Gândăcelul, de Elena Farago (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Literatură

Gândăcelul, de Elena Farago, este o poezie asemănătoare cu Căţeluşul şchiop. Cuprinde două
părţi: prima parte înfăţişează drama unui gândăcel strivit în pumn de inconştienţa unui copil.
Reproşul său îndurerat este atât de uman, prin asemănările dintre copil şi gândăcel: plăcerea
jocului, durerea şi jalea părinţilor şi a surorilor la moartea lui: „Copil ca tine sunt şi eu, / Şi-mi
place să mă joc şi mie Şi milă trebuie să-ţi fie / De spaima şi de plânsul meu. / Şi de ce vrei să
mă omori? / Că am şi eu părinţi ca tine / Şi-ar plânge mama după mine / Şi-ar plânge bietele
surori”.

În această primă parte, drama gândăcelului este înfăţişată ca în Căţeluşul şchiop prin monolog.
Spre deosebire însă de această poezie care este în întregime constituită din monolog, Gândăcelul
alternează monologul cu povestirea autoarei: în felul acesta plângea un gândăcel chinuit de un
copil, care-l eliberează prea târziu din strânsoarea pumnului. Şi acest copil are, ca şi cel din
Căţeluşul şchiop regrete tardive, încercând să-l reînvie: „A încercat să-l mai învie / Suflându-i
aripile-n vânt; / Dar a căzut în ţărnă frânt / Şi-nţepenit pentru vecie”.

Ultima parte a poeziei, cuprinde tot vocea autoarei, de data aceasta un îndemn stăruitor la o
schimbare de comportament faţă de animale, ocrotind cu bunătate aceste mici vieţuitoare. Dacă
regretele sunt tardive şi inutile, el, copilul care a ucis fără voia lui un nevinovat gândăcel trebuie
să-şi mărturisească fapta părinţilor făcând legământ să ocrotească „cu bunătate / în cale-ţi orice
vietate / Oricât de făr-de-nsemnătate / Şi-oricât de mică ar fi ea!”

Micul cititor sau preşcolarul înţelege că „legământul” copilului trebuie să fie al său, iar
învăţătura ce se desprinde este asemănătoare cu cea din Căţeluşul şchiop: micile vieţuitoare
trebuie ocrotite cu grijă, pentru că adeseori o joacă inconştientă poate provoca stâlcirea sau chiar
moartea lor.

- De ce m-ai prins in pumnul tau,

Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot

Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…

Asa plangea un gandacel

In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat sa-l mai invie

Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…

Scarbit de fapta ta cea rea

Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea

Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!