Cuvant duhovnicesc al Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul

Moldovei si Bucovinei, la Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh

(Rusaliile) – 2011 –

“Suntem in ajun de mare sarbatoare: Cincizecimea, Rusaliile,

Pogorarea Duhului Sfant. Maine la Dumnezeiasca Liturghie,
credinciosii care vor fi in biserica, vor auzi cuvantul: “Cine este
insetat, sa vina la Mine si sa bea, sa primeasca apa cea vie.Cel care
crede in Mine – zice Domnul – rauri de apa vie vor curge din
pantecele lui“. Si aceasta – continua Evanghelia – o spunea despre
Duhul cel Sfant pe care aveau sa-L primeasca toti cei ce cred intr-
insul.
Sfintii Apostoli, si prin ei, umanitatea intreaga asteptau minunea
Pogorarii Duhului Sfant. Domnul Hristos, se adresasera ucenicilor cu
cuvintele: “Sa nu va indepartati de Ierusalim pana nu va veti
imbraca cu putere de Sus“. Iar in Ghetsimani, sau la Cina cea de
Taina, inainte de Patima si Rastignirea Sa, Mantuitorul Hristos
fagaduieste Apostolilor si lumii intregi, venirea Mangaietorului, a
Duhului celui Sfant, care avea sa implineasca si sa desavarseasca
lucrarea lui Hristos in lume pentru mantuirea lumii.
Si la cincizeci de zile dupa Inviere, la zece zile dupa Inaltare,
Sfintii Apostoli, aflati din nou impreuna, primesc puterea Duhului
Sfant care se pogoara peste ei. Din oameni fricosi, necunoscatori in
cele ale misiunii, devin, prin puterea Duhului Sfant, martori si
marturisitori ai lui Hristos Celui mort si inviat. Si manati de puterea
Duhului Sfant vor merge pana la marginile lumii, cunoscute atunci,
pentru a vesti, a propovadui Evanghelia iubirii lui Dumnezeu pentru
lume.
Odata cu Cincizecimea, cu coborarea Duhului Sfant, istoria
umanitatii intra intr-o alta faza. Este perioada descrisa de Sfantul
Grigorie Palama, marele athonit, Arhiepiscop de Tesalonic si teolog
al luminii celei necreate, cu urmatoarele cuvinte:
“Este timpul in care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, urca la cer
si Se coboara; Se coboara pentru a uni cele de jos cu cele de sus, a
impreuna cerul si pamantul, intemeind Biserica pamanteana si
cereasca, intru slava iubirii Sale de oameni“.
 Suntem, cei de dupa Cincizecime pana astazi si pana cand
Dumnezeu va mai tine lumea intru fiinta, suntem in aceasta
asteptare a celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru Iisus
Hristos, suntem intr-o asteptare a Duhului Sfant, Care sa Se
coboare ori de cate ori se savarseste dumnezeiasca Liturghie; sa
Se coboare ori de cate ori, in duh de smerenie, omul, prin
rugaciune, tine legatura cu Cerul. Sfintii Apostoli, inainte de
Cincizecime asteptau pogorarea peste ei a puterii Duhului Sfant. Viata
crestina, nu este altceva, in autenticitatea ei – sau n-ar trebui sa fie
– decat o asteptare continua a Duhului Sfant, care sa-si
gaseasca salas, potir binecuvantat, receptacol, in inima, sufletul si
cugetul omului.
Rugaciunile cele mai intense ale Bisericii se refera tocmai
la nevoia omului de a trai sub ocrotirea Duhului Sfant:
“Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, vino si te
salasluieste intru noi…“
Este rugaciunea cu care, atat in particular crestinul, cat si in
comunitate, in Biserica, incepe orice slujba, orice ruga indreptata catre
cer.
“Doamne, Cel ce-ai trimis pe Prea Sfantul Tau Duh in ceasul
al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-
L innoieste noua, celor ce ne rugam Tie…“.
Este rugaciunea continua a Bisericii in timpul Sfintei
Liturghii, ca Duhul Sfant sa se coboare peste lume si peste
darurile de paine si vin, care devin Trupul si
SangeleMantuitorului Hristos.
Cum putem tinde spre dobandirea Duhului Sfant?
Mai intai, poate, ar trebui sa aratam care sunt  obstacolele
care stau impotriva salasluirii Duhului Sfant in noi. Sunt multe. As
aminti doar trei, poate cele mai importante:
Duhul Sfant nu poate cobori intr-o inima mandra, intr-un suflet
orgolios. Pretentia diabolica la superioritate in relatia cu
ceilalti constituie un obstacol de netrecut pentru ca Duhul Sfant sa
patrunda in noi.
 In al doilea rand, duhul vicleniei, care nu lasa loc in niciun caz
prezentei Duhului Sfant in noi.
Si [in al treilea rand] judecata aproapelui, care opreste orice
revarsare de har in inima celui care arata cu degetul spre celalalt.

Daca am amintit trei dintre nenumaratele obstacole care pun zid

de despartire intre noi si Duhul Sfant, sa amintim, dintre multe altele,
si care sunt trei cai prin care Duhul Sfant se salasluieste intru noi:
Duhul libertatii, fara de care Duhul Sfant nu poate fi prezent. Iar
aceasta libertate, cum a fost descrisa de un Parinte al Bisericii din
veacul trecut [Cuviosul Sofronie Saharov], aceasta libertate are doua
trepte, si anume: capacitatea de a te elibera de dorinta de a-i domina
pe altii,si cea de-a doua treapta, foarte greu de implinit pentru noi
oamenii obisnuiti: lipsa razvratirii launtrice fata de cel care incearca
sa te domine. Prin aceasta dobandim libertatea cea autentica. Iar in
aceasta situatie Duhul Sfant este cu noi.
Cea de-a doua cale este smerenia. Acolo unde este smerenie,
Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, Duhul cel smerit al lui Dumnezeu
Se salasluieste. Pentru ca smerenia este contrariul ambitiilor
nemasurate, care, asa cum aminteam, impiedica venirea Duhului
Sfant in noi.
Si in al treilea rand iubirea de vrajmasi. Este calea cea mai sigura,
este dovada cea mai clara ca Duhul Sfant se afla in om. Caci
acolo, unde nu este iubire – incluzand in aceasta si pe dusmani –
acolo nu este Duhul Sfant.
Nu ne ramane decat, cu ochii mintii indreptati catre cer, sa
cerem pogorarea Duhului Sfant in noi, pentru ca o viata autentica,
in lumina Evangheliei, nu poate fi decat viata in Duhul Sfant.
Vino Duhule, vino Mangaietorule, vino, Dumnezeule Duh Sfant si
te salasluieste impreuna cu Tatal si cu Fiul in fiinta noastra cea mai
dinlauntru!