Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor
Domeniul: Economie

Rezumat teză de doctorat

ANTREPRENORUL ÎN TEORIA ȘI PRACTICA ECONOMICĂ

Conducător de doctorat,
Prof.Univ.Dr. Ion Pohoață

Doctorand:
Roibu Paula Alexandra
(căs. Crucianu)

Iași
2018
 Universitatea
“Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor

_____________________________
______________________________

Vă aducem la cunoștință că la data de 28 septembrie 2018, ora ____, în sala _____

doamna Paula Alexandra Roibu căs. Crucianu va susține, în sedință publică, teza cu titlul
“Antreprenorul în teoria și practica economică”, în vederea obținerii titlului științific de
doctor în domeniul Economie.

Comisia de doctorat are următoarea componență:

Președinte:
Prof. Univ. Dr. Cristian Popescu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. Ion Pohoață, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Referenți:
Prof. Univ. Dr. Laura Cismaș, Universitatea de Vest, Timișoara
Prof. Univ. Dr. Gabriela Prelipcean, Universitatea “Ștefan cel Mare”, Suceava
Prof. Univ. Dr. Gabriel Claudiu Mursa, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Vă transmitem rezumatul tezei de doctorat și vă invităm să participați la ședința de

susținere a tezei.

2
 CUPRINS

Cuprinsul tezei de doctorat 3

Introducere 5
Capitolul I: Întreprinzătorul în perspectiva istorică 11
Capitolul II: Antreprenor și antreprenoriat 11
Capitolul III: Activitatea antreprenorială în raport cu alte teorii din sfera economică 20
Capitolul IV: Antreprenorul și noua geografie economică 21
CAPITOLUL V: Dinamica antreprenorială în diversitate 31
Concluzii finale și contribuții personale 41
Bibliografie selectivă 48
Lista publicațiilor științifice 53

3
 CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
Introducere
Capitolul I: Întreprinzătorul în perspectiva istorică 9
1.1 Școala clasică 9
1.1.1 Karl Marx 15
1.2 Antreprenorul în viziunea neoclasică 19
1.2.1 În prelungirea neoclasicilor – John Maynard Keynes 21
1.3 Antreprenorul în viziunea Școlii Austriece 21
1.3.1 Austriecii fondatori 23
1.3.2 În prelungirea fondatorilor: Mises și Hayek 27
1.3.3 Austriecii contemporani 30
1.4 Schumpeter și distrugerea creatoare 34
Capitolul II: Antreprenor și antreprenoriat 35
2.1 Conceptul de antreprenor. Origine și continuitate 38
2.2 Diversitatea întreprinzătorilor 38
2.3 Cultura antreprenorilor – determinant al diversității 48
2.3.1 Există un model al întreprinzătorilor? 50
2.4 Antreprenorul și inovația 63
2.5 Relația întreprinzător - stat 67
2.5.1 Sociologia și studiul antreprenorului 78
2.5.2 Cadrul instituțional și antreprenorul 80
Capitolul III: Activitatea antreprenorială în raport cu alte teorii 91
din sfera economică
3.1 Teoria firmei și activitatea antreprenorială 91
3.2 Problema echilibrului economic și activitatea antreprenorială 96
3.3 Activitatea antreprenorială și teoria monopolului 100
3.3.1 Monopol și proprietate 101
3.3.2 Preţurile de monopol şi anticiparea antreprenorială 102
3.3.3 Monopol și bunăstare 104
3.4 Consecințele monopolului 111
Capitolul IV: Antreprenorul și noua geografie economică 116
4.1 Antreprenori și angajați în economii globale. Rolul antreprenorului în procesul privatizării 117
4.2 Aglomerare și antreprenoriat 118
4.3 Rolul antreprenorilor în noua economie 125
4.4 Capital, muncă și acumulare sub semnătura antreprenorului global 151
Capitolul V: Dinamica antreprenorială în diversitate 160

4
5.1 Evaluarea importanței antreprenoriatului pentru dezvoltarea și creșterea economică 160
5.2 Modelul de dezvoltare a antreprenoriatului anglo-saxon versus cel american 171
5.3 Dezvoltarea antreprenoriatului japonez 179
5.4 Rolul antreprenorilor în sectoare cheie –Germania 186
5.5 Particularitățile dezvoltării antreprenoriatului în Rusia 193
5.6 Antreprenoriatul: cauză sau efect 201
Concluzii finale și contribuții proprii 211
Bibliografie 221

5
 INTRODUCERE
Antreprenoriatul reprezintă un factor fundamental al evoluției economice. De asemenea,
acesta reprezintă, în mod distinct, un proces spațial, neuniform și, prin urmare, un factor
important al dezvoltării economice inegale al regiunilor și națiunilor. Această lucrare abordează
o temă de actualitate ce a stârnit interesul cercetătorilor din diferite domenii, dar și a
practicienilor, instituțiilor publice și a guvernelor.
Antreprenoriatul este asociat frecvent cu creșterea și dezvoltarea economică,
îmbunătățirea condițiilor de trai, generarea de noi locuri de muncă, progresul tehnologic, altfel
spus cauza prosperității într-o societate. Conceptul de antreprenoriat este unul larg și nedeslușit,
fiind definit de specialiștii din varii domenii, fiecare având o altă perspectivă asupra definiției și
a factorilor care influențează mediul economic și social al acestuia. Opiniile diferite nu trebuie
concepute neapărat ca fiind contradictorii, ci mai degrabă ca oferind o interpretare dintr-un alt
punct de vedere, utilizând o altă “lentilă” în observarea antreprenoriatului.
Multidiscipliniaritatea și natura complexă a antreprenoriatului sunt motive cheie pentru lipsa
unui fundament teoretic unanim acceptat pentru înțelegerea acestuia drept un fenomen
economic și social distinct. Cu toate că nu există o definiție unanim acceptată a ceea ce
reprezintă și cum se manifestă fenomenul acesta, antreprenoriatul este considerat a fi important
datorită rolului său în creșterea și dezvoltarea economică. Dovada importanței antreprenorului
constă în interesul crescut al economiștilor și a specialiștilor din alte domenii, dar și a
inițiativelor publice la nivel regional sau național de susținere a antreprenoriatului.
Societatea actuală evoluează cu o viteză uluitoare, suprinzând printr-un ritm accelerat
schimbările care vizează toate aspectele existenței umane. Antreprenoriatul este considerat
motorul principal al dezvoltării economice, deoarece generează creștere și servește ca un
vehicul al schimbării și inovării. Rolul antreprenoriatului în economia contemporană este unul
bine conturat, fiind cel care dezvoltă noi modele, aduce soluții inovatoare, își asumă riscurile
asociate dezvoltării afacerii și caută mereu formula de succes.
Pe măsură ce factorul globalizare influențează tot mai mult economia mondială și
progresul tehnologic, care generează incertitudini tot mai mari în economie și societate,
dinamismul antreprenoriatului este considerat un factor în măsură să contribuie tot mai mult la
consolidarea noii economii și la soluționarea provocărilor sociale, economice și de mediu. Mai
mult, specialiștii consideră antreprenoriatul și inovarea cheia competitivității economiei. Pentru
a face față provocărilor existente, întreprinderile trebuie să inoveze mai mult ca oricând.
Antreprenorii care investesc în inovații vor avea de câștigat în următorii ani, pe baza obținerii de
avantaje competitive. Acestea sunt realizabile în cazul în care inovațiile vor fi prezente în cadrul
tuturor activităților întreprinderii, pornind de la activitatea antreprenorului, cu aplicarea noilor
metode de gestiune, a noilor produse, noilor procese tehnologice, a ambalajelor, modalităților de
desfacere a producției și a noilor segmente de piață. În studiul prezent, inovația și
antreprenoriatul sunt tratate ca două elemente complementare. Orice afacere pornește de la o
idee nouă, ce trebuie mereu dezvoltată pentru a obține creștere economică și un grad înalt de
competitivitate. Antreprenoriatul produce inovație prin crearea de noi produse și servicii, însă
inovația este cea care face ca antreprenoriatul să existe și să prospere.

6
 Subliniem faptul că, în contextul actual, caracterizat prin internaționalizarea cunoașterii,
descentralizare și explozie comunicațională, singurele limite existente sunt cele impuse de
propria persoană sau de propria personalitate, atât pe plan organizațional cât și pe plan
individual. Egalitatea șanselor generează o inegalitatea a realizărilor (Giddens, 2001),
marcându-se ideea următoare: cu toate că toți indivizii au acces la informații, numai
antreprenorii le materializează prin prisma noilor idei, în produse. Fluxul informațional aduce
cu sine nevoia de înnoire, de schimbare, atât la nivel organizațional cât și pe plan social.
Prezenta teză de doctorat se intitulează “Antreprenorul în teoria și practica
economică”, iar pentru a motiva alegerea temei, și implicit a titlului, este necesar să răspundem,
în principal, la următoarele întrebări: Este antreprenoriatul important la nivel global și național?
Care sunt elementele ce stimulează comportamentul antreprenorial? Care sunt factorii care
stimulează activitatea întreprinzătorului?
Tot mai mulți cercetători afirmă faptul că prosperitatea unei națiuni depinde de
antreprenori. Cei din urmă menționați se străduiesc să creeze și să ofere produsele și serviciile
cerute de consumatori, cu scopul de a le facilita activitatea, productivitatea muncii și
îmbunătățirea stării de sănătate. De fapt, prezența antreprenorului este necesară pentru a
încuraja și introduce schimbarea în societate (Borza, el.al., 2009). Studiile econometrice
realizate la nivel macroeconomic indică faptul că afacerile mici și inovatoare contribuie
semnificativ la crearea de noi locuri de muncă, creștere economică și inovații (Van Gelderen,
et.al., 2008). Cu alte cuvinte, antreprenoriatul contribuie la creșterea economică, deoarece
antreprenorii creează noi afaceri, care, la rândul lor, creează locuri de muncă, cresc nivelul
competiției, oferă o gamă variată de produse și servicii, cresc producția datorită schimbărilor
tehnologice și au un impact pozitiv asupra vieții individului (Amoros, Bosma, 2014).
Lucrarea își propune să suprindă fațetele conceptului de antreprenor, punând accent pe
elementele care determină activitatea antreprenorială. Așadar, există două direcții pregnante
asupra cărora ne-am oprit atenția:
- Identificarea factorilor care contribuie la dezvoltarea activității antreprenoriale;
- Influența antreprenorilor în creșterea și dezvoltarea unei economii.
Informațiile din partea I a acestei tezei de doctorat cuprinde aspecte legate de: teoriile
care stau la baza antreprenoriatului; evoluția problematicii antreprenorului; evoluția gradului de
cunoaștere a fenomenului antreprenorial, urmată de capitolele ce analizează factorii care
influențează activitatea antreprenorială, dar și impactul pe care antreprenorul îl are în cadrul
economiilor.
Scopul cercetării constă, pe de o parte, în identificarea impactului pe care antreprenorul
îl are asupra diferitelor tipuri de economii, dar și analiza antreprenorului în strânsă legătură cu
factorii care influențează activitatea sa. Obiectivul principal al prezentei lucrării este analizarea
factorilor determinanți care conduc către îmbunătățirea procesului antreprenorial. Pentru a
asigura coerență conceptuală lucrării și cercetării derulate, am acordat o atenție sporită în
formularea problematicii specifice (Care sunt factorii care îngrădesc sau facilitează activitatea
antreprenorială? Este antreprenorul rampa către creșterea și dezvoltarea unei economii? Care
este rolul antreprenorului în noua economie?) și a formulării ipotezelor principale ale cercetării

7
(Antreprenorul generează creștere și dezvoltare economică. Caracteristicile socio-economice și
sociale influențează pozitiv activitatea antreprenorială).
De asemenea, analiza urmărește să determine importanța antreprenorului în creșterea și
dezvoltarea economică și a rolului său în noua economie. În vederea îndeplinirii scopului
propus am trasat următoarele obiective:
 identificarea factorilor care conduc la apariția sau la eșecul apariției antreprenoriatului;
 identificarea și argumentarea importanței culturii antreprenoriale;
 identificarea rolului inovațiilor în creșterea economică;
 studierea relației dintre cadrul instituțional și antreprenor;
 studierea activității antreprenoriale în raport cu teoria firmei, a monopolului și a
echilibrului economic;
 rolul antreprenorilor în noua economie;
 analiza la nivel de țară cu privire la susținerea și promovarea activității antreprenoriale,
inclusiv crearea și dezvoltarea infrastructurii inovaționale;
 identificarea relației dintre aglomerările economice și activitățile antreprenoriale;
 elaborarea unor recomandări și propuneri practice în vederea dezvoltării economice.
Metodologia de cercetare utilizată în scopul atingerii obiectivelor sus-menționate
cuprinde metode calitative (meta-analiza literaturii de specialitate) și metode cantitative (metode
econometrice-analiza de regresie și corelație, teste de autocorelație, analiza comparativă și
analiza corespondențelor). Combinarea metodelor utilizate în cadrul cercetării doctorale
presupune un procedeu de triangulare care minimizează incovenientele specifice fiecărei
metode de cercetare, ce ajută cercetătorul să ajungă la rezultatele dorite prin mai multe moduri
(Creswell, 2003). Triangularea metodologică asigură formarea unei imagini fidele asupra
fenomenelor studiate. Abordarea teoretică a fost fundamentată prin studiul bibliografic al
conceptului de antreprenor, fapt ce a condus la fundametarea temeinică a demersului empiric
realizat în celelalte capitole ale cercetării.
Noutatea științifică a tezei rezidă în:
 determinarea importanței culturii în dezvoltarea antreprenoriatului;
 identificarea celor mai bune practici în crearea și dezvoltarea infrastructurii
inovaționale;
 argumentarea impactului inovațiilor asupra activității de antreprenoriat;
 identificarea și argumentarea rolului antreprenoriatului în noua economie.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei constă în:
 posibilitatea aplicării în practică a conceptelor teoretice și practice expuse în teză, în
vederea creării unei viziuni privind importanța antreprenorului;
 utilizarea modelului de implementare a unui sistem de management inovațional;
 stabilirea relațiilor de triplă colaborare în cadrul regiunilor de dezvoltare – mediu
academic-mediu antreprenorial-organele de stat – în scopul aprofundării necesarului
problematic de soluționat;

8
  concluziile și recomandările din teză pot servi drept bază teoretică la fundamentarea
unor strategii de dezvoltare a economiei naționale prin creșterea polilor de
competitivitate la nivel regional.
Teza de doctorat este structurată pe cinci capitole și este fundamentată pe baza
obiectivelor demersului de cercetare.
Capitolul 1 fixează ancadramentul conceptual în interiorul căruia ne desfășurăm
cercetarea în ansamblul său. Fără a împinge istoricul cercetărilor cu privire la antreprenoriat în
perioada veche, am făcut trimitere la tradiția teoretică a ultimelor două secole. Conceptul de
antreprenor a căpătat sens și a fost definit pe baza unei viziuni mai generale asupra
fenomenului economic antreprenorial. Clarificarea semnificațiilor conceptelor și oferirea de
instrumente primare ale interpretării au stat la baza premisei acestui capitol, fiind examinate
critic principalele conceptualizări privitoare la fenomenul antreprenorial, așa cum apare în
literatura de specialitate.
Capitolul al doilea - Antreprenor și antreprenoriat – se axează pe cinci factori
fundamentali în antreprenoriat - cultură antreprenorială, inovație, cadru instituțional,
reglementare, impozitare și educație. Analiza urmărește să sublinieze modalitatea în care
responsabilii cu politicile publice ar putea ajuta, într-un mod decisiv, la dezvoltarea mediului
antreprenorial, susținând generarea de noi afaceri, creșterea economică și crearea de noi locuri
de muncă. De asemenea, pe lângă acțiunile guvernului, la fel de importante sunt și acțiunile
antreprenorilor în a dezvolta start-up-urile și spiritul întreprinzător, și de a profita de
oportunitățile din piață. O intervenție la nivel de cultură este, în opinia noastră, greu realizabilă
Literatura se specialitate subliniază faptul că indivizii sunt predeterminați de cultura
națională în care au crescut înainte ca ei să devină antreprenori (Greve, et.al., 2009). White și
Webster (2010) reliefează faptul că economia, în general, și mediile de afaceri se află sub
incidența unei culturi naționale, antreprenorii fiind indivizii cu atitudini, valori și
comportamente determinate cultural. Autori precum Hofstede (2010), Klyver si Foley (2012),
Linan et.al. (2013) și Dodd el.al. (2013) au prezentat modalitatea în care cultura influențează
activitatea antreprenorială.
Capitolul al treilea surprinde analiza activității antreprenoriale în strânsă legătură cu
alte teorii din sfera economică. Cea mai mare deficiență a teoriei moderne a firmei este că
aceasta nu își asumă în mod explicit o încercare de teoretizare în termeni de acțiune umană. În
diferite grade de aproximare, teoria modernă a firmei, calată pe calapodul teoriei echilibrului,
în multiplele ei variante și varietăți, aproape că izbutește să construiască o realitate – firma,
întreprinderea, compania, unitatea de afaceri – unde elementul intențional uman și factorul
tehnologic lipsesc (Clark, 1982, pp.40-54). Atunci când lipsește funcția de producție, unitatea
de afaceri se transformă într-un pandant al impersonalului mecanism al prețurilor, ca la Coase,
la fel de mecanic, ireal și autoreglator ca acesta, ce are menirea de a reduce ʺcosturile
tranzacționaleʺ. Cunoscut mai apoi drept un agregat de producție (resurse), inclusiv când este
conceput ca un mănunchi de contracte – să nu mai spunem de situația în care se consideră a fi
aidoma unui organism viu – în varianta cercetărilor moderne, firma pare “confortabilă” cu
aproape orice aspect al realității, mai puțin cu ideea de acțiune umană – cu faptul că resursele,

9
 contractele, costurile tranzacționale și toate celelalte nu există în abstract, putând produce
efecte doar ca ingrediente sau premise ale acțiunii umane.
Nici o altă parte a teoriei economice nu a fost atât de neînțeleasă precum teoria
monopolului. Ideea că monopulul poate să fixeze prețurile după voința sa și că poate dicta
prețurile este la fel de eronată precum concluzia, derivată din aceast punct de vedere, că el are în
mâinile sale puterea de a face orice dorește. Acest lucru s-ar întâmpla doar în cazul în care
marfa monopolizată, prin natura ei, ar fi complet în afara gamei altor bunuri. Ceea ce ne
interesează aici sunt monopolurile comerciale, ce afectează numai bunurile economice care,
oricât de importante și indispensabile ar părea, nu exercită de la sine nici o putere asupra vieții
omenești. Conceptul de monopol care ne preocupă este cel din teoria prețului de monopol, fiind
singurul ce contribuie substanțial la o înțelegere a condițiilor economice; această teorie nu cere
ca o marfă monopolizată să fie indispensabilă, fără substitut sau unică. Ea presupune numai
lipsa concurenței perfecte din partea ofertei.
Capitolul al patrulea – Antreprenorul și noua geografie economică – este consacrat
analizei problematicii noii geografii economice, analizând evoluția sa din punct de vedere
teoretic și practic. Noua geografie economică este cea care oferă explicații referitoare la motivul
pentru care activitățile economice se localizează într-un loc sau altul. Existența factorilor, forța
de muncă, furnizorii, spillover-uri de cunoștințe (sursa aglomerărilor) și oportunitățile pe care le
generează activitățile economice deja existente, sau pe o piață largă de desfacere, caracteristicile
antreprenoriale, toate contribuie la decizia de localizare. Studiul realizat în prezentul capitol s -a
focusat asupra importanței geografiei economice în dezvoltarea activității antreprenoriale.
Demersul de cercetare s-a axat pe analiza cantitativă prin intermediul analizei logice și
modelării grafice.
În aglomerările urbane mari se constituie o piață a muncii care se caracterizează prin
specializare și diversificare, sprijinită de concentrarea în diverse locații a unei varietăți de firme.
Cel mai adesea, lucrătorii consideră acest lucru un avantaj, deoarece întâlnesc un număr mai
mare de angajatori, fiindcă scade posibilitatea de a nu găsi un loc de muncă și crește
posibilitatea oportunităților de avansare. Succesul aglomerărilor industriale se creionează pe
baza deciziilor independente și complementare ale antreprenorilor, investitorilor și lucrătorilor
(investitorii și antreprenorii caută zonele cu forța de muncă superior calificată și cu un grad de
tehnologizare important, iar muncitorii sunt atrași de locații cu potențial de angajare ridicat). Nu
numai avantajul generat de proximitatea față de alți producători, ci și oportunitățile de consum
oferite de piața locală conduc către apariția economiilor de aglomerare. Cererea sporită din
marile centre urbane constrânge firmele să inoveze constant și să își îmbunătățească calitatea
produselor pentru a rămâne competitive. Putem să includem în categoria oportunităților și
resursele naturale disponibile într-o locație anume, altfel spus, apropierea de facilități naturale
precum mări, fluvii navigabile etc., resurse naturale care favorizează anumite industrii
(metalelor, extractivă, de exploatare) și clima.
În capitolul cinci - Dinamica antreprenorială în diversitate - am încercat să răspundem
la două întrebări: Care este importanța antreprenoriatului pentru creșterea și dezvoltarea
economică? Ce factori favorizează apariția antreprenoriatului în societate? Strategia noastră de
a răspunde la prima problemă a necesitat realizarea unei comparații între rata creșterii

10
economice realizate în societate și a condițiilor favorabile oportune economice pentru
antreprenoriat în acea țară. Antreprenoriatul este considerat a avea o importanță cauzală în
următoarele situații: în momentul în care rata creșterii obținute este cu mult mai mare decât
condițiile favorabile oportune în țară, considerând că antreprenoriatul are un efect cauzal pozitiv
asupra creșterii și dezvoltării economice. Iar, dacă rata creșterii și dezvoltării economice a fost
mai mică în condiții economice oportune, atunci considerăm antreprenoriatul a fi un factor
negativ. Se consideră că antreprenoriatul nu a avut un efect independent asupra creșterii și
dezvoltării economice, dacă creșterea economică a fost proporțională cu condițiile economice
oportune prielnice.
Studiul se oprește asupra primelor țări care au atins pentru prima dată nivelul
industrializării. Țările alese (Germania, SUA, Japonia, Rusia, Marea Britanie) oferă variații
substanțiale pe toate cele patru variabile: oportunități, rata creșterii economice, antreprenoriat
și factori neeconomici. Analiza subliniază faptul că atât factorii economici, cât și cei
neeconomici au favorizat apariția antreprenoriatului. Factorii menționați au favorizat
semnificativ antreprenoriatul industrial din SUA și Marea Britanie și, într-o proporție mai mică,
Rusia. Guvernul a avut un rol semnificativ în promovarea antreprenoriatului în Germania și
Japonia. Germania rămâne însă un caz special, unde se consideră că factorii neeconomici au dus
la dezvoltarea antreprenoriatului.
Cu toate că ambele categorii de factori sunt importanți pentru apariția
antreprenoriatului, fapt validat prin analiza întreprisă, suntem de părere că tot factorii economici
rămân principalul stimulent. Cei din urmă menționați sunt importanți în cazul în care
favorizează apariția antreprenoriatului, prin urmare nici un grup de factori individuali nu pot
avea aceeași influență.
Teza se încheie prin prezentarea concluziilor generale și contribuțiilor personale, ce sunt
ușor deductibile din structura celor cinci capitole de evaluări, analize și comentarii amănunțite.
Teza de doctorat “Antreprenorul în teoria și practica economică”, prin formă și conținut,
demonstrează că interesul academic contemporan pentru activitatea antreprenorială nu este unul
nou. Această tematică a fost abordată din diverse unghiuri și continuă să suscite un interes
aparte în creșterea și dezvoltarea economică.
Antreprenorul s-a bucurat de-a lungul timpului de o atenție deosebită în cadrul literaturii
de specialitate. Termenii de antreprenor și antreprenoriat au devenit din ce în ce mai utilizați,
deoarece tind să fie asociați cu bunăstarea unei națiuni și cu dezvoltarea economică. Activitatea
antreprenorilor are un puternic impact asupra lumii, deoarece ei sunt cei care fac lumea să
progreseze, stimulează descoperirea de noi resurse și mobilizează capitalul, asigurând un loc de
muncă pentru cea mai mare parte din populația globului.

11
 CAPITOLUL I: ÎNTREPRINZĂTORUL ÎN PERSPECTIVA ISTORICĂ

Capitolul I al tezei de doctorat fixează ancadramentul conceptual în interiorul căruia ne

desfășurăm cercetarea în ansamblul său. Fără a împinge istoricul cercetărilor cu privire la
antreprenoriat în perioada veche, a făcut trimitere la tradiția teoretică a ultimelor două secole.
Conceptul de antreprenor a căpătat sens și a fost definit pe baza unei viziuni mai generale
asupra fenomenului economic antreprenorial. Clarificarea semnificațiilor conceptelor și oferirea
de instrumente primare ale interpretării au stat la baza premisei acestui capitol, fiind examinate
critic principalele conceptualizări privitoare la fenomenul antreprenorial așa cum apare în
literatura de specialitate.
Teoriile prezentate s-au ocupat în principal de descrierea antreprenorului, însă nu au
încercat să explice circumstanțele și condițiile necesare pentru ca o persoană să devină
întreprinzător. Szerb (2000) atrage atenția asupra faptului că teoriile tradiționale nu au
considerat foarte importantă persoana întreprinzătorului. Însă, în ultimele decenii cercetarea
economică a început să se ocupe intensiv de analiza relației dintre personalitatea
întreprinzătorului și factorii de influență. Aceasta schimbare se datorează, în principal,
necesității unor metode normative de analiză economică cu ajutorul cărora să poate fi stabilit
modul în care statul poate interveni în viața economică cu scopul de a motiva întreprinderile de
succes și activitatea antreprenorială.
Analiza întreprinsă de Bygrave și Minniti (2000) subliniază faptul că diferitele culturi și
regiuni din mai multe țări indică o concentrare geografică a antreprenoriatului. Activitatea
antreprenorială poate crea condiții pentru dezvoltarea piețelor și noilor oportunități de afaceri.
Din această cauza, întreprinzătorii pot deveni catalizatori ai activității economice din întreaga
economie, fiind indispensabilă o distincție între impactul activității antreprenoriale la nivel
microeconomic și impactul agregat al activității, ceea ce conduce la creștere economică. În acest
sens capitolele ce urmează tratează întreprinzătorul în strânsă legătură cu factorii care îi
influențează activitatea.

CAPITOLUL II: ANTREPRENOR ȘI ANTREPRENORIAT

În contextul în care termenul de antreprenor a început să fie tot mai des folosit în cadrul
dezvoltării economice, caracteristicile sale au început să primească o atenție din ce în ce mai
sporită. Evoluția sa a făcut ca economiștii să îi acorde o atenție din ce în ce mai mare, inclusiv
prin determinarea profilului său psihologic care include de astfel și următoarele caracteristici:
nivel ridicat de ambiție, nevoia de performanță, predicție spre asumarea riscului, experiență de
muncă, comportament demn de urmat (Kent, 1982, p.2). Analiza întreprinsă de Bygrave și
Minniti (2000) subliniază faptul că diferitele culturi și regiuni din mai multe țări indică o
concentrare geografică a antreprenoriatului. Activitatea antreprenorială poate crea condiții
pentru dezvoltarea piețelor și noilor oportunități de afaceri. Din această cauza, întreprinzătorii

12
pot deveni catalizatori ai activității economice din întreaga economie, fiind indispensabilă o
distincție între impactul activității antreprenoriale la nivel microeconomic și impactul agregat al
activității, ceea ce conduce la creștere economică. În acest sens capitolele prezentei teze tratează
întreprinzătorul în strânsă legătură cu factorii care îi influențează activitatea.
Primul factor asupra căruia ne-am focusat analiza a fost “cultura antreprenorială”.
Conceptul a devenit popular şi acceptat internaţional ca o expresie a atitudinii faţă de comerţ la
un anumit nivel al afacerii. El descrie o atitudine pozitivă - predominantă, permisivă şi de
susţinere la scară socială faţă de activitatea antreprenorială (Morisson, 2000). Motivația apariției
lui se regăsește în economiile şi regiunile care au înflorit la sfârşitul sec. XX și care au în comun
o “cultură de afaceri”, care poate fi în linii mari descrisă ca “antreprenorială”.
Scopul analizei din capitolul al doilea este dezvoltarea unei măsuri a culturii
antreprenoriale, în vederea analizării importanței sale în dezvoltarea activității antreprenoriale.
Eșantionul ne îngăduie să încorporăm măsura globală a culturii la nivelul individual al
întreprinzătorului.
Utilizând datele European Values Survey (EVS), raportăm modelul de valori al indivizilor
la ocupația lor. Având în vedere natura transversală a studiului nostru, sunt considerați
antreprenori acei indivizi care au propria afacere (activitate independentă), variabila dependentă
a studiului fiind chiar activitatea independentă. Vom realiza două ecuații de regresie. Prima va
sublinia diferențele dintre antreprenori (persoanele care au propria afacerea sau activitate
independentă) și restul populației (persoane angajate, inclusiv șomeri, pensionari, studenți și
casnici). Țările care au fost incluse în studiul nostru sunt: Franța, Germania, Marea Britanie,
Italia, Spania, Belgia și Olanda. Am ales acest eșantion, deoarece țările menționate au o
atitudine pozitivă față de activitățile antreprenoriale, ceea ce ne va ajuta să reliefăm valorile și
caracteristicile antreprenorilor cu mult mai multă precizie.
În urma studierii literaturii de specialitate cu privire la caracteristicile specifice
antreprenorilor, am selectat următoarele întrebări din chestionarul aplicat de EVS, considerate
relevante pentru analiza noastră. Aceste întrebări fac referire la motivele atribuite succesului
personal sau eșecului, valorile însușite copiilor, atitudinile față de viitor, evoluția, preferința
pentru egalitate versus libertate, preferința pentru stat versus proprietatea privată,
responsabilitatea față de stat, responsabilitatea față de bunăstare și importanța libertății față de
egalitate. Din motive de confidențialitate, venitul este măsurat pe o scară de la 1 la 10. Variabila
dependentă în primul model este reprezentată de antreprenori. Grupul de referință din modelul 1
este populația, iar în modelul al doilea salariații.
Testarea cuprinde două regresii logistice. Primul model raportează antreprenorii la
populație, iar ce de-al doilea model utilizează salariații drept grup de referință. Atunci când
variabila este statistic semnificativă, această redă faptul că antreprenorii sunt diferiți față de
non-antreprenori. Un coeficient semnificativ indică faptul că variabila independentă tinde să
crească posibilitatea individului de a fi angajat propriu – antreprenor, iar un coeficient negativ
semnifică opusul.
Rezultatele regresiilor binominale sunt prezentate în modelul 1 și în modelul 2 din tabelul
2.5. Ambele modele converg după cinci iterații, ceea ce înseamnă că acestea sunt puternic
semnificative: Chi – square este 658.02 (p<0.0001) în modelul 1, 512.28 (p<0.0001) în modelul

13
2. În funcție de valorile variabilelor independente, vom estima probabilitatea de producere a
modelului. Rezultatele indică faptul că modelul are abilitatea de a clasifica corect persoanele
care sunt antreprenori și cele care sunt non-antreprenori.
Comparația noastră referitoare la persoanele care desfășoară activități independente și a
celor care nu, prezintă cinci caracteristici distinctive. Cei care desfășoară activități independente
se disting atât de populația generală, cât și de salariați, în ceea ce privește preferința puternică
pentru stimulente mai mari, pentru efort individual și opinia lor că statul nu trebuie să-și asume
mai multă responsabilitate.
De asemenea, analiza noastră a suprins caracteristicile specifice antreprenorilor și
non-antreprenorilor. În primul rând, am realizat analiza componentelor principale asupra celor
cinci elemente care au fost semnificative, atât în modelul 1, cât și în modelul 2 al regresiei. Am
identificat principalele elemente de variație – proprietatea guvernului, responsabilitatea statului,
șomerii, succesul și munca (0-10). Itemii utilizați în analiza noastră se regăsesc în Tabelul nr.1.
Urmărind analiza lui Porter (2003), modelul nostru reflectă “spiritul antreprenorial” la nivel
regional.
Înainte de a analiza și calcula noua variabilă la nivel european, am studiat stabilitatea
variabilei cultură în timp. Există două motive pentru care am realizat această analiză. În
principal, trebuie să ne asigurăm că măsurarea culturii pe o axă atât de îndelungată nu oferă
rezultate concrete. În al doilea rând, caracteristicile distinctive pe care le-am obținut după
compararea antreprenorilor cu cele două grupuri de referință, ar putea reflecta atitudini în loc de
valori. Din păcate, nu este posibil calculul acestor scoruri pe baza caracteristicilor distinctive în
alți ani și corelarea acestora în timp. Cu toate acestea, putem calcula scorurile pentru diferitele
grupe de vârstă și putem efectua o analiză de cohortă.
După ce am verificat validitatea variabilei utilizate, au fost calculate scorurile pentru
fiecare regiune. Acest scor se poate calcula pentru 54 de regiuni din cele șapte țări anterior
menționate. Pentru a realiza corelația dintre variabila cultură antreprenorială și regiuni am
utilizat datele Oficiului European de Statistică – NUTS 1 (2017). Datele Oficiului European
indică faptul că Franța este divizată în 8 regiuni, Belgia în 3, Italia în 11, Spania în 7, Olanda în
4 și Marea Britanie în 10.
De asemenea, am realizat testarea relației dintre cultura antreprenorială și inovație, și
dintre cultura antreprenorială și creșterea economică. Datele limitate cu privire la numărul de
noi firme și a celor care nu mai sunt pe piață, numărul efectiv de întreprinderi la nivel regional,
nu ne-a permis utilizarea acestor variabile. În analiza de regresie utilizăm cultura antreprenorială
drept o varibilă potențial explicativă pentru inovație și creștere economică. Utilizăm un cadru
standard de creștere regională, pe baza căruia creșterea economică este explicată printr-o serie
de variabile cheie. Am analizat inițial perioada 1990-2000, pe baza datelor furnizate de
Eurostat. Pentru analiza de regresie Barro type of growth regression, includem ca variabile
investițiile în capital fizic, capital uman și nivelul inițial al dezvoltării economice. Pentru a
controla efectele specifice ale fiecărei țări, utilizăm metoda celor mai mici pătrate, în care
erorile standard sunt ajustate pe baza apartenenței la aceeași țară. Această metodă de eroare
standard este ajustată în cluster, fiind o extensie a erorilor standard consecvente
heteroscedasticității aplicată prin testul White, unde erorile standard sunt corectate pentru

14
dependență în cadrul țărilor (în acest caz). Deci, erorile standard ajustate în cluster corespund,
în principal efectelor aleatorii, iar utilizarea varibilelor dummy reprezintă un estimator al
efectului fix.
Datorită lipsei datelor numărului de investiții la nivel regional, am utilizat numărul
investițiilor la nivel de țară, pe perioada analizată. Datele au fost furnizate de Penn World Table
(2017). Pentru variabila capital uman, am utilizat datele furnizate de Oficiul European de
Statistică cu privire la rata de înscriere la școală. Pentru a controla concentrarea capitalului
uman în aglomerări, am inclus o variabilă de interacțiune, variabila dummy înmulțită cu scorul
ratei de înscriere la școală. Am măsurat inovația regională prin dezvoltarea unei noi variabile,
bazate pe doi indicatori, pentru a reflecta inovativitatea unei regiuni. Ambii indicatori se
bazează pe informații privind brevetele. Primul măsoară multitudinea brevetelor la nivel
regional, iar al doilea măsoară numărul mediu de brevete pe cap de locuitor (Eurostat) în
perioada 1990-2017. Chiar dacă ambii indicatori prevăd brevetele, nu putem calcula densitatea
brevetului pentru întreaga perioadă, cu toate că există o corelație de 0.83, ceea ce sugerează că
aceștia sunt puternic corelați. Pentru a utiliza o singură măsură a inovativității regionale în
analiza noastră, am utilizat cei doi factori pentru a măsura inovativitatea regională. În ti mp ce
regresia se bazează pe măsura globală a inovativității regionale între 1990-2017, analizele
suplimentare (nereprezentate) indică faptul că toate rezultatele empirice sunt similare atunci
când se utilizează separat cei doi indicatori pentru diferite perioade de timp.

Figura nr.2.1: Scatter plot – cultura antreprenorială și inovarea regională 1990-2017

*corelația dintre cultura antreprenorială și inovația regională este de 0,61

Figura nr. 2.1 prezintă relația dintre inovație și cultura antreprenorială. Cea din urmă
menționată este notată cu 0 – cultură antreprenorială scăzută și 100 – cultură antreprenorială
înaltă. Panta ascendentă a liniei reprezentată în figură sugerează o relație pozitivă între inovație
și cultura antreprenorială regională (1990-2017). Dată fiind relația pozitivă dintre cultura
antreprenorială și inovație, am continuat studiul cu o analiză de regresie care include factorii
PIB per capita, rata investiției, rata de înscriere la școală, aglomerație și o variabilă care să
suprindă concentrarea capitalului uman în marile aglomerări. Am adăugat și rezultatele

15
obținute pentru inovație și cultură antreprenorială. Analiza se realizează pe baza datelor aferente
celor 54 de regiuni ale țărilor din studiu. Modelele din tabelul 2 furnizează rezultatele obținute
pentru variabilele utilizate.

Tabelul nr.2.1: Rezultate

Model 1 2 3 4 5
Variabila
dependentă:
dezvoltare 1990-
2016
PIB -0.97 -0.94 -1.07 (0.12)*** -1.04 (0.11)*** -1.10(0.14)***
(0.06)*** (0.07)***
Investiții 0.49 (0.27) 0.15 (0.10) 0.30(0.09)** 0.22(0.10)* 0.25(0.12)*
Educație 0.53 0.68 0.65(0.15)*** 0.67(0.12)*** 0.68(0.12)***
(0.27)* (0.20)**
Aglomerație 0.53 0.45 0.41(0.16)** 0.41(0.12)* 0.39(0.17)*
(0.16)** (0.16)**
Spillover spațial 0.31 0.18(0.10) 0.17(0.09) 0.15(0.09) 0.13(0.10)
(0.09)**
Inovația regională - - 0.16(0.02)*** 0.15(0.03)*** 0.25(0.03)***
Cultura - 0.49 - 0.17(0.11) 2.28(0.46)***
antreprenorială (0.16)**
(instrument
pentru inovația
regională)
R-squared 0.41 0.53 0.63 0.64 0.60
N 54 54 54 54 54
Eroare standard * p<0.1, ** p<0.05, *** p<0.01.
Sursa: prelucrarea proprie SPSS

Modelul 1 din tabelul de mai sus indică rezultatele regresiei OLS pentru modelul de
creștere implicit, pe baza varabilelor economice. Așa cum se poate observa, toate variabilele, cu
excepția investițiilor, sunt semnificative. Aceste rezultate se datorează faptului că rata investiției
este măsurată la nivel de țară și nu de regiune. Educația este semnificativă - 10%. Creșterea
economică este corelată negativ cu PIB per capita, rezultate care se regăsesc și în studiul realizat
de Martin și Sunley (2000).
În modelul al doilea, am testat dacă diferențele de creștere economică se datorează
culturii antreprenoriale. Rezultatele regresiei OLS indică faptul că există o legătură
semnificativă și pozitivă între cultura antreprenorială și creșterea economică regională (p˂0,05).
Modelul al treilea extinde modelul inițial cu variabila inovație (măsurată în prezentul studiu).
Așa cum era de așteptat, rata regiunile cu o creștere economică semnficativă au o rata a
inovației mai mare. Rezultate similare au fost obținute și de către Verspagen (2006) și Galindo
& Mendez (2014), care au subliniat în analiza întreprinsă relația pozitivă dintre creșterea
economică și inovație. Cu toate că studiile de specialitate indică o relație între cele două, am
realizat endogenitatea potențială a inovării pe baza testului Hausman. Rezultatele indică faptul

16
că endogenitatea nu prejudiciază rezultatele noastre, fapt ce validează modalitatea noastră de
estimare a inovației.
Constatăm, în modelul patru, faptul că introducerea variabilei cultură și inovație în
analiza de regresie denotă că inovativitatea este în mod semnificativ legată de creștere (p˂0,01),
iar cultura antreprenorială este nesemnificativă. Aceste rezultate indică legătura strânsă dintre
inovație și cultura antreprenorială, fapt demonstrat de toate modele prezentate. Atât timp cât
controlăm inovația, cultura antreprenorială devine nesemnificativă. Rezultatele modelelor 2,3,4
demonstrează legătura pozitivă dintre cultura antreprenorială și creșterea economică, însă odată
ce controlăm unul dintre potențialele mecanisme (inovația) prin care cultura generează creștere,
aceasta devine nesemnificativă.
O parte din variația creșterii economice, care s-ar putea datora culturii antreprenoriale,
este obligatoriu legată și de variabila inovare. Aceasta se datorează factorului cultură care, la
rândul lui, afectează doar creșterea prin mecanismele sale, iar odată controlate, acestea variază
semnificativ. În modelul al cincilea, am realizat analiza de regresie pe baza indicatorilor de
creștere economică, inovație regională, cultură antreprenorială și a relațiilor dintre acestea.
Analiza utilizată a fost cea 2SLS – metoda celor mai mici pătrare - care implică estimarea a 2
regresii: 1. impactul culturii antreprenoriale prin inovația regională și 2. utilizarea valorii
inovației regionale a primei regresii ca o variabila independentă, pentru a vedea impactul său
asupra creșterii economice regionale.
Altfel spus, analizăm cultura antreprenorială ca instrument de măsurare a inovației
regionale, pentru a explica diferențele dintre regiunile din Europa. Așa cum arată rezultatele,
explicarea relației dintre inovația regională și cultura antreprenorială nu afectează semnificativ
relația dintre inovație și creștere. Mai important este faptul că, cultura antreprenorială este în
mod semnificativ și pozitiv legată de inovația regională (p <0,01). Prin urmare, constatăm că
diferențele de creștere se datorează, parțial, diferențelor de inovare regională, care pot fi
explicate prin diferențe în cultura antreprenorială.
Analiza prezentă nu este limitată însă. Este nevoie de mai multă cercetare în ceea ce
privește canalul prin care cultura antreprenorială influențează și dezvoltarea economică.
Caracteristicile culturale, împreună cu cadrul instituțional, determină repartizarea activității
antreprenoriale (Desai, 2003). Din motive de exhaustivitate, nu am utilizat regulile formale ale
jocului în această lucrare, însă cercetarea viitoare ar putea lua în considerare un rol mai explicit
al instituțiilor. Interacțiunea regulilor formale și informale ale jocului este cea care determină
gradul de activitate antreprenorială într-o economie. Faptul că Statele Unite și Marea Britanie au
rate discrepante (= total de intrare și ieșire) față de Olanda și Germania, spre exemplu, nu poate
fi explicat doar prin prisma spiritului antreprenorial mai puternic din aceste țări anglo-saxone.
Acesta se datorează și tipului și gradului de reglementare din țările europene (Parker și Robson
2004). Rezultatele analizei noastre indică impactul pozitiv pe care cultura antreprenorială o are
asupra creșterii economice.
Determinanta cheie a competitivității economice a națiunilor este capacitatea
inovațională. Inovația reprezintă motorul progresului economic și al bunăstării, dar și
instrumentul de soluționare a provocărilor actuale globale din domeniul mediului și sănătății.

17
Dezvoltarea sustenabilă a organizațiilor este rezultanta capacității acestora de a genera noi idei,
cu scopul de a sprijini creșterea producției, protecția mediului dar și ocuparea forței de muncă.
Rolul instituțiilor financiare este, de asemenea, relevant în acest proces. Antreprenorii
au nevoie de resurse financiare pentru a-și desfășura activitatea și a finanța inovațiile. Din acest
motiv, o politică adecvată, a cărei proiectare prevede creșterea economiilor, este necesară pentru
a facilita procesul de creditare. În plus, climatul social este important în încurajarea spiritului
antreprenorial și facilitarea introducerii de inovații. O reducere a stresului social ar încuraja
antreprenorii să își desfășoare activitățile. Măsurarea acestui factor este de importanță
primordială, iar distribuția veniturilor este cea mai reprezentativă variabilă a acestui concept. În
această analiză, efectul de feedback este, de asemenea, de interes. În acest sens, o mai bună
activitate economică ar crea noi oportunități pentru antreprenoriat și ar stimula inovarea. Astfel,
creșterea economică ar avea un efect pozitiv asupra acestui proces.
Majoritatea studiilor de specialitate se concentrează asupra antreprenoriatului la nivel
local. Aceste studii sunt legate de rolul antreprenorului în inovații, noi afaceri și dezvoltarea
economică a țării. Problema principală a României în ceea ce privește antreprenoriatul este
faptul că rata de start-up-uri este foarte ridicată, însă numărul celor care rezistă pe piață este
mult mai mic. Cu toate că înregistrăm cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, la nivel
micro, veniturile se înregistrează în jurul unui număr mic de companii. 4% din firmele
autohtone reprezintă motorul economiei autohtone, însă jumătate din ele se află în stare de
dificultate (GEM, 2017). În România, comunitățile antreprenoriale sunt dezvoltate în jurul
marilor orașe, însă ele nu sunt suficient de prezente.
În ceea ce privește cultura antreprenorială, se poate observa la nivelul României o
atitudine pozitivă față de antreprenoriat și un capital social dezvoltat. O problemă cu care se
confruntă însă țara noastră este reprezentată de calitatea educației antreprenoriale. Lipsa
conexiunilor dintre universitate, școală și mediul privat reprezintă principala problemă a
educației antreprenoriale, soluționarea sa putând fi îmbunătățirea nivelului redus de
sustenabilitate al companiilor noi înființate. Politicile publice românești crează, cel mai adesea,
un impediment în calea dezvoltării antreprenorului. Lipsa unor rezultate se datorează atât
neînțelegerilor deficitare ale mediului antreprenorial românesc, cât și corupției endemice. În
acest sens, în cele ce urmează am analizat impactul anumitor factori asupra activităților
antreprenoriale la nivelul României.
Scopul analizei prezente (subcapitolul 2.4) este de a investiga modalitatea concretă prin
care inovația, tehnologia și creșterea economică influențează activitatea antreprenorială în
România. Baza empirică a studiului o reprezintă atât datele statistice provenite din cercetări
privind antreprenoriatul, cât și baze de date și rapoarte oficiale.
Analiza statistică a prezentei cercetări a fost realizată în SPSS. Datele utilizate sunt de
tipul datelor secundare cu proveniență externă, fiind colectate pentru intervalul de timp 2007-
2017. Am ales această perioadă de timp întrucât înainte de anul 2007 nu există date cu privire la
antreprenoriatul din România. Sursele utilizate au fost: Global Entrepreneurship Monitor,
Eurostat, Raportul de țară al României și Innovation Union Scoreboard. În explorarea efectuată
au fost aplicate modelele de regresie și corelație. Variabilele utilizate în studiu sunt creșterea
economică, inovația și tehnologia (variabile independente), cu scopul de a stabili legătura dintre

18
cele menționate și antreprenor (variabila dependentă). În prezentul studiul am preluat datele
variabilelor din sursele sus-menționate cu privire la creșterea economică, inovație (numărul de
brevete, invenții) și tehnologie (rata progresului).
În vederea atingerii scopului propus ne-am fixat următoarele ipoteze:
H1: Creșterea economică influențează semnificativ activitatea antreprenorială.
H2: Inovația joacă un rol important în dezvoltarea activității antreprenoriale.
H3: Tehnologia are un impact semnificativ asupra activității antreprenoriale.
Modul de formulare a problemei de cercetare și studiile similare anterioare ne-au
condus către utilizarea analizei cantitative, respectiv analiza de regresie. Întrucât obiectivul
nostru este studierea relației dintre variabile, am analizat datele prin intermediul analizei de
corelație între factori pentru a verifica dacă testul utilizat este o metodă de analiză corectă și
semnificativă.

Tabelul nr.2.2: Rezultate

Creștere economică Inovație Tehnologie Antreprenor

Creștere economică (.622)

Sig. (2-tailed)
Inovație .249 (.761)
Sig. (2-tailed)
Tehnologie .155 .479** (.632)
Sig. (2-tailed)
Antreprenor .710** .466** .266 (.732)
Sig. (2-tailed) .000 .000 .064
Sursa: prelucrare proprie SPSS

Tabelul de mai sus prezintă mediile și abaterile standard pentru fiecare variabilă.
Rezultatele indică existența unei relații puternice între variabilele studiului. Nivelul de
semnificație este de 100% între creșterea economică, antreprenoriat și inovație, ceea ce
înseamnă că aceste rezultate pot fi aplicate întregii populații. Relația dintre antreprenoriat și
tehnologie este una pozitivă. Corelația dintre inovație și antreprenoriat este de 0.446, iar cea
dintre creștere economică și antreprenoriat este de 0.064 ceea ce indică o relație semnificativă
între cele două.
Tabelul nr. 2.2 prezintă mediile și abaterile standard pentru eșantionul propus. Rezultatul
analizei de corelație este unul semnificativ pozitiv r=.763, iar scorul R arată că 58% din
schimbările variabilei dependente (activitatea antreprenorială) se datorează variabilelor
independente (inovației, creșterii economice și tehnologiei). Valoarea beta indică că orice
modificare a unei unități a oricărei variabile independente modifică 0.635 unități din variabila
dependentă.
În vederea fundamentării rezultatelor obţinute, am analizat, la nivelul eșantionului, prin
intermediul testului t, varianţa între indicatorii utilizați. Așa cum reiese din tabelul 2.11,
rezultatele obținute relevă diferențe semnificativ statistice între variabile. Pentru a stabili dacă

19
cel puțin două medii diferă semnificativ scorurile variabilelor propuse) am stabilit următoarele
ipoteze:
H0: Indiferent de gradul de inovare, tehnologie și creștere economică, activitatea
antreprenorială este aceeași.
H1: Cel puțin 2 din cele 3 variabile influențează semnificativ activitatea antreprenorială.
Rezultatele testului ANOVA indică un rezultat p˂0,001, ceea ce înseamnă că se repinge
H0 cu pragul de semnificație de 99,9%, fapt ce demonstrează că cel puțin două medii diferă
semnificativ. Prin urmare se repinge ipoteza nulă având un prag de semnificație de 95%.
Rezultatele studiului indică următoarele:
 Pentru ipoteza H1 rezultatele indică faptul că există o relație pozitivă și semnificativă
între creșterea economică și activitatea antreprenorială;
 Ipoteza H2 înregistrează o relație pozitivă între variabila independentă creștere
economică și inovație (β = .294 p <.001);
 Ipoteza H3 se respinge, întrucât variabila independentă (tehnologia) influențează
activitatea antreprenorială pozitiv, însă nesemnificativ - (β = -014, p <.10).
Prezentul studiu a urmărit să evidențieze posibilele influențe ale inovației, tehnologiei și
creșterii economice asupra antreprenoriatului în România. Rezultatele obținute relevă faptul că
există influențe pozitive ale variabilelor independente asupra activității antreprenoriale. S-a
evidențiat faptul că tehnologia, cu toate că are o influență pozitivă asupra activității
antreprenoriale, aceasta nu este semnificativă. Din această perspectivă, concluziile analizei
noastre se înscriu în liniile de cercetare realizate de alte studii în domeniu, care confirmă rolul
contextelor macroeconomice asupra activității antreprenoriale: nivelul de dezvoltare economică
(Zhao Li, Rauch, 2012) și calitatea instituțiilor (Manolo, et.alin., 2008).
Fără îndoială, rolul pe care inovarea îl ocupă în viața economico-socială rezultă din
funcția inovării, de introducere a noului şi varietăţii în activitatea umană. În absența procesel or
inovaționale economia ar intra într-un stadiu staționar. Intensitatea inovării reprezintă un factor
explicativ al diferențelor de performanță economică între țări. Dezvoltarea antreprenoriatului
presupune dezvoltarea și crearea unei infrastructuri puternice, ce va permite soluționarea uneia
dintre principalele probleme actuale ale inovației - lipsa relațiilor eficiente între participanții la
procesul de inovare, lipsa transparenței informaționale și motivația scăzută pentru realizarea
inovației. Dezvoltarea infrastructurii inovaționale depinde și de politca statului în domeniul
inovaților și promovarea acestora.
De asemenea, statul poate juca rolul principal în politica tarifelor adoptate de stat. Fie
poate majora piața pentru antreprenorii autohtoni, prin intermediul promovării importului
produselor substituibile, fie poate majora piața externă prin politica de expansiune a exportului.
Structura și volumul pieței interne pot fi influențate prin politica de taxare. Susținerea
dezvoltării unei infrastructuri distributive, care include mecanismele de piață și transportul, le
poate dezvolta pe cele două. Statul poate influența, de asemenea, și factorii neeconomici care
sunt la fel de importanți în apariția antreprenoriatului. Astfel, el poate reduce sau crește
legalitatea antreprenoriatului prin politica de susținere; este responsabil de retragerea statutului
de respect a anumitor grupe de populație și deplasarea acestora în situație de marginalitate;
poate influența accesul unor grupuri de indivizi la canalele de mobilitate, prin restricții; asigură
20
un nivel de securitate înalt pentru antreprenori, prin legile de protecție a proprietății și
investițiilor, fie permite confiscarea și haosul; asigură un rol important în promovarea ideologiei
de susținere a antreprenoriatului (Sherslow, 1963).
Asumarea directă a rolului antreprenoriatului reprezintă însă cea mai importantă cale
prin care statul poate influența antreprenoriatul. Identitatea antreprenorială se poate realiza pe
baza distincției dintre atreprenoriatul privat și cel public. Antreprenoriatul influențat direct de
stat diferă de influența indirectă asupra antreprenoriatului, prin efecte asupra creșterii
economice, ori a oportunităților economice. Importanța cauzală a antreprenoriatului public
reprezintă o problemă mai însemnată decât factorii ce conduc la apariția sa. Apariția
antreprenoriatului public este explicată pe baza emiterii de noi decrete și ordine. Statul
influențează, de asemenea, și rolul pe care îl joacă antreprenorii. Fie poate influența maniera de
obținere a factorilor de producție (capitalul, spre exemplu) fie poate afecta sortimentul de
produse fabricate de antreprenori.
Numărul întreprinzătorilor depinde de atitudinea oamenilor față în dorința de a-și
deschide o afacere. De asemenea, factorii din mediul extern care influențează individul în
procesul de a deveni întreprinzător sunt: efectele sociale, elementele economice și factorii
politici. În acest capitol ne-am focusat atenția asupra mediului antreprenorial și a factorilor
economici.

CAPITOLUL III: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ ÎN RAPORT

CU ALTE TEORII DIN SFERA ECONOMICĂ

Prezentul capitol surprinde problematica monopolului, perceput în teoria neoclasică,

drept o situație optimală în raport cu modelul pur teoretic dar și din perspectiva economiștilor
austrieci, irelevant și contradictoriu, al concurenței perfecte. Muray Rothbard, reprezentantul de
seamă a Școlii austriece își concentrează analiza pe demonstrarea non-operaționalității
conceptului de preț de monopol, la care Ludwig von Mises, corifeul acestei școli, făcuse apel
pentru a demonstra că monopolistul, chiar și pe o piață liberă, ar încălca, în anumite situații,
„suveranitatea consumatorilor”, altfel spus nu ar furniza pe piață bunurile în cantitatea și la
prețul agreat de consumatori. Am marcat de asemenea câteva probleme ale teorii misesiene
neoclasice a prețului de monopol, legate implicit de comparații interpersonale de utilitate, pe
care le-a criticat întotdeauna Mises. Inconsecvența definirii termenului de comparație în funcție
de care socotim impactul monopolului pe piață. De asemenea am socotit relevant și trecerea în
revistă a teoriei echilibrului, a firmei și a bunăstării ce au deschis noi perspective în analiza
antreprenoriatului.
Plasarea discuției cu privire la antreprenor în strânsă legătură cu Școala austriacă nu este
întâmplătoare, deoarece conceptul de antreprenor este legat organic de viziunea acestei școli
asupra științei economice. Numai în acest cadru realist antreprenorul poate fi înțeles de o
manieră consencventă și noncontradictorie. Dimensiunea antreprenorială scapă de formalizarea
matematică larg utilizată în prezent. Aceasta reprezintă exteriorizarea elementului fundamental

21
uman de gândire, apreciere, judecare a importanței unor scopuri, de selectare a mijloacelor
adecvate și te utilizare în acțiune a acestora.

CAPITOLUL IV: ANTREPRENORUL ȘI NOUA GEOGRAFIE ECONOMICĂ

Noua geografie economică este privită ca o sinteză a teoriei polarizării și a teoriei
neoclasice a amplasării, adoptând concepțiile primei menționate și utilizând un set formalizat de
instrumente din cea de a doua. Teoria neoclasică a amplasării se fundamentează pe tendința
inerentă a sistemului economic de piață către un echilibru spațial. În cazul în care condițiile unui
cadru rezonabil sunt înregistrate de către politica economică, atunci regiunile converg. Teoria
polarizării, în schimb, presupune un proces de întărire a concentrării și dezechilibrelor spațiale.
Dacă în teoria neoclasică, orice abatere de la echilibru declanșează forțe contrare, care
reinstaurează echilibrul sistemului, în teoria polarizării apare un proces circular cumulativ, care
se bazează pe legături de feedback ce separă tot mai mult sistemul de echilibru. Toate aceste
aspecte sunt plauzibile în teoria polarizării, dar în teoria neoclasică vor avea de suferit din cauza
unei formalizări neadecvate, prin raportarea la teoria neoclasică. Toate aceste deficiențe sunt
eliminate de noua geografie economică.
În strânsă legătură cu climatul urban se regăsește bogăția culturală, diversitatea
economică, conexiunile internaționale și infrastructura (educație, transport). Acest fapt nu este
însă valabil pentru toate orașele. GaWC (Globalization and World Cities) analizează
modalitatea în care marile corporații utilizează forța de muncă din alte orașe (Derudder, 2003).
GaWC clasifică orașele pe baza conectivității prin patru servicii avansate: contabilitate,
publicitate, bancare/financiare și legale. GaWC clasifică orașele astfel: orașe globale Alpha
(Alpha ++ unde se regăsesc New York și Londra – cele mai integrate orașe în economia
globală; Alpha +: orașe care completează nișe de servicii avansate în economia globală; Alpha
& Alpha -: orașe care leagă regiunile economice majore de economia mondială ), orașe globale
Beta (orașe care leagă regiunile economice medii de economia modială), orașe globale Gamma
(orașe care leagă regiunile economice mai mici de economia mondială) și orașe Sufficiency
(orașe care au un grad suficient de servicii, astfel încât ele nu pot fi evident dependente de alte
orașe globale). Conform clasamentului din 2017, în categoria Alpha ++ se încadrează doar New
York și Londra, iar în categoria Alpha + Hong Kong, Paris, Singapore, Shanghai, Tokyo,
Beijing, Syndey și Dubai.
Schimbarea tehnologică reprezintă unul din cei mai importanți factori în creșterea
macroeconomică pe termen lung (Solow, 1957). În teoria creșterii economice, elementul
tehnologic al procesului de creștere este modelat în mod direct în cadrul sistemului economic,
ca urmare a faptului că profitul este acel element pe care agenții economici îl urmăresc în
principal. Văzută prin prisma antreprenorului, noua geografie economică1 și geografia
inovației2, sugerează că măsura în care o țară este antreprenorială, iar sistemul său economic
este aglomerat, contribuie la explicarea schimbărilor tehnologice prin prelucrarea abundenței

1
Geografia economică este studiul localizării, distribuției și organizării spațiale a activităților economice din întreaga lume.
Acesta reprezintă un subdomeniu tradițional al disciplinei geografice . Cu toate acestea, mulți economiști s-au apropiat, de
asemenea, de câmp, în moduri mai tipice pentru disciplina economiei
2
Geografia economică este o sub-disciplină care a analizat rolul pe care inovarea îl joacă la scară geografică.
22
cunoștințelor, a procesului de creștere, fiind modelat direct în sistemul economic, ca rezultat al
profitului ce motivează alegerile agenților economici.
Cele mai recente modele în noua economie geografică înglobează efectele diseminării
cunoștințelor despre formarea structurii economice spațiale, precum și încercarea de a integra
explicit o nouă teorie a creșterii și o nouă geografie economică (Fujita și Thisse 2002; Baldwin
et al. 2003). Dacă se ia in considerare faptul că aglomerările facilitează diseminarea
cunoștințelor (conform noii geografii economice) și că diseminarea informațiilor influențează
creșterea PIB-ului pe cap de locuitor (conform noii teorii a creșterii), atunci nu este o
presupunere nerealistă faptul că structura economiei spațiale influențează creșterea
macroeconomică.
Ideea de orașe sau regiuni creative nu este nouă (Andersson 1985). Cu toate acestea,
ipoteza cea mai recentă a “geografiei economice a talentului” 3 aruncă o lumină empirică asupra
acestui concept ce este utilizată intensiv de către agențiile de dezvoltare locală în multe țări
(Florida, et al. 2008). În timp ce pierderile nu sunt ușor de perceput, este evident, și în același
timp în linie cu argumentele lui Florida, faptul că există o relație / conexiune între anumite
caracteristici ale unui oraș mondial (ex. diversitatea culturală și/sau etnică), numărul
persoanelor talentate din acel oraș și numărul activităților antreprenoriale.
Cei talentați sunt mai bine echipați să creeze un proces intraregional de creștere
economică cu autoaplicare, care este bazat pe cunoaștere și perpetuat de către noi firme, de
fondatorii care sunt, de obicei, persoane creative din regiunea respectivă. Acest proces ajută, de
asemenea, la atragerea de persoane foarte talentate și mobile din alte regiuni, ca rezultat al
efectelor imaginii (Glaeser et al. 2001). În cadrul lucrării lui Sexanian (1994) se analizează rolul
diferențelor culturale între două regiuni high-tech din SUA, combinând rolul antreprenoriatului,
culturii și competiției pentru a explica de ce aceste trei avantaje regionale sunt importante,
favorizând zona Silicon Valley față de zona Boston. Ambele regiuni au un grad ridicat de
urbanizare și sunt dens populate, dar nu sunt cele mai mari orașe din țară. Externalitățile lui
Jacobs în termeni de economii urbane, sau externalitățile Marshall- Arrow – Romer în termeni
de economii de localizare – sunt argumentul principal pentru care orașele ar trebui să aibă rate
mai mari de start-upuri decât regiunile non-urbane. Asemenea efecte includ, printre altele, acces
la educație, exploatarea diseminării informațiilor locale și prezența piețelor extrem de
sofisticate, care oferă o varietate de nișe ce ar putea fi exploatate de firmele mai mici. Mai mult,
orașele oferă o gamă variată de infrastructură, aspect ce este de interes în special pentru
persoanele tinere și / sau cele cu un nivel înalt de educație. Acesta este conectat cu argumentul
“geografiei talentului”, deoarece clasa creativă este mai mobilă spațial, preferă zone urbane și
este mai deschisă către activități antreprenoriale, comparativ cu restul forței de muncă (Florida,
2004).
Schimbările tehnologice sunt un factor important în creșterea macroeconomică pe
termen lung (Solow, 1957). Noile teorii ghidează către noi elemente tehnologice al căror proces
de creștere este modelat, în mod direct, în interiorul sistemului economic drept rezultat al

3
Geografia economică a talentului examinează factorii care atrag talentul și efectele acestuia asupra industriei de înaltă
tehnologie și a veniturilor regionale. Talentul este definit prin prisma indivizilor cu un nivel ridicat de capital uman.

23
alegerilor motivate ale agenților economici. Cercetările cu privire la geografia inovației și noua
geografie economică sugerează faptul că măsura în care o țară este antreprenorială, iar sistemul
său economic aglomerat poate fi un factor ce explică schimbările tehnologice. Cât timp
cunoștințele necesare pentru schimbarea tehnologică sunt codificate, accesul la acestea nu este
în mod subtanțial contrâns, în funcție de distanța spațială, prin mijloace precum internet sau
bibliotecă, ce pot facilia fluxul de cunoștințe pentru utilizatorul interesat, indiferent de
localizarea utilizatorului. Cunoștințele noi se pot transmite prin interacțiunile personale
(Polanyi, 1967). Spre exemplu, mai multe firme își mută facilitățile lor de cercetare în zonele
geografice în care cantități semnificative de cunoștințe în domeniu au fost deja acumulate, cu
scopul de a obține un acces mai ușor la această cunoaștere.
Cele mai recente modele din noua geografie economică încorporează efectele
cunoașterii în formarea structurii economice spațiale, și oferă, totodată, primele încercări de a
integra în mod explicit cele două "noi" școli de economie: noua teorie a creșterii ecomomice și
noua geografie economică (Fujita și Thisse 2002, Baldwin și colab., 2003). Nevoia de integrare
a celor două școli este clară, dacă una din ele ia în considerare faptul că aglomerarea facilitează
diseminarea cunoștințelor (conform noii geografii economice), iar diseminarea cunoștințelor
determină creșterea PIB pe cap de locuitor (conform noii geografii economice), de unde putem
constata că structura spațială economică afectează creșterea macroeconomică.
Discuțiile recente din literatura geografiei economice se concentrează tot mai mult
asupra orașelor creative, dar și asupra creativității, pentru realizarea unei creșteri economice.
Având în vedere atenția sporită asupra zonelor urbane, nu este surprinzător faptul că
dimensiunea regională a antreprenoriatului este un subiect de mare interes. Ne-am propus un
cadru care să cuprindă procesul individual între percepțiile antreprenoriale și activitățile
antreprenoriale, care demonstrează modul în care mediul urban poate avea un impact asupra
acestui proces.
Pentru a ne atinge scopul propus, am recurs la analiza descriptivă pentru a scoate în
evidență importanța antreprenorilor în dezvoltarea economică. De asemenea, antreprenoriatul
este în mod distinct un proces spațial, neuniform și, prin urmare, un factor important al
dezvoltării economice inegale a regiunilor și națiunilor. De asemenea, este un element cheie al
economiei evolutive, dar și un punct important în dezvoltarea economică. Acest lucru înseamnă
că în explicația variațiilor regionale, antreprenoriatul a devenit, de asemenea, o problemă
importantă. Cu atât mai mult cu cât nu sunt pronunțate diferențele în interiorul și între națiuni în
ratele de antreprenoriat și în factorii determinanți ai acestora, iar aceste diferențe tind să fie
persistente de-a lungul timpului, reflectând dependența de cale în structura industriei, în
instituții și în cultură, care variază foarte mult între regiuni și țări, dar care sunt relativ inerte în
timp.
Pe baza datelor furnizate de Global Entrepreneurship Monitor (GEM), vom investiga
diferențele în ceea ce privește antreprenoriatul la nivelul orașului și cel al zonelor metropolitane.
În cercetarea întreprinsă ne-am îndreptat atenția către cele menționate, pentru a putea vedea
unde este mai intensă activitatea antreprenorială. Prin îmbinarea datelor GEM, vom utiliza
indicatori privind percepțiile, intențiile și activitatea antreprenorială la nivelul celor 34 de zone

24
metropolitane din lume (2010-2017). Am ales această perioadă deoarece datele indică diferențe
semnificative în atitudinile antreprenoriale și valorile culturale, în general.
Definim zonele metropolitane ca fiind centrele urbane relevante pe piața locală a muncii
dintr-o metropolă mare și zona sa adiacentă de influență. Tabelul 4.1 oferă o privire de
ansamblu asupra orașelor globale și granițele zonelor urbane implicate. Dintre cele 34 de orașe
incluse în studiul nostru, 33 sunt clasate în top 100 (26 în top 50, 8 în top 10) a setului de date
GaWC privind serviciile de conectivitate de rețea pentru 315 orașe și 10 mondiale. Eșantionul
nostru este format dintr-un set relevant de orașe ale lumii, nu numai în funcție de populație, dar
bazat și pe conectivitatea serviciilor de rețea.

Tabelul nr. 4.1 Zone metropolitane incluse în studiu

Zone Tipul zonei Populația Suprafața (km 2
metropolitane metropolitane (x 1000) x 1000)
Amsterdam Nuts 3 1,200 0.7
Auckland Regiunea Auckland 1,400 16.1
Bangkok Zona metropolitană 10,700 7.8
Barcelona Nuts 3 5,400 4.3
Berlin Nuts 1 1,000 0.9
Brussels Nuts 1 3,000 0.2
Buenos Aires Regiune autonomă 13,000 4.8
Cape Town Zona urbană 3,900 2.5
Copenhagen Nuts 2 1,200 2.9
Dublin Nuts 3 5,800 0.9
Frankfurt Nuts 1 1,900 13.0
Hamburg Nuts1 1,600 0.8
Helsinki Zona metropolitană 1,000 6.4
Hong Kong Oraș 7,900 1.1
Johannesburg Zonă urbană 3,600 1.6
London Nuts 1 7,600 1.6
Los Angeles SMSA 13,800 12.6
Madrid Nuts 1 5,700 8.0
Melbourne Piață de desfacere 3,800 8.8
Milano Nuts 2 9,4 00 23.9
Montreal Zona metropolitană 3,600 4.3
Munich Nuts 1 6,000 27.7
New York SMSA 18,800 6.7

25
 Paris Nuts 1 11,300 12.0
Roma Nuts 2 5,300 17.2
Rotterdam Nuts 3 1,400 1.2
Santiago Zona metropolitană 6,100 15.4
Shenzhen Zonă metropolitană 12,000 2.0
Singapore Oraș 4,600 6.5
Stockholm Oraș 1,900 6.5
Sydney Zonă metropolitană 4,500 12.1
Tokyo Regiune 42,000 32.4
Toronto Zonă metropolitană 5,100 5.9
Vancouver Zonă metropolitană 2,300 2.9
NUTS 1: regiuni majore socio-economice
NUTS 2: regiuni de bază pentru aplicarea politicilor regionale
NUTS 3: regiuni mici pentru diagnostice specifice
Sursa: prelucrare proprie

Toate țările anglo-saxone se caracterizează printr-o rată mare a emigranților, un impuls

puternic al individualismului și printr-o rata mică de intervenție a guvernului - factori de sprijin
ai antreprenoriatului. În ceea ce privește conceptul din figura de mai jos, aceste efecte pot fi
înrădăcinate în condițiile cadru antreprenoriale, care conduc la niveluri mai mari sau mai mici
ale percepțiilor antreprenoriale, dar și în percepția riscurilor și a beneficiilor antreprenoriatului
în raport cu posibilitățile de angajare (costuri de oportunitate). Aceste diferențe culturale și
instituționale nu sunt determinate, în mod necesar, de granițele țării. Montreal, situat în partea
“franceză” a Canadei, are o rată semnificativ mai scăzută a activității antreprenoriale în
comparație cu Toronto și Vancouver.
Ratele ridicate ale ESEA pentru orașele din țările non-OCDE reflectă rezultatele la nivel
de țară. Scorurile mari din Santiago, Buenos Aires și Bangkok pot fi explicate, în mare măsură,
de nivelul costurilor de oportunitate. Cele mai mari oportunități ESEA se găsesc în Copenhaga,
Montreal, Hamburg, Dublin și Stockholm. În Bangkok, Santiago, Bruxelles, Tokyo, Hong
Kong, Buenos Aires și Johannesburg, cotele de oportunitate ESEA sunt printre cele mai scăzute
dintre cele 34 de orașe incluse în studiu. Dacă ne uităm la cota ratelor de formare a
antreprenorilor în stadiu incipient, vom observa că în Shenzhen, Stockholm, Madrid, Barcelona
și Milano sunt cele mai mici rate ale antreprenorilor în stadiu incipient. În ceea ce privește Paris,
Los Angeles, Hamburg, Buenos Aires și Bruxelles, acestea au cele mai mari ponderi ale
antreprenorilor în devenire.

Tabelul nr. 4.2 - Activitatea antreprenorială în stadiu incipient (ESEA) în marile orașe ale lumii
ESEA Oportunități Spirit Oportunități Spirit
(Antreprenori ESEA % antreprenorial ESEA antreprenorial
stadiu incipient) (18-64) (18-64) (%ESEA) (% ESEA)
Amsterdam 6.1 3.9 3.4 65 57
Auckland 13.5 9.5 8.9 71 66

26
Bangkok 21.5 12.9 11.6 60 54
Barcelona 6.8 4.4 3.4 64 50
Berlin 8.0 4.8 5.5 61 69
Brussels 4.4 2.4 3.2 55 72
Buenos Aires 14.6 6.8 10.6 47 72
Cape Town 8.6 5.3 5.8 62 68
Copenhagen 6.1 4.7 3.5 78 57
Dublin 8.9 6.5 5.5 74 62
Frankfurt 7.6 5.1 4.1 65 52
Hamburg 9.4 7.1 6.9 75 73
Helsinki 4.9 2.9 2.8 61 59
Hong Kong 3.2 1.7 1.8 52 55
Johannesburg 6.5 3.9 4.5 44 69
Londra 7.5 4.4 4.3 62 60
Los Angeles 11.5 8.3 8.8 72 76
Madrid 6.9 4.4 3.1 64 45
Melbourne 11.7 8.2 6.9 70 59
Milano 3.3 2.2 1.7 66 51
Montreal 7.9 6.0 5.2 76 66
Munich 7.7 5.4 4.7 71 61
New York 11.2 7.7 7.6 69 68
Paris 4.2 2.8 3.3 66 77
Roma 4.9 3.3 2.8 67 57
Rotterdam 4.7 3.0 2.7 63 58
Santiago 13.3 7.7 8.5 58 64
Shenzen 11.0 7.8 4.1 71 38
Singapore 5.7 4.0 3.4 69 59
Stockholm 5.1 3.7 2.2 73 44
Sydney 11.2 7.5 6.6 67 59
Tokyo 1.8 0.9 0.9 52 52
Toronto 9.8 6.7 6.3 68 65
Vancouver 11.8 8.4 7.6 71 64
Sursa: prelucrare proprie după datele furnizate de Global Entrepreneurship Monitor

Capabilitățile percepute pentru a porni o afacere sunt cele mai mari în Auckland,
Buenos Aires, Santiago, New York, Toronto, Vancouver și New York. Trebuie să remarcăm că
percepția generală asupra firmei în Buenos Aires poate fi diferită față de cea din Helsinki. Prin
urmare, acest indicator ar trebui privit în contextul stadiului de dezvoltare economică. De
asemenea, o influență culturală pare să fie prezentă în acest context; în orașele Tokyo și Hong
Kong, se regăsesc cele mai mici rate ale încrederii în ceea ce privește începerea unei noi afaceri.
Ambele orașe au, de asemenea, un scor destul de redus referitor la oportunitățile percepute
pentru demararea unei afaceri (împreună cu Singapore).
Cea de-a treia coloană din Tabelul 4.3 reprezintă prevalența persoanelor care consideră
că au suficiente oportunități și capacități de creare a unei afaceri. Cu cât este mai mare diferența
între aceste rate și cea de implicare în activitatea de întreprinzător, cu atât este mai mare
oportunitatea asociată costurilor de antreprenoriat. Acest lucru se regăsește, în special, pentru
orașele europene, cum ar fi Amsterdam, Copenhaga, Stockholm și Helsinki. Cu alte cuvinte,
chiar dacă există suficient potențial în rândul locuitorilor, atractivitatea antreprenoriatului pare
să fie scăzută în rândul europenilor. Pe de o parte, se poate concluziona că, în orașele europene,
intențiile antreprenoriale sunt lăsate în urmă, în comparație cu, de exemplu, orașe din Statele
Unite ale Americii și Australia. Pe de altă parte, se poate argumenta că există o mulțime de
oportunități de locuri de muncă în aceste orașe europene. O varietate de caracteristici naționale

27
ar putea influența acest fenomen. Explicația ar putea fi, de exemplu, birocrația (sarcini
administrative) în ceea ce privește demararea unei afaceri, reducând rata activității
antreprenoriale. Sau, s-ar putea datora situațiilor în care protecția locurilor de muncă este
ridicată. Aceste condiții ar putea să descurajeze angajații cu percepții antreprenoriale pozitive,
determinând potențialii antreprenori să se gândească cu atenție înainte de a angaja, deoarece
aceștia pot suferi pierderi substanțiale în cazul în care angajații lor ar deveni improprii pentru
muncă. Pentru multe țări cu venituri medii și scăzute observăm că diferența dintre percepțiile
antreprenoriale și activitatea antreprenorială este relativ mică, sau chiar negativă (Bangkok).

Tabelul nr. 4.3 Percepții antreprenoriale în marile orașe ale lumii (% din populația 18-64)
Oportunități Capabilități Oportunități si Decalajul dintre
percepute percepute capabilitati percepții și ESEA
percepute
Amsterdam 56 40 22 16
Auckland 48 60 29 15
Bangkok 22 39 16 -6
Barcelona 39 46 18 11
Berlin 19 37 9 1
Brussels 31 35 13 8
Buenos Aires 34 61 20 6
Cape Town 30 50 22 13
Copenhagen 60 37 21 15
Dublin 38 47 21 12
Frankfurt 32 40 14 6
Hamburg 29 37 14 5
Helsinki 61 34 19 15
Hong Kong 20 21 6 3
Johannesburg 24 34 17 10
Londra 32 48 18 11
Los Angeles 29 51 20 8
Madrid 38 46 18 11
Melbourne 44 52 23 12
Milano 31 33 10 7
Montreal 32 49 18 10
Munich 39 43 18 10
New York 24 51 17 5
Paris 16 32 8 4
Roma 26 34 9 4
Rotterdam 42 38 16 12
Santiago 36 57 21 8
Shenzen 46 41 22 11
Singapore 16 25 7 1
Stockholm 46 47 26 21
Sydney 47 50 25 13
Tokyo 7 11 3 1
Toronto 37 53 22 12
Vancouver 45 52 27 15
Sursa: prelucrarea proprie după datele furnizate de Global Entrepreneurship Monitor

Figura 4.3 indică ratele de prevalență ale antreprenoriatului, orientate spre creștere în
populația adultă pentru cele 34 de orașe ale lumii, incluse în această studiu. Un grad mare de

28
orientare către creșterea antreprenorilor în stadiu incipient se regăsește în orașe precum
Shenzhen, Bangkok, Los Angeles și Santiago. După cum se poate observa în Figura nr. 4.3,
intervalele de încredere de 95% sunt destul de mari. Ratele antreprenorilor în stadiu incipient în
Tokyo, Roma, Barcelona și Madrid sunt semnificativ mai mici față de Copenhaga, Londra,
Dublin și New York. Orașele din țările care nu sunt membre ale OCDE, cum ar fi Buenos Aires,
Santiago, Bangkok și Shenzhen, au rate relativ ridicate de prevalență a creșterii orientate către
ESEA în populația cu vârste cuprinse între 18-64 ani. Cu toate acestea, imaginea diferă dacă ne
uităm la apariția gradului relativ de orientare a creșterii.
Este evident faptul că activitatea antreprenorială în stadiu incipient dintr-un oraș, se
diferențiază de rata la nivel de țară. Multe orașe prezintă rate mai mari ale activtății
antreprenoriale, față de cele la nivel de țară, mai ales în cazul în care țara în sine nu este
antreprenorială. De exemplu, patru orașe germane ies în evidență cu rate ESEA mari, 60%
(München), 65% (Frankfurt ), 70% (Berlin) și 80% (Hamburg). Germania reprezintă un caz
unic cu cele mai multe orașe antreprenoriale, cu toate că rata la nivel de țară este una mai mică.
Dintre cele 34 de orașe ale lumii, doar cinci orașe din eșantionul nostru au avut rate ESEA mai
mici decât cele naționale, în medie. Ele sunt Milano, Tokyo, Helsinki, Auckland și Paris.
Milano și Tokyo sunt orașe inovatoare. Tokyo este unul dintre cele mai mari aglomerări din
lume, cu 28 de milioane de oameni, fiind, de asemenea, unul dintre cele mai importante centre
de cunoaștere, care este conectat cu celelalte centre tehnologice din lume. Acest lucru este
surprinzător, deoarece Japonia are una dintre cele mai scăzute rate ale ESEA din lume. Pe de
altă parte, Paris și Londra au rate ESEA ce depășesc media națională, așa cum era de așteptat,
iar New York și Los Angeles sunt mult mai aproape de media națională.
În stadiu incipient, activitatea antreprenorială ar trebui să fie mai mare în orașele
principale ale unei țări, fiind de așteptat ca același lucru să se poată aplica și în cazul
oportunităților percepute pentru antreprenoriat. Cu alte cuvinte, percepția de oportunitate ar
trebui să fie mai mare în marile aglomerări. Cu toate acestea, avem două excepții. În primul
rând, diferențele dintre oraș și țară par să fie nesemnificative, iar în al doilea rând, aproape
jumătate din orașe percep mai puține șanse. În cazul Germaniei, vom observa că Munchen,
Frankfurt și Hamburg ocupă trei dintre primele patru poziții, iar Berlin se regăsește la finalul
clasamentului. Aceste rezultate sunt în concordanță cu diferențele anterioare. Mai mult decât
atât, și Tokyo se află sub media Japoniei.
Ceea ce este suprinzător este faptul că New York și Los Angeles sunt sub media
națională, în ceea ce privește ambii indicatori. Este posibil ca aceste aglomerări să nu fie, de
fapt, percepute ca o oportunitate? Pentru a răspunde la această întrebare am prezentat măsura
combinată a oportunităților și capabilităților percepute (% diferența față de țară) și oportunitatea
activității antreprenoriale în stadiu incipient. Precizăm faptul că diferențele dintre oraș și țară
pentru ambele axe și efectele create la nivel de țară sunt ignorate. Corelația dintre cele două este
de 0.73, ceea ce indică o legătură pozitivă și semnificativă. Valorile extreme sunt înregistrate de
Hamburg, Berlin, Munchen și Hamburg, cu toate că la nivel de țară, Germania se situează sub
medie.
Observăm că indicele pentru noi combinații de produse de piață trebuie privit în
contextul regional: noi produse și piețele noi, sunt toate în raport cu ceea ce este o practică

29
comună în regiune. Cu alte cuvinte, ceea ce poate fi considerat ca un nou produs de către
consumatori într-o zonă rurală nu poate fi considerat nou într-o zonă urbană. Putem vedea că
utilizarea distinctivă a piețelor de produse noi pentru orașele lumii, este cel mai puternic în țările
dezvoltate cu excepția Buenos Aires și Bangkok. Este clar că măsurile diferite ne dau
clasamente diferite. Cu toate acestea, în ceea ce privește tipurile de antreprenoriat, cifrele sunt
mici și erorile standard mari.
Discuțiile recente din literatura noii geografii economice se concentreaază tot mai mult
asupra orașelor creative și asupra importanței creativității pentru realizarea creșterii economice.
Având în vedere atenția sporită la mediul urban, nu este surprinzător faptul că dimensiunea
regională a antreprenoriatului este un subiect de mare interes. Astfel, în timp ce datele
demografice și economice cu privire la orașele globale devin din ce în ce mai disponibile, se
cunosc puține despre activitatea antreprenorială din toate orașele globale. Prezenta analiza a
urmărit, printr-o selecție de indici, diferențele la nivel de oraș și țară. Aceasta poate fi văzută ca
o testare inițiala asupra avantajelor antreprenoriale din cadrul unui oraș. Am stabilit un cadru
care să cuprindă procesul individual între percepțiile și activitatea antreprenorială, pentru a
marca modul în care mediul urban poate avea un impact asupra acestui proces.
Așa cum s-a subliniat și în literatura de specialitate, majoritatea orașelor mari au o rată a
activității antreprenoriale mai mare decât la nivel de țară. Cu cât o țară este mai puțin
antreprenorială, cu atât acest indicator este mai vizibil la nivel de oraș. Cele mai importante
diferențe le-am observat în cazul Germaniei și Japoniei. Japonia are una dintre cele mai scăzute
rate ale ESEA din lume, chiar dacă ne-am fi așteptat la o rată a antreprenoriatului mai mare. De
fapt, una dintre economiile cele mai de succes din lume este împovărat cu unul dintre cele mai
mari orașe din lume, cu una din cele mai mici rate antreprenoriale. Iar acest lucru este atât
pentru indicele ESEA, cât și pentru percepțiile antreprenoriale. Cealaltă excepție este Germania,
cu o performanță medie de țară ce are cele mai mari diferențe între țară și oraș.
Situaţia viitoare a omenirii depinde de căile de funcţionare a activităţii antreprenoriale
în cadrul unui sistem social sau altul. Pentru a mobiliza cea mai mare cantitate de activităţi
antreprenoriale de cea mai bună calitate, un sistem social trebuie să se bazeze pe proprietatea
privată şi pe libertatea individuală. Doar atunci poate să apară piaţa liberă, încorporând talentele
tuturor într-un edificiu voluntar şi cooperativ de schimb şi producţie, coordonat de activitatea
antreprenorială, care devine posibilă graţie calculului economic.
În primul rând, interacțiunea dintre antreprenoriat și dezvoltarea economică nu a fost,
teoretic, întemeiată nici în noua teorie de creștere, nici în noua geografie economică. În al doilea
rând, studiile empirice care se concentrează pe acest lucru, în timp găsirea unei corelații între
spiritul antreprenorial și cel de creștere s-au concentrat pe toate diferențele regionale într-o
singură țară. De aceea, cele mai multe comparații între țări nu dispun de date care să permită
comparații cu privire la antreprenoriat. Astfel, în timp ce datele demografice și economice
asupra orașelor globale sunt din ce în ce în ce mai disponibile, se cunosc puține lucruri despre
activitatea de întreprinzător pentru orașe la nivel mondial.
Ideea de orașe sau regiuni creative nu este nouă. Cu toate acestea, ipoteza cea mai
recentă a “geografiei talentului” aruncă o lumină empirică pe acest concept și este acum
utilizată intensiv de către agențiile de dezvoltare locală, în multe țări. În timp ce pierderile nu

30
sunt ușor de perceput, este evident, și în același timp în linie cu argumentele lui Florida, faptul
că există o relație / conexiune între anumite caracteristici ale unui oraș mondial (ex. diversitatea
culturală și/sau etnică), numărul persoanelor talentate din acel oraș și numărul activităților
antreprenoriale.
Prin urmare, analiza din prezentul capitol a suprins problematica noii geografii
economice în strânsă legătură cu activitatea antreprenorială. Decizia de localizare a
antreprenorului și activității sale depinde de existența forței de muncă specializate, a furnizorilor
de bunuri intermediare, a gradului de difuzie de tehnologie și cunoștințe, piața largă de
desfacere sau apartenenenței culturale a indivizilor. Capitolul analizează, de asemenea,
importanța economiilor de aglomerare și rolul acestora în localizarea activității antreprenoriale
în spațiu. Analiza modelului macroeconomic bazat pe interpedendențele dintre inegalitățile
regionale, creștere economică și aglomerări a indicat faptul că, în condițiile unei economii cu
structură regională de tip centru-periferie, se pot ocoli efectele politicii de coeziune, prin prisma
faptului că aglomerarea din centru va spori creșterea la nivel național dar cu prețul amplificării
disparităților regionale.
În concluzie, caracteristicile menționate evidențiază canalele prin care putem observa
efectele aglomerării. Analiza lor ne ajută să înțelegem maniera diferită de dezvoltare a orașelor,
cauza apariției clusterelor de firme în anumite spații geografice sau în anumite industrii. În
completarea celor menționate, este necesar să analizăm și mecanismele prin care se produc
aceste efecte. Spre exemplu, firmele localizate în aglomerările industriale sau urbane pot învăța
de la alte firme, prin intermediul noilor angajați, proveniți de la alte firme, fie prin preluarea
comportamentului altor firme, cum ar fi inovarea, distribuția, producția, publicitatea etc.
Aglomerarea prin partajare are loc atunci când un număr mai mare de lucrători sau
firme beneficiază de un bazin de resurse comun pentru a-și desfășura propria activitate. În
principal, firmele și salariații beneficiază de economii de aglomerare prin partajarea facilităților
indivizibile și a bunurilor, respectiv a infrastructurii și a bunurilor publice: unități de
învățământ, facilități de transport ș.a. Pe de altă parte, firmele obțin economii de aglomerare
prin partajare atunci când își împart câștigurile obținute prin acces la o mai mare varietate de
inputuri intermediare. Utilizarea de varietăți sporite de bunuri intermediare va conduce către
obținerea de randamente crescătoare de scară și, inclusiv la creșterea productivității, exceptând
firmele din sectoarele cu inputuri intermediare perfect substituibile. Mergând mai departe cu
acest raționament, numărul de producători de bunuri intermediare și varietatea inputurilor
disponibile pot depinde de oferta locală totală a lucrătorilor. Rezultă de aici, că productivitatea
sectorului depinde de oferta locală a lucrătorilor, prin numărul și varietatea bunurilor
disponibile, care generează economii de acumulare.
Un alt mecanism care conduce la apariția economiilor de aglomerare este potrivirea.
Vorbim aici de potrivirea dintre salariați și angajatori, ce are efecte benefice pentru ambele părți
dar și de cea dintre cumpărători și furnizori de bunuri intermediare. O analiză atentă a pieței
forței de muncă ne indică faptul că localizarea angajatorilor și lucrătorilor în marile orașe
generează trei efecte directe: creșterea gradului de potrivire dintre aceștia, creșterea calității
potrivirii și sporirea gradului de potrivire. Prin urmare, lucrătorii au șanse mai mari de a găsi
un loc de muncă mai repede, ceea ce conduce la diminuarea șomajului. Pentru firme, se reduc

31
costurile de tranzacție pe piața forței de muncă, „costurile fricționale", având ca efect reducerea
costului cu forța de muncă sau creșterea producției.
Aglomerarea geografică poate facilita, de asemenea, răspândirea cunoștințelor și a
competențelor. Noii lucrători, neexperimentați, se pot dezvolta prin interacțiunea cu cei înalt
calificați, care pot fi găsiți în aglomerări geografice. Localizarea celor din urmă menționate în
marile orașe, se explică prin faptul că beneficiile din aglomerare atrag și favorizează lucrătorii
înalt calificați, care au gusturi și venituri ce le permit să beneficieze mai mult de pe urma
oportunităților de consum din marile centre urbane. O altă explicație cu privire la difuzia de
cunoștințe din marile centre urbane este accea că unele cunoștințe sunt greu de formalizat și se
transmit cel mai bine față în față, prin reuniunile organizate cu succes în aceste spații.

V. DINAMICA ANTREPRENORIALĂ ÎN DIVERSITATEA ECONOMICĂ

Studiile de specialitate analizează antreprenorul fie ca o variabilă dependentă, fie ca una
independentă. De fapt importanța cauzală a antreprenoriatului, derivă din magnitudinea
contradicțiilor dintre oportunități pentru antreprenoriat, ce se reflectă în situația dintre nivelul de
creștere economică obținut și oportunități. În situațiile în care rata creșterii a depășit cu mult
oportunitățile economice se poate observa că antreprenoriatul are o importanță cauzală pozitivă;
în cazul în care rata creșterii economice a fost mai mică decât oportunitățile economice, atunci
antreprenoriatul va avea o cauzalitate negativă, prin urmare când oportunitățile economice și
rata creșterii economice erau egale atunci antreprenoriatul se considera cauzal neimportant.
Apare însă întrebarea în acest caz, de ce antreprenoriatul a fost cauzal important sau
neimportant? Ce conduce către apariția sau eșecul apariției sale? În ce situație, problema
factorilor economici și neeconomici, devine foarte importantă?
Cercetarea din acest capitol, urmărește linia antreprenoriatului ca o comportare
economică, prin prisma importanței oportunităților economice asupra dezvoltării economice,
dar și a factorilor neeconomici. În acest sens am ales realizarea unei analize comparative, pe
baza corelațiilor dintre oportunitățile economice, evaluarea ratei creșterii economice și
antreprenoriatului și a analizei factorilor neeconomici. Dacă antreprenoriatul avea o importanță
cauzală, interesul principal a fost consacrat factorilor neeconomici, ce au avut o influență
pozitivă sau negativă asupra dezvoltării și creșterii economice.
Studiul cuprinde un eșantion de 5 țări: Marea Britanie, Germania, Japonia și SUA ce au
trecut prin procesul industrializării între anii 1750-1925 dar și Rusia care nu a atins în această
perioadă procesul de industrializare. Am ales aceste țări deoarece sunt cele mai importante în
economia mondială și printre primele care au atins nivelul industrializării. De asemenea
alegerea noastră a fost influențată de disponibilitatea datelor statistice pentru cele mai
importante variabile ale analizei noastre. Țările alese oferă variații substanțiale pe toate cele
patru variabile: oportunități, rata creșterii economice, antreprenoriat și factori neeconomici.
Trei țări sunt din Europa, una din Asia și una din America de Nord. Această diversificare
geografică reprezintă oportunitatea de analiză a antreprenoriatului într-un diapazon larg.
Analiza antreprenoriatului a fost limitată la sectorul de manufactură pentru a putea
menține studiul în proporții controlabile. Mai mult, manufactura reprezintă un sector important
al economiei, fiind disponibile mai multe date statistice în ceea ce privește sectorul

32
manufacturial față de celelalte sectoare ale economiei. Pentru prezenta analiză a fost
indispensabilă determinarea restricțiilor cronologice. În țările înalt dezvoltate începutul
procesului de industrializare a fost fixat în perioada în care cetățenii acestor țări au început să
producă marfă. Prin urmare, poate analiza nu pare utilă deoarece în decurs de sute de ani s-au
produs schimbări într-un ritm foarte lent, între momentul inițial și perioada aceasta. Astfel,
comportarea antreprenorială va apărea cu variații limitate. Este știut faptul că revoluția
industrială din acest țări a contribuit la urgentarea creșterii economice.
În cazul Marii Britanii, creșterea industrială și creșterea generală economică a început în
anul 1750, ce coincide cu începutul revoluției industriale. Analiza antreprenoriatului Prusiei
(Germaniei) s-a realizat din anul 1815, atunci când a avut loc Congresul de la Viena și începutul
accelerării perioadei de creștere economică. Pentru Japonia, reprezentativ a fost anul 1868 odată
cu Revoluția lui Meiji, pentru Rusia anul 1800 iar pentru SUA 1810, în perioada în care
manufactura a devenit un sector foarte important.
Nu a fost ușoară determinarea datei finale de analiză pentru fiecare țară în parte. Motiv
pentru care, am ales ca indicator nivelul de industrializare – proporția PNB ce provine din
industrie. Numim o țară industrializată atunci când în proporția PNB, ce rezultă din industrie,
depășește proporția ce derivă din agricultură.
Ne-am confruntat, pe parcursul studiului, cu descoperirea de date ce diferă între ele și în
principal cu lipsa datelor. Nu avem siguranța că numărul de antreprenori găsiți este și cel real,
existând posibilitatea ca documentele existente să fi doar de la antreprenorii cunoscuți. Există
însă și posibilitatea ca cele mai multe cazuri de faliment să nu fie înregistrate, fiind discutabil
dacă toate variabile economice, socio-culturale și psihologice au înțeles just noțiunea de
antreprenoriat. Problema savanților a fost studiată de economiști, psihologi, istorici și
sociologi, fiind evident faptul că există o tendință de miopie disciplinară, atunci când savanții
din domeniul sociologiei considerau că factorii sociali sunt cei care contribuie la apariția
antreprenoriatului. În analiza prezentă am încercat să ne dezicem de aceasta și să includem în
studiu atât variabile economice cât și neeconomice. Pentru trei variabile principale este necesară
determinarea mărimii: oportunități economice, factorii neeconomici, rata creșterii și dezvoltării
economice, ce influențează apariția antreprenoriatului. Creșterea industrială conduce către
schimbări cantitative ale mărfurilor industriale iar, dezvoltarea industrială, către schimbări
calitative ale metodelor de producere a mărfurilor. Stabilirea condițiilor favorabile, a țărilor
analizate, nu a fost o sarcină deloc ușoară. Deoarece numărul de variabile economice a fost
destul de mare, a făcut necesară selecția doar a celor mai sugestive dintre ele. Selecționarea
acestor determinante în ceea ce privesc condițiile favorabile necesită luarea în considerare a
factorilor la nivel macro ce afectează decizia potențialilor antreprenori.
În mod convețional, antreprenorii pot influența negativ creșterea și dezvoltarea
economică, dacă nu beneficiază de oportunități favorabile susținute de factorii de producție
ieftini sau, nu își extind activitatea având posibilități pentru aceasta. În asemenea cazuri, se
poate anticipa momentul când rata creșterii și dezvoltării economice va fi mai joasă decât
oportunitățile economice.
Calitatea factorilor de producție reprezintă un factor important al productivității, ce
influențează la rândul său, costul unei unități de producție fabricate de antreprenori. Cu cât este

33
mai ridicată calitatea factorilor de producție, cu atât productivitatea va fi mai înaltă iar costul
unei unități de producție mai mic. Productivitatea tehnologiei, materiei prime și muncii are o
importanță deosebită pentru antreprenor. Sunt mai productive tehnologiile de capital intensive
față de cele ce au nevoie de mai multă muncă. Lucrul cu tehnologiile moderne și forță de muncă
calificată va fi mult mai productivă decât munca necalificată. Dintr-un sigur tip de materie
primă se pot produce mai multe produse finite decât oricare alta, în cazul materiei prime ce este
utilizată drept sursă de energie (cărbunii pot asigura mai multă energie pe o unitate de timp față
de alte resurse).
În cele din urmă am analizat determinantele condițiilor oportune. Pe de o parte,
analizăm suma veniturilor per capital în societate pentru activitatea antreprenorială, ce este
mult mai importantă decât volumul capitalului real și fizic. Cel din urmă menționat (constituit
din semifabricate, clădiri, echipamente) reprezintă o consecință a activității antreprenoriale.
Investițiile reprezintă un factor foarte important pentru antreprenori, întrucât ele pot fi utilizate
pentru procurarea forței de muncă, materiei prime și a tehnologiilor. Cu cât este mai mare oferta
capitalului disponibil pentru investiții într-o anumită țară, cu atât sunt mai favorabile
oportunitățile pentru antreprenoriat.
Tehnologia, ca factor, a fost tratată ca un proces de producție aparte. Productivitatea și
oferta tehnologiilor au influențat condițiile oportune apariției antreprenoriatului. Am încercat să
evaluăm productivitatea și disponibilitatea tehnologiilor din ramurile cele mai importante ale
industriei din perioada respectivă. Așa cum am menționat deja, crearea de noi tehnologii este
mult mai costisitoare decât de a le împrumuta din alte țări. Cu cât tehnologiile disponibile sunt
mai productive, cu atât condițiile sunt mai oportune pentru apariția antreprenoriatului.
Productivitatea și disponibilitatea tehnologiilor poate fi parțial redusă, dacă ne referim la
tehnologiile potrivite. Dacă sunt adecvate tehnologiile pentru nevoile antreprenorului, atunci
adoptarea lor va fi mai ușoară; în schimb, dacă acestea nu sunt potrivite, utilizarea lor fiind
posibilă doar în anumite industrii, atunci efectul aplicării tehnologiilor va fi unul mai puțin
pozitiv.
De-a lungul perioadei analizate au avut loc mari descoperiri și invenții, motiv pentru
care, antreprenorii au putut beneficia de tehnologiile utilizate de predecesorii lor, fără a cheltui
pentru investiții. În perioada aceasta, s-au produs schimbări esențiale în structurile pieței.
Comerțul internațional a crescut substanțial pe măsură ce transportul a devenit tot mai ieftin și
rapid, concurența însă a crescut ceva mai târziu. Concomitent, creșterea venitului pe cap de
locuitor și a numărului populației și dezvoltarea mecanismelor de piață au îmbunătățit situația
antreprenorilor. Probabil, forța de muncă prezintă unul din factorii a căror schimbare, în
perioada analizată, a fost mai puțin evidentă, dacă analizăm independent pe tehnologii.
Factorii neeconomici au avut și ei o influență importantă în apariția antreprenoriatului și
includ: accesul la canelele de mobilitate, legalitatea antreprenoriatului, integrare socială,
ideologia, securitatea, necesitatea de a realiza, esența stratificării sociale a sistemului,
pierderea statutului de respecte și altele.
Unul dintre cei mai importanți factori ce influențează apariția antreprenoriatului este
guvernul sau statul, ce constituie o variabilă exogenă a modelului nostru. Acest factor
influențează și ceilalți factori, motiv pentru care îl analizăm în acest capitol. Statul poate proteja

34
antreprenorii, în cadrul unei țări, de competiția altor antreprenori, direct sau indirect,
promovează comportamentul antreprenorilor, corectează dificultățile în condițiile oportune cu
care se confruntă aceștia. Concomitent, în loc să promoveze antreprenoriatul, poate crea bariere
și, în loc să evite dificultățile din sistemul economic, le poate spori. Ambele situații au fost luate
în calcul în prezenta analiză.
Acțiunile unor antreprenori pot de asemenea influența politica statului, mai ales în
cazurile în care antreprenorii sunt chiar ei actorii principali în sistemul politic. Prin urmare, ei
determină caracteristicile variabilelor oportunităților economice și factorii neeconomici; pot
influența politica guvernului cu scopul de a îmbunătăți condițiile oportune sau pentru a
transforma factorii neeconomici din țară și pot influența politica guvernamentală ce reglează
mobilitatea socială. În analiza prezentă am elaborat strategia de determinare a faptului că
antreprenoriatul este cauzal important în creșterea și dezvoltarea economică dar și pentru
factorii neeconomici și economici ai apariției antreprenoriatului. În acest sens, am analizat și
argumentat indisolubilitatea a două probleme: cât timp creșterea și dezvoltarea economică este
direct proprorțională cu condițiile economice favorabile, antreprenoriatul nu are o influență
dependentă asupra creșterii și dezvoltării economice, apariția lui fiind explicată pe baza
condițiilor oportune existente; dacă majorarea creșterii și extinderii dezvoltării economice diferă
într-o anumită situație de condițiile oportune econonomice favorabile, fiind disproporțională,
mai mică sau mai mare decât s-a preconizat, atunci este evident antreprenoriatul are o influență
cauzală independentă asupra creșterii și dezvoltării economice, apariția sa neputând fi explicată
în totalitate de factorii economici.
În situațiile caracterizate prin condiții oportune economice nefavorabile nivelul de
dezvoltare și creștere economică ne dovedesc că avem de-a face cu influența pozitivă cauzală a
antreprenoriatului și factorilor neeconomici, ce au contribuit la apariția sa. În condiții oportune
nivelul redus de creștere și dezvoltare reprezintă un exemplu negativ cauzal a antreprenoriatului
și a existenței factorilor neeconomici ce instituie obstacole în calea apariției antreprenoriatului.
Am aplicat strategia aceasta în analiza antreprenoriatului în manufactură în cele 5 țări ale
studiului. În acest sens, am utilizat date secundare din câteva discipline, pentru a ne opri atenția
asupra perioadei istorice în care 4 din aceste țări au atins nivelul de industrializare (cu excepția
Rusiei).
Pentru a putea da curs strategiei noastre ne-a fost necesar accesul la rata creșterii
industriale și evidența dezvoltării industriale, condițiile economice oportune și factorii
economici ce caracterizează fiecare țară. Determinarea condițiilor economice oportune
favorabile presupun formularea teoriei antreprenoriatului la micronivel în care profitul potențial,
într-o anumită situație, corespunde nivelului favorabil. Dintr-o anumită situație profitul esențial
este determinat de răsplată și costurile cu care antreprenorul se confruntă, dar ele, la rândul sunt
funcția a trei elemente determinante generale: calitatea și cantitatea factorilor de producție,
compoziția și volumul pieței.
Am încercat să răspundem la două întrebări în acest studiu: Care este importanța
antreprenoriatului pentru creșterea și dezvoltarea economică? Reprezintă aceasta un factor
crucial în procesul de dezvoltare sau un factor exterior, care, în mod superficial pare important,
iar în realitate este surogat în explicarea principalelor cauze ale creșterii și dezvoltării

35
economice. Ce factori favorizează apariția antreprenoriatului în societate? Să fie, oare, factorii
economici cei care cauzează apariția antreprenoriatului, așa cum consideră majoritatea
economiștilor sau factorii economici sunt defapt cei care cauzează apariția antreprenoriatului?
Strategia noastră de a răspunde la prima problemă necesită realizarea unei comparații
între rata creșterii economice realizate în societate și a condițiilor favorabile oportune
economice pentru antreprenoriat în acea țară. Antreprenoriatul este considerat a avea o
importanță cauzală în următoarele situații: în momentul în care rata creșterii obținute este cu
mult mai mare decât condițiile favorabile oportune în țară, considerând că antreprenoriatul are
efect cauzal pozitiv asupra creșterii și dezvoltării economice. Iar, dacă rata creșterii și
dezvoltării economice a fost mai mică în condiții economice oportune, atunci considerăm
antreprenoriatul a fi un factor negativ. Se consideră că antreprenoriatul nu a avut un efect
independent asupra creșterii și dezvoltării economice, dacă creșterea economică a fost
proporțională cu condițiile prielnice economice oportune.
Pentru a răspunde la întrebarea a doua, am adăugat analizei condițiilor economice
oportune pentru antreprenoriat și analiza factorilor neeconomici care, în opinia noastră,
favorizează sau nu apariția antreprenoriatului – legalitatea antreprenoriatului, integrarea
socială, extinderea mobilității sociale, securitatea antreprenorială, influența motivațiilor
psihologice și ideologia. De asemenea am adăugat și analiza a trei factori caracteristici ai
antreprenoriatului: tipul acțiunilor antreprenoriale, identitatea actorilor ce joacă rolul
antreprenorial și măsura schimbărilor pe care aceste acțiuni le-au adus. Pe de o parte, am
presupus că aceste caracteristici au constituit legături puternice între condițiile economice
oportune și cele neeconomice, iar pe de altă parte, și extinderea până la care apare
antreprenoriatul.
La nivelul țărilor analizate analiza antreprenoriatului conduce către următoarele
concluzii. Antreprenoriatul a avut o importanță cauzală mică în tranziția industrială din aceste
țări. Aceasta avea o importanță definitorie în sensul în care am utilizat această noțiune mai
înainte, iar el poate a avut o importanță cauzală semnificativă în alte țări care au trecut prin
industrializare. Însă, în aceste țări, impactul fiecărui efect cauzal independent asupra creșterii
industriale a fost foarte limitat. Două grupe de factori analizați, economici și neeconomici,
constituie condițiile necesare apariției antreprenoriatului. Acțiunile sau pasivitatea guvernului
sunt foarte importante pentru antreprenoriat deoarece efectele lor pot crea condiții oportune sau
nu. Am anticipat faptul că, rolul guvernului este foarte important în țările analizate, deoarece
studiul nostru s-a concentrat asupra antreprenoriatului din secolele XVIII-XIX, cu mult mai
înainte de momentul în care guvernul a început să se implice foarte activ în viața economică și
socială.
Analiza celor cinci cazuri ne-a ajutat să tragem concluzia generală ce ține de importanța
cauzală limitată a antreprenoriatul industrial. În Marea Britanie condițiile oportune pentru
antreprenoriat și nivelul înalt de creștere industrială au fost favorabile. Un exemplu elocvent al
importanței cauzale a antreprenoriatului a fost găsit în cazul Prusiei și am tras concluzia că
înainte de anul 1850, lipsa antreprenoriatului a avut o influență negativă iar după 1880, când a
obținut nivelul de industrializare, antreprenoriatul german a avut o influență pozitivă.
Concluziile noastre despre antreprenoriatul industrial japonez au fost identice celor din

36
Germania. Acțiunile guvernului au ameliorat condițiile economice pentru industrializare,
crescând astfel și numărul antreprenorilor. Acțiunile acestora s-au reflectat sub formă de rată
înaltă de creștere economică în secolul XX. În cazul SUA situația a fost altfel: fluxul rapid de
imigranți din Europa, plus posibilitățile de a împrumuta tehnologiile din țările care au trecut mai
devreme de perioada de industrializare, au favorizat condițiile pentru antreprenoriat. Rata
creșterii industriale a fost ridicată. În cazul Rusiei, condițiile economice oportune au fost până
în 1860 nefavorabile. Îmbunătățirea condițiilor oportune a început în perioada de intervenție a
capitalui străin în economia rusească.
Chiar dacă am demonstrat că ambele categorii de factori sunt necesari apariției
antreprenoriatului, suntem de părere că apariția antreprenoriatului se datorează condițiilor
economice oportune, în principal. Factorii economici sunt importanți atunci când ei permit sau
promovează apariția antreprenoriatului de proporții economice favorabile oportune. Prin
urmare, nici un grup de factori individuali nu poate favoriza apariția antreprenoriatului.
Acțiunile guvernelor influențează redutabil factorii economici și neeconomici; comparația
dintre Germania și Japonia cu Rusia confirmă cele menționate. În Japonia și Germania
activitatea guvernamentală se îndrepta pe axa îmbunătățirii condițiilor economice oportune ce
au fost mai puțin favorabile. În cazul Germaniei acestea au inclus oferta de capital și a materilor
prime, ce s-au dezvoltat substanțial după 1850, iar piața s-a dezvoltat prin expansiunea
Zollverein și unificarea politică. De altfel, acțiunile întreprinse de guvernul Meiji a optimizat
oferta capitalului și exploatarea piețelor străine. În Rusia, guvernul țarist a încercat ameliorarea
condițiilor economice până a început, la sfârșitul secolului al XIX-lea invazia capitalului străin.
Acțiunile guvernelor asupra factorilor neeconomici au influențat antreprenoriatul.
Germania, Japonia și Rusia reprezintă cel mai bun exemplu. Guvernul Meiji s-a rupt total de
trecut și a pus capăt puterii samurailor și feudalismului. Acțiunile guvernului german nu au fost
la fel de dramatice, însă legalitatea antreprenoriatului a crescut după anul 1850, mai ales după
preluarea puterii de către Bismark, ce a avut ca principal scop dezvoltarea rapidă a
industrializării. De partea cealaltă, în Rusia, guvernul nu a rupt legătura cu trecutul, nu a
îmbunătățit condițiile economice și nici nu a renunțat în totalitate la robi.
Guvernele Marii Britanii și SUA au activat asemănător datorită legăturilor culturale
dintre țări și foarte diferit de guvernele Germaniei și Japoniei. În ambele cazuri, acțiunile
guvernelor au fost limitate însă tot ele au realizat un cadru propice antreprenoriatului. Acestea
au intervenit foarte puțin în activitatea antreprenorială, dar îndeajuns pentru a susține procesul
industrializării. Putem spune prin urmare, că în ambele țări, condițiile oportune au fost
favorabile. Am studiat efectul guvernelor asupra condițiilor oportune neeconomice. S-au
efectuat totalitatea combinațiilor efectului susținerii guvernamentale a antreprenoriatului și
nivelul integrării sociale ce predomină în cele 5 țări. Rusia se afla în expansiune cu nivelul înalt
de integrare în perioada regimului țarist și cu o susținere foarte slabă din partea guvernului în
procesul de industrializare. SUA se află în extrema opusă. Am inclus în categoria neutrală
Germania în ceea ce privește susținerea statului, deoarece considerăm că politicile pozitive și
negative aici se neutralizează una pe alta. Drept urmare, combinarea nivelului de intregrare
socială și nivelul susținerii din partea guvernului a fost foarte important pentru antreprenoriat.
Susținerea de către guvern și integrarea socială înaltă a accelerat apariția extensivă a

37
antreprenoriatului. Cel mai sugestiv exemplu este Germania, deoarece ambii factori au crescut
esențial după 1850. Integrarea socială și opoziția guvernului au creat un impediment în
dezvoltarea antreprenoriatului rus și a impulsionat antreprenoriatului străin. Bineînțeles,
antreprenoriatul putea să se dezvolte mai repede în SUA și Marea Britanie dacă țările acestea ar
fi fost înglobate, ori, dacă susținerea guvernului ar fi fost mult mai pozitivă, tinzând spre
neutralitate.
Guvernele celor cinci țări analizate au influențat caracteristicile antreprenoriatului direct
și indirect prin crearea condițiilor oportune. Spre exemplu, ei jucau un rol important, în unele
cazuri, prin încurajarea adoptării inovațiilor. Prin urmare, în Japonia și Germania, statul a
promovat activ inovațiile tehnologice. Guvernul Meiji a înaintat un program extensiv de
construcție a fabricilor îndreptate spre sectorul privat. Guvernul francez a stimulat antreprenorii
francezi să utilizeze inovațiile Marii Britanii. În Rusia, însă, invențiile nu au fost transformate în
inovații, parțial, din cauza lipsei susținerii guvernamentale. Această susținere s-a răspândit și
asupra organizațiilor. Exemplul legăturilor guvernamentale cu antreprenoriatul îl constituie
zaibatsus în Japonia și încurajarea cartelurilor în Germania.
Ne-am îndreptat și asupra surselor principale ale variațiilor rolului antreprenorial – cine
joacă rolul, ce fac ei în acest rol și extensivitatea schimbărilor inițiate de ei. Bineînțeles,
acestea sunt cele mai concrete manifestări ale antreprenoriatului, mult mai concrete decât
condițiilor oportune sau creșterea economică. Faptul că ele sunt mai vizibile nu însemnă că sunt
tot atât de importante. Variațiile depistate aici pot fi foarte interesante, însă ele nu prezintă
neapărat consecutivități pentru creșterea și dezvoltarea economică. Prin urmare, vom vedea în
rezultatele analizei efectuate corelațiile fiecărei caracteristici, condiții oportune și importanța
cauzală a antreprenoriatului. Pe întreaga perioadă analizată, ne-am focusat atenția asupra a două
acțiuni antreprenoriale principale: expansiunea și inovația, ce implică schimbări calitative și
cantitative. Probabilitatea inițierii, de către antreprenori, a inovațiile în societate erau
determinante a doi factori: neajunsul față de condițiile favorabile și cele față de alte condiții
oportune. Deficitul de materie primă, capital sau forță de muncă, productivitatea tehnologiilor
existente sau volumul pieței au creat necesitatea inovațiilor. Dar nesatisfacerea acestor necesități
depindea, într-o măsură, de predispunerea favorabilă a altor condiții oportune. Din acest punct
de vedere, insuficiența inovațiilor din Rusia și Franța se poate explica mai degrabă prin prisma
condițiilor nefavorabile altor condiții oportune decât de lipsa inovațiilor în aceste țări. În Rusia,
condițiile nefavorabile tuturor condițiilor oportune au descurajat inovațiile, dar, în unele cazuri,
necesitatea inovațiilor pare să fie relativ mai importantă. Am evidențiat cazurile în care
asigurarea adecvată cu surse energetice tradiționale a condus la stoparea, de către antreprenori, a
utilizării de noi surse de energie, precum energia cu aburi. Din contra, în Marea Britanie
insuficiența resurselor hidrologice au dus la aplicarea acestor inovații. Pe de altă parte, tipurile
inovațiilor adoptate prezintă funcția naturii neajunsurilor specifice, condițiile favorabile
specifice oportune și disponibilitatea inovațiilor. Ultima menționată a avut o importanța mai
mică la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când revoluția industrială a lansat un număr mare
de inovații, iar ea a fost extrem de importantă, până în acea perioadă, chiar și în Marea Britanie.
Am observat că mai multe inovații din cadrul industriei textile au fost constituite pe baza
tehnologiilor primitive existente. În toate țările analizate, experiența diferă, fapt demonstrat de

38
importanța acestor factori. Inovațiile tehnologice britanice aveau menirea de a economisi forța
de muncă și de a rezolva problema penuriei de materii prime în rafturile specifice: apa pentru
industria textilelor și apa pentru industria energetică. După anul 1850, adoptarea inovațiilor în
industria grea din Germania a fost influențată de disponibilitatea tehnologiilor necesare și
cererea crescândă asupra produselor industriale. Oferta forței de muncă, disponibilitatea
tehnologiilor, a materiei prime și piața a încurajat Japonia să se focuseze asupra produselor de
larg consum. În SUA, combinarea pieței mari și a forței de muncă relativ scumpe a dus la
promovarea adoptării tehnicilor de producție (labor-saving). În Rusia, condițiile oportune au
fost nefavorabile promovării inovațiilor în pofida disponibilității acestor tehnici, până când
antreprenorii străini au pătruns pe piața Rusiei.
Analiza inovațiilor organizaționale ale acestor țări demonstrează influența factorilor
menționați. Sistemul de producere domestic s-a dovedit a fi inadecvat pe măsura apariției
inovațiilor tehnologice. Motiv pentru care, viteza pătrunderii producției în fabrici a depins, în
mare parte, de nivelul de aplicare a unor inovații, precum energia aburilor. Antreprenorii din
Marea Britanie au preluat modelele de la marile organizații în această tranziție. Concomitent cu
oferta forței de muncă, mobilitatea forței de muncă și disponibilitatea capitalului au influențat
viteza acestei tranziții. Pe parcursul perioadei de tranziție, putem afirma că țările în care aceste
condiții oportune au fost favorabile au parcurs perioada de tranziție mult mai repede. Inovațiile
financiare au fost promovate, de asemenea, de insuficiența ofertei de capital. În Franța,
insuficiența acestor inovații a fost mult mai mare decât în Marea Britanie, unde se folosea
comenda. În Belgia s-a utilizat modelul Credit Mobilier, pe care, Germania l-a adoptat și l-a
extins.
Am demonstrat faptul că tranziția către producerea în fabrici a fost provocată de
condițiile economice si inovațiile tehnologice. Concomitent, factorii neeconomici au influențat
tipul inovațiilor intraorganizaționale ce au fost adoptate. Faptul că economiile interne au fost
relativ limitate, comparativ cu economiile externe din acea perioadă, au contribuit la escaladarea
cererii la anumite inovații în acest domeniu. Însă, factorii neeconomici au fost responsabili,
parțial, pentru nedorința Marii Britanii de a avea manageri. În Japonia, de asemenea, majoritatea
întreprinderilor din acestă țară au fost mai mici, ceea ce a redus necesitatea inovațiilor
inter-firme, iar refuzul antreprenorilor japonezi de a adopta managementul din Vest nu se poate
explica în termeni economici. Atitudinea și valorile au avut o influență mai mare.
Combinația factorilor economici și neeconomici au condus la dezvoltarea organizației
interne a firmelor prin care au obținut combinarea și integrarea. Cererea industriei grele față de
sursele stabile ale ofertei a creat necesitatea integrării, însă considerăm că factorii neeconomici
au avut o importanță mai mare în determinarea satisfacerii cererii. Necesitatea a fost, fără
indoială, în Marea Britanie dar și în Germania, însă în prima țară menționată nu a fost
satisfăcută. În Germania crearea combinațiilor a favorizat stabilitatea pieței pentru antreprenori,
parțial, dependentă de dorința de a coopera, influențată de factorii economici.
Experiența antreprenorilor străini, în Rusia, a asigurat transmiterea informațiilor dintre
organizații și mediul socio-cultural. Antreprenorii străini au descoperit că formele
organizaționale utilizate în țara lor, nu au avut aceleași efecte și în Rusia, iar inovațiile
tehnologice nu au putut fi aplicate. Acest exemplu, scoate în evidență faptul că mediul din Rusia

39
a avut o influența mai mare asupra organizației și mai puțin asupra tehnologiei.
Aportul țărilor ce au atins nivelul de industrializare nu s-a datorat numai factorilor
economici; țări precum Germania și SUA au contribuit foarte mult la crearea de inovații
tehnologice. Dezvoltarea științei și aplicarea rezultatelor ei în industria în Germania și SUA au
avut un rol foarte important în dezvoltarea tehnologiilor inovaționale. Conferim poziția de lider
acestor țări, în primul rând, în sistemul de educație ce a fost foarte avansat în Germania și
migrația forței de muncă cu cunoștințe tehnice în SUA. Acești factori neeconomici au avut
importanța covârșitoare în ambele țări.
Însă, nu am putut determina proporțiile relative în care aceste două tipuri de expansiune
antreprenorială au avut loc în țară. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate observa,
în unele țări (SUA și Germania), un declin în expansiunea inițială datorită cererii față de capital
și concentrare a industriei grele. Concomitent, în acea perioadă a avut loc expansiunea inițială
extensivă în țări precum Franța ce a absorvit produsele revoluției industriale și Japonia ce a
adoptat produsele aduse din Rusia și din Vest, sub forma produselor aduse de antreprenorii
străini.
Am menționat în analiza noastră despre încrederea în competiție pentru antreprenoriat.
În ceea ce privesc condițiie economice oportune, ne-am focusat atenția spre competiția extesivă
- pentru piețe și capital – ce a influențat condițiile în direcția defavorizării lor. Am menționat, de
asemenea, că inerția antreprenoriatului francez s-a datorat nivelului redus al competiției, ceea ce
este mai periculos decât prea multă competiție. Totodată, am reiterat, că posibilitatea nivelului
înalt al concurenței, ca în SUA, duce la diminuarea dinamismului antreprenorial cauzând
insecuritatea. În ceea ce privește antreprenoriatul, analiza confirmă că, concurența este o sabie
cu două tăișuri. Când nu este atât de intensă concurența, inițierea inovațiilor și expansiunea sunt
mai ușoare pentru antreprenori, și, totodată, inițierea acestor inovații este mai puțin necesară
pentru supraviețuirea antreprenorilor și, din contra, nivelul înalt de concurență creează o
necesitate mai mare de expansiune și inovații, iar dacă antreprenorii nu le fac, există
posibilitatea de a fi eliminați de cei ce le-au implementat, și, simultan, inițierea inovațiilor sau
expansiunea devine tot mai riscantă datorită luptei crescânde pentru cota de piață și oferta
factorilor de producție.
Așadar este imposibil de a răspunde la întrebarea – care este nivelul optim al
concurenței pentru antreprenoriatul expansiv și inovațional? Antreprenorii din țări precum SUA,
unde nivelul de concurență a fost mult mai ridicat, se confruntau cu riscurile inovaționale sau
expansioniste, însă ei se confruntau cu riscurile și atunci nu introduceau inovațiile sau
expansiunea. În SUA, acolo unde condițiile economice sunt favorabile și oportune, concurența
impunea antreprenorii, mai degrabă, să activeze decât să nu activeze. Pentru antreprenorii ruși,
ce întâmpinau condiții oportune nefavorabile, probabil, efectuarea inovațiilor și expansiunii
prezentau un grad de risc mai mare decât neefectuarea lor.
Este evident faptul că multe inovații și expansiuni inițiază antreprenorii, cu atât mai
evident este că ele au o importanță cauzală pozitivă, și, dimpotrivă, cu cât mai puțin inovațional
și expansiv este el, cu atât mai negativă cauzal este importanța antreprenoriatului. Apare
întrebarea aici – aceste corelații sunt consistente în toate cazurile? Ori există tipuri specifice de
inovații și expansiuni ce sunt dependente de importanța cauzală?

40
 Analiza cazurilor în care antreprenoriatul a fost cauzal important, în cele cinci țări
analizate, a conturat faptul că inovațiile predomină în acțiunile antreprenoriale. Spre exemplu,
în Japonia a avut un număr de inovații ce au promovat expansiunea rapidă în producerea
mărfurilor de larg consum. Tehnologiile au fost aduse din Vest. De exemplu, inovațiile
organizaționale distincte, dezvoltarea zaibatsus și a sistemului de management, au jucat un rol
important în utilizarea acestor tehnologii, ca și crearea sistemului unic de management al
forțelor de muncă. Promovarea rapidă în piața externă după Primul Război Mondial ce a
constituit inovația pieței.
Raportându-ne la a doua caracteristică a acțiunilor antreprenoriale, care este nivelul de
inovații și expansiune, presupunând că schimbările de diferite dimensiuni vor fi posibile în
anumite condiții, pare logic ca antreprenoriatul să aibă o importanță cauzală pozitivă în țările
unde au fost introduse mai multe inovații și expansiuni. Se observă o corelație foarte strânsă
între condițiile favorabile ce au atins o productivitate mai înaltă, drept urmare a inovațiilor
tehnologice. Acest fenomen este evident în industria metalurgică și a textilelor. În Germania și
SUA s-a obținut o productivitate mai înaltă. În Rusia, antreprenorii străini au depășit, fără
îndoială, capacitățile antreprenorilor autohtoni în ceea ce privește productivitatea muncii, însă ei
nu au avut aceleași succese ca și antreprenorii germani sau americani, datorită joasei calități a
forței de muncă din Rusia și a dificultății operării în mediul nefavorabil. Am menționat faptul că
productivitatea muncii în industria de textile a fost mai înaltă în SUA decât în Japonia. Acest
fapt se datorează următorilor factori: japonezii au importat acea tehnologie ce era deja invechită
în SUA; forța de muncă din Japonia a fost mai puțin calificată, comparativ cu forța de muncă
din SUA. Volumul expansiunii inițiate de antreprenori s-a datorat volumului și numărului
ridicat al inovațiilor inițiate în țară. Rezultă de aici faptul că, cu cât este mai mare
productivitatea rezultată din inovațiile tehnologice cu atât mai multe operațiuni au fost realizate.
Inovațiile organizaționale au fost necesare pentru coordonarea operațiunilor, iar acest fapt a fost
posibil acolo unde condițiile oportune pentru antreprenoriat au fost favorabile.

CONCLUZII FINALE ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

Activitatea antreprenorială reprezintă forța motrice care susține îmbunătățirea capacității
oamenilor de a-și atinge scopurile, în cooperare unii cu alții. Situația viitoare a omenirii depinde
de căile de funcționare a activității antreprenoriale, într-un sistem saul altul.
Concluziile prezentei lucrări științifice reprezintă ultimul stadiu al cercetării, moment
important ce reliefează chintesența rezultatelor întreprinse pe parcursul celor patru ani de
cercetare. Prin urmare, s-au urmărit atingerea următoarelor obiective propuse: delimitarea
conceptuală și teoretică a unor elemente de bază pentru antreprenor, evidențierea celor mai
importanți factori care influențează antreprenorul și antreprenoriatul, examinarea modalităților
prin care antreprenoriatul poate duce la obținerea unui avantaj competitiv, examinarea
impactului pe care îl are antreprenorul asupra inovației creșterii și dezvoltării economice,
impactul culturii asupra antreprenoriatului, dar și rolul său în noua geografie economică.
La nivel teoretic, principalele contribuții personale sunt îndreptate spre cunoașterea
domeniului de cercetare ales. Analiza se fundamentează pe o largă consultare a literaturii de

41
specialitate în domeniu. Se observă existența unor opinii diferite în ceea ce privește importanța
antreprenorului. Pe de o parte, antreprenorul poate fi tratat similar procesului spontan al focului,
iar pe de altă parte, combinația diferitelor elemente rămâne inerentă când nu este introdus un
catalizator. Am apelat la această analogie pentru a descrie antreprenorul ca pe un catal izator,
care provoacă scânteia creșterii și dezvoltării economice. Nu este suprinzător faptul că opiniile
referitoare la importanța antreprenoriatului se deosebesc de la un obiect la altul. De obicei,
economiștii accentuează sau diminuează importanța sa în economie. Hirshman (1965) sublinia
faptul că insuficiența din dezvoltarea antreprenoriatului nu constituie un obstacol în creșterea și
dezvoltarea economică, iar Geschenkron (1966), pe de altă parte, considera că antreprenoriatul
nu este o precondiție necesară creșterii și dezvoltării economice.
Sociologii și psihologii se situează pe o poziție diametral opusă. Analiza întreprinsă de
aceștia reliefează importanța factorilor noneconomici în dezvoltarea economică, unde
antreprenoriatul constituie o variabila independentă importantă. Schumpeter (1961) caracteriza
antreprenorul drept o persoană cheie în dezvoltarea economică, datorită rolului inovator; alături
de acesta, și Harbison (1965) consideră antreprenorul un factor promotor al invențiilor, iar
Sayigh (1962) descrie antreprenoriatul drept forța dinamică necesară. Existența unei literaturi de
specialitate extinse relevă o legătură între performanță și profilul de personalitate. Găsim însă și
o serie de critici. În esență, acestea denunță abordarea psihologică a unui domeniu în care
influența factorilor exogeni (economici) apare ca decisivă. Abordările psihologice sunt
etichetate ca fiind discutabile, întrucât tind să determine activitatea ca o funcție a personalității
sau minimalizează rolul influențelor externe structurale, creând o relație simplă între variabilele
micro (personalitate), macroeconomice și sociologice (Martinelli, 1995). Analiza noastră oferă
un răspuns la această problemă pe baza rezultatelor propriilor cercetări, dar și a materialului
statistic, care indică diferențe semnificative între subiecții antreprenori și non-antreprenori.
Aceste date sunt convergente și ne permit să susținem faptul că profilul antreprenorial este
caracterizat de trăsături specifice, care îl indivizualizează.
Cercetarea întreprinsă și-a fixat ținte operaționale și a căutat să furnizeze baze pentru
cercetări extinse, cu finalitate practică punctuală. Am utilizat un concept operațional al
antreprenoriatului și din acest motiv, investigarea nu a permis utilizarea unor scale și
instrumente de măsurare total omogene. Rezultatele au permis confirmarea și fixarea unor
realități pe baza cărora pot fi inițiate măsuri de politici publice. Putem exemplifica aici, nevoia
extinderii măsurilor de înființare a clusterelor de afaceri și promovarea pe scară largă a
mentoratului – cercetarea redă rolul crescut al modelelor în cadrul experiențelor indicate de
antreprenorii care au afaceri de succes.
În vederea atingerii obiectivelor de cercetare, am analizat, în capitolul al doilea,
abordarea evolutivă a conceptului de antreprenoriat și inovație, care evidențiază rolul inovațiilor
în dezvoltarea antreprenoriatului, importanța culturii antreprenoriale, dar și a cadrului
instituțional. În acest sens, am realizat o analiză comparativă a valorilor antreprenorilor față de
non-antreprenori, cu scopul de a realiza o modalitate proprie de măsurare a culturii
antreprenoriale, pe baza datelor furnizate de ancheta pe bază de chestionar a European Values
Survey. În urma efectuării analizei de validitate a măsurii utilizate pentru cultura
antreprenorială, am realizat testarea impactului acesteia asupra eșantionului propus (54 de

42
regiuni din Europa). Analiza de corelație dintre cultura antreprenorială și inovație este una
semnificativă și pozitivă. Dată fiind relația pozitivă dintre cultura antreprenorială și inovație, am
continuat studiul cu o analiză de regresie, care include factorii PIB, investiții, educație, capital
uman și aglomerație. Rezultatele regresiei OLS au indicat o relație pozitivă și semnificativă
între cultura antreprenorială și factorii menționați, mai puțin cu rata investiției. De asemenea,
indicii demonstrează legătura pozitivă dintre cultura antreprenorială și creșterea economică, însă
odată ce controlăm unul dintre potențialele mecanisme (ale inovației) prin care cultura
generează creștere, aceasta devine nesemnificativă. O parte din variația creșterii economice ce
s-ar putea datora culturii antreprenoriale este obligatoriu legată și de variabila inovare. Aceasta
se datorează factorului cultură, care, la rândul ei, afectează doar creșterea prin mecanismele
sale, iar odată controlate, acestea variază semnificativ.
De asemenea, pe baza analizei de corelație am studiat impactul pe care îl au inovația,
tehnologia și creșterea economică asupra antreprenorului în România. Rezultatele obținute
relevă faptul că există influențe pozitive ale variabilelor independente asupra activității
antreprenoriale. S-a evidențiat faptul că tehnologia, cu toate că are o influență pozitivă asupra
activității antreprenoriale, aceasta nu este una semnificativă. Rezultatele obținute indică faptul
că o serie de alți factori (macroeconomici), diferiți la nivel național, pot acționa asupra
activității antreprenoriale. Din aceasta perspectivă, concluziile analizei noastre se înscriu în
liniile de cercetare realizate de alte studii în domeniu, care confirmă rolul contextelor
macroeconomice asupra activității antreprenoriale: nivelul de dezvoltare economică (Zhao Li,
Rauch, 2012), și calitatea instituțiilor (Manolo, et.alin., 2008).
Așa cum arată și Indicele Economiei și Societății Digitale (2018), România se află pe
ultima poziție în ceea ce privește nivelul de dezvoltare tehnologic în Uniunea Europeană.
Nivelul de digitalizare a economiei, precum și a competențelor digitale, sunt scăzute și
îngreunează progresul, cu toate că sectorul TIC este responsabil pentru 6-7% din PIB-ul
României, iar sectorul digital este în creștere datorită investițiilor semnificative în IT. Aceste
rezultate indică faptul că indicii negativi obținuți de noi sunt relevanți.
La fel de important în analizarea antreprenorului a fost și studierea cadrului instituțional.
Majoritatea studiilor recente asupra instituțiilor și dezvoltării economice își focalizează atenția
asupra importanței unui aranjament instituțional care protejază drepturile de proprietate și reduc
costurile de tranzacție. În general, este vorba de instituțiile care susțin piața. Faptul că instituțiile
sunt cheia dezvoltării economice, nu rezolvă problemele cu privire la aranjamentul instituțional
optim pentru stimularea performanței economice. Orice proiect antreprenorial valorifică
elementele culturale. Pentru antreprenori, cultura este percepută drept forța cu dublă miză:
individul și crearea de valoare nouă. Interacțiunea mediu-social-economic sintetizează produse
culturale sustenabile atunci când sunt viabile, dezirabile și echitabile. Dimensiunea culturală a
fost, de cele mai multe ori, instrumentalizată ca un factor de influență în dezvoltarea proiectelor
antreprenoriale. În înființarea unui sistem suport pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale,
actorilor educaționali de pe diferite nivele sociale le revin roluri importante în crearea a ceea ce
numim o economie antreprenorială. Abilitățile antreprenoriale nu sunt înnăscute, ci dobândite și
educate, prin urmare, o politică de încurajare și sprijin a educației antreprenoriale poate fi una
din pârghiile formării unui astfel de comportament.

43
 Cele menționate ne conduc către o concluzie. Progresul economic este condiționat de
cadrul instituțional adecvat activității antreprenoriale de succes, unde instituțiile formale și cele
informale converg în acest sens, iar drepturile de proprietate sunt clar definite și bine protejate.
Stimulentele oferite orientează eforturile întreprinzătorilor fie către activități productive,
generatoare de succes, fie către activități de rent seeking, care sunt în detrimentul
contribuabililor și a consumatorilor.
Analiza antreprenorului în strânsă legătură cu alte teorii din sfera economică, din
capitolul al treilea, a condus înspre o serie de concluzii. Condiţia de unic vânzător pe piaţă, cu
atât mai mult cea în care producătorul sau proprietarul de factori de producţie atrag, la un
moment dat, doar majoritatea consumatorilor pe piaţa respectivă, se încadrează în tabloul
general al funcţionării pieţei reale. Monopolistul este un antreprenor care, apelând la
instrumentul calculului economic, asemenea tuturor celorlalţi antreprenori, intenţionează ex
ante să vândă cantitatea de produse şi să atingă preţul la care veniturile sale sunt maxime, date
fiind preferinţele consumatorilor. Adaptarea producţiei la cerinţele consumatorului
(„suveranitatea consumatorului”) se verifică, prospectiv, prin orientarea resurselor
capitalistului-producător către activităţile productive anticipativ cele mai remunerative şi,
efectiv, prin cumpărarea sau, dimpotrivă, prin renunţarea la achiziţionarea unor bunuri de către
cumpărători. Urmărind obţinerea unui criteriu pur economic, neutru faţă de valori, de
diferenţiere a monopolului de celelalte circumstanţe ale pieţei, atenţia economiştilor s-a deplasat
dinspre condiţiile etice ale proprietăţii asupra bunului oferit, către capacitatea de atingere a unui
preţ de monopol şi încercarea nereuşită de a strecura un argument pur economic, în plus,
invalid, de fundamentare şi identificare a proprietăţii.
Demersul nostru, în acest context, a fost acela de a arăta cum nivelul de bunăstare pe
care se bazează teoria neoclasică pentru a deduce suboptimalitatea situaţiei de monopol, cade în
eroarea comparaţiilor interpersonale de utilitate. Din perspectiva economiştilor austrieci, pentru
care utilitatea are o accepţiune strict ordinală, de poziţie pe scara de valori, demonstrată în
alegere de către individ, compararea intersubiectivă şi agregarea utilităţilor devin lipsite de sens.
Punerea în evidenţă a acestui criteriu neştiinţific de bunăstare invalidează, o dată în plus,
perspectiva ortodoxă asupra monopolului. Am arătat, de asemenea, cum criteriul monetar al
atingerii celor mai ridicate venituri, date fiind costurile, care îi ajută pe antreprenori în
orientarea factorilor de producţie către utilizările cele mai profitabile şi satisfacerea celor mai
urgente trebuinţe ale consumatorilor, se aplică şi cazului particular al monopolului. Utilizarea
consecventă a acestui criteriu ne-a condus la concluzia importantă că, din acest punct de vedere,
nu putem decreta suboptimalitatea monopolului. Dimpotrivă, decizia de reducere a cantităţii
oferite pe piaţă, în condiţiile sporirii preţului şi a veniturilor totale, se încadrează în logica
obişnuită a acţiunii oricărui antreprenor. De asemenea, am reliefat cum metoda încercărilor, la
care monopolistul face apel pentru a identifica preţul de monopol care îi maximizează
veniturile, nu se află pe acelaşi palier metodologic cu comparaţia de ordin contrafactual la care
recurge Ludwig von Mises pentru a identifica preţul de monopol.
Analiza evoluției teoriilor privind noua geografie economică ne-a condus la concluzia
că, deși este dificil să se treacă de la modelele teoretice și analitice, la modelele fundamentale și
empirice, destinate evaluării politicilor publice, scopul trebuie să rămână dezvoltarea palierului

44
normativ al noii geografii economice. Considerăm că noua geografie economică și economiile
de aglomerare trebuie să constituie preocupări pentru factorii de decizie din țara noastră, fiind
mai eficient să privim aceste instrumente ca pe o cale de creștere a productivității globale, a
veniturilor, producției și bunăstării (eficienței), decât ca un mecanism de a face față
inegalităților economice.
Analiza din capitolul al patrulea reliefează rolul antreprenorului în noua economie. În
acest sens, studiul realizat la nivel global urmărește localizarea activității antreprenoriale în
marile aglomerări urbane. Rezultatele analizei au indicat faptul că rata antreprenorilor în stadiu
incipient este mai ridicată la nivelul orașelor, față de zonele metropolitane. De asemenea, cele
din urmă menționate prezintă o pondere mai ridicată a activității antreprenoriale. Acest lucru se
datorează faptului că zonele metropolitane atrag mai ușor resurse și talente dar și sisteme și
servicii, avantaj ce le oferă un plus de prosperitate și un grad ridicat de creștere sustenabilă. Pe
de altă parte, orașele reprezintă nodul unei imense rețele de schimburi și de comunicație, dând
diferite forme de organizare materială, socială, economică, spațială și culturală. Acesta este un
loc în care antreprenorii în stadiu incipient au o pondere mai mare, fiind mult mai ușoară
intrarea lor pe piață. Datele indică faptul că pe glob există 35 de megaorașe, dintre care 21 sunt
în Asia. Așa cum era de așteptat, liderul absolut al regiunii, din toate punctele de vedere, este
Japonia. Urbanizarea este o tendință care s-a manifestat pregnant în a doua jumătate a secolului
trecut și continuă, arărând că la nivelul anului 2017, 54% din populația lumii locuia în orașe
(Banca Mondială). Studiul indică faptul că localizarea companiilor multinaționale este
influențată de mărimea orașelor și de distanța față de un centru de decizie politică și financiară.
Cea mai evidentă consecință a globalizării economiei este tendința puternică de a metropoliza și
concentra totul în zona cea mai de sus a ierarhiei urbane. Din acest punct de vedere, se pot
explica și diferențele dintre cele două. Marile metropole asigură antreprenorilor resurse umane
cu educație înaltă, accesibilitate corespunzătoare, infrastructură instituțională, suportul
autorităților locale, climat social pozitiv, atribute care au fost corelate pozitiv cu performanțele
economice ale marilor metropole.
Decizia de localizare a indivizilor și activităților economice ține de existența forței de
muncă specializate, a gradului de difuzie a cunoștințelor și tehnologiei, a furnizorilor de bunuri
intermediare, a oportunităților generate de activitățile economice, a apartenenței culturii
indivizilor și a caracteristicilor antreprenoriale. În plus, externalitățile de aglomerare și
beneficiile nete obținute prin localizare ar trebui să fie luate în considerare de factorii de decizie,
atunci când elaborează politica regională. Analiza modelului macroeconomic bazat pe
interpedențele dintre aglomerări, inegalități regionale și creșterea economică arată că, în
condițiile existenței unei economii cu structură regională de tip centru-periferie, pot fi ocolite
efectele politicii de coeziune, prin faptul că aglomerarea din centru va genera o rată mai mare de
creștere la nivel național, cu prețul amplificării disparităților regionale. O posibilă soluție pentru
ameliorarea acestui efect ar fi investițiile în domeniile cu un efect de antrenare la nivel regional.
Este vorba de politicile de promovare a inovării și cunoașterii, prin acordarea de subvenții
pentru cercetare-dezvoltare sau prin investiții în infrastructura educațională. Iată de ce studiile
de identificare a domeniilor de interes pentru dezvoltarea de clustere regionale și măsurile
necesare sprijinirii lor sunt, și trebuie să rămână, unul dintre obiectivele majorității strategiilor

45
de dezvoltare regională. Discuțiile recente din literatura noii geografii economice se
concentrează tot mai mult asupra orașelor creative și a importanței creativității pentru realizarea
creșterii economice. Având în vedere atenția sporită asupra mediului urban, nu este surprinzător
faptul că dimensiunea regională a antreprenoriatului este un subiect de mare interes.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, analiza din capitolul cinci urmărește linia
antreprenoriatului ca o comportare economică, prin prisma importanței oportunităților asupra
dezvoltării economice, dar și a factorilor neeconomici. Principalul interes al analizei se
focalizează asupra factorilor neeconomici. Studiul se oprește asupra primelor țări care au atins
pentru prima data nivelul industrializării. Am utilizat, în acest sens, date secundare din câteva
discipline, pentru a ne focusa atenția asupra perioadei istorice în care țările din eșantionul ales
au atins nivelul de industrializare. Pentru a da curs strategiei noastre a fost necesar accesul la
rata creșterii industriale și eficiența dezvoltării, la factorii neeconomici, la condițiile economice
oportune care caracterizează fiecare țară. Pentru a determina condițiile economice oportune
favorabile a fost necesară formularea teoriei antreprenoriatului la nivel micro, unde profitul
potențial, într-o anumită situație, corespunde nivelului favorabil. Analiza comparativă a țărilor
(Germania, SUA, Japonia, Rusia, Marea Britanie) din eșantion a condus către o altă serie de
concluzii. Astfel, a rezultat că antreprenoriatul a avut o influență relativ mică în tranziția
industrială a acestor țări, însă aceasta nu înseamnă că, în cazul altor țări, nu a avut o influență
semnificativ pozitivă. Însă impactul fiecărui efect cauzal independent asupra creșterii industriale
a fost limitat. Cele două grupe de factori analizați – economici și neeconomici – au constituit
condițiile necesare apariției antreprenoriatului. Acțiunile guvernului sunt foarte importante în
dezvoltarea antreprenoriatului, deoarece efectele lor pot crea condițiile oportune, sau nu,
deschiderii unei afaceri. Am anticipat această caracteristică și în prezenta analiză, mai ales că
analiza antreprenoriatului s-a focalizat pe perioada secolelor XVIII-XIX, cu mult timp înainte ca
guvernul să se implice activ în viața economică și socială. Analiza acestor cinci țări ne-a condus
către următoarea concluzie generală. În cazul Marii Britanii, condițiile oportune
antreprenoriatului și nivelului înalt de creștere au fost favorabile. Un exemplu elocvent al
importanței cauzale a antreprenoriatului a fost cazul Germaniei, unde înainte de 1850, lipsa
antreprenoriatului a avut o influență pozitivă, iar după 1880, moment în care țara a atins
industrializarea, antreprenoriatul german a început să aibă o influență semnificativă. Această
situație se regăsește în cazul Japoniei, unde acțiunile guvernului au favorizat creșterea
numărului de antreprenori. Măsurile întreprinse de guvern s-au reflectat în rata înaltă de creștere
economică din secolul al XX-lea. În cazul SUA, situația a fost cu totul alta. Rata imigraților,
care a fost destul de ridicată, și posibilitatea de a împrumuta tehnologiile de la țările care
trecuseră deja prin acest proces, au favorizat condițiile dezvoltării antreprenoriale. În ceea ce
privește Rusia, îmbunătățirea condițiilor favorabile antreprenoriatului s-a realizat odată cu
apariția capitalului străin în economie. În perioada analizată, Rusia nu a atins nivelul
industrializării, condițiile economice nefavorabile dinainte de 1880 făcând antreprenoriatul
riscant.
Prin urmare, analiza subliniază faptul că atât factorii economici, cât și cei neeconomici,
au favorizat apariția antreprenoriatului. Acești factori au favorizat semnificativ antreprenoriatul
industrial din SUA și Marea Britanie și, într-o proporție mai mică Rusia. Guvernul a avut un rol

46
semnificativ în promovarea antreprenoriatului în Germania și Japonia. Germania rămâne însă un
caz special, unde se consideră că factorii neeconomici au dus la dezvoltarea antreprenoriatului.
Cu toate că ambele categorii de factori sunt importanți pentru apariția
antreprenoriatului, fapt validat prin analiza întreprinsă, suntem de părere că tot factorii
economici râmân principalul stimulent. Cei din urmă menționați sunt importanți în cazul în care
favorizează apariția antreprenoriatului, prin urmare nici un grup de factori individuali nu pot
avea aceeași influență.
Progresul oricărui domeniu de activitate, îmbunătăţirea condiţiilor existenţei umane,
evoluţia nivelului de trai material şi spiritual al omenirii, sunt legate tot mai mult de
antreprenori, iar în prezent, ca o soluţie viabilă la eliminarea efectelor crizei economice.
Antreprenoriatul influențează în mod direct inovarea, competitivitatea şi creșterea economică,
fiind principala sursă a locurilor de muncă.
Caracteristicile, dinamica, determinanții și formele de manifestare ale antreprenoriatului
diferă de la o țară la alta, sau de la o regiune la alta. Însă este cert, așa cum arată studiile de
specialitate, că nivelul de dezvoltare economică generală şi de prosperitate al unei țări este
strâns corelat cu dezvoltarea antreprenorială şi deschiderea de afaceri sofisticate existente în
acea țară. Dezvoltarea culturii antreprenoriale în societate trebuie promovată în cadrul
sistemelor naționale de educație şi a mecanismelor de sprijin pentru formarea abilităților şi
dezvoltarea capacităților antreprenoriale, în școală şi pe tot parcursul vieții, fiind principala
sursă a locurilor de muncă.
Mediul antreprenorial asigură cadrul fundamental pentru elaborarea și experimentarea
procesului inovator, și pentru aplicarea rezultatelor acestuia. Mediul antreprenorial asigură
agenților economici acele reguli, norme juridice, culturale, în baza cărora sunt elaborate modele
de afaceri adaptate contextului activității economice desfășurate. Prin prisma interdependențelor
dintre elementele modelului de afaceri, a comportamentului întreprinzătorilor și a factorilor care
participă la procesele care afectează antrepriza economică, trebuie conjugat și integrat rolul
fiecărei părți. Scopul exploatării noilor forme de cooperare între forțele inovării (întreprinderi,
centre de cercetare-dezvoltare, instituții publice) este obținerea efectului de sinergie, manifestat
prin valori noi, utile societății.
Inovarea deschisă prin formule noi de colaborare și modele noi de afaceri aplicate, poate
permite depășirea barierelor de acces pe piață, de comunicare, de informare și de acces la
resurse. Astfel, prin inovări corect calibrate și adoptate, antreprenorii pregătiți să recepționeze și
să distribuie capitalul de cunoaștere din mediul lor de afaceri vor avea sanșa de a se afirma în
mediul de afaceri.
Lucrările ştiinţifice şi studiile empirice care tratează antreprenoriatul sunt numeroase,
atât la nivel naţional cât şi internaţional. Interesul pe care l-am acordat temei de cercetare s-a
concretizat atât în lucrări de specialitate, precum şi în referatele de cercetare întocmite în
vederea susţinerii prezentei cercetări. Sperăm că nu numai viziunea noastră asupra acestei teme,
ci şi rezultatele propriu-zise ale studiului, vor contribui la extinderea sferei de cercetare.
Aportul adus la îmbunătăţirea cunoaşterii în domeniu s-a realizat, în primul rând, la
nivelul abordărilor teoretice, iar apoi la nivelul cercetării empirice. La nivelul abordărilor
teoretice şi conceptuale, definirea şi clarificarea unor concepte de bază trebuie luate în calcul

47
atunci când discutăm despre antreprenor. Definirea şi clarificarea conceptelor de bază s-a
efectuat în primul capitol al lucrării. Conceptele de antreprenor și antreprenoriat au fost studiate
de-a lungul timpului de diferiţi autori, tocmai datorită importanţei pe care o au în economia
globală. Acelaşi motiv ne-a determinat şi pe noi să ne orientăm atenţia asupra antreprenorului şi
antreprenoriatului, şi să încercăm să facem o sinteză asupra literaturii de specialitate cu privire
la aceste două concepte. În acest sens, am încercat să identificăm aria de aplicare a acestor două
concepte, prin analiza elementelor definitorii, a caracteristicilor şi a particularităţilor lor, şi nu în
ultimul rând, să analizăm atât asemănările şi deosebirile dintre ele, cât şi punctele forte şi
punctele slabe care le caracterizează.
Importanța acestui subiect derivă din cercetările în domeniu, care au arătat că
supravieţuirea şi creşterea unei firme în zilele noastre, adică într-un mediu de afaceri dinamic,
depinde în mare măsură de capacitatea firmei de a promova creativitatea şi inovarea. Prin
urmare, dacă o firmă învaţă să fie inovatoare, astfel încât să poată genera un şir continuu de
inovaţii tehnice şi manageriale de succes, ea poate genera un avantaj competitiv durabil şi poate
prospera chiar şi într-un mediu extrem de competitiv. Inovaţia este factorul cheie al
antreprenoriatului şi se referă la punerea în practică a creativităţii. Prin urmare, nu trebuie să
uităm nici o secundă de principiile de creativitate atunci când încercăm să fim inovativi şi
bineînţeles, atunci când abordăm subiectul antreprenoriatului.
Originalitate și contribuții personale
Analizând fiecare etapă a cercetării doctorale, apreciem următoarele contribuții
personale:
 Sintetizarea, în prima parte a cercetării, a unui volum ridicat de concepte teoretice cu
privire la antreprenor;
 Delimitarea, pe baza literaturii de specialitate, a celor mai importanți factori care
influențează activitatea antreprenorială;
 Îmbinarea a numeroase metode și instrumente de cercetare, specifice analizei
cantitative cu privire la importanța culturii antreprenoriale și crearea unei modalități
proprii de măsurare a acesteia; analiza impactului inovației la nivelul României și a
rolului antreprenorului în noua economie la nivel mondial, reprezentate în special,
prin analiza de regresie, corelație și asociere dintre variabilele incluse în studiul
empiric, și calitative precum meta-analiza literaturii de specialitate cu privire la
antreprenor;
 Dezvoltarea unui indicator – cultură antreprenorială - pentru a putea valorifica
importanța sa în dezvoltarea antreprenorului;
 Conceperea unui studiu care să releve intensitatea activității antreprenoriale în marile
orașe versus zonele metropolitane;
 Analiza importanței activității antreprenoriale în procesul de industrializare.
Limite ale cercetării
Analiza efectuată are și o serie de limitări de care trebuie ținut cont în interpretarea
rezultatelor obținute precum:
 Dimensiunile relativ reduse ale eșantioanelor utilizate datorate lipsei datelor statistice;

48
  Existența unui grad de dificultate în prelucrarea și interpretarea datelor calitative
rezultate din ancheta pe baza de chestionar utilizată; posibilitatea ca răspunsurile
respondenților să nu fi fost marcate cu exactitate ar influența rezultatele cercetării.
Direcții viitoare de certare
Pornind de la prezenta teză de doctorat, dar ținând seama și de limitele mai sus
menționate, pot fi luate în considerare următoarele perspective viitoare de cercetare:
 Determinarea importanței regulilor formale și informale ale jocului în activitatea
antreprenorială a unei economii;
 Elaborarea unui nou instrument de măsurare a competitivității regionale care să
explice localizarea activităților în spațiu;
 Se observă o geografie a inovației; care ar fi cauzele tendinței de a se inova mai mult
într-o regiune a decât în alta.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Cărți
1. Blaug, M., Economic Theory in Retrospect, Fourth edition, Cambridge University Press, 1988;
2. Cantillon, R., Essai sur la nature de commerce en general, The Royal Economic Society, London,
1959;
3. Drucker, P.F., Inovația și sistemul antreprenorial, Editura Entciclopedica,
4. Ficher, W., Government activity and industrialization in Germany (1815-1870) în Rostow. W.W.,
The economic of take-off into sustained groth, New York, 1963.
5. Friedman, M., Capitalism şi libertate, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 2004;
6. Friedman, T., Lexus și măslinul, editura Polirom, București, 2008;
7. Hagen, E.E., The Economics of development, Homewood, III: Dorsey, 1968;
8. Hausman, D., Filozofia ştiinţei economice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993;
9. Hayek, F.A., A Tiger by the Tail: A 40-Years’ Running Commentary on Keynesianism by Hayek,
întocmită şi editată de Sudha R. Shenoy, Institute of Economic Affairs, Londra, p. 101, 1972;
10. Hirschmeier, J., The origins of entrepreneurship in Meiji Japan, Cambridge: Harvard University,
1964;
11. Hofstede,G. Managementul structurilor multiculturale, Ed.Economica, Bucuresti, 1997;
12. Hoppe, H.H., A Theory of Socialism and Capitalism, Kluwer Academic Publishers, Boston, 1989.
Traducere în limba română Teoria socialismului şi a capitalismului de Emanuel-Mihail Socaciu,
http://misesromania.org/carti/tsc/cuprins.htm;
13. Hoppe, H.H., The Political Economy of Monarchy and Democracy, and the Idea of a Natural Order,
în Journal of Libertarian Studies, vol. 11, nr. 2, 1996; Traducere în limba română de Diana Costea,
Economia politică a monarhiei şi democraţiei şi ideea ordinii naturale,
http://misesromania.org/articole/hoppe/epmd.htm;
14. Huerta de Soto, J., Money, Bank Credit, and Economic Cycles, Ludwig von Mises Institute, Auburn,
Alabama, 2006;
15. Huerta de Soto, J., Socialismo, Calculo Economico y Funcion Empresarial, Union Editorial, Madrid,
1992;
16. Hülsmann, J.G., More on Cantillon as a Proto-Austrian, în Journal des Economistes et des Etudes
Humaines, Paris&Aix-en-Provence, Vol. XI, 4, Dec. 2001;
17. Israel M. Kirzner, Producer, Entrepreneur, and the Right to Property, în Reason Papers, nr. 1, 1973,
disponibil online http://www.mises.org/reasonpapers/pdf/01/rp_1_1.pdf, p. 2;
18. Karl, M., Capitalul, Ed. Politică, Bucureşti, 1960;
49
19. Keynes, J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura Publica,
2009;
20. Keynes, J.M., The General Theory of Employment, Interest and Money, Macmillan, Londra, 1970;
21. Kirzner, I., Competition and Entrepreneurship, The University of Chicago, Chicago, 1973;
22. Kirzner, I., Perception, Opportunity, and Profit, The University of Chicago Press, Chicago, 1979;
23. Knight, F.H., Risk, uncertainty and profit, Houghton Mifflin Co., Boston, 1921;
24. Kuznets, S., Towards a theory of economic growth, New York, Norton, 1968;
25. Marx, K., Teorii asupra plusvalorii, Ed. Politică, Bucureşti, 1960;
26. Menger, C., Principles of Economics, Libertarian Press, Grove City, 1994 Mises, Ludwig von,
Socialism, Liberty Classics, Indianapolis, 1981. Traducere în limba română de Sergiu Marcus,
http://misesromania.org/carti/socialismul/soc.htm;
27. Mill, J.S., Despre libertate, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994;
28. Mises, L., Capitalismul şi duşmanii săi, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998
29. Mises, L., Ciclul economic şi expansiunea creditelor. Consecinţele economice ale banilor ieftini,
Institutul Ludwig von Mises, disponibil online https://mises.ro/266/ciclul-economic-i-expansiunea-
creditelor;
30. Mises, L., Liberalismus, Academia Verlag, Sankt Augustin, 1993;
31. Mises, L., Theory and History, Ludwig von Mises Institute, Auburn, Ala., 1985;
32. Mursa, G., Logica Pieței, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2014.
33. North, D., Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge University
Press, 1990;
34. North, D., Understanding the Process of Economic Change, Princeton University Press, 2005;
35. Pohoaţă, I., Doctrine economice contemporane, Volumul 1, Ed. Fundaţia Academică Gheorghe Zane
, Iaşi, 1993;
36. Pohoață, I., Doctrine economice, Volumul II, Editura Ghe. Zane, Iași, 1996;
37. Ricardo, D., Despre principiile economiei politice şi impunerii, Ed. Antet, Bucureşti, 1962;
38. Rothbard, M., Ethics of Liberty, New York University Press, New York and London, 1998;
39. Rothbard, M., Man, Economy and State, Scholar Edition, Ludwig von Mises Institute, Auburn,
Alabama, 2004;
40. Sautet, F., The Role of Institutions in Entrepreneurship: Implication for development Policy,
Mercatus Center, George Mason University, 2005;
41. Say, J.B.,, Economie Politique, Editura Felix Alcan, Paris, 1889;
42. Schumpeter, J.A., (1980) Capitalism, socialism and democracy, Harper & Row, New York, 1980;
43. Schumpeter, J.A., (1936), Théorie de l'évolution économique, Dalloz, Paris, 1936;
44. Schumpeter, J.A., Capitalism, Socialism and Democracy, Harper, New York, 1975;
45. Stiglitz, J., Globalizarea, speranţe şi deziluzii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;
46. Veblen, T., The theory of business entreprise, New York, Kelley, 1965

Articole:
1. Acs, Z. J., Storey, D., “Entrepreneurship and Economic Development,” Regional Studies, 38, 1-12,
2004;
2. Alchian, A., Competition, Monopoly and the Pursuit of Money, în Economic Forces at Work, Liberty
Fund, Indianapolis, 1977;
3. Alchian, A., Demsetz, H., Production, Information Costs, and Economic Organization, în The
American Economic Review, Vol. 62, nr. 5, December 1972;
4. Alchian, A., Some Economics of Property Rights, în Economic Forces at Work, Liberty Fund,
Indianapolis, 1977;
5. Arenius, P., Minniti, M. , Perceptual Variables and Nascent Entrepreneurship. Small Business
Economics 24(3): 233-247, 2005;
6. Arrow, K., Economic welfare and allocation of resources for invetion, în: Nelson R. (ed.): The rate
and direction of inventive activity: Economic and social factors, Princeton, NJ: Princeton University
Press, pg. 609-626, 1962;

50
7. Audia, P.G. and Rider, C.I., Entrepreneurs as Organizational Products Revisited. In: Baum, R. Frese,
M. and Baron, R. (eds) The Psychology of Entrepreneurship. Lawrence Erlbaum Associates, pp. 113-
130, 2006;
8. Baldwin, R., Forslid, R., Philippe, M., Gianmarco, O., Frederic, R., Economic Geography and
Public Policy,Princeton University Press 2003;
9. Ballve, F., Essentials of Economics, D. van Nostrand, Princeton, 1963;
10. Bastiat, F., Harmonies Économiques, în Oeuvres Complètes, tome sixième, Guillaumin et Cie,
Libraires, Paris, 1870 http://olldownload.libertyfund.org/Texts/Bastiat0139/Works/0137-06_Bk.pdf;
11. Baumol, W. J., Entrepreneurship in Economic Theory, în The American Economic Review, 58 (2),
May, 1968;
12. Baumol, W.J., Entrepreneurship: Productive, Unproductive and Distructive, Journal of Political
Economy, Vol. 98, Nr.5, 1990;
13. Bawerk, B.B., Capital and Interest, Libertarian Press, South Holland, Illinois, vol. II „Positive Theory
of Capital”, 1959;
14. Beugelsdijk, S., Entrepreneurial culture, regional innovativeness and economic growth. Journal of
Evolutionary Economics 17(2): 187-210, 2007;
15. Blaug, M., The Methodology of Economics, Or How Economists Explain, Cambridge University
Press, Cambridge, 1992;
16. Block, W., Austrian Monopoly Theory – A Critique, în The Journal of Libertarian Studies, vol. 1, nr.
4, 1977;
17. Block, W., Austrian Theorizing: Recalling the Foundations, în The Quarterly Journal of Austrian
Economics, vol. 2, nr. 4, 1999;
18. Boettke, P.J., Coyne, C.J., Entrepreneurship and Development: Cause or Consequence? Mercatus
Center, George Mason University, Global Prosperity Initiative, Working Papers, Nr.6, 2003;
19. Bosma, N., Hunt, St., Early-stage Entrepreneurship Activity in the European Union: Some Issues and
Challenges, Scientific Analysis of Entrepreneurship and SMEˊs, Paper Nr.2, 2005;
20. Bosma, N.S., Van Stel, A.J., Suddle, K., The Geography of New Firm Formation: Evidence from
Independent Start-ups and New Subsidiaries in the Netherlands. International Entrepreneurship and
Management Journal 4(2): 129-146, 2007;
21. Bottazzi L., Peri, G., Innovation and Spillovers in Regions: Evidence from European Patent Data.
European Economic Review 47: 687-710, 2003;
22. Boudreaux, D., Holcombe, R., The Coasian and Knightian Theories of the Firm, în Managerial and
Decision Economics, vol. 10, June, 1989;
23. Bowen, R.H., The role of government and private entreprise in German industrial growth 1870-The
Journal of economic History, Supplement, 1950, 10; pp.68-81, 1914;
24. Broude, H.J., The role of the state in American development 1820-1890. In H.G.J., Aitken (Ed.) The
state and economic growth, New York: Socila Science Research Council, 1959;
25. Burt, R.S., The Network Entrepreneur. In: Swedberg, R. (ed.) Entrepreneurship. The Social Science
View. Oxford: Oxford University Press. pp. 281-307, 2000;
26. Bygrave, W., Hofer, C.W., Theorizing about entrepreneurship, Entrepreneurship Theory and
Practice, Winter, pp.13-22, 1991;
27. Carroll, G. and Khessina, O. , The Ecology of Entrepreneurship. In: Alvarez, S.A., Agarwal, R. and
Sorenson, O. (eds) Handbook of Entrepreneurship Research: Disciplinary Perspectives. New York:
Springer. pp. 167-200, 2005;
28. Cismaș L., M., Miculescu, A., Oțil M., Current trends of the regional development policy in the
European Union. The development of competitive economic agglomeration of cluster type, Analele
Universității din Petroșani, Volumul 10, pp.99-110, 2010;
29. Chișlari, E.A., Antreprenoriatul și dezvoltarea economică. Cazul Marii Britanii. Analele ASEM,
Vol. II, Ministerul Educaței al Republicii Moldova, Departamentul editorial poligrafic, ASEM, 2004;
30. Coase, R. H., The Problem of Social Cost, în Journal of Law and Economics, vol. 3, 1960;
31. Coase, R.H., The Choice of the Institutional Framework: A Comment, în Journal of Law and
Economics, vol. 17, nr. 2, 1974;

51
32. Fornahl, D. , Entrepreneurial Activities in a Regional Context. In: Fornahl, D. and Brenner, T. (eds)
Cooperation, Networks and Institutions in Regional Innovation Systems. Cheltenham: Edward Elgar,
pp. 38-57, 2003;
33. Frenken, K., Boschma, R.A., A theoretical framework for evolutionary economic geography:
industrial dynamics and urban growth as a branching process. Journal of Economic Geography 7(5):
635-649, 2007;
34. Friedman, D., Law’s Order. What economics has to do with law and why it matters, Princeton
University Press, Princeton, New Jersey, 2000;
35. Friedman, D., Hidden Order. The Economics of Everyday Life, HarperCollins, New York, 1996;
36. Friedman, D., Vers une société sans Etat, Les Belles Lettres, Paris, 1992;
37. Fuller, T. and Moran, P., Small enterprises as complex adaptive systems: a methodological
question? Entrepreneurship and Regional Development 13(1): 47-63. Garnsey E. and Heffernan P.
(2005) High Tech Clustering through Spin Out and Attraction; the Cambridge Case, Regional Studies
39(8): 1127-1144, 2001;
38. Greve, A., Salaff, J.W., Social networks and entrepreneurship, Entrepreneurship Theory and
Practice, Volum 28, Sage Journals, pp.1-22, 2009;
39. Habakkuk, H.J., Family structure and economic change in nineteenth-century Europe, The Journal of
Economic History, pp.1-12, 1955;
40. Halcombe, R., Entrepreneurship and Economic Growth, The Quarterly Journal of Austrian
Economics, Vol.2, Nr.2., 1999;
41. Holcombe, R., Political Entrepreneurship and the Democratic Allocation of Economic Resources, în
Review of Austrian Economics, vol. 15, nr. 2/3, 2002;
42. Hoppe, H.H., Praxeology and Economic Science, Ludwig von Mises Institute, Auburn, Ala., 1988;
43. Hoppe, H.H., Block, W., On Property and Exploitation, în International Journal of Value-Based
Management, 15, 2002;
44. Hoppe, H.H., Review of „Man, Economy, and Liberty: Essays in Honor of Murray Rothbard”, în The
Review of Austrian Economics, vol. 4, 1990;
45. Hülsmann, J.G., A Realist Approach to Equilibrium Analysis, în Quarterly Journal of Austrian
Economics, vol. 3, nr. 4, 2000;
46. Hülsmann, J.G., Knowledge, Judgment, and the Use of Property, în Review of Austrian Economics,
vol. 10, nr. 1, 1997;
47. Hülsmann, J.G., Toward a General Theory of Error Cycles, în QuarterlyJournal of Austrian
Economics, vol. 1, nr. 4, 1998;
48. Johnson, S., McMillan J., Woodruff, Ch., The Central Role of Entrepreneurs in Transition Economie,
The Journal of Economic Perspectives, Vol. 16, Nr.3, 2002;
49. Kirzner, I., Producer, Entrepreneur and the Right to Property, Reason Papers, www.mises.org,
2005;
50. Kirzner, I., Commentary: Entrepreneurship, Uncertainty, and Austrian Economics, în Austrian
Economics: Tensions and New Directions, Bruce J. Caldwell and Stephan Boehm, ed., Kluwer
Academic Publishers, 1992;
51. Kirzner, I., Creativity and/or Allertness: A reconsideration of the Schumpeterian Entrepreneur,
Review of Austrian Economics, 11:5-17, Kluwer Academic Publishers, 1999;
52. Kirzner, I., ed., Classics in Austrian Economics, Vol III, The Age of Mises and Hayek, William
Pickering, London, 1994;
53. Kirzner, I., Entrepreneurial discovery and the competitive market process: An Austrian approach.
Journal of Economic Literature 35: 60–85, 1997;
54. Kirzner, I., Producer, Entrepreneur, and the Right to Property, în Reason Papers, nr. 1, 1973,
http://www.mises.org/reasonpapers/pdf/01/rp_1_1.pdf;
55. Krug, B., Polos, L., Entrepreneurs, Entreprises and Evolution. The Case of China. International
Society for New Institutional Economics, 2000;
56. Malmberg, A. and Maskell, P., The elusive concept of localisation economies – towards a
knowledge-based theory of spatial clustering. Environment and Planning A 34: 429–449, 2002;
57. Maskell, P., The firm in economic geography. Economic Geography 77 (4): 329-344, 2001;

52
 58. Mason, C.M., Spatial variations in enterprise. In: Burrows, R. (ed.) Deciphering the Enterprise
Culture. London: Routledge. pp. 74–106, 1991;
59. Mises, L., Monopoly Prices, în Quarterly Journal of Austrian Economics, vol. 1, nr. 2, 1998;
60. Mises, L., Profit and Loss, Planning for Freedom, Ediția a IV-a, Libertarian Press, South Holland,
1980;
61. Mises, L., Profituri şi pierderi. Natura economică a profiturilor şi a pierderilor, în Polis, vol. 4, nr. 3,
1997, traducere după Profit and Loss, în Planning for Freedom, Libertarian Press, South Holland, Il.,
1980;
62. Nagy, A., Györfy, L.Z., Benyovszki, A., Petru, T.P., Main Characteristics of Entrepreneurial Activity
în Romania, în Entrepreneuship and Economic Growth International Conference, 28 -29 th March,
2008, Cluj Napoca, Editura Abel, pg.108-114, 2008;
63. Nanda, R., Sørenson, J.B., Peer Effects and Entrepreneurship. HBS Working Paper 08-051, 2008;
64. Pitorac, R.I., Cismaș L.M., Innovation - an influence factor of cyclical fluctuations. Study case for
Romania, between 1995-2009, Research Gate, pp.365-370, 2012;
65. Prelipcean G., Boscoianu M., Innovation, Technological Change and Labor saving in the Aftermath
of the Global Crisis, The 5th Balkan Regional Conference on Engineering and Business Education &
Icebe, Volumes I and II, Conference Proceedings, 2009;
66. Popescu C., Maxim A., Diaconu L., Determinants of entrepreneurial intentions among Romanian
students, SSRN, Martie, 2016;
67. R. H. Coase, The Nature of the Firm: Origin, Journal of Law, Economics, & Organization, Vol. 4,
No. 1, pp. 3-17, 1988;
68. Roibu, P.A., Entrepreneurship and Innovation in South Korea, Redefining Community in
Intercultural Context, Volume 6, pp.231-236, 2017;
69. Rothbard, M., Professor Hebert on Entrepreneurship, The journal of Libertarian Studies, Vol. VII,
Nr.2, 1985;
70. Salerno, J.T., The Place of Human Action in the Development of Modern Economic Thought, în The
Quarterly Journal of Austrian Economics, vol. 2, nr. 1, 1999;
71. Santarelli, E., Vivarelli, M., Entrepreneurship and the process of firms’ entry, survival and growth.
Industrial and Corporate Change 16: 455-488, 2007;
72. Shane, S. , Prior knowledge and the discovery of entrepreneurial opportunities. Organization Science
11: 448-469, 2000;
73. Sorensen, O., Social networks and industrial geography. Journal of Evolutionary Economics 13, 513-
527, 2003;
74. Van Aalst, I., Atzema, O., Boschma, R., Van Oort, F.G., Creatieve klasse en regional economische
groei in stedelijk Nederland In: Raes, S. and Hofstede, B. (eds) Creatief vermogen. De economische
potentiel van kultur en creativitat. The Hague: Elsevier. pp. 123-154, 2006;
75. Washington. Wennberg, K., Entrepreneurial Exit. Stockholm: Stockholm School of Economics,
2009;
76. Wennekers, S., Thurik, R., Institutions, Entrepreneurship and Economic Performance, EIM
Business and Policy Research, 2001;
77. Williamson, O.E., The Economics and Sociology of Organization: Promoting a Dialogue, în Farkas,
George and England, Ed., Industries, Firms, and Jobs: Sociological and Economic Approaches, New
York, Plenum, 1988;
78. Wu, J., Huang S., The Entrepreneurship and Institutions: a Perspective to Interpret Chinaˊs
Economic Growth in Its Transformation, American Economic Association Meeting, Boston, USA,
2006;

Rapoarte Oficiale:
1. Amorós, J. E., & Bosma, N. (2014). Global Entrepreneurship Monitor 2013 – Raport Global
Decembrie, 2014, from http://www.gemconsortium.org/docs/download/3106;
2. ***Commision of the European Communities, Action Plan: The European agenda for
Entrepreneurship, 2016, www.ec.europa.eu;
3. ***Anuarul statistic al României, Rapoarte 2000-2017;
4. ***World Bank, World Bank Development Indicators 2016, www.worldbank.org;

53
5. ***Eurostat, European Commision Report, 2016;
6. *** Institutl Național de Statistică, Rapoarte 1990-2017;
7. ***Comisia Europeană – Tabloul de bord al Uniunii Inovării, 2016;
8. ***Harvard Business Review, 2017;
9. ***Key Data on Education in Europe, 2010-2016;
10. *** OECD, Global Report;
11. *** World Bank – Global Report;
12. *** GEM – Global Report, 2010-2017;
13. ***Global Entrepreneurship Index Report, 2016;

Lista publicații științifice

1. Irina Roibu , Paula Alexandra Roibu (Crucianu), The Differences Between Women Executives
In Japan And Romania Oradea Journal of Business and Economics, Volume II Issue 1 Published
on March 2017, pp.81-90, ISSN 2501-1596;
2. Ion Pohoață, Aida-Loredana, Baciu; Paula-Alexandra Roibu, Is The Dcfta Between Eu And
Ukraine Negatively Impacting Russia's Economy?, CES Working Papers; Iasi, 16 pp.2016.
ISSN: 2067 – 7693;
3. Irina Roibu, Paula-Alexandra Roibu, Barriers to Women Entrepreneurship: A Comparative
Analysis between South Korea and Romania, Acta Universitatis Sapientiae, Philologica, The
Journal of "Sapientia" Hungarian University of Transylvania, Volume 8, Issue 1, ISSN: 2391-
8179;
4. Irina Roibu, Paula-Alexandra Roibu, A comparison between women executives in Japan and
Romania, Romanian Economic and Business Review; Brasov Vol. 11, Iss. 4, (Winter 2016): 17-
32, ISSN 2501-3599;
5. Irina Roibu, Paula-Alexandra Roibu, ““Third sex” stereotype in South Korea. Reasons and
implication for new generations women, Issue Year: 5/2016Issue No: 1Page Range: 192-197,
Redefining Community in Intercultural Context, ISSN 1736-6070;
6. Irina Roibu, Paula-Alexandra Roibu, Women Empowerment in Japan: policies and public’s
reaction, Issue Year: 9/2016Issue No: 2Page Range: 133-140, Bulletin of the Transilvania
University of Braşov, Series IV: Philology & Cultural Studies, ISSN: 2066-768X;
7. Irina Roibu, Paula-Alexandra Roibu, Korean shamanism and its reminiscences in one of the
world's most technologically advanced country, Issue Year: 6/2017Issue No: 1Page Range: 237-
243, Redefining Community in Intercultural Context, ISSN 1736-6070;
8. Paula-Alexandra (Crucianu) Roibu Entrepreneurship and innovation in South Korea, Issue
Year: 6/2017Issue No: 1Page Range: 231-236, Redefining Community in Intercultural Context;
ISSN 2501-1596;
9. Paula-Alexandra (Crucianu) Roibu, Antreprenorul – Factor important în creșterea și
dezvoltarea economică în cadrul proiectului, Sprijin pentru doctoranzi în domeniul științelor
economice”, POSDRU/187/1.5/S/155656 – ISBN – 978-606-505-3400-97, Editura ASE, Lect.
Univ. Dr. Mihaela Maftei;
10. Paula-Alexandra Crucianu, The impact of the Country Risk on the localization of the
Investments in Central and East Europe, East European & Balkan Studies, Mai 2018, ISSN
1598-0804, pp. 139-163.

54