PROCESE COGNITIVE SENZORIALE

I CARACTERIZARE GENERALĂ
Prin cunoaştere:
- omul obţine un „tablou” al realităţii sub formă de imagini (= modele ce reproduc caracteristicile
obiectelor)
- omul sesizează relaţiile dintre obiecte

Produsele activităţii (imaginile obiectelor şi relaţiilor dintre obiecte) se caracterizează prin:

1. între conţinutul lor informaţional şi realitate există corespondenţă (imaginea indică în mod adecvat
obiectul sursă);
2. modelul este rezultatul activităţii celui ce cunoaşte (nu o întipărire pasivă).

Procesele psihice de cunoaştere prin care omul reflectă realitatea sub formă de modele (imagini) ale
obiectelor i/sau ale relaţiilor dintre ele = procese psihice de cunoaştere (cognitive).

directă (nemijlocită) = formă a cunoaşterii prin care obţinem

Cunoaşterea informaţii despre obiecte, fenomene, evenimente etc., prin
intermediul simţurilor
- procesele psihice al căror temei este direct=procese psihice
senzoriale, de cunoaştere directă, mijlocita.
indirectă (mijlocită) = forma a cunoaşterii prin care obţinem
informaţii adevărate despre obiecte, fenomene, evenimente etc.
prin intermediul cuvântului sau a altor simboluri care înlocuiesc
obiecte concrete.
- procesele psihice al căror temei este indirect = procese psihice de
cunoaştere indirectă, mijlocită.

Procesele psihice senzoriale: senzaţiile, percepţiile (unii includ în această categorie şi reprezentările)
Concepte ce permit definirea lor:
Stimul = orice vine din mediu şi declanşează o reacţie de răspuns din partea unui organ nervos;
Ex. stimuli luminoşi = undele electromagnetice în registrul de 390 – 800 milimicroni; stimuli acustici
= undele sonore cu frecvenţa cuprinsa între 16-20 cicli/secundă/20000 cicli/secundă;
Caracteristici: intensitate (dependentă de forţa, mărimea stimulului); distribuţie
în spaţiu; durată de acţiune; calitate (dată de natura excitantului); tonalitate afectivă (starea sufletească
pozitivă sau negativă care însoţeşte orice senzaţie).

ȊNSUŞIRILE SENZAŢIILOR
1.Calitatea
• diferenţiază o senzaţie de alta
• criteriu de clasificare a senzaţiilor
• depinde de: natura stimulilor din mediul ambiant (unde electromagnetice, vibraţii ale aerului,
substanţe volatile etc.);
• specificul fiecărui analizator

2. Intensitatea
- proporţională cu cea a stimulului
- depinde şi de: starea generală a organismului, gradul de sensibilitate a analizatorului

3.Durata
- corespunde în general cu durata acţiunii stimulului asupra analizatorului
- intervin:

1
 • fenomenul de latenţă (senzaţia nu apare imediat după acţiunea stimulului, ci după un interval de cca
100-150 miimi de secundă)
• efectul de postacţiune (după încetarea acţiunii stimulului, se menţine cáteva miimi de secundă o urmă,
imaginea consecutivă)

4.Tonalitatea afectivă
- senzaţiile sunt însoţite de trăiri afective plăcute sau neplăcute
- depinde de:
• natura stimulului
• de experienţa anterioară a subiectului
• de atitudinile pe care şi le-a format

5.Valoarea informaţională
• reflectă:
• însuşiri ale obiectelor exterioare, permiţând astfel realizarea unor acţiuni eficiente;
• gradul de încordare musculară şi direcţia de orientare a mişcărilor;
• stări legate de satisfacerea trebuinţelor fundamentale

6.Caracter conştient
• însuşire ce apare după ce s-au dezvoltat alte procese psihice (gândirea, memoria, limbajul etc.)
• apare între 1 şi 3 ani
• la adult multe senzaţii rămân inconştiente

Analizator = aparat anatomofiziologic implicat în procesele psihice senzoriale, având următoarea structură:
- componentă periferică (segment periferic) care cuprinde receptorii ce intră în contact cu stimulii; Ex.
conurile şi bastonaşele de pe retină; componenta care transformă însuşirile excitanţilor în biocurent
electric numit impuls sau influx nervos;
- componentă intermediară care este formată din căi nervoase de conducere a influxului nervos de la
receptor la creier;
- componentă centrală (centru nervos) care se află în scoarţa cerebrală şi este alcătuită din nucleu
(cuprinde celulele nervoase la care ajung informaţiile) şi din zonele periferice;transformă influxul
nervos în imagine a însuşirii semnalizate; fiecare analizator dispune de o arie delimitată în scoarţa
cerebrală;
- căi descendente prin care se comandă de la centrul cortical ajustarea receptorilor la condiţiile recepţiei
(conexiune inversă prin care are loc ceea ce în cibernetică se numeşte feedback)
- acţiune: stimulul specific acţionează asupra analizatorului şi produce un proces neurofiziologic numit
excitaţie; excitaţia este transmisă sub forma de impulsuri nervoase prin intermediul căilor de
conducere spre centrul nervos din scoarţa cerebrală; în centrul cortical are loc o analiză-sinteză
superioară, luând naştere senzaţia, care este un fenomen psihologic, un model psihic (o imagine) a
stimulului fizic-sursă; pentru a asigura o imagine cât mai corectă a stimulului sursă, centrul nervos
din cortex trimite pe cale descendentă comenzi de reglare a receptorului;
- în viziune cibernetică este considerat mecanism specializat de comunicaţie, structura fiecăruia
permiţând recepţionarea şi prelucrarea optima a mesajelor de o anumită categorie (luminoase, sonore,
chimice etc.).

Semnalizare = (noţiune introdusă de I.P. Pavlov) stabilirea de legături la nivelul sistemului nervos central;
stimulul devine semnal pentru o reacţie care i-a fost asociată;
Ex.: sună de ieşire (stimul); te ridici din bancă şi pleci (reacţie)

SENZAŢIILE
II Definirea şi caracterizarea generală a senzaţiilor

2
Senzaţiile =df. procese psihice elementare prin care se semnalizează, separat, în forma imaginilor simple şi
primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra
analizatorilor.
- denumesc procesul de semnalizare prin simţuri dar şi rezultatul acestui proces
- imaginea este primară deoarece apare doar în condiţiile acţiunii stimulilor asupra organismului