ANALIZA TRANZACŢIONALĂ

Lect. dr. Alina Coman

Ce este Analiza Tranzacţională?
Cele trei stări ale Eului
Starea de Parinte
Starea de Copil
Starea de Adult
Cum să comunicăm cu ceilalţi. Tipuri de tranzacţii şi reguli de
comunicare

Bibiografie
De LASSUS, Rene. 2000. Analiza tranzacţională. 0 metodă revoluţionară
pentru a ne cunoaşte şi a comunica mai bine, Editura Teora.
POPESCU, Dan şi CHIVU, Iulia. 1998. Conducerea afacerilor. Teste şi studii
de caz, Editura Economică
PRUTIANU, Ştefan. 2000. Manual de comunicare şi negociere în
afaceri.Comunicarea, Editura Polirom.

CE ESTE ANALIZA TRANZACŢIONALĂ?

AT este o teorie explicativă a personalităţii umane. Dezvoltă
concepte şi instrumente care ne ajută să ne inţelegem structura psihică şi
comportamentele.
AT este o teorie a comunicării umane, privită ca relatie de schimburi
reciproce. AT dezvoltă tehnici şi instrumente care optimizează
competenţele de comunicare. Creşte capacitatea de relaţionare în cuplu şi
în organizaţii.
AT este o teorie a psihopatologiei umane. Oferă principii şi tehnici utile
in psihoterapia cotidiană.
AT a devenit în ultimele decenii un instrument de lucru în
management şi marketing. Are aplicaţii în vânzări, negocieri,
diplomaţie, protocol ca şi în armonizarea procesului de comunicare.
La jumătatea secolului XX, in SUA, psihiatrul Eric BERNE (1910-1970)
împreună cu un grup restrâns de psihoterapeuţi au experimentat o teorie
alternativă la psihologia traditională şi au numit-o Analiza Tranzacţională, pe
scurt AT. În 1965 s-a infiinţat International Transactional Analysis Association
(ITAA). Astăzi are peste 13 000 membri. Ulterior s-a înfiinţat şi Asociaţia
Europeană a Specialistilor în AT (EAATS) ca şi numeroase alte asociaţii şi
federaţii naţionale răspândite în majoritatea ţărilor occidentale.

CELE TREI STARI ALE EULUI

Este posibil ca, pe parcursul unor intervale relativ scurte de timp, să
observăm la una şi aceeaşi persoană, maniere contradictorii de a simţi, a
gândi şi a se comporta. Eric BERNE a analizat această dinamică de ipostaze şi a
formulat cel mai important concept al AT - acela de stare a eului (engl. Ego
state). Adept al psihanalizei, Berne a abordat iniţial analiza structurală a
personalităţii plecând de la instanţele psihice freudiene: sine, eu si supraeu.
Ulterior, spre deosebire de Freud, a apelat la conceptul de stare a eului,
identificat prin observarea directă a mimicii, gesticii, posturii, vocii şi
limbajului pacienţilor săi. O stare a eului este o ipostază concretă, observabilă
şi relativ structurată a personalităţii.
Autorul a considerat că dezvoltarea personalităţii se realizează în
spaţiul a trei mari registre legate principial de cele trei etape parcurse de-a
lungul vieţii:
Copilaria, lipsită de autonomie şi independenţă
Viaţa adultă, relativ autonomă şi independentă
Vârsta parentală, a respectului faţă de norme şi valori.
În consecinţă, modelul de analiză structurală a personalităţii
identifică trei foruri interioare: infantil, adult şi parental. Corespunzător
acestora, sunt definite trei instanţe psihice: starea eului COPIL, starea eului
ADULT, şi starea eului PARINTE.
Când două (sau mai multe) persoane interacţionează, comunică, una
sau două din stările eului fiecăruia intră în anumite raporturi cu ale celuilalt
(celorlalţi) - numim aceste contacte tranzacţii.
Orice fiinţă omenească a înregistrat norme, opinii, judecăţi, despre
lucruri şi oameni înainte de a avea posibilitatea să analizeze corectitudinea
acestor norme. A înregistrat de asemenea modele de comportament, moduri
de vorbire, de folosire a vocii, a fetei pentru a încerca să se impună altora, să
comande, să domine, să critice sau să îi devalorizeze pe ceilalţi. Dar şi modele
de comportament ca să îi protejeze, să îi ajute, să îi încurajeze pe ceilalţi,
comportamente binevoitoare.

Starea de părinte
O persoană se află în Starea de Părinte atunci când comportamentul
său reproduce un comportament pe care l-a văzut, l-a perceput, l-a observat
la proprii părinţi sau la persoanele care au avut asupra sa o influenţă
dominantă: ele pot fi ,,modele" mai recente cum ar fi un patron, un coleg
influent, un client de prestigiu etc.
Starea de Părinte a Eului este împărţită în două realităţi total diferite:

2
 PĂRINTELE NORMATIV
Conţine regulile, normele, opiniile, valorile, prejudecăţile, modelele de
comportament autoritare, de dominare a celorlalţi.
Aspect pozitiv: este partea conducătoare care dă instrucţiuni, care dictează
normele într-o relaţie respectuoasă.
Aspect negativ: este partea care se exprimă într-o relaţie neloială( non- OK)
pentru a-l critica, a-l devaloriza pe celălalt.
Spunem atunci despre această persoană că are rolul de Persecutor(P)-
Devalorizator.

PĂRINTELE BINEVOITOR
Cuprinde modele de comportament protectoare, pline de încredere,
înţelegătoare, aprobatoare în privinţa altora sau a lui însuşi.
Aspect pozitiv: este partea care protejează, care ajută, încurajează,
încuviinţează, care este prevenitoare.
Aspect negativ: atunci când individul îl foloseşte ca să super-protejeze (adică
să îl împiedice pe celălalt să se dezvolte, să se formeze prin propriile
experienţe), să facă lucrurile în locul altuia („pentru că el nu este capabil”);
acest rol este numit Superprotector-Salvator (S).

Cum funcţionează Starea de Părinte a Eului?

Cum ne dăm oare seama că cineva „se află” în Părintele său -aşa cum
se spune în A.T.?
Dintre cele trei Stări ale Eului, Părintele este cel care „funcţionează” cel
mai mult ca un „magnetofon” -în sensul că înregistrează o mare cantitate de
informaţii pe care le reproduce în alte momente.
O arie largă de informaţii: cuvinte, gesturi, mimică, intonaţii, idei, judecăţi,
valori - am spune mai curând norme - despre oameni şi lucruri.
Cea mai mare parte a acestor înregistrări se efectuează în copilărie şi în
adolescenţă. Foarte curând, tinerii încep să reproducă aceste înregistrări „ca
să îi imite pe cei mari”, la început; apoi, mai târziu, Starea de Părinte va
reproduce aceste înregistrări cu o pertinenţă mai mare sau mai mică.

Să luăm un exemplu:
Micul George l-a văzut pe tatăl său făcând un gest ameninţător cu
degetul atunci când ii certa că nu şi-a făcut curat în cameră,. Mai târziu, îl vom
vedea pe micul George-în timpul recreaţiei, în curte -testând un nou
comportament: el spune, pe un ton asemănător cu cel al tatălui său şi aţintind
un deget ameninţător înspre colegul său de clasă care i-a făcut o glumă
„răutăcioasă” ascunzându-i ghiozdanul: „Nu este bine, Emil, să nu mai faci
aşa ceva niciodată!”. Această înregistrare îi va servi lui George ca punct de
referinţă pentru situaţiile în care îşi va exprima dezaprobarea.
Îl vom regăsi, după treizeci de ani - ca şef de birou într-o companie de
asigurări - dojenindu-l pe unul dintre subordonaţii săi, cu cuvinte diferite,
desigur, dar cu tonul vocii şi cu arătătorul întins ca şi tatăl său, spunând:

3
„Raportul tău nu este bun de nimic, Robert! Să nu mai faci niciodată un
astfel de raport!”.
Alt exemplu:
Când era mică, Marta a văzut-o deseori pe mama sa grăbin-du-se să-i
îndeplinească soţului ei unele dorinţe, fără ca el să-i fi cerut ceva: „Dragul
meu, vrei să-ţi aduc papucii? Vrei un mic aperitiv?”, toate acestea spuse cu o
voce plină de căldură şi cu un surâs afectuos. Mai târziu, o vom vedea pe micuţa
Marta înconju-rându-l cu atenţii pe micul văr George de care a trebuit să se
ocupe într-o după-amiază - reproducând aceleaşi gesturi, şi tonul vocii
mamei ei: „Aşteaptă, micui meu George, Marta 'fţi va tace o ti monadă!”.
Treizeci de ani mai târziu o vom reîntâlni la o serată, repezindu-se să îşi
întâmpine invitaţii cu un pahar în mână: „Serviţi un cockteil! L-am pregătit
special pentru această seară!”.
Bineînţeles că înregistrările Părintelui nostru nu se limitează doar la
modul în care ne exprimăm dezaprobarea sau la modul în care trebuie să
ne arătăm amabili faţă de cineva.
Acestea vor conţine, grosso modo, toate înregistrările observate -din
copilărie până târziu în viaţă - moduri de acţiune, comportamente (cu toate
aspectele pe care acestea le includ) ale persoanelor care sunt, la un moment
dat, în situaţia de a-i domina pe alţii, fie că este vorba de situaţii familiale,
şcolare sau sociale.
Asta înseamnă că Părintele nostru înregistrează în aceeaşi măsură
comportamentele părinţilor noştri ca şi pe cele ale fraţilor, surorilor,
bunicilor, mătuşilor, unchilor, verilor, profesorilor, şefilor, prietenilor,
„vedetelor” sau „maeştrilor” de orice fel.
Iar acest lucru este valabil, aşa cum am mai spus, atât pentru
comportamentele Părintelui Normativ sau Critic, cât şi pentru com-
portamentele Părintelui Binevoitor sau Protector.

În mod convenţional, o reprezentăm deasupra celorlalte două Stări ale Eului.

Astfel:

Prima Stare a Eului - în sensul apariţiei sale la noul născut - a fost

4
numită de Berne Starea de Copil. Această Stare de Copil, prezentă deci în
momentul naşterii, va trăi în noi până în ultima clipă a vieţii, pentru că ea
este cea care conţine trebuinţele noastre, dorinţele noastre, impulsurile
noastre - pe scurt, o parte importantă a noastră care există de la venirea
noastră pe lume până la ultima noastră suflare.
Anumitor persoane le displace faptul că Berne a dat Stărilor Eului nume
familiare. Părintele lor Normativ consideră că nu este de demnitatea unui
filosof să aibă o Stare de Copil. Domnul Gorbaciov are aşa ceva? Da, cu
siguranţă. Este acea parte din el care a fost emoţionată atunci când a primit în
1990 premiul Nobel pentru Pace. Şi apoi, dacă nu le plac aceste denumiri familiare,
pot înlocui cuvintele Părinte, Adult, Copil cu Exteropsyche, Neopsyche şi
Archeopsyche.
Ca şi Starea de Părinte, Starea de Copil a făcut obiectul unei
subdivizări judicioase: deosebim astfel ceea ce în A.T. se numeşte: Copilul
Liber (Copilul Natural sau Copilul Spontan) şi Copilul Adaptat

Starea de copil a eului

În viaţa oricărei fiinţe omeneşti se petrec lucruri importante pentru
propria persoană. Lucruri care îi plac sau care îi displac. Fără să înţeleagă
exact de ce. Simte satisfacţii, plăceri, bucurii. Sau neplăceri, regrete,
amărăciune, mânie, teamă, anxietate. Este Starea Eului unde se manifestă
trebuinţele, dorinţele: fie că ele se manifestă în mod spontan, liber, fie că sunt
adaptate la trebuinţele altora sau ale societăţii.

COPILUL LIBER
Se spune despre o persoană că se manifestă prin Copilul său Liber
atunci când îşi exprimă sentimentele, emoţiile, dorinţele în mod spontan.
Copilul Liber este de asemenea sediul Intuiţiei, indispensabilă capacităţii
creative.

Aspect pozitiv: Starea de Copil este „inima” omului, centrul a ceea ce este
„trăit”, locul privilegiat al unei întâlniri adevărate.
Este exprimarea spontană a sentimentelor (cu atât mai mult când în mod
tradiţional lucrul acesta i-a fost interzis) care permite evitarea neînţelegerilor,
a indispoziţiilor atât de frecvente în relaţiile dintre oameni.

5
Capacitatea de intuiţie face minuni atât în viaţa particulară cât şi în cea
profesională.
Aspect negativ: ca şi în cazul celorlalte Stări ale Eului, cu o persoană care se
manifestă întotdeauna cu Starea de Copil „va fi greu de trăit” şi, în
consecinţă, va fi repede respinsă.
Capacitatea intuitivă a Copilului Liber constituie o potenţialitate atât de mare,
încât Eric Berne - ca şi majoritatea discipolilor săi -au făcut din ea o a treia
subdiviziune a Stării de Copil a Eului şi au numit-o „Micul Profesor”. Despre
ea vom mai vorbi.

COPILUL ADAPTAT
Atunci când o persoană îşi adaptează trebuinţele, dorinţele după cele
ale celorlalţi. Acest lucru se poate face la niveluri diferite:
- adaptare socială la cereri (celălalt emite o cerere, noi ţinem cont de ea şi ne
modificăm propriile trebuinţe) sau la regulile pe care le acceptăm (acceptarea
regulilor de politeţe, de exemplu);
- supunere (de exemplu, teama în faţa reacţiilor celuilalt);
- devalorizare (ne dăm deoparte, ne declarăm incapabili, ne prezentăm ca
o victimă) (rol de Victimă) (V);
- revoltă (susţinem în mod sistematic contrariul).

Câteva exemple de comportament al Copilului Adaptat

Un bărbat, o femeie, un copil care:
• Copil Adaptat Supus
se opreşte la culoarea roşie a semaforului;
respectă normele de protecţie;
respectă regulile de politeţe';
cedează în faţa celuilalt;
spune: „da, în regulă”, fără să discute.
• Copilul Adaptat Victimă
spune: „Am încercat... dar nu pot”;
spune: „Ştiţi... eu nu sunt dotat pentru genul acesta de lucruri...”;
- spune propoziţii cu subiect impersonal: Se şi Cineva, „Ar trebui” „Se
spune...”;
se îndoieşte de el: „Am făcut tot ceea ce am putut, dar...”;
se depreciază: „Nu sunt capabil să....”;
vorbeşte pe un ton plângăreţ;
vede pretutindeni Părinţi şi se superadaptează;
se plânge, se vaită;
gândeşte adesea: „X este mai bun decât mine”.
• Copilul Adaptat Rebel
spune: „Nu aveţi dreptul”, „Nu aveţi decât!”;
spune în mod sistematic „Nu”;
întrerupe discuţia;
ridică tonul;
ripostează prompt;

6
 - încalcă regulamentele;
îi sfidează pe ceilalţi;
bombăne: „Mereu acelaşi lucru..:”;
gândeşte: „O să vadă ei.'..”;
îndeamnă la revoltă şi violenţă;
se îmbracă, ascultă muzică, îşi decorează locuinţa, maşina „împotriva”
celorlalţi...

Aspect pozitiv: copilul Adaptat este ceea ce ne permite să ne adaptăm din

punct de vedere social.
El ne face să acceptăm „culoarea roşie” a vieţii în societate, în acest fel reuşind
să evităm multe neplăceri.
Aspect negativ: ca în cazul fiecăreia dintre Stările Eului, cu o persoană care se
manifestă aproape întotdeauna cu Starea de Copil Adaptat „este greu de
trăit” - să ne gândim la personalităţile la care dimensiunea „rebel” este prima
realitate a personajului lor -sau dimensiunea prea puţin „interesantă” - să ne
gândim la cei care îsi duc viata în calitate de „Victimă”.

Cum funcţionează Starea de Copil a Eului?

Fiecare dintre noi s-a născut într-o bună zi având - aşa cum au definit biologii,
pediatri şi psihologii - un psihic deja format cu mult timp înainte de a se
naşte. Putem afirma astăzi acest lucru pentru că manifestări de viaţă au fost
de nenumărate ori constatate la copii în timpul gestaţiei. Dar începând de
când? Este o întrebare dificilă. Aşa cum putem afirma că, în termenii A. T.
Starea de Copil a Eului apare prima în viaţa individului, tot aşa putem
afirma - fără să greşim - că la fel stau lucrurile şi la cealaltă extremitate a
vieţii.
Chiar dacă anumite persoane lasă în amintirea celor apropiaţi cuvinte spuse o
dată cu ultima lor suflare care se dovedesc a fi cuvintele Părintelui: „Să fiţi
întotdeauna bogaţi (sau cinstiţi, fericiţi)!”, analiza ultimelor momente ale
vieţii - mai dezvoltată astăzi ca oricând - evidenţiază faptul că ultimele clipe
sunt mai mult de ordin afectiv, emoţional decât cognitiv. De-a lungul întregii
noastre vieţi, evenimentele, comportamentele celor care ne înconjoară ne afec-
tează, ne impresionează într-un fel. Iar cei care încearcă să îi înşele pe ceilalţi -
prefăcându-se că totul le este indiferent - ar face bine să reflecteze, pentru a
conştientiza costul energetic al acestui „circ”, ca şi pierderea unor
experienţe esenţiale, întrucât această atitudine se dovedeşte a fi dezastruoasă!
De-a lungul întregii noastre vieţi, tot ce ni se întâmplă - evenimente şi
comportamente - ne afectează, adică ne provoacă satisfacţii sau insatisfacţii,
bucurii sau amărăciuni, mânie sau teamă. Bucuria, tristeţea, mânia şi teama
sunt cele patru mari emoţii pe care le putem exprima prin Copilul nostru
Liber (sau Copilul Spontan).
Deci, Copilul Liber este:
sensibil la ceea ce se întâmplă - nimic nu îl lasă cu adevărat
indiferent;
impulsiv -adică îndemnat să-şi exprime impulsurile şi reacţiile

7
fără intervenţia vreunei cenzuri interioare;
senzual - tot ceea ce se întâmplă la nivelul simţurilor este la
fel de important;
şi curios (vom vedea în continuare).

Aţi înţeles deja că cele două Stări ale Eului pe care le-am descris până
acum - Starea de Copil şi Starea de Părinte - sunt cele mai vechi părţi ale
Eului nostru şi, dacă, aşa cum se întâmplă cu fiecare din părţile noastre, ele se
pot dovedi a fi aliaţii preţioşi ai fericirii şi reuşitei noastre, nu putem să nu
constatăm că mulţi dintre contemporanii noştri se rătăcesc în moduri nefericite de
viată pentru că sunt dominaţi de Stările de Copil şi de Părinte.
Într-adevăr, numeroşi indivizi par să-şi limiteze folosirea forţelor lor psihice doar la
impulsuri, dorinţe şi trebuinţe care par să conţină -dar nu întotdeauna - normele lor
Parentale - dirijate adeseori într-un mod critic. Aceasta ar fi fără îndoială soarta
tristă a omenirii -ar mai exista ea oare? - dacă nu am folosi cea de a treia instanţă
psihologică a Eului nostru: cea pe care Eric Berne a numit-o...

Starea de adult a eului

Orice fiinţă omenească (sănătoasă din punct de vedere fizic) posedă şi
capacitatea de a percepe singură noţiunile, de a reflecta asupra lor, de a le analiza,
de a le compara, de a face deducţii, de a înţelege, dar şi pe aceea de a asculta
informaţii (atenţie! să nu uităm: „Plouă” sau „Parisul este capitala Franţei” sunt
informaţii), de a explica lucrurile, de a cere ceva altora („Vrei să-mi dai sarea, te
rog” este o cerere).
Acestea sunt activităţile importante ale Stării de Adult şi poate că este
important să amintim acest lucru: orice individ dispune de Starea de Adult şi o
foloseşte.
Răspunsul la întrebarea „Cum te cheamă?” se dă plecând de la Starea de
Adult a Eului. La fel se întâmplă şi atunci când explicăm unui copil cum se face
focul... sau cum se foloseşte un întrerupător.
Pe drept cuvânt, Starea de Adult este numită uneori Calculatorul.

8
Aspect pozitiv: permite culegerea de informatii din toate realitatile vietii,
luarea de decizii gandite, rezolvarea problemelor, indeplinirea sarcinilor,
negocierea.
Tot Starea de Adult este cea care permite o integrare armonioasa intre
dorinte (Copil) si valori (Parinte), fapt care da personalitatii un sentiment de
multumire in viata, in acord cu sine insusi.
Aspect negativ: provine din folosirea excesiva a acestei stari in relatiile
interumane. Un individ care s-ar afla permanent in Starea sa de Adult ar fi
un adevarat robot.

Cum funcţionează Starea de Adult?

Observăm două moduri de funcţionare a Stării de Adult:
Unul orientat spre exteriorul persoanei ca să analizeze, să ,,pună întrebări”
anturajului sau mediului inconjurător.
În acest caz vor fi întrebări pentru a înţelege, a se informa, a învăţa (întrebări
referitoare şi la problemele casnice şi la cele culturale: ,,Cum faci ca să-ţi
reusească sosul acesta?” şi ,,Cum completezi o declaraţie de impozit de tip
...?”). Vor fi şi ,,adevărate cereri” de adult -în locul cererilor forţate ale
Părintelui sau cererilor ,,cerşite” ale Copilului.
Exemplu: ,,Mi-ar plăcea să merg cu tine pe litoral în acest week-end şi mă
întreb dacă iţi convine?” în loc de ,,Ar trebui să te duci la mare, ţi-ar prinde
bine!” sau, pe un ton plângăreţ: ,,N-am mai văzut marea de atâta timp...”.
Vor fi şi informaţii cu adevărat “sincere” date celuilalt în legătură cu ceea ce
gândiţi sau simţiţi, în locul informaţiilor nuanţate de prejudecată ale
Părintelui sau în locul informaţiilor ,,plângareţe” ale Copilului.
Exemplu: ,,Mi-ar plăcea să-ţi tunzi părul” în loc de: ,,Tunde-te repede! Parcă
ai fi... (o maimuţă, un hippy, o proastă! etc.)” sau pe un ton plângăreţ: ,,Dacă
ne ducem deseară la familia Dupont, cum să apar cu o femeie pieptanată ca
tine!”
Alt exemplu: “Te informez că nu îmi place deloc cum te porţi cu Muriel” în
loc de: ,,Te-ai purtat ca o idioată cu Muriel!”
Sau: “Îţi spun că nu îmi place să merg la Louis, pentru că mă tem de
judecăţile lui.”
Celălalt orientat spre interiorul persoanei, ascultându-şi cu atenţie
propriul Părinte şi propriul Copil.
Când Adultul domină individul, aceasta este o garanţie de eficienţă, de
reuşită în atingerea ţelurilor propuse în viaţă - în special, cel de fericire! - şi
de reuşită în relaţiile cu ceilalţi - condiţie atât de necesară pentru cucerirea
fericirii!

Clasificarea tranzacţiilor
În funcţie de gradul de ambiguitate discriminăm:
1. Tranzacţii directe, puţin ambigue
Tranzacţii paralele
Tranzacţii încrucişate
2. Tranzacţii ambigue - duble (ascunse)

9
Tranzacţia paralelă
În figurile ce urmează, săgeţile care indică originea, direcţia şi destinaţia
schimbului de mesaje se numesc vectori tranzacţionali. Litera S simbolizează
stimulul şi litera R, replica. Tranzacţia paralelă este aceea în care vectorii
tranzacţionali rămân paraleli, iar starea eului vizată de stimul este starea din
care pleacă replica.
Tranzacţia paralelă apare atunci când stimulul orientat către o anumită stare a
eului primeşte exact replica aşteptată, exact din starea eului vizată. Are un
pronunţat caracter previzibil.

Tranzacţia încrucişată
Este aceea în care vectorii tranzacţionali nu rămân paraleli ci se intersectează,
se încrucişează. Starea eului vizată de stimul nu este cea din care pleacă
replica. „încrucişat” este şi cuvântul care descrie destul de bine ceea ce resimt
partenerii în cursul unei astfel de tranzacţii. Partenerul care încrucişează
tranzacţia rupe firul şi fluenţa comunicării. Devine imprevizibil şi incomod.
Tranzacţiile încrucişate sunt surse de suferinţă atunci când dau peste cap
ierarhiile statuate în practicile cotidiene sau organizaţionale: părinţi-copii,
şef-subaltern, profesor-student, soţ-soţie etc.

Tranzacţia dublă (ascunsă)

Atunci când partenerii lansează simultan două mesaje, unul aparent şi altul
ascuns, avem de-a face cu o tranzacţie dublă. Mesajul aparent este transmis
la nivel social iar cel ascuns la nivel psihologic. Aceste tranzacţii diferă de cele
paralele sau încrucişate prin aceea că implică simultan două stări ale eului şi
transmit simultan două mesaje. Mesajul aparent este deschis, explicit şi cel
mai adesea de tip AA. În realitate mesajul ascuns este cel principal dar,
nefiind acceptabil în plan social (dezirabil), nu este lansat direct, ci sub masca
şi protecţia mesajului aparent.

Cele trei reguli ale comunicării derivate din AT

1. Atâta timp cât tranzacţiile rămân paralele, comunicarea se va
realiza în continuare.
Acest lucru nu înseamnă că la un moment dat nu va lua sfârşit ci doar
că la nivelul acestor tranzacţii nimic nu ameninţă raportul între stimuli şi
replici.
Observaţie: Chiar dacă procesul de comunicare poate continua în aceşti
termeni, nu înseamnă că se comunică asertiv - adică nu este lezată stima de
sine a unui interlocutor (vezi tranzacţia PC-CP).
2. Tranzacţia încrucişată blochează comunicarea. Pentru depăşirea
acestei situaţii se impune ca unul din interlocutori (sau amândoi) să
îşi schimbe starea deraportare la partener (din tranzacţia PC-CP să se obţină
tranzacţia AA-AA).
Observaţie: Este important ca fiecare din cei doi interlocutori să îşi dorească

10
deblocarea comunicării. O tranzacţie încrucişată nu va deveni paralelă dacă
doar unul din cei doi parteneri îşi va modifica starea de raportare la celălalt,
bineînţeles, într-o manieră care să asigure în continuare comunicării o natură
asertivă.
3. Într-o tranzacţie dublă (ascunsă), comportamentele sunt determinate
de nivelul psihologic (subînţeles) al comunicării şi nu de cel social (aparent).
Observaţie: Descifrarea mesajelor subînţelese la nivel psihologic se
optimizează odată cu dezvoltarea spiritului de observaţie şi formarea
competenţelor de comunicare paraverbală şi nonverbală.

11
12
13
14