Caracterizarea lui Lica Samadaul

Povestitor , dramaturg , memorialist , publicist , nuvelist si romancier , reprezentantal epocii

marilor clasici,Slavici a ramas pana azi creatorul romanului si nuvelei realist-psihologice ,in proza
romaneasca ,fiind autorul unor capodopere ale genului, cum sunt : Comoara, Padureanca, Budulea
Taichii, Moara cu noroc. Cine nu cunoste mai cu sam aceasta din urma nuvele nu cunoste pe Slavici si
nu cunoaste una din cele mai puternice creatii ale literarturii romane in acest gen.Lumea operei lui Ioan
Slavici creste direct dintr-o realitate reprezentativa pentru marginea vestica a Ardealului , intr-un sfarsit
de secal al XIX-lea. Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicata in volumul „Novele din popor” -1881 –
Salvici a fost apreciat de Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate ,in operele sale.
Nuvela realist psihologica propune un model actantial semnificativ prin complexitate , mijloace
inedite si tehnici de caracterizare a personajelor prin care acestea se individualizează exemplar.
Personajul secundar Lica Samadaul apare in calitate de oponent al protagonistului , amplificand evident
conflictul fundamental al nuvelei .In viziunea lui E.M.Forster este un personaj „plat” , in opozitie cu
Ghita, deoarece nu ne surpinde niciodata in mod convingator. Putem adauga totodata ca in raport cu
naratorul personajul este construit „din spate” , fiindca are o viziune ma mica decat a naratorului . Lica
Samadaul este aristotel , pentru ca nu are o structura sufleteasca labirintica si in plus actele sale se
remarca prin coerente ceea ce vizeaza princiul cauzalitatii. Slavici intuieste in Lica Samadaul un simbol
al fortei salbatice , scapata oricarui control si protejata de insasi comunitatea care o genereaza .Raportul
dintre Lica si grupul social se explica prin teama misteriosilor sai protectori de reteaua de complicitati si
culpabilitati a unei „mafii” locale.
Din punct de vedere al schimbarii conditiei lor existentiale in opera , personajele pot fi mobile si
imobile , ultimile ramanand constante de-a lungul intregii actiuni . In acest fel , Ghita este un personaj
mobil , care evolueaza de-a lungul actiunii , in timp ce Lica este un personaj imobil , ramas constant in
manifestari si in trairi . Antagonistul exprima pe deplin simbolistica mortii care va cuprinde in final
personajele principale :biciul pe care-l poarta , un instrument al sclaviei ,simbol al puterii , al autoritatii,
braul , amintind de Sarpele cel Rau ce ispiteste omul primordial, cutitul , cu dubla functie , de aparator al
vietii , dar si de instrument egalizator , „boala sangelui cald”.
Prin porteretul fizic se instituie tehnica realista si tehnica romantica a portretizarii pe baza
contrastului dinre esenta si aparenta. Caracterizarea directa facuta de narator este realizata prin expresii
ca „porcar si el, dar om cu stare” , „om aspru si neindurat care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti
oamenii […] , mai ales pe cei rai.” , toate aceste anticipeaza maleficitatea , demonismul samadaului si
anunta tipologia romantica a personajului .Portretului lui Lica emana o energie misterioasa „ un om de
treizeci si sase de ani , inalt , uscativ si supt la fata , cu mustata lunga , cu ochii mici si verzi si cu
spancenele dese si impreunate la mijloc”.Toate liniile acestui tablou releva caracterul controvertit si
opacitatea samadaului ale carui ganduri si sentimente nu se pot descifra usor . Samadaul este polul de
referinta al problematicii autentice a operei: Lica reprezinta forta in stare se sfideze legile divine si
umane , sigur in toate actiunile ce intreprinde , acoperit de tutela complice a unui sistem social
determinant istoriceste, eliberat de orice cenzura interioara cat si de teama oricariu precepte morale , de
ideea „sanctiunii” sau a pedepsei institutionalizate.Toate celelalte personaje traiesc rand pe rand seductia
demonica a lui Lica Samadaul , care-i atrage si-i respinge deopotriva , dictandu-le comportamentul si
angajandu-le destinul. Pentru Ghita el reprezinta ispita malefica , tendinta bogatiei blestemate careia
inima lui slaba si sovaitoare ii prescriu cercul vicios al unei zbateri fara iesire. Ana traieste si ea , prin
Lica , revelatia viritatii subjungatoare , o atractie fenetica si irationala, dezlegand-o pentru un moment de
abandon din amara experienta alaturi de un barbat nevolnic (om lipsit de putere).Initial Ana il considera
un :”om oarecum fioros”, care „trebuie sa fie rau si primejdios”. Pentru Pintea , Lica apare ca proiectia
propriei sale imagini reale , totodata prin conformism , in momentul cand fostului puscarias acceptase
ordinea stabilita si se facuse, din teama , instrumentul ei. In caracterizarea realizata de Pintea se
subliniaza faptul ca „Lica are o slabiciune , una singura , sa-se laude , sa tie lumea de frica si cu toate
astea sa rada si de dracu si de muma-sa”. Ana intuieste natura malefica a lui Lica , in timp ce Pintea are
o adevarata obsesie fata de samadau pe care isi doreste cu orice pret sa-l ucida. Samadaul nu este un
instrument orb al unei pasiuni mortale si mortificate,ci in primul rand o inteligenta lucida, stapana pe
impulsurile firii,pe actele sale si pe consecintele lor; farmecul straniu care inconjoara acest personaj tare
si hotarat e seductia inteligentei,misterul puterii sufletesti. Autocaracterizarea personajului negativ nu
intarzie sa apara , ea fiind prezentata la scurt timp dupa caracterizarea facuta de catre narator :”Eu sunt
Lica , samadaul. Multe se zic despre mine , si dintre multe , multe vor fi adevarate si multe scornite […]
voi fi facut ce voi fi facut […] insa nimeni nu stie nimic. M-ai inteles?” Repetarea pe o tonalitate
imperativa a verbului „a intelege” dezvaluie autoritatea personajului si faptul ca este un conuscator al
psihologiei umane. Replica ampla , care este suportul caracterizarii nu ofera prea multe informatii lui
Ghita despre acest personaj , fapt ce dovedeste abilitatea , intelegenta diabolica , capacitatea de a-si
masca faptele necurate savarsite si de a impune o teroare nedisimulata doar prin cuvinte. O parte din
insusirile personajului sunt exteriorizate prin felul sau de a vorbi, ceea ce pune in lumina autoritatea
acestuia: ”ne-am inteles” , „cred ca ne-am inteles” , „ma intelegi” ,ceea ce constituie caracterizarea
indirecta, alaturi de atitudinea si gesturile lui.
De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, apoi
se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi
adevarate si multe scornite [] de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-1 fereasca Dumnezeu pe acela
care as crede sa-1 pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe-aici, cine zice
si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!" Simbol al degradarii
morale, Lica se conduce dupa legi proprii care sunt altele decat cele ale statului. Bun cunoscator de
oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra Anei o fascinatie diabolica, desi
aceasta il simte "om rau si om primejdios", avertizandu-si sotul ca este periculos, fapt ce "se vede din
ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii."
Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva din faptele savarsite le Lica si au efecte devastatoare
asupra celorlalte personaje, pe care le domina cu cinism si satanism. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis
primul om, apoi pe al doilea, dupa care acum chiar simte "placerea de a lovi pe omul care te supara, de
a-1 lovi tare ca sa-1 sfarami cand te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a rasplati insutit si inmiit."
Dupa ce-l ucide si pe Ghita, Lica da foc la Moara cu Noroc si, ascunzandu-se de jandarmul Pintea,
alearga cu disperare prin padurea din apropierea carciumii, apoi "privi imprejurul sau, isi tinti ochii la un
stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se
repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului."
Lica Samadaul este un veritabil Vautrin al literaturii noastre, cu nimic mai prejos decat celebrul
erou al lui Balzac. Prin intermediul personajelor , scriitorul isi desfasoara si organizeaza opera,
desvaluindu-si sentimentele si gandurile. Folosirea antitezei este specifica epocii romantice , ca si tipul
lui Lica , de personaj complex.
Nimeni, pana la acest scriitor , n-a cercetat cu atata patrundere si perspectiva aspectul social ,
condiitiile vietii materiale ale lumii satesti , nimeni n-a infatisat in aceeasi masura stransa corelatie intre
fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai , pozitia economica , existenta sociala , intr-un cuvant.