. Fenomenul reconstituie optic dominant
cromatica a unei suprafete care a fost divizata in tente mici.
Juxtapunand pe o suprafata tente scurte de rosu si albastru,
amestecul se realizeaza optic si se percepe violetul. Cand
tentele juxtapuse sunt culori complementare, acestea se exalta
reciproc.
Cunoasterea efectelor rezultate din juxtapunerea culorilor
duce la realizarea unor armonii cromatice deosebit de rafinate.
Astefel , se observa:
-complementarele juxtapose se exalta reciproc;
-culorile calde juxtapose se racesc;
-culorile reci juxtapose incalzesc;
-o culoare calda juxtapusa albului devine luminoasa;
-griul juxtapus unei culori se coloreaza usor in complementara
acelei culori.
In concluzie, se observa ca toate culorile isi modifica sarcina
cromatica si valorica in functie de culorile juxtapuse.
AMESTECUL SUBSTRATIV
O alta modalitate de amestec cromatic se realizeaza prin
suprapunerea tentelor transparente de culoare. La prescolari si
scolarii mici nu se poate utiliza acest procedeu, deoarece
implica multa acuratete si pricepere.
Suprapunearea se poate realiza numai cu acuarela fluidizata,
asezata pe suprafata hartiei si abia dupa ce s-a uscat se
suprapune alta culoare fluidizata,fara a se freca suprafata cu
pensula. Daca prima tenta este un rosu intens si dupa uscare
se suprapune o tenta de galben transparent, se percepe
oranjul.
*3. Cristea,Maria- Metodica predarii educatiei plastic in
invatamantul primar
Practic, prin amestecul fizic dintre culori si dintre culori
si nonculori se pot obtine nuante, tonuri si griuri colorate.
Amestecul fizic poate fi realizat prin mai multe tehnici si
procedee:
-amestecul pe paleta sau direct pe suportul de lucru;
-fuzionarea culorilor asezate pe o suprafata umeda;
-suprapunerea culorilor prin plierea si presarea hartiei etc
Din amestecul fizic al culorilor si nonculorilor se obtin:
•

Tonurile –rezulta din amestec fizic dintre o culoare si alb

sau negru in cantitati diferite(tonuri inchise si tonuri
deschise). Cand amestecul cu alb sau negru este progresiv ,
se obtine scara tonala a unei culori sau degradeul . Acesta
se prezinta ca o succsiune de tonuri spre inchis cand
amestecul se realizeaza cu alb. Daca intr-o pictura se
utilizeaza doar tenetele unei culori diferentiate ca tonalitate
prin amestecuri cu alb si cu negru, tema plastica este
“monocromia”.
•

Nuantele –rezulta din amestecul fizic dintre o culoare si cele

semene, vecine in cercul cromatic, cu conditia ca una din cele
doua culori intrate in amestec sa fie luata in cantitate mai mare.
Procedeul de obtinere a nuantelor se numeste
nuantare.
Exemple:
G+O=nuante de la galben la oranj
R+O=nuante de la rosu la oranj
R+Vi=nuante de la rosu la violet
A+Vi=nuante de la albastru la violet
A+Ve=nuante de la albastru la verde
G+Ve=nuante de la galben la verde
*griurile colorate se obtin din amestecul fizic a doua
complementare plus alb, iar procedeul se numeste girzare.
Griurile colorate se numesc tonuri rupte si se mai obtin prin:
-amestecul fizic a doua complementare;

-amestecul fizic a doua culori opuse in cercul cromatic;

-amestecul fizic a unei culori primare cu o culoare binara de

gradul al II-lea;
-amestecul fizic dintre o culoare pura si gri neutru.
*griurile neutre- amestecul fizic dintre alb si gri neutru.
AMESTECUL OPTIC
Amestecul optic sau aditiv presupune compunerea unei
tente colorate, provocata de juxtapunerea unor tente mici de
culoare pura sau rupta. Fenomenul reconstituie optic dominant
cromatica a unei suprafete care a fost divizata in tente mici.
Juxtapunand pe o suprafata tente scurte de rosu si albastru,
amestecul se realizeaza optic si se percepe violetul. Cand
tentele juxtapuse sunt culori complementare, acestea se exalta
reciproc.
Cunoasterea efectelor rezultate din juxtapunerea culorilor
duce la realizarea unor armonii cromatice deosebit de rafinate.
Astefel , se observa:
-complementarele juxtapose se exalta reciproc;
-culorile calde juxtapose se racesc;
-culorile reci juxtapose incalzesc;
-o culoare calda juxtapusa albului devine luminoasa;
-griul juxtapus unei culori se coloreaza usor in complementara
acelei culori.
In concluzie, se observa ca toate culorile isi modifica sarcina
cromatica si valorica in functie de culorile juxtapuse.
AMESTECUL SUBSTRATIV
O alta modalitate de amestec cromatic se realizeaza prin
suprapunerea tentelor transparente de culoare. La prescolari si
scolarii mici nu se poate utiliza acest procedeu, deoarece
implica multa acuratete si pricepere.
Suprapunearea se poate realiza numai cu acuarela fluidizata,
asezata pe suprafata hartiei si abia dupa ce s-a uscat se
suprapune alta culoare fluidizata,fara a se freca suprafata cu
pensula. Daca prima tenta este un rosu intens si dupa uscare
se suprapune o tenta de galben transparent, se percepe
oranjul.
FLUIDIZAREA CULORILOR :
*culoare-lumina, adica efectul”inregistrat” in special de retina
ca rezultat al fenomenului de dispersie a luminii in sase culori
principale si
*culoare-substanta(pigment,vopsea), adica material organica
sau anorganica in care lumina este partial incorporate , deci
material care are o anumita calitate pigmentara, cromatica in
aproximativ aceleasi nuante ca “replici” la nuantele spectrale,
intre care aceleasi sase culori principale; este sensul practic cu
care se opereaza in artele vizuale, cu deosebire in picture;
Acestea sunt doar starile potentiale ale culori , pentru ca ea
nu este altceva decat un raport perceput ca impresie vizuala in
functie de anumite conditii; este efectul “confruntarii”
(juxtapunerii) unei vopsele cu suprafata-suport, a doua materii
pigmenatre cu ambianta bipolara limina-intuneric etc.; in
acesta situatie, material de o anumita calitate pigmentara( sa
zicem, rosie) respinge (reflecta) culoarea-lumina cu care se
identifica(tot rosie) si absoarbe restul spectrului ; de aceea
orice culoare este perceputa numai pe lumina, in conditii bine
determinate (calitatea si intensitatea sursei si emisiei
luminoase, acuitate vizuala, claritate atmosferica etc;)
Din punct de vedere pigmentar, exista: culori propiu-
zise(cromatice) si neculori(acromatice); consecianta imediata:
neculorile (albul si negrul) nu se folosesc ca atare, nemodificate
(cel putin in primele etape ale educatiei vizuale) si nici doar
pentru deschiderea sau inchiderea culorilor pure; acest prin
secret cu privire la neculori si la rolul lor fata de celelalte poate
fi facut cunoscut copiilor la prima activitate din clasa I: “intai le
amestecam intre ele (culorile) si apoi, daca este nevoie, ceea
ce rezulta se deschide cu alb) sau se include( cu negru)”/
Fluidizare:
-pigmentul, material pigmentara sau substanta pura sub forma
de particule foarte mici (“praf”) nu se poate folosi ca atare, ci
ca vopsea; in aceasta stare, materiei pigmentare i s-au
adaugat substante de umplutura si un liant ( apa, ulei.etc.)
care, fara a o altera, o fac mai mult sau mai putin consistenta
 (dupa cum este produsa:sub forma de pastille, in tuburi sau in
diferite alte recipient) pentru a putea fi transportata, cu
ajutorul pensulei pe o suprafata-suport (hartie, carton, panza
sau pe oricare alt suport special pregatit) la care sa adere cat
mai bine, se foloseste acelasi liant; de aici si denumirea de
acuarele (culori de apa sau culori sub forma de pastille al caror
liant este apa), uleiuri (pentru cele al caror liant este ileiul de in
, uleiul sicativ etc. dar si cu “dizolvanti” ai liantilor mai mult sau
mau putin grasi, cum ar fi terebentina sau esenta de petrol),
acrilice si vinilice,care se :inmoaie” cu apa , dar –dupa
zvantare- devin ireversibile la apa. Alte vopsele de apa sunt:
gusa si tempera. La gradinita si in primele clase primare sunt
contraceptive precautiile tehnice si tehnologice de genul
“trataroo plate” , uniforme tonal si fara urme de pensulatie, a
acuarelei pe suport umed tot timpul lucrului si alte asemenea
variante “pretioase”.
Ce se explica si se demonstreaza:
~nescesitatea ordinii de atelier; pregatirea pastelor necesare
inainte de lucru; folosirea in comun a vaselor cu apa (de
regula, cate doua); evitarea risipei de culoare (spalare excesiva
a pensulei) si de hartie (invii o plansa neterminata nu gresita,
iar greselile se pot corecta”) etc.
~posibilitatile de intrebuintare si ,implicit, calitatile
Picture ulei
Acrilic
Tempera
Gouache
Culorile in viata noastra
Culoare si afectivitate. Efectele psihologice ale culorilor
Culoarea, aceasta fermecatoare însusire a tuturor lucrurilor,
constitue una din componentele importante nu numai ale
echilibrului ambiantei interioare a locuintei, ci si a starii noastre
afective. O culoare este cu atât mai calda cu cât se apropie mai
mult de rosu, si cu atât mai rece cu cât este mai dominant
albastrul. Culorile închise induc stari depresive, descurajante,
cele prea vii sunt obositoare, iar culorile deschise înveselesc.
Tot culoarea este cea care ne face bucurosi, deschisi,
comunicativi, sociabili sau, dimpotriva, tacuti, interiorizati,
meditativi.
Culorile au putere de influentare asupra starii fiziologice a
organismului, proceselor psihice si starii noastre afective, lucru
dovedit printr-o serie de cercetari stiintifice. De exemplu, un
mediu înconjurator prea monoton si rece, din punct de vedere
coloristic, induce o crestere a tensiunii nervoase, o stare de
iritare permanenta, pe când alegerea cu discernamânt a
culorilor creeaza o stare de buna dispozitie si optimism.
*ALB: Efecte psihologice: expansivitate, usurinta, suavitate,
robustete, puritate, raceala; este obositor prin stralucirea ce
prezinta datorita capacitatii de reflexie totala a luminii.
Semnificatie psihologica si rezonanta afectiva: pace, împacare,
liniste, inocenta, virtute, castitate, curatenie, sobrietate.
Aspectele fizicii culorii
Lumina monocromatică
Culoare intervalul de lungimi de undă intervalul de frecvenţe
Culorile pure (monocromatice) vizibile
roşu ~ 610-780 nm ~ 480-405 THz

oranj ~ 590-650 nm ~ 510-480 THz

galben ~ 575-590 nm ~ 530-510 THz

verde ~ 510-560 nm ~ 600-530 THz

azur ~ 485-500 nm ~ 620-600 THz

albastru ~ 452-470 nm ~ 680-620 THz

violet ~ 380-424 nm ~ 790-680 THz

Lumina monocromatică este o radiaţie electromagnetică
perfect sinusoidală. Lumina monocromatică (ideală) se
caracterizează prin puterea P transportată ş i prin frecvenţa f a
oscilaţiei. Alternativ, în loc de frecvenţă, se utilizează lungime
de undă , unde c este viteza luminii în vid. Lumina
monocromatică este vizibilă pentru ochiul uman numai dacă
lungimea de undă se încadrează între aproximativ 380-400 nm
şi 700-760 nm (sau, echivalent, frecven ţa ei este între
aproximativ 750 THzşi 430 THz).
Caracterizarea culorii luminii
Lumina produsă de o sursă luminoasă este, în general, un
amestec (o sumă) de radiaţii electromagnetice de diferite
lungimi de undă ş i intensităţi, adică, echivalent, o suprapunere
de radiaţii monocromatice. O caracterizare completă a luminii
se poate face doar prin exprimarea puterii radiate pe fiecare
lungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvenţă).
Această caracterizare este dată de o funcţie de distribuţie
spectrală a puterii (engl. Spectral Power Distribution — SPD).
De remarcat că, de fapt, puterea radiată exact pe o anumită
lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcţia de
distribuţie spectrală a puterii este puterea radiată într-un
interval de lungimi de undă sau de frecvenţe, raportată la
lăţimea intervalului. Ca atare, distribuţia spectrală a puterii
luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de
undă, sau după frecvenţă.
Descompunerea spectrală
Spectrul luminii albe, descompunerea spectral ă a luminii
constă în izolarea radiaţiilor de diferite lungimi de undă, adică
separarea individuală a fiecărei componente monocromatice.
Descompunerea spectrală poate fi realizată:
* Utilizând dispersia luminii (variaţia indicelui de refracţie al
unui material transparent în funcţie de lungimea de undă), prin
trecerea luminii prisme optice. Un fenomen similar are loc în
cazul curcubeului.
Prin difracţia luminii printr-o reţea de difracţie.
Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de
către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru apari ţie.
Caracterizarea culorii corpurilor
O suprafaţă care reflectă lumina reflectă independent fiecare
componentă spectrală (fiecare frecvenţă sau, echivalent,
fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii
unui obiect se face printr-o funcţie care dă, pentru fiecare
lungime de undă (sau frecvenţă), raportul dintre puterea
radiaţiei reflectateşi puterea radiaţiei incidente. Astfel, dacă
radiaţia incidentă are distribuţia spectrală a puterii s(λ)şi
suprafaţa are funcţia coeficient de reflexie pe lungime de undă
c(λ), lumina reflectată va avea distribuţia spectrală a puterii data de:
Reprezentarea culorilor obiectelor
 Pentru obiectele care reflectă sau transmit lumina, nicio
reprezentare din trei componente reale nu poate descrie
suficient culoarea. Este posibil să se creeze două obiecte Aşi B
şi d o u ă surse de luminăS şi R astfel încât:
Sşi R au aceeaşi culoare perceptuală (aceleaşi valori XYZ, dar
spectre distincte),
iluminate de S, obiectele Aşi B au aceeaşi culoare perceptuală
(lumina reflectată de cele două are aceeaşi descriere XYZ)
iluminate de R, obiectele Aşi B au culori perceptuale diferite
(valori XYZ diferite).
CUPRINS
INTRODUCERE
I.CULOAREA
•

Proprietatii, contraste, amestecuri,semnificatii

• Culori spectrale

• Culori pigmentare

• Culori primare

• Culori binare de gradul I

• Culori binare de gradul II

• Culori calde
• Culori reci
• Culori complementare

II. NONCULORILE

III. PATA DE CULOARE

IV. AMESTECURI CROMATICE SI ACROMATICE

V. AMESTECUL OPTIC
VI.AMESTECUL SUBSTRATIV
VII. CULORILE IN VIATA NOASTRA
VIII. ASPECTELE FIZICII CULORII
IX. CARACTERIZAREA CULORII LUMINII

X. DESCOMPUNEREA SPECTRALA

XI. CARACTERIZAREA CULORII CORPUROLOR

XII. PERCEPTIA CULORII DE CATRE OCHI

XIII. PERCEPTIA CULORII OBIECTELOR

XIV. TEMPERATURA DE CULOARE

XV. REPREZENTAREA CULORI OBIECTELOR

XVI. ANEXA
BIBLIOGRAFIE
Rotaru, Maria/Dumbrava , Maria EDUCATIA PLASTICA IN
INVATAMANTUL PRIMAR. Editura “Gheorghe Cartu- Alexandru”,
1996.
Constantin ,Paul CULOARE “ARTA AMBIENT” editura
Meridiane, Sibiu, 1979
Constantin , Paul “SA VORBIM DESPRE CULOARE” , editura “ Ion
Creanga” , Bucuresti, 1986
Galthe, TEORIA CULORILOR, Editura Principes, Iasi, 1995
Lazarescu, Liviu “CULORILE IN ARTA” , Editura Polirom. Iasi
2009
Pirnog. Ion “GHID METODIC DE EDUCATIE PLASTICA: Editura
Compania, Bucuresti , 2007

ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

 
 Punctul plastic este o forma plana sau spatiala, ale carei dimensiuni sunt
reduse in raport cu suprafata sau spatiul in care se afla. Aceste dimensiuni trebuie sa
fie aproximativ egale.
Punctul plastic poate avea marimi diferite in raport cu marimea suprafetei pe
care el se afla.
Punctul plastic are diferite forme:
-         pete obtinute prin atingerea suprafetei cu un instrument de lucru;
-         forme geometrice diverse;
- forme abstracte;
-         forme inspirate din natura.
Compunerea unei suprafete cu ajutorul punctului se realizeaza linear (vertical,
orizontal, oblic) sau intr-o suprafata in ordine - dezordine. Ordinea sau dezordinea
se refera la marimea, culoarea, pozitia si forma punctelor. Punctul poate avea rol in
sine sugerand „florile pe camp”, „stele pe cer”, „spectatori in tribuna”, „flori, fructe
sau frunze in pomi” etc. Punctul are si un rol secundar, subordonat unei forme. In
acest caz punctul structureaza forma - tehnica folosita de pictorii impresionismului.
Punctul are si rol decorativ de infrumusetare a unor suprafete conform principiilor
artei decorative (repetitia, altemanta, simetria, asimetria, inversiunea etc.). intr-o
compozitie plastica cu ajutorul punctului se obtin si unele efecte cu caracter
expresiv determinate de marimea, culoarea si pozitia acestora:
-         punctele de marimi diferite pot da impresia de spatiu (mare - aproape, mic
- departe);
-         punctele realizate in culori calde au tendinta de apropiere, pe cand cele
reci se departeaza;
-         caracterul greu - usor este obtinut prin inchiderea sau deschiderea culorii
(punctele deschise par usoare, iar cele inchise devin mai grele);
Intr-o compozitie plastica, punctul poate fi centru de interes fie prin contrast
de culoare, de marime, de directie, fie prin locul pe care-1 ocupa in cadrul
compozitiei.
Punctul expresiv, cu rol in sine, poate reprezenta elemente plastice legate de
efectul de distanta, cum ar fi: casute indepartate, explozii de artificii, stoluri de
pasari, cer instelat.
 

LINIA
 
 
Linia, in artele plastice, este o suprafata care are una din dimensiuni
(lungimea) mult mai mare fata de cealalta dimensiune (latimea). Teroretic, linia ia
nastere prin deplasarea pe o suprafata a unui punct intr-o anumita directie linia este
creata deplasand un varf de pix, penita, creion, pensula, carbune, bat etc. dupa o
anumita directie. In acest caz instrumentul de lucru determina grosimea liniilor
(subtiri, medii, groase).Structura si aspectul liniei sunt determinate de natura
instrumentului care o creeaza. Linia mai poate fi creata din insiruirea unor elemente
 de limbaj plastic (puncte, linii, suprafete) pe o anumita directie. Linia are un rol de
sine statator, poate fi subordonata suprafetei ca structurare interioara a acesteia sau
poate contura o forma .In functie de directia pe care se deplaseaza punctul, linia
poate fi: dreapta, franta etc. Traseul continuu sau intrerupt determina caracterul
intrerupt sau continuu al ductului liniei. Pozitia liniei pe suprafata de lucru poate fi:
verticala, orizontala, oblica. Expresivitatea liniei se obtine in functie de traiectorie,
structure, lungime, grosime pozitie, culoare, valoare, amplasare in spatiul plastic si
de natura instrumentului de lucru. Linia verticala ca element dominant intr-o
compozitie plastica da sentimentul de inaltare, monumentalitate, fermitate. Linia
oblica in compozitia plastica creeaza miscare, instabilitate si agitatie. Linia curba
sugereaza armonie, miscare, dinamism. Linia franta reda neliniste, duritate,
tensiune.
 

FORMA
 
In general forma este aspectul exterior al unei figuri, determinata de limitele
fizice ale acesteia. Figura perceptuala se poate modifica odata cu orientarea ei
spatiala sau cu cea a mediului ambiant. Cand percepem o figura o interpretam
constient sau inconstient, ea reprezentand forma unui continut si fiind forma
vizibila a continutului, determinata de regulile intrinseci ale structurii care dau cheia
nevazuta a configuratiilor formale ale sistemului reprezentat de fenomene, obiecte,
procese indiferent de natura lor. In artele plastice forma are mai multe acceptii,
dintre care cele mai uzuale sunt - forma spontana; - forma elaborata;
Forma spontana in pictura se poate obtine accidental sau dirijat prin diferite
procedee tehnice cum ar fi: monotipia, dirijarea culorii cu un jet de aer, prin
suflarea libera sau printr-un tub in diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizata,
prin stropirea cu pensula pe foaia umeda sau uscata, prin imprimarea cu ajutorul
unor materiale textile imbibate cu una sau mai multe culori etc.
Forma elaborata este creata de om pe baza sugestiilor din natura, ea poate
lua infatisari de ornament sau de semn plastic comunicand idei, cunostiinte sau
provocand sentimente si trairi. Forma plastica elaborata se realizeaza in mod
constient pe baza transfigurarii unor forme naturale.
 

CULOAREA
 
Culoarea este realitatea subiectiva generata de interactiunea a trei factori:
ochiul, lumina si suprafata obiectului. Culoarea se percepe numai in prezenta
luminii naturale (solare) sau artificiale. In afara de culoarea formelor si
fenomenelor din natura, exista culori lumina (spectrale) si culori pigment (vopsele).
Culorile spectrale se obtin prin descompunerea unei raze de lumina solara trecuta
 printr-o prisma triunghiulara de cristal proiectata pe un ecran, obtinandu-se cele
sapte sapte culori pure (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet).
Fenomenul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de catre savantul englez Isaac
Newton. Culorile pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate
combinate cu diferiti lianti. In functie de liantul folosit sunt vopsele pe baza de apa
(acuarele, tempera, guase) si vopsele pe baza de ulei.

Combinarea culorilor
Cercul cromatic al lui Johannes Itten este alcatuit din: culori primare, binare,
nuante, culori calde si reci, complementare.
Culori primare(rosu, galben si albastru) numite si fundamentale sau de baza
deoarece nu iau nastere din combinarea altor culori pigment.
Culori binare de gradul I (oranj, verde, violet) care se obtin din amestecul
fizic a culori primare (R + G = O;A + G = Ve; A + R = Vi) in cantitati aproximativ
egale.
Culori binare de gradul II (tertiare) se obtin prin amestecul unei culori
primare cu o culoare binara de gradul I (R + O; G + Ve; A + Vi).
Culori ternare (binare de gradul III) se obtin din amestecul fizic in anumite
cantitati a doua culori binare de gradul I (O + Vi = maro; Vi + Ve = gri albastruS
Ve + O = acru inchis).
Culori luminoase si culori intunecate. Daca vrem sa definim gradul de
luminozitate sau de intunecime a unei culori, atunci vorbim de tonalitatea sau
valoarea ei. Tonalitatea o putem varia prin amestecarea unei culori pure cu alb sau
negru.
Culori calde si culori reci Culorile din cele doua categorii sunt determinate
de impresia calorica pe care o culoare sau alta ne-o produce cand o privim. Astfel
culorile galben, oranj, rosu ne dau senzatia de caldura, ne duc cu gandul la soare,
foc, zilele calduroase etc. Din contra, culorile albastru, verde, violet, ne dau senzatia
de frig, rece, racoare, ne due cu gandul la zilele friguroase, la racoarea padurilor, a
apei etc. Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece este obtinuta din amestecul
fizic a doua culori calde(R +G). Cea mai rece culoare din categoria culorilor reci
este considerata culoarea albastru pur, deoarece celelalte culori reci au in amestec si
culori calde (verde = albastru, violet = rosu + albastru).
Culori complementare Complementara elementara unei culori primare este
acea culoare asezata diametral opus in cercul cromatic si nu are in componenta ei
culoarea primara respectiva. Perechile de culori complementare sunt: - rosu - verde
(G + A); galben - violet (R + A) si albastru - oranj (G + R); Din amestecul fizic al
celor trei culori primare rezulta griul neutru, griul perfect, deoarece el contine toate
culorile spectrului luminii (R, O, G, Ve, A, I, Vi). Din amestecul fizic a doua culori
complementare rezulta, de asemenea, griul neutru: R + Ve = R + (G + A). Alaturate
aceste perechi se resping, se exalta reciproc, se pun in valoare una pe alta, iar
asezate la distanta, se atrag reciproc.

Amestecul fizic al culorilor si nonculorilor

Prin amestecul fizic a doua sau trei culori din cercul cromatic se pot obtine un
numar foarte mare de tente distinctive pentru retina. Amestecul fizic poate fi
 realizat prin tehnica fuzionarii culorilor transparente pe suport umed, prin tehnica
indoirii si presarii hartiei, dupa ce, in prealabil, au fost asezate pete de culori pe
suprafata interioara prin tehnica amestecului pe paleta ori direct pe suportul de
lucru.

Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilor

Amestecul fizic de alb si negru. Prin amestec de alb si negru se poate obtine
o scara a valorilor constand in numeroase trepte de griuri neutre (valorice).
Amestecul culorilor cu alb sau negru. Prin amestecul fizic cu alb culorile se
deschid, isi pierd stralucirea, intensitatea si se lumineaza. Prin amestecul fizic cu
negru culorile isi pierd stralucirea, luminozitatea, intunecandu-se. Cand o culoare se
amesteca cu negru tonul ei se stinge (se rupe); prin amestec cu alb tonurile se
lumineaza. In amestec treptat cu alb sau negru se obtin tonuri deschise si respectiv
inchise ( scara tonala ). De remarcat este faptul ca unele culori in amestec cu negru
isi schimba caracterul, de exemplu galben plus negru da un verde kaky.
Amestecul fizic dintre culorile vecine. Prin amestecul a cate doua culori
vecine, semne pe cercul cromatic, una fiind luata in cantitate mai mare, se vor
obtine diferite nuante ale acelei culori. Acestea juxtapuse (succesiv dupa stralucirea
lor) formeaza game complexe ale culorii respective.
Amestecul fizic dintre culorile opuse pe cercul cromatic. Din amestecul
fizic a doua culori complementare, luate in cantitati diferite, plus alb sau negru se
obtin griuri colorate (grizare). Ruperea unei culori pure se realizeaza prin:
a)      - amestec cu complementara sa (R + Ve; Ve + R) in cantitati neegale;
b)      - amestec cu alta culoare rupta R + (A + 0);
c)      - amestec cu alb sau negru;
d)      - amestec cu gri neutru.
Game cromatice
Gama cromatica este o succesiune de culori dispuse intr-o gradatie
armonioasa. Ea este conditionata de existenta unei anumite dominante cromatice si
realizeaza unitatea coloristica a compozitiei plastice. Clasificarea gamelor:
a)                     – gama simpla, care se formeaza prin amestecul fizic a doua
complementare sau a doua culori opuse (una calda, cealalta rece);
b)                     – gama compusa , care se realizeaza dezvoltand paralel doua sau
trei perechi de complementare.

Contraste cromatice si de alb-negru

Contrastul presupune existenta a doua elemente opuse. Vorbim despre

contrast atunci cand intre doua efecte de culoare pe care le comparam, se constata
deosebiri si intervale clare. Cand aceste diferente cresc la maximum, se realizeaza
un contrast de opozijie sau polaritati (mare - mic, negru - alb, rece - cald).
Contrastele se pot percepe numai prin comparatii: un element este mai mic sau mai
mare cand il raportam la alt element. Contrastele joaca un rol de seama in lumea
culorilor. Cand sunt juxtapuse, creeaza efecte deosebite, conflicte dintre culori sau
dintre alb - negru. Teoria despre culoarea constructiva a lui Johannes Itten
consemneaza sapte contraste:
1.                     contrastul culorii in sine este cel mai simplu contrast cromatic si se
obtine prin juxtapunerea tentelor de culori pure (culori primare si
culori binare). Efectul obtinut prin juxtapunerea culorilor primare este
cel mai puternic. Puterea contractului culorii in sine scade cu cat
culorile folosite se indeparteaza de culorile primare. Prezenta albului
si negrului amplifica expresivitatea acestui contrast deoarece intervin
efectele caracteristice de crestere a luminozitatii, respectiv stralucirii
culorilor. O pata de culoare primara sau binara, inconjurata de negru,
devine mai palida ca intensitate cromatica, dar mai luminoasa. Pentru
a realiza acest contrast sunt necesare cel putin trei culori. Contrastele
culorilor in sine sunt nenumarate si prin urmare si posibilitatile de
varietate a expresiei coloristice sunt nesfarsite (exemplu: modificarea
valorii culorii sau a raporturilor cantitative).
2.                     contrastul deschis - inchis ( clar-obscur ) Acest contrast se obtine
prin juxtapunerea unor culori cu luminozitati diferite ( valori total
diferite). Pentru a obtine efectul de contrast deschis - inchis este
necesara alaturarea culorilor si a nonculorilor cu luminozitati egale
sau apropiate de culori si nonculori de intunecime egala sau apropiata,
respectand cerintele acordului cromatic. Folosind albul si negrul, cu
toata gama valorica rezultata din amestecul acestora, florile luminoase
cu toate seriile de griuri colorate, se poate realiza contrastul inchis -
deschis sau clar - obscur. Acest contrast sugereaza si unele efecte
impresive: aproape - departe, greu – usor.
3.                     contrastul cald – rece se realizeaza prin alaturarea culorilor calde
cu cele reci. Un contrast pur se poate obtine inlaturand efectele
celorlalte contraste (in special de clar - obscur), aducand culorile
calde si reci la aceeasi treapta de luminozitate sau intunecime. Pentru
obtine efectul maxim de cald - rece se juxtapune culoarea cea mai
rece – albastru - cu cea mai calda - oranjul. Intr-o compozitie culorile
calde dau impresia de aproape, iar cele reci - de departare. Contrastul
prezinta si importanta pentru efectele perspectivale si plastice.
Raportului cald - rece din coloristica ii pot corespunde si altc efecte
expresive dupa Itten: rece - cald, umbros - insorit, transparent - opac,
linistitor – agitat, rar - des, vaporos - de pamant, departe - aproape,
usor - greu, umed - uscat. Aceste efecte arata posibilitatile expresive
ale contrastului cald - rece. In natura obiectele indepartate apar
intotdeauna de culoare mai rece, din cauza stratului de aer interpus
intre privitor si aceste obiecte.
4.                     contrastul complementarelor Doua culori pigmentare, care
amestecate dau griul neutru, sunt culori complementare. Legea
complementarelor este baza creatiei armonice deoarece prin
indeplinirea ei, in ochiul nostru, se creeaza un echilibru deplin. Pe
cercul cromatic al lui J. Itten complementarele sunt diametral opuse:
R <> Ve; G <> Vi; A <> O; sau: G + O <>A + Vi;R + O <> A+ V; R
+ Vi <> O + Ve. Culorile complementare folosite in raporturi juste de
cantitate dau stabilitate compozitiei, fiecare culoare ramanand
 neschimbata in puterea ei stralucitoare. Fiecare pereche de
complementare are caracteristicile ei. Astfel, perechea culorilor G -
Vi, prin natura ei contine nu numai contrastul complementar, ci si
clar- obscur, deoarece galbenul este cea mai luminoasa culoare iar
violetul – cea mai intunecoasa. In contrastul complementar se cere ca
una din cele doua culori sa fie dominanta ca intindere, stralucire si ca
suita de tente rupte ale acesteia. Intr-o compozitie plastica se pot
dezvolta si doua sau trei perechi de complementare.
5.                     contrastul simlutan Prin contrastul simultan intelegem fenomenul
prin care ochiul nostru cere, pentru o culoare pura data, in mod
simultan, culoarea ei complementara, producand-o de lasine, daca
aceasta nu este prezenta. Acest efect optic se obtine, practic, prin
suprapunerea unui gri neutru, de intindere redusa (patrat, cerc, linie),
pe o suprafata de dimensiuni mari, intens colorata, griul aflandu-se
optic spre culoarea complementara culorii pure pe care el este
suprapus.
6.                     contrastul de calitate Contrastul de calitate consta in opozitia dintre
culorile saturate, stralucitoare si culorile amestecate, tulburate
Culorile pot fi tulburate in mai multe moduri. O culoare pura se
tulbura cu alb, negru, gri, cu complementara respectiva.
7.                     contrastul de cantitate Contrastul de cantitate se refera la raportul
de marime a doua sau mai multe suprafete colorate. Este contrastul
„mult – putin” sau „mare – mic”. Caracterul activ al unei culori este
determinat de puterea ei de stralucire si marimea petei colorate.
Pentru a evalua puterea de stralucire sau lumina, trebuie sa comparam
culorile pure fata de un fond gri - negru. Vom constata in acest sens
ca valorile de lumina ale fiecarei culori in parte nu sunt egale . Astfel
Goethe a stabilit raporturile numerice de luminozitate a culorilor
spectrale: galben =9, portocaliu = 8, rosu = 6, violet = 3, albastru = 4
si verde = 6. Valorile perechilor de culori complementare sunt: G-
Vi=l/4:3/4 ; A-O=l/3:2/3 ; R-Ve=l/2:l/2 Raporturile de cantitate
mentionate sunt valabile numai in cazul cand culorile sunt folosite la
puterea lor de stralucire maxima.
 

COMPOZITIA PLASTICA
 
Compozitia consta in modalitatea organizarii elementelor de limbaj plastic
intr-un ansamblu omogen, echilibrat, indistructibil, capabil sa transmita privitorului
emotia si mesajul autorului. Modalitati de organizare a compozitiei plastice -
scheme compozitionale: compozitie in friza; compozitie in registru; compozitie in
triunghi; compozitie circulara; compozitie in spirala; compozitie radiala; compozitie
pe verticala; compozitie pe orizontala; compozitie pe diagonala (oblica); In functie
de schema de organizare se obtin compozitii inchise si deschise cu efect statice si
dinamice.
Compozitia inchisa sugereaza ca actiunea se desfasoara in interiorul spatiului
plastic avand un centru de interes. In acest caz elementele sunt ordonate pe scheme
compozitionale in forma de triunghi, patrat, cerc, oval.
Compozitia deschisa sugereaza ca actiunea se continua si in afara spatiului
plastic avand unul sau mai multe centre de interes. Centrul de interes este zona din
compozitia plastica catre care se indreapta prioritar privirea si se obtine prin:
aglomerare de detalii; - modulari liniare (subtire - gros); - contraste (inchis -
deschis, cald - rece, mare - mic, aglomerat – curat). Compozitia cromatica are o
importanta deosebita in raport cu compozitia suprafetelor si valorilor. Astfel,
caracterul static sau dinamic, liniile de forta, cel de interes, tensiunile, cromatica,
ritmul ca si orice alt mijloc de expresie plastica subordonate structurii
compozitionale de baza, singura in stare sa le reuneasca intr-un tot omogen. In
ordonarea elementelor compozitiei plastice inchise sau deschise trebuie sa se tina
seama de ritm, intrucat prin el se structureaza miscarea, dinamismul compozitiei.
Ritmul plastic ia nastere prin succesiunea gandita, intentionala a elementelor de
limbaj plastic. Expresivitatea ritmului plastic consta in modalitatea de ordonare a
elementelor de limbaj plastic si, cu cat organizarea ritmurilor este mai inedita prin
noutatea ei, cu atat compozitia este mai expresiva.
Compozitia statica se realizeaza prin organizarea semnelor plastice intr-un
echilibru stabil, elementele constitutive incadrandu-se intr-o forma geometrica
stabila (triunghi, patrat, dreptunghi, piramida).
Compozitia dinamica presupune structurarea semnelor plastice intr-un
echilibru instabil prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, intretaiate, ce dau
configuratiei ansamblului miscare, dinamism. Daca compozitia statica are in
general un singur centru de interes, compozitia dinamica poate avea mai multe
centre de interes. Important este sa existe in compozitie unitate ce se manifesta prin
legatura logica, constructiv - formala, propozitionala dintre parti si ansamblu, dintre
continut si forma.
Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot
armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor
antice, din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca,
unitara si armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta
intamplator, ci pe baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul
obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta,
simetria etc. Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor
elemente, motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea
unui element de limbaj plastic (punct, linie, pata, forma) fie repetarea unui motiv
decorativ. Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma,
marime, culoare si pozitie. Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea
presupune existenta unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate
la distante egal departate de ea.O forma este simetrica daca axa de simetrie o
imparte in doua parti egale, ale caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu
compozitional poate deveni simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau
verticala separa compozitia in doua parti identice. Formele naturale sau create pot
 avea una sau mai multe axe de simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic.
Simetria este una dintre legile fundamentale de structurare a formelor naturale.
Formele compozitionale folosite in arta decorativa sunt: friza, chenarul decorativ,
jocul de fond etc.
Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si
elemente dupa legile artei decorative.
Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur.
Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele
decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative .
 

TEHNICI DE LUCRU SI MATERIALE

 
Tehnica acuarelei
Acuarela se fluidizeaza cu apa, obtinandu-se un lichid colorat si care asternut
cu pensula pe hartie, nu se sterge prin atingere, dupa uscare. Ea se poate folosi pe
hartie uscata sau umeda. Pe suprafata umeda fuzioneaza cu usurinta obtinandu-se
amestecuri diverse de culoare, cu efecte neasteptate si expresive. Principiile
acuarelei constau in transparent, prospetime, luminozitate si puritate.
Tehnica Temperei si a Guasei
Tempera si guasa sunt culori opace si dense. Ele se deschid numai in
combinatii cu alb, spre deosebire de acuarela, care se poate deschide prin
transparenta si diluare cu apa.
Tehnica colajului si decolajului Colajul este un procedeu de organizare a
unei forme sau compozitii plastice cu ajutorul unor materiale diverse (hartie
colorata, plante, fire etc.). Colajul se realizeaza prin taierea sau ruperea formelor
intregi, a unor parti ale acestora din hartie, materiale textile etc. si lipirea totala sau
partiala pe suportul compozitii plastice. Decolajul este procedeul prin care efectele
expresive se obtin prin dezlipirea, prin ruperea fragmentara a unor materiale lipite
in prealabil pe un suport de hartie panza, lemn, carton etc.
Tehnica monotipiei Acest procedeu face parte din tehnicile grafice, prin el
obtinandu-se anumite efecte. Tehnica are un caracter de unicat cu efecte coloristice
si decorative copmozitionale. Lucrarile prin tehnica monotipiei presupun folosirea
ca suport de lucru a unor materiale ca sticla, metalul, linoleumul, pe care se
realizeaza imaginile propuse. Se metode de lucru:
1.- Acoperirea suportului cu cerneala tipografica, culori de ulei subtiate,
tempera, pe care se deseneaza, prin zgariere, cu un varf de bat, pasla, deget etc.,
imaginile propuse. Deasupra se aseaza coala de hartie si apoi se preseaza cu ruloul
intreaga suprafata. Se ridica cu grija hartia care va avea imprimata pe verso
compozitia cu linii deschise pe fond colorat.
2. – Peste suportul acoperit cu cerneala tipografica cu ruloul, se pune usor
coala de hartie ( poate fi si divers colorata) peste care se va transpune, cu un creion
prin conturare, hasurare sau prin apasare cu degetul in anumite portiuni, compozitia
plastica ( partea colorata a hartiei se va aseza cu fata spre suport). Se vor imprima
numai zonele care au fost presate cu creionul sau degetul. Ridicandu-se plansa de
pe suport, aceasta va avea un aspect grafic in culoarea cernelei de imprimare. Dupa
uscare, se mai poate interveni cu acuarela transparenta in zonele neimprimate
pentru a mari expresivitatea ansamblului.
3. – Desenarea sau pictarea pe suport a compozitiei cu pensula folosind una
sau mai multe culori ( tempera, guasa, ulei, tusuri etc.) combinate sau nu, peste care
se suprapune coala de hartie presandu-se apoi pe toata suprafata. Prin tehnica
monotipiei al doilea exemplar imprimat apare mult mai slab colorat, culoarea cu
intregile ei calitati expresive, transpunandu-se doar pe primul exemplar.
Tehnica linogravurii
Se foloseste ca suport de lucru o suprafafa de linoleum (suprafata lucioasa se
va inlatura cu o hartie abraziva) pe care se schiteaza compozitia plastica cu creionul
sau pixul. Avand in vedere ca se vor imprima numai suprafetele nescobite ale
suportului, se vor inlatura cu ajutorul unor daltite de un anumit tip, toate suprafetele
care nu dorim sa fie imprimate ( scobirea nu este profunda). Peste linoleumul gravat
se transpune o pelicula subtire de cerneala tipografica cu ajutorul unui rulou, apoi se
pune peste aceasta suprafata coala de hartie care va fi presata bine in final. Specific
linogravurii este aspectul grafic, linia avand un rol preponderent.
Tehnica desenarii cu ceara
Se deseneaza cu ceara bruta, solida, formele plastice pe hartie, dupa care se
astern culorile de apa (acuarela, guasa diluata) in functie de subiectul compozitiei,
sau in prima faza se realizeaza un fond colorat peste care se deseneaza cu o bucata
de ceara, apoi acoperindu-se cu o culoare intreaga suprafata .
Tehnica decolorarii cu pic
Se acopera intreaga suprafata a hartiei cu cerneala apoi cu varful unei pensule
subtiri sau al unui betigas inmuiat in solutia de pic, se deseneaza deasupra o
compozitie plastica. Solutia de pic decoloreaza cerneala si desenul apare deschis,
aproape alb, pe fondul acesteia. Se poate folosi picul si sub forma de pulbere
presarata neuniform peste cerneala umeda cu care a fost acoperita o compozitie mai
veche.
Tehnica imprimarii cu tesaturi rarite
Se aseaza pe o coala de hartie materialul textil, dupa ce in prealabil a fost
imbibat in culoare si apoi stors, peste care punem alta foaie de hartie pe care o
presam. Aceste foi imprimate pot constitui fondul unor compozitii cu subiecte
diferite.
Tehnica picturii pe sticla
Se realizeaza pe hartie, peste care se aseaza sticla, transpunand desenul cu tus
negru prin intermediul unei pensule fine, al penitei cu toc, sau al altor instrumente.
Tusul se fixeaza, dupa caz. Culoarea de tempera in amestec cu aracet sau de ulei
mai diluat va acoperi la inceput detaliile, peste care, dupa uscare, se va suprapune
peste intreaga lucrare. In pictura pe sticla se folosesc culori vii, armonioase, cu
aspect decorativ, acestea devenind placute si atragatoare. Trebuie sa tinem cont de
faptul ca imaginea pictata apare pe spatele sticlei, inversata dreapta-stanga fata de
desenul de pe hartia model.
Tehnica frotajului
 Este tehnica imprimarii dupa suprafetele unor structuri din natura. Se imprima
prin suprapunerea foii de hartie peste structura aleasa, usor denivelata, cu ajutorul
creionului negru moale sau al creioanelor colorate, cu care se freaca atent hartia. Se
poate freca si cu minele colorate asezate pe lat.
Tehnica amprentei si a stampilei
Stampilele se confectioneaza din diferite materiale cum ar fi: plastilina, guma
de cauciuc, cartof, pluta etc., prin gravarea desenului pe suprafata materialului
respectiv. Stampila se acopera cu culoare umeda, dupa care se aseaza pe suprafata
de hartie prin presare urmarind anumite retele compozitionale. Tehnica amprentei
se refera la imprimarea unor structuri usor denivelate din natura. Suprafata
structurata se acopera cu un amestec fluid de culoare si apoi se preseaza cu fata
colorata peste foaia de desen, urmarind intentia compozitionala.
Tehnica modelajului
Prin aceasta tehnica se realizeaza prelucrarea artistica a unor materiale
maleabile cum ar fi: lutul, argila, plastilina etc. Modelarea se realizeaza cu ajutorul
palmelor si al degetelor. Pentru obtinerea unor forme in aceasta tehnica, se folosesc
si instrumente speciale, numite ebosoare, care au diferite profile si forme
(semirotunde, triunghiulare). Se pot realiza: - basoreliefuri (gen de modelaj in relief
putin profilat fata de suprafata de fundal; - altorelief (gen de modelaj in relief,
puternic profilat fata de suprafata plata de fundal); - rond - bosse (forma care poate
fi vazuta de jur - imprejur, forma in sine ce poate reprezenta diferite obiecte,
portrete, pasari).