Educaţia ortodoxă a copiilor –continuatoare a tradiţiei prin rugăciune

Pentru noi, crestinii, obişnuiţi să privim fiecare aspect al vieţii noastre în lumina
poruncilor lui Dumnezeu, educaţia creştină – dorinţa noastră pentru copii noştri – înseamnă a-
i ajuta pe copii să câştige ceea ce Sfântul Apostol Pavel numeşte ,, chipul/forma lui
Dumnezeu”. Sfântul Pavelvorbeşte despre Hristos ,,Care, fiind chipul lui Dumnezeu, a socotit
că faptul de a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare, şi S-a golit pe Sine luând chip de
rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om; Şi S-a smerit pe Sine
ascultător făcându-Se până la moarte- şi încă moarte pe cruce! Pentru aceea Dumnezeu L-a
preaînălţat”1 (Filipeni 2,6-9). În greceşte, cuvântul pentru educaţie este morphosis-,,formare”,
şi tot Sfântul Apostol Pavel spune: ,,O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii
până ce Hristos va lua chip în voi!”2 (Galateni 4,19). Sau, aşa cum spune SfântulMaxim
Mărturisitorul: ,, Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu”. Aici putem
vedea legătura dintre educaţie şi planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Dacă scopul vieţii noastre este dobândirea vieţii dumnezeieşti, înseamnă că fiecare
moment al ei capătă o importanţă deosebităşi fiecare aspect al ei trebuie tratat cu o
înţelepciune. Înţelepciunea omenească nu este însă suficientă pentru vieţuirea în poruncile lui
Hristos, căci fără Hristos nu putem împlini nimic dumnezeiesc. Dumnezeu ne oferă iarăşi
viaţa Sa, dar suntem pe vecie făpturile Sale.3 Aceasta înseamnă, concret, că problema care se
pune, este să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate ce să facem, ce să spunem şi cum să
exprimăm mai bine ceea ce vrem să spunem. În creşterea copiilor, pentru a-i putea forma în
viaţa cea adevarată în Hristos, cunoşterea psihologiei copilului sau chiar şi o intuiţie fină
privitoare la proprii copii nu e de ajuns, dacă nu ,,chemăm” neîncetat harul lui Dumnezeu prin
rugăciune. Trebuie să ne rugăm atât dimineaţa, cât şi seara, în orice moment atunci când avem
nevoie să cunoaştem voia Domnului, şi să învăţăm astfel să deosebim gândul lui Dumnezeu.
Prin practica rugăciunii realizăm ţelul cel mai înalt: acela de a fi în comuniune cu Dumnezeu
pentru a ne mântui şi a-i ajuta pe copiii noştri să dobândească viaţa veşnică.
Într-o casă creştină copiii sunt educaţi în contextul casătoriei, al familiei. A vorbi
despre casătorie atunci când ne-am propus să vorbim despre copii poate părea o digresiune,
dar, înainte de a porni la zidirea unei construcţii, trebuie să aşezăm o temelie trainică. Pe de o
parte dacă înţelegerea părinţilor cu privire la căsătorie este deformată sau dacă atenţia lor nu
este îndreptată către viaţa de familie, copiii vor avea de suferit în mod direct. Pe de altă parte,
copiii trebuie să vadă în părinţii lor un exemplu pentru căsătoria lor de mai târziu. Copiii
suferă atunci când părinţii nu îmbrăţişează cu toată inima căsătoria şi viaţa de familie. De
aceea aş dori să accentuez un fapt: căsătoria este o cale de mântuire. Nu putem avea călăuză
mai bună în familii decât Sfânta Scriptură. Cuvintele Sfinţilor Apostoli privitoare, de
exemplu, la viaţa de familie trebuie privite cu toată seriozitatea ca însuşi cuvântul lui
Dumnezeu, veşnic actual în orice vreme. Creştinii căsătoriţi se pot inspira mai ales din Prima
Epistolă a Sfântului Apostol Petru şi din Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Corinteni şi
către Efeseni.
Din nefericire, adeseori se întâmplă ca un creştin să înceapă să predice familiei sale
sau să-şi piardă interesul pentru tot ce e ,, lumesc”. Sfântul Apostol Petru spune că soţia

1
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol
Pavel, cap. 2; 6-9, p. 1334
2
Idem, Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel cap. 4; 19, p. 1324
3
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol. 1, traducere din limba sârbă
de Adrian Tănăsescu Vlas, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006, p. 228

1
credincioasă poate, prin comportamentul ei şi ,,fără propovăduire”(1 Petru 3,1), să-şi aducă
soţul necredincios la credinţa în Domnul.
Cei care doresc să se căsătorească pot fi sfătuiţi să ceară lui Dumnezeu să le
găsească un soţ sau o soţie cu care să poată trăi o viaţă creştinească şi să-şi crească împreună
copiii în duh creştin. Trebuie să ţinem cont că ţelul principal al căsătoriei este creşterea de
copii creştini, de noi fii şi fiice a lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în
vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplurile creştine trebuie să vadă
în relaţiile lor sexuale nu numai propria lor împlinire, ci rolul lor în aducerea la existenţă a
unei făpturi noi, a unei persoane noi destinate să trăiască veşnic. Unirea soţilor trebuie să se
facă cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune, ca El să-i binecuvinteze şi ca pruncii să fie
zămisliţi nu numai trupeşte, ci şi duhovniceşte, aducându-şi aminte neîncetat că ei participă la
opera creatoare a lui Dumnezeu.
În cartea lui Tobit(Tobit 8,4-9) citim despre Tobie şi tânăra lui mireasă următoarele:
,,Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis << Scoală, soro,
să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!>>şi a început Tobie a zice:<<Binecuvântat eşti Tu,
Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii!
Să Te binecuvinteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut
pe Eva, femeia lui, pentru a-I fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai
zis: Nu este bine să fie omul singur; să-ifacem un ajutor asemenea lui.Şi acum, Doamne, nu
plăcerea mea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inima curată. Binevoieşte deci a avea
milăde ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!>>Şi a zis şi ea cu el:<<
Amin!>> Apoi au adormit amândoi liniştiţi în noaptea aceea.”4
Ce binecuvântare pentru un copil să fie zămislit după o asemenea rugăciune şisă vadă
lumina zilei într-o asemenea atmosferă, plină de frică de Dumnezeu, de dragoste şi respect
pentru celălalt. Când transmitem viaţa unei alte generaţii, sarcina noastrăeste de a transmite nu
numai viaţa trupului, ci şi o viată duhovnicească. Este important, desigur, să muncim din greu
ca să hrănim şi să îmbrăcăm copilul, dar este mult mai important să-i asigurăm o dezvoltare
mentală şi afectivă sănătoasă, în acest sens viaţa duhovnicească este moştenirea cea mai de
preţ pe care o putem lăsa copilului nostru, şinumai în acest fel putem fi siguri că tradiţia ce se
transmite mai departe este una sănătoasă şi creştinească.
Părinţii pot contribui direct la bunăstarea spirituală a copiilor lor, înconjurându-i cu
dragoste şi rugăciune încă de la zămislirea lor. Dragostea pe care copilul o primeşte de la
părinţi în primii ani de viaţă e de neînlocuit-este temelia solidă pe care el însuşi îşi va putea
clădi propria viaţă. Un copil poate simţi încă din sânul mamei sale prezenţa lui Dumnezeu,
după cum ştim din Sfânta Scriptură şi Vieţile Sfinţilor, în primul rând Sfântul Ioan
Botezătorul care a tresărit în pântecele mamei sale recunoscând prezenţa Domnului Întrupat în
Fecioara Maria, în Viaţa Sfântului Serghie din Radonej, acesta scâncea în pântecele maicii
sale în momentele cele mai tainice ale Sfintei Liturghii. Dacă e să se nască o fiinţă
duhovnicească, părinţii, şi în mod special mama, ar trebui să se roage neîncetat pentru pruncul
pe care îl poartă recunoscând faptul că el este atât copilul lui Dumnezeu, cât şi al lor.
Gândurile şi sentimentele mamei creează şi ele climatul în care se dezvoltă pruncul. Ar fi de
dorit ca femeia care aşteaptă să nască să se roage la Maica Domnului ca rodul trupului ei să
fie binecuvântat, bineştiind că ea este ocrotitoarea şi călăuza sfântă a părinţilor şi educatorilor.
Şi atitudinea tatălui faţă de prunc înainte de venirea în lume, precum şi atmosfera din casă
sunt foarte importante pentru creşterea duhovnicească a copilului. Părinţii se pot ruga
înăuntrul lor atunci când îşi îmbraţisează copilul. Îl pot binecuvânta, însemnându-l cu semnul
crucii, cerându-I lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să le binecuvânteze şi să
le ocrotească copilul.5
4
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, Cartea lui Tobitcap.8; 4-9, p. 922
5
Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 30

2
 Copiii care au primit sămânţa botezului, au primit şi cele şaptedaruri ale Sfântului
Duh: al înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al puterii, al cunoştinţei, al bunei
credinţe(evlaviei) şi al temerii de Dumnezeu, reprezentând pentru aceştia mai multe şanse de
a se întoarce(sau reîntoarce) la Dumnezeu, de a-L regăsi când au ajuns la maturitate, chiar
dacă n-au primit o educaţie creştin-ortodoxă.6
Mama ar trebui să încerce să fie totdeauna în pace şi în stare de rugăciune atunci
când îşi hrăneşte pruncul, în aşa fel încât el să primească nu numai hrana trupească ci şi
duhovnicească. În calitate de creştini e de ajuns să ne gândim la Maica Domnului şi la maicile
sfinţilor pomeniţi în calendarul bisericesc pentru a ne elibera de îndoială în privinţa sfinţeniei
acestei îndatoriri. Maternitatea este un exemplu de dragoste kenotică. Orice zi din viaţa
uneimame este închinată în întregime copiilor ei, mai cu seamă atunci când aceştia sunt mici.
Primii trei ani de viaţă ai copilului au o importanţă vitală pentru creţterea sa
trupească, mentalăşi duhovnicească. În aceşti ani se modelează caracterul lui;şi lupta
părinţilor poate fi grea şi istovitoare, dar merită făcut orice efort. Sfântul Ioan Gură de Aur ne
spune: ,,Lucrează ostenind din greu, doar lucrezi pentru tine; căci iţi va fi mai usoară viaţa
dacă fii tăi vor fi virtuoşi”.7Una din tragediile timpului nostru este că prea mulţi copii cresc
lipsiţi de prezenţa tatălui, chipul tatălui fiind de multe ori pentru ei o imagine negativă sau
absentă. Şi această stare de lucruri afectează relaţia lor cu Dumnezeu, Părintele ceresc. Taţii ar
trebui să facă efort de a petrece mai multă vreme împreună cu copiii lor.
Cei care se ocupă de copii –părinţii şi educatorii să se lase călăuziţi de rugăciune.
Chiar în împrejurările de fiecare zi, părinţii trebuie să se întoarcă în inima lor către Dumnezeu
în rugăciune, oricât de scurtă sau fără cuvinte ar fi ea după care să urmeze în faptă sau în
cuvânt ceea ce Dumnezeu le insuflă în inimi. Orice hotărâre sau reacţie trebuie să izvorască
dintr-o inimă rugătoare, mai degrabă decât din raţiune. Răspunzând la întrebările copiilor
adultul trebuie să se lase călăuzit de rugăciue, recunoscând înaintea lui Dumnezeu că numai
El singur ştie ce e bine pentru copil într-o anume situaţie.
Vorbind despre copiii care învaţă să vorbească, Sfântul Ioan Gură de Aur spune un
lucru foarte important pentru fiecare aspect al paternităţii creştine: exemplul e totul. De pildă
cuvintele folosite de părinţi, modul lor de a vorbi vor avea o înrâurire puternică asupra
vorbirii copilului.De asemenea ascultarea e vitală din punct de vedere duhovnicesc şi copiii
care nu au dobândit-o încă de mici le va fi mult mai greu să o înveţe mai tarziu.Chiar atunci
când suntem ocupaţi, trebuie să fim în stare, când anume întrebarea unui copil e destul de
serioasă pentru a ne face săne întrerupem din treburile noastre, căci s-ar putea să nu ne mai
întâlnim cu altă ocazie pentru a-i răspunde la ea. Abia atunci când copilul va fi ajuns la o
anumită maturitate vom putea amâna răspunsurile serioase.
Formarea şi iniţierea copiilor în rugăciune reprezintă una din cele mai importante
sarcini ale învăţământului religios, şi nicio catehizare teoretică nu o poate înlocui.Noţiunile
dobândite prin catehizare sunt importante, dar nu suficiente pentru a face din copil un creştin.
Creştinul nu este o fiinţă teoretică, care ,,cunoaşte” lucrurile teoretic, ci mai ales cel ce
,,trăieşte” învăţătura primită. Rugăciunea nu se învaţă prin conferinţe şi lecţii. Copilul
pătrunde în ea şi crede în ea prin participare la viaţa părinţilor săi pe care nimeni nu-i poate
înlocui vreodatată pe deplin. Aici, mai mult decât în orice alt domeniu, puterea exemplului
este hotărâtoare pentru copil. Cei mici sunt foarte sensibili la atmosfera de pace, la frumuseţe,
la ritualuri. Fiecare familie îşi va avea deci propriile sale ritualuri. De fiecare dată când va fi
cu putinţă, amândoi părinţii să ia parte la rugăciune, fiindcă rugăciunea reuneşte comunitatea
familială. Familia să se adune într-un loc liniştit şi precis, fie mereu acelaşi, fie, de pildă, pe
rând la icoana de la căpătâiul fiecărui copil. Acum se poate aprinde o candelă, o lumânare,
6
Dogmatica ortodoxă, Manual pentru seminariile teologice, Editia a noua, Ed. Renaşterea, Cluj-
Napoca, 2009, p. 218-219
7
Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 31

3
rugăciunea să fie precedată de un moment de calm şi tăcere. Să se aiba grijă de ţinută, copilul
fiind curat (să i se explice că, deseori curaţia trupească o oglindeşte pe cea sufletească).
Tot Sfântul Ioan Hrisostom spune că ora mesei poate fi un prilej potrivit pentru a
introduce în conversaţia cu copiii diferite istorioare şi pilde din Sfânta Scripturăşi Vieţile
Sfinţilor. Orele mesei oferă familiei o şansă unică de a se aduna, a mânca şi a discuta
împreună. Când copilul pleacă la şcoală mama îl poate binecuvânta sau se poate ruga pentru
el spunând: ,,Domnul să te binecuvinteze” sau ,,Îngerul păzitor să te ocrotească în toate” sau
,,Maica Domnului să fie cu tine şi să te păzească sub Sfântul ei Acoperământ”. Nu e vorba
doar de sprijin şi de ocrotire la nivel psihologic, este o asigurare împotriva oricăror influenţe
negative cu care se poate întâlni copilul şi o legătură între cele doua lumi: cea de acasă şi cea
de la şcoală. Copiii îşi petrec o mare parte din copilărie pe băncile şcolii. De aceea părinţii
creştini trebuie să fie la curent cu ceeea ce se petrece în şcoală, jucând un rol important în
buna funcţionare a acesteea. Şi aici copiii trebuie să menţină prin intermediul părintilor
rugători o relaţie strânsă cu divinitatea, cerându-i să-i ocrotească de orice rău, şi să-i ajute ,,să
sporească în inţelepciune şi în vârstă şi să fie plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
oamenilor”(Luca 2,52).8
Educaţia religioasă a copiilor se face în primul rând prin exemplul personal şi a celor
din jur, prin întreţinerea în casă a unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Inima copilului este
atinsă; fără multe explicaţii, el ajunge să-şi facă rugăciunea ca pe un lucru firesc şi, fără să
aibă nevoie de argumente logice, începe să cunoască prezenţa lui Dumnezeu. Important e ca
părinţii să dea exemplu în rostirea rugăciunii zilnice, fără ostentaţie, ca o parte
integrantăfirească a zilei, şi copiii să o simtă în folosul lor. O rugăciune scurtă şi sinceră
spusă la intervale regulate e mai importantă decât cantitatea rugăciunilor. Odată ce s-a
obişnuit să se roage singur şi a simţit nevoia de a cere binecuvântare de la Domnul, nu mai e
nevoie să-i aducem aminte de rugăciune.
Profesorii cei mai îndrăgiţi sunt cei care au o legatură armonioasă cu copiii. Ei sunt
adeseori gata să accepte răspunsul unui adult de care simt că sunt iubiţi şi în ale căror păreri
au o încredere desăvârşită, ,,nimic nu uşurează mai mult învăţătura decât faptul de a iubi şi de
a fi iubit” (Sfântul Ioan Gură de Aur).9 Încă de la vârsta de şapte ani, copiii încep să
gândească în mod serios asupra problemelor metafizice, punându-şi întrebări de genul: ,,Cine
sau ce este Dumnezeu? Există Dumnezeu? Cine sunt eu?”sau ,, Pe Dumnezeu cine L-a făcut
?”, luptându-se să înţeleagă existenţa veşnică.
Tinerii trebuie să se simtă liberi să-şi spună păsurile, îndoielile, criticile şi, în general punctele
lor de vedere, adolescenţii au nevoie de un real dialog cu părinţii lor, mult prea adeseori
relaţia dintre ei se întrerupe când copilul atinge vârsta de cincisprezece ani. Ei îşi invidiază
prietenii care au ,,părinţi înţelegători”. Ei trebuie să simtă că îi interesează ceea ce fac şi ce
gândesc, o astfel de relaţie are o valoare inestimabilă. Acest contact dintre părinţi şi copii dacă
nu există în mod cert, atunci chiar cele mai binevoitoare sfaturi vor fi luate drept pisălogeli
sau predici. Uneori atitudinea prea severă a părinţilor unui adolescent rebel pricinuieşte mari
nelinişti duhovnicului căruia copilul îi mărturiseşte căutările şi întrebările sale reale. Fără
conlucrarea părinţilor, duhovnicul nu poate restaura întotdeauna relaţia copilului cu
Dumnezeu. Deci vedem foarte clar încă odată rolul pe care îl are rugăciunea în cadrul tuturor
familiilor care au copii, în cazul de faţă aceasta fiind singura soluţie prin care îşi pot reface
relaţia lor cu propriul copil, şi implicit a acestuia cu Dumnezeu.
Părinţilor le revine şi sarcina de a dovedi (nu prin vorbe, ci prin fapte concrete în viaţa
de zi cu zi) că este posibil să fii creştin ortodox şi să ai simţul umorului. Să nu uităm că
simplul fapt de a fi ortodox este deja o ,,asceză”, o nevoinţă pentru copiii noştri pe seama
8
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, Evanghelia după Luca, cap. 2;52
9
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a XXI-a din Comentariul la Epistola către efeseni, Ed. Humanitas,
București, 2007, p. 665

4
cărora se glumeşte la şcoală pentru faptul că merg la biserică, pentru că nu folosesc un limbaj
blasfemator, pentru că n-au făcut ,,experienţa”sexului opus. Nu trebuie să le prezentăm
Ortodoxia ca pe ceva negativ, ci ca pe Viaţa cea adevarată.10
Odată cu adolescenţa, copilul devine discret, este în căutarea propriei personalităţi şi
se doreşte original în raport cu adulţii şi asemănător cu camarazii săi. Îi place să se facă
remarcat prin aspectul exterior, dar dă dovadă de o mare pudoare a sentimentelor. Părinţii
trebuie să ştie atunci că nu e cazul să aştepte de la copil să-şi formuleze rugăciunea în faţa
lor. Important este ca el să ştie că, chiar şi fără el, părinţii continuă să se roage.11 Pe de altă
parte, elanul spre rugăciune trebuie să se poată manifesta nestingherit. Te poţi ruga oricând şi
oriunde, şi ei trebuie să ştie acest lucru. Cu cei mici, ne vom exprima simţămintele în faţa lor:
în faţa unui frumos apus de soare, putem rosti,,Lumină lină”, sau, la momentul potrivit, putem
cita cuvinte dintr-o rugăciune. Ei să ştie să-L laude pe Domnul pentru o pasăre care cântă,
pentru bucuria de a vedea pe cineva fericit…Copilul care, admirând valurile marii, va spune
,,Minunate sunt lucrurile Tale Doamne. Tu toate cu întelepciune le-ai facut”, se află pe calea
cea bunăîn aceastăucenicie a rugăciunii.12
Biserica este un pedagog neasemuit. Prin rugăciunea sa, ne învaţă să ne deschidem
cugetele, să ne situăm deseori problemele în raport cu ansamblul, să descoperim în noi înşine
multe aspecte ascunse. Fiecare om este plin de bogăţii nebănuite, iar rugăciunea Bisericii,
făcută în mod conştient, ne permite să ne depăşim limitele şi să scoatem la iveală din adâncul
nostru rezonanţe pe care nici nu le bănuim. Astfel, rugându-ne pentru toţi cei pe care-i iubim,
am fi ispitiţi să începem cu rudele, cu prietenii, cu noi înşine. Pe când rugăciunea Bisericii ne
învaţă să începem cu pacea a toată lumea, cu locaşurile Domnului, cu oraşele şi satele, cu
întreaga creaţie, cu cei bolnavi, cu cei închişi şi în sfârşit, cu rudele noastre. Se vede cât de
mult ni se lărgeşte astfel orizontul. Rugăciunea Bisericii ne va îmbogăţi, la fel şi pe copiii
noştri, şi ne va duce către o rugăciune spontană, vie, bogatăşi variată. În ceea ce priveşte
mersul la biserică, Sfânta Împărtăşanie şi rugăciunea de acasă, trebuie să avem în vedere nu
numai rezultatele imediate, ci şi o perspectivă pe termen lung.
Ţelul nostru principal în ce-i priveşte pe adolescenţii noştri nu este economic, nici
educativ sau moral: e duhovnicesc. Le dorim să intre în viaţa de adult ca nişte oameni liberi să
iubească pe Hristos. Cea mai mare deosebire între adolescenţii ortodocşi şi adolescenţii
obişnuiţi de astăzi ar trebui să fie aceea că primii se roagă.13
Cel mai bun mijloc prin care se poate învăţa ce e modestiaşi curăţia creştină e acela
de a ne comporta firesc şi frăţesc cu băieţii şi fetele. Copiiiînvaţă astfel din exemplul celor
mari cum pot bărbaţii şi femeile petrece timpul împreună fără complexe şi fără să flirteze
neapărat. Ar trebui ca din când în când casele creştinilor să-şi deschidă porţile pentru a deveni
centre de întâlnire frăţeascăîntre membrii comunităţii, locuri de comuniune.14
Aşadar, am vorbit până aici despre diverse aspecte ale educaţiei ortodoxe a copiilor-
continuatoare a tradiţiei prin rugăciune, şi ar fi foarte folositor să reamintim în concluzie într-
o singură frază un punct de vedere central: când copiii sunt concepuţi, născuţi şi crescuţi
înconjuraţi de rugăciune şi iubire, vor ajunge la maturitate persoane duhovniceşti, împlinindu-
şi astfel vocaţia umană.

10
Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 93.
11
Ibidem, p. 60.
12
PIERRE KOPPEL, Feuillets Orthodoxes, nr. 31-32; traducere românească de Maria și Adrian Alexandrescu în: O.
CLEMENT, B. BOBRINSKOY, E. BEHR-SIGEL, M. LOT-BORODINE, Fericita întristare, Ed. I.B.M.B.O.R., București,
1997, p.75-82.
13
Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 109.
14
Ibidem, p. 130.

5
 Poate că unii se vor întrista la gândul că nu au ştiut de la început toate acestea, ori că nu
s-au comportat în viaţă faţă de copiii lor întocmai cum ar fi trebuit, aşa cum ar fi făcut-o cu
mintea şi inima lor de acum. Astăzi copiii lor au devenit oameni în toată firea şi, prin urmare,
pentru ei acum e ,,prea târziu”. Săne aducem aminte însă că Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare
aşa cum suntem. Să începem de acolo unde ne găsim să transmitem mai departe o tradiţie
sănătoasă din toate punctele de vedere şi să ne întoarcem către El cu toate speranţele şi toate
durerile noastre, sau cum spunea Sfântul Gherman din Alaska: ,,din ziua aceasta,din chiar
clipa aceasta, să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi săîmplinim voia Lui cea sfântă.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte tot răul făcut, şi să ne mai rugăm<<ca nimeni să nu se
piardă din pricina mea, păcătosul>> (rugăciunea de dimineaţă).15<<Adevărul Tău să nu fie
hulit din pricina neadevărului meu.>>”Prin căinţă putem oricând s-o luăm de la început şi să-i
cerem lui Dumnezeu săîndrepte tot ce-am făcut strâmb.
Fie ca Domnul să-şi verse binecuvântarea lui peste toţi copiii săi din întreaga lume, cei care
trăiesc acum şi cei ce se vor naşte de acum încolo. Să le mângâie inima şi săle insufle
dragostea pentru El. Pe prunci să-I crească, tinereţile să le călăuzească (Liturghia Sfântului
Vasile cel Mare)16 cu harul Său pururea viu şi neostenitor!

15
Ceaslov,Ed. I.B.M.B.O.R., 2008, p.12.
16
Liturghier, Ed. I.B.M.B.O.R., 2000, p. 237.

6
 Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995;

Ceaslov,Ed. I.B.M.B.O.R.,București, 2008;

Zăgrean, Arhid.Prof.Ioan și Todoran, Pr.Prof.Dr.Isidor, Dogmatica ortodoxă, Manual pentru

seminariile teologice, Editia a noua, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009;

Autor colectiv,Fericita întristare, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1997;

Magdalena, Maica, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006;

Liturghier, Ed. I.B.M.B.O.R., București,2000;

Gură de Aur, Sfântul Ioan, Comentariul la Epistola către efeseni, Ed. Humanitas, București, 2007;
Velimirovici, Sfântul Nicolae, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol. 1, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006.