Scoala de la Chicago

Istoria doctrinelor sociologice a fost, în general, compartimentata pe baza a doua criterii:

centrarea demersului sociologic de creaie conceptuala si resemantizarea sociologica a categoriilor cu valente

explicative pentru spatiul social;

scoala de la Chicago propune un nou criteriu: cel al implicarii practice, nemijlocite, a sociologiei în proiectarea si
reconstrictia structurilor sociale compatibile cu progresul social - uman.

În atmosfera general - reformatoare, specifica societatii Americane din anii '20 ai secolului nostru, a fost reevaluata
conceptia lui A. Comte care conferea sociologiei statutul de instrument ligitim pentru reformarea morala   a întregii
societati. Asimilând curentul reformator care polariza preocuparile diverselor segmente de opinie, Albion Small,
dupa înfiintare, în 1892 a departamentului de sociologie al universitatii chin Chicago, a pus bazele "Conceptiei
despre evolutia societatii si reforma sociala" care a ramas în istoria Sociologiei sub numele de scoala de la
Cghicago.

Dincolo de aspectele programatice ale conceptiei despre reforma sociala, care releva implicarea directa a
sociologiei în proiectarea si reformarea institutionala a societatii Americane reprezentantii :colii de la Chicago mai
sunt cunoscuti si ca întemeietori ai interactionismului, curent sociologic de orientare
psihlogista, interactionismul cuprinde doua etape:

etapa reprezentata de C. H. Cooly si G. H. Mead, în care predomina preocuparile de a defini variabile psihosociale
ce traseaza reperele teoretico - praxiologice ale evolutiei sociale;

etapa inaugurata de W. I. Thomas si R.E. Park în care demersul sociologic este marcat de preocuparile relevarii
interdependentelor normativ - institutionale ale reformarii spatiului social global.

Specific psihologismului american este crearea sistemelor sociologice pe baza analizarii problemelor teoretice
generale ale schimbarilor sociale asa cum se rasfrâng ele în plan psihologic pe de o parte, iar pe alta parte, pledoaria
pentru profesionalizarea sociologiei ca stiinta si institutie. "Desigur - scria Albion Small cu aproape un secol în
urma - democratia este reala atunci când toti membri societatii au cunostintele necesare judecarii în cunostinta de
cauza a oricarui fapt din societate, dar, pe de alta parte, este un afront adus democratiei sa spui ca orice om este la
fel de competent ca un specialist pentru a întelege orice problema a societatii umane"  . În acest sens, ca profesie,
sociologia trebuie sa-si asume toate raspunderile aferente expertizarii tuturor solutiilor care se propun în rezolvarea
problemelor ridicate de schimbarea sociala permanenta si ireversibila.

Presupunând legitimarea competentei ca singura norma morala pentru munca sociologului, A. Small considera ca
studierea vietii sociale trebuie sa îmbine dona planuri complementare: a) cercetarea problematicii morale, care
constitutie continutul vietii autentic sociale; b) coordonarea rezultatelor tuturor stiintelor sociale pentru a realiza o
imagine sociala a spatiului social global.

Continutul vietii sociale constituindu-l încacatura morala a interdependentelor dintre oameni, sociologia dobândeste
ratiune de a fi numai în masura în care se constitutie ca studiu al experientei sociale a oamenilor: "noi consideram
experienta societatii umane ca un complex progresiv al schimbului reciproc de influnte spirituale" . Sarcina
legitima a stiintei sociale conta în interpretarea activitatii oamenilor ca expresie obiectivata a "diferitelor lor relatii
spirituale" . În aceasta acceptiune stiinta sociala a traversat, sub raport istoric, urmatoarele etape: descriptiva,
analitica, apreciativa, constructiva. Faza apreciativa a marcat momentul de diversificare a modelelor de
comportament prin care societatea accede la valorile civilizatiei. Perioada prezenta reprezinta, însa, etapa de
generalizare practica a valorilor sociale elaborate de sociologie în vederea perfectionarii morale a societatii. Cele
mai importante valori care au prioritate neconditionata în reformarea sociala, sunt valorile care pot asigura armonia
grupurilor sociale întrucât grupul social reprezinta unitatea sociologica primara.
Valorificând sugestiile tematice si doctrinar metodologice promovate de A. SmalI, Charles Horton Colly (1864-
1929) a dezvoltat noi categorii sociologice privind: natura umana, ordinea sociala, individul ca "eu", societatea si
comunitatea sociala, importanta grupului social, aspectele sociologice ale libertatii umane, structura sociala si
legzile dezvoltarii sociale. Plecând de la ipoteza potrivit careia: "istoria umana, spre deosebire de istoria animalelor,
este o urmare fireasca a trasaturilor psihologice ale omului" , defineste societatea ca un rezultat al "contactului"
cumulat, si al "influentei reciproce a ideilor personale". Oamenii evalueaza orice fenomen social ca simbol al
propriilor reprezentari, de accea "societatea, prin ei nemijlocit, este relatia dintre ideile individuale" .

Ridicându-se împotriva determinismului biologic si a celui social, C. H. Cooly a lansat în circuitul stiintific teza
detertminismului psihologic potrivit caruia "Experienta sociala constitute continutul imaginatiei si nu al contactelor
materiale" , întrucât orice eveniment social are o semnificatie sociala numai în sensul în care apare el omului: în
acest context, este sociala numai "ideea noastra personala despre societate" iar obiectul de studiu al sociologiei este
"în primul rând, reprezentarea sau grupul de reprezentari, continute în ratiune, despre ceea ce trebuie sa ne
imaginam" . Interpretând toate procesele sociale prin prisma psihologista, defineste concurenta ca expresie a luptei
pentru prosperitate personala, administratia ca realizare practica si institutionalizare a ideii de întâietate, iar
structura sociala ca manifestare a ierarhiei psihologice. Crizele sociale, în aceasta optica, nu au cauze social-
economice, ci reflecta crizele de comportament determinate de psihologia individuaIa.

Referitor Ia acest aspect, C. H. Cooly a dezvoltat o conceptie originala cunoscuta sub numele de "conceptia eu-lui
în oglinda" (looking-glass-self), prin care a intentionat sa dea o replica hotarâta "behaviorismului" care lua propotii
în lumea stiintifica, în acea vreme. "Eul este o tendinta sociala militanta, care lucreaza pentru a-si largi locul sau în
curentul general al 323d31d tendintelor" ; de accea el nu poate fl definit coret decât prin corelatie cu societatea.
Aceasta, la rândul sau, în calitate de referential pentru indentitatea ontologica si axiologica a individului, îi apare
"eu-lui" ca o agregare de "tu-uri", vertebrate în grupuri sociale de curente comune, interese, trairi si
comportamente; "... într-un numar foarte mare de cazuri, referinta sociala a lui "Eu" ia forma unei imagini definite a
felului în care persoana apare într-o gândire particulara, iar tipul autoconstiintei este determinat printr-o atitudine
care este atribuita altei gândiri. O persoana de acest fel poate fi numita reflectata sau "eu-oglinda" . Acest "eu-
oglinda" este compus din trei elemente:

1) imaginarea locului în care cure eul se reflecta în cadrele de perceptie ale celorlalti;

2) evaluarea acestor imagini, sub forma unor judecati imginate;

3) reactia personala si de grup la aceasta imagine.

În acest context, sociologia se manifesta ca stiinta prin ignorarea factorilor institutionali si sociali pentru a se
orienta în exclusivitate asupra ariei de semnificatie a interactiunilor fiecarei persoane aflata în context social.

Respingând rolul instinctelor si al sentimentelor în influentarea vietii sociale (exemplu: asceza) C. H. Cooly
pledeaza pentru acreditarea ideii potrivit careia la baza ordinii sociale sta "imaginea" reflectata în "oglinda"
celorlalti, ea fiind singura realitate sociala creatoare de valoare si de contexte organizatorice compatibile cu
rezultatele reclamate de schimbarea sociala generala. Din opera sa, a ramas contributia la teoria grupurilor
primare în care C. H. Cooly este revendicat ca un clasic at domeniului.

Reprosându-i reminiscente behavioriste prin care C. H. Cooly reducând societatea la problematica psihologica
aferenta acesteia a extrapolat concluziile valabile la nivel micro (face-to-face) la nivel macrosocial,  G.H. Mead a
preluat, selectiv, une elemente ale interactionismului "behaviorist" pentru a contura o noua teorie interactionista
care sa includa în orizontul sau explicativ si comportamentele etichetate ca "anormale".

Teoria sa psihologica a ramas în istoria socilogiei prin deplasarea accentului de la introspectie, la obervatie si

experiment pe baza carora societatea poate fi definita ca o realitate spirituala obiectivata în cadrele normative ale
institutiilor. Desi creatii rationale, institutiile îi apar individului generic exterioare si constrângatoare prin cadrele
normative riguros formulate în regulamente care contin prescriptii de status-rol concret determinate.
Rezumându-i conceptia lui G. H. Mead , un expert român îi prezinta conceptia pe urmatoarele niveluri de
generalitate:

1) eu (the self) se constituie ca tensiune permanenta între persoana ("I") si personalitate ("Me");

2) în timp ce "I" este raspunsul organismului la cerintele mediului, "Me" este ansamblul atitudinilor celorlalti
presupuse de individ;

3) desi acest ansamblu este fluid si permanent reconstruit, el este totusi ordonat la nivelul societatii în forma unui
"celalalt generalizat" (the generalized other);

4) cu toate acestea, structura generalizata a "eului" este permanent si direct dependenta de comportamentul
individului, inclusiv de actiunea spontana generata de "I";

5) din aceasta cauza, personalitatea umana este deschisa si dinamica, si daca nu ar exista aceste doua faze ale lui "I"
si "Me", nu ar mai exista nici responsabilitate si nici inovatie în experienta sociala;

6) indivizii reusesc numai în grade diferite sa "adopte" atitudinea "celuilalt generalizat", ceea ce face ca ordinea
sociala sa se constitute într-o ierarhie "verticala" (structura politica) si într-o varietate de "clase" orizontale
(structure socioprofesionala);

7) atât în cazul ierarhiei "verticale", cât si în cel al structurii socioprofesionale relatiile de "competitie" sau
"cooperare" sunt reglementate de "atitudinile sociale organizate", în cadrul carora mai importante sunt cele bazate
pe "reactii sociale comune" care definesc "continutul institutiilor";

8) societatea ideala este una în care sunt predominante aceste "reactii comune" si poate fi realizata prin
generalizarea sau extinderea "universului de discurs";

9) instrumentul principal at generalizarii "universului de diseurs" este participarea democratica a indivizilor la viata
societatii;

10) aceasta participare nu este reala si eficienta decât atunci când o elita (intelectualii) provoaca "reconstructia"
universului de discurs, sensul democratiei fiind acela de generalizare prin însusirea colectiva a noilor "atitudini
organizate";

11) reformarea societatii americane este rezultatul conjugat al activitatii elitei în conformitate cu cadrele normative
legitimate de puterea statului.

Dincolo de aceste contributii doctrinare, C. H. Mead a ramas în istoria sociologiei prin cercetarile empirice
intreprinse în lumea interlope a cocioabelor, printre criminali, printre saraci, ca si problematica alienarii, a
deficitului de socializare, aspecte cunoscute sub numele generic de "social problems" ale "troubles makers".

Încercând sa raspunda întrebarilor referitoare la sensul evolutiei sociale, care facea obiectul principal al
preocuparilor de reforma si reformare institutionala desfasurate de sociologii Universitatii din Chicago, W. I.
Thornas s-a remarcat prin relevarea interdependentelor normativ - institutionale prin care exigentele reformei se
conjuga cu cele ale progresului.

Întrucât ambele sunt rezultate ale implicarii oamenilor controlul social este singurul care confera certitudine
reconstructiei structurale a spatiului social global. Pentru o implicare eficienta, însa, oamenii trebuie sa cunoasca
foarte bine sensul general al transformarilor ceea ce demonstreaza rolul deosebit al educatiei: schimbarea efectiva
trebuie sa fie precedata de o abordare educationala a problematicii afarente schimbarii. I.Ungureanu si st.
Costea sintetizeaza problematica schimbarii existente în preocuparile sociologilor de la Universitatea din Chicago,
din anii '20, în urmatorele aspecte:
1) schimbarea sociala este inevitabila si provocata de industrializare, explozia urbana, interactiunea grupurilor
rasiale si de profesionalizarea muncii. Schimba sociala poate fl orientata în sensul progresului numai când
comportamentul uman este orientat de norme rationale de actiune;

2) rationalitatea schimbarii este posibila numai prin rationalizarea comportamentutui individual, fapt posibil nu prin
integrare normativa, ci prin stimularea creativitatii individuale. Prin cultivarea creativitatii, se asigura o participare
endogena prin aspiratia individului de a-si prelungi existenta prin viata creatiilor sale;

3) institutiile, chiar societatea în ansamblul sau, fiind creatii ale indivizilor, acestea trebuie studiate - sub raport
sociologic - ca institutii în general, dincolo de detaliile tehnice sau administrative;

4) esenta institutiilor o constituie calitatea asocierii indivizilor ca "mod al organizarii sociale";

5) asocierea, ca baza a integrarii este o conditie si nu un rezultat al libertatii, deoarece libertatea presupune alegerea
între alternative "organizatorice".

Schimbarea rationala definind depasirea limitelor si constrângerilor antrenate de reformarea institutionala a

spatiului social, rolul sociologiei este acela de a "descoperi scopul libertatii de actiune în promovarea schimbarii
sociale, învingând limitele sociale pe care schimbarea însasi le face necesare" .

Ca teorie integralista sociologia se constituie prin valorificarea, din perspectiva psibologica, a creativitatii si
solicitarilor integrative în "vederea unui proiect al schimbarii sociale rationale unitare".

Sub aspect metodologic, sociologia cumuleaza prerogativele unei "paradigme a cercetarii conditiilor formei si
ritmurilor schimbarii sociale rationale". Problema fundamentala ar fi dupa W. I. Thomas, solutionarea "diferentelor
dintre ratele dezvoltarii sociale", diferente care explica inertia miscarii sociale si rezistenta structurala la schimbare.
Cât priveste aceste "rate de dezvoltare sociaIa" ele sunt o resultanta a doi vectori de actiune: varietatea  conditiilor
sociale si varietatea "temperamentelor" personalitatilor sociale creatoare.

Interactiunea sociala dintre indivizi în dinamica reala a conditiilor sociale se materializeza în construirea unor "linii
de geneza" a spatiului social care se gaseste la rândul sau, într-un proces de redimensionare permanenta în functie
de schimbarea conditiilor si de continutul optiunilor valorice individuale.

Individul ramânând, în ultima analiza, principala componenta creatoare de social la nivelul întregii societati, este
abordat de W. I. Thomas din perspectiva unor "tipuri", concepute ca individualitati generice. Aceste tipuri sunt
filistinul, boemul, individul creator. Tipurile sociale propuse îsi fac simtita prezenta în functie de patru "impulsuri
fundamentale": curiozitate, teama, impuls creator spre noi experiente, impuls spre conservare.

Corelatia dintre "liniile de geneza", "tipuri" si "impulsuri fundamenale" alcatuiesc "scheme de organizare a vietii
individuale, constituind principalul fond socializant al fiecarei societat. De aceea orice activitate autentic umana
este sociala intrucât ea este de neconceput fara conditiile si cadrele obiective ale unei situatii. Prin situatie W. I.
Thomas întelege un ansamblu de valori si atitudini cu care individul este confruntat în cadrul unui proces parcurs si
în functie de aceasta activitate este planificata iar rezultatele ei sunt evaluate .

Sitatia, fiind în esenta, un ansamblu de valori si atitudini tipice fata de aceste valori, "definirea situatiei" specifice
individului releva faptul ca ea este o alegere individuala între alternative posibile de actiune. Aceasta alegere si
criteriile care stau la baza ei constituie realitatea sociala care trebuie sa faca obiectul de studiu at sociologiei.

În acest sens, plecând de la premiza conform careia ceea ce este bun pentru individ este bun si pentru grupul social
din care face parte, W. I. Thomas a lansat un postulat care a ramas referential în literatura de specialitate: "o situatie
sociala este reala, prin consecintele definirii ei ca fiind reala". Acest postulat a fost minutios analizat în special în
legatura cu situatiile "anormale" - acesta fiind obiectul predilect de investigatie al lui W. I. Thomas si care-l
individualizeaza, de altfel, în cadrul interactionalismului.
Dupa apogeul din deceniul al treilea al secolului nostru interactionalismul cedeaza prima scena a interesului în
favoarea altor orientari (în special a structuralismului functionalist) care pledau nu pentru reforma, ci pentru
mentinerea "ordinii", în 1966 H. Blumer reconstruieste teoria lui G. H. Mead promovând "interactionalismul
simbolic" .

Obiectivul sau programatic era acela de a fundarnenta sociologia fara aportul cunostintelor de natura psihologica,
definind miscarea sociala ca rezultat al interactiunii actorilor sociali. Valorificat îndeosebi de catre instantele
politico- administrative pentru declansarea unor schimbari sociale care sa tina sub control nivelurile psihosociale
ale organizarii sociale, teoria interactionalismului simbolic sta la baza sociologiei experimentale care reuneste, în
prezent, sociologi, psihologi si antropologi într-un câmp unitar, interdisciplinar de cercetare.

Charles Horton Cooley

Charles Hortton Cooley s-a nascut în perioada campusului Ann Ardor a Universitatii din Michigan , unde urma , de
fapt, sa-si petreaca si cea mai mare parte a vietii . Famila Cooley îsi are radacinile în Noua Anglie . Ei erau
descendenti directi din Benjamin Cooleycare sa stabilit în apropiere de Springfield , Massachusetts înca înainte de
1640 . Carls Horton Colley s-a nascut intr-o familie numeroasa de fermieri, destul de strîmtorata.

Tatal lui Coolley , Thomas McIntyreCooley , simtea ca singura sansa de a capata o educatie si de a urca pe scara
sociala era sa se mute în vest. Din acest motiv el a venit în Michigan din vestul New York-ului. Dupa ce s-a stabilit
în Michigan a avut mai multe slujbe , cele mai importante fiind cele de editor si avocat . Fiind ambitios , impetuos
si un om energic , el a reusit sa progreseze de la o pozitie obscura la una prestigioasa si onorata între elitele sociale
si juridice din Michigan.El a obtinut recunoasterea inaltului sau calibru în domeniul juridic si. In anul 1859, a fost
numit membru al Facultatii de Stiinte Juridice al noii organizate Universitati din Michigan.

In anul nasterii lui Charles,1864,tatal sau a fost ales ca membru al Curtii Supreme de Justitie din Michigan.El a
ramas membru al acestei comisii si profesor de drept pentru multi ani si, pe lînga acestea , a devenit cunoscut si
datorita nenumaratelor tratate juridice scrise de-a lungul anilor, ca si pentru ca a fost primul presedinte al Comisiei
Comerciale Internationale.

Charles, al 4-lea din cei sase copii ai judecatorului , s-a nascut intr-un moment în care familia sa obtinuse deja o
pozitie considerabila si un mod de viata confortabil în Ann Arbor Oare cum înspaimîntat de tatal sau , un dur
conducator orientat spre succes, tînarul Colley s-a instrainat înca de timpuriu de lumea din jurul sau. El a manifestat
o atitudine pasiva si un caracter retras care avea sai marcheze intru-totul stilul de viata.

Vreme de 15 ani el a suferit de o varietate de boli, unele dintre acestea aparent de natura psihosomatica. Timid si
semi-invalid, suferind de o defectiune de vorbire, el a avut putini tovarasi de joaca, fiind tentat doar de reverie si de
lectura solitara. Foarte sensibil, el a compensat aceasta insecuritate personala imaginîndu-se pe sine în rolul unui
mare orator de lider al oamenilor.

În lupta pentru succes - pe care tatal sau a promulgat-o ca lege in viata reala - fiul avea sa indrazneasca sa participe
la aceasta doar în imaginatia sa. Dragostea sa pentru curse hipice dificile si pentru sculptura si tîmplarie poate fi
explicata în termeni adlerieni ca o încercare de a compensa slabiciunea trupeasca si sociabilitatea scazuta.

Viata de colegiu a lui Cooley a durat 7 ani, ea fiind intrerupta de boala, de o calatorie prin Europa si de o scurta
perioada de munca în calitate de desenator tehnic si statistician. El a absolvit ingineria ,un domeniu care nu-i placea
în mod particular . Totusi, în timpul facultatii ,el a urmat cîteva cursuri de istorie si cîte unul de psihologie si de
economie .În timul anilor de colegiu ,dar mai ales dupa , Cooley a continuat sa citeasca ultrareceptiv .Aceste lecturi
independente - mai degraba decît cursurile instructiei formale - l-au facut sa se decida asupra carierei sale .
Citind multe din lucrurile lui Darwin ,ale lui Spencer si ale sociologului organisict german Albert Schaeffle, Cooley
s-a decis în 1890 sa se întoarca la Universitatea din Michigan pentru a absolvi economia politica si sociologia .
Dezertatia pe care a sustinut-o la finalul facultatii purta titlul "Teoria transporturilor " si era un studiu de pionierat
în ecologia umana .Din acel momant ,nu a existat o înstructie formala în soaiologie la Michigan în care sa nu fi fost
examinat sau întrebat .

Neobisnuit de lunga perioada de ucenicie si de pregatire a lui Cooley poate fi pusa - în parte -pe seama sanatatii lui
subrede , dar si a faptului ca el era copilul unui parinte bine situat care îsi permitea sa-i lase fiului sau timp sa se
decida pentru o cariera .Pe deasupra , Cooley sufera datorita faptului ca statea în umbra unui tata faimos . El însusi
îi scria , la un momant dat ,mamei sale ; " Ar trebui sa încerc ,ca un experiment ,sa plec undeva unde nu s-a auzit si
nu se stie nimic de tata si unde tuturor le-ar pasa de mine pentru ceea ce sint eu insemi ".Se poate ca Cooley a trecut
de la o dependenta emotionala de tata sau ,de care a fost practic alienat ,la constientizarea faptului ca se afla sub
obligatia de a-si construi o cariera care sa onoreze familia din care facea parte .

Prima lucrare a lui Cooley ,intitulata "Semnificatia sociala a strazii Railway", pe care a citit -o la o întilnire a
Asociatiei Americane de Economie în 1890 ,la fel ca si anterior -mentionata dizeratie,au fost - ambele - rezultatul a
doi ani de munca în Washigton ,la început pentru Comisia Comerciala Internationala si mai tîrziu pentru Biroul de
Recensamint .Ele au fost scrise într-o maniera înclinatî spre asprime si spre realism pe care, dupa cîte se poate
presupune ,tatal sau a aprobat-o .

Onoarea sa din perioada de maturitate care se caracterizeaza întru -totul printr-o înclinatie delicata si printr-o
abordare introspectiva ,mult mai aproape de fundamentul naturii sale ,începe sa se cristalizeze numai dupa ce a
încaput sa predea la Universitatea din Michigan si a otinut o anume îndependenta fata de tatal sau.

De-a lungul întregii sale cariere profesorale de la Michigan ,care a început în 1892, Cooley a fost preocupat de
multe probleme sociale contemporane ,dar -în mod evident -preocuparea suprema pentru el a ramas sinele ,propriul
sau Eu. Reusind sa-si afirme independenta ,Cooley era decis sa puna timiditatea sa si incapacitatea de a intra în
competitie cu ambitiile derectoare ale tatalui sau în slujba examinarii sinelui si a observarii comportamentelor celor
de lînga el, în mod particular a copiilor sai.

Casatoria lui Cooley din 1890 cu Elsie Jones, fiica unui profesor de medicina de la Universitatea din Michigan ,i-a
permis sa se concentreze complet asupra muncii intelectuale si vietii contemplative . Doamna Cooley era o femeie
erudita ,dar complet diferita de sotul ei prin faptul ca era energica si, prin urmare, capabila sa ordoneze viata lor
comunî .Cuplul a avut 3 copii ,un baiat si doua fete , si locuiau linistiti ,si destul de retrasi intr-o casa aproape de
campus .Copii i-au servit lui Cooley pe post de laborator domestic pentru studiile referitoare la geneza si cresterea
sinelui .Prin urmare ,atunci cînd nu era antrenat în observarea propriului Eu ,dar dorea sa-i obsertve pe cei lalti , el
nu era nevoit sa paraseasca cercul domestic .

Cooley a progresat rapid în ceea ce priveste pozitiile academice .El a fost numit profesor-asistent în 1899 ,profesor
-asociat în 1904 si a devenit profesor prin 3 ani mai tîrziu . El nu a avut nimic din stralucirea care genereaza atractia
masei de studenti. Lucrurile pe care acest profesor fara importanta, nervos si într-o oarecare masura bolnavicios le-
a prezentat cu o voce înalta si lipsita de rezenanta, de multe ori nu ajungeau pîna la urechile studentilor. El a fost
atragator doar pentru cîtiva absolventi care au fost inspirati de intelectul sau iscoditor.

Cooley a fost încapabil sa faca fatã problemelor administrative, devenea nervos atunci cînd lua parte la viata socialã
si politicã a facultãtii si devenea deficient atunci cînd se punea problema coordonarii lucrarii studentilor sau cînd
era vorba de a initia anumite proiecte de cercetare în numele facultãtii. Totusi, dupã cum recunosc azi multi
studenti care au avut privelegiul sã aibã acces la cursurile si seminariile tinute de el si au reusit sã-i înteleagã munca
si modul complicat de gîndire, vietile lor profesionale au fost categoric influientate de acest ciudat profesor.
Stilul de viata a lui Cooley a fost în armonie cu un model academic de un cod semi-aristocratic care azi nu mai
ezistã. Neavînd griji financiare si trãind într-o perioadã în care filosofia conform careia a publicat sau a pieri a fãcut
doar primii pasi, Cooley îsi putea permite sã-si consacre viata unei contemplãri rãbdãtoare si unui studiu liber.

Cartile lui cresteau încet si organic din notite pe care le-a fãcut de-a lungul unei lungi perioade de timp. "Natura
umanã si ordinea socialã" a fost publicatã în 1902. "Organizarea sociala" i-a urmat 7 ani mai tîrziu. A treia sa mare
lucrare "Procesul social " apare dupa un interval de 9 ani, în 1918. Aceste trei carti, împreuna cu fragmente dintr-un
jurnal pe care l-a tinut pe tot cuprinsul vietii sale si intitulat "Viata si studentul" (1927) constituie aproape
totalitatea iesirilor sale de natura intelectuala. Lucrarea sa timpurie în ecologia sociala si cîteva alte contributii
scrise în anii tîrzii sunt disponibile într-un volum postum, "Teoria sociologica si cercetareasociala" (1930).

Viata lui Cooley a fost extrem de calma, de lipsita de senzatie. El a evitat controversele si lupta, orice forma de
conflict care sa-l supere si sa-i deranjeze somnul. El a participat în 1905 la lucrarile Societatii Americane de
Sociologie si a mers la majoritatea întîlnirilor ulterioare, dar învalmaseala si agitatia din cadrul acestor întîlniri erau
cu greutate pe gustul sau. Dupa ce a devenit presedinte al Societatii în 1918, el a început sa savureze ceva mai mult
aceste întîlniri, probabil pentru ca, avînd acum o recunoastere a succesului, el a fost capabil sa-si stapîneasca
insecuritatea anterioara atunci cînd întîlnea colegi.

Faptul ca operele sale se vindeau bine si el a capatat prin acestea o reputatie de invidiat atît între colegi, cît si în
cadrul tinerei generatii, probabil au sporit la cresterea încrederii în sine. Biograful sau nota ca "anii cuprinsi intre
1918 si cei foarte apropiati de moartea sa au fost, probabil, cei mai fericiti ani ai lui Cooley".

De-a lungul tuturor anilor petrecuti la Universitatea din Michigan Cooley a avut relativ putine contacte cu colegii
sai. El a fost mult mai învîrsta decît urmatorul om din departament (ca vîrsta), Arthur E. Wood, asa ca el gasea
putina tovarasie acolo. Cooley s-a distrat rar si a mers la putine petreceri. Prefera contactele umane simple si
informale. Deseori Cooley facea lungi plimbari în compania a cîtorva prieteni bine selectati si, de asemenea, a
participat împreuna cu acestia la cîteva calatorii cu cortul în Canada, vreme de câ

Cooley si sotia sa îsi petreceau majoritatea vacantelor de vara la Lacul de Cristal în nordul Michigan-ului. Aici el a
construit o cabana foarte aproape de lac si - o data pe an - venea ca sa înoate ,sa practice canotajul si sa se plimbe
cu sotia si cu copii sai.

El era un bun botanist amator si un atent observator al pasarilor .În cursul acestor veri, în special de-a lingul ultimei
perioade a vietii sale, Cooley pare sa fi obtinut o anumita seninatate si satisfactie care a ocolit tînarul barbat pentru
o perioada destul de lunga . El scria în jurnal:" Eu sunt fericit de viata de aici, sunt fericit de aer, de mîncare nsi de
lac, fericit de munca mîinelor mele, fericit de familia pe care o am, fericit ca voi putea veni aici probabil în fiecare
vara, fericit de cartile mele, de gîndurile mele, de sperantele mele".

Cooley a primit multe solcitari de a se alatura altor departamente prestijioase de sociologie. De exemplu, Giddins l-
a invitat la Universitatea din Columbia. Dar el niciodata nu a luat serios în considerare aceste oferte. El s-a simtit
profund legat de Ann Arbor si de universitatea unde tatal sau si tartal sotiei sale au predat si unde el si-a petrecut
toata studentia. El nu a avut emotia si competitia unei universitati mari, cum era cea din Columbia.

În ultima parte a verii sale, Cooley a devenit parte a Universitatii din Michigan. Cu toate ca el niciodata nu s-a
conformat regulelor academice si a fost un slab membru de comisie si probabil un si mai rau sef de departament, el
a reusit sa dea nastere unei opere care se reflecta mai mult decît favorabil asupra universitatii sale.

Cooley si-a rezumat cariera mai bine decît ar fi putut sa o faca orice analist atunci cînd a scris: "Este un succes
itelectual important în universitatea noasra sa fi cunoscut ca incapabil în orice alt domeniu. Vei fi recunoscator
pentru o voce scazuta si o adresare ezitanta, o dispozitie tulburatoare si retrasa, o înfstisare generala care exprima
ineficienta itelectuala. Îti va întîrzia promovarea, dar vei are sansa sa faci ceva pe termen lung".
Ascus în cadrul natural al universitatii care I-a trecut cu vederea lipsa simpatiei pentru regulile obisnuite care
guvernau viata academica, Cooley a utilizat bunurile institutionale cu întelepciune. Protejat si practic izolat de
impactul lumii nebune, Cooley a reusit de-a lungul lungii sale cariere sa schimbe slabiciunea initiala, timiditatea si
sensibilitatea, natura sa ciudata si tulburatoare si egocentrismul sau într-un atu care I-a permis sa creeze patru
lucrari importante care, desi au fost lent scrise, au fost rezultatul contemplatiei tihnite si a unei atenteobservatii
introspective.

În anul 1928 sanatatea sanatatii lui Cooley a început sa se agraveze si la începutul lui martie problemele sale au fost
diagnosticate drept cancer. El a murit în 9 mai 1929.

MUNCA

Thomas spunea ca societatea se manifesta ca " realitate mentala", ca realitate a interactiunilor subective, ca retea de
imagini reciproce despre sine ale indivizilor.

Pe aceasi idee a lui Thomas, Ccooley obisnuia sa scrie :"Sinele si societateas-au nascut ca entitati gemene".
Aceasta propozitie care sta la baza întregii opere scrise de Cooley accentuiaza legatura organica si conexiunea
indisolubila între sine si societatea si reprezinta contributia cruciala pe care el a adus-o psihologiei sociale si
sociologiei.

Conceptele centrale ale sistemului sociologic al lui Cooley sunt: "organizare sociala","grup primar","sinele
-oglinda".

Conceptia sinelui-oglinda

În continuarea conceptiei lui William James, Cooley si-a manifestat dezacordul fata de traditia carteziana care a
plasat o abrupta disjunctie între subectul inteligent si gînditor si luarea externa. Cooley considera ca obiectul lumii
sociale este constituit din parti ale spitului si sinelui uman. Cooley îsi dorea sa elimine barierele conceptuale pe
care cartezianul le-a pus între individ si societatea din care acesta facea parte si sa puna în locul acestuia o teorie
care se baza pe întrepatrunderea lor.

"Un individ separat" scria el ,este o abstractie necunoscuta experientei si la fel este si societatea cînd este
considerata ca ceva separat de indivizi. "Societatea"si "indivizii" nu sunt niste fenomene separate, ci ci sunt aspecte
colective si distributive ale aceluiasi lucru. Cînd noi vorbim de societate sau cînd folosim orice termen colectiv, ne
fixsam mintea asupra unei imagini generale asupra unei concentrari de oameni. Atunci cînd vorbim de indivizi, noi
desconsideram aspectul general si ne gîndim la ei ca si cînd ar fi separati.

Societatea este acea tasatura complexa si persistenta a interactiunile dintre imaginile despre sine a feluritilor
indivizi încît putem spune, ca si Cooley ,ca societatea este o "realitate mentala" ,are, o natura "intermentala",
"spirituala" .Pe de alta parte, dar în strînsa legatura cu natura sa interactuva, societatea are proprietatile unui
oganism si, prin acesta, îsi tradeaza "natura organica" . Gratie naturii interactive a vietii, "tot ceea ce se petrece într-
o parte afecteaza restul". Structura societatii este o vasta tesatura de activitati reciproce, unele distincte ,altele
neclar delimitate, toate interpretate într-un asemenea grad încnt diferitele sisteme pot fi percepute numai în functie
si în conformitate cu punctul de vedere pe care fiecare îl adopta.

Colley a sustinut ca Eu-l unei persoane se dezvolta doar prin contacte si schimburi cu alti oameni. "Originea sociala
a vietii sale vine pe o poteca sde intercomunicare cu alte persoane " obisnuia el sa spuna. La Cooley sinele nu este
la început individual si apoi social;el se naste dialectic în timpul comunicarii. Constiinta propriului Eu pe care el o
atribuie ator minti. Acesta este motivul pentru care individul nu poate fi izolat de celelalte Eu-ri. "Nu ezista nici un
sens al lui "EU" fara "NOI" -o reflectare a lui tu, el sau ei ".
În încercarea sa de a ilustra caracterul reflectat a sinelui, Cooley l-acomparat cu o oglinda (looking-glass self ).
"Fiecare pentru fiecare este o oglinda care -l reflecta pe cel care trece".

"Asa cum noi ne vedem fata, figura, îmbracamintea în oglinda si suntem interesati de acest lucru pentru ca ele sunt
ale noastre si sîntem încîntati de acest lucru sau din contra, functie de faptul daca acest lucru corespunde sau nu
corespunde cu ceea ce am dori noui sa fie, tot astfl ne privim imaginativ în mintea altora, percepem în constiinta
lor, pe calea imaginatiei, reprezentari cu privira la cum aratam, la manierele, telurile, actiunile, caracterul si
prietenii nostri si suntem astfel în chip variabil afectati de aceste reprezentari".

Sentimentul de sine se dezvolta odata cu abilitatile individului de a se folosi de mediul sau fizic si social. Individul
devine treptat constient de faptul ca cel ce este el reflecta ceea ce altii reprezinta ca este. Doua lucruri sunt de
remarcat:

* sinele exista în mintea membrilor unei societati ,ca realitate intermediala

a)       cercetarea autoecologic@ = direc]ia care studiaz@ rela]iile unei specii cu mediul

b)       sinecologia: studiul rela]iilor dintre biocenoze }i ecosisteme cu mediul. Ecologia uman@ este, azi, o ramur@
a ecologiei generale care studiaz@ rela]iile dintre oameni (ca indivizi) dintre popula]iile umane }i mediul abiotic,
biotic }i social.

R.E. Park, E.W.Burgis and R.D.Mckenzie (eds): The City University of Chicago, Press, Chicago, 1925, p.1

R.E. Park: Op.cit.p.2

L.Wirth: Urbanism as a Way of Life, in P.Hatt and A.J. Reiss jr. (eds): Cicies and society,  the Free Press,
Glencoe, 1957, p.46 - 64

Micklin, Harvey M. Chaldin, Sociologica Humane Ecology, Westview Press, 1984