Psihologie sociala

Introducere in problematica psihologiei sociale

1. obiectul de studiu al psihologiei sociale
2. istoricul constituirii psihologiei sociale ca stiinta
3. raporturile psihologiei sociale cu alte stiinte
4. ramurile psihologiei sociale

1. psiholgia sociala este definite ca fiind:

- studiul conduitei umane sociale
- studiul modului cum oamenii gandesc despre ceva anume, se
influenteaza si relationeaza reciproc individual si in grup
- ps. Sociala este disciplina care studiaza interactiunile umane si
fundamentele lor psihologice (Gergen)

psihologia sociala studiaza relatiile interindividuale, procesele psihice

subiacente si comportamentele si fenomenele care se produc in context
social ( interpersonal, grupal, organizational si institutional)
Se disting 3 niveluri de analiza a fenomenelor psihice si conduitelor:
1. nivelul personal (intra-individual- la acest nivel sunt analizate
procesele si insusirile psihice individuale )
2. nivelul interindividual : sunt analizate comportamentele si relatiile
dintre indivizi. Aici exista urmatoarea corespondenta de perceptie si
gandire- relatii socio perceptive
limbajului ii corespund relatiile de comunicare
procesul psh de afectivitate – corespund relatiile afectiv – preferentiale
aptitudini si deprinderi – coresp relatiile functionale
insusiri de temperament- le coresp relatiile de dominare- supunere

3. nivelul de grup – sunt analizate diferitele tipuri de relatii sociale cum

ar fi : cele de comunicare, cele socio- afective, cele de normalizare,
cele de conducere, influenta sociala etc.

Doise adauga la cele 3 niveluri de analiza si un al 4 lea nivel studiat tot de

ps. Si anume nivelul intergrupal- la acest nivel sunt analizate influenta
normelor , valorilor, reprezentarilor sociale, ideologiei sociale asupra
comportamentelor individuale, inter-personale si de grup.
“ Nimic nu exista in psihologia umana care sa nu fie influentat si conditionat
social, asa cum nimic nu exista in societate care sa nu aiba corespondente
componente si implicatii psihologice” Pantelimon Golu

2. Istoricul constituirii psihologiei sociale- situata initial la granita

dintre psihologie, sociologie si antropologie culturala, p.s s-a orientat
initial spre investigarea acelor fenomene care sunt simultan si
fenomene psihice si sociale, formandu-si treptat un domeniu autonom
si unitar. Dubla origine a psh sociale si pendularea ei intre psihologie
si sociologie i-a facut pe unii autori sa vb despre existenta a 2
psihologii sociale s.a. una cultivata de psihologi pentru nevoile
specifice ale psihologiei si pe care autorii au numit-o psiho-sociologie,
si a 2 a cultivata de sociologi pentru nevoile specifice ale sociologiei
si careia i s-a spus sociopsihologie.

Ca stiinta de sine statatoare, ps sociala a aparut la inceputul sec XX odata cu

primele lucrari teoretice si aplicative in acest domeniu.

In prezent psihologia sociala are un domeniu larg de aplicabilitate care

cuprinde toate sferile vietii si activitatilor umane.

3. Raporturile cu alte stiinte- se afla in relatii cu ps generala care

studiaza procesele si fenomenele psihice individuale si legitatile
acestora furnizand cadrul conceptual si metodologic experimental
necesar dezvoltarii psihologiei sociale. Constituita in urma psh
generale, psh sociala imprumuta de la aceasta aspecte de ordin teoretic
conceptual si metodologic, operand cu aceleasi notiuni ca ale psh
generale si utilizand aceleasi metode si tehnici de cercetare adaptate
insa specificului fenomenelor studiate.
La randul ei, psihologia sociala furnizeaza psh generale si celorlalte ramuri
ale ei date despre modul cum mediul social contribuie la constructia
diferitelor procese , functii si insusiri psihice individuale.
- intre psh sociala si psh personalitatii : psh sociala studiaza omul in
sistemul relatiilor sale sociale care conditioneaza dezvoltarea
particularitatilor sale specifice, locul si rolul persoanei in grup, inter-
relatiile din cadrul grupului, influentele grupului asupra persoanei
- raportul cu sociologia- ca stiinta socialului care abordeaza
problematica organizarii si dinamicii societatii globale; pt psh sociala,
psihologicul reprezinta infrastructura fenomenelor cercetate in timp ce
socialul constituie suprastructura.
 - Relatia cu antropologia culturala – care studiaza comportamentul
uman din perspective modelelor si al normelor culturale care il
influenteaza intr-un context spatio-temporal concret. Astfel,
comportamentele si manifestarile psihice specific umane sunt
determinate socio-cultural.
- Relatiile cu politologia- studiaza procesele si fenomenele subiacente
exercitarii puterii in relatie cu formele de organizare si de control
social.
- Relatia cu etnologia – care studiaza cultura diferitelor popoare.
- Relatia cu pedagogia – care studiaza influentele de mediu educational
asupra comportamentelor individuale si collective.

Fiind un domeniu interdisciplinar , psh sociala integreaza cunostinte si teorii

apartinand si altor stiinte despre om, natura si societate: demografia, istoria,
economia politica etc.

4. Ramurile psihologiei sociale- este un sistem de ramuri cum ar fi:

- psihologia organizationala
- psihologia conducerii
- psihologia manageriala
- psihologia sociala educationala
- psihologia sociala cognitive
- psihologia sociala industriala
- psihologia sociala a eului
- ps. Sociala juridical, a artei, a religiei, politica
- ps sociala a vietii cotidiene.

Teme de seminar:

Comportamentul pro social

Comportamentul agresiv – prima tema – Septimiu Chelcea-
psihosociologie . teorii, cercetari, aplicatii, editua polirom iasi 2008, cap
11, Septimiu Chelcea si Petru Ilut- enciclopedie de psihosociologie
editura economica bucuresti, Adrian Neculau – Manual de psihologie
sociala editura polirom iasi 2003. ce este comportamentul agresiv,forme
ale agresivitatii, teorii explicative ale comportamentului agresiv,factori
care influenteaza comp agresiv.
Atractia interpersonala. Dragostea si prietenia ca fenomene psihosociale
Diferente psihosociale barbat-femeie. Problematica genderului
Eul si identitatea sociala
Curs 2.

Cap 2. Influenta sociala

Reprezinta studiul efectelor pe care atitudinile si comportamentele unor

persoane le au asupra atitudinilor si comportamentelor altor persoane.

Influenta sociala reprezinta un domeniu de baza al ps care a fost definita si

ca stiinta fenomenelor de influente sociale, cercetarile influentei sociale fiind
printre primele cercetari realizate in psihologia sociala.

Domeniul ps include urmatoarele subdomenii considerate forme ale acesteia:

- facilitarea sociala, normalizarea, conformismul, complianta,
obedienta, influenta minoritara, influenta majoritara, schimbarea
sociala, influenta interpersonala, contagiunea sociala, “social
loofing”- lenea sociala, dezindividualizarea, polarizarea de grup,
leadership-ul, fenomenele de putere si autoritate, negocierea, decizia
de grup, comunicarea de masa.

Schimbarea de atitudini si persuasiunea reprezinta un domeniu separate al

influentei sociale in timp ce imitatia nu este considerate de multi autori ca
forma de influenta sociala. Serge Moscovici explica influenta sociala astfel:
la baza oricarui fenomen de influenta sociala sta conflictul, producerea,
diminuarea si inlaturarea conflictelor explicand procesele de influenta. In
orice situatie de influenta sociala exista o interactiune intre 2 entitati si
anume sursa influentei si tinta influentei.

1. normalizarea – reprezinta fenomenul de producere a normelor intr-un grup

social. Notiunea fundamentala este cea de norma de grup – dpdv psiho social
, norma de grup reprezinta fenomenul tipic, modal la care sunt raportate
variatiile psihoindividuale, o regula de conduita care este recunoscuta
perceputa si acceptata de fiecare si de toti. Normele de grup prescriu anumite
modele comune de perceptie, gandire, simtire si actiune, imprima
conduitelor membrelor o anumita regularitate specificand ceea ce membrii
grupului trebuie sa faca, se cuvine sa faca sau este de asteptat sa faca intr-o
anumita situatie. Abaterile de la standardele prescrise de norme sunt urmate
de sanctiuni. Asadar, norma exprima puterea fiecaruia dintre membri asupra
celuilalt si a grupului asupra tuturor. Prin intermediul normelor grupul isi
exercita controlul asupra conduitelor individuale, le induce o anumita
uniformitate si convergenta asigurandu-se astfel unitatea si coeziunea
grupului.

Fundamental experimentar a fost oferit de psihosociologul American

Muzafer Sherif in 1935 care a studiat in conditii de laborator procesul de
formare a normelor sociale. El arata ca normele sociale apar pentru a ghida
comportamentele membrilor grupului in situatii ambigue. Pentru a modela in
laborator situatiile din viata cotidiana in care realitatea fizica este ambigua si
neconstrangatoare, Sherif a folosit asa numitul efect autocinetic care consta
in iluzia ca in intuneric deplin un punct luminos fix apare ca fiind mobil.
Experimentul realizat de Sherif cu privire la procesul de formare al normelor
in situatii de grup a fost realizat pe 3 etape:
a. au avut loc sedinte individuale
b. sedinte de grup
c. sedinte individuale

a. in prima etapa, cercetatorul cerea subiectilor care intrau cate unul in

laborator sa ofere estimari successive cu privire la distanta pe care
parea ca se deplaseaza punctul luminos. Dupa ce fiecare subiect care a
intrat in laborator facea o serie de estimari individuale succesive,
Sherif a constatat ca aprecierea distantei pe care se deplaseaza
punctual difera de la un subiect la altul dar tinde apoi sa ramana
constanta la acelasi individ. Asadar, in urma aprecierilor succesive,
fiecare individ tinde sa-si formeze o norma individuala care odata
formata influenteaza si dirijeaza estimarile facute ulterior de subiect.
Norma individuala astfel formata il ajuta pe subiect sa introduca o
structura, un inteles in situatia ambigua, sa fie constant si in acord cu
el insusi in aprecierile date.
b. Subiectul trebuia sa dea estimari cu privire la distanta pe care se
deplaseaza punctul luminos aflandu-se insa in compania altor subiecti
care la randul lor isi spuneau parerea cu voce tare. In aceasta situatie,
subiectii cu norme individuale deja constituite formeaza un grup de
evaluatori. Se constata ca oricat de diferite ar fi fost evaluarile lor
initiale, subiectii dintr-un grup ajung sa stabileasca o norma in
apreciere care intruneste adeziunea tuturor. Norma de grup nou
formata se dovedeste superioara normelor individuale deoarece
instaureaza consensul la nivelul grupului.
c. In sedintele iarasi individuale consecutive celor de grup se constata ca
subiectii tind sa pastreze in aprecierile lor norma de grup anterior
formata. Acest lucru demonstreaza ca norma colectiva a fost acceptata
 si interiorizata de catre toti membrii grupului deoarece subiectii
continua sa recurga la ea si in lipsa presiunii grupului.

Explicatii : fenomenul fundamental in situatiile de normalizare consta in

inexistenta unei norme dinainte stabilite pe care grupul ar impune-o
indivizilor. Lipsa unui reper cu privire la raspunsul corect face ca in situatii
de grup, membrii nesiguri pe raspunsurile lor sa exercite influenta unii
asupra altora si sa sfarseasca prin a adopta o norma comuna care implineste
adeziunea tuturor si care exprima pozitia grupului fata de stimulul respectiv.
Sherif considera ca exista o analogie, o asemanare intre situatia de laborator
in care subiectii ajung la un consens in privinta deplasarii punctului luminos
si situatiile reale in care grupul negociaza normele. O data ce o norma
colectiva este stabilita si apoi preluata de fiecare individ din grup ea devine
un fel de cadru de referinta care determina modificarea reactiilor sale in
toate situatiile si mai ales in situatiile ambigue slab structurate. Asadar,
Sherif explica fenomenul de normalizare prin lipsa unui criteriu obiectiv pt
determinarea judecatilor, mecanismul psihologic care intervine in situatiile
individuale si de grup fiind castigarea certitudinii prin fixarea unor repere.

Allport da o alta explicatie: in procesul de formare a normelor de grup

subiectii converg spre o valoare centrala medie pt a evita dezacordul cu
ceilalti facandu-si concesii reciproce. Astfel judecata medie la care s-a ajuns
are mai multe sanse de a intruni adeziunea celorlalti. Sherif il combate insa
aratand ca fenomenul de convergenta a aprecierilor nu presupune neaparat
adoptarea unei valori medii centrale ca norma de grup.
Moscovici si Ricateau explica procesul de normalizare prin nevoia de evitare
a conflictului prin realizarea de concesii reciproce care sa aduca membrilor
grupului consensul cu ceilalti. Asadar, la baza procesului de normalizare sta
producerea si diminuarea conflictelor.
Sherif spune ca nu e necesar ca fiecare subiect sa fie constient de faptul ca
este influentat de situatia de grup sau ca el si ceilalti membri converg catre o
norma comuna. De fapt, majoritatea participantilor atunci cand au fost
intrebati au declarat nu numai ca evaluarile pe care erau pe punctul de a le
emite erau formulate inainte ca ceilalti sa fi vorbit dar si ca ei nu au fost
influentati de ceilalti membri ai grupului.

Consecintele procesului de normalizare sunt:

- sustinerea cu tarie de catre membrii grupului a normei comune
deoarece au participat activ la elaborarea ei, membrii manifestand
rezistenta ori de cate ori norma tinde sa fie schimbata.
- Cresterea coeziunii grupului rezultata din participarea membrilor sai
la o negociere colectiva in care si-au facut reciproc concesii, ca si din
constatarea similaritatii intre opinia proprie si cea a grupului, ceea ce
face ca subiectul sa fie intr-o mai mare masura atras de grup.
- Norma de grup, odata formata conduce la similaritatea atitudinilor si
conduitelor individuale care face ca in multe situatii grupul sa
actioneze ca un singur individ ajungandu-se la o uniformitate a
atitudinilor si conduitelor de grup.