NATURA SI IMPORTANTA JOCULUI CA FENOMEN DE CULTURA

Pornind de la vechea idee ca orice actiune omeneasca se reduce la joaca incepem

a evidentia faptul ca jocul este un factor caracteristic in tot ceea ce exista pe lume. El
infrumuseteaza viata si o completeaza, si ca atare este indispensabil atat pentru individ,
ca functie biologica cat si pentru colectivitate, datorita tilcului pe care il contine,
semnificatia lui, importanta lui ca mijloc de exprimare dar mai ales a legaturilor spirituale
si sociale pe care le creeaza. Jocul este considerat aici ca fenomen de cultura si nu in
primul rand ca o functie biologica. De pe aceasta pozitie jocul este o functie plina de tilc.
Fiecare joc inseamna ceva. Numeroasele incercari de a determina functia biologica a
jocului sunt foarte diferite. Dupa unii orice fiinta vie, cand se joaca se supune unui spirit
de imitatie inascut sau ca jocul satisface nevoia de destindere. In alte opinii jocul serveste
drept exercitiu pregatitor in vederea activitatii serioase pe care i-o cere viata sau ca
umplutura necesara unei activitati orientate spre unilateral. Toate aceste explicatii au
totusi un factor comun si acela ca toate pornesc de la presupunerea ca jocul are loc de
dragul unei finalitati.
O alta caracteristica a jocului este ca acesta nu poate fi contestat. Aproape tot ce e
abstract poate fi contestat: dreptatea, frumusetea, adevarul, bunatatea etc. Jocul insa nu.
Dar o data cu jocul recunoastem cu sau fara voie spiritual.
Marile activitati primare ale societatii omenesti sunt intrepatrunse, toate, de catre
joc. Incepand cu limba, prima unealta a omului cu care poate comunica, si cu care
jucandu-se ajunge sa sara de la planul material la idee “ in spatele fiecarei exprimari a
abstractului se afla o metafora, si in fiecare metafora se ascunde un joc de cuvinte”1.
In cadrul esteticii jocul are inclinarea de a se asocia cu tot felul de elemente
frumoase. De formele mai primitice alejocului se leaga veselia si farmecul iar in formele
mai dezvoltate, jocul este strans impletit cu ritmul si armonia. Legaturile dintre joc si
frumusete sunt solide si multiple.

1
Huizinga Johan, Homo Ludens, Ed. Humanitas, Bucuresti 2003, pag. 13.
 Orice joc este in primul rand o actiune libera. Atat pentru puii de animale cat si
pentru copii jocul este din placere, si in asta rezida insasi libertatea lor. Orice joc poate
insa sa-l absoarba oricand pe jucator.
Jocul se fixeaza imediat ca forma de cultura. Ca metoda de invatare jocul poate fi
o solutie de exceptie deoarece acesta o data jucat, ramane in memorie ca o creatie
spirituala sau ca un tezaur spiritual. Este transmis si poate fi repetat oricand. Aceasta
repetabilitate este una dintre cele mai importante insusiri ale jocului. Inlauntrul spatiului
de joc domneste o ordine proprie si absoluta fapt ce ne duce la o noua trasatura
importanta , inca si mai pozitiva a jocului: Jocul creeaza ordine, este ordine in lumea
imperfecta si in viata haotica.
Printre calificarile ce se pot aplica jocului, putem adauga si incordarea ca element
ce ocupa un loc cu totul deosebit si important. In incordare se face resimtita destinderea.
Copilul trebuie sa reuseasca ceva cu un anumit efort dar incordarea ii pune la incercare si
forta, perseverenta, dibacia, curajul, rabdarea si totodata forta lui psihica.

FORMELE LUDICE IN MUZICA

Corelatia dintre joc si muzica porneste inca de la faptul ca in unele limbi minuirea
instrumentelor muzicale se numeste “a juca”. Factorii comuni dintre aceste doua notiuni
vom incerca sa-i determinam in cele ce urmeaza. Jocul se afla in afara sferei nevoii si a
utilitatii, lucru perfect valabil si in muzica. Jocul este valabil in afara normelor ratiunii,
datoriei si adevarului. Acelasi lucru se intampla si cu muzica. Ritmul si armonia sunt,
intr-un sens absolute identic, factori ai jocului si ai muzicii.
Placerea care nu contine nici un rau si nici un folos vrednic de a fi numit este
jocul. Felul muzicii cat si utilitatea care rezida in cunoasterea ei pe de alta parte este greu
de determinat. Sau poate chiar de dragul jocului si al relaxarii noi ravnim muzica.
Savurarea muzicii se apropie de un tel final al actiunii, pentru ca ea nu este cautata pentru
vreun bun viitor ci pentru ea insasi. Ea conteaza ca arta mimetica sau imitative, iar
rezultatul acestei imitatii e starnirea de simtaminte morale de tip pozitiv sau negative.
Fiecare melodie, tonalitate sau miscare de dans reprezinta ceva, infatiseaza ceva si dupa
cum lucrul reprezentat este bun sau rau, frumos sau urat, putem socoti si muzica ca fiind
buna sau rea. In aceasta consta functia ei profound educative. Audierea imitatiei trezeste
si ea simtamintele imitate2. Unele melodii starnesc entuziasm, alte ritmuri si melodii
sugereaza manie sau blandete, curaj. In muzica se afla in sine expresia de ethos. In ceea
ce priveste modurile se stie ca grecii atribuiau fiecarui mod muzical un anumit effect:
unul te facea sa fii trist, altul calm etc. Aceasta redare prin imitatie (mimesis) este pentru
artist un joc si nu o munca serioasa.
Asadar intentia de a determina natura si functia muzicii se afla tot timpul la
granita notiunii pure de “joc”. Natura esentiala a oricarei activitati muzicale este o joaca.
Fie ca muzica serveste pentru divertisment si bucurie, fie ca vrea sa exprime frumusete
superioara, fie ca are o menire liturgica sacra, ea ramane tot timpul un joc. Tocmai ea este
legata intim de acea funtie prin excelenta ludica, si anume dansul.

METODA JOCULUI MUZICAL

Jocul este o activitate fireasca pentru om in general dar in special pentru copii.
Copiii se joaca, dar libertatea jocului lor nu este decat premergatoare la o angajare
viitoare in vederea insusirii unui rol, iar joaca este un scenariu elementar. Simpla joaca
este o succesiune de roluri care ajung sa se organizeze intr-un intreg. Eul isi capata
expresia matura in joc. Nu este suficient sa-ti asumi rolul persoanei care dirijeaza corul
clasei ci trebuie sa-l porti in tine si pe cel al interpretului, la fel si in joaca de-a
compozitorul. Abia prin cooperare la un set de sarcini comune poate lua nastere o
personalitate organizata.. De altfel jucandu-ne invatam incetul cu incetul sa devenim
mari, sfarsind uneori prin a trai rolul matur sub forma unui statut asumat.
Copilul este singura fiinta care realitate si reprezentarea se pierde in lumea
jocului. Tocmai fiindca libertatea domina atat jocul cat si copilul, aceasta metoda este un
formidabil exercitiu.

2
Aristotel, Politica, VIII
 BIBLIOGRAFIE

Gagim Ion, Stiinta si arta educatiei muzicale, ed. Arc Chisinau

Huizinga Johan, Homo Ludens, Ed. Humanitas, Bucuresti 2003
Aristotel, Politica VIII
Vasile Vasile, Metodica educatiei muzicale, Ed. Muzicala 2004
 REFERAT
- JOCUL DIDACTIC-
Activitate dependenta dar si autonoma lectiei de muzica

Student: Radu Diana Theodora, Anul I Master

Prof.coordonator: Conf.Univ.Dr. Magda Buciu