De-abia plecaseși.

de Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

 Comentariu
De-abia plecasesi nu este o idila, adica o poezie care sa aiba tema eroii, mesajul structurate
pe sentimentul de iubire. Acesta ne apare inlocuit, ca si sentimentul de iubire fata de
Dumnezeu, de indoiala.

Este o analogie fundamentala, fiindca iubirea cea lumeasca sublimata poate genera iubirea
cea eterna fata de Dumnezeu, asa cum o defineste Sfantul apostol Pavel in Epistola I catre
corinteni: Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuicstc, nu
se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprjnde
de manie, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Dragostea nu
cade niciodata."

Calcand cele trei juraminte, al castitatii, al saraciei si al ascultarii, ierodiaconul losif nu se

multumeste sa ramana Ion Theodorescu, ci asa cum inlocuieste curatia cu femeile, saracia cu
averea, ascultarea cu razvratirea, tot asa impietreste launtric Tudor Arghezi, ca femeie a lui
Lot din Biblie.

Sufletul lui Ion Theodorescu rateaza drumul catre cer al monahului losif si de aceea
traieste sub numele de Tudor Arghezi intr-un univers de bube, mucegaiuri, noroi, fiindca
ierodiaconul losif, care trebuia sa fie un inger, a devenit un heruvim bolnav" si apoi un
apostat.

De aceea ii este imposibil sa traiasca iubirea si viata de om. Ion Theodorescu cazut din
ierodiaconul losif o indeamna, pe cea care-l ispitise si-l indepartase, de Dumnezeu, sa plece:
Te-am rugat sa pleci". Totusi ispita ramane in sufletul sau: Te urmaream de-a lungul
molatecei poteci". Ion Teodorescu ar fi putut avea reactia, de a-i face semn sa se
intoarca: ,.Ti-as fi facut un semn dupa plecare." indoiala si nehotararea din viata religioasa.se
transfera si-ri viata laica: Voiam sa pleci, voiam si sa ramai". Tudor Arghezi ar fi dorit ca idila
sa nu se sfarseasca, asa cum a trail-o Ion Th eodorescu dar ierodiaconul losif ii cere
despartirea: Ai ascultat de gandul cel dintai". Cel de-al doilea gand nemarturisit, fara glas,
care i-ar fi-spus sa ramana, este de, fapt cel adevarat: Nu te oprise gandul fara glas". Acest
glas interior pune intrebarea: De ce-ai plecat?" iar raspunsul este dat de glasul exterior: De ce-
ai mai fi ramas?". 

Iubirea nu admite indoieli, sovairi, alunecari, umbre, ceata, neguri, tradari, impietriri. Ea
este o magma incandescenta in stare sa topeasca totul, fiindca e lumina, caldura, daruire,
sacrificiu.

Tudor Arghezi a uitat definitia dragostei, pe care ar fi trebuit s-o stie ierodiaconul losif si s-
o aplice. Dragostea este binevoitoare si nu cauta ale sale, ea rabda, nu se trufeste. Tudor
Arghezi ar fi putut sa castige dragostea iubitei si sufletul ei pentru Dumnezeu. El insa nu are
de daruit nimic, Fiindca sufletul sau este devastat de indoiala, de egoism, de ipocrizie, iubita
pleaca fara sa intoarca capul, fiindca nu regreta despartirea. Un ipocrit nu poate fi iubit.