Monolog Jake – “Minciuna din mine”, de Sam Shepard

În fiecare zi! Mergea la nenorocitele alea de repetiţii până şi duminica. Zi de zi, zi dupa zi!
Abia daca o vedeam ziua.. dar.. am văzut-o destul cât să-mi dau seama ce se petrece.. Eu
nu sunt prost.. Nu sunt încuiat.. Nu mi-a luat mult să pun lucrurile cap la cap..

Femeia se îmbrăca în fiecare zi din ce în ce mai sexy, din ce în ce mai mult parfum..
uleiuri.. se uleia pe tot corpul înainte de-a ieşi în fiecare dimineaţă. Mirosul ăla m-arunca
din pat; caramel sau vanlie.. nu ştiu ce naiba era.. ceva dulce, oricum!

Mă uitam la ea.. visa.. îşi închipuia că cineva o atinge.. Nu eu!.. Altcineva!.. Nu ştiu cine..
Vreun amărât de actor.. Mirosisem eu că se aranjează pentru el. Când o-ntreb, neagă!
Mă prind că minte - prea lua totul uşor. Femeile nu ştiu să se ascundă ca noi. OK. Nu-i
nimic. Mă comport ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Apoi ea zice că totul e în mintea
mea. Că e ceva ce-am născocit eu. Mă face să cred că sunt nebun. Ea inocentă, eu
nebun! Aşa că-ntr-o zi am zis “Gata! Gata cu tocurile-nalte şi sexy la repetiţii!” Râde. Şi le
poartă. Zice c-aşa simte mai bine personajul. “Şi sutienul?” Vedeai totul prin bluza ei! “Da’
chiloţii?! Tot personajul?!” Nu mai purta chiloţi. Asta m-a scos din minţi. Fără chiloţi se
vedea tot.

În plus.. citea rolul cu mine. Noaptea. În pat. Citea replicile. Eu o ajutam.. “Cum vine asta?
Eu te-ajut să memorezi replicile astea pentru ca tu să te duci în fiecare dimineaţă să i le
spui celuilalt?!” Şi replicile erau cam aşa: cum vrea ea să-l aducă înapoi pe unul care-o
ignoră de mult timp.. cum el o detestă, dar ea îl adoră.. cum ea, atenţie, vrea să-şi
păstreze corpul numai şi numai pentru el.

Cum? Era o piesă de teatru, nu? Daaaa, era o piesă. Ştiu eu foarte bine ce făceau. Ca
dracu’ de clar! Ştiu eu foarte bine ce-i frecţia asta cu actoria! Ăştia se cred personajul,
corect? Îţi dai seama ce înseamnă asta? Fac tot ce face personajul. În viaţă, sa vezi cum
mergea. Cum vorbea. Purta perucă. Alte haine. Totul schimbat. Nu mai ştiam bine cu cine
sunt însurat; aşa că-ntr-o zi i-am zis: “Uite, nu ştiu cine crezi tu că eşti, dar eu aş vrea să
te-ntorci printre oameni!”

Ştii ce mi-a răspuns? Ştii? “Ăştia sunt oameni!” Teatrul ăla era mai adevărat decât viaţa!..
şi ea voia să mă convingă pe mine că eu sunt nebun?! “Îmi fac meseria!”, spunea ea.
“Asta nu-i meserie! Ce faci fără plăcere e meserie! Munca-i muncă! Lasă, dragă, că am
avut şi eu joburi! Nu te duci la job să te prosteşti şi să te prefaci că eşti altcineva!”. “E o
meserie mai specială!” “Nu, e un pretext!!” De-asta a şi acceptat slujba asta, ca să scape
de mine. “Mă prefac, mă prefac numai!”.. Era foarte delicată.. se ascundea de mine, dar
viaţă era o actriţă slabă.

Aşa c-am omorât-o.

Totul s-a oprit.
Ea m-a provocat.
Flirta într-una.
Ea m-a băgat în rahatul asta. Ea m-a..
Doamne, de ce mi-e dor de ea acum?
De ce nu mi-a fost înainte?
________________________________

A fost bine?