Sistemul de justiție restaurativă

Justiţia restaurativă reprezintă o redescoperire şi o rafinare a practicilor specifice

„actelor de justiţie" care se regăsesc în istoria nu foarte îndepărtată a comunităţilor şi societăţilor.
Este vorba despre acele timpuri în care interesul comunităţii prima în faţa celui individual şi când
răufăcătorul şi păgubitul veneau în faţa colectivităţii, a sfatului bătrânilor sau al înţelepţilor şi îşi
prezentau punctele de vedere referitoare la situaţia conflictuală" care a intervenit între părţi
înaintea. în timpul sau după comiterea unei fapte care contravenea „regulilor de convieţuire"
stabilite de acea colectivitate. De cele mai multe ori, „sfatul" asculta părerile tuturor părţilor
implicate, lua act de răul, moral sau material, care a fost produs şi „procesul" se încheia prin
rezolvarea situaţiei pe calea dialogului şi a negocierii dintre părţi, cu participarea tuturor celor
care au fost afectaţi, direct sau indirect, de conflict. Reprezentând un mod cu totul diferit de
gândire în legătură cu criminalitatea și victimizarea și, în același timp, beneficiind de o puternică
trăsătură de universalitate,Justiţia restaurativă urmăreşte și astăzi să pună în balanţă problemele
victimei şi ale comunităţii, precum şi nevoia reintegrării sociale a infractorului, să acorde
asistenţă victimei în procesul de recuperare şi să acorde tuturor părţilor dreptul de a fi prezente şi
de a se implica activ în justiţie. De asemenea, urmăreşte să remedieze prejudiciul cauzat prin
săvârşirea unei infracţiuni, bazându-se pe o abordare care implică nu numai părţile, ci şi
comunitatea în general, într-o strânsă legătură cu instituţiile specializate în domeniu.
justiția restaurativă este tot mai mult acceptată în interiorul sistemelor penale, aceasta fiind
caracterizată printr-o tendință de puternică de dezvoltare, dovedindu-se o alternativă, tot mai
viabilă, la pedepsele penale privative de libertate. Astfel, din punct de vedere conceptual, justiția
restaurativă este aceea care oferă noi modalități de abordare și înțelegere a clasicelor concepte
din domeniul dreptului penal, respectiv: infracțiune, infractor, victimă, proces penal,
pedeapsă penală, închisoare, etc. Ca urmare, justiția restaurativă nu mai privește statul ca fiind
victima principală în actele infracționale, ci recunoaște că infracțiunea este îndreptată în primul
rând împotriva persoanelor individuale, care trebuie să aibă posibilitatea de a se implica activ în
rezolvarea conflictului. În același timp, justiția restaurativă tratează infractorii cu respect, pentru
a asigura un comportament legal din partea acestora și pentru reintegrarea lor în comunitate.

Scopul justiției restaurative, în cadrul unui raport juridic de natură penală, este acela de
a analiza și a pune în balanță, în vederea soluționării, toate problemele generate de acesta,
respectiv probleme specifice victimei și nevoii de asistență a acesteia în procesul de recuperare,
probleme ale comunității ce țin de nevoia de ordine și siguranță publică, probleme legate de
restaurarea pierderilor cauzate prin asumarea responsabilității directe a infractorului, dar și
probleme ale infractorului, cum ar fi nevoia acestuia de reintegrare socială. Luând în calcul
necesitatea acordării tuturor părților, a dreptului de a fi prezente și a se implica activ în actul de
justiție aferent unui raport juridic penal, justiția restaurativă are la bază trei principii
fundamentale: responsabilitatea, restaurația și reintegrarea. Pe baza acestor trei principii,
justiția restaurativă are ca principale obiective:
- restaurarea prejudiciilor produse victimei, familiei acesteia și comunității din care face parte;
- rezolvarea nevoilor emoționale și sociale ale victimelor și ale celor apropiați victimei, care pot
fi afectați și ei;
- creșterea importanței implicării victimei în procesul de justiție penală;
- creșterea responsabilității infractorilor față de persoana și comunitatea pe care le-a victimizat;
 - creșterea responsabilității comunității în implicarea pentru responsabilizarea infractorului și
pentru identificarea de soluții la nevoile victimei și infractorului;
- prevenirea recidivei, prin reintegrarea infractorilor în comunitate.
Practicile specifice conceptului de justiţie restaurativă sunt:
a) medierea directă victimă-infractor: reprezintă modelul clasic de „proces restaurativ”, în
care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă. în prezenţa unui mediator. Este cea mai
delicată metodă de abordare, mediatorul necesitând aptitudini deosebite pentru pregătirea şi
desfăşurarea întâlnirii. Concluziile la care ajung, de comun acord, părţile participante fac cel mai
adesea obiectul unei înţelegeri scrise;
b) medierea indirectă victimă-infractor: este o metodă folosită în cazurile în care una dintre
părţi, cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la activitatea restaurativă, are motive temeinice
să evite întâlnirea directă. în acest caz, mediatorul alege o „navetă" ca mesager între victimă şi
infractor, fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei corespondenţe între părţile implicate;
c) întâlniri între familiile victimei şi infractor: sunt caracterizate de o deosebit de puternică
încărcătură emoţională şi moralizatoare. în acest tip de întâlniri, victima şi infractorul sunt
însoţiţi de familiile acestora şi de alte persoane apropiate afectate indirect de comiterea
infracţiunii, care iau atitudine şi îşi exprimă punctele de vedere referitor la situaţia creată. La
aceste întâlniri, alături de mediatori pot participa şi profesioniştii din domeniul justiţiei penale;
d) întâlniri comunitare victimă-infractor: aceste întâlniri sunt cele mai apropiate de practicile
ancestrale care fundamentează conceptul modern de justiţie restaurativă: întreaga comunitate
poate participa, alături de victimă, infractor şi familiile acestora, la găsirea celor mai adecvate
soluţii pentru îndepărtarea cauzelor care au condus la comiterea infracţiunii şi la rezolvarea
consecinţelor provocate de această situaţie;
e) întâlniri între grupuri victime-infractori:această metodă este utilizată în cazul în care
infractorii nu au fost descoperiţi sau dacă una dintre părţi refuză să participe la orice fel de
acţiune restaurativă. în asemenea situaţii, se formează grupuri care sunt constituite din infractori
şi victime, care nu au o legătură directă, dar care au comis sau au suferit acelaşi tip de
infracţiune;
f) medierea surogat victimă-infractor:există cazuri în care una dintre părţi refuză participarea
la o acţiune restaurativă, iar cealaltă este prea timidă sau vulnerabilă pentru a participa la o
întâlnire de grup. în aceste situaţii, se asigură o întâlnire faţă în faţă. dar se face apel la o victimă
sau un infractor surogat - o persoană care a suferit sau a comis acelaşi tip de infracţiune şi care se
află în aceeaşi situaţie de refuz sau vulnerabilitate.
Justiţia restaurativă în sistemul penitenciar
Un rol important în implementarea principiilor justiţiei restaurative revine şi personalului din
penitenciare. Reglementările care privesc regimul penitenciar trebuie diriguite de principii ale
justiţiei restaurative, principii care stau la baza activităţii depuse şi de personalul încadrat în
penitenciare, indiferent de poziţia lor ca funcţie sau loc de muncă.
Un al doilea pas în această acţiune de implementare îl reprezintă elaborarea şi desfăşurarea de
activităţi prin care să se caute obţinerea unor rezultate restaurative. Asemenea rezultate se
concretizează prin:
a) asumarea sinceră a responsabilităţii pentru acţiunile trecute şi viitoare, concomitent cu
încercarea unui sentiment de ruşine pentru acte sau acţiuni care contravin normelor şi valorilor
sociale;
b) compasiune pentru victimă şi dorinţa de a îndrepta, moral sau material, răul produs;
c) adoptarea unui comportament pro-social nedisimulat, dublat de dorinţa de reconciliere cu
victima şi cei apropiaţi acesteia;
d) reconcilierea cu propria familie şi cu societatea in ansamblul ei
Un punct extrem de important în demersul efectuat este oferit de sprijinul din partea foştilor
deţinuţi de a se reintegra în societatea liberă. în acest sens, este absolut necesară unificarea
activităţilor desfăşurate de serviciile socio-educative penitenciare şi serviciile de reintegrare
socială, supraveghere şi probaţiune totodată  justiţia trebuie să îşi reconsidere atitudinea faţă de
triada infractor -victimă - societate şi să îşi extindă pe cât posibil contactele cu comunitatea pe
care o deserveşte. La rândul ei, societatea este obligată să îşi asume responsabilitatea atât pentru
sancţionarea, cât şi pentru recuperarea delicventului. În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor,
obiectul acestora nu mai trebuie să îl constituie exclusiv fapta, ci trebuie luat în considerare
delicventul ca fiinţă umană, cu o anumită personalitate, cu un comportament datorat unor cauze
specifice, cu aptitudini, nevoi şi trebuinţe, cu un anumit nivel de cultură, educaţie şi calificare
profesională.