Carte Anatomie Topografica

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
Terminologie
Poziţia anatomică este poziţia stând cu membrele superioare apropiate de părţile

laterale ale trunchiului, coatele în extensie,antebraţele în rotaţie externă, mâinile în
supinaţie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare apropiate,
genunchii extinşi, picioarele în unghi drept pe gambe, călcâiele apropiate, vârfurile
apropiate sau depărtate la unghi de maxim 450.
Fig. 1 – Poziţia anatomică
1
Planurile anatomice = sunt suprafeţe care secţionează imaginar corpul sub o
anumită incidenţă. În raport cu orientarea faţă de poziţia anatomică a corpului se
descriu 3 planuri:
frontal – dispus paralel cu fruntea, adică vertical şi latero-lateral, care
împarte corpul într-o parte anterioară şi o parte posterioară. Planul
frontal care împarte corpul într-o jumătate anterioară şi una posterioară
se numeşte plan medio-frontal.
Fig. 2 –Planul frontal
sagital sau antero-posterior – este dispus vertical şi antero-posterior,

împarte corpul într-o parte dreaptă şi una stângă. Planul sagital care
împarte corpul într-o jumătate dreaptă şi una stângă se numeşte plan
medio-sagital .
transversal – este dispus orizontal şi paralel cu solul, împarte corpul
într-o parte superioară şi una inferioară. Planul transversal care împarte
2
corpul într-o jumătate superioară şi una inferioară se numeşte plan
medio-transversal.
Planurile medii ale corpului: medio-frontal, medio-sagital, medio-
transversal sunt planuri principale, iar la intersecţia lor se găseşte centrul de
greutate al corpului.
Fig. 3 – Planul sagital Fig. 4 – Planul transversal
Axele – se formează prin intersectarea a două planuri:

axul vertical – la intersecţia planului frontal cu cel sagital
axul sagital (antero-posterior) – la intersecţia planului sagital cu cel
transversal
axul frontal (transversal) – la intersecţia planului frontal cu cel
transversal
Centrul de greutate – este locul unde acţionează rezultanta forţelor gravitaţionale
şi nu coincide cu centrul geometric al organismului deoarece corpul uman este
3
alcătuit din segmente cu densitate diferită şi nu este perfect simetric. Prezintă
variaţii individuale în funcţie de constituţia fiecărei persoane şi se modifică odată
cu schimbarea poziţiei. În cazul persoanelor cu constituţie normală care se găsesc
în poziţie anatomică centrul de geutate este aproximativ în centrul micului bazin la
nivelul marginii superioare a vertebre S3.
Anterior – indică poziţia înainte, care este aşezat în partea de dinainte.
Posterior – indică poziţia înapoi, care se află aşezat în partea de dinapoi.
Apex – punctul culminant sau vârful unei formaţiuni anatomice.
Apical – care este localizat în vârful unei formaţiuni anatomice.
Caudal – termen anatomic care se referă la partea distală, inferioară a unui organ
sau a unei regiuni.
Cranial – termen anatomic care se referă la partea proximală, superioară a unui
organ sau a unei regiuni.
Distal – indică o poziţie extremă, periferică în raport cu un punct central.
Proximal - indică o poziţie superioară apropiată de un punct central.
Dorsal – care se află în partea posterioară a corpului sau a unui organ.
Ventral – care aparţine părţii anterioare a corpului sau a unui organ, partea
anterioară a corpului sau a unui organ.
Medial – partea internă, mai aproape de linia mediană a corpului, central.
Lateral – situat la margine, la periferie, departe de centru, partea externă a
corpului.
Vertex – punctul cel mai înalt în plan sagital pe suprafaţa externă a cutiei craniene,
creştet.
Centrifug – eferent – care tinde să se depărteze de centru.
Centripet – aferent – care se apropie de centru.
Bilateral – care are două părţi sau două laturi opuse simetrice.
Contralateral – se referă la partea opusă a unui punct sau a unei regiuni.
Juxtaarticular – paraarticular – localizarea unei afecţiuni în imediata apropiere a
unei articulaţii.
Subiacent – care este situat dedesubt.
4
Fig. 5 – Poziţia anatomică, planurile anatomice şi terminologia direcţională
5
Intrecostal - care se referă la spaţiul situat între două coaste.
Interscapular – care sete situat între cele două margini interne ale omoplaţilor.
Apofiză – proeminenţă normală a unui os.
Pronaţie – mişcarea de rotaţie internă pe care o efectuează mâna şi antebraţul prin
care faţa palmară devine posterioară şi policele medial.
Supinaţie – mişcarea de rotaţie externă pe care o efectuează mâna şi antebraţul
prin care faţa palmară devine anterioară şi policele lateral.
Flexia – este mişcarea prin care două segmente articulate între ele se apropie unul
de celălalt. Se produce când unghiul dintre axele longitudinale ale celor două
segmente care aprticipă la formarea articulaţiei respective se micşorează. Se
execută în plan sagital.
Extensia – este mişcarea inversă celei de flexie, prin care două segmente articulate
între ele se îndepărtează unul de celălalt. Este mişcare prin care unghiul dintre
axele longitudinale ale celor două segmente care aprticipă la formarea articulaţiei
respective se măreşte. Se execută în plan sagital.
Abducţia – este mişcarea prin care segmentul respectiv se îndepărtează de linia
mediană a corpului sau mişcare prin care un membru sau segment de membru se
deplasează lateral faţă de axul longitudinal al său. Se execută în plan frontal.
Adducţia – este mişcarea prin care segmentul se apropie de linia mediană a
corpului sau mişcare prin care un membru sau segment de membru se deplasează
medial faţă de axul longitudinal al său. Se execută în plan frontal.
Mişcările de înclinare laterală – sunt mişcări caracteristice coloanei vertebrale
prin care un segment al corpului se apleacă spre dreapta sau spre stânga în plan
frontal. Sunt mişcări care se execută în jurul unor axe sagitale care trec prin
articulaţiile care participă la această mişcare.
Rotaţiile – se execută în jurul axului longitudinal al segmentului care realizează
mişcarea de răsucire.în cazul articulaţiilor coloanei vertebrale vorbim de rotaţie
spre dreapta şi spre stânga, iar în cazul membrelor de rotaţii interne şi externe. La
nivelul antebraţului vorbim de pronaţie = rotaţie internă şi supinaţie = rotaţie
externă.
6
Circumducţia – este mişcarea care se execută concomitent pe mai multe planuri,
mişcare prin care segmentul descrie un con cu baza la extremitatea distală a
segmentului sau a membrului respectiv şi cu vârful în articulaţia care execută
mişcarea. Este caracteristică articulaţiilor cu grad mare de mobilitate, cele biaxiale
şi triaxiale. În cadrul acesteia se suced următoarele mişcări: flexie, abducţie,
extensie, adducţie.
Ortostatism – menţinerea corpului în poziţie verticală sau ortostatică.
Clinostatism – poziţia culcat a corpului.
Decubit dorsal – poziţie în care pacientul stă întins pe spate cu membrele
superioare de-a lungul corpului şi membrele inferiore întinse.
Decubit lateral – poziţia în care subiectul este culcat pe un flanc, pe o latură.
Decubit ventral – aşezat cu partea anterioară a corpului pe un plan orizontal.
7
CAPITOLUL 2
ÎMPĂRŢIREA TOPOGRAFICĂ A CORPULUI
UMAN ÎN REGIUNI ŞI ZONE
Corpul uman este alcătuit din 5 componente: capul, gâtul, trunchiul, membrele
superioare sau toracice şi membrele inferioare sau pelviene. Fiecare dintre aceste
componente prezintă zone sau segmente, care la rândul lor sunt împărţite în regiuni
topografice.
2.1. CAPUL
Capul este împărţit în 2 zone:

Zona craniană cuprinde regiunile parietale:
regiunea fronto-parieto-occipitală
regiunea temporală
regiunea bazei craniului
Zona facială cuprinde:
regiunile superficiale ale feţei
regiunea nazală
regiunea labială
regiunea mentonieră
regiunea palpebrală
regiunea geniană
regiunea maseterină
regiunea parotidiană
regiunile profunde ale feţei
regiunile profunde somatice
• regiunea infratemporală
8
• regiunea orbitară
regiunile viscerale
• regiunea cavităţii nazale
• regiunea cavităţii bucale
• regiunea vestibulului faringian
• regiunea faringiană
Fig. 6 – Regiunile topografice antero-laterale ale capului şi gâtului: 1. reg.

frontală; 2. reg. parietală; 3. reg. occipitală; 4. reg. temporală; 5. reg. nazală; 6. reg.
labială; 7. reg. mentonieră; 8. reg. palpebrală; 9. reg. geniană; 10. reg maseterină;
11. reg. parotidiană; 12. reg. infrahioidiană; 13. reg. suprahioidiană; 14. reg.
sternocleidomastoidiană; 15. reg. laterală a gâtului; 16. reg. cefei; a. Fosa
suprasternală; b. Triunghiul submandibular; c. Triunghiul carotidian; d. Triunghiul
omoclavicular; e. Triunghiul omotrapezian
9
Fig. 7 - Regiunile topografice postero-laterale ale capului şi gâtului: 1. reg.
frontală; 2. regiunile parietale; 3. reg. occipitală; 4. reg. temporală; 5. reg. cefei;
6. reg. sternocleidomastoidiană; 7. reg. laterală a gâtului
2.2. GÂTUL
2.2.1.REGIUNILE SOMATICE ALE GÂTULUI

Regiunea anterioară – este împârţită în două segmente:
Segmentul suprahioidian – format din 2 regiuni:
submentală
trigonul submandibular
Segmentul subhioidian – cuprinde următoarele regiuni:
laringiană
traheală care prezintă la extremitatea sa inferioară fosa jugulară
tiroidiană
trigonul carotic
Regiunea posterioară – prezintă regiunea posterioară a gâtului care mai este
denumită regiune nucală sau a cefei.
Regiunea laterală – cuprinde:
10
regiunea sternocleidomastoidiană care în porţiunea inferioară prezintă fosa
supraclaviculară sau triunghiul supraclavicular mic
regiunea laterală a gâtului sau supraclaviculară care mai este denumită şi
trigonul lateral al gâtului, la nivelul căruia muşchiul omohioidian delimitează 2
triunghiuri:
omoclavicular
omotrapezian
Fig. 8 – Regiunile topografice somatice ale gâtului: 1. reg. parotidiană;

2. triunghiul submandibular; 3. triunghiul submentonier; 4. reg. infrahioidiană;
5. fosa suprasternală; 6. triunghiul carotidian; 7. reg. sternocleidomastoidiană;
8. triunghiul omotrapezian; 9. triunghiul omoclavicular; 10. reg. cefei.
2.2.2.REGIUNILE VISCERALE ALE GÂTULUI

Regiunile viscerale ale gâtului sunt reprezentete de:
regiunea laringiană
regiunea tiroidiană
traheea cervicală
esofagul cervical
11
2.3. TRUNCHIUL
La nivelul trunchiului descriem: regiunea rahidiană, toracele, abdomenul şi

pelvisul. Regiunile trunchiului sunt grupate în două zone: antero-laterală (ventro-
laterală) şi posterioară (dorsală).
Zona antero-laterală sau ventro-laterală – este alcătuită din următoarele regiuni:

sternală
epigastrică
ombilicală
pubiană
infraclaviculară care prezintă la extremitatea laterală spaţiul sau trigonul
delto-pectoral
mamară
pectorală laterală
hipocondrială
abdominală laterală
inghinală sau inghino-abdominală.
Fig. 9 – Regiunile topografice parietale ale abdomenului: 1. reg. sterno-

costo-pubiană 2. reg. ombilicală 3. reg. costo-iliacă 4. reg. inghinală
12
Fig. 10 – Regiunile topografice parietale anterioare ale toracelui şi regiunile
umărului: 1. 1’ regiunile deltoidiene; 2. reg. axilară; 3. reg. subclaviculară 4. reg.
mamară 5. reg. costală 6. cadranul antero-inferior al reg. costale 7. cadranul antero-
inferior al reg. costale 8. reg. sternală 9. reg. brahială anterioară 10. reg. brahială
posterioară
Dintre acestea 4 sunt regiuni neperechi şi mediane (sternală, epigastrică,

ombilicală şi pubiană) şi 6 sunt perechi aşezate simetric la dreapta şi la stânga
regiunilor mediane (infraclaviculară, mamară, pectorală laterală, hipocondrială,
abdominală laterală, inghinală).
Zona posterioară sau dorsală – prezintă:

Două regiuni mediane, neperechi:
vertebrală
sacro-coccigiană
Cinci regiuni simetrice, perechi:
13
scapulară
suprascapulară
interscapulară
infrascapulară
lombară.
Fig. 11 – Regiunile topografice parietale posterioare ale toracelui şi regiunile

umărului: 1. reg.cefei 2. reg. rahidiană toracică 3. reg. rahidiană lombară 4. reg.
sacrococcigiană 5. reg. gluteală 6. reg. costoiliacă 7. reg. costală 8. reg. scapulară 9.
reg. brahială posterioară 10. reg. brahială anterioară 11. reg. deltoidiană
2.4. MEMBRELE SUPERIOARE
Membrele superioare sau toracice prezintă 6 segmente:

1. Umărul – cuprinde următoarele regiuni:
axilară
14
deltoidiană
acromială
scapulară care aparţine atât umărului cât şi zonei dorsale a trunchiului.
2. Braţul – are 2 regiuni:
brahială anterioară
brahială posterioară
3. Cotul – prezintă:
regiunea anterioară a cotului sau regiunea plicii cotului
regiunea posterioară a cotului sau olecraniană
4. Antebraţul – are descrise 2 regiuni:
antebrahială anterioară
antebrahială posterioară
5. Gâtul mâinii – este o noţiune neomologată de nomenclatorul anatomic
internaţional. Cuprinde 2 regiuni:
anterioară
posterioară
6. Mâna – prezintă:
porţiunea palmară
porţiunea dorsală
degetele
15
Fig. 12 – Regiunile topografice anterioare ale membrului superior:
1. triunghiul deltopectoral 2. reg. deltoidiană 3. peretele anterior al axilei 4. reg.
brahială anterioară 5. reg. plicii cotului 6. reg. antebrahială anterioară 7. reg.
anterioară a gâtului mâinii 8. reg. palmară a mâinii 9. reg. palmară a degetelor
16
Fig. 13 – Regiunile topografice posterioare ale membrului superior: 1. reg.
deltoidiană 2. reg. scapulară 3. reg. brahială posterioară 4. reg. costală 5. reg.
costoiliacă 6. reg. olecraniană 7. reg. antebrahială posterioară 8. reg. posterioară a
gâtului mâinii 9. reg. dorsală a mâinii 10. reg. dorsală a degetelor
2.5. MEMBRELE INFERIOARE
Membrele inferioare sau pelviene sunt formate din următoarele segmente:

1. Şoldul – prezintă regiunile:
gluteală sau fesieră
trohanteriană
regiunea trigonului femural care cuprinde în aria sa regiunile inghino-
femurală şi obturatoare.
2. Coapsa – cuprinde 2 regiuni:
femurală anterioară
femurală posterioară
17
3. Genunchiul – prezintă regiunile:
anterioară
posterioară
4. Gamba – este împărţită în:
regiunea anterioară a gambei
regiunea posterioară a gambei
5. Gâtul piciorului – nu apare în nomenclatorul anatomic. Prezintă 2 regiuni:
anterioară
posterioară
6. Piciorul – prezintă:
porţiunea dorsală
porţiunea plantară
regiunea calcaneană
degetele.
18
Fig. 14 – Regiunile topografice anterioare ale membrului inferior: 1. triunghiul
femoral Scarpa 2. scrotul 3. reg. anterioară a coapsei sau femurală anterioară 4. reg.
anterioară a genunchiului sau patelară sau rotuliană 5. reg. anterioară a gambei
6. reg. anterioară a gâtului piciorului 7. reg. dorsală a piciorului 8. reg. dorsală a
degetelor
19
Fig. 15 – Regiunile topografice posterioare ale membrului inferior: 1. reg.
sacro-coccigiană 2. reg. gluteală 3. reg. posterioară a coapsei sau femurală
posterioară 4. reg. posterioară a genunchiului sau fosa poplitee 5. reg. posterioară a
gambei 6. reg. posterioară a gâtului piciorului 7. reg. plantară 8. reg. plantară a
degetelor.
20
CAPITOLUL 3
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE CAPULUI ŞI

GÂTULUI
Capul este segmentul cel mai înalt al corpului uman ce se sprijină prin
intermediul gâtului pe trunchi. El are importanţă prin formaţiunile şi organele
conţinute, care sunt dispuse pe 4 etaje:
inferior - etajul digestiv-gustativ
urmează – etajul respirator-olfactiv
etajul organelor de simţ – stato-acustic şi vizual
superior – etajul neural care conţine encefalul.
Limitele capului şi gâtului
Limita dintre cap şi gât sau limita cefalo-cervicală este urmează marginea
inferioară a corpului mandibulei şi se continuă printr-o orizontală convenţională ce
este dusă până la marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian. Apoi
urcă pe această margine trece prin baza procesului mastoidian şi urmează linia
nuchală superioară pentru a se termina la nivelul protuberanţei externe occipitale.
Forma şi mărimea capului
Forma şi mărimea capului prezintă variaţii morfologice în funcţie de:
vârstă, sex şi de la individ la individ.
Înălţimea capului reprezintă:
la naştere ¼ din lungimea totală a corpului
la adult 1/8 din lungimea corpului.
Capul depăşeşte ca mărime gâtul în toate direcţiile. El este un ovoid care
privit din profil are extremitatea mai mare orientată posterior iar dacă este privit de
sus poate avea mai multe forme descrise de G. Sergi:
elipsoidă pentagonoidă
21
elipsoidă romboidă
elipsoidă ovoidă
elipsoidă sfenoidă.
Diametrul transversal maxim – se măsoară distanţa dintre cele mai laterale
puncte ale oaselor parietale. Măsurătorile se fac cu ajutorul unui compas.
Diametrul antero-posterior maxim – reprezintă distanţa dintre glabelă şi
punctul cel mai posterior al occipitalului.
Înălţimea auriculară a capului – reprezintă distanţa dintre vertex şi marginea
superioară a conductului auditiv extern pe linia care cade perpendicular pe
orizontala Frankfurt.
Orizontala Frankfurt – este linia orizontală ce trece prin punctul cel mai
inferior al marginii infraorbitale şi marginea superioară a conductului auditiv
extern.
Fig. 16 – Orizontala Frankfurt
Indicele cranian longitudinal – este dat de raportul:
Diametrul transversal maxim x 100 / Diametrul antero-posterior maxim

Craniul lung sau dolicocefal are indicele cranian longitudinal de 75 sau mai
mic. Craniul scurt sau brahicefal are indicele cranian longitudinal de 83 sau mai
22
mare. Între craniul lung şi cel scurt se găseşte craniul mijlociu sau mesaticefal care
are indicele cu valori cuprinse între 77,5 şi 80,5.
Indicele cranian vertical – se determină folosind următorul raport:
Înălţimea auriculară a capului x 100 / Diametrul antero-posterior maxim

Craniul înalt sau hipsicefal are un indice cranian vertical cu valoare mai
mare de 75. Craniul turtit sau plat sau platicefal are un indice vertical sub 70. Între
craniul înalt şi cel plat se află craniul ortocefal care are indicele cranian vertical cu
valori cuprinse între 70 şi 75.
Indicele cranian vertical şi cel longitudinal s-a calculat pe baza
măsurătorilor efectuate pe craniul izolat. La omul viu sau la cadavru măsurătorile
includ şi părţile moi ale capului obţinând indicele cefalic care este cu aproximativ
2 cm mai mare decât indicele cranian.
La femeie craniul are diametrele mai mici şi reliefurile osoase sunt mai
puţin pronunţate faţă de cele întâlnite la bărbaţi.
Deformările patologice întâlnite la nivelul craniului pot fi de origine:
encefalică:
macrocefalia = capul foarte mare
microcefalia = capul foarte mic
hidrocefalia = acumularea peste normal de lichid cefalorahidian în
ventriculii cerebrali
osoasă:
rahitismul
osteomalacia
osteita fibroasă deformantă Paget
sifilisul
cretinismul
prin sinostozare înainte de termen a uneia sau a mai multor suturi
craniene.
23
Punctele antropometrice sau craniometrice - sunt repere fixe şi precise. Dinspre
anterior spre posterior sunt următoarele:
Gnation – punctul cel mai inferior al simfizei mentoniere
Punctul mentonier (simfizian) – punctul cel mai anterior al eminenţei
mentoniere
Punctul incisiv inferior (infradental) – pe marginea alveolară a mandibulei
între cei 2 incisivi mediani
Punctul incisiv superior (prostion) – pe marginea alveolară a maxilarului
superior între cei 2 incisivi mediani
Punctul spinal (nazo-spinal) – situat pe spina nazală anterioară în porţiunea
inferioară a orificiului anterior al cavităţilor nazale denumit apertura piriformă
Rhinion – punctul inferior al suturii dintre cele 2 oase nazale situat în porţiunea
superioară a orificiului anterior al cavităţilor nazale
Nasion – punctul situat la locul unde sutura fronto-nazală întâlneşte linia
mediană la nivelul punctului superior al suturii internazale
Glabella – corespunde proeminenţei mediane situată între cele 2 arcuri
supraciliare.
Ofrion – punctul la care diametrul frontal minim = distanţa minimă dintre cele
2 creste temporale ale frontalului, întâlneşte linia mediană. Acest punct se află
deasupra precedentului.
Bregma – la locul de întâlnire dintre sutura coronară şi sutura sagitală.
Corespunde punctului cel mai înalt al craniului numit vertex sau sinciput.
Obelion – punctul situat la nivelul suturii sagitale, pe linia mediană între
oasele parietale – o depresiune longitudinală, pe linia ce uneşte cele 2 orificii
parietale.
Lambda – la joncţiunea suturii sagitale cu sutura lambdoidă, între occipital şi
oasele parietale – sub formă de depresiune.
Opistocranion – punctul cel mai posterior din planul sagital al craniului.
24
Innion – punctul ce corespunde protuberanţei occipitale externe. Se găseşte la
jumătatea distanţei dintre lambda şi orificiul occipital.
Opistion – corespunde punctului median al marginii posterioare a orificiului
occipital.
Bazion – corespunde punctului median al marginii anterioare a orificiului
occipital.
Puncte craniometrice laterale – dinspre anterior spre posterior sunt:

Punctul maxilo-frontal – este situat pe peretele medial al orbitei la nivelul
unde procesul frontal al maxilei întâlneşte frontalul.
Dacrion – punctul situat la nivelul unghiului supero-medial al orbitei la locul
unde sutura lacrimo-maxilară întâlneşte sutura lacrimo-frontală.
Punctul malar – corespunde punctului cel mai proeminent al osului malar sau
zigomatic.
Pterion – punctul situat la locul de întâlnire dintre frontal, parietal, aripa mare a
sfenoidului şi solzul temporalului.
Punctul coronal – punctul cel mai lateral al suturii coronare.
Stefanion – corespunde punctului unde linia curbă temporală superioară
întâlneşte sutura coronară.
Gonion – corespunde unghiului mandibulei.
Punctul auricular – situat la mijlocul conductului auditiv extern.
Eurion – punctul cel mai proeminent al eminenţei parietale.
Asterion – situat la locul de întâlnire dintre parietal, temporal şi occipital.
25
Fig. 17 - Punctele craniometrice sau antropometrice
Din punct de vedere topografic capul prezintă două etaje:

etajul neural
etajul facial
delimitate de linia ce porneşte de la glabelă merge pe marginea supraorbitară a
frontalului, arcada zigomatică, trece pe sub orificiul acustic extern şi ajunge la
marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian.
Etajul neural cuprinde:
regiunile parietale
regiunea fronto-parieto-occipitală
regiunea temporală
regiunea bazei craniului
Etajul facial cuprinde:
regiunile superficiale ale feţei
regiunea nazală
regiunea labială
regiunea mentonieră
regiunea palpebrală
regiunea geniană
regiunea maseterină
26
regiunea parotidiană
regiunile profunde ale feţei
regiunile profunde somatice
regiunea infratemporală
regiunea orbitară
regiunile viscerale
regiunea cavităţii nazale
regiunea cavităţii bucale
regiunea vestibulului faringian
regiunea faringiană
3.1. ETAJUL NEURAL
3.1.1. REGIUNILE PARIETALE
Regiunea fronto-parieto-occipitală – este o regiune mediană ce corespunde cel

mai mult calvariei
Limite:
anterior – glabela şi marginile supraorbitare ale frontalului
posterior – protuberanţa occipitală externă şi liniile nuchale superioare
lateral – liniile temporale superioare şi baza procesului mastoidian
Stratigrafie:
Pielea – este relativ groasă, glabră = lipsită de păr la nivelul frunţii şi păroasă în
rest. La nivelul frunţii prezintă şanţuri verticale sau transversale cu importanţă
pentru mimică.
Planul subcutanat – are foarte puţină grăsime dar multe fibre conjunctive ce
leagă pielea de aponevroza epicraniană.
Planul musculoaponevrotic – este format de aponevroza epicraniană cu
muşchii care se inseră pe ea: occipitofrontali şi temporoparietali.
27
Cele trei planuri anterioare formează scalpul, care conţine numeroase
elemente vasculonervoase superficiale ce se găsesc în special în stratul subcutanat.
Planul subaponevrotic – este format din ţesut conjunctiv lax care asigură o
mare mobilitate a planurilor supraiacente pe planul osteo-periostal.
Planul periostal – este slab aderent la oasele calvariei, dar aderă puternic de
ţesutul fibros al suturilor dintre acestea.
Planul osos – este reprezentat de calvarie cu suturile sale.
Dura mater craniană – aderă puternic la nivelul suturilor, în rest este uşor
decolabilă favorizând formarea hematoamelor extradurale în cazul leziunilor
traumatice ale unor ramuri ale arterelor meningeale.
Regiunea temporală – este o regiune bilaterală, simetrică, situată pe părţile laterale

ale bolţii craniene. La acest nivel poate fi luat pulsul la artera temoprală
superficială.
Limite:
inferior – arcada zigomatică
în rest regiunea este delimitată de linia temporală superioară
Stratigrafie:
Pielea – este subţire, mobilă, parţial glabră, parţial păroasă
Planul subcutanat – format din ţesuţ conjunctiv lax ce conţine:
muşchii pieloşi: temporoparietali, auriculari anterior şi superior,
artera temporală superficială,
venele superficiale,
limfaticele ce drenează spre nodurile parotidiene şi mastoidiene.
Planul aponevrotic – este format de porţiunea laterală a aponevrozei
epicraniene.
Planul fascial – este format de fascia temporală.
Planul muscular – este format de muşchiul temporal. Conţine elementele
vasculonervoase profunde:
arterele temporală profundă anterioară,
28
artera temporală profundă posterioară,
artera temporală medie,
venele comitante,
limfaticele profunde ce drenează în nodurile parotidiene superficiale,
ramuri ale nervului mandibular.
Planul periostal - este slab aderent la oasele calvariei, dar aderă puternic de
ţesutul fibros al suturilor dintre acestea.
Planul osos – este reprezentat de porţiunea laterală a calvariei care alcătuieşte
fosa temporală.
Dura mater craniană – este foarte uşor decolabilă favorizând apariţia marilor
hematoame extradurale temporale.
Regiunea bazei craniului – este o regiune profundă şi mediană care formează

peretele inferior al neurocraniului.
Stratigrafie:
Exobaza – este acoperită de periost şi împărţită în 3 zone: anterioară, mijlocie,
posterioară
Endobaza – este împărţită în 3 etaje: anterior, mijlociu şi postrior. Este
traversată de numeroase elemente vasculonervoase:
în etajul anterior:
filetele nervilor olfactivi
nervul optic
artera oftalmică
în etajul mijlociu:
nervul oculomotor
nervul trohlear
nervul abducens
nervul oftalmic
vena oftalmică
nervul maxilar
29
nervul mandibular
artera meningee mijlocie
artera carotidă internă
în etajul posterior:
nervul facial
nervul vestibulocohlear
nervul glosofaringian
nervul vag
nervul accesor
nervul hipoglos
bulbul rahidian învelit în meninge şi însoţit de vasele vertebrale.
Dura mater craniană – căptuşeşte endocraniul şi este în cea mai mare parte
aderentă de planul osos al endobazei. La acest nivel prezintă cele mai multe din
sinusurile sale, care drenează sângele venos al peretelui osos, al meningelor, al
encefalului, orbitei şi urechii interne spre bulbul superior al venei jugulare
interne.
3.2. ETAJUL FACIAL
Se mai numeşte porţiune facială sau viscerală a capului sau faţa, este situată
în partea anterioară şi inferioară a acestuia. La acest nivel se găsesc organele de
simţ şi porţiunile iniţiale ale aparatelor respirator şi digestiv.
3.2.1. REGIUNILE SUPERFICIALE ALE FEŢEI
Regiunea nazală – este reprezentată de proeminenţa piramidală situată în mijlocul

feţei între regiunile palpebrale şi cele geniene precum şi deasupra regiunii labiale.
Limite:
superior – depresiunea subglabelară ce corespunde suturii frontonazale,
30
inferior – linia ce merge pe marginea posterioară a părţii mobile a septului
nasului şi a orificiilor narinare,
lateral – şanţurile nazo-orbitare şi nazo-geniene.
Regiunea labială sau regiunea orală sau regiunea buzelor – se găseşte pe linia
mediană sub regiunea nazală şi deasupra de regiunea mentonieră, încadrată de cele
două regiuni geniene. Este reprezentată de cele două buze care delimitează orificiul
bucal şi alcătuiesc peretele anterior al cavităţii bucale.
Limite:
superior – linia curbă ce trece prin marginea posterioară a porţiunii mobile
a septului nazal, marginea posterioară a nărilor şi şanţul nazo-labial,
lateral – liniile convenţionale verticale coborâte la 1 cm lateral de
comisurile bucale,
inferior – şanţul mento-labial prelungit în ambele părţi până la liniile
conveţionale verticale coborâte la 1 cm lateral de comisurile bucale.
Regiunea mentonieră sau regiunea bărbiei – este situată sub regiunea labială şi
deasupra regiunii suprahioidiene şi aparţine gâtului.
Limite:
inferior – marginea inferioară a corpului mandibulei,
superior – şanţul mento-labial prelungit în ambele părţi până la liniile
conveţionale verticale coborâte la 1 cm lateral de comisurile bucale,
lateral - liniile conveţionale verticale coborâte la 1 cm lateral de comisurile
bucale.
Regiunea palpebrală – este o regiune pereche situată de o parte şi de alta a nasului

sub regiunea frontală şi deasupra regiunii geniene. Se continuă în profunzime cu
regiunea orbitară. Este alcătuită din cele două pleoape, anexe ale ochiului care
delimitează fanta palpebrală. În grosimea pleoapelor este conţinută o parte a căilor
lacrimale. Limitele sunt reprezentate de marginile aditusului orbitar, iar în
profunzime conjunctiva palpebrală.
31
Regiunea geniană sau obraz – estre pereche, situată lateral de cele 3 regiuni
mediane, sub regiunile palpebrale şi medial de cea maseterină. Formează peretele
lateral al cavităţii bucale.
Limite:
anterior – şanţul nazo-genian continuat cu şanţul nazo-labial şi cu linia
convenţională verticală coborâtă la 1 cm lateral de comisura bucală
posterior – marginea anterioară a muşchiului maseter
superior – marginea inferioară a bazei orbitei
inferior – marginea inferioară a corpului mandibulei
Regiunea maseterină – este o regiune pereche situată în partea posterioară a feţei,

postero-lateral de regiunea geniană. Cuprinde toate planurile moi ce acoperă
ramura mandibulei inclusiv prelungirea anterioară a glandei parotide.
Limite:
anterior – marginea anterioară a muşchiului maseter,
posterior – marginea posterioară a ramurii mandibulei,
superior – arcada zigomatică,
inferior – marginea inferioară a mandibulei.
Regiunea parotidiană sau retromandibulară – este o regiune pereche situată

înapoia ramurii mandibulei şi care conţine glanda parotidă.
Limite:
anterior – marginea posterioară a ramurii mandibulei,
posterior - procesul mastoidian şi marginea anterioară a
sternocleidomastoidianului,
superior – conductul auditiv extern,
inferior – orizontala care continuă înapoi marginea inferioară a corpului
mandibulei.
32
3.2.2. REGIUNILE PROFUNDE ALE FEŢEI
Regiunile profunde somatice:

Regiunea infratemporală sau regiunea facială profundă – este pereche ce
răspunde perimetrului osos al fosei infratemporale. Este importantă deoarece la
acest nivel se găseşte nervul mandibular cu ramurile lui terminale. Limitele sunt
reprezentate de pereţii osoşi ai fosei infratemporale completaţi de formaţiunile moi.
Regiunea orbitară – este o regiune pereche cuprinsă în orbita osoasă. Este situată
de o parte şi de cealaltă a porţiunii superioare a cavităţii nazale este acoperită
anterior de elementele regiunii palpebrale. Conţine şi protejează globul ocular şi
anexele sale. Limitele regiunii sunt reprezentate de pereţii osoşi ai orbitei căptuşiţi
de periorbită.
Regiunile viscerale:
Regiunea cavităţii nazale – este o regiune mediană profundă a feţei situată înapoia
piramidei nazale şi protejată de aceasta, sub etajul anterior al bazei craniului şi
deasupra cavităţii bucale şi între cele două orbite. Comunică înainte cu exteriorul
prin cele două orificii narinare şi înapoi se deschide în faringe prin cele două
choane. Constituie segmentul iniţial al căilor respiratorii şi adăposteşte organul
olfactiv.
Regiunea cavităţii bucale – este o regiune profundă, mediană, situată sub cavitatea
nazală, deasupra regiunii suprahioidiene şi înaintea vestibulului faringelui.
Reprezintă segmentul iniţial al tubului digestiv. La acest nivel se găsesc receptorii
gustului.
33
Regiunea vestibulului faringian – vestibulul faringian este un coridor musculo-
membranos delimitat de marginea liberă a vălului palatin, baza limbii şi arcurile
palatine. Prin el se face comunicarea între cavitatea bucală şi faringe.
Regiunea faringiană – cuprinde faringele şi spaţiile perifaringiene. Faringele este
un conduct musculo-membranos aşezat înapoia foselor nazale, a cavităţii bucale şi
a laringelui şi înaintea coloanei cervicale. În sus se întinde până la baza craniului,
iar în jos se continuă cu esofagul. El reprezintă o răspântie în care se încrucişează
calea respiratorie cu cea alimentară. Mai serveşte la ventilarea urechii medii şi la
fonaţie.
3.3. REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE GÂTULUI
Gâtul este segmentul care face legătura între cap şi trunchi.

Limita dintre gât şi torace sau limita cervico-toracală este reprezentată:
inferior - separă gâtul de trunchi şi de rădăcina membrului superior,
anterior - de incizura jugulară a sternului, articulaţia sterno-claviculară,
clavicula,
posterior - de o linie convenţională ce uneşte cele două articulaţii acromio-
claviculare şi care trece prin vârful procesului spinos al vertebrei cervicale
C7,
superior – separă gâtul de cap şi urmează marginea inferioară a corpului
mandibulei ce se continuă cu o orizontală convenţională dusă prin marginea
anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian, ce urcă pe această margine
trece prin baza procesului mastoidian şi urmează linia nuchală superioară
pentru a se termina la nivelul protuberanţei externe occipitale.
Forma şi mărimea gâtului variază în funcţie de: vârstă, sex şi de la individ la

individ.
34
La femei şi copii gâtul are formă cilindrică. La bărbat gâtul este mai mult
sau mai puţin neregulat din cauza reliefurilor musculare şi a reliefului laringelui. La
subiecţii slabi proemină: anterior – laringele şi lateral – muşchiul
sternocleidomastoidian. La subiecţii graşi toate reliefurile de la nivelul gâtului sunt
atenuate sau mascate prin acumularea ţesutului adipos.
Înălţimea gâtului corespunde înălţimii coloanei cervicale şi este de:
8 cm la bărbat
7 cm la femeie.
Lungimea gâtului depinde de dezvoltarea musculaturii şi a părţilor moi care
înconjoară coloana cervicală. La persoanele cu musculatură foarte dezvoltată gâtul
apare scurt datorită orientării fibrelor muşchiului trapez care în acest caz se deschid
oblic în jos şi mult lateral. La persoanele slabe gâtul apare lung deoarece fibrele
muşchiului trapez sunt orientate aproape vertical.
3.3.1. REGIUNILE SOMATICE ALE GÂTULUI
Regiunea anterioară a gâtului prezintă regiunile infrahioidiană şi suprahioidiană.

Regiunea infrahioidiană – este o regiune nepereche, mediană, de formă
triunghiulară cu baza în sus şi ocupă partea anterioară şi inferioară a gâtului.
Limite:
superior – orizontala prin marginea superioară a hioidului ce uneşte cei doi
muşchi sternocleidomastoidieni,
inferior – incizura jugulară a sternului,
lateral stg, dr – marginile anterioare ale sternocleidomastoidienilor,
profund – se întinde până la conductul laringo-traheal şi la glanda tiroidă.
Regiunea suprahioidiană – este regiune mediană, nepereche ce ocupă partea

anterioară şi superioară a gâtului. Ea conţine şi loja glandei submandibulare.
Limite:
35
superior – marginea inferioară a corpului mandibulei prelungită înapoi
printr-o linie convenţională ce merge până la marginea anterioară a
inferior – orizontală prin marginea superioară a hioidului, între cei doi
muşchi sternocleidomastoidieni,
lateral stg, dr. – marginile anterioare ale muşchilor
sternocleidomastoidieni,
profund – muşchiul milohioidian continuat înapoi de faţa laterală a
muşchiului hioglos.
Regiunea sternocleidomastoidiană – numită şi regiunea carotidiană, este o

regiune pereche situată între regiunea anterioară şi laterală a gâtului.
Limite:
anterior şi posterior – marginile corespunzătoare ale
superior – baza procesului mastoidian,
inferior – clavicula şi articulaţia sternoclaviculară,
profund – se întinde până la lama prevertebrală a fasciei cervicale.
Importanţa practică a regiunii se datorează prezenţei pachetului vasculo-nervos
al gâtului format din:
artera carotidă comună, continuată de carotida internă situate medial
vena jugulară internă situată lateral
nervul vag aşezat în unghiul diedru deschis înapoi format de artera carotidă
şi vena jugulară
asupra cărora este necesar să se intervină în anumite situaţii pentru a realiza
hemostaza, ligatura sau simpatectomia periarterială. Tot la acest nivel se găsesc
numeroase noduri limfatice care pot constitui punctul de plecare pentru procese
supurative sau sediul metastazelor în cazul tumorilor maligne de la nivelul
extremităţii cefalice.
36
Regiunea laterală a gâtului – se mai numeşte regiunea sau triunghiul
supraclavicular, este o regiune pereche, de formă triunghiulară, situată între
regiunea sternocleidomastoidiană - anterior şi regiunea nuchală - posterior. Este
regiunea ce face legătura între gât, membrul superior şi cavitatea toracică.
Limite:
anterior – marginea posterioară a sternocleidomastoidianului,
posterior – marginea laterală a trapezului,
inferior – faţa superioară a corpului claviculei,
superior – marginile celor 2 muşchi se întâlnesc puţin sub linia nuchală
superioară şi formează vârful triunghiului,
profund – se întinde până la regiunea prevertebrală şi conţine o serie de
formaţiuni importante:
artera subclaviculară dă naştere la trei ramuri care ajung în
această regiune: cervicala ascendentă, cervicala superficială,
artera suprascapulară
vena subclaviculară
plexul cervical – nervul frenic
plexul brahial cu următoarele ramuri: nervul subclavicular,
nervul pectoral lateral, nervul pectoral medial, nervul dorsal al
scapulei, nervul toracic lung, nervul suprascapular, nervul
toracodorsal.
noduri limfatice ale grupului cervical lateral profund inferior.
Regiunea prevertebrală – regiune profundă, nepereche, mediană, situată anterior

de coloana vertebrală cervicală şi posterior de regiunile sternocleidomastoidiene şi
viscerale ale gâtului. Este formată dintr-un strat musculo-fascial subţire ce acoperă
faţa anterioară a coloanei.
Limite:
superior – procesul bazilar al occipitalului,
inferior – discul dintre vertebrele C7 şi T1,
37
lateral – şirul proceselor transverse ale vertebrelor,
profund – faţa anterioară a coloanei vertebrale.
Prin această regiune trec vasele vertebralereprezentate de: artera vertebrală şi vena
vertebrală precum şi lanţul simpatic cervical.
3.3.2. REGIUNILE VISCERALE ALE GÂTULUI
Regiunea laringiană – laringele este un organ tubular ce face parte din căile
respiratorii şi este în acelaşi timp componenta principală a aparatului fonator.este
situat în regiunea antero-mediană a gâtului şi răspunde ultimelor patru vertebre
cervicale.
Regiunea tiroidiană – este o regiune mediană situată anterior şi pe părţile laterale

ale regiunii laringiene. Cuprinde glanda tiroidă şi glandele paratiroide.
Traheea cervicală – traheea continuă laringele şi este un conduct fibro-cartilaginos

ce serveşte la trecerea aerului în timpul respiraţiilor. Traheea are o primă porţiune
cervicală şi una toracică. Traheea cervicală se întinde de la marginea inferioară a
cartilajului cricoid până la planul orizontal ce trece prin incizura jugulară a
sternului.
Esofagul cervical – este un conduct musculo-membranos ce serveşte la trecerea

bolului alimentar din faringe în esofag. Limita superioară a esofagului cervical este
reprezentată de planul ce trece prin marginea inferioară a cartilajului cricoid, iar
limita inferioară se continuă cu segmentul toracic şi răspunde planului orizontal ce
trece prin incizura jugulară a sternului.
38
3.4. PRINCIPALELE TRIUNGHIURI ALE GÂTULUI
Triunghiurile superficiale ale gâtului

Trigonul median:
superior – marginea inferioară a mandibulei,
lateral – muşchiul sternocleidomastoidian,
inferior (vârful) – incizura jugulară a sternului.
Triunghiurile laterale (drept şi stâng):
lateral – muşchiul trapez,
medial - muşchiul sternocleidomastoidian,
inferior – clavicula.
Triunghiul tiroidian – conţine lobii glandei tiroide.
medial – conductul laringotraheal,
superior – muşchiul omohioidian,
inferior - muşchiul sternocleidomastoidian.
Triunghiul submandibular – conţine glanda submandibulară, nodurile limfatice
submandibulare, vasele faciale, vasele linguale, nervul lingual, nervul
glosofaringian, nervul hipoglos
superior – marginea inferioară a mandibulei,
anterior – pântecul anterior al muşchiului digastric,
posterior - pântecul posterior al muşchiului digastric.
Triunghiul traheal:
medial – linia mediană a corpului,
superolateral - muşchiul sternocleidomastoidian,
inferolateral – muşchiul sternotiroidian.
La unirea celor două triunghiuri traheale se formează un romb, care este locul de
elecţie unde se practică traheotomiile.
Triunghiul suprasternal:
superior – orizontală la 5 cm deasupra sternului,
39
lateral ( stg, dr) – fasciculul sternal al muşchiului sternocleidomastoidian,
inferior (vârful) – furculiţa sternală.
Triunghiul carotidian – este străbătut de o serie de vase şi nervi de importaţă
deosebită şi anume: nervul glosofaringian (IX), nervul vag (X), nervul accesor
(XI), nervul hipoglos (XII), vena jugulară internă, artera carotidiană internă şi
artera carotidiană externă.
superior - pântecul posterior al muşchiului digastric,
lateral - muşchiul sternocleidomastoidian,
inferior – muşchiul omohioidian.
Triunghiul supraclavicular mic – este delimitat de cele două capete de inserţie ale
muşchiului sternocleidomastoidian şi articulaţia sternoclaviculară.
Triunghiul supraclavicular mare – se mai numeşte fosa supraclaviculară mare
anterior – muşchiul sternocleidomastoidian,
posterior – muşchiul trapez,
inferior – clavicula.
Triunghiurile profunde ale gâtului

Triunghiul prescalenic sau hiatul scalenic anterior. Pe la baza lui trece vena
subclaviculară şi nervul frenic.
anterior – muşchiul sternocleidomastoidian,
posterior – muşchiul scalen anterior,
inferior – coasta I.
Triunghiul interscalenic sau hiatul scalenic posterior. Prin acest triunghi
trectrunchiurile nervoase ale plexului brahial şi artera subclaviculară.
anterior - muşchiul scalen anterior,
posterior - muşchiul scalen mijlociu şi muşchiul scalen posterior,
Triunghiul scaleno-costo-vertebral – prezintă la limita lui inferioară pleura
cervicală.
medial – coloana vertebrală,
40
lateral – muşchii scaleni,
Triunghiul supraretropleural – în aria căruia se găseşte ganglionul cervicotoracal.
posterior – coasta I,
lateral – ligamentul costopleural,
medial – ligamentul vertebropleural.
Triunghiul scalenosubclavivertebral
inferior – artera subclaviculară,
medial – artera vertebrală.
Triunghiul scalenosubclavitiroidian
inferior – artera subclaviculară,
medial – artera tiroidiană inferioară.
Triunghiul intermusculomastoidian
posterosuperior – mastoida,
lateral – muşchiul sternocleidomastoidian,
medial – pântecele posterior al muşchiului digastric.
Triunghiul faringian
superior- baza craniului,
medial – peretele lateral al faringelui,
lateral – muşchiul stilofaringian.
41
Fig. 18 – Secţiune transversală la nivelul vertebrei C6 – 1. muşchiul
sternocleidomastoidian; 2. muşchiul platisma; 3. cartilajul aritenoid;
4. muşchiul sternohioid; 5. cartilajul tiroid; 6. discul intervertebral C5-C6;
7. muşchiul scalen anterior; 8. muşchiul scalen mijlociu; 9. muşchiul scalen
posterior; 10. nervul spinal C6; 11. muşchiul semispinal cervical; 12. măduva
spinării; 13. procesul spinos al vertebrei C6; 14. procesul transvers al vertebrei
C6; 15. muşchiul splenius al capului; 16. muşchiul ridicător al scapulei;
17. muşchiul trapez; 18. vena jugulară externă; 19. vena jugulară internă;
20. artera carotidă comună
42
Fig. 19 – Secţiune transversală la nivelul vertebrei C7 – 1. muşchiul
constrictor faringeal; 2. muşchiul sternomastoid; 3. muşchiul sternotiroid;
4. muşchiul sternohioid; 5. cartilajul cricoid 6. glanda tiroidă 7. artera carotidă
comună 8. vena jugulară internă; 9. muşchiul scalen anterior; 10. muşchiul
deltoid; 11. clavicula; 12. muşchiul supraspinos; 13. nervul spinal; 14. procesul
spinos al vertebrei C7; 15.muşchiul romboid mic; 16. măduva spinării;
17. muşchiul trapez; 18. muşchiul ridicător al scapulei; 19. corpul vertebrei C7;
20. discul intervertebral C6-C7
43
CAPITOLUL 4
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE
MEMBRULUI SUPERIOR
Membrele superioare sau toracice prezintă următoarele limite:

faţă de gât – linia ce trece prin marginea superioară a scapulei, marginea
laterală a acromionului, marginea anterioară a claviculei
faţă de torace:
anterior – verticala ce coboară de la unirea 1/3 laterale cu 1/3 mijlocie a
claviculei
distal – linia orizontală la nivelul peretelui toracic ce trece prin marginile
inferioare ale muşchilor pectoral mare, dorsal mare şi rotund mare
posterior – marginea medială a scapulei
Topografic membrul superior prezintă dinspre proximal spre distal 6 segmente,
care la rândul lor prezintă mai multe regiuni:
umărul:
regiunea deltoidiană – situată în partea laterală
regiunea scapulară – situată în partea posterioară
regiunea axilară – aflată în partea medială
braţul
regiunea brahială anterioară
regiunea brahială posterioară
cotul
regiunea cubitală anterioară
regiunea cubitală posterioară
antebraţul
regiunea antebrahială anterioară
regiunea antebrahială posterioară
44
gâtul mâinii
regiunea anterioară a gâtului mâinii
regiunea posterioară a gâtului mâinii
mâna
regiunea palmară sau palma mâinii
regiunea dorsală a mâinii
degetele mâinii
regiunea palmară a degetelor
regiunea dorsală a degetelor
4.1. REGIUNEA DELTOIDIANĂ
Definiţie: este regiunea laterală a umărului ce corespunde muşchiului deltoid şi

care se prezintă ca o proeminenţă rotunjită. Are formă triunghiulară cu baza în sus
şi vârful în jos.
Limite:
proximal – clavicula şi acromionul,
distal – planul ce trece sub inserţia muşchiului pectoral mare,
anterior – marginea anterioară a muşchiului deltoid,
posterior – linia convenţională ce uneşte acromionul cu tuberozitatea
deltoidiană a humerusului sau după alţi autori marginea posterioară a
deltoidului.
Stratigrafie:
Pielea – este fină şi mobilă.
Planul subcutanat – conţine:
ţesut celular subcutanat,
ramuri arteriale superficiale – din toraco-acromială şi din circumflexa
humerală posterioară,
vene superficiale,
45
limfaticele superficiale drenate de nodurile limfatice axilare – grupul
subscapular,
ramuri nervoase provenite din nervii supraclaviculari (plexul cervical) şi
din nervul cutanat brahial lateral (din nervul axilar).
Fascia deltoidiană – acoperă muşchiul deltoid de care aderă şi trimite
prelungiri între fasciculele acestuia.
Planul profund cuprinde:
stratul muscular – reprezentat de muşchiul deltoid,
ţesutul celular subdeltoidian – explică mobilitatea muşchiului pe planul
osos în cadrul mişcărilor humerusului în articulaţia scapulo-humerală.
Conţine:
bursa seroasă subdeltoidiană,
arterele circumflexe humerale anterioară şi posterioară sunt
ramuri ale arterei axilare,
venele omonime,
limfaticele profunde care se varsă în nodurile axilare – grupul
brahial lateral şi grupul apical,
nervul axilar.
stratul tendinos profund – este reprezentat de tendoanele de inserţie ale
muşchilor:
supraspinos, subspinos şi rotund mic – pe tuberculul mare al
humerusului în partea postero-laterală,
subscapular – pe tuberculul mic,
tendonul pectoralului mare – pe creasta tuberculului mare în
partea anterioară,
tendonul capului lung al bicepsului brahial iese din articulaţia
scapulohumerală prin şanţul intertubercular.
Planul articular – este reprezentat de faţa antero-laterală a articulaţiei
umărului şi de articulaţia acromio-claviculară.
46
Importanţa practică a regiunii – este frecvent expusă traumatismelor, cele mai
frecvente fiind luxaţiile scapulohumerale şi a fracturile de col humeral, în ambele
situaţii se modifică forma regiunii, cu denivelarea umărului şi ştergerea şanţului
deltopectoral = “umăr în epolet”. Paralizia nervului axilar duce la atrofia
deltoidului cu impotenţa lui funcţională.
4.2 REGIUNEA SCAPULARĂ
Definiţie: reprezintă totalitatea părţilor moi situate pe faţa dorsală a scapulei,

dublând peretele posterior al axilei şi care ocupă partea posterioară a umărului.
Limite:
proximal – marginea superioară a scapulei,
distal – marginea inferioară a rotundului mare,
medial – marginea medială a scapulei,
lateral – linia care uneşte unghiul acromionului cu tuberozitatea deltoidiană
sau după marginea posterioară a deltoidului.
Stratigrafie:
Pielea – este groasă şi foarte mobilă pe planurile subiacente.
ţesut celular subcutanat în cantitate redusă,
fascia superficială,
ramuri nervoase provenite din nervii supraclaviculari (din plexul
cervical) şi din nervul cutanat brahial lateral (din nervul axilar).
Fosa supraspinoasă
stratul superficial – reprezentat de muşchiul trapez,
stratul profund – reprezentat de muşchiul supraspinos.
Fosa infraspinoasă
stratul superficial – este discontinuu şi format din trei muşchi:
47
fasciculul inferior al muşchiului trapez în partea supero-
medială,
dorsal mare ce se găseşte în partea inferioară şi acoperă
cu marginea superioară unghiul inferior al scapulei,
fasciculul posterior al deltoidului se găseşte în partea
supero-laterală.
stratul profund – conţine de sus în jos următorii muşchi:
infraspinos – trece posterior de epifiza proximală a
humerusului,
rotund mic – trece posterior de epifiza proximală a
humerusului,
rotund mare – trece înaintea epifizei proximale a
humerusului spre şanţul intertubercular,
între rotundul mic şi rotundul mare se delimitează un
spaţiu triunghiular cu baza la humerus, prin care trece de
pe tuberculul infraglenoidian capul lung al tricepsului
brahial astfel anterior de rotundul mic şi posterior de
rotundul mare. În acest mod triunghiul este subîmpărţit
în două părţi:
triunghiul omotricipital – situat medial şi care
conţine artera şi venele circumflexe a scapulei,
patrulaterul humerotricipital – situat lateral
care conţine artera şi venele circumflexe
humerale posterioare, nervul axilar.
La acest nivel se găsesc importante elemente vasculo-nervoase profunde:
artera suprascapulară - provine din artera subclaviculară,
artera transversă a gâtului - ramură din artera subclaviculară,
artera circumflexă a scapulei - ramură din artera axilară,
venele omonime arterelor – se varsă în vena subclaviculară şi în vena
axilară,
48
vasele limfatice – se îndreaptă spre limfonodurile axilare subscapulare
şi supraclaviculare,
nervul suprascapular - ramură posterioară a plexului brahial ce
inervează muşchii supraspinos şi infraspinos,
nervul axilar – inervează muşchiul rotund mic.
4.3 REGIUNEA AXILARĂ SAU AXILA
Definiţie: reprezintă totalitatea părţilor moi cuprinse între:

articulaţia scapulo-humerală - aflată supero-lateral,
faţa laterală a toracelui - situată medial,
scapulă – aflată posterior.
Are forma unui trunchi de piramidă patrulateră cu axul orientat oblic de sus
în jos şi medio-lateral, căreia îi vom descrie:
patru pereţi: anterior, posterior, medial, lateral,
patru margini: posterolaterală, anterolaterală, anteromedială,
posteromedială,
o bază,
un vârf,
un conţinut.
Limite:
superior – clavicula,
inferior – marginea inferioară a muşchiului pectoral mare,
medial – linie convenţională spre regiunea mamară,
lateral – şanţul deltopectoral.
49
4.3.1. PERETELE ANTERIOR AL AXILEI
Este un perete superficial, care include regiunea infraclaviculară, unde poate fi

abordată artera axilară.
Limite:
superior – clavicula,
medial – verticala coborâtă la unirea 1/3 laterale cu cele 2/3 mediale ale
claviculei,
inferior – marginea inferioară a muşchiului pectoral mare,
lateral – şanţul delto-pectoral.
Stratigrafie:
Pielea – este fină, mobilă şi lipsită de peri.
Planul subcutanat – prezintă:
un strat superficial cu aspect areolar, mai bogat la femeie,
un strat profund lamelar, ce formează o fascie superficială,
între aceste două straturi se găsesc:
partea inferioară a muşchiului platisma,
vase sangvine superficiale,
ramuri nervoase cutanate provenite din plexul brahial,
nervii supraclaviculari din plexul cervical.
Stratul musculo-fascial superficial – este format din muşchiul pectoral
mare învelit pe ambele părţi de fascia sa.
Stratul musculo-fascial profund – este format din:
muşchiul subclavicular,
muşchiul pectoral mic,
complexul fascial alcătuit din fascia muşchiului subclavicular şi
fascia clavipectorală.
Între cele două straturi musculo-fasciale se formează spaţiul interpectoral ce
conţine o lamă de ţesut celular adipos la nivelul căreia se găsesc:
50
ramurile pectorale ale arterei toraco-acromiale,
trei ramuri colaterale anterioare ale plexului brahial: nervul
subclavicularului, nervul pectoralului mic şi nervul pectoralului mare,
vase limfatice pe traiectul cărora se găsesc câteva noduri limfatice
interpectorale.
4.3.2. PERETELE POSTERIOR AL AXILEI
Este format în cea mai mare parte de faţa costală a scapulei = fosa
subscapulară şi de muşchiul subscapular, care se inseră în ea şi o acoperă în
întregime. În partea inferioară a peretelui posterior al axilei se găsesc muşchii
rotund mare şi dorsal mare cu fasciile lor de înveliş. Între tendoanele celor 2
muşchi se găseşte bursa seroasă subtendinoasă a dorsalului mare. La nivelul
peretelui posterior se găsesc vasele subscapulare şi 5 din cele 7 ramuri colaterale
posterioare ale plexului brahial: nervul suprascapular, nervul superior al
subscapularului, nervul inferior al subscapularului, nervul rotundului mare şi nervul
muşchiului latissim. La acest nivel între humerus, capul lung al muşchiului triceps
brahial, muşchiul rotund mic şi muşchiul rotund mare se delimitează:
patrulaterul humerobirondotricipital – care conţine vasele circumflexe
humerale posterioare şi nervul axilar (circumflex)
triunghiul birondotricipital – conţine vasele subscapulare
triunghiul humerorondotricipital – conţine artera brahială profundă şi
nervul radial
4.3.3. PERETELE MEDIAL AL AXILEI
La formarea lui participă primele coaste, primii muşchi intercostali, primele

spaţii intercostale şi primele digitaţii ale muşchiului dinţat anterior. La nivelul
acestui perete se află vasele toracice laterale sau mamare externe, nervul dinţatului
51
anterior şi anastomoza dintre al doilea nerv intercostal şi nervul brahial cutanat
medial.
4.3.4. PERETELE LATERAL AL AXILEI
Este alcătuit de scapulă, faţa medială a articulaţiei scapulo-humerale, de faţa

antero-medială a humerusului, acoperite de tendoanele capului scurt şi a capului
lung al bicepsului brahial şi de coracobrahial. La nivelul peretelui lateral se găsesc
vasele axilare ce se continuă cu vasele brahiale şi nervii: musculocutanat, median,
ulnar, antebrahial cutanat medial şi brahial cutanat medial, care sunt cinci din cele
şapte ramuri terminale ale plexului brahial, celelalte două ramuri fiind nervul axilar
şi nervul radial.
4.3.5. BAZA AXILEI
Este concavă în toate sensurile şi poate avea mai multe forme în funcţie de
poziţia braţului:
braţul în adducţie – are formă de fantă antero-posterioară = poziţia de
explorare
braţul în abducţie de 900 – are formă de trapez = poziţia anatomică
braţul în abducţie de 1800 – are forma de trapez alungit – poziţia
operatorie sau chirurgicală
Limite:
anterior – marginea inferioară a pectoralului mare,
posterior – marginile inferioare fuzionate ale muşchilor dorsal mare şi
rotund mare,
medial şi lateral – câte o linie convenţională sagitală care uneşte marginile
inferioare ale muşchilor pectoral mare şi dorsal mare duse tangent la
peretele lateral al toracelui şi la faţa medială a braţului.
52
Stratigrafie:
Pielea – este subţire, aderentă de planurile subiacente, cu fire de păr şi cu
numeroase glande sebacee şi sudoripare.
Planul subcutanat – este subţire, dispus sub formă de trabecule ce delimitează
mici loje pline cu lobului de grăsime.
Planul fascial – este format dintr-o fascie superficială subţire şi discontinuă ce
se întinde între muşchiul pectoral mare şi muşchiul dorsal mare, ce este dublată
de o lamă profundă mai groasă numită fascie axilară pe care se inseră
ligamentul suspensor al axilei datorită căruia axila are o formă boltită.
4.3.6. VÂRFUL AXILEI
Este orificiul prin care regiunea axilară comunică cu loja supraclaviculară.

Limite:
anterior – claviculă şi muşchiul subclavicular,
posterior – marginea superioară a scapulei şi baza procesului coracoidian,
medial – coasta întâi dublată de inserţia primei digitaţii a dinţatului
anterior.
La acest nivel se găsesc importante elemente vasculo-nervoase:
artera subclaviculară care devine axilară,
vena subclaviculară,
vena axilară,
plexul brahial,
trunchiul limfatic subclavicular.
4.3.7. CONŢINUTUL AXILEI
Cuprinde o cantitate mare de ţesut celulo-adipos în care se găsesc

importante elemente vasculo-nervoase:
53
artera axilară – continuă artera subclaviculară şi străbate axila în diagonală, de
sus în jos şi medio-lateral. Dă următoarele ramuri colaterale:
artera toracică superioară,
artera toraco-acromială,
artera toracică laterală,
arterasubscapulară,
artera circumflexă humerală anterioară,
artera circumflexă humerală posterioară,
vena axilară – se formează prin unirea celor două vene brahiale,
plexul brahial – este prezent în axilă prin fasciculele sale:
fasciculul lateral:
nervul musculocutanat
radăcina laterală a nervului median
fasciculul medial:
rădăcina medială a nervului median
nervul ulnar
nervul antebrahial cutanat medial
nervul brahial cutanat medial
fasciculul posterior:
nervul axilar
nervul radial
ramurile colaterale ale plexului brahial care se găsesc în axilă sunt:
nervii pectorali medial şi lateral
nervul toracic lung
nervii subscapulari
nervul toracodorsal
nodurile limfatice axilare – sunt împărţite în mai multe grupe:
grupul brahial (lateral) – se găseşte pe peretele lateral al axilei de-a
lungul venei axilare şi primeşte aproape toate vasele limfatice ale
membrului superior, excepţie fac cele care însoţesc vena cefalică
54
grupul subscapular – este situat pe peretele posterior şi primeşte limfa
de la ceafă, peretele posterior al toracelui, regiunea scapulară, umăr
grupul pectoral – este aşezat pe peretele medial, primeşte limfaticele
de la mamelă, peretele antero-lateral al toracelui, porţiunea
supraombilicală a peretelui abdominal. Acest grup este primul invadat
în cancerul de sân.
grupul nodurilor deltopectorale sau infraclaviculare – este format
din 1-2 noduri dispuse de-a lungul venei cefalice în şanţul deltopectoral.
Primeşte aferenţe de pe faţa radială a membrului superior.
grupul interpectoral – este situat între muşchii pectoral mare şi
pectoral mic. Primeşte limfa de la mamelă. Eferenţele merg la nodurile
limfatice axilare centrale şi apicale.
nodurile limfatice axilare profunde sunt împărţite în două grupuri:
grupul central – este situat în centrul axilei înapoia muşchiului
pectoral mic. Primeşte aferenţe de la toate grupele prezentate
anterior şi trimite eferenţe la grupul apical.
grupul apical – se găseşte la nivelul vârfului axilei. Primeşte
aferenţe de la toate grupurile exilare şi de la mamelă. Eferenţele
formează 2-3 trunchiuri ce se deschid într-un colector numit
trunchi subclavicular, care este tributar ductului toracic în partea
stângă şi ductului limfatic drept în partea dreaptă.
Importanţa practică a regiunii axilare:
prezenţa metastazelor la nivelul nodurilor limfatice axilare indică un prognostic
nefavorabil al cancerului de sân,
pot apărea procese inflamatorii numite limfadenite, abcese = hidrosadenite,
flegmoane.
55
4.4. REGIUNEA BRAHIALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate anterior de humerus şi de

septurile intermusculare brahiale.
Învecinări:
superolateral – regiunea deltoidiană,
superomedial – regiunea axilară,
inferior – regiunea cubitală anterioară,
posterior – regiunea brahială posterioară.
Limite:
superior – orizontală tangentă la pliul axilar anterior şi care trece prin
marginea inferioară a muşchiului pectoral mare,
inferior – linie transversală ce trece la 2 cm superior de linia
interepicondiliană,
profund – diafiza humerală şi septurile intermusculare brahiale.
Stratigrafie:
Pielea este: mobilă şi mai subţire medial, iar lateral este mai groasă.
Ţesutul celular subcutanat - este bine reprezentat şi conţine numeroase
elemente vasculonervoase superficiale:
vena cefalică – care după ce primeşte vena mediană cefalică în
portţiunea laterală a fosei cubitale urcă pe faţa anterolaterală a braţului
corespunzotor şanţului bicipital lateral şi la limita superioară aregiunii
traversează fascia brahială la nivelul extremităţii inferioare a şanţului
deltopectoral.
vena bazilică – după ce primeşte vena mediană bazilică în partea
medială a fosei cubitale urcă pe partea medială a braţului la nivelul
şanţului bicipital medial.
56
limfaticele superficiale drenează limfa în grupul lateral (humeral) al
nodurilor limfatice axilare şi în nodurile limfatice din spaţiul
deltopectoral.
Nervii superficiali sau cutanaţi se grupează în 4 pedicoli:
pedicolul superolateral – nervul cutanat brahial lateral superior,
pedicolul inferolateral – nervul cutanat brahial lateral inferior,
pedicolul superomedial – nervul intercostobrahial,
pedicolul inferomedial – nervul cutanat brahial medial.
Fascia brahială – formează un manşon în jurul muşchilor lojei anterioare a
braţului şi trimite în profunzime două septuri fibroase care separă grupa
flexorilor de cea a extensorilor. În porţiunea mijlocie a şanţului bicipital medial
este perforată de vena bazilică care pe traiectul său ascendent devine subfacială.
Planul subfascial – este format din muşchi şi formaţiuni vasculonervoase.
Planurile musculare sunt:
planul superficial – muşchiul biceps brahial (capul lung este plasat lateral
şi capul scurt medial).
planul profund
superomedial – muşchiul coracobrahial,
inferolateral – muşchiul brahial.
În porţiunea inferolaterală a regiunii se evidenţiază regiunea proiximală a
muşchiului brahioradial şi a muşchiului extensor radial al carpului.
Muşchiul biceps brahial delimitează cele 2 şanţuri bicipitale:
şanţul medial situat între muşchiul biceps brahial şi muşchiul brahial,
conţine pachetul vasculonervos profund al braţului,
şanţul lateral situat între marginea laterală a muşchiului biceps brahial şi
faţa medială a muşchiului brahioradial.
Vasele şi nervii planului profund sunt:
artera brahială,
venele brahiale,
57
limfaticele brahiale profunde însoţesc venele şi drenează limfa în
nodurile limfatice axilare (grupul humeral),
nervul median,
regiunea proximală a nervului ulnar,
regiunea proximală a nervului radial,
nervul antebrahial cutanat medial,
nervul musculocutan.
Importanţa practică a regiuniil - la acest nivel se găsesc două şanţuri:
şanţul bicipital medial – este adânc şi se prelungeşte de la regiunea
axilară la fosa cubitală sau plica cotului. În profunzimea lui se palpează
pulsul la artera brahială.
şanţul bicipital lateral – situat lateral de relieful muşchiului biceps
brahial şi coboară de la vârful muşchiului deltoid la fosa cubitală.
Fig. 20 –Proiecţia muşchilor umărului şi regiunii anterioare a braţului:

1. trapez; 2. rotund mare; 3. mare dorsal; 4. pectoral mare; 5. deltoid; 6. biceps
brahial; 6a. aponevroza bicipitală; 7. coracobrahial; 8. brahial; 9. triceps brahial –
a. capul lung; b. capul lateral; c. tendonul muşchiului triceps brahial
58
4.5. REGIUNEA BRAHIALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie: regiunea brahială posterioară reprezintă ansamblul părţilor moi situate

posterior de diafiza humerală şi de septurile musculare brahiale medial şi lateral.
Învecinări:
superior – cu regiunea deltoidiană,
inferior – cu regiunea cubitală posterioară,
anterior – cu regiunea brahială anterioară.
Limite:
superior – o linie transversală tangentă la pliul axilar posterior,
inferior – o linie orizontală la aproximativ 2-3 cm superior de linia
anterior sau profund – diafiza humerală şi septurile intermusculare
brahiale medial şi lateral.
Stratigrafie:
Pielea - este mai groasă decât în regiunea brahială anterioară şi mobilă.
Ţesutul celular subcutanat conţine:
o reţea venoasă superficială care drenează spre vena cefalică şi bazilică
ramuri nervoase superficiale:
nervul cutanat brahial lateral superior din nervul axilar,
nervul cutanat brahial medial din plexul brahial,
nervul cutanat brahial posterior,
nervul cutanat antebrahial posterior.
Fascia brahială
formează un manşon în jurul musculaturii braţului,
trimite în profunzime două septuri fibroase - septul brahial medial şi
septul brahial lateral - care separă grupul flexorilor de cel al
extensorilor,
59
segmentul posterior al fasciei brahiale, cele două septuri fibroase
brahiale şi diafiza humerală formează loja osteofibroasă posterioară,
este perforată de vase şi nervi superficiali.
Planul muscular – este reprezentat de corpul muşchiului triceps brahial.
Planul osteofibros:
septul intermuscular medial – este perforat în porţiunea inferioară de
nervul ulnar, care părăseşte canalul brahial din regiunea brahială
anterioară şi pătrunde în regiunea brahială posterioară unde se găseşte
pe faţa anterioară a capului medial al muşchiului triceps brahial.
faţa posterioară a diafizei humerale – prezintă şanţul radial unde se
găseşte nervul radial, artera brahială profundă şi venele omonime.
septul intermuscular brahial lateral – este perforat de nervul radial la
10 cm superior de linia interepicondiliană.
Vase şi nervi planului profund se grupează în:
pachetul vasculonervos radial este format din:
nervul radial, artera brahială profundă şi venele omonime
artera brahială profundă este situată superior şi lateral faţă de
nervul radial şi dă naştere la :
• arterele nutritive ale humerusului
• ramurii deltoidiene,
• arterei colaterale mijlocii care participă la formarea
reţelei articulare a cotului,
• arterele colaterale radiale care participă la formarea
reţelei articulare a cotului,
pachetul vasculonervos ulnar este format din:
nervul ulnar, arterele colaterale ulnare (superioară şi inferioară)
şi venele omonime,
nervul ulnar după ce perforează septul intermuscular brahial
medial la 10 cm superior de linia intercondiliană se plasează pe
60
faţa anterioară a capului medial al muşchiului triceps brahial. Nu
dă ramuri la nivelul regiunii brahiale posterioare.
artera colaterală ulnară superioară provine din artera brahială,
inferior de originea arterei brahiale profunde.
artera colaterală ulnară inferioară se desprinde din artera brahială
la 3 cm superior de fosa cubitală, trece posterior de nervul
median.
Fig. 21 – Proiecţia muşchilor umărului şi regiunii laterale a braţului: 1. trapez;

2. rotund mare; 3. mare dorsal; 5. deltoid; 6. biceps brahial; 7. coracobrahial; 8.
brahial; 9. triceps brahial – a. capul lung; b. capul lateral; c. tendonul muşchiului
triceps brahial
4.6. REGIUNEA CUBITALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate anterior de articulaţia cotului.

Învecinări:
superior – regiunea brahială anterioară,
inferior – regiunea antebrahială anterioară,
61
posterior – regiunea cubitală posterioară.
Limite:
superior – linie orizontală ce trece la 2-3 cm superior de linia
inferior – linie orizontală ce trece la 2-3 cm inferior de linia
medial – linie verticală ce trece prin epicondilul medial al humerusului,
lateral – linie verticală ce trece prin epicondilul lateral al humerusului,
posterior sau profund – planul frontal reprezentat de elementele articulaţiei
cotului.
Stratigrafie:
Pielea este suplă, mobilă, lipsită de fire de păr, transparentă putându-se observa
desenul venelor superficiale.
Ţesutul celular subcutanat este de grosime variabilă, mai abundent la femei şi
copii şi conţine numeroase elemente vasculonervoase superficiale:
sistemul venos superficial sau “M” – ul venos al plicii cotului – de la
nivelul antebraţului urcă spre regiunea cubitală anterioară trei trunchiuri
venoase:
vena mediană a antebraţului – continuă vena cefalică a
policelui. Ajunge la mijlocul fosei cubitale unde se împarte în
două ramuri:
vena mediană bazilică – este orientată superior şi medial,
străbate porţiunea inferioară a şanţului bicipital medial
pentru a se deschide în vena bazilică,
vena mediană cefalică – este orientată superior şi lateral,
străbate porţiunea inferioară a şanţului bicipital lateral şi
se deschide în vena cefalică.
vena bazilică – pornită de la extremitatea medială a reţelei
dorsale a mâinii, urcă pe partea medială a feţei anterioare a
antebraţului la nivelul regiunilor cubitală şi brahială anterioare,
62
la nivelul şanţului bicipital medial. La nivelul regiunii cubitale
anterioare primeşte vena mediană bazilică.
vena cefalică – pornită de pe faţa posterioară a antebraţului
înconjoară marginea laterală a acestuia şi ajunge să străbată
şanţul bicipital lateral, la nivelul regiunilor cubitală şi brahială
anterioare. În regiunea cubitală anterioară primeşte vena
mediană cefalică.
limfaticele superficiale:
cele din partea medială a regiunii drenează către nodurile
limfatice cubitale,
cele din partea laterală a regiunii drenează prin intermediul
nodurilor limfatice deltopectorale spre grupul apical al nodurilor
limfatice axilare.
nervii superficiali sau cutanaţi sunt reprezentaţi de:
nervul cutanat antebrahial lateral – ramură terminală a
nervului musculocutan,
nervul cutanat antebrahial medial – ramură terminală a
plexului brahial,
nervul cutanat brahial medial - ramură terminală a plexului
brahial.
Planul fascial – la nivelul regiunii cubitale anterioare fascia brahială se
continuă cu fascia antebrahială. Limita dintre cele două segmente fasciale este
reprezentată de linia interepicondiliană. Fascia este deosebit de aderentă la
nivelul epicondilor humerali.
Planul muscular – muşchii acestei regiuni se împart în trei grupe:
grupul mijlociu – este format din muşchii biceps brahial şi brahial.
Muşchiul brahial formează planul profund al grupului mijlociu.
grupul medial – este format de muşchii epicondilieni mediali în număr
de şase dispuşi pe 3 straturi:
stratul superficial – format din muşchii:
63
o rotund pronator,
o flexor radial al carpului,
o palmar lung,
o flexor ulnar al carpului.
stratul mijlociu – cuprinde muşchiul flexor superficial al
degetelor.
stratul profund – format de muşchiul flexor profund al degetelor.
grupul lateral - este format de muşchii epicondilieni laterali:
brahioradial,
lung extensor radial al carpului,
scurt extensor radial al carpului,
supinator.
Vasele şi nervii planului profund al regiuni cubitale anterioare se grupează în
două pachete vasculonervoase:
pachetul vasculonervos medial – este plasat în şanţul bicipital medial şi
cuprinde:
artera brahială împreună cu ramurile sale terminale arterele
radială şi ulnară – se găseşte între marginea medială a
tendonului muşchiului biceps brahial şi muşchiul rotund
pronator, acoperită de aponevroza bicipitală şi repausează pe
muşchiul brahial. La 2-3 cm inferior de plica cotului (linia
interepicondiliană) artera brahială se bifurcă în:
artera radială – care continuă direcţia arterei brahiale,
fiind orientată lateral şi plasată între muşchii brahioradial
şi rotund pronator,
artera ulnară – se plasează între muşchii flexor
superficial şi flexor profund al degetelor.
nervul median – descinde medial de artera brahială, trece
printre cele capetele ulnar şi humeral ale muşchiului rotund
pronator, anterior de artera ulnară şi se plasează pe linia mediană
64
a antebraţului între muşchii flexor superficial şi profund al
degetelor.
pachetul vasculonervos lateral – este format din:
nervul radial – după ce părăseşte şanţul nervului radial de pe
faţa posterioară a diafizei humerale pătrunde în şanţul bicipital
lateral între:
muşchiul biceps brahial şi nervul brahial situaţi medial,
muşchii brahioradial şi lung extensor radial al carpului
situaţi lateral.
artera colaterală radială este ramură terminală a arterei
brahiale profunde,
artera recurentă radială este ramură colaterală a arterei
radiale.
reţeaua articulară a cotului – la nivelul regiunii cubitale anterioare este
formată din:
artera colaterală radială din artera brahială profundă,
artera colaterală ulnară inferioară din artera brahială,
artera recurentă radială din artera radială,
artera recurentă ulnară din artera ulnară.
Importanţa practică a regiunii – examinarea poate fi făcută astfel:
în poziţia de flexie a antebraţului pe braţ sau poziţia clinică pielea regiunii se
plicaturează transversal formând plica cotului, care se evidenţiază la nivelul
liniei interepicondiliene, ce se găseşte la 1 cm superior de interlinia articulaţiei
cotului.
cu antebraţul în extensie şi supinaţie numită poziţia anatomică şi chirurgicală, la
nivelul regiunii proemină trei reliefuri musculare:
superior şi mijlociu – relief determinat de muşchiul biceps brahial şi
tendonul său,
lateral şi inferior - relief determinat de muşchii epicondilieni laterali sau
extensorii superficiali ai antebraţului,
65
medial şi inferior - relief determinat de muşchii epicondilieni mediali
sau pronatori şi flexori ai antebraţului.
între cele trei reliefuri musculare se conturează şanţurile bicipitale lateral şi
medial, ambele converg spre mijlocul regiunii pentru a se continua cu şanţul
median al antebraţului. La locul de unire al acestor şanţuri se formează o
depresiune numită fosa cubitală. Prin palpare se evidenţiază: tendonul
muşchiului biceps brahial şi se ia pulsul la artera brahială, medial de tendon.
sub tegumentul regiunii cubitale anterioare se evidenţiază uneori relieful
sistemului venos superficial al regiunii numit “M” –ul venos al plicii cotului.
4.7. REGIUNEA CUBITALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de articulaţia cotului.

Învecinări:
superior – cu regiunea brahială posterioară,
inferior – cu regiunea antebrahială posterioară,
anterior – cu regiunea cubitală anterioară.
Limite:
superior – linie orizontală ce trece la 2-3 cm superior de linia
inferior – linie transversală care trece la 2-3 cm inferior de linia
medial – linie verticală ce trece prin epicondilul medial,
lateral – linie verticală ce trece prin epicondilul lateral,
anterior sau profund – planul frontal reprezentat de faţa posterioară a
articulaţiei cotului.
Stratigrafie:
Pielea este groasă, foarte laxă şi mobilă. În extensie prezintă numeroase pliuri
transversale care se şterg în flexie şi care reprezintă rezerva de piele a regiunii.
Prezintă stratul cornos foarte dezvoltat.
66
Ţesutul celular subcutanat este lax, slab reprezentat. La nivelul olecranului se
află bursa subcutanată olecraniană. Conţine elementele vasculonervoase
superficiale:
o reţea venoasă superficială,
nervii superficiali reprezentaţi de:
nervul cutanat brahial posterior din nervul radial,
nervul cutanat antebrahial posterior din nervul radial,
nervul cutanat brahial medial din plexul brahial,
nervul cutanat antebrahial medial - ramura posterioară a plexului
brahial.
noduri limfatice cubitale sunt situate superior de epicondilul medial. Ele
drenează limfa din jumătatea medială a mâinii şi antebraţului. Urmează
calea venei bazilice spre nodurile limfatice axilare.
Stratul fascial - la acest nivel fascia brahială se continuă cu fascia antebrahială.
Limita dintre cele două segmente fasciale este reprezentată de linia
interepicondiliană. Fascia este deosebit de aderentă la nivelul celor doi
epicondili ai humerusului, a olecranului şi a feţei posterioare a ulnei.
Stratul muscular - este reprezentat de trei grupe musculare:
grupul mijlociu – reprezentat de inserţia muşchiului triceps brahial pe
olecran,
grupul lateral - format din muşchii epicondilieni laterali:
anconeu,
extensor ulnar al carpului,
extensor al degetului mic,
extensor al degetelor,
grupul medial – flexorul ulnar al carpului.
Vase şi nervi planului profund:
nervul ulnar – se plasează pe faţa anterioară a capului medial al
muşchiului triceps brahial, apoi medial de tendonul tricipital şi descinde
la nivelul şanţului nervului ulnar (şanţul paraolecranian medial) anterior
67
şi printre cele două capete humeral şi ulnar al muşchiului flexor ulnar al
carpului.
reţeaua articulară a cotului e realizată prin anastomoza:
ramurilor descendente reprezentate de:
artera colaterală ulnară superioară din artera brahială,
artera colaterală ulnară inferioară din artera brahială,
arterele colaterale mijlocii din artera brahială profundă,
artera colaterală radială din artera brahială profundă.
ramurilor ascendente reprezentate de:
artera recurentă radială din artera radială,
artera recurentă ulnară din artera ulnară,
artera recurentă interosoasă din artera ulnară.
Importanţa practică a regiunii:
în centrul regiunii se evidenţiază o proeminenţă osoasă reprezentată de olecran,
medial şi lateral de această proeminenţă se evidenţiază două şanţuri
longitudinale:
şanţul paraolecranian medial = şanţul nervului ulnar sau
epicondiloolecranian medial sau epitrohleoolecranian,
şanţul paraolecranian lateral = şanţul epicondiloolecranian medial sau
epitrohleoolecranian,
proeminenţele celor doi epicondili humerali,
în mişcarea de flexie a antebraţului pe braţ cele trei proemineţe realizează un
triunghi isoscel,
în mişcarea de extensie a antebraţului pe braţ cele trei proeminenţe sunt aşezate
pe o linie.
4.8. REGIUNEA ANTEBRAHIALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate anterior de diafiza radiusului şi

ulnei şi a membranei interosoase antebrahiale.
68
Învecinări:
superior – regiunea cubitală anterioară,
inferior – regiunea carpiană anterioară,
posterior – regiunea antebrahială posterioară.
Limite:
superior – linie transversală ce trece la 2-3 cm inferior de linia
interepicondiliană sau plica cotului,
inferior – linie orizontală ce trece superior de capul ulnei,
medial – linie convenţională care uneşte epicondilul humeral medial cu
procesul stiloid al ulnei,
lateral – linie convenţională care uneşte epicondilul humeral lateral cu
procesul stiloid al radiusului,
posterior (profund) – plan frontal care trece superior prin cei doi epicondili
humerali şi inferior prin procesele stiloide ale radiusului şi ulnei, fiind
reprezentat de membrana interosoasă antebrahială, diafiza radiusului, a
ulnei şi septul intermuscular antebrahial lateral.
Stratigrafie:
Pielea este subţire, mobilă, elastică şi acoperită cu fire de păr în porţiunea
laterală a regiunii.
Ţesutul celular subcutanat este moderat dezvoltat, areolar în porţiunea
laterală şi lamelar în porţiunea medială unde formează o structură fascială.
Conţine elemente vasculonervoase superficiale reprezentate de:
venele superficiale:
vena bazilică – porneşte de la extremitatea medială a reţelei
dorsale a mâinii şi este situată în continuarea “salvatelei
degetului mic”,
vena cefalică – porneşte de pe faţa posterioară a antebraţului,
înconjoară marginea laterală a antebraţului şi urcă la nivelul
porţiunii laterale a feţei anterioare a antebraţului,
69
vena mediană a antebraţului – porneşte de la extremitatea
laterală a reţelei dorsale a mâinii şi este situată în continuarea
venei cefalice a policelui.
nervii superficiali:
nervul cutanat antebrahial lateral din nervul musculocutan,
nervul cutanat antebrahial medial - ramură terminală a plexului
brahial.
Planul fascial – este reprezentat de fascia antebrahială, care continuă fascia
brahială de la nivelul regiunii cubitale anterioare. De pe faţa ei profundă
porneşte septul intermuscular antebrahial lateral.
Planul muscular – este reprezentat de 12 muşchi aşezaţi astfel:
lojei antebrahiale anterioare:
rotund pronator,
flexor radial al carpului,
palmar lung,
flexor ulnar al carpului,
flexor superficial al degetelor,
flexor profund al degetelor,
flexorul lung al policelui,
pătrat pronator.
lojei antebrahiale laterale:
brahioradial,
supinator.
Cei 12 muşchi ai regiunii antebrahiale anterioare sunt dispuşi în patru planuri:
planul I (superficial):
rotund pronator,
palmar lung,
70
flexor ulnar al carpului.
planul II:
flexor superficial al degetelor.
planul III:
flexor lung al policelui,
flexorul profund al degetelor.
planul IV:
supinator în porţiunea superioară,
pătrat pronator în porţiunea inferioară.
În porţiunea inferioară primele trei planuri devin tendinoase. Între reliefurile
tendoanelor flexorilor superficiali se delimitează trei şanţuri longitudinale:
şanţul radial sau al pulsului – între muşchii brahioradial şi flexor radial
al carpului. La nivelul său se găsesc artera radială şi venele radiale.
şanţul median – între muşchii flexor radial al carpului şi palmar lung.
În ele se află nervul median şi artera satelită a nervului median.
şanţul ulnar – mai puţin pronunţat, între muşchii palmar lung şi flexor
ulnar al carpului. Prin acest şanţ alunecă tendoanele muşchiului flexor
superficial al degetelor şi se găsesc elementele pachetului vasculonervos
ulnar: artera ulnară, venele ulnare şi nervul ulnar.
Vase şi nervi planului profund– se grupează în patru pachete:
pachetul vasculonervos radial format din:
artera radială,
venele radiale,
ramura superficială sau senzitivă a nervului radial – descinde
lateral de artera radială după care se orientează posterior trecând
sub tendonul muşchiului brahioradial,
în porţiunea superioară a regiunii pachetul vasculonervos radial
este acoperit de marginea medială a muşchiului brahioradial,
71
în porţiunea inferioară a regiunii artera radială se plasează în
şanţul pulsului (delimitat de tendoanele muşchilor brahioradial –
lateral şi flexor radial al carpului – medial).
pachetul vasculonervos ulnar este format din:
artera ulnară care:
în 1/3 superioară se plasează sub muşchii epicondilieni
mediali, încrucişată anterior de nervul median care trece
lateral de ea,
în 1/3 mijlocie se plasează în interstiţiul dintre muşchii
flexor superficial al degetelor şi flexorul ulnar al
carpului,
în 1/3 inferioară devine superficială şi se plasează lateral
de tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului.
venele ulnare,
nervul ulnar – trece din regiunea cubitală posterioară în regiunea
antebrahială anterioară în contact cu faţa profundă a muşchiului
pachetul vasculonervos median este format din:
artera satelită a nervului median - este ramură din artera
interosoasă anterioară,
nervul median – după ce încrucişează porţiunea anterioară a
arterei ulnare se plasează în interstiţiul dintre muşchii flexor
superficial al degetelor şi flexor profund al degetelor. În 1/3
inferioară devine superficial şi se plasează între tendoanele
muşchilor flexor radial al carpului – lateral şi palmar lung-
medial.
pachetul vasculonervos interosos anterior este format din:
artera interososasă anterioară din trunchiul interosoaselor din
artera ulnară,
nervul interosos anterior din nervul median.
72
în partea superioară a regiunii antebrahiale se evidenţiază două reliefuri
musculare: relieful epicondilian medial şi relieful epicondilian lateral, între care
se găseşte şanţul antebrahial median.
în partea inferioară a regiunii în flexia forţată a mâinii proemină tendoanele
muşchilor flexori superficiali care în sens lateromedial sunt:
palmar lung,
în partea laterală a regiunii se observă relieful muşchiului brahioradial. Între
tendoanele muşchilor brahioradial şi flexor radial al carpului se găseşte şanţul
pulsului unde se palpează pulsul la artera radială.
Fig. 22 – Faţa anterioară a antebraţului stâng
4.9. REGIUNEA ANTEBRAHIALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de diafiza radiusului,

a ulnei şi de membrana interosoasă antebrahială.
73
Învecinări:
superior – regiunea cubitală posterioară,
inferior – regiunea carpiană posterioară,
anterior – regiunea antebrahială anterioară.
Limite:
superior – linie orizontală ce trece la 2-3 cm inferior de linia
inferior – linie transversală ce trece prin capul ulnei,
lateral – linie convenţională ce uneşte epicondilul lateral cu procesul stiloid
al radiusului,
medial – linie convenţională care uneşte epicondilul medial cu procesul
stiloid al ulnei,
anterior (profund) – planul frontal care trece superior prin cei doi
epicondili humerali şi inferior prin procesele stiloide ale radiusului şi ulnei.
Este reprezentat de: membrana interosoasă antebrahială, diafiza radiusului,
diafiza ulnei şi septul intermuscular antebrahial lateral.
Stratigrafie:
Pielea e groasă, mobilă, prezintă foliculi piloşi.
Ţesutul celular subcutanat - este bine reprezentat şi conţine numeroase
elemente vasculonervoase superficiale:
venele superficiale continuă reţeaua venoasă dorsală a mâinii şi se
îndreaptă spre reţeaua venoasă superficială a regiunii antebrahiale,
anterior spre vena cefalică şi vena bazilică.
nervii superficiali sunt:
nervul cutanat antebrahial posterior din nervul radial,
nervul cutanat antebrahial medial,
nervul cutanat antebrahial lateral din nervul musculocutan.
Stratul fascial – reprezentat de fascia antebrahială care aderă la periostul feţei
posterioare a ulnei şi delimitează împreună diafiza radiusului, a ulnei,
membrana interosoasă şi septul intermuscular antebrahial lateral o lojă
74
osteofibroasă numită loja posterioară a antebraţului la nivelul căreia se găsesc
muşchii extensori.
Planul muscular – cuprinde muşchi aşezaţi pe două straturi în sens
lateromedial astfel:
stratul superficial
muşchiul extensor al degetelor,
muşchiul extensor al degetului mic,
muşchiul extensor ulnar al carpului.
stratul profund
muşchiul supinator,
muşchiul lung abductor al policelui,
muşchiul scurt extensor al policelui,
muşchiul lung extensor al policelui,
muşchiul extensor al indexului.
Vase şi nervi planului profund – sunt reprezentaţi de pachetul vasculonervos
interosos antebrahial posterior format din:
artera interososasă posterioară
venele omonime
ramura profundă a nervului radial (motorie).
Importanţa practică a regiunii: în porţiunea superioară se poate palpa faţa şi
marginea posterioară a ulnei.
75
Fig. 23 – Proiecţia muşchilor pe faţa posterioară a antebraţului drept:
1. brahioradial; 2. lung extensor radial al carpului; 3. scurt extensor radial al
carpului; 4. extensorul degetelor; 5. scurt extensor al policelui; 6. lung abductor al
policelui; 7. epifiza distală a radiusului; 8. epifiza distală a ulnei; 9. procesul stiloid
al ulnei; 10. marginea subcutanată posterioară a ulnei; 11. flexor ulnar al carpului;
12. extensor ulnar al carpului; 13. extensor al degetului mic; 14. anconeu;
15. olecran; 16. epicondilul lateral al humerusului.
4.10. REGIUNEA CARPIANĂ ANTERIOARĂ SAU

REGIUNEA ANTERIOARĂ A GÂTULUI MÂINII
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate anterior de articulaţia

radiocarpiană.
Învecinări:
superior – regiunea antebrahială anterioară,
inferior – regiunea palmară,
posterior – regiunea carpiană posterioară.
Limite:
superior – linie transversală situată superior de capul ulnei,
76
inferior – linie transversală ce trece peste osul pisiform şi tuberculul
scafoidului,
medial – linie verticală coborâtă la nivelul feţei mediale a ulnei,
lateral – linie verticală coborâtă la nivelul feţei laterale a radiusului,
posterior (profund) – planul articulaţiei radio-carpiene.
Stratigrafie:
Pielea este subţire, mobilă şi formează pliuri transversale.
Ţesutul celular subcutanat este slab reprezentat şi conţine:
o bogată reţea venoasă superficială din care se desprinde vena mediană
a antebraţului
nervii superficiali sunt reprezentaţi de:
nervul cutanat antebrahial lateral din nervul musculocutan,
ramura superficială a nervului radial
ramura palmară a nervului ulnar
ramura palmară a nervului median
Planul fascial – este reprezentat de porţiunea inferioară a fasciei antebrahiale
care se termină în porţiunea superioară a retinaculului flexorilor. În contact cu
faţa sa superficială în porţiunea mediană a regiunii se plasează tendonul
muşchiului palmar lung care se termină la vârful aponevrozei palmare.
Retinaculul flexorilor este o formaţiune fibroasă puternică alcătuită din fibre
superficiale şi profunde, care transformă şanţul carpian în canal osteofibros = canal
carpian, prin care trec de la antebraţ la palmă o serie de formaţiuni
vasculonervoase.
Planul tendinos - este format din 4 planuri suprapuse:
planul I:
tendonul muşchiului brahioradial care se inseră pe baza
procesului stiloid al radiusului,
77
tendonul muşchiului flexor radial al carpului este singurul
tendon care trece prin canalul carpian, compartimentul lateral,
pentru a se insera pe baza metacarpianului II,
tendonul muşchiului palmar lung se continuă cu aponevroza
palmară,
tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului se inseră pe osul
pisiform.
planul II - tendoanele muşchiului flexor superficial al degetelor,
tendoane care trec prin canalul carpian.
planul III - tendoanele muşchilor flexor profund al degetelor şi flexor
lung al policelui.
planul IV - muşchiul pătrat pronator prezent în porţiunea superioară a
regiunii.
La nivelul porţiunii anteromediale a regiunii se găseşte canalul lui Guyon = canal
osteofibros prin care trece pachetul vasculonervos ulnar delimitat:
lateral – de retinaculul flexorilor,
medial – osul pisiform,
anterior – expansiunea fibroasă provenită din tendonul terminal al
muşchiului flexor ulnar al carpului.
pediculii vasculonervoşi ai regiunii carpiene anterioare continuă spre
palmă vasele şi nervii regiunii antebrahiale anterioare
artera radială este situată în şanţul pulsului, părăseşte regiunea la
nivelul procesului stiloidian al radiusului şi trece dorsal în regiunea
carpiană posterioară pe sub tendoanele muşchilor lung abductor al
policelui şi scurt extensor al policelui pentru a se plasa în porţiunea
inferioară a tabacherei anatomice.
pachetul vasculonervos ulnar – trece prin canalul lui Guyon:
nervul ulnar este situat medial de artera ulnară,
artera ulnară este însoţită de 2 vene omonime,
78
nervul median – traversează canalul carpian situat anterior de
tendoanele muşchiului flexor superficial al indexului.
prin pielea transparentă se evidenţiază o bogată reţea venoasă superficială
situată în ţesutul celular subcutanat
tegumentul prezintă trei plici transversale care se accentuează în flexia mâinii şi
se estompează în extensie:
pliul superior – trece prin capul ulnei,
pliul mijlociu (restricta) – corespunde interliniei articulaţiei
radiocarpiene,
pliul inferior (rasceta) – se găseşte aproximativ în dreptul articulaţiei
mediocarpiene.
la nivelul regiunii carpiene anterioare tendoanele muşchilor antebrahiali
anteriori superficiali formează patru reliefuri, care dinspre lateral spre medial
sunt determinate de:
tendonul muşchiului brahioradial,
tendonul muşchiului flexor radial al carpului,
tendonul muşchiului palmar lung,
tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului.
4.11. REGIUNEA CARPIANĂ POSTERIOARĂ SAU

REGIUNEA POSTERIOARĂ A GÂTULUI MÂINII
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de articulaţia

radiocarpiană.
Învecinări:
superior – regiunea antebrahială posterioară,
inferior – faţa dorsală a mâinii,
anterior – regiunea carpiană anterioară.
79
Limite:
superior – prelungirea liniei transversale ce trece superior de capul ulnei,
inferior – prelungirea liniei transversale care trece prin osul pisiform şi
tuberculul scafoidului,
medial – linie verticală care trece pe la nivelul feţei mediale a ulnei,
lateral – linie verticală ce trece la nivelul feţei laterale a radiusului,
anterior (profund) – planul articulaţiei radiocarpiene.
Stratigrafie:
Pielea – este mobilă.
Ţesutul celular subcutanat - este subţire şi conţine numeroase elemente
vasculonervoase superficiale:
venele - continuă reţeaua venoasă dorsală a mâinii din care se formează
vena cefalică şi vena bazilică,
nervii superficiali trec prin ţesutul celular subcutanat spre mână:
ramura superficială a nervului radial (lateral),
ramura dorsală a nervului ulnar (medial),
nervii senzitivi ai regiunii provin din:
nervul cutanat antebrahial posterior,
nervul cutanat antebrahial lateral.
Planul fascial cuprinde retinaculul extensorilor este o dependinţă a fasciei
antebrahiale având forma unei bandelete fibroase ce se fixează pe laturile
masivului carpian. De pe faţa profundă a retinaculului pornesc spre planul osos
mai multe septuri fibroase care participă la formarea a şase tunele osteofibroase
prin care trec tendoanele muşchilor extensori.
Planul tendinos – este format de tendoanele muşchilor extensori, care trec prin
şase tunele osteofibroase. Dinspre lateral spre medial avem:
prin tunelul I - muşchiul lung abductor al policelui şi scurt extensor
al policelui,
80
prin tunelul II – muşchiul lung extensor radial al carpului şi
muşchiul scurt extensor radial al carpului,
prin tunelul III – muşchiul lung extensor al policelui,
prin tunelul IV – muşchiul extensor al degetelor,
prin tunelul V – muşchiul extensor al indexului şi muşchiul extensor
al degetului mic,
prin tunelul VI – muşchiul extensor ulnar al carpului.
Tendoanele tunelelor I şi III delimitează împreună tabachera anatomică în
profunzimea căreia se situează tendoanele tunelului II.
artera radială – după ce depăşeşte şanţul pulsului înconjoară procesul
stiloidian al radiusului şi traversează tabachera anatomică pe sub
tendoanele destinate policelui. Apoi străbate primul spaţiu
intermetacarpian şi ajunge la nivelul palmei. La nivelul tabacherei
anatomice din artera radială se desprinde ramura carpiană dorsală care
participă împreună cu ramura omonimă din artera ulnară la formarea
reţelei dorsale a carpului.
reţeaua dorsală a carpului – din care pornesc arterele metacarpăiene
dorsale pentru spaţiile 2, 3 şi 4.
artera interososasă posterioară - din trunchiul interosoaselor din artera
ulnară se termină în porţiunea superioară a regiunii, anastomozându-se
cu artera interosoasă anterioară, care penetrează dinspre anterior spre
posterior membrana interosoasă antebrahială.
venele omonime.
în cazul extensiei mâinii pe antebraţ (flexie dorsală) se evidenţiază relieful
tendoanelor muşchilor extensori,
în porţiunea laterală a regiunii în cazul extensiei şi abducţiei policelui se
evidenţiază o depresiune de formă ovalară numită tabachera anatomică. Aceasta
este delimitată de:
81
lateral - muşchiul lung abductor al policelui şi muşchiul scurt extensor
al policelui,
medial - muşchiul lung extensor al policelui.
în profunzimea tabacherei anatomice se pot palpa:
pulsul la artera radială,
procesul stiloid radial,
osul scafoid,
osul trapez.
în partea medială a regiunii se palpează capul şi procesul stiloid al ulnei care
este situat cu 15 mm superior de procesul stiloidian radial.
interlinia articulaţiei radiocarpiene se poate palpa în cursul mişcărilor de flexie
– extensie ale mâinii.
4.12. REGIUNEA PALMARĂ SAU PALMA MÂINII

SAU REGIUNEA ANTERIOARĂ A MÂINII
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate anterior de oasele carpiene şi

metacarpiene.
Învecinări:
superior – regiunea carpiană anterioară,
inferior – faţa anterioară a degetelor,
posterior – regiunea dorsală a mâinii.
Limite:
superior – plica de flexie inferioară a mâinii pe antebraţ (rasceta), linie care
corespunde în profunzime planului transversal care trece prin osul pisiform
şi tuberculul scafoidului,
inferior – pliurile digitopalmare ale degetelor 2-5,
82
lateral – marginea laterală a metacarpianului I (în porţiunea superioară)
continuă pe pliul digitopalmar al policelui (în porţiunea mijlocie) şi cu
marginea laterală a metacarpianlui II (în porţiunea inferioară),
medial – marginea medială a metacarpianului V,
posterior (profund) – planul metacarpienelor şi al spaţiilor
intermetacarpiene.
Stratigrafie: în cadrul stratigrafiei palmei se evidenţiază două planuri distincte:
Planul de acoperire – este format din:
Pielea este groasă, lipsită de fire de păr, bogată în glande sudoripare. Aderă de
planurile adiacente, are mobilitate numai la nivelul emineţelor tenară şi
hipotenară. Este adaptată funcţiei de prehensiune. Prezintă dermatoglife şi
pliuri de flexie.
Ţesutul celular subcutanat - are o structură areolară cu excepţia eminenţei
tenare, comunică cu ţesutul celular subcutanat de pe faţa anterioară a degetelor
şi de pe faţa dorsală a mâinii prin spaţiul interdigital. Conţine:
muşchiul palmar scurt la nivelul eminenţei hipotenare
numeroase elemente vasculonervoase superficiale reprezentate de:
artere de calibru redus provenite din arcul palmar superficial
prin perforarea aponevrozei palmare
o reţea venoasă superficială
o reţea limfatică superficială
nervii cutanaţi:
• proveniţi din ramura palmară a nervului ulnar
• proveniţi din ramura palmară a nervului median
• nervul antebrahial cutanat lateral 8din nervul
musculocutanat)
• ramura superficială a nervului radial
Aponevroza palmară - are formă de evantai cu vârful orientat proximal şi baza
spre articulaţiile metacarpofalangiane, este formată din trunchiuri fibroase
83
longitudinale dublate de fibre transversale şi trece anterior de retinaculul
flexorilor, nivel la care continuă porţiunea terminală a tendonului muşchiului
palmar lung. În cazurile în care muşchiul palmar lung lipseşte (20% din cazuri)
vârful aponevrozei se inseră pe faţa anterioară a retinaculului flexorilor.
Planul subaponevrotic este reprezentat de cele 3 loje palmare, fiind cuprins între
stratul aponevrotic superficial şi fascia palmară profundă sau interosoasă, care
acoperă faţa palmară a metacarpienelor şi a spaţiului intermetacarpian.
loja tenară – este situată lateral de lama sagitală laterală. Comunică cu regiunea
laterală de-a lungul tendonului flexor lung al policelui. Conţine:
patru muşchi aşezaţi pe trei planuri:
planul I – abductor scurt al policelui
planul II – flexor scurt al policelui şi opozant al policelui, care
formează un tunel pentru trecerea tendonului flexor lung al
policelui
planul III – adductor al policelui
teaca sinovială digitocarpiană laterală care înveleşte tendonul
muşchiului flexor lung al policelui
spaţiul celular tenarian
ramura palmară superficială din artera radială care participă la formarea
arcadei palmare superficiale
ramura tenariană a nervului median între muşchii adductor al policelui
şi opozant al policelui
loja mediopalmară propriu-zisă sau canalul palmar este delimitată astfel:
anterior – faţa profundă a aponevrozei palmare
posterior – fascia palmară = aponevroza palmară profundă sau
interosoasă
medial – lama sagitală medială
lateral – lama sagitală laterală
comunică:
84
prin canalul carpian cu interstiţiile conjunctive ale regiunii
antebrahiale anterioare
prin canalele lombricale cu spaţiile conjunctive superficiale ale
rădăcinii degetelor
conţine:
tendoanele muşchiului flexor superficial al degtelor
tendoanele muşchiului flexor profund al degetelor la care sunt
ataşaţi cei 4 muşchi lombricali
teaca sinovială digitocarpiană comună care cuprinde tendoanele
muşchilor flexor superficial şi profund al degetelor
loja hipotenară – este situată medial de lama sagitală medială. Comunică prin
mici orificii cu regiunea carpiană anterioară şi cu loja palmară. Conţine:
trei muşchi aşezaţi pe două planuri:
planul I – abductor al degetului mic şi flexor scurt al degetului
mic
planul II – opozant al degetului mic
muşchiul palmar scurt este situat la nivelul planului de acoperire
spaţiul celular hipotenarian
pachetul vasculonervos ulnar profund format din:
ramura palmară profundă a arterei ulanre
ramura profundă (motorie) a nervului ulnar care traversează
eminenţa hipotenară, perforează fascia palmară pătrunde în loja
medială palmară profundă (interosoasă)
Importanţa practică a regiunii - palma prezintă o serie de:
proeminenţe sau eminenţe:
eminenţa tenară – situată în partea laterală (radială) a palmei, este
formată de relieful muşchilor tenari
eminenţa hipotenară – este situată în porţiunea medială (ulnară) a
palmei şi este formată de relieful muşchilor hipotenari
85
talonul mâinii – este ridicătura din porţiunea proximală a palmei la
nivelul unde se întâlnesc eminenţele tenară şi hipotenară
eminenţele digitopalmare – sunt situate la baza degetelor 2-5 şi sunt
separate între ele prin mici depresiuni
podul palmei – este reprezentat de depresiunea triunghiulară orientată
cu vârful în sus, ce se formează în centrul palmei între proeminenţele
prezentate anterior
pliuri:
plica palmară superioară (linia vieţii) – descrie o curbă cu
concavitatea orientată lateral, care înconjoară marginea tenară până la
nivelul marginii mediale a palmei
plica palmară mijlocie (linia minţii) – traversează palma oblic la
mijlocul ei, descrie o curbă cu concavitatea superioară, porneşte de la
nivelul marginii laterale a palmei şi reprezintă linia de flexie a ultimelor
4 degete
plica palmară inferioară (linia inimii) – este situaţă la rădăcina
ultimelor 3 degete, porneşte de la nivelul marginii mediale a palmei şi
are concavitatea orientată anterior. Este determinată de flexia simultană
a ultimelor 3 degete
plicile digitopalmare – se situează la rădăcinile degetelor şi se
prelungesc spre spaţiile interdigitale în comisurile sau plicile
interdigitale. Sunt situate la aproximativ 1,5 cm inferior de interlinia
articulaţiilor metacarpofalangiene
plica palmară verticală – mai puţin evidentă, porneşte superior din
unghiul superior al podului palmei. Este realizatăprin opoziţia policelui
şi prin realizarea pensei interdigitale 1-5
segmentele palmei şi ale degetelor reprezintă reliefuri fine care realizează
dermatoglifele (amprentele) care sunt specifice fiecărui individ.
86
4.13. REGIUNEA DORSALĂ A MÂINII
Definiţie: reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de oasele carpiene şi

metacarpiene.
Învecinări:
superior – regiunea carpiană posterioară,
inferior – faţa dorsală a degetelor,
anterior – regiunea palmară sau regiunea anterioară a mâinii.
Stratigrafie:
Pielea este foarte subţire, mobilă, acoperită de fire de păr, bogată în glande
sudoripare, iar prin transparenţa ei se observă reţeaua venoasă superficială.
Planul subcutanat este lax şi aproape lipsit de grăsime. Conţine:
reţeaua venoasă dorsală a mâinii,
vase limfatice,
nervii digitali dorsali.
Planul fascial – este format de fascia dorsală a mâinii, care se continuă
proximal cu retinaculul extensorilor.
Planul profund - cuprinde în ordine radio-ulnară următoarele tendoane:
lung abductor al policelui,
scurt extensor al policelui,
cei doi extensori radiali ai carpului,
lung extensor al policelui,
extensorul indexului,
patru tendoane ale extensorului degetelor,
extensorul degetului mic,
extensorul ulnar al carpului,
trei artere metacarpiene dorsale,
lateral artera radială,
artera metacarpiană dorsală a primului spaţiu,
87
venele omonime arterelor,
vase limfatice.
4.14. DEGETELE MÂINII
Degetele sunt cinci apendice terminale ale mâinii cu rol important în

prehensiune şi alte activităţi.
Limita – faţă de mâna propriu-zisă este reprezentată de linia curbă ce trece:
palmar - prin plicile digito-palmare,
dorsal - prin comisurile interdigitale.
4.14.1. REGIUNEA PALMARĂ A DEGETELOR
Stratigrafia:
Pielea – este groasă, bogată în glande sudoripareşi receptori nervoşi.
Planul subcutanat – este relativ gros, conţine pentru fiecare deget două
pachete vasculo-nervoase palmare situate pe feţele marginale ale degetelor şi
care sunt formate din:
arterele digitale palmare proprii – ramuri de bifurcaţie ale arterelor
digitale palmare comune,
venele converg spre reţeaua venoasă palmară superficială a mâinii,
vase limfatice,
nervii digitali palmari proprii – ramuri din nervul median şi ulnar.
Planul fibros – reprezentat de tecile fibroase ale flexorilor
Planul tendinos – sunt câte două tendoane pentru fiecare deget.
la nivelul policelui se inseră:
pe baza falangei proximale flexorul scurt, abductorul şi adductorul
policelui,
pe baza falangei distale tendonul flexorului lung al policelui.
la degetele II-V:
88
tendoanele flexorului superficial se inseră pe falangele mijlocii ale
degetelor,
tendoanele flexorului profund se termina pe baza falangei distale.
4.14.2. REGIUNEA DORSALĂ A DEGETELOR
Pielea – este mai subţire şi mai mobilă decât cea din regiunea palmară. Prezintă
fire de păr şi pliuri transversale. La nivelul falangelor distale se întâlnesc
unghiile, care sunt anexe ale pielii.
Planul subcutanat – cantitativ mai redus decât cel din regiunea palmară şi care
conţine:
arterele digitale dorsale – ramuri ale arterelor metacarpiene dorsale
vasele limfatice
nervii digitali dorsali care provin din nervul radial şi din nervul ulnar.
venele formează o reţea anastomotică din care se desprind venele
metacarpiene dorsale
Planul tendinos – cuprinde tendoanele extensorilor:
la nivelul policelui se inseră:
extensorul scurt pe baza falangei proximale
extensorul lung pe baza falangei distale
tendonul extensorului indexului şi tendonul extensorului degetului mic se
unesc la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene cu tendoanele
corespunzătoare acestor degete ce provin din muşchiul extensor al
degetelor.
tendoanele extensorilor degetelor se lăţesc în dreptul falangelor proximale
ale degetelor II-V pentru a forma aponevroza dorsală a degetelui respectiv
şi care aderă la toate cele trei falange.
pe marginile aponevrozelor dorsale se inseră tendoanele muşchilor
interosoşi şi lombricali.
89
4.15. SECŢIUNI TRANSVERSALE LA NIVELUL
MEMBRULUI SUPERIOR
Fig. 24 – Nivelul la care se realizează secţiunea transversală
90
Fig. 25 – Secţiune la nivelul umărului: 1. procesul coracoid; 2. muşchiul
subclavicular; 3. muşchiul pectoral mare; 4. clavicula; 5. muşchiul subscapular; 6.
muşchiul dinţat anterior ; 7. muşchiul infraspinos; 8. spina scapulei; 9. muşchiul
deltoid; 10. humerus
91
Fig. 26 – Secţiune în treimea superioară a braţului: 1. humerus; 2. muşchiul
coracobrahial; 3. muşchiul pectoral mic; 4. muşchiul pectoral mare;5. muşchiul
dinţat anterior; 6. muşchiul trapez; 7. muşchiul infraspinos; 8. muşchiul rotund
mare; 9. muşchiul triceps brahial; 10. muşchiul deltoid
92
Fig. 27 – Secţiune în treimea mijlocie a braţului: 1. artera brahială profundă; 2.
vena cefalică; 3. muşchiul biceps brahial; 4. vena bazilică; 5. muşchiul triceps
brahial
93
Fig. 28 – Secţiune în treimea inferioară a braţului: 1. muşchiul brahial;
2. muşchiul biceps brahial; 3. vena bazilică; 4. nervul median; 5. muşchiul triceps
brahial
94
Fig. 29 – Secţiune la nivelul cotului: 1. muşchiul brahioradial; 2. muşchiul
brahial; 3. muşchiul biceps brahial; 4. tendonul muşchiului flexor comun;
5. procesul olecranian al ulnei
95
Fig. 30 – Secţiune în treimea superioară a antebraţului: 1. muşchiul extensor al
degetelor; 2. radius; 3. muşchiul lung extensor radial al carpului; 4. vena cefalic;
5. muşchiul brahioradial; 6. muşchiul flexor superficial al degetelor; 7. muşchiul
flexor profund al degetelor; 8. muşchiul flexor ulnar al carpului; 9. ulna;
10. muşchiul supinator
96
Fig. 31 – Secţiune în treimea mijlocie a antebraţului: 1. muşchiul lung extensor
al policelui; 2. muşchiul lung extensor radial al carpului; 3. muşchiul brahioradial;
4. radius; 5. muşchiul flexor lung al policelui; 6. muşchiul flexor superficial al
degetelor; 7. muşchiul flexor ulnar al carpului; 8. muşchiul flexor profund al
degetelor; 9. membrana interosoasă; 10. muşchiul extensor ulnar al carpului
97
Fig. 32 – Secţiune în treimea inferioară a antebraţului: 1. muşchiul extensor al
degetelor; 2. muşchiul pătrat pronator; 3. muşchiul lung extensor radial al carpului;
4. tendonul muşchiului brahioradial; 5. tendonul muşchiului flexor radial al
carpului; 6. nervul median; 7. muşchiul flexor superficial al degetelor; 8. muşchiul
flexor ulnar al carpului; 9. tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului; 10. ulna
98
CAPITOLUL 5
MEMBRULUI INFERIOR
Membrele inferioare sau pelviene sunt adaptate pentru staţiunea bipedă şi

pentru locomoţie. Prezintă următoarea limită care separă membrul inferior de
trunchi: linie circulară ce începe în partea anterioară la tuberculul pubian, se
continuă prin plica inghinală, creasta iliacă şi şanţul intergluteal până la vârful
coccigelui de unde trece prin şanţul genito-femural şi ajunge din nou la tuberculul
pubian. Topografic prezintă şase segmente, cărora li se descriu mai multe regiuni:
regiunea gluteală
coapsa
• regiunea anterioară a coapsei
• regiunea posterioară a coapsei
genunchiul
• regiunea anterioară a genunchiului
• regiunea posterioară a genunchiului sau fosa poplitee
gamba
• regiunea anterioară a gambei
• regiunea posterioară a gambei
gâtul piciorului
• regiunea anterioară a gâtului piciorului
• regiunea posterioară a gâtului piciorului
piciorul
• regiunea dorsală a piciorului
• regiunea plantară
• degetele piciorului: regiunea dorsală a degetelor şi regiunea plantară
a degetelor
99
5.1. REGIUNEA GLUTEALĂ
Definiţie – reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de coxal şi de

articulaţia coxo-femurală. Este o regiune pereche ce face legătura între regiunea
lombară şi regiunea posterioară a membrului inferior.
Învecinări :
superior – cu regiunea lombară,
supero-medial – cu regiunea sacrală,
lateral - cu regiunea femurală anterioară,
medial - cu regiunea gluteală de partea opusă,
inferior - cu regiunea femurală posterioară.
Limite
superior – creasta osului iliac,
inferior – pliul fesier,
lateral – verticală ce coboară de la spina iliacă antero-superioară la
trohanterul mare al femurului,
medial – linie ce pleacă de la spina iliacă postero-superioară şi ajunge la
nivelul coccigelui, corespunde şanţului interfesier,
anterior – până la planul osteoarticular al regiunii.
Stratigrafie
Pielea – este groasă dar suplă şi prezintă numeroase glandee sebacee şi
sudoripare.
Planul subcutanat - ţesutul celular subcutanat este bine reprezentat. Comunică
cu ţesutul adipos al fosei ischioanale şi ţesutul grăsos situat profund de
muşchiul gluteu mare. Conţine numeroase elemnte vasculonervoase
superficiale :
ramuri arteriale provenite din:
artera gluteală superioară şi inferioară,
ramuri parietale extrapelviene ale arterei iliace interne.
100
venele omonime arterelor,
limfaticele superficiale drenează limfa spre grupul superolateral al
nodurilor inghinale superficiale,
ramuri nervoase cutanate (senzitive) :
nervii cutanaţi gluteali mediali din nervul sacral şi coccigian,
nervul cutanat gluteal superior din nervul lombar,
nervul cutanat gluteal inferior din nervul cutanat femural
posterior din plexul sacral,
nervul iliohipogastric, ramură terminală a plexului lombar,
ramura posterioară a nervului cutanat femural lateral, ramură
terminală a plexului lombar.
Planul fascial - este reprezentat de fascia gluteală, formată dint-un ansamblu de
lame fibroase ce acoperă muşchii regiunii gluteale şi se inseră pe creasta iliacă,
creasta sacrală, faţa posterioară a coccigelui şi se prelungeşte inferior cu fascia
lata.
Planul muscular
superficial – muşchiul gluteu mare,
mijlociu – muşchiul gluteu mijlociu,
profund – format dinspre superior spre inferior din:
muşchiul gluteu mic,
muşchiul piriform,
muşchiul gemen superior,
muşchiul obturator intern,
muşchiul gemen inferior,
muşchiul pătrat femural,
fibrele proximale ale muşchilor semitendinos, semimembranos,
biceps femural (capul lung).
Planul osteoarticular :
marginea posterioară a coxalului cu spina iliacă posterosuperioară,
incizura ischiadică mare şi mică,
101
spina ischiadică,
tuberozitatea ischiadică,
marginea laterală a sacrului şi coccigelui,
trohanterul mare al femurului,
faţa posterioară a colului femural,
capsula articulaţiei şoldului.
Vasele şi nervii profunzi - se grupează în patru pedicoli:
Pedicolul vasculonervos gluteal superior – traversează spaţiul
suprapiriform:
artera gluteală superioară,
vena gluteală superioară,
nervul gluteal superior, ramură colaterală a plexului sacral,
vasele limfatice gluteale superioare care drenează limfa în
nodurile iliace interne.
Pedicolul vasculonervos gluteal inferior – traversează spaţiul
infrapririform sau suprasacrospinos :
artera gluteală inferioară,
vena gluteală inferioară,
nervul gluteal inferior, ramură colaterală a plexului sacral,
vasele limfatice gluteale inferioare care drenează limfa în
nodurile iliace interne.
Pedicolul vasculonervos ischiadic – traversează spaţiul infrapiriform
lateral de pedicolul gluteal inferior:
nervul ischiadic,
artera satelită a nervului ischiadic,
nervul cutanat femoral posterior, ramură colaterală a plexului
sacral şi care descinde medial de nervul ischiadic.
Pedicolul vasculonervos pudendal – ocoleşte spina ischiadică şi
ligamentul supraspinos şi traversează fanta infrasacrospinoasă îndreptându-
se spre fosa ischioanală.
102
Importanţă practică - la acest nivel se pot palpa:
spina iliacă antero-superioară la nivelul extremităţii anterioare a crestei
iliace în unghiul superolateral al regiunii,
creasta osului iliac la nivelul marginii suprioare a regiunii,
spina iliacă postero-superioară la nivelul extremităţii posterioare a crestei
iliace în unghiul superomedial al regiunii,
trohanterul mare al femurului pe verticala coborâtă de la spina iliacă antero-
superioară la marginea laterală a regiunii,
tuberozitatea ischiadică sub şanţul fesier se palpează după ce se efectuează
flexia coapsei pe bazin,
în această regiune datorită masei musculare dezvoltate se practică injecţiile
intramusculare în cadranul superolateral al regiunii, unde riscul de lezare a
elementelor vasculonervoase este minim. Delimitarea cadranului se face
prin verticala ridicată din mijlocul subfesier şi orizontala ce trece prin
partea superioară a trohanterului mare
5.2. REGIUNEA ANTERIOARĂ A COAPSEI SAU

REGIUNEA FEMURALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie – este o regiune pereche cuprinsă între peretele abdominal şi genunchi ce

include totalitatea părţilor moi situate anterior de diafiza femurală.
Limite
proximal – o linie ce începe la tuberculul pubian, trece prin plica inghinală,
distal – o linie orizontală trasată la 2 cm deasupra bazei patelei,
lateral – verticală ce uneşte trohanterul mare cu epicondilul femural lateral
– corespunde marginii posterioare a muşchiului tensor al fasciei lata,
medial – verticala ce uneşte tuberculul pubelui cu epicondilul femural
medial – corespunde marginii posterioare a muşchiului gracilis.
103
Este mai lungă decât cea posterioară. La subiecţii musculoşi prezintă trei reliefuri
musculare dispuse sub forma literei N :
relieful lateral – vertical răspunde tensorului fasciei lata
relieful medial – uşor oblic în jos şi în afară, format de adductorul lung
relieful mijlociu – oblic în jos şi medial, datorat croitorului
Plica inghinală, croitorul şi adductorul lung delimitează triunghiul femural
Scarpa.
Stratigrafie
Pielea este mai groasă în partea laterală decât în cea medială şi foarte mobilă pe
planurile subiacente.
Planul subcutanat este bine reprezentat mai ales la femei şi format din ţesut
adipos care în special în zona medială are dispoziţie lamelară. Conţine elemente
vasculonervoase superficiale :
arterele - sunt ramuri ale arterei femurale:
epigastrica superficială,
circumflexa iliacă superficială,
arterele ruşinoase externe.
venele
vena safenă mare – care vine de la gambă, urcă oblic în sus şi
lateral, în aria triunghiului femural formează un arc, străbate fosa
ovală şi se varsă în profunzime în vena femurală. Primeşte ca afluent
vena safenă accesorie (anastomoză puternică dar inconstantă) care o
leagă de vena safenă mică. Safena accesorie urcă din regiunea
posterioară a genunchiului, înconjoară faţa medială a coapsei şi se
varsă în safena mare.
nervii – sunt reprezentaţi de:
nervul cutanat femural lateral,
2-3 ramuri cutanate anterioare ale nervului femural,
ramura femurală a nervului genito-femural,
ramura cutanată a nervului obturator.
104
limfaticele – însoţesc vena safenă mare şi converg spre nodurile inghinale
situate în aria triunghiului femural. Nodurile se împart în trei grupuri :
inferior – primeşte limfaticele superficiale ale coapsei, gambei,
piciorului şi din regiunea gluteală,
supero-lateral – drenează limfa planurilor superficiale ale regiunii
gluteale şi din porţiunea laterală a zonei subombilicale a peretelui
abdominal,
supero-medial – primeşte limfa de la organele genitale externe, din
loja perineală superficială, anus şi porţiunea medială a zonei
subombilicale a peretelui abdominal.
Fascia lata - are formă cilindrică, înveleşte coapsa, porneşte de pe ligamentul
inghinal şi de pe fascia gluteală şi se continuă în jos cu fascia genunchiului. La
limita laterală a regiunii fascia lata este puternic îngroşată formând tractul
iliotibial. Fascia lata trimite prelungiri care formează teci perimusculare pentru
muşchii: croitor, gracilis, tensor al fasciei lata şi pentru teaca vaselor femurale.
Planul profund - este format din trei straturi musculare:
stratul superficial cuprinde patru muşchi aşezaţi dinspre lateral spre medial
astfel:
muşchiul tensor al fasciei lata
muşchiul croitor
muşchiul adductor lung
muşchiul gracilis = dreptul intern
stratul mijlociu conţine următorii muşchi dispuşi dinspre lateral spre
medial :
vast lateral
dreptul femural
vastul medial
iliopsoas
pectineul
adductorul scurt
105
adductorul mare
stratul profund este reprezentat de 2 muşchi :
vastul intermediar
obturatorul extern
Vasele şi nervii planului profund:
arterele - artera femurală şi artera femurală profundă care este ramură
colaterală principală a arterei femurale.
venele - vena femurală şi venele omonime arterelor.
limfaticele însoţesc venele şi drenează limfa în nodurile inghinale
profunde.
nervii :
nervul femural
nervul safen
nervul obturator
106
Fig. 33 - Proiecţia muşchilor pe faţa anteromedială a coapsei: 1. spina iliacă
anterosuperioară; 2. muşchiul drept femural; 3. capul reflectat al muşchiul drept
femural; 4. muşchiul croitor; 5. muşchiul vast lateral; 6. patela; 7. tuberozitatea
tibiei, 8. ligamentul patelar, 9. stratul adipos infrapatelar, 10. muşchiul vast medial;
11. marginea medială a muşchiului adductor mare, 12. triunghiul femural.
107
Fig. 34 - Proiecţia muşchilor pe faţa laterală a coapsei şi şoldului: 1. creasta
iliacă; 2. muşchiul gluteu mijlociu, 3. muşchiul tensor al fasciei lata; 4. trohanterul
mare; 5. muşchiul gluteu mare, 6. tractul iliotibial, 7. muşchiul vast lateral, 8.
muşchiul biceps femural; 9. muşchiul drept femural, 10. patela, 11. capul fibulei
(peroneului).
5.3. REGIUNEA POSTERIOARĂ A COAPSEI SAU

FEMURALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie – reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de diafiza femurală.

Învecinări:
superior – cu regiunea gluteală,
inferior – cu regiunea posterioară a genunchiului,
anterior – regiunea femurală anterioară.
108
Limite
superior – pliul subfesier,
inferior – orizontală ce trece la 2-3 cm superior de baza rotulei sau a
condililor femurali,
lateral – verticală coborâtă de la trohanterul mare la condilul lateral,
medial - verticală coborâtă de la pube la condilul medial,
anterior (profund) – până la septul intermuscular femural lateral, marginea
posterioară a diafizei femurale, faţa posterioară a muşchiului adductor mare.
Stratigrafie
Pielea – este mobilă şi mai groasă decât în regiunea femurală anterioară,
conţine numeroşi foliculi piloşi
Planul subcutanat – are dezvoltare variabilă şi conţine elementele
ramuri arteriale cutanate ce provin din artera gluteală inferioară, artera
circumflexă femurală medială, artere perforante.
venele superficiale drenează spre vena safenă mare şi accesorie.
limfaticele superficiale drenează în grupurile inferomediale şi
inferolaterale ale nodurilor limfatice inghinale superficiale.
nervii cutanaţi superficiali provin din ramurile posterioare ale nervului
cutanat femural posterior sau sciatic mic, nervul cutanat femural lateral,
ramura cutanată din ramura anterioară a nervului obturator, ramura
cutanată medială a nervului femural.
Planul fascial – este reprezentat de partea posterioară a fasciei lata.
Planul muscular superficial – este format din:
în porţiunea superolaterală a regiunii de fasciculele inferioare ale
muşchiului gluteu mare,
medial – muşchiul semitendinos,
lateral – capul lung al muşchiului biceps femural.
Planul muscular profund - este format din:
medial – muşchiul semimembranos
109
lateral – capul scurt al muşchiului biceps femural
Vasele şi nervii planului profound:
aretrele sunt reprezentate de o reţea anastomotică formată din ramuri ale:
arterei gluteale inferioare,
arterele circumflexe femurale mediale,
arterele perforante,
artera femurală.
venele sunt omonime arterelor,
limfaticele profunde drenează în nodurile limfatice iliace interne,
nervii profunzi – nervul ischiadic = sciatic mare, nervul cutanat femural
posterior = nervul sciatic mic.
Fig. 35 - Proiecţia muşchilor regiunii gluteale şi femurale posterioară:

1. creasta iliacă, 2. muşchiul gluteu mijlociu şi mic; 3. muşchiul gluteu mare;
4. muşchiul biceps femural; 5. muşchiul semitendinos; 6. muşchiul
semimembranos
110
5.4. REGIUNEA ANTERIOARĂ A GENUNCHIULUI
SAU REGIUNEA PATELARĂ SAU REGIUNEA
ROTULIANĂ
Definiţie – este regiunea intermediară între coapsă şi gambă, ce cuprinde totalitatea

părţilor moi situate anterior de articulaţia genunchiului, este o regiune pereche.
Limite
proximal – linie orizontală la 2 cm deasupra bazei rotulei
distal – plan orizontal ce trece prin tuberozitatea tibiei (2 cm sub vârful
rotulei)
Stratigrafie
Pielea este mai subţire pe părţile laterale. Este mobilă , rezistentă şi lipsită de
păr în porţiunea centrală.
Planul subcutanat este slab dezvoltat. Prezintă:
bursa seroasă subcutanată prepatelară
elemente vasculo-nervoase sunt de calibru redus, excepţie face ramura
infrapatelară a nervului safen care inervează pielea regiunii. Vasele
limfatice superficiale se grupează în special în partea medială a regiunii
Planul fascial se continuă cu fascia lata şi cu fascia crurală. Este întărită :
în partea laterală de fibrele tractului iliotibial
în partea medială de tendonul muşchiului croitor
Planul muscular
în partea superioară este reprezentată de porţiunea distală a
cvadricepsului,
infero-medial avem complexul tendinos al piciorului gâştei, format din
două planuri tendinoase :
planul tendinos superficial – muşchiul croitor
planul tendinoase profund – muşchii gracilis şi semitendinos
111
în acest plan profund se găseşte inconstant o bursă seroasă prepatelară,
fie subfascială, fie subtendinoasă
Vasele planului profund sunt reprezentate de reţeaua arterială patelară
care este situată între patelă şi expansiunea cvadricipitală şi care se formează
prin anastomozarea:
ramurilor arterelor articulare superioare şi inferioare ale genunchiului
(din artera poplitee
artera descendentă a genunchiului (din femurală)
artera recurentă tibială anterioară (din tibiala anterioară)
5.5. REGIUNEA POSTERIOARĂ A GENUNCHIULUI

SAU REGIUNEA POPLITEE
Definiţie – reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de articulaţia

genunchiului.
Învecinări
superior – cu regiunea femurală posterioară,
inferior – regiunea crurală (gambieră) posterioară,
anterior - regiunea anterioară a genunchiului.
Limite
superior – orizontală la 2 cm deasupra bazei rotulei,
inferior – orizontală prin tuberozitatea tibiei,
lateral, medial – verticale prin marginea posterioară a condililor
femurali,
anterior (profund) – faţa posterioară a epifizei distale a femurului,
proximală a tibiei şi faţa posterioară a capsulei articulaţiei genunchiului.
Stratigrafie
Pielea – este subţire, mobilă şi prezintă numeroase pliuri transversale vizibile în
cursul mişcării de flexie a gambei pe coapsă.
112
Planul subcutanat – are o grosime variabilă, se continuă cu ţesutul celular din
regiunile învecinate şi conţine numeroase elemente vasculonervoase:
venele superficiale formează o reţea anastomotică ce drenează spre vena
safenă mare,
limfaticele drenează limfa în nodurile limfatice poplitee superficiale şi
în nodurile limfatice poplitee subfasciale,
nervii superficiali: nervul cutanat femural posterior al coapsei sau
sciatic mic, nervul safen, nervul cutanat sural lateral.
Planul fascial – este reprezentat în porţiunea superioară de fascia lata şi în
porţiunea inferioară de fascia crurală.
Planul muscular – este reprezentat de:
superolateral – muşchiul biceps femural,
superomedial superficial – muşchiul semitendinos,
superomedial profund – muşchiul semimembranos,
lateral – capul lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiul plantar.
Planul osteoarticular – articulaţia genunchiului
Importanţa practică a regiunii
când gamba este flectată regiunea este escavată având următoarele limite:
superomedial – tendoanele muşchilor semitendinos şi semimembranos,
superolateral – tendonul muşchiului biceps femural,
inferomedial – capul medial al muşchiului gastrocnemian,
inferolateral – capul lateral al muşchiului gastrocnemian.
aceste patru elemente delimitează un spaţiu romboid numit fosa poplitee. Între
cele două unghiuri laterale ale fosei poplitee există o plică tegumentară ce
împarte rombul în 2 triunghiuri: unul superior numit triunghi femural şi unul
inferior numit triunghi crural sau tibial. În profunzimea fosei poplitee se poate
palpa pulsul la artera poplitee.
113
FOSA POPLITEE
Are formă rombică şi i se descriu 6 pereţi:
superolateral – muşchiul biceps femural,
superomedial – muşchii semitendinos şi semimembranos,
inferolateral – capul lateral al muşchiului gastrocnemian şi tendonul
muşchiului plantar,
inferomedial – capul medial al muşchiului al muşchiului
gastrocnemian,
anterior – planul osteofibros al articulaţiei genunchiului şi în porţiunea
inferioară se găseşte corpul muşchiului popliteu,
posterior – în triunghiul femural se află fascia lata şi în triunghiul tibial
fascia crurală.
Fosa poplitee comunică cu regiunea posterioară a coapsei şi cu regiunea crurală
posterioară.
Conţinutul fosei poplitee:
corpul adipos popliteu – ţesut adipos abundent,
artera poplitee – continuă artera femurală şi dă naştere arterelor tibială
anterioară şi tibială posterioară. La nivelul regiunii posterioare a
genunchiului artera poplitee dă naştere următoarelor ramuri colaterale:
o artera superioară şi laterală a genunchiului,
o artera superioară şi medială a genunchiului,
o artera mijlocie a genunchiului,
o artera inferioară şi laterală a genunchiului,
o artera inferioară şi medială a genunchiului,
vena poplitee – se formează prin unirea venelor tibială anterioară şi
tibială posterioară,
nodurile limfatice poplitee profunde,
nervul tibial sau sciatic popliteu intern,
nervul fibular comun sau nervul sciatic popliteu extern.
La nivelul fosei poplitee elementele vasculonervoase sunt dispuse în scară astfel:
114
artera poplitee este cea mai medială şi profundă
vena poplitee este în poziţie intermediară
nervul tibial sau sciatic popliteu intern este cel mai superficial şi lateral.
5.6. REGIUNEA ANTERIOARĂ A GAMBEI SAU

CRURALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie – este regiunea cuprinsă între genunchi şi gâtul piciorului. Reprezintă

ansamblul părţilor moi situate anterior de diafizei tibiei şi peroneului.
Limite
proximal – plan orizontal dus prin tuberozitatea tibiei
distală – plan transversal ce trece prin baza celor două maleole
posterior – regiunea crurală posterioară
lateral – linie convenţională ce uneşte condilul lateral al tibiei cu marginea
posterioară a maleolei laterale
medial - linie convenţională ce uneşte condilul medial al tibiei cu maleola
medială
Stratigrafie
Pielea este subţire, puţin mobilă, iar contactul direct cu marginea anterioară
ascuţită a tibiei face ca învelişul cutanat să fie secţionat cu uşurinţă de aceasta,
în cazul unor contuzii.
Planul subcutanat este alcătuit din ţesut celular în cantitate redusă, care
lipseşte în partea infero-laterală, unde fibula devine superficială şi pielea este
legată prin tracturi fibroase de fascie. Elementele vasculo-nervoase superficiale
sunt puţin importante la acest nivel.
Planul fascial - este reprezentat de fascia crurală, ce se continuă cu fasciile
regiunilor învecinate. În partea distală fascia prezintă o îngroşare transversală
numită retinaculul superior al extensorilor.
Planul muscular – este împărţit de septul intermuscular anterior în două loje :
115
loja medială – cuprinde patru muşchi extensori care dinspre medial spre
lateral sunt:
muşchiul tibial anterior,
muşchiul extensor lung al halucelui,
muşchiul extensor lung al degetelor,
muşchiul peronier al treilea.
loja laterală – cuprinde cei doi muşchi peronieri :
muşchiul peronier lung
muşchiul peronier scurt
Vasele şi nervii planului profund
pachetul vasculo-nervos tibial anterior străbate loja musculară medială.
Este format din:
artera tibială anterioară – ramură de bifurcaţie a arterei poplitee.
În porţiunea distală a regiunii artera devine subfascială, încadrată de
tendoanele tibialului anterioare şi al extensorului halucelui.
nervul peronier profund – ramură terminală a peronierului comun,
ia naştere în grosimea muşchiului peronier lung.
nodul limfatic tibial anterior – drenează limfa de la nivelul feţei
dorsale a piciorului şi a regiunii anterioare a gambei. Eferenţele le
trimite la limfonodurile poplitee profunde.
venele sunt omonime arterelor
nervul peronier superficial - este conţinut de loja laterală.
5.7. REGIUNEA POSTERIOARĂ A GAMBEI SAU

CRURALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie – reprezintă ansamblul părţilor moi situate posterior de diafiza tibiei şi

peroneului, de membrane interosoasă crurală şi de septul intermuscular posterior.
116
Învecinări
superior – regiunea posterioară a genunchiului,
inferior – regiunea talocrurală posterioară,
anterior – regiunea crurală anterioară.
Limite
superior – plan orizontal care trece anterior de tuberozitatea tibiei,
inferior – plan orizontal ce trece prin bvaza maleolelor,
medial – verticală la nivelul marginii mediale a tibiei,
lateral – verticală prin şanţul care separă muşchiul solear de muşchii
peronieri (lung, scurt),
anterior – dinspre lateral spre medial septul intermuscular crural lateral,
diafiza fibulei, membrane interosoasă gambieră, faţa posterioară a diafizei
tibiei.
Stratigrafie
Pielea - este groasă, mobilă, acoperită cu fire de păr.
Planul subcutanat - are o grosime variabilă şi conţine numeroase elemente
vasculonervoase:
arterele sunt de dimensiuni reduse, fără importanţă,
vena safenă mare situată iniţial anterior de maleola tibială urcă la gambă
la limita medială dintre regiunea crurală posterioară şi anterioară,
vena safenă mică situată iniţial posterior de maleola fibulară urcă la
gambă de-a lungul marginii laterale a tendonului calcanean, pătrunde
într-o dedublare a fasciei crurale şi urcă în regiunea surală între cele 2
capete ale gastrocnemianului,
limfaticele superficiale mediale însoţesc vena safenă mare şi drenează
limfa în nodurile limfatice inghinale superficiale,
limfaticele superficiale laterale însoţesc vena safenă mică şi drenează
limfa în nodurile limfatice politee superficiale,
nervii superficiali sunt reprezentaţi de :
nervul cutanat sural medial
117
nervul cutanat sural lateral
nervul sural
Planul fascial - reprezentat de fascia crurală, care este un manşon fibros gros
ce înveleşte muşchii regiunii crurale posterioare. E traversată din loc în loc de
venele perforante ce realizează comunicarea dintre sistemele venoase
superficial şi profund ale gambei.
Planul muscular
loja musculară superficială – este situată între foiţa superficială şi
profundă a fasciei crurale. Conţine :
muşchiul gastrocnemian – în plan superficial,
muşchiul solear – în plan profund,
muşchiul triceps sural – tendonul Achille,
în interstiţiul dintre cele 2 capete ale muşchiului gastrocnemian.
se interpune tendonul muşchiului plantar
loja musculară profundă – e delimitată de foiţa profundă a fasciei crurale
şi de palnul osteofibros al regiunii şi e o zonă musculo-vasculo-nervoasă.
Conţine :
muşchiul tibial posterior – situat în regiunea mijlocie a lojei în
contact cu membrana interosoasă gambieră,
muşchiul flexor lung al degetelor – situate medial în contact cu
faţa posterioară a tibiei,
muşchiul flexor lung al halucelui – situate lateral în contact cu
faţa posterioară a fibulei,
pachetul vasculo-nervos tibial posterior
• artera tibială posterioară,
• venele tibiale posterioare,
• nervul tibial,
pachetul vasculo-nervos fibular
• artera fibulară
118
• venele fibulare
• nervul fibular
Planul osteo-articular – este reprezentat de faţa posterioară a diafizei tibiale şi
fibulare, membrane interosoasă gambieră şi de septul intermuscular crural
lateral.
artera tibială posterioară – continuă artera poplitee, se termină la plantă
unde formează arterele plantare (laterală şi medială). E situată în loja
musculară profundă unde se plasează medial de nervul tibial.
venele tibiale posterioare – au traiect similar arterelor.
limfaticele tibiale posterioare – drenează limfa în nodurile limfatice
poplitee profunde.
nervul tibial (nervul sciatic popliteu intern) – e ramură de bifurcaţie
medială a nervului ischiadic. Se găseşte în loja musculară profundă în
contact cu faţa posterioară a muşchiului tibial posterior între artera tibială
posterioară (situată medial ) şi artera fibulară (situată lateral).
în partea superioară relieful muscular al muşchiului sural (în special capul
lateral şi medial al muşchiului gastrocnemian) realizează un relief proeminent
descris ca regiune surală.
inferior se continuă cu un relief longitudinal median realizat de tendonul
calcanean = Achille, mărginit medial şi lateral de câte un şanţ paracalcanean.
5.8. REGIUNEA ANTERIOARĂ A GÂTULUI

PICIORULUI SAU TALOCRURALĂ ANTERIOARĂ
Definiţie – cuprinde totalitatea părţile moi situate anterior de articulaţia talocrurală.

Învecinări
superior – regiunea crurală anterioară,
119
inferior – regiunea dorsală a piciorului,
posterior – regiunea talocrurală posterioară.
Limite:
proximal – planul transversal ce trece prin baza celor două maleole,
distal – planul oblic în jos şi posterior care trece în partea anterioară la 3 cm
sub plica de flexiune talocrurală,
lateral şi medial – plan ce trece la 1 cm sub vârful maleolelor,
posterior – planul ce trece prin tuberozitatea calcaneană.
Stratigrafie
Pielea - este subţire, foarte mobilă pe planurile subiacente şi prezintă o serie de
plici transversale, care se numesc plicile de flexie ale piciorului.
Planul subcutanat - este format dintr-o cantitate redusă de ţesut adipos şi
prezintă dinspre medial spre lateral:
vena safenă mare – care urcă înaintea maleolei mediale,
nervul safen,
nervul peronier superficial,
ramuri ale reţelei venoase dorsale a piciorului,
limfaticele superficiale care însoţesc venele.
Planul fascial - este format din fascia crurală, care se continuă la acest nivel cu
fascia dorsală a piciorului. Înaintea articulaţiei talocrurale este întărită de fibre
transversale sau oblice, care în ansamblu formează retinaculul inferior al
extensorilor.
Planul profund - este un plan tendinos alcătuit dinspre medial spre lateral din
următoarele tendoane învelite în teci sinoviale:
tendonul tibialului anterior,
tendonul extensorului lung al halucelui,
tendonul extensorului lung al degetelor, tendonul peronierului al III-lea.
pachetul vasculo-nervos tibial anterior se găseşte sub retinacul, la
mijlocul distanţei intermaleolare. Este format din:
120
o artera tibială anterioară şi cele două vene care o însoţesc, sunt
încrucişate anterior de tendonul extensorului lung al halucelui şi
coboară între acest tendon situat medial şi cel al extensorului lung al
degetelor aflat lateral. Dă naştere ramurilor maleolare care vor
forma reţelele maleolare medială şi laterală.
nervul peronier profund se găseşte medial de vasele tibiale,
limfaticele profunde însoţesc vasele sangvine.
5.9. REGIUNEA POSTERIOARĂ A GÂTULUI

PICIORULUI SAU TALOCRURALĂ POSTERIOARĂ
Definiţie – cuprinde toate părţile moi care se găsesc posterior articulaţia

talocrurală.
Limite
proximal – planul transversal ce trece prin baza celor două maleole,
distal – planul oblic în jos şi posterior care trece în partea anterioară la 3 cm
sub plica de flexiune talocrurală,
posterior – planul ce trece prin tuberozitatea calcaneană.
Stratigrafie
Pielea - este ceva mai groasă decât în regiunea anterioară şi mobilă. În partea
infero-mediană pielea devine aderentă de planul fascial.
Planul subcutanat - este mai gros şi mai bogat în ţesut adipos decât în
regiunea anterioară. Conţine:
vena safenă mică care urcă înapoia maleolei laterale
nervul sural care coboară alături de venă
vasele limfatice superficiale
Planul fascial - este reprezentat de fascia gâtului piciorului, care continuă
fascia crurală şi se continuă cu fascia plantară. La nivelul tendonului calcanean
121
fascia se dedublează formând pentru acesta o teacă. Retromaleolar fascia este
întărită de fibre oblice şi formează două retinacule :
retinaculul flexorilor – se găseşte în partea medială a regiunii între
maleola tibială şi calcaneu, trece peste şanţul calcanean pe care îl
trasformă în canal osteofibros.
retinaculul superior al peronierilor – se află în partea laterală a regiunii
între maleola peronieră şi calcaneu.
Planul profund - este format din trei loje tendinoase :
loja mediană, posterioară – conţine tendonul calcanean sau tendonul
Achille prin care tricepsul sural se inseră pe tuberozitatea calacaneană.
loja laterală – conţine tendoanele celor doi peronieri laterali care au o teacă
sinovială comună.
loja medială – cuprinde trei tendoane, fiecare fiind conţinut într-o teacă
sinovială şi într-o culisă osteofibroasă proprie, determinată de retinaculul
flexorilor. Dinspre medial spre lateral se întâlnesc tendoanele muşchilor:
tibial posterior,
flexor lung al degetelor,
flexor lung al halucelui.
Vasele şi nervii planului profund – sunt reprezentate de pachetul
vasculonervos tibial posterior situat între tendoanele flexorului lung al
degetelor şi flexorului lung al halucelui şi care este format din:
artera tibială posterioară,
cele două vene tibiale posterioare,
lateral de vase se găseşte nervul tibial,
vasele limfatice însoţesc vasele sangvine.
Importanţă practică
tendonul calcanean determină o proeminenţă longitudinală mediană,
de o parte şi de cealaltă se găsesc proeminenţele celor două maleole, care
delimitează două şanţuri verticale numite şanţuri retromaleolare medial şi
lateral.
122
ştergerea conturului şanţurilor ca urmare a unor procese inflamatorii sau prin
formarea de edeme retromaleolare reprezintă semne importante ce apar în
anumite afecţiuni cum ar fi: boli cardio-vasculare, renale, tenosinovite.
numeroasele teci sinoviale ale tendoanelor de la nivelul gâtului piciorului pot fi
frecvent sediul tenosinovitelor care apar ca urmare a unor eforturi intense şi
îndelungate sau pot surveni în urma unor procese patologice osteo-articulare
(tuberculoză, osteite). Cea mai frecventă localizare fiind la nivelul flexorilor,
care sunt în raporturi mai intime cu planul osteoarticular.
5.10. REGIUNEA DORSALĂ A PICIORULUI
Definiţie – cuprinde totalitatea părţilor moi situate deasupra tarsului anterior şi a

metatarsului.
Limite
posterior – planul oblic în jos şi înapoi care trece în partea superioară la 3
cm sub plica de felxiune talocrurală,
inferior – plan ce trece prin tuberozitatea calcaneană,
anterior – linia curbă ce trece prin vârful degetelor.
Stratigrafie
Pielea - este fină, subţire, prin transparenţa ei se observă reţeaua venoasă
superficială. Este foarte mobilă şi elastică.
Planul subcutanat - este format din ţesut adipos în cantitate redusă. Conţine :
arcada venoasă superficială în a cărei convexitate se termină venele digitale
şi din extremităţile căreia se continuă cele două vene safene mare şi mică,
o reţea bogată de vase limfatice,
nervii superficiali :
nervul safen – care inervează marginea medială a piciorului,
123
nervii cutanat dorsal medial şi intermediar, ramuri terminale ale
peronierului superficial, dau 3 nervi digitali dorsali ai piciorului şi
degetelor,
nervul sural – care inervează marginea laterală a piciorului.
Planul fascial - este reprezentat de fascia dorsală a piciorului care se continuă
posterior cu retinaculul extensorilor şi pe margini cu aponevroza plantară.
Posterolateral formează retinaculul inferior al peronierilor care se inseră cu
ambele extremităţi pe calcaneu.
Planul profund - este format din următoarele straturi :
stratul tendinos – cuprinde dinspre medial spre lateral:
tendonul tibialului anterior,
tendonul extensorului lung al halucelui,
cele patru tendoane ale extensorului lung al degetelor,
tendonul peronierului al III-lea,
tendonul peronierului scurt,
tendonul peronierului lung,
fascia foarte subţire a muşchilor extensori scurţi,
startul muscular
muşchiul extensor scurt al halucelui – medial
muşchiul extensor scurt al degetelor – lateral
stratul fascial profund – este format din fascia interosoasă dorsală care
acoperă muşchii interosoşi dorsali şi oasele metatarsiene.
Vasele şi nervii planului profound – cuprind:
artera dorsală a piciorului sau artera pedioasă – este continuarea arterei
tibiale anterioare. Pe traiectul său merge între tendonul extensorului
lung al halucelui situat medial şi primul tendon al extensorului lung al
degetelor care se găseşte lateral.
pentru fiecare arteră există câte două vene omonime.
limfaticele însoţesc vasele sangvine.
124
nervul peronier profund – inervează muşchii extensori scurţi şi participă
la inervaţia senzitivă a primelor degete.
5.11. REGIUNEA PLANTARĂ
Definiţie – este alcătuită din ansamblul părţilor moi situate pe faţa inferioară a
scheletului piciorului.
Stratigrafie
Pielea – este mai fină şi mai subţire la nivelul bolţii plantare. Se îngroaşă la
nivelul punctelor de sprijin ale plantei pe sol (călcâi, capul metatarsienelor şi pe
marginea laterală). Este lipsită de glande sebacee dar cu numeroase glande
sudoripare.
Planul subcutanat – este format dintr-un ţesut adipos dens, mai subţire la
nivelul bolţii şi mai gros la nivelul punctelor de sprijin ale plantei. Conţine :
reţeaua venoasă plantară care drenează sângele spre safena mică,
reţeaua limfatică superficială,
ramuri nervoase superficiale provenite din nervii plantari medial şi
lateral.
Planul fascial – este reprezentat de fascia plantară superficială care are o
porţiune laterală şi una medială, acestea sunt subţiri şi au caracter fascial, la
care se adaugă o porţiune mijlocie, groasă, cu caracter aponevrotic numită
aponevroza plantară.
Planul profund – este format din două straturi:
stratul musculo-tendinos – este împărţit în trei loje:
o loja medială – conţine muşchii şi tendoanele destinate halucelui :
superficial – abductorul halucelui,
sub el – flexorul scurt al halucelui,
între cei doi – tendonul flexorului lung al halucelui,
pe baza primul metatarsian - tendonul peronierului lung,
pe baza falangei proximale – adductorul halucelui.
125
o loja laterală – conţine muşchii degetului mic:
superficial – adductorul degetului mic,
sub el – flexorul scurt al degetului mic.
tendonul peronierului lung
o loja mijlocie
superficial – flexorul scurt al degetelor,
profund – tendonul flexorului lung al degetelor,
muşchiul pătrat al plantei,
muşchii lombricali,
adductorul halucelui,
tendonul peronierului lung.
stratul musculo-fascial profund (interosos) – cuprinde patru loje
interosoase numite spaţii intermetatarsiene închise plantar de fascia plantară
profundă iar dorsal prin inserţiile pe metatarsiene a muşchilor interosoşi
dorsali. Muşchii interosoşi sunt în număr de şapte dispuşi astfel:
trei interosoşi plantari ocupă jumătatea planatră a spaţiilor
interosoase II-III-IV,
patru interosoşi dorsali ocupă jumătatea dorsală a tuturor spaţiilor
intermetatarsiene I-IV.
5.12. DEGETELE PICIORULUI
Degetele de la nivelul piciorului au o importanţă redusă în locomoţie, fiind

mult mai scurte şi mai puţin mobile decât cele de la nivelul mâinii. Au rolul de a
mări suprafaţa de susţinere a piciorului. Fiecărui deget i se descrie o faţă dorsală şi
una plantară.
Limite:
posterioară pe faţa dorsală – linie curbă ce trece prin comisurile
interdigitale,
posterioară pe faţa plantară – şanţul ce trece prin plicile digito-plantare.
126
5.12.1. REGIUNEA DORSALĂ A DEGETELOR
Stratigrafie:
Pielea – este subţire, mobilă, iar la nivelul falangei distale prezintă unghia.
Planul subcutanat – este subţire şi prezintă pentru fiecare deget:
două artere digitale dorsale,
două vene digitale dorsale,
limfatice superficiale,
doi nervi digitali dorsali.
Planul tendinos – cuprinde tendoanele extensorilor degetelor:
primele patru degete au fiecare câte două tendoane: al extensorului lung
şi cel al extensorului scurt. La nivelul halucelui aceste tendoane rămân
distincte. La degetele II-IV cele două tendoane fuzionează.
la nivelul degetului mic se găseşte doar tendonul provenit din muşchiul
extensor lung al degetelor.
5.12.2. REGIUNEA PLANTARĂ A DEGETELOR
Stratigrafie:
Pielea – este groasă, cu mobilitate redusă, lipsită de păr şi glandee sebacee.
câte două artere digitale plantare proprii pentru fiecare deget,
câte două vene digitale plantare pentru fiecare deget,
limfaticele care însoţesc vasele sangvine,
câte doi nervi digitali plantari proprii pentru fiecare deget.
Planul fibros – este reprezentat de tecile fibroase care împreună cu planul osos
formează tunelele osteo-fibroase prin care trec tendoanele muşchilor flexori.
Planul tendinos – cuprinde tendoanele muşchilor flexori:
tendonul flexorului lung al halucelui,
127
celelalte degete prezintă fiecare câte două tendoane unul provenit din
muşchiul flexor scurt al degetelor şi celălalt din muşchiul flexor lung al
degetelor. Tendoanele sunt învelite de câte o teacă sinovială digitală.

MEMBRULUI INFERIOR
128
Fig. 37 – Secţiune la nivelul şoldului: 1. muşchiul tensor al fasciei lata;
2. muşchiul dreptul femural; 3. muşchiul croitor; 4. vena femural; 5. muşchiul
pectineu; 6. muşchiul obturator extern; 7. muşchiul vast lateral; 8. muşchiul gluteu
mare; 9. trohanterul mare al femurului; 10. muşchiul gluteu mijlociu
129
Fig. 38 – secţiune în partea superiară a coapsei la nivelul triunghiului lui
Scarpa: 1. muşchiul tensor al fasciei lata; 2. muşchiul dreptul femural; 3. muşchiul
croitor; 4. vena safenă mare; 5. muşchiul adductor mare; 6. tuberozitatea
ischiadică; 7. muşchiul semitendinos; 8. nervul sciatic; 9. femur; 10. muşchiul vast
lateral
130
Fig. 39 – Secţiune în treimea superioară a coapsei: 1. muşchiul vast intermediar;
2. muşchiul dreptul femural; 3. muşchiul croitor; 4. artera femurală; 5. muşchiul
gracilis; 6. muşchiul semimembranos; 7. muşchiul semitendinos; 8. capul lung al
muşchiului biceps femural; 9. septul intermuscular lateral; 10. muşchiul vastul
lateral
131
Fig. 40 – Secţiune în treimea mijlocie a coapsei: 1. muşchiul vast intermediar; 2.
muşchiul vastul medial; 3. vena femural; 4. muşchiul croitor; 5. vena safenă mare;
6. muşchiul adductor lung; 7. muşchiul semimembranos; 8. capul lung al
muşchiului biceps femural; 9. nervul sciatic; 10. capul scurt al muşchiului biceps
femoral.
132
Fig. 41 – Secţiune în treimea inferioară a coapsei: 1. muşchiul vast lateral;
2. muşchiul dreptul femural; 3. muşchiul vastul medial; 4. artera femurală;
5. muşchiul croitor; 6. muşchiul adductor lung; 7. muşchiul gracilis; 8. muşchiul
semitendinos; 9. capul lung al muşchiului biceps femural; 10. capul scurt al
muşchiului biceps femural
133
Fig. 42 – Secţiune la nivelul genunchiului: 1. condilul lateral al femurului;
2. patela; 3. vena poplitee; 4. artera poplitee; 5. muşchiul croitor; 6. muşchiul
semimembranos; 7. muşchiul plantar; 8. capul lateral al muşchiul
gastrocnemian; 9. muşchiul biceps femural; 10. epicondilul lateral al femurului
134
Fig. 43 – Secţiune în partea superioară a gambei sub articulaţia genunchiului:
1. ligamentul colateral lateral; 2. ligamentul patelar; 3. ţesutul adipos infrapatelar;
4. tibia; 5. tendonul muşchiului semimembranos; 6. muşchiul croitor; 7. capul
medial al muşchiul gastrocnemian; 8. vena poplitee; 9. capul lateral al muşchiul
gastrocnemian; 10. fibula
135
Fig. 44 – Secţiune în treimea superioară a gambei: 1. muşchiul extensor al
degetelor; 2. ligamentul patelar; 3. tibia; 4. muşchiul popliteu; 5. vena safenă mare;
6. capul medial al muşchiul gastrocnemian; 7. nervul tibial; 8. muşchiul solear;
9. fibula; 10. muşchiul lung peronier.
136
Fig. 45 – Secţiune în treimea mijlocie a gambei: 1. muşchiul extensor al
degetelor; 2. muşchiul tibial anterior; 3. muşchiul tibial posterior; 4. nervul tibial;
5. vena safenă mare; 6. muşchiul solear; 7. capul medial al muşchiul
gastrocnemian; 8. vena safenă mică; 9. artera tibială posterioară; 10. fibula
137
Fig. 46 – secţiune în treimea inferioară a gambei: 1. muşchiul lung extensor al
degetelor; 2. muşchiul tibial anterior; 3. tibia; 4. muşchiul flexor lung al degetelor;
5. muşchiul tibial posterior; 6. muşchiul flexor lung al halucelui; 7. tendonul
calcanean; 8. muşchiul solear; 9. tendonul muşchiului lung peronier; 10. muşchiul
peronier scurt
138
Fig. 47 – Secţiune la nivelul articulaţiei gleznei: 1. muşchiul lung extensor al
halucelui; 2. tendonul muşchiului tibial anterior; 3. tendonul muşchiului tibial
posterior; 4. muşchiul flexor lung al degetelor; 5. artera tibială posterioară;
6. nervul tibial; 7. tendonul calcanean; 8. muşchiul flexor lung al halucelui;
9. muşchiul peronier scurt; 10. muşchiul lung extensor al degetelor.
139
CAPITOLUL 6
TRUNCHIULUI
Trunchiul reprezintă segmentul de corp situat sub gât şi pe care se prind

rădăcinile membrelor. Dacă este considerat izolat el are forma unui ovoid cu
extremitatea mai voluminoasă în jos. Dacă se iau în considerare şi membrele el
devine mai voluminos la cele 2 extremităţi şi mai îngust în porţiunea sa mijlocie.
Trunchiul este format din 3 segmente:
toracele
abdomenul
pelvisul
Scheletul trunchiului este reprezentat de coloana vertebrală, stern, coaste şi pelvisul
osos.
Limitele trunchiului sunt:
superior – porneşte de la incizura jugulară a sternului trece pe faţa
superioară a articulaţiei sternoclaviculare, a claviculei şi a articulaţiei
acromioclaviculare şi se continuă cu linia convenţională transversală ce
merge până la procesul spinos al vertebrei C7.
profund – planul oblic orientat în jos şi înainte, ce trece prin discul
intervertebral C7-T1, faţa superioară a coastei întâi şi marginea superioară a
manubriului sternal.
inferior – limita cu membrele inferioare este reprezentată de linia ce
porneşte de la simfiza pubiană, trece prin marginea superioară a pubelui,
ligamentul inghinal, se continuă pe creasta iliacă şi ajunge la linia ce uneşte
spina iliacă posterosuperioară cu vârful coccigelui.
Regiunile topografice ale trunchiului sunt:
regiunea rahidiană
140
toracele
abdomenul
pelvisul
6.1. REGIUNEA RAHIDIANĂ
Definiţie - Regiunea rahidiană este situată în partea posterioară a gâtului şi

trunchiului, cuprinde coloana vertebrală împreună cu conţinutul canalului vertebral
şi totalitatea ţesuturilor moi situate dorsal de ea.
Limite:
superior – baza craniului sau articulaţia atlanto-occipitală, protuberanţa
occipitală externă şi la liniile nuchale superioare,
lateral – margilnile laterale ale muşchilor spatelui care o separă de
regiunile laterale ale gâtului, toracelui şi abdomenului,
inferior – vârful coccigelui,
profund – faţa anterioară a coloanei vertebrale.
Regiunea rahidienă cuprinde coloana vertebrală cu articulaţiile ei, conţinutul
canalului vertebral (meningele spinale, măduva spinării, rădăcinile nervilor spinali)
şi părţile moi retrorahidiene sau regiunile retrorahidiene.
6.1.1. REGIUNILE RETRORAHIDIENE
Definiţie – reprezintă totalitatea părţilor moi situate posterior de coloana

vertebrală. Aceste regiuni sunt:
cervicală posterioară sau nuchală sau regiunea cefei
retrorahidiană toracică
retrorahidiană lombară
retrorahidiană sacrococcigiană
141
6.1.1.1. Regiunea cervicală posterioară
Definiţie – este regiunea posterioară a gâtului , nepereche, mediană, ce corespunde
coloanei cervicale. Se mai numeşte regiune nuchală sau regiunea cefei.
Limite:
superior – protuberanţa occipitală externă şi linia nuchală superioară,
inferior – linie convenţională, orizontală care trece prin cele două
acromioane şi prin vârful procesului spinos al vertebrei C7,
lateral (stg, dr) – marginile laterale ale muşchiului trapez.
Stratigrafie:
Pielea este groasă, păroasă, aderentă de planurile subiacente, bogată în glande
sebacee şi sudoripare.
Planul subcutanat – este în partea superioară aderent de stratul fascial, iar în
partea inferioară ţesutul adipos este mai abundent. Elementele vasculo-nervoase
nu au o importanţă deosebită excepţie făcând prezenţa în partea superioară a
regiunii a nervului occipital mare al lui Arnold.
Planul fascial – este format de fascia muşchiului trapez, care continuă lama
superficială a fasciei cervicale.
Planul profund cuprinde mai multe straturi musculare:
superficial – muşchiul trapez,
stratul al doilea conţine:
romboidul,
dinţatul mic posterior şi superior,
splenius,
ridicătorul scapulei.
stratul al treilea este format din trei muşchi longitudinali, care dinspre
medial spre lateral sunt:
semispinal al capului,
longissimul capului,
longissimul gâtului.
142
stratul al patrulea:
muşchii interspinoşi,
muşchii intertransversari,
muşchii rotatori ai capului:
• muşchiul drept posterior mare al capului,
• muşchiul drept posterior mic al capului,
• muşchiul oblic superior al capului,
• muşchiul oblic inferior al capului.
artera occipitală – ramură a arterei carotide externe,
artera cervicală profundă – ramură a arterei subclaviculare,
artera transversă a gâtului - ramură a arterei subclaviculare,
venele acestei regiuni se varsă în venele occipitală, vertebrală şi
subclaviculară,
nodurile limfatice occipitale – primesc limfa din partea posterioară a
regiunii front-parieto-occipitale,
vasele limfatice superficiale se îndreaptă spre nodurile limfatice
subscapulare,
vasele limfatice profunde se îndreaptă spre nodurile limfatice cervicale
laterale profunde,
nervii sunt reprezentaţi de ramurile posterioare ale celor opt nervi
cervicali.
6.1.1.2. Regiunea retrorahidiană toracică

Definiţie – cuprinde părţile moi situate posterior de coloana vertebrală toracică ,
fiind situată între cele două regiuni costale şi se află în continuarea regiunii
cervicale posterioare.
Limite
superior – linie convenţională, orizontală care trece prin cele două
acromioane şi prin vârful procesului spinos al vertebrei C7,
143
inferior – două linii oblice de-a lungul coastelor XII,
lateral (stg, dr) – verticale prin unghiurile costale posterioare.
Stratigrafie:
Pielea – este groasă şi aderentă pe linia mediană de procesele spinoase şi de
ligamentul supraspinos. Pe părţile laterale este mobilă.
Planul subcutanat – prezintă ţesut adipos pe părţile laterale şi în cantitate mică
pe linia mediană. Elementele vasculonervoase au importanţă redusă.
Planul fascial – cuprinde fascia de înveliş a muşchilor trapez şi mare dorsal.
Planul profund – este format de muşchi aşezaţi pe patru straturi:
primul strat
muşchiul trapez,
muşchiul mare dorsal.
stratul al doilea
muşchiul romboid,
dinţatul mic posterior şi superior,
splenius,
dinţatul mic posterior şi inferior.
stratul al treilea – aparţin muşchiului erector spinae, care este extensorul
coloanei vertebrale
porţiunea toracică a muşchiului iliocostal,
muşchiul longissim toracic,
porţiunea toracică a muşchiului spinal.
stratul al patrulea
porţiunea toracică a muşchiului semispinal,
muşchiul multifid,
muşchii rotatori ai coloanei.
Vasele şi nervii planului profund – au importanţă redusă, provin din vasele
intercostale şi din ramurile posterioare ale nervilor spinali toracici. Vasele
limfatice ajung la nodurile limfatice subscapulare.
144
la subiecţii slabi se poate observa creasta spinală = relieful proceselor spinoase
ale vertebrelor toracice,
regiunea prezintă convexitatea orientată spre posterior numită cifoză
fiziologică,
pot exista modificări ale aspectului regiunii:
• spatele plan datorat dispariţiei cifozei toracice fiziologice,
• spatele rotund caracterizat prin accentuarea cifozei fiziologice,
• deviaţiile în plan frontal ale coloanei cu apariţia scoliozei.
6.1.1.3. Regiunea retrorahidiană lombară

Definiţie – cuprinde părţile moi situate posterior de coloana vertebrală lombară şi
de abdomen, se află în continuarea regiunii retrorahidiene toracice.
Limite
superior – două linii oblice de-a lungul coastelor XII,
inferior – plan orizontal ce trece la 1 cm sub linia bicretă = linia ce uneşte
punctele cele mai înalte ale crestelor iliace,
lateral (stg, dr) – verticale prin marginea laterală a muşchilor proprii ai
coloanei vertebrale.
Stratigrafie:
Pielea este groasă şi aderentă pe linia mediană de procesele spinoase şi de
ligamentul supraspinos. Pe părţile laterale este mobilă.
Planul subcutanat este un ţesut conjunctiv lax cu un conţinut mai mare de
ţesut adipos decât în celelalte regiuni rahidiene.
Planul fascial este format de fascia de înveliş a muşchiului mare dorsal.
Planul profund
primul strat este un strat musculo-fascial format din:
fascia toracolombară,
fasciculele inferioare ale muşchiului mare dorsal,
145
fasciculele inferioare ale muşchiului dinţatul mic posterior şi
inferior.
stratul al doilea conţine
masa comună a extensorului coloanei,
muşchii interspinoşi lombari,
muşchii intertransversari,
în partea superioară se găsesc fasciculele muşchilor:
iliocostal în partea laterală a regiunii,
fasciculele laterale ale muşchiului longissim,
muşchiul spinal în partea medială a regiunii.
stratul al treilea este un strat aponevrotic reprezentat de foiţa mijlocie a
aponevrozei posterioare a muşchiului transvers al abdomenului.
Vasele şi nervii planului profund.
vasele sangvine sunt ramuri ale vaselor lombare,
limfaticele superficiale drenează în nodurile limfatice subscapulare şi
inghinale superficiale supero-laterale,
limfaticele profunde se îndreaptă spre nodurile limfatice lombare,
nervii provin din ramurile posterioare ale nervilor spinali lombari.
regiunea prezintă convexitatea orientată spre anterior numită lordoză
fiziologică,
pot exista modificări ale aspectului regiunii cum ar fi accentuarea lordozei sau
deviaţii laterale în cazul scoliozei,
la nivelul acestei regiuni se practică puncţiile lombare rahidiene.
146
6.2. REGIUNILE TOPOGRAFICE PARIETALE ALE
TORACELUI
Definiţie – toracele este porţiunea cranială sau superioară a trunchiului al cărui

schelet este alcătuit din segmentul toracic al coloanei, stern şi coaste articulate între
ele pentru a forma toracele osos. Conţine cavitatea toracică în care se găsesc cele
mai importante organe ale aparatelor cardio-vascular, respirator şi o parte a tubului
digestiv. Toracele propriu-zis are formă tronconică aplatizată ventral, cu baza
orientată caudal. Orice modificare a conformaţiei coloanei vertebrale toracale
determină deformarea cutiei toracice, ca de exemplu:
torace cu scolioză - deviaţia coloanei în plan frontal
torace cu cifoză - accentuarea curburii toracale
torace cifoscoliotic - asocierea cifozei cu scolioza
torace picnic hiperstenic scurt şi lat, cu orizontalizarea coastelor şi cu
unghiul epigastric mare - tipul inspirator. Este caracteristic copilului
mic şi adultului picnic.
torace lung şi îngust astenic, cu coastele ce au tendinţă de verticalizare
şi unghi epigastric ascuţit - tipul expirator.
Forma toracelui în clinică este cea a unui trunchi de con cu baza mare în sus şi
turtit antero-posterior, iar în anatomia topografică se face abstracţie de rădăcinile
membrelor superioare sau umerii situaţie în care forma toracelui este tot un trunchi
de con uşor turtit antero-posterior cu baza mare în jos şi baza mică în sus spre
partea inferioară a gâtului. Forma toracelui se modifică în funcţie de:
condiţiile fiziologice:
presiune negativă intratoracică, intrapleurală
elasticitatea coastelor
acţiunea presei abdominale
147
vârstă şi sex: la femei toracele este mai lat caudal şi mai îngust cranial în
comparaţie cu cel de la bărbaţi. De asemenea şanţul median dorsal este mai profund
la femei decât la bărbaţi.
Limitele toracelui:
superior = cranial - linia care trece prin:
marginea cranială a sternului = furculiţa sternală sau incizura jugulară a
sternului,
marginea ventrală a claviculei,
articulaţia acromioclaviculară ,
linie imaginară până la procesul spinos al vertebrei C7.
inferior = caudal - este delimitat de:
linia ce trece de la apendicele xifoidian de-a lungul rebordului
condrocostal până la extremitatea ventrală a coastei a-XII-a,
linie imaginară până la procesul spinos al vertebrei T12.
Separarea toracelui de membrele superioare se face:
anterior (ventral) pe linia care trece prin şanţul delto-pectoral,
posterior (dorsal) printr-o linie imaginară ce uneşte marginea spinală a
omoplatului cu linia de delimitare a toracelui de baza gâtului.
148
Fig. 48 - Forma toracelui 1. toracele topografic = trunchi de con cu baza mare în
jos; 2. toracele clinic = trunchi de con cu baza mare în sus
Liniile convenţionale de orientare ale toracelui - Sunt folosite pentru o mai bună
orientare în explorarea clinică şi radiologică a toracelui precum şi în cadrul
diferitelor tehnici de măsurare şi evaluare.
Liniile convenţionale de pe faţa dorsală a toracelui:
Verticale:
Linia mediodorsală sau linia mediană dorsală (posterioară) – trece
prin procesele spinoase ale vertebrelor toracice
Linia paravertebrală – verticală ce trece prin vârful proceselor
transverse.
Linia interscapulară – străbate mijlocul distanţei dintre linia
paravertebrală şi marginea vertebrală a scapulei.
Linia scapulară – verticală ce trece prin unghiul inferior = distal al
scapulei.
149
Orizontale:
Linia cervicotoracală – reprezintă limita cranială a toracelui şi trece
prin C7.
Linia interspinală sau bispinoscapulară – uneşte extremităţile mediale
ale ambelor spine scapulare şi trece prin T3.
Linia bianguloscapulară – leagă unghiurile celor 2 scapule şi trece prin
T7.
Linia subcostală – trece prin marginea caudală a ultimelor coaste şi prin
L1.
Fig. 49 – Liniile convenţionale verticale de pe faţa dorsală a toracelui: 1. linia

mediană dorsală; 2. linia paravertebrală; 3. linia scapulară
Liniile convenţionale de pe peretele ventral al toracelui:

Verticale:
Linia mediană ventrală (anterioară) = mediosternală – corespunde
liniei mediane anterioare a toracelui.
Linia parasternală – trece prin marginile laterale ale sternului.
Linia medioclaviculară – este verticala care coboară din mijlocul
claviculei.
150
Linia mamelonară – este verticala care coboară prin papila mamară,
trece în partea superioară la unirea treimii mediale cu cele două treimi
laterale ale claviculei
Linia axilară ventrală (anterioară) – coboară vertical prin marginea
anterioară a şanţului axilar, când braţul este în abducţie = ridicat vertical
corespunde marginii anterioare a muşchiului pectoral mare.
Linia axilară mijlocie = linia medioaxilară – verticală ce coboară din
vârful axilei.
Linia axilară posterioară – verticală ce coboară pe marginea
posterioară a şanţului axilar şi corespunde marginii laterale a muşchiului
dorsal mare
Orizontale = transversale:
Linia claviculară – trece prin clavicule.
Linia lui Louis – trece prin unghiul sternal care pe coloana vertebrală se
proiectează la nivelul discului intervertebral dintre T4 şi T5.
Linia bimamelonară – utilizată ca reper numai la bărbaţi.
Linia xifoidiană – trece prin baza xifoidului şi corespunde dorsal
discului intervertebral dintre T9 şi T10.
Linia subcostală – trece prin punctele cele mai declive ale marginii
caudale a scheletului toracic.
151
Fig. 50 – Liniile convenţionale verticale de pe faţa ventrală a toracelui: 1. linia
mediosternală; 2. linia parasternală; 3. linia medioclaviculară; 4. linia mamelonară;
5. linia axilară anterioară; 6. linia axilară mijlocie; 7. linia axilară posterioară.
La nivelul peretelui anterolateral al toracelui se descriu regiunile pectorale în

număr de 13 din care:
una este mediană şi nepereche – regiunea presternală
6 sunt paramediane şi pereche:
fosa infraclaviculară
trigonul clavipectoral
regiunea axilară
regiunea pectorală
regiunea mamară
regiunea inframamară
6.2.1. REGIUNEA PRESTERNALĂ
Definiţie: este singura regiune topografică mediană şi nepereche a regiunii

pectorale. Corespunde proiecţiei sternului pe peretele toracic anterior.
Învecinări:
superior – regiunea cervicală anterioară,
152
supero-lateral – regiunea sternocleidomastoidiană,
inferior – regiunea epigastrică,
lateral (stg, dr) – regiunea pectorală.
Limite:
superior – orizontală ce trece prin incizura jugulară a manubriului sternal,
inferior – orizontală ce trece prin baza procesului xifoidian al sternului,
lateral (stg, dr) – liniile care trec la nivelul articulaţiilor sternoclaviculare şi
condrosternale,
profund – până la nivelul pleurei parietale şi pericardului fibros.
Stratigrafie:
Pielea - este groasă, puţin mobilă pe planurile profunde şi acoperită de fire de
păr la bărbaţi.
Ţesutul celular subcutanat - este relativ redus, sărac în ţesut adipos şi prezintă
numeroase elemente vasculonervoase superficiale:
arterele sunt reprezentate de:
ramura colaterală a arterei intercostale posterioare, perechile I-V
artera toracică internă prin primele 5-6 ramuri perforante
participă la vascularizaţia planului superficial al regiunii
presternale,
venele sunt omonime arterelor şi au traiect invers acestora,
limfaticele superficiale drenează către nodurile limfatice parasternale,
nervii superficiali sunt reprezentaţi de ramura cutanată anterioară
pectorală a primilor cinci nervi intercostali.
Fascia superficială - reprezintă condensarea stratului profund al ţesutului
celular subcutanat, este mai groasă în porţiunea inferioară a regiunii şi se
continuă lateral cu fascia muşchilor pectorali.
Planul muscular superficial – este reprezentat de trei muşchi:
superior – capul sternal al muşchiului sternocleidomastoidian,
lateral (stg, dr) – porţiunea sternocostală a muşchiului pectoral mare,
inferior – muşchiul drept abdominal.
153
Stratul fibroligamentar anterior – reprezentat de întretăierea fibrelor
tendinoase ale muşchilor care se inseră pe stern şi o parte din fibrele
ligamentelor învecinate:
ligamentul sternoclavicular anterior,
ligamentul interclavicular,
ligamentele sternocostale radiate (porţiunea lor anterioară),
porţiunea superioară a ligamentelor condroxifoidiene.
Planul scheletic – este format din:
manubriul sternului,
corpul sternului,
articulaţiile dintre acestea.
Stratul fibroligamentar posterior – reprezentat de fibrele ligamentare ale
stratului muscular profund şi de porţiunile posterioare ale ligamentelor
sternocostale radiate.
Planul muscular profund – este format de:
cei doi muşchi transverşi ai toracelui sau triunghiulari ai sternului, care
se inseră prin vârful lor pe procesul xifoidian al sternului, iar prin bază
pe porţiunile laterale ale cartilajelor costale 3-6 şi uneori 1-2.
muşchiul sternocleidomastoidian,
muşchiul sternotiroidian.
Fascia toracică sau endotoracică – este formată din ţesut conjunctiv şi fibre
elastice. Este despărţită de pleura parietală printr-un strat de ţesut conjunctiv
adipos.
Stratul timopericardopleural – reprezintă limita anterioară profundă a
regiunii şi este format din:
superior - timusul la copil sau ţesut adipos cu resturi timice la adult,
inferior – o porţiune a feţei anterioare a pericardului fibros,
lateral (stg, dr) – pleurele parietale.
Vasele şi nervii planului profund – sunt ramuri din:
artera toracică internă
154
pachetele vasculonervoase intercostale pectorale perechile 5-6.
Importanţă practică: articulaţia dintre manubriul şi corpul sternului este situată la
nivelul unghiului sternal numit unghiul lui Louis, care corespunde celei de a – 2-a
articulaţii condrosternale şi este important pentru că de la el se începe numărarea
coastelor şi a spaţiilor intercostale. Prima coastă se află inferior de claviculă şi nu
se poate palpa deci nu poate fi luată în considerare la numărătoare.
6.2.2. FOSA INFRACLAVICULARĂ
Definiţie: regiune topografică pereche şi simetrică a regiunii pectorale situate

inferior de claviculă.
Învecinări:
superior de claviculă – regiunea cervicală laterală,
lateral – trigonul clavipectoral,
medial – regiunea presternală,
inferomedial – regiunea pectorală,
inferolateral – regiunea axilară.
Limite:
superior – marginea anterioară a claviculei şi articulaţia sternoclaviculară,
inferior – limita dintre porţiunea claviculară şi cea sternocostală a
muşchiului pectoral mare,
lateral – marginea superolaterală a porţiunii claviculare a muşchiului
pectoral mare.
Stratigrafie:
Pielea este destul de subţire şi mobilă pe structurile subiacente.
Ţesutul celular subcutanat - este abundent, stratul profund se condensează şi
formează fascia superficială. Conţine numeroase elemente vasculonervoase
superficiale:
nervii supraclaviculari mediali şi intermediar (din plexul cervical)
arterele reprezentate de următoarele ramuri:
155
ramura claviculară a arterei toracoacromiale,
ramuri pectorale ale arterei toracoacromiale,
ramuri perforante (superioare) ale arterei toracice interne.
venele – au traiect invers arterelor.
limfaticele superficiale drenează către:
nodurile limfatice apicale axilare
nodurile limfatice supraclaviculare
în ţesutul celular subcutanat pătrund fibrele inferioare ale muşchiului
platisma sau pielos al gâtului.
Planul musculofascial – reprezentat de:
muşchiul pectoral mare (porţiunea claviculară),
muşchiul subclavicular,
fascia muşchiului subclavicular,
porţiunea superioară a fasciei clavipectorale.
Planul vascular profund – este plasat pe faţa superioară a primei coaste şi este
format din:
vena subclaviculară – anterior,
artera subclaviculară – posterior,
cele două vase sunt separate prin inserţia claviculară a muşchiului
scalen anterior ,
trunchiul şi fasciculele plexului brachial.
Planul ligamentar intercostoclavicular – între faţa inferioară a claviculei, faţa
superioară a coastei I şi a procesului coracoid al scapulei se întind o serie de
formaţiuni ligamentare care stabilizează elementele osoase între ele. Acestea
sunt:
ligamentul costoclavicular situate medial,
ligamentele coracoclaviculare situate lateral, include:
ligamentul conoid
ligamentul trapezoid
Posterior fosa infraclaviculară vine în raport cu:
156
trunchiul şi fasciculele plexului brahial,
cupola pleurală.
La nivelul triunghiului coraco-costo-clavicular se proiectează vârful axilei.
6.2.3. TRIGONUL CLAVIPECTORAL
Definiţie: este o regiune topografică pereche, simetrică a regiunii pectorale situată

imediat inferior de claviculă, lateral de fosa infraclaviculară la nivelul interstiţiului
dintre muşchii pectoral mare şi deltoid.
Învecinări:
superior – regiunea cervicală laterală,
medial – fosa infraclaviculară,
lateral – regiunea deltoidiană.
Limite:
superior – marginea anterioară a extremităţii acromiale a claviculei,
medial – marginea laterală a porţiunii claviculare a muşchiului pectoral
mare,
lateral – porţiunea superioară a marginii anterioare a muşchiului deltoid.
Stratigrafie:
Pielea este subţire şi mobilă pe planurile subiacente.
Ţesutul celular subcutanat este abundent şi conţine numeroase elemente
vasculonervoase:
nervii supraclaviculari,
artera toracoacromială cu ramurile ei,
vene care drenează în vena cefalică,
stratul profund se condensează şi dă naştere fasciei superficiale, care se
continuă medial cu fascia muşchiului pectoral mare şi lateral cu fascia
muşchiului deltoid.
Planul musculofascial - este reprezentat de porţiunile proximale ale muşchilor
care se inseră pe vârful procesului coracoid al scapulei:
157
grupul medial - muşchiul pectoral mic
grupul lateral:
muşchiul coracobrahial,
capul scurt al bicepsului brachial.
La acest nivel se localizează şi o parte a fasciei clavipectorale
vena cefalică – urcă de la nivelul şanţului bicipital lateral pentru ca la
extremitatea superioară a regiunii să perforeze fascia brahială şi să se
plaseze în interstiţiul delto-pectoral. Se varsă în vena axilară.
artera toraco-acromială – după ce traversează fascia clavipectorală dă
naştere la patru ramuri constante:
ramura acromială,
ramura claviculară,
ramura deltoidiană,
ramura pectorală.
în interstiţiul deltopectoral se găsesc 1–2 noduri limfatice care drenează
limfa către nodurile limfatice axilare apicale.
Importanţă practică:
extremitatea sa superioară infraclaviculară este mai largă şi se numeşte fosa
subclaviculară a lui Gerdy sau fosa lui Morenheim,
în profunzimea extremităţii sale superioare se poate palpa procesul coracoid al
scapulei,
această regiune topografică participă la formarea peretelui anterior al axilei.
6.2.4. REGIUNEA PECTORALĂ
Definiţie: este o regiune topografică pereche, simetrică, profundă a regiunii

pectorale, care se suprapune peste marginile porţiunilor sternocostală şi abdominală
a muşchiului pectoral mare.
158
Învecinări:
superior – fosa infraclaviculară,
supero-lateral – regiunea axilară,
inferior – regiunea hipocondrică,
posterior – regiunea infrascapulară,
anterior – regiunea mamară şi regiunea inframamară.
Limite:
superior – limita dintre fibrele musculare ale porţiunii claviculare şi sterno-
costale a muşchiului pectoral mare,
inferior – orizontală ce trece prin coasta V,
medial – marginea laterală a sternului cu articulaţiile sterno-condrale,
lateral – linia axilară anterioară.
Stratigrafie:
Pielea este subţire şi mobilă pe planurile subiacente.
Ţesutul celular subcutanat este uneori abundent şi asigură mobilitatea
tegumentului.
Stratul musculofascial superficial – este reprezentat în:
porţiunea superomedială a muşchiului pectoral mare,
porţiunea sternocostală şi abdominală acoperite de fascia muşchiului
pectoral mare,
porţiunea inferolaterală de digitaţiile încrucişate ale muşchilor dinţat
anterior şi oblic extern.
Stratul musculofascial mijlociu – este reprezentat de muşchiul pectoral mic şi
de fascia clavipectorală.
Stratul musculofascial profund – este reprezentat de muşchii intercostali
situaţi în spaţiile intercostale.
Fascia toracică - tapetează faţa internă a muşchilor intercostali şi a arcurilor
costale şi pleura parietală aderă de fascia toracică prin intermediul stratului de
ţesut conjunctiv lax.
159
Vasele şi nervii planului profund
artera toracică internă – este ramură colaterală a arterei subclaviculare şi
este în raport cu cartilajele costale,
artera intercostală anterioară – se desprinde de pe faţa laterală a arterei
toracice interne şi se anastomozează cu artera intercostală posterioară.
artera toraco-acromială – prin ramura pectorală participă la
vascularizaţia muşchilor pectoral mare şi mic.
artera toracică laterală – este ramură colaterală a arterei axilare şi dă
naştere la ramurile mamare anterioare.
venele – sunt omonime arterelor dar au traiect invers acestora.
nervii – sunt reprezentaţi de:
ramurile anterioare pectorale ale nervului intercostal,
porţiunile terminale ale primelor cinci ramuri anterioare ale
nervilor intercostali,
ramurile laterale ale nervilor intercostali 3-5 formează ramurile
mediale mamare,
la inervarea regiunii mamare mai participă nervul pectoral
medial sau nervul pectoralului mic şi nervul pectoral lateral sau
nervul pectoralului mare, care sunt ramuri colaterale
infraclaviculare ale plexului brahial.
pe faţa inferioară a coastelor elementele vasculonervoase sunt aşezate
dinspre anterior spre posterior astfel: nerv, arteră, venă.
anterior regiunea pectorală vine în raport cu regiunea mamară şi cu regiunea
inframamară.
în mod normal la femei glanda mamară este mobilă pe fascia muşchiului
pectoral mare.
în cancerul de sân glanda mamară se fixează de structurile profunde
reprezentate de fascia şi corpul muşchiului pectoral mare, devenind imobilă pe
planurile subiacente.
160
6.2.5. REGIUNEA MAMARĂ
Definiţie: este o regiune topografică pereche, simetrică, superficială a peretelui

anterol-lateral al toracelui situată anterior de regiunea pectorală.
Învecinări:
superior – fosa infraclaviculară,
inferior – regiunea inframamară şi hipocondrului,
postero-superior şi lateral – regiunea axilară,
posterior (profund) – regiunea pectorală.
Limite:
superior – orizontală ce trece prin coasta III,
inferior – orizontală ce trece prin coasta V,
medial – verticală ce coboară prin marginea laterală a corpului sternal şi
prin articulaţiile condro-sternale 3,4,5,
lateral (postero-lateral) – linia axilară anterioară,
posterior (profund) – fascia muşchiului pectoral mare.
Stratigrafie:
Pielea nu are caractere speciale în porţiunile periferice ale regiunii. În partea
centrală se găseşte o zonă circulară cu diametru de 35 mm pigmentată de
culoare maronie ce formează areola mamară. Pe suprafaţa areolei mamare apar
mici proeminenţe date de glandele cutanate hipertrofiate (tuberculii Morgagni)
prezenţi în afara sarcinii şi glandele mamare accesorii (tuberculii Montgomery)
în timpul alăptării. În centrul areolei mamare se găseşte papila mamară sau
mamelonul la nivelul căruia se găsesc 20-30 orificii numite pori galactofori. În
contact cu faţa profundă a dermului papilei mamare se găsesc fibre musculare
netede longitudinale şi circulare care formează muşchiul mamilar a cărui
contracţie favorizează expulzia laptelui.
Paniculul adipos - glanda mamară este înconjurată de o lamă de ţesut adipos a
cărui grosime variază în funcţie de tipul constituţional.
161
Ţesutul adipos - lipseşte la nivelul papilei unde aceasta vine în contact aproape
direct cu glanda mamară, între ele se interpun doar septuri fibroase, pătrunde
între lobii glandei mamare dând conturul şi consistenţa caracteristică mamelei.
În ţesutul adipos periglandular se găsesc numeroase elemente vasculonervoase
superficiale:
artere:
o artera toracică internă,
o artera toracică laterală,
o artera toraco-acromială,
o arterele intercostale.
nervi:
o nervul supraclavicular (din plexul cervical),
o nervii intercostali 2-5,
o ramuri colaterale supraclaviculare ale plexului brahial.
venele omonime arterelor.
Ţesutul adipos retromamar prezintă în grosimea lui ligamentele suspensoare ale
mamelei sau ligamentele mamare ale lui Cooper care sunt reprezentate de septuri
fibroase pornite din interiorul glandei mamare, cu ajutorul cărora glanda mamară
este fixată la marginea anterioară a claviculei şi de fascia muşchiului pectoral mare.
Glanda mamară
este glandă acinoasă, de culoare cenuşie-gălbuie,
aspect convex la nivelul feţei anterioare (superficiale),
aspect plan la nivelul feţei posterioare (profund),
este formată din 10-20 lobi. La rândul lor lobii sunt formaţi din lobuli,
iar lobulii sunt formaţi din acini glandulari separaţi între ei prin ţesut
conjunctiv.
Vasele şi nervii planmului profund:
artere – provin din:
artera toracică internă,
artera toracică laterală,
162
artera toraco-acromială ,
arterele intercostale 2-5.
vene – sunt omonime arterelor şi au traiect invers acestora.
limfatice:
limfa regiunii mamare este drenată prin două reţele una
superficială şi una profundă.
Drenajul limfatic superficial:
principal – se face spre nodurile limfatice toracice laterale
accesor - se face spre:
• nodurile limfatice subclaviculare,
• nodurile limfatice toracice interne,
• nodurile limfatice axilare de partea opusă.
drenajul limfatic profund:
principal – cuprinde 2-3 tuburi colectoare limfatice care
ajung în grupul central al nodurilor limfatice toracice laterale
şi al nodurilor limfatice axilare,
secundar – drenează limfa astfel:
limfa din sectorul superolateral şi inferolateral ajunge
în grupurile central şi pectoral al nodurilor limfatice
axilare,
limfa din sectorul superomedial ajunge în nodurile
limfatice toracice interne şi nodurile limfatice
supraclaviculare,
limfa din sectorul inferomedial ajunge în nodurile
limfatice frenice şi în nodurile limfatice
subperitoneale superioare.
Importanţa practică:
regiunea mamară este ocupată de glanda mamară care împreună cu părţile moi
ce o învelesc formează mamela.
163
la sexul masculin glanda mamară este rudimentară şi afuncţională, cu prezenţa
la nivelul pielii a areolei mamare (diametru 15-20 mm) în centrul căreia se
găseşte papila mamară (proeminenţă cilindrică cu diametrul şi înălţimea de 2-3
mm)
tegumentul ambelor formaţiuni (areola, papila) sunt pigmentate
anomalii congenitale:
atelia – lipsa papilei mamare,
politelia – prezenţa mai multor papile mamare,
amastia – lipsa glandei mamare unilateral sau bilateral,
polimastia – prezenţa de glande mamare supranumerare (de-a lungul
liniei medioclaviculare până în regiunea inghinală),
ginecomastie – creşterea şi dezvoltarea patologică a glandei mamare a
sexului masculin.
6.3. REGIUNILE VISCERALE ALE TORACELUI
Anatomo-topografic cavitatea toracică viscerală prezintă trei regiuni distincte:

regiunile laterale - ocupate de plămâni ce sunt înveliţi de seroasele pleurale,
regiuni denumite şi regiuni pleuro-pulmonare
regiune mediană - situată între precedentele, denumită regiune mediastinală =
mediastin
6.3.1. REGIUNILE PLEURO-PULMONARE
Definiţie – regiunile pleuro-pulmonare sunt regiuni pereche (dr, stg) ce conţin

fiecare plămânul corespunzător învelit de pleură. Formaţiunile care pătrund sau
părăsesc plămânul formează pediculul pulmonar.
Pleurele – sunt două membrane seroase care formează doi saci închişi, complet
separaţi unul de celălalt. În timpul dezvoltării embrionare în fiecare sac pleural se
dezvoltă plămânul corespunzător şi astfel se formează cele două foiţe pleurale:
164
pleura parietală – care căptuşeşte pereţii toracelui,
pleura viscerală (pulmonară) – care aderă de suprafaţa exterioară a
plămânului.
între cele două foiţe se formează cavitatea pleurală ce conţine o cantitate
mică de lichid pleural, care favorizează mobilitatea plămânului.
Plămânii – au forma unei jumătăţi de con, secţionat oblic de la vârf la bază.
Fiecare plămân are o bază, un vârf, o faţă costală, o faţă medială, o margine
inferioară şi o margine anterioară. Pediculul pulmonar este alcătuit din:
bronhia principală,
artera pulmonară,
două vene pulmonare,
arterele şi venele bronhice,
limfatice,
plexul nervos pulmonar,
ţesut conjunctiv.
6.3.2. REGIUNEA MEDIASTINALĂ = MEDIASTINUL
Definiţie - reprezintă porţiunea centrală şi mediană, uşor deplasată spre stânga, a

cavităţii toracice viscerale. Se găseşte între cele două regiuni pleuropulmonare =
între feţele mediale ale celor doi plămâni, acoperite de pleurele viscerale şi
mediastinale. Cuprinde organe ale aparatelor cardiovascular, respirator, digestiv,
înconjurate de ţesut conjunctiv. Este străbătut de vase sangvine, căi limfatice şi
nervi. Forma, dimensiunile şi poziţia mediastinului se pot modifica în stări
patologice :
ale conţinutului mediastinal:
mediastinite,
fibroze mediastinale,
tumori mediastinale,
cardiomegalii,
165
hipertrofii şi tumori timice.
ale regiunilor vecine:
guşi plonjante intratoracice,
afecţiuni pleuropulmonare,
hernii diafragmatice.
deformaţiile coloanei vertebrale:
scolioze,
cifoze,
cifoscolioze.
malformaţii congenitale ale toracelui osos,
paraliziile frenice.
Are forma unei piramide patrulatere şi prezintă şase pereţi:
anterior – faţa posterioară a sternului,
posterior - coloana vertebrală toracală,
lateral (dr., stg.) - pleurele mediastinale,
superior - apertura toracică superioară,
inferior - muşchiul diaphragm.
Peretele anterior al mediastinului - la formarea căruia participă:

faţa posterioară a sternului
faţa endotoracică a primelor 7 perechi de cartilaje costale şi spaţiile
intercondrale corespunzătoare.
Faţa posterioară a manubriului sternal dă inserţie:
superior – muşchilor sternohioidieni şi sternotiroidieni
inferior - ligamentului sternopericardic superior
Faţa posterioară a corpului sternului dă inserţie:
muşchilor transverşi ai toracelui sau triunghiulari ai sternului
ligamentului sternopericardic superior
Anterior de muşchii transverşi, între ei şi cartilajele costale trec vasele toracice sau
mamare interne:
166
artera - lateral,
vena - medial.
Faţa posterioară a procesului xifoidian dă inserţie:
celor 2 fascicule xifoidiene (sternale) ale diafragmei
ligamentului sternopericardic inferior (xifopericardic)
Peretele posterior al mediastinului

este concav anterior datorită cifozei fiziologice,
este cel mai lung perete mediastinal,
este format în zona mediană de:
faţa anterioară a corpurilor vertebrale toracale,
faţa anterioară a discurilor intervertebrale toracale,
ligamentul longitudinal vertebral anterior.
şi lateral de:
faţa anterioară a articulaţiilor costovertebrale,
faţa anterioară a articulaţiilor costotransversare,
ligamentele articulaţiilor costovertebrale şi costotransversare,
ligamentele interosoase - colul coastelor la procesul transvers subiacent.
Pereţii laterali ai mediastinului - sunt constituiţi de cele două pleure

mediastinale. Pleurele mediastinale se mulează pe elementele mediastinale de care
rămân separate prin membranele mediastinale ce au structură conjunctivă. În
dreptul pediculilor şi hilurilor pulmonare dar şi infrapedicular şi infrahilar pleura
mediastinală se răsfrânge către faţa medială a fiecărui plămân realizând
continuitatea foiţelor pleurale (viscerală şi parietală).
Peretele superior al mediastinului corespunde planului aperturii toracice

superioare. La baza gâtului există o regiune anatomo-topografică numită regiunea
cervicotoracică, care prezintă :
167
2 zone laterale = cupole cervicotoracice formate din vârfurile
plămânilor, pleurele cervicale, aparatul de susţinere al acestora.
zonă mediană = interapexiană - situată între vârfurile celor doi plămâni.
Aceasta este zona de trecere între regiunea cervicală şi regiunea mediastinală
Peretele inferior al mediastinului - Corespunde porţiunii mijlocii a diafragmei şi

prezintă următoarele limite:
anterior - procesul xifoidian şi articulaţiile sternocondrale inferioare,
posterior - coloana vertebrală,
lateral - liniile de proiecţie ale celor 2 recesuri pleurale
frenicomediastinale drept şi stâng.
Sistematizarea anatomotopografică a mediastinului

Mediastinul este împărţit de un:
plan vertical, frontal ce trece pe la nivelul feţei posterioare a traheei (superior),
a pericardului şi a ligamentelor triunghiulare ale plămânilor (inferior) în două
jumătăţi:
mediastinul anterior
mediastinul posterior
plan orizontal ce trece prin bifurcaţia traheei în cele două bronhii (dr,stg) ce
corespunde nivelului vertebrelor T4-T5 şi care împarte mediastinul anterior în
două etaje unul superior şi unul inferior.
Mediastinul anterior:
Etajul superior al mediastinului anterior – cuprinde:
compartimentul traheobronşic – cuprinde:
traheea care la nivelul vertebrelor T4-T5 se bifurcă în cele două bronhii.
Bronhia dreaptă este mai groasă, mai scurtă şi mai oblică, în timp ce
bronhia stângă este mai lungă, mai subţire şi mai puţin oblică,
arcul aortei încalecă bronhia stângă în sens anteroposterio
168
arcul venei azigos încalecă bronhia dreaptă în sens posteroanterior.
compartimentul timic – conţine timusul la copil,iar la adult o masă de ţesut
celulo-adipos ce înlocuieşte timusul involuat, ţesut în care se găsesc resturi de
ţesut timic.
compartimentul venos – în porţiunea superioară se găseşte înaintea celui
arterial, iar în porţiunea inferioară trece posterior de cel arterial. Este
reprezentat de vena cavă superioară care se formează prin unirea celor două
trunchiuri brahiocefalice (dr, stg) care la rândul lor se formează prin unirea
venelor subclaviculare cu venele jugulare interne.
compartimentul arterial – superior este situat posterior de cel venos iar inferior
se găseşte anterior de acesta. Conţine:
aorta ascendentă din care se desprinde pe dreapta trunchiul arterial
brahiocefalic ce dă la rândul lui două ramuri artera subclaviculară
dreaptă şi artera carotidă comună dreaptă. Pe partea stângă se desprinde
artera carotidă comună stângă şi apoi artera subclaviculară stângă.
trunchiul arterei pulmonare care urcă până sub arcul aortei unde se
bifurcă în ramura dreaptă a arterei pulmonare şi ramura stângă a arterei
pulmonare.
Etajul inferior al mediastinului anterior cuprinde:

compartimentul prepericardic este îngust şi conţine:
vasele toracice sau mamare interne ce trec parasternal la 1 cm lateral de
stern
nodurile limfatice parasternale sau ale căii toracice (mamare) interne
situate pe traiectul vaselo sangvine omonime
muşchiul transvers al toracelui sau triunghiularul sternului
ligamentele sternopericardice
nodurile limfatice prepericardice
169
compartimentul pericardic conţine pericardul şi inima. La acest nivel se mai
găsesc nervii frenici şi vasele frenice sau diafragmatice superioare, care în
stânga se situează pe un plan mai anterior decât în dreapta.
Mediastinul posterior cuprinde:

compartimentul esofagian – este străbătut de porţiunea toracală a esofagului.
De o parte şi de alta a lui se găsesc cei doi nervi vagi (dr, stg) care în porţiunea
inferioară îşi schimbă orientarea şi anume: vagul stâng trece anterior iar cel
drept posterior.
compartimentul pre şi laterovertebral conţine:
aorta toracală care reprezintă porţiunea toracică sau supradiafragmatică
a aortei descendente. Aorta descendentă se întinde de la T4 la L4 şi este
împărţită de diafragm într-o porţiune toracală şi una abdominală. La T4
se continuă arcul aortei iar la L4 se termină bifurcându-se în cele două
artere iliace comunedreaptă şi stângă. Aorta toracală este situată pe
flancul stâng şi uşor anterior de coloana vertebrală dă naştere la ramuri
parietale (artere intercostale aortice, artere frenice sau diafragmatice
superioare) şi viscerale (artere pericardice, esofagiene, bronşice,
mediastinale).
sistemul venos azigos este format din vena azigos sau azigos mare
(primeşte cele 12 vene intercostale drepte) şi cele două vene hemiazigos
una superioară (primeşte primele 7 vene intercostale stângi) şi una
inferioară (primeşte ultimel 5 vene intercostale stângi). Vena azigos mai
primeşte ca afluenţi venele bronşice drepte, venele esofagiene, venele
pericardice şi mediastinale.vena hemiazigos superioară mai primeşte şi
venele bonşice superioare.
ductul toracic se varsă în unghiul venos jugulo-subclavicular stâng.
simpaticul toracal este situat paravertebral la nivelul unghiurilor
costovertebrale şi este format din două lanţuri ganglionare simpatice pe
traiectul cărora se găsesc cele 12 perechi de ganglioni simpatici toracali.
170
nodurile limfatice parietale:
frenice prepericardice şi lateropericardice,
parasternale,
intercostale,
laterovertebrale,
prevertebrale.
nodurile limfatice viscerale:
traheale,
traheobronşice,
bronhopulmonare,
pulmonare,
mediastinale anterioare situate în etajul superior al mediastinului
anterior,
mediastinale posterioare situate în porţiunea inferioară a
mediastinului posterior în apropierea aortei şi a esofagului.

TORACELUI
171
Fig. 52 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T1: 1. artera carotidă comună;
2. muşchiul sternomastoid; 3. glanda tiroidă; 4. muşchiul sternohioid; 5. traheea;
6. vena jugulară internă; 7. esofagul; 8. măduva spinării; 9. muşchiul dinţat
anterior; 10. muşchiul romboid mare ; 11. muşchiul trapez; 12. corpul vertebrei
T1; 13. muşchiul scalen anterior; 14. muşchiul omohioidian; 15. clavicula
172
Fig. 53 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T2 :1. vârful pămânului drept;
2. artera subclaviculară; 3. muşchiul sternotiroidian; 4. muşchiul
sternohioidian; 5. muşchiul sternomastoidian; 6. glanda tiroidă; 7. vena
jugulară internă; 8. artera carotidă comună; 9. muşchiul scalen anterior; 10.
muşchiul scalen mijlociu; 11. muşchiul dinţat anterior; 12. muşchiul romboid
mare; 13. muşchiul splenius cervical; 14. măduva spinării; 15. muşchiul trapez;
16. corpul vertebrei T2; 17. coasta 2; 18. muşchiul subscapular; 19. discul
intervertebral T1/T2; 20. plexul brahial
173
Fig. 54 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T3: 1. esofagul; 2. trunchiul
venos brahiocefalic drept; 3. cartilajul coastei 1; 4. articulaţia sternoclavicular;
5. manubriul sternal; 6. trunchiul venos brahiocefalic stâng; 7. trunchiul arterial
brahiocefalic; 8. artera carotidă comună stângă; 9. artera subclaviculară stângă;
10. muşchiul subscapular; 11. muşchiul rotund mic; 12. muşchiul infraspinos;
13. muşchiul romboid mare; 14. măduva spinării; 15. muşchiul trapez; 16. discul
intervertebral T2/T3; 17. corpul vertebrei T3; 18. coasta 3; 19. muşchiul dinţat
anterior; 20. lobul superior al plămânului drept
174
Fig. 55 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T4: 1. coasta 2; 2. vena cavă
superioară; 3. timus; 4. manubriul sternal; 5. arcul aortei; 6. muşchiul pectoral
mare; 7. traheea; 8. esofagul; 9. muşchiul rotund mare; 10. muşchiul trapez;
11. discul intervertebral T4/T5; 12. corpul vertebrei T4; 13. plămânul drept ;
14. muşchiul intercostal extern; 15. muşchiul pectoral minor
175
Fig. 56 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T5:1. bronhia primară; 2. vena
cavă superior; 3. aorta ascendentă; 4. corpul sternului; 5. cartilajul coastei 2;
6. muşchiul pectoral mare; 7. trunchiul arterei; 8. vena pulmonară; 9. artera
pulmonară; 10. aorta descendentă; 11. muşchiul rotund mare; 12. muşchiul
infraspinos; 13. muşchiul subscapular; 14. muşchiul trapez; 15. muşchiul romboid
mare; 16. măduva spinării; 17. corpul vertebrei T5; 18. plămânul drept; 19. vena
azygos; 20. esofagul
176
Fig. 57 – Secţiune la nivelul discului intervertebral T6 – T7: 1. atriul drept;
2. lobul superior al plămânului drept; 3. muşchiul pectoral mare; 4. corpul
sternului; 5. ventriculul drept; 6. coasta 3; 7. aorta ascendentă; 8. atriul stâng;
9. vena pulmonară; 10. muşchiul dinţat anterior; 11. aorta descendentă;
12. ductul toracic; 13. muşchiul longissim toracic; 14. muşchiul trapez;
15. discul intervertebral T6/T7; 16. vena azygos; 17. esofag; 18. lobul inferior
al plămânului drept; 19. bronhia dreaptă; 20. vena cavă superioară
177
Fig. 58 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T7: 1. atriul drept;
2. muşchiul pectoral mare; 3. cartilaj costei 3; 4. corpul sternului; 5. ventriculul
drept; 6. lobul superior al plămânului stâng; 7. ventriculul stâng; 8. aorta
ascendentă; 9. muşchiul dinţat anterior; 10. scizura oblică; 11. aorta
descendentă; 12. ductul toracic; 13. muşchiul longissim toracic; 14. muşchiul
trapez; 15. corpul vertebrei T7; 16. vena azygos; 17. esofagul; 18. bronhia
dreaptă; 19. vena pulmonară dreaptă; 20. atriul stâng
178
Fig. 59 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T8: 1. muşchiul pectoral
mare; 2. atriul drept; 3. valva tricuspidă; 4. corpul sternului; 5. cartilajul costei
4; 6. ventriculul stâng; 7. lobul superior al plămânului stâng; 8. sinusul
coronar; 9. esofagul; 10. coasta 7; 11. aorta toracică; 12. ductul toracic;
13. muşchiul trapez; 14. corpul vertebrei T8; 15. muşchiul longissim toracic;
16. vena azygos; 17. muşchiul mare dorsal; 18. muşchiul dinţat anterior;
19. muşchiul intercostal extern; 20. scizura oblică
179
Fig. 60 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T9: 1. vena mijlocie cardiacă;
2. ventriculul drept; 3. muşchiul pectoral mare; 4. corpul sternului; 5. cartilajul
costei 5; 6. ventriculul stâng; 7. lobul superior al plămânului stâng; 8. diafragm;
9. ţesut adipos; 10. fundul stomacului; 11. muşchiul dinţat anterior; 12. aorta
toracică; 13. corpul vertebrei T9; 14. muşchiul trapez; 15. vena azygos;
16. esofagul; 17. lobul inferior al plămânului drept; 18. muşchiul mare dorsal; 19.
vena cavă inferioară; 20. ficat
180
Fig. 61 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei T10: 1. lobul drept al
ficatului; 2. muşchiul pectoral mare; 3. cartilajul costei 7; 4. corpul sternului;
5. cartilajul costei 6; 6. lobul stâng al ficatului; 7. diafragm; 8. lobul superior al
plămânului stâng; 9. ţesut adipos; 10. stomac; 11. splina; 12. esofagul;
13. aorta toracică; 14. corpul vertebrei T10; 15. vena intercostală posterioară;
16. lobul inferior al plămânului drept; 17. vena azygos; 18. muşchiul mare
dorsal; 19. muşchiul dinţat anterior; 20. vena cavă inferioară
181
6.5. REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE
ABDOMENULUI
Abdomenul este partea trunchiului care se interpune între torace şi pelvis şi

care este situată înaintea porţiunii lombare a regiunii rahidiene.
La nivelul abdomenului deosebim un conţinător reprezentat de pereţii
abdomenului şi un conţinut la nivelul căruia se găsesc organele din cavitatea
abdominală.
Conţinătorul:
are un schelet axial osos situat în regiunea dorsală a abdomenului, reprezentat
de coloana vertebrală lombară
pereţi musculoaponevrotici ce se inseră pe:
scheletul axial,
scheletul osos al cavităţilor învecinate (torace, bazin).
dispoziţia muşchilor şi aponevrozelor sunt chingi musculoaponevrotice care
prin contracţie acţionează:
asupra conţinutului abdominal = presa abdominală,
în statica şi dinamica trunchiului în cadrul lanţurilor cinematice.
Conţinutul - este reprezentat de:
organe ale tubului digestiv,
organe ale aparatului urogenital,
glande exocrine şi endocrine,
vase şi nervi,
noduli şi căi limfatice.
Toate acestea sunt în relaţie cu peritoneu cavităţii abdominale fiind organe:
intraperitoneale,
extraperitoneale,
retroperitoneale.
182
Limitele abdomenului:
Limita superioară a abdomenului sau limita toraco-abdominală – este
reprezentată de o linie ce merge de-a lungul aperturii toracice inferioare:
pleacă de la apendicele xifoid,
merge de-a lungul marginii inferioare a cartilajelor coastelor X, XI şi XII,
de-a lungul coastei a XII-a până la apofiza transversă a vertebrei T12 , linie
ce se poate continua până la nivelul apofizei spinoase.
Limita inferioară a abdomenului sau limita abdomino-pelvină – este reprezentată
de o linie:
ce pleacă de la marginea superioară a simfizei pubiene,
merge de-a lungul plicii inghinale la spina iliacă antero-superioară,
apoi urmăreşte creasta iliacă până la spina iliacă posterosuperioară,
trece apoi spre apofiza spinoasă a vertebrei L5 , unde se uneşte cu lina de
partea opusă la limita superioară a pliului interfesier.
Limitele cavităţii abdominale
Limita superioară - este reprezentată de bolta diafragmului a cărui convexitate
urcă până la nivelul coastei a V-a, în dreapta mai sus cu aproximativ 2 cm.
Limita inferioară – în mod convenţională se consideră a fi strâmtoarea superioară a
micului bazin delimitată de o linie:
ce pleacă de la mijlocul promontoriului
merge pe marginile anterioare ale aripilor sacrale
se continuă de-a lungul linie nenumite a coxalului până la simfiza
pubiană
Inferior cavitatea abdominală pătrunde şi în bazin motiv pentru care putem vorbi
despre o cavitate unică abdomino-pelvină.
183
6.5.1. REGIUNILE PARIETALE ALE ABDOMENULUI
Pereţii abdomenului sunt constituiţi din părţi moi, cu excepţia porţiunii

inferioare unde se continuă cu cavitatea pelviană.
Faţa anterioară a abdomenului – corespunde regiunii topografice numită sterno-
costo-pubiană. În cadrul acestei regiuni se delimitează o zonă cu caractere
specifice numită regiunea ombilicală.
Regiunea sterno-costo-pubiană - este impară şi corespunde în totalitate spaţiului
de desfăşurare a tecii muşchilor drepţi abdominali.
Limite:
superior - apendicele xifoid şi arcurile costale,
inferior - marginea superioară a simfizei pubiene la nivelul unei linii ce
uneşte cele 2 spine ale pubelui,
lateral - şanţul flancului ce corespunde marginii laterale a muşchilor
drepţi abdominali.
Regiunea este străbătută craniocaudal de linia albă a abdomenului pe care
se găseşte şi ombilicul. În porţiunea superioară a regiunii sternocostopubiene se
găseşte spaţiul epigastric la nivelul căruia putem palpa o parte din faţa anterioară a
stomacului, iar la persoanele mai slabe se pot observa pulsaţiile inimii şi ale aortei
abdominale.
Feţele laterale ale abdomenului – corespund regiunilor costo-iliace (dreaptă şi

stângă). În cadrul acestor regiuni se delimitează în partea inferioară o zonă cu
caractere specifice numită regiune inghinală sau inghino-abdominală, la nivelul
căreia se găseşte canalul inghinal.
Regiunea costo-iliacă – corespunde peretelui lateral al abdomenului. Este pereche
şi uşor convexă atât transversal cât şi longitudinal.
Limite:
superior - rebordul costal,
184
inferior - creasta iliacă şi o linie orizontală convenţională ce uneşte
spina iliacă antero-superioară cu marginea laterală a muşchiului drept
abdominal,
posterior - marginea laterală a muşchilor spinali,
anterior marginea laterală a muşchiului drept abdominal.
La acest nivel se poate determina grosimea plicii cutanate în cazul
măsurătorilor antropometrice.
Faţa posterioară a abdomenului – prezintă pe linia mediană o regiune comună cu

întregul spate numită regiunea vertebrală sau regiunea mediană dorsală. Lateral
de regiunea vertebrală mediană se găsesc regiunile lombare sau lombele. De
peretele abdominal ţine şi regiunea lomboiliacă care nu are corespondent la
suprafaţa peretelui abdominal, ea aparţine cavităţii abdominale unde formează
peretele posterior al spaţiului retroperitoneal şi poate fi explorată numai prin
cavitatea abdominală deschisă şi eviscerată.
Regiunea lombară – se încadrează în peretele posterior al abdomenului.
Limite:
superior - coasta XII,
superior - o linie oblică ce porneşte de la baza sacrului şi ajunge la
creasta iliacă,
lateral - marginea externă a muşchilor spinali.
Regiunea prezintă importanţă în explorarea organelor retroperitoneale şi în special
a rinichiului.
6.5.2. ÎMPĂRŢIREA PERETELUI ABDOMINAL DUPĂ

CRITERII ANATOMO-CLINCE
Această împărţire este utilă pentru a realiza proiecţia viscerelor la nivelul

peretelui abdominal şi adiferitelor simptome caracteristice unor boli, în special
localizarea durerii în diferite afecţiuni ale viscerelor cavităţii abdominale.
185
Împărţirea anatomo-clinică a peretelui abdominal cuprinde nouă zone:
epigastru
mezogastru
hipogastru
hipocondru
flanc (stânga, dreapta)
fosa iliacă (stânga, dreapta)
Acestea nu corespund regiunilor topografice ci sunt delimitate de linii
convenţionale şi anume:
Liniile verticale – sunt simetrice (dreapta, stânga) şi pornesc din regiunea
medioclaviculară şi ajung până la plica inghinală (după anatomia clasică). După
datele anatomiei moderne această linie uneşte extremitatea anterioară a coastei X
cu tuberculul pubian şi merge paralel cu marginea laterală a muşchiului drept
abdominal.
Liniile orizontale:
superioară – se trasează la baza toracelui şi uneşte extremităţile anterioare ale
coastelor X
inferioară – uneşte după anatomia clasică punctele cele mai ridicate ale
crestelor iliace şi după anatomia modernă linia uneşte cele 2 spine iliace antero-
superioare
Fig. 62 – Împărţirea anatomo-clinică a peretelui abdominal
186
6.5.2.1. REGIUNEA EPIGASTRICĂ SAU EPIGASTRUL
Definiţie: este regiune impară şi mediană a peretelui abdominal. Este situată în

etajul abdominal superior în cadranul mijlociu, inferior de unghiul infrasternal. La
acest nivel se proiectează lobul stâng al ficatului, o parte a stomacului, duodenul şi
pancreasul. Are formă triunghiulară cu:
baza – la linia ce uneşte extremităţile anterioare ale coastelor X,
lateral – rebordul costal,
vârful – la apendicele xifoid.
Învecinări:
superior – regiunea presternală,
supero-lateral – regiunea inframamară,
inferior – regiunea ombilicală,
lateral – regiunea hipocondrului drept şi stâng.
Limite:
superior – orizontală ce trece prin procesul xifoidian al sternului,
supero-lateral – rebordul costal de o parte şi de alta, care realizează
unghiul infrasternal,
inferior – orizontală ce uneşte extremităţile anterioare ale coastelor X,
lateral (dr, stg) – verticală coborâtă de la nivelul extremităţii anterioare a
coastei X, la tuberculul pubian această linie corespunde porţiunii superioare
a marginii laterale a muşchiului drept abdominal.
Stratigrafie:
Pielea este subţire, mobilă, extensibilă, acoperită cu fire de păr la sexul
masculin.
Ţesutul celular subcutanat este lax şi conţine ţesut adipos în cantităţi variabile
şi numeroase elemente vasculonervoase superficiale:
arterele:
• artera epigastrică,
187
• artera musculo-frenică,
• arterele intercostale (perechile 7-10).
venele drenează:
• inferior spre venele epigastrice superficiale şi prin
intermediul lor în vena safenă mare,
• superior şi profund spre venele toracice interne şi venele
musculo-frenice,
• superior şi lateral spre vena toracoepigastrică.
nervii sunt reprezentaţi de ramurile cutanate anterioare ale nervilor
intercostali (perechile 7-10),
limfaticele superficiale însoţesc traiectul venelor superficiale şi
drenează limfa către nodurile limfatice parasternale şi axilare.
Planul musculoaponevrotic – este format din:
muşchii drepţi abdominali înveliţi de teaca lor
originea părţilor abdominale ale muşchilor pectorali mari
porţiunile superioare şi mediale ale muşchilor transverşi abdominali
linia albă abdominală este un rafeu fibros median şi vertical care se
inseră:
superior - pe procesul xifoidian al sternului
inferior – pe marginea superioară a simfizei pubiene
fascia endoabdominală – este reprezentată de fascia transversală, care
este deosebit de aderentă de faţa posterioară a aponevrozei transversale
abdominale şi de linia albă abdominală. În profunzime se găseşte ţesut
preperitoneal şi peritoneul parietal anterior. Aceste 2 structuri aparţin
cavităţii abdominale.
Vasele profunde
artere – reprezentate de:
• artera epigastrică superioară provine din toracica internă,
• artera musculofrenică provine din toracica internă,
188
• arterele intercostale (perechile 7-10).
vene – sunt omonime arterelor şi au un traiect invers acestora, sunt câte
două pentru fiecare arteră,
limfaticele – drenează în nodurile limfatice frenice anterioare şi în
nodurile limfatice parasternale.
Importanţa practică:
în vecinătatea unghiului inferior de procesul xifoidian al sternului regiunea
prezintă o depresiune numită fosa epigastrică. Aceasta poate fi mai accentuată
la persoanele care au avut rahitism în copilărie, aspect care poartă numele de
torace de pantofar.
unghiul infrasternal măsoară în mod normal 600-700 şi este mai mic la sexul
masculin decât la cel feminin şi mai mic la astenici (longilini) decât la obezi.
6.5.2.2. REGIUNEA OMBILICALĂ SAU REGIUNEA MEZOGASTRICĂ
Definiţie: este o regiune mediană, impară a peretelui abdominal, unde ocupă

cadranul mijlociu şi în care se proiectează ansele intestinului subţire şi colonul
transvers. Are formă dreptunghiulară în centrul căreia se află ombilicul.
Învecinări:
superior – regiunea epigastrică,
inferior – regiunea pubică,
lateral (stg, dr) – hipocondrul dr şi stg.
Limite:
superior – porţiunea mijlocie a liniei care uneşte extremităţile anterioare
ale coastelor X dr şi stg,
inferior – porţiunea mijlocie a liniei ce uneşte spinele iliace
anterosuperioare,
lateral (stg, dr) – porţiunea mijlocie a verticalei coborâte din extremitatea
anterioară a coastei X (stg, dr) până la tuberculul pubian de aceeaşi parte.
189
Stratigrafie:
Pielea este fină, subţire, mai aderentă la nivelul liniei albe abdominale şi în
porţiunea situată inferior de ombilic unde găsim în ţesutul celular subcutanat o
cantitate mare de tracturi conjunctive.
Ţesutul celular subcutanat - este asemănător cu cel din regiunea învecinată,
lipseşte la nivelul inelului ombilical. Conţine numeroase elemente
arterele superficiale – provin din:
• artera epigastrică superioară,
• artera epigastrică inferioară,
• arterele intercostale perechile 8-12.
venele superficiale drenează:
inferior spre:
• venele epigastrice superficiale,
• vena circumflexă iliacă superficială,
• ambele drenează în vena safenă mare.
superior spre venele toracice interne,
superior şi lateral spre vena toracoepigastrică.
nervii superficiali – sunt reprezentaţi de ramurile anterioare ale nervilor
intercostali perechile 8-12.
limfaticele superficiale – drenează în grupul superior al nodurilor
limfatice inghinale superficiale.
linia albă abdominală cu inelul ombilical,
muşchii drepţi abdominali,
teaca muşchilor drepţi abdominali – are o structură asemănătoare cu cea
de la nivelul regiunii epigastrice:
o lama anterioară a tecii - formată din fibre provenite din
aponevroza muşchiului oblic extern şi foiţa de dedublare a
190
muşchiului oblic intern. Aderă strâns de faţa anterioară a
muşchiului drept abdominal prin intermediul intersecţiilor
tendinoase.
o lama posterioară a tecii – este formată din fibre provenite din
foiţa de dedublare posterioară a muşchiului oblic intern şi
aponevroza muşchiului transvers.
fascia endoabdominală – este reprezentată de:
o fascia transversală care aderă de faţa posterioară a aponevrozei
muşchiului transvers şi de linia albă abdominală. Lipseşte la
nivelul ombilicului.
o ţesutul preperitoneal,
o peritoneul parietal anterior tapetează faţa profundă a ţesutului
preperitoneal.
Vasele profunde sunt reprezentate de:
vasele epigastrice superioare,
vasele epigastrice inferioare,
arterele epigastrice superioare şi inferioare se anastomozează în corpul
muşchilor drepţi abdominali.
în centrul regiunii se află ombilicul situat puţin inferior de jumătatea distanţei
între procesul xifoidian şi simfiza pubiană
nivelul ombilicului corespunde:
• vertebrei L4 sau discului intervertebral,
• nivelului de bifurcaţie a porţiunii abdominale a aortei în cele două
artere iliace comune,
• nivelului de confluenţă a celor 2 vene iliace comune pentru a forma
vena cavă inferioară.
191
pe linia medială ce corespunde liniei albe abdominale, la nivelul acestei regiuni
există un şanţ vertical situat între marginile mediale ale celor doi muşchi drepţi
abdominali.
la persoanele musculoase prin contracţia peretelui abdominal se observă relieful
celor doi muşchi drepţi abdominali întrerupt de prezenţa intersecţiilor
tendinoase.
regiunea ombilicală este frecvent sediul unor herniilor ombilicale.
6.5.2.3. REGIUNEA PUBIANĂ SAU HIPOGASTRUL
Definiţie: este o regiune mediană impară a peretelui abdominal situată în etajul

inferior cadranul mijlociu. Este cea mai mică regiune a peretelui abdominal. La
acest nivel se proiectează ansele ileale, colonul sigmoid şi vezica urinară în stare de
plenitudine.
Învecinări:
superior – regiunea ombilicală,
inferior – regiunea urogenitală care aparţine regiunii perineale,
lateral (stg, dr) – regiunile inghinale (stg, dr).
Limite:
superior – porţiunea mijlocie a liniei care uneşte spinele iliace antero-
superioare,
inferior – marginea superioară a pubelui şi a simfizei pubiene,
lateral (stg, dr) – porţiunile inferioare ale verticalelor coborâte din
extremităţile anterioare ale coastelor X până la nivelul tuberculului pubic de
aceeaşi parte şi corespunde porţiunii inferioare a marginii laterale a
muşchiului drept abdominal.
Stratigrafie:
Pielea este subţire, mobilă pe planurile subiacente, acoperită de foliculi piloşi la
adulţi şi conţine numeroase glande sudoripare şi sebacee.
192
Ţesutul celular subcutanat este abundent. Ţesutul adipos este mai bogat decât
în regiunile învecinate. Conţine numeroase elemente vasculonervoase
superficiale reprezentate de:
pachetul vasculonervos subcostal,
vasele epigastrice superficiale,
ramurile cutanate anterioare ale nervului iliohipogastric,
ramurile cutanate anterioare ale nervului ilioinghinal,
vasele pudendale externe superioare,
vasele limfatice superficiale care drenează spre nodurile limfatice
inghinale superficiale din grupul superior.
Planul fascial – fascia superficială este situată în porţiunea profundă a ţesutului
subcutanat şi are o structură lamelară.
Planul musculoaponevrotic – este alcătuit din:
peretele anterior al tecii muşchiului drept abdominal – este format din
aponevroza celor 3 muşchi laţi ai peretelui abdominal antero-lateral:
• muşchiul oblic extern,
• muşchiul oblic intern,
• muşchiul transvers.
linia albă abdominală întărită de ligamentul suprapubian posterior,
porţiunile inferioare ale muşchilor drepţi abdominali,
muşchii piramidali când aceştia există .
pachetul vasculonervos intercostal perechea XI,
pachetul vasculonervos intercostal perechea XII,
nervul iliohipogastric,
nervul ilioinghinal,
vasele epigastrice inferioare.
193
în ansamblu regiunea este convexă în plan transversal, cu convexitatea orientată
anterior, prin palpare în porţiunea inferioară şi laterală se găseşte tuberculul
pubic, la nivelul căruia se inseră extremitatea medială a ligamentului inghinal.
6.5.2.4. REGIUNEA HIPOCONDRIALĂ SAU HIPOCONDRUL DREPT ŞI

STÂNG
Definiţie: este o regiune pereche şi simetrică a etajului superior al peretelui

abdominal la nivelul cadranelor laterale. Corespunde ultimelor cinci cartilaje
costale şi a spaţiilor intercostale corespunzătoare. La nivelul hipocondrului drept se
proiectează lobul drept al ficatului şi căile biliare. În hipocondrul stâng se găseşte
proiecţia unei porţiuni a stomacului şi cea a splinei.
Învecinări:
superior – regiunea inframamară,
medial – regiunea epigastrică,
inferior – regiunea abdominală laterală,
posterior – regiunea infrascapulară.
Limite:
superior – orizontală ce trece prin C5 şi corespunde şanţului inframamar şi
liniei de proiecţie a diafragmei pe peretele anterior al trunchiului,
inferior – orizontală care trece prin extremităţile anterioare ale coastelor X,
medial – rebordul costal şi apertura toracică inferioară de fiecare parte,
posterior – linia scapulară posterioară.
Stratigrafie:
Pielea este groasă şi mobilă pe planurile adiacente.
Ţesutul celular subcutanat este destul de abundent şi conţine numeroase
elemente vasculonervoase superficiale reprezentate de:
ramura colaterală a arterei intercostale posterioare pentru spaţiile
intercostale V-X
194
ramura cutanată laterală a nervilor intercostali pentru spaţiile
intercostale V-X.
în dreapta se proiectează:
lobul hepatic drept
vezica biliară
în stânga se proiectează:
lobul hepatic stâng
o parte a corpului stomacului
flexura colică stângă
6.5.2.5. REGIUNEA ABDOMINALĂ LATERALĂ SAU FLANCUL DREPT

ŞI STÂNG
Definiţie: este o regiune pereche, simetrică, situată în etajul mijlociu al peretelui

abdominal cadranele laterale. Flancul drept corespunde colonului ascendent, iar
flancul stâng răspunde colonului descendent.
Învecinări:
superior – regiunea hipocondrială,
inferior şi anterior – regiunea inghinală,
inferior şi posterior – regiunea gluteală,
anterior şi medial – regiunea ombilicală,
posterior şi medial – regiunea lombară.
Limite:
superior – porţiunile laterale ale orizontalei care trece prin extremităţile
anterioare ale coastelor X,
inferior – porţiunile laterale ale orizontalei care trece prin spinele iliace
anterosuperioare prelungite la nivelul porţiunilor posterioare ale crestelor
iliace,
195
anterior – segmentul superior al verticalei coborâte din extremitatea
anterioară a coastei X la tuberculul pubic,
posterior – segmentul inferior al verticalei coborâte prin unghiul inferior al
scapulei numită linie scapulară posterioară.
Stratigrafie:
Pielea – este mobilă pe straturile subiacente.
Ţesutul celular subcutanat este destul de abundent şi se continuă cu cel din
regiunile învecinate. Stratul adipos este mai dezvoltat în partea
posteroinferioară a regiunii unde se continuă cu cel al regiunii gluteale. Conţine
numeroase formaţiuni vasculonervoase superficiale:
arterele intercostale posterioare IX-XI şi artera subcostală,
arterele lombare,
artera circumflexă iliacă superficială,
venele superficiale – sunt omonime arterelor şi formează o reţea
anastomotică,
nervii intercostali IX-XI şi nervul subcostal,
nervul ilioinghinal.
Planul musculoaponevrotic – se formează prin suprapunerea celor 3 muşchi
laţi ai abdomenului:
oblic extern (plan superficial) – are fibrele dispuse oblic dinspre
superior spre inferior şi dinspre lateral spre medial,
oblic intern (plan mijlociu) – are fibrele dispuse oblic dinspre inferior
spre superior şi dinspre lateral spre medial,
transvers (plan profund) – are fibrele dispuse transversal,
fibrele muşchiului oblic extern dintr-o parte au aceeaşi direcţie cu
fibrele muşchiului oblic intern de partea opusă,
fibrele celor 3 muşchi laţi ai peretelui abdominal antero-lateral formează
prin încrucişarea lor centura musculară laterală care este una din
structurile de rezistenţă ale peretelui abdominal.
196
Vase şi nervi planului profund – provin din:
pachetele vasculonervoase intercostale IX-XI,
pachetele vasculonervoase subcostale,
vasele lombare,
vasele circumflexe iliace profunde,
nervul ilioinghinal,
artera circumflexă iliacă profundă,
drenajul limfatic se realizează în principal în nodurile limfatice iliace
interne.
corespunde în partea dreaptă colonului ascendent iar în partea stângă colonului
descendent,
la acest nivel se proiectează o parte din ansele intestinului subţire.
6.5.2.6. REGIUNEA INGHINALĂ SAU FOSA ILIACĂ DREAPTĂ ŞI

STÂNGĂ
Definiţie: este o regiune pereche a etajului inferior al peretelui abdominal situată în

cadranele laterale. Fosa iliacă dreaptă răspunde cecului şi apendicelui vermicular,
iar fosa iliacă stângă răspunde primei porţiuni a colonului sigmoidian.
Învecinări:
superior – regiunea abdominală laterală,
medial – regiunea pubică,
inferior – trigonul femural.
Limite:
superior – porţiunile laterale (dr, stg) ale liniei orizontale ce trece prin
spinele iliace anterosuperioare,
inferior – linia care uneşte spina iliacă anterosuperioaă cu tuberculul pubic
şi care corespunde proiecţiei tegumentare a ligamentului inghinal,
197
medial – segmentul inferior al verticalei coborâte de la nivelul extremităţii
anterioare a coastei X , ce corespunde porţiunii inferioare a marginii laterale
a muşchiului drept abdominal.
Stratigrafie:
Pielea este destul de groasă, mobilă pe structurile subiacente, la adult este
acoperită de fire de păr şi conţine glande sebacee.
Ţesutul celular subcutanat conţine ţesut adipos în cantitate mare. Stratul
profund al ţesutului celular subcutanat formează fascia superficială. La acest
nivel se găsesc numeroase formaţiuni vasculonervoase superficiale:
ramuri scrotale (labiale) anterioare ale nervului ilioinghinal,
artera pudendală (ruşinoasă) externă,
artera epigastrică superficială,
artera circumflexă iliacă superficială,
vena circumflexă iliacă superficială,
vena safenă mare.
Planul musculoaponevrotic
planul superficial alcătuit din aponevroza muşchiului oblic extern,
planul mijlociu format din părţile inferioare ale muşchilor oblic intern şi
transvers,
planul profund format din:
o tendonul conjunct sau fals inghinalis,
o ligamentul lui Henle,
o ligamentul interfoveolar a lui Heselbach.
Vase şi nervi planului profund – formaţiunile vasculonervoase profunde ale
regiunii inghinale sunt situate între muşchiul transvers şi muşchiul oblic intern şi
sunt reprezentate de:
arterele sunt ramuri din:
o artera hipogastrică inferioară,
o artera circumflexă iliacă profundă,
o artera subcostală.
198
venele – sunt omonime arterelor şi drenează spre vena iliacă externă.
limfaticele drenează spre:
o nodurile limfatice inghinale profunde,
o nodurile limfatice iliace externe.
nervii sunt reprezentaţi de:
o nervul iliohipogastric,
o nervul inghinal.
la acest nivel se găseşte ligamentul inghinal,
în această regiune se proiectează:
în dreapta cecul şi porţiunea terminală a ileonului,
în stânga colonul sigmoid şi ansele intestinale.
cele mai frecvente hernii sunt herniile inghinale prezente la acest nivel.
6.5.3. TOPOGRAFIA CAVITĂŢII ABDOMINALE
Este o cavitate viscerală, de formă ovoidală, cu axul mare orientat vertical.

Este tapetată de peritoneul parietal, care reprezintă planul profund al regiunilor
parietale. Între acesta şi planurile musculare ale pereţilor se găseşte spaţiul
extraperitoneal ocupat de fascia extraperitoneală. Organele neînvelite de peritoneu
se numesc organe retroperitonele. În cavitatea abdominală se găsesc şi viscere
aşezate la distanţă de pereţii escavaţiei , iar în dreptul lor peritoneul parietal se
desprinde de pe pereţi şi formează peritoneul visceral care le înveleşte.
La deschiderea cavităţii abdominale se observă:
superior de la dreapta spre stânga:
ficatul,
stomacul,
splina.
inferior - viscerele sunt acoperite de o formaţiune peritoneală numită omentul
mare = marele epiplon sau şorţul epiploic.
199
Între faţa posterioară a peretelui abdominal anterior pe de o parte şi ficat,
stomac, splină, colon transvers şi omentul mare pe de altă parte se află cavitatea
previscerală. Dacă ridicăm omentul mare, odată cu el se ridică şi colonul transvers
împreună cu mezocolonul transvers, care la rândul lor subîmpart cavitatea
peritoneală mare în două etaje:
supramezocolic,
inframezocolic.
Etajul supramezocolic – este ascuns în mare parte de baza cutiei toracice şi

conţine ficatul, stomacul şi splina, fiecare sitându-se în câte lojă. Cele trei loje sunt:
loja hepatică conţine ficatul şi căile biliare extrahepatice,
loja gastrică conţine stomacul,
spenică (lienală) conţine splina.
La nivelul etajului supramezocolic ficatul participă la delimitarea unor recesuri =
funduri de sac peritoneale:
recesurile subfrenice drept şi stâng se situează între faţa superioară =
frenică a ficatului şi faţa inferioară a diafragmei, fiind separate între ele
prin ligamentul falciform al ficatului.
sub ficat se află recesurile subhepatice drept şi stâng
recesul subhepatic drept este mare şi adânc ajunge până la rinichiul
drept de unde şi numele de reces hepatorenal
recesul subhepatic stâng mult mai redus corespunde bursei omentale =
este un diverticul al marii cavităţi abdominale ce se găseşte înapoia
stomacului şi comunică cu marea cavitate abdominală prin hiatul lui
Winslow.
La nivelul etajului supramezocolic înapoia stomacului se găseşte bursa omentală.
Bursa omentală - este un diverticul al marii cavităţi peritoneale cu care comunică
prin hiatul Winslow. I se descriu:
o porţiune principală,
trei prelungiri,
200
la făt se poate adăuga o a patra prelungire.
Porţiunea principală = bursa omentală propriu-zisă:
Prezintă patru pereţi:
Peretele anterior – îl formeză peritoneul ce înveleşte faţa posterioară a
stomacului şi ligamentul gastrocolic.
Peretele posterior – reprezentat de peritoneul ce tapetează faţa
anterioară a peretelui abdominal posterior, trecând peste pancreas,
glanda suprarenală stângă şi rinichiul stâng.
Peretele superior – îl constituie reflexia peritoneului de pe peretele
posterior al abdomenului (foiţa parietală) pe peretele posterior al
stomacului (foiţa viscerală), la nivelul ligamentului frenogastric.
Peretele inferior – îl formează mezocolonul transvers, colonul
transvers şi coalescenţa foiţelor constitutive ale omentului mare.
Prelungirea dreaptă sau vestibulul bursei omentale:
Are patru pereţi şi două orificii:
Peretele inferior = curbura mică a stomacului şi prima porţiune a
duodenului = bulbul duodenal.
Peretele posterior = peritoneul ce tapetează faţa anterioară a peretelui
abdominal posterior, între vena cavă inferioară şi plicile
gastropancreatice.
Peretele superior = lobul caudat al ficatului sau lobul lui Spiegel.
Peretele anterior = omentul mic sau ligamentul gastrohepatic.
Orificiul drept = hiatul lui Winslow sau foramen epiploicum, este
delimitat:
superior – lobul caudat al ficatului,
inferior – prima porţiune a duodenului,
anterior – marginea liberă a omentului mic ce conţine
pedicolul hepatic,
posterior – vena cavă inferioară.
201
Orificiul stâng = realizează comunicarea vestibulului cu porţiunea
principală a bursei omentale.
Prelungirea stângă sau recesul lienal - Se întinde până la hilul splinei şi are ca
limite:
anterior – ligamentul gastrolienal,
posterior – ligamentul pancreatico-lienal (frenico-lienal).
Prelungirea superioară sau recesul superior - Urcă între vena cavă inferioară
(lateral dreapta) şi esofag (lateral stânga) până la ligamentul coronar al
ficatului. Uneori recesul superior este împărţit, porţiunii principale din dreapta
adăugându-i-se şi o porţiune accesorie (inconstantă) în stânga ce merge până la
ligamentul gastrofrenic.
Prelungirea inferioară sau recesul inferior - Este prezentă la făt, dar uneori
poate persista şi după naştere. Atunci când există ea se situează între foiţele
constitutive ale omentului mare.
Etajul inframezocolic – se continuă în jos cu excavaţia pelviană şi conţine cadrul

colic, ce înconjoară ansele jejun-ileonului, care sunt acoperite de omentul mare.
Strâmtoarea superioară a bazinului împarte cavitatea peritoneală în cavitate
abdominală şi pelviană. În porţiunea abdominală a etajului inframezocolic se
găsesc cecul, apendicelel vermiform şi colonul ascendent în partea dreaptă, iar în
stânga colonul sigmoidian şi ansele jejunoileale. Prin tracţionarea spre anterior a
anselor intestinale observăm formaţiunea peritoneală numită mezenter care le leagă
pe acestea de peretele abdominal posterior. La nivelul etajului inframezocolic se
descriu patru spaţii:
între colonul ascendent şi cel descendent pe de o parte şi peritoneul
parietal al pereţilor posterolateralipe de altă parte se delimitează
şanţurile paracolice drept şi stâng
între colonul ascendent şi cel descendent pe de o parte şi rădăcina
mezenterului pe de altă parte se delimitează spaţiile mezentericocolice
drept şi stâng.
202
6.5.4. SECŢIUNI TRANSVERSALE LA NIVELUL
ABDOMENULUI
203
Fig. 64 - Secţiune la nivelul corpului vertebrei T10: 1 vena cavă inferior; 2. vena
hepatică; 3. lobul drept al ficatului; 4. cartilajul costei 7; 5. diafragm; 6. stomac;
7. muşchiul dinţat anterior; 8. splina; 9. aorta abdominală; 10. nervul spinal;
11. corpul vertebrei T10; 12. vena azygos; 13. lobul inferior al plămânului drept;
14. muşchiul mare dorsal; 15. muşchiul dinţat anterior
204
Fig. 65 - Secţiune la nivelul corpului vertebrei T11: 1. muşchiul intercostal
extern; 2. arcul costal; 3. lobul stâng ficat; 4. procesul xifoidian; 5. muşchiul drept
abdominal; 6. duodenul - pilorul; 7. colon; 8. colon descendent; 9. coasta 9;
10. splină; 11. stomac; 12. muşchiul iliocostal lombar; 13. muşchiul longissim
toracic; 14. corpul vertebrei T11; 15. aorta abdominală; 16. diafragm; 17. vena cava
inferioară; 18. muşchiul mare dorsal; 19. vena hepatică; 20. lobul drept al ficatului
205
Fig. 66 - Secţiune la nivelul corpului vertebrei T12: 1. vezicula biliară; 2. colon
ascendent; 3. muşchiul oblic extern; 4. linia albă; 5. muşchiul drept abdominal;
6. duodenul; 7. jejunul; 8. colon descendent; 9. splina; 10. vena splenică;
11. muşchiul mare dorsal; 12. diaphragm partea stângă; 13. pancreas; 14. corpul
vertebrei T12; 15. abdominal aorta; 16. diafragm partea dreaptă; 17. vena cava
inferioară; 18. vena portă; 19. artera hepatică; 20. lobul drept al ficatului
206
Fig. 67 - Secţiune la nivelul corpului vertebrei L1: 1. muşchiul oblic extern;
2. colon transvers; 3. muşchiul drept abdominal; 4. linia albă; 5. colon transvers;
6. artera mezenterică superioară; 7. jejunul; 8. colon descendent; 9. pelvisul renal
stâng; 10. corpul vertebrei L1; 11. vena cava inferioară; 12. pancreas; 13. lobul
drept al ficatului; 14. colon ascendent; 15. vena mezenterică superioară
207
Fig. 68 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei L2: 1. colon ascendent;
2. duodenul; 3. vena cava inferioară; 4. colon transvers; 5. muşchiul drept
abdominal; 6. jejunul; 7. aorta abdominală; 8. colon descendent; 9. rinichiul stâng;
10. muşchiul erector spinae; 11. coada de cal; 12. corpul vertebrei L2;
13. muşchiul pătrat al lombelor; 14. muşchiul psoas mare; 15. muşchiul oblic
extern
208
Fig. 69 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei L3: 1. muşchiul oblic extern;
2. colon ascendent; 3. ileon; 4. muşchiul drept abdominal; 5. jejunul;
6. muşchiul oblic intern; 7. muşchiul transvers abdominal; 8. colon descendent;
9. aorta abdominală; 10. corpul vertebrei L3; 11. fascia toracolombară;
12. vena cava inferioară; 13. muşchiul pătrat al lombelor; 14. muşchiul psoas
mare; 15. rinichiul drept
209
Fig. 70 – Secţiune la nivelul corpului vertebrei L4: 1. vena cava inferioară;
2. colon ascendent; 3. linia semilunară; 4. linia albă; 5. muşchiul drept abdominal;
6. ileon; 7. vasele mezenterice superioare; 8. colon descendent; 9. aorta
abdominală; 10.corpul vertebrei L4; 11. coada de cal; 12. apofiza spinoasă a
vertebrei L4; 13. fascia toracolombară; 14. muşchiul longissimus; 15. muşchiul
iliocostal lombar; 16. muşchiul pătrat al lombelor; 17. muşchiul psoas mare;
18. muşchiul oblic extern; 19. muşchiul oblic intern; 20. muşchiul transvers
abdominal
6.6. PELVISUL
Pelvisul sau bazinul reprezintă segmentul inferior al trunchiului ce cuprinde

cavitatea pelviană, la nivelul căreia se găsesc: ultima porţiune a tubului digestiv, o
parte a aparatului urinar, cea mai mare parte a aparatului genital şi importante
elemente vasculo-nervoase.
210
În anatomia sistematică când spunem bazin ne referim la intreg pelvisul
osos. În anatomia topografică ne referim doar la pelvisul osos mic sau excavaţia
osoasă pelviană împreună cu părţile moi care îl acoperă la exterior şi îl căptuşesc la
interior. Pelvisul topografic are formă aproximativ cilindrică cu următorii pereţi:
• laterali – acoperiţi de părţile moi ale rădăcinilor, membrelor inferioare,
• anterior – format de regiunea pubiană,
• posterior – care se confundă cu regiunea rahidiană sacrococcigiană,
• inferior – este închis de părţile moi ale perineului,
• superior – nu există deoarece se continuă cu abdomenul.
Din punct de vedere topografic descriem:
pelvisul osos – este alcătuit din cele două oase coxale, sacrul şi coccigele. Are
forma unui trunchi de con cu baza mare în sus,
articulaţiile pelvisului:
simfiza pubiană,
articulaţia sacro-iliacă,
articulaţia sacrococcigiană,
ligamentul sacrotuberal (sacro-sciatic mare),
ligamentul sacrospinos (sacro-sciatic mic),
membrana obturatoare.
regiunile parietale ale pelvisului
regiunea pubiană
regiunea sacrococcigiană
cavitatea pelviană şi conţinutul său:
regiunile viscerale pelviene la bărbat:
în partea posterioară – porţiunea pelviană a colonului
sigmoidian şi ampula rectală
anterior – vezica urinară
lateral şi înapoia vezicii – porţiunea pelviană a ureterelor,
cea mai mare parte a căilor spermatice şi veziculele seminale
211
sub vezică – prostata şi poerţiunea prostatică a uretrei.
regiunile viscerale pelviene la femeie
rectul
vezica urinară
uretra
ovarele
trompele uterine
uterul
vaginul
perineul – sau regiunea perineală cuprine ansamblul părţilor moi care închid în
jos excavaţia pelviană. Cuprinde fascii, muşchi, vase, nervi, diferite conducte
care îl străbat, organele genitale externe. Este format din:
perineul propriu-zis cuprinde:
regiunea anală
regiunea urogenitală
anexele perineului
la bărbat:
• regiunea scrotală
• regiunea peniană
la femeie:
• uretra feminină
• porţiunea perineală a vaginei
6.6.1. REGIUNEA PUBIANĂ
Definiţie: este o regiune mediană, nepereche ce corespunde peretelui anterior al

pelvisului osos. Se mai numeşte şi regiunea hipogastrică sau hipogastrul fiind
prezentată la capitolul Topografia abdomenului.
212
6.6.2. REGIUNEA SACROCOCCIGIANĂ SAU REGIUNEA
SACRATĂ
Definiţie: este o regiune mediană, nepereche ce cuprinde ansamblul părţilor

anatomice care formează peretele posterior al pelvisului.
Limite:
superior – planul orizontal ce trece prin discul dintre vertebra L5 şi baza
sacrului,
inferior – vârful coccigelui,
lateral – liniile oblice în jos şi medial care unesc spinele iliace postero-
superioare cu vârful coccicelui,
profund – se întinde până la fascia pelviană parietală.
Stratigrafie:
Pielea este groasă, rezistentă, mobilă în partea superioară şi mai puţin mobilă la
nivelul şanţului intergluteal.
Planul subcutanat – este mai gros în porţiunea sacrată a regiunii şi se reduce
spre şanţul intergluteal.
fascia toracolombară ce se inseră pe creasta sacrată mediană,
muşchiul gluteu mare,
masa comună a muşchiului erector spinae.
Planul osteo-articular – este format din:
sacru şi coccigearticulaţia sacrococcigiană mediană,
articulaţiile sacroiliace,
inserţiile supero-mediale ale celor două perechi de ligamente
sacroischiadice.
Planul muscular profund – este format de cei doi muşchi piriformi. La acest
nivel se mai găsesc următoarele elemente vasculo-nervoase:
artera sacrată medie
213
arterele sacrate laterale
venele corespunzătoare arterelor
vasele limfatice tributare nodurilor limfatice iliace commune şi iliace
interne
ramurile anterioare ale nervilor sacraţi ce costituie plexul sacrat
Planul fascial profund – este reprezentat de fascia pelviană parietală
214
CAPITOLUL 7
PROIECŢIA PE PERETELE ABDOMINAL A
VISCERELOR DIN CAVITATEA ABDOMINALĂ
7.1. PROIECŢIA LOJEI GASTRICE ŞI A

STOMACULUI
Stomacul este aşezat în etajul abdominal supramezocolic, unde ocupă porţiunea

mijlocie şi stângă.
Proiecţia pe peretele abdominal anterior al lojei gastrice:
linie orizontală superioară ce trece prin spaţiul V intercostal stâng,
linie orizontală inferioară ce uneşte marginile inferioare ale coastelor X,
posterior corespunde vertebrei L4,
lateral stânga – un plan tangent la torace,
lateral dreapta – o linie verticală paramediană ce depăşeşte spre dreapta cu
1-2 cm planul mediosagital al corpului.
Proiecţia stomacului:
cardia – orificiul superior al stomacului se proiectează la nivelul articulaţiei
cartilajului costal VII stâng cu sternul. Corespunde vertebrelor T10-T11.
pilorul – orificiul inferior al stomacului are proiecţia este pe linia xifo-
ombilicală la nivelul coastei VIII, ceea ce echivalează cu locul de unire al 1/3
superioară cu 2/3 inferioară a liniei xifo-ombilicale. Pe peretele posterior
proiecţia corespunde vertebrei L1.
curbura mare a stomacului - pe peretele anterior se proiectează printr-o linie
curbă cu convexitatea orientată spre stânga:
ea pleacă de la marginea superioară a articulaţiei V condrocostală stângă
şi coboară întretăind
coasta VI la 2 cm lateral de articulaţia ei condrocostală,
215
coasta VII la 3-4 cm lateral de extremitatea ei anterioară,
coasta VIII la 1 cm lateral de articulaţia ei condrocostală,
coasta IX la nivelul articulaţiei condrocostale,
se termină la articulaţia sternocartilaginoasă a coastei X.
curbura mică a stomacului are proiecţia pe o linie curbă concavă spre dreapta,
care uneşte proiecţia cardiei cu cea a pilorului.
proiecţia feţei anterioare a stomacului
proiecţia porţiunii abdominale a feţei anterioare a stomacului se mai
numeşte triunghiul lui Labbé delimitat:
la stânga – de rebordul costal stâng,
la dreapta – de marginea anterioară a ficatului, care corespunde
liniei ce uneşte extremitatea anterioară a coastei X din dreapta cu
articulaţia condrocostală a coastei VIII din stânga,
inferior – de o linie ce uneşte extremităţile anterioare ale
coastelor X.
proiecţia porţiunii toracice a feţei anterioare a stomacului se mai
numeşte spaţiul semilunar al lui Traube care este delimitat:
superior – de cartilajul coastei V stângi,
lateral dreapta – de matitatea cardiacă până la nivelul coastei IX
sau X ,
lateral stânga – de matitatea splenică.
7.2. PROIECŢIA REGIUNII DUODENALE ŞI A

DUODENULUI
Regiunea duodenală:
linie superioară ce trece la nivelul coastelor VIII,
linie inferioară orizontală ce trece la nivelul ombilicului,
216
limita stângă este o linie verticală ce trece la 2-3 cm în stânga liniei
mediane,
limita dreaptă este o linie verticală ce trece la 5-6 cm în dreapta liniei
mediane a corpului,
pe peretele posterior corespunde vertebrelor L2 – L5.
Proiecţia duodenului:
prima porţiune a duodenului – lungă de 5 cm se proiectează la dreapta
corpului vertebrei L1.
porţiunea a II-a a duodenului – lungă de 11 cm se proiectează în dreapta de-a
lungul corpurilor vertebrale L2, L3, L4.
porţiunea a III-a a duodenului – sau porţiunea transversală are o lungime de
8 cm şi se proiectează pe o linie orizontală ce trece prin faţa corpului vertebrei
L4 sau L3.
porţiunea a IV-a a duodenului – sau ascendentă lungă de 9 cm urcă paralel cu
marginea stângă a vertebrelor L4, L3, L2 şi se continuă cu unghiul
duodenojejunal.
proiecţia unghiului duodenojejunal – corespunde feţei stângi a corpurilor
vertebrelor L1-L2. Pe peretele anterior se proiectează la locul de intersecţie al
unei linii cranio-caudale ce trece la 3 cm în stânga liniei mediane, cu o linie
orizontală ce trece la nivelul coastei VIII.
proiecţia papilei duodenale – locul unde canalele pancreatice împreună cu
coledocul se varsă în duoden, proiecţia se face pe o linie ce uneşte vârful axilei
drepte cu ombilicul, la 5-7 cm de la ombilic spre axilă.
217
7.3. PROIECŢIA REGIUNII JEJUN-ILEALE ŞI A
INTESTINULUI SUBŢIRE
Regiunea jejuno-ileală
linie orizontală superioară – ce trece la aprox. 5 cm deasupra ombilicului
unind extremităţile coastelor X,
linie orizontală inferioară – ce trece deasupra simfizei pubiene.
Proiecţia intestinului subţire
proiecţia unghiului duodenojejunal – reprezintă punctul cel mai radical al
jejunoileonului, proiecţia se face la nivelul feţei stângi a corpului
vertebrelor L1 şi L2.
proiecţia unghiului ileocecal - punctul distal al ileonului, proiecţia se face
în fosa iliacă dreaptă la 5-6 cm în afara liniei mediane a corpului sau la
aproximativ 8 cm superior şi medial de spina iliacă anterosuperioară
dreaptă.
proiecţia inserţiei rădăcinii mezenterului se face printr-o linie oblică ce
merge cranio-caudal de la stânga la dreapta, pornind de la unghiul
duodenojejunal până la unghiul ileocecal sau pe linie ce începe la 3-4 cm de
linia mediană la stânga din dreptul discului intervertebral L1-L2 şi ajunge la
5-6 cm în dreapta liniei mediane la înălţimea discului intervertebral dintre
L5 şi S1.
7.4. PROIECŢIA LOJEI CECALE ŞI A APENDICELUI

CECAL
Proiecţia lojei cecale

linie superioară – ce poate ajunge până la jumătatea flancului drept,
linie inferioară – paralelă cu arcada crurală dreaptă,
linie verticală – tangentă la partea dreaptă a trunchiului,
218
linie pararectală dreaptă.
Proiecţia apendicelui cecal – a locului de implantare pe cec sau a locului de
proiectare a durerii:
punctul Mac-Burney – se află la jumătatea liniei spinoombilicale,
punctul Monro – se află la întretăierea liniei spinoombilicale cu
marginea externă a muşchiului drept abdominal,
punctul Lanz – se află la unirea 1/3 din dreapta liniei ce uneşte cele
două spine iliace antero-superioare cu cele 2/3 din stânga,
punctul Lanzmann – pe linia bispinală iliacă la locul unde aceasta este
întretăiată de marginea externă a muşchiului drept abdominal,
punctul Morris - la 3-4 cm lateral şi caudal de ombilic.
7.5. PROIECŢIA REGIUNII COLONULUI ŞI A

SEGMENTELOR COLICE
Proiecţia regiunii colonului ascendent

linie superioară trece la locul de intersecţie liniei medio-axilare cu
coasta X din dreapta,
linie inferioară trece prin extremitatea cea mai superioară a crestei
iliace,
lateral – planul tangent la corp pe partea dreaptă,
medial – o linie verticală ce coboară de la extremitatea coastei IX.
Unghiul hepatic al colonului se proiectează la nivelul cartilajului coastei X din
dreapta.
Regiunea colonului transvers
o linie orizontală superioară ce uneşte extremităţile sternale ale
cartilajelor coastelor IX,
linie orizontală inferioară ce trece pe la nivelul ombilicului.
219
Unghiul splenic al colonului – este aşezat mai sus faţă de unghiul hepatic şi se
proiectează la nivelul extremităţii sternale a porţiunii osoase a coastei VIII (uneori
coasta IX).
Proiecţia regiunii colonului descendent
linie orizontală superioară care trece pe la locul de intersecţie al coastei
IX din stânga cu linia axilară mijlocie,
linie medială ce coboară vertical din extremitatea anterioară a coastei
IX,
linie orizontală inferioară – tangentă la creasta iliacă stângă.
Proiecţia regiunii colonului sigmoidian
linie orizontală superioară trece prin creasta iliacă stângă,
linie orizontală inferioară tangentă la simfiza pubiană,
linie verticală mediană stângă reprezentată de marginea externă a
muşchiului drept abdominal.
linie laterală stângă tangentă la partea stângă a corpului.
7.6. PROIECŢIA LOJEI HEPATICE ŞI A FICATULUI
Proiecţia lojei hepatice

linie orizontală superioară trece prin spaţiul V intercostal drept,
linie inferioară trece la nivelul vertebrei T12,
linie medială trece vertical la 5-6 cm lateral stânga faţă de linia mediană
a corpului.
Proiecţia ficatului
proiecţia limitei superioare a ficatului – este o linie curbă cu convexitatea
superioară ce urmăreşte bolta diafragmului:
linia începe la marginea superioară a cartilajului coastei V stângi în
vecinătatea articulaţiei condrocostale,
se continuă spre linia mediosternală pe care o întretaie,
ajunge în mijlocul spaţiului IV intercostal drept,
220
descinde uşor spre dreapta încrucişând coasta V pe linia
medioclaviculară,
întretaie coasta VII linia axilară anterioară,
de unde se îndreaptă lateral şi posterior spre dreapta întretăind coasta X
pe linia scapulară.
proiecţia limitei inferioare a ficatului
începe la nivelul unde coasta XI este întretăiată de linia scapulară,
apoi se îndreaptă înainte şi la dreapta atingând rebordul costal drept pe
linia medioclaviculară,
trece apoi prin epigastru spre stânga până la extremitatea anterioară a
cartilajului coastei VII sau VIII din stânga,
se continuă până se întâlneşte cu linia ce marchează limita superioară a
ficatului, la 5-6 cm de linia mediană a corpului.
proiecţia feţei anterioare (diafragmatice) a ficatului – se face într-un
triunghi delimitat:
superior de rebordurile costale,
inferior de o linie oblică ce uneşte cartilajul coastei X sau XI din dreapta
cu cel al coastei VII sau VIII din stânga.
aria ficatului se întinde:
pe linia mamelonară dreapta între coasta V şi rebordul costal,
pe linia axilară între coasta VI şi XII,
pe linia vertebrală între vertebra T8 şi T11.
proiecţia feţei dorsale extraperitoneale a ficatului – este neacoperită de
peritoneu motiv pentru care la acest nivel se efectuează puncţiile hepatice. Se
proiectează într-un triunghi ce prezintă:
baza la apofizele spinoase ale vertebrelor T10 şi T12,
vârful la aproximativ 13 cm în dreapta liniei interspinoase pe coasta XI
din dreapta
a treia latură este formată de linia ce uneşte vârful cu apofiza spinoasă a
vertebrei T10.
221
7.7. PROIECŢIA VEZICULEI BILIARE ŞI A CĂILOR
BILIARE
Proiecţia regiunii căilor biliare

linie superioară care uneşte extremităţile coastelor XI,
linie orizontală inferioară ce corespunde discului intervertebral dintre L3
şi L4,
extern – o linie ce corespunde marginii externe a muşchiului drept
abdominal,
intern – linia xifoombilicală.
Proiecţia punctului cistic sau fundului veziculei biliare este la locul de întâlnire
a rebordului costal drept cu linia ce uneşte ombilicul cu marginea anterioară a
axilei sau la locul unde coasta X este întretăiată de marginea externă a muşchiului
drept abdominal.
7.8. PROIECŢIA REGIUNII PANCREATICE ŞI A

PANCREASULUI
Proiecţia regiunii pancreatice

superior o linie orizontală ce uneşte cartilajele coastelor VIII,
inferior – o linie orizontală ce trece la 3-4 cm deasupra ombilicului,
lateral dreapta – o linie verticală ce trece la 3-4 cm lateral dreapta de
linia mediană,
lateral stânga – o linie verticală ce trece la aproximativ 2 cm în stânga
liniei mediane
raportat la coloană pancreasul corespunde unei zone dreptunghiulare
orizontale situată între vertebrele L1-L2.
222
7.9. PROIECŢIA ZONEI PANCREATICO-
COLEDOCIENE
Este reprezentată de o suprafaţă cuprinsă între linia mediană a corpului şi

bisectoarea unghiului pe care îl face această linie cu linia orizontală ombilicală. Se
întinde pe o distanţă de aproximativ 5 cm de la ombilic spre axilă.
7.10. PROIECŢIA SPLINEI ŞI A REGIUNII SPLENICE
Proiecţia lojei splenice

linie orizontală superioară – care trece prin spaţiul V intercostal stâng,
linie orizontală inferioară – ce trece prin marginea inferioară a toracelui,
extern – linie tangentă la corp în stânga,
intern – linia mamelonară stângă.
Proiecţia splinei – se face pe o arie ovală oblică de sus în jos şi din posterior spre
anterior, care are ca ax longitudinal coasta X din stânga:
limita superioară – de-a lungul coastei IX,
limita inferioară - de-a lungul coastei XI,
extremitatea posterosuperioară a ovalului splenic se proiectează pe
coasta X la 4 cm în stânga de apofizele transverse ale vertebrelor T9 -
T11,
extremitatea anteroinferioară a splinei se proiectează la marginea
rebordului costal ce corespunde coastelor IX-XI stângi pe care nu le
depăşeşte.
223
7.11. PROIECŢIA ORGANELOR URINARE
Proiecţia lojei renale – se face pe peretele posterior al trunchiului într-o suprafaţa

patrulateră delimitată:
superior – de o linie orizontală ce trece prin vârful apofizei spinoase a
vertebrei T11,
inferior – de o linie ce uneşte crestele iliace trecând prin apofiza
spinoasă a vertebrei L3,
intern – de o linie latero-vertebrală la 3 cm în afara apofizelor spinoase,
extern – o linie ce trece la 2-3 cm lateral de masa sacrolombară.
Proiecţia rinichiului pe peretele anterior al abdomenului
superior – de o linie ce uneşte cartilajele coastelor IX,
inferior – de o linie ce uneşte crestele iliace,
intern – o linie verticală paraombilicală la 2 cm lateral de linia mediană
a corpului,
extern – o linie ce prelungeşte linia axilară anterioară.
Proiecţia rinichiului pe peretele posterior al trunchiului
hilul renal se proiectează la nivelul vertebrei L2,
polul inferior al rinichiului se află sub coasta XII într-un triunghi
anatomic format de aceasta, marginea laterală a muşchiului sacrospinal
şi marginea superioară a muşchiului pătrat al lombelor.
7.12. PROIECŢIA BAZINETULUI RENAL ŞI A

PEDICULULUI RENAL
Proiecţia bazinetului renal pe peretele posterior al abdomenului – se face în

patrulaterul lui Bazy-Moyrand delimitat astfel:
superior orizontală ce trece prin mijlocul feţei anterioare a vertebrei L1,
224
inferior orizontală ce trece prin mijlocul feţei anterioare ale vertebrei
L3,
medial – linia mediană a coloanei vertebrale,
lateral – o linie verticală paravertebrală la 6 cm de linia vertebrală
mediană.
Proiecţia pediculului renal – se face pe o linie orizontală ce trece la nivelul
discului intervertebral dintre T12 şi L1.
7.13. PROIECŢIA URETERELOR ŞI A REGIUNII

URETERALE
Proiecţia regiunii ureterale

linia orizontală superioară ce trece între vertebra T12 şi L1,
linie orizontală inferioară ce uneşte spinele iliace anterosuperioare,
două linii verticale duse lateral la 4-5 cm de linia mediană a corpului.
Proiecţia ureterului
punctul ureteral superior – la intersecţia linie orizontale ombilicale cu
linia verticală trasată la marginea externă a muşchiului drept abdominal,
punctul ureteral mijlociu – la intersecţia liniei bispinale cu o linie ce
trece vertical la nivelul spinei pubelui,
punctul ureteral inferior – se poate explora numai prin tuşeu rectal la
bărbat sau vaginal la femei.
Proiecţia ureterului pe peretele posterior al trunchiului
două linii verticale ce trec prin apofizele transverse ale vertebrelor L3,
L4, L5.
225
7.14. PROIECŢIA UNOR PUNCTE
ANATOMOCLINICE
Punctul cistic – la locul de intersecţie al coastei X din dreapta cu marginea

muşchiului drept abdominal şi corespunde porţiunii fundice a veziculei biliare.
Proiecţia punctului pancreatic – se face la ½ liniei ce uneşte ombilicul cu punctul
cistic.
Proiecţia punctului plexului solar – la unirea 1/3 mijlocii cu 1/3 inferioară a liniei
xifoombilicale.
Proiecţia punctului aortic – la intersecţia liniei bicrete, linie care uneşte punctele
cele mai superioare ale crestelor iliace, cu linia mediană a corpului şi corespunde
bifurcaţiei aortei abdominale.
Fig. 71 – Punctele dureroase abdominale: 1-epigatric, 2- cistic, 3-piloroduodenal,

4-solar, 5-paraombilical, 6-Morris, 7-Mac-Burney, 8- Lanz, 9-10 ovariene,
11-uterin
226
CAPITOLUL 8 - RAPORTURILE
PRINCIPALELOR ORGANELOR INTERNE
8.1. RAPORTURILE TIROIDEI
Se realizează prin intermediul capsulei peritiroidiene, un înveliş fibros.

Istmul
faţa anterioară
muşchii subhioidieni,
lama pretraheală,
lama superficială a fasciei cervicale,
venele jugulare anterioare,
platisma,
piele.
faţa posterioară - cartilajul traheal 2 şi 3.
Lobii
faţa antero-laterală
lama pretraheală,
venele jugulare anterioare,
muşchiul platisma,
piele.
faţa medială
traheea,
laringele,
faringele,
227
esofagul,
nervul laringeu recurrent,
ramura externă a nervului laringeu superior,
vasele tiroidiene inferioare.
faţa postero-laterală
mănunchiul vasculo-nervos al gâtului,
artera carotidă comună,
lanţul simpatic cervical,
baza
vasele tiroidiene inferioare,
filete nervoase,
vârful
vasele tiroidiene superioare,
filete nervoase.
8.2. RAPORTURILE FARINGELUI
Baza sau extremitatea superioară se inseră:

pe baza craniului,
pe faţa inferioară a stâncii temporalului.
Vârful sau extremitatea inferioară
se continuă fără o limită netă cu esofagul,
separaţia este convenţională realizată de planul orizontal ce trece prin:
marginea inferioară a cartilajului cricoid şi
partea inferioară a corpului vertebrei C6 .
Faţa posterioară
răspunde coloanei cervicale şi anume corpurilor şi proceselor transverse
ale primelor 5 vertebre cervicale,
muşchii prevertebrali,
fascia prevertebrală,
228
între faringe şi fascia prevertebrală se delimitează spaţiul retrofaringian.
Feţele laterale
Segmentul cervical vine în raport cu:
pachetul vasculo - nervos al gâtului:
artera carotidă comună,
artera carotidă internă,
vena jugulară internă,
nervul vag,
nodurile limfatice cervicale profunde,
carotida externă din care iau naştere arterele:
tiroidiană superioară,
linguală,
facială.
în partea inferioară – cu lobii glandei tiroide,
în partea superioară – e încrucişat de nervul hipoglos.
Marginile anterioare - formaţiunile osoase, fibroase şi cartilaginoase de la baza
craniului până la cartilajul cricoid.
8.3. RAPORTURILE ESOFAGULUI
Porţiunea cervicală – se întinde de la C6 până la un plan orizontal ce trece prin

marginea superioară a sternului şi T2. Topografic este situată în regiunea
subhioidiană.
anterior - traheea :
în partea superioară traheea acoperă complet esofagul,
în partea inferioară datorită curburii esofagului în plan frontal, acesta va
depăşi spre stânga traheea. De aceea abordarea chirurgicală a esofagului
este prin partea stângă.
229
posterior:
coloana vertebrală,
muşchii prevertebrali.
lateral:
raporturi imediate:
la dreapta:
traheea,
corpul tiroid raporturile sunt mai îndepărtate,
nervul laringeu recurent drept merge de-a lungul
marginii drepte a esofagului,
nodurile limfatice paratraheale sau recurenţiale.
la stânga:
corpul tiroid,
artera tiroidiană inferioară,
venele tiroidiene (mijlocie şi inferioară),
nervul laringeu recurent stâng trece prin şanţul
dintre trahee şi esofag,
nodurile limfatice paratraheale sau recurenţiale.
raporturi mediate
arterele carotide commune,
simpaticul cervical,
planurile regiunii carotidiene:
piele,
muşchiul sternocledidomastoidian,
muşchii subhioidieni.
aceste raporturi sunt mai apropiate în partea
stângă decât în dreapta datorită deplasării
organului spre stânga.
230
Porţiunea toracică – începe la nivelul orificiului superior al toracelui, coboară prin
mediastin până la hiatul esofagian al adiafragmei. Este separat în 2 segmente limita
fiind la nivelul vertebrei T4., nivel la care traheea se bifurcă.
Segmentul suprabronhic
anterior:
traheea,
originea bronhiei stângi,
posterior - coloana vertebrală,
lateral
pleurele mediastinale,
între pleure şi esofag trec la nivelul T4 arcul aortei şi arcul venei azigos,
bronhia stângă,
mai sus vine în raport cu:
trunchiurile mari care pleacă din aortă:
artera carotidă comună stângă,
porţiunea ascendentă a arterei subclaviculare
stângi, între ea şi precedenta trece nervul vag
stâng,
trunchiul brahiocefalic cu ramurile sale (a.
carotidă comună dreaptă şi a. subclaviculară) au
raporturi mai îndepărtate cu esofagul.
nervii vagi trec în partea superioară înapoia bronhiilor iar mai
jos pe laturile esofagului,
nervii laringei recurenţi.
Segmentul subbronhic sau interazigoaortic – se întinde de la T4 la T11
anterior
pericardul,
nodurile limfatice traheobronhice inferioare.
posterior - coloana vertebrală de care este separat prin vasele mari ale
mediastinului:
231
aorta toracică,
arterele intercostale,
vena azigos,
vena hemiazigos,
ductul toracic.
lateral
pleurele mediastinale,
nervii vagi care în partea inferioară după ce au format plexul esofagian
dau trunchiurile vagale anterior şi posterior.
Porţiunea diafragmatică - străbate diafragma prin hiatul esofagian. Între pereţii
hiatului şi esofag există lame musculo-membranoase:
membrana frenoesofagiană a lui Bertelli-Laimer,
fibrele lui Juvara,
muşchiul lui Ruoget.
acestea sunt de fapt mijloacele de fixare şi de alunecare ale esofagului prin
diafragm şi se opun hernierii unor organe abdominale.
Porţiunea abdominală – este situată sub hiatul esofagian al diafragmei şi este uşor
dilatată
anterior - ficatul – scobitura esofagiană de pe lobul stâng,
la dreapta - lobul caudat al ficatului,
posterior
diafragma,
aorta,
la stânga
fundul stomacului,
trunchiurile vagale anterior şi posterior.
Esofagul abdominal are raporturi importante cu peritoneul care acoperă faţa
anterioară trece prin stânga şi se continuă pe faţa anterioară a fundului stomacului.
Spre dreapta formează omentul mic. Faţa posterioară a esofagului este lipsită de
peritoneu.
232
Fig.72 - Vedere anterioară a conţinutului abdomenului cu excepţia omentului
mare: 1. ficatul; 2. coastă; 3. cartilaj costal, 4. colonul transvers; 5. ileonul;
6. pelvisul, 7. stomacul; 8. pancreasul; 9. colonul descendent; 10. colonul sigmoid;
11. rectul.
8.4. RAPORTURILE STOMACULUI
Stomacul este situat în etajul abdominal superior şi corespunde epigastrului

şi hipocondrului stâng. Este ascuns în cea mai mare parte de bolta diafragmului şi
de ficat.
Faţa anterioară sau peretele anterior al stomacului – are 2 porţiuni una toracică
şi alta abdominală.
Porţiunea toracică
este acoperită de diafragm,
răspunde coastelor V,VI,VII, VIII, IX din stânga şi spaţiilor intercostale
corespunzătoare,
233
medial este acoperită de faţa viscerală a lobului stâng al ficatului.
Porţiunea abdominală – are 2 zone:
medială:
acoperită de faţa viscerală a ficatului şi anume de lobul pătrat şi
lobul stâng,
spaţiul semilunar al lui Traube = o regiune sub formă de calotă
cu convexitatea în sus şi spre stânga situată pe partea anterioară
a bazei hemitoracelui stâng. În acest spaţiu se proiectează fundul
şi o parte din corpul stomacului. Are următoarele limite:
superior – are formă de arc întins între extremitatea
anterioară a cartilajului costal VIII stâng şi extremitatea
anterioară a coastei XI stângi,
inferior- este rectilinie, reprezentată de porţiunea arcului
costal stâng ce este cuprinsă între extremităţile liniei
convexe.
laterală - este în raport direct cu peretele muscular anterior al
abdomenului are formă triunghiulară = triunghiul Labbé care are
următoarele limite:
marginea stângă – formată din arcul costal stâng,
marginea dreaptă – reprezentată de marginea inferioară a
ficatului,
marginea inferioară – formată de linia ce uneşte cartilajul
costal IX drept cu cartilajul costal IX stâng.
Faţa posterioară sau peretele posterior al stomacului – vine în raport cu:
peretele abdominal posterior,
corpul pancreasului,
artera lienală,
polul superior al rinichiului stâng,
glanda suprarenală stângă,
în sus şi spre stânga vine în raport cu faţa viscerală a splinei,
234
în jos sub pancreas vine în raport cu mezocolonul transvers,
flexura duodenojejunală şi ansele jejunale.
Curbura mare – este în raport cu colonul transvers de care e legată prin
ligamentul gastrocolic.
Curbura mică – răspunde:
lobului caudat,
prin intermediul peritoneului posterior vine în raport cu:
aorta,
vena cavă inferioară,
trunchiului celiac,
plexului solar.
Fundul stomacului – răspunde:
cupolei diafragmatice prin intermediul căreia vine în raport cu:
inima,
pleura,
plămânul stâng,
faţa anterioară a fornixului răspunde feţei interne a coastelor stângi,
faţa la terală a fornixului vine în raport cu splina,
faţa posterioară a fornixului nu are peritoneu şi aderă de diafragm.
Orificiul cardia – răspunde vertebrei T11. Pe peretele toracal anterior se
proiectează la nivelul articulaţiei cartilajului costal stâng 7 cu sternul.
Pilorul – raporturi ca la porţiunea I a duodenului. Se proiectează la 2-3 cm
deasupra ombilicului. Posterior răspunde corpurilor vertebrelor L1, L2.
235
Fig.73 - Vedere anterioară a abdomenului având înlăturate cartilajele costale
şi ficatul: 1. curbura mică a stomacului; 2. duodenul; 3. pilorul; 4. pancreasul; 5.
colonul transvers; 6. colonul ascendent, 7. pelvisul; 8. ileonul; 9. esofagul, 10.
stomacul; 11. marea curbură a stomacului; 12. jejunul; 13. colonul descendent; 14.
colonul sigmoid; 15. rectul; 16. vena cavă inferioară; 17. aorta.
8.5. RAPORTURILE INTESTINULUI SUBŢIRE
8.5.1. RAPORTURILE DUODENULUI
Duodenului i descriu 4 porţiuni:

Orizontală DI = segment subhepatic, se întinde de la pilor la flexura superioară şi
are următoarele raporturi:
anterior:
lobul pătrat al ficatului,
colecistul,
posterior:
coledocul,
236
artera gastroduodenală,
vena portă,
superior - marginea liberă a omentului mic care conţine pedicolul hepatic
inferior:
capul pancreasului
omentul mare
Descendentă DII = segment prerenal, se întinde între flexura superioară şi cea
inferioară. Prezintă raporturi:
anterior:
colonul,
mezocolonul transvers,
segmentul supramezocolic vine în raport cu:
ficatul,
vezica biliară,
segmentul inframezocolic este în raport cu:
colonul ascendent,
unghiul hepatic al colonului,
ansele intestinale.
posterior:
faţa anterioară a rinichiului drept,
pedicolul renal (arteră, venă, pelvis renal şi partea superioară a
ureterului),
medial:
coledocul,
canalele pancreatice,
capul pancreasului,
lateral:
segmentul supramezocolic are raport cu ficatul,
segmentul inframezocolic vine în raport cu colonul ascendent.
237
Orizontală DIII = segment prevertebral, are raporturi:
anterior
vasele mezenterice,
ansele intestinale,
posterior
aorta,
superior - capul pancreasului,
inferior - ansele intestinale.
Ascendentă DIV = segment juxtaaortic. Prezintă următoarele raporturi:
anterior:
porţiunea orizontală a stomacului prin peritoneul bursei omentale,
antrul piloric,
posterior:
pedicolul vascular renal,
vasele testiculare sau ovariene drepte,
medial (dreapta):
aorta,
rădăcina mezenterului,
pancreasul,
lateral (stânga) - arcul vascular al lui Treitz, care este format din artera colică
stângă superioară şi vena mezenterică inferioară.
8.5.2. RAPORTURILE JEJUNULUI ŞI ILEONULUI
Anterior - peretele abdominal anterior de care este despărţit prin omentul mare
Posterior:
peretele abdominal posterior format din:
coloana lombară.
238
muşchiul pătrat al lombelor.
muşchiul iliopsoas.
organele aplicate pe peretele posterior al abdomenului reprezentate de:
duoden,
rinichi,
uretere,
aorta,
vena cavă inferioară.
Superior - mezocolonul transvers.
Lateral dreapta, stânga - porţiunea ascendent respectiv descendentă de la nivelul
colonului,
Inferior - ansele coboară până în fosele iliace şi bazin unde pot veni în contact cu:
vezica,
rectul,
uterul.
239
Fig. 74 - Vederea anterioară a cavităţii abdominale fiind îndepărtat intestinul
gros: 1. vena cavă inferioară; 2. aorta abdominală; 3. rinichiul drept; 4. ileonul; 5.
splina; 6. duodenul; 7. pancreasul; 8. jejunul; 9. pelvisul.
8.6. RAPORTURILE INTESTINULUI GROS
Cecul:
faţa anterioară - peretele abdominal anterior.
faţa posterioară
muşchiul iliopsoas,
nervul cutanat femural lateral,
nervul femoral,
faţa laterală
muşchiului iliac,
crestei iliace,
faţa medială - ultimele anse ileale,
extremitatea superioară - se continuă cu colonul ascendent.
240
extremitatea inferioară
când cecul este situat în poziţie obişnuită răspunde unghiului diedru
format de peretele abdominal anterior şi fascia iliacă,
când cecul este în poziţie joasă coboară în bazin şi vine în raport cu:
rectul,
vezica,
uter,
anexe.
Apendicele vermiform – are raporturi diferite în funcţie de poziţia sa faţă de cec:
apendicele descendent – cel mai frecvent, se găseşte în partea medială a fosei
iliace interne sub cec.
posterior
peritoneul fosei iliace,
ţesutul subperitoneal,
fascia iliacă,
muşchiul psoas,
anterior
peretele abdominal anterior,
uneori cu ansele intestinale,
medial - ansele intestinului subţire,
lateral - fundul cecului,
vârful sau extremitatea inferioară,
vasele iliace externe,
vasele testiculare sau ovariene,
apendicele extern – coboară pe dinapoia fundului cecului până la unghiul
diedru format de peretele abdominal anterior cu fosa iliacă internă. Raporturi:
posterior
muşchiul iliac,
fascia muşchiului iliac,
anterior
241
fundul cecului,
medial – cecul,
lateral
ligamentul inghinal,
spina iliacă antero-superioară,
apendicele intern – se îndreaptă spre interiorul cavită.ii peritoneale şi ia
contact cu ansele ileale
apendicele ascendent sau retrocecal – se insinuează retrograd înapoia cecului
şi chiar a colonului ascendent. Raporturi:
posterior
peritoneul fosei iliace,
muşchiul iliac,
fascia iliacă,
anterior
cecul,
colonul ascendant,
vârful – urcă în regiunea lombară şi stabileşte raporturi cu:
rinichiul drept,
ţesutul adipos perirenal.
Colonul ascendent
posterior
muşchiul iliac,
muşchiul pătrat al lombelor,
faţa anterioară a rinichiului drept,
anterior, medial şi lateral
ansele intestinului subţire care pot fi acoperite parţial de omentul mare,
pereţii anterior şi lateral ai abdomenului.
Colonul transvers
anterior - peretele abdominal anterior,
242
superior
segmentul fix vine în raport cu faţa viscerală a ficatului,
segmentul mobil urmează curbura mare a stomacului de care este legat
prin ligamentul gastrocolic,
inferior
flexura duodenojejunală,
ansele intestinului subţire,
posterior
segmentul fix este aplicat pe rinichiul drept şi încrucişează porţiunea
descendentă a duodenului,
segmentul mobil este legat de peretele abdominal posterior vine în
raport cu capul şi corpul pancreasului.
Colonul descendent
posterior
peretele posterior al abdomenului – muşchiul pătrat al lombelor,
marginea laterală a rinichiului stâng,
nervul şi vasele subcostale,
nervii iliohipogastric şi ilioinghinal,
anterior, medial şi lateral – este acoperit de peritoneu şi vin e în raport cu ansele
jejunale superioare.
Colonul sigmoid
ansa iliacă sau porţiunea iliacă
posterior
muşchiul iliopsoas,
fascia iliacă,
vasele iliace externe,
vasele testiculare sau ovariene,
nervul genitofemural,
anterior
243
când e goală şi cu ansele intestinului subţire,
ansa pelviană sau porţiunea pelviană
în jos şi înainte:
vezica urinară,
la femei cu uterul şi anexele,
înapoi - ampula rectală,
în sus - ansele intestinului subţire.
Rectul
ampula rectală
faţa posterioară
sacrul,
coccigele,
muşchii piriformi şi coccigieni,
vasele sacrate mediane şi laterale,
lanţurile simpatice sacrate,
ramurile anterioare ale nervilor 3 şi 4 sacraţi,
nodurile limfatice sacrate,
feţele laterale
segmentul superior – acoperit de peritoneu are raporturi cu:
colonul sigmoid,
ansele intestinului subţire,
ureterele,
vasele iliace interne,
la femei ovarele şi trompele uterine,
segmentul inferior – acoperit de fascia rectală are raporturi
plexul vegetativ hipogastric inferior,
lama sacrogenitopubiană,
ureterul,
vasele iliace interne,
faţa anterioară
244
la bărbat:
este acoperită în jumătatea superioară de peritoneu,
în partea inferioară este extraperitoneală şi vine în raport
cu:
prostate,
veziculele seminale,
ductele deferente,
fundul vezicii urinare,
la femeie
peritoneul trece de pe ampula rectală pe peretele
posterior al vaginului şi apoi pe uter,
este în raport cu vaginul.
canalul anal
faţa posterioară
chinga ridicătorilor anali,
ligamentul anococcigian,
prelungirile posterioare ale foselor ischiorectale.
feţele laterale (dreaptă, stângă) - formează peretele medial al fosei
ischiorectale,
faţa anterioară
la bărbat
vârful prostatei,
uretra membranoasă,
muşchiul transvers profund al perineului,
glandele bulbouretrale Cowper,
bulbul penisului.
la femeie
peretele posterior al vaginului,
245
Fig. 75 - Vedere anterioară a cavităţii abdominale cu excepţia ficatului,
stomacului, duodenului: 1. vena cavă inferioară; 2. aorta abdominală, 3. colonul
transvers, 4. colonul ascendent, 5. ileonul; 6. osul iliac; 7. splina; 8. flexura colică
stângă; 9. jejunul; 10. colonul descendent; 11. haustru; 12. colonul sigmoid.
8.7. RAPORTURILE FICATULUI
Faţa viscerală
hilul ficatului,
zona marginală dreaptă vine în raport cu:
flexura colică dreaptă,
1/3 superioară a rinichiului drept,
flexura duodenală superioară,
faţa anterioară a glandei suprarenale drepte,
zona marginală stângă
faţa anterioară a stomacului,
tuberozitatea omentală a pancreasului,
posterior se află impresiunea esofagiană,
246
zona mijlocie cuprinde lobul pătrat şi lobul caudat
lobul pătrat
porţiunea pilorică a stomacului,
porţiunea superioară a duodenului,
porţiunea dreaptă a colonului transvers,
lobul caudat
posterior custâlpul drept al diafragmei,
la dreapta cu vena cavă,
la stânga cu esofagul,
inferior cu:
trunchiul celiac,
plexul celiac,
marginea superioară a pancreasului,
curbura mică a stomacului.
Faţa diafragmatică
porţiunea superioară sau toracică
peretele toracic prin intermediul diafragmei,
plămânii,
pleurele,
inima,
pericardul,
porţiunea anterioară
parieto-abdominală,
lobul drept cu arcul costal drept, cartilajele coastelor VIII, IX, X,
lobul stâng cu cartilajele coastelor VII, VIII.
porţiunea dreaptă – răspunde coastelor VII-XI
baza plămânului în dreptul coastei VII pe linia axilară mijlocie
diafragma
porţiunea posterioară cu corpurile vertebrelor T10, T11
Extremitatea dreaptă – ocupă hipocondrul drept.
247
Extremitatea stângă – pătrunde între stomac şi diafragm.
Fig. 76 - Vedere anterioară a abdomenului: 1. ficatul; 2. vezicula biliară; 3.

pancreasul; 4. colonul ascendent; 5. ilionul; 6. splina, 7. stomacul; 8. colonul
transvers; 9. jejunul, 10. ileonul; 11. colonul sigmoid.
8.8. RAPORTURILE PANCREASULUI
Capul pancreasului – are următoarele raporturi:

faţa anterioară – este traversată de colonul transvers şi are o porţiune
supramezocolică şi una inframezocolică. Pe această faţă se află:
vasele gastroepiploice drepte,
uneori şi vasele pancreaticoduodenale,
vasele mezenterice superioare,
porţiunea supramezocolică vine în raport cu faţa posterioară a
stomacului prin bursa omentală,
248
porţiunea inframezocolică este în raport cu:
colonul transvers,
ansele intestinale,
faţa posterioară:
coledocul,
arcadele vasculare pancreaticoduodenale,
pedicolul renal drept,
flancul drept al aortei.
marginile sunt cuprinse în potcoava duodenală.
Colul sau istmul pancreasului – vine în raport:
la marginea superioară cu artera gastroduodenală, iar la marginea inferioară cu
vasele mezenterice superioare,
faţa anterioară cu porţiunea pilorică a stomacului,
faţa posterioară cu vena portă care se formează la acest nivel.
Corpul pancreasului – este traversat în porţiunea sa inferioară de mezocolonul
transvers. Are următoarele raporturi:
faţa anterioară:
porţiunea supramezocolică cu stomacul prin bursa omentală,
porţiunea inframezocolică cu ansele intestinale,
faţa posterioară:
vena renală stângă,
rinichiul stâng,
aorta abdominală cu originea mezentericei superioare, ambele acoperite
de plexul celiac,
artera şi vena lienală,
vena mezenterică inferioară,
limfonodulii pancreaticolienali,
249
faţa inferioară – este acoperită de peritoneu. Are raport cu:
flexura duodenojejunală,
ansele jejunale superioare,
colonul transvers,
marginea superioară
plexul celiac,
artera lienală,
marginea anterioară răspunde inserţiei mezocolonului transvers,
marginea inferioară este aplicată pe peretele abdominal posterior .
Coada pancreasului – se îndreaptă spre splină. Uneori cele 2 organe vin în contact
alteori rămân e un spaţiu între ele. Ele sunt legate prin ligamentul frenicolienal.
8.9. RAPORTURILE SPLINEI
Faţa diafragmatică are raporturi cu plămânul şi pleura stângă.

Faţa viscerală prezintă hilul splinei şi are următoarele raporturi:
înaintea hilului cu stomacul,
înapoia hilului în partea superioară a rinichiului şi glanda suprarenală
stângă, iar în partea inferioară cu flexura colică stângă.
Marginea superioară vine în raport cu marea curbură a stomacului.
Marginea inferioară are raport cu rinichiul stâng.
Extremitatea posterioară este în raport cu diafragma.
Extremitatea inferioară are raport cu flexura colică stângă.
250
Fig. 77 - Vedere anterioarăa a cavităţii abdominale în care sunt excluse ficatul,
stomacul şi intestinele: 1. aorta abdominală; 2. vena cavă inferioară; 3. rinichiul
drept; 4. ureterul; 5. pelvisul; 6. splina; 7. artera renală; 8. vena renală; 9. rinichiul
stâng; 10. coloana vertebrală; 11. artera iliacă comună; 12. vena iliacă comună.
8.10. RAPORTURILE TRAHEEI
Porţiunea cervicală
anterior
istmul glandei tiroide şi vasele corespunzătoare – situat la nivelul
cartilajelor traheale 2 şi 3,
plexul venos impar care drenează sângele de la glanda tiroidă şi laringe,
lama pretraheală,
extremităţile superioare ale timusului – la copil,
251
pielea.
posterior - porţiunea cervicală a esofagului pe care o depăşeşte puţin la stânga,
lateral
lobii glandei tiroide - hipertrofia glandei poate comprima traheea dând
fenomemne de dispnee,
mănunchiul vasculo-nervos al gâtului,
nodurile limfatice cervicale,
artera tiroidiană inferioară,
artera vertebrală,
nervul laringeu recurent stâng – trece în unghiul diedru dintre trahee şi
esofag,
nervul laringeu recurent drept – este situat mai la distanţă, de-a lungul
marginii drepte a esofagului.
Porţiunea toracică – este situată în mediastin

anterior
arcul aortei – care o încrucişează chiar deasupra bifurcaţiei,
trunchiul brahiocefalic – trece ulterior în dreapta traheei,
carotida comună stângă – trece mai sus în stânga traheei,
vena brahiocefalică stângă,
plexul tiroidian impar,
timusul,
muşchiul transvers al toracelui,
sternul,
pielea,
posterior - porţiunea toracală a esofagului – traheea depăşeşte esofagul spre
dreapta,
lateral stânga
pleura mediastinală,
nervul laringeu recurent stâng,
252
arcul aortei,
lateral dreapta
pleura mediastinală,
vena cavă superioară,
nervul frenic drept,
arcul venei azigos.
Bifurcaţia traheei
noduri limfatice traheobronhice,
anterior - aorta ascendentă,
posterior
esofagul thoracic,
fibrele nervoase ale plexului pulmonary,
în jos
pericardul,
inima,
bifurcaţia trunchiului pulmonary.
BRONHIILE PRINCIPALE – alcătuiesc rădăcina sau pediculul plămânului

împreună cu:
artera pulmonară,
cele 2 vene pulmonare,
arterele bronhice,
venele bronhice,
limfaticele,
fibrele plexului nervos pulmonary,
ţesut conjunctiv,
rădăcina sau pediculul plămânului.
253
8.11. RAPORTURILE PLĂMÂNILOR
Baza sau faţa diafragmatică – repauzează pe diafrag. Diafragmul este mai ridicat
în dreapta din cauza ficatului. De aceea baza plămânului drept este situată pe un
plan mai înalt decât baza plămânului stâng. Baza plămânului stâng are prin
intermediul diafragmei raporturi cu:
splina,
fundul stomacului,
parţial cu lobul stâng al ficatului.
Baza plămânului drept are raporturi cu:
recesurile subfrenice,
faţa diafragmatică a ficatului.
Vârful – părăseşte cavitatea toracică, depăşeşte orificiul superior al acesteia cu 2-3
cm. Răspunde fosei supraclaviculare mari de la baza gâtului. Este acoperit de
cupola pleurală prin intermediul căreia vine în raport cu:
prima coastă,
artera subclaviculară,
ganglionul stelat,
nervul vag,
plexulul brachial,
muşchii scalene.
Faţa costală – vine în raport cu coastele.
Faţa medială – prezintă două zone:
posterioară sau porţiunea vertebrală
feţele laterale ale corpurilor vertebrelor toracale,
extremitatea posterioară a coastelor,
spaţiile intercostale,
ganglionii simpatici toracali,
nervii intercostali,
254
vasele intercostale.
anterioară sau porţiunea mediastinală – la acest nivel este situat hilul
plămînului,
la nivelul hilului drept
bronhia este situată postero-superior,
artera este situată înaintea bronhiei,
venele pulmonare inferior faţă de arteră,
la nivelul hilului stâng
superior artera,
sub artera se găseşte bronhia,
o venă pulmonară este situată înaintea bronhiei iar cealaltă
dedesubtul ei.
Porţiunea mediastinală realizează raporturi cu:
organele mediastinale,
prin intermediul pleurei are raporturi cu:
esofagul,
traheea,
nervii vagi,
nervii frenici,
timusul sau ţesutul timic.
Marginea anterioară - separă faţa costală de cea medială. Are raporturi cu:
sternul – înainte,
pericardul – înapoi.
Marginea inferioară – circumscrie baza plămânului. Pătrunde în recesul
costodiafragmatic al pleurei parietale.
255
Fig. 78 - Vedere posterioară a plămânilor, traheei şi inimii: 1. plămânul stâng;
2. traheea; 3. inima; 4. plămânul drept
8.12. RAPORTURILE INIMII
Faţa diafragmatică vine prin intermediul diafragmei în raport cu lobul stâng al

ficatului şi cu fundul stomacului.
Faţa pulmonară vine în raport cu pleura mediastinală. Între pericard şi pleura
coboară nervii frenici, vasele pericardofrenice şi nodurile limfatice pericardice
laterale.
Marginea dreaptă vine în raport cu planurile regiunilor sternală şi costală şi cu
elementele mediastinului anterior.
Baza inimii vine în raport cu organele mediastinului posterior. Raporturi mai
apropiate are cu esofagul infrabronhic pe a cărui faţa anterioară se găseşte trunchiul
256
vagal anterior. Raporturi mai îndepărtate la stânga cu aorta toracică şi la dreapta cu
vena azigos.
Fig. 79 - Vedere anterioară a plămânilor, traheei şi inimii: 1. traheea; 2.

plămânul drept; 3. arcul aortei; 4. lobul superior al plămânului stâng; 5. fisura
orizontală; 6. lobul mijlociu al plămânului drept; 7. fisura oblică; 8. lobul inferior al
plămânului drept; 9. inelul cartilaginos al traheei; 10. lobul superior al plămânului
drept; 11. inima; 12. scobitura cardiacă
8.13. RAPORTURILE DIAFRAGMEI
Faţa superioară a diafragmei

în partea centrală vine în raport cu pericardul,
pe părţile laterale cu pleura diafragmatică şi cu baza plămânilor.
Faţa inferioară a diafragmei – este tapetată de peritoneul parietal şi are
următoarele raporturi de la dreapta la stânga:
faţa diafragmatică a ficatului,
fundul stomacului,
faţa diafragmatică a splinei,
257
în partea posterioară este în raport cu rinichii şi glandele suprarenale.
Stâlpii diafragmei vin în raport cu:
ficatul,
duodenul,
pancreasul,
prin bursa omentală cu faţa posterioară a stomacului.
8.14. RAPORTURILE RINICHILOR
Faţa posterioară are o porţiune toracică şi una lombară.

porţiunea toracică vine în raport cu:
diafragmul,
recesul costodiafragmatic al pleurei,
plămânul,
porţiunea lombară are raporturi cu:
muşchiul pătrat al lombelor,
în grăsimea para renală se găsesc nervii subcostal, iliohipogatric
şi ilioinghinal.
Faţa anterioară este intersectată de inserţia mezocolonului transvers şi are
raporturi cu etajul supramezocolic şi cu cel inframezocolic astfel:
în partea dreaptă:
prin intermediul peritoneului este în raport cu faţa viscerală a
ficatului,
medial cu a doua porţiune a duodenului,
la polul inferior cu flexura colică dreaptă şi cu ansele intestinale,
în partea stângă are de sus în jos următoarele raporturi:
faţa posterioară a stomacului,
splina,
colonul transvers,
258
flexura colică stângă,
ansele intestinului subţire.
Polul superior are raport cu glanda suprarenală.
8.15. RAPORTURILE GLANDELOR SUPRARENALE
Faţa anterioară prezintă:

în partea dreaptă raporturi cu:
flexura duodenală superioară,
ficatul,
în partea stângă are raporturi cu:
coada pancreasului,
vasele splenice,
stomacul prin intermediul bursei omentale.
Faţa posterioară răspunde diafragmei şi prin intermediul ei recesurilor pleurale
costodiafragmatice. Între glandă şi diafragm se găsesc lanţul simpatic şi nervii
splanhnici.
Faţa renală sau baza se găseşte pe polul superior al rinichiului dar trece parţial pe
faţa anterioară şi pe marginea medială a rinichiului.
Medial este în raport cu plexul celiac sau solar.
8.16. RAPORTURILE VEZICII URINARE
Raporturile vezicii urinare la bărbat:

Faţa posterioară prin intermediul peritoneului ce o acoperă răspunde rectului.
Între aceste două organe se găseşte excavaţia rectovezicală în care descind colonul
sigmoidian, ansele ileale şi apendicele vermiform.
259
Faţa anterioară când vezica este goală răspunde peretelui anterior al pelvisului,iar
când vezica este plină ea se ridică deasupra simfizei pubiene şi vine în raport cu
peretele abdominal anterior.
Fundul vezicii urinare are următoarele raporturi:
în partea inferioară cu prostata,
în partea superioară cu veziculele seminale şi cu ampula rectală.
Marginile laterale în cazul vezicii goale sunt delimitate de ligamentele ombilicale
mediale. În cazul vezicii pline coboară peritoneul până aproximativ la jumătatea lor
după acre se reflectă pe pereţii laterali ai pelvisului şi formează cele două recesuri
laterovezicale unde pot descinde ansele intestinale. La acest nivel ductul deferent se
încrucişează cu ureterul.
Raporturile vezicii urinare la femeie diferă faţă de cele de la bărbat la nivelul:
peretelui posterior care este reprezentat de septul vezicovaginal,
peretele inferior este format de diafragma urogenitală,
porţiunea superioară a fundului vezicii vine în raport cu colul uterin,
la nivelul feţei posterioare peritoneul se reflectă înapoi pe uter şi delimitează
excavaţia vezico-uterină a cavităţii peritoneale.
8.17. RAPORTURILE AORTEI ABDOMINALE
Anterior:
ficatul,
peritoneul bursei omentale,
stomacul,
porţiunea a-III-a a duodenului,
vena renală stângă,
ansele jejunoileonului,
260
Posterior:
coloana vertebrală (porţiunea anterioară a flancului stâng a acesteia),
venele lombare stângi,
simpaticul lombar stâng,
cisterna lui Pequet,
ductul toracic (în porţiunea superioară).
Lateral dreapta - vena cavă inferioară de care se distanţează în porţiunea
superioară.
Lateral stânga:
glanda suprarenală stângă,
rinichiul stâng,
pelvisul renal,
ureterul stâng.
Atât aorta cât şi vena cavă inferioară mai prezintă raporturi şi cu nodurile limfatice
lombo-aortice.
8.18. RAPORTURILE VENEI CAVE INFERIOARE
Îşi are originea la nivelul porţiunii superioare a corpului vertebrei L5, de unde se
îndreaptă ascendent pe flancul drept al coloanei vertebrale până la hiatul
diafragmatic al venei cave inferioare pe care îl străbate şi imediat se deschide pe
peretele al atriului drept printr-un orificiu prevăzut cu o valvulă.
Ia naştere prin unirea celor 2 vene iliace comune (dreaptă şi stângă) la
nivelul flancului drept al coloanei vertebrale în porţiunea superioară a corpului
vertebrei L5.
Atât vena cavă cât şi aorta abdominală străbat spaţiul retroperitoneal fiind
acompaniate de nodurile limfatice lombo-aortice.
Anterior:
Ficatul,
prima porţiune a duodenului,
261
capul pancreasului,
artera genitală dreaptă,
ansele jejun-ileonului.
Posterior:
flancul drept al coloanei vertebrale,
arterele lombare drepte,
simpaticul lombar.
Lateral dreapta:
glanda suprarenală dreaptă,
rinichiul drept,
pelvisul renal drept,
ureterul drept,
muşchiul psoas în porţiune inferioară.
Lateral stânga cu aorta abdominală de care se depărtează în porţiunea
superioară.
262
BIBLIOGRAFIE
1. ALBU, I., GEORGIA, R., - Anatomie topografică., Ed. ALL, Bucureşti, 1994.
2. BACIU, CL., - Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor,
Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1977.
3. BACIU, CL., - Aparatul locomotor. Editura Medicală Bucureşti, 1981
4. BASMAJIAN, J., Therapeutic Exercise, Baltimore, Williams & Wilkins, 1984.
5. BENEZIS, C., SIMERAY, J., SIMON, L., - Muscles, tendons et sports, Edition
Masson, Paris, 1990.
6. BENNINGHOFF, A., GOERTTNER, K., - Lehrbuch der Anatomie des
Menschen. Editura Urban. Schwartzenberg, Munchen, 1968.
7. BLANDINE, CALAIS-GERMAIN - Anatomie pour le movement. Introduction
a l’analyse des techniques corporelles, Editions DesIris, 2000.
8. CORBU, MARIA., CORBU, V., CHEREGI, C., - Elemente de patologie
clinică şi terapie, Editura Universităţii, Oradea, 1999.
9. DIACONESCU, N., ROTTENBERG, N., NICULESCU, V., - Ghid de
anatomie practică. Editura Facla, Timişoara, 1988.
10. DIACONESCU, N., ROTTENBERG, N., LAZĂR, E., - Anatomia capului şi
gâtului, curs, Institutul de Medicină Timişoara, 1976.
11. DIACONESCU, S., şi colab., - Traumatologie, Editura Realitatea, Bucureşti,
2000.
12. DORNESCU, GT., NECRASOV, OC., - Anatomia comparată a vertebratelor,
Ed. Didactică şim Pedagogică, Bucureşti, 1968.
13. HAMILTON, W.J., - Textbook of Human Anatomy, Second Edition, C.V.
Mosby Companz, Sant Louis, Missouri, 1976.
14. HOBART, D., - Dissector of Human Anatomy, Except Medical Company, New
York, 1984.
15. HOWDEN, R., - Gray’s Anatomy, Courage Books, London, 2000.
16. IFRIM, M., ILIESCU, A., - Anatomia şi biomecanica educaţiei fizice şi
sportului, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978.
17. IFRIM, M., NICULESCU, GH., BARELIUC, N., CERBULESCU, B., - Atlas
de anatomie umană, vol. I-III, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984-
1985.
18. IFRIM, M., NICULESCU, GH., - Compendiu de anatomie, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1988.
19. KAPANDJI, J. A., - Physiologie articulaire du membre inférieur, Maloine,
Paris, 1968.
20. KAPANDJI, J.A., - The Phisiology of the joints. Vol 2, Lower Limb,
Edinburgh, Churchill Livingstone, 1970
21. KAPANDJI, I. A. - Physiologie articulaire, vol 2, Ed. Maloine, 1997. Chapitre
II – Le Genou, pg. 74-155.
22. KENDALL, F.P., KENDALL, E., - Muscles – Testing and Function, 3rd
edition, Williams and Wilkens, Baltimore, 1980.
23. MANSAT, C., BONNEL, F., JALGER, J. H., - L’appareil extenseur du genou.
263
Anatomie. Biomécanique. Clinique. Technique chirurgicale. Principes de
réeducation, Masson, Paris, 1985.
24. McCRACKEN, T, O., WLAKER, R., - Nou atlas de anatomie umană, Editura
Aquila’93, 2007.
25. NICULESCU, V., CIOBAN, T., DUMITRAŞCU-DORU, E., - Miologie,
Editura Mirton, Timişoara, 2000.
26. PALASTANGA, N., FIELD, D., SOAMES, R., - Anatomy and human
movement structure and function,third edition, Butterworth Heinemann, 1998.
27. PAPILIAN, V., ALBU, I., - Anatomia Omului – Aparatul locomotor. Editura
Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1974.
28. PHILLIPS, R., - Musculoskeletal Biomechanics, J Am Podiatr Med Assoc, Sep
2002; 92: 475.
29. POENARU, V., D., ROTTENBERG, N., - Aparatul extensor al genunchiului,
Editura Helicon, Timişoara, 1995.
30. ROHEN, JW., - Funktionelle Anatomie des Menschen Editura Schattauer
Stuttgart, 1984.
31. ROUVIERE, H., DELNAS, A., - Anatomie humaine descriptive et
topographique, Masson, Paris, 1976.
32. SCHIEBLER, TH., SCHMIDT, W., - lehrbuch der gesunden Anatomie,
Springer Verlag, Berlin, 1981.
33. SCHUMACHER, G. H., - TOPOGRAPHISCHE Anatomie des Menschen, Ed.
Thieme, Leipzig, 1985.
34. SINELNIKOV, R. L., - Atlas anatomii celoveka, vol I, Editura Mediţina,
moscova, 1974.
35. STANCIU, C., - Anatomie funcţională, Editura Stadion, Bucureşti, 1974.
36. TESTUL, L., JACOB, C., - Traite d’anatomie topographique, G. Doin, Paris,
1929.
37. TESTUL, L., LATARJET, A., - Traite d’anatomie humaine, G. Doin, Paris,
1949.
38. WARWICK, R., WILLIAMS, P., - Gray’s Anatomy, Ed. Longman, London,
1973.
39. WHITING, C. W., ZERNICKE, F. R., - Biomehanics of musculo-skeletal
injuries, Editura human Kinetics, Champaign, 1998.
40. ZATSIORSKY, V., - Kinematics of Human Motion, Human Kinetics,
Champaign, 1998.
264

Carte Anatomie Topografica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Anatomie Topografica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 1

Poziţia anatomică este poziţia stând cu membrele superioare apropiate de părţile

Fig. 1 – Poziţia anatomică

Fig. 2 –Planul frontal

 sagital sau antero-posterior – este dispus vertical şi antero-posterior,

Fig. 3 – Planul sagital Fig. 4 – Planul transversal

Axele – se formează prin intersectarea a două planuri:

Capul este împărţit în 2 zone:

Fig. 6 – Regiunile topografice antero-laterale ale capului şi gâtului: 1. reg.

2.2.1.REGIUNILE SOMATICE ALE GÂTULUI

Fig. 8 – Regiunile topografice somatice ale gâtului: 1. reg. parotidiană;

2.2.2.REGIUNILE VISCERALE ALE GÂTULUI

La nivelul trunchiului descriem: regiunea rahidiană, toracele, abdomenul şi

Zona antero-laterală sau ventro-laterală – este alcătuită din următoarele regiuni:

Fig. 9 – Regiunile topografice parietale ale abdomenului: 1. reg. sterno-

Dintre acestea 4 sunt regiuni neperechi şi mediane (sternală, epigastrică,

Zona posterioară sau dorsală – prezintă:

Fig. 11 – Regiunile topografice parietale posterioare ale toracelui şi regiunile

2.4. MEMBRELE SUPERIOARE

Membrele superioare sau toracice prezintă 6 segmente:

2.5. MEMBRELE INFERIOARE

Membrele inferioare sau pelviene sunt formate din următoarele segmente:

REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE CAPULUI ŞI

Fig. 16 – Orizontala Frankfurt

 Indicele cranian longitudinal – este dat de raportul:

Diametrul transversal maxim x 100 / Diametrul antero-posterior maxim

Înălţimea auriculară a capului x 100 / Diametrul antero-posterior maxim

Puncte craniometrice laterale – dinspre anterior spre posterior sunt:

Din punct de vedere topografic capul prezintă două etaje:

3.1. ETAJUL NEURAL

3.1.1. REGIUNILE PARIETALE

Regiunea fronto-parieto-occipitală – este o regiune mediană ce corespunde cel

Regiunea temporală – este o regiune bilaterală, simetrică, situată pe părţile laterale

Regiunea bazei craniului – este o regiune profundă şi mediană care formează

3.2. ETAJUL FACIAL

3.2.1. REGIUNILE SUPERFICIALE ALE FEŢEI

Regiunea nazală – este reprezentată de proeminenţa piramidală situată în mijlocul

Regiunea palpebrală – este o regiune pereche situată de o parte şi de alta a nasului

Regiunea maseterină – este o regiune pereche situată în partea posterioară a feţei,

Regiunea parotidiană sau retromandibulară – este o regiune pereche situată

Regiunile profunde somatice:

3.3. REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE GÂTULUI

Gâtul este segmentul care face legătura între cap şi trunchi.

Forma şi mărimea gâtului variază în funcţie de: vârstă, sex şi de la individ la

3.3.1. REGIUNILE SOMATICE ALE GÂTULUI

Regiunea anterioară a gâtului prezintă regiunile infrahioidiană şi suprahioidiană.

Regiunea suprahioidiană – este regiune mediană, nepereche ce ocupă partea

Regiunea sternocleidomastoidiană – numită şi regiunea carotidiană, este o

Regiunea prevertebrală – regiune profundă, nepereche, mediană, situată anterior

3.3.2. REGIUNILE VISCERALE ALE GÂTULUI

Regiunea tiroidiană – este o regiune mediană situată anterior şi pe părţile laterale

Traheea cervicală – traheea continuă laringele şi este un conduct fibro-cartilaginos

Esofagul cervical – este un conduct musculo-membranos ce serveşte la trecerea

Triunghiurile superficiale ale gâtului

Triunghiurile profunde ale gâtului

Membrele superioare sau toracice prezintă următoarele limite:

4.1. REGIUNEA DELTOIDIANĂ

Definiţie: este regiunea laterală a umărului ce corespunde muşchiului deltoid şi

4.2 REGIUNEA SCAPULARĂ

Definiţie: reprezintă totalitatea părţilor moi situate pe faţa dorsală a scapulei,

4.3 REGIUNEA AXILARĂ SAU AXILA

Definiţie: reprezintă totalitatea părţilor moi cuprinse între:

Este un perete superficial, care include regiunea infraclaviculară, unde poate fi

4.3.2. PERETELE POSTERIOR AL AXILEI

sagital sau antero-posterior – este dispus vertical şi antero-posterior,

Indicele cranian longitudinal – este dat de raportul: