Sunteți pe pagina 1din 47

Obiectul psihologiei sociale

A. Domeniul de cercetare si problematica


psihologiei sociale
Psihologia sociala este o stiinta de granita intre
psihologia generala si sociologie avand acelasi domeniu de
cercetar omul.Pentru psihologia sociala, omul este plasat
si cercetat in context social.
Relatia interumana este prezenta in fiecare actiune
umana, in gandire, in scopuri, in fapte, in comunicare si
invatare, fiind una dintre cele mai importante surse ale
socializarii si umanizarii omului.
Interactiunea este ceea ce inseamna ca pentru a
putea intelege si explica fenomenele psihosociale trebuie
sa avem in vedere actiunea pe care o exercita un individ
asupra altor indivizi si influenta inversa pe care o suporta
el din partea acestora.
Fenomenul interactiunii poate fi redat astfel : A B
lucru ce semnifica ca intre cei doi indivizi A si B, in
procesul interactiunii exista o multitudine de
contacte:perceptive, afective, comunicative.
Se stie ca in cadrul undei interactiuni conteaza cel
putin doua elemente, mai intai particularitatile psihice ale
celor care interactioneaza si apoi situatia in care se
produce interactiunea.
Conceptul de interactiune este corelat in psihologia
sociala cu cel de persoana-personalitate.Daca pentru
psihologia generala acest concept semnifica celula
producatoare de viata psihica, pentru psihologia sociala
reprezinta punctul de plecare, materialul necesar actului
interpersonal al grupurilor.Personalitatea se formeaza se
defineste si capata contur gratie complexului de relatii
sociale. Astfel la nivel individual, persoana se manifesta ca
un sistem de procese si caracteristici psihice. La nivelul
actului interpersonal insusirile psihice devin suportuli
relatiilor interpsihice limbaj-comunicare. La nivelul
1

grupului mic procesele si relatiile interpsihice, datorita


efectelor de amplificare se cristalizeaza in structuri sau
retele perceptive, comunicative, preferentiale. In sfarsit la
nivelul grupurilor mari, amplificarea continua, iar relatiile
si retelele mentionate devin suportul unor fenomene de
masa ca:zvonurile, moda, opiniile, atitudinile,
comportamentele colective etc.

B. Definirea psihologiei sociale


Psihologia sociala este stiinta care se ocupa cu studiul
particularitatilor psihice ale omului ca fiinta socialculturala si ale conduitei sale in cadrul grupuluin din care
face parte, cat si cu studiul particularitatilor psihologiei de
grup colective si de masa, asa cum se manifesta ele in
totalitatea activitatilor oamenilor, in conduita si trairile lor
comune, in procedeele de comunicare dintre ei.
Definitia analitaitca circumscrie urmatoarele probleme
psihologiei sociale:
insusirile psihice formate la om in calitate de exponent
ale unei anumite epoci istorice, oranduiri, clase
sociale, natiuni, profesii, varsta sex etc.
o manifestarea insusirilor psihice individualetrebuinte, vointa, sentimente, dispozitii, convingeri,
deprinderi, atractii, in colectiv si in masa de oameni.
o particularitatile psihologie structurale ale diferitelor
grupuri sociale;
o procedeele de comunicare si de influentare
psihosocialan a indivizilor in cadrul grupurilor si a
grupurilor intre ele;
o particularitatile motivatiei conduitei individului in
grup si in activitatea generala a membrilor diferitelor
grupuri
o particulatitatile mecanismului reflectarii si
influentarii mediului social de catre membrii
diferitelor grupuri sociale;
o legile conduitei de grup si colective;
2

o legile formarii si dinamici diferitelor grupuri , straturi


si clase sociale.

C.Principiile psihologiei socialde


Principiile psihologiei sociale sunt:
Principiul determinismului- ce exprima procesul
fundamental de producere a interactiunii si
comportamentelor sociale.
o Principiul dezvoltarii-ce considera ca formarea
psihologiei sociale ca fenomen-este rezultatul
interactiunii ierarhice si evolutive a individului cu
mediul social, si a indivizilor intre ei;
o Principiul partinitatii-considera ca in ultima
instanta, cercetarea profesionala se face
totdeauna din perspectiva intereselor unor
anumite grupari sociale, clase, partide, chiar
persoane;
o Principiul comunicarii-care inseamna ca in
cercetarea psihologica trebuie sa avem in vedere
rolul deosebit rolul deosebit al proceselor de
comunicare in formarea si manifestarea
fenomenelor psihice interpersoanle, de grup si
masa;
o Principiul abordarii valorice-adica psihologia
sociala examineaza fenomenele-trebuinte,
dispozitii, opinii-din punct de vedere al
semnificatiei lor sociale, al rolului lor in
desfasurarea mecanismelor vietii sociale.

D. Raportul psihologiei sociale cu celealte stiinte


Pentru a intelege mai bine raportul psihologiei sociale
cu celelalte stiinte ar trebui sa vedem mai intai care este
locul aceste stiinte in cadrul sistemului stiintelor.Se stie
ca sistemul stiintelor care are ca obiect de cercetare atat
3

formele simple de miscare ale materiei cat si cele


complexe, inclusiv omul, pot fi grupate in doua mari
categorii:

- stiintele naturii
- stiintele umaniste stiintele sociale (se ocupa de
latura materiala si sociala)
stiintele filozofice(se ocupa de latura
spirituala a activitatii
umane)

Piramida lui Kedrov

Spre deosebire de psihologia generala, psihologia


sociala este in totalitate o stiinta care nu se mai preocupa
de procesele psihice general-umane de specie, ci de
manifestarea lor concreta in cadrul unor colectivitati
umane concret-istorice bine determinate. Psihologia
4

sociala studiaza in detaliu procesele interactiunii si


comportamentele de grup.
Intre psihologia sociala si psihologia generala exista
raporturi de reciprocitate si stransa colaborare.
Raporturi stranse exista intre psihologia sociala si
sociologie.Psihologia sociala si sociologia se intrepatrund
dar in acelasi timp sunt deosebite , in sensul ca sociologia
se ocupa de realitatea sociala obiectiva in toata
complexitatea ei, iar psihologia sociala, de latura
subiectiva a acestei realitati.
Psihologi sociala mai are raporturi si cu alte stiinte
precum:
o etnologia
o stiintele istorice
o psihologia persoanei
o pedagogia
o stiintele naturii si stiintele fizico-matematica
o economie politica
o politologie
o stiinte juridice
o stiinta conducerii
o etica
o estetica

E.Ramuri si subramuri ale psihologiei sociale


a) Psihologie sociala generala-care se ocupa de
categoriile si legile de consituire si desfasurare a
fenomenelor si proceselor psihosociale indiferent de
domeniile concrete de activitate.
b) Psihologie sociala teoretica care studiaza relatiile
spirituale, de factura
ideologica din cadrul colectivitatilor umane. Aceasta are
urmatoarele ramuri:
5

o psihologia sociala a vietii politice-are ca probleme


fundamentale: studiul manifestarilor psihice
individuale si colective, legate de activitatea
politica, locul si rolul actiunilor si organizatiilor
politice in formarea conceptiei despre lume a
oamenilor la viata politica, la conducerea statului
etc.
o psihologia social-juridica se ocupa de studiul
aspectelor psihologie implicate in relatia dintre
legislatie si conduita vie a indivizilor,
constientizarea si cunoasterea normelor socialjuridice, cauzele si consecintele abaterii de la ele,
problemele psihosociale ale delicventei juvenile si
ale remedierii ei, etc.
o psihologia sociala a educatiei si invatamantului
studiaza multimea de fenomene formale si
informale care se petrec in microgrupurile scolare,
relatiile interpersonale dintre elevi si conducerea
scolii
o psihologia sociala a artei-studiaza problemele
psihosociale ale atitudinii estetice fata de
realitate
o psihologia sociala a stiintei-studiaza izvoarele
social-psihologice ale stiintei
o psihologia sociala a religiei-studiaza rolul pe care
il are religia cu cele 3 elemente ale sale:
- elementul mitologic
- sentimentul religios
- elementele de cult si inchinare asupra
constiintei omului

c) Psihologia sociala materiala cu ramuri


aplicative.Aceasta studiaza relatiile materiale, de factura
practica, aplicativa din cadrul colectivitatilor umane:
psihologia sociala industriala- studiaza relatiile om-om
din cadrul intreprinderilor industriale, relatii verticaleconducere-muncitori si relatii orizontale-relatii
interpersonale din cadrul diferitelor grupe de lucru.
6

o psihologia sociala agrara-studiaza trasaturile


psihologice ale taranimii in conditiile apropierii
satului de oras, cresterii calificarii profesionale
din agricultura
o psihologia sociala comerciala-studiaza momentele
psihologice ale interactiunii dinre vanzator si
cumparator, particularitatile gustului
consumatorului
o psihologia modului de trai-se ocupa de probleme
legate de satisfacerea nevoilor si trebuintelor
cotidiene.

Persoana in psihologia sociala


A.Conceptul de persoana
Persoana reprezinta una dintre categoriile cele mai
importante ale psihologiei sociale, deoarece numai la
nivelul ei, viata psihica incepe sa se manifeste intr-un mod
particular sintetic, concret.
Persoana inseamna omul ca entitate concreta intr-un
cadru relational dat; modeul de manifestare in exterior.In
functie de structura personalitatii, fiecare om adopta un
anumit tip de conduita, un anumit rol.Prin intermediul
conexiunii inverse efectele ce se obtin in planul persoanei,
pot determina la randul lor, modificari mai mult sau mai
putin semnificative in planul personalitatii.
Deosebirea esentiala dintre persoana si personalitate
este ca in timp ce personalitatea inseamna acea structura
psihica interna a omului ca membru al societatii, persoana
reprezinta psihologia omului ca agent-actor.
Termenul de persoana provine de la latinescul
persona care inseamna acea masca pe care o poarta
actorul-adica acea aparenta exterioara;mai inseamna rolul
actorului sau un personaj cu sens de valoare sociala,
economica etc.Sensul conceptului de persoana a evoluat
7

de la acel personaj de teatru la cel de persoana pe scena


vietii si a inceput sa fie studiat mai ales incepand cu
secolul al XX-lea.Majoritatea autorilor consemneaza ca
atribute ale persoanei, urmatoarele: unitatea, integrarea
ierarhica a functiilor, proceselor, starilor si conduitelor,
relevanta structurii, dinamismul, orietarea si finalitatea
actiunilor. Gordon Allport defineste in felul urmator
personalitate: Personalitatea cuprinde totalitatea
predispozitiilor innascute si a insusirilor, dobandite de
individ in cursul vietii intr-un anume fel structurate, care-i
asigura integrarea originala unica intr-un mediu social
dat.
Omul ca persoana se caracterizeaza printr-o serie de
insusiri personale care isi pun amprenta pe conduita si
activitateasa, imprimand totodata si particularitatilor
psighice un aspect personal.
Persoana are urmatoarea componenta psihica interna:
o latura intelectuala ce cuprinde totalitatea
proceselor de cunoastere: senzatii, perceptii,
reprezentari, memorie, imaginatie, gandire;
o latura dinamico-energetica-cuprinde acele
componente care asigura dinamica si energia
vietii psihice si comportamentul persoanei:
temperamentul, afectivitatea, emotia;
o latura proiectiva cuprinde dorintele, scopurile,
aspiratiile, idelurile persoanei
o latura efectorie sau instrumentala-deprinderi,
priceperi, capacitati, aptitudini, care permite sau
asigura un anumit nivel calitativ activitatilor
desfasurate de om;
o latura relationala-reuneste trasaturile de caracter.
Pentru persoana nu este esentiala cantitatea
componentelor, ci caracterul
integral, unitatea, sinteza acestor componente.

Notiunea de status
8

Statusul se refera la pozitia unei persoane intr-un


grup social sau intr-un palier al ierarhiei sociale.
Criterii de clasificare a statusurilor:
a) dupa modul de acces statusurile pot fi:
o precise, impuse (ex: sex, varsta, nationalitate, religie
etc.)
o dobandite, castigate(ex:conducator al unei institutii,
medic, profesor, ofiter, etc.) care se acorda pe baza
reusitei individuale si pentru care sunt necesare
anumite calitati si eforturi personale
b) dupa gradul de institutionalizare
o statusuri formale (institutionalizate, oficiale)
o statusuri informale( neoficiale)
c) dupa modul de manifestare
o status actual-pozitia pe care individul o ocupa la un
moment dat
o status latent adica potential, nemanifestat
d) dupa durabilitate, persistenta in timp
o statusuri stabile-care nu se modifica in timp(ex:
statusul religios, moral, pozitie economica);
o statusuri trecatoare-care se modifica in cursul vietii la
unul si acelsai individ
e) dupa ipostazele in care se realizeaza
o statusuri reale actuale (pozitia reala, a individului in
grup)
o statusuri anticipate-statusul spre care aspira, pe care-l
doreste individul.
f) dupa domeniul de activitate
o
o
o
o
o
o
o

status sociometric sau activ


status valoric
status profesional
status familial
stautus moral
status stiintific
9

Totalitatea acesor statusuri ocupate de o persoana in


diferite sisteme sociale
particulare contituie setul de statute al persoanei.Aceste
statusuri formeaza o constelatie, iar intre ele se pot stabili
relatii fie de echilibru , fie dimpotriva relatii de
incongruenta, conflictuale.
Fiecare status are o anumita funtie-ce rezulta din
contributia pe care acesta o aduce la atingerea scopurilor
de grup. In contexte sociale diferite unul si acelasi status
poate avea functii diferite.De exemplu in unele societati,
functia statusului de copul este aceea a pregatirii pentru
varsta adulta, in timp ce in altele, sensul ei consta in a fi o
perioada de viata lipsita de griji, inainte de a incepe
responsabilitatile adultului.
Statusurile se afla in interrelatii si sunt compatibile.Ni
unul dintre statusuri nu are semnificarie in afara celor de
care este legat.Astfel statusul de mama nu poate exista in
afara celui de copul, nici cel de lider in afara celui de
membru.
In investigarea stiintifica a statusului, cercetatorul
trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:
o pozitia economica reala a persoanei
o situatia politico-juridica a individului
o situatia profesionala
o statutul cultural
o pozitia sociala a familiei persoanei

Notiunea de rol
Rol-pe care o societate il prescrie in raport cu doua
sau mai multe pozitii.
In esenta rolul este definit ca fiind ansamblul
modelelor si normelor sociale asociate uni status anume:el
se refera la totalitatea atitudinilor si comportamentelor pe
care le cere, le asteapta, sau le permite colectivitatea,
individului, in cadrul statusului sau.

10

Ceea ce intereseaza cu privire la rol in planul


personalitatii sunt o seama de structuri si organizari
psihice speciale, cum ar fi:
o conceptia rolului(cum isi reprezinta individul rolul
si ce crede despre rolul dat);
o exceptia rolului( ce asteapta individul de la rolul
sau);
o perceptia rolului;
o acceptarea unui rol;
o capacitatea de a prelua rolul;
o interpretarea afectiva a rolului dat
Preluarea de roluri in activitatea individului poate fi
pregatita printr-o educatie
Speciala-prin asimilarea unor cunostiinte, prin formarea
unor priceperi si deprinderi de efectuare a rolurilor date,
prin elaborarea unor aspiratii si motive specifice, in raport
cu rolul.
Realizarea afectiva a rolului depinde de varsta
individului, de gradul de toleranta a grupului fata de
subiect, de semnificatia rolului in sistemul valoric al
colectivitatii.
Ca si in cazul statusului social, fiecare individ la un
moment dat nu are doar un singur rol ci un set de roluri
care pot fi congruente, echilibrate sau conflictuale,
incongruente, in care caz pot da nastere unor conflicte de
rol.
La originea conflictelor de rol poate sta discrepanta dintre
trasaturile de personalitate ale purtatorului de rol si
prescriptiile de rol, incapacitatea individului de a satisface
cerintele si exigentele lui, etc.
Criterii de clasificare a rolurilor:
a) dupa timp
o prezente
o viitoare-reminescente
b) dupa spontaneitate si grad de libertate
o asumate
11

o jucate
o create
c) dupa continut
o psihosomatice
o psiho-dramatice
o sociale
d) dupa consistenta
o slabe
o echilibrate
o puternice
e) dupa forma
o flexibile
o rigide
f) De asemnea trebuie sa facem distinctie intre rolurile:
o prescrise-ce vizeaza normele generale ale contributiei
pe care trebuie s-o aduca un individ la o relatie
comportamentala
o rolurile emergente ce vizeaza regularitatea reala
comportamentului indivizilor aflati in interactiune
g) dupa claritate
o clar definite(rolurile profesionale)
o mai putin clar definite( rolul de adolescent, pensionar)
o imprecis definite

In ceea ce priveste claritatea trebuie sa facem o


precizare: chiar in interiorul
aceluiasi rol, conduitele precise nu sunt la fel de clare sau
nu au toate aceeasi valoare. Astfel pot fi prescrise:
o conduite esentiale(Ex. pentru rolul de mam-conduita
de a hranii copii; pentru medic cea de a trata bolnavul
etc.)
o conduite permise(pentru mama a citi povesti copiilor;
pentru medic a purta halat alb, etc.);
o conduite interzise(pentru mama a bate copii, incestul,
pentru medic a omora pacientul etc.)

Relatia dintre status, rol si comportamentul


persoanei
12

Rolul reprezinta efectuarea de catre individ a unei


activitati prin care sa-si aduca propria contributie la
realizarea scopurilor grupului.
Din punct de vedere al rolului, persoana ne apare ca o
organizare de actiuni, in care este inclusa o organizare de
calitati.Desfasurandu-se atat in directia statusului cat si in
directia comportamentului persoanei, rolul apare ca o
veriga de legatura intre fenomenele sociale si cele
psihologice.
Comportamentul real al individului poate sa se
conformeze doar partial prescriptiilor de rol, sau poate sa
se abata radical de la acestea.De regula, fie se
conformeaza sau nu prescriptiei, individul se adapteaza la
aceasta intr-un mod al sau propriu, operand un fel de
compromis intre ceea ce doreste si ceea ce este posibil,
comportandu-se original.
Se poate afirma ca exista o regularitate in
comportamentul fiecarui individ. Putem vorbi de doua tipuri
de regularitate in indeplinirea prescriptiilor de rol:
o o regularitate intr-un cadru de coerenta
individuala
o o alta regularitate intr-un cadru de coerenta de rol

D. Nivelul de aspiratie si raporturile lui cu statusul


Grand Dictionnaire de la Psychologie defineste
nivelul de aspiratie ca fiind nivelul de performanta pe care
individul doreste si spera sa il atinga la finalul sarcinilor,
activitatilor din toate domeniile vietii sale
In sens larg nivelul de aspiratie este totalitatea
nazuintelor, tendintelor, dorintelor individului, de a realiza
ceva in diferitele planuri ale existentei sale: material,
social, scolar, profesional etc.
In sens restrans nivelul de aspiratie, este nivelul de
performanta indicat printr-un calificativ, nota, etc. pe care
individul, elevul, incearca s-o atinga in activitatile sale, sau
13

cu prilejul verificarii cunostiintelor dintr-un anumit


domeniu.
Nivelul de aspiratie actioneaza asupra individulu pe doua
directii:
o una de mobilizare a resurselor energetice in vederea
desfasurari activitatii;
o cealalata de directionare a activitatilor
Investigatiile practice efectuate asupra nivelului de
aspiratie au evidentiat dubla
perspectiva din care acesta poate fi privit:
a) perspectiva individuala-pe aceasta linie s-a
constatat ca nivelul de aspiratie este influentat in functie
de:
o performanta (daca o activitate se soldeaza cu
succes, nivelul de aspiratie va tinde sa creasca in
timp iar daca se soldeaza cu un esec, noul nivel de
aspiratie tinde sa scada)
o gradul de dificultate al sarcinii anterioare(nivelul
de aspiratie creste atunci cand sarcina urmeaza
dupa o activitate facila, si scade atunci cand
urmeaza dupa o serie de dificultati intampinate de
individ)
o instructaj verbal
b) perspectiva psiho-sociala-este vorba de
interactiunea dintre persoana si
semenii sai.De aceasta data asupra nivelului de aspiratii isi
pun amprenta valorile culturale si normele de grup si
tocmai la intersectia acestor fenomene se creeaza terenul
influentelor reciproce dintre statut, rol si nivel de
aspiratie.In aceasta perspectiva nivelul de aspiratii poate
creste sau scade in functie de:
o rezultatele obtinute de alti indivizi
o statusul individului in cadrul grupului
Nivelul de aspiratii este determinat in primul rand de
lumea interna a persoanei14

de trasaturile de personalitate.Autoaprecierea si nivelul de


aspiratii devin instrumente de intermediere a relatiilor
interpersonale si de dimensionare a eforturilor indepartate
spre dobandirea unor statusuri si rolulri.
Valoare nivelului de aspiratii este influentata si de alti
factori de personalitate cum ar fi:curajul, ambitia,
prudenta.Factorii de personalitate insa, sustin din interior
nivelul de aspiratii.

Atitudini, valori, comportament

A. Conceptul de atitudine
Atitudinea reprezinta unul dintre cele mai importante
concepte ale psihologiei sociale.
De exemplu, psihologul E.E. Bogardus definete
atitudinea ca o tendinta pro sau contra fata de un element
din mediu care devine astfel o valoare pozitiva sau
negativa.
G.W.Allport spune ca o atitudine este o stare mintala
si nervoasa care exericita influenta asupra raspunsurilor
individului fata toate obiectivele cu care el este in relatie.
A.Rosca o defineste ca pe acea predispozitie mintala
dobandita, mai mult sau mai putin durabila de a rectiona
intr-un mod caracteristic fata de persoane, obiecte,
situatii, idei, sau idealuri cu care individul vine in contact.
In dictionarul de psihologie atitudinea este definita ca
modalitate relativ constanta de raportare a individului sau
grupului fata de anumite laturi ale vietii sociale si fata de
propria persoana.
Majoritatea definitiilot numesc atitudinea ca o
dispozitie predispozitie psihica-de a reactiona intr-un
anumit mod fata de datele reaitatii.
Intre atitudini si relatii exista o stransa
interdependenta.Astfel, atitudinile nu se pot forma decat in
cadrul relatiilor interindividuale. Atitudinile manifestate
devin relatii, iar relatiile interiorizate, privite in timp
costituie atitudini.
15

Atitudinile reprezinta un principiu un principiu


unificator al actelor de conduita, sunt stabile, nu pasagere,
trecatoare si determina modalitati generale de reactii fata
de obiecte, evenimente, idei, persoane, etc.
In stransa lagatura cu valorile, atitunile formeaza asa
numitele sisteme de valori-atitudini.Cuplul atitudini-valori
tine de nucleul persoanei. Atitudinea are si o coloratura
afectiva-simpatie, sau antipatie, respingere, ostilitate,
etc.Deci exista aceeasi polaritate ca in cazul trairilor
afective.
Atitudinele au un inalt grad de complexitate
determinat de complexitate obiectului sau-obiecte sau
fapte sociale-care au in componenta lor un set de
proprietati corelate intre ele.
Componenetele atitudinii:
o Componentele afective, formate din stari emotionale,
preferinte
eveluative.Aceste componente sunt consiferate dominante
in alcatuirea psihosociala a atitudinii.
o Componenta cognitiva, rezulta din perceperea si
conceptualizarea
obiectului atitudinii.
o Componentele compotamentale, sunt consecinte ale
elementelor
cognitive si afective.In acest sens se face distinctie intre
comportamentul atitudinal si comportamentul derivat din
atitudine.

Comportamentul atitudinal consta in exprimarea


verbala afectiva sau prin alte mijloace de comunicare a
atitudinii.
Comportamentul derivat reprezinta comportamentul
real(asa cum se comporta individul).
Atitudinile influenteaza perceptia, gandirea,
imaginatia si vointa.Ele indeplinest o serie de functii pe
plan individual:
16

o de adaptare-prin dezvoltare de atitudini favorabile fata


de obiectele
care satisfac nevoia de recompensa individuala si de
realizare a scopurilor, si de atitudini nefavorabile fata de
cele care blocheaza initiativa personala sau care se
prezinta ca surse de frustrare.
o de aparare a sinelui-prin formarea si manifestarea
acelor atitudini
care sunt izvorate din conflicte interioare in vederea
autoprotejarii fata de factorii care ameninta integritatea,
evaluarea si orientarea sinelui.
o de expresivitate personala-prin incorporarea
atitudinilor in structura
sinelui, pentru afirmarea identitatii personale.
o funtie cogniva-de cautare a semnificatiilor, de
organizare mai buna a
convingerilor personale, pentru a conferi o mai mare
consistenta propriului sine.
Achizitionarea de atitudini se realizeaza pe urmatoarele
cai:
o contactul direct
o interactiunea
o experienta sociala

In formarea atitudinilor familia are un rol deosebit de


important
deoarece copii se identifica cu unul dintre parinti.De aceea
multe dintre atitudinile de mai tarziu isi au originea in
socializarea timpurie din cadrul familiei.
Formarea atitudinilor ca urmare a influentelor
exercitate de altii implica procese de:conformare(crestrea
asemanarii cu cei din jur), identificare(preluarea si
asumarea de roluri sociale, cu prestigiu social),
interiorizare(asimilare de valori si atitudini pentru
constructia identitatii personale).
Atitudinile au urmatoarele proprietati fundamentale:
o Directia sau orientarea-data de caracterul pozitiv sau
negativ al
17

sentimentului pe care il avem fata de un obiect.Atitudinea


pozitiva determina aproprierea persoanei de obiect in timp
ce atitudinea negativa duce la indepartarea de obiect.
o Gradul sau intensitatea-este determinat in primul rand
de
caracteristicile obiectului.
o Dimensionalitatea-este data de numarul si varietatea
elementelor sau
proprietatilor care il compun.
o Suprafata sau intinderea comprehensibila a obiectuluinrul de insusiri
accesibile obligatie si intelegere fata de care subiectul a
reusit sa-si elaboreze o atitudine unica, generalizata.
o Centralitatea psihologica-unele obiecte se situeaza
aproape permanent
in prim planul constiintei subiectului, in timp ce alte
raman, psihologic, indepartarea de subiect.
Opinia-modul de exprimare al atitudini,i in
comportament verbal-in stricta coordonanta cu atitudinea.
Convingerile reprezinta idei principii, judecati de
valoare care motiveaza si calauzaesc activitatile si
relatiile unui individ sau ale unui grup social.

B. Mecanismul functional si etapele formarii


atitudinii, opiniei convingerii
Formarea si functionarea atitudinii, opiniei convingerii
este mediata de mecanismul functional general al
psihicului uman-reprezentand un caz particular al
acestuia.Atitudinea, opinia, convingerea se construiesc pe
aceeasi linie tehnologica psihica. Cu alte cuvinte in
formarea lor sunt implicati aceeasi factori si se deruleaza
acelasi mecanism functional.
Elementul declansator al activitatii psihice care se
soldeaza cu o atitudine este intotdeauna un obiect
social.Obiect social poate fi: o idee, persoana, situatia,
teorie, norma, actiune, institutie, proiect, produs, etc.
18

Cunoasterea obiectului social-reprezinta prima etapa


si presupune identificarea obiectului si studierea lui sub
aspectul continutului si caracteristicilor sale.Aceasta
etapa este absolut necesara dar nu si suficienta pentru
formarea celor trei.
Evaluarea obiectului social reprezinta a doua etapa in
care individul realizeaza o intarire, o apreciere valorica a
obiectului social de tipul: bun-rau, frumos-urat, corectincorect, avantajos-neavantjos, adevarat-fals, cinsitnecinstit.Are loc astfel o pendulare a individului intre
aprecieri pozitive si negative la adresa respectivului
obiect.
Formarea opiniei este a treia etapa in care unul dintre
polii aprecierii-plus ori minus-sa se adune mai multe
argumente si mai puternice.In acest moment individul ia o
decizie de apreciere a obiectului cred ca sunt de acord
cu actiunea;am impresia ca imi place acest lucuru; se
pare ca este util; etc.Daca ulterior apar argumente care
sa contrazica aceasta opinie proaspat formata, ea se va
destrama iar procesul se reia pana cand se cristalizeaza o
noua opinie.
Formarea convingerii reprezinta etapa urmatoare a
procesului.Daca practica sociala, sau argumentele noi
confirma opinia nou-formata, ea se va consolida, se va
stabiliza transformandu-se in convingere.Convingerea este
stabila, solida, mobilizeaza individul spre actiune,
reprezentand un adevarat motor al conduitei acestuia.
Formarea optiunii atitudinale-a atitudinii este pasul
urmator al procesului.In masura in care omul a ajuns la o
convingere pozitiva sau negativa in legatura cu un obiect
social, aceasta determina o optiune atitudinala fata de
acel obiect. Optiunea atitudinala se traduce in termeni de
acceptare sau respingere a obiectului social luat in
discutie.Atitudinea presupune o orientare actionala si nu
doar una valorica, aprecitiva, ca in cazul opiniei si
convingerii.

19

Sustinerea atitudinii incheie procesul.Odata stabilita


atitudinea, ea va fi sustinuta si exteriorizata ori de cate ori
individul se va confrunta cu obiectul social ce a generat-o.

C. Conceptul de valoare; Raportul valoare atitudine


Valoarea reprezinta aprecierea pe care un subiect o
manifesta fata un obiect, lucru, idee, atribut, relatie dupa
criteriul satisfacerii unei nevoi sau a unui ideal.
Valoarea difera de la o epoca la alta, de la un sistem la
altul si in interiorul fiecarui sistem, de la o clasa sociala la
alta.
Valorile se identifica cu normele fundamentale ale
societatii globale sau a diferitelor colectivitati umane.Ele
se insusesc in procesul socializarii si orienteaza
activitatea membrilor societatii, facand posibila integrarea
lor sociala.
Notele definitorii ale conceptului de valoare sunt:
o generaliatate si centralitate in universul spiritual
o standarde-criterii evaluative ale actiunilor umane
o vectori motivationali care orienteaza, determina
actiunea
o caracter constient,deliberat in sensul de adeziune la
ceea ce este de dorit
Valorile se afla in stransa legatura cu alte cateva concepte
astfel:
o cu normele sociale care reprezinta modele, reguli,
prescriptii ce regleaza comportamentul indivizilor
grupurilor, organizatiilor, colectivitatilor.
o cu idealul-care reprezinta acel model de perfectiune
umana, morala, estetica, sociala, sau de alta natura la
20

care subiectul sau o colectivitate adera si catre care


tinde spre a-l realiza ca pe o valoare suprema.
o cu interesul-care inseamna raportul de corespondenta
intre cerintele interne si o serie de obiecte, actiuni,
astfel incat subiectul se conecteaza activ si din
proprie initiativa spre acele obiecte si actiuni.
o cu nevoile, trebuintele
o cu trasaturile de personalitate

D. Raportul atitudine-comportament
Una dintre problemele mult studiate de cercetatori o
reprezinta masura in care, intre ceea ce gandesc, ceea ce
spun si ceea ce fac oamenii exita un raport direct,
condordanta, sau nu.Cu alte cuvinte, ce raport exista intre
atitudine, opinie si comportament.
In multe situatie exista concordanta, cu o relatie
ridicata intre cele trei componente alteori corelatia este
slab sau chiar exista conduite, contraatitudinale, opuse
atitudinilor exprimate.
Se poate vorbi de un caracter probabilistic al relatiei
atitudine-opinie-comportament caracter determinat de o
serie de factori si conditii:
a) Convergenta atitudine-comportament-atitudinea
actioneaza ca o forta motivationala determinand un
comportament specific.Ea este cauza comportamentului,
schimband mentalitatea se va schimba si comportamentul
oamenilor.Comportamentul este cauza, iar atitudinea,
efectul.Deducem, de regula, atitudinile altora din ceea ce
fac ei, tot asa se intampla si in cazul atitudinilor proprii-ne
definim si ne autoatribuim o atitudine oarecare din
constatarea felului in care ne-am comportat.
b) Divergenta atitudine-comportament-divergenta este
determinata de interactiunea personalitate-situatie, in
primul rand si desigur de metodologiile implicate.Desi
exista o atitudine adevarata care determina
comportamente activate, instrumentele metodologice de
depistare si masurare nefiind suficient de rafinate nu o pot
21

surprinde.Tehnicile de investigare ale atitudinii sunt de


regula verbale ceea ce face ca validitatea lor sa fie privita
cu precautie.Aceasta in primul rand datorita dezirabilitatii
sociale-adica tendintei din partea subiectilor de a da
raspunsuri in conformitate cu ceea ce este dorit din punct
de vedere social, sau tendinta de a aparea intr-o lumina
favorabila.In felul acesta subiectii pur si simplu
intentionat, nu declara atitudini adevarate.
Lipsa corelatiei atitudine-comportament se mai poate
explica si prin faptul ca desi un comportament depinde de
mai multe atitudini, noi luam in considerare doar una si nu
totdeauna pe cea relevanta.
O alta cauza a divergentei o poate constitui diferenta
de timp in care inregistram raspunsurile comportamentale
cu cele atitudinale.Daca distanta dintre cele doua genuri
de raspunsuri este mare se poate sa se schimbe fie
atitudinea fie comportamentul, fie amandoua.
In ceea ce priveste factorii de personalitate, este
vorba in primul rand de taria atitudinii respective adica
importanta atitudinii in sistemul atitudinal al personalitatii,
cantitatea de informatii pe care se bazeaza ea, modul de
insusire a acesteia-experienta personala, sau preluare de
la altii.Astfel atitudinile periferice, preluate de la altii si nu
rezultatul experientei directe, au o putere predictiva mult
mai slaba pentru comportament.
Gradul de accesibilitate a atitudinii, adica usurinta cu
care indivizii isi reamintesc diferite atitudini si pot opera
cu ele cognitiv-influenteaza de asemenea relatia atitudinecomportament.
Constelatia aptitudinilor specifice fiecarui individ
influenteaza traducerea atitudinilor in acte efective.
Nivelul general de activism al persoanei de asemenea
poate usura sau nu transpunerea atitudinii in plan
actional.Astfel un individ activ cu siguranta va actiona
conform atitudinilor fata de unul apatic.
Obisnuintele se pare ca sunt de multe ori predictori
mai puternici decat atitudinile in realizarea
comportamentelor concrete.
22

Cerintele situationale sunt strict definite, iar


incalcarea prompt si sever sancionata, chiar daca nu legal.
Prezenta celorlalti-care pretind un anumit geniu de
comportament este un factor care poate duce la
inregistrarea abaterilor de la atitudinea reala a indivizilor,
chiar a comportamenteolor contraaptitudinale.
Existenta unei singure alternative-determina
discordanta aptitudine-comportament, omul constrans de
imprejurari va actiona intr-un fel chiar daca nu are o
atitudine pozitiva pentru aceasta.
Cele prezentate pana aici ne permit formularea unor
concluzii:
o Intre atitudine si comportament exista o stransa
relatie, de tip probabilistic.
o Comportamentul poate fi dedus dintr-o atitudine si
invers, numai cu o oarecare probabilitate.
o Relatia atitudine-comportament este o relatie
cauzala:atitudinea ca si constituient motivational
determina comportamentul; comportamentul
determina atitudinile prin fenomenul de
autojustificare.
o Relatia atitudine-comportament este influentata atat
de capacitile individuale cat si de parametrii situatiei.
o Studiile efectuate, arata ca pentru conduite mai
complexe si de durata, valorile, in calitatea lor de
standarde apreciative generale ale normelor,
atitudinilor si comportamentelor-sunt un predictor
comportamental mai bun.

E. Schimbarea de atitudini
Grupul in cadrul caruia traieste individul exercita
influente asupra acestuia-fie spontane, difuze, fie
specifice, intentionate.Aceste influente determina si
formarea sau schimbarea atitudinilor individului.
In cazul in care se urmareste schimbarea intentionata
prin mijloace specifice a atitudinilor, avem de a face cu
fenomenul numit persusiune.
23

Persuasiunea pentru a duce la schimbarea efectiva a


atitudinilor trebuie sa aiba in vedere o serie de factori:
a) Caracteristicile sursei comunicatorului:
o Credibilitatea-daca cel care propune schimbarea
atitudinii este considerat
expert sau nu, daca se poate avea incredere in el.
Credibilitatea este data de o serie de indicatori:
o viteza cu care comunicatorul vorbeste
Fluenta mare creste credibilitatea.
o daca sursa apare ca sustine o idee in dezcord
cu interesele sau cu statutul sau creste iar
credibilitatea
o efectul halo-care face ca o personalitate
intr-un domeniu sa fie considerat expert si in
alte domenii
o Asemanarea sursei cu receptorul, face ca efectul
persuasiunii sa creasca.
Asemanarea inseamna similaritatea comunicatorului cu
persoana tinta-fie etnica, religioasa,de statutsocioeconomic, varsta, sex etc.
o Continutul si forma mesajului-taria argumentelor poate
duce la schimbarea
atitudinilor.De asemenea inducerea prin mesaj a unor
reactii emotionale si a fricii creste efectul
persuasiunii.Chiar si ordinea in care ideile sunt prezentate
poate influenta persuasiunea.
b) Subiectul receptor si caracteristicile sale
o Rezistenta la schimbar-receptorul dezvolta mecanisme
specifice de aparare de
rezistenta la persuasiune, astfel:
o expunerea selectiva-oamenii evita expunerea
la acele informatii care sunt in dezacord cu
valorile, normele, atitudinile, opiniile lor si
cauta informatiile ce le sustin convingerile

24

o deprecierea credibilitatii sursei-considera


sursa nedemna de incredere, ca urmareste
interese ascunse
o distorsionarea mesajului-se retin acele
informatii ce covin , se ridiculizeaza
argumentele
o respingerea in bloc a comunicarii-atunci cand
solutia propusa de sursa este total in
dezacord cu subiectul
o producerea de contraargumente-subiectii
produc argumente care sa le consolideze
pozitia proprie si sa le anuleze sau slbeasca
pe cea a sursei
o prevenirea sau intampinarea argumentelor

25

Grupul uman
A. De la relatiile interpersonale la psihologia de
grup
Omul nu poate trai izolat, separat de ceilalti
oameni.Astfel intra in relatie nu numai cu altul, ci si cu
mai multi formand grupul.Unii autori considera ca odata
rezolvate problemele grupului mic se vor rezolva si
problemele pe care le ridica societatea.
La baza structurii oricarui grup se alfa atractia de tip
diadic-dintre doi indivizi, diada reprezentand cel mai mic
grup posibil.

B. Grupul uman-delimitari conceptuale


Parametrii grupului; tipuri de grupuri umane

26

Astefel Paul Popescul Neaveanu defineste grupul ca


acea colectivitate umana ai carei memebrii se alfa in
raporturi de interactiune in conformitate cu anumite norme
prestabilite.
Grupul desemneaza o pluritate de persoane asociate
intr-un anume fel intre ele, prin legaturi integrative de tip
normativ, comunicativ, afectiv, functional.
Grupul rezulta ca fiind ansamblul de indivizi, constituit
social-istoric, intre care exista diverse tipuri de
interactiuni si relatii comune determinate:comunicative,
afective, normative.
Aceasta definitie ne atrage atentia asupra a trei aspecte
importante:
o nu orice asociere intamplatoare de persoane inseamna
grup uman ci doar acea asociere contituita socialistoric
o nu orice pluralitate de persoane de grup este grup,
daca intre ele nu exista nici un fel de relatii, ci doar
daca exista relatii fie sociale, fie biologice,
psihologice, culturale, spirituale etc.
o necesitatea existentei unor scopuri comune
Pe baza acestor caracteristici comune, putem diferentia
grupul uman de alte
realitati cum ar fi:
o
multimea-un numar de persoane care intamplator
sunt impreuna
o
categorii demografice-este vorba de acele reuniuni
de persoane care poseda o anumita trasatura comuna
cum ar fi: varsta, sex, profesia, nivelul de educatie, etc.
o
categoriile abstracte,logice, sau statistice-oameni
ordonati dupa o trasatura comuna, care s-au nascut intrun anumit an
o
categoriile economice, socioeconomice-cuprind
clasele sociale, categoriile sociale:tarani, muncitori,
intelectualitatea, burghezia etc.

27

o
situatiile colective-reunesc acele persoane
adunate impreuna in vederea desfasurarii unei activitati
comune
o
grupul nu presupune numai prezenta unor indivizi
ce se aseamana intre ei ce au aceleasi scopuri, etc. , ci
inainte de toate, interactiunea lor, raportarea unora la
altii
Parametrii grupului

Parametrii generali ai grupului:


o existenta unui anumit numar de indivizi, membrii
o delimitarea pozitiilor din interioarul grupului printr-o
retea de statusuri si roluri
o interactiunea, interconditionarea acestor statute si
roluri in cadrul grupului
o existenta unui sistem de norme si valori comune,
membrilor grupului
o caracterul nemijlocit al relatiilor interpersonale care
genereaza diverse structuri, retele de grup, ierarhie
interna
o actiuni comune in care sunt implicati intr-un fel sau
altul toti membrii grupului
o anumite forme de control si presiune a grupului ca
intreg asupra membrilor
o anumita constiinta de sine, mai mult sau mai putin
conturata
o anumite relatii cu alte grupuri
o durabilitate in timp
Parametrii majori ai oricarui grup uman:
o norme si valori
o structura
o proprietati
Coordonatele structurii grupului:
o structura de rol a grupului-adica acea configuratie a
pozitiilor si functiilor formale si informale ale
membrilor
28

o structura de comunicare-liniile de comunicare


interpersonala existente in cadrul grupului
o structura cognitiva-se refera la configuratia
perceptiilor interpersonale
o structura ocupationala-adica specializarea sarcinilor a
relatiilor functionale ale membrilor
o structura de putere-modul de luare a deciziilor
o structura de afinitati-acea distributie a relatiilor
simpatetice
o structura locomotorie-sistemul mijloacelor prin care
indivizii se deplaseaza de la o pozitie la alta in grup

Tipuri de grupuri umane


a) dupa numarul de persoane:
o grup mic(primar)-este un grup format dintr-un numar
mic de persoane
(maximum 40 si minimum 2 persoane) care se cunosc
reciproc, comunica in mod direct intre ele, coopereaza,
existand solidaritate coeziune apropiere si intelegere
umana
o grup mare(secundar)-este acel grup in cadrul caruia
contactele sociale sunt
impersonale, segmentare
b) dupa criteriul institutionalizarii:
o grup formal oficial-se caracterizeaza prin faptul ca
atat structura cat si relatiile
dintre membrii lor sunt reglementate oficial, institutional,
prin acte normative, decizii sau altele asemanatoare
o grup informal(neoficial)-poate aparea fie in cadrul
grupurilor formale fi in afara
acestora independent de gurpurile formal constituite
c) dupa atitudinea individului fata de grup:
o grup de apartenenta-reprezinta grupul efectiv din care
face parte individul, al
sau propriu si in calitate de membru al acestor gurpuri se
raporteaza la alte grupuri similare ca la ceva strain
29

o grup de referinta-este acel grup la care ne raportam


atunci cand facem judecati
de valoare

Grupurile de referinta pot fi:


o normative-stabilesc standarde de comportament
o comparative-stabilesc criterii in elaborarea judecatilor
evaluative despre sine si despre altii
o pozitive-cele ale caror norme, valori, reguli, sunt
adoptate
o negative-cele ale caror norme de valori sunt respinse

d) dupa criteriul constituirii


o grup artificial
o grup natural
e) dupa criteriul evolutiei
o grup format
o grup in curs de formare
Grupul de scop-este acel grup care a fost organizat in
virtutea realizarii unui scop sau a unor scopuri precise.
Grupuri de scop fortate-in cadrul carora membrii
participa, in virtutea legii sau a obligatilor, si care exista
indiferent de vointa lor.
Grupurile de presiune-orice grup ai carui membrii, in
numele grupului, incearca sa influenteze pe altii pentru a
lua decizii in conformitate cu interesele particulare ale
gurpului respectiv.
Presiunea exercitata poate fi:
o exterioara-interna
o directa-indirecta
o totala-partiala
o puternica-slaba

C. Proprietatile grupurilor mici


30

a) Proprietatile principale
o marimea-dimensiunea grupului, se refera la aspectul
cantitativ adica la numarul
de membrii ai grupului.Dimensiunea optima in raport cu
eficienta este de 16-18 membrii.
o distributia spatiala-se refera la asezarea in spatiu a
memrilor grupului.
Distributia spatiala este dependenta si de natura activitatii
pe care o desfasoara grupul.
o conformitatea grupului-reprezinta acea conduita de
supunere, acceptare si
aplicare a normelor, de catre membrii grupului
o consensul-presupune existenta unor atitudini
asemanatoare ale membrilor fata
de acelasi obiect, problema
o capacitatea de auto-organizare-reprezinta acea
calitate a grupului, de a se
definii si organiza potrivit mecanismelor si legilor sale
interne de functionare si se bazeaza pe capacitatile de
colaborare si coordonare ale grupului.
o coeziunea grupului-este cea mai importanta
coordonata grupala, intrucat ea
mentine grupul, il face sa functioneze ca o entitate
coerenta, relativ de sine statatoare.Coeziunea exprima
masura in care mambrii grupului sunt uniti.
o eficienta grupului-reprezinta masura in care grupul isi
atinge scopurile

b) Proprietatile secundare ale grupului mic


o autonomia-este tendinta de a rezista presiunilor din
afara si de a persista in tipul
de conduita practicat anterior
o controlul-consta in reglementarea actiunilor
individuale sau de grup cu mijloace
31

institutionale, formale sau informale.Controlul formal


consta in definirea si instituirea de norme impersonale,
institutionalizate in regulamente sau coduri, de regula
scrise de catre asociatii sau organizatii sociale.
o stratificarea-reprezinta dispunearea ierarhica a
membrilor grupului, pe o scara
constituita pe baza unuia sau mai multor criterii
o permeabilitatea-reprezinta acea calitate a grupului de
a primii influente din
exterior si de a influenta la randul ei
o flexibilitatea-este capacitatea pe care o are orice grup
de a se restructura in
raport cu noile situatii, in vederea cresterii eficientei sale
o omogenitatea-se refera la acea caracteristica a
grupului determinata de
asemanarea indivizilor dupa numite capacitati si calitati de
ordin psiho-comportamental.
o intimitatea-stare psihica de confort si siguranta a
membrilor, in cadrul grupului
o forta-puterea de actiune pe care o are grupul,
capacitatea, eficienta,
randamentul acestuia
o participarea-reprezinta implicarea si integrarea
grupului intr-un sistem de
relatii sociale
o stabilitatea-este acea capacitate a grupului de a-si
mentine echilibrul optimstructural si functional-in decursul unui anumit interval de
timp, in ciuda modificatii conditiilor extreme
o sintalitatea-reprezinta totalitatea insusirilor
psihosociale comune si
caracteristice ale unui grup de persoane care confera
gruparii o identitate distincta de a altor grupuri
similare.Notiunea de sintalitate este corespondenta celei
de personalitate din psihologia individului, exprimand o
realitate complexa, totdeauna calitativ deosebita de simpla
reunire a indivizilor.
32

o dinamica grupului-este o proprietate complexa ce se


refera la toate aspectele
de miscare, de evolutie ale grupului si este dependenta
de toate celelalte proprietati, relevand mobilitatea
grupului, fluiditatea fenomenelor pisho-sociale care se
inlantuie, dezvoltandu-se unele din altele, intarindu-se
reciproc, interferandu-se.Dinamica grupului releva pe de o
parte ansamblul fenomenelor psihosociale care apar, se
manifesta si evolueaza in cadrul grupurilor mici, iar pe de
alta parte, ansamblul legilor care guverneaza si dirijeaza
aceste fenomene.Dinamica consta in faptul ca atat in
interioar cat si in exterior, grupul social se prezinta ca o
unitate functionala mobila.Astfel, in functie de sarcina,
situatie ,moment, grupurile sociale primesc noi membrii si
lasa poarta deschisa celor care doresc sa plece spre alte
grupuri.Dinamica este conditionata de o multitudine de
factori atat exteriori, cat si interiori grupului.

Factorii exteriori:
o mediul natural
o mediul tehnico-material
o factorii socio-culturali
o factorii sociali
Factorii interiori:
o conformismul si nonconformismul
o viata afectiva a grupului
Tensiunile joaca un rol dubul in viata grupului:
o rol pozitiv-atunci cand genereaza conflicte
intelectuale, opozitii si confruntari de idei
o rol negativ-atunci cand genereaza stari de
insatisfactie, care functioneaza ca frana in raport
cu performantele grupului
o coeziunea grupului

33

Aspecte psihologice ale conducerii


A. Conducere, putere, influenta
Grupati in vederea desfasurarii unor activitati comune,
oamenii au dezvoltat si structuri de conducere care sa
asigure atingerea scopurilor constient propuse.
Conducerea-ca relatie de tip ciclic si ierarhic-se naste
atat in interiorul grupurilor cat si intre grupuri.
In functionarea eficienta a diferitelor mecanisme
sociale conducerea este absolut obligatorie.Ea se face prin
oameni si de catre oameni, pentru ca diferite componente
ale actului decizional-culegerea si prelucrarea datelor,
emiterea deciziei, executarea deciziei, nu sunt decat fapte
comportamentale ale celor care alcatuiesc forurile de
conducere.
Multa vreme activitatea de conducere a fost
considerata ca un domeniu al bunului simt si al experientei
generale.In prezent se vorbeste despre o stiinta a
conducerii-ca domeniu interdisciplinar, de intersectie a mai
multor stiinte:economice, sociale, tehnice, psihologice.
34

Conducerea reprezinta acel ansamblu de activitati


desfasurate in vederea atingerii aceluiasi
obiectiv.Activitatile specifice conducerii sunt cele
enumerate de Fayol si cunoscute sub denumirea de cele
cinci infinitive:
o
o
o
o
o

a
a
a
a
a

prevedea- a studia si intocmi proiecte


decide si/sau a realiza-a face alegeri, optiuni
conduce oameni-a da dispozitii, ordine
coordona-a comunica, a face sinteza
controla-a compara obiectivele si rezultatele
obtinute

Notiunea de conducere este strans legata de cea de


putere.Puterea reprezinta
capacotatea cuiva de a-si impune vointa in cadrul unei
relatii sociale in ciuda oricarei rezistente intampinate si
indiferent de factorii care determina aceasta capacitate.Nu
se poate afirma despre o persoana sau un grup ca are
putere, fara a se specifica in relatie cu cine, si ce anume ii
confera acest atribut.Puterea acceptata ca legitima de cei
asupra carora este exercitata devine autoritate.
Conducerea ca si puterea se defineste in termeni de
influenta.Influenta este acea actiune exercitata de o
entitate sociala orietanta spre modificarea optiunilor si
manifestarilor alteia.Influenta nu apeleaza la constrangere,
ea se poate exercita in forma:
o persuasiunii
o manipularii
o indoctrinarii
o inocularii

Forme ale influentei sociale:


a) intamplatoare
35

o intre grup si individ


o intre grupuri si indivizi
b) programata

Relatia de conducere ca si cea de putere sunt relatii


nesimetrice, mai corect antisimetrice.
Diferentiem conducerea la macronivel, unde pe primul
plan se afla functiile strategice ale conducerii si accentul
se pune pe schimbare, transformare; si conducerea la
micronivel unde accentul se pune pe relatiile
interpersonale.

B. Liderul si conducerea microgrupurilor sociale


Microgrupurile sociale, indiferent de natura lor au in
fruntea lor un sef, un lider.
Liderul-este acea persoana care indeplineste oficial
sau isi asuma spontan in cadrul unui grup functii de
conducere.Deci, cuvantul lider se atribuie in psihologia
sociala atat sefului formal, cat si celui neoficial sau
informal.
Definitii date liderului:
o Seful institutional-persoana numita sau aleasa intr-o
functie de conducere in
cadrul unor structuri sociale.El este seful oficial, formal-si
exercita sarcini de conducere-si un lider informal un fel de
contra-model al acestuia, in sensul ca intruchipeaza
calitatile care ii lipsesc primului.
o Persoana centrala in grup-in aceasta viziune liderul
este cel care concentreaza
atentia celorlalti, aprecierea si stima grupului, constituind
un exemplu demn de urmat pentru membrii sai.
o Liderul sociometric sau persoana populara-preferataeste vorba de persoana
care din punct de vedere afectiv este preferata
celorlalti.Nu este obligatoriu ca liderul afectiv sa fie
36

acelasi cu liderul oficial si nu totdeauna persoana populara


este si cea mai eficace, operativa.
o Liderul situational-este vorba de acea persoana care in
mod spontan se
angajeaza in acte de conducere.
o Liderul ca persoana cea mai influenta-in aceasta
ipostaza liderul apare ca un
statut intr-o ierarhie de influente dispuse intr-o piramida.
Insusiri personale pentru indeplinirea cu succes a unor
functii de conducere:
a) caracteristici fizice-sex, varsta, infatisare,
constitutie fizica.Barbatii sunt mai
des preferati pentru functiile de conducere.In grupurile de
barbati cel mai varstnic dintre ei se bucura de o mai mare
autoritate iar in cele de femei, tinde sa se afirme cea mai
tanara.
b) aptitudini si trasaturi psihologice-energie, dinamism,
initiativa, inclinatia de
munca, inteligenta generala, diferite compentente,
rapiditate in luarea deciziilor, flexibilitatea gandirii,
increderea in sine si in grup, extraversiunea.

C. Stilul de conducere
Stilul de conducerea poate fi definit ca acel model de
comportament constant al uneui conducator asa cum este
perceput de altii-superiori, subordonati, colaboratori,
asociati.
Toti acesti oameni-nu numai ca vor percepe
comportamentul conducatorului ci se vor comporta la
randul lor in conformitate cu modelul perceput.
Stilul de conducere nu este asadar modul in care se
percepe conducatorul pe sine ci asa cum il vad cei cu care
acesta se afla in relatii functionale.Conducatorul trebuie
sa-si examineze critic propriul stil de conducere, incercand
sa raspunda la intrebarea-cum este perceput de cei cu
37

care se afla in relatii functionale.Conducatorul trebuie sa


fie in permanenta constient de importanta modului in care
este perceput comportamentul lui atat de catre superiori
dar mai ales de subordonati.
Tipuri de stiluri de conducere
A. Stilul de conducere ca management
Stilul de conducere poate fi analizat din doua unghiuri
diferite:
a) orientarea spre sarcina
b) orientarea spre oameni si relatii
b) Orientarea spre oameni si relatii
Tipuri fundamentale de stil de conducere:
o stilul de conducere puternic orientat spre oameni
si slab spre sarcina
o stilul de conducere puternic orientat spre sarcina
si tot puternic orientat spre oameni
o stilul de conducere slab orientat spre oameni,
relatii si puternic orientat spre sarcina
o stilul de conducere slab orietat spre oameni si
spre sarcina
Functionarea optima a unei organizatii impune
asigurarea unei echilibrari intre cele doua preocuparisarcina si oameni.
Nu exista un singur stil de conducere cel mai bun si
cel mai productiv-ci este necesara o adaptare a stitului de
conducere la nevoile situatiei si ale subordonatilor. Este
vorba asadar de necesitatea unui comportament adaptativ
al conducatorului-care se exprima in faptul ca, un
conducator cu cat isi adapteaza mai bine stilul la situatia
particulara in care actioneaza si la nevoile reale ale
subordonatilor cu atat creste eficacitatea muncii sale in
atingerea obiectivelor organizatiei.
38

Nu exista deci cel mai bun stil de conducere ci se


poate vorbi de cel mai eficace stil pentru o anumita
situatie particulara.Dar pentru ca un conducator sa poata
sa-si exercite eficient stilul sau de conducere, el trebuie sa
beneficieze de o asa numita situatie favorabila.Cea mai
favorabila situatie este cea in care:
o exista bune relatii intre conducator si subordonati
o conducatorul are o pozitie puternica si putere data de
pozitia ocupata
o sarcinile sunt bine structurate si definite
Pentru ca un stil de conducere sa fie eficace, el trebuie
asadar sa fie adecvat
situatiei concrete.Cand nu este adaptat situatiei el desigur
nu va fi eficace.In consecinta, fiecare din cele patru stiluri
de baza poate fi eficace sau nu in functie de gradul de
adecvare la situatie.
Un conducator poate avea eficacitate dar poate avea si
succes.Astfel:
o daca un conducator determina un subordonat sa
indeplineasca o sarcina si
acesta o exercita doar pentru ca stie ca astfel va fi
pedepsit-fara a fi insa convins de necesitatea sa-spunem
ca actiunea sa are succes
o daca insa acest subordonat executa sarcina convins
fiind ca ea este necesara si
utila si ca este in interesul sau sa o faca-atunci spunem ca
actiunea conducatorul este eficienta
B. Stilul de conducere ca leadership
Leadershipul desemneaza activitatea de conducere
doar a componentei umane.El este asadar o componenta a
managementului.Acest stil de conducere abordat din
perspectiva relatiilor umane, a componentei umane, a
organizatiilor poate fi analizat prin urmatoarele dimensiuni:
o sistemul de relatii promovat in organizatie
o sistemul de luare a deciziilor
39

o sistemul de stabilire a obiectivelor si sarcinilor


prioritare ale organizatiei
o sistemul de control si de folosire a rezultatelor
controlului

Avand in vedere aceste dimensiuni stilul de conducere


ca leadership poate fi
clasificat astfel:
1) stiluri autoritare-cu doua forme:stil autoritar dur, stil
autoritar binevoitor
2) stiluri participative-cu doua forme:participativ de
grup, consultavic
3) stiluri laissez-faire
Aceste stiluri nu pot fi intalnite in forma lor pura, ci se
desfasoara de la
autotoritarul dur pana la participativul de grup, aflandu-se
mai aproape de unul sau altul din tipurile de baza.
Stilul autoritar dur
Stilu autoritar dur se caracterizeaza prin:
o incredre redusa in subordonati
o solicitare minima si folosire la fel a ideilor si
subordonatilor in rezolvarea problemelor colectivului
o relatiile cu subordonatii sunt fragmentare si reci.Seful
autoritar dur este distant, considerand ca orice
apropiere de subordonati, duce la scaderea autoritatii.
o slaba informare a subordonatilor in ce priveste
deciziile luate si problemele de ansamblu ale
colectivului
o seful autoritar nu vede cu ochi buni relatiile de munca
prietenesti si nu incurajeaza lucrul in echipa, munca
colectiva
o deciziile le ia de unul singur, iar consultarea cu
subordonatii este sporadica si mai mult formala

40

o nu este preocupat de cunoasterea posibilitatilor de


executie a subordonatilor si aceea sarcinile nu le
repartizeaza dupa posibilitati
o foloseste controlul mai ale pentru a pedepsi
o este preocupat de obtinerea de performante inalte dar
deloc de relatiile interumane

Un astfel de sef autoritar dur, poate fi un bun organizator


sau planificator a
activitatilor, dar relatiile sale cu subordonatii vor fi
distante, limitate, sarace.
Stilul autoritar binevoitor
Este vorba despre un stil de conducere autoritar, doar
ca se introduce o anumita doza de democratizre, de
libertate de actiune a subordonatilor si sunt atenuate
aspectele de duritate.
Acest stil de conducere are aceleasi caracteristici
specifice si stilului autoritar dur, doar ca seful are o
atitudine mai binevoitoare, indelungata, fata de
subordonati. Desi nu este convins de necesitate de a
acorda incredre subordonatilor, de a-i consulta in luarea
deciziilor in cautarea solutiilor la problemele organizatiei,
face uneori acest lucru, desi mai mult formal ca o concesie
acordata, si bineinteles nu ia in considerare parerile
subordonatilor.
Orice stil de conducere folosit va avea o serie de
efecte asupra organizatiei respective.Stilul autoritar cu
cele doua variante ale sale, are unele avantaje dar mai ales
efecte negative asupra grupului.
Desi are multe efecte negative acest stil de conducere
este mai mult folosit si uneori cu rezultate bune.Aceasta in
primul rand pentru ca este mai usor sa conducii oameni in
maniera autoritara, neglijand relatiile umane.In al doilea
rand, la inceput acest stil de conducere este insotit de o
crestere rapida a rezultatelor, a performantelor. Dar
41

aceasta crestere este doar la inceput.Treptat, ele se


deterioreaza, performantele scazand in timp.
Asadar, acest stil de conducere poate fi folosit doar
daca avem in vedere rezultatele pe termen scurt.In nici un
caz nu trebuie folosit pe termen lung, deoarece franeaz,
impiedica obtinerea de performante inalte.
Acest lucru este determinat de efectele negative, de
dezavantajele stilului de conducere autoritar:
o folosit un timp indelungat, acest stil duce la
micsorarea treptata a coeziunii ceea ce face sa apara
stari tensionale intre membrii grupului
o relatiile interpersonale devin tot mai sarace,
comunicarea se reduce, apar relatii de concurenta si
nu de colaborare, scade prietenia, ajutorul reciproc
o curand se intaleaza in randul membrilor grupului
sentimente de insatisfactie in munca, ce se manifesta
printr-un fenomen numit rezitenta pasiva.Acest
fenomen se caracterizeaza prin lipsa de initiativa,
reducerea asumarii responsabilitatii.Asfel
subordonatul nu va mai face nici cel mai marunt lucru
fara sa-l consulte pe sef.
Stilul participativ
Are doua variante:
o participativ de grup
o consultativ
Caracteristici:
o comandantul in acest caz va fi apropiat de oameni, le
va cere parerea lor ori de cate ori este nevoie, va
folosi sugestiile, solutiile subordonatilor in rezolvarea
problemelor conducerii
o va folosi subordonatii in luarea deciziilor
o se va interesa in permanenta de problemele personale
ale subordonatilor

42

o un astfel de sef pe langa autoritatea cu care este


investit, va avea si prestigiu castigat prin eforturi
proprii
o relatiile interpersonale-si pe orizontala si pe verticalavor fi relatii de incredere reciproca, prietenie,
comunicare, colaborare, ajutor
o va incerca in permanenta sa isi cunoasca subordonatii
si sa le repartizeze sarcini in conformitate cu
posibilitatile si calitatile fiecaruia
o va incuraja initiativa-tinand cont de ideile
subordonatilor
o climatul creat in acest caz va fi unul sanatos care va
asigura conditii favorizante indeplinirii la un inalt nivel
calitativ al obiectivelor
o subordonatii isi vor asuma responsabilitatile constient,
si vor rezolva din convingere sarcinile

Din descrierile celor doua tipuri de stil de conducere


nu este greu de
concluzionat ca stilul care trebuie adoptat este cel mai
participativ, democratic.
In armata insa, este necesara si uneori chiar
obligatorie folosirea stilului de conducere autoritar.In cazul
razboaielor, fiind un numar mare de oameni de condus care
nu stiu prea bine ce au de facut si nici conducatorul nu stie
prea multe lucruri despre ei, se impune folosirea stilului
autoritar care va asigura simplitatea si viteza actiunii.Dar
acest lucru se va face doar pe termen scurt.
Stilul laissez-faire
Presupune nu o conducere propriu-zisa a unui
organizatii, ci doar o coordonare, de pe pozitii egale, a
activitatii unor oameni.
Se poate folosii in colectivitatile artistice, sportive,
politice.
Stilul de conducere adaptiv
43

Din prezentarea celor trei tipuri de stiluri de conducere


putem concluziona ca nu exista un tip de stil de conducere
mai bun si mai eficient in orice situatie.Se impune asadar
un asa numit stil de conducere adaptativ, adica
modificarea manierei de conducere in functie de sarcina,
situatie.
In acest sens, merita atentie, modelul propus de
specialisti asa numitul dreptunghi autoritateindependenta.
Este vorba de un dreptunghi, pe suprafata caruia sunt
repartiate toate profesiunile-de la cele militare pana la
cele artistice, in functie de raportul dintre autoritatea
sefului si independenta subordonatiolor.

44

Influenta sociala
A. Influenta sociala si comportamentul
Influenta sociala (in sens larg) reprezinta ansamblul
acitunilor prin care se urmareste schimbarea componentei
cognitiv in formationala orientativ-atitudinale si actionalcomportamentale ca urmare a interactiunii dintre oameni.
Influenta sociala (in sens restrans) inseamna
modificarea de catre un actor social (sursa) a
comportamentului si a atitudinilor unei tinte (individ, grup,
45

organizatii).Ea presupune operarea de modificari,


schimbari in mai multe componente ale personalitatii
(componenta cognitiva, afectiva, motivationala) dar mai ale
modificari in componenta atitudinal-comportamentala.
Definind atitudinea ca pozitia sau modul de suportare
a realitatii, ea este in primul rand vizata de influenta
sociala deoarece reprezinta garantia comportamentelor
dorite.
Formele influentei sociale
1) Dupa relatia sursa si tinta:
o interpersonala (fata in fata)
o impersoanala (mass media)
2) Dupa intentie
o intentionata (domeniul militar)
o neintentionata (reclamele TV)
3) Dupa scopul urmarit
o influenta formativa (scoala)
o de adecvare sociala
o manipulativa (la vot)

B. Modalitati de realizare a influentei sociale


o
o
o
o
o
o
o
o

Imitia
Contagiunea
Presiunea normativa
Disonanata cognitiva
Sugestia
Ordinul
Manipularea
Persuasiunea

46

C. Efectele influentei sociale si rezistenta la


influenta
Efectele influentei:
o uniformitatea-influenta acceptata din dorinta de a fi ca
ceilalti
o conformismul-influenta acceptata mai ales din dorinta
de a nu pierde statusul, stima pe care le avem
o supunerea-acceptarea neconditionata a influentei
Rezistenta la influente
o reactanta
o devianta
o delicventa

D. Conduita sociala si socialitatea


Conduita sociala reprezinta totalitatea reactiilor
individului declansate de anumite contexte sociale in care
este pus individul.
Socialitatea-coerenta conduitei sociale a individului.
Socialitatea reunete trei tipuri de comportamente:
o comportamente prosociale (sociabilitatea)-relatie
unilaterala intre sursa si tinta (alturismul, ajutorul,
filantropia, apostolatul)
o comportamente prosociale-relatie de egalitate intre
sursa si tinta (intr-ajutorarea, colaborarea, competitie)
o comportamente antisociale (agresivitatea, delicventa)

47