Libertatea 

> Ştiri > Știri România
ȘTIRI ROMÂNIA

Am fost la cei mai amenințați dintre români. Cum întâmpină

2022 românii din Ucraina, între egoul lui Putin și legile
nedrepte de la Kiev?
De Adina Florea, Cătălin Hopulele, Vlad Chirea (foto), Sâmbătă, 01 ianuarie 2022, 09:50. Ultimul
update Sâmbătă, 01 ianuarie 2022, 13:51

REPORTAJ ÎN UCRAINA. Am intrat în noul an cu așteptare și temeri, deopotrivă.

Oriunde ar fi românii în țară sau în lume, și nimănui nu-i e ușor, există însă o
categorie de compatrioți situați pe marginea unei crize și vulnerabili chiar în acest
moment. Ei sunt românii din Ucraina, aflați pe linia de conflict declanșată de
amenințările Kremlinului. Unele estimări ale Vestului susțin că Putin poate ataca în
ianuarie. 

Reportaj de Adina Florea, Cătălin Hopulele, Vlad Chirea (foto) (Cernăuți – Ucraina)

Peste 90.000 de soldați ruși sunt mobilizați de-a lungul întregii frontiere ucrainene.
Reporterii Libertatea au mers în zona comunităților românești din preajma Cernăuțiului. 

Suntem la peste o mie de kilometri de trupele rusești, dar totuși în aceeași țară
amenințată. Am vorbit cu lideri locali, veterani de război, experți și oameni de rând
pentru a înțelege perspectiva românilor asupra războiului care ar putea să se aprindă, de
data asta decisiv și cuprinzător, în 2022.
În Codrii Cosminului din Ținutul Herței
Un drum de mocirlă șerpuiește anxios printre stejarii bătrâni din Codrii Cosminului. În jur
e un întuneric de nepătruns, ca moartea care i-a întâlnit aici pe oștenii polonezi ai regelui
Ioan Albert în timp ce fugeau din calea armatei hărțuitoare a lui Ștefan cel Mare. Codrii
erau ai voievodului moldovean, iar urmașii lui nu au mai plecat niciodată, în ciuda
granițelor împinse peste ei de ruși în 1940.

La capăt de codrii se înșiră satele românești ce astăzi își întâmpină călătorii cu indicatoare
rutiere în chirilică. E greu să-ți dai seama unde ești, dacă nu cobori să bați la ușile
oamenilor, ca să ți se răspundă într-o română vorbită ca de bunici. 

Aici, la marginea unei istorii de veacuri, e ținutul Herța, cel mai

românesc raion din Ucraina. Pentru locuitorii de aici, 2022 e anul
în care pot vedea un război în mileniul al treilea. Ceva greu de
imaginat, dar aproape palpabil.

Noaptea, singura lumină este cea a farurilor pe drumurile care șerpuiesc prin satele
românești de lângă Codrii Cosminului

E iarnă, iar oamenii se ascund în case mai degrabă din cauza

frigului și a nopții atotcuprinzătoare. Necazurile și sărăcia preced
războiul. 
Casa veteranului de război
Codrii încep fix din spatele comunei Buda Mare, unde trăiește și Octavian Magas, un
veteran regățean al războiului din estul Ucrainei.

Octavian Magas, veteran al războiului din estul Ucrainei:

D-apăi, ce să facem dacă nu mergem la război? Să fugi toată

viața n-are sens. Ce-o să fie, o să fie. Europenii se joacă cu rușii,
dar nu înțeleg că șeful moscovit e purcel
.

Vocea hotărâtă zguduie dintr-un capăt în altul masa din sufrageria lui Octavian Magas.
Omul nu e corect politic și ne-am gândit cum să-i reproducem citatul. L-am lăsat așa
cum e. Când s-a referit la „șeful moscovit”, s-a referit la guvernarea „moscovită”. Nu e
greu să-ți imaginezi pe cei de dincolo de graniță, hăt departe, pe veteranii ruși care
gândesc la fel despre „șefii kieveni”. 

Când au plecat soldați români spre Donbas

La un metru și 90, regățeanul e un munte de om, cu umerii lați cât ușa și o pereche de
ochi care se scutură de orice blândețe când spune că ar pleca din nou, fără nicio clipă de
întârziere, la război. Pentru Magas nu a existat altă opțiune nici în primăvara lui 2015,
când, într-o zi de sâmbătă, au sosit o sută de ordine de înrolare. Pe atunci era prim-
locțiitor al șefului administrației raionale din ținutul Herței și șef al secției de învățământ,
adică echivalentul unui inspector școlar general în România.

Pe 11 mai 2015 se prezenta la comisariatul din Hliboca, iar în aceeași seară se urca într-
un tren spre Kiev. Avea să fie singurul dintre cei o sută de români care răspundeau
apelului de a pleca la luptă în Donbas, un teritoriu aflat la 1.000 de kilometri de ținutul
Herței. Nu crede că lucrurile ar sta mai bine nici acum. „Dacă au fost șase mobilizări în
2014-2015 și nu au vrut să meargă, de ce ar merge acum? În orice populație e o parte
mai conștientă, mai cuminte, mai vitează, dar care e tot timpul o minoritate. Da, eu mă
duc. Dacă am dat jurământul, de ce să mă tem?”, spune Magas.
Octavian Magas, în sufrageria casei sale din Buda Mare

Își amintește că în anii ăia nu mai erau bărbați prin locurile românești. Cei care nu s-au
ascuns, au fugit peste graniță în România ori Europa.

Un bunic – ostaș în armata României, un nepot – ofițer în

armata Ucrainei 
Dar pentru regățean, fuga ar fi o jignire adusă propriilor săi bunici. Cel după pe mamă a
luptat alături de armata românească, iar celălalt a murit de inimă rea, la 40 de ani, când
rușii au început colectivizarea pământurilor deținute de țăranii din ținutul Herța.

„Tata avea 3 ani când a fost deportat cu bunică-mea în Kazahstan. Era 1940. S-a întors la
pas după 5 ani, când România a întors armele împotriva Germaniei. Eu nu înțeleg cum
lumea poate uita că am fost schingiuiți atâția ani de ruși. Olecuț de istorie! Ce a făcut
Rusia a fost în urmă cu 70 de ani, nu 400-500 de ani”, povestește veteranul de război,
care recunoaște fără echivoc că „multă dragoste de ei nu am”.

Nu și-ar chema băiatul de la muncă din Germania

Teama de ce ar putea să însemne o viață sub vecinii ruși s-a sedimentat adânc în mintea
veteranului după experiența din Est, unde a fost ofițer într-o brigadă antitanc trimisă pe
frontul din Donbas. 
În divizia contratanchiștilor erau 200 de oșteni, doar doi erau români, el și un băiat din
Hreațca. În cele 9 luni petrecute pe front, nu au prins operațiuni de luptă, căci tancurile
rusești n-au intrat în Ucraina.

„Ne-a ferit Dumnezeu. De lupte cu tancuri n-am avut nici dorință și nici posibilitate”,
povestește Octavian Magas.

Însă, chiar și așa, un sacrificiu e tot ce poate îndura regățeanul. Sacrificiul lui. Că nu i-ar
putea cere fiului său plecat la muncă în Germania să se întoarcă pentru a sta în calea
Rusiei.

Într-un fel, asta e și speranța naivă a tuturor oamenilor obișnuiți,

din Rusia, din Est și din Vest. Că lumea este prea conectată ca să
pornească un război devastator.

Cu proiectile în ogradă și inima la Rusia, amintirea de pe

front a lui Magas
Înapoi la amintirile bărbatului. În loc să se lovească de puștile inamice, s-a lovit de
propaganda rusofilă din Donbas.
„Când mergeam prin orașe, în uniformă, venea câte unul, se apropia de noi și ne spunea
«noi suntem pentru pace». Știai că e din ăla «împușcat» în creier. De parcă eu venisem
pentru război, nu aveam ce face la 1.000 de kilometri distanță de casă și am venit să-i
contropesc pe dânșii. Și ăsția erau oameni care o văzut proiectile la ei în ogradă, dar care
auzeau la televizor că de vină îs ucrainenii”, completează Magas.

Autobuz școlar, într-un sat românesc din preajma Cernăuțiului

Dacă cei cărora le șuierau obuze pe la urechi în drumul spre piață credeau că întregul
conflict e doar o luptă între frați, de ce nu ar putea să o facă și românii? „Cu părere de
rău, dar, în mare, comunitatea de aici e rusofilă. Toate alegerile care au fost o ieșit aici așa
cum a trebuit Rusiei. Și, cât o să fie aici limba rusească și tradiții rusești, reguli nu o să fie
niciodată”, îngână cu resemnare veteranul din Buda Mare.

Pe români îi lovesc acum legile Kievului, nu soldații

Moscovei
La Cernăuți, apetența etnicilor români pentru ruși e confirmată și de analistul politic și
jurnalistul Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social și
coordonator al Centrului Media BucPress.
Oameni în centrul orașului Cernăuți

În orașul-babilon de lângă granița românească pare că se vorbesc toate limbile

pământului, pe stradă se aud firmituri de rusă, ucraineană, engleză și română. Clădirile
încă poartă veșmintele unui prosper centru comercial al Imperiului, dar o poză din
cartierele mărginașe ar putea la fel de bine să fie făcută în Donețk.

Marin Gherman, analist politic și jurnalist la Cernăuți:

Ce diferență este între Rusia, care vine cu tancul, blindatul și

artileria, și Ucraina, care ne ia anumite drepturi prin legi? Sunt
oameni care au susținut statul ucrainean, și-au trimis copiii pe
front, au luptat pentru integritatea națiunii și li s-a luat, în
schimb, dreptul de a învăța în limba română.

Marea ruptură s-a produs pentru mulți în 2017, când o nouă lege a educației a fost
promulgată cu scopul de a limita predarea în limbile minorităților din Ucraina.
Marin Gherman, pe o stradă din centrul orașului Cernăuți

Doar 1 din 3 ucraineni spune că ar merge la război

După ruși, românii sunt cei mai numeroși minoritari. Asta chiar dacă în documentele
oficiale jumătate sunt vorbitori de limbă moldovenească, iar jumătate, de românească. O
invenție care sparge comunitatea în două. Scopul Kievului, susțin românii, e să elimine
riscul unei majorități lingvistice românești în raioanele din preajma Cernăuțiului.

327.000 de vorbitori de română și moldovenească a numărat

ultimul recensământ care face o împărțire etnică a populației
ucrainene, cel din 2001. 

Gherman estimează că „românofili” ar fi mai mulți, undeva la jumătate de milion, căci

acel recensământul nu i-a inclus pe etnicii de mult asimilați lingvistic din Bugeac. 

Oricum, chiar și românii care sprijiniseră viziunea statală ucraineană, mai ales după
momentul Euromaidan, s-au simțit trădați în 2017 de Kiev.

Tocmai de asta, dacă s-ar declara război peste o zi, Gherman nu crede că ar fi mulți
români dispuși să ridice armele pentru a apăra Ucraina. De altfel, un sondaj recent arată
că doar 1 din 3 cetățeni ucraineni ar răspunde unei chemări la război, jurnalistul și
analistul politic spune că același lucru l-ar face poate 1 din 6 etnici români. E o estimare
optimistă, recunoaște chiar Gherman.
La firul ierbii, așteptările acestor oameni pentru 2022 sunt mult diferite față de ce
percepem din România. Iar povestea compatrioților noștri din Ucraina e mult mai
complexă și interesantă. Urmarea, în Libertatea de mâine.

Citeşte şi:
Ce-și dorește solistul trupei care cântă melodia „Țara te vrea prost”
pentru 2022: „Oamenii să spună «Stop, așa nu merge!»“

De ce provoacă Omicron forme mai ușoare de COVID. Cea mai nouă

descoperire a cercetătorilor

O parte din oamenii cărora le-ai zis „mulțumesc” în ultimul an. „Lumea
are nevoie de niște urme de normalitate” 

Urmărește-ne pe Google News