Videoclip intro

DELINCVENTA JUVENILA

Lato sensu,minorul reprezinta acea persoana care nu a ajuns inca la varsta majoratului.Cu alte
cuvinte,conceptual face trimitere o persoana care,din punct biopsihic nu are capacitatea necesara de a
discerne intre urmarile positive si negative ale faptelor sale.Sintagma ,,delincvență juvenilă” denotă
ansamblul actelor deviante de natură penală săvârșite de minori.

Codul Penal actual face o clasificare a minorilor in fuctie de varsta .

Art 113:(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a
săvârşit fapta cu discernământ.

(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

Notiunea de delincventa
Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă,
manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din
societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social.

În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte
penale. Ei participă şi săvârşesc îndeosebi infracţiuni cum ar fi: furturi, violuri, vătămări corporale,
infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.

Statistica CSM
Este vorba de dosarele trimise în faţa instanţelor de către procurori. Numărul real de infracţiuni
comise de minori nu poate fi cunoscut, căci sunt infracţiuni care nu se descoperă niciodată; o parte din
infracţiuni nu pot fi probate; iar pentru o altă parte procurorii consideră că nu este necesară trimiterea
în judecată.
 2011 2012 2013 2014 2015
Total 3580 4964 4826 3422 3535
Furturi 2172 2882 2770 1850 1761
Talharii 478 716 726 557 710
Loviri si 250 366 376 244 299
vatamari
Act sexual cu 31 40 41 24 20
un minor
Omor 44 99 95 73 95
Ucidere din 12 16 12 8 9
culpa
Infractiuni 130 135 143 140 162
rutiere
Consum si 22 42 39 36 30
trafic de
droguri

Comentarii
Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea
infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi încă un minor care comite o lovire sau
vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile încă un minor este adus
în faţa judecătorul pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un
viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum
5 ani. De asemenea, încă un alt minor este adus în faţa judecătorului o dată la trei zile pentru că a
omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie – doar 10% din ucideri sunt comise din
culpă.

Deşi în România permisul de conducere se obţine începând cu vârsta de 18 ani, totuşi un număr
de peste 100 de minori prinşi la volan sunt trimişi în judecată în fiecare an. Avem în România minori
implicaţi în comiterea de infracţiuni de pornografie infantilă, consum şi trafic de droguri, trafic de
persoane.

O caracteristică specifică a delicvenței minorilor este gradul mare de latență pe care îl posedă
(nu sunt descoperite și înregistrate toate delictele acestei categorii de vârstă). Din această cauză,
experții din domeniu apreciază că nivelul real al criminalității minorilor este de 2-3 ori mai mare decât
cel înregistrat. Circa 80% din infracțiuni se comit în apropierea locului de trai și de studii.

Cele mai multe infractiuni au fost savarsite in mediul urban (aprox. 70%)
 Nu se savarsesc,in general , acte pregatitoare,ci majoritatea sunt infractiuni spontane.

Cele mai multe sunt savarsite din interes material.

In ceea ce priveste repartizarea pe sexe,e de subliniat ca delincventii de sex masculin sunt mai
numerosi decat cei de sex feminin.

Teorii in domeniul delincventei juvenile

Cea mai mare parte din teoriile in domeniul delincvenţei juvenile, se pot clasifica simplu, în trei
mari categorii :

(1) teorii care susţin că delincvenţa juvenilă este o conduită moştenită,ndatorită unor factori cu
caracter genetic-ereditar ;-teorii bilogice

(2) teorii care apreciază că ea este, de fapt, o conduită dobândită, datorită unor factori sau
structuri cu caracter familial, social ori cultural ;-teorii psihologice si sociologice

(3) teorii mixte, care îmbină aceste două explicaţii.

1. Teoriile biologice

Teoriile cu caracter biologic reprezintă cele mai vechi explicaţii în acest domeniu. Conform unor
explicaţii elaborate încă din secolul al XIX-lea, copilul delincvent, la fel ca şi infractorul adult, este definit
de anumite tare genetice, moştenite de la ascendenţi.

- Scoala pozitivista-Cesare Lombroso-constitutia corporala

-William Sheldon-tipul mezomorf-musculatura si corp atletic

-Anomalii cromozomiale-un cromozom Y in plus la barbati (xyy)

H. Goddard a studiat generatiile de infractori din familia din familia Kallikak din Irlanda, găsind că din
480 de descendenți, 474 au săvârșit infracțiuni, 37 fiind condamnați la moarte pentru faptele lor.Unele
studii ulterioare au susținut existența unei asocieri între comportamentul delincvent al părinților și cel al
copiilor, estimându-se că 40%(aprox.) din cazuri copiii delincvenților au devenit ei înșiși delincvenți.

O serie de tulburări biochimice ireversibile și o serie de leziuni cerebrale, reunite sub numelede sindrom
de alcoolism fetal, au fost evidențiate la minorii delincvenți ale căror mame au consumat în mod regulat
alcool pe perioada sarcinii. Alcoolul este teratogen(pentru cei care nu stiu ce inseamna aceasta-Care
produce malformații, anomalii ) statisticile arătând că 6,9% dintre femeile care au consumat
alcool in timpul sarcinii, nasc copii ce vor avea tulburări de creștere, disfuncții difuze ale
sistemului nervos, dismorfie cerebral și retardare mintală.
În ansamblul lor, teoriile biologice şi cercetările întreprinse în baza acestor teorii nu au reuşit să
demonstreze convingător influenţa factorilor ereditari în conturarea tendinţelor spre delincvenţă, în
primul rând, pentru că au ignorat rolul factorilor de ambianţă, concentrându-se unilateral numai asupra
factorilor cu rol ereditar.

2. Teoriile psihologice

Teoriile psihologice, deşi nu ignoră influenţa mediului social (mai ales, a celui familial) în determinarea
tendinţelor delincvente, se concentrează, cuprioritate, asupra rolului trăsăturilor de personalitate. La
baza lor stăpresupunerea că, întrucât delincvenţa este o formă de conduită, ea depinde,esenţial, de
personalitatea delincventului.

Exemplu: FBI din SUA –profiluri psihologice(gen portret-robot)

Sigismund Freud-introduce o noua dihotomie –cea dintre pulsiunile mortii(corespunzatoare pulsiunilor

sexuale-Thanatos) și pulsiunile vieții (Eros). Introducerea cuplului Eros_thanatos in teoria pulsionala a
fost facuta plecand de la observarea omniprezentei unui mechanism prin care oamenii reproduc,
inconstient, aceleasi comportamente- chiar dacă acestea sunt autodistructive. Freud a numit acest
mechanism ,,compulsia la repetiție”.Tendinta destructiva sta in central gandirii freudiene; ea este o
component esentiala, naturala a vietii psihice. Tendintele distructive-deci antisociale si anticulturale- sunt
prezente la TOTI oamenii. Toți oamenii sunt potențial capabili de infracțiune; toți sunt ,,criminali
virtuali” potențiali inamici ai civilizației.Ce ii distinge in plan moral este capacitatea de a refula tendințele
aggressive. Delincvența are ca sursă INCApacitatea unor indivizi de a-și refula agresivitatea naturala.

După FREUD delincveța poate fi generată de:

 O conștiințp supradezvoltată
 O conștiință prea slabă, care face Eul să nu mai poată ține sub control impulsurile Sinelui.
 Un defect in formarea caracterului,rezultat din nevoia insațiabilă pentru gratificare imediată,
indifferent de consecințe.

Freud- delincventul are un tip depersonalitate caracterizat de un supraeu slab, care-l împiedică
să ţină sub control tendinţele antisociale.

Fără a minimaliza eforturile psihologilor în această direcţie, se poate aprecia că o mare parte dintre
teoriile utilizate de ei au un caracter unilateral, axându-se, cu prioritate, asupra unor factori şi trăsături
care sunt detaşate de influenţele sociale şi culturale, de influenţa subculturilor delincvente şi a valorilor
criminale, de exemplu.

3. Teoriile sociologice
 Spre deosebire de teoriile biologice şi psihologice, teoriile sociologice îşi propun să evidenţieze influenţa
structurilor şi condiţiilor sociale asupra delincvenţei juvenile.

Influente-familia,scoala,grupul de prieteni.

A. Ecologia delincvenţei juvenile - direcţie promovată de reprezentanţii Şcolii de la Chicago, în

concordanţă cu care delincvenţa juvenilă are o localizare geografică specifică, fiind cel mai răspândită în
zonele interstiţiale(de tranziţie de la rural la urban) şi periferice (mahalalele) oraşelor.

B. Subculturile delincvenţei juvenile - direcţie iniţiată de Albert K. Cohen, care considera grupurile
delincvente ca un ansamblu de standarde şi soluţii colective, care răspund unor nevoi particulare ale
tinerilor care provin din mediile sociale defavorizate

C. Delincvenţa juvenilă ca "oportunitate" - direcţie promovată de către Richard Cloward şi Lloyd Ohlin9
pentru care subculturile delincvente au atât un caracter "evazionist" (de retragere în asocialitate, prin
consum de droguri, de exemplu), cât şi un caracter antisocial (definit de acte cu caracter infracţional).
Ambele caractere răspund unei rupturi în structura culturală (unei stări de anomie), care se produce
atunci când apare un conflict profund între scopurile culturale, normele lor de realizare şi capacităţile
indivizilor de a se conforma.

D. Delincvenţa juvenilă ca "derivă" - direcţie susţinută de către David Matza conform căruia delincventul
este, un tânăr aflat în derivă, situat în zona de tranziţie între acţiunile criminale şi cele convenţionale.

E. Delincvenţa ca produs al procesului de "etichetare" – directive promovată de către sociologii

interacţionişti (reprezentanţi ai interacţionismului simbolic, ca variantă a sociologiei de tip
fenomenologic), care, dezvoltând teza susţinută de D. Matza, apreciază că delincvenţa nu este altceva
decât un produs al aplicării etichetei de delincvent, care stigmatizează tânărul şi-l determină să
elaboreze acţiuni sau să adopte conduite numai în conformitate cu aceastăetichetă, căutând compania
celor definiţi de aceeaşi identitate.

F. Delincvenţa şi "valorile subterane" - această direcţie a fost elaborată de către D. Matza şi Gresham
Sykes, care au apreciat că principalele valori adoptate de către tinerii delincvenţi (accentul pus pe
îndrăzneală şi aventură, respingerea disciplinei şi eticii muncii, gustul pentru lux şi consum ostentativ,
aprecierea bărbăţiei şi durităţii) îşi găsesc corespondentul în valorile cuprinse în activităţile de timp liber
existente în societatea convenţională (legitimă).

Cauze
Criminalitatea în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor.
Analizând acest fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele:

Cauze generale :
– modificările esenţiale intervenite în viaţa economică, socială, culturală, administrativă şi juridică şi
dificultăţile de adaptare a unor persoane la acestea.

– structurile şi mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în totalitate
constituite şi nu funcţionează la parametrii doriţi.

– influenţele externe prin activitatea infracţională desfăşurată în România de cetăţenii străini.

– menţinerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncţionalitate în educaţia cetăţenilor.

– situaţia venitului naţional şi a celui individual.

– apariţia pe piaţă a unor produse, bunuri şi obiecte de valoare şi tentaţia unor persoane de a intra în
posesia lor.

– apariţia şi creşterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive şi de noroc.

-Apartenența etnică- in aproape toate țările minoritățile et nice sunt suprareprezentate in penintenciare si
in sistemul de justiție penală in general; iar acest lucru este valabil pentru toate categoriile de varsta.s-a
pus problema daca acest fapt reflecta realitatea infractionala sau este un effect al discriminarii acestor
minoritati la nivelul opiniei publice in general si in sistemul penal in special.

Problema suprareprezentarii minoritaților in sistemul de justiție penală există și in România.Ion Durnescu

estima că in penitenciarele din Romania proportția deșinuților de etnie rromă este de 17,2% iar in centrele
de reeducare această proporție depășește 35%- in condițiile in care in populația generală prevalența
persoanelor de etnie rromă este de 5-6%.

In studiul realizat sub coordonarea Ministerului Justiției s-a găsit că proporția persoanelor de etnie rromă
in eșantion este de 21,7% in cazul minorilor care nu raspund penal și de 11,7% in cazul minorilor care
raspund penal(Ministerul Justiției 2005).

Filmulețul cu aia 4 tigani daca vreti.

Cauzele specifice ale apariției delicvenței juvenile sunt:

- creşterea situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau preocupări
antisociale, lipsa unei activităţi utile;

- lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori etc.;

Filmulet viol

- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori

- necunoaşterea anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori;

Filmulet bataie
- lipsa unei legături între familie şi şcoală;

- consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice.

-absenteismul si abandonul scolar

Familia-principalul agent socializator

In familie are loc socializarea primara procesul prin care devenim membri ai societattii internalizand
norme, valori și modele de comportament;aici se invata modalitati de interactiune cu ceilalti și se pun
bazele atașamentului social.Familia reprezinta mediul de referința pentru formarea și dezvoltarea
personalității. O socializare primară pozitivă facilitează integrarea social, în vreme ce eșecul acestei
socializări atrage după sine devianța și chiar delincvența.

O funcție de baza a familiei este fcția educativa -evidenta mai ales in primii ani de viata numiți popular
,,cei 7 ani de acasă”.

A fi părinte este o responsabilitate majoră , Creșterea și educarea unui copil presupune grijă și dedicație,
timp mult și multă muncă. A fi un ,,părinte bun” inseamnă a-ți indeplini indatoririle parentale-adicp a-I
satisface copilului nevoile de bază- de securitate și dezvoltare fizică, cognitivă și emoțională.

Esecul indeplinirii functiilor sale poate transforma familia din instanta de socializare si control in factr de
risc pentru o serie de problem emotionale, devieri comportamentale si delincventa. În familie copilul îşi
petrece cea mai mare parte din timp. Familia îsi exercită influenţa asupra copilului prin structura sa şi
nivelul de trai material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o caracterizează..Disfuncţiile sistemului familial,
constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii. Carenţele educaţionale manifestate la
nivelul familiei pot fi cauze ale delincvenţei juvenile. Asfel de carenţe sunt : lipsa unui climat de calm şi
înţelegere în familie, nivelul profesional sau cultural scăzut al părinţilor, schimbarea frecventă a mediului
familial, regimul educativ familial deficitar.

Două stiluri de disciplină oarecum diferite ar putea conduce la un comportament antisocial, respectiv
stilul neglijent, lipsit de constrângeri, şi stilul sever, dar inconsistent, în care se aplică în mod
impredictibil, aleatoriu şi arbitrar sancţiuni copilului

Caracteristicile familiale asociate cu astfel de outcome-uri negative sunt:

 Dezorganizarea familiei
 Ignorarea trebuintelor material ale copilului
 Respingerea afectiva persistenta a copilului; descurajarea exprimarii sincere si deschise a
sentimentelor duce la instrainarea afectiva si morala a copilului de familie.
 Practici educationale gresite: un sistem disciplinar strict sau haotic; slaba nomitorizare a
copilului; centrarea doar pe defectele copilului si ignorarea calitatilor acestuia.
  Violent familial experimentata direct sau la care copilul este amrtor; aceasta situatie duce la
perceptia mediului familial ca fiind unul nesigur, anxiogen si la invatarea modului de reactive
agresiv.
 Promovarea unor atitudini necorespunzatoare fata de legi fata de munca si fata de ceilalti
 Oferirea unor modele negative de comportament; desi poate sa apara contraimitația, foarte des
actioneaza aici mecanismele invatarii psihosociale

Un studiu realizat in perioada 2003-2004 sub coordonarea M. Justiției a permis conturarea unui profil al
familiilor minorilor care au savarșit o faptă penală și răspund penal:

 In peste ¾ din cazuri(81%) familiile erau legal constituite; in restul cazurilor minorii proveneau
din familii monoparentale , din relatii de concubinaj sau erau copii abandonați și instituționalizați
 In 19% dintre cazuri parintii erau despartiti in fapt
 Relații conflictuale intre parinti au fost identificate in 31% dintre cazuri , iar 55% dintre cazuri au
fost identificate conflicte in relatia minor-parinte
 In 55% dintre cazuri mediul familial a fost identificat ca fiind unul violent, copilul fiind martor
și/sau victim a acestor violențe
 Cei mai mulți parinti erau muncitori (41%); un procent ridicat (17%) nu aveau nici o ocupație
(lipsa unei ocupații asociindu-se frecvent cu un nivel scăzut de instrucție și o șituație materială
precară)

Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară

Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de

disciplinare a şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Depinde de
familie şi de cadrele didactice de felul în care copilul depăşeşte această criză.

Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a inadaptibilităţii minorului. Aceasta se

datorează fie atitudinii indiferente faţă de şcoală, fie situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor,
atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative.Totodată, necunoaşterea de către cadrele
didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi, indiferenţa faţă da aceştia, săvârşirea unor greşeli grave în
aprecierea activităţii lor, favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.

Cateva motive care duc la esecul școlar sunt corijențele și absenteismul(permis intr-o anumită
măsură de catre parinți-cel nelegitim)

Același studio din Romania realizat sub coordonarea M Justiției arată că pe un eșantion de minori
delincventi a rezultat o prevalent mare a problemelor de adaptare scolara la acestia. In cazul celor care nu
raspund penal , 8% erau nescolarizati iar 25,4% aveau abandon școlar; in cazul celor care raspund penal ,
16% erau nescolarizati si 24% cu abandon scolar.

Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber

 Prieteni, ca şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă
” chiar de delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din
tineri proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar,
neânţelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi
aflate la marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.Grupul de prieteni poate
avea o influenta nociva asupra adolescentului; studiile indica faptul ca delincventa de grup reprezinta
peste 1/3 din ansamblul faptelor de elincventa juvenila.

Vechiul proverb ,, Spune-mi cu cine te imprietenești ca sa-ț spun cine ești ” se aplică realitatii
grupului de egali.Daca grupul promoveaza valori antisocial si intareste pozitiv actele delincvente minorul
poate fi motivate sa comita astfel de acte pentru a fi acceptat de grup. Afilierea la grupuir delincvente
adduce cu sine fenomene precum invatarea normelor subculturii delincvente , formarea de atitudini
antisocial, insusirea patternurilor comportamentale delincvente. Adolescentii sunt mai susceptibili decat
alte categorii de varsta la presiunea grupului.

Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a timpului liber.Părinţii trebuie să-l orienteze nu
numai spre activităţi sportive şi distractive, ci şi spre lectura unor cărţi bune şi instructive, spre
spectacole, expoziţii etc. Este bine ca minorului să i se impună o oră de întoarcere acasă seara, pentru a
nu-i da posibilitatea de a folosi în detrimentul său timpul de odihnă. Şcoala are un rol foarte important în
modul de petrecere a timpului liber, prin acţiunile pe care le organizează, pe care le propune elevilor. De
asemenea s-a constatat o legătură între nivelul de instruire şi educaţie al elevilor şi modul de petrecere
al timpului liber.

Saracia
Utilizând noţiunea de „cultură a sărăciei”, unii sociologi printre care Oscar
Lewisc apreciază că dificultăţile cu care se confruntă populaţiile cele mai sărace se datorează, în
primul rând, normelor, valorilor şi stilurilor lor de viaţă, care, larândul lor, sunt determinate de
lipsa oportunităţilor de participare la viaţacomunităţii şi localizarea în arii (slums-uri, cartiere
mărginaşe sau ghetouri)marginale, unde stilurile de viaţă sunt bazate pe frustrare, alienare,
dependenţă şicomplexe de inferioritate). Absenţa participării la instituţiile centrale sau
locale,atitudinea critică faţă de valorile clasei dominante, densitatea populaţiei,
promiscuitatea,iniţierea timpurie în viaţa sexuală, concubinajul, abandonul
familial,marginalitatea sau conduitele deviante ori infracţionale sunt numai câteva dintre
caracteristicile dominante ale „culturii sărăciei”. Sărăcia este, deci, un veritabil „mod de viaţă”, o
cultură sau un ansamblu de subculturi, nefiind atât oproblemă economică, cât o problemă de
cultură şi civilizaţie.La rândul său, luând ca premisă noţiunea de „cultură a sărăciei”, sociologul
american Walter Miller a susţinut ideea că actele şi conduitele delincvente ale tinerilor care
provin din mediile sărace nu pot fi considerate „deviante”, întrucât se conformează, de fapt,
modelelor culturale ale acestor medii. Devianţa lor este, în mod real, identică cu conformitatea.
Mai recent, studiile efectuate de Fundaţia Rowntree (1995) au arătat că politicile
economice,inclusiv programele de bunăstare şi securitate sociale, nu determină efecte
semnificative asupra criminalităţii sau delincvenţei juvenile, dacă nu au un impact deplin asupra
psihologiei şi culturii unei naţiuni. Cu alte cuvinte,delictele sau infracţiunile nu sunt determinate
numai de cauze economice, dar şi denumeroase alte variabile psihologice şi culturale.Sărăcia, ca
atare, nu constituie însă o cauză determinantă a criminalităţii sau a delincvenţei juvenile, ci o
condiţie favorizantă. Statele Unite, de exemplu,constituie o ţară extrem de prosperă sub aspect
economic, dar ratele infracţiunilorprin violenţă comise de adulţi sau minori depăşesc cu mult, în
ultimul deceniu, pecele înregistrate în alte ţări dezvoltate. Astfel,catalogarea saraciei drept
generala cauza a criminalitatii este gresita,in masura in care exista state in care prosperitatea
economica este mai mica decat in SUA si totusi rata criminalitatii si a delincventei juvenile sunt
mai mici. Explicaţia principală constă, de fapt, în existenţa sau, dimpotrivă, inexistenţa unor
programe specifice de bunăstare şi protecţie socială, sau în slabul impact pe care îl au politicile
din acest domeniu asupra ameliorării stării de sărăcie şi adiminuării inegalităţilor sociale.
Societăţile dezvoltate care au intervenit cuprograme speciale, pentru a estompa inegalităţile
determinate de mecanismelepieţii, au, de fapt, cele mai reduse rate de criminalitate şi de
delincvenţă juvenilă.Este cazul, de pildă, al Olandei, al Danemarcei sau Suediei, unde cheltuielile
destinate protecţiei sociale a familiei şi a copilului reprezintă o parte însemnată dincheltuielile
publice.
În România, alături de starea de sărăcie, care a afectat, mai mult de jumătate din populaţia ţării
şi de inegalităţile sociale din ce în ce mai flagrante, amploareafenomenului de instituţionalizare
a copiilor şi de abandon familial şi şcolar, datorităabsenţei unor programe de protecţie pe
termen mediu şi lung, au fost principaliifactori, care, împreună cu starea de
anomieinstituţională, morală sau legislativă, audeterminat creşterea numărului de delicte
comise de minori, mai ales contraproprietăţii. Aceasta este, de fapt, şi diferenţa principală, între
delincvenţiiamericani, care comit, cu precădere, infracţiuni violente, şi delincvenţii români,
care săvârşesc, cu prioritate, infracţiuni contra proprietăţii. Dincolo de inegalităţile sociale,
există şi alţi factori care pot explicatendinţele de violenţă ale minorilor şi tinerilor în ţările
dezvoltate economic.
Concluzionand,saracia nu poate fi luata ca unic factor favorizant al delincventei juvenile. Ea este
doar una dintre conditiile positive de favorizare a acestui comportamnet,care trebuie alaturata
altora,pentru a obtine un complex de factori ,variabiil pe caz concret.

Alte cauze

a) S-a constatat că trecerea de la un tip de viaţă la altul, de la rural la urban , poate

determina comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că în condiţii de industrializare şi
urbanizare accelerată, unele grupuri sociale nu reuşesc să se adapteze rapid la noua situaţie,
ceea ce conduce la apariţia unor disfuncţii în procesul de socializare.
 b) În fine, s-a pus problema dacă televiziunea şi cinematograful pot genera delincvenţa
juvenilă, întrucât s-a constatat că minorii îşi petrec o mare parte a timpului liber în faţa
televizorului sau la cinematograf. Este vorba în special de emisiunile şi filmele care au scene de
violenţă, acestea constituind un pericol pentru copii, cu unele perturbări afective şi caracteriale,
datorată frustării, ele putând favoriza delincvenţa..
c) Infirmităţile şi bolile somatice. Este vorba despre deficienţe de ordin psihic, infirmităţi
care determină la individ un sentiment de inferioritate şi de aici ura împotriva celor sănătoşi,
agresivitatea şi uneori comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist,
datorită infirmităţii sale. Totul depinde de mediul social în care trăieşte, pentru că, dacă nu sunt
priviţi cu dispreţ, dacă nu sunt marginalizaţi de ceilalţi, ei se pot integra psihic în colectivitate.
d) Ereditatea. S-a pus problema dacă ereditatea este o cauză a fenomenului infracţional.
Opinia pe care o impartasim este aceea ca pe cale ereditară se transmit doar predispoziţii care
numai în condiţii de mediu favorabile devin şi realităţi.
e) Carenţele de afectivitate.Reprezintă altă cauză a delincvenţei juvenile, de natură
psihologică. Astfel majoritatea delincvenţilor minori sunt copiii proveniţi din familii
dezorganizate, fie din casele de copii. Aceştia au o personalitate dizarmonică datorită lipsei
afecţiunii şi impulsurilor afective.
f) Schimbarea unor modele culturale si stiluri valorice.Astfel, sexualitatea explicită a
devenit un subiect principal al filmelor artistice de lung metraj, iar limitele până la care pot fi
înfăţişate formele de violenţă au fost împinse tot mai departe.

Sistemul sanctionator in cazul minorilor

Nu vom intra in detalii legate de istoricul sistemului sanctionator in cazul minorilor. Este
de ajuns sa mentionam faptul ca, in tara noastra, conform CP 1969, sistemul sanctionator era
unul mixt ,format din :
o masuri educative : neprivative -mustrare, libertate supravegheata, si privative
de libertate -internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un
institut medical-educativ.
o Pedepse:inchisoare si amenda
In prezent,accentul cade pe reeducare, si nu pe sanctionare propriu-zisa, consecinta a
tratatelor international si a documentelor Consiliului Europei. Minorii sunt sanctionati cu :
-masuri educative neprivative de libertate-stagiul de formare civica, supravegherea,
consemnarea la sfarsit de saptamana si asistarea zilnica;
-masuri educative privative-internarea intr-un centru educativ si internarea intr-un centru de
detentie; (art 115 ,alin(1)NCP)
Aceste sanctiuni cu privire la infractiunile comise de minori trebuie:
 -să încurajeze procesul de schimbare a comportamentului prin ajutorareacopilului sau a
adolescentului să se simtă responsabil de acţiunile sale şisă înţeleagă impactul acestor acţiuni
asupra altora;
- să sprijine integrarea şi nu alienarea;
- să încerce să evite implicarea sistemului judiciar oficial mai presus de toate reacţiile pur
punitive aşa ca privaţiunea de libertate de fiecare dată când este posibil şi să acorde o
importanţă deosebită soluţiilor constructive, având la bază suportul comunităţii .

Reguli ale ONU pentru administrarea justitiei juvenile

Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justiţiei juvenile, în comentariile cărora
se menţionează că “vârsta minimă a răspunderii penale diferă pe larg graţie condiţiilor istorice sau
culturale. Abordarea modernă trebuie să ia în consideraţie faptul dacă copilul poate trăi în conformitate
cu componentele morale şi psihologice ale răspunderii penale. Aceasta înseamnă că un copil, în virtutea
discernământului şi înţelegerii sale individuale, poate fi tras la răspundere pentru un comportament
esenţialmente antisocial. Dacă vârsta răspunderii penale este fixată la un nivel prea jos sau dacă nu
există o limită minimă de vârstă, noţiunea de răspundere ar deveni fără sens”.

Tratamentul penal al minorului in sistemul national al statelor UE

Răspunderea juridică a minorilor variază de la un stat la altul în funcţie de

dezvoltareasocială, economică, culturală a fiecăruia şi se caracterizează prin mai multe
componente: vârstarăspunderii penale, criteriile de tragere la răspundere penală, sancţiunile
aplicate. Sistemele desancţionare a minorilor au fost diversificate, prevăzând pentru
sancţionarea minorilor numaimăsuri educative, doar pedepse sau sistemul mixt (pedepse şi
măsuri educative). Majoritateastatelor abordează sistemul mixt pentru sancţionare a minorilor
şi sistemul elveţian aplică
minorilor numai măsuri educative.
Vârsta răspunderii penale variază de la un sistem economic la altul în funcţie de
specificulnaţional al fiecărui stat. Astfel, în Europa răspunderea penale incepe în Elveţia - 7 ani,
urmată de Anglia, Danemarca şi Ţara Galilor - 10 ani, Olanda - 12 ani, Portugalia şi Spania - 16
ani, în Franţa, Polonia - 13 ani, România, Austria, Ungaria, Germania, Letonia, Lituania, Estonia,
Italia, Republica Moldova - 14 ani, Norvegia, Finlanda, Suedia, Slovacia, Irlanda de Nord, Islanda -
15 ani, Belgia - 16 ani. În perspectiva unor noi evoluţii legislative există tendinţa de a micşora
vârsta răspunderii penale, fapt argumentat prin creşterea numărului crimelor comise de către
minorii mai mici. In Romania , prin NCP s-a incercat miscorarea varstei la 13 ani, dar ,in final, s-a
ramas la cea de 14.
Un alt aspect al răspunderii penale îl constituie regimul măsurilor educative şi
pedepselor;cert este că în toate statele măsurile educative au prioritate în raport cu pedepsele
şi cele dinurmă se aplică numai în cazul când primele nu sunt eficiente.În Germania măsurile
educative constau în impunerea unor reguli de conduită referitoarela reşedinţă, formare,
interdicţia de a frecventa anumite locuri. În cazul când acestea suntinsuficiente se aplică măsuri
disciplinare, avertismentul, impunerea de obligaţii (reparareaprejudiciului, achitarea unei sume
de bani unei organizaţii de interes general, închisoarea specială pentru minori pe perioada
weekend-uri, pe 2-4 zile, sau 1-4 săptămâni.În Marea Britanie pentru infracţiunile mai uşoare se
aplică mustrare pentru primul delict în
celelalte cazuri – avertisment, despăgubiri în folosul victimei, supravegherea, munca în folosul
comunităţii, obligaţia de a nu părăsi domiciliul, ordonanţa de supraveghere cu obligaţia de
reşedinţă pentru tinerii sub 16 ani, obligaţia de a participa 2-3 ore pe săptămână la activităţi
organizate în şcoli pentru tineri . În Franţa Ordonanţa din 2 februarie 1945 prevede că
jurisdicţiile pentru minori dispun în privinţa acestora măsuri de protecţie, de asistenţă, de
supraveghere sau de educaţie pe care le consideră adecvate. Astfel, în Franţa pot fi aplicate
minorilor următoarele măsuri: relaxareaminorului, dacă nu este culpabil, condamnarea cu
suspendarea pedepsei în aceleaşi condiţii ca şiadultul, admonestarea, punerea în pază solemnă
şi intimidată, punerea sub supraveghereapărinţilor sau unei persoane demne de încredere,
punerea sub protecţie judiciară nu mai mult de 5ani, plasarea într-o instituţie de educare
supravegheată sau într-o instituţie medicală sau medicopsihologică.În cazul contravenţiilor,
minorul nu poate fi condamnat decât la o amendă, care nupoate fi înlocuită, în caz de
neexecutare, cu închisoarea. În cazul contravenţiilor de clasa a V-a (aldelictelor şi crimelor),
minorul de 13-18 ani poate fi pedepsit cu închisoarea, beneficiind de oreducere la ½ a duratei
prevăzute în criminalitatea dată.Minorii între 13 şi 18 ani pot ficondamnaţi la pedeapsă cu
închisoarea dacă trăsăturile de personalitate fac necesară aplicareaunei asemenea sancţiuni ori
dacă se sustrag, în mod sistematic, de la executarea unei măsuri dereeducare. Reducerea
pedepsei are un caracter de principiu, deoarece judecătorul are dreptul ca,printr-o hotărâre
special motivată şi în cazuri de excepţie, să aplice minorului între 16 şi 18 aniaceeaşi pedeapsă
ca şi cea prevăzută pentru infractorii majori .
În Olanda minorilor le pot fi aplicate următoarele măsuri: detenţia în instituţiile pentrutineri,
confiscarea averii, privarea de veniturile primite ilegal şi compensarea pagubei. PotrivitCodului
penal olandez, perioada de detenţie a minorului nu poate depăşi 24 de luni, precum şifaptul că
judecătorul care a pronunţat sentinţa îl poate elibera sub „cuvânt de onoare” pe tânărulaflat în
conflict cu legea, stabilindu-i o perioadă de încercare. De asemenea, un element nou allegislaţiei
penale olandeze, comparativ cu cele analizate anterior, îl constituie munca în folosulcomunităţii.
În Polonia minorului, care la atingerea vârstei de 15 ani săvârşeşte una din infracţiuniledeosebit
de grave (omor, vătămarea gravă a sănătăţii, viol), îi pot fi aplicate pedepse penale, înmod
special dacă măsurile educative nu s-au soldat cu rezultatele dorite.
În Suedia pentru persoana care a săvârşit o infracţiune până la atingerea vârstei de 18 ani şi
este pasibilă de pedeapsa cu închisoarea, instanţa poate dispune tutela închisă, care însă va fi
celpuţin 14 zile şi de cel mult 4 ani şi pedeapsa sub formă de închisoare, numai în cazul în care
existătemei extraordinar.
În Estonia minorului îi pot fi aplicate una sau mai multe sancţiuni: avertisment, sancţiuni
privind organizarea studiului, trimiterea la un psiholog, specialist în probleme de dependenţă,
asistent social sau la un alt specialist pentru consultare, concilierea, obligaţia de a locui cu un
 părinte, un părinte adoptiv, un tutore sau cu o familie cu cineva care îi asigură îngrijirea sau într-
unorfelinat, munca în folosul comunităţii, garanţia, participarea la programe pentru tineret sau
sociale sau la programe de tratament medical, trimiterea la şcoli pentru elevi cu nevoi speciale.
Sistemul de drept portughez prevede că pentru minorii de la 12 ani până la 14 ani se aplică
măsurieducative. Aceste măsuri se aplică în privinţa minorilor care au dovedit dificultăţi de
adaptare la oviaţă socială normală. Minorii, care practică cerşetoria, prostituţia, vagabondajul,
abuzul debăuturi alcoolice sau recurg la folosirea ilicită a drogurilor, sunt subiecţi ai unor fapte
calificate delege ca infracţiuni sau contravenţii .
În Grecia pentru minori este prevăzută detenţia în centre corecţionale şi nu în închisori,
durata detenţiei este de la 5 la 10 ani, dacă pedeapsa aplicată adultului este mai mare de 10 ani
şiminimă – de 6 luni.
Codul penal al Republicii Moldova prevede măsuri educative ce pot fi aplicate faţă deminori şi
anume: avertismentul, încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor,
obligareaminorului să repare daunele cauzate (la aplicarea acestor măsuri se ia în considerare
stareamaterială a minorului), obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de
reabilitarepsihologică, internarea minorului, de către judecată, într-o instituţie curativă şi de
reeducare (art.104). Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere. În
calitate depedepse minorilor li se pot aplica: amenda, munca neremunerată în folosul
comunităţii, închisoare(nu poate fi aplicată persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani). La
stabilirea pedepsei închisoriipentru persoana, care la data săvârşirii infracţiunii nu avea vârsta
de 18 ani, termenul închisorii sestabileşte din maximul pedepsei prevăzut de legea penală
pentru infracţiunea săvârşită redusă lajumătate.

Concluzie
Conchidem astfel, că potențialul pericolului pe care îl prezintă un minor sau un tânăr,
este în funcție de mai multe componente, între care vom găsi atât personalitatea, cât și situația
în care se află, atât problemele trecutului lui, cât și cele din prezent, atât aspectele ce țin de
individ, cât și cele care aparțin grupului în care s-a încadrat sau în care trăiește în prezent.
Delicvența juvenilă constituie o problemă socială complexă, a cărei cunoaștere și explicație
trebuie să stea la baza măsurilor de politică socială și penală. Actualmente, problemele educării,
adaptării și, în special, ale promovării generației tinere devin extrem de presante și dificile,
nerezolvarea lor conducând la consecințe ireversibile pentru conduita copiilor și tinerilor.
România ocupă unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte violenţa în şcoli, este
concluzia unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Studiul, efectuat în 37 de ţări din
întreaga lume, sublinia că peste 50% dintre profesorii din România raportează acte de violenţă la
cursurile lor, iar 70% dintre elevi merg la şcoală cu teama că vor deveni victimele unor colegi
violenţi. Zeci de înregistrări video care prezintă bătăi între elevi au fost postate de utilizatorii
portalului You Tube.În perioada 2000-2008, rata absenteismului şcolar s-a triplat.
Studii de caz
1.SUA-Un copil de doar 10 ani a fost arestat si este judecat ca un adult dupa ce a snopit in bataie o
femeie de 90 de ani pana aceasta a parasit lumea.

Tanarul Kristen Kurilla, din statul american Pennsylvania, a mers in vizita la bunicul sau, Anthony
Virbitsky, care avea grija de o batrana de 90 de ani, Helen Novak. Tanarul a intrat fara sa anunte in
camera batranei de 90 de ani si aceasta s-a speriat si a strigat la el sa iasa afara din camera. Pustiul a
inceput sa se enerveze si el, moment in care s-a napustit asupra batranei.

Tristen a strans-o de gat pe batrana pentru a o „pune la respect”, insa aceasta a ramas apoi fara suflare.
Vazand ca batrana mai respira dupa ce s-a chinuit sa o asfixieze cu mainile, acesta a luat bastonul si a
lovit-o de 5 ori in stomac cu putere si i-a impins bastonul in gat cu brutalitate.

In momentul in care s-a prezentat in fata politiei, Kristen si-a recunoscut fapta: „Am omorat acea
doamna. Eu doar am incercat sa o ranesc”.

2.Romania-tentativa de viol

Inculpat: minor 16 ani si 5 luni

Victima: fetita de 4 ani si 3 luni

Minorul a fost interogat în prezenţa avocatului din oficiu şi a tatălui său,declarând că: ştie pentru ce este
trimis în judecată, recunoaşte şi regretă foarte multfapta comisă şi menţine toate declaraţiile date
anterior în cursul urmăririi penale.A precizat minorul că a citit rechizitoriul, iar situaţia de fapt a fost cea
reţinută înacest act. A arătat minorul că ştia că partea vătămată are în jur de 4 ani, că nu a vrutsă
săvârşească fapta şi nu îşi poate explica de ce a reacţionat astfel. A afirmatminorul că a văzut-o pe
partea vătămată după comiterea faptei şi crede că este bine;aceasta nu vorbeşte cu el, dar se joacă cu
alţi copii. A susţinut totodată că nu aîncercat niciodată să mai aibă relaţii sexuale cu fetiţe şi vrea să
meargă incontinuare la şcoală.

Filmulet copil cu 50 de furturi

Masuri de prevenire
Evoluţia societăţii atrage după sine evoluţia delincvenţei care, la rândul ei, determină evoluţia
societăţii.Cum pot fi delincvenţii minori resuscitaţi ca indivizi normali? Iată problema la care ne
propunem să găsim impreuna cu voi un raspuns. Delincvenţa juvenilă nu reprezintă un fenomen izolat
guvernat de propriile legi şi generat de cauze speciale, ci reprezintă un segment al fenomenului general
al criminalităţii. În general, resocializarea infractorilor reprezintă un proces extrem de dificil, în care
şansele de reuşită sunt extrem de reduse, cauzele acestui rezultat fiind multiple. Astfel, tema principală
a acestui obiectiv de resuscitare a delincventului minor ar trebui să fie menţinerea acestuia în cadrul
societăţii, şi nu izolarea lui într-un loc de reeducare. Detenţia îndelungată a minorilor în penitenciar are
urmări grave, care se manifestă la toate nivelele ierarhice ale personalităţii. Chiar şi detenţia pentru
scurt timp duce la schimbări importante care vor pune baza formării unei persoane antisociale. Este
vorba despre influenţa sistemului de valori şi interese, care se produce, în primul rând, datorită aflării
permanente într-un spaţiu închis şi suferă schimbări calitative deoarece este oferit un spectru restrâns
de valori în interiorul penitenciarului. Observaţiile la momentul dat arată că, cu cât este mai mare
termenul de detenţie a minorilor în penitenciar, cu atât mai mult efort va fi necesar pentru recuperarea
lor ulterioară.

Ca urmare a Ordonanţei Guvernului nr. 192/1999 şi a Hotărârii de Guvernnr. 96/9 februarie

2000, a fost creată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, în ale cărei atribuţii se
includ, între altele, elaborarea sistemului de protecţie a copilului si formarea specialiştilor care se ocupă
de copiii aflaţi în dificultate etc.Procesul de dezinstituţionalizare a copiilor din România este însă lung şi
anevoios, presupunând o largă coordonare a eforturilor organismelor centrale şi locale, a organizaţiilor
guvernamentale şi a celor nonguvernamentale. Dar primele etape in procesul de dezinstituţionalizare a
copiilor din România a inceput deja

O măsură aparte de dezinstituţionalizare, legată direct de fenomenul de delincvenţă

juvenilă, a vizat înlocuirea pedepsei cu închisoarea pentru minori cu o serie de măsuri
alternative. Aşa cum s-a demonstrat, în cursul timpului şi cum au dovedit experienţele altor ţări,
unităţile corecţionale pentru minori nu au contribuit, decât într-o slabă măsură, la reeducarea şi
recuperarea socială a acestora, contribuind, de fapt, prin conduitele şi ”tehnicile” învăţate în
penitenciare sau şcoli de reeducare, la amplificarea criminalităţii. O dată eliberaţi din aceste
unităţi, tinerii au ajuns să comită fapte şi mai grave.

Sancţiunile aplicate minorilor trebuie corelate în mod judicios cu măsurile de asistenţă şi

protecţie socială, în aşa fel încât prioritară să nu fie acţiunea de eliminare a efectelor, ci
eradicarea cauzelor delincvenţei juvenile. Din păcate, exceptând măsurile recente luate de
guvernul român, activitatea de asistenţă şi protecţie socială a fost lăsată, mai ales, pe seama
organizaţiilor nonguvernamentale cu scopuri (mai mult sau mai puţin) caritabile. În România
funcţionează peste 10.000 de asemenea organizaţii, care au fost înfiinţate tocmai cu scopul de a
acorda un ajutor copiilor şi familiilor aflate în dificultate. Cea mai cunoscută, în acest sens, este
organizaţia ”Salvaţi Copiii”, care a efectuat numeroase activităţi de asistenţă socială pentru
copiii străzii din mai multe oraşe din ţară, între care Bucureşti, Suceava, Iaşi, Craiova, Tg. Mureş
etc. Dincolo de asigurarea unor resurse necesare pentru asistenţa materială şi medicală,
organizaţia ”Salvaţi Copiii” a desfăşurat un amplu program de recuperare socială a copiilor
străzii, prin plasarea lor în familii de adopţie, în centre de plasament şi în alte instituţii de
ocrotire, şi prin ajutorul dat în reintegrarea lor şcolară şi profesională.