Măslinul 

este un arbore din familia oleacee, originar din Siria și zonele de litoral din Turcia, foarte

răspândit și în Grecia continentală și în arhipelagul elen. Este considerat "arborele veșnic roditor",
fiind un arbore cu o longevitate extraordinară, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu
rădăcini și lăstari noi.
Genul olea conține în jur de 20 de specii larg răspândite în jurul globului. Sunt pomi mici întâlniți în
zonele limitrofe Mării Mediterane, în sudul Africii, în sud-estul Asiei, în estul Australiei. Frunzele
măslinilor se mențin verzi pe întreaga durată a anului.
Măslinul preferă climate cu ierni blânde și veri toride, se dezvoltă foarte bine pe soluri calcaroase
atinse de briza mării.

Măslin Olea europaea L. în parcul Valle dei templi (valea templelor) din Agrigento, Sicilia

Conform panoului instalat in fața sa, pentru informarea turiștilor, are următoarele dimensiuni:
Înălțimea = 6,50 m
Circumferința trunchiului la bază=7,50m
Circumferința trunchiului la înălțimea de 1, 30 m= 5,20 m
Dimensiunea coroanei E-V= 5,80 m
Dimensiunea coroanei N-S= 6,70 m
Vârsta estimată 500-600 ani

Olea europaea, măslinul european, este cea mai cunoscută specie din genul Olea, fiind apreciat
încă din antichitate. Măslinele erau folosite fie pentru obținerea uleiului de măsline, fie erau
consumate ca fructe. Pentru că au un gust amar, măslinele treceau printr-un proces natural de
fermentare sau erau consumate în saramură.
Măslinul sălbatic este un pom mic cu aspect de tufiș, cu creștere lentă și crengi presărate cu ghimpi.
Varietățile cultivate prezintă multe deosebiri, dar în general sunt lipsiți de spini, mai compacți și mai
productivi. Măslinii au o creștere lentă, dar sunt și foarte longevivi. Lăsați să se dezvolte natural,
măslinii pot avea trunchiuri de dimensiuni considerabile, fiind înregistrate recorduri de peste 10 metri
în diametru și peste șapte secole de viață. În Italia se crede că unii din cei mai bătrâni măslini
datează din primii ani ai Imperiului Roman, părere infirmată de mulți specialiști.
Există în jur de 20 de specii de măslini, printre acestea se numără: Olea brachiata, Olea capensis,
Olea caudatilimba, Olea europaea, Olea exasperata, Olea guangxiensis, Olea hainanensis, Olea
laxiflora, Olea neriifolia, Olea paniculata, Olea parvilimba, Olea rosea, Olea salicifolia, Olea
tetragonoclada, Olea tsoongii, Olea undulata.
Există, însă, un foarte mare număr de varietăți de măslini cunoscuți crescătorilor din ziua de azi.
Doar în Italia au fost identificate peste 300 de varietăți, însă dintre acestea doar câteva sunt cultivate
pe suprafețe întinse. Principalele varietăți întâlnite în Italia sunt: Frantoio, Leccino și Carolea.
Comparând aceste varietăți cu varietățile descrise de savanții Romei antice nu s-a reușit o
identificare sigură. Se crede, totuși, că unele varietăți existente în zilele noastre sunt înrudite cu
varietatea Licinian, descrisă de Plinius alături de alte 15 varietăți cultivate în vremea sa. Datorită
uleiului obținut, Licinian era cea mai apreciată varietate în Roma Antică.
Spre deosebire de cele din Italia, varietățile întâlnite în Spania au frunze mai late și fructe mai mari,
însă cu un gust mai amar, iar uleiul extras este inferior din punct de vedere calitativ. Din acest motiv
măslinele produse în Spania sunt mai rar destinate obținerii de ulei, în schimb sunt tratate și
consumate. Adesea sunt extrași sâmburii, iar fructele sunt umplute cu diverse garnituri și îmbuteliate
în saramură sau oțet. Din cele aproximativ 260 de varietăți existente în Spania doar 25 sunt frecvent
folosite pentru obținerea uleiului. Principalele varietăți cultivate în Spania sunt: Arbequina,
Cornicabra, Blanqueta, Empeltre, Gordal, Farga, Lechin, Hojiblanca, Manzanilla și Picual.