Caracteristicile psihologice ale gândirii

Richard Meyer se referă la 3 ipostaze ale gândirii:

 Gândirea este cognitivă, dar este inferată în comportament.
 Gândirea este un proces care implică o manipulare sau un set de operații
asupra cunoștințelor din sistemul cognitiv.
 Gândirea este direcționată și rezultă în comportamentul care rezolvă o
problemă sau este orientat către soluții.

1. Caracterul informațional -operațional. Gândirea este un mecanism de

prelucrare, interpretare și evaluare a informațiilor. Ea izolează generalul și
necesarul, reproduce relațiile obiective, le construiește, anticipează
posibilul și introduce relații noi pe baza anticipării, este o conectare și o
corelare a informației prin categorizare și esențializare. 
2. Caracterul mjlocit. Gândirea este mediată de informațiile stocate în
memorie și evocate cu ajutorul acesteia. Cel mai pregnant este mijlocită
de limbaj, care apare în dublă ipostază: ca instrument de exteriorizare a
produselor gândirii și ca mijloc de asimilare, de preluare din afară a
informațiilor. Gândirea este mediată și de propriile produse: asociații
mintale, scheme și constructe mentale. Nu este doar mijlocită, ci multi-
mijlocită.
3. Caracterul mijlocitor. Gândirea mijlocește și influențează toate celelalte
procese psihice, contribuind la accelerarea funcționalității și sporirea
eficienței lor.
4. Caracterul acțional– constă în schițarea mintală a acțiunilor: spre
deosebire de animal, omul poate imagina și confrunta mintal încercările
fără a le executa efectiv.  Gândirea izvorăște din acțiune și se finalizează
cu ea și are funcție de comandă și control asupra desfășurării acțiunii.
5. Caracterul finalist. Omul își stabilește scopul nu în timpul desfășurării
activității, ci cu mult înainte de a trece la executarea ei. Când gândirea s-a
finalizat într-o idee, se trece la raționalizarea ei. Omul nu gândește doar de
dragul de a gândi, ci cu dublu scop: fie pentru a-și declanșa, organiza și
optimiza propria activitate, fie pentru a justifica prin explicații și
argumente acțiunile deja săvârșite. 
 6. Caracterul multidirecțional. Gândirea se întinde pe toate cele trei
dimensiuni temporale. Mihai Golu (1976) spune că gândirea folosește
informația despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui,
integrează informația despre trecutul și prezentul obiectului pentru a
determina (prevedea) starea lui în viitor. 
7. Caracterul sistemic. Gândirea conține elemente structurate ierarhizate,
între care sunt posibile o multitudine de combinații, fapt care îi asigură
autoreglabilitatea. Ea poate fi redusă la un sistem cibernetic, deoarece
dispune de toate cele 3 categorii de mărimi ale sistemului: a. mărimi de
intrare (întrebări, probleme); b. mărimi de stare (mulțimea transformărilor
informaționale); c. mărimi de ieșire (răspunsuri și soluțiile formulate).
Mărimile de ieșire le controlează și reglează pe cele de intrare, asigurând
conexiunea inversă. Relațiile dintre intrare și ieșire pot fi de tip
determinist sau probabilist. 
8. Caracterul hipercomplex provine nu doar din multitudinea și varietatea
mărimilor implicate în realizarea lui, ci și din multitudinea și varietatea
legăturilor dintre aceste mărimi. 

Bibliografie
M. Golu, Fundamentele Psihologiei, Ed. Fundația România de mâine, București,
2009
J. Piaget, Psihologia inteligenței, Ed. Cartier, 2008