EXAMINAREA COLOANEI VERTEBRALE

La nivelul coloanei vertebrale ne confruntăm cu o patologie extrem de variată, cu

o complexitate simptomatică, de ordin subiectiv şi obiectiv.
I. ACUZE SUBIECTIVE
1. RAHIALGIA
2. REDOAREA
1. Rahialgia = simptomul dominant al afecţiunilor coloanei vertebrale şi adesea
poate indica structura morfologică implicată.
Durerea este definită ca o experienţă emoţională însoţită de senzaţii neplăcute
(definiţie după Asociaţia Internaţională de Studiu a Durerii, 1979).
În funcţie de criteriul timp, se recunoaşte o durere acută (eudinie) şi o durere
cronică (maldinie, cu durata de peste 6 săptămâni după unii sau trei luni, după alţii).
Durerea cronică este des întâlnită în afecţiunile coloanei vertebrale şi se
influenţează extrem de greu terapeutic.
Durerea fiind un fenomen subiectiv, este importantă identificarea
caracteristicilor durerii pentru a facilita o încadrare diagnostică, pentru a stabili
gravitatea şi eventual prognosticul.
Astfel, se cer informaţii asupra rahialgiei şi anume:
- localizarea,
- tipul de durere,
- durata durerii,
- frecvenţa,
- intensitatea – la prima apariţie a durerii, pacientul o identifică ca puternică,
intensă, dar după ce s-a repetat de câteva ori de-a lungul timpului, o poate
cuantifica ca intensă sau mai puţin intensă.
- iradierea – de la o localizare la alta,
- simptome de însoţire: greaţă, vomă, diaree, febră, tremor,
- alte simptome de însoţire: transpiraţii, paloare, tulburări neurologice,
- factori de agravare= factori care cresc durerea: alimentaţia, mobilizarea –
ridicarea, aplecarea, statul în picioare, în şezut, strănutul, tusea, defecaţia.
- factori care ameliorează durerea: relaxarea, postura corporală,
- medicamente care reduc durerea.
Informaţiile se vor complecta cerând detalii asupra:
- istoricul durerii actuale +/- episoade dureroase anterioare,
- identificarea activităţilor care:
o reproduc durerea,
o agravează durerea,

1
 o reduc durerea,
- dacă nivelul de activitate a scăzut datorită durerii,
Întrebări obligatorii pentru pacient:
1. Unde este durerea? Se poate desena durerea?
2. Cum este percepută durerea? Ca adâncă/de suprafaţă? Şi cum?
3. Când doare?
- Continuu/intermitent,
- Nemodificat/diminuă/dispare,
- Trerzeşte pacientul din somn?
- Este mai rău când te ridici, la mers, la aplecare, la întinderea
deasupra capului sau şezând?
- S-a mai întâmplat în trecut? Când a fost primul episod? Cât a durat
episodul/episoadele precedente?
4. Cum şi de ce s-a agravat/s-a declanşat?
- Istoric definit de traumatism?
- După anumite mişcări, tuse, strănut, defecaţie,
- După condus o anumită distenţă,
- După o anumită activitate sportivă.
5. Ce uşurează durerea?
- Cât durează până când durerea se ameliorează?
6. Care este dizabilitatea la locul de muncă, hobby, activităţi casnice de
întreţinere?
Se recunosc:
- rahialgii psihofiziologice şi
- rahialgii prin afectare organică.
a. Rahialgii psihofiziologice – condiţii de apariţie:
- la emoţii, stress, prin creşterea tonusului musculaturii
paravertebrale, fenomene de vasoconstricţie, creşterea mobilităţii
gastrointestinale, etc;
- la efort intelectual/la stress, se instalează algii cerviconucale
(=dureri surde, cu iradiere spre cap, +/-senzaţia de tracţiune
cervicală, parestezii ; sau ca declanşare de curenţi electrici).
b. Rahialgii prin afectare organică
Cauze:
 Structurale
o Mecanică, nespecifică,
o Artroza articulaţiilor interapofizare/disfuncţia
o Afectarea discală – prolaps/hernie
o Spondilodiscartroza/spondilolisteza

2
 o Stenoza spinală
 Neoplazice – neoplazii primitive/secundare
 Inflamatorii
o Spondilartropatii
o Sacroileită/disfuncţie sacroiliacă
 Infecţioase
o Discită specifică (tbc)/nespecifică
o Artrită septică a articulaţiilor interapofizare
o Osteomielita
o Abcesul paraspinal
 Metabolice
o Tasări osteoporotice vertebrale (=fracturi vertebrale de
oboseală)
o Boala Paget
o Osteomalacia
o Hiperparatiroidismul
 Dureri referite la coloana vertebrală
o De la majoritatea viscerelor
o De la structurile retroperitoneale
o Sistemul urogenital
o Aortă, şolduri.
Localizarea durerii
- Osoasă – se accentuează la diapazon;
- Articulară – creşte la mişcare sub influenţa greutăţii ;
- Radiculară – topografie rediculară caracteristică ; se poate descrie ca senzaţie de
arsură, parestezie, în teritoriul de distribuţie radicular, exemplu : în sciatică
iradiere pe faţa posterioară/postero laterală a membrului inferior.
- Medulară – caracter fulgurant neprecizat topografic ; se accentuează la tuse,
strănut, efort de defecaţie.
- Vegetativă – zone de hipoestezie, arsuri dureroase, fără precizare topografică,
puncte dureroase abdominale, sternale, toracice ;
- Musculară – dureri laterospinale la punctele de inserţie a muşchilor pe sacru,
coaste, occiput sau scapule. Pot fi dureri în plină masă musculară/difuze.
- Vasculară – în cadrul tulburărilor venoase de stază sau al varicelor plexurilor
venoase rahidiene; sunt dureri cu caracter nocturn, suprimate de mişcare,
excerbate la femei în perioada menstruală, la pletorici după un prânz copios, sau
la cei care fac concomitent un puseu hemoroidal sau prostatic.
- Viscerală – proiectare metamerică a unei suferinţe viscerale – colecist, stomac,
cord, afecţiune pleuro-pilmonară, genital.
- Corticală – declanşare, actualizare sau potenţare prin factori neuropsihici, pe un
fond de leziune minimă sau chiar fără substrat lezional; dureri cu caracter de
greutate, cu exacerbări în discordanţă cu examenul obiectiv, caracter de arsură
pulsatilă, cu topografie neprecisă, iradiere pe traiecte anatomice inexistente.
După sediu, rahialgia poate fi:
- Localizată la coloana vertebrală:
o la o anumită vertebră,

3
 o la un anumit segment,
o generalizată.
- Însoţită de iradieri diverse:
o cervicobrahialgii,
o nevralgii intercostale,
o visceralgii,
o lombocruralgie,
o lombosciatalgie.
2. Redoarea
- Simptomul trebuie luat în considerare independent de durere.
- Redoarea instalată insidios şi care apare în cursul nopţii sau dimineaţa devreme,
poate sugera o boală inflamatorie a coloanei vertebrale, exemplu: spondilita
anchilozantă. Alte simptome specifice pentru spondilita anchilozantă sunt: debut
insidios, simptome cu durată mai lungă decât trei luni, vârsta < 40 ani şi
ameliorarea durerii cu mişcarea.
Anumite simptome sugerează un diagnostic/localizare de boală:
- Durerea nocturnă apare frecvent în tumorile vertebrale sau boli abdominale,
retroperitoneale.
- Febra – sugerează cauze septice pentru rahialgie.
- Modificarea funcţiei digestive, sexuale şi urinare – poate sugera leziuni ale cozii
de cal.
- Claudicaţia urmată de parestezii – sugerează stenoza de canal spinal. În stenoza
spinală – pacientul se opreşte adesea din mers datorită durerilor cu caracter de
arsură pe faţa posterioară a coapselor/gambelor; se produc şi parestezii în unul
sau ambele membre inferioare. Simptomele se ameliorează la flexia trunchiului,
cum se întâmplă la aplecarea pe suprafaţa unei mese şi se reiau la mers.
Diagnostic diferenţial cu claudicaţia arterială/venoasă.
II. ACUZE OBIECTIVE
Evaluarea pacientului:
- Dezbrăcat,
- Se evaluează coloana în întregime,
- Etapele evaluării:
o În ortostatism – în poziţia de drepţi din gimnastică, cu călcâiele lipite şi cu
membrele superioare pe lângă trunchi;
 Examinarea se face din spate, din faţă, din lateral dreapta şi stânga.
 Se identifică asimetria de torace, bazin, inegalitatea membrelor.
o În şezut (bazinul se stabilizează şi se echilibrează) – din faţă, spate şi
lateral;
o În clinostatism – decubit dorsal şi decubit ventral.
Atenţie!
Pentru arecierea obiectivă a curburilor coloanei vertebrale, bazinul trebuie să fie
echilibrat, cu spinele iliace anterosuperioare şi crestele iliace la acelaşi nivel. În
aceste condiţii coloana vertebrală trebuie să fie echilibrată – vezi traseul firului cu
plumb.

4
 • firul cu plumb care porneşte din punctul cel mai înalt al capului trebuie să treacă
lateral prin:
- dreptul lobului urechii,
- mijlocului umărului,
- mijlocului marelui trohanter,
- în spatele rotulei
- în faţa maleolei externe.
• firul cu plumb care porneşte din punctul cel mai înalt al capului trebuie să treacă în
faţă prin:
- vârful nasului,
- împarte sternul în două jumătăţi,
- se suprapune simfizei pubiene,
- cade la mijlocul distanţei între cele două plante.
• firul cu plumb care porneşte din punctul cel mai înalt al capului trebuie să treacă în
spate prin:
- C7 = proemineta,
- urmăreşte şirul apofizelor spinoase,
- şanţul interfesier,
- cade la mijlocul distanţei între cele două plante

Etapele examenului clinic al pacientului cu rahialgii sunt: inspecţia, palparea,

percuţia, mobilizare (bilanţ articular, tehnici speciale).

A. INSPECŢIA

1. Aspectul tegumentului
- pete pigmentare/tumorete sesile – în neurofibromatoza Recklinghausen,
- tegumente pigmentate în displazia fibroasă,
- escare, fistule, cicatrici,
- eczeme,
- pustule,
- edem regional posttraumatic,
- echimoză – în fracturile apofizelor spinoase.
2. Distribuţia pilozităţii la nivelul spatelui
- Implantarea părului mai jos pe ceafă, gât scurt, diform, reprezintă un aspect
caracteristic în reducerea numărului de vertebre cervicale.
- Hipertricoza lombosacrată – în anomalii vertebrale congenitale regionale:
sacralizare, lombalizare, spina bifidă.
3. Diformităţi şi atitudini vicioase
- Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale sunt conturate în jurul vârstei de
7 ani; lordoza lombară apare de la 3 ani.
- Accentuarea curburilor fiziologice are semnificaţie patologică.
- Ne confruntăm:
o În plan sagital – cu cifoza,
o În plan frontal – cu scolioza
a. Cifoza
1. Reprezintă cea mai frecventă deviaţie a coloanei vertebrale
2. Localizarea cea mai frecventă – dorsală.
 Cifoza dorsală - este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în
regiunea toracală. Este cea mai frecventă deviaţie a coloanei.

5
  Cifo-lordoza - (cifoza dorsală compensată de lordoza lombară), este o
accentuare a celor doua curburii vertebrale, echilibrate şi compensându-se
reciproc.
 Cifoza lombară şi inversiunea vertebrală este o cifoză lombară apărută
prin retroversia bazinului, compensată dorsal.
 Cifoza cervicală reprezintă inversarea curburii lordotice cervicale.
 Cifoza totală - este continuarea cifozei dorsale şi lombare şi este insoţită
de înfundarea toracelui. Este o cifoză lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare
ligamentară şi musculară. Apare funcţional, sau într-un număr mare de
afecţiuni:
Clasificarea cifozelor după etiologie:
 A. Functionale (nestructurale). Ele sunt deviaţii tipice, uşoare, cu debut greu
de precizat, cu evoluţie lungă şi lentă, dar cu prognostic favorabil. În cazul lor nu
se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Cifozele funcţionale
sunt cele mai frecvente deviaţii ale coloanei vertebrale din perioada de creştere.
Ele se împart în:
 Habituale - de obişnuinţă, de deprindere;
 De creştere - apărute în urma disproporţiei dintre creşterea exagerată
în înălţime şi dezvoltarea insuficientă a musculaturii;
 Profesionale - există profesii (ex: munca la birou) care predispun la o
atitudine cifotică;
 Compensatorii şi cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza
miopilor).Toate acestea sunt uşor de corectat (prin exerciţii funcţionale
de extensie), uneori prin simpla îndepărtare a cauzelor care le-a
produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în
structura elementelor coloanei vertebrale şi devin patologice.
B. Patologice. Sunt deviaţii mai accentuate şi mai grave decât cele funcţionale,
ele fiind însoţite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii
elementelor coloanei vertebrale. Tratamentul lor este complex (ortopedic,
chirurgical, kinetoterapeutic), el putând avea rezultate pozitive doar dacă se
intervine precoce prin înlăturarea cauzei care le-a produs. Tratamentul
acestor cifoze este de lungă durata. Cifozele patologice sunt grupate astfel:
 Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral,
microspondilia;
 Post-traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc,
cifoza histerotraumatică, sdr. Kummel-Verneuil;
 Infecţioase: tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanica,
osteomielitica;
 Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann).
Este cea mai des întâlnită forma de cifoză patologică; nanismul
dismorfic.
 Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze;
 Tumorale: mielomul multiplu, metastaze osoase;
 Paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura
regiunii, paralizia cerebrala infantila, sindroame extrapiramidale;
 Endocrine si carenţiale: osteoporoza, boala Cushing, rahitismul,
osteomalacia;

6
  Cifoza senilă: prin involuţia ososasă si insuficienţa musculară;
 Psihotice: în afecţiuni psihice depresive;
 Cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon,
insulină, curara, pot determina apariţia fracturilor de coloană si a cifozei
consecutive.
Clasificarea clinică a cifozelor
A. Cifoza unghiulară – (cu rază mică de curbură)
3. Apare în afecţiuni care distrug unul sau mai multe corpuri vertebrale,
rezultând tasarea acestora şi anume; fracturi de corp vertebral, morb Pott,
spondilită, osteomielită vertebrală, osteoporoza primară postmenopauză, etc.
4. Vârful unghiului este reprezentat de o apofiză spinoasă care proemină şi
corespunde vertebrei tasate.
B. Cifoza arcuată – (cu rază mare de curbură)
- Apare in afecţiunile care interesează coloana vertebrală pe o întindere
mai mare, ex: în insuficienţa vertebrală, osteoporozele primare presenile
şi senile, spondilita anchilozantă, epifizita vertebrală, etc.
Cifoza patologică se poate instala prin:
- accentuarea cifozei fiziologice (când cifoza interesează regiunea
dorsală),
- ştergerea lordozei fiziologice/cifozarea – când afecţiunea interesează
coloana cervicală/lombară.

Atenţie!
Cifoza reprezintă atitudinea antialgică cea mai convenabilă deoarece
relaxează ligamentul vertebral anterior – foarte bogat inervat.
Gravitatea cifozei se apreciază prin metoda radiografică – măsurarea unghiului
Cobb.
b. Scolioza
Definiţie:
Reprezintă deviaţia laterală permanentă a coloanei vertebrale, pe care bolnavul o
poate diminua eventual voluntar, dar nu o poate reproduce în sens invers.
Denumirea scoliozei:
1. După partea convexităţii – dextro/sinistroconvexă,
2. După localizarea ei – cervicală, dorsală, lombară, dorsolombară;
3. După numărul de curburi pe care îl realizează:
o Cu o curbă – care poate fi totală/cu rază mică,
o Cu mai multe curburi – dublă/triplă.
 Scoliozele cu o singură curbură cu rază mică sunt frecvent
poliomielitice sau posttraumatice,
 Scoliozele cu curbură totală, unică sunt frecvent poliomielitice
sau rahitice.
4. Dacă este reductibilă/nu (clinic) – forme:
o Forme:
 nefixate,

7
  intermediare,
 fixate.
o Forme:
 benigne/reductibile
 cu posibilităţi de corecţie,
 ireductibile.
o Forme prin suspendarea pacientului cu căpăstru Glisson:
 gradul i – scolioză reductibilă la atârnare,
 gradul ii – scolioză fixată care se poate corecta,
 gradul iii – scolioză fixată osos.
5. După etiopatogenia scoliozei:
A. SCOLIOZELE FUNCŢIONALE:
1. atitudinea scoliotică
2. scolioza profesională şi din tulburări de auz şi vedere
3. scolioza statică:
 prin asimetrie de bazin (redoare a şoldului) 
 prin ascensionarea congenitală a omoplatului 
 prin inegalitatea membrelor inferioare
4. scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală)
B. SCOLIOZELE STRUCTURALE SAU OSOASE:
I. Scolioza congenitală:
o cu malformaţii vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri
vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism);
o fără malformaţii vertebrale: scolioza idiopatică a nou-
nascutului.
II. Scolioza aparută in cursul creşterii:
o afecţiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos,
boala Recklinghausen, boala Lobstein, boala Marquio;
o afecţiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame
miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice;
o afecţiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia
cerebrală infantilă;
o rahitismul.
III. Scoliozele secundare unor afecţiuni dobândite:
o osoase: traumatisme (fracturi-luxatii), costectomii,
toracoplastie, laminectomie;
o neurologice: neurofibromatoza, siringomielia, tumori
vertebro-medulare, poliomielita, scolioze tetanice;
o empiem toracic cu retracţie fibroasă.
IV. Scoliozele idiopatice (esenţiale), cele mai frecvente (75%):
o scolioza infantilă (0-3 ani)
o scolioza juvenilă (3-14 ani)
o scolioza adolescenţilor (cea mai frecventa dupa pubertate)
o scolioza idiopatică a adultului (posibil debut in adolescenţă).
Atitudinea scoliotică – este diferită de scolioză şi poate reprezenta un simptom
al herniei de disc. Se instalează brusc, frecvent după efort de ridicare. Este unică,

8
necompensată, ireductibilă, cu convexitatea îndreptată fie de partea leziunii, fie în sens
contrar.
c. Lordoza
Definiţie:
Reprezintă accentuarea flexiei dorsale a coloanei vertebrale.
Sediul principal este la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare dar, se
poate întinde şi la nivelul coloanei dorsale.
Forme de lordoză:
A. atitudini lordozice, evidente în ortostatism, dar care se şterg în decubit şi
anume:
- compensator pentru atitudinea bazinului,
- dezechiibru muscular, flexori-extensori ai coloanei vertebrale lombare,
exemplu: în rahitism, obezitate, sarcină.
B. lordoze fixate osos, apar în lombalizare, spondilolistezis,
În timp, hiperlordoza duce la suferinţa apofizelor spinoase, unde apar leziuni de
uzură dureroase cum se întâmplă în sindromul Baastrup.
Există afecţiuni care evoluează cu ştergerea lordozei fiziologice sau chiar cu
inversarea ei şi poate fi semn de : suferinţă discală, fractură/luxaţie, sau apare în
spondilita anchilozantă.
Clasificarea lordozelor:
1. de compensaţie statică
 purtarea greutăţilor pe cap
 purtarea pantofilor cu toc înalt
 profesionale
 de compensaţie a cifozelor
 secundare: luxaţii congenitale bilaterale a şoldurilor, rahitismul Hoffa
2. neurologice
 paralitice:
o paralizia extensorilor gâtului
o paralizia musculaturii abdominale
 displazia lordotică Oppenheim (postencefalitică)
 siringomielie
3. prin dezechilibru abdominal
 inegalitate de tonus între grupele musculare flexoare şi extensoare
 mărirea volumului organelor intraabdominale (tumori, enteroptoză,
sarcină, ascită voluminoasă)
4. osoase (fixe)
 traumatice
 lombalizare L1
 spondilolisteza
d. Torticolisul
Definiţie :

9
 Reprezintă înclinarea de o parte a capului, cu uşoară rotaţie a bărbiei, întoarsă
de partea opusă leziunii. Şanţul median al cefei eate înclinat faţă de verticală, iar
linia biauriculară devine din orizontală, oblică. Linia orizontală a ochilor se
menţine prin ridicarea umărului de partea bolnavă, cu înclinarea coloanei care
face o curbură compensatorie, instalându-se iniţial o atitudine scoliotică şi apoi o
diformitate scoliotică.
Clasificarea tortiocolisului
1. prin diformităţi congenitale osoase
 occipitalizare unilaterală a atlasului
 atrofia condililor occipitali
 hemivertebra cervicală
 anomalii numerice
2. prin retracţie musculară
 retracţia sternocleidomastoidianului (torticolis zis congenital)
 contractura trapezului
3. dobândit
 cicatrici retractile ale gâtului
 morbul Pott cervical sau suboccipital
 reumatism (miozite acute sau subacute, nevralgii)
 infecţii ale faringelui
 traumatisme (fracturi-luxaţii, luxaţia odontoidă Gurdon, fractură
stiloidă temporală)
 discopatii (hernie de disc, cervicartroză)
 deficienţe oculare sau auditive
 posturi anormale (şcolare, profesionale sau sportive)
 afecţiuni neurologice (paralitice sau spastice)
 afecţiuni psihice (isterie)
e. Alte atitudini particulare – pot apare în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale:
- în fracturile de coloană cervicală şi morbul Pott cervical sau suboccipital –
ceafa este rigidă, bolnavul ţinându-şi uneori capul mâna;
- în fracturile-luxaţii de coloană cervicală – se mai poate observa scurtarea
gâtului;
- în occipitalizarea unilaterală a atlasului, sau în anomalii numerice ale
vertebrelor cervicale, capul este înfundat între umeri.
- în nevralgia cervicobrahială din cervicartroze/hernia de disc cervicală – poate
exista o atitudine caracteristică – cu umărul ridicat, braţul în abducţie,
antebraţul flectat, sprijinit cu mâna sănătoasă, capul înclinat de partea
dureroasă;
- în spondilita anchilozantă forma rectilinie – toate curburile coloanei vertebrale
sunt şterse.
f. Torsiuni
Echilibrul coloanei vertebrale – se controlează în trei planuri:
- frontal – scolioza
- sagital –cifoza/lordoza
- orizontal – torsiunea – apare mai ales în scoliozele esenţiale

10
 Torsiunea se evaluează prin privirea de sus. Normal diametrul biacromial este
paralel sau chiar se suprapune pe diametrul bitrohanterian. În cazul existenţei unei
torsiuni, formează intre ele un unghi. Există aparate de măsurare a unghiului de torsiune
sau se apreciază radiografic.
g. Aspectul membrelor superioare şi inferioare
Ne interesează evidenţierea modificărilor membrelor în legătură cu afecţiunile
coloaneivertebrale.
- În coastele cervicale, sindromul scalenic, calusurile vicioase ale claviculei,
etc – pot apare tulburări circulatorii la nivelul membrelor superioare – cu
paloare sau cianoză, determinate de simpaticul cervical.
- În sindromul umăr mână (=algoneurodistrofie, sindromul dureros regional
complex, complex regional pain syndrome) – apar modificări de culoare,
temperatură, sudoraţie, şi edem ale mâinii.
- În paraplegii, tetraplegii, - pielea membrelor – palidă/cianozată, umedă, apar
tulburări trofice ale pielii, atrofii musculare.
- În mononeuropatii – apar hipotrofii musculare alături de tulburări de
sensibilitate în teritoriul de inervaţie.

B. PALPAREA

1. Raportul reperelor osoase şi forma lor

- Repere osoase:
o apofizele spinoase vertebrale
o vârful omoplaţilor
o spina omoplaţilor,
o marginea internă a omoplaţilor,
o spinele iliace posterosuperioare
o spinele iliace anterosuperioare
o crestele iliace
o unghiul costal
o tuberozitatea occipitală internă.
- Examenul apofizelor spinoase - se face de sus în jos:
o spinoasa atlasului – este mai retrasă,
o spinoasa axisului – uşor mai proeminentă,
o spinoasele C3, 4, 5 – mai retrase,
o spinoasele C6, 7 – mai proeminente, mai ales C7,
o spinoasele dorsale – mai puţin proeminente datorită oblicităţii lor,
o spinoasele D10, D11 – mai proeminente, iar D12 – adesea este
aproape absentă/scurtă,
o spinoasele primelor 4 vertebre lombare – se palpează bine,
o spinoasa L5 – mai retrasă în raport cu L4 şi S1,
o la adult – limia care uneşte crestele iliace – trece prin vârful apofiei
spinoase L4 şi corespunde spaţiului L4-L5,
o omoplatul este situat între coastele 2-8,

11
 o linia care uneşte vârful scapulelor – trece prin vârful apofizei spinoase
D9,
o linia care uneşte punctele de emergenţă ale spinelor scapulelor – trece
prin vârful spinoasei D3.
o Modificări patologice:
 în morbul Pott – apofizele spinoase în dreptul focarului – apar
mai proeminente, =semnul treptei de scară Ménard (+ percuţie
dureroasă),
 în spondilolisteză – se poate palpa o denivelare localizată
datorită alunecării vertebrelor,
 în fracturile apofizelor spinoase – spinoasa fracturată se poate
mobiliza lateral,
 în sindromul Baastrup – palparea pune în evidenţă îngroşarea
spinoaselor lombare şi sunt dureroase la marginile superioare şi
inferioare,
 în spina bifidă largă – se palpează o depresiune în care degetul
se înfundă.
2. Puncte dureroase
Se caută nivelul durerii:
- prin apăsare pe fiecare apofiză spinoasă:
o în morbul Pott – durerea se provoacă prin apăsarea cu palma în zona de
deasupra şi dedesubtul focarului, ceea ce provoacă durere prin
mobilizarea segmentului dureros.
- Se palpează cu pulpa policelui spaţiile paravertebrale la nivelul apofizelor
articulare, lamelor şi spaţiilor interlamelare.
o Apariţia la acest nivel a unei dureri iradiate = semn patognomonic m.a.
pentru sciatica vertebrală. Semnul sonetei – se declanşează durerea
local la punctul de apăsare şi se însoţeşte de durere pe traiectul rădăcinii
interesate, reproducând simptomatologia acuzată de către bolnav.
o Punctele dureroase Valleix în nevralgia sciatică de origine discală sunt:
 semnul sonetei – paraspinos
 punctul lombar – în unghiul sacrovertebral,
 punctul sacroiliac – în dreptul articulaţiei sacroiliace,
 punctul fesier – la nivelul incizurii sciatice,
 punctul trohanterian – în spaţiul interischiotrohanterian,
 punctul iliac – în mijlocul crestei iliace,
 punctele femurale – pe faţa posterioară a treimii superioare a
coapsei şi pe faţa posteroexternă a treimii inferioare a acesteia,
imediat înăuntrul bicepsului femural,
 la nivelul marginii posterioare a capului peroneului,
 punctul maleolar extern,
 punctul achilian,
 punctul medioplantar.
 De cele mai multe ori unele puncte sunt sărite, cel mai important şi
cel mai constant fiind semnul sonetei.
o Durere la apăsarea arterei iliace – apare la 80% din bolnavii cu hernie de
disc – datorat hiperexcitabilităţii simpaticului perivascular.
12
 o În cervicartroze sau herniile de disc cervicale:
 Palparea apofizelor articulare C5-D1 – este diureroasă de partea
bolnavă,
 Puncte dureroase scapulohumerale – la un lat de deget în afara
vârfului apofizei coracoide, sau la marginea superioară a trapezului,
sau în primul spaţiu intermetacarpian.
 Durere la nivelul punctelor de emergenţă a Nervului Arnold, în
cervicoocipitalgie.
o Durere la compresia laterală a toracelui cu mobilizarea coastelor
=manevra Meaghi – pozitiv în spondilita anchilozantă, datorat proceselor
inflamatorii din articulaţiile costovertebrale.
o Puncte trigger în sindroamele algice miofasciale şi puncte tender în
sindrom fibrozitic/fibromialgie
Sindromul algic miofascial (=myofascial pain syndrome)
Definiţie
Este o afecţiune cronică dureroasă. Compresia unoe puncte sensibile la nivelul
unui muşchi (=trigger point), va cauza durere în anumite părţi ale corpului,
aparent fără legătură. Este denumită durere referită.
- Contracţia repetitivă musculară poate fi cauză de durere miofascială. Ex: activităţi
repetitive la locul de muncă, activităţi hobby, sau contracţii musculare în legătură
cu starea de stress.
- Durerea de tip miofascial poate persista în tip, sau chiar se accentuează.
- Opţiunile terapeutice includ:
o fizioterapie,
o infiltraţiile punctelor trigger,
o medicaţie antialgică
o tehnici de relaxare.
- Simptomatologie:
o durere profundă într-un muşchi
o durere care persistă sau se înrăutăţeşte,
o existenţa unui nodul sensibil în muşchi,
o somn dificil datorită durerii.
- Cauze:
o După traumatisme sau în condiţii de suprasolicitare, pot apare la nivelul
muşchiului zone sensibile, corespunzând punctelor trigger.
o Un punct trigger la nivelul muşchiului poate fi cauză de contractură şi
durere la nivelul muşchiului.
o Când durerea persistă sau se accentuează, se încadrează în denumirea
de sindrom algic miofascial.
- Factori de risc:
o Stimuli de tipul presiunior la nivelul potenţialelor puncte trigger (sunt de
fapt punctele motoare ale muşchilor), pot genera sindrom algic miofascial.
o Acţiunile repetitive
o Stressul şi anxietatea – predispun indivizii la dezvoltarea de puncte trigger
la nivel muscular.
- Complicaţii:

13
o Tulburări de somn – este o problemă găsirea unei poziţii confortabile
pentru somn, iar la mobilizare se poate lovi un punct trigger, durerea
trezind bolnavul din somn.
o Fibromialgia – mulţi cercetători susţin că sindromul algic miofascial poate
evolua spre fibromialgie (=fibrozită).
Fibromialgia = o afecţiune cronică caracterizată de durere întinsă. Se pare
că bolnavii cu fibromialgie, de-a lungul timpului, devin mult mai sensibili la
semnalele de durere.

14
15
16
Fibrozita/fibromialgia (=Fibositis syndrome/fibromyalgia)
Definiţie
Fibrozita se caracterizează prin durere întinsă, asociată cu redoare şi şi puncte
localizate de sensibiitate profundă, denumite „tender points”, tulburări de somn,
oboseală, o personalitate caracteristică şi cronicitate.
- Sindromul apare cel mai frecvent la vârsta mijlocie, dar poate afecta orice vârstă.
- Frecvent se instalează în condiţiile unui stress existenţial major, exemplu:
disponibilizare la locul de muncă, o boală severă, un traumatism,etc.
- Simptomatologie:
o prezenţa durerii axiale întinse, de tip nevralgic,
o redoare,
o oboseală
o prezenţa tender points.
 Existenţa punctelor tender este obligatorie pentru diagnosticul de
fibrozită (altfel se confundă cu reumatismul psihogenic).
 Sunt necesare cel puţin 4 puncte tender, dar diagnosticul este mai
sigur la un număr mai mare de puncte, 7-12.

17
 Fig. Localizarea sindromului fibrozitic – porţiune neagră=tensiune musculară,
cercurile=cele mai frecvente tender points

Fig. Harta cu puncte tender – vedere posterioară şi anterioară

Puncte tender Localizare

Muşchiul trapez Regiunea mijlocie a fasciculului superior
Joncţiunea condrocostală 2 Chiar lateral de joncţiune
Epicondilul lateral La 1-2 cm distal de epicondilul lateral, în interiorul
muşchiului care intră in tensiune când degetul
mijlociu se extinde.
Supraspinosul La origine, deasupra spinei scapulei aproape de
marginea medială
Regiunea cervicală inferioară La nivelul spaţiilor interspinoase de la C4 la C6
Regiunea lobară inferioară Regiunea interspinoasă de la L4 la S1
Fesierul mijlociu Cadranul superoextern al şoldului, în fasciculul
anterior al muşchiului
Depozitul grăsos din regiunea Acoperă ligamentul colateral intern al genunchiului,
medială a genunchiului proximal de interlinia articulară

Diagnosticul de fibrozită se bazează pe existenţa a cel puţin 4 „tender points”.

Numărul de tender points se corelează direct cu prezenţa altor aspecte ale sindromului.
Deci, cu cât creşte numărul de puncte tender, este posibil ca pacientul să acuze
cervicalgii, pliu cutanat dureros, cefalee, tulburări de somn.

18
3. Tonicitatea musculară – în sens de hipertonie/hipotomie musculară
 Hipertonia
- Se determionă gradul de contractură musculară antalgică a maselor
musculare paravertebrale.
- Redoare + contractură musculară paravertebrală lombară + stare
generală bună = malformaţie congenitală (ex. sacralizare L5)
- Redoare + contractură musculară + stare generală alterată = afecţiune
inflamatorie (ex. osteomielită, morb Pott) sau cancer vertebral.
 Hipotonia/atonia
- În poliomielită – atonie a musculaturii paravertebrale.
 La inspecţie se apreciază şi relieful muscular la nivelul spatelui, membrelor
superioare şi al membrelor inferioare. Se pot identifica zone de hipotrofie
musculară asimetrice/ simetrice, care se vor reflecta în tonus muscular
scăzut. Explicaţia hipotrofiei musculare se regăseşte în evitarea folosirii
muşchiului datorită durerii regionale, sau în tulburările de inervaţie ale
acestuia, în situaţie de compresie sau întrerupere.
4. În fracturile apofizelor transverse lombare – se poate palpa prin masa musculară
paravertebrală, o consistenţă profundă, rezistentă.
5. În coasta cervicală – la palparea regiunii supraclaviculare – acesta se simte mai
plină, şi mai consistentă. Uneori se simte chiar şi coasta cerevicală, peste care se
percep pulsaţiile arterei subclaviculare, situată mai superficial ca în mod normal.
6. În cazurile de coastă cervicală sternalizată – arcul coastei supranumerare se
palpează în întregime, existând asociată şi o deformare scoliotică.
7. Abcesele paravertebrale – se pot identifica şi palpatoric; diagnostic de
certitudine – RMN.
 Coloana cervicală
o Coloana cervicală superioară – se caută după anestezie locală, prin
tuşeu faringian.
o Coloana cervicală inferioară – abcesele se caută pe feţele laterale ale
gâtului, în spaţiul intertrapezomastoidian şi în regiunea
supraclaviculară; gâtul pacientului se ţine relaxat şi înclinat înainte, iar
pulpa degetelor se insinuează în spaţiul dintre muşchiul
sternocleidomastoidian şi trapez.
 Coloana dorsală – abcesele se orientează diferit:
o Cele care provin din primele două vertebre dorsale – se evidenţiază în
spaţiul supraclavicular;
o Cele ale dorsalelor D3-D10 – se exteriorizează rar în spaţiile
intercostale
o Cele ale ultimelor dorsale, D11-D12 – au un traiect asemănător cu cele
cu punct de plecare lombar.
 Coloana lombară – abcesele se vor căuta:
o În fosa iliacă internă – bombând teaca psoasiliacului, sau deasupra
arcadei femurale.

19
  Se evidenţiază cu pacientul în decubit dorsal, cu coapsele
flectate pe bazin; bolnavul respiră liniştit pe gură, pentru evitarea
contracturii musculaturii abdominale.
o În faţa internă a coapsei.
o În lungul canalului Hunter (= canalul adductorilor: posterior-M. adductor
mare, antero-lateral-M. vast medial, antero-medial mebrana vasto-
adductorie şi M. croitor; conţine N. Safen, A şi V femurală; comunică
superior cu triunghiul femural şi inferior cu fosa poplitee).
 Coloana lombosacrată şi cea sacrată – abcesele trebuie controlate în:
o În regiunea fesieră la nivelul scobiturii sciatice, sub marele fesier.
o În regiunea trohanteriană, dedesubtul fesierului mijlociu.
o Prin tuşeu rectal

Fig. Migrarea abceselor coloanei lombare: a. în fosa iliacă internă, b. în faţa internă a
coapsei, c. canalul Hunter.

8. Complicaţiile vasculare ale afecţiunilor vertebrale – rare

- Coastele cervicale – pot determina complicaţii circulatorii la nivelul
membrelor superioare, de tipul:
o Trombozări ale arterei humerale,
o Iritarea arterei subclavie prin extremitatea anterioară a coastei,
ducând la vasoconstricţie a arterei, distal de compresie, mai ales
la nivelul arteriolelor degetelor.
o Artera subclavie datorită compresiei se poate tromboza, cu
posibilitatea de mobilizare a embolilor.
9. Palpatoric ar mai trebui căutate modificările de sensibilitate, reflectivitate, pe care
le vom descrie în cadrul sindromului radicular.
C. MOBILIZAREA

20