PROIECTAREA LUCRĂRILOR SILVOTEHNICE ÎN U.P. VIII PĂDUREA VERDE, O.S.

TIMIȘOARA

INTRODUCERE

Unul dintre nodurile gordiene ale relației dintre Timișoara și guvernele

post-decembriste, care s-au derulat pe malurile Dâmboviței, a fost și rămâne
Pădurea Verde.
Proprietate a statului român și administrată ca urmare de Regia Națională
a Pădurilor Romsilva, este limpede și pentru un elev de clasa pregătitoare, dacă nu
chiar de grădiniță, că Pădurea Verde se va transforma într-o pădure urbană, o zonă
de agrement pentru ceea ce va fi mai târziu metropola Timișoara.
La o plimbare prin pădure se pot vedea şi animale sălbatice: căprioare, iepuri,
veveriţe, precum şi numeroase păsări.
Pădurea Verde de astăzi este o mică parte rămasă dintr-un imens codru
secular care se întindea din nordul Timişoarei până spre Arad
. De-a lungul istoriei pădurea a fost loc de adăpost şi sursă de hrană pentru
localnici.
La Pădurea Verde s-au pus bazele Muzeului Satului Bănaţean, o parte din suprafaţa
pădurii a fost pusă la dispoziţia Liceului Silvic, ulterior s-a construit staţia
meteorologică şi s-a amenajat grădina zoologică. Ieşirile la Pădurea Verde s-au
păstrat în tradiţia oraşului şi cu prilejul sărbătorilor comuniste – 1 mai sau 23
august – când micii şi berea de la restaurantul „Ţînţarul”, aflat peste drum de
muzeul satului şi devenit acum o ruină, erau principala atracţie.

Capitolul 1

Pădurea Verde este situată în imediata vecinătate a Timişoarei şi are

o suprafaţă de 700 de hectare si are un important rol ecologic si de recreere.
Având în vedere că ne găsim în plină câmpie, existenţa unei păduri de o asemenea
mărime în apropierea oraşului este un mare avantaj.
Are atât un rol ecologic, de echilibrare climaterică a zonei, cât şi de recreere.
Specia de arbori predominantă în pădure este stejarul, urmată de arţar,
ulm, paltin, corn, mulţi dintre arbori având o vechime de peste 100 de ani.
Din anii 1970, aici nu s-a mai permis tăierea arborilor, astfel încât pădurea a
crescut şi s-a îndesit.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, o parte din pădurea de lângă
Timişoara a fost defrişată, iar pământurile vândute coloniştilor maghiari
În perioada interbelică, pădurea a aparţinut Domeniilor Coroanei Regale şi era
destinată vânătorii de fazani, cerbi şi căprioare care trăiau aici într-o
rezervaţie. Tot atunci s-a înfiinţat pepiniera oraşului şi au fost
plantaţi în jur de 400.000 de puieţi pentru a se realiza o centură verde a
oraşului. În 1954, statul a pus la dispoziţia oraşului 150 de hectare de pădure
pentru înfiinţarea unei rezervaţii naturale şi a unei zone de agrement.
5 % din arborii existenţi în Pădurea Verde au vârsta cuprinsă între 101 şi 120 de
ani, 21 % între 81 şi 100 de ani, predominând arborii cu vârsta cuprinsă între 61
şi 80 de ani în proporţie de 41%.
Din datele cartografice din perioada 1723-1725 şi 1776, spun specialiștii, rezultă
că exista pădure în zona unde este situată Pădurea Verde, numai că era mult mai
mare, întinzându-se și peste comuna Dumbrăviţa.
În secolul al 19-lea, o mare parte a pădurii a fost defrişată, înfiinţându-se
comuna Dumbrăviţa.
Pădurea Verde a prezentului are caracter artificial, prima amenajare având loc în
anul 1860, de către Serviciul Silvic Maghiar, urmată de alte două amenajări în 1894
şi 1908.
În anul 1947, trece la Direcţia Silvică Arad şi inclusă în Ocolul Silvic Timişoara,
ocol de vânătoare.

Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de pârâul Behela, afluentul

Canalului Bega, care alimentează, înainte de a intra în pădure, lacul de la
Dumbrăviţa, locul de agrement pentru turişti şi pescari.
Speciile lemnoase care cresc în Pădurea Verde sunt foioasele ca cerul (Quercus
cerris), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), cornul (Cornus
mas), arţarul tătăresc (Acer tataricum), stejarul pedunculat (Quercus robur),
paltinul de câmp (Acer platanoides) și ulmul de câmp (Ulmus campestris), se spune
într-un studiu ceva mai vechi.
Specia predominantă este stejarul Quercus sp., care se găsește în proporţie de 69
%, urmată de frasinul Fraxinus excelsior, pe la vreo 10 %.