Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mihălcescu, Pr. Ioan, Cultul Morților La Păgâni Și Cultul Martirilor La Creștini, În Biserica Ortodoxă Română", 1925, NR
Mihălcescu, Pr. Ioan, Cultul Morților La Păgâni Și Cultul Martirilor La Creștini, În Biserica Ortodoxă Română", 1925, NR
11........ .. ■
atitudinea lui marțială față de mine? Exclusiv fiecărui fiu al Bisericii noastre. Dar totdeauna
pe faptul că eu m'am manifestat de câțiva ani am spus: refacerea unității noastre religioase este
încoace ca un fierbinte aderent al ideei refaceri cea mai mare necesitate sufletească a poporului
unității religioase a poporului român și in acelaș nostru, — și, am spus de asemenea: noi românii
timp, și a reunirii Bisericilor de Răsărit și Apus. nu câștigăm nimic prin izolarea noastră religioasă
Ideea cea dintâi eu am afișat’o în public încă de apus și în special de popoarele de un sânge
în Noemvrie 1918, în gazeta t-România nouă* cu noi, dimpotrivă, avem tot interesul ca să
din Chișinău, al cărei director eram —, și apoi luăm contact frățesc cu ele și pe teren religios,
am revenit asupra ei în alte ocazii, prin articole așa cum am luat e o sută de ani încoace pe
publicate în ziarele ^-Universul* și <Adevărul-» teren cultural, economic și, mai în urmă și
din București. împotriva acestei idei, nu poate politic1)..
fi nici un Român conștient și nici nu știu să fie Și apoi, la ce ne servește izolarea noastră re
cineva. In principiu, atât ortodoxii cât și uniții ligioasă față de confesiunile creștine din cu
sunt pentru refacerea unității noastre religioase, prinsul țării noastre. Nu ne dictează oare cea
deosebirea este numai în modalitățile diferite mai elementară rațiune de stat ca să facem tot
pe cari le propun și unii și alții. Din parte-mi posibilul pentru a avea în locul caleidescopicei
eu am căutat să găsesc modalitatea practică cu varietăți confesionale, o unitate religioasă cât
ajutorul căreia să ajungem la idealul pe care de mai deplină, dat fiind că avem o singură țară și
două veacuri îl căutam și unii și alții. un singur învățător, pe lisus Christos, care de
Această modalitate stă în legătură cu rezol- sigur că nu patronează dușmănia și luptele care
virea celeilalte mari probleme religioase: reuni se dau în numele lui de cetățenii aceluiaș stat
rea Bisericii răsăritene și apusene, care a preo și de credincioșii aceleeași religii ?
cupat nu numai în Biserica catolică, ci și în cea Acesta a fost și este punctul meu de vedere
ortodoxă pe cele mai nobile spirite ale veacu și nu știu să fi comis altă crimă decât aceea
rilor din urmă. Atât în privința unei chestiuni, de a fi spus în articolele și în studiile mele:
cât și în privința celei de a doua, eu am so- cum cred eu că se poate ajunge, practic, la so
luțiuni care diferă cu desăvârșire de tot ce s’a luționarea acestei mari și complicate întrebări.
scris și s’a propus până acum și aceste soluțiuni
derivă din situația specială a poporului român 1) Ai spus-o, dar noi n’o împărtășim. Mă rog, Spania este
în legătură cu popoarele de un sânge cu ea: Francejii și Ita
supt aspectul religios și politic. Nici odată n’am lienii.... este ea mai sus ca noi?
spus: Să ne facem uniți, cum s’a făcut Atanasie Eu am răfuit părerea aceasta și nici Albina, nici 'Unirea, nici
Cultura Creștină n’au putut răspunde nimic. Am văzut discu-
cu preoțimea lui la 1698, nici: să ne facem ca fiuni cu însuși Dr. 0. Ghibu, și nici d-nia sa nu mi-a putut
tolici, supunându-ne Papei 1 Dacă aș fi făcut așa aduce vreun temei. Și îi spun și acuma: Iată, unifii noștri sunt
cu Roma sunt ei mai sus ca noi? — Nota A. S.
ceva, desigur că aș fi meritat nu numai oprobriul
necruțător al fostului meu ajutor și fin, ci al ONISFOR GHIBU
așezau vase cu apă curată, aduse dela altă casă pună în mormânt și câte un clopoțel, al cărui
pentru spălarea și curățirea celor ce veniau să sunet se credea, că sperie și alungă spiritele rele.
vadă pe mort, și cari, prin apropierea de ca In cazul când cadavrul se ardea — și obiceiul
davru, se considerau spurcați. Ciprese așezate la acesta se practica mai mult de nobilime, pentru-
poartă sau la ușă arătau trecătorilor, că în acea că-i de prilejul să desfășure mai mult lux prin
casă era un mort. Femei anume plătite, și care-și aceea că întrebuința lemn scump la alimentarea
făceau meserie din aceasta, jeliau pe decedat. focului în care se ardea cadavrul, că se ardeau
Bocetele acestora erau de multe ori prea zgo împreună cu cadavrul o mulțime de vestminte și
motoase, așa că a trebuit câteodată să intervină obiecte de preț, etc. — se stingea focul cu vin se
chiar legea, cum a făcut Solon, pentru temperarea adunau resturile de oase din cenușă și se așezau
lor. A treia zi după încetarea din viață, inainte împreună cu aceasta într’o urnă sau lădiță de
de a se lumina de ziuă, cadavrul trebuia dus, cu făclii piatră.
și lumini, Ia locul de îngropare sau de ardere. In fine, în fața mormântului închis sau a ru
Un crainic anunța pe străzi ora și locul îmmor- gului stins cei de față rostiau cuvintele: <Ăve,
mântării. Cei bogați făceau îmmormântarea cu pia anima» sau« Sit tibi terralevis» și se înapoiu
mult fast. Mai târziu se introduse obiceiul ca ce acasă.
remonia funebră să nu se mai săvârșiască noaptea Mormintele erau socotite ca ceva sfânt, se în
când era puțină lume pe străzi și prin piețe, ci semnau cu o coloană de piatră si cu flori, plante
înainte de amiazi, pentru ca numărul spectato de ornament și arbori, iar câte odată se încon
rilor să fie cât mai mare posibil. jurau chiar cu o mică grădină sau parc, în care
In fruntea cortegiului pășiau bocitoarele, flau era credința, că se plimba sufletul decedatului.
tiștii și o întreagă orhestră, constând din gorniști Pe coloanele sau pietrele mortuare se săpau la
(siticines), cari intonau marșuri funebre. După romani literile D. M. S.= Dils Manibus Sacrum,
ceștia venia o ceată de actori sau istrioni, cari ceeace însemna că mormântul era consacrat sau
—prin îmbrăcămintea, mimica și dansurile lor— pus sub ocrotirea zeilor mani.
înfățișau evenimentele cele mai însemnate din
viața răposatului în așa fel casă treziască și între
țină veselia spectatorilor. Tristețea era dar unită Cultul ce se da morților se vede mai departe
— în chip neînțeles de noi cei de azi — cu ve și mai limpede din practicile ce se săvârșiau
selia. Imediat înaintea catafalcului pe care era după îmmormântare.
purtat mortul se înșiruia un număr mai mare După înapoierea acasă dela îmmormântarea .
sau mai mic de care pe care erau așezate măștile sau arderea cadavrului, rudele răposatului se pu
de ceară ale rudelor decedate ale răposatului, rificau, spălându-se cu apă, și luau parte la os
îmbrăcate în uniforma și învestite cu toate insig- pățul mortuar, având coroane pe cap. Ospățul
niile demnității ce avuseseră când fuseseră în se considera ca dat de însuș sufletul mortului,
viață și dică unele din ele ocupaseră importante care se credea, că e de față și aude și vede
fucțiuni publice, erau precedate de lictori. Cada tot ce se vorbește și petrece. De aceea oaspeții
vrul sta pe catafalc sau descoperit, că să poată fi erau obligați să vorbiască numai de bine de
văzut de oricine, sau închis în sicriu. In acest mort, căci altfel sufletul lui s’ar fi răsbunat pe
din urmă caz, o păpușă de lemn, îmbrăcată și ei. Dela această împrejurare a rămas zirătoarea,
cu masca răposatului (effigies), îl înfățișa pe adesea rău înțeleasă,: <De mortuis nil nisi bene*.
acesta în atitudinea de viu și era purtată de A treia, a noua (sau a șaptea) și a patruzecia
rudele cele mai de aproape sau de sclavi. In (sau a treizecia) zi după îmmormântare, în fiecare
piața orașului cortegiul se opria, catafalcul era an la ziua de naștere a răposatului, cum si în
așezat jos, măsrile rudelor moarte erau coborâte alte zile când voia familia lui, se dau ospețe
din care și așezate pe scaune de fildeș, iar una mortuare la mormânt. Atunci se împodobiau
din rudele în viață rostia panegiricul, în care mormintele cu flori și cu candele aprinse, se
lăuda virtuțile și meritele decedatului. După vărsau pe el: vin, lapte, miere, unt și tot felul
aceea cortegiul pornia mai departe. de mirodenii, se aduceau sacrificii si se frigeau
Când cadavrul se îmmormânta, se puneau cărnuri. Pentru aceasta, la greci fiecare mor
alături de el arme, unelte de tot felul, dacă mânt avea un loc anume pentru înjunghierea
decedatul era bărbat, jucării, dacă era copil, victimei și pentru frigerea cărni, ’) iar la romani
lucruri de gospodărie, articole de toaletă ș. a. avea un fel de bucătărie specială (culina) care
dacă era femeia, cu un cuvânt tot felul de servia acestui scop.,8).
lucruri la care ținuse răposatul când era în viață. iNe-am înșela — zice Fustei de Coulanges—
Aceasta nu se făcea din simolă pietate, cum o dacă am crede, că aceste ospețe funebre erau
facem noi, ci din convingerea că mortul are
nevoie de toate acestea. Se obicinuia să se mai 1) Lucian în Charon 22.
CULTUL MORȚILOR
făcători fi favorabili». *') Censorinus scrie: « Ge bilă*. Un al doilea motiv penrru care se îngropau,
niul și larul este aceeaș ființă. Așa au crezut stră iar nu se ardeau, morții la creștini este dar că
moșii noștri*. ’2) In sfârșit Cicero zice: ^Ceeace așa s’a obicinuit în biserică dela început. Alte
grecii numesc demoni, noi numim lari*. 33) mărturii creștine și păgâne, cum și constatarea
Morților socotiți zei buni li se cerea ajutor ca existenței de cimitire în veacul I, ca și mormintele
zeilor adevărați, în diferite împrejurări din viață. din catacombe, întăresc și îndreptățesc acest
Astfel în Eshil găsim cuvintele: < O fericiților, cari obiceiu.
locuiți sub pământ, ascultați rugăciunea mea: „Immormântarea Domnului în grădina lui
Veniți în ajutorul copiilor voștri și dați-le bi losif din Arimatea—zice un scriitor protestant36)
ruință*. 34) a fost proloțipul pentru. îmmormântarea urmașilor
In inscripțiile funerare se găsesc numeroase săi din toate timpurile și locurile. Precum creștinii
rugăciuni de acest fel, în 'care copiii roagă su au vrut să urmeze Mântuitorului lor în viață, așa
fletul părinților, părinții pe al copiilor, soții pe îi urmează și în moarte și în liniștea mormân
al soțiilor și așa mai departe, ca să fie cruțați tului, ca să-i urmeze cândva și în înviere. Aceasta
sau feriți de rele, cum și promisiuni de ale mor au avut-o în vedere și primii creștini. E drept,
ților, că se vor ruga pentru cei vii, etc. etc.3o) că în noul 1 estament și în cea mai veche literatură
* creștină nu se găsește nici o oprire a arderii ca
davrelor, însă tocmai această tăcere și faptul, că
Dacă vom pune acum față în față fiecare punct și mai târziu autoritatea bisericească n’a simțit
din cultul păgân al morților cu cultul sau ve de multe ori nevoia să prevină pe creștini împo
nerarea creștină a mucenicilor și sfinților în ge triva arderii, și că în cimitire nu s’a găsit nici
nere, vom vedea îndată, că, cu toată părută o urmă de crematorii și de urne cu cenușă, do
asemănare în formă, este o deosebire ca dela vedesc, că practica îmmormântării a fost obser
cer la pământ între fondul unuia și al altuia, vată dela început de adepții credinței creșine ca
între felul cum se priviau morții în păgânism și o lege nescrisă^.
cum se privesc în creștinism și între motivele Nu mai puțin a contribuit la înconjurarea cu
pentru care se adorau acolo toți morții fără ex respect a cadavrelor și îngroparea lor cu cinste
cepție și cele pentru care se venerează aci unii la creștini și idea, că trupurile nu sunt ceva rău,
din ei. făcute din materia cea rea și deci vrednice de
Și primii creștini aveau în mare cinste cadavrul, disprețuit, cum învățau multe școale filosofice
ca și păgânii, ceea ce se arată în grija deosebită păgâne și mulți eretici, ci ceva nobil, sfânt chiar
ce purtau de îngroparea trupurilor sfinților mu „tempte ale sfântului Duh"', și „mădulare ale lui
cenici. Pe când însă păgânii făceau aceasta de Jisus Christos", cum le numește sfântul apostol
teama de răzbunare a sufletului celui ce ar fi rămas Pavel (I Corinteni 6, 15 și 19) și destinate să
neîngropat, creștinii o făceau în vederea învierii se împărtășiască de nestricăciune și nemurire,
trupurilor, pe care o așteptau să se împliniască cum zice acelaș sfânt apostol în cuvintele: „Se
în curând. seamănă în putrejune, dar va învia în neputre-
Credința în învierea trupurilor a oprit pe creștni june; se seamănă în necinste, dar va învia în
de a arde cadavrele și i-a făcut să pună un slavă; se seamănă în slăbiciune, dar va învia în
deosebit preț pe îmmormântare. Astăzi, când se putere" (ibidem 15, 36).
agită din nou chestia arderii cadavrelor, e bine
să se știe, că primii creștini socotiau aceasta ca
o profanare. O spune aceasta păgânul. Ceciliu’ Asemănarea dintre unele obiceiuri păgâne și
din dialogul <Octaviu*?ă lui Minuciu Felix, la creștine cu privire la îmmormântare probează și
sfârșitului veacului al doilea. *Ei (creștinii)—zice mai puțin, că cultul martirilor este o continuare
el—amenință tot pământul și lumea... cu ardere... a cultului morților, pentru că în creștinism s’au
și totuși vorbesc de o viață veșnică... Pentru acest păstrat neschimbate numai acele obiceiuri păgâne
cuvânt, cum e și firesc, au oroare de rug și osân dela îmmormântare care nu stau în strânsă le
desc arderea cadavrelor*. La acestea creștinul gătură ca politeismul și nu erau în contrazicere
Octaviu răspunde, că, nu de teama că arzându-se cu nici o învățătură sau practică creștină, iar cele
trupurile n’ar avea ce să învieze, nu practică care nu intrau în această categorie au fost sau
creștinii arderea cadavrelor, ci, zice el <noi ținem modificate sau înlăturate cu totul.
datina îmmormântării cea de mult cinstită și no- O privire asupra acestor obiceiuri va lămuri
— —- , ■ ... ■ - — I. .1 - ■■
chestiunea pe deplin.
31) In «De deo Socratis».
32) In «De die natali».
33) Timeu, 11. 36) Profesorul de Arheologie creștină dela universitatea din,
34) In «Coefbrii». 475. Berlin Nicolaus Miiler, în articolul „Koimeterien“ din Realency-
35) Vezi Ddrfler, Die Anfănge der Heiligenverehrung nach den klopădie fur protestantische Theologie a lui Hertzog-Hauck
omischen Inschriften und Bildwerken’ voi. X,
♦ CULTUL MORȚILOR 27
a) Spălarea cadavrului, îmbrăcarea lui în veș lizează pe lisus Christos, care este lumina lumii
minte curate și ungerea cu aromate a fost păs sau lumina veșnică sau lumina celor din întu-
trată și în creștinism, pentru că e un obiceiu nerec, cum se numește El însuș și cum este
pe care-1 practicau și păgânii și iudeii și a fost numit în cântările bisericești.
practicat și la punerea în mormânt a Domnului, d) Bocitoarele au trebuit să dispară în creș
cum ne atestă unanim sfinții evangheliști (Matei tinism, pentru că concepția creștină despre moarte
27, 59; Marcu 15, 46; loan 19,39). îndeosebi, nu se potrivește cu cea păgână. Pe când adică
ungerea cu aromate era și o măsură igienică ab acolo moartea era socotită ca cea mai mare ne
solut trebuitoare pentru creștinii primelor veacuri norocire și se credea, că e pricinuită de zeii rău
cari-și îngropau morții în catacombe, unde mirosul voitori ai infernului, dincoaci ea e poarta care
greu al cadavrelor ar fi infectat aerul, dacă ele deschide veșnicia, calea ce duce la fericirea fără
n’ar fi fost unse cu substanțe puternic și plăcut de sfârșit, condițiunea învierii, mijlocul prin care
mirositoare. ne apropiem de Dumnezeire. Amărăciunea și as
b) împodobirea capului morților cu coroane și primea ei au fost desființate de Mântuitorul, cum
panglici nu s’a păstrat în creștinism, pentru că zice sfântul apostol Pavel: „ Unde-ți este, moarte,
sta în strânsă legătură cu cultul zeilor păgâni. ghimpele? Unde-ți este,iadule, biruința?" (ICorinteni
„încoronarea însemnează întotdeauna consacrarea 15, 55). Simțirea și manifestarea unei prea mari
(celui încoronat) numi zeu oare care, în cazul de întristări pentru cei răposați nu este îngăduită
față zeului sau zeilor morții, zice Rhode, ”) sau în creștinism, pentru că nu se potrivește cu ceea
„semnul respectului față de înalta sfințenie a ră ce știm și credem noi despre moarte, cum zice
38) adică față de numărarea mortului
posatului" 37 tot sfântul apostol Pavel: „Fraților nu vreau să
printre zei, semizei sau eroi. Faptul că coroana nu știți voi despre cei ce au dormit, ca să nu vă
cu care se încoronau morții era de mirt și mirtul întristați ca cei ce riau nădejde (păgânii)'1 (I Te-
era planta sfântă a zeilor subterani, îndreptățește saloniceni 4, 13). Biserica a combătut cu străj-
în totul lepădarea de către creștini a acestui nicie acest obiceiu păgânesc, când s’a ivit pe ici
obiceiu. Că așa au înțeles lucrurile primii creș și colea la oameni sau națiuni care nu erau pă
tini, ne o spun scriitori bisericești vechi. Astfel trunse din destul de spiritul creștinismului.
Tertulian istorisește, că un soldat creștin a purtat e') Tot asemeni și pentru acelaș cuvânt, bise
în mână, coroana pe care ceilalți camarazi ai lui rica a combătut muzica instrumentală la îmmor-
păgâni au purtat-o pe cap, la serbarea în cinstea mântări, cu toate că obiceiul acesta, deși con
împăratului, voind să arate prin aceasta, că el damnat de canoane, nu s’a putut stinge nici până
nu cinstește pe împărat ca zeu, ci-i dă numai azi, ceea ce e o dovadă vie pe de oparte de
cin tea cuvenită unui muritor. Cu acest prilej, largul spirit de îngăduință al bisericii față de o
Tertulian scrie mai departe: „Și morții se în slăbiciune omenească, a cărei stăpânire nu e de
cununează la fel, pentru cuvântul, că unii morți se altfel vătămătoare într’un înalt grad pentru suflet,
prefac numai decât în idoli prin haina și împodobi iar pe de alta, că omul recurge în durerea sa la
rea ce se obicinuesc la apoteozarea lor, ceeace pentru tot felul de mijloace de alinare.
noi este idololatorie de a doua mână > 39) Minuciu f) Cu totul de neîngăduit erau jocurile sau
Felix zice asemeni păgânilorNoi nu încununăm pantomimele istrionilor, care n’aveau nici un rost
morții și trebue să exprim mirarea mea de voi în pri și erau socotite ca mascarade chiar de cei mai
vința aceasta, cum puteți destina pentru un trup, când luminați dintre păgâni, ca unele ce erau o ade
mai are simțire în el, o torță și când nu mai are vărată biciuire a durerii sincere ce se simția
o coroană de flori ; căci, dacă e fericit, nu mai do pentru cei dispăruți. Așa de mult jigniau acestea
rește flori, iar dacă este nefericit, florile nu-i mai bunul simț al creștinilor, că istoria bisericească
produc nici o bucurie. Noi, dimpotrivă, ne îngro nici n’a înregistrat vre un caz de acest fel printre
păm morții cu aceeaș liniște sufletească cu care creștini, care să siliască autoritatea bisericească
trăim și nu le împletim cununi ce se vestejesc, ci să ia măsuri împotrivă.
așteptăm, din mâna lui XPumnezeu, cununa de flori g) Presărarea și semănarea de flori pe mor
veșnice și totdeauna verzi" 40). minte și plantarea de arbori în jurul lor, neavând
c) Făcliile și luminile ce se întrebuințau la nici o legătură cu închinarea la idoli și nestin
păgâni în timpul când îmmormântările se făceau gherind nici un sentiment sau idee creștină, s’a
noaptea și care erau deci necesare, se obicinuesc păstrat și în creștinism și li s’a dat o însemnă
și în creștinism, deși îmmormântările se fac ziua. tate pe care n’o aveau în păgânism, punându-se
Aci ele au un înțeles înalt spiritual, căci simbo- în legătură cu viața viitoare. Fericirea de veci a
fost și este înfățișată de închipuirea creștină ca
37) Lucrarea citată pag. 220. nota 2. o grădină plină de flori și de lumină. Orice floare
38) Idem, ibidem.
39) In scrierea sa „De corona militis", cap. 10. de la morminte, fie ca naturală, fie pictată sau
40) In dialogul „Octaviu“, 38, 3. sculptată, vorbește sufletului și-i aduce amin
biserica ortodoxă romană
de paradis, de fericirea cerească, la care se ajunge m«ni“ sau „pomeniri" se dau celor vii pentru
după moarte. Cât de adânc înrădăcinată era în perpetuarea memoriei celor morți sau în aducerea
creștmismil primitiv această concepțiune, ne o aminte de ei, iar nu pentru a hrăni pe morți,
arată atât produse literare foarte vechi, cum este cum credeau păgânii. Tot așa și jertfele au fost
d. p, Apocalipsul sfântului Apostol Petru, care înlocuite cu aducerea jertfei cei fără de sânge
înfițișează paradisul ca o grădină de fiori de o sau sfânta euharistie.
nespusă frumusețe, cum și reprezentarea pictu k) Luptă grea și îndelungată a avut de dus
rală a sufletelor celor morți în chipul unor tineri biserica până să desrădăcineze cu totul din inimile
cari se roagă într’o grădină înflorită și. săparea fiilor ei obiceiul de a pune mâncări pe mormânt
de flori pe pietrele sepulcrale. și a vărsa pe el vin sau alte lichide ca: lapte,
/z) De netăgăduit e, că obiceiul de a se pune unt, miere, adică a face ceea ce păgânii numiau
în mormânt tot felul de obiecte s’a păstrat câtva libațiuni. Cu trecerea vremii însă străduințele ei
timp și în creștinism și, în straturile poporului au fost încoronate de succes.
de jos n’a încetat cu totul nici azi. S’au găsit' l) Invocarea mortilor, care este lucru mai de
d. p. în catacombe obiecte de menaj, de toaletă căpetenie decât simplele formalități de până aci,
jucării de copii, unele instrumente etc. și e sigur se găsește de asemeni și tn creștinism, dar felul
că cee<* ce a determinat la aceasta pe cei ce și înțelesul ei este cu totul deosebit de cel din
le-au pus n’a fost altceva decât credința păgână, păgânism, după cum deosebit era cu totul și
păstrată sub formă de superstiție, că morții ar felul de a înțelege moartea și viața viitoare.
avea trebuință de acele lucruri. Proba că așa Acolo găsim ins^ripțiuni funerare ca aceasta:
trebue să fie e, că printre aceste lucruri s’au *Hic invocatur Fructuosus=Aci e invocat Fruc-
găsit și clopoței, despre care am văzut că pă tuosus*, din care reiese, că morții erau socotiți
gânii credeau, că au darul de a alunga duhurile și cinstiți ca înșiși zeii, ceeace nu s’a întâlnit și
rele. Cum biserica n’a aprobat niciodată această nu se întâlnește niciodată și nicăiri în creștinism.
practică, ci a desaprobat-o și a osândit-o ca Acolo găsim formule de invocare ca acestea:
superstiție, ea nu poate fi socotită ca parte inte <Parce matrem iuamy sau patrem tuum, s^u so-
grantă din cultul creștin al morților, ci numai ca rorem tuam*) etc. adică: < Cruță pe mama} pe
o tristă dovadă, că chiar ideile cele mai rătăcite tata, pe sora ta* etc. sau, ceeace e tot una cu:
și absurde nu pot fi isgonite întotdeauna cu în *Nu le face nici un rău*, și însemnează, ca su
lesnire d n toate mințile, ei de multe ori ele dăi- fletele morților erau înfățișate mai mult ca di
nuesc vreme îndelungată în creerii unora. vinități răufăcătoare. De aceea o altă formulă
i) Săparea pe piatra mormântului a inițialelor curentă de invocare era: «Peto, ut...= 7e rogy
D. M. S ==. Dis Manibus Sacrum, s’a păstrat de să...»} care de asemeni implică în sine idea, că
asemeni multă vreme și în creștinism, dar sub mortul putea să facă rău sau bine prin el însuș,
chioul literii nu s’a as :uns nicidecum înțelesul ca o divinitate și de aceea rugăciunea i-se adresa
păgân, ci rostul ei ■ era numai să arate trecăto deadreptul lui. Cu totul altfel e în creștinism.
rilor sau vizitatorilor, că monumentul pe care Aci formulele deinvocatiunesună: < Pete pro fiatre,
erau săoate acele litere ținea de un mormânt și sau pro matre. sau f>ro parentibus=Roa%ă te pentru
să-i as:gure inviolab litatea. Păstrarea acestui obi- tatăl) sau pentru mama^ sau pentru părinții tăi*,
ceiu se mai datorește și faptului că mulți creștini adică sufl tul decedatului să se roage luiq Dum
cumoărau pietrele funerare gata dela pietrari pă nezeu pentru rudele sale vii, ceeace e te cu
gâni și ca atare aveau deja sculptate pe ele cele totul altceva decât în păgânism, căci se pre
trei inițiale sau numai pe cele două dintâi, și supune, că sufletul mortului n’are în sine puterea
poate, șt faotului, că sub acele inițiale voiau să de a veni într’ajutor celor vii, nu e cu alte cu
ascundă adevărul, că acel mormânt era creștin vinte un Dumnezeu, ci poate numai să intervină,
și astfel să-l pună la adăpost de profanarea pă se poate ruga lui Dumnezeu pentru aceștia.
gânilor. In orice caz formula nu mai avea în Acelaș înțeles îl au și formulele: «Vivas în
țelesul păgân nici în inscripții nici în literatura Deo et roga...* și i Memento* sau «In mente
b'sericească, unde de asemeni se întâlnește adesea, habeas...*.
căci cuvântul Manes avea la creștini înțelesul Aci stă deosebirea fundamentală dintre cultul
bine defnit de: suflet sau spirit. păgân ăl morților și cultul creștin al sfinților
j) S’a păstrat de asemeni vizitarea morminte mucenici și al sfinților în genere sufletele mor
lor si darea de ospețe mortuare la 3, 9 sau 7, ților erau cinstite de păgâni ca si zeii înșiși și
40 sau 30 de zile și la un an după îmmormân li se adresau rugăciuni deadreptul, pentrucă erau
tare, care însă au fost puse în legătură cu eve numărate între zei; sufletele sfinților mucenici
nimente din viața pământească a Mântuitorului și ale sfinților creștini în genere sunt cinstite ca
și au fost spiritualizate, de oarece ospețele, cum ale unor muritori cari au trăit și murit după
arată însuș numele lor special românesc de „po- voia lui Dumnezeu și sunt rugate numai să in
CRTATEA PĂCII 2»
tervină către Dumnezeu, să roage și ele la rândul crat — numai venerațtune, iar lui Dumnezau i-se
lor pe Dumnezeu, pentru cei vii. Ele nu sunt dă adorațiune; pe când la păgâni nu era deose
dar puse în rând cu Dumnezeu, nu se bucură bire între morți și zei, ci și unora și altora li
de acelaș grad și fel de cinstire, ci de una se da adorațiune.
neasemănat mai mică decât cea care se dă lui
Dumnezeu. Ei primesc — cu un termen consa Preotul 1. M1HĂLCESCU
CETATEA PĂCII.
Pe cărarea vieții se întâlnesc foarte adesea mâna niciodată... Acolo, sosesc și bogății cari
și se sfidează mai mulțt drumeți travestiți des și-au rezervat locurile la clasa întâia. Ah! de-a-
pre cari afli în urmă că sunt: bucuria cu întris ceastă împărțire, de-aceastâ opt rație, omenirea
tarea, fericirea cu nefericirea, avuția cu sârâcia, nu se poate debarasâ, ca și artistul de un cân
adevărul cu minciuna, dreptatea cu nedreptatea... tec ce l-a vrăjit, ca și poetul de muza favorită...
Pretutindeni, unde-i făptură omenească, în sate, Dar ei nu mai pot îndepărta pe săracul adus
târguri și orașe, e mișcare multă ca într’un mo- pe năsălie și care se oprește și cată tihna mor
șoroiu, e zgomot intens și larmă ca într’un stup mântului numai la câțiva pași de ei, de stăpâ
de albine, unde aceste mici viețuitoare se răz nul învestit până ieri cu atâta putere și auto
boiesc de moarte cu trântorii leneși și lacomi... ritate...
Ca un râu ce se rostogolește enervat și spu De asprimile vremii aici, ei se pun la adăpost;
mos de pe spinarea unui munte și al cărui vu acolo, nu se mai poate, căci timpul, în cântarul
iet te asurzește, tot așa și viața pe pământ, în său ruginit, nu-i deprins să facă selecție...
toate manifestările ei, curge în plin, curge cu Oricât de gingașe și frumoase ar fi florile de
zgomot. In vecinătatea satelor și orașelor cu po pe mormântul cu monumnet de marmoră la că
pulație deasă și variată, liniștea desăvârșită nu pătâi, totuși ele se vor ofili curând -— ^uscatu-s a
mai într’un loc sălășluiește: în cetatea păcii... iarba și floarea a căzut* —, iar copacii singu
Acolo nu sunt clădiri de artă și nici case cu ratici își cern cu dărnicie și de o potrivă peste
etaj?; acolo nu sunt închisori de piatră și porți ele, în zilele de toamnă, întreaga lor haină în
ferecate; acolo nu sunt portari de strajă și nici vechită, mii de frunze ruginite...
zăvozi în lanțuri; acolo nu-s acarete, strânsură Și viața noastră e așa de scurtă — chiar de
și avuții de păzit... Domeniul tuturora e foarte reușim să numărăm 70 de ani — în fața firului
liniștit; e cel mai mic cu putință, și constă doar necunoscut al veșniciei, încât ea ne pare un vis,
din câțiva coți de pământ... o licărire de lumină în întuneric, un cântec de
In viața aceasta, săracul locuiește în căsuțe privighetoare în zi de Mai, un zbor de fluture
tupilate și în bordeie lipite cu lut; bogatul în îmbătat de fericire în bătaia razelor de soare,
castele și palate luxoase, iar vara în vile așe viața de o zi a unei gingașe flori de primăvară...
zate la poalele munților umbroși și răcoroși sau Acolo, nu se încap privilegii, căci și în groapa
pe țărmurile apelor cristaline, în locurile cele simplă a săracului, ca și în cavoul de marmoră
mai pitorești cu care natura a fost foarte darnică. al multi-milionarului, domnește neîntrerupt ace
După moarte însă, atât locuința unuia, cât și iași princesă antipatică: singurătatea și aceiași
a celuilalt poartă în permanență unul și acelaș umbră se profilează pe păreții încăperii sumbre:
nume: un mormânt. tăcerea.
Aici, mulți bogați au anumite locuințe pentru Scoborînd cu capul plecat treptele mausole
vară și altele pentru iarnă, și se mută de ici ului, te izbește în față un aer deosebit și fiorul
dincolo, după anotimpuri. morții ca un duș rece te furnică prin toate oa
In cetatea păcii însă, nu se cunosc asemenea sele... Fruntea ți se încrețește imediat și, înainte
mutări, căci osemintele, goale ca niște fluiere, de a fi terminat de citit inscripția sugestivă să
n’au nevoie de distracții. pată cu dalta în marmoră, te întorci și dai să
In gropile simetrice săpate în pământul virgin ieși afară la lumină...
de către groparii cari și-au făcut din acest soiu — De ce nu mai stai aici, omule ambițios,
de activitate o meserie ca oricare alta, se po călătorule grăbit, măcar un ceas, dacă nu o zi?!
goară zilnic jertfele morții neîndurătoare. De ce pleci așa curând?! Uiți că te afli în fața
Acolo, stau alături și oameni, cari în viață osemintelor părintești, ale soției iubite sau ale
nu s’au cunoscut, nu s’au salutat și n’au dat copilului adorat?! Nu-ți place locuința în care și