Sunteți pe pagina 1din 7

Proiect ”Micii inocenti pe cont propriu”

Implementarea unor măsuri inovative care să promoveze educatia si orientarea profesionala a


copiilor;lipsesc cu desavârșire în școli. Cercetările arată că elevii care au un plan de carieră sunt
mai înclinați să rămână în şcoală,să se implice mai mult în educaţie. Proiectul urmareste
valorizarea unui nr de 40 de copii rromi,prin descoperirea si constientizarea unor abilitati și
talente si,ulterior,prin orientarea spre activități antreprenoriale. Copiii vor participa la sesiuni de
antreprenoriat,urmând să își dezvolte talentele descoperite în 4 ateliere practice:de croitorie,de
coafor,de gastronomie și de bijuterii. Produsele vor fi comercializate în cadrul unei expoziții cu
vânzare,organizata in 1 Iunie. Resurse:specialiștii Fundației Inocenți,voluntari,antreprenori si
materiale specifice.

Descrierea organizatiei

Fundatia Inocenti este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, cu caracter filantropic,


apolitic şi caritabil, avand ca misiune sprijinirea copiilor si a familiilor acestora aflate in nevoie.
Scopul Fundatiei este acela de a oferi sprijin copiilor, tinerilor si familiilor aflati in dificultate,
astfel incat sa se obtina ameliorarea conditiilor de viata, integrarea sociala eficienta, cresterea si
dezvoltarea echilibrata.

Beneficiarii programelor derulate sunt copii cu si fara dizabilitati din: asistenta maternala;
spitale; centre de plasament si familii naturale.

In prezent Fundatia Inocenti desfasoara 8 programe in judetul Bistrita Nasaud, municipiul


Bucuresti, municipiul Cluj Napoca.

3 realizari ale organizatiei

În anul 2014, Fundația Inocenți a implementat proiectul “Și eu vreau la școală!” în cadrul
Componentei 4 – servicii sociale și de bază, proiect în valoare de 94.251,56 euro, din care
74.724,69 euro fonduri nerambursabile, cu o durată de 25 de luni – 1 martie 2014 – 31 martie
2016.

Implementarea unui proiect cu finatari nerambursabile in 2020 - Îmbunătăţirea serviciilor de


recuperare şi reabilitare a copiilor cu tulburări de spectru autist - TSA, prin facilitarea accesului
acestora la diferite ateliere senzoriale.

Implementare program național Generații – desfășurat de Fundația Regală Margareta a


României, în anul școlar 2020-2021- organizare a 9 ateliere de grup,cu 14 seniori voluntari, timp
de 10 luni.

Nevoia pe care o rezolva proiectul

Proiectul de fata raspunde nevoii de a informa si de a dezvolta competentele antreprenoriale ale


elevilor.Cultivarea spiritului întreprinzător,la nivel educativ,vine să completeze o lipsă,de
importanţă majoră,în sistemul educaţional,adica formarea competenţelor antreprenoriale.Vârsta
optimă când copiii au deschidere către orice este între 8-13 ani.Tot ce traiesc la aceasta vârsta se
transformă în valori care stau la fundația lor pentru tot restul vieții.Proiectul are o baza aplicată–
vizitarea unor companii,derularea unor evenimente de vânzare;astfel,ei intră în contact direct cu
piața,ajung să cunoască personal clienții,să își exerseze curajul,abilitățile de vânzare și învață să
lucreze

Scopul proiectului

Dezvoltarea unor deprinderi antreprenoriale prin care un număr de 40 copiii din familii
defavorizate să realizeze/să vândă produse create de ei înșiși în cadrul unui eveniment organizat
de Ziua Copilului.

Obiectivele proiectului

Conștientizarea talentelor pe care copiii le pot transforma în produse și servicii valoroase pentru
comunitate; Promovarea activităților de educație non-formală
Exersarea abilităților și competențelor antreprenoriale ale copiilor prin amenajarea unor standuri
cu vânzare, în care aceștia să vândă produse create de ei
Stimularea potențialului creativ al copiilor, imbunatatirea abilitatilor de comunicare si socializare
a 40 copii de etnie rroma care provin din familii defavorizate din municipiul Bistrita și Mintiul
Gherlii;

Beneficiari directi:

-15 copii rromi care provin din familii defavorizate, de varsta scolara din Mun. Bistrița;

- 25 copii rromi care provin din familii defavorizate, de varsta scolara din Mintiu Gherlii;

- minim 20 parinti ai copiilor de etnie rroma care provin din medii defavorizate.

Beneficiari indirecti:

- minim 10 voluntari din comunitate, tineri si seniori;

- 200 membrii ai famililor si ai comunitatii din care fac parte copiii implicati

Activitatile proiectului

Organizarea echipei de proiect si pregatirea lui-formarea echipei:pedagog social,asistent


social,manager proiect,educator,coordonator voluntari,recrutarea voluntarilor implicati si
stabilirea responsabilitatilor membrilor echipei;elaborarea metodologiei,a documentatiei folosite
si a programului.2021-10 – 2021-11
Activități de formare care se vor derula pe parcursul a 3 luni si vizează explicarea exercițiului
antreprenorial. Initierea a 4 ateliere, respectiv atelier de croitorie, de bijuterii, de gastronomie și
de coafor.2021-11 – 2022-01
Organizarea a doua sesiuni de educatie financiara cu 20 de parinti ai copiilor implicati in
proiect.2022-01 – 2022-02
Achizitionarea materialelor necesare pentru cele 4 ateliere2022-01 – 2022-02
Desfasurarea exercițiului antreprenorial prin realizarea produselor ce vor fi utilizate spre
comercializare în cadrul evenimentului organizat in data de 1 iunie 2022 –copiii vor crea diferite
obiecte ce pot fi comercializate – semne de carte, bijuterii, obiecte de imbracaminte, genti
etc.2022-02 – 2022-05
Derulare eveniment: – amenajarea de standuri ( mese) în care copiii vor expune și vinde
produsele create anterior și vor presta servicii de coafor la sediul Fundatie Inocenti ; – face
painting pentru copiii ce vor vizita standurile, jocuri, baloane etc.2022-06 – 2022-06
Petrecere de finalizare proiect unde vom acorda diplome si premii, copiii vor primi pizza si
suc.2022-06 – 2022-06
Crearea unor legaturi de colaborare prin vizitarea unor societăți comerciale care au ca obiect de
activitate domeniile desfășurate în proiect. Raportarea finala a proiectului.2022-07 – 2022-07
Mediatizarea proiectului si a activitatilor - activitatile derulate in cadrul proiectului vor fi postate
pe site-ul organizatiei: www.inocenti.ro si pe pagina de facebook pe toata perioada
proiectului.2021-11 – 2022-07

Echipa proiect

Ioana Hognogi

Asistent Social

Conceperea şi coordonarea diferitelor proiecte şi programe cu termene


limită, obinerea unor rezultate foarte bune: Elaborare şi implementare
proiect subventii/Legea 34/98 Scriere si implementare proiecte finanţări
nerambursabile locale; Activare in diferite proiecte europene
Laura Filipoi

Manager proiect

Coordonator proiecte finantari nerambursabile locale Director executiv


al Fundatiei Inocenti din 2017 Experienta in scriere si implementare
proiecte: MOL-Fundatia pt comunitate, „Invatam pentru un viitor frumos!
– Reteag”-Fundatia „Principesa Margareta a Romaniei”, proiecte
Vodafone
Mihaela Mihalca

Psihopedagog
Coordonator proiect ”Generatii” Responsabil program educational
centrul de zi ”Micii inocenti” si program educational Mintiu Gherlii
Coordonare si implementare proiect antreprenorial ”Pe cont propriu”
Sidonia Călugăr

Responsabil ateliere

Membru in proiecte cu finantari nerambursabile locale Psihopedagog si


logoped pentru copiii din centrele de zi ale fundatiei Inocenti, centrul
educational ”Micii inocenti” si centrul de interventie timpurie pentru
copii cu dizabilitati.
Ildiko Coroi

Responsabil ateliere

Membru in proiecte cu finantari nerambursabile desfasurate de Fundatia


Inocenti Animator socioeducativ si meloterapeut practician in centrele
de zi, centrul educational ”Micii Inocenti” si centrul de interventie
timpurie, animator in programul ”Eu si familia mea” cu copii abandonati.

Voluntari

Intentionam sa invitam un numar de cel putin 4 voluntari seniori si 6 voluntari tineri, in masura
posibilitatilor permise de situatia pandemica. Acestia ii vor instrui in mod direct pe copii in cele
4 domenii, sustinandu-i cu experienta lor pe tot parcursul activitatilor.

Lordinu SRL

Copiii vor avea acces in bucataria restaurantului, unde vor invata diferite
secrete ale gatitului, apoi vor asista la servirea acestora in restaurant si vor
observa si alte modalitati de livrare ale meniurilor pe care le desfasoara
restaurantul.

Pasha Men`s Wear

Copiii vor beneficia de experienta unei croitorii experimentate si vor observa,


apoi, modalitatile de desfacere a marfii.

Distinct Barbershop

Copiii vor intra in contact cu profesionisti intr-un salon de frizerie, vor observa
toate etapele specifice acestui domeniu.
Salon Safir

Copiii vor participa, intr-un salon de coafor, la diferite servicii de infrumusetare


si intretinere.

Evaluarea rezultatelor

-40 de copii isi vor constientiza talentele, stimula creativitatea, exersa abilitatile si competentele
antreprenoriale-100%.

-parintii isi vor insusi noi abilitati de educatie financiara-90%

-crearea a 100 de obiecte care vor fi puse in vanzare

-dobândirea încrederii în propria putere de a rezolva o problemă, comportament adaptat regulilor


sociale -80%

-Dezvoltarea de noi abilități profesionale-100%

-Înțelegerea conceptului de buget, înțelegerea conceptul de plan de economii-80%

Rezultatele vor fi masurate prin teste specifice, copiii vor mentine legatura cu societatile
implicale. Atelierele vor fi reaplicate pe baza materialelor achizitionate in proiect cu ajutorul
personalului implicat.

S-ar putea să vă placă și