Atitudinile duale

(Partea I)

Problematica funcţionalităţii atitudinii a

ilustrat mai ales beneficiile atitudinii bazate
într-o mare măsură pe memorie.

Măsura în care o atitudine îi asigură individu-

lui un „ajutor” depinde de capacitatea de a fi acti-
vată automat din memorie în momentul întâlnirii
individului cu obiectul atitudinii. În virtutea acce-
sibilităţii lor din memorie, atitudinile eliberează
individul de reflectarea meditativă asupra evaluă-
rii obiectului (Fazio et. al., 2000).

Wilson, Lindsey şi Schooler (2000): definiţia

de bază a atitudinii trebuie revizuită deoarece in-
divizii pot avea diferite evaluări cu privire la ace-
laşi obiect al atitudinii.

Ipoteza atitudinilor duale poate rezulta din

două direcţii de cercetare privind atitudinile:

a. atitudinile sunt evaluări stabile, activate au-

tomat - atitudinea produsă în acest mod uşurează
luarea deciziilor;
b. atitudinile reprezintă construcţii sensibile
la context, construcţii care se schimbă adesea.

Fazio, Ledbetter şi Towles-Schwen (2000): In-

divizii cu atitudini mai accesibile au
dificultățimai mari în detectarea schimbării
obiectului atitudinii

Această ipoteză a fost verificată într-un expe-

riment în care sarcina principală consta în exami-
narea unor perechi de fotografii.

? În ce măsură subiecţii îşi dau seama de

schimbările minore sau majore intervenite în foto-
grafiile pe care trebuiau să le analizeze

Subiecţii cu atitudini mai accesibile (care au

exersat de mai multe ori atitudinea probată în sar-
cina finală) sunt mai puţin apţi să observe modifi-
cările (minore) operate în fotografiile iniţiale de-
cât subiecţii care au avut de executat alte sarcini
şi prin urmare aveau atitudini mai puţin accesibi-
le.
 Atunci când se acţionează automat atitudi-
ni pre-exersate „se plăteşte un preţ”: indivizii
s-ar putea să nu observe că, solicitând memo-
riei nişte atitudini pre-fabricate faţă de un
anumit obiect, ei nu mai sunt foarte atenţi la
caracteristicile obiectului (Fazio et al., 2000).