Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie[modificare 

| modificare sursă]

Organizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 1938

Biserica Ortodoxă Română a luat ființă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei

Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol și ridicarea
mitropolitului Ungrovlahiei, totodată, arhiepiscop de București, în rangul de mitropolit-primat al României.
Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon
Rusailă în 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc, în anul 1872, bisericile ortodoxe
din Țările Române au fost parte integrantă a Patriarhiei de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările
Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus, inițial,
desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448,
când Sinodul de la Moscova și-a proclamat autocefalia față de Constantinopol, dând, astfel, naștere Bisericii
Ortodoxe Ruse). Mai înainte sau între timp (de la obținerea autocefaliei bisericii ortodoxe din limitele
statului rus și până la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române), și alte biserici din teritoriile
noilor state independente din Balcani s-au declarat, au devenit și, într-un târziu, au obținut recunoașterea
statutului lor autocefal de la Patriarhia constantinopolitană: Biserica ortodoxă din Grecia în 1833
(recunoscută de Constantinopol în 1850), Biserica ortodoxă din Bulgaria în secolul al IX-lea (va pierde
temporar statutul de biserică autocefală în secolul al X-lea și o reobține de la sultan în 1870, recunoscută
finalmente de Patriarhia de la Constantinopol în 1945), Serbia din 1219 (cu recunoașterea titlului de patriarh
din 1375; o dată cu pierderea independenței statului, biserica va pierde și ea temporar autocefalia: doar
după obținerea independenței de către Serbia, biserica reobține autonomie ecleziastică în 1832 și,
finalmente, recunoașterea autocefaliei în 1879).[2]