Particularităţi ale folosirii culorii

în cadrul orelor de educaţie plastică

în ciclul primar

Perceperea şi redarea culorilor diferitelor obiecte şi fenomene contribuie la formarea şi

educarea capacităţii vizuale a copiilor din clasele primare, pe lângă deprinderea de a colora şi de
a înţelege importanţa culorilor spectrale şi pigmentare în societate, de aceea este necesar ca elevii
să ia contact cu experimentul care vizează descompunerea luminii pe un ecran cu ajutorul
prismei optice.
Cercetările psihologice asupra rolului şi percepţiei culorilor în procesul de învăţământ
demonstrează faptul că utilizarea unui câmp cromatic variat sporeşte randamentul activităţii
intelectuale, a învăţării, şi influenţează conduita copilului prin declanşarea de trăiri afective,
intenţii şi atitudini pozitive; de asemenea s-a constatat faptul că sensibilitatea cromatică a
copiilor crescuţi la ţară, într-un spaţiu cromatic foarte bogat şi variat este superioară celei a
copiilor crescuţi între zidurile unui oraş. Un mediu înconjurător monoton şi rece- din punct de
vedere coloristic- produce o creştere a tensiunii nervoase, o stare de iritare permanentă, sau
depresie şi inactivism, în timp ce utilizarea cu discernământ a culorilor şi prezenţa lor în mediul
ambiant tonifică şi activează comportamentul uman.
Prin exerciţii-joc, desfăşurate sub genericul „Să realizăm, singuri, noi culori!” se combină
culorile primare pentru a forma culori binare- violet, portocaliu, verde-care sunt folosite apoi în
compoziţii, singure sau în combinaţie. („Buchetul de liliac”, „Lan de grâu copt” ).
Într-o etapă ulterioară celei de preparare a culorilor binare de gradul I si II li se arată
copiilor cum să-şi prepare culoarea maro în diferite nuanţe (din portocaliu şi violet, portocaliu cu
verde): „Ursuleţi la joacă”.
Tot după acest algoritm se procedează şi la însuşirea noţiunilor de culori calde şi reci,
culori luminoase şi culori închise. În ceea ce priveşte această ultimă clasificare, se ţine seama de
faptul că galbenul este considerat ca o axă neutră între culorile luminoase şi cele întunecate-
pentru că ocupă locul central în spectru- şi este considerată ca o culoare de echilibru între
mişcare şi repaus („Noaptea în oraş”, „Satul meu într-o zi de vară” ).
Prin observare directă în mediul natural copiii vor remarca faptul că obiectele de culoare
galbenă, portocalie, roşie cu nuanţele lor par mai aproape de ei decât obiectele colorate în culori
reci: la un câmp plin cu floare de păpădie se pot observa mai întâi florile – care par mai
apropiate- şi apoi apare şi iarba, frunzele, într-un plan mai depărtat. Pe baza observării acestui
efect termodinamic al culorilor, elevii vor face deosebirea între obiectele ce apar în prim-plan şi
cele aflate în plan depărtat, aplicând aceste cunoştinţe în practică.
Pentru exersarea modului de grupare a culorilor şi –prin amestec fizic- de creare de noi
culori li se cere elevilor să amestece culorile opuse două câte două, în cantităţi egale, pentru a
obţine un gri valoric; se va observa că ambele culori care au fost puse în compoziţie s-au distrus,
nemaiavând nici luminozitate, nici căldură. Astfel, prin aceste exerciţii, se pot însuşi grupele
principale de culori complementare şi se vor realiza lucrări plastice folosind –pe rând- fiecare
grupă de culori neamestecate şi amestecate două câte două , obţinându-se astfel o gamă variată
de tente rupte. Acest amestec de tente rupte este uşor observabil pentru copii în momentul în care
li se cere să observe o livadă cu mere roşii: din depărtare, copiii vor observa o nuanţă de gri-
verzui la culoarea fructelor; pe măsură ce se apropie, nuanţa se schimbă treptat şi în apropierea
copacilor elevii vor observa cu uşurinţă cele două culori diferenţiate.
La intrarea în clasa întâi, toţi elevii sunt ferm convinşi că albul şi negrul fac parte din
categoria culorilor; pentru a-i dezobişnui de aceste idei greşite se fac o serie de experimente: li se
cere elevilor să caute în natură un obiect de culoare neagră; prin observare directă, copiii vor
descoperi că majoritatea negrului ce apare în natură are- la rândul lui- diverse nuanţe: negru-
verzui, negru-maroniu, negru-albăstrui, acelaşi lucru observându-se şi în ceea ce priveşte
culoarea albă.
Pentru exersarea văzului copiilor şi pentru a le releva caracteristicile principale ale
culorilor şi puterea lor de expresie, se fac exerciţii pentru punerea în evidenţă a contrastelor
cromatice. Ca să observe contrastul succesiv, elevii vor privi câteva secunde o pată de culoare
roşie, apoi se vor uita spre un fond alb- un perete; astfel, ei vor constata că văd o pată de culoare
verde-complementara roşului, nu prea intensă, care scade treptat, până la dispariţia ei totală.
Pentru a iniţia copiii în contrastul simultan, se confecţionează un set de planşe de
mărimea unei cărţi poştale, colorate în alb, negru, roşu, portocaliu, verde şi violet. În centrul
fiecărei planşe se plasează câte un pătrat dintr-o culoare contrastantă; se prezintă elevilor aceste
planşe şi li se cere să separe planşele care au pătratele mai mari; deoarece toate pătratele sunt
egale impresia de pătrate mai mari se datorează contrastului simultan.
Prin exerciţii-joc copiii vor combina pe rând albul şi negrul cu celelalte culori; ei vor
observa că nu se formează o nouă culoare, ci nuanţele aceleiaşi culori; apoi, elevii vor amesteca
alte culori două câte două şi se observă că, prin acest amestec, se pot obţine noi culori. Pe baza
acestor experimente copiii vor înţelege că albul şi negrul sunt neculori şi vor realiza şi lucrări cu
cele două neculori prin juxtapunere, prin realizarea tonurilor unei culori, sau prin realizarea
diferitelor valori ale griurilor.
Contrastul de cantitate apare deseori în lucrările plastice realizate de elevii din clasele
mici, de aceea se pune un foarte mare accent pe explicarea acestuia: se realizează două planşe de
mărimea unei foi de bloc care se colorează cu cantităţi diferite de verde şi roşu, în una
predominând albul, iar în cealaltă roşul. La o observare atentă elevii vor remarca faptul că
diferenţa de cantitate face culorile să pară diferite, deşi-din punct de vedere fizic-ele au aceeaşi
valoare, aceeaşi strălucire.
În general, copiii din clasele mici au anumite preferinţe pentru culoare; aceste preferinţe
sunt uşor de depistat şi în cadrul desenelor pe care le realizează. Cultivându-le plăcerea pentru
folosirea culorilor preferate de ei, se urmăreşte permanent-în orele de educaţie plastică- ca elevii
să formeze noi culori din cele deja cunoscute şi să le folosească pe acestea în lucrările plastice
realizate.