Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “I. I. de la BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

CULTURA DE USTUROI ÎN LOCALITĂȚII BĂDIUȚI

Profesor Universitar
Dr. Stejărel Brezuleanu
Student
Popescu(Ștefan)
Elisabeta-Loredana
Anul III
Sem. I
USTUROIUL

Mai puțin de 10% din usturoiul disponibil pe piața românească provine din
producția internă. Restul este importat, astfel că în localitatea noastră mulți
fermieri s-au orientat de cîțiva ani către cultivarea usturoiului,în special din
anul 2019,atunci când s-a introdus „ajutorul de minimus ” pentru cultura de
usturoi.

În ferma noastră usturoiul ocupă un loc important între culturi. De la an la an


mărim suprafeţele însamânţate cu usturoi şi introducem în cultură soiuri noi.
Folosim soiuri româneşti, locale, bine adaptate condiţiilor zonei noastre, dar și
soiuri cu randamente ridicate ce provin din Spania și Franța, soiuri care după
testare ne-au mulțumit din punct de vedere al producției. Dacă se folosesc semințe
de calitate și se respectă tehnologia de cultură,cultura de usturoi poate fi una
dintre cele mai profitabile.

La ferma noastră se folosesc soiurile de toamnă deoarece sunt mai spornice,


având producţii mai mari,pe de o parte. Pe de altă parte,cultura de usturoi
eliberează terenul în lunile iunie-iulie și obținem pe același teren a doua
cultură,respectiv,varza de toamnă.
În zona noastră nu sunt cultivatori mari de usturoi,deoarece costurile
înființării acestei culturi,sunt relativ mari. Cantitatea necesară este de 1000-1300
kg usturoi pentru spentru un hectar, în funcţie şi de mărimea bulbilor. 

Cerere pentru consumul de usturoi este reletiv redus în lunile de


vară,aceasta crescănd progresiv în lunile de toamnă-iarnă.

Noi preferăm să vindem usturoiul în regim en-gross,la un preț mai


scăzut decât prețul mediu al pieței,imediat după recoltare,deoarece masa
acestuia scade cam la jumătate până în toamnă,pe de o parte.Pe de altă
parte,și depozitarea usturoiului necesită condiții speciale,mai ales dacă s-au
înregistrat pe parcursul verii precipitații importante.Usturoiul nu are cerințe
mari față de apă,iar în perioada apropiată recoltării,irigațiile nu sunt
benefice.
Tehnologii de cultivare a usturoiului

Pregatirea terenului
Usturoiul se poate planta toamna sau primavara, cu pregatirea terenului din
toamna. Inainte de efctuarea lucrarii de arat se pot aplica 20 t/ha de gunoi de grajd
bine descompus dar usturoiul prefera administrarea ingrasamintelor organice la
cultura premergatoare. Se administreaza ingrasaminte chimice in functie de starea
de aprovizionare a solului. Orientativ, se pot administra 300 kg/ha superfosfat si
100 kg/ha sare potasica sau ingrasaminte NPK, cu eliberare lenta. Inainte de
plantare se marunteste solul iar dupa plantare se aplica un erbicid preemergent.
Infiintarea culturii
Toamna (septembrie-octombrie) sau primavara (inceputul lunii martie) se
infiinteaza cultura de usturoi, prin plantare de bulbili (“catei”). Materialul saditor
trebuie sa fie certificat, provenit din culturi neinfestate cu nematozi si pastrat
in conditii de umiditate scazuta si temperaturi negative. Plantarea se realizeaza la
25-30 cm distanta intre randuri si 5-10 cm intre plante, pe rand. Adancimea de
plantare este de 6 cm toamna si 4 cm primavara. Cantitatea de bulbili necesara
pentru un hectar de usturoi variaza intre 800 si 1000 kg. Dupa plantare, se iriga
cultura.
Combaterea bolilor si daunatorilor
Se face aplicand tratamente cu fungicide sau insecticide omologate .Pentru
evitarea aparitiei bolilor sau daunatorilor rezistenti la actiunea produselor
fitosanitare, se recomanda alternarea produselor. 
Combaterea buruienilor
Solul se mentine afanat si fara buruieni prin prasile sau prin aplicarea
erbicidelor postemergente omologate.
Cultivarea cu succes a usturoiului impune aplicarea irigarii, pentru obtinerea de
productii mari si de calitate superioara. Se aplica 3-4 udari in perioada de crestere a
bulbilor, in functie de cantitatea de precipitatii.
Daca usturoiul incepe sa formeze tulpini florale, acestea se inlatura, pentru a
impiedica planta sa aloce resurse in aceasta directie.
Dupa rasarirea plantelor, se aplica fertilizare faziala cu 200 kg
superfosfat/ha, 100 kg sulfat de potasiu/ha si 100 kg azotat de amoniu/ha sau
cu ingrasamant organo-mineral. Se poate aplica si fertilizarea foliara cu
ingrasaminte specifice.
Recoltarea
Usturoiul se recolteaza cand frunzele incep sa se usuce. Calendaristic, epoca
de recoltat se incadreaza in intervalul iulie-august. 
Plantele se recolteaza cu grija pentru a nu distruge tunicile ce invelesc
bulbii, iar dupa recoltare usturoiul se lasa 4-6 zile pe teren, pentru a se usca. Dupa
uscare, bulbii se conditioneaza si se depoziteaza in spatii uscate, bine ventilate, la
temperaturi de aproximativ 6℃. Pentru pastrarea pe termen lung, se recomanda
temperaturi cuprinse intre 0 si 3℃. Usturoiul se poate recolta primavara, pentru
consum in stare proaspata (usturoi verde).

S-ar putea să vă placă și