Familia lui Ștefan cel Mare între interese politice și sentimente

Familia reprezintă un grup de persoane, înrudite prin sânge, ce stabilesc un set de

drepturi și obligații, pe care se angajează să le respecte, fiind reglementate de proceduri
legale. În cadrul familiei, fiecare persoană își are statutul și rolul său social, astfel familia,
devenind grupul social primar, cel în care are loc introducerea în societate de la nașterea
copilului.
De asemenea, și Ștefan cel Mare (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava),
mândria țării noastre, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504, își are propria istorie
despre familie, pe care o vom studia împreună. Majoritatea cercetătorilor, când vine vorba de
calitățile lui Ștefan cel Mare, pomenesc portretizarea făcută de Grigore Ureche, scăpând din
vedere alte însușiri ale marelui voievod moldovean. Creația populară moldovenească
întregește imaginea nu numai a lui Ștefan-Domnitorul, Ștefan-Oșteanul, ci și a lui Ștefan Om
chibzuit, înțelept, vizionar: „Ștefan voievod era om mărunt la stat, iute la căutătură, aprig la
minte, viteaz mare la război, însă și foarte chibzuit, biruind pe neprietenii lui nu numai cu
oștile, ci și cu înțelept meșteșug... Pe cât era de vrăjmaș în vreme de război, pe atât era de bun
și blând și cu dreptate în vreme de pace”.
Cunoaștem că Ștefan al III-lea a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de
soție o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, reieșind din aceasta că interesele politice
erau mai presus decât sentimentele ,de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în
vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe
împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci
ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele
Poloniei și marele duce al Lituaniei. După mamă, Evdochia se înrudea cu marii cneji ruși.
Prima soție a domnului moldovean s-a stins din viață după patru ani de căsnicie, în noiembrie
1467, lăsând în grija voievodului doi copii mici, pe Alexandru și pe Elena. Doamna Evdochia
a fost înmormântată la Biserica Mirăuților din Suceava, vechea mitropolie a Țării Moldovei,
căci la Putna încă nu se terminaseră lucrările de construcție. După cinci ani de văduvie,
voievodul avea să se recăsătorească tot cu o prințesă ortodoxă, de această dată dintr-o ramură
a neamului Paleologilor bizantini, anume familia princiară de Theodoro-Mangop. Pe numele
ei Maria Asanina Paleologhina, noua doamnă a Moldovei se înrudea cu țarii bulgari, dar și cu
împărații din Trapezunt. Cununia lui Ștefan cel Mare cu Maria Asanina a avut loc în zi de
sărbătoare, la 14 septembrie 1472, de Înălțarea Sfintei Cruci, cu dezlegare de la mai-marii
bisericii, pentru că era zi de post. Nici această căsnicie nu a fost de durată, Ștefan rămânând
din nou văduv după cinci ani de conviețuire cu Maria Asanina. Prințesa bizantină a murit la
19 decembrie 1477 și a fost înmormântată la Putna, unde își doarme și astăzi somnul cel de
veci. De pe urma acestei relații s-au născut doi băieți, Bogdan și Ilie, dar amândoi au murit la
vârste fragede. Despre Bogdan știm cu certitudine că se află înmormântat la Putna, piatra lui
de mormânt fiind identificată în necropola domnească. Tot așa, și Ilie trebuie să fi fost
înmormântat în aceeași necropolă, chiar dacă mormântul lui nu a fost identificat până astăzi.
Cea de-a treia și ultima soție a lui Ștefan cel Mare provenea din familia domnitoare a
Basarabilor din Țara Românească. Maria Voichița era fiica lui Radu cel Frumos și a soției
acestuia, Maria Despina. Dacă tatăl era urmaș al Basarabilor munteni, frate cu Vlad Țepeș,
genealogia soacrei lui Ștefan cel Mare a fost multă vreme subiect de controverse în
istoriografia românească. Detalii importante au fost aduse la lumină din nou de cercetările
întreprinse de istoricul Ștefan S. Gorovei, care a demonstrat în chip convingător că Maria
Despina era una dintre fiicele dinastului albanez Gheorghe Arianiti Comnen. Ea și fiica ei au
fost luate ostatice de Ștefan cel Mare în timpul campaniei din noiembrie 1473, când oastea
domnului moldovean îl alungă de pe tronul Țării Românești pe Radu cel Frumos și îl
înscăunează pe Laiotă Basarab. La Suceava, soția și fiica lui Radu cel Frumos au fost ținute
ostatice mai multă vreme, dar tratate cu cinstea cuvenită. Căsătoria dintre Maria Voichița și
Ștefan a fost celebrată cel mai probabil în toamna anului 1478, după ce se va fi scurs o
perioadă de doliu după moartea Mariei Asanina Paleologhina. Noua soție i-a dăruit curând un
băiat domnului, în iunie 1479, care a fost botezat cu dublu nume, Bogdan- Vlad, fiecare
având o semnificație aparte: Bogdan era specific familiei domnitoare din Moldova, amintind
nu doar de tatăl lui Ștefan cel Mare, ci și de descălecătorul acelei țări, în timp ce Vlad este
specific tradiției onomastice din Țara Românească, amintind de tatăl și de fratele lui Radu cel
Frumos. Această situație are rolul de a explica și noua campanie militară a domnului
moldovean în Țara Românească, unde îl înscăunează vremelnic pe Vlad Călugărul, și el fiu al
lui Vlad Dracul, deci unchi dinspre tată al Mariei Voichița. Maria Voichița i-a mai născut și
două fete lui Ștefan cel Mare, dintre care prima, botezată Ana, a murit de copilă și a fost
înmormântată la Mănăstirea Bistrița. Cea de-a doua fată, Maria, numită și Cneajna, a fost
căsătorită în Polonia, unde a și murit fără urmași, fiind adusă în țară și reînhumată la Putna
din voia nepotului ei, Ștefan cel Tânăr al Moldovei. Dintre toate soțiile, cel mai mult Ștefan
cel Mare a ținut la prima soție, Evdochia, fiind foarte mâhnit atunci când a aflat despre vestea
cumplită, rămânând mult timp neconsolat. Chiar și după a treia căsătorie, cu Maria Voichița,
mai făcea danii pentru sufletul primei soții.
Așa cum spuneam, destinul Elenei, fiica Evdochiei de Kiev și a lui Ștefan cel Mare al
Moldovei, a fost unul nefericit. În 1479 Ștefan a început tratativele pentru o căsătorie
dinastică între fiica lui și cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici (feciorul moștenitor al cneazului
Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare). El s-a adresat cumnatei sale Teodosia, sora
răposatei doamne Evdochia Olelkovici de Kiev, care era ruda cu familia princiară moscovită.
Prin anii 1480-1481 se pomeni voievodul Ștefan al Moldovei cu o delegație a țarului
Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mâna domniței lui, Olena (Elena),
pentru fiul său Ivan cel Tânăr. Boierul Mihai Pleștev, trimisul țarului, sosi la Suceava cu o
numeroasă și strălucită întovărășire de boieri moscoviți și cu împuternicirea de-a săvârși
logodna, ca procurator al tânărului Ivan. Logodna celor doi s-a făcut la Suceava, prin procura,
reprezentantul cneazului. Urmară ospețe și serbări și domnița Elena porni, prin Polonia,
înspre destinul ei. Nu avea să-și mai vadă niciodată tatăl și locurile natale. Ștefan Vodă îi
dărui trei boieri s-o întovărășească: Lascu, Sînger și pe Gherasim cu jupânesele lor. Regele
Cazimir al Poloniei primi pe tânăra domniță moldoveancă și pe însoțitorii ei cum se cuvenea
viitoarei țarine moscovite, dându-i bogate daruri, și alaiul domnesc porni mai departe,
ajungând la Moscova de postul Sfântului Filip. Acolo, tânăra domniță, întâmpinată de mama
cneazului Moscovei Ivan III-lea, Maria Iaroslavna, fu găzduită la mănăstirea Voznesenskaia,
unde a rămas până la celebrarea cununiei. Ulterior, prin mijlocirea mamei țarului, doamna
Olena (Elena) făcu cunoștință cu logodnicul ei, iar de bobotează, la 12 ianuarie 1483, are loc
căsătoria Olenei, fiica lui Ștefan cel Mare al Moldovei cu Ivan cel Tânăr, fiul și moștenitorul
marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel Mare (1482-1505). În toamna anului următor,
la 10 octombrie 1483, Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie.
 A doua soție a socrului Elenei, Ivan al III-lea cel Mare, Sofia Paleolog, descendenta
ultimilor împărați bizantini, nu vedea cu ochi buni atenția pe care marele cneaz o acorda
nurorii și nepotului său. Mai mult, dorea ca Elena și Dimitrie să cadă în dizgrație, iar fiul ei
Vasile să devină moștenitor al tronului. Începând cu anul 1490 situația la curte s-a schimbat,
după îmbolnăvirea subită și moartea moștenitorului tronului moscovit Ivan cel Tânăr (7
martie 1490). Se presupune că ar fi murit de podagră (boală de picioare), fie otrăvit de un
medic evreu venețian pe nume Leon (venit la chemarea Sofiei Palelog) care-l îngrijea.
Ulterior, medicul a fost executat din porunca tatălui lui Ivan cel Tânăr, Ivan III-lea cel Mare.
Trebuie menționat totuși că faptul otrăvirii moștenitorului cneazului moscovit nu a fost
confirmat până azi. După moartea soțului, Ivan cel Tânăr, viața Olenei (Elenei) a devenit un
coșmar. După moartea lui Ivan cel Tânăr, moștenitorul tronului moscovit devine Dimitrie,
feciorul lui Ivan și Elena Voloșanca. Pe parcursul anilor următori, lupa între adepți, tânărul
domnitor și feciorul Sofiei, Vasilie, s-a întețit spre anul 1497, an în care cneazul Moscovei,
Ivan III-lea cel Mare, decide încoronarea nepotului său, fiul Elenei Voloşanca, Dimitrie.
Încoronarea lui Dimitrie rezolva problema moștenitorului la tronul moscovit. Evident, adepții
lui Vasilie, nu erau deloc bucuroși de decizia cneazului Ivan III-lea. În decembrie 1497 a fost
descoperit un complot important, ce presupunea răscoala lui Vasilie împotriva propriului tată.
Complotiștii preconizau omorul lui Dimitrie precum și să prade caznaua cnezatului. Trebuie
remarcat că boierii nu au susținut complotiștii, chiar dacă ei proveneau din familii boierești
mari. În rezultatul complotului eșuat, Ivan III-lea o exilează pe cea de a doua soție a sa, Sofia
Paleolog, iar Vasilie e amplasat sub arest la domiciliu. Complotiștii din rândurile boierilor
(Afanasie Eropkin, Skriabin și Gusev) precum și femeile complice din partea Sofiei, cu toții
au fost executați, unii complotiști au fost întemnițați. În data de 4 februarie 1498, în Catedrala
Adormirii (Uspenskii Sobor), cu mare pompă are loc încoronarea cneazului Dimitrie, la
vârsta de 15 ani. Cu participarea mitropolitului și ierarhilor superiori ai bisericii, boierilor și
membrilor familiei domnitoare (cu excepția Sofiei și lui Vasile, care nu erau invitați la
ceremonie), Ivan III-lea cel Mare a binecuvântat pe nepotul său Dimitrie, cneaz al
Vladimirului, al Moscovei și al Novgorodului. Totuși, încoronarea lui Dimitrie nu a adus
Elenei victoria în lupta pentru putere cu Sofia Paleolog și feciorul ei Vasilie, chiar dacă
pentru moment i-a întărit pozițiile. Lupta pentru tronul moscovit între cele două lagăre a
continuat. Dimitrie nu a primit pământuri și nici puterea reală. Între timp, situația politică
internă în cnezat s-a înrăutățit: din ordinul cneazului Ivan III-lea cel Mare au fost arestați și
condamnați la moarte mai mulți boieri de rang înalt din anturajul nemijlocit al cneazului, unii
dintre ei cu tot cu soții și copii. În 1499, Vasilie, căzut anterior în dezgrație în urma
complotului, reușește parțial să-și recapete încrederea tatălui inclusiv prin contribuția Sofiei
Paleolog (fosta complotistă care reușește să recapete încrederea soțului și susținerea lui
pentru feciorul său Vasilie). În 1500 începe un următor război ruso-lituanian. La 14 iulie
1500 rușii obțin o victorie zdrobitoare la Verdoș, anume în acea perioadă în scrierile vechi se
observă o schimbare a părerii cneazului Ivan III-lea față de Vasilie și pentru prima dată îl
numește "cneaz al întregii Rusii". La 11 aprilie 1502, lupta dinastică se finalizează, prin
căderea în dizgrația cneazului, Ivan III-lea, a nepotului moștenitor, Dimitrie, și mamei sale,
Elena Voloşanca (fiica lui Ștefan cel Mare al Moldovei). Ivan III-lea ordonă ca Dimitrie să nu
mai fie numit cneaz și împreună cu mama sa, Elena, să nu fie pomeniți în slujbele bisericești,
totodată dispune arestul la domiciliu pentru ambii. După numirea lui Vasilie cneaz, Dimitrie,
nepotul, și Elena Voloşanca, nora, au fost întemnițați. În așa mod, lupta pentru tronul
Moscovei au câștigat-o Sofia Paleolog și feciorul său Vasilie (care după moartea lui Ivan III-
lea va domni în cnezatul Moscovei sub numele de Vasilie III-lea). Ștefan cel Mare al
Moldovei (tatăl Elenei Voloşanca) a fost înștiințat de ce se petrecea în cetatea moscovită. În
septembrie 1502, la puțin timp după întemnițarea Elenei și a lui Dimitrie, domnul cerea de la
hanul tătar, Mengli Ghirei, știri despre aceștia, întrebându-l "vor fi în viață, fiica și nepotul
meu?". Hanul îi răspunde "Au fost oamenii mei la Moscova și spun că toate acestea sunt
minciuni". Din păcate, nu erau minciuni. Cei doi se aflau închiși într-un turn și legați în fiare.
Ștefan s-a stins din viață, după cum se știe, în iulie 1504, fără a mai ști ceva de soarta fiicei
sale. Greu încercată, doamna Elena și-a urmat tatăl în viața de dincolo, la 18 ianuarie 1505, la
mai puțin de un an. A fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia, care o primise cadoul
la logodna cu Ivan cel Tânăr, cel care trebuia sa ajungă mare cneaz al Moscovei. Feciorul
Elenei, Dimitrie, a murit în 1509, în închisoare, după unele păreri, din cauza frigului și
foametei, după altele din cauza intoxicării cu fum. Moartea subită a Elenei și al lui Dimitrie
au avut loc deja după decesul lui Ivan III-lea cel Mare (27 octombrie 1503, la 65 ani de
viață), pe timpul domnie rivalului lor Vasilie III-lea (unchiul prin alianță al lui Dimitrie),
feciorul Sofiei Paleolog. După unele surse Ivan III-lea a refuzat să se călugărească înainte de
moarte. Sofia a murit cu puțin timp înainte de Ivan III-lea pe data de 7 aprilie 1503.
În concluzie, pot spune că sentimentele din căsătoriile lui Ștefan cel Mare nu stau pe
locul întâi, aceste căsătorii au avut practic intenții politice, pentru scopuri mărețe. Ceea ce
ține de căsătoria fiicei sale, Elena, este valabil același lucru, zero sentimente și doar relații
politice, iar aceste interese politice au dus la moartea prematură, atât a fiicei sale, cât și al
nepotului său.