Sunteți pe pagina 1din 39

GÂNDIREA

GÂNDESC, DECI EXIST!


(Rene Descartes)
Procese cognitive superioare

 Procesele cognitive senzoriale ne oferă informaţii despre


aspectele concrete, intuitive, accesibile direct simţurilor, prin
observaţie şi prelucrare “pe loc”, în timp real, aici şi acum = definim
însuşirile aparente ale lumii inconjurătoare;

 Procesele cognitive superioare ne oferă posibilitatea de a depăşi


experienţa senzorială şi de a stabili legături între cunoştinţele
acumulate şi astfel să inţelegem esenţa lucrurilor şi a fenomenelor.

 Procesele psihice precum gândirea, limbajul, imaginaţia,


memoria sunt cuprinse în termenul de intelect şi ne oferă acces
la cunoaşterea logică, raţională a lumii.
GÂNDIREA - definiţii

Gândirea este o activitate specific umană


care permite individului
o integrare de adaptare la mediu şi
un comportament coerent.
Gândirea este un proces psihic central.
Gândirea reprezintă capacitatea de a
rezolva probleme
DESPRE INTELECT

 Intelectul se dezvoltă datorită limbajului in


mediul social, prin relaţiile cu oamenii .

 Intelectul işi are rădăcinile în predispoziţiile


noastre ereditare, dar el nu este prezent la
naştere, ci se dezvoltă pe parcursul vieţii
individuale, in contactul cu ceilalţi şi urmează
4 stadii de dezvoltare evidenţiate de
psihologul Jean Piaget in anii ’60.

 Teoria sa este cunoscută sub numele de


PSIHOLOGIE GENETICĂ
Fazele dezvoltării intelectului

1. Stadiul senzo-motor (0-2 ani) – copiii cunosc lumea prin


simţuri, învaţă însuşirile elementare ale obiectelor;
(nu e gândire propriu-zisă)
2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani) – se dezvoltă limbajul care ii
permite imbogăţirea fondului de reprezentări, dar e foarte ancorat
in concret, prezent, învaţă să analizeze şi să compare;
(tot nu e gândire, nu poate să transforme în plan intern informaţiile
de care dispune)
3. Stadiul operațiilor concrete (7-11 ani) – începe sa transforme
informatiile in minte, poate invata matematica elementara si
cunostinte despre mediul inconjurator, vizibil – dar sunt tot
informatii concrete, nu întrevăd consecințele faptelor;
4. Stadiul operațiilor formale (11-maturitate) – ultima etapă, în
care se ajunge la capacitatea maximă – copilul poate face
generalizări, abstractizări, judecăţi – de aceea discipline precum
fizica, chimia, gramatica, logica, filosofia, psihologia – se învaţă în
această perioadă pentru că toate solicită o mare putere de
abstractizare.
Gândirea ca proces psihic
 Gândirea operează cu NOŢIUNI = semnificaţia cuvintelor,
ideea pe care o desprindem (cuvantul e doar un înveliş al
noţiunii, variază funcţie de limbă)

 Relaţia noţiune – cuvânt = relația gândire – limbaj:


nu putem gândi fără să folosim cuvinte,
iar cuvintele fără înteles nu ar folosi la nimic.

 Funcţia esenţială a gândirii este ÎNŢELEGEREA = noile


informaţii sunt puse în legatură cu cele vechi
 – e foarte important bagajul de cunoştinţe, educaţia,
specializarea pentru a înţelege corect fenomenele lumii şi
ale vieţii.

 Imposibilitatea înţelegerii pune în evidenţă


apariţia unei probleme care generează
procesul de rezolvare a problemelor
Scopurile generale ale gândirii:
 1. categorizarea,
 2. rezolvarea problemelor
 3. luarea deciziilor.
1. Categorizarea
 „…Funes își amintea nu numai fiecare frunză a fiecărui copac
din fiecare pădure, dar de asemenea și fiecare moment în care
le-a perceput sau imaginat.
 …El era, dați-ne voie să nu uităm, aproape incapabil de a
genera orice fel de idee, în sensul platonic al cuvântului. Nu
numai că era foarte dificil pentru dânsul să înțeleagă că
simbolul generic de câine includea o grămadă de indivizi de
diferite mărimi și forme; dar îl deranja enorm faptul că câinele
văzut la ora trei și paisprezece minute (dintr-o parte) avea
același nume cu câinele văzut la ora trei și cincisprezece
minute (din față). Propriul chip din oglindă, propriile mâini îl
surprindeau de fiecare dată când și le vedea” (Jorge Luis
Borges, Labirinturi).
1. Categorizarea
 Economia cognitivă se obține prin structurarea lumii
înconjurătoare în clase și categorii de lucruri, pentru a
descrește cantitatea de informații care trebuie
învățate, percepute, reamintite și recunoscute.

 Conceptele sunt condensări informaționale,


generalizări despre obiecte, ființe și fenomene
ce au caracteristici similare.
2. Rezolvarea problemelor
 Un profesor de fizică a întrebat odată un elev pe care-l asculta cum se
poate măsura înălțimea unei clădiri utilizând un barometru.
 Elevul a răspuns că dacă ar lega barometrul cu o sfoară, l-ar coborî
încet până acesta ar atinge pământul și apoi ar măsura sfoara, s-ar putea afla
înălțimea clădirii. Profesorul a spus că răspunsul este incorect și a vrut să-l
depuncteze pe elev. Acesta a ripostat, susținând că nimic din ceea ce a spus
nu e greșit și s-a arătat dispus să facă o demonstrație. Profesorul a fost de
acord că ideile elevului pot fi corecte, dar a precizat că nu acesta e răspunsul
pe care dorea să-l audă. În urma protestelor, profesorul s-a oferit să-l lase pe
elev să mai încerce o dată.
 „Luăm barometrul și un cronometru și urcăm pe clădire. Lăsăm
barometrul să cadă și măsurăm timpul de cădere. Utilizând apoi formula
pentru căderea liberă, pe baza timpului scurs și a constantei gravitaționale,
aflăm înălțimea clădirii.”
 Profesorul a căzut pe gânduri: „Hm, ar merge oarecum… Te-ai folosit de
niște cunoștințe de fizică, e drept, dar tot nu e răspunsul pe care-l așteptam.
Poți să-mi spui alt mod în care putem folosi barometrul ca să stabilim
înălțimea clădirii?”.
 „Alt mod? Sigur!”, a replicat elevul. „Într-o zi cu
soare punem barometrul lângă clădire. Măsurăm atât
înălțimea lui, cât și lungimea umbrei sale pe pământ.
Apoi măsurăm lungimea umbrei clădirii și folosind
formulele pentru triunghiuri asemenea aflăm care este
înălțimea clădirii, nu?”
 Exasperat, dar impresionat de diversitatea răspunsurilor
elevului, profesorul spune:
 „Mai spune-mi doar încă un mod în care poți folosi
barometrul pentru a afla înălțimea clădirii și – chiar dacă
nu e răspunsul pe care-l vreau – nu-ți scad nota”.
 „Sigur?” întrebă elevul zâmbind. „Încă un mod? Nici
o problemă. Mergem la proiectantul clădirii și-i spunem:
«Nene, dacă-mi spui cât de înaltă e clădirea asta, îți dau
matale afurisitul ăsta de barometru, că mie oricum nu-mi
mai trebuie»”
 (adaptat după J. Kalat, Introduction to Psychology,
Brooks – Cole Publishing Company, 1996, p. 322).
2. Rezolvarea problemelor
 Problemele sunt de o foarte mare diversitate:
probleme din ştiinţe exacte, probleme morale,
probleme sociale etc.

 Problema = o dificultate constientizată, un


obstacol cognitiv;
 are un caracter de noutate, iar subiectul trebuie
să caute şi să găsească soluţii, pe care să le şi
aplice;
 e important să fie o problemă veritabila – nu falsă
– să conţină atât date cunoscute, cât şi necunoscute.
Punerea problemei

Modelul rezolvării de probleme Reprezentarea internă


(Newell si Simon)
a problemei in memoria
de lucru

Identificarea de
Mijloace şi strategii

Aplicarea de strategii

incorect
verificare
corect

soluţii
Clasificarea problemelor
 După cunoastrea elementelor care o alcătuiesc:
 a) bine definite;
 b) slab definite.
 Probleme bine definite = poţi alege la sigur algoritmii
de rezolvare. În general, prin învăţarea rezolvării unor
probleme se realizează o sporire a capacităţii de a
rezolva alte probleme care posedă caracteristici
asemănătoare.
 Probleme slab definite: invers faţă de cele bine
definite, necesită strategii euristice pentru rezolvare.
Probleme
 Szekely : Pe o balanţă în echilibru sunt diverse obiecte,
printre care şi o lumânare. Să se dezechilibreze balanţa
fără a înlătura vreun obiect sau a se adăuga.

 Pe o balanţă fără talere sunt suspendate în echilibru


doua corpuri egale în greutate, dar inegale ca volum.
Cum obţineţi dezechilibrul, fără a adăuga nimic?
Clasificarea problemelor
 Dupa operatiile prin care se pot rezolva problemele pot
fi:
 -probleme de rearanjare a elementelor
 -probleme de structurare a elementelor
 -probleme de transformare
Factorii care influenţează rezolvarea problemelor
1. Presiunea timpului;
2. Noutatea problemei;
3. Dificultatea problemei;
4. Modul de formulare a problemei;
5. Ambianţa;
6. Tensiunea emoţională prea puternică;
7. Lipsa de motivare sau motivarea excesivă
prin teama de eşec;
8. Oboseala intelectuală.
Sfaturi utile
în activitatea de rezolvare de probleme

 Sa fiţi siguri ca inţelegeţi cu adevarat problema;


 Reverificaţi datele din memorie;
 Incercaţi mai întâi ipoteza cea mai simplă;
 Învăţaţi să rezistaţi dificultăţilor, eşecurilor, frustrărilor;
 Rămâneţi deschişi pentru opţiuni alternative;
 Daca aţi ales o cale de acţiune, mai aruncaţi o privire inainte de a
trece la fapte;
 Explicaţi problema unei alte persoane, ceea ce vă va ajuta in
găsirea unei perspective optime;
 Nu va preocupaţi o vreme de probleme dar nu abandonaţi (lăsaţi
o perioadă de incubaţie).
 Expertiza sau
specializarea într-un domeniu

 În aproape orice moment ne aflăm într-un proces de


rezolvare de probleme = gândirea funcţionează în regim
de “continuum problematic”
 În general, toate tipurile de probleme sunt rezolvabile cu
ajutorul celor mai experimentaţi într-un domeniu –
nu putem trăi singuri, fără ceilalţi şi aportul lor la
cunoaştere

 Procesul de rezolvare a problemelor constă în


înlănţuirea unor raţionamente – formate din noţiuni –
care legate între ele permit întelegerea,
bazându-se pe operaţiile gândirii.
3. Luarea deciziilor

 Oamenii sunt ființe logice?

 În procesul de luare a deciziilor oamenii folosesc


corect, așa cum precizează logica, raționamentele
inductive (de la o regulă sau observație particulară
deducem una generală, adesea prin observație) și pe
cele deductive (concluziile sunt trase pe baza unor
presupuneri generale și sunt aplicate unor cazuri
specifice).
 În cea mai mare parte a vieții lor,
oamenii nu sunt logici, ci „psiho-logici”,
adică ei își stabilesc propriile reguli de
gândire.
 Euristica se referă la regulile mentale care
pot conduce la o soluție.
Euristica reprezentativității
 Câțiva psihologi au intervievat 30 de ingineri și 70 de
avocați pentru un studiu. Una dintre persoane,
domnul X, este un bărbat în vârstă de 45 ani, căsătorit,
cu patru copii. Conform analizei psihologice, el este în
general precaut, grijuliu și ambițios. Nu pare interesat
de chestiunile politice, iar cea mai mare parte a
timpului liber și-o petrece jucând fotbal, citind sau
dezlegând rebusuri.
 Care este probabilitatea ca domnul X să fie unul dintre
inginerii din eșantionul investigat?
Euristica reprezentativității
 Euristica reprezentativității este tendința de a
presupune că, dacă ceva seamănă cu un membru al unei
anumite categorii, acel ceva face parte din categoria
respectivă, indiferent de datele statistice aflate la
îndemână.
 Gina a terminat Facultatea de Filosofie. Ea are 31 de ani,
este inteligentă, sociabilă și mereu preocupată de
chestiunile legate de discriminare și injustiție socială.
Care este probabilitatea ca Gina să fie funcționar la
ghișeul unei bănci? Dar probabilitatea ca ea să fie un
funcționar cu orientare feministă al unei bănci?
Euristica disponibilității
 a) Dacă ar fi să călătoriți la fel de des cu avionul precum călătoriți
cu autobuzul, în care caz e mai probabil să fiți implicat în
accident?
 b) Care dintre activitățile următoare este mai periculoasă?
(acordați-le note de la 1 – cea mai puțin periculoasă, la 7 – cea mai
periculoasă):
 • a călători 50 km cu o motocicletă (cauza morții: accident);
 • a călători 400 km cu un autobuz (cauza morții: accident);
 • a zbura 4 minute cu un avion de 4 locuri (cauza morții:
accident);
 • a zbura 4 ore cu un avion mare, al unei companii aeriene (cauza
morții: accident);
 • a lucra 3 ore într-o mină (cauza morții: accident);
 • a bea două pahare de vin (cauza morții: ciroză sau accident de
automobil).
Euristica disponibilității
 Euristica disponibilității este tendința de a
presupune că un eveniment sau un lucru este cu
atât mai frecvent cu cât îl putem evoca mai ușor
din memorie
Probleme
 1) Formulaţi probleme pentru următoarea situaţie:
 Sunteţi telefonat de un bun prieten care vă roagă să treceţi pe la el pentru a-
l ajuta într-o chestiune. Când ajungeţi la el acasă acesta nu răspunde.
 2) Emiteţi soluţii pentru următoarea problemă:
 Mergeţi să vă întâlniţi cu un prieten însă v-aţi agăţat cămaşa
în mijlocul de transport şi aceasta s-a rupt.
 3) Încercaţi să uniţi cele 9 puncte, prin 4 drepte, fără a ridica creionul de pe
hârtie.

• • •
• • •
• • •
 4) Încercaţi să concepeţi posibilitatea şi modul de
existenţă a fiinţei umane în absenţa gândirii.
TEMĂ
 Alegeți-vă o problemă și analizați cele
patru etape pe măsură ce o rezolvați.
Teoria inteligenţelor multiple
În anii ’90, Howard Gardner dezvoltă o noua teorie – a inteligenţelor
multiple: el susţine că noi nu avem o singură inteligenţă,
ci 8 inteligenţe specifice demonstrând ca fiecare individ are niveluri
variate ale diferitelor inteligenţe şi de aceea
fiecare persoana are un “profil cognitiv” unic
(iar testele de IQ nu masoara inteligenţa in mod ştiinţific):

 1.muzicală(cântăreţi, compozitori, DJ, oratori)


 2.chinestezică (atleţi, actori, doctori, soldaţi)
 3.logico-matematică (cercetători, ingineri)
 4.spaţială (artişti, ingineri, arhitecţi)
 5.lingvistică (avocaţi, jurnalişti, politicieni)
 6.interpersonală (marketing, manageri, profesori)
 7.intrapersonală (psihologi, scriitori, teologi)
 8.naturalistă (fermieri,cercetători ai naturii)
Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare şi
integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre noi
înşine. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de
cunoaştere de la particular, accidental la general, esenţial,
necesar, de la simpla constatare a obiectului la interpretarea
şi explicarea lui legic-cauzală.
Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită
şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor,
judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor comune,
esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice,
cauzale dintre ele.
Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea nu
operează direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei
furnizate de percepţii şi de reprezentări. Desfăşurarea ei
presupune totdeauna fie o informaţie care se extrage, în
prezent, în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie o
informaţie extrasă din tezaurul memoriei.
Caracterul general-abstract al gândirii rezultă din aceea
că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii
însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor
şi a subordonării unor modele ideale generale (noţiuni,
principii, legi).
Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme. În
această accepţiune, gândirea se apropie de inteligenţă.[…]
Psihologul american, J. P. Guilford, a propus un model larg acceptat al structurii gândirii, format din trei componente:

1. Operaţii
a) evaluare;
b) gândire convergentă;
c) gândire divergentă;
d) memorie;
e) cogniţie sau cunoaştere.
2. Conţinuturi
a) comportamental;
b) semantic;
c) simbolic;
d) figurat.
3. Produse
a) unităţi;
b) clase;
c) relaţii;
d) sisteme;
e) transformări;
f) implicaţii.
CUNOASTEREA
 Ofera un tablou al realitatii sub forma de imagini ce
reproduc caracteristicile obiectelor
 Caracteristici:- imaginea indica in mod adevarat
obiectul sursa;
- modelul nu e o intiparire pasiva ci
apare ca rezultat al activitatii celui care
cunoaste
TIPURI DE CUNOASTERE
 Cunoasterea directa, nemijlocita=forma a
cunoasterii prin care obtinem informatii cu
ajutorul simturilor
 Cunoasterea indirecta, mijlocita = forma a
cunoasterii prin care obtinem informatii
adevarate prin intermediul cuvantului sau a
altor simboluri care inlocuiesc obiectele
concrete
PROCESE PSIHICE DE
CUNOASTERE(COGNITIVE)
 Procese psihice senzoriale, de cunoastere
directa: senzatiile si perceptiile
 Procese psihice de cunoastere indirecta

procese psihice intelectuale: gandirea,


memoria si imaginatia
GANDIREA - PROCES PSIHIC INTELECTUAL

 Evalueaza in functie de criteriu


 Vizeaza prevederea

 Rezolva problema cautand și descoperind


alternativa potrivita
PROCES COGNITIV-INTELECTIV DE
REFLECTARE GENERALIZATA SI ABSTRACTIZATA A
OBIECTELOR SI RELATIILOR DINTRE ELE, SUB
FORMA DE CONCEPTE, JUDECATI SI
RATIONAMENTE
PERCEPTIA GANDIREA
 Se produce numai asupra  Si realul, dar si posibilul,

realului ipoteticul, fantasticul sau


 Omul constata imposibilul
 Gaseste explicatii pentru

 Nu contine esenta nu fenomenele constatate


surprinde relatiile dintre  Cuprinde intotdeauna

obiecte,fenomene esenta, relatiile


 Nu este posibila fara

 Proces periferic limbaj


 Proces central
OPERATII FUNDAMENTALE ALE GANDIRII

 Operatii=activitati mintale
 Operatii fundamentale: analiza mintala,
comparatie, sinteza, abstractizare,
generalizare
 algoritmi : operatii care se desfasoara

intr-o succesiune stricta


OPERATII FUNDAMENTALE ALE GANDIRII

 Analiza: Operatia fundamentala prin care se


separa mintal insusirile obiectelor
 Sinteza: Operatia fundamentala a gandirii de
reunire pe plan mintal, uneori dupa o alta
schema a partilor unui intreg. Opusa analizei
 Comparatia: Operatia fundamentala
prin care se stalilesc asemanari si deosebiri.
Comparatia se face in baza unui criteriu
OPERATII FUNDAMENTALE ALE GANDIRII

Abstractizarea: A retine pe plan mintal


ceea ce e esential, a inlatura ce nu este
esential. Necesita analiza.
 Generalizarea: Operatia fundamentala a
gandirii de extindere - pe plan mintal - a
unei insusiri la toate de acelasi fel. Necesita
sinteza; este corelativa cu abstractizarea
 Opusa generalizarii este particularizarea,
iar opusa abstractizarii este concretizarea.