Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Referat
Tema: Educatia fizica in tratarea bolilor respiratorii

Disciplina: Educația fizica

A efectuat: Neonil Roșca

st. gr. C-171

Chișinău -2017

1
 Cuprins:

Descriere generala……………………………………………………….….. p.3

Clasificarea rinitelor…………………………………………………….…... p.8

Manifestările clinice ale rinitelor cronice……………………………..……. p.9

Algoritmul de diagnostic………………………………………………….…p.12

Tipuri de deviatii de sept nazal………………………………………..…….p.15

Cum ne pastram sanatatea plamanilor si a aparatului respirator…………p.17

Tipuri de sport pentru tratarea bolilor sistemului respirator………….......p.19

Bibliografie………………………………………………………………......p.22

Anexe………………………………………………………………………...p.23

2
Rinita cronică - o inflamație localizată stagnantă în mucoasa nazală. Acest tip de rinita nu
este cauzată de boli infecțioase și respiratorii, dar ele pot fi o condiție prealabilă pentru
dezvoltare. Proces de boala cronica poate fi asociata cu alergii, curbură a septului nazal,
procese atrofice care au loc la nivelul mucoasei. În principalele motive această formă a bolii
poate crește cu rinită acută, dacă nu sunt tratate corespunzător, iar ignora simptomele din faza
acuta.

Tratamentul rinitei cronice, pentru adulți și copii poate include o varietate de metode. Cele
mai frecvent utilizate medicamente localizate acțiune, dar în cazul în care sunt ineficiente,
tehnici chirurgicale folosite. Unii preferă să trateze mijloace cronice rinita alternative de
producere a incercarile de a scapa de metode populare boală.

Ca în orice boală, rinită cronică are propriile caracteristici și clasificare. Există punctul de
vedere:
1. catarală;
2. hipertrofică;
3. atrofică;
4. alergică;
5. vasomotorie.

Tipuri de caracteristicile bolii de fiecare dintre ele

Cum de a vindeca simptomele rinitei cronice și care sunt consecințele acesteia? Cursul
diferite tipuri de boli, diferite caracteristici, caracteristici, si tratamente. Rinita se manifestă
diferit și tratată la copii, adulți și femeile gravide. În unele cazuri, scapă de rinită cronică
poate remedii populare. Catarală Rinita este adesea vindecat prin utilizarea de medicina
alternativa.

Formular Boala limbii albastre

Rinita catarală cronică. Acest tip de rinita de multe ori din cauza altor forme acute neglijeze
ale bolii, precum și măsuri terapeutice inadecvate. Patogeni parazitare care intră în cavitatea
nazală, introdus în straturile profunde ale mucoasei, cauzând proces atrofica și implică trup
disfunctie. La copii, rinita catarală cronică pot fi asociate cu boala nazală prelungită, sau
prezența de vegetații adenoide.

Clinic rinita catarală. Simptome:

• dificultăți de respirație nazală persistentă (alternativ sau nări complete de stabilire);
• Sforăitul;

3
• dureri de cap accelerate;
• Are un secret lipicios, de multe ori abundent intră în nazofaringe;
• receptorii olfactivi disfunctii nazale.

Se tratează rinita catarală cronică în mai multe moduri. Boala nu implică o metodă
chirurgicală, dar împreună cu medicamente, tratamentul poate include utilizarea de
fizioterapie. Cele mai recente nas încălzire, iradiere cu raze ultraviolete nazal, terapie cu
microunde.

Hipertrofia
Rinita hipertrofica cronică. Adesea apare ca în etapa finală a catarală rinita, dar poate apărea
ca o boală distinctă. Hipertrofia creștere histologică datorită a mucoasei nazale și
submucoasa-l. De preferință, cavernoase preocupările plex hipertrofie pe pereți față și spate
ale vasul de jos. Astfel, umflarea cornetelor, a încălcat integritatea epiteliului ciliat, iar genele
sale lipsesc în unele locuri. Spre deosebire de catarală rinită, hipertrofica insotita de
simptome mai evidente, care sunt permanent.

Simptomele rinitei hipertrofice:

• nas înfundat permanentă;
• secreții selecție bogată;
• vot severă sforăi.

Diagnosticul mai precis se face otolaringolog de studiu rynoskopichnoho. Rinita cronica

hipertrofica este caracterizat printr-o schimbare de culoare a foselor nazale, încălcarea textură
de deal și sosochkovoy.

Tratamentul medicamentos al acestei forme de rinită, de multe ori nu arată o dinamică

pozitivă, ca metode radicale utilizate. În cazul în care hipertrofie mic, chiuvete acizi SEAR,
sau azotat de argint. In forme mai severe de boală, utilizat ultrasunete și distrugere cu laser.
Acesta este cel mai puțin procedurile dureroase adecvate pentru utilizare la adulți și copii.
Dacă toate aceste metode nu dau rezultate, a efectuat o operație numită konhotomiya.
Operația se realizează într-un spital, este folosit anestezie generala. Tratamentul chirurgical
implică utilizarea de bisturiu RADIOWAVE sau o buclă de sârmă. Figura prezintă
konhotomiya blând și plin produse folosind tăiere bucle arcul.

Tratamentul rinitei hipertrofice la copii mai mari, se poate face prin scleroterapie - o
introducere a cornetelor preparate speciale. De obicei, agenții sclerozanți sunt introduse în

4
mucoasa, dar totalul chiuvete hipertrofie, pot fi utilizate în submucoasa. Din această formă de
rinită, cel mai dificil de a scăpa de. Posibil să aveți nevoie chirurgie repetate, tratamentul pe
termen lung, precum și reabilitare pentru a obține rezultate tangibile.

Atrofie

Forma cea mai neplacuta a bolii, care este însoțit de miros putred fault în nas, numit rinitei
atrofice. La copii, rinita atrofica cronica este mult mai rar decât la adulți. Aceasta este cauzată
de inhalarea de fum constantă chimice nocive, sau ca urmare a deteriorării mecanice la nas.
Există o predispoziție genetică la boli, în acest caz, se poate întâmpla la persoanele de orice
varsta. Însoțit de un mucus subțierea ascuțit, cornetelor atrofichnymyzminamy, deformare
epiteliu ciliate. Simptomele sunt exprimate în mâncărime puternică, uscarea excesivă a
cavității nazale, strănut, disfuncție secreție de mucus. Având în vedere nervului olfactiv
deformare, pacientul încetează miros normal. Mucoasa nasului este deosebit de vulnerabilă,
de multe ori accidentat si poate sangera. Există prezența unei cruste nas și purulente aspect
gros de miros neplăcut, care numai pacientul simte.

Simptomele rinitei atrofice la copii sunt dificil. În cazul în care copilul este foarte mic,
semnele pot fi observate numai în anumite cazuri, o schimbare în poziția corpului.

Alergie
Rinita alergica cronica. Oamenii, numit "febra fanului", creste cu un raspuns imun acut la
penetrarea alergen in mucoasa. Acesta este caracterizat prin inflamatie in cavitatea nazala.
Simptomele sunt exprimate în atacuri constante de strănut, pierderea mirosului, congestie
nazală severă, edem, sforăit, schimbarea voce. După contactul cu alergenul (de obicei polen,
alimente, sau parul de animale), există mâncărime intensă în zona de nazofaringe și cerul,
care pot fi însoțite de mucoasa ardere puternică. Secretă mucus devine anormal lichid apos și,
separat în cantități mari. Adesea, rinită alergică cronică, manifestată în timpul sarcinii. Tratați
nevoie rinita alergica prin diagnostic corect, care va identifica alergen, și pentru a evita
contactul cu el.

Rinita alergica este sezonieră și permanentă. Formular cronică se referă la al doilea tip, de
multe ori alergeni în acest caz sunt: praf, păr și saliva animalelor, ciuperci, unele alimente.
Rinita alergică implică tratarea ulterioară a simptomelor reziduale după eliminarea contactul
cu alergenul.

5
Are boala unui copil
Rinită cronică, găsit la copii - ceva foarte periculos, deoarece poate duce la dezvoltarea
întârziere mentală și emoțională. Cu toate acestea, este la copii, caracterizată prin rinită
cronică este mai frecvent decât la adulți. Acest lucru se datorează tractului respirator superior
nedezvoltate, și vulnerabilitatea lor la viruși. Copiii de multe ori sufera de rinita acuta cauzata
de boli respiratorii. Manifestarea a forma acută de raceala, care este mai mult de zece ori pe
an, poate provoca catarală rinita. Având în vedere gradul ridicat de protecție imunitar, corpul
copilului clare reactioneaza la alergeni care intră în tractul respirator. Prin urmare, rinita
alergica la copii si este mai frecventa.

Se tratează boala la copii, poate remedii populare. Excepția este o boală cauzată de
adenoidnye rozroschennya si rinita atrofica, declanșată de factori genetici. Tratamentul rinitei
cronice infantile, adesea însoțită de încălzire, Kvartsevanie și alte fizioterapie. Este
contraindicat pentru auto-tratament, care foloseste picături vasoconstrictoare si spray-uri.
Aceste medicamente ajuta sa scape de simptomele principale ale bolii - congestie nazală, dar,
în general, ele consolida doar boala si poate declansa schimbari in continuare degenerative
ale organelor respiratorii.

Daca un copil suferă frecvent rinită acută, trebuie să facem unele măsuri pentru a preveni
escaladarea cronice. Tratamentul trebuie completată cu următoarele reguli:
• Hidrateaza temperatura aerului din camera copilului;
• bai terapeutice (plante aromatice și);
• inhalare preventivă și terapeutică.

Medicație
Diagnosticul inițial de rinită cronică, utilizat medicament. Uneori vă permite să scape de
boală, în alte cazuri au necesitat intervenție chirurgicală sau metode distructive. Mijloacele
sunt:
1. Vaccinarea furnizarea de efect topic;

2. antivirale și antibacteriene de droguri;

3. medicamente Mukoaktivnye;
4. hidratante spray-uri saline;
5. medicamente vasoconstrictoare;
6. medicamente fitoterapeutice;
7. blocanți ai receptorilor colinergici.

6
Tratamentul tradițional al bolii, arată o tendință pozitivă, cu o combinație a acestor fonduri
alocate terapie. Acțiune simultană a bolii foc și manifestările sale, ajută scăpa de rinită
cronică. Medicina traditionala interactioneaza perfect cu remedii populare.

Medicină alternativă
Tratamentul bolii remedii populare ce în ce mai îndoielnice în oamenii moderni. Scapa de
rinita hipertrofica, retete folosind medicina alternativa, este imposibil. Cu toate acestea,
tratamentul remedii populare nu fi concediați ca un tratament suplimentar.
1. Pentru a elimina utilizarea de medicamente vasoconstrictoare poate fi folosit infuzie de
mentă. Este recomandat nu numai pentru a bea, ci pentru a îngropa nas cu ajutorul unei
pipete. Mint calma mucoasei nazale, ameliorarea iritație și elimina congestia nazală.

2. Rinita alergică ajuta la eliminarea alimente care contin concentratii mari de vitamine și
minerale care au marcat efect antihistaminic. Aceste surse alimentare includ oua de prepelita.
Metode populare de tratament, implică întotdeauna acceptarea de vitamine naturale. Utilă în
special pentru a lua acid ascorbic, care se concentrează în coacăz negru și citrice.

Tratamentul 3. de remedii populare rinitei cronice, de multe ori este utilizarea de

medicamente pe bază de plante. Mlaștina plantă - componenta deosebit de eficient pentru a
permite rinita la un stadiu incipient. Gătit bună infuzie de ulei pe aceasta. Pentru a face acest
lucru, trebuie să fie uscate și pisate frunze ale plantei, de a fi parte din floarea-soarelui sau
ulei de măsline, se lasă timp de 20 de zile. Înainte de utilizare, uleiul ar trebui să se agită
medicament. Instilat în ambele nări, de 3-4 ori în timpul zilei. Cursul este de 1-2 săptămâni.

Rinita cronică este o problemă importantă de sănătate publică care afectează între 10 şi 25%
din populaţie în diferite ţări, având o prevalenţă în creştere şi reprezentând aproximativ
jumătate din pa to logia pacien ţilor care se adresează specialistului ORL. Rinita este defi nită
ca o afecţiune infl amatorie a mucoasei nazale, caracterizată prin 2 sau mai multe dintre
următoarele simptome: •rinoree anterioară şi/sau posterioară;

• obstrucţie nazală;

• prurit nazal/strănut.

Deşi este o afecţiune cronică benignă, studiile de calitate a vieţii au demonstrat că rinita
cronică determină modifi cări importante ale calităţii vieţii pacienţilor, cu mari costuri

7
economice şi sociale, prin prisma afectării capacităţii de muncă şi învăţare şi prin asocierea
cu afecţiuni de tip astm bronşic, tulburări de somn, probleme de auz. Studiile au demonstrat
că rinita cronică afectează calitatea vieţii pacienţilor într-o măsură asemă nătoare cu astmul
bronşic uşor sau moderat sau durerea cronică de spate.

Toate acestea se datorează strânselor legături pe care nasul le are cu sinusurile paranazale,
urechea medie şi căile respiratorii inferioare, rinita cronică putând sta la baza unor afecţiuni
ca rinosinuzita cronică, faringita, disfuncţia tubară şi otita seroasă, astmul bronşic, tulburări
ale somnului.

Inflamaţia mucoasei nazale poate fi indusă de un număr foarte mare de stimuli:

• alergeni inhalatori;
• infecţii virale, bacteriene şi fungice ale nasului şi nazofaringelui;
• expunerea la noxe chimice, medicamente sau iritanţi;
• stimuli non-inflamatori: expunere prelungită la aer rece, alimente condimentate sau
băuturi reci, inhalarea anumitor mirosuri.
Clasificarea rinitelor conform ARIA (Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma):

• infecţioase: virale, bacteriene, alţi agenţi in- fecţioşi;

• alergice: intermitente/persistente;
• ocupaţionale (alergice/non-alergice): intermi- tente/persistente;
• induse medicamentos;
• hormonale;
• alte cauze: NARES (Non-Allergic Rhinitis with Eosinophilia Syndrome), iritanţi, ali-
mente, emoţionale, atrofia mucoasei, reflux gastro-esofagian;
• idiopatice.

8
 Manifestările clinice ale rinitelor cronice sunt reprezentate de una sau mai multe din
următoarele simptome:

• obstrucţie nazală;
• strănut;
• rinoree anterioară sau posterioară;
• prurit nazal;
• hiposmie.

MECANISME FIZIOPATOLOGICE

Rinita alergică

Mecanismul fiziopatologic al rinitei cronice alergice este caracterizat de o interacţiune

complexă a mediatorilor inflamatori, care este declanşată de răspunsul mediat IgE, la o
proteină extrinsecă.

Răspunsul alergic se desfăşoară în două faze:

• faza precoce;
• faza tardivă.
Iniţial se produce sensibilizarea mucoasei nazale la contactul cu alergenul, această reacţie
având o importantă componentă genetică.

La persoanele atopice, expunerea la o proteină extrinsecă determină sensibilizarea

alergică, care este caracterizată prin producerea de Ig E specifice, orientate împotriva
proteinei extrinseci. Ig E specifice acoperă suprafaţa mastocitelor care se găsesc la nivelul
mucoasei nazale.

Faza precoce a răspunsului alergic apare la câteva minute de la reexpunere.

De la nivelul celulelor mastocitare se eliberează mediatori de tipul histamină, kinină,

triptază, leuco- triene şi prostaglandină D2, care, prin variate interacţiuni, determină
vasodilataţie cu creşterea permeabilităţii vasculare, stimularea secreţiei glandelor mucoase,
stimularea inervaţiei senzitive.

Toate aceste procese determină în final apariţia simptomelor fazei precoce, reprezentate
de rinoree, strănut, lăcrimare, prurit nazal şi/sau palatal, senzaţie de presiune auriculară, mai
puţin obstrucţie nazală.

9
 Faza tardivă a răspunsului alergic apare după 4-8 ore de la provocarea cu alergen şi este
consecinţa activării de către mediatorii mastocitari din faza precoce a altor celule de tip
eozinofile, bazofile, ne- utrofile, limfocite, macrofage. Aceste celule stimulate determină
eliberarea altor mediatori proinfla- matori, care acţionează prin feedback pozitiv asupra
mediatorilor fazei precoce.

Se produce un răspuns inflamator care determină apariţia simptomelor fazei tardive

dominate de obstrucţia nazală.

Eozinofilul are rolul principal în această fază, eliberarea mediatorilor citotoxici din
granulele sale determinând alterări epiteliale, fibroză şi remodela- re, care definesc tabloul
histologic al bolii cronice alergice.

Eozinofilul are, de asemenea, un rol important şi în fiziopatologia rinitelor non-alergice

eozinofilice. Acestea sunt rinite persistente care nu pot fi puse în corelaţie cu alergene
declanşatoare. Ele asociază teste alergologice cutanate şi teste RAST negative, dar prezintă în
citologia nazală un infiltrat eozinofilic de grade variate.

Sunt descrise două entităţi aparţinând acestei categorii:

• NARES - Non-Allergic Rhinitis with Eosinophilia Syndrome;

• BENARES - Blood Eosinophilia Non-Allergic Rhinitis with Eosinophilia Syndrome.
Inflamaţia alergică nu se limitează la nivelul mucoasei nazale, ea afectând şi sinusurile par
a- nazale, conjunctiva oculară, urechea medie şi mai ales tractul respirator inferior, fiind
demonstrat deja, pe baza unor argumente de ordin anatomic, fiziologic, fiziopatologic, clinic
şi epidemiologic, conceptul de „boală comună a căilor aeriene“. Conform acestui concept,
tractul respirator superior şi inferior constituie o entitate unică, existând studii care
demonstrează că:

• rinita este corelată cu astmul bronşic şi constituie un factor de risc pentru acesta;
• prevenţia şi tratamentul precoce al rinitei previne apariţia astmului şi reduce severitatea
simptomelor;
• diagnosticul de rinită impune evaluarea obligatorie a tractului respirator inferior.

Rinitele non-alergice, non-infecţioase

În această categorie, cea mai frecventă rinită non-alergică a adultului este rinita idiopatică
(sau vasomotorie).

10
 Termenul de rinită idiopatică se referă la infla- maţia mucoasei nazale de cauză
necunoscută, pacienţii manifestând o hiperreactivitate a tractului respirator superior la trigerri
nespecifici cum ar fi: schimbări ale temperaturii sau umidităţii mediului ambiental sau
expunerea la iritanţi (fum de ţigară).

Fiziopatologia acestui sindrom este neclară, fiind bănuită o exagerare a mecanismelor

normale de apărare la stimuli nespecifici, cu dezechilibrul sistemului nervos autonom în
favoarea parasim- paticului, creşterea producţiei de VIP care acţionează ca vasodilatator.

Simptomatologia rinitei idiopatice este dominată de obstrucţia nazală.

Rinitele ocupaţionale sunt definite ca episoade de strănut, rinoree, obstrucţie nazală,

corelate cu expunerea la locul de muncă, simptomatologie care dispare în weekend sau în
vacanţă.

Mecanismul de producere este iritativ sau imun. Pot apărea ca entităţi izolate sau asociate
cu astmul bronşic.

Rinita medicamentoasă este rinita produsă exclusiv prin abuzul de decongestionante

nazale (mai mult de 5-10 zile). Ea nu trebuie confundată cu simptomele nazale determinate
de alte medicamente (aspirina şi alte antiinflamatorii nesteroidiene, contraceptivele orale,
antihipertensivele, psihotropicele, alfa-blocantele topice pentru uz ocular) care sunt reunite
sub denumirea de rinită indusă medicamentos.

Rinita medicamentoasă se caracterizează prin scăderea duratei de acţiune a

decongestionantului şi congestie nazală de rebound care apare după încetarea tratamentului
cu decongestionante.

Datorită utilizării prelungite a simpatomime- ticelor intranazale, alfa-receptorii nazali sunt

treptat desensibilizaţi atât la stimularea exogenă, cât şi la cea endogenă. Prin urmare, pacienţii
prezintă congestie nazală intensă şi rinoree, datorate mai mult scăderii tonusului adrenergic
decât cauzei originale a rinitei.

În condiţii normale, inervaţia simpatică reglează permeabilitatea nazală prin menţinerea

sinusoidelor contractate la aproximativ jumătate din capacitate. Această stare este modificată
periodic de ciclul nazal, prin alternarea stării de congestie/decongestie a mucoasei nazale,
care afectează aproximativ 80% dintre indivizii normali.

11
 Mecanismele fiziopatologice declanşate de administrarea decongestionantelor nazale în
exces sunt încă insuficient cunoscute, dar s-au propus mai multe teorii:

• teoria principală se bazează pe dereglarea echilibrului simpatic - parasimpatic la nivelul

cornetelor nazale, de către moleculele exogene vasoconstrictoare, cu scăderea secundară
a producţiei de noradrenalină endogenă printr-un mecanism de feedback negativ.
• aminele simpatomimetice au activitate atât pe receptorii alfa, cât şi pe beta receptori, dar
efectul beta durează mai mult şi produce edemul de rebound.
• se produce alterarea tonusului vasomotor cu creşterea activităţii parasimpatice, a permea-
bilităţii vasculare şi a edemului, acestea creeând congestia de rebound.
• a fost descrisă şi alterarea epiteliului nazal sau agravarea rinitei medicamentoase după
administrarea de vasoconstrictoare intrana- zale care conţineau ca şi agent de conservare
benzalkonium chlorid.
Există două clase de decongestionante nazale:
• amine simpatomimetice: efedrina, pseudoefedrina, fenilefrina, amfetamina, mescalina.
Ele acţionează prin activarea inervaţiei simpatice cu eliberarea de noradrenalină endo-
genă, care ulterior se leagă de alfa receptori şi determină vasoconstricţie locală.
Vasodila- taţia de rebound poate fi indusă prin afinitatea slabă faţă de beta-
adrenoreceptori.
• imidazolii: xylometazolina, oxymetazolina, nafazolina, clonidina care determină vaso-
constricţie în primul rând prin alfa-2-adre- noreceptori, dar pot să scadă, de asemenea,
noradrenalina endogenă printr-un mecanism de feedback negativ.
Toate aceste mecanisme fiziopatologice duc în majoritatea cazurilor la hipertrofia cronică
a mucoasei cornetelor nazale.

Diagnosticul rinitelor cronice

Algoritmul de diagnostic al pacienţilor cu rinită cronică cuprinde următoarele:

Anamneza ocupă un rol deosebit de important în algoritmul de diagnostic al pacienţilor,

pentru stabilirea etiologiei rinitei cronice: rinită cronică alergică sau non-alergică.

Simptomul dominant al pacienţilor cu rinită cronică cronică, indiferent de etiologia

acesteia, este obstrucţia nazală cronică.

În funcţie de etiologia rinitei cronice, obstrucţia nazală este însoţită de rinoree anterioară
sau poste- rioară, salve de strănut, prurit nazal, ocular sau palatal, lăcrimare, hiposmie-

12
anosmie. Tabloul clinic poate fi completat de cefalee, senzaţie de ureche înfundată, tulburări
de somn, oboseală, irit abilitate cres cută, scăderea capacităţii de concentrare.

De asemenea, prin anamneză se stabileşte debutul simptomatologiei, investigaţiile şi

tratamentele efectuate de pacient până în momentul prezentării la consultaţie, existenţa
dependenţei de substanţele vasoconstrictoare nazale.

Antecedentele heredo-colaterale de alergie sau manifestări atopice sunt importante în

cazul pacienţilor cu rinită alergică.

Examenul clinic ORL

Rinoscopia anterioară evidenţiază cauza obstrucţiei nazale cronice: hipertrofia cornetelor

nazale inferioare, deviaţia septului nazal, prezenţa de formaţiuni polipoide sau tumorale la
nivelul foselor nazale.

Rinoscopia posterioră urmăreşte evidenţierea hipertrofiei cozilor cornetelor inferioare,

prezenţa sau absenţa secreţiilor posterioare, ca şi evidenţierea modificărilor patologice la
nivelul rinofaringelui care pot determina obstrucţie: resturi de vegetaţii ade noide, formaţiuni
tumorale rinofaringiene.

Bucofaringoscopia, laringoscopia indirectă şi otoscopia urmăresc evidenţierea

comorbidităţilor, ca şi influenţa pe care obstrucţia nazală şi respiraţia predominant orală o au
asupra căilor aeriene superioare.

Examenul endoscopic nazofaringian (Fig. 1) efectuat după anemizarea foselor nazale

completează examenul clinic şi urmăreşte evidenţierea detaliilor anatomice şi a modificărilor
patologice care nu pot fi vizualizate la examinarea clinică.

Investigarea paraclinică urmăreşte evaluarea permeabilităţii foselor nazale cu ajutorul

rinoma- nometriei, evaluarea radiologică sinusală şi pulmonară, ca şi teste cutanate
alergologice şi determinarea IgE sanguine generale sau specifice, acolo unde se suspicionează
o etiologie alergică a rinitei.

Rinomanometria activă anterioară este o metodă care ajută la evaluarea obiectivă a

gradului obstrucţiei nazale prin înregistrarea fluxului aerian

13
transnazal şi a diferenţelor de presiune în respiraţia liniştită într-o fosă nazală, într-un anumit
moment.

Este metoda cea mai utilizată şi recomandată pentru urmărirea rezultatelor chirurgiei
intrana- zale.

La pacienţii fără obstrucţie nazală, rezistenţa nazală măsurată la o presiune de 150 Pa este
cuprinsă între 0,15-0,39 Pa/cm3/s, însă cu cât valoarea rezistenţei fluxului de aer la trecerea
prin fosa nazală creşte, cu atât este mai mare gradul obstrucţiei nazale.

În funcţie de valoarea rezistenţei fluxului aerian nazal la o presiune de 150 Pa, obstrucţia
nazală a fost clasificată astfel:

• obstrucţie nazală uşoară cu o valoare a rezistenţei cuprinsă între 0,41-0,68 Pa/cm3/s;

• obstrucţie moderată cu o valoare a rezistenţei cuprinsă între 0,69-0,89 Pa/cm3/s;
• obstrucţie nazală severă la valori ale rezistenţei cuprinse între 0,90-1,17 Pa/cm3/s.
Evaluarea radiologică cuprinde efectuarea de radiografii de sinusuri anterioare şi
posterioare ale feţei, radiografii pulmonare, examen CT cranio-facial (Fig. 2) sau examen
RMN cranian, în funcţie de simptomatologia şi comorbidităţile pacienţilor, în scopul de a
diagnostica patologia asociată rino- sinusală sau pulmonară.

Testele cutanate alergologice sunt utilizate la pacienţii la care se suspicionează o

etiologie alergică pe baza simptomatologiei: strănuturi repetate, purit nazal, ocular sau
palatal, lăcrimare, rinoree anterioară seroasă.

Tratamentul rinitei cronice hipertrofice

Disfuncţia cornetelor nazale poate fi determinată de multiple cauze: alergice, inflamatorii,

infecţioase, mecanice.

Cheia unui management corect al rinitei cronice hipertrofice este identificarea cauzei care
a dus la hipertrofia cornetelor nazale şi tratarea acestei cauze.

Tratamentul rinitei cronice hipertrofice trebuie realizat în concordanţă cu etiologia

acesteia şi cuprinde:

• tratament medical;
• tratament chirurgical.

14
Tratamentul medicamentos

Reprezintă prima linie de abordare a terapiei în disfuncţia cornetelor nazale.

În funcţie de tipul, durata şi gravitatea simptomatologiei, tratamentul medicamentos în

rinita cronică hipertrofică poate utiliza următoarele clase de medicamente:

• decongestionantele nazale - pot fi utilizate atât în forma topică, cât şi orală;

• antihistaminicele antireceptori H1, utilizate la pacienţii cu rinită de cauză alergică;
• corticosteroizii intranazali sau pe cale orală;
• cromone: cromoglicat sodic şi nedocromil sodic;
• anticolinergice: bromura de ipratropium;
• antileucotriene;
• imunoterapia specifică cu alergene, utilizată în rinita alergică;
• injectarea intramucoasă de cortizon.
Tratamentul chirurgical
Este rezervat cazurilor în care tratamentul medicamentos corect şi complet efectuat este
ineficient sau în caz de contraindicaţie a tratamentului medicamentos.

Un factor de decizie important în managementul chirurgical al hipertrofiei cornetelor

nazale este determinarea tipului de hipertrofie: osoasă, mucoasă sau o combinaţie a celor
două.

De asemenea, este important de stabilit dacă este prezentă sau nu o deviaţie a septului
nazal şi dacă ea contribuie la simptomatologia pacientului. Conform clasificării Mladina,
acceptată de ERS (European Rhinologic Society) există 7 tipuri de deviaţii septale:

Tipul I: deviaţie verticală a septului nazal în zona valvei nazale, ce nu interferează

neapărat cu funcţionarea normală a acesteia.

Tipul II: deviaţie verticală în aria valvei nazale ce interferează cu funcţionarea normală a
acesteia.

Tipul III: deviaţie verticală în imediata apropiere a capului cornetului mijlociu.

Tipul IV: caracterizat prin două deflexiuni verticale, una în zona valvei nazale de o parte,
cealaltă în vecinătatea capului cornetului mijlociu de partea opusă.

Tipul V: creastă septală bazală unilaterală cu aspect plat în fosa nazală contralaterală.

15
 Tipul VI: este caracterizat de proeminenţe orizontale, unilateral în porţiunea anterioară şi
bazală a septului. „Scobitura“ este plasată între creasta septală palatinală şi aripa hipertrofică
a osului intermaxilar. Pe partea opusă, la locul de corespondenţă cu „scobitura“ se remarcă o
creastă. Nivelul podelei în cele două fose este diferit.

Tipul VII: este variabil, constând în diverse combinaţii ale tipurilor precedente.

Au fost descrise multiple tehnici chirurgicale de reducere a dimensiunilor cornetelor

nazale, alegerea uneia sau alteia dintre ele depinzând de mai mulţi factori:

• tipul de hipertrofie;
• experienţa şi obişnuinţa chirurgului;
• dotarea tehnică a clinicii unde se realizează in tervenţia chirurgicală;
• costurile intervenţiei.
Tipurile de hipertrofie a cornetelor nazale:

• hipertrofie compensatorie;
• hipertrofia osului turbinal;
• hipertrofia izolata a capului cornetului inferior;
• hipertrofia intregului cornet inferior;
• hipertrofia izolată a cozii cornetului inferior.
În caz de hipertrofie osoasă se foloseşte rezecţia

totală sau submucoasă a cornetului inferior.

În caz de hipertrofie a mucoasei cornetului nazal, sunt disponibile mai multe tehnici:

• fracturarea laterală a osului turbinal, unică sau multiplă, cu sau fără incizie
submucoasă;
• turbinectomie: parţială, totală, submucoasă, an terioară;
• tehnici de coagulare: electrocauterizare, coagulare diatermica submucoasa, crioterapie,
coagulare cu radiofrecventa, vaporizare LASER.

Cu excepţia hipertrofiei compensatorii a cornetului nazal, tratamentul chirurgical ar trebui in-

dicat numai

16
Cum ne pastram sanatatea plamanilor si a aparatului respirator

Plamanii ne ajuta sa respiram profund, sa facem sport, sa inotam, sa cantam, sa ne relaxam,

sa ne oxigenam sangele si celulele, sa simtim mireasma florilor si parfumul persoanei iubite.
Aparatul respirator este capabil sa ne regleze bataile inimii printr-o respiratie corecta, ceea ce
este vital in unele afectiuni ale inimii si presiunii arteriale. Iti spun toate acestea nu pentru ca
nu le sti, ci ca sa-ti amintesc de importanta respiratiei in viata noastra. Un act atat de firesc ca
respiratul ne ajuta sau chiar ne salveaza in anumite situatii daca stim cum sa ne pastram
sanatatea plamanilor si a aparatului respirator.

Un organism in stare perfecta de functionare este cheia vitalitatii si a longevitatii. Ca in cazul

celorlalte sisteme ale corpului, masurile pe care trebuie sa le luam pentru a avea un aparat
respirator sanatos trebuie respectate mereu, nu doar cand ne imbolnavim. Iata ce trebuie sa
faci pentru a avea un sistem respirator curat.

Respira profund. Din pacate cei mai multi dintre noi respiram superficial, adica avem genul
de respiratie care abia ajunge in piept. Daca suntem agitati, respiram scurt si rapid, iar asta ne
creste pulsul si il poate face neregulat, iar implicit ne ridica nivelul de stres. Pentru a ne
imbunatati functia plamanilor, respiratia corecta este cea profunda, totala.

Este bine ca macar la primele incercari de respiratie profunda sa stai intins, dar tehnica se
poate executa si asezat pe un scaun, sau stand in picioare.

Aseaza-ti o mana pe stomac si una pe piept. Inspira adanc si incet, timp de 5 secunde,
observand si imaginandu-ti plamanii cum se umplu cu aer. Diafragma (muschiul dintre
plamani si stomac) va cobori ca sa faca loc plamanilor ce se umplu cu aer si va face stomacul
sa se ridice. Vei simti acest lucru cu palma asezata pe stomac. Pieptul se va ridica si se va
mari si el, datorita aerului patruns in plamani. Este in regula daca simti un usor disconfort in
zona abdomninala. Acum expira incet, timp de 7 secunde, eliminand aerul din plamani si apoi
contracta putin muschii abdominali pentru a scoate tot aerul din plamani, inainte de a inspira
din nou.

Respiratia profunda are multe avantaje pentru organism:

ajuta la transportarea oxidului de azot, un foarte puternic dilatator al plamanilor si al vaselor

de sange, care se afla in cavitatea nazala catre plamani; acesta ajuta plamanii si vasele de
sange sa functioneze mai bine

17
daca respiram adanc, plamanii vor ajunge de la o saturare cu oxigen de 98% la una de 100%;
pare putin, dar aceasta face diferenta pana la o stare de sanatate perfecta

ajuta la imbunatatirea curatarii sistemului limfatic, care elimina toxinele din organism

ne ajuta sa ne relaxam

daca respiram mai incet in perioadele de tensiune, ne ajuta sa ne calmam si ne permite sa

actionam mental si fizic la un nivel mai inalt

ne ajuta sa scapam de stres si sa traim mai mult

ne ajuta sa ne dozam energia in timpul exercitiilor fizice (cand facem sport, pauzele scurte in
care respiram profund ne ajuta sa crestem rezistenta organismului).

Recomandarea medicilor este sa respiram adanc de zece ori dimineata, de zece ori seara si de
cate ori avem nevoie in timpul agitatiei de peste zi. Daca respiram profund de cateva ori,
permitem unei cantitati mai mari de oxigen sa patrunda in sange, ne linistim si facem pulsul
sa scada.

Fa un test simplu al sanatatii plamanilor. Testul este banal si dureaza doar un minut. Urca
repede doua randuri de scari, sau mergi pe jos cateva sute de metri. Daca poti face asta fara sa
te opresti pentru a te odihni si fara a suiera, plamanii tai sunt in stare buna. Dar daca simti ca
nu mai ai aer sau ca trebuie sa te opresti, acesta este un semn ca plamanii tai sufera dintr-o
cauza, chiar daca este vorba de inima ca sursa a problemei. In aceasta situatie organele tale nu
au suficient oxigen, iar unele dintre ele sunt total lipsite de oxigen, ceea ce in timp le va
imbolnavi si pe ele.

Acest test se face si pentru a stabili daca un pacient este pregatit pentru o operatie. La cei care
trec acest test, riscul de a muri sau de a fi afectati in timpul operatiei este egal cu al
persoanelor cu zece ani mai tinere. Testul indica abilitatea plamanilor de a inspira oxigen si a
expira dioxid de carbon. Este indicat sa faci acest test foarte simplu o data pe luna pentru a
vedea in ce forma esti.

Controleaza calitatea aerului pe care il respiri. Pe langa faptul ca este bine sa te feresti de
poluare si de inhalarea de substante toxice (ca fumul, gazele de esapament, vaporii toxici din
unele medii de lucru, mucegaiul), este necesar si sa stai in spatii bine aerisite sau in medii
naturale speciale. Cu cat o casa este mai bine etanseizata, cu atat mai bine sunt inchise in ea
substantele toxice pe care le emana noile materiale de constructie sau unele vopsele.

18
Mergi intr-o sera. Plantele imbunatatesc calitatea aerului pentru ca produc oxigen si
indeparteaza poluantii din aer. Un studiu NASA arata ca filodendronul si crinul verde sunt
cele mai eficiente.

Ia suplimente nutritive. Ca de obicei, consider ca inainte de a ajunge la medicamente si

suplimente trebuie sa incerci metodele naturale. Cel mai bine este ca orice pilula sa fie luata
doar la recomandarea medicului.

Magneziul relaxeaza bronhiile si ajuta in cazurile de astm, iar doza zilnica este de 400 mg.

N-acetilcisteina poate fi luata cand expectorezi mucus din plamani in mod repetat (nu doar
cand iti sufli nasul – ceea ce se datoreaza afectiunii sinusurilor). Aceasta substanta subtiaza
mucusul si creste productia unei alte substante numite glutation, care ajuta la refacerea
tesutului pulmonar. Se recomanda o doza de 600 mg de doua ori pe zi.

Cofeina ii ajuta pe cei care sufera de astm prin faptul ca stabilizeaza si largeste caile
respiratorii si usureaza respiratia.

Fa sport. Exercitiile fizice intaresc atat inima, cat si plamanii. Cele mai eficiente sunt
exercitiile de tip aerobic cum sunt:

 alergatul
 inotul
 mersul alert
 mersul pe bicicleta.

In timp, efectele sportului se simt atat in tonusul si vitalitatea intregului organism, cat si in
usurinta respiratului.

Miscarea imbunatateste circulatia, iar aceasta favorizeaza transportul oxigenului din sange la
celule si al dioxidului de carbon la plamani pentru a fi expirat. Este important ca in timp ce
facem sport sa respectam regulile de respiratie, adica se expira pe comprimare si se inspira pe
revenire, sau pe relaxarea muschilor. Cu cat esti mai antrenat fizic, cu atat ai plamanii intr-o
stare mai buna de functionare, deoarece ei se obisnuiesc sa fie supusi la tot felul de exercitii
fizice si de ritmuri ale respiratiei.

19
Renunta la fumat, atat la cel activ, cat si la cel pasiv. Fumatul ne expune riscului de a face
cancer, emfizem pulmonar sau bronsita. Acesta nu mai este un mit, o dovedeste numarul tot
mai mare de bolnavi. Fumatul pasiv (a respira un aer plin de fum de tigara) este la fel de
periculos ca fumatul activ (atunci cand fumezi tu). O ora de stat in fumul provenit de la
tigarile altora este ca si cum ai fuma tu patru tigari. La fiecare tigara fumata de altcineva
langa tine, inhalezi o treime din fum.

A te lasa de fumat nu este usor deoarece tigarile dau dependenta fizica, dar si psihica. Din
punct de vedere fizic, fumatul poate declansa eliberarea de dopamina – o substanta care se
gaseste in mod natural in organism si care atenueaza durerea si produce placere. Cand
fumezi, te obisnuiesti cu nivelul crescut de dopamina, iar cand renunti la fumat tanjesti dupa
tigari, dar de fapt tanjesti dupa senzatia de placere data de dopamina. De aceea multi oameni
cand se lasa de fumat, inlocuiesc tigara cu bomboane; zaharul determina secretia de hormoni
ai starii de bine – cea careia ii simtim lipsa. Ei insa se mint spunandu-si ca simt nevoia sa
inlocuiasca obiceiul fumatului cu un alt obicei. Intrebarea este de ce il inlocuiesc cu mancatul
si nu cu sportul de exemplu. Raspunsul este evident: ei cauta o stare de bine imediata, pe care
le-o da zaharul. Din fericire acel nivel de dopamina nu ramane ridicat si daca renunti la
fumat, poti sa-ti readuci nivelul de dopamina la normal si dupa un timp sa nu mai simti
dependenta de tutun. Aceste fenomene dovedesc faptul ca nicotina este un drog.

Din punct de vedere psihic, fumatul devine o dependenta comportamentala. Fumezi la o bere,
la cafea, dupa cina, in timp ce te uiti la un meci, iar asta devine obisnuinta. Cea mai grea
parte in a renunta la fumat este prima saptamana. Simti nevoia sa fumezi, esti indispus, incepi
sa produci si sa expectorezi multa mizerie din plamani. Dar toate acestea trec dupa cateva
saptamani, daca reusesti sa rezisti. Important este ca inca din prima zi, in care doar reduci
numarul tigarilor fumate, sa inlocuiesti acest obicei cu unul sanatos, de exemplu cu mersul pe
jos, sau cu alergatul timp de cateva minute pe zi. Renuntarea la fumat nu este imposibila si e
unul din cele mai importante lucruri pe care le poti face pentru sanatatea ta.

Un fapt interesant legat de respiratie este faptul ca doar uneori cascatul se datoreaza oboselii.
De cele mai multe ori cascam pentru ca organismul simte o scadere a oxigenului din sange si
ne cere sa cascam pentru a inspira mai mult oxigen. Insa nu se stie inca de ce cascatul este
contagios.

Plamanul este un organ care nu se regenereaza si de aceea este extrem de important sa-l
pastram intact si in stare foarte buna de functionare. Daca aplicam cele cateva masuri simple

20
de mai sus, putem sa ne pastram sanatatea plamanilor si a aparatului respirator pana la adanci
batraneti.

21
 Bibliografie:

1. Sarafoleanu C. - Patologia infecto-inflamatorie rino-sinusală, in: Sarafoleanu C., (sub

redacţia), Rinologia, Ed. Medicală, Bucureşti 2003, Cap. 6, pp 241-294
2. Bousquet J., Khaltaev N., Cruz A.A., et al. - Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma
(ARIA) 2008 Update (in collaboration with the World Health Organization, GA2LEN and
AllerGen). Allergy 2008; 63 (Suppl 86):8-160.
3. EAACI nomenclature task force. A revised nomenclature for allergy. Allergy 2001;
56:813-24
4. Druce H.M. - Allergic and nonallergic rhinitis. In: Middleton EM Jr, Reed CE, Ellis EF,
Adkinson NF Jr, Yunginger JW, Busse WW, eds. Allergy: Principles and Practice. 5th ed.
St. Louis, Mo: Mosby Year-Book; 1998:1005-16.
5. Lim M.C., Taylor R.M., Naclerio R.M. - The histology of allergic rhinitis and its
comparison to cellular changes in nasal lavage. Am J Respir Crit Care Med. 1995; 151:136-
144.
6. Ellis A.K., Keith P.K. - Nonallergic rhinitis with eosinophilia syndrome. Curr Allergy
Asthma Rep. May 2006; 6(3):215-20.
7. Leynaert B., Bousquet J., Neukirch C., Liard R., Neukirch F. - Perennial rhinitis: an
independent risk factor for asthma in non-atopic subjects: results from the European
Community Respiratory Health Survey. Allergy Clin Immunol 1999; 104:301-4.
8. Perlea V., Perlea S. - Inflamaţia alergică rinosinusală, in: Sarafoleanu C., (sub redacţia),
Rinologia, Ed. Medicală, Bucureşti 2003, Cap. 7, pp:295-360
9. Passalacqua G., Ciprandi G., Canonica W.G. - United Airway Disease: terapeutic
aspects, Thorax, 2000; 55(Suppl.2),pp 26-27
10.Passalacqua G., Ciprandi G., Canonica W.G. - The nose-lung interaction in allergic
rhinitis and asthma: united airway disease, Curr. Opin. Allergy Clin. Immunol 2001; 1, pp.
7-13

22
Anexe:

23
24
25