Capitolul 6.

Elemente de Analiză Tranzacţională

În acest capitol vom cunoaşte elementele de bază ale Analizei Tranzacţionale (AT). În
final, ne vom cunoaşte şi înţelege mai bine, îi vom înţelege mai bine pe ceilalţi şi
vom face diferenţa între comunicarea veritabilă şi cea de suprafaţă. Totodată, vom
vedea în ce măsură ne petrecem timpul într-un mod autentic.
Cunoştinţele pe care le vom dobândi în acest capitol sunt de mare ajutor în
dorinţa noastră de a comunica mai bine. Integrarea acestora în cadrul propriului
nostru mod de a fi şi de a comunica depinde însă în mai mare măsură de antrenament.
Pentru continuarea studiului în direcţia Analizei Tranzacţionale, pot fi consultate
lucrările menţionate la sfârşitul capitolului.

Introducere
Avantajele AT constau în simplitate, accesibilitate şi, în acelaşi timp, rigoare
ştiinţifică. AT este creaţia lui Eric Berne, pe numele său adevărat Eric Lennard
Bernstein. Născut la 10 mai 1910 în Montreal, a ajuns medic la 21 de ani. Are câteva
lucrări de referinţă: Analiză Tranzacţională şi psihoterapie (1961), Jocuri pentru
adulţi, (Games People Play), Ce spuneţi după ce aţi dat bună ziua? Eric Berne a murit
la 15 iulie 1970.
Întrucât Eric Berne a fost psihoterapeut, putem spune că AT este o metodă
psihoterapeutică originală. Psihoterapia este un cuvânt care provoacă, uneori,
temeri. Este normal, deoarece psihoterapia nu este pentru noi, doar nu suntem nebuni!
De multe ori, ni se întâmplă şi nouă să nu ne simţim împliniţi. În acest context,
putem spune că psihoterapia este şi pentru cei care nu sunt fericiţi, sau pentru cei
care vor să fie mai fericiţi.
Revenind la AT, aceasta este metodă eficientă şi pe înţelesul tuturor ce poate ce
poate fi folosită pentru optimizarea comunicării interumane. De asemenea, AT poate fi
folosită ca o metodă de creştere şi de dezvoltare personală
În cele ce urmează, ne vom opri asupra AT ca metodă
de optimizare a comunicării şi vom da câteva idei cu
P e r s e c u St o a r l uv l a t o r u privire
l la dezvoltarea personală.

- - Cine vorbeşte? Cele trei stări ale Eului

Pă r i n t e l e
N o r m a t i v P Pă r i n t e l e
H r ă n i t o Fiecare
r dintre noi are, mai mult sau mai puţin,
+ + capacitatea de a gândi logic, de a judeca conform
propriilor principii morale, de a proteja şi de a avea
grijă şi are disponibilitatea de a fi jucăuş, de a se
distra, de a se bucura, de a avea sau a nu avea chef.
A Ideal ar fi să avem un echilibru între toate acestea.
Şi, mai ales, să folosim în mod adecvat aceste
comportamente. Adică, să ne distrăm atunci când este
C o p i l u+ l + C o p i l u cazul,
l sau să folosim gândirea logică atunci când este
A d a p t a t C L i b e r nevoie.

u- s -
Eric Berne a oferit prin intermediul AT o grilă de
S u p lectură de o simplitate genială bazată pe trei stări ale
R e b e l Eului: Copil, Părinte şi Adult.
V i c t i m a
Starea de Părinte a Eului
Cele trei stări ale
Eului Fiecare dintre noi am înregistrat (şi încă mai
înregistrăm) norme, opinii, judecăţi despre oameni şi
lucruri fără să fi avut posibilitatea să verificăm
corectitudinea acestora. De asemenea, am înregistrat comportamente de dominare,
impunere, sau protejare. O persoană accesează starea de Părinte atunci când
comportamentul său reproduce un „model” pe care la înregistrat de la cei din jur, de
regulă, părinţi sau alte persoane care au exercitat o
P e r s e c u St o a r l u v l a t o r u influenţă
l puternică asupra lor.
Starea de Părinte este divizată în două: Părintele
- - Normativ şi Părintele Hrănitor.
Pă r i n t e l e
N o r m a t i v P
Pă r i n t e l e
H r ă n i t o r
+ +
1
Starea de Părinte a Eului
 Părintele Normativ
O persoană se află în starea de Părinte Normativ atunci când conduce, dictează,
impune, critică, emite principii, devalorizează, judecă, sau agresează. Pentru partea
negativă a Părintelui Normativ se mai foloseşte termenul de Părinte Critic. Starea de
Părinte Normativ conţine valorile, principiile, regulile, normele, prejudecăţile,
credinţele şi modele de comportament autoritar.
Starea de Părinte Normativ funcţionează automat. Când o accesăm, suntem pe pilot
automat activând modelele de comportament învăţate, în cea mai mare parte, în
perioada copilăriei şi adolescenţei.
Toate aceste tipare pe care ni le-am însuşit în copilărie au avut sens, deoarece
nu aveam capacitatea necesară de a judeca logic pentru a le valida. Unele dintre
aceste tipare, ar putea fi folositoare în continuare. Altele, nu. Folosirea excesivă
a stării de părinte normativ ne poate limita orizontul şi bloca dezvoltarea, deoarece
funcţionăm pe pilot automat.
Starea de Părinte Normativ are aspecte pozitive şi negative. Este utilă în
situaţiile în care se impune folosirea autorităţii. Aspectul negativ este legat de
latura critică, de folosirea reproşurilor, sau de devalorizare. În aceste cazuri,
spunem despre persoana respectivă că joacă rolul de Persecutor.
Iată câteva dintre comportamentele Părintelui Normativ:
 cineva care loveşte cu pumnul în masă;
 cineva care agită degetul arătător, încruntă sprâncenele;
 cineva care îi judecă pe ceilalţi;
 cineva care vorbeşte cu o voce autoritară;
 o persoană care bârfeşte;
 cineva care spune
o „N-o să meargă, au mai încercat şi alţii”;
o „Aşa a mers, aşa facem!”;
o „Sunt absolut sigur că aşa trebuie să facem. Dacă voi avea nevoie de
părerea voastră, am să v-o cer!”;
o „Aşa e bine, aşa nu e bine”;
o „Nu eşti capabil să…”;
o „Nici nu vreau să aud”;
o „De câte ori să-ţi spun”;
o „Nu vrei să m-asculţi!”;
Părintele Normativ foloseşte frecvent cuvintele: bine, rău, moral, imoral,
responsabil, corect, incorect, niciodată, întotdeauna, prost, bun, ridicol, defecte,
trebuie, fals, normal, anormal, adevărat.
O prejudecată este o judecată preluată fără o analiză sau o reflecţie proprie.
Sunt foarte puţine prejudecăţi care se mai inventează, ele existând în cultura
grupului. În continuare sunt date câteva exemple de prejudecăţi ale Părintelui
Normativ:
 băieţi nu plâng;
 fetele nu se înfurie;
 un bărbat adevărat trebuie să ştie să bea;
 aşa ceva nu se face;
 a conduce o echipă este o treabă de bărbat;
 tinerii nu mai vor să muncească.
Părintele Hrănitor
Numit şi Părintele Grijuliu, sau Binevoitor, această stare a Eului este legată de
comportamentele noastre protectoare şi înţelegătoare, aprobatoare şi încurajatoare
faţă de ceilalţi sau de noi înşine. Folosită atunci când trebuie şi atât cât trebuie
pentru a ajuta, a încuraja, a felicita, a aprecia, a preveni, sau a avea grijă,
starea de Părinte Hrănitor este utilă. Când se ajunge la o supra-protejare, Părintele
2
Hrănitor împiedică dezvoltarea. El face în locul celuilalt „Pentru că el nu este
capabil”. În astfel de situaţii avem de-a face cu rolul de Salvator.
Iată câteva dintre comportamentele Părintelui Hrănitor:
 sare în ajutor;
 este reconfortant;
 este preocupat de problemele celorlalţi;
 o persoană care ia în braţe un copil care s-a lovit şi îi alină durerea;
 cineva care spune:
o „Nu e grav, se întâmplă”;
o „Te asigur că…”;
o „Nu vă neliniştiţi, rezolv eu”;
o „Este bine pentru tine” ;
o „Fii prudent” ;
o „Pot să te ajut cu ceva?”;
o „Am încredere în tine”,
o „Haide!”, „Poţi s-o faci!”;
o „Mă aflu aici pentru a te ajuta”;
o „Nu sunt convins că o să meargă, dar hai, treacă de la mine”;
o „Bravo, ai găsit o soluţie excelentă”.
Părintele Hrănitor foloseşte frecvent cuvintele: pericol, protecţie, încredere,
sprijin, ajutor, sfat.
Starea de Adult
Starea de Adult este „calculatorul” nostru cu ajutorul căruia
comparăm, evaluăm, analizăm, gândim. Adultul înregistrează şi
comunică informaţii, permite culegerea de informaţii din toate
A aspectele realităţii vieţii, rezolvarea problemelor, luarea
deciziilor, îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor.
Comportamente frecvente ale Stării Adult sunt:
 îşi sprijină barba şi reflectează;
Starea de Adult a
Eului  cere sau oferă o informaţie;
 consultă baza de date;
 consultă instrucţiunile de folosire;
 este neutru;
 ascultă şi reformulează;
 are o ţinută dreaptă, rigidă;
 se uită la un film documentar
 spune sau întreabă:
o „Care este părerea ta?”;
o „Ce efect are asupra…”;
o „Este probabil să…”;
o „Există următoarele soluţii importante”;
o „Înţeleg ce vreţi să spuneţi”;
o „Este posibil să…”;
Adultul foloseşte frecvent următoarele cuvinte: ce, de ce, când, unde, cum, cine,
câte, posibilitate, alternativă, relativ, fapte, rezultate, mijloace, scop,
obiectiv, exact, inexact, ipoteze.

3
 Folosirea excesivă a Adultului reprezintă singurul aspect negativ. Fără accesul
la stările de Părinte şi Copil, Adultul poate părea rece, fără valori şi sentimente
profunde (exemplu tipic, Data din Star Trek).
Starea de Copil
C o p i l u l Accesăm starea de Copil ori de câte ori ne exprimăm
A d a p t a t o p i l u emoţiile,
sentimentele, sau dorinţele în mod spontan. De
+ + C l
L i b e r asemenea,
suntem în starea de Copil atunci când ne adaptăm
C nevoile, sau dorinţele după cele ale celorlalţi. Totodată,

- -
în Copil se află sediul creativităţii şi intuiţiei.
S u p u s Putem spune că starea de Copil este „inima” omului,
fiind rezerva de energie, emoţii, sentimente, intuiţie şi
R e b e l
creativitate. Aici trăim plăcerea, jocul, visele,
V i c t Si m u ap u s
curiozitatea, invidia, agresivitatea, egoismul,

-
C o p i l u l V i c t i m a spontaneitatea, libertatea etc. Sunt două părţi principale
A d a p t a t + R e b e l ale Copilului: Copilul Adaptat şi Copilul Liber (sau

C o p i l u l Spontan). Unii analişti separă creativitatea în Copilul

C r e a t i v Creativ („Micul Profesor”).

C o p i l u l
L i b e r
+ - Copilul Adaptat
Copilul Adaptat este amabil, cuminte, atent, politicos,
Starea de Copil a conformist, ascultător, nu-i supără pe ceilalţi şi respectă
Eului regulile sociale şi legile. Aspectul pozitiv al Copilului
Adaptat constă în respectarea normelor, regulilor şi legilor
sociale. Aspectele negative sunt grupate de majoritatea
analiştilor în două categorii: Copilul Adaptat Supus (sau Obedient) şi Copilul
Adaptat Rebel.
Copilul Adaptat Supus (Obedient) este expresia unei exagerări, a unei
supraadaptări. Persoana aflată în Copilul Obedient poate fi pasivă, umilă,
slugarnică, defetistă, anxioasă, putând ceda fără să comenteze. Spune „da” şi nu ştie
să refuze. Vocea este în general dulceagă, uneori greu perceptibilă şi plângăcioasă,
respectuoasă.
Comportamentele frecvente ale Copilului Obedient sunt:
 respectă uzanţele;
 rezervat şi cu capul înclinat;
 se arată încântat de tot ce spun ceilalţi;
 caută mereu aprobarea şi confirmarea celorlalţi;
 de obicei spune:
o „Ar trebui să…”;
o „Este greu să…”;
o „Aveţi dreptate” ;
o „Vă rog, aţi putea să…”;
o îl foloseşte mult pe „dar” ;
o vorbeşte despre „ei”.
Copilul Adaptat Rebel reacţionează împotriva figurilor parentale şi a autorităţii
în general. Nu-i plac normele, regulile, chiar legile. Comportamentele frecvente ale
Copilului Rebel sunt:
 nonconformist;
 încalcă regulile;
 se revoltă, putând merge până la violenţă;
 ridică tonul, întrerupându-i pe ceilalţi;
 poate fi obraznic;
 ripostează, acuză;
 sfidează, minte;

4
  face mofturi;
 are un debit mare verbal, voce violentă şi energică;
 expresii verbale des utilizate:
o „Nu aveţi dreptul”;
o „Da’ termină o dată!”;
o „N-ai decât să spui ce vrei”;
o „O să vedeţi voi, (am să mă răzbun)!”;
o „Nu vreau”;
o „De ce eu”, sau „De ce nu eu”;
o „Nu puteţi să mă obligaţi”.
Copilul Liber
O persoană se manifestă prin intermediul Copilului Liber atunci când îşi exprimă
spontan emoţiile, sentimentele, sau dorinţele. Privirea este vie, directă şi
expresivă. Vocea este energică, neinhibată şi bogată în exclamaţii şi onomatopee:
Oau, ehe, oho etc. Spune adesea: „Super!”, „Vreau” sau „Nu vreau”, „Nu ţine”, sau
„Ia uite-l şi pe acesta!”.
Copilul Creativ
În Copilul Liber se află intuiţia şi creativitatea. O persoană care accesează
Copilul Liber are o privire strălucitoare, vie şi inteligentă. Vocea este
fermecătoare, energică şi cu variaţii armonioase. Expresiile verbale des utilizate
sunt următoarele:
 „Intuiţia îmi spune că…”;
 „Simt că suntem pe drumul cel bun”;
 „Am o idee!” ;
 „De ce nu?” ;
 „Am găsit!” ;
 „Şi dacă…”, „Ce-ar fi dacă…”.
Deciziile şi Stările Eului
Luăm sute de decizii în fiecare zi. Unele le luăm cu Părintele, altele cu Adultul,
iar altele cu Copilul. Deciziile pe care le luăm cu Părintele Normativ ţin cont de
principiile, normele, credinţele şi prejudecăţile noastre. Facem unele lucruri pentru
că aşa trebuie, aşa se face, sau pentru că aşa e bine. Facem alte lucruri pentru că
în trecut aşa a funcţionat. De ce am face altfel? Uneori nu avem motive să facem
altfel. Alteori, însă, acest bine nu este de fapt decât un obstacol pentru mai bine.
Părintele Hrănitor are grijă de celălalt pe care îl valorizează şi îl susţine,
asigurând un climat lucrului şi luării deciziilor în grup. Totodată, fiind foarte
permisiv, Părintele Hrănitor poate încuraja delăsarea, scuza şi ineficacitatea.
Adultul are ca principală sarcină rezolvarea problemelor. Aşadar, el are şi ce
mai mare parte a responsabilităţii luării deciziilor. Adultul emite ipoteze,
evaluează soluţiile posibile fără judecăţi de valoare sau emoţii.
Copilul Adaptat adoptă soluţii recurgând la tiparele deja existente. Eficacitatea
contează mai puţin, contează numai „supunerea” sau „rebeliunea” faţă de Părintele
Normativ.
Copilul Creativ găseşte soluţii şi ia decizii apelând la intuiţie, inventând
câteodată soluţii „geniale”, simpliste şi irealiste.
Pentru Copilul Obedient pare că nu există nici o problemă. El face lucrurile
neglijând propriile nevoi până când paharul se umple şi putem asista la exteriorizări
puternice ale emoţiilor.

5
 Turul proprietarului
Pentru luarea deciziilor, ideal este să consultăm toate stările eului. Începem
prin a ne pune întrebarea: „Este problema (responsabilitatea) mea?” Uneori oamenii se
simt datori să rezolve problemele altora, devenind Salvatori.
Deoarece principala sursă de energie vine din Copil, ne punem întrebarea: „Am
chef să rezolv problema?” şi chiar „Ce trebuie să fac pentru a-mi veni pofta?”
Este indicat să verificăm şi normele legate de situaţia dată: „Care sunt legile,
regulile şi normele etice de care trebuie să ţin cont?” „Care sunt valorile care mă
reprezintă în această situaţie?”
Să nu uităm de partea noastră de Adult: „Care sunt informaţiile de care dispun?
Sunt suficiente? Care sunt mijloacele necesare punerii în practică?”
Egograma
Egograma este reprezentarea sub forma unei histograme a
importanţei relative a stărilor Eului unei persoane, grup,
organizaţii, naţiuni etc.
În figură este prezentată egograma unei persoane critice
(PC – Părintele Critic) cu relativ mare disponibilitate de a-i
sprijini pe ceilalţi (PH – Părintele Hrănitor), cu un Adult
mediu dezvoltat, cu o tendinţă de a se supune cerinţelor
P NP H A C AC L externe, de a face numai în felul în care a funcţionat în
trecut şi în care ceilalţi au fost mulţumiţi (CA – Copilul
- - - - Adaptat), cu un Copil Obedient destul de dezvoltat. Persoana
are dificultăţi de exprimare spontană a emoţiilor (CL – Copil
PS Liber) şi o tendinţă puternică de a se revolta împotriva
C O autorităţii.
P C
Egograma poate constitui un punct de plecare pentru
C R
dezvoltarea personală. În exemplul prezentat, o posibilă cale
Egograma de dezvoltare personală ar fi încurajarea exprimării spontane a
sentimentelor (creşterea CL) în locul reactivităţii (diminuarea
CR). În acelaşi timp, trebuie avute în vedere creşterea
capacităţii de a ţine cont de norme şi reguli (PN) şi dezvoltarea capacităţii de a
analiza faptele (A).
Disfuncţii
O primă disfuncţie este excluderea. Aceasta constă în incapacitatea unei persoane de
a accesa una, sau chiar două dintre cele trei stări ale Eului. În cazul excluderii
Adultului, persoana nu are capacitatea de a analiza faptele şi informaţiile
obiective, acţionând după norme,
reguli, sau tipare, sau reacţionând
P P P P P cupă cum are chef. În cazurile grave,
poate apărea sminteala, delirul, sau
demenţa.
A A A A
A
În cazul excluderii Copilului,
persoana nu are acces la propriile
C emoţii sau nu-şi dă voie să le
C C C C exprime. În final, în cazul
excluderii Părintelui, persoana nu
Excluderea Contaminarea are nici un respect faţă de valori,
nu ţine cont de norme şi reguli,
acţionând numai sub impulsul de moment (în cazul Copilului dezvoltat), sau analizând
de fiecare dată faptele şi informaţiile obiective.
O a doua disfuncţie este contaminarea. Adultul poate fi contaminat de Părinte,
persoana fiind condusă de prejudecăţi, sau de Copil, caz în care persoana îşi face
iluzii. În cazul contaminării Adult-Părinte, persoana are idei fixe, generalizează,
confundă experienţa proprie cu predicile părinţilor. În
cazul contaminării Adult-Copil, persoana confundă realul cu
imaginarul.
P P
Cea dea treia formă de contaminare este mai gravă,
amestecând Părintele, Adultul şi Copilul într-un delir grav
A A şi exploziv.

C C 6

Simbioza
 Câteva cuvinte despre simbioză. Aceasta are loc atunci când doi parteneri sociali
(părinte-copil, soţ-soţie, patron-angajat etc.) formează numai împreună o
personalitate completă. De exemplu, părintele autoritar îi spune de fiecare dată
copilului ce şi cum să facă:
1. P: trebuie să faci asta, sau trebuie să faci astfel;
2. A: îţi spun eu cum se face…
De obicei, copilul răspunde astfel:
1. mă supun (CA), sau mă revolt (CR);
2. încerc să înţeleg.
O astfel de situaţie blochează dezvoltarea spre autonomie a persoanei, păstrând
starea de dependenţă.

Comunicarea adecvată
Este momentul să ne reamintim scopul nostru principal: comunicarea. Din punctul de
vedere al Analizei Tranzacţionale, orice schimb verbal sau nonverbal se numeşte
tranzacţie.
Clasificarea tranzacţiilor
Tranzacţiile paralele
Tranzacţiile paralele pot continua la nesfârşit, putând fi de la Părinte la
Părinte, de la Adult la Adult, de la Copil la Copil, dar şi de la Părinte la Copil,
respectiv de la Copil la Părinte. Iată în continuare câteva exemple de tranzacţii.

T i n e r i i d i n z i u a d e a z i E a d e v ă r a t ,
n u m a i a u e d u c a ţ i a m n u un mc i ai . i l a d i s t r a c ţ i i s e g â n d e s c

P P C â t e s t e c e a s Pu l , P
v ă r o g ? D o fu ăr ău nă s f e r t .

A A A A

C C C C

Tranzacţie Părinte-Părinte Tranzacţie Adult-Adult

7
 P o f t i m u n a n t i n e v r a l g i

P P P P

A A A A
A m p o f t ă d e o
î n g h e ţ a t ă ! H a i l a c o f e t ă rM i e ă . d o a r e r ă u c a p u l !

C C C C

Tranzacţie Copil-Copil Tranzacţie Copil-Părinte, Părinte-Copil

Tranzacţiile încrucişate
Spre deosebire de tranzacţiile paralele, cele încrucişate duc la ruptură. Iată
câtevva exemple:
E ş t i p u r ş i s i m p l u Ţ i - a m s p u s s ă - ţ i
I n c o m p e t e n t e ş t i t u ! i e i c e a s u l l a t i n e !
i n c o m p e t e n t !

P P C â t e c e a s u
Pl ,
P
t e r o g ?

A A A A

C C C C

Tranzacţie Părinte-Copil, Părinte-Copil Tranzacţie Adult-Adult, Părinte-Copil

Tranzacţiile duble
Tranzacţiile duble sunt acele tranzacţii cu subînţeles, un mesaj ascuns, un
decalaj între ceea ce se spune în mod deschis (mesajul social din planul
conţinutului) şi ceea ce „se înţelege” (mesajul psihologic din planul relaţiei). Iată
două exemple:
M a i a v e m u n m o d e l ,
P P d a r e p r e a s c u m p P P
A m n i ş t e d i s c u r i n o i . N u , d i s e a r ă s u np et n t r u d u m n e a v o a s t r ă .
V i i s ă l e a s c u l t ă m ? Î l v o i c u m p ă r a t o t u ş i .
o c u p a t ă .

A A A A

C C C C
A ş v s r e af i u ă E u n - a m c h e f . C i n e s e c r e d e ă s t a ?
N u e d e n a s u l t ă u .
s i n g u r c u t in e .

Tranzacţii duble

Tranzacţii pozitive şi negative

Cu toate că teoretic există multe tipuri de tranzacţii, s-a constatat că 90% din
totalul tranzacţiilor de zi cu zi sunt reprezentate de şapte tipuri. Dintre acestea,
patru permit comunicarea OK-OK (vezi poziţiile de viaţă) şi de aceea le numim
pozitive, în timp ce celelalte trei tranzacţii sunt caracteristice triunghiului
dramatic (descris mai jos) şi le numim negative. În cadrul tranzacţiilor negative,
cel puţin una dintre persoane joacă un rol de Persecutor, Victimă, sau Salvator.
Cele patru tranzacţiile pozitive sunt următoarele:
 Adult – Adult
Unde este întrerupătorul?
Imediat lângă uşă.
 Copil Liber – Copil Liber
Am chef să mă plimb.
8
 Hai să mergem!
 Părinte Normativ – Adult
Ar trebui să ne întoarcem din nou spre valorile spirituale.
Da, este o necesitate.
 Copil – Părinte Hrănitor
Am o durere de cap îngrozitoare!
Vă pot însoţi la cabinetul medical.
Cele trei tranzacţii negative sunt următoarele:
 Părinte Normativ – Copil Adaptat, rolul de Persecutor
Ţi-am spus să fii atent. Nu vrei să mă asculţi!
 Părinte Hrănitor – Copil Adaptat, rolul de Salvator
Nu mă descurc cu tema la matematică.
Lasă că ţi-o fac eu.
 Copil Adaptat – Copil Adaptat, sau Copil Adaptat – Părinte Hrănitor, rolul
de Victimă
Cum vreţi să mă descurc dacă nu înţeleg nimic la curs?

Structurarea timpului
Ideea de a concepe o grilă de structurare a timpului este genială şi îi aparţine tot
lui Eric Berne. El descrie şase moduri de petrecere a timpului: izolarea, ritualul,
recreerea, activităţile, jocurile psihologice şi intimitatea.
Izolarea
Izolarea înseamnă absenţa oricărei tranzacţii. Este un moment în care mă retrag
singur cu mine, un moment de meditaţie şi de reîncărcare a bateriilor.
Ritualul
Ritualul este o manevră de apropiere în vederea unui contact prudent.
Bună ziua. Ce mai faci.
Mulţumesc, bine. Dar tu?
Excelent, mulţumesc de întrebare.
Ritualul nu are un caracter negativ.
Recreerea
Este mai mult decât un simplu ritual. Totuşi, nu există un schimb real de informaţii.
Frumoasă vreme, nu-i aşa?
A, da, este din nou soare!
Nu mai este ca săptămâna trecută.
Da, bine că am scăpat de iarna.
Etc…
Activităţile
Această denumire se referă la toate formele de activităţi orientate spre un anumit
scop şi la care oamenii participă împreună. Poate fi vorba de spălatul vaselor,
grădinărit, cumpărături, sau de pregătirea temei la Comunicarea Umană.
Intimitatea
Intimitatea este cea mai profundă formă de contact uman, un contact sincer, spontan
şi autentic. Poate fi vorba de râs, plâns, teamă, mânie sinceră. Intimitatea este
forma cea mai satisfăcătoare de a trăi o relaţie, reprezentând exprimarea autentică
şi deschisă a emoţiilor, sentimentelor, sau afectelor. Intimitatea poate fi trăită cu
un prieten, părinte, partener, sau cu Dumnezeu.

9
Jocurile psihologice
Deşi termenul „stratageme psihologice” ar putea fi mai potrivit, expresia jocuri
psihologice a rămas de la Eric Berne până în prezent. Berne a consacrat o carte
întreagă jocurilor psihologice, Games People Play, tradusă şi în limba română sub
titlul Jocuri pentru adulţi. În cartea sa L’Analyse Transactionnelle, tradusă şi în
limba române în Editura Teora, René de Lassus dă următoarea definiţie:
Un joc psihologic este o suită de tranzacţii în care protagoniştii interpretează
în mod inconştient unul dintre cele trei roluri (ale triunghiului dramatic) de
Persecutor, de Victimă, sau de Salvator.
Iată un exemplu de joc psihologic în care trei personaje joacă cele trei roluri:
Mihai de Victimă, George de Persecutor, iar Dana, la început foloseşte Părintele
Hrănitor, mai apoi trece în rolul de Salvator, pentru ca spre final să treacă în
Persecutor:
Mihai: Of, of, copii! Ce noapte! Nu am închis ochii toată noaptea!
Dana: Bietul de tine! În ce hal arăţi! Iar te doare spatele?
Mihai: Vai, da! Mereu acelaşi lucru, geme din nou.
Dana: De ce nu te duci la medic?
George: Mai bine l-ar trimite la ospiciu!
Dana: Ei George, fii drăguţ cu Mihai. Vezi bine că are dureri. Mihai, aşează-te
în fotoliu să-ţi fac un masaj. Ar trebui totuşi să mergi la un specialist.
Mihai: O, nu. La ăia? Iar o să-mi vorbească despre băi şi exerciţii.
„Avantajul” unui joc psihologic constă în faptul de a trăi un moment „intens”.
Persoanele schimbă o cantitate considerabilă de calorii psihologice, fără însă ca
acest lucru să însemne progres, fără a rezolva nimic. Din acest punct de vedere,
jocurile psihologice reprezintă cea mai eficientă cale de a nu rezolva problema.
Pentru mai multe informaţii despre jocurile psihologice poate fi consultată
cartea lui Berne, Jocuri pentru adulţi.
Bibliografie (pentru cei ce vor să afle mai multe despre Analiza Tranzacţională)

1. Analiza tranzacţională, Rene de Lassus, Teora 2000.

2. Jocuri pentru adulţi (Games people play), Eric Berne.
3. Manual de comunicare şi negociere, Ştefan Prutianu, Polirom 2000.
4. Arta de a comunica, Dan Popescu, Ed. Economică 1998.
5. Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege, Vera Birkenbihl, Gemma
Press 2000.

10