UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

CORNELIU LEONTE

CONSTRUCŢII
ANUL II, SEMESTRUL I+II

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2013
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................... 3

Capitolul 1. Importanţa şi conţinutul cursului de construcţii

Zootehnice...................................................................... 4
1.1. Contribuţia disciplinei la formarea inginerului zootehnist ......... 4
1.2. Conţinutul cursului şi relaţiile cu alte discipline.......................... 5

Capitolul 2. Materiale de construcţii ............................................. 6

2.1 Noţiuni introductive ...................................................................... 6
2.1.1. Lemnul ............................................................................ 6
2.1.2. Piatra naturală .................................................................13
2.1.3. Produse ceramice ............................................................19
2.1.4. Lianţii ..............................................................................27
2.1.5. Mortare............................................................................28
2.1.6. Betoane............................................................................29
2.1.7. Produse din metal............................................................30
2.1.8. Materiale termo şi hidroizolante .....................................32
2.1.9. Produse din azbociment, sticlă, polimeri sintetici ..........33

Capitolul 3. Noţiuni de rezistenţă a materialelor şi

dimensionarea elementelor de construcţii ................38
3.1. Clasificare. Elemente componente ale structurilor
de rezistenţă ..................................................................................38
3.2. Tipuri de structuri de rezistenţă....................................................40
3.3. Actiuni în construcţii ....................................................................42
3.3.1. Definiţie, Clasificare, Grupare........................................42
3.3.2. Forţe exterioare, interioare, solicitari..............................44
3.3.3. Eforturi unitare................................................................46
3.3.4. Legătura dintre eforturile unitare si deformaţiile
specifice. Legea lui Hooke..............................................47
3.3.5. Criterii pentru dimensionarea elementelor
de construcţii. Metoda de calcul .....................................49

Capitolul 4. Elemente de construcţii la o clădire..........................53

4.1. Definirea şi clasificarea construcţiilor..........................................53
4.2. Alcătuirea generală a unei clădiri.................................................54
4.3. Modularea şi tipizarea construcţiilor............................................55
4.4. Terenul de fundare........................................................................56
1
4.5. Fundaţii ........................................................................................ 57
4.6. Structura de rezistenţă a unei clădiri............................................ 70
4.7. Pereţi (Ziduri)............................................................................... 71
4.8. Ferestre şi uşi (Tâmplărie) ........................................................... 76
4.9. Acoperişuri................................................................................... 79
4.10. Pardoseli..................................................................................... 84
4.11. Lucrări de finisare ...................................................................... 88

Capitolul 5. Elemente de fizica construcţiilor .............................. 92

5.1. Conceptul de confort termic ........................................................ 92
5.2. Transmiterea căldurii prin elementele de construcţii................... 95
5.3. Permeabilitatea elementelor de construcţii la vaporii de apă ...... 98
5.4. Sistemul de ventilaţie. Metode de calcul ..................................... 99
5.5. Bilanţul termic şi factorii care îl influenţează.
Metode de calcul .....................................................................102
5.6. Iluminarea naturală şi artificială. Metode de calcul...................102

Capitolul 6. Construcţii zootehnice de cazare şi exploatare .....106

6.1. Construcţii pentru taurine ..........................................................106
6.2. Construcţii pentru cabaline ........................................................132
6.3. Construcţii pentru suine .............................................................136
6.4. Construcţii pentru ovine.............................................................145
6.5. Construcţii avicole .....................................................................150
6.6. Construcţii pentru iepurii de casă şi animale de blană ..............159
6.7. Construcţii piscicole...................................................................164
6.8. Construcţii sericicole .................................................................177

Bibliografie…………………………………………………………181

2
 INTRODUCERE

Necesităţile crescânde de produse de origine animală au făcut

ca metodele clasice de creştere şi întreţinere să fie treptat înlocuite
prin sisteme noi, în care atât producţiile cât şi productivitatea muncii
să fie cât mai ridicată.
Ultimii ani caracterizează producţia zootehnică prin
introducerea pe scară tot mai largă a mecanizării şi automatizării,
folosirea unor tehnici şi tehnologii noi.
În complexul de factori care participă la obţinerea unor
animale sănătoase cu o înaltă capacitate productivă, adăposturile au
căpătat o pondere deosebită, nimeni nu mai pune la indoială
necesitatea imperioasă a cunoaşterii şi exploatării acestora, pentru
realizarea confortului, a factorilor de microclimat şi a condiţiilor de
igienă.
Nu trebuie neglijat nici rolul social pe care îl au adăposturile
pentru animale, deoarece condiţiile pe care le asigură vizează nu
numai apărarea sănătăţii animalelor ci şi a oamenilor care lucrează în
sectorul zootehnic.
Progresele înregistrate în tehnica creşterii şi exploatării
animalelor, pe plan mondial şi în ţara noastră, au determinat schimbări
radicale privind concepţia despre adăposturi, iar problema
construcţiilor pentru toate categoriile de animale, să capete noi
coordonate, nu numai în cadrul general al ştiinţelor zootehnice ci şi în
practica creşterii animalelor, fie că este vorba de sistemul intensiv
industrial sau de cel tradiţional modernizat.

3
 Capitolul 1
IMPORTANŢA ŞI CONŢINUTUL CURSULUI
DE CONSTRUCŢII

1.1. Contribuţia disciplinei la formarea inginerului

zootehnist
Construcţiile agro-zootehnice sunt destinate adăpostirii
animalelor, depozitării şi conservării furajelor precum şi a producţiei
animaliere.
Construcţiile zootehnice reprezintă o categorie distinctă de
construcţii cu o problematică specifică şi particularităţi proprii a căror
cunoaştere trebuie să-şi găsească locul în procesul de formare a
viitorului inginer zootehnist ca specialist multilateral.
Ca element tehnologic construcţiile zootehnice participă direct
la obţinerea unor producţii animaliere sporite, ceea ce impune o
strânsă colaborare între zootehnist, ca tehnolog şi alţi specialişti cum
ar fi constructorul, mecanizatorul, instalatorul etc.
După modul cum aceste construcţii participă la procesul de
producţie se pot clasifica în: clădiri de producţie, auxiliare şi anexe,
precum şi elemente de echipare tehnică şi edilitare.
Factorii determinaţi care impun soluţiile constructive la
proiectarea spaţiilor pentru întreţinerea animalelor sunt :
- destinaţia construcţiei, determinată de specia şi categoria
animalelor adăpostite (porcine, taurine, ovine, pasări etc.); producţia
urmărită (carne, lapte, ouă, lână etc.); vârsta animalelor şi destinaţia
lor (pentru producţie sau reproducţie);
- soluţia tehnologică legată de sistemul de întreţinere, furajare,
evacuare a dejecţiilor, recoltarea produselor, gradul de mecanizare a
proceselor de producţie etc.

4
 1.2. Conţinutul cursului şi relaţiile cu alte discipline
Disciplina de construcţii zootehnice şi-a conturat problematica
odată cu trecerea spre formele intensive de creştere a animalelor.
Apariţia ei ca disciplină de sine stătătoare este strâns legată de
necesitatea creerii unui “mediu artificial” care să asigure nu numai
creşterea unor animale sănătoase, ci şi obţinerea unor producţii mari,
ştiut fiind faptul că producţia animalelor este rezultanta dintre “factorii
genetici” şi cei de “mediu extern”, iar din aceştia din urmă fac parte şi
adăposturile.
Studiul construcţiilor zootehnice are un caracter aplicativ. Tot
ceea ce se învaţă teoretic se poate confrunta şi verifica în condiţiile
unităţilor zootehnice. Obiectivul urmărit la această disciplină este
pregătirea viitorilor ingineri zootehnici ca tehnologie de concepţie,
pentru proiectarea unităţilor de producţie animală, ca beneficiari ai
investiţiilor de profil şi ca specialişti pentru întreţinera şi exploatarea
construcţiilor zootehnice, la parametrii proiectaţi.
Noţiunile cuprinse în curs urmăresc asigurarea unei orientări în
domeniul elementelor de construcţie, a materialelor de construcţie şi a
structurilor constructive, aprofundarea elementelor de fizică a
adăposturilor, a soluţiilor de cazare.
Se prezintă principalele tipuri de adăposturi pentru diferite
specii şi categorii de animale, construcţii auxiliare şi anexe specifice
unităţilor industriale de creştere a animalelor.
Disciplina de construcţii zootehince are relaţii directe cu
disciplinele tehnologice de creştere a animalelor, cu disciplinele de
zooigienă, maşini şi instalaţii zootehnice precum şi cu alte discipline,
de la care utilizează o serie de elemente absolut necesare pentru
realizarea într-o concepţie unitară, a unui spaţiu tehnologic complex
pentru creşterea şi exploatarea animalelor.

5
 Întrebări Capitol 1:
1. Care este destinaţia construcţiilor agro-zootehnice?
2. Cum participă construcţiile la obţinerea producţiilor animaliere?
3. Cu cine trebuie să colaboreze inginerul zootehnist la realizarea
construcţiilor agro-zootehnice?
4. Cum se clasifică construcţiile agro-zootehnice după modul cum
participă la procesul de producţie?
5. Care sunt factorii determinanţi care impun soluţiile constructive
la proiectarea adăposturilor?

Teme de control
1. Caracterizarea construcţiilor pentru producţia zootehnică.
2. Caracterizarea construcţiilor pentru depozitarea furajelor.

Referate
1. Rolul şi importanţa construcţiilor zootehnice.

6
 Capitolul 2
MATERIALE DE CONSTRUCŢII

2.1. Noţiuni introductive privind materialele de construcţii

Totalitatea produselor care contribuie la executarea unei
construcţii poartă numele generic de “materiale de construcţii”.
Cunoaşterea caracteristicilor fizico-mecanice şi chimice,
precum şi a modului de comportare a materialelor de construcţii la
diverse acţiuni distructive la care sunt supuse pe timpul exploatării,
oferă posibilitatea alegerii corecte a materialelor necesare executării
diferitelor elemente de construcţie.

2.1.1. Lemnul
2.1.1.1. Caracteristici generale
Lemnul este un material de natură organică, vegetală şi prezintă
o gamă largă de utilizare în construcţii, de la elementele de rezistenţă
până la mobilier şi piese decorative.
Tehnologiile moderne de prelucrare a lemnului au permis
extinderea domeniului de utilizare de la răşinoase (bradul, molidul) şi
foioase (fagul, salcâmul), asupra tuturor speciilor de lemn, inclusiv
plopul şi salcia.
Avantajele care rezidă din utilizarea lemnului în construcţii
sunt:
- se prelucrează, asamblează şi se manipulează uşor ;
- asigură o izolaţie termică şi fonică corespunzătoare ;
- se pot obţine piese relativ lungi ;
- prezintă aspect frumos .
Limitarea domeniului de utilizare a lemnului este determinată de
unele dezavantaje:
7
 - se aprinde şi arde uşor ;
- este puţin rezistent la acţiunea agenţilor externi ;
- are proprietăţi mecanice nesatisfăcătoare ;
- oferă un sortiment limitat atât ca formă a secţiunii transversale,
cât şi ca lungime a pieselor ;
- are o durată de exploatare relativ redusă faţă de alte construcţii
din metal, zidărie sau beton ;
- prezintă adesea defecte cum ar fi : noduri căzătoare, crăpături,
găuri de insecte, zone de alteraţie etc.

2.1.1.2. Proprietăţi fizico-mecanice

Densitatea aparentă. Densitatea aparentă este o proprietate care
depinde de esenţa şi de umiditatea lemnului (tabelul 2.1), influenţând
direct rezistenţele sale mecanice.

Tabelul 2.1
Variţia densitaţii aparente a lemnului în funcţie
de specie şi de umiditate
Specia Densitatea aparentă (kg/m³) pentru lemnul :
Verde Cu 15% apă Uscat
Brad 1000 450 410
Molid 740 480 430
Pin 700 520 490
Stejar 1100 740 650
Fag 1010 750 690
Frasin 920 760 680
Salcâm 880 750 730
Tei 740 460 490

Umiditatea lemnului.Cantitatea de apă conţinută de lemn în

momentul tăierii, ajunge până la jumătate din masa sa, reducându-se
treptat prin evaporarea apei libere (apa care circulă prin ţesuturile
vegetale) şi a unei părţi din apa de higroscopicitate (apa fixată prin

8
adsorbţie de pereţii ţesuturilor vegetale), până la stabilirea unui
echilibru cu umiditatea atmosferică.
În ţara noastră, umiditatea lemnului uscat în aer variază între 12
şi 15%.
Umiditatea lemnului de construcţie notată cu U şi exprimată în
procente este dată de relaţia :
U= m2 –m1 . 100, (%)
m1
în care :
U este umiditatea, în % ;
m2 – masa lemnului în stare naturală, în g ;
m1 – masa lemnului uscat la 100. . .105ºC, în g ;

Variaţia în timp a umidităţii produce fenomenele de umflare şi

contragere a lemnului. Aceste fenomene se manifestă diferit, în
funcţie de orientarea fibrelor, fiind minime în lungul fibrelor şi
maxime pe direcţiile tangenţiale la inelele anuale.
Rezistenţele mecanice ale lemnului. Rezistenţele mecanice ale
lemnului sunt influenţate de unghiul de incidenţă format de direcţia
forţei şi direcţia fibrelor longitudinale, de umiditate, precum şi de
prezenţa defectelor (tab.2.2)

Tabelul 2.2
Rezistenţele mecanice ale lemnului pentru umidităţi cuprinse
între15 şi 18%
Compresiune Compresiune
în lungul Încovoiere Încovoiere Perpendiculară
Specia
fibrelor (daN/cm²) (daN/cm²) pe fibre
(daN/cm²) (daN/cm2)
Stejar 130 130 90 30
Molid 100 100 70 15

9
 Proprietăţile izolante ale lemnului. Lemnul este un bun izolator
termic, electric şi fonic, în acest din urmă domeniu, lemnul fiind
asociat cu vata de sticlă, şi vata minerală.
Defectele lemnului. Defectele prezentate de lemn pot fi:
defectele de formă (conicitatea anormală, curbura etc.), defectele de
structură (fibra răsucită, fibra încâlcită etc.), nodurile, crăpăturile,
găurile, galeriile, coloraţiile, alteraţiile şi altele.
Acestea se datoresc modului de creştere, acţiunii
microorganismelor, agenţilor fizici şi influenţează negativ asupra
rezistenţei mecanice a lemnului.

2.1.1.3. Măsuri de protecţie a lemnului

Lemnul poate fi supus acţiunii agresive din partea unor agenţi
de natură vegetală (alge, ciuperci, microorganisme), de natură animală
(rozătoare, insecte, larve etc.) sau poate fi atacat sau distrus de foc.
Ca metode de tratament a suprafeţelor se folosesc carbonizarea,
(operaţie în timpul căreia apar la suprafaţă gudroanele , datorită
distilării parţiale a lemnului în procesul de ardere superficială) şi
carbolinizarea, (aplicarea unui strat superficial de carbolineum,
produs obţinut prin distilarea huilei).
Împotriva intemperiilor, lemnul se protejează prin aplicarea pe
suprafaţa lui a unuia sau a mai multor straturi de vopsele sau lacuri.
Ca tratament în profunzime, este utilizată impregnarea cu
diverse substanţe antiseptice sau hidrofuge, operaţie care poate fi
realizată prin îmbăiere în bazine deschise sau prin injectare, în
autoclave sub presiune.
Ignifugarea (protecţia împotriva acţiunii focului) se poate
realiza fie prin aplicare la suprafaţa lemnului a unor straturi de azbest,
şamotă, tablă sau tencuială, fie prin aplicarea unor soluţii ignifuge
(silicat de sodiu, vopsele ignifuge ).

10
 2.1.1.4. Sortimente de material lemnos folosite în construcţii
Materialele lemnoase utilizate în construcţii pot fi grupate în
materiale lemnoase brute şi prelucrate.
● Materialele lemnoase brute provin din trunchiuri fără crengi
şi fără coajă şi sunt prezentate în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3
Dimensiunile lemnului rotund folosit în construcţii
Denumirea produsului Diametrul la capătul Lungimi (m)
subţire (cm)
Bulumaci 10…20 1,50…3,00
Bile 12…16 6,00…9,00
Manele 8…11 3,00…6,00
Prăjini 4…7 2,00…4,00
Piloţi 18…40 6,00…15,00

● Materialele lem noase prelucrate pot fi, la rândul lor,

împărţite în două grupe de sortimente :
- lemn semiecarist, respectiv lemn semirotund (lemn rotund
despicat) şi cioplitură, obţinut din lemn rotund cu lungime mai
mare de 7,00 m şi cu diametrul cuprins între 15 şi 18 cm ;
- lemn ecarist (cherestea), obţinut prin debitarea lemnului rotund
de răşinoase sau de foioase şi caracterizat prin faptul că aceste
sortimente au muchii vii şi sunt mărginite de feţe plane.
Principalele sortimente de lemne ecarist sunt următoarele:
- scândurile, care au grosimea de cel mult 40mm şi lăţimea mai
mare decât dublul grosimii, însă nu mai mică de 80mm;
- dulapii, care au grosimea cuprinsă între 40 şi 100mm şi lăţimea
mai mare decât dublul grosimii, însă nu mai mică de 100mm ;
- grinzile, care sunt piese cu feţe şi canturi plane şi paralele între
ele, având grosimea cuprinsă între 10 şi 30cm, lăţimea cuprinsă
între 12 şi 13 cm, iar lungimea normală cuprinsă între 3,00 şi

11
 6,00 m. Pe bază de comenzi speciale se pot realiza grinzi cu
lungimea până la 12,00m(tab.2.4) ;
- şipcile, care sunt piese cu grosimea de 1,2…4cm, lăţimea de
1,8…6cm şi lumgimea de la 1,00 la 6,00m;
- riglele , denumite şi cuşaci, care sunt piese cu grosimea cuprinsă
între 4 şi 10cm, lăţimea cuprinsă între 6 şi 15 cm şi cu lungimea
de 1,00…6,00m
Dintre sortimentele de cherestea de foioase, cea mai mare
importanţă prezintă, pentru construcţii, cheresteaua de stejar şi cea de fag.

Tabelul 2.4
Dimensiunile uzuale pentru grinzile din lemn de răşinoase
Grosimi Lăţimi (cm) Lungimi (m)
(cm) normale De
coamndă
10 12 15 - 19 - -
12 12 15 - 19 25 - 3,00…6,00 6,50…12,
15 - 15 17 19 25 30 din 00
19 - - - 19 25 30 50 în 50cm din
25 - - - - 25 30 50 în
30 - - - - - 30 50cm

● Produsele din lemn prelucrat folosite în construcţii sunt :

- duşumelele cu lambă şi uluc, folosite la pardositul camerelor de
locuit, a birourilor etc. şi fabricate din scânduri sau dulapi de
răşinoase ;
- scândurile fălţuite , fabricate din cherestea de răşinoase ;
- parchetele, constituite din lamele cu lungimea de la 10…50 cm,
lătimea de 2…9cm şi grosimea de 10…20mm;
- pavelele din lemn,utilizate la executarea pardoselelor în ateliere,
hale de maşini, hangare, standuri pentru animale etc. şi prezintă
următoarele avantaje : sunt călduroase, amortizează zgomotul,
sunt elastice şi sunt rezistente la uzură. Aceste produse se

12
 livrează în două sortimente : pavele de tipul P (prismatic) şi
pavele de tipul C (cilindric).

● Dintre produsele ob ţinute prin valorificarea superioar ă a

lemnului se citează următoarele :
- furnirele , obţinute prin tăierea plană sau tăiere prin derulare şi
care au o grosime cuprinsă între 0,2 şi 6mm ;
- placajele din lemn , obţinute prin încleierea unor foi de furnir
suprapuse, cu fibrele încrucişate ;
- panelele , fabricate dintr-un miez de şipci de molid sau brad,
încleiate unele lângă alte şi acoperite, pe ambele feţe, cu câte o
foaie de furnir. Panelele nu se deformează, nu se ondulează şi nu
crapă la variaţiile normale de umiditate şi temperatură din
încăperile închise ;
- plăcile din aşchii de lemn, denumite în mod curent PAL ; sunt
panouri obţinute prin aglomerare sub presiune, cu ajutorul unui
liant sintetic, a aşchiilor de lemn şi au o densitate aparentă care
variază între 400 şi 1000 kg/m³. Prin tratare cu diferite substanţe,
plăcile de tip PAL pot fi hidrofugate, ignifugate sau antiseptizate;
- plăcile din fibre de lemn (PFL), fabricate din fibre de lemn
împâslite datorită proprietăţilor adezive şi de coeziune proprii. La
fabricare se pot adăuga lianţi, precum şi alte substanţe
antiseptice, ignifuge, emulsii de bitum etc. În funcţie de
densitatea aparentă, se pot distinge următoarele sortimente : PFL
poros, cu densitatea aparentă de 220…400kg/m³, PFL dur, cu
densitatea aparentă de minimum 850kg/m³ şi PFL extradur, cu
densitatea aparentă de minimum 950kg/m³. Plăcile de PFL dur şi
extradur pot fi înnobilate prin emailare sau lăcuire (PFL–E),
precum şi prin melaminare (PFL-M). Emailarea se realizează
prin turnarea sau pulverizarea unuia sau a mai multor straturi de

13
 email sau lac, care se usucă la cald. Melaminarea se realizează
prin presarea la cald a unuia sau a mai multor filme de hârtie,
impregnată cu răşină melaminică.

2.1.2 Piatra naturală

Piatra naturală se găseşte la suprafaţa scoarţei pământului sub
formă de amestecuri naturale de minerale, care formează rocile.
Utilizarea pietrei naturale în construcţii este justificată de
mutiplele calităţi ale acesteia :
- se găseşte din abundenţă în majoritatea regiunilor din ţara noastră;
- prezintă rezistenţe mari la compresiune şi uzură ;
- prezintă o mare durabilitate în timp
- are, un aspect natural frumos ;
- necesită numai transformări fizice ;
- poate fi utilizată atât ca material de bază, cât şi ca material decorativ.

Tabelul 2.5
Proprietăţile fizico-mecanice ale unor roci
Unitatea Granit de Calcar de Marmură de
Caracteristici
de măsură Iacob Deal Bampotoc Monesa
Densitatea
Kg/dm³ med. 2,62 med. 2,57 min 2,68
aparentă
Compactitatea % med. 97,80 med. 95,50 min 98,80
Porozitatea totală % med. 2,20 med. 4,50 max 1,10
Absorbţia de apă % max 0,40 max 1,00 Max 0,35
Rezistenţa la
compresiune în daN/cm² 1600…2700 750…1100 1000…1300
stare uscată

Utilizarea limitată a pietrei naturale este determinată de

următoarele proprietăţi ale acesteia (tab.2.5):
- densitatea aparentă mare, fapt care are implicaţii directe asupra
costului manipulărilor, transportului, precum şi asupra
dimensiunilor fundaţiilor şi a altor elemente constructive ;
14
 - majoritatea rocilor au o conductivitate termică ridicată şi din
acest motiv sunt contraindicate la execuţia elementelor de
închidere ale construcţiilor ;
- se comportă necorespunzător la foc ;
- se prelucrează cu un consum ridicat de energie.

2.1.2.1. Clasificarea rocilor

Rocile pot fi clasificate după diverse criterii şi anume :
- după geneză, rocile se clasifică în roci magmatice sau eruptive,
roci sedimentare şi roci metamorfice ;
- după structură, respectiv după gradul de cristalizare al
mineralelor componente, rocile se clasifică în roci cu structură
holocristalină, care au mineralele complet cristalizate, roci cu
structură hemicristalină, care au mineralele parţial cristalizate şi
parţial amorfe şi roci cu structură amorfă ;
- după textură, respectiv după modul de aranjare în spaţiu a
mineralelor componente, rocile se clasifică în roci cu textură
neorientată sau masivă, roci cu textură stratificată, la care
straturile sunt alcatuite din aceleaşi minerale şi roci cu textură
şistoasă, la care straturile sunt alcătuite din minerale diferite.

2.1.2.1.1. Roci magmatice

Rocile magmatice s-au format prin răcirea şi solidificarea
magmei, structura lor diferenţiindu-se în funcţie de durata, presiunea
şi adâncimea la care a avut loc răcirea. Dacă răcirea are loc la
adâncime, mineralele au timp să cristalizeze în întregime, în timp ce la
suprafaţa pământului mineralele cristalizează parţial, o bună parte din
ele rămânând în stare amorfă.
După adâncimea de răcire a magmei, rocile magmatice se
clasifică în :

15
 - roci intrusive ;
- roci filoniene ;
- roci efusive.
In timpul erupţiei vulcanilor, datorită răcirii bruşte a lavei şi a
degajării, în acelaşi timp, de gaze şi vapori, se formează roci cu
structura vitroasă şi foarte poroasă, cum sunt lava vulcanică, piatra
ponce, cenuşele vulcanice şi tufurile vulcanice rezultate prin
cimentarea cenuşelor. Acestea se utilizează ca materiale de izolaţie
termică, ca agregate uşoare sau ca adaosuri hidraulice la fabricarea
lianţilor micşti.

2.1.2.1.2. Roci sedimentare

După geneza lor, rocile sedimentare se pot clasifica în :
- roci detritice;
- roci organogene;
- roci de precipitaţie;
Din categoria rocilor sedimentare detritice fac parte :
- grohotişurile ;
- prundişurile ;
- nisipurile ;
- mâlurile ;
Rocile sedimentare enumerate reprezintă grupa rocilor
sedimentare detritice necimentate. Prin golurile acestor depozite pot să
pătrundă ape cu diverse substanţe dizolvate sau în suspensie, care să
precipite în goluri şi să lege granulele într-un tot rezistent şi compact,
adică să le cimenteze. Astfel, se formează rocile sedimentare cimentate.
Dintre rocile detritice cimentate, gresiile se folosesc pe scară
lungă în construcţii, atât sub formă de piatră spartă (ca agregate), cât şi
sub formă de plăci (la placarea construcţiilor, la pavaje etc.). Argilele se
utilizează în industria materialelor de construcţii ca materie primă la

16
fabricarea produselor ceramice, iar marnele, care sunt amestecuri
naturale de argile şi calcare, se folosesc la fabricarea cimentului Portland.
Din grupa rocilor care iau naştere prin cristalizarea sărurilor
conţinute în apă se menţionează ghipsul şi calcarele.
Ghipsul este un sulfat de calciu hidratat care se formează prin
evaporarea apei de mare din unele bazine izolate pe cale naturală în
decursul timpului. Calcarele se formează prin precipitarea
bicarbonatului de calciu, care se descompune în carbonat de calciu şi
în dioxid de carbon. Travertinul, o piatră naturală ornamentală
deosebit de apreciată şi utilizată la placarea clădirilor este o variaţie de
calcar, care se formează prin depunerea carbonatului de calciu peste
frunze, alge, muşchi, care dispar prin putrezire, lăsând goluri în rocă.
Principalele roci organogene sunt calcarele cochilifere,
diatomitul şi tripoli.
Calcarele cochilifere sunt formate din cochilii calcaroase
cimentate între ele ; se folosesc ca agregate uşoare şi la lucrări de artă.
Diatomitul şi tripoli sunt roci silicoase bogate în bioxid de
siliciu amorf, rezultate în urma depunerii microorganismelor denumite
diatomee. Se folosesc ca adaosuri hidraulice la preparea lianţilor, ca
agregate şi la fabricarea materialelor termoizolante.

2.1.2.1.3. Roci metamorfice

Schimbările din scoarţa Pământului pot determina modificări
ale structurii sau a compoziţiei rocilor; astfel, din roci magmatice sau
sedimentare, iau naştere rocile metamorfice.
Textura rocilor este în general şistoasă, mineralele fiind orientate
după anumite direcţii în straturi. Principalele roci metamorfice utilizate
în construcţii sunt : gnaisurile, cuarţitele, marmurile şi ardeziile.
Aceste roci mai poartă şi numele de şisturi, datorită aşezării
mineralelor în straturi.

17
 2.1.2.2. Materiale de construcţii din piatră naturală
În construcţii, piatră naturală poate fi folosită ca agregat la
prepararea mortarelor şi a betoanelor, ca material de bază la
executarea fundaţiilor şi a zidăriilor, la lucrări de finisaje interioare şi
exterioare, la lucrări de drumuri, căi ferate, baraje, anrocamente,
consolidări şi apărări de maluri etc.
După modul de exploatare, respectiv după provenienţă,
materialele din piatră naturală se împart în două mari grupe : produse
de balastieră şi produse de carieră (provenite din roci masive).

2.1.2.2.1. Produse de balastieră

Produsele de balastieră sunt agregate naturale grele, purtând
numele de nisip, pietriş, bolovani şi balast, în funcţie de mărimea
granulelor.
Nisipul este agregatul natural cuprinzând granule cu diametrul
măsurând între 0 şi 7,1mm, fiind utilizat la prepararea mortarelor şi
betoanelor, ca strat filtrant la drumuri şi pardoseli, ca degresant în
industria ceramică, la fabricarea sticlei etc.
Pietrişul este agregatul natural care conţine granule cu
diametrul cuprins între 7,1 şi 71 mm şi care se utilizează la prepararea
betoanelor de ciment, la prepararea mixturilor asfaltice, ca strat filtrant
la drumuri şi pardoseli etc. În mod uzual se asigură de balastiere
următoarele sorturi : 7,1/16mm, 31/71mm. Sortul 7,1/16 mai poartă şi
numele de mărgăritar.
Balastul este un amestec natural de nisip cu pietriş, eventual şi
bolovani. Poate fi livrat sub formă de balast neciuruit (0/160 mm,
utilizat ca strat de fundaţie la drumuri, pardoseli etc.) sau sub formă de
balast ciuruit în sorturile 0/31 şi 0/71, (folosit ca agregat pentru
prepararea betoanelor de marcă inferioară).

18
 Bolovanii sunt pietre cu forme rotunjite, cu diametrul cuprins
între 71 şi 160mm şi se utilizează la pavaje, betoane ciclopiene,
baraje, anrocamente, consolidări şi apărări de maluri etc.

2.1.2.2.2. Produse de carieră

Principalele sortimente ce fac parte din categoria produselor de
carieră sunt piatra brută, piatra prelucrată şi piatra spartă.
Piatra brută se prezintă sub formă de blocuri de formă
neregulată şi este utilizată la execuţia fundaţiilor şi a soclurilor, la
zidurile de sprijin, la anrocamente, consolidări etc.
Piatra prelucrată se găseşte sub următoarele forme:
- moloane , respectiv blocuri prelucrate numai pe una din feţe şi
parţial (numai pe o adâncime de 3…7cm) pe feţele adiacente.
Moloanele se folosesc la execuţia zidăriilor masive ;
- piatra de talie , respectiv blocuri de formă regulată având patru,
cinci sau toate feţele prelucrate şi care se folosesc la executarea
zidurilor construcţiilor monumentale.
- plăci de piatră , produse ce se obţin prin tăierea blocurilor de
piatră şi prelucrarea feţei aparente prin şpiţuire, pieptănare,
buciardare, şlefuire, lustruire sau profilare şi care se folosesc la
execuţia pardoselilor sau a placajelor la pereţi, stâlpi,trepte de
scară etc. ;
- detalii de arhitectură cum ar fi socluri, solbancuri, cornişe,
brâuri, trepte, ancadramente, stâlpişori etc. ;
- pietre pentru execuţia îmbrăcăminţilor şi încadrărilor rutiere,
fasonate sub formă de pavele, calupuri şi borduri. La rândul lor,
pavelele pot fi normale sau abnorme. Cele normale se produc în
două tipuri : tip dobrogean (18 x 12 x 13cm) şi tip transilvănean
(17 x 17 x 13cm). Pavelele abnorme au aceeaşi formă cu
pavelele normale de tip dobrogean însă cu dimensiunile mai

19
 reduse. Calupurile sunt pietre de formă cubică (cu latura de 9cm)
sau de formă prismatică (7 x 7 x 9cm). Bordurile sunt produse de
formă prismatică ce se utilizează la încadrarea trotuarelor,
drumurilor şi a platformelor.
Piatra spartă se obţine prin concasarea sau măcinarea
rocilor şi se prezintă în următoarele sortimente :
- filerul, obţinut prin măcinarea fină a pietrei naturale, de regulă a
calcarelor, având granulaţia maximă 0,09 mm şi utilizat la
prepararea asfalturilor, a suspensiilor de bitum, a masticurilor
bitumoase, la acoperirea cartonului bitumat ;
- nisipul de concasare, care are granulaţia 0/7,1 mm şi care se
foloseşte la prepararea mortarelor şi a betoanelor ;
- savura, care are granulaţia 0/8 mm şi care se foloseşte la lucrări
de drumuri ;
- splitul, sortiment cu granulaţia 8/40 mm, care se foloseşte tot la
lucrările de drumuri ;
- criblura, cu granulaţia 3,15/25 mm, obţinută prin dubla
concasare a rocilor, se foloseşte la prepararea betoanelor
asfaltice;
- piatra spartă, care are granulaţia 7,1/71 mm se foloseşte ca
agregat la prepararea betoanelor de ciment.
- piatra de mozaic, obţinută din prelucrarea pietrei de calcar şi
marmură . Piatra de mozaic se utilizează la prepararea betoanelor
de mozaic pentru pardoseli, scări etc.

2.1.3. Produse ceramice

Produsele ceramice reprezintă amestecuri omogenizate de
argilă, nisip şi apă.
Fabricarea produselor ceramice parcurge următoarele faze:
- prepararea pastei ceramice;

20
 - fasonarea produsului;
- uscarea produsului;
- arderea produsului uscat;
Proprietăţile argilelor, care permit fabricarea produselor
ceramice sunt:
- plasticitatea, care facilitează fasonarea;
- întărirea la temperaturi ridicate, ceea ce conferă produsului
rezistenţă mecanică şi stabilitate faţă de acţiunea agenţilor
atmosferici.
După tehnologia de fabricaţie, produsele ceramice se clasifică
în produse ceramice brute şi produse ceramice fine.

2.1.3.1. Produse din ceramica brută

Cărămizile sunt pietre artificiale pentru zidărie, fasonate din
mase ceramice argiloase şi uscate. În zidărie se folosesc cărămizile
pline şi cărămizile eficiente (cu găuri verticale).
Cărămizile utilizate în zidărie trebuie să aibă următoarele
proprietăţi:
- omogenitate (să aibă structură uniformă);
- rezistenţe mecanice corespunzătoare, pentru a nu se deteriora în
timpul manipulării şi pentru a prelua încărcările care apar în
timpul exploatării;
- forme şi dimensiuni regulate;
- uşurinţă la cioplire; porozitate suficientă, pentru a permite
aderarea mortarului.
Se fabrică două tipuri de cărămizi pline:
- format normal : 240x115x63(fig.2.1);
- format mare : 240x115x88(2.2).

21
 Fig.2.1 Cărămizi pline:
a - cărămizi pline; b,c – cărămizi pline cu goluri de uscare

Fig.2.2 Cărămizi parţial modulate, cu găuri verticale (GVP)

a,c-căramizi GVP cu găuri cilindrice; b-cărămizi GVP cu găuri prismatice
Cărămizile eficiente au goluri cilindrice sau prismatice, dispuse perpendicular pe
faţa lor de aşezare.

Cărămizile eficiente au goluri cilindrice sau prismatice, dispuse

perpendicular pe faţa lor de aşezare.
Cele două tipuri de cărămizi cu găuri verticale (GV), care se
fabrică sunt:
- tipul I (GVP), cărămizi parţial modulate, la care este modulată
doar grosimea şi eventual una din celelate două dimensiuni;
- tipul II (GVM), cărămizi total modulate, la care sunt modulate
toate cele trei dimensiuni.
Cărămizile cu porozitate mare sunt obţinute prin amestecarea în
pastă a unor substanţe combustibile (rumeguş, turbă, praf de cărbune).
Cărămizile termoizolatoare din diatomit se obţin pe cale umedă
din diatomit amestecat cu substanţe combustibile.
Cărămizile cu lambă şi uluc se folosesc la execuţia pereţilor
neportanţi (fig.2.3).
22
 Fig.2.3 Cărămizi cu lambă şi uluc
a-cărămizi LU 90 cu găuri prismatice; b-cărămizi LU 90 cu găuri cilindrice;
c-cărămizi LU 45

Blocurile ceramice cu goluri orizontale sunt utilizate la execuţia

pereţilor exteriori uşori, a pereţilor de umplutură şi a celor
despărţitori.Înălţimea lor este un multiplu al grosimii cărămizilor
obişnuite (fig2.4.).

Fig. 2.4. Bloc ceramic cu găuri orizontale

Cărămizile pentru placaj înlocuiesc tencuiala la pereţii

exteriori.Faţa aparentă (mată sau smălţuită) poate avea dimensiunile
115x88 sau 190x88 mm (fig. 2.5).
Plăcile ceramice pentru pereţi,sunt utilizate la placarea
pereţilor, pardosirea holurilor, vestiarelor, etc (fig. 2.6).

23
 Fig.2.5. Cărămizi pentru placaj: Fig. 2.6.Plăci
a-cărămizi; b-colţar. ceramice pentru placarea
pereţilor şi pardoselilor

Blocurile ceramice pentru pardoseli de grajduri şi padocuri

sunt utilizate la realizarea pardoselilor calde, având coeficientul de
asimilare termică S= 9,50 W/ m² · K. Fiind rugoase, împiedică
alunecarea animalelor (fig.2.7).
Corpurile ceramice cu goluri pentru planşee şi acoperişuri se
fabrică în două tipuri (fig.2.8):
- tip CP 160, pentru planşee;
- tip CA 110, pentru acoperişuri.

Fig.2.7. Corpuri ceramice pentru pardoseli de grajduri şi padocuri:

a- cu lambă şi uluc; b- cu striuri; c –cu uluc.

24
 Fig.2.8. Corpuri ceramice:
a – tip CP160, pentru planşee; b- tip CA110, pentru acoperişuri.

Ţiglele sunt produse cermice brute, utilizate la acoperişuri.

Acestea se fabrică în trei tipuri (fig.2.9):
- ţigle solzi;
- ţigle cu jgheab, trase;
- ţigle cu jgheab, presate.

Fig.2.9. Ţigle: a-cu jgheab trasă; b-solz

Coamele sunt ţigle cu forme speciale, utilizate la fixarea şi

etanşarea ţiglelor de-a lungul coamelor şi muchiilor (fig.2.10).

25
 Fig. 2.10. Coamă pentru învelitori din ţiglă profilată

Calităţile pe care trebuie să le aibă materialele ceramice utilizate la

acoperişuri sunt:
- culoare uniformă, fără pete;
- feţe plane, fără deformaţii;
- permeabilitate redusă;
- rezistenţă la încovoiere, putând susţine 80 kg;
- să nu fie gelive, putând să reziste la 25 cicluri îngheţ-dezgheţ;
- structură fină şi omogenă în spărtură;
- să scoată un sunet clar la lovirea cu ciocanul.
Granulitul se prezintă sub formă de granule aproximativ sferice,
fabricate din argilă arsă şi expandată. Fiind un bun izolator termic, se
utilizează la executarea pardoselilor calde şi la stratul izolator al
panourilor pentru pereţi.
Tuburile din argilă arsă (olane) sunt folosite la executarea canalelor
de fum şi de ventilaţii şi se fabrică cu secţiune circulară (simple sau cu
mufă) şi cu secţiune pătrată (fără mufă) (fig.2.11).
Tuburile pentru drenaj sunt utilizate la captarea şi drenarea apelor
subterane şi se fabrică cu secţiunea circulară, simple, fără mufă
(fig.2.12).

26
 Fig.2.11. Tuburi din argilă arsă:
a-tub pătrat, fără mufă; b-tub rotund, fără mufă; c-tub rotund, cu mufă.

Fig.2.12. Tuburi de drenaj:

a-cilindrice; b-hexagonal; c-octogonal

2.1.3.2. Produse din ceramică fină

Plăcile şi piesele ceramice (cahlele) pentru sobe sunt acoperite
cu smalţ pe faţa aparentă şi se utilizează la placarea exterioară a
sobelor pentru încălzit. Aceste materiale trebuie să prezinte o
rezistenţă corespunzătoare la şoc termic (fig.2.13).

Fig.2.13. Placă de teracotă pentru faţă

27
Ornamentele arhitecturale (brâuri, frize, ancadramente, plăci de
drenaj etc) sunt acoperite cu smalţ pe faţa aparentă şi se prezintă sub
diferite forme, profiluri şi culori.
Faianţa este un produs impermeabil, datorită glazurii cu care este
acoperit.Spatele plăcilor de faianţă este neglazurat, prevăzut cu striuri
pentru asigurarea aderenţei optime cu mortarul utilizat la fixarea
plăcilor.
Plăcile ceramice smălţuite tip CESAROM sunt plăcuţe smălţuite pe
faţa aparentă, cu latura până la 5 cm, utilizate la placarea pereţilor.
Gresia ceramică este un produs cu porozitate foarte mică.În
construcţii se utilizează diferite sortimente : gresii arhitecturale,
cărămizi pentru pavaj, clincherul de construcţie, tuburi de canalizare
glazurate.

2.1.4. Lianţii
Lianţii sunt substanţe minerale sau organice, naturale sau
artificiale care, în amestec cu apa leagă într-un tot materialele de
construcţie aflate sub formă de pulbere sau granule.
Lianţii se clasifică după natura lor şi după modul de întărire şi
rezistenţă la contactul cu apa.
După natura lor, lianţii pot fi naturali (argila şi pământurile
argiloase) şi artificiali .
Lianţii artificiali pot fi, în funcţie de modul de întărire şi
rezistenţă la contactul cu apa:
- nehidraulici (aerieni) :varul nehidraulic şi ipsosul;
- hidraulici (varul hidraulic şi cimenturile).
Din grupa lianţilor nehidraulici fac parte: ipsosul de construcţii,
ipsosul de modelat, ipsosul alaunat şi varul pentru construcţii.
În grupa lianţilor artificiali hidraulici intră varurile hidraulice şi
diversele sortimente de ciment.

28
 Cimentul se obţine pe cale industrială din calcar şi argilă care,
împreună cu alte adaosuri se omogenizează şi se arde la temperatura
de 1400 … 1000 ˚C până la clincherizare, după care se macină fin.
Cimentul se utilizează la prepararea mortarelor şi betoanelor.
Principalele sortimente de cimenturi sunt:
- cimentul Portland P400 şi P500;
- cimentul Portland cu întărire rapidă RIM 200 şi RIM 300,
cimentul alb;
- cimentul Portland cu adaos de zgură de furnal PZ400 şi PZ 500;
- cimentul Portland cu adaos de trass(PT) sau cenuşă de
termocentrală (PC), cimentul metalurgic M400, cimentul de
furnal F300 şi F350.
Apa trebuie să fie curată cu o concentraţie normală de săruri, cu
pH-ul cuprins între 4 şi 10, fără resturi de celuloză, zahăr sau alte
produse organice.

2.1.5. Mortare
Mortarele sunt amestecuri omogene din liant, nisip şi apă, la
care se mai pot adăuga plastifianţi, coloranţi, substanţe
impermeabilizatoare, substanţe care reglează priza.
Mortarele se pot clasifică după mai multe criterii : domeniul de
utilizare, natura liantului de bază, rezistenţa minimă la compresiune,
densitatea aparentă, consistenţă.
În funcţie de domeniul de utilizare, mortarele se clasifică în:
- mortare de zidărie, folosite la legarea pietrelor de construcţie
între ele;
- mortare de tencuială, care se aplică pe suprafeţele elementelor d
construcţie şi protejează şi înfrumuseţează construcţiile;
- mortare speciale (fonoizolatoare, antiacide, impermeabile).

29
 După natura liantului de bază utilizat la prepararea lor, mortarele
sunt:
- mortare pe bază de var (mortarele de var simplu, mortarele de
var-ciment, mortarele de var-ipsos);
- mortare pe bază de ciment (mortarele de ciment, mortarele de
ciment cu var, mortarele de ciment - argilă);
- mortare pe bază de ipsos (mortarele de ipsos, mortarele de ipsos-
var).
Rezistenţa minimă la compresiune defineşte mărcile mortarelor, care
se notează cu M urmat de valoarea mărcii (M4, M25, M50).
În funcţie de densitatea aparentă, mortarele se clasifică în:
- mortare grele, cu densitatea aparentă ρa > 1800 kg/ m³;
- mortare semigrele, cu ρa > 1500 ….1800 kg/ m³;
- mortare uşoare, cu ρa > 1000 ….1500 kg/ m³;
- mortare foarte uşoare, cu ρa < 1000 kg/ m³.
După consistenţa lor, mortarele pot fi fluide, plastice, vârtoase.
Prepararea mortarelor se poate face manual, pentru lucrările
de volum redus şi mecanizat, pentru lucrările mai importante, care
necesită un consum mare de mortar, folosindu-se malaxoarele de
mortar sau betonierele cu amestec forţat.

2.1.6 Betoane
Betoanele se obţin din liant, agregate (nisip, pietriş sau piatră
spartă) şi apă, servind la executarea unor părţi de construcţie precum:
fundaţii, ziduri, stâlpi, grinzi, planşee şi a diverselor elemente
prefabricate din beton simplu, beton armat sau beton precomprimat.
După gradul de compactare, betonul poate fi: compact,
semicompact, macroporos şi celular.
După densitatea aparentă betonul poate fi: foarte greu, greu,
semigreu, uşor şi foarte uşor.

30
 În funcţie de gradul de întărire, betonul poate fi: proaspăt, în
curs de întărire şi întărit, cu următoarele mărci: B50, B75, B100,
B150, B200, B250, B300, B400, B500, B600, B800.
După solicitările la care sunt supuse, betoanele pot fi: de
rezistenţă, de uzură sau de umplutură.
După modul de turnare betoanele pot fi turnate monolit şi
betoane prefabricate.
După modul de armare betoanele sunt: simple, armate sau
precomprimate.
Anumite condiţii speciale de exploatare au determinat apariţia
unor betoane speciale, precum: betoane refractare, betoane antiacide,
betoane de protecţie împotriva radiaţiilor, betoane cu polimeri.
Dintre prefabricatele din beton destinate realizării structurilor
de rezistenţă, pot fi menţionate: stâlpi şi grinzi, ferme şi grinzi din
beton armat precomprimat, panouri mari pentru pereţi şi planşee,
scări, chesoane drepte şi curbe.
Din grupa elementelor de închidere fac parte panourile din BCA
armat pentru pereţi interiori şi exteriori, fâşii din BCA armat pentru
pereţi despărţitori.
Din beton armat se fabrică şi o gamă bogată de stâlpi, iar pentru
reţelele de apă şi canalizare, tuburi din beton precomprimat de diferite
diametre.

2.1.7. Produse din metal

Principalele metale folosite în construcţii sunt: fonta, oţelul,
zincul, cuprul, plumbul şi aluminiul.
Fonta este un material care, pe lângă fier, mai conţine şi alte
elemente: carbon (între 3 şi 4 %), siliciu, mangan, fosfor şi sulf.
Oţelul se obţine din fontă, prin arderea carbonului din aceasta.
În oţelul utilizat în construcţii, conţinutul în carbon este sub 0,3%.

31
 Oţelul este un material elastic, maleabil, forjabil, ductil, care
poate fi sudat, laminat şi călit.
Oţelul se poate utiliza sub formă de profile laminate (în
structurile de rezistenţă şi confecţii metalice), sub formă de bare
rotunde (oţel-beton, utilizat la armarea betoanelor) şi sub formă de
table, ţevi şi piese speciale (utilizate în instalaţii tehnico-sanitare, de
gaze, de ventilaţie,etc). De asemeni, oţelul este utilizat şi la fabricarea
de materiale utilizate în construcţii: cuie, scoabe, nituri, electrozi de
sudură, ţesături din sârmă, etc.
Zincul este un material neferos, utilizat la galvanizare, operaţie
care protejează oţelul contra coroziunii.
În industria vopselelor se utilizează diferiţi pigmenţi pe bază de
zinc : sulfura de zinc, oxidul de zinc, albul de zinc.
Protejarea lemnului contra putrezirii se face cu ajutorul clorurii
de zinc.
De asemeni, zincul este utilizat la obţinerea aliajelor de lipit şi
ca element de aliere la alame.
Cuprul este un metal ductil şi maleabil, bun conducător de
căldură şi electricitate, cu densitatea aprentă ρa = 8900 kg/m³ .
Prin alierea cuprului cu zincul se obţine alama.
Fiind rezistente la coroziune şi având culoare şi aspect frumos,
cuprul şi alama sunt folosite la finisaje.
Plumbul este un metal neferos cu densitatea aparentă ρa =
11340 kg/m³ .Acesta se acoperă cu o peliculă de oxid de plumb şi în
acest mod se autoprotejează împotriva coroziunii.
Plumbul este utilizat sub formă de foi, la execuţia ecranelor de
protecţie împotrive razelor X şi gamma, la execuţia izolaţiilor
hidrofuge.De asemeni, plumbul se mai utilizează la fabricarea
conductelor de apă potabilă (plumb de presiune) şi la racordarea la
canalizare a unor obiecte sanitare (plumb de scurgere).

32
 Pentru protecţia contra oxidării a suprafeţelor metalice se
utilizează vopsele pe bază de miniu de plumb. Miniul de plumb este
utilizat şi la fabricarea de chituri rezistente la ape şi uleiuri.
Aluminiul este un metal alb-argintiu, bun conducător de energie
şi electricitate.
În practică se utilizează aliajele de aluminiu sub formă de table,
bare profilate, ţevi, sârme, nituri.

2.1.8 Materiale termo şi hidroizolante

La execuţia construcţiilor, pentru apărarea împotriva
temperaturilor excesive, se execută izolaţii termice la elementele de
închidere aflate în contact cu mediul exterior.
Proprietăţile materialelor izolante sunt: porozitate mare,
densitate aparentă mică.
Materialele termoizolatoare pot fi:
- de natură organică vegetală (plăcile fibrolemnoase PFL şi PAL,
pluta, stabilitul, stufitul şi solomitul) ;
- din polimeri sintetici (ampora, policlorura de vinil spumată PVC,
polistirenul expandat şi poliuretanul);
- de natură anorganică (perlitul expandat, sticla spongioasă, vata
de sticlă şi vata minerală).
La execuţia hidroizolaţiilor se utilizează următoarele materiale :
- cartonul bitumat (carton asfaltat sau hârtie gudronată), fabricat
din carton celulozic impregnat cu bitum, neacoperit sau acoperit
pe ambele feţe cu mastic bituminos);
- pânza bitumată (asfaltată);
- împâslitura de fibre de sticlă bitumată, prezintă avantajul că nu
putrezeşte;
- foliile de polietiletilenă şi de policlorură de vinil, care nu
putrezesc, sunt impermeabile şi au grosime şi greutate redusă;

33
 - bitumurile (substanţe naturale sau artificiale) sunt hidrofobe şi se
găsesc sub formă de bitum natural de extracţie, bitum industrial
neparafinos; din bitumuri se pot reliza lianţi bitumunoşi, ce pot fi
folosiţi la rece, numiţi soluţii, emulsii sau suspensii bituminoase.

2.1.9. Produse din azbociment, sticlă şi polimeri sintetici

Din grupa prefabricatelor fac parte şi produsele realizate din
azbociment (amestec de fibre de azbest, ciment şi apă). În această
grupă de materiale sunt incluse plăcile plane şi ondulate de
azbociment, tuburile de scurgere pentru canalizări şi ventilaţii şi
tuburile de presiune pentru execuţia reţelelor de alimentare cu apă.
Sticla este un material cu largă utilizare în construcţii, datorită
următoarelor calităţi: transparenţa, rezistenţă la acţiunea substanţelor
chimice, rezistenţă la acţiunea agenţilor atmosferici, rezistenţă
mecanică mare.
Pentru ferestre şi luminatoare se utilizează o gamă largă de
tipuri de geamuri: geamul tras, riglat, armat, ornament,
termoabsorbant, şlefuit, securit, termopan.
Sticla este utilizată şi la realizarea pereţilor şi planşeelor, caz în
care se utilizează pavelele rotalit (fig.2.14), dale de sticlă tip Nevada
(fig.2.15), profilit (fig.2.16).
Din sticlă se fabrică şi materiale termoizolatoare ca: sticla
spongioasă şi vata de sticlă.
Produsele din polimeri sintetici se folosesc pentru realizarea
învelitorilor (plăci ondulate, fabricate din metacrilat de metil; plăci
ondulate şi cupoletele din poliesteri armaţi cu fibre de sticlă; foliile de
policlorură de vinil plastifiat; foliile de polietilenă).
Pentru pardoseli se folosesc covoare din policlorură de vinil cu
grosime de până la 3 mm, plăci de pardoseală din PVC, cu dimensiuni
de 20x20 sau 50x50 cm.

34
 Fig. 2.14. Pavele rotalit

Fig.2.15.Dale de sticlă Nevada pentru pereţi:

a- cu două feţe curbe; b- cu o faţă curbă.

35
 Fig.2.16. Profilit
a-aspect general; b-variante de îmbinare

Pe bază de polimeri sintetici se fabrică şi adezivii, lacurile şi

vopselele.

Întrebări Capitolul 2

1. Din ce rezultă importanţa adăposturilor în creşterea animalelor şi

în ce constă contribuţia disciplinei la formarea inginerului
zootehnist.
2. Enumeraţi principalele materiale utilizate în construcţii.
3. Care sunt principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului?
4. Dulapii au grosimea cuprinsă între:
a) 40 mm
b) 40-100mm
c) 100-300mm.
5. Rocile filoniene fac parte din grupa rocilor:
a) sedimentare
b) magmatice
c) metamorfice
6. Nisipul ca produs de balastieră are granule cu diametrul cuprins
între:

36
 a) 7,1-71 mm
b) 71-160 mm
c) 0- 7,1mm
7. Care sunt principalele sortimente de piatră spartă?
8. Care sunt principalele tipuri de cărămizi?
9. Care sunt principalele proprietăţi ale argilelor?
10. Ipsosul de construcţii face parte din categoria lianţilor minerali :
a)naturali
b)artificiali
11.Efectuaţi o clasificare a mortarelor după domeniul de utilizare.
12.Betonul celular autoclavizat are densitatea aparentă cuprinsă între:
a) 1000-1200kg/m³
b) 400- 900 kg/m³
c) 1500-2000kg/m³
13.Conţinutul de carbon în componenţa oţelului este de:
a) 3%
b) sub 0,3%
c) 4%.
14.Polistirenul expandat face parte din gama materialelor termoizolatoare:
a) de natură organică vegetală
b) din polimeri sintetici
c) de natură anorganică
15.Enumeraţi principalele materiale folosite la hidroizolaţii.
16.Arătaţi care sunt domeniile de folosire a sticlei în construcţii.
17.Indicaţi principalele produse din azbociment.
18.Care sunt principalele materiale din polimeri sintetici utilizate
pentru învelitorile acoperişurilor?

Notă
1. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4

37
 2. Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte
3. Punctaj oficiu 1.00 punct
4. Punctaj total 10.00 puncte
Teme de control
1. Produse de balastieră şi produse de carieră utilizate în construcţii.
2. Lemnul şi produsele din lemn în construcţii, metode de tratare
pentru mărirea rezistenţei

Referate

3. Utilizarea materialelor de construcţii în funcţie de caracteristicile

acestora.
4. Prezentarea principalelor elemente ale structurii de rezistenţă.

38
 Capitolul 3
NOŢIUNI DE REZISTENŢA MATERIALELOR ŞI
DIMENSIONAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII

3.1. Clasificare. Elemente componente ale structurilor de

rezistenţă
Elementele componenete ale structurilor de rezistenţă au forme
şi dimensiuni diferite.
Orice element de structură se defineşte geometric prin două
dimensiuni pentru secţiunea transversală şi una pentru lungime.
În funcţie de raportul între aceste dimensiuni se disting
elemente de structură sub formă de bare, plăci şi de blocuri.
Bara are lungimea mult mai mare decât cele două dimensiuni
ale secţiunii transversale şi se caracterizează prin axa şi secţiunile
transversale (fig3.1).

Fig.3.1. Elemente lineare de rezistenţă (bare)

În funcţie de destinaţia pe care o pot avea barele drepte se

numesc stâlpi, barele drepte orizontale sau înclinate poartă denumirea
de grinzi, iar barele drepte întinse sunt numite tiranţi.
39
 Placa este elementul la care una dintre dimensiuni (grosimea)
este mult mai mică în raport cu celelalte două (fig.3.2).

Fig.3.2. Elemente plane de rezistenţă(plăci):

a- elementele caracteristice ale unei plăci; b- plăci plane; c- plăci curbe;
d- tipuri de secţiuni transversale prin plăci; e- membrană

Placa este definită prin suprafaţa ei mediană şi secţiunea

transversală pe unitatea de lungime. Plăcile pot fi sub formă de dale,
când încărcarea este normală pe suprafaţa mediană şi sub formă de
pereţi, şaibe sau diafragme, când sunt încărcate în planul lor.
Blocul, ca element de structură are toate cele trei dimensiuni
apropiate ca ordini de mărime (fig.3.3).

Fig. 3.3. Element masiv de rezistenţă (bloc).

40
 3.2. Tipuri de structuri de rezistenţă
Structurile formate din bare pot fi:
- grinzi pe două reazeme (fig.3.4,a);
- grinzi cu console (fig.3.4,b);
- grinzi continue (fig.3.4,c);
- grinzi sub formă de reţea (fig.3.4,d);
- grinzi cu zăbrele (fig.3.4,e).

Fig.3.4. Structuri formate din bare:

a- grindă simplu rezemată; b- grindă cu consolă; c- grindă continuă; d- reţea de
grinzi; e- grindă cu zăbrele; f- cadru cu bare drepte; g- arc; h- cadru cu bare curbe.

41
 Structurile formate din fire pot fi sisteme plane sau spaţiale
(fig.3.5,a,b).
Structurile formate din plăci plane pot fi:
- sub formă de suprafeţe prismatice (fig.3.6,a);
- sub formă de diafragme (fig.3.6,b);
- sub formă de planşee (fig.3.6,c).
Structurile formate din plăci curbe (fig.3.7,a,b) reprezintă un
ansamblu între plăcile curbe şi alte elemente de rezistenţă (precum
arcele şi inelele).
Structurile formate din membrane se utilizează în combinaţie cu
cablurile sau prin susţinere, datorită presiunii interioare (fig.3.8,a,b).

Fig.3.5. Structuri formate din fire:

a-sisteme plane; b- sistem spaţial.

Fig.3.6. Structuri formate din plăci plane:

a- suprafeţe prismatice; b- diafragme cu goluri; c- planşeu.

42
 Fig.3.7. Structuri formate din plăci curbe:
a-placă curbă rezemată pe arce cu tiranţi; b- placă curbă rezemată pe inel.

Fig.3.8.Structuri formate din membrane:

a- în asociere cu cabluri; b- structură pneumatică.

3.3. Acţiuni în construcţii

3.3.1. Definiţie. Clasificare. Grupare
Acţiunea este o cauză capabilă de a da naştere într-o construcţie
stărilor de solicitare mecanică.
După modul de aplicare, acţiunile pot fi:
- directe (fig.3.9,a);
- indirecte (fig.3.9,b).

Fig.3.9. Clasificarea acţiunilor după modul de aplicare asupra structurii:

a- acţiuni directe; b- acţiuni indirecte.
43
 După mărimea suprafeţei pe care se aplică, acţiunile sunt:
- concentrate (fig.3.10,a);
- distribuite (fig.3.10,b).

Fig.3.10. Clasificarea încărcărilor după mărimea suprafeţei pe care se aplică:

a- încărcări concentrate; b- încărcări distribuite.

După variaţia în timp, acţiunile se clasifică în:

- statice (fig.3.11,a);
- ciclice (fig.3.11,b);
- dinamice (fig.3.11,c).

Fig.3.11.Clasificarea acţiunilor după variaţia în timp:

a- încărcări statice; b- încărcări ciclice; c- încărcări dinamice.

După frecvenţa cu care sunt întâlnite, acţiunile sunt:

- permanente
- temporare
- excepţionale.
44
 În calculul elementelor şi structurilor de construcţii este necesar
a se lua în consideraţie unele combinaţii defavorabile ale diferitelor
încărcări.
Acţiunile se împart în două categorii principale:
- grupări fundamentale (încărcări permanente, cvasipermanente
şi variabile );
- grupări speciale (încărcări permanente, cvasipermanente,
variabile şi excepţionale).

3.3.2. Forţe exterioare, interioare, solicitări

Între structură şi baza de sprijinire precum şi între elementele
componente ale unei structuri, intervin legături (rezemări).
Rezemările pot fi: reazem simplu, articulaţie şi încastrare.
Reazemul simplu (mobil) este legătura care împiedică
posibilitatea de deplasare după direcţia perpendiculară pe planul de
rezemare (fig.3.12,a).
Reacţiunea care ia naştere într-un reazem simplu are cunoscute
punctul de aplicaţie şi direcţia, iar ca necunoscută mărimea forţei de
reacţiune.
Articulaţia (reazemul fix) este o legătură care împiedică
deplasarea după orice direcţie, lăsând liberă rotirea în jurul punctului
teoretic de articulaţie (fig.3.12b).
Reacţiunea este o forţă care trece prin punctul de articulaţie,
care are direcţia şi mărimea necunoscute.
Încastrarea este legătura care împiedică atât orice deplasare,
cât şi orice rotire (fig.3.12,c).
Reacţiunea dintr-o încastrare are punctul de aplicaţie, direcţia şi
valoarea necunoscute.

45
 Fig. 3.12. Tipuri de legături:
a-reazem simplu(reazem mobil); b-articulaţie(reazem fix); c-încastrare.

Forţele de legătură se pun în evidenţă prin suprimarea

legăturilor şi înlocuirea cu reacţiunile corespunzătoare fiecărui tip de
rezemare.
Efortul într-o secţiune este reacţiunea pe care o opune corpul în
acea secţiune tendinţei de deformare dată de forţele exterioare.
Se defineşte ca efort global într-o secţiune, totalitatea forţelor
de legătură intermoleculară din secţiunea respectivă, care se opun
acţiunii sarcinilor exterioare.
Eforturile pe faţa din stânga vor fi, conform principiului acţiunii
şi reacţiunii, egale şi de sens contrar, cu cele de pe faţa din dreapta
secţiunii (fig.3.13).

Fig. 3.13.

46
 Denumirile eforturilor sunt date de efectele pe care le produc în
structura pe care se aplică.
Componenta după tangentă la axa barei, N, se numeşte forţă
axială şi produce întinderea sau compresiunea în bară.
Componenta normală pe axa barei, T, se denumeşte forţă
tăietoare.Momentul M, deoarece produce o încovoiere, poartă numele
de moment încovoietor.

3.3.3. Eforturi unitare

Mărimea care caracterizează intensitatea repartiţiei eforturilor
pe unitate de suprafaţă a secţiunii, se numeşte efort unitar.
Pentru definirea efortului unitar se consideră pe suprafaţa secţionată,
un element de suparafaţă dA cu normala n (fig.3.14).

Fig. 3.14

Rezultanta forţelor de legătură distribuite pe elementul de

suprafaţă este o forţă elementară dP, care are o anumită înclinare faţă
de normala n.
Într-un punct oarecare al secţiunii se defineşte ca efort unitar
dP
total raportul p =
dA
Elementele de construcţie, sub acţiunea eforturilor globale,
suferă deformaţii în secţiuni (fig.3.15). Modificarea lungimii
segmentelor drepte se numeşte deformaţie lineară, iar modificarea
unghiurilor drepte, deformaţie unghiulară.
47
Fig. 3.15.

∆l
Deformaţia lineară se defineşte prin raportul ε =
l
Coeficientul µ, care face legătura dintre deformaţia specifică
transversală şi deformaţia specifică lineară, se numeşte coeficient de
deformaţie transversală, sau coeficientul lui Poisson .

3.3.4. Legătura dintre eforturile unitare şi deformaţiile

specifice. Legea lui Hooke
Legătura dintre eforturi şi deformaţiile specifice se stabileşte pe
cale experimentală şi reprezintă aspectul fizic al problemelor
rezistenţei materiale.
Analizând figura 3.16, se observă că pentru oţel apar o serie de
puncte caracteristice la solicitarea de întindere :
- punctul A, până la care curba este aproximativ dreaptă, marcând
o proporţinalitate aproape perfectă între eforturile unitare şi
deformaţiile specifice, numită limită de proporţionalitate;
- punctul B, care marchează limita de elasticitate, până la care
materialul se comportă perfect elastic;

48
 - punctul C, care marchează limita de curgere a materialului şi care
este începutul unui interval C – D în care are loc o reorientare a
cristalelor materialului pe direcţia solicitării (palierul de curgere)
şi în care deformaţiile cresc foarte mult fără ca efortul să mai
crească;
- după punctul D, care marchează reconsolidarea materialului,
urmează o zonă D – E în care cresc atât eforturile, cât şi
deformaţiile;
- puncul E, în care se atinge efortul unitar maxim;
- punctul F, în care se produce ruperea.

Fig.3.16. Curbe caracteristice pentru câteva materiale de construcţii:

a-oţel; b-aluminiu; c-fontă; d-fontă.

Până la limita de proporţionalitate, relaţia dintre eforturile

unitare şi deformaţiile liniare specifice este legea lui Hooke.
σ=E•ε,
unde E este modulul de elasticitate al materialului, în daN/cm².
Pentru deformaţiile transversale relaţia este:
τ = G · γ,
G, reprezentând modulul de elasticitate transversală, exprimat
în daN/cm².
Între G şi E există relaţi de izotropie:
E
G=
2(1 + µ)
După forma curbei caracteristice, materialele se pot încadra în
materiale care respectă legea lui Hooke (oţelul, aluminiul, lemnul) şi
materiale care nu ascultă de legea lui Hooke (betonul).

49
 După modul de comportare la rupere la solicitarea de întindere,
materialele pot fi: plastice (oţelul,aluminiul) şi casante (fonta).
După modul de comportare la întindere şi compresiune,
materialele se pot comporta a asemănător (oţelul moale) şi materiale
care rezistă mai puţin la întindere decât la compresiune (betonul).

3.3.5.Criterii pentru dimensionarea elementelor de

construcţii. Metode de calcul
Elementele de construcţie care suportă sarcini trebuie
dimensionate în aşa fel încât să asigure clădirilor o exploatare
normală.
Criteriile de dimensionare a elementelor de construcţie sunt:
- criteriul de rezistenţă, care impune condiţia ca elementul să nu
cedeze sub sarcini;
- criteriul de deformabilitate, care exprimă condiţia ca elementul
să nu sufere deformaţii, faţă de poziţia sa iniţială, peste anumite
limite.
Criteriul de rezistenţă trebuie îndeplinit de fiecare element de
construcţie, în timp ce criteriul de deformabilitate se aplică doar la
elemetele la care se impune limitarea deplasării sub sarcini.
Dimensiunile pentru secţiunea transversală rezultate din
aplicarea celor două criterii sunt diferite; pentru confecţionarea barei
se aleg cele mai mari dimensiuni.
La efectuarea calculelor de rezistenţă se pot aplica diferite
metode (metoda rezistenţelor admisibile, metoda de calcul la rupere,
metoda stărilor limită).
Metoda rezistenţelor admisibile consideră că elementul de
construcţie rezistă în totalitatea sa dacă în punctul cel mai solicitat
efortul unitar nu depăşeşte o anumită limită acceptabilă (rezistenţa
admisibilă).

50
 Rezistenţa admisibilă diferă în funcţie de material şi de natura
efortului unitar şi se determină împărţind o anumită valoare
caracteristică din curba materialului printr-un coeficient unic de
siguranţă.
În cazul solicitării de întindere pentru un material plastic, cum
este oţelul, rezistenţa admisibilă σa se obţine prin împărţirea limitei de
curgere σc la un coeficient de siguranţă Cc:
σa = σc
Cc
în cazul oţelului OL 37 σc = 2400 daN/cm² şi Cc = 1,60 , deci:
σa = 2400 = 1500 daN/cm².
1,60
Pentru materialele casante, σa se obţine considerându-se
rezistenţa la rupere σr (σa = σr / Cr).
În metoda de calcul la rupere şi metoda stărilor limită, limita de
solicitare este considerată chiar momentul distrugerii elementului de
construcţie.
Pentru eliminarea riscurilor unor accidente datorate diferiţilor
factori (condiţii speciale de lucru, neomogenitatea materialului,
creşterea valorilor sarcinilor peste valorile normale) se adoptă
coeficienţi de siguranţă diferiţi.

51
 Întrebări Capitol 3:

1. Partea unei clădiri aflată:

-sub cota ±0,00 se numeşte ……….
-peste cota ±0,00 se numeşte ……….
2. Precizaţi care sunt dimensiunile prin care se caracterizează
fiecare element al structurii de rezistenţă.
3. Întocmiţi o clasificare a structurilor de rezistenţă ale
construcţiilor.
4. Ce denumire poartă o bară la care dimensiunile secţiunii
transversale sunt foarte mici în raport cu lungimea acesteia?
5. Indicaţi prin săgeţi modul de clasificare a acţiunilor:
statice
I după modul de aplicare ciclice
dinamice

II după mărimea suprafeţei pe care se aplică directe

indirecte

permanente
III după variaţia în timp temporare
excepţionale

IV după frecvenţa cu care sunt întâlnite concentrate

distribuite

6.Precizaţi care sunt grupările de acţiuni care se iau în calculul

elementelor şi structurilor de construcţii.
7.Care sunt sunt legăturile care intervin între elementele componente
ale unei structuri?

52
8.Ce se înţelege prin efort unitar şi care sunt principalele eforturi într-
o secţiune?
9.Cum se clasifică materialele după modul de comportare la rupere?
10.Arătaţi care sunt criteriile după care se face dimensionarea
elementelor de construcţie.

Notă
1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4
2.Pentru fiecare problemă se acordă 1.00 punct
3Punctaj total 10.00 puncte

Teme de control
1. Tipuri de acţiuni în construcţii.
2. Comportarea la rupere a materialelor de construcţii.

Referate
3. Prezentarea principalelor elemente ale structurii de
rezistenţă.

53
 Capitolul 4
ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE LA O CLĂDIRE

4.1. Definirea şi clasificarea construcţiilor

Criteriile de clasificare utilizate în construcţii sunt: destinaţia,
calitatea, structura de rezistenţă, gradul de rezistenţă la foc.
După destinaţie, construcţiile se împart în clădiri şi construcţii
inginereşti.
Clădirile sunt construcţiile care delimitează un spaţiu închis,
executate, de regulă, la suprafaţa terenului, pentru adăpostirea
oamenilor şi animalelor, şi a diferitelor activităţi de producţie, social-
culturale, de depozitare, etc.
Există diferite tipuri de clădiri:
- clădiri civile ( clădiri de locuit, publice şi administrative, social-
culturale);
- clădiri industriale (clădiri de producţie – ateliere, uzine, şi clădiri
pentru deservirea producţiei – magazii, rezervoare, silozuri);
- clădiri agrozootehnice (adăposturi pentru animale, construcţii
legumicole, clădiri pentru adăpostirea inventarului agricol).
Construcţiile inginereşti includ toate celelalte tipuri de
construcţii care nu sunt cuprinse în categoria clădirilor: căi de
comunicaţii, lucrări de artă pe căi de comunicaţii, construcţii
hidrotehnice,turnuri de televiziune, linii de transport al energiei
electrice, conducte de gaze, etc.
Clasificarea după criteriul de calitate este determinată de
durabilitatea şi gradul de rezistenţă a principalelor elemente de
construcţie şi de cerinţele de exploatare referitoare la normele de
suprafaţă, gradul de confort, etc. După acest criteriu clădirile şi

54
construcţiile inginereşti se împart după trei clase de calitate după cum
satisfac cerinţe ridicate, medii sau obişnuite.
După structura de rezistenţă construcţiile sunt alcătuite din:
- structuri cu pereţi portanţi, realizaţi din lemn, zidării diverse, beton
armat, diafragme, sau beton prefabricat;
- structuri cu schelet portant (cadre), realizat din beton armat
monolit sau prefabricat sau schelet metalic;
- structuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre şi diafragme;
- structuri speciale (cu arce, plăci curbe, subţiri, cu acoperişul
suspendat pe cabluri).

4.2. Alcătuirea generală a unei clădiri

Elementele de construcţie ale unei clădiri figura 4.1. pot fi
grupate în:
- elemente de rezistenţă
- elemente de închidere şi compartimentare
- elemente sau lucrări de finisaj
- instalaţii.
Elementele de rezistenţă asigură rezistenţa, rigiditatea şi
stabilitatea, formând structura de rezistenţă a clădirii, fiind alcătuită
din: fundaţii, pereţi portanţi, stâlpi, grinzi, planşee, şarpanta
acoperişului, scări, planuri înclinate.
Elementele de închidere şi compartimentare pot fi verticale
(pereţii) sau orizontale (planşeele, acoperişurile).
Elementele de finisaj apără clădirea contra acţiunilor agresive şi
îi dau forma şi aspectul final.Din această categorie fac parte
pardoselile, tâmolăria, tencuielile, zugrăvelile, vopsitoriile, placajele.
Instalaţiile sunt reprezentate de reţeaua interioară de alimentare
cu apă şi canalizare, de alimentare cu nergie electrică, de încălzire,
ventilaţie.

55
 Partea unei clădiri aflată sub cota ± 0,00 poartă denumirea de
infrastructură (cuprinde fundaţiile), iar partea care se află deasupra
cotei ± 0,00 se numeşte suprastructură (cuprinde toate celelalte
elemente ale clădirii).

Fig.4.1. Alcătuirea generală a unei clădiri

a-perspectivă; b-secţiune transversală; 1-stâlp prefabricat;2-grindă prefabricată din
beton armat realizată cu consolă; 3-pană prefabricată; 4- zid exterior; 5-învelitoare
din azbociment ondulat; 6-termoizolaţie; 7- barieră de vapori; 8- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din azbociment ondulat; 9-coamă din tablă zincată; 10-
parapeţi din elemente prefabricate din beton armat; 11- pardoseală în zona de
odihnă; 12-pardoseală în zona de circulaţie; 13- fundaţie; 14- trotuar.

4.3. Modularea şi tipizarea construcţiilor

Tipizarea sistemelor constructive creează condiţiile executării în
unităţi centralizate a elementelor prefabricate şi a industrializării
execuţiei acestora.
Pentru a putea fi aplicate o perioadă cât mai lungă de timp
structurile proiectelor tip sau refolosibile trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
56
 - să corespundă unor eventuale modificări ale tehnologiilor de
producţie, prevăzută pentru specia stabilită iniţial;
- să aibă posibilităţi de folosinţă multiplă, construcţia putând fi
uşor adaptată să adăpostească diverse specii de animale şi chiar
pentru diferite funcţiuni necesare (administraţie, depozit).
S-au proiectat clădiri cu folosinţă multiplă cu o singură
deshidere, având acoperişul din elemente de beton armat, beton
precomprimat şi lemn.
S-au proiectat variante de construcţii cu deschideri de la 6 la 15
metri (cu modulul de 3m) şi înălţimi de la 2,40 la 3,60 m (cu modulul
de 0,40 m).

4.4.Terenul de fundare
Terenul de fundare este partea scoarţei terestre supusă influenţei
încărcărilor date de construcţii, transmise prin intermediul fundaţiilor.
Structurile care alcătuiesc terenulde fundare pot fi alcătuite din
roci compacte (stâncoase sau semistâncoase) sau din roci dezagregate
(pământurile).
Rocile compacte sunt roci masive sau cimentate cu rezistenţe
mari la compresiune.
Rocile dezagregate sunt alcătuite din fragmente din roci
minerale, rezultate din dezagregarea rocilor stâncoase, sub acţiunea
agenţilor fizici, sau datorită alterării pe cale chimică.
Geotehnica defineşte pământurile ca fiind alcătuite din mai
multe faze:
- faza solidă, (particulele solide care formează sheletul mineral);
- faza lichidă, (apa din golurile rămase între particule);
- faza gazoasă, (aerul şi gazele din pori).

57
 Raportul dintre cele trei faze se poate modifica datorită
încărcărilor transmise de construcţii, straturilor de pământ de
deasupra, variaţiilor de temperatură.

4.5. Fundaţiile
Fundaţia este elementul de construcţie, care se află în contact
direct cu terenul bun de fundare şi transmite acestuia toate încărcările
care acţionează construcţia.
Pentru stabilirea tipului de fundaţie şi a modului de fundare,
sunt necesare determinări pentru cunoaşterea caracteristicilor,
identificării şi clasificării pământurilor (granulozitate, compoziţie
mineralogică, plasticitate, permeabilitate), precum şi a proprietăţilor
mecanice ale acestora.
Rezolvarea problemei deformaţiilor necesară determinării
tasării fundaţiei impune cunoaşterea compresibilităţii pământului, iar
rezolvarea problemelor de capacitate portantă necesară determinării
siguranţei pe care presiunea pe talpa fundaţiei o oferă faţă de pericolul
de pierdere a stabilităţii fundaţiei, impune cunoaşterea rezistenţei la
forfecare a terenului.
În acest scop sunt necesare determinări cu mijloace adecvate,
efectuate în laborator şi pe teren.

4.5.1. Clasificarea fundaţiilor

După adâncimea de fundare sunt:
- fundaţii de suprafaţă, sau fundaţii directe;
- fundaţii de adâncime sau indirecte (fundaţii pe piloţi, chesoane,
puţuri, coloane).
După modul de execuţie faţă de nivelul apelor subterane sunt:
- fundaţii executate deasupra nivelului apei freatice (în uscat),
- fundaţii executate sub nivelul apei freatice (în apă).

58
 După materialele folosite se deosebesc:
- fundaţii rigide (din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau
ciclopian);
- fundaţii elastice (din beton armat).
După forma lor în plan fundaţiile pot fi:
- fundaţii izolate;
- fundaţii continue sub ziduri sau sub stâlpi (tălpi continue);
- fundaţii cu reţele de grinzi (tălpi încrucişate);
- fundaţii pe radier general – placă continuă, sau placă cu grinzi.
După tehnologia de execuţie, se pot deosebi:
- fundaţii executate la faţa locului, direct în groapa de fundaţie;
- fundaţii prefabricate.

4.5.2. Alegerea tipului de fundaţie

Se face pe baza unei analize tehnico-economice a structurii de
rezistenţa în ansamblu.
Tipul de fundaţie, adâncimile de fundare, presiunile pe teren,
materialele pentru fundaţii se vor alege ţinând cont de:
- condiţiile climatice;
- condiţiile de stabilitate generala a amplasamentului;
- adâncimile, natura, grosimile si caracteristicile fizico-mecanice si
chimice ale straturilor de pământ de sub talpa fundaţiei,
determinate cu ajutorul studiilor geotehnice;
- condiţiile hidrogeologice (ape subterane şi de suprafaţă;
- gradul de importanţă al clădirii;
- seismicitatea regiunii;
- caracteristicile structurii de rezistenţă a construcţiei;
- mărimea şi uniformitatea în plan a încărcărilor transmise de
construcţie;
- particularităţile funcţionale ale construcţiei;

59
 4.5.3. Materiale utilizate la executarea fundaţiilor
Fundaţiile se execută în mod obişnuit din: beton simplu, beton
ciclopian, beton armat şi piatră naturală.
Betonul simplu este materialul de construcţie folosit pentru
executarea fundaţiilor de mărci : B50, B100, iar pentru betoanele de
egalizare, B25.
La construcţiile provizorii blocul de fundaţie şi soclul se
execută din beton B50.
Pentru construcţiile definitive se utilizează betonul B50 în
blocul de fundaţie, iar pentru socluri, beton B100.
La executarea betoanelor obişnuite, în fundaţii se foloseşte
ciment P400 sau M400, care este rezistent la acţiunea apelor agresive.
La fundaţiile care rămân în permanenţă în mediul umed se
foloseşte ciment cu tras.Dozajul de ciment este de 280….350 kg
ciment /m³ beton.
Betonul ciclopian se obţine prin înglobarea în beton în proporţie
de până la 30% a bolovanilor de râu, pietrei brute.
Betoanele ciclopiene conduc la reducerea consumului de ciment
şi a costului.
Betonul armat se foloseşte în special la fundaţiile, clădirilor,
având structura de rezistenţă cu schelet din beton armat şi metalic,
precum şi la fundaţiile clădirilor, amplasate în pământuri neomogene.
Se utillizează betoane de marcă B150 pentru tălpi de fundaţii, socluri,
fundaţii pahar, cuzineţi, radiere, reţele de grinzi.
La fundaţiile supuse solicitărilor importante se foloseşte betonul
B200.
Pentru armătură se utilizează oţel-beton OB37, PC52 sau plase
sudate din STNB sau STPB.
Zidăria de piatră naturală brută se foloseşte în fundaţii atunci
când piatra se poate procura pe plan local pentru construcţii cu regim
de înălţime până la P+2 etaje.

60
 4.5.4. Stabilirea cotei de fundare
Stabilirea cotei de fundare se face ţinându-se seama de:
- cota minimă de îngheţ Hi, care are valori cuprinse între 60…70
cm (minime) şi 1,10…1,15 m (maxime); pentru talpa de fundaţie
cota minimă de fundare se stabileşte cu 10…20 cm sub
adâncimea minimă de îngheţ;
- cota fundaţiilor vecine;
- cota apelor freatice;
- caracteristicile geotehnice;
- cota minimă constructivă de fundare H.

4.5.5. Fundaţii directe

Fundaţiile directe pot fi:
- rigide, (continue sau izolate), executate din piatră naturală, beton
simplu sau beton ciclopian; lucrează în bune condiţii numai la
solicitări de compresiune (fig.4.2);
-

Fig.4.2.Fundaţie rigidă sub ziduri:

1-bloc de fundaţie;
2-soclu;
3-perete;
4-hidroizolaţie;
5-pardoseală;
6-strat filtrant;
7-umplutură;
8-teren natural;
9-trotuar.

- elastice, (continue sau izolate), executate din beton armat; au

comportare bună, atât la compresiune cât şi la încovoiere
(fig4.3).

61
 Fig. 4.3.Fundaţii directe rigide sub ziduri:
a-din piatră compactată (brută); b- din zidărie de piatră; c- din beton ciclopian;
d- din beton de ciment cu cenuşă de termocentrală; 1- bloc de fundaţie; 2- soclu;
3- hidroizolaţie; 4- zid;

Fundaţiile continue de beton simplu sub ziduri pot fi (după

forma secţiunii transversale) dreptunghiulare, cu evazări şi în trepte.
Fundaţiile cu secţiune dreptunghiulară sunt cele mai utilizate şi
se execută atunci când lăţimea tălpii de fundaţie nu depăşeşte 1m.
Lăţimea blocului de fundaţie trebuie să fie mai mare decât a
zidului sau soclului cu 5…10 cm de fiecare parte.
Fundaţiile cu evazări se folosesc atunci când lăţimea tălpii
fundaţiei este mai mare decât lăţimea zidului cu 25…35 cm de fiecare
parte a acestuia.
Fundaţiile în trepte se folosesc când talpa fundaţiei este mai lată
cu 35…40cm de fiecare parte a zidului. Treptele trebuie să aibă
înălţimea de cel puţin 40cm.

62
 Fundaţiile continue de beton armat sub ziduri se utilizează
atunci când fundaţia este solicitată de încărcări importante, iar terenul
de fundare are o rezistenţă normată mică sau este neuniform.
La lăţimi mici fundaţiile continue elastice sub ziduri se prevăd
cu secţiune dreptunghiulară, iar la lăţimi mai mari se proiectează
fundaţii continue elastice cu pante sau teşite, sau sub formă de grindă.
Fundaţia se toarnă pe un strat de beton de egalizare B25 de
5…10 cm grosime.
La aceste fundaţii se utilizează betonul B100 sau B150.
Talpa fundaţiei s armează la partea inferioară cu armătură de
rezistenţă, alcătuită din bare drepte din oţel-beton, cu diametrul minim
de 10mm, aşezate la 10-25 cm, dispuse transversal şi cu armătură de
repartiţie prevăzută în sens longitudinal, alcătuită din Φ 6/25 cm.
Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate se utilizează atunci
când se urmăreşte reducerea volumului de săpături şi când terenul bun
de fundare se găseşte la adâncime relativ mare, sau când zidurile
transmit la fundaţii încărcări mici; nu sunt indicate, însă în cazul
treenurilor cu tasări inegale şi în zonele cu seismicitate mare (grad
seismic 7, 8 şi 9).
Aceste tipuri de fundaţii sunt alcătuite din blocuri de fundaţie
(reazeme izolate) şi elemente de descărcare continuă şi se realizează
din beton armat monolit marca minimă B150 sau prefabricate, în cazul
construcţiilor cu pereţi dispuşi regulat în plan (fig 4.4).

Fig.4.4. Fundaţie cu descărcări pe reazeme izolate, amplasată sub ziduri:

a-grinzi drepte; b- cu grinzi cu vute;
1-reazeme izolate; 2- grindă de descărcare; 3-zid; 4- beton de egalizare; 5- pietriş;
6- izolaţie hidrofugă; 7- trotuar; 8- umplutură; 9- dop de bitum; 10- placa suport a
pardoselii; 11- nisip

63
 Fundaţiile sub ziduri despărţitoare se realizează direct de către
placa suport a pardoselii parterului sau subsolului şi se execută numai
sub ziduri despărţitoare neportante, de cel mult 15 cm grosime şi de
înălţimea unui nivel.
Fundaţiile sub stâlpi pot fi izolate rigide (fig.4.5) sau izolate
elastice (fig.4.6).La stâlpii prefabricaţi se folosesc fundaţii tip pahar
care pot fi şi ele prefabricate (fig.4.7). Fundaţiile sub stâlpi pot fi şi
continue (fig.4.8).

Fig. 4.5. Fundaţii rigide izolate, sub stâlpi:

a-sub stâlp de beton armat; b- sub stâlp din lemn; c- sub stâlpi metalici;
1-bloc de fundaţie; 2- cuzinet; 3- stâlp din beton armat; 4- talpă din lemn tare; 5-
stâlp din lemn; 6- placă metalică de bază; 7- buloane de ancoraj; 8- stâlp metalic.

Fig.4.6. Fundaţie elastică izolată(sub stâlpi):

a- de formă prismatică; b- de formă prismatică având faţa superioară teşită;
1- fundaţie; 2- stâlp; 3- beton de egalizare.

64
 Fig.4.7. Fundaţie elastică, izolată, de tip pahar:
a-secţiune verticală; b- plan; 1- peretele paharului; 2- stâlp; 3- beton de
monolitizare; 4- beton de egalizare.

Fig.4.8. Fundaţii elastice, continue, sub şiruri de stâlpi:

a- rectilinie; b- poligonală.

Cele izolate sunt de două tipuri: fundaţii cu bloc de beton

simplu şi cuzinet de beton armat; fundaţii cu talpă din beton armat.
Fundaţiile cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat
sunt alcătuite dintr-un bloc de beton simplu, pe care reazămă stâlpul
de beton armat, prin intermediul unui cuzinet .
Blocul se execută din beton simplu marca B50, iar dacă cuzinetul se
ancorează în bloc, acesta se execută din beton B100.
Fundaţiile cu tălpi din beton armat se execută fie de formă
prismatică (fig.4.6,a) când suprafaţa bazei este cel mult egală cu 1m²,
fie ca prismă cu faţa superioară teşită (fig.4.6,b), când suprafaţa tălpii
este mai mare de 1m².
Fundaţiile continue sub stâlpi se execută în situaţia în care din
cauza naturii terenului şi a încărcărilor importante, suprafeţele
fundaţiilor izolate devin foarte mari.În acest caz se adoptă soluţia de a

65
uni fundaţiile unor şiruri de stâlpi după o direcţie, realizând astfel
fundaţii continue (fig.4.8).

4.5.6. Fundaţii indirecte (de adâncime)

Fundarea indirectă se foloseşte în cazul în care, terenul bun de
fundare se găseşte la adâncime mare.
Fundaţii pe piloţi
Piloţii sunt elementele structurale de fundare în adâncime,
caracterizate printr-un raport mare între lungimea l şi latura (sau
diametrul) d.
După modul în care piloţii transmit încărcările din construcţie la
teren se deosebesc două categorii:
- piloţi purtători pe vârf,care străpung straturile neconsistente şi se
înfig în stratul consistent pe o adâncime de cca 1,00m (fig.4.9,a).
- piloţi flotanţi, care transmit încărcările din construcţie prin
frecare între suprafaţa laterală a pilotului şi terenul înconjurător
(fig.4.9,b).

Fig.4.9.Piloţi:
a- purtători la vârf; b- flotanţi; c- care lucrează la smulgere:

După materialul din care se confecţionează, piloţii sunt: din

lemn, metalici şi din beton armat.

66
 După modul de execuţie şi înfigere în pământ, piloţii pot fi
prefabricaţi sau executaţi direct în operă.
Fundaţii pe chesoane
Chesoanele sunt elemente care pătrund în teren prin săparea şi
evacuarea pământului de sub ele, pe măsură ce elementul înaintează.
Fundaţiile pe chesoane pot fi pe chesoane deshise sau pe
chesoane cu aer comprimat.
Fundaţiile pe chesoane deschise
Chesonul este o construcţie din lemn, metal, beton sau beton
armat sub forma de cutie. El are numai pereţi laterali şi anumite
diafragme interioare orizontale de rigidizare. Forma în plan este de
obicei dreptunghiulară, circulară, pătrată, eliptică (fig.4.10). Pentru a
uşura pătrunderea chesonului în teren, partea inferioară a pereţilor este
prevăzută cu un cuţit din profiluri de oţel laminat. Săparea pământului
din interiorul chesonului se face manual sau folosind mijloace
mecanice ca graifere, dragi cu lanţ, jet de apă sub presiune. Fundaţiile
pe chesoane deschise se folosesc de obicei în terenuri imbibate cu apă
sau sub apă, când adâncimea de fundare nu este prea mare.

Fig.4.10.Forma în plan a chesoanelor deschise.

Fundaţiile pe chesoane cu aer comprimat se utilizează când

terenul bun de fundare se găseste la o adâncime mare faţă de nivelul
apei sau când în teren se găsesc obstacole. Chesonul se execută în
mod frecvent din beton armat şi mai rar din metal.

67
 O instalaţie de lucru (fig.4.11) în cheson cu aer comprimat
cuprinde următoarele părţi principale: chesonul propriu-zis, masivul
de zidărie şi instalaţia de exploatare.
Chesonul are forma unei cutii cu partea superioară închisă, iar
cea inferioară, deschisă.

Fig.4.11. Cheson cu aer comprimat:

1- cheson; 2- coş de evacuare; 3-campană; 4- cameră de lucru; 5- cămăşuială;
6- masivul de zidărie al fundaţiei.

Adâncimea maximă până la care se poate ajunge cu acest tip de

fundaţie este de cca 35 m. După ce s-a ajuns la adâncimea de fundare
se betonează cutia chesonului şi pe măsură ce se extrag treptat
instalaţiile din coş, se betonează şi acesta.
Instalaţia este greu de exploatat şi devine neeconomică; se
foloseşte numai în cazuri speciale.
Fundaţii pe coloane
Coloanele sunt elemente structurale de fundare de formă
tubulară, din beton armat sau metal, introduse în teren prin vibrare,
respectiv forare şi umplute apoi cu beton armat.

68
 Coloanele pot fi înfipte până la o adâncime de cca 40 m; pe
măsura înfigerii, coloanele se înnădesc cu ajutorul unor flanşe
bulonate, sau al sudurii.După atingerea cotei de fundare se umplu cu
armătură şi beton.
Îmbunătăţirea terenurilor de fundare se poate face prin
compactare sau prin transformarea artificială a structurii acesteia.
Compactarea terenurilor poate fi de suprafaţă sau de adâncime.
Compactarea de suprafaţă se execută când grosimea stratului
compresibil aflat sub talpa fundaţiei, este de 2…6 m.
Compactarea de adâncime se execută când grosimea stratului
compresibil aflat sub talpa fundaţiei este mai mare de 7….8 m.
Pentru pământurile loessoide se folosesc procedeele: coloane de
pământ sau preumezirea terenului.
Transformarea artificială a proprietăţilor pământului constă în
producerea unor modificări calitative în compoziţia şi structura
pământurilor cu ajutorul unor substanţe, soluţii, suspensii, tratamente
chimice, termice.
Pentru aceste transformări se utilizează cimentul, argila, varul
sau se pot folosi anumite procedee, precum: silicatizarea,
electrosilicatizarea, bitumarea, arderea sau congelarea.

4.5.7. Elemente de calcul ale fundaţiilor

Pentru a se putea calcula dimensiunile unei fundaţii, este necesar
să se cunoască două elemente:
- rezultanta încărcărilor la nivelul tălpii fundaţiei;
- presiunea normată pⁿ la nivelul tălpii fundaţiei, când calculul
terenului de fundare se efectuează la starea limită de capacitate
portantă.
Calculul unei fundaţii poate avea două aspecte: dimensionarea
unei fundaţii care se proiectează şi verificarea unei fundaţii existente.

69
 Calculul fundaţiilor rigide solicitate centric
Pentru dimensionarea fundaţiei în cazul încărcării centrice,
presiunile se repartizează uniform pe talpa fundaţiei (fig.4.12).

Fig. 4.12. Fundaţie solicitată centric

Dacă fundaţia are în plan dimensiunile A şi B, presiunea

efectivă uniform repartizată pe talpă are expresia:

P ef = N + G ≤ pⁿ
AxB
unde,
N - este rezultanta tuturor încărcărilor din construcţie, care solicită
fundaţia, exprimată în daN;
G - este greutatea proprie a fundaţiei, exprimată în daN;
A , B – sunt dimensiunie în plan ale fundaţiei;
pⁿ - este presiunea normată în daN/cm².
Din această condiţie rezultă suprafaţa necesară a tălpii de fundaţie:
A x B = N + G (cm²).
pⁿ
Dimensionarea fundaţiilor continue rigide sub ziduri se reduce
la determinarea lăţimii tălpii fundaţiei, considerând un tronson de 1 m
din lungimea fundaţiei, adică A = 100 cm, deci :
B = N + G (cm)
100 · pⁿ

70
 Greutatea proprie a fundaţiei, fiind funcţie de dimensiunile
acesteia, deci tot necunoscută, în practica de proiectare se procedează
la aproximarea ei, G ≈ 0,1…0,15 N, deci :
B = 1,1 N (cm).
100 pⁿ

4.6. Structura de rezistenţă a unei clădiri

Structura de rezistenţă a unei clădiri (fig.4.13) este alcătuită din:
- suprastructura, care este partea din structură ce se află deasupra
terenului şi care suportă toate încărcările, conducându-le spre
fundaţii;
- infrastructura, care este porţiunea situată sub nivelul terenului,
constituind de obicei fundaţia construcţiei cu rol de a prealua
încărcările de la suprastructură şi de ale transmite la terenul de
fundare sau invers, în cazul mişcărilor seismice.

Fig.4.13. Părţile componente ale unei construcţii.

Proiectatrea unei structuri cuprinde pe lângă aspectele

inginereşti şi pe cele arhitecturale şi economice (fig.4.14).

Fig.4.14. Cerinţele de bază pentru structura de rezistenţă a unei clădiri.

71
 4.7. Pereţi (ziduri)
Pereţii sunt elementele principale ale cădirilor care servesc la:
- închiderea construcţiilor spre exterior şi compartimentarea în
interior, asigurâdu-le izolarea termică şi fonică;
- preluarea încărcărilor de la alte elemente de construcţii (planşee,
grinzi, şarpanta acoperişuri);
- susţinerea diferitelor instalaţii, aparataje şi utilaje sau a unor
izolaţii speciale.
După rolul în construcţie, pereţii pot fi:
- de rezistenţă (portanţi sau purtători);
- purtaţi (de umputură, despărţitori sau autoportanţi).
După materialul folosit pereţii pot fi:
- din zidărie (cărămidă, înlocuitori de cărămidă, piatră naturală);
- beton, lemn, elemente metalice, azbociment, sticlă, materiale
plastice.
După poziţia în construcţie pereţii pot fi:
- pereţi exteriori;
- pereţi interiori.
După modul de execuţie pereţii pot fi:
- zidiţi;
- montaţi;
- turnaţi pe loc.

4.7.1. Pereţi din zidărie

Pereţii din zidărie se realizează prin aranjarea ordonată a
cărămizilor şi asigurarea legăturii între ele cu mortar.
Grosimea zidurilor din cărămidă diferă în funcţie de destinaţia lor:
- zidurile portante trebuie să aibă cel puţin 25 cm grosime;
- zidurile exterioare în condiţiile climatice ale ţării noastre trebuie
să aibă cel puţin 37,5 cm grosime.

72
 Ţeserea rosturilor se realizează după diferite sisteme (fig.4.15).

Fig. 4.15.Sisteme de realizare a legăturii zidăriei:

a- legătura în lungime la pereţi de o jumătate de cărămidă grosime; b- legătura în lăţime
la pereţi de o cărămidă grosime; c- legătură în bloc, la pereţi de o cărămidă grosime;
d- legătura în cruce la pereţi de o cărămidă grosime; 1, 2, 3-succesiunea rândurilor.

O atenţie deosebită trebuie acordată realizării punctelor de

întâlnire a zidurilor (la colţuri pentru ,ramificaţii,intersecţii) pentru o
mai bună conlucrare a zidurilor în spaţiu (fig.4.16). În figura 4.17 se
prezintă o secţiune printr-un perete exterior al unui adăpost zootehnic,
realizat din zidărie din cărămidă.

Fig.4.16. Ţeserea rosturilor la încrucişări de ziduri:

a- la colţuri; b- la ramificaţii; c- la intersecţii; R1, R2 – rândurile de cărămizi.

73
 Fig.4.17. Secţiune print-un perete
exterior al unei construcţii zootehnice
pentru porci:
1- zidărie din cărămidă plină;
2- tencuială interioară drişcuită¸
3- tencuială exterioară drişcuită;
4- tencuială hidrofugă la soclu;
5- hidroizolaţie bituminoasă; 6-
soclu; 7- bloc de fundaţie; 8- trotuar
pe strat de nisip; 9- dop de bitum;
10- fereastră din lemn; 11- grindă
prefabricată din beton armat; 12-
pană prefabricată; 13- învelitoare
din azbociment ondulat; 14- spaţiu
de aer; 15- termoizolaţie; 16-
barieră de vapori; 17- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din
azbociment ondulat ; 18-strat de
uzură a pardoselii di mortar de
ciment rolat; 19- strat suport al
pardoselii din beton B100; 20- strat
drenant din pietriş sau balast.

4.7.2. Pereţi prefabricaţi

Pentru aceşti pereţi se pot folosi panourile în trei straturi, care se
realizează din două straturi marginale de beton între care se află un
miez termoizolant (fig.4.18).

Fig.4.18.Detalii de alcătuire a panourilor mari prefabricate, realizate în trei

straturi: a- cu barieră de vapori dispusă pe faţa caldă a termoizolaţiei; b- cu bariera
de vapori dispusă pe faţa interioară a panoului; 1- beton armat; 2- termoizolaţie;
3-barieră contra vaporilor realizată din folie de polietilenă; 4- barieră de vapori
realizată din vopsea de clor cauciuc.

Pereţii din fâşii de beton celular autoclavizat sunt neportanţi şi

se realizează prin dispunerea fâşiilor în poziţie verticală sau în poziţie
orizontală (fig.4.19).
74
 Fig.4.19. Perete din fâşii de beton celular autoclavizat cu spaţiu de aer ventilat:
1-placă ondulată din azbociment; 2- barieră de vapori (vopsea de clor cauciuc);
3- fâşii din B.C.A.; 4- hidroizolaţie; 5- mortar de poză; 6- soclu de beton
termoizolant; 7- cârlig pentru susţinerea plăcii de azbociment.

Pereţii din panouri de azbopan se folosesc ca pereţi uşori,

neportanţi.
Panourile din azbopan sunt realizate din două plăci plane de
azbociment între care se află un miez din polistiren expandat
(fig.4.20).

Fig. 4.20. Perete din panouri de azbopan:

a- secţiune prin perete; b- detaliu panou;
1- panou de azbopan cu fereastră; 2- acoperiş
cu spaţiu de aer ventilat;3- pană de acoperiş
prefabricată din beton armat; 4- soclu;
5- pardoseală; 6- trotuar; 7- plăci plane de
azbociment;8- strat termoizolant din
polistiren expandat.

75
 Pereţii din panouri de lemn sau înlocuitori din lemn (fig.4.21) se
realizează asemănător cu cei din panouri de azbopan.Ei se pot executa
ficşi, demontabili sau mobili, din plăci aglomerate din lemn sau din
plăci din fibre de lemn.
La realizarea pereţilor neportanţi ai construcţiilor zootehnice se
mai pot utiliza panouri din tablă cutată sau ondulată (fig.4.22).

Fig.4.21. Panouri din azbociment Fig. 4.22. Perete din tablă

ondulat şi plan, cu termoizolaţie:
1- grindă din beton armat; 2- plăci
plane din azbociment; 3- termoizolaţie;
4- plăci ondulate din azbociment; 5-
agrafă de prindere.
cutată(nervurată): a- elevaţie; b- plan;
1- tablă nervurată orizontal(la interior);
2- tablă nervurată vertical(la exterior);
3- termoizolaţie; 4- lăcrimar; 5- stâlp al
structurii de rezistenţă

La realizarea pereţilor din panouri ceramice (fig.4.23) se

folosescpanouri alcătuite din blocuri ceramice cugoluri orizontale sau
verticale şi dintr-o placă de beton sau mortar vibrat, armată cu plase
sudate.
Pereţii din panouri de lemn sau înlocuitori de lemn(fig.4.24)se
realizează asemănătorcu cei din panouri de azbopan. Ei se pot executa
ficşi , demontabili sau mobili, din plăci aglomerate de lemn sau din
plăci de fibre de lemn, poroase sau dure.

76
 Fig.4.23. Pereţi din panouri ceramice:
a- panou din zidărie de cărămidă; b- panou din corpuri ceramice; 1- zidărie de
cărămidă; 2- beton armat; 3- corpuri ceramice.

Fig.4.24. Pereţi din panouri de lemn ameliorat:

1- P.F.L. dur; 2- P.F.L. poros; 3-P.A.L.; 4- strat de aer; 5- vată minerală.

4.8. Ferestre şi uşi

Ferestrele şi uşile reprezintă elementele de tâmplărie ale unei
clădiri.
Tâmplăria (fig.4.25) cuprinde o parte fixă, denumită toc şi părţi
mobile, care se pot mişca în interiorul tocului, denumite canaturi (la
uşi canaturile se mai numesc foi, iar la ferestre, cercevele).

77
 Fig.4.25. Tâmplărie:
a-fereastră; b- uşă; 1- toc; 2- foaie(canat )de uşă; 3- cercevea.

Tâmplăria se poate executa din lemn, metal, beton armat (numai

la tocuri) şi materiale plastice speciale. La tâmplărie se mai utilizează
o serie de accesorii care poartă denumire de feronerie.

4.8.1. Ferestre
Ferestrele îndeplinesc funcţia de iluminare, şi participă la
realizarea ventilaţiei naturale organizate. Ele pot fi:
- simple, care au un singur rând de cercevele (există şi ferestre
simple cu geam dublu);
- duble, când au două cercele între interior şi exterior.
În ţara noastră, la adăposturile pentru animale şi păsări sunt
necesare ferestre duble (fig.4.26).
După modul în care se deschid ferestrele pot fi pivotante
(fig.4.26) şi basculante (fig.4.27).

78
 Fig.4.26. Fereastră dublă:
1-toc de fereastră; 2- cercevea; 3- geam; 4- stălp din beton armat; 5- lăcrimar din
tablă zincată de 1 mm grosime; 6- şorţ din tablă zincată de 0,4 mm grosime;
7- mortar; 8- străpungere cui, cositorită; 9- dibluri din lemn, la 50 cm distanţă;
10- pervaz din lemn; 11- vată minerală; 12- chit; 13- bridă metalică de fixare;14-
pană prefabricată din beton armat; 15- mortar de etanşare; 16- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din azbociment ondulat; 17- barieră de vapori din folie de
polietilenă; 18- termoizolaţie; 19- învelitoare din azbociment ondulat; 20-
platbandă; 21- bulon cu filet; 22- şaibă elastică de etanşare; 23- căpăcel.

Fig.4.27. Fereastră basculantă:

1- zid exterior; 2- toc fereastră; 3- cercevea fereastră basculantă; 4- şorţ din tablă
zincată;5- lăcrimar; 6- pană prefabricată; 7- grindă; 8- straturile acoperişului.

79
 Suprafaţa totală a ferestrelor se stabileşte în funcţie de suprafaţa
pardoselii şi de indicele de iluminare (I).

4.8.2. Uşi
La o clădire uşile au rolul de a asigura accesul din exterior şi
legătura pe orizontală între diferitele încăperi.
După sistemul de deschidere uşile pot fi pivotante (fig.4.28,a,b)
sau glisante (fig.4.28,c).

Fig.4.28. Tipuri de uşi folosite în construcţiile zootehnice:

a,b- pivotante; c- glisante.

Uşile se realizează mai ales din lemn, metal, PVC.

Uşile trebuie să permită manevrarea uşoară şi să asigure o
etanşeitae suficient de bună pentru a evita crearea curenţilor de aer.

4.9. Acoperişuri
Acoperişurile sunt elemente de construcţie prevăzute la partea
superioară a clădirilor.
Acoperişul unei clădiri se compune din două părţi principale:
- şarpanta, care este elementul de rezistenţă a acoperişului, parte
componentă a structurii de rezistenţă a clădirii;
- învelitoarea, care constituie elementul de protecţie al
acoperişului.

80
 Acoperişurile pot fi realizate cu înclinare de peste 7% şi cu
înclinări mici, sub 7%, denumite şi acoperişuri-terasă.
La realizarea acoperişurilor se pot folosi şarpante din lemn
(fig.4.29), (fig.4.30), şarpante metalice (fig.4.31) şi şarpante din beton
armat (fig 4.32),(fig.4.33).

Fig.4.29. Şarpantă din lemn cu reazeme intermediare:

a- secţiune printr-o construcţie zootehnică fără tavan; b- secţiune printr-o
construcţie zootehnică prevăzută cu tavan; c- vedere în plan; 1- stâlp; 2- pană;
3-căprior; 4- cosoroabă; 5- cleşti; 6-tavan; 7- contrafişă longitudinală; 8- zidărie
portantă exterioară.

Fig.4.30. Cadru realizat din lemn lamelat încleiat:

a- schemă; b- elevaţie nod cadru; 1- tronsoane din lemn lamelat; 2- eclise din
placaj sau din lemn.

81
 Fig. 4.31. Fermă metalică cu tirant, realizată din profil de cornier
(talpa superioară) şi oţel beton (talpa inferioară şi diagonalele):
1- tirant; 2- manşon de strîngere.

Fig.4.32. Structură prefabricată din elemente uşoare de beton armat,

(fără stîlpi intermediari):
1-stîlp; 2- arbaletrier; 3- tirant; 4- pană; 5- învelitoare.

Fig.4.33. Structură prefabricată din elemente de greutate medie,

(cu stîlpi intermediari):
a- cu grinzi transversale; b- cu grinzi longitudinale; 1- stîlp central; 2- stîlp
marginal;3,4- grinzi transversale; 5-chesoane; 6,7- grinzi longitudinale; 8- beton
de pantă.

82
 Tipuri de învelitori
Învelitori din ţiglă. Ţiglele sunt aşezate pe şipci, care pot fi
bătute pe astereală (fig.4.34,a), sau direct pe căpriori (fig.4.34,b).

Fig.4.34. Învelitori din ţiglă:

a- solzi aşezate pe astereală; b- profilate aşezate pe şipci (fără astereală);
1- căprior; 2- astereală; 3- carton bitumat; 4- şipci 1,8x4,8 cm, aşezate paralel cu
panta; 5- şipci pentru fixarea ţiglelor; 6- ţigle solzi; 7- ţigle profilate.

Învelitori din plăci de azbociment. Se pot realiza din plăci

plane, care se fixează în cuie pe şipci, sau din plăci ondulate
(fig.4.35).

Fig. 4.35. Învelitori din azbociment ondulat:

1- placă ondulată din azbociment; 2- pană prefabricată din beton armat; 3- bară
din oţel beton, ø 8 mm, fixată pe pană, pentru prinderea foilor de azbociment
ondulat.

Învelitori din tablă.Se utilizează tabla neagră sau zincată, sub

formă de foi aşezate pe astereală (fig.4.36).
83
 Fig.4.36. Învelitoare din tablă plană:
a- îmbinare cu falţ simplu în picioare; b- îmbinare cu falţ simplu culcat;
c- îmbinare cu falţ dublu în picioare; d- îmbinare cu falţ dublu culcat; 1- astereală
din scînduri; 2- căprior; 3- tablă plană.

Învelitori bituminoase. Se realizează din carton sau pânză

bitumată, aşezate pe astereală, într-unul sau mai multe straturi, lipite
cu mastic bituminos.
Se mai pot folosi învelitori din sticlă, mase plastice, lemn, paie,
stuf sau trestie.
Acoperişurile pot fi compacte (fig.4.37) sau cu spaţiu de aer
ventilat (fig.4.38-4.39).

Fig.4.37. Acoperiş compact(terasă):

a- schema distribuţiei canalelor de difuzie în termoizolaţia din beton celular
autoclavizat; b- secţiune printr-un acoperiş tip terasă, prevăzut cu canale de
difuzie; 1- placă de beton armat(strat de rezistenţă); 2-strat de egalizare din mortar
de ciment; 3- barieră de vapori; 4- termoizolaţie; 5- strat suport al hidroizolaţiei;
6- hidroizolaţie; 7- canale de difuzie.

Fig.4.38.Acoperiş cu pod (cu spaţiul mare de aer ventilat):

1- hidroizolaţie(învelitoare); 2-strat suport al hidroizolaţiei; 3- strat de aer ventilat;
4- termoizolaţie; 5- placă de tavan.
84
 Fig.4.39. Acoperiş cu spaţiu mic de aer ventilat:
1- învelitoare din azbociment ondulat; 2- spaţiu de aer ventilat; 3- termoizolaţie;
4- barieră de vapori; 5- strat suport al termoizolaţiei(azbociment ondulat); 6- pană
prefabricată.

Ca accesorii la acoperişuri se folosc jgheaburile şi burlanele.

Fig.4.40. Lucrări accesorii la acoperişuri:

a- jgheab; b- burlane; 1- învelitoare din tablă; 2- astereală; 3-cîrlig de susţinere;
4- căprior; 5- jgheab; 6- burlane; 7- coturi; 8- perete; 9- brăţară de prindere.

În cazul acoperişurilor cu pod se pot prevedea tabachere sau

lucarne, care sunt construcţii realizate, ieşind din planul acoperişului,
cu ferestre care au ochiuri mobile.

4.10. Pardoseli
Suprafeţele din interiorul adăposturilor pe care se circulă sau
care asigură animalelor locul pe care stau în picioare sau culcate, se
numesc pardoseli.

85
 Pardoselile au următoarele zone:
- zona destinată stabulaţiei animalelor, denumită şi zona de
odihnă, organizată în standuri sau în boxe;
- zona de depunere a dejecţiilor;
- zona de circulaţie.
Pardoselile se pot realiza din:
- pământ (fig.4.41);
- ceramică (fig.4.42);
- pietre artificiale (fig.4.43);
- cauciuc şi mase plastice (fig.4.44, 4.45);
- lemn (fig.4.46, 4.47);
- grătare (fig.4.48).

Fig.4.41. Pardoseală din argilă bătută(domeniu de utilizare: tren anterior la

standuri de taurine şi cabaline, întreţinute pe aşternut permanent cu grosime
redusă şi în adăposturile pentru ovine şi cabaline de reproducţie, întreţinute liber
pe aşternut permanent):
1-strat de argilă bătută, consolidată cu amestec de nisip sau zgură pe ultimii 5cm;
2- strat de balast sau pietriş; 3- pământ natural sau umplutură de pământ
compactată.

Fig.4.42. Pardoseli din cărămizi presate pline:

a- aşezate pe lat(domeniu de utilizare: standuri pentru taurine cu aşternut, zone
culcuş suine cu aşternut); b,c- aşezate pe muchie(domeniu de utilizare: standuri
cabaline pentru membrele posterioare şi alei cabaline, zone culcuş suine cu
aşternut şi alei suine , standuri taurine cu aşternut);1-cărămizi presate pline; 2-
rosturi umplute cu mortar de ciment sau cu mastic de bitum filerizat;3- lapte de
ciment pentru umplerea porilor; 4- mortar de poză; 5- spoială de bitum pe strat de
amorsaj, în cazul terenurilor de fundaţie umede; 6- beton B100; 7- balast (pietriş);
8- pământ natural sau umplutură compactată; 9- nisip.

86
 Fig. 4.43. Pardoseli din beton simplu:
a- fără strat termoizolant(domeniu de utilizare: adăposturi avicole):b- cu strat
termoizolant( domeniu de utilizare: adăposturi avicole) c- carosabilă, din beton
pentru drumuri( domeniu de utilizare: alei interioare pentru furajare cu remorci
tehnologice, alei exterioare din ferme); 1- beton B100; 2- balast (pietriş)
3- pământ natural sau umplutură de pământ; 4- hîrtie Kraft; 5- granulit; 6- beton
vibrat B200; 7- balast cilindrat.

Fig. 4.44. Pardoseli din beton, cu strat de uzură din mortar de ciment:
a- sclivisită sau rolată( domeniu de utilizare: alei de circulaţie în adăposturi de
taurine sau suine , zone de defecare suine); b- cu strat suport termoizolant din
beton uşor ( domeniu de utilizare : standuri de taurine cu aşternut în grosime
redusă, zonă de furajare şi culcuş suine cu aşternut de grosime redusă);1- strat de
uzură din mortar de ciment , sclivisit sau rolat; 2- beton B200; 3- balast, pietriş
sau granulit; 4- pământ natural sau umplutură de pămînt;5- strat de uzură din
mortar de ciment impermeabilizat, drişcuit aspru sau pieptănat; 6- beton cu
granulit, zgură expandată sau scorie bazaltică; 7- spoială de bitum cu amorsaj folie
de polietilenă;8- balast(pietriş) 9- rost de dilataţie umplut cu mastic bituminos.

Fig. 4.45 Pardoseală din beton cu strat de uzură din mortar de ciment cu agregate
elastoplastice(domeniu de utilizare: zona de culcuş- furajare boxe suine, standuri
şi cuşete taurine fără aşternut):
1- strat de uzură din mortar de ciment cu granule mineralizate din deşeuri de
cauciuc,azbest,şi nisip; 2- beton cu granulit; 3- balast(pietriş) 4- pământ natural
sau umplutură compactată.

87
Fig. 4.46. Pardoseală cu covor de cauciuc plin, nervurat pe ambele feţe(domeniu
de utilizare: standuri şi cuşete taurine):
1-covor de cauciuc ;2- beton B100; 3- balast sau granulit ;4- pământ natural sau
umplutură compactată.

Fig.4.47. Pardoseală din dulapi de lemn (domeniu de utilizare: standuri taurine şi

cabaline):
1- dulapi din lemn de răşinoase, impregnat; 2- rigle din lemn de stejar, impregnat,
56x56mm; 3- beton B100; 4- balast; 5- pământ natural sau umplutură compactată

Fig.4.48. Pardoseală din calupuri de lemn rostuite cu bitum ( domeniu de utilizare:

tern anterior la standuri de cabaline şitaurine, boxe cabaline cu aşternut redus):
1- calupuri din lemn de esenţă tare, impregnat; 2- pat de nisip; 3- mastic
bituminos; 4- beton B100; 5- balast(pietriş); 6- pământ natural sau umplutură
compactată; 7- scîndură, 20 cm lăţime; 8- zid; 9- hidroizolaţie; 10- fundaţie.

88
 Fig.4.49. Pardoseli din grătare:
a- dispuse în zona de depunere a dejecţiilor; b- dispuse pe toată zona de
stabulaţie a animalelor.

4.11. Lucrări de finisaje

Lucrările de finisare care se pot executa la o clădire sunt:
tencuieli interioare, tencuieli exterioare, socluri, vopsitorii.
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafaţa
brută a pereţilor sau a altor elemente de construcţii, având rol de
protecţie, decorativ şi izolator.
Tencuielile sunt realizate de obicei din trei straturi: şpriţ, grund
şi strat vizibil.
Şpriţul este un strat subţire din mortar de 2…3 mm grosime.
Grundul este stratul de bază al tencuielilor, sau stratul de
nivelare care se aplică pe şpriţul proaspăt întărit în una sau două
reprize cu mortar, realizat cu nisip cu granulaţie 0…3 mm, var,
ciment şi apă.

89
 Stratul vizibil sau de finisaj se aplică pe grundul întărit şi umezit
în prealabil. Grosimea stratului vizibil este de 3-4 mm.
Placarea la interior sau la exterior a elementelor de construcţii
are drept scop:
- să asigure protecţia acestora;
- să permită o întreţinere uşoară prin spălare;
- să garanteze o durabilitate mare în timp a finisajului;
- să se obţină efecte decorative.
Pentru placaje se poate folosi faianţa, plăcuţele smălţuite tip
Cesarom, plăci din piatră naturală, plăci care imită piatra naturală,
cărămizi de placaj.
Prin zugrăveală se înţelege stratul protector cu care se acoperă
suprafeţele tencuite ale pereţilor sau tavanelor.
Văruirea sau spoiala cu lapte de var constă din aplicarea pe
pereţi sau tavane a două sau trei straturi succesive de lapte de var
stins, trecut printr-o sită deasă.
Zugrăveala poate fi simplă, în culori, cu desen.
Lucrările de vopsitorie constau din acoperirea elementelor din
lemn sau metal, precum şi a pereţilor cu un strat de lac sau
vopsea.Vopsitoriile pot fi în ulei pe tencuială, pe lemnărie, pe
suprafeţe metalice.
Trotuarele sunt fâşii de pardoseli exterioare executate în jurul
clădirilor, lipite de ziduri, cu pante de scurgere.Ele se execută din
bolovani de râu, cărămmidă aşezată pe lat sau pe muchie, beton
simplu turnat, dale din beton, asfalt.
Lăţimea trotuarului variază între 0,80-1,20 m.

90
 Întrebări Capitol 4

1. Efectuaţi o clasificare a construcţiilor din punctul de vedere al

destinaţiei.
2. Care sunt principalele elemente care intră în alcătuirea unei
clădiri?
3. Care sunt principalele module de înălţime şi lăţime care se
folosesc la construcţiile zootehnice industriale?
4. Arătaţi care sunt principalele faze care alcătuiesc pământurile.
5. Care sunt principalele metode de îmbunătăţire a pământurilor?
6. Precizaţi care este rolul fundaţiei într-o clădire.
7. Indicaţi prin săgeţi apartenenţa fundaţiilor la unul din criteriile de
clasificare:

a) după adâncime în uscat

în apă

b)după forma în plan de suprafaţă

de adâncime

c)după materialele folosite rigide

elastice

d)după tehnologia de execuţie executate la faţa locului

prefabricate

e)după modul de execuţie izolate

faţă de apele subterane continue sub ziduri sau sub stâlpi
fundaţii cu reţele de grinzi
fundaţii pe radier general

8.Care sunt principalele funcţiuni ale zidurilor într-o clădire?

9.Efectuaţi o clasificare a zidurilor după următoarele criterii:
a)după rolul în construcţii
b)după materialul folosit
c)după poziţia în construcţii
d)după modul de execuţie
10.Precizaţi care este denumirea elementului de construcţie care se
montează deasupra golurilor în zidărie.
11.Partea fixă a tâmplăriei poartă denumirea de………….iar partea
mobilă poartă denumirea de………
12.Care este denumirea canaturilor la uşi şi la ferestre?
13Care sunt principalele tipuri de ferestre care se folosesc la
construcţiile zootehnice?
91
14.Care sunt principalele tipuri de ferestre după modul de deschidere?
15.Efectuaţi o clasificare a uşilor după sistemul de deschidere.
16.Care sunt părţile principale ale acoperişurilor?
17.Specificaţi care sunt principalele tipuri de şarpante folosite la
acoperişuri.
18.Care sunt principalele zone ale pardoselilor într-un adăpost
zootehnic?

Notă

1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.

2.Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte.
3.Punctaj din oficiu 1.00 puncte.
4Punctaj total 10.00 puncte.

Teme de control

1.Caracterizarea principalelor tipuri de fundaţii.

2. Caracterizarea pardoselilor ca elemente de închidere a
adăposturilor.

Referate

1. Importanţa studiului geotehnic în proiectarea constucţiilor.

92
 Capitolul 5
ELEMENTE DE FIZICA CONSTRUCŢIILOR

5.1 Conceptul de confort termic

Dintre toate elementele de microclimat, se apreciază că
temperatura deţine cel mai important rol, după unii autori acest factor
având o pondere de circa 80% din totalul acestor elemente.
La clădiri neizolate termic s-a stabilit, pe bază de măsurători, că
pierderea maximă de căldură are loc prin acoperiş, urmând apoi, în
ordine, pierderile prin ventilaţie, prin pereţi, pardoseli şi ferestre,
situaţie ilustrată în figura 5.1.

Fig.5.1. Pierderile de căldură la o clădire neizolată termic.

Dacă la alcătuirea elementelor de construcţie enumerate trebuie

avute în vedere, cu prioritate, criteriile de izolare termică, nu este mai
puţin lipsit de importanţă cerinţa ca la pereţi şi, mai ales, la pardoseli
să se asigure o temperatură apropiată de cea a aerului de la interiorul
adăpostului, întrucât animalele vin în contact direct cu aceste elemente
de construcţie.
Prin izolare termică se înţeleg măsurile constructive care trebuie
luate pentru împiedicarea pierderilor sau aportului de căldură, în
scopul păstrării unei anumite temperaturi prescrise în interiorul
construcţiilor, în funcţie de destinaţia lor.

93
 O clădire bine izolată termic este răcoroasă vara şi călduroasă
iarna. Pe lângă aceste calităţi de confort interior, o astfel de clădire
este şi economică în exploatare, deoarece este necesară o cantitate mai
mică de de combustibil pentru încălzire în timpul iernii.
Temperatura este un parametru scalar de stare care depinde de
timp ( τ ) cu ajutorul căreia se apeciază starea de încălzire a aerului, a
elementelor de copnstrucţie şi a corpurilor în general; simbolul
temperaturii este litera grecească θ (theta), iar unitatea de măsură este
gradul Celsius ºC) sau gradul Kelvin (K).
Transmisia căldurii poate avea loc pe trei căi, respectiv prin
conducţie, convecţie şi radiaţie.
Transmisia căldurii prin conducţie este prezentată în (fig.5.2) şi
se poate estima cu ajutorul relaţiei :

Fig. 5.2. Transmisia căldurii prin conducţie.

Q =λ S(θsi – θse) • τ
d

în care :
- Q este cantitatea totală de căldură transmisă, în kcal sau J;
- λ este coeficientul de conductivitate termică a materialului,
exprimat în kcal/m • h • ºC sau în W/m • K;
- S este suprafataţa elementului omogen de construcţie, în m²;
- θsi este temperatura suprafeţei interioare a elementului de
construcţie, în ºC sau K ;
- θse este temperatura suprafeţei exterioare a elementului de
construcţie, în ºC sau K;
- d este grosimea elementului de construcţie în m;
- τ este timpul, în h;

94
 Coeficientul de conductibilitate termică λ este o caracteristică
termo-fizică de bază a materialelor de construcţie, care depinde de
proprietăţile lor fizice (structură, porozitate, greutate specifică,
temperatură, umiditate) şi reprezintă numarul de kcal sau Watt • h care
trec în timp de 1 h, printr-un strat gros de 1m din materialul respectiv,
având suprafaţa de 1m², la o diferenţă de temperatură între cele două
suprafeţe de 1ºC sau 1K.
Transmisia căldurii prin convecţie este reprezentată în (fig.5.3)
şi se poate exprima cu ajutorul relaţiilor :

Fig.5.3. Transmisia căldurii prin convecţie.

qc = αc • S (θi - θsi ) τ = αc • S • ∆ θi • τ;

qc΄ = αc΄• S (θe - θse ) τ = αc΄• S • ∆ θe • τ;

în care :
- qc este cantitatea totală de căldură primită ;
- qc΄ este cantitatea totală de căldură cedată ;
- αc este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa
interioară a elementului de construcţie;
- α΄c este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa
exterioară a elementului de construcţie;
- S este suprafaţa elementului de construcţie;
- ∆ θi este diferenţa de temperatură între aerul din interior şi
suprafaţa dinspre interiorul încăperii a elementului de închidere;
- ∆ θe este diferenţa de temperatură între suprafaţa de la exterior a
elementului de închidere şi aerul exterior;
- τ este timpul în h;

95
 Transmisia căldurii prin radiaţie este prezentată în (fig.5.4) şi se
calculează după următoarea formulă:

Fig.5.4. Transmisia căldurii prin radiaţie

4
 T 
qr = cr  
 100 
în care,
qr este fluxul de căldură radiată;
cr este coeficientul de radiaţie şi reprezintă cantitatea de căldură
radiată de 1 m² într-o oră în vid la o temperatură absolută a suprafeţei
radiante egală cu 373 K , temperatură echivalentă cu 100° C;
T este temperatura suprafeţei radiante în K.

5.2. Transmisia căldurii prin elementele de construcţie

În realitate transmisia căldurii nu se poate face niciodată numai
pe una din cele trei căi, ele se însoţesc, una din ele predominând după
caz.
Căldura primită sau cedată de suprafeţele pereţilor în cadrul
schimbului de căldură cu mediul ambiant reprezintă suma căldurii
primită sau cedată prin convecţie şi radiaţie, ceea ce se exprimă prin
coeficientul de schimb superficial αi , respectiv αe şi care se exprimă
prin relaţiile:
αi = αc + αr
αe = α΄c + α΄r .
Inversul acestor coeficienţi defineşte rezistenţa la primire Ri ,
respectiv rezistenţa la cedare a căldurii Re la transfer termic prin
suprafaţă:

96
 1
Ri =
αi

1
Re =
αe

În practica proiectării pentru calculul termic al clădirilor se

foloseşte coeficientul de transmisie termică totală:

1
Ko =
1 d1
+ +
αi λ αe

şi care reprezintă cantitatea de căldură ce trece în regim

staţionar printr-o suprafaţă de 1m² în timp de o oră şi pentru o
diferenţă de temperatură într cele două medii de 1° C sau 1K.

Inversul acestui coeficient

1/K0=R0=1/ αi +d/λ+ 1/αe=Ri+R+Re

De cele mai multe ori însă,elementele de construcţie sunt

alcătuite dintr-un număr (n) de straturi şi în acest caz:

R0=1/K0=1/ αi+Σ d/λ+1/αe

Pentru uşurarea calculelor privind pierderile de căldură,

valorile coeficientului K0 sunt intabulate pentru diferite variante de
alcătuire a elementelor de construcţie (Tabelul 5.1).

97
 Tabelul 5.1
Valorile coeficientului de transmisie termică a căldurii K0
pentru diverse elemente de construcţie
Denumirea elementului Grosime Ko
cm W/m²K Kcal/m²h
°C
-pereţi exteriori din cărămizi pline; 24,0 1,98 1,70
-pereţi exteriori din cărămizi cu 36,5 1,18 1,02
goluri verticale tip GVP; 29,0 1,40 1,21
24,0 1,50 1,37
-pereţi exteriori din blocuri mici de 29,0 1,08 0,93
beton cu granulit; 39,0 0,87 0,75
-pereţi exteriori din blocuri mici de 19,0 1,24 1,07
beton celular; 24,0 1,04 0,90
-pereţi exteriori din panouri mari de 26,0 1,51 1,30
beton de granulit;
-planşeu de beton armat monolit în
grosime de 8 cm, izolat termic cu
plăci semirigide de vată minerală în
grosime de 6 cm şi hidroizolaţie din
două straturi de pânză şi un strat de X 1,04 0,90
carton asfaltat, inclusiv betonul de
pantă(9cm) şi şapa suport de
egalizare (4….5cm);
-idem, cu izolaţie termică de 8 cm; X 0,87 0,75
-acoperiş cu strat de aer
ventilat,având următoarea succesiune
a straturilor, de jos în sus:
-strat suport din azbociment
ondulat, cu grosimea de 6mm;
-barieră de vapori din folie de
polietilenă cu grosimea de 0,2mm;
-termoizolaţie din vată minerală cu
grosimea de 6cm;
-strat de aer ventilat cu grosimea de x 0,99 0,85
5cm;
-învelitoare de azbociment ondulat
cu grosimea de 6 mm;
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci
de polistirn expandat cu grosimea de x 0,65 0,56
48 mm;
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci
de polistiren expandat de grosime de x 0,80 0,69
36 mm;

98
-acoperiş sandviş având următoarea
succesiune a straturilor, de jos în sus:
-strat suport de azbociment ondulat,
cu grosimea plăcii de 6 mm;
-barieră de vapori din folie de x 1,17 1,00
polietilenă cu grosimea de 0,2mm;
-termoizolaţie din vată minerală cu
grosimea de 6 cm;
-învelitoare din azbociment ondulat
cu grosimea plăcii de 6mm;
-idem,dar cu termoizolaţie din plăci
de polistiren expandat cu grosimea de x 0,72 0,62
48 mm;
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci
de polistiren expandat cu grosimea de x 0,92 0,79
36 mm;
-uşi exterioare simple din lemn; X 3,49 3,00
-uşi exterioare din oţel; x 5,82 5,00
-ferestre exterioare simple din lemn, x 5,23 4,50
cu geamuri simple;
-ferestre exterioare simple din metal; x 5,82 5,00
-ferestre exterioare duble din lemn; x 2,33 2,00
-ferestre exterioare duble din metal; x 3,26 2,80
-ferestre exterioare din sticlă rotalit; x 2,91 2,50

5.3 Calculul pierderilor de caldur ă prin elementele de

construcţie
Mărimea pierderilor de căldură în unitatea de timp (1h) dintr-o
încăpere este proporţională cu suprafaţa de transfer termic (S,în m²) a
elementelor ce delimitează încăperea, cu valoarea coieficientului de
transmisie termică totală (K0) şi cu diferenţa de temperatură dintre
aerul interior (θi) şi cel exterior (θe).În aceste condiţii pierderea totală
de caldură se obţine cu relaţia:

Q= K0•∆θ•S

∆θ= θi- θe

99
 În practica priectării, valoarea pierderilor de căldură prin
elementele de construcţie (QE)se calculează cu formula indicată de
STAS 1907-78:

QE=m•S •K0(θi- θe)+C• KC(θi- θe)+Sp• Ks(θi- θe)

Pentru asigurarea confortului în interiorul adăposturilor,este
necesar ca transferul de căldură prin elementele de construcţie să fie la
limita unor valori minime,condiţie care impune respectarea inegalităţii:

Ro ef> Ro nec

Ro ef este rezistenţa efectivă la transmisia termică totală a

căldurii;
Ro nec este rezistenţa termică minimă necesară a elementului
de construcţie, luat în consideraţie.

Ro nec=(θi- θe/ ∆θimax)·Ri·n

∆θimax=θi-τr

5.4 Sisteme de ventilaţie. Metode de calcul

5.4.1 Calculul ventila ţiei dup ă criteriul co ncentraţiei
maxime admise de bioxid de carbon
La luarea în considerare a concentraţiei maxime admisă de
bioxid de carbon, formula de calcul este următoarea:

V=C/C1-C2

V este volumul de aer măsurat în m³, ce trebuie introdus în

adăpost în decurs de 1h;
C-cantitatea de bioxid de carbon eliminată de animale,
exprimată in (l/h);
C1- cantitatea de bioxid de carbon,exprimatăîn l/m³, admisă ca
limită maximă în adăposturile pentru animale;
C2- cantitatea de bioxid de carbon,exprimată în l/m³,conţinută
de aerul exterior şi care se ia în calculcul cu valoarea de 0,3‰
respectiv 0,3l/ m³.

100
 5.4.2 Calculul ventila ţiei dup ă criteri ul umidit ăţii relative
maxime admise în adăpost
În acest caz formula de calcul este următoarea:
V=U/U1-U2
V este volumul de aer măsurat în m³, ce trebuie introdus în
adăpost în decurs de 1h;
U-cantitatea de vapori de apa eliminată de animale la care se
adaugă cantitatea de vapori de apă ce provin din alte surse(g/h);
U1-umiditatea absolută a aerului interior, corespunzătoare
umidităţii relative maxime admise în adăpost şi temperaturii minime
admise pentru aerul interior(g/ m³);
U2-umiditatea absolută a aerului exterior exprimată g/ m³.

5.4.3 Calculul ventilaţiei după criteriul producţiei de căldură

În acest caz ,calculul se efectuează cu ajutorul relaţiei:

V=Qa-QE/Ii-Ie
în care:
V este debitul de aer necesar a fi ventilat în decurs de oră, în m³/h;
Qa-cantitatea de căldură degajată de animale ;
QE-cantitatea de căldură ce se pierde prin elementele de construcţie;
Ii, Ie-cantitatea de căldură conţinută de un metru cub aer din interior
respectiv din exterior.

5.4.4 Sisteme de ventilaţie

În adăposturile de animale ventilaţia poate fi naturală sau
mecanică.

5.4.4.1 Ventilaţia naturală

Prin deschiderea uşilor şi a ferestrelor,precum şi prin unele
neetanşeitaţi ale construcţiei se asigură ventilaţia în sistem natural
neorganizat.
O a doua variantă a sistemului de ventilaţie naturală este
ventilaţia naturală organizată, sistem în care schimbul de aer se face

101
prin golurile de uşi şi ferestre, la care se adaugă şi alte deschideri
speciale destinate acestui scop(tuburi, canale, coşuri, fante). În fig.5.5
sunt prezentate două scheme privind circulaţia aerului în sistemul de
ventilaţie naturală organizată.

Fig.5.5. Schema circulaţiei aerului în sistemul de ventilaţie naturală organizată:

a- accesul aerului prin ferestre; b- accesul aerului prin goluri speciale de ventilaţie.

5.4.4.2 Ventilaţia mecanică

În adăposturile pentru animale ventilaţia mecanică se poate
realiza în trei moduri:
-prin suprapresiune, când aerul proaspăt este introdus forţat de
ventilatoare, iar evacuarea aerului din interior se face prin coşuri de
ventilaţie;
-prin subpresiune(aspiraţie), în care aerul viciat se elimină forţat
cu ajutorul ventilatoarelor iar aerul proaspăt pătrunde prin golurile din
pereţi;
-mixt,in care circulaţia aerului este asigurată cu ajutorul
ventilatoarelor.
Schemele funcţionale ale celor trei sisteme sunt prezentate în
figura 5.6.

Fig. 5.6. Schema funcţională a ventilaţiei mecanice:

a- prin suprapresiune; b- prin sbpresiune(aspiraţie);c- mixt.

102
5.5 Bilanţul termic şi factorii care îl influenţează.
În interiorul adăposturilor pentru animale se asigură un bilanţ
termic pozitiv, la nivelul domeniului optim de metabolism, numai
atunci când cantitatea de căldură degajată de animale este mai mare
sau cel puţin egală cu cantitatea de căldură pierdută prin elementele de
construcţie şi prin ventilare, bilanţ care se exprimă cu relaţia:

QD>QE+QV
în care:
QD este cantitatea de căldură degajată de animale cazate în adăpost;
QE- cantitatea de căldură care se pierde prin elementele de închidere
ale construcţiei;
Qv- cantitatea de căldură care se pierde în procesul de ventilaţie:
Qv=V(Ii-Ie)
V-debitul de aer ce trebuie introdus în adăpost, în decurs de o oră;
Ii,Ie-entalpia aerului de la interior, respectiv de la exterior.

Atunci când pierderile de căldură prin ventilaţie şi elementele

de construcţie nu pot fi acoperite de cantitatea de căldură degajată de
animale este necesar un aport suplimentar de căldură,notat cu Qs a
cărui mărime se stabileşte cu relaţia:

Qs=(QE+QV)-QD

5.6. Iluminarea naturală şi artificială. Metode de calcul

În funcţie de dispunerea suprafeţelor vitrate, se disting
următoarele sisteme de iluminare:
-iluminarea laterală;
-iluminarea zenitală(de sus), prin luminatoare;
-iluminarea combinată.
Indicele de iluminare,notat cu simbolul i,reprezintă raportul
dintre suprafaţa vitrată destinată iluminării încăperii şi suprafaţa
pardoselii.

103
 În ţara noastră sunt normaţi indicii de iluminare conform
valorilor date în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2
Indici de iluminare
Destinaţia adăpostului Indice de iluminare
Vaci de lapte 1/20
Maternitate vaci 1/20
Tineret bovin de reproducţie 1/16
Tineret bovin la îngrăşat 1/20
Bovine adulte la îngrăşat 1/25
Iepe cu mânji 1/18(boxe)
Armăsari 1/18
Cai de muncă 1/25
Scroafe gestante şi vieri 1/18…1/20
Maternitate scroafe 1/18
Tineret porcin de reproducţie 1/16
Porcine la îngrăşat 1/25
Maternitate ovine 1/20
Găini ouătoare 1/18…1/20
Găini ouătoare şi pui 1/10
Palmipede 1/14

Iluminarea artificială se foloseşte pe de o parte, în scopul

suplimentării luminii naturale până la nivelul minim necesar
animalelor, cât şi muncitorilor care efectuează operaţiile de îngrijire şi
exploatare a animalelor, iar pe de altă parte, în scopuri exclusiv
tehnologice.
Instalaţiile de lumină din adăposturi folosesc lampi electrice cu
incandescenţă, fluorescente,cu vapori de mercur şi dispun de
dispozitive adecvate care pot oferi diferite programe de lumină
deosebite intre ele, în special la pasari.
Iluminatul artificial poate fi apreciat în W/m².Literatura de
specialitate recomandă:
-2,5W/ m² la bovine;
-4,5W/ m² în maternităţi pentru vaci;
104
 -5W/ m² în maternităţi pentru scroafe şi adăposturi pentru tineret
porcin;
-2W/ m² în adăposturi pentru porci la îngrăşat;
-1,2 W/ m² în saivane pentru oi;
-3…4,5 W/ m² pentru găini ouătoare;
-3…3,5 W/ m² pentru tineret avicol destinat reproducţiei ;
-3,5…1 W/ m² pentru puii de carne.

Întrebări Capitolul 5

1.Care sunt principalele căi de transmitere a căldurii?

2.Care este semnificaţia coeficientului de conductivitate termică(λ).
3.Care este coeficientul care se ia în calcul în practica proiectării la
calculul termic al clădirilor şi care este relaţia de calcul?
4.Rezistenţa la transmisia termică a căldurii se notează cu…….şi se
calculează cu ajutorul relaţiei…..
5.Arătaţi care este semnificaţia relaţiei: Q=K0·∆θ·S,(kcal/h)
6.Arătaţi care este modul de calcul al pierderilor de căldură prin
elementele de construcţie.
7.Care este modul de calcul a ventilaţiei după concentraţia maximă
admisă de bioxid de carbon?
8.Arătaţi schematic care sunt principalele sisteme de ventilaţie în
adăposturile pentru animale.
9.Care este formula de calcul pentru bilanţul termic în adăposturile
pentru animale?

105
Notă

1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.

2.Pentru fiecare problemă se acordă câte 1.00 punct.
3.Punctaj din oficiu 1.00 punct.
4.Punctaj total 10.00 puncte
Teme de control
1. Consideraţii asupra bilanţului termic în adăposturile pentru
animale.
2. Unele aspecte privind ventilaţia în adăposturile pentru animale.

Referate

1. Metode de calcul ale pierderilor de căldură prin elementele de

construcţii.
2. Iluminarea artificială şi naturală a adăposturilor, factor important
în realizarea producţiilor animale.

106
 Capitolul 6
CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE DE CAZARE
ŞI EXPLOATARE

6.1. Construcţii pentru taurine

În condiţiile unei organizări ştiinţifice a procesului de producţie,
creşterea taurinelor nu numai că este o ramură rentabilă, ci contribuie
şi la rentabilizarea altor ramuri de producţie cum ar fi cea vegetală.

6.1.1. Construcţii pentru vaci de lapte

În practica exploatării vacilor de lapte se utilizează două
tehnologii de bază pentru întreţinerea vacilor şi anume:
- în stabulaţie fixă (întreţinerea legată pe stand a vacilor);
- în stabulaţie liberă (întreţinerea nelegată a vacilor).
Principalele elemente biometrice, care concură la
dimensionarea soluţiilor de cazare sunt prezentate în figura 6.1 şi în
tabelele 6.1 şi 6.2 specificându-se îndeosebi:

Fig. 6.1. Elemente biometrice de cazare a taurinelor:

a- vaci adulte; b- viţei de 0...15 zile; c- tineret femel de 3...27 luni; d- tauri adulţi.

107
 - lungimea oblică a trunchiului, L, măsurată între articulaţia
scapulohumerală şi tuberozitatea ischială (de la umăr la punctul fesei),
determinând lungimea necesară staţionării în faţa ieslei (standul);
- lungimea animalului culcat, L1, constând din lungimea
trunchiului şi aceea a gâtului, cu capul relaxat sau flexat lateral;

Tabelul 6.1
Indicatorii biometrici pentru cazarea taurinelor
Masa Înălţimea la Lungimea oblică
Categorii şi rase corporală greabăn a trunchiului
(kg) H, (cm) L, (cm)
Vaci
Bălţată românească,austriacă,
Simmental mijlociu. 550…650 132…140 154…165
Simmental mare. 680…770 140…155 167…180
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 500…550 126…132 150…156
Schwyz elveţian mare. 570…670 136…140 162…167
Brună de munte tip mic. 400…450 118…124 140…148
Hostein-Friză, bălţată cu Negru. 500…750 133…138 150…170
Hostein-Friză, bălţată cu 500…630 130…135 150…165
Roşu (Rotbunt).
Pinzgau mijlociu 450…600 122…135 145…160
(transilvănean, austriac)
Jersey. 250…400 110…123 138…144
Tauri adulţi
Bălţată românească, austriacă,
Simmental mijlociu. 840…1120 140…158 172…195
Simmental mare. 920…1150 155…165 180…200
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 730…1000 126…146 152…188
Schwyz elveţian mare. 800…1100 136…148 174…190
Hostein-Friză, bălţată cu Negru. 840…1060 138…158 166…186
Hostein-Friză, bălţată cu
Roşu (Rotbunt). 650…1000 133…145 160…180
Pinzgau mijlociu
(transilvănean, austriac) 690…1000 133…144 150…190
Tineret femel rase mixte
Naştere 35…40 66…73 65…73
3 luni 70…90 75…90 82…85
6 luni 150…175 90…105 100…110
12 luni 250…300 100…120 120…130
18 luni 330…380 110…126 130…143
24 luni 430…480 120…135 135…150
Tineret mascul rase mixte
Naştere 40…55 72…75 68…75
3 luni 80…100 85…95 86…95
6 luni 140…170 100…110 108…125
12 luni 280…350 115…125 125…140
18 luni 420…580 120…130 135…155
24 luni 500…700 135…155 150…180
108
 Tabelul 6.2
Corelarea unor elemente biometrice şi de cazare a taurinelor
Nivel
Deschi-
Lungime Lungime Fund
Categoria şi Lăţime Front dere
oblică animal Iesle
masa cazare furajare grilaj
trunchi culcat Peste
corporală B(cm) (cm) gât
(cm) L (cm) L1 ±0,00
(cm)
(cm)
Vaci
350-400 140-145 190-195 100-105 55
450-500 145-150 195-205 104-110 60-65
520-560 153-156 210-215 109-115 65-70
580-630 158-165 215-220 114-120 70-75 18-20 5-10
650-700 166-175 220-230 120-133 75-80
720-770 170-180 225-235 133 80
Tauri adulţi
700-850 150-170 220-230 160-171

900-1000 170-190 235-250 171-180 B 25-38 15-20

1000-1200 175-200 240-270 180-200

Tineret femel
0-3 luni
33-90 65-85 120 50 30
3-6 luni 12 15-20
80-175 85-110 120-135 50 40-45
6-12 luni
150-300 110-130 135-155 55-65 50
12-18 luni 14-16 5-10
250-380 120-140 155-190 70-80 50-55
18-24 luni
330-450 135-150 185-205 70-90 55-65 16-18
Tineret mascul
0-3 luni
40-100 68-95 130 60 30
3-6 luni 15 15-20
85-200 86-125 130-150 60-70 45-55
6-12 luni
180-380 115-140 150-185 70-80 B
12-18luni 18-20
280-450 125-155 170-205 80-90 B 10-15
18-24luni
350-600 150-180 195-240 100-120 B 25-30

- raza de acţiune la furajare, R, măsurată de la articulaţia

umărului la vârful limbii, delimitând lăţimea şi forma optimă a ieslei;

109
 - înălţimea liberă sub gâtul animalului culcat, limitând nivelul
bordurii ieslei, când odihna se face cu gâtul deasupra acesteia;
- vidul substernal, măsurând înălţimea liberă sub piept,până la
care se poate ridica bordura ieslei, dacă odihna se face în spatele
acesteia;
- lăţimea corpului, măsurată la abdomen, determinând lăţimea
minimă a frontului de furajare şi lăţimea de gabarit b, a animalelor în
deplasare, pe aleile de circulaţie;
- lăţimea de gabarit a animalului culcat B, indicând lăţimea
necesară a spaţiului individual de odihnă;
- grosimea gâtului, determinând deschiderile necesare în
grilajele fronturilor de furajare sau la jugurile de legare pe standuri
scurte;
- lăţimea capului,măsurată la fruntea ecornată ca dimensiune de
contenţie , prin părţile mobile ale grilajelor de la frontul de furajare.

Stabulaţia legată
Standul lung depăşeşte cu 40…60 cm lungimea animalului
culcat, rezultând 2,4…3,00 m pentru vaci şi 2,5…3,3 cm pentru taurii
adulţi (fig.6.2, a).
Standul scurt se dimensioneăză strâns după lungimea oblică a
trunchiului L, cuprinsă între 1,45…1,65 m, la vaci din rasele de
interes pentru ţara noastră, la care se adaugă 5…10cm, reprezentând
retragerea minimă a legăturii verticale,de la bordura ieslei (fig.6.2, b).
Standul mijlociu este o combinaţie mai recentă între cele două
soluţii precedente, creîndu-se un pat egal cu lungimea animalului
culcat: L1=L+(50…65) \cm (fig.6.2, c).

110
 Fig.6.2. Formele de bază pentru stabulaţia legată a taurinelor:
a- stand lung; b- stand scurt; c- stand mijlociu; 1- opritor de greabăn; 2- cadru cu
riglă orizontală şi stîlp; 3- treptă de gunoi; 4- grilaj cu elemente mobile pentru
închiderea accesului la iesle.

Lăţimea standurilor rezultă din spaţiul necesar animalelor

culcate, B, independent de tipul de lungime al standului corelându-se
cu masa corporală a animalelor adulte, respectiv a tineretului.
Leslea se construieşte ca formă şi marime după categoria
animalelor deservite, după tipul standului, după specificul furajului de
volum dominant şi după mijloacele de administrare a furajelor (fig.6.3
şi 6.4).

111
 Fig.6.3. Soluţii moderne pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte pe standuri
scurte, cu furajare mecanizată mobilă:
a-iesle cunetă, legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a
dejecţiilor, cu racleţi batanţi sau ficşi; b- iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe
aşternut sau covor de cauciuc şi evacuare mecanică cu racleţi fluture în rigolă
deschisă; c- iesle largă cu canal de admisie aaerului proaspăt, legătură Grabner
elastică, întreţinere pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug
raclor şi canal acoperit cu grătar; d- iesle plată, legătură bilaterală simplă(d1) sau
combinată cu opritor de greabăn (d2), întreţinere pe covor de cauciuc, pe stand
completat cu bare speciale de grătar şi evacuare hidraulică a dejecţiilor;1- racleţi
batanţi sau cu mers continuu; 2- lopată mecanică (raclet fluture); 3- raclet fluture; 4-
canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; 5- bare de grătar din metal sau beton
armat acoperite cu cauciuc sau lemn din esenţă tare; 6- căptuşeală ceramică la iesle;7-
articulaţie jug; 8- pardoseală din beton rutier 15 cm grosime şi balast, 10 cm grosime;
9- canal de ventilaţie(admisie); 10- pardoseală sclivisită din beton B100, 10 cm
grosime pe strat de balast de 10 cm grosime; 11- pardoseală din cărămidă pe muchie,
pe strat de nisip pilonat; 12- pardoseală din covor de cauciuc, 2 cm grosime pe strat
de beton B100, 10 cm grosime şi balast 10 cm grosime.

112
 Fig.6.4. Iesle duble, adaptate mecanizărilor staţionare a furajării:
a,c,d- iesle plate pentru transportoare elicoidale sprijinite pe radier sau
suspendate(bordurile ieslelor sunt pentru standuri scurte); b- iesle înalte pentru
transportor elicoidal suspendat(bordurile ieslelor sunt pentru standuri mijlocii sau
la stabulaţie liberă); e,f-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit
orizontal; g, h1-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit vertical;
h2-variantă fără circuitarea racleţilor (numai cablul este întins dedesubt, între cei
doi tamburi de capăt); 1- alee control; 2- racleţi din lemn tare, 15x60 mm; 3-
cablu tracţiune; 4- podină din lemn rindeluit şi impregnat sau din beton
prefabricat, sclivisit.

După soluţia stabulaţiei dispozitivele de fixare pe stand constau

din grilaje la frontul de furajare,din mijloace de legare şi din
separatoare de stand (fig. 6.3, 6.5, 6.6 şi 6.7).

113
 Fig.6.5. Soluţii de stabulaţie pe standuri scurte, cu grilaje mobile,
pentru deplasări oblice în timpul mulsului:
a-sistemul Europa, combinat cu dresor electric pentru retragerea animalelor la
scifozare; b-sistemul DOHA cu animale nelegate; 1-dresor electric; 2-bordură
elastică la iesle; 3-jug; 4-separatoare de stand mobile; 5- opritor.

Fig.6.6. Sistemul Ryholm de rotire a animalelor nelegate în timpul mulsului.

114
 Dejecţiile se evacuează mecanic cu lame racloare tractate
(lopeţi mecanice, racleţi-fluture), care se pretează la transportul
dejecţiilor semilichide.
Pentru dejecţiile fluide se apelează la soluţiile hidraulice de
evacuare care diferă ca rezolvare tehnică, după gradul de diluţie a
acestora. Se foloseşte soluţia cu stăvilar şi soluţia cu praguri (fig. 6.8
şi 6.9).
Aleile de serviciu sunt reprezentate de:
-aleile de furajare;
-aleile de circulaţie;
-aleile de control.

Fig.6.7. Soluţii de stabulaţie legată, pe standuri mijlocii, cu întreţinere pe aşternut

şi evacuare mecanică a dejecţiilor:
a-grilaj cu închiderea accesului la iesle prin rotirea barelor mobile şi evacuarea
dejecţiilor cu lamă de buldozer; b- grilaj cu opritor electric şi evacuarea dejecţiilor
prin mecanizare staţionară; 1-rigolă prevăzută cu recipienţi cu grătar şi închidere
hidraulică (sifon), la 9…10 cm distanţă; 2- conductă de vid; 3-opritor electric.
115
 Fig. 6.8. Soluţii constructive pentru evacuarea mecanică a dejecţiilor consistente,
cu racleţi batanţi şi separarea părţii lichide prin guri de scurgere şi reţea de
canalizare:
1- transportor înclinat cu racleţi, cu mişcare continuă; 2- buiandrug; 3- rigolă
transversală; 4- fosă colectoare pentru dejecţii lichide; 5-rigolă longitudinală cu
racleţi; 6- receptor lichid; 7- raclet batant; 8- grup de acţionare; 9- canalizare
dejecţii lichide din tub beton ø 300 mm; 10-recipient cu gardă hidraulică; 11-tub
beton ø200 mm; 12- glisieră metalică.

116
 Fig.6.9. Ansambluri de evacuare hidraulică a dejecţiilor:
a- soluţie cu stăvilare, descărcând spre un capăt al adăpostului; b- soluţie cu
stăvilare cu scurgeri spre un canal colector la mijlocul adăpostului; c- soluţie cu
praguri deversând în fosa situată la un capăt al adăpostului; d- soluţie cu praguri
cu scurgere spre un colector median comun mai multor adăposturi; e- detaliu de
sifon pentru închiderea returnării gazelor din fosă; 1- grătar de recepţie; 2- stăvilar
intermediar; 3- stăvilar final; 4- fosă omogenizare(rezervor tampon pentru 2…4
săptămâni); 5- canal colector; 6- ecran de cauciuc; 7- pragul canalului colector.

Stabulaţia liberă a taurinelor

Stabulaţia liberă oferă animalelor posibilitatea de mişcare în
voie în cadrul adăpostului şi între acesta şi padoc.

117
 Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe pardoseală continuă
se recomandă pentru tineretul de reproducţie, între 0,5….3 luni.
Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe grătare de
pardoseală este indicată pentru tineretul taurin la îngrăşat,cât şi pentru
tineretul femel de reproducţie cu excepţia junincilor (fig. 6.10).

Fig.6.10. Soluţii de stabulaţie liberă a tineretului taurin în boxe colective pe grătare:

a-detalii de front de furajare pentru vârsta de 15…90 zile; b- idem, pentru
perioada între 3…24 luni la tineret femel şi 3…18 luni pentru masculi la îngrăşat;
1- suport găleţi; 2- găleţi P.V.C. (6 litri); 3- pardoseală elasto-plastică; 4- grindă
susţinere grătar; 5- ţeavă 1″ ( ø ext =33,5 mm); 6- ţeavă ½″ (ø ext =21,3mm); 7-
bară opritoare reglabilă (ø ext =60 mm); 8- stâlpi din ţeavă amplasaţi la 3m
interax (ø ext =60 mm).

Stabulaţia liberă diferenţiată, în zone de furajare-circulaţie şi

zone de odihnă se practică atât în adăposturi închise,cu regim termic
de minimum +3ºC, cât şi în sistem deschis, în care zona de repaus se
organizează în construcţii cu trei pereţi (fig. 6.11, a şi 6.12).

118
 Fig. 6.11. Forme iniţiale de stabulaţie liberă diferenţiată a taurinelor:
a-cu zonă colectivă de odihnă pe aşternut adânc (permanent); b- cu zonă de
odihnă colectivă pe aşternut schimbat periodic; c- cu cuşete individuale pe un
singur rând, opus frontului de furajare; d- detaliu opritor reglabil; 1- gură de
scurgere cu grătare, la maximum 10 m distanţă.

Fig. 6.12. Solu]ii de gr\tare prefabricate, `n ad\posturi pentru tineret taurin, `n

stabula]ie liber\:
a- pentru masa corporal\ sub 100 kg; b – pentru masa corporal\ de 100...400 kg.

119
 Stabulaţia pe standuri-boxe fără ca animalele să fie legate, prin
suprapunerea zonei de furajare cu zona de odihnă beneficiază de
mulsul centralizat în săli de muls, reducându-se suprafaţa de cazare
(fig. 6.13).

Fig.6.13. Soluţii moderne de stabulaţie liberă a vacilor de lapte cu dezvoltarea

cuşetelor în adâncimea adăpostului, pe rânduri paralele sau perpendiculare faţă de
frontul de furajare:
a- zonă de furajare cu grilaj de individualizare a frontului de furajare şi evacuare
hidraulică a dejecţiilor; b- variantă de grilaj cu posibilităţi de contenţie; c- zonă de
odihnă cu diferite grilaje de separare a cuşetelor şi evacuare mecanică a
dejecţiilor, funcţionând sub grătare; d,e- soluţii pentru cuşete şi alei de circulaţie
întreţinute mecanic, la suprafaţă; f- detalii grătar; 1- pardoseală elasto-plastică; 2-
bară de manevră; 3- poziţie de contenţie; 4- prag opritor pentru aşternut şi crupă;
5- lemn rotund pentru sprijin la ridicare; 6- opritor de gât, reglabil;7- pardoseală
din covor de cauciuc, de 2 cm grosime, pe strat de beton de granulit, de 10 cm
grosime şi pe strat filtrant de granulit.
120
 Stabulaţia în boxe individuale este indicată pentru următoarele
categorii:
- viţei de la 0…15 zile (fig. 6.14, a);
- viţei de la 15…90 zile (fig. 6.14, b);
- tăuraşi de reproducţie, de 6…12luni;
- vaci de mare productivitate începând de la suprafaţa de 5,50m²;
- tauri reproducători, de valoare deosebită în boxe de 15…19 m² (fig.
6.15).

Fig. 6.14. Boxe individuale pentru viţei:

a-boxe grupate în baterie pentru profilactorii(echipate numai cu găleată) sau
pentru creşe (echipate cu găleată şi troacă); b- peretele frontal al unei boxe de
îngrăşare a viţeilor pentru carne albă(cu găleată de alăptat şi găleată de
concentrate); 1- panouri separatoare din poliesteri; 2- rigolă pentru urină;
3- găleată pentru alăptat şi adăpat; 4- troacă pentru furaje concentrate şi fibroase ;
5- grătar din poliesteri sau lemn tare, cu intervale de 2…2,5 cm; 6- grătar din oţel-
beton ø 6mm, cu ochiuri de 3cm ; 7- canal de evacuare; 8- găleată pentru
concentrate.

121
 Fig.6.15. Boxă individuală pentru tauri de reproducţie:
1- padoc nepavat (15m²) sau pavat (10m²); 2-pat cu aşternut păios tasat; 3- soclu
cu înălţimea de 30 cm; 4- grilaj din ţevi verticale ø 50x3mm; 5- refugiu îngrijitor;
6- sifon de pardoseală; 7-iesle.

Adăpostul mixt de taurine se impune ca raţiune tehnică şi

economică atât pentru proprietatea ţărănească cât şi pentru fermele
mijlocii, permiţând o mecanizare a principalelor procese de producţie
(fig. 6.16).

Fig. 6.16. Adăpost pentru 42 vaci-complexe în stabulaţie liberă, diferenţiată pe

categorii de animale: boxe colective pe grătare pentru tineretul de reproducţie şi la
îngrăşat, întreţinere liberă cu cuşete pentru vacile de lapte, întreţinere legată
pentru maternitate şi boxe individuale pentru profilactoriu.

122
 Întreţinerea vacilor de lapte pe standuri scurte, se organizează,
de regulă, prin dispoziţia cap la cap a şirurilor de animale, pentru a
beneficia bilateral de, de câte o linie de furajare mecanizată (fig. 6.17).

Fig. 6.17. Secţiuni de ansamblu pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, pe

standuri scurte:
a,b,c- construcţii înguste, pentru o singură linie tehnologică (2 rânduri de standuri,
cu mecanizare mobilă a furajării şi soluţii diferite de evacuare a dejecţiilor ;
d,e-construcţii largi, pentru două linii tehnologice, cu diferite soluţii de
mecanizare a furajării şi evacuării dejecţiilor; f- adăposturi comasate cu mai multe
linii tehnologice în structuri de tip şed şi orientarea corectă a iluminării zenitale la
diverse înclinări ale ferestrelor, pentru a nu acumula căldura în adăpost.
123
 Stabulaţia liberă în cuşete individuale pentru vaci de lapte
comportă pentru rasele specifice un modul de 65…70 cm la frontul de
furajare, faţă de lăţimea de 1,00…1,20 m a cuşetelor astfel încât
opunerea directă pe două rânduri paralele, conduce la o risipă de
aproximativ 40% din lungimea frontului de furajare (fig. 6.18).

Fig. 6.18. Ansambluri pentru stabulaţia liberă a vacilor de lapte:

a- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut adânc; b- cu zonă de odihnă colectivă
pe aşternut schimbat periodic(lunar);c,d – cu zonă de odihnă individualizată în
cuşete dispuse pe două rânduri paralele frontului de furajare; c,f- idem, cu
compartimente de cuşete dezvoltate perpendicular pe frontul de furajare; g-
detaliu de protecţie a jgheaburilor de adăpare deschise, prin accesul de pe o placă
înălţată peste pardoseală; 1- stâlp intermediar; 2- perete separator din beton sau
cărămidă, cu înălţimea de 1,20…1,30 m.
124
 Soluţia de cazare a vacilor de lapte în adăposturi cu standuri-
boxe,derivând din standurile scurte, se organizează similar stabulaţiei
legate, cu animalele dispuse cap la cap, liniile tehnologice având
aceeaşi alcătuire, nemaifiind necesară instalaţia de vid (fig. 6.13).
Maternităţile se organizează pe sistemul de stabulaţie legată,
fiind destinate pregătirii vacilor cu cel puţin trei zile înainte de fătare
precum şi supravegherea animalelor, timp de 7…14zile după
parturiţie.Capacitatea maternităţii se dimensionează la 2,7…4,5% din
efectivul matcă (fig. 6.19).
Profilactoriile au rolul de a rupe lanţul infecţiilor intre vaci şi
viţei,alăturându-se maternităţilor,dar separându-se funcţional.
Încăperile anexe profilactoriilor pentru viţei, constau din camere
pentru prepararea înlocuitorului de lapte şi centrala de ventilaţie, în
soluţia încălzirii spaţiilor de cazare cu aer cald (fig. 6.19. b).

Fig. 6.19. Maternitate şi profilactoriu pentru taurine:

a- stand de fătare, de tip lung, cuprins între pereţii separatori lavabili şi cu gură
proprie de recepţie a lichidelor; b- ansamblu maternitate şi profilactoriu cu două
compartimente; c- variantă de distribuţie a încăperilor comune, cu iluminare şi
ventilare directă; 1- standuri pre- şi post natale; 2- standuri de fătare; 3- alee de
furajare; 4- punct obstetrical; 5- cameră personal de supraveghere; 6- magazie
concentrate; 7- pompă de vid; 8- uscătoare viţei;9- boxe viţei; 10- preparare înlocuitor
lapte;11- perete separator lavabil; 12- grilaj pentru oprirea accesului la iesle.

125
 Soluţiile de cazare, corespunzătoare creşelor sunt:
- stabulaţia liberă pe grătare, în boxe nediferenţiate;
- stabulaţia liberă diferenţiată, cu zonă de odihnă colectivă pe
aşternut;
- stabulaţia în boxe individuale, pentru vârsta de 15…60 zile,
urmată de o adoua fază, în boxe colective, pe grătare, până la
vârsta de 105 sau 120 zile.
Adăposturi pentru tineret femel de reproducţie. Soluţiile de
cazare adecvate tineretului femel de reproducţie sunt stabulaţia liberă
nediferenţiată pe grătare şi cea diferenţiată cu zonă de odihnă
colectivă,indicându-se înglobarea tuturor categoriilor de vârstă într-un
adăpost, pentru echilibrarea bilanţului termic în sezonul rece. Pentru
junincile gestante, după vârsta de 21 sau 24 luni, se recomandă
stabulaţia liberă cu cuşete individuale sau stabulaţie legată. Ca
încăperi anexe adăposturilor de tineret femel, se prevede un
compartiment de izolare şi tratamente, pentru circa 3% din efectivul
total, precum şi standuri sau boxe de însămânţare,pentru aproximativ
5% din numărul junincilor în vârstă de 18…21 luni, deservite de un
punct sanitar, pentru medicamente,instrumentar, păstrarea materialului
seminal şi decongelarea acestuia (fig. 6.20).

Fig. 6.20. Stabulaţie liberă cu cuşete individuale şi furajare exterioară în padocuri,

pentru tineret taurin femel:1-uşă cu perdea de cauciuc.

126
 Adăposturi pentru tineret mascul de reproducţie. Viţeii masculi,
aleşi din fermele de producţie se cresc de regulă în unităţi specializate,
începând de vârsta de 15 zile. În perioada de creşă se prelungeşte
durata alăptării până la vârsta de 60 sau 90 zile iar creştera tineretului
între 3 şi 6 luni este asemănătoare femelelor, sporindu-se confortul de
cazare, cu circa 30 %.
Adăposturile pentru taurii reproducători prezintă interes
deosebit pentru unităţile zonale de producere a materialului seminal
congelat, fiind concepute de regulă, în stabulaţie legată pe standuri
lungi, de 2,60…3,00 m şi 1,80…2,00 m lăţime, cu animalele dispuse
crupă la crupă pentru a reduce agitaţia de rivalitate şi pentru a reliza o
singură alee mediană, de 2,20…2,50 m lăţime. După fiecare două
standuri se prevede un culoar de 0,80 m lăţime pentru protecţia
personalului de serviciu care conduce animalele (fig. 6.21)

Fig. 6.21. Detalii de cazare pentru taurii reproducători:

a- stand lung cu gură de scurgere mediană şi rigolă terminală; b- interecalarea
culoarelor de protecţie pentru personalul de serviciu:1- culoare de protecţie personal;
2- perete separator din lemn, cu înălţimea de 1,50…1,60m; 3- perete masiv cu
înălţimea de 1,00 m.

Adăposturi pentru îngrăşarea intensivă a tineretului taurin.

Îngrăşarea în două, în trei sau în patru faze depinde de greutatea vie
dorită la livrare şi de intensitatea hrănirii prin structuri furajere bogate
în concentrate sau preponderent fibroase. Adăposturile pentru faza I

127
corespund perioadei de creşă când în prima etapă creşterea se face în
boxe individuale timp de 45 zile şi apoi trecerea pe grătare, în
colectivităţi mici, de 20…25 cap, pentru operioadă de 65 zile
însumând vârsta de 110 zile şi o greutate de circa 110 kg.
Adăposturile pentru fazele avansate de îngrăşare au următoarele
caracteristici comune:
-stabulaţia liberă, în colectivităţi de 25…40 capete se practică
de regulă pe grătare, în boxe nediferenţiate;
-soluţia boxelor diferenţiate, cu zona de odihnă colectivă, pe
aşternut permanent;
-din efectivul preluat de la fazele (I sau I şi a II-a) se sacrifică
de necesitate 7% cu greutăţi de 150…350 kg şi 20% livrări prin
selectare, la greutatea medie de 430 kg rămânând în faza finală circa
73% din animale.
-ieslele largi, cu volum de rezervă sau ieslele mecanizate, cu
asigurarea la discreţie a furajului, determinând rotaţia animalelor la
iesle, permit reducerea frontului de furajare, în stabulaţia liberă, la
18…30 cm/cap (fig. 6.4 şi 6.10).
Adăposturi pentru recondiţionarea taurinelor adulte. Materialul
biologic supus îngrăşării provine din reformarea vacilor de lapte. Aceste
adăposturi sunt organizate numai pentru întreţinerea legată, pe standuri
scurte sau foarte scurte, completate cu grătare. Lăţimea standurilor poate
fi redusă la 1,00…0,90 m (fig. 6.22).

128
 Fig.6.22. Standuri scurte
pentru îngrăşarea taurinelor în
stabulaţie legată:
a- stand întreg pentru tineret
mascul sau animale adulte, cu
evacuarea dejecţiilor prin
racleţi batanţi; a1 –stand întreg
pentru tineret mascul sau
animale adulte cu evacuarea
dejecţiilor prin raclet
rabatabil(fluture); a2 –stand
întreg pentru tineret mascul sau
animale adulte cu evacuarea
hidraulică a dejecţiilor; b- stand
redus, completat cu bare late de
grătar pentru recondiţionarea
animalelor adulte; c- stand
redus pentru tineret mascul.

Construcţii anexe pentru exploatarea vacilor de lapte. Laptele

colectat în bidoane, în cisterne mobile pe roţi sau refulat direct în
conducte, este transportat într-o lăptărie de fermă (fig. 6.23) cu
următoarele funcţiuni:
-separarea încăperilor tehnologice de condiţionare a laptelui, cel
puţin printr-o cameră tampon ventilată, faţă de adăposturile pentru
animale;
-filtrarea laptelui , când acesta nu a fost manipulat în instalaţii
închise;
-recepţia cantitativă şi calitativă a laptelui;
-răcirea laptelui în bidoane, în răcitoare de trecere cu
schimbător de căldură sau în tancuri de răcire depozitare;

129
 -depozitarea laptelui în bidoane sau cisterne;
- livrarea laptelui în bidoane sau prin transferare în autocisterne;
spălarea şi dezinfectarea bidoanelor sau a cisternelor,respectiv a
conductelor de transport, pe toată lungimea acestora.

Fig. 6.23. Lăptării de fermă, aferente stabulaţiei legate:

a- funcţiunile unei lăptării pentru recoltarea laptelui în bidoane şi depozitarea în
tanc de răcire; b- ansamblu adăposturi şi lăptărie pentru transportul laptelui prin
conducte; 1- adăpost producţie; 2- antreu cu preş de dezinfecţie; 3- vestiar-odihnă;
4- grup sanitar; 5- preparare apă caldă; 6- receptie-filtrare; 7- spălare şi păstrare
aparatură şi bidoane; 8 maşini de vid şi frig; 9- răcire depozitare; 10- rampă; 11-
padocuri, 12- platforme gunoi; 13- silozuri furaj murat.

Centralizarea mulsului, specifică stabulaţiei libere, prin

deplasarea vacilor la săli sau la platforme de muls (fig. 6.24 şi 6.25),
cuplate cu instalaţii de condiţionare a laptelui, oferă următoarele
avantaje faţă de mulsul pe stand:
-se scurtează trnsportul laptelui şi reţeaua de vid;
-se măreşte productivitatea muncii;
-se îmbunătăţeşte igiena recoltării laptelui.

130
 Centralizarea mulsului comportă alei de acces în circuit,o sală
de aşteptare sau padoc acoperit, sala de muls propriu-zisă, şi un padoc
de regrupare a loturilor (fig. 6.26).
Din punct de vedere funcţional şi constructiv se disting
următoarele tipuri de săli de muls:
-sălile cu posturi paralele (fig. 6.24 a);
-sălile cu posturi în tandem (fig. 6.24 b);
-sălile de muls în tunel (fig. 6.24 c);
-sălile de muls în spic sau brăduleţ (fig. 6.24 d);
-sălile de muls cu platforme rotative (fig. 6.25 b, d);
-sistemul unilactor (fig. 6.25 c).

Fig. 6.24. Săli de muls aferente stabulaţiei libere a vacilor de lapte:

a- cu posturi paralele; b – cu posturi în tandem; c- în tunel; d- în formă de spic sau
brăduleţ; 1- bară de protecţie; 2- automat pentru furaje concentrate; 3- culoar
serviciu mulgători; 4- răcire şi depozitare lapte, spălare aparatură, agregate de vid
şi de frig, grup social.

131
 Fig. 6.25. Condiţii de muncă în sălile de muls şi săli de muls rotative:
a- relaţia dintre mulgător şi ugerul nimalelor; b- carusel de muls cu dispunerea
înclinată a posturilor pe platforma rotativă; c- unilactor cu cărucioare în circuit;
d- rototandem cu dispunerea tangenţială a posturilor de muls; 1- canal colector;
2- răcirea şi depozitarea laptelui; 3- spaţiu pentru mulgători; 4- cameră pentru
maşini de vid şi de frig; 5- anexe social-sanitare; 6- zona de spălare şi dezinfecţie
a aparatelor de muls; 7- buncăr pentru furaje combinate;8- balustradă; 9- vas de
sticlă gradat pentru colectarea laptelui; 10 troacă pentru furaje concentrate;
11- tancuri pentru răcirea şi depozitarea laptelui; 12-intrarea mulgătorilor.

Fig. 6.26. Ansamblu adăpost pentru stabulaţie liberă, compartimentat pe loturi şi

cuplat cu sală de muls:
1- padoc (8,47m²/cap); 2- front de furajare(32locuri x 75cm); 3 - alee de
furajare;4- sală de aşteptare înainte de muls; 5- sală de muls în spic, cu 2x8
posturi; 6- sală de aşteptare după muls; 7- răcire-depozitare lapte; 8-spălare-
dezinfectare aparatură de muls; 9-punct termic; 10- anexe social-sanitare; 11-
agregate de vid şi de frig.

132
 Întreţinerea la păşune a vacilor şi a tineretului femel din rasele
perfecţionate, la distanţe mari de fermă comportă amenajarea taberelor
de vară (fig. 6.27).

Fig.6.27. Tabără de vară pentru vaci de lapte (secţiune).

6.2. Construcţii pentru cabaline

Adăposturile pentru caii de tracţiune trebuie amplasate pe o
latură a fermei zootehnice, întrucât prin specificul activitaţii caii pot
contribui la răspândirea bolilor infecto-contagioase.
Stabulaţia legată este soluţia obişnuită de cazare a cailor de
serviciu, utilizaţi pentru tracţiune şi călărie. Standurile, exclusiv de tip
lung, se dimensionează după talia animalelor, la 2,60…3,60 m
lungime netă. Lăţimea standurilor se adoptă între 1,40…1,60 m,
pentru rase obişnuite şi cai de serviciu, respectiv 1,60…1,80 m, pentru
rasele grele sau animale de valoare ridicată. Standurile pardosite au o
pantă de scurgere de 1…2,5% spre rigola de urină iar cele cu aşternut
adânc drenează partea lichidă spre suportul de pietriş sau zgură.
Treimea anterioară a standurilor va fi elastică iar partea posterioară
poate fi pardosită cu cărămidă pe muchie sau asfalt turnat, în grosime
de 3…4 cm (fig. 6.28, b, c).

133
 Fig. 6.28. Standuri pentru stabulaţia legată a cabalinelor:
a- elemente de cazare; b,c- structuri de pardoseli pentru cai de tracţiune; d- detaliu
de iesle redusă, pentru administrarea concentratelor cu grătar de fibroase şi
dispozitive de legare cu autoîntinderea lanţurilor; 1- grătar de fân din bare de oţel-
beton ø 16 mm, la 12,5cm interval; 2- stănoagă din lemn rotund protejat cu tablă
zincată; 3- contur perete despărţitor plin; 4- pardoseală din calupuri de stejar,
rostuite cu bitum, de 12 cm grosime pe strat de nisip de 3 cm grosime, beton
simplu B100 de 10 cm grosime şi strat de balast de 10 cm grosime; 5- pardoseală
din cărămizi pe muchie rostuite cu bitum sau cu mortar de ciment; 6- scliviseală
rugoasă; 7- pardoseală din lut bătut, de 15 cm grosime, pe strat de balast de 10 cm
grosime; 8- pardoseală din asfalt turnat de 3 cm grosime, pe beton simplu B100 de
10 cm grosime şi balast de 10 cm grosime; 9-glisarea legăturii cu lanţ; varianta de
legare mobilă cu contra greutăţi.

Ieslea se reduce ca dimensiuni transversale până la dimensiuni

de 40x25 cm şi ca lungime, la 60…70 cm. Grătarul de fân poate lipsi

134
în cazul furajării la sol a fibroaselor. Pentru adăpare se utilizează
jgheaburi cu nivel constant, amplasate lângă fluxul de circulaţie din
adăpost. Aleile de circulaţie din spatele standurilor, exclusiv rigolele
neacoperite, se prevăd de 1,40…1,80 m lăţime, pentru un rând de
standuri şi de 2,00…2,30 m între două şiruri de standuri.
Stabulaţia în boxe individuale se prevede pentru armăsari de
reproducţie şi pentru iepe în maternitate (fig. 6.29).

Fig. 6.29. Adăpost pentru 30 cai de serviciu, cu rezervă de 10% şi boxe pentru
armăsari, iepe în maternitate sau mânji între 0,5…3 ani:
1- pardoseală din calupuri de lemn; 2- pardoseală din cărămidă pe muchie;
3- cameră supraveghetor; 4- cameră harnaşamente; 5- cameră furaje; 6- adăpare;
7- boxe cu pardoseală din pământ bătut; 8 -variantă de grătar pentru fibroase şi
iesle pentru concentrate; 9- variantă cu troacă pentru concentrate şi administrarea
fibroaselor la sol; 10- rigolă de urină.

Stabulaţia liberă, în grupuri mari este modul tradiţional de

cazare în herghelii a mătcii femele, cu mănji până la 6 luni, precum şi
a tineretului , pe sexe şi categorii de vârstă.
Încăperi şi instalaţii anexe adăposturilor de cabaline se prevăd
pentru depozitarea de scurtă durată a furajelor, pentru harnaşamente,
pentru supraveghetori şi pentru preâncălzirea apei de băut.

Construc ţii pentru antrenament, dresaj şi competiţii hipice

Culoarele de antrenament, de formă eliptică, cu circumferinţa
începând de la 360m şi lăţimi minime de 6m se cuprind între garduri

135
paralele de 1,20 m înălţime, servind la alergarea zilnică a tineretului
din herghelii.
Pistele de galop, măsurate la 2,00 m de la marginea interioară,
se prevăd cu circumferinţe de 1200, 1600 sau 2400 m, având raze
minime de curbură de 100 m iar lăţimea de 1,5 x înălţimea la greabăn
x numărul cailor ce aleargă simultan (fig. 6.30, a, b).
Pistele de trap se dispun de regulă concentric, în interiorul
pistelor de galop având o structură asemănătoare cu cea prezentată în
(fig. 6.30, c).
Pistele de steeple-chase (vânătoare de obstacole) servesc
cursele de galop pe parcursuri până la 4000 m, cu obstacole fixe de
1,40 m înălţime, la minimum 1,60 m interval. Structura lor este
asemănătoare cu cea a pistelor de galop.

Fig.6.30. Terenuri pentru dresaj, antrenament şi competiţii hipice:

a- dispunere concentrică a trei piste pentru probe de alergări diferite; b-structură
pentru piste de galop şi steeple-chase; c- structură pentru pistă de trap; d- teren de
obstacole cu trasarea unui parcurs; e- structură pentru teren de obstacole; f-
structură pentru teren de dresaj(echitaţie); g- structură de teren pentru manej
acoperit; 1- pistă de galop; 2- pistă de trap; 3-pistă de steeple-chase; 4- ierburi
perene;5-strat vegetal humo-nisipos;6- pietriş sau balast; 7- strat de amestec în
părţi egale argilă şi nisip+pietriş; 8- criblură; 9- piatră spartă; 10- nisip sau nisip
argilos; 11- strat de amestec 2/3 rumeguş +1/3 nisip; 12- nisip; 13-pământ
bătut(lut) sau zgură cilindrată.

136
 Terenurile pentru obstacole, cu 12…15 obstacole şi maximum
19 sărituri, pe parcursuri de 400…1000 m lungime, au o structură cu
cea asemănătoare cu cea prezentată în (fig. 6.30, d, e).
Terenurile pentru dresaj (echitaţie) sunt dreptunghiulare, 20x60
m, împrejmuite cu gard scund de 40…60 cm înălţime şi aşternute cu
un strat de 15…20 cm nisip sau nisip argilos (fig. 6.30, f).
Manejurile acoperite,servesc la probe de dresaj şi obstacole, se
prevăd cu dimensiuni de 24x60m…18x42m. Structura pardoselii este
prezentată în (fig. 6.30, g).

6.3 Construcţii pentru suine

Suinele trebuie să fie adăpostite în condiţii care să asigure un
confort corespunzător pentru relizarea performanţelor de creştere,
producţie, reproducţie, precum şi menţinerea unei bune stări de
sănătate pe întregul ciclu de viaţă. În condiţiile ţării noastre,
aproximativ 1/3 din timpul unui an condiţiile climatice nu sunt
favorabile exploatării intensive a raselor moderne de porcine. În
timpul iernii temperaturile sunt de regulă prea scăzute, iar vara sunt
prea ridicate. Porcii trebuie să fie adăpostiţi în hale special construite
care să asigure un anumit confort, precum şi o anumită organizare a
procesului de producţie pe categorii de vârstă şi stare fiziologică.
Fundaţiile adăposturilor pentru porcine se execută după
regulile clasice. Datorită faptului că evacuarea dejecţiilor se face
hidraulic prin canale executate în adăpost şi care trec pe sub fundaţie
în exterior, este necesar ca aceste canale să fie bine etanşate pentru a
nu se produce infiltraţii de apă sub fundaţii. Canalele trebuie să aibă o
pantă de scurgere a apei care antrenează dejecţiile.
Structura de rezistenţă, reprezentând scheletul rezistent al
adăpostului, poate fi constituită din stâlpi de beton armat sau din metal.
La adăposturile din unităţile de tip industrial structura de rezistenţă s-a

137
executat din beton armat fiind formată din stâlpi de susţinere, grinzi şi
pane.La unele adăposturi de tip gospodăresc, de capacitate mai redusă,
unde există surse locale de materiale, partea de susţinere a adăposturilor
se execută din zidărie din cărămidă, iar structura de rezistenţă a
acoperişului (şarpanta) este din lemn şi este montată pe centură de beton.
Acoperişul trebuie să fie un bun termoizolant datorită faptului că
în timpul iernii cca 48% din căldura interioară se pierde prin acoperiş,
iar pe timpul verii termoizolaţia reduce supraîncălzirea din adăpost.
De asemenea stratul termoizolant are rolul de a nu permite
condensarea vaporilor pe plafon. Pentru a îndeplini aceste cerinţe, la
unele adăposturi acoperişul este compact fiind format din următoarele
straturi:
- suportul de rezistenţă, alcătuit din plăci prefabricate din beton
armat;
- bariera de vapori, executată dintr-un strat de carton asfaltat şi un
strat de bitum sau din folie de polietilenă;
- termoizolaţia realizată din pâslă, din vată minerală, plăci din
polistiren expandat,plăci P.F.L.poros bituminat;
- hidroizolaţia, alcătuită din carton asfaltat lipit cu bitum sau
azbociment ondulat;
- stratul de protecţie, realizat din nisip mărgăritar împrăştiat
uniform peste stratul exterior, în cadrul hidroizolaţiei cu carton
asfaltat şi bitum.
La adăposturile de tip gospodăresc cu acoperişuri cu pod,
termoizolaţia se asigură printr-un tavan montat pe structura de
rezistenţă a acoperişului.
Pereţii au rol important în menţinerea microclimatului optim
din interior, în care scop ei trebuie să fie termoizolanţi şi să evite
formarea condensului. La executarea pereţilor se utilizează zidăria din
cărămidă obişnuită, blocuri sau panouri B.C.A., panouri prefabricate

138
din beton armat şi azbociment cu strat termoizolant.Pereţii trebuie să
fie protejaţi, până la înălţimea de 1 m, împotriva deteriorării lor de
către animale. Protecţia se realizează prin tencuială sclivisită.
Uşile şi ferestrele trebuie să se închidă etanş, pentru a reduce
formarea curenţilor şi pierderile de căldură, mai ales în timpul
iernii.Se recomandă ferestrele basculante cu ramă metalică, pentru a
dirija curenţii de aer către plafon.
Pardoselile reprezintă elementul de construcţie cel mi
important, deoarece animalul este în permanenţă în contact cu
suprafaţa pardoselii. Aprecierea pardoselilor din adăposturile de
porcine poate fi făcută după mai multe criterii:
-după soluţiile constructive;
-după efectul termoizolant;
-după influenţele asupra comportamentului şi sănătăţii animalelor;
-după capacitatea de izolare faţă de rozătoare.
În funcţie de soluţia constructivă adoptată,în general la porcine
se folosesc pardoseli continui şi pardoseli grătar.
Pardoselile continui au fost cele mai răspândite, dar în prezent
la majoritatea complexelor industriale ponderea lor a scăzut , crescând
în mod considerabil suprafaţa ocupată cu pardoseli din grătar.
Pardoselile grătar au fost adoptate cu scopul de a asigura
căderea dejecţiilor direct în canalele de evacuare hidraulică, pentru
reducerea volumului de muncă necesar curăţeniei boxei.Pentru
evitarea curenţilor la nivelul grătarului este indicat ca zona cu grătar
să reprezinte 40-60% din suprafaţa boxei,funcţie de categoria de
animale (fig. 6.31 şi 6.32). Este de foarte mare importaţă pentru
scurgerea rapidă a dejecţiilor lichide şi a apei spre canale, ca
pardoseala continuă să aibă o pantă de 3,0-4,5% (funcţie de categorie)
către zona cu grătar. Trebuie dată o mare atenţie realizării acestei
pante şi diferenţei de nivel între pardoseala continuă şi grătar, aceste

139
elemente fiind determinante în comportarea corectă a boxei în timpul
exploatării (fig. 6.32).

Fig.6.31. Raportul între suprafaţa pardoselii şi a grătarului din boxe.

Fig.6.32. Tipuri de grătare.

140
 Halele din sectorul montă gestaţie trebuie să fie împărţite în
două sau mai multe compartimente pentru a permite depopularea lor
periodică. Fiecare compartiment este împărţit în boxe, dispuse pe unul
sau mai multe rânduri cu acces la aleile de serviciu. Boxele pot fi
colective sau individuale. Organizarea interioară a boxei colective
trebuie să asigure 3 zone distincte:
-zona de furajare;
-zona de odihnă;
-zona de defecare.
Pardoseala continuă în zona de odihnă trebuie să aibă o pantă de
3-4% spre zona de defecare, iar diferenţa de nivel dintre pardoseala
plină şi grătar trebuie să fie de 6-10 cm, ambele dimensiuni fiind în
funcţie de adâncimea boxei şi raportul dintre zona plină şi zona cu
grătar (fig. 6.33).

Fig. 6.33. Hală pentru porcine adulte.

La adăposturile cu o lăţime mai mare de 18 m şi la care nu se

pot scoate scroafele în padoc, boxa este colectivă, cu furajare normată,
dozată individual, în care fiecărei scroafe I se acordă un front de
furajare de 40 cm. Adâncimea boxei variază între 2,60 şi 3,40 m, iar
zona cu grătar reprezintă 40-60% din suprafaţa boxei (fig. 6.34).

141
 Halele de maternitate sunt împărţite în compartimente. În funcţie
de tipul de adăpost, boxele de fătare pot fi dispuse pe două sau mai
multe rânduri, evitându-se amplasarea acestora lângă pereţii exteriori
(fig. 6.35). În fermele de tip gospodăresc se utilizează două tipuri de
boxe:cu spaţiu separat pentru purcei şi fără spaţiu separat pentru purcei.

Fig. 6.34. Planul halei pentru scroafe.

Fig. 6.35. Planul unei hale de fătare cu boxele dispuse în oglindă.

142
 În complexele de tip industrial există două tipuri de boxe:boxe
cu spaţiu separat pentru furajarea şi adăparea scroafei şi boxe fără
acest spaţiu (fig. 6.36).

Fig. 6.36. Planul unei boxe de fătare.

Sectorul de creşă are rolul de a prelua purceii înţărcaţi din

maternitate şi a-i întreţine până la vârsta şi greutatea când pot fi trecuţi
la îngrăşătorie. Numărul de purcei întreţinuţi într-o boxă (mărimea
lotului) diferă în funcţie de sistemul de întreţinere, care poate fi: în
boxe tip gospodăresc, în baterii şi boxe de tip industrial, în boxele de
fătare din maternitate.
Adăposturile pentru creşterea tineretului porcin în baterii sunt
împărţite în compartimente, fiecare compartiment cuprinzând un
anumit număr de baterii. Bateriile sunt aşezate pe mai multe rânduri
despărţite de alei de serviciu.
Bateriile sunt aşezate deasupra canalelor de evacuare a
dejecţiilor şi au pereţii despărţitori din ţevi metalice, iar pardoseala din
grătar de fontă cu interspaţii de 1cm şi lăţimea barelor tot de 1cm.
Suprafaţa şi dimensiunile bateriilor variază de la 1,50 m² (1,5mx1,0
m) până la 4,60 m² (2,3x2,0 m) în funcţie de posibilităţile de
amenajare interioară a adăpostului (fig. 6.37).

143
 Fig. 6.37. Schiţa unei baterii cu suprafaţa
de 1,50m².

Boxele din compartimentele de creşă trebuie să aibă o

organizare interioară bine precizată.
-Zona de furajare este situată paralel cu aleea de furajare. Pe
această zonă sunt amplasate hrănitorile semiautomate, pentru
distribuire hranei.
-Zona de odihnă este situată pe partea centrală a boxei,între
zona de furajare şi zona de defecare. Această zonă trebuie să fie în
permanenţă uscată şi suficient de mare pentru a asigura spaţiul de
odihnă pentru toţi purceii.
-Zona de defecare este situată la partea opusă a aleii de furajare,
lângă perete. Această zonă are de obicei o lăţime de 1-2 m şi este
acoperită cu grătar. Aici se montează şi adăpătoarea automată.
Pardoseala din boxă trebuie să aibă o înclinaţie de 2-4% spre
zona de defecare. Despărţiturile între boxe, de dorit să fie din zid
compact până la înălţimea de 1m, fie din prefabricate din beton armat.
Detalii privind planul unei hale de creştere, o secţiune transversală
prin hala de creştere şi o secţiune printr-un compartiment cu încălzire
electrică în pardoseală sunt prezentate în figurile 6.38 şi 6.39.

144
 Fig. 6.38. Compartiment de tineret cu încălzire electrică în pardoseală (plan).

Fig. 6.39. Hală

de îngrăşare
(secţiune transversală).

Halele din sectorul de îngrăşare sunt împărţite în

compartimente, iar acestea în boxe. Mărimea şi numărul
compartimentelor şi boxelor variază în funcţie de tipul şi mărimea
complexului (fig. 6.40).
În cadrul adăpostului boxele se amplasează pe unul sau mai
multe rânduri, în funcţie de lăţimea construcţiei (fig. 6.41).
Detalii privind planul unei hale de îngrăşare şi o secţiune
transversală printr-o hală de îngrăşare sunt prezentate în figurile 6.40
şi 6.41.
145
 Fig. 6.40-6.41. Hală de îngrăşare (plan).

6.4. Construcţii pentru ovine

În accepţiunea actuală, adăpostul pentru ovine are atât rolul de
adăpostire, cât şi rolul de suport şi structură de rezistenţă pentru
instalaţiile de administrare mecanizată sau automată a furajelor şi de
asigurare a apei, precum şi pentru lucrările de tuns, de muls, de
evacuare a dejecţiilor.

146
 Pentru a se asigura condiţii optime de viaţă ovinelor şi
procesului de producţie, în general adăposturile trebuie să
îndeplinească cerinţele esenţiale privind spaţiul, temperatura, lumina,
aerisirea, odihna, alimentaţia (în unele cazuri şi adăparea), precum şi
mişcarea animalelor, toate acestea determinând condiţiile de cazare a
animalelor (tab.6.4).
Adăposturile pentru ovine sunt în general construcţii mai puţin
pretenţioase şi necesită cheltuieli mai reduse în comparaţie cu
adăposturile pentru alte specii. Obişnuit la construirea lor se folosesc
materiale locale: lemn, chirpici, piatră, cărămidă pentru pereţi,
eventual fier şi ciment, iar pentru acoperiş se foloseşte şindrilă,
eventual ţiglă şi azbociment.
Tipuri de saivane. Ca formă se întâlnesc frecvent trei tipuri de
saivane:în formă de semicerc, în formă de U sau de L şi în formă
liniară. Saivanele în formă de semicerc şi de U sunt tipice pentru tipul
gospodăresc tradiţional; fiind construite izolat, saivanele cu această
formă asigură adăpost în ocolul din interior atât împotriva vânturilor,
cât şi a animalelor sălbatice (fig.6.42, a şi b). Aceste adăposturi
neputând fi amplasate grupat, în formă de baterie, este îngreuiat
procesul de mecanizare şi automatizare a lucrărilor de distribuire a
furajelor, evacuarea gunoiului şi altele.

Fig. 6.42. Saivan în formă de “U”:

a-schiţă; b- aspectul faţadei

147
 Saivanele liniare sunt cele mai adecvate pentru unităţile mijlocii
şi mari (fig.6.43). Acestea permit atât efectuarea mecanizată şi
automatizată a lucrărilor în interiorul lor şi a ocoalelor, cât şi
dispunerea lor în grup sub formă de baterii –condiţie de bază pentru
ridicarea gradului de tehnicitate şi economicitate a unităţilor.
În privinţa caracteristicilor constructive şi de exploatare se
disting trei tipuri de saivane: deschise, semideschise şi închise.

Fig. 6.43. Saivan liniar (schiţă).

Saivanele deschise prezintă trei pereţi, faţada principală fiind

deschisă. Se folosesc uneori în zonele de deal pentru adăpostirea
raselor rustice şi rezistente la intemperii,dar pot fi întâlnite şi în
Câmpia de Vest. Peretele din faţă poate fi improvizat pe timp de iarnă
din baloţi de paie, plăci de stufit, prelate sau alte materiale ieftine.
Saivanele semideschise sunt compartimentate în părţi distincte:
o parte sau un compartiment dechis, în care sunt adăpostite oile
gestante până în preajma fătării, tineretul şi berbecii, iar altă parte,
închisă complet, constituie compartimentul de fătări. Acesta reprezintă
în jur de 30% din suprafaţa totală a adăpostului şi este prevăzut cu
tavan la înălţimea de 2,5-3 m, uşi şi ferestre etanşe. Compartimentul
de fătări poate fi dispus fie la mijlocul saivanului, fie la una sau
amândouă extremităţile, în funcţie de cerinţe.

148
 Saivanele închise au toţi pereţii construiţi.În unităţile cu
efective mici, un saivan închis poate adăposti toate categoriile de
ovine. În acest scop se delimitează compartimente separate fie prin
pereţi interiori zidiţi –compartimente pentru fătare, fie prin lese sau
panouri din plasă de sârmă-cele pentru tineret şi berbeci. Saivanele de
acest tip au de regulă dimensiuni mai mari şi uşile mai largi, pentru a
permite atât organizarea interioară corespunzătoare, cât şi accesul
mijloacelor mecanizate şi circulaţia comodă a îngrijitorilor pentru
deservire şi a animalelor. În multe unităţi sau construit adăposturi
liniare închise prevăzute cu şed sau cu deflector pentru iluminare şi
aerisire (fig. 6.44). O variantă a acestui tip de adăpost prevede şi
padoc acoperit parţial sau total cu o copertină, sub care sunt amplasate
ieslele sau automatele de furaje.

Fig. 6.44. Saivan prevăzut cu deflector.

Adăposturile pentru creşterea intensivă de tip industrial prezintă

caracteristici constructive şi de exploatare specifice (fig. 6.45). Unele
adăposturi de tip industrial sunt considerate polivalente, putând fi
destinate unor faze diferite ale fluxului tehnologic:gestaţie, fătare,
maternitate şi creşă; după scoaterea ovinelor de reproducţie la păşune,
pot fi folosite pentru îngrăşarea tineretului şi recondiţionarea ovinelor
adulte.

149
 6.45. Ad\post pentru exploatarea intensiv – industrial\

Amenajarea interioară a adăposturilor sau a compartimentelor

pentru fătare, denumite maternităţi, este de asemenea
diferenţiată,după cum se preconizează fătări în serii (fig. 6.46) sau
fătări în flux continuu (fig. 6.47).

Fig. 6.46. Amenajarea maternităţii pentru fătări în serii.

150
 Fig. 6.47. Amenajarea maternităţii pentru fătări în flux continuu.

În fermele de ovine se preconizează şi alte construcţii care servesc

procesul de producţie: camere pentru îngrijitori, farmacia şi infirmeria,
punctul de însămânţări artificiale, magazia de furaje concentrate,
bucătăria furajeră, birou de lucru, remiza de maşini, amplasamente
pentru muls, camera de prelucrare a laptelui şi magazia de brânzeturi.
Centrul de activitate gospodărească în perioada de păşunat îl
constituie stâna.În sens larg prin “stână” se înţelege atât
amplasamentul care cuprinde încăperea în care se prepară mâncarea
pentru ciobani şi se fierbe laptele, numită fierbătoare şi încăperea în
care se prepară şi se păstrează brânzeturile, numită căşărie sau celar,
cât şi strunga pentru muls. Comarnicul sau acoperişul strungii,
precum şi ocolul mare şi ocolul mic(numuit cotar) constituie anexe ale
strungii. Pentru construirea stânii şe foloseşte material local, piatră,
lemn, stuf. O anexă a stânii este târla sau ţarcul, cu împrejmuire
permanentă sau demontabilă, în care se odihnesc oile.

6.5. Construcţii avicole

Creşterea păsărilor în marile unităţi de producţie se
caracterizează printr-un înalt grad de industrializare, prin realizarea
unor densităţi biologice ridicate în spaţiul construit şi prin controlul
perioadei de lumină, ca factor de dirijare a dezvoltării corporale sau a
funcţiunilor de reproducţie.

151
 Astfel, necesitatea tehnologică de dirijare a luminii a impus
realizarea halelor oarbe, fără ferestre, ca soluţie constructivă generală a
aviculturii actuale, întreţinerea tradiţională, la lumina zilei şi cu acces în
ţarcuri sau voliere, limitându-se la câteva specii şi categorii de animale.
Adăposturile tradiţionale sunt iluminate natural prin ferestre
mari, dispuse de regulă pe faţada sudică (raport de vitrare 1:10…1:12)
şi prevăzute cu uşiţe de acces spre padocuri, ţarcuri înierbate sau
voliere, sunt destinate întreţinerii păsărilor adulte în timpul iernii,
respectiv producţiei sau reproducţiei în sezonul cald. Pentru galinacee
se prevăd şi stinghiii de dormit (fig. 6.48).

Fig. 6.48. Construcţii avicole tradiţionale:

a-adăpost pentru găini, cu acces la padoc sau la ţarc înierbat; b- variantă cu podină
de colectare a dejecţiilor pentru amenajarea spaţiului util; c- adăpost pentru
palmipede cu padoc uscat şi rigolă de apă; d- creşterea bobocilor pe grătare din
material plastic, plasă de sârmă( reţea cu ochiuri de 10 mm) sau tablă perforată; 1-
cuiburi capcană (1 la 4...5 găini); 2- acoperiş termoizolat; 3- şipci din lemn 24x48
mm, cu muchiile rotunjite;4- aşternut permanent; 5 –transportor cu racleţi; 6-
aşternut schimbat la 3…5 zile; 7- umbrar; 8-rigolă cu apă; 9- grătar.
152
 Ca aşternut permanent se utilizează rumeguş,nisip, coji de
floarea soarelui,paie tocate sau talaş, ultimile fiind indicate de excesul
de umiditate produs de palmipede. În cazul creşterii artificiale a
tineretului, este necesară o sursă de încălzire generală şi eleveuze
pentru încălzirea locală. Aceste soluţii constructive, de tip
gospodăresc rămân de actualitate nu numai pentru micul crescător ci şi
pentru marea producţie a unor specii şi categorii de păsări, cu o serie
de particularităţi specifice. Elementele dimensionale pentru cuibare
sunt prezentate în figura 6.49.

Fig.6.49. Cuibare pentru principalele specii avicole

(secţiuni transversale şi planuri):
a- cuibar pentru găini întreţinute la pardoseală, fără paturi(cotele libere corespund
raselor grele, cele în paranteză se modifică la rasele uşoare; în prezenţa paturilor
consola de jos se suprimă); b-cuibar pentru curci întreţinute la pardoseală; c-
cuibar pentru palmipede(cotele libere corespund raţelor, cele în paranteză
gâştelor); 1- dulapi 24 x 98 mm; 2- şipci 24 x 24 mm; 3- şipci 48 x 48 mm; 4-
PFL dur de 6 mm grosime; 5- şipci 24 x 38 mm.

Halele avicole industriale cu întreţinere la pardoseală pe aşternut

permanent sunt caracterizate prin mecanizarea proceselor de producţie,
prin dirijarea programată a perioadei de lumină şi prin controlul
ambianţei interioare, cu ajutorul ventilaţiei naturale sau electromecanice
şi a surselor de încălzire centrală sau locală, respectiv cu ajutorul
climatizării automatizate, incluzând ventilaţia,încălzirea, refrigerarea şi
153
umidificarea, după necesitate. Întreţinerea la pardoseală în sistem
industrial, rămâne de actualitate pentru următoarele categorii de păsări:
-găini si cocoşi de reproducţie (fig.6.50 a);
-tineret de înlocuire a găinilor de reproducţie (fig.6.50 b);
-pui de carne (broileri) (fig. 6.50 b);

Fig. 6.50. Hale avicole de tip industrial cu întreţinerea păsărilor la pardoseală

(pe aşternut permanent):
a- construcţie etajată, echipată pentru păsări de reproducţie, cu paturi de dormit; b-
construcţie-parter echipată pentru puii de carne sau tineret de înlocuire a păsărilor
de reproducţie; 1- hrănitoare;2- adăpătoare; 3- pat din şipci şi plasă de sârmă; 4-
cuibare; 5- ventilator pentru evacuare aer viciat;6- eleveuză; 7- conductă de apă;8-
transportor cu noduri pentru furaje.

154
 -curci de reproducţie, separate pe sexe în aceeaşi construcţie, cu
practicarea însămânţărilor artificiale (fig. 6.51);

Fig.6.51. Hală pentru curci de reproducţie, întreţinute pe aşternut permanent, cu

compartimentări din plasă de sârmă pentru ouătoare, curcani şi desclocirea curcilor:
1- reţea de alimentare cu apă(6 adăpători la 100 capete); 2- circuit furajer prin
transportor cu noduri sau spiromatic(12 hrănitoare la 100 capete); 3- cuibare în
variantă cu un singur nivel(1 cuibar la 5 curci); 4- cuibare în variantă cu două niveluri.

-tineret de înlocuire pentru curci de reproducţie;

-pui de curcă de carne(broileri);
-boboci de raţă de carne(broileri.
Ca soluţii constructive se adoptă hale prefabricate, până la 18.0
m lăţime, cu 1…3 deschideri, având pardoseala înclinată spre guri de
scurgere pentru spălare, după evacuarea mecanică sau manuală a
aşternutului. Ca anexe se prevăd buncăre pentru furaje şi camere
pentru mecanismul de acţionare al transportoarelor de furaje, pentru
centrale de ventilaţie, încălzire şi pentru tablouri electrice. Nivelurile
superioare ale construcţiilor etajate se deservesc prin ascensoare,
pentru circulaţia personalului, pentru populări – depopulări şi pentru
coborârea produselor.
Întreţinerea păsărilor în baterii reprezintă forma cea mai
avansată de industrializare a aviculturii, prin densitatea maximă
realizată în cuştile grupate sub formă de baterii şi prin mecanizarea
completă a întreţinerii, acest tip de hale avicole se utilizează la
următoarele specii şi categorii de de păsări:
155
 -găini pentru ouă de consum;
-puicuţe de înlocuire;
-găini în cuşti familiale;
-pui de carne(broileri);
-găini şi cocoşi în cuşti individuale de selecţie;
-curci de reproducţie;
-boboci de raţă la îngrăşat.
Exploatarea păsărilor în baterii se justifică prin creşterea
productivităţii muncii până la un supraveghetor la 100 000 păsări, prin
sporirea producţiei medii a găinilor ouătoare. Formele de asamblare a
cuştilor urmăresc eficienţa maximă a construcţiilor, a utilajelor staţionare,
respectiv a instalaţiilor pentru furajare, adăpare, colectarea ouălor şi
evacuarea dejecţiilor, distingându-se următoarele soluţii tehnice:
-baterii orizontale(flat-deck), grupează două şiruri de cuşti la o linie
tehnologică de furajare-adăpare-recoltare a ouălor (fig. 6.52. a).
-baterii piramidale(californiene), care constau de regulă din patru
şiruri de cuşti decalate, două câte două, pe niveluri diferite în formă de
trepte (fig. 6.52. b).

Fig.6.52. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare( soluţii Big Dutchmann):

a- baterie orizontală (flat-deck), cu furajare mecanică prin transportor cu lanţ în
jgheab, colectarea ouălor pe benzi şi evacuarea mecanică a dejecţiilor, în şanţuri
amplasate sub liniile de baterie;b- baterie piramidală cu furajare prin buncăr mobil şi
colectarea manuală a ouălor; 1- jgheab adăpare; 2- jgheab furajare; 3- placă protecţie
ouă; 4-bandă textilă(iută), de 9 cm lăţime, pentru transportul ouălor, cu colectare
universală la capăt;5- şanţ dejecţii cu lamă racloare trasă longitudinal; 6- transportor
transversal pentru dejecţii la capătul halei; 7- variantă de buncăr uscat; 8- variantă cu
lagună hidraulică.

156
 -baterii semipiramidale, care constau din două sau trei niveluri de
cuşti ce se suprapun parţial, astfel încât numai dejecţiile etajului
inferior cad direct în canal (fig. 6.53).

Fig.6.53. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare:

a- baterie semipiramidală necesitând împingerea transversală a dejecţiilor de la cele
două niveluri superioare, spre scocul central (soluţie Big Dutchmann); b- baterie
semipiramidală cu dirijarea dejecţiilor prin planuri înclinate la 55° şi evacuarea
acestora, cu un singur raclet fluture; 1-jgheab adăpare; 2- jgheab furajare.

-baterii verticale, cu trei sau patru niveluri, care conduc la densitatea

maximă de încărcare a construcţiilor, fiind larg utilizate atât pentru găini
ouătoare şi puicuţe de înlocuire, cât şi pentru pui de carne (fig. 6.54)
-baterii speciale, care sunt construite pentru particularităţi de specie,
categorii de păsări şi tehnologii, cum sunt:
→baterii conteinerizate pentru puii de carne;
→baterii pentru familii de 10 găini şi un cocoş, având 1.00m lungime
de front, 80 cm adâncime, 80 cm în faţă, şi 70 cm înălţime în spate;
→baterii pentru selecţie, cu cuşti individuale;
→baterii pentru curci, cu cuşti de 45 cm lungime de front, 45…70 cm
adâncime şi 50 cm înălţime, pentru două păsări;
→baterii pentru curcani, cu cuşti individuale de 1,82m lungime, 91,5
cm adâncime şi 81 cm înălţime.

157
 Fig. 6.54. Baterii verticale româneşti, cu trei etaje:
a- secţiune curentă prin bateria pentru găini ouătoare B.G.O.-3, echipată cu
adăpătoare-picurătoare (a1), respectiv cu adăpătoare-jgheab(a2), evacuarea
dejecţiilor prin raclare pe plăci de sticlă(a1), respectiv prin benzi transportoare
cauciucate(a2); b- secţiune curentă prin bateria universală B.U.-3, echipată pentru
găini ouătoare(b1), respectiv pentru puicuţe de înlocuire(b2); c- plan hală avicolă
cu 6 baterii, furajate într-un buncăr exterior, cu două variante de amplasare a
centralei de ventilaţie(cotele în paranteză corespund echipării cu baterii B.U.3); 1-
buncăr furaje; 2- hală cu suprafaţă de 835 m²; 3- cameră colectoare ouă sau
cameră de ventilaţie; 4- centrala de ventilaţie.

Soluţiile constructive utilizate pentru baterii sunt următoarele:

-scheletul pentru susţinerea cuştilor bateriilor se realizează din oţel
profilat;
-cuştile bateriilor sunt confecţionate din grilaje de sârmă
galvanizată sau zincată la cald, cu diametrul de 2,0…3,5 mm,
exceptând grătarele de podea, la care elasticitatea optimă pentru
căderea şi rostogolirea ouălor se obţine la sârme de 1,4…1,6 mm sau
la vergele acoperite cu material plastic;
-reţeaua de ochiuri potrivită pentru păsări adulte este de 2,5x7,5 cm,
atât pentru grătarele podea cât şi pentru pereţii laterali, de fund şi

158
pentru tavanul ultimului nivel, aceste dimensiuni nepermiţând
accidentarea picioarelor, aripilor sau a capetelor;
-pentru grilajul de la frontul de furajare se prevăd intervale de 5…6
cm între bare, lăţime necesară pentru ca vergelele să nu deplumeze
gâtul păsărilor;
-uşiţele pentru introducerea şi scoaterea comodă a găinilor trebuie să
aibă dimensiuni de 20x25 cm;
-înclinarea grătarelor de podea se prevede de 12,5…25% (1:8…1:4),
menţionându-se procentul cel mai mic de deteriorare a ouălor la
înclinarea de 14,3% (1:7).
Staţia de incubaţie implică fluxuri în sens unic pentru ouă,pui,
reziduuri, personal, cât şi pentru aerul de ventilaţie. Zonele
susceptibile de contaminare cuprind funcţiunile de:recepţie şi sortare a
ouălor, depozitarea cojilor şi a ouălor respinse la miraj, spălarea sitelor
de la incubatoare şi eclozionatoare, spălarea filtrelor de aer, precum şi
depozitarea şi expedierea puilor. Zona de protecţie severă cuprinde:
spălarea, dezinfectarea, depozitarea, preîncălzirea şi incubaţia ouălor,
precum şi eclozionarea, sortarea şi sexarea puilor, pentru fiecare sală
aferentă procesului biologic precizându-se, pe specii, regimul termic şi
hidric (fig. 6.55).

Fig.6.55. Schema de compartimentare funcţională a unei staţii de incubaţie pentru

producerea puicuţelor de înlocuire, operaţia de sexare sau a puilor de carne (fără
sexare).

159
 6.6 Construcţii pentru iepuri de casă şi animale de blană
Cuşca, drept unitate generală de cazare a acestor animale, poate
fi individuală, familială, pentru mame cu pui sugari sau colectivă,
îndeosebi pentru grupuri de tineret. Dimensionarea şi echiparea
cuştilor cu hrănitori, adăpători şi cuiburi, se adaptează
particularităţilor de specie şi de stare fiziologică, iar cuştile grupate, de
la simpla înşirare până la formarea unor baterii deservite mecanizat, se
adăpostesc sub şoproane deschise sau chiar în construcţii închise şi
climatizate, pentru reproducţia şi creşterea tineretului în tot timpul
anului.

6.6.1 Construcţii pentru iepuri de casă

Creşterea intensivă a iepurilor de casă, cu asigurarea controlului
montei şi a prolificităţii, se bazează pe întreţinerea reproducătorilor în
cuşti individuale, cu suprafaţa uzuală de 0,6…0,8 m², care poate varia
după mărimea rasei între limitele de 0,40 şi 1,00m², iar înălţimea
variază între 45 şi 60 cm. Aceste cuşti corespund de asemenea pentru
2 sau 3 capete tineret de înlocuire sau la îngrăşat. Îngrăşarea
individuală a tineretului comportă suprafaţa minimă de 1400 cm²
(43x33 cm) şi înălţimea de 28…30 cm, iar în cuşti colective, pentru
8…16 capete, suprafaţa se poate reduce la valoarea minimă de 700
cm²/cap (fig. 6.56).
Cuştile grupate în tronsoane de 1…3 niveluri se realizează cu
schelet metalic şi pereţi din grilaj sau plasă de sârmă galvanizată, cu
diametrul de 1,5…1,8 mm, cu ochiuri de 30…40 mm iar grătarul de
pardoseală se realizează din sârmă galvanizată de 1,8…2,2 mm cu
ochiuri de 15…20 mm, din şipci de material plastic sau din şipci de
lemn tare cu intervale de 12…16 mm (fig. 6.57). Echipamentul
cuştilor este prezentat în figura 6.58.

160
 Fig.6.56. Cuşti etajate, uzuale pentru iepuri de casă:
a- secţiune transversală; b- elevaţie cu trei variante de uşi de dispunere a
echipamentelor de furajare-adăpare; 1- hrănitor; 2- adăpătoare.

Fig.6.57. Soluţii moderne pentru cazarea iepurilor de casă:

a-cuşti etajate pentru adăpostirea sub şoproane deschise, cu podină parţială şi zonă
de defecare; b- cuşti baterizate cu evacuarea dejecţiilor cu benzi transportoare; 1-
variantă de grilaj pentru pereţi cu îndesirea barelor pe 15 cm de la pardoseală
pentru a evita căderea puilor; 2-variantă de grătar din lemn pentru furajare şi
odihnă, cu protecţie inferioară din tablă; 3-variantă cu podină plină din scânduri;
4-zona de defecare cu grătar din sârmă, cu ochiuri de 15x15, 20x20 sau 15x40
mm;- tablă galvanizată şi vopsită; 6- detaliu grătar din şipci.
161
 Fig. 6.58. Detalii de echipare a cuştilor pentru iepuri de casă:
a- grătar din material plastic cu forme rotunjite contra roaderii; b- hrănitor-
buzunar pentru fibroase; c- hrănitor automat pentru concentrate; d-adăpătoare
individuală; e-cuibar; 1-grilaj frontal cuşcă.

6.6.2.Construcţii de cazare pentru nurci

Cuştile individuale, pentru reproducători sau comune pentru
câte doi fraţi înţărcaţi, de acelaşi sex, se realizează de formă
paralelipipedică, cu laturile de 40…50 cm şi cu lungimea de 80…90
cm, confecţionate de regulă fără schelet de întărire, prin fasonarea
unei plase din sârmă zincată, de 1,0…2,0 mm grosime, sudată prin
puncte sau împletită, cu ochiuri de 20…25 mm (fig. 6.59 a). La unul
din capetele cuştilor se prevede o deschidere de trecere ovală sau
dreptunghiulară, de 12x14 cm (lăţime x înălţime) iar la tavanul cuştii,
în dreptul deschiderii se execută o uşiţă de 20x40 cm, cu balamale şi
zăvor, pentru introducerea cuştii de transport.Pe peretele de capăt,
corespunzător deschiderii de trecere, se agaţă cuibarul, confecţionat de
preferinţă din lemn tare, cu dimensiunile în plan de 30x35 cm sau
25x40 cm şi înălţimea de 25…30 cm.Cuibarul are de asemenea o
deschidere ovală de 10x12 cm sau rotundă de 10 cm, prevăzută cu
şiber iar capacul este dublat de o ramă cu plasă de sârmă.

162
 Cuştile individuale de blănuri pot fi mai înguste cu 10 cm, iar
cuibarele se reduc la dimensiunile de 26x26x30 cm, în care se
introduce câte o colivie de sârmă ce menţine aşternutul dispus pe
pereţii cuibarului.
Cuştile alăturate, cu intervale de protecţie de 4…5 cm, se
asamblează de regulă în tronsoane de câte 6 unităţi şi astfel se adăpostesc
în şoproane, cu cuibarele dispuse spre aleile de serviciu şi susţinute la
înălţimea de 70…80 cm (fig. 6.59 b).
Incintele crescătoriilor de nurci se împrejmuiesc cu garduri din
plasă de sârmă care se îngroapă 20…30 cm.

Fig. 6.59. Elemente de cazare a nurcilor:

a- detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire (cu structura din rigle
prefabricate de beton armat).

163
 6.6.3. Construcţii pentru vulpi
Cuştile individuale, pentru femele de reproducţie, asigură
familiei până la înţărcare suprafaţa de 3,0 m², cu dimensiunile de
3,00x1,00 m şi înălţimea de 70 cm, confecţionându-se cu schelet din
rigle de lemn sau bare metalice şi pereţi din plasă de sârmă, cu ochiuri
de 35 mm. În perioada de fătare-alăptare se introduce în cuşti câte un
cuib din lemn, de 75x85x57 cm, compartimentat într-un antreu şi
cuibul propriu-zis, pentru a mări senzaţia de siguranţă a femelelor,
care îşi devorează frecvent puii în caz de alarmă.
Cuştile pentru vulpi de crescătorie, argintii sau albastre, se
adăpostesc sub şoproane, similare sau identice cu cele pentru nurci,
dispunându-se cu latura lungă spre aleea mediană de furajare (fig.
6.60).

Fig.6.60. Elemente de cazare a vulpilor argintii şi albastre:

a-detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire(cu structura din lemn sau
ţeavă); 1- cuib introdus pentru fătare-alăptare; 2- adăpătoare;3- scândură hrănitor;
4- antreu; 5- cuibul propriu-zis; 6- oblon mobil.

164
 6.7. Construcţii piscicole
Bazinele piscicole cuprind cursuri de apă, bălţi din albiile
majore ale acestora, lacuri naturale sau artificiale, iazuri, heleştee sau
bazine propriu-zise.

6.7.1. Amenajări piscicole ale albiilor minore din zona

montană
6.7.1.1. Lucrări transversale
Destinate reducerii vitezei, majorării adâncimilor de apă,
oxigenării apei prin cădere şi protejării faunei piscicole împotriva
viiturilor se diferenţiază după natura cursului de apă şi scopul urmărit:
- praguri şi cascade simple (fig. 6.61. a, b, c);
- praguri podite (fig. 6.61. d);

6.7.1.2. Lucrările înclinate de mal

Lucr\rile `nclinate de mal, numite pinteni, urmăresc abaterea
curentului eroziv şi crearea de adăposturi pentru peşti, împotriva
plutitorilor şi a bolovanilor antrenaţi de apele mari (fig. 6.62. a, b, c, d).

6.7.1.3. Lucrări de protecţie locală în albie

Caprele din lemn, de formă piramidală şi lestate cu
piatră.Acestea se plantează în plin curent şi se pot muta, după
modificările albiei (fig. 6.62. e).

6.7.1.4. Trecători sau scări

-trecători simple sub formă de canale deschise, cu panta
maximă de 1:15…1:12 (6,6…8%), întreruptă prin bazinaşe de
amortizare- odihnă, la intervale de 0,5 m înălţime;

165
 Fig. 6.61. Lucrări transversale de amenajare piscicolă a cursurilor de apă din zona
montană:
a- prag simplu din lemn rotund; b- prag din piatră brută(blocuri, bolovani); c- baraj de
pământ consolidat cu lemn rotund, pentru amenajarea topliţelor de deversare a
puietului; d- prag podit din lemn rotund, cu două soluţii de apărare longitudinală a
malurilor; 1- prăjină cu rol de streaşină pentru aruncarea apei; 2- saltea de
fascine(nuiele), lestată cu bolovani; 3- cavitate adăpost; 4- deversor; 5- topliţă; 6-
buşteni marginali; 7- căsoaie (umplută cu piatră); 8-aluviuni; 9- prăjină de fixare a
podinii; 10- bulboană.

166
 Fig. 6.62. Lucrări înclinate de mal, protecţii locale
în albii montane şi trecători pentru peşti:
a- pinten simplu(plan); b- pinten-cascadă(perspectivă); c- pinten-căsoaie(plan); d-
arbore ancorat; e- capre lestate cu piatră pentru protecţia locală a peştilor şi
abaterea curentului; f- trecători cu despărţituri incomplete( planuri şi secţiune
transversală); g- trecătoare cu despărţituri complete( plan, secţiune longitudinală
şi secţiuni transversale); h- trecătoare cu contracurenţi produşi de radierul dinţat
din fontă; 1- lestare cu piatră; 2- paletă de reţinere; 3- gol de trecere; 4- deversor;
5- radier dinţat din fontă.

-trecători cu despărţituri incomplete, sub formă de palete

dispuse în şicană, care reduc viteza şi debitul necesar de apă,
permiţând mărirea pantei până la 10% (fig. 6.62.f);
-trecători cu despărţituri complete sau trepte, formând palete
pline cu goluri de trecere şi deversoare alternate, care permit pante de
10…25% (fig. 6.62.g);
-trecători cu contracurenţi, producând turbioane de frânare a
apei, prin dinţi sau fante, dispuse pe fundul canalului, care permit
realizarea pantelor de 1:4…1.2 (25…50%);

167
 -trecători cu acţiune intermitentă, sub formă de ascensoare şi
ecluze hidraulice, care permit ridicarea periodică a peştilor,din bieful
inferior în cel superior al barajelor înalte, cu ajutorul unor
automatizări simple.

6.7.2.Construcţii hidrotehnice pentru bazine piscicole

artificiale
6.7.2.1. Baraje şi diguri
Sunt lucrări de bază pentru reţinerea apei, barajele stăvilind
transversal văile, pentru relizarea iazurilor sau pentru derivarea
debitului necesar prizelor, iar digurile închizând conturul bazinelor
sistematice (heleşteie).
Înălţimile corespunzătoare amenajărilor piscicole fiind limitate
sub 5 m, sunt indicate lucrările de pământ care depăşesc nivelul maxim
al apei, cu o gardă de siguranţă de minimum 30 cm, după tasarea
definitivă a rambleului compactat (aproximativ 7% din înălţime).
Barajele şi digurile rezistă prin greutatea masivului de pământ şi
prin lăţimea lor.Stabilitatea se asigură în general constructiv prin
următoarele elemente dimensionale (fig. 6.63):
- lăţimea coronamentului b=1,1√¯H¯ sau este egală cu lăţimea
cerută de drumul de exploatare; H=înălţimea barajului;
- înclinarea taluzului umed (amonte) este de 1:3 pentru terenuri
nisipoase-argiloase,1:3,5 pentru terenuri argilo-nisipoase şi 1:4 pentru
argile;
- înclinarea taluzului uscat(aval) este de 1:4 ; 1:2,5 ; 1:2 pentru
aceleaşi tipuri de terenuri, folosite în ramblee.
Încastrarea în teren a barajelor şi digurilor de pământ comportă
înlăturarea stratului vegetal, permeabil prin structura sa, precum şi
amenajarea în trepte a versanţilor, în contact cu corpul barajelor (fig.
6.63, a, b, c).

168
 Fig. 6.63. Construcţii hidrotehnice pentru închiderea
şi alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a- baraj sau dig cu secţiune omogenă şi încastrarea în versanţi prin trepte; b,c-
secţiuni neomogene, cu sămburi sau ecran de argilă pentru etanşare; d- priză de apă
în curent liber;e- priză în curent barat; f- priză cu pompare; g- canal deschis în
săpătură;h- canal deschis în săpătură căptuşit cu dale de beton( prefabricat sau turnat
monolit); i- canal deschis în umplutură; j- canal închis cu curgere liberă; k- canal
închis sub presiune(curgere forţată); 1- pământ argilo-nisipos; 2- curba de
infiltraţie(de depresiune); 3- pământ nisipos; 4- ecran de argilă; 5- căptuşeală sol
vegetal; 6- pământ vegetal; 7- amenajare piscicolă; 8- baraj cu disipator de energie.

6.7.2.2. Prizele de apă

Prizele de apă servesc la derivarea, din sursele naturale, a
debitelor necesare amenajărilor piscicole, distigându-se:
-prize în curent liber, utilizate pentru amenajarea bazinelor
naturale în lunci inundabile (fig. 6.63, d);

169
 -prizele în curent barat sunt caracteristice bazinelor sistematice,
care necesită ridicarea prin stăvilire a nivelului sursei de apă (fig. 6.63, e);
-prize cu pompare, care ridică apa la niveluri ce nu pot fi
alimentate gravitaţional (fig. 6.63, f).

6.7.2.3. Canalele
Canalele servesc la alimentarea cu apă a bazinelor,la evacuare,
la ocolire, la transport. Canalele deschise au în general formă
trapezoidală, înclinarea taluzelor diferind după materialul în contact
cu apa şi anume: 1:1,5 pentru pământ în săpătură, 1:2 pentru pământ
în umplutură şi 1:1 pentru săpătură căptuşită cu dale de beton (fig.
6.63, g, h, i). Canalele închise, cu curgere liberă sau forţată (sub
presiune) sunt de regulă conducte circulare (fig. 6.63, j, k).

6.7.2.4.Construcţiile pentru traversarea obstacolelor

Construcţiile pentru traversarea obstacolelor, servesc la
încrucişarea de către canale a obstacolelor naturale sau construite,
deosebindu-se:
- sifoanele,care realizează subtraversarea obstacolelor, pe
principiul vaselor comunicante, apa trecând sub presiune prin
conducta în formă de U, pentru a reveni la curgerea liberă, în
continuarea canalului (fig. 6.64, a);
- apeductele construite construite în formă de pod, din beton
armat, zidărie sau lemn, care conduc canalele peste obstacolele
suficient denivelate pentru a fi supratraversate de întreaga secţiune a
canalului (fig. 6.64, b).

6.7.2.5. Decantoarele şi filtrele

Decantoarele şi filtrele sunt construcţii pentru reţinerea
aluviunilor în suspensie, în vederea limpezirii apelor la nivelul

170
exigenţei staţiilor de incubaţie şi a puietului de salmonide.
Decantoarele sunt bazine de liniştire, de aproximativ 5 m lungime,
bazate pe viteza redusă a apei (0,5…0,3 cm/s), asigurând depunerea
nămolului şi evacuarea periodică a acestuia. Filtrele sunt cuve umplute
cu sorturi de pietriş şi nisip, prin care apa trece ascendent sau
descendent, de la granule mai mari spre cele mai mici (fig. 6.64, c, d).

Fig. 6.64. Construcţii hidrotehnice pentru traversarea obstacolelor, limpezirea apei

şi alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a- sifon pentru subtraversarea unui drum; b- apeduct pentru supratraversarea unei
văi; c- decantor cu două compartimente pentru funcţionare alternativă; d- filtru
dublu cu curent ascendent; e- gură de alimentare cu acţiune orizontală de
suprafaţă;f- gură de alimentare cu acţiune verticală; 1- stavilă(şibăr);2- conductă de
evacuare nămol; 3- conductă pentru spălarea cuvei; 4- grătar; 5- canal alimentare;
6- sită de reţinere; 7- variantă cu ecran pentru reţinerea peştilor; 8- bazin.

171
 6.7.2.6. Gurile de alimentare
Gurile de alimentare au rolul de conduce apa din canale în
bazine, fiind echipate cu stavile sau vane pentru reglarea debitului,
respectiv cu site sau ecrane pentru reţinerea peştilor (fig. 6.64, e, f).

6.7.2.7.Construcţiile pentru primenirea şi evacuarea apei

Construc]iile pentru primenirea şi evacuarea apei reglează
nivelul apei în iazuri şi bazine, deversează surplusul, pe măsura
alimentării cu apă proaspătă sau evacuează apa în întregime, la
lucrările de recoltare a peştelui, de curăţire a bazinelor, de fertilizare a
fundului distigându-se următoarele tipuri de lucrări:
-deversoare sau prea-plinuri, care sunt amenajări de descărcare
a apei, ce depăşesc nivelul de reţinere dorit, realizate ca scocuri de
scurgere căptuşite, înglobate în corpul barajelor sau formate de
muchia superioară a stavilelor închise (fig. 6.65,a);
-călugării, denumiţi după profilul în L asemănător omului
îngenuncheat, care se construiesc din beton, beton armat sau
provizoriu din lemn, îndeplinind funcţiunile variate de reglare a
nivelului, de descărcare a surplusului, de primenire prin evacuarea
apei de la fund şi de golire a bazinelor. Corpul vertical, de secţiune
dreptunghiulară, este echipat cu ghidaje verticale, în care glisează
vanete din lemn sau metal şi grătare sau site, pentru reţinerea peştilor.
Corpul orizontalconstă dintr-o conductă, de regulă circulară, care
traversează barajul sau digul, descărcându-se în canalul de evacuare,
direct prin intermediul unui bazin de liniştire sau al unui bazin de
pescuit (fig. 6.65, b);
-stăvilarele, care sunt construcţii de reţinere, reglare sau
derivare a debitelor, încastrate în corpul barajelor sau al digurilor, în
albia cursurilor de apă sau a canalelor, constând dintr-o infrastructură
de beton, beton armat sau zidărie de piatră şi o suprastructură

172
metalică, din beton armat sau lemn. Infrastructura cuprinde fundaţii
radierul şi culeile, racordate la maluri prin aripi. Suprastructura constă
din stavile , din cadrul de susţinere, din mecanismele de manevrare şi
din pasarela de serviciu. Stăvilarele uzuale sunt plane, de tip poartă şi
se execută din lemn, cu asamblări metalice, glisând vertical, în
ghidajele prevăzute în culei, în pile şi în radier. Manevrarea stavilelor
se face manual sau mecanic (fig. 6.65, c).

Fig. 6.65. Construcţii hidrotehnice pentru primenirea, descărcare şi evacuarea

bazinelor piscicole artificiale:
a- deversor cu disipator de energie; b- călugăr cu corpul vertical în interiorul
bazinului; c- stăvilar cu două stavile plane; 1- disipator de energie; 2- grătar;
3- vanete din lemn; 4- pasarelă; 5- canal de evacuare; 6- bazin de pescuit;
7- mecanism de manevrare; 8- cadru; 9- stavilă; 10- radier; 11- pilă; 12- aripă;
13- culee.

173
 6.7.3. Uni tăţi func ţionale şi ansam bluri pe ntru produc ţia
piscicolă
Ansamblurile piscicole colinare, caracteristice producţiei
ciprinicole constau dintr-un iaz sau din iazuri succesive, în trepte care
se completează de regulă cu bazine pentru reproducţie,creştere şi
iernat, formând pepiniera de repopulare a iazurilor.
Ansamblurile salmonicole sau păstrăvăriile, cu caracter de
pepinieră pentru repopularea apelor de munte, cu profil de producţie
pentru consum sau cu caracter mixt, constau din bazine pentru
reproducători, pentru creştere şi pentru iernat, respectiv pentru
producţia de consum, la care se adaugă staţii de incubaţie, construite
de regulă în subsolul clădirii administrative sau a locuinţei
păstrăvarului.
Ansamblurile piscicole de şes,pentru producţia ciprinicolă sau a
sturionilor, constau din bazine de pepinieră şi bazine pentru producţia
de consum: cele din urmă pot fi integrate în amenajări mixte agro-
piscicole, cu exploatare dirijată, parcelele fiind succesiv inundate
pentru piscicultură, respectiv fertilizate şi aerate prin culturi agricole.

6.7.3.1. Iazurile
Iazurile sunt lacuri formate în spatele barajelor, care închid
albiile majore cuprinse între versanţi.Adâncimea productivă a
acumulărilor piscicole, cuprinsă între 0.30…2,50 m, este depăşită în
general numai în preajma barajelor. Primenirea sau golirea se
realizează printr-un călugăr sau stăvilar, încastrat în corpul barajului,
iar la pante mici ale fundului se uşurează evacuarea completă, prin
şanţuri de asanare, dispuse în spic. Pentru recoltarea peştelui odată cu
golirea iazului se prevede o groapă de pescuit în amonte de baraj sau
se utilizează bazinul de liniştire din aval de călugăr, respectiv stăvilar
(fig. 6.65, b, 6.66 şi 6.67, a).

174
 Fig. 6.66. Unităţi funcţionale piscicole:
a- iaz; b- bazin de tip Dubisch pentru reproducători de ciprinide; c- staţie de
incubaţie pentru salmonide; d- incubator orizontal de tip Wacek-universal; e-
troacă pentru puiet; 1- albie majoră; 2- albie minoră; 3- groapă de pescuit; 4-
călugăr; 5- baraj de pământ; 6- şanţ de asanare; 7- canal de alimentare; 8- gură de
alimentare; 9- şanţuri de pescuit; 10- canal de evacuare; 11- sursă de alimentare cu
apă; 12- filtru dublu; 13- jgheaburi de distribuţie; 14- troace puiet; 15- rigole de
evacuare; 16- incubatoare; 17-bazine parcare reproducători; 18- conductă
evacuare apă; 19- cutie interioară; 20- cutie exterioară.

6.7.3.2. Bazinele
Bazinele se realizează de formă rectangulară sau cu conturul
dictat de forma terenului, în funcţie de relief şi de nivelurile de
alimentare, respectiv evacuare a apei, rezultând următoarele soluţii
constructive:

175
 -bazine construite în rambleu, cuprinse între diguri ridicate
peste terenul plan;
-bazine în profil mixt, parţial excavate în terenuri plane sau în
versanţi şi parţial limitate prin diguri;
-bazine în debleu sau în săpătură.
Bazinele se echipează cu guri de alimentare, racordate la
sistemul de priză alimentare al ansamblului, precum şi cu construcţii de
primenire - golire, racordate la canalul de evacuare. Pentru golirea
completă, fundul bazinelor are o pantă spre digul terminal, de 0,3…3%
şi eventual şanţuri de asanare. Pescuitul este înlesnit de o groapă de
pescuit, săpată în fundul bazinului sau imediat în aval de digul terminal.
În acelaşi scop se prevăd şi şanţuri periferice, adâncite faţă de restul
fundului, cum este cazul bazinului Dubisch, pentru reproducerea
ciprinidelor. Mărimea şi adâncimea bazinelor depinde de destinaţie,
distingându-se bazine pentru reproducători, pentru puiet, pentru
creşterea de consum şi pentru iernat, cele din urmă fiind cele mai
adânci (2,0…2,5 m) şi executate, de regulă în săpătură. Pentru
salmonide sunt apreciate şi bazinele circulare, cu pereţi de beton, care
permit un curent activ de oxigenare, prin dispunerea tangenţială a gurii
de alimentare, precum şi bazinele-canal,pentru acelaşi avantaj (fig.
6.66, b şi 6.67, a, c).

6.7.3.3.Staţiile de incubaţie
Sta]iile de incubaţie sunt dotări specifice păstrăvăriilor, care
însă se extind atât la ciprinide cât şi la alte specii de cultură, în
condiţiile de reglare a temperaturii apei. Sunt construite de obicei ca
demisoluri, pentru alimentarea gravitaţională cu apă şi constanţa
temperaturii, staţiile de incubaţie sunt echipate cu: filtre pentru apă,
bazine de parcare a reproducătorilor aduşi pentru recoltare,
incubatoare orizontale sub formă de cutii duble (tip Wacek-Universal)

176
şi troace pentru creşterea puietului în prima fază. Toate acestea sunt
alimentate continuu şi independent cu apă proaspătă, prin jgheaburi de
distribuţie, iar apa deversată este colectată în rigole şi canale de
evacuare (fig. 6.66, c, d, e).
Incubaţia salmonidelor se obţine în apă de râu, între +6 şi
+14°C, încălzindu-se cel mult încăperea de lucru, pentru scurtarea
timpului de ecloziune.Pentru ciprinide se utilizează ape termale sau
ape de răcire din industrie, la +17…+20°C, ceea ce promovează
considerabil dezvoltarea puietului în primul an, faţă de fluctuaţiile de
primăvară ale temperaturii apei în aer liber.

Fig.6.67. Ansambluri piscicole artificiale:

a- iaz cu bazine de pepinieră pentru ciprinide; b- ansamblu de bazine cu
alimentare şi evacuare unilaterală; c- complex salmonicol cu alimentare centrală şi
evacuare bilaterală; d- complex ciprinicol cu alimentare centrală şi evacuare
periferică; 1- groapă de pescuit; 2- bazine reproducere; 3- bazine parcare
reproducători; 4- bazine de iernat; 5- bazine canal pentru creştere anul I ; 6-
bazine canal pentru creştere anul II ;7- lostriţă; 8- incubaţie; 9- frigorifer şi
bucătărie; 10- bazine creştere pentru consum.

177
 6.7.3.4. Ansamblurile piscicole
Ansamblurile piscicole sunt alcătuite din iazuri şi bazine de
pepinieră sau numai din bazine de reproducţie şi de producţie,
ansamblurile piscicole se realizează urmărind principiul de alimentare
independentă, în vederea limitării oricărei contagiuni şi a beneficierii
tuturor compartimentelor de apă proaspătă, oxigenată. Dacă în primul
caz, aceasta se poate realiza numai cu ajutorul debitului excedentar,
condus pe lângă iaz, printr-un canal de centură, alimentarea
independentă a ansamblurilor sistematice se asigură prin însăşi
trasarea canalelor de distribuţie şi dispunerea bazinelor în baterii (fig.
6.67).

6.8. Construcţii sericicole

Dimensionarea construcţiilor sericicole rezultă din normele de
suprafaţă necesară incubaţiei unei cantităţi de sămânţă (ouă) şi apoi a
creşterii larvelor obţinute din acestea.Incubaţia şi ecloziunea se
conduc la temperaturi de +24…+27°cu umiditatea de 75…85%, iar
pentru primele trei vârste diversele tehnologii de creştere preconizează
temperaturi între +23…+28°C, cu menţinerea umidităţii la un nivel
ridicat, de 75…85%, aceasta întârziind veştejirea furajului şi majorând
indicele procentual de consum.Pentru ultimile două vârste,
temperatura poate scădea până la +18°C (optimă +21…+24°C) iar
evaporaţia majorată a larvelor este favorizată prin reducerea umidităţii
la 60…70%, consumul intens de hrană din această perioadă
nemaipunând problema veştejirii frunzelor.
Pentru incubaţia pe poliţe suprapuse, pentru 1 kg de ouă,
suprafaţa încăperii este de 3,5…4,0 m² iar volumul de 9,0…12,2 m³.
A doua încăpere, alăturată, este oportună în cazul incubaţiei
centralizate, pentru hrănirea timp de 2…3 zile a larvelor eclozionate,
până la distribuirea acestora. Suprafaţa paturilor de creştere, necesară

178
larvelor rezultate dintr-un gram de ouă, începe cu 0,02 m² pentru vâsta
I, ajunge până la 1,00 m² pentru vârsta a III-a şi la 3,00…3,5 m²
pentru vârsta a V-a. Sertarele mobile sau paturile fixe se suprapun câte
6…16, pe etaje, cu intervale de 8…15 cm pentru primele trei vârste şi
25…30 cm pentru ultimile două vârste, lăsându-se de regulă intervale
mărite la 50 cm, faţă de pardoseală şi tavan. Dimensiunile paturilor
sau a sertarelor mobile se limitează la adâncimea de lucru, de 90…95
cm, accesibilă dintr-o parte iar culoarele de serviciu, dintre bateriile de
etajare, trebuie să depăşească lungimea sertarelor mobile, rezultând o
utilizare de 50…60% a suprafeţei halelor (fig. 6.68).

Fig. 6.68. Echiparea halelor sericicole:

a- cu paturi de creştere deservite lateral; b- cu sertare mobile(ariile utile s-au
calculat fără aleile transversale, necesare la un capăt al halelor).

Criteriul principal de dimensionare a ventilaţiei este limitarea

umidităţii, emisă în proporţii egale de larve şi de furajul verde,
eventual umectat, prezentând în decursul celor cinci vârste valori de la
0,21…1,75 kg/h, pentru larvele provenite dintr-un gram de ouă (după
E. N. Mihailov
Iluminarea ca durată zilnică de 16 ore, va avea intensitatea
scăzută, de 5 lucşi (0,40 W/m²), în timpul incubaţiei şi de 15…20 lucşi
(1,20…1,60 W/m²) în etapele larvare. Pentru incubaţie corespund
ferestre umbrite, cu jaluzele sau obloane, iar pentru halele de creştere

179
raporturi de vitrare de 1/10…1/12 din suprafaţa pardoselilor.În
perioada de iluminare naturală insuficientă, durata necesară se
completează prin iluminare artificială.

Întrebări Capitolul 6

1.Care sunt principalele elemente biometrice care concură la

dimensionarea spaţiilor de cazare pentru taurine?
2.Care sunt principalele tipuri de standuri care se utilizează în
stabulaţia legată a taurinelor?
3.Enumeraţi principalele caracteristici ale adăposturilor pentru vaci
de lapte în stabulaţie legată.
4.Pentru care categorii de taurine este indicată stabulaţia în boxe
individuale?
5.Care sunt principalele soluţii de cazare corespunzătoare creşelor la
taurine?
6.Enumeraţi principalele tipuri de săli de muls pentru vaci de lapte.
7.Prezentaţi o secţiune transversală printr-o tabără de vară pentru
vaci de lapte.
8.Pentru care categorii de cabaline se prevede stabulaţia în boxe
individuale?
9.Prezentaţi în secţiune structura unei piste de galop pentru cabaline.
10.Care sunt zonele de organizare interioară a unei boxe colective
pentru suine?
11.Prezentaţi planul unei hale pentru îngrăşarea suinelor.

180
12.Care sunt caracteristicile constructive specifice adăposturilor
pentru creşterea industrială a ovinelor?
13.Care sunt caracteristicile halelor avicole industriale cu întreţinere la
pardoseală pe aşternut permanent?
14.Prezentaţi schema fluxurilor în sens unic specifice staţiilor de
incubaţie.
15.Care sunt caracteristicile constructive ale cuştilor pentru iepurii de
casă crescuţi în sistem intensiv?
16.Prezentaţi o secţiune transversală printr-un şopron de creşterea
nurcilor.
17.Prezentaţi o secţiune printr-un călugăr cu corpul vertical situat în
interiorul bazinului.
18.Care sunt principalele soluţii constructive pentru bazinele
piscicole?

Notă

1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.

2.Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte.
3.Punctaj din oficiu 1.00 puncte.
4.Punctaj total 10.00 puncte.

Teme de control
1.Caracterizarea adăposturilor pentru vaci de lapte cu întreţinere legată
2.Caracterizarea adăposturilor pentru vaci de lapte în stabulaţie liberă.
3.Caracterizarea adăposturilor pentru cabaline.
4.Caracterizarea adăposturilor pentru ovine şi caprine.
5.Caracterizarea adăposturilor pentru suine.
6.Caracterizarea adăposturilor pentru păsări.
7.Caracterizarea adăposturilor pentru animalele de blană.

Referate
1.Întocmirea documentaţiei tehnico-economice pentru proiectarea unei
exploataţii zootehnice.

181
 BIBLIOGRAFIE

1.Afanasiev, V. ş.a.- Creşterea animalelor de blană(traducere),

Bucureşti, Ed.Ceres, 1970.
2.Anghel, Gh. ş. A. – Elemente de calculul construcţiilor, Bucureşti,
E.D.P.,1974.
3.Bălăşescu, M. ş.a. –Avicultura, Bucureşti, E.D.P., 1980.
4.Bârcă, Gh., Nicolau, C. – Amenajarea integrală piscicolă a apelor
interioare, Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
5.Bob, C., Velica, P. –Materiale de construcţii, Bucureşti, E.D.P.,
1978.
6.Belcea, N., Darie, M. –Acoperişuri, Institutul de Construcţii
Bucureşti, 1978.
7.Blumer, B,. Defour, D. –Adaptarea adăposturilor la tehnologii noi
de creştere a animalelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1973.
8.Călin, L., ş.a. – Complexe agrozootehnice de tip industrial,
Bucureşti, Ed. Tehnică, 1970.
9.Chefneux, B., Săulescu, N. –Creşterea fazanului, Bucureşti Ed.
Ceres, 1975.
10.Craiciu, M., Craiciu, E. –Sericicultura, Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
11.Cucu, I. – Construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Iaşi, 1977.
12. Decei, P. –Gospodărirea apelor de munte, Bucureşti, Ed.
Agrosilvică, 1964.
13.Dragomirescu, I. Ş.a. – Maşini şi instalaţii zootehnice, Bucureşti,
E.D.P., 1975.
14.Drăghici, C. – Microclimatul adăposturilor pentru animale,
Bucureşti, Ed. Ceres, 1979.
15.Duţă, Gh. ş.a. – Instalaţii de ventilare şi climatizare, Bucureşti,
E.D.P., 1976.
16.Focşa, V. – Clădiri civile, Institutul Politehnic Iaşi, 1972.
17.Focşa, V. – Hidrotermica şi acustica clădirilor,
Bucureşti,E.D.P.,1975.
18.Ghenea, N., Belcea, N., Darie, M. –Construcţii agricole, Bucureşti
E.D.P., 1974.
19.Gligor, V., Popescu, D. – Principii de igienă la construcţiile
zootehnice, Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
20.Grama, I. Ş.a. – Construcţii agricole, Bucureşti, Ed. Agrosilvică,
1960.
21.Georgescu, Gh. – Tehnologia creşterii cabalinelor, Bucureşti, Ed.
Ceres, 1977.
22.Gioncu, V. – Teoria structurilor, Institutul Politehnic Timişoara,
1975.
182
23.Hangan, ş.a. – Mecanica construcţiilor, Bucureşti, E.D.P.,1975.
24.Ivan, M. – Statica construcţiilor(vol. 1), Institutul Politehnic
Timişoara, 1973.
25.Jerghiuţă, V. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Iaşi, 1973.
26.Marusciac, D. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Cluj-
Napoca, 1973.
27.Manoliu, I., - Fundaţii şi procedee de fundare, Bucureşti, E.D.P.,
1977.
28.Negoiţă, Al. Ş.a. – Construcţii civile, Bucureşti, E.D.P., 1976.
29.Péterfi, S. – Creşterea porumbeilor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1970.
30.Pleşca, Th. – Curs de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic
Timişoara, 1977.
31.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător pentru întocmirea proiectului
de an la disciplina de construcţii zootehnice, Institutul
Agronomic Timişoara, 1977.
32.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător de lucrări practice la
disciplina de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic
Timişoara, 1979.
33.Peştişanu, C. – Construcţii, Bucureşti, E.D.P., 1979.
34.Şerban, Al., Sârbu, M. – Construcţii zootehnice, Institutul
Agronomic Cluj-Napoca, 1979.
35.Ştef, I. – Construcţii zootehnice(fasc. 1 şi 2), Institutul Agronomic
Bucureşti, 1978,1980.

183