UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ
„ION IONESCU DE LA BRAD”

PROIECT
Managementul procesării si conservarii

Tema:
ORGANIZAREA ȘI FUNDAMENTAREA PROCESELOR DE
MUNCĂ ȘI DE PRODUCȚIE LA

BONDUELLE GROUPE

Îndrumator:
Student:

2021

CUPRINS

1
CAPITOLUL 1. CONCEPTE DE BAZĂ ÎN MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI
ALIMENTARE

1.1. Importanța consumului de fructe și legume în stare proaspătă și

de produse obținute din prelucrarea acestora
1.2. Locul și rolul în industria alimentară a României
1.3. Definirea, locul, rolul și atribuțiile întreprinderii moderne de producție
1.4. Structura industriei alimentare
1.4.1. Industria de prelucrare a fructelor și legumelor
1.4.1.a.Conserve sterilizate din legume şi fructe
1.4.1.b. Legume şi fructe congelate
1.4.1.c.Legume şi fructe deshidratate
1.4.1.d. Concentrate din legume şi fructe
1.4.1.e. Legume şi fructe conservate prin murare
1.5.Stadiul cercetărilor în tehnologia de procesare și conservare a
produselor din fructe și legume

CAPITOLUL 2. ANALIZA DIAGNOSTIC ȘI EVOLUȚIA BONDUELLE

GROUPE

2.1. Amplasarea administrativă și obiectul de activitate

2.1.1. Etapele de dezvoltare Bonduelle Groupe

2.1.2. Domeniul de activitate
2.1.3. Controlul calității și igienă
2.2. Profilul de producție

2.2.1. Procesul de producție

2.2.2. Producția realizată
2.2.3. Prognoza Bonduelle Groupe

2.3. Analiza sezonalității vânzărilor și prognoza acestora pe baza

indicelui de sezonalitate

2.3.1Metode de reducere a costurilor

2
 2.3.2. Stabilirea prețului
2.3.3. indicatori care exprimă ponderea produselor de calitate
superioară

2.4. Justificarea necesității și oportunității realizării producției proiectate

CAPITOLUL 3. STABILIREA AMPLASAMENTULUI ȘI DIMENSIUNII UNEI

ÎNTREPRINDERI AGROALIMENTARE

3.1. Stabilirea dimensiunii suprafeței de producție și depozitare

3.2. Metode de dimensionare a suprafeței necesare pentru producție

3.3. Etapele procesului de amplasare

3.4. Metode de amplasare

3.5. Fundamentarea elaborării planului general de organizare a firmei

CAPITOLUL 4. ALEGEREA ȘI DESCRIEREA FLUXULUI DE PRODUCȚIE ȘI

ANALIZA FACTORILOR DE PRODUCȚIE

4.1. Schema tehnologică

4.2. Descrierea procesului de fabricație

4.3.Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare și a produsului finit

CAPITOLUL 5. OPTIMIZAREA PROCESELOR DE MUNCĂ ȘI DE PRODUCȚIE

5.1. Programare liniară

5.2. Metoda pert

5.3. Metoda drumului critic

5.4. Arborele decizional

5.5. Just in time

INTRODUCERE

Managementul procesării şi conservării producţiei agricole s-a dezvoltat ca disciplină

ştiinţifică relativ recentă, având în vedere că majoritatea întreprinderilor sunt confruntate
3
într-o măsură tot mai mare pe piaţa internă şi externă cu cerinţele realizării unor performanţe
superioare sub raportul costurilor de producţie, a termenelor de fabricaţie, al calităţii,
flexibilităţii, sub impactul creşterii continue a concurenţei. În acest context, temele de
programare, lansare şi urmărire a producţiei au constituit şi continuă să reprezinte subiecte
frecvent abordate în paginile literaturii de specialitate.
Structura producţiei fiind adaptabilă ţi o rezultantă a cerinţelor pieţei reprezintă în fapt
elementul care trebuie sa fie cel mai elastic. Volumul fizic al producţiei poate rămâne
constant, însă structural ea se deplaseză frecvent către produsele solicitate de piaţăşi care în
consecinţă, pot fi valorificate la preţuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul
formării profitului.
Scopul acestei lucrări este de a oferi o analiză a proceselor de producţiei utilizate
de compania Bonduelle, precum şi analiza eficienţei economice a proceselor de producţie.
Punctul de pornire al acestei lucrări este însăși calitatea vieții și numerosele
beneficii pentru sănătate pe care le conferă consumul de fructe și legume în stare
proaspătă și de produse obținute din prelucrarea acestora.De asemeni,deosebita
importanță a posibilităților de conservare a fructelor și legumelor,acestea având un
grad sporit de perisabilitate.
Cunoştinţele teoretice despre managementul procesării și conservării ne
indică faptul că orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri
materiale şi servicii care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie. Astfel, pe
parcursul acestei lucrări am determinat în ce măsură a reuşit compania Bonduelle să-şi
optimizeze producţia, cărei metode de organizare a producţiei i-a acordat o importanţă mai
mare şi care au fost efectele metodei aplicate.
În primul capitol, vom vorbi despre stadiul de dezvoltare actual industriei alimentare şi
voi prezenta pe scurt care ar fi metodele de organizare a producţiei atât cele de bază cât şi cele
moderne.
În al doilea capitol, vom face o scurtă prezentare a companiei şi a istoricului
acesteia, pentru a înţelege mai bine obiectul său de activitate şi pentru a cunoaşte valorile
după care se ghidează, precum şi misiunea care stă la baza organizaţiei. Tot în acest
capitol vom prezenta şi secţiile de producţie ale acestei întreprinderi. Mai apoi, în
următorul capitol, vom realiza o descriere a procesului de producţie al acestei
întreprinderi, după care vom prezenta oferta de produse Bonduelle şi calitataea acestora.
Vom aborda subiectul utilajelor folosite în procesul procesării și conservării

4
fructelor și legumelor, întreţinerea şi repararea acestora , cât şi despre igiena şi protecţia
muncii din cadrul acestei unităţi.
Am realizat şi o cercetare a preferinţelor de consum a populaţiei pentru legumele
și fructele procesate și conservate de Bonduelle, iar în finalul acestui capitol am

CAPITOLUL I

CONCEPTE DE BAZĂ ÎN MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI ALIMENTARE

1.1. IMPORTANȚA CONSUMULUI DE FRUCTE ȘI LEGUME

ÎN STARE PROASPĂTĂ ȘI DE PRODUSE OBȚINUTE DIN
PRELUCRAREA ACESTORA

Legumele şi fructele sunt produse alimentare de origine vegetală. Datorită valorii

nutritive, calităţilor gustative şi a gradului ridicat de asimilare de către organismul uman, ele
sunt recomandate şi utilizate pe scară largă în alimentaţie, în stare proaspătă sau conservată.
Locul important ocupat de aceste alimente în hrana omului este determinat de faptul că
ele constituie importante surse de glucide, vitamine, săruri minerale şi alte substanţe formate
în procesul de fotosinteză şi care au un rol benefic pentru organism.
Legumele şi fructele proaspete au un conţinut ridicat de apă (75-95%) care le conferă
starea de frăgezime şi prospeţime pe tot circuitul tehnico-economic.
Glucidele existente în proporţie de 75% din substanţa uscată sunt reprezentate în mare
parte de zaharuri simple, uşor asimilabile (glucoză, galactoză, fructoză), de amidon (cartofi),
celuloză şi hemiceluloză (în coajă). Poliglucidele existente favorizează digestia şi asimilarea
şi contribuie la reglarea tranzitului intestinal.
Prezenţa glucidelor simple în legume şi fructe contribuie la scurtarea perioadei de
păstrare a acestora în reţeua comercială, deoarece zaharurile simple sunt substanţe organice
uşor descompuse de enzimele proprii sau de cele ale microorganismelor care se găsesc pe
coajă, rezultînd modificări biochimice nedorite.
Aproape toate legumele şi fructele conţin cantităţi importante de vitamine: vitamina A,
vitamina C (pentru care legumele şi fructele sunt sursele naturale de bază), B1, B2, vitamina P
şi acid pantotenic; de asemenea, unele conţin şi vitaminele liposolubile E şi K, provitamina D,
vitamina B6 etc. Cele mai bogate surse de vitamina C sunt: fructele citrice, cătina, măceşele,
coacăzele negre, ardeiul, guliile, salata verde, legumele vărzoase, căpşunile şi altele.
Conţinutul de vitamine din legume şi fructe este influenţat în timpul păstrării de
acţiunea oxigenului şi de temperatură, înregistrîndu-se pierderi în cantităţi variabile.

5
Legumele şi fructele sunt surse importante şi pentru unele substanţele minerale (Ca, Mg, Na,
K, Fe) care contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic în organismul uman. Legumele
de la care se consumă frunzele (salată, ceapă verde, pătrunjel, spanac, leuştean etc.) au un
conţinut mai ridicat de calciu şi fier.
Acizii organici sunt alţi componenţi importanţi ai legumelor şi fructelor: acidul citric
(predomină cantitativ), benzoic, succinic etc.. Prezenţa lor influenţează proprietăţile gustative
ale fructelor şi legumelor cît şi procesul de păstrare, deoarece mulţi acizi organici au acţiune
antiseptică, reducînd activitatea enzimatică; unii acizi (oxalic, malic) influenţează negativ
utilizarea calciului din hrană (îl blochează în oxalaţi şi malaţi).
Proteinele se găsesc în cantităţi reduse, dar în forme uşor asimilabile de către organism
(albumine, globuline, flavoproteide etc.).
Legumele şi fructele mai conţin în cantităţi variabile şi uleiuri eterice, fitoncide,
substanţe tanante şi pigmenţi.Uleiurile eterice imprimă legumelor şi fructelor un miros
specific, chiar la concentraţii foarte mici.
Fitoncidele sunt substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid care anihilează eventuala
microfloră dăunătoare de pe traiectul gastro-intestinal. Cele mai răspîndite fitoncide sunt:
alicina (din ceapă, usturoi), sinalbina (din muştarul alb), sinigrina (în muştarul negru),
tomatina (în tomate) .
Substanţele tanante contribuie la formarea gustului, culorii, exercitînd şi o acţiune
conservantă.
Pigmenţii determină culorile specifice diferitelor legume şi fructe. Principalii pigmenţi
sunt carotenul (din morcov), licopenul (pigmentul roşu din tomate, ardei etc.), clorofila
(pigmentul din legumele şi fructele de culoare verde), pigmenţii antocianici (de culoare roşie,
violetă sau albastră din struguri, sfeclă, varză roşie, mure).

Denumire Apă Glucide Protide Celuloză Cenuşă

Legume
Tomate 93-95 1,9-4,0 0,6-1,0 0,6-0,8 0,6
Castraveţi 96-97 1,0-2,0 0,5-0,8 0,3-0,6 0,4-0,8
Ardei 87-93 3,3-8,0 0,7-1,9 2,2 0,5-0,7
Vinete 92-93 2,2-5,4 0,7-2,3 0,8-0,9 0,5
Varză albă 91-93 3,5-4,3 1,2-1,5 1,0-1,7 0,3-0,8
Conopidă 90-93 3,0-4,6 2,0-2,7 0,91 0,8-0,83

6
Ceapă 86-89 9,4-10,0 1,0-1,4 0,7-0,8 0,5-0,6
Ţelină 87-90 4,8-9,0 1,2-2,0 1,0-1,4 0,9
Morcovi 88-92 5,8-8,2 0,7-1,2 0,7-1,3 0,6-1,0
Mazăre 74-77 12,015,5 6,0-7,2 1,5-2,2 0,9-1,1
Fructe
Mere 78-93 3,0-15,0 0,1-0,4 0,8-1,0 0,2-0,5
Pere 78-88 6,0-14,0 0,4-0,7 1,5-2,6 0,2-0,4
Piersici 80-89 6,0-16,0 0,5-1,0 0,46-0,62 0,3-0,6
Prune 76-92 3,0-15,0 0,5-1,0 0,30-0,87 0,3-0,7
Caise 78-93 3,0-16,0 0,8-1,1 0,96-1,12 0,421,12
Struguri 76-88 9,0-20,0 0,5-2,3 0,4-0,5 0,5-0,7
Căpşuni 83-93 3,0-10,0 0,060,1 0,2-0,8
Cireşe 78-96 10,017,0 0,5-1,2 0,32-0,46 0,300,60
Lămîi 85-88 0,9-9,1 0,3-1,0 0,5-0,6
Banane 69-79 11,012,0 0,8-2,2 0,18-0,78 0,641,60
Ananas 75-89 8,0-18,0 0,40,52 0,48-0,54 0,5-0,53

În conţinutul unor legume şi fructe se mai găsesc şi glicozide (substanţe formate dintr-
un component glucidic legat de un rest neglucidic) cum sunt: solanina (cartofi, tomate verzi,
vinete), amigdalina (în sîmburi de caise, vişine, prune), sinigrina (în hrean) etc. Ingerate în
cantităţi mari, acestea pot provoca intoxicaţii grave.
Partea comestibilă a legumelor şi fructelor diferă de la o specie la alta şi poate fi
reprezentată prin: rădăcină, tulpină, bulbi, tuberculi, frunze, fructe, muguri.

1.2. LOCUL ȘI ROLUL INDUSTRIEI ALIMENTARE ÎN ECONOMIA

ROMÂNIEI

Industria alimentară este strâns legată de agricultură și participă nemijlocit la

ridicarea nivelului de trai al populației. Materiile prime ale industriei alimentare sunt de

7
origine vegetala (legume,fructe,grîu, floarea-soarelui, sfecla de zahar, trestie de zahar etc.),
animala (carne, lapte, oua etc.) si minerală (sarea).
Industria alimentară este foarte variată și prezentă pe aproape întreg globul. Are o
pondere destul de mare în productia industrială globala (9,5%, locul III) (A.P. Gorkin, 2008).
De regula, activitatea ei poartă, în mare masură, un caracter sezonier, deoarece este
legată de recoltarea produselor agricole industrializabile.
Industria alimentara se împarte în doua grupe de subramuri: industrii primare și
industrii secundare.
Industriile primare fabrică semiproduse (faina, pudra de cacao, carne congelata, lapte
praf, unt etc.), utilizate mai apoi de subramurile industriilor secundare la confectionarea
produselor finite, adica a alimentelor de consum. În unele cazuri întreprin¬derile industriale
alimentare pot fi mixte, adica fabrica atat produse primare, cat si finale.
În cadrul acţiunii de sporire a volumului de producţie alimentară, o atenţie deosebită s-
a acordat valorificării superioare a resurselor de materii prime. Acest lucru s-a realizat pe trei
căi principale:
- Prelucrarea în faze multiple a materiilor prime agricole,
- Diversificarea sortimentelor,
- Valorificarea rebuturilor şi a deşeurilor.
Industria alimentară este una din ramurile industriale cu cel mai redus consum de
energie şi de fonduri pe unitate de produs, ceea ce-i oferă un potenţial apreciabil de
eficientizare, un randament ridicat şi o productivitate a muncii aferentă.
Dacă ţinem seama de faptul că în sectorul industriei alimentare capacităţile de
producţie nu sunt folosite integral, rezultă că această ramură a industriei are suficiente rezerve
pentru a-şi creşte contribuţia la asigurarea consumului intern şi la export.
În dependență de materia prima prelucrată și de produsele fabricate, industria ali-
mentara se împarte în peste 20 de subramuri, din care mai principale sunt: industria zaharului
si produselor zaharoase, industria uleiurilor si grasimilor, industria carnii si produselor din
carne, industria laptelui si produselor lactate, industria de prelucrare a pestelui, industria
bauturilor alcoolice, industria bauturilor nealcoolice, industria de prelucrare a fructelor si
legumelor, industria moraritului si panificatiei, industria produselor de tutungerie, industria
produselor gustative, industria concentratelor alimentare, etc.
Interesul national primordial al Romaniei trebuie sa fie dezvoltarea unei economii
competitive prin calitate, capabila sa faca față tendințelor actuale ale comerțului international
– globalizarea si liberalizarea piețelor agroalimentare.

8
 1.3.DEFINIREA, LOCUL, ROLUL ȘI ATRIBUȚIILE ÎNTREPRINDERII
MODERNE DE PRODUCȚIE

Fabricaţia este o activitate de producţie care transformă materiile prime în produse

finite de un nivel calitativ cat mai ridicat şi cu costuri cat mai reduse.

Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul economiei

nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara
activitatile de productie specifice profilului ei.

Întreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea
dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce
si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata
si obtinerea de profit.
Scopul principal al unei întreprinderi consta în fabricarea de bunuri, executarea
delucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui context
relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joaca alternativ unul sau altul din
aceste roluri.
Privita în ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei
activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, întreprinderea este
atât utilizatoare de resurse, cât si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice.
Prin obiectul activitatii ei, o întreprindere industriala are rolul de a administra cu
eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmica si integrala a
productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor de
productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea
continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor.
În contextul noilor abordari ale conceptului de întreprindere în economia de piata,
aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice
si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, în vederea oferirii
pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai.
În functie de profilul activitatii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub
forma de:

 bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie,

echipamente de productie etc.)

 bunuri materiale pentru consum individual (bunuri alimentare, de larg consum, de

9
 folosinta îndelungata s.a.)
 lucrări (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura)
 servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).

1) În domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executarii si controlului îndeplinirii

lor, atributiile se împart în doua mari grupe:

a) Privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, unde întreprinderea

realizeaza dimensionarea judicioasa a economiei, tinând seama de misiunea ei si obiectivele
strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, întreprinderea
asigura:
 studierea si cunoasterea temeinica a pietei interne si externe;
 contractarea întregii productii;

 valorificarea la maximum a potentialului productiv prin utilizarea integrala a

capacitatii de productie;
 asigurarea folosirii rationale a fortei de munca si largirea profilului de fabricatie;

 elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme si stabilirea sarcinilor ce revin

subunitatilor de productie, sectiilor, atelierelor s.a.

b) Privind executia indicatorilor economici, întreprinderea:

 urmareste îndeplinirea ritmica si integrala a acestora;

 tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca

si a celorlalti indicatori
.

2) În domeniul productiei, întreprinderea:

 organizeaza si asigura îndeplinirea programelor de productie în conditii de eficienta

ridicata;

 asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor în corelare cu termenele

contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare în productie;
 asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti;
 organizeaza controlul tehnic de calitate;

 ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori

10
 materiale si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase;
 foloseste rational, întretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe;
 asigura încarcarea optima a capacitatilor de productie;
 aplica normele de protectie si igiena muncii s.a.
3) În domeniul comercial, întreprinderea are atributii ce se pot încadra în trei grupe:

a) Aprovizionarea tehnico-materiala. Întreprinderea are ca atributii:

 elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala;
 asigurarea bazei materiale necesare realizarii în bune conditii a sarcinilor de plan;
 încheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare;
 elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare;

 ia masuri pentru preîntâmpinarea formarii de stocuri supranormative si pentru

valorificarea operativa a celor disponibile;
 asigura receptia materialelor, depozitarea si conservarea lor s.a.

b) Marketing si desfacere. Întreprinderea:

 încheie contracte economice si urmareste executarea întocmai a acestora;
 urmareste livrarea produselor la termenele si în condtiile prevazute în contracte;
 participa la prospectarea pietei interne si externe în scopul cunoasterii cerintelor
consumatorilor;

 asigura reclama, participa la expozitii si târguri, elaboreaza si difuzeaza cataloage

comerciale;

 ia masuri pentru introducerea în fabricatie numai a produselor care au asigurata

desfacerea prin contracte sau comenzi ferme;

 rezolva reclamatiile referitoare la calitatea productiei, cantitatea si termenele de livrare

s.a.

c) Comertul exterior si cooperarea economica internationala.Întreprinderea:

 încheie contracte cu beneficiarii externi, asigurând fundamentarea indicatorilor

economici pentru export pe baza de contracte, contracte-cadru, comenzi sau conventii;

 actioneaza pentru asigurarea necesarului de comenzi si contracte pe perioade cât mai

lungi, intrarea în raporturi de cooperare cu întreprinderi si firme din alte tari;

 se ocupa cu organizarea corespunzatoare a productiei destinate exportului, de

realizarea si livrarea fondului de marfa destinat beneficiarilor externi;

11
  urmareste permanent cresterea eficientei financiar-valutare a operatiilor de comert
exterior;

4) În domeniul financiar-contabil, atributiile se încadreaza în doua grupe:

a) Întocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli. Întreprinderea:

 elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, urmarind sa-si acopere din veniturile

obtinute cheltuielile si sa obtina beneficii;
 stabileste nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse;

 ia masuri pentru executarea întocmai a bugetului de venituri si cheltuieli si crearea

resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor de productie si de
circulatie, desfasurarea normala a activitatii economice, constituirea fondurilor
proprii, rambursarea creditelor bancare precum si mentinerea echilibrului între
venituri si cheltuieli.

b) Alte atributii. Întreprinderea:

 organizeaza si exercita controlul financiar-preventiv si controlul gestionar de fond

asupra gospodaririi mijloace-lor materiale si banesti;

 organizeaza si conduce contabilitatea, întocmind bilantul contabil si situatia

principalilor indicatori economico-financiari;
 stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile executate;
 face inventarierea bunurilor din patrimoniul întreprinderii s.a.

5) În domeniul cercetarii si dezvoltarii, atributiile întreprinderii se împart în trei grupe:

a) Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introduce-rea progresului

tehnic.Întreprinderea:
 elaboreaza în colaborare cu institutele de cercetare si proiectare de profil:
- planuri proprii de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de introducere a
progresului tehnic;
- studii, documentatii si proiecte privind realizarea de produse noi si
modernizarea celor existente, dezvoltarea si modernizarea utilajelor, reutilari,

12
 extinderi de capacitati, perfectionari de tehnologii s.a.;
 aplica în productie si valorifica studiile si cercetarile stiintifice;
 organizeaza activitatea de inventii si inovatii;
 asigura informarea, documentarea si propaganda tehnico-stiintifica.

b) Investitii si constructii. Întreprinderea:

 elaboreaza planurile de investitii, de finantare si creditare a acestora;
 încheie contracte de antrepriza si contracte de livrare a utilajelor, corelate cu termenele
devpunere în functiune;

 urmareste realizarea obiectivelor de investitii si aproba receptia investitiilor care intra

în componenta sa.

c) Organizarea conducerii, a productiei si a muncii. Întreprinderea asigura:

 organizarea pe baze stiintifice a activitatii de conducere si de productie;
 efectuarea de studii privind perfectionarea structurii organizatorice;

 aplicarea celor mai moderne si eficiente metode de organizare, programare si urmarire,

de optimizare a fluxurilor de fabricatie;

 îmbunatatirea organizarii si normarii muncii, organizarea rationala a locurilor de

munca si a muncii pe schimburi;
 aplicarea studiilor si proiectelor de organizare s.a.

6) În domeniul activitatilor de personal, întreprinderea:

 organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, încadrarea în munca si promovarea

personalului;

 stabileste indicatorii referitori la asigurarea, pregatirea si perfectionarea fortei de

munca pe meserii si specialitati;
 organizeaza perfectionarea pregatirii personalului muncitor;
 asigura salarizarea personalului, aplicarea formelor de stimulare materiala;

ia masuri pentru îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca,

folosirea rationala a fortei de munca si respectarea disciplinei muncii;

 ia masuri pentru organizarea activitatii cu caracter administrativ, pentru înfiintarea de

cantine, crese, gradinite, grupuri sociale, pentru asigurarea asistentei medicale, a
spatiului locativ, a bazei materiale pentru actiuni cultural-sportive, întocmirea
dosarelor de pensii, luarea de masuri fata de persoanele care au comis abateri s.a.
Dupa cum subliniaza unii autori, schimbarile manifestate în productia contemporana au

13
avut consecinte asupra cresterii semnificatiei factorului uman, ceea ce a propulsat
managementul personalului în primul plan al activitatii manageriale din cadru întreprinderilor
moderne.

1.4.STRUCTURA INDUSTRIEI ALIMENTARE

Cosform datelor furnizate de Biroul Național de Statistică, industria alimentară, a

înregistrat, în ansamblu, o creștere a producției industriale cu 9,7 %.
Industria alimentară este deosebit de complexă. Ea prezintă o serie de particularităţi
legate atât de natura materiilor prime prelucrate, cât şi de produselor finite obţinute.

Materiile prime sunt îndeosebi produse de natură biologică, perisabile şi degradabile.

Majoritatea materiilor  prime se caracterizează printr-o labilitate mare. Sub acţiunea factorilor
interni (echipamentenzimatic propriu) şi a celor externi (factori de mediu:
temperatură, prezenţa umidităţii,microorganisme), ele se depreciază, uneori foarte  rapid.

Producţia agricolă are caracter sezonier (se obţine în anumite perioade ale anului), şi
este influenţată de tehnologia de cultivare, respectiv de creştere a diferitelor specii vegetale şi
animale, de factori  climatici.

Materiile prime prelucrate în industria alimentară au de multe ori caracteristici fizice, chimice şi
biochimice  neomogene, care variază în timp în limite foarte largi , ceea ce impune o continuă
modificare a parametrilor de producţie. Din acest motiv, în unele subramuri ale industriei
alimentare se practică încă  de la începutul procesului tehnologic  omogenizarea materiei prime, adică
alcătuirea din două sau mai multe loturi cu indici calitativi diferiţi, a unei singure partied, care să
asigure o prelucrare uniformă din punct de vedere calitativ. Datorită
caracteruluisezonier al producţiei agricole şi a faptului că aceasta este uneori supusă deprecierii rapide,
estenecesar să fie prelucrată în timp scurt şi cu maximă eficienţă. În anumite cazuri prelucrarea sedesfăşoară pe
campanii când utilajele şi forţa de muncă sunt solicitate la maxim. În industriaalimentară se
prelucrează o varietate de materii prime prin procedee specifice, iar ca produsefinite rezultă o
gamă largă de produse alimentare. Procesul tehnologic cuprinde ansambluloperaţiilor fizico-
mecanice şi al proceselor chimice şi biochimice dintr-un sistem
industrialnecesare pentru obţinerea unui produs cu caracteristici fizico-chimice şi 
organoleptice prestabilite. La obţinerea unui produs cu caracteristici date, contribuie
atât operaţii fizice şimecanice cât şi procese chimice şi biochimice legate într-o succesiune logică.

14
 Ordonarea liniară a operaţiilor şi proceselor, de la intrarea materiilor prime în sistem
până laieşirea din sistem a produselor finite dorite, constituie fluxul tehnologic.  Procese de condiţionare a
materiilor prime prin tehnologii de prelucrare ce nu transformãcaracterul materiei prime

În cazul industriei alimentare există următoarele subramuri:

Acestea se diferențiază în funcție de:

 Materii prime
 Procesele tehnologice utilizate
 Produsele finite obținute
1.4.1. INDUSTRIA DE PRELUCRARE A FRUCTELOR ȘI
LEGUMELOR
Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor a înregistrat o scădere a producției
cu 14,8%, cauzând reducerea pe total a industrie cu 0,4 %.

15
 1.4.1.a.CONSERVE STERILIZATE DIN LEGUME ŞI FRUCTE
Această grupă de produse se bucură de o apreciere deosebită deoarece prin sterilizare
dobîndesc o capacitate de păstrare mai îndelungată menţinîndu-şi totodată în mare măsură,
valoarea nutritivă şi calităţile gustative.

Sortimentul de conserve sterilizate include în principal următoarele tipuri:

 conserve de legume în apă (spanac, zarzavat pentru supe, foi de viţă etc.)
 conserve de legume în saramură (mazăre, fasole păstăi, ciuperci, sfeclă, etc.);
 conserve de legume în bulion sau suc de tomate (vinete, roşii, bame etc.)
 conserve de legume în ulei (vinete, bame, ghiveci de legume etc.);
 diverse compoturi şi sucuri de legume şi fructe etc.

Materiile prime folosite sunt legumele şi fructele cu adaosurile specifice (soluţii de sare,

de oţet, apă, ulei, bulion, sos condimentat etc.). Legumele pregătite în prealabil (prin sortare,
curăţire, opărire sau prăjire) sunt dozate împreună cu adaosul specific în diferite ambalaje
pregătite anterior. Închiderea conservelor se face cu scoaterea aerului, după care se realizează
sterilizarea cu abur prin încălzire la 100-120oC, o durată diferită de timp, în funcţie de
mărimea conservei. Sterilizarea inactivează enzimele şi opreşte desfăşurarea tuturor
proceselor biochimice din masa produsului.

Superioritatea metodei este conferită de temperatura ridicată, care distruge toate formele
de existenţă microbiană precum şi de ermeticitatea ambalării care izolează complet produsul
de contaminarea cu microflora din mediul exterior.

Ambalajele folosite sunt borcanele de sticlă sau recipientele metalice. Capacele

borcanelor şi recipientele metalice sunt confecţionate din tablă acoperită cu staniu şi vernisată
cu lac inert pe partea care intră în contact cu produsul.

Verificarea sterilizării se realizează prin supunerea lotului conservat unei operaţii de

termostatare la 40oC, timp de 7-10 zile, după care se examinează bombajul recipientelor. În
funcţie de cauzele care au generat deformarea, bombajul poate fi de trei tipuri: fizic, chimic şi
microbiologic.

Bombajul fizic apare datorită umplerii excesive a recipientelor sau fluctuaţiilor mari de

temperatură după sterilizare. Deşi acest tip de bombaj nu degradează conţinutul conservelor,

16
acestea sunt scoase din circuitul comercial deoarece el nu poate fi diferenţiat prin probe
nedistructive de celelalte tipuri care deteriorează produsul în mod ireversibil.

Bombajul chimic apare datorită acumulării hidrogenului format în urma acţiunii acizilor

din produs asupra tablei insuficient cositorită sau cu pori în stratul de lac inert protector.
Astfel, presiunea creşte şi recipientele se bombează, apărînd şi semne de coroziune (pete
negre). Produsele se degradează, devenind improprii pentru consum.

Bombajul microbiologic este principala formă de alterare a conservelor sterilizate şi se

datorează îndeosebi nerespectării regimului de sterilizare ce dă posibilitatea bacteriilor
sporulate din conservă să-şi înceapă activitatea; alte cauze pot fi gradul ridicat de infestare al
materiei prime sau păstrarea la temperaturi prea mari a conservelor sterilizate.

1.4.1.b. LEGUME ŞI FRUCTE CONGELATE

Utilizarea temperaturilor scăzute, sub punctul de îngheţ al sucului celular, asigură

menţinerea pe o perioadă lungă de timp a însuşirilor şi valorii nutritive a fructelor şi
legumelor uşor perisabile, prin blocarea activităţii diverselor microorganisme.

Conservarea prin congelare se poate aplica la mazăre, fasole, dovlecei, ardei graşi,
bame, vinete, salată, spanac, căpşuni, caise, piersici etc. 

Legumele şi fructele destinate congelării trebuie să fie sănătoase, proaspete, fără

vătămări mecanice.

Congelarea se face prin procedee rapide, la temperaturi de -35...-40oC. Produsele

congelate se păstrează la temperaturi de -18...-20oC şi la o umiditate relativă a aerului de 90-
95%. Durata de păstrare în aceste condiţii este de 10-12 luni.

Păstrarea calităţii produselor congelate depinde în mare măsură de asigurarea lanţului

frigorific de la producător pînă în momentul consumului; pe toată durata acestui circuit
temperatura nu trebuie să scadă sub -12oC. Nerespectarea acestei cerinţe favorizează apariţia
unor defecte precum: înmuierea ţesuturilor, modificarea culorii, apariţia unor pete albicioase,
modificarea gustului etc.

1.4.1.c. LEGUME ŞI FRUCTE DESHIDRATATE

17
 Procesul de deshidratare opreşte dezvoltarea microorganismelor şi enzimelor proprii
legumelor şi fructelor. Prin această metodă se conservă frecvent ceapa, cartofii, rădăcinoasele,
ardeii, usturoiul, măslinele, merele, perele, prunele, caisele, smochinele, strugurii etc.

În vederea deshidratării, produsele sunt spălate, opărite, prelucrate sub diverse forme
(rondele, fulgi, felii etc.) şi supuse uscării prin diferite procedee (cu aer cald, prin liofilizare,
în instalaţii cu raze infraroşii etc.). Durata de uscare variază în funcţie de procedeul utilizat,
aducîndu-se produsele la un conţinut de apă de circa 10% la legume şi 17-25% la fructe.

Produsele deshidratate trebuie să prezinte bucăţi uniforme ca mărime şi culoare, să fie

uscate, cu consistenţă uşor elastică, să nu se lipească între ele, să reabsoarbă aceeaşi cantitate
de apă care a fost eliminată prin uscare. Aceste produse se folosesc pentru industria supelor
concentrate, a sosurilor, amestecurilor condimentare etc.

Fiind produse higroscopice, ambalarea lor trebuie să fie ermetică iar pentru păstrare să
se asigure o temperatură de circa 15oC şi o umiditate a aerului de 60-70%.

1.41.d. CONCENTRATE DIN LEGUME ŞI FRUCTE

Pentru obţinerea acestor produse se folosesc legume şi fructe proaspete sau conservate
prin refrigerare sau cu substanţe antiseptice. Procedeele tehnologice utilizate pot consta în:
fierbere la presiune scăzută, concentrare cu adaos de zahăr, fierbere în sirop de zahăr.
Produsele din legume obţinute prin concentrare includ bulionul şi pastele din tomate, pastele
din gogoşari, ardei, sucul concentrat de tomate etc.

Bulionul şi pasta de tomate sunt produse concentrate folosite pentru prepararea

sosurilor, colorarea şi aromatizarea mîncărurilor. Tehnologia de prelucrare a tomatelor ajunse
la maturitatea fiziologică, urmăreşte evaporarea unei cantităţi mari de apă, produsele rezultate
avînd un conţinut în substanţă uscată cuprins între 12 - 40%.

Produsele se ambalează în recipiente din sticlă sau tablă cositorită închise ermetic.
Păstrarea se face la o temperatură de 20oC şi o umiditate relativă a aerului de 75%.

Sortimentul produselor din fructe obţinute prin concentrare este reprezentat de

marmeladă, magiun, gemuri, paste din fructe, sucuri concentrate, dulceţuri, fructe zaharisite
etc.

18
 Marmelada se obţine prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete sau conservate, cu
sau fără adaos de acizi alimentari şi pectină alimentară.

Magiunul se obţine prin fierberea fructelor proaspete sau conservate, cu sau fără adaos
de zahăr, pînă la o concentrare de circa 60% substanţă uscată. În general se obţine din fructe
cu un conţinut ridicat de substanţă uscată, mai frecvent utilizate fiind prunele.

Gemul este un produs gelificat, obţinut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete
sau congelate. Se prepară dintr-o singură specie de fructe, purtînd numele acesteia, sau din
amestec de fructe (gem asortat). Pentru gelificare se foloseşte pectina, sau o proporţie de
maxim 20% fructe gelifiante (ex: mere) şi acizi alimentari.

Dulceaţa se obţine prin fierberea şi concentrarea fructelor în sirop de zahăr. Produsul

finit trebuie să prezinte fructe întregi sau părţi de fructe nedestrămate, răspîndite aproape
uniform în masa siropului. Conţinutul de fructe trebuie să fie de circa 50%.

Sucurile concentrate de legume şi fructe sunt produse cu o valoare psihosenzorială şi

biologică ridicată.

Sucurile limpezi se obţin din fructe şi legume suculente, cu un conţinut redus de

substanţe pectice, substanţe tanante şi amidon. Tehnologia de obţinere a acestora cuprinde
operaţiuni precum: mărunţire, presare, centrifugare sau difuzie în apă. Limpezirea sucurilor
poate fi făcută prin: autolimpezire, limpezire enzimatică, cleire, centrifugare, filtrare sau
congelare. Nectarele se obţin din creme de fructe prin adaos de zahăr şi apă.

Conservarea sucurilor şi nectarelor poate fi făcută prin pasteurizare, termosterilizare,

filtrare cu substanţe antiseptice (dioxid de sulf, acid sorbic), refrigerare, congelare,
deshidratare etc.

Aprecierea calităţii produselor obţinute prin concentrarea legumelor şi fructelor se face

prin procedee organoleptice şi fizico-chimice.

Din punct de vedere organoleptic, se apreciază culoarea, gustul şi aroma produselor

care trebuie să fie pronunţate şi cît mai apropiate de cele ale legumelor şi fructelor proaspete
din care provin. Fluiditatea, respectiv consistenţa trebuie să fie corespunzătoare standardelor
de calitate specifice fiecărui tip de produs.

19
 Din punct de vedere fizico-chimic se apreciază conţinutul în substanţă solubilă,
aciditatea, masa netă, proporţia fructelor, cenuşa insolubilă, conţinutul de conservanţi,
conţinutul de substanţe de poluare.

1.4.1.e. LEGUME ŞI FRUCTE CONSERVATE PRIN MURARE

Murarea este un procedeu de conservare a legumelor şi fructelor prin acidifiere

naturală (fermentaţia lactică a zaharurilor din materia primă). Acidul lactic format creează
un mediu nefavorabil dezvoltării microorganismelor responsabile de alterarea produselor.

Pentru extragerea substanţelor solubile fermentescibile din materia primă se foloseşte

o soluţie de sare în concentraţie de 2...6%, în funcţie de specia, soiul şi mărimea legumelor,
precum şi de temperatura din timpul fermentaţiei. În general, la murare se adaugă şi unele
plante condimentare care contribuie la inhibarea dezvoltării unor bacterii precum şi la
formarea gustului şi aromei. Dintre acestea amintim: cimbrul, mărarul, usturoiul, ardeiul iute,
foile de dafin, hreanul, piperul, crenguţele de vişin etc.

Murarea se produce în condiţii optime la o temperatură de 20...30oC. În timpul

fermentaţiei se practică pritocirea, respectiv aerarea produselor pentru prevenirea dezvoltării
bacteriilor anaerobe care alterează produsele.

Murarea se practică mai mult pentru legume şi mai puţin în cazul fructelor.

Sortimentul de produse supuse murării cuprinde: castraveţi, varză albă, varză roşie,
pătlăgele verzi, vinete, pepeni verzi necopţi, conopidă, mere etc.

Principalele defecte ale produselor murate sunt: gustul şi mirosul neplăcut (fermentaţie
incorectă, acetică sau butirică); întinderea saramurii (băloşirea); înnegrirea; zbîrcirea
produselor apare datorită folosirii unei saramuri de concentraţie prea mare (peste 6%).

1.5.

1.6. STADIUL CERCETĂRILOR ÎN TEHNOLOGIA DE PROCESARE ȘI

CONSERVARE A PRODUSELOR DIN FRUCTE ȘI LEGUME

Producția de legume și fructe înghețate ,o nouă perspectivă a tehnologiei de

conservare a legumelor și fructelor

20
 Congelarea legumelor și a fructelor este o astfel de tehnologie care le permite să-și
mențină proprietățile (gustul, prezența vitaminelor, prospețimea naturală) aproape nelimitată.

Popularitatea consumatorilor de legume congelate a fost dovedită mult timp. Potrivit

agenției BusinesStat, volumul pieței legumelor congelate din țara noastră este de 310 mii tone.
Această cifră se referă la 2015. În prezent, datorită fenomenelor crizei prelungite, există o
scădere a cererii, dar, totuși, din 2017, vânzările acestui produs sunt așteptate cu 1,7 - 3,4% pe
an. Astăzi, majoritatea produselor care apar pe această piață, în funcție de estimări diferite de
până la 80%, provin din țările vecine - China, Polonia etc. Situația economică a dus la
intensificarea antreprenorilor interni care au decis să stăpânească afacerea pe îngheț legume.

În gama de produse, care poate fi înghețată:

 legume;
 fructe;
 ierburi;
 ciuperci.
Ele sunt folosite în fabricarea hranei de origine și în sistem catering.. Aceasta determină
cercul principalilor consumatori - acestea sunt cu amănuntul rețele de tranzacționare,
supermarketuri mari, întreprinderi - producători de cofetărie etc., lanțuri de restaurante fast-
food.

21
 COSTURILE PRINCIPALE ALE ORGANIZĂRII PRODUCȚIEI
Se poate argumenta asta vedere similară Antreprenoriatul este sezonier. Adică căderea
pe piață are loc în primăvară și persistă până în toamnă. Dar, în timpul verii, antreprenorul
este activitatea activă la achiziționarea de materii prime și formarea stocurilor de depozitare.
Costurile necesare pentru a asigura lucrările atelierului în care se utilizează înghețul de
șoc includ:
 achiziționarea de materii prime, costuri de energie electrică, căldură, apă;
 salarii, plata de inchiriere, transport etc.;
TEHNOLOGIA DE PRODUCȚIE
Tehnologia de înghețare profundă se efectuează în câțiva pași:
 purificarea materiilor prime - acceptarea legumelor și a fructelor;
 triere;
 tăiere;
 amestecare;

22
 răcirea șocurilor de legume până la următorii parametri de la + 12 la - 18 grade. Pentru
aceasta, este nevoie de un congelator de îngheț adânc;
 ambalarea și trimiterea produselor finite către consumatori.

ECHIPAMENT TEHNOLOGIC NECESAR

Pentru a organiza activitatea atelierului cu o capacitate de 2.400 kg în schimbare, este
necesar pentru următorul echipament de înghețare profundă:
 camera de înghețare a șocului - aproximativ 40.000 de dolari;
 camera pentru stocarea produselor congelate - aproximativ 7.000 de dolari;
 echipamente tehnologice, inclusiv în compoziția sa - băi pentru spălarea materiilor prime,
dispozitivele de curățare a cartofilor, mese pentru prelucrarea produselor semifabricate,
cazane de gătit etc. - aproximativ 5.500 de dolari;
 echipamente semi-automate pentru ambalarea produselor finite - aproximativ 4.500 $;
 diferite echipamente auxiliare și ambalaje tehnologice - aproximativ 800 de dolari.
 Este ușor de calculat că costurile de bază ale dobândirii echipamentul necesar Acestea
vor fi de aproximativ 57 800 de dolari. Dar dacă bugetul pentru promovarea acestui tip
de afacere este limitat, atunci este posibil să se reducă costurile prin achiziționarea de
echipamente mai reduse pe piață și cu un nivel mai mic de automatizare. În plus, puteți
găsi întotdeauna echipament, cum ar fi camerele de răcire a șocurilor, folosite și
economisesc, prin urmare, de la 18.000 $ la 24.000 $.
 Perioada de returnare estimată și ieșirea de a primi profituri complete, de decontare
sunt de trei până la patru ani.

23
24
 CAPITOLUL 2.
ANALIZA DIAGNOSTIC ȘI EVOLUȚIA
BONDUELLE GROUPE

2.1.AMPLASAREA ADMINISTRATIVĂ ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE

Afacere de familie înfiinţată în anul 1853, Bonduelle și-a asumat misiunea de "a fi
numele de referință la nivel mondial care asigură o viață de calitate, sănătoasă prin
intermediul legumelor ". Promotor al inovației şi al viziunii pe termen lung, grupul este în
măsură să își diversifice activitățile şi locaţiile geografice, 77% din cifra sa de afaceri fiind
realizată în afara Franţei, ţara sa de origine.
2.1.1 ETAPELE DE DEZVOLTARE

Etapele importante de dezvoltare ale grupului Bonduelle :

1853-1926 Inceputul: nasterea legendei.

1926-1946 Un nou domeniu de activitate: conservarea legumelor.

1947-1962 De la prelucrarea manuala pana la cea industriala; un brand care satisface

consumatorul.

1963-1974 Cresterea industriala: expansiunea puternica in Picardia.

1975-1984 Era dezvoltarii in afara regiunii sale.

1985-1993 Bonduelle cucereste Europa: Liderul francez devine tot mai cunoscut pe intreg
continentul.

1994-1999 Perioada dezvoltarii puternice.

2000-2006 Noua Era a companiei.

2006-2009 60 de ani de marca Bonduelle.

2.1.2 DOMENIUL DE ACTIVITATE

Pricipala activitate se desfășoară în sectorul legumelor, care se afla intr-o continua

schimbare, metodele de productie sunt din ce in ce mai stricte, iar Bonduelle valorifica
experienta sa in cele 4 tehnologii :

- legumele proaspete gata preparate

25
- legumele preparate

- legumele congelate

- legumele conservate

2.1.3 CONTROLUL CALITĂȚII ȘI IGIENĂ

În ultimul deceniu, populaţia României este din ce în ce mai preocupată de calitatea şi

securitatea alimentelor. Consumatorii doresc să fie siguri că alimentele pe care le cumpără din
magazine sau le consumă în restaurante şi fast-food-uri sunt corespunzătoare din punct de
vedere igienic, calitativ şi nutritiv şi sunt produse la un anumit standard. Consumatorii se
concentrează asupra calităţii alimentelor pe care le consumă şi se interesează cum şi unde au
fost produse acestea.
Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare este parte componentă a
politicii agroalimentare a României şi este elaborată de către Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, sub forma unor reglementări – hotărâri şi ordonanţe, norme
metodologice şi standarde pe produs.
Calitatea produselor agricole poate fi menţinută:
- prin mijloace etice de creare a unui cadru favorabil ideilor despre calitate prin educaţie şi
propagandă,
- prin crearea unor organizaţii (fundaţii) naţionale şi zonale de promovare a calităţii,
- prin crearea unui sistem naţional al calităţii, coordonat de sus în jos etc.
In ceea ce priveste Romania, tara noastra a mostenit consecintele dramatice ale
abordarii „pasiv-represive” a calitătii care, timp de 25 de ani, a planat asupra produselor
agricole si alimentare destinate consumului intern. In economia planificata, caracteristicile
politicii calitatii erau urmatoarele: standarde obligatorii, legislatie orientata exclusiv catre
controlul de stat al calitatii, existenta si actiunea unui organism represiv specializat, fostul
IGSCCP, supranumit „politia calitatii”.
Bonduelle are ca prioritate calitatea produselor sale. In procesul de productie avem ca
scop sa pastram gustul si valorile nutritive ale legumelor. Controlam etapele de productie
pentru a putea asigura calitatea si deplina supraveghere a produselor noastre:

- alegerea producatorilor de seminte

- monitorizarea cultivarilor

- stadiul de maturitate al legumei si caracteristicile acesteia

26
 - procesul de productie

- retetele

- ambalajele

2.2. PROFILUL DE PRODUCȚIE

2.2.1. PROCESUL DE PRODUCȚIE

1. Asamblarea și livrarea culturii în decurs de 3 ore.

2. Acceptarea legumelor: Analiza materiilor prime și verificarea gustului, culorilor, calibrului,
scadenței, verificarea respectării cerințelor și specificațiilor.
3. Purificarea aerului: Fluxul de aer suflă impuritățile mai ușoare din legume (petale, păstăi).
4. Curățarea din pietre / spălare cu flux de apă din pietre, sticlă etc.
5. Tunderea se termină în legume, de exemplu, în producția de fasole verde.
6. Calibrarea legumelor, chipping mici fructe.
7. Blanching: îndepărtarea gazelor în legume, echilibru de gust. Blanching ajută la reducerea
activității enzimelor care duc la deteriorarea produsului.
8. Frost de șoc la temperatura -30 C, pentru a obține -18 C în câteva minute, temperatura a
atins -18 C. Datorită acestui fapt, 75-90% din substanțele benefice, vitaminele și
mineralele, culoarea, gustul, forma, și aroma sunt păstrate în legume.
9. Depozitarea legumelor congelate la temperaturi -18 C.
10. Cântărirea, ambalarea, aplicarea datei de producție și expirare.
11. Ambalarea pachetelor finite în cutii de carton.
12. Depozitarea produsului finit Gata de expediere la o temperatură de -18C.
13. Transport în frigidere la temperaturi -18 C.

Procedeul de conservare prin înghețare este foarte convenabil atât pentru

cumpărători, cât și pentru producători. Oamenii fără prea mult timp pot pregăti un vas bun și
gustos. În ceea ce privește producătorii, produsele înghețate sunt foarte benefice pentru
aceștia. Nu este nevoie să cheltuiți bani pe un număr mare de personal și nu există practic
niciun produs nerealizat, ceea ce înseamnă că pierderile sunt reduse, iar venitul crește. Frost
de șoc este folosit pentru a răci produse.

Tipul de stocare „îngheț de șoc” este benefic deoarece, cu răcire obișnuită, moleculele
apoase se transformă în cristale. Cu cât apare mai repede procesul de înghețare, cu atât vor fi

27
mai puține aceste cristale. ,iar numai cu cristale microscopice de apă, moleculele de produse
nu sunt complet distruse.

2.2.2. PRODUCȚIA REALIZATĂ

Legumele sale, cultivate pe 128.000 de hectare, sunt comercializate în 100 de țări sub
o varietate de mărci, prin diferite canale de distribuţie şi în toate tehnologiile: conserve,
congelate, pasteurizate, uscate şi proaspete/gata de utilizare. Bonduelle se afirmă ca un jucător
responsabil şi renumit pentru practicile sale sociale, care face accesibile majorității oamenilor
beneficiile şi plăcerea unei alimentații bazate pe legume. 

Director executiv: Christophe Bonduelle (2005–)

Cotație: BON (EPA)  22,30 EUR  -0,10 (-0,45 %)
8 iun., 12:06 CEST - Declinare a responsabilității
Sediu: Villeneuve d'Ascq, Franța
Venit: 2,288 miliarde EUR
Înființare: 1853, Marquette-lez-Lille, Franța
Număr de angajați: 9.569
Filiale: READY PAC FOODS, INC., Bonduelle Deutschland Gmbh

2.2.3. PROGNOZA BONDUELLE GROUPE

Cu mărcile sale proprii și ale clienților distribuitori, Bonduelle Groupe ,este acum
lider mondial în domeniul legumelor gata de utilizare. Grupul deține baze strategice în 3 zone
mari:
- Europa de Vest, începând cu dezvoltarea Bonduelle în Germania, în anii 1960, apoi
în celelalte țări ale CEE.
- Europa de Est, în special Rusia și țările CSI, unde Bonduelle se bucură de o foarte
mare notorietate.
- Continentul american: din 2007 în Canada, odată cu achiziționarea Aliments
Carrière, apoi în Statele Unite, în 2012, odată cu preluarea activității pe produse congelate ale
companiei americane Allens. 
-În final, Brazilia, unde, după o prezență comercială care datează din 1994, Bonduelle
a construit în 2010 o fabrică în Statul Cristalina.

28
 Agricultura practicată de Bonduelle este o agricultură ecologică și eficientă, sănătoasă
și durabilă. Aceasta creează un echilibru perfect între respectarea mediului înconjurător și
obiectivele economice ale agricultorilor, pentru a servi mai bine consumatorii și a satisface
așteptările lor.
Având drept scop o viziune agricolă unitară și garantarea celei mai bune calități, a fost
întocmit un protocol de aprovizionare între departamentul agronomic Bonduelle, agricultori,
furnizori și transportatori. Acesta asigură controlul complet al diferitelor culturi, garantarea
calității dorite și trasabilitatea fiecărui produs. Pentru că Bonduelle este întotdeauna preocupat
să ofere tot ce este mai bun din legume.

2.3. ANALIZA SEZONALITĂȚII VÂNZĂRILOR ȘI PROGNOZA

ACESTORA PE BAZA INDICELUI DE SEZONALITATE

Analiza activităților companiilor care operează pe această piață arată că cu

relativ profitabilitate ridicată și concurența scăzută, în rândul producătorilor casnici, au
suficiente dificultăți.
Prima este o relație cu consumatorii. În cea mai mare parte, cercul lor include
comercianți cu amănuntul și supermarketuri mari. De regulă, acestea pot solicita furnizarea
unor preferințe. În unele rețele, cantitatea de preferințe poate ajunge la 390 USD pe poziție.

A doua problemă este importantă este materia primă sau mai degrabă calitatea
acesteia. Fiecare producător are propriile sale concepte despre calitate și acest lucru nu poate
cauza dificultăți în procesul de achiziție. Totul altceva, din cauza asta, problemele apar cu
formarea unui stoc comercial. Opțiunea optimă va fi încheierea contractelor cu acele
întreprinderi - producătorii de produse agricole, care pot îndeplini toate cerințele pentru
calitatea produselor destinate înghețului.

În practică, este dificil să se determine ce alimente congelate vor fi în cerere în viitorul

sezon. Dacă nu vor exista contracte cu consumatorii de la începutul vânzărilor în masă, atunci
fondurile investite pot fi considerate pierdute.

29
 Într-adevăr, în conștiința internă, opinia stătea ferm că înghețul de legume are un minim de
vitamine și minerale. De fapt tehnologie moderna Shock (Instant) Congelarea vă permite să
mențineți majoritatea substanțelor benefice. În timp ce legumele proaspete, depozitate de
lungă durată în depozite, sunt foarte adesea inferioare înghețate în valoarea lor nutrițională.

2.3.1. METODE DE REDUCERE A COSTURILOR

Costurile de productie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea

producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii
externi care inf1uentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie si
preţurile vânzare ale mărfurilor.
Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de
reducere a costurilor:

Metode clasice

 reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă

 cresterea productivitatii muncii
 folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
 retehnologizare
 dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
 reducerea costurilor calităţii
 reducerea costului prin proiectare (design)
 renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
 reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
 micşorarea preţurilor de desfacere
 dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
 reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs

2.3.2. STABILIREA PREŢULUI

În cadrul politicii de preţ, stabilirea preţurilor şi concurenţa reprezintă principala
problemă cu care se confruntă majoritatea firmelor. Deciziile luate în acest domeniu de către
firma Bonduelle condiţionează reuşita firmei, pentru că incidenţa preţurilor poate fi observată
în trei puncte cruciale:
 preţul care va fi reţinut va infuenţa decisiv nivelul cererii şi va determina
volumul cifrei de afaceri;

30
  preţul de vânzare va determina nivelul profitului firmei, inclusiv celelalte
elemente specifice: marja de piată, preţul unitar şi altele;
 prețul de vânazare afișat pentru un produs infuentează percepția globală a
clientului față de produs. Un preț ridicat va fi atașat imaginii de calitate, iar un
preț moderat va face o impresie opusa.

Preţurile produselor agricole sunt influenţate semnificativ de caracterul sezonier al

producţiei agricole, în special al producţiei vegetale. Variaţiile înregistrate la nivelul
preţurilor în decursul unui an, sunt determinate de perioada în care produsul se găseşte pe
piaţă, de abundenţa sau după caz de raritatea sa, de posibilitatea de stocare, de caracterul
sezonier al consumului pentru anumite categorii de produse, precum şi de existenţa unor
produse substituibile.
Preţurile practicate de Bonduelle se situează peste media produselor din legume din
România, deoarece brandul s-a poziţionat încă de la început pe un nivel premium.Astfel,
strategia de preţ vine în completarea strategiilor de promovare (şi invers).
Preţurile pe care le practică susţin aceste avantaje şi ne oferă un profil al
cumpărătorului – persoane care sunt atente la ceea ce mănâncă, preocupate de sănătatea lor şi
a familiei şi care sunt dispuse să plătească mai mult pentru a consuma produse de bună
calitate.

2.3.3. INDICATORII CARE EXPRIMĂ PONDEREA PRODUSELOR DE

CALITATE SUPERIOARĂ

Indicatorii care exprimă ponderea produselor de calitate superioarăîn totalul

produselor de acelaşi fel se folosesc în acele ramuri la care produsele pot fi încadrate în
funcţie de caracteristicile lor de calitate pe clase de calitate sau sorturi. Ei se stabilesc în mod
diferit pentru producţia omogenă şi pentru producţia eterogenă.
Pentru producţia omogenă caracterizarea calităţii produselor care se pot grupa pe clase
de calitate sau sorturi se face prin folosirea coeficientului mediu al produselor.
Coeficientul mediu de calitatese calculează ca o medie aritmetică ponderală, luând
încalcul clasele de calitate sau sorturile şi cantitatea de produse corespunzătoare fiecărei clase
sau sort, conform formulei:

c=
c  q ,
q

în care:
c reprezintă coeficientul mediu de calitate;

31
c - cifra care exprimă clasa de calitate sau sortul (unu pentru calitatea I, doi pentru
calitatea a doua ş.a.m.d.).

q
Dacă se notează cu qx, care exprimă ponderea producţiei fiecărei calităţi faţă de
q
totalul producţiei, coeficientul mediu de calitate se mai poate calcula şi cu formula
următoare:

c= cqx

Acest coeficient se poate calcula atât pentru ceea ce s-a prevăzut, cât şi pentru
situaţia efectivă, obţinând după caz, coeficientul mediu de calitate prevăzut şi efectiv. Cu cât
valoarea acestor coeficienţi este mai mică, cu atât calitatea produselor este mai ridicată.

cq
 1
q q
I c= c1 =  1
= c  q1
q x  0
.
c0 cq 0  1 cq 0

q
 0

În această relaţie de calcul s-a notat cu indicele 0 ceea ce s-a prevăzut şi cu indicele 1
situaţia efectivă.
Pentru a se urmări situaţia calităţii producţiei în dinamică pentru doi ani se calculează
în mod asemănător indicele coeficientului de calitate, ca un raport între indicii medii de
calitate efectiv realizaţi în cei doi ani pentru care urmărim efectuarea comparaţiei.

În cazul în care din aceeaşi cantitate de materie primă se fabrică produse de clase
diferite de calitate, fiecare clasă de calitate având preţuri de livrare diferite, pentru măsurarea
şi aprecierea calităţii se poate calcula preţul mediu al produsului planificat (p0), efectiv (p1)
şi indicele preţului mediu (Ip), conform relaţiilor:

qp qp
= 0 ; p= 1 ; I = p1  100,
q q
0  0 1  1 p p0

în care:

q0, q1reprezintă cantitatea prevăzută a se executa, respectiv efectivă a produselor de

difertecalităţi;

32
p - preţul unitar al produselor de diferite calităţi.

Cu cât cantităţile din clasa extra sau întâi sunt mai mari, cu atât preţul mediu se va
apropia mai mult de preţul unitar al produsului de calitate extra sau întâi, indicele preţului
mediu având o valoare supraunitară în condiţiile creşterii ponderii produselor de calitate
superioară.

Aprecierea calităţii produselor se poate face şi cu ajutorul coeficientului de calitate

care exprimă ponderea valorii producţiei faţă de valoarea producţiei în cazul în care întreaga
producţie ar fi de calitatea întâi.
Pentru aceasta se pot folosi următoarele relaţii de calcul:

qp qp K
K = 0
; Kc =  1
şi IK = c1
100,
q P qP K
c
0  0 1
 1 c
c0
în care:
K c , Kc reprezintă coeficientul de calitate prevăzut şi cel efectiv, calculaţi în funcţie de
0 1

costul unitar al produsului de cea mai bună calitate;

q0, q1 - cantitatea de producţie de diferite calităţi prevăzută şi, respectiv, realizată;
p - preţul unitar al produsului de diferite calităţi;
P - preţul unitar al produsului de cea mai bună calitate;
IK c
- indicele coeficientului de calitate calculat pe baza preţului unitar al
produsului de cea mai bună calitate;

Procesul de îmbunătăţire a calităţii produselor se determină scăzând 100 din valoarea

lui IKc .
Pentru măsurarea şi aprecierea calităţii produselor la întreprinderile cu producţie
eterogenă, care produc deci mai multe tipuri de produse de calităţi diferite, se foloseşte
coeficientul de calitate mediu generalizat c prevăzut şi efectiv, precum şi indicele
coeficientului de calitate mediu generalizat Ic .

Aceşti coeficienţi se calculează astfel:

c
cq = c0q0p ; cq 1 =
 1  q1  p ;
0

qp qp
 0  1
c
I =
 1  q1 p c0q0p c1q1p 
c0 p
qp : qp = qp ,
c0 q0 p
c

  
q
1 0 1

în care:

33
cq , cq reprezintă coeficientul de calitate mediu generalizat prevăzut şi, respectiv,
0 1

efectiv;
,
c0 c1 - coeficientul mediu de calitate prevăzut şi, respectiv, efectiv pentru un anumit
tip de produs;
q0, q1 - cantitatea prevăzută şi, respectiv efectivă dintr-un anumit tip de produs;
p - preţul unitar al produsului de o anumită calitate;

Ic - indicele coeficientului de calitate mediu generalizat.

q

qp
Dacă se notează v =  p  q greutatea specifică a valorii fiecărui produs în valoarea
x

întregii producţii, atunci formula coeficientului de calitate mediu generalizat devine:

c q = cv .
x

Pentru întreprinderile cu producţie eterogenă aprecierea calităţii produselor se face cu

ajutorul indicelui coeficienţilor de calitate calculat pe baza preţurilor medii pe produs (Ip),
potrivit formulei:
q
I = 1  p(q1) ,
q
p
 1 p(q0)
în care:
p(q1) reprezintă preţul mediu unitar calculat în funcţie de producţia efectivă;
p(q0) - preţul mediu unitar calculat în funcţie de producţia prevăzută.

La rândul lor p(q0 ) şi p(q1 ) se calculează cu relaţiile:

p(q ) =  p  q0 ; p(q ) =  p  q1 .
0 1
q q
 0  1

Aprecierea calităţii produselor se poate face şi pe baza folosirii metodei punctajului.

Potrivit acestei metode se acordă un punctaj pe baza caracteristicilor de calitate, calitatea
produsului fiind cu atât mai ridicată cu cât numărul de puncte acordat este mai mare.

Punctele se acordă în funcţie de natura, importanţa şi mărimea caracteristicilor de

calitate, pe baza unor norme bine stabilite. Produsul poate fi acceptat dacă întruneşte un

34
număr minim de 80puncte, la 100 de puncte produsul fiind de calitate extra.
Trebuie arătat că metoda punctajului poate măsura şi indirect calitatea produsului prin
stabilirea punctajului pe baza defectelor, produsul de calitate superioară fiind în acest caz
acela care are un număr cât mai mic de puncte.
Pentru aprecierea calităţii produselor se mai pot folosi şi unii indicatori cum sunt:
“Ponderea valorică a produselor cu marcă de calitate” sau “Ponderea cheltuielilor datorate
calităţii necorespunzătoare la 1 000 lei cifră de afaceri”.
Primul indicator se poate aplica pe baza practicii de a marca cu un semn distinctiv
produsele a căror calitate superioară este garantată, iar cel de-al doilea pe baza evidenţierii în
mod separat a cheltuielilor datorate calităţii necorespunzătoare, cum sunt cele referitoare la
costul manoperei, materialelor, regiei, rezultate din rebutarea produselor, cele referitoare la
diferenţe rezultate din declasarea calitativă a produselor, din costuri suplimentare pentru
remanieri, expertize şi controale suplimentare ş.a

2.4. JUSTIFICAREA NECESITATII SI OPORTUNITATII REALIZARII

PRODUCTIEI PROIECTATE

Necesitatea realizarii productiei proiectate intervine in primul rand din aspectul

aconomic al unei afaceri care are o mare acoperire pe piata, cu posibilitati de extindere.
Aceast grup are o istorie fascinanta, a aparut in Franta de Nord si este prezent astazi in
peste 80 de tari din intreaga lume.
În anul 1853 Louis Bonduelle a demarat activitatea in sectorul agro-alimentar. Odata
cu trecerea timpului s-au modificat si principalele activitati ale companiei (productia de
produse distilate, de zahar si drojdie).
În anul 1926 odata cu prima campanie de promovare a mazarei incepe si activitatea
firmei de conservare a legumelor. Dezvoltarea rapida a acestei productii inovatoare s-a
incheiat in anul 1957 cu marele succes, amestecul de mazare cu morcovi.
Spiritul inovator nu a parasit niciodata firma, aceasta dezvoltandu-se si in domeniul
tehnologiei legumelor congelate in anul 1968, iar la sfarsitul anilor 90 in domeniul legumelor
proaspete (salatelor gata preparate pentru un consum imediat).

Concomitent, incepand cu ani 60, Bonduelle se extinde in strainatate trecand granitele

Frantei, pe alte continente.

In anul 1998 grupul Bonduelle este listat la bursa pariziana ca o firma

multinatională, care activand in domeniul legumelor preparate este apreciata de clienti
pentru creativitatea si calitatea superioara a produselor sale.

35
 In anul 2003, grupul Bonduelle aniverseaza 150 de ani de activitate in domeniul agro-
alimentar, iar in anul 2007, cea de-a 60-a aniversare a brand-ului.

CAPITOLUL III

STABILIREA AMPLASAMENTELOR ȘI DIMENSIUNII UNEI ÎNTREPRINDERI

AGROALIMENTARE

3.1. Stabilirea dimensiunii suprafeței de producție și depozitare

Datele de baza necesare elaborarii planului general:

 Profilul de fabricare a intreprinderii;
 Procesul tehnologic;
 Fluxurile tehnologice;
 Structura constructiilor intreprinderii;
 Nivelul de specializare si cooperare;
 Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii.

a) Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a

analizei pentru elaborarea planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact
nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi executate, cantitatea de executat din fiecare produs,
precum si calitatea produselor.
Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza
procesul tehnologic si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general de
organizare, pe langa procesul tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice partiale
sau de detaliu.
b) Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea
operatiilor necesare de prelucrare a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si
intrarii in procesul de prelucrare si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produs
finit.
Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se
efectueaza in interiorul unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului
tehnologic.
Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o
schema a procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il
parcurg materiile prime, semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum si

36
legaturile functionale care se stabilesc intre diferitele unitati de productie ale intreprinderii.
Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea
reprezinta grafic numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala,
concreta pe teritoriul intreprinderii, sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de productie.
Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea fluxurilor
tehnologice si de oameni.
c) Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul
prelucrarilor. In raport cu specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri
tehnologice:
 flux tehnologic orizontal;
 flux tehnologic vertical;
 flux tehnologic mixt.
d) Zonarea terenului intreprinderii
Proiectarea intreprinderii industriale necesita zonarea teritoriului acestora pe baza
unor criterii unitare:
a. asemanarea operatiilor cerute de procesul tehnologic;
b. asemanarea mijloacelor de transport folosite;
c. asemanarea instalatiilor sau retelelor de instalatii energetice;
d. identitatea conditiilor de paza contra incendiilor;
e. identitatea conditiilor sanitare si de tehnica securitatii muncii.

3.2. METODE DE DIMENSIONARE A SUPRAFEȚEI NECESARE PENTRU

PRODUCȚIE

In vederea dimensionarii suprafetelor necesare activitatii viitoarelor intreprinderi se

folosesc urmatoarele metode:
A. metoda prin calcul;
B. metoda prin transpunere;
C. metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
D. metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor;
E. metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.

A. Metoda prin calcul -este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor
siconsta in stabilireanecesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de

37
 suprafata pentru fiecare tip de utilaj in parte. Petotal, pentru toate utilajele, pe baza
normativelor de suprafata existente, se determina suprafetele necesarepentru
servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc. Suprafata totala se
obtine adaugand lasuprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor
auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc.
Folosirea metodei de proiectare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita
stabilirea, inprealabil, a unui inventar al masinilor, utilajelor si echipamentelor
necesare.Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate
rezulta din gradul deproiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare,
constituite intr-un flux continuu defabricatie. Celelalte date referitoare la dimensiuni,
performante, etc. se gasesc in fisele tehnice ale acestorasau ale unor utilaje asemanatoare.
Determinarea numarului necesar de masini, utilaje sau instalatii se faceutilizand relatii de
calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de exploatare, normele tehnico –economice, de
timpul disponibil de functionare, etc.
B. Metoda prin transpunere - consta in aceea ca se pleaca de la marimea
suprafetelorafectate diferitelormasini sau sectoare de activitate, de la un proiect
similar existent, care se ajusteza tinand cont de necesitatilenoii intreprinderi si se
corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu cerintele ce se
urmarescpentru obiectivul proiectat.
C. Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar - consta in aceea ca se elaboreaza
unprim proiect de detaliucu caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra
spatiilor necesare, in raport cu solutiile adoptate,precum si asupra proportionalitatii
spatiului intre zonele de activitate si echipamentele respective, urmand cape
parcurs sa se faca ajustarile necesare in functie de necesitatile noii intreprinderi.
D. Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod
frecventin cazul in careanumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la
altul. Pentru aceasta categorie se stabilesc anumitenormative sau standarde, care
vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor necesare. Exemplu: normativepentru
tipuri de masini, suprafete auxiliare, spatii administrative.
E. Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii –se pot stabili o serie
decoeficienti utilipentru proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de
constructii si cea a terenului, raporturile dintresuprafetele ocupate de constructii si
suprafata utila sau coeficientul care exprima raporturile dintre spatiu
sifunctiune.Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza
unor astfel de coeficienti siprin extrapolare, tinand seama de tendinta valorii
38
acestora in viitor.

39
 3.3. ETAPELE PROCESULUI DE AMPLASARE

Fundamentarea amplasării sistemului de producţie necesită rezolvarea următoarelor

probleme:
 alegerea zonei economice;
 alegerea locului de amplasare în cadrul zonei economice.

Alegerea zonei economice trebuie să ia în considerare două categorii de factori şianume

factori tehnico-economici şi factori sociali.

Factorii tehnico-economici sunt:

 apropierea de sursele de materie primă. Acest factor are o pondere însemnată

însituaţia în care procesul de producţie necesită un volum mare de materiale, al căror
transport este costisitor;
 existenţa resurselor de combustibil. Locul de amplasare va fi stabilit în raport culocul
şi capacitatea de extragere a combustibilului, în funcţie de distanţa de la punctul de
extragere la locul de prelucrare, de caracteristicile combustibilului şi de costurile
specifice;

 posibilitatea alimentării cu energie electrică sau cu alte forme de energie. Se

vaurmări reducerea distanţei faţă de furnizorii de energie electrică, abur, aer
comprimat.

 existenţa unor resurse suficiente de apă industrială şi costul aprovizionării. Se

vastabili: necesarul de apă, sursele de alimentare, costul unui m3 de apă, investiţiile
necesare conectării la sursa de apă şi costul reţelelor proprii de alimentare cu apă.
Analizele vor lua în considerare resursele locale de apă, apele de suprafaţă, pânzele
subterane. Se vor efectua cercetări hidrologice, topografice, sanitare şi altele.

 posibilităţi de transport. Se urmăreşte amplasarea sistemului industrial cât

maiaproape de calea ferată, reţeaua de transport auto sau transport pe apă.

 resursele de forţă de muncă existente. Se va avea în vedere reducerea şomajuluidin

zonă şi evitarea fluctuaţiilor de personal în unităţi deja existente.

 piaţa de desfacere a produselor, care este un criteriu important în special în

cazulproduselor finite cu caracter perisabil.

40
 3.4. METODE DE AMPLASARE

Lucrarile de specialitate prezinta mai multe metode prin care decizia de amplasare poate fi
optimizata:

a) tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

b) metoda utilitatilor aplicata analizei amplasarilor
c) analiza dimensionala a amplasarilor
d) metoda pragului de rentabilitate
e) metoda centrului de greutate
f) programarea lineara, algoritmul de transport.

b) Metoda utilitatilor
Utilitatea se exprima prin gradul de satisfactie pe care-l înregistreaza decidentul optând
pentru o cale sau alta de rezolvare a problemei de conducere în raport cu interesele si
obiectivele sale si ale organizatiei . Teoria utilitatii a fost elaborata de John Newman si Oscar
Morgenstein în 1944, formulând functiile, proprietatile si modul în care se poate aplica în
procesul decizional.
Utilitatea este un indicator adimensional si permite ca valorile diferitelor caracteristici ale
unei variante decizionale sa fie însumate.
Atât în cazul produselor, proceselor cât si în cel al amenajarilor utilitatea evalueaza gradul
de satisfactie dupa mai multe criterii sau caracteristici care au fiecare o pondere în definirea
utilitatii de ansamblu, pondere stabilita de un decident sau un grup de lucru dupa o serie de
metode care elimina subiectivismul sau partizanatul.
Teoria utilitatilor se dovedeste a fi deosebit de elastica pentru ca permite includerea în
analiza atât a factorilor cantitativi, fiecare exprimat prin unitati de masura specifice, cât si a
factorilor calitativi exprimati prin valori relative apreciate în functie de un etalon prestabilit.

Etapele de lucru în metoda utilitatilor:

1. Se nominalizeaza variantele de amplasare Vi, i = (1..m).
2. Se dezvolta lista factorilor relevanti Fj, j = (1..n) care reprezinta criteriile de
apreciere a variantelor de amplasare.

41
 3. Se aloca fiecarui factor un coeficient de importanta Kj în functie de obiectivele
propuse. Se prefera ca suma acestora sa fie egala cu 1; ∑Kj = 1

4. Se determina consecintele criteriilor de apreciere asupra fiecarei variante si se

construieste matricea consecintelor. (tab. 3.4.2) astfel încât pentru fiecare amplasare Vj sunt
nominalizate consecintele aij în functie de fiecare criteriu Fj.

Se precizeaza ca în matricea consecintelor se regasesc valorile reale exprimate în

unitatile de masura caracteristice si cele calitative apreciate în valoarea lor relativa. Tabelul
centralizeaza consecintele fara a tine cont de unitatea de masura specifica fiecarui criteriu de
apreciere.
5. Se alege o scara de nivel pentru a transfera consecintele în utilitati, de obicei de la
1 la 10, pentru a aprecia adimensional consecintele detasându-le de unitatile de masura.
6. Se transforma consecintele în utilitati. Pentru fiecare factor de influenta se va
identifica consecinta cea mai nefavorabila careia i se va acorda nivelul de utilitate 1, iar pentru
cea mai favorabila nivelul de utilitate 10. Pentru valorile intermediare, utilitatile pot fi
determinate prin interpolare sau cu relatia:

Unde :
uij - reprezinta utilitatea corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul j
aij - consecinta corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul j
(aj)u=1 - consecinta cea mai nefavorabila la nivelul factorului j
(aj)u=10 - consecinta cea mai favorabila la nivelul factorului j

7. Se construieste matricea utilitatilor similara cu cea a consecintelor.

În tabelul 3.4.3 se vor nominaliza si valorile coeficientilor de importanta pentru fiecare criteriu
de apreciere Kj.

8. Se calculeaza utilitatea totala aferenta fiecarei variante de amplasare cu formula:

adica ponderând utilitatile cu coeficientii de importanta alocati si în final efectuând suma

utilitatilor ponderate pe fiecare varianta de amplasare.

9. Se face recomandarea de amplasare conform variantei cu utilitatea totala maxima.

42
AVANTAJELE metodei:
- în analiza pot lua în considerare atât factori calitativi cât si factori cantitativi de care depinde
eficienta amplasarii;
- metoda este logica si usor de aplicat si are un grad de generalizare remarcabil.

DEZAVANTAJELEmetodei:
- se induce un anumit grad de subiectivism în etapele de stabilire a factorilor si a importantei
acestora în functie de obiectivul sau obiectivele propuse;
- varianta optima rezultata nu concorda întotdeauna cu anumite considerente majore care nu au
fost luate în calcul si deci varianta optima nu poate fi aplicata datorita acestor restrictii
(securitatea oamenilor, riscuri etc.).

Managementul activităţilor logistice presupune nu numai decizii referitoare la

deplasareabunurilor ci şi decizii despre:
 unde, ce şi cât să se producă,care să fie nivelul stocului în fiecare etapă
procesului de producţie,
 fluxul informaţional între actorii implicaţi în lanţul logistic şi locul de
amplasare a uzinelor şi centrelor de distribuţie.
Deciziile referitoare la amplasare sunt cele mai dificile şi critice în realizarea unui lanţ
logistic eficient. Fluxul informaţional este şi acesta relativ flexibil, putîndu-se modifica în funcţie
de strategiile corporatiste şi diferitele alianţe. Deci, transportul, stocul şi informaţia pot fi
reoptimizate rapid ca răspuns la modificările apărute în lanţul logistic.
O limitare importantă modelului de amplasare cu cerere fixă este presupunerea cădere la
centrele de distribuţie la clienţi sunt trimise vehicule încărcate la capacitatea maximă. În
majoritatea cazurilor, transporturile sunt efectuate la capacităţi sub capacitatea maxima de
transport a vehiculelor şi pe o rută cu opriri intermediare între facilităţi şi diverşi clienţi. În cazul
vehiculelor încărcate la capacitate maximă, costul unei livrări este independent de celelalte
livrări efectuate, pe când, în cazul transporturilor incomplete, costul livrărilor depinde de
amplasarea celorlalţi clienţi şi de ordinea în care aceştia sunt serviţi.

c) Analiza dimensionala în amplasarea întreprinderilor

În general când avem de rezolvat o problema multidimensionala se poate utiliza metoda

elaborata de Bridgeman [4]. Sa presupunem ca avem de ales între mai multe variante de
amplasare i = (1..m) carora putem sa le asociem o serie de costuri de tip scor datorate unor
43
factori de influenta j = (1..n). Aceste costuri sunt echivalente cu Oi1, Oi2, ., Oij, ., Oin.
Fiecare factor are un coeficient de importanta de tipul W 1, W2, ., Wj, Wn. Meritul, sau
valoarea, pentru fiecare varianta de localizare se obtine prin formula:

În aceste conditii se compara variantele doua câte doua:

Concluzia este stabilita de rezultatul raportului:

- daca MA/MB>1 se alege varianta B.
- daca MA/MB<1 se alege varianta A.

d) Metoda pragului de rentabilitate

Universalitatea pragului de rentabilitate face posibila utilizarea analizei cantitate - cost si
pentru a compara economic alternativele de amplasare.
Problema se poate rezolva grafic sau algebric si comporta etape bine precizate:
1. Se determina CF - costurile fixe si CV - costurile variabile pentru fiecare varianta de
amplasare. În faza initiala pentru fiecare varianta de amplasare se determina costurile fixe C Fi
care sunt independente de cantitatea executata si costurile variabile C V = cV x Ng dependente de
cantitatea executata Ng.
Apoi vom determina CT costurile totale pentru fiecare varianta i.

2. Pe o diagrama cumulativa vor fi reprezentate variatiile cheltuielilor totale CTi pentru

amplasamentele propuse.
3. Printr-o analiza a rezultatelor obtinute se selecteaza localizarile care au costurile totale
cele mai scazute asociate unei productii precizate. Se obtin mai multe variante fezabile în functie
de cantitatea de produse executate, rezultate care vor fi interpretate si valorificate dupa o
procedura logica.

e) Metoda centrului de greutate

Metoda centrului de greutate
Metoda presupune alegerea poziţiei de amplasare pe baza distanţei medii faţă de
beneficiari/furnizori, această distanţă calculându-se în raport cu un punct de origine arbitrar ales.
Această distanţă se poate afla pentru situaţii uni, bi sau tridimensionale. În caz unidimensional se
măsoară distanţele de-a lungul unei axe (est/vest). În cazul bidimensional distantele se măsoară
pe două axe N-S şi E-V. Dacă nu se dau şi alte date privind tarifele sau volumele de transportat,
44
poziţia de amplasare, denumită și centru de greutate, este dată de distanţa medie a
beneficiarilor/furnizorilor faţă de origine. Dacă însă volumele, tarifele variază între
amplasamente, atunci se vor lua în calcul şi factori precum volum - distanţă sau tarif - greutate -
distanţă.
Pentru exemplificare, să presupunem că se amplasează un depozit care va primi
produsele de la mai multe uzine şi apoi le va distribui către mai mulţi beneficiari. Pentru
simplificare să presupunem că se consideră trei firme A,B,C cu următoarele date:
 A furnizează firmelor B şi C 10 tone la un preţ de 5 u.m./tkm;
 B este aprovizionat cu 2 tone la un preţ de 8 u.m./tkm;
 C este aprovizionat cu 8 tone la un preţ de 4 u.m./tkm.

Coordonatele centrului de greutate se calculează pe baza formulei următoare:

Ti*Vi*
Z
Zi iTi*Vi
i

în care: T; reprezintă tariful de transport pe tonă şi km pentru fiecare amplasament i; Vi -

cantitatea ce urmează a fi transportată de la sau până la fiecare amplasament i;
Zi - distanţa în km, între o origine arbitrar aleasă şi fiecare punct i.
Rezolvare
Dacă considerăm doar distanţele faţă de origine şi calculăm distanţa medie, iară a ţine
seama de diferenţele de tarife și de volume de transportat, punctul va avea coordonatele
W'(95,33 ; 49,00).
Aplicând în schimb metoda centrului de greutate, pe baza datelor prezentate în tabelul
3.1, punctul ales va avea următoarele coordonate:

X TA*VA* X A TB*VB* X B TC*VC* X C

TA*VA TB*VB TC*VC
 5 *10 * 73  8 * 2 * 95  4 *8 *118  8946  91.29kmEst
5 *10  8 * 2  4 *8

45
 T *V *Y T *V *Y T *V *Y
Y A A A B B B C C C TA*VA
TB*VB TC*VC

 5 *10 * 22  8 * 2 *84  4 *8 * 4138.33kmNord 5 *10  8

* 2  4 *8

Problema centrului de greutate

Tarif de Dist.
Cant. Dist.faţă de
transport faţă de
B/F v origine pe axa T VX TVY TU
T- origine
tone Nord (Y)
um/tkm pe axa Est
A 5 10 73 22 3650 1100 50

B 8 2 95 84 1520 1344 16
C 4 8 118 41 3776 1312 32
Total 8946 3756 98

W’ 95,33 49,00
Coordonatele centrului de
91,29 38,33
greutate (W)

Se observă că punctul ales (W) este mai apropiat de firma A în comparaţie cu W'. Dat
fiind faptul că firma A înregistrează costuri ridicate de transport şi cantităţile transportate sunt
mai mari, este normal ca depozitul sâ fie amplasat mai aproape de această firmă. Aşadar
depozitul va fi amplasat la 91,3 km distantă spre Est şi 38,3 km distanţă spre Nord în raport cu
punctul de origine ales.
Metoda comparării costurilor totale.În cazul acestui model de analiză, problema
estealegerea unui amplasament din mai multe predeterminate în funcţie de costuri, dar nu de cele
de distribuţie, ci în funcţie de costurile fixe şi variabile ale unității agro-alimentarei. Pot fi luate
în calculşi costurile de distributie, dar cestea constituie doar o parte a costurilor fixe şi/sau
variabile aleîntreprinderii.

Costurile totale ale unei firme se împart în costuri fixe şi costuri variabile. Costurile fixe
sunt acele costuri independente de volumul producţiei, respectiv de cererea de produse
manifestată pe piaţă. Se includ aici cheltuielile cu chiria clădirilor, a terenului ocupat, cheltuielile
cu amortizarea, cu încălzirea şi iluminatul general al unităţii, cheltuielile cu impozitele pe clădiri
şi pe proprietate etc.
Costurile variabile sunt dependente de volumul producţiei, volum dimensionat şi în funcţie de
cererea pietei. În această categorie intră cheltuielile cu forta de muncă (cu disponibilitate diferită
de la o zonă la alta), cheltuielile cu materialele necesare pentru producţie (mai mult sau mai putin
accesibile), cheltuielile de transport, care pot fi sensibil diferite de la un amplasament la altul.
Paşii care se parcurg în rezolvarea acestui gen de probleme sunt următorii:
 se stabilesc mai multe variante de amplasare;
46
  se estimează costurile fixe şi variabile pentru fiecare alteinativă la diferite niveluri ale
cererii;

 se reprezintă grafic alternativele, trecând pe abscisă nivelurile cererii iar pe ordonată

costurile totale pentru fiecare alternativă;

 se stabileşte punctul de intersecţie al graficelor corespunzător acelui nivel al cererii

pentru care costurile totale ale diferitelor variante de amplasament sunt egale;
3.5. FUNDAMENTAREA ELABORĂRII PLANULUI GENERAL DE ORGANIZARE
A FIRMEI
Odata stabilit locul de amplasarea al viitoarea intreprinderi, se trece la proiectarea
lucrarilor de contructii- montaj si de instralatii, precum si la proiectarea tehnologica si de
productie. In ambele cazuri se ridica probleme specificare care .de regula sunt rezolvate de grupe
diferite de specialisti dar intre aceste grupe se strabileste un flux permanent de relatii si
conditionari proprii tehnologiei de proiectare si de exceptie a viitoare intreprinderi.
Din asnsablum problemelor solutionate , in procesul de proiectare a viitoare intreprinderi,
cele privind organizarea si amenajarea spatiala a nivelului intreprinderii sunt
cuprinse si rezolvate in cadrul planului general de organizare a intreprinderii.
Planul general de organizare a intreprinderii este lucrarea de proiectare prin care se
stabileste desfasurarea spatiala a porcesului de productie, amplasarea caldirilor, constructiilor si
instalatiilor in stransa coordonare cu relieful, cu necesitatile de amenajare a terenului si cu
sistemul de transport intern ce vor fi lolosite intr-un tot unitar tehnic si arhitectural in vederea
functionarii eficiente a viitoarea intreprinderi.
Elaborarea unui plan general de organizare a intreprinderii preiznta o importata
economica deosebita. Astfel, decalitatea solutiilor adoptate prin intermediul acestuia depinde atat
realizarea in bune conditii a activitatii de proiectare si constructie a intreprinderii respective, cat
si modul de desfasurare a proiectiei si eficienta economica a activitatii productive a intreprinderii
dupa punerea sa in functiune.
Planul general de organizarea a intreprinderii este format din planuri care solutineaza mai
multe grupe de probleme care privesc :
 Incadrarea in zona sau platforma industriala
 Zonificarea teritoriului intreprinderii
 Asigurarea unei retele de transport adecvate
 Lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;
 Instalatii sanitare, de alimentare cu apa, canalizare etc;
 Instalatii energetice;
 Instalatii electrice;
47
  Instalatii si amenajari speciale;
 Spatii verzi, plantatii, zone de protectie, locuri de odihna;
 Organizarea lucrrilor de executie;
 Amenajari privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul
intreprinderii;
La elaborarea planului de organizare a intreprinderii trebuie avute in vedereanumite
difereniteri, cum sunt cele date de felul ramurii din care face parte intreprinderea, de gradul de
integrare al acesteia, de tipul de productie, de gradul de concentrare si specializare,cooperare sau
combinare, de natura proceselor tehnologice desfasurate.
De asemenea pentru elaborarea unui plan general eficient este necesar sa se tina seama de
o serie de elemente de baza, care pot fi grupate dupa continutul lor in urmatoarele categorii care
se refera la:

 Procesul tehnologic .Prin proiectarea viitoare intreprinderi trebuie sa seprevada

folosirirea celor mai avansatesi eficiente procedee si echipamentte tehnologice si sa asigure un
grad ridicat de mecanizare, automatizare si robotizare a procesului de productie;

 Circulatia materialelor si a oamneilor pe teritoriul intreprinderii. Este necesarca

fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurte posibil si sa se evite
intoarcerile sau strangularile de flux. Fluxurile de oameni pe teritoriul intreprinderiitrebuie sa
fie cat mai scurte, fara a exista incrucisari ale acestora cu fluxurile de materiale.

 Alimentarea cu diferite utilitati. Se impune stabilirea unei structuri si

amplasarirationale a instalatiilor si retetelor energetice necesare pentru asigurarea diferitelor
forme de energie (electrica, termica, abur etc) atat in afara cat si in interioru intreprinderii
 Conditiile naturale, climatice, geologice, hidrologice si topografice.
Amplasarea constructiilor si caldirilor intreprinderii trebuie facuta tinand seama de pozitia fata
de punctele cardinale, asigurandu-se o iluminare naturala optima si de directia si frecventa
vanturilor dominante in regiunea reswpectiva, pentru a se evita imprastierea diverselor degajari
(fum, gaze etc)pe teritoriul intreprinderii.

 Elementele de ordin arhitectonic, urbanistic si constructiv. Solutiile deproiectare

trebuie sa asigure incadrarea intreprinderii in stilul arhitectural al zonei, diferitele claddiri sau
constructii trebuind grupate in anumite zone in raport cu specificul productiei, cu conditiile
sanitare si cu gradul de nocivitate.

 Protectia contra incendiilor. Aceasta cerinta impune respectarea unor

distanteminime intre calridisi constructii i functie de gradul de pericol de incendiu al procesului
tehnologic care se desfasoara in interiorul acestora, amplasarea in zone izolate a subunitatilor

48
 care prezinta un pericol ridicat de incendiu.

CAPITOLUL 5.
OPRIMIZAREA PROCESELOR DE MUNCĂ ȘI DE PRODUCȚIE

5.1. PROGRAMARE LINIARĂ

Procesul de optimizare a producţiei, care se dezvoltă într-un ritm din ce în ce mai intens
în toate ramurile economiei naţionale din ţara noastră, a început să se extindă în ultimul deceniu
şi la problemele de planificare şi evidenţă statistică.

Activitatea depusă pentru realizarea unui plan de producţie trebuie astfel organizată încât
să conducă la obţinerea producţiei într-un timp cât mai scurt (cu o productivitate maximă) cu
minimum de cheltuieli (la un preţ de cost cât mai redus) menţinînd în acelaşi timp calitatea
produselor şi numărul sortimentelor prevăzute în plan. Numai atunci rentabilitatea şi beneficiul
vor creşte mărind astfel fondul de acumulări socialiste, atât de necesar dezvoltării economiei
noastre naţionale.
Programarea liniara este folosita in optimizarea alocarii resurselor.Aceasta metoda de
optimizare a productiei tine cont de doua elemente :
 obiective
 restrictii
Programarea liniara poate fi folosita in gestiunea productiei pentru rezolvarea unor
probleme :
 de repartizarea a productiei pe diferite masini in conditiile maximizarii
profitului

 privind transportul produselor intre locurile de munca si intre acestea si

punctele de distributie
 de determinare a cantitatilor din diverse bunuri ce trebuie produse.
Conditiile care stau la baza utilizarii acestui model sunt urmatoarele :
 variabilele modelului trebuie sa fie cuantificabile (in unitati naturale, valorice sau
temporale)
 relatiile dintre variabile trebuie sa fie liniare, adica o schimbare petrecuta
intr-o anumita variabila provoaca o modificare proportionala in alta
variabila;
 relatiile dintre variabile trebuie exprimate sub forma de ecuatii matematice;
 ecuatiile sunt insotite de restrictiile pe care trebuie sa le respecte variabilele
decizionale;
 variabilele si relatiile dintre ele sunt cunoasute si controlabile de catre decident;

49
  trebuie maximizat sau minimizat un singur obiectiv cuantificabil;
5.2. METODA PERT

Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare importanţă, la care operaţiile

succesive trebuie realizate prin respectarea restricţiilor de prioritate şi de termene.
Diagrama PERT conţine informaţii despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de timp
pe care se întind, şi dependenţele dintre ele. Forma grafică este o reţea de noduri conectate de
linii direcţionale (numită şi “reţeaua activităţilor”). Nodurile sunt cercuri sau patrulatere şi
reprezintă evenimente sau borne (“milestones”) din proiect. Fiecare nod este identificat de un
număr. Liniile direcţionale, sau vectorii care leagă nodurile reprezintă sarcinile proiectului, iar
direcţia vectorului arată ordinea de desfăşurare a sarcinilor. Fiecare sarcină este identificată
printr-un nume sau printr-un indice, are reprezentată durata necesară pentru finalizare, şi, în
unele cazuri, chiar numărul de persoane responsabile şi numele lor

Modul de folosire al analizei PERT:

Cel mai important concept al analizei PERT este drumul critic.
Drumul critic = acel drum de la începutul la sfârşitul reţelei, a cărui activitateînsumează
un total de timp mai mare decât orice alt drum din reţea.
Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece durata
totală a unui proiect nu poate să fie mai mică decât timpul total al drumului critic.
Totodată întârzierile în activităţile componente ale drumului critic pot pune în pericol
întregul proiect. De aceea este necesar ca acestor activităţi să li se acorde o atenţie mult mai
mare.

Etapele în analiza PERT:

1. Planificarea:
- identificarea sarcinilor şi estimarea necesarului de timp pentru acestea
- aranjarea sarcinilor şi a evenimentelor într-o secvenţă fezabilă
- desenarea diagramei
2.Încadrarea în timp:
- stabilirea, acolo unde este posibil, a datelor de început şi de sfârşit
3. Analiza:
- calcularea datelor minime posibile, a datelor maxime permise şi a marjelor de timp pentru
fiecare eveniment. Acest lucru se face lucrând de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la
stânga diagramei ;
50
- evaluarea oportunităţii planificării propuse şi, dacă este necesar, revizuirea ei;

5.3. METODA DRUMULUI CRITIC

Principiul analizei drumului critic constă în divizarea unui proiect (acţiuni complexe) în
părţi componente, la un nivel care să permită corelarea logică şi tehnologică a acestora, adică să
facă posibilă stabilirea interacţiunilor între părţile componente. Aceste părţi componente sunt
activităţile unor acţiuni complexe.
La definirea listei de activităţi specialistul care participă la această operaţie foloseşte
experienţa sa pentru a răspunde, pentru fiecare activitate la întrebările:
”ce alte activităţi succed sau preced în mod necesar această activitate ?”;
”care este durata activităţii ?”.
Ia naştere în acest fel un tabel care conţine activităţile proiectului, intercondiţionările
între activităţi şi duratele acestora.
Un astfel de tabel trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

 activităţi: în această coloană se enumeră activităţile proiectului, fiind puse în evidenţă

printr-o denumire sau printr-un simbol (codul activităţii);
 condiţionări: se precizează, pentru fiecare activitate, activităţile imediat precedente, prin
simbolurile lor; activităţile de start nu au activităţi precedente, în căsuţă fiind trecută o
liniuţă;

 durata: pentru fiecare activitate se precizează durata de execuţie, într-o anumită unitate
de măsură. Durata unei activităţi este o constantă.

Modelele de analiză a drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului printr-un

graf, elementele tabelului asociat acestuia fiind suficiente pentru a construi graful corespunzător.

AVANTAJELE metodei CPM (şi în general ale analizei drumului critic) evidenţiem:
 determinarea cu anticipaţie a duratei de execuţie a proiectelor complexe;
 pe timpul desfăşurării proiectului permite un control permanent al execuţiei
acestuia;
 explicitarea legăturilor logice şi tehnologice dintre activităţi;
 evidenţierea activităţilor critice;
 evidenţierea activităţilor necritice, care dispun de rezerve de timp;
 permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;

 oferă posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui proiect, după

criteriul costului;
 reprezintă o metodă operativă şi raţională care permite programarea în timp a
51
 activităţilor ţinând seama de resurse.

DEZAVANTAJELE acestei metode sunt în principal:

 greutatea desenării grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate

condiţionările din proiect, în condiţiile în care acestea sunt foarte complicate iar
desenul trebuie să fie destul de simplu şi clar încât să fie inteligibil şi deci util;
 chiar dacă se respectă toate regulile de construire a grafului, rămân încă
destule variante de desenare astfel încât două reprezentări ale aceluiaşi
proiect făcute de doi indivizi pot să nu semene aproape deloc.

 din cele de mai sus se vede că reprezentarea este greoaie chiar dacă toate
condiţionările ar fi de tipul "terminare – început" cu precedenţă directă, încercarea
de a forma graful în condiţiile existenţei şi a celorlalte tipuri de interdependenţe
ducând foarte repede la un desen extrem de încărcat şi greu
de folosit.

5.4. ARBORELE DECIZIONAL

Arborii de decizie sunt instrumente utile pentru reprezentarea problemelor decizionale

cu mai multe stadii. Acţiunile posibile din orice moment sunt prezentate ca ramuri care pornesc
dintr-un punct decizional, reprezentat de un pătrat mic. Diversele rezultate posibile ale unei
acţiuni apar ca ramuri ce pornesc dintr-un punct şansă, marcat printr-un nod sub forma unui cerc,
la capătul ramurii corespunzătoare unei acţiuni. Fiecărei ramuri îi este asociată o probabilitate de
la un punct şansă spre un rezultat. Valorile asociate fiecărui rezultat sunt reprezentate la capătul
ramurilor corespunzătoare.

Fig.5.5 – Structura generala a agborelui de decizie

După construirea arborelui, se poate identifica derularea acţiunii prescrisă de criteriul

valorii aşteptate, prin folosirea metodelor de înfăşurare înapoi şi retezare (elagaj). Înfăşurarea
înapoi constă în calcularea valorii aşteptate pentru fiecare nod. Se începe cu nodurile care nu au
52
succesori, cele mai îndepărtate în viitor. Pentru un nod decizional fără niciun succesor de tip
şansă nu există incertitudine la alegerea acţiunii. Valoarea nodului decizional reprezintă profitul
acţiunii respective. Unui nod şansă fără niciun succesor de tip decizional i se atribuie valoarea
aşteptată a profiturilor asociate ramurilor care ies din el.
Pentru un nod decizional ai cărui succesori şansă au fost evaluaţi, se alege acţiunea care
conduce către nodul şansă cu cel mai mare profit. Toate celelalte acţiuni posibil asociate
respectivului nod decizional nu mai sunt luate în considerare, ramurile fiind retezate. Nodului
decizional i se atribuie valoarea pe care o are nodul şansă aflat la capătul acţiunii selectate.
Pentru un nod şansă ai cărui succesori decizionali au fost evaluaţi, se calculează valoarea
aşteptată a tuturor nodurilor decizionale succesoare.
Acest proces se repetă în mod sistematic până când se evaluează nodul decizional aflat în
rădăcina arborelui, ce reprezintă decizia care se va lua. Acele părţi ale arborelui de decizie care
pot fi atinse pornind din rădăcină şi urmând ramurile care nu au fost retezate oferă o soluţie
completă a problemei multi-decizionale.

5.5. JUST IN TIME

Aceasta metodă este considerată de specialişti ca o condiţie importantă pentru obţinerea

unei organizări superioare a producţiei, iar aplicarea ei contribuie la reducerea costurilor de
producţie aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese şi subansambluri. Ea a apărut ca o
replică la metodele clasice de organizare, care au la bază existenţa stocurilor tampon, constituite
în vederea contracarării diferitelor evenimente cu caracter negativ care pot să apăra în derularea
producţiei (opriri accidentale ale utilajelor, absenţa personalului, desincronizări între ateliere,
defecte de calitate etc.)
La baza metodei J.I.T. stă principiul reducerii la minimum sau eliminarea stocurilor de
materii prime, materiale, piese, subansamble şi producţie neterminată şi implicit reducerea
globală a costurilor aferente acestor stocuri, indiferent de volumul producţiei. Minimizarea
tuturor categoriilor de stocuri se face concomitent cu creşterea calităţii produselor. Conform
acestei metode trebuie să se producă numai ce se vinde şi exact la timp.
Implementarea metodei J.I.T. presupune realizarea a şase acţiuni fundamentale:
 amplasarea raţională a verigilor organizatorice cu scopul de a reduce costurile
aferente operaţiilor care nu creează valoarea ( în principal operaţiile de transport);
 reducerea timpilor de pregătire-încheiere în scopul realizării unui timp optim
de schimbare a seriei;
 realizarea unei fiabilităţi maxime a maşinilor în scopul reducerii costurilor
aferente staţionării determinate de căderile accidentale ale acestora;
53
  realizarea unei producţii de calitate superioară; realizarea activităţii de control
al calităţii după principiul „control total în condiţiile controlului selectiv”
 realizarea unei relaţii de parteneriat cu furnizorii;
 educarea şi formarea forţei de muncă utilizând cele mai eficiente metode.

Metoda J.I.T. se bazează pe principiul numit „producţia cu fluxuri trase” conform

căruia toate comenzile de fabricaţie trebuie transmise ultimului loc de muncă al procesului
tehnologic (de regulă montajul general), acesta transmiţând necesarul de piese şi subansambluri
locului de munca precedent şi aşa mai departe. Prin acest mod de lucru, metoda J.I.T. se
deosebeşte de sistemele clasice de producţie, care se bazează pe principiul „producţia de fluxuri
împinse” conform căruia piesele realizate la primele locuri de muncă sunt împinse înainte, fără
să intereseze daca ele vor intra imediat în fabricaţie sau se vor stocaîn magazii intermediare.

Metoda J.I.T. oferă multiple AVANTAJE, care pot fi grupate astfel:

 reducerea costurilor prin reducerea stocurilor, reducerea rebuturilor,
reducerea timpului de munca şi reducerea modificărilor fată de proiectul iniţial;
 creşterea veniturilor prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea
volumului vânzărilor.
 reducerea investiţiilor, atât prin reducerea spaţiilor de depozitat cât şi
prin minimalizarea stocurilor;
 îmbunătăţirea activităţii de personal; forţa de muncă este foarte bine
pregătită,motivată material, ataşată firmei şi responsabilă faţă de rezultatele
muncii; toate aceste trăsături determină creşterea productivităţii muncii.

54
 CONCLUZII

BONDUELLE GROUPE , ca orice agent economic care acţionează în cadrul economiei

de piaţă, urmăreşte desfăşurarea activităţii astfel încât să obţină un maximum de profit şi deci o
rentabilitate ridicată. Pentru aceasta trebuie însă să întemeieze programe de modernizare şi
îmbunătăţire a activităţii de ansamblu.
Într-o economie concurenţială ,dar cu resurse de materii prime, produse, bunuri, servicii
valutare limitate, pentru a supravieţui şi cu atât mai mult pentru a desfăşura o activitate
profitabilă specifică economiei de piaţă, unităţile economice trebuie să fie receptive la semnalele
pieţei, să dispună de o înaltă capacitate de adaptare la schimbări, de flexibilitate în mecanismul
de funcţionare.
În ceea ce priveşte stocurile de resurse materiale, o atenţie deosebită trebuie acordată
urmăririi controlului şi analizei activităţii de constituire, evidenţă şi de folosire a acestora.
Se propune şi îmbunătăţirea manipulării, dozării, fluidizării transportului materiilor prime
pentru reducerea pierderilor, realizarea de partizi cu mărime în concordanţă cu solicitările
zilnice, precum şi utilizarea corectă şi cu mare atenţie a ingredientelor.
Calitatea materiilor prime aprovizionate depinde de calitatea serviciilor efectuate de
furnizori. În acest sens se urmăreşte păstrarea unor bune relaţii cu vechii furnizori, o
impulsionare a acestora în a realiza noi contracte .
În acelaşi timp membrii compartimentului de aprovizionare urmăresc găsirea de noi surse
de furnizare mai avantajoase la unele materii prime.
În general se caută furnizori serioşi, situaţi la distanţe mici de firmă, care să practice
preţuri corecte şi care să realizeze livrări prompte şi de calitate.
Se recomandă de asemenea preocuparea mai intensă a personalului care alcătuieşte
compartimentul de aprovizionare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea în permanenţă a strategiei de
aprovizionare tehnico-materială.
Strategia de aprovizionare îşi propune să răspundă cât mai bine întrebărilor de tipul: ce să
se aprovizioneze, când, cum, de unde şi cât să se aprovizioneze
În afară de măsurile tehnico-organizatorice propuse pentru creşterea profitului
BONDUELLE GROUPE prin reducerea costurilor, o altă măsură priveşte sistemul de
management în ansamblu şi care îi influenţează eficienţa prin:
 adoptarea unor decizii de calitate;
 vehicularea de informaţii relevante şi operative;

55
  promovarea unui management performat.

Apropiat de natură, Grupul Bonduelle preferă o viziune pe termen lung, integrând

dezvoltarea durabilă în strategia sa de afaceri. Dispunând de un know-how agroindustrial unic,
cu 57 de situri industriale sau de producție proprie agricolă, compania operează în cele mai bune
zone de cultivare, cât mai apropiate de clienţii săi.
Sloganul Grupului Bonduelle :„ LEGUME, NIMIC ALTCEVA DECÂT LEGUME,
PESTE TOT DOAR LEGUME

BIBLIOGRAFIE

1. George UNGUREANU– „Managementul procesării și conservării producție

iagricole” , Ed. ALFA , Iași –2017
2. https://www.bonduelle.com/en/in-the-world/romania.html
3. https://gree-conditions.ru/ro/proizvodstvo-zamorozhennyh-ovoshchei-i-fruktov-kak-
biznes-biznes-po/

56