Sunteți pe pagina 1din 10

Capitolul 6.

Elemente de Analiză Tranzacţională


În acest capitol vom cunoaşte elementele de bază ale Analizei Tranzacţionale (AT). În final, ne vom
cunoaşte şi înţelege mai bine, îi vom înţelege mai bine pe ceilalţi şi vom face diferenţa între comunicarea
veritabilă şi cea de suprafaţă. Totodată, vom vedea în ce măsură ne petrecem timpul într-un mod autentic.
Cunoştinţele pe care le vom dobândi în acest capitol sunt de mare ajutor în dorinţa noastră de a
comunica mai bine. Integrarea acestora în cadrul propriului nostru mod de a fi şi de a comunica depinde
însă în mai mare măsură de antrenament. Pentru continuarea studiului în direcţia Analizei Tranzacţionale,
pot fi consultate lucrările menţionate la sfârşitul capitolului.

Introducere
Avantajele AT constau în simplitate, accesibilitate şi, în acelaşi timp, rigoare ştiinţifică. AT este creaţia
lui Eric Berne, pe numele său adevărat Eric Lennard Bernstein. Născut la 10 mai 1910 în Montreal, a
ajuns medic la 21 de ani. Are câteva lucrări de referinţă: Analiză Tranzacţională şi psihoterapie (1961),
Jocuri pentru adulţi, (Games People Play), Ce spuneţi după ce aţi dat bună ziua? Eric Berne a murit la
15 iulie 1970.
Întrucât Eric Berne a fost psihoterapeut, putem spune că AT este o metodă psihoterapeutică
originală. Psihoterapia este un cuvânt care provoacă, uneori, temeri. Este normal, deoarece psihoterapia
nu este pentru noi, doar nu suntem nebuni! De multe ori, ni se întâmplă şi nouă să nu ne simţim împliniţi.
În acest context, putem spune că psihoterapia este şi pentru cei care nu sunt fericiţi, sau pentru cei care
vor să fie mai fericiţi.
Revenind la AT, aceasta este metodă eficientă şi pe înţelesul tuturor ce poate ce poate fi folosită
pentru optimizarea comunicării interumane. De asemenea, AT poate fi folosită ca o metodă de creştere şi
de dezvoltare personală
În cele ce urmează, ne vom opri asupra AT ca metodă de
optimizare a comunicării şi vom da câteva idei cu privire la dezvoltarea
P e r s e c u St o a r l uv l a t o r u personală.
l

- - Cine vorbeşte? Cele trei stări ale Eului


Pă r i n t e l e
N o r m a t i v P Pă r i n t e l e
H r ă n i t o Fiecare
r dintre noi are, mai mult sau mai puţin, capacitatea de a gândi
+ +
logic, de a judeca conform propriilor principii morale, de a proteja şi de
a avea grijă şi are disponibilitatea de a fi jucăuş, de a se distra, de a se
A bucura, de a avea sau a nu avea chef.
Ideal ar fi să avem un echilibru între toate acestea. Şi, mai ales, să
folosim în mod adecvat aceste comportamente. Adică, să ne distrăm
C o p i l u+ l + C o p i l u atunci
l când este cazul, sau să folosim gândirea logică atunci când este
A d a p t a t C L i b e r nevoie.
S u p u- s - Eric Berne a oferit prin intermediul AT o grilă de lectură de o
R e b e l simplitate genială bazată pe trei stări ale Eului: Copil, Părinte şi Adult.
V i c t i m a
Starea de Părinte a Eului
Cele trei stări ale Eului Fiecare dintre noi am înregistrat (şi încă mai înregistrăm) norme, opinii,
judecăţi despre oameni şi lucruri fără să fi avut posibilitatea să
verificăm corectitudinea acestora. De asemenea, am înregistrat comportamente de dominare, impunere,
sau protejare. O persoană accesează starea de Părinte atunci când comportamentul său reproduce un
„model” pe care la înregistrat de la cei din jur, de regulă, părinţi sau alte persoane care au exercitat o
influenţă puternică asupra lor.
P e r s e c u St o a r l u v l a t o r u l Starea de Părinte este divizată în două: Părintele Normativ şi

- - Părintele Hrănitor.
Pă r i n t e l e
N o r m a t i v P Pă r i n t e l e
H r ă n i t o r
+ + 1

Starea de Părinte a Eului


Părintele Normativ
O persoană se află în starea de Părinte Normativ atunci când conduce, dictează, impune, critică,
emite principii, devalorizează, judecă, sau agresează. Pentru partea negativă a Părintelui Normativ se mai
foloseşte termenul de Părinte Critic. Starea de Părinte Normativ conţine valorile, principiile, regulile,
normele, prejudecăţile, credinţele şi modele de comportament autoritar.
Starea de Părinte Normativ funcţionează automat. Când o accesăm, suntem pe pilot automat activând
modelele de comportament învăţate, în cea mai mare parte, în perioada copilăriei şi adolescenţei.
Toate aceste tipare pe care ni le-am însuşit în copilărie au avut sens, deoarece nu aveam capacitatea
necesară de a judeca logic pentru a le valida. Unele dintre aceste tipare, ar putea fi folositoare în
continuare. Altele, nu. Folosirea excesivă a stării de părinte normativ ne poate limita orizontul şi bloca
dezvoltarea, deoarece funcţionăm pe pilot automat.
Starea de Părinte Normativ are aspecte pozitive şi negative. Este utilă în situaţiile în care se impune
folosirea autorităţii. Aspectul negativ este legat de latura critică, de folosirea reproşurilor, sau de
devalorizare. În aceste cazuri, spunem despre persoana respectivă că joacă rolul de Persecutor.
Iată câteva dintre comportamentele Părintelui Normativ:
 cineva care loveşte cu pumnul în masă;
 cineva care agită degetul arătător, încruntă sprâncenele;
 cineva care îi judecă pe ceilalţi;
 cineva care vorbeşte cu o voce autoritară;
 o persoană care bârfeşte;
 cineva care spune
o „N-o să meargă, au mai încercat şi alţii”;
o „Aşa a mers, aşa facem!”;
o „Sunt absolut sigur că aşa trebuie să facem. Dacă voi avea nevoie de părerea
voastră, am să v- o cer!”;
o „Aşa e bine, aşa nu e bine”;
o „Nu eşti capabil să…”;
o „Nici nu vreau să aud”;
o „De câte ori să-ţi spun”;
o „Nu vrei să m- asculţi!”;
Părintele Normativ foloseşte frecvent cuvintele: bine, rău, moral, imoral, responsabil, corect,
incorect, niciodată, întotdeauna, prost, bun, ridicol, defecte, trebuie, fals, normal, anormal, adevărat.
O prejudecată este o judecată preluată fără o analiză sau o reflecţie proprie. Sunt foarte puţine
prejudecăţi care se mai inventează, ele existând în cultura grupului. În continuare sunt date câteva
exemple de prejudecăţi ale Părintelui Normativ:
 băieţi nu plâng;
 fetele nu se înfurie;
 un bărbat adevărat trebuie să ştie să bea;
 aşa ceva nu se face;
 a conduce o echipă este o treabă de bărbat;
 tinerii nu mai vor să muncească.
Părintele Hrănitor
Numit şi Părintele Grijuliu, sau Binevoitor, această stare a Eului este legată de comportamentele
noastre protectoare şi înţelegătoare, aprobatoare şi încurajatoare faţă de ceilalţi sau de noi înşine.
Folosită atunci când trebuie şi atât cât trebuie pentru a ajuta, a încuraja, a felicita, a aprecia, a preveni,
2
sau a avea grijă, starea de Părinte Hrănitor este utilă. Când se ajunge la o supra-protejare, Părintele
Hrănitor împiedică dezvoltarea. El face în locul celuilalt „Pentru că el nu este capabil”. În astfel de
situaţii avem de-a face cu rolul de Salvator.
Iată câteva dintre comportamentele Părintelui Hrănitor:
 sare în ajutor;
 este reconfortant;
 este preocupat de problemele celorlalţi;
 o persoană care ia în braţe un copil care s-a lovit şi îi alină durerea;
 cineva care spune:
o „Nu e grav, se întâmplă”;
o „Te asigur că…”;
o „Nu vă neliniştiţi, rezolv eu”;
o „Este bine pentru tine” ;
o „Fii prudent” ;
o „Pot să te ajut cu ceva?”;
o „Am încredere în tine”,
o „Haide!”, „Poţi s-o faci!”;
o „Mă aflu aici pentru a te ajuta”;
o „Nu sunt convins că o să meargă, dar hai, treacă de la mine”;
o „Bravo, ai găsit o soluţie excelentă”.
Părintele Hrănitor foloseşte frecvent cuvintele: pericol, protecţie, încredere, sprijin, ajutor, sfat.
Starea de Adult
Starea de Adult este „calculatorul” nostru cu ajutorul căruia comparăm,
evaluăm, analizăm, gândim. Adultul înregistrează şi comunică informaţii,

A permite culegerea de informaţii din toate aspectele realităţii vieţii, rezolvarea


problemelor, luarea deciziilor, îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor.
Comportamente frecvente ale Stării Adult sunt:
 îşi sprijină barba şi reflectează;
Starea de Adult a Eului
 cere sau oferă o informaţie;
 consultă baza de date;
 consultă instrucţiunile de folosire;
 este neutru;
 ascultă şi reformulează;
 are o ţinută dreaptă, rigidă;
 se uită la un film documentar
 spune sau întreabă:
o „Care este părerea ta?”;
o „Ce efect are asupra…”;
o „Este probabil să…”;
o „Există următoarele soluţii importante”;
o „Înţeleg ce vreţi să spuneţi”;

3
o „Este posibil să…”;
Adultul foloseşte frecvent următoarele cuvinte: ce, de ce, când, unde, cum, cine, câte, posibilitate,
alternativă, relativ, fapte, rezultate, mijloace, scop, obiectiv, exact, inexact, ipoteze.
Folosirea excesivă a Adultului reprezintă singurul aspect negativ. Fără accesul la stările de Părinte şi
Copil, Adultul poate părea rece, fără valori şi sentimente profunde (exemplu tipic, Data din Star Trek).
Starea de Copil
C o p i l u l
A d a p t a t
Accesăm starea de Copil ori de câte ori ne exprimăm emoţiile,
+ + C o p i l u l
L i b e r sentimentele, sau dorinţele în mod spontan. De asemenea, suntem în starea
C de Copil atunci când ne adaptăm nevoile, sau dorinţele după cele ale
celorlalţi. Totodată, în Copil se află sediul creativităţii şi intuiţiei.
S u p u -
s - Putem spune că starea de Copil este „inima” omului, fiind rezerva de
R e b e l energie, emoţii, sentimente, intuiţie şi creativitate. Aici trăim plăcerea,
V i c t Si m u ap u s jocul, visele, curiozitatea, invidia, agresivitatea, egoismul, spontaneitatea,
libertatea etc. Sunt două părţi principale ale Copilului: Copilul Adaptat şi
-
C o p i l u l V i c t i m a
A d a p t a t + R e b e l Copilul Liber (sau Spontan). Unii analişti separă creativitatea în Copilul

C o p i l u l Creativ („Micul Profesor”).


C r e a t i v
Copilul Adaptat
C o p i l u l
L i b e r
+ - Copilul Adaptat este amabil, cuminte, atent, politicos, conformist,
ascultător, nu- i supără pe ceilalţi şi respectă regulile sociale şi legile.
Starea de Copil a Eului Aspectul pozitiv al Copilului Adaptat constă în respectarea normelor,
regulilor şi legilor sociale. Aspectele negative sunt grupate de majoritatea
analiştilor în două categorii: Copilul Adaptat Supus (sau Obedient) şi Copilul Adaptat Rebel.
Copilul Adaptat Supus (Obedient) este expresia unei exagerări, a unei supraadaptări. Persoana aflată
în Copilul Obedient poate fi pasivă, umilă, slugarnică, defetistă, anxioasă, putând ceda fără să comenteze.
Spune „da” şi nu ştie să refuze. Vocea este în general dulceagă, uneori greu perceptibilă şi plângăcioasă,
respectuoasă.
Comportamentele frecvente ale Copilului Obedient sunt:
 respectă uzanţele;
 rezervat şi cu capul înclinat;
 se arată încântat de tot ce spun ceilalţi;
 caută mereu aprobarea şi confirmarea celorlalţi;
 de obicei spune:
o „Ar trebui să…”;
o „Este greu să…”;
o „Aveţi dreptate” ;
o „Vă rog, aţi putea să…”;
o îl foloseşte mult pe „dar” ;
o vorbeşte despre „ei”.
Copilul Adaptat Rebel reacţionează împotriva figurilor parentale şi a autorităţii în general. Nu-i plac
normele, regulile, chiar legile. Comportamentele frecvente ale Copilului Rebel sunt:
 nonconformist;
 încalcă regulile;
 se revoltă, putând merge până la violenţă;
 ridică tonul, întrerupându-i pe ceilalţi;
 poate fi obraznic;
4
 ripostează, acuză;
 sfidează, minte;
 face mofturi;
 are un debit mare verbal, voce violentă şi energică;
 expresii verbale des utilizate:
o „Nu aveţi dreptul”;
o „Da’ termină o dată!”;
o „N-ai decât să spui ce vrei”;
o „O să vedeţi voi, (am să mă răzbun)!”;
o „Nu vreau”;
o „De ce eu”, sau „De ce nu eu”;
o „Nu puteţi să mă obligaţi”.
Copilul Liber
O persoană se manifestă prin intermediul Copilului Liber atunci când îşi exprimă spontan emoţiile,
sentimentele, sau dorinţele. Privirea este vie, directă şi expresivă. Vocea este energică, neinhibată şi
bogată în exclamaţii şi onomatopee: Oau, ehe, oho etc. Spune adesea: „Super!”, „Vreau” sau „Nu
vreau”, „Nu ţine”, sau „Ia uite-l şi pe acesta!”.
Copilul Creativ
În Copilul Liber se află intuiţia şi creativitatea. O persoană care accesează Copilul Liber are o privire
strălucitoare, vie şi inteligentă. Vocea este fermecătoare, energică şi cu variaţii armonioase. Expresiile
verbale des utilizate sunt următoarele:
 „Intuiţia îmi spune că…”;
 „Simt că suntem pe drumul cel bun”;
 „Am o idee!” ;
 „De ce nu?” ;
 „Am găsit!” ;
 „Şi dacă…”, „Ce- ar fi dacă…”.
Deciziile şi Stările Eului
Luăm sute de decizii în fiecare zi. Unele le luăm cu Părintele, altele cu Adultul, iar altele cu Copilul.
Deciziile pe care le luăm cu Părintele Normativ ţin cont de principiile, normele, credinţele şi prejudecăţile
noastre. Facem unele lucruri pentru că aşa trebuie, aşa se face, sau pentru că aşa e bine. Facem alte
lucruri pentru că în trecut aşa a funcţionat. De ce am face altfel? Uneori nu avem motive să facem altfel.
Alteori, însă, acest bine nu este de fapt decât un obstacol pentru mai bine.
Părintele Hrănitor are grijă de celălalt pe care îl valorizează şi îl susţine, asigurând un climat lucrului
şi luării deciziilor în grup. Totodată, fiind foarte permisiv, Părintele Hrănitor poate încuraja delăsarea,
scuza şi ineficacitatea.
Adultul are ca principală sarcină rezolvarea problemelor. Aşadar, el are şi ce mai mare parte a
responsabilităţii luării deciziilor. Adultul emite ipoteze, evaluează soluţiile posibile fără judecăţi de
valoare sau emoţii.
Copilul Adaptat adoptă soluţii recurgând la tiparele deja existente. Eficacitatea contează mai puţin,
contează numai „supunerea” sau „rebeliunea” faţă de Părintele Normativ.
Copilul Creativ găseşte soluţii şi ia decizii apelând la intuiţie, inventând câteodată soluţii „geniale”,
simpliste şi irealiste.

5
Pentru Copilul Obedient pare că nu există nici o problemă. El face lucrurile neglijând propriile nevoi
până când paharul se umple şi putem asista la exteriorizări puternice ale emoţiilor.
Turul proprietarului
Pentru luarea deciziilor, ideal este să consultăm toate stările eului. Începem prin a ne pune întrebarea:
„Este problema (responsabilitatea) mea?” Uneori oamenii se simt datori să rezolve problemele altora,
devenind Salvatori.
Deoarece principala sursă de energie vine din Copil, ne punem întrebarea: „Am chef să rezolv
problema?” şi chiar „Ce trebuie să fac pentru a-mi veni pofta?”
Este indicat să verificăm şi normele legate de situaţia dată: „Care sunt legile, regulile şi normele
etice de care trebuie să ţin cont?” „Care sunt valorile care mă reprezintă în această situaţie?”
Să nu uităm de partea noastră de Adult: „Care sunt informaţiile de care dispun? Sunt suficiente?
Care sunt mijloacele necesare punerii în practică?”
Egograma
Egograma este reprezentarea sub forma unei histograme a importanţei relative
a stărilor Eului unei persoane, grup, organizaţii, naţiuni etc.
În figură este prezentată egograma unei persoane critice (PC – Părintele
Critic) cu relativ mare disponibilitate de a-i sprijini pe ceilalţi (PH – Părintele
Hrănitor), cu un Adult mediu dezvoltat, cu o tendinţă de a se supune cerinţelor
externe, de a face numai în felul în care a funcţionat în trecut şi în care ceilalţi
P NP H A C AC L au fost mulţumiţi (CA – Copilul Adaptat), cu un Copil Obedient destul de
- - - - dezvoltat. Persoana are dificultăţi de exprimare spontană a emoţiilor (CL –
Copil Liber) şi o tendinţă puternică de a se revolta împotriva autorităţii.
PS
C O Egograma poate constitui un punct de plecare pentru dezvoltarea
P C personală. În exemplul prezentat, o posibilă cale de dezvoltare personală ar fi
C R
încurajarea exprimării spontane a sentimentelor (creşterea CL) în locul
Egograma reactivităţii (diminuarea CR). În acelaşi timp, trebuie avute în vedere creşterea
capacităţii de a ţine cont de norme şi reguli (PN) şi dezvoltarea capacităţii de a
analiza faptele (A).
Disfuncţii
O primă disfuncţie este excluderea. Aceasta constă în incapacitatea unei persoane de a accesa una, sau
chiar două dintre cele trei stări ale Eului. În cazul excluderii Adultului, persoana nu are capacitatea de a
analiza faptele şi informaţiile obiective,
acţionând după norme, reguli, sau tipare, sau
P P P P P reacţionând cupă cum are chef. În cazurile
grave, poate apărea sminteala, delirul, sau
A A A A demenţa.
A
În cazul excluderii Copilului, persoana nu
C are acces la propriile emoţii sau nu-şi dă voie
C C C C
să le exprime. În final, în cazul excluderii
Părintelui, persoana nu are nici un respect faţă
Excluderea Contaminarea de valori, nu ţine cont de norme şi reguli,
acţionând numai sub impulsul de moment (în
cazul Copilului dezvoltat), sau analizând de fiecare dată faptele şi informaţiile obiective.
O a doua disfuncţie este contaminarea. Adultul poate fi contaminat de Părinte, persoana fiind
condusă de prejudecăţi, sau de Copil, caz în care persoana îşi face iluzii. În cazul contaminării Adult-
Părinte, persoana are idei fixe, generalizează, confundă experienţa proprie cu predicile părinţilor. În cazul
contaminării Adult-Copil, persoana confundă realul cu imaginarul.

6
Cea dea treia formă de contaminare este mai gravă, amestecând
P Părintele, Adultul şi Copilul într-un delir grav şi exploziv.
P

Câteva cuvinte despre simbioză. Aceasta are loc atunci când doi
A A parteneri sociali (părinte-copil, soţ-soţie, patron-angajat etc.) formează
numai împreună o personalitate completă. De exemplu, părintele autoritar îi
C C
spune de fiecare dată copilului ce şi cum să facă:
1. P: trebuie să faci asta, sau trebuie să faci astfel;
Simbioza 2. A: îţi spun eu cum se face…
De obicei, copilul răspunde astfel:
1. mă supun (CA), sau mă revolt (CR);
2. încerc să înţeleg.
O astfel de situaţie blochează dezvoltarea spre autonomie a persoanei, păstrând starea de dependenţă.

Comunicarea adecvată
Este momentul să ne reamintim scopul nostru principal: comunicarea. Din punctul de vedere al Analizei
Tranzacţionale, orice schimb verbal sau nonverbal se numeşte tranzacţie.
Clasificarea tranzacţiilor
Tranzacţiile paralele
Tranzacţiile paralele pot continua la nesfârşit, putând fi de la Părinte la Părinte, de la Adult la Adult,
de la Copil la Copil, dar şi de la Părinte la Copil, respectiv de la Copil la Părinte. Iată în continuare câteva
exemple de tranzacţii.
T i n e r i i d i n z i u a d e a z i E a d e v ă r a t ,
n u m a i a u e d u c a ţ i a m n u un mc i ai . i l a d i s t r a c ţ i i s e g â n d e s c

P P C â t e s t e c e a s Pu l , P
v ă r o g ? D o fu ăr ău nă s f e r t .

A A A A

C C C C

Tranzacţie Părinte-Părinte Tranzacţie Adult-Adult

7
P o f t i m u n a n t i n e v r a l g i

P P P P

A A A A
A m p o f t ă d e o
î n g h e ţ a t ă ! H a i l a c o f e t ă M r i ăe .d o a r e r ă u c a p u l !

C C C C

Tranzacţie Copil-Copil Tranzacţie Copil-Părinte, Părinte-Copil


Tranzacţiile încrucişate
Spre deosebire de tranzacţiile paralele, cele încrucişate duc la ruptură. Iată câtevva exemple:
E ş t i p u r ş i s i m p l u Ţ i - a m s p u s s ă - ţ i
I n c o m p e t e n t e ş t i t u ! i e i c e a s u l l a t i n e !
i n c o m p e t e n t !

P P C â t e c e a s u
Pl ,
P
t e r o g ?

A A A A

C C C C

Tranzacţie Părinte-Copil, Părinte-Copil Tranzacţie Adult-Adult, Părinte-Copil

Tranzacţiile duble
Tranzacţiile duble sunt acele tranzacţii cu subînţeles, un mesaj ascuns, un decalaj între ceea ce se
spune în mod deschis (mesajul social din planul conţinutului) şi ceea ce „se înţelege” (mesajul psihologic
din planul relaţiei). Iată două exemple:
M a i a v e m u n m o d e l ,
P P d a r e p r e a s c u m p P P
A m n i ş t e d i s c u r i n o i . N u , d i s e a r ă s u np et n t r u d u m n e a v o a s t r ă .
V i i s ă l e a s c u l t ă m ? Î l v o i c u m p ă r a t o t u ş i .
o c u p a t ă .

A A A A

C C C C
A ş v s r e af i u ă E u n - a m c h e f . C i n e s e c r e d e ă s t a ?
N u e d e n a s u l t ă u .
s i n g u r c u t in e .

Tranzacţii duble

Tranzacţii pozitive şi negative


Cu toate că teoretic există multe tipuri de tranzacţii, s-a constatat că 90% din totalul tranzacţiilor de
zi cu zi sunt reprezentate de şapte tipuri. Dintre acestea, patru permit comunicarea OK-OK (vezi poziţiile
de viaţă) şi de aceea le numim pozitive, în timp ce celelalte trei tranzacţii sunt caracteristice triunghiului
dramatic (descris mai jos) şi le numim negative. În cadrul tranzacţiilor negative, cel puţin una dintre
persoane joacă un rol de Persecutor, Victimă, sau Salvator.
Cele patru tranzacţiile pozitive sunt următoarele:
 Adult – Adult
Unde este întrerupătorul?
Imediat lângă uşă.
 Copil Liber – Copil Liber

8
Am chef să mă plimb.
Hai să mergem!
 Părinte Normativ – Adult
Ar trebui să ne întoarcem din nou spre valorile spirituale.
Da, este o necesitate.
Copil – Părinte Hrănitor
Am o durere de cap îngrozitoare!
Vă pot însoţi la cabinetul medical.
Cele trei tranzacţii negative sunt următoarele:
 Părinte Normativ – Copil Adaptat, rolul de Persecutor
Ţi-am spus să fii atent. Nu vrei să mă asculţi!
 Părinte Hrănitor – Copil Adaptat, rolul de Salvator
Nu mă descurc cu tema la matematică.
Lasă că ţi-o fac eu.
 Copil Adaptat – Copil Adaptat, sau Copil Adaptat – Părinte Hrănitor, rolul de Victimă
Cum vreţi să mă descurc dacă nu înţeleg nimic la curs?

Structurarea timpului
Ideea de a concepe o grilă de structurare a timpului este genială şi îi aparţine tot lui Eric Berne. El descrie
şase moduri de petrecere a timpului: izolarea, ritualul, recreerea, activităţile, jocurile psihologice şi
intimitatea.
Izolarea
Izolarea înseamnă absenţa oricărei tranzacţii. Este un moment în care mă retrag singur cu mine, un
moment de meditaţie şi de reîncărcare a bateriilor.
Ritualul
Ritualul este o manevră de apropiere în vederea unui contact prudent.
Bună ziua. Ce mai faci.
Mulţumesc, bine. Dar tu?
Excelent, mulţumesc de întrebare.
Ritualul nu are un caracter negativ.
Recreerea
Este mai mult decât un simplu ritual. Totuşi, nu există un schimb real de informaţii.
Frumoasă vreme, nu-i aşa?
A, da, este din nou soare!
Nu mai este ca săptămâna trecută.
Da, bine că am scăpat de iarna.
Etc…
Activităţile
Această denumire se referă la toate formele de activităţi orientate spre un anumit scop şi la care oamenii
participă împreună. Poate fi vorba de spălatul vaselor, grădinărit, cumpărături, sau de pregătirea temei la
Comunicarea Umană.

9
Intimitatea
Intimitatea este cea mai profundă formă de contact uman, un contact sincer, spontan şi autentic. Poate fi
vorba de râs, plâns, teamă, mânie sinceră. Intimitatea este forma cea mai satisfăcătoare de a trăi o relaţie,
reprezentând exprimarea autentică şi deschisă a emoţiilor, sentimentelor, sau afectelor. Intimitatea poate
fi trăită cu un prieten, părinte, partener, sau cu Dumnezeu.
Jocurile psihologice
Deşi termenul „stratageme psihologice” ar putea fi mai potrivit, expresia jocuri psihologice a rămas de la
Eric Berne până în prezent. Berne a consacrat o carte întreagă jocurilor psihologice, Games People Play,
tradusă şi în limba română sub titlul Jocuri pentru adulţi. În cartea sa L’Analyse Transactionnelle, tradusă
şi în limba române în Editura Teora, René de Lassus dă următoarea definiţie:
Un joc psihologic este o suită de tranzacţii în care protagoniştii interpretează în mod inconştient
unul dintre cele trei roluri (ale triunghiului dramatic) de Persecutor, de Victimă, sau de Salvator.
Iată un exemplu de joc psihologic în care trei personaje joacă cele trei roluri: Mihai de Victimă,
George de Persecutor, iar Dana, la început foloseşte Părintele Hrănitor, mai apoi trece în rolul de
Salvator, pentru ca spre final să treacă în Persecutor:
Mihai: Of, of, copii! Ce noapte! Nu am închis ochii toată noaptea!
Dana: Bietul de tine! În ce hal arăţi! Iar te doare spatele?
Mihai: Vai, da! Mereu acelaşi lucru, geme din nou.
Dana: De ce nu te duci la medic?
George: Mai bine l-ar trimite la ospiciu!
Dana: Ei George, fii drăguţ cu Mihai. Vezi bine că are dureri. Mihai, aşează- te în fotoliu să-ţi fac
un masaj. Ar trebui totuşi să mergi la un specialist.
Mihai: O, nu. La ăia? Iar o să-mi vorbească despre băi şi exerciţii.
„Avantajul” unui joc psihologic constă în faptul de a trăi un moment „intens”. Persoanele schimbă o
cantitate considerabilă de calorii psihologice, fără însă ca acest lucru să însemne progres, fără a rezolva
nimic. Din acest punct de vedere, jocurile psihologice reprezintă cea mai eficientă cale de a nu rezolva
problema.
Pentru mai multe informaţii despre jocurile psihologice poate fi consultată cartea lui Berne, Jocuri
pentru adulţi.
Bibliografie (pentru cei ce vor să afle mai multe despre Analiza Tranzacţională)
1. Analiza tranzacţională, Rene de Lassus, Teora 2000.
2. Jocuri pentru adulţi (Games people play), Eric Berne.
3. Manual de comunicare şi negociere, Ştefan Prutianu, Polirom 2000.
4. Arta de a comunica, Dan Popescu, Ed. Economică 1998.
5. Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege, Vera Birkenbihl, Gemma Press 2000.

10