Munca copiilor in timpul Revolutiei Industriale

Spre sfarsitul secolului al XVIII- lea si inceputul secolului al XIX- lea, Marea Britanie a fost
prima tara care s-a industrializat. De aceea, a fost si prima tara in care natura muncii copiilor
s-a schimbat dramatic, astfel incat a inceput sa fie vazuta ca o problema sociala si politica.

Copiii din familii sarace munceau de secole inaintea industrializarii, ajutand in casa sau
implicandu-se in conducerea afacerilor cand erau in stare. Practica de a folosi copiii la munca
a fost atestata documentar pentru prima data in Evul Mediu cand parintii isi puneau copiii sa
toarca fire pentru a le folosi apoi in gherghefuri sau razboaie de tesut, astfel copiii rezolvau o
varietate de sarcini auxiliare pentru parinti, dar care aveau o inseamnatate critica pentru
economiile familiei.

Munca industriala timpurie

Odata ce primele fabrici textile au fost construite in 1769 si copii ucenici angajati ca lucratori
principali, conotatia „muncii copilului” a inceput sa se schimbe. Charles Dickens numea
aceste locuri de munca „fabrici satanice intunecate”, iar Edward Palmer Thompson le descria
ca fiind locuri in care se foloseau limbajul licentios, ingrozitor, cruzimea si unde se intamplau
accidente violente, iar manierele erau ceva strain.
Desi lucratorii in agricultura si in gospodarie erau obisnuiti sa munceasca multe ore de
generatii, sistemul din fabrici era criticat pentru disciplina de fier, pedepsele dure, conditiile
de munca neigienice, salarii mici si program de munca inflexibil. Fabricile au depresonalizat
relatia angajator-angajat si au fost atacate pentru ca rapeau libertatea, demnitatea si
creativitatea lucratorilor.
Acesti copii ucenici erau saraci luati din orfelinate si case de munca si carora li se dadea
hrana, haine si locuinta, dar nicio plata baneasca pentru ziua lunga de munca in fabrica. Se
estima ca pe la 1784 o treime din totalul muncitorilor din morile din zona rurala erau ucenici
si numarul lor atingea chiar 80-90% intr-o singura moara.
Dupa inventarea si adoptarea motorului cu aburi al lui James Watt, morile nu au mai trebuit sa
fie amplasate langa apa si sa se bazeze pe munca ucenicilor orfani si s-au dezvoltat orase si
sate industriale in Lancashire, Manchester, Yorkshire si Cheshire. Proprietarii de fabrici au
inceput sa angajeze copii din familii sarace si din clasa muncitoare pentru a lucra in fabricile
lor la torsul bumbacului, inului, lanei si al matasii.

Dezbatere asupra problemei muncii copiilor

Ceea ce s-a intamplat cu copiii in interiorul zidurilor acestor fabrici a devenit o problema de
dezbatere sociala si politica intensa care continua pana astazi. Pesimisti precum Engels, Marx
si Webb spuneau ca micutii erau pusi sa munceasca in conditii deplorabile si erau exploatati
de industriasi. O imagine a „ fabricii satanice intunecate’’ infatiseaza copii de 5-6 ani lucrand
intre 12 si 16 ore pe zi, sase zile pe saptamana fara pauza de masa in fabrici supraincalzite si
supraaglomerate pentru a castiga 4 silingi pe saptamana. Reformatorii au cerut legi privind
munca copiilor si dupa dezbateri prelungite, Parlamentul a hotarat sa formeze o Comisie
Regala pentru supravegherea angajarii copiilor. Optimistii, in schimb, considerau ca angajarea
copiilor in aceste fabrici era benefica copilului, familiei lui si tarii, conditiile nefiind mai rele
decat fusesera la ferme sau pe acoperisurile caselor, curatand cosurile; munca era usoara si
copiii puteau contribui la veniturile familiale, spuneau ei. John Wesley, fondatorul
metodismului, recomanda munca copiilor ca un mijloc de a impiedica raspandirea viciului si a
lenei in randul tinerilor. Oricum, dupa cum a aratat istoricul economic Ivy Pinchbeck, orele de
munca si conditiile erau la fel de rele in gospodarii, cat si in fabrici.
Desi dezbaterea privind exploatarea copiilor in timpul Revolutiei Industriale Britanice
continua pana in zilele noastre, Parlamentul a adoptat niste legi dupa ce i s-au prezentat
dovezile necesare. Astfel, trei legi au avut impact major in angajarea copiilor in industria
textila si anume Actul de reglementare in fabricile de bumbac din 1819- reglementa varsta
minima de angajare la noua ani si un maxim de 12 ore de munca pe zi- , Actul de
reglementare a muncii copiilor din 1833- prin care inspectori erau platiti sa asigure
implementarea legii- si Proiectul de lege „10 ore” din 1847,prin care se limitau orele de
munca la 10 pentru femei si copii.

Explicatii pentru munca copiilor si suplimentarea acesteia

Dat fiind rolul muncii copiilor in Revolutia Industriala Britanica, multi istorici economici au
incercat sa explice de ce munca de acest fel a devenit asa de raspandita. Majoritatea oamenilor
de stiinta considera ca tocmai oferta foarte mare de copii a incurajat cresterea angajarilor,
facand din asta o problema sociala. Cea mai comuna explicatie pentru cresterea suplimentarii
este saracia- familiile isi trimiteau copiii la munca pentru ca aveau nevoie disperata de un
venit. O alta explicatie este faptul ca munca era vazuta ca o componenta traditionala in viata
oamenilor obisnuiti; parintii lucrasera cand erau tineri si le cereau copiilor lor sa faca acelasi
lucru. Viziunea dominanta care situa copiii in clasa muncitoare se datora faptului ca acestia
erau considerati „mici adulti” si existau asteptari ca acestia sa contribuie la veniturile familiei.
Alte ipoteze ar fi cele in care cresterea suplimentarii fortei de munca cu copii s-au datorat
parintilor lacomi carora nu le ajungeau veniturile si-si trimiteau copiii la munca sau acestia
preferau sa plece de acasa pentru ca parintii erau abuzivi din punct de vedere mental si
emotional.
Oricare ar fi fost motivul pentru cresterea fortei de munca a copiilor, oamenii de stiinta au
cazut de acord asupra faptului ca din momemnt ce legile obligatorii pentru scolarizare nu au
fost adoptate pana in 1876m chiar si parintii bine intentionati aveau putine alternative.