Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Inginerie Medicală

ŞTIINŢA MATERIALELOR
BIOCERAMICE

Curs 9, 10

STICLE ŞI VITROCERAMICI
BIOLOGICE
 GENERALITĂŢI

 Sticlele biologice fac parte din categoria

materialelor bioactive sau bioresorbabile.
◼ pot fi materiale bioactive din clasa A (osteoinductive);
◼ pot permite legarea atât de ţesuturile dure, cât şi de
cele moi.
 La interfaţa între material şi ţesut au loc reacţii
complexe de suprafaţă, care duc la formarea
unei legături puternice, mai puternică decât
coeziunea intrinsecă a osului.
◼ O importanţă deosebită o au procesele fizico-chimice
care conduc la formarea unui strat de hidroxiapatită
carbonatată.
 COMPOZIŢIE

 Cercetări cu privire la domeniul

compoziţional în care se situează sticle cu
aplicaţii biomedicale sunt raportate din anul
1950.
 Majoritatea sistemelor conţin fosfaţi şi practic
toate silice sau silicaţi.
 Rolul silicei este de a forma reţeaua de
lanţuri silicatice, caracteristică structurii
sticlelor, în care sunt incorporate specii ionice
cum ar fi Na+, K+, P5+, cu rolul de a interacţiona
cu mediul biochimic în care se află sticla
bioactivă.
 COMPOZIŢIE

 La începutul anilor ’70, L.L. Hench a dezvoltat

conceptul utilizării unui material pe bază de
dioxid de siliciu, oxid de calciu şi
pentaoxid de fosfor, în proporţie similară
celei din osul natural, pentru realizarea unor
implanturi, care au proprietatea de a dezvolta o
legătură cu osul.
 COMPOZIŢIE

 Principalele caracteristici compoziţionale

care deosebesc sticlele obişnuite silico-
calco-sodice de cele biologice, sunt:

◼ mai puţin de 60%SiO2;

◼ conţinut ridicat de CaO şi Na2O;
◼ raport ridicat CaO/P2O5.

➔ aceste caracteristici compoziţionale trebuie să permită

formarea stratului de hidroxiapatită carbonatată.
 COMPOZIŢIE

 În anumite situaţii, în vederea obţinerii unor

materiale cu proprietăţi specifice (în mod
special pentru adaptarea la proprietăţile
substratului metalic, atunci când sticlele sunt
folosite ca acoperiri), pot fi adăugaţi şi alţi
compuşi.
 Substituirea SiO2 cu B2O3 şi a CaO cu CaF2 conduce
la:
 o scădere importantă a punctului de înmuiere a sticlei,
până la 470oC;
 o scădere a coeficientului de expansiune termică.
 COMPOZIŢIE

 În anumite situaţii, în vederea obţinerii unor

materiale cu proprietăţi specifice (în mod
special pentru adaptarea la proprietăţile
substratului metalic, atunci când sticlele sunt
folosite ca acoperiri), pot fi adăugaţi şi alţi
compuşi.
 Adiţia de metale multivalente (cum ar fi Ti, Co, Cu,
Mn, lantanide sau Al) asigură o stabilitate sporită
sticlei, prin eliminarea valenţelor libere ale oxigenului,
şi întârzie astfel formarea HCA;
 Există şi alţi oxizi care au aceeaşi influenţă, ei putând
de asemenea îmbunătăţi contactul sticlei cu
suprafeţele metalice.
 Dintre aceştia menţionăm Sb2O3, Sb3+ având un efect de
stabilizare a legăturilor realizate prin punţi de oxigen.
 COMPOZIŢIE

 Biosticlele se pot clasifica după conţinutul în

alcalii.
 S-a observat că alcaliile au un rol important în
ceea ce priveşte stabilitatea sticlelor, şi deci
determină schimbul ionic cu lichidele fiziologice.
 Se deosebesc două clase compoziţionale:
➢ bogate în alcalii (elaborate de către Hench);
➢ sărace în alcalii (elaborate de către Broemer).
 Compoziţii tipice pentru sticlele de uz biologic

Cod 45S 45S5- 45 45S5 KCP1 45B K AP- BC-1 BC-2 BC BC BC F G H P P2 P3 - A-W AKR
5 C S5 N 15S ZS 40 -3 -4 -5 1 A15
F 5 30
20

Ref. a b a b b b b c d d d d d e e e f f f - g h

SiO2 45 50 43 50 45 30 50 44,3 55 50,5 49 51 43 46 34 34 - - 0,8 50 34,2 40,6

CaO 24,5 19,5 12 24,5 24,5 24,5 - 18,6 4,5 4,0 - - 11 33 23 5 - - - - 44,9 22,1

CaF2 - - 16 - - - - 5 - - 8 8 16 - - - - - - - 0,5 -

P2O5 6 6 6 6 6 6 - - - - - - 7 - - - - - - - 16,3 5,4

B2O3 - - - - - 15 - - 3 2,5 13 16 - - - - - - - - - -

Na2O 24,5 24,5 23 29,5 - 24,5 - 4,6 18,2 17 22 18, 23 5 3,5 3 - - - - - 22,1
5

K2O - - - - 24,5 - 30 0,2 - - - - - - - - - - - - - -

ZnO - - - - - - 20 - - - - - - - - - - - - - - -

V2O5 - - - - - - - - 8,8 16 - - - - - - - - - - - -

Al2O3 - - - - - - - - 3 3 6 5,5 - - 15 23 - - - - - 18,1

TiO2 - - - - - - - - 7,5 7 - - - - - - - - - - - -

Ca3PO4 - - - - - - - 24,5 - - - - - 16 12 12 - - - - - -

HA - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 50 - -

a) L.L. Hench
b) L.L. Hench & col.
c) Ex-Academia de Ştiinţe Berlin şi IRTEC - CNR
d) Das & col.
e) Ceravital – L. Broemer
f) F. Pernod & col.
g) T. Kokubo, S. Ito & col.
h) IRTEC - CNR
 Compoziţii tipice pentru sticlele de uz biologic

Cod 4 4 4 45 KC 45 KZ AP- BC- BC BC- BC BC F G H P1 P2 P3 A- AK

5 5 5 S5 P1 B1 S 40 1 -2 3 -4 -5 W RA
S S S N 5S 30 15
5 5 5 5 20
- F
C

Ref. a b a b b b b c d d d d d e e e f f f g h

Fe2O3 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 5,4

Ta2O5 - - - - - - - - - - - - - - 12,5 1 - - - - 1,0

5

Sb2O3 - - - - - - - - - - - - - - - 8 - - - - -

CuO - - - - - - - - - - 1 1 - - - - - - - - -

MnO2 - - - - - - - - - - 0,5 - - - - - - - - - -

CoO - - - - - - - - - - 0,5 - - - - - - - - - -

AlPO4 - - - - - - - - - - - - - - - - 23, 13, 12, - -

5 7 7

KPO3 - - - - - - - - - - - - - - - - - 4 - - -

Ca(PO3)2 - - - - - - - - - - - - - - - - 86, 82, 86, - -

5 3 5

MgO - - - - - - - 2,8 - - - - - - - - - - - 4, -
6

La2O3 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 0,6

NiO - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 1,0
 COMPOZIŢIE
◼ Indicele de bioactivitate. Influenţa compoziţiei
asupra bioactivităţii

 Nivelul de biocompatibilitate al unui material

poate fi corelat cu timpul în care s-a realizat
legarea de os pentru mai mult de 50% din
suprafaţa implantului (t0,5bb).
 Indicele de bioactivitate se defineşte după
următoarea formulă:

100
IB =
t0,5bb
 COMPOZIŢIE
◼ Diagrama lui Hench

SiO2
IB = 0 - limita compoziţiilor care permit
legarea de ţesuturile dure

IB = 8 - limita compoziţiilor care permit

legarea de ţesuturile moi

IB=8 - prin speciile eliberate activează mecanismele

IB=10
+ P2O5 genetice de geneză osoasă

A materiale bioactive
B materiale inerte
C materiale resorbabile
IB=2 IB=5 D nu se pot obţine sticle
IB=0

[MgO] [K2O]

CaO Na2O
 COMPOZIŢIE
◼ Diagrama lui Hench

SiO2

⚫ Dependenţa indicelui de
bioactivitate de compoziţie
sugerează faptul că există
IB=8 IB=10 materiale cu aceeaşi
+ P2O5
bioactivitate, şi deci se pot
trasa curbe izoIB în
interiorul zonei de
bioactivitate.
IB=2 IB=5
IB=0

[MgO] [K2O]

CaO Na2O
 COMPOZIŢIE
◼ Diagrama lui Hench

 Prezenţa cationilor multivalenţi conduce la

îngustarea dramatică a curbelor izoIB, până la
dispariţia totală a bioactivităţii, chiar şi pentru
cantităţi mici din aceşti ioni.
 Dificultatea fixării unui implant, precum şi
timpul de repaus post-operatoriu, depind de
cât de aproape este implantul de zona cu IB =
0.
◼ Implanturile din această zonă necesită o fixare mai
precisă şi timp de repaus îndelungat.
 COMPOZIŢIE
◼ Diagrama lui Hench

 Formarea rapidă a hidroxiapatitei carbonatate HCA

la suprafaţa acestor sticle a fost iniţial atribuită
prezenţei Na2O sau a altor ioni alcalini ➔ creşterea
pH-ului la interfaţa implant-mediu.
 Hill a arătat că de fapt Na2O are un efect negativ
asupra reţelei silicatice şi conduce la scăderea
biocompatibilităţii sticlelor.
 Formarea stratului de gel de silice se consideră că
joacă un rol important în procesul de nucleaţie şi
cristalizare a HCA ➔ obţinerea sticlelor bioactive în
sistemul SiO2-CaO-P2O5 (Hench, Li, Clark).
 COMPOZIŢIE
◼ Sistemul CaO-SiO2-P2O5 (Kokubo)

 Reacţiile la interacţia material- SBF → depind important de concentraţiile speciilor ionice din mediul lichid:
1. HPO42- → PO43- + H+

2. [Ca2+]<[H+]recombinare PO43- + H+ → HPO42-

[Ca2+]>[H+]reacţie de formare
10Ca2++ 6PO43- + 2OH- → Ca10(PO4)6(OH)2
 COMPOZIŢIE

 Se consideră că o creştere a conţinutului de

SiO2 conduce la:
◼ scăderea vitezei de dizolvare a sticlelor obţinute din
topituri, datorită scăderii proporţiei de ioni
modificatori de reţea, cum sunt Ca2+ şi HPO44-;
◼ inhibarea procesului de formare a stratului de gel de
silice pe suprafaţa sticlei.
➔ Reducerea şi chiar eliminarea bioactivităţii sticlelor
pentru un conţinut de silice care depăşeşte 60%.
 În vederea obţinerii sticlelor bioactive cu un
conţinut de SiO2 mai mare de 60% este
necesară prepararea acestora prin metoda
sol-gel.
 METODE DE OBŢINERE
◼ Procedeul lui Hench - Topire

 Procedeul de preparare descris de Hench

presupune:
◼ topirea amestecului de materii prime, de puritate
înaltă (dimensiunea medie a granulelor de 5m), în
creuzete de Pt – 10%Rh, acoperite, în vederea
prevenirii volatilizării componenţilor;
◼ topitura este afânată cel puţin timp de 2 ore, fără a se
ridica capacul;
◼ sticla este turnată în matriţe de grafit;
o dacă proba are mai mult de 1cm în diametru, matriţa
este preîncălzită la 300oC.
 METODE DE OBŢINERE
◼ Procedeul lui Hench - Topire

 Sticla este recoaptă la temperaturi diferite în

funcţie de compoziţie, timp de 4 ore.
 Sticla este răcită lent (16 ore), în cuptor.

Temperaturi de tratament termic pentru sticle Hench

Cod 45S5 45B15S KLP1 KZS30 45S5N 45S5-L 45S5-F

5 20
Ttopire 1350 1150 1350 1500 1350 1350 1200
(oC)
Trecoacere 500 375 550 700 550 550 350
(oC)
 METODE DE OBŢINERE
◼ Procedeul lui Hench - Topire

 Tratamentele termice trebuie realizate cu multă

grijă, în vederea prevenirii fisurării sticlei.
 Recoacerea are rolul de a crea condiţiile
formării de microcristale, obţinându-se astfel o
vitroceramică bioactivă.
 METODE DE OBŢINERE
◼ Metoda sol-gel

 Materiile prime utilizate sunt precursori

alcoxidici sau săruri anorganice solubile
derivate din componenţii oxidici ai sticlelor.
 Dacă se prepară o biosticlă în sistemul SiO2-
CaO-P2O5, precursorii utilizaţi pot fi:
◼ TEOS – tetraetilortosilicat (C8H20O4Si);
◼ azotat de calciu (Ca(NO3)2∙4H2O);
◼ TEP - trietilfosfat (C6H15O4P).
 METODE DE OBŢINERE
◼ Metoda sol-gel

 Materiile prime sunt adăugate în picătură, sub

agitare continuă;
 pH-ul este reglat cu acid azotic la 2-3 
cataliză acidă;
 Solul astfel obţinut este lăsat să gelifice timp de
câteva ore, în etuvă, la 60oC.
 METODE DE OBŢINERE
◼ Metoda sol-gel

 Avantaje:
◼ temperatură de obţinere scăzută;
◼ puritate ridicată;
◼ omogenitate îmbunătăţită;
◼ variaţia compoziţiei în condiţiile menţinerii
bioactivităţii;
◼ modificarea caracteristicilor structurale, prin controlul
reacţiilor de hidroliză şi condensare;
◼ pulberi de dimensiuni nanometrice;
◼ materiale poroase nanostructurate.

➔ materiale cu bioactivitate îmbunătăţită.

 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Mecanismul bioactivităţii sticlelor

 Activitatea biologică a biosticlelor este asigurată

de către schimbul ionic care apare între sistemul
vitros şi fluidele fiziologice.
 Legătura material implantat - ţesut se datorează
formării unui strat de hidroxiapatită carbonatată
HCA pe stratul bogat în silice, cu aceeaşi viteză
cu care celulele vii formează metaboliţi
interfaciali.
➔ Activitatea de schimb ionic este influenţată de suprafaţa
de contact între sticlă şi fluidul fiziologic.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Mecanismul bioactivităţii sticlelor

➔ Activitatea de schimb ionic este influenţată de

suprafaţa de contact între sticlă şi fluidul
fiziologic.
◼ o creştere a suprafeţei specifice determină
îmbunătăţirea activităţii biologice  realizarea unor
sticle poroase;
◼ sticlele poroase permit o aderenţă mai bună a
ţesuturilor la suprafaţa lor, permiţând de asemenea
dezvoltarea ţesuturilor în interiorul implantului.
➔ Pentru sticle cu componenţi de aceeaşi natură, s-a
observat că textura materialelor implantate influenţează
în mod mai important activitatea biologică, decât
compoziţia.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

❑ Există 11 etape în procesul de legare completă a

biosticlelor de os:

◼ 1- 5 presupun interacţiuni de natură chimică;

◼ 6-11 presupun şi procese biologice.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

1. Schimbul rapid de ioni de Na+ şi Ca2+ cu ioni

H+ şi H3O+ din soluţie, conducând la
hidroliza grupărilor de silice, cu formarea de
grupări silanol:
Si-O-Na+ + H+ + HO- → Si-OH + Na+ + HO-

◼ pH-ul soluţiei creşte pe măsură ce ionii H+ din

soluţie sunt înlocuiţi de cationi;
◼ pentru sticlele fără ioni K+ s-a observat
pătrunderea şi a acestor ioni din soluţie, cantitatea
lor depinzând de compoziţia sticlei;
◼ astfel, sticlele de acest tip se comportă în mod
asemănător celulelor, care atunci când elimină
Na+, absorb în mod echivalent K+.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

2. Schimbul cationic măreşte concentraţia de

ioni hidroxil din soluţie, ceea ce conduce la
atacul reţelei de silice.
◼ Silicea trece în soluţie sub formă de Si(OH)4,
rezultat din ruperea legăturilor Si-O-Si, urmată
de formarea continuă de Si-OH (silanoli) la
interfaţa sticlă-soluţie.
Si-O-Si + H2O → Si-OH + OH-Si
3. Condensarea şi repolimerizarea unui strat
bogat în SiO2 la suprafaţa sticlei, sărăcită
(deficitară) în cationi alcalini şi alcalino-
pământoşi.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

4. Migrarea ionilor Ca2+ şi PO43- la suprafaţă prin stratul

bogat în SiO2, formându-se deasupra acestuia un film
bogat în CaO-P2O5, amorf, care creşte prin înglobarea
din soluţie de calciu şi fosfaţi.
5. Cristalizarea filmului amorf bogat în CaO-P2O5 prin
încorporarea din soluţie de anioni OH- şi CO32-, cu
formarea unui strat mixt conţinând hidroxiapatită
carbonatată (HCA).
➔ Aceste cinci etape decurg, de regulă, în primele ore de
la implantare, în funcţie de caracteristicile materialului şi
ale mediului.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

6. Adsorbţia şi desorbţia factorilor (agenţilor) biologici de

creştere, în stratul de HCA, ceea ce determină
activarea diferenţierii celulelor stem.
7. Acţiunea macrofagelor, care fagocitează reziduurile
locale, ceea ce permite celulelor să se dezvolte.
8. Ataşarea celulelor stem la suprafaţa bioactivă.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

9. Diferenţierea celulelor stem cu formarea celulelor de

creştere a osului, denumite osteoblaste.
10. Generarea de matrice extracelulară de către
osteoblaste, cu formarea osului.
11. Cristalizarea matricei anorganice fosfatice cu
înglobarea celulelor osoase într-o structură compozită
vie.
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape

❑ Aceste şase etape încep de regulă în primele 3-14 zile

de la implantare, depinzând de:
◼ caracteristicile implantului;
◼ tipul şi concentraţia celulelor stem la interfaţa cu implantul.

❑ Suprafaţa unui implant vitroceramic de tip Ceravital

dezvoltă o conexiune cu osul pe 17% din suprafaţă
după 14 zile de la implantare, şi pe 95% după 245 de
zile.
REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI
◼ Etape
 REACŢII LA SUPRAFAŢA STICLEI

 Sticlele bioactive trebuie să aibă o activitate

moderată, în concordanţă cu cinetica de
dezvoltare a osului.
◼ creşterea prea rapidă a ţesutului osos determină o
dezvoltare haotică a componentelor osoase, cu
formarea de cavităţi, de structuri care nu sunt
corespunzător interconectate;
◼ pe termen lung este posibilă apariţia infecţiilor, iar
osul format prezintă zone puţin rezistente.

➔ Este necesar să se cunoască mecanismele

proceselor care intervin la contactul sticlă –
mediul fiziologic, pentru a fi posibil controlul
vitezei de dizolvare a biosticlelor.
 PROPRIETĂŢI
◼ Tăria legăturii material bioactiv - os

 Legătura interfacială
implant bioactiv – os este
de 15-40 ori mai
puternică decât cea
caracteristică materialelor
bioinerte, cum ar fi oxidul
de aluminiu, testate pe
acelaşi animal (iepure),
folosind testul “prin
tragere”.
Reprezentare schematică a
testului “prin tragere”
 PROPRIETĂŢI
◼ Tăria legăturii material bioactiv - os

 Legătura interfacială
implant bioactiv – os este
de 15-40 ori mai
puternică decât cea
caracteristică materialelor
bioinerte, cum ar fi oxidul
de aluminiu, testate pe
acelaşi animal (iepure),
folosind testul “prin
tragere”.
Reprezentare schematică a
testului “prin tragere”
 PROPRIETĂŢI
◼ Tăria legăturii material bioactiv - os

Comparaţie între tăria legăturii interfaciale pentru materiale

bioactive şi bioinerte, determinată prin testul “prin tragere”
 PROPRIETĂŢI
◼ Compoziție
Vitro-
Compoziție Vitro- Vitro-
Bioglass Vitro-ceramică ceramică HAp
ceramică ceramică C3P
% de masă 45S5 Cerabone A-W Ilmaplant >99,2%
Ceravital Bioverit
LI
Na2O 24,5 5-10 0 4,6 3-8

K2O 0 0,5-0,3 0 0,2 3-8

MgO 0 2,5-5 4,6 2,8 2-21

CaO 24,5 30-35 44,7 31,9 10-34
Al2O3 0 0 0 0 8-15
SiO2 45,0 40-50 34,0 44,3 19-54
P2O5 6 10-50 16,2 11,2 2-10
CaF2 0 0 0,5 5,0 3-23
Apatită,
plogopit
Sticlă, (Ca10(PO4)(O,F2), Apatită,
Faze sticlă ((Na,K)Mg3( HAp C3P
apatită CS, sticlă CS, sticlă
AlSiO10)F2),
sticlă
 PROPRIETĂŢI
◼ Proprietăți mecanice
Vitro- Vitro-
Vitro- Vitro- HAp
Bioglass ceramică ceramică
Proprietate ceramică ceramică >99,2 C3P
45S5 Cerabone A- Ilmaplant
Ceravital Bioverit %
W LI
Densitate
2,6572 3,07 2,8 3,16 3,07
[g/cm3]
Duritate
Vickers 458 680 500 600
[HV]
500- 460-
Rc [MPa] 1080 500
1000 687
Rîncov. 115- 140-
42 215 160 100-160
[MPa] 200 154
33-
E[GPa] 35 100-150 118 70-88 80-110
90
KIC[MPam1/2
2,0 2,5 0,5-1,0 1,0
]
IB 12,5 5,6 7,5 3,1
 APLICAȚII

Compoziție Forma Aplicație Funcția

Reconstrucția Umplerea spațiului și legarea

Corp solid
marginii alveolare de țesut
Reconstrucția conductului
Proteză pentru
Corp solid auditiv prin înlocuirea unei
urechea mijlocie
părți a lanțului osos
Bioglass 45S5 Reconstrucția
Înlocuirea osului pierdut și
defectelor
Pulbere prevenirea retragerii
cauzate de
gingiilor
paradontoză
Fixarea Înlocuirea osului pierdut
Pulbere implanturilor de datorită unui implant fixat
șold defectuos
 APLICAȚII

Compoziție Forma Aplicație Funcția

Proteză de creastă Înlocuirea osului extras

iliacă pentru autogrefă
Vitro- Corp solid
ceramică Înlocuirea unei vertebre
Cerabone A-W Proteză de vertebră pierdute la eliminarea
chirurgicală a unei tumori
Fixarea protezelor Furnizează legarea
Depunere
de șold bioactivă a implantului