GÂNDIREA

GÂNDESC, DECI EXIST!

(Rene Descartes)
 Procese cognitive superioare

 Procesele cognitive senzoriale ne oferă informaţii despre

aspectele concrete, intuitive, accesibile direct simţurilor,
prin observaţie şi prelucrare “pe loc”, în timp real, aici şi
acum = definim însuşirile aparente ale lumii
inconjurătoare;

 Procesele cognitive superioare ne oferă posibilitatea de a

depăşi experienţa senzorială şi de a stabili legături între
cunoştinţele acumulate şi astfel să inţelegem esenţa
lucrurilor şi a fenomenelor.

 Procesele psihice precum gândirea, limbajul, imaginaţia,

memoria sunt cuprinse în termenul de intelect şi ne oferă
acces la cunoaşterea logică, raţională a lumii.
 GANDIREA - definiţii

Gândirea este o activitate

specific umană care permite
individului o integrare de
adaptare la mediu şi un
comportament coerent.
Gândirea este un proces psihic
central.
Gândirea reprezintă
capacitatea de a rezolva
probleme
DESPRE INTELECT

 Intelectul se dezvoltă datorită limbajului in

mediul social, prin relaţiile cu oamenii .

 Intelectul işi are rădăcinile în

predispoziţiile noastre ereditare, dar el nu
este prezent la naştere, ci se dezvoltă pe
parcursul vieţii individuale, in contactul cu
ceilalţi şi urmează 4 stadii de dezvoltare
evidenţiate de psihologul Jean Piaget in anii
’60.

 Teoria sa este cunoscută sub numele de

PSIHOLOGIE GENETICĂ
 Fazele dezvoltarii intelectului

1. Stadiul senzo-motor (0-2 ani) – copiii cunosc lumea prin

simţuri, învaţă însuşirile elementare ale obiectelor;(nu e
gândire propriu-zisă)
2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani) – se dezvoltă limbajul care ii
permite imbogăţirea fondului de reprezentări, dar e foarte
ancorat in concret, prezent, invaţă să analizeze şi să compare;
(tot nu e gândire, nu poate sa transforme in plan intern
informaţiile de care dispune)
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani) – incepe sa
transforme informatiile in minte, poate invata matematica
elementara si cunostinte despre mediul inconjurator, vizibil –
dar sunt tot informatii concrete, nu intrevăd consecintele
faptelor;
4. Stadiul operatiilor formale (11-maturitate) – ultima etapă, în
care se ajunge la capacitatea maximă – copilul poate face
generalizări, abstractizări, judecăţi – de aceea discipline
precum fizica, chimia, gramatica, logica, filosofia, psihologia
– se învaţă în această perioadă pentru că toate solicită o mare
putere de abstractizare
 Teoria inteligenţelor multiple

 În anii ’90, Howard Gardner dezvoltă o noua teorie – a

inteligenţelor multiple:el susţine că noi nu avem o singură
inteligenţă, ci 8 inteligenţe specifice demonstrând ca fiecare
individ are niveluri variate ale diferitelor inteligenţe şi de
aceea fiecare persoana are un “profil cognitiv” unic (iar
testele de IQ nu masoara inteligenţa in mod ştiinţific):
 1.muzicală(cântăreţi, compozitori, DJ, oratori)
 2.chinestezică (atleţi, actori, doctori, soldaţi)
 3.logico-matematică (cercetători, ingineri)
 4.spaţială (artişti, ingineri, arhitecţi
 5.lingvistică (avocaţi, jurnalişti, politicieni)
 6.interpersonală (marketing, manageri, profesori)
 7.intrapersonală (psihologi, scriitori, teologi)
 8.naturalistă ( fermieri,cercetători ai naturii)
 Gândirea ca şi proces psihic.

 Gândirea operează cu NOŢIUNI = semnificaţia cuvintelor,

ideea pe care o desprindem (cuvantul e doar un înveliş al
noţiunii, variază funcţie de limbă)

 Relaţia noţiune – cuvânt = relaţia gândire – limbaj: nu

putem gândi fără să folosim cuvinte, iar cuvintele fără
înteles nu ar folosi la nimic.

 Funcţia esenţială a gândirii este ÎNŢELEGEREA = noile

informaţii sunt puse în legatură cu cele vechi – e foarte
important bagajul de cunoştinţe, educaţia, specializarea
pentru a înţelege corect fenomenele lumii şi ale vieţii.

 Imposibilitatea înţelegerii pune în evidenţă apariţia unei

probleme care generează procesul de rezolvare a
problemelor
 Rezolvarea problemelor
 Problemele sunt de o foarte mare diversitate:
probleme din ştiinţe exacte, probleme morale,
probleme sociale, etc.
 Problema este o dificultate constientizată, un
obstacol cognitiv; are un caracter de noutate, iar
subiectul trebuie să caute şi să găsească soluţii,
pe care să le şi aplice; e important sa fie o
problema veritabila – nu falsă – respectiv să
conţină atât date cunoscute, cât şi necunoscute.
 Punerea problemei

Modelul rezolvării de
probleme (Newell si Simon)
Reprezentarea internă
a problemei in memoria
de lucru

Identificarea de
Mijloace şi strategii

Aplicarea de strategii

incorect
verificare
corect

soluţii
Factorii care influenţează rezolvarea problemelor

1. Presiunea timpului;
2. Noutatea problemei;
3. Dificultatea problemei;
4. Modul de formulare a problemei;
5. Ambianţa;
6. Tensiunea emoţională prea puternică;
7. Lipsa de motivare sau motivarea excesivă prin
teama de eşec;
8. Oboseala intelectuală.
Sfaturi utile in activitatea de rezolvare de
probleme

 Sa fiţi siguri ca inţelegeţi cu adevarat problema;

 Reverificaţi datele din memorie;
 Incercaţi mai întâi ipoteza cea mai simplă;
 Învăţaţi să rezistaţi dificultăţilor, eşecurilor,
frustrărilor;
 Rămâneţi deschişi pentru opţiuni alternative;
 Daca aţi ales o cale de acţiune, mai aruncaţi o
privire inainte de a trece la fapte;
 Explicaţi problema unei alte persoane, ceea ce vă
va ajuta in găsirea unei perspective optime;
 Nu va preocupaţi o vreme de probleme dar nu
abandonaţi ( lăsaţi o perioadă de incubaţie).
 In aproape orice moment ne aflăm intr-un
proces de rezolvare de probleme =
gândirea funcţionează in regim de
“continuum problematic”
 In general, toate tipurile de probleme sunt
rezolvabile cu ajutorul celor mai
experimentaţi intr-un domeniu – nu putem
trăi singuri, fără ceilalţi şi aportul lor la
cunoaştere
 Procesul de rezolvare a problemelor
constă in înlănţuirea unor raţionamente –
formate din noţiuni – care legate între ele
permit întelegerea, bazându-se pe
operaţiile gândirii.