Sunteți pe pagina 1din 10

BURSA DE MĂRFURI

GAZELE NATURALE

I.GAZELE NATURALE, DESCRIERE ȘI IMPORTANȚĂ

Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în straturile din
adâncime ale pământului. Gazul natural este asociat cu zăcăminte de petrol, procesele lor de
formare fiind asemănătoare. Compoziția gazului natural constă în cea mai mare parte
în metan, deosebindu-se de acesta prin compoziția chimică.Gazul natural este un amestec
puternic inflamabil, de regulă insipid și inodor (din care cauză pentru odorizare se adaugă
gazului mercaptan cu scopul de a ușura detectarea scurgerilor) cu o temperatură de aprindere
de circa 600 °C. Este un gaz mai ușor ca aerul.

Am ales analiza evoluției acestui produs datorită contextului actual European de


creștere accentuată a prețului gazelor naturale , a deosebitei sale importanțe la nivel
mondial.

Energia viitorului este energia curată, fără emisii de gaze cu efect de seră, care poate
susține o economie decarbonizată și sustenabilă pe termen lung. Gazul natural, prin
proprietățile sale, este combustibilul de ales în susținerea tranziției energetice.

Vehiculele pe gaz natural emit cu 20-30% mai puțin CO2 decât mașinile convenționale.
Datorită impactului redus asupra calității aerului în aglomerările urbane, vehiculele pe gaz sunt
utilizate în mod special în transportul comun urban.

Gazul natural este folosit într-o varietate de procese industriale, atât ca materie primă cât
și ca sursă de căldură. Gazul ca materie prima este folosit la producerea fertilizatorilor, a
farmaceuticelor, a plasticului și a materialelor textile dar și a unei varietăți de produse
chimice esențiale precum amoniacul, metanolul, butanul sau propanul.

Gazul natural contribuie și la procesele industriale necesare pentru topirea, uscarea, coacerea
sau finisarea unor produse, fiind o sursă eficientă de căldură pentru producerea sticlei, a
oțelului, a cimentului, cărămidei și ceramicii, a gresiei, a hârtiei, a produselor alimentare, etc.

Gazul natural oferă soluții eficiente și accesibile de încălzire atât pentru consumatorii
comerciali cât și pentru cei casnici.
Gazul natural este o sursă curată de energie care susține confortul vieții noastre de zi cu
zi.
II.PIAȚA GAZELOR NATURALE
România produce în prezent în jur de 11 miliarde de metri cub pe an de gaze naturale, fie
din zăcăminte de gaze naturale, fie din zăcăminte asociate (gaze naturale și țiței).
La acest nivel, datele Eurostat arată că România este al treilea cel mai mare producător de
gaze naturale din Uniunea Europeană, producând aproape 9% din toate gazele naturale din UE. În
acest clasament, România este depășită doar de către Marea Britanie (cu 33% din producția UE de
gaze) și Olanda (cu 50% din producția UE de gaze).

III. ISTORICUL , EVOLUȚIA ȘI ANALIZA DE PIAȚĂA GAZELOR NATURALE

Romania a fost prima țară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale. Piața
gazelor naturale a atins dimensiuni record la inceputul anilor ’80, ca urmare a aplicarii unor
politici guvernamentale orientate către eliminarea dependenței de importuri. Aplicarea acestor
politici a dus la o exploatare intensiva a resurselor interne, avănd ca rezultat declinul producției
interne.
In contextul reformelor radicale din domeniul structural si instituțional care au
caracterizat economia romaneasca dupa 1989 si care au avut drept scop descentralizarea
serviciilor în vederea creșterii calității si eficienței acestora, piața de energie din Romania a fost
deschisă gradual către concurență, ca parte integrantă a conceptului de liberalizare a economiei
naționale si de liberă circulație a bunurilor și serviciilor.
In particular, sectorul românesc al gazelor naturale a fost supus unui process de
restructurare profundă.
Legea gazelor a suferit modificari si completări care au derivate din necesitatea
accelerării transpunerii reglementarilor europene în legislația internă, redefinirea atribuțiilor
autoritaților publice in scopul adaptării la noile forme de colaborare cu structurile UE.
Pe acest fundal structural, institutional si legislativ, piata gazelor naturale din Romania a
fost liberalizata gradual.
Structura actuala a pietei romanesti a gazelor naturale, cuprinde, in prezent:
 un operator al Sistemului National de Transport – SNTGN Transgaz S.A. Medias
 6 producatori: Petrom, Romgaz, Amromco, Toreador, Wintershall Medias, Aurelian
Oil&Gas
 3 operatori pentru depozitele de inmagazinare subterana: Romgaz, Amgaz, Depomures
 34 de societati de distributie si furnizare a gazelor naturale catre consumatorii captivi –
cei mai mari fiind Distrigaz Sud si E.ON Gaz Romania
 76 de furnizori pe piata en-gross
Piata gazelor naturale din Romania este formata din segmentul concurential, care
cuprinde comercializarea gazelor naturale intre furnizori si intre furnizori si consumatorii
eligibili, si segmentul reglementat, care cuprinde activitatile cu caracter de monopol natural
desfasurate in baza contractelor cadru (transport, inmagazinare subterana, distributie) si
furnizarea la pret reglementat.
In segment concurential, preturile se formeaza liber, pe baza cererii si a ofertei, ca
rezultat al mecanismelor concurentiale. In segmentul reglementat al pietei, sistemele de preturi si
tarife se stabilesc de catre autoritatea de reglementare, pe baza metodologiilor proprii elaborate
in acest sens.

IV. BURSA LA CARE PARTICIPĂ GAZELE NATURALE


IV. A. Gazele naturale BRM

Gazele naturale au ajuns pe piața bursieră BRM în 19 ianuarie 2016, cu un


preț de 83,7, în data de 21 ianuarie 2016, fiind cotate la 110, iar în 9 decembrie al
aceluiași an, 71,5.
După cum se poate observa din graficul anexat, volumul tranzacţiilor încheiate pe
platformele spot şi forward ale BMR în trimestrul al treilea al anului 2020, a fost mult
peste volumele cumulate ale primelor şase luni -BRM: Gazul cumpărat din piaţa locală a
ajuns în septembrie mai ieftin decât cel cumpărat la hub-ul de la Viena .
Această creştere a volumelor tranzacţionate pe bursă, simultan cu reducerea semnificativă a
preţurilor şi aducerea acestora sub sau cel mult la nivelul celorlalte pieţe europene, îi fac pe
oficialii Bursei de mărfuri să fie "optimişti într-o evoluţie normală şi corectă a pieţei de
gaze naturale", condiţia de bază aici fiind ca "autorităţile să-şi limiteze intervenţiile asupra
pieţelor şi să le lase să evolueze liber, în condiţii de concurenţă şi transparenţă". "

Primele tranzacții cu gaze naturale din luna septembrie de la Bursa Română de Mărfuri s-
au făcut la un preț cu circa 5 euro/MWh mai mare decât cele încheiate la finalul lunii trecute,
pentru gazul cu livrare în octombrie și noiembrie.

Astfel, la 1 septembrie, potrivit datelor BRM, s-a tranzacționat gaz cu livrare în luna
octombrie la prețul de 255 de lei MWh, în condițiile în care ultima tranzacție, pentru livrare în
octombrie, s-a încheiat la 27 august, la 223 de lei/MWh.

Tot la 1 septembrie, s-au făcut tranzacții pentru gaz cu livrare în luna noiembrie. Prețul arătat de
platforma BRM a fost de 256 de lei/MWh, în condițiile în care ultima tranzacție din august, pe
aceeași perioadă de livrare, a fost de 230 de lei – pe 23 august.

Prețul de la BRM este chiar puțin mai mare decât cotația de la Central European Gas Hub, din
aceeași zi pentru aceeași perioadă de livrare – luna octombrie: acolo prețul este de 49,55 euro/MWh
(deci circa 244 de lei/MWh).

IV. B. Gazele naturale în context european


Presiunea pe prețul gazelor este în creștere în Europa în ultimele luni.

Preţul gazelor naturale a crescut din nou în Europa, după ce Agenţia Federală a Reţelelor din
Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord
Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un
obstacol juridic, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Guvernele europene încearcă să atenueze povara asupra consumatorilor și afacerilor prin


măsuri cum ar fi plafonarea prețurilor și subvenții.

Prețul gazelor naturale au crescut în Europa și datorită reducerii exporturilor din norvegia, din
cauza lucrărilor de mentenanță la infrastructura sa de gaze.

O treime din gazele nuturale consumate în Europa provin din Rusia. Prețurile gazelor
naturale au crescut cu peste 300% anul acesta,în timp ce Europa a început sezonul rece cu
stocuri scăzute.

Evoluția gazelor naturale în perioada 11.11.2021- 12.12.2021

DATA VARIAȚIE VÂNZARE CUMPĂRARE

11.11.21 3,92% 5,06 5,07

12.11.21 -7,12% 4,78 4,79

13.11.21 -7,21% 4,78 4,780

piață închisă

15.11.21 3,10% 4,94 4,94

16.11.21 5,59% 5,3 5,3

17.11.21 -4,66% 4,93 4,94

21.11.22 5,28% 4,87 4,88

24.11.21 0,88% 5,08 5,08

09.12.21 0,16% 3,82 3,82

12.12.21 1,94% 3,89 3,89


V. CONCLUZII

Pe plan internaţional, intervalul cu preţurile cele mai scăzute a fost cel al verii, până spre începutul
lunii august, iar începând cu luna septembrie acestea s-au majorat cu peste 50%. În acelaşi timp, preţurile pe
piaţa locală au început să scadă pe perioada de vară, scădere ce însă a continuat şi în luna septembrie, contrar
celor internaţionale. Totodată, diferenţele (spread-ul) dintre preţurile bursei central-europene CEGH şi cele
înregistrate pe BRM au început să scadă, iar începând cu luna septembrie chiar s-au inversat: gazul natural
cumpărat pe piaţa locală este mai ieftin decat cel central-european. Efectele nefaste ale OUG 114, amplificate
de modul rigid şi excesiv al ANRE de aplicare, au condus la creşteri ale preţurilor pieţei locale cu peste 50%
faţă de cele europene, iar contractele pe termen lung încheiate în acea perioadă au necesitat timp pentru a-şi
consuma influenţele. Pe toată durata de existenţă a ordonanţei, efortul preţurilor mari, deformate, a fost
suportat de consumatorii finali din domeniul industrial.

Toate evenimentele ( sociale, politice,organizatorice, naturale, pandemii) ce se produc pe plan


mondial, european sau local influențează bursa.

De exemplu: în data de 12.11.2021 a fost BLAK FRIDAY.

Am urmărit evoluția la bursă a companiei Apple,înainte și după această zi. aceasta


fiind o companie din cunoscută mai ales pentru proiectarea dezvoltarea și comercializarea
electronicelor de consum, software de calculator și a serviciilor online. Se observă în data de
12.11.2021, o substanțială creștere a valorii acțiunilor.
Evoluția Apple în perioada 11.11.2021- 13.11.2021

DATA ORA VARIAȚIE VÂNZARE CUMPĂRARE

11.11.21 -26,72% 0,84 0,86

12.11.21 20,24 66,67% 1,44 1,46

21,04 75,86% 1,52 1,54

21,14 82,76% 1,58 1,60

21,27 75,86% 1,52 1,54

21,48 85,06% 1,60 1,62

13.11.21 75,00% 1,52 1,55

piață închisă
De asemeni , acțiunile Amazon , care este o companie americană de comerț online , au
înregistrat o creștere substanțială în această zi.

În adta de 11.11.2021, cotația era de 29,07 – vânzare / 29,74 – cumpărare, iar în data de
12.11.2021 cotația a fost de 36,78 – vânzare / 37,53 – cumpărare.
VI. BIBLIOGRAFIE

AUTORITATEA NAȚIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI


https://www.gazderomania.ro/gaz-de-romania/

https://www.digi24.ro/stiri/economie/energie /
https://www.bursa.ro/

S-ar putea să vă placă și