Percepția

Definiție
Percepția este procesul psihic cognitiv senzorial prin care cunoaștem obiectele, în totalitatea
însușirilor concrete, când acesta acționează asupra organelor de simț.

Caracteristici
1.Intensitatea - exprimă gradul de pregnanță și încărcătură energetică a senzației.
2. Durata - reflecta perioada de timp pe parcursul căreia acționează stimulul. (100-150 miimi
de secundă de la contact).
3. Tonalitatea afectivă - caracteristica senzațiilor de a fi însoțite de trăiri afective de plăcere,
tensiune, depresie, neplăcere etc.

Percepția nu este posibilă fără senzații și nici nu este o simplă sumă de senzații, deoarece
percepția este un nivel superior de reflectare a realității, iar în imaginea perceptivă
apar însușiri care nu aparțin părților (structura și configurația).
Percepția este influențată de
- distanța fata de stimul (claritate / precizie)
- anticiparea în urma experienței anterioare (predispoziție de descifrare)
- specializarea profesională (profunzime și finețe)
- interese stabile (mobilizarea atenției și bogăție a percepției)
- gradul de cultură generală (complexitatea percepției)

Fazele percepției
- orientarea spre stimul (direcționarea privirii spre stimul);
- detecția stimulului (reacția "Aha!" ilustrează momentul descoperirii stimulului);
- discriminarea stimulului (diferențierea obiectului de alte obiecte de fundal al conștiinței);
- identificarea obiectului presupune parcurgerea a două etape: identificarea categorială
(informații minime despre însușiri esențiale ale obiectului – ex cățel) și identificarea
individuală (informații despre particularitățile, detaliile obiectului – ex cățelul vecinului);
- interpretarea obiectului (stabilirea semnificației stimulului – ex cățelul vecinului este
semnificant al / bucuriei - mă joc cu el / teamă – mă feresc de el / gustului - vreau să îl
consum/ etc

Legi ale percepției

1. Legea integralității – însușirile obiectului sunt redate împreună ca un întreg unitar,
structurat
2. Legea structuralității – structurile care comunică o mai mare comunitate de informații sunt
primele explorate în percepție
3. Legea selectivității – obiectul percepției se află mereu într-un câmp perceptiv, iar acest
obiect poate oricând să intre în câmpul perceptiv și alt obiect să devină obiectul percepției;
atenția orientată spre un obiect ține de: anticipare, interes, structurare, contrast cromatic,
4. Legea constanței perceptive – experiența anterioară asupra unui obiect, în condițiile
modificării contextului în care este prezentat obiectul, produce corectarea denaturării
obiectului, ajungându-se la constanța mărimii, a culorilor, formelor etc.
5. Legea proiectivității – chiar dacă imaginea perceptivă este realizată la nivelul creierului, ea
este percepută la nivelul sursei
6. Legea semnificației – când există concordanță între imaginea perceptivă și scopul
activității desfășurate, sensibilitatea percepției crește, iar când există discordanță între ele, ea
scade.