Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu o întindere cu o situare între
povestire şi roman, cu o acţiune riguros construită ce dezvoltă conflicte puternice, cu un număr relativ mic de personaje ale căror caractere se conturează pe parcursul naraţiunii. De asemenea, acţiunea se dezvoltă într-un singur plan narativ, naratorul fiind, de regulă, extradiegetic. Accentul nu cade asupra evenimentelor, ci asupra personajului principal, intenţia fiind aceea de a-l încadra într-o anumită tipologie. Titlu nuvelelor are valoare anticipativa, punctând fie numele unui personaj, fie un topos. În ceea ce priveşte clasificarea, în funcţie de tema, nuvelele pot fi: istorice, sociale, filozofice, psihologice; în funcţie de curentul literar în care se încadrează pot fi: nuvele clasice, romantice, realiste, naturaliste, iar din punctul de vedere al raportului dintre realitate şi ficţiune sunt: nuvele fantastice şi realiste. Nuvela istorică dezvoltă o tema inspirată din trecutul unui popor; respectă într-o anume proporţie adevărul istoric, folosind anumite izvoare istorice, creează culoarea de epocă sau culoarea locală. O nuvela istorică este “Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi; nuvela a fost publicată în primul număr al revistei “Dacia lliterară“ din 1840, susţinând astfel unul dintre punctele programului romantic prezentat de Mihail Kogalniceanu în articolul numit “Introducţie“, în primul rand prin valorificarea unor fapte din istoria naţională şi prin crearea de tipuri vii, puternice, sfâşiate lăuntric de tendinţe şi manifestări contrare. Costache Negruzzi se inspiră din “Letopiseţul Ţarii Moldovei“ al lui Grigore Ureche din care preia capitolele referitoare la cea de-a doua domnie a lui Al. Lăpuşneanu; preia din cronică anumite replici, care se pare că au aparţinut domnitorului, ele devenind în nuvelă motto-uri: ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”, “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu“. Preia, de asemenea, figura domnitorului aşa cum s-a întipărit ea în istorie şi respectă în general adevărul istoric, însă comite în mod voluntar cateva inadvertenţe, modificând destinul boierului Moţoc, care nu mai trăia la cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu, inventeaza replici şi scene, cum ar fi scena uciderii boierului Moţoc sau întalnirea dintre domniţa Ruxanda şi văduva boierului ucis, creeaza personaje cum ar fi Spancioc şi Stroici, care nu au atestare istorică. O alta sursă de inspiraţie este cronica lui Miron Costin din care autorul preia scena uciderii lui Batiste Veveli, pe care o valorifică în scena linşării boierului Moţoc. Textul este însă unul ficţional tocmai pentru că autorul creează o operă originală, însăşi figura domnitorului fiind literaturizată. Tema nuvelei Alexandru Lăpuşneanul este istoria, evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, mai exact cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu, în a doua jumătate a sec.al XVI-lea . Compoziţional, evenimentele narate sunt dispuse în 4 capitole, fiecare având un motto semnificativ. Primul capitol cu motto-ul: ”Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu”, prezintă întoarcerea lui Lăpuşneanu în ţară cu o oaste de 10000 de soldaţi, hotărât să-şi reia tronul, pe care-l pierduse din cauza boierilor trădători. Este întâmpinat de o solie care îl sfătuieşte să se întoarcă pentru că poporul nu-l vrea şi nu-l iubeşte. Lăpuşneanu le răspunde cu memorabila replică: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”. Odată instalat la tron începe actele pedepsitoare împotriva boierilor, care îl trădaseră în prima domnie. Capitolul al II-lea cu motto-ul: ”Ai să dai sama, doamnă“ are în centru întalnirea dintre domniţa Ruxanda şi o jupâneasă văduvă cu cinci copii, aceasta reproşându-i Ruxandei că nu intervine pe lângă domnitor, să înceteze cu crimele şi o avertizează totodată că va deveni complicea lui. Domniţa are curajul de a-l înfrunta pe domn, dar acesta îi promite un leac de frică. Al treilea capitol are drept motto: ”Capul lui Moţoc vrem” şi corespunde punctului culminant al acţiunii. Impresionantă este scena uciderii celor 47 de boieri şi piramida de capete, precum şi linşarea boierului Moţoc de către mulţimea adunată la curte. Cel de-al IV-lea capitol cu motto-ul: “De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu”, corespunde deznodământului; Lăpuşneanu se îmbolnăveşte de friguri şi se retrage la Cetatea Hotinului. Sperând că va obţine mantuirea, într-un moment de delir, cere să fie călugărit, el devenind fratele Paisie. Când îşi revine însă îi ameninţă cu moartea pe toţi cei pe care ii bănuia de complot, chiar şi pe fiul său Bogdan, pe care-l lăsase moştenitor la tron. Obligată să aleagă între soţ şi fiu, Ruxanda decide să-l otrăvească pe domnitor, având încuviinţarea indirectă a Mitropolitului Teofan şi sprijinul celor doi boieri Spancioc şi Stroici. Domnitorul moare în chinuri groaznice, fiind înconjurat numai de duşmani. Naratorul este omniscient-omniprezent, însa nu total obiectiv întrucat intervine cu scurte comentarii sau prin scurte epitete de tipul “crudul domnitor“ ceea ce conferă naraţiunii o dimensiune subiectivă. Secvenţele narative se combină prin înlănţuire, respectându-se cronologia evenimentelor, apărând doar cateva retrospective, care trimit la prima domnie a lui Lăpuşneanu. Autorul concentrează la maxim desfăşurarea acţiunilor întrucat accentul nu cade asupra evenimentelor, ci asupra personajelor, aceasta fiind o caracteristică a nuvelei. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este o nuvelă romantic, în care pot fi identificate atât elemente clasice, cât şi realiste; concizia acţiunii, claritatea exprimării, echilibrul dintre termenii arhaici şi cei moderni sunt elemente clasice, însa nuvela este dominant romantică prin sursa de inspiraţie (trecutul istoric), prin culoarea de epoca realizată cu ajutorul descrierii (a vestimentatiei, a obiceiurilor de la curte, a oaspetilor), prin antiteza angelic-demonic (blândeţea Ruxandei şi cruzimea lui Lăpuşneanu) şi nu în ultimul rând prin personajul excepţional surprins în situaţii de excepţie şi ilustrând un destin de excepţie. Personajele nuvelei sunt puternic reliefate. Alexandru Lăpuşneanu este personaj principal, domniţa Ruxanda şi boierul Motoc sunt personaje secundare; Spancioc şi Stroici sunt personaje episodice şi pentru prima dată în literatura română apare şi personajul colectiv: mulţimea dezlănţuită. Personajul principal si eponim al nuvelei este Alexandru Lapusneanu, personaj romantic excepţional, surprins în situaţii de excepţie şi cu un destin de excepţie. Este, de asemenea, un personaj rotund (cu o structură complexă),care evolueaza şi al cărui portret se întregeşte pe parcursul diegezei. Personajul este caracterizat prin mijloacele prozei clasice, direct de către narator, de alte personaje şi de personajul însuşi şi indirect prin faptele sale, întâmplări, atitudini, mediul în care trăieşte, relaţia cu alte personaje. Fiind o nuvelă de inspiraţie istorică, portretul lui Lăpuşneanu corespunde unui model real, Negruzzi respectând în mare parte imaginea domnitorului aşa cum s-a păstrat în istorie, dar o literaturizează (din persoană devine personaj). Portretul său impune un personaj memorabil, un produs al epocii medieval, în care crima este un mod de a trăi. Din punct de vedere stilistic, stilul lui Negruzzi se caracterizează prin sobrietate: gesturile, mişcările, comportamentul personajelor sunt notate concis, fără multe figuri de stil. Limbajul îmbină elemente arhaice pentru a crea culoarea de epocă, dar apar şi câteva neologisme, prin care se trădează planul naratorului ”sateliţii tiranului “, “scânteie electrică”.