Horhogea Nicoleta - Intoxicatia Medicamentoasa

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
COLEGIUL NICOLAE PĂULESCU
PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENTELOR
COORDONATOR:
PROF.: SINCA DANIELA-GEORGIANA
ABSOLVENT:
HORHOGEA NICOLETA
2017
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INTOXICATIE
MEDICAMENTOASA
3
ARGUMENTUL
MOTTO: "O nevoie fundamentală este necesitatea vitală esențială a ființei umane
pentru a-şi asigura starea de bine în apărarea fizică şi mentală."
VIRGINIA HENDERSON
4
MOTIVATIE
Mi-am ales ca subiect pentru lucrarea de diplomă “Îngrijirea pacientului cu intoxicaţie

medicamentoasă” deoarece reprezintă una dintre cele mai imprevizibile urgenţe.
Competenţa cadrelor sanitare, pusă în valoare de o bună organizare şi dotare, impune

din partea medicilor şi a asistentelor medicale o temeinică pregătire şi perfecţionare prin
cunoaşterea teoretică şi practică a întregului arsenal terapeutic. În spiritul acestei
responsabilităţi, în lucrarea de faţă am căutat elucidarea procesului de nursing în cazul
pacientului cu INTOXICAȚIE MEDICAMENTOASĂ.
5
CUPRINS
ARGUMENTUL ................................................................................................................pag. 4
CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INTOXICAȚIE MEDICAMENTOASĂ ....pag. 5
1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv .................................................................pag. 5
1.2. Intoxicația medicamentoasă ....................................................................................pag. 10
1. Definiţie ...................................................................................................................pag. 10
2. Etiologie ..................................................................................................................pag. 10
3. Fiziopatologie .........................................................................................................pag. 13
4. Diagnostic ...............................................................................................................pag. 13
a) clinic ...................................................................................................................pag. 13
b) paraclinic ...........................................................................................................pag. 15
c) diferenţial ...........................................................................................................pag. 15
5. Evoluţie şi prognostic .............................................................................................pag. 16
6. Tratament ................................................................................................................pag. 16
a) igieno-dietetic .....................................................................................................pag. 16
b) medicamentos ....................................................................................................pag. 16
CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE ..................................................................................pag. 18
2.1. Internarea pacientului în spital ...............................................................................pag. 18
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului .................................................pag. 18
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului ..........................................................pag. 21
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului .................................pag. 22
2.5. Alimentaţia pacientului ............................................................................................pag. 25
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului ......................................pag. 25
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice .........................................................pag. 27
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz ...............................pag. 28
2.9. Educaţia pentru sănătate .........................................................................................pag. 31
2.10. Externarea pacientului ..........................................................................................pag. 31
CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE (ANEXELE 1, 2, 3) .................................................pag. 33
Cazul 1. Plan de îngrijire ................................................................................................pag. 33
CAP.IV. CONCLUZII .....................................................................................................pag. 68
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................pag. 69
6
CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INTOXICAȚIE MEDICAMENTOASĂ
1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv
Aparatul digestiv, alcătuit din tubul digestiv şi glandele anexe, însumează organele în
care se realizează digestia alimentelor, putând fi asimilate în organism.
Segmentele tubului digestiv au caractere anatomice distincte dar se aseamănă între ele
prin structură pereţilor. Din interior (lumen) spre exterior, tubul digestiv este format din:
→ Tunica mucoasă, alcătuită din două straturi (epiteliu şi corion), îndeplineşte rol de
protecţie, digestie şi absorbție;
→ Tunica submucoasă, formată din fibre elastice şi ţesut conjunctiv lax, asigură
mucoasei mobilitatea necesară în cursul digestiei;
→ Tunica musculară cuprinde fibre striate la nivelul faringelui şi esofagului superior
şi fibre netede la nivelul segmentelor subdiafragmatice. Fibrele musculare netede sunt dispuse
circular la interior (asigură modificările de lungime ale segmentelor);
→ Tunica seroasă înveleşte esofagul parţial, stomacul, intestinul subţire, intestinul
gros şi este reprezentată de foița viscerală a peritoneului, care leagă aceste segmente de pereţii
cavităţii abdominale şi le înveleşte mişcările.
Cavitatea bucală
Segmentul facial al tubului digestiv are o formă ovalară, orientată anteposterior, fiind
formată din vestibulul gurii şi cavitatea bucală propriu-zisă, separate prin arcadele dentare.
În cavitatea bucală se află dinţii, limba şi glandele salivare mici.
Faringele
Situat între cavitatea bucală şi esofag, faringele este o răspântie aerodigestivă, de

forma unui jgheab, căruia i se deschid trei etaje:
 Nazofaringele, comunică anterior cu cavitatea nazală prin coane, lateral cu
urechea medie prin tuba auditivă (trompă lui Eustachio) şi caudal cu bucofaringele, de care
7
este despărţit de vălul palatin. Cranial corespunde bazei craniului iar dorsal coloanei
cervicale;
 Bucofaringelui corespunde anterior istmului faringian, lateral amigdalelor palatine
şi dorsal primelor vertebre cervicale;
 Laringofaringele, în formă de pâlnie deschisă caudal, comunică ventral cu
orificiul laringian protejat de epiglotă.
Faringele este un conduct musculomembranos contractil şi are următoarea structură:
Tunica mucoasă;
Tunica musculară;
Tunica conjunctivă (adventice) delimitează faringele la exterior.
Esofagul
Esofagul este un conduct elastic şi suplu, lung de 23-26 cm, care continuă
laringofaringele, străbate diafragmul şi se deschide în stomac, la nivelul cardiei.
Esofagul cervical, de 5 cm, are anterior traheea şi lobii glandei tiroide, iar dorsal
coloana vertebrală. Esofagul toracic, de 16-18 cm este situat înaintea vertebrelor toracale:
anterior şi lateral se află ganglionii traheobronhici, pleurele mediastinale şi plămânii.
Esofagul abdominal, de 2-3 cm este în raport anterior cu pneumogastricul stâng şi
dorsal cu pneumogastricul drept.
Esofagul prezintă patru tunici:
→ Tunica mucoasă este formată din coridon, epiteliu pavimentos stratificat şi glandele
seromucoase care lubrifiază lumenul;
→ Tunica submucoasă continuă tunica fibroasă faringiană şi este alcătuită din fibre
conjunctive şi elastice dispuse în fascicule încrucişate;
→ Tunica musculară prezintă fibre longitudinale la exterior şi circulare la interior, care
asigură înaintarea bolului alimentar.
La extremitatea cranială a esofagului predomină muşchii striaţi, iar la extremitatea
caudală, muşchii netezi:
→ Adventicea continuă tunica conjunctivă a faringelui, fiind înlocuită cu seroasa
peritoneală la nivelul esofagului abdominal.
8
Stomacul
Stomacul este segment dilatat al tubului digestiv, interpus între esofag şi duoden, de
aspectul unui cimpoi când este umplut moderat, având o capacitate medie de 1300 ml. Este
situat în cavitatea abdominală, în etajul supramezocolic.
Configuraţie:
Stomacul se aseamănă cu litera J, prezentând două feţe, anterioară şi posterioară şi
două margini: mica curbură, cu concavitatea spre dreapta, în contact cu ficatul şi marea
curbură, cu concavitatea spre stânga, în contact cu splina. În sens cranio-caudal i se descriu
trei porţiuni:
 Porţiunea cardială, situată sub diafragmă, are forma unei porţi şi reprezintă fundul
stomacului. În partea sa dreaptă se află cardia, orificiul de comunicare cu esofagul;
 Corpul aşezat vertical, reprezintă partea cea mai dezvoltată a stomacului;
 Porţiunea pilorică, aşezată orizontal este formată din două segmente, autorul şi
canalul piloric, care comunică cu duodenul prin orificiul piloric. La acest nivel, fibrele
musculare formează un sfincter puternic.
Stomacului i se descriu patru tunici:
 Mucoasa prezintă numeroase plici gastrice, dispuse longitudinal şi
anastomozate între ele, din care cauză suprafaţa de digestie este mai mare
decât suprafaţa de digestie este mai mare decât suprafaţa internă a
stomacului.
 Submucoasa permite alunecarea mucoasei prin intermediul fibrelor
conjunctive laxe şi a celor elastice pe care le conţine;
 Mucoasa este formată din fibre netede aşezate în trei straturi: fibre
longitudinale, la exterior, dispuse între cardia şi pilor şi concentrate pe mica
curbură: fibre circulare, sub formă de chingi între cele două curburi: fibre
oblice, spre interior;
 Seroasa, reprezentată de peritoneul visceral, înveleşte stomacul (exceptând
fundul stomacului) şi se continuă cu ligamentul gastrofrenic, ligamentul
gastrohepatic (parte a omenului mic), ligamentul gastrocolic şi ligamentul
gastrosplenic, asigurând menţinerea stomacului în poziţie normală.
9
Vascularizaţia şi inervaţia stomacului
Arterele stomacului provin din cele trei ramuri ce pleacă din trunchiul celiac: artera
hepatică, artera splenică şi artera gastrică stângă. Ramurile lor se anastomozează şi formează
două arcade arteriale dispuse de-a lungul celor două curburi ale stomacului.
Din artera hepatică pleacă: artera gastrică dreaptă, care merge înaintea pilorului şi apoi
urcă pe mica curbură; artera gastroduodenală trece înapoia pilorului şi emite gastroepiploică
dreaptă care urcă pe marea curbură.
Venele stomacului corespund în general arterelor. Venele gastrice, dreaptă şi stângă,
se varsă direct în trunchiul venei porte:
Stomacul are o inervaţie complexă. Ea este formată din fibre provenite din plexul
solar, care sunt fibre simpatice şi fibre parasimpatice (din nervii vagi).
Funcţiile stomacului
- Frământarea bolului alimentar şi împingerea acestuia spre intestin
1. Sub efectul contracţiilor pereţilor stomacului, alimentele sunt frământate şi
amestecate cu sucurile gastrice.
2. Bolul alimentar astfel obţinut, chimul, este apoi împins spre intestinul subţire, unde
este evacuat în cantităţi mici: stimulat de chim, sfincterul piloric se deschide şi lasă să treacă
în duoden cantităţi mici.
- Descompunerea chimică a alimentelor
Mucoasa stomacului conţine glande care secretă sucurile gastrice. Aceste sucuri, al
căror volum poate atinge 2 litri în decurs de 24 de ore, descompun chimic alimentele. Pepsina
fragmentează proteinele: acidul clorhidric, un acid foarte puternic, permite activarea pepsinei
şi elimină o parte din bacteriile conţinute de alimente: factorul intrinsec permite absorbţia
vitaminei B12 de către intestin.
Aceste două funcţii - de frământare şi de descompunere - sunt legate, deoarece,
contracţiile permit amestecarea acestora cu sucurile gastrice.
Glandele anexe ale aparatului digestiv

În interiorul tractului digestiv, transformările alimentelor în substanţe nutritive se
realizează şi cu ajutorul fermenţilor secretaţi de glandele anexe. Aceste glande sunt: glande
salivare, ficatul şi pancreasul.
Glandele salivare
Sunt de două feluri:
10
 Glandele salivare mici, situate în mucoasa bucală, ce se împart în: labialele,
lingualele, molare şi palatine;
 Glandele salivare mari, situate în pereţii sau în afara cavităţii bucale, ce se împart
în parotide, submandibulare şi sublinguale;
 Glanda tiroidă, cea mai mare glandă salivară, este situată între mandibulă şi
meanul acustic extern. Este alcătuită din acini de tip seros, grupaţi lobular, ale căror canalicule
formează canalul parotidian (Stenon) ce se deschide lângă al doilea molar superior;
 Glanda submandibulară, situată ‚între planşeul bucal şi faţa internă a mandibulei,
este alcătuită din acini de tip seros şi mucos, ale căror canalicule formează canalul
submandibular ce se deschide lângă frâul limbii;
 Glanda sublinguală, situată anterior între planşeul bucal şi faţa internă a
mandibulei, este alcătuită din acini de tip seros şi mucos ale căror canalicule formează canalul
sublingual mare şi canalele sublinguale mici.
Fiziologia aparatului digestiv

Funcţiile apartamentului digestiv şi ale glandelor anexe constau în transformarea
alimentelor în aşa fel încât ele să poată fi absorbite şi apoi utilizate de organism în procesul de
asimilaţie.
Alimentele sunt substanţele pe care organismul le ia din mediul înconjurător, în
vederea producerii de energie necesară funcţiilor sale, formării de celule şi ţesuturi noi,
refacerii unor ţesuturi distruse.
Digestia reprezintă ansamblul proceselor de transformare la care sunt supuse
principiile alimentare în tubul digestiv pentru a fi absorbite. Transformările sunt de două
feluri: transformările fizice, digestia fizică (înmuiere, măcinare, tăiere, etc.), adică
modificarea stării fizice a alimentului, în vederea pregătirii acestuia pentru acţiunea chimică
ce o exercită sucurile digestive şi transformările chimice reprezentând desfacerea alimentelor
în compuşi din ce în ce mai simpli. Digestia chimică se desfăşoară numai sub acţiunea
sucurilor digestive, la diferite etaje ale tubului digestiv.
11
1.2. Intoxicaţia medicamentoasă
1. Definiţie
Intoxicaţiile cu medicamente pot apărea în cazul intoxicaţiilor voluntare, în scop

suicidar sau în cazul supradozării accidentale, situaţii frecvente la copii şi la vârstnici. Tipurile
de medicamente implicate în intoxicaţii sunt variate: antidepresive, hipnotice, neuroleptice,
tranchilizante, analgezice, antipiretice, antiinflamatorii, fier medicamentos, digitalice, atropină
etc.
2. Etiologie
Intoxicațiile cu medicamente sunt mai frecvente şi decurg mai grav la persoanele cu

afecțiuni cronice ale ficatului, rinichilor, sistemului cardiovascular, la alcoolici şi la
persoanele de vârstă înaintată. Majoritatea intoxicațiilor cu medicamente au loc când se
administrează substanțe medicamentoase pe cale bucală, deși uneori ele pot apărea şi în urma
aplicării unor alifii pe sectoare mari de piele, mai ales la copii, a căror piele absoarbe ușor
substanțele medicamentoase. Astfel de intoxicații pot apărea atunci când pentru fricțiune s-a
folosit din greșeală alifie mercurială în loc de cea cu sulf sau când la sugaci se aplică pe o
suprafață mare a pielii soluție de verde de briliant ș.a.
Intoxicațiile cu somnifere şi cele cu sedative încep, de regulă, cu un somn îndelungat
şi profund, care trece apoi într-o stare de comă, manifestată prin pierderea cunoștinței.
Intoxicațiile cu semințe de plante care conțin atropină (semințele de mătrăgună şi
măselariță) sau cu preparate de mătrăgună, cu astmatol ș.a. se manifestă la început prin
neliniște, excitație, convulsii ș.a., în cazuri grave (mai târziu) poate avea loc coma.
 Intoxicaţiile acute ale copilului reprezintă o problemă de o deosebită importanţă
pentru practica pediatrică din cauza atât a frecvenţei mari, cât şi a gravităţii lor.
Intoxicaţiile acute sunt responsabile de un număr important de decese la vârsta
pediatrică reprezentând una dintre marile urgenţe medicale la copil.
O treime din intoxicaţiile acute cu sfârşit letal apar la copil, iar dintre aceştia
aproximativ 4/5 la copii cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani. Se estimează că intoxicaţiile
12
neletale sunt de 100-150 ori mai frecvente. Majoritatea statisticilor evidenţiază ca 80-85%
dintre intoxicaţiile acute ale copilului apar sub 1 an şi jumătate şi 3 ani.
Copiii mici pot avea acces la aceste medicamente în mod accidental confundându-le
cu dulciuri sau din simplă curiozitate. La adolescenţi, încercările de suicid sunt pe primul
plan, de obicei în familiile dezorganizate, cu climat de insecuritate, situaţii în care actul de
intoxicaţie voluntară este adesea repetat. În tentativele de suicid, ingestia de alcool este
întâlnită cvasiconstant. Sub vârsta de 5 ani, intoxicaţiile sunt mai frecvente la băieţi.
Pot exista la copii şi intoxicaţii cu caracter iatrogen prin supradozare sau
hipersensibilitate individuală medicamentoasă.
S-a constatat că nu există variaţii semnificative de la an la an în ce priveşte etiologia
intoxicaţiilor. Se consideră pe bună dreptate, că intoxicaţia acută a copilului este o „boală” a
familiei, majoritatea autorilor încadrând-o în sindromul, foarte cuprinzător, de „copil neglijat”
(Neglect and Abuse of Childen).
Părinţii, pentru a evita intoxicaţiile medicamentoase accidentale, ar trebui să:
- ţină alcoolul, medicamentele (inclusiv vitaminele) şi suplimentele nutritive departe
de copii. Aspirina este un medicament des implicat în intoxicaţiile copiilor;
- să nu ia medicamente în faţa copiilor mici. Acestora le place să imite adulţii, astfel
încât pot ingera ceva toxic în încercarea de a fi cât mai asemănători cu părinţii lor;
- să explice copiilor efectele alcoolului şi medicamentelor;
- să nu denumească niciodată medicamentele "bomboane";
- să ţină medicamentele în recipientul original;
- să cumpere medicamente numai în ambalaje special concepute pentru a nu putea fi
deschise de către copii;
- să verifice data expirării şi să arunce medicamentele vechi la toaletă, apoi să tragă
apa.
 La adulţi, intoxicaţiile cu medicamente pot fi accidentale şi voluntare. În scop
suicidar adulţii folosesc barbituricele sau medicamentele antidepresive.
Consumul regulat de droguri şi intoxicaţia cronică voluntară cu acestea, determină
farmacodependenţa (toxicomanie).
Caracteristic toxicomaniei, sunt următoarele reacţii faţă de substanţele toxice:
- reacţiile adverse sunt efecte nocive, nedorite, care apar după administrarea de
substanţe în doze normale în scop terapeutic; tot aici sunt incluse şi reacţiile alergice;
- intoleranţa constă în aceea că simptomele apar după prima administrare a
medicamentului;
13
- reacţiile toxice sunt acele tulburări care se datorează efectelor directe ale
administrării unui toxic;
- reacţiile de rezistenţă se caracterizează prin scăderea efectelor după administrări
repetate. Dintre acestea cele mai importante sunt:
 toleranţa – caracterizată prin obţinerea de efecte tot mai mici după administrări
repetate de toxic; oprirea administrării toxicului duce la sindromul de
abstinenţă;
 dependenţa – urmează toleranţei şi constă într-o stare de intoxicaţie cronică
caracterizată de necesitatea constrângătoare de folosire a toxicului.
Există patru trăsături ce conturează dependenta:
1. dependenţa psihică;
2. toleranţa;
3. dependenţa fizică, necesitatea de a continua folosirea toxicului pentru a
evita tulburările grave uneori care urmează întreruperii administrării
(sindromul de abstinenţă);
4. psihotoxicitatea.
Majoritatea covârşitoare a toxicelor ce determină dependenţa sunt psihotrope,
respectiv au o acţiune asupra sistemului nervos central (în faza iniţială o senzaţie foarte
plăcută).
 La gravidele care au deficit de fier sau vitamine pot face intoxicaţii
medicamentoase prin luarea suplimentelor fără a întreba medicul curant. Sunt şi medicamente
care sunt interzise pe timpul sarcinii (unele antibiotice şi antiinflamatoare) care dacă se
administrează de către gravidă poate duce printre alte complicaţii şi la intoxicaţie
medicamentoasă. Femeile gravide care nu îşi doresc copilul (femei singure, labile psihice,
probleme familiale), recurg la medicamente pentru a pierde sarcina şi ajung la spital cu
intoxicaţie medicamentoasă. Adulţii epileptici trebuie supravegheaţi când îşi iau medicaţia
deoarece amestecul de medicamente duce la intoxicaţie.
 Bătrânii cu probleme de sănătate cum ar fi Alzheimer sau Parkinson, trebuie
supravegheaţi deoarece uită că şi-au luat medicamentele sau doza care trebuie să o ia şi prin
supradozaj ajung la intoxicaţie medicamentoasă acută accidentală. Bătrânii trebuie permanent
supravegheaţi deoarece problemele de sănătate, lipsa copiilor, a problemelor cotidiene pot
apela la suicid prin supradoză medicamentoasă (betablocante, antidepresive). Aparţinătorii
trebuie să pună medicamentele în recipiente de culori diferite, pentru medicamentele care se
iau dimineaţa, la prânz şi seara pentru ca bătrânii să nu facă confuzie să uite şi să ia accidental
o doză mai mare decât cea prescrisă de medic.
14
3. Fiziopatologie
Intoxicaţia acută medicamentoasă poate surveni în mod accidental sau voluntar (în
scop suicidar).
Intoxicaţiile medicamentoase se manifestă acut şi cronic.
Intoxicaţiile acute apar la administrarea dozelor foarte mari de substanţe
medicamentoase sau la depăşire a dozelor maxime în cazul substanţelor foarte puternic active
şi toxice. Intoxicaţiile accidentale la copii sunt foarte diferite şi deosebit de grave.
Intoxicaţiile cronice apar la administrarea repetată timp îndelungat, se datorează
acumulării în organism de cantităţi excesive de substanţe active.
Intoxicaţii prin interacțiunea medicamentoasă:
- farmaceutice - -
chimice diverse, determinate de asocierea în această formă medicamentoasă (diferite soluţii);
- farmacologice - care se produc în organism prin interferenţe în diferite etape ale
farmacocineticii sau prin modificarea mecanismelor de acţiune.
4. Diagnostic
a) clinic
În caz de intoxicaţii acute, sunt monitorizaţi următorii parametri care preced o bună
interpretare a rezultatelor investigaţiilor pentru a ajunge la concluzii corespunzătoare, şi
anume:
 Statusul S.N.C.
Acest parametru este influenţat în mod diferit de anumite clase, şi anume:
- stimulantele S.N.C. – produc efecte ale stimulării, ca: agitaţie, tremor, euforie,
cefalee, delir, convulsii etc.
- blocantele S.N.C produc: astenie, somnolenţă, miastenie, colaps, comă etc.;
- stimulare iniţială urmată de inhibiţie produsă de: anticolinesterazice, atropină,
antidepresive triciclice etc.
15
 Tensiunea arterială şi pulsul
Diferitele categorii de medicamente pot influenţa tensiunea arterială
şi ritmul cardiac în diferite moduri, ca de exemplu:
Hipertensiune arterială şi tahicardie (anticolinergice, cocaina, derivaţi de amfetamină);
Hipotensiune arterială şi tahicardie (neuroleptice fenotiazinice, antidepresive triciclice,
teofilina, antihipertensive cu efect periferic;
Hipotensiune cu bradicardie (β-blocante, blocante ale canalelor de calciu, antagonişti
ai receptorilor α2 presinaptici etc.).
 Frecvenţa respiratorie
Există următoarele modificări ale frecvenţei respiratorii, şi anume:
- tahipnee, care este produsă de medicamente care produc acidoză metabolică
(salicilaţi etc.);
- dispnee, uneori chiar cu scurte perioade apneice, produsă de opioide etc.
 Temperatura corpului
Acest parametru este influenţat de multe medicamente care acţionează asupra S.N.C.,
ca de exemplu:
- doze toxice de amfetamină, atropină, hormoni tiroidieni pot provoca febră;
- majoritatea deprimantelor S.N.C., ca de exemplu: barbiturice, opioide, alcool
provoacă hipotermie etc.
 Diametrul pupilei
Acest parametru poate da indicii asupra tipului de intoxicaţie în următoarele moduri, şi
anume:
- mioză (micşorarea diametrului pupilei) este produsă de medicamente ca: opioide,
anticolinesterazice, parasimpatomimetice etc.;
- midriaza, produsă de parasimpatolitice, amfetamină etc.
 Tranzitul digestiv – poate fi modificat în următoarele moduri:
- tranzit accelerat în intoxicaţii cu colinomimetice, propulsive etc.;
- sau tranzit diminuat în intoxicaţii cu parasimpatolitice, opioide etc.
 Aspectul epiteliilor (piele şi mucoase)
Aspectul epiteliilor poate da uneori indicii asupra etiologiei intoxicaţiei, ca de
exemplu:
- cianoza poate sugera o methemoglobinemie;
- icterul poate sugera o hepatită acută;
- uscăciunea gurii, tegumente uscate, pot sugera o intoxicaţie cu parasimpatolitice
etc.;
16
- hipersecreţia glandelor sudoripare sau a altor glande exocrine, poate sugera o
intoxicaţie cu anticolinesterazice sau parasimpatomimetice.
b) paraclinic
Investigarea pacientului intoxicat este foarte complexă şi implică realizarea a

numeroase analize care să ajute medicul să diagnosticheze cu exactitate substanţele care au
fost implicate în supradoză.
În astfel de situaţii investigaţiile uzuale includ:
- Realizarea hemoleucogramei complete, determinarea electroliţilor, ureei, creatininei
şi glucozei (sunt utile în special în diferenţierea intoxicaţiilor medicamentoase de eventuale
dezechilibre metabolice care, netratate, pot avea evoluţie clinică similară).
- Determinarea echilibrului acido-bazic cu analiza gazelor sangvine (sunt utile în
aprecierea funcţiei respiratorii şi pot diagnostica insuficienţa ventilatorie, hipoxia sau acidoza
metabolică).
- Sumar de urină.
- Determinarea concentraţiei serice a alcoolului şi barbituricelor (în special
fenobarbital).
- Determinarea concentraţiei de barbiturice din plasma - aceste analize sunt importante
în stabilirea metodei principale de tratament şi de asemenea pot monitoriza şi cuantifica
eficienta acesteia. Nu sunt însă foarte exacte în stabilirea severităţii intoxicaţiei, însă se
considera că au un prognostic nefavorabil supradozele caracterizate prin minim 35 mg/l
barbiturice cu acţiune scurtă sau minim 90 mg/l barbiturice cu acţiune lungă.
Alte investigaţii realizate la camera de gardă includ electrocardiograma.
Aceasta trebuie realizată în special în cazul pacienţilor hipotermici (când temperatura
centrală scade sub 30 de grade apare riscul declanşării fibrilaţiei ventriculare care are risc
vital).
În funcţie de tabloul clinic şi starea de sănătate a pacientului anterior supradozării, se
pot efectua şi alte investigaţii.
c) diferenţial
Se face cu:
 coma de alte etiologii
 stare de agitaţie acută
17
 tumori de diferite etiologii
5. Evoluţie şi prognostic
Prognosticul pacienţilor depinde de foarte mulţi factori, în principal de doza

administrată, tipul medicamentului, latența de instituire a tratamentului şi agresivitatea
acestuia, dar şi de starea generală de sănătate a pacientului anterior intoxicaţiei.
După aplicarea unui tratament rapid şi corect prognosticul pacientului este favorabil.
Există însă şi cazuri în care supradozele duc la decesul pacienţilor. Rata mortalităţii variază
între 1-10%.
Morbidităţile asociate intoxicaţiei sunt însă numeroase şi includ pneumonie, sindrom
de detresă respiratorie a adultului, insuficienţă renală, comă.
6. Tratament
a) igieno-dietetic
Repaus la pat, întreruperea alimentaţiei per orale până la depistarea toxicului, hidratare
parenterală. După aflarea rezultatelor de laborator se introduce regim dietetic în primele zile.
Rolul asistentei medicale în aplicarea tratamentului igieno-dietetic este foarte important, ea
contribuind la toate formele şi fazele acestui tratament, urmărind respectarea acestuia,
apreciind rezultatele favorabile sau depistând tulburările secundare.
b) medicamentos
Pacienţii cu intoxicaţii medicamentoase trebuie monitorizaţi.

La pacienţii care abuzează în mod cronic de barbiturice, simptomatologia este mult
mai intensă şi include convulsii (apar la 2-5 zile de la ultima doză) şi delirium tremens (apare
la 7 zile de la ultima doză).
Conduita de urgenţă presupune următorii paşi:
18
a) Măsuri pentru asigurarea menţinerii funcţiilor vitale, ca de exemplu:
- respiraţie artificială;
- ventilaţie mecanică;
- masaj cardiac extern;
- administrarea de substanţe simpatomimetice etc., pentru menţinerea funcţiilor
respiratorii;
- oxigenoterapie, dacă este cazul.
b) Măsuri de împiedicare a absorbţiei toxicului în mediul intern al organismului, ca
de exemplu:
- spălături gastrice;
- provocare de vomă;
- administrare de purgative etc.
c) Măsuri prin care este grăbită eliminarea toxicului:
- modificarea pH-ului în mod corespunzător, încât să se realizeze disocierea
electrolitică a substanţei şi să fie împiedicată absorbţia tubulară din urina primară etc.
d) Hemodializa, dacă este cazul;
e) Administrarea unui antidot general sau specific.
Până la obţinerea rezultatelor de laborator în urma investigaţiei pe anumite lichide
biologice etc., se poate administra un antidot general, cum ar fi cărbune absorbant etc.
După descoperirea toxicului, se va recurge la un antidot specific.
19
CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului în spital
Îngrijirea pacientului cu intoxicaţie medicamentoasă indiferent de natura ei necesită o

supraveghere şi îngrijire foarte atentă, de aceasta depinzând viaţa pacientului. De aceea
pacientul este internat de urgenţă şi amplasat în serviciul de terapie intensivă. Scopul acestei
unităţi este restabilirea funcţiilor vitale ale organismului şi reechilibrarea hidroelectrolitică a
pacientului, după care pacientul este transferat în secţia de specialitate de care aparţine.
Unitatea de terapie intensivă are la bază saloane mari, divizate în încăperi mai mici cu
1-2 paturi, prin pereţi de sticlă sau panouri mobile. În acest fel, pacientul este ferit de aspectul
nedorit al celorlalți pacienţi gravi, în schimb asistenta medicală poate supraveghea în orice
moment pe toţi pacienţii din salon.
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului
Este important ca în saloanele de terapie să se realizeze un microclimat optimal, care

să reducă la minim eforturile de acomodare a pacientului: aer condiţionat, temperatura optimă
de 20-22 grade, luminozitate indirectă, odihnitoare.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu pentru aparate şi personalul de îngrijire. În
aceste saloane se utilizează diferite tipuri de paturi de terapie intensivă, prevăzute cu
apărătoare, roţi pentru deplasare, somieră mobilă, dispozitive mecanice pentru schimbarea
poziţiei pacientului şi anexe pentru perfuzii, pentru ca pacientul să fie transportabil în orice
moment în sala de operaţie sau de explorări funcţionale, fără să fie scos din pat sau să se
întrerupă tratamentul.
Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în
pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât
cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime
80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se
20
poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată
sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea; asistenta să poată efectua
tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat;
confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu
cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.
Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă
inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi
 simplu, cu somieră dintr-o singură bucată
 simplu cu rezemător mobil
 cu somieră mobilă
 universal
Accesoriile patului
Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curăţă şi se
dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă
sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate
(pentru prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din
burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături.
Lenjeria necesară: două cearşafuri, două feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama.
Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub
saltea. Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua
de diferite dejecţii, se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.
Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu
15-20 cm mai lată decât muşamaua pentru a o acoperi perfect; faţa de pernă, confecţionată din
acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu
deschizătura suprapusă.
Poziţiile pacientului în pat
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă,
pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa
fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici.
21
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
 determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită);
 ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele dureroase de ulcer sau în colica
biliară);
 ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în
cazul tromboflebitei);
 ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a
tratamentului);
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care
aceştia trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se
asigură schimbările de poziţie.
Schimbările de poziţie ale pacientului
Pot fi: active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi: adinamici, imobilizaţi, inconştienţi,
paralizaţi, cu aparate gipsate, etc.
Principii de respectat:
 sunt necesare 1-2 asistente
 asistenta trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pacientul cu
mai multă uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic
 prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna, aşezând palma pe
suprafaţa corpului pacientului aşa încât suprafaţa de contact să fie cât mai mare
- aşezarea asistentei cât mai aproape de pat (de pacient) cu picioarele depărtate pentru
a avea o bază de susţinere cât mai mare, genunchii flectaţi, coloana vertebrală uşor aplecată.
Cele mai frecvente mişcări pasive prin care se schimbă poziţia bolnavului în pat sunt:
1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
2. aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului,
degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi
inferioare, păstrând poziţia de decubit.
Urmează:
- aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început
- aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori/zi - crescându-se numărul
de minute
- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
22
- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în menţinerea
pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate, fiind o
condiţie esenţială a vindecării.
Toaleta pacientului poate fi:
 zilnică - pe regiuni
 săptămânală sau baia generală
Scopul este:
- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnate cu
secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii şi
alte substanţe străine, care aderă la piele
- deschiderea orificiilor de excreţie ale glandelor pielii
- înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism
- producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort
Toaleta pacientului urmează anumite principii:
 se apreciază starea generală a bolnavului, pentru a evita o toaletă prea lungă, prea
obositoare
 se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
 se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
 se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
 se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului
şi a bolnavului şi pentru prevenirea escarelor
 bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
 se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza
circulaţia sanguină
 apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa săpunul în apă
 se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
23
 ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
 se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului
Intoxicaţia medicamentoasă, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează

rapid, alterând starea generală a pacientului, dacă nu se intervine cu rapiditate.
Supravegherea, observarea continuă a pacientului constituie o datorie de bază a
asistentei medicale. Având un contact direct şi continuu cu pacientul, trebuie să sesizeze şi să
înțeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia pacientului, în ceea ce priveşte
aspectul general, starea de conştiență, durerea, agitaţia, pulsul, T.A., diureza, vărsăturile etc.
Funcţiile vitale (respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura) sunt frecvent
utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Acestea se măsoară în următoarele cazuri:
 când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane
 când este admis într-o unitate spitalicească (la internare, pe toată perioada
spitalizării şi la externare)
 înainte şi după proceduri invazive de diagnostic
 înainte şi după intervenţii chirurgicale
 înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire care pot influenţa funcţiile
vitale.
Respiraţia
Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului e un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei
unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat
- tipul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Intervenţiile asistentei:
- aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui
24
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute pe foaia de temperatură
R= 16-18 r/min
Pulsul
Evaluarea funcţiei cardio-vasculare
Elemente de apreciat
- ritmicitatea
- frecvenţa
- celeritatea
- amplitudinea
Locuri de măsurare
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos (artera
radială, humerală, carotidă, femurală, temporală, tibială, superficială, pedioasă)
Intervenţiile asistentei
- pregătirea psihică a pacientului
- spălarea pe mâini
- reperarea arterei
- fixarea degetelor palpatoare pe tractul arterei
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură
P = 60-80/min
Tensiunea arterială
Evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinate
de elasticitatea şi calibrul vaselor)
Elemente de evaluat
- tensiunea arterială sistolică (maximă)
- tensiunea arterială diastolică (minimă)
Intervenţiile asistentei
- pregătirea psihică a pacientului
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute
- spălarea pe mâini
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit în extensie
25
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei
- se introduce olivele stetoscopului în urechi
- se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până se
percepe primul zgomot arterial (reprezintă valoarea TA maxime)
- se reţine valoarea indicată pentru a fi consemnată
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice
- se reţine valoarea indicată în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând TA minimă
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală roşie
Diureza
Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului şi conducerii
tratamentului, asistenta va urmări:
1. Tulburările de emisie urinară
2. Cantitatea de urină emisă în 24 de ore
3. Caracterele calitative ale urinei
1. Emisia urinei este declanşată de senzaţia de micţiune, în mod normal în decurs de
24 de ore este de 5-6 micţiuni la bărbaţi şi 4-5 micţiuni la femei.
Asistenta urmăreşte următoarele tulburări de micţiune: polachiuria, ischiuria, nicturia,
disuria, incontinenţa urinară.
2. Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore, se va instrui pacientul să
urineze numai în urinar timp de 24 de ore. Vasele cilindrice gradate vor fi bine acoperite şi
ţinute la răcoare pentru a împiedica procesele de fermentaţie.
Tot în acest scop se vor adăuga la urina colectată câteva cristale de timol care nu
modifică reacţiile chimice ale urinei.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide ingerate.
Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă bilanţul circulaţiei apei
în organism.
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore, la bărbaţi este ceva mai mare 1200-
1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
3. Asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urinei:
- culoare - urina normală are o culoare galben-deschis ca paiul până la brun-închis.
26
- aspect - urina normală la emisie este clară, transparentă, după un timp poate deveni
tulbure.
- miros - acizii volatili din urină îi conferă un miros asemănător cu cel al bulionului.
- reacţie - în stare normală are o reacţie acidă PH=6,5
- densitate - trebuie determinată imediat după emisie cu urodensiometrul. Valoarea
normală 1015-1020, în funcţie de cantitatea substanţei dizolvate.
Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate, primite prin perfuzii şi cantitatea de
urină emisă, făcându-se bilanţul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanţ fiind foarte important
deoarece de cele mai multe ori aceşti pacienţi prezintă edeme datorită reţinerilor de apă şi sare
în organism.
2.5. Alimentaţia pacientului
Alimentaţia pacientului trebuie să respecte următoarele principii:

 înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare
creşterii (la copii) sau cele necesare refacerii pierderilor prin consum (la adulţi)
 asigurarea aportului de vitamine, mai ales alimentele ce conţin vitamina B şi
săruri minerale necesare metabolismului normal
 favorizarea procesului de vindecare prin curăţarea organelor bolnave; alimentaţia
raţională poate influenţa tabloul clinic, caracterul procesului infecţios (patologic) şi ritmul
evoluţiei acestuia, devenind astfel un factor terapeutic
 consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente
În funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
 activ - pacientul mănâncă singur în sala de mese sau salon
 pasiv - pacientului i se introduc alimentele în gură
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului
Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru administrarea

tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient,
corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă efectul dorit. Între asistentă şi medic trebuie să
27
existe o strânsă colaborare în stabilirea priorităţilor și tratamentului. Având în vedere că
intoxicaţia medicamentoasă de orice natură evoluează rapid, asistenta medicală trebuie să
acţioneze în grabă, dar o "grabă ordonată" pentru ca pacientul să se vindece fără complicaţii.
Tratamentul este unul complex, de aceea cadrul medical mediu trebuie să fie foarte
bine pregătit pe orice plan. Pacientul are nevoie, în primul rând de reechilibrare
hidroelectrolitică pentru stabilizarea stării generale. Deci, asistenta trebuie să ştie cum să facă
o injecţie, să monteze o perfuzie, să administreze orice alt medicament necesar recuperării.
Apoi, pacientului i se va recolta o serie de produse biologice care să ajute la
diagnostic. Deci, trebuie cunoştinţele necesare recoltării unor astfel de produse (sânge, urină,
vărsături).
Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea
medicamentelor prescrise de medic.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
 Respectarea întocmai a medicamentului prescris;
 Identificarea medicamentelor administrate;
 Verificarea calităţii medicamentelor administrate;
 Respectarea căilor de administrare;
 Respectarea dozajului prescris;
 Respectarea orarului de administrare;
 Respectarea somnului pacientului;
 Evitarea incompatibilităţilor de medicamente.
 Administrarea imediată a medicamentelor deschise;
 Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor;
 Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;
 Servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente;
 Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti;
 Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise;
 Raportarea imediată către medicul secţiei a greşelilor de administrare.
 Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică,
dar o importanţă aproape tot atât de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de
administrare.
28
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va

îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de
observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate.
Este indicat ca aceasta să cunoască rezultatele primite de la laborator şi să ştie să le
interpreteze mai mult sau mai puţin complet. Examenele de laborator relevă, în funcţie de
gravitatea ocluziei, date importante îndeosebi pentru următoarele constante:
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a
stării pacientului. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi
corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi
patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală deoarece de
corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor.
Investigaţii de laborator:
hematocrit: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe cristale E.D.T.A. 0,5
ml soluţie uscată prin evaporare. Valorile normale sunt: la bărbaţi 46±6%, la femei 41±5%.
- ionogramă sanguină: puncţie venoasă pe nemâncate, 5-10 ml sânge în seringă
heparinizată. Valorile normale sunt: Na 137-152 mEq/l, K 3,8-5,4 mEq/l, Clˉ 94-111 mEq/l,
Ca 4,5-5,5 mEq/l.
- glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe 4 mg florură de natriu.
Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.
- hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe E.D.T.A.
Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5 mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,
hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2 g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³.
Recoltarea urinei pentru examenul sumar de urină se face prin emisie spontană, 150 ml
urină dimineaţa în recipiente curate.
29
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz
Asistenta medicală are rolul de a informa, de a pregăti psihic, şi de a obţine

consimţământul pacientului pentru orice manoperă care i se face.
SPĂLĂTURA GASTRICĂ - procedeu terapeutic aplicat pentru evacuarea din
stomac a resturilor de alimente sau a diverselor substanţe otrăvitoare. Este indicat, de regulă,
în caz de intoxicaţii. Pentru spălătură gastrică se foloseşte o anumită cantitate (de obicei 1,5-2
l) de apă călduţă sau de soluţii diluate (0,5-1%) de bicarbonat de sodiu, care se introduce în
stomac şi se înlătură apoi cu ajutorul unei sonde gastrice. Procedura se repetă de câteva ori cu
noi porţii din lichidele menţionate mai sus până când, la evacuarea lor din stomac, nu vor fi
curate. Spălătura gastrică poate fi efectuată numai de către medic sau de sora medicală. În
cazuri excepţionale (intoxicaţie gravă) spălătura gastrică se va face până la sosirea medicului,
printr-o metodă mai simplă: i se va da bolnavului să bea unul după altul 5-6 pahare de apă sau
de lapte, apoi i se va provoca vomitarea, introducându-i-se în cavitatea bucală două degete
şi excitându-i-se mucoasa peretelui posterior al faringelui. Spălătura gastrică este
contraindicată în caz de hemoragii gastrice, dureri abdominale acute, insuficienţă cardiacă şi
pulmonară pronunţate. După spălătură gastrică bolnavul îşi va clăti gura cu apă, apoi va lua 1-
2 înghiţituri de ceai fierbinte şi va sta culcat, fiind învelit bine.
Materiale necesare
- sonde gastrice (tub Faucher sau sonde de dimensiuni mai mici);
- depărtător de maxilare
- o pâlnie;
- o seringă Guyon
- găleată pentru colectarea lichidului;
- lichid de spălătură.
Bolnavul în stare de veghe aşezat pe un scaun, va fi imobilizat pentru a preveni
scoaterea tubului; se scot protezele dentare unde este cazul. Înainte de introducerea sondei, se
măsoară pe sondă distanța de la arcada dentară la vârful apendicelui xifoid, distanţă care va fi
marcată pe sondă cu leucoplast. Sonda va fi unsă cu substanţă lubrifiantă (ulei, deparafină) şi
se introduce în stomac până la semnul marcat cu leucoplast.
Atenţie: Pentru a se asigura că sonda a ajuns în stomac şi nu în trahee, introducem
capătul liber al acesteia într-un pahar cu apă. Dacă se produce barbotaj în timpul expiraţiei,
atunci sonda se află în trahee şi o scoatem. Odată sonda ajunsă în stomac, se adaptează la
capătul acesteia o seringă Guyon, plină cu apă potabilă. Apa se va introduce în stomac şi apoi
30
se va aspira conţinutul gastric (pentru determinări toxicologice de laborator). Se scoate
seringa şi se adaptează o pâlnie, în care se toarnă apă potabilă călduţă şi o suspensie de
cărbune medicinal în apă. Cantitatea odată introdusă (300-500 de ml de porţie), se provoacă
vărsătura prin mişcarea tubului în sus şi în jos.
Lichidul introdus în stomac poate fi extras prin sifonaj. Se repetă administrarea unei
noi cantităţi de lichid urmată de extragerea acestuia până se ajunge la o cantitate totală de 3-5
litri.
Spălătura gastrică este contraindicată la cei care au ingerat substanţe corozive (pot fi
provocate hemoragii sau perforaţii ale esofagului şi stomacului). Unii toxicologi admit
spălătura gastrică şi în intoxicaţii cu substanțe corozive, dar nu mai târziu de 30 de minute de
la ingestie, folosind în acest scop tuburi de calibru redus. Alte contraindicaţii: convulsii, bolile
cardiovasculare, aritmiile, sarcina, bolile ale S.N.C., laringospasmul. Riscul major al
spălăturii gastrice la semiconștienți, somnolenţi, comatoşi, este aspirarea bronşică a
conţinutului, cu sindrom Mendelson (bronhopneumopatie acută gravă de aspiraţie).
Administrarea de purgative
După spălătura gastrică sau după golirea stomacului prin provocarea vărsăturilor, vor
fi introduşi per oral sau prin sondă gastrică:
- 250 de ml soluţie de manitol 20% pentru provocarea diareei osmotice
- 30 de g sulfat de sodiu sau magneziu dizolvat în 250 ml apă.
În intoxicaţiile cu fenoli, sulfatul de sodiu va fi înlocuit cu ulei de ricin 30-120 ml.
Perfuzia intravenoasă - introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a
soluţiei medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a
organismului.
Scop
 hidratarea şi mineralizarea organismului
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
 completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
 alimentarea pe cale parenterală
Materiale
 materiale pentru dezinfecţia de tip II: dezinfectante = alcool iodat; tampoane sterile
(se curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu un tampon steril; se aplică încă
o dată dezinfectantul şi se şterge pielea cu tamponul steril, durata de acţiune fiind de 30 sec.)
 materiale pentru puncţia venoasă
 de protecţie - pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
31
 instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică
integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de
scop; pense, mănuşi chirurgicale, tampoane;
 alte materiale - garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală
 perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
 pompă de perfuzie automată - cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
 robinete cu două sau mai multe căi
 branulă (cateter i.v.)
 fluturaş
 benzi de leucoplast pentru fixarea acului (canulei) şi a tubului perfuzorului de
pielea bolnavului
Se calculează rata de flux după formula:
cânt. tot. de sol. x fact. picurător,
nr. ore x 60 min.
unde factorul picurător este:
 la copii (micro) - 60 picături/minut
 la adult (macro) - 15 pic./min.
 Sânge – 10 pic./ml
Accidente
 hiperhidratarea (la cardiaci poate provoca edem pulmonar acut) - se reduce ritmul
sau se întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace
 embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator (atenţie la
utilizarea perfuziilor sub presiune, când se foloseşte para de cauciuc)
 revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze
 coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin perfuzarea lichidului cu
soluţie de heparină
Captarea vărsăturilor
Se aşează bolnavul în funcţie de starea generală în poziţie şezând, decubit dorsal cu
capul întors într-o parte, protejându-se cu prosop în jurul gâtului. Se protejează patul cu
muşama şi aleză; i se îndepărtează bolnavului proteza când este cazul; oferindu-i-se o tăviţă
renală şi susţinându-l, oferim acestuia un pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă cuburi
de gheaţă, lichide reci în cantităţi mici. I se şterge faţa şi i se pun comprese reci pe frunte.
Vărsătura se păstrează pentru vizita medicului, notându-se în foaia de temperatură caracterul
32
şi frecvenţa acesteia. Se spală recipientele, se dezinfectează, pregătindu-se pentru sterilizare
prin fierbere sau autoclavare.
2.9. Educaţia pentru sănătate
Pe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea pacienţilor cu

intoxicaţie medicamentoasă, aceasta are şi un rol important în profilaxia afecţiunii, în educaţia
sanitară a pacienţilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să aibă cunoştinţe despre boală, despre
tratamentul ei, dar şi despre pacient, în ceea ce priveşte obiceiurile lui, mediul în care
locuieşte şi, de asemenea, pe parcursul spitalizării pacientul trebuie urmărit în vederea
observării deprinderilor de igienă sau de alimentaţie.
Pentru a preveni complicaţiile, asistenta medicală trebuie să le explice pacienţilor că
este important să se evite anumite obiceiuri, să îşi noteze o schemă cu orarul medicaţiei, să nu
lase la îndemâna copiilor medicamente.
În educaţia sanitară pe care asistenta medicală o realizează înspre pacienţi, este
necesară o atitudine convingătoare, amabilă, care să arate că este interesată de ceea ce se va
întâmpla în continuare cu pacientul. Aceste atitudini încurajează pacientul să se intereseze şi
mai mult despre evoluţia sa, despre procedurile la care a fost supus şi ce trebuie să facă în
continuare pentru a se vindeca în totalitate.
2.10. Externarea pacientului
Decizia externării aparţine medicului curant.

o externare la cerere (cu declaraţie semnată pe FO): cu excepţia pacienţilor cu boli
infecţioase cu izolare obligatorie sau a celor psihiatrici periculoşi pentru anturaj;
Asistenta medicală anunţă aparţinătorii cu 2-3 zile înainte.
o desemnează personalul auxiliar care însoţeşte pacientul în serviciul de externare,
eliberare efecte personale, care este un serviciu centralizat, aflat în altă locaţie decât cea de
internare
o se asigură că pacientul are la plecare biletul de ieşire şi reţeta medicală şi oferă
informaţii legate de îngrijirile uzuale care trebuie efectuate la domiciliu
33
o operează modificările în registrul de secţie, caietul de predare-preluare tură
(tratamente, regimuri), cu raportarea ieşirilor.
34
CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE (ANEXELE 1, 2, 3)
Cazul 1. Plan de îngrijire
Anexa 1
Culegerea datelor
Date fixe:
Nume: A, prenume: F
Vârsta: 32 ani, sex: m
Domiciliu: Urban
Date de spitalizare:
Data internării: 09.02.2017 ora 19:20
Data externării: 11.02.2017 ora 12:40
Motivul internării: ingerarea de medicamente voluntară în scop de suicid (Diazepam)
Diagnostic de internare: intoxicaţie acută medicamentoasă
Situaţia familială şi socială
Situaţia familială: necăsătorit
Situaţia socială: salariat, profesia: poștaș
Condiţii de locuit: bune
Relaţii cu familia: bune
Persoana de legătură: mama, tel. 0723xxxxxx
sora, tel. 0745xxxxxx
Antecedente
Heredo-colaterale: neagă luesul, T.B.C-ul şi S.I.D.A., alte boli cronice în familie, nu
se ştie alergic
Personale fiziologice: dezvoltare fizică în raport cu vârsta
Factori de risc legaţi de modul de viaţă: băutor de cafea, alcoolul ocazional.
Medicaţia de fond administrată înaintea internării: nu a avut.
Extras din examenul medical la internare
Istoric: pacientul se prezintă la serviciul UPU pentru dureri abdominale, slăbiciune
musculară, dificultate în vorbire, somnolenţă, halucinaţii alternând cu agitaţie.
35
Tegumente şi mucoase: palide.
Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezentat.
Sistem ganglionar: ganglioni superficiali nepalpabili.
Sistem muscular: normoton, normokinetic.
Sistem osteo-articular: integru, articulaţii mobile, nedureroase la mişcări active şi
pasive.
APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
Surse de dificultate: anxietatea şi durerea
Manifestări de dependenţă: dispnee, uşoară tahicardie
Diagnostic de nursing: potențială dificultate de a respira
2. Nevoia de a se hidrata şi a se alimenta
Surse de dificultate: ingerarea de medicamente
Manifestări de dependenţă: dureri abdominale cu posibilitatea de afectare a mucoasei
gastrice
Diagnostic de nursing: dificultate în a se alimenta
3. Nevoia de a elimina
Surse de dificultate: urina clară diluată sau concentrată, pH 4,5-7,5, cantitate 900-
1000 ml/24h, scaun normal, de consistenţă bună, frecvenţă scaun 1/zi
Manifestări de dependenţă: eliminări renale diminuate
Diagnostic de nursing: deficit de eliminare
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Surse de dificultate: postura viciată datorită necoordonării mişcărilor
Manifestări de dependenţă: poziţii antalgice - dificultate în a se deplasa (a merge,
aşeza, ridica)
Diagnostic de nursing: durere
5. Nevoia de a se odihni şi a dormi
Surse de dificultate: mediu necorespunzător, incomoditate, durere
Manifestări de dependenţă: nelinişte, descurajare, somn agitat şi de scurtă durată (2-3
ore pe noapte), treziri frecvente
Diagnostic de nursing: insomnie, epuizare fizică şi psihică
6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca
Surse de dificultate: durere, stare generală modificată
36
Manifestări de dependenţă: incoordonare motorie
Diagnostic de nursing: stângăcie şi nesiguranţă în mişcări
7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele
Surse de dificultate: prezintă deprinderi igienice, prezintă (după baie) căile nazale
libere, urechi curate, păr, unghii curate bine îngrijite
Manifestări de dependenţă: trebuie ajutat în efectuarea toaletei corporale
Diagnostic de nursing: dificultate din cauza durerii
8. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
Temperatura mediului între 19-25oC, temperatura pacientului în limite normale 36,5oC
9. Nevoia de a evita pericolele
Surse de dificultate: neacceptarea bolii, mediul neadecvat, durere
Manifestări de dependenţă: adinamic, iritabilitate, confuz
Diagnostic de nursing: anxietate, frică şi teamă
10. Nevoia de a comunica
Surse de dificultate: comunicare ineficientă la nivel afectiv datorită ingerării
toxicului, neacomodarea în mediul spitalicesc
Manifestări de dependenţă: neliniştit, adinamic
Diagnostic de nursing: ingerare de toxic
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica
religia
Surse de dificultate: credincios, participă la slujbe religioase
Manifestări de dependenţă: vinovăţie
Diagnostic de nursing: dificultate de a participa la slujbele religioase
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării
Surse de dificultate: epuizare, anxietate
Manifestări de dependenţă: incapacitate de a răspunde aşteptărilor celor din jur
Diagnostic de nursing: devalorizare
13. Nevoia de a se recrea
Surse de dificultate: spitalizare, anxietate
Manifestări de dependenţă: capacitate redusă de a se recrea, izolare
Diagnostic de nursing: dificultate în a se recrea, dificultate de a îndeplini activităţi
recreative
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea
Surse de dificultate: confuzie de imagine mentală a propriei aparențe fizice
Manifestări de dependenţă: stres
37
Diagnostic de nursing: explorarea nivelului de cunoştinţe a pacientului
Obiective de îngrijire
Globale: stabilizarea stării generale şi reabilitarea stării psihice.
Specifice:
 diminuarea disconfortului digestiv
 monitorizarea funcţiilor vitale
 asigurarea confortului fizic prin: cameră aerisită, linişte, poziţii
confortabile
 recoltarea probelor pentru laborator
 efectuarea spălăturii gastrice
 administrarea medicaţiei prescrise de medic
 prevenirea apariției complicaţiilor
 comunicarea şi informarea familiei de starea pacientului
Momente importante ale spitalizării
o Internarea – moment important
o Spălătura gastrică - moment anxios
o Externarea – reîntoarcerea la familie
38
39
40
Anexa 2
ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR
Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
Alterarea ritmului - pacientul să fie echilibrat Intervenţii autonome - pacientul respiră bine
respirator din cauza respirator - aplicarea măsurilor de prim ajutor
deprimării centrului - se asigură repausul la pat a pacientului
respirator manifestată - se urmăresc şi se notează în F.O. valorile funcţiilor vitale (P=103
prin dispnee b/min., T.A.=140/70 mmHg, R=23/min)
- se pregătește şi se însoţește pacientul pentru efectuarea examenelor
paraclinice
- se asigură repausul fizic şi psihic al pacientului
- se efectuează bilanţul hidric şi se asigură o alimentaţie echilibrată
Intervenţii delegate
- se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii
- se roagă să respecte indicaţiile date în timpul sondajului
- se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta saliva ce
se scurge din cavitatea bucală
- este solicitat să menţină tăviţa în această poziţie
- se introduce sonda lubrifiată în prealabil şi se execută tehnica
38
- pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi
contracte pereţii abdominali
- după tehnică, i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul de cauciuc
- se aşează pacientul în poziţie comodă
- se determină cantitatea evacuată
- se completează formularele de recoltare
- se trimit probele etichetate la laborator
Alterarea eliminării - pacientul să aibă o stare Intervenţii autonome: - de la internare
de bine cu micţiuni - se asigură reechilibrare hidroelectrolitică a pacientului (perfuzie cu pacientul a consumat
fiziologice Glucoză 5% 500ml şi Sol. NaCl 9%, Arnetin 1 fi i.m. aproximativ 2500 ml. apă,
- se recoltează urina pentru examenul de urină ceai, soluţii perfuzabile
- se urmăreşte bilanţul ingesta-excreta
- se administrează purgative: supozitor de glicerină
Deficit nutritiv datorită - pacientul să aibă o stare Intervenţii autonome - starea de greață și
greţurilor, vărsăturilor şi de bine fără greţuri şi - se ajută și se sprijină pacientul în timpul vărsăturilor vărsăturile au dispărut
anxietăţii manifestate vărsături - se rehidratează cu un pahar de apă pentru a se liniști - pacientul a eliminat
prin inapetență, refuzul - să fie echilibrat nutritiv şi - se observă culoarea vărsăturii (ușor sangvinolentă) și se informează prin vărsături 400 ml
alimentaţiei hidroelectrolitic medicul - pacientul a consumat
- se asigură un microclimat adecvat, cameră aerisită, lenjerie de pat aproximativ 600 ml,
39
curată prin alimentație (supă),
- se urmăreşte comportamentul pacientului în timpul alimentării ceai
- se calculează necesarul de calorii în funcție de vârsta pacientului - pacientul este echilibrat
- împreună cu pacientul se stabilește un regim strict nutrițional și
bogat în fructe, legume, zarzavat și se explică cât este de necesar hidroelectrolitic
respectarea regimului
- se pregăteşte fizic pacientul pentru spălătură gastrică și i se explică
tehnica
Disconfort, - pacientul să beneficieze Intervenţii autonome - pacientul este liniştit în
neparticiparea la de un confort psihic şi - se asigură condiţii de microclimat (lumină de veghe, salon aerisit, etc.) cursul zilei
activităţi manifestat prin, fizic adecvat - se discută cu pacientul în vederea identificării cauzelor, creând astfel o
tristeţe, izolare senzaţie de bine pacientului
- se ajută la efectuarea toaletei corporale a pacientului
- se explorează gusturile şi interesul pacientului pentru activităţi
recreative, pentru petrecerea timpului liber
- planific activităţi recreative cu pacientul
- se pune în contact cu alţi pacienţi care au o evoluţie bună a bolii
40
Somn alterat din cauza - pacientul să prezinte Intervenţii autonome - pacientul are un somn
halucinaţii şi mediu somn calitativ şi cantitativ - se asigură confortul pacientului prin aşezarea într-o poziţie liniştit de 7 ore pe noapte
spitalicesc, anxietate confortabilă,
manifestat prin somn - se va identifica problema pacientului și se vor purta discuții care să îl
insuficient liniștească
- se va sfătui pacientul să facă exerciții de relaxare înainte de culcare
- se asigură condiții de microclimat (liniște, aerisirea salonului,
obscuritate)
- se administrează la indicaţia medicului Diazepam 1tb/zi contra
halucinaţiilor
Vulnerabilitate față de - asigurarea unui mediu Intervenţii autonome - pacientul se simte în
pericole securizat - se îndepărtează sursele cu miros dezagreabil siguranţă
- se face educaţie pentru prevenirea accidentelor
- se explorează pericolele la locul de muncă
- se supraveghează starea de sănătate a pacientului
41
Anexa 3
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A. Puls Resp T Diureza Scaun
09.02.2017 140/70 mmHg 104 p/min 23 r/min 36,7oC 1100 ml 1/zi
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate
HLG Puncţie capilară Hb: 13 g%; L = 5740 mm cub
HT Puncţie venoasă 33,8 %
VSH Puncţie venoasă; 1,6 ml sânge/10,4 ml citrat de Na 5 mm/h
Creatinina Puncţie venoasă 1,6 mg
Glicemia Puncţie venoasă 80 mg/dl
Colesterol Puncţie venoasă 2,10 mg
Examen de urină Se recoltează 100 ml urină din prima urină de dimineaţă, Diureza 1600 ml/24 h
Examen macroscopic după efectuarea toaletei locale Aspect limpede, culoare galben pai, miros urinos
amoniacal, densitate 1011
Ph: 4,2. Rare celule epiteliale descuamate
42
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
Sucuri de fructe naturale (mere, portocale, grefe, etc.), Conservele, paste făinoase, copturi
09-11.02.2017
legume fierte, supe, carne fiartă
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregătirea pentru examen Îngrijiri după examen
Recoltare probe de sânge - se pregătesc materialele necesare - aşezarea pacientului în poziţie
- pregătire psihică a pacientului: se comodă şi urmărirea lui
anunţă şi se explică necesitatea tehnicii - reorganizarea locului de muncă
- pregătire fizică a pacientului: se spală
09.02.2017
regiunea plicii cotului, se degresează
cu eter, se aseptizează cu alcool
Spălătura gastrică - pregătirea fizică şi psihică a - însoţirea pacientului la salon şi
pacientului pentru efectuarea tehnicii aşezarea într-o poziţie comodă
- susţinerea pacientului
43
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
09.02.2017 Diazepam per. os
Arnetin i.m.
Sup. cu glicerină intrarectal
09-11.02.2017
No-spa i.v.
Sol. Glucoză i.v.
44
La externare:
Pacientului i se înmânează documentaţia şi este îndrumat spre examen psihiatric.
Să urmeze regim alimentar (lapte bătut, ouă fierte, supe de carne sau legume,
brânzeturi slabe, carne de pasăre sau vită, piureuri de fructe sau salate) pentru protejarea
mucoasei gastrice.
Anexa 1
Culegerea datelor
Date fixe:
Nume: E, prenume: M
Domiciliu: Rural
Motivul internării: uscăciunea gurii, constipaţie, cefalee, ameţeală, stare generală
alterată după ingerarea de antihistaminic Claritine sirop
Situaţia familială: căsătorit
Situaţia socială: salariat, profesia: inginer constructor
Persoana de legătură: soție tel: 0726xxxxxx
băiatul tel: 0725xxxxxx
Antecedente
se ştie alergic.
Personale fiziologice: dezvoltare fizică în raport cu vârsta.
45
Istoric: pacientul se prezintă la serviciul UPU pentru uscăciunea gurii, constipaţie,
cefalee, ameţeală, cianoza peribucală, stare generală alterată, după ce a ingerat Romergan, o
cantitate mult mai mare decât i-a prescris medicul din cauza unei alergii (prurit) date de
căpşuni.
Sistem muscular: normoton, normokinetic,
pasive.

Surse de dificultate: cianoza periferică
Manifestări de dependenţă: dispnee, uşoară tahicardie
Diagnostic de nursing: potențială dificultate de a respira
Manifestări de dependenţă: dureri abdominale, cu posibilitatea de afectare a mucoasei
gastrice
1000 ml/24h, scaun normal de consistenţă bună, frecvenţă scaun 1/zi
aşeza, ridica)
Diagnostic de nursing: durere
Surse de dificultate: mediu necorespunzător, incomoditate
46
Manifestări de dependenţă: nelinişte, descurajare, insomnie
Diagnostic de nursing: insomnie, epuizare fizică şi psihică
Se îmbracă şi se dezbracă sigur, are haine personale.
Temperatura mediului între 19-25oC, temperatura pacientului în limite normale
36,5oC.
Surse de dificultate: neacceptarea bolii, mediul neadecvat, durere
Este sociabil şi comunică uşor cu cei din jur.
religia
Este catolic, practicant.
Surse de dificultate: mediul neadecvat, durere
Diagnostic de nursing: anxietate, neplăcere de a face activităţi recreative
47
Specifice:
 diminuarea disconfortului digestiv
 asigurarea confortului fizic prin: cameră aerisită, linişte, poziţii confortabile
o Internarea - moment important
o Externarea - reîntoarcerea la familie
48
49
50
Anexa 2

Diagnostic de
Obiective Intervenţii Evaluare
îngrijire
Potențială - pacientul să fie Intervenţii autonome - pacientul respiră bine
dificultate de a echilibrat respirator - aplicarea măsurilor de prim ajutor
respira din cauza - se asigură repausul la pat a pacientului
ingestiei - se urmăresc şi se notează în F.O. valorile funcţiilor vitale (P=99 b/min.,
medicamentului, T.A.=150/70 mmHg, R=21/min)
manifestată prin - se pregătește şi se însoţește pacientul pentru efectuarea examenelor
dispnee, tahicardie paraclinice
și cianoză periferică - se asigură repausul fizic şi psihic al pacientului
- se umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată
- se efectuează bilanţul hidric şi se asigură o alimentaţie echilibrată
- se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii
- se roagă să respecte indicaţiile date în timpul sondajului
- se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta saliva ce se
scurge din cavitatea bucală
- este solicitat să menţină tăviţa în această poziţie
51
- se introduce sonda lubrifiată în prealabil şi se execută tehnica
- pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi contracte
pereţii abdominali
- după tehnică, i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul de cauciuc
- se aşează pacientul în poziţie comodă
- se determină cantitatea evacuată
- se completează formularele de recoltare
- se trimit probele etichetate la laborator
Deficit nutritiv - pacientul să aibă o Intervenţii autonome - starea de greaţă a dispărut
datorită greţurilor şi stare de bine fără - se asigură un microclimat adecvat, cameră aerisită, lenjerie de pat curată - pacientul a consumat
anxietăţii greţuri şi vărsături - se urmăreşte comportamentul pacientului în timpul alimentării aproximativ 600 ml. prin
manifestate prin - să fie echilibrat - se calculează necesarul de calorii în funcție de vârsta pacientului alimentație (supă), ceai
inapetență, refuzul nutritiv şi - împreună cu pacientul se stabilește un regim strict - pacientul este echilibrat
alimentaţiei hidroelectrolitic bogat în fructe, legume, zarzavat și se explică cât este de necesar respectarea nutrițional și hidroelectrolitic
regimului
- se pregăteşte fizic pacientul pentru spălătură gastrică și i se explică tehnica
52
Postura viciată - pacientul să prezinte Intervenţii autonome Pacientul are tonus muscular
datorită mobilitate normală - se fac exerciții pasive și active cu pacientul păstrat, tegumente curate și
necoordonării - se fac exerciţii de respiraţie integre
mişcărilor din cauza - se mobilizează uşor pacientul
modificării - se înlătură stimulii exageraţi din mediul înconjurător (zgomote, lumină
centrului puternică, număr mare de vizitatori)
gravitațional și a - se supraveghează permanent pacientul
senzaţiei de - se asigură un climat de linişte și calm
slăbiciune - se ajută pacientul în satisfacerea celorlalte nevoi
Neplăcerea de a Pacientul să prezinte Intervenţii autonome Pacientul prezintă stare de
efectua activităţi stare de bună - se explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului bună dispoziţie
recreative din cauza dispoziţie - se analizează și se stabileşte dacă acestea sunt în concordanță cu starea sa
neadaptării la rolul psihică și fizică
de bolnav - se planifică activităţi recreative împreună cu pacientul
- se antrenează bolnavul în activităţi si-l ajută
- se asigură mediul corespunzător
- activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească, ci să-i creeze stare de
bună dispoziţie
- se notează reacţiile și manifestările pacientului cu referire directă la starea
de plictiseală și tristeţe
53
Alterarea somnului - pacientul să prezinte Intervenţii autonome - pacientul are un somn
din cauza anxietății somn calitativ şi - se asigură confortul pacientului prin aşezarea într-o poziţie confortabilă liniștit de 7 ore pe noapte
manifestată prin cantitativ - se va identifica problema pacientului și se vor purta discuții care să îl
somn întrerupt liniștească
- se va sfătui pacientul să facă exerciții de relaxare înainte de culcare
- se asigură condiții de microclimat (liniște, aerisirea salonului, obscuritate)
Vulnerabilitate față - asigurarea unui Intervenţii autonome - pacientul se simte în
de pericole din mediu securizat - se îndepărtează sursele cu miros dezagreabil siguranţă
cauza emoţiilor şi - se face educaţie pentru prevenirea accidentelor
anxietății - se explorează pericolele la locul de muncă
Anexa 3

10.04.2017 150/6,5 mmHg 91 p/min 20 r/min 36,4oC 1200 ml 1/zi
54
VSH Puncţie venoasă 5 mm/h
1,6 ml sânge/10,4 ml citrat de Na
Colesterol Puncţie venoasă 2,10 mg
Examen de urină Se recoltează 100 ml urină din prima urină de Diureza 1200 ml/24 h
Examen macroscopic dimineaţă, după efectuarea toaletei locale Aspect limpede, culoare galben pai, miros urinos
amoniacal, densitate 1012
Ph: 4,4. Rare celule epiteliale descuamate
Sucuri de fructe naturale (mere, portocale, grefe, etc.), Conservele, paste făinoase, grăsimi animale
09-11.04.2017
legume fierte, supe, carne fiartă
55
- pregătire psihică a pacientului: se anunţă şi comodă şi urmărirea lui
se explică necesitatea tehnicii - reorganizarea locului de muncă
09.04.2017
regiunea plicii cotului, se degresează cu eter,
se aseptizează cu alcool
Spălătura gastrică - pregătirea fizică şi psihică a pacientului - însoţirea pacientului la salon şi
pentru efectuarea tehnicii aşezarea într-o poziţie comodă
Norartrinal i.v.
Propanolol per. os
09-11.04.2017
Evipan i.v.
Sol. Glucoză i.v.
56
La externare:
Pacientului i se înmânează documentaţia şi este însoţit până la uşă.
I se indică să urmeze regim alimentar (lapte bătut, ouă fierte, supe de carne sau
legume, brânzeturi slabe, carne de pasăre sau vită, piureuri de fructe sau salate) pentru
protejarea mucoasei gastrice, şi să evite de a lua o cantitate mai mare de medicament decât i-a
indicat medicul curant: în speranţa că se va simţi mai bine și efectul este mai rapid, iar
simptomele dispar.
Anexa 1
Culegerea datelor
Date fixe:
Nume: P, prenume: L
Domiciliu: Urban
Motivul internării: ingerarea de Paracetamol pentru a-i ceda durerea de măsea
Situaţia familială: necăsătorit
Situaţia socială: student
Persoana de legătură: mama, tel. 0756xxxxxx
Antecedente
se ştie alergic.
Personale fiziologice: dezvoltare fizică în raport cu vârsta.
57
Istoric: pacientul a fost adus de către părinţi deoarece a luat 9 tablete de Paracetamol în
curs de 6-7 ore pentru a-i ceda durerea de măsea. Pacientul declară că după 4 ore a început să
ameţească, stare de somnolenţă, iar după ultimele 3 tablete la un interval de 1 oră au început
vărsăturile şi starea de greaţă.
Sistem muscular: normoton, normokinetic.
pasive.

Surse de dificultate: hipoxie
Manifestări de dependenţă: dispnee
Diagnostic de nursing: alterarea respiraţiei
Manifestări de dependenţă: stare de disconfort gastric
1200 ml/24h, scaun normal de consistenţă bună, frecvenţă scaun 1/zi
Manifestări de dependenţă: eliminări renale diminuate
Diagnostic de nursing: deficit de eliminare
aşeza, ridica)
Diagnostic de nursing: somnolență
58
Are somn liniştit de 8 ore pe noapte.
Îşi satisface singur nevoia fără a fi ajutat.
Manifestări de dependenţă: trebuie ajutat în efectuarea toaletei corporale
Diagnostic de nursing: dificultate din cauza durerii
Temperatura mediului între 19-25oC, temperatura pacientului în limite normale
36,5oC.
Surse de dificultate: neacceptarea bolii, mediul neadecvat
Surse de dificultate: comunicare ineficientă la nivel afectiv datorită ingerării
toxicului, neacomodarea în mediul spitalicesc
Manifestări de dependenţă: neliniştit, adinamic
Diagnostic de nursing: ingerare de toxic
religia
Este de religie catolică, nepracticant.
Surse de dificultate: spitalizare, anxietate
Manifestări de dependenţă: capacitate redusă de a se recrea, izolare
Diagnostic de nursing: dificultate în a se recrea, dificultate de a îndeplini activităţi
recreative
59
Specifice:
 asigurarea confortului fizic prin: cameră aerisită, linişte, poziţii confortabile
o Internarea - moment important
o Externarea - reîntoarcerea la familie
60
61
62
Anexa 2
Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
Alterarea respiraţiei din Pacientul să prezinte respiraţie Intervenţii autonome - pacientul are o respiraţie
cauza hipoxiei manifestată normală - se aşează pacientul în poziţie semişezând în limite normale (ritm,
prin dispnee - se asigură ventilaţia pe mască de oxigen 6l pe minut, profunzime, tip); are
intermitent mişcări simetrice ale
- se măsoară și se supraveghează valorile funcţiilor vitale toracelui; nu prezintă raluri
- se evită efortul fizic pulmonare; puls în limite
- se hidratează corespunzător pacientul normale (număr,
- se pregăteşte pacientul pentru examenele clinice si amplitudine, ritm); culoare
paraclinice normală a tegumentului,
mucoaselor, buzelor, lobilor
urechilor
Diminuarea diurezei - pacientul să aibă o stare de Intervenţii autonome - de la internare
bine cu micţiuni fiziologice - se asigură reechilibrare hidroelectrolitică a pacientului pacientul a consumat
- se urmăreşte bilanţul ingesta-excreta aproximativ 1500 ml. soluţii
- se urmăresc şi se notează valorile funcţiilor vitale perfuzabile
- se încurajează pacientul
63
- se produce vărsătura prin spălătură gastrică cu Cărbune activ
- se efectuează toaleta bucală după vărsătură
- la indicaţia medicului se recoltează sânge şi urină
- la indicaţia medicului se pune perfuzie cu Sol. NaCl 9%, şi
antidotul N-acetilcisteină
Deficit nutritiv datorită - pacientul să aibă o stare de Intervenţii autonome - starea de greață și
greţurilor, vărsăturilor şi bine fără greţuri şi vărsături - se ajută și se sprijină pacientul în timpul vărsăturilor vărsăturile au dispărut
anxietăţii manifestate prin - să fie echilibrat nutritiv şi - se rehidratează cu un pahar de apă pentru a se liniști - pacientul a eliminat
inapetență, refuzul hidroelectrolitic - se observă culoarea și se informează medicul prin vărsături 400 ml.
alimentaţiei - se asigură un microclimat adecvat, cameră aerisită, lenjerie - pacientul a consumat
de pat curată aproximativ 600 ml. prin
- se urmăreşte comportamentul pacientului în timpul alimentație (supă), ceai
alimentării - pacientul este echilibrat
- se calculează necesarul de calorii în funcție de vârsta nutrițional și
pacientului hidroelectrolitic
- împreună cu pacientul se stabilește un regim strict
bogat în fructe, legume, zarzavat și se explică cât este de
necesar respectarea regimului
- se pregăteşte fizic pacientul pentru spălătura gastrică și i se
64
explică tehnica
Disconfort, tristeţe, izolare - pacientul să beneficieze de un Intervenţii autonome - pacientul este liniştit în
confort psihic şi fizic adecvat - se asigură condiţii de microclimat (lumină de veghe, salon cursul zilei
aerisit, etc.)
- se discută cu pacientul în vederea identificării cauzelor,
creând astfel o senzaţie de bine pacientului
- se ajută la efectuarea toaletei corporale a pacientului
- se explorează gusturile şi interesul pacientului pentru
activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber
- planific activităţi recreative cu pacientul
- se pune în contact cu alţi pacienţi care au o evoluţie bună a
bolii
Emoţiile şi anxietatea - asigurarea unui mediu Intervenţii autonome - pacientul se simte în
securizat - se îndepărtează sursele cu miros dezagreabil siguranţă
- se face educaţie pentru prevenirea accidentelor
- se explorează pericolele la locul de muncă
- după 24 de ore la indicaţia medicului se administrează
perfuzabil Glucoză, Aspatofort, Vit. B1, B6
65
Anexa 3

TGP Puncţie venoasă 88 U/L
TGO Puncţie venoasă 59 U/L
Bilirubina directă Puncţie venoasă 0,9 mg/dl
Bilirubina totală Puncţie venoasă 1,3 mg/dl
Examen de urină Se recoltează 100 ml urină din prima Diureza 1600 ml/24 h
Examen macroscopic urină de dimineaţă, după efectuarea Aspect limpede, culoare galben pai, miros urinos amoniacal, densitate 1011
66
toaletei locale Ph: 4,2. Rare celule epiteliale descuamate
Sucuri de fructe naturale (mere, portocale, grefe, etc.), legume fierte, Conservele, paste făinoase
24-27.03.2017
supe, carne fiartă
- pregătire psihică a pacientului: se anunţă comodă şi urmărirea lui
şi se explică necesitatea tehnicii - reorganizarea locului de muncă
24.03.2017 regiunea plicii cotului, se degresează cu
eter, se aseptizează cu alcool
Spălătura gastrică - pregătirea fizică şi psihică a pacientului - însoţirea pacientului la salon şi
pentru efectuarea tehnicii aşezarea într-o poziţie comodă
67
N-acetilcisteină i.v.
24.03.2017 sol. NaCl 9% i.v.
Cărbune activ per. os
Aspatofort i.v.
Vit. B1 i.v.
25-27.03.2017
Vit. B6 i.v.
Sol. Glucoză i.v.
68
La externare:
Pacientului i se înmânează documentaţia şi i se recomandă ca la o lună să-şi repete
analizele medicale indicate de medic pentru a evita o hepatită toxică.
Să urmeze regim alimentar (lapte bătut, ouă fierte, supe de carne sau legume,
brânzeturi slabe, carne de pasăre sau vită, piureuri de fructe sau salate), să respecte programul
de somn, să evite consumul de cafea şi alcool.
69
CAP.IV. CONCLUZII
Chiar dacă îndeletnicirea de a alinia suferinţa are vechimea speciei umane şi pentru
cunoaşterea medicinei unui popor este necesară înţelegerea naşterii şi evoluţiei sale. Astfel,
cunoaşterea vieţii îndelungate continuă să atragă foarte mulţi oameni împreună contribuind ca
toţi să ducem o viaţă mai sănătoasă. Aşa cum spunea Schopenhauer, "Sănătatea nu este totul,
dar fără sănătate nu este nimic" continuăm spunând că sănătatea este nu numai lipsa unei boli
ci şi bunăstarea fizică, mentală şi socială precum şi un mod de a funcţiona în cadrul mediului
extern propriu, ea menţinându-se şi dezvoltându-se prin interacţiunea dintre genotip şi mediul
extern global.
Medicina de azi este o ştiinţă a acţiunii bio-psiho-sociale, ea nu se ocupă numai de
boli şi bolnavi ci în mod egal şi de cei sănătoşi urmărind să facă totul pentru a preveni bolile,
a identifica şi a limita factorii de risc a sănătăţii.
Proporţia din ce în ce mai mare de persoane care se integrează în spitale reflectă
realitatea frecvenței actuale sporite a îmbolnăvirilor şi la aceste categorii de persoane se ridică
cel puţin două probleme de o deosebită semnificaţie:
1) Incidența crescută a persoanelor în vârstă în cadrul structurii generale a populaţiei
implică o atenţie sporită ce trebuie să se acorde acestei categorii de cetăţeni în ce priveşte
depistarea bolilor respiratorii.
2) La persoane la care uzura organismului determină adesea alterări variabile şi la
care însăşi morfologia plămânului este modificată cu implicaţii fiziopatologice extrem de
complexe creează dificultăţi în asistența medicală, care solicită o pregătire clinică mai
completă a personalului de îngrijire ce au în evidenţă aceşti bolnavi.
Este ştiut că "procesul de îngrijire" are drept scop o îngrijire ştiinţifică şi începe cu
"culegerea datelor" dar la ce ne folosesc datele dacă rămân neutilizate. Trebuie deci să se
determine problemele de dependenţă, cauzele, obiectivele potrivite şi atunci aplicarea în
practică a îngrijirilor va prinde sens. Totuşi, să nu uităm că înainte de toate "Omul nu are
prieten veritabil decât pe medic".
70
BIBLIOGRAFIE
1. Borundel C. – „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura Alt,

Bucureşti, 2000.
2. Chiru F., Simion S., Marcian C., Iancu E. – „Urgenţe medicale. Manual – Sinteza
pentru asistentele medicale”, Editura RCR. RINT, Bucureşti, 2003.
3. Dumitraşcu D. – „Bolile aparatului digestiv, vol. I”, Editura IMF, Cluj – Napoca,
1981.
4. Dorobanţu E., Ch. Gal, M. Seuchea, Titircă L., Udma F – „Îngrijiri speciale acordate
pacienţilor de către asistenţii medicali”, Editura Medicală Românească, Bucureşti,
2007.
5. Iamandescu, I.B., Psihologie medicală, Editura InfoMedica, Bucureşti, 2008.
6. Iamandescu, I.B., Luban-Plozza, B., Dimensiunea psihosocială a practicii medicale,
Editura InfoMedica, București, 2003.
7. Jocu Ioan – „Radiodiagnosticul clinic al ulcerelor gastrice”, Editura Medicală,
Bucureşti, 1976.
8. Mozes C. – „Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului)”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1999.
9. Mogoş V.T. – „Urgenţe în medicina clinică”, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti. 1993.
10. Niculescu Th. Voiculescu B., Niţă C., Cârmaciu R., Sălăvăstru C., Ciornei C.–
„Anatomia şi fiziologia omului”, Editura Corint, Bucureşti, 2001.
11. Papilian V. – „Anatomia omului, vol. II”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1979.
12. Dr. Păun. R., dr. Solomon E, dr. Seropian E. – ” Medicină Internă vol. II (Tubul
digestiv. Peritoneul)”, Editura Medicală Bucureşti, 1956.
13. Papilian, V., Anatomia omului. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
14. Puşcaş, I., Ulcerul gastric şi duodenal. Editura Medicală, 1986.
15. Titircă L. – „Urgenţe medico – chirurgicale”, Editura Medicală, Bucureşti, 1994.
16. Titircă L. - Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale. Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2006.
17. Titircă, L., Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali. Editura
Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2004.
18. Zorilă, C. - Nutriţie, Dietetică şi Sănătate Comunitară, suport de curs, UVVG Arad
71
Anexa 4
Fig.1 Aparatul digestiv
Fig.2 Aparatul digestiv
72
Fig.3 Stomacul
Fig.5 Materialele utilizate pentru spălătură gastrică
73
Fig.6 Tehnica spălăturii gastrice
Fig.7 Perfuzia intravenoasă
74

Horhogea Nicoleta - Intoxicatia Medicamentoasa

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Horhogea Nicoleta - Intoxicatia Medicamentoasa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

COLEGIUL NICOLAE PĂULESCU

Mi-am ales ca subiect pentru lucrarea de diplomă “Îngrijirea pacientului cu intoxicaţie

Competenţa cadrelor sanitare, pusă în valoare de o bună organizare şi dotare, impune

1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv

Situat între cavitatea bucală şi esofag, faringele este o răspântie aerodigestivă, de

Glandele anexe ale aparatului digestiv

Fiziologia aparatului digestiv

Intoxicaţiile cu medicamente pot apărea în cazul intoxicaţiilor voluntare, în scop

Intoxicațiile cu medicamente sunt mai frecvente şi decurg mai grav la persoanele cu

Investigarea pacientului intoxicat este foarte complexă şi implică realizarea a

Prognosticul pacienţilor depinde de foarte mulţi factori, în principal de doza

Pacienţii cu intoxicaţii medicamentoase trebuie monitorizaţi.

2.1. Internarea pacientului în spital

Îngrijirea pacientului cu intoxicaţie medicamentoasă indiferent de natura ei necesită o

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

Este important ca în saloanele de terapie să se realizeze un microclimat optimal, care

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

Intoxicaţia medicamentoasă, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează

2.5. Alimentaţia pacientului

Alimentaţia pacientului trebuie să respecte următoarele principii:

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru administrarea

Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va

Asistenta medicală are rolul de a informa, de a pregăti psihic, şi de a obţine

2.9. Educaţia pentru sănătate

Pe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea pacienţilor cu

2.10. Externarea pacientului

Decizia externării aparţine medicului curant.

Cazul 1. Plan de îngrijire

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR

Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Cazul 2. Plan de îngrijire

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Cazul 3. Plan de îngrijire

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR

Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

1. Borundel C. – „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura Alt,

Fig.1 Aparatul digestiv

Fig.2 Aparatul digestiv

Fig.5 Materialele utilizate pentru spălătură gastrică

Fig.7 Perfuzia intravenoasă

S-ar putea să vă placă și